CONVERSIA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL DIN BUCUREȘTI ÎN CONTEXTUL [614957]

LUCRARE DE DISERTAȚIE

CONVERSIA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL DIN BUCUREȘTI ÎN CONTEXTUL
DEZVOLTĂRII URBANE

Autor: stud. arh. Ene Cosmin Marian
Îndrumător: prof. dr. arh. Grama Niculae
Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu
CUPRINS
1. INTRODUCERE
2. ARGUMENTE ȘI OBIECTIVE
2.1 Monumentul din perspectiva istorico -socială
2.2 Argumentul cultural -economic
2.3 Obiective
3. CONVERSIA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL
3.1 Patrimoniu industrial.
3.2 Conversia
3.3 Princ ipiile procesului de conversie
3.4 Avantaje și dezavantaje
3.5 Clădirile industriale și opțiunile lor de reutilizare
4. NOȚIUNEA DE "PALAT AL COPIILOR"
4.1 Definirea termenului. Structura activiățtilor desfășurate în cadrul complexului
4.2 Rolul activi tăților extracurriculare în formarea personalității copilului
4.3 Impact social
5. STUDII DE CAZ
5.1 Exemple de reabilitări ale unor clădiri de patrimoniu industriale
5.2 Exemple de gări ce au trecut printr -un proces de conversie
5.3 Exemple de centre cu funcția de "Palat al copiilor"
6. CONVERSIA AUTOGĂRII FILARET
6.1 Istoric
6.2 Context urban și relaționare
6.3 Situația actuală și plastica arhitecturală
6.4 Propunere
6.5 Concluzii

1. INTRODUCERE
În domeniul construcțiilor contemporane se folosesc tipologii de clădiri ce pot fi amplasate
oriunde, fără a se ține cont de context, motiv pentru care e mult mai utilizată varianta construirii către
periferiile sau în afara orașelor, pe terenuri cu puține sau fără constrângeri, decât în interiorul zonelor
urbane, în zone protejate, ținând seama de vecinătăți, morfologie arhitecturală, gabarite și materiale,
ceea ce denotă un demers mai lent, poate mai costisitor și care implică mai multe probleme de rezolv at.
Însă, ceea ce nu se ia în considerare este tocmai faptul că zonele cu potențial și valoare istorică, de cele
mai multe ori situate in nuclee de maximă importanță pentru oraș, ajung să sufere procese de degradare
și să zacă în ruină.
De aceea este impo rtantă orientarea către patrimoniul construit prin aducerea unor soluții pentru
salvarea acestuia și, de asemenea, prin reintegrea clădirilor valoroase într -un circuit funcțional, atât din
punct de vedere arhitectural, cât și istoric.
Valoarea pe care o a re conservarea monumentelor este determinată de nevoia de păstrare a
identității. În momentul de față are loc o globalizare a fenomenului arhitectural, cand granițele
determinate de culturi și de imaginea unei arhitecturi „a locului” sunt înlăturate. Arhit ectura actuală
tinde să se detașeze de ieea că "se nașe dintr -un loc". De aceea, a păstra monumentele istorice ca
martori ai unei culturi devine o acțiune indispensabilă.
Conservarea unor arhitecturi valoroase este o modalitate elegantă prin care se păstr ează această
legătură cu trecutul, monumentul rămâne martor și este unealta „aducerii aminte”.
Lucrarea propune o analiză a valorilor de patrimoniu industrial construit, în scopul formării unei
strategii pentru păstrarea și valorificarea acestora, pe moti vul recuperării valorilor istorice și al noii
tendințe a dezvoltării durabile. Legătura dintre studiu și analiza studiilor de caz va fi baza teoretică a
proiectului de diplomă ce va consta în reabilitarea, extinderea și conversia actualei Autogări Filaret din
București.
2. ARGUMENTE SI OBIECTIVE
2.1 Monumentul din perspectiva istorico -socială
MONUMÉNT, monumente, s. n. 1. Operă de sculptură sau de arhitectură destinată să
perpetueze amintirea unui eveniment sau a unei personalități remarcabile; p. ext. construcție

arhitectonică de proporții mari sau de o deosebită valoare. ♦ Fig. Orice operă, document istoric sau
creație culturală de însemnătate națională sau internațională.1

Pentru enunțarea argumentului istoric și pentru că lucrarea tratează valorile
patrimoniului construit și, implicit, ale monumentelor industriale, nu putem face abstracție de la
etimologia cuvintelor. „Monument” înseamnă „tot ce amintește de” și face trimitere la memorie și
capacitatea de comemorare.
În cazul monumentelor istorice se poate vorbi și de o impregnare cu credințele și valorile
comunității. Monumentul are scopul de identificare a individului cu comunitatea și devine loc al voinței
și memoriei colective.
Existența clădirii influențează nevoia de „a fi” și are o importanț ă inestimabilă, nu numai ca
simbol și reper pentru comunitate, dar pentru fiecare individ în parte.
Un astfel de sistem de obiecte ale memoriei fixează hotarele determinante pentru comunitate,
tocmai pentru că monumentele primesc atemporalitatea, ele dăin uie peste generații, transcend moartea,
însă sunt de fiecare dată îmbogățite cu semnificații colective, așa cum puncta Ciprian Mihali în eseul
său despre monument între voința de putere și opera de artă:
„generațiile succesive lucrează la resemnificarea și reinventarea simbolică a monumentului”2
Într-un studiu publicat in 1903, Alois Riegl face distincția între două tipuri de monumente : cele
intenționale și cele neintenționale. Dacă monumentul în sine este un obiect creat a fi operă de artă,
căruia i se oferă valoare culturală a priori, monumentul istoric își capătă valoarea în timp, a posteriori,
nefiind neapărat o operă intențională.
„Un monument intențional este o creație umană ridicată cu principalul s cop de a menține vie
memoria unui eveniment, pentru generațiile viitoare. ”3
Monumentele intenționale privesc comemorarea. În timp , ele amintesc de un moment specific
din trecut și astfel „ pretind nemurirea, un prezent etern și o stare neîncetată de a dev eni”4.
Valorile monumentelor neintenționale sunt determinate nu de cei care le -au creat, ci de
percepția contemporană asupra monumentelor și retrospectiv de memoria culturală.
În ceea ce privește arhitectura industrială, se poate afirma că monumentele au în primul rând o
valoare istorică inestimabilă, pe lângă valorile tehnologice, arhitecturale și științifice.
În legătură cu importanța istorică, monumentul trimite către misiunea sa de
autentificare în primul rând, de identificare și dovedește existența unei lumi „de dinainte”, existența
trecutului și aceea a prezentului. Are o componentă de „condensator social”, fiind expresia sensibilității

unei epoci și o componentă afectivă , reprezentată de individ și de trăirile acestuia în legătură cu spațiul
monume ntal.
1 conform DEX, 1998
2 Ciprian Mihali, Monumentul între voința de putere și opera de arta, în Altfel de spații , Paideia, 2001,
op.cit, p.94
3 Alois Riegl, Der Moderne Denkmalkultus, sein Wessen und seine Entstehung , Viena, 1903, op.cit,
p.21
4 Idem p .2
2.2 Argumentul cultural -economic
După o politică internațională ce sustine dezvoltarea extensivă a orașelor, s -a ajuns în situația
nefericită ori de a demola și reconstrui, ori de a ocupa suprafețe verzi, cu noi construcții. Argumentul
economic este ușor cuantificabil, expunând motivul pentru care e mai ușor să optăm pentru refolosirea
unor clădiri scoase din circulație, doar pentru că sunt vechi sau și -au pierdut funcțiunea.
Probabil că practica reabilitării cladirilor vechi nu ar fi fost de un ase menea interes, dacă nu era
întărită de interese economice și de politicile internaționale în favoarea acțiunilor ecologice în domeniul
construcțiilor. Astfel, poate că mai important decât vectorul istoric și valoarea memoriei, a fost în
realitate reprezent at de valoarea economică și a posibilității limitării efortului financiar pentru investiții.
La prima vedere a reabilita clădiri de patrimoniu poate părea mai costisitor decât construirea unor
clădiri noi. Dacă se iau în calcul și investițiile pentru infra structură, instalații, canalizare pe care le
implică o clădire nouă pe un teren neocupat, lucrurile ar putea fi privite într -o cu totul altă perspectivă.
Valoarea culturală a clădirilor industriale este dată de faptul că acestea sunt mărturii ale unei
perioade istorice din dezvoltarea orașului si pentru că aceste situri reprezintă puncte de reper în oraș,
situri ce oferă o anumită caracteristică contextului, o imagine caracteristică peisajului industrial.
Construcțiile sunt, de cele mai multe ori, valoroas e și din punct de vedere arhitectural, printr -o
arhitectură coerentă și care face parte dintr -un anumit stil sau curent în arhitectură, cu elemente de
limbaj architectural deosebite, care au nevoie de protecție și conservare.
Conversia funcțională reprezi ntă o soluție în acest sens, alocarea unei noi funcțiuni favorizând o
întreținere mai bună a construcțiilor și subansamblurilor, toate acestea plecând de la premisa că
intervenția de arhitectură este una care protejează, păstrează și pune în valoare elemen tele semnificative
ale clădirii și ale sitului.
2.3 Obiective

Conversia clădirilor existente aste un demers ce ar trebui să ocupe o poziție destul de importantă
în practica modernă de arhitectură, procedura având puterea să transforme întregi cartiere urb ane, să
influențeze evoluția unor zone citadine părăsite, să fie un declanșator al dezvoltării unui oraș. O nouă
funcțiune poate regenera contextual, prin intervenții menite să exploateze potențialul acestor zone.
Într-un context similar, propunerea real izării unor centre cultural -educative destinate
activităților extracurriculare atrage posibilități variate de dezvoltare pentru tineretul generațiilor ce vor
creiona cultura țării.
Revalorizarea patrimoniului arhitectural existent devine o temă de interes național și global, mai
mult ca răspuns la noul curent al dezvoltării durabile și, implicit, al necesității conservării.

3. CONVERSIA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL
3.1 Patrimoniu industrial
Studiul de cercetare in domeniul patrimoniului industrial este relativ recent. Un document
oficial care sa ateste importanța cladirilor, proceselor și siturilor industriale este adoptat abia în 2003, la
congresul TICCIH din Moscova sub forma „ Chartei Patrimoniului Industrial ”. În aceasta se puncteaza
necesitatea pr otejarii monumentelor industriale și importanța lor fundamentala pentru generațiile
prezente și viitoare.
„clădirile și structurile construite pentru activități industriale, procesele și uneltele folosite,
orașele și peisajele în care sunt amplasate, împre ună cu manifestările lor tangibile sau intangibile,
sunt de o importanță fundamentală. Ele trebuie studiate, istoria lor trebuie predată, înțelesul și
semnificația lor trebuie demonstrate și subliniate în ochii opiniei publice, iar exemplele cele mai
semni ficative și caracteristice trebuie identificate, protejate și întreținute, în sensul Chartei de la
Veneția, spre folosul prezentului și viitorului”5
Patrimoniul industrial este constituit din toate obiectele ce reprezintă mărturii ale culturii
industriale, cu valoare istorică, arhitecturală, științifică, tehnologică sau socială. În general patrimoniul
industrial constă în cladiri și utilaje, de tipul fabricilor, mori, mine, depo zite, centrale electrice, gări,
poduri sau chiar întregi situri industriale.
Charta Patrimoniului Industrial, document extrem de însemnat în domeniul relativ nou al
protejării patrimoniului industrial, este adoptat în urma unor studii bazate pe practica d estul de recentă a
arheologiei industriale, (începută după a doua jumătate a secolului XX), studii care au expus importanța
pe care o are conservarea monumentelor industriale, pentru evoluția societății moderne.

5 The Moscow Charter for the Industrial Heri tage The International Committee for the Conservation of
the Industrial Heritage (TICCIH) http://www.cimec.ro/Monumente/PatrimoniuIndustrial/default.htm
3.2 Conversia
Conver sia sau reutilizarea adaptată în arhitectură este procesul prin care clădirile vechi sunt
transformate pentru a putea fi corespunzătoare unor noi folosințe. Reabilitarea clădirilor existente
reprezintă acum un demers firesc, construit în jurul a mai multor considerente pe de o parte istorice,
naționaliste și romantice, iar pe de altă parte din considerente economice și ecologice.
Conversia, aproape prin definiție, implică reconcilierea dintre dorința de continuitate, cu
păstrarea structurii și a imaginii u nei cladiri și posibilitățile ei de utilizare corespunzătoare pentru o
nouă funcțiune. Re -utilizarea adaptată pentru clădirile industriale cuprinde atât proiecte propuse în mare
parte prin inițiative publice și dominate de utilizări culturale, dar și conve rsii realizate de dezvoltatori
privați motivate mai mult de realizarea de profit și de limitarea costurilor investițiilor. Un aspect -cheie
este relația dintre conservarea clădirilor și revitalizarea zonelor urbane destructurate asupra cărora
acestea au imp act. Deseori, conversia unei clădiri influențează și țesutul urban adiacent și vine în
ajutorul regenerării urbane. Clădirile industriale, în special, sunt amplasate pe terenuri cu suprafețe
mari, ceea ce implică interveții majore de reabilitare, nu numai pentru clădire, ci și pentru sit, pentru ca
demersul de conversie să aiba succes.
Până la apariția ideologiilor postmodernismului istoricist, demolarea clădirilor redundante, cu
atât mai mult a celor industriale, era una din practicile cele mai comune. În să, în momentul de față,
realizarea conversiei nu se mai limiează doar la clădirile de patrimoniu. În principiu, orice clădire,
indiferent de valorile sale, poate fi supusă procesului de conversie.
Ideea principală în practica actuală este aceea că până la o cercetare amănunțită, care să
demonstreze contrariul, nici o clădire nu poate fi considerată a priori neadecvată conversiei.
Astăzi regenerarea urbană și recuperarea clădirilor vechi sunt componentele cheie în strategiile
de planificar e urbană, bazate pe managementul responsabil al resurselor.
3.3 Principiile procesului de conversie
Conversia unei clădiri trebuie să țină cont de caracterul acesteia și să nu -l altereze, mai ales în
situația în care vorbim de clădire de patrimoniu. Princ ipalul interes într -o conversie este reprezentată de
refuncționalizarea adaptată imobilului, pentru a -i oferi o nouă speranță de viață. Însă intervenția asupra
acestuia trebuie să fie una flexibilă, astfel încât să se atingă un nivel echilibrat între conse rvare și
standardele funcționale. Ceea ce trebuie reținut în realizarea conversiei este că aproape întotdeauna este

necesar un compromis între conservare și îndeplinirea tuturor normelor de siguranță și confort în
vigoare.
Reutilizarea unor clădiri vechi poate fi un proiect riscant pentru majoritatea investitorilor. Ce
trebuie avut în vedere atunci când se începe un proiect de conversie? În primul rând, trebuie analizată
calitatea constructivă și structurală a clădirii. Care sunt principalele intervenții d e reabilitare și care este
gradul de lor de complexitate? În acest fel se poate estima valoarea inițială a investiției și dacă aceasta
este profitabilă. Un al doilea aspect important este amplasamentul, accesul pe sit și impactul
intervenției pentru zonă. Pentru formularea unei viziuni trebuie luat în considerare un studiu al pieței,
cerințele funcționale în zonă, oportunitațile și amenințările asupra proiectului și existența unui plan
financiar.
Nu în ultimul rând, trebuie avută în vedere tipologia clădir ii. Capacitatea de refuncționalizare
sau, dimpotrivă, restricționările unei clădiri trebuie analizate în funcție de volumetrie, regim de înălțime
și suprafață construită. În acest fel se poate face propunerea cea mai adecvată pentru noua funcțiune.
Aceasta poate include și o extindere, în funcție de spațiul necesar noii funcțiuni.
3.4 Avantaje si dezavantaje
Păstrarea și refolosirea clădirilor istorice constituie beneficii indiscutabile pe termen lung pentru
comunitățile care le prețuiesc. Atunci când o op erațiune de conversie este făcută inteligent, conversia
poate reda și menține semnificația tradiției unei clădiri și asigura supraviețuirea ei. În loc să ajungă în
ruină, clădirile de patrimoniu convertite cu știință și profesionalism pot fi folosite și ap reciate în
continuare.
Comunitățile, guvernele, dezvoltatorii și investitorii, caută din ce în ce mai mult
diferite mijloace pentru a reduce costurile sociale, economice și de mediu ale extinderii și dezvoltării
urbane. Proiectarea și calitatea mediului c onstruit din orașe sunt vitale pentru calitatea vieții. De cele
mai multe ori, conversia unor clădiri, în zone urbane destructurate este soluția catalizatoare pentru
regenerarea spațiului și încurajarea de noi investiții în zonă.
Dezavantajele practicii s unt datorate, în primul rând, problemelor funcționale și tehnice.
Atribuindu -i-se o anumită funcțiune inițială, o clădire istorică nu mai îndeplinește standarde
contemporane. Intervenția de reabilitare și refuncționalizare va include anumite compromisuri. Înainte
de un astfel de demers trebuie făcut un studiu care să pună în balanță avantajele și dezavantajele
conversiei, care deseori sunt într -un echilibru fragil.

În general, este mai la îndemână construirea unei clădiri noi, bazată pe o funcțiune clară și
configurată în consecință, însă căutarea acelui echilibru între formă și funcțiune și asumarea
compromisului este adevărata provocare a profesiei de arhitect.
3.5 Clădirile industriale și opțiunile lor de reutilizare
Clădirile industriale reprezintă un ul dintre cele mai importante programe arhitecturale, deoarece
prin ele se evidențiază dezvoltarea tehnologică, împreună cu valorile social -culturale ale lumii
moderne. Importanța lor istorică și valorile arhitecturale fac să existe un interes crescut pent ru
conservarea lor, însă ceea ce le face cu adevărat speciale prin potențialul imens pentru reutilizare sunt
caracteristicile constructive: majoritatea clădirilor industriale dispun de suprafețe extinse, cu spații
vaste acoperite, sunt caraterizate de desc hideri mari, de tipul halelor, cu acoperișuri pe ferme de lemn
sau oțel, cu structură de zidărie portantă, stâlpi și grinzi metalice, sau chiar pe structuri din beton armat,
ceea ce le face spații excelente pentru noi funcțiuni de tipul galeriilor de artă, muzeelor, birourilor sau
locuințelor, centrelor sportive sau galeriilor comerciale.
Ceea ce le face și mai dorite de investitori, mai presus decât calitățile lor spațiale, sunt pozițiile
pe care le ocupă în raport cu orașul. Fabricile, depozitele sau mor ile, vechi de cel puțin un veac, ce se
situau la marginea conglomeratelor urbane, sunt deseori amplasate în centrele importante, datorită
faptului că orașul s -a extins, înglobându -le, ori au rămas la granița acestuia, însă înconjurate de spații
verzi amena jate sau de cadru natural.
O temă importantă de luat în considerare când se iau în calcul conversiile de clădiri industriale
este tipologia acestora. Potențialul de reutilizare al unor clădiri depinde de calitațile lor constructive și
de compoziția volume trică. În funcție de activitățile pe care le -au adăpostit, clădiri industriale diferă din
punct de vedere volumetric.
Morile, fabricile și depozitele sunt clădiri ce se desfășoară pe mai multe etaje. Sunt printre cele
mai apreciate pentru calitațile lor s pațiale. Ele pot fi cu ușurință convertite în spații pentru birouri sau
apartamente.
Fabricile de bere și de malț sunt, în mod tradițional, clădiri înalte, iar de cele mai multe ori
formează un complex pentru diferitele procese de fabricare a berii: fierb ere, răcire, fabricarea malțului,
fermentarea, și ambalarea. Dispun de goluri pe mai multe niveluri (în zonele unde se află instalațiile și
cazanele necesare pentru procesele de fabricare a berii), ceea ce le face potrivite pentru spații cu
caracter public , deschise, de tipul galeriilor de artă și muzeelor. Fabricile de malț au proporții lungi și
înguste, dezvoltate pe trei sau mai multe niveluri. Fiind deseori deficitare la capitolul lumină naturală,

sunt necesare modificări substanțiale, cum ar fi introdu cerea de atriumuri în miezul clădirii, care să
faciliteze pătrunderea luminii la interior.
Gările sunt în general clădiri joase, cu unul sau două niveluri, acoperite și deschise. Ceea ce le
face atractive, exceptând arhitectura, este localizarea. Sunt amp lasate, în general, în interiorul orașelor,
dispun de infrastructură existentă și sunt accesibile. Gările pot fi reabilitate pentru a -și relua funcțiunea
primară, sau pot fi convertite în spațiu public, așa cum s -a întâmplat cu vechea Gara Atocha, din
Madr id, care primește noi activitați comerciale și servicii. Vechea gară este transformată într -o grădină
publică, dar, în același timp, rămâne adiacentă noii gări Atocha, păstrând caracterul locului.
După uriașul succes al lofturilor din Manhattan de la înce putul anilor '60, care -și încep istoria ca
locuințe ieftine ale unor artiști, publicul contemporan a început să aprecieze conceptul de muncă,
locuire și recreere în foste clădiri industriale.
Un alt factor ce a contribuit la succesul conversiilor în astfe l de spații a fost aspectul estetic al
clădirilor industriale, ce se încadra în principiile moderniste de la mijlocul secolului XX: structura
aparentă, decorațiile minime sau chiar lipsa lor, claritatea fațadelor și, mai important, planul liber.
Pereții de cărămidă aparentă imbogățesc un spațiu, îi dau un aer sofisticat, înlătură orice nevoie de
zugraveală sau tapet, ei înșiși devenind punctul forte al amenajării.
Deseori clădirile industriale dispun de ferestre mari, cu tâmplării metalice sau de lemn, împărțite
în ochiuri mici, ori luminatoare dispuse la partea superioară, ceea ce face ca lumina naturala să
înnobileze spațiul și să confere un ambient cald și primitor. În general, termenul "industrial" poate
trimite cu gândul la spații neprimitoare, cu f inisaje reci și instalații aparente, dar intervențiile în clădiri
industriale pot lua în calcul contraste neașteptate, amenajări eclectice, materiale reci și moderne,
împletite cu texturi calde și pereți din cărămidă roșiatică, ce le transformă în spații p rimitoare.
Ca opțiuni de reutilizare ale clădirilor industriale există, în primul rând, locuirea, birourile cu
spații comerciale, clădiri de învățământ, dar, poate, cele mai întâlnite și apreciate sunt centrele
culturale, galeriile de artă și muzeele.

4. NOTIUNEA DE "PALAT AL COPIILOR"
4.1 Definirea termenului. Structura activităților desfășurate în complex
Palatul Copiilor este o institutie de învatamant extracurricular subordonat ă direct Ministerului
Educației Naționale, în care se desfășoară diferit e activități educaționale și artistice ale copiilor din
învățământul preuniversitar.

Este un loc unde copiii și tinerii pot învăța ceva nou, își pot cultiva și dezvolta abilitățile fizice,
intelectuale și artistice și unde își pot descoperi vocațiile.
Tendința globală este de a acorda copiilor din ce în ce mai multă atenție în privința creșterii și
dezvoltării într -un mediu sănătos, propice afirmării fiecăruia ca individ prin implementarea în viața de
zi cu zi a unor activități de caracter opțional, vocaț ional și aptitudinal.
Tinerii care aleg să urmeze programele desfășurate în cadrul Palatului pot opta pentru activități
diverse din domenii le tehnico -științific, sportiv și cultural -artistic.
Cei cu interes în științe și în a înțelege lumea din care fac parte prin analizarea a tot ceea ce îi
înconjoară pot urma cursuri de informatică, electronică, matematică aplicată, protecția mediului și se
pot inscrie la ateliere de machete, robotică, foto -cineclub, chimie -biochimie etc. La rândul lor, cei cu
înclinații aristice dispun de un mediu educațional ce oferă diverse posibilități de dezvoltare prin
educație muzicală, cursuri și ateliere de limbi străine și literatură, coregrafie, arte vizuale. De ase menea,
o sală de spectacole reprezintă o oportunitate excelentă pentru alcătuirea unei echipe de teatru în cadrul
complexului. Pentru copiii și tinerii ce simt un impuls al activității fizice, Palatul dispune de o sală de
gimnastică unde se țin cursuri de arte marțiale, dans sportiv, gimnastică aerobică și ritmică, precum și
de terenuri exterioare de sport unde se pot juca fotbal, basket și badminton.
Fiind, în același timp, un centru de excelență pentru organizarea unor manifestări naționale și
internațio nale, în cadrul Palatului se vor organiza concursuri, spectacole artistice și muzicale în sala de
spectacole și expoziții în cadrul unei galerii.
4.2 Rolul activităților extracurriculare în formarea personalității copilului
Societatea modernă prin dinamis mul său, prin flexibilitatea sa, deschiderea spre inovații solicită
un model al personaității umane care ar fi capabilă să facă față cerințelor secolului XXI ce s -a anunțat
ca un mileniu al schimbărilor continue.
Educația devine imboldul progresului socia l, exigențele timpului apar anual cu noi abordări și
valorificări ale științelor pedagogice, psihologice, politice, sociale, economice în scopul formării unei
generații tinere capabile să asigure în continuare un nivel de bunăstare a vieții, o interacțiune socială
sporită, condiții optime pentru dezvoltarea umană.
Copiii și tinerii suportă consecințele sărăciei, fiind neglijați în dreptul lor să fie informați și să
beneficieze de acces la servicii de educație, sănătate, odihnă și activități recreative, la un mediu sigur și
tolerant, la oportunități de participare și exprimare a opiniei. Ei devin victimele condițiilor și
deprinderilor comportamentale ce le pune în pericol bunăstarea fizică, intelectuală, emoțională, socială.
Societatea se confruntă cu prezen ța unui număr impunător de copii și tineri marginalizați, cu probleme

de sănătate. Copiii și tinerii se confruntă cu dificultăți de a -și valorifica la maximum potențialul de
dezvoltare (fizic, socio -emoțional, intelectual), își petrec într -un mod defectuos timpul liber și dezvoltă
o legătură din ce în ce mai inteensă cu dehnologia în detrimentul angajării într -o serie de activități ce le
poate lărgi orizonturile.
Activitatea în afara clasei și extrașcolară ocupă un loc foarte important în ansamblul influen țelor
educative. Zilnic fiecare dintre noi suntem bombardați cu foarte multă informație, fapt care în
pedagogie este reflectat cu ajutorul conceptului de forme generale ale educației , concept care reprezintă
o modalitate de realizare a activității de forma re-dezvoltare a personalității prin intermediul unor
acțtiuni și/sau influențe pedagogice desfășurate în cadrul sistemului de educație în condițiile exercitării
funcțiilor generale ale educației (funcția formare -dezvoltare a personalității, funcția economi că, funcția
civică, funcția culturală) ( G. Cristea 2002, ap. Oprea)
Într-o societate determinată istoric sistemul de educație se materializează printr -o educație de tip
formal, non -formal sau informal, incluzând toate dimensiunile (intelectuale, morale, estetice,
tehnologice, fizice) implicate în cadrul acțiunilor educaționale organizate, structurate și planificate sau
în contextul influențelor incidentale de tip pedagogic provenite din câmpul psihosocial.
În funcție de gradul de organizare și de oficial izare al formelor educației, se pot delimita trei
mari categorii:
– educația formală (oficială) – totalitatea activităților și a acțiunilor pedagogice desfășurate și proiectate
instituțional;
– educația non -formală (extrașcolară) – cuprinde ansamblul acti vităților și acțiunilor care se realizează
într-un cadru instituționalizat;
– educația informală (spontană) – forma educației care se referă la exeperimentele zilnice care nu sunt
planificate sau organizate și care conduc către o invățare informală.
Este p rocesul care se întinde pe toată durata vieții, prin care individul
dobândește informații își formează priceperi și deprinderi, își
structurează convingerile și atitudinile ce se dezvolta prin intermediul
experiențelor cotidiene.
Aceste activități etracurriculare își vor lăsa amprenta asupra copilului așa cum el, la rândul său,
își va lăsa amprenta asupra lumii din care face parte în viața de adult.
4.3 Impact social

Pedagogia studiază problema formării și perfecționării personali tății umane prin activitatea
educativă, acționând asupra individualității umane pentru a o modifica ca personalitate (H. Albli, 1987;
A. Barba, 1991; P. Anucuța, 1997).
Formarea personalității elevilor trebuie să constituie o preocupare principală a factorilor
educaționali, prin modelarea întregii activități psihice a elevilor și a conduitei acestora după relațiile
sociale și după cerințele vieții sociale (G. Chiriț ă, 1977).
Lumea în care trăim este importantă n u numai în ideea că este spațiul în care viețuim, ea trebuie
să exprime dorința de a progresa și de a urca pe scara umanității. Cei ce vor asigura mai departe
continuitatea efortului și a gândirii umane sunt adolescenții de azi, oamenii de mâine (A. Tabach iu, I.
Moraru,1997; C. Bîrzea, 1995; A. Marga, 1999).
Adolescența este perioada de vârstă cea mai complexă, precedând tinerețea, care reprezintă
împlinirea personalității umane.
Personalitatea adolescentului se va forma sub influența complexă a școlii, a familiei și a
societății, ponderea acesteia crescând și datorită faptului că el este antrenat simultan în mai multe
activități sociale (asociații sportive, cercuri științifice, literare, tehnice, etc.).
Ceea ce subliniază tabloul dezvoltării psihice a ad olescentului este structura personalități,
sintetizarea și gruparea tuturor caracteristicilor psihice în această unitate a existenței individuale,
dezvoltarea intelectuală, cea afectivă, motivația și interesele se întrepătrund in originalitatea
personalită ții adolescentului (U.Șchiopu, E.Verza,2003).
Pe plan intelectual, adolescentul a atins un bun nivel al cunoașterii realității, funcțiile de recepție
și prelucrare a informației fiind bine dezvoltate, bazate pe o bună capacitate de mobilizare a atenției, pe
o satisfăcătoare rezistență la efortul intelectual și mai ales, pe prezența unor variate interese cognitive.
Gândirea care a dobândit nivelul abstractizării și logicului este critică, îndreptată spre problematizare.
(C.Atanasiu, 1988).
Conștiința de si ne constituie una din dimensiunile fundamentale ale personalității. Formarea ei
este un proces îndelung, care începe cu schițarea schemei corporale din prima copilărie și se încheie în
adolescență, când cuprinde atât raportarea individului la sine însuși c ât și la ceilalți , nu numai într -un
anumit moment, într -o ipostază izolată, ci în dinamica activității sociale (școlară, sportivă, etc.).
Pe planul afectivității, viața psihică a adolescentului este foarte bogată. Sentimentele
adolescentului sunt puterni ce, în mare măsură interiorizate și exclusive. Ele sunt ceva mai
conștientizate, deși stau încă sub influența imaginației . Sentimentul prieteniei este foarte dezvoltat, în
cele mai multe cazuri dezinteresat, dar nu lipsit de posibilitatea înclinării spre acțiuni incorecte. La

adolescent se manifestă sentimentul onoarei personale, al prestigiului grupului, sentimentul patriotic și
altele. El este capabil de abnegație și sacrificii.
Setea de cunoaștere, curiozitatea pentru nou și înclinația pentru ceea ce e ste deosebit sau
spectaculos, ca și dinamismul afectiv și comportamental fac din adolescent un receptor foarte reactiv.
Dorinței lui de afirmare, autoperfecționare și integrare socială -profesională trebuie să i se adauge un
climat educațional -cultural core spunzător și o bună organizare a activității practice și de învățămant. La
vârsta adolescenței se realizează unitatea dintre idealuri, aspirații și activitatea concretă pusă în slujba
lor, ca și legătura dintre aptitudini și interesele sociale majore (P. P opescu Neveanu, 1978, G. Chiriț ă,
1983) .
Manifestările integrale ale personalității adolescentului sunt determinate de începuturile
integrării lui sociale, de descoperirea lumii valorilor și a posibilităților de a participa efectiv și cu folos
la ea.
Dacă formele și continutul activităților formativ -educative nu ar lua în considerare realitatea
psihologică a copilului, ar pune în primejdie realizarea scopului propus, afirmarea fiecărui copil ca
individualitate. Fiecare copil are un potențial educativ înn ăscut care trebuie doar descoperit și stimulat.

5. STUDII DE CAZ
5.1 Exemple de reabilit ări ale unor cl ădiri de patrimoniu industriale
5.1.1 The Ark
Localizată pe strada Uranus din sectorul 5, Bursa Mărfurilor ce dispunea de o suprafață de 3000
mp a fost construită în 1898 după planurile arhitectului italian Giulio Magni și ale inginerului Anghel
Saligny. Clădire a este listată ca monument de clasă B reprezentând arhitectura industrială de la sfârșitul
secol ului XIX. În 1945 devine Vama Antrepozite , iar în 1990 ajunge în stare de colaps în urma unui
incendiu masiv. Ulterior, clădirea este abandonată , iar în perioada 2006 -2008 trece printr -un process de
conversie pe baza planurilor biroului de arhitectură Re -Act Now Studio, în urma căreia proiectul The
Ark readuce la viață vechiul monument , atribuindu -i noi funcțiuni de spațiu de evenimente la parter și
pe terasă , spații de birouri la nivelul superior și zonă de teatru la subsol unde se desfășoară activitățile
Teatrului Rampa .
5.1.2 Halele Carol
Halele Car ol reprezintă ansamblul situate pe dealul Filaretului, vis -à-vis de Gara Filaret (prima
gară din București, inaugurate în 1869) și în vecinătatea Bisericii Cuțitul de Argint (1906). Aceste trei
obiective menționate sunt valoroase din punct de vedere istori c, architectural si urbanistic, fiind înscrise

în Lista Monumentelor Istorice. Fabrica Wolff -Hesper a trecut printr -un process de conversie inițiat de
birourile de arhitectură Zeppelin și Eurodite în anul 2014, în urma căreia vechile spații industrial cu
valoare istorică se transformă în centru cultural și de evenimente.
Fabrica “E. Wolff” apare vis -à-vis de Gara Filaret în 1887 și începe activitățile industriale
mecanice și metalurgice. Pe vremea regimului comunist se numea „Steaua Roșie” , producția
concentrându -se pe mașini grele pentru industria construcțiilor și echipamente hidraulice. Acum, sub
numele de “Hesper”, fabrica produce încă pompe și motoare hidraulice, deși s e confruntă cu o
diminuare semnificativă a numărului de angajați, care ajunge d e la 2000 la 200 în doar 15 ani.
Ca urmare a avanpremierei Halelor Carol din timpul săptămânii Romanian Design Week, unde
au venit peste 2 000 de persoane într -o noapte la evenimentul Carol Factory Night, urmează un flux din
ce în ce mai mare de concerte, spectacole și evenimente care au definit spațiul ca o zonă de interes
major a capitalei. Actualmente, în Sala Compresoarelor își desfășoară activitatea clubul Expirat .
5.1.3 Fabrica Urban Resort
Fosta fabrică de ciorapi Apollo, aflată pe strada 11 Iunie din București , trece printr -un process
de conversie treptată, demarat în 2007 o dată cu nevoia unui spațiu care să faciliteze organizarea
concertelor . Echipa “fabrica ” închiriază aproximativ 2 700 de metri din fosta fabrică și , până în 2008 , se
organizează evenimente in prima sală . Ulterior, sunt amenajate și alte încăperi din spațiul închiriat, iar
în 2009 curtea începe să fie folosită ca terasă. În 2010 se deschis și bucătăria, iar în 2012 se mută în
incinta și clubul B52.
În present, Fabrica Urban Resort conține o terasă exterioară, cele 2 cluburi , Fabrica și B52 , un
pub, un loc de joacă pentru copii exterior și unul interior, un skatepark , 7 magazine și o zonă de cățărat .
5.2 Exemple de gări ce au trecut printr -un proces de conversie
5.2.1 Musée d'Orsay – Paris, Franța
Fostă gară și hotel de lux, Muzeul Orsay este acum unul dintre cele mai vizitate muzee din
Franța și din lume. Situat pe partea opusă a Senei față de Muzeul Luvru, structura de 1 88 metri
lungime, 75 metri lățime și 32 metri înălțime, este afișată sub numele de "Musée d'Orsay".
În secolul al XVII -lea întreaga zonă era o mare grădină aparținând reginei Margareta de Valois,
soția lui Henric al IV -lea al Franței. Când regina a murit, întregul teren a fost vândut pe loturi și a fost
cumpărat de către aristocrații vremii. Aceștia au construit pensiuni și hoteluri, oferind zonei un aer de
eleganță și prestigiu.
În secolul al XIX -lea locul de amplasament al muzeului actual era ocupat de barăcile cavaleriei
și de Palatul Orsay. În perioada Comunei Franceze, întregul cartier a fost ars, iar zidurile carbonizate

ale palatului au rămas în picioare până în 1900, în perioada începerii Expoziției Universale de la Paris.
A fost dat atunci în folo sință către compania de căi ferate Orleans. Proiectul presupunea construirea
unei noi stații de tren poziționată mai bine decât cea mai mare stație a perioadei, gara Austerlitz. Planul
a fost înmânat arhitecților Lucien Magne, Emile Benard și Victor Lalou x, ultimul dintre ei fiind cel care
se va ocupa ulterior și de restaurarea orașului Paris. Proiectul era ambițios: să integreze o structură rece,
metalică, într -un cartier drăguț precum era cel din vecinătatea Luvrului. Construcția se încheie după 2
ani și pe 14 iulie 1900 are loc inaugurarea elegantului Muzeu d'Orsay.
Construcția actualului muzeu a fost proiectată inițial cu funcțiunea de gară de către arhitecta
Gae Aulenti și a funcționat ca atare până în 1939, când a fost considerată prea mică si imprac ticabilă.
Clădirea abandonată a fost scena unor filme precum "Procesul" lui Orson Welles și a reprezentat
refugiul companiei de teatru "Renaud -Berrault". Directoratul general al muzeelor franceze inițial, apoi
și cel al colecțiilor de artă, și -au căutat un sediu și au găsit fosta gară abandonată în ipostaza de a fi
transformată în hotel. În 1973 președintele Valery Giscard d'Estaign autorizează crearea noului muzeu,
inaugurat de către Francois Mitterand, pe 1 decembrie 1986.
Transformarea fostei gări aband onate într -un muzeu a reprezentat o mare provocare de natură
tehnologiă și estetică. Organizat pe 3 niveluri, Muzeul d'Orsay are peste 80 de camere sau galerii și
găzduiește aproximativ 4.000 de opere de artă, organizează expoziții temporare și dispune de un
auditorium, cafenele și restaurante.
https://www.globi.ro/paris/obiective -turistice/muzeul -d-orsay
5.2.2 Union Station Hotel – Nashville , Statele Unite ale Americii
Proiectată de că tre arhitectul Richard Montfort, staț ia Unio n din Nashville a fost construită în
1900 ca gară de trenuri pentru realizarea legăturii intre Nashville și Louisville, fiind staț ie terminus
pentr u transporturile de pasageri, făcâ nd parte dintr -o rețea de opt linii ferate din Nashville , Tennessee
la vremea respectivă .
Situată î n partea de vest a zon ei centrale a orasului, prezintă un viaduct adiacent ș i trece printr –
un pasaj natural la care erau conectate marea majoritate a căilor ferate din zonă . Stația era, de
asemenea, folosită de către tramvaie. Acestea din urmă ș i-au sistat activitatea in 1941.
Construcț ia a avut parte de o istorie bogată și lungă până să fie închisă în octombrie 1979, la
puțin timp după ce este listată pe lista monumentelor istorice in 1975. Un oficiu poștal este anexat
stației in 1935, legă tura di ntre acestea realizâ ndu-se printr -un pasaj ce a facilitat transportul poș tal
pentru mai bine de trei decenii.

În timpul celui de -al Doilea Război Mondial stația atinge o cotă maximă în nivelul de folosință,
când serveș te ca punct de plecare pentru zeci de mii de trupe americane. În perioada imediat urmă toare
începe declinul stației în condițiile în care reț eaua de transportul feroviar de pasageri din Statele Unite
începe să se degrad eze. Astfel, la începutul anilor 1960, stația rămâne singura de felul să u.
Clădirea este liberă și neutilizată până în 1986 câ nd un grup de investitori prezintă un plan de a
o transforma î ntr-un hotel de lux cu 125 de camere și 12 apartamente. Administrați a acestuia declară
faliment la puțin timp după datorită preț urilor exorbitante. Intervine alt g rup de investitori care încearcă
să recupereze și să ofere continuitate valorilor clă dirii prin reducerea tarifelor.
În 2012 devine parte din lanțul internaț ional de hoteluri Mar riot Autograph Collection, iar î n
2016 hotelul este complet renovat d upă ce în 2015 este introdus î n lista Hotelurilor Istorice ale Statelor
Unite ale Americii.
5.2.3 Tropical Garden – Madrid, Spania
Gara Atocha este cea mai mare din M adrid si a ajuns cunoscut ă în întreaga lume datorit ă
faptului c ă, actualmente, spa țiul ei g ăzduie ște cea mai impresionant ă grădina botanic ă acoperit ă a țării,
cu o suprafa ță de 4000 metri pă trați. Unul din scopurile instal ării acestui tezaur botanic în gar ă este și
îndemnarea turiștilor s ă călătorească folosind trenul.
Inaugurat ă la 9 septembrie 1851, Gara Atocha este una din cele mai vechi g ări din Europa.
Distrus ă în urma unui incendiu, gara a fost refacut ă în perioada 1888 -1892, după planurile arhitectul ui
Placido de Palacio , structura ei fiind considerată la timpul său o capodoper ă a construc țiilor inginereș ti
metalice.
Gara a fost scena unor atacuri teroriste sângeroase î n anul 2004. Ca urmare a acestora a fost
construit la fa ța locului un memorial î n stil modern
5.2.4 Station F – Paris, Franța
Hala Freyssinet a fost proiectată în perioada 1927 -1929 de către inginerul Eugène Freyssinet și
reprezintă o construcție remarcabilă din beton armat. Structura portantă a clădirii este impresionant de
ușoară mulț umită f olosirii unei tehnici inovatoare de aplicare a betonului. Ca urmare a acestei trăsături
specifice clădirea este listată ca monument istoric în anul 2012. Gândită inițial ca garâ și autogară , a
fost introdusă în rețeaua ferată a stației Austerlitz din Paris, iar astâzi se aflâ in zona de regenerare
urbană Rive Gauche, în imediata apropiere a Bibliotecii Naționale Franceze din districtul 13 al
Parisului.

În iunie 2017 devine noua Stație F ca u rmare a conversiei propuse de firma franțuzească
WIilmotte & Associés într -un campus destinat marilor companii internaționale. Aici s -au stabilit până
la momentul de față organizații de renume global precum Facebook, L'Oréal și Microsoft.
Măsurând 310 met ri lungime și 58 metri lățime, Stația F este alcătuită din 3 naosuri paralele ce
prezintă arce din beton armat care, pe alocuri, sunt mai subțiri de 5 centimetri de -a lungul acoperișului.
Clădirea are, de asemenea, o surplombă suspendat ă deasupra laturilor ce funcționează ca un sistem de
contragreutate și contribuie la finețea de ansamblu a structurii.
5.3 Exemple de complexe cu func țiunea de "Palat al copiilor"
În România se află câteva centre cu funcțiunea de "Palat al copiilor" în orașe precum: Arad,
Bacău, Buzău, București, Cluj, Constanța, Deva, Focșani, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Sibiu,
Târgoviște, Timișoara etc.
5.3.1 Palatul Național al Copiilor, București, România
Palatul Național al Copiilor din București este o instituție de învățământ no n-formal
subordonată Ministerului Educației Naționale.
Activitatea a început la 1 septembrie 1985, iar inaugurarea oficială a fost la 1 iunie 1986.
Clădirea cu o o suprafață totală de 17.700 mp a purtat până în 1989 denumirea de „Palatul Pionierilor și
Șoimilor Patriei”. Colectivul arhitecților proiectanți ai construcției a fost premiat în 1985 cu Premiul
Uniunii Arhitecților.
Unicat în peisajul educațional european, Palatul Național al Copiilor a devenit în timp un centru
de excelență pentru manifestăril e de înaltă ținută, naționale sau internaționale, fiind un spațiu bine –
cunoscut pentru evenimentele culturale pe care le găzduiește în mod constant. De la piese de teatru,
dans, spectacole, filme, serbări, concerte, festivaluri și până la expoziții, vernis aje, reuniuni, conferințe,
seminarii, Palatul reușește să integreze armonios numeroase domenii ale vieții culturale bucureștene.
Printr -o varietate de spații și săli de spectacole, expoziție, reuniune etc., Palatul National al
Copiilor se impune ca un ver itabil centru cultural, care nu poate fi trecut cu vederea în estimarea
dinamicii vieții culturale bucureștene.
5.3.2 Palatul Copiilor – Iasi, România (Casa Cantacuzino -Pașcanu)
Unul dintre palatele din fosta capitală a Moldovei, Casa Cantacuzino -Pașcanu este situată pe
partea opusă Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”. Clădirea a fost ridicată în 1840 de
către marele logofăt Dumitrache Cantacuzino -Pașcanu.
Construcția din piatră și cărămidă tencuită îmbie privirea trecătorului prin simplita tea și
proporționalitatea arhitecturii neoclasice. Asemeni multor alte clădiri boierești din aceeași perioadă,

holul principal este dominat de scara monumentală care duce spre etajul cu sala de bal, cu rol actual de
sală de festivități.
În prezent, Palatu lui Copiilor are rolul de a organiza activități non -formale specifice timpului
liber și de a -i implica pe copii în proiecte educative. Activitățile sunt împărțite în peste 100 de cercuri,
în domeniile arte vizuale, muzică și dans, cultură civică, știință ș i tehnică sau sport și turism.
5.3.3 Khan Shangyrak – Astana, Kazakhstan
Designul complexului are dublu sens – reprezintă o aluzie atât pentru compoziția suprematistă
cât și pentru tradițiile locale ale construcției de locuințe care este accentuată în sl oganul proiectului
"Khan Shangyrak – Adăpost pentru tineret ".
Shangyrakul este o coroană din lemn care se află în sinergie cu un cort kazah (yurt) cu o
deschidere centrală peste șemineu. Acest element sacru al unei locuințe tradiționale kazahă este
reinterpretat ca un cilindru de 8 m înălțime și 156 m în diametru. Discul gigant are deschideri și
luminatoare care oferă lumină naturală în interiorul clădirii, într -un spațiu central al atriumului. Se
referă la compoziții în trepte de "cutii" dreptunghiulare , fiecare conținând un element funcțional –
patinoar, muzeu, galerie, sală de teatru etc.
Înfrumusețate cu ornamente naționale, "cutiile" sunt așezate una peste celălaltă, trimițând cu
gândul la valize (shabadan) – o caracteristică a stilului de viață nom ad și a decorațiunilor tradiționale
din interioarul unui yurt. Spațiul în formă de disc găzduiește diferite activitâți de hobby și departamente
ale centrului de tineret, în timp ce acoperișul verde plat al clădirii este interpretat ca o platformă
panoramic ă de mers pe jos și, simulând peisajul de stepă în centrul unui oraș înalt.

6. CONVERSIA AUTOGĂRII FILARET
6.1 Istoric
În perioada incipientă a dezvoltării liniilor feroviare în România (1854 -1860), arhitectura gărilor
de călători nu era considerată o prioritate. Erau stabilite câteva modele de gări în funcție de importanța
stațiilor și majoritatea aveau să fie construite în stil neoclasic.
Construcția de căi ferate a început prin câteva linii construite de concesiuni străine: Barkley,
Stroussberg și O ffenheim. În perioada 1860 -1880, în Muntenia și Moldova au fost aplicate proiecte
austriece, iar în Dobrogea și pe linia București -Giurgiu cele engleze (Gara Filaret reproducea la scară
redusă Gara de Est din Paris, la rândul său edificată după modele engl eze). Gara de Nord (gara
Târgoviștei, cum se numea când a fost construită), era de tip german, gară tip clasa I construită și la

Berlin. Prima linie de cale ferată din Principatele Unite a fost cea care făcea legătura între București și
Giurgiu, iar prima gară din București, gara Filaret, a fost inaugurată în octombrie 1869.
Având de -acum posibilitatea unui transport eficient, unitățile industriale din zona Filaret nu au
întârziat să apară, calea ferată extinzându -și ramificațiile către acestea. În jurul D ealului Filaret au
apărut la finalul secolului al XIX -lea o serie de spații industriale precum: Uzina de Gaz pe Bulevardul
Mărășești, societatea Tramvaiul Nou cu ieșire pe Calea Șerban vodă; Gara Filaret; Fabrica de Turnat și
Institutul Metereologic, care poate fi admirat și azi.
După numai trei ani de la inaugurarea sa, gara București Filaret a încetat să mai fie unica stație
de cale ferată a Capitalei, în ziua de 13 septembrie 1872 fiind inaugurată Gara Târgoviștei, mult mai
bine cunoscută de locuitorii Bucureștilor sub numele pe care ea l -a primit începând cu anul 1888: Gara
de Nord. Concomitent cu construcția actualei porți feroviare a Capitalei, între anii 1870 -1872,
Concesiunea Stroussberg (în anul 1870) și ulterior, „Societatea Acționarilor C.F.R.“ ( în anii 1871 –
1872) au realizat racordul, în lungime de 7 kilometri, ce pornea din Gara Târgoviștei, traversa râul
Dâmbovița, urca pe Dealul Spirii, iar după ce trecea prin Gara Cotroceni, se oprea în Gara Filaret,
asigurând astfel conexiunea atât de necesa ră între linia București Filaret -Giurgiu și restul rețelei
naționale de căi ferate. Timpul necruțător și expansiunea continuă a orașului și -au pus însă amprenta
asupra primei gări a Capitalei, ce n -a mai apucat să -și aniverseze centenarul, fiind desființat ă în ziua de
19 noiembrie 1960 și transformată ulterior în autogarã, deși inițial se propusese o destinați a de muzeu.
Astãzi construcția scorojitã, ale cãrei margini se închid spre sine pentru a forma o halã în care
intrau cele trei linii de cale feratã, este declaratã monument istoric.
6.2 Context urban și relaționare
Definiția gării așa cum este furnizată de dicționarul Larousse -“o clădire sau un ansamblu de
clădiri și de linii de cale ferată, care asigură descărcarea, încărcarea și depozitarea de mărf uri și
îmbarcarea și debarcarea călătorilor pe calea ferată” – subînțelege dualitatea fluxurilor care a modelat
de-a lungul timpului programul de gară: gară (transport) de mărfuri – gară (transport) de călători. În
unele cazuri, conceptul se extinde în sfer a urbanismului – strada, piața sau cartierul gării. Această
“elasticitate” a ariei de referință a conceptului se datorează în mare parte faptului că gara este, în cele
mai multe cazuri, un pol urban de atracție, generând în jurul său o activitate economică și comercială
care răspunde unor necesități dezvoltate de transportul feroviar, ceea ce la scară urbană se traduce prin
“stimularea urbanității”. Pentru a înțelege modul în care a evoluat construcția de gări în România după
desprinderea de concesiunile st răine, este importantă fixarea unor repere care definesc contextul
european în care avea loc dezvoltarea arhitecturii feroviare românești.

……………
Schițarea acestui context, puternic marcat de revoluția industrială și de progresele tehnice
rapide, pune în evidență actualitatea și modernitatea realizărilor arhitecturii feroviare românești, un
limbaj comun spațial și programatic, de fapt mult disputata “apartenență” a României la Europa.
La nivel european, primele gări au fost còpii ale celor engleze. Treptat, însă, influențele locale
au introdus primele elemente specifice, chiar dacă, în linii mari, se păstra tipologia generală. Importanța
căii ferate în revoluția industrială a conferit gărilor un statut arhitectural particular, calificându -le ca
imaginea cea mai vizibilă și mai spectaculoasă a noilor programe și a noilor tehnici: locomotiva cu
aburi devenea simbolul călătoriilor.
Educația tinerilor, pe lângă faptul că le dezvolta abilitățile fizice și capacitățile intelectuale și
artistice, produce o longevitate a programelor educaționale și o interdependență social -urbană între
acestea și cultivarea individuală a copiilor.
În contextul unor generații din ce în ce mai dependente de dezvoltarea tehnologică și de
interacționările vitruale, un complex instituțional aparținând de Ministerul Educației Naționale destinat
activităților extracurriculare îndeamnă copiii și tinerii să părăsească zona de confort, astfel beneficiind
de oportunitatea dezvoltării vocaționale și aptitudinale. Stările de anxietate și sentimentele de frică și
nesiguranță sunt din ce în ce mai des întâlnite analizând generațiile tinere de azi, iar acest fapt se
datorează în mod exclusiv dependenței de tehnologie și a ruperii individului de latura spirituală. Copiii
și tinerii au nevoie de un mediu ce le oferă posibilitatea dezvoltării legăturilor sociale, cultivării
spiritului de echipă și care, de asemenea, pun e accent pe o educație individuală ce le deschide calea
catre succes în viața de adult.
În cadrul complexelor cultural -educaționale, cum ar fi Palatul Național al Copiilor din zona
Parcului Tineretului, se pune la fel de mult accent pe dezvoltarea copiilo r și tinerilor cât și pe
importanța educației generațiilor de azi în dezvoltarea lumii de mâine.
6.3 Situația actuală și plastica arhitecturală
Clădirea Gării Filaret, realizată în stil neoclasic precum un careu, este formată dintr -un parter,
un etaj și un subsol, marginile sale închizându -se spre șine pentru a forma o hală în care intrau cele 3
linii de cale ferată.
Hala peronului este marcată printr -un fronton triunghiular peste linia acoperișului corpului
principal. Acoperișul halei este ridicat pe o structură metalică, așezată pe zidurile paralele ale
construcției, decorate cu arce în plin cintru. Accesul la peronul acoperit, sprijinit pe console metalice, se
făcea prin fațada principală, prin intrări amplasate în capătul celor două pervazuri ale clăd irii.

Aflată astăzi la o vârstă venerabilă (clădirea va sărbători cea de -a 149 -a aniversare în ziua de 31
octombrie 2018), vechea gară continuă încă să domine platoul din vârful Dealului Filaretului, chiar
dacă se găsește, din ce în ce mai des, sub asaltu l necontenit al traficului rutier, ce tinde s -o cuprindă din
aproape toate direcțiile. Pe fațada unde odinioară străjuiau, semețe, stema, orologiul și inițialele C.F.R.,
în timpurile moderne se înghesuie conducte de gaz, reclame, frigidere cu băuturi răcor itoare, din spatele
cărora se ivește marmura uneia dintre cele două plăci comemorative – menite să amintească trecătorilor
de gara ce exista cândva pe aceste locuri.
Se pot observa copertinele și gratiile metalice ce domină intrările în micile magazine am enajate
în birourile unde, cu mulți ani în urmă, își aveau serviciul feroviarii români. Iar prin imensul gol ce se
cască în copertina care odată se întindea peste interiorul clădirii, unde se găseau cele trei linii și
peroanele înțesate de călători, stropi i de ploaie se scurg încet, corodând dantelăria metalică a grinzilor
ce încă susțin bătrânul acoperiș.
6.4 Propunere
Luând în considerare reglementările urbanistice ale zonelor protejate, proiectul de extindere și
conversie al Autogării Filaret vizează re împrospătarea țesutului urban prin realizarea unui compelx
cultural -educațional destinat copiilor și tinerilor din învățământul preuniversitar. Acesta presupune
căteva intervenții în interiorul clădirii și extinderea actualei clădiri cu o structură permane ntă din beton
în perimetrul delimitat de fațadele interioare ale Autogării ce va funcționa ca sală de spectacole.
Realizând subfundări la nivelul subsolului corpului existent se creează trasee de circulație ce fac
legătura cu extinderea propusă. Acesta poa te deveni un avantaj în condițiile în care se analizează
amplasamentul scărilor de evacuare de siguranță, ce vor fi accesibile din ambele zone, evacuarea
realizându -se în curtea interioară a complexului.
Se propun o serie de intervenții minime asupra corp ului existent la interior prin reorganizarea
traseelor de circulație și refacerea scărilor, precum și folosirea unor și materiale texturi ce lini ștesc un
spirit agitat și stimulează o minte creativă.
……..
În urma acestor interventii, Autogara Filaret devi ne noul Palat al Copiilor din zona dealului
Filaret, un complex în care tinerii pot urma activități extrașcolare ce îi pun în valoare ca indivizi.
Activitățile ce se vor desfășura în cadrul complexului vor fi de natură intelectuală (sectorul tehnico –
științ ific), fizică (sectorul sport) și spirituală (sectorul cultural -artistic).

De asemenea, prin realizarea legăturilor între clădirea existentă și corpul propus apare
posibilitatea rezervării spațiilor din subsol și din extindere pentru galerii de artă națio nală și
internațională.