Conversia O Privire Intrinseca Asupra Procesului de Conversie In Arhitectura

Cuvinte cheie

Conversie:

Schimbare sau o adaptare a formei, caracterului sau functiunii.

Reimpiego dei materiali:

Reutilizarea materialelor de constructii sau a elementelor arhitecturale din clădiriile care nu mai sunt in uz,in clădiri noi.

Patrimoniu Industrial:

Este constituit din mărturiile culturii industriale care au semnificație istorică, tehnologică, socială, arhitecturală și științifică. Aceste mărturii pot fi clădiri, mașini și instalații, laboratoare, mori și fabrici, mine și situri pentru procesare și rafinare, depozite, locuri în care energia este generată, transmisă și folosită, structuri și infrastructuri de transport, precum și locuri folosite pentru activități sociale legate de industrie cum ar fi locuințe, lăcașuri de cult, clădiri pentru educație.

Memoria :

Este un proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut.

Memoria colectiva:

Reprezintă ceea ce e inregistrat ca un tot, sau ca o însumare a mai multor memorii individuale, arhive personale sau ale organizațiilor.

Valoare:

Ansamblu de idei, obiceiuri, instituții ale unei societăți ,fată de care un grup de oameni manifestă afectivitate. Acestea pot fi pozitive sau negative.

PLAN DE IDEI

Argumentarea studiului

Stabilirea criteriilor in vederea analizei

Concluzii

Adaptabilitatea demersului

Studii de caz

Argumentarea studiului

“because their structure tends to outlive their function, buildings have continuously been adapted to new uses – a fact wich has enabled generation after generation to derive a sense of continuity and stability from their physical surroundings.” – Șerban Cantacuzino în New Uses for Old Buildings.

În contextul în care există deja un fond construit în interiorul căruia se găsesc construcții a căror funcțiune a încetat să mai existe, refolosirea acestora în scopul deservirii unei noi funcțiuni și reintegrarea lor în țesutul urban al orașului sunt direcții de abordare, preferate demolării și reconstrucției. Evoluția tehnologică și o serie de factori economici, sociali au generat schimbări majore în ceea ce privește structura orașului, lăsând goluri (spații fără funcțiuni aflate în stare de degradare, ce dăunează imaginii urbane) în structura acestuia.

Lucrarea de față își propune o analiză a procesului de conversie prin prisma cercetării mai multor programe arhitecturale -arhitectura industrială, arhitectura muzeelor,arhitectura locuintelor-ajungand sa fie transpus in analiza de conversie functională a unei clădiri din perioda interbelică,transformată in concep-store.

După limitările impuse de filozofia politici comuniste, Romania intra in perioada de tranzitie spre occidentalizare.

Deși epoca comunistă a apus de mai bine de 25 de ani, reminiscentele prezente in mentalitatea poporului sunt greu de schimbat.

Programul constructiv impus in epoca comunistă -paleta de culori terna,plată,constructii liniare,uniformizarea tesutului urban-retragerea bisericilor si a monumentelor din frontul stradal-și-au pus amprenta in mentalul populatiei.

Natura umană tinde spre evolutie,caută "frumosul" in tot ceea ce o inconjoară,acum este momentul să readucem in prim -plan, valorile și constructile care ne-au creat istoria si ne-au dat libertate de creatie.

Constructile marilor arhitecti romani trebuie readuse la viată,fie ca fac parte din patrimoniu sau nu,acestea sunt valori care trebuie păstrate si re-utilizate.

CONCEPTUL DE "PUNERE IN VALOARE".

1.1.DEFINIREA CONCEPTULUI DE "PUNERE IN VALOARE"

Valoare

Ceea ce-l face cu adevărat important nu se constituie din elemente palpabile ci constituie toată încărcatura de semnificații pe care un element a acumulat-o în timp. Se poate vorbi despre o valoare de rememorare, așa cum arata studiile lui Riegl, valoare ce poate fi împărțită în:

Valoarea de vechime

Valoarea de vechime se manifestă, conform lui Alois Riegl, „prin aspectul său nemodern”, care contrastează cu contemporaneintatea. Corpurile cu acest tip de valoare prezintă o dezintegrare datorată trecerii timpului, monumentul fiind văzut din perspectiva unui “organism” a cărei imagine este exploatată. Intervenția omului asupra monumentului nu trebuie să se confunde cu imaginea inițială, autenticitatea monumentului fiind un punct sensibil al restaurării și al patrimoniului.

Valoarea istorică

Prin valoarea istorică se înțelege stadiul de dezvoltare al societății, transpusă în edificarea monumentului, ea fiind cea care ne dă informații despre apartenența la un stil, o mișcare, o etapă din dezvoltarea societății. Cultul valorii monumentului istoric nu „recunoaște o deplină valoare monumentului, decât în starea sa originară , dar acceptă o valoare și copiei” . Astfel, există o contradicție între valoarea de vechime și valoarea istorică, cea din urmă dorind contracararea degradării monumentului.

Valoarea de rememorare intențională

Acest tip de valoare permite integrarea monumentului în prezent, și se opune valorii de vechime, care presupune dezintegrarea monumentului sub acțiunea timpului. Ea permite salvarea monumentului și crearea unei „vieți eterne” prin introducerea principiului de „restaurare”, care presupune o păstrare, pe căt posibil, a imaginii inițiale a monumentului.

Acest tip de valoare se aplică doar monumentelor intenționale, fiind excluse multe din monumentele industriale, acestea reprezentând doar niște „ustensile” ale industrializării , pentru obținerea profitului.

Valoarea de utilizare

Monumentul trebuie să satisfacă nevoile prezentului, trebuie să îndeplinească o anumită siguranță în utilizarea lui în prezent. Acest lucru intra în conflict cu valoarea de vechime a monumentului, întrucât integrarea acestuia în prezent impune o schimbare a aspectului său. Pe lângă nevoia fizică de reînnoire, există și una de adaptare funcțională, de schimbare a statutului „de obiect intangibil”, creat pentru scopul de a fi privit și conștientizat de prezent .

În schimb , a reînnoi un monument și a nu lăsa vizibilă „ patina” trecerii timpului este o acțiune absurdă , îmbrăcarea unei noi înfățișări ducând la diminuarea efectului de autenticitate . De asemenea , efectul artistic și chiar valoarea istorică ar fi neglijate prin reînnoirea unui astfel de monument, apartenența la o anumită etapă de dezvoltare a societății, un anumit fiind greu de dedus din cauza acoperirii de haină nouă .

1.2.DEFINIREA CONCEPTULUI DE "PUNERE IN VALOARE"

Francoise Choay, introduce aceasta locutiune-cheie de "punere in valoare", făcand prin intermediul ei o trimitere directă la valorile de patrimoniu, care trebuie recunoscute, deoarece in pofida exitentei legilor care protejeaza patrimoniul cultural istoric, acesta este supus unei distrugeri continue sub pretextul modernizării sau restaurări. Aceasta contine notiuni despre, plus-valoare, plus valoare de interes,agrement,frumusete, plus-valoare atractivitate.

1.3.OPERATII DESTINATE DE PUNERE IN VALOARE A EDIFICIILOR

Monumentul istoric este supus unei multitudini de operatii/procedee destinate sa-l puna in valoare și să-l transforme, eventual intr-un produs economic.Francoise Choay enumera cateva dintre cele care au efect direct asupra edificiilor si a abordării lor de către public: restaurare, reutilizare.

Termenul de refolosire sau reutilizare folosit de Francoise Choay,are un inteles similar cu cel de conversie -utilizat in prezent- si este fara indoială cel mai indrăznet dar tot odată dificil mod de punere in valoare a edificiilor, monumentelor si implicit al patrimoniului.

Refolosire constă in reintroducerea unui edificiu/monument dezafectat in circuitul functiuniilor curente "smulgerea lui dintr-un destin muzeal".

Prin refolosire, edificiul/monumentul este sustras riscurilor dezafectării sau al uzurii.Atribuirea unei noi functiuni reprezintă un proces dificil si complex, dar care nu trebuie intemeiat doar pe asemanarea cu destinatia originală.In primul rand trebuie să se tină cont de starea materială a edificiului.

II.CONCEPTUL DE "REIMPIEGO DEI MATERIALI"

2.1 DEFINIREA CONCEPTULUI DE "REIMPIEGO DEI MATERIALI"

Conceptul de reimpiego dei materiali in arhitectură, este acela de a refolosi materiale din clădiri vechi/antice, care nu mai sunt in uz in constructii noi.

Refolosirea materialelor de constructii luate din clădiri care nu mai sunt in uz nu este un procedeu/tehnică noua, aceasta fiind folosită incă din antichitate, dar fenomenul sau mai bine spus tehnica de reimpiego dei materiali este diferita prin faptul ca aceasta nu doar reutilizează materialele de constructii ci reutilizează si caracterele artistice.

Tehnica de reimpiego a fost raspandită in Roma antica si in Evul Mediu.

Desi a fost raspandită mai mult in Italia-Roma, apare si la Constantinopol(exemplu, sculptura din exteriorul Bisericii Panagia Gorgoepikoos), in occident (exemplu, Capela palatina di Aquisgrana) dar si in lumea islamică (Marea Moschee-Kairouan).

Criterii de interpretare : ideologic

pragmatic

Ideologic: este reprezentat prin reutilizarea elementelor arhitecturale si sculpturale care simbolizează triumful ,calitatea lor fiind aceea de reisusire a gloriei trecutului.

Pragmatic: acest criteriu este stric bazat pe economic,comparand costul de reutilizare a materialelor vechi cu cele noi .

Aceste două criterii, cu toate acestea nu se exclud reciproc, ci in fiecare caz trebuie evaluate in mod diferit in functie de contextul istoric.

Tehnica de reimpiego dei materiali in Epoca Romana

Reutilizarea materialelor nu a fost raspandită sau apreciată in perioada Republici tarzii si in primele secole ale Imperiului Roman, acest fapt se datora caracterului propagandistic al clădirilor publice care aveau ca scop sau mai bine spus erau destinate celebrarii sau sarbătoriri finantatorilor acestora.

Un alt factor a fost acela de crestere a disponibilitătii de extragere de pietre in cariere, in special al tiputilor de marmura,acest factor a făcut ca reutilizarea materialelor din constructii vechi sa fie considerat un efort inutil.

Reutilizarea materialelor de constructii in special, refolosirea blocurilor de marmură,se initiază abia in secolul III, odată cu intrarea in criza a Imperiului.

In aceea perioadă,elementele predominante reutilizate erau cele care apartineau oridinelor ahitectonice: capiteluiri,frontoane, coloane si baso reliefuri aceste reprezentand forma vizibilă,pe care le utilizează in acelasi scop sau aceeasi functie pe care o aveau in cladirea originală.

Tehnica de reimpiego dei materiali in perioada Imparatului Constantin

In timplul domniei imparatului Constantin a luat amploare ,avand o expansiune considerabilă, acestă nu doar reutiliză elemntele ci prin ele si prin volorile simbolice ale acestora, incercă o evocare a trecutului care reprezenta un model si care trebuia urmat.

Spre exemplu Arcul lui Constantin care este decorat cu baso reliefuri din perioada lui Traian ,Hadrian si Marc Aurelius.

Tehnica de reimpiego dei materiali in Evul Mediu

In aceasta perioadă aceasta tehnică a fost folosită mai mult in scopuri ideologice, avand ca referintă măretia Romei antice.

Clădirile, am putea spune privilegiate in care s-au folosit cu precătere materiale si elementele arhitectonice (coloane,capiteluri)care aveau aceeasi provenienta, au fost bisericile.

Desi aceste elemente erau considerate ca fiind baze pentru contructia edificiilor păgane,reutilizarea lor in bazilici simboliza si sublinia triumful asupra trecutului păgan .

Deasemenea s-a intervenit pe fatadele cladiriilor civile aflate sub patronaj imperial, cu insertii de elemente.

Materialele re-utilizate din constructile vechi ,inglobează atat valoare intrisecă a materiei prime cat si valoarea derivată din vechimea acestora.

III.CONCEPTUL DE CONVERSIE

"Schimbare sau adptare a formei,caracterului sau functiunii"

"there is nothing new about buildings changing their function. Because structure tends to outlive function, buildings throughout history have been adapted to all sorts of new uses.” – Șerban Cantacuzino, Re/architecture: old buildings / new uses

3.1 DEFINIREA CONCEPTULUI DE CONVERSIE

A doua ramură a procesului de reabilitare, cea activă, implică o gamă mult mai largă de schimbări la nivelul clădirii.

Conversia implică atât o transformare a funcțiunii cât și o readaptare a țesutului urban sau a unor structuri preexistente. Este o strategie cu implicații la nivel urban care nu afectează integral clădirea.

Din punctul de vedere al relației obiect de arhitectură- fond construit, conversia este o operațiune complexă, clădirea fiind supusă unui permanent proces de adaptare și interacțiune cu țesutul urban, schimbarea de funcțiune fiind o etapă normala în acest proces.

“Refolosirea este fără îndoială forma cea mai paradoxală, îndrăzneață și dificilă de punere în valoare a patrimoniului”

Procesul conversiei presupune o simbioză între mai multe straturi istorice, fiecare cu propria identitate și propriul mod de exteriorizare, ce uneori sunt folosite în cadrul conceptului arhitectural.

Conversia constituie schimbarea functiunii clădirii determinand astfel evolutia acesteia catre un destin diferit.Prin intermediul conversiei se dă o nouă viata unui ambaj( constructie),coji care a fost proiectat să dureze mai mult decat functiunea sa primară,păstrand pe cat posibil calitătiile arhitecturale.Conversia presupune imaginarea unor noi utilizări dar si o readaptare arhitecturală a constructilor,care de-a lungul timpului,pierzandu-si functiunea pentru care au fost proiectate initial,au fost dezafectate.In procesul de adaptare al constructilor pentru utilizări noi este nevoie de un design nou,de calitate,modern dar care să nu dăuneze constructiei existente si să retină totodată caracteristicile istorice ale acesteia.

Conversia nu a fost si nici nu este un proces usor.Scoala Bauhaus invată arhitectii sa dea forma spatiului astfel incat să se potiveasca functiei-Froms fallows function-,acesta reprezentand un proces inductiv, pe cand conversia reprezintă un proces deductiv- intai se observă spatiul iar apoi se propune functiunea pe care o poate primi.

Schemele de conversie au stat la baza sau mai bine spus au generat unele dinte cele mai importante ,inovatoare opere arhitecturale,semnate de nume mari in istoria arhiecturii,Frank Gehry ,Bernard Tschumi,Norman Foster,Herzog & de Meuron.

In prezent s-a ajuns la concluzia că salvarea clădiriilor vechi nu mai este suficientă,scopul nu este doar acela de a păstra ci si de a transforma, de a revitaliza.

3.2.EVOLUTIA CONVERSIEI

Schimbarea este evolutie, umanitatea evoluează de la an la an,de la secol la secol si odata cu ea tot mediul care o inconjoara.Arhitectura incearcă să tina pasul cu evolutia ,iar istoria acestoara ne arata cum templele grecesti si romane au devenit biserici crestine, manăstiriile au suferit conversii devenind case de vacante sau restaurante de lux,palate rusesti transformate ,dupa revolutie,in muzee al poporului,mori si gări transformate in mall-uri si hoteluri.

Clădirile industriale si de birouri in anii '50 si '60 sunt transformate pentru a găzduii activităti de petrecere a timpului liber.

Reutilizarea clădirilor vechi este un procedeu relativ vechi si se regăseste pe tot parcursul istoriei,in trecut insă nu se lua in considerare aspectul istoric sau caracterul acestora, spre exemplu Amfiteatrul Roman din Lucca, care a fot absorbit de trama urbana,catedrala medievală din Malmesbury,Wiltshire,care a fost divizată pentru a folosi o parte din ea ca fabică de textile.

Procesul de convesie pare a fi descoperit in a doua jumatate a secolului XX,cand s-au facut dezbateri,publicatii si ceea ce avea sa devină o idee salvatoare a constructiilor este defapt o veche practică ,mai mult sau mai putin improvizata ,in functie de caz,foarte putin teoretizată,dar care a fost utilizată in toate timpuriile.

3.3.CARACTERUL COMPLEX AL CONVERSIEI

Categorii majore ale conversiei:

Conversia individuală:implică limitarea conversiei asupra unei singure constructii in procesul de conversie si modificarea functiunii acesteia, avand drept scop stabilirea de relatii noi in cadrul fondului construit existent.

Conversia partială:se aplică unor constructii din cadrul unor ansambluri mari,acest proces presupune o conditionare a interventiilor ulterioare.

Conversia integrată: acest proces presupune investigatii privind geneza si istoria ansamblurilor sau edificilor,relatia lor cu teritoriul,potentiale functiuni si implicatiile acestora in urma interventiilor.

Conversia temporara: schimbarea functiunii unei clădiri nu este intotdeauna definitivă ,poate fi provizorie,fiind folosite doar cateva zile,luni sau ani ,in acest mod.

Conversia urbană: reprezintă un proces de avengură ce implică un intreg ansamblu urbanistic, o anumită zona a orasului,si are drept scop revitalizarea si modernizarea zonei in cauza,precum si evidentierea si depistarea componentei specifice locale.

Indiferent de tipul de conversie si domeniul de apicabilitate a acesteia trebuie să se tină cont de anumite aspecte,care nu pot fi neglijate:

Aspectul istoric: constă in pastrare memoriei locului, fara a denatura autenticitatea.

Aspectul arhitectural: constă in realizarea unei legături dintre vechi si nou.

Aspectul functional: implica adaptarea unei functiuni care să satisfacă o serie de necesităti si exigente ale societătii contemporane.

Aspectul spatial: presupune un proces de adaptare la situatia actuala prin remodelarea spatiului.

Aspectul social: presupune incercarea de a satisface o serie de exigente si asteptări ale unei comunităti,prin intermediul solutiei propuse.

Factorul uman: presupune participarea efectivă a comunitatii la nouă functiune propusă si reaproprierea de spatiul convertit.

3.4.Conditionari in aplicabilitatea procesului de conversie:

Economic-financiar: Re-utilizarea unei clădiri are un impact bun asupra pietei imobiliare,dar atunci cand interventia se realizează pe o clădire aflată in patrimoniu ,problemele de tip functional pot apărea si atunci sunt necesare interventi corespunzătoare adaptări la normele actuale-structura,ISU,protectia la foc,aic investitiile financiare nu pot fi controlate si atunci procesul de conversie este stopat sau cel putin incetinit pană la găsirea investitorilor.

Procedural administrativă: legislatia natională, politicile urbane,prevederile protocoalelor de mediu

Tehnic: Amplasamentul, situl, tipul si starea structurii de rezistentă, morfologia clădiri.

IV.CONCEPT-STORE

4.1 Definitie concept-store

Concept-store este caracterizat prin inovatie,design,experiente,acesta se adesează unui anumit tip de consumator.

4.2 Date generale

In plin proces de emancipare si de evolutie arhitecturală ideea de magazin de desfacere este de mult apusă , aparitia noilor tehnologii si a materilelor noi a facut dar si dezvoltarea socială a dus la aparitia concept store-ului.

Acest tip de "magazin"," comercializează" nu doar articole /obiecte ,ci si emotii, in acest tip de magazin accentul se pune pe design,si ce poate transmite acesta la nivel psihologic dar si fizic-auz,văz,miros- articolele au un rol financiar .

Primul concept store a aparut in 1986 la New York iar benefinciarul a fost Ralph Lauren, proiectat cu o atentie sporită a detalilor atat la interior cat si la exterior,acestea identificandu-se cu identitatea brand-ului dar in acelasi timp descriind semnificatia acestuia.

Carla Sozzani a dezvoltat ideea de concept-store ,aceasta a creat trei spatii cu functiuni diferite dar in aceelasi timp unitare ,creand astfel un "refugiu"/"o casă departe de casă", piesa centrală este un magazin vestimentar injurul căruia au fost dispuse o bibliotecă , un restaurant si o galerie de artă.

Criteriul principal pe care acestă tema trebuie sa il adopte este unicitatea. Experienta "traită" in aceste magazine trebuie sa fie individuală, rară, unică,dar in acelasi timp să reprezinte orasul in care este amplasat. Fiecare concept-store trebuie sa aibe identitatea lui proprie .De

exemplu in Londra Dover Street Market este considerat sursa ideilor ,in Japonia Tokio Hipsters Club reprezintă avant-garda stilului stradal, Maxfield reprezintă pentru Hollywood,modelul glamor, Moscova locul in care ostentatia predomină este Cara&co.

Concept-store, se dovedeste a fi un model adaptabil in orice tip de "piată" ,acoperind o vastă paletă de produse de la concep-store food pana la concep-store fashion.

4.3 Studii e caz

H&M Store in Barcelona/Estudio Mariscal

Estudio Mariscal a conceput si realizat intreaga proiectare/conversie, preocupandu-se de fiecare detaliu in parte, de la structura pana la designul pungilor sde cumpăraturi.

In realizarea acestui proiect situat in Spania, Barcelona, Portal de l'Angeles 22, cu o suprafată de 1720 de metri pătrati,au fost contractati ingineri structuristi de la nb5,MC Architectura e Ingenieria,pentru corpurile de iluminat IGuzzini, mobilier Dula Iberica.

Un proiect care a avut ca scop principal, crearea de emotie clintilor care intră in magazin. Achizitionarea de produse intr-un loc placut , confortabil si unic.Primul obiectiv a fost de a se asigura ca spatiul creat este placut si de ce nu distractiv.Al doilea obiectiv a fost expunerea obiectelor vestimentare in spatiul/locul potrivit in magazin.Designul trebuie să primeze să fie cel ce iese in evidentă iar hainele sa il succeadă nicidecum invers.

Noul magazin -Concep-store- este situat in zona comercială din Barcelona,Portal de l'Angels, in clădirea care pana de curand a fost sediul companiei Catalana de Gas.Clădirea este un vestigiu al arhitecturii burgheze de la sfarsitul secolului XIX si este opera arhitectului Domenech Estapa, arhitect care s-a opus miscării Moderniste, fiind inclinat mai mult spre stilul neo-clasic.

Faptul că acesta este listată ca fiind o clădire care apartine patrimoniului si stilul arhitectural al clădirii au fost două criterii care au marcat proiectul. Clădirea este considerată o bijuterie de modă veche, spatile vaste din interior dar si scara de proportii impresionante, totul culminand cu deschiderea pe verticală si o cupolă.

Schimbarea de functiune a clădirii a fost un alt factor conditionant al proiectului.Transformand o zona folosită pentru a fi birourile unei companii intr-un concep-store care comercializeaza articole vestimentare, care se adreseaza in special tinerilor a fost cel mai probalil o provocare dar si o incercare de a concilia vechiul cu noul- stilul neo-clasic cu stilul contemporan-.

Arhitectura de interior a fost concepută ca o a doua "piele", compusă din elemente de culori neutre -negru si alb- care pot fi adaugate sau indepartate, suprapunand aceste elemente noi peste arhitectura veche astfel creand o nouă imagine insa fară estomparea originalului.

Avand in vedere dimensiunea mare de amenajat si pentru a evita monotonia ,arhitectii au creat un traseu dinamic, fiecare zona are altă atmosferă, creată prin insertia elementelor de mobilier modular ,suprapunerea materialelor- metal suprapus peste lemnul original-, panouri LED,etc.

Conceput ca un laborator logistic, in care a fost studiat fiecare detaliu ,sisteme de sine ,rafturi, umerase pana la fitingurile -Meccano- din plafoane,totul pentru a pune in valoare cat mai bine piesele vestimentare si accesorile.Datorita ecranelor LED accesul in magazin-care indeplineste si functia de vitrina- este o explozie de lumină,culoare si miscare. Comunicarea dintre interior si exterior este in mod normal vitrina,in acest caz această comunicare este realizată printr-o "fereastra"in magazinul virtual.Asupra fatadeni nu s-a intervenit decat cu plasarea unui logo minimal.

Etajul unu al cladirii consta in trei camere,care au fost restaurate si integrate in concept-store,in aceste camere contrastul dintre vechi si nou este mai evidentă,s-au pastrat pardoselile din lemn masiv,semineele, peste care s-au inserat piese de mobilier din metal.

Elementele principale sunt scara si cupola,acest atrium central comunică intre etaje si permite luminii naturale sa patrunda in interior

Subsolul este transormat,integrand elemente sculptuale,tapiterii in culori luminoase,toate aceste elemente crează identitatea spatiului.

Coven Store

Magazinul (concept-store) a fost proiectat arhitectul Marcelo Alvarenga pentru brandul brazilian de tricotaje Coven.Acesta este situat in Lourdes,un cartier traditional in Belo Horizonte,Brazilia, intr-o casă cu două etaje.

In ultimi ani arhitecti dar si designeri s-au concentrat in re-utilizarea clădirilor vechi,acesta este si cazul magazinului Coven.

Proiectul constă in renovarea si transformarea unei case vechi cu două etaje,la exterior s-a intervenit asupra fatadei prin "suprapunerea" unei plase metalice peste zidaria existentă.

Ideea de suprapunere a unei relele peste zidarie a reiesit chiar din designul hainelor, plasa /grila metalica din fatade sugerează ideea de fire tesute ,materia primă pentru tricotaje.

Interiorul a fost complet remodelat , singurul element păstrat a fost scara din lemn masiv, pereti din jurul acesteia au fost placati cu oglinzi tocmai pentru a scoate mai mult in evidentă scara si pentru a fi vazut din toate unghiurile.

La parter lumina naturala patrunde printr-un filtru creat de o pergola din sticlă.

Pardoselile sunt din rasină epoxidică de culoare neagră, cu inserti de sticlă in zonele de expunere pentru a evidentia articolele vestimentare ,a ales o gama cromatica neutra cu mici accente de culoare in piesele de mobilier si elemente de design (refolosirea materialelor ramase din confectionarea hainelor).

Denimdenim

Situat in una din zonele exlusiviste din Bali,intr-o fostă casă cu două niveluri, magazinul Denimdenim realizat de Word oF Mought Architects, iese cu sigurantă in evidentă.

Concept-store-ul face parte dint-un lant comerecial existent pe insula,dar din cauza amplasamentului exclusivist, s-a optat pentru un design nou si o directie nouă in ceea ce priveste brand-ul, prin urmare designul trebuia să imbine elementele deja existente care au creat identitatea brand-ului (elemente industriale)cu elemente noi ,pentru acesta s-au folosit elemente de grafică personalizată si elemente reciclate.

Designul dur,"masculin" al magazinelor care fac parte din lant este regăsit si in acest concept-store prin utilizarea si insertia de elemente arhitecturale puternice, liniare.

Din exterior forma magazinului este percepută ca fiind formată din doua cuti stivuite ,rotite pe axa lor, acesta iluzie optica capteaza in mod eficient atentia trecătorilor, aceasta forma a fost realizată printr-un cadru de otel vopsit negru ,umplut cu plasă metalica.Aceasta "ramă" din otel cu plasa are rol de parasolar dar in acelasi timp creaza si o zona verde, deoarece aceasta plasa este suportul pe care cresc plante cătăratoare.

Amprenta mica la sol a solicitat o atentie sporită in tratarea spatiului,cu scopul de al face perceptibil ca fiind un spatiu amplu,pentru aceasta, un "gol" unghiular mare a fost tăiat in centrul magazinului,acest artificiu nu doar da impresia unui spatiu mult mai mare dar este perceput ca un candelabru,in acest gol au fost instalate becuri supradimensionate si diverse obiecte.Acest spatiu("golul") indeplineste si funciunea de expunere,acesta fiind utilizat pentru "afisajul" produselor vestimentare care par a pluti in lumina naturala, oglizile folosite intes sporesc deasemenea senzatia de spatiu. Un perete placat cu oglinda al magazinului a fost folosit ca spatiu expozitional pentru "cutile" albe in care sunt expusi pantofi.

Arhitectii au folosit o gama cromatica neutră, formată din griul betonului lacuit,otel negru, lemn de tek reciclat accentele sunt realizate din cuti reciclate aceste nu doar aduc culoare in spatiu ci creaza o atmosfera vesela si confortabila.Spatiul de depozitare din spatele tejghelei este ascuns privirii cumpăratorului prin panouri "decorate"cu citate care ilustrează obsesia pentru denim.

Concluzii:

Datorită caracterului versatil al concept-store-ului, se dovedeste a fi un model adaptabil si eficient in orice tip de "piată" ,acoperind o vastă paletă de produse de la concep-store food pană la concep-store fashion, in acest tip de spatiu imaginatia si creativitatea primează si atmosfera trebuie să fie pe masură,nimic nu este lasat la intamplare,fiecare detaliu este analizat ,tocmai pentru a crea un spatiu/clădire unică.

V.CONVERSIA IN DIFERITE SPATII

5.1 Conversia in arhitectura industriala

5.1.2 Date generale

Inceputul acestui tip de arhitectură datează de la 1700,cand clădiriile industriale erau simple hambare sau mori din lemn si caramidă.Dimensiunile lor si materialele folosite avand un impact mic asupra mediului inconjurător,acestea erau amplasate pe malurile raurilor sau a canalelor.

Clădiriile industriale timpurii aveau o arhitectură simplă,astfel reflectand importanta socială mică, spre deosebire de bisericile,clădirile publice care aveau o importantă sociala mare si erau tratate ca atare,acest lucru il putem observa prin multitudinea de ornamentatii.

In secolul XIX,datorită intensificării procesului de industrializare, cladirile industriale erau proiectate pe mai multe etaje cu structura formată din rame de lemn de esentă tare combinată cu pereti de caramidă.Acest tip de proiectare nu incuraja doar un mediu propice de lucru eficient ci si pentru prevenirea incendiilor,aceasta fiind principala temere.

Putem spune ca aceasta temere a modelat arhitectura cladiriilor industriale,acestea fiind proiectate cu un plan deschis,ferestre mari, fară poduri,fară ornamentatii pe fatade cel mult o emblemă,scări separate pentru a facilita stingerea incendiilor.

In 1903 Albert Kahn proiectează si construieste prima fabrică care foloseste betonul armat,fabrica de automobile, Packard Building.Datorita introducerii betonului armat,clădirile au mai putini pereti interiori de aici rezultand spatii mai mari si costruri de constructie mai mici.

Albert Kahn revolutioneaza arhitectura industrială,acesta introduce materiale noi (betonul armat,otelul),schimba planurile,deoarece odata cu amploarea fenomenului de industrializare modelul de fabrica nu mai corespundea cu volumul de productie si a cautat si dezvoltat solutii noi ,cum ar fi un plan flexibil si adaptabil in functie de productie.

La inceputul anior 1900,clădirile industriale nu mai sunt tratate ca simple clădiri destinate productiei ci am putea spune ca le sunt create identităti pentru a reflecta statutul beneficiarului ( exemple: AEG Turbine Factory- Peter Behren's; Fargus Factory – Walter Gropius & Adolf Meyer)

După al doilea Raboi Mondial investitile masive in industrie, au initiat mărirea siturilor industriale deci implicit al tesutului urban,cu precadere intre ani 1950 si 1960.

Datorită unei cereri mari de fortă de munca,populatia migrează spre orase ceea ce duce la constructia de case private,spatii publice,drumuri si infrastructura.Arhitectura din aceea perioadă se afla inca sub influenta Miscării Moderniste (folosirea intensă a materialelor moderne,otel,beton armat,etc),desi aceste materiale sunt considerate rezistente ,durabile,trecerea timpului asociată cu indiferenta ,proasta intretinere a acestora determină aceste cladiri sa ajungă in ruină, din aceasta cauza era imperios necesar protejarea acestora prin introducerea lor in patrimoniu.

5.1.3.Arhitectura industrială

Date și caracteristici generale

Arhitectura industrială este subordonată cuvântului de ordine : economie. În acest context, și în cel al evoluției tehnologice se conturează o serie de caracteristici arhitecturale ale construcțiilor industriale:

claritate,

începutul negației elementelor decorative,

planeitate,

unitate,

“Transparentul devine dominantă asupra plinului căpatând importanță structurală”.

Închiderile perimetrale nu mai au un rol structural, acesta este preluat de structura metalică sau de beton armat, drept care, ele se pot constitui ca suprafețe mari vitrate, devenind “o coaja, o protecție”

Arhitectura industrială Bucureșteană

Arhitectura industrială, initial realizată cu precădere de ingineri devine componentă a arhitecturii și cunoaște, în perioada interbelică, două etape de dezvoltare:

Anii ’20 – perioada unor căutări stilistice ce includ atât elemente aparținând eclectismului, neo-românescului cât și “formule plastice proprii tendințelor arhitecturale central europene”

Anii ’30 – perioada de trimf a arhitecturii moderne, perioadei de modernizare a proceselor tehnologice fiindu-i asociată , atât o arhitectura de calitate cât și o nouă organizare a producției, bazată pe raționalizarea fluxurilor de producție.

Relevante, din punct de vedere al calitătii obiectului de arhitectură, sunt: ansamblul uzinelor Malaxa (1930-40 , Horia Creangă), uzinele Ford (1935-37, P.E. Miclescu) din București.

Dezindustrializarea este un proces la nivel global, prin intermediul căruia se trece de la un sistem economic bazat pe industrie la unul bazat pe servicii și informație , firmele retrăgându-și investițiile din sectorul industrial, care s-a manifestat începând cu deceniul 7 al secolului XX.

Principalul factor al dezurbanizării a fost generalizarea automobilului, acest lucru a dus la o dezvoltare masivă a industriei în suburbii , în timp ce sectorul serviciilor a prosperat în interiorul orașului. Efectele procesului de suburbanizare și de dezindustrializare s-a facut simțite pentru prima oară în S.U.A. Până spre sfârșitul anilor ’80, suburbiile rămân dependente de oraș, după care acestea capăta o autonomie din punctul de vedere al concentrării clasei muncitorești.

Principalele cauze ale trecerii industriei în suburbii au fost constituite de:

trecerea de la transportul pe calea ferată la cel auto ;

scăderea costurilor forței de muncă (suburbiile fiind furnizoare de forță de muncă ieftină )

schimbarea conformației fabricilor – de la o dezvoltare pe verticală, la una pe orizontală ;

conștientizarea necesității ecologizării în mediul urban

costul ridicat al terenurilor în orașe , față de suburbii

O altă cauză majoră o reprezintă apariția unui nou mod de organizare a producției, care generează bunuri doar la comanda clientului, denumit “ just in time” (JIT), are avantajul că nu mai e nevoie de depozitări ale stocurilor, activitatea putându-se desfășura în spații mici. Aplicat în mediul urban, este cel care are în vederea conversia marilor fabrici industriale abandonate in fabrici de industrie ușoară. Conversia acestor fabrici are în vedere două probleme pentru desfășurarea noii activități : capacitatea de a modifica structura vechilor fabrici și capacitatea de încorporare a noilor tehnologii . Aceste tendințe au stimulat municipalitățile să dezvolte o serie de strategii de conversie a fabricilor industriale abandonate.

Efecte negative:

Se inversează raportul de bunăstare socială dintre centrul orașului și suburbii,

se înregistrează o creștere considerabilă a delicvenței în centrul orașului ca limita orașului să fie difuză,

legătura cu orașul este lipsită de funcțiuni de tranzit .

Abandonarea unor zone mari industriale reprezintă una din implicațiile spațiale ale dezindustrializării, fenomenul fiind datorat și faptului că multe dintre aceste zone nu sunt reglementate printr-un plan urbanistic. Astfel, zonele industriale pot fi supuse unuia din procesele:

rămân abandonate și suferă o degradare în timp,

sunt propuse pentru programe de reconversie funcțională;

se păstrarează construcțiile și se realocă fără investiții, ca locuință pentru persoanele cu fonduri limitate sau tinerilor;

utilizarea acestora ca zone de desfășurare a concertelor având rolul de a descongestiona centrele orașelor în perioadele de desfășurare a acestora;

ocuparea abuzivă de persoane.

5.1.4.Patrimoniul industrial

Patrimoniu industrial: “mărturiile culturii industriale care au semnificație istorică, tehnologică, socială, arhitecturală și științifică”

Aceste mărturii capăta forme diverse în funcție de disciplina care le studiază, astfel patrimoniul industrial cuprinde:

Mărturii fizice ale industrializării ca motor al urbanizării si dezvoltării orașelor

Condițiile materiale specifice perioadei de progres econimic și social

Etapele fundamentale ale evoluției procesului de producție

Măsura în care arhitectura modernă este “redevabilă evoluției structurale și tipologice, ca și folosirii noilor materiale”

Aflați la un secol distanță de apariția primelor programe de arhitectură industrială, se pune problema clasării în lista de monumente, ele fiind expresia unor tipuri de activități, dispărute, ce au reprezentat pentru decenii imaginea progresului. Iau astfel naștere termenii de: monument și patrimoniu istoric industrial, și arheologie industrială.

Specialitatea acestui domeniu o reprezintă : “relativa fragilitate a patrimoniului industrial, vulnerabilitatea lui, în sensul că una din caracteristicile ansamblurilor istorico-industriale este chiar dezinvoltura cu care se înlocuiesc, modifică ireversibil, demolează părți componente importante”

CONVERSIA IN SPATII INDUSTRIALE-STUDIU DE CAZ

1. Urban Outfitters- corporate campus –U.S: Philadelphia Meyer Scherer & Rockcastle

The Philadelphia Naval Shipyard National Historic District este alcătuit din 263 de clădiri, structruri și obiecte, ce și-au început existența în 1872, activitatea încetând în anul 1945. De la începutul secolului XIX până după cel de-al Doilea Razboi Mondial a fost o facilitate pentru construcția și repararea navelor. La începutul secolului XX ansamblul a funcționat drept corp al Marinei.

Relevante din punct de vedere al istoricului și a caracteristicilor stilistice sunt cinci clădiri, cumpărate de Urban Outfitters pentru transformarea lor în campus.

Clădirea 10 a fost construită în 1903 și este una dintre primele clădiri destinate fabricării de nave, și este cea mai reprezentativă. O clădire cu două etaje în stil neo-renascentist, cu o structură de cărămidă.

Clădirea 7 a luat fiintă în anul 1880, a suferit modificări în 1916 si 1940, cu o structură din cărămidă, este dintre cele mai vechi clădiri păstrate pe sit.

Clădirea 12 a fost construită în 1905, desfăsurată pe două niveluri cu o structură de cărămidă și acoperiș în sarpantă.

Clădirea 15, construită în 1903 cu o suprafată de peste 20 000 sqf desfăsoară un singur nivel, este în stil neo – clasic și are structură de cărămidă.

Clădirea 546 a fost construită în 1939, cu o structură de beton armat și cărămidă și ferestre în banda, are două niveluri.

Proiectul are ca scop utilizarea caracteristicilor pe care aceste clădiri industriale le au: materialitatea, volumele deschise, iluminarea naturală, pentru a le atribui o o nouă funcțiune bazată în principal pe o nouă forma de producție și creativitate. Sinteza dintre artă, cultură, economie și mediu are ca rezultat transformarea unui mediu de producție cu capital de stat într-un mediu creativ cu capital privat.

Meyer Scherer & Rockcastle au transformat patru clădiri părasite, degradate dar cu valoare arhitecturală din Navy Yard în spații de birouri și creație. Proiectul a câștigat Honor Award for Architecture.

2. Bursa de Marfuri –Bucuresti: Mario Kuibus

Bursa de Mărfuri sau Vama Bucuresti Antrepozite face parte dintr-un ansamblu de sase clădiri, ce si-au inceput existenta in 1894-1945, activitatea incetand dupa cel de al doilea Razboi Mondial.

Clădirea Bursei de Marfuri este de departe cea mai reprezentativă si faimoasă.O clădire in care materialul predominant este caramida.

Considerată o "bijuterie" a arhitecturii industriale ,aceasta constructie a fost lasată să se degradeze ,ajungand intr-o stare de deteriorare avanstă ,incat demolarea este privită ca o solutie viabilă.

Proiectul de conversie a avut ca scop utilizarea caracteristicilor clădiri ,pentru aceasta s-a pastrat si s-a restaurat fatada principală.Conceptul a fost acela de a construi in interiolul unei "coji",astfel s-a păstrat si reabilitat "carcasa" veche,iar in interiorul acesteia s-a ridicat o clădire noua, impletirea dintre vechi si nou.

In urma conversiei,fosta clădire industrială este impartită astfel:

Parter : un amplu spatiu public,cafenea si o zona pentru organizare de evenimente culturale.

Etaje si mansarda sunt utilizate de birourile firmelor care s-au implicat in achizitionarea si in procesul de conversie al clădirii.

Zona cafenelei are un design non-conformist cu accente ,spre exemplu pozitionarea unui jeep din timpul razboiului in vecinătatea liftului de sticlă.

Etajele si mansarda sunt tratate in aceasi manieră cu finisaje si culori vibrante (pardoselile din rasini epoxidice crează o atmosfera nonconformistă si relaxantă).

Conversia Bursei de Marfuri Bucuresti, reprezinta un punct de plecare pentru acest tip de interventie dar si pentru reablitare si reintegrare a cladirilor vechi in tesutul urban.

3. NGRS. Recruting Company HQ:Crosby Studio

Proiectul are ca scop conversia fuctională unei foste fabrici in sediul unei companii de recrutare.

Amplasată in centrul Moscovei in apropierea Kremlinului si a Pietei Rosii, fosta fabrică cu o suprafată de 168 sqm,a fost transformată in 2014 in sediul companiei de recrutări HQ. Companie avand ca profil, recrutarea de angajati pentru marile corporatii,datorită acestui profil arhitectii de la Crosby Studio au fixat de la inceput două criteri principale : functiunea (numar maxim de incăperi) si interiorul care trebuia sa fie memorabil.

Astfel anumiti pereti au fost placati cu foaie de sticlă, arcadele si scarile au fost reconditionate , interiorul este monocrom singura pate de culoare o reprezinta pardoseala.Datorita acestui joc de materiale creaza atmosfera de muzeu si indeplineste cel de al doilea criteriu impus, acela de memorabilitate.

Compartimentarea cladirii este desfasurata astfel: Intrarea cu receptie urmata de o mica sala de conferinte.Galeria de arcade in spatele carora se afla localizate salile de video-interviu.

Concluzii:

Siturile idustriala au prezentat un interes sporit in randul arhitectilor in vederea realizarii procesului de conversie,datorita spatilor mari ,materialelor folosite ,aceste cladiri sunt poate cele mai interesante in vederea transformarii functionale.Desi aceste spatii sunt de cele mai multe ori intr-o stare avansata de degradare si in pofida dificultatrilor care pot apare in derularea procesului de conversie (probeleme de ordin financiar,mediu,politic-administrativ),acestea merita pastrate si reabilitate nu doar din punct de vedere al importantei istorice si de identitate ci ,si pentru avantajele economice si de dezvoltare durabila precum si imbunatatirea aspectului tesutului urban.

5.2.CONVERSIA-MUUZEE

5.2.1 Date generale

Majoritatea muzeelor sunt "gazduite" in cladiri care au fost construite/proiectate pentru a indeplini alta functiune.

Conversia pentru acest tip de program arhitectural a fost baza sau mai bine spus o regula ,dintre cladirile care au fost convertite in muzee cele mai reprezentative sunt palatele din epoca renascentista si baroca, acestea avand o influenta dominanta in stabilirea structurii si organizarea muzeelor.

Dupa cel de al Doilea Razboi Mondial muzeele au fost considerate cladiri cu importanta istorica.

La sfarzitul anilor '70 datorita reactiei artistilor la noile tendinte in arhitectura si arte plaseaza muzeele in locuri neconventionale, cum ar fi cladiri industriale abandonate, depozite, uzine electrice, aceste fiind in contrast cu arhitectura muzeelor de pana atunci.

In scurt timp retele institutiilor muzeale au acceptat conceptul acestui sistem cultural paralel reafirmand astfel conversia ca solutie viabila pentru expunerea obiectelor de arta.

Conversia.Exemple istorice

"Conversion means change. One converts something that exist because a transformation is necesary.In this sense a conversion is a game with building block played in a quany of history in wich the original substance is sometimes that new and old combine in a symbiotic alliance. In such a case one cannot be removed from the other".

Primele muzee, Muzeul Vaticanului, Muzeul Louvre sunt si in aceste zile admirate si respectate, fiind considerate modele,etaloane perfecte ale muzeelor.

La inceput muzeele erau gazduite in locuinte rezidentiale de lux deoarece aceste erau proiectate cu coridoare lungi tip "galerie" acestea fiind folosite pentru expunerea obiectelor de arta din colectiile private ,desi nu au fost proiectate sa indeplineasca aceasta functiune ci pentru a conecta spatiile intre ele.

Muzeul Vaticanului este unul dintre modele fundamentale ale acestui tip de program/functiune.

Galeriile proiectate de Donatelo Bramente au fost concepute ca o legatura intre Palatul Belvedere situat in Nord si Partea centrala a resedintei papale, acestea au devenit sau mai bine spus au fost transformate in galerie de arta datorita colectiei de arta vasta a Papei.

In 1508 curtea palatului a devenit parte integrata a muzeului aici organizandu-se prima expozitie de sculptura.

Un destin similar a avut si Fontainbleu,datorita importului de obiecte de arta din Italia in Franta.

Villa Albani si Fridericianum au fost folosite in crearea muzeelor hibrite.Cu concepte diferite Vila Albani era folosita pentru expunere colectilor de arta din antichitate iar Fridericianum folosit ca muzeu enciclopedic-expunerea de colectii stiintifice si biblioteca-, ambele palate au fost construite in epoca barocului tarziu si sunt catalogate ca fundatia muzeului modern.

Acesta prima faza in dezvoltarea muzeelor ,tipologia structurii adoptata din epoca baroca si renascentista au avut o influenta semnificativa in organizarea cladiriilor muzeale.

Camerele importante erau interconectate ceea ce creea un traseu liniar, acest lucru a dus la prezumtia ca vizitatorul va urma acest traseu prestabilit fiind atent doar la expunerea obiectelor de arta, acest concept s-a perpetuat pana in prezent.

Interventiile arhitectilor Franco albini,Ignazia Gardella,Carlo Scarpa,Studio BBPR, au repectat valoarea cladirilor vechi siau adaptat tehnologia in functie de acestea,rezultatul fiind un real succes.

BBPR Studio au realizat conversia Castello Storzesco transformand-ul in Muzeul orasului Milano -1954-1964-

Prima faza a proiectului s-a desfasurat in anul 1952,iar constructia propriu- zisa intre 1954-1956, pentru acesta doua etaje au fost reconstruite (planul de parter folosit pentru expunerea sculpturilor, armelor si tapiteriilor si etajul unu care era folosit pentru expunerea tablourilor si piese de mobilier). A doua faza muzicale a proiectului, reprezentand aripa situata la intrare folosita pentru expunerea obiectelor de ceramica, bronz, bijuteri si o vasta colectie de instrumente muzicale, s-a finalizat dupa 7 ani.

Arhitectii au tinut cont de importanta conceperii unui traseu logic si usor si de separarea spatiilor expozitionale, acest lucru a determinat creearea unei legaturi dintre primul etaj si spatiul exterior, prin fosrmarea unei punti vizuale intre curte-spatiu verde,fantanasi scariile care duc la o loggie deschisa- si spatiul deschis dintre cele doua aripi ale muzeului.\

Alta solutie interesanta adoptata si pusa in practica de catre arhitectii BBPR Studio a fost de a amplasa statuia Pieta a lui Michelangelo -partial inchisa in piatra- in dreptul scarii,acest detaliu creaza o legatura directa de comunicare intre vizitator si opera de arta.

Pallazzo Abbateles -Galeria Nationala de Arta din Sicilia.

Arhitectul Carlo Scarpa foloseste in realizarea conversie conceptul legaturii mutuale dintre exponate si spatiul inconjurator.pentru aceasta integreaza curte, ferestrele cu ancadramente gotice, peretii din piatra si plafonul cu bolta din sec XV in noul spatiu acestea devenind parte a muzeului dar si contribuie la crearea atmosferei.

5.2.2.Arhitectura muzeelor 1960-1970

Muzeele in aceasta perioada tind sa isi schimbe functiune, acestea numai sunt folosite doar pentru expunerea obiectelor de arta ci si ca spatii pentru oraganizarea petrecerilor, conferinte ,treptat ajungand parte a acestui program.

Odata cu introducerea acestor noi utilizari, arhitectura muzeelor s-a transformat, a adoptat elemente ( lifturi,scari rulante) care erau destinate altor functiuni,cum ar fi mall-uri, gari, aeroporturi, ducand la distrugerea identitati muzeului in sine.

Ca raspuns acestui program , artisti au refuzat expunerea in aceste spatii ,ceea ce a dus la crearea spatiului alternativ de expunere: galeri private, ateliere, ulterior lunad amploare s-au gasit locatii mai mari si de ce nu mult mai interesante ,fabrici,gari,depozite abandonate, uzini, spitale,etc.

5.2.3.Studii de caz

PS1. Contemporany Art Center- Long Island,

PS 1 Contemporany Art Center este una dintre cele mai mari si vechi institutii din Statele Unite, dedicate artei contemporane,non-profit.

Centrul de Arta Contemporana este situat in Long Island, cartierul Queens,New York City.

Centrul de arta a fost fondat in 1971 de catre Alanna Heiss, in 1976 a inaugurat deschiderea institutului in fosta scoala publica in stil resnascentist care fusese inchisa si abandonata in 1960.

Folosita 20 de ani ca studio si ca spatiu expozitional, in 1997 este redeschisa dupa inerventia de conversie functionala ,devenind MoMA,o filiala a Muzeului de Arta Moderna.

Musee d'Orsay

Cladirea originala realizata de Victor Lalux, avea ca functiune gara, considerata o minune a tehnologiei, la inceputul anilor 1970 este declarat monument iar in 1978 se decide sa devina muzeu.

Conversia a fost realizata de A.C.T Architecture Studio (Colboc, Baldon, Philipon) au fost cei insarcinati sa lucreze la designul de interior .

Asupra exteriorului nu s-a intervenit, elementele noii constructii fiind adaugate vizibil elementelor originale.Pentru interior Gae Aulereti-specializat in re-design si adaptarea cladirilor istorice- a introdus elemente arhitecturale post-moderniste sar in acelasi timp avand grija sa nu deranjeze cursivitatea elementelor din interior existente.

Interventiile multipe si originalul se imbina si creaza un spatiu unitar,elementele liant constand in pardoseli si tavane,accentele-noi- fiind corpurile de iluminat"Buxy".

O atentie sporita s-a acordat lumini zenitale deoarece operele de arta trebuiau protejate de lumina directa a soarelui.

Reactia publicului la aceasta conversie a fost impartita , multi experti considerand-o un adevarat succes ,printre cei care au criticat aceasta conversie se numara si Claude Levi-Strauss, care afirma ca acesta conversie a fost facuta doar in scopul multumirii investitorilor.

Cu toate acestea Musee d'orsay este vizitat pe zi in medie de 9000 de persoane, acesta fiind dovada succesului acestui tip de interventie.

Bankside Power Station

Aceasta conversie reprezinta un exemplu de rafinament si renastere al unui monument industrial.

Tate Gallery adaposteste colectii de arta internationala din sec. XX cat si colecti de arta contemporana , in spatii flexibile proiectate pentru spatii multidisciplinare.

Conversia acestei uzine a fost realizata de Herzog &de Meuron in urma castigarii concursului "Tate Modern".

Procesul e conversie a inceput prin crearea unei noi fundati care sa peremita ridicarea celor 7 niveluri.

Acestia au intervenit la interior cu o structura usoara formata din grinzi care se desfasoara in plan orizontal pe toata suprafata cladirii, aceasta contrabalasand verticala proeminenta creata de cosul semineului pozitionat central.

Uzina Bankdide a fost construita in doua doua etape, intre ani 1948 si 1963, modernism tipuriu -pereti de carmida, deschideri mari pe verticala-desi aceaste elemente creaza un caracter ermetic , arhitectii nu intervin asupra lor ci incearca spargerea acestui caracter prin introducerea unei rampe pe care o amplaseza in in partea vestica a cladirii,dar odata cu aceasta rampa creaza si un traseu, un flux care conduce vizitatorul spre sala furnalelor.Sala furnalelor reprezinta "nodul"/punctul central al muzelului, toate functiunile fiind dispuse in jurul acestui punct.

In partea de nord , galeriile sunt dispuse pe trei niveluri acestea nu au un traseu impus ,acesta lipsa a traseului am putea spune ca duce la creearea unui haos, dar defapt ajuta vizitatorul sa isi creeze singur traseul,in functie de ceea ce este atras.

Galeria de arta are un aspect neutru , fapt datorat pereti;or albi si pardoselilor din beton si lemn.

5.3.CONVERSIA RAPORTATA LA CONCEPTUL DE DEZVOLTARE DURABILA

Cladirile sunt responsabile pentru mai mult de o treime din emisile de CO2, astfel este usor de inteles importanta rolului pe care il are, in acest context , conversia unei cladiri. A imbunatati calitatea fondului construit este astazi o activitate rspandita si presupune o serie de interventii: tehnice, structurale, arhitecturale, de functiune.

Procesul de conversie economiseste resurse valoroase, reduce volumul materialelor inglobate in cladire, astfel adaptarea unei cladiri existente are un impact mult mai mic asupra mediului decat demolarea si reconstructia.Adaptarea principiilor proiectarii durabile la conversia functionala consta in indeplinirea unei serii de obiectiveraportate la urmatoarele categorii.

re-utilizarea clădirilor vechi (conversie funcțională) care altfel ar rămane neocupate sau subutilizate.

îmbunătățirea performanțelor fizice ale clădirilor existente (prin orice tip de procedeu de adaptare), reducerea impactului asupra mediului înconjurător sau reducerea consumului de energie prin izolare termică

păstrarea caracteristicilor istorice ale clădirii prin adaptarea în scopul conservării patrimoniale

includerea cerințelor ecologice în tema de proiectare și în strategia de întreținere a clădirii pentru minimizarea oricăror efecte ostile mediului

facilizarea accesului spre și în jurul clădirilor pentru pietoni și cicliști

păstrarea în sit a copacilor și a altei vegetații importante din punct de vedere ecologic pentru a menține sau spori diversitatea bio-climatică

utilizarea materialelor indigene unde este posibil, în scopul susținerii producătorilor și furnizorilor locali și pentru a evita folosirea excesivă a mijloacelor de transport

realizarea spații pentru comunitate oferind facilități cu utilizări multiple și flexibile

în clădirile publice supuse conversiei

utilizarea materialelor reciclate sau recuperate (țigle, olane, pardoseli vechi de lemn, și/sau folosirea lor ca materie primă pentru alte materiale)

utilizării eco-materialelor sau a celor nepoluante

reducerea și controlul utilizării materialelor poluante

reducerea utilizării materialelor rare și a combustibililor fosili

reducerea emisiilor de bioxid de carbon și alte emisii toxice, pentru a combate efectul de seră

utilizarea luminii naturale pe cât posibil pentru a reduce consumul de

energie în scopul iluminării

utilizarea pentru iluminarea artificială a lămpilor cu consum mic de

energie în scopul reducerii costurilor de energie

realizarea unei anvelope cu grad ridicat de eficiență energetică, perfect

izolată și etanșă dar ventilată adecvat pentru prevenirea apariției umezelii și

igrasiei în clădire

reducerea consumului de apă prin utilizarea instalațiilor sanitare corespunzătoare (de exemplu, obiecte sanitare cu control dual)

reducerea utilizării materialelor toxice sau chimice folosite în lucrările de adaptare și întreținere (de exemplu, folosirea vopselelor acrilice pe bază de apă).

Procesul de conversie presupune pe lângă intervenții precum extindere, inserție, renovare, și asigurarea unor parametrii de confort, apelând la cele mai moderne tehnologii. Adaptarea clădirilor la noi utilizări prin procesul de conversie presupune o reducere a consumului de energie, reducerea poluării și reutilizarea materialelor. Se poate vorbi despre o "reciclare" clădirilor, care este la fel de importantă ca orice alt proces de reciclare a resurselor naturale întrucât cea mai mare parte din resursele globului sunt utilizate domeniul construcțiilor.

Proiectarea durabilă nu se referă numai la măsuri de protejare a mediului natural dar ea cuprinde și o serie de principii legate de integrarea costurilor, durata lucrărilor, “exploatarea și întreținerea mediului construit pentru menținerea valorii culturale pe termen lung.”

Concluzii:

“ fără păstrarea elementelor esențiale ale arhitecturii și urbanismului ce definesc trecutul nostru istoric, nu se poate vorbi de o calitate superioară a spațiului public în care coexistă comunitatea.”

În cadrul procesului de redefinire a orașului, patrimoniul industrial reprezintă o resursă importantă care trebuie integrată unei strategii de dezvoltare durabilă.

Conversia siturilor istorice are drept efect :

Crearea unoi noi puncte de atracție în cadrul orașului

Eliminarea unor disfuncționalități

Schimbarea funcțiunii siturilor în unele adecvate zonei centrale și compatibile cu funcțiunile vecine.

Utilizarea eficientă a terenurilor și clădirilor existente.

Reducerea impactului asupra mediului

Orașul post-industrial se află în prin proces de redefinire, în cadrul căruia o resursă importantă o constituie patrimoniul industrial, conversia acestuia poate fi baza realizării unei noi identități a orașului, identitate ce valorifică, adaptează elementele trecutului și reprezintă o bază pentru generații viitoare.

VI.LOCUINTA

6.1.Date generale

Locuinta este "cea mai veche tema a constructilor", aceasta "tema" isi are inceputul inca din preistorie.Odata cu evolutia omului ,evolueaza si conceptul de locuinta.Locuintele primare utilizau materialul "in forma lui cea mai bruta, cu tehnica cea mai rudimentara",treptat acestea evolueaza se transforma din simple adaposturi care indeplinsc doar functiuni rudimentare,in locuinte proiectate sa asigure pe langa functia de baza aceea de adapost si cea de confort.

Preistorie: locuinta individuala -delimitarea teritorului sprin materiale brute

locuinta colectiva- adapost,pesteri.

Antichitate : locuinta individuala- constructie ce cuprinde un singur apartament,curte

curte sau gradina proprie.

locuinta colectiva-constructie ce cuprinde mai multe apartamente, accese, functiuni, instalatii, echipamente si dotari in uz comun.

6.2.Evolutia locuintelor

Traseul evolutiei locuintelor : "locuinta instictiva"-caverna , bordeiul, salasul,

locuinte lacustre

colibe conice

"tuneluri"

sec III i.e.n " insule de edificii"- ansambluri mixte

locuinte individuale si colective

In secolul IV apare o clasificare sociala in funcție/reflectată de locuinta astefel încât ,locuința colectivă "insulae" era un imobil destinat oamenilor cu situatie financiară precară , locuința individuală "domus" era destinată celor cu statul ,aceasta reprezentând o casă izolatî cu gradină proprie, acest tip de locuințe apar in Grecia Antică fiind mai apoi preluat si in Roma Antică.

Evul Mediu timpuriu :in această perioadă apar locuintele din piatră si odată cu acestea și un nou sistem constructiv , sistemul de tip "Fachwerk" ,acest tip de sistem consta in construirea locuințelor pe unul sau mai multe niveluri ridicate pe un schelet din lemn.

Intre 1150-1450, perioada de glorie a arhitecturii gotice ,apare arcul în ogiva , accentuarea ornamentației și conceptul de locuințe înșiruite,iar regimul de înalțime crește ajungându-se de la 2 la 5-6 niveluri.

Secolul XV : apar locuințele individuale de tip "villele", accentul se pune pe somptuozitate, nu pe funcționalitate.

Secolul XVIII:locuința este împarțită în două zone- zona intrării ,zona privată.

zona intrării (antevestibul, hol,scara)

zona privată împărțită astfel: subsol-bucătărie,încăperi de serviciu

parter-sufragerie,bibliotecă

etaj 1-salon,dormitor

etaj 2- două dormitoare

mansardă- dormitoarele personalului

se pune accentul pe confort , apar salile de toaleta încălzite și vasul de toaletă

Secolul XIX : apar cartiere de locuințe înșiruite, cu fațade identice dezvoltate pe

întraga lungime a străzii.

" tuneluri de locuinte muncitoresti"-caracterizate prin prelevanta

a cantității în detrimentul calitații.

se introduc materiale de construcții noi – cimentul Portland ,metalul,

oțelul.

introducerea apei curente in grupurile sanitare, încalzirea centrala,

iluminat pe baza de gaz

ascensorele pentru persoane -1857

iluminatul electric – 1890

apare conceptul "oraselor gradina" care se dezvolta si se transforma

în suburbii-grădină.

În 1911 apar in România "societăți comunale ieftnie"

Secolul XX: apariția stilului Internațional.

Frank Lloyd Wright : propune "negarea" spaților interioare, funcțiuni comasate într-un

singur volum.

Le Corbsier: structurează planul apartamentului în funcție de zone, de activități și de

odihnă, inovații cum ar fi planul liber,ferestra continua,fațada libera,

terasa tip grădină

Walter Gropius: introduce "schema barelor continue/întrerupte.

Mies van der Rohe: înalțime mică, pereți de căramidă .

6.3.Arhitectura moderna din România în perioada 1920-1940

I. LOCUINȚELE

 Arhitectura locuinței în România, în perioada dintre cele două războaie poate fi împărțită în trei mari programe:

1.Locuința individuală – Vila

2.Locuințe colective cu apartamente – 'Block-haus-ul

3.Locuințe ieftine

1. LOCUINȚE INDIVIDUALE – VILA

 Acest tip de locuințe constituie tema dezvoltată cu predilecție de arhitecți, la cererea explicită a investitorilor particulari,fiind destinate clasei burgheze. Ele au beneficiat de context urban favorabil în cartierele rezidențiale ale marilor orașe, ce dispuneau între cele două războaie mondiale de importante suprafețe libere de teren, care odată completate cu construcții, încheiau cadrul urban construit.

Arhitecții Marcel Iancu si Horia Creangă, proiecteaza unele din primele locuințe individuale ce se vor înscrie ca infuzie de noutate în acest domeniu. Marcel Iancu rămâne pentru istoria arhitecturii românești primul arhitect ce a conceput începand cu mijlocul anilor '20 locuințe cu vadit caracter inovator, ca mărturie a intensului efort teoretic,militant, de răspândire și dezvoltare a ideilor Mișcării Moderne în artă și arhitectură.

Exemple:Locuințe pe strada Trinității ( Maximilian Popper) nr. 55, 1926;Vila Fuchs de pe strada Negustori nr.33, 1927; Imobilul Chapier, 1928, toate în București.

Construcțile de inceput ale lui Horia Creangă demonstrează și ele o logica nouă de creație cu pastrarea unor elementedecorative simplificate sau cu o volumetrie ce aduce in prim plan expresia plastică a suprafețelor mari vitrate.

Exemple: Vila dr. Petru Groza din Deva 1927; Villa Corneliu Medrea din București, 1929. George Matei Cantacuzino Vile amplasate pe malul Marii Negre,mai precis la Eforie intre1929-31.

Elemente cu caracteristice:

Arhitectura dinamica, suprafete vitrate mari,compozitia intre elementele orizontale si verticale,geometrie pura.

Flexibilitatea spatiului interior,duplexul.

Fluiditate spatiala obtinuta prin comunicarea spatiului interior cu cel exterior.

Orientarea in raport cu puntele cardinale.

Utilizarea materialelor de constructi de ultima generatie si a tehnologiei noi.

2. LOCUINTE COLECTIVE CU APARTAMENTE – 'BLOCK-HAUS-UL'

 Amplasate in peisajul urban oferit de marile bulevarde ale capitalei, sau alte artere importante, curegim de inaltine variind intre parter si doua-trei etaje, pana la sapte-unsprezece etaje, eleconstituie o expresie a unei sectiuni importante a arhitecturii locuintelor din !omania dupa Primul Razboi Mondial. Imprimand prin prezenta lor cu caracter specific orasului, ele au meritul ca au modelat spatiul urban in limite compozitionale precise de-a lungul catorva decenii. Debutul marcat de Horia Creanga prin proiectul pentru imobilul ARO intre 1929-1931, va fi succedat de un val impresionat de lucrari pe aceasta tema, concepute in acord cu principiile ce au devenit in scurt timp consacrate, determinante si bine definite.

Elemente de conceptie comune:

Planul apartamentelor se dezvolta in jurul unui nucleu central generos dimensionat,constituit din camera de zi in relatie directa cu una din celelalte incaperi de locuit, aceasta legatura fiind elementul de flexibilitate al locuintei.

Retragerile succesive la ultimele etaje, prezente in special la cladirile inalte, au ca motivatie in principal ratiuni de ordin urbanistic, legate de legislatia prospectelor stradale,dar au si un important rol in compunerea volumului cladirilor.

Balcoanele, logiile si retragerile de la ultimele niveluri participa la comunicarea spatiului interior cu exteriorul.

Evidentierea elementelor orizontale de compozitie a fatadelor.

Structura de rezistenta realizata din cadre din beton armat permite flexibilitatea apartamentelor, precum si compartimentarea diferita a nivelurilor unui imobil.

Grija cu care sunt concepute si realizate elementele de detaliu, materialele de foarte buna calitate, alese cu discernamant, designul interior ce preia in planul secund al constructiei ideea generala a proiectului, constituie si azi un exemplu de profesionalism.

Raportul volumului construit la amplasament

Cladiri inscrise intr-un front liniar existent, determinate stric ca aliniament si regim de inaltime de legislatia urbana in vigoare. Exemple: Imobilul ARO str. M. Eminescu,Bucuresti.

Cladiri amplasate la intersectia a doua sau mai multe artere de circulatie, favorizand o compozitie volumetrica mai spectaculoasa. Diversitatea solutionarilor surprinde, ea traverseaza un registru formal foarte variat, pronind cu preponderenta de la utilizarea elementelor rectangulare, la accentele verticale ale volumelor de colt, tinzand in timp spre o compozitie mai romantica, care sondeaza efectele suprafetelor curbe, ce le confirma rolul de 'balama' in articularea volumelor componente. Exemple: Imobilul ARO arh. H.Creanga; locuinte in str. Stirbei-Voda, arh Duiliu Marcu;

Cladiri situate in frontul unor piete importante ale oraselor, ce difera net ca arhitectura de contextul existent constituit, dar care se inscriu armonios in parametrii urbani .

Cladiri ce beneficiaza de amplasamente izolate constituind constructiile 'turn' cu compozitii libere. 

Cladiri cu regim de inaltime redus, ce pot fi la randul lor independente, amplasate intr-un front existent, cuplate sau determinate de vecinatati cu calcane, sau cladiri cu colt.1arietatea formala suprapusa de exprimari profund personale genereaza efecte estetice inedite. Locuintele colective au dominat spatiul urban interbelic. Ele pot fi considerate poate cele mai reprezentative intruchipari ale modernismului prudent, fara ostentatia unui spirit revoltat, demonstrand o putere de stabilitate, de continuitate, lipsita insa de teama nejustificata fata de influentele straine. Ținuta lor eleganta, cu tendinte spre 'clasicizarea' noilor canoane estetice, conserva elemente de sinteza intre noutatea curentului Modernist si spiritul cultural autohton.

Jean Monda – apartament de bloc, proprietate a ing.J. Berman, Bucuresti

Alexandru Zanfiropol- cladirea Prof. Chiritescu Arva, Parcul Domeniilor, Bucuresti

Emil Nadejde- Blocul 'Scala', Bulevardul Magheru, Bucuresti,1936-1937 *distrus la cutremurul din 1977

Alexandru Crivez -apartament de bloc, Bulevardul Lascar Cartagiu, Bucuresti.

3. LOCUINȚE IEFTINE

 Aceasta categorie de locuinte, inscrisa la nivel international printre principalele cautari in intentia de a rezolva problemele stringente ale locuirii, cunoaste in Romania doar solutionari izolate, prea putin semnificative ca inovatie sau ca amploare. Ecoul lor in productia de arhitectura a fost destul de slab, inregistrandu-se doar cateva exemple de lotizari facute in acest scop. Aceste exemple le gasim amplasate pe terenuri libere, special sistematizate, cu locuinte cuplate, dezvoltare pe parter, sau parter si unu-doua niveluri. Gandite sa dispuna de un conform minimal,ele au partituri rezonabile, in care functiunile sunt eficient distribuite.

6.4.Contextul naționalizării – Anii 1940-1950

Aceasta este perioada în care se manifestă primele interese pentru reconstrucția orașului de după bombardamente. La fel ca și în alte țări din Europa în care orientarea socialistă era pregnantă, arhitecții români au propus formula de locuire colectivă ca soluție de urgență pentru rezolvarea acestei probleme majore de după război, deși teritoriul țării noastre nu fusese inclus în fronturile de război (cum fuseseră Polonia, Germania, URSS). La nivel de țesut urban, caracterul general predominant se înscrie în aria modelului funcționalist. Construcțiile prezintă simptomul monumentalității și sunt realizate în cea mai mare parte într-un stil clasicizant sau cu "tentă națională în fața celor moderne". Deși vorbim despre o etapă de convalescență a economiei țării datorată activității sale în război, perioadă marcată de încercările la care au fost supuse arhitectura și urbanismul, de formulare a unor probleme, totuși, în a doua jumătate a acestei decade se ridică aeroportul Băneasa, calea ferată Bumbești-Livezeni și Salva-Vișeu.

Cu puțin timp înainte de instaurarea regimului socialist in Romania, s-a încercat rezolvarea locuințelor de masă prin ridicarea câtorva cartiere de vile (Vatra Luminoasă, Cotroceni, parcul Jianu, Parcul Național), atât în București cât și în provincie, însă nu la aceeași scară a intervenției. Migrarea populației de la sate la orașe debutează, antrenată fiind de avântul pe care îl căpătase dezvoltarea industrială. Ritmul migrării a fost atât de alert, încât autoritățile nu au soluționat în timp util, această problemă rămânând însă nerezolvată.

Momentul 23 august 1944 a reprezentat pentru România debutul instaurării noii metodologii comuniste, cu consecințe directe și ireversibile asupra populației țării. Începând de acum arhitectura, cultura, sănătatea, socialul, administrativul, toate "fațetele" societății devin subordonate noilor teorii economico-sociale, care lasă amprente vizibile, în speță în cadrul fondului construit. Pe scena vizual-arhitecturală, proiectul Casei Scânteii realizat în 1948 și refăcut în 1949 este considerat primul rezultat practic al concretizării stilului realist-socialist impus.

În anul 1947 arh. G.M.Cantacuzino publică lucrarea "Despre o estetică a reconstrucției" prin care aduce în atenția publică problema dezvoltării urbane postbelice, propovăduind o adaptare la "specificul și tradiția societății românești". Un aspect notabil este cel al locuințelor individuale, pe care le promovează în vederea reglării unui număr optim de locuințe pentru pătura superioară a societății.

În urma decretului din 1948 se recurge la naționalizarea tuturor construcțiilor. Astfel, Statul devine proprietar, investitor si beneficiar majoritar, impunând tema de arhitectură, precum și modul de rezolvare al acesteia. Putem discuta deci, despre o situație istorică atipică ce va genera consecințe ireversibile asupra spațiului arhitectural existent, consecințe ce se manifestă cu precădere, pe de-o parte în urbanism (sistematizarea conform epocii), aspectul estetic al fațadelor, funcțiunii și dimensiunilor interioare ale spațiilor, iar pe de altă parte asupra formării și dezvoltării individului în societate. Odată cu instalarea noului model ideologic este desființată noțiunea de « proprietate individuală » (proprietatea fiind « a întregului popor »), fapt ce va avea un impact social fără precedent, ducând la uniformizarea aproape totală a locuirii, la tipizarea modului de desfășurare a activităților cotidiene și, implicit, la MODELARE SOCIALĂ conformă cu standardele epocii.

Până în 1949 se părea că tendințele modern-funcționaliste sunt în acord cu cele comuniste aflate în curs de dezvoltare, idee exemplificată la proiectul sediului CC al PCdR, arh. Dorian Hardt, Hermann Stern, Ignace Șerban, 1940. De altfel, primele prefabricate din beton armat utilizate cu precădere în aria locuințelor la planșee, scări, blocuri sanitare au apărut pe la începutul celei de-a cincea decadă.

Sfarșitul anilor 1940 și începutul anilor 1950, contrar tradiției, locuința individuală nu a mai fost privită ca o soluție de "rezolvare a nevoilor de locuire", fiind preferat tipul locuirii colective. Anii '49-'50 plasează accentul asupra proletariatului, a nevoii sale de locuințe, dar și a condițiilor de trai, problemă susținută mai ales de dezvoltarea industrială ce acaparase Europa întreagă. De aici, bineînțeles, s-a recurs la procedee de sistematizare, primul oraș supus noilor teorii a fost Hunedoara în 1946. În același timp au fost construite primele locuințe muncitorești (cartierele Ferentari din București și Floreasca din Hunedoara), deviza fiind încercarea de a face cât mai puțin evidentă diferența între centru și periferie, între urban și rural.

6.5.Studii de caz

The Factory

In 1973 Ricardo Bofill a gasit o veche fabrica de ciment scoasa din uz, un complex industrial de la inceputul secolului format din 30 de silozuri, galerii subterane ,incaperi vaste, a decis sa-l transforme in sediul central al biroului de arhitectuta Taller Arquitectura.

Transformarea fabrici a durat doi ani , fabrica abandonata si partial in ruine, a fost un compeciu de elemente suprarealiste:scarile care urcau si nu aveau finalitate, structuri de beton armat care pareau nesustinute,etc

Procesul de transformare a inceput cu demolarea unei parti dinvechea structura, odata ce spatiile au fost definite si curatate a inceput procesul de adaptare la noul program.

Dintre cele 30 de silozuri au ramas 8 care au devenit sedii pentru birouri, laboaratoare, arhive, bibilioteca,o sala de proiecti si un spatiu imens denumit mai tarziu "Catedrala" folosit pentru expozitii, concerte etc.

Complexul este inconjurat de verdeata, fiind situat in mijlocul unei gradini de eucalipt,palmieri,maslini si chiparosi.

Acest proiect este o dovada a faptului ca un arhitect creativ cu imaginatie poate adapta orice spatiu intr-o noua functiune, indiferent cat de diferit este fata de original.

Middle Park House

Aceasta casa a avut o serie de renovari in decursul secolului trecut,locuinta in stil Art Deco a fost transformata in apartamente in anii 1930 ca mai apoi in ani 1980 sa revina locuinta unifamiliala.

Proiectul de conversie a constat in restaurarea fatadei Art Deco si adaugarea unui al treilea etaj.

Constructia este situata in Beaconsfield Parade, Melbourne,Australia, intr-un decor superb, amplasata in proximitatea parcului si cu acces la plaja .

Arhitectii au optat pentru crearea mai multor camere disticte in detrimentul unui open-space.

Materialele au fost selectate in functie de paleta cromatica-neutra-,paleta de culori neutre sustine jocul de lumina naturala in diferitele momente ala zilei.Atmossfera creata este una confortabila si relaxanta,intim ,datorita lumini, gamei de culori aleasa dar si spatiul exterior pe de o parte avem gradina iar in cealalta parte plaja.

Desi intentia initiala a beneficiaruli a fost de a demola constructia existenta si de a construi o cladire complet noua, in timpul transformarii arhitcturale,vazand cum trecutul poate fi readus la viata si cum o cladire veche de 100 ani se poate plia pe necesitatile contemporane fara a deteriora insa atmosfera de intimitate ,a fost impresionat de "valoarea"cladiri.

Acest proiect a fost conceput in jurul pricipiilor durabilitati,pentru acesta s-au folosi : sistem hidrauluic inteligent de incalzire,tamplarie cu geamuri termopan.Materialele folosite au fost selectionate pe baza acelorasi criterii-piatra ,tamplarie din lemn sau otel-.Au fost adugate sisteme precum:sitem de incalzire a apei cu panouri solare,sisteme de irigare prin colectarea apei pluviale.

House Breukelen

Conversia anexei din 1760 (grajd pentru cai) situat in orasul Breukelen,Olanda intr-o casa unifamiliala spatioasa, a fost realizata de BYTR Architects si Zecc Architects.

S-au pastrat elementele care amintesc de functiunea originala cum ar fi jgheaburile de piatra, rafturile pentru fan,aceste elemente regasindu-si locul acum intr-un living spatios si modern.

Camera pentru potcovit si accesul au fost transformate in bucatarie.Dupa demolarea unor pereti dintr-o renovare anterioara, au fost descoperite usi inalte care sunt folosite acum pentru ca elemente despartitoare intre living si bucatarie.

Datorita spatiului vast din interior a fost adaugata o alta scara,acesta fiind un element cu totul modern.

Scara originala a fost pastrata,datorita pozitiei centrale ,acordandui-se o atentie sporita: esxteriorul acesteia este placat cu MDF alb-lucios,iar interiorul este realizat integral din lemn masiv de stejar.

Materialele folosite determina atmosfera de la etaj ,pardoselile din lemn masiv impreuna cu grinzile din lemn,creaza un spatiu relaxant si placut.

Scara este deasemenea elementul de legatura dintre cele doua zone -de zi-si de noapte.

Concluzii:

Adaptabilitatea demersului :

Locuinta interbelica S+P+E1+M-conversie-Concept-store

Prezentare generală

Amplasament:

Situl se află amplasat în zona centrala al Bucureștiului, pe Strada Londra, nr. 22 și Strada Wahington,in cartierul Dorobanti.

Istoric:

Clădirea a fost ridicată undeva in perioada 1913-1928 pe un lot de colț din parcelare Bonaparte-Mora (străzile actuale Londra cu Washington). Zona este una selectă, caracterizată de construcții ridicate în perioada 1913-1930, izolate pe lot cu un regim de înăllțime mic. Multe dintre acestea sunt clădiri de patrimoniu, monumente istorice sau nu dar toate încadrându-se într-o tipologie de locuire specifică perioadei interbelice. 

Din interpretarea planurilor și diferențele vizibile atât la exterior (goluri și tâmplării diferite) cât și la interior (închidere de goluri și compartimentări interioare) clădirea a suferit modificări încă din perioada interbelică, extinsă pe zona din spate și revăzut local golurile de la etaj ale fațadei dinspre str. Londra.

Clădirea a fost naționalizată (2 apartamente) fiind în proprietatea dl.Slăvescu Oliviu / Olivier, care, după naționalizare a rămas să locuiască într-unul dintre ele. In procesul de nationalizare au avut loc cele mai ample lucrari de recompartimentare si inchidere goluri, distrugându-se comunicare directă dintre holul central și camere parterului. Tot în această perioadă demisolul (gândit intial ca spatii tehnice) a fost locuit parțial, având acces direct din exterior de pe str. Washington și podul înalt de asemenea găzduia chiriași.

După Revoluție construcția a fost retrocedată pentru ca apoi apartamentele să fie vândute și cumpărate de același proprietar actual.

Ultima fraza despre situația după revoluție e incertă dar plauzibilă și suficient de vagă.

Relația cu vecinătațile:

În perioada interbelică s-a dezvoltat, în zonă, parcelarea pe plan prestabilit. Astfel apar la nivelul insulei strapungeri de tip fundatura și stăzi în forma de U. În cadrul PUG-ului actual ele sunt incluse la zone istorice protejate.In conformitate cu PUG-ul Municipiului Bucuresti terenul este situat in subzona L2b-Locuinte inividuale si colective mici realizate pe baza unor lotizari anterioare cu P_P+2 niveluri situate in zone protejate,Zona protejate nr.49-Parcelarea Bonaparte-Mora.

În urma analizelor asupra asupra țesutului urban și a clădirilor existente se pot identifica:

-latura de Nord:spatiu public, strada Washington.

– latura de Vest: spatiu public,strada Londra

– latura de Sud:proprietate privata.

-latura de Est:proprietate privata-teren liber de constructie. zonele degradate.

Argumentarea conversiei:

În contextul actual, în care direcția principală este de a îmbunatăți calitatea fondului construit, procesul de conversie economisește resurse valoroase,spre exemplu, adaptarea unei clădiri existente având un impact mult mai mic asupra mediului decât demolarea si reconstrucția. Cladirea de pe str. Londra, aparține unei perioade reprezentative din istoria Bucureștiul.

A adapta cladirea necesităților funcționale ale zonei presupune atât păstrarea caracterului si stilului zonei, cladirea fiind o reamintire permanentă a trecutului, cât și stabilirea unui punct de pornire pentru o dezvoltare ulterioară a zonei.

Propunere.

În urma analizei contextului urban am optat pentru funcțiunea de Concept-store, astfel devine o cladire sin punct de vedere economic profitabila, dar si un punct de interes pentru zona din care face parte.

Avand in vedere zona in care este asmplasata optiunea de concept-store este indicata, datorita sttilului de viata si indivizi care locuiesc sau frecventeaza zona.

Cladirea are nevoie de un nou caracter, de o noua functiune avand in vedere starea de degradare in carea se afla si in urma expertizei tehnice,s-a constat ca trebuie intervenit la nivelul structurii ,reabililitarea termica,refacerea intalatiilor atat electrice cat si sanitare,este necesar un sistem de incalzire nou deoarece in prezent cladirea este incalzita cu sobe bransate la retaua de gaz.

Adaptarea cladiri la noua functiune (concept-store),consta in :

Demisol:zona de productie/creatie,atelier,zone de depozitare,si grupuri sanitare.

Parter: Zona de receptie(in holul central),zona de expunere produse,sala de sedinta+birou,zona cafenea.

Etajul 1: este dedicat exclusiv articolelor vestimentare de dama-Zona VIP, zona de expunee,cabine de proba, grup sanitar.

Mansarda:zona dedicata exclusiv articolelor vestimentare masculine-Zona VIP, zona de expunere,cabine de proba,grup sanitare.

Ideea de la care am plecat in privinta realizarii elementelor de design a fost tesatura, mai precis firul dintr-un razboi de tesut ,materia prima pentru orice creatie vestimentara.

Aceste elemente se regasesc in corpurile de iluminat si zona pentru umerase unde ,zona de interes se afla pe plafon (corpurile de iluminat sunt realizat astfel incat sa fie percepute ca un razboi de tesut rasturnat- o "grinda" din lemn -ancorata in plafon cu tevi-din care pleaca fire de fibra optica prin care "curge" lumina calda-aceasta "tesatura se regaseste pe tot plafonul din zona de expunere de la parter.

Un punct de interes este zona de receptie care este ampasata isn centrul spatiului si primeste lumina naturala printr-un luminator,si in aceasta zona corpurile de iluminat ssunt dispuse astfel incat sa creeze impresia unei tesaturi dispuse pe toata inaltimea cladiri,acest luminator este punctul central ,elementul "liant"dintre etaje.

Zona cafenelei este deasemenea importanta ,deoarece este o zona de relaxare dar in acelasi timp nu trebuie sa prelicliteze atentia cumparatorului si sa-l indeparteze de la scopul principal -acela de a achizitiona produse-,de aceea aceasta zona este una interactiva mesele ssunt dispuse in proximtatea manechinelor si a spatilor de expunere,peretele care delimiteaza zona cafenelei de scara este din sticla pentru a permite vizibilitatea catre scara si peretele verde care o "sustine".

In zona dedicata damelor-etajul 1-am vrut sa creez o atmosfera diafana folosind elemente de mobilier translucide cu mici inserti metalice,pretii sunt finisati cu vopsitori lavabile albe in contrast cu pardoseala din rasina epoxidica gri cu inserti de lemn masiv esenta de stejar.

In zona dedicata barbatilor-mansarda-finisajele sunt brute -pardoseala din beton lacuit -,lemn masiv ,metal si sticla.

BIBLIOGRAFIE

Cărți:

ACADEMIA ROMÂNĂ, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Dicționar explicativ al limbii române, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1998

CHELCEA Liviu, Bucureștiul postindustrial memorie, dezindustrializare și regenerare urbană, Polirom, 2008,

CHOAY Francoise, Alegoria patrimoniului, Editura Simetria, 1998,

CRĂCIUNESCU Adrian, Cât mai contează patrimoniul pentru spațiul public, astăzi?,în Spațiul public și reinserția socială a proiectului artistic și arhitectural [2], Editura Universitară Ion Mincu, București, 2007

CRIȘAN Rodica, Reabilitarea locuirii urbane tradiționale, Editura Paideia, București, 2004

DOCEA Vasile, History, Ideology and Collective Memory, European and Regional Studies, vol. 1, no. 1, 2010

ELEY Peter, WORTHINGTON John, Industrial rehabilitation, The use of redundant buidings for small enterprises, The Architectural Press, London

FÂCIU Ana Mihaela, Conversia ca soluție de eficientizare a spațiului construit, teză

de doctorat

DINESCU Adina, Conversia arhitecturii industriale/studiu de caz, teză de doctorat

IOAN, Augustin, O (nouă)estetică a reconstrucției, Paideia, București, 2002

FIELDEN, B. M. (1982) Conservation of Historic Buildings, London : Butterworth Scientific

HALBWACHS Maurice, Memoria colectivă, Institutul European, 2007

IAMANDESCU Irina, „Arheologia industrială. Repere internaționale și contribuții românești” în Patrimoniul industrial al Banatului montan. Valoare europeană si potențial de integrare, Editura Universitară Ion Mincu, București

LASCU , Nicolae , Privire critica asupra reabilitarii si valorificarii patrimoniului architectural :arheologia industrial si patrimonial sacru rural – Actele celui de-al IX-lea colocviu european, 19 – 21 octombrie 2001, Bucuresti

PANAITESCU, Alexandru, De la Casa Scânteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectură. 1945-1989, Simetria, București, 2012

MANCUSONO Franco, Spre o rețea europeană de arheologie industrială, în Privire critică asupra reabilitării și valorificării patrimoniului arhitectural: arheologia industrială si patrimoniu sacru rural, București, Editura Universitară Ion Mincu, 2003

OȚOIU Anca, Arhitetura industrială urbană de la geometrie fizică la valoare arhitecturală, Editura Universitară “Ion Mincu”, București, 2002

RIEGL , Alois , Cultul modern al monumentelor – esenta si geneza sa, Bucuresti: Editura Universitara “Ion Mincu”.

PANAITESCU, Alexandru, De la Casa Scânteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectură. 1945-1989, Simetria, București, 2012

Reviste

LASCU Nicolae, Arhitectura și construcțiile industriale din România între cele două războaie mondiale, Arhitectrura, nr 1/2000

Web

http://dictionary.reference.com

http://ro.wikipedia.org

john.curtin.edu.au/society/glossary/index.html

www.answers.com

www.archdaily.com

www.jstor.org/stable/2171069

www.mnactec.com/ticcih/

www.scritube.com/sociologie/MITURILE-SI-MEMORIA-SOCIALA-PR2151511105.php

http://arhitectura-1906.ro/2013/05/conversia-spatiilor-sacre-crestine/ http://www.maarquitectura.com/uploads/1/5/9/6/15961640/cesare_brandi.pdf http://www.roarhitect.ro/articole/diverse/conversii http://www.arhiforum.ro/agora/despre-conversii www.scribd.com

BIBLIOGRAFIE

Cărți:

ACADEMIA ROMÂNĂ, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Dicționar explicativ al limbii române, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1998

CHELCEA Liviu, Bucureștiul postindustrial memorie, dezindustrializare și regenerare urbană, Polirom, 2008,

CHOAY Francoise, Alegoria patrimoniului, Editura Simetria, 1998,

CRĂCIUNESCU Adrian, Cât mai contează patrimoniul pentru spațiul public, astăzi?,în Spațiul public și reinserția socială a proiectului artistic și arhitectural [2], Editura Universitară Ion Mincu, București, 2007

CRIȘAN Rodica, Reabilitarea locuirii urbane tradiționale, Editura Paideia, București, 2004

DOCEA Vasile, History, Ideology and Collective Memory, European and Regional Studies, vol. 1, no. 1, 2010

ELEY Peter, WORTHINGTON John, Industrial rehabilitation, The use of redundant buidings for small enterprises, The Architectural Press, London

FÂCIU Ana Mihaela, Conversia ca soluție de eficientizare a spațiului construit, teză

de doctorat

DINESCU Adina, Conversia arhitecturii industriale/studiu de caz, teză de doctorat

IOAN, Augustin, O (nouă)estetică a reconstrucției, Paideia, București, 2002

FIELDEN, B. M. (1982) Conservation of Historic Buildings, London : Butterworth Scientific

HALBWACHS Maurice, Memoria colectivă, Institutul European, 2007

IAMANDESCU Irina, „Arheologia industrială. Repere internaționale și contribuții românești” în Patrimoniul industrial al Banatului montan. Valoare europeană si potențial de integrare, Editura Universitară Ion Mincu, București

LASCU , Nicolae , Privire critica asupra reabilitarii si valorificarii patrimoniului architectural :arheologia industrial si patrimonial sacru rural – Actele celui de-al IX-lea colocviu european, 19 – 21 octombrie 2001, Bucuresti

PANAITESCU, Alexandru, De la Casa Scânteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectură. 1945-1989, Simetria, București, 2012

MANCUSONO Franco, Spre o rețea europeană de arheologie industrială, în Privire critică asupra reabilitării și valorificării patrimoniului arhitectural: arheologia industrială si patrimoniu sacru rural, București, Editura Universitară Ion Mincu, 2003

OȚOIU Anca, Arhitetura industrială urbană de la geometrie fizică la valoare arhitecturală, Editura Universitară “Ion Mincu”, București, 2002

RIEGL , Alois , Cultul modern al monumentelor – esenta si geneza sa, Bucuresti: Editura Universitara “Ion Mincu”.

PANAITESCU, Alexandru, De la Casa Scânteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectură. 1945-1989, Simetria, București, 2012

Reviste

LASCU Nicolae, Arhitectura și construcțiile industriale din România între cele două războaie mondiale, Arhitectrura, nr 1/2000

Web

http://dictionary.reference.com

http://ro.wikipedia.org

john.curtin.edu.au/society/glossary/index.html

www.answers.com

www.archdaily.com

www.jstor.org/stable/2171069

www.mnactec.com/ticcih/

www.scritube.com/sociologie/MITURILE-SI-MEMORIA-SOCIALA-PR2151511105.php

http://arhitectura-1906.ro/2013/05/conversia-spatiilor-sacre-crestine/ http://www.maarquitectura.com/uploads/1/5/9/6/15961640/cesare_brandi.pdf http://www.roarhitect.ro/articole/diverse/conversii http://www.arhiforum.ro/agora/despre-conversii www.scribd.com