Conversatiala Obiectul Pedagogie Ii

=== a708fd88ac871e50b2661f207ead8e2a46a0bb3d_547815_1 ===

Conversația

1. Introducere

Teoria și practica metodelor și procedeelor didactice se află într-un continuu proces de restructurare, reactualizare și modernizare datorită unor elemente precum: cerințele care stau în fața învățământului; achizițiile din domeniul științelor educației, complexitatea crescândă a procesului instructiv-educativ; necesitatea de a apropia activitatea didactică de activitatea de cercetare științifică și achizițiile din științe și din metodologiile specifice acestora cu scopul și necesitatea de a apropia actul predării de cel al învățării. (Cucoș, 2006)

Strategia didactică este primordială în cadrul activității didactice, deoarece proiectarea și organizarea lecției se realizează în funcție de decizia strategică a profesorului. (Văideanu, 1988)

În acest scop se folosesc metode ce presupun realizarea unui plan de acțiune, adică o succesiune de operații realizate în vederea atingerii unui scop. Toate acestea reprezintă un instrument de lucru în activitatea de cunoaștere și de formare a abilităților, o tehnică de care atât profesorii cât și elevii se folosesc pentru efectuarea acțiunii de predare-învățare.

În cadru acțiunii educaționale se manifestă un ansamblu de variabile dispuse într-un câmp de forțe, aflate într-o permanentă stare tensionată datorită relațiilor dintre ele. Sarcina cercetării psihopedagogice este de a pătrunde în acest cămp de forțe, de a încerca să descifreze acțiunea lor din perspectiva optimizării relațiilor dintre ele. Acest demers implică o serie de dificultăți determinate pe de o parte de diversitatea calitativă a relațiilor existente în câmpul de forțe, iar pe de altă parte de dinamica intrinsecă a fiecăreia dintre variabile. (Văideanu, 1988)

În câmpul de acțiune al practicii educaționale intră:

îndrumătorul care ca și personalitate umană are propria lui complexitate și evoluție

îndrumatul (elevul), care are propria lui personalitate, în formare, nu se lasă modelat ci își manifestă pregnant propriile-i particularități și propria sa evoluție

conținutul învățării cu elementele sale de constanță dar și cu o anume dinamică.

baza materială cu minusurile sale și cu cerința indispensabilă de a contracara, înfluența negativă a acestora prin efectul compensatoriu al relației dintre elementele menționate anterior, în special prin adoptarea unei metodologii care să permită acest lucru și să determine creșterea eficienței actului educațional.

variabile conjuncturale ce pot influența activitatea educațională. (Ceghit, 2007)

Relația dintre aceste elemente este complexă, dinamică și orice modificare a uneia dintre ele determină reacții în lanț asupra celorlalte. Îndrumătorul își îndreaptă atenția asupra uneia sau alteia dintre variabilele existente sau asupra raporturilor în câmpul educațional, încearcă să-i descifreze mecanismul de acțiune, particularitățiile, să-i stabilească înfluențele și să optimizeze activitatea pe secvența avută în vedere.

2. Definiție

Conversația este o metodă de învățare verbală, realizată cu ajutorul metodei de tip întrebare și răspuns. Conversația are la bază modalitatea de investigare, realizată printr-un schimb permanent de idei între îndrumător și cei îndrumați. (Cucoș, 2006)

Conversația dezvăluie legătura dintre temele studiate pe parcursul anului, duce la înțelegerea interdependenței dintre diferite noțiuni.

Denumirea de conversație vine din latinescul conversalis, ceea ce înseamnă întoarcere, reîntoarcere, cercetare sub toate amănuntele,

Conversația este una dintre metodele cele mai folosite în procesul de învățământ, ea fiind o convorbire între profesor și preșcolari prin care se stimulează și se orientează activitatea de învățare a acestora.

Inițiatorul metodei conversației euristice (grecescul Keuriskein înseamnă a afla, a descoperi, a înțelege, deci conversație de descoperire), a fost filosoful grec Socrate, care o folosea pentru a conduce discuțiile cu tineretul, (prin întrebări iscusit formulate și puse) în așa fel încât teza sau concluzia filozofică și morală pe care urmărea să o scoată, să rezulte în mod firesc din răspunsurile celui cu care purta conversația. Socrate considera că, adevărul este dinainte sădit în conștiință și așteaptă să fie scos la lumină “să se nască”, de aici și denumirea de “maieutică” – arta moșitului, dată metodei socratice. (Ceghit, 2007)

3. Structura

Organizarea și desfășurarea activității de convorbire impune pregătirea temeinică a educatoarei, adică planificarea convorbirii la intervale optime și în număr restrâns, corespunzător nivelului grupei de vârsta, elaborarea planului de discuție, sub forma de întrebări care să actualizeze cunoștințe ale elevilor, alegerea procedeelor, care să asigure participarea acestora pe tot parcursul activității. Activitatea de convorbire cuprinde aceleași etape ca și alte activități de educare a limbajului; intervin elemente specifice, care țin de obiectivele, de conținutul, de metodele și procedeele caracteristice acestei activități cu preșcolarii. Organizarea activității constă în asigurarea cadrului potrivit desfășurarea convorbirii. (Cucoș, 2006)

Pentru început, are loc introducerea în activitatea care este orientată spre trăiri afective puternice, spre evocarea unor impresii și toate acestea trebuie să creeze o motivație pentru a se participa la activitate. (Stoica, 2004)

După această etapă pregătitoare, are loc conversația propriu-zisă, care se desfășoară pe baza unei succesiuni de întrebări ale îndrumătorului, urmată de răspunsuri ale unuia sau mai multor elevi.

Întrebările sunt alese pe baza unui plan bine determinat, având idei de bază, pentru întrebările principale, după care se pot adaugă și alte întrebări ajutătoare, auxiliare. După finalizarea acestei etape, urmează convorbirea de verificare a informațiilor discutate și apoi conversația de sistematizare, de recapitulare a datelor procesate în timpul discuțiilor și prezentarea concluziilor. (Cucoș, 2006)

Conversația didactică este de trei tipuri: euristică, examinatoare și în actualitate. Prin conversație se urmărește cunoașterea nivelului de dezvoltare al limbajului specific domeniului de predare-învățare.

4. Metodologie

Înaintea oricărui demers în stabilirea metodologiei de predare-învățare este important să se identifice poziția specifică a individului sau a unui grup țintă, în cadrul unui grafic de conștientizare/motivație, ca în figura de mai jos. (Cucoș, 2006)

Graficul de conștientizare a motivației

De la această motivație se pornește la stabilirea metodologiei și a metodei de predare. Proiectarea didactică în general reprezintă un demers la început mental ce presupune conturarea unei strategii didactice. (Stoica, 2004).

Elementele unui proces didactic au o succesiune logică pentru a se putea atinge competențele specifice. Mai jos sunt prezentate aceste elemente specifice, ca o conversație cu întrebări și răspunsuri legate de procesul didactic. (Văideanu, 1988)

Elemente specifice unui proces didactic

În continuare se vor prezenta pașii necesari, parcurși conform acestei structuri de proces didactic : identificarea obiectivelor, obiective operaționale, caracteristicile obiectivelor operaționale, selectarea conținutului de predare, strategia didactică de predare, învățarea centrată pe elev și evaluarea lecției. (Nicola, 1980)

5. Aplicatie

Profesorul își începe prezentarea orei de curs. Constată că studenții săi sunt neatenți și plictisiți din cauza noțiunilor noi pe care le prezintă. Renunță la laptop și scrie două cuvinte pe tablă: INTELIGENȚĂ și SENTIMENTE. Studenții privesc gânditori la aceste două cuvinte. Profesorul îi întrebă care sunt sentimentele care le domină viața. Fiecare cursant, instantaneu își exprimă sentimentele, de la cele pozitice, la cele negative și astfel apar în dicuție calități ce includ autocunoașterea, auto-reglarea, auto-motivarea, empatia și abilitatea de a stabili relații cu ceilalți.

Profesorul șterge de pe tablă al doilea cuvânt, pe care-l înlocuiește cu EMOȚIONALĂ.

Unii studenți tresar și intuiesc subiectul cursului: inteligența emoțională. Profesorul îi roagă pe studenți să-și prezinte propriile concepte și raționamente legate de inteligența emoțională. Fiecare cursant are câte o opinie pe care și-o expune iar colegii săi îl combat sau îl aprobă, prin întrebări și răspunsuri. Profesorul intervine în discuție doar în momentele când conversația tinde să se îndepărteze de subiect.

Fiecare student își exprimă gândirea, simțurile și are propria acțiune și idee legată de subiect, ceea ce determină dorința, care reprezintă inteligența emoțională conform teoriei lui Covey.

Profesorul desenează pe tablă, ca o concluzie (Goleman, 2001):

Inteligență emoțională

Studenți continuă să discute între ei și să-și susțină propriile raționamente care încet dar sigur, conduc spre un numitor comun. Profesorul a reușit să-i impulsioneze pe cursanți, să-i motiveze, dirijându-i cu mici întrebări, spre concluzia finală. Se poate spune că studenții și-au predat singur lecția și și-au însușit cunoștințele pe baza propriilor experiențe.

6. Concluzii

Conversația este o metodă de învățământ foarte des folosită și este necesară în toate momentele activității. Chiar din perioada grădiniței, copilul învăță lucruri despre viață prin conversație, ca un joc al întrebărilor, atât între părinți-copii, elevi-profesori cât și între elev-elev.

Pentru ca o conversație să fie eficientă trebuie respectate o serie de reguli precum: utilizarea mesajelor, să fie adresate la persoana I. Prin această adresare are loc o focalizare pe ceea ce simte și transmite emițătorul și se pliază pe comportamentul interlocutorului, ducând astfel la o prevenire a relațiilor defensive în cadrul conversației. În cadrul unui proces de comunicare de tip conversațional se pot comunica emoțiile și se pot descrie chiar și comportamente fără a se folosi tactica de evaluare sau de atac la persoană. (Breben, Gongea, Ruiu & Fulga, 2006)

O metodă de conversație este și prin manipulare, care este o formă specifică a acestei comunicări care transmite mesajele de neîncredere în decizii și de neacceptare a ideilor inițiale.

Manipularea este ideală în momentul când se dorește distragerea atenției interlocutorilor, a receptorilor de la problemele personale care pot deturna bunul mers al comunicării.

În cadrul aplicației am folosit tehnica manipulării pentru captarea atenției studenților, după care profesorul a aplicat etapele conversației pentru ca cele prezentate să rămână întipărite în memoria cursanților.

7. Bibliografie

Breben, Silvia, Gongea, Elena, Ruiu, Georgeta, Fulga, Mihaela, „Metode interactive de grup – ghid metodic”, București, Editura Arves, 2006

Cerghit, Ioan, Metode de învățământ, Iași :Editura Polirom, 2007

Cucoș, Constantin., Pedagogie, Iași, Editura Polirom, 2006

Goleman, Daniel, Inteligența emoțională, București, Editura Curtea Veche, 2001

Νiсola, Ioan, Pеdagogiе șсolară, Βuсurеști, Εditura Didactică și Pedagogică, 1980

Ѕtoiсa, Сonѕtantin Ana, Сrеativitatеa pеntru ѕtudеnti ѕi profеѕori, Iaѕi, Inѕtitutul Εuropеan, 2004

Văideanu, George, Educația la frontiera dintre milenii, București, Editura. Politică, 1988