Conventie Matrimoniala

Capitolul I. Noțiuni introductive

Secțiunea 1. Precizări terminologice

Există o diversitate de expresii care sunt utilizate, din punct de vedere terminologic, pentru a desemna aceeași noțiune : „convenție matrimonială”, „contract matrimonial”, „contract de căsătorie” sau „ convenție de căsătorie”.

Deși, în general, acești termeni sunt considerați sinonimi și utilizați ca atare, în doctrină se face uneori deosebirea între contractul de căsătorie și convenția matrimonială, contractul de căsătorie putând să conțină, pe lângă convențiile matrimoniale și alte prevederi, cum ar fi recunoașterea unui copil, donații făcute de alte persoane soților sau unuia dintre aceștia etc.

Codul civil de la 1864 a folosit denumirea de „ convenție matrimonială” și „convenție de maritagiu”, iar Codul civil actual utilizează tot expresia de „convenție matrimonială”, care este tangențială noțiunii de „regim matrimonial”.

Convenția matrimonială poate fi definită ca actul prin care viitorii soți stabilesc regimul matrimonial aplicabil în principiu pentru toată durata căsătoriei.

Există atât definiții ale contractului de căsătorie care au fost formulate sub imperiul Codului civil de la 1864, cât și definiții recente în doctrina românească. Dintre cele formulate sub imperiul Codului civil de la 1864 pot fi amintite cele care definesc contractul de căsătorie ca fiind : „ un contract condițional, solemn și irevocabil, prin care viitorii soți organizează capacitatea lor civilă și determină, în privința bunurilor, consecințele asociațiunii conjugale”, „convenția prin care viitorii soți reglementează regimul lor matrimonial, condiția bunurilor lor prezente și viitoare, în raporturile pecuniare ce izvorăsc din căsătorie” sau, într-o formulare plastică, „ o facultate acordată de lege de a se reglementa în mod convențional și în limitele anume determinate efectele patrimoniale ale puterilor și ale incapacităților rezultând din căsătoria privită ca raport de stat civil”.

În ceea ce privește definițiile recente, într-o opinie, convenția matrimonială reprezintă „ actul juridic prin care părțile își reglementează raporturile patrimoniale esențiale, care se vor desfășura între ei în cursul căsătoriei”. Această definiție a fost criticată pe motivul că nu arată care sunt „părțile”, iar formularea „ raporturile patrimoniale esențiale” este prea generală și echivocă, fiind preferabilă referirea expresă la regimul matrimonial care constituie obiectul convenției matrimoniale.

Într-o altă definiție, convenția matrimonială reprezintă „actul convențional prin care viitorii soți, uzând de libertatea conferită de legiuitor, își stabilesc regimul matrimonial propriu sau își modifică, în timpul căsătoriei, regimul matrimonial sub care s-au căsătorit”, această definiție scoțând în evidență dubla funcție a convenției matrimoniale și anume aceea de instrument juridic prin care viitorii soți aleg, înainte de încheierea căsătoriei, regimul matrimonial aplicabil sau modifică, în timpul căsătoriei, regimul matrimonial pentru care au optat inițial.

Ținând cont de toate definițiile expuse, convenția matrimonială se poate caracteriza prin faptul că este încheiată de viitorii soți și produce efecte de la data încheierii căsătoriei, în principiu pe toată durata acesteia, însă nu este exclusă posibilitatea modificării regimului matrimonial inițial.

Secțiunea a 2-a. Originea convenției matrimoniale

Ideea și necesitatea reglementării raporturilor patrimoniale dintre soți nu este tocmai veche. La romani, singura formă de regim matrimonial era regimul dotal, acesta nefiind un regim convențional, ci legal. Prin urmare, convențiile matrimoniale nu erau cunoscute în acea perioadă, însă constituirea dotei crea raporturi pecuniare între soți și, cu toate că nu avea valoarea unei veritabile convenții matrimoniale, totuși ea a constituit originea regimurilor matrimoniale apărute mai târziu.

Principiul libertății convențiilor matrimoniale a apărut abia la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea când a început să se manifeste tendința de a se deroga de la regimurile legale prin convenții particulare, considerându-se că acestea nu sunt imperative sau prohibitive.

În dreptul românesc vechile legiuiri reglementau regimul dotal, care a fost preluat de Codul civil de la 1864 ca regim convențional, regimul legal consacrat de acesta fiind regimul separației de bunuri. În ceea ce privește convențiile matrimoniale, ele sunt tradiționale și în dreptul nostru, fiind reglementate în vechile legiuiri, Codul Calimach și Legiuirea Caragea , precum și în Codul civil de la 1864. Această tradiție s-a rupt prin intrarea în vigoare a Codului familiei, în care au fost interzise convențiile matrimoniale, însă noul Cod civil reia această tradiție prin reglementarea expresă a posibilității de a încheia convenții matrimoniale.

Secțiunea a 3-a. Natura și caracterele juridice ale convenției matrimoniale

Convenția matrimonială poate fi încadrată în categoria contractelor(acte juridice bilaterale), această calificare putând fi regăsită atât în doctrina veche cât și în dreptul comparat.

Unii autori au considerat că aceasta are caracterul unui adevărat „pact de familie”, pentru că este în strânsă legătură cu însăși căsătoria și interesează soarta familiei create prin căsătorie.

Această calificare o regăsim și în doctrina franceză contemporană potrivit căreia,convenția matrimonială poate fi considerată un pact de familie atât din punct de vedere al statutului patrimonial al soților cât și datorită faptul ca ea apărea ca un aranjament între familiile viitorilor soți, însă, cu timpul, acest caracter sociologic s-a diminuat datorită evoluției economice și morale a societății. În acest fel a scăzut influența ascendenților asupra viitorilor soți.

De-a lungul timpului au fost exprimate și alte opinii cu privire la natura juridică a convenției matrimoniale.

Astfel, s-a arătat că, dacă se iau în considerare scopul convenției matrimoniale și poziția autorilor săi, se poate ajunge la concluzia că aceasta este un act juridic statutar. În acest sens, convenția matrimonială poate fi asemănată unui „contract de societate”, ca act constitutiv. Convenția matrimonială nu se reduce la crearea de drepturi și obligații între soți, ci stabilește însuși statutul patrimonial al familiei pe care se va întemeia căsătoria celor care încheie convenția, prestabilind regimul juridic al bunurilor, modul de gestiune a bunurilor și, implicit, soarta actelor juridice pe care soții le vor încheia cu terții în timpul căsătoriei.

Jean Carbonnier a calificat convenția matrimonială ca „act de societate” pentru a scoate în evidență că nu este vorba de un simplu contract, generator de drepturi și obligații între soți, însă această calificare a fost considerată excesivă deoarece animus conjugalis nu este un veritabil affectio societatis, organizarea pasivului și repartizarea beneficiilor se fac potrivit unor reguli speciale și regimul separației de bunuri nu poate fi asimilat unei societăți.

Convenția matrimonială poate să conțină și dispoziții de altă natură decât cele prin care se reglementează raporturi patrimoniale decurgând din căsătorie, precum: donații reciproce între viitorii soți sau donații făcute de alte persoane viitorilor soți sau unuia dintre ei ori alte dispoziții care nu au nicio legătură cu regimul matrimonial, cum este spre exemplu recunoașterea unui copil ( act unilateral și irevocabil).

A fost exprimată și opinia potrivit căreia „donațiile propter nuptias făcute prin intermediul convenției matrimoniale fac parte din regimul matrimonial, iar donațiile făcute de soți către terți prin convenția matrimonială sunt străine de regimul matrimonial și ar trebui să nu-și găsească locul într-o convenție matrimonială”.

În toate situațiile, cauzele străine de regimul matrimonial își păstrează regimul juridic propriu, fără să altereze calificarea convenției matrimoniale și fără să fie alterate de faptul că își găsesc suportul juridic într-o convenție matrimonială.

Opinia majoritară exprimată în literatura de specialitate contemporană se situează de partea divizibilității convenției matrimoniale, în sensul că, în principiu, nulitatea unei clauze nu se extinde și asupra celorlalte stipulații, prin urmare, nu le afectează validitatea.

Sub aspectul regimului juridic, convenția matrimonială este supusă unor multiple reglementări speciale, în completare fiindu-i aplicabile regulile generale din materia contractelor.

Deși nu este un contract obișnuit, prin prisma faptului că nu este supusă în totalitate dreptului comun al contractelor, convenția matrimonială aparține totuși actelor juridice bilaterale. Se consideră ca această convenție este un contract privilegiat deoarece beneficiază de o libertate ce depășește limitele libertății recunoscute celorlalte contracte.

În ceea ce privește caracterele juridice ale convenției matrimoniale, în literatura de specialitate s-a arătat că aceasta este un act accesoriu căsătoriei, fiind subordonat scopului căsătoriei și intereselor familiei, ceea ce presupune că efectele sale sunt subordonate căsătoriei și nu pot fi concepute în afara acesteia. Astfel, efectele convenției nu se vor produce decât în intervalul cuprins între data oficierii și data desfacerii căsătoriei sau a încetării acesteia, iar dacă nu se mai încheie căsătoria, convenția matrimonială devine caducă. Totuși, deși căsătoria și convenția matrimonială sunt strâns legate, fiecare rămâne guvernată de propriul său regim juridic.

Convenția matrimonială este un act cauzal special, având la bază o cauză juridică specifică( affectio conjugalis). Întrucât scopul căsătoriei îl constituie întemeierea unei familii (animus conjugalis), înseamnă că scopul convenției matrimoniale nu poate să depășească scopul căsătoriei, raporturile dintre soți neputând fi concepute ca un scop în sine, ci doar ca un efect al căsătoriei, ocupând locul secund în economia instituției familiei.

De asemenea, convenția matrimonială este un act solemn, supus unor formalități de publicitate (forma autentică notarială este cerută ad validitatem), dată fiind importanța sa în relațiile dintre soți și în raporturile cu terții.

Caracterul intuitu personae al căsătoriei se răsfrânge și asupra convenției matrimoniale, ceea ce o transformă într-un act personal, în ciuda specificului său patrimonial. Viitorii soți au în vedere la încheierea convenției nu numai starea lor materială, ci și calitățile lor personale, iar convenția se va încheia,în principiu, personal, dar, ținând cont de caracterul său patrimonial, este permisă și reprezentarea.

Convenția matrimonială este un act juridic patrimonial, dar această patrimonialitate trebuie raportată la patrimoniul fiecăruia dintre soți. Efectul principal, imediat, patrimonial al convenției matrimoniale constă tocmai în structurarea patrimoniului fiecăruia dintre soți și instituirea regulilor de funcționare specifice regimului matrimonial ales.

O altă caracteristică a convenției matrimoniale este aceea de a genera anumite „avantaje patrimoniale”, prin clauze specifice ( de exemplu clauza de preciput), prin acestea devenind un act cu titlu oneros, fiind exclus caracterul gratuit deoarece lipsește „animus donandi”( ceea ce se urmărește nu este gratificarea unuia dintre soți, ci organizarea raporturilor patrimoniale dintre soți).

Secțiunea a 4-a. Delimitarea convenției matrimoniale de alte instituții

Convenția matrimonială trebuie sa fie delimitată de anumite situații sau instituții juridice precum căsătoria, logodna sau contractul de curtaj matrimonial. Așa cum s-a arătat în literatura de specialitate, persoanele care nu sunt căsătorite, fiind aflate în stare de concubinaj, nu pot invoca efectele unei convenții matrimoniale, chiar dacă raporturile dintre ele ar fi de facto configurate după cele ale soților. Prin urmare, convenția matrimonială nu este compatibilă cu starea de concubinaj.

Există strânse legături între căsătorie și convenția matrimonială, însă fiecare dintre ele rămâne guvernată de propriul său regim juridic. În ceea ce privește elementele de îngemănare, acestea se manifestă prin faptul că încheierea convenției matrimoniale se face și în considerarea persoanei fiecăruia dintre viitorii soți, ca și căsătoria, iar capacitatea de a încheia o convenție matrimonială coincide cu vârsta matrimonială. Tot astfel, efectele convenției sunt subordonate căsătoriei și nu pot fi concepute în afara acesteia.

Distincția între căsătorie(contractul principal) și convenția matrimonială (contract accesoriu), a cărei existență și durată depind de existența și durata căsătoriei, a fost subliniată chiar și în doctrina veche care împărtășea teza contractualistă a căsătoriei, fiind evidențiate următoarele deosebiri: – căsătoria este relativă la persoana și starea civilă a soților, pe când convenția matrimonială este relativă numai la bunurile acestora; – căsătoria se încheie în fața ofițerul de stare civilă, pe când convenția matrimonială se autentifică în fața organului competent; – căsătoria este strict organizată și reglementată de lege, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, pe care părțile nu le pot modifica, pe când convenția matrimonială se bucură de o mai mare libertate, astfel încât părțile pot determina clauzele sale.

O apropiere între convenția matrimonială și logodnă poate consta în faptul că ambele pot fi privite ca și situații pre-matrimoniale.

Logodna este o promisiune reciprocă de căsătorie, dar ea nu poate fi calificată ca un antecontract pentru că este de neconceput existența unei obligații de a încheia căsătoria. Convenția matrimonială se încheie, de regulă, tot înainte de căsătorie, dar în vederea acesteia, însă această similitudine cu logodna nu constituie decât o coincidență temporală. Asemănările între cele două pot fi regăsite și în ceea ce privește inexistența vreunei relații de condiționare față de căsătorie, în sensul că nici logodna, nici convenția matrimonială nu constituie un „stagiu” prealabil obligatoriu în vederea căsătoriei.

Elementele de diferențiere sunt mult mai accentuate și ele privesc efectele și scopul celor două instituții. Convenția matrimonială stabilește care vor fi raporturile juridice dintre soți cu privire la bunurile și datoriile acestora și produce efecte numai de la data și sub condiția încheierii căsătoriei, pe când logodna este doar un proiect de căsătorie ce încetează ca efect al încheierii acesteia din urmă. Diferențieri există și în privința formei în care se încheie, astfel, logodna nu este supusă niciunei formalități și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, pe când convenția matrimonială se încheie prin înscris autentificat de notarul public.

Contractul de curtaj, ca specie a intermedierii, presupune că o persoană (intermediar, curtier) se angajează față de cealaltă parte să intermedieze încheierea unei afaceri, în schimbul unui preț. Contractul de curtaj matrimonial este o aplicație a contractului de curtaj și are în vedere intermedierea de contracte între persoane în vederea căsătoriei viitoare.

Pentru a nu se aduce atingere ordinii publice, obiectul activității desfășurate de curtier sau de agenția matrimonială trebuie să se limiteze la mijlocirea cunoașterii persoanelor, în afara oricărei presiuni asupra consimțământului la căsătorie, obligația asumată fiind doar o obligație de diligență.

Singura asemănare dintre contractul de curtaj matrimonial și convenția matrimonială constă în faptul că ambele se încheie anterior căsătoriei, dar deosebirile sunt evidente atât în ceea ce privește condițiile de încheiere, cât și scopul și efectele lor.

Secțiunea a 5-a. Principiile convenției matrimoniale

Se poate vorbi despre trei principii ale convenției matrimoniale: principiul libertății convenției matrimoniale, principiul accesorialității convenției matrimoniale și principiul mutabilității convenției matrimoniale.

Noul Cod civil reinstituie principiul libertății convențiilor matrimoniale și configurează soluții mult mai flexibile care lasă viitorilor soți libertatea de a organiza aspectele patrimoniale ale vieții conjugale. Regimul comunității de bunuri rămâne regimul legal, potrivit Noului Cod civil, dar noutatea constă în faptul că se atenuează caracterul său imperativ, fiind permise o serie de derogări.

Libertatea convențiilor matrimoniale este mai largă decât în dreptul comun, dupa cum cunoaște restrângeri proprii, străine celorlalte contracte. Înainte de toate, este de observat că libertatea convenției matrimoniale nu derivă numai din autonomia de voință a părților, dar și din specificul reglementărilor legate de familie. Libertatea mai mare de care se bucură o convenție matrimonială se reflectă și asupra condițiilor de contractare și a capacității de exercițiu, astfel, cine poate încheia valid o căsătorie poate să săvârșească valabil și un contract matrimonial.

În ceea ce privește libertatea de a alege un regim matrimonial, s-a optat pentru o concepție restrictivă, în sensul că soții nu pot alege decât unul dintre regimurile alternative prevăzute de lege, respectiv regimul separației de bunuri sau regimul comunității convenționale. Prin urmare, soții nu pot construi un regim matrimonial propriu și nici nu pot opta pentru un regim prevăzut de o lege străină.

Încheierea unei convenții matrimoniale nu este necesară însă, decât pentru a alege un alt regim matrimonial decât cel legal sau pentru a se deroga de la regimul legal, sub anumite aspecte. În cazul în care soții aleg regimul matrimonial legal, nu este necesară încheierea unei convenții matrimoniale.

Principiul mutabilității regimului matrimonial consacră soluția potrivit căreia este posibilă modificarea regimului matrimonial prin act autentic notarial, cu aplicarea dispozițiilor privitoare la convenția matrimonială, după cel puțin un an de la încheierea căsătoriei. Regimul matrimonial se modifică printr-o convenție matrimonială, cu respectarea condițiilor de fond, de formă și de publicitate cerute de lege la adoptarea regimului matrimonial inițial.În privința modificării convenției matrimoniale, va trebui să distingem între modificarea convenției încheiate înaintea încheierii căsătoriei și modificarea convenției încheiate în timpul căsătoriei. În prima situație, a modificării convenției matrimoniale încheiate înainte de celebrarea căsătoriei, modificarea poate să aibă ca obiect fie înlocuirea regimului matrimonial inițial ales de soți, fie doar anumite modificări în cadrul aceluiași regim matrimonial.În timpul căsătoriei, regimul matrimonial care deja și-a produs efectele, poate fi modificat tot printr-o convenție matrimonială încheiată cu respectarea tuturor condițiilor.

Limitele specifice convenției matrimoniale sunt trasate și de principiul accesorialității sale la căsătorie. Efectele și cauza juridică a unei convenții matrimoniale sunt strâns legate de căsătorie, în condițiile în care regimurile matrimoniale nu reglementează decât raporturile patrimoniale dintre soți. Este vorba de o cauză juridică specială (animus conjugalis), în sensul că raporturile patrimoniale sunt subordonate susținerii familiei, iar orice deturnare de la regulă va atrage nulitatea convenției matrimoniale. Accesorialitatea se manifestă și în privința întinderii în timp a efectelor convenției matrimoniale, în sensul că acestea se vor produce doar în intervalul de timp în care părțile convenției sunt căsătorite.

Prin urmare, nu este posibil ca efectele convenției matrimoniale să debuteze înaintea căsătoriei, după cum ele nu se pot produce după încetarea sau desfacerea căsătoriei.

Capitolul al II-lea. Încheierea convenției matrimoniale

Secțiunea 1. Condițiile de fond ale convenției matrimoniale

4

Fiind un act juridic de formație bilaterală (contract), convenția matrimonială trebuie să îndeplinească, în primul rând, acele condiții de fond (capacitate, consimțământ, obiect și cauză) cerute pentru validitatea oricărui act juridic. Însă, în examinarea condițiilor de validitate trebuie să ținem cont de particularitățile convenției matrimoniale, așadar, abordarea nu va fi doar una generală.

Adagiul latin „habilis ad nuptias, habilis ad pacta nuptialia” guvernează capacitatea viitorilor soți în aceleași condiții ca și pentru încheierea căsătoriei, această regulă fiind exprimată de Codul civil, potrivit căruia minorul care a împlinit vârsta matrimonială poate încheia sau modifica o convenție matrimonială numai cu încuviințarea ocrotitorului său legal și cu autorizarea instanței de tutelă.

Textul de lege se referă expres la minorul care a împlinit vârsta matrimonială, adică vârsta de 16 ani, deoarece ar fi inadmisibil ca un minor care are capacitate de exercițiu restransă să poată încheia o convenție matrimonială în vederea unei căsătorii pe care n-ar putea să o încheie decât după ce împlinește vârsta matrimonială. Prin urmare, este necesară capacitatea (vârsta) matrimonială la data încheierii convenției matrimoniale, nu la data celebrării căsătoriei.

În sistemul nostru de drept, ca regulă, capacitatea matrimonială se dobândește la împlinirea vârstei de 18 ani, indiferent de sex. Prin excepție, are capacitatea de a încheia o căsătorie minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, în următoarele condiții: pentru motive temeinice, în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților săi ori, după caz, a tutorelui și cu autorizarea instanței de tutelă.

S-ar putea susține că Noul Cod civil nu prevede nicio excepție în ceea ce privește încheierea sau modificarea unei convenții matrimoniale de către minorul care a împlinit vârsta matrimonială, numai cu încuviințarea ocrotitorului legal și cu autorizarea instanței de tutelă, categorie în care este inclus și minorul ce a dobândit anticipat capacitate de exercițiu deplină.

Însă,există suficiente argumente care să susțină opinia contrară. Astfel, minorul care a dobândit capacitate deplină de exercițiu a dovedit prin probe în fața instanței de tutelă existența discernământului necesar pentru a-și organiza în mod independent viața civilă. Prin urmare, el poate dobândi și exercita drepturi și obligații întocmai ca o persoană majoră ceea ce înseamnă că poate încheia singur convenția matrimonială, fără încuviințarea părinților sau a tutorelui și fără autorizarea instanței de tutelă.

În ceea ce privește situația majorilor incapabili, Noul Cod civil dispune că „este interzis să se căsătorească alienatul mintal și debilul mintal”, acest impediment operând indiferent dacă persoana în cauză se află pusă sau nu sub interdicție judecătorească sau dacă are momente de luciditate pasageră. În concluzie, neavând capacitate matrimonială, alienatul sau debilul mintal este lipsit și de capacitatea de a încheia o convenție matrimonială.

Potrivit articolului 330 din Codul civil, încheierea convenției matrimoniale presupune consimțământul tuturor părților, exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială și având conținut predeterminat.

Prin urmare, o condiție esențială a încheierii convenției matrimoniale o constituie consimțământul personal și simultan al viitorilor soți, însă s-a admis că ea poate fi încheiată și prin mandatar, mandatul trebuind să fie special și autentic. Astfel, încheierea convenției matrimoniale se deosebește de încheierea căsătoriei care presupune consimțământul personal al viitorilor soți. Există și situații când legea impune și intervenția altor persoane în cadrul încheierii convenției matrimoniale, articolul 330 referindu-se la consimțământul cerut „tuturor părților”( de exemplu, un terț care face o donație unuia sau ambilor soți, în vederea căsătoriei).

Consimțământul persoanelor chemate să participe la încheierea unei convenții matrimoniale trebuie să îndeplinească condițiile generale de validitate pentru încheierea actelor juridice. Caracterul simultan al consimțământului trebuie să existe și în persoana mandatarilor sau acelora care sunt chemați să consimtă la încheierea convenției matrimoniale.

În ceea ce privește viciile de consimțământ, există două orientări majore , discuțiile având la bază caracterul accesoriu al convenției matrimoniale față de căsătorie.

Într-o primă opinie, mai strictă, cazurile de anulabilitate a convenției matrimoniale trebuie să coincidă cu cele din materia căsătoriei.

O altă opinie, pe care o împărtășesc, se bazează pe individualitatea convenției matrimoniale, în acest caz fiind aplicabil pe deplin dreptul comun al contractelor ce urmează a se adapta particularităților convenției matrimoniale, această concepție fiind însușită și de doctrina și jurisprudența franceză.

Astfel, viciile de consimțământ sunt cele din dreptul comun și vor avea regim general. Prin urmare, eroarea va putea constitui viciu de consimțământ nu numai dacă poartă asupra identității fizice a viitorului soț, iar dolul și violența vor avea aplicabilitatea tot din dreptul comun. În ceea ce privește leziunea, ținând cont de conținutul patrimonial al convenției matrimoniale, consider că ea își găsește aplicabilitatea și în cazul acestui act juridic, cu atât mai mult cu cât se aplică și la încheierea contractelor între majori, nu doar în cazul minorilor așa cum rezulta din reglementarea anterioară.

Potrivit articolului 1221 din Codul civil, leziunea se apreciază și în funcție de „natura și scopul contractului”, ceea ce înseamnă că, în măsura în care s-ar invoca un asemenea viciu de consimțământ, trebuie să se țină cont de faptul că, prin convenția matrimonială, părțile nu își asumă simple obligații civile, ci practic reglementează chiar raporturile patrimoniale dintre ele pe durata căsătoriei, iar viitorii soți pot avea în vedere chiar crearea unor „avantaje matrimoniale” prin instituirea unui anumit regim matrimonial.

Practic, singurul moment la care pot fi comparate prestațiile reciproce ale soților, pentru a stabili dacă a existat sau nu un dezechilibru flagrant, este acela al lichidării regimului matrimonial. În toate cazurile trebuie să se verifice condițiile pentru a exista viciul leziunii și anume să se profite de lipsa de experiență sau de cunoștințe ori de starea de nevoie a părții lezate.

Ținând cont de faptul că rolul notarului public este acela de a veghea ca unul dintre soți să nu profite de „starea de nevoie, de lipsa de experiență ori de lipsa de cunoștințe” a celuilalt soț, în practică, viciul de consimțământ al leziunii ar trebui să fie cât mai rar întalnit.

În esență, obiectul convenției matrimoniale este reprezentat de regimul matrimonial pe care viitorii soți îl aleg ca alternativă la regimul matrimonial legal. În subsidiar, în convenția matrimonială pot exista și alte clauze aflate în legătură fie mai strânsă, fie mai îndepărtată cu regimul matrimonial.

Însă, libertatea soților de a stabili regimul matrimonial aplicabil în timpul căsătoriei nu este absolută, legea instituind anumite limite, atât generale, cât și speciale.

Ca o primă limită generală în materia convenției matrimoniale se aplică cea care privește contractele, potrivit căreia nu se poate deroga de la dispozițiile imperative ale legii si de la bunele moravuri. Codul civil precizează că prin convenția matrimonială nu se poate aduce atingere „egalității dintre soți, autorității părintești sau devoluțiunii succesorale legale”.

În virtutea principiului egalității dintre soți, nu s-ar putea, prin convenție matrimonială, adopta un regim matrimonial care ar presupune reînvierea, pe cale convențională, a regimurilor din reglementările bazate pe inegalitatea dintre bărbat și femeie. Astfel, nu ar fi posibilă adoptarea așa-numitului „regim matrimonial fără comunitate”, a cărui caracteristică era separația de bunuri, dar care conferea bărbatului gestiunea tuturor bunurilor femeii, dar și obligația de a suporta toate sarcinile căsătoriei, întrucât principiul egalității presupune că fiecare soț are gestiunea bunurilor asupra cărora are un drept de proprietate exclusivă.

De asemenea, prin convenție matrimonială nu sunt admise derogări privind componenta patrimonială a exercitării autorității părintești deoarece Codul civil prevede că „părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească”. Prin urmare, nu s-ar putea stipula că obligația de întreținere al unui eventual copil al soților va fi suportată numai de unul dintre aceștia.

Soții nu au autonomie de voință nici în ceea ce privește devoluțiunea succesorală legală, normele în această materie fiind de ordine publică. Așadar, nu se pot modifica prin convenție matrimonială clasele de moștenitori, ordinea în care acestea sunt chemate la moștenire sau cotele ce li se cuvin.

În ceea ce privește alte dispoziții de ordine publică, nu se poate învia vechiul regim dotal atât din cauza faptului că nu mai este reglementat expres de lege cât și al faptului că acesta constituia o gravă excepție de la dreptul comun care interzice clauzele generale de inalienabilitate, fiind incompatibil cu principiul liberei circulații a bunurilor. Totuși, într-o donație realizată prin convenție matrimonială, pot fi cuprinse clauze de inalienabilitate dacă se respectă condițiile impuse de lege (durata de cel mult 49 de ani și existența unui interes „serios și legitim”). Obiectul acestor clauze de inalienabilitate nu poate fi decât un „bun” și nu o masă patrimonială.

Limitele speciale ale convenției matrimoniale sunt determinate de modul de reglementare a regimurilor matrimoniale. Astfel, se disting două subcategorii, după cum libertatea convențiilor matrimoniale se referă la dreptul de a opta pentru un anumit regim matrimonial sau la dreptul de a amenaja unul dintre regimurile matrimoniale alternative prevăzute de lege.

În ceea ce privește prima subcategorie, referitoare la libertatea de a alege sau de a crea un regim matrimonial, în general, viitorii soți sunt liberi să opteze prin convenție matrimonială pentru oricare dintre regimurile alternative prevăzute de lege sau pot combina aceste regimuri pentru construirea unui regim matrimonial propriu.

Această libertate a viitorilor soți este tradițională legislației europene, însă există și legislații care limitează dreptul de opțiune al viitorilor soți la regimurile matrimoniale alternative expres prevăzute de lege. Este și cazul dreptului românesc care limitează libertatea viitorilor soți în ceea ce pivește alegerea regimului matrimonial la cele trei regimuri prevăzute de lege: comunitatea legală, separația de bunuri sau comunitatea convențională.

Prin urmare, în dreptul nostru a fost consacrată o concepție restrictivă, viitorii soți neavând posibilitatea de a institui un regim matrimonial nereglementat de Codul civil sau de a-și construi propriul regim prin combinarea celorlalte.

Cea de-a doua subcategorie, referitoare la libertatea de a aduce modificări conținutului regimului matrimonial ales, conține două categorii de limite, în funcție de modul în care regimul matrimonial a fost configurat de lege și propus viitorilor soți.Acestea sunt:

regimul primar imperativ, care se aplică de drept și de la care nu sunt admise derogări;

limite speciale intrinseci regimului matrimonial ales. În această privință, Codul civil în articolul 332 alineatul (1) prevede că „prin convenția matrimonială nu se poate deroga, sub sancțiunea nulității absolute, de la dispozițiile legale privind regimul matrimonial ales, decât în cazurile anume prevăzute de lege”.

Affectio conjugalis sau cauza convenției matrimoniale este reprezentată de intenția viitorilor soți de a stabili între ei raporturi patrimoniale de natură să asigure cadrul necesar susținerii sarcinilor căsătoriei, convenția matrimonială reprezentând o veritabilă „ cartă patrimonială a familiei”.

Data încheierii convenției matrimoniale se situează, de regulă, înainte de celebrarea căsătoriei. Ea poate fi încheiată chiar în ziua căsătoriei, de aici și utilitatea practică de a face mențiune în convenția matrimonială și despre ora la care a fost încheiată, dar și în timpul căsătoriei când are efectul unei convenții prin care se modifică regimul matrimonial.

Ținând cont de caracterul accesoriu al convenției matrimoniale față de căsătorie, efectele acesteia nu se pot produce decât de la data încheierii căsătoriei. Pe parcursul căsătoriei, modificarea regimului matrimonial prin intermediul unei convenții matrimoniale nu poate surveni decât după cel puțin un an de la încheierea căsătoriei, orice convenție încheiată înainte de împlinirea acestui termen neproducând efecte juridice. Convenția încheiată în timpul căsătoriei produce efecte de la data prevăzută de părți sau, în lipsă de la data încheierii ei.

Ceea ce legea nu reglementează în mod clar este soarta convențiilor matrimoniale încheiate cu mult timp înainte de celebrarea căsătoriei, precum și cea a unei convenții încheiate în timpul unei căsătorii nedesfăcute încă, dar în vederea unei alte căsătorii proiectate.

Uneori, în literatura de specialitate, sunt analizate în cadrul condițiilor de validitate pe care trebuie să le îndeplinească o convenție matrimonială și părțile acesteia. Astfel, căsătoria poate fi încheiată numai între un bărbat și o femeie, adică între persoane de sex diferit, ca părți ale contractului principal, ce vor fi și părți ale convenției matrimoniale.

În unele sisteme de drept este reglementată însă uniunea între persoanele de același sex, aceasta fiind asimilată căsătoriei, iar în acest caz părțile au posibilitatea să încheie și o convenție matrimonială.

Secțiunea a 2-a. Condițiile de formă ale convenției matrimoniale

Fiind un act solemn, cu scopul de a asigura protecția juridică a părților, convenția matrimonială se încheie, sub sancțiunea nulității absolute, așa cum prevede și articolul 330 alineatul (1) din Codul civil, prin înscris autentificat de notarul public, cu consimțământul tuturor părților, exprimat personal sau prin mandatar cu procură specială, autentică și având conținut predeterminat.

Posibilitatea de a încheia convenția matrimonială prin mandatar este un aspect care o deosebește de căsătorie, care este un act intuitu personae ce poate fi încheiat numai cu consimțământul personal al viitorilor soți. Însă, aplicând principiul simetriei, procura trebuie să fie autentică, specială și să cuprindă în detaliu ansamblul clauzelor proiectului de convenție matrimonială.

Având în vedere faptul că o convenție matrimonială poate fi încheiată înainte de căsătorie dar va produce efecte numai de la data încheierii căsătoriei, deducem că, respectând aceleași condiții de formă, convenția poate fi modificată până la data celebrării căsătoriei.

Neîndeplinirea condițiilor de formă atrage nulitatea absolută a convenției matrimoniale , dar dacă aceasta din urmă conține și alte acte juridice valabile în lipsa formei autentice, se vor aplica dispozițiile privind conversiunea actului nul. Acestea sunt prevăzute de articolul 1260 Cod civil, potrivit căruia un contract lovit de nulitate absolută va produce efectele actului juridic pentru care sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă prevăzute de lege.

Un caz de excepție în care convenția matrimonială nu trebuie încheiată în formă autentică este întâlnită în situația simulației, când actul secret (convenția matrimonială) pentru a produce efecte între părți și terții care au cunoștință de aceasta, trebuie îndeplinite numai condițiile de fond.

Secțiunea a 3-a. Formalități de publicitate. Opozabilitatea convenției matrimoniale

Convenția matrimonială nu se adresează doar părților, ci ea îșî poate extinde efectele și asupra unor persoane străine de încheierea ei. Prin urmare, pentru a-și ocroti propriile interese, terții care doresc să stabilească raporturi juridice cu unul dintre soți sau cu ambii soți trebuie să poată să cunoască regimul matrimonial aplicabil, în cazul în care acest regim condiționează validitatea actelor încheiate de soți cu privire la anumite categorii de bunuri.

Astfel, se prezumă că regimurile matrimoniale legale pot fi cunoscute de orice persoană interesată, iar în cazul regimurilor matrimoniale alese prin convenție matrimonială, aceasta este supusă unor forme de publicitate, găsindu-și aplicabilitatea în această materie principiul securității circuitului civil.

Așa cum s-a arătat în literatura de specialitate, formele de publicitate legale ale convenției matrimoniale urmăresc să instituie o cunoaștere organizată a conținutului și specificului regimului matrimonial adoptat convențional și, în plus, prin opozabilitate se urmărește ca toți cei străini de regimul matrimonial voluntar să respecte starea de drept existentă între soți.

Formalitățile de publicitate se clasifică în două categorii:

formalități generale, care sunt direct legate de căsătorie ( mențiune pe actul de căsătorie, înscrierea în registre speciale );

formalități speciale, pentru anumite categorii de persoane ( profesioniști ) sau bunuri ( publicitatea imobiliară sau mobilliară ).

Obiectul publicității este regimul matrimonial, indiferent că este convențional sau legal, așa cum rezultă și din articolul 313 alineatul (2) din Codul civil care prevede că, față de terți, regimul matrimonial este opozabil de la data îndeplinirii formalităților de publicitate prevăzute de lege, afară de cazul în care aceștia l-au cunoscut pe altă cale. De asemenea, alineatul (3) al aceluiași articol prevede că neîndeplinirea formalităților de publicitate face ca soții să fie considerați, în raport cu terții de bună-credință, ca fiind căsătoriți sub regimul matrimonial al comunității legale. Dacă nu ar exista această soluție, soții ar fi tratați ca și concubinii, ceea ce ar fi în contradicție cu principiul potrivit căruia căsătoria implică existența unui regim matrimonial.

În alineatul (2) al articolului 313 din Codul civil este consacrat expres sistemul publicității bazat pe concepția subiectivă ce implică cunoașterea efectivă de către terți a regimului matrimonial. Acest lucru înseamnă că terții care au cunoscut pe altă cale regimul matrimonial convențional al soților nu se pot prevala de neîndeplinirea formalităților de publicitate.

De regulă, publicitatea convenției matrimoniale se asigură făcându-se mențiune pe actul de căsătorie despre existența acesteia, iar în unele sisteme de drept este necesară înscrierea în registre speciale.

În sistemul nostru de drept, este consacrată soluția propusă de vechiul Cod civil de la 1864 și de vechiul Cod de procedură civilă, publicitatea realizându-se prin înscriere în Registrul național de publicitate a regimurilor matrimoniale și prin mențiunea făcută pe marginea actului de căsătorie, acestea fiind formalitățile generale de publicitate. Legiuitorul a optat așadar, în această materie, pentru un mecanism dublu de publicitate a regimurilor matrimoniale.

În ceea ce privește mențiunea pe actul de căsătorie, Codul civil stipulează în articolul 291 că ofițerul de stare civilă face mențiune pe actul de căsătorie despre regimul matrimonial ales. El are obligația ca, din oficiu și de îndată, să comunice la Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale precum și, după caz, notarului public care a autentificat convenția matrimonială o copie de pe actul de căsătorie.

De asemenea, după autentificarea convenției matrimoniale în timpul căsătoriei, notarul public expediază, din oficiu, un exemplar al convenției la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor unde a avut loc celebrarea căsătoriei, pentru a se face mențiune pe actul de căsătorie.

Caracteristicile publicității regimului matrimonial pe actul de căsătorie sunt următoarele:

ofițerul de stare civilă de la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor unde a avut loc celebrarea căsătoriei este cel care face mențiune despre regimul matrimonial;

mențiunea se face în toate cazurile, atât atunci când nu s-a încheiat o convenție matrimonială, părțile optând pentru regimul comunității legale, cât și atunci când a fost încheiată o convenție matrimonială, caz în care mențiunea se va face pe baza declarației viitorilor soți, aceștia urmând a proba existența convenției matrimoniale;

data încheierii convenției matrimoniale este cea de care depinde procedura de publicitate. Astfel, dacă aceasta este încheiată înainte de căsătorie, ofițerul de stare civilă va face de îndată mențiunea pe actul de căsătorie și va comunica o copie de pe acesta notarului public care a autentificat convenția matrimonială. Dacă,în schimb, convenția a fost încheiată în timpul căsătoriei, după autentificarea acesteia, notarul public expediază din oficiu un exemplar al convenției matrimoniale la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor competent, pentru a se face mențiune pe actul de căsătorie;

procedura de publicitate este îndeplinită din oficiu de către ofițerul de stare civilă competent și de notarul public, după caz.

Înscrierea convențiilor matrimoniale în Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale este obligatorie, potrivit Codului civil, pentru ca acestea să fie opozabile terților. Registrul este organizat centralizat la nivelul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, pe suport material și electronic, ambele forme fiind identice și obligatorii.

Potrivit articolului 3 din normele metodologice, în Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale se înregistrează cel puțin următoarele mențiuni:

numărul și data formularului de înscriere a actului juridic sau, după caz, de interogare a Registrului național notarial al regimurilor matrimoniale, alocate în mod automat de aplicația informatică;

numele și prenumele părților, anterioare și ulterioare încheierii căsătoriei, rezultate din actele de identitate ale părților, respectiv din actul de căsătorie comunicat Registrului național notarial al regimurilor matrimoniale, în copie, de către autoritatea care a încheiat căsătoria;

codul numeric personal al părților;

regimul matrimonial ales: comunitatea legală, separația de bunuri sau comunitatea convențională;

date privind actul de căsătorie pe baza căruia se face înscrierea regimului comunității legale de bunuri;

date privind actul prin care se modifică, se revocă sau se anulează convenția mtrimonială.

Procedura înscrierii diferă, după cum obiectul acesteia îl constituie înscrierea convenției matrimoniale sau a regimului matrimonial legal.

Astfel, așa cum prevede Codul civil în articolul 334 alineatul (2), înscrierea convenției matrimoniale se face din oficiu de către notarul public care expediază din oficiu un exemplar la Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale.

Se face distincție în funcție de momentul la care a fost încheiată convenția matrimonială. Dacă aceasta a fost încheiată înainte de căsătorie, înscrierea în Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale se face după celebrarea căsătoriei și primirea unei copii de pe actul de căsătorie de la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor competent unde s-a încheiat căsătoria; dacă încheierea convenției a avut loc în timpul căsătoriei, notarul public care a autentificat-o trimite câte un exemplar al convenției la Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale, precum și la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor competent, pentru a se face mențiune pe actul de căsătorie. În Registru se înscriu atât convenția matrimonială, cât și orice act prin care aceasta se modifică, se revocă sau se anulează .

Înscrierea convenției matrimoniale se efectuează din oficiu, la cererea notarului public care a autentificat-o, însă înscrierea ei poate fi cerută și de oricare dintre soți, cererea de înscriere putând fi adresată notarului public, camerei notarilor publici sau direct registrului.

În situația în care soții au optat pentru regimul comunității legale se face distincție după cum acesta a fost ales la încheierea căsătoriei sau ulterior, ca urmare a încheierii unei convenții matrimoniale în timpul căsătoriei.

Dacă s-a optat pentru regimul comunității legale la încheierea căsătoriei, înscrierea acestuia în Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale se face pe baza unei copii de pe actul de căsătorie comunicată de către ofițerul de stare civilă care a celebrat căsătoria. Dacă regimul comunității legale devine aplicabil ca urmare a încheierii de către soți a unei convenții matrimoniale în timpul căsătoriei prin care a fost schimbat regimul matrimonial convențional ce a funcționat până la acel moment, notarul public este cel care expediază un exemplar al convenției la Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale, pentru a se efectua înscrierea.

Așa cum rezultă din Normele metodologice, dacă se ajunge la concluzia că o înscriere este eronată, aceasta se va rectifica sau va fi anulată, ori se va efectua o nouă înscriere ce va cuprinde o mențiune despre înscrierea anterioară la rubrica „Observații”. În acest ultim caz, al efectuării unei noi înscrieri, se va elibera un nou extras care va cuprinde atât noua înscriere, cât și pe cea anterioară, fiind pusă în evidență partea din înscriere ce a fost rectificată sau anulată.

Rectificarea sau anularea unei înscrieri poate fi efectuată din oficiu sau la cererea notarului public, a camerei notarilor publici sau a oricărei persoane interesate.

Ca o aplicație a principiului privind consultarea registrelor publice, orice persoană interesată, fără a fi nevoită să justifice un interes, poate cerceta registrul special al regimurilor matrimoniale și poate solicita, în condițiile legii, eliberarea de extrase certificate, ce nu vor cuprinde CNP-ul și adresa soților. Cererea de informații poate fi adresată notarului public, camerei notarilor publici sau Registrului național notarial al regimurilor matrimoniale.

Având în vedere că există două mecanisme generale de publicitate a convențiilor matrimoniale reglementate de Codul civil, trebuie lămurit raportul existent între publicitatea prin mențiune pe actul de căsătorie și publicitatea prin registrul special. Pentru a realiza acest lucru, trebuie analizate articolele 313 alineatul (2) și 334 alineatul (1) Cod civil, din aceste prevederi exprese rezultând că opozabilitatea față de terți este asigurată prin publicitatea în Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale, mențiunea pe actul de căsătorie având doar un rol de informare.

Prin urmare, dacă s-a făcut mențiune pe actul de căsătorie dar nu s-a realizat înscrierea în Registru, convenția matrimonială nu este opozabilă terților, cu excepția cazului în care au cunoscut-o pe altă cale. Dacă, însă, convenția a fost înscrisă în registrul special, dar nu s-a făcut mențiune pe actul de căsătorie din cauza unei omisiuni a ofițerului de stare civilă, aceasta este opozabilă terților. În cazul în care publicitatea nu a fost realizată prin niciunul dintre cele două mecanisme generale prevăzute de Codul civil, convenția este opozabilă numai terților care au cunoscut-o în orice mod.

În afară de aceste formalități generale de publicitate a convențiilor matrimoniale trebuie să se respecte și formalitățile speciale prevăzute de lege. Articolul 334 alineatul (4) din Codul civil prevede că, ținând seama de natura bunurilor, convențiile matrimoniale se vor nota în cartea funciară, se vor înscrie în registrul comerțului, precum și în alte registre de publicitate prevăzute de lege. În toate aceste cazuri, neîndeplinirea formalităților de publicitate speciale nu poate fi acoperită prin înscrierea făcută în Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale.

În general, formalitățile speciale sunt prevăzute pentru profesioniști, prin mențiune în registrul comerțului cu privire la regimul matrimonial ales. O persoană căsătorită, care devine profesionist, trebuie să ceară înscrierea în registrul comerțului a mențiunii privind regimul său matrimonial. Publicitatea convenției matrimoniale nu exclude însă, respectarea celorlalte formalități de publicitate mobiliară sau imobiliară, dacă este cazul.

Potrivit Legii nr.26/1990 privind registrul comerțului, republicată , în registrul comerțului se înscriu mențiuni referitoare la convenția matrimonială, indiferent când a fost încheiată aceasta, precum și modificarea acesteia, hotărârea judecătorească privind modificarea judiciară a regimului matrimonial, acțiunea sau hotărârea în constatarea ori declararea nulității căsătoriei, acțiunea sau hotărârea de constatare ori declarare a convenției matrimoniale și acțiunea sau hotărârea de divorț pronunțate în cursul exercitării activității economice. Înregistrarea în registrul comerțului a acestor mențiuni trebuie solicitată în cel mult 15 zile de la data actelor și faptelor supuse obligației de înregistrare de către comerciant sau, la cererea persoanelor interesate, în cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării.

Codul civil consacră efectul constitutiv al înscrierilor în cartea funciară. Potrivit articolului 877 Cod civil, drepturile reale imobiliare înscrise în cartea funciară sunt drepturi tabulare. Ele se dobândesc, se modifică și se sting numai cu respectarea regulilor de carte funciară. De asemenea, potrivit articolului 885 alineatul (1) Cod civil, sub rezerva unor dispoziții legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părți, cât și față de terți, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea.

Într-o asemenea ipoteză, publicitatea nu mai are doar un efect de opozabilitate față de terți. De exemplu, atunci când prin convenția matrimonială se face și donația unui imobil( de către un soț celuilalt soț sau de către un terț soților), este necesară înscrierea în cartea funciară a dreptului astfel dobândit, ca o condiție de care depinde însuși transferul dreptului de proprietate.

Articolul 334 alineatul (4) Cod civil se referă nu la bunurile privite ut singuli, ci la notarea convenției matrimoniale în aceste registre speciale de publicitate, sub sancțiunea inopozabilității convenției.

Așadar, dacă nu a fost înscrisă în cartea funciară, convenția matrimonială nu este opozabilă terților, în ciuda faptului că a fost îndeplinită publicitatea prin înscrierea în Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale.

Terții sunt îndreptățiți să se bazeze numai pe înscrierile și notările din cartea funciară atunci când contractează cu unul dintre soți. De exemplu, dacă soții sunt căsătoriți sub imperiul unei comunități lărgite, care presupune că sunt bunuri comune și cele dobândite în timpul căsătoriei de unul dintre soți prin moștenire, iar în cartea funciară imobilul este înscris doar pe numele soțului moștenitor, fără a fi notată convenția matrimonială ( sau măcar calitatea de bun comun), terțul contractant este îndreptățit să considere că numai soțul înscris în cartea funciară este proprietar asupra bunului.

Tot astfel, dacă soții au inclus prin convenție matrimonială în comunitate și bunurile dobândite înainte de căsătorie, dar nu au notat convenția matrimonială în cartea funciară, față de terți va fi considerat proprietar exclusiv doar soțul pe numele căruia este înscris dreptul în cartea funciară, independent de îndeplinirea formalităților de publicitate în Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale.

Opozabilitatea față de terți poate fi asigurată chiar în lipsa notării convenției matrimoniale în cartea funciară, potrivit articolului 902 alineatul (1), dacă se dovedește că terțul a cunoscut pe altă cale existența convenției matrimoniale și a regimului matrimonial ales.

Ținând cont că transmisiunile și constituirile de drepturi reale se fac prin acte încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute, chiar în lipsa notării convenției în cartea funciară, notarul public poate consilia părțile, procedând, în vederea încheierii actului, la verificarea stării civile și în cazul persoanelor căsătorite, a regimului matrimonial, situație în care poate fi adusă la cunoștința terțului existența convenției matrimoniale, pentru ca, în acest fel, actul încheiat să fie în concordanță cu statutul patrimonial al soțului contractant.

Sancțiunea care intervine în cazul nerespectării formalităților de publicitate a convenției matrimoniale este inopozabilitatea față de terți a regimului matrimonial instituit prin convenție matrimonială, soții fiind considerați căsătoriți în acest caz sub regimul comunității legale.

Așadar, neîndeplinirea acestor formalități nu atrage nulitatea convenției matrimoniale, ci ea rămâne valabilă dacă sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă prescrise de lege, însă nu va putea fi opusă terților interesați. Se poate considera, ținând cont de faptul că, în ipoteza în care nu sunt îndeplinite formalitățile de publicitate, soților li se aplică regimul matrimonial legal, că funcția publicității regimului matrimonial în Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale este una de informare a terților și nu de opozabilitate față de aceștia.

Astfel, dacă ofițerul de stare civilă omite să trimită o copie de pe actul de căsătorie la Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale și nu se face înscrierea regimului comunității legale, acest regim este oricum aplicabil și este opozabil terților.

În schimb, convenția matrimonială nu poate fi opusă creditorilor unuia dintre soți privind actele încheiate înainte de căsătorie, indiferent dacă au fost îndeplinite sau nu formalitățile de publicitate. Prin urmare, convenția matrimonială nu poate restrânge gajul general al creditorilor chirografari ai fiecăruia dintre soți pentru creanțele născute înainte de căsătorie, ei fiind îndreptățiți să urmărească bunurile soțului debitor, indiferent de natura pe care o dobândesc acestea ca efect al convenției matrimoniale.

Neîndeplinirea formalităților de publicitate poate fi invocată numai de terți față de soți și nu de către un soț contra celuilalt sau de soți în contra terților, fiindcă aceste formalități sunt instituite numai în vederea protejării intereselor terților. Sunt avuți în vedere terții de bună-credință, care nu au cunoscut pe altă cale existența convenției matrimoniale.

Există și cazuri speciale în care neîndeplinirea formalităților de publicitate nu atrage inopozabilitatea convenției matrimoniale față de terți, dacă se face dovada că prin actele încheiate cu terții soții au adus la cunoștință acestora existența convenției matrimoniale.

Convenția matrimonială secretă este reglementată de articolul 331 din Codul civil care prevede că, actul secret prin care se alege un alt regim matrimonial sau se modifică regimul matrimonial pentru care sunt îndeplinite formalitățile de publicitate prevăzute de lege produce efecte numai între soți și nu poate fi opus terților de bună-credință, acest text constituind o aplicație a simulației în materia regimurilor matrimoniale.

Se are în vedere ipoteza în care părțile încheie public o convenție matrimonială prin care aleg un regim matrimonial, pentru care îndeplinesc și formalitățile de publicitate în vederea opozabilității față de terți, iar în realitate, concomitent sau anterior, se înțeleg ca între ele să se aplice un alt regim matrimonial, considerat secret. Soluția care se aplică este aceeași din dreptul comun, respectiv regimul matrimonial secret va produce efecte doar între soți, iar față de terții de bună-credință va produce efecte doar regimul matrimonial pentru care au fost îndeplinite formalitățile de publicitate.

Pentru validitatea actului secret nu se cere îndeplinirea acelorași condiții de formă cerute pentru actul public, dar , în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile de fond cerute de lege pentru încheierea sa valabilă, efectele sale nu se vor produce nici față de părți.

Secțiunea a 4-a. Efectele convenției matrimoniale

Efectele produse de convenția matrimonială sunt determinate de obiectul acesteia, efectul specific, ca negotium iuris, fiind identic tipului de regim matrimonial ales și constă în configurarea raporturilor dintre soți. Indiferent de regimul matrimonial pentru care soții au optat, efectele convenției matrimoniale se pot extinde, dacă sunt îndeplinite formalitățile de publicitate și asupra persoanelor străine de încheierea ei, precum: creditorii chirografari ai soților, creditorii ipotecari ai acestora, dobânditorii indiferent de titlu de drepturi reale, moștenitorii soților etc. Așadar, efectele convenției matrimoniale nu se limitează doar la relațiile dintre soți.

Ca instrumentum, convenția matrimonială produce și efecte probatorii, ea fiind valorificată ca un mijloc de probă ce face dovada regimului matrimonial aplicabil între soți.

În convenția matrimonială pot fi introduse și alte acte juridice precum donații, recunoașteri de filiație, clauze de atribuire și altele, iar acestea vor produce efecte potrivit dreptului comun.

Convenția matrimonială este un contract, prin urmare îi sunt aplicabile dispozițiile din dreptul comun în ceea ce privește regimul juridic general al efectelor contractului și anume forța obligatorie și relativitatea efectelor, îndeplinirea formalităților de publicitate asigurând opozabilitatea față de terți.

Având în vedere caracterul accesoriu al convenției matrimoniale față de actul juridic al căsătoriei rezultă că efectele în timp ale convenției coincid cu întinderea în timp a regimului matrimonial, ceea ce înseamnă că efectele convenției nu se pot produce decât atât timp cât este valabilă căsătoria. Așa cum prevede Codul civil, între soți convenția matrimonială va produce efecte din ziua celebrării căsătoriei, dacă a fost încheiată anterior acesteia sau, dacă a fost încheiată în timpul căsătoriei, efectele sale se vor produce de la data prevăzută de părți sau, în lipsă, de la data încheierii ei. Față de terți, efectele convenției se vor produce numai de la data îndeplinirii formalităților de publicitate, cu excepția cazului în care aceștia au cunoscut-o pe altă cale. Este de preferat ca data încheierii căsătoriei să coincidă cu data îndeplinirii formalităților de publicitate pentru ca efectele convenției să se producă față de terți începând cu același moment.

Efectele convenției matrimoniale încetează odată cu încetarea regimului matrimonial care se poate produce prin desfacerea, constatarea nulității, anularea sau încetarea căsătoriei.

În schimb, deși efectele în timp ale convenției matrimoniale nu pot fi extinse dincolo de cele ale căsătoriei, totuși, convenția matrimonială poate să își înceteze efectele independent de încetarea regimului matrimonial, spre exemplu, prin revocarea acesteia, fie înainte de căsătorie, fie în timpul căsătoriei.

În cuprinsul convenției matrimoniale există însă și stipulații care subzistă încetării căsătoriei și produc efecte și ulterior. Se au în vedere clauzele referitoare la lichidarea și partajul bunurilor care se aplică din ziua disoluției căsătoriei, acesta fiind momentul care marchează începerea aplicării lor.

Convenția matrimonială este un contract încheiat pe o durată nedeterminată, cum este și cazul căsătoriei, însă, în ciuda acestui fapt, nu îi sunt aplicabile dispozițiile Codului civil ce privesc denunțarea unilaterală a unui contract încheiat pe o durată nedeterminată de către oricare dintre părți cu respectarea unui termen de preaviz , orice clauză contrară fiind considerată nescrisă.

Explicația constă în faptul că regimul matrimonial nu poate înceta și nu poate fi modificat decât în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, iar prin denunțarea unilaterală s-ar produce o modificare a regimului matrimonial. Codul civil nu permite decât o modificare convențională sau judiciară a regimului matrimonial, excluzând posibilitatea ca acesta să fie modificat unilateral.

Capitolul al III-lea. Desființarea și ineficacitatea convenției matrimoniale

Secțiunea 1. Cauzele de nulitate

Ca și în dreptul comun, în această materie, în cazul în care nu sunt respectate condițiile de fond și cele de formă, sancțiunea generală care intervine este aceea a nulității.

Totuși, distinct de sancțiunea nulității, trebuie analizată și caducitatea, ce reprezintă sancțiunea care intervine atunci când sunt respectate condițiile de fond și de formă ale convenției matrimoniale, aceasta fiind valabil încheiată, însă, în ciuda acestui fapt, nu produce efecte juridice.

În funcție de natura interesului ocrotit de norma legală care face obiectul încălcării, ca și în dreptul comun, trebuie făcută distincție între nulitatea absolută și nulitatea relativă.

Potrivit articolului 1250 din Codul civil, contractul este lovit de nulitate absolută în cazurile anume prevăzute de lege, precum și atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general.

Prin urmare, cazurile specifice de nulitate absolută a convenției matrimoniale sunt:

lipsa consimțământului, precum și nerespectarea condițiilor privind exprimarea simultană și personală a consimțământului;

nerespectarea condițiilor privind limitele de ordine publică ale încheierii convenției matrimoniale;

lipsa formei autentice notariale;

lipsa procurii autentice și speciale, atunci când convenția se încheie prin mandatar;

adoptarea unor clauze prin care se derogă de la dispozițiile legale privind regimul matrimonial ales.

În lipsa unor dispoziții derogatorii, sunt aplicabile regulile din dreptul comun în privința regimului juridic al nulității absolute și anume: nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acțiune sau de excepție, instanța fiind obligată sa o invoce din oficiu, convenția matrimonială lovită de nulitate absolută nefiind susceptibilă de confimare deoarece nu există nicio dispoziție specială expresă în acest sens, iar potrivit articolului 1247 alineatul (4) din Codul civil, contractul lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile expres prevăzute de lege.

De asemenea, convenției matrimoniale nu i se aplică cauzele de acoperire a nulității absolute a căsătoriei. Dacă, de exemplu, convenția se încheie de un minor care nu are vârsta de 16 ani, dar care împlinește vârsta matrimonială până la data încheierii căsătoriei, în jurisprudența veche s-a decis că nu se acoperă cauza de nulitate a convenției matrimoniale, chiar dacă acea căsătorie este valabilă sau chiar dacă, ulterior, cauza de nulitate a căsătoriei pentru lipsa capacității matrimoniale se acoperă, fiind o cauză de nulitate inerentă convenției matrimoniale.

În materia căsătoriei, excepțiile care privesc acoperirea nulității absolute sunt de strictă interpretare, așadar, ele nu pot fi extinse și în materia convențiilor matrimoniale.

Potrivit articolului 1251 din Codul civil, nulitatea relativă a convenției matrimoniale intervine atunci când au fost nesocotite dispozițiile legale referitoare la capacitatea de exercițiu, când consimțământul uneia dintre părți a fost viciat, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

În literatura de specialitate și în practica judiciară au existat contraverse privind sancțiunea care intervine pentru lipsa capacității și în cazul minorului care încheie convenția matrimonială fără respectarea formelor de abilitare prevăzute de lege, soluțiile gasite fiind total opuse: pe de o parte, sistemul nulității absolute promovat de jurisprudența franceză de la începutul secolului trecut și de o mare parte din doctrină și cel al nulității relative, consacrat de Codul civil de la 1864.

Noul Codul civil consacră expres nulitatea relativă pentru lipsa încuviințării ocrotitorului legal ori a autorizării instanței de tutelă, în această situație convenția matrimonială putând fi anulată în condițiile articolului 46 din Codul civil.

Potrivit articolului 46 Cod civil: „(1) Persoanele capabile de a contracta nu pot opune minorului sau celui pus sub interdicție judecătorească incapacitatea acestuia. (2) Acțiunea în anulare poate fi exercitată de reprezentantul legal, de minorul care a împlinit vârsta de 14 ani, precum și de ocrotitorul legal. (3) Atunci când actul s-a încheiat fără autorizarea instanței de tutelă, necesară potrivit legii, aceasta va sesiza procurorul în vederea exercitării acțiunii în anulare”.

Aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător convenției matrimoniale și în consecință:

„incapacitatea” minorului care a împlinit vârsta de 16 ani și a încheiat convenția fără respectarea formelor de abilitare nu poate fi opusă minorului de persoanele capabile de a contracta;

acțiunea în anulare poate fi exercitată de minorul care a încheiat convenția matrimonială sau de ocrotitorul legal ( în acest caz se are în vedere minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, iar în categoria ocrotitorilor legali intră persoanele care ar fi trebuit să încuviințeze încheierea convenției matrimoniale și anume, părinții sau părintele care exercita autoritatea părintească la data încheierii convenției matrimoniale sau tutorele, persoana ori autoritatea abilitată să exercite drepturile părintești);

dacă instanța de tutelă constată existența unei convenții matrimoniale încheiate fără autorizare, va sesiza procurorul în vederea exercitării acțiunii în anulare, deoarece instanța nu se poate învesti din oficiu cu o asemenea acțiune.

Acțiunea în anulare nu mai poate fi formulată dacă a trecut un an de la încheierea căsătoriei, așa cum prevede articolul 337 alineatul (3) din Codul civil, această dispoziție fiind instituită cu scopul de a nu se menține mult timp incertitudinea asupra regimului matrimonial și a se asigura astfel stabilitatea circuitului civil.

În absența unei calificări legale în ceea ce privește natura termenului de un an în care poate fi exercitată acțiunea în anulare, se pune problema dacă acesta este un termen de decădere sau i se aplică dispozițiile din materia prescripției dreptului la acțiune.

Raportându-ne la articolul 2547 Cod civil potrivit căruia, „dacă prin lege sau din convenția părților nu rezultă în mod neîndoielnic că un anumit termen este de decădere, sunt aplicabile regulile de la prescripție”, s-ar putea interpreta că acest termen este unul de prescripție extinctivă.

Argumentele din care rezultă că termenul de un an este unul de decădere și nu de prescripție extinctivă sunt următoarele: modul în care este redactat textul de lege se deosebește de redactarea normelor juridice care instituie termene de prescripție, tehnica de redactare a textului în acest caz fiind una categoric negativă; termenul de un an curge în toate cazurile doar de la un moment obiectiv și anume data încheierii căsătoriei, pe când în cazul prescripției termenul curge de la data la care titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau după împrejurări trebuia să cunoască nașterea lui; scopul instituirii acestui termen a fost de a elimina punerea în discuție de către terțe persoane la mult timp după încheierea căsătoriei a statutului patrimonial al soților.

Dacă luăm în considerare că acest termen este unul de decădere, rezultă că, neexercitarea dreptului de a invoca nulitatea în termen de un an duce chiar la pierderea dreptului în sine și, prin urmare, nulitatea relativă nu va putea fi invocată nici pe cale de excepție, în acest caz nefiind aplicabile prevederile articolului 1249 alineatul (2) Cod civil , care permit invocarea nulității relative pe cale de excepție, chiar și după împlinirea termenului de prescripție a dreptului la acțiunea în anulare.

De asemenea, articolul 2550 Cod civil prevede că, organul de jurisdicție este obligat să invoce și să aplice din oficiu termenul de decădere, indiferent dacă cel interesat îl pune sau nu în discuție, cu excepția cazului în care acesta privește un drept de care părțile pot dispune în mod liber.

În ipoteza în care convenția matrimonială este încheiată de un minor fără respectarea regulilor cu privire la capacitate, adică fără să fi împlinit vârsta matrimonială minimă cerută de lege și anume 16 ani, deoarece articolul 337 Cod civil nu precizează expres, intervine discuția în privința sancțiunii ce se va aplica în acest caz, respectiv nulitatea absolută sau cea relativă.

Se poate susține că nu poate fi extinsă sancțiunea nulității absolute pentru lipsa vârstei matrimoniale reglementată în materia căsătoriei și asupra convenției matrimoniale, în acest din urmă caz fiind aplicabilă nulitatea relativă prevăzută de lege pentru actele încheiate de persoana lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă. În sprijinul acestei susțineri poate fi invocată și prezumția de nulitate relativă potrivit căreia, dacă natura nulității nu este determinată sau nu reiese în mod neîndoielnic din lege, contractul este lovit de nulitate relativă.

Pe de altă parte, ținând cont că și în materia convenției matrimoniale legea instituie condiția capacității matrimoniale pentru valabila încheiere a acesteia, se poate considera că sancțiunea în cazul încheierii unei convenții matrimoniale de către un minor ce nu a împlinit vârsta matrimonială este tot nulitatea absolută care se aplică în cazul în care minorul ce nu a împlinit vârsta de 16 ani încheie o căsătorie. Explicația constă în faptul că interesul protejat de norma juridică este unul de ordine publică, iar după cum prevede Codul civil, „contractul este lovit de nulitate absolută și atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general.”

În practică, cazurile în care convențiile matrimoniale ar fi încheiate cu nerespectarea dispozițiilor privind capacitatea matrimonială ar trebui să fie foarte rare, ținând cont că acestea se încheie în formă autentică notarială, iar rolul notarului public este și acela de a verifica dacă sunt respectate condițiile cerute de lege pentru valabila încheiere a convenției.

Data la care trebuie îndeplinite condițiile de valabilitate ale convenției matrimoniale este aceea a încheierii convenției și nu cea a încheierii căsătoriei. Se aplică astfel regula din dreptul comun privind validitatea actelor juridice.

În ceea ce privește viciile de consimțământ se aplică regulile din dreptul comun în materia nulității relative și regimul juridic al nulității relative care poate fi invocată doar de cel al cărui consimțământ a fost viciat, contractul fiind susceptibil de confirmare. Pe cale de acțiune, nulitatea relativă poate fi invocată în termenul de prescripție de trei ani, iar pe cale de excepție chiar și după expirarea acestui termen. Prescripția începe să curgă astfel:

în caz de violență, din ziua în care acesta a încetat;

în cazul dolului, din ziua în care a fost descoperit;

în caz de eroare ori în celelalte cazuri de anulare, din ziua când cel îndreptățit sau reprezentantul lui legal a cunoscut cauza anulării, dar nu mai târziu de împlinirea a 18 luni din ziua încheierii actului juridic.

Secțiunea a 2-a. Efectele nulității

Convenția matrimonială lovită de nulitate, indiferent că aceasta este absolută sau relativă, este considerată ca și inexistentă și este desființată cu efect retroactiv (ex tunc).

Drept consecință, în cazul în care convenția matrimonială este lovită de nulitate, potrivit articolului 338 Cod civil, între soți se aplică regimul comunității legale, retroactiv, de la momentul încheierii căsătoriei sau după caz, de la data încheierii convenției matrimoniale, fără ca drepturile dobândite de terții de bună-credință să fie afectate. Prin urmare, soții se vor afla în situația în care nu ar fi încheiat nicio convenție matrimonială, dar vor avea posibilitatea să încheie o nouă convenție matrimonială, care va produce efecte numai pentru viitor.

Din considerente care țin de securitatea circuitului civil, ar trebui să se admită o desființare ex nunc, cu excepția situației în care frauda este aceea care justifică nulitatea convenției matrimoniale.

Din punctul de vedere al întinderii, trebuie avut în vedere caracterul complex al convenției matrimoniale care s-ar concretiza în faptul că aceasta poate constitui suportul juridic al unor operațiuni distincte ca natură juridică. Prin urmare, nulitatea poate fi parțială, când afectează doar o anumită clauză a convenției matrimoniale sau totală, când este afectată întreaga convenție.

Se pot distinge mai multe ipoteze:

anularea convenției matrimoniale atrage și anularea altor acte pe care autorul lor le-a săvârșit în considerarea regimului matrimonial ales și care sunt legate de convenția matrimonială prin cauza lor, iar de regulă, în această categorie intră liberalitățile făcute în vederea căsătoriei (spre exemplu, donatorul nu a consimțit donația decât în considerarea regimului matrimonial ales de viitorii soți);

anularea convenției matrimoniale nu atrage anularea actelor juridice care ar fi putut fi încheiate valabil și separat, dacă sunt îndeplinite propriile lor condiții de validitate (spre exemplu, un contract de locațiune, o recunoaștere de datorie, o recunoaștere de filiație);

Este posibil ca numai o anumită clauză a convenției matrimoniale să fie lovită de nulitate , iar aprecierea soluției în acest caz și anume, dacă nulitatea se răsfrânge asupra întregii convenții, se face în funcție de natura clauzei și intenția părților:

dacă este o clauză independentă de regimul matrimonial, convenția matrimonială rămâne valabilă, nulitatea afectând numai clauza avută în discuție( de exemplu, o recunoaștere de filiație, o recunoaștere de datorie);

dacă este o clauză ce a fost impulsivă și determinantă pentru alegerea unui anumit regim matrimonial, atunci nulitatea acesteia va atrage și nulitatea convenției matrimoniale( spre exemplu, nulitatea donației consimțite de unul dintre viitorii soți în favoarea celuilalt atrage nulitatea întregii convenții matrimoniale, dacă se face dovada că alegerea regimului matrimonial a fost condiționată de această liberalitate).

Indiferent de situație, nulitatea convenției matrimoniale nu va atrage nulitatea căsătoriei.

Secțiunea a 3-a. Caducitatea convenției matrimoniale

În vederea producerii efectelor, convenția matrimonială trebuie, de regulă, redactată și autentificată înainte de căsătorie, însă momentul de la care efectele încep să se producă este acela al oficierii căsătoriei.

În situația în care, după încheierea convenției matrimoniale, căsătoria în vederea căreia a fost încheiată convenția nu se mai celebrează, convenția matrimonială devine caducă. Soluția aceasta se impune deoarece, ținând cont de caracterul accesoriu al convenției matrimoniale față de căsătorie, în absența căsătoriei, rațiunea existenței convenției nu se mai regăsește și nici efectele sale nu se vor mai produce, ele fiind condiționate de încheierea căsătoriei.

Caducitatea nu trebuie să fie confundată cu nulitatea convenției matrimoniale. Cauza de nulitate trebuie să existe la momentul încheierii convenției pe când, în cazul caducității, convenția matrimonială este valabil încheiată, însă nu produce efecte. Convenția matrimonială este caducă numai atunci când părțile au renunțat la căsătoria proiectată.

Cu toate acestea, în lipsa unei prevederi contrare exprese, o convenție matrimonială poate să își producă efectele indiferent de timpul care s-a scurs între încheierea și autentificarea sa și celebrarea căsătoriei.

Actele juridice indepedente de regimul matrimonial ce au fost cuprinse într-o convenție matrimonială și care nu au fost supuse încheierii căsătoriei vor supraviețui și vor produce efecte ( spre exemplu, va deveni caducă orice donație făcută în vederea căsătoriei, dacă aceasta din urmă nu se celebrează, însă va produce efecte o recunoștere de filiație).

De asemenea, în cazul în care căsătoria este desființată pentru o cauză de nulitate, aceasta nu va atrage nulitatea convenției matrimoniale, ci caducitatea convenției. Acest lucru se explică prin faptul că nu există un raport de accesorialitate, iar convenția matrimonială nu poate fi anulată dacă a fost încheiată cu respectarea tuturor condițiilor de valabilitate cerute pentru încheierea sa .

Existența unei cauze de nulitate la încheierea căsătoriei are drept consecință desființarea acesteia din urmă, iar în baza efectului retroactiv, se va considera că această căsătorie nu a fost niciodată încheiată. Prin urmare, neexistând o căsătorie, nici convenția matrimonială nu își mai poate produce efectele, chiar dacă a fost valabil încheiată.

Prin excepție de la principiul retroactivității convenției matrimoniale, în cazul căsătoriei putative, convenția matrimonială va continua să-și producă efectele, caz în care devin aplicabile prevederile articolului 304 alineatul (2) Cod civil, potrivit cărora raporturile patrimoniale dintre foștii soți sunt supuse, prin asemănare, dispozițiilor privitoare la divorț. Acest lucru înseamnă că, până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a desființat căsătoria, convenția matrimonială a produs efecte, acestea încetând doar ex nunc, de la această dată.

Introducere

În vederea punerii în evidență și sublinierii importanței convenției matrimoniale precum și a conținutului complex al acesteia, edificatoare este formularea juristului și omului politic francez Troplong, care se referea la convenția matrimonială folosind următoarele cuvinte: „ Interesele cârmuite de contractul matrimonial sunt din cele mai grave, căci este vorba de stabilirea familiei, de prosperitatea căsniciei, de patrimoniul copiilor. Ordinea publică și cea privată își dau mâna în acest contract care are de obiect interesele cele mai mari. Soții, care se unesc împreună, familiile lor care se aliază, copiii ce au a se naște, terții care vor contracta cu soții, prezentul și un viitor întreg, iată ce cuprinde în prevederea sa această lege a căminului domestic, tot ce este mai esențial și mai vital în Stat: creditul și proprietatea”.

Un alt autor, Pasquale Fiore, arăta următoarele: „ Contractul de căsătorie, cu toate că are bunurile de obiect, nu poate fi asimilat celorlalte contracte. El cuprinde interese atât de vitale, încât niciun alt raport al vieții civile nu afectează sub atâtea aspecte și atât de adânc pe individ, familia și societatea”.

În dreptul românesc, sub imperiul Codului civil de la 1864, convențiile matrimoniale erau foarte des întâlnite, mai ales în rândul populației înstărite, deoarece în acest caz femeia aducea o dotă importantă. Acest lucru a determinat un interes pentru derogarea de la prevederile legale ce reglementau regimul dotal.

Prin încheierea unei convenții matrimoniale soții au posibilitatea să opteze pentru un regim matrimonial adaptat propriilor lor nevoi, iar aici putem include starea materială, profesia, vârsta, mentalitatea și altele asemenea.

Majoritatea sistemelor de drept, incluzând și dreptul românesc, consacră principiul mutabilității regimului matrimonial. Potrivit acestui principiu, soții își pot alege regimul matrimonial înainte de celebrarea căsătoriei în cazul în care optează pentru un alt regim decât regimul comunității legale, sau îl pot modifica pe parcursul căsătoriei, în ambele cazuri fiind necesară încheierea unei convenții matrimoniale.

Pe lângă efectele specifice și esențiale ale convenției matrimoniale, încheierea unei astfel de convenții produce și alte consecințe. Spre exemplu, convenția matrimonială produce și efecte probatorii, deoarece pentru încheierea sa valabilă sunt necesare anumite formalități de publicitate. Acest lucru permite valorificarea convenției drept mijloc de probă privind regimul matrimonial aplicabil soților sau al celorlalte acte pe care le poate îngloba.

De asemenea, actele juridice cuprinse în convenția matrimonială produc efectele lor specifice, iar anumitor clauze precum clauze de atribuire de bunuri sau donații, le sunt aplicabile regulile din dreptul comun.

Teza intitulată „Convenția matrimonială în reglementarea Noului Cod civil” își propune o analiză a convenției matrimoniale în reglementarea Noului Cod civil, având în vedere fiecare aspect, pornind de la noțiunile generale ce privesc convenția matrimonială. Lucrarea este structurată în trei capitole la care se adaugă și cazuri prcatice pentru mai buna înțelegere și aprofundarea noțiunilor teoretice.

Primul capitol denumit „Noțiuni introductive”, urmărește lămurirea unor noțiuni de bază, esențiale pentru înțelegerea întregii lucrări, precum definirea convenției matrimoniale, aflarea originii sale, a naturii și caracterelor sale juridice, a elementelor care o delimitează de alte instituții și nu în ultimul rând a principiilor care o guvernează.

Cel de-al doilea capitol se referă la „Încheierea convenției matrimoniale”, iar în abordarea sa am avut intenția de a enumera și analiza clar și la obiect condițiile de validitate necesare pentru încheierea valabilă a oricărei convenții matrimoniale și anume condițiile de fond, de formă precum și formalitățile de publicitate necesare pentru asigurarea opozabilității convenției. În cadrul acestui capitol vom analiza și efectele produse de convenția matrimonială în scopul de a ști cine beneficiază sau nu de încheierea sa, momentul începerii producerii efectelor precum și întinderea lor în timp, dar și alte consecințe produse de încheierea unei astfel de convenții.

În cel de-al treilea capitol referior la „Desființarea și ineficacitatea convenției matrimoniale”, am analizat cauzele care atrag nulitatea convenției matrimoniale, care sunt efectele acestei nulități , dar și situațiile în care intervine caducitatea convenției matrimoniale.

Pentru realizarea lucrării am consultat atât lucrări din literatura de specialitate română și din alte state europene, cât și diferite articole din revistele de specialitate.

Intrarea în vigoare a Noului Cod civil este văzută ca o reformă extrem de importantă pentru sistemul juridic român, reglementările aduse de acesta răspunzând și rezolvând o serie de probleme apărute în practică și discutate de-a lungul timpului în literatura de specialitate.

Nu se poate face o apreciere pe termen lung a efectelor aplicării Noului Cod civil, dată fiind perioada încă scurtă de timp trecută de la intrarea sa în vigoare, însă cert este că, în materia raporturilor de familie, a ținut cont de evoluția societății actuale, adaptându-și reglementările în funcție de schimbările produse de-a lungul timpului în cadrul familiei.