Convenția, Rezoluția și Recomandările Speciale ale Gafi

Convenția, Rezoluția și Recomandările speciale ale GAFI

1.5. Convenția internațională pentru reprimarea finanțării terorismului

Convenția internațională pentru reprimarea finanțării terorismului este urmarea unei inițiative franceze susținute de Grupul celor 8 (G-8). În 1998 miniștrii de externe ai G-8 au stabilit ca prioritate pentru o acțiune complementară prevenirea colectării de fonduri în scopuri teroriste,iar Franța a demarat negocierile prealabile cu privire la Convenție și propunand un text Națiunilor Unite. Adunarea Generală a decis in decembrie 1998, ca textul Convenției să fie elaborat de un comitet special instituit prin Rezoluția nr. 51/210. Convenția a fost adoptată de Adunarea Generală la 9 decembrie 1999 fiind semnată de 132 de state, iar la sfârșitul anului 2003 era deja intrată în vigoare în 80 de state.

Convenția conține trei obligații principale pentru statele părți.

În primul rând, statele au obligatia să incrimineze ca infracțiune prin normele interne finanțarea actelor de terorism.

În al doilea rând, ele trebuie să colaboreze cu celelalte state părți și să își acorde asistență judiciară în problemele stabilite prin Convenție.

În al treilea rând, statele trebuie să adopte măsuri in urma carora instituțiile financiare saidentifice si sa semnaleze indiciile de finanțare a actelor de terorism.

In acest tabel este prezentată lista dispozițiilor de fond ale Convenției:

Incriminarea finanțării actelor de terorism

Convenția prevede ca fiecare dintre părți să adopte măsurile necesare pentru incriminarea ca infracțiuni prin dreptul intern a faptelor ce au legatura cu finanțarea actelor de terorism vizate de Convenție și pentru sanctionarea acestor infractiuni corespunzător gravității lor. Conform Convenției, comite o infracțiune orice persoană care, prin orice mijloc, în mod direct sau indirect, ilicit și deliberat furnizează sau strânge fonduri cu intenția de a fi utilizate sau știind că vor fi utilizate, în tot sau în parte, în vederea comiterii unui act de terorism.

Latura subiectivă

Din definitia data de Conventie, latura subiectiva a infractiunii de finantare a terorismului prezinta doua aspecte În primul rând, actiunea trebuie să fie intenționata. În al doilea rând, faptuitorul trebuie să aibă intenția ca fondurile să fie utilizate pentru finanțarea actelor de terorism sau să aibă cunostinta că vor fi folosite în acest scop. Convenția neprecizand alte informatii despre aceste două aspecte ale laturii subiective, se vor aplica dispozițiile generale ale dreptului penal din fiecare stat parte.

Elementele materiale

Din definitia infractiunii de finantare a terorismului data de Conventie reies doua elemente materiale principale.

„Finantarea” este primul. Aceasta este definită într-o manieră foarte permisivă ca „fapta de a furniza sau de a strânge fonduri”. Realizarea acestui element are loc dacă o persoană „prin orice mijloc, în mod direct sau indirect, ilicit și intenționat, furnizează sau strânge fonduri”.

Al doilea element material se referă la „actele de terorism” acestea fiind definite în Convenție prin raportare la două surse distincte. Prima sursa reprezinta o listă de 9 tratate internaționale propuse spre semnare între 1970 și 1997 acestea impunand părților să stabilească prin legislația proprie diferite infractiuni ce au legatura cu terorismul. De asemenea Convenția lasa posibilitatea statelor de a exclude un anumit tratat din lista,doar in situatia in care statul respeciv nu este parte la acel tratat, aceasta excludere incetand din momentul in care statul devine parte.

Anexa la Convenție precizeaza cele 9 tratate internaționale care fac referire la infracțiuni de terorism, după cum urmează:

1.Convenția pentru reprimarea capturării ilicite de aeronave (Haga, 16 decembrie 1970);

2.Convenția pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate împotriva securității aviației civile (Montreal, 23 septembrie 1971);

3.Convenția pentru prevenirea și reprimarea infracțiunilor îndreptate împotriva persoanelor care se bucură de protecție internațională, inclusiv agenții diplomatici, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 14 decembrie 1973;

4.Convenția internațională împotriva luării de ostateci, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 17 decembrie 1979;

5.Convenția internațională pentru protejarea fizică a materiilor nucleare (Viena, 3 martie 1980);

6.Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite de violență în aeroporturile deservind aviația civilă internațională, complementară Convenției pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate împotriva securității aviației civile (Montereal, 14 februarie 1988);

7.Convenția pentru reprimarea actelor ilicite împotriva securității navigației maritime (Roma, 10 martie 1988);

8.Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite contra securității platformelor fixe situate pe platouri continentale (Roma, 10 martie 1988);

9.Convenția internațională pentru reprimarea atentatelor teroriste cu explozibili, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 15 decembrie 1997.

A doua sursă este definitia generică dată actelor de terorism în Convenție. Aceasta stabilește ca acte de terorism „orice acte destinate să ucidă sau să rănească grav un civil, sau orice altă persoană care nu participă în mod direct la ostilități în situația unui conflict armat, atunci când, prin natura sau contextul său, acest act are ca scop să intimideze o populație sau să constrângă un guvern sau o organizație internațională să îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui act oarecare”. Prin urmare, conform acestei definitii, actul terorist trebuie sa intruneasca două condiții:

-este destinat să ucidă sau să rănească grav un civil sau o persoană care nu participă în mod activ la ostilități în situația unui conflict armat;

-are ca scop intimidarea populatiei sau constrangerea unui guvern sau o organizații internaționale să îndeplinească ori să se abțină de la îndeplinirea unui act oarecare.

Alte aspecte ale dispozițiilor referitoare la incriminarea actelor de finanțare a actelor de terorism:

-Pentru ca un act să constituie o infracțiune în sensul Convenției, nu este necesar ca fondurile să fie efectiv utilizate pentru comiterea vreuneia din infracțiunile vizate.

-Contribuirea la comiterea infracțiunii de către un grup de persoane acționând împreună este, de asemenea, considerată ca infracțiune în sensul Convenției, dacă aceasta este intenționată și fie are ca scop să ușureze activitatea criminală a grupului sau să servească scopului acesteia, fie contribuiția este adusă știind că grupul are intenția de a comite o infracțiune în sensul Convenției.

-Fapta de a participa în calitate de complice la comiterea unei infracțiuni și fapta de organiza comiterea infracțiunii sunt deopotrivă incriminate ca infracțiuni.

-Tentativele de comitere a unei infracțiuni sunt considerate infracțiuni de sine stătătoare și pedepsite ca atare.

-Convenția nu se aplică atunci când infracțiunea a fost comisă în interiorul unui singur stat, când autorul este cetățean al acestui stat și se găsește pe teritoriul său și nici un alt stat nu are motive ca în baza Convenției să își stabilească competența sa cu privire la acest presupus autor.

-Răspunderea persoanelor juridice poate fi angajată în cazul infracțiunilor stabilite prin Convenție. Totuși, această răspundere nu este în mod obligatoriu de natură penală; ea poate fi de asemenea civilă sau administrativă.

-Infracțiunea de finanțare a terorismului nu poate fi justificată prin considerente de natură politică, filozofică, rasială, etnică, religioasă sau din alte motive asemanatoare.

Un stat parte trebuie să își stabilească competența proprie în ceea ce privește infracțiunile comise, atunci când infracțiunea este comisă pe teritoriul său, la bordul unei nave navigând sub pavilionul său, sau la bordul unei aeronave înmatriculate conform legislației sale și atunci când este comisă de unul din cetățenii săi. Un stat poate, de asemenea, să-și stabilească propria competență și în alte împrejurări.

Un stat care nu extrădează un presupus autor către un alt stat parte la cererea acestuia, trebuie, în mod obligatoriu, să înainteze cazul autorităților sale competente pentru tragerea la răspundere penală a presupusului autor.

1.6.Cooperarea internațională

Pentru a asigura un nivel ridicat de cooperare între statele părți în ceea ce privește infracțiunile prevăzute prin Convenție, au fost precizate dispoziții precise referitoare la asistență judiciară și la extrădare. Aceste dispozitii impun acordarea sprijinului reciproc in ceea ce priveste asistenta judiciara si extradarea,fiind mai cuprinzatoare decat cele ale conventiilor di anexa. Una dintre cele mai importante realizari ale Conventiei a fost stabilirea unui cadru uniform si precis privitor la cooperarea internationala inn domeniul finantarii terorismului.

1.6.1. Extrădarea

In ceea ce privește obligațiile statelor părți în domeniul extrădarii, Convenția conține dispoziții asemănătoare celor din majoritatea convențiilor împotriva terorismului.

În primul rând, aceste cazuri de extradare sunt prezente în toate tratatele de extrădare încheiate între statele părți înainte de intrarea în vigoare a Convenției, ele obligandu-se să includă aceste infracțiuni în orice tratat de extrădare pe care îl vor încheia in viitor între ele.

În al doilea rând, statele parte care subordonează extrădarea existenței unui tratat în materie, in situatia primirii unei cereri de extrădare de la un stat nesemnatar al unui tratat de extrădare, trebuie să aibă în vedere ca bază juridică a extrădării prevederile Convenției, in legatura cu infractiunile prevazute de aceasta.

În al treilea rând, statele părți sunt obligate sa recunoasca infractiunile ce se regasesc in Conventie drept cazuri de extradare in situatia in care nu condiționează extrădarea de existența unui tratat.

Dacă este necesar, în vederea extrădării,infractiunile sunt privite ca fiind comise atât pe teritoriul statului în care au fost savarsite actele materiale, cât și pe teritoriul statului a carui competenta a fost stabilita în conformitate cu prevederile art. 7 al Convenției. Această dispoziție exclude refuzarea pe motiv că infracțiunea nu a fost savarsita pe teritoriul statului solicitant. De asemenea, orice intelegeri dintre state care contravin Conventiei vor fi modificate.

Convenția aplică, principiul aut dedere aut judicare si are in vedere situatia in care un stat este informat de prezenta unui autor sau posibil autor pe teritoriul sau,el trebuind sa faca cercetari. Daca prezenta este justificata, statul trebuie sa informeze celelalte state parti si sa anunte daca urmeaza sa-si exercite propria competenta. Daca refuza extradarea statul este obligat sa înainteze cazul autorităților sale competente in vederea urmăririi și judecarii persoanei vizate.

1.6.2.Asistența judiciară

Statele părți au obligatia să își acorde cea mai largă asistență judiciară posibilă pentru orice anchetă sau procedură penală ori procedură de extrădare privitoare la infracțiunile prevăzute de Convenție. In situatii de acest gen, o cerere nu poate fi refuzata invocand secretul bancar,iar infractiunile vizate in scopul extradarii sau obtinerii asistentei judiciare nu pot fi considerate infractiuni fiscale sau politice

1.6.3. Măsurile preventive

Cu toate ca incriminarea finanțării terorismului prin legislația constituie o obligație principală ce decurge din Convenție, doar câteva dispoziții generale ale referitoare la măsurile preventive mentionate în articolul 18 sunt obligatorii.

Cele 40 de recomandări ale GAFI au valoarea unui ghid principal în materia spălării banilor, neavand caracter juridic obligatoriu. Cu toate acestea Convenția stabileste obligația generală a solicitarii instituțiilor financiare să ia măsurile necesare pentru identificarea clienților lor si sa semnaleze opartiunile suspecte in situatii in care aceste asecte se impun.

Cooperarea pentru prevenirea infractiunilor stabilite in Coventie este obligatorie, statele părți cooperand pentru prevenirea infracțiunilor stabilite si adaptand legislatia interna la cea internationala prin masuri pentru a putea evita si contracara savarsirea infractiunilor respective.

Acestea se referă la:

a) măsuri pentru interzicerea activităților ilegale ale persoanelor și organizațiilor care, cu intentie, încurajează, organizează sau savarsesc infracțiuni dintre cele prevăzute de Convenție;

b) măsuri pentru determinarea instituțiilor financiare și a celorlalte categorii de profesiuni care au legatura cu operațiunile financiare de a folosi cele mai eficiente mijloace disponibile pentru identificarea clienților lor, ca și pe clienții în al căror interes este deschis contul, să acorde o atenție deosebita operatiuilor neobișnuite sau suspecte și să semnaleze operațiunile care au legătură cu activitățile infracționale.

În acest sens, statele părți sunt obligate să prevadă adoptarea reglementărilor ce fac parte din cele 40 de recomandări ale GAFI, în special:

interzicerea deschiderii de conturi al căror titular sau beneficiar este neidentificat sau neidentificabil și luarea de măsuri care să asigure că aceste instituții verifică identitatea adevăraților realizatori ai acestor operațiuni;

în ceea ce priveste persoanele juridice să solicite instituțiilor financiare să ia măsurile necesare pentru verificarea existenței și structurii juridice a clientului, dacă se impune;

să oblige instituțiile financiare informeze autoritățile competente orice operațiune complexă, neobișnuită și toate tipurile de operațiuni suspecte in ipoteza in care ele nu au o justificare economică sau licită aparentă, fără a fi pusa in discutie nerespectarea principiului confidentialitatii, daca acestea dau dovada de buna-credinta.

obligarea institutiilor financiare de a conserva toate documentele referitore la operatiunile financiare pe o perioada de cel putin 5 ani.

În plus, statele părți au responsabilitatea să stabilească și să mențină schimbul de informații între organismele și serviciile pentru a facilita schimbul sigur și rapid de informații privitoare la infracțiunile prevăzute în Convenție.

Convenția a fost propusa spre semnare tuturor statelor în perioada 10 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2001 fiind semnată de 132 de state. Statele care au semnat Convenția au devenit părți la aceasta în urma depunerii instrumentelor de ratificare de acceptare sau de aprobare la Secretariatul general al O.N.U. Statele nesemnatare în perioada cât aceasta a fost deschisă spre semnare pot deveni părți la aceasta prin depunerea unui instrument de adeziune la Sectariatul general.

1.6.4 Rezoluțiile Consiliului de securitate referitoare la finanțarea terorismului

Crizele cu care s-a confruntat Consiliul de securitate au determinat să abordeze problema terorismului internațional. Pot fi mentionate atentatele îndreptate împotriva aeronavelor, aeroporturilor și navelor de croazieră civile, dar și asasinatele politice. Principalele rezoluții ale Consiliului de securitate privitoare la combaterea finanțării actelor de terorism sunt următoarele:

1267 din 15 octombrie 1999 -înghețarea fondurilor și a celorlalte resurse financiare ale Talibanilor;

1333 din 19 decembrie 2000 -înghețarea fondurilor și a celorlalte resurse financiare ale lui Ossama ben Laden și ale organizației Al-Qaida;

1363 din 30 iulie 2001 pentru crearea unui mecanism de urmărire a aplicarii măsurilor stabilite prin rezoluțiile 1267 și 1333;

1373 din 28 septembrie 2001 in ceea ce priveste amenințarea la adresa păcii și securității internaționale reprezentată de actele de terorism și la crearea Comitetului împotriva terorismului;

1377 din 12 noiembrie 2001 prin care se solicită statelor membre să pună în aplicare prevederile rezoluției nr. 1373;

1390 din 16 ianuarie 2002 având ca scop consolidarea măsurilor de înghețare a fondurilor prevăzute prin rezoluțiile 1267 și 1333;

1452 din 20 decembrie 2002 prin care se autorizează anumite excepții de la reglementările referitoare la înghețarea fondurilor stabilite prin rezoluțiile 1267 și 1333, dacă aceste fonduri sunt necesare pentru cheltuieli de bază, în special pentru provizii, locuințe, servicii juridice și cheltuieli pentru păstrarea resurselor financiare, precum și pentru cheltuieli extraordinare cu condiția aprobării Comitetului 1267;

1455 din 17 ianuarie 2003 privind măsurile destinate imbunatatirii dispozițiilor referitoare la înghețarea fondurilor prevăzute prin rezoluțiile 1267, 1333 și 1390.

In viziunea Consiliului de securitate actelede terorism reprezinta amenințări la adresa păcii și securității internaționale. Rezoluția 1373 din 2001 folosește în acest sens termeni foarte generali, precizand că actele de terorism de la 11 septembrie 2001 (world trade center) constituie, ca orice act de terorism internațional, o amenințare reala la adresa păcii și securității internaționale. Urmarea juridica a acestei calificări a actelor de terorism este că după adoptarea acestei calificări, Consiliul de securitate poate intreprinde măsurile sau să adopte sancțiunile colective cuprinse in capitolul 7 al Cartei Națiunilor Unite. Aceste masuri sunt obligatorii in cazul tuturor statele membre ONU în virtutea art. 25 și 48 al Cartei.

Măsurile colective adoptate de Consiliul de securitate ca replica la actele de terorism ca amenințare la adresa păcii și securității mondiale obligă statele membre să adopte măsuri față de persoanele, organizațiile și resursele lor financiare.

Aceste elemente sunt imbinate de rezoluția 1273 din 2001, iar caracterul său cvasi legislativ îi conferă un statut deosebit. Cu toate ca rezoluția a fost adoptată ca răspuns la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 din SUA, măsurile pe care aceasta le prevede nu se limitează doar la identificarea și sancționarea presupușilor teroristi din septembrie 2001. Aceste măsuri avand un caracter general au ca scop prevenirea, urmărirea și reprimarea actelor de finanțare a terorismului. Privitor la înghețarea resurselor financiare ale teroriștilor, rezoluția nu cuprinde o listă de persoane sau entități. Ea impune înghețarea resurselor financiare ale teroriștilor în general nemodificand regimul special al înghețării fondurilor teroriștilor identificati.

Rezoluția nr. 1373/2001

In ceea ce priveste paragrafele din dispozitivul rezolutiei, doar primele doua au valoarea unor decizii obligatorii,ultimul avand forma unei recomandari.

Se poate observa ca Rezolutia are o viziune largita in ceea ce priveste reprimarea finantarii actelor de terorism,dispozitiile principale putand fi analizate comparativ cu prevederile Conventiei dupa cum urmeaza:

Înghețarea fondurilor financiare ale teroriștilor și ale organizațiilor teroriste

Din rezolutie reiese faptul ca persoanelor care savarsesc sau incearca sa savarseasca acte de terorism li se vor ingheta imediat conturile sau alte resurse financiare. Această obligație afecteaza atât entitățile aparținând acestor persoane cât și pe cele aflate sub control direct ori indirect. Nu sunt precizate rezolutiile anterioare ale Consiliului de securitate care sa prevada obligatia inghetarii resurselor financiare in astfel de cazuri, nementionand vreo lista cu aceste persoane si entitati determinate. Reiese din aceste aspecte ca obligatia generala de inghetare a resurselor financiare Rezultă, așadar, că obligația generală de înghețare a resurselor financiare ale teroriștilor prevăzută de rezoluție este independentă de regimul stabilit prin rezoluțiile anterioare. Obligația generală stabilită prin rezoluție de a îngheța aceste resurse este similară obligației conținută de Convenție de a lua măsurile necesare pentru blocarea fondurilor folosite sau destinate a fi folosite la comiterea infracțiunilor de terorism. Rezoluția și Convenția lasă la latitudinea statelor conceptele de înghețare, indisponibilizare și confiscare.

Ținând cont de formularea largă utilizată în definirea acestor termeni, Comitetul contra terorismului a adoptat interpretarea potrivit căreia rezoluția obligă la înghețarea resurselor financiare ale persoanelor și entităților suspectate de terorism, indiferent dacă figurează sau nu pe listele stabilite de Consiliul de securitate, ori că sunt identificate ca atare de către state. Cu toate acestea, datorită absenței unei definiții uniforme a terorismului de la un stat la altul, a nivelurilor diferite de protecție juridică acordată celor al căror nume figurează pe aceste liste și faptului că statele adesea evită să comunice informațiile complete pe care se bazează suspiciunile lor, obligația de a îngheța resursele financiare ale teroriștilor prezumați de către state a fost pusă la îndoială. Stabilirea de către Consiliul de securitate a listei persoanelor bănuite de terorism, potrivit procedurilor stabilite la nivel internațional, a diminuat aceste îndoieli.

Prin rezoluțiile anterioare (1267 și 1333), Consiliul de securitate, acționând în temeiul capitolului 7 al Cartei a hotărât ca statele membre ale Națiunilor Unite să blocheze resursele financiare ale Talibanilor și ale lui Ossama ben Laden, precum și pe ale entităților pe care aceștia le dețin sau le controlează, cum sunt cele desemnate de către Comitetul sancțiunilor. Contrar Rezoluției 1373, aceste rezoluții instaurează un regim autonom al blocării resurselor financiare în baza căruia listele de persoane și entități ale căror fonduri trebuie să fie blocate sunt publicate și modificate din timp în timp sub autoritatea Consiliului de securitate. Comitetul 1267 (Comitetul sancțiunilor) este alcătuit în același mod ca și Consiliul de securitate. El a publicat o listă a persoanelor și entităților aparținând sau fiind asociate Talibanilor și organizației Al-Qaeda.

Directivele Comitetului 1267 privind organizarea lucrărilor conțin dispoziții precise referitoare la modul de adăugare și de ștergere de pe listă a persoanelor și entităților ale căror resurse financiare trebuie să fie blocate. Bazându-se pe informațiile furnizate de statele membre ONU, Comitetul a desemnat în sesiune privată aceste persoane și entități. Persoanele și entitățile înscrise pe listă pot cere ștergerea de pe listă, urmând în acest sens procedura stabilită de Comitet. În acest scop, persoana sau entitatea trebuie să depună la guvernul țării sale de rezidență sau cetățenie o cerere prin care solicită reexaminarea cazului său. Dacă acest guvern decide să dea curs solicitării sale, el trebuie să obțină acordul guvernului care a identificat inițial persoana sau entitatea pentru ștergerea acesteia de pe listă. În absența acestui acord, guvernul căruia i-a fost transmisă solicitarea poate să aducă acest caz spre dezbatere în fața Comitetului, în primă instanță, iar instanța de recurs este Consiliul de securitate. Lista actualizată a persoanelor și entităților ale căror fonduri financiare trebuie blocate este publicată în permanență pe site-ul de Internet al Comitetului 1267.

1.6.5.Recomandările speciale ale GAFI referitoare la finanțarea terorismului

Reacția GAFI la atentatele teroriste din Statele Unite a fost promptă. Pe data de 29 și 30 octombrie 2001, GAFI s-a reunit la Washington în reuniune plenară extraordinară și a decis să își extindă misiunea dincolo de spălarea banilor prin includerea în cadrul acesteia a finanțării terorismului și să-și focalizeze energia și competențele tehnice pe eforturile de combatere la nivel mondial a finanțării terorismului. La această reuniune, GAFI a adoptat o nouă serie de 8 recomandări speciale referitoare la finanțarea actelor de terorism. GAFI a cerut statelor membre să procedeze până la data de 1 mai 2002 la o autoevaluare a punerii în aplicare a acestor recomandări speciale. Această invitație a fost adresată, de asemenea, tuturor statelor lumii, chiar și celor care nu fac parte din GAFI. Grupul a publicat, de asemenea, un chestionar de autoevaluare referitor la punerea în aplicare a celor 8 recomandări speciale, precum și note directive pentru aplicarea acestora. În septembrie 2002, GAFI a anunțat că mai mult de 120 de state au dat deja curs cererii de autoevaluare.

Recomandările speciale

Primele 5 recomandări speciale cuprind dispoziții similare celor din Convenție și Rezoluție. Ultimele 4 privesc domenii de noutate. Conținutul sintetic al acestora se prezintă după cum urmează:

Ratificarea și punerea în aplicare a Convenției și rezoluțiilor Națiunilor Unite

Fiecare stat trebuie să ia măsuri imediate pentru a ratifica și a pune în aplicare, fără nici o restricție, Convenția Națiunilor Unite pentru reprimarea finanțării terorismului.

Prima recomandare specială a Grupului de acțiune financiară internațională stabilește deopotrivă că statele trebuie să pună în aplicare fără întârziere rezoluțiile Consiliului de securitate al Națiunilor Unite referitoare la prevenirea și reprimarea actelor teroriste, mai ales a Rezoluției 1373. Notele directive stabilesc faptul că aceste rezoluții sunt următoarele: 1267/1999, 1269/1999, 133/2000, 1373/2001 și 1390/2002.

R.S. 2 Incriminarea finanțării terorismului și a spălării de bani comise în cadrul activităților teroriste

A doua recomandare specială introduce regula incriminării finanțării terorismului, a actelor teroriste și a organizațiilor teroriste. Expresia acte teroriste are în vedere actele pe care părțile la Convenție au convenit să le incrimineze. Recomandarea specială nu definește organizațiile teroriste și lasă în grija fiecărui stat acest lucru. Se pare că termenul terorism are o dublă utilizare împreună cu expresia acte teroriste. În plus, statele trebuie să facă din acestea infracțiuni adiacente infracțiunii principale de spălare de bani.

Pentru a evalua punerea în aplicare a acestei recomandări trebuie avute în vedere următoarele criterii:

infracțiunea de finanțare a actelor de terorism trebuie, de asemenea, să fie aplicată atunci când teroriștii sau organizațiile teroriste se găsesc pe teritoriul unui alt stat sau atunci când actul terorist este realizat într-un alt stat;

infracțiunea se aplică cel puțin persoanelor juridice și fizice care sunt implicate în activitățile legate de finanțarea terorismului;

dacă sistemul juridic al țării în cauză o permite, infracțiunile de finanțare a actelor de terorism trebuie să se aplice și persoanelor juridice;

legislația în vigoare trebuie să prevadă sancțiuni administrative, civile sau penale în cazul delictelor de finanțare a actelor de terorism, precum și mijloace și resurse judiciare suficiente pentru a asigura aplicarea efectivă a legislației împotriva finanțării actelor de terorism.

Notele directive conțin definiția celor 3 termeni utilizați în contextul Recomandării speciale nr. 2.

„Înghețare” : în cadrul Recomandării, un guvern sau o autoritate judiciară competentă trebuie să fie în măsură să înghețe, să blocheze sau să pună sub sechestru fondurile sau resurse în cauză, făcându-le astfel indisponibile și netransferabile. Acestea rămân proprietatea titularului de origine și pot fi administrate în continuare de instituția financiară sau de persoana desemnată să le gestioneze de către proprietar.

„Indisponibilizare”: La fel ca în cazul înghețării, guvernul sau autoritatea competentă trebuie să poată întreprinde măsurile sau să emită un titlu executoriu care să-i permită să preia controlul fondurilor sau resurselor în cauză. Acestea rămân proprietatea titularului de origine, cu toate că autoritatea competentă poate să intre în posesia acestora și să asigure administrarea sau gestiunea acestora.

„Confiscare”: Este vorba de confiscare atunci când guvernul sau autoritatea judiciară competentă ordonă transferul către stat al proprietății fondurilor sau resurselor în cauză. Astfel, proprietarul inițial pierde toate drepturile sale asupra bunurilor. Ordonanța de confiscare este în general în legătură cu o condamnare penală sau cu o hotărâre a justiției prin care s-a stabilit că bunul respectiv a fost obținut sau a fost destinat să fie utilizat contrar dispozițiilor legale.

Înghețarea și confiscarea bunurilor teroriștilor

Înghețarea, indisponibilizarea și confiscarea sunt tratate în mod diferit în Convenție, Rezoluție și Recomandările speciale. Convenția stabilește că fiecare stat parte va adopta, conform principiilor sale de drept intern, măsurile necesare pentru identificarea, detectarea, înghețarea sau indisponibilizarea fondurilor teroriștilor și pentru confiscarea acestora. Rezoluția conține, de asemenea, obligația generală a statelor de a îngheța resursele teroriștilor, iar Rezoluțiile 1267 și 1390 obligă la înghețarea efectivă a fondurilor teroriștilor și organizațiilor teroriste enumerate de Comitetul 1267. Totuși, aceste rezoluții se limitează la a cere înghețarea acestor fonduri. Ele nu impun indisponibilizarea sau confiscarea acestora. A treia recomandare specială reunește toate aceste 3 elemente ale confiscării, indisponibilizării și înghețării.

Declararea tranzacțiilor suspecte în legătură cu terorismul

A patra Recomandare specială stabilește obligația instituțiilor financiare de a semnala tranzacțiile suspecte a avea legătură cu finanțarea actelor de terorism. Notele directive stabilesc faptul că statele pot opta cu privire la obligația de a efectua aceste declarații între aplicarea unui criteriu subiectiv (o instituție financiară suspectează o tranzacție de a fi legată de finanțarea terorismului) sau a unui criteriu mai obiectiv (o instituție financiară are indicii temeinice de a suspecta că fondurile sunt legate de finanțarea actelor de terorism).

Cooperarea internațională

A cincea Recomandare specială stabilește regula potrivit căreia statele sunt obligate să-și acorde reciproc asistență în cadrul anchetelor, investigațiilor sau procedurilor penale, civile sau administrative privind finanțarea actelor de terorism, privind actele teroriste și organizațiile teroriste. Notele directive stabilesc că această recomandare se referă la următoarele tipuri de asistență:

1. Schimbul de informații referitor la finanțarea terorismului prin mecanisme de asistență judiciară, inclusiv culegerea de probe, producerea de documente în vederea unei anchete, percheziție sau ridicarea de documente ori de obiecte pentru a fi folosite în cadrul procedurilor sau anchetelor penale, posibilitatea de a aplica o ordonanță emisă într-un alt stat cu privire la indisponibilizare sau confiscare într-o cauză penală;

2. Schimbul de informații prin alte mijloace decât mecanismele asistenței judiciare, în special schimburile între celulele de informații financiare (CRF) sau alte agenții de supraveghere;

3. Măsuri pentru a crea posibilitatea refuzării azilului solicitat de persoanele implicate în finanțarea terorismului;

4. Proceduri care permit extrădarea acestor persoane;

5. Dispoziții sau proceduri prin care să se asigure imposibilitatea justificării refuzului cererii de extrădare prin motivații de ordin politic.

Transferul alternativ de fonduri

A șasea Recomandare specială stabilește regula potrivit căreia statele membre sunt obligate să stabilească anumite reguli în materia luptei împotriva spălării banilor și cu privire la sistemele informale de transfer de fonduri adică acele sisteme care nu recurg la instituțiile din sectorul financiar formal, cum sunt băncile, pentru a efectua transferul fondurilor dintr-o țară în alta. Conform notelor directive, această recomandare implică:

– ca toate serviciile informale de virament sau transfer să obțină o autorizație sau să fie înscrise într-un registru;

– ca recomandările GAFI cu privire la identificarea clienților, conservarea documentelor și declararea tranzacțiilor suspecte să fie extinse și sistemelor alternative de transfer de fonduri;

– să fie aplicate sancțiuni în cazul nerespectării acestor dispoziții.

Identificarea clientului în cazul viramentelor electronice

Recomandarea specială numărul 7 se referă la identificarea clienților în cazul viramentelor electronice naționale și internaționale. Potrivit notelor directive, regula este următoarea:

informațiile referitoare la cel care dă ordinul de plată sunt incluse în transferurile de fonduri naționale și internaționale;

instituțiile financiare conservă aceste informații la fiecare etapă din lanțul de plată;

statele obligă instituțiile financiare să pună în aplicare o supraveghere strictă a activităților de transfer de fonduri atunci când nu sunt disponibile informații complete cu privire la cel care dă ordinul de plată. Această regulă privește instituțiile financiare, birourile de schimb și serviciile de transfer de fonduri. Problema lipsei de informații cu privire la cel care dă ordinul de plată în cazul viramentelor electronice privește spălarea de bani în ansamblul său, trebuind a fi avute în vedere și în cadrul celor 40 de recomandări ale GAFI cu privire la spălarea de bani.

Organizațiile fără scop lucrativ

Potrivit celei de-a 8 Recomandări speciale, statele trebuie să-și revizuiască legile și reglementările referitoare la entitățile care pot fi utilizare în scopul finanțării terorismului. Aceasta lasă în grija fiecărui stat determinarea tipului de organizație care este vulnerabilă în special, bazându-se pe evaluarea condițiilor locale. Recomandarea atrage, totuși, atenția, în special, cu privire la organismele fără scop lucrativ și instituie obligația statelor de a se asigura că ele nu pot fi utilizate abuziv:

de către organizațiile teroriste care se prezintă ca entități legitime;

în scopul exploatării entităților legitime ca mijloace de finanțare a terorismului, inclusiv prin evitarea măsurilor ce vizează înghețarea fondurilor;

în scopul de a disimula sau de a ascunde traseul clandestin al fondurilor destinate unor scopuri legitime, în vederea finanțării organizațiilor teroriste.

Această recomandare nu oferă un răspuns legislativ imediat și exhaustiv. Prima parte a recomandării impune un examen al regimului juridic al acestor entități pentru a se asigura că ele nu pot fi utilizate în mod abuziv pentru finanțarea terorismului. Numai în urma acestui examen făcut de autorități, se poate decide cu privire la cele mai potrivite măsuri pentru a răspunde riscurilor identificate.

A doua parte a Recomandării se referă mai precis la organizațiile fără scop lucrativ. Prin notele directive se stabilește că statele trebuie să se asigure că aceste entități nu pot fi utilizate pentru a disimula sau a facilita activități de finanțare a terorismului, pentru a evita măsurile având ca scop înghețarea fondurilor ori pentru a disimula deturnarea fondurilor legitime către organizațiile teroriste. Recursul la aceste organisme fără scop lucrativ pentru a atrage fonduri în profitul activităților teroriste reprezintă o tendință actuală datorită faptului că este dificil a se distinge între aceste fonduri și celelalte fonduri gestionate de aceeași entitate fără scop lucrativ. În realitate, singura diferență între un dar legal și un dar ilegal către sau prin intermediul unui organism fără scop lucrativ, o reprezintă intenția adiacentă operațiunii. Este posibil, în plus, ca în anumite cazuri, conducerea entității să nu cunoască faptul că aceste fonduri sunt utilizate în scopuri ilegale. GAFI a publicat un document conținând cele mai bune practici de luptă împotriva utilizării abuzive a organizațiilor fără scop lucrativ, care reprezintă un ghid al acestui sector de activitate.

Transportatorii de fonduri

Statele trebuie să aibă în vederea adoptarea de măsuri speciale pentru depistarea transporturilor fizice de numerar sau titluri la purtător peste frontiere.

Acestea se referă la posibilitatea autorităților competente de a bloca sau reține sumele de bani în numerar sau titlurile la purtător cu privire la care există suspiciuni că sunt destinate finanțării actelor de terorism.

1.6.7.Forme de corelare cu infracțiunea de spălare a banilor

Riscurile crescute de spălare a banilor odată cu folosirea noilor medii, nivelarea liniei de direcție europeană a spălării banilor și atentatele de la 11.09.2001 în S.U.A. și de din 11.03.2004 au dus la schimbarea și înnoirea a numeroase regulamente pentru combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului.

În această situație se află Germania sau SUA în care a fost editată Legea Patriot. Această lege a fost creată în scopul „prevenirii și pedepsirii acțiunilor teroriste pe teritoriul SUA și la nivel internațional, pentru îmbunătățirea instrumentelor de cercetare penală și pentru alte scopuri”.

În cadrul Legii Patriot, Titlul al III-lea cuprinde unele reglementări privind limitarea spălării de bani și finanțarea operațiunilor antiteroriste în care sunt stabilite situații de derogare de la dreptul comun pentru o mai bună cunoaștere și reprimare a fenomenului de spălare a banilor mai ales în cazurile în care el are legături cu terorismul. În secțiuni distincte sunt indicate măsuri speciale privind jurisdicția, instituțiile financiare și tranzacțiile internaționale suspecte de implicare în spălare de bani; interzicerea conturilor americane corespondente care sunt constituite în bănci-paravan din străinătate; cooperarea în domeniul spălării banilor.

În ceea ce privește țara noastră, în cadrul Legii nr. 535/2004, în Capitolul al III-lea, sunt stabilite anumite măsuri pentru prevenirea finanțării actelor de terorism. În chiar prima sa secțiune sunt stabilite operațiuni financiar-bancare interzise, indicate de art. 23: operațiunile financiar-bancare între rezidenți și nerezidenți, precum și între nerezidenți, constând în operațiuni de cont curent sau de cont de capital, inclusiv operațiunile de schimb valutar, astfel cum sunt definite prin reglementările valutare emise de Banca Națională a României, efectuate pentru sau în contul persoanelor fizice ori juridice prevăzute în anexa de urgență a Guvernului nr. 159/2001 pentru prevenirea și combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanțării de acte de terorism, aprobată prin Legea nr. 466/2002.

Mai mult decât atât, în accepțiunea acestei noi legi, conform art. 33 lit. F, infracțiunea de spălare a banilor, între altele este asimilată actelor de terorism, pedeapsa aplicabilă fiind cea prevăzută de reglementarea din Legea nr. 656/2002 al cărei maxim special se majorează cu trei ani: „Sunt asimilate actelor de terorism următoarele fapte: … bancruta frauduloasă, actele de corupție, șantajul, traficul de persoane, traficul ilicit de droguri și precursori, contrabanda, traficul cu autoturisme furate, falsificarea de monedă sau de alte valori, precum și orice alte infracțiuni având ca finalitate realizarea unui profit în folosul entității teroriste”;

În completare, în baza art. 36, punerea la dispoziția unei entități teroriste a unor bunuri mobile sau imobile, cunoscând că aceste sunt folosite pentru sprijinirea sau săvârșirea actelor de terorism, precum și realizarea ori colectarea de fonduri, direct sau indirect, ori efectuarea de orice operațiuni financiar-bancare, în vederea finanțării actelor de terorism, se sancționează cu închisoare de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

În conformitate cu Capitolul al II-lea din Legea nr. 535/2004, la nivel național, activitatea de prevenire și combatere a terorismului se organizează și se desfășoară în mod unitar, iar pentru asigurarea acestei unități, cooperarea în domeniu se realizează ca Sistem național de prevenire și combatere a terorismului, din care fac parte importante instituții ale statului ce au atribuții foarte stricte stabilite, de asemenea , prin lege.

În conformitate cu art. 20, amenințările la adresa securității naționale a României, prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, inclusiv faptele de terorism prevăzute în prezenta lege pentru a se propune procurorului de către organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale, în cazuri justificate, să solicite autorizarea efectuării unor activități în scopul culegerii de informații, constând în: interceptarea și înregistrarea comunicațiilor, căutarea unor informații, documente sau înscrisuri pentru a căror obținere este necesar accesul într-un loc, la un obiecte sau deschiderea unui obiect; ridicarea și repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informațiilor pe care acesta le conține, cât și înregistrarea, copierea sau obținerea de extrase prin orice procedee; instalarea de obiecte, întreținerea și ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse.

Finanțarea terorismului este diferită de clasica spălare a banilor. În cazul spălării banilor, veniturile activității ilicite sunt spălate sau stratificate în mijloace care le fac să pară legale, iar scopul final este, de obicei câștigarea unor cantități mai mari de bani. Prin finanțarea terorismului, sursa de fonduri sau de finanțare este adesea „legitimă”, iar scopul final nu este neapărat atragerea de mai multe fonduri, de obicei „nu au scopuri financiare”.

Cu toate acestea, există similitudini în modul în care crima organizată internaționalăși organizațiile teroriste transferă banii sau cum încearcă să-și ascundă proveniența fondurilor. Grupările teroriste internaționale au nevoie de bani pentru a atrage, a sprijini și a-i păstra pe cei din lumea întreagă care aderă la aceste grupări, precum și pentru a-și asigura loialitatea altor grupări care au scopuri comune. Astfel există o necesitate de a crea scheme pentru atragerea, colectarea și distribuirea banilor forțelor operative pregătite pentru atacuri teroriste. În acest mod se poate explica „necesitatea de circulație a banilor” care fac fondurile teroriste vulnerabile la depistarea și investigația financiară, metode esențiale pentru combaterea finanțării terorismului.

Pentru a oferi o privire de ansamblu principalelor surse de finanțare și asupra mijloacelor utilizate în circulația capitalurilor pe care organizațiile teroriste le utilizează în sprijinirea rețelelor sale, putem sublinia faptul că persoanele investigate pentru comiterea unor activități teroriste au efectuat operațiuni de transmitere a banilor prin sistemele alternative răspândite în toată lumea. Adesea fondurile au fost transferate în străinătate prin intermediul acelor rețele alternative de transfer a banilor, fiind colectate de către cetățenii străini de naționalități specifice, rezidenți în câteva țări implicate în lupta împotriva terorismului.

Pentru astfel de entități, operarea prin intermediul sistemului bancar a dus la dezvoltarea activității lor pe plan internațional.

În alte cazuri, persoanele fizice, în majoritate de naționalitate indiană au efectuat plăți în numerar în diferite țări, implicând sume mari de bani și care au fost direcționate spre același cont. Fondurile colectate erau apoi transferate în Asia sau în SUA.

Dar cel mai comun instrument, folosit în special de organizația „Al-Qaida”, în vederea sprijinirii grupării sale teroriste, este reprezentat de „sistemul informal de circulație a banilor”, așa-numitul sistem Hawala.