Conventia Matrimoniala

CAPITOLUL I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1 NOȚIUNEA DE CONVENȚIE MATRIMONIALĂ

Din punct de vedere terminologic, doctrina română a formulat o diversitate de expresii pentru a desemna convenția matrimonială: convenție matrimonială, contract matrimonial, contract de căsătorie, convenție de căsătorie, contract sau acord prenupțial. Codul civil de la 1864 a folosit termentul de convenție matrimonială, acesta fiind reglementata de articolul 1224, și termenul de „ convenție de maritagiu” reglementată de articolul 932, ambele articole fiind abrobgate prin Decretul nr. 32 din 31 ianuarie 1957 care pune în aplicare codul familiei. Astfel s-a arătat că această convenție reprezintă actul juridic prin care viitori soți își stabilesc, prin acordul lor, propriu regim matrimonial sau, dupa caz, își modifică regimul matrimonial sub care s-au căsătorit. Convenția matrimonială mai este definită ca fiind un ,,contract condițional, solemn și irevocabil, prin care viitorii soți organizează capacitatea lor civilă și determină în privința bunurilor consecințele asociațiunii conjugale”.

O altă definiție oferită de doctrina română și poate cea mai recentă se referă la faptul că această convenție reprezintă actul juridic solemn prin care viitori soți își reglementează raporturile patrimoniale esențiale care vor lua naștere între aceștia pe parcursul căsătoriei, sau acea convenție încheiată pe parcursul desfășurării mariajului, prin care soții hotărăsc să schimbe regimul matrimonial actual, cu un alt tip de regim matrimonial recunoscut de lege.

La fel ca și Codul civil român de la 1864, actualul Cod civil utilizează noțiunea de

,,convenție matrimonială”, însă acesta din urmă nu o definește în mod concret, deși face numeroase referiri la ea. Astfel convenției matrimonială din punct de vedere legislativ are semnificația unui acord de voințe între pesoane și chiar semnificația de contract. Conform actualului Cod civil contractul este definit ca fiind „acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic” . Deși izvorul lor este diferit, atât contractul, cât și convenția iau naștere în urma unui acord de voințe, exprimând aceeași idee iar din acest punct de vedere unii autori definesc convenția matrimonială ca fiind „ actul juridic bilateral, sinalgmatic, oneros, comutativ, solemn, cu caracter personal, prin care viitori soți își stabilesc un regim matrimonial propriu, altul decât cel al comunității legale, cu intenția de a stabili între ei raporturi patrimoniale de natură să asigure cadrul necesar realizării vieții de familie sau prin care soții modifică în timpul căsătoriei, regimul matrimonial al comunității legale”.

Convenția matrimonială se află în stransă legatură și cu regimul matrimonial, cel din urmă constând în ansamblul normelor legale ce reglementează raporturile patrimoniale dintre soți referitoare la bunurile lor, la drepturile reale și de creantă, dar și la raporturile patrimoniale în care ei intră cu terții în calitate de soți.

Pentru o mai buna întelegere a efectelor convenției matrimoniale este necesară o prezentare succintă a fiecărui regim matrimonial. În ceea ce privește regimul comunității legale, acesta este considerat un regim de comunitate parțială, deoarece regula care guvernează sub aspectul activului patrimonial este aceea că: bunurile dobîndite de oricare dintre soți sunt, la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie, iar excepția este dată de faptul că sunt bunuri proprii cele expres prevăzute de lege. În cazul pasivului patrimonial, reprezintă datorii comune și angajează răspunderea soților cu bunurile comunitare doar categoriile expres prevazute.

În ceea ce privește regimul separației de bunuri, la nivelul activului patrimonial, fiecare dintre soți este proprietar exclusiv în privința bunurilor dobândite înainte de căsătorie, precum și a celor pe care le dobandește în nume propriu după căsătorie. În cazul aspectului patrimonial pasiv, niciunul dintre soți nu poate fi ținut de obligațiile născute din acte săvârșite de către celălalt soț.

Cel de-al treilea regim și anume regimul comunității convenționale reprezintă o variantă imbunătățită de catre soți a regimului matrimonial al comunității legale, astfel comunitatea putând fi restrânsă sau extinsă.

În concluzie, convențiile matrimoniale reprezintă o categorie specială a contractelor patrimoniale datorita efectelor cuprinzătoare și absolute pe care le au față de cele care sunt guvernate de principiul relativitații contractelor. Ele sunt opozbile terților datorită efectelor pe care regimul matrimoniale le are asupra relațiilor și bunurilor existenten în urma căsătoriei.

Pornind de la această idee, convenția poate fi considerată un contract ce reglementează în mod convențional și în limitele anume determinate efectele patrimoniale ale puterilor și ale incapacităților ce rezultă din căsătorie, aceasta din urmă fiind privită ca și un raport juridic civil.

1.2. ISTORICUL CONVENȚIEI MATRIMONIALE

Legea matrimoniala a avut la bază doua idei. Prima este dat de dreptul roman care prevede faptul că averea femeii era absorbită în patrimoniul bărbatului ca și efect al căsătoriei, acest lucru reprezentând o consecință a căsătoriei cum manum care făcea ca femeia să treacă sub puterea bărbatului; o altă situație care apare în urma unei evoluții din punct de vedere legislativ în acea perioadă face referire la despărtirea averii femeii de cea a bărbatului, existând totuși obligația ca în cazul în care intervine desfacerea căsătoriei, bunurile femeii ce fuseseră încredințate cu titlu de dota pentru căsătorie și bunurile ce constituiau garanția inalienabilității fondului dotal, să fie restituite.

A doua situație are la bază un principiu ce aparține legislației moderne străine conform căruia căsătoria crează o stare de comunitate între bunurile bărbatului și bunurile femeii. Acestă comunitate este gestionată de bărbat, el fiind considerat șef al asociației conjugale, iar în lipsă de alte convenții matrimoniale, regimul legal este cel care reglementează raporturile patrimoniale dintre soți.

Convențiile matrimoniale sunt tradiționale, acestea fiind cunoscute și în vechiile legiuri- Codul Calimach și Legiuirea Caragea.Însă vom prezenta istoricul convenției matrimoniale pornind de la perioada regimului dotal, acest regim dotal fiind primul regim matrimonial reglementat de Codul civil de la 1864. Deși dreptul comun prevedea ca regim matrimonial, regimul separației de bunuri dacă soții nu adoptau un alt regim matrimonial în mod expres, acest regim nu se bucura de o reglementare specială de sine stătătoare având doar denumirea marginală de „separație judecătorească”.

Codul civil de la 1868 a reprezentat un progres semnificativ din punct de vedere legislativ fața de legiurile anterioare, deși acesta nu a reglementat un sistem omogen în ceea ce privește raporturile patrimoniale ale familiei. Conform acestui Cod civil convenția matrimoniala avea caracter solemn și public, fiind scrisă într-un registru sepecial din cadrul grefei fiecărui Tribunal și trebuia încheiată înainte de încheierea căsătoriei, nemaiputând fi modificată. Doar în lipsa unei convenții matrimoniale aveau aplicabilitate regimurile matrimoniale.

Printre primele forme de manifestare ale convenției matrimoniale se regasește dota, aceasta reglementând în mod concret regimul aplicabil între soți, regimul dotal fiind considerat unicul regim convențional reglementat. Dota este considerata ca fiind ,, accesoriul ordinar și aproape necesar al căsătoriei”, ea reprezintă contribuția femeii la sarcinile căsătoriei, „zestrea” adusă ce devenea proprietatea bărbatului, acesta având prerogativa de a o administra, de a-i culege fructele, de a exercita acțiuni privitoare la bunurile dotale și acțiunea de a dispune de aceste bunuri.

Valoarea bunurilor ce constituiau dota este invers proporțională cu contribuția soției în raporturile patrimoniale deoarece cu cât era mai mare dota, cu atât mai puțin trebuia să se implice femeia. Dezavantajul care totuși există, este dat de dependența patrimonială a femeii față de soțul său, dar femia putea să aibă și bunuri propri, aceste fiind considerate bunuri extradotale.

În condiții restrictive puteau să existe bunuri care erau deținute pana la încheiera căsătoriei, acestea fiind considerate bunuri extradotale, iar bunurile ce faceau parte din dotă fiind considerate tot ce câstiga soția dupa încheirea căsătoriei.

Contractul de dotă trebuia să fie încheiat în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute. Regula era aceea că o dată stabilit regimul dotal și acele bunuri care îl constituie nu mai pot surveni modificări, astfel se consacră principiul imutabilității dotei.

Ca regim de separație, dota s-a caracterizat prin faptul că femeia păstra proprietatea dotei, ca si bunurile sale parafenale, însă administrarea dotei era de lege lata de resortul barbatului.

Principala formă de încetare a regimului dotal este dată de cazul în care intervenea pierderea sau avera dotala era gestionată în mod fraudulor de către soț, femeia avea posibilitatea de a solicita separația de patrimonii, aceasta înlocuind regimul dotal. Alte modalități de încetare a regimului dotal: încetarea efectelor căsătoriei prin deces, divorț sau nultitate, declararea absenței femeii măritate, falimentul bărbatului, pronunțarea separației de patrimonii între soți și cu scopul dotării unui copil al soților.

În urma inconvenientelor create de regimul dotal, care au afectat bunul mers al circuitului civil, legiuitorul a considerat absolut necesar să reglemeteze convenția matrimonială, cunoscută si sub denumirea de contract prenupțial în alte state.

Un alt punct important în ceea ce privește evoluția convenției matrimoniale este determinat de apariția Codului familiei care a fost adoptat la data de 29 decembrie 1953. Acest Cod a scos de sub incidența Codului civil reglementările privind relațiile de familie, dezvoltând astfel principiile ce stau la baza practicii judecătorești. Codul familie conform reglemtărilor sale date de Decretul nr. 32/ 1954 a avut aplicabilitate și căsătoriilor ce au fost încheiate înainte de intrarea sa în vigoare. Conform acestui cod există o egalitate între drepturile femeii și cele ale bărbatului iar regimul juridic al bunurilor soților este exclusiv un regim legal. Sub imperiul acestei reglementări poate fi încheiată orice de către soți orice fel de convenție atâta timp cât prin încheierea convenției nu sunt aduse modificări regimului legal.

Reglementările din Codul familiei permiteau soțiilor să încheia unele convenții privind administrare sau folosința bunurilor, dar aceste convenții puteau fi revocate, asfel în această perioada soții se aflau sub imperiul unui regim legal, unic, obligatoriu și imutabil nefiind permise modificări asupra regimului matrimonial.

Legiuitorul român a preluat din dreptul francez contractul premarital, ignorând criticile aduse și scepticismul multor persoane, care considerau acest contract imoral. Acest pas reprezintă piatra de temelie ce stă la baza modernizării și a progresului legislației române în materia dreptului familiei.

Codul familiei a fost abrogat prin Legea nr. 71/2011, legea de punere în aplicare a actualului Cod civil, acesta a oferit convenției matrimoniale cea mai avantajoasă formă de până acum, conferind soților o mai mare libertate de opțiune în alegerea modului de gestionare al bunurilor pe parcursul căsatorie și în cazul încetării acesteia.

1.3. REGLEMENTAREA CONVENȚIEI MATRIMONIALE

Convenția matrimonială este reglementată în actualul Cod civil în Cartea a II-a, Despre familie, Titlul II – „Căsătoria”, Capitolul VI – „Drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților”, la articolele 329- 338.

1.4. DELIMITAREA CONVENȚIEI MATRIMONIALE FAȚĂ DE ALTE CONCEPTE

1.4.1. Delimitarea convenției matrimoniale de căsătorie

Această delimitare poate fi considerată cea mai eveidentă datorită legăturii strânse ce există între convenția matrimonială și căsătorie. Astfel convenția matrimonială a cărei caracteristică esențială o constituie patrimonialitatea raportulrilor dintre soți, este distinctă de actul căsătoriei, care reprezintă voința viitorilor soți în vederea întemeierii unei familii. Confuzia care se creează între cele doua instituții se datorează caracterului accesoriu al convenției față de căsătorie, dar acest lucru nu presupune o suprapunere. De aici putem desprinde existența raportului de accesorialitate.

Raportul de accesorialitate evidențiază o serie de caractere juridice ce sunt specifice convenției matrimoniale. Pornind de la obiectul convenției matrimoniale care îl constituie regimul matrimonial ales, acesta având ca finalitate susținerea familiei din punct de vedere patrimonial, efectele convenției matrimoniale sunt subordonate căsătoriei și nu pot fi concepute în afara acesteia.

Convenția matrimonială produce efecte doar pentru un anumit interval de timp și anume, acel interval de timp cuprins între data oficierii căsătoriei și data desfacerii căsătoriei, sau dupa caz a încetării căsătoriei, iar în situația în care căsătoria nu se mai încheie, convenția matrimonială devine caducă. Acesta din urmă, reprezintă sanctiunea care este explicată prin condiționarea dată de căsătorie.

Căsătoria se încheie din motive nepatrimoniale, și anume construirea unei vieți alături de celălalt soț, în schimb convenția matrimonială este încheiată la fel ca și căsătoria, doar că există efecte patrimoniale în considerarea fiecăruia dintre viitorii soți, țindandu-se cont atât de starea materiale cât și de concepția acestora despre căsătorie și efectele patrimoniale ale acesteia, de calitățile lor personale, aceasta producând efecte în patrimoniile ambilor soți.

Convenția matrimonială nu reprezintă un scop în sine, ci un derivat, un efect al căsătoriei fiind definită ca și un act cauzal special. Cu toate acestea se poate afirma faptul că sunt două acte distincte din punct de vedere al naturii juridice iar în ceea ce privește convenția matrimonială, aceasta are propriul regim juridic.

Doctrina prezintă o serie de diferențe între căsătorie care este considerată un contract principal și convenția matrimonială care este considerată un contract accesoriu și care depide ca și existenă și durată de existența și durata căsătoriei.

O primă deosebire între convenția matrimonială și căsătorie este dată de relativitatea căsătoriei asupra persoanei și a stării civile a soților în timp ce convenția matrimonială este relativă doar în cazul bunurilor soților. O a doua diferența se referă la modalitatea de încheiere a celor două ,, contracte”. În cazul căsătoriei, încheierea acesteia are loc în fața ofițerului de stare civilă în timp ce convenția matrimoniala se autentifică în fața organului competent. O ultimă diferența prezentată se referă la reglementare. Căsătoria în ceea ce privește condițiile și efectele sale este strict organizată și reglementată de lege, părțile neputând modifica deoarece este vorba despre un act-condiție, în schimb convenția matrimonială oferă părților o mai mare liberate, acestea putând determina clauzele sale.

Astfel instituția căsătoriei este considerată a fi o instituție de drept civil și un act statuar în timp ce convenția matrimoniala este considerată un contract ordinar, cele doua neputând să se suprapună sau să se identifice. Căsătoria în urma noilor reglementări nu mai este considerată de sorginte contractuală, iar convenția matrimonială presupune ipso facto efecte patrimoniale. Patrimonialitatea este considerată o trăsătura funiciară a convenției matrimoniale, aceasta fiind caracteristica fundamentală a oricărui contract.

1.4.2. Delimitarea convenției matrimoniale de logodnă

Având la bază principiul accesorialitătii și datorită asemănării logodnei cu căsatoria, doctrina arată faptul că există câteva asemănări și între logodnă și convenția matrimonială. Logodna nu este reglemetată în prezent, ea s-a păstrat prin tradiție.

Prin logodnă se întelege acordul de voință prenupțial prin care două persoane își promit să se căsătoreasca în viitor , acest acord poate fi înțeles ca și o promisiune reciprocă de căsătorie cu un caracter consensual și neobligatoriu. Convenția matrimonială reprezintă în schimb un act juridic care dă naștere unor efecte patrimoniale și extrapatrimoniale între soți.

Asemănarea dintre convenția matrimonială și logodnă este dată de faptul că ambele preced căsătoria și într-o oarecare masură consensul în ceea ce privește manifestarea de voința. Logodna nu este un act juridic și astfel nu poate genera niciun efect juridic referitor la căsătorie, datorita caracterului sau aceasta nu poate obliga logodnicii la încheierea căsătoriei.

Logodna are un caracter consensual, nefiind supusă formalitătilor și neobligatoriu, considerandu-se o promisiune reciprocă de căsătorie. Actul logodnei este reciproc existănd promisiunea de căsătorie din partea fiecăruia dar nu poate generea efecte juridici prin raportarea ei la căsătorie. Aceasta nu presupune modificari asupra stării civile a logodnicilor și nici un efect patrimonial, ea nefiind un antecontract sau o promisiune de a contracta, deci nu este un act juridic.

Diferența majoră dintre cele două este dată de natura lor juridică. După cum am prezentat mai sus, căsătoria este un act juridic generator de efecte juridice atât patrimoniale cât și extrapatrimoniale, în timp ce logodna nu reprezintă un act juridic. Logodna reprezintă o asumare morală fața de celălalt logodnic iar în cazul consecințelor produse la ruperea logodnei , acestea sunt de natura nepatrimoniala. Cu toate acestea pot exista și anumite consecințe juridice, cum ar fi restituirea bunurilor oferite în vederea căsătoriei în situația în care aceasta nu mai are loc, iar în cazul în care există vreun prejudiciu în urma ruperii logodnei, acesta trebuie reparat.

Atat efectul cât și scopul reprezintă elemente ce diferențiaza logodna de convenția matrimonială. Logodna este o tradiție, care continuă să fie respectată de către oameni iar convenția matrimoniala este un act ce se ocupă de latura patrimonială a căsătoriei. Efectele convenției matrimoniale se produc doar între soți de unde se desprinde faptul ca este exclus ca logodnicii să se folosească de convenția matrimonială încheiată prenupțial.

Concluzia care poate exista în urma acestei delimitari este aceea că logodna reprezintă doar un proiect în vederea căsătoriei, premergător acesteia și care nu generează consecințe patrimoniale, în timp ce scopul convenției matrimoniale este acela de a gestiona relațiile patrimoniale ale viitorilor soți sau ale soților. Prin urmare nu exisă nicio condiționare juridică între logodnă și încheierea unei convenții matrimoniale.

1.4.3. Delimitarea convenției matrimoniale de contractul de curtaj matrimonial

Curtajul matrimonial reprezintă actul prin care un comerciant (curtierul) se angajeză față de celalaltă parte de a intermedia încheierea unei afaceri, în schimbul unei plați (curtaj).

Curtajul este o instituție specifică societăților comerciale care sunt cunoscute sub denumirea de agenții matrimoniale. Scopul acestor agenții este de a pune în contact persoane care doresc să se căsătorească și în schimbul serviciilor oferite perceperea unei sume de bani echivalentă cu o plată. În ceea ce privesc regimurile matrimoniale, acest contract de curtaj se referă la punerea în contact a persoanelor în vederea unei căsătorii viitoare.

Referitor la contractul de curtaj au existat o serie de discuții privitoare la liceitatea agențiilor în ceea ce privește obligația de rezultat a acestora și dacă prin acest contract se condiționează căsătoria. În ceea ce priveste obligația agenției, dacă aceasta este doar una de mijloace atunci operațiunea realizată de către aceasta este una licită. Dacă prin contractul de curtaj încheiat se condiționeayă casătoria, urmărindu-se un alt scop decât cel declarat inițial apare caracterul ilicit. Contractul de curtaj poate avea un caracter ilicit datorită cauzei imporale și anume aceea de a impune actul casatoriei, acest act trebuie să fie liber și necondiționat.

Un punct comun, o asemănare între cele două instituții este destul de dificil de găsit deoarece par atât de diferite. Singurul element de asemănare îl constituie faptul că încheierea lor este anterioară căsătoriei. Scopul curtajului nu îl constituie neapărat oficierea unei căsătorii ci prin acesta se urmarește ca două persoane să se cunoască, existând posibilitatea încheirii unei căsătorii.

Concluzia în urma acestei delimitări este aceea că din punct de vedere juridic între cele doua instituții nu există nici o asemănare, nici sub aspectul condițiilor și nici sub aspectul efectelor. Curtajul din punct de de vedere al conținutul este doar o intermediere între două persoane, care de cele mai multe ori nici nu se cunosc, iar în ceea ce privește convenția matrimonială acesta este alcatuit dintr-un ansamblu de reguli al caror scop este reglementarea raporturilor patrimoniale dintre soți.

Între actul căsătoriei și faptul intermedierii căsătoriei nu există nicio legatură din punct de vedere juridic. Specificul instituție căsătoriei fiind animus conjugalis, consimțământul acesteia fiind spontan, actual si liber exprimat iar finalitate acesteia fiind familia și nu o executare a unei obligații anterioare căsătoriei. În schimb convenția matrimonială este strâns legată de căsătorie, aceasta nici nu poate preexista căsătoriei, dar nici nu poate supraviețui ei fiind considerată acel ansamblu de reguli care au rolul de a reglemanta raporturile patrimoniale dintre soți.

1.4.4. Delimitarea convenției matrimoniale de concubinaj

Deși nu este reglementat în dreptul românesc, concubinajul este o instituție care prezintă un interes deosebit și necesită o delimitare de convenția matrimonială pentru a fi mai bine înțelese elementele caracteristice. În dreptul roman aceasă uniune liberă era cunoscută sub denumirea de concubinat.

Concubinajul desemnează conviețuirea în cuplu a două persoane de sex diferit, între care se stabilesc raporturi copiate după raporturile ce caracterizeaza familia. Această conviețuire nu produce prin sine efecte juridice, deoarece starea civilă a partenerilor nu este schimbată de concubinaj, acestia sunt considerați din punct de vedere juridic terți și astfel pot încheia între ei orice acte juridice doresc, excepție făcând încheierea unei convenții matrimoniale. Concubinajul nu este doar o stare de fapt, el poate fi considerat un veritabil fapt juridic care genereaza consecințe juridice, însa raporturile patrimoniale dintre concubini sunt guvernate de dreptul comun.

O prima consecință juridică a concubinajului există în cazul stabilirii paternității din afara căsătoriei când este reglementat termenul de curgere al prescripției extinctive. Acest caracter era prevăzut în Codul familiei, fiind în beneficiul copilului. Însă și actualul Cod civil reglementează o prezumție de filiație față de pretinsul tată, astfel „ paternitatea se prezumă dacă se dovedește că pretinsul tată a conviețuit cu mama copilului în perioada timpului legal al concepțiunii”.

Cea de-a doua consecință a concubinajului se reflectă în cazul despăgubirii concubinului daca a existat o promisiune de căsătorie sau o seducție dolosivă. Asfel concubinului i se recunoaște un interes legitim pentru justificarea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin fapta ilicită.

O a treia consecință a concubinajului se reflectă în cazul nulității contractului de donație. Doctrina prevede faptul că nu concubinajul în sine determină nulitatea unei donații ce s-a încheiat între concubini, nulitatea fiind justificată de existența unei condiționări în legătură cu începerea sau continuarea raporturilor de concubinaj, prin încheiera unei liberalități.

1.4.4. Delimitarea convenției matrimoniale de pactul civil de solidaritate

În unele țări se dorește să se creeze pentru concubini diverse sisteme de organizare și gestionare a bunurilor în cadrul relației lor fără a exista o căsătorie și prin urmare fără a exista o convenție matrimonială, pentru a putea beneficia de condiții patrimoniale asemanătoare cu cele ale soților care au încheiat o convenție matrimonială.

Pactul civil de solidaritate (PACS) este reglementat în legislația franceză. Conform Codului civil francez, pactul de solidaritate reprezintă un contract încheiat de două persoane fizice majore, de sex diferit sau de același sex, pentru a-și organiza viața lor comună.

Condițiile care stau la baza încheierii pactului civil de solidaritate sunt asemănătoare cu cele ale căsătoriei, astfel este obligatoriu să nu existe vreun grad de rudenie între părți și să nu existe relații de căsătorie între ele. Contractul poate fi valabil încheiat de catre o persoană o singură dată, astfel o persoană nu poate să încheie mai multe acte de acest fel cu cocontractanți diferiți. O altă condiție asemănătoare convenției matrimoniale este impunerea formei scrise iar în cazul formalităților de publicitate specificitatea o constituie înscrierea pactul civil de solidaritate într-un registru special care este ținut de grefa tribunalului.

Efectele pactului civil de solidaritate încetează prin moartea uneia dintre părți, denunțarea unilaterală sau în cazul în care una dintre părți se căsătorește.

Pe tot parcursul existenței pactului civil de solidaritate parțile trebuie să își ofere reciproc ajutor material, fiind instituită prin lege o indiviziune între părți. Această indiviziune se aplică bunurilor mobile care se găsesc la locuința comună, bunuri ce au fost dobândite de oricare dintre părți cu titlu oneros în perioada de validitate a pactului civil de solidaritate. Restul bunurilor ce au fost achiziționate cu același titlu sunt presupuse a fi bunuri comune în cote egale.

Datorită faptului ca părțile pot stabili alt regim prin convenția lor, acesta putând fi un regim de achiziție, de administrare sau de atribuire, pactul civil de solidaritate se apropie cel mai mult de convenția matrimonială, însă nu este modificată starea civilă a părților. Granița care există între convenția matrimonială si pactul civil de solidaritate o reprezintă căsătoria. Încheiera pactului civil de solidaritate de către o persoană căsătorită este interzisă, în timp ce convenția matrimonială se încheie între viitori soți sau între soți.

CAPITOLUL II. CARACTERIZARE GENERALĂ

2.1. NATURA JURIDICĂ A CONVENȚIEI MATRIMONIALE

Convenția matrimonială este considerată a fi acel act solem, public de natura conventională prin care viitorii soți reglementează înainte de încheierea căsătoriei raporturile patrimoniale esențiale care vor exista între ei pe tot parcursul căsătoriei sau reprezintă convenția încheiată pe parcursul desfașurării mariajului prin care soții hotărăsc să schimbe regimul matrimonial prezent cu un alt tip de regim matrimonial recunoscut de către lege. Asfel pornind de la aceste caracteristici se remarca faptul că această convenție matrimonială conferă soților un drept de opțiune în ceea ce privește regimul matrimonial aplicabil. Însă o dată ales regimul matrimonial cei doi soți trebuie să respecte, sub sancțiunea nulității absolute, normele impuse de către lege pentru regimul matrimonial ales, legea prevede că „ prin convenția matrimonială nu se poate deroga, sub sanctiunea nulității absolute, de la dispozițiile legale privind regimul matrimonial”.

Prin încheierea convenției matrimoniale, soții aleg unul dintre cele trei regimuri matrimoniale pe care legea le recunoaște, însa nu au posibilitatea de a stabilii și regulile aplicabile regimului. Articolul 369 al actualului Cod civil, precizeaza în mod expres faptul că regimul matrimonial ales de către soți intițial, prin încheierea unei convenții matrimoniale poate fi modificat ulterior însa doar prin respectarea principiului simetriei juridice și a condițiilor pe care legea le impune în cazul încheierii unei alte convenții matrimoniale „ dupa cel putin un an de la încheierea căsătoriei, soții pot, ori de câte ori doresc, să înlocuiască regimul matrimonial existent cu un alt regim matrimonial ori să îl modifice, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege pentru încheierea convențiilor matrimoniale”.

În cazul în care convenția matrimonială este încheiata de viitorii soți înainte de încheierea căsătoriei, există posibilitatea modificarii acesora înainte de momentul încheierii căsătoriei, înainte ca acestea să își producă efectele.

2.2. CARCTERELE JURIDICE ALE CONVENȚIEI MATRIMONIALE

Convenția matrimonială este un act juridic bilateral, părțile fiint soți sau viitori soți care își exprimă dorința în adoptarea prin convenția matrimonială a regimului matrimonial ce se aplică căsătoriei lor, dar și în legătură cu alte dispoziții legate de viitoarele relații patrimoniale ale acestora.

Datorită caracterelor sale juridice, convenția matrimonială conține și alte dispoziții față de cele care reglementează raporturile patrimoniale care i-au naștere în urma încheierii căsătoriei. Aceste dispoziții se referă la donațiile care au loc între viitorii soți sau față de unul dintre soți, sau recunoașterea unui copil. Aceste acte nu afectează calificarea convenției matrimoniale și în același timp nu sunt afectate de acte care reprezintă suportul juridic al unei convenții matrimoniale.

Astfel convenției matrimoniale îi sunt aplicate regulile generale din materia contractelor, aceasta fiind clasificată drept un contract special, însă în același timp există o serie de reglemetari speciale ce guvernează această convenție.

Caracterele juridice ale convenției matrimoniale prevazute în literatura de specialitate și prezentate mai jos, sunt urmatoarele: act juridic complex, act juridic special, act juridic personal, act juridic solemn, act juridic public, act juridic susceptibil de modalități, act juridic sinalagmatic.

2.2.1. Act complex

Caracterul complex al convenției matrimoniale este dat de diversitatea clauzelor pe care le cuprinde și a efectelor pe care le generează, inclusiv efectele pe care le produce față de terți prin intermediul opozabilității. Specificitatea acestei convenții și deosebirea fata de celelalte acte este dată de reglemntarea relațiilor de natură patrimonială dintre soți, aceasta reprezentând un regulament cu privire la patrimoniul soților.

Actualul cod Civil prezintă faptul că „ alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunității legale se face prin încheierea unei convenții matrimoniale”. Această alegere de a încheia o convenție și nu a încheia un contract duce la ideea că acestă convenție matrimonială, specifică dreptului familiei, are o sferă de cuprindere mai amplă decât cea de contract.

Convenția matrimonială poate cuprinde mai multe acte juridice, însa fiecare act își păstrează identitatea și caracterele juridice. Voințele implicate în realizarea convenției matrimoniale îi confera caracterul de contract, act juridic de formație bilaterală. Această viziune are temeiuri legale deoarece normele juridice ce prevăd convenția matrimonială utilizeaza si termenul de contract. Există totuși o diferența dacă se face o analiză având în vedere scopul convenției matrimoniale și poziția subiecților, ajungânu-se la concluzia că aceasta ar putea fi un act juridic stauar. Cu toate acestea caracteristicile esențiale ale convenției matrimoniale o prezintă ca fiind ceea ce tradițional se numește contract, un act cu conținut patrimonial deși nu este un izvor tipic de obligații.

În practica judiciara sunt întalnite o serie de excepții care deși nu au legătură cu regimul matrimonial, acestea nu au forța de a schimba calificarea convenției matrimoniale în cazul în care actele juridice care sunt încheiate între soți își păstrează propria „cauza specială și specifica”. Însă dacă actul nu instituie un regim matrimonial, se va aplica regimul matrimonial legal. În această situație suntem în prezența unui act deghizat sau a unei simple denumiri de „convenție”, fiind în afara regimurilor matrimoniale. Daca este vorba despre un act de deghizare, apar probleme referitoare la simularea convenției matrimoniale. În cazul în care este vorba de simpla denumire, atunci este doar un aspect ce ține de interpretarea convenției matrimoniale.

Carcterele speciale de publicitate ale convenției matrimoniale au efecte și față de persoanele care sunt străine de încheierea ei, prin intermediul opozabilității sale. Există obligația de a avertiza și de a informa terții cu privire la raporturile dintre soți, la caracterele specifice ale convenției matrimoniale, avand ca și scop apararea propriilor interese. Regulamentul patrimonial al soților trebuie sa fie cunoscut de către toți, înlăturând pericolul ce poate sa apara asupra siguranței circuitului civil.

Datorită publicității regimurile matrimoniale conferă o aparență de securitate civilă mai mare, deoarece se prezumă faptul ca efectele regimurilor sunt cunoscute oricând de oricine, nefiind nevoie de formalități speciale de publicitate.

În concluzie convenția matrimoniala este considerat a fi un act juridic complex deoarece instituie un regim matrimonial, iar complexitatea nu îi este conferită de ceea ce ea cuprinde, sau de alte clauze decât cele specifice.

2.2.2. Act cauzal special

Caracterul special al convenției matrimoniale este conferit de o cauză juridică specifică (affectio coniugalis). În momentul încheierii unei convenții matrimoniale, părțile trebuie să aibă drept scop intenția de a modifica raporturile patrimoniale generate pentru susținerea sarcinilor căsătoriei și pentru a realiza cadrul pecuniar specific unei familii. Convenția matrimonială nu trebuie să depășească prin scopul ei marginile firești impuse de căsătorie atunci când în cazul căsătoriei există o cauza juridică proprie și specifică. În ceea ce privește căsătoria, efectele de natura patrimoniala ale convenției matrimoniale reprezintă doar un loc secundar în ceea ce privește familia și astfel, aceste efecte trebuie să fie considerate un derivat și un adjuvant al căsătoriei.

Un alt element ce îi confer convenției matrimoniale caracterul cauzal special îl constituie simulația convenției matrimoniale definită de actualul Cod civil ca fiind „ actul secret, prin care se alege un alt regim matrimonial sau se modifică regimul matrimonial pentru care sunt îndeplinite formalitățiile de publicitate prevăzute de lege, produce efecte numai între soți și nu poate fi opusă terților de bună-credință”.

Astfel pentru a fi recunoscută simulația în convenția matrimonială trebuie ca urmatoarele condiții să fie îndeplinite. O primă condiție este cea a formalităților de publicitate conform legii actului prin care se alege alt regim matrimonial sau se modifică regimul matrimonial deja ales de către soți. Cea de-a doua condiție este dată de faptul că această convenție produce efecte doar între soți și nu este opozabilă terților de bună-credință.

În cazul în care apare o deghizare a convenției matrimoniale, iar această deghizare nu presupune crearea unui regim matrimonial ci o alta operațiune juridică, convenția matrimonială deghizată se va sancționa cu nulitatea.

2.2.3. Act juridic personal

Caracterul personal al convenției matrimoniale constă în faptul că această convenție este închiată ținând cont de persoana celeilalte părți, acest caracter fiind împrumutat de la instituția căsătoriei. Acest caracter personal este dat de faptul că soții încheie un anumit regim matrimonial raportat la nevoile și dorințele lor, considerând că regimul ales le se potrivește cel mai bine situației lor materiale, având și concepția lor despre gestiunea bunurilor în cadrul căsătoriei. Astfel acestea sunt si motivele pentru care convenția matrimonială se încheie ținând cont de persoana soțuilui cocontractant și de calitățile acestuia, de modalitățile și ideile ambilor soți despre ceea ce este căsătoria și efectele ei, nevând la bază doar considerente pecuniare.

Raporturile patrimoniale care i-au naștere între soți, fac ca această convenție matrimonială sa producă efecte doar pe durata căsătoriei. Acest caracter temporal, alături de caracterul patrimonial oferă convenției matrimoniale o forță mai mare decât cea a unui simplu contract în care sunt evaluate doar acele consecințe pecuniare.

Caracterul tipic al convenției matrimoniale îl constituie caracterul ad personam căruia i se adaugă caracterul specific de act juridic intuitu personae. Acest caracter personal impune regula generală a convenției matrimoniale, aceasta putând fi încheiată doar personal de viitoarele sale părți. Actualul Cod civil reglemeatează faptul că această convenție matrimonială se încheie doar între persoane care au calitatea de viitori soți sau de către soți unul față de celălalt. Pentru a evidenția acest caracter actualul Cod civil oferă viitorilor soți posibilitatea alegerii unui regim matrimonial care guverneză căsătoria, prin intermediul convenției matrimoniale, reglementând faptul că: „viitorii soți pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală, separația de bunuri sau comunitatea convențională” și „indiferent de regimul matrimonial ales, nu se poate deroga de la dispozițiile prezentei secțiuni, dacă prin lege nu se prevede altfel”. Caracterul personal se desprinde și din faptu că „după cel puțin un an de la încheierea căsătoriei, soții pot, ori de câte ori doresc, să înlocuiască regimul matrimonial existent cu un alt regim matrimonial ori să îl modifice, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege pentru încheierea convențiilor matrimoniale”.

Totuși datorită aspectelor patrimoniale ale convenției matrimoniale restricțiile de a încheia convenția matrimonială nu sunt atat de riguroase la fel ca și în cazul căsătoriei. Astfel conform actualului Cod civil „convenția matrimonială poate sa fie închiată și prin mandatar cu procură autentică, specială și având conținut prederminat”. Mandatul are caracter special și este un înscris cu un conținut predeterminat, autentificat de notarul public.

Doctrina prezintă faptul că dacă nu există o interdicție legală expresă o parte a viitoarei convenții matrimoniale poate să împuternicească chiar și pe cealaltă parte să încheie în numele său un contract patrimonial. Însă legislație conform actualului Cod civil reglementează faptul că „un soț poate să dea mandat celuilalt soț să îl reprezinte pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial” însă articolul 330 al aceluiași Cod reglementează faptul că nu se poate da un asemenea mandat pentru a alege regimul matrimonial.

2.2.4. Act juridic solemn

Caracterul solemn al convenției matrimoniale a fost introdus în Romania pentru prima dată în anul 1832 prin Regulamentul organic, fiind reluat apoi de Codul civil de la 1864 prin articolul 1228, iar în actualul Cod civil este reglementat prin articolul 330.

Conform literaturii de specialitate „contractele solemne sunt contracte care, sub sancțiunea nulității absolute , trebuie sa fie făcute în anumite forme. Pe langă acordul de voință al părților, pentru validitatea contractelor solemne se mai cer a fi întrunite unele condiții de formă, unele formalități. Aceste formalității fiind cerute pentru ad validitatem, adică pentru validitatea contractului”. Astfel convenția matrimonială este un act juridic solemn deoarece o condiție ad validitatem, o reprezintă forma autentică. În actualul Cod civil se prevede ca „sub sancțiunea nulității absolute, convenția matrimonială se încheie prin înscris autentificat de notarul public, cu consimțământul tuturor părților, exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială și având conținut predeterminat”.

O primă caracteristică a caracterului solemn este faptul că această convenție matrimonială este accesoriei instituției căsătoriei, reglementându-i și efectele patrimoniale. Cea de-a doua caracteristică se referă la faptul că solemnitatea se justfică și prin formalitățile pe care trebuie să le îndeplinească conform articolului 330(1) din actualul Cod civil.

Odata încheiată convenția matrimoniala va fi înscrisă în Registrul Național Notarial al Regimurilor Matrimoniale, acest registru fiind ținut în format electronic, așa cum prevede legea. Astfel această înscriere asigură posibiltatea cunoașterii de către oricine a regimului matrimonial alea de către soți. Dacă regimul ales nu este supus formelor de publicitate, față de terții de bună-credință, se consideră faptul că soții sunt căsătoriți sub regimul matrimonial al comunității legale, conform actualului Cod civil „orice persoană, fără a fi ținută să justifice vreun interes, poate cerceta registrul menționat la alin. (1) și poate solicita, în condițiile legii, eliberarea de extrase certificate”.

Înregistrarea convenției matrimoniale în Registrul Național Notarial al Regimurilor Matrimoniale se poate face doar prin autentificarea acesteia de către notarul public, însă oricare dintre soți are dreptul de a solicita îndeplinirea formalităților de publicitate. Autentificarea convenției matrimoniale are drept scop furnizarea unui suport operațiunilor juridice. Înscrisul autentic „se bucură de regimul juridic al probelor literare preconstituite și împrumută forța sa probantă din dreptul comun” rezolvandu-se astfel toate chestiunie legate de realizarea intrumentum probationis în materie. Înscrisul autentic are un rol definitoriu în vederea realizării publicității convenției matrimoniale.

Concluzia este aceea ca, nerespectarea formei atrage sancțiunea nulității absolute. Importanța formei autentice o reprezintă și necesitatea întelegerii de catre părți a seriozității si efectelor produse de actul pe care acețti urmează să îl încheie.

2.2.5. Act juridic public

Caracterul public al convenției matrimoniale se află în strânsă legătură cu caracterul solemn al acesteia. Conform actualului Cod civil, articolul 334 prezinta caractere publicității convenției matrimoniale.

Formele de publicitate se constituie într-o „ cunoastere organizată sistematic și legal” rolul fiind acela de a crea un cadru juridic care să permită terților cunoașterea efectivă a convențiilor matrimoniale.

Dupa cum am prezentat și la caracterul solemn al convenției matrimoniale, aceasta trebuie înscrisă în Registrul Notarial Național al Regimurilor Matrimoniale pentru a putea fi opozabile terților. Dupa autentificarea convenției matrimoniale, notarul public este obligat să expedieze un exemplar ale convenției matrimoniale la serviciul de stare civilă unde a avut loc încheierea căsătoriei și un exemplar la Registrul National al Regimurilor Matrimoniale. Această înscriere reprezintă o forma de publicitate generală referitoare la orice persoană care se căsătorește și la orice drepturi patrimoniale ale soților.

Atunci cand este cazul, pe langa Registrul Național Notarial al Regimurilor Matrimoniale, convenția matrimonială se trimite pentru a fi înscrisă în cartea funciară, în registrul comerțului și în alte registre de publicitate prevăzute de lege. Acesta reprezintă forme de publicitate speciale, având în vedere calitatea specială a persoanelor, drepturi patrimoniale care sunt supuse unor forme de publicitate specială.

Este important de reținut faptul că, neîndeplinirea formelor de publicitate speciale nu poate fi substituite prin îndeplinirea formelor de publicitate generale, adică prin înscrierea convenției matrimoniale în Registrul Notarial Național al Regimurilor Matrimoniale. Conform actualului Cod civil „ținând seama de natura bunurilor, convențiile matrimoniale se vor nota în cartea funciară, se vor înscrie în registrul comerțului, precum și în alte registre de publicitate prevăzute de lege. În toate aceste cazuri, neîndeplinirea formalităților de publicitate speciale nu poate fi acoperită prin înscrierea făcută în registrul menționat la alineatul 1”.

Chiar daca prezintă forma unei publicități generale cât și specifice, publicitatea convenției matrimoniale prezentate este o publicitate specifică, aceata fiind instituita în beneficiul terțelor persoane și nu în beneficiul viitorilor soți.

2.2.6. Act juridic susceptibil de modalități

Conform actualului Cod civil, condiția și termenul pot fi compatibilie cu convenția matrimonială, însă trebuie luate în considerare câteva aspecte. Un prim aspect se referă la regula accesorialității, întucât convenția matrimonială produce efecte doar pe perioada căsătoriei. Un alt aspect se referă la dreptul comun în materie, nefiind admisibilă o condiție pur potestativă din partea celui care se obligă. Convenția matrimonială ce se încheie înainte de celebrarea căsătoriei poate produce efecte doar după oficiera acesteia, iar regimul convențional matrimonial nu poate să se întindă mai mult decât căsătoria. Donatiile reprezintă un alt aspect, trebuie ținut cont de regulile de aplicare ale acestora în ceea ce privește convenția matrimonială.

În concluzie atât termenul cât și condițiile care guvernează trebuie sa respecte aceleași condiții ca și convenția la care se referă. Deși nu este o condiție obligatorie de drept comun, condiția rezolutorie care are ca și efect încetarea căsătoriei nu poate fi admisă ca desființare ex tunc a regimului matrimonial care este deja aplicat soților. De asemenea nici o condiție suspensivă a convenției matrimoniale pana la data încetării sau desfacerii căsătoriei nu ar fi acceptată, aceasta fiind nulă.

Se impune regula care prevede faptul ca fiecare căsătorie să aiba regimul său

matrimonial.

2.2.7. Act juridic sinalagmatic

Datorită raporturilor complex care i-au naștere în urma încheierii unei convenții matrimonile apare întrebarea dacă aceasta poate fi caracterizată ca fiind un act juridic sinalgmatic sau un act juridic cu titlu oneros și comutativ.

Convenția matrimonială este dependentă de instituția căsătoriei și astfel aceasta reglementează totalitatea raporturilor juridice patrimoniale ale soților. Astfel convenția matrimonială este considerată un contract complex, aceasta prezentând caracteristicile unui act juridic sinalgamatic și oneros și nu ale unui act juridic unilateral și gratuit, fiind comutativă și nu aleatorie.

Acest caracter sinalagmatic al convenției matrimoniale se poate desprinde din faptul că părțile se obligă reciproc, și nu doar una dintre parți. Caracterul sinalagmatic conform actualului Cod civil prevede „Contractul este bilateral sau sinalagmatic cind partile se obliga reciproc una catre alta”. Acest aspect ar presupune ca parțile să se oblige reciproc una față de cealaltă și nu fața de o realitate extranee.

Obligațiile care i-au naștere în urma încheierii căsătoriei sunt obligații fața de familie, aceasta nefiind considerată nici terț, nici persoană și nici obiect al convenției matrimoniale. Convenția încheiată de către soți are ca scop crearea unui instrument pecuniar necesar familiei și menajului lor, acest aspect reflectă caracterul sinalgamatic specific prin faptul ca soții nu sunt îndatorați să se oblige unul fața de celălalt.

Potrivit legistlației căsătoria reprezintă un act distinct față de convenția matrimonială înspre care converg toate raporturile dintre soți și datorită sarcinilor căsătoriei care exclud considerarea convenției matrimoniale ca fiind un act gratuit, o liberalitate sau un act unilateral. Această excludere susție caracterul sinalagmatic și nu realizeaza o evaluare a caracteristicilor convenției matrimoniale.

În concluzie convenția matrimonială este considerata ca fiind de natură sui generis, plasată între caracteristicile actului juridic unilateral și caracteristicile actului juridic sinalgmatic. Importanța determinării caracterului sinalgmatic sau oneros al convenției matrimoniale este determinată de regimul juridic al actelor care le diferențiaza de liberalități, efectele nefiind doar în raporturile dintre soți, ci și asupra acțiunilor terților.

2.3. PRINCIPIILE CONVENȚIEI MATRIMONIALE

Convenția matrimonială, fiind considerată un contract, la fel ca și orice alt act juridic este ghidată de câteva principii specifice. Aceste principii reprezintă regulile după care este structurată o convenție matrimonială de la data încheierii sale și efectele pe care aceasta le produce. Principalele principii ce guvernează convenția matrimoniala sunt considerate a fi urmatoarele: princiul libertății convenției matrimoniale, principiul accesorialității convenției matrimoniale, principiul mutabilității convenșiei matrimoniale.

2.3.1. Principiul libertății convențiilor matrimoniale

Din perspectiva principiului libertății convenția matrimonială se diferențiază de contractele de drept comun sub mai multe aspecte, acesta oferind convenției trasaturi specifice. Acestă libertate a convenției matrimoniala nu rezultă doar din libera exprimare a voinței părților, pe langă vointa părților mai există si reglementările legale specifice familiei. Existența unui sistem de drept flexibil este rezultatul firesc al acestei libertăți care le este dată viitorilor soți sau soților de a alege regimul matrimonial concret prin intermediul convenției matrimoniale, aceasta îmbinând orice legatura patrimonială.

În primul rând convenția matrimonială se bucură de o mai mare libertate datorită existenței anumior acte juridice care sunt permise în cadrul dreptului patrimonial, aceste acte fiind interzise în dreptul comun, exemplu ar fi cazul instituirii contractuale în dreptul român anterior Codului de familie. Alt aspect este acela că anumite acte juridice sunt permise în cadrul dreptului matrimonial, deși în dreptul comun sunt interzise, cum este cazul instituirii contractuale cum este cazul donațiilor, care dacă sunt facute între soți sunt revocabile în timpul căsătoriei.

În al doilea rând, o libertate a convenției matrimoniale este prezentă în cazul condițiilor de contractare si a capacității de exercițiu. Regula care guvernează este condiția capacității conform căreia „ cine poate încheia valid o căsătorie poate să săvârșească valabil și un contract matrimonial”.

Eficacitatea convenției matrimoniale depinde de celebrarea căsătoriei, astfel în cazul minorilor dacă le este recunoscută posibilitatea de a încheia căsătoria fără asistentă sau autorizare juridică, același lucru este valabil și în cazul încheierii convenției matrimoniale.

La fel se întamplă și în cazul în care este nevoie de încunviințare pentru ca minorul să încheie căsătoria, va fi nevoie de încuviințare și pentru încheierea convenției matrimoniale. În ceea ce privește persoanele cu capacitate deplină de exercițiu, regula care guvernează este aceea că cine indeplinește condițiile pentru a încheia o căsătorie, poate încheia și un act juridic care guvernează raporturile patrimoniale din timpul căsătoriei.

Libertatea convenției matrimoniale cunoaște și anumite limite, astfel nu se poate vorbi de o libertate absolută a convenției matrimoniale. O prima limită se referă la faptul că prin încheierea convenției matrimoniale pentru alegerea regimului matrimonial, opțiunea soților este limitată la cele trei regimuri reglementate de codul în vigoare, astfel ei nu pot să își creeze un regim nou, ei nu pot să modifice condițiile regimului primar imperativ și nici nu pot sa nu îl respecte pe acesta. A doua limită a libertății convenției matrimoniale este în legătură cu principiul egalității în drepturi între bărbat și femeie, astfel părțile nu pot deroga de la acest principiu, neputând să confere unuia dintre soți mai multe drepturi sau mai multe sarcini. O altă limită apare la clauzele prin care unul dintre soți renunță la puterile sale părintești sau preia întreaga obligație de întreținere a copilului, aceste clauze fiind interzise. Se prevede faptul că soții nu pot schimba ordinea succesorala sau ordinea cotelor neputând astfel deroga de la condițiile devoluțiunii succesorale.

2.3.2.Principiul accesorialității convenției matrimoniale

Principiul accesorialității este al doilea principiu ce caracterizează convenția matrimonială. Acest principiu trasează limitele în timp ale convenției matrimoniale și legătura strânsă dintre valabilitatea căsătoriei și valabiliatatea convenției matrimoniale. Acestă limitare a convenției în timp arată caracterul condițional al convenției matrimoniale față de regimul matrimonial și efectele căsătoriei. Astfel convenția matrimoniala este valabilă din ziua încheierii căsătoriei, iar în cazul în care căsătoria nu mai are loc, convenția matrimonială devine caducă, actualul Cod civil reglementând faptul că „ clauza de priceput devine caducă atunci când comunitatea încetează în timpul vieții soților, când soțul beneficiar a decedat înaintea soțului dispunător ori când aceștia au decedat în același timp sau când bunurile au făcut obiectul ei au fost vândute la cererea creditorilor comuni” .

Convenția matrimonială își produce efectele atâta timp cât există căsătoria, în cazul în care căsătoria încetează același lucru se întamplă și cu convenția matrimonială, aceasta din urma fiind lipsită de efecte. Ceea ce este important este faptul că avem o cauză juridică specială în ceea ce privește efectele convenției acestea fiind subordonate susținerii familiei, efecte ce urmăresc doar crearea unui regim matrimonial concret aplicabil soților.

Un alt aspect important care se desprinde din acest principiu este faptul că această convenție matrimonială nu influențeză validitatea căsătoriei, ci încheierea căsătoriei influențeaza convenția matrimonială. Chiar daca nu ar fi valabilă convenția matrimonială , căsătoria continuă sa producă efecte, însă în cazul în care căsătoria este lovită de nulitate, atunci și convenția matrimonială va fi lovită de nulitate, aceasta din urmă nu va mai produce efecte fiind lipsită de rațiune. Această lipsire de rațiune a convenției matrimoniale reprezintă caducitatea convenției și nu anulabilitatea actului patrimonial. Un exemplu ar fi viciile de consimțământ ale căsătoriei, acestea nu se reflectă direct sub același regim juridic, ci se reflecta prin recul asupra convenției matrimoniale.

Un alt aspect ce determină caracterul accesoriu al convenției matrimoniale față de căsătorie îl reprezintă momentul încheierii convenției matrimoniale. Dacă această convenție matrimonială a fost încheiată înainte de încheierea căsătoriei în toate formele prevăzute de lege, aceasta își produce efectele doar de la data celebrării căsătoriei.

2.3.3. Principiul mutabilității convenției matrimoniale

Acest principiu al mutabilității convenției matrimoniale a fost introdus în legislația noastră de actualul Cod civil. În doctrină acest principiu este considerat „ca fiind o prelungire a principiului libertății de alegere a regimului matrimonial”. Codul familiei nu oferea nici măcare posibilitatea de a alege regimul matrimonial, exista un regim unic și obligatoriu al comunității de bunuri.

În vechiul cod civil din 1864 soților le era recunoscut dreptul de a-și alege regimul matrimonial, dar odata ce era ales, regimul devenea imutabil. Irevocabilitatea convenției matrimoniale a reprezentat o excepție de la principiul general al revocabilității contractelor civile, deoarece conform dreptului comun , contractele civile sunt irevocabile, însă acest contract matrimonial devenie imutabil dupa încheierea căsătoriei. Contractul matrimonial putea fi modificat sub vechea reglementare a Codului familiei doar în intervalul cuprins între încheierea convenției matrimoniale și cel al celebrării căsătoriei.

Reglementările actualului Cod civil sunt mai favorabile soților, acești având posibilitatea de a modifica regimul ales atunci când acesta nu mai este în concordanță cu interesele lor patrimoniale. Conform legislației în vigoare „după cel puțin un an de la încheiera căsătoriei soții pot, ori de câte ori doresc, să înlocuiască regimul matrimonial existent cu un alt regim matrimonial ori să îl modifice, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege pentru încheierea convențiilor matrimoniale”. Această modificare a regimului matrimonial existent cu un alt regim matrimonial se realizeaza doar prin act autentic notarial, respectând condițiile pe care legea le prevede pentru închierea convențiilor matrimoniale, pentru a fi valabilă convenția matrimonială încheiată.

Privind publicitatea convenției matrimoniale sunt aplicate prevederile actualului Cod civil conform cărora „pentru a fi opozabile terților, convențiile matrimoniale se înscriu în Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale, organizat potrivit legii”.

În ceea ce privesc limitele acestui principiu, ele sunt prezentate tot în actualul Cod civil. Una dintre restricții se referă la opozabilitatea motdificării convenției matrimoniale față de terți, dacă prin modificările aduse convenției matrimoniale le sunt fraudate interesele.

2.4. EFECTELE CONVENȚIEI MATRIMONIALE

2.4.1. Conțintul efectelor convenției matrimoniale

Convenția matrimononială este considerată un contract și astfel îi sunt aplicate dispozițiile dreptului comun în ceea ce privește regimul general al efectelor contractului și anume: forța obligatorie care este prevăzută în actualul Cod civil la articolul 1270. și relativitatea efectelor care este prevăzută tot de către actualul Cod civil la articolul 1280., iar opozbilitatea față de terți este asigurată prin îndeplinirea formalităților de publicitate.

Efectele specifice convenției matrimoniale, ca operațiune juridică, se concretizează într-un statut patrimonial de comunitate sau de separație sau cu elemente combinate ale acestora, între soți. Ca și instrument convenția matrimonială produce efecte probatorii și astefel actul este considerat ca fiind mijloc de probă a regimului matriomonial ce se aplica soților. Mai mult decât atât un alt aspect al efectelor convenției matrimoniale pe langă actele juridice ce sunt cuprinse în convenție care produc efecte specifice, există acele clauze cum sunt: clauzele de atribuire de bunuri, donațiile care sunt reglementate de regulile dreptului comun.

2.4.2. Întinderea efectelor convenției matrimoniale

Convenția matrimoniala produce efecte începând de la momentul încheierii căsătoriei. Acest lucru reprezintă consecința firească a caracterului accesoriu pe care îl are convenția matrimonială față de instituția căsătoriei. Actualul Cod civil prevede o serie de reglemetări în ceea ce privește întinderea efectelor convenției matrimoniale. Astfel „ convenție matrimonială încheiată înainte de căsătorie produce efecte numai de la data încheierii căsătoriei” și „ convenția încheiată în timpul căsătoriei produce efecte de la data prevăzută de părți sau, în lipsă, de la data încheierii ei.” Un alt articol al aceluiași cod prevede faptul că „ între soți, regimul matrimonial produce efecte numai din ziua încheierii căsătoriei, iar față de terți regimul matrimonial este opozabil de la data îndeplinirii formalităților de publicitate prevăzute de lege, afară de cazul în care aceștia l-au cunoscut pe altă cale”. Alt articol prevede faptul că „regimul matrimonial încetează prin constatarea nulității, anularea, desfacerea sau încetarea căsătoriei”, iar regimul matrimonial putând fi modificat în timpul căsătoriei în condițiile expres prevăzute de lege.

Aspectele definitorii pe care actualul Civil le reglementază în articolele prezentat mai sus, sublinează diferențele produse de efectele convenției matrimoniale între soți și efectele produse față de terți.

În ceea ce privește momentul încheierii convenției matrimoniale, dacă aceasta este încheiată înainte de încheierea căsătoriei, efectele juridice vor exista doar de la momentul încheierii căsătoriei între soți, iar în cazul terților efectele juridice vor exista din momentul îndeplinirii formalităților de publicitate conform legii.

Încheierea convenției matrimoniale în timpul căsătoriei produce efecte de la data la care aceasta convenție a fost încheiată. Regula care guvernează schimbarea convenției matrimoniale în timpul căsătoriei, este dată de respectarea formalităților pe care legea le impune iar datorită efectelor de opozabilitate, aceste se produc față de terți doar în momentul îndelinirii formelor speciale de publicitate.

Ceea ce trebuie observat este faptul ca în situația prezentată mai sus, efectele convenției matrimoniale se produc în doua etape și anume: între soți convenția îsi produce efecetele din momentul încheierii actului, iar în cazul terților convenția matrimoniale produce efecte din momentul îndeplinirii formalităților de publicitate. Însă actuala reglemetare oferă o soluție pentru ca această convenție matrimonială să producă efectele în același timp atât între soți cât și față de terți, daca cei din urmă au cunoscut de existența convenției pe altă cale.

În ceea ce privește încetarea efectelor produse de existența convenției matrimoniale, aceasta este determinată de desfacerea căsătoriei prin divorț. În acest caz convenția matrimonială nu mai produce efecte din momentul în care hotărârea de divorț este investită cu formulă definitivă și irevocabilă.

Un alt mod de încetare a efectelor convenției matrimoniale este dat de încetarea căsătoriei prin moartea uneia dintre părți. Aici momentul încetării efectelor convenției matrimoniale este dat de momentul decesului, iar dacă este vorba despre constatarea morții pe cale judecătorească sunt aplicate aceleași reguli ca și în cazul divorțului, atunci când hotărârea judecătorească de declarare a morții rămâne definitivă și irevocabilă.

În concluzie efectele convenției matrimoniale încetează din momentul desfacerii căsătoriei sau din momentul încetării acesteia, când încetează regimul matrimonial ce guvernează căsătoria. Sunt aplicate regulile stabilite de către părți prin convenția matrimonială, un exemplu constituindu-l clauza de priceput, iar în cazul în care nu au fost stipulate aceaste clauze de către soți, dreptul comun în materie se va aplica asupra raporturilor dintre aceștia.

CAPITOLUL III. CONDIȚIILE DE VALIDITATE

Convenția matrimonială fiind și ea o operațiune juridica, trebuie să îndeplinească același

condiții de forma și condiții de fond care sunt specifice unui act civil. Conform actualului Cod civil „condițiile esențiale pentru validitatea unui contract sunt: capacitatea de a contracte; consimțământul părților; un obiect determinat și licit; o cauză licită și morală” a obligațiilor.

Dacă legea prevede o forma anume pentru încheiera contractului, acea formă trebuie respectată sub sancțiunea expres prevăzuta de legile care se aplică acelui contract. Astfel pe lângă condițiile de validitate intrinseci sunt prevăzute anumite condiții de validitate extrinseci, acestea din urmă facând referire la obligația de îndeplinire a formalităților de publicitate, în funcție de natura contractului. Actualul Cod civil prevede faptul legea aplicabilă regimului matrimonial „reglementează și admisibilitatea și condițiile de validitate ale convenției matrimoniale, cu excepția capacității”.

În urma condițiilor ce trebuie sa fie respectate pentru ca un contract să fie valabil încheiat, convenția matrimonială pentru a fi încheiată valabil și pentru a putea produce efecte atât între soți cât și față de terți, trebuie sa respecte atât condițiile extrinseci privind capacitatea, consimțământul , obiectul și cauza, cât și condițiile de validitate intrinseci privind publicitateaactului încheiat.

3.1 CONDIȚIILE DE FOND ALE CONVENȚIEI MATRIMONIALE

Condițiile de fond reprezintă acele situații care trebuie să existe pentru a putea fi încheiată valabil căsătoria. Aceste condiții de fond ce stau la baza convenției matrimoniale se clasifica conform doctrinei în functie de consacracrea lor legislativă, în functie de sancțiunea care intervine în caz de neîndeplinire, în funcție de scopul pe care îl urmăresc.

Potrivit dispozițiilor legale condițiile de fond ce trebuie avute în vedere la încheierea convenției matrimoniale sunt: capacitatea viitorilor soți,consimțământul acestora și comunicarea stării de sănătate. Pentru a avea o convenție matrimonială validă acestor condiții de fond specifice, li se adaugă și obiectul și cauza.

În ceea ce privesc condițiile de fond este important sa se facă distincția referitoare la momentul încheierii convenției matrimoniale. Astfel daca se încheie convenția matrimonială înainte de căsătorie condițiile de fond ce trebuie îndeplinite sunt diferențierea de sex, capacitatea viitorilor soți, consimțământul acestora, obiectul convenției matrimoniale și cauza acesteia. În cazul în care convenția matrimonială se încheie în timpul căsătoriei, condițiile de fond ce trebuie avute în vedere sunt: capacitatea soților în vederea încheierii convenției matrimoniale, consimțământul acestora, obiectul și cauza convenției matrimoniale.

3.1.1 Părțile convenției matrimoniale

Caracteristicile subiecților ce pot încheia o convenție matrimonială sunt preluate de la instituția căsătoriei, convenția matrimonială caracter accesoriu la acestă instituție.

Conform actualului Cod civil „căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii” , astfel parțile unei convenții matrimoniale nu pot fi decât un bărbat și o femeie. În cazul în care este vorba despre încheiera unei convenții matrimoniale înainte de încheiera căsătoriei sunt considerate părți, două persoane de sex opus care îndeplinesc condițiile necesare pentru închierea unei căsători valabile – condițiile de vârstă și condițiile de capacitate-, persoane ce doresc să adopte un regim matrimonial convențional sau convin privind aspecte patrimoniale ce sunt aplicabile căsătoriei lor. În schimb dacă este vorba de încheierea unei convenții matrimoniale în cadrul aceleiași căsătorii, parțile sunt soțul și soția.

Datorită caracterului solem al căsătoriei și implicit al convenției matrimoniale, la încheiera acesteia vor interveni și agenți instrumentatori sau alte persoane. Aceste persoane intervin în cazul în care convenția cuprinde și alte operațiuni juridice care sunt făcute în interesul viitorilor soți. Un exemplu poate fi donația făcută de către un terț soților. Cu toate ca prezența acestor agenți instrumentatori sau a anumitor părți este obligatorie în anumite situații, aceștia nu vor avea calitatea de părți ale conveției matrimoniale datorită efectelor specifice pe care această convenție le are asupra căsătoriei.

3.1.2 Capacitatea de a încheia convenția matrimonială

Conform principiului habilis ad nuptia, habilis ad pacta nuptilia regula este aceea că persoanele care pot încheia valid o căsătorie au capacitatea de a încheia și o convenție matrimonială valabilă. În ceea ce privește principiul habilis ad nuptias habilis ad pacta nuptialia, acesta sub imperiul Codului civil a reglemntat strict situația minorului, însă de-a lungul timpului acesta a constituit o regulă generală. Astfel, Actualul Cod civil reglementează această regulă, conform acestuia „ minorul care a împlinit vârsta matrimonială poate încheia o convenție matrimonială”.

Elementul de specificitate referitor la capacitatea părților de a încheia o convenție matrimoniala îl constituie dependența pe care aceasta o are față de capacitatea de a încheia o căsătorie, convenția matrimonială putând fi încheiată doar de cel care se poate căsători în condiții legale.

În urma celor expuse mai sus conform legislației, poate încheia o convenție matrimonială peresoana care a împlinit vârsta de 18 ani, aceasta constituind regula în materia capacității convenționale. În al doilea rând este considerat ca având capacitate matrimonială, minorul care a dobândit anticipat capacitatea deplină de exercițiu ca urmare a încheierii unei căsătorii anterioare, cu condiția să își păstreze capacitatea deplină de exercițiu. Excepție fiind considerată încheierea unei convenții matrimoniale de către minorul care a împlinit vârsta de 16 ani și care trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile: să aiba încuviintarea ocrotitorului său legal și să aibă încuviințarea instanței de tutelă.

3.1.2.1 Vârsta matrimonială

Deși vârsta matrimonială este reglementată ca fiind o condiție de fond pentru încheierea căsătoriei, acesta își găsește aplicabilitatea în cazul capacității de a încheia o convenție matrimonială. Legiuitorul a stabilit ca vârsta matrimonială să constituie o condiție din motive de ordin fiziologic, psihic și juric, fiind totodată o condiție expresă și dirimată. Aceasta este reglementată de actualul Cod civil, regula fiind „ căsătoria se poate încheia dacă viitori soți au împlinit vârsta de 18 ani” . Reglementările au fost preluat din Codul familiei și modificate prin Legea nr. 288/2007. La fel ca și în Codul familiei și actualul Civil prevede aceeași vârsta matrimonială, vârsta de 18 ani ca și regulă generală pentru încheierea valabilă a căsătoriei.

Condiția ca o convenție matrimonială să fie valabil încheiată din punct de vedere al vârstei matrimoniale este aceea că vârsta matrimonială trebuie să existe la data încheierii convenției matrimoniale, nu la data celebrării căsătoriei.

În ceea ce privește excepția din Codul familiei, și actuala reglementare prevede ca și excepție vârsta matrimoniala de 16 ani astfel „pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților săi sau, după caz, a tutorelui și cu autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul. În cazul în care unul dintre părinți refuză să încuviințeze căsătoria, instanța de tutelă hotărăște și asupra acestei divergențe, având în vedere interesul superior al copilului”

Actual Cod civil insituie anumite diferențe față de Codul familiei în ceea ce privește vârsta matrimonială. O diferență o constituie soluția pentru situația în care nu există un acord comun al părinților privind încheierea unei căsătorii în cazul minorului, în acest caz decizia va aparține instanței de tutelă. În literatura de specialitate aceasta soluție este criticată, unii autori preferând reglemetările Codului civil francez conform căruia, în cazul în care există un dezacord între mamă și tată, dezacordul constiuie consimțământul,reglementare ce nu a fost aprobată în cadrul proiectului de lege a actualului Cod civil.

O a doua diferență este dată de autoritatea competentă în cazul încheierii căsătoriei de către minor. Actuala reglementare prevede ca având autoritate competentă instanța de tutelă, în timp ce Codul familiei prevedea ca autoritate competentă direcția generală de asistență socială și protecția copilului „ pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de șaisprezece ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților săi ori, după caz, a tutorelui și cu autorizarea direcției generale de asistență socială și protecția copilului în a cărei rază teritorială își are domiciliul”.

În urmatorul capitol se încearcă prezentarea regulilor sepecifice privind încheiera unei convenții matrimoniale de către minorul care a împlinit vârsta de 16 ani.

3.1.2.2. Capacitatea minorului de a încheia o convenție matrimonială

În cadrul convenției matrimoniale rațiunea juridică este fundamentală, acest aspect referindu-se la faptul ca minorul să poată exprima un consimțământ valabil și să-și dea seama de consecințele închierii unei astfel de convenții.

Regula generală privind capacitatea minorului de a încheia o convenție matrimonială conform actualului Cod civil constă în faptul că „ minorul care a împlinit vârsta matrimonială poate închiea sau modifica o convenție matrimonială numai cu încuviințarea ocrotitorului său legal și cu autorizarea instanței de tutelă.” Aceasă regulă arată importanța împlinirii vârstei matrimoniale de către minor pentru a putea închiea o convenție matrimonială deoarece conform dreptului comun minorul de 14 ani sau 15 ani împliniți au capacitate de exercițiu restrânsa.

Actualul cod civil prin reglementarea prevăzută de art. 337(1)- privind încheierea convenției matrimoniale de către minor- coroborat cu art. 272(2) privind vârsta matrimonială a minorului- stabilește ca minorul care a împlinit vârsta de 16 ani poate încheia o convenție matrimonială „pentru motive temeinice”, respectând condițiile expres prevăzute de lege.

Conform legisației în vigoare, în categoria minorilor cu vârsta de cel puțin 16 ani și pot încheia un act juridic sunt cuprinse: persoanele cu vârsta sub 18 ani care a dobândit capacitate deplină de exercițiu prin căsătorie , acesta pastându-și capacitatea de exercițiu în cazul în care căsătoria încetează ca urmare a decesului celuilalt soț sau casătoria se desface atâta timp cât este minor ; persoana cu vârsta sub 18 ani care a fost de bună-credință la la încheierea căsătoriei, în cazul în care căsătoria este lovită de nulitate; și persoanei care a împlinit 16 ani îi este recunoscută capacitatea de către instanța de tutelă pentru motive temeinice.

Vechea reglementare a codului civil, prevedea expres faptul că minorul care are capacitatea de a se căsători este capabil să facă și orice convenții relative la contractul de căsătorie. În ceea ce privește aspectul de drept comun, minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă ar putea să încheie o convenție matrimonială în vederea unei căsătorii pe care nu ar putea sa o încheie decât după împlinirea vârstei matrimoniale, însă aceast lucru nu este valabil în cadrul încheierii unei convenții matrimoniale valabil încheiate.

Există câteva reguli speciale privind capacitatea minorului de 16 ani de a încheia o convenție matrimonială, acestea fiind reglementate în actualul Cod civil,la articolul 377.

Prima situație conform art. 377(1) se referă la încuviintarea parinților și încuviințarea instanței de tutela de care are nevoie minorul pentru a putea încheia o convenție matrimonială. Datorită capacității restrânse de exercițiu aceste încuviințări sunt reglementate de lege ca și un mijloc de ocrotire a minorului, acesta aflându-se sub protecție. În ceea ce privește încuviințarea instanței de tutelă trebuie avută în vedere reglementarea data de art. 272(2), pentru situații temeinice, aceasta are obligația de a verifica motivele pe care minorul le invocă, respectarea condițiilor speciale prevazute de lege, a avizului medical și dacă există încuvințarea ocrotitorului legal.

A doua situație referitoare la capacitatea minorului de a închiea o covenție matrimonială constă în refuzul unuia dintre părinți de a încuviința încheierea acestei convenții. În această situație tot instanța de tutelă hotărăște, ținând cont de interesul superior al copilului.

Cea de-a treia situație are în vedere decesul unuia dintre părinți sau imposibilitatea acestuia de a-si exprima voința. În acest caz este considerată încuviințarea celuilalt părinte ca fiind suficientă pentru ca minorul să poată încheia convenția matrimonială, însă pe langă încuviințarea unuia dintre părinție este necesară și autorizarea instanței de tutelă, la fel ca și situațiile anterioare este ocrotit interesul superior al minorului.

O altă situație privind capacitatea minorului de a încheia o convenție matrimonială este reglementată de actualul Cod civil și se referă la autoritatea parintească încredințată de către instanța de tutelă unui singur părinte. Astfel art. 398(2) coroborat cu art. 272(4) reglementează faptul că este suficientă încuviintarea părintelui care exercită autoritatea. Însă și celuilalt părinte îi este recunoscut dreptul de a consimți la încheierea convenției matrimoniale a copilului lui minor, încuviințarea acestuia fiind obligatoriu însoțită de încuviintarea instanței de tutelă.

O ultima situație desprinsă din jurisprudența se referă la încheiera convenției matrimoniale de către minor doar cu încuviințarea instanței de tutelă atunci când nu există părinți.

Atunci când lipsesc încuviințările sau autorizările prevăzute de lege, conform actualului Cod civil convenția matrimonială pe care o încheie minorul este lovită de nulitate, iar termenul de prescritie pentru formularea acțiunii în anulare este de 1 an de la data încheierii căsătoriei.

O excepție pe care legea o reglementează se referă la recunoasterea capacității depline a minorului care a împlinit vârsta de 16 ani, de către instanța de tutelă. Actualul Cod civil prevede faptul că „ pentru motive temeinice, instanța de tutelă poate recunoaște minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exercițiu. În acest scop fiind ascultați și părinții sau tutorele minorului, luându-se când este cazul și avizul consiliului de familie.”

Conform prevederilor art. 40 expuse mai sus, instanța de tutelă daca există motive temeinice și este ocrotit interesul minorului poate sa recunoască acestuia capacitatea deplină de exercitiu anticipată, chiar dacă regula este aceea de a dobândi capacitatea de exercitiu deplină la împlinirea vârstei majoratului.

Totuși, cu privire la minorul care a dobândit capacitate deplină de exercițiu există divergențe de opinie. Astfel, unii autori sunt de părere că în cazul acestui minor nu ar fi necesare încuviințările suplimentare, deoarece el ar fi asimilat majorului din punctul de vedere al încheierii actelor juridice. Punctul de vedere contrar poate fi și el susținut cu argumente convingătoare, dintre care cel mai important mi se pare cel referitor la inegalitatea de tratament care s-ar crea între doi minori de aceeași vârstă, dintre care unul a dobândit capacitatea deplină de exercițiu și celălalt nu. Această inegalitate este și mai flagrantă în cazul în care minorii în cauză se căsătoresc între ei și fiecăruia i se aplică un regim diferit, fiind astfel încălcat principiul egalității în drepturi a soților.

În concluzie conform prevederilor legale, minorului care a împlinit vârsta de 16ani i se recunoaște capacitatea de a încheia o convenție matrimonială dar este nevoie de încuviințarea orcrotitorului legal și a instanței de tutelă.

3.1.2.3. Încheierea convenției matrimoniale de către incapabilii neinterziși

În vechea legislație un aspect controversat îl reprezenta faptul că nu exista vreo reglementare cu privire la posibilitatea încheierii unei căsători de către incapabili naturali. Ca un răspuns la această problemă a venit reglementarea Codului familiei care reglemetează faptul că „ nu este permisă expres oficierea casătoriei pentru cei slabi de minte sau cei care se află în incapacitate temporară sau naturală, cât timp persoanele în discuție nu au discernământul faptelor lor, fără să ceară însă ca aceștia să fie și formal puși sub interdicție judecătorească”.

Caracterele specifice ale incapabilor sunt alienația mintală și debilitatea mintală. Prin aceasta se întelege că din punct de vedere al celor două caracteristici, incapacitatea este boala psihică sau acel handicap psihic ce determină incompetența psihică a persoanei de a acționa critic și predictiv privind consecințele social-juridice care pot decurge din exercitarea drepturilor și obligațiilor civile.

Potrivit dreptului comun care stabilește ca regulă și existența capacității pentru a încheia un act juridic, iar ca excepție fiind reglementată incapacitatea, o persoană poate să încheie în mod valabil o convenție matrimonială, până nu este pusă sub interdicție.

Actualul Cod civil reglementează faptul că „este interzis să se căsătorească alienatul mintal și debilul mintal”. Reglemetarea constituie o interdicție care are un caracter unic și absolut, avand la bază și reglementările articolului 164(1) din actualul Cod civil . Articolul prevede faptul că lipsa discernământului este prezumată în cazul alienatului și debilului mintal, astfel este oprită încheierea unei căsători de către alienatul sau debilul mintal deoarece trebuie respectată regula existenței manifestării de voință conștientă cu scopul de a întemeia o familie, aceste persoane neavând discernământul necesar pentru a se îngrijii de propriile interese.

Având în vedere reglementările art.276 actualul Cod civil coroborat cu reglemetările art. 293(1) privind cazurile de nulitate absolută oficierea căsătoriei privind alienatul și debilul mintal, nu este permisă. Astfel se consideră că nici convenția matrimonială, fiind accesorie căsătoriei nu poate fi încheiata de alienatul și debilul mintal, aceștia fiind lipsiți de capacitate.

3.1.2.4. Lipsa capacității de a încheia o convenție matrimonială

Legatura care există între capacitatea persoanei de a încheia o convenție matrimonială și capacitatea persoanei de a încheia o căsătorie este o legătură flexibilă, acest lucuru derivând și din caracterul accesoriu pe care convenția matrimonială îl prezintă față de căsătorie. Astfel o dacă există împiedicări absolute la căsătorie, convenția matrimonială va deveni caducă, datorită nulității primei instituții. Însă în situația în care exista doar împiedicări relative privind capacitatea de a încheia căsătoria, în funcție de aceste aspecte se va stabili natura convenției matrimoniale, în sensul că va fi valabil închieată chiar dacă există o capacitate relativă sau aceasta devine caducă, în funcție de valabilitatea căsătoriei.

În ceea ce privește convenția matrimonială capacitate va trebui stabilită la momentul încheierii acesteia și nu la data celebrării căsătoriei. Astfel oficierea căsătoriei sau dispariția ulterioară a incapacității nu vor influența ipso facto nulitatea convenției matrimoniale, iar conform reglementărilor lipsa capacitătii determină nulitatea absolută a convenției matrimoniale. Constatarea convenției matrimoniale ca fiind lovită de nulitate nu va afecta căsătoria valabil încheiată, cea din urmă se va considera încheiată sub principiile ce guvernează regimul matrimonial legal.

3.1.3. Consimțământul soților de a încheia convenția matrimonială

Prezența consimțământului soților reprezină cea de-a doua condiție de fond ce trebuie îndeplinită pentru a încheia o convenție matrimonială. Consimțământul soților care doresc să încheie o convenție matrimonială trebuie să respecte, în principiu, condițiile generale de validitate pentru încheiera actelor juridice. Actualul Cod civil prevede reglemetează codițiile de validitate ale consimțământului, acesta trebuie să fie serios, liber și exprimat în cunoștiință de cauză.

Consimțământul are un dublu rol în momentul încheierii unor acte juridice. Primul rol face referire la scopul pe care îl are manifestarea de voință a unei persoane, acesta fiind cel de a produce efecte juridice. Cel de-al doilea aspect reprezintă rolul de a crea raporturi juridice prin întalnirea concordantă a acordului de voințe.

Consimțământul ca și condiție de fond a convenției matrimoniale este reglemtat de art. 330(1) a prezentului Cod civil, acesta prevede faptul că „ încheierea convenției matrimoniale presupune consimțământul tuturor părților, exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială și având conținut predererminat”, fiind încheiată prin înscris autentic sub sancțiunea nulității absolute.

Specificitatea consimțamântului în cadrul convenției matrimoniale este dată de aspectele ce reflectă exteriorizarea lui, de încheiera și condițiile de formă ale convenției matrimoniale, acesta trebuie să fie exprimant personal și simultan la fel ca și actul juridic al căsătoriei, fiind o condiția esentială ce stă baza încheierii convenției matrimoniale. Pe langă condiția de a exista în momentul încheierii convenției matrimoniale, el trebuie să fie liber, actual și netulburat în manifestarea sa.

Diferența care apare față de actul juridic al căsătorie constă în faptul că, această convenției matrimonială poate să fie încheiată și prin mandatar, acesta fiind obligat să se prezinte la notar cu procura autentificată pentru a consimți la încheiera convenției matrimoniale, în timp ce la căsătorie, consimțământul personal al viitorilor soți este condiția de bază. Legea prevede faptul ca pentru a fi încheiată prin mandatar o convenție matrimonială, porocura dată trebuie sa fie autentica, specială, cu un conținut predererminat, cuprinzând în detaliu clauzele proiectului convenției.

Pornind de la reglemetarea art. 330 a actualului Cod civil care se referă la manifestarea de voință a „ tuturor părților” și nu doar a viitorilor soți, se întelege faptul că la încheiera convenției matrimoniale pot participa și alte persoane. Participarea altor persoane este impusă de lege atunci cand există persoane care dispun în favoarea căsătoriei, un exemplu în acest sens ar fi cazul donațiilor. Atunci când este făcută o donație unuia dintre soți sau ambilor soți, în vederea căsătorie, este nevoie și de manifestarea consimțământului terțului. La fel ca și în cazul consimțământului soților sau a mandatarului și consimțămantul terților trebuie sa respecte condițiile generale ce trebuie îndeplinite pentru încheiera unui acj juridic.

3.1.3.1. Condițiile de valabilitate ale consimțământului soților

Consimțământul pentru a fi valabil exprimat în încheiera unei convenții matrimoniale trebuie să respecte alături de condițiile generale reglementate de legislație și condiții speciale.

În primul rând consimțământul nu trebuie să fie viciat, acesta trebuie să fie liber exprimat, să nu prezinte limite în ceea ce privește libera alegere în momentul încheierii convenției matrimoniale. Mai mult decat atât el nu trebuie să fie afectat de viciile de consimțământ cum sunt eroarea, dolul și violența, aceste ascpecte fiind dezvoltate în urmatoarea subsecțiune.

O altă condiție a manifestării consimțămantului este dată de faptul ca acesta trebuie să fie actual. El trebuie să fie exprimat în momentul încheierii convenției matrimoniale în fața notarului public.

Cea de-a treia condiție reglementată de lege în privința consimțământului se referă la faptul că acesta trebuie să fie dat personal și simultan de soți. Încheierea convenției matrimoniale de către notarul public se va face doar după ce acesta din urmă constată faptul că soții sau viitorii soți și-au exprimat consimțământul personal și liber în fața sa. La fel se întamplă și în cazul mandatarului. Însă în cazul în care este vorba despre un minor, consimțământul acestuia va trebui să fie însoțit si de încuviințarea părinților, a tutorelui sau a autorității chemate să exercite drepturile părintești.

3.1.3.2. Viciile de consimțamânt

Conform legislației în vigoare privind încheiera contractelor, consimțământul părților care încheie o convenție matrimonială poate „fi dat din eroare, surprins prin dol sau smuls prin violență și chiar viciat în caz de leziune”.

Viciile de consimțămant conform doctrinei prezintă o problemă în cazul convenției matrimoniale, datorită caracterului accesoriu pe care convenția îl are față de instiuția căsătoriei, s-au formulat doua opinii. Prima opinie are un caracter general și se referă la faptul ca cazurile de anulabilitate ale căsătoriei sunt și cele care afectează convenția matrimonială. Cea de-a doua opiniei stabilieste caracterul individual al convenției matrimoniale și se aplica dreptul contractelor în materia regimurilor matrimoniale.

În urma opiniilor formulate și a literaturi de specialitate și datorită caracterului individual al convenției matrimoniale, reglementările viiciilor de consimțămân sunt cele de drept comun aplicabile contractelor și nu cele din materia căsătoriei, astfel acestea vor avea regimul general reglemtat de actualul Cod civil.

Eroarea, conform reglementărilor de articolul 1207 al actualului Cod civil , reprezintă un viciu de consimțământ doar dacă falsa reprezentare a realității se referă la identitatea fizică a celuilalt soț. Aceasta poate să fie prezentă doar în cazul fraților sau a surorilor gemene care se substiutie la încheierea convenției matrimoniale. Al doilea viciu de consimțământ, dolul, reglementat de actualul Cod civil prin articolul 1214 , presupune ca viitorul soț sau soțul sau mandatarul în scopul de a-l determina pe celălalt să încheie o convenție matrimonială, apelează la folosirea unor mijloace viclene sau a unor manopere dolosive.

La fel ca și în cazul dolului și violenței i se aplică regulile de drept comun, acest viciu fiind reglementat de articolul 1216 al aceluiași cod. Violența ca și viciu de consimțământ presupune constrângerea fizică sau psihică exercitată asupra viitorului soț, sau asupra soțului sau asupra mandatarului acestuia în scopul de a-l determina pe celălalt să încheie convenția matrimonială.

Caracterul patrimonial al convenției matrimoniale și aplicabilității la încheiera contractelor între majori, determina ca și leziunea să fie considerată un viciu de consimțământ în cadrul convenției.

Datorită faptului că prin convenția matrimonială soții reglementează raporturile patrimoniale pe durata căsătoriei, având și „avantaje matrimoniale” uneori prin instituirea unui regim matrimonial și soți nu își asumă doar simple obligații civile, datorită și acestui caracter poate fi invocată leziune ca fiind un viciu de consimțamânt. Conform prevederilor legale ale actualului Cod civil, „ leziunea se apreciază și în funcție de natura și scopul contractului.

(exemplu)

Efectele viciilor de consimțământ asupra convenției matrimoniale sunt cele caracteristice și căsătoriei datorita caracterului accesoriu. În cazul în care consimțământul este viciat, legea prevede faptul că poate fi anulată căsătoria, același lucru se întamplă și în cazul convenției.

Doctrina prezintă o serie de discuții privind sanctiunea viciilor de consimțămant ajungandu-se la concluzia că va avea aplicabilitate dreptul comun, aplicandu-se reglementările Codului civil, fiind consacrată ca și sanctiune ordinară asupra viciilor ce afectează convenția matrimonială, nulitatea relativă.

3.1.4. Obiectul convenției matrimoniale

Regimul matrimonial voluntar și concret ales de către viitori soți sau de către soți ca și alternativă la regimul matrimonial legal, constituie obiectul convenției matrimoniale. Din punct de vedere practic obiectul prezintă o variație de la o extremă la celalalta a mulitudinii de posibilități ce sunt oferite de libertatea convenției matrimoniale. Actualul Cod civil conform art. 332(1) reglementează obiectul convenției matrimoniale ca fiind unul special astfel „prin convenția matrimonială nu se poate deroga, sub sancțiunea nulițății absolute, de la dispozițiile legale privind regimul matrimonial ales decât în cazurile anume prevăzute de lege”.

Obiectul convenției matrimoniale este constituit din relațiile patrimoniale pe care soții le aplică în raporturile dintre ei. Aceste relații patrimoniale reprezintă și esența obiectului convenției, deși aceasta poate să cuprindă și alte clauze care au legatura mai mult sau mai puțin strânsă cu regimul matrimonial.

În ceea ce privește libertatea viitorilor soți sau a soților de a stabili regimul matrimonial aplicabil în timpul căsătoriei, această libertate nu este una absolută, legea reglementează o serie de limite atât generale cât si speciale care îngrădesc acestă libertate.

3.1.4.1. Limite generale ale obiectului convenției matrimoniale

Materia contractelor constituie o primă limită generală, conform acesteia nu se poate deroga de la dispozițiile imperative ale legii și de la bunele morvuri, actualul Cod civil la art. 1169 prevede faptul că „părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri”.

În ceea ce priveste ordinea publică în materia convențiilor matrimoniale, actualul Cod civil prevede faptul că acestă convenție matrimonială „ nu poate aduce atingere egalității dintre soți, autorității părintești sau devoluțiunii succesorale legale”.

În primul rând aplicațiile ordinii publice asupra convențiilor matrimoniale conform literaturii de specialitate nu perimit derogarea în ceea ce privește privește principiul egalității dintre soți. Nu există posibilitatea de a se adopta un regim matrimonial care să dezbine principiul egalității pe cale convențională, a regimurilor matrimoniale ce au la bază reglementări privind inegalitatea dintre bărbat și femeie. Pentru acest principiu literatura de specialitate oferă ca exemplu regimul specific dreptului comun al Elveției și Germaniei, numit regimul matrimonial „fără comunitate”, acesta confera bărbatului gestiunea bunurilor ambilor soți, deși avea ca și caracteristică separația de bunuri. Acest regim nu poate fi reglementat deoarece încalcă principiul egalității dintre bărbat și femeie, iar conform regulii ordinii publice în ceea ce privește raporturile patrimoniale, fiecare soț are gestiunea bunurilor proprii. În legislația noastră această egalitate privind drepturile între sexe este de natură constituțională, astfel nici unui dintre soți nu poate să impună propriile reguli prin incheiera unei convenții matrimoniale în ceea ce privesc bunurile comune sau raporturile patrimoniale ale familiei, indiferent de puterea lui economică. Un alt aspect îl reprezintă limitarea capacității de folosință sau de exercițiu, acestea fiind lovite de nulitate absolută.

Al doilea aspect privind aplicațiile ordinii publice în cazul convenției matrimoniale face referire la efectele nepatrimoniale ale căsătoriei.

Al treilea aspect se referă la drepturile și îndatoririle părintești, nefiind perimise derogări de la acestea prin încheiera unei convenții matrimoniale. Astfel, actualul Cod civil reglementează la art. 503(1) faptul că „părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească”. În acest caz convenția matrimonială nu poate să dea naștere la obligația de a suporta cheltuielile privind întreținerea unui eventual copil al soților doar de către unul dintre aceștia. Un alt aspect prezentat în cadrul acestei îndatoriri părintești face referire la faptul că dreptul de decizie în ceea ce privește educația religioasă a copilului nu poate să revină doar unuia dintre soți.

Cea de-a patra aplicație privind ordinea publică în materia convenției matrimoniale se referă la regulile devoluțiunii succesorale legale. Nici reguli privind ordinea în care sunt chemate persoanele la moștenire și cotele ce le revin acesora nu intra sub imperiul autonomiei de voință al soților, aceste reguli fiind reglementate prin norme de ordine publică.

Deși nu mai este reglemtat regimul dotal este totuși contrar ordinii publice. Caracteristica regimului dotal era dată de indisponibilizarea bunurilor femeii, acestea constiuiind zestrea fiind considerate bunuri imobile. În ceea ce privesc bunurile mobile, acestea puteau fi înstrăinate de barbat, deci se constituie o gravă excepție de la dreptul comun, fiind interzise clauzlele generale de inalienabilitate. . Dacă este făcută în baza unei convenții matrimoniale, o donație ce cuprinde clauze de inalientabilitate, acestea sunt permise dacă sunt respectate condițiile ce prevăd durata prevăzute de actualul Cod civil „sunt interzise, însă numai pentru o durată de cel mult 49 de ani și dacă există un interes serios și legitim”. Cu toate acestea doar un bun poate să facă obiectul clauzei de inalienabilitate conform aceluiași articol al actualului cod „ prin convenție sau testament se poate interzice înstrăinarea unui bun”, neputând constituii obiectul acestei clauze o masă patrimonială.

3.1.4.2. Limite speciale ale obiectului convenției matrimoniale

Modul de reglementare al regimurilor matrimoniale determina existența a două subcategorii de limite speciale. Aceste subcategorii de limite sunt date de libertatea convenției matrimoniale care se referă la dreptul de a opta pentru un anumit regim matrimonial sau pe de altă parte la dreptul de a amenaja unul dintre regimurile matrimoniale alternative prevăzute de lege.

O prima limită specială o reprezintă libertatea de a alege sau de a crea un regim matrimionial. În principiu nu sunt stabilite restricții legislative privind această libertate de a alege sau de a crea un regim matrimonial. Viitorilor soți le este conferită libertatea de a adopta unul dintre regimurile matrimoniale alternative reglementate de lege, sau aceștia pot să își construiască un regim matrimonial prin combinarea mai multor tipuri de regimuri. Acestă limită este caracterizată de principiul libertății alegerii regimului matrimonial. Principiu ce oferă un avantaj de adaptare a regimului matrimonial la situația fiecăruia dintre soți având în vedere veniturile patrimoniale ale fiecăruia, profesia, vârsta.

Libertatea de a lege sau de a crea un regim matrimonial este limită la un moment dat, conform articolului 312(1) al actualului Cod civil „viitori soți pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală, separația de bunuri sau comunitatea convențională”. Prin urmare dreptul de opțiune al soților se rezumă la cele 3 regimuri matrimoniale expres prevăzute de legislatia noastră, neexistând libertatea de a crea un regim matrimonial prin combinarea celorlalte regimuri matrimoniale expres prevăzute de către lege.

A doua limită face referire la libertatea de a aduce modificări conținutului regimului matrimonial ales. În primul rând trebuie pus în discuție regimul primar imperativ. Acest regim se aplică de drept în momentul încheierii căsătoriei, reprezentând efectul acesteia iar soții nu pot sa deroge deoarece reprezintă nucleul de ordine publică al regimurilor matrimoniale. În al doilea rând privind această libertate de modificare trebuie avute în vedere limitele speciale intrinseci ale regimului matrimonial ales. Aceste limite speciale fiind reglementate de articolul 332(1) ale actualului Cod civil potrivit căruia „ prin convenția matrimonială nu se poate deroga, sub sancțiunea nulității absolute, de la dispozițiile legale privind regimul matrimonial ales, decât în cazurile anume prevăzute de lege.”

3.1.5. Cauza convenției matrimoniale

Convenția matrimonială fiind considerată un contract special trebuie să îndeplinească cele patru condiții de validitate, astfel conform actualului Cod civil trebuie să aiba „o cauză licită și morală”.

Convenția matrimonială are la bază o cauză specifică și este determinată de intenția viitorilor soți de a crea între ei raporturi de natură patrimonială, care au rolul de a susține acele sarcini care rezultă în urma închierii căsătoriei. Acestă convenție este considerată dupa unii autori o „ cartă patrimonială a familiei” reflectând acordul soților, însă nu trebuie sa depașească limitele impuse de către instituția căsătoriei. Convenția matrimoniala produce efecte doar în masura în parțile au starea civilă de căsătoriți. Nerespectarea acestor condiții oferă convenției matrimoniale un caracter simulat.

Conform literaturii de specialitate cauza reprezintă „motivul psihologic determinant al consimțământului”.

În ceea ce privește un contract, în dreptul civil român s-a stabilit că există două elemente ce compun cauza: scopul imediat și scopul mediat.

Conform articolului 329 al actualului Cod civil, scopul imediat al convenției matrimoniale îl reprezintă alegerea unui regim matrimonial, un alt regim decât cel al comunității legale.

Scopul mediat în cazul convenției matrimoniale este diferit de scopul celorlalte tipuri de contracte civile. În acest caz ambele părți, în speță soții au același motiv subiectiv, aceeași cauză comuna a convenției reprezentată de stabilirea în concret a tipului de regim matrimonial și a destinația bunurilor în vederea susținerii sarcinilor căsătoriei, respectiv a cadrului patrimonial a vieții de familie.

În concluzie indiferent de clauzele speciale inserate în convenția matrimonială, acestea se vor aplica în același mod fiecăruia dintre soți conform reglementărilor convenției matrimoniale. Atât scopul mediat cât și scopul imediat al cauzei convenției matrimoniale sunt unice și comune pentru fiecare dintre soți.

3.2. CONDIȚIILE DE FORMA ALE CONVENȚIEI MATRIMONIALE

Condițiile de formă ale ale convenției matrimoniale se referă la procedura de încheiere a convenției matrimoniale, urmărindu-se atât respectarea condițiilor de fond prescrise de lege cât și garantarea recunoașterii publice a convenției matrimoniale.

Condițiile de formă pot fi clasificate în condiție prevăzută pentru validitatea convenției matrimoniale și condiție cerută pentru opozabilitatea convenției matrimoniale. Condiția privind validitatea convenției cuprine cerința încheierii convenției matrimoniale prin înscris autentificat de către notarul public, acest lucru derivând și din caracterul solemn al convenției. În ceea ce priveșt condiția privind opozabilitatea aceasta se referă la înscrierea în Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale și înscrierea pe marginea actului de căsătorie a mențiunii privind încheierea unei convenții matrimoniale sau înscrierea în cartea funciară, în registrul comerțului sau în alte registre prevăzute de lege în funcție de natura bunurilor.

3.2.1. Autenticitatea convenției matrimoniale

Conform articolului 330(1) al actualului Cod civil „ sub sancțiunea nulității absolute convenția matrimonială se încheie prin înscris autentificat de notarul public, cu consimțământul tuturor părților, exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială și având conținut predeterminat”.

Încheierea printr-un înscris autentic de către notarul public se datorează caracteristicilor actelor solemne și anume: protecția juridică a părților care sunt astfel consiliate de un profesionist al dreptului, având în vedere gravitatea și complexitatea convenției matrimoniale, atât în relațiile dintre soți cât și în raporturile cu terții.

Al doile aspect se referă la consimțămantul personal și simultan al viitorilor soți privind încheierea valabilă a convenției matrimomiale. Deși căsătoria presupune consimțământul personal al ambilor soți fiind un act intuitu personae, convenția matrimonială datorită caracterului său patrimonial poate fi încheiată și prin mandatar printr-o procură autentică, specială, cu un conținut predeterminat care cuprinde ansamblul clauzelor proiectului de convenție matrimonială. Consimțămantul fiind o condiție de fond a fost tratat în subsecțiunea 3.1.3. al prezentului capitol.

3.2.2. Publicitatea legală a convenției matrimoniale

Publicitatea legală a convenției matrimoniale este și o condiție de forma în ceea ce privește validitatea convenției matrimoniale. Legea impune respectarea a trei forme în ceea ce privește publicitatea convenției matrimoniale. În primul rând se impune mențiunea făcută de către ofițerul de stare civila pe actul de căsătorie, în al doilea rând se impune înscrierea în Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale și în al treilea rând este necesar să se noteze sau să fie înscrisă, în funcție de natura bunurilor, în cartea funciară, registrul comerțului sau în alte registre de publicitate impuse de lege.

Necesitatea publicității convenției matrimoniale este dată de ocrotirea propriilor interese în ceea ce îi privește pe soți, interesele terților care intră în raporturi juridice cu soții sau cu unul dintre soți. O caracterizare în detaliu privind publicitatea convenției matrimoniale va fi facută în capitolul V, al lucrării de față.

3.2.3. Data încheierii convenției matrimoniale

Datorită dependenței convenției matrimoniale față de căsătorie și datorită clasificărilor actelor juridice în două categorii opuse, astfel conform literaturii de specialitate există acte pure și simple care sunt incompatibile cu modalitățile și acte afectate de modalități, data încheierii convenției matrimoniale ridică o serie de întrebari în legatură cu încadrarea acesteia, ca fiind o condiție de fond, o condiție de formă sau o modalitate a convenției matrimoniale. Însă mecanismul privind data încheierii convenției matrimoniale trebuie înteles prin prisma condiționării existenței convenției matrimoniale de încheierea valabilă a căsătoriei, efectele acestor raporturi producându-se doar ex nunc de la data încheierii căsătoriei.

Conform actualului Cod civul, convenția matrimonială se încheie de regulă înainte de încheierea căsătoriei sau chiar în ziua căsătoriei însă înainte de celebrarea ei, producând efecte doar în timpul căsătoriei. Însă conform principiului mutabilitații regimului matrimonial reglementat de actualul Cod civil, convenția matrimonială poate fi încheiată și în timpul căsătoriei, efectul fiind modificarea regimului matrimonial.

3.2.3.1. Încheierea convenției matrimoniale înainte de căsătorie

Conform articolului 330(2) al actualului Cod civil, „convenția matrimonială încheiată înainte de căsătorie produce efecte numai de la data încheierii căsătoriei”. Această condiție nu este prevăzută în mod expres la încheiera căsătoriei deoarece există posibilitatea încheierii convenției matrimoniale și în timpul căsătoriei.

Cu toate acestea încheierea convenției matrimoniale reprezintă și o cauză de fond datorită posibilitații conferită soților de a modifica sau a schimba regimul matrimonial după cel puțin un an de la încheierea căsătoriei. Asfel convenția matrimonială încheiată înainte de implinirea termenului de un an nu produce efecte juridice.

3.2.3.1. Încheierea convenției matrimoniale în timpul căsătoriei

Conform articolului 330(1) al prezentului cod „ convenția încheiată în timpul căsătoriei produce efecte de la data prevăzută de părți sau, în lipsă, de la data încheierii ei”. Asfel soții au posibilitatea de a alege o dată de la care convenția matrimonială încheiată în timpul căsătoriei, să producă efecte juridici privind regimul matrimonial.

Efectul convenția matrimonială încheiată în timpul căsătoriei este unul de modificare sau de schimbare al regimului matrimonial al comunității legale. Convenția matrimonială încheiată în timpul căsătoriei, conform reglementărilor, produce efecte doar după împlinirea termenului de cel puțin un an de la data încheierii căsătoriei.

Un aspect important privind data încheierii convenției matrimoniale îl constituie și efectele retroactivității convenției matrimoniale încheiate în timpul căsătoriei. Aceste efecte au un caracter supletiv, părtile având posibilitatea de a deroga de la această regulă prin propria lor voință. În literatura de specialitate se consideră posibilă aplicarea retroactivă a convenției matrimoniale cu respectarea a două condiții.

Prima condiției este data de respectarea termenului privid retroactivitatea efectelor convenției matrimoniale, reglementată de articolul 369(1) conform căruia „ după cel puțin un an de la încheierea căsătoriei, soții pot, ori de câte ori doresc, să înlocuiască regimul matrimonial existent cu un alt regim matrimonial ori sa îl modifice, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege pentru încheiera convențiilor matrimoniale”.

A doua condiție se referă la faptul că retroactivitatea convenției matrimoniale produce efecte doar între soți iar în cazul terților este opozabil regimul matrimonial, în cazul căruia au fost îndeplinite formalitățile de publicitate.

3.3. MODIFICAREA CONVENȚIEI MATRIMONIALE

Modificarea convenției matrimoniale poate să intervină în orice moment în cazul convenției matrimoniale încheiate înainte de celebrarea căsătoriei spre deosebire de faptul că în timpul căsătoriei, soții au posibilitatea de a modifica regimul matrimonial al comunității legale după cel puțin un an de la încheierea căsătoriei. Această modificare a convenției matrimoniale putând fi parțiala sau totală, condiții reglementate de legislația în vigoare.

Modificarea convenției matrimoniale înainte de încheiera căsătoriei presupune modificarea convenției matrimoniale deoarece nu este vorba despre un regim matrimoniale aplicabil, iar în ceea ce privește modificarea convenției matrimoniale în timpul căsătoriei, aceasta presupune modificarea regimului matrimonial ales în timpul căsătoriei, după ce acest regim si-a produs efectele.

3.3.1. Modificarea convenției matrimoniale înainte de încheierea căsătoriei

Articolul 336 al actualui Cod civil face referire doar la convențiile încheiate înainte de celebrarea căsătoriei, potrivit căruia „ Convenția matrimonială poate fi modificată înainte de încheierea căsătoriei, cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 330 și 332. Dispozițiile art. 334 și 335 sunt aplicabile”.

De cele mai multe ori convenția matrimonială este încheiată înainte de căsătorie și produce efecte de la data celebrării căsătoriei, astfel nu se poate pune în discuție un regim matrimonial aplicabil pana la acea dată, regimul matrimonial fiind și el depent de existența căsătoriei. În această situație modificarea asupra convenției matrimoniale poate să intervină pană la momentul celebrării căsătoriei cu condiția de a fi respectate condițiile de formă și de fond caracteristice convenției matrimoniale. Obiectul modificarii îl poate constituii însăși regimul matrimonial ales de către viitorii soți sau doar anumite aspecte privind regimul matrimonial ale cu respectarea formalitătilor de publicitate prvăzute de lege sancțiunea inopozabilității modificărilor survenite.

Astfel convenția matromonială înainte de încheierea căsătoriei poate să fie modificată oricând, parțial sau în totalitate cu acordul tuturor persoanelor care au participat la încheierea ei, cu respectarea condițiilor expres prevăzute de lege privind forma și publicitatea.

În ceea ce priveste modificarea convenției matrimoniale de către minor, aceasta este posibilă doar cu încuviințarea ocrotitorului legal și al instanței de tutelă. Această reglementare se aplica doar în cazul modificărilor convenției matrimoniale anterioare încheierii căsătoriei de minorul care nu a avut capacitate de exercitiu anticipată conform articolului 40 al prezentului cod, deoarece prin încheiera căsătoriei minorul dobandește capacitate deplină de exercițiu.

În relațiile cu terți privind modificarea convenției matrimoniale înainte de încheierea căsătoriei, această modificare nu poate fi opozabilă lor și nici actele încheiata de către aceștia cu oricare dintre soți înainte de încheierea căsătoriei.

3.3.2. Modificarea convenției matrimoniale după încheiera căsătoriei

Modificarea convenției matrimoniale după încheierea căsătoriei presupune modificarea convențională a regimul matrimonial și este reglementată de articolul de articolul 369 care stabilește condițiile ce trebuie respectate pentru ca modificarea convențională să fie valabil încheiată. Prezentul articol prevede faptul că „ după cel puțin un an de la încheiera căsătoriei, soții pot, ori de câte ori doresc, să înlocuiască regimul matrimonial existent cu un alt regim matrimonial ori să îl modifice, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege pentru încheierea convențiilor matrimoniale; dispozițiile art. 291, 334, 335 și 361 sunt aplicabile în mod corespunzător”.

Actualul Cod civil reglemtează prin articolul 332(1) o limită cu privire la obiectul modificării convenției matrimoniale după încheierea căsătoriei, astfel „prin convenția matrimonială nu se poate deroga, sub sancțiunea nulității absolute, de la dispozițiile legale privind regimul matrimonial ales decât în cazurile prevăzute de lege”, iar articolul 312(2) stabilește că „indiferent de regimul matrimonial ales, nu se poate deroga de la dispozițiile prezentei secțiuni daca prin lege nu se prevede altfel”. Aceste articole indică limitele modificarii regimurilor matrimoniale.

În ceea ce privesc efectele pe care le produce modificarea convenției matrimoniale după încheierea căsătoriei, față de terți, daca este realizată pentru a le frauda interesele, modificarea nu este opozabilă. Astfel în cazul în care terții au fost prejudiciați prin schimbarea regimului matrimonial ei pot să își valorifice propriile drepturi fie printr-o acțiune revocatorie, care trebuie formulată în termen de un an de la data îndeplinirii formalităților de publicitate sau de la data la care au luat cunoștiință prima dată despre împrejurare pe altă cale. Dacă se admite acțiunea revocatorie a terților, regimul matrimonial pe care aceștia l-au cunoscut la momentul contractării, va produce efecte.

Cel de-al doilea mecanism pentru valorificarea intereselor terților constă în invocarea pe cale de excepție, oricând, a inopozabilității modificării sau lichidării regimului matrimonial facute în frauda intereselor lor.

3.3.3. Condițiile de valabilitate privind modificare convenției matrimoniale

Convențiile matrimoniale modificate pentru a fi valabil încheiate trebuie sa respecte conditiile de validitate la fel ca și convențiile matrimoniale încheiate.

Prima condiție de valabilitate se refră la una dintre condițiile de fond și anume privind exprimarea consimțământului tuturor părților. Consimțământ exprimat trebuie să fie personal, liber și neviciat, fie prin mandatar cu procură specială și autentică. Consimțământul trebuie să fie exprimat simultan, acest lucru ajutând și la autentificarea în fața notarului dacâ toate părțile sunt prezente la discuții în mod concomitent. Legislația reglementează ca fiind părți toate acele persoane, fie că sunt rude sau nu cu soții, care au făcut o liberalitate acestora sau doar unuia dintre ei în cadrul regimului matrimonial ales, ocrotitorul legal al minorului care a împlinit vârsta matrimonială și soții sau viitorii soți.

În ceea ce privește modicarea regimului matrimonial după încheiera căsătoriei, nu mai este nevoie de consimțământul tuturor părților așa cum prevede legea în cazul modificării convenției matrimoniale înainte de încheierea căsătoriei.

A doua condiție de validitate se refra la condiția de formă și de publicitate a modificării convenției matrimoniale. Astfel convenția matrimonială modificată, fiind parte integrantă din conventia matrimonială trebuie să fie făcută și ea prin înscris autentic de către notarul public iar în ceea ce privește opozabilitatea față de terți, modificările convenției matrimoniale sunt supuse publicității. Astfel acestea sunt menționate pe actul de căsătorie și sunt înscrise în Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale, iar în cazul în care unul dintre soți este comerciant modificarile convenției matrimoniale sunt înscrise și în registrul comerțului.

CAPITOLUL V. CLAUZA DE PRECIPUT

Notiunea de preciput

Prin clauza de preciput potrivit Dicționarului explicativ al limbii române se întelege „dreptul acordat unei persoane de a lua o anumită parte înainte de partaj”.

Termenul de preciput provine din limba latină și este cunoscut încă din dreptul roman, cu sensul de avantaj sau parte la care cineva este îndreptățit.Preciputul a luat naștere ca fiind o normă a dreptului cutumiar francez, însă treptat acesta a devenit o instituție modernă obținând statutul de clauză în convențiile matrimoniale.

Conform Codului civil anterior, clauza de preciput era reglementată prin articolele 932-935, ca reprezentând donațiunile făcute părților prin contractul de maritagiu, ce se referă la instituirea unui succesor universal sau cu titlul universal printr-un contract, ceea ce presupune o derogare de la principiul care prohibă pactele referitoare la o succesiune nedeschisă.

Părților le este conferită posibilitatea de a include în convenția matrimonială și o clauză de preciput. Această clauză este reglemtată este reglementată în articolul 333 în cadrul Titlului II-Căsătoria, Capitolul VI-Drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților, paragraful 4-Alegerea regimului matrimonial și în articolul 367 lit. d, al actualului cod civil, fiind singura care beneficiază de o reglementare mai consistentă putându-se delimita obiectul , părțile, efectele pe care le produce și caracterele ei.

Din punct de vedere juridic clauza de preciput este o instituție nou reglementată în dreptul nostru, reprezentând acordul de voință al soților sau după caz al viitorilor, încheiat conform prevederilor legale, cuprins în convenția matrimonială, în virtutea căruia soțul supraviețuitor este îndrituit să preia, fără plată, înainte de partajul mostenirii, unul sau mai multe bunuri comune, deținute în devălmășie sau coproprietate.

Aceasta clauză de preciput dă naștere unui drept de preciput în beneficiul soțului supraviețuitor, la momentul decesului celeluilalt soț. Astfel dreptul de preciput este un drept eventual, pentru fiecare dintre soți sau pentru soțul în beneficiul căruia a fost prevăzută clauza, drept de care va putea beneficia sub condiția suspensivă a supraviețuirii.

Natura juridică a clauzei de preciput

Conform prevederilor legale, spre deosebire de Codul francez care a reglementat pentru prima dată clauza de preciput și a stabilit că aceasta este o convenție matrimonială și între asociați, neputând fi considerată o donație, legislația română caracterizează clauza de preciput ca fiind un avantaj patrimonial de care se bucură soțul supraviețuitor în raport de regimul matrimonial ales, înaintea realizării partajului.

Actualul Cod civil reglementază clauza de preciput la art. 333. Se stabilește în primul rând ca această cauză este doar supusă reducțiunii în momentul în care se depășeste cotitatea disponibilă raportată la limitele de care dispune defunctul și nu raportată la donații, conform art. 1096(1) și (2), referitor la ordinea reducțiunilor. Al doilea aspect reglementat juridic arată faptul că această clauză de priceput nu aduce atingere dreptului creditorilor comuni de a urmări, chiar înainte de încetarea comunității bunurile ce fac obiectul cauzei. O altă reglementare juridică se referă la caducitatea cauzei atunci când comunitatea încetează în timpul vieții soților, când soțul beneficiar a decedat înaintea soțului dispunător sau când soții au decedat în același timp sau bunurile care au făcut obiectul comunității de preciput au fost vândute la cererea creditorilor comuni. Un ultim aspect juridic se referă la execturarea cauzei de preciput, acasta fiind executată în natură, însă în momentul în care acest lucru nu este posibil, ea se execută prin echivalent.

În doctrina clauza de preciput este considerată ca fiind o liberalitate specială care i-a naștere doar în cazul încheierii convenției matrimoniale. Acest aspect se datorează creșterii patrimoniale în partea soțului supraviețuitor ca urmare a stipulării clauzei de preciput în cadrul convenției matrimoniale, fără să creeze obligativitatea unei prestații echivalente care ar rezultata din micșorarea masei succesorale cuvenite mostenitorilor soțului predecedat. Un alt aspect care încadrează clauza de preciput în această categorie se datorează modului de încheiere a acesteia, intuitu personae, la fel cum se procedează în cazul donației sau al legatului.

În urma analizei textelor de lege și ale doctrinei, natura juridică a clauzei de preciput este la suprapunerea celor două tipuri de liberalități pe care dreptul civil român le reglementază și anume donația și legatul.

Caracterele juridice ale clauzei de preciput

Conform naturii juridice a clauzei de preciput aceasta prezinta urmatoarele caractere: caracterul unei convenții cu titlu gratuit, caracter aleatoriu, caracter specific raporturilor patrimoniale dintre soți, un caracter derogator special privind liberalitățile dreptului comun și un caracter translativ de proprietate.

Caracterul convențional al clauzei de preciput

Caracterul convențional este prima caracteristică juridică a clauzei de preciput. Acest caracter este dat de factul ca această clauză de preciput conform art. 367 lit. d), al actualului Cod civil, reprezintă obiectul convenției matrimoniale, daca este adoptat regimul comunității convenționale. Clauza de preciput este considerată, ea însăși o convenție a părților, însă spre deosebire de convenția matrimonială care va produce efecte începând cu data încheierii căsătoriei, clauza de preciput va produce efecte doar mortis causa în favoarea soțului supraviețuitor.

Conform art. 333(1) care reglementează faptul ca „…soțul supraviețuitor să preia fără plată…”, clauza de preciput prezintă un caracte convențional cu titlul gratuit.

Caracterul de liberalitate al clauzei de preciput

Conform literaturii de specialitate este destul de dificil conform reglementărilor în vigoare de a stabilii ca această clauză de preciput este o liberalitate. Dar art. 333(1) al actualului Cod civil nu oferă o altă posibilitate, deoarece acest articol prevede faptul că soțul supraviețuitor preia fără a fi obligat la plată, înainte de a se realiza partajul moștenirii, unul sau mai multe bunuri.

Acestă preluare de bunuri fără plată, presupune o preluare cu titlu gratuit, ceea ce determină încadrarea clauzei de preciput în categoria liberalităților, conform art. 984(1), (2) al actualului Cod civil „ liberalitatea este actul juridic prin care o persoană dispune cu titlu gratuit de bunurile sale, în tot sau în parte, în favoarea unei alte persoane; nu se pot face liberalități decât prin donație sau prin legat cuprins în testament”.

O serie de discuții au apărut în literatura de specilitate cu privire la încadrarea clauzei de preciput ca fiind o donație sau un legat, astfel în capitolul.-…se va încerca prezentarea unei încadrării a clauzei de preciput în cadrul convenției matrimoniale conform reglementărilor liberalităților.

Caracterul accesoriu al clauzei de preciput

Clauza de preciput conform reglementărilor este parte a convenției matrimoniale, astfel este exclusă varianta unui act unilateral chiar dacă această clauză este stipulată doar în favoarea unuia dintre soți și nu a amândurora, situație de unde se poate deduce caracterul accesoriu al aceste clauze. Nu se poate pune în discuție un caracter principal al clauzei de preciput datorită acest lucru ar presupune ca părțile să încheie numai o convenție ce cuprinde clauza de preciput sub imperiul regimului matrimonial al comunității legale. Acest lucru conform prevederilor legale ale art. 333 și art. 329 al actualului Cod civil, nu este posibil datorită faptului că încheiera unei convenții matrimoniale este posibilă în cazul alegerii regimului comunității legale sau al separației de bunuri.

Caracterul mortis causa al clauzei de preciput

Clauze de preciput deși este cuprinsă în cadrul convenției matrimoniale, convenție ce produce efecte fie începând cu data încheierii căsătoriei,atunci când aceasta este încheiată înaintea căsătoriei, fie după împlinirea termenului de cel puțin un an de la data căsătoriei, atunci când aceasta se încheie ulterior încheierii căsătoriei, conform art. 333(1), clauza de preciput va produce efecte doar după decesul unuia dintre soți, față de soțul supraviețuitor în favoarea căruia aceasta a fost stipulată.

Caracterul aleatoriu al clauzei de preciput

Caracterul aleatoriu al clauzei de preciput se desprinde din faptul că în momentul stipulării clauzei în cadrul convenției matrimoniale nu se poate cunoaște persoana beneficiarului. Caracter ce determină pe fiecare dintre soți să se comporte cu dilegența unui bun proprietar față de bunul ce face obiectul clauzei de preciput, în timpul vieții.

Caracterul specific clauzei de preciput în raporturile patrimoniale de familie

Caracterul specific al clauzei de preciput conform reglemetărilor este dat de faptul că doar soții sau viitorii soți pot să stipuleze această clauză. Clauza de preciput nu este valabilă în cadrul altor contracte civile, fiind caracteristică raporturilor patrimoniale.

Caracterul translativ de proprietate al clauzei de preciput

Conform art. 333(1), care prevede „…unul sau mai multe dintre bunurile comune deținute în devălmășie sau în coproprietate…”, se transmite cota-parte a proprietății bunurilor care fac obiectul clauzei de preciput, deoarece soțul supraviețuitor are propria parte de proprietate asupra bunului.

Clauza de preciput- liberalitate afectată de modalități

Clauza de preciput este considerată ca fiind o liberalitate dublu condiționată. În primul rând pentru a putea produce efecete este condiționată de existența predecesului unuia dintre soți, acest eveniment fiind unul viitor și nesigur. Astfel, clauza de preciput este afectată de o condiției suspensivă în ceea ce îl privește pe soțul supraviețuitor, iar în cazul soțului decedat, clauza de preciput este afectată de o condiție rezolutorie.

Se poate pune în discuție existența termenului suspensiv datorită faptului că nu se știe beneficiarul clauzei de preciput, cunoscându-se doar faptul că decesul se va produce, acesta fiind un eveniment viitor și sigur, însă nu se stie momentul când se va produce și soțul care va deceda primul.

Conform art. 333(4) al actualului Cod civil, clauza de preciput devine caducă daca ambii soți mor cu ocazia aceluiași eveniment.

Părțile și beneficiarul clauzei de preciput

Potrivit art.330 coroborat cu articolul 333, părțile clauzei de preciput sunt viitorii soți atunci când convenția matrimonială ce cuprinde clauza de preciput este încheiată înaintea celebrării căsătoriei și soții, atunci când convenția matrimonială ce cuprinde clauza de preciput este încheiată ulterior căsătoriei având ca scop schimbarea regimului matrimonial, sau atunci când stipulează cauza de preciput după semnarea convenției matrimoniale și încheierea căsătoriei.

Clauza de preciput reprezintă o convenție încheiată între cei doi soți, aceștia având în vedere dobândirea de către soțul supraviețuitor în mod exclusiv și gratuit a anumitor bunuri ce fac parte din comunitatea de bunuri. Astfel, conform art. 333(1) din actualul Cod civil privind beneficiarul clauzei de preciput, acesta este considerat soțul supraviețuitor, acest aspect conferă clauzei de preciput un puternic caracter personal.

În urma modificării articolului 333 al actualului Cod civil prin articolul 52 pct. 11 din Legea 71/2011 se reglementează faptul că această clauză de preciput poate sa fie reciprocă.

Astfel se stipulează faptul că bunurile care fac obiectul clauzei de preciput vor fi preluate de oricare dintre soți daca supraviețuiește celuilalt, de unde rezultă un caracter bilateral al clauzei de preciput. Pe de altă parte este evidențiat și un caracter unilateral prin faptul că soțul anume desemnat va prelua bunurile cu condiția supraviețuirii. Acest aspect nu era prevăzut în varianta inițială a textului de lege, aceasta prevedea doar stipularea clauzei de preciput în beneficiul soțului supraviețuitor, oricare ar fi fost acesta, neavând posibilitatea de a stipula în beneficiul unui anumit soț.

Obiectul clauzei de preciput

Dreptul soțului supraviețuitor de a prelua fără plată anumite bunuri determinate, acestea făcând parte din comunitatea de bunuri a soților, determină obiectul clauzei de preciput.

Obiectul clauzei de preciput poate fi constituit de orice fel de bun comun, ut singli, cum ar fi spre exemplu, amintirile de familie, diferite bunuri, locuința, cu condiția ca acest bun să fie unul individualizat în conținutul convenției matrimoniale, sau acest bun să fie determinabil prin indicarea elementelor esențiale care l-ar putea identifica pe viitor. În ceea ce privește bunurile care deși fac obiectul preluării gratuite, nu aparțin unuia dintre soți ci fac parte din masa bunurilor comune.

Conform art. 333(1), pot constituii obiectul clauzei de preciput doar bunurile comune care sunt deținute în devălmășie sau coproprietate. De aici se desprinde faptul că acele bunuri proprii ale soțului predecedat fac parte în totalitate din masa succesorală. Astfel, în conținutul convenției matrimoniale, prin care soții sau viitorii soți adoptă regimul matrimonia de comunitate, în care există bunuri în devălmașie, dar și în coproprietate, vor putea să prevadă clauza de preciput.

Stipularea clauzei de preciput după încheierea căsătoriei, fie în convenția matrimonială prin care soții modifică regimul comunității legale cu un alt regim legal prevăzut de lege, fie atunci ulterior încheierii convenției matrimoniale, face ca bunurie ce constituie obiectul ei să fie deținute în devălmășie. Însă atunci cănd clauza de preciput este stipulată în convenția matrimonială încheiată anterior sau ulterior căsătoriei, obiectul acesteia este contituit de bunurile deținute în coproprietate. Un exemplu pentru o mai bună întelegere a acestui aspect îl constituie cazul în care soții dobândesc împreună un bun din fonduri ce constituie bunuri proprii ale fiecăruita dintre ei, bunul dobândit astfel, nu se va afla în coproprietatea soțailor, acesta se va afla în devălmăsie.

Conform reglementărilor în vigoare, bunurile care fac obiectul clauzei de preciput trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții. În primul rând trebuie ca aceste bunuri să fac parte din bunurile comune ale soților, deținute în devălmășie sau coproprietate. O situație deosebită este dată de faptul că acele bunuri care contituie obiectul clauzei de preciput se află în coproprietatea de drept comun, bunuri ce fac parte din categoria bunurilor proprii ale soților. Exemplu îl constituie: bunurile dobândite pe cote-părți anterior încheierii căsătoriei, bunuri dobândite în timpul căsătoriei prin donație cu specificarea cotei fiecărui soț, bunuri achiziționate de soți din fonduri cu titlu de bunuri proprii.

Un alt aspect ce trebuie menționat referitor la această condiție este faptul că obiectul clauzei de preciput îl poate constituii și uzufructul anumitor bunuri. Conform art. 703 al actualului cod civil, uzufructul este definit ca fiind „ dreptul de a folosi bunul altei persoane și de a culege fructele acestuia, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanța”, de aici se poate desprinde ideea ca bunurile asupra cărora există dreptul de uzufruct, au calitate de bunuri comune, iar insituirea uzufructului nu aduce atingere în ceea ce privește rezerva succesorală. În concluzie uzufructul ca și dezmembrământ al dreptului de proprietate poate face obiectul clauzei de preciput.

În al doilea rând aceste bunuri trebuie să fie determinate sau cel putin determinabile. Pentru a putea face obiectul clauzei de preciput, bunurile determinabile trebuie să existe la momentul încheierii convenției matrimoniale, în momentul stipulării clauzei de preciput.

În practiă, literatura de specialitate arată că cel mai frecvent, obiectul clauzei îl constituie: locuința comună a soților, bunurile ce mobilează aceasta locuință, fondul de comerț pe care aceștia îl exploatau împreună în timpul vieții, conturile bancare existente la momentul decesului sau alte bunuri care nu au neapărat o valoare materială, ci una sentimentală. Atunci când obiectul clauzei de preciput îl constituie locuința, se oferă un grad mai ridicat de protecție în ceea ce privește soțul supraviețuitor, raportat la beneficiile pe care le poate avea din exerictarea dreptului de abitatie, drept reglementat de art. 973 al actualului cod civil.

Situațiile de ineficacitate ale clauzei de preciput

Conform reglementărilor legale, clauza de preciput constituie o stipulație contractuală inserată în conținutul convenției matrimoniale, valabilitatea și aplicabilitatea ei depindinzând de valabilitatea convenției matrimoniale. Asfel situațiile care atrag nulitatea sau caducitatea convenției matrimoniale se răsfrâng și asupra clauzei de preciput.

Regula generală care se aplică asupra caducității clauzei de preciput este determinată de caducitatea convenției matrimoniale. În cazul în care convenția matrimonială nu este urmtă de încheierea căsătoriei, prima va devini caducă, deoarece convenția produce efecte doar după încheiera căsătoriei. Caducitatea convenției matrimoniale atrage automat caducitatea clauzei de preciput. Aceeași regulă este aplicabilă și în cazul în care căsătoria este delarată nulă sau este anulabilă, convenția matrimonială în aceste situații își pierde rațiunea de a mai exista.

Art. 333(4) al actualului Cod civil, oferă clauzei de preciput o autonomie relativă față de convenția matrimonială, releglementând cazurile speciale în care clauza de preciput devine caducă cu toate că actul juridic, convenția matrimonială, este validă și produce efecte.

Pornind de la condiția clauzei de preciput care prevede faptul că beneficiarul clauzei de preciput este soțuil supraviețuitor, aceasta producând efecte numai în caz de încetare a căsătoriei prin decesul sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre soți. Astfel prima situație de ineficacitate a clauzei de preciput care determină caducitatea acesteia o reprezintă încetarea comunității în timpul vieții soților,fiind expres prevăzut de lege de către art. 333(4). Acest caz de caducitate apare atunci când este constată nulitatea, anularea sau desfacerea căsătoriei, sau când regimul comunității convenționale își epuizează efectele în timpul căsătoriei, atunci când acest regim este înlocuit cu regimul separației de bunuri.

Al doilea caz de caducitate al clauzei de preciput, conform reglementărilor art. 333(4), îl constituie decesul soțului beneficiar înaintea soțuilui dispunător sau cazul în care decesul ambilor soti survine în același timp. În aceste condiții inexistența unui soț supraviețuitor, care să își exercite dreptul de a preleva bunurile ce constiuiau obiectul clauzei de preciput asupra comunității, clauza de preciput nu își mai produce efecte devenind ineficace.

Al treilea caz de catudicitate al clauzei de preciput este determinat de vinderea acelor bunuri care au făcut obiectul preciputului asupra comunității, la cererea creditorilor comuni ai soților. Acest lucru se datoreaza faptului că preciputul există doar asupra activului net al comunității asa cum prevede și art. 367 lit d.) al actualului Cod civil , preciputul se execută astfel după satisfacerea creantelor creditorilor comunitari, aceștia având dreptul de a urmări bunurile ce fac obiectul cauzei chiar înainte de încetarea comunității.

O altă cauza de ideficacitate a clauzei de preciput este determinată de simultația convenției matrimoniale. Consecința simulației convenției matrimoniale reprezintă inopozabilitatea actului secret față de terții de bună credință. Astfel în situația în care actul secret cuprinde o clauză de preciput, clauză ce nu este stipulată în actul inițial, dreptul la preciput care se naste din actul secret nu poate produce efecte față de moștenitorii de bună credință ai soțului predecedat.

Efectele și modul de aplicare al clauzei de preciput

Conform art. 333(1) al actualului Cod civil, efectele clauzei de preciput , ținându-se cont de persoana beneficiarului, nu se pot produce înainte de data deschiderii moștenirii astfel „soțul supraviețuitor preia fără plată înaintea partajului moștenirii, bunurile enunțate în cuprinsul clauzei, după care se va proceda la lichidarea efectivă a regimului matrimonial între soțul supraviețuitor și moștenitorii soțului decedat”

Soțul beneficiar al clauzei de preciput, în ceea ce privește bunurile aflate sub imperiul acestei clauze, nu mai este proprietar devălmaș sau coproprietar, ci devine proprietar exclusiv al acestor bunuri. Nașterea sub condiție suspensivă a dreptului de preciput determină o disproporție în împărțirea bunurilor comune, conferind un avantaj soțului supraviețuitor în detrimentul moștenitorilor soțului predecedat.

În ceea ce privește efectul clauzei de preciput asupra moștenitorilor rezervatari, acceștia nu pot fi deposedați de emolumentul parții din moștenire ce este determinată de rezerva succesorala, însă pot fi deposedați de bunurile care intră în cotitatea disponibilă a moștenirii.

Un alt efect pe care îl constituie clauze de preciput îl reprezintă avantajul pe care îl are soțul supraviețuitor în detrimentul copilului din afara căsătoriei al soțului predecedat daca ambii își exprimă dorința de a dobândi un anumit bun, care se regăsește în masa bunurilor succesorale.

Privind beneficiul pe care îl oferă clauza de preciput soțului supraviețuitor, pe langă faptul că aceasta încearcă să îi confere un avantaj, în cazul în care sunt aplicabile regulile regimului comunității legale alături de cele ale dreptului succesoral, acestă clauză îl protejează pe soțul supraviețuitor de efectele partajului aleator. Iar în ceea ce îi privește pe moștenitorii rezervatri, s-a stabilit în mod expres faptul că această clauză de preciput este supusă doar reducțiunii, nu și raporturilor donațiilor, de fiecare dată atunci când se depășește cotitatea disponibilă în limita căruia defunctul putea dispune în mod discreționar.

Deși există o anumită incertitudine privind momentul preluării bunului de către soțul supraviețuitor, literatura de specialitate încearca să ofere un răspuns. Astfel momentul lichidării regimului matrimonial al comunității de bunuri care este premergător partajului bunurilor, determină preluare de către soțul supraviețuitor a acelor bunuri care fac obiectul clauzei de preciput. Datorită existenței clauzei de preciput în cuprinsul convenției matrimoniale, soții au posibilitatea de a deroga ab initio de la principiul egalității în cadul partajului privind bunurile comune, acest lucru aplicându-se doar în cazul în care căsătoria încetează prin decesul soțului sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre soți.

Clauza de preciput este considerată un „gain de survie”, astfel efectele pe care le produce nu vor afecta partea pe care o dobândește soțul supraviețuitor în calitate de moștenitor al soțului predecedat, el va putea prelua fără plată dacă nu este încălcată rezerva succesorală. Chiar dacă se va încălca rezerva succesorală, soțul supraviețuitor poate să execute prin echivalent clauza de preciput, în funcție de cotitatea disponibilă a moștenirii, sau are posibiblitatea de a prelua bunul prin achitarea contravalorii părții care încalcă rezerva succesorală.

Conform art. 333(4), al actualului Cod civil, „executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest lucu nu este posibil prin echivalent”.

Regula este aceea că executarea clauzei de preciput se face în natură, preluându-se bunurile deținute de soți în devălmășie sau în coproprietate. Aceste bunuri devin proprietatea personală a soțului supraviețuitor datorită calității sale de beneficiar al clauzei de preciput. Conform art. 1126 al actualului Cod civil, soțul supraviețuitor este un moștenitor sezinar și nu este nevoie de vreo altă formalitate pentru a intra in posesia bunurilor precizate în clauza de preciput și a-și exercita drepturile.

Atunci cand nu se poate realiza în natură exercitarea clauzei de preciput, aceasta se face prin echivalent. Conform art. 367 lit. d) al actualului Cod civil exectuarea prin echivalent se realizează „ din valoarea activului net al comunității”. Daca intervine epuizarea activului patrimonial comunitar datorită plății efectuate către creditorii comunitari, iar patrimoniul propriu al defunctului este excedentar, nu mai este posibilă efectuarea plății prin echivalent a preciputului, creanța fiind legată exclusiv de patrimoniul de afectațiune comunitar.

Executarea clauzei de preciput se realizeaza în intervalul de timp cuprins între data la care soțul beneficiar a devenit soț supraviețuitor și data partajului moștenirii. Privind dobandirea calității de soț supraviețuitor, aceasta ia naștera la data deschiderii succesiunii, respectiv data morții celuilalt soț, dată înscrisă în certificatul de deces sau în hotărârea judecătorească declarativă de moarte care este definitivă.

În vedera înlăturării anumitor divergențe, utilitate practică constă în stipularea modalităților și a intervalului de timp în care se realizeaza evaluarea obiectului clauzei de preciput, în cuprinsul convenției matrimoniale.

Termenul de exercitare și executarea clauzei de preciput

Conform reglămentărilor din legislația noastră, nu se prevede un termen de exercitare în cazul clauzei de preciput. Asfel se aplică temenul general de prescripției,de 3 ani, care va începe să curgă din momentul nașterii drepului și anume moartea unuia dintre soți, conform art. 2517 al actualului Cod civil.

Particulariățile clauzei de preciput.

5.1 Clauza de preciput este o donație?

Calificarea convenției matrimoniale ca fiind un legat sau o donație este destul de dificilă datorită reglementărilor oferite celor două concepte.

Pentru a putea afirma faptul că această clauză de preciput este sau nu o donație trebuie să se se stabilească dacă clauza de preciput îndeplinește condițiile de valabilitate ale donației. Donația conform literaturii de specialitate este „ acel act prin care o persoană, numită donator, suferă o însărăcire, adică o micșorare a patrimoniului său în favoarea unei alte persoane, numite donator, cu scopul de a o îmbogății pe aceasta din urmă, necerându-se acceptarea expresă a donatarului, fiind suficientă acceptarea tacită. Donația reprezintă un mod voluntar de transmitere a proprietății, ce are drept scop atriburea unuro bunuri către anumite persoane, conform voinței dispunătorului.”

Pornind de la această definiție dată donației, clauza de preciput la fel ca și aceasta este un act juridic bilateral, supusă formei autentice, este un act juridic cu titlu gratuit si translativ de proprietate, are ca obiect bunri prezente sau bunuri viitoare. Atât donația cât și clauza de preciput sunt acte de dispozitie, sunt guvernate de principiul irevocabilității, pentru a proteja donatarul de comportamente abuzive din partea donatorului. De la acest principiu al irevocabilității există o excepție în cazul donațiilor, dacă sunt încheiate între soți sunt revocabile pe parcursul căsătoriei.

O serie de asemănări sunt prezentate în literatura de specialitate în ceea ce privește clauza de preciput și donația, însă asemănarea dintre cele două se manifestă sub aspectul că ambele reunesc în cuprinsul lor elementele specifice liberalităților și anume: elementul subiectiv, determinat de cauza și intenția de a gratifica și elementul obiectiv care este determinat de însărăcirea dispunătorului, corelativ cu îmbogățirea gratificatului.

În schimb apar și o serie de difernțiri privitoare la clauza de preciput și donație. Acestea nu pot fi confundate datorită faptului că spre deosebire de donație, clauza de preciput nu este o instituție de sine statatoare. O altă diferentă consta în reglementările celor doua și mai ales art. 948 al actualului Cod civil, care prevede faptul că „ liberalitățile nu se pot face decât prin donație sau legat cuprins în testament”, deși clauza de preciput presupune o îmbogățire cu titlu gratuit a soțului supraviețuitor. Donația este caracterizată ca fiind un act juridic principal cu o existență proprie și independentă, în schimb clauza de preciput are un caracter accesoriu convenției matrimoniale. O alta deosebire se referă la condițiile de forma, în cazul donației conform art. 1011(3) al actualului Cod civil, „bunurile mobile ce constituie obiectul donației trebuie enumerate și evaluate într-un înscris, chiar sub semnătură privată, sub sanciunea nulității absolute”, cerință ce nu se regăsește în cadrul clauzei de preciput.

Diferența apare și în cazul obiectului, obiecitul clauzei de preciput este reprezentat de bunurile comune, deținute în coproprietate sau devălmășie, în timp ce obiectul donației este determinat doar de bunurile proprii. Un alt aspect de diferențiere privind condițiile de fond se referă la părți, în cazul donației părțile sunt întotdeauna determinate în momentul încheierii contractului, în timp ce în cazul clauzei de preciput, persoana benefeciarului este doar determinabilă. Efectele pe care donația le produce i-au naștere de la data încheierii contractului, iar în cazul clauzei de preciput efectele se produc de la momentul decesului unuia dintre soți.

Datorită deosebirilor multiple și evidente dintre clauza de preciput și contractul de donație, cu toate ca este o transmisiune gratuită între vii, conform doctrinei, clauza de preciput nu este o donație.

5.2. Clauza de preciput este un legat?

Clauza de preciput este un act juridic mortis causa, fiind un astfel de act prezintă o serie de asemănări cu legatul cu titlu particular.

Actualul Cod civil reglemetează la art. 1055, 1056, 1057 legatul „ dispoziția testamentară prin care testatorul desemnează una sau mai multe persoane care, la decesul său, vor dobândi cu titlu gratuit întregul său patrimoniu, o fractiune din acesta sau anumite bunuri determinate”.

Legatul ca și clauza de preciput reprezintă o clauză, ambele existând în cuprinsul actului principal, dar și într-un înscris separat, constituiind liberalități. Efectele ambelor clauze sunt condiționate de decesul dispunătorului,în cazul legatului, sau al oricăruia dintre soți în cazul în cazul clauzei de preciput. În ceea ce privește obiectul, obiectul legatului cu titlu particular este predat înainte de a se face împărțirea masei succesorale, la fel se întamplă și în cazul preluării obictului clauzei de preciput de către soțul supraviețuitor.

Caracterul convențional al clauzei de preciput o delimiteaza pe aceasta de legat. Posibilitatea de a prelua cu titlul gratuit este stipulat în cadrul unei convenții, convenția fiind un act juridic bilateral încheiat între vii, în timp ce legatul, potrivit art. 986 al actualului Cod civil „ este o dispoziție testamentară, un act juridic unilateral pentru cauza de moarte”.

O serie de aspecte privitoare la condițiile de formă deosebește legatul de clauza de preciput. Astfel deși produce efecte mortis causa, clauza de preciput nu este un legat clasic, cum nu este nici o donație clasică, deși este o liberalitate încheiată inter vivos.

Conform doctrinei, nu există un un aspect unitar referitor la natura juridică a clauzei de preciput, argumentele aduse în favoare sunt combătute prin contra-argumete care au aceeași valoare, astfel se va păstra caracterizarea făcută în literatura de specialitate care exprimă faptul că această clauză de preciput este „un act sui generis al soților de natură să confere celui care supraviețuiește drepturi patrimoniale asupra unor bunuri deținute în comun”.

CAPITOLUL VI. INEFICACITATEA CONVENȚIEI MATRIMONIALE

Nerespectarea condițiilor de fond sau a condițiilor de formă necesare în vederea încheierii unei convenții matrimoniale, atrage sancțiunea nulității acesteia. Simultația și caducitatea sunt alte două concept ce determină în anumite condiții, ineficacitatea convenției matrimoniale.

6.1. Nulitatea convenției matrimoniale

Conform art. 338 al actualului Cod civil, „în cazul în care convenția matrimonială este nulă sau anulată, între soți se aplică regimul comunității legale, fără a fi afectate drepturile dobândite de terții de bună-credință”. Conform dispozițiilor legale ale art. 1250, 1251, nulitatea convenției matrimoniale, fie este absolută fie este relativă.

6.1.1. Nulitatea absolută a convenției matrimoniale

Art. 1250 al actualului Cod civil, prevede: „ contractul este lovit de nulitate absolută în cazurile anume prevăzute de lege, precum și atunci când rezultă neândoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general”, coroborat cu art. 338 al aceluiași Cod reglementează cazurile specifice în care intervine sancțiunea nulității absolute a convenției matrimoniale.

Nulitatea absolută intervine atunci când:

-lipsește consimțământul, și în cazul în care nu sunt respectate condițiile privind exprimarea simultană și personală a consimțământului;

-lipsește forma autentică notarială, astfel nefiind respectat caracterul solem al convenției matrimoniale și lipsește procura autentică și specială în cazul în care convenția matrimonială se încheie prin mandatar;

-nu sunt respectate condițiile referitoare la limitele de ordine publică ale încheierii convenției matrimoniale și se aduce atingere egalității dintre soți, autorității părintești sau devoluțiunii succesorale egale;

-sunt adoptate clauze prin care se derogă de la dispozițiile legale privind regimul matrimonial ales;

Regula generală care este reglementată de art. 1247(2), (3) al actualului Cod civil, „nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acțiune sau de excepție; instanța este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută „ se aplica și convenției matrimoniale. În lipsa unor reglementări speciale, convenția matrimonială lovită de nulitate absolută este susceptibilă de confirmare.

Datorită legăturii dintre instituția căsătoriei și cea a convenției matrimoniale, trebuie menționat faptul că acele cazuri speciale de nulitate absolută ale căsătoriei nu se aplică și în cazul convenției matrimoniale.

6.1.2. Nulitatea relativă a convenției matrimoniale

La fel ca și în cazul nulității absolute a convenției matrimoniale se aplică regula generala privind nulitatea relativă, regelementă de art. 1251 al actualului Cod civil, „ contractul este anulabil când au fost nesocotite dispozițiile legale privitoare la capacitatea de exercițiu, când consimțământul uneia dintre părți a fost viciat, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege”, în coroborare cu art. 338 al aceluiași cod.

O primă situație în care intervine sancțiunea convenției matrimoniale cu nulitatea relativă, o reprezintă cazul viciilor de consimțământ existente la încheierea unei convenții, respectiv eroarea, dolul si leziunea. Viicile de consimțământ, datorită caracterului accesoriu al convenției matrimoniale față de căsătorie, prezintă o serie de probleme specifice. Un exemplu îl constituie, leziunea ca și viciu de consimțământ al convenției matrimoniale. Plecând de la limitele prevăzute în cazul leziunii , art. 1221 (2), „existența leziunii se apreciază și în funcție de natura și scopul contractului” și faptul că prin încheierea unei convenții matrimoniale părțile nu își asumă simple obligații civile, ci sunt reglementate raporturile patrimoniale dintre soți pe tot parcursul căsătoriei, conform literaturii de specialitate poate fi leziunea considerată un viciu de consimțământ și în cazul convenției matrimoniale.

Cea dea doua situație în care intervine sanctiunea nulității relative se referă la încheierea unei convenții matrimoniale de catre minor fără a fi respectate formele cerute de lege, respectiv încuviințarea ocrotitorului legal și autorizarea instanței de tutelă.

Conform art. 337(2) „ în lipsa încuviințării sau autorizării prevăzute la alin.(1), convenția încheiată de minor poate fi anulată în condițiile art. 46, care se aplică corespunzător”. Referitor la acest aspect o serie de controverse au apărut în literatura de specialitate și în practica judiciară, datorită capacității de exercitiu a minorului și a vârstei acestuia în momentul încheierii unei convenții matrimoniale, soluțiile oferite fiind diametral opuse. Sanctiunea cu nulitatea absolută în cazul în care minorul a încheiat convenția matrimonială nerespectând prevederile legale, este susținută de o mare parte din doctrină, însă sanctiunea cu nulitatea relativă este consacrată conform actualului Cod civil.

Consecințele privind sancțiunea cu nulitatea relativă a unei convenții matrimoniale de către minor, reprezintă anularea convenției încheiate și sunt aplicabile reglementările art. 46 al actualului Cod civil privind regimul nulităților. Astfel minorul care a încheiat convenția matrimonială, sau ocrotitorul său legal care a fost chemat să încuviințeze actul poate formula acțiunea în anulare. O altă consecință se referă la sesizarea procurorului pentru exercitarea acțiunii în anulare, sesizare făcută de către instanța de tutelă în momentul în care aceasta constată existența unei convenții matrimoniale care a fost încheiată fără încuviințare. O ultimă consecință este aceea că minorul poate ,în apărare, să invoce singur nulitatea convenției matrimoniale pentru lipsa încuviințării sau autorizării conform prevederilor legale.

Acțiunea de anulare a convenției matrimoniale încheiate de către minor conform prevederilor legale ale art. 337(3) „acțiunea în anulare nu poate fi formulată dacă a trecut un an de la încheiera căsătoriei”. Termenul de un an este considerat un termen de decădere care se calculează în raport de momentul obiectiv al încheierii căsătoriei, termen ce este stabilit în vedera dreptului de a cere anularea căsătoriei, respectiv al convenției matrimoniale. Neexercitarea dreptului în termenul stabilit de lege determină pierdera dreptului de a mai cere anularea convenției matrimoniale conform art. 2545 referitoar la instituirea termenului de decădere.

Astfel dacă este anulată convenția matrimonială încheiată, căsătoriei i se va aplica regimul matrimonial al comunității legale.

6.1.3. Efectel nulității convenției matrimoniale

Indiferent dacă este lovită de nulitate absolută sau de nulitate relativă, convenția matrimonială este considerată ca fiind inexistentă și se desființează ex tunc. Astfel conform reglementărilor, consecința este că retroactiv, de la data încheierii căsătoriei atunci când este încheiată convenția matrimonială înainte de încheiera căsătoriei, sau de la data încheierii convenției modificatoare lovite de nulitate, soții vor fi considerați căsătoriți sub imperiul regimului comunității legale.

Este de menționat faptul că nu în toate situațiile, raporturile patrimoniale dintre soți vor fi guvernate retroactiv de regulile regimului comunității legale, de la data încheierii căsătoriei. Un exemplu dat, se referă la situația anterioară datei încheierii căsătoriei când viitorii soți adoptă regimul separației de bunuri prin încheiera unei convenții matrimoniale, însă pe parcursul căsătoriei, soții dupa trecerea timpului prevăzut de lege, înlocuiesc regimul ales, cel al separației de bunuri cu regimul comunității convenționale. În situația în care ultima convenției matrimonială încheiată privitoare la alegerea regimului comunității convenționale, este lovită de nulitate, efectele nulității se vor răsfrânge doar asupra celei din urmă convenții încheiate.

Conform principiului mutabilității ce guvernează convenția matrimonială, soții au posibilitatea de a încheia o noua convenție care produce, în mod evident, efecte doar pentru viitor.

Așa cum prevede și art. 338, terților dobânditori de bună-credință nu le este opozabil efectul retroactiv al convenției matrimoniale.

Efectele pe care le are sancțiunea nulității asupra convenției matrimoniale sunt determinate și de întinderea nulității care este parțială, atunci când lovește doar o clauză din cuprinsul convenției matrimoniale, sau totală, atunci când este afectată întreaga convenție, cât și de caracterul complex al convenției matromoniale, aceasta putând fi considerată un suport juridic al unor operațiuni diferite din punct de vedere juridic. Conform acestor aspecte se disting mai multe situații.

-anularea convenției matrimoniale atrage și anularea acelor acte care au fost încheiate în considerarea regimului matrimonial ales, acestea din urmă fiind strâns legate de convenție. Un exeplu pentru acest efect, îl constituie acele liberalități care sunt făcute în vederea mariajului;

-anularea convenției matrimoniale nu atrage și anularea acelor acte juridice care pot fi încheiate valabil si separta de convenție. Un exemplu îl constituie contractul de locațiune, recunoașterea de filiație, recunoasterea de datorie, însă trebuie îndeplinite condițiile lor proprii pentru a fi valabil încheiate. În cazul în care situație este inversă, fiind lovite de nulitate anumite acte juridice ce se găsesc în cuprinsul convenției matrimoniale, vor fi lovite de nulitate doar acele clauze a convenției și nu convenția matrimonială în întregul său.

-dacă reprezintă o clauză separată de regimul matrimonial, în cazul recunoașterii filiației, convenția matrimonială va rămâne valabilă, însă va fi afectată doar clauza la care se face referire;

-dacă constituie o clauză care, la rândul său a costituit cauza determinantă și impulsivă în cazul alegerii unui regim matrimonial, nulitatea clautei atrage și nulitatea convenției matrimoniale. Un exempul este cel al nulității donației consimțite de unul dintre viitorii soți în favoarea celuilalt soț va atrage nulitatea convenției matrimoniale în întregimea sa, în situația în care se dovedește că alegerea regimului matrimonial era condiționată de această liberalitate.

În concluzie este necesar sa se precizeze faptul că indiferent de situație, nulitatea convenției matrimoniale nu atrage nulitatea căsătoriei.

6.2. Caducitatea convenției matrimoniale

Convenția matrimonială, conform reglemetărilor legale, produce efecte doar de la data perfectării mariajului, datorită caracterului sau accesoriu. Astfel, se poate afirma faptul că neîncheiera căsătoriei lipsește de efecte convenția matrimonială. Deși este valabilă în momentul perfectării, convenția matrimonială este lovită de caducitate ca urmare a neperfectării căsătoriei.

Un al aspect care determină caducitatea convenției matrimoniale îl constituie desființarea căsătorie cu efect retroactiv ca și o consecință a constatării unor cazuri de nulitate absolute sau relative. Însă o excepție pentru această situație, o constituie căsătoria putativă, care își păstrază efectele până în momentul în care hotărârea judecătorească rămâne definitivă.

Dispozițiile privind calitatea de soț și raportul direct cu căsătoria sunt afectate de caducitatea convenției matrimoniale , în situația regimului matrimonial ales și al donațiilor făcute viitorilor soți. Astfel orice donație care este facută avand în vedere încheierea căsătoriei va deveni caducă, dacă nu va avea loc celebrarea căsătoriei. Însă, în situația în care clauzele din convenție nu sunt subordonate în mod direct perfectării căsătoriei, cu este recunoașterea filiației, datorită caracterului această clauză poate sa își păstreze eficacitatea fiind considerată valabil încheiată și în absența căsătoriei.

6.3. Simulația convenției matrimoniale

În dreptul roman simulația era folosită în raporturile de familie în vederea obținerii unor efecte care nu puteau fi realizate prin acte juridice încheiate legal și public. Deși raporturile juridice de familie sunt reglementate în general de norme imperative, actele juridice privind dreptul familiei sunt acte juridice de condiție și nu acte juridice subiective, unde părțile au libertatea de exprimare, simulația se regăseste și aici, părțile creeând aparența propriei simulații.

Simulația convenției matrimoniale este reglementată de art. 331 al actualului Cod civil care prevede: „ actul secret prin care se alege un alt regim matrimonial sau se modifică regimul matrimonial pentru care sunt îndeplinite formalitățile de publicitate prevăzute de lege, produce efecte numai între soți și nu poate fi opus terților de bună-credință”.

Simulația convenției matrimoniale la fel ca și simulația în dreptul comun, se referă la situația în care părțile încheie public, aparent, o convenție matrimonială și aleg un regim matrimonial, în același timp îndeplinind formalitățile de publicitate în vederea opozabilității față de terți și concomitent sau anterior, aceștia încheie un alt act, secret, în care își exprimă voința de a aplica un alt regim matrimonial care este secret.

În ceea ce privesc părțile, acestea trebuie sa fie de acord asupra simulației, fapt ce presupune intenția comună de a simula, intenție ce se materializează în acordul simulator.

În ceea ce privește efectul regimul matrimonial secret pe care soții l-au ales, conform art. 1289(1) „contractul secret produce efecte numai între părți și, dacă din natura contractului ori din stipulația părților nu rezultă contrariul, între succesorii lor universali sau cu titlu universal”, va produce efecte doar între soți. Regimul matrimonial secret nu poate fi opus terților de bună-credință, față de care va produce efecte doar regimul matrimonial pentru care au fost îndeplinite formalitățile de publicitate.

Pentru ca actul secret sa fie valabil încheiat nu sunt cerute aceleași condiții de formă ca și pentru actul public, asa cum prevede art. 1289(2) „contractul secret nu produce efecte nici între părți dacă nu îndeplinește condițiile de fond cerute de lege pentru încheierea sa valabilă”.

Conform drepului comun, simulația contractelor civile poate îmbrăca una dintre cele trei forme, fictivitatea, deghizarea și interpunerea de persoane. În cazul convenției matrimoniale datorită caracterului intuitu personae al acesteia și mai mult decât al scopului special, putem vorbi doar despre primele două forme ale simulației și anume fictivitatea și deghizarea.

6.3.1. Simulația fictivă a convenției matrimoniale

Regula generală privind caracterul fictiv al unui contract este dată de existența unui act public fictiv, acest act fiind încheiat de formă, în spatele lui ascunzându-se un alt act juridic , și chiar în lipsa acestuia, părțile nu recunosc de comun acord între ele niciun efect juridic și nici o putere a actului aparent fictiv. Părțile prezintă un interes pentru a determina să se creadă ca actul public, apernt produce efecte specifice conform naturii convenției. Astfel chiar dacă nu există un act secret, există animo simulandi pentru actul public.

Simulația sub forma fictivității intervine în cadrul convenției matrimoniale în situația în care viitorii soți sau soții derogă de la regimul comunității legale și își stabilesc un regim convențional de separație, însă, în realitate ei înteleg că li se aplică regulile regimului comunității legale. În aceste condiții, în relațiile cu terții, soții sunt considerați proprietari exclusivi ai bunurilor pe care le dobândesc, în nume propriu, după data încheierii căsătoriei, de fapt, ei fiind proprietari îm devălmășie asupra acelorași bunuri.

Există situația în care fictivitatea actului aparent care disimulează regimul matrimonial aplicabil soților sa creeze impresia fictivității căsătoriei, considerându-se că aceasta din urmă a fost încheiate doar din interese pecuniare, fără a se consuma în realitate. Într-o astfel de situație, însăși cauza convenției matrimoniale este ilicita, în momentul în căsătoria are la bază o cauză falsă, ea devenind nulă, iar caracterul accesoriu al convenției matrimoniale la căsătorie, lovește de nulitate însăși convenția matrimonială, fiind încălcate norme atât de ordine publică cât si norme morale.

6.3.2. Simulația deghizată a convenției matrimoniale

Conform doctrinei deghizarea se deosebește de fictivitate datorită lipsei suportului juridic în relaitate. În cazul deghizării, părțile acordului simulator din actul aparent sau public sunt legate în realitate printr-un raport juridic, având la bază un act secret căruia aceștia îi recunosc efectele juridice valabile, însă sub un alt nume, întelegând să-l prezinte în exterior sub o altă înfățișare.

Degizarea reprezintă o formă a simulației relative, aceasta putând fi totală atunci când prin intermediul actului public se urmărește să se ascundă adevărata natură a actului secret, situație în care simulația se referă la cauza actului juridic și deghizare parțială în situația în care prin actul public sunt ascunse doar efectele actului secret, referindu-se doar la obiectul actului juridic.

În ceea ce privește simulația sub forma deghizării în convenția matrimonială, aceasta presupune încheiera în realitate e unui contract, pe care soții înteleg să îl țină secret, față de terțele persoane, în tot sau în parte, mascând contractul secret printr-un alt contract.

Conform art. 367 (1) lit. a) al actualului Cod civil soții convin, ca efect al adoptării regimului comunițății convenționale includerea acelor bunuri proprii care au fost dobândite înainte sau după încheirera căsătoriei. În categoria acestor bunuri intră bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, prevăzute la art. 340 lit. e) al actualului Cod civil, sau drepturile patrimoniale de proprietate intelectulaă asupra creațiilor proprii, conform art. 340 lit. d). În această situație soții încheie și un act secret, prin care se stabilește că aceste bunuri proprii rămân soțului titular al dreptului de proprietate.

6.3.3. Limitele simulației convenției matrimoniale

Convențiile cu caracter secret ramân valabile, excepție fiind situația în care se urmărește fraudarea unor norme cu caracter imperativ fiind sancționată cu nulitatea absolută, deoarece regula în materia sancțiunii simulației este inopozabilitatea față de terțele persoane a dispozițiilor inserate în cuprinsul acestor norme.

Efectele simulației sunt împărțite în două categorii. Pe de-o parte efectele care apar în urma raporturilor dintre părțile care au închieat contractele, iar pe de altă parte efectele raporturilor dintre părți și terți. Conform dreptului comun, în cadrul raporturilor dintre părțile contractante și succesorii lor universali sau cu titlu universal se vor produce efectele actului care reprezintă voința reală a părților, același lucru fiind valabil și în cadrul convenției matrimoniale. Acest aspect este reglementat și de art. 1289 al actualului Cod civil conform căruia „contractul secret produce efecte numai între părți sau între părți și succesorii lor universali sau cu titlu universal, dacă din natura contractului sau din stipulația părților nu rezultă contrariul”.

Un alt aspect ce trebuie luat în considerare este dată de forma pe care trebuie să o îmbrace actul secret. Conform reglementarilor sub sancțiunea nulității absolute, convenția matrimonială trebuie să fie încheiată în formă autentică pentru a produce efecte. Unii autori interpretează pornind de la art. 1289(2) al actualului Cod civil care prevede „ (…) contractul secret nu produce efecte nici între părți dacă nu îndeplinește condițiile de fond cerute de lege pentru încheierea sa valabilă” , că efectele produse de actul secret între părți vor exista chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile de formă ale actului public, fiind însă necesar să fie îndeplinite condițiile de fond ale actului public.

Și în doctrină sa conscract fapul că actul secret este valabil deși nu este încheiat în formă autentică chiar dacă legea prevede condiția de formă, o condiție ad validitatem. Aceste susțineri au la bază în primul rând faptul că simulația este reglementă permisiv nefiind impusă vreo condiție de formă pentru a produce efecte între părți actul secret și în al doilea rând faptul că simulația este o operațiune unitară fiind în doi timpi, dacă acasta îndeplineste forma cerută de lege pentru actul public.

6.3.4. Mijlocele juridice de a apărare a terților în cazul simulației convenție matrimoniale

Simulația creează o situație diferită de situația reală și datorită acestui lucru, ar fi nedrept pentru terții care au luat în considerare situația juridică care a luat naștere în urma înscrierii convenției matrimoniale în Registrul național al regimurilor matrimoniale și au acordat încredere convenției, să suporte consecințele pre care aceasta le produce în defavoarea lor. Astfel art. 334 (1) al actualului Cod civil reglementează faptul că „ pentru a fi opozabile terților, convențiile matrimoniale se înscriu în Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale, organizat potrivit legii” iar art. 335(1) prevede faptul că „ convenția matrimonială nu poate fi opusă terților cu privire la actele încheiate de aceștia cu unul dintre soți decât dacă au fost îndeplinite formalitățile de publicitate prevăzute la art. 334 sau dacă terții au cunoscut-o pe altă cale”, aceste doua articole coroborate se referă la faptul că regimul matrimonial pe care soții l-au ales printr-un act secret și nu au îndeplinit condițiile de publiciutate, nefiind cunoscut de către terți pe altă cale, nu poate fi opus terților de bună credință.

Înainte de a caracteriza mijloacele de apărare pe care terții le pot invoca în cazul simulației convenției matrimoniale, trebuie menționat faptul că prin termenul de „terții” în acest context se face referire la succesorii cu titlu particular și la creditorii chirografari ai soților.

Astfel un prim mijloc de apărare al terților îl constituie excepția de inopozabilitate a modificării sau lichidării regimului matrimonial care se poate deduce din art. 335(1) care interpretat per a contrario rezultă faptul că terții sunt îndreptățiți să invoce, îm favoarea lor și în același timp împotriva părților, efectele actului secret, astfel renunțând la benefeciul inopozabilității pe care îl are față de ei actul secret. În acest sens este exemplificată situația creditorului chirografar al soților, acesta poate invoca în favoarea sa actul secret, act prin care soții stipulau caracterul fictiv al actului aparent prin care aceștia stabilesc regimul separației de bunuri, dar ei își desfșoară, în realitate, raporturile după regulile regimului comunității legale. Scopul acestor creditori fiind acela de a urmării bunurile comune ale soților.

Aceleași efecte le are devenind opozabilă terților și situația în care convenția matrimonială este inserată în cuprinsul unui act secret și pentru care au fost îndeplinite formalitățile de publicitate conform art. 334 al actualului Cod civil.

Cel de-al doilea mijloc de apărare al terților în cazul simulației convenției matrimoniale îl constituie acțiunea în simulație. Deși nu există o reglemetare specială prinvind acest efect, caracteristicile acțiunii în simulație rezultă din coroborarea art. 1290 al actualului Cod civil cu art. 1291 al aceluiași cod.

Conform literaturii de specialitate acțiunea în simulatie reprezintă acea acțiune prin care se solicită instanței de judecată să constate existența și conținutul actului secret, avand drept scop înlăturarea actului aparent sau a clauzelor care anihilează sau maschează actul real.

Scopul acțiunii în simulație nu este nici cel de a desființa actul secret și nici cel de a contestat sau a pronunța nulitatea simulației, deoarece simulația reprezintă, ea însăși, un act valabil, recunoscut de către lege, iar sancțiunea o reprezintă inopozabilitita actului secret față de terți. Astfel actul secret nu își pierde valabilitatea și produce efectele pe care soții le urmăresc în ceea ce privesc raporturile dintre ei. Însă în cazul în care sunt încălcate dispoziții imperative sau contrare ordinii publice și bunelor moravuri, actul secret este lovit de nulitate.

Acțiunea în declararea simulației poate fi introdusă de orice persoană care este interesata sa invoce actul secret în favoarea sa, iar art. 1292 prevede faptul că „ dovada simulației poate fi făcută de terți sau de creditori cu orice mijloc de proba”. De obicei, această acțiune este declanșată de terțul pe care actul aparent îl prejudiciază sau în situația în care acesta are de câștigat datorită existenței actului aparent. Această acțiune este recunoscută doar acelor terți care au cunoscut doar actul public și nu au avut cunoștiință de actul secret, față de ei producându-și efectele actul secret.

Un exemplu este oferit în literatura de specialitate și anume situația creditorului unuia dintre soți care justifică un interes datorită prejudiciului aduc de încheierea convenției matrimoniale cu caracter aparent. Prin convenția matrimonială cu caracter permanent soții au stabilit calitatea de bun proproiu al unuia dintre ei, care nu îi este debitor, al tuturor bunurilor imobile dobândite în timpul căsătoriei. În această situație interesul creditorului este acela de a aduce la masa bunurilor comune și acele bunuri ce fac obiectul actului aparent, la care să solicite ulterior partajarea pe calea unei acțiuni oblice, având drept scop îndestularea creanței sale. Astfel creditorul poate solicita constatarea existenței și a conținutului actului secret, act prin care soții prevăd ca bunurile aparțin comunității. Pe lângă acțiunea în simulație, creditorul poate solicita și constatarea nulității actului deoarece îi sunt fraudate interesele.

În concluzie se poate afirma faptul că acțiunea în simulație este o acțiune imprescriptibilă extinctiv iar efectul său principal este cel de a înceta puterea ocultă, secretă a contraînscrisului, nefiind neapărat o operațiune juridică ilicită, ea este considerată o operațiune licită, recunoscută de lege, mai ales în situația în care oferă drepturi legale soților atunci când aceștia sunt părți ale simulației.