Conturile Anuale ale Sc

Cuprins

Bibliografie selectivă

Oprea Călin, Mihai Ristea – Bazele contabilității, E.D.P., București, 1995.

Mihai Ristea – Noul sistem contabil al agenților economici din România, Ediția a III – a, Ed. CECCAR, București, 1994.

Mihai Ristea – Bilanțul în gestiunea patrimoniului, Ed. Academiei României, București, 1980.

Mihai Ristea – Contabilitatea rezultatului întreprinderii, editor Tribuna Economică, București, 1997.

Mihai Ristea – Contabilitatea societăților comerciale, vol. I, Ed. CECCAR, București, 1995.

Mihai Ristea și colectiv – Contabilitatea societăților comerciale, vol. II, Ed. CECCAR, București, 1996.

Ministerul Finanțelor – Sistemul contabil al agenților economici, Ed. Economică, București, 1993.

Ministerul Finanțelor – Norme metodologice privind întocmirea, verificarea și centralizarea bilanțurilor contabile ale agenților economici pe anul 1998, Nr. 370194 / 10.02.1999.

Feleagă N. – Sisteme contabile comparate, Ed. Economică, București, 1999.

10. Feleagă N. – Controverse contabile, Ed. Economică, București, 1999.

11. Feleagă N. – Contabilitate aprofundată, Ed. Economică, București, 1997.

12 Feleagă N., Ionașcu I. – Tratat de contabilitate financiară, vol. I, Ed. Economică, București, 1998.

13. Feleagă N., Ionașcu I. – Tratat de contabilitate financiară, vol. II, Ed. Economică, București, 1998.

14. Maria Niculescu – Diagnostic global – strategic, Ed. Economică, București, 1997.

15. Bernard Colasse – Contabilitate generală, Ediția a IV – a, Ed. Moldova, 1995.

16. CEE – Directiva a IV – a din 25.07.1978 privind situațiile financiare anuale ale societăților.

17.*** – Legea contabilității nr. 82 / 1991.

18.*** – Regulament privind aplicarea Legii contabilității, 1991.

=== cap 4 ===

Capitolul IV

lucrările de închidere a exercițiului financiar

1 Lucrările pregătitoare de închidere a exercițiului financiar

Exercițiul financiar începe la 1 ianuarie și se încheie, de regulă, la 31 decembrie cu excepția primului an de activitate când acesta se începe la data înființării, respectiv înmatriculării. Necesitatea de periodicitate în contabilitate este cerută de calculul rezultatelor operațiilor și de evaluare periodică a patrimoniului în expresii reale. În acest scop pe baza bilanțului contabil se determină situația patrimoniului, situația financiară și rezultatul obținut.

Relația de principiu prin care se evaluează situația patrimoniului este de forma:

iar cea a rezultatului:

rezultatul contabil = venituri – cheltuieli,

iar dacă se are în vedere variația capitalului ea devine

rezultatul net (bilanțier) = capital propriu la închiderea exercițiului financiar – capital propriu la deschiderea exercițiului + aportul proprietarului în cursul exercițiului (+ în cazul rambursării de capital, – în situația aportului de capital)

Situația financiară se dezvăluie pe baza relației:

Întocmirea bilanțului cu întreaga sa formație de documente de sinteză reprezintă un proces complex de agregare a datelor în vederea construirii indicatorilor economico-financiari privind situația patrimoniului și rezultatele obținute. Derularea acestui proces se concretizează într-o suită de lucrări, dintre care unele cu caracter preliminar, iar altele referitoare la redactarea sau completarea propriu-zisă a bilanțului.

Lucrările preliminare sunt denumite lucrări de închidere fiind structurate astfel:

Stabilirea balanței conturilor înainte de inventariere;

Inventarierea generală a patrimoniului:

Contabilizarea operațiilor de regularizare privind:

diferențele de inventar;

amortizările;

provizioanele pentru deprecieri;

provizioanele pentru riscuri și cheltuieli;

diferențele de conversie și diferențele de curs valutar;

delimitarea în timp a cheltuielilor și veniturilor;

Stabilirea balanței conturilor după inventariere;

Determinarea rezultatului exercițiului și distribuirea profitului sau finanțarea pierderii;

Redactarea bilanțului contabil.

2. Elaborarea și completarea componentelor lucrărilor pregătitoare de închidere a exercițiului financiar

2.1 Stabilirea balanței conturilor înainte de inventariere

Pentru centralizarea și controlul exactității datelor înregistrate în conturi se întocmește balanța de verificare înainte de inventarierea patrimoniului. Balanța pregătește datele necesare comparării soldurilor din inventarul contabil și inventarul faptic. Balanța conturilor înainte de inventariere poate fi abordată ca un inventar contabil.

Relațiile de control proprii balanței sunt cele dintre debitul și creditul conturilor, înregistrarea cronologică și sistematică, elementele valorice ale conturilor analitice și cele ale conturilor sintetice. Dintre acestea, cea care oferă informația de control privind înregistrarea în conturi a tuturor documentelor justificative este aceea că totalul rulajului debitor sau creditor din balanță trebuie să fie egal cu totalul rulajului calculat în Registrul jurnal.

Situația de referință a inventarului faptic o reprezintă soldurile finale calculate în balanță. De aceea, balanța poate fi interpretată și ca un inventar contabil.

Balanța conturilor poate fi discutată și prezentată și ca un instrument de verificare a conținutului soldurilor conturilor contabile în sensul ca acestea să reflecte operații economice și financiare reale consemnate în documentele justificative și înregistrare în concordanță cu normele metodologice de organizare a conturilor. Din spectrul controlului documentar de fond, o atenție deosebită se acordă conturilor: 401 “Furnizori”, 404 “Furnizori de imobilizări”, 408 “Furnizori – facturi nesosite”, 409 “Furnizori – debitori”, 411 “Clienți”, 416 “Clienți incerți”, 418 “Clienți – facturi de întocmit”, 419 “Clienți – creditori”, 461 “Debitori diverși”, 462 “Creditori diverși”, 447 “Fonduri speciale – taxe și vărsăminte asimilate”, 473 “Decontări din operații în curs de clarificare”, clasa 6 “Conturi de cheltuieli” și clasa 7 “Conturi de venituri”.

2.2 Inventarierea generala a patrimoniului

Inventarierea reprezintă lucrarea preliminară prin care se stabilește situația reală a patrimoniului. Determinativul real se referă atât la constatarea mărimii faptice a elementelor patrimoniale, cât și la evaluarea lor la nivelul valorii curente (actuală sau de întrebuințare).

Inventarierea reprezintă ansamblul operațiilor prin care se contată existența tuturor elementelor de activ și pasiv, cantitativ și valoric sau numai valoric, după caz, existente în patrimoniul unității la data la care acesta se efectuează.

La începutul activității, inventarierea are ca obiect principal stabilirea și evaluarea elementelor patrimoniale care constituie aportul în natură.

Nu se poate concepe un bilanț, adică nu se poate determina situația financiară și rezultatele unei întreprinderi la un anumit moment și pe o anumită perioadă de timp, fără să se alcătuiască în prealabil inventarul. Numai printr-un bilanț întocmit pe baze reale, întreprinzătorul se poate orienta și menține într-o economie însoțită de variația prețurilor și puterii de cumpărare a banului.

Relația proprie inventarului prin care se determină situația reală a patrimoniului la un moment dat este de forma:

Situația netă a patrimoniului = Activul inventariat – Datoriile inventariate

Constatarea existenței elementelor inventariate se face prin observare directă (prin numărare, cântărire, măsurare, cubare și calcul tehnice, după caz) pentru bunurile corporale (materiale), pe bază de registre sau documente (extrase de cont confirmate de terți) pentru bunurile necorporale, creanțe și datorii. Descrierea elementelor de activ și pasiv constatate la inventar, se face arătându-se amănunțit: denumirea, felul, natura , codul, cantitatea, calitatea, dimensiunile și alte proprietăți care pot servi la identificarea lor. Evaluarea elementelor patrimoniale inventariate se face la nivelul valorii actuale, denumită valoarea de inventar.

Valoarea de inventar ca expresie a valorii actuale este estimată în funcție de prețul pieței, utilitatea bunului pentru economia întreprinderii, starea și amplasarea bunurilor. De aceea, unii autori apreciază că valoarea de inventar este egală cu valoarea de întrebuințare.

Pentru stabilirea unei asemenea valori se utilizează referințele cele mai adecvate, cum ar fi: prețul de piață, indicii generali și specifici de prețuri.

Teoretic, pentru stabilirea valorii de inventar se pot folosi individual sau asociate următoarele metode:

valorii actualizate;

valorii de realizare;

valorii de întreprindere;

valorii curente și

valorii de înlocuire.

Metoda valorii actualizate a încasărilor nete viitoare, denumită și metoda capitalizării, se bazează pe conceptul valorii de întrebuințare sau economic. Aceasta înseamnă să se atribuie bunului supus evaluării, valoarea corespunzătoare încasărilor nete viitoare pe care utilizarea bunului le-ar aduce între momentul prezent și sfârșitul vieții acestui bun.

Metoda valorii de realizare sau de ieșire constă în determinarea curentă a valorii pe care întreprinderea ar primi-o dacă ar vinde azi bunul respectiv. Această valoarea poate fi văzută ca o valoare negociabilă curentă pentru bunurile care sunt de fapt oferite spre vânzare și ca o valoare minimă pentru bunurile la care se continuă utilizarea (o valoare de lichidare sau netă de cheltuieli). Ea se stabilește pornind de la prețul pieței corectat în funcție de starea și locul unde se află bunul.

Metoda valorii de înlocuire, in cazul careia valoarea de inventar reprezintă costul pe care întreprinderea îl acceptă pentru a dobândi, la nivelul prețurilor în vigoare, un bun similar cu cel determinat ca obiect al evaluării.

Metoda valorii de întreprindere sau de privare este o combinație a valorii de înlocuire, valori de actualizare și valorii de realizare. Este prețul pe care un conducător de întreprindere prudent și avizat ar accepta să îl plătească pentru a dobândi bunul sau pierderea maximă (costul de penurie) pe care ar suporta-o întreprinderea azi dacă ar fi lipsită de bunul respectiv. De cele mai multe ori, acesta este costul de înlocuire (prețul unui bun nou, echivalent cu cel ce formează obiectul evaluării). Dacă valoarea de realizare și valoarea actualizată sunt amândouă inferioare costului de înlocuire se reține cea mai mică valoare dintre ele.

Metoda valorii curente constă în estimarea costului unui bun, fie prin aplicarea indicelui de preț specific asupra valori contabile, fie în funcție de listele de prețuri curente opozabile pieței în momentul inventarierii patrimoniului.

În raport de natura și caracteristicile unor elemente patrimoniale, valoarea de inventar capătă anumite semnificații concrete. Astfel, imobilizările corporale și financiare reevaluate, valoarea de inventar este egală cu valoarea rămasă actualizată în cursul sau la închiderea exercițiului financiar. Dacă imobilizările corporale și necorporale nu sunt reevaluate, valoarea lor de inventar este egală cu valoarea contabilă de intrare minus amortizarea cumulată înregistrată în contul grupei 28 “Amortizarea imobilizărilor”.

În situația în care, imobilizările corporale s-au depreciat prin degradare fizică, evaluarea se efectuează în funcție de gradul de uzură stabilit la evaluare și exprimat în procente. Formula de calcul a uzurii reale evaluate este:

U= (DC / DE ) * 100 = [DC / (DC + DR)] * 100

unde:

U – gradul de uzură evaluat exprimat în procente;

DC – durata de serviciu normală consumată de la data punerii în funcțiune a mijlocului fix și până la 31.XII.N în ani;

DE – durata de serviciu estimată de evaluator la inventariere pentru funcționarea mijlocului fix respectiv;

DR – durata de serviciu rămasă, estimată de evaluator la inventariere pentru funcționarea în continuare a mijlocului fix respectiv.

Valoarea de inventar se determină astfel:

Valoarea de inventar=Valoarea contabilă de intrare*(1-U)

În cazul imobilizărilor necorporale, probleme speciale se ridică pentru brevete, procedee și modele de referință, mărci.

Astfel, dacă întreprinderea este titulară de brevete ce aparțin altui fabricant, fiind deci plătitor de redevențe, valoarea de inventar se determină pe baza relației:

Valoarea de inventar a brevetului = Numărul de anuități (valabilitatea rămasă în ani a brevetului) +Redevența generată de cifra de afaceri rezultată.

În situația în care întreprinderea a cumpărat brevetul pentru o sumă forfetară, relația de calcul capătă forma:

Valoarea de inventar a brevetului = Suma plătită – Amortizarea acumulată

Întreprinderea este titular și exploatator al brevetului,

Valoarea de inventar a brevetului = Cifra de afaceri * Redevența între 3 și 7%

Procedeele și metodele de referință se tratează în mod similar brevetelor, iar cele reținute în fondul de cercetare nu se iau în calcul.

Marca se poate evalua prin două procedee, respectiv:

Nivelul durabil al cifrei de afaceri * Acțiuni publicitare

Acest procent reprezintă profitul actualizat cumulat pe 1,5+3 ani, corespunzător planului cifrei de afaceri.

Profitul suplimentar – Cheltuieli de menținere a imaginii, adăugându-se scutirile de impozit

Titlurile financiare și titlurile de plasament se pot evalua la valoarea cotației de piață de la sfârșitul anului fiscal. Similar se evaluează și obligațiile întreprinderii în cazul emiterii de instrumente de plată ce se negociază în public, prin intermediul bursei.

Problema evaluării titlurilor de valoare mai poate fi tratată și folosind metoda punerii în echivalență. Ea constă în substituirea valorii contabile de intrare (bazată pe prețul de achiziție) cu valoarea matematică contabilă sau valoarea netă contabilă a titlurilor la societatea emitentă (unde este plasat capitalul).

Valoarea matematică contabilă = Activul net contabil / Numărul de titluri de participare sau imobilizate, după caz

Valoarea de inventar = (Valoarea matematică contabilă + Valoarea de piață)/2

Stocurile. Pentru materii prime și materiale cumpărate, valoarea de inventar se stabilește pe baza costului de achiziție a ultimului lot intrat.

Stocurile fabricate destinate desfacerii se evaluează la costul de producție al ultimei perioade de calculație, când s-a produs intrarea.

Stocurile de producție neterminată, semifabricatele și produsele destinate consumului intern, valoarea de inventar se evaluează la nivelul costurilor de producție.

Marfurile se evalueaza la costul de achizitie al ultimei intrari in gestiune.Se pot estima si in varianta pornind de la prețul pieței la 31.XII sau prețul de vânzare la aceeași dată din care se scade adaosul sau marja comercială.

( M. Ristea )

Stocurile degradate sau deteriorate parțial se reduc corespunzător cu gradul lor de depreciere, valoarea lor de inventar fiind egală cu valoarea de întrebuințare pe care o pot căpăta în interiorul întreprinderii sau cu prețul de valorificare în afară, stabilit în corelație cu prețul altor bunuri similare care se comercializează.

Creanțele și datoriile, inclusiv TVA deductibilă și TVA colectată se evaluează la valoarea lor nominală, corectată dacă este cazul în funcție de termenii clauzelor din contract (dobânzi sau discounturi).

Pentru creanțele și datoriile incerte și în litigii, valoarea de inventar este stabilită în funcție de valoarea lor probabilă de încasat-platit. În acest sens se procedează la analiza individuală a fiecărei creanțe-datorii pentru a stabili gradul de probabilitate privind încasarea-plată.

Valuta, creanțele și datoriile în devize sunt evaluate la cursul de referinta existent la închiderea exercițiului la BNR.

Lingourile și monedele din aur sau argint ale căror valori derivă din valoarea conținutului de metal prețios sunt evaluate la prețul pieței de la sfârșitul anului fiscal prin intermediul bursei.

Disponibilitățile în lei prezintă caracteristica că nu se actualizează la inventariere.

Stabilirea rezultatelor inventarierii se efectuează direct în listele de inventar, care se semnează de către persoanele împuternicite să efectueze inventarierea. Ele se determină prin compararea mărimilor constatate direct prin inventariere cu cele înregistrate în contabilitate. Dacă cantitățile și valorile constate faptic la un anumit element sunt mai mari decât cele din contabilitate, diferența reprezintă plus de inventar iar în situația inversă, minus de inventar.

3. Contabilizarea operațiilor de regularizare

Operații privind regularizarea diferențelor de inventar cantitativ valorice

Pentru o corectă înregistrare în contabilitate a modului de regularizare a a diferențelor cantitativ valorice constatate la inventariere, trebuie avuți în vedere mai mulți factori:

natura diferențelor: plusuri sau minusuri;

categoria patrimonială pentru care se constată diferențe: stocuri, mijloace fixe, bănești, etc.;

faza din circuitul economic al întreprinderii în care apare categoria patrimonială (pentru stocuri);

cauzele care generează diferențele (cazul minusurilor);

natura operației de constatare a diferențelor: curentă sau excepțională;

O dată stabilite plusurile și minusurile de inventar cantitativ valorice se procedează la înregistrarea și decontarea lor gestionară. A efectua această operație înseamnă a regulariza rezultatul inventarierii.

În principiu, plusurile se înregistrează ca intrări în patrimoniul întreprinderii, iar minusurile ca iesiri. Dacă lipsurile constatate la inventariere nu se datoresc vinei cuiva se decontează, după caz, asupra cheltuielilor sau veniturilor întreprinderii. De asemenea, se pot admite compensări cantitative si valorice ale lipsurilor cu plusurile , în cazul în care există riscul de confuzie între sorturile aceluiași produs, fără a diminua patrimoniul unității. Compensarea se admite, de regulă, numai pentru aceeași perioadă de gestiune și același gestionar.

Pentru bunurile materiale la care sunt prevăzute norme legale de pierderi se acordă scăzăminte fără a depăși valoarea constatată în minus. De asemenea, pentru aceste valori, în cazul compensărilor lipsurilor cu plusurile constatate la inventariere, scăzămintele se calculează numai în situația când cantitățile lipsă sunt mai mari decât cantitățile stabilite în plus. Calculul se efectuează în primul rând pentru valorile materiale la care s-au constatat lipsurile, iar dacă mai rămân diferențe cantitative în minus, cotele de scăzăminte se pot aplica și pentru celelalte valori materiale admise la compensare, la care s-au constatat plusuri sau la care nu au rezultat diferențe. Diferența stabilită în minus în urma compensării și aplicării tuturor cotelor legale descazaminte, reprezentând un prejudiciu pentru patrimoniu se recuperează, de regula, de la persoanele vinovate în conformitate cu dispozițiile legale.

Soluția de regularizare trebuie să corespundă în principiu, unei reguli. Elementele care apar în contrapartida elementelor patrimoniale pentru care se face regularizarea diferențelor trebuie să corespundă definițiilor elementelor care compun situațiile financiare: active, datorii, cheltuieli, venituri.

În raport de natura structurilor de activ și pasiv inventariate, regularizarea diferențelor de inventar generează următoarele tipuri de înregistrări.

Plusurile de inventar

a) Plusurile de active imobilizate, din punct de vedere al categoriei patrimoniale inventariate, plusurile sunt asimilate intrărilor de bunuri (creșteri de active).

Conturile de active imobilizate = 131

(grupele 20, 21, 23, 26) Subvenții pentru investiții

Înregistrarea se face la valoarea de inventar.

In acest caz trebuie inregistrata si TVA corespunzatoare:

4426 = 4427

TVA – deductibila TVA – colectata

si concomitent, pentru cota TVA nedeductibila stabilita pe baza de decont:

20, 21, 22, 26 = 4426

b) În cazul stocurilor:

trebuie să se realizeze o distincție între stocurile rezultate din aprovizionări și stocurile rezultate din producție;

operațiile au, în marea lor majoritate, un caracter curent;

plusurile constatate la stocurile de aprovizionări conduc la scăderea cheltuielilor (conturile la care s-ar fi înregistrat consumul), iar cele constatate la stocurile din producție conduc la o creștere de venituri (conturile la care s-ar fi înregistrat producția obținută);

Plusurile de stocuri cumparate.

Conturile de stocuri = Conturi de cheltuieli

(grupele 30, 31, 32, 35, 36, 37) (grupa 60)

In cazul plusurilor de stocuri privind produsele si productia in curs de executie, inregistrarea este de forma :

30, 34 = 71

Conturi de stocuri Venituri din productia stocata

Inregistrarile de mai sus se fac la valoarea contabila de intrare, egala cu costul de productie .

c) În cazul numerarului existent în casierie:

Plusul conduce la realizarea unui venit exceptional:

5311 = 771

Casa Venituri excepționale

din operații de gestiune

(M. Ristea)

d)In cazul titlurilor de plasament

50 = 664

Titluri de plasament Cheltuieli privind titlurile de

plasament cedate

Minusurile de inventar

Din punct de vedere al categoriilor patrimoniale inventariate, minusurile sunt asimilate ieșirilor de bunuri (scăderi de activ).

Minusuri în cadrul normelor legale de scăzământ (perisabilitatea)

Soluția contabilă: la stocurile din aprovizionări, minusul este tratat ca o cheltuială, înregistrată la același cont la care s-a înregistrat ieșirea (consumul); la stocurile din producție, minusul este tratat ca o scadere de venit din producția stocată.

Minusurile de materii prime:

600 = 300

Cheltuieli cu materii prime Materii prime

Minusurile de materiale consumabile:

601 = 301

Cheltuieli cu materiale consumabile Materiale consumabile

Minusurile la mărfuri la o întreprindere comercială “en detail”(atunci cand contabilitatea se tine la pret de vanzare inclusiv TVA ):

% = 371

Mărfuri

Cheltuieli privind mărfurile

378

Mărfuri

4428

TVA neexigibilă

Minusuri de ambalaje:

608 = 381

Cheltuieli privind ambalajele Ambalaje

Minusuri de semifabricate:

711 = 341

Venituri din producția stocată Semifabricate

Minusuri din produse finite:

711 = 345

Venituri din producția stocată Produse finite

Minusuri de produse reziduale:

711 = 346

Venituri din producția stocată Produse reziduale

Minusuri generate de calamități naturale:

Indiferent de categoria patrimonială, minusurile generate de calamitățile naturale sunt operații cu caracter excepțional. În acest sens se folosește contul 6718 “Alte cheltuieli excepționale privind operațiile de gestiune”.

Minusuri de materii prime:

6718 = 300

Alte cheltuieli excepționale privind Materii prime

operațiile de gestiune

Minusuri de materiale consumabile:

6718 = 301

Alte cheltuieli excepționale privind Materii consumabile

operațiile de gestiune

Minusuri de obiecte de inventar (în depozite):

6718 = 321

Alte cheltuieli excepționale privind Obiecte de inventar

operațiile de gestiune

Minusuri de mărfuri la o întreprindere comercială “en gros”:

6718 = 371

Alte cheltuieli excepționale privind Mărfuri

operațiile de gestiune

Minusuri de mărfuri la o întreprindere comercială “en detail”:

% = 371

Mărfuri

Alte cheltuieli excepționale privind

operațiile de gestiune

378

Mărfuri

4428

TVA neexigibilă

Minusuri de semifabricate:

6718 = 341

Alte cheltuieli excepționale privind Semifabricate

operațiile de gestiune

Minusuri de produse finite:

6718 = 345

Alte cheltuieli excepționale privind Produse finite

operațiile de gestiune

Minusuri de produse reziduale:

6718 = 341

Alte cheltuieli excepționale privind Produse reziduale

operațiile de gestiune

Minusuri de mijloace fixe neamortizate integral:

% = 212

Mijloace fixe

Amortizări privind imobilizările

corporale

6718

Alte cheltuieli excepționale privind

operațiile de gestiune

Minusuri de mijloace fixe amortizate integral:

281 = 212

Amortizări privind imobilizările Mijloace fixe

corporale

Minusurile cauzate de unele persoane fizice sau juridice:

Fiecare operație în parte generează două înregistrări:

evidențierea minusului propriu-zis, soluționată pentru stocuri, ca în cazul minusurilor soluționate în cadrul normelor legale de scăzământ: la stocurile din aprovizionări, minusul este tratat ca un venit din producția stocată; în cazul mijloacelor fixe, operația are un caracter excepțional;

imputarea prejudiciului în contul persoanelor vinovate: debitarea, fie a contului 4282 “Alte creanțe în legătură cu personalul“, dacă persoanele vinovate sunt salariați ai întreprinderii, fie a contului 461 “Debitori diverși”, în toate celelalte cazuri; contrapartida creanței este un venit (fie venituri din exploatare, contul 758 “Alte venituri din exploatare”, în cazul stocurilor, fie venituri excepționale, contul 7728 “Alte venituri excepționale di operații de capital”, în cazul mijloacelor fixe;

Cuantumul sumei imputate = prețul pieței + cota TVA

Minusuri de materii prime:

600 = 300

Cheltuieli cu materii prime Materii prime

Imputarea prejudiciului referitor la materiile prime:

4282 = 758

Alte datorii și creanțe în legătură Alte venituri excepționale

cu personalul (imputate salariaților) 4427

TVA colectată

sau

461

Debitori diverși

(imputare terților)

Minusuri de produse finite:

711 = 345

Venituri din producția stocată Produse finite

si eventual pentru diferente de pret :

711 = 348

Imputarea prejudiciului referitor la produse finite:

4282 = %

Alte creanțe în legătură cu 758

personalul Alte venituri din exploatare

4427

TVA colectată

Minusuri de mijloace fixe neamortizate integral:

% = 212

281 Mijloace fixe

Amortizări privind imobilizările

corporale

6728

Alte cheltuieli exceptonale

privind operatii de gestiune

(pentru valoarea neamortizată)

Imputarea prejudiciului referitor la mijloace fixe:

4282 = 7728

Alte creanțe în legătură cu personalul Alte venituri privind operatii de gestiune

sau 4427

TVA colectată

Debitori diverși

d) Minusuri pentru care, la data terminării inventarierii nu se poate stabili vinovăția unei persoane sau o altă cauză.

Contrapartida activului constatat minus la inventar va fi contul 473 “Decontări privind operații de curs de clarificare”. Acesta se creditează, în corespondență cu debitul contului ce reflectă cauza minusului.

Minusul de mărfuri la o întreprindere comercială en gros, pentru care până la data inventarierii, nu se poate determina faptul generator.

473 = 371

Decontări privind operații în Mărfuri

curs de clarificare

Soluționarea ulterioară a cazului: perisabilități

607 = 473

Cheltuieli privind mărfurile Decontări din operații în curs de clarificare

(ulterior inventarului)

sau

Soluționarea ulterioară a cazului: minus generat de calamități naturale

6718 = 473

Alte cheltuieli excepționale privind Decontări în curs de clarificare

operații de gestiune

(ulterior inventarului)

sau

Soluționarea ulterioară a cazului: imputarea prejudiciului în contul persoanei vinovate

Includerea în cheltuieli a minusului a cărui cauză a fost clarificată:

607 = 473

Cheltuieli privind mărfurile Decontări din operații în curs

de clarificare

(ulterior inventarului)

Imputarea propriu-zisă:

4282 = 758

Alte creanțe în legătură cu personalul Alte venituri din exploatare

sau 4427

TVA colectată

Debitori diverși

473 = 341

Decontări privind operații în curs

de clarificare

(ulterior inventarului)

Minusul de semifabricate la o întreprindere industrială, pentru care, până la data inventarierii nu se poate determina faptul generator:

473 = 341

Decontări privind operații în curs Semifabricate

de clarificare

Soluționarea ulterioară a cazului: perisabilități

Stornarea operației precedente:

473 = 341

Decontări privind operații în curs Semifabricate

de clarificare

(Suma în roșu)

(ulterior inventarului)

Înregistrarea minusului la perisabilități (diminuarea venitului din producția stocată)

711 = 341

Venituri din producția stocată Semifabricate

(ulterior inventarului)

Soluționarea ulterioară a cazului: minus generat de calamitățile naturale

6718 = 473

Alte cheltuieli excepționale privind Decontări din operații în curs de

operații de gestiune clarificare

(ulterior inventarului)

Soluționarea ulterioară a cazului: imputarea prejudiciului în contul persoanei vinovate.

Stornarea operației de constatare a minusului pentru care, la inventariere, nu se poate determina faptul generator:

473 = 341

Decontări privind operații în curs Semifabricate

de clarificare

(Suma în roșu)

(ulterior inventarului)

Înregistrarea minusului ca o diminuare a venitului din producția stocată:

711 = 341

Venituri din producția stocată Semifabricate

(ulterior inventarului)

Imputarea propriu-zisă:

4282 = 758

Alte creanțe în legătură cu personalul Alte venituri din exploatare

sau 4427

TVA colectată

Debitori diverși

473 = 341

Decontări privind operații în curs Semifabricate

de clarificare

(ulterior inventarului)

Lipsurile imputabile se evaluează la valoarea de înlocuire. Aceasta reprezintă costul de achiziție al bunului respectiv la data constatării pagubei, format astfel:

prețul de cumpărare practicat pe piață

(+) taxe nerecuperabile

(+) cheltuieli de transport-aprovizionare

(+) alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau pentru intrarea în gestiune.

Dacă lipsurile imputabile nu pot fi cumpărate pe piață, valoarea de imputare se stabilește de către specialiștii în domeniul respectiv.

Rezultatele inventarierii se consemnează în “Procesul verbal de inventariere”, în care se înscriu în principal:

perioada de gestiune inventariată;

persoanele care au efectuat inventarierea;

plusurile și minusurile constatate;

compensările efectuate;

bunurile depreciate;

creanțe și datoriile incerte și în litigii;

datoriile și lichiditățile în devize;

constituirea și regularizarea provizioanelor amortizărilor;

alte elemente specifice inventarierii.

Contabilizarea amortizărilor

Amortizarea activelor imobilizate se calculează și înregistrează pe baza planului de amortizare regăsit în practică în fișa mijloacelor fixe, pe seama cheltuielilor. La închiderea exercițiului financiar cu ocazia inventarierii generale a patrimoniului, valoarea de inventar trebuie să fie egală cu valoarea rămasă de amortizat. Dacă valoarea de inventar este mai mică decât cea rămasă de amortizat, iar diferența este evidentă, la fiecare închidere de conturi, situația se regularizează astfel:

înregistrarea unui amortisment excepțional, dacă deprecierea este apreciată ca ireversibilă (de exemplu, mijloace fixe inutilizabile propuse pentru casare), planul de amortizare fiind modificat în consecință;

construirea unui provizion pentru deprecierea mijloacelor fixe, dacă diferența se apreciază ca reversibilă sau relativă a unor cauze cum sunt:

apariția unei deprecieri de care nu s-a ținut seama cu ocazia amortizării,

supraevaluarea mijlocului fix cu ocazia reevaluării anterioare,

lipsa de utilitate în momentul inventarierii (trecute în conservare, inutilizabile temporar)

alte cauze care determină ca valoarea actuală să fie mai mică decât valoarea rămasă de amortizat.

Înregistrarea amortizării liniare se face prin formula:

68 = 28

Conturile de cheltuieli privind amortizarea Conturile de amortizări

și concomitent

Contabilizarea provizioanelor pentru deprecieri

Provizioanele pentru deprecieri vizează acele elemente de activ neamortizabile a căror valoare de inventar la data închiderii exercițiului este mai mică decât valoarea contabilă de intrare. Aceste micșorări de valoare au un caracter reversibil, în consecință ele sunt regularizate la închiderea conturilor. În acest scop se procedează astfel:

în situația în care deprecierea calculată pe baza inventarului (valoarea contabilă-valoarea de inventar) este superioară provizionului constituit (soldul creditor al conturilor de provizioane pentru deprecieri), se constituie un provizion suplimentar, iar înregistrarea de principiu este:

68 = 29, 39, 49, 59

Conturi de cheltuieli cu Conturi de provizioane pentru

amortizari si provizioane depreciere

Crearea provizioanelor pentru deprecierea:

imobilizărilor corporale:

6813 = 291

Cheltuieli de exploatare privind Provizioane pentru deprecierea

provizioanele pentru deprecierea imobilizărilor corporale

imobilizărilor

produse finite:

6814 = 394

Cheltuieli de exploatare privind Provizioane pentru deprecierea

provizioanele pentru deprecierea produselor activelor circulante

-titluri de plasament (acțiuni):

6863 = 590

Cheltuieli financiare privind Provizioane pentru deprecierea

provizioanele pentru depreciere titlurilor de plasament

– imobilizărilor financiare:

6863 = 296

Cheltuieli financiare privind Provizioane pentru deprecierea

provizioanele pentru depreciere imobilizărilor financiare

în cazul în care deprecierea constatată pe baza inventarului este inferioară provizionului constituit, se diminuează provizionul cu diferența corespunzătoare făcându-se înregistrarea de principiu:

29, 39, 49, 59 = 78

Conturile de provizioane pentru Conturile de venituri din

deprecieri provizioane

Diminuarea provizioanelor pentru deprecierea:

imobilizărilor corporale:

291 = 7813

Provizioane pentru deprecierea Venituri din provizioane pentru

imobilizărilor corporale deprecierea imobilizărilor

mărfurilor:

397 = 7814

Provizioane pentru deprecierea Venituri din provizioane pentru

marfurilor deprecierea activelor circulante

titlurilor de plasament:

590 = 7863

Provizioane pentru deprecierea Venituri din provizioane pentru

titlurilor de plasament deprecierea imobilizarilor

imobilizărilor financiare:

296 = 7813

Provizioane pentru deprecierea Venituri din provizioane pentru

imobilizărilor financiare deprecieri

Metoda de înregistrare prezentată mai sus este denumită generală, alături de ea fiind cunoscută și metoda anulării provizioanelor.

În cazul aplicării ultimei metode, al anularii soldului creditor al conturilor de provizioane pentru deprecieri se face înregistrarea de principiu:

29, 39, 49, 59 = 78

Conturile de provizioane pentru Conturile de venituri din

deprecieri provizioane

Pentru provizioanele constante și calculate pe baza inventarului se face înregistrarea :

68 = 29,39,49,59

Conturi de cheltuieli privind Conturi de provizioane pentru

provizioanele pentru deprecieri depreciere

Un caz specific de constatare a deprecierii este cel privitor la reducerile de preț la mărfurile lent și greu vandabile la unitățile comerciale cu amănuntul. Înregistrările contabile care intervin cu această ocazie sunt:

valoarea deprecierii constatate la inventar:

6814 = 397

Cheltuieli de exploatare privind Provizioane pentru deprecierea

provizioane pentru deprecierea mărfurilor

activelor circulante

prețul de vânzare al mărfurilor, respectiv mai puțin TVA aferent:

531 = 707

Casa Venituri di vânzarea mărfurilor

c) costul de achiziție al mărfurilor vândute, depreciate:

607 = 371

Cheltuieli privind mărfurile Mărfuri

d) reluarea provizionului constituit:

397 = 7814

Provizioane pentru deprecierea Venituri din provizioane pentru

mărfurilor deprecierea activelor circulante

(M.Ristea)

D) Contabilizarea regularizărilor privind provizioanele pentru riscuri și cheltuieli

Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli se constituie pentru finanțarea acelor cheltuieli și pierderi a căror realizare sau plată este incertă, ori pentru cheltuieli care devin exigibile în perioadele următoare.

La închiderea exercițiului, provizioanele ce trebuie constituite efectiv se înregistrează prin debitul conturilor de cheltuieli și creditarea conturilor de provizioane pentru riscuri și cheltuieli. De asemenea, se analizează provizioanele constituite la finele anului precedent și cele în cursul exercițiului, regularizându-se astfel:

prin debitul contului de cheltuieli în cazul majorării provizionului:

68 = 151

Conturi de cheltuieli privind Provizioane pentru riscuri și

provizioanele cheltuieli

Înregistrarea provizionului:

pentru litigii:

6872 = 1511

Cheltuieli excepționale privind Provizioane pentru riscuri și

provizioane pentru riscuri și cheltuieli cheltuieli

pentru garanții acordate clientului:

6812 = 1512

Cheltuieli de exploatare privind Provizioane pentru riscuri și

provizioane pentru riscuri și cheltuieli cheltuieli

pentru cheltuieli de repartizat pe mai multe exerciții:

6812 = 1513

Cheltuieli de exploatare privind Provizioane pentru riscuri și

provizioane pentru riscuri și cheltuieli cheltuieli

prin creditul contului de venituri când provizionul trebuie diminuat sau anulat, respectiv acesta devine total sau parțial fără obiect:

151 = 78

Provizioane pentru riscuri și Conturile de venituri din provizioane

cheltuieli

Anulare provizion pentru litigii:

1511 = 7872

Provizioane pentru riscuri și Venituri excepționale din provizioane

cheltuieli pentru riscuri și cheltuieli

Diminuare provizioane pentru garanții acordate clienților:

1512 = 7812

Provizioane pentru riscuri și Venituri din provizioane pentru

cheltuieli riscuri și cheltuieli

Contabilizarea provizioanelor pentru cheltuieli de repartizat pe

mai multe exerciții

Provizioanele pentru cheltuieli de repartizat pe mai multe exerciții corespund unor cheltuieli previzibile, precum cheltuielile cu reparațiile capitale la mijloace fixe, care nu ar putea să fie suportate numai de exercițiul în care vor fi angajate.

Chiar dacă ele ar putea fi suportate de rezultatul unui singur exercițiu, o astfel de imputare ar fi incorectă, contravenind principiului prudenței.

constituire unui provizion, la închiderea exercițiului:

6812 = 1513

Cheltuieli de exploatare privind Provizioane pentru cheltuieli de provizioane pentru riscuri și cheltuieli repartizat pe mai multe exerciții

anularea unui provizion devenit fără obiect, ca urmare a efectuării lucrărilor de reparații:

1513 = 7812

Provizioane pentru cheltuieli de Venituri din provizioane pentru

repartizat pe mai multe exerciții riscuri și cheltuieli

Operații privind provizioanele reglementate

Fără ca în România să se opereze cu această categorie de provizioane, constituirea ei dă naștere unei înregistrări de forma:

6874 = 141

Cheltuieli excepționale privind Provizioane reglementate

provizioanele reglementate

Anumite provizioane reglementate trebuie să fie reluate în totalitate sau parțial la venituri:

141 = 7874

Provizioane reglementate Venituri excepționale din provizioane

reglementate

Diferențe de conversie și de curs valutar

Regularizările la inventar sunt generate de diferențele din conversiune. Înregistrarea diferențelor de conversiune – activ (pierderi latente) sau pasiv (câștiguri latente) permite, pe de o parte, o evaluare a creanțelor și datoriilor exprimate în monede străine la valoarea lor și, pe de altă parte, comunicarea către utilizatori a unor informații sincere.

Totodată, cum împrumuturile acordate sau primite în monedă străină sunt, de obicei, creanțe sau datorii pe termen lung și mediu, eventualele pierderi latente obligă contabilul la constituirea și ajustarea mărimii unui provizion pentru riscuri (provizioane pentru pierderi din schimb valutar). Constituirea și ajustarea unui asemenea provizion este și o expresie a aplicării principiului prudenței.

Diferențele de curs afectează rezultatul exercițiului/exercițiilor în care se procedează la rambursarea împrumuturilor și dobânzilor.

Creanțele și datoriile în monedă străină trebuie să figureze în bilanțul contabil la ultimul curs de schimb din exercițiul financiar. Această regulă impune modificarea valorii de intrare a creanței sau a datoriei prin utilizarea conturilor 476 “Diferențe de conversie-activ” și 477 “Diferențe de conversie-pasiv”.

Diferențele de curs valutar aferente creanțelor exprimate în devize, rezultate la închiderea exercițiului,

în cazul diferențelor favorabile de curs valutar

reluarea sumelor înregistrate ca diferențe favorabile de curs valutar la închiderea exercițiului:

267 = 477

Creanțe imobilizate Diferențe de conversie-pasiv

sau

411 =

Clienți

sau

461 = 477

Debitori diversi Diferențe de conversie-pasiv

câștiguri latente generate de scăderea cursului valutar, la sfârșitul exercițiului (aferente împrumuturilor):

162 = 477

Credite bancare pe termen lung și Diferențe de conversie-pasiv

mijlociu

în cazul diferențelor nefavorabile de curs valutar, la închiderea exercițiului:

476 = 411

Diferențe de conversie activ Clienți

476 = 267

Diferențe de conversie activ Creanțe imobilizate

aferente debitelor în devize:

476 = 461

Diferențe de conversie activ Debitori diversi

pierderi latente generate de diferențe de conversie, la închiderea exercițiului:

476 = 162

Diferențe de conversie activ Credite bancare pe termen lung și

Mijlociu

Constituirea provizionului pentru riscuri, la închiderea exercițiului:

6862 = 1514

Cheltuieli financiare privind provizioane Provizioane pentru pierderi din

pentru riscuri și cheltuieli schimb valutar

Diferențele de curs valutar aferente datoriilor în devize, constatate la închiderea exercițiului,

în cazul diferențelor favorabile,

16 = 477

Împrumuturi și datorii asimilate Diferențe de conversie pasiv

sau

401

Furnizori

sau

462 Creditori diversi

în cazul diferențelor nefavorabile,

477 = 401

Diferențe de conversie pasiv Furnizori

462

Creditori diversi

16

Împrumuturi și datorii asimilate

Diferențele de curs valutar aferente disponibilităților în devize rezultate din evaluarea la cursul zilei în vigoare la încheierea exercițiului financiar,

diferențe favorabile

Conturile de disponibilități în devize = 765

Venituri din diferențe de curs valutar

diferențele nefavorabile

665 = Conturile de disponibilități în devize

Cheltuieli privind diferențele de curs

valutar

În categoria operațiilor de regularizare pot fi incluse si cele privind stabilirea TVA de plată sau TVA de recuperat, prin compensarea TVA – colectată cu TVA – deductibilă.

Delimitarea în timp a cheltuielilor și veniturilor

Pentru a stabili corect rezultatul exercițiului este necesară separarea în timp a cheltuielilor și veniturilor înregistrate în cursul exercițiului sau preluate ca sold din exercițiul precedent.

În sfera regularizărilor cheltuielilor și veniturilor se cuprind:

operațiile privind înregistrarea cheltuielilor de plată (facturi neprimite, documente de plată neîntocmite) și venituri de realizat (facturi neîntocmite pentru bunuri materiale și prestații furnizate);

operații privind regularizarea cheltuielilor determinate de facturi primite fără bunuri materiale și prestații (la cumpărător) și veniturilor pentru facturile întocmite fără expedierea bunurilor materiale sau recepția prestațiilor (la vânzător);

operații privind regularizarea cheltuielilor și veniturilor înregistrate în avans (prestații care afectează două exerciții);

operații privind repartizarea cheltuielilor pe mai multe exerciții.

Operațiile de regularizare a cheltuielilor și veniturilor generează următoarele tipuri de înregistrări contabile:

Cheltuieli privind reparațiile neprevizibile ce se repartizează pe parcursul mai multor exerciții:

471 = 401

Cheltuieli înregistrate în avans Furnizori

4426

TVA deductibilă

Cheltuieli constatate la încheierea exercițiului ca fiind aferente exercițiului următor:

471 = 60, 61, 62

Cheltuieli înregistrate în avans Conturi de cheltuieli

înregistrarea unor chirii plătite în luna curentă care privesc perioadele viitoare de gestiune:

471 = 612

Cheltuieli înregistrate în avans Cheltuieli cu redevențele, locațiile

de gestiune și chiriile

repartizarea unor cheltuieli cu reparațiile efectuate în luna curentă ce revin perioadele viitoare, constatate la sfârșitul exercițiului (această înregistrare – la o altă societate comercială):

471 = 612

Cheltuieli înregistrate în avans Cheltuieli cu întreținerea și reparațiile

Cota scadentă de cheltuieli preluată în exercițiul curent din exercițiul precedent, înregistrări efectuate pe baza scadențelor:

61, 62, 65, 66 = 471

Conturile de cheltuieli Cheltuieli înregistrate în avans

repartizarea, conform scadențarului a unor chirii înregistrate în perioada precedentă ce revin lunii curente:

612 = 471

Cheltuieli cu redevențele, locațiile Cheltuieli înregistrate în avans

de gestiune și chiriile

repartizarea unor cheltuieli cu reparațiile capitale efectuate cu forțe proprii conform scadențarului:

658 = 471

Alte cheltuieli de exploatare Cheltuieli înregistrate în avans

Cota de cheltuieli înregistrate în cursul exercițiului direct în contul 471 “Cheltuieli înregistrate în avans” și transferate asupra cheltuielilor exercițiului curent încheiat:

60, 61, 62 = 471

Conturile de cheltuieli Cheltuieli înregistrate în avans

repartizarea la sfârșitul lunii curente a unor cheltuieli cu repartițiile efectuate în perioadele anterioare, conform scadențarului:

611 = 471

Cheltuieli cu întreținerea și reparațiile Cheltuieli înregistrate în avans

repartizarea cheltuielilor cu energia (efectuate în avans), conform scadențarului contului 471, la sfârșitul lunii:

605 = 471

Cheltuieli privind energia și apa Cheltuieli înregistrate în avans

Venituri înregistrate în avans în cursul exercițiului direct în conturile de regularizări:

411 = 472

Clienți Venituri înregistrate în avans

venituri înregistrate în avans, fără factură, în rate:

418 = %

Clienți – facturi de întocmit 472

Venituri înregistrate în avans

4428

TVA neexigibilă

venituri înregistrate în avans și a celor aferente perioadelor viitoare (chirii vânzări de locuințe în rate, abonamente, asigurări), cu factură:

411 = %

Clienți 472

Venituri înregistrate în avans

4428

TVA neexigibilă

Veniturile înregistrate în avans la conturile de regularizări și transferate asupra exercițiului curent:

472 = 70 și 76

Venituri înregistrate în avans Conturile de venituri

virarea unor chirii (conform scadențarului contului 472) încasate în avans, chirii care constituie venituri ale perioadei curente:

472 = %

Venituri înregistrate în avans 706

Venituri din redevențe, locații de

gestiune și chirii

4427

TVA colectată

si eventual :

4428 = 4427

TVA neexigibila TVA colectata

dobânzi înregistrate în avans în perioada precedentă, care, conform scadențarului, se virează la venituri curente:

472 = 766

Venituri înregistrate în avans Venituri din dobânzi

Venituri înregistrate în avans direct în conturile de venituri și transferate la încheierea exercițiului asupra conturilor de regularizare:

70 și 76 = 472

Conturile de venituri Venituri înregistrate în avans

valoarea reparațiilor executate cu forțe proprii, constatate la închiderea exercițiului, ca fiind aferente exercițiilor următoare:

471 = 758

Cheltuieli înregistrate în avans Alte venituri din exploatare

Valoarea reparațiilor executate cu forțe proprii repartizate pe perioada următoare:

658 = 471

Alte cheltuieli din exploatare Cheltuieli înregistrate în avans

2.4. Stabilirea balanței conturilor după inventariere

După efectuarea inventarierii și contabilizării regularizărilor de inventar se întocmește o nouă balanță a conturilor. Funcția acesteia se manifestă cu precădere pentru pregătirea informației necesare determinării rezultatului exercițiului și asigurarea suportului informațional necesar redactării bilanțului contabil.

3. Determinarea rezultatului financiar brut

si net al exercitiului; impozitarea si distribuirea profitului

Pentru a stabili rezultatul exercițiului se procedează la închiderea conturilor anuale de cheltuieli și venituri. Suportul informațional va fi balanța conturilor. Relațiile dintre conturi intervenite cu această ocazie sunt:

închiderea conturilor de cheltuieli pentru soldurile debitoare:

121 = 6

Profit și pierdere Conturile de cheltuieli

închiderea conturilor de venituri, pentru soldurile creditoare:

7 = 121

Conturile de venituri Profit și pierdere

Întrucât potrivit legii nr. 73/1996 privind impozitul pe profit, profitul impozabil și impozitul pe profit se calculează și evidențiază lunar, cumulat de la începutul anului, la închiderea exercițiului, situația în contul 121 “Profit și pierdere” fără înregistrarea cheltuielilor și veniturilor pe luna decembrie se prezintă astfel:

La închiderea exercițiului financiar, contul 121 “Profit și pierdere” încorporează cheltuielile pe luna decembrie, inclusiv impozitul calculat pe luna decembrie și veniturile realizate pe aceeași lună.

Modul specific de calcul și impozitare a profitului în România generează la închiderea exercițiului financiar definirea în plan teoretic a relației de calcul a rezultatului contabil. În componența cheltuielilor corespondente veniturilor realizate se include și cheltuielile cu impozitul pe profit calculat și plătit în cursul exercițiului. De aceea, se poate aprecia că rezultatul contabil înainte de impozitare este caracterizat prin formula:

În ceea ce privește impozitarea profitului, trebuie făcută distincția între rezultatul contabil și rezultatul fiscal.

Rezultatul contabil reprezintă suma globală a profitului sau pierderii exercițiului financiar ce figurează în contul 121 “Profit și pierdere” înainte de impozitare.

Rezultatul fiscal reprezintă profitul impozabil sau pierderea fiscală a exercițiului, stabilit potrivit regulilor fiscale și în funcție de care se calculează volumul impozitelor exigibile sau rambursabile.

Relația dintre cele două mărimi poate fi reprezentată astfel:

Diferențele permanente sunt elemente reintegrate sau deduse definitiv din rezultatul fiscal.

Diferențele temporare sunt elemente neintegrabile în rezultatul fiscal al exercițiului dar care vor fi deduse ulterior, sau elemente care sunt deduse din rezultatul exercițiului dar care vor fi impozabile ulterior.

În sistemul de contabilitate din România, potrivit O.G. nr. 70/1994, masa profitului impozabil se determină pe baza relației.

Potrivit normelor fiscale, cheltuielile sunt deductibile numai dacă sunt aferente realizării veniturilor și cele considerate deductibile conform prevederilor legale în vigoare.

Cheltuielile pentru care nu se admite deducerea sunt:

impozitul pe profit datorat și impozitul pe venitul realizat în străinătate;

amenzile și penalitățile datorate către autoritățile române sau străine;

cheltuielile pentru reclamă și publicitate care depășesc limitele prevăzute de legea bugetară anuală;

sumele utilizate pentru construirea sau majorarea rezervelor și provizioanelor peste limitele legale;

cheltuielile de sponsorizare care depășesc limitele cotei prevăzute în Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea;

sumele care depășesc limitele cheltuielilor considerate deductibile conform legii bugetelor anuale.

Plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor.

Calculul impozitului pe profit se face pe baza “declarației de impunere” depusă la organele fiscale până la data menționată mai înainte, aceasta fiind și termenul de plată a impozitului.

Înregistrările care se fac în acest sens sunt:

691 = 441

Cheltuieli cu impozitul pe profit Impozitul pe profit

441 = 512

Impozitul pe profit Conturi curente la bănci

După ce s-a calculat rezultatul bilanțier, se procedează la înregistrarea operațiilor de distribuire a profitului. Î cazul societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, profitul net se repartizează în conformitate cu prevederile legii nr. 15/1990 și O.G. nr. 26/1995, iar la societățile comerciale cu capital privat, potrivit hotărârilor AGA.

Distribuirea profitului se realizează astfel:

constituirea rezervelor legale, suma distribuită = profit brut x procentul de constituire potrivit prevederilor O.G. nr. 70/1994 sau legii nr. 31/1990. Înregistrarea contabilă este de forma:

129 = 1061

Repartizarea profitului Rezerve legale

acoperirea pierderilor din anii precedenți, potrivit O.G. nr. 70/1994:

129 = 107

Repartizarea profitului Rezultatul reportat

constituirea fondului de participare a salariaților la profit, pentru un procent de până la 10% în cazul societăților comerciale cu capital majoritar de stat și până la 5% la regiile autonome, iar la agenții economici cu capital majoritar sau integral privat, potrivit hotărârii AGA. Procentul se aplică la profitul net contabil diminuat cu contribuțiile la fondul de rezervă și la acoperirea pierderilor înregistrărilor contabile sunt:

129 = 112

Repartizarea profitului Fondul de participare

și concomitent

112 = 424

Fondul de participare Participarea personalului la profit

(M.Ristea)

cota de participare a managerului la profitul net potrivit O.G. nr. 26/1995 numai la societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și O.G. nr. 23/1996, la regiile autonome:

129 = 462

Repartizarea profitului Creditori diverși

surse de finanțare (pentru investiții, active circulante, etc.) potrivit O.G. nr. 26/1995 pentru agenție economici cu capital integral de stat sau potrivit hotărârii AGA pentru agenții economici cu capital majoritar privat:

129 = 118

Repartizarea profitului Alte fonduri

constituirea de rezerve statuare și alte resurse:

129 = 1063

Repartizarea profitului Rezerve statuare

1068

Alte rezerve

alte repartizări din profit prevăzute de lege;

dividende în cazul societăților comerciale sau vărsăminte la buget în cazul regiilor autonome:

129 = 457

Repartizarea profitului Dividende de plată

129 = 446

Repartizarea profitului Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate

Sumele totale repartizate sunt deduse din rezultatul exercițiului:

121 = 129

Profit și pierdere Repartizarea profitului

Profitul net a cărui repartizare a fost amânată de AGA este virat la rezultatul reportat:

121 = 107

Profit și pierdere Rezultat reportat

Redactarea bilanțului contabil

Lucrările de completare a bilanțului, contului de rezultate și anexele la bilanț reprezintă, prin conținutul lor, în cea mai mare parte, operații de prelucrare și transmitere a datelor din formația bilanțieră precedentă și din balanța conturilor. Prin structura lor, operațiile de prelucrare a datelor privind exercițiul curent constau din selectarea, gruparea și însumarea soldurilor din balanța conturilor. Aceste operații necesită cunoașterea posturilor din bilanțul contabil și din contul de rezultate care corespund conturilor din balanță. Anexa nu este redactată în limbajul contabil propriu-zis, dar aceasta nu împiedică detalierea cifrelor din bilanț și contul de rezultate.

În cadrul raportului de gestiune se degajă informația bilanțieră privind situația patrimoniului și evoluția sa previzibilă; elementele deosebite intervenite în activitatea unității patrimoniale după încheierea exercițiului; participațiile la capital la alte unități; activitatea și rezultatele de ansamblu ale sucursalelor și are referiri cu privire la activitatea desfășurată care sunt considerate necesare a fi înscrise în raportul de gestiune.

Bilantul este conceput ca un document de sinteza prin care se prezinta activul si pasivul intreprinderii la inchiderea exercitiului.El pune in evidenta situatia neta a patrimoniului:

SITUATIA NETA = ACTIV – DATORII

A PATRIMONIULUI BILANTIER BILANTIERE

Arhitectura activului si pasivului da expresie mai multor criterii cum sunt: natura economica a activului si natura juridica a pasivului; lichiditatea activelor si exigibilitatea pasivelor; activul, destinatia sau utilizarea resurselor ,pasivul originea sau provenienta resurselor.

De asemenea ,intr-o optica de gestiune ,activul cuprinde gruparea elementelor in active de investitie si active de exploatare, dupa cum pasivul ,gruparea elementelor in capitaluri proprii si datorii, din care datorii de exploatare.

=== cap 5 ===

Capitolul V

Analiza pe bază de bilanț a situației patrimoniului, financiară și a rezultatelor

1. Obiective urmărite

Analiza financiară este activitatea de diagnosticare a „stării de sănătate financiară”, la încheierea exercițiului contabil.

În sens larg, analiza financiară este un instrument managerial care ajută conducerea întreprinderii să înțeleagă trecutul și prezentul în vederea fundamentării viitoarelor obiective strategice de menținere și de dezvoltare a întreprinderii, într – un mediu concurențial. De asemenea, analiza financiară face obiectul preocupărilor externe ale unor acțiuni de cooperare cu întreprinderea respectivă.

Analiza financiară urmărește să pună în evidență punctele tari și slabe ale gestiunii financiare și să ofere elemente de explicitare a cauzelor dificultăților existente, dar și să evalueze capacitatea întreprinderii de a – și asigura finanțarea dezvoltării și de a satisface exigențele acționarilor săi cât și a celorlalte colectivități interesate în buna sa funcționare ( creditori, consumatori, salariați etc).

Obiectivele diagnosticului financiar sunt orientate spre evidențierea echilibrului financiar și al riscului de faliment cât și spre studiul performanțelor financiare.

Astfel, partenerii externi ( băncile, deținătorii de titluri, furnizorii etc.) susceptibili de a fi afectați de riscul de faliment, sau de insolvabilitate, recurg adesea la studiul echilibrului financiar încercând să detecteze principalele simptome ale disfuncționalităților dat fiind că dezechilibrele fragilizează stabilitatea întreprinderii.

Conducătorii întreprinderii, precum și anumiți parteneri externi interesați de rezultatele viitoare ale acesteia (deținătorii de acțiuni sau potențialii investitori) orientează analiza spre studiul performanțelor, evoluția lor și perspectivele viitoare ale acestora.

Metodele și tehnicile utilizate sunt diferite, în funcție de obiectivele analizei, fiind structurat astfel:

Sursa de date pentru analiza financiară o constituie documentele contabile de sinteză: bilanțul, contul de profit și pierdere și anexa la bilanț. Bilanțul reflectă starea patrimonială a întreprinderii la un moment dat (începutul sau sfârșitul exercițiului financiar), iar contul de profit și pierdere sintetizează rezultatul fluxurilor economice și financiare de intrare, prelucrare și ieșire, pe perioada considerată. Rentabilitatea întreprinderii și noua stare patrimonială a acesteia se va reflecta în rezultatul net al exercițiului (profit sau pierdere), informație comună ambele documente contabile de sinteză.

2. Structuri de indicatori pentru analiză

2.1. Analiza situației patrimoniului

Bilanțul constituie documentul principal care stă la baza evaluării patrimoniale a întreprinderii. Indiferent de momentul la care se încheie bilanțul, menținerea egalității între sumele totale înscrise în activul și pasivul său constituie o regulă strict respectată la întocmirea bilanțului, ea reprezentând de fapt principiul financiar fundamental care susține constituirea patrimoniului intreprinderii.

Dar , resursele și utilizările reflectate in bilanț fiind variate se pretează la diferite concepții privind echilibrul. Astfel, noțiunea de echilibru financiar va fi prezentată în funcție de doua concepții de elaborare a bilanțului: patrimonială și funcțională.

A) Analiza lichiditate – exigibilitate, numită în practica țărilor occidentale analiză patrimonială, are meritul de a pune în evidență riscul de insolvabilitate al întreprinderii.

Analiza patrimonială se sprijină, pe de o parte, pe concepția patrimonială a întreprinderii, iar, pe de altă parte, pe criteriile de clarificare a posturilor bilanțiere.

Datele necesare analizei financiare sunt preluate din bilanțul financiar. Construcția bilanțului contabil, necesită o tratare prealabilă a posturilor de activ și de pasiv după criteriile de lichiditate – exigibilitate. Elementele de activ sunt structurate în funcție de creșterea gradului de lichiditate începând din partea de sus a activului bilanțier, iar elementele de pasiv sunt structurate după gradul crescător de exigibilitate.

Pregătirea datelor din bilanțul contabil într – o formă adecvată nevoilor de analiză conduce la următoarea configurație a bilanțului financiar:

Cele două părți ale bilanțului financiar, cuprinzând elemente de activ în strânsă corespondență cu cele de pasiv, reflectă echilibrul financiar pe termen lung (partea de sus) și echilibrul financiar pe termen scurt (partea de jos).

Pe baza bilanțului financiar se pot determina următorii indicatori ai echilibrului financiar:

Fondul de rulment permanent (financiar), stabilit prin două modalități:

FRF = Capitaluri permanente – Nevoi permanente

(exclusiv amortizări (în valoare netă)

și provizioane)

sau

FRF = Capitaluri permanente – Nevoi permanente

(plus amortizări și (în valoare brută)

provizioane)

FRF = Activ circulant net – Datorii mai mici de un an

(cu lichiditate mai și pasive de trezorerie

mică de un an)

Fondul de rulment propriu:

FR propriu = Capitaluri – Imobilizări

proprii nete

Fondul de rulment împrumutat

FRF împrumutat = FRF – FR propriu

Nevoia de fond de rulment:

Nevoia de fond=Nevoi temporare – resurse temporare

de rulment (exclusiv

disponibilități)

Trezoreria netă (TN)

TREZORERIA NETĂ = FOND DE – NEVOIA DE

RULMENT FOND DE RULMENT

Cash – flow (CF)

CF = TN1 – TN0

TN1(TN2) = trezoreria netă la sfârșitul (începutul) exercițiului contabil.

B) Analiza funcțională presupune gruparea prealabilă a diferitelor operații realizate de întreprindere în raport cu natura, destinația sau funcția lor:

Indicatorii echilibrului financiar:

fondul de rulment funcțional sau fondul de rulment net global (FRNG)

FRNG = RESURSE DURABILE – NEVOI STABILE

FRNG =(NEVOI CICLICE + NEVOI DE TREZORERIE) –

– (RESURSE CICLICE + RESURSE DE TREZORERIE)

Nevoia de fond de rulment totală (NFRT)

NFRT = NFRE + NFRAE

unde

NFRE = Active circulante – Datorii de

de exploatare(ACE) exploatare (DE)

NFRAE = Active circulante în – Datorii în afara

afara exploatării(ACAE) exploatării (DAE)

NFRE = nevoia de fond de rulment pentru exploatare

NFRAE = nevoia de fond de rulment în afara exploatării

Trezoreria netă (TN)

TN = NEVOI de trezorerie – RESURSE de trezorerie

TN = FRNG – (NFRE + NFRAE)

2.2. Analiza rezultatelor întreprinderii

Fluxurile economice, respectiv veniturile și cheltuielile perioadei de gestiune, sunt generate, în principal, de trei domenii de activitate: de exploatare, financiară și excepțională. Fiecare tip de activitate degajă un anumit rezultat (profit sau pierdere) stabilit ca diferență între veniturile și cheltuielile perioadei de gestiune reflectate în cadrul contului de profit și pierdere pe cele trei domenii de activitate. Drept urmare, analiza rezultatelor întreprinderii se va realiza pe baza contului de profit și pierdere.

Modelul de regrupare și restructurare a pozițiilor din contul de profit și pierdere pentru analiza rezultatelor se prezintă în tabelul de mai jos, denumit „Tabloul soldurilor intermediare de gestiune”.

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune

Soldurile intermediare de gestiune reprezintă palierele succesive în formarea rezultatului final. Construcția indicatorilor se realizează în cascadă, pornind de la cel mai cuprinzător și încheind cu cel mai sintetic. Fiecare sold intermediar reflectă rezultatul gestiunii financiare la treapta respectivă de acumulare.

Capacitatea de autofinanțare reprezintă un alt indicator folosit pentru analiza rezultatelor întreprinderii. Aceasta reflectă potențialul financiar degajat de activitatea rentabilă a întreprinderii, la sfârșitul exercițiului financiar, destinat să remunereze capitalurile proprii (prin dividendele datorate) și să finanțeze investițiile de expansiune (partea din profit repartizată pentru constituirea rezervelor și a fondului de dezvoltare) și de menținere sau reînnoire (prin amortizări ca veritabilă rezervă care permite reînnoirea imobilizărilor) din exercițiile viitoare.

Capacitatea de autofinanțare se calculează pornind de la veniturile și cheltuielile gestiunii curente susceptibile de a se transforma, imediat sau la termen, în fluxuri de trezorerie.

Capacitatea de autofinanțare (CAF) poate fi determinată prin două metode:

prin metoda deductivă capacitatea de autofinanțare este calculată ca diferență între veniturile încasabile și cheltuieli plătibile astfel:

Excedentul brut al exploatării

+ Alte venituri din exploatare

– Alte cheltuieli pentru exploatare

+ Venituri financiare

– Cheltuieli financiare

+Venituri excepționale

– Cheltuieli excepționale

– Impozit pe profit

= CAPACITATEA DE AUTOFINANȚARE

a exercițiului

Prin metoda adițională se pornește de la rezultatul net al exercițiului, la care se adaugă cheltuielile calculate (amortizări și provizioane) neplătibile la o anumită scadență și se scad veniturile calculate (reluări asupra provizioanelor):

Rezultatul net al exercițiului (Rezultatul net contabil)

+ Cheltuieli calculate

– Venituri calculate

– Venituri din cesiuni

= CAPACITATEA DE AUTOFINANȚARE a exercițiului

sau mai detaliat

Rezultatul net al exercițiului

+ Amortizări și provizioane (de exploatare, financiare, excepționale) calculate

– Cote părți din subvenții pentru investiții virate asupra rezultatului exercițiului

– Reluări asupra amortismentelor și provizioanelor

– Venituri din cesiunea elementelor de activ

+ Valoarea net contabilă a elementelor de activ cedate

= CAPACITATEA DE AUTOFINANȚARE a exercițiului

Capacitatea de autofinanțare după atribuirea dividendelor reprezintă autofinanțarea globală. Aceasta pune în evidență aptitudinea reală a întreprinderii de a se autofinanța.

Autofinanțarea = Capacitatea de – Dividende

globală autofinanțare distribuite

Autofinanțarea globală are două componente:

Autofinanțarea de menținere: include sumele din care urmează să se realizeze în viitor cheltuieli pentru menținerea potențialului productiv, respectiv pentru reînnoirea mijloacelor de producție și acoperirea riscurilor de exploatare.

Autofinanțarea netă: partea din autofinanțarea globală din care se formează sursele proprii ale întreprinderii, peste necesarul cerut de refacerea capitalurilor investite, având ca efect o îmbogățire, o creștere a patrimoniului.

Pentru analiza dinamică a activității întreprinderii și a rezultatelor acesteia, pe lângă tabloul soldurilor intermediare de gestiune, se întocmește și tabloul de finanțare acesta având rolul de instrument central al studiului privind echilibrul funcțional dinamic.

Tabloul de finantare furnizeaza informatii privind evolutia globala a trezoreriei, fara a evidentia aportul fluxurilor financiare legate de exploatare, de finantare sau de elemente exceptionale. Aceste explicatii sunt oferite de tablourile fluxurilor financiare, respectiv tabloul plurianual al fluxurilor finanaciare care evidentiază trezoreria la nivelurile economic, financiar si exceptional cat si de tabloul explicativ al variatiei trezoreriei. Acesta analizează fluxurile de trezorerie rezultate din activitate curentă, de investitii si de finantare.

Forma tabloului de finantare este următoarea:

2.3. Analiza financiară prin sistemul ratelor

Cunoașterea gradului de independență economică și financiară, detectarea în momentul oportun a diferitelor cauze care generează schimbări nedorite în activitatea întreprinderii presupune diagnosticarea financiară printr – un sistem de rate de eficiență.

Principalele obiective în cadrul analizei pe baza ratelor constau în studierea succesivă a cel puțin trei dimensiuni financiare ale întreprinderii: rentabilitate, lichiditate, structură financiară.

Ratele pot fi structurate astfel:

2.3.1 Rate de rentabilitate:

Rate de rentabilitate comercială:

Rata marjei comerciale – pune în evidență strategia comercială a întreprinderii analizate

Rata marjei comerciale = Marja comercială / Vânzări de mărfuri

Rata marjei brute de exploatare (rata EBE): măsoară nivelul rezultatului brut de exploatare

Rata EBE = Excedent brut de exploatare / Cifra de afaceri

Rata marjei nete exprimă eficiența globală a întreprinderii, respectiv (capacitatea sa) de a realiza profit și a rezista concurenței

Rata marjei nete = Rezultatul net / Cifra de

al exercițiului afaceri

Rata marjei nete de exploatare pune în evidență eficiența activității de exploatare sub toate aspectele : industrial, administrativ și comercial.

Rata marjei nete = Rezultatul exploatării / Cifra de afaceri

de exploatare

Rata marjei brute de autofinanțare măsoară surplusul de resurse de care dispune întreprinderea pentru a – și asigura dezvoltarea și / sau remunerarea acționarilor săi.

Rata marjei brute = Capacitatea de / Cifra de afaceri

de autofinanțare autofinanțare

Rata marjei asupra valorii adăugate măsoară rezultatul brut de care dispune întreprinderea după deducerea cheltuielilor de exploatare

Rata marjei asupra = Excedentul brut / Valoarea adăugată

valorii adăugate de exploatare

Rata rentabilității economice relevă eficiența capitalului economic alocat activității productive a întreprinderii

Re = Rezultatul economic / Activ total (sau o parte din

activul total)

sau

Re = Rezultatul / (Imobilizări + NFR globală + Disponibilități)

economic brute

Rate de rentabilitate financiară

Rentabilitatea financiară reprezintă capacitatea întreprinderilor de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa.

În funcție de indicatorii utilizați la numărătorul raportului, rentabilitatea financiară a unei societăți pe acțiuni poate fi exprimată astfel:

Rentabilitatea = Rezultatul net / Capitaluri proprii (exclusiv

financiară netă al exercițiului profit nerepartizat)

Rentabilitatea financiară = Rezultatul curent / Capitaluri

înainte de impozit înainte de impozit proprii

Randamentul capitalurilor = Dividende / Capitaluri proprii

proprii (exclusiv profit

nerepartizat)

2.3.2. Ratele structurii financiare

a) Ratele echilibrului financiar sunt expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung și scurt și a echilibrului funcțional evidențiind existența sau inexistența fondului de rulment (FR), a nevoii de fond de rulment (NFR) și a trezoreriei nete (TN). Din această categorie fac parte ratele de finanțare și ratele de lichiditate.

Ratele de finanțare pun în evidență modalitățile de finanțare a investițiilor întreprinderii, investiții care pot fi: strategice, de exploatare și de echilibru.

Rata de finanțare a imobilizărilor sau Rata fondului de rulment evidențiază condițiile de finanțare ale imobilizărilor.

RFRF = Resurse durabile / Active imobilizate brute

RFRN = Capitaluri permanente / Active imobilizate nete

Rata autofinanțării investițiilor (RAF) măsoară partea investițiilor autofinanțate:

RAF = Capacitatea de (CAF) / (Investițiile + Variația nevoii de

autofinanțare exercițiului fond de rulment

pentru exploatare)

Rata de investire (RINV) determină mai exact decât precedenta (RAF) proporția de investire a întreprinderii, în cursul exercițiului, făcând posibilă aprecierea creșterii întreprinderii în raport cu politica de investiții promovată:

RINV = Investiție anuală / Valoarea adăugată

Rata de finanțare a nevoii de fond de rulment pentru exploatare (RNFRE) evidențiază proporția corespunzătoare din fondul de rulment funcțional ce finanțează partea cea mai stabilă a nevoilor de fond de rulment legate de exploatare (stocurile).

RNFRE = Fond de rulment / Nevoia de fond de rulment

funcțional pentru exploatare

Rata de finanțare bancară a exploatării sau rata creditelor de trezorerie (RCT)măsoară gradul în care întreprinderea angajează credite bancare pe termen scurt pentru a suplini capacitatea de autofinanțare a investițiilor de exploatare.

RCT = Credite de trezorerie / Nevoia de fond de rulment

pentru exploatare

Ratele de lichiditate s au de trezorerie măsoară capacitatea de plată a întreprinderii, respectiv solvabilitatea pe termen scurt.

Rata lichidității generale (RLG) reflectă posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma într – un termen scurt în lichidități pentru a satisface obligațiile de plată exigibile.

RLG = Active cu lichiditate / Pasiv cu exigibilitate

sub un an sub un an

sau

RLG = Active circulante / Datorii exigibile pe termen scurt

Rata lichidității reduse (RLR) exprimă capacitatea întreprinderii de a – și onora datoriile pe termen scurt, din creanțe și disponibilități:

RLR = (Creanțe + Disponibilități) / Datorii exigibile pe

termen scurt

Rata lichidității imediate (RLI) caracterizează capacitatea de rambursare instantanee a datoriilor, ținând cont de încasările existente.

RLI = Disponibilități sau Lichidități / Datorii imediate exigibile

Rata solvabilității pe termen lung (RSTL) exprimă gradul în care întreprinderea face față datoriilor totale:

RSTL = Activ total / Datorii totale

= (Capitaluri proprii + Datorii totale) / Datorii totale

b) Ratele de îndatorare

Coeficientul de îndatorare sau „ rata levierului” (L) reflectă gradul în care capitalurile proprii asigură finanțarea activității întreprinderii

L = Datorii totale / Capitaluri proprii

Rata independenței financiare a întreprinderii (RIF) măsoară ponderea capitalurilor proprii în ansamblul resurselor permanente.

Rata capacității de împrumut (RCI) compară resursele proprii cu împrumuturile contractate pe termen lung:

RCI = Capitaluri proprii / Îndatorarea la termen

Rata capacității de rambursare exprimă, teoretic, în număr de ani, capacitatea întreprinderii de a rambursa în totalitate împrumuturile contractate pe termen lung:

RCRTL = Împrumuturi / Capacitatea de

(termen lung) autofinanțare

Ratele privind structura activului și pasivului stabilesc ponderea fiecărui post sau grupe de posturi de activ sau pasiv în totalul bilanțului, oferind posibilitatea exprimării bilanțului în procente.

Rata activelor imobilizate (RAI) măsoară ponderea elementelor patrimoniale aflate la dispoziția întreprinderii în mod permanent, în totalul activului.

RAI = Active imobilizate / Activ total * 100

Rata imobilizărilor corporale (RIC) are o mărime determinată, în general, de natura activității întreprinderii:

RIC = Imobilizări corporale / Activ total * 100

Rata imobilizărilor financiare (RIF)

RIF = Imobilizări financiare / Activ total * 100

Rata activelor circulante (RAC)

RAC = Activ circulante / Activ total * 100

Rata stocurilor (RS)

RS = Stocuri / Activ total * 100

Rata creanțelor comerciale (RC)

RC = Creanțe comerciale / Activ total * 100

Rata activelor de trezorerie (RAT)

RAT = Activ de trezorerie / Activ total * 100

Rata stabilității financiare pune în evidență structura pe termen a pasivului

RSF = Capitaluri permanente / Pasiv total * 100

Rata autonomiei financiare globale este un indicator global referitor la autonomia financiară a întreprinderii apreciată în ansamblul finanțării sale:

RAFG = Capitaluri proprii / Pasiv total * 100

Rata de îndatorare globală măsoară ponderea datoriilor în patrimoniului întreprinderii (RIG)

RIG = Datorii totale / Pasiv total * 100

2.3.3. Ratele privind rotația capitalurilor

Analiza patrimonială, deși evidențiază indicatorii semnificativi pentru aprecierea lichidității (FRF, NFR, TN), prezintă anumite limite, întrucât ea oferă informații statice cu valoare descriptivă insuficiente pentru o judecată de fond și nu furnizează nici o indicație privind comportamentul elementelor din structura nevoii de fond de rulment.

Ratele de rotație, furnizând cele mai importante informații calitative privind analiza bilanțului financiar sunt recomandate în analiza lichidității, pentru completarea ratelor de trezorerie.

Durata de rotație globală a capitalurilor (DR) exprimă numărul de zile în care cifra de afaceri totală sau anuală reînnoiește activele sau achită datoriile:

DR = Active (Datorii) totale / Cifra de afaceri totală * 360

Viteza de rotație globală exprimată în număr de rotații pe an compară fluxurile înregistrate în contul de rezultate cu soldurile din bilanț.

kr = Cifra de afaceri totală / Activ (Datorii) total

Viteza de rotație a stocurilor

V r = Cifra de afaceri (fără TVA) / Stoc mediu global

V r mărfuri = Costul de cumpărare / Stoc mediu de

al mărfurilor mărfuri

Vr materii prime = Materii prime cuprinse / Stoc mediu de

în vânzări (fără TVA) materii prime

Vr produse finite = Vânzări la cost / Stoc mediu de

de producție produse finite

Viteza de rotație a creanțelor pune în evidență numărul reînnoirilor portofoliului mediu de creanțe, prin fluxul anual de vânzări.

Vr creanțe = Cifra de afaceri / Valoarea medie a

(inclusiv taxele) creanțelor client și a

costurilor asimilate

Viteza de rotație a datoriilor către furnizori evidențiază numărul de rotații ale creditelor furnizori, respectiv de reînnoire (achitare) a datoriilor către furnizori, generate prin fluxurile de aprovizionare.

Vr furnizori = Cumpărări de mărfuri și / Datorii furnizori și

alte cheltuieli externe conturi asimilate

(inclusiv TVA)

Rate cinetice:

Duratele de rotație ale stocurilor

DMP = (MP * 360) / (CA * m%)

DCF = (PCF * 360) / [CA * (m% + f% / 2)]

DPf = (Pf * 360) / (CA * c%)

unde,

DMP = durata de rotație a stocurilor de materii prime și materiale

DCF = durata de rotație a stocurilor de produse în curs de fabricație

DPf = durata de rotație a stocurilor de produse finite

Mp = valoarea consumurilor de materii prime și materiale de la terți

PCF = valoarea produselor în curs de fabricație (bilanț)

Pf = valoarea produselor finite (bilanț)

m% = ponderea consumurilor de la terți în cifra de afaceri

f% = ponderea cheltuielilor de fabricație (salarii, amortizări) în cifra de afaceri

c% = ponderea costului de producție în cifra de afaceri

CA = cifra de afaceri

Durata de încasare a clienților (D î):

D î = (Cl * 360) / (CA * î%)

Cl = valoarea creditelor clienți

î% = ponderea încasărilor în cifra de afaceri, inclusiv TVA

Durata de achitare a furnizorilor (Dfz):

Dfz = (Fz * 360) / (CA * m%)

Fz = valoarea creditelor furnizori

m% = ponderea datoriilor în cifra de afaceri

3. Interpretarea datelor și informațiilor

rezultate din analiză

Expresia cea mai simplă a valorii patrimoniale a unei întreprinderi la data încheierii exercițiului o reprezintă activul net contabil, respectiv capitalurile proprii (ANC sau CP)

ANC = Activ total – Datorii totale contractate

(exclusiv elemente de

activ fictiv)

Conceptul de situație netă (SN) estimează contabil valoarea drepturilor ce le posedă proprietarii asupra întreprinderii.

SN = ACTIV – DATORII TOTALE

Spre deosebire de capitalurile proprii, noțiunea de situație netă este mai restrictivă, excluzând din categoria acestora subvențiile pentru investiții și provizioane reglementate.

SN = Capitaluri proprii – Subvenții pentru– Provizioane

investiții reglementate

De aceea indicatorul „Situația netă” este mai relevant, exprimând valoarea activului realizabil la un moment dat. Situația netă evidențiază sumele ce vor reveni asociaților sau acționarilor în caz de lichidare după cesiune elementelor de activ (excluzând non – valorile), asigură lichidități la nivel corespunzător valorii nete bilanțiere a acestora.

Situația netă pozitivă și crescătoare reflectă o gestiune economică sănătoasă, consecința reinvestirii unei părți din profitul net și a altor elemente de acumulări.

Creșterea situației nete marchează, de fapt, atingerea obiectivului major al gestiunii financiare, și anume maximizarea valorii întreprinderii, respectiv a valorii capitalurilor proprii.

Valoarea negativă a situației nete evidențiază o situație prefalimentară. Aceasta este consecința încheierii cu pierderi a exercițiilor anterioare.

3.1. Interpretarea indicatorilor rezultați din analiza pe baza bilanțului financiar

3.2. Bilanțul funcțional prezintă șase categorii de structuri funcționale cu consecințele corespunzătoare:

NFR>0 NFR<0

FRNG>0 FRNG<0

TN = NEVOI TN = RESURSE TN = NEVOI TN = RESURSE

(1) (2) (5) (6)

TN = RESURSE TN = NEVOI

(3) (4)

3.3. Analiza soldurilor intermediare de gestiune

VALOAREA ADĂUGATĂ: exprimă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție, îndeosebi a forței de muncă și capitalului.

Creșterea valorii adăugate nu este neapărat un semn de prosperitate pentru întreprindere în măsura în care această creștere poate fi însoțită de o scădere bruscă a performanțelor comerciale și de o înrăutățire a trezoreriei.

EXCEDENTUL BRUT AL EXPLOATĂRII (EBE) exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare, resursă principală a întreprinderii, cu influență hotărâtoare asupra rentabilității economice și a capacității potențiale de autofinanțare a investițiilor.

REZULTATUL EXPLOATĂRII: exprimă mărimea absolută a rentabilității activității de exploatare, obținută prin deducerea tuturor cheltuielilor din veniturile exploatării.

REZULTATUL CURENT: Nefiind perturbat de elementele excepționale, acest sold permite analiza dinamicii rezultatelor curente ale întreprinderii pe mai multe exerciții succesive.

REZULTATUL NET AL EXERCIȚIULUI: exprimă mărimea absolută a rentabilității financiare cu care vor fi remunerați acționarii pentru capitalurile proprii subscrise.

3.4. Analiza capacității de autofinanțare

Dacă excedentul brut al exploatării reprezintă un cash – flow potențial brut de exploatare, atunci capacitatea de autofinanțare este echivalentă unui cash – flow potențial net global.

Surplusul financiar degajat în cursul exercițiului de ansamblul operațiilor de gestiune (CAF) nu va avea decât un caracter potențial dacă nu este susținut de mijloace financiare efective. Acest aspect este confirmat sau infirmat de variația trezoreriei nete (CF) rezultată din analiza echilibrului financiar pe baza bilanțului sau pe baza fluxurilor financiare.

3.5. Interpretarea informațiilor furnizate

prin sistemul ratelor

Ratele de rentabilitate evidențiază caracteristicile economice și financiare ale întreprinderilor, permițând compararea performanțelor industriale și comerciale ale acestora. Astfel:

Rata marjei comerciale apreciază influența constrângerilor pieței și a politicii prețurilor de vânzare. Creșterea ratei însoțită de o diminuare a vânzărilor (CA) semnifică faptul că întreprinderea încearcă să – și mențină marjele promovând o politică de prețuri înalte.

În cazul în care creșterea ratei marjei comerciale este însoțită de o creștere a cifrei de afaceri se obține o situație favorabilă pentru întreprindere, respectiv punerea în vânzare de produse de performanțe superioare sau ocuparea pe piață a unei poziții concurențiale „forte”. O rată a marjei comerciale în scădere însoțită de o creștere puternică a vânzărilor (CA) evidențiază faptul că întreprinderea preferă reducerea prețurilor de vânzare în scopul cuceririi unui segment de piață.

Valoarea ridicată a ratei marjei brute de exploatare reflectă posibilitatea financiară de reînnoire rapidă a echipamentelor întreprinderii. O ameliorare a ratei EBE exprimă o creștere a productivității.

Rata rentabilității economice trebuie să depășească, în mod necesar, rata inflației, pentru ca întreprinderea să –și poată recupera integral eforturile depuse pentru desfășurarea activității, menținându – și astfel activul său economic. În economiile occidentale se consideră corespunzătoare o rentabilitate economică mai mare decât 25%, spre deosebire de economia românească, unde este mult mai mică.

Rentabilitatea financiară este dependentă de rentabilitatea economică și de efectul îndatorării.

Ratele structurii financiare caracterizează modalitățile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung și pe termen scurt, apreciază importanța îndatorării asupra gestiunii financiare a întreprinderii, evidențiind și principalele mutații intervenite în structura mijloacelor și surselor, generate de schimbările interne și de interacțiunea cu mediul economico – social.

Valoarea supraunitară a ratei de finanțare a imobilizărilor (Rata fondului de rulment) semnifică faptul că ansamblul imobilizărilor este finanțat din resurse durabile. Diminuarea acestei rate semnifică o deteriorare a situației întreprinderii.

Valoare supraunitară a ratei autofinanțării investițiilor semnifică faptul că întreprinderea are capacitatea de autofinanțare suficientă pentru a finanța noile investiții precum și creșterea nevoii de fond de rulment pentru exploatare, generate de acestea.

Rata lichidității generale (RLG) se apreciază favorabilă atunci când este supraunitară (cuprinsă între 2 și 2,5).

Rata lichidității reduse (RLR), atunci când este cuprinsă între 0,8 și 1 reprezintă situația optimă în ceea ce privește solvabilitatea pe piață.

Rata lichidității imediate este apreciată corespunzătoare atunci când este mai mare de 0,36.

Rata levierului crescută evidențiază faptul că întreprinderea depinde foarte mult de creanțierii săi.

Dacă rata datoriilor financiare (RDF) este mai mică de 0,5, întreprinderea poate beneficia în continuare de credite bancare pe termen lung și mediu.

Rata capacității de rambursare cu cât are o valoare mai mică, cu atât mai bună va fi capacitatea de rambursare.

Ratele privind rotația capitalurilor permit aprecierea comportamentului fiecărei componente a nevoii de reînnoire a elementelor patrimoniale, respectiv lichiditatea stocurilor și creanțelor comerciale pe de o parte și exigibilitatea datoriilor și creanțelor de exploatare pe de altă parte.

=== cap 6 ===

CAPITOLUL VI

Elaborarea și analiza bilanțului la

S.C. Arom Com S.R.L.

1. Prezentarea societății: regim juridic,

profil organizare

S. C. Arom Com S. R. L. a fost înființată în anul 1997 de către asociatul unic Pârvulescu Matei, cetățean român domiciliat în localitatea Râmnicu Sărat, Str. Tudor Vladimirescu nr. 9 județul Buzău, posesor al actului de identitate seria RT nr. 713360.

Forma juridică este de societate cu răspundere limitată, fiind persoană juridică română.

Sediul social se află în România, strada Lalelelor nr. 21, Râmnicu Sărat, județul Buzău și poate fi schimbat în orice localitate.

Societatea își poate înființa sucursale, filiale sau reprezentanțe în țară sau străinătate, conform prevederilor legale în vigoare.

Obiectul de activitate al S.C. Arom Com S.R.L. îl reprezintă comerțul cu amănuntul al produselor alimentare și nealimentare, putând fi extins pe baza hotărârii asociatului unic.

Capitalul social este de 5.000.000 lei, divizat în 50 părți sociale în valoare de 100.000 lei fiecare, garantare cu patrimoniul societății.

Capitalul social a fost subscris și vărsat în întregime. Conducerea și administrația societății este asigurată de asociatul unic Pârvulescu Matei care are în subordin 2 salariați cu contract de muncă pe perioadă nelimitată și 1 salariat cu convenție civilă de muncă.

2. Lucrările de închidere a exercițiului financiar la S.C. Arom Com S.R.L.

În urma inventarierii patrimoniului societății mu au fost constatate diferențe cantitative sau valorice în plus sau în minus, soldurile din inventarul contabil fiind egale cu cele din inventarul faptic. Ca urmare, cu ocazia lucrărilor de închidere a exercițiului nu s – au efectuat înregistrări contabile pentru minusuri sau plusuri de inventar.

Datorită obiectului de activitate ( comerțul cu amănuntul al bunurilor alimentare și nealimentare de folosință imediată), societatea nu a constituit provizioane pentru deprecieri, provizioane reglementate și provizioane pentru riscuri și cheltuieli, deci nu este nevoie de efectuarea unor operațiuni specifice regularizării acestora.

Activitatea firmei desfășurându – se numai cu parteneri români, nu există creanțe sau datorii în monedă străină, disponibilități în devize sau altfel de diferențe determinate de evaluările în monedă străină și de cursul de schimb valutar.

Nu au fost înregistrate cheltuieli și venituri în avans.

Balanța conturilor după inventariere prezintă următoarea structură:

Determinarea rezultatului exercițiului

Pentru a stabili rezultatul exercițiului se procedează la închiderea conturilor de cheltuieli și venituri:

121 = % 709.994.429

33.197.954

3.760.001

604 798.636

5.248.384

610.644.188

4.956.148

2.847.692

12.000.000

808.850

658.000

13.396.442

5.650.000

2.301.480

8.850.000

4.876.654

718.060.824 % = 121

707

758

756

REZULTATUL = VENITURI – CHELTUIELI +

CONTABIL REALIZATE CORESPONDENȚE

VENITURILOR

REALIZATE

+ CHELTUIELI CU IMPOZITUL

PE PROFIT CALCULAT ȘI

EVIDENȚIAT ÎN CURSUL

EXERCIȚIULUI

= 718.060.824 – 709.994.429 + 4.876.656

= 12.943.049

REZULTATUL = VENITURI – CHELTUIELI +

FISCAL REALIZATE CORESPONDENȚE

VENITURILOR

REALIZATE

+CHELTUIELI – DEDUCERI

NEDEDUCTIBILE FISCALE

= 718.060.824 – 709.994.429 + 4.876.654 – 109.750

= 12.833.299

IMPOZITUL PE PROFIT = REZULTATUL FISCAL * 38 % =

= 12.833.299 * 0,38 = 4.876.653,6

Distribuirea profitului net

PROFIT = REZULTAT – IMPOZIT PE

NET FISCAL PROFIT

= 12.833.299 – 4.876.654

= 7.956.645

Profitul este distribuit drept surse proprii de finanțare.

129 = 118 7.956.645

„Repartizarea „Alte

profitului” fonduri”

3. Conturile anuale ale S.C. Arom Com S.R.L. la data 31.12.1999

Situația societății comerciale AROM COM S.R.L. la data 31.12.1999 este reflectată de conturile anuale:

BILANȚUL

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE

ANEXA LA BILANȚ

RAPORTUL DE GESTIUNE

RAPORT DE GETIUNE

privind activitatea firmei Arom Com S.R.L. în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 1999

Societatea comercială Arom Com S.R.L., înființată la data de 19.02.1997, având certificatul de înmatriculare nr. J 40 / 1590 / 1997, cod fiscal R 10225671 și – a desfășurat activitatea în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 1999 conform obiectului de activitate, în domeniul comerțului cu amănuntul al bunurilor alimentare și nealimentare.

Veniturile totale aferente acestei activități în perioada de raportare sunt în valoare de 718.060 mii lei , realizate în principal din comerțul cu amănuntul al bunurilor alimentare (72 %), iar cheltuielile aferente însumează 705.226 mii lei.

Numărul salariaților cu contract de muncă a crescut cu 1 față de anul precedent.

În decursul perioadei 1 ianuarie – 31 decembrie societatea a achiziționat mijloace fixe în valoare de 22.127 mii lei și nu a beneficiat de credite bancare. Societatea are T.V.A. de recuperat în valoare de 6.322 mii lei și nu are plăți restante.

Ca urmare a elementelor prezentate mai sus, detaliate în formularele de raportare, societatea a înregistrat un profit brut net de 12.834 mii lei, impozitul pe profit este de 4.877 mii lei, iar profitul net este de 7.957 mii lei. Acest profit net a fost distribuit pentru finanțarea proprie a societății ( integral ).

Cu privire la organizarea evidenței analitice și sintetice trebuie făcute următoarele remarci:

Organizarea analitică și sintetică a elementelor patrimoniale este corect prezentată.

Din analiza modului de înregistrare a documentelor rezultă că acestea sunt evidențiate în ordine cronologică.

Contabilitatea este ținută corect și la zi, balanța de verificare preluând corect și complet toate datele contabile.

Întocmirea bilanțului contabil s – a făcut pe baza balanței de verificare, cu respectarea normelor metodologice Nr. 440075 / 27.01.2000 cu privire la întocmirea acestuia și a anexelor sale.

Contul de profit și pierdere este determinat pe baza datelor din contabilitate.

4. Analiza situației patrimoniale, financiară și a rezultatelor la S.C. Arom Com S.R.L.

Pentru estimarea contabilă a drepturilor ce le posedă proprietarul asupra întreprinderii se calculează situația netă a patrimoniului ( SN ).

SN = Activ – Datorii totale

SN început = 87.032 – 54.033 = 32.999 mii lei

SN sfârșit = 124.349 – 83.394 = 40.955 mii lei

Δ SN = 7.956 mii lei

Situația netă pozitivă și crescătoare reflectă o gestiune economică sănătoasă. Această creștere este consecința reinvestirii profitului net din exercițiul precedent.

Analiza pe baza bilanțului financiar:

FRF = Capitaluri permanente – Nevoi permanente

(exclusiv amortiz. și provizioane) ( imobilizări nete )

frf = 40.955 – ( 63.471 – 15.128 ) = – 7.388 mii lei.

Valoarea negativă a FRF reflectă absorbirea unei părți din resursele temporare pentru finanțarea unei nevoi permanente.

Având în vedere faptul că întreprinderea desfășoară activitate comercială, acest dezechilibru este permis deoarece datoriile față de furnizorii de mărfuri sunt asimilate resurselor permanente.

FR propriu = FRF = – 7.388 mii lei

FR împrumutat = 0

Un alt indicator al echilibrului financiar este nevoia de fond de rulment ( NFR ).

NFR = Nevoi temporare – Resurse temporare

(exclusiv disponibil.) (exclusiv credite bancare

pe termen scurt)

NFR început an = ( 44.818 – 1124) – 54033=-10339

NFR sfârșit an =( 67.355 – 1234) – 83394 = -17.273 mii lei

Δ NFR = – 6934

Nevoia de fond de rulment negativă un surplus de resurse temporare, în raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante sau necesități temporare mai mici decât sursele temporare posibile de mobilizat.

Această situație este rezultatul accelerării rotației activelor circulante și al creditelor – furnizor mai mari decât creditele clienți.

TN = FRF – NFR

TN sfârșit an = -7.388 – (- 17.273) = 9.885 mii lei

Trezoreria netă pozitivă semnifică faptul că societatea are suficiente lichidități ce îi asigură o autonomie financiară pe termen scurt.

TN început an = -5321+10339 = 5018 mii lei

CF = Δ TN = 4867 mii lei

CF = cash – flow

Analiza rezultatelor întreprinderii se realizează prin determinarea soldurilor intermediare de gestiune și a capacității de autofinanțare.

Capacitatea de finanțare se determină prin două metode.

Metoda deductivă

Metoda adițională

Așa cum se observă, toți indicatorii calculați înregistrează diferențe pozitive în anul 1999 față de anul 1998, interpretarea lor fiind diferită.

Astfel, marja comercială, principalul indicator de apreciere a performanțelor unei activități comerciale, constituie singura resursă veritabilă a întreprinderii, poate fi analiza prin intermediul ratei marjei comerciale:

R MC 1998= 62018 / 400222 * 100 = 15,5 %

R MC 1999 = 107281 / 717925 * 100 =15 %

Marja comercială redusă implică cheltuieli generale riguroase și deci recurgerea la forme de distribuire a mărfurilor care să permită reducerea costurilor privind personalul și economii asupra cheltuielilor de transport, stocaj etc.

Rata marjei comerciale în scădere ( – 0,05 % ), însoțită de creșterea cifrei de afaceri ( +317703 mii lei ) evidențiază faptul că întreprinderea a preferat reducerea prețurilor de vânzare în scopul cuceririi unui nou segment de piață.

Excedentul brut al exploatării, exprimând acumularea brută din activitatea de exploatare, poate fi apreciat prin intermediul ratei marjei brute de exploatare.

R EBE = EBE / Cifra de afaceri * 100

R EBE = 17836 / 400222 * 100 = 4,4 %

R EBE = 21549 / 717925 * 100 = 3 %

Scăderea ratei marjei brute în anul 1999 față de anul 1998 în condițiile ratei marjei comerciale relativ stabile, dovedește o împovărare referitoare la costurile exploatării.

Rezultatul exploatării exprimă mărimea absolută a rentabilității activității de exploatare, ce înregistrează în anul 1999 o creștere de 7.527.mii lei.

Pentru analiza rezultatului net al exercițiului ca expresie a eficienței globale a întreprinderii și a capacității de a realiza profit se calculează rata marjei nete:

RMN 1999 = 7957 / 717925 * 100 = 1,1 %

RMN 1998 = 3266 / 400222 * 100 = 0,8 %

Se constată o creștere a rentabilității în valoare de 0,3 % într – o perioadă de 1 an, deci o evoluție favorabilă a activității întreprinderii.

În ceea ce privește capacitatea de autofinanțare ca expresie a potențialului financiar degajat de activitatea rentabilă a întreprinderii, la sfârșitul exercițiului financiar se constată o creștere nesemnificativă a acesteia ( +967 mii lei ) rezultată din activitatea de exploatare. Exprimarea relativă a acestui indicator este realizată de ratamarjei brute de autofinanțare ce măsoară surplusul de resurse de care dispune întreprinderea pentru a – și asigura dezvoltarea.

Rata marjei brute = Capacitatea de / Cifra de * 100

de autofinanțare autofinanțare afaceri

RCAF 1998 = 15840 / 400222 * 100 = 3,95 %

RCAF 1999 = 16807 / 717925 * 100 = 2,34 %

Scăderea ratei marjei brute de autofinanțare este rezultatul creșterii cheltuielilor pentru cumpărarea mărfurilor.

Mărimea autofinanțării degajată de o întreprindere joacă un rol de semnalizator al performanțelor întreprinderii. Ea indică potențialilor investitori ai întreprinderii că este capabilă să asigure o remunerare atrăgătoare. Pentru creditori, mărimea absolută și relativă a autofinanțării certifică nivelul capacității de rambursare ca și nivelul riscului de neplată.

Analiza financiară prin sistemul ratelor

Dacă ratele de rentabilitate comercială, prezentate anterior apreciază randamentul diferitelor stadii ale activității întreprinderii la formarea rezultatului, rata rentabilității economice are o accepțiune mai largă vizând, în esență , eficiența capitalului economic alocat activității productive a întreprinderii. Ea se exprimă prin raportul:

Re = Rezultatul economic / Activ total * 100

La S.C. Arom Com S.R.L., rentabilitatea economică a înregistrat următoarele valori:

Re = EBE / Activ total = 17836 / 87032 * 100 = 20,5 %

Re = 21549 / 124349 * 100 = 17,33 %

Scăderea ratei rentabilității economice poate fi explicată prin creșterea activului total datorată achiziționării de mijloace fixe în valoare de 22127 mii lei.

Din punct de vedere al valorilor înregistrate, acestea se apropie de valorile normale nominal, însă real, mărimea lor este diminuată de rata inflației.

Ratele de rentabilitate financiară reflectă capacitatea întreprinderii de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa:

Rentabilitatea = Rezultatul net / Capitaluri * 100

financiară netă al exercițiului proprii

RRFN 1998 = 3266 / 32999 * 100 = 9,89 %

RRFN 1999 = 7957 / 40955 * 100 = 19,43 %

Rentabilitatea = Rezultatul curent / Capitaluri * 100

financiară înainte înainte de impozit proprii

de impozit

RRFII 1998 = 5267 / 32999 * 100 = 16 %

RRFII 1999 = 7957 / 40955 * 100 = 31,34 %

Se constată în ambele cazuri o creștere a rentabilității financiare de la un an la altul, deci o gestiune economică sănătoasă.

Ratele de lichiditate sau de trezorerie măsoară capacitatea de plată a întreprinderii, respectiv solvabilitatea pe termen scurt.

Deoarece societatea are numai datorii imediat exigibile, se poate calcula numai rata lichidității imediate:

RLI = Disponibilități / Datorii imediate

sau Lichidități exigibile

RLI 1998 = (54+1124) / 54033 = 2,18

RLI 1999 = (1095 + 1234) / 83394 = 2,79

Valoarea supraunitară și în creștere reflectă că societatea are capacitatea de rambursare instantanee a datoriilor, ținând cont de încasările existente.

Rata solvabilității pe termen lung (RSTL) exprimă gradul în care societatea face față datoriilor totale:

RSTL = Activ total / Datorii totale

RSTL 1998 = 87032 / 54033 = 1,61

RSTL 1999 = 124349 / 83394 = 1,49

Valoarea raportului în 1999 apropiată de 1,5 dovedește că societatea are capacitatea de a – și achita obligațiile bănești imediate și îndepărtate, față de terți.

Ratele privind structura activului și pasivului oferă posibilitatea exprimării bilanțului în procente.

Se constată un nivel destul de ridicat al stocurilor comparativ cu celelalte active circulante datorită influenței cerințelor pieței.

Valoarea scăzută ratei creanțelor este determinată de natura activității societății, reflectând politica comercială a acesteia, în timp ce valoarea semnificativă a activelor de trezorerie reflectă o posibilă îndatorare bancară.

Structura pasivului se încadrează în normele stabilite de specialiști, cu o rată a autonomiei financiare mai mare de 30 %.

Ratele privind rotația capitalurilor

Durata de rotație globală a capitalurilor ( DR ) exprimă numărul de zile în care cifra de afaceri totală reînnoiește activele sau achită datoriile.

DR = Active / Cifra de afaceri totală * 360

= 124349 / 717925 * 360 = 62,35 zile

DR = Datorii / Cifra de afaceri totală * 360

= 83394 / 717925 = 41,81 zile

Durata de încasare a clienților ( D î )

D î = (CI * 360) / (CA * i %) = 3,17 zile

Durata de achitare a furnizorilor (D fz)

D fz = (Fz * 360) / (CA * m %)

= (850 * 360) / (717925 * 85%) = 0,5 zile

Viteza de rotație globală ( coeficientul de rotație kr )

kr = Cifra de afaceri totală / Active totale

= 717925 / 124349 = 5,77 rotații pe an

kr = Cifra de afaceri totală / Datorii

= 717925 / 83394 = 8,6 rotații pe an

Viteza de rotație a creanțelor

V r creanțe = Cifra de afaceri / Valoarea medie a creanțelor

( inclusiv taxele ) client și conturile asimilate

= 731321 / 6322 = 115,67 rotații pe an

Viteza de rotație a datoriilor către furnizori

V r furnizori = Cumpărări de mărfuri și / Datorii furnizori și

alte cheltuieli externe conturi asimilate

(inclusiv TVA)

= (653649 + 13396) / 83394 = 667045 / 83394 =

= 7,99 rotații pe an