Contul de Profit Si Pierdere Si Performantele Intreprinderii Studiu DE Caz LA S.c. Biadarmed S.r.l
Contul de profit si pierdere si performantele intreprinderii
STUDIU DE CAZ LA S.C. BIADARMED S.R.L.
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I
DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND PERFORMANȚA FINANCIARĂ. DIMENSIUNILE PERFORMANȚEI FINANCIARE
1.1.Noțiunea de performanță
1.1.1.Performanța – nivel de realizare a obiectivelor strategice
1.1.2. Performanța – creare a valorii
1.1.3. Eficiență versus eficacitate în definirea performanței
1.2. Mecanismul măsurării performanței
1.3 Instrumente de măsurare a performanței
1.3.1. Rezultatul realizat
1.3.2. Valoarea adăugată
1.3.3 Rezultatul global
1.3.4. Rentabilitatea financiară
1.3.5. Rentabilitatea economică
CAPITOLUL II
CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE – ASPECTE TEORETICE
2.1 Legislatia aferenta contului de profit si pierdere
2.2. Contul de profit si pierdere. Generalitati si modele de prezentare in diverse tari
2.3. Contul de profit si pierdere in varianta adoptata in Romania
2.4. Continutul contului de profit si pierdere
CAPITOLUL III
STUDIU DE CAZ PRIVIND PERFORMANȚA FINANCIARĂ REDATĂ PRIN INTERMEDIUL CONTULUI DE PROFIT ȘI PIERDERE LA SOCIETATEA COMERCIALĂ BIADARMED S.R.L
3.1.Scurt istoric
3.2. Organigrama S.C. BIADARMED S.R.L.
3.3. Misiunea firmei
3.4. Analiza economico financiara
3.5. Studiu de caz privind performanța financiară redată prin intermediul contului de profit și pierdere la S.C. BIADARMED S.R.L.
3.6. Sistem imformatic al performanței S.C. BIADARMED S.R.L.
CONCLUZII SI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Prima definiție data contabilității aparține italianului Luca Paciolo, fiind formulată în lucrarea să “Summa de Arittmetica, Geometria, Propotioni et Proportionalita’’ care a apărut în Veneția în anul 1494. El analizează contabilitatea ca un ansamblu de principii și reguli privind înregistrarea în partida dublă a averii ce aparține unui negustor, precum și la toate ce aparțin acestuia, în ordinea în care au loc. În concepția să, partida dubla este definită prin prisma ecuației de schimb dintre avere și capital. Fiecare mișcare sau tranzacție intervenită în masa averi implicit a capitalului este reprezentată ca un raport dintre primire și dare, respective intre debitor , cel care primește valoarea și creditor , cel care o avansează .
Contabilitatea este astăzi o știință economică specializată în gestiunea valorilor separate patrimonial inclusă în familia științelor sociale. De aceea, împreună cu alte științe de aceeași vocație, sunt tratate ca o grupă distinctă de științele economice generale.
Obiectul contabilității consta în evidență, calculul; analiza și controlul raporturilor de schimb dintre alocarea și finanțarea, destinația și proveniența, utilizarea și reproducția valorilor economice separate patrimonial, cu dezvăluirea situației nete și financiare a patrimoniului, precum și a rezultatelor obținute.
În prezent actul normativ de bază care reglementează modul de organizare și de conducere a evidentei contabile este Legea Contabilității nr.82/1991. acest act normativ conține reglementări unitare cu privire la organizarea sistemului contabil din România atât pentru agenții economici cât și pentru celelalte entități, inclusive pentru instituțiile publice.
CAPITOLUL I
DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND PERFORMANȚA
FINANCIARĂ. DIMENSIUNILE PERFORMANȚEI FINACIARE
1.1.Noțiunea de performanță
Performanta este un concept greu de definit, având un caracter ambiguu și integrator. Performanta reprezintă o realizare deosebită dintr-un anumit domeniu de activitate. Deși noțiunea de performanță este de origine latină, fiind evidența apropierea de latinescul „performare“, semnificația sa provine din limba engleză: „to perform“ și „performance“. Performanța înseamnă succes, competitivitate, reușita, acțiune, efort continuu, fiind optimizarea prezentului și proiecția viitorului. Performanța este întotdeauna produsul unei comparații, ea depinde de o referință (obiectiv sau scop), putând fi multidimensionala atunci când scopurile sunt multiple. Ea nu poate fi exprimată decât ca un ansamblu echilibrat de parametri complementari, uneori contradictorii, care descriu rezultatele și procesele de atingere a acestor rezultate.
Se impune ca performanța să nu fie doar urmărită, ci și gestionata, fără un management adecvat neputându-se vorbi de performanță, managementul performantei precedând și înglobând măsurarea performanței. Dacă eficacitatea este o măsură a ceea ce se face, eficiența este o măsură a cum se face, fiind esențială valoarea creată de întreprindere în procesul de atingere a obiectivelor sale. Această valoare se manifesta sub mai multe forme, uneori tangibile, alteori intangibile, fiind furnizata clienților, acționarilor, salariaților sau partenerilor. Cu cât întreprinderea va produce mai multă valoare, cu atât va avea la dispoziție resurse mai multe care pot fi utilizate în „bătălia“ competițională în care întreprinderea este angrenata pe termen lung.
1.1.1.Performanța – nivel de realizare a obiectivelor strategice
Performanța este o noțiune utilizată adesea pentru aluziile metaforice pe care le conține; performanța organizațională arată capacitatea individului de a progresa, grație eforturilor constante.
Performanța depinde de o referință – obiectiv sau scop; performanța este multidimensională atunci când scopurile sunt multiple; performanța este un subansamblu al acțiunii; performanța este subiectivă pentru că este produsul operației, prin natură subiectivă, care constă în a apropia o realitate de o dorință.
Conținutul concret al performanței este dependent de obiectivele strategice; nu există performanță în absolut, independentă de obiectivele sale; evaluarea performanțelor este dependentă de fixarea obiectivelor, ceea ce este performant într-o situație dată, caracterizată prin anumite obiective, poate să nu fie într-o altă situație caracterizată prin alte obiective.
1.1.2. Performanța – creare a valorii
Gestiunea valorii constituie o axă de interes, prioritară oricărei societăți.
Conceptul de creare de valoare are la bază un adevăr valabil oriunde, indiferent de granițele geografice sau economice: companiile creează valoare atâta timp cât asigură remunerarea capitalului la o rată de rentabilitate care depășește costul acestuia.
Pe piețele dezvoltate sunt activate mecanisme naturale de reglare a situației de distrugere de valoare (cum ar fi preluările ostile, vânzarea participațiilor deținute de către acționarii majoritari sau, în ultimă instanță, lichidarea întreprinderii);
Pe piețele în dezvoltare (incipiente), reglarea situației are, de regulă, o întârziere importantă, adesea apărând mai întâi măsuri administrative ale statului care încearcă rezolvarea situației. Și în acest caz, în cele din urmă poate să apară lichidarea, care determină pierderi pentru toți investitorii din cadrul întreprinderii. Pe aceste piețe, până când mecanismele naturale de reglare a pierderilor de valoare nu funcționează eficient, se manifestă declinul economic și creșterea șomajului.
Pentru a înțelege conceptul de creare de valoare, vom privi investiția într-o întreprindere ca un progres de avansare a unui flux de lichidități în speranța că acesta va asigura un flux de sens invers și dimensiune superioară. Aceasta înseamnă că valoarea activelor în care s-a materializat fluxul inițial de lichidități va fi, în timp și conform așteptărilor raționale ale investitorului, mai mare decât valoarea capitalului investit inițial.
Valoarea creată (distrusă) = VP – (Ki + Prr) unde:
VP = valoarea de piață a companiei la momentul analizei;
Ki = valoarea actuală a capitalurilor investite de acționari;
Prr = valoarea actuală a profitului reinvestit.
De exemplu, firma A înregistrează următoarea situație:
– Capitaluri investite inițial = 1.000 mii lei ( cu trei ani în urmă);
– Profituri reinvestite = 275 mii lei (N-2) și 100 mii lei (N-1);
– costul capitalului = 15%.
În aceste condiții, valoarea prezentă a capitalurilor investite va fi de 1.999,6 mii lei, determinată pe baza relației:
unde:
Vpki = valoarea prezentă a capitalurilor investite;
Vtki = valoarea totală a capitalurilor investite;
Ckpr = costul capitalului propriu;
n= numărul de ani de investire.
Estimarea fluxurilor viitoare de lichidități la dispoziția acționarilor este pentru următorii patru ani prezentată în tabelul următor. Considerând costul capitalului propriu de 15%, rezultă o valoare estimată a capitalului propriu de 2.299,7 mii lei, având în vedere relația:
unde:
Vpcf = valoarea prezentă a fluxurilor viitoare;
Vcfi = valoarea fluxurilor viitoare în anul I;
Ckpr = costul capitalului propriu;
n= numărul de ani de previziune.
Tabelul nr . 1
Pe această bază rezultă o diferență între valoarea prezentă a fluxurilor viitoare și valoarea prezentă a investițiilor trecute de 300,1 mii lei, aceasta fiind de fapt o valoare creată pentru acționari.
Păstrând exemplul anterior, considerăm a fi diferite doar fluxurile viitoare de lichidități ale firmei A. În aceste condiții, acționarii firmei A se află în situația de „distrugere de valoare” în sumă de 525,3 mii lei.
Tabelul nr. 2
Prin urmare, o întreprindere creează valoare pentru acționarii săi atunci când rentabilitatea capitalului investit este superioară costului diferitelor surse de finanțare folosite. Cu alte cuvinte, nu este suficient ca o întreprindere să înregistreze profit contabil, pentru ca acesta să creeze valoare.
1.1.3. Eficiență versus eficacitate în definirea performanței
Termenul de eficiență cunoaște mai multe accepțiuni în literatura de specialitate.
În accepțiunea cea mai generală, eficiența este definită ca fiind raportul direct sau
indirect dintre efectele utile obținute și efortul depus:
Din punct de vedere managerial, prin eficiență se înțelege măsura în care au fost realizate obiectivele sau scopurile propuse.
Eficacitatea poate fi definită ca măsura în care întreprinderea reușește să-și satisfacă exigențele sau așteptările externe, respectiv ale clienților, statului, furnizorilor, salariaților, acționarilor. O întreprindere devine eficace atunci când reușește să optimizeze modul de utilizare a surselor externe și interne de dezvoltare, precum și corelația dintre acestea, răspunzând cât mai bine așteptărilor terților sau partenerilor externi.
Se poate considera că o întreprindere este performantă atunci când este, în același timp și eficientă și eficace. Rezultă, astfel, că performanța este o funcție de două variabile, eficiența și eficacitatea, combinația dintre ele reflectând nivelul de performanță al unei întreprinderi.
Date fiind cele enunțate anterior, se poate stabili relația matematică de calcul a performanței:
Performanța = Eficiență x Eficacitate
1.2. Mecanismul măsurării performanței
Performanța trebuie măsurată printr-o cifră sau o expresie comunicabilă. Măsura poate fi cardinală (de exemplu: 100 mil.lei), ordinală (de exemplu: primul produs european și al treilea în lume), literală (de exemplu: rezultatul este bun).
Așa cum spunea Kelvin – „Ceea ce voi nu puteți să măsurați nu există”.
Măsurarea performanței „este procesul care permite legarea unui concept abstract de indicatori empirici”.
Măsura unei performanțe se obține prin însumarea următoarelor elemente:
Valoarea reală + Eroarea sistemantică + Eroarea aleatoare
Valoarea reală este măsura ideală care corespunde perfect fenomenului studiat.
Eroarea sistematică este determinată de limitele instrumentelor de măsurare, iar cea aleatoare decurge din circumstanțe particulare.
Rezultatul măsurării performanțelor este fiabil dacă eroarea sistematică este minimă, iar „măsura” obținută este apropiată de adevărata valoare. Aprecierea fiabilității măsurării performanței este delicată deoarece valoarea reală, adevărată este în general dificil de estimat.
Mecanismul măsurării performanțelor este redat în figura următoare:
Schema nr. 3
Scopul concret al măsurării performanțelor, referințele alese, instrumentele de măsurare se află în strânsă corelație cu obiectivele fiecărui partener.
ă de calcul a performanței:
Performanța = Eficiență x Eficacitate
1.2. Mecanismul măsurării performanței
Performanța trebuie măsurată printr-o cifră sau o expresie comunicabilă. Măsura poate fi cardinală (de exemplu: 100 mil.lei), ordinală (de exemplu: primul produs european și al treilea în lume), literală (de exemplu: rezultatul este bun).
Așa cum spunea Kelvin – „Ceea ce voi nu puteți să măsurați nu există”.
Măsurarea performanței „este procesul care permite legarea unui concept abstract de indicatori empirici”.
Măsura unei performanțe se obține prin însumarea următoarelor elemente:
Valoarea reală + Eroarea sistemantică + Eroarea aleatoare
Valoarea reală este măsura ideală care corespunde perfect fenomenului studiat.
Eroarea sistematică este determinată de limitele instrumentelor de măsurare, iar cea aleatoare decurge din circumstanțe particulare.
Rezultatul măsurării performanțelor este fiabil dacă eroarea sistematică este minimă, iar „măsura” obținută este apropiată de adevărata valoare. Aprecierea fiabilității măsurării performanței este delicată deoarece valoarea reală, adevărată este în general dificil de estimat.
Mecanismul măsurării performanțelor este redat în figura următoare:
Schema nr. 3
Scopul concret al măsurării performanțelor, referințele alese, instrumentele de măsurare se află în strânsă corelație cu obiectivele fiecărui partener.
Tabelul nr. 4
Un sistem de măsurare a performanțelor are următoarele funcții:
-Să motiveze membrii unei organizații;
– Să atingă obiectivele care le-au fost fixate și prin aceasta să pună organizația în situația de a realiza obiectivul său;
– Să amelioreze performanța întreprinderii
– Să amelioreze baza măsurării performanței prin modificarea standardelor incorecte și să avertizeze conducătorii de necesitatea schimbării planurilor.
1.3 Instrumente de măsurare a performanței
Instrumentele consacrate de măsurare a performanțelor sunt indicatorii.
În literatura economică putem contabiliza zeci de definiții ale indicatorilor. Dar, pentru că nu ne propunem o analiză critică a acestora, ci o viziune asupra diversității de opinii, redăm în continuare câteva accepțiuni.
Pentru o bună conturare a performanței financiare se impune cu necesitate folosirea unui sistem de indicatori ce exprimă și orientarea strategică a întreprinderii, caracterizarea relațiilor sale interne și externe, eficacitatea activității, capacitatea de adaptare a întreprinderii la cerințele pieței.
Folosirea indicatorilor economico-financiari pentru măsurarea succeselor întreprinderii este de fapt modalitatea de reflectare a performanței economico-financiare.
Indicatorii de măsurare a performanței oferă informații care trebuie să ajute un actor individual sau, în termeni mai generali, colectiv, să conducă cursul unei acțiuni spre atingerea obiectivului său, să-i permită evaluarea unui rezultat.
Agenții economici operează cu o varietate de indicatori. Unii sunt folosiți din necesitate, alții din constrângere (impuși de reglementări), alții pentru că sunt la modă, etc.
Prezentăm în continuare câteva criterii de structurare a indicatorilor:
a) după poziționarea lor în raport cu acțiunea:
indicatori ai activității;
indicatori de pilotaj.
b) după structura ierarhică căreia îi sunt destinați:
indicatori ai activității;
indicatori de reporting.
c) după conținutul lor:
indicatori ai resurselor (materiale, umane, financiare, informaționale, naturale);
indicatori ai consumului de resurse (indicatorii costurilor și cheltuielilor);
indicatori ai activității;
indicatori de rezultate;
indicatori de eficiență;
indicatori de eficacitate.
Sistemul de indicatori ai performanțelor economico-financiare oferă managerilor și terților informații cu privire la eficiența activității de producție și comercializare, la eficiența gestionării resurselor materiale și umane, la creșterea valorii întreprinderii, în perioada supusă analizei. Acest sistem de indicatori permite descoperirea punctelor tari și slabe ale activității desfășurate, pe baza cărora se adoptă măsurile pentru îmbunătățirea performanțelor în viitor, și stă la baza elaborării previziunilor referitoare la evoluția rezultatelor întreprinderii în viitor.
În practica măsurării performanțelor, trebuie să se țină seama de caracteristicile indicatorilor, precizându-se pentru fiecare:
denumirea;
centrul de decizie;
formula de calcul;
frecvența de calcul;
motivul alegerii indicatorului;
aportul informațional;
sursele de date necesare calculului;
evoluția normală a indicatorului;
interacțiuni posibile;
evantaiul de decizii ce se pot lua pe baza indicatorului respectiv;
modul de prezentare a indicatorului (rată, mărimi absolute, etc).
Satisfacerea acestor exigențe metodologice constituie premisa pertinței sistemului de indicatori, a fiabilității măsurării performanțelor și a utilității lor în procesul decizional. Cu toate acestea (în absența unui referențial unanim recunoscut), proliferarea indicatorilor de măsurare a performanțelor ridică două probleme practice ce vizează:
alegerea indicatorilor și a metodei lor de calcul;
semnificația reală a acestor indicatori pentru întreprindere și pentru partenerii acesteia.
Pentru a da o viziune globală asupra variantelor posibile, ne vom opri în continuare la trei criterii de alegere a indicatorilor de performanță:
sensibilitatea la refinanțare (care exprimă variabilitatea nevoilor de resurse financiare în raport cu cele disponibile la un moment dat);
rata de creștere;
gradul de capitalizare.
Matricea următoare permite definirea priorităților și a sferei de aplicare a diferiților indicatori de performanță.
Schema nr. 5
Întreprinderile de tip A sunt întreprinderi mature cu o creștere mică și cu nevoi de capital relativ reduse. Asemenea întreprinderi trebuie să-și consolideze utilizarea resurselor, neavând variații mari ale necesarului de lichidități de la o perioadă la alta. Măsurarea performanțelor se poate face pe baza indicatorilor clasici bazați pe beneficiu:
– rentabilitatea economică (Re);
– rentabilitatea investițiilor (Ri);
– rentabilitatea financiară (Rf).
În asemenea situații, creearea de valoare se caracterizează într-o manieră pertinentă cu ajutorul indicatorului EVA, care reprezintă diferența dintre rezultatul operațional și costul capitalului investit.
Întreprinderile de tip B, caracterizate printr-o rată ridicată de creștere și printr-un grad mare de capitalizare, sunt întreprinderi ce se pot confrunta în orice moment cu nevoi de finațare mult mai mari decât cele pe care le pot degaja din propria activitate. Întreprinderile de tip B pot degaja valoare, dar sunt caracterizate printr-un grad mare de risc. Pentru aceste întreprinderi, crearea de valoare este legată de capacitatea lor de a genera lichidități
Pentru aceste întreprinderi, foarte sensibile la refinanțare, sunt indispensabili indicatorii care reflectă capacitatea întreprinderii de a genera lichidități: rezultatul brut al exploatării (cash flow-ul exploatării – RBE, excedentul de trezorerie din exploatare – ETE, excedentul global de trezorerie, așa-zisul cash – flow disponibil – CFD (cash flow-ul din exploatare minus investițiile perioadei), cash value added – CVA (trezoreria de exploatare minus costul capitalurilor folosite).
Întreprinderile de tip C sunt întreprinderi cu rată mare de creștere, dar puțin sensibile la refinanțare. Aceste întreprinderi degajă resurse financiare, ceea ce le permite să se refinanțeze în funcție de nevoi. Dacă întreprinderea aparține unui sector caracterizat printr-un grad mare de capitalizare, unde apar nevoi neprevăzute de finanțare Ic¨), sunt recomandabili indicatorii similari cadranului B.
Întreprinderile de tip D sunt întreprinderi mature, cu rată mică de creștere, dar care nu-și pot acoperi integral nevoile de finanțare. Indicatorii de performanță pertinenți sunt cei similari cadranului B, la care trebuie să se adauge indicatorii de trezorerie.
1.3.1. Rezultatul realizat
Rezultatele măsoară performanța și chiar o definesc atunci când se situează la cote considerate a exprima performanța. În teoria și practica ultimilor ani, se folosește atât singularul cât și pluralul atunci când se abordează problemele legate de performanță.
Analiza performanțelor financiare ale unei întreprinderi se concentrează și asupra evidențierii formării rezultatului, respectiv pe evidențierea structurii lui, ținând cont de interdependențele dintre elementele constitutive și factorii care au influențat nivelul acestor performanțe.
Rezultatul este o performanță bine definită sau mai bine zis – o latură a performanței cu caracter exact.
Relația performanță-rezultat reprezintă un „tot”, exceptând cazul în care se decupează rezultatul acțiunii, fără a-l plasa și evalua pe o scară a valorii.
1.3.2. Valoarea adăugată
Valoarea adăugată reprezintă surplusul de venituri peste valoarea consumurilor provenind de la terți, bogăția creată prin valorificarea resurselor tehnice, umane și financiare ale întreprinderii.
Valoarea adăugată se poate calcula prin două metode:
metoda diferențelor;
metoda aditivă.
După metoda diferențelor, valoarea adăugată se calculează ca diferență între producția exercițiului și consumurile intermediare.
În teoria economică, valoarea adăugată calculată după această relație este cunoscută sub denumirea de „valoare adăugată produsă”.
Valoarea adăugată „realizată” se determină pornind de la cifra de afaceri:
VA = CA – C'
Practic, aplicarea acestei relații este dificilă, deoarece presupune identificarea acelei părți a consumurilor intermediare ale exercițiului aferente producției vândute (C').
În cazul întreprinderilor care desfășoară numai activitate de comerț:
VA = CA – (Cc + Ci)
VA = Mc – Ci
unde: Cc reprezintă costul de cumpărare al mărfurilor vândute;
ci – alte consumuri provenind de la terți;
Mc – marja comercială.
Conform acestui model, specific întreprinderilor din sfera distribuției, valoarea adăugată se modifică datorită variației cifrei de afaceri, marjei comerciale și consumurilor provenind de la terți.
În cazul întreprinderilor care desfășoară și activitate de producție și activitate de comerț:
VA = (Qex. + Mc) – Ct
Ct = C + Ci
Ct – reprezintă consumurile intermediare de la terți aferente activității de producție și de comerț.
Valoarea adăugată se poate calcula și prin însumarea elementelor sale componente : salariile și cheltuielile sociale; impozitele și taxele; amortizările și provizioanele din exploatare, dobânzile, dividendele.
VA = Cs + IT + A + CF + Pn
În această accepțiune, valoarea adăugată înglobează remunerarea :
muncii prin salarii, indemnizații, cheltuieli sociale;
statului prin impozite, taxe și vărsăminte asimilate;
creditorilor prin dobânzi și comisioane plătite;
investițiilor prin amortismente calculate;
capitalurilor proprii prin dividende plătite acționarilor;
profitul reinvestit folosit pentru autofinanțare.
Din punct de vedere metodologic, în analiza valorii adăugate se folosesc și mărimile relative, adică ratele valorii adăugate.
Dintre acestea, cele mai frecvent utilizate în teoria și practica economică sunt:
a) Rata variației valorii adăugate17 – care permite aprecierii cu precizie asupra creșterii sau regresiei unei activități:
b) Rata valorii adăugate – gradului de integrare a activității
R = VA/CA
Acest indicator este o expresie a productivității globale, a bogăției create la un anumit nivel de activitate. Rata valorii adăugate este dependentă direct de natura activității și de durata ciclului de exploatare. Interpretarea evoluției ratei valorii adăugate trebuie făcută cu prudență, luând în considerare structura cifrei de afaceri pe tipuri de activități. Pentru o întreprindere mixtă (de producție și comercializare), diminuarea ratei valorii adăugate semnifică creșterea ponderii activității comerciale.
După unii autori18, rata valorii adăugate constituie un indicator al gradului de integrare economică a întreprinderii, a capacității acesteia de a-și asigura ea însăși un anumit număr de faze ale ciclului de exploatare.
d) Ratele de remunerare ale valorii adăugate reprezintă ponderea deținută de fiecare element component în valoarea adăugată.
Redăm în figura următoare conținutul valorii adăugate și repartiția sa între
partenerii sociali.
Tabelul nr. 7
Ratele valorii adăugate permit comparații sectoriale și inter-exerciții și oferă informații asupra împărțirii valorii adăugate între factorii muncă și capital, asupra raționalității activității și logisticii comerciale.
Modul de împărțire a valorii adăugate între diverși parteneri este, fără îndoială, dependent de rezultatele înregistrate. Tabelul de mai jos redă procesul de remunerare a partenerilor întreprinderii în trei situații
Tabelul nr 8
Unde: CAF – reprezintă capacitatea de autofinanțare;
RBE – rezultatul brut al exercițiului
Într-o economie concurențială, prezintă interes valoarea adăugată comparativă a acestor indicatori pentru diferite firme concurente. Cifrele din următorul tabel redau rezultatele a trei întreprinderi din sfera distribuției
Tabelul nr. 9
O analiză globală evidențiază handicapul întreprinderii A, comparativ cu celelalte două întreprinderi concurente. Întreprinderea A realizează o productivitate slabă a muncii, în ciuda remunerări pe salariat care este net superioară. Ponderea mare a dobânzilor reprezintă expresia unei gestiuni curente ineficiente, a unei rentabilități și a unei capacități de autofinanțare total nesatisfăcătoare.
Pentru ca aceste rate ale valorii adăugate să fie utile în procesul de decizie, este necesar ca în determinarea lor să se țină seama de eroziunea monetară. De asemenea, se impune raportarea lor la ratele similare ale unor întreprinderi comparabile, precum și la valoarea ratelor sectoriale.
În concluzie,
Indiferent de metoda de calcul, valoarea adăugată apare ca un element cu semnificații complexe în analiza diferitelor aspecte ale vieții unei întreprinderi: exploatare, politică strategie, structuri, performanțe. Astfel, ea apare, în primul rând, în accepțiunea unui instrument de măsurare plurivalent. Valoarea adăugată permite aprecierea dimensiunii întreprinderii, a taliei sale economice. Dacă cifra de afaceri exprimă capacitatea întreprinderii de a vinde, valoarea adăugată exprimă aportul economic, surplusul de producție creat prin efortul propriu al acesteia. Dacă se ia în considerare definiția aditivă a valorii adăugate, se observă că aceasta măsoară dimensiunea și variațiile (creșterile respectiv contracțiile) diferitelor elemente care concură la realizarea activității. În sfârșit, valoarea adăugată exprimă mai bine decât orice alt indicator eficacitatea combinării factorilor de producție: munca și capitalul; ea este expresia bogăției create de întreprindere, bogăție ce se repartizează între cinci parteneri: personal, stat, creditori financiari, acționari, întreprindere.
1.3.3 Rezultatul global
Rezultatul global/economic reprezintă acel indicator care proiectează noi dimensiuni ale analizei performanței economico-financiare. Măsurarea acestuia determină mărimea performanței întreprinderii. Se referă la variația capitalurilor proprii, ca urmare a evoluției diferitelor surse, cu excepția celor generate de operațiile cu proprietarii.
Este un indicator mai cuprinzător decât rezultatul reliefat de contul de profit și pierdere, deoarece include în plus, elemente constatate în capitalurile proprii, dar care nu tranzitează conturile de venituri și cheltuieli. Analiza sa, evidențiază contribuția tuturor factorilor de producție la formarea rezultatului, sub forma sa economică.
Cea mai completă accepțiune a conceptului de Rezultat global este oferită de IFRS 1. În această viziune, „granițele” rezultatului contabil sunt depășite, incluzându-se și „diferențele din reevaluare, diferențele din conversie, câștiguri sau pierderi latente asupra instrumentelor financiare, câștiguri și pierderi actuariale aferente pensiilor, efectul schimbărilor metodelor contabile și corecțiile erorilor fundamentale.
Deși IFRS 1 nu impune un model standard de ilustrare a Rezultatului economic, în anexa la normă sunt prezentate două variante: „Situația modificărilor capitalurilor proprii” și „Situația câștigurilor și pierderilor recunoscute pentru exercițiul încheiat”.
Situația modificărilor capitalurilor proprii este prezentată într-o formă matricială și cuprinde elementele capitalului propriu, cauzele modificării acestuia, precum și evoluția fiecărei cauze și a efectului asupra elementelor capitalurilor proprii. În acest mod, se reflectă creșterea sau descreșterea activului net al întreprinderii în timpul exercițiului, prin modificarea globală a capitalului propriu sub formă de câștiguri sau pierderi totale generate de activitățile derulate, cu excepția modificărilor rezultate din tranzacțiile cu acționarii.
Varianta alternativă, stuația câștigurilor și pierderilor pentru exercițiul încheiat se apropie mai mult de conținutul indicatorului „Rezultat global”, întâlnit în contabilitatea americană. Acest model cuprinde numai modificările elementelor de capital propriu ce reprezintă câștiguri sau pierderi nerecunoscute de contul de profit și pierdere la care se adaugă profitul net al perioadei și se ajustează cu efectul modificării politicilor contabile.
Indiferent de modelul ales pentru prezentarea modificărilor capitalului propriu, norma IFRS 1 solicită un subtotal al elementelor privind pierderile și câștigurile, cheltuielile și veniturile direct afectate capitalurilor proprii, precum și totalul acestor elemente.
Modelele celor două variante de reflectare a Rezultatului global sunt prezentate în continuare în tabelele 11 și 12.
Tabelul nr.11
Tabelul nr. 12
–
În viziunea normalizatorilor americani, determinarea rezultatului economic(comprehensive income) are ca punct de plecare rezultatul net, care este completat cu celelalte elemente ale rezultatului economic.
Pentru evitarea dublei contabilizări a unor elemente (incluse atât în rezultatul net, cât și în rezultatul economic), FAS 130 permite anumite ajustări ale rezultatului global al ultimului exercițiu financiar, cum ar fi, de exemplu: ajustarea rezultatului economic al ultimului exercițiu financiar cu câștigurile din alte titluri de plasament care au fost incluse și în rezultatul net al exercițiului în curs, dar și cu celelalte elemente ale rezultatului economic sub formă de câștiguri latente în timpul exercițiului în care au fost constatate.
Deși nu oferă un model de situație financiară care să evidențieze rezultatul economic, FAS 130 recomandă întreprinderilor să comunice acest indicator prin una din următoarele forme:
– sub forma unei situații financiare distincte, de aceeași importanță cu celelalte componente ale situațiilor financiare. În acest caz, FAS 130 nu solicită un model special pentru această situație, însă
impune companiilor prezentarea rezultatului net a o componentă a rezultatului economic și prezentarea „celorlalte componente ale rezultatului economic” și „totalul rezultatului economic” sub rezultatul net.
– sub forma unei linii distincte în bilanț, în cadrul capitalurilor proprii. În această situație, totalul celorlalte elemente ale rezultatului economic va fi raportat în bilanț, ca o componentă distinctă a capitalurilor proprii, în mod distinct față de rezultatele nedistribuite și de primele de emisiune sub denumirea de „valoare cumulată a celorlalte elemente ale rezultatului economic”. Soldurile cumulate prezentate pentru fiecare dintre categoriile celorlalte elemente ale rezultatului global, vor trebui prezentate fie în cadrul situației variației capitalurilor proprii, fie în anexă, sub forma unei situații intermediare, în cadrul căreia compania trebuie să prezinte mărimea totală a rezultatului economic, în vederea consultării acesteia de către acționari.
Un model de reflectare a rezultatului global al companiilor americane este prezentat în continuare (tabelul 13).
Conceptul de performanță globală a întreprinderii are la bază teoria deținătorilor de interese. Din perspectiva întreprinderii, aceste interese pot fi contradictorii, ceea ce poate da naștere la conflicte în interiorul organizației, influențând în mod negativ rezultatele economico financiare.
Pentru a măsura performanța unei întreprinderi este necesar să recurgem la o „viziune globală a interdependențelor între parametrii interni și externi, cantitativi și calitativi, tehnici și umani, fizici și financiari ai gestiunii”. Utilizatorii trebuie să apeleze la performanța globală a întreprinderii. Acesta constituie oglinda viitorului, „unde se află rezultatele” și a trecutului, „unde sunt problemele”.
1.3.4. Rentabilitatea financiară
În viziunea financiară, judecarea performanțelor se face prin prisma fluxurilor de numerar.
Excluderea din calculul indicatorilor de rentabilitate a veniturilor și cheltuielilor calculate orientează raționamentul financiar spre problematica trezoreriei și permite pilotajul întreprinderii pe baza unor criterii legate direct de solvabilitatea și lichiditatea acesteia.
Rentabilitatea financiară (Rf) este rentabilitatea capitalurilor proprii. Ea se măsoară prin relația:
Care se descompune astfel:
Tabelul nr. 14
Modelul pune în evidență efectul de levier, respectiv efectul multiplicator al îndatorării asupra rentabilității economice. Îndatorarea prezintă un cost care poate determina un impact negativ al efectului de levier. Acesta este pus în evidență prin relația:
Rf = Re + (Re – Kd)D/CP
Unde:
Rf = rentabilitatea financiară (după impozitare)
Re = rentabilitatea economică (după impozitare)
Kd = costul (după impozitare) al îndatorării
D = datorii
CP = capitaluri proprii
Condiția necesară pentru ca efectul de levier să se realizeze este ca rentabilitatea economică (Re) să fie superioară costului îndatorărilor (Kd). Dacă această condiție este realizată, rentabilitatea financiară va fi cu atât mai ridicată, pentru o rentabilitate economică dată, cu cât îndatorarea (și coeficientul D/CP) va fi mai mare. În caz contrar (Re – Kd negativ), efectul de levier are un rol negativ.
Gradul de îndatorare este un indicator semnificativ. De un astfel de indicator sunt interesați creditorii și acționarii întreprinderii. Pentru acționari prezintă importanță relația invers proporțională dintre dobânzile datorate și profitul rămas la dispoziția lor. Cu cât dobânzile datorate aferente surselor împrumutate sunt mai mari, cu atât recompensa investițiilor acționarilor prin profit va fi mai mică. Creditorii doresc să știe care este proporția surselor străine prin care se finanțează întreprinderea, deoarece gradul de îndatorare al întreprinderii și profitul sunt direct proporționale; pe măsură ce crește gradul de îndatorare al întreprinderii, aceasta va trebui să obțină un profit mai mare care să-i permită plata dobânzilor datorate creditorilor. Dimpotrivă, obținerea unui nivel al profitului mai mic îi va determina pe investitori să facă previziuni pesimiste asupra profitului companiei.
1.3.5. Rentabilitatea economică
Rentabilitatea reprezintă una din formele cele mai sintetice de exprimare a eficienței activității economico-financiare ale unei întreprinderi, respectiv a tuturor mijloacelor de producție utilizate și a forței de muncă, ținând cont de toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producție, vânzare.
Ratele de rentabilitate sunt construite, de regulă, prin raportarea unui sold intermediar de gestiune cu semnificație în termeni de rentabilitate, fie la un flux de activitate, fie la un stoc. Una dintre cele mai utilizate rate ale rentabilității atât în teoria cât și în practica economică este rata rentabilității economice.
Rata rentabilității economice măsoară performanțele activului total al întreprinderii, pornind de la un rezultat economic și ansamblul mijloacelor utilizate:
Re = RBE/AtX100
Sau:
Re = RE/Aexpl X100
Definită astfel, rata rentabilității economice este independentă de mecanismul de finanțare, de presiunea fiscală, precum și de fluxurile extraordinare.
Așa cum sugerează și figura următoare, rentabilitatea economică este rezultatul acțiunii unui complex de factori:
Schema nr. 15
Sporirea rentabilității economice se poate realiza fie pe seama accelerării rotației activelor, fie prin creșterea marjei. În practica economică, aceste două posibilități sunt valorificate diferit, în funcție de natura activității.
O altă modalitate de calcul a ratei de rentabilitate economică este
Construirea ratei pe baza unui anumit rezultat determină o viziune specifică semnificației rezultatului:
– utilizarea rezultatului exploatării va determina o rată independentă atât de politica fiscală și de structura capitalurilor (politica de finanțare), cât și de fluxurile extraordinare;
– dacă rata rentabilității economice va fi construită pe baza excedentului brut al exploatării, va fi independentă și de politica privind amortizarea capitalului tehnic, pe lângă elementele menționate anterior;
– folosirea profitului brut este utilă managerilor întreprinderilor și va determina un nivel mai ridicat al ratei, în măsura în care celelalte două activități (financiară și extraordinară) aduc profit; această variantă este mai puțin utilizată.
În teoria și practica internațională, această rată este cunoscută sub forma:
ROA = EBIT/TA
Unde: ROA = rata rentabilității economice (return on assets);
EBIT = rezultatul înainte de impozitare și dobânzi (earnings before interests and taxes);
TA = total active (total assets).
Utilizatorii informațiilor oferite de această rată sunt furnizorii de capital, creditorii financiari, de exemplu – sunt cei mai interesați de rentabilitatea întreprinderii înainte de scăderea dobânzii.
Deci, pentru o corectă informare a tuturor celor interesați de performanțele obținute prin utilizarea capitalului angajat de o întreprindere, se pot folosi ratele:
Rentabilitatea – o noțiune relativă
Indiferent de obiectivele întreprinderii, aceasta nu le va putea îndeplini decât dacă satisface două restricții financiare majore:
– rentabilitatea, respectiv capacitatea întreprinderii de a obține un surplus monetar care-i permite să facă față angajamentelor și să-și asigure dezvoltarea;
– echilibrul financiar, care exprimă în general însușirea întreprinderii de a armoniza resursele și utilizările afectate acestora.
Rentabilitatea poate fi definită ca fiind capacitatea unei întreprinderi de a obține profit prin utilizarea factorilor de producție și a capitalurilor, indiferent de proveniența acestora.
Orice întreprindere trebuie să asigure remunerarea și reînnoirea capitalului investit, iar acest fapt se poate realiza doar în condițiile unei suficiente rentabilități a activității sale.
Pentru a caracteriza o întreprindere din punct de vedere al rentabilității, considerăm că trebuie studiate trei aspecte: evoluția activitățiii (creșterea, descreșterea activității); evoluția cifrei de afaceri , evoluția valorii adăugate; evoluția rentabilității propriu-zise (profit, rate de rentabilitate, ca ndicatori).O creștere economică a întreprinderii generează obligații cărora ea nu va putea să le facă față decât dacă degaja un flux de rezultate, respectiv o rentabilitate abundentă.
Rentabilitatea se află într-o strânsă corelație cu profesionalismul întreprinzătorului, cu timpul, cu mijloacele materiale și financiare investite pentru o activitate economică. Asigurarea stării de performanță a unei întreprinderi se află sub impactul modului de derulare a relației eficiență-eficacitate, privilegiind o evaluare monetară a performanțelor. În realitate, o abordare sistemică a întreprinderii permite înțelegerea conversiei oricărei realizări favorabile (exprimată în termeni cantitativi sau calitativi) în rezultatele monetare și deci în rentabilitate.
Schema nr 16
Din punct de vedere economic, rentabilitatea măsoară performanța mijloacelor de exploatare. În această accepțiune, numai tranzacțiile din exploatare permit previzionarea performanțelor viitoare ale întreprinderii.Dacă rentabilitatea este raportul între un rezultat și mijloacele puse în acțiune pentru obținerea acestuia, există mai multe posibilități pentru măsurarea acestui efect (rezultat).
Rentabilitatea economică = Rezultat economic/ Activ economic
Numărătorul poate fi rezultatul de exploatare înainte de elementele financiare (se are în vedere EBE, care nu este un adevărat rezultat economic, deoarece nu ține seama de amortismente). La numitor, vom avea, între alte posibilități, capitalurile permanente sau activul total. În aceste condiții, relația menționată devine:
Această relație poate fi completată prin studiul formării rezultatului (și diferitelor marje) cu ajutorul soldurilor intermediare de gestiune.
Acești indicatori permit comparațiile în timp în cadrul aceleiași întreprinderi și între întreprinderi.
Așa cum sugerează și figura următoare, rentabilitatea economică este rezultatul acțiunii unui complex de factori:
Schema nr. 17
1.4. Contul profit si pierdere –sursa de date pentru performanta firmei
Documentul contabil de reflectare a cheltuielilor și veniturilor este ,,Contul de profit și pierdere” sau ,,Contul de rezultate”.
Contul de profit și pierdere se constituie într-un formular distinct al documenetelor de sinteză „Bilanțul contabil”. El evidențiază și explică într-o formă analitică rezultatele activității întreprinderii prin prisma raportului de echilibru dintre cheltuieli și venituri.
Se prezintă sub forma unei liste care grupează veniturile și cheltuielile după natura activității desfășurate, iar în cadrul lor pe elemente primare de venituri și cheltuieli.
Prezentarea informațiilor în contul de profit și pierdere se face cu date comparative pentru exercițiul financiar precedent.
Contul de profit și pierdere se structurează pe trei părți, în funcție de cele trei tipuri de activități în care se clasifică veniturile și cheltuielile societăților comerciale: activitatea de exploatare, activitatea financiară și activitatea excepțională. El reflectă veniturile, cheltuielile și rezultatele obținute pe fiecare tip de activitate și în final, modul de obținere a rezultatului brut al exercițiului (profit sau pierdere), cheltuielile cu impozitul pe profit aferent (în cazul obținerii de profit) și profitul net……
Diferența dintre venituri și cheltuieli constituie rezultatul exercițiului. Unii utilizatori ai informației contabile sunt interesați mai mult de informația privind profitul întreprinderii, în timp ce alții urmăresc fluxurile viitoare ale ale trezoreriei.
Informația financiară nu poate fi pe deplin înțeleasă dacă se ignoră specificul activității precum și rezultatul exploatării. Astfel, interpretarea fluxurilor financiare se face în mod diferit, în funcție de faza de expansiune, maturitate sau declin în care se află societatea. De aceea se impune completarea datelor financiar–contabile cu informații referitoare la potențialul tehnic uman, comercial, intensitatea concurenței și poziția firmei pe piață, imaginea firmei și a produselor sale.
Analiza financiară urmărește să evidențieze modalitatea de realizare a echilibrului financiar pe termen mediu și lung și treptele de acumulare bănească, rentabilitatea activității întreprinderii.
Scopul analizei financiare îl costituie întocmirea diagnosticului financiar al întreprinderii în vederea evidențierii punctelor forte și punctelor slabe, precum și a potențialului managementului financiar.
Operațiile economice și financiare care au loc în cadrul unei întreprinderi se reflectă în documentele contabile de sinteză sub forma fluxurilor și stocurilor.
Structura contului de profit și pierdere conține:
– venituri din exploatare, grupate în: venituri din vânzări de mărfuri, venituri din producția vândută, venituri din producția stocată, venituri din producția de imobilizări corporale și necorporale, venituri din subvenții de exploatare, venituri din anulări de provizioane pentru activitatea de exploatare;
– cheltuieli din exploatare care includ: cheltuieli cu mărfuri vândute, cheltuieli cu materii prime și materiale consumabile, cheltuieli cu combustibili energie și apă, alte cheltuieli materiale, cheltuieli cu lucrări și servicii executate de terți, cheltuieli cu impozite și taxe, cheltuieli cu salarii, cheltuieli cu asigurări și protecție socială, alte cheltuieli de exploatare. Pe baza acestor date se pot calcula indicatorii:
Cifra de afaceri = venituri din vânzări de mărfuri + venituri din producția vândută
Rezultatul din exploatare = Total venituri din exploatare – Total cheltuieli din exploatare
– venituri financiare, grupate în: venituri din titluri și creanțe imobilizate, venituri din titluri de plasament, venituri din diferențe de curs valutar, alte venituri financiare sub formă de dobânzi sau sconturi obținute, venituri din anulări de provizioane pentru activitatea financiară;
– cheltuieli financiare care sunt alcătuite din: cheltuieli privind creanțele imobilizate, cheltuieli din titluri de plasament, cheltuieli din diferențe de curs valutar, alte cheltuieli financiare sub formă de dobânzi și sconturi acordate, cheltuieli cu amortizări pentru primele privind rambursarea obligațiunilor și cheltuieli cu constituirea de provizioane pentru activitatea financiară. Cu ajutorul datelor de mai sus se pot calcula indicatorii:
Rezultatul financiar = Total venituri financiare – Total cheltuieli financiare
Rezultatul curent al exercițiului = Rezultatul din exploatare ± Rezultatul financiar sau Total venituri din exploatare + Total venituri financiare – Total cheltuieli din exploatare – Total cheltuieli financiare.
Alte informații cuprinse în contul de profit și pierdere se referă la venituri extraordinare sinonim (venituri excepționale), grupate în venituri din operațiuni de gestiune, venituri din operații de capital, venituri din anulări de provizioane pentru activitatea excepțională, cât și cheltuieli extraordinare constând din cheltuieli din operații de gestiune, cheltuieli din operații de capital, cheltuieli cu amortizări excepționale și constituirea de provizioane pentru activitatea excepțională.
Pe baza lor se calculează:
Rezultatul extraordinar = Total venituri extraordinare – Total cheltuieli extraordinare
Rezultatul brut al exercițiului = Rezultatul curent ± Rezultatul extraordinar.
Impozitul pe profit = Rezultatul exercițiului * Cota de impozit pe profit (16%)
Rezultatul net = Rezultatul exercițiului – Impozitul pe profit.
În conformitate cu noile reglementări privind contabilitatea armonizată cu directivele europene a apărut un model nou al contului de profit și pierdere. În modelul nou al contului de profit și pierdere s-a înlocuit denumirea de „activitate excepțională” cu aceea de „activitate extraordinară”, a apărut indicatorul privind cifra de afaceri netă, s-au introdus elemente de venituri și cheltuieli realizate din tranzacțiile în cadrul grupului de întreprinderi, s-au rectificat anumite cheltuieli prin deducerea din ele a veniturilor obținute din subvenții de exploatare, s-au introdus date privind cheltuielile și veniturile din ajustarea la inflație precum și referitoare la impozitul pe profit amânat, alte elemente specifice.
CAPITOLUL II CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE – ASPECTE TEORETICE
2.1 Legislatia aferenta contului de profit si pierdere
Referiri la contul de profit și pierdere în cadrul legislativ românesc se întâlnesc în cuprinsul Regulamentului de aplicare a Legii Contabilității nr.82/1991, precum și în Ordonanța Guvernului României nr.70/1994.Potrivit Legii Contabilității, contul de profit și pierdere este o componentă a bilanțului contabil, astfel încât multe din prevederile legale referitoare la bilanțul contabil sunt valabile și în ceea ce privește contul de profit și pierdere. Astfel contul de profit și pierdere se întocmește în mod obligatoriu de către regiile autonome, societățile comerciale, societățile agricole, cooperativele meșteșugărești, organizațiile cooperației de consum și de credit, BNR și societățile bancare, instituțiile publice, unitățile de asigurări sociale altele decât cele de stat, asociațiile, sindicatele precum și celelalte persoane care au dobândit personalitate juridică.
Datele înregistrate în contul de profit și pierdere trebuie să fie reale și să se refere atât la exercițiul financiar încheiat cât și la cel precedent.
Aceste date sunt supuse verificării și certificării de către cenzori, experți contabili, contabili autorizați cu studii superioare sau societăți comerciale de expertiză contabilă, după caz. Prin această operațiune se confirmă faptul că datele dau o imagine fidelă, clară și completă a situației financiare și a rezultatului financiar. Pe baza verificărilor se întocmește un raport din care trebuie să rezulte corectitudinea sau incorectitudinea datelor înscrise în contul de profit și pierdere.
Bilanțul contabil, implicit contul de profit și pierdere, poate fi certificat fără rezerve, cu rezerve sau se poate refuza certificarea acestuia, iar motivele certificării cu rezerve sau ale refuzului certificării sunt specificate într-un raport. De asemenea împreună cu bilanțul, contul de profit și pierdere se publică în condițiile prevăzute de lege, după un model stabilit de către Ministerul Finanțelor.
Contul de profit și pierdere potrivit legii se păstrează timp de 50 ani în arhiva unității patrimoniale.
În România, modelul de prezentare al contului de profit și pierdere adoptat este modelul listă. Datele înregistrate în acest cont sunt exprimate în mii lei.
2.2. Contul de profit si pierdere. Generalitati si modele de prezentare in diverse tari
Situația patrimonială, implicit cea financiară a unei întreprinderi la un moment dat este descrisă cu ajutorul bilanțului contabil. În acest document de sinteză este indicată și mărimea rezultatului, fără însă a fi explicat modul de constituire a acestuia. Pentru a obține concluzii legate de performanțele întreprinderii se utilizează un alt instrument și anume, contul de profit și pierdere sau contul de rezultate, anexat la formularul de bilanț.
În acest mod întreprinderea devine un centru de calcul economic, pentru a obține informații utile diverșilor utilizatori, calcul ce se bazează pe comparația următoarelor structuri:
pe de o parte valorile produse și vândute pe piață sub forma produselor finite, semifabricatelor, mărfurilor sau a serviciilor prestate diverșilor beneficiari toate acestea denumite în mod generic venituri;
de cealaltă parte, valorile utilizate pentru a obține aceste venituri, denumite cheltuieli și care reflectă costurile angajate pentru a se obține veniturile respective.
Făcând o comparație a celor două structuri se va obține următoarea ecuație care exprimă o formă de modelare a realității economice:
VENITURI – CHELTUIELI = REZULTAT
Valoarea rezultatului poate fi pozitivă, situație în care acesta poartă denumirea de profit sau beneficiu, în cazul în care veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, sau poate fi negativă, situație în care se numește pierdere, când cheltuielile sunt mai mari decât veniturile.
Veniturile reprezintă sumele sau valorile încasate ori de încasat și includ:
venituri din exploatare, respectiv venituri din vânzarea produselor, lucrărilor executate și serviciilor prestate, din producția stocată, din producția de imobilizări, din subvenții de exploatare, precum și alte venituri din exploatarea curentă;
venituri financiare, respectiv venituri din participații, din alte imobilizări financiare, din creanțe imobilizate, din titluri de plasament, din diferențe de curs valutar, din dobânzi, din sconturi obținute, creanțe imobilizate și alte venituri financiare;
venituri excepționale, respectiv venituri din operațiuni de exploatare, din operațiuni de capital (despăgubiri, penalități încasate, venituri din cedarea activelor, cote-părți de subvenții pentru investiții virate la rezultatul exercițiului) și alte venituri excepționale.
În cazul societăților comerciale veniturile se crează de regulă în urma parcurgerii a patru etape:
obținerea, uneori și stocarea, producției în curs, a lucrărilor și serviciilor executate, a produselor finite și a semifabricatelor recepționate;
facturarea producției constă în transferul dreptului de proprietate de la vânzător la clienții săi. Facturarea dă naștere la un drept de creanță asupra beneficiarilor de produse;
încasarea reprezintă etapa în care se transformă în bani rezultatele producției;
încorporarea este o etapă contabilă în cadrul căreia veniturile sunt încorporate în rezultate în vederea acoperirii cheltuielilor.
Veniturile sunt reflectate în contabilitate în momentul obținerii și facturării bunurilor și serviciilor indiferent de data încasării echivalentului lor valoric.
Cheltuielile reprezintă sumele sau valorile plătite ori de plătit, după natura lor, care sunt aferente realizării veniturilor, astfel cum sunt înregistrate în contabilitate.
În cadrul cheltuielilor efectuate pentru realizarea veniturilor se includ:
cheltuieli de exploatare, respectiv cheltuieli cu materii prime, materiale și mărfuri, cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți, cheltuieli cu personalul, cheltuieli cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate, cheltuieli cu amortizarea capitalului imobilizat, cheltuieli cu primele de asigurare care privesc activele corporale fixe și circulante, cheltuieli cu primele de asigurare pentru personal împotriva accidentelor de muncă, contribuțiile care condiționează organizarea și funcționarea activităților respctive potrivit normelor legale în vigoare, alte cheltuieli de exploatare;
cheltuieli financiare, respectiv cheltuieli privind titlurile de plasament cedate, cheltuieli din diferențe de curs valutar, cheltuieli cu dobânzile, pierderi din creanțe legate de participații, alte cheltuieli financiare;
cheltuieli excepționale, respectiv cheltuielile privind operațiunile de capital și cele privind operațiunile de gestiune.
Ocazionarea cheltuielilor se derulează de regulă în patru etape, după cum urmează:
angajarea intervine în momentul cumpărării când se crează obligația bănească față de furnizor de a plăti bunurile sau serviciile primite de la aceștia;
plata constă în achitarea unei sume de bani ca echivalent în cadrul relațiilor comerciale sau de transfer (fără echivalent) în cadrul relațiilor financiare. Astfel, achitarea unei obligații față de un furnizor reprezintă o plată ca echivalent, iar achitarea unui impozit datorat reprezintă un transfer fără echivalent.
consumul este specific utilizării efective a bunurilor economice în vederea satisfacerii unor nevoi ale unității patrimoniale;
încorporarea este o etapă strict contabilă în cadrul căreia cheltuielile sunt decontate asupra rezultatului exercițiului.
Nu toate cheltuielile iau naștere în urma parcurgerii acestor etape, unele dintre cheltuieli nu presupun o plată, ci sunt consecința unui “joc contabil”. Aceste cheltuieli calculate sunt determinate de deprecierile ireversibile (amortizarea) și de deprecierile reversibile (provizioanele) pe care le suferă elementele patrimoniale. În același timp, unele plăți se suprapun cu cheltuielile corespunzătoare, cum este cazul plății dobânzilor bancare.
Mărimea rezultatului poate fi determinată și printr-un alt mod și anume comparând capitalurile proprii ale întreprinderii la două momente distincte. Această modalitate este redată prin ecuația:
Capitaluri proprii – Capitaluri proprii = Rezultat
aferente exerc.(N+1) aferente exerc.N aferent exerc.N
Informațiile sunt structurate în contul de profit și pierdere plecând de la activitatea întreprinderii. Această activitate reprezintă totalitatea operațiunilor economico-financiare pe care le desfășoară întreprinderea într-o perioadă de gestiune.
Operațiunile care sunt legate de activitatea de bază reprezintă operațiuni curente. Aceste operațiuni au un caracter ordinar, obișnuit și repetitiv. Pe baza acestora se determină rezultatul curent.
O altă categorie distinctă de operațiuni o reprezintă operațiunile excepționale. Acestea au un caracter nerepetitiv și apar în mod accidental în activitatea economică a întreprinderii. Apariția acestor operațiuni nu este legată de activitatea de bază a unei întreprinderi.
O categorie aparte o formează operațiunile financiare. În această categorie sunt incluse atât operațiuni cu caracter curent, obișnuit, cât și operațiuni cu caracter excepțional. Se poate afirma că natura financiară a unei operațiuni primează asupra caracterului său excepțional. Operațiunile financiare prin rezultatul financiar contribuie alături de operțiunile de exploatare (care dau rezultatul din exploatare) la instituirea operațiunilor curente, având drept consecință obținerea rezultatului curent.
Astfel prin intermediul contului de profit și pierdere sunt puse în evidență următoarele niveluri:
Tabel nr.10 – Niveluri ale contului de profit și pierdere
În momentul de față, pe plan mondial, modalitatea de prezentare a contului de profit și pierdere nu are un caracter universal. Fiecare țară apelează la modelul de prezentare al contului de profit și pierdere care i se potrivește cel mai bine specificului economiei sale și în funcție de interesul statului pentru anumite informații economico-financiare care se pot extrage din contul de profit și pierdere.
Varietatea modelelor este determinată în unele țări de tradițiile naționale în ceea ce privește transparența informației contabile, precum și de considerente de ordin juridic, fiscal și economic. Astfel în unele țări contul de profit și pierdere are o prezentare simplistă, iar în altele acest cont realizează o descriere largă și completă a activității unei întreprinderi.
Conform standardelor contabile internaționale armonizate cu Directiva a-IV-a a CEE pentru măsurarea performanțelor unei unități economice rezultatele calculate vor avea la bază structurile de venituri și cheltuieli. Pe baza acestora se calculează în afara rezultatului și alți indicatori cum ar fi:
-rentabilitatea exercițiului;
-rezultatul pe acțiune,etc.
Conform standardelor contabile internaționale (IASC 1) contul de profit și pierdere trebuie să furnizeze informații legate de venituri, rezultatul exploatării, dobânzile plătite, cheltuielile cu impozitul pe profit, rezultatul activității ordinare (curente), interesele minoritare, elementele extraordinare și rezultatul net.
Informațiile furnizate de contul de profit și pierdere trebuie să fie legate de modul de clasificare a cheltuielilor, după natură sau funcție. Întreprinderile care clasifică cheltuielile după funcție sunt obligate să prezinte natura unor cheltuieli (materii prime consumate, materiale consumabile, cheltuieli de personal, cheltuielile cu amortizarea).
IASC 1 prezintă un model al contului de profit și pierdere cu clasificarea cheltuielilor după natură astfel:
Tabel nr.11 –Modelul contului de profit și pierdere cu clasificarea cheltuielilor după natură, conform IASC 1
Variația stocurilor este utilizată pentru ajustarea cheltuielilor de producție.
Contul de rezultate pe funcții repartizează cheltuielile pe 3 funcții recunoscute:
de producție;
de comercializare;
de administrație.
Modelul după funcții se prezintă în tabelul care urmează:
Tabel nr.12 – Modelul contului de profit și pierdere cu clasificarea cheltuielilor după funcții, conform IASC 1
S-au constatat totuși două modele de expunere a cheltuielilor și veniturilor:
-unul ține de natura economică a acestora;
-altul pleacă de la destinația acestora.
Din punctul de vedere al formei de prezentare a contului de profit și pierdere, se disting următoarele:
forma de tablou bilateral sau forma de cont (schema orizontală);
forma de listă(schema verticală).
În ambele situații cheltuielile și veniturile sunt împărțite în 3 categorii:
a)cheltuieli și venituri din exploatare;
b)cheltuieli și venituri financiare;
c)cheltuieli și venituri excepționale.
Structura generală sub forma tabloului bilateral a contului de profit și pierdere se prezintă astfel:
Contul de profit și pierdere
la data de:…………………….
Avantajul formatului listă al contului de profit și pierdere constă în delimitarea părții de rezultat aferentă activității curente (de exploatare și financiară) de rezultatul activității excepționale, deoarece rezultatul curent reprezintă un indicator important în aprecierea activității unei întreprinderi.
Formatul listă al contului de profit și pierdere se prezintă astfel:
Contul de profit și pierdere
la data de:……………………
Directiva a-IV-a europeană, cea referitoare la documente contabile de sinteză, recomandă țărilor comunitare patru scheme de prezentare a contului de profit și pierdere și anume:
forma pe orizontală după natura economică a cheltuielilor;
forma pe verticală după natura economică a cheltuielilor;
forma pe orizontală după criteriul centrelor de costuri sau de operațiuni;
forma pe verticală după criteriul centrelor de costuri sau operațiuni.
Fiecare țară își alege una din scheme în funcție de gradul de satisfacere a necesităților informative specifice.
Astfel, în Marea Britanie, se practică o economie de tip liberal, în condițiile unui capitalism de tip bursier. Piețele financiare și-au pus amprenta asupra informațiilor ce se cer a fi furnizate de situațiile financiare, implicit de contul de profit și pierdere. Aceste informații sunt orientate către investitori, ca urmare toate societățile sunt supuse auditării și toate situațiile financiare trebuie publicate în registrul societăților. Rezultă că fiscalitatea nu are un rol preponderent nefiind beneficiarul principal al informațiilor, putându-se aprecia deconectarea contabilității de fiscalitate.
În această țară documentele de sinteză contabilă nu sunt dezvoltate după scheme rigide, în virtutea acestui fapt orice societate putând să aleagă între cele patru modele de cont de profit și pierdere. Reglementările contabile sunt prevăzute în legea societăților comerciale (Companies Act).
Societățile în Marea Britanie se împart din punctul de vedere al mărimii în trei categorii: mici, mijlocii și mari, în funcție de cifra de afaceri (turnover), totalul bilanțier (total balance sheet) și numărul de salariați (employes).
Întreprinderile mici nu sunt obligate a publica contul de profit și pierdere.
Întreprinderile mijlocii pot publica contul de profit și pierdere într-o formă simplificată.
Întreprinderile mari publică contul de profit și pierdere într-o formă dezvoltată.
Aici există o practică veche, comună majorității întreprinderilor, de a întocmi și publica tabloul de finanțare (Statement of Surse and Aplication Funds). De asemenea există practica publicării conturilor anuale intermediare (semestrial).
În SUA, textele contabile sunt mai numeroase și mai restrictive. În ce privește documentele de sinteză contabilă, întâlnim și aici bilanțul, contul de profit și pierdere, anexa, tabloul de finanțare.
Contul de profit și pierdere în contabilitatea americană este structurat în vederea determinării profitului net (net income) plecând de la următoarea relație:
Vânzări – Costul marfurilor = Gros profit
(Saves) vândute -Cheltuieli curente(de expl.)
-Imozit pe profit
(Alte chelt. și venituri Elemente extraordinare Profit net(Net income)
Contul de profit și pierdere se poate prezenta sub formă de listă pe verticală, putând apare mai multe nivele de rezultate, dar se poate face și pe orizontală.
Conținutul său este dat de venituri și de cheltuieli generând un rezultat sub formă de profit (beneficiu) sau pierdere. Prezentarea elementelor de conținut se poate face pe sectoare de exploatare și în afara exploatării.
Rezultatul financiar este inclus în afara exploatării.
Operațiile excepționale sunt considerate abandonarea unor sectoare de activitate și separat se evidențiază ca elemente extraordinare anumite activități puțin frecvente cum ar fi cele generate de forță majoră sau de expropierea unor active. Aceste elemente extraordinare se prezintă în mărimea lor netă după impozitare.
Cheltuielile sunt grupate după funcții, funcțiile recunoscute fiind:
-funcția de producție;
-funcția de vânzare;
-funcția administrativă;
-funcția financiară (prin cheltuielile cu dobânzile).
În Franța, potrivit legislației, agenții economici sunt împărțiți în trei categorii: mici, mijlocii și mari.
Societățile mici întocmesc bilanț și cont de profit și pierdere în formă simplificată.Societățile mijlocii întocmesc bilanțul și contul de profit și pierdere în forma de bază, iar anexa în formă simplificată. Societățile mari întocmesc toate cele trei documente de sinteză în forma de bază. Aceste documente formează un tot nedisociabil.
În Franța, contul de profit și pierdere se prezintă atât în forma tablou, cât și în forma listă. Cheltuielile și veniturile se structurează mai întâi în categorii, iar în interiorul categoriilor după natura cheltuielilor și veniturilor.
Modelul cel mai des utilizat este cel sub formă de cont care se poate prezenta astfel:
Tabel nr.13 – Modelul francez sub formă de cont al contului de rezultate
În Franța se face o impozitare după rezultatul net și o impozitare după rezultatul excepțional.
Contul de rezultate utilizat în scopul analizării este cel cu solduri intermediare de gestiune (SIG):
2.3. Contul de profit si pierdere in varianta adoptata in Romania
În țara noastră contul de profit și pierdere este prezentat în format listă, cu următorii indicatori:
Venituri din exploatare în care se cuprind:
vânzările de mărfuri – la preț de vânzare fără T.V.A.;
producția vândută – reprezentând veniturile din vânzarea produselor finite, a semifabricatelor, a produselor reziduale, venituri din lucrările executate și servicii prestate, venituri din studii și cercetări, venituri din redevențe, locații de gestiune și chirii și venituri din alte activități;
1. + 2. = Cifra de afaceri
producția stocată – reprezentând veniturile din producția stocată;
producția imobilizată – reprezentând veniturile din producția de imobilizări corporale și necorporale;
subvenții din exploatare – reprezentând veniturile din subvenții de exploatare;
alte venituri din exploatare – cuprinzând veniturile din creanțe reactivate și alte venituri din exploatare;
venituri din provizioane pentru exploatare – reprezentând venituri din provizioane pentru riscuri și cheltuieli, venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizărilor și venituri din provizioane pentru deprecierea activelor circulante.
II. Cheltuieli pentru exploatare în care se cuprind:
costul mărfurilor vândute – reprezentând cheltuielile privind mărfurile vândute;
materii prime și materiale consumabile – reprezentând cheltuieli cu materii prime și cheltuieli cu materialele consumabile;
combustibili, energie și apă – reprezentând cheltuielile privind energia și apa;
lucrări și servicii executate de terți – reprezentând cheltuielile de întreținere și reparații, cheltuieli cu redevențe, locații de gestiune și chirii, cheltuieli cu prime de asigurare, cheltuieli cu studii și cercetări, cheltuieli cu colaboratori privind comisioanele și onorariile, cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate, cheltuieli cu transportul de bunuri și de personal, cheltuieli cu deplasări, detașări și transferări, cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații, cheltuieli cu servicii bancare și asimilate și alte cheltuieli;
impozite, taxe și vărsăminte asimilate – reprezentând cheltuieli cu impozitul pe salarii și cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate;
salarii personal – reprezentând cheltuielile cu remunerația personalului salariat;
asigurări și protecția socială – reprezentând cheltuieli privind contribuția unității la asigurările sociale, cheltuieli privind contribuția unității pentru ajutorul de șomaj și alte cheltuieli privind asigurările și protecția socială;
alte cheltuieli de exploatare – reprezentând pierderi din creanțe și alte cheltuieli de exploatare;
amortizări și provizioane – reprezentând cheltuieli privind amortizarea imobilizărilor, cheltuieli privind provizioane pentru riscuri și cheltuieli, cheltuieli privind provizioane pentru deprecierea imobilizărilor, cheltuieli privind provizioane pentru deprecierea activelor circulante.
Diferența între indicatorii I. și II. reprezintă rezultatul din exploatare, sub formă de profit sau pierdere după caz.
III. Venituri financiare, cuprinzând:
titluri de creanțe imobilizate – reprezentând venituri din participații, venituri din alte imobilizări financiare și venituri din creanțe imobilizate;
titluri de plasament – reprezentând venituri din titluri de plasament;
diferențe de curs valutar – reprezentând venituri din diferențe de curs valutar;
alte venituri financiare – reprezentând venituri din dobânzi, venituri din sconturi obținute și alte venituri;
provizioane – reprezentând venituri financiare din provizioane pentru riscuri și cheltuieli și venituri din provizioane pentru depreciere.
IV. Cheltuieli financiare care cuprind:
creanțe imobilizate – reprezentând pierderi din creanțe legate de participații;
titluri de plasament – reprezentând cheltuieli privind titlurile de plasament cedate;
diferențe de curs valutar – reprezentând cheltuieli din diferențe de curs valutar;
alte cheltuieli financiare – reprezentând cheltuieli privind dobânzile, cheltuieli privind sconturile acordate și alte cheltuieli.
Diferența între indicatorii III și IV reprezintă rezultatul financiar, sub formă de profit sau pierdere, după caz.
V. Venituri excepționale cuprinzând:
operații de gestiune – reprezentând venituri din despăgubiri și penalități și alte venituri excepționale din operații de gestiune;
operații de capital – reprezentând venituri din cedarea activelor, subvenții pentru investiții virate la venituri și alte venituri excepționale din operații de capital;
provizioane – reprezentând venituri excepționale din provizioane pentru riscuri și cheltuieli, venituri excepționale din provizioane pentru deprecieri și venituri excepționale din provizioane reglementate.
VI. Cheltuieli excepționale cuprinzând:
operații de gestiune – reprezentând despăgubiri, amenzi și penalități, donații și subvenții acordate, pierderi din debitori diverși și alte echeltuieli excepționale privind operațiile de gestiune;
operații de capital – reprezentând cheltuieli privind activele cedate și alte cheltuieli excepționale privind operațiile de capital;
amortizări și provizioane – reprezentând cheltuieli excepționale privind amortizarea imobilizărilor, cheltuieli excepționale privind provizioane pentru riscuri și cheltuieli, cheltuieli excepționale privind provizioane pentru deprecieri și cheltuieli excepționale privind provizioane reglementate.
Diferența între indicatorii V și VI reprezintă rezultatul excepțional al exercițiului sub formă de profit sau pierdere, după caz.
VII. Impozitul pe profit – reprezintă cheltuielile cu impozitul pe profit.
Din relațiile I + III + V – II – IV – VI – VII se va obține rezultatul exercițiului sub formă de profit sau pierdere, după caz.
2.4. Continutul contului de profit si pierdere
În conținutul de profit și pierdere, ca instrument de urmărire în dinamică a activității unei unități patrimoniale, se găsesc două elemente care participă activ la acest proces și anume cheltuielile și veniturile.
Gruparea cheltuielilor după natura lor se regăsește astfel la nivelul grupelor de conturi principale:
Cheltuieli de exploatare, din care:
60. Cheltuieli cu materii prime, materiale, mărfuri – cheltuieli privind consumurile de materii prime și materiale auxiliare, combustibil, ambalaje, piese de schimb, semințe și materiale de plantat, furaje și alte materiale consumabile, costul de achiziție al materialelor nestocate trecute direct asupra cheltuielilor, costul de achiziție al energiei și apei consumate, costul de achiziție al animalelor și păsărilor și costul mărfurilor vândute.
61. Cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți: întreținere și reparații, redevențe, locații de gestiune și chirii, studii și cercetări, inclusiv sumele plătite pentru contractele de cercetare.
62. Cheltuieli cu alte servicii executate de terți – colaboratori, comisioane, inclusiv cele plătite pentru agenții economici cu activitatea de comerț exterior, onorarii, cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate, transportul de bunuri și de personal, detașări și transferări, tarife poștale și taxe de telecomunicații, servicii bancare și asimilate, etc.
63. Cheltuieli cu impozite, taxe și alte vărsăminte asimilate, suportate de unitatea patrimonială – impozitul pe clădiri, alte impozite și taxe și vărsăminte asimilate cum sunt: taxe pentru folosirea terenurilor, taxe asupra mijloacelor de transport, etc.
64. Cheltuieli cu personalul – salarii și alte drepturi de personal, asigurând și protecția socială, contribuția la asigurările sociale, contribuția la fondul de șomaj, cheltuieli cu pregătirea profesională și alte cheltuieli cu personalul suportate de unitatea patrimonială.
65. Alte cheltuieli de exploatare – pierderi din creanțe.
Cheltuieli financiare
66. Cheltuieli financiare – pierderile din creanțe legate de participația la pierderile din vânzarea titlurilor de plasament, diferențe nefavorabile de curs valutar din operații curente, disponibilități în devize, dobânzi curente aferente împrumuturilor primite și altor datorii privind exercițiul financiar în curs, sconturile acordate clienților, alte cheltuieli financiare (pierderi din creanțe de natură financiară, etc.).
Cheltuieli excepționale
67. Cheltuieli execpționale – reprezintă acele cheltuieli care nu sunt legate de activitatea normală, curentă a unității patrimoniale și se referă la operațiunile de gestiune (despăgubiri, amenzi, penalități, perisabilități și lipsuri de inventar, donații și subvenții acordate, inclusiv prelevările și donațiile făcute în scopuri umanitare, precum și pentru spijinirea activităților sociale, culturale și sportive, pierderi din debitori diverși), fie la operațiunile de capital (valoarea contabilă a imobilizărilor cedate și alte cheltuieli excepționale).
68. Cheltuieli cu amortizările și provizioanele grupate în funcție de natura cheltuielilor (de exploatare, financiare și excepționale) cuprinzând: amortizarea imobilizărilor necorporale și corporale, provizioane pentru riscuri și cheltuieli, provizioane pentru deprecierea imobilizărilor, provizioane pentru deprecierea stocurilor și producției în curs de execuție, provizioane pentru deprecierea creanțelor și provizioane pentru deprecierea titlurilor de plasament, amortizarea primelor de rambursare a obligațiunilor, provizioane reglementate.
Cheltuieli cu impozitul pe profit
69. Cheltuieli cu impozitul pe profit – impozit pe profit calculat potrivit legii.
În cadrul categoriilor de cheltuieli după natura lor, conturile de cheltuieli respective se pot dezvolta în analitic în funcție de necesitățile impuse de anumite reglementări sau potrivit nevoilor proprii.
În ceea ce privește Veniturile, gruparea se face în funcție de natura activității producătoare de rezultate (activitatea de exploatare, activitatea financiară și activitatea excepțională), iar în cadrul fiecărei activități, veniturile se delimitează în funcție de natura rezultatelor obținute.
În cazul veniturilor pentru determinarea rezultatului exercițiului financiar se cuprind de asemenea veniturile din producția stocată, producția imobilizată, diminuarea sau anularea provizioanelor, prețul de vânzare al activelor cedate.
Cifra de afaceri, conform Regulamentului de aplicare a legii contabilității se calculează prin însumarea veniturilor rezultate din livrările de bunuri, executarea de lucrări și prestări de servicii și alte venituri din exploatare, mai puțin rebuturile, remizele și alte reduceri acordate clienților.
Principalele grupe de conturi referitoare la venituri sunt următoarele:
Venituri din exploatare
70. Venituri din vânzări de produse, prestări servicii, mărfuri, lucrări executate. În contabilitate, aceste venituri se înregistrează în momentul predării bunurilor către cumpărător, al livrării lor pe baza facturii sau în alte condiții prevăzute în contract, care atestă transferul de proprietate al bunurilor asupra clienților.
71. Venituri din producția stocată – reprezintă variații în plus (creștere) sau minus (reducere) între valoarea de cost de producție efectivă a stocurilor de produse și a producției în curs de la finele perioadei și valoarea stocurilor inițiale ale produselor și producției în curs, neluând în calcul provizioanele pentru depreciere constituite. Veniturile din producția stocată se înscriu alături de celelalte venituri în contul de profit și pierdere cu semnul + (sold creditor) sau – (sold debitor).
72. Venituri din producția de imobilizări – reprezintă costul lucrărilor și ale cheltuielilor efectuate de unitatea patrimonială pentru ea însăși, care se înregistrează ca active imobilizate corporale și necorporale.
74. Venituri din subvenții de exploatare – reprezintă subvențiile primite pentru acoperirea diferențelor de preț și pentru acoperirea pierderilor, precum și alte subvenții (finanțarea activității de cercetare și alte finanțări) de care beneficiază unitatea patrimonială.
75. Alte venituri din exploatare cuprind veniturile din creanțe recuperate și alte venituri din exploatare.
Veniturile realizate în avans reprezintă încasări sau creanțe aferente unor bunuri nelivrate, a unor lucrări sau prestații neefectuate; nu se consideră venituri ale exercițiului financiar, acestea înregistrându-se în contabilitate într-un cont distinct, care se reflectă în bilanț.
B. Venituri financiare
76. Venituri financiare – cuprind veniturile din participații, veniturile din alte imobilizări financiare, venituri din creanțe imobilizate, venituri din titluri de plasament, venituri din diferențe de curs valutar, venituri din dobânzi, venituri din sconturi obținute și alte venituri financiare.
Venituri excepționale
77. Venituri excepționale – reprezintă acele venituri care nu sunt legate de activitatea normală, curentă a unității patrimoniale și se referă fie la operațiunile de exploatare, fie la operațiunile de capital, cum sunt: despăgubiri și penalități încasate, venituri din cedarea activelor, cotele părți din subvenții pentru investiții virate la rezultatul financiar, alte venituri excepționale (donații, salarii neridicate prescrise și alte venituri).
Venituri din provizioane
78. Venituri din provizioane: diminuarea sau anularea provizioanelor constituite se înregistrează la venituri din exploatare, venituri financiare sau venituri excepționale în cazurile în care nu se mai justifică menținerea provizioanelor constituite, respectiv are loc realizarea riscului sau cheltuiala devine exigibilă.
Pentru reprezentarea cheltuielilor și a veniturilor se pornește de la caracterul de proces al activităților consumatoare de resurse și producătoare de rezultate. Ocazionarea cheltuielilor și crearea veniturilor se derulează în mai multe etape succesive sau simultane în timp.
Astfel, în cazul procesului cheltuielilor se întâlnesc patru momente: angajarea, consumul, plățile, imputarea.
Angajarea – are loc în momentul în care se contractează obligația bănească de plăți sau consum de resurse.
Consumul – este specific utilizării efective a resurselor în scopul satisfacerii unor nevoi productive sau neproductive, după caz.
Plățile – constau în achitarea unor sume de bani ca echivalent în cadrul relațiilor financiare.
Imputarea – reprezintă momentul în care cheltuielile sunt decontate asupra rezultatelor obținute.
În cadrul procesului de creare a veniturilor se delimitează patru momente: producția, facturarea sau vânzarea pe credit, încasarea, încorporarea.
Producția – este momentul creării rezultatului ca produs al activității consumatoare de resurse.
Facturarea sau vânzarea pe credit – constă în transferarea dreptului de proprietate de la vânzător la client.
Încasarea – reprezintă etapa în care produsul vândut se transformă în bani.
Încorporarea – este o etapă strict contabilă prin care veniturile sunt înglobate în rezultate pentru a absorbi cheltuielile corespondente.
În funcție de momentul ocazionării lor cheltuielile se grupează în: cheltuieli curente, cheltuieli înregistrate în avans, cheltuieli de repartizat pe mai multe exerciții, cheltuieli de plată.
Cheltuielile curente sunt cheltuielile ocazionate sau exigibile efective.
Cheltuielile înregistrate în avans și cheltuielile de repartizat pe mai multe exerciții sunt cheltuieli ocazionate în exrcițiul N, dar care sunt recunoscute de rezultatul exercițiului N+1.
Cheltuielile de plată sunt acele consumuri efective pentru care s-au întocmit sau primit până la încheierea exrecițiului documentele de constatare.
Exemplu: drepturile cuvenite angajaților la închiderea exercițiului cu titlu de concedii de plătit, impozite și taxe datorate, dobânzi datorate).
După același criteriu veniturile se împart în: venituri curente, venituri înregistrate în avans, venituri de realizat.
Veniturile curente – sunt constatate, înregistrate și încorporate în rezultatul exercițiului curent.
Veniturile înregistrate în avans – sunt constatate în exercițiul N, dar încorporate în exercițiul N+1.
Exemplu: chirii încasate în avans.
Veniturile de realizat – sunt venituri realizate efectiv în exrecițiul N încorporate în rezultatul aceluiași exercițiu, pentru care nu s-au întocmit documente de înregistrare.
Exemplu: vânzări de produse pentru care nu s-au întocmit facturi până la închiderea exercițiului.
Conturile de cheltuieli au funcția contabilă de activ. Se debitează cu cheltuielile efectuate în cursul exercițiului financiar și se creditează la repartizarea cheltuielilor asupra rezultatului.
Conturile de venituri sunt asimilate conturilor de pasiv. Se creditează cu veniturile realizate în cursul exrecițiului financiar și se debitează în momentul încorporării veniturilor în rezultate.
Conturile de cheltuieli și venituri nu prezintă sold, ele închizându-se la sfârșitul exercițiului financiar respectiv prin contul 121-Contul de profit și pierdere.
Cheltuielile se repartizează asupra rezultatului, iar veniturile se încorporează în rezultat.
Contul de profit și pierdere este un cont de bilanț, fiind inclus în categoria conturilor de capitaluri proprii.
Soldul creditor al acestui cont evidențiază rezultatul sub formă de profit, iar soldul debitor rezultatul sub formă de pierdere. În acest mod contul de profit și pierdere realizează legătura dintre conturile de cheltuieli și venituri pe de o parte, și conturile de bilanț pe de altă parte.
Rezultatul exercițiului financiar, respectiv profitul sau pierderea se determină ca diferență între veniturile și cheltuielile exercițiului, indiferent de data încasării sau plății lor.
Rezultatul exrecițiului financiar cuprinde rezultatul curent, rezultatul excepțional și impozitul pe profit.
Rezultatul curent reprezintă diferența dintre venituri din operații curente, respectiv veniturile din exploatare și veniturile financiare, și cheltuielile curente, respectiv cheltuielile de exploatare și cheltuielile financiare.
Rezultatul excepțional reprezintă diferența dintre veniturile și cheltuielile excepționale, ca urmare a unor operații efectuate de unitatea patrimonială, care nu sunt legate de activitatea normală, curentă a acesteia.
Decontarea sau repartizarea cheltuielilor asupra rezultatului se face astfel:
121 = 6xx
”Profit și pierdere” “Conturi de cheltuieli”
Încorporarea veniturilor în rezultatul exercițiului se face prin formula contabilă următoare:
7xx = 121
“Conturi de venituri” “Profit și pierdere”
În urma acestor operații soldul creditor sau debitor al contului de profit și pierdere reprezintă rezultatul exrecițiului înainte de impozitare.
Pentru determinarea rezultatului fiscal sau impozabil, la încheierea exercițiului se procedează la corectarea rezultatului cu o serie de elemente deductibile și nedeductibile.
Modalitatea de calcul se prezintă astfel:
Rezultatul exercițiului înainte de impozitare(+) Cheltuieli nedeductibile(-) Deduceri fiscale(=) Rezultat final sau impozabil sub formă de profit impozabil sau deficit.
Cheltuiala fiscală datorată generează înregistrarea:
691 = 441
“Cheltuieli cu impozitul pe profit “Impozitul pe profit”
CAPITOLUL III – STUDIU DE CAZ PRIVIND PERFORMANȚA FINANCIARĂ REDATĂ PRIN INTERMEDIUL CONTULUI DE PROFIT ȘI PIERDERE LA SOCIETATEA COMERCIALĂ BIADARMED S.R.L
3.1.Scurt istoric
Societatea S.C. BIADARMED S.R.L. este o persoană juridică română, având forma juridică de societate cu răspundere limitată. Aceasta își desfășoară activitatea în conformitate cu statutul și legile române. Este înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/8968/12.09.2011 și are codul fiscal RO 14875375.
Sediul societății
S.C. BIADARMED S.R.L.își are sediul în București, strada Vasile Gherghel nr.13, sector 1
Obiectul de activitate
S.C. BIADARMED S.R.L. are ca activitate principală cod CAEN 2621, “Fabricarea articolelor ceramice pentru uz gospodăresc și ornamental
Capitalul social subscris și vărsat integral al societății este în cuantum de 200 lei. El este împărțit în 5 părți sociale fiecare în cuantum de 40.
Conducerea societății este asigurată de Administrator care ia toate deciziile privind buna funcționare a societății. Directorul executiv asigură conducerea operațională.
3.2. Organigrama S.C. BIADARMED S.R.L.
3.3. Misiunea firmei
Principalele obiective ale societății pe 2013 care se desprind sunt:
– investigarea, analiza și evaluarea cereri pe piața;
– analiza și pronosticarea tendințelor de dezvoltare a pieței în viitor, inclusiv poziția concurenților;
– determinarea sortimentului producției companie în funcție de cerere; participarea la elaborarea produselor, formelor de prezentare noi;
– organizarea comercializării producție, relațiile cu clienții;
– asigurare serviciilor comerciale (depozitare, transport, aproviziona-re, infrastructuri
– dirijarea activității punctelor de vânzare;
– promovarea producției pe piață, reclama;
– relațiile publice, relațiile cu clienții, responsabilitatea de reclamații sugestii etc.
– formarea, promovarea și menținere imaginii companiei;
– organizarea și participarea la expoziții, târguri, diverse foruri de specialitate în domeniul de producție și comerț;
– participarea la elaborarea unei politici adecvate a prețului;
– asigurarea (împreuna cu departamentul juridic) încheieri contractelor avantajoase, rezonabile;
– crearea și întreținerea bazei(computerizate) de date cu privire al mărfuri, prețuri, clienți și parteneri, piața, competitori.
3.4. Analiza economico financiara
Analizând situația circulației și fluctuației personalului se constată că – pe de o parte- coeficientul intensității intrărilor înregistrează valori foarte mici, de la 0.83% la 1.93%, iar pe de altă parte, coeficientul intesității ieșirilor devansează pe cel al intrărilor, în intervalul analizat, fapt ce determină o reducere a numărului de personal în anul 2011.
Valorile mari ale coeficientului intensității ieșirilor se datorează trimiterii în șomaj a unui număr mare de salariați, mai ales în anul 2011 (1081 salariați față de 117 salariați în 2012), însă se remarcă o tendință de descreștere a ieșirilor, de la 25.96% în 2011 la 8.33% în 2012.
Coeficientul de fluctuație înregistrează valori în creștere, de la 0,6% la 2,47%, însă aceste valori se încadrează în limitele normale, astfel încât se poate aprecia o situație de stabilitate a forței de muncă.
Structural, situația personalului se prezintă astfel:
Din punct de vedere structural ponderea cea mai mare o au muncitorii 81.37% în anul 2011, 80.32% în anul 2012 și 80.73% în 2013, iar în cadrul acestora muncitorii direct productivi devansează numărul celorlalte categorii de personal.
În ceea ce privește mișcarea personalului în perioada 2011-2013 se remarcă reducerea cu 20.49% a personalului TESA și cu 51.19% a personalului indirect productiv.
Pe categorii socio-profesionale și din punct de vedere al pregătirii, situația înregistrată a firmei este următoarea:
În cadrul personalului cu studii superioare se remarcă ponderea determinantă a inginerilor care este de peste 85%, în timp ce ponderea economiștilor este aproximativ de 11%.
Cea mai importantă reducere a suferit-o personalul ce se încadrează în categoria „Cultură generală”.
Ca o concluzie a acestor analize, se poate observa tendința de a reduce mărimea personalului indirect productiv, concomitent cu reduceri în cadrul personalului cu pregătire minimă, fapte ce se traduc în realitate prin asimilarea unor tehnologii și utilaje moderne ce reduc indicatorul om/mașină.
3.5. Studiu de caz privind performanța financiară redată prin intermediul contului de profit și pierdere la societatea comercială BIADARMED S.R.L
La sfărșitul anului 2013, S.C. BIADARMED S.R.L. a înregistrat o scădere accentuată a profitului brut de la 13 – 14 mii in anii precedenți la 1.8 mii lei .
Tabel 1. Evoluția profitului la S.C. BIADARMED S.R.L.
În condițiile menținerii unui rezultat financiar negativ de peste 9 mii lei în fiecare din cei 3 ani supuși analizei, se înregistrează o scădere bruscă a rezultatului din exploatare, de la 24 – 22 mii lei în 2011 – 2012 la 11.5 mii lei în 2013. Această evoluție a determinat o scădere foarte puternică a profitului net al societății de la aproximativ 10 mii in anii 2011 – 2012 la doar 1,8 mii in 2013.
Tabel 2. Structura cheltuielilor si veniturilor
După cum se poate observa și din graficul anterior, în condițiile menținerii unui nivel constant al rezultatului financiar în cei trei ani are loc o scădere bruscă si de intensitate mare a rezultatului din exploatare care antrenează o scădere de amploare la nivelul profitului brut.
Analiza generală a veniturilor și cheltuielilor și a contribuției lor la realizarea profitului nu este concludentă. Ea caracterizează situația numai pe ansamblul agentului economic nu și în structura.
Dat fiind faptul ca în actualul context economic-social cheltuielile înregistrează în mod aproape natural, o tendință de creștere, fiind sub influența unor fenomene macroeconomice ( inflația ) se impune o analiză structurală a veniturilor și cheltuielilor .Pe această bază se poate stabili dacă rezervele de care depinde reducerea cheltuielilor sunt localizate în grupa cheltuielilor de exploatare, a celor financiare sau a celor extraordinare.
Tabel 4. Structura veniturilor și cheltuielilor
Asa cum se poate observa din graficul următor, principala sursă a scăderii drastice e profitului în 2013 față de anii precedenți o constituie menținerea rezultatului financiar la o pierdere de peste 9 mii lei cumulată cu o scădere foarte substanțială a rezultatului din exploatare cu 48.77 % , în termeni nominali.
Această evoluție s-a datorat în principal scăderii veniturilor din exploatare și creșterii cheltuielilor financiare în cursul anului 2013. Toate aceste evoluții au fost posibile în condițiile mentinerii unui rezultat extraordinar nul. Dacă aceste situații se vor menține în viitor, rămâne in sarcina activității de exploatare să suporte efectele negative ale rezultatului financiar.
ANALIZA INDICATORILOR PERFORMANȚEI SOCIETĂȚII COMERCIALE
Starea patrimoniului
În vederea analizei stării patrimoniului, informațiile de bază sunt cele oferite de bilanț.În tabelul de mai jos este prezentată evoluția mijloacelor economice ale societății S.C. BIADARMED S.R.L. 2011 – 2013
Tabel 5. Evoluția mijloacelor economice ale S.C. BIADARMED S.R.L.
Tabel 6. Structura activului
În anul 2013, mijloacele economice sau elementele patrimoniale directe , au cunoscut o creștere foarte slabă comparativ cu anul anterior respectiv cu 1.64 mii lei iar procentual cu 1.34 %.Comparativ cu anul 2011 , creșterea a fost de 35.1 mii lei, respectiv cu 33.8 % .
Din analiza pe structură a mijloacelor se poate constata că evoluția este rezultatul în principal al creșterii activelor circulante cu peste 3 mii lei și al scăderii activelor fixe cu aproape 2 mii lei, corelat cu scăderea cheltuielilor în avans de la 189,71 mil lei în 2012 la 18,88 mil lei in 2013.
În ceea ce privește evoluția activului imobilizat în structura, se remarcă o creștere susținută a imobilizarilor necorporale (de la 39.4 mil în 2011 la 61,7 mil în 2012 si 122,8 mil lei în 2013 ) .Imobilizările financiare se mențin in cursul anilor 2011 – 2012 la nivelul de 1,05 mii lei dar inregistrează o scădere bruscă și accentuată in 2013 cand rămân la nivelul de 50 mil lei. Imobilizările corporale cunosc o creștere de 24,7 % în 2011 față de anul precedent și tind să se stabilizeze in 2012 la un nivel de 59,45 mii lei.
Tabel 7. Structura imobilizărilor
Analizănd structura și dinamica activelor imobilizate se poate constata faptul că ponderea cea mai mare în cadrul activelor imobilizate o au imobilizările corporale, rezultat și al specificității obiectului de activitate al întreprinderii.
În ceea ce privește dinamica structurii activului circulant se constată următoarea evoluție :
Tabel 8 Structura activelor circulante
În ceea ce privește evoluția structurii activului circulant se poate observa o scădere a ponderii stocurilor de la 71,3 % în 2011 la 58,5 % în 2013 .Această evoluție s-a produs în contextul creșterii ponderii creanțelor de la 22.7 % la 37.4 % și a diminuării ponderii disponibilităților de la 6 la 4 %.
Tabel 9. Corelatia stocuri – cifra de afaceri
Comparănd indicele cifrei de afaceri cu indicele stocurilor se constată că pentru perioada analizată indicele cifrei de afaceri este mai mic decăt cel al stocurilor. În concluzie, creșterea stocurilor nu a fost justificată de creșterea volumului de activitate.Aceasta evoluție este apreciată negativ, datorită dificultăților de transformare in lichidități.
Deși înregistrează o scadere substanțială de la 6 % în 2011 la 4 % în 2013, rata disponibilităților bănești se încadrează în limite acceptabile.
Ratele privind structura pasivului furnizează informații referitoare la structura resurselor de care dispune întreprinderea și definesc politica de finanțare a întreprinderii.
La o prima analiză a structurii pasivului se constată inexistența datoriilor pe termen mediu și lung in cei trei ani supuși analizei.
Capitalul propriu inregistrează o creștere spectaculoasă în 2011 ( ajungănd la 71,79 mii lei față de 46,88 anul precedent ) care este însă urmată de o scădere la 64,8 milarde lei.
Reflectănd politica financiară promovată de întreprindere, rata autonomiei financiare globale înregistrează valori favorabile în toți cei 3 ani .
Rata datoriilor totale înregistrează în 2012 o scădere de la 51 la 45 %, urmată fiind în 2013 de o revenire la nivelul atins in 2011 – 52 %.
Analiza echilibrului financiar.
Tabel 11. Situatia netă
Situația netă este pozitivă și crescătoare , reflectănd o gestiune economică sănătoasă.Creșterea situației nete din 2012 marchează de fapt atingerea obiectivului major al gestiunii financiare, și anume maximizarea valorii întreprinderii, respectiv a valorii capitalurilor proprii.
Trezoreria netă înregistreaza evoluții diferite în cei 3 ani. În 2011, se înregistrează o trezorerie negativă, datorată valorilor negative ale fondului de rulment si ale nevoii de fond de rulment.În anul următor, valoarea fondului de rulment este sensibil egală cu cea a nevoii de fond de rulment, fapt ce conduce la degajarea unei trezorerii nete de 30 mil. O situația mai favorabilă se înregistrează în 2013, cănd la o nevoie de fond de rulment de 3.8 mii revine un fond de rulment de peste 5 mii lei.
Analiza soldurilor intermediare de gestiune
Tabel 13. Solduri intermediare de gestiune
Producția exercițiului a înregistrat o creștere importantă în 2012 ajungănd la 329 mii lei .În 2013, se inregistrează o scădere bruscă a producției care ajunge la 276 mii lei, chiar sub nivelul atins în 2011- 290 mii lei
Marja comercială oscilează în intervalul 850 mili lei – 1 miliard, atingănd un minim în 2012 – 857 mil și un maxim în 2013, cand depasește cu 66,6 mil lei pragul de 1 miliard.
Consumurile de la terți înregistrează aceeași tendință de evoluție manifestată la nivelul producției exercițiului: o creștere puternică în 2012, urmată de o scădere la un nivel sub cel din 2011. Această tendință manifestată la nivelul producției exercițiului și consumurilor de la terți se regăsește și la nivelul tendinței de evoluție a valorii adăugate.
Tabel 14.Valoarea adaugată
Valoarea adaugată reflectă activitatea proprie a întreprinderii.Analizată ca diferență între venituri realizate și consumurile provenite prin cumpărare de la terți, ea subliniază restricțiile de piață între care se situează activitatea întreprinderii.
Valoarea adaugată exprimă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție, indeosebi a factorului muncă și capital, peste valoarea materialelor, energiei, serviciilor cumpărate de întreprindere de la terți.
Această valoare adaugată reprezintă sursa de acumulări bănești din care se face remunerarea participanților direcți și indirecți la activitatea economică a întreprinderii:
personalul prin salarii si cheltuieli sociale
statul prin impozite si taxe
creditorii prin dobanzi plătite
acționarii prin dividende plătite
întreprinderea prin capacitatea de autofinanțare
Raportănd remunerarea fiecărui participant la valoarea adaugată se poate face o evaluare a distribuției veniturilor globale către partenerii întreprinderii.
În cei 3 ani supuși analizei, cei mai “remunerați” parteneri ai întreprinderii sunt salariații.Cheltuielile de personal dețin o pondere de peste 70 % in valoarea adăugată, ajungănd la un maxim de 82 % în 2013
Ponderea cheltuielilor cu taxe, impozite și vărsăminte asimilate în valoarea adaugată reflectănd contribuția statului la realizarea valorii adaugate înregistrează in cei trei ani valorile de 3, 4 , 2%.
Creditorii au fost recompensați prin dobănzi care dețin ponderi de 11, 9, 12 procente din valoarea adaugată.
Întreprinderii îi revine prin capacitatea de autofinanțare o pondere de 18% în 2011.Evoluția ei însă este nefavorabilă: dupa ce cunoaște o scădere la 14% în 2012, ajunge să reprezinte doar 7% din valoarea adaugată în 2013. Această evoluție s-a datorat în principal creșterii contribuției salariaților la realizarea valorii adăugate de la 74 % în 2012 la 82 % în 2013.
Principalul indicator de rentabilitate calculat pe baza valorii adăugate este ponderea rezultatului net în valoarea adaugată.
Tabel 16. Rezultatul net și valoarea adaugată
Grafic 1. Ponderea rezultatului net în valoarea adaugată
În anul 2011, la o valoarea adaugată de 96,5 mii lei se înregistra un rezultat net de aproximativ 10,2 mii lei, rezultand o pondere a rezultatului net în valoarea adaugată de 11 %.
În anul următor, valoarea adaugată urcă la 106 mii dar rezultatul net scade la 9.9 mii, astfel că ponderea rezultatului net în valoarea adaugată scade la 9 %.
În 2013, se observă o scădere bruscă a rezultatului net , care ajunge la doar 1,8 mii lei și o diminuare a valorii adăugate ( 84.9 mii lei) fapt ce conduce la un indicator de rentabilitate de 2 %.
Ratele de rentabilitate
Grafic 2 Evoluția rentabilității comerciale
Rentabilitatea comercială a înregistrat o scădere semnificativă în 2012, care a fost urmată de o scadere mult mai accentuată in anul urmator. Astfel, dacă în 2012 ponderea profitului net în cifra de afaceri era de 3,8 % , acesta ajunge la 3,3 % în 2011 si scade drastic în 2013 , cănd ajunge la 0,68 %.Această evoluție s-a datorat în principal scaderii profitului în conditiile unei relative stabilității a cifrei de afaceri.
Tabel 17 Rentabilitate economica
Grafic 3. Dinamica rentabilitatii economice
Rentabilitatea economica inregistrează aceeași tendință: o scădere continuă , mult mai accentuată în 2013, față de cea din 2012.
Grafic 4 Rezultatul net și capitalurile proprii
La nivelul rentabilității capitalurilor se remarcă o prăbușire a acestui indicator care de la 21,7 % în 2011 ajunge la numai 2,8 % în 2013.
Grafic 13 Rentabilitatea veniturilor și cheltuielilor
3.6. Sistem imformatic al performanței societatii SC BIADARMED SRL
Teoria și practica managerială demonstrează că principalul obiectiv al oricărei organizații îl reprezintă creșterea eficienței.
În acest context, se impune construirea unui sistem de rate ale rentabilității care, prin structură și conținut, să reprezinte un instrument util și performant.
Pentru a răspunde dezideratelor sale, utilizarea ratelor de rentabilitate , construite după modelul indicatorilor de eficiență raportănd efectul la efort, presupune respectarea unor condiții de bază:
formularea unor rate căt mai caracteristice pentru fenomenul studiat
asigurarea comparabilității datelor
interpretarea prudentă a ratelor
Activitatea financiară a întreprinderii poate fi evaluată prin intermediul a trei categorii de rate ale rentabilității :
rata rentabilității comerciale
rata rentabilității economice
rata rentabilității financiare
Dintre toate, rentabilitatea financiară prezintă un interes deosebit, fiind apreciată ca o adevărată productivitate a capitalurilor.Posesorii de capital, acționarii sunt direct interesați de acest indicator deoarece cu ajutorul ratei rentabilității se măsoară eficiența investițiilor efectuate.Elementele de calcul ale rentabilității financiare vor fi rezultatele obținute ( profi brut, net, ) și capitalul propriu.
Primul pas în evaluarea eficienței resurselor financiare trebuie să îl constituie proiectarea unui model cu ajutorul căruia să poată fi realizată o informare complexă și completă, rapidă și operativă , în vederea adoptării unor decizii de calitate superioară.
Modelul ANPERF permite managerilor din sectorul financiar sa urmărească activitățile principale și să ia decizii prompte atunci cănd se constată că tendința rezultatelor nu este cea dorită.
ANPERF este o modalitate eficientă de informare a managerilor cu ajutorul caruia se poate realiza o evaluare rapidă și corectă a situației în legătură cu utilizarea resurselor intr-o organizație. Acest sistem informatic de analiză a performanței constituie de fapt un ansamblu de informații prezentate într-o formă prestabilită , referitoare la rezultatele activității punăndu-se în evidență factorii principali care influențează eficiența acesteia și poate fi considerat un “tablou de bord “ care îndeplinește următoarele funcții :
funcția de evaluare – informare –se asigură elementele informaționale pentru evaluarea activității
funcție de avertizare , care stabilește dinamica fenomenelor studiate,
funcția de analiză diagnoză, care permite efectuarea diagnosticului activității întreprinderii, să identifice “ punctele forte “ și “ punctele slabe “ în activitatea financiară
Modelul de evaluare a rentabilității ANPERF asigură centralizarea informațiilor semnificative din documente contabile ( bilanț contabil, cont de profit și pierdere ) într-un singur document , reflectă dinamica fenomenelor analizate, sugerează măsurile care trebuiesc luate de echipa magerială .Forma sa accesibilă îl transformă într-un instrument ușor de utilizat.
Programul conține 7 sheet-uri.
Meniu
Introducere date
Comercial
Financiar
Economic
Nomenclator
Rate rentabilitate
Se introduc datele din contul de profit și pierdere la 31.12.2013 al S.C. BIADARMED S.R.L. ( durata aproximativa 6-8 minute ). Datele se introduc doar in celulele galbene, in cele albe fiind formule.
Pentru o mai bună vizualizare a cifrelor coloanele care contin cifre au formatul # ### ### ###
Rentabilitatea financiară poate fi analizată și descompusă în functie de rata rentabilității financiare și rata de rotație a capitalurilor, ambele rate (situate pe nivelul 1 al schemei de mai sus ) trebuind să aibe o tendință de creștere pentru a influența pozitiv rentabilitatea financiară.Alți indicatori utilizați în ANPERF se referă la independența financiară, lichiditatea generală și rata fondului de rulment , indicatori care influențează indirect productivitatea capitalului.
Rezultatele activității cuprinse în contul de profit și pierdere și prelucrate sub forma soldurilor intermediare de gestiune ( valoarea adaugată, excedentul brut de exploatare și marja brută de autofinanțare ) pot fi utilizați la construcția unor rate de eficiență, precum ponderea marjei brute în cifra de afaceri, rata ce poate fi descompusă cu ajutorul gradului de integrare pe verticală.
Programul ANPERF oferă o viziune sistematică asupra evaluării rentabilității financiare și contribuie la amplificarea gradului de fundamentare a deciziilor adoptate, raționalizarea timpului de muncă a managerilor și orientează managementul financiar spre modele cheie , identificate pe baza relațiilor de tip cauză-efect.Prin utilzarea acestui program funcție de evaluare a managementului financiar devine mai flexibilă și mai adaptivă , fără a pierde din rigurozitate.
Modelul prezentat oferă in acest sens , un real suport pentru actul decizional care însoțește gestionarea resurselor financiare.
CONCLUZII SI PROPUNERI
Pentru asigurarea securității financiare a firmei, echipa managerială va trebui să gospodărească cat mai atent elementele activului de bilanț, pentru a conserva numai fondurile indispensabile , mărindu-le pe cele disponibile.
Pentru realizarea acestui obiectiv major, firma trebuie să-și îndeplinească cu precizie politica financiară și cea controlului creșterii.
Firma trebuie să practice pe o perioadă lungă de timp , o rată de expansiune a cifrei de afaceri inferioară ratei rentabilității fondurilor proprii și un dividend moderat.
Datele indică o situație nefavorabilă a echilibrului financiar al întreprinderii, caracterizată de insuficiența surselor de finanțare pe termen lung în raport cu nevoile generate de desfășurarea activității.Fondul de rulment are valori semnificativ mai mici decăt necesarul , datorită valorificării greoaie a stocurilor și creanțelor.
Creșterea fondului de rulment s-a datorat în principal rezultatului net obținut , dar și diminuării valorilor reziduale ale activelor imobilizate.
Creșterea semnificativă a creanțelor , concomitent cu achitarea unei părți din datoriile comerciale au accentuat decalajul dintre nevoi și resurse .
Societatea a reușit o ușoară diminuare a datoriilor bancare, însă insuficiența surselor de creditare furnizori face inerentă utilizarea de credite bancare.
Propuneri :
Urmăriți la intervale regulate nivelul creanțelor și încercați recuperarea unui volum căt mai mare din acestea
Monitorizați evoluția cheltuielilor și evitați efectuarea acelor cheltuieli neeconomicoase și ineficiente
Mentineți sub un control intern nivelul datoriilor față de terți ( prestatori de servicii, bănci, furnizori, bugetul de stat ) în funcție de termenele de plată și penalitățile aferente nerespectării lor în scopul evitării blocajelor din aprovizionare și plății unor penalități și majorări de întărziere.
Incercați să faceți plăți cu o căt mai bună ritmicitate ( nu aglomerați prea multe plăți într-un interval de timp scurt ci decalați-le de așa manieră incât sa fie căt mai departe unele de altele.Luați în calcul și posibilitatea apariției unor plăți presante , a căror amănare ar putea conduce la plata unor penalități, ruperea relațiilor cu un partener..
Incercati să determinați clienții să va platească facturile într-un interval de timp rezonabil
Dacă dispuneți de disponibil suficient plătiți-vă la timp datoriile curente cu excepția cazului în care trebuie să acumulați disponibilități pentru a face față unor “ vărfuri “ de plată.
BIBLIOGRAFIE
Andronie M., (), Analiza și proiectarea sistemelor informatice, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2007
Băluța Aurelian-Virgil, – Contabilitate și gestiune fiscală, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007
Bondrea, A. și colab., Ghid privind metodologia de elaborare și susținere a licenței în domeniul economic, Editura Fundației România de Mâine, București, 2001
Coman Florin, Contabilitatea financiară a societăților comerciale, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007
Feleaga Niculae, Feleaga (Malciu) Liliana, Contabilitate financiară – o abordare europeană și internațională, vol. I și II, Editura Infomega, București, 2008
Fusaru Doina, Gherasim Zenovic și colab., Aplicații economice în Visual Basic și Access, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2005
Gherasim Zenovic, Programare si baze de date, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2007
Gherasim Zenovic, Fusaru Doina, Andronie Maria, Sisteme informatice pentru asistarea deciziei economice, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2007
IASB, Standardele Internaționale de Raportare Financiară, traducere din limba engleză, Editura CECCAR, București, 2009 sau 2011
Ilincuta Lucian-Dorel, Contabilitatea financiară. Teorii, aplicații practice și teste pentru autoevaluare, Vol. 1, Editura Fundației România de Mâine, București, 2013
Ilincuta Lucian-Dorel, Chivu Ramona-Maria, Gadau Liana, Contabilitatea financiară. Aplicații practice și teste grila pentru autoevaluare, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008
Ionescu Cicilia – Contabilitate – baze și proceduri, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2008
Ionescu Cicilia – Sisteme contabile moderne, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2005
Mareș D., (), Sisteme informatice financiar bancare, Ed. Fundației România de Mâine, București
Popescu Lucian, Metode și procedee de calculație a costurilor, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007
Popescu Lucian, Procedee de calculație a costurilor de productie, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006
Răboacă, G., Ciucur, D., Metodologia cercetării științifice economice, Editura Fundației România de Mâine, București, 2004
Ristea Mihai și colab, Contabilitatea societăților comerciale, vol. I și II Editura Universitară, București, 2009
Rotaru Simona; Ghiță Mirela, Analiza și modelarea sistemelor informatice, Vol. I, Editura Sitech, Craiova, 2006
Rotaru, Simona; Ghiță, Mirela, Proiectarea și implementarea sistemelor informatice, Vol ÎI., Editura Universitaria, Craiova 2006
Rotaru, Simona; Ghiță, Mirela, Proiecte de management financiar contabil, Editura Sitech, Craiova, 2007
Reglementări contabile și fiscale
1. Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2869/2012, pentru modificarea si completarea unor reglementari contabile a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 882, din 29 decembrie 2012
2. Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 3055/2009 privind aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, M. Of. nr. 766 și 766 bis din 10 noiembrie 2009
3. Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, M. Of. nr. 704 din 20 octombrie 2009
4. Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 3512/2008, privind documentele financiar-contabile, M. Of. nr. 870, din 23 decembrie 2008
5. Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2226/2006 privind utilizarea unor formulare financiar-contabile de către persoanele prevăzute la art.1 din Legea contabilității nr.82/1991, M. Of. nr. 1056 din 30 decembrie 2006
BIBLIOGRAFIE
Andronie M., (), Analiza și proiectarea sistemelor informatice, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2007
Băluța Aurelian-Virgil, – Contabilitate și gestiune fiscală, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007
Bondrea, A. și colab., Ghid privind metodologia de elaborare și susținere a licenței în domeniul economic, Editura Fundației România de Mâine, București, 2001
Coman Florin, Contabilitatea financiară a societăților comerciale, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007
Feleaga Niculae, Feleaga (Malciu) Liliana, Contabilitate financiară – o abordare europeană și internațională, vol. I și II, Editura Infomega, București, 2008
Fusaru Doina, Gherasim Zenovic și colab., Aplicații economice în Visual Basic și Access, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2005
Gherasim Zenovic, Programare si baze de date, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2007
Gherasim Zenovic, Fusaru Doina, Andronie Maria, Sisteme informatice pentru asistarea deciziei economice, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2007
IASB, Standardele Internaționale de Raportare Financiară, traducere din limba engleză, Editura CECCAR, București, 2009 sau 2011
Ilincuta Lucian-Dorel, Contabilitatea financiară. Teorii, aplicații practice și teste pentru autoevaluare, Vol. 1, Editura Fundației România de Mâine, București, 2013
Ilincuta Lucian-Dorel, Chivu Ramona-Maria, Gadau Liana, Contabilitatea financiară. Aplicații practice și teste grila pentru autoevaluare, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008
Ionescu Cicilia – Contabilitate – baze și proceduri, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2008
Ionescu Cicilia – Sisteme contabile moderne, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2005
Mareș D., (), Sisteme informatice financiar bancare, Ed. Fundației România de Mâine, București
Popescu Lucian, Metode și procedee de calculație a costurilor, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007
Popescu Lucian, Procedee de calculație a costurilor de productie, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006
Răboacă, G., Ciucur, D., Metodologia cercetării științifice economice, Editura Fundației România de Mâine, București, 2004
Ristea Mihai și colab, Contabilitatea societăților comerciale, vol. I și II Editura Universitară, București, 2009
Rotaru Simona; Ghiță Mirela, Analiza și modelarea sistemelor informatice, Vol. I, Editura Sitech, Craiova, 2006
Rotaru, Simona; Ghiță, Mirela, Proiectarea și implementarea sistemelor informatice, Vol ÎI., Editura Universitaria, Craiova 2006
Rotaru, Simona; Ghiță, Mirela, Proiecte de management financiar contabil, Editura Sitech, Craiova, 2007
Reglementări contabile și fiscale
1. Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2869/2012, pentru modificarea si completarea unor reglementari contabile a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 882, din 29 decembrie 2012
2. Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 3055/2009 privind aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, M. Of. nr. 766 și 766 bis din 10 noiembrie 2009
3. Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, M. Of. nr. 704 din 20 octombrie 2009
4. Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 3512/2008, privind documentele financiar-contabile, M. Of. nr. 870, din 23 decembrie 2008
5. Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2226/2006 privind utilizarea unor formulare financiar-contabile de către persoanele prevăzute la art.1 din Legea contabilității nr.82/1991, M. Of. nr. 1056 din 30 decembrie 2006
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Contul de Profit Si Pierdere Si Performantele Intreprinderii Studiu DE Caz LA S.c. Biadarmed S.r.l (ID: 138495)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.