Contul de Profit Si Pierdere la S.c. Gerom Trans S.a

Contul de profit și pierdere la

S.C. GEROM TRANS S.A.

Cuprins

Argument

1. Evoluția și evaluarea stadiului cunoașterii privind contul de profit și pierdere – componentă a situațiilor financiare

1.1. Definiții și concepte cheie

1.2. Scurt istoric privind evoluția reglementării contabile în Romȃnia

1.3. Prevederile Standardelor Internaționale de Contabilitate IAS 1: „Prezentarea situațiilor financiare

2. Prezentare S.C. GEROM TRANS S.A.

2.1. Informații generale despre S.C. GEROM TRANS S.A.

2.2. Înregistrarea veniturilor și cheltuielilor la S.C. GEROM TRANS S.A.

3. Analiza performanțelor întreprinderii pe baza contului de profit și pierdere

3.1. Necesitatea analizei

3.2. Indicatorii utilizați în analiza economico-financiară

3.3. Analiza indicatorilor economici la S.C. GEROM TRANS S.A.

Concluzii și propuneri

Bibliografie

Anexe

Argument

În sistemul contabil din România contabilitatea financiară operează cu conceptul dualist, adică cuprinde contabilitatea financiară și de gestiune. Contabilitatea financiară descrie circuitul patrimonial al societății luat în totalitatea și structuralitatea sa. Obiectivul său principal îl constituie furnizarea de informații sintetice privind poziția financiară, performanțele și modificările poziției financiare. Informația contabilă este destinată utilizatorilor externi definiți de : investitorii de capital, bancheri angajați, furnizori, clienți, guvern și instituțiile sale, publicul.

Întreprinderile își desfășoară activitatea într-un mediu dinamic și agresiv, fapt ce le determină să se raporteze în mod continuu la piață și să anticipeze mișcările concurenței.

În economia de piață, locul pe care o întreprindere îl ocupă și șansele de reușită pe piață depind de modul în care își rezolvă problemele fundamentale cu care se confruntă. Desfășurarea activității eficiente implică efectuarea de analize privind modul de realizare și vânzare a bunurilor, lucrărilor sau serviciilor întreprinderii și gradul de satisfacere al cererii.

O contribuție deosebită la realizarea acestor obiective o are analiza economico-financiară, care prin procedee și tehnici specifice oferă conducerii unității posibilitatea adaptării deciziilor care să conducă la îmbunătățirea activității viitoare.

Obiectul analizei îl constituie toate categoriile de cheltuieli care concurează la desfășurarea activității întreprinderii.

Analiza urmărește să evidențieze căile și mijloacele privind reducerea cheltuielilor în scopul menținerii în limitele de eficiență care concurează la performanța economico-financiară a întreprinderii, precum și modalitățile de realizare a echilibrului financiar.

Pentru a se realiza analiza economică este necesară cunoașterea condițiilor în care funcționează un sistem. În acest scop sunt necesare informații care să reflecte stările funcționării sistemului.

Sursele de informații sunt din interiorul unității sau din exteriorul acesteia. Sursele din interior sunt reprezentate de sistemul de evidență contabilă și de gestiune din întreprindere.

Sursele din exteriorul unității sunt necesare orientării activității întreprinderii pot fi: politice, comerciale, tehnologice, juridice, de marketing.

La nivelul unei întreprinderi există mai multe posibilități de organizare a activității economico-financiare. În primul rând, analiza se poate efectua la nivelul fiecărui compartiment funcțional pe probleme care intră în competența acestora. În condițiile intensificării concurenței, fiecare compartiment trebuie să soluționeze problemele și să promoveze idei novatoare, cu efecte benefice asupra întreprinderii.

În al doilea rând, la nivelul întreprinderii analiza se efectuează prin intermediul compartimentului financiar-contabil. Aceasta analiză are la bază bilanțul și stă la baza diferitelor raportări de date. Tot la acest nivel se efectuează analize pe diferite teme, cum sunt:

promovarea noilor produse;

extinderea sau restrângerea unor activități;

studierea concurenței pentru stabilirea noilor strategii.

Activitatea economică a societății GEROM TRANS S.A. se desfășoară pe baza unui program concretizat sub aspect financiar în bugete de venituri și cheltuieli. Această lucrare prezintă pe baza documentelor fundamentale unele operații privind organizarea și urmărirea activității societății, determinarea și repartizarea rezultatului obținut.

Lucrarea abordează elemente ce se referă la standardele internaționale de contabilitate, la ordonanțele și hotărârile Ministerului Finanțelor accentuând că organizarea contabilității se face potrivit Legii 82/1991.

Scopul acestei lucrări este de a prezenta informații referitoare la contabilitatea veniturilor, cheltuielilor și determinarea rezultatului.

Am ales ca temă pentru realizarea lucrării de licență „Contul de profit si pierdere” atât cu scopul de a aprofunda această temă, privind înregistrarea veniturilor și cheltuielilor în contabilitate, dar mai ales pentru a înțelege mai bine cum sunt reflectate acestea în contul de profit și pierdere. Întreprinderea la care m-am documentat pentru realizarea studiului de caz cuprins în această lucrare, este S.C. GEROM TRANS S.A.

Am realizat lucrarea sub directa coordonare a doamnei conferențiar universitar doctor Străoanu Boni Mihaela structurată pe trei capitole, astfel:

Capilolul 1 prezintă evoluția și evaluarea stadiului cunoașterii privind contul de profit și pierdere și cuprinde urmatoarele subcapitole: definiții și concepte cheie, scurt istoric privind evoluția reglementării contabile în Romȃnia și prevederile Standardelor Internaționale de Contabilitate IAS 1.

Capitolul 2 este alocat prezentării succinte a societății comerciale S.C. GEROM TRANS S.A. la care am realizat lucrarea și înregistrarea veniturilor și cheltuielilor la această societate.

În capitolul trei am prezentat analiza activității pe baza informațiilor din contul de profit și pierdere.

Lucrarea are anexate documente pe baza cărora am efectuat înregistrările (bilanțul contabil din anii 2012 – 2013, contul de profit și pierdere din anii 2012 – 2013, notele explicative aferente și organigrama firmei).

1. Evoluția și evaluarea stadiului cunoașterii

privind contul de profit și pierdere – componentă

a situațiilor financiare

1.1. Definiții și concepte cheie

Contabilitatea este o activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea presoanelor fizice și juridice […] trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori.

Obiectul contabilității patrimoniului îl constituie reflectarea în expresie bănească a bunurilor mobile și imobile, inclusiv solul, bogățiile naturale, zăcămintele și alte bunuri cu potențial economic, disponibilitățile bănești, titlurile de valoare, drepturile și obligațiile persoanelor fizice sau juridice (subiecți de drept), precum și mișcările și modificările intervenite în urma operațiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile și rezultatele obținute de acestea.

Contabilitatea a apărut din nevoia de a răspunde în plan informațional și decizional la problema gestiunii valorilor economice separate pe entități distincte. În cadrul entităților contabile, întreprinderea reprezintă sfera de acțiune în limitele căreia contabilitatea, ca instrument informațional și de gestiune, ia forma completă de reprezentare și control asupra constituirii și utilizării resurselor.

Contabilitatea din România operează cu sistemul dualist ( cel în care la nivel de întreprindere se operează cu două circuite contabile, unul pentru latura internă- contabilitatea de gestiune- și altul pentru latura externă – contabilitatea financiară).

Avȃnd în vedere că obiectivul situațiilor financiare este de a oferi informații despre poziția financiară, fluxurile de trezorerie ale unei unități patrimoniale și performanța financiară, fiind de folos pentru o gamă largă de utilizatori ajutȃndu-i în luarea deciziilor economice, o deosebită importanță trebuie acordată contului de profit și pierdere, deoarece acesta este principalul instrument prin intermediul căruia se reflectă performanțele financiare, fiindcă pe de o parte furnizează informațiile necesare pentru evaluarea acestora, iar pe de altă parte le furnizează pe cele indispensabile pentru determinarea riscului fluxurilor de numerar.

Contul de rezultate ajută la calcularea și comunicarea informațiilor privind profitul și pierderea, acest cont este cunoscut în țara noastră sub denumirea de contul de profit și pierdere.

Contul de profit și pierdere este situația financiară care filmează cauzele normale și accesorii ale gestiunii în intervalul de timp delimitat drept exercițiul financiar, și care fotografiază efectele acelorași cauze asupra situației entității la sfârșitul exercițiului financiar.

Contul de profit și pierdere reprezintă un tabel recapitulativ privind mărimea cheltuielilor și veniturilor, clasificate în raport de diverse criterii. Aceste criterii sunt reprezentate, de obicei, de criteriul naturii sau criteriul destinației cheltuielilor și veniturilor.

Contul de profit și pierdere trebuie să includă, cel puțin, elemente-rânduri care să prezinte următoarele valori:

(a) veniturile din activitățile curente;

(b) rezultatele activității de exploatare;

(c) costurile de finanțare;

(d) partea din profit și pierdere aferentă întreprinderilor asociate și asocierilor de participare, contabilizată prin metoda punerii în echivalență;

(e) cheltuielile cu impozite și taxe;

(f) profitul sau pierderea din activități curente;

(g) elementele extraordinare;

(h) interesul minoritar; și

(i) profitul net sau pierderea netă a perioadei.

Alte elemente-rânduri, titluri și subtotaluri trebuie prezentate în contul de profit șt pierdere atunci când un Standard Internațional de Contabilitate o cere sau atunci când o astfel de prezentare este necesară pentru prezentarea fidelă a rezultatelor financiare ale întreprinderii.

Elementele direct legate de evaluarea performanței financiare, prin intermediul contului de profit și pierdere, sunt veniturile și cheltuielile. În înțelesul prezentelor reglementări, termenii de mai jos au următoarele semnificații:

a) veniturile constituie creșteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile, sub formă de intrări sau creșteri ale activelor ori reduceri ale datoriilor, care se concretizează în creșteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din contribuții ale acționarilor;

b) cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de ieșiri sau scăderi ale valorii activelor ori creșteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acționari.

Veniturile sunt recunoscute în contul de profit și pierdere atunci când se poate evalua în mod credibil o creștere a beneficiilor economice viitoare legate de creșterea valorii unui activ sau de scăderea valorii unei datorii. Recunoașterea veniturilor se realizează simultan cu recunoașterea creșterii de active sau retabile, sub formă de intrări sau creșteri ale activelor ori reduceri ale datoriilor, care se concretizează în creșteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din contribuții ale acționarilor;

b) cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de ieșiri sau scăderi ale valorii activelor ori creșteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acționari.

Veniturile sunt recunoscute în contul de profit și pierdere atunci când se poate evalua în mod credibil o creștere a beneficiilor economice viitoare legate de creșterea valorii unui activ sau de scăderea valorii unei datorii. Recunoașterea veniturilor se realizează simultan cu recunoașterea creșterii de active sau reducerii datoriilor (de exemplu, creșterea netă a activelor, rezultată din vânzarea produselor sau serviciilor, ori descreșterea datoriilor ca rezultat al anulării unei datorii).

Informațiile privind performanța sunt oferite, în primul rȃnd, prin intermediul contului de profit și pierdere. În literatura de specialitate se regăsesc mai multe accepțiuni referitoare la performanță:

– performanța cu sensul de succes, ea fiind dependentă de modul de reprezentare a reușitei de căre diferitele categorii de utilizatori ai informației contabile:

– performanța ca rezultat al acțiunii, este opusă primei accepțiuni ș nu rețne judecata de valoare a utilizatorilor. Măsurarea performanțelor este înțeleasă ca „evaluarea expost a rezultatelor obținute”.

– performanța ca acțiune în sine, adică procesul și nu rezultatul care apare la un moment dat.

Contul 121 „Profit sau pierdere" – cu ajutorul acestui cont se ține evidența profitului sau pierderii realizate în exercițiul financiar curent.

Contul 121 „Profit sau pierdere" este un cont bifuncțional.

În creditul contului 121 „Profit sau pierdere" se înregistrează:

‐ la sfârșitul perioadei, soldul creditor al conturilor din clasa 7 (701 la 786);

‐ pierderile contabile realizate în exercițiul financiar încheiat, transferate la începutul exercițiului financiar următor asupra rezultatului reportat (117).

În debitul contului 121 „Profit sau pierdere" se înregistrează:

‐ la sfârșitul perioadei, soldul debitor al conturilor de cheltuieli (601 la 698);

‐ profitul net realizat în exercițiul financiar încheiat, care a fost repartizat la rezerve conform prevederilor legale (129);

‐ profitul net realizat în exercițiul financiar încheiat, evidențiat la începutul exercițiului financiar următor în rezultatul reportat (117).

Soldul creditor reprezintă profitul realizat, iar soldul debitor, pierderea realizată.

Prezentarea economică a contului de profit și pierdere se realizează prin intermediul soldurilor intermediare de gestiune, reprezentȃnd indicatori, sub formă de marje, care evidențiază etapele formării rezultatului exercitiului, în strȃnsă conexiune cu structura veniturilor și cheltuielilor aferente activității întreprinderii. Necesitatea acestora este impusă atȃt de analiza economico-financiară a întreprinderii, cȃt și de intocmirea conturilor naționale.

1.2. Scurt istoric privind evoluția reglementării

contabile în Romȃnia

Evoluția contabilității după anul 1989 se poate structura în patru etape și anume:

– perioada din anii 1990 – 1993: perioadă în care apare Legea contabilității nr. 82/1991 și regulamentul de aplicare al acesteia. Această perioadă a fost unaintermediară între practicarea unui sistem contabil de tip sovietic și aplicarea unui sistem contabil de inspirație franceză;

– perioada din anii 1994 – 1999: perioadă în care contabilitatea a fost concepută ca un instrument de control fiind adoptat sistemul contabil francez în care statul a jucat dublu rol (rolul de normalizator al sistemului contabil și rolulde utilizator privilegiat al informației contabile);

– perioada din anii 1999 – 2006: perioadă în care se creează un cadru conceptual contabil de inspirație anglo-saxonă, sistemul de raportări financiare amortizȃndu-se în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară;

– perioada din anii 2006 – 2014: perioadă caracterizată de aplicarea standardelor IFRS.

În prima perioadă România s-a confruntat cu multiple probleme cum ar fi și cea a alegerii modelului de contabilitate care va putea să îi serveasca drept sursă de inspirație.

La începutul anilor ’90 a venit primul val de reformă odată cu Legea Contabilității, care urmărea introducerea unui sistem contabil adecvat unei economii de piață, un sistem care permitea un control eficient al legalității tranzacțiilor comerciale și a îndeplinirii obligațiilor fiscale (Ministerul Finanțelor Publice, 1991).

Anul 1992 a reprezentat un moment semnificativ în materializarea eforturilor făcute pentru constituirea unor organizații contabile: reînființarea Corpului Experților Contabili si Contabililor Autorizați din România și constituirea Colegiului Consultativ al Contabilității. Un an mai târziu, la 1 ianuarie 1993, reforma ce urma să fie pusă în aplicare la 1 ianuarie 1994, intra în probe: noul sistem de contabilitate a intrat în faza de experimentare pe un eșantion de peste 70 agenți economici de diferite mărimi, moduri de exploatare a capitalului și diferite feluri de activitate desfașurată . Se creau astfel , premisele unei noi etape în contabilitatea din România.

Alegerea unui sistem contabil adaptat cerințelor economiei de piață a necesitat un studiu complex a factorilor socio-politici, economici și culturali.

Noul sistem contabil românesc este un sistem inspirat din experiența franceză, aliniat cerințelor normelor europene și internaționale, în care normalizatorii români „au pus patina” unor specificități românești.

În a doua perioadă contabilitatea românească obținuse un anumit grad de conformitate cu Directiva a IV-a, datorită Legii contabilității și altor regulamente asociate inspirate din sistemul contabil francez.

În 1995 și 1996, a fost permis calculul profiturilor impozabile, de către Ministerul Finanțelor, pe baza unui bilanț cu impozitul ajustat conform inflației, dar această facilitate a fost retrasă în 1997.

Etapele principale pe care le putem menționa cu privire la implementarea sistemului contabil de inspirație franceză sunt: armonizare implicită in Directivele Contabile Europene și inițierea , în anul 1997, a „Programului de dezvoltare a sistemului contabil” din România, al cărui obiectiv este acela de armonizare a contabilității din România cu Directivele contabile europene și standardele internaționale de contabilitate.

În a treia perioadă Standardele Internaționale de Contabilitate au fost utilizate de către multe societăți pentru înlocuirea situațiilor financiare, situații care vor fi acceptate pe piețele de capital. Prin intermediul acestor situații financiare Standardele Internaționale de Contabilitate asigură obținerea informațiilor de transparente, de calitate și comparabile, care contribuie la fundamentarea deciziilor participantelor pe piețele internaționale și pe alte domenii de utilizare.

În România perioada de derulare a programului de armonizare contabilă cuprinde anii 1999-2005. În anul 1999 sunt afectate situațiile financiare, de către programul de armonizare contabilă, pentru un anume număr de societăți cotate la Bursa de Valori București. Pentru anul 2000 au fost integrate toate societățile comerciale cotate, regiile autonome, entități de stat de interes național și entități care activează pe piața de capital pentru experimentarea acestui program. Pentru finele anului 2005, progamul de implementare, a fost prevăzut a se realiza pe etape fiind fixate următoarele niveluri: cifra de afaceri netă 7.300.000 euro, total active 3.650.000 euro și numărul mediu de salariați 50 în cursul exercițiului financiar.

Prin elaborarea Ordinului nr. 94/2001 pentru aprobarea reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, reglementările contabile au fost revizuite și îmbunătățite.

În ultima perioadă din evoluția reglementării contabile în Romȃnia ne confruntăm cu procesul de extindere la Uniunea Europeană, gruparea societăților, creșterea capitalizării bursiere, mondializarea economiilor, dezvoltarea piețelor financiare, apariția de noi instrumente financiare, toate acestea constituind cauze care conduc la necesitatea armonizării contabile internaționale.

Armonizarea contabilă internațională reprezintă procesul prin care normele sau regulile naționale, diferite de la o țară la alta, uneori divergente, sunt perfecționate pentru a deveni compatibile.

În Romȃnia, începând cu data de 1 ianuarie 2006 se aplică, în cazul entităților economice, Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1752 din 17 noiembrie 2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu Directivele europene.

Începând cu exercițiul financiar al anului 2006, agenții economici din categoria mici și mijlocii ramân în afara prezentelor reglementări, care vor aplica prevederile Legii Contabilității nr. 82/1991 republicată și Regulamentul de aplicare a acesteia. Planul contabil general care a fost adoptat în conținutul OMFP nr. 94/2001 este valabil pentru toți agenții economici, cu precizarea că trebuie utilizate doar conturile sintetice de gradul I pentru microîntreprinderi.

Tot în anul 2006 a fost creat, în cadrul său, Comitetul pentru IFRS, care reunește cele mai înalte competențe în domenii din România și care are următoarele obiective : analiza incidenței deciziilor Comisiei Europene asupra evoluției sistemului contabil național, analiza reglementărilor contabile naționale și identificarea stărilor conflictuale cu prevederile din standardele IFRS, formularea de soluții menite să asigure coerență reglementărilor contabile naționale cu prevederile IFRS și înaintarea lor organismului de normalizare, extinderea programului de pregătire profesională prin organizarea de cursuri pentru manageri, pentru specialiști din bănci, din domeniul asigurărilor, din instituțiile publice etc, supravegherea modului de implementare a standardelor IFRS în entități, prin sondaje și studii menite să pună în evidență eventualele surse de dificultăți și acordarea de consiliere membrilor profesiei în vederea soluționării dificultăților de aplicare a standardelor IFRS.

În data de 29 octombrie 2009 a fost implementat Ordinul nr. 3055 al Ministrului Finanțelor Publice pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2010. OMFP 3055/2009 a devenit astfel fundamentul întocmirii tuturor situațiilor financiare și al documentelor ce determină o bună funcționare a sistemului fiscal într-o entitate. Reglementările prevăzute de Ordin cuprind Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și Reglementările contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunităților Economice Europene.

În anul 2012, a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1286/2012 pentru Aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile societăților comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, care specifica faptul că societățile cotate la Bursa de Valori București vor întocmi obligatoriu situații financiare în conformitate cu IFRS. Reglementările acestui ordin vor fi aplicate împreună cu Legea Contabilității nr. 82/1991, cu modificările și completările ulterioare, cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, precum și cu alte prevederi legale aplicabile, în scopul asigurării unui grad ridicat de transparență și comparabilitate a situațiilor financiare anuale.

Obiectivul situațiilor financiare anuale îl constituie furnizarea de informații despre poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie ale unei entități, utile unei categorii largi de utilizatori.

1.3. Prevederile Standardelor Internaționale

de Contabilitate IAS 1: „Prezentarea situațiilor financiare”

Acest Standard IAS 1 (revizuit 1997) înlocuiește Standardele Internaționale de Contabilitate IAS 1: „Prezentarea politicilor contabile”, IAS 5: „Informații ce trebuie prezentate în situațiile financiare”, și IAS 13: „Prezentarea activelor curente și a datoriilor curente”. IAS 1 (revizuit) intră în vigoare pentru perioadele contabile care încep la 1 iulie 1998 sau după această dată. Standardul actualizează cerințele din Standardele pe care le înlocuiește, în concordanță cu Cadrul general al IASB pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare. Standardul se aplică tuturor întreprinderilor ce raportează în concordanță cu IAS.

Obiectivul acestui Standard este de a prescrie baza pentru prezentarea situațiilor financiare generale, pentru a asigura comparabilitatea, atât cu situațiile financiare ale întreprinderii pentru perioadele precedente, cât și cu situațiile financiare ale altor întreprinderi. Pentru a realiza acest obiectiv, acest Standard prevede considerente generale pentru prezentarea situațiilor financiare, recomandări pentru structura acestora și cerințe minime privind conținutul situațiilor financiare. Recunoașterea, evaluarea și evidențierea tranzacțiilor și evenimentelor specifice sunt tratate în alte Standarde Internaționale de Contabilitate.

Acest Standard trebuie aplicat la prezentarea tuturor situațiilor financiare generale întocmite și prezentate în conformitate cu Standardele Internaționale de Contabilitate.

IAS 1 este standardul care actualizează cerințele din Standardele pe care le înlocuiește, în concordanță cu Cadrul general al IASB pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare. În plus, este menit să amelioreze calitatea situațiilor financiare prezentate, utilizând Standardele Internaționale de Contabilitate prin:

a) asigurarea conformității situațiilor financiare, care declară respectarea IAS, cu fiecare Standard aplicabil, inclusiv toate cerințele privind informațiile ce trebuie prezentate;

b) asigurarea limitării abaterilor de la cerințele IAS la cazuri extrem de rare (cazurile de neconformitate vor fi monitorizate și vor fi emise recomandări suplimentare la momentul corespunzător);

c) oferirea de recomandări privind structura situațiilor financiare, inclusiv cerințe minime pentru fiecare situație primară, politici contabile și note și o anexă ilustrativă;

d) stabilirea (pe baza Cadrului general) de cerințe practice privind aspecte precum pragul de semnificație, continuitatea activității, alegerea politicilor contabile atunci când nu există un Standard, consecvența și prezentarea informațiilor comparative.

Contul de profit și pierdere trebuie să includă, cel puțin, elemente-rânduri care să prezinte următoarele valori:

(a) veniturile din activitățile curente;

(b) rezultatele activității de exploatare;

(c) costurile de finanțare;

(d) partea din profit și pierdere aferentă întreprinderilor asociate și asocierilor de participare, contabilizată prin metoda punerii în echivalență;

(e) cheltuielile cu impozite și taxe;

(f) profitul sau pierderea din activități curente;

(g) elementele extraordinare;

(h) interesul minoritar; și

(i) profitul net sau pierderea netă a perioadei.

Alte elemente-rânduri, titluri și subtotaluri trebuie prezentate în contul de profit șt pierdere atunci când un Standard Internațional de Contabilitate o cere sau atunci când o astfel de prezentare este necesară pentru prezentarea fidelă a rezultatelor financiare ale întreprinderii.

Efectele diferitelor activități, tranzacții și evenimente ale unei întreprinderi diferă ca stabilitate, risc și previzibilitate, iar prezentarea elementelor de performanță ajută la înțelegerea performanțelor realizate și la evaluarea rezultatelor viitoare. Alte elemente – rânduri sunt incluse in contul de profit și pierdere, iar descrierile utilizate și ordinea elementelor sunt modificate când este necesar pentru explicarea elementelor de performanță. Factorii ce trebuie avuți în vedere cuprind pragul de semnificație, precum și natura și funcția diferitelor componente de venituri și cheltuieli.

Întreprinderile trebuie să prezinte, fie în contul de profit și pierdere, fie în notele la contul de profit și pierdere, o analiză a cheltuielilor utilizând o clasificare bazată fie pe natura cheltuielilor, fie pe destinația lor în cadrul întreprinderii.

Elementele de cheltuieli sunt subclasificate pentru a evidenția sfera componentelor rezultatelor financiare care pot diferi în ceea ce privește stabilitatea, potențialul de câștig sau pierdere și previzibilitatea. Aceste informații sunt furnizate într-unul din două moduri posibile.

Prima metoda de analiză este cunoscută ca metoda clasificării după natura cheltuielilor. Cheltuielile sunt agregate în contul de profit și pierdere conform naturii lor (de exemplu: amortizarea, achizițiile de materii prime, cheltuielile cu transportul, salariile, cheltuielile de publicitate) și nu sunt realocate pe diferitele funcții din cadrul întreprinderii. Această metodă este simplu de aplicat ta multe întreprinderi mai mici, deoarece nu este necesară nici o alocare a cheltuielilor de exploatare pe clasificările funcționale.

Cea de-a doua metodă de analiză este cunoscută ca metoda clasificării după destinația cheltuielilor sau metoda „costului vânzărilor” și clasifică cheltuielile după funcția lor ca parte a costului vânzărilor, distribuției sau activităților administrative. Această prezentare oferă deseori informații mai relevante pentru utilizatori decât clasificarea cheltuielilor după natură, dar alocarea costurilor pe destinații poate fi arbitrară și implică în mod considerabil utilizarea raționamentului profesional.

Alegerea metodei de analiză între metoda costului vânzărilor și metoda naturii cheltuielilor depinde atât de factori istorici și cei aferenți sectorului economic respectiv, cât și de natura organizației. Ambele metode indică acele costuri care se așteaptă să varieze, direct sau indirect, în funcție de nivelul vânzărilor sau producției întreprinderii. Deoarece fiecare metodă de prezentare are avantaje pentru diferite tipuri de întreprindere, acest Standard solicită o opțiune între clasificări în funcție de cea care prezintă cel mai fidel elementele de performanță ale întreprinderii. Totuși, deoarece informațiile asupra naturii cheltuielilor sunt utile la estimarea viitoarelor fluxuri de numerar, se cere o prezentare suplimentară atunci când este utilizată metoda costului vânzărilor.

IAS 8: „Profitul net sau pierderea netă a perioadei, erori fundamentale și modificări ale politicilor contabile”, cere ca toate elementele de venituri și cheltuieli recunoscute într-o perioadă să fie incluse în determinarea profitului net sau a pierderii nete a perioadei, cu excepția cazului în care un Standard Internațional de Contabilitate nu cere sau nu permite altceva. Întrucât este importantă luarea în considerare a tuturor câștigurilor și pierderilor la evaluarea modificărilor poziției financiare a unei întreprinderi între două date ale bilanțului, acest Standard solicită o componentă distinctă a situațiilor financiare care să evidențieze câștigurile și pierderile totale ale unei întreprinderi, inclusiv pe cele care sunt recunoscute direct în capitalurile proprii.

2. Prezentare S.C. GEROM TRANS S.A.

2.1. Informații generale despre S.C. GEROM TRANS S.A.

Societatea Comercială GEROM TRANS S.A. s-a constituit în anul 1994, la 10 februarie, prin aporul acționarilor Iordache Nicolae, Iordache Viorel, Iordache Viorica, Iordache Valeria, cetățeni români și Jost Jakob, cetățean german.

La momentul constituirii, capitalul social a fost adus astfel:

• Jost Jacob 10.000 dolari SUA

• Iordache Viorel 14.000.000 lei

• Iordache Viorica 800.000 lei

• Iordache Nicolae 14.000.000 lei

• Iordache Valeria 800.000 lei,

Aportul acționarilor a fost adus în principal în numerar, cu excepția acționarului străin care aduce aportul în natură.

Obiectul de activitate principal al societății este transportul național și internațional de mărfuri și persoane, dar pe lângă acesta poate desfășura și activități de comerț cu ridicata și cu amănuntul pentru toate categoriile de bunuri, fabricarea de băuturi alcoolice și nealcoolice, etc, astfel încât, în cazul în care acest gen de activitate nu ar mai fi rentabil, sau daca pe piață ar aparea și alte oportunități de afaceri societatea să își poată schimba sau diversifica obiectul de activitate. Codul CAEN este: 4941.

Societatea are sediul social în Ploiești, Strada Enăchiță Văcărecu, Județul Prahova, iar durata de funcționare este nelimitată.

Societatea este condusă de Adunarea Generală a Acționarilor, care decide asupra activității întreprinderii și asupra strategiei economice și comerciale ale acesteia. Adunarea Generală a Acționarilor se convoacă de președintele sau vicepreședintele consiliului de administrație cel puțin o dată pe an.

Pentru realizarea obiectului său principal de activitate (transportul de bunuri și persoane, pe plan intern și inrenațional), S.C. GEROM TRANS S.A. are în dotare:

• 7 microbuze și două autobuze pentru care are licență de transport pe ruta Ploiești – Boldești,

• 6 tiruri cu care realizează transport de marfă, în principal în afara țării, pe baza de contract cu partenerii; transportul de marfă se realizează în majoritatea țărilor uniunii europene,

Structura personalului permanent al societății se prezintă astfel:

• un administrator unic aflat în subordinea AGA;

• un director executiv;

• un contabil;

• 9 șoferi de microbuz;

• 6 șoferi de tir;

• 2 mecanici auto;

• un casier;

• un dispecer auto;

Transportul de persoane se realizează atât pe ruta pe care s-a obținut licența de transport, dar și pe baza unor contracte cu societăți comerciale sau instituții publice pentru diferite evenimente ale acestora.

Un rol deosebit în buna funcționare a activității întreprinderii o are dispecerul auto. Acesta se ocupă în mod direct de coordonarea transportului intern de persoane și a celui internațional de marfă, conform contractelor sau comenzilor emise de beneficiari. Tot pentru o bună funcționare a serviciului de transport, societatea a achiziționat un teren în comuna Valea Călugărească, pe care l-a transformat în parc auto.

Serviciul financiar-contabil urmărește folosirea rațională a mijloacelor materiale și financiare, precum și păstrarea integrității patrimoniului întreprinderii. Acest serviciu are ca obiective furnizarea informațiilor necesare atât pentru necesitățile proprii cât și în relațiile întreprinderii cu acționarii, clienții, furnizorii, instituțiile financiar-bancare, organelor fiscale, personalului sau altor persoane fizice sau juridice. În cadrul acestui compartiment se desfășoară următoarele activități:

• întocmirea documentelor justificative privind evenimentele și tranzacțiile ce au loc în întreprindere;

• organizarea și înregistrarea corectă și la zi a evenimentelor și tranzacțiilor ce au loc în întreprindere;

• organizarea și efectuarea inventarierii generale sau parțiale a patrimoniului precum și înregistrarea rezultatelor acesteia,

• întocmirea situațiilor financiare, repectând principiul imaginii fidele, precum și depunerea acestora la organele fiscale teritoriale în termenele stabilite legal;

• păstrarea documentelor justificative, a registrelor contabile și a situațiilor financiare conform legii;

În ceea ce privește aspectul financiar al acestui compartiment, aici se ține evidența fluxului de încasări și plăți generate de activitatea societății.

Societatea comercială GEROM TRANS S.A. este o întreprindere mijlocie, drept pentru care există un compartiment comun financiar-contabil și nu câte un compartiment distinct pentru activitatea contabilă și cea financiară. Această decizie este una corectă, întrucât între cele două funcțiuni există o legătură organică de reciprocitate. Astfel, pe baza documentelor din contabilitate se stabilesc relațiile ce urmează a se derula cu bugetul de stat și cu alți agenți economici.

Din datele situațiilor financiare ale societații am extras următoarele informații pentru o analiză în dinamică a activității întreprinderii, avȃnd în vedere că perioada de referință o reprezintă anii 2012 – 2013, analiza întreprinderii este realizată în conformitate cu Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene cu modificările și completările ulterioare.

Tabelul nr. 2.1 Situația evoluției capitalului propriu Lei

Diagrama 2.1 Evoluția capitalului propriu (realizare proprie)

Din datele prezentate se constată că în perioada analizată valoarea capitalului propriu a rămas constantă.

Tabelul 2.2 Situația cifrei de afaceri Lei

Diagrama 2.2 Evoluția cifrei de afaceri (realizare proprie)

În perioada analizată cifra de afaceri a scăzut, acest fapt se datorează în principal câștigării licenței de transport și a altor societăți pentru același traseu pe care acționează și S.C. GEROM TRANS S.A..

Tabelul nr. 2.3 Evoluția veniturilor din exploatare Lei

Diagrama 2.3 Evoluția veniturilor din exploatare (realizare proprie)

Se constată că așa cum a scăzut cifra de afaceri și veniturile din exploatare au scăzut, prin urmare societatea trebuie să ia măsuri urgente pentru redresarea situației.

Tabelul nr. 2.4 Evoluția cheltuielilor din exploatare

Lei

Diagrama 2.4 Evoluția cheltuielilor de exploatare (realizare proprie)

În perioada analizată au scăzut și cheltuielile din exploatare înregistrate de întreprindere, dar din păcate mai puțin decât veniturile. Această scădere se va reflecta și în rezultatul obținut de întreprindere.

Tabelul nr.2.5 Evoluția rezultatului din exploatare

Lei

Diagrama 2.5 Evoluția rezultatului din exploatare – pierderea (realizare proprie)

Așa cum era firesc, pe fondul scăderii veniturilor din exploatere cu o valoare mai mare decât a cheltuielilor în perioada respectivă, rezultatul din exploatare a înregistrat o pierere mai ridicată în anul 2013.

Tabelul nr. 2.6 Evoluția numărului de personal

Diagrama 2.6 Evoluția numărului de personal (realizare proprie)

Se constată că societatea a fost obligată de conjunctură să recurgă la diminuarea numărului de angajați. Astfel, în anul 2013 numărul angajaților a scăzut cu 2 persoane.

Tabelul nr. 2.7 Evoluția cheltuielilor cu forța de muncă

Lei

Diagrama 2.7 Evoluția cheltuielilor cu forța de muncă (realizare proprie)

Cheltuielile cu forța de muncă au crescut în anul 2013, deși numărul personalului a scăzut și veniturile au scăzut și ele foarte mult în această perioadă. Probabil că în acea perioadă societatea a crescut salariile angajaților, deși nu era cea mai bună perioadă pentru aceast fapt. În anul 2012 cheltuielile cu personalul au scăzut.

2.2. Înregistrarea veniturilor și cheltuielilor

la S.C. GEROM TRANS S.A.

Am ales ca lună de analiză a cheltuielilor luna septembrie, lună în care cheltuielile societății au fost mai mari, fapt datorat și reînceperii anului școlar, care a condus la creșterea numărului de călători.

În 01.09.2013 se înregistrează cheltuieli cu combustibilul 655,58 lei, primele de asigurare de 4.835,64 lei, cheltuielile cu serviciile bancare 33 lei precum și cheltuieli cu servicii executate de terți de 173,25 lei:

a) cheltuilei cu combustibil:

6022 = 401 655,58 lei

b) cheltuieli cu primele de asigurare:

613 = 5121 4.835,64 lei

c) cheltuieli cu serviciile bancare:

627 = 5121 33 lei

d) cheltuieli cu serviciile executate de terți:

628 = 401 173,25 lei

În 01.09.2013 întreprinderea înregistrează venituri din sconturi primite ca urmare a achitării anticipate a unei facturi către furnizor 34,51 lei, venituri din servicii prestate 1.026,46 lei, venituri din dobânzi 1,90 lei.

a) venituri din sconturi primite

401 = 767 34,51 lei

b) venituri din servicii prestate (care sunt principala categorie de venituri înregistrate de întreprindere)

4111 = 704 1.026,46 lei

c) venituri din dobânzi

5121 = 766 1,90 lei

Societatea înregistrează în cursul lunii de analiză cheltuieli totale cu combustibilul în sumă de 92.807,26 (incluzând și cheltuielile din 1.09 prezentate anterior).

6022 = 401 92.807,26 lei

Veniturile totale obținute din servicii de transport sunt de 184.160,94 lei.

411 = 704 184.160,94 lei

Cheltuielile cu personalul înregistrate în luna curentă au fost de 16.946 lei, iar cheltuielile cu CAS 3.620 lei, cu CASS 1.131 lei, cu CFS 211 lei, care au condus la următoarele înregistrări:

a) cheltuieli cu personalul:

641 = 421 16.946 lei

b) cheltuieli cu CAS:

6451 = 4311 3.620 lei

c) cheltuieli cu CFS:

6452 = 4371 211 lei

d) cheltuieli cu CASS

6453 = 4313 1.131 lei

Cheltuielile cu amortizarea construcțiilor în luna septembrie au fost de 442,41 lei, iar cheltuielile cu amortizarea mijloacelor de transport 14.027,90 lei.

a) amortizarea construcțiilor:

6811 = 2812 442,41 lei

b) amortizarea mijloacelor de transport:

6811 = 2813 14.027,90 lei

La sfârșitul lunii sunt virate la contul de rezultate următoarele cheltuieli:

121 = % 207.960,49

6022 92.807,26

6024 9.979,89

6028 5.621,88

604 63,28

612 3,0

613 19.577,35

621 1.000

624 26.100,97

626 2.465,32

627 1.026,69

628 4.178,02

641 16.946

6451 3.620

6452 211

6453 1.131

6811 14.491,94

Veniturile virate la rezultat în luna septembrie au fost:

% = 121 219.231,44

704 184.160,94

707 33.355

765 1.679,09

766 1,90

767 34,51

Prin urmare societatea a înregistrat venituri totale de 219.231,44 și cheltuieli totale de 207.960,90 lei, ceea ce a condus la un rezultat brut de 11.270,54 lei.

3. Analiza performanțelor întreprinderii pe baza

contului de profit și pierdere

3.1. Necesitatea analizei

Prezentarea economică a contului de profit și pierdere se realizează prin intermediul soldurilor intermediare de gestiune , reprezentȃnd indicatori, sub formă de marje, care evidențiază etapele formării rezultatului exercițiului, în strȃnsă conexiune cu structura veniturilor și cheltuielilor aferente activității întreprinderii. Necesitatea acestora este impusă atȃt de analiza economico-financiară a întreprinderii, cȃt și de întocmirea conturilor naționale.

În scopul cunoașterii fenomenelor și proceselor economice, apare necesară analiza care înseamnă o metodă de cercetare bazată pe descompunerea unui obiect sau a unui fenomen în părțile sale componente , în elementele sale simple. Cu ajutorul metodelor specifice domeniului se cercetează fiecare parte componentă, se stabilesc relațiile de cauzalitate factorii care le generează, se formulează concluzii și se conturează cadrul activității viitoare.

Analiza economică cercetează activitățile sau fenomenele din punct de vedere economic, respectiv al consumului de resurse și al rezultatelor obținute. Esențialul în analiza economică îl constituie luarea în considerare a relațiilor structural funcționale și a celor de cauză-efect.

Analiza financiară urmărește să evidențieze modalitatea de realizare a echilibrului financiar pe termen mediu și lung și treptele de acumulare bănească, rentabilitatea activității întreprinderii.

Scopul analizei financiare îl costituie întocmirea diagnosticului financiar al întreprinderii în vederea evidențierii punctelor forte și punctelor slabe, precum și a potențialului managementului financiar.

3.2. Indicatorii utilizați în

analiza economico-financiară

Pentru caracterizarea dimensiunii activității întreprinderii, pentru aprecierea rezultatelor și urmărirea performanțelor sale comerciale se folosesc indicatorii:

cifra de afaceri;

producția exercițiului;

marja brută;

valoarea adaugată;

A) Analiza cifrei de afaceri.

Cifra de afaceri reprezintă un indicator esențial pentru precizarea locului societății comerciale în sectorul de activitatea poziției acesteia pe piață a capacității de a lansa și dezvolta activități profitabile.

Cifra de afaceri reprezintă suma totala a veniturilor din operațiuni comerciale efectuate de o firmă respectiv vânzarea de mărfuri și produse, într-o perioadă de timp determinată. În cifra de afaceri nu se includ venituri financiare și veniturile extraordinare.

Elementele principale care dimensionează volumul de activitate și de care depinde mărimea cifrei de afaceri sunt:

capacitatea de producție;

resursele (umane , financiare , materiale);

cererea de produse;

Printre indicatorii cifrei de afaceri se numără:

modificarea absolută a cifrei de afaceri;

CA = CA1-CA0

ritmul de creștere a cifrei de afaceri;

CA=

cifra de afaceri corectată

CAC=

rata reală a cifrei de afaceri;

CA=

rata de creștere a cifrei de afaceri;

rc=

CAn = cifra de afaceri a anului curent

CAn-1=cifra de afaceri a anului precedent

B) Producția exercitiului.

Producția exercițiului caracterizează activitatea întreprinderilor de producție sau prestatoare de servicii. Este un element inevitabil, dar ambiguu, deoarece se determină pe baza mai multor elemente eterogene din punctul de vedere al evaluării. Caracterizează activitatea totala a întreprinderii și are în componența:

producția vândută;

producția stocată;

producția de imobilizări;

Pe = Vvp+Vps+Pi unde:

Vvp = venituri din vânzarea producției;

Vps = variația producției;

Pi = producția de imobilizări;

C) Marja brută.

Marja brută sau marja costurilor variabile se calculează ca diferență între prețul de vânzare și costul variabil .

În cazul societății GEROM TRANS S.A. este folosită în analiza economico-financiara marja brută din vânzări:

Mjb =

Marja comerciala=vz. mf. – c.mf.v. unde:

Vz. mf. = venituri din vânzarea mărfurilor;

C. mf. v.=costul mărfurilor vândute

D) Analiza valorii adăugate.

Valoarea adaugată este unul dintre indicatorii semnificativi ai activității întreprinderii. Valoarea adaugată exprimă creșterea de bogăție care se obține prin activiatea tehnico-productivă. Exprimând aportul întreprinderii în cadrul producției de bunuri și servicii, valoarea adaugată permite aprecierea structurii și metodelor de producție de bunuri ale întreprinderii, prin intermediul gradului de integrare ( ca raport între valoarea adaugată și producția corespunzătoare sau cifra de afaceri ), precum și dezvoltarea sau regresul activității întreprinderii.

Valoarea adaugată se determină prin două metode:

a) metoda sintetică potrivit căreia din producția exercițiului (Qex) se scad consumurile intermediare (Ci):

VA = Qex – Ci sau

VA = Qex – Ci + Mjc (pentru activitate de comerț)

b) metoda aditivă sau de repartiție care are în vedere însumarea următoarelor elemente:

– cheltuieli cu personalul salariat;

– impozite și taxe;

– amortizarea;

– dobânzi și rezultatul exercițiului;

Indicatori privind dinamica valorii adăugate:

-modificarea absolută a valorii adăugate:

VA=VA1-VA0

ritm de creștere:

VA=

rata de creștere a valorii adăugate:

VA=

E) Alți indicatori specifici veniturilor , cheltuielilor și rezultatelor

SIDG – presupune componente ale conturilor de profit și pierdere

Tabel 3.2.1 Structura contului de rezultate

Contul de rezultate se descompune în trei blocuri de importanța inegala:

-de exploatare;

-financiare;

-extraordinare;

F) Analiza soldurilor inermediare de gestiune si retratările posibile.

1. Rezultatul exploatării (RE) reprezintă primul element de măsură a rentabilității economice, independent de politica financiară a întreprinderii și de influența elementelor extraordinare.

RE = Vexpl – Ch expl

În cazul soldurilor intermediare de gestiune, rezultatul exercițiului se formează astfel:

RE = valoarea adăugată

+subvenții pentru exploatare

– impozite, taxe și vărsăminte asimilate

– cheltuieli cu personalul.

RE = excedent brut din exploatare (EBE)

+ alte venituri din exploatare

– cheltuieli privind amortizări și provizioane

– alte cheltuieli din exploatare.

2. Rezultatul curent al exercițiului reprezintă diferența dintre veniturile curente (venituri din exploatare + venituri financiare) și cheltuieli curente (cheltuieli de exploatare + cheltuieli financiare ).

3. Rezultatul exercițiului înaintea impozitării este format din rezultatul curent la care se adaugă rezultatul extraordinar.

4. Profitul impozabil reprezintă rezultatul exercițiului înaintea impozitării la care se adaugă depășirile față de nivelurile legale la unele categorii de cheltuieli și se scad reducerile fiscale prevăzute ( reducerea impozitului pe profit în cazul investirii).

5. Rezultatul exercițiului sau profitul net, respectiv profitul impozabil, mai puțin impozitul pe profit.

Acești indicatori intră în cadrul soldurilor intermediare de gestiune ce sunt calculate în contul de profit și pierdere. Rentabilitatea este definită sintetic ca fiind capacitatea întreprinderii de a realiza profit, necesar atât dezvoltării cât si remunerării capitalurilor.

G) Marja comercială.

Permite întreprinderilor de comerț să determine rezultatul degajat din vanzările de mărfuri. Primul sold intermediar de gestiune este de fapt insuficient pentru a analiza activiatea unei întreprinderi cu activitate pur comercială.

Întreprinderile comerciale dezvoltă adesea și o mică activitate de comerț. În general cu cât sectorul de vânzări al întreprinderii este mai aproape de consumatorul final cu atât procentul marjei comerciale este mai ridicat.

(MC) Marja comercială = vânzări de mărfuri – costul mărfurilor

H) Productia exercitiului .

Este un amestec de venituri din exploatare cu origine și principii de evaluare diferite.

Vânzările de produse finite și prestările de servicii sunt evaluate la prețul de vănzare, în vreme ce producția stocată și producția imobilizată sunt evaluate în costuri de producție.Veniturile nete parțiale din operațiile pe termen lung reprezintă o cotă parte din beneficiul contractelor cu o durată mai mare de 1 an.

Retratarea produciei exerciiului.

Producția stocată: evaluarea stocurilor cuprinde în același timp prețul de cumpărare al materiilor prime, cât și cheltuieli accesorii, mâna de lucru directă și amortizările. Aceste mărimi vin să falsifice valoarea adăugată, majorând-o cu cheltuieli necuprinse în consum. Producția stocată poate fi delimitată cu mâna de lucru directă și cu amortizările incluse, aceste mărimi fiind retratate la nivelul excedentului brut de exploatare și la nivelul rezultatului de exploatare.

(PE) Producția exercițiului = producția vândută

+ producția stocată

+ producția de imobilizări

I) Valoarea adăugată.

Este foarte importantă din punct de vedere economic. Este vorba de diferențele dintre intrări și ieșiri. Ea măsoară crearea de valoare de către întreprindere. Vorbim de o creare de valoare de către întreprindere din momentul din care vânzările exercițiului sunt superioare consumurilor generate de aceste vânzări.

Valoarea adăugată este un bun indicator al ponderii activității economice a întreprinderii în ansamblul economiei naționale. Valoarea adăugată nu este adaptată analizei unei activități de prestări servicii în care consumul nu reprezintă altceva decât cheltuielile generate de întreprindere.

Pe lângă activitatea de comerț și prestări servicii, o puternică valoare adăugată poate însemna:

tehnologie avansată sau produse protejate prin brevete;

puternică integare pe verticală care diminuează consumul.

Invers, se poate estima ca valoarea adăugată este ceea ce rămâne pentru remunerarea factorilor de productie.

Retratarea valorii adaugate.

Procedeul intermediar facturat de către un furnizor se va înscrie în “alte servicii externe” cu cât decizia de producție a întreprinderii se va îndrepta către substituirea personalului permanent de către personalul interimar, cu atât valoarea adăugată va scădea. În majoritatea cazurilor este așadar de preferat o reclasare a cheltuielilor cu personalul interimar în cheltuieli cu personalul.

Chiriile pentru leasing sunt clasate în rândul serviciilor externe, fapt care nu permite analiza costului investiției încorporate în producție. Chiriile vor fi retratate în două parti:

– amortizarea care ar fi fost practicată în condiții de leasing proprietatea imobilizării, pe de o parte;

– cheltuieli financiare plătite societății de leasing pentru diferență.

Această situație face să crească valoarea adăugată și să diminueze rezultatul exploatării cu suma amortizării și rezultatul financiar cu cheltuieli financiare. De asemenea, retratarea poate fi actualizată.

(VA) Valoarea adăugată = cifra de afaceri – costul mărfurilor

J) Excedentul brut de exploatare.

Excendentul brut al expoatării reprezintă sursa rezultată din exploatare și folosită pentru menținerea și dezvoltarea potențialului productiv al întreprinderii și remunerarea capitalurilor utilizate.

Dacă diferența dintre valoarea adăugată și excedentul brut de exploatare este importantă, aceasta arată o întreprindere cu o puternică utilizare a mâinii de lucru. Întreprinderea este stabilită mecanizată: fie că substituirea capitalului muncă este imposibilă, fie că întreprinderea are o tehnologie îmbătrânită va fi soldul intermediar semnificativ pentru întreprinderile prestatoare de servicii în care cheltuielile cu personalul reprezintă o parte importantă din costuri ; excedentul brut de exploatare este un bun indicator al performanțelor industriale și comerciale.

Retratarea excedentului brut de exploatare.

personalul interimar integrat în valoarea adăugată este dedus din excedentul brut de exploatare;

participarea salariaților poate fi astfel retratată la nivelul excedentului brut de exploatare dacă se estimează că aceasta este recunoscută și face parte din costul global al personalului;

subvenția de exploatare aceasta poate face referire la ponderile specifice ale contului de rezultate, de exemplu, subvenția pentru angajarea unui salariat. Aceste subvenții pot fi deduse din suma conturilor de cheltuieli corespunzătoare.

permite măsurarea rezultatului activității. El va permite măsurarea eficienței aparatului productive ca o combinație între capital și forța de muncă.

Diferența dintre excedentul brut de exploatare și rezultatul exploatării este constituit în esența din amortizarea imobilizărilor : încorporarea uzurii investitiilor la producție.

De asemenea, se pot constata provizioane pentru deprecierea activelor circulante.

O întreprindere a cărei funcție de producție arată o puternică substituire a capitalului cu munca va constata o puternică degradare a rezultatului de exploatare în raport cu excedentul brut de exploatare.

Rezultatul exploatării va permite compararea deciziilor productive făcute de mai multe întreprinderi din același sector de activitate, independent de modalitatea de finanțare practicată.

K) Rezultatul exploatării.

Permite măsurarea rezultății activității. El va ppermite măsurarea eficienței aparatului productiv ca o combinație între capital și forța de muncă. O întreprindere a cărei funcție de producție acordă o puternică substituire a capitalului cu munca va constata o puternică degradare a rezultatului de exploatare în raport cu EBE. Rezultatul exploatării va permite compararea deciziilor productive făcute de mai multe intreprinderi din același sector de activitate independent de modalitatea de finanțare practică.

Retratarea rezultatului de exploatare.

Cota parte din chiria pentru mijloacele deținute în leasing corespund amortizării care s-ar fi practicat în condiții proprietatea imobilizării este dedusă din rezultat.

Transferul cheltuiellilor de exploatare: acesta poate primi conturi de consumuri. De asemenea, el poate face referire la salariu (rambursarea indemnizațiilor zilnice de securitate socială ) și alte posturi.

Se preferă efectuarea transferurilor de cheltuieli la fiecare sold interior implicat pentru a face posturile omogene .

Excedentul brut de exploatare (EBE) = valoarea adăugată + subvenții – cheltuieli de personal, impozite, taxe

Excedentul brut de exploatare se calculează cu ajutorul tabloului soldurilor intermediare de gestiune, unde indicatorii sunt codificați sub formă de marje.

RMj brute =

EBE servește la:

– remunerarea capitalurilor proprii

– remunerarea capitalului împrumutat

– plata impozitului

– rambursarea împrumutului

L) Rezultatul curent.

Rezultatul curent integrează costul finanțării întreprinderii (rezultatul financiar).

Retratarea rezultatului curent.

Cheltuielile financiare incluse în redevențele leasing-ului se deduc la nivelul rezultatului financiar.

Retratarea rezultatului extraordinar.

Anumite activități includ în modalități de gestiune cesiunea de imobilizări. De exemplu, o societate care împrumuta automobile va împrumuta pentru o anumită perioadă de timp un vehicul după care îl va vinde la momentul oportun pentru a-și maximiza profitul. De asemenea, întreprinderile de transport rutier cedează în mod sistematic camioanele după “X” ani de utilizare. În acest caz putem considera plusurile sau minusurile de valoare fac parte integrantă din rezultatul activității și astfel, trebuie să fie reclasate la nivelul rezultatului de exploatare.

M) Rezultatul exercitiului.

Rezultatul exercițiului cuprinde rezultatul curent și rezultatul excepțional minus impozitul pe societate și participarea salariaților; el este astfel egal cu suma veniturilor minus suma cheltuielilor exercițiului.Impozitul pe societate și participarea salariaților se scad din acest sold și nu din excedentul brut de exploatare, deoarece se consideră că rezultatul este repartizat între:

Acționari – rezultatul exercițiului

Stat – impozitul pe societate

Salariați – participarea salariaților

Plusurile sau minusurile de valoare.

Acestea sunt rezultatul cesiunii de imobilizări; soldul este în general nesemnificativ ( cesiunea de imobilizări pentru o înlocuire cu o valoare neta contabilă scăzută și un preț de cesiune redus ).

N) Capacitatea de autofinanțare ( CAF ).

Autofinanțarea este cel mai răspândit principiu de finanțare.

CAF = Venituri monetare – cheltuieli monetare

CAF este degajarea potențială a trezoreriei atunci când toate veniturile încasabile sunt încasate și toate cheltuielile de plătit sunt achitate. Pe de altă parte ea prezintă și capacitatea întreprinderii de a-și autofinanța investițiile și creșterea necesarului de rulment, precum și capacitatea de a-și rambursa datoriile financiare.

Metode de calcul:

a) Metoda aditivă presupune calculul capacității de autofinanțare plecând de la excedentul brut de exploatare.

CAF = EBE + alte venituri din exploatare + venituri financiare + venituri extraordinare (- venituri din provizioane ) – alte cheltuieli din exploatare – cheltuieli financiare – cheltuieli cu provizioanele și amortizările – cheltuieli extraordinar – impozit pe profit

Rezulatatul exercițiului este egal cu ansamblul veniturilor și cheltuielilor ocazionate de activitatea de bază și financiară a exercițiului.

CAF se poate calcula adăugând la rezultatul exercițiului ansamblul cheltuielilor calculate și scăzând ansamblul veniturilor.

b) Metoda deductivă – conduce la calculul capacității de autofinanțare a unei întreprinderi având ca punct de plecare rezultatul net al exercițiului.

CAF = rezultatul net al exercițiului

+ cheltuieli cu amortizmente și provizioane

+ cheltuieli cu activele cedate

– venituri din provizioane

– subvenții virate la venituri – venituri din cedarea activelor

Este suficient să analizăm caracterul monetar sau nemonetar al veniturilor și al cheltuielilor.

Până la nivelul excedentului brut de exploatare toate veniturile și cheltuielile sunt încasabile și respective de plată. Putem pleca prin urmare de la excedentul brut din exploatare.

Analiza CAF

CAF permite evidențierea capacității întreprinderii de a-și autofinanța investițiile și de a-și rambursa datoriile financiare.

Indicatorul datorii financiare arată o manieră teoretică în câte exerciții întreprinderea va fi capabilă să-și ramburseze datoriile financiare dacă s-ar perpetua în fiecare exercițiu aceeași capacitate de autofinanțare.

În evaluarea economică pe lângă evoluția autofinanțării în mărimi absolute se urmăresc și ratele autofinanțării și anume:

• rata autofinanțării imobilizării corporale (R1) : R1 =

• rata autofinanțării imobilizărilor corporale și necorporale (R2):

R2 =

• rata de autofinanțare a nevoii globale de finanțare (R3):

R3 =

• rata de rambursare a datoriei financiare (R CAF ) indică numărul de ani necesari pentru a asigura rambursarea datoriilor financiare pe baza CAF anuale degajate de societate.

RCAF =

Ratele de rentabilitate specifice:

– rentabilitatea comercială – arată ce profit s-a obținut la 1000 lei cifră de afaceri;

CA =

– pentru comerț;

RE = Adaos – cheltuieli de distribuție ;

– rata de rentabilitate a resurselor consumate;

Rrc= – pentru industrie;

Rrc = * 100 – pentru comerț;

3.3. Analiza indicatorilor economici

la S.C. GEROM TRANS S.A.

Societatea Comercială GEROM TRANS S.A. prezenta la 31 decembrie 2013, următoarea situație:

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE

La data de 31.12.2013

Tabelul nr. 3.3.1 Contul de profit și pierdere

Determinarea CAF

Tabelul nr. 3.3.2 Determinarea CAF

EBE = VA+ subvenții – ( cheltuieli cu personalul, impozite , taxe și vărsăminte asimilate ).

MC = venituri din vanzarea marfurilor – cheltuieli privind marfurile

MC 2012 = 17.000 – 9.000= 8.000 lei

MC 2013 = 35.728 – 27.862 = 7.866 lei

VA = MC + venituri din productia marfurilor

VA 2012 = 8.000 + 2.819.806 = 2.827.806 lei

VA 2013 = 7.866 + 2.520.898 = 2.528.764 lei

EBE 2012 = 2.827.806 + 0 – (432.874 + 53.493) = 2.341.439 lei

EBE 2013 = 2.520.898 +0 – (434.936 + 34.118) = 2.051.844 lei

Analiza rezultatului din exploatare

Tabelul nr. 3.3.3 Analiza rezultatului de exploatare

Se observă că atât pentru anul 2012 cât și pentru anul 2013 fluxul negativ de numerar generat de activitatea de exploatare este de -157.313 lei în 2012, respectiv de -160.200 lei în 2013. Se constată că în anul 2012, excedentul brut de exploatare obținut a fost mai mare decât în 2013 si rezultatul brut înregistrat a fost la fel, fapt datorat cresterii cheltuielilor cu materii prime și materiale precum și a cheltuielilor cu personalul.

În ce privește capacitatea de autofinanțare a întreprinderii a fost diminuata datorita cifrei de afaceri din în anul 2013 care a scazut.

Calculul și analiza CA

CA = producția vândută (Q) + venituri din vânzarea mărfurilor + venituri din subvenții de exploatare;

CA 2012 = 2.836.806 lei

CA 2013 = 2.556.626 lei

Modificarea absolută a CA;

∆CA = CA1 – CA0

= 2.556.626 – 2.836.806 = -280.180 lei

CA1 = exercițiul financiar încheiat

CA0 = exercițiul financiar precedent

Se constată o diminuare a cifrei de afaceri cu cu 280.180 lei în anul 2012 față de 2013.

Calculul și analiza marjei comerciale

MC = vânzări de mărfuri – costul mărfurilor

MC0 = 17.000 – 9.000= 8.000 lei

MC1 = 35.728 – 27.862 = 7.866 lei

Modificarea absolută

∆MC = MC1 – MC0 = 7.866 – 8.000 = -134

Din rezultatele obținute se observă că marja comercială a scazut în anul 2013 față de 2012 cu 134 lei, fapt datorat diminuarii vânzărilor de mărfuri din anul 2013, deși obiectul principal de activitate al întreprinderii nu este vânzarea de mărfuri, ci prestarea de servicii.

Rata marjei comerciale =

RMjc0 *100 = 0.06 %

Rata Mjc1 =

=

= 0,3 %

Calculul și analiza VA

VA = CA – costul mărfurilor

VA0 = 2.836.806 – 9.000 = 2.827.806 lei

VA1 = 2.556.626 – 27.862 = 2.528.764 lei

Modificarea absolută a VA

∆VA = VA1 – VA0

∆VA = 2.528.764 – 2.827.806 = -299.042 lei

Se înregistrează o scadere cu 299.042 a VA în anul 2013 față de anul 2012. Această situație se datorează scaderii producției exercițiului față de anul precedent.

Ritmul de creștere a VA = = 111,82 %

Rata de creștere a VA = = -10,57 %

Evoluția veniturilor , cheltuielilor și rezultatelor între anii 2012 și 2013

Tabelul nr. 3.3.4 Evoluția veniturilor și cheltuielilor

Concluzii și propuneri

Contul de profit și pierdere în concepția I.A.S.B., constituie un element component al situației financiare, care măsoară performanțele activității întreprinderii, iar în calitatea sa de instrument de informare financiară servește la satisfacerea nevoilor unei game largi de utilizatori.

Elementele care măsoară performanțele activității întreprinderii potrivit cadrului conceptual I.A.S.B. sunt veniturile și cheltuielile. Acestea sunt definite prin optica conceptuală a profitului determinată ca diferență între venituri și cheltuieli deoarece constituie criteriul de apreciere a performanțelor întreprinderii.

Activitatea oricărei firme se concretizează în obținerea de produse, executarea de lucrări și prestarea de servicii, rațiunea de a exista constituind-o obținerea unei rentabilități scontate.

În economia de piață o întreprindere nu poate supravițui și respectiv dezvolta decât în măsura în care dovedește că este capabilă să răspundă de o manieră durabilă societății pieței, măsurată prin identificarea corectă a solicitărilor clienților, asigurarea promptă a unei oferte de produse și servicii adecvate.

Contul de profit și pierdere sau contul de rezultate este documentul contabil de sinteză care măsoară performanțele activității întreprinderii în cursul perioadei actualizate.

Diferența dintre venituri și cheltuieli constituie rezultatul exercițiului. Unii utilizatori ai informației contabile sunt interesați mai mult de informația privind profitul întreprinderii, în timp ce alții urmăresc fluxurile viitoare ale ale trezoreriei.

Obiectivele și scopul financiar ale întreprinderii pot fi abordate din diferite puncte de vedere. O primă abordare vizează maximizarea profitului prin raționalizarea deciziilor financiare și dintr-o altă optică (cea managerială ) accese obiective și scopuri vizează în principal realizarea creșterii economice, a echilibrului financiar și a lichidării financiare.

Operațiile economice și financiare care au loc în cadrul unei întreprinderi se reflectă în documentele contabile de sinteză sub forma fluxurilor și stocurilor. Fluxurile exercită o influență nemijlocită asupra rezultatului exercițiului, în timp ce stocurile au un impact temporar sau de durată, asupra echilibrului financiar, nevoii de finanțare a operațiilor de gestiune și asupra solvabilității firmei. Fluxul financiar îmbracă forma veniturilor și cheltuielilor aferente perioadei de gestiune .Ele sunt generate în principal de activitatea desfășurată în cadrul întreprinderii și se prezintă ca flux de exploatare, flux financiar și flux excepțional. Structurarea activității întreprinderii pe cele trei niveluri permite prezentarea indicatorilor din contul de profit și pierdere și facilitează stabilirea unor mărimi valorice cunoscute sub denumirea de solduri intermediare de gestiune (S.I.G.)

Utilizarea S.I.G. răspunde necesităților analizei economico – financiare a întreprinderii și a funcționării contabilității naționale.

Se poate concluziona că S.I.G. reprezintă mărimi rezultative, obținute prin calcule economice. Ele permit aprecierea creșterii avuției generată de activitatea întreprinderii precum și înțtelegerea modului de formare a rezultatului net.

Dacă ar fi să adaug o propunere referitor la activitatea societății GEROM TRANS S.A., aș spune că ar trebui să își extindă puțin activitatea, să încerce să colaboreze și cu alte instituții pentru a oferi servicii de transport de persoane, de exemplu cu instituții de învățământ în vederea organizării de excursii ale elevilor, precum și cu alte instituții pentru servicii de transport în diferite activități.

Datorită spațiului mare pe care îl are la parcul auto ar fi eficient să deschidă un service auto și o spălătorie auto, deoarece poziția stradală pe care o are este benefică acestui lucru.

Bibliografie

Balteș N., „Analiza economico-financiară a întreprinderii “,

Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2003

Bunea Ș., „Analiza impactului procesului de convergență

asupra evoluției unor sisteme contabile naționale

și învățăminte pentru România”, Congresul al

XVI-lea al profesiei contabile din România,

Editura CECCAR, București 2006

Bunea Ș., în articolul „Lumini și umbre în prezentarea

și interpretarea performanței”, publicat în revista

„Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor”

nr.3 / 2001,Editura CECCAR, București

Calu D., „Istorie și dezvoltare contabilă în România”,

Edit. Economică, București 2005

Duțescu A., „Ghid pentru înțelegerea și aplicarea

Standardelor Internaționale de Contabilitate”,

editată de Corpul experților contabili și

contabililor autorizați, București, 2001

Feleagă N. „Dincolo de frontierele vagabondajului contabil”,

Editura Economică, București, 1997

Feleagă N., Ionașcu I., „Contabilitate financiară”, volumul I ,

Editura Economică, București 1993

Feleagă N., Ionașcu I., „Tratat de contabilitate financiară”,

vol. I, Editura Economică, București, 1998

Feleagă N., Malciu L., Bunea Ș., „Bazele contabilității”, Editura Economică,

București, 2002

Lenghel R. D., „Armonizare,convergență și conformitate contabilă

internațională”, Anuarul Institutului de Istorie,

Seria Humanistica 2011

Ristea M., Dumitru C.-G., „Contabilitate financiară”, Editura Mărgăritar,

București, 2002

*** Legea contabilității nr.82/1991

*** ORDIN Nr. 1286 din 2012 – Reglementări contabile conform IFRS pentru SC ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată

*** ORDIN Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ Partea I pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate

*** ORDIN Nr. 3055 din 29 octombrie 2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene

*** Standardul Internațional de Contabilitate IAS 1 – Prezentarea situațiilor financiare

Bibliografie

Balteș N., „Analiza economico-financiară a întreprinderii “,

Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2003

Bunea Ș., „Analiza impactului procesului de convergență

asupra evoluției unor sisteme contabile naționale

și învățăminte pentru România”, Congresul al

XVI-lea al profesiei contabile din România,

Editura CECCAR, București 2006

Bunea Ș., în articolul „Lumini și umbre în prezentarea

și interpretarea performanței”, publicat în revista

„Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor”

nr.3 / 2001,Editura CECCAR, București

Calu D., „Istorie și dezvoltare contabilă în România”,

Edit. Economică, București 2005

Duțescu A., „Ghid pentru înțelegerea și aplicarea

Standardelor Internaționale de Contabilitate”,

editată de Corpul experților contabili și

contabililor autorizați, București, 2001

Feleagă N. „Dincolo de frontierele vagabondajului contabil”,

Editura Economică, București, 1997

Feleagă N., Ionașcu I., „Contabilitate financiară”, volumul I ,

Editura Economică, București 1993

Feleagă N., Ionașcu I., „Tratat de contabilitate financiară”,

vol. I, Editura Economică, București, 1998

Feleagă N., Malciu L., Bunea Ș., „Bazele contabilității”, Editura Economică,

București, 2002

Lenghel R. D., „Armonizare,convergență și conformitate contabilă

internațională”, Anuarul Institutului de Istorie,

Seria Humanistica 2011

Ristea M., Dumitru C.-G., „Contabilitate financiară”, Editura Mărgăritar,

București, 2002

*** Legea contabilității nr.82/1991

*** ORDIN Nr. 1286 din 2012 – Reglementări contabile conform IFRS pentru SC ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată

*** ORDIN Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ Partea I pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate

*** ORDIN Nr. 3055 din 29 octombrie 2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene

*** Standardul Internațional de Contabilitate IAS 1 – Prezentarea situațiilor financiare