Contrubutia Jocului Didactic LA Dezvoltarea Vorbirii Prescolarilor
CONTRUBUȚIA
JOCULUI DIDACTIC
LA
DEZVOLTAREA
VORBIRII PREȘCOLARILOR
Cuprinsul
ARGUMENT…………………………………………………………………pag 4
CAPITOLUL I
JOCUL – ACTIVITATEA FUNDAMENTALĂ LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ
I.1. Conceptul de joc……………………………………………………………………………………………. pag.7
I.2. Teorii despre joc……………………………………………………………………………………………. pag 8
I.3. Funcțiile jocului…………………………………………………………………………………………….. pag 10
I.4. Clasificarea jocurilor……………………………………………………………………………………….. pag 12
CAPITOLUL II
CARACTERISTICILE PSIHO-FIZICE ALE PREȘCOLARULUI ȘI CONȚINUTUL JOCURILOR DIDACTICE PRIN PRISMA PROCESELOR PSIHICE LA DEZVOLTAREA CĂRORA ÎȘI ADUC APORTUL
II.1. Dezvoltarea biofizică…………………………………………………………………………………. pag.17
II.2. Dezvoltarea proceselor cognitive………………………………………………………………….. pag 20
II.3. Dezvoltarea limbajului………………………………………………………………………………… pag 20
II.3.1. Jocuri care stimulează gândirea independentă……………………………………………… pag 23
II.3.2. Jocuri care stimuleză dezvoltarea imaginației…………………………………………………pag 23
II.3.3. Jocuri care stimulează curiozitatea copilului……………………………………………….. pag 23
II.3.4. Jocuri pentru încurajarea interesului pentru problemele obișnuite…………………… pag 24
II.3.5.Jocuri pentru dezvoltarea unui copil inovator și inventiv……………………………….. pag 24
II.3.6. Jocuri care încurajează originalitatea și creativitatea…………………………………….. pag 25
II.3.7. Gândirea flexibilă și jocuri care ajută la formarea ei…………………………………….. pag 25
CAPITOLUL III
ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN INSTRUIREA ȘI DEZVOLTAREA GENERALĂ A PREȘCOLARULUI
III.1.Importanța jocurilor didactice în educarea limbajului și a comunicării……………….. pag 26
III.2. Organizarea și desfășurarea jocurilor didactice……………………………………………… pag 30
CAPITOLUL IV
ASPECTE ALE VALORIFICĂRII JOCULUI DIDACTIC ÎN ACTIVIZAREA ȘI DEZVOLTAREA VOCABULARULUI LA PREȘCOLARI
IV.1.Obiectivele cercetării…………………………………………………………………………………. pag 40
IV.2.Ipoteza cercetării……………………………………………………………………………………… pag 40 IV.3.Descrierea eșantionului………………………………………………………………………………. pag 41
IV.4.Metode de cercetare……………………………………………………………………………………. pag 42
IV.5.Desfășurarea experimentului………………………………………………………………………. pag 44
IV.5.1.Etapa constatativă………………………………………………………………………………….. pag 44
IV.5.2.Etapa experimentală……………………………………………………………………………….. pag 45
IV.5.3.Etapa finală…………………………………………………………………………………………… pag 46
IV.6.Concluziile cercetării………………………………………………………………………………… pag 47
CONCLUZII …………………………………………………………………………………………………… pag 50
BIBLIOGRAFIE……..………………………………………………………………….. pag 52
ANEXE…………………………………………………………………………………………………………… pag 53
ARGUMENT
În viziunea marelui prozator Lucian Blaga” Copilul râde:Întelepciunea și iubirea mea e jocul,Tânărul canta:Jocul și intelepciunea e iubirea,Bătrânul tace:Iubirea și jocul meu e intelepciunea mea.”
Tema „ Contribuția jocului didactic la dezvoltarea vorbirii preșcolarilor” a fost aleasă spre a fi cercetată întrucât jocul a constat întotdeauna una dintre cele mai importante forme de manifestare a copilului precum și sursa cea mai bogată de energie pentru dezvoltarea, formarea și educarea copilului preșcolar.
Este de știut că jocul didactic are în activitatea preșcolară care:
-îmbogățește experiența de viață a limbajului copiilor;
-jocul fiind forma de activitate specifică vârstei preșcolare, îndeplinește în viața copilului funcții formative;
-prin jocuri se îmbunătățește viața afectivă și cognitivă a copilului, se dezvoltă curiozitatea, se conturează interesele, se extinde sfera relațiilor interpersonale;
-jocul constituie ocupația naturală și spontană a copilului în primii ani de viață, îndeosebi în viața preșcolară;
-în cadrul jocului are loc dezvoltarea tuturor laturilor personalității copiilor: capacități intelectuale, capacități morale, spiritul creativ;
Jocul este apreciat ca bază a conceperii întregii activități instructiv –educative, fără joc eforturile copiilor sunt zadarnice, formale și deci, lipsite de o reală finalitate;
Jocul, ca procedeu metodic, cunoaște o largă aplicabilitate în activitatea de instruire și educare a limbajului a preșcolarilor.
În vederea atingerii obiectivelor propuse, jocul didactic trebuie sa îmbine elementele surpriză cu cele de așteptare.
Elementul joc este prezent în toate etapele activităților de învățare și de muncă sau de sine stătător.
Jocul, ca formă de activitate instructiv – educativă, trebuie înțeles ca un cadru organizatoric inedit de desfășurare a activității didactice.
Elementele de joc, pe care le conțin jocurile didactice dau posibilitatea copilului să asimileze ceea ce este nou, fară a-și da seama de efort, dar mai ales să învețe prin joc.
Lucrarea de față are ca scop să contribuie la mai buna cunoaștere a unora dintre tehnologiile didactice folosite privind educarea limbajului .
Această lucrare reprezintă întrucâtva o materializare a interesului cu care am conceput și realizat proiectarea și realizarea demersului didactic în limitele vârstei preșcolare, determinând, într-un mod creator educarea limbajului copiilor prin diferite tipuri de activități desfășurate în grădiniță folosind jocul didactic.
Rolul și importantă jocului didactic constă în faptul că el facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor, iar datorită caracterului său formativ, influențează dezvoltarea personalității copilului. El este și un important mijloc de educație intelectuală , pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale prescolarului.
Motivele pentru care m-au determinat să aleg jocul ca instrument de instruire și educare determinate în activitatea zilnică la grădiniță sunt multiple. Cel mai important dintre ele mi se pare a fi acela că acesta corespunde perfect particularităților de vârstă ale preșcolarilor.
Jocul stimulează interesul și curiozitatea preșcolarului, favorizând acumularea unei mari cantități de cunoștințe într-un timp redus și aparent fără efort.
Prin joc copilul învață cu plăcere, devine interesat față de activitatea care se desfășoară.
Cu timpul, jocul schimbă comportamentul unor copii timizi, nesiguri. El stimulează și modelează procesele afectiv-emoționale,îmbogățind viață afectivă a copiilor și ajutandu-i să-și stăpânească emoțiile.
Prin joc copilul ne dăruiește tot ce are el mai bun, atât ca forțe fizice, cât și ca valori morale. El contribuie la formarea personalității copilului și creează o ambianță de cooperare.
Lucrarea de față își propune să analizeze rezultatele obținute de preșcolari,în urmă folosirii jocului,pentru a preveni rămânerea în urmă la învățătură și pentru însușirea cu mai multă ușurință a cunoștințelor.
Deoarece grădiniță este instituția specializată în formarea fizică și intelectuală a copiilor,ea trebuie să cultive jocul și învățarea ca forme dominante de organizare a activității,prin care se clasifică și se lărgește orizontul vieții copilului și nu ca simple momente recreative.
Copii trebuie să învețe jucându-se căci, așa afirmă Henri Walton " jocul este activitatea prin care copilul cucerește încrederea în forțele sale". De aceea , orele de învățare trebuie să alterneze cu cele de joc. Între 3 și 6 ani învățarea apare frecvent în împletirea cu jocul, iar la cei mari și că activitate de sine stătătoare atât în forme spontane cât și organizate.
În programul zilnic al prescolalilor intervin schimbări impuse de ponderea care o are acum grădiniță , schimbări care nu diminuează însă dorința de joc, jocul rămânând o problema majoră în timpul întregii copilării.
În familie,jocul se desfsoara intră-o maiera distractivă, devenind un mijloc plăcut de petrecere a timpului liber. La grădiniță , acesta este înlocuit cu jocul didactic.
Am organizat jocuri didactice la toate activitățile , în orice moment al acestora , în funcție de obiectivele urmărite , considerându – le nu ca simple divertismente, ci, mijloace prețioase de învățare.
Interesul pentru joc se află în plină expansiune și se satisface pe deplin în acest stadiu care este de apogeu, pentru acesta activitate.
La sfârșitul vârstei preșcolare este important ca jocurile să reflecte conținutul intern al unei noi activități – învățarea pe care copiii o vor desfășura în perioada următoare.
Interesul care se dă jocului în grădiniță nu este întâmplătoare, preșcolarii sunt pregătiți pentru viață și în viață, în primul rând, ei se joacă. De aceea, în grădiniță, educatorul este factorul determinant care prin influențele ce le exercită asupra preșcolarilor își aduce contribuția la dezvoltarea intelectuală și formarea personalității acestora.
Consider că lucrarea prezită o lucrare practică pentru că descrie rolul jocului didactic în instruirea și dezvoltarea copilului preșcolar și sugerează modele de programe educaționale pentru pregătirea copilului pentru școală.
CAPITOLUL I
JOCUL – ACTIVITATEA FUNDAMENTALĂ LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ
I.1. Conceptul de joc
Jocul didactic – "un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominantă de joc la cea de învățare" (Bache H., Mateiaș A., Popescu E., Șerban F. – "Pedagogie preșcolară.Manual pentru școlile normale", Edit. Didactică și Pedagogică, București, 1994) .
Jocul didactic prezintă că notă definitorie îmbinarea armonioasă a elementului instructiv cu elementul distractiv, asigurând o unitate deplină între sarcina didactică și acțiunea de joc. Această îmbinare a elementului instructiv-educativ cu cel distractiv face ca, pe parcursul desfășurării sale, copiii să trăiască stări afective complexe care declanșează, stimulează, intensifica participarea la activitate, cresc eficiența acesteia și contribuie la dezvoltarea diferitelor componente ale personalității celor antrenați în joc.
Cercetările psihologice au pus în evidență numeroase elemente psihice care se formează cu ajutorul acestei forme de activitate. Preșcolarul este considerat o personalitate în formare care gândește, acționează. În crearea lumii imaginare copilul transpune situația reală în imaginar. El preia selectiv realitatea după nevoi și propriile posibilități. Această capacitate este destul de dezvoltată la copilul ce depășește vârsta de 3 ani. Fiecare copil își modelează realitatea în funcție de propriul eu. Copilul își poate lua anumite elemente din realitate și le investește cu anumite aspecte cunoscute de acesta.
Activitățile prin joc apelează și la capacitatea copilului de a lucra cu simboluri, semne ce sunt atribuite obiectelor, acțiunilor și faptelor ce desemnează altceva decât sunt acestea în realitate. El operează cu reprezentări în care investește și afectivitate și rațiune, nu este un proces simplu de percepție. De cele mai multe ori, prin joc are loc proiecția individului în rol: copilul interpreteză jocuri precum: „de-a doctorul”, „de-a familia”, „de-a vânzătorul”, imitând cele întâmplate în realitate sau ceea ce el ar fi dorit să se întâmple.
Lucian Blaga spunea că “înțelepciunea și iubirea copilului este jocul”. În mod obișnuit, asemenea activitate este considerată ca izvorâtă din nevoia de acțiune, de mijlocire a copilului – o modalitate de a-și consuma energia sau de a se distra; un fel plăcut de a utiliza timpul.
Jocul este extrem de important pentru copil. Dacă te oprești vreodată să privești cum se joacă copiii, observi că sunt atât de ocupați, atât de prinși în „vraja jocului”, încât ai putea afirma că pentru moment aceștia trăiesc într-o lume doar a lor, o lume magică unde totul este posibil. Jocul implică situații ce oferă prilejurile cele mai bogate prin care copilul învață experimentând.
Pentru copil, jocul este munca sa, iar adulții nu trebuie să minimalizeze această activitate, nici seriozitatea cu care ea este îndeplinită de cei mici. Mai degrabă, adulții trebuie să se bucure că micuții învață făcând efectiv ceva, așa cum spune un vechi proverb chinezesc:
“Aud și uit,
Văd și țin minte,
Fac și înțeleg”.
În literatura psihopedagogică, jocul este considerat ca o activitate complexă a copiilor, în care ei reflectă și reproduc lumea și societatea, aflându-se și integrându-se la dimensiunile lor.
Încă din secolul trecut, problematica activităților de joc i-a preocupat pe diverși specialiști. Psihologi, pedagogi, antropologi, filosofi au încercat să explice natura jocului, conturându-se anumite teorii care, la vremea lor, au fost acceptate total, dar apoi li s-au adus anumite critici. Aceste teorii au oferit concluzii valoroase pentru înțelegerea apariției, manifestării și esenței jocului.
Jocul se intercoreleaza cu învățarea și cu creația.Jocurile cu subiect din viață,din povești și basme presupuncunoașterea conținutului acestora,dar implică și creativitate de expresie în interpretare.Jocurile cu text și cânt îi apropie de creațiile muzicale și literare.Jocurile de masă presupun învățare și crearea de variante.
I.2. Teorii despre joc
În literatura de specialitate se poartă numeroase discuții contradictorii, dat fiind faptul că au apărut numeroase teorii ce încearcă să explice activitățile fizice și mentale și funcțiile sale în viață noastră de la început până la sfârșitul acesteia.
Teoria lui Gross este completată de concepția lui H. Carr care atribuie jocului funcția de a trezi tendințele care zac amorțite în indivizi, atunci când necesitățile vieții nu vin să le stimuleze și de a completa lacunele vieții – teoria exercițiului complementar sau a compensației.
Pe baza teoriei atavismului Hall consideră că jocul este un exercițiu necesar tuturor funcțiilor rudimentare devenite inutile, pe care copilul le exercită “ așa cum mormolocul își mișcă coada pentru a scăpa de ea”. Ignorând astfel dimensiunea socială a jocului, prezintă tendința reducționistă de a plasa fenomenul ludic în exclusivitate în sfera fenomenelor a căror determinare este în totalitate biologică.
Contribuții importante pentru lărgirea cadrului explicativ al fenomenului ludic au adus teoriile psihosociologice care au avut o importanță deosebită și pentru adaptarea activității de joc la cerințele și finalitățile proceselor educaționale.
Pentru Schiller, jocul este o activitate estetică. Surplusul de energie, liberă de cerințele exterioare, constituie doar o condiție a apariției plăcerii artistice pe care o asigură jocul.
Analizând problematica apariției și esenței jocului, Wundt se numără printre primii autori care face o distincție pertinentă între specia umană și cea animală din acest punct de vedere.
Pentru Wundt, jocul la nivel uman se afla într-o strânsă legătură cu munca. Munca oferă, prin rezultatele sale, satisfacție celui care o desfășoară, iar jocul, afirmă acesta, nu este altceva decât prototipul mai mult sau mai puțin simbolizat al unei astfel de activități.
Diferența principală constă în aceea că, în cazul jocului, scopul util, specific muncii, este practic înlăturat, păstrându-se în schimb doar plăcerea care însoțește desfășurarea unei activități necesare.
Cercetări minuțioase asupra psihologiei jocului a făcut și D.B. Elkonin care definește jocul astfel: "Jocul este acea formă de activitate în care relațiile sociale dintre oameni se recrează în afara condițiilor activității utilitare nemijlocite."
Prin joc se realizeaza mai multe obiective care vizeaza formarea și dexvoltarea capacităților de comunicare,cum ar fi:
-exersarea aparatului fonator în scopul formării unei pronunțări corecte și clare a sunetelor,silabelor,a cuvintelor;
-dezvoltarea și nuanțarea exprimării artistice prin crearea dirijata a figurilor de stil;
-educarea memoriei,atentiei,imaginașiei,disciplinei;
-în ansamblu,educarea elevilor în sensul civilizașiei comunicarii și al esteticii comunicarii.
JEAN PIAGET -consideră că jocul fiind un proces de asimilare are două caracteristici:
-asimilare de impresii și reacții din timpul jocului
-de acomodare
Perspectiva piagetiana poate fi caracterizată prin trei trăsături dominante:
-dimensiunea biologică;
-interactionismul factorilor subiect-mediu;
-constructivismul psiho-genetic.
Piaget clasifică epistemologia sa genetică drept "naturalistă, fără a fi pozitivistă" și consideră conduitele cognitive ca un produs al unui organism înzestrat cu structuri ce se manifestă prin puterea lor de asimilare și acomodare.
Constructivismul psiho-genetic consideră secvetele dezvoltării ca fiind reglate de niște macanisme de echilibrare de origine endogenă, dar fără a fi predeterminate de factorii ereditari în ceea ce privește conținutul sau finalizarea structurilor de echilibrare.
Teoria genetică a pus în lumina un factor căruia anumite concepții despre învățare nu-i acordaseră nici o atenție, acela al mecanismelor de auto-reglare sau de echilibrare.
Reproșul fundamental adus concepției psihop-genetice și sistemul stadial al lui Piaget, dincolo de varietatea formulării, pare a fi această:încrederea prea mare în natură umană pe fondul unei indiferente vizibile față de "puterea educației".
Psihologii ruși i-au reproșat lui Piaget o anumită cantonare în determinismul biologic, genetic și epi-genetic care nu i-ar fi permis să vadă marea maleabilitate și nondeterminismul fundamental al psiho-genezei.
I.3. Funcțiile jocului
Funcțiile jocului au fost puse în evidență de numeroase studii și observații.
Astfel, au fost identificate, in raport cu etapa de dezvoltare si cu aportul în procesul de evoluție și integrare sociala următoarele funcții ale jocului :
functii principale sau esețiale,
Este funcția pusa in evidenta de Carr si. Aceasta devenind, treptat, funcție marginală in perioada adolescenței. Aceasta funcție apare ca principală în jocurile de mișcare sau în jocurile sportive de competiție si secundară in jocurile simple de mânuire de obiecte proprii copiilor mici sau in jocurile didactice de tipul loto-urilor, șah-ului etc.
Funcția formativ-educativă a fost pusă in evidentă de timpuriu de pedagogul Frobel si dezvoltată de pedagogia modernă. Prin activitatile de jocuri se dezvoltă întreaga personalitate a copilului. Se poate spune, arata Ursula Schiopu, că jocurile constituie o școala a
energiei, a educației, a conduitei, a gesturilor, a imaginației ; jocul educă atenția, abilități si capacităti fizice si intelectuale, trăsăturile operative ale caracterului (perseverența, promptitudinea, spiritul de ordine, dârzenia etc.), trăsături legate de atitudinea fata de colectiv, corectitudinea, spiritul de dreptate, cel de competitie, sociabilitatea in genere. In felul acesta jocul modeleaza dimensiunile etice ale conduitei.(cf. U Șchiopu).
Există etape ontogenetice în care copiii trebuie învățați să se socializeze prin activitati de joc. Copiii mici de sub și peste un an privați de joc au o dezvoltare lentă și sinuoasă. Experimentul realizat de Rene Spitz, care a studiat dezvoltarea psihomotorie a unor copii aflați în condiții de îngrijire optimă în orașe ultramoderne, fără mamele lor și, în paralel, dezvoltarea unor copii născuți și crescuți în penitenciare împreună cu mamele lor, a scos în evidență faptul că cei din urmă au o dezvoltare mult mai favorabilă, psihică, intelectuală, în primii ani de viață, datorită prezenței mamei care facilitează învățarea de contact social și de joc a copilului (cf. Ursula Șchiopu, p.53).
Fiecare joc îndeplinește anumite funcții care se reflectă asupra copilului care interpreteza jocuri, dar și asupra celui care coordoneaza sau doar supraveghează acțiunile copilului.
Fiecare joc îndeplinește anumite funcții care se reflectă asupra copilului care se joacă, dar și asupra celui care coordoneaza sau doar supraveghează acțiunile copilului.
Funcțiile jocului sunt următoarele(***Răduț-Tarciu, 2013):
1. Funcția cognitivă, informativă.
Prin joc copilul acumulează noi cunoștințe și își formează deprinderi, priceperi și obișnuințe.
2. Funcția stimulativ-motrică (motorie).
Orice joc stimulează dezvoltarea motorie a copilului. Chiar dacă jocurile îi solicită fizic pe copii, la sfârșitul acestora, copiii nu resimt oboseala, vrând să își reia activitatea.
3. Funcția formativ-educativă
Jocul contribuie la perfecționarea funcțiilor cognitive ale copilului, la dezvoltarea afectivă, precum și la dezvoltarea unor aptitudini.
4. Funcția socială
Pentru copil, jocul reprezintă prima formă de activitate fundamentală cu care el intră în contact.
5. Funcția de echilibrare-tonificare
Un interes, unele trăsături de personalitate, de caracter, atât de elocvente în timpul alegerii și desfășurării anumitor jocuri, pot servi ca funcție de echilibrare-tonificare sau ca funcție de sprijin în modificarea atitudinii celui care se joacă față de anumite microstructuri ale realității sociale (familia, grădinița, școala, obiectul de studiu, sau altele) și, implicit, în crearea condiției pozitive de accesibilitate pentru orice acțiune cu rol formativ.
6. Functia terapeutică
Jocul reprezintă o terapie plăcută și prin urmare, determină obținerea de rezultate positive și durabile, deopotrivă.
7. Funcția catharctică (de curățire, de purificare)
În Metodica activităților de educare a limbajului în învățământul preșcolar, (Mitu F. și Antonovici Ș., 2005), sunt redate următoarele funcții ale jocului stabilite de Jean Piaget:
Funcția de adaptare;
Funcția formativă și informativă;
Funcția de descărcare energetică și de rezolvare a conflictelor afective;
Funcția de socializare.
În raport cu etapa de dezvoltare și cu contribuția asupra evoluției și integrării sociale, au fost constatate următoarele funcții ale jocului (Lupu, Niculescu, 2007):
Funcțiile principale;
Funcțiile secundare;
Funcțiile marginale.
I.4. Clasificarea jocurilor
Avand in vedere exigentele programei in vigoare în învațământul preșcolar,cunoscandu-se cerintele programei calsei I,tinandu-se seama de greselile tipice constatate la preșcolari,se poate reliza o grupare a jocurilor didactice după cum urmeză:
Dupa conținut:
Jocuri didactice pentru dezvolatrea laturii fonetice a limbajului;
Jocuri didactice pentru precizarea și activizarea vocabularului;
Jocuri didactice pentru formarea deprinderii de exprimare corectă din punct de vedere grammatical;
Jocuri didactice pentru însușirea unor norme de circulație rutieră.
După prezența sau absența materialului didactic:
Jocuri didactice orale.
Jocuri didactice cu material ajutător:
-cu material didactic – jucării, jetoane, jocuri de masa, cuburi etc.;
-cu material ajutator – diferite obiecte si jucării cu rol auxiliar;
-cu material suport – imagini, diafilme, diapozitive etc.
c) După scopul urmărit:
Jocuri senzoriale – pentru dezvoltarea sensibilitații vizuale
-pentru dezvoltarea sensibilității auditive;
-pentru dezvoltarea sensibilitații tactile si kinestezice;
-pentru dezvoltarea sensibilității gustativ-olfactive;
Jocuri intelectuale – de stimulare a comunicării orale:
-de exersare a pronunției corecte;
-de atenție si orientare spațială;
-de analiză și sinteză mentală;
-de realizare a comparației mentale;
-de realizare a abstractizării și generalizării;
-pentru dezvoltarea perspicacității;
-pentru dezvoltarea imaginației;
-pentru dezvoltarea proceselor de inhibiție voluntară și a autocontrolului;
jocuri integrate în activitate.
Jocurile se pot clasifică după mai multe criterii:
a) după conținutul și obiectivele urmărite jocurile pot fi clasificate astfel:
– jocurile de completare și consolidare a unor cunoștințe, priceperi și desprinderi;
– jocuri pentru formarea unui vocabular în vederea utilizării lui vorbirea curentă;
– jocuri de orientare spațială;
– jocuri de pregătire pentru înțelegerea unor noțiuni;
– jocuri de aplicare a unor deprinderi practice (de igienă, de muncă în grădinițe, în familie);
– jocuri de realizare a educației estetice;
– jocuri de formare a deprinderilor de educație morală;
– jocuri didactice cu caracter cognitiv și formativ (la limba română, matematică);
– jocuri de cunoașterea mediului înconjurător;
– jocuri de creație, de construcții tehnice;
– jocuri didactice destinate activității în completare la preșcolarii mari ;
b) după materialul folosit jocurile didactice pot fi:
– jocuri cu material didactic;
– jocuri fără material didactic;
– jocuri orale;
– jocuri cu întrebări;
– jocuri cu ghicitori;
c) după felul regulilor jocurile pot fi:
– jocuri cu reguli transmise din generație în generație;
– jocuri inventate;
d) după competență psihofizică solicitată în mod dominant jocurile pot fi:
– jocuri de mișcare;
– jocuri de observație;
– jocuri de gândire;
– jocuri de atenție;
– jocuri de memorare;
– jocuri de imaginație;
e) după numărul participanților jocurile pot fi:
– cu un singur jucător;
– în perechi;
– în echipe;
– cu mai mulți jucători (în grup);
Jocurile didactice au o tematica variată: omul, viața socială, activitați, natura, mediul social (reguli, norme) etc. În funcție de conținutul activităților de joc și de vârsta copiilor, pot fi abordate următoarele jocuri didactice:
GRUPA MICĂ
Educarea limbajului: Unde s-a oprit roata (denumirea unor obiecte) Când facem așa?(momentele zilei)
Cine a primit mingea? (învățarea numelor copiilor și a pronumelor personale)
Cu ce ne jucam?(denumirea corectă a jucăriilor și a acțiunilor cu acestea)
Ghici cine este?(recunoașterea personajului din povești cunoscute)
Spune ce fac?(denumirea unor acțiuni cunoscute de copii)
Ne jucăm cu baloane colorate (asocierea corectă a culorii cu cuvântul care o denumește)
GRUPA MIJLOCIE:
Educatia limbajului: Sa vorbim corect (exersarea pronunției)
Este ziua mea, Daruri pentru prietenii mei (activizarea vocabularului Eu spun una, tu spui mai multe (folosirea singularului și pluralului) Completează ce lipsește (acordul substantiv – adjectiv) Spune ce face?(utilizarea corectă a verbelor)
Cine (i-a dat jucăria? A cui este jucăria? Cui am dat jucăria? (folosirea corespunzătoare a cazurilor) Știi când…? (momentele zilei) Jocul ghicitorilor, proverbelor.
GRUPA MARE
Educația limbajului: ,,Ce știi despre mine? ‘’(denumirea obiectelor și exprimarea corectând în propoziție) ,,Cine face, ce face? ’’(acordul subiect — predicat),, Spune mai departe,,(alcătuirea de propoziții dezvoltate și fraze) Să facem o poveste (exprimarea corectă, fluentă),,Răspunde repede și bine ’’(utilizarea corectă a acordurilor în propoziție) ,,Eu spun una, tu spui multe ‘’’(utilizarea corectă a singularului și pluralului) Cine este, cine sunt? (utilizarea corectă a pronumelor personale) Găsește cuvinte potrivite (sinonime, antonime, omonime) Găsește cuvântul care lipsește (completarea propoziției)
Câte cuvinte am spus? Jocul cuvintelor, Jocul silabelor, Cu ce sunet începe? Cuvinte, silabe, sunete (propoziții — cuvinte — silabe, sunete) Cine sunt personajele ? Ce știi despre ? (recunoașterea personajelor din povești și caracterizarea lor) Telefonul, Cum discutăm între prieteni (vorbirea dialogată).
O primă clasificare vizează gradul de intervenție a adultului în jocul copiilor.Astfel există jocuri spontane,inițiatr de copii și jocuri didactice,conduse de educator.
Jocurile spontane sunt cele în care lipsește intervenția dirijistă.J.Piajet a clasificat aceste jocuri spontane în funcție de criteriul evoluativ ,obținând urmatoarele tipuri fundamentale:
-jocul de exersare;
– jocul simbolic;
-jocul cu reguli;
-jocul de construcție.
Jocul exercițiu sau fundamental are rolul de antrenament al analizatorilor,al limbajului sau al deprinderilor motorii.
Jocul simbolic sau de creație.Subiectul și regulile acestui joc sunt inventate de copii.Copiii se costumează,schimba îmbracamintea păpușilor,joacă roluri sau interpreteză cu ajutorul păpușilor,al animalelor-jucarii sai al teatrului de păpuși.
Jocul cu reguli are pe langă reglementari acceptate de participanți și un caracter competitiv.
Jocul de constructie este foarte frecvent în grădiniță,deoarece copilul are la dispoziție cuburi,mozaic,materiale plastice și suficient spațiu.
CAPITOLUL II
CARACTERISTICILE PSIHO-FIZICE ALE PREȘCOLARULUI ȘI CONȚINUTUL JOCURILOR DIDACTICE PRIN PRISMA PROCESELOR PSIHICE LA DEZVOLTAREA CĂRORA ÎȘI ADUC APORTUL
II.1. Dezvoltarea biofizică
Odată cu dezvoltarea capacităților senzoriale și perceptive, se structurează noi forme printre care reprezentările memoriei și imaginației dau dimensiuni complexe trăirilor antici-pative și fantastice. Perceperea realității este încărcată emoțional și alimentează imaginația, comportamentele și strategiile mintale ce utilizează o simbolistica amplă, ancorată situațional în realitatea înconjurătoare, imprimând perioadei preșcolare acea unicitate și minunăție ce face din ea vârstă de aur a copilăriei.
La conturarea acestui complex contribuie și tipul fundamental de activitate, care este jocul cu semnificația decentrării psihicului de pe activitatea de percepere, pe activitatea de implantație în viață cultural-socială.
Jocul facilitează tipuri de relații ce se nuanțează și diversifică, amplificandu-se conduitele din contextul colectivelor de copii și o mai fină diferențiere a conduitelor față de alte persoane.
Din punct de vedere fizic, dezvoltarea este evidență în perioada preșcolară,între 3 la 6/7 ani are loc creșterea de la ±92 cm la ±116 cm, ca statură, și o creștere de la ±14 kg la ±22 kg ponderal . Concomitent, are loc o schimbare și dezvoltare a structurii mușchilor, descrește ponderea țesutului adipos, pielea devine mai elastică, procesul de osificare este intens la nivelul epifizelor oaselor lungi a celor toracice și claviculare, dantură provizorie începe să se deterioreze și mugurii danturii definitive se întăresc. Regulă potrivit căreia nu toate organele și segmentele corpului se dezvoltă identic se menține și în prescolaritate, ceea ce îi da copilului o înfățișare ușor disproporționată. Fenomenul este mai accentuat în subperioadă preșcolară mică (3-4ani), când capul este încă mare raportat la corp, membrele inferioare și superioare sunt scurte în raport cu trunchiul etc, dar spre finalul perioadei, copilul capătă o înfățișare mai armonioasă și fenomenul are efect pozitiv în creșterea preciziei mișcărilor și în întărirea echilibrului în spațiu. Organismul, în întregime, devine mai elastic, iar mișcările mai suple și sigure. Se menține, în schimb, o iritabilitate a cailor rinofaringiene și implicit o sensibilitate față de bolile copilăriei. Pe linia evoluției de ansamblu, continuă dezvoltarea structurală și a diferențierilor fine în antrenarea funcțională a scoarței cerebrale, departajarea zonelor vorbirii și fixarea dominației asimetrice a uneia din cele două emisfere (de obicei stânga) fapt ce imprimă caracterul de dreptaci, stângaci sau ambidextru a manualității copilului.
Încă din perioada preșcolară, apar o serie de diferențe între fete și băieți. Aceste caracteristici specifice sexului sunt mai evidente spre sfârșitul perioadei preșcolare. Astfel, R. Zazzo se referă la existența unei agitații mai mari la băieți, la o cooperare mai dezvoltată la fete, însoțită de o activitate verbală mai bogată, la o tendința de izolare a băieților în activități de construcții etc.
Importantă și activă este dezvoltarea comportamentelor implicate în constituirea autonomiei care cuprinde deprinderi și obișnuințe organizate în formațiuni complexe. În conduitele alimentare poate apărea o formă de neadaptare culturală și chiar așa numită mică psihopatologie alimentară. Neadaptarea culturală funcțională alimentară se exprimă prin carențe în constituirea deprinderilor curente implicate în alimentație. În acest context se înscrie mânuirea neadecvată și stângace a tacâmurilor, neutilizarea lor și nefolosirea șervetelelor, murdărirea fetei de masă, tendința de a nu ține seama de ceilalți în timpul mesei etc. La acestea se adaugă unele elemente ce pot fi încadrate în mică psihopatologie alimentară. Apar unele relații nevrotice sau unele relații excesive că vomă, dezgustul, obsesiile alimentare (de dulciuri), refuzul unor ali-mente s.a.
Între 4-5 ani, copilul trece printr-o diminuare a poftei de .mâncare, adesea determinată de lipsa de varietate a regimului alimentar sau de tensiuni afective. Disconfortul afectiv influ-enteaza apetitul alimentar și participarea copilului la servirea mesei.
Modificări progresive se manifestă și în domeniul culturalizarii legate de îmbrăcare, igienă și toaletă. Aceste conduite implică numeroase deprinderi, dar și competențe implicate În decizia de a alege îmbrăcămintea în funcție de o serie de factori: de a păstra curat, de a se spală și folosi toaletă etc. Până la sfârșitul perioadei preșcolare, copilul se poate adapta eficient prin constituirea unor seturi de deprinderi adecvate. (Emil Verza, 1993)
Interesante sunt și micile colecții ale copiilor. Dacă între 3-4 ani buzunarele copilului sunt relativ goale, de la 5 ani încep să cuprindă dulciuri și anvelope de dulciuri, iar spre 6 ani obiecte mici, dopuri, baloane, pietricele colorate, capse etc. Igienă alimentară, de spălare a mâinilor înainte de masă și după folosirea toaletei, spălarea, baia, tăierea unghiilor, pieptănarea părului, spălarea dinților oglindesc gradul de dezvoltare a deprinderilor igienice și formarea imaginii de sine. Din acest punct de vedere, se mențin încă diferențe mari între copii. Unii au preocupări excesive și numeroase, iar alții transformă momentele de îngrijire în joc. Chiar de la această vârstă, unele fetițe manifestă forme de cochetărie. Pe acest plan, "cei 7 ani de acasă" (sau 6 ani) sunt implicați în adaptarea culturală ulterioară. Programul din grădiniță întărește, de cele mai multe ori, o asemenea adaptare culturală. (Emil Verza, 1993)
Sunt semnificative și o serie de aspecte legate de somn. În perioada preșcolară, copilul se opune să meargă la culcare deoarece îl interesează spectacolul relaționării cu ceilalți, devine receptiv la ce fac adulții (adultrism), că și la trăirea plăcerii jocului. Protestul față de mersul la culcare poate fi verbal, evaziv uneori; de tergiversare, încărcat de tot felul de tranzacții că și de necesitatea de a avea un fetiș, prezența unei persoane (mai ales mama), a unei surse de lumina cu liniște totală sau cu muzică etc. La 6 ani, copilul exprimă încă astfel de probleme, inclusiv anxietatea și frustratia. Acționează aici aspectele legate de temperament. Acestea se evidențiază atât în ceea ce priveste adormirea și modul de a dormi (acoperit, liniștit, zbuciumat), trezirea (prelungită, imediată), dispoziția (liniștit, tăcut, vesel, plângăcios) dar și cât s-a refăcut după somn. (Emil Verza,1993)
Că urmare a dezvoltării generale, la 4 ani copilul devine mai puternic, dar și mai neîndemânatic. Mișcările sale sunt mai brutale, fapt explicabil prin antrenarea și constituirea relativă a conduitelor implicate în cerințele de autonomie.
Tot în subperioadă preșcolară mijlocie copilul traversează un ușor puseu de creștere. O asemenea evoluție permite și dezvoltarea autonomiei, a conștiinței de sine, fapt ce se exprimă prin creșterea opozabilitătii, a dorinței de a atrage atenția asupra să (episod de negativism). Forță și agilitatea fizică sunt tot mai evidente la prescolarul mare. Această îi permite o integrare mai activă și o creștere a receptivității copilului față de habitusurile conservate de familie și apoi de grădiniță.
Dezvoltarea motorie este deosebit de importantă pentru sporirea autonomiei, dar ea are semnificație și pentru dezvoltarea psihică generală a copilului. Anumite tipuri de joc, mai cu seama cele de mișcare și de construcții, cele de desen și de modelare a plastilinei, alături de celelalte comportamente ocupaționale, contribuie la creșterea preciziei mișcărilor, la conso-lidarea forței fizice și la dezvoltarea abilităților motorii. Ele facilitează însușirea normelor comportamentale și disciplinarea conduitelor. În relație cu conștiința și imaginea de sine, cu dezvoltarea psihică și a personalității, cu socializarea și interiorizarea normelor social culturale se constituie conștiința morală a copilului ce reglementează, pe baze noi și complexe, relațiile sale cu cei din jur și determina structurarea unui sistem atitudinal diversificat.
II.2. Dezvoltarea proceselor cognitive
Așa numita perioadă preșcolară este din acest punct de vedere un timp miraculos.Miracolul însă începe sin primul moment al vieții copilului.
El cunoaște mai întâi cu gura-tot ce ajunge în câmpul său de atingere e dus la giră.Curând o va putea urmării cu ochii pe mama sa,va întoarce capul la auzul sunetelor,va apuca,va strânge,va arunca.
Primele cuvinte sunt un sprijin important în activitatea de a cunoaște.
În curand,copilul va parasi patuțul și va putea explora lucrurile și fiintele din jur.
Treptat devine și el capabil să povestească:mai întâi despre evenimente simple,legate de prezent,apoi despre lucruri întâmplate ieri ori care de vor întâmpla în viitor.
Îi place,de asemenea mult,să inventeze întâmplări.
Jocul se dezvoltă și el, jucăriile devin tot mai semnificative,iar scenele de joc tot mai elaborate.
Procesele cognitive evoluează rapid ,copilul pune mereu intrebări,învață apoi să găsescă răspunsul,discută cu alti copii,caută în cărți,utilizează televizorul pentru a-și satisface dorinta de cunăaștere.
Dezvoltarea personalitații nu este succesivă ,ci simulativă cu celelalte trei direcșii de dezvoltare și în strânsă interdependență cu ele.
II.3. Dezvoltarea limbajului
Copilul nu dispune la naștere de procese gata formate.Problema lui a facut obiectul a numeroase studii si cercetări care au reliefat importanța lui in activitatea de cunoaștere a realității in dezvoltarea proceselor psihice, precum și in procesul comunicării cu cei din jur. Dacă până la vârsta preșcolară, copilul învață limbajul dupa un program propriu, la gradiniță el vine cu “niveluri evolutive” care fac necesară intervenția activă a educatoarei.
Dintre cazurile de omisiuni (mai frecvent întâlnite la vârsta preșcolară), amintim următoarele: plouă – pouă, rața – ața, strada – stada;
-omiterea sau înlocuirea consoanelor c-g și t-g:
cucu – tutu, gol – dol;
-omiterea sau înlocuirea consoanelor ș-j prin t-d:
mașina – matina, jos-dos;
-omiterea silabelor din cuvinte prea lungi:
televizor – telezor, medicamente – micamente;
-înlocuirea consoanelor s-z prin ș-j sau invers:
masa – mașa, jos – zos;
-înlocuirea consoanelor siflante sau șuierătoare s-z și ș-j prin africate t, c sau g:
săculeț – tăculeț, moșul – motul;
-înlocuirea africatelor între ele:
tine în loc de cine;
-inversiunile: place – palce, capra – crapa, cap – pac.
Asimilarea compoziției sonore a cuvintelor facilitează pe de o parte însușirea raporturilor complexe ale formelor gramaticale de către copii, le permite să-și exprime mai ușor gândurile și sentimentele, iar pe de altă parte, perceperea fin diferențiată a sunetelor limbii duce la dezvoltarea auzului fonematic necesar învățării citit-scrisului în școală.
Problematica educării limbajului sub aspect lexical, semantic este una din problemele fundamentale pe care nu numai grădinița, dar și școala le are în vedere.
„Dintre cele două elemente constitutive ale cuvântului – suportul sonor și semnificația – aceasta din urmă este componenta în care se reflectă, în mod direct, gândirea.”
Semnificația cuvintelor – așa cum relatează cercetările (Vîrgorski, Cazacu) nu este dată împreună cu structura lor sonoră, nu este presupusă de cunoașterea acestuia; semnificația se însușește, se întregește în timp,
paralel cu dobândirea unei experiențe cognitive mai bogate și prin însăși folosirea limbajului.
La 3-4 ani, confuziile în denumirea teremenilor, impreciziile în determinarea semnificației cuvintelor apar datorită memorării și folosirii unor cuvinte al caror sens nu-l înțeleg.
La copiii de 5-6 ani se constată un progres uimitor în atracția însușirii semnificației cuvintelor.
Ei încep să cunoască chiar notele esențiale ale unor noțiuni, conținutul noțiunii variind mult în funcție de interesele copilului, de nivelul său general de cunoștințe, de grija purtată în această direcție de către adulți.
Copilul are tendința de a se juca cu cuvintele, este atras de anumite sonorități, creează uneori cuvinte pentru a-și compensa lacunele din exprimare, folosind creații și fantezii verbale: certăcios – certăreț;
urâtoaio – urâto; glumează – glumește; greierul greiere – greierul cântă.
În condițiile normale de educație, în perioada preșcolară, copilul își însușește în esență lexicul de bază al limbii române.
Așa cum afirmă T.S.Cazacu, ”…se intensifică limbajul între 5 și 6 ani, se câștigă cam 50 de cuvinte pe lună.”
În vorbirea lor, copiii de 5-6 ani încep să utilizeze numeroase substantive, verbe, adjective, adverbe, prepoziții, conjuncții, interjecții.
Deosebirile posibile între copii în ceea ce privește vocabularul sunt uneori destul de mari. Între limbajul pasiv și cel activ există adesea un decalaj evident.
Astfel, sunt unii copii care folosesc cu ușurință, în activitățile de educare a limbajului o parte însemnată din vocabularul pe care îl posedă.
Ei sunt receptivi privind însușirea de cuvinte noi și au capacitatea de a le activiza.
Prin jocul didactic se asigură înțelegerea ,fixarea sau repetarea anumitor cunoștințe în mod plăcut,fără ca interesul celor care comunică să scadă.
Jocul exprimă experienta socială a copilului sub forma comunicării cu cei din jur.În învățământul preprimar se poate apela la o largă paletă de jocuri precum:
a)jocuri didactice pentru formarea deprinderii de a pronunta corect-Cu ce sunet incepe cuvantul pitic?
b)jocuri didactice pentru formarea deprinderii de a efectua analeze fonetice-Jocul silabelor
c)jocuri didactice pentru consolidarea deprinderii de a folosii corect substantivele la singular și la plural
d)jocuri didactice pentru folosire corectă a adjectivelor
e)jocuri didactice pebtru consolidarea deprinderii de a construi propoziții și freaze cu sens logic și pentru formarea unei vorbiri expresive
f)jocuri exercițiu pentru analiza fonetică
II.3.1. Jocuri care stimulează gândirea independentă
Indrumarea corectă a jocurilor care stimulează gândirea independenta de catre educatoare in scopul formarii personalității armonioase a copilului și a închegării relațiilor de grup este condiționată de cunoașterea și înțelegerea cât mai deplină a naturii,esentei și trăsăturilor caracteristice ale acestuia.
GRUPA MARE
Joc-Cine știe mai multe
Scopul:verificarea cunostintelor insusite de copii in cursul anului scolar referitoare lamunca și școală;exprimarea clară și promptă a cunostintelor;stimularea independentei și a încrederii în fortele proprii
Sarcina didactică:elaborarea răspunsului complet și corect la întrebarea formulată
Regulile jocului :un copil scoate un biletel pe care este formulata intebarea sau sarcina didactica de executat.
Eductoarea o citeste iar copilul răspunde în timp limitat.
Materialul didactic:plicuri în care se află întrebari și diferite sarcini scrise.
II.3.2. Jocuri care stimuleză dezvoltarea imaginației
Sunt o altă ființă! Se cere elevilor să-și închipuie că sunt printr-o vrajă o altă ființa, de exemplu: un animal. Gândiți-vă:
Care ar fi cea mai mare grijă a lui?
Ce l-ar bucura cel mai mult?
De cine /ce i-ar fi frică ?
Ce ar simți față de oameni?
Surpriza petelor
Desfășurare: copiii vor primi ca primă sarcină să acopere o foaie de hârtie cu pete diferite de culori și mărimi. După terminarea acestei sarcini, li se cere să-și privească foarte atent lucrarea, și cu ajutorul unei culori, să dea petelor contur, în așa fel încât lucrarea să devină o compoziție figurativă.
II.3.3. Jocuri care stimulează curiozitatea copilului
Culesul florilor” – pentru preșcolarii mici poate fi un joculeț distractiv de a învăța culorile și pentru a ieși în natură – copiii primesc sarcina ”de a culege flori și de a face buchețele după culoare”.
Aceste jocuri prezentate , foarte puține la număr, sunt representative pentru fiecare anotimp.
Jocul reprezintă pentru copii ceea ce vorbirea reprezintă pentru adulți. Prin jocuri, preșcolarii își exprimă sentimentele, explorează relații, descriu experiențe trăite, își mărturisesc dorințele și se împlinesc pe sine.
”Găsește desenul” – este o activitate de joc de atenție care antrenează gândirea , imaginația copilului. Se poate desfășura pe grupuri mici de copii sau individual la centrul ”Bibliotecă”. Educatoarea ia o carte cu poze sau o revistă îi descrie copilului o poză sau un desen ales la întâmplare. De exemplu- ”Văd un moș îmbrăcat în roșu și e pe punctul de a intra în casă pe horn.” Apoi, educatoarea închide cartea , i-o dă copilului, care trebuie să găsească cât mai repede imaginea descrisă. Jocul este cu atât mai dificil, cu cât sunt mai multe desene sau fotografii în carte. Dar, se poate complica dacă se descriu doar elementele secundare ale desenului – ”Văd că e noapte, ninge, e și o casă cu horn…”
II.3.4. Jocuri pentru încurajarea interesului pentru problemele obișnuite
Să facem valiza păpușii
Scopul:sistematizarea și verificarea cunoștintelor referitoare la obiectele de îmbrăcăminte și încaltăminte folosite în cele patru anotimpuri ;dezvoltarea capacitășii de a face clasificări după diferite criterii ,consolidarea unor deprinderi de ordine.
II.3.5.Jocuri pentru dezvoltarea unui copil inovator și inventiv
Ce culoare se potrivește?
Scopul:consolidarea și verificarea cunoștințelor despre culori și nuanțe,dezvoltarea sensibilității cromatice,educarea capacitații de a stabili rapid legături intre culori șiobiectele care le posedă în mod constant.
II.3.6. Jocuri care încurajează originalitatea și creativitatea
Prin ce se aseamănă?
Scopul:fixarea cunoștintelor referitoare la caracteristicile înfățișării,a hraneei animalelor și a foloaselor aduse de ele;dezvoltarea capacității de a efectua clasificări pe baza unui criteriu dat.
Ghicește din ce este făcut?
Scopul:precizarea și sistematizarea cunoștințelor copiilor cu privire la unele materiale utilizate în confectionarea obiectelor,lemn,sticlă etc. Activizarea vocabularului cu cuvnte care denumesc materialele și obiectele respective,educarea grijii copilului în mânuirea obiectellor fragile și a spiritului de ordine
II.3.7. Gândirea flexibilă și jocuri care ajută la formarea ei
Gandirea flexibila ne ajuta sa gasim repede solutii la probleme sau sa fim creativi. Perspectiva “proaspata” a copiilor asupra lumii din jur ii ajuta sa gaseasca legaturi si similitudini surprinzatoare pentru noi. Alteori insa, pentru ca nu stiu suficient de multe lucruri (de exemplu, nu cunosc toate intelesurile unui cuvant) sau pentru ca se simt in siguranta in rutine, copiii pot da dovada de gandire inflexibila.Iata cateva dintre acestea:
Jocul literelor. Gasiti cat mai multe cuvinte care sa inceapa si sa se termine cu aceeasi litera. De exemplu, luand vocala “a” la inceput si la final de cuvant putem avea: acadea, apa, Alina, Ana, arsita etc.
Cautati diferite sensuri ale cuvintelor. Spre exemplu cuvantul “banc” poate insemna “gluma”, dar si gruparea pestilor; cuvantul “boboc” ar putea fi inteles ca planta cu muguri ce sta sa infloreasca, copil in primul an de scoala ori pui de rata etc.
“Ce poate fi?”. Luati diferite obiecte din casa si ganditi-va ce functie simbolica le-ati putea atribui daca ar fi sa va jucati. O matura poate fi stalp, arma sau microfon, iar o farfurie poate fi palarie, disc de aruncat sau chiar oglinda.
CAPITOLUL III
ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN INSTRUIREA ȘI DEZVOLTAREA GENERALĂ A PREȘCOLARULUI
III.1.Importanța jocurilor didactice în educarea limbajului și a comunicării
Jocul antrenează intes copilul în stimularea și execitare vorbirii în direcția propusă, fară ca el să conștientizeze acest efort .prin intermediul jocului didactic se fixează și se activează vocabularul copiilor,se îmbunătațește pronunția,se formează noțiuni, se însușesc consrucții gramaticale.
Jocurile, alături de alte metode sunt considerate ca „fiind complexe (compozite), în care se combină de fapt mai multe metode, considerate simple sau primare (ca expunerea, conversația,demonstrația, exercițiul, etc.)” (Cucoș, C. 1998).„Jocul e o metodă activă prin care copilul este direct implicat în activitatea de învățare.
Strategia jocului este în esență, o strategie euristică” (Bandura, A., Cerbone, D., 1983), de combinare, de relaționare, de interpretare a experienței copilului (cunoștințele sale sunt multiple: îmbogățește cunoștințele și formează capacități, dezvoltă atenția, spiritul de observație, memoria, imaginația, formează motivația și atitudinea față de diverse activități, cultivă spiritul de investigație, perseverența și spiritul cooperant.
„Spațiul educațional este definit de ansamblul constituit din încăperea/încăperile în care se desfășoară activitățile didactice și totalitatea inventarului din cadrul acestora” (Trif, L., 2014, p. 87).Astfel, unitatea de învățământ preșcolar devine un loc atractiv care stimulează în permanență gândirea copilului preșcolar, este locul unde se desfășoară activitățile de joc și cele de învățare, adaptate în permanență la specificul clasei și la particularitățile de vârstă ale copiilor.
„Prin joc copilul învață cu plăcere, este interesat de activitatea desfășurată: cei timizi capătă curaj și mai multă încredere în capacitatea lor, mai mult siguranță și rapiditate în răspunsuri” (Învățământul primar, nr. 4/2003, p. 76).
Jocul didactic are rolul de a-l introduce pe copil în sfera cunoașterii. Utilizarea problemelor distractive în cadrul activităților și a jocurilor didactice matematice le stârnește curiozitatea micilor preșcolari și îi determină să le rezolve, le dezvoltă gândirea logică, imaginația, atenția, memoria, spiritul de inventivitate. Fiecare joc poate fi considerat un util exercițiu de gimnastică a minții.
Grădinița este considerată parte integrantă a sistemului de învățământ din țara noastră. Ea are funcții și valori noi în viața socială. Educația preșcolară este realizată într-un cadru organizat și instituționalizat, fiind totodată, un subsistem al educației permanente. Educația preșcolară este o etapă necesară și distinctă în sistemul de formare al tinerei generații, este o verigă constitutivă, este prima treaptă a sistemului, cu rol și funcții bine determinate. Totodată educația preșcolară este o componentă prealabilă și esențială a educației.
Scopul fundamental al educației preșcolare este dezvoltarea integrală, completă și armonioasă a personalității copiilor. Avându-se în vedere scopul fundamental al învățământului preșcolar, prin care se urmărește formarea personalității copiilor de la 3 la 6/7 ani, atât sub aspectul dezvoltării fizice armonioase cât și al stimulării inteligenței și creativității acestora, al educației estetice și moral-civice, al socializării lor în codițiile specifice grădiniței, potrivit particularităților de vârstă, precum și pregătirea adecvată pentru o mai bună integrare în clasa pregătitoare sau în clasa I, grădiniței îi revine un rol deosebit de important. Preocuparea pentru a introduce cât mai timpuriu copiii într-un sistem de educație instituționalizat este justificată prin faptul că vârsta preșcolară reprezintă o perioadă fundamentală pentru dezvoltarea ulterioară a copilului.
Toate activitățile din grădiniță trebuie să dezvolte posibilitățile de exprimare ale preșcolarilor și să-i pregătească în mod direct pentru învățarea cititului, scrisului, socotitului. Este necesar să li se dea copiilor posibilitatea de a-și exprima în mod liber observațiile, sentimentele, gândurile și în același timp, experiența lor personală să fie valorificată permanent, ca o formă de dezvoltare a limbajului și a gândirii logice.
Cercetările psihologice arată că până la vârsta de 4-5 ani copilul î-și dezvoltă 40% din capacitatea intelectuală pe care urmează să o atingă la maturitate. Nevalorificate la timp sau slab valorificate, potențele și disponibilitățile acestor perioade de vârstă nu se pot recupera în anii următori decât în mică măsură și cu eforturi mari. Psihologii de prestigiu ca Jean Piaget și Edgar Faure afirmă posibilitatea și necesitatea introducerii timpurii a copilului într-un sistem de educație instituționalizat.
Grădinița cu sistemul său educativ rămâne factorul de declanșare a revoluției intelectuale pe care se clădește personalitatea copilului și mai ales factorul de construcție a acestuia prin conștientizarea valorilor morale pe care le vehiculează și prin faptul că oferă situații de compatibilizare ale acestora la o gamă de condiții relativ diverse. Se poate afirma faptul că grădinița folosește în munca de educare a copiilor o serie de mijloace educative care corespund cel mai bine specificului psihologic al copilului, adică jocul și învățarea. Ca formă de activitate în grădiniță predomină fără echivoc, jocul, iar ca activitate ce dezvoltă psihicul copilului, învățarea este atributul de neînlăturat al acestuia. În timpul jocului copilul învață și se educă.
Activitatea obligatorie din grădiniță în special la copiii de 5-6 ani se aseamănă cu lecția de la școală, constituind o pregătire pentru lecție din toate punctele de vedere chiar și pe plan formal, pentru că educatoarea le cere copiilor să se anunțe când vor să vorbească, să răspundă în propoziție întreagă sau să se concentreze asupre temei date. Educatoarea apreciază munca copiilor chiar dacă nu pune note. În apreciere se ghidează după rezultatele obținute de diferiți copii, dar și după purtarea, atenția, conștientizarea faptei îndeplinite și răsplătite. Asfel copii devin treptat conștienți de faptul cum au lucrat, dacă au lucrat bine sau ce greșeli au făcut. Prin aceasta se cultivă la preșcolari puterea de autoapreciere, fapt ce constituie tot o pregătire pentru școală.
Rolul și locul jocului în sistemul mijloacelor educative a fost recunoscut de către marea majoritate a pedagogilor lumii. Jocul este prin urmare activitatea dominantă a copilăriei. Formele de manifestare ale jocului și funcțiile sale diferă de la o perioadă de vârstă la alta. Dacă în perioada copilăriei jocul îndeplinește mai multe funcții cognitive sau formativ-educative, mai târziu funcțiile sale devin de recreere și reconfortare fizică și psihică.
În zilele noastre se înțelege tot mai bine că, spre a-i spori permanent eficiența, jocul trebuie apreciat ca baza conceperii întregii activități instructiv-educative, că fără joc eforturile sunt zadarnice, formale și lipsite de o reală finalitate. Privit prin această prismă, jocul este conceput ca un mijloc de instruire și educare a copiilor, ca procedeu metodic de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care și le propune procesul de învățământ și, în sfârșit, ca formă de organizare și dezvoltare a capacităților psiho-fizice pe toate planurile.
Elementul afectiv de joc dinamizează și întreține tonusul intelectual, îi dă energie copilului și stabilitate în acțiune. De modul cum știu cadrele didactice să potențeze elementul afectiv în activitatea de joc a copilului depinde rezolvarea obiectivelor educative din planul educației intelectuale.
Fiecare material ce însoțește jocul conține indicații metodice care prevăd ordinea unor operații pe care trebuie să le întreprindă educatoarea pentru organizarea și desfășurarea jocului în scopul atingerii unor obiective educative bine precizate, având în vedere tratarea diferențiată a copiilor. Jocurile se încadrează în corpul sistemului de acțiuni educative ce privesc întreaga grupă de copii și se desfășoară în anumite momente ale regimului zilnic. Ele trebuie prevăzute în planificare, în funcție de modul în care s-au înregistrat diferențele de conduită între copii și de modul în care s-au stabilit mijloacele de influențare educativă.
Jocul asigură îmbinarea în mod armonios a elementului instructiv cu cel educativ, cu cel distractiv-afectiv. Jocul rămâne joc numai dacă conține elemente de așteptare și de surpriză, elemente de comunicare reciprocă între copii. Toate acestea fac ca elementul instructiv să se îmbine cu cel educativ.
Finalitatea jocului arată gradul în care copilul și-a format priceperea de a da răspuns potrivit, de a face descrieri, reconstituiri, comparații, clasificări, ordonări, de a da răspunsuri prompte, exacte, de a manifesta bucuria și satisfacția activității sale.
Este cunoscut faptul că dezvoltarea gândirii la copii este condiționată de lărgirea sferei lor de activitate, de intesificarea corelațiilor dintre ei și mediul lor înconjurător, de îmbogățirea limbajului în procesul de comunicare cu ceilalți copii, cu adulții de acasă, din grădiniță și cu educatoarea. Jocul când este bine condus, are calitatea să realizeze toate acestea și ceea ce este mai important, are calitatea de a modifica însăși relația educatoare-copil. Jucându-se, copilul reușește să asimileze realitățile intelectuale, altfel, acestea rămân exterioare inteligenței copilului. Ca urmare:
a). Jocul stimulează funcțiile intelectuale prin intermediul cărora se realizează cunoașterea realității obiective. În joc copilul transpune realitatea obiectivă, în special realitatea socială. Evident, nu e vorba de o reproducere identică a realității, iar prin joc, copilul transfigurează obiectele, fenomenele, relațiile, ceea ce presupune capacitatea de simbolizare, de abstractizare, capacitate ce nu se poate forma decât prin exerciții și prin solicitare sistematică.
b). Jocul stimulează și modelează procese afectiv-motivaționale. Prin intermediul jocului, copilul își îmbogățește viața afectivă și în același timp dobân- dește capacitatea de a-și stăpâni emoțiile. El învață să trăiască profund o atitudine pozitivă, să reacționeze sincer, pozitiv sau negativ, față de ceea ce este bun, frumos, moral și față de ceea ce este urât, rău sau imoral. În stânsă legătură cu procesele afective se dezvoltă și cele motivaționale.
c). Latura volițională (de voință) este intens solicitată în joc. În acest sens jocul cu reguli devine o metodă de maximă eficiență.
Jocul constituie tipul fundamental de activitate umană a copilului preșcolar datorită faptului că sub influența lui se formează, se dezvoltă, se restructurează întreaga activitate psihică. Esența jocului constă în reflectarea și transformarea în plan imaginar a realității înconjurătoare.
Jocul este o activitate de gândire deoarece este orientat spre găsirea soluțiilor pentru depășirea unor obstacole. Între joc și dezvoltarea psihică a copilului există un raport de interdependență. Fără joc viața copilului preșcolar este lipsită de sens și perspectivă, de aceea adulții trebuie să fie conștienți de faptul că întreaga formație depinde de cât și cum se joacă copilul. Actul învățării sau al muncii se realizează în anii preșcolarității pe coordonatele jocului. Jocul ocupă 64% din activitatea copilului în grădiniță, după cum urmează:
grupa mică 75%;
grupa mijlocie 67%;
grupa mare 50%.
Copilul învață să acționeze și să trăiască împreună cu alții, să țină seama de dorințele și cerințele altora și totodată vrea să i se ia în seamă propriile dorințe și cerințe. Raporturile specifice de grup, de subordonare și supraordonare reprezintă o modalitate de socializare.
III.2. Organizarea și desfășurarea jocurilor didactice
Reflectând profund asupra sarcinii didactice, a regulilor și elementelor de joc se poate trece la întocmirea proiectului de activitate care da siguranță în acțiune.
Introducerea în activitate
Înainte de a începe activitatea, se folosește, de obicei, o scurtă introducere cu caracter pregătitor și care în același timp are menirea de a crea o atmosfera cât mai prielnică desfășurării jocului.
În general, se pot folosi povestiri scurte, ghicitori, versuri, convorbiri și prezentarea copiilor a materialului care va fi utilizat în activitate.
Povestirile folosite să fie scurte (pentru a nu răpi prea mult din timpul activității), să familiarizeze copiii cu tema jocului, stimulându-le curiozitatea față de materialul care urmează să fie prezentat sau față de acțiunea jocului ("Să servim păpușă". "Ce-a găsit ursulețul?", "Ghici cum face?"). Se mai poate folosi surpriză (sub formă sosirii personajelor și a prezentării lor), vorbirea șoptită, bătăi în ușa, aducerea săculețului fermecat, s.a., scurte convorbiri (utilizate cu scopul de a actualiza cunoștințele copiilor) în legătură cu conținutul jocului, fie de a face trecerea la tema jocului care urmează să fie predat. Este important ca, încă din introducere, să se prefigureze sarcina pe care o implică jocul didactic respectiv, astfel încât "să se creeze premisele unui fond problematizat pe care să se desfășoare jocul.
Prezentarea și intuirea materialului
După partea introductivă, este necesar să se prezinte copiilor și să se intuiască materialul care va fi în joc (în cazul în care nu s-a făcut acest lucru în introducere).
Materialul poate fi intuit în întregime sau numai parțial, în funcție de natură, de calitatea și de dificultatea mânuirii lui în joc.
Anunțarea temei activității
Educatoarea anunță copiilor titlul jocului, simplu și concis formulat, la nivelul lor de înțelegere, cu multă claritate, sugerând acțiunea jocului: ("Găsește un cartonaș la fel", "Eu spun una, tu spui multe"), sau materialul ce va fi folosit în joc: (Pănglicuțele").
Explicarea jocului
Este o sarcina mai dificilă care revine educatoarei.
Explicarea jocului, metodele și procedeele la care recurge educatoarea pentru a-l face înțeles variază după natură și complexitatea lui, ca și după posibilitățile grupei.
Explicația trebuie făcută în mod precis și concis, evitându-se excesul de vorbire, cuvintele de prisos care ar îngreuna înțelegerea celor arătate. Educatoarea trebuie să folosească, în același timp, un limbaj simplu, însoțit de gesturi și mimica adecvată.
Cele mai frecvente metode folosite sunt demonstrarea și explicarea jocului, ca etape distincte, separate de executarea jocului. Cu ajutorul acestor metode, educatoarea arată în amănunt felul cum decurge acțiunea jocului și regulile care trebuie respectate. Sunt jocuri la care acțiunea poate fi prezentată paralel cu regulile ("Cine face așa?").
Jocurile bazate pe o anumită acțiune cu material distributiv trebuie demonstrate mai întâi, iar după aceea se trece la precizarea regulilor ("Să împodobim bradul").
În alte jocuri, tot la grupa mare, educatoarea poate recurge la o cale deductivă, și anume arată copiilor regulile și apoi exemplifică sau demonstrează parțial, acele aspecte ale jocului care ar putea să fie înțelese mai greu de ei. Tot la grupa mare, educatoarea poate descrie la început fazele acțiunii jocului și apoi să treacă la precizarea regulilor.
În alte jocuri, cu o acțiune mai complicată, educatoarea poate să eșaloneze explicația în mai multe etape sau poate să precizeze o serie de reguli și în timpul desfășurării jocului.
Indiferent de grupa la care lucrează, de grupa la care se face explicația și de mediul în care decurge, ea trebuie să cuprindă următoarele:
– descrierea acțiunii jocului, în succesiunea lui firească;
– indicații cu privire la folosirea materialului;
– precizarea sarcinilor copiilor;
– formularea clară a regulilor jocului, precum și a rezultatului urmărit.
Pentru bună desfășurare a jocului, educatoarea trebuie să se asigure dacă toți copiii și-au însușit corect regulile jocului. În cazul în care copiii nu au înțeles regulile jocului, educatoarea intervine cu unele sublinieri la sfârșitul explicației, înainte de a începe jocul propriu-zis. Când acesta este mai dificil, fixarea regulilor se poate face prin intermediul "Jocului de proba" în desfășurarea căruia educatoarea dirijează și explică copiilor fiecare acțiune.
Educatoarea demonstrează și explică concomitent, cele două metode completându-se reciproc, aportul lor în înțelegerea jocului fiind, în aceeași măsură, de aceeași valoare.
Didactică modernă evidențiază, din ce în ce mai pregnant, necesitatea ca explicarea și demonstrarea să favorizeze participarea activă a copiilor la deducerea regulilor jocului, la elaborarea lui, ca și cum nu ar fi fost creat.
Executarea jocului didactic
Etapă principala a activității, momentul de participare efectivă a copiilor la realizarea sarcinii didactice propuse, cât și de verificare a modului în care jocul a fost înțeles și acceptat de copii.
În această etapă, care are loc sub conducerea educatoarei, trebuie să se urmărească mai multe probleme:
– îndeplinirea acțiunilor în succesiunea dată;
– respectarea regulilor;
– reamintirea lor atunci când este necesar;
– îndeplinirea corectă a sarcinilor didactice;
– atragerea în joc a tuturor copiilor;
– sprijinirea celor care nu reușesc să efectueze corect sarcinile;
– îmbinarea armonioasă a elementelor de joc cu cele educative;
– asigurarea unui ritm vioi de joc;
– asigurarea unei atmosfere corespunzătoare;
– menținerea disciplinei;
– pregătirea copiilor pentru autoconducerea jocului;
– introducerea unor noi variante de joc;
– complicarea lor;
– stimularea spiritului de independența al copiilor.
Educatoarea intervine ori de câte ori constată abateri, cerându-le copiilor să repete acțiunile respective pentru a le îndeplini corect.
Sarcinile, și ele trebuie gradate, la început mai ușoare (în perioada de acomodare), apoi le complică în limitele cerute de joc.
La grupa mică, educatoarea sau un anumit personaj este întotdeauna conducătorul jocului, cărora le revin sarcini importante:
– antrenarea tuturor copiilor în acțiune;
– supravegherea respectării regulilor jocului;
– corectitudinea răspunsurilor;
– sancționarea greșelilor;
– aprecierea răspunsurilor corecte.
La această grupa se acceptă și răspunsurile în cor, asociindu-le cu mișcări multe (de brațe, de corp), mimica – lucru care le place și totodată îi ajută la rezolvarea cu bine a sarcinilor de limbaj propuse de fiecare dată.
Atunci când se transmit cuvinte noi (denumiri de culori, forme, poziții spațiale), educatoarea este aceea care denumește prima, apoi repetă accentuând în mod intenționat asupra diferitelor părți de cuvânt pentru a fi percepute corect de către copiii. Apoi, se cere copiilor, în mod individual, repetarea acestora, asociindu-le de concretul obiectual.
La grupa mijlocie, poate să fie introdusă spre sfârșitul anului ca un stimulent al rapidității formulării răspunsurilor, al calității vorbirii și întrecerea între copii.
La grupa mare se acordă o atenție deosebită jocului, care să constituie ca o rezultană a mai multor factori:
– activizarea corectă, promptă a cuvintelor;
– schimbarea lor corectă din punct de vedere gramatical;
– rapiditatea închegării răspunsului;
– intonația adecvată;
– modularea intensității vocii.
În desfășurarea jocului, se alternează momentele care aparțin conducătorului jocului – educatoarea (în prima etapă) și copil (când se repetă), iar întrecerea se poate declara frontal, între toți copiii și între două sau mai multe echipe.
Punctajul se realizează fie din aportul fiecărui membru al echipei, fie din aportul reprezentantului echipei. Se recomandă consemnarea rezultatelor obținute în grafice, pentru a fi mai evident clasamentul final, care vizează calitatea muncii depuse.
Educatoarea, prin întrebări, replici, gesturi și mimica va orienta și diviza jocul copiilor în direcția necesară, va încuraja încercările nesigure ale copiilor timizi, va tempera pe cei nereținuți, va laudă pe cei care au obținut succese.
În timpul jocului, se va vorbi cu copiii simplu și natural; prin atitudinea și comportamentul sau, educatoarea va fi și va constitui un exemplu de urmat. Educatoarea trebuie să urmărească felul cum rezolva copiii sarcina didactică și respectă regulile de joc.
Ritmul și intensitatea jocului trebuie să crească treptat; se impune evitarea pauzelor și intervențiilor inutile.
Încheierea jocului
Pentru că încheierea să nu scadă brusc dispoziția copiilor, mai ales când este vorba de cei mici, este bine să se folosească procedee atractive prin care să se anunțe încetarea jocului.
Procedeele cele mai frecvent folosite în încheierea jocului didactic sunt:
– mișcări imitative cu sau fără jucării;
– stabilirea câștigătorilor jocului, aplaudarea celor care au obținut rezultate bune;
– folosirea unei ghicitori sau a unui cântec adecvat;
– aprecieri asupra rezultatelor obținute pe plan verbal sau comportamental;
– aprecieri cu caracter stimulativ, recompense;
– analiză aportului fiecărui copil, declararea câștigătorilor participanți la joc.
Jocul didactic are o componentă informativă și una formativă.
Structura jocului constă din: conținutul jocului, sarcina didactică, regulile jocului și acțiunile de joc.
Conținutul jocului reprezintă cunoștințele, în majoritate asimilate anterior, în grade diferite, în funcție de acestea jocul având menirea de a le solita și a le verifica.
Există totuși unele jocuri care permit achiziționarea unor cunoștințe noi, cunoștințe referitoare la culori, relații dimensionale, la orientarea în spațiu și timp.
Conținutul jocului didactic are tematica variată:
Omul și viața socială
-înfățișare (corpul omenesc);
-activitate în familie și în societate;
-comportamente;
-obiecte de îmbrăcăminte;
-obiecte de toaletă;
-jucării;
-alimente;
-profesii;
mijloace de transport s.a.
natura
anotimpuri;
fenomene ale naturii;
animale;
plante.
Limbajul (jocuri de exersare a vorbirii)
aspect fonetic;
lexic;
structura gramaticală.
Exersarea capacităților și a proceselor psihice
atenție;
memorie;
gandire s.a.
Sarcina didactică este problema intelectuală centrală pe care copiii trebuie să o rezolve. Sarcina didactică declanșează operații intelectuale precum: recunoaștere, descriere, reconstituire, comparație ș.a.
Regulile jocului concretizeaza sarcina didactică; arată cum trebuie rezolvată problema intelectuală; arată căile de organizare a acțiunii ludice. Regulile jocului sunt cerințele care dirijează acțiunile copiilor; indică acțiunile de joc și succesiunea lor, reglementează distribuirea rolurilor si relațiile dintre copii, stimulează sau inhibă manifestările comportamentale ale participanților la joc.
Acțiunile de joc (elementele sau procedeele de joc) sunt mijloace prin care jocul devine o acțiune placută, distractivă, relaxantă. Ele antrenează copiii la o activitate intelectuală al cărei efort nu este conștientizat, ele dinamizează participarea și favorizează obținerea performanțelor.
Jocul antrenează o gamă largă de stimuli. Caracterul formativ al jocului constă în:
exersarea și perfecționarea senzațiilor și a percepțiilor
antrenarea memoriei;
exersarea imaginației și a atenției;
dezvoltarea gândirii;
exersarea limbajului.
Jocul didactic are și valoare educativă:
influențează comportamentul copiilor; mai ales prin intermediul regulilor, aceștia învață conduita civilizată;
se realizează o formă de socializare a relațiilor. Jocul didactic impune:
rezolvarea corectă a sarcinilor didactice;
putere de stăpânire;
spirit disciplinat;
respectarea partenerului;
spirit critic și cooperant.
În grădinița de copii se pot desfășura:
jocuri didactice cu material;
jocuri didactice fară material.
Jocul didactic poate fi organizat ca activitate obligatorie sau ca metoda în structura altei activitați.
Ca activitate de învațare dirijată, jocul didactic necesită:
proiectarea judicioasă, într-o succesiune de activități care asigură însușirea cunoștințelor ce vizează conținutul jocului;
cunoașterea jocului sub toate aspectele;
procurarea și confecționarea materialului didactic adecvat.
Selectarea jocului se realizează în funcție de obiectivele propuse și de cracteristicile grupei de copii.
În concordanța cu acestea, trebuie ales materilul didactic. Orice material didactic trebuie sa îndeplinească următoarele cerințe:
accesibilitate;
adecvare la conținutul jocului;
simplitate;
claritate;
atractivitate;
vizibilitate din orice poziție;
valoare artistică.
Structura jocurilor didactice cuprinde mai multe etape:
Organizarea jocului presupune asigurarea unui cadru adecvat desfășurării activității, pregătirea și antrenarea copiilor.
Desfășurarea jocului conține o succesiune de secvențe în care este prezentat jocul, se realizează familializarea copiilor cu jocul și antrenarea la o participare activă, efectivă. Jocul se însușește pe măsura desfășurării lui.
Introducerea în activitate constă în captarea atenției copiilor printr-un element de surpriză, o noutate, un scurt dialog atractiv, amuzant, o jucărie ș.a.
Enunțarea titlului jocului și a unor obiective orientează copiii în specificul acestei activități didactice.
Familiarizarea copiilor cu jocul are ca obiective:
trezirea interesului pentru joc, pentru tema jocului (crearea motivației);
crearea unei atmosfere relaxante, de bună dispoziție, favorabilă performanțelor;
prezentarea și intuirea materialului didactic;
prezentarea și întelegerea sarcinilor didactice și a regulilor jocului, condiție de bază pentru buna desfășurare a jocului și pentru realizarea obiectivelor operaționale trebuie asigurată înțelegerea și realizarea acțiunilor de joc în succesiunea lor firească.
Introducerea unor sarcini didactice noi și a unor acțiuni de joc menține interesul copiilor și îi face participanți activi.
Metodele de însușire a jocului diferă în funcție de grupa de vârsta, de complexitatea jocului, de experiență de joc a copiilor, de sarcinile jocului. Cea mai simplă modalitate de însușire a jocului de către copii, frecvent folosită la grupa mică, este acțiunea; explicarea și demonstrarea jocului se realizează prin desfășurarea efectivă a lui — calea inductivă. Calea deductivă presupune explicarea prealabilă a jocului, sarcinile didactice, regulile, acțiunile de joc urmate de aplicare. Explicația trebuie sa fie simplă, clară, succintă; demonstrația se poate face cu ajutorul unor copii sau al grupei întregi. Uneori deducerea regulilor se realizează cu ajutorul copiilor.
Etapa principală a jocului este desfășurarea propriu-zisă a acestuia. Desfășurarea jocului și performanțele copiilor relevă gradul de înțelegere a jocului, nivelul însușirii cunoștințelor implicate în conținutul jocului, capacitatea intelectuală și abilitățile motrice ale copiilor. Educatoarea trebuie să urmărească:
gradul de îndeplinire a acțiunilor în succesiunea normală
gradul de respectare a regulilor;
rezolvarea rapidă și corectă a sarcinilor didactice;
activizarea tuturor copiilor dupa posibilitățile lor;
îmbinarea elementelor de joc cu sarcinile didactice;
stimularea spiritului de independență al copiilor;
asigurarea unui ritm vioi bazat pe interes constant, pe o atmosferă relaxantă;
antrenarea unor copii la conducerea jocului.
Eficientizarea jocului didactic necesită conceperea a una-două variante, adică:
introducerea unor elemente noi de joc;
complicarea jocului prin sarcini didactice mai complexe, cu un grad mai mare de dificultate;
prezentarea unor materiale didactice suplimentare;
introducerea unor reguli noi;
organizarea unei întreceri;
utilizarea fișelor de muncă independentă
Structura unui astfel de joc conține mai multe momente de explicare și demonstrare a jocului.
Ca modalitate de asigurare a înțelegerii adecvate a jocului, se practică ; o desfășurare dirijată a jocului, însoțită de explicații și indicați: Alteori, se adresează întrebări selective referitoare la acțiunile și regulile jocului.
Încheierea jocului didactic
În această etapă se rezolvă unele sarcini didactice de sinteză; se audiază un text literar sau un cântec; se pot îndeplini acțiuni impuse de temă, de exemplu închiderea magazinului, plecarea sau întoarcerea dintr-o excursie, dintr-o expoziție, de la teatru etc.
Se fac aprecieri frontale și individuale, se stabilesc caștigătorii, care vor fi recompensați prin aplauze sau surprize, premii.
Se poate desfășura un joc liber al copiilor cu jucăriile folosite sau se execută mișcări imitative cu sau fară jucarii, se reproduc onomatopee etc.
Devine tot mai evidentă necesitatea organizării și desfășurării jocurilor conținut și cu sarcini interdisciplinare. Acestea accentuează latura formativă și educativă a jocului didactic, sporesc atractivitatea și facilitează antrenarea proceselor psihice.
CAPITOLUL IV
ASPECTE ALE VALORIFICĂRII JOCULUI DIDACTIC ÎN ACTIVIZAREA ȘI DEZVOLTAREA VOCABULARULUI LA PREȘCOLARI
IV.1.Obiectivele cercetării
La nivelul învățământului preprimar, problemele reformei de predare- învățare-evaluare implică noi modalități de abordare a acestora, centrate pe elemente pragmatice, concrete, care să imprime procesului de învățământ, în ansamblul său, eficiență. Pentru a realiza foarte bine la grupele de la gradinita studiul jocului didactic, trebuie să știm foarte bine la ce ne raportăm. Astăzi, asistăm la o deplasare a accentului de la a învăța pentru a ști, la a învăța pentru a acționa, la o schimbare de viziune și de stil didactic, la aplicarea unui nou sistem de predare-învățare-evaluare. Finalitățile trebuie regândite pentru o mai bună articulare a lor și pentru orientarea spre aplicare și acțiune socio-morală.
Învățarea eficientă a jocurilor didactice nu va însuma cunoștințele literare numai pentru valoarea lor morală, etică, ci și pentru posibilitățile de acțiune pe care le oferă acestea. Noțiunea de educație trebuie corelată cu cea de valoare.
Obiectivele cercetării
Având la bază ipotezele generale și particulare am formulat următoarele sarcini ale cercetării metodico-științifice:
I Identificarea argumentelor metodico-științifice care să sprijine importanța studiului jocului didactic, în ciclul preprimar.
II Selectarea unor metode eficiente, moderne, pentru studiul jocului didactic
III Prezentarea modului de predare-învățare a textelor literare cu conținut moral, utilizând aceste metode;
IV Susținerea ideii că aceste metode sunt eficiente pentru măsurarea rezultatelor școlare;
V Dovedirea, pe baza evaluării rezulatelor acestei activități de cercetare, a eficienței educative a metodelor folosite.
IV.2.Ipoteza cercetării
Literatura română în școala preprimară este o disciplină de o deosebită complexitate, având domenii și structuri ale acestora de mari dimensiuni, cu finalități care angajează efortul intelectual al elevilor în direcția promovării și exersării unor capacități de largă deschidere cu reale perspective spre integrarea lor socială și profesională. Metodele de desfășurare a procesului de învățare cunoscute din perspectiva didacticii generale se regăsesc în studierea tuturor domeniilor și structurilor limbii și literaturii române ca disciplină de învățământ în școala preprimară. Cel mai frecvent folosite metode în studiul literaturii sunt conversația euristică, metoda fonetică analitico-sintetică, lectura explicativă, lectura selectivă, explicația situațională, problematizarea contextuală, exemplificarea comparativă, exersarea, memorizarea, povestirea dirijată, analiza literară și sinteza, joc de rol (dramatizarea). Este important ca educatorul să cunoască și să organizeze în amănunt ceea ce dorește să obțină de la elevii săi, precum și să aleagă cu atenție momentul din lecție în care se urmărește să atingă valențele educative ale acestor instrumente.
Desfășurarea procesului de prelucrare a subiectilor intrați în fluxul eucațional implică o riguroasă activitate de organizare și conducere științifică, folosirea unui complex de modalități de lucru care să-i implice în procesul învățării. Dirijarea de către educator a acestei activități se realizează prin conceperea unei modalități de abordare a predării, învățării și evaluării, de combinare optimă a metodelor, tehnicilor și mijloacelor de instruire, prin luarea în considerare a unor cerințe, obiective în vederea asigurării succesului în procesul învățării.
Competențele și capacitățile, la formarea cărora studiul literaturii române în învățământul preprimar are rol hotărâtor, presupune cunoașterea și luarea în considerare pe întregul parcurs didactic a unor cerințe ce se regăsesc în diferite formulări, fie sintetice, fie mai ample.
Scopul principal al metodei active nu este de a înlătura efortul elevilor, ci de a le provoca activitate spontană care, în desfășurare, nu se oprește de îndată ce apar piedici.
Literatura pentru copii are drept punct de început creațiile populare, orale care, la rândul lor, au devenit, mai târziu, surse de inspirație pentru literatura cultă. Hristu Cândroveanu afirmă că ,,literatura pentru copii începe așadar cu folclorul, creațiile folclorice”.
Inserarea lecțiilor de literatură cu jocuri didactice,asigură receptarea, asimilarea de către elevi a cunoștințelor literare, retenția îmbrăcând exprimarea în haina autenticității poporului nostru, stimulând și dezvoltând sentimente patrioice și formând caractere moral- cetățenești.
IV.3.Descrierea eșantionului
S-a ales pentru experimentul psihopedagogic un lot format din două grupe de preșcolari, fiecare constând într-un număr de 20 copii, cu același nivel de vârstă. Pentru ca la sfârșitul cercetării să devină mai vizibil impactul produs de jocurile didactice la educarea limbajului asupra dezvoltării vorbirii la preșcolari, s-au supus cercetării cele două grupe de copii, grupul experimental fiind reprezentat de copiii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5 Rm Vâlcea.
IV.4.Metode de cercetare
În alegerea metodelor de cercetare am pornit de la idea că pentru a efectua o activitate eficientă de cercetare este nevoie de o bună pregătire a acesteia și de aceea am studiat metodologia și metodele folosite în domeniul cercetării pedagogice și le-am selecționat pe cele pe care le-am considera ca fiind în concordanță cu tema aleasă.
Metodele folosite în cadrul cercetării sunt:
Documentarea;
Observarea spontană și științifică;
Experimentul;
Analiza rezultatelor;
Convorbirea.
Testul docimologic
Metoda statistică
Fiecare metodă avut o anumită pondere în ansamblul activ de cercetare, dar toate au fost importante în evidențierea rezultatelor cercetării.
Documenatrea
Înainte de a se demara activitatea propriu zisă de cercetare am considerat că este nevoie de o pregătire teoretică pentru a avea o viziune clară asupra problematicii temei de cercetare. Ca urmare am studiat lucrări de specialitate referitoare la folclorul românesc și literatura aforistică programele școlare ale activitătilor cu conținut de literatuă populară în grădință și școală, culegeri de folclor, cărți de înțelepciune, texte literare studiate la clasele pe baza acestui stiudiu am elaborat un proiect de structură a lucrării, structură ce a suferit modificări pe parcursul desfășurării activității de cercetare.
Observația
Observația, ca metodă de cercetare, oferă constatarea realității așa cum se prezintă în mod firesc, natural . Această metodă îmbracă două forme:
observația spontană neorganizată;
observația științifică.
Le-am folosit pe ambele pentru a culege informații cât mai bogate și mai variate despre elevi și activitățile lor și pentru a avea un tablou complet al structurii personalității acestora.
Observația spontană oferă observații disparate, accidentale, relevante într-un anumit context. Analizate și inserate în ansamblul informațiilor acumulate dobândesc valoare științifică.
Observația științifică se desfășoară în conformitate cu anumite exigențe și anume:
-să fie completă, să urmărească și să surprindă pe cât posibil toate aspectele realității investigate;
– să fie analitică și precisă;
– pe cât posibil, să se repete și să se explice prin alte metode de cercetare;
– să fie sistematică, adică procesul investigațional să fie ordonat, logic.
– scopul utilizării observației este culegerea de date complete a căror analiză științifică să permită generalizarea.
Am urmărit fapte de conduită în orele de curs și în special pe parcursul orelor de limba română, trăsăturile de caracter și temperament, interesele și preocupările elevilor. Am acordat atenție activității de observare stabilindu-mi o strategie precisă cuprizând obiectul și sarcina observării, timpul alocat, programul, aspecte pozitive și negative, factori perturbanți și am așteptat declanșarea fenomenului supus observării precum activitatea multilaterală a elevilor pentru a le vedea stilul de muncă, forma de manifestare a proceselor și particularitățile psihice.
Experimentul
Gradul de însușire a cunoștințelor de literatură populară desfășurate la clasă, inclusiv cele despre jocuri didactice l-am studiat pe baza datelor culese prin intermediul observației, cât și pe baza datelor obținute prin experimentul natural. Prin aplicarea acestei metode de cercetare am urmărit conturarea unor concluzii precise, sigure prin schimbarea datelor contextului sau problemei situaționale, dar păstrând esența. În acest fel am urmărit identificarea acelor elemente care să contribuie la eficientizarea învățării.
Aceste elemente se referă la:
etapa premergătoare lecțiilor de literatură, de studiere a textelor cu mesaj moral: Ursul păcălit de vulpe, Punguța cu doi bani, Capra cu trei iezi – la clasa I , Povestea unui om leneș, La cireșe, Pupăza din tei , La scăldat- Ion Creangă- clasa II, Tudor Arghezi- Alfabetul, clasa I
desfășurarea propriu-zisă a lecțiilor;
factorii psihici și fizici care asigură participarea efectivă a copilului în activitate;
rezultatele obținute în urma desfășurării lecțiilor.
Prin identificarea și urmărirea acestor elemente am avut posibilitatea să intervin și să optimizez acțiunile necesare creșterii eficienței utilizării diferitelor metode și chiar a jocului didactic în vederea însușirii cunoștințelor și a formării de capacități .
Concluzia la care am ajuns este aceea că trebuie să-i deprindem pe elevi să învețe jucându-se, investigând, aprofundând. Cu cât mai de timpuriu solicităm un mai mare efort intelectual din partea copiilor prin depășirea dominantei cadrului reproductiv al cunoștințelor cu atât avem o șansă mai mare în formarea unor capacități care să permită apoi utilizarea, înțelegerea noțiunilor abstracte, generalizate.
Testul docimologic
Testul docimologic este un sistem de probe precise care se folosesc în cercetarea pedagogică potrivit caracterului său esențial ca instrument de măsurare obiectivă a randamentului copilului. În cadrul proiectului de cercetare m-am folosit de această metodă de investigație înregistrând rezultatele copiilor prin numărare la începutul studiului, deci la începutul experimentului și la finele experimentului, comparativ. Testul este considerat ca fiind o probă standardizată care vizează determinarea cât mai exactă a gradului de dezvoltare a unei însușiri psihice sau fizice și trebuie să îndeplinească anumite condiții de: standardizare, etalonare, fidelitate și validitate. În conceperea testelor s-a avut în vedere principiul accesibilității și al trecerii de la simplu la complex, fiind aplicate copiilor în mai multe etape.
Metoda statistică
Metoda statistică a fost întrebuințată în dubla sa calitate: de metodă de investigație și de metodă de prelucrare și interpretare a datelor culese în cadrul experimentului și a cercetării efectuate pe parcursul anului școlar.
IV.5.Desfășurarea experimentului
IV.5.1.Etapa constatativă
Etapa constatativă s-a desfășurat pe parcursul anului școlar, la grupa mare B (grupa buburuzelor), în cadrul căreia, prin intermediul unor probe sub formă de exerciții-joc, am urmărit cunoașterea stadiului în care se găsesc copiii la începutul experimentului din punct de vedere al activitatilor de educare a limbajului.
Prin proba de evaluare inițială nr. 1- Una sau mai multe , mi-am propus să determin nivelul de cunoștințe al copiilor din punct de vedere a folosirii corecte a substantivelor la singular și plural. În corectarea testului, s-a avut în vedere capacitatea preșcolarilor de a denumi corect obiectele/ființele reprezentate în imagini, de a specifica forma corectă a cuvântului atât la singular (de exemplu: morcov și nu morcove) cât și la plural și de a formula corect propoziții simple.
Preșcolarii au fost notați cu calificative, după cum urmează
– copilul obține 2.5 puncte = INSUFICIENT (comportament absent);
– copilul obține 5 puncte = SUFICIENT (comportament în atenție specială);
copilul obține 7.5 puncte = BINE (comportament în dezvoltare);
copilul obține 10 puncte = FOARTE BINE (comportament atins).
Prin intermediul probei de evaluare inițială nr. 2- Câte silabe are? , s-a dorit evidențierea capacității preșcolarilor de a despărți cuvintele în silabe.
S-au utilizat în acest sens, cuvinte formate din 2 sau 3 silabe. Prin urmare, pentru fiecare rezolvare corectă, copilul a primit-1.5 puncte, 1 punct acordându-se din oficiu. Notarea copiilor s-a realizat prin utilizarea calificativelor, după cum urmează:
copilul obține 2.5 puncte sau mai puțin = INSUFICIENT (comportament absent);
copilul obține pâna la 5.5 puncte sau mai puțin = SUFICIENT (comportament în atenție specială);
copilul obține pîna la 8.5 puncte sau mai puțin = BINE (comportament în dezvoltare);
copilul obține între 9 și 10 puncte = FOARTE BINE (comportament atins).
Pe baza rezultatelor obținute în etapa constatativă, s-a remarcat nivelul scăzut al mai multor preșcolari.
IV.5.2.Etapa experimentală
În cadrul etapei experimentale a fost introdusă la grupa experimentală variabila independentă.Prin urmare, jocul didactic de educare a limbajului, a fost folosit pe perioada întregii cercetări, atât în cadrul activităților comune cât și în cadrul activităților liber alese. De altfel, prin conversațiile libere cu copiii, de-alungul cercetării s-au consolidat zilnic, ori de câte ori a fost ocazia sau a fost nevoie, cunoștințele copiilor sub aspectul dezvoltării limbajului.
Pentru dezvoltarea capacității de comunicare orală s-au desfășurat jocuri în vederea:
-cunoașterii particularităților diferitelor situații de comunicare (dialogul prin telefon, dialogul între colegi, dialogul cu adulții etc) – Ce știi despre?etc;
-susținerii unui dialog atât în calitate de vorbitor cât si de auditor –Telefonul, La piață etc.; -formulării întrebărilor și răspunsurilor – Să citim o imagine etc.
Pentru dezvoltarea auzului fonematic au fost demarate jocuri cu întreaga grupă de copii sau/și grupe mici de copii, jocuri care să exerseze memoria auditivă, capacitatea de diferențiere fonematică, atenția auditivă, auzul fonematic: Cu ce sunet începe cuvântul?, Îndreaptă greșeala, Ce e bine, ce e rău?, Cine spune mai multe cuvinte, etc.
Pentru însușirea corectă a pronunțării sunetelor șuierătoare ș și j și diferențierea acestor sunete de siflantele s și z s-a desfășurat jocul Trenul și vântul (Taiban, Petre, Nistor, 1976). Scopul jocului a avut în vedere dezvoltarea auzului fonematic, însușirea corectă a pronunțării sunetelor șuierătoare ș și j și diferențierea acestor sunete de siflantele s și z. Sarcina didactică a jocului a constat în pronunțarea corectă a consoanelor ș și j.
Prima probă de evaluare finală administrată copiilor, A/al/ai/ale/cui sunt? (vezi anexa 3) a avut rolul de a constata capacitatea preșcolarilor de a folosi corect substantivele la singular și plural în cazul genitiv.
Copiii au fost notați cu calificative, asftel:
copilul obține 2.5 puncte sau mai puțin = INSUFICIENT (comportament absent);
copilul obține 5.5 puncte sau mai puțin = SUFICIENT (comportament în atenție specială);
copilul obține 8.5 puncte sau mai puțin = BINE (comportament în dezvoltare);
copilul obține 10 puncte = FOARTE BINE (comportament atins).
Prin intermediul probei de evaluare finală nr.2 – Ce face/Ce fac? (vezi anexa 4) s-a determinat capacitatea preșcolarilor de a despărți cuvintele în silabe și totodată de a formula propoziții dezvoltate, indiferent de părțile de vorbire implicate în propoziție.
Preșcolarii au fost notați cu calificative, astfel:
copilul obține 2.5 puncte sau mai puțin = INSUFICIENT (comportament absent);
copilul obține 5.5 puncte sau mai puțin = SUFICIENT (comportament în atenție specială);
copilul obține 8.5 puncte sau mai puțin = BINE (comportament în dezvoltare);
copilul obține 10 puncte = FOARTE BINE (comportament atins).
IV.5.3.Etapa finală
Comparativ cu situația înregistrată în urma analizării datelor preșcolarilor din grupul experențial, în grupul de control au existat doi copii care au despărțit corect în silabe toate cele sașe cuvinte reprezentate în imagini. Cinci copii din grupul experimental (33%), respectiv patru copii din grupul de control (27%) au comportamentul în dezvoltare, reușind să rezolve cu succes patru sau cinci cerințe ale probei. Aceștia au obținut calificativul bine. Dintre copiii existenți în cele două grupe, câte 40%, ceea ce semnifică un număr de 6 preșcolari, au rezolvat doar două sau trei cerințe, reușind astfel să obțină calificativul suficient, iar câte 3 copii din fiecare grupă (reprezentând 20%) au primit calificativul insuficient.
De remarcat este fapul că toți preșcolarii care nu au obținut calificativul foarte bine au întâmpinat dificultăți în a despărți în silabe cuvântul avion.
Jocurile didactice din etapa experimentală au avut rolul de a remedia lacunele preșcolarilor din grupa experimentală.
Fig. 1. Calificativele obținute de preșcolarii din grupa de control la proba inițială nr.2, exprimate în procente
IV.6.Concluziile cercetării
Jocurile didactice oferă creșterea randamentului școlar, deci îmbunătățirea performanțelor școlare, preșcolarii însușindu-și și consolidându-și cunoștințele. Introducerea jocului didactic în activitățile de educare a limbajului conduce la modificări cantitative și calitative însemnate, atât în ceea ce privește latura instructivă, cât și cea formativă. Utilizarea jocurilor didactice de educare a limbajului atât în cadrul activităților comune și în cadrul activităților la alegere, conduce la o bună cunoaștere a particularităților diferitelor situații de comunicare de către copii, la posibilitatea susținerii de către aceștia a unui dialog în calitate de vorbitori și auditori, precum și la posibilitatea formulării unor întrebări și răspunsuri corecte din punct de vedere gramatical. Constatăm deci impactul major pe care jocurile didactice de educare a limbajului îl dețin asupra dezvoltării capacității de comunicare orală la preșcolari. Jocurile de exersare a memoriei auditive, a atenției auditive, a capacității de diferențiere fonematică conduc la îmbunătățirea auzului fonematic. Utilizarea jocului didactic cu preponderență în activitățile din grădinița de copii, conduce la rezultate considerabile în ceea ce privește aspectul lexical și sintetic, precum și creativitatea și expresivitatea limbajului oral.
Cele mai avantajoase strategii didactice de valorizare a valențelor instructiv-formative în cadrul jocului didactic de educare a limbajului sunt strategiile interactive. Ele împiedică pasivitatea preșcolarilor și le dezvoltă acestora o serie de capacități: sociabilitate, încredere în forțele proprii, spiritul de echipă etc.
Jocul didactic, încadrat în activitățile de educare a limbajului, conduce la îmbogățirea aspectelor pozitive în ceea ce privește rezultatele copilului pe mai multe planuri: dezvoltă imaginația, creativitatea, auzul fonematic, spiritul de echipă, îmbogățește vocabularul etc. În ceea ce privește eficiența jocului didactic, aceasta poate fi perturbată atât de factori externi cât si de factori interni.
Factorii perturbatori pot fi cauzați și de educator, prin solicitarea sarcinilor prea numeroase, prin predarea unui conținut neadecvat vârstei și particularităților individuale ale copiilor, printr-o organizare defectuoasă a activității didactice sau explicarea greoaie a sarcinilor jocului.
Cercetarea a arătat că nu trebuie făcute delimitări între mediul rural și urban în demararea activităților ce presupun desfășurarea jocurilor didactice decât din perspective conținuturilor, deși există diferențe între modurile de organizare, în sensul că în mediul rural, acestea presupun mai multă mișcare.
Elementele care conduc la desfășurarea optimă a jocurilor didactice sunt diverse. Ele presupun utilizarea unor materiale didactice atractive, a recompenselor, precum și o pregătire temeinică a cadrelor didactice în elaborarea lor.
Printre jocurile didactice desfășurate la grupă în cadrul activităților de educare a limbajului pentru nivelul I, care și-au demonstat cel mai mult eficiența, se regăsesc jocuri didactice ce dezvoltă capacitatea de comunicare orală a preșcolarulor, jocuri care țin de aspectul fonetic, lexical și sintactic.
Jocul didactic reprezintă o metodă activ-participativă, deoarece prezintă un grad ridicat de activizare a copiilor. Copiii nu participă pasiv în cadrul activităților, așa cum se întâmplă în cazul metodelor tradiționale. Utilizarea mijloacelor active-participativa conduce la participarea preșcolarilor la propria lor formare. Prin intermediul jocului didactic, copiii înregistrează în mod sigur progrese și nu doar pe plan cognitiv, ci și în plan afectiv, și atitudinal.
CONCLUZII
Vârsta micului școlar are o deosebită importanță în dezvoltarea limbajului și în ridicarea gândirii în trepte mai înalte de generalizare și abstractizare, deoarece în această perioadă, preșcolarii dobândesc capacitatea de a comunica corect și expresiv cu cei din jur, de a-și exprima în mod inteligibil impresiile, gândurile, ideile, ceea ce va constitui baza activității de mai târziu.
Elevul contemporan, mult mai informat, mai emancipat decât cel de altădată (datorită, în primul rând, climatului familial și social modern) rămâne fidel valorilor tradiționale, dar acceptă și chiar reclamă trecerea literaturii actuale „dincolo de jocul gratuit, de gingășia disimulată, de peripeții și năzdrăvănii – în lume gravă a ideilor și sentimentelor proprii epocii noastre. Revoluționarea genului constă tocmai în această scoatere de inerție și stereotipie, prin dinamizarea și aplicarea lui la viața socială… nu avem însă nevoie de o literatură uscată, tehnicistă, ci de una valoroasă, de largă fantezie, care să nu anihileze poezia funciară din sufletul copilului, nici joaca, nici gingășia, dar care să întărească valorile sociale civice fără de care viitorul de aur al țării nu poate fi cucerit.”
Problematica accesibilității literaturii pentru elevi am pus-o în legătură cu particularitățile dezvoltării intelectuale și psihice ale elevilor la diferite vârste.
Prin intermediul acestei lucrări am urmărit lărgirea orizontului noțional, prin intermediul literaturii enigmatice și aforistice, îmbogățirea în mod substanțial a vocabularului, iar operarea cu structurile limbajului popular și asimilarea unor asemenea structuri în vorbirea de toate zilele a contribuit la precizarea, activizarea și nuanțarea fondului lexical al elevilor.
Creațiile valoroase pentru elevi, modele de limbă literară, a facilitat însușirea structurii gramaticale corecte a limbii. Lectura perfecționează deprinderea cititului – acest prim instrument de muncă intelectuală.
De asemenea literatura aforistică și enigmatică dezvolită dragostea pentru limba maternă, inepuizabilă în resurse ”poetice”, gustul pentru frumos, sensibilitatea și discernământul în selecția valorilor, imaginația creatoare. Pe baza descriptorilor de performanță, formulați și urmăriți în conformitate cu competențele și capacitățile urmărite în acest demers, am formulat la final o evaluare statistică carea atras concuzii metodice obiective:
în general, rezultatele obținute demonstrează omogenitatea colectivului de elevi, cu un bun nivel de pregătire;
caracterul ludic al itemilor formulați a angajat toți elevii în atingerea unui nivel ridicat de pregătire;
studiul zilnic, ritmic, a demonstrat perseverența în formarea de capacități și competențe, precum și exersarea lor;
diferența dintre cel mai mare și cel mai mic calificativ atestă nivelul bun și foarte bun al elevilor, numărul elevilor care au obținut astfel de rezultate fiind aproape constant;
comparând rezultatele evaluării, am constatat faptul că se menține numărul elevilor performanți și al celor buni, crescând numărul elevilor de nivel mediu și scăzând cel al elevilor cu nivel de recuperare;
rezultatele școlare au crescut nu numai la disciplina limba și literatura română, ci și la alte discipline de învățământ (matematică, cunoașterea mediului, educație pentru sănătate), facilitând procesul învățării și conferindu-i o notă recreativă.
Rezultatele cercetării ne permit numeroase referiri la importanța studiului jocurilor didactice în ceea ce privește creșterea eficienței procesului instructiv-educativ la clasele primare.
Considerăm că aceste concluzii confirmă ipoteza și obiectivele cercetării.
BIBLIOGRAFIE
1.Dumitrana, Magdalena, Educarea limbajului în învățământul preșcolar, Editura Compania, București, 1999
2.Gongea, Elena, Breben, Silvia, Ruiu, Georgeta, Fuga, Mihaela, Metode interactive de grup, Ghid metodic pentru învățământul preșcolar, Editura Arves, Craiova, 2002.
3.Hobjilă, Angelica, Elemente de didactica activităților de educare a limbajului, Institutul European, Iași, 2008.
4.Ionescu, M., Radu I., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001
5.Al. Andrițoiu, Literatura pentru copii din unghiul de vedere al actualității. În „Scânteia”, 5 martie, 1976.
6.Voiculescu, Elisabeta, Pedagogie preșcolarǎ, Editura Aramis, Ediția a doua revizuitǎ, București, 2003.
7.Cerghit, I. (1997): Metode de învãțãmânt, E.D.P., București;
8.Cerghit, Ioan, Vlăsceanu, Lazăr, Curs de pedagogie, Editura Univ. București, 1988
9. Elisabeta Voiculescu,Pedagogia Preșcolară,Aramis
Pedagogie Preșcolară Didactică,Manual pentru clasa a XI-a,Editura Didactică și Pedagogică
10. Marian Barbu,Metodica predării limbii și literaturii române,Editura Gheorghe Alexandru
11. Dumitru Gheorghina,Ion Buzași,ș.a-Metodica activităților instructiv educative din invatamantul prescolar,Editura Didactica Nova
12. Dumitra Magdalena-Implicații ale interacțiunii verbale timpurii în achiziția limbajului,in Revista învațământului preșcolar,nr.1-2
13.Dumitra Magdalena-Copilul,familia și grădinița,Editura Compania București
14Elena Gheorghian,Maria Taiba,-Metodica jocului și a programului distractiv în grădinița de copii
15 Maria Taiban,Maria Petre-Jocuri didactice pentru grădinițele de copii
***Răduț-Tarciu, Ramona (2003), Jocul didactic- teorie și aplicații, www.scribd.com
ANEXE
PROIECT DIDACTIC
NIVEL: II 5-7 ani
CATEGORIA ACTIVITATII: EDUCAREA LIMBAJULUI
TEMA ACTIVITATII :” JOCUL SILABELOR”
MIJLOC DE REALIZARE : joc didactic
TIPUL ACTIVITATII : consolidare
DURATA : 35 min.
SCOP : consolidarea capacitatii de diferentiere perceptiv-fonematica a
grupurilor de sunete (silaba) ;
imbogatirea vocabularului activ ca urmare a experientei cognitive
proprii si a transferului de informatii in comunicarea dintre copii ;
cultivarea interesului pentru activitatea de invatare prin joc ;
OBIECTIVE OPERATIONALE :
Cognitive :
sa denumeasca imaginile primite sau prezentate de educatoare;
sa desparta cuvintele in silabe ;
sa numere silabele dintr-un cuvant ;
sa dea exemple de cuvinte care au tot atatea silabe ;
sa identifice silaba initiala dintr-un cuvant ;
sa gaseasca cuvinte care incep cu aceeasi silaba ;
Psiho-motori:
sa reprezinte grafic silabele din cuvinte , folosind simbolul cunoscut-
liniuta;
– sa coreleze numarul de silabe cu bataia ritmica din palme sau cu
miscarea palmei asezata sub barbie ;
Afectiv-atitudinale :
sa manifeste interes pentru activitate ;
sa aprecieze raspunsurile colegilor si pe cele proprii ;
STRATEGIA DIDACTICA :
Mijloace si procedee :convresatia ,explicatia , demonstratia , exercitiul,
jocul ,evaluarea;
Mijloace de invatamant: imagini, plic cu jetoane , fise de lucru ,panou
LOCUL DESFASURARII : sala de grupa ;
PROIECT DE ACTIVITATE
Grupa: Mare Pregătitore
Aria curriculară: Limbă și comunicare
Activitatea: Educația limbajului
Subiectul : “Eu spun una, tu spui multe”
Mijloc de realizare: joc didactic
Tipul activității: consolidare de cunoștințe
Obiective operaționale:
-să găsească forma corectă de singular sau plural a substantivelor, în funcție de cerința exprimată;
-să formuleze propoziții simple și dezvoltate, utilizând substantive la numărul singular sau plural;
-să realizeze corect acordul subiectului cu predicatul în propoziții;
-să pronunțe corect cuvintele și toate sunetele cuvintelor;
-să asculte cu atenție regulile jocului, în vederea receptării înțelegerii și respectării acestora;
-să participe cu plăcere și interes la activitate.
Scopul:
– consolidarea deprinderii de a folosi corect singularul și pluralul substantivelor, precum și de a alcătui cu acestea propoziții corecte din punct de vedere gramatical,
respectând acordul dintre subiect și predicat, stimularea rapidității în gândire, dezvoltarea atenției voluntare.
Sarcina didactică:
-alegerea coșulețului / jetonului cu un element sau mai multe și exprimarea corectă a singularului sau pluralului, găsirea formei de singular sau plural în funcție de cerința exprimată de una dintre echipe și formularea unor propoziții în care să se utilizeze substantivele respective.
Regulile jocului:
-copilul chemat alege un coșuleț și spune dacă în el se află un element sau mai multe.
-copilul chemat vine în față, spune dacă pe jetonul său sunt reprezentate unul sau mai multe elemente.
-reprezentantul unei echipe spune un substantiv, un reprezentant al celeilalte spune forma opusă; se alcătuiesc apoi propoziții despre obiectul respectiv.
Elemente de joc:
-închiderea și deschiderea ochilor;
-aplauze;
-improvizarea unui colțișor al toamnei;
-deplasarea copiilor la machetă și în fața grupei;
-surpriza;
-diferite rime utulizate;
– recompensele;
– prezența cățelului Ham și a iepurașului Țup;
Strategii didactice:
Metode și procedee: explicația, conversația, exercițiul, demonstrația.
Mijloace de învățământ: fructe și legume naturale puse în coșulețe, frunze ruginii improvizate într-o machetă ce reprezintă un colțișor al toamnei, cartonașe pe care sunt reprezentate diferite elemente (o frunză- mai multe frunze, o crizantemă- mai multe crizanteme, o veveriță- veverițe, barză- berze, ciupercă- ciuperci, vulpe vulpi, lup-lupi, urs-urși, căprioară-căprioare, pară-pere, prună-prune, rândunică- rândunici), un cățeluș și un iepuraș de pluș, jetoane cu iepurași și cățeluși, textul ghicitorii, recompensele.
Forme de organizare: frontal, individual, pe grupe.
Resurse temporale:. 30-35 de minute.
Demersul didactic
Proiect didactic
Grupa: mare
Arii curriculare : DLC și DEC
Opționalul:,,Lumea copiilor și a florilor”
Tema : ,,Cutiuța fermecată”
Tipul : consolidarea și sistematizarea cunoștințelor
Mijloc de realizare: joc didactic
Scopul : îmbogățirea vocabularului activ și pasiv pe baza experienței activității prsonale
sau a relațiilor cu ceilalți , utilizarea unui limbaj oral corect din punct de vedere
gramatical
Obiective operaționale :
O1.; să recunoască culorile, obiectele alese;
O2.: să despartă corect în silabe cuvintele;
O3. să formuleze enunțuri sugerate de imagini;
O4. să participe activ și cu interes la activitate.
Sarcina didactică : un copil ia un obiect din cutiuță, îl recunoaște, denumește, iar apoi
numește un coleg pentru a despărți în silabe cuvânul obiectului
respectiv și să alcătuiască o propoziție cu acel cuvânt.
Regulile jocului : sunt antrenați toți copiii; copilul care a despărțit corect în silabe,
extrage din cutiuță alt obiect, îl recunoaște, denumește și cheamă un
coleg să despartă cuvântul în silabe și să alcătuiască propoziție.Dacă
despart corect în silabe și alcătuiesc propoziții , extrag un obiect din
cutiuță, dacă nu răspund corect, pierd și se întorc la locul lor.
Elemente de joc : aplauzele, surpriza.
Strategii didactice :
Metode și procedee : conversația, explicația, exercițiul, demonstrația observația., jocul
didactic
Mijloace de învățământ : jucării, creioane colorate, flori, recompense, ,,Cutiuța
fermecată” ,fișa de lucru, creioane colorate
Forme de organizare : frontal și individual.
Complicarea jocului : după ce au despărțit în silabe, copiii spun câte sunete are
cuvântul.
Varianta jocului: copiii sunt împărțiți în două echipe: ,,Echipa florilor” și ,,Echipa
copilașilor”. Din fiecare echipă va veni câte un copil, va lua din cutiuța
cu surprize un obiect, îl va denumi, îl va despărți în silabe, apoi va
alege un copil din cealaltă grupă și-i va cere să spună tot ce știe despre
el, într-un timp foarte scurt, conometrat de educatoare. Dacă răspunde
la timp și corect, câștigă, și merge apoi la cutiuță, procedând la fel ca
și colegul său.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Contrubutia Jocului Didactic LA Dezvoltarea Vorbirii Prescolarilor (ID: 112895)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.