Controlul Posterior al Constitutionalitătii Legilor Si Ordonantelor

Cuprins

Introducere

Controlul constituționalității legilor este activitatea organizată de verificare a conformității legii cu constituția, cuprinde regulile privitoare la organele competențe a face această verificare, procedura de urmat precum și măsurile ce pot fi luate după realizarea acestei proceduri.

„Controlul constituționalități legilor constă, în esență, în verificarea legitimității constituționale a acesteia.” Acest control reprezintă o garanție a supremației Constituției. Controlul constituționalității constă în verificarea conformității cu Constituția a fiecărei legi și, în cazul în care o lege sau o dispoziție legală se constată a fi neconformă, înlăturarea legii sau dispoziției neconforme. “Controlul de constituționalitate este susceptibil de două sensuri. Într-un prim sens, poate fi definit ca o activitate organizată de verificare a respectării conformității legii cu Constituția. Într-un al doilea sens, reprezintă și o instituție a dreptului constituțional, constând în ansamblul regulilor având ca numitor comun același obiect de reglementare, respectiv organul sau organele competente, procedura de urmat și măsurile necesare realizării acestei proceduri.”

În România, controlul constituționalității legilor își găsește reglementarea în art. 146-147 din Constituție, precum și în Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în dezvoltarea dispozițiilor constituționale și legale, Curtea Constituțională și-a adoptat Regulamentul de organizare și funcționare. Dispoziții privind competență Curții Constituționale mai sunt și în alte legi, ca de exemplu în Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României.

Alte reglementări se găsesc și în Legea nr. 35/1997 privind instituția Avocatului Poporului. Constituția României conține mai multe reglementări privind excepția de neconstituționalitate: Titlul V privind Curtea Constituțională, mai exact art. 146 lit. d (controlul de constituționalitate ale legilor și ordonanțelor guvernamentale după intrarea lor în vigoare), dar și art. 126 alin. 6 (indirect, deoarece prevederea se referă la modul de soluționare a cererilor persoanelor vătămate prin ordonanțe declarate neconstituționale, declararea neconstituționalității fiind posibilă doar pe calea excepției de neconstituționalitate).

“Controlul constituționalității este considerat o consecință și o garanție a supremației Constituției care, prin conținutul și poziția sa, comandă întregul drept.”

Autoritatea competentă

În vederea asigurării supremației Constituției s-a instituit controlul de constituționalitate, pe care Constituția României îl încredințează unei autorități publice denumite Curtea Constituțională, care este un organism specializat și organizat situat în afara sistemului puterii judecătorești. Ca autoritate constituțională, Curtea nu face parte din cele trei puteri clasice – legislativă, executivă și judecătorească – ci este expersia colaborării lor în realizarea principiului supremației Constituției, esențial în definirea statului și a democrației constituționale. Locul Curții Constituționale în sistemul organizatoric al statului este stabilit de Titlul V din Constituția României din 1991 și Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată. Curtea are calitatea de unică autoritate de jurisdicție constituțională, drept urmare este singura autoritate competentă să exercite controlul de constituționalitate, deciziile ei privind constituționalitatea nu sunt susceptibile a fi atacate și nu își poate declina competența în favoarea unei alte autorități. “Curtea Constituțională este caracterizată ca un organ politico-jurisdicțional, caracterul politic fiind dat de modalitatea de desemnare a membrilor săi (ceea ce permite interferența politicului) și de faptul că anumite atribuții ale Curții Constituțional excelează prin substanța lor politică, iar cel jurisdicțional, de procedura de lucru, de efectele și natura soluțiilor Curții Constituționale.”

Conform competenței și atribuțiilor sale, Curtea exercită întotdeauna un control de legalitate, nu unul de oportunitate și în stabilirea conformității legilor sau dispozițiilor din lege controlate, se raportează exclusiv la textul și spiritul Constituției României.

1. Atribuțiile Curții Constituționale

Sunt atribuții ale Curții Constituționale:

se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori, precum și, din oficiu, asupra inițiativelor de revizuire a Constituției;

se pronunță asupra constituționalității tratatelor sau altor acorduri internaționale, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori;

se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori;

hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată și direct de Avocatul Poporului;

soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la cererea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a primului-ministru sau a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii;

veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmă rezultatele sufragiului;

constată existența împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de Președinte al României și comunică cele constatate Parlamentului și Guvernului;

dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcție a Președintelui României;

veghează la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirmă rezultatele acestuia;

verifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni;

hotărăște asupra contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic;

îndeplinește și alte atribuții prevăzute de legea organică a Curții.

2. Formele controlului de constituționalitate

Formele controlului de constituționalitate sunt:

controlul anterior (a priori) de constituționalitate care are ca obiect legile înainte de promulgare (la sesizarea Președintelui, a unuia dintre președinții celor două camere, a Guvernului, a Înalet Curți de Casație și justiție, a Avocatului Ppoporului, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori), inițiativele de revizuire a Constituției (Curtea se sesizează din oficiu), tratate sau acorduri internaționale (la sesizarea unuia dintre președinții Camerelor Parlamentului, a unui grup parlamentar, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau cel puțin 25 de senatori).

controlul posterior de constituționalitate, exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate, care are ca obiect legile și ordonanțele guvernamentale după intrarea lor în vigoare, regulamentele și hotărârile Parlamentului, după intrarea lor în vigoare.

Controlul posterior de constituționalitate

Controlul posterior adoptării legilor, denumit și ulterior sau a posteriori, se exercită asupra legilor deja adoptate sau asupra actelor cu forță juridică egală cu a legii. În această situație, în cadrul controlului explicit, de regulă, se prevăd organele de stat care pot sesiza neconstituționalitatea, organele de stat care pot decide cu privire la constituționalitate, procedura de urmat și sancțiunile. În ansamblul activității Curții Constituționale, acest tip de control prezintă o importanță deosebită. Controlul concret, ulterior, constituie un instrument eficace, prin intermediul căruia cetățeanul la a cărui inițiativă se declanșează, se poate apăra împotriva legiuitorului, în cazul în care consideră că acesta i-a încălcat drepturile constituționale. Controlul ulterior pe calea excepției de neconstituționalitate are caracter concret deoarecere rezultă din procesul de aplicare a legii.

1. Excepția de neconstituționalitate

“Aplicarea legii este condiționată de modul de receptare de către corpul social. Excepția de neconstituționalitate constituie o garanție constituțională a drepturilor și libertăților conferite cetățenilor, pentru apărarea lor împotriva unor eventuale atentate ale lugiuitorului prin instituirea unor reguli neconstituționale concrete. Pe cale de consecință, îndeosebi prin excepția de neconstituționalitate, Curtea îndeplinindu-și rolul de garant al supremației Constituției, implicit reprezintă și un garant al realizării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, asigurând în acest scop, accesul cetățenilor la justiția constituțională pentru protecția acestor drepturi și libertăți.” Excepția de neconstituționalitate poate fi considerată ca o apărare pe fond, deoarece are ca obiect o dispoziție legală de care depinde judecarea cauzei. “Din punct de vedere procesual, prin excepția de neconstituționalitate se realizează, așadar o îmbinare între mijloacele specifice de apărare din economia dreptului procesul și instrumentele specifice dreptului constituțional și controlului reglementat de Constituție pentru constituționalitatea legilor.”

Excepția de neconstituționalitate este un procedeu eficient de apărare a drepturilor și libertăților publice, este un procedeu defensiv în care aștepți că legea să ți se aplice pentru a o atacă. Prin ea însăși excepția de neconstituționalitate privește un proces judiciar declanșat în care atacându-se actul de aplicare concretă a legii, cel interesat cere să se constate că dispoziția legală pe care se întemeiază actul de aplicare este neconstituțională și că atare trebuie înlăturată. În mod firesc procedura ridicării și soluționării excepției de neconstituționalitate este în detaliu reglementată prin lege, ea fiind la dispoziția justițiabililor. Excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată numai în față instanțelor judecătorești, de către una din părți sau de către instanța din oficiu. Neconstituționalitatea unei prevederi legale poate fi invocată numai dacă de ea depinde judecarea cauzei, deci numai dacă are legătură directă cu cauza respectivă.

Doar în asemenea situații Curtea Constituțională poate fi sesizată și numai de către instanța în față căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate. Instanța va dispune acest lucru printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților pentru susținerea sau combaterea excepției și opinia instanței asupra excepției. încheierea va fi însoțită de dovezile depuse de către părți.

2. Obiectul excepției de neconstituționalitate

Obiectul excepției de neconstituționalitate trebuie să îndeplinească următoarele cerințe imperative stabilite prin legea organică a Curții Constituționale:

să fie o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță. Prin urmare, doar actele cu caracter legislativ fac obiectul controlului de constituționalitate, nu și actele administrative. Acestea din urmă pot fi supuse controlului de legalitate exercitat de instanțele judecătorești;

legea sau ordonanța care face obiectul sesizării trebuie să fie în vigoare

legea sau ordonanța trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Această cerință nu se aplică în cazul în care Avocatul Poporului ridică excepția de neconstituționalitate;

legea sau ordonanța ori dispoziția criticată să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În cazul în care excepția nu îndeplinește cerințele menționate anterior, instanța este obligată să respingă printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile. Autorul excepției de neconstituționalitate nu poate cere, în timpul dezbaterilor din ședința publică ori prin notele scrise depuse la dosar, extinderea obiectului excepției, deoarece, potrivit art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra dispozițiilor legale menționate în încheierea prin care instanța sesizează Curtea cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, în caz contrar sesizarea nefiind legală. De asemenea, autorul excepției nu poate să invoce în fața Curții un alt temei constituțional, care nu are nicio legătură cu cel invocat în sesizare și nici nu este o dezvoltare a acestuia.

3. Trăsaturi ale excepției de neconstituționalitate

„Sunt trăsături ale excepției de neconstituționalitate:

este o excepție de ordine public și ca atare, nu poate fi acoperită, este imposibilă renunțarea la o astfel de excepție invocată, nefiind aplicabil nici principiul disponibilității după ce sesizarea Curții a fost făcută

este o excepție dirimantă, sub aspect procesual, admiterea ei de către Curtea Constituțională putând conduce la respingerea acțiunii fără ca dreptul dedus judecății să mai fie examinat pe fond

este o chestiune prejudicial ce vizează compatibilitatea cu Constituția a legii aplicabile în cauza în care excepția a fost ridicată. Sub acest aspect, excepția trebuie să fie pertinent, adică legea a cărei constituționalitate se invocă să determine modul de soluționare al cauzei. Totodată, este și un mijloc de apărare, fiind un instrument prin care părțile își pot apăra drepturile și interesele legitime, dar și un instrument efficient pentru a asigura supremația Constituției în întreg sistemul normative național

procedura de soluționare a excepției de neconstituționalitate este de drept public, ea punând în funcțiune o competență exclusivă și imperativă a unei autorități publice anume destinate prin voința constituantului, adică Curtea Constituțională. Soluția pe care o adoptă Curtea se public în Monitotul Oficial și are efecte obligatorii erga omnes, pentru viitor

Curtea Constituțională este singura autoritate competent a soluționa excepția de neconstituționalitate, având așadar o competență exclusivă în materie. Este demn de remarcat faptul că, prin modul de reglementare a procedurilor ce conduc la stabilirea neconstituționalității unei legi pe cale de excepție, s-a realizat o important asociere a instanțelor de judecată și a părților din procesul de control al constituționalității legilor.”

4. Sesizarea Curții Constituționale

Sesizarea Curții Constituționale se face de către instanță, prin încheiere, sau direct de către Avocatul Poporului, prin adresă însoțită de motivarea excepției. Sesizarea Curții Constituționale de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate se face printr-o încheiere distinctă, în original sau în copie certificată, care trebuie să cuprindă punctele de vedere ale părților și opinia instanței asupra excepției, și să fie însoțită de dovezile depuse de părți . Dispozitivul încheierii trebuie să se refere la soluția instanței cu privire la sesizarea Curții Constituționale. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, de către instanță, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Legea mai prevede că nu pot face obiectul excepției de neconstituționalitate prevederile legale a căror constituționalitate a fost stabilită în cadrul controlului a priori, precum și cele constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții. Sesizarea Curții cu privire la excepțiile de neconstituționalitate ridicate direct de Avocatul Poporului privind constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță, în vigoare, se face printr-o adresă însoțită de motivarea excepției de neconstituționalitate, cu precizarea dispozițiilor criticate și a temeiurilor de constituționalitate invocate.

Încheierea prin care a fost sesizată Curtea se comunică președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, indicându-le data până la care aceste autorități pot să trimită punctul lor de vedere. Punctul de vedere al Guvernului se prezintă numai sub semnătura primului-ministru.

În cazul în care Curtea Constituțională este sesizată direct de Avocatul Poporului, comunicarea sesizării în scopul trimiterii punctelor de vedere președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului. Judecătorul desemnat ca raportor este obligat să ia măsurile necesare pentru administrarea probelor la data judecății. Totodată, judecătorul-raportor verifică dacă sunt îndeplinite cerințele referitoare la sesizare și, dacă este cazul, solicită completarea actului de sesizare, stabilind și termenul în care instanța să răspundă. Judecătorul-raportor sau, ulterior, Plenul Curții Constituționale, dacă apreciază că este necesar, poate să solicite instanței trimiterea dosarului în care s-a ridicat excepția sau a oricărui act, în copie certificată, din acest dosar. Judecătorul-raportor poate solicita consultații de specialitate unor personalități sau unor instituții, cu aprobarea prealabilă a președintelui Curții Constituționale. Magistratul-asistent întocmește proiectul de raport. Judecătorul-raportor, analizând proiectul de raport, punctele de vedere, soluțiile din doctrina și jurisprudența română și străină, precum și oricare alt element necesar dezbaterilor, întocmește un raport scris asupra cauzei. Termenul de depunere a raportului nu poate depăși, de regulă, 90 de zile de la data înregistrării sesizării. Judecata are loc la termenul stabilit, pe baza actelor cuprinse în dosar, cu înștiințarea părților și a Ministerului Public.

Întocmirea conceptelor de citare și emiterea procedurilor de chemare în fața Curții Constituționale se fac imediat după fixarea termenului de judecată, pentru cauzele de natură urgentă, sau cel mai târziu a doua zi lucrătoare, în celelalte cauze. Înștiințarea părților se poate face prin citație, precum și prin alte modalități operative, respectiv telefonic, telegrafic, prin fax, poștă electronică sau prin orice alt mijloc de comunicare ce asigură, după caz, transmiterea textului actului supus comunicării ori înștiințarea pentru prezentarea la termen, precum și confirmarea primirii actului, respectiv a înștiințării, dacă părțile au indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop. Dacă încunoștințarea s-a făcut telefonic, grefierul va întocmi un referat în care va arăta modalitatea de încunoștințare și obiectul acesteia. Pe formularul de citație se menționează expres că prezentarea părții în fața Curții Constituționale nu este obligatorie. În cazul persoanelor care au domiciliul sau sediul în străinătate, citarea se face în limba română. Cu cel puțin 10 zile înaintea ședinței, magistratul-asistent verifică legalitatea îndeplinirii procedurilor de citare sau de comunicare atașate la dosar și dispune măsurile necesare, după caz. În cazul în care constată nereguli procedurale, magistratul-asistent îl informează pe președintele Curții Constituționale. Participarea procurorului la judecată este obligatorie. Părțile pot fi reprezentate prin avocați cu drept de a pleda la Înalta Curte de Casație și Justiție, și anume avocați definitivi care au o vechime neîntreruptă în profesie de cel puțin 5 ani de la definitivare. Deliberarea se face în secret și la ea vor fi prezenți numai judecătorii care au participat la dezbateri și magistratul-asistent desemnat în dosar. Numai în caz de admitere a excepției, Curtea se va pronunța și asupra constituționalității altor dispoziții din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate dispozițiile menționate în sesizare.

5. Soluționarea excepției

În soluționarea excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională pronunță o decizie. Aceasta se ia cu votul majorității judecătorilor Curții. Deciziile prin care se respinge excepția de neconstituționalitate se comunică instanței care a sesizat Curtea Constituțională sau Avocatului Poporului, după caz.

Deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare se comunică:

celor două Camere ale Parlamentului;

Guvernului;

instanței care a sesizat Curtea Constituțională; în cazul în care la data comunicării deciziei Curții Constituționale cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia;

autorităților publice implicate.

Potrivit art.147 alin.(1) lit.c) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Concluzii

„Controlul de constituționalitate poate fi definit ca fiind conceptul ce reunește normele, mijloacele, metodele și instrumentele de verificare și constatare a conformității prevederilor normative și activității unor instituții publice cu legea fundamentală a statului, în scopul asigurării și garantării supremației acesteia.”

Bibliografie

Bianca Selejan Guțan, Excepția de neconstituționalitate, Ed All Beck, București, 2005

Daniela Valea, Drept constituțional și instituții politice – în dreptul român și în dreptul comparat, Ed Universul Juridic, București, 2014

Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții publice, Volumul I, Ed All Beck, București, 2003

Ioan Muraru, Nasty Marian Vlădoiu, Andrei Muraru, Silviu-Gabriel Barbu, Contencios constituțional, Ed Hamangiu, București, 2009

Legislație

Legea nr. 35/1997 privind instituția Avocatului Poporului

Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

Constituția României actualizată și republicată

Surse electronice

http://www.ccr.ro/soluionarea-excepiei-de-neconstituionalitate

https://www.ccr.ro/Rol-i-atribuii

http://legeaz.net/dictionar-juridic/formele-controlului-constitutionalitatii-legilor