Controlul mobilități i și tehnici de stabilire a poziției [631770]

Controlul mobilități i și tehnici de stabilire a poziției
terminalului mobil

Cucu Maria – Carmina
Tufeanu Larisa -Mihaela
Popa Andrei – Edward
Ion Vlad – Ionel
Săbiuță Cristian
Grupa 445C

București, 2019
UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCURE ȘTI
FACULTATEA DE ELECTRONICĂ, TELECOMUNICAȚII ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI

2
Cuprins

1. Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 3
1.1 Cum au apărut rețelele de telefonie mobilă și de ce? ………………………….. ………………………….. … 3
1.2 Scurtă prezentare a arhitecturii GSM ………………………….. ………………………….. ……………………. 3
1.3 Evoluția la arhitectura 3G UMTS ………………………….. ………………………….. ………………………….. 4
1.4 Tehnici de acces multiplu în UMTS ………………………….. ………………………….. ………………………. 7
2.Controlul mobilității ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 8
2.1 Noțiunea de handover ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 8
2.2 De ce se folosește handover -ul? ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 9
2.3 Celulele sursă și destinație ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 10
2.4 Hard handover ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 10
2.5 Soft handover ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 11
3.Tehnici de stabilire a poziției terminalului mobil ………………………….. ………………………….. …………. 13
3.1 Proceduri de poziționare a terminalului ………………………….. ………………………….. ………………… 13
3.2. Metode pentru determinarea poziției terminalului mobil ………………………….. …………………….. 15
3.2.1 Metoda de poziționare bazată pe acoperirea celulei ………………………….. ………………………. 15
3.2.2 Metoda de poziționare OTDOA ………………………….. ………………………….. …………………….. 16
3.2.3 Metoda de poziționare U -TDOA ………………………….. ………………………….. ……………………. 17
3.2.4. Metoda de poziționare A -GPS ………………………….. ………………………….. ………………………. 17
3.3 RTT – Round Trip Time ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 18
3.4 GPS ………………………….. ………………………….. ……………………….. Error! Bookmark not defined.
3.5 ToA – Time of Arrival ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 18
3.6 TDoA – Time Difference of Arrival ………………………….. ………………………….. …………………….. 19
3.7 OTDoA – Observed Time Difference of Arrival ………………………….. ………………………….. ……. 19
3.8 AoA – Angle of Arrival ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 20
4. Reglementări în UMTS ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 20
5. Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 21
6.Listă figuri ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 22
7.Listă abrevieri ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 23

3
1. Introducere

Tehnologiile de care se bucură utilizatorii secolului XXI, alături de end -deviceuri performante
( fie ele telefoane mobile, calculatoare sau tablete) reprezintă rezultatul a zeci de ani de cercetare și
dezvoltare și în ciuda faptului că explo rarea acestora a devenit un instinct natural chiar și de la vârste
fragede, tehnicile de întreținere și optimizare din spatele sistemelor sunt deosebit de complexe. Un
exemplu pentru o astfel de tehnologie o reprezintă tehnologia GSM, folosită în prezent d e către
aproximativ peste trei miliarde de oameni global. Datorită acesteia, utilizatorii pot avea acces la diferite
servicii de comunicație, de la cele mai simple la cele mai performante, folosind o cartelă căreia îi este
atribuit un număr de telefon. Pen tru a înțelege mai bine aceste noțiuni vom parcurge în cele ce urmează
o scurtă evoluție a sistemelor de telefonie mobilă .

1.1 Cum au apărut rețelele de telefonie mobilă și de ce?

După apariția fonografului și a radioului, d atorită necesității oamenilor de a transmite informații
la distanțe mari, comunicațiile au fost nevoite să dezvolte tehnologii care să permită posibilitatea
transmiterii unui semnal vocal la distanțe din ce în ce mai mari. Astfel, în anul 1946 a fost fondat
primul sistem radio de tehnologie mobilă, și anume IMTS (Improved Mobile Telephone Service sau
Serviciul de Telefonie Mobil ă Îmbunătățit ). Din punct de vedere funcțional, transmiterea semnalului
vocal putea fi efectuată folosind un turn înalt de transmisie ce permitea recepția și transmisia
informației pe mai multe canale alocate. Comunicația efectivă de voce se făcea prin niște echipamente
auxiliare, numite instalații de comunicații ce se conectau la diferite canale. Din nefericire, numărul
acest or canale a fost mult prea mic în comparație cu cerințele utilizatorilor și cu numărul din ce în ce
mai mare al acestora. Soluția găsită la vremea respectivă a fost împărțirea unei regiuni geografice în
mai multe celule ( fiecare având aproximativ câțiva k m în diametru ), ținând cont de faptul că
frecvențele pe care acestea operau trebuiau alese în funcție de celulele adiacente , existând posibilitatea
apariției fenomenului de interferență , ce scădea astfel dramatic calitatea serviciilor oferite.
Tehnologiile au cunoscut de atunci o evoluție continuă pentru a deservi nevoi a oamenilor de a
comunica, adăugând chiar anumite servicii suplimentare, ajungând la o calitate de transmitera a vocii
foarte înaltă sau chiar a datelor.

1.2 Scurtă prezentare a arhitectur ii GSM

Arhitectura GSM, care este de fapt prescurtarea de la Global System for Mobile
Communications, reprezintă cel mai popular standard de telefonie mobilă la nivel internațional,
înființat în anul 1982. Dorind să creeze o rețea de telefonie comună, car e să întrunească nevoile unui
număr foarte mare de utilizatori, GSM a marcat chiar aproape de debut două evenimente importante
în istoria dezvoltării rețelelor, și anume transmisia primului SMS de la un utilizator la celălalt în anul
1993 și primul ton de apel ce putea fi descărcat bineînțeles, contracost, în anul 1998. Majoritatea
rețelelor GSM operează în benzile de frecvență de 900 MHz și 1800 MHz. În banda GSM -900, spre
exemplu, telefonul folosește frecvențele 890 -915 MHz pentru a transmite către stație și primește de la
ea pe frecvențele 935 -960 MHz, fiind create astfel 124 de canale radio .

4
GSM este caracterizat în principiu din trei mari elemente:
– Base Station Subsystem ( BSS) – partea responsabilă cu conectarea UE -ului ( User
Equipment) la centrala de telefonie mobilă. Acest lucru este posibil cu ajutorul unor stații
GSM numite Base Transceiver Stations (BTS), alături de unitățile de control pentru stații
(BSC). Acestea sunt în principiu dotate cu antene unidirecționale iar zona de acope rire
aferentă este împărțită radial în sectoare, fiecărui sector fiindu -i atribuită o antenă sau două.

– Network& Switching Subsystem (NSS) – reprezintă componenta echivalentă cu o centrală
telefonică, realizând toate operațiile ce țin de managementul apelu rilor din rețea dar și de
interconectarea cu alte rețele de telefonie, fie ea fixă sau mobilă. Creierul acestei
componente îl reprezintă Mobile Switching Center -ul (MSC) întrucât acesta îndeplinește
funcții de rutare la nivel de direcționare al apelurilor și am SMS -urilor.

– GPRS Core Network – reprezintă mai mult un serviciu de telefonie mobilă bazat pe
trunchierea fluxului de date în pachete.

1.3 Evoluția la arhitectura 3G UMTS

UMTS ( Universal Mobile Telecommunications Systems) reprezintă succesorul sistemului
GSM și a apărut ca răspuns al cererii ridicate de servicii din partea utilizatorilor, al aplicațiilor mobile
și Internetului. Sistemul corespunde generației a treia de telefonie mobilă (Third Generation – 3G) și
aduce o evoluție în servicii dar și în viteza de transfer, deschizând porțile unei noi ere de dezvoltare de
produse și servicii multimedia. UMTS ca și sis tem, face parte din familia IMT -2000 ( International
Mobile Telecommunication 2000) a standardelor de comunicații mobile de generația a treia, și anume
Fig.1 Model repartizare stații în funcție de regiunile
geografice

Fig.2 Viziune asupra arhitecturii GSM

5
UMTS, W -CDMA ( CDMA de bandă largă), CDMA2000 și TD -SCDMA (TDMA/CDMA cu
sincronizare).
Din punct de ve dere al arhitecturii, se constată din nou p împărțire pe mai multe grupe, una
corespunzătoare părții de radio, mai precis părții de conectivitate și acces ( Radio Access Network) ce
suportă toate funcționalitățile radio (pentru sistemele în interiorul căro ra accesul este de tip WCDMA
mai poartă și denumirea de UTRAN (UMTS Terrestrial RAN) și încă o parte responsabilă cu rețeaua
centrală (CN – Core Network) ce se ocupă cu rutarea comunicațiilor către rețele externe sau pur și
simplu cu comutația de pachete.

Interfață radio interfață Iu

Fig.3 Arhitectura UMTS
Rețeaua de acces radio UTRAN îndeplinește în principal următoarele funcții:

– controlul accesului în sistem;
– criptare și de decriptare a informațiilor pe canalul radio;
– mobilitate;
– controlul și managementul resurselor radio;
– serviciile difuzate.

Fig.4 Evoluție arhitecturi 2G, 3G, 4G UE UTRAN CN

6
Interfețe radio prezintă o arhitectură structurată pe trei nivele:
– Nivelul fizic (L1)- este canalizat pe tehnologia WCDMA. El interfațează cu subnivelul de
control al accesului la mediu MAC (Medium Access Control) din nivelul 2 și nivelul de control al
resurselor radio RRC (Radio Resource Control) din nivelul 3. De asemenea, acesta aprovizionează
pentru MAC cu diferite canale de transport, iar MAC oferă înapoi diferite canale logice pentru RRC.
-Nivelul legătura de date – Nivelul 2 (sau L2) asigură servicii și fu ncționalități ca MAC, RLC,
protocolul de convergență a datelor în pachete PDCP (Packet Data Convergence Protocol) și controlul
modurilor broadcast/multicast BMC (broadcast/multicast control). De observat că PDCP și BMC
există numai în planul informațiilor de utilizator (U -plane information ). User plane și data plane
reprezintă două regiuni ce cuprind informații cu privire la utilizator și la fluxul de date și se observă în
figura de mai jos că acestea pot intersecta noduri comune. Ideal ar fi ca traficul de date și informațiile
legate de către orice fel de utilizator să fie separate pentru o redundanță mai bună, lucru ce se va
întâmplă însă în arhitecturiile moderne de rețele de telefonie mobilă.
-Nivelul rețea – În planul de control, nivelul 3 este partițio nat în mai multe subnivele, din care
subnivelul cel mai de jos este RRC. Aceasta asigură interfața cu nivelul 2 și se termină în UTRAN.
Nivelul 3 (rețea sau L3) asigură funcții pentru:
– managementul resurselor radio RRM (Radio Resource Management);
– controlul resurselor radio RRC;
– managementul mobilității MM (Mobility Management);
– managementul conexiunilor CM (Connection Management);
– controlul legăturii logice LLC (Logical Link Control).

PHYMACRLCRRC PDCP BMC
Canale fiziceCanale de transportCanale logice
de traficCanale logice
de controlStabilirea
conexiuniiSemnalizarea
purtătorilor radioNavigare InternetSMS broadcastPLAN DE
CONTROLPLAN DE
UTILIZATOR
L3 L2 L1

Fig. 5 Arhitectura protocoalelor pe interfața radio

7
1.4 Tehnici de acces multiplu în UMTS

În cadrul sistemelor celulare terestre radio mobile, tehnicile de acces multiplu permit multor
utilizatori să împartă, în cel mai eficient mod, posibilitățile limitate ale unui spectru radio. În funcție
de alocarea canalului vocal către utilizatorii sistemului, accesul multiplu poate fi clasificat în trei
categorii, după cum urmează:

a) Pre -asignare: În astfel de sisteme, utilizatorului îi este a locat în mod permanent (asignat) un
canal vocal, chiar dacă acesta este folosit sau nu.
b) Asignare la cerere: În acest caz, utilizatorului îi este alocat un canal vocal la comandă (la
cerere) dintr -un grup de canale disponibile. După ce convorbirea s -a terminat, canalul este “returnat”
sistemului, același canal fiind apoi disponibil pentru alți utilizatori.
c) Acces aleator: În sistemele cu acces aleator, utilizatorii sistemului încearcă să acceseze
canalele în mod aleator, fără a ține seama de sistem. Sun t posibile în acest caz “ciocniri” între
utilizatorii concomitenți care încearcă să acceseze același canal. Canalele sunt returnate sistemului
atunci când convorbirea s -a încheiat .

Clasificare
Cu alocare fixa : Permite mai multor utilizatori sa partajeze acelasi “canal” de comunicatie fara
sa se perturbe reciproc : principiul ortogonalitatii . Pentru comunica ții bidirec ționale trebuie s ă se
realizeze duplexarea (separarea sensurilor): FDD, TDD sau hibrid FDD+TDD . Are performante si
costuri ridicat e
– FDMA – acces multiplu cu diviziune in frecventa
– FDMA c lasic;
– OFDMA ;
– TDMA – acces multiplu cu diviziune in timp ;
– Hibrid TDMA + FDMA ;
– SSMA – acces multiplu cu spectru imprastiat ;
– FH – CDMA – cu salt in frecventa ;
– DS-CDMA – secventa directa ;
– TH – CDMA – cu salt in timp ;
– Hibrid ;
– SDMA – acces multiplu cu diviziune in spatiu ;
Cu acces aleator (contention): se poate aplica în sistemele cu comuta ție de pachete bazându –
se pe un mecanism c u confirmari . Astfel, comunica ția este bidirec țioanal ă și n u necesit ă un dispozitiv
de coordonare a accesului . Când transmisiile de la doi sau mai mul ți utilizatori se suprapun , procesul
poartă numele de coliziune (nici un pachet nu se recep ționeaz ă corect ).
– Aloha (p -Aloha, S -Aloha) ;
– CSMA/CD ;
– CSMA/CA ;
Cu control coordonat al accesului : Stațiile se consult ă între ele pentru a determina care are
dreptul s ă trans mită. Transmisia nu se poate efectua dacă stația nu a fost aprobată înainte ( de dispecer).
– Cu rezervare (R -Aloha) ;
– Cu interogare (pol ling) ;
– Cu jeton (token ) ;

8

Fig. 6 Tehnici de bază de acces multiplu
a)FDMA; b) WB -TDMA; c) NB -TDMA; d) CDMA

Sistemul european UMTS, în varianta pentru rețele terestre, utilizează pentru interfața radio
WCDMA, în modul FDD (duplex frecvențial cu FD = 190 MHz), următoarele subbenzi de frecvență:
– 1920 -1980 MHz (lărgimea benzii de 60 MHz) pentru legătura ascenden tă;
– 2110 -2170 MHz (lărgimea benzii de 60 MHz) pentru legătura descendentă.

Pentru interfața radio WCDMA în modul TDD (duplex temporal) s -au alocat următoarele
domenii de frecvență:
– 1900 -1920 MHz (lărgimea benzii de 200 MHz)
– 2170 -2200 MHz (lărgimea benzii de 15 MHz).

2.Controlul mobilității

2.1 Noțiunea de handover

În telecomunicatii, termenul de handover sau handoff se referă la procesul de transfer al
unui apel în curs de desfășurare sau al datelor, de la o sesiune de canal cone ctat la rețeaua de bază
la alta sesiune. În comunicațiile prin satelit acesta este procesul de transfer al responsabilității de
control al stațiilor terestre de la un satelit la altul, fără pierderi sau întrerupere a serviciului.

9
2.2 De ce se folosește handover -ul?

În telecomunicatii, pot fi diferite motive pentru care un handover ar putea fi efectuat, și anume:
➢ Atunci când mobilul se deplasează din aria acoperită de o singură celulă și intră în aria
acoperită de o altă celulă, apelul este transferat la celula secundă pentru a se evita
terminarea apelurilor atunci când mobilul este în afara ariei deservită de prima celulă;
➢ În cazul în care capacitatea de conectare a unor noi apeluri la o celulă de date este
utilizată complet și un apel existent sau unul nou de la un mobil, care este situat
într-o altă celulă, este transferat la acea celulă, în scopul de a crește capacitatea în
prima celulă pentru ceilalți utilizatori, care pot fi doar cone ctați la acea celulă;
➢ În rețelele non -CDMA în cazul în care un canal folosit de mobil interferează cu canalul
folosit de un alt mobil în altă celulă, apelul este transferat pe un alt canal, în aceeași celulă
sau pe un alt canal într -o altă celulă pentru a evita interferențele;
➢ În alte rețele CDMA atunci când se schimbă comportamentul utilizatorului. De
exemplu, atunci când un utilizator aflat în mișcare și conectat la celule de tip umbrelă
se oprește, apelul poate fi transferat înt r-o celulă mică, de tipul macro sau chiar micro, în
scopul de a mări capacitatea de circulație pe celulele umbrelă pentru alți utilizatori și pentru
a reduce o posibilă interferență cu alte celule sau utilizatori. Acest lucru funcționează și
în sens inv ers, atunci când un utilizator este detectat că se mișcă repede, apelul poate fi
transferat la o umbrelă mai mare, în scopul de a reduce la minimum frecvența handover –
elor datorate aceastei mișcări.
➢ În rețelele CDMA un softhandover (a se vedea mai jos semnificația) poate fi realizat
în scopul de a reduce interferența cu celulele mai mici din vecinătate, chiar și atunci
când mobilul încă mai are o conexiune excelentă la celula sa actuală;

Fig.7 Procesul de handover

10
2.3 Celulele sursă și destinație

Forma cea mai de bază a handover -ului este atunci când un apel aflat în desfășurare este
redirecționat de la actuala sa celulă (numită sursă), precum și utilizarea unui canal în acea cel ulă
diferit de canalul din celula nouă (numită destinație). Rețelele terestre sursă și celulele destinație
pot fi servite de două site -uri de celule diferite sau de unul și același bloc de celule (în acest ultim
caz celulele sunt, de obic ei, denumite sectoare pe acel site de celule). Un astfel de handover, în care
celulele sursă și destinație sunt diferite (chiar dacă acestea sunt pe site -ul aceleiași celule) se
numeste handover inter -celular. Scopul acestuia este de a menține apelul în timp ce abonatul se
deplasează în afara ariei de acoperire corespunzătoare celulei sursă și intră în aria deservită de celula
destinație. Un caz special este acela în care sursa și destinația sunt una și aceeași celulă și doar
canal ul folosit este schimbat în timpul handover -ului. Un astfel de handover, în care celula nu este
schimbată, se numeste handover intra -celular. Scopul de a face handover între canale este de a
reduce interferența si fadding -ul între canale.
În plu s față de clasificarea de mai sus a handover -ului în inter -celular și intra -celular,
mai exista și hard și soft handover.

2.4 Hard handover

Handoverul hard este tipul de handover în care conexiunea este întreruptă înaintea realizării
unei noi conexiuni radio între echipamentul utilizatorului și rețeaua de acces radio. Acesta este tipul
de handover folosit în sistemele GSM în care fiecărei celule i -a fost alocată obandă de frecvență
diferită. Pătrunderea unui utilizator în într -o celulă nouă conduce la întreruperea conexiunii
existente înaintea setării unei noi conexiuni la o altă frecvență în celula receptoare.
Algoritmul din spatele acestui tip de handove r este destul de simplu; stația mobilă efectuează
handoverul în momentul în care puterea semnalului celulei vecine depășeste puterea semnalului
din celula curentă cu un anumit prag.În sistemul UMTS, handoverul hard este folosit, de exemplu,
pentr u a schimba bandade frecvență a conexiunii dintre UE și UTRAN. În timpul procesului de alocare
Fig. 8 Ilustrarea celulelor sursă și destinație

11
a frecvențelor în sistemul UMTS, a fost prevăzut ca fiecare operator UMTS să aibă posibilitatea de a
solicita frecvențe suplimentare pentru a spori capacitatea î n momentul în care va fi atins un nivel de
utilizare. În acest caz, mai multe benzi de aproximativ 5 MHz vor fi utilizate de către un operator, acest
lucru conducând la nevoia de a efectua procese de handover între ele.
Handoverul hard este efectuat, de asemenea, pentru aschimba celula pe aceeași frecvență
când nu există suportul rețelei pentru diversitatea macro. Altfel spus, atunci când un echipament UE,
având alocat un canal dedicat, trece într -o nouă celulă dintr -o rețea UMTS, handoverul ha rd este ales
atunci când este imposibilă realizarea proceselor de handover de tip soft sau softer.Un al treilea caz în
care este posibilă efectuarea handoverului hard este reprezentat de așa numitul handover inter -mod.
Acesta face posibil schimbul între mo durile FDD și TDD UTRA. Acest tip de handover este uneori
clasificat ca fiind un handover inter -sistem întrucât metodele de măsurare folosite sunt asemănătoare
cu cele folosite în cazul handoverului între WCDMA -GSM.
Aceste procese sunt proiectate să fie instantanee, pentru a reduce probabilitatea întreruperii
apelului telefonic.Handoverul hard poate fi realizat prin sudură sau fără sudură. Handoverul fără
sudură înseamnă că procesul de handover nu este sesizat de către utilizator. În mod obișnui t, un
handover ce presupune schimbarea frecvenței purtătoare este similar cu handoverul hard. Pentru
purtătorarea sincronă, acest lucru presupune o deconectare scurtă a purtătoarei, iar pentru purtătoarea
asincronă handoverul hard se realizează fără pierderi. Handoverul hard poate avea loc ca handover
intra sau inter -frecvență. Problema principală care apare la handoverul hard în sistemele GSM
sunt probabilitățile uneori ridicate de blocare experimentate de utilizatorii care trec într -o nouă celulă.
Această probabilitate poate fi redusă prin acordarea priorității utilizatorilor aflați în proces de
handover, în defavoarea utilizatorilor noi.
Acest lucru poate fi realizat, de exemplu, prin rezervarea unei părți din capacitatea fiecărei
celul e pentru utilizatorii aflați într -un apel în curs dedesfășurare. Pe de altă parte, această abordare ar
duce la o utilizare mai puțin eficientă a capacității sistemului celular sau la probabilități mai mari de
blocare pentru noii utilizatori. Aceste conside rații precum și alte argumente specifice CDMA au
condus la alegerea unor tipuri de handover suplimentare care să coexiste în rețeaua WCDMA, și
anume handoverul soft și handoverul softer. Algoritmii de realizare a acestor tipuri de handover
vin să contracareze o parte din dezavantajele sistemelor CDMA și, prin urmare, conduc la creșterea
totală a performanței sistemului. În general, procesele de handover hard sunt folosite numai din motive
de acoperire și solicitare a rețelei, în timp ce hand overurile soft și softer sunt principalele mijloace de
realizare a mobilității.

2.5 Soft handover

Handoverurile de tip soft și softer sunt tipurile de handover specifice CDMA
implementate în sistemele UMTS, reprezentând una dintre cele mai im portante caracteristici ale
metodei de acces WCDMA. În acest paragraf se va discuta impactul implementării acestor tipuri de
handover asupra proiectării sistemului și vor fi analizați și algoritmii din spatele acestor metode așa
cum sunt descriși în specif icarea TR 25.022 a proiectului de parteneriat 3G.Handoverul soft sau softer
are loc atunci când stația mobilă se află în zona de intersecție dintre ariile de acoperire
corespunzătoare a două celule adiacente. Utilizatorul are două conexiuni simultane la partea
UTRAN a rețelei, folosind canale radio diferite concomitent. În cazul handoverului soft, stația

12
mobilă se află în zona de intersecție a ariilor de acoperire ale celulelor a două sectoare aparținând unor
stații de bază diferite . Handoverul softer are loc în momentul în care o stație de bază primește două
semnale de la utilizator din două sectoare adiacente pe care le deservește. Deși există un grad mare de
similitudine între cele două tipuri de handover, există anumite diferențe semnificative.În cazul
handoverului softer, stația de bază primește 2 semnale separate printr -o propagare multicale.
Datorită reflexiilor pe clădiri sau obstacolele naturale, semnalul trimis de către stațiile mobile ajunge
la stația de bază pri n două sectoare diferite. Semnalele primite în timpul handoverului softer sunt tratate
în mod similar ca semnalele multicale. Pe direcția de uplink, semnalele recepționate de stația de bază
sunt dirijate către același receptor Rake și apoi combinate folosi nd tehnica combinării maximale. Pe
direcția de downlink situația este puțin diferită întrucât stația de bază folosește diferite coduri
aleatoare pentru a separa sectoarele diferite pe care le deservește. Deci, pentru „degetele"
recepto rului Rake corespunzător terminalului mobil, este necesar să se aplice un cod potrivit pe
semnalele primite de la diverse sectoare înainte de a le combina. Handoverul soft are loc în 5 -10%
dintre conexiuni. Datorită naturii handoverului softer există doar o buclă de control al puterii activă.
Pentru handoverul soft situația este similară pentru legătura în direcție descendentă (downlink).
În stația mobilă, semnalele primite de la două stații de bază sunt combinate folosind prelucrarea
MRC a receptorului Rake. În direcția ascendentă (uplink), pede altă parte, apar diferențe semnificative.
Semnalele transmise nu mai pot fi combinate în stația de bază ci sunt dirijate către RNC. Procesul de
combinare urmează un principiu diferit. În RNC cele do uă semnale sunt comparate cadru cu cadru și
cel mai bun candidat este ales după fiecare perioadă de întrețesere: de exemplu la fieracare 10,
20, 40, sau 80 ms. Întrucât algoritmul de control al puterii prin buclă exterioară măsoară raportul
semnal zgomot (SNR) al semnalelor de uplink primite la o rată între 10 și 100 Hz, această informație
este folosită pentru a selecta cadrul cu cea mai bună calitate în timpul handoverului soft. LMU Numele
de handover soft provine din faptul că nu există nici un punct fix de tranziție, ci conexiunea este
transferată de la un NodB la altul. Noul Nod B contribuie ințial foarte puțin la transmisiune; cu toate
acestea, pe măsură ce UE pătrunde în noua cel ulă, noul Nod B își asumă o responsabilitate din ce în
ce mai mare. În final, conexiunea cu vechiul Nod B este terminată și stațiamobilă iese din starea de
handover soft. În acest caz se folosește tehnica cunoscută sub numele de micro -diversitate.
Această tehnică prezintă multe avantaje, precum cele enumerate mai jos:
-Este redus efectul „apropiat -depărtat"
-Oferă ocazia de a transmite date către un alt Nod B și astfel comunicația este menținută.
-Conexiunile sunt mai rezistente în fața fenomenului de „shadowing". Fenomenul de
„shadowing" reprezintă pierderea puterii datorată difracției undelor radio la întâlnirea obstacolelor
în calea lor de propagare. În cazul în care un apare un obstacol care întrerupe conexiunea cu Nodul
B în tim pul procesului de handover soft, există posibilitatea să funcționeze conexiunea cu cel de –
al doilea Nod B și astfel sesiunea de comunicație să nu fie întreruptă.
În comparație cu handoverul tradițional (handoverul hard), handoverul soft prezintă ma i multe
avantaje. A îmbunătățit comunicația fără sudură, caracteristica principală a acestui tip de handover
fiind lipsa întreruperii transmisiunii, în timp ce în handoverul hard apare o întrerupere în timpul
handover și deci scad șansele realizării unui h andover reușit. O altă caracteristică se referă la încărcarea
redusă a rețelei. Procesul de handover soft elimină și problema interferenței specifică sistemului
WCDMA. Tot handoverul soft aduce o îmbunătățire a comunicației între utilizatori, o ca pacitate
mai mare cu menținerea aceleiași calități a serviciului, oferă mai mult timp pentru a ajunge la Nodul
B dorit lucru care reduce probabilitatea de blocare și de asemenea reduce probabilitatea de terminare
bruscă a apelului. Deși handoverul soft are multe avantaje, există și anumite dezavantaje

13
comparativ cu handoverul tradițional cum ar fi creșterea complexității și consumul de resurse
suplimentare pentru legătura descendentă. Conform descrierii procesului de handover din specificarea
TR 25.922 a 3GPP, handoverul soft întrunește două funcții principale:
-Obținerea și prelucrarea măsurătorilor
-Executarea algoritmului de handover. Înainte de a începe o analiză detaliată a acestor funcții,
trebuiesc definiți anumiți termeni utilizați în de scrierea procesului de handover.
-Set: lista celulelor sau a Nodurilor B -Set activ: lista celulelor care au o conexiune cu stația
mobilă
-Set monitorizat: lista celulelor (vecine) pentru care raportul EC/I0al canalului pilot este
măsurat în permanență, d ar nu este suficient de puternic pentru a fi adăugat la setul activ .

3.Tehnici de stabilire a poziției terminalului mobil

3.1 Clasificarea procedurilor de poziționare a terminalului

Procedurile de poziționare a terminalului mobil în intrastructura de rețea fixă UTRAN încep cu
un request care poate fi unul de raportare directă sau periodică. UTRAN determină poziția terminalului
mobil prin selectarea unei metode adecvate de poziționare. Apoi UTRAN răspunde la cerere prin
furnizarea mai multor informații, cum ar fi: comunicarea poziției estimate și opțional a vitezei estimate,
acuratețea și, dacă este disponibil, metoda de poziționare utilizată pentru a obține poziția și op țional
viteza estimate.
Dacă a fost solicitată raportarea periodică, UTRAN răspunde la cerere în funcție de criteriile
de raportare periodică și trimite poziția estimată, împreună cu alte informații: viteza, acuratețea
asociată, metodele utilizate de pozi ționare, după un interval de raportare față de ultimul raport, până
când suma rapoartelor a fost atinsă sau procedura este anulată de către UTRAN sau rețeaua nucleu.

Fig. 9 Comparație între Soft și Softer Handover

14

Fig.1 0 Schema de poziționare a terminalului mobil în rețele UTRAN

a) Proceduri realizate în RNC

Controlorul rețelei radio RNC gestionează procedurile de poziționare și poate funcționa ca
element central, sau cu centrul de localizare ca element central.
În cazul în care o încercare de poziționare eșuează și RNC este în imposibilitatea de a iniția o
altă încercare de poziționare, RNC va întoarce un răspuns de localizare prin interfața Iu, care va conține
o estimare a poziției chiar dacă această poz iție estimată nu îndeplinește acuratețea solicitată. În acest
caz, răspunsul de localizare trebuie să indice faptul că poziția estimată nu îndeplinește precizia cerută.
Dacă o estimare a poziției nu este disponibilă, RNC va întoarce un răspuns de localizar e care nu conține
o poziție estimată și cauza eșecului.
În cazul în care o încercare de poziționare este întreruptă de o altă eroare din interiorul RNC,
RNC încheie încercarea de poziționare și întoarce un răspuns de localizare care conține motivul
anulării încercării de poziționare. În acest caz, RNC poate, de asemenea, abandona orice dialog deschis
anterior cu LMU pentru măsurarea poziției terminalului mobil.
În rețele care includ un centru de localizare, RNC va primi un mesaj de răspuns pe interfața Iupc
și apoi va întoarce un răspuns de localizare prin interfața Iu care conține rezultatele prevăzute (o
estimare a poziției mai puțin precisă, cauza eșecului, etc).

b) Proceduri realizate în LMU
Unitatea de măsurare a poziției LMU răspunde cu o indicație de eroare către RNC -ul correspondent
când măsurările de poziționare comandate anterior de către RNC nu pot fi realizate datorită oricăror
erori.

15
3.2. Metode pentru determinarea poziției terminalului mobil

Serviciul de localizare LCS poate utiliza una sau mai multe metode de poziționare cu scopul de
a localiza UE. Determinarea poziției unui terminal mobil în rețele UTRAN implică doi pași principali:

− măsurări de semnal radio;
− estimarea poziț iei și opțional a vitezei pe baza măsurărilor.

Măsurările de semnal radio pot fi efectuate de către terminalul mobil, Nodul B sau de LMU.
Semnalele de bază măsurate sunt, de obicei, transmisiuni radio UTRA, cu toate acestea, unele metode
pot face uz de alte transmisii generale, cum ar fi semnale radio de navigare. Metodele de poziționare
standardizate utilizate în UTRAN sunt:

− metoda de poziționare bazată pe acoperirea celulei;
− metoda de poziționare OTDOA
− metoda de poziționare U -TDOA
− metoda de poziționare A -GPS

3.2.1 Metoda de poziționare bazată pe acoperirea celulei

Prin metoda de poziționare bazată pe acoperirea celulei, poziția unui terminal mobil este estimată
de Nodul B.

Fig. 11 Metoda de poziționare bazată pe acoperirea celulei

Informațiile de poziționare bazată pe acoperirea celulei includ o estimare QoS, de exemplu, în
ceea ce privește acuratețea realizată. Poziția estimată a UE poate fi raportată la un punct fix din
interiorul celulei (de exemplu, poziția Nodului B), centrul geografic al zonei de acoperire a celulei, sau
alte puncte fixe din zona de acoperire a celulei. Poziția geografică poate fi obținută prin combinarea

16
de informații raportate la puncte fixe cu alte info rmații disponibile, cum ar fi RTT în FDD sau
întârzierile semnalelor recepționate, în TDD.
RNC trimite o cerere de măsurare a parametrului RTT către Nodul B care realizează măsurările
și întoarce rezultatul către RNC. Cartografierea în aria de aco perire a celulei este realizată de RNC sau
MLC. Metoda de poziționare bazată pe acoperirea celulei determină poziția terminalului mobil
indiferent de starea acestuia.
Pentru ca RNC să poată furniza coordonatele geografice ale terminalului mobil, RN C combină
informațiile provenite de la toate celulele asociate terminalului. Terminalul mobil poate raporta
identitatea mai multor celule cu care acesta schimbă semnale. Suprapunerea ariilor de acoperire ale
celulele învecinate este folosită pentru pozițio narea terminalului.
Metoda de poziționare bazată pe acoperirea celulei constă în realizarea următoarelor etape:
➢ RNC identifică toate celulele asociate
➢ RNC sau MLC identifică zona geografică ce reprezintă intersecția ariilor de acoperire ale
celulelor asociate
➢ RNC identifică celula de referință în funcție de calitatea semnalelor recepționate
➢ RNC solicită Nodului B din celula de referință măsurarea timpului în care semnalul radio
ajunge la terminal
➢ În funcție de acest timp se calculează distanț a de la stația de bază la terminal
➢ RNC sau MLC identifică intersecția dintre cerc și zona geografică, ca zonă de localizare a
terminalului
➢ RNC raportează poziția terminalului față de un punct fix: Nodul B, centrul geografic al celulei
de referință.

3.2.2 Metoda de poziționare OTDOA

Metoda de poziționare OTDOA utilizează
măsurări realizate de terminalul mobil și unitățile
LMU a diferențelor de timp în apariția unor
semnale în UTRAN. Aceste măsurări sunt
transmise la controlerul rețelei radio RNC sau la
centrul de localizare dacă acesta există, unde are
loc și calculul poziției terminalului mobil.
Alternativ, terminalul mobil poate efectua calculul
poziției utilizând măsurători și date ajutătoare.
Metoda de poziționare OTDOA poate fi aplicată
în perioade de activitate a terminalului mobil sau
în perioade de inactivitate.

Fig. 12 Metoda de poziționare OTDOA

17
Suportarea acestor perioade de inactivitate de către terminalul mobil duce la îmbunătăț irea
performanțelor OTDOA, dar este opțională. Principalul parametru standard măsurat în metoda
OTDOA este OTD observată la terminalul mobil UE. Aceste măsurători sunt folosite pentru a calcula
o estimare a poziției și viteza terminalului mobil UE.

3.2.3 Metoda de poziționare U -TDOA

Metoda de poziționare U -TDOA se bazează pe măsurători de rețea ale momentelor de sosire ale
semnalelor cunoscute transmise de terminalul mobil UE și recepționate de trei sau mai multe unități
de măsurare a poziției LMU.
O eroare de 1 ns în măsurarea timpului introduce o eroare de localizare de 0.3 m. Metoda necesită
existența LMU -urilor în vecinătatea geografică a terminalului mobil pentru a se realiza o măsurare
precisă a momentelor salvelo r de semnal.
Timpul necesar pentru un semnal transmis de UE să ajungă la o LMU este proporțional cu lungimea
căii de transmisie între UE și LMU. Este utilizat coeficientul de corelație pentru calcularea diferenței
de timp de sosire a semnalelor la LM U.

3.2.4 . Metoda de poziționare A -GPS

Metoda de poziționare A -GPS se bazează pe semnalizări între receptorul GPS al terminalului mobil
și rețeaua de referință GPS.
Receptoarele GPS de referință sunt conectate la UTRAN (Nodul B) pentru a perm ite derivarea
semnalelor de asistență a terminalului mobil UE. Metoda se folosește cu terminale mobile echipate cu
receptoare radio capabile de a primi semnale GPS.
Când GPS este conceput pentru a inter -funcționa cu UTRAN, rețeaua UTRAN oferă asistenț ă
terminalului mobil UE (receptor GPS) pentru a crește sensibilitatea terminalului mobil la semnale GPS
(mesajele ajutătoare de poziționare sunt obținute prin intermediul UTRAN astfel încât terminalul
mobil să poată funcționa în condiții proaste de raport semnal/ zgomot) și a permite terminalului mobil
consum mic de putere din acumulator pentru funcția GPS (funcția GPS poate fi inactivată când nu mai
este necesară).
Există două tipuri de metode de poziționare asistată de GPS denumite terminal de bază ș i terminal
asistat, care diferă în funcție de modul de calcul al poziției și opțional vitezei.
Calculul poziției terminalului mobil cu ajutorul GPS -ului se poate face în două moduri:
1. Modul absolut folosește un singur receptor GPS, iar precizia de poziționare este de circa 10 – 15
m; este utilizabil în cazuri în care nu se cere o precizie mare (navigare pe mare)
2. Modul diferențial presupune folosirea a două receptoare, dintre care u nul are rolul de stație de bază,
fiind instalat într -un punct fix cu coordonate cunoscute. Se măsoară diferența dintre coordonatele
punctului cunoscut și cele rezultate pentru același punct din analiza semnalelor GPS. Aceste diferențe
se folosesc pentru co rectarea coordonatelor determinate cu un receptor mobil în alte puncte din zona

18
respectivă. Acest mod de lucru este foarte precis (1 – 5 cm), dar distanța dintre receptorul mobil și
stația de bază fixă nu are voie să depășească 30 km.
Prin intermediul Assi sted GPS sau A -GPS se determină poziția unui telefon sau unui dispozitiv
mobil atunci când semnalele GPS sunt slabe sau nu sunt disponibile. Lucrând singur, A -GPS nu
determină atât de bine poziția terminalului mobil precum GPS -ul, însă dacă lucrează împreu nă, ele
acoperă toate bazele.
Printre erorile existente în determinarea poziției prin GPS se numară: timpul sateliților (există
erori de timp de circa 10ns/zi, care introduc erori de poziționare de ordinul a 3m), poziția sateliților
(erori de ordinul 1 … 5 m), viteza luminii (se modifică în atmosferă și ionosferă), propagarea pe căi
multiple, măsurarea timpului de propagare, geometria orbitelor sateliților.

3.3 RTT – Round Trip Time

În domeniul telecomunicațiilor, RTT reprezintă timpul de întârziere dus i ntors și este durata
necesară pentru ca un semnal să fie trimis, plus durata necesară pentru a primi o confirmare a
semnalului respectiv. Această întârziere de timp include timpii de propagare a căilor dintre cele două
puncte finale ale comunicării.
Factori ce influențeaza RTT sunt: distanța pe care o parcurge un semnal, mediul de transmitere
(ex: fibră optică), numărul de salturi din rețea, nivelul traficului și timpul de răspuns al server -ului.
RTT a fost estimat inițial în TCP (Transmission Control Protocol):
RTT = α * old_RTT + (1 -α) * new_round_trip_sample , unde α este factorul de ponderare
constant (0 ≤ α ≤ 1)
Alegerea unei valori pentru α aproape de 1 determină imunitatea medie ponderată la
modificările care durează un timp scurt (de exemplu, un singur segment care întâmpină o întârziere
lungă). Alegerea unei valori pentru α aproape de 0 face ca media ponderată să răspundă rapid la
modificările de întârziere. Odată calculat un nou RTT, este introdus în ecuația de mai sus pentru a
obține o valoa re medie a RTT pentru conexiunea respectivă și procedura continuă pentru fiecare nou
calcul.

3.4 ToA – Time of Arrival

Timpul necesar undei radio pentru a parcurge distanța de la emițător la receptor se poate calcula
doar în cazul în care terminalele mob ile și stațiile de bază din rețea sunt sincronizate (au acceași
referință de timp) și emițătorul introduce în semnalul emis un marker de timp care să indice
receptorului momentul emisiei.
Calculul se poate efectua la nivelul terminalului mobil (calea dire ctă) sau la cel al stației de
bază (calea inversă). Ambele metode de calcul prezintă dezavantaje: pentru primul caz sunt necesare
modificări în structura terminalului mobil, iar pentru al doilea caz localizarea este posibilă numai pe

19
timpul unei comunicați i a terminalului mobil. Pentru localizarea fără ambigiutate a terminalului mobil
sunt necesare de trei stații de bazș, deoarece curbele de distanță dată în jurul receptorului sunt cercuri.

3.5 TDoA – Time Difference of Arrival

În cazul în care terminalel e mobile nu sunt sincronizate se pot măsura doar diferențele timpilor
de sosire ai undelor radio la (sau de la) trei stații de bază. Acest lucru fiind posibil doar daca stații au
aceeasi referință de timp, care în general este furnizată de un receptor GPS incorporat. Curbele de
distanță constantă sunt hiperbole, astfel că este nevoie de măsurători în raport cu patru stații de bază
pentru localizarea fără ambiguitate a terminalului mobil.
În cadrul standardului GSM, această metoda este utilizată în forma di ferențială. Calculele sunt
efectuate la nivelul stațiilor de bază și, pentru măsurarea diferențelor necesare de timpi de sosire,
terminalul mobil este forțat să solicite transferul comunicației către un număr de stații de bază. Pentru
aceasta el este nevoi t să transmită salve de acces către aceste stații de bază, marcate corespunzător cu
momentul emisiei. O salva reprezintă informația de trafic și cea de semnalizare transmise de și catre
utilizator într -o fereastră.
În figura de mai jos este reprezentată o salva de acces, unde T = secvențe de capăt, A = secvența
de antrenare, G = interval de garda, D = bloc egalizare de canal.

Fig.1 3 Organizarea unei salve de acces

TDOA = RTD + GTD unde:
– GTD (Geormetric Time Difference) con ține informa ția din punct de vedere al geometriei
(informa ții referitoare la pozi ția unit ății mobile) ;
– RTD (Relative Time Difference) este diferen ța de transmisie dintre semnalele emise de
două stații de baz ă vecine.

3.6 OTDoA – Observed Time Difference of Arrival

Sincronizarea stațiilor de bază nu este o cerință standard pentru rețelele GSM. Având în vedere
acest lucru de poate renunța la sincronizare cu condiția ca în rețea să se introducă, într -o locație
cunoscută, un receptor de referință care măsoară timpii de sosire a semnalelor de la diverse stații de

20
bază și calculează diferențele de timp dintre semnalele lor de tact. Entitățile care efectuează calculele
de localizare sunt mobil, stație de bază sau centru de localizare . Acestea primesc rezultatele
măsurătorilor și corectează rezultatele măsurătorilor directe cu diferențele comunicate de receptorul
de referință.
Metoda prezentată mai sus se numește metoda diferențelor observate a timpilor de sosire .
Calculul poziției mo bilului poate fi realizat de către acesta de către centrul de localizare al rețelei ,
metoda imbunătățită . Eroarea de localizare depinde de eroarea de măsură a timpilor de sosire, însă este
influențată puternic și de alți factori precum absența undei direct e, prezența unui număr prea mare de
unde reflectate sau distribuția geografică a stațiilor de bază în jurul terminalului mobil.

3.7 AoA – Angle of Arrival

Determinarea pozi ției unui terminal poate fi facută și prin intermediul unghiurilor sub care
soses c undele radio. Principalul avantaj al metodei este acela c ă pentru a localiza un terminal mobil
sunt suficiente doar dou ă stații de baz ă. Eroarea de localizare depinde de eroare de măsurare a direcției
de sosire a undei radio și crește pe măsură ce crește distanța față de stația de bază. Metoda se axeaz ă
doar pe recep ționarea undei directe ceea ce face dificil de utilizat in medii urbane unde unda directă
nu se recepționează pe o fracțiune importantă din aria celulei și este însoțită și de un număr mare de
unde multiplu reflectate, spre deosebire de mediul rural unde unda directă se recepționează pe o
fracțiune importantă din aria celulei. Totodata, in mediul rural este necesar un număr mic de stații de
bază pentru efectuarea calculelor de localizare, iar a cest lucru constituie un avantaj esential pentru
altfel de medii.
Determinarea pozi ției prin metoda AoA poate fii îmbun ătățită prin utilizeaza m ăsurătorilor
efectuate de mai mult de dou ă stații. Acest lucru constituie o solu ție pentru utilizarea metodei în zona
urban ă unde reflexiile și difrac țiile pot cauza erori majore. M ăsurătoarea AoA este efectuat ă de către
stația de emis ie, terminalului mobil fiindu -i imposibil ă determinarea de unul singur.

4. Reglementări în UMTS

Metoda direcției de sosire a undei radio este mai utilă i n rețele UMTS, decât în cele GSM
deoarece:
i) unda directă este mult mai prezentă pe aria unei celule UMTS decât pe cea a unei celule
GSM
ii) sunt puține implementări de stații de bază GSM cu șiruri de antene, pe când prezența unui
șir de antene la nivelul stațiilor de bază este o regulă în rețelele UMTS.
În rețelele UMTS, din cauza controlului puterii de emisie, poziționarea terminalelor mobile
care se află foarte aproape de o stație de bază devine imposibilă din cauza numărului prea mic de stații
de bază cu ajutorul cărora se fac măsurători. Acest lucru se întamplă și din cauza controlului puterii de
emisie. Fiind foarte apoape de o stație de bază, terminalele mobile nu mai pot recepționa și semnale
pilot provenite de la alte stații de bază. Pentru evitarea acestor situații standardul UMTS definește un
mod special de funcționare al stațiilor de bază în care în una din ferestrele timp dintr -un cadru de 10

21
milisecunde stația de bază proprie nu emite (IPDL – Idle Period DownLink) și, ca urmare, unitățile
mobile din acea celulă au posibilitatea să recepționeze semnalele pilot de la stațiile de bază vecine și
să măsoare diferențele de timpi de sosire.

5. Bibliografie

• https://en.wikipedia.org/wiki/Round -trip_delay_time
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Localizare_GPS
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Global_Positioning_System
• https://pdfs.semanticscholar.org/7fcf/fc481a34bcca7d8d27f7278dce9fe527571a.pdf
• https://en.wikipedia.org/wiki/UMT S
• https://pdfs.semanticscholar.org/906c/fc4736a868ee85c70474a76696e046679465.pdf
• https://ro.wikipedia.org/wiki/3 G
• http://www.telecomunicatii.agir.ro/articol.php?id=1574
• https://en.wikipedia.org/wiki/Time_of_arrival
• https://www.electronics -notes.com/articles/connectivity/3g -umts/radio -access -network -utra-
utran.php
• https://books.google.ro/bo oks?id=DRO6CwAAQBAJ&pg=PA179&lpg=PA179&dq=access+
in+utran+systems&source=bl&ots=R52rtSFUUl&sig=ACfU3U2_56pgIxvxa0t2Lpf3vNjGMt
es7w&hl=ro&sa=X&ved=2ahUKEwil –
Yi5vfvlAhXBYVAKHRJZDFIQ6AEwGnoECAkQAQ#v=onepage&q=access%20in%20utra
n%20systems&f=false
• https://www.electronicdesign.com/communications/fundamentals -communications -access –
technologies -fdma -tdma -cdma -ofdma -and-sdma
• http://www.comm.pub.ro/_curs/rrc/cursuri/RRC%2007%20Retele%20GSM_2.pdf
• http://ares.utcluj.ro/cm_2018_files/l4.pdf
• https://www.septentrio.com/en/gnss -interference
• https://support.chinavasion.com/index.php?/Knowledgebase/Article/View/284/42/1g -2g-3g-
4g–the-evolution -of-wireless -generations
• https://www.sciencedirect.com/topics/engineering/angle -of-arrival
• https://sites.tufts.edu/eeseniordesignhandbook/files/2017/05/FireBrick_OKeefe_F1.pdf

22
6.Listă figuri

Fig.1 Model repartizare stații în funcție de regiunile geografice ;
Fig.2 Viziune asupra arhitecturii GSM ;
Fig.3 Arhitectura UMTS ;
Fig.4 Evoluție arhitecturi 2G, 3G, 4G ;
Fig. 5 Arhitectura protocoalelor pe interfața radio ;
Fig. 6 Tehnici de bază de acces multiplu ;
a)FDMA; b) WB -TDMA; c) NB -TDMA; d) CDMA
Fig.7 Procesul de handover ;
Fig. 8 Ilustrarea celulelor sursă și destinație ;
Fig. 9 Comparație între Soft și Softer Handover ;
Fig.10 Schema de poziționare a terminalului mobil în re țele UTRAN ;
Fig. 11 Metoda de poziționare bazată pe acoperirea celulei ;
Fig. 12 Metoda de poziționare OTDOA ;
Fig.13 Organizarea unei salve de acces .

23
7.Listă abrevieri

A-GPS – Assisted Global Positioning System
AoA – Angle of Arrival
AuC – Authentication Center
BMC – Broadcast/Multicast Control
BSS- Base Station Subsystem
BTS- Base Transceiver Stations
CDMA – Code -Division Multiple Access
CM- Connection Management
CN – Core Network
CSMA – Carrier Sense Multiple Access
DS-CDMA – Direct Sequence Code Division Multiple Access
EIR- Equipment Identity Register
eNB- Effective Noise Bandwidth
FDD – Frequency -Division Duplex
FDMA – Frequency -Division Multiple Access
FH-CDMA – Frequency Hopping Code Di vision Multiple Access
GMSC – Gateway Mobile Switching Centre
GPRS – General Packet Radio Service
GPS- Global Positioning System
GSM – Global System for Mobile Communications
GTD – Geormetric Time Difference
HLR – Home Location Registering
IMT- International Mobile Telecommunications
IMTS – Improved Mobile Telephone Service
IPDL – Idle Period DownLink
LCS -Location Service
LLC – Logical Link Control
MAC – Media Access Control
MM – Mobility Management
MSC – Mobile Switching Center
NSS – Network& Switching Subsystem
OTDOA – Observed Time Difference of Arrival
PDCP – Packet Data Convergence Protocol
PHY – Physical Layer
PSTN – Public Switched Telephone Network
RAN – Radio Access Network
RLC – Radio Link Control
RNC – Radio Network Control
RRC – Radio Resource Control
RRM – Radio Resource Management

24
RTD – Relative Time Difference
RTT – Round Trip Time
SDMA – Spatial Division Multiple Access
SGW – Serving Gateway
SIM – Subscriber Identifica tion Module
SMS – Short Message Service
SNR – Signal to Noise Ratio
TDD – Time Division Duplex
TDMA – Time -Division Multiple Access
TdoA – Time Difference of Arrival
TD-SCDMA – Time Division Synchronous Code Division Multiple Access
TH-CDMA – Time Hopping Code Division Multiple Access
ToA- Time of Arrival
UE- User Equipment
UMTS – Universal Mobile Telecommunications System
U-TDOA – Uplink Time Difference of Arrival
UTRAN – UMTS Terrestrial Radio Access Network
VLR – Visitor Location Register
WCDMA – Wideband Code -Division Multiple Access