Controlul Judiciar Si Controlul Judiciar pe Cautiune
Controlul Judiciar Și Controlul Judiciar Pe Cauțiune
CUPRINS
Introducere
CAPITOLUL – I – ASPECTE GENERALE ȘI INȚELEGEREA UNOR TERMENI
GENERALITĂȚI
1.1Noțiune
CAPITOLUL II – CONTROLUL JUDICIAR, LIMITE ȘI CONȚINUT
2.1 Luarea măsurii controlului judiciar
2.2 Conținutul controlului judiciar
2.3 Diferite aspecte privind măsura controlului judiciar, în funcție de momentul procesual în care aceasta este dispusă
2.4 Luarea măsurii controlului judiciar în procedura de cameră preliminară
2.5 Luarea măsurii controlului judiciar de către instanța de judecată
CAPITOLUL-III- CONTROLUL JUDICIAR PE CAUȚIUNE
3.1 Noțiune, condiții și conținut
3.3 Conținutul cauțiunii
CAPITOLUL-IV- Aspecte privind înlocuirea, menținerea și încetarea măsurilor controlului judiciar și a controlului judiciar pe cauțiune
4.1 Verificarea legalității măsurii controlului judiciar și controlului judiciar pe cauțiune în procedura de cameră preliminară
4.2 Verificarea legalității măsurii controlului judiciar și controlului judiciar pe cauțiune în cursul judecății
4.3. Modificarea obligațiilor impuse inițial și revocarea măsurii controlului judiciar și a controlului judiciar pe cauțiune
4.4 Încetarea de drept a măsurii conrolului judiciar și a controlului judiciar pe cauțiune
CONCLUZII FINALE
Bibliografie
Introducere
Controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune reprezintă două dintre măsurile preventive reglementate de actualul Cod de procedură penală, pe lângă măsura preventivă a reținerii, arestului la domiciliu și a arestării preventive. Toate aceste măsuri preventive au fost reglementate într-o formă sau alta de vechile legislații românești, în materie, referindu-mă aici la reținere, obligarea de a nu părăsi țara ori localitatea, precum și alte măsuri de siguranță care în pezentul Cod de procedură penală se găsesc sub forma măsurii preventive a controlului judiciar, arestarea preventivă dar și în legislații internaționale preluate de legiuitorul român, cum este măsura arestării la domiciliu.
Controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune sunt două instituții ale dreptului procesual penal și totodată două instrumente esențiale care stau la dispoziția organelor judiciare în vederea trgerii la răspundere penală a persoanelor care au încălcat legea, dând naștere raportului juridic penal de conflict cu scopul aducerii la îndeplinire a legii și de a proteja valorile sociale expuse în astfel de situații. Aceste măsuri preventive sunt asemănătoare atât din punct de vedere al terminologiei, cât și din punct de vedere al substanței. Dacă măsura preventivă a controlului judiciar reglementează și permite organelor judiciare să creeze o anumită stare juridică suspectului sau inculpatului prin restrângerea unor drepturi și impunerea unor obligații de a face, în sensul de a avea o anumită conduită sau/și a unor obligații de a nu face, în sensul de a nu avea o anumită conduită pe care anterior impunerii obligației ar fi avut dreptul să și-o manifeste, măsura controlului judiciar pe cauțiune este , în principiu tot un control judiciar cu precizarea că aceasta poate fi luată de către organul judiciar competent față de inculpat dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, pe baza unei sume de bani numită cauțiune, depusă de către inculpat.
Aceste măsuri preventive sunt reglementate de către legiuitorul român, având la bază scopul și interesul urmărit în raport cu gradul de pericol al faptelor săvârșite și de persoana suspectului sau inculpatului.
CAPITOLUL I -ASPECTE GENERALE ȘI INȚELEGEREA UNOR TERMENI
GENERALITĂȚI
Măsurile preventive, a controlului judiciar și a controlului judiciar pe cauțiune, așa cum evidențiam și în scurta introducere relatată anterior au existat și în vechile legislații românești sub o formă sau alta. Făcând o scurtă analiză istorică am ajuns la concluzia că, deși dreptul penal și procesual penal a cunoscut o evoluție substanțială destul de târziu aș spune, mai exact a doua parte a secolului XVI, el exista încă din antichitate, și pe cale de consecință și unele instituții ale acestor ramuri de drept existau, dar sub o formă destul de îndepărtată a actualei reglementări. Fac o asemenea afirmație împuternicită de evenimentele istorice și de date și informații științifice despre viața socială antică. Cu toate acestea de-a lungul timpului diferitele legislații în materie au evoluat destul de greu sintagma de control judiciar fiid utilizată pentru prima dată în secolul VIII, fiind întâlnită nu pentru a desemna o măsură preventivă ci, mai degrabă pentru a desemna o procedură specială prin care organele judiciare aveau posibilitatea să impună anumite limite și să stabilească anumite obligații persoanelor care încălcau legea penală și se impunea această măsură. Ulterior controlul judiciar a fost introdus în categoria măsurilor preventive dar nu ca o măsură distinctă ci ca o măsură accesorie liberării provizorii în cazuri anume determinate. Astfel că, începând cu Codul de procedură penală de la 1968, a fost reglementată liberarea provizorie sub control judiciar și liberarea provizorie pe cauțiune, măsuri care deși au suferit diferite modificări de-a lungul timpului au rezistat până de curând, până la data de 1 februarie 2014 când a intrat în viguare Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2013 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013, Cod care reglementează măsurile preventive a controlului judiciar și a controlului judiciar pe cauțiune, absorbind în cuprinsul lor atât măsurile preventive a obligării de a nu părăsi țara și a obligării de a nu părăsi localitatea reglementate în anteriorul Cod de procedură penală, cât și unele măsuri de siguranță întâlnite în Codul penal, de exemplu: în perioada cât se află sub control judiciar inculpatul nu are voie să-și exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta, să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori adunări publice , să nu conducă anumite vehicule etc.
În Noul Cod de procedură penală, controlul judiciar este prevăzut ca fiind o măsură preventivă cu existență de sine stătătoare, însă controlul judiciar pe cauțiune are o existență de sine stătătoare parțială, sau mai degrabă o dependență limitată, fiind necesară preexistența condițiilor arestului pentru a putea fi dispusă, dar nu și a arestului însuși. Noul Cod renunță la denumirea de liberare tocmai pentru aceste motive. Persoana în privința căreia se ia măsura controlului nu mai este liberată dintr-o stare anterioară de deținere.
1.1Noțiune
Pentru înțelegerea exactă a instituțiilor pe care le voi analiza în această lucrare este nevoie, în primul rând de a înțelege ce sunt instituțiile respective, la ce se referă și care este conținutul acestora, iar în al doi-lea rând trebuie explicate către înțelegere prin interpretarea voinței legiuitorului.
Controlul judiciar
Controlul judiciar este definit ca fiind instituția procesual penală făcând parte din categoria măsurilor preventive, deci o măsură preventivă care constă în îndatorirea inculpatului asupra căruia există acuzarea că a săvârșit o infracțiune, de a nu se împotrivi măsurilor și de a respecta obligațiile impuse de lege sau de organul judiciar care a dispus măsura în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal.
În viziunea actualului Cod de procedură penală controlul judiciar este, ca regulă o măsură considerată a priori arestării preventive, distinctă de aceasta și cu o delimitare clară față de măsura liberării provizorii sub control judiciar prvăzută în Codul anterior, aceasta era o măsură procesuală a posteriorii, având la bază condiția prealabilă a existenței unei stări de arest legală și temeinică.
Controlul judiciar poate fi dispus atât de procuror în faza de urmărire penală conform art. 211 C.P.P, de judecătorul de cameră preliminară în procedura de cameră preliminară conform art. 212 C.P.P, cât și de instanța de judecată odată cu trecerea cauzei în această fază. Trebuie făcută o precizare extrem de importantă, atât în ceea ce privește momentul în care această măsură poate fi dispusă de organul competent, cât și calitatea pe care trebuie să o îndeplinească persoana care a săvârșit o faptă de natură penală, deoarece din analiza dispozițiilor referitoare la controlul judiciar reiese că această măsură nu poate fi dispusă și față de suspect în sensul calității dobândite odată cu continuarea urmăririi penale in pesonam, ci numai față de inculpat, ceea ce înseamnă că dispunerea măsurii este condiționată de punerea în mișcare a acțiunii penale.
1.2.2 Controlul judiciar pe cauțiune
Acesta este, în principiu, la fel ca instituția controlului judiciar, din punct de vedere al conținutului dar cu anumite particularități, fiind tot o măsură preventivă care constă în îndatorirea persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni de a se supune obligațiilor impuse de lege sau de organul judiciar care a dispus măsura și de a depune cauțiunea ca o garanție în scopul asigurării prezenței în fața organelor judiciare și a obligațiilor stabilite în sarcina sa.
Măsura controlului judiciar pe cauțiune din actualul C.P.P reunește elemente ale măsurilor preventive restrictive de libertate din C.P.P anterior preluând în interiorul unei instituții unice dispoziții procedurale de la măsurile obligatorii de a nu părăsi țara sau localitatea cât și de la liberarea provizorie pe cauțiune. În viziunea actualului Cod de procedură penală controlul judiciar pe cauțiune este ca și controlul judiciar, o măsură considerată a priori arestării preventive, distinctă de aceasta și cu o delimitare clară față de măsura liberării provizorii pe cauțiune prevăzută în Codul anterior, aceasta era o măsură procesuală a posteriorii, având la bază condiția prealabilă a existenței unei stări de arest legală și temeinică.
În ceea ce privește organele judiciare care pot dispune această măsură, la fel ca în cazul controlului judiciar aceasta poate fi dispusă atât de procuror de judecătorul de cameră preliminară, cât și de instanța de judecată excluzând astfel posbilitatea ca aceasta să poată fi dispusă de organele de cercetare penală sau alte persoane care, potrivt legii nu au acest drept. Suspectul nu poate fi supus măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune datorită faptului că, C.P.P face o precizare clară asupra calității pe care trebuie să o aibă persoana care a săvârșit o infracțiune, pentru a se putea lua această măsură.
Cauțiunea este definită ca fiind suma de bani depusă pentru garantarea executării de către debitor a unei obligații, în sens civil, iar in sens penal este înțeleasă ca suma de bani depusă de subiectul pasiv al răspunderii penale cu scopul de a obține o anumită stare procesuală a cărei respectări este garantată de suma respectivă de bani.
CAPITOLUL II – CONTROLUL JUDICIAR, LIMITE ȘI CONȚINUT
2.1 Luarea măsurii controlului judiciar
2.1.1 condiții generale
În conformitate cu dispozițiile art. 211 C.P.P trebuie îndeplinite câteva condiții generale; în cursul urmăririi penale procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar numai față de inculpat numai dacă această măsură preventivă este necesară pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, a împiedicări sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori a prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni; judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanța de judecată, în cursul judecății, poate dispune la rândul lor luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, dacă sunt îndeplinite condițiile privind necesitatea și realizarea scopului măsurilor preventive.
2.1.2 Luarea măsurii controlului judiciar
C.P.P reglementează aceleași condiții pentru luarea măsurii controlului judiciar indiferent de etapa procesuală în cator a unei obligații, în sens civil, iar in sens penal este înțeleasă ca suma de bani depusă de subiectul pasiv al răspunderii penale cu scopul de a obține o anumită stare procesuală a cărei respectări este garantată de suma respectivă de bani.
CAPITOLUL II – CONTROLUL JUDICIAR, LIMITE ȘI CONȚINUT
2.1 Luarea măsurii controlului judiciar
2.1.1 condiții generale
În conformitate cu dispozițiile art. 211 C.P.P trebuie îndeplinite câteva condiții generale; în cursul urmăririi penale procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar numai față de inculpat numai dacă această măsură preventivă este necesară pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, a împiedicări sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori a prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni; judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanța de judecată, în cursul judecății, poate dispune la rândul lor luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, dacă sunt îndeplinite condițiile privind necesitatea și realizarea scopului măsurilor preventive.
2.1.2 Luarea măsurii controlului judiciar
C.P.P reglementează aceleași condiții pentru luarea măsurii controlului judiciar indiferent de etapa procesuală în care apare necesitatea luării unei astfel de măsuri, deci nu are importanță dacă cauza se află în faza de urmărire penală, procedura de cameră preliminară sau faza de judecată.
Pentru a se putea dispune luarea măsurii preventive față de inculpat este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții;
să existe probe sau indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune. Pot exista fapte principale considerate probe directe sau fapte probatorii considerate probe indirecte din care poate să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârțit o faptă prevăzută de legea penală. Indiciile temeinice există atunci când suspiciunea rezonabilă că inculpatul este persoana care a săvârșit fapta rezultă din datele existente în cauză.
Să nu existe vreo cauză din cele prevăzute la art. 16 C.P.P, care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale. Dacă există vreo astfel de cauză prevăzută la art. 16 C.P.P existente la momentul punerii în mișcare a acțiunii penale sau în timpul exercitării acesteia, procurorul va fi obligat să dispună în cauză o soluție de clasare, astfel că luarea unei măsuri preventive ar deveni imposibilă.
Îndeplinirea condiției prealabile de a fi fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea pentru care există suspiciunea rezonabilă că a fost săvârșită de inculpat. Așa cum am reliefat și în primul capitol, măsura preventivă a controlului judiciar poate fi dispusă numai față de persoana inculpatului, nu și față de suspect; deci, nu este suficient doar să fi fost începută urmărirea penală într-o cauză penală și dispusă continuarea efectuării acesteia in personam față de suspect pentru ca procurorul să poată dispune măsura conrolului judiciar, C.P.P aflat în viguare permițând posibilitatea luării acestei măsuri numai după ce a fost pusă în mișcare acțiunea penală.
Îndeplinirea condiției ca inculpatul să fi fost audiat în prealabil în prezențe avocatului numit sau din oficiu. În conformitate cu legislația procesual penală în viguare măsura controlului judiciar nu poate fi dispusă fără audierea prealabilă a inculpatului, cu excepția cazului în care acesta înțelege să se prevaleze de dreptul la tăcere. Prin această condiție este reglementată o garanție a dreptului la apărare prin propria persoană cât și prin apărător. Ascultarea trebuie să vizeze nu numai situația de fapt ci și orice alte elemente care sunt importante în analizarea condițiilor pentru luarea măsurii restrictive de libertate. Înainte de a fi audiat, inculpatului trebuie să i se aducă la cunoștință despre drepturile procesuale de care dispune și anume: dreptul de a fi asistat de un apărător ales numit sau din oficiu, dreptul de a nu face nicio declarație atragâdu-i-se atenția că tot ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
De asemenea, inculpatul are dreptul de a-si încunoștiința personal avocatul ales sau de a solicita organului de cercetare penală ori procurorului să-l încunoștiințeze pe acesta. Modul în care s-a realizat încunoștiințarea avocatului se consemnează într-un proces-verbal; inculpatului neputându-i-se refuza exercitarea dreptului de a încunoștința personal apărătorul decât pentru motive temeinice care vor fi consemnate într-un proces-verbal. Apărătorul inculpatului are obligația ca în termen de cel mult două ore de la încunoștințare să se prezinte la sediul organului judiciar. În caz contrar, se va dispune desemnarea unui avocat din oficiu. Avocatul inculpatului va avea dreptul de a comunica direct cu acesta în condiții care să asigure confidențialitatea pentru a-și putea pregăti apărarea. În cazul în care inculpatul înțelege să se prevaleze de dreptul la tăcere refuzând astfel, organul judiciar are obligația de a întocmi un proces-verbal din care să reiasă refuzul de a da declarație, dacă acel proces-verbal nu este semnat nici de inculpat nici de apărătorul acestuia, organul judiciar va consemna acestă atitudine procesuală în cuprinsul procesului-verbal respectiv.
Măsura controlului judiciar să fie necesară pentru îndeplinirea scopului măsurilor preventive. Potrivit art. 202 C.P.P, scopul măsurilor preventive este acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal, al împiedicări sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Caracterul gradual al măsurilor preventive se reflectă nu numai din enumerarea lor ci și din analiza condițiilor necesare care stau la baza luării acestora; astfel, dacă în ipoteza controlului judiciar C.P.P. face referire numai la testul necesității, în cazul măsurilor preventive mai severe adaugă și condiția caracterului suficient al acestora.
Măsura controlului judiciar trebuie să fie proporțională cu grvitatea acuzației ce îi este adusă inculpatului și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia. Această ultimă condiție decurge din cea a necesității și presupune ca în scopul libertății de circulație a persoanei și evitării arbitrarului să existe o proporționalitate și un just echilibru între restricția libertății de circulație, impunerea anumitor obligații și scopul urmărit prin dispunera măsurii preventive, făcându-se raportare la circumstanțele fiecărei cauze în parte, spre exemplu, la gravitatea infracțiunilor pentru care este suspectat inculpatul sau la persoana inculpatului. O ultimă precizare este aceea că nici Constituția României nici C.P.P. sau alte legi speciale nu prevăd cerințe suplimentare în materia controlului judiciar când este vorba de anumite categori de persoane care, potrivit dispozițiilor în materia competenței beneficiază de un regim special, ex: Deputați, Senatori, Magistrați, Membrii ai Curții de Conturi etc.
2.2 Conținutul controlului judiciar
Reprezintă ansamblul măsurilor restrictive a unor drepturi și libertăți ale persoanei asupra căreia există presupunerea rezonabilă că a săvârșit o infracțiune, stabilite de organul judiciar competent procuror, judecător de cameră preliminară/drepturi și libertăți, sau instanța de judecată. Persoana asupra căreia există suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârșit o faptă de natură penală ca urmare a faptului că este supusă controlului judiciar va suporta anumite restricții, în funcție de natura și gravitatea faptei, cu privire la; libertatea de mișcare, la activitatea personală, viața socială, pe lângă acestea trebuie să îndeplinească și anumite obligații ce i-au fost impuse cum ar fi: să se prezinte la organele judiciare atunci când este chemat, să informeze organele judiciare cu privire la schimbarea domiciliului etc. Impunerea unor astfel de obligații în virtutea împlinirii scopolui măsurilor preventive sunt menite să asigure buna desfășurare a procesului penal să împiedice sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată, menținerea ordinii publice, a liniștii sociale și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
C.P.P. face o enumerare limitativă în vederea respectării principiilor procesului penal, organul judiciar competent cu luarea măsurii controlului judiciar, nu poate impune persoanei supuse acestei măsuri preventive alte obligații, derogând de la dispozițiile procesuale în materie datorită caracterului imperativ al acestora.
Articolul 215 alin. (1) C.P.P. arată că, inculpatul, pe timpul cât se află sub control judiciar, trebuie să respecte cumulativ următoarele obligații:
să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;
să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
În comparație cu vechiul C.P.P., N.C.P.P. nu mai prevede între obligațiile care sunt de esența controlului judiciar (acestea sunt impuse ope legis) alte îngrădiri ale drepturilor inculpatului cu privire la interdicția de a nu depăși o anumită limită teritorială, de a nu deține sau folosi vreo categorie de arme etc. Vechile obligații impuse ope legis în interiorul fostelor măsuri restrictive de libertate sunt absorbite în prezent de conținutul controlului judiciar, astfel organul competent cu luarea măsurii numai are posibilitatea de a dispune distinct aceste limite și obligații sub imperiul a două instituții diferite și poate să dispună prin intermediul aceleiași instituții procesuale atât respectarea unor obligații de a nu face, în sensul de a nu depăși o anumită limită teritorială, de a nu se afla în anumite locuri etc., cât și obligații de a face ex: obligația de a se prezenta periodic în fața organelor judiciare ori de câte ori este necesar.
Pe lângă obligațiile mai sus menționate alin. (2) al art. 215 C.P.P, enumeră o serie de obligații din care organul judiciar care a dispus măsura, poate, deci nu este obligat, să impună inculpatului ca pe timpul cât se află sub control judiciar să respecte una sau mai multe din obligațiile următoare;
să nu depășească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviințarea prealabilă a acestuia;
să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta;
să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
să nu revină în locuința familiei, să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alți participanți la comiterea infracțiunii, de martori ori experți sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta;
să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență;
să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicării;
să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice;
să nu conducă vehicule anume stabilite de organul judiciar;
să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme;
să nu emită cecuri.
De remarcat este faptul că, în comparație cu C.P.P anterior actulalul C.P.P prin dispozițiile cuprinse în interiorul său în ceea ce privește măsura preventivă a controlului judiciar lărgește sfera obligațiilor ce pot fi impuse inculpatului prevăzând astfel, noi obligații cum ar fi; cele de a se supune măsurilor de control, îngrijire sau tratament medical, de a nu emite cecuri ori de a comunica informații și detalii despre mijloacele sale de existență etc.
În cuprinsul ordonanței sau încheierii prin care se dispune luarea măsurii controlului judiciar trebuie să fie prevăzute în mod expres toate îndatoririle pe care inculpatul trebuie să le îndeplinească, precum și toate obligațiile pe care trebuie să le respecte pe durata cât timp inculpatul se află sub control judiciar, atrăgându-i-se atenția că în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu altă măsură restrictivă sau privativă de libertate cum este arestul la domoiciliu sau arestul preventiv.
Supravegherea respectării de către inculpat a obligațiilor ce-i revin pe durata măsurii se face de către instituția, organul sau autoritatea anume desemnată de organul judiciar care, în condițiile legii a dispus măsura. Dacă în cadrul măsurii organul judiciar a prevăzut și obligația de a nu părăsi țara sau o anumită rază teritorială, inculpatul are dreptul să i se comunice o copie a ordonanței procurorului sau, după caz a încheierii judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată, în ziua emiterii actului prin care s-a dispus măsura. Se mai emite câte o copie după același act unității de poliție în a cărei circumscripție locuiește inculpatul, precum și celei în a cărei circumscripție are interdicția de a se afla, dar și serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, Poliției de Frontieră Române și Inspectoratului General pentru Imigrări, în cazul în care inculpatul nu este cetățean român. Organele îndreptățite au dreptul ca în cazul în care apar nereguli în aducerea la îndeplinire a măsurii pot dispune darea subiectului în consemn la punctele de trecere a frontierei.
În cursul urmăririi penale, procurorul care a luat măsura poate dispune din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului impunerea unor noi obligații ori înlocuirea sau încetarea celor existente deja, dacă apar motive temeinice care să justifice acest lucru. Aceste dispoziții se aplică în mod corespuzător și în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecății, când judecătorul de cameră preliminară ori instanța de judecată dispune, prin încheiere, la cererea motivată a procurorului sau inculpatului ori din oficiu, după audierea inculpatului.
2.2.1. Clasificarea obligațiilor din conținutul controlului judiciar
În cuprinsul conținutului controlului judiciar sunt înâlnite mai multe tipuri de obligații.
După obiect, întâlnim obligații:
de a face; Obligația de a face obligă pe debitorul acesteia (inculpatul) de a avea o anumită conduită sau de a executa o prestație către debitor (stat). În acestă categorie intră de exemplu: obligația de a se prezenta periodic sau ori de câte ori este necesar în fața organelor judiciare, obligația de a informa organul competent cu privire la schimbarea domiciliului.
de a nu face; Obligația de a nu face constă în abținerea de a avea o anumită conduită sau de a face ceva ce ar fi avut dreptul dacă nu s-ar fi obligat sau dacă o astfel de obligație nu s-ar fi născut în sarcina sa ca urmare a încălcării legii penale. În acestă categorie o putem da exemplu: respectarea obligației de a nu se afla în anumite locuri, de a nu participa la adunări publice, de a nu avea în posesie arme, de a nu conduce o anumită categorie de autovehicule etc.
În funcție de restrângerea sau interzicerea unui drept avem:
Oblgații restrictive de libertate, exemplu: obligația de a nu părăsi țara sau o anumită rază teritorială impusă de organul judiciar.
Obligații de interzicere a unor drepturi, exemplu: dreptul de a mai conduce pe o perioadă determinată, dreptul de a nu deține sau folosi arme, în măsura în care inculpatul obținuse acest drept în mod legal.
După momentul în care trebuie îndeplinite obligațiile avem:
obligații periodice, de exemplu: obligația de a se prezenta la organul judiciar ori de câte ori este chemat.
Obligații permanente, de exemplu: obligația de a purta permanent sistem electronic de supraveghere.
2.3 Diferite aspecte privind măsura controlului judiciar, în funcție de momentul procesual în care aceasta este dispusă
Trebuie făcută o analiză a momentului în care măsura preventivă a controlului judiciar poate fi dispusă pentru a face o delimitare clară, atât între organele judiciare competente cu luarea acestei măsuri, în funcție de fazele procesuale, cât și condițiile care stau la baza luării acestei măsuri.
A. Luarea măsurii controlului judiciar în timpul urmăririi penale
Potrivit dispozițiilor art. 211 C.P.P., organul competent să dispună măsura preventivă a controlului judiciar este procurorul. Acesta poate să dispună luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, într-o cauză penală, dacă sunt îndeplinite toate condițiile cerute de lege în acest sens. Prima și cea mai importantă condiție pentru a putea fi dispusă măsura este aceea ca acțiunea penală să fi fost pusă în mișcare acțiunea penală, în urma căreia persoana asupra căreia exista suspiciunea rezonabilă că a făvârșit o infracțiune să dobândească calitatea de inculpat.
A.1 Model de act procesual prin care procurorul dispune cu privire la luarea măsurii controlului judicar
ORDONANȚĂ
de dispunere a controlului judiciar
Anul … luna … ziua…
Procuror … din cadrul Parchetului de pe lângă …
Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul cu numărul de mai sus, privind…
C O N S T A T:
Prin ordonanța din data de … s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de …(denumirea), prevăzută de art. …(textul incriminator), constând în aceea că … (prezentarea succintă a situației de fapt cu privire la care s-a început urmărirea penală).
Prin ordonanța din data de … s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale cu privire la această faptă față de suspectul … (numele și prenumele).
Prin ordonanța din data de… s-a pus în mișcare a acțiunea penală împotriva inculpatului… (numele și prenumele) pentru săvârșirea infracțiunii de…(denumirea), faptă prevăzută de art. … (textul incriminator).
În cursul urmăririi penale față de pe inculpatul(a). ….. au fost dispuse următoarele măsuri asigurătorii/de siguranță cu caracter medical/preventive …. (se menționează, dacă este cazul, datele necesare privind măsurile respective).
În fapt s-a reținut că …… (se prezintă elementele esențiale ale stării de fapt, precum și elementele care motivează îndeplinirea scopului și a condițiilor necesare pentru dispunerea controlului judiciar, conform prevederilor art. 202, alin. (1)-(3) din C. proc. pen.).
Având în vedere că în cauză există probe/indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul(a) …… a săvârșit infracțiunea de ….., prevăzută și pedepsită de art. ….. din ….., că măsura controlului judiciar este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal/al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală/al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni (se menționează cazul/cazurile incidente dintre cele prevăzute la art. 202, alin. (1) din C. proc. pen.), că nu există nicio cauză care împiedică exercitarea acțiunii penale, precum și că măsura controlului judiciar este proporțională cu gravitatea acuzației aduse inculpatului(ei) …..,
În temeiul prevederilor art. 202, art. 203, alin. (2) și (4), art. 211, alin. (1) și (4) și art. 215, alin. (1)-(5) din C. proc. pen. și art. 82 și 83 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal,
D I S P U N:
Luarea măsurii controlului judiciar față de inculpatul(a) ….., fiul/fiica lui …… și al/a …… născut(ă) în anul….., luna …., ziua …., în ……., jud./sect. ……., domiciliat(ă) în ……, str. ……, nr. ……, bl. ……, sc. ……, et. ……, ap. ……, jud./sect. ….., ….., cetățenia ….., profesia ……, ocupația……, locul de muncă ……., studii ….., situația militară …., antecedente penale ….., posesor(oare) al/a BI/CI seria ……, nr. ……, având C.N.P. ……, pe o durată de ……, începând de la data de ……. până la data de …… (măsura poate fi dispusă pe durata urmăririi penale).
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul(a) ……. trebuie să respecte următoarele obligații (dispunerea măsurilor de la literele a)- c) este obligatorie, iar cea a măsurilor de la literele d)- n) este facultativă, fiind lăsată la aprecierea procurorului):
să se prezinte la Parchetul de pe lângă ……și/sau la Poliția …… ori de câte ori este chemat(ă);
să informeze de îndată Parchetul de pe lângă ……./Poliția …… (organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza) cu privire la schimbarea locuinței;
să se prezinte la Poliția …… (organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura), conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
să nu depășească ……. (o anumită limită teritorială, fixată de procuror, inclusiv interdicția de a părăsi țara sau o anumită localitate), decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent;
să nu se deplaseze în …… (locurile anume stabilite de procuror) sau să se deplaseze doar în …… (locurile anume stabilite de procuror);
să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere constând în ……;
să nu revină în locuința familiei sale, să nu se apropie de persoana vătămată/membrii familiei persoanei vătămate/alți participanți la comiterea infracțiunii/martorul/expertul/alte persoane anume desemnate de organul judiciar …… și să nu comunice cu aceasta/aceștia/acesta direct sau indirect, pe nicio cale;
să nu exercite profesia/meseria ……/să nu desfășoare activitatea …… (profesia/meseria/activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta);
să comunice periodic ….. , conform programului de supraveghere, informații relevante despre mijloacele sale de existență;
să se supună următoarelor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în scopul dezintoxicării (dacă este cazul): …..;
să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice;
să nu conducă ….. (categoriile de vehicule sau vehiculele anume stabilite de procuror);
să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme;
să nu emită cecuri.
Inculpatului(ei) …… i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Supravegherea respectării de către inculpatul(a) …… a obligațiilor care îi revin pe durata controlului judiciar va fi realizată de …… (conform prevederilor art. 83 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, supravegherea respectării obligațiilor impuse prin ordonanță se face după cum urmează:
– pentru obligațiile de la pct. 2, lit. d), e), g)- i) și k)- m) din ordonanță – de către organul de poliție în raza căruia domiciliază sau locuiește inculpatul;
– pentru obligația de la pct. 2, lit. f) din ordonanță – supravegherea îndeplinirii se face în condițiile stabilite prin lege specială;
– pentru obligația de la pct. 2, lit. j) din ordonanță – de către organul de poliție în raza căruia domiciliază sau locuiește inculpatul și de instituția sanitară unde urmează a se efectua tratamentul;
– pentru obligația de la pct. 2, lit. n) din ordonanță – de către organul de poliție în raza căruia domiciliază sau locuiește inculpatul și de banca sau băncile la care inculpatul are deschise conturi).
Copia prezentei ordonanțe se comunică, în ziua emiterii, inculpatului(ei) ….., precum și următoarelor persoane, organe, autorități sau instituții (conform prevederilor art. 82 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în vederea punerii în executare a controlului judiciar, copia ordonanței se comunică, după caz, următoarelor persoane, organe, autorități sau instituții:
– secției de poliție în raza căruia domiciliază sau locuiește inculpatul(a) – în cazul obligațiilor de la pct. 2, lit. d), e), g)- i), j), k)- m) și n);
– organului stabilit prin legea specială – în cazul obligației de la pct. 2, lit. f) din ordonanță;
– instituției sanitare unde urmează a se efectua tratamentul inculpatului(ei) – în cazul obligației de la pct. 2, lit. j) din ordonanță;
– băncii sau băncilor la care inculpatul(a) are deschise conturi – în cazul obligației de la pct. 2, lit. n) din ordonanță;
– unității de poliție în a cărei circumscripție locuiește inculpatul, unității de poliție în a cărei circumscripție are interdicția de a se afla inculpatul, Serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, Poliției de Frontieră Române și Inspectoratului General pentru Imigrări, în vederea asigurării respectării de către inculpat(ă) a obligației ce îi revine și pentru darea inculpatului(ei) în consemn la punctele de trecere a frontierei – în cazul obligației prevăzute la pct. 2., lit. d), dacă s-a impus inculpatului(ei) interdicția de a părăsi țara sau o anumită localitate; comunicarea la Inspectoratul General pentru Imigrări – fostul Oficiu Român pentru Imigrări – se face numai în cazul inculpaților cetățeni străini cărora li s-a impus interdicția de a părăsi țara;
– persoanei vătămate – în cazul obligației de la pct. 2, lit. g) a ordonanței, dacă obligația a fost impusă cu referire la persoana vătămată sau la membrii familiei acesteia).
PROCUROR,
(numele și prenumele, semnătura și ștampila)
Data:
Către…
– Domnului … –
Conform prevederilor art. 82 și 83 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal vă trimitem, alăturat prezentei adrese, pentru a fi pusă în executare, ordonanța nr. …./P/……din ……, prin care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar față inculpatul ….. pe o durată de ……, începând de la data de …….., până la data de ……. .
PROCUROR GENERAL/ PROCUROR ȘEF/PRIM PROCUROR,
(numele și prenumele, semnătura și ștampila)
În ceea ce privește actul procesual prin procurorul poate să dispună măsura, potrivit art. 286 C.P.P. este ordonanța. Pentru ca acesta să-și producă efectele trebuie să îndeplinescă anumite condiții expres menționate de C.P.P. și anume:
denumirea parchetului și data emiterii;
numele, prenumele și calitatea celui care o întocmește;
fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia și, după caz, datele privitoare la persoana suspectului sau inculpatului;
obiectul actului sau măsurii procesuale ori, după caz, tipul soluției, precum și motivele de fapt și de drept ale acestora;
date referitoare la măsurile asigurătorii, măsurile de siguranță cu caracter medical și măsurile preventive luate în cursul urmăririi;
alte mențiuni prevăzute de lege;
semnătura celui care a întocmit-o;
Faptul că procurorul este obligat de C.P.P să i-a măsura controlului judiciar prin ordonanță înseamnă, neîndoielnic că aceasta nu poate fi dispusă prin intermediul rechizitoriului. Eventual, prin rechizitoriu procurorul poate să propună judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată să mențină această măsură, arătând indiciile temeinice care au stat la baza luării acesteia și dovada că ele încă subzistă.
Măsura controlului judiciar este condiționată de audierea prealabilă a inculpatului în prezența avocatului ales sau din oficiu. Faptul că inculpatul înțelege să se prevaleze de dreptul la tăcere, în sensul că refuză să dea declarație, nu afectează în niciun mod legalitatea dispunerii măsurii preventive. Trebuie arătat faptul că, în această privință C.P.P nu prevede luarea măsurii controlului judiciar în lipsa inculpatului.
În C.P.P nu se regăsesc dispoziții din care să rezulte durata pe care poate să fie luată această măsură, ceea ce înseamnă că ea va exista de la momentul la care este dispusă până când va fi revocată sau după caz, înlocuită cu altă măsură preventivă, putând să dureze chiar și pe tot parcursul întreg procesului penal. Totuși, există reglementate câteva obligații de verificare a legalității și temeiniciei măsurii controlului judiciar, odată cu trecerea succesivă dintr-o fază procesuală în alta. Astfel, judecătorul de cameră preliminară are obligația ca în termen de trei zile de la trecerea dosarului în această procedură să verifice din oficiu legalitatea și temeinicia respectivei măsuri preventive potrivit art. 348 alin. (2) coroborat cu art. 207 alin. (2) C.P.P. De asemenea, instanța de judecată are și ea obligația să verifice din oficiu, la momentul trimiterii dosarului în faza de judecată, dacă mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsuri preventive, dispoziții reglementate de art. 362 alin. (2) și art. 208 alin. (2) C.P.P.
Ordonanța prin care procurorul a dispus luarea măsurii controlului judiciar poate fi „criticată” , în sensul că inculpatul are la dispoziție un termen de 48 de ore de la comunicarea măsurii să facă plângere la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece fondul cauzei. Astfel, în această materie este reglementată o procedură specială a căii de atac exercitată împotriva ordonanței procurorului, ceea ce presupune numai un control al judecătorului de drepturi și libertăți, făcându-se astfel inaplicabile dispozițiile prevăzute de art. 336 C.P.P, deoarece nu există posibilitatea formulării unei plângeri împotriva ordonanței prin care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar, la procurorul ierarhic superior celui care a dispus măsura. Judecătorul de drepturi și libertăți va trebui să facă demersuri ca procurorul să-i înainteze o copie certificată după dosarul de urmărire penală sau chiar dosarul în sine. Acesta soluționează plângerea în cameră de consiliu cu participarea obligatorie a procurorului și citarea inculpatului asistat obligatoriu de un avocat desemnat sau din oficiu.
Atunci când inculpatul este prezent va fi ascultat de judecătorul de drepturi și libertăți, în condițiile în care nu este prezent, neprezentarea acestuia nu împiedică soluționarea plângerii, atâta timp cât acestuia i s-a asigurat asistență juridică.
Trebuie menționat faptul că plângerea împotriva ordonanței care a fost dispusă nu are caracter suspensiv de executare, ceea ce înseamnă că inculpatul trebuie să se conformeze conținutului controlului judiciar și să respecte toate îndatoririle ce îi sunt impuse. Judecătorul de drepturi și libertăți în urma plângerii soluționate poate proceda astfel:
admite plâgerea și revocă măsura dacă constată că au fost încălcate dispozițiile legale privind luarea acesteia;
admite plângerea și înlătură ca nejustificate una sau mai multe din obligațiile stabilite inculpatului;
respinge plângerea ca nefondată dacă ordonanța este legală și temeinică;
respinge plângerea ca fiind tardiv introdusă dacă este formulată cu depășirea termenului de 48 de ore în care aceasta putea fi făcută în condițiile legii, sau ca inadmisibilă atunci când este formulată de o altă persoană care nu avea acest drept, în sensul că nu avea un mandat special de reprezentare dat de către inculpat;
În urma acestei proceduri judecătorul de drepturi și libertăți este obligat să întocmească minuta de ședință în două exemplare originale. Împotriva încheierii judecătorul de drepturi și libertăți prin care se pronunță cu privire la plângerea formulată de inculpat, indiferent de modul în care acesta s-a pronunțat procurorul și inculpatul pot face contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare pentru cei care au absentat.
În ceea ce privește condițiile generale care reglementează procedura formulării contestației împotriva judecătorului de drepturi și libertăți, acestea sunt reglementate la art. 204 C.P.P și presupune următoarele:
contestația formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia nu este suspensivă de executare.
contestația se depune la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară celei de la care se află judecătorul care a pronunțat încheierea atacată, în termen de 48 de ore de la înregistrare. Contestațiile împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție dispune asupra măsurilor preventive se soluționează de un complet compus din judecători de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, dispozițiile prezentului articol aplicându-se în mod corespunzător;
contestația formulată de inculpat se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare, cu respectarea principiului al caracterului echitabil și termenului rezonabil al procesului penal prevăzut de art. 8 C.P.P;
contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior;
inculpatul se citează în vederea soluționării contestației,;
soluționarea contestației se face în prezența inculpatului, în afară de cazul când acesta lipsește nejustificat, este dispărut, se sustrage ori din cauza stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în fața judecătorului.
în toate cazurile, este obligatorie acordarea asistenței juridice pentru inculpat de către un avocat, ales sau numit din oficiu.
participarea procurorului este obligatorie. Lipsa procurorului de la soluționarea contestației atrage nulitatea absolută a actelor încheiate într-o procedură în care prezența acestuia este obligatorie.
dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la soluționarea contestației.
dacă încheierea judecătorului de drepturi și libertăți de la prima instanță nu este atacată cu contestație, acesta restituie dosarul procurorului în termen de 48 de ore de la expirarea termenului de contestație.
B. Luarea măsurii controlului judiciar de către judecătorul de drepturi și libertăți
Deși în actualul Cod de procedură penală sunt cuprinse dispoziții care indică în mod direct posibilitatea ca măsura controlului judiciar să fie luată de procuror, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată există totuși și dispoziții procesuale din a căror interpretare rezultă că, în mod indirect și judecătorul de drepturi și libertăți poate să dispună măsura controlului judiciar în anumite situații expres prevăzute de lege. Astfel că, în cazul respingerii de către judecătorul de drepturi și libertăți a propunerii de arestare preventivă sau de arest la domiciliu a inculpatului, dacă sunt îndeplinite condițiile cuprinse de art. 211 C.P.P se poate dispune prin aceeași încheiere luarea măsuri controlului judiciar de către judecătorul de drepturi și libertăți. De asemenea, în cazul în care judecătorul anterior menționat respinge propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive sau a arestului la domiciliu poate dispune prin intermediul aceleiași încheieri înlocuirea măsurii cu controlul judiciar. Înlocuirea unei măsuri preventive deja existente cu cea a controlului judiciar, în timpul urmăririi penale poate fi dispusă și la cererea inculpatului sau a procurorului în situația în care s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive preexistente controlului judiciar.
În toate cazurile minuta de ședință se întocmește în mod obligatoriu în două exemplare originale, în caz contrar aceasta va fi lovită de nulitate absolută, iar încheierea de ședință a judecătorului de drepturi și libertățipote fi atacată cu contestație în condițiile legii.
2.4 Luarea măsurii controlului judiciar în procedura de cameră preliminară
Având în vedere că procesul penal este un mecanism cuprins din numeroase faze, etape și procedee, luarea unei măsuri preventive diferă în funcție de etapa sau faza procesuală în care se află cauza. Astfel că, în timpul procedurii de cameră preliminară, competența luării măsurii preventive a controlului judiciar aparține, cum este și normal, judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece fondul cauzei. De asemenea, acesta este obligat, potrivit dispozițiilor art. 348 C.P.P să se pronunțe din oficiu și cu privire la menținerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive. În cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit art. 207 C.P.P.
În cazul în care procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului poate propune prin rechiziroriu și luarea măsurii controlului judiciar de către judecătorul de cameră preliminară. Procedura de cameră preliminară se defășoară în cameră de consiliu cu citarea inculpatului și participarea obligatorie a procurorului. Judecătorul de cameră preliminară va proceda la ascultarea inculpatului, cu condiția ca acesta să beneficieze în mod obligatoriu de asistență juridică. Dacă inculpatul înțelege să se prevaleze de dreptul la tăcere, această opțiune nu reprezintă un impediment în luarea măsurii controlului judiciar. Judecătorul de cameră preliminară dispune cu privire la luarea măsurii controlului judiciar prin încheiere motivată pronunțată în cameră de consiliu.
2.5 Luarea măsurii controlului judiciar de către instanța de judecată
În faza de judecată, instanța, din oficiu sau la cererea procurorului, poate lua față de inculpatul asupra căruia nu s-a dispus până la acel moment luarea vreunei măsuri preventive, măsura controlului judiciar, prin încheiere, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 211 C.P.P față de procedurile anterioare în care controlulul judiciar se i-a în cameră de consiliu, în faza de judecată, conform principiului publicității acestei proceduri, cum este și normal, măsura controlului judiciar se i-a în ședință publică. Instanța de judecată va proceda la ascultarea inculpatului atunci când acesta este prezent, în cazul în care lipsește motivat sau nemotivat de la termenul stabilit, absența lui nu împiedică dezbaterea cererii de luare a măsurii controlului judiciar făcută de procuror sau soluționarea procedurii prin care instanța de judecată, din oficiu consideră necesară luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat. Și în această etapă asistența juridică a inculpatului precum și participarea reprezentantului Ministerului Public sunt obligatorii.
Instanța de judecată va dispune cu privire la luarea măsurii controlului judiciar prin încheiere motivată pronunțată în ședință publică. De altfel, instanța de judecată poate să se pronunțe și cu privire la înlocuirea, revocarea, menținerea tuturor măsurilor preventive, pe cale de consecință se poate pronunța și cu privire la existența, modificarea, sau încetarea măsurii controlului judiciar. Prelungirea, menținerea sau înlocuirea măsurii poate fi dispusă și la cererea procurorului, iar înlocuirea și revocarea la cererea inculpatului atunci când instanța de judecată constată că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii și sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, în urma evaluării concrete a cauzei și în funcție de conduita procesuală a inculpatului. În toate cazurile minuta de ședință se întocmește obligatoriu în două exemplare originale sub sancțiunea nulității absolute. Conform dispozițiilor C.P.P cu privire la nulități, neîntocmirea minutei de ședință în două exemplare originale este similară cu încălcarea dipozițiilor art. 281 alin. (1) lit. c), ceea ce denotă faptul că ne aflăm în prezența unui caz de nulitate absolută. Potrivit alin (2) al aceluiași articol, nulitatea absolută se constată la cerere sau din oficiu.
Împotriva încheierii prin care s-a dispus cu privire la măsura controlului judiciar, în primă instanță, se poate face contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru cei prezenți (procuror și inculpat, dacă a fost prezent) sau de la comunicare, după caz, pentru cei în lipsă. Contestația se va face la instanța ierarhic superioare, instanței unde a fost pronunțată încheierea atacată. În ceea ce privește contestațiile împotriva încheierilor prin care Î.C.C.J dispune asupra măsurilor preventive, acestea vor fi depuse și soluționate de către completul special competent de la Î.C.C.J contestația nu are caracter suspensiv de executare și se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare. În vederea soluționării contestației inculpatul se citează. Acutualul C.P.P nu prevede reguli excepționale care să dea curs dezbaterii luării măsurii preventive în faza de judecată asupra inculpatului, dacă acesta lipsește, cum, nici la art. 206 C.P.P nu prevede obligativitatea asistenței juridice a inculpatului cu ocazia soluționării contestației, urmând să aibă incidență în cauză regulile generale cu privire la asistența juridică obligatorie cuprisă la art. 90 C.P.P.
Conform dispozițiilor generale referitoare la asistența juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului există anumite situații când aceasta opereză de plin drept, și anume:
când suspectul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de detenție ori într-un centru educativ, când este reținut sau arestat, chiar în altă situație, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale, chiar în altă cauză, precum și în alte cazuri prevăzute de lege;
în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea;
în cursul judecății în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.
Soluționarea contestației are loc cu respectarea principiilor publicității și contradictorialității, iar prezența reprezentantului Ministerului Public (parchetul reprezentat prin procuror), este obligatorie.
Dacă măsura restrictivă de libertate nu a fost dispusă nici în cursul urmăririi penale, nici în faza de judecată în primul grad de jurisdicție, instanța competentă să soluționeze fondul cauzei, printr-o eventuală sentință de condamnare, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar. Cu toate acestea, la art. 339 C.P.P este prevăzută posibilitatea ca după pronunțarea unei hotărâri de condamnare, de către prima instață și până la soluționarea unei căi de atac în măsura în care aceasta este exercitată, poate fi dispusă măsura controlului judiciar. În cazul în care se dispune prin sentință condamnarea cu suspendare și supravegherea executării pedepsei, renunțarea la aplicarea pedepsei (art. 80 C.P), amânarea aplicării pedepsei (art. 83 C.P), constituie un caz de încetare de drept a măsurii controlului judiciar.
CAPITOLUL III- CONTROLUL JUDICIAR PE CAUȚIUNE
Controlul judiciar pe cauțiune, alături de controlul judiciar, mai sus analizat sunt două dintre cele mai discutate instituții procesuale sub vechea reglementare procesuală, mai ales în ceea ce privea caracterul lor mixt. Controlul judiciar pe cauțiune din actualul C.P.P este precursorul instituției liberării provizorii pe cauțiune, întrunind și unele elemente ale liberării sub control judiciar. Vechea reglementare în materia liberării provizorii statua dispoziții procesuale ale cărei aplicare s-a realizat până nu demult. Ca instituție procesuală, liberarea provizorie a reapărut în dreptul românesc prin Legea nr. 32/1990, ulterior fiind prevăzută și la art. 1601-16010 C.P.P anterior, Legea nr. 356/2006 și O.U.G 60/2006. Toate aceste reglementări au fost abrogate tacit odată cu intrarea în viguare a Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2013 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013. În ceea ce privește liberarea provizorie pe cauțiune din vechea reglementare, aceasta putea să fie dispusă dacă exista un proces penal, învinuitul sau inculpatul era arestat, iar cauțiunea trebuia să fie depusă la organul judiciar competent, concomitent cu respectarea dispozițiilor art. 1602 alin. (1) și (2) C.P.P anterior. În actuala reglementare întâlnim o instituție diferită de liberarea provizorie pe cauțiune și cum este și normal, întâlnim și alte condiții care trebuie îndeplinite pentru a fi dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune.
3.1 Noțiune, condiții și conținut
3.1.1 Definiție
Având în vedere că, în ceea ce privește codificarea legislativă, atât penală, civilă cât și procedurală în cele două domenii, ne aflăm sub incidența unor noi coduri în interiorul cărora sunt reglementate instituții juridice pentru prima dată, ceea ce duce la situația în care explicațiile doctrinare și interpretarea noilor coduri nu au avut timpul necesar să se formeze exhaustiv. Această situație o întâlnim și în cazul instituțiilor de procedură penală.
Puținii autori care si-au exprimat deja opinia cu privire la instituția controlului judiciar pe cauțiune, o definesc ca fiind măsura preventivă ce constă în îndatorirea inculpatului asupra căruia există presupunerea rezonabilă că a săvârșit o infracțiune, de a se supune obligațiilor impuse de lege sau de organul judiciar care a dispus măsura și de a depune cauțiunea ca o garantare a prezenței sale în fața organelor judiciare și a respectării obligațiilor ce i-au fost impuse.
În opinia mea, controlul judiciar pe cauțiune, reglementat la art. 216-217 C.P.P, reprezintă o măsură preventivă care stă la îndemâna organelor judiciare apelându-se la acesta ori de câte ori se impune și sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, cu scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la răspunderea penală, ori al prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, în interiorul căreia inculpatul garantează respectarea și îndeplinirea obligațiilor prin depunerea unei sume de bani determinate la dispoziția organului judiciar ori prin constituirea unei garanți reale mobiliare ori imobiliare, în limita unei sume de bani, în favoarea aceluiași organ judiciar.
3.1.2 Condiții
Pentru a putea fi dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune trebuie îndeplinite anumite condiții prevăzute expres de lege sau deduse din interpretarea dispozițiilor în materie. Astfel, putem distinge între condiții generale rezultate din interpretarea Codului de procedură penală, în ceea ce privește luarea măsurii controlului judiciar, cum ar fi:
să existe un proces penal în desfășurare;
procurorul să fi pus în mișcare acțiunea penală;
inculpatul să fie de acord și/sau să aibă posibilitatea de a depune cauțiunea ori altă garanție, mobiliară sau imoboliară;
și unele condiții expres stipulate de Cod, și anume:
să existe probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune;
să nu existe vreo cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale dintre cele prevăzute la art. 16 C.P.P;
să existe unul dintre cazurile prevăzute de art. 223 alin. (1) lit. a)-d) C.P.P; Referindu-mă aici la cazurile în care:
inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;
inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta;
există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni.
Măsura controlului judiciar pe cauțiune să fie suficientă pentru realizarea scopului asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii de la tragerea la răspundere penală ori a prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni;
Măsura controlului judiciar pe cauțiune trebuie să fie proporțională cu gr avitatea acuzației ce a fost adusă inculpatului și să fie necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia;
Anterior dispunerii măsurii controlului judiciar pe cauțiune, trebuie să aibă loc audierea prealabilă a inculpatului asistat de un avovat ales ori din oficiu;
Chiar dacă, în cursul urmăririi penale, în procedura de cameră preliminară, asistența juridică nu are caracter obligatoriu, la luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune este obligatoriu ascultarea inculpatului în prezența unui apărător ales sau desemnat din oficiu, ceea ce înseamnă că totuși, când este vorba de luarea unei măsuri preventive legiuitorul a dorit să protejeze dreptul la apărare și la un proces echitabil prin reglementarea unor norme imperative atunci când se impune acest lucru. Dovadă stă faptul că în cazul în care avocatul desemnat sau din oficiu lipsește, lipsa acestuia atrage după sine nulitatea măsurii restrictive de libertate prin lezarea gravă a drepturilor procesuale ale inculpatului.
Inculpatul are dreptul să-și încunoștiințeze personal avocatul ales sau să solicite organului de cercetare penală ori procurorului de a-l încunoștința. Avocatul ales sau desemnat din oficiu are obligația de a se prezenta la sediul organului judiciar în termen de cel mult două ore de la încunoștiițare în caz de neprezentare a avocatului se va dispune desemnarea unui nou avocat din oficiu. Pentru a-și pregăti apărarea avocatul inculpatului are dreptul să discute direct cu acesta în condiții de confidențialitate deplină. Dacă inculpatul nu dorește să fie ascultat, înțelegând să se prevaleze de dreptul de a nu face nicio declarație, această opțiune nu va constitui un impediment în luarea măsurii controlului judiciar, cât timp procedura s-a desfășurat în prezența unui avocat și cu respectarea tuturor condițiilor de legalitate. Refuzul inculpatului de a nu da declarație se consemnează într-un proces-verbal, precum și refuzul acestuia sau/și al avocatului de a-l semna.
De remarcat este faptul că legiuitorul, deși a încadrat atât măsura controlului judiciar, cât și măsura controlului judiciar pe cauțiune în categoria măsurilor preventive, în mod inexplicabil creează o difernță între condițiile și cazurile necesare care stau la baza luării controlului judiciar și cele pentru dispunerea controlului judiciar pe cauțiune, în situația în care controlul judiciar pe cauțiune se grevează pe controlul judiciar cu condiția îndeplinirii unei condiții în plus, adică depunerea cauțiunii sau a altei garanții mobiliare ori imobiliare depusă la organul judiciar care a dispus măsura. Dacă în privința controlului judiciar dispozițiile art. 211 C.P.P se raportează la cele generale prevăzute la art. 202, în cazul dispunerii controlului judiciar pe cauțiune, art. 216 C.P.P face trimitere la condițiile necesare pentru dispunerea arestării preventive sau arestului la domiciliu, astfel, făcând trimitere nu numai la caracterul necesar al măsurii ci și la caracterul suficient al acesteia. O reglementare care nu are logică în viziunea mea deoarece, măsura controlului judiciar pe cauțiune este o măsură restrictivă de libertate, cum este și măsura controlului judiciar, nicidecum o măsură custodială ca cea a arestului la domiciliu care implică o privare de libertate, cu atât mai puțin o măsură restrictivă de libertate ca cea a arestului preventiv. Din aceste considerente nu văd relevanța reglementării caracterului suficient al măsurii preventive, cât timp aceasta este situată din punct de vedere gradual, undeva la jumătatea măsurilor preventive, nicidecum către măsuri restrictive de libertate. Procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți, de cameră preliminară sau instanța de judecată, nu știu în ce măsură vor putea aprecia că măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune este suficientă în îndeplinirea scopului măsurilor preventive, din moment ce, nu se pune aceiași problemă în cazul controlului judiciar. Mai mult, nu știu cum vor mai fi avute în vedere măsurile preventive a arestului la domiciliu și a arestării preventive, în cazuri în care organul judiciar competent cu luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune consideră că o astfel de măsură este suficientă raportat la conduita procesuală a inculpatului și temeiurile avute în vedere la luarea acesteia în faza de urmărire penală, de exmplu: în procedura de cameră preliminară, judecătorul, sau instanța de judecată constată, la cerere sau din oficiu că măsura controlului judiciar pe cauțiune nu este suficientă pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, dispunând o altă măsură preventivă mai grea, deși conduita procesuală a inculpatului cât și temeiurile avute în vedere la luarea inițială a măsurii nu s-au modificat. În aceste condiții, cum se apreciază de fapt caracterul suficient în funcție de împrjurările în care au avut loc comiterea faptei și persoana inculpatului? Oare, raportându-se la gardul de pericol al faptei? Pare întrebare retorică! Dar de ce să nu fie pusă, cât timp în reglementarea măsurii preventive a controlului judiciar nu întâlnim caracterul suficient. Este o întrebare al cărui răspuns poate, va fi dat în viitorul apropiat de către teoreticieni și practicieni ai dreptului deși, mă îndoiesc ca răspunsul să fie unul unanim, având în vedere că unora dintre juriști le displace această chestiune și nu îi înțeleg rostul, opinie căreia mă raliez și eu.
Totuși, până la aflarea unui răspuns, legea trebuie interpretată în vederea aplicării ei conform unui principiu general de drept și nu în vedrea neaplicării. Astfel, pe baza dispozițiilor reglementate de C.P.P, în materia controlului judiciar pe cauțiune, trebuie prezentate și acele condiții în considerarea pericolului social al inculpatului pentru ordinea publică, ce trebuie respectate pentru a putea fi dispusă măsură. Acestea sunt:
să existe probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit:
o infracțiune contra vieții a cărei forme de vinovăție să fie intenția (directă sau indirectă);
o infracțiune corporală prin care a avut loc vătămarea corporală sau moartea unei persoane;
o infracțiune contra securității naționale;
acte de terorism;
șantaj;
viol;
spălare de bani;
lipsire de libertate în mod ilegal;
evaziune fiscală;
o infrtacțiune de corupție;
ultraj sau ultraj judiciar;
o infracțiune a cărei săvârșire a avut loc prin mijloace de comunicare electronică;
sau orice altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închsorii de 5 ani sau mai mare. Această cerință nu se aplică și când este vorba de infracțiunile anterior enumerate.
Să nu existe vreo cauză dintre cele prevăzute la art. 16 C.P.P care să împiedice punerea în mișcare a acțiunii penale sau exercitarea acesteia;
să fi fost pusă în mișcare acțiunea penală;
controlul judiciar pe cauțiune să fie necesar și suficient pentru înlăturarea unei stări de pericol asupra ordinii publice;
măsura controlului judiciar pe cauțiune să fie proporțională cu gravitatea faptei și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia;
să fi avut loc audierea prealabilă a inculpatului în prezența unui avocat (ales sau din oficiu).
Cele două ipoteze descrise anterior în care se poate dispune măsura controlului judiciar pe cauțiune nu se exclud, putând exista situații când dispunerea acestei măsuri se poate întemeia ori pe una ori pe cealaltă.
La fel ca în cazul controlului judiciar, nici în cazul controlului judiciar pe cauțiune, C.P.P nu cuprinde dispoziții suplimentare referitoare la luarea acestei măsuri când este vorba de calitatea persoanei (Senatori, Deputați, Magisrați, Avocatul Poporului etc.)
3.3 Conținutul cauțiunii
În vederea atingerii scopului măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune și pentru ca această măsură să poată fi luată față de inculpat trebuie să fie depusă o sumă de bani, numită cauțiune la organele judiciare care dispun această măsură, reprezentând o garanție oferită de inculpat în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, prin respectarea obligațiilor din conținutul controlului judiciar și a prezenței sale în fața organelor judiciare.
Consemnarea cauțiunii se face pe numele inculpatului, prin depunerea unei sume de bani determinate la dispoziția organului judiciar ori prin constituirea unei garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita unei sume de bani determinate, în favoarea aceluiași organ judiciar.Valoarea cauțiunii este de cel puțin 1.000 lei și se determină în raport cu gravitatea acuzației aduse inculpatului, situația materială și obligațiile legale ale acestuia. Legiuitorul român nu numai că a prevăzut și în actualul Cod de procedură penală cauțiunea, făcându-și loc printre măsurile preventive, sferă pe lângă care era întâlnită și în reglementarea anterioară în materie, dar prevede și posibilitatea opțiunii ca inculpatul, ca în cazul în care nu deține în numerar o sumă de bani pe care să o remită cu titlu de cauțiune, să ofere în schimb o altă garanție reală, mobiliară sau imobiliară al cărei cuantum să fie egal cu suma de bani stabilită de organul judiciar. În cazul în care inculpatul deține numai jumătate din suma de bani stabilită de organele judiciare va putea să aducă garanți mobiliare sau imobiliare al căror cuantum să acopere întreaga cauțiune. Dacă nu este plătită cauțiunea măsura controlului judiciar pe cauțiune, bineînțeles că nu va putea fi dispusă, iar în cazul în care aceasta este achitată în interiorul termenului de decădere va putea fi dispusă măsura.
Pe perioada măsurii, inculpatul trebuie să respecte obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1), pe care le-am prezentat anterior. De asemenea, inculpatului i se poate impune respectarea uneia ori mai multora dintre următoarele obligații prevăzute la art. 215 alin. (2):
să nu depășească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviințarea prealabilă a acestuia;
să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta;
să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
să nu revină în locuința familiei, să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alți participanți la comiterea infracțiunii, de martori ori experți sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta;
să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență;
să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicării;
să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice;
să nu conducă vehicule anume stabilite de organul judiciar;
să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme;
să nu emită cecuri.
Dispozițiile art. 215 alin. (3)-(9) se aplică în mod corespunzător.
Dacă instanța de judecată va dispune prin hotărâre înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune, cu o măsură preventivă mai drastică (arest la domiciliu sau arest preventiv), va dispune prin aceiași hotărâre și confiscarea cauțiunii, atunci când pe durata măsurii controlului judiciar pe cauțiune subiectul a încălcat cu rea credință obligațiile ce îi revin sau există suspiciunea că a săvârșit cu intenție o nouă faptă prevăzută de legea penală. În celelalte cazuri, instanța de judecată, prin hotărâre, va dispune restituirea cauțiunii.
Dispozițiile alin. (5) și (6) din Codul de procedură penală se aplică în măsura în care nu s-a dispus plata din cauțiune, în ordinea următoare, a despăgubirilor bănești acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracțiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii. Dacă instanța de judecată va dispune o soluție de netrimitere în judecată, procurorul dispune și restituirea cauțiunii, ceea ce înseamnă că pentru repararea prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii este necesar ca persoana vătămată să intenteze acțiune în fața instanțelor civile. Soluția de netrimitere în judecată producându-și efectele doar în ceea ce privește latura penală a cauzei.
În cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar pe cauțiune, inculpatul încalcă, cu rea-credință, obligațiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, la cererea motivată a procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege.
CAPITOLUL IV- ASPECTE PRIVIND ÎNLOCUIREA, MENȚINEREA ȘI ÎNCETAREA MĂSURILOR CONTROLULUI JUDICIAR ȘI A CONTROLULUI JUDICIAR PE CAUȚIUNE
Având în vedere conținutul capitolelor anterioare, în interiorul cărora am relevat numai elemente ce țin de structura pur juridică a celor două instituții, este necesar să fac o scurtă analiză și asupra limitelor sau modificării conținutului acestor măsuri preventive.
4.1 Verificarea legalității măsurii controlului judiciar și controlului judiciar pe cauțiune în procedura de cameră preliminară
Nu cred că trebuie să mai fac o caracterizare a situației în urma căreia dosarul unei cauze penale ajunge în procedura de cameră preliminară, doar voi preciza pe scurt aspectele procedurale care se realizează de către judecătorul de cameră preliminară în vederea verificării legalității. După punerea în mișcare a acțiunii penale de către procuror urmată de trimiterea în judecată a inculpatului prin rechizitoriu, aflându-se sub control judiciar sau control judiciar pe cauțiune cauza trece în procedura de cameră preliminară. În interiorul acestei proceduri judecătorul de cameră preliminară are obligația ca după ce verifică legalitea sesizării instanței, competența acesteia precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de cercetare penală, are obligația ca în termen de trei zile, de la primirea dosarului, din oficiu, să verifice legalitatea și temeinicia acestor măsuri. În situația în care trimiterea în judecată a inculpatului a fost ocazionată de încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, potrivit dispozițiilor art. 478-488 C.P.P, dosarul cauzei nu va mai parcurge procedura de cameră preliminară, urmând ca verificarea legalității și temeiniciei să fie făcută direct de către instanța de judecată.
De asemenea, în ipoteza în care inculpatul se află sub măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a arestului preventiv, în timpul urmăririi penale, dacă acesta formulează o cerere de înlocuire a uneia dintre măsurile privative de libertate mai sus menționate, cu măsura controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauține și cererea să fie repartizată aleatoriu judecătorului de drepturi și libertăți, iar înainte ca cererea să fie soluționată, procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți căreia i-a fost repartizată inițial cererea are obligația să o trimită către judecătorul de cameră preliminară la care se află dosarul cauzei. Acesta fiind competent să soluționeze toate cererile formulate în timpul procedurii de cameră preliminară, chiar și pe cele formulate anterior, dacă acestea nu au fost soluționate până la momentul trimiterii în judecată a inculpatului. Ascultarea inculpatului nu este obligatorie în acestă procedură, însă dacă acesta dorește să dea declarație i se va da această posibilitate odată cu exprimarea ultimului cuvânt. De asemenea, dacă instanța, în scopul convingerii sale consideră necesar să-i adreseze întrebări inculpatului, acesta poate să răspundă sau să se prevaleze de dreptul la tăcere conform dispozițiilor procedurale în materie.
Citarea inculpatului este obligatorie, cum este și prezența procurorului. Această procedură se desfășoară în cameră de consiliu, iar judecătorul, în vederea dezbaterii dă cuvântul procurorului și apoi apărătorului inculpatului cu asigurarea exigențelor principiale de legalitate și contradictorialitate.
Odată terminată dezbaterea pe fondul cererii măsurii preventive și încheiată cu ultimul cuvânt al inculpatului, în urma deliberării judecătorul de cameră preliminară pronunță prin încheiere una dintre soluțiile următoare:
menține măsura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune când judecătorul de cameră preliminară ajunge la concluzia că temeiurile care au determinat luarea respectivei măsuri încă subzistă. Judecătorul nu trebuie să indice perioada de timp pentru care măsura va fi menținută;
revocă măsura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune, atunci când judecătorul de cameră preliminară constată că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii și nu există alte temeiuri noi care să justifice menținerea, ori suspiciuni privind săvârșirea, de către inculpat, de noi fapte prevăzute de legea penală. Caz în care se va dispune restituirea cauțiunii când este vorba de controlul judiciar pe cauțiune;
înlocuirea măsurii controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune cu o măsură privativă de libertate, arestul la domiciliu sau arestul preventiv atunci când constată că au apărut temeiuri noi care justifică luarea unei astfel de măsuri ori inculpatul a săvârșit o nouă infracțiune. În cazul măsurii preventive a măsurii controlului judiciar pe cauțiune, cauțiunea va fi restituită cu excepția cazului în care infracțiunea nouă este una intenționată care are ca urmare moartea unei persoane.
Indiferent de soluția pe care judecătorul de cameră preliminară o va da, este obligatorie încheierea minutei de ședință în două exemplare. Împotriva încheierii pe care judecătorul de cameră preliminară se pronunță, inculpatul și procurorul pot face contestație în termen de 48 de ore de la comunicare.
4.2 Verificarea legalității măsurii controlului judiciar și controlului judiciar pe cauțiune în cursul judecății
Odată cu încheierea procedurii de cameră preliminară, marcată cu una dintre soluțiile prevăzute la art. 346 C.P.P, dosarul cauzei va ajunge în faza de judecată la același judecător care s-a pronunțat și în procedura de cameră preliminară potrivit dispozițiilor art. 346 alin. (7) C.P.P. Cu privire la acest aspect există deja numeroase opinii în literatura de specialitate, opinii care vin în contradicție cu legiuitorul român, în ceea ce privește reglementarea posibilității ca judecătorul de cameră preliminară să fie același cu judecătorul care va judeca fondul cauzei, încălcând astfel principiul separării funcțiilor judiciare reglementat la art. 3 din C.P.P. Acestor opinii mă raliez și eu motivat de faptul că este inacceptabil ca acelasi organ judiciar să fie compatibil în a exercita două funcții judiciare. Efectele directe ale acestei permisiuni procedurale sunt acelea că judecătorul care îndeplinește aceste două funcții judiciare poate să fie lipsit de obiectivitate în momentul pronunțării sentinței, datorită convingerii pe care și-a făcut-o încă din procedura de cameră preliminară cu privire la împrjurarea în care s-a săvârșit faptele și persoana inculpatului. Astfel, în momentul judecării fondului cauzei judecătorul tinde afi subiectiv nemaiputând avea obiectivitatea pe care ar fi avut-o, dacă s-ar fi întâlnit pentru prima dată cu inculpatul și a cunoscut pentru prima dată împrejurările în care fapta a fost săvârșită. Nu spun că acest lucru se naște, neapărat, volitiv având la bază ideea sau dorința ca persoana ajunsă în fața justiției să fie „pedepsită” cu orice preț. Este mai mult o chestiune de natură psihologică în interiorul căreia dacă o anumită informație a fost receptată și procesată de creierul uman, în eventualitatea în care aceasta este completată cu informații având o conexiune etiologică, informația inițială nu poate fi omisă sau înlăturată indiferent de voința subiectului care a procesat-o. Mai exact dacă într-o cauză penală inculpatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de consum și trafic ilegal de drogur, iar după trimiterea în judecată judecătorul de cameră preliminară audiind inculpatul și ascultând punctul de vedere al parchetului cu ocazia verificării din oficiu sau la cerere a măsurii preventive sub care acesta se află și va pronunța o anumită soluție, în proporție de 80%, va da aceeași soluție și pe fondul cauzei când este vorba de cereri având același obiect, cu excepția cazului în care situația juridică a cauzei a suferit o schimbare radicală.
Analizând dispozițiile C.P.P care reglementează verificarea legalității și temeiniciei măsurilor preventive în faza de judecată, reiese faptul că în ceea ce privește măsura controlului judiciar și a controlului judiciar pe cacuțiune, dupăsoluția judecătorului de acmeră preliminară prin care dispune începerea judsecății, judecătorul competent să soluționeze fondul cauzei (același judecător care a efectuat și procedura de cameră preliminară în cauză), are obligația de a verifica din oficiu, dacă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea controlului judiciar sau conrolului judiciar pe cauțiune mai subzistă. Verificarea acestor măsuri se face cu citarea inculpatului și în prezența obligatorie a procurorului.
Cu acest prilej, instanța analizează legalitatea și temeinicia măsurii preventive în ședință publică, iar după deliberare, prin încheiere instanța va pronunța una dintre soluțiile următoare:
menține măsura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune când instanța de judecată ajunge la concluzia că temeiurile care au determinat luarea respectivei măsuri încă subzistă. Instanța nu trebuie să indice perioada de timp pentru care măsura va fi menținută;
revocă măsura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune, atunci când instanța de judecată ajunge constată că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii și nu există alte temeiuri noi care să justifice menținerea, ori suspiciuni privind săvârșirea, de către inculpat, de noi fapte prevăzute de legea penală. Caz în care se va dispune restituirea cauțiunii când este vorba de controlul judiciar pe cauțiune;
înlocuirea măsurii controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune cu o măsură privativă de libertate, arestul la domiciliu sau arestul preventiv atunci când instanța de judecată ajunge la cocluzia că au apărut temeiuri noi care justifică luarea unei astfel de măsuri ori inculpatul a săvârșit o nouă infracțiune. În cazul măsurii preventive a măsurii controlului judiciar pe cauțiune, cauțiunea va fi restituită cu excepția cazului în care infracțiunea nouă este una intenționată care a avut ca urmare moartea unei persoane.
indiferent de soluția pe care instanța o va da, este obligatorie încheierea minutei de ședință în două exemplare. Împotriva încheerii pe care instanța o pronunță, inculpatul și procurorul pot face contestație în termen de 48 de ore de la comunicare pentru cei în lipsă și de la pronunțare pentru cei prezenți.
În ceea ce privește procedura soluționării contestației sunt aplicabile prevederile art. 206 C.P.P și regulile generale din materia contestației.
4.3. Modificarea obligațiilor impuse inițial și revocarea măsurii controlului judiciar și a controlului judiciar pe cauțiune
În ceea ce privește modificarea obligațiilor controlului judiciar și a controlului judiciar pe cauțiune chestiunile sunt destul de simple nefiind întâlnite dificultăți, cel puțin din punct de vedere teoretic în această materie. Atât în timpul urmăririi penale, în procedura de cameră preliminară, cât și în faza de judecată, obligațiile din cadrul controlului judiciar sau a controlululi judiciar pe cauțiune pot fi modificate la cerere sau din oficiu de către organul judiciar competent. Împotriva ordonanței procurorului, a încheerii judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată prin care au fost modificate aceste obligații, persoanele interesate pot face contestație în termen de 48 de ore de la comunicare pentru cei în lipsă și de la pronunțare pentru cei prezenți.
Cu privire la revocarea măsurii controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune trebuie arătat faptul că aceasta poate fi dispusă din oficiu sau la cerere atât în cursul urmăririi penale, în procedura de cameră preliminară, cât și în faza de judecată de către oganul judiciar competent, însărcinat cu soluționarea acestei chestiuni, dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de lege în acest sens, adică dacă temeiurile care au determinat luarea msurii au încetat să mai existe, iar inculpatul nu poate împiedica în niciun fel buna desfășurare a procesului penal.
4.4 Încetarea de drept a măsurii conrolului judiciar și a controlului judiciar pe cauțiune
Aceste măsuri încetează de drept, ori de câte ori procurorul dispune o soluție de:
clasare;
renunțare la urmărirea penală;
ori instanța de judecată pronunță o hotărâre de:
achitare;
încetare a procesului penal;
renunțare la aplicarea pedepsei;
amanare a aplicării pedepsei;
suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, chiar si atunci cand hotărârea e nedefinitivă;
De asemenea, aceste două măsuri preventive încetează de drept în cazul în care instanța de judecată pronunță o hotărâre de condamnare a inculpatului. Neputând coexista o masură preventivă, chiar și privativă de libertate în acelasi timp cu o hotărâre de condamnare pronunțată în aceeați cauza, cu privire la aceeași faptă și același condamnat.
Încetarea de drept a masurii preventive este contestată, din oficiu, de către organul judiciar care are obligația și competența să facă aceste demersuri procedurale. Persoanei față de care s-a dispus încetarea de drept a măsurii preventive, precum și instituțiilor care au atribuții în executarea măsurii respective li se comunică de îndată câte o copie după actul procesual prin care s-a constatat încetarea de drept a măsurii.
CONCLUZII FINALE
În urma analizei celor două instituții procesuale, controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune am ajuns la următoarele conclizii:
aceste două măsuri sunt încadrate de Codul de procedură penală undeva la jumătatea clasificării măsurilor preventive după criteriul gradului de periculozitate și a eficienței lor față de subiecți, ceea ce înseamnă că scopul pentru care acestea vor fi dispuse se află întotdeauna în strânsă legătură cu efectele pe care organul judiciar le vizează cu prilejul luării acestor măsuri;
din punct de vedere al conținutului măsura controlului judiciar și a controlului judiciar pe cauțiune se aseamănă foarte mult, prezentând aceleași condiții, cu foarte mici modificări, în sensul că, dacă este vorba de măsura controlului judiciar pe cauțiune luare acesteia este condiționată de depunerea cu scop de garanție la organul judiciar care a stabilit cauțiunea;
o diferență importantă pe care am observat-o, constă în eficiența vizată de fiecare dintre aceste măsuri preventive, precizând că, în cazul controlului judiciar pe cauțiune, măsura trebuie să fie necesară și suficientă, această sintagmă fiind întâlnită și la măsura arestului preventiv, fapt de care am făcut vorbire pe larg în cuprinsul lucrării și cu care nu sunt de acord potrivit opiniei pe care mi-am exprimat-o în acest sens;
indiferent dacă este vorba de controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauțiune, obligațiile stabilite de organul judiciar care a dispus măsura trebuie respectate în totalitate, nerespectarea acestora atrăgând după sine modificarea lor în obligații mai drastice sau chiar înlocuirea măsurii cu una mai dură privativă de libertate;
Nerespectarea obligațiilor impuse nu se sancționează în cazurile în care aceasta nu a fost făcută cu rea credință și s-a datorat unor cauze care nu depindeau de voința subiectului supus acestor măsuri;
O altă conclizie importantă este aceea că, în cazul înlocuirii măsurii arestului preventiv sau arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauțiune și instanța de judecată după ce constată că sunt îndeplinite toate condițiile, va dispune înlocuirea măsurii, în acest caz inculpatul va fi pus de îndată în libertate și va fi cercetat sub imperiul noii măsuri, deoarece, în cazul în care este contestată, acest lucru nu suspendă executarea măsurii noi;
în comparație cu vechea reglementare în materie, actualul Cod de procedură penală reglementeză măsura controlului judiciar și a controlului judiciar pe cauțiune ca două măsuri distincte, însă acestea sunt precursoarele unor instituții din vechiul Cod de procedură penală (liberarea provizorie sub control judiciar și liberarea sub control judiciar pe cauțiune) absobind în cuprinsul acestora și vechile măsuri preventive a obligării de a nu părăsi țara/localitatea.
Bibliografie
Lucrări de specialitate
Mihail Udroiu, procedură penală partea generală-Noul Cod de procedură penală, Ed. CH. .Beck, București. 2014;
Petre Buneci, Drept Procesual Penal, Ed.Universitară, București. 2008;
Tanoviceanu, Edițiunea a doua a cursului de drept și procedură penală, vol. III, Tip. ,,Curieruljudiciar”, București;
Legi
Constituția României, Republicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003;
Legea nr. 255 din 19/07/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și competarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 515 din 14/08/2013;
O.U.G nr. 116/2013 pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 837 din 24/12/2013;
Bibliografie
Lucrări de specialitate
Mihail Udroiu, procedură penală partea generală-Noul Cod de procedură penală, Ed. CH. .Beck, București. 2014;
Petre Buneci, Drept Procesual Penal, Ed.Universitară, București. 2008;
Tanoviceanu, Edițiunea a doua a cursului de drept și procedură penală, vol. III, Tip. ,,Curieruljudiciar”, București;
Legi
Constituția României, Republicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003;
Legea nr. 255 din 19/07/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și competarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 515 din 14/08/2013;
O.U.G nr. 116/2013 pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 837 din 24/12/2013;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Controlul Judiciar Si Controlul Judiciar pe Cautiune (ID: 127163)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.