Controlul Judiciar
Universitatea „OVIDIUS” din CONSTANȚA
Facultatea de Drept și Științe Administrative
MASTER
Specializare: Științe Penale
Controlul Judiciar
Prof. Coordonator:
Lect. Dr.
Absolvent:
CONSTANȚA
2016
CUPRINS
Introducere
Capitolul I Aspecte practice privind noua măsura preventivă a controlului judiciar……………………………………………………………………………………………………5
Subcapitolul 1.1 Noțiunea și categoriile de măsuri preventive prevăzute de noul Cod de Procedură Penală………………………………………………………………………………………………………….5
Subsecțiunea 1.1.1 Scopul – condițiile generale de apărare și categoriile măsurilor preventive………………………………………………………………………………………………………………….. 8
Subsecțiunea 1.1.2 Organul judiciar competent și actul prin care se dispune asupra măsurilor preventive……………………………………………………………………………………………………10
Subsecțiunea 1.1.3 Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăriri penale………………………………………………………………. 11
Subsecțiunea 1.1.4 Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecății………………………………………………………………………… 12
Subcapitolul 1.2 Aspecte generale privind controlul judiciar………………………………………….. 12
Subcapitolul 1.3 Aspecte practice privind aplicarea măsurilor preventive a controlului judiciar…………………………………………………………………………………………………………………….. 13
Subsecțiunea 1.3.1 Procedura de luare a măsurii controlului judiciar de către judecător… 14
Subsecțiunea 1.3.2 Organul judiciar competent să dispună asupra modificării obligațiilor.15
Subsecțiunea 1.3.3 Durata controlului judiciar…………………………………………………………. 16
Subcapitolul 1.4 Controlul judiciar în Franța………………………………………………………………… 17
Capitolul II Controlul judiciar, limite și conținut………………………………….. 21
Subcapitolul 2.1 Luarea măsurii controlului judiciar……………………………………………………… 21
Subcapitolul 2.2 Conținutul controlului judiciar……………………………………………………………. 23
Subcapitolul 2.3 Diferite aspecte privind măsura controlului judiciar în funcție de momentul procesual în care aceasta este dispusă…………………………………………………………………………… 24
Subsecțiunea 2.3.1 Luarea măsurii controlului judiciar în procedura de cameră preliminară……………………………………………………………………………………………………………….. 24
Subsecțiunea 2.3.1 Luarea măsurii controlului judiciar de către instanța de judecată…….. 30
Subcapitolul 2.4 Obligațiile inculpatului împotriva căruia s-a dispus controlul judiciar……… 38
Capitolul III Studiu de caz privind controlului judiciar…………………………..41
Revocarea controlului judiciar……………………………………………………………. 41
Ridicarea controlului judiciar…………………………………………………………….. 47
Capitolul IV Modificările Codului de Procedură Penală în privința controlului judiciar și a controlului judiciar pe cauțiune…………………………… 53
Subcapitolul 4.1 Aspecte privind noua măsură preventivă a controlului judiciar pe cauțiune.53
Subsecțiunea 4.1.1 Aspecte generale privind controlul judiciar pe cauțiune…………………. 53
Subsecțiunea 4.1.2 Aspecte practice privind aplicarea măsurilor preventive a controlului judiciar pe cauțiune……………………………………………………………………………………………………. 54
Subcapitolul 4.2 Considerații asupra controlului judiciar și asupra controlului judiciar pe cauțiune în Noul Cod de Procedură Penală, referiri și ca codul francez de procedură penală.. 61
Subsecțiunea 4.2.1 Controlul judiciar pe cauțiune în dreptul francez…………………………… 67
Subcapitolul 4.3 Limitarea în timp a acestor măsuri preventive………………………………………. 70
Subcapitolul 4.4 Modificarea privind controlul judiciar, impuse de decizia CC, promovate prin ordonanța de urgență………………………………………………………………………………………………….. 71
Subcapitolul 4.5 Liberarea provizorie sub controlul judiciar și liberarea provizorie pe cauțiune…………………………………………………………………………………………………………………… 73
Concluzii…………………………………………………………………………………………………………………. 77
Anexe……………………………………………………………………………………………………………………… 79
Note bibliografice…………………………………………………………………………………………………….. 86
Introducere
Prezenta reglementare a procesului penal a fost supusă unor adesea intervenții legislative care au vizat diferite instituții procesuale, ceea ce a dus la interpretarea și aplicarea neunitară, lipsită de coerență a legii procesual penale, cu anumite consecințe asupra eficienței și finalității actului de justiție.
Realitățile vieții juridice actuale au accentuat și lipsa de celeritate a desfășurării proceselor penale în general.
Principalele probleme cu care se confruntă sistemul judiciar penal prezent sunt legate de suprasolicitarea parchetelor și a instanțelor, durata excesivă a procedurilor, și neterminarea dosarelor din motive procedurale.
În considerarea deficiențelor cu care se confruntă sistemul procedural penal, a apărut nevoia gândirii unui sistem modern, care să răspundă imperativelor creării unei justiții adaptate așteptărilor sociale, precum și creșterii acestui serviciu public.
Unele dintre cele mai discutate instituții sub vechea reglementare procesual penală și mai ales sub aspectul caracterului lor mixt, au fost instituțiile controlului judiciar și cea a controlului judiciar pe cauțiune.
Această lucrare tratează noua măsură preventivă a controlului judiciar, din perspectiva modului în care aceasta este reglementată în noul Cod de procedură penală, a corespondenței acesteia cu măsurile preventive existente în reglementarea anterioară, cât și sub aspectul problemelor care s-au abordat deja în practica judiciară de la intrarea în vigoare a legii. Analizate din perspectiva legislației procesual penale și structurate pe următoarele teme, care derivă din acest subiect: procedura de luare a măsurii controlului judiciar și a controlului judiciar pe cauțiune de către judecător, calea de atac împotriva măsurii controlului judiciar și a controlului judiciar pe cauțiune dispuse de procuror, organul judiciar competent să dispună asupra modificării obligațiilor, durata controlului judiciar sau durata controlului judiciar pe cauțiune.
Controlul judiciar, în Noul Cod de Procedură Penală, este menționat ca fiind o măsură preventivă cu existență de sine stătătoare, pe când controlul judiciar pe cauțiune are o existență de sine stătătoare parțială, cu alte cuvinte are o dependență limitată, fiind necesară preexistența condițiilor arestului pentru a putea fi decretată, dar nu și a arestului însuși. Noul Cod renunță la denumirea de liberare din cauza acestor motive. Persoana în cauză pentru care se ia măsura controlului nu mai este liberată dintr-o stare anterioară de deținere.
Pentru a da eficiență este consacrată competența procurorului sau, după caz, a judecătorului de libertăți, de a decreta luarea măsurii controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune, instituții ce sunt reglementate ca măsuri preventive distincte. Reglementarea schimbă mentalitatea actuală asupra instituțiilor procesuale ale controlului judiciar și respectiv cauțiunii, care în prezent sunt aplicate numai în cazul unui învinuit sau inculpat arestat preventiv în prealabil. Sub acest aspect, se urmează modelul Codului de procedură penală francez, care reglementează controlul judiciar ca alternativă la arestarea preventivă.
Capitolul II
Controlul judiciar, limite și conținut
Subcapitolul 2.1 Luarea măsurii controlului judiciar
În cazul luării măsurii controlului judiciar apar anumite diferențe în funcție de situația în care măsura este dispusă de procuror sau de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată.
Astfel, în cazul luării măsurii controlului judiciar de către procuror, acesta dispune citarea inculpatului aflat în stare de libertate sau aducerea inculpatului aflat în stare de reținere.
Procurorul dispune luare măsurii controlului judiciar prin ordonanță motivată, care se comunică inculpatului.
Judecătorul de drepturi și libertăți astfel sesizat fixează termenul de soluționare în camera de consiliu și dispune citarea inculpatului, neprezentarea inculpatului nu împiedică judecătorul de drepturi și libertăți să dispună asupra măsurii luate de procuror. Tot acesta poate revoca măsura, dacă au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează condițiile de luare a acesteia.
În cazul luării măsurii controlului judiciar de către judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată se procedează astfel: procurorul poate solicita cererea motivată sau din oficiu se poate sesiza judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată în fața căreia se află cauza poate dispune, prin încheiere, să se ia măsura controlului judiciar față de inculpat; judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată sesizată legal dispune citarea inculpatului și ascultarea acestuia, fiind obligatorie dacă acesta se prezintă la termenul fixat.
Împotriva ordonanței procurorului de luare de măsurii controlului judiciar este prevăzută o singură cale de atac, respectiv plângerea prevăzută de art. 213 NCPP, care asigură accesul liber la justiție în sensul dispozițiilor art.6 CEDO, cale de atac prin care măsura preventivă dispusă de procuror este supusă controlului de legalitate și temeinicie efectuat de judecătorul de drepturi și libertăți, concluzia fiind că încheierea este definitivă cum, de altfel, era și menționat în dispozitivul hotărâri.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.213 alin. (1) NCPP împotriva ordonanței formulate de către procuror, prin care s-a luat măsura controlului judiciar, în termen de 48 de ore de la comunicare, inculpatul poate face plângerea la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond.
Din observarea textului de lege al art.213 NCPP și titlul marginal al acestuia, rezultă că împotriva măsurii controlului judiciar dispusă de procuror se poate formula cale de atac numai de către inculpat la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond. Astfel, cale de atac este plângerea și aceasta este definitivă.
În situația dispozițiilor art.204 NCPP ce reglementează calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune aspura măsurilor preventive în cursul urmăriri penale, calea de atac este contestația, ce poate fi declarată de către inculpat sau de către procuror și se depune la judecătorul de drepturi și libertăți care a pronunțat încheierea atacată, urmând să fie înaintată, împreună cu dosarul cauzei, judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța ierarhică superioară, în termen de 48 de ore de la înregistrare.
Mai mult, între soluțiile pe care le poate pronunța judecătorul de libertăți în contestație, astfel cum sunt prevăzute de alineatele 10-12 din art.204 NCPP, nu se regăsește și analiza temeinică a soluției dispusă în cazul luării măsurii preventive a controlului judiciar de către procuror și respingerea plângerii formulată în temeiul dispozițiilor art. 213 NCPP.
Cum dispozițiile art.204 NCPP se referă la încheierile prin care în cursul urmăririi penale se dispune asupra măsurilor preventive ca sesizare principală, iar în cazul încheierii prevăzute de art.213 NCPP, se verifică încălcarea dispozițiilor care reglementează condițiile de luare a acesteia, se constantă că dispozițiile menționate vizează acte procedurale diferite, dispuse sau pronunțate de organele judiciare diferite.
Totodată, se observă că în noul Cod de Procedură Penală nu au fost reglementate alte situații în care calea de atac să cunoască două grade distincte de jurisdicție.
Nu în ultimul rând, trebuie menționat faptul că dispozițiile procedurale privind căile de atac în materie penală sunt expres și limitativ prevăzute de lege.
Judecătorul de drepturi și libertăți reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Subcapitolul 2.2 Conținutul controlului judiciar
Sub vechea reglementare procesual penală, instituțiile controlului judiciar și controlului judiciar pe cauțiune, au fost cele mai discutate, mai ales asupra aspectului caracterului lor mixt. Liberarea provizorie sub cele două forme ale sale, instituția relativ recentă în dreptul nostru procesual penal, nu putea fi privită separat de o altă instituție fundamentală și anume arestul preventiv. Pentru ca ele se află într-o strânsă legătură sunt interdependente una de cealaltă. Liberarea provizorie sub control judiciar și pe cauțiune, în realitate, nu este altceva decât o diminuare a stării de detenție preventivă, una considerabilă, întrucât în contrast cu arestul, liberarea implică starea neprivativă de libertate a persoanei inculpate.
Controlul judiciar poate fi luat numai față de inculpat, nu și față de suspect, în consecință atunci când intenționează să ia această măsură și să se pună în mișcare acțiunea penală, procurorul trebuie să pronunțe prin ordonanță.
În conținutul controlului judiciar există în mare parte o asemănare cu unele corecții, potrivit art.215 alin. (1) NCPP, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
”a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.”
Ca măsură preventivă, art.215 alin. (2) întrevede ca ”organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligații:
a) să nu depășească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviințarea prealabilă a acestuia;
b) să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta;
c) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
d) să nu revină la locuința familie, să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alți participanți la comiterea infracțiunii, de martori sau experți sau alte persoane anume desemnate de organul judiciar și să nu comunice, direct sau indirect, pe orice cale;
e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta;
f)să nu comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență
g) să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicării;
h) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice;
i) să nu conducă vehicule anume stabilite de organul judiciar;
j) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme;
k) să nu emită cecuri.”
Aceste măsuri facultative conțin o sferă amplă de interdicții și obligații, iar organul care dispune măsura este singurul care, în funcție de particularitățile cauzei, poate lua o decizie asupra necesității impunerii acestora.
Subcapitolul 2.3 Diferite aspecte privind măsura controlului judiciar în funcție de momentul procesual în care aceasta este dispusă
Subsecțiunea 2.3.1 Luarea măsurii controlului judiciar în procedura de cameră preliminară
Controlul judiciar, așa cum am amintit și în capitolele anterioare, ca măsură preventivă, se poate lua de către judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată reglementată de dispozițiile art.214 din Noul Cod de Procedură Penală își găsește corespondent în dispozițiile art.160 din vechea lege relative la organul care dispune liberarea provizorie, cererea de liberare provizorie și organul competent să o rezolve, măsurile premergătoare examinării cererii, examinarea și admiterea în principiu a cererii și soluționării cu precizarea ca în comparație cu vechea reglementare, judecătorul de cameră preliminară în fața căruia se află cauza penală, poate să dispună prin încheiere, măsura controlului judiciar față de inculpat, după ascultarea sa, sesizarea fiind din oficiu sau la solicitarea procurorului. Conform art. 214 alin. (1): „Judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată în fața căreia se află cauza poate dispune, prin încheiere, luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, la cererea motivată de procuror sau din oficiu.”
În contestația împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară, atunci judecătorul de la instanța ierarhic superioară constată că verificarea legalității măsurii controlului judiciar s-a făcut în camera preliminară fără citarea legală a inculpatului, în lipsa apărătorului acestuia și fără participarea procurorului, contrar prevederilor art. 207 alin. 3 raportat la art. 235 alin. 4 și 5 Cod Procedură Penală, încheierea astfel pronunțată fiind lovită de nulitate absolută, acesta va dispune desființarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la judecătorul care a pronunțat-o. Într-o astfel de situație, judecătorul nu poate constata încetarea de drept a măsurii controlului judiciar întrucât noul Cod de procedură penală nu prevede o durată a măsurii controlului judiciar în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau al judecății. Prin urmare, controlul dispus de procuror sau de judecătorul de drepturi și libertăți se menține pe toată durata urmăririi penale, până la verificarea măsurii în procedura de cameră preliminară, potrivit dispozițiilor art. 207 CPP.
Mai jos voi prezenta un exemplu prin care se va dispune încheierea luării măsurii controlului judiciar de către judecătorul de cameră preliminară:
Sediul materiei:
Art. 202 CPP.
Art. 205 CPP.
Art. 211 alin. (2) CPP.
Art. 214 CPP.
Art. 215 CPP.
DOSAR NR. …
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA …….
Î N C H E I E R E
Ședința din camera de consiliu de la ……….
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: ……….
GREFIER : ……….
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria ……………. a fost reprezentat de procuror …………
Pe rol soluționarea cererii de luare a măsurii controlului judiciar față de inculpatul A.B., formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria …………….. .
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu a răspuns inculpatul A.B., personal și asistat de avocat ales cu împuternicire avocațială nr…/avocat din oficiu cu delegație pentru asistență juridică obligatorie nr. …
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Judecătorul de cameră preliminară procedează la ascultarea inculpatului, conform art. 214 alin. (3) CPP, declarația acestuia fiind consemnată si atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, se acordă cuvântul în dezbaterea cererii de luare a măsurii controlului judiciar față de inculpatul A.B.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că ………..
Apărătorul din oficiu/ales al inculpatului A.B., solicită …………
Inculpatul A.B., având ultimul cuvânt, arată că ………………..
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,
Prin propunerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de ……………………… sub nr. ……/……/……….. , Parchetul de pe lângă Judecătoria … a solicitat să se dispună luarea măsurii controlului judiciar față de inculpatul A.B., cercetat pentru ……………
În fapt, s-a reținut că ………………………
Inculpatul a fost reținut de la data de …….. ora … de către ………, pentru 24 de ore, până la data de …………. ora …., iar prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria … nr. …………/P/………………. din …………………… s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpatul A.B. pentru săvârșirea infracțiunii de ………prevăzute de art. ….
Prin rechizitoriul nr. …. din data de …. al Parchetului de pe lângă Judecătoria …., inculpatul A.B. a fost trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de ……, prevăzute de art. …., reținându-se în fapt că ……..
Analizând actele si lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară constată, în conformitate cu dispozițiile art. 211, art. 214 CPP, că în cauză sunt îndeplinite/nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat.
Astfel, potrivit art. 211 CPP, „(1) În cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, dacă această măsură preventivă este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1). (2) Judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanța de judecată, în cursul judecății, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1).”
Analizând dispozițiile legale invocate, judecătorul de cameră preliminară apreciază că, în cauză, ………..
Față de aceste considerente, în baza art. 211 CPP, art. 214 și art. 215 CPP, va admite cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria ….. și va dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, până la soluționarea definitivă a cauzei/va respinge cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria ….. de luare a măsurii controlului judiciar față de inculpat A.B., ca neîntemeiată.
În baza art. 215 alin. (1) CPP pe timpul cât se află sub control judiciar, va impune inculpatului respectarea următoarelor obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organul de poliție …., conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
În baza art. 215 alin. (2) CPP, pe timpul controlului judiciar, va impune inculpatului să respecte următoarele obligații:
a) să nu depășească …………., decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar;
b) să nu se deplaseze în ……./ să se deplaseze doar în locurile …..;
c) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
d) să nu revină în locuința familiei, să nu se apropie de persoana vătămată ….. sau de membrii familiei acesteia, respectiv …., de alți participanți la comiterea infracțiunii, respectiv …., de martorii ….. ori experți ……. sau de ………. și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta, respectiv ……..;
f) să comunice periodic, respectiv ….. informații relevante despre mijloacele sale de existență;
g) să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicării, respectiv ….;
h) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice;
i) să nu conducă vehiculul/vehiculele….;
j) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme;
k) să nu emită cecuri.
În baza art. 215 alin. (3) CPP., va atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
În baza art.275 alin. (3) CPP., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de …. lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Minută de admitere a cererii
Admite cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria …
În baza art. 211 alin. (2) CPP raportat la art. 214 CPP, dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpatul A.B. (date prevăzute de art. 107 alin. (1) CPP.), până la soluționarea definitivă a cauzei.
În baza art. 215 alin. (1) CPP impune inculpatului respectarea următoarelor obligații, pe durata măsurii:
a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanța cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la Secția … Poliție, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
În baza art. 215 alin. (2) CPP, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligații:
a) să nu depășească …………., decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar;
b) să nu se deplaseze în ……./ să se deplaseze doar în locurile …..;
c) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
d) să nu revină în locuința familiei, să nu se apropie de persoana vătămată ….. sau de membrii familiei acesteia, respectiv …., de alți participanți la comiterea infracțiunii, respectiv …., de martorii ….. ori experți ……. sau de ………. și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta, respectiv ……..;
f) să comunice periodic, respectiv ….. informații relevante despre mijloacele sale de existență;
g) să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicării, respectiv ….;
h) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice;
i) să nu conducă vehiculul/vehiculele….;
j) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme;
k) să nu emită cecuri.
În baza art. 215 alin. (3) CPP atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
În baza art. 275 alin. (3) CPP, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de … lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare/comunicare.
Pronunțată în camera de consiliu, azi …..
Minută de respingere a cererii:
Respinge cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria ….. de luare a măsurii controlului judiciar față de inculpatul A.B., ca neîntemeiată.
În baza art.275 alin. (3) CPP, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de … lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare/comunicare.
Pronunțată în camera de consiliu, azi …..
Subsecțiunea 2.3.1 Luarea măsurii controlului judiciar de către instanța de judecată
În cursul etapei camerei preliminare și al fazei de judecată, măsura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune se poate dispune de judecător, respectiv de către instanță pe o perioadă de cel mult 60 de zile, cu obligația judecătorului, respectiv a instanței de a revizui periodic din oficiu, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune sau dacă au apărut temeiuri noi care să justifice luarea acestei măsuri.
În cursul judecății în primă instanță, durata totală a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune nu poate depăși un termen rezonabil și, în toate cazurile, nu poate depăși 5 ani.
Așa cum am prezentat în subsecțiunea anterioare, voi prezenta și aici un exemplu:
Luarea măsurii preventive a controlului judiciar. Judecarea cererii în lipsă. Soluționarea cererii în lipsa avocatului echivalează cu încălcarea dreptului de apărare. Nulitate absolută.(art. 281 Cod Procedură Penală)
Curtea de Apel Oradea, secția penală, încheierea judecătorului de cameră preliminară nr.26 din 24 februarie 2015
Prin încheierea penală pronunțată la data de 11 februarie 2015 de către judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bihor, s-a constatat încetarea de drept a măsurii controlului judiciar luat față de inculpați prin ordonanța procurorului pe perioada 10.01.2014 – 06.01.2015.
În baza art. 348 și art. 214 raportat la art. 211 Cod procedură penală s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar, printre alții, față de inculpați…….
În baza art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală, s-a dispus ca pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respect următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la I.P.J. Bihor – Biroul Supraveghere Judiciară – Serviciul de Investigații Criminale – Circumscripția Judiciară Oradea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
În baza art. 215 alin. (2) lit. a și d din Copul de procedură penală, pe timpul controlului judiciar, li s-a impus inculpaților să respecte următoarele obligații: a) să nu depășească limita teritorială a județului Bihor, decât cu încuviințarea prealabilă a instanței; d) să nu se apropie de părțile civile și de martorii indicați în rechizitoriu și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale.
În baza art. 215 alin. (3) din Codul de procedură penală, li s-a atras atenția inculpaților că, ăn caz de încălcare cu rea- credință a obligațiilor ce le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
În baza art. 215 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a dispus o copie a încheierii se comunică cu inculpații……
În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală cheltuielile avansate au rămas în sarcina statului.
Prin rechizitoriul nr…/D/P/2010 al D.I.I.C.O.T – S.T.O au fost trimiși în judecată inculpații…….pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.7 alin. (1) din Legea 39/2003 cu aplic. Art.5 din Codul penal; art.12 alin (1) și (2) lit. a din Legea 678/2001 cu aplic. Art.5 din Codul penal; art.29 alin. (1) lit. a din Legea 656/2002 cu aplic. Art.41 alin. (2) din Codul penal și art. 5 din Codul penal cu aplic. Art. 33 lit. a din Codul penal și art.5 din Codul Penal.
S-a reținut că în perioada 2008 – 2013, inculpații au construit un grup infracțional organizat de tip familial în scopul racolării persoanelor sărace și nevoiașe, cu predilecție din satul S., jud. B., pe care le-a transportat și găzduit în Irlanda în vederea exploatării acestora prin obligarea la practicarea cerșetoriei.
Astfel, în perioada 2008 – 2011, au racolat, transportat și găzduit în Irlanda un număr de 6 victime identificate pe care le-a exploatat prin obligarea la practicarea cerșetoriei, obținând un folos material de 70.000 euro ( așa cum rezultă din declarațiile victimelor).
În perioada 2007 – 2013, inculpații au trimis, prin sistemul de curierat rapid, suma de 130.265 euro provenită din săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și cerșetorie.
Totodată, față de inculpații…. s-a reținut faptul că în perioada 2007 – 2011 și-au exploatat copiii lor minori (14 și respectiv 3 ani) prin obligarea acestora la practicarea cerșetoriei.
Față de inculpați, pe timpul urmăririi penale, în perioada 10.01.2014 – 06.01.2015, procurorul a luat măsura obligării de a nu părăsi țara și în continuare măsura preventivă a controlului judiciar, măsură care a expirat la data trimiterii inculpaților în judecată ca urmare a expirării termenului și a încetării scopului pentru care a fost luată.
Totodată, organul de urmărire penală, prin constatarea încetării de drept a măsurii preventive luate față de inculpați, a avut în vedere și Decizia nr. 712/2014 a Curții Constituționale care a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211 – 217 din Codul de procedură penală ca urmare a neprevederii duratei pentru care a fost dispusă această măsura.
Prin cererea înregistrată la data de 02 februarie 2015 D.I.I.C.O.T. – S.T.O. a formulat o cerere de luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpați, apreciindu-se că luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe timpul desfășurării judecății cauzei este necesară pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, în concret, pentru împiedicarea inculpaților de a influența victimele pe care le-au exploatat în Dublin- Irlanda și de a denatura astfel realitatea.
În motivare s-a arătat că în perioada 22- 26.01.2015, victimele… s-au prezentat, din propria inițiativă, la lucrătorii de poliție din cadrul BCCO O. unde au dat declarații prin care și-au exprimat poziția de retragere a declarațiilor date în faza de urmărire penală împotriva inculpaților…. S-a apreciat că această împrejurare dovedește faptul că cele două victime au fost contactate, după comunicarea soluției cu privire la inculpata decedată …., de către inculpații care au fost trimiși în judecată prin rechizitoriu nr. … D/P/2010 cu scopul de a-și retrage declarațiile date în faza de urmărire penală. Totodată, s-a reținut că există bănuială legitimă că au fost contactate și celelalte victime ale exploatării prin cerșetorie pentru a-și retrage declarațiile date în faza de urmărire penală.
Față de aceste considerente s-a solicitat luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe timpul desfășurării judecății cauzei.
Analizând dispozițiile legale invocate, judecătorul de cameră preliminară a constatat ca fiind încetată de drept măsura controlului judiciar față de inculpați prin ordonanța procurorului pe perioada 10.01.2014 – 06.01.2015, raportat la dispozițiile art.241 alin. (1) lit. a din Codul de procedură penală.
Totodată, judecătorul de cameră preliminară a constatat îndeplinite condițiile art. 348 raportat la art. 214 din Codul de procedură penală pentru a se dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpați, constatând totodată și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 211 din Codul de procedură penală privind luarea acestei măsuri și, ca urmare, a admis cererea reprezentantului parchetului de luarea măsurii controlului judiciar, măsură pe care a dispus-o pe o durată de 60 de zile conform modificărilor aduse dispozițiilor Codului de procedură penală cu privire la durata acestei măsuri prin dispozițiile art.215/1 alin. (7) raportat la faptul că inculpații sunt cercetați sub aspectul comiterii unor infracțiuni grave, activitatea infracțională desfășurându-se de o grupare infracțională organizată constituită din inculpații prezenți.
Astfel, s-a constatat că faptele sus-menționate reclamă în continuare măsuri preventive apte să conducă la împiedicarea continuării activităților infracționale, la încetarea de diminuare a efectelor unor astfel de fapte, la estomparea unui astfel de fenomen care afectează grav buna desfășurare a relațiilor sociale, să asigure buna desfășurare a procesului penal, la împiedicarea sustragerii celor acuzați de implicare în astfel de fapte dar și să prevină săvârșirea unor alte asemenea infracțiuni.
Ca urmare, față de toate argumentele de fapt și de drept expuse de judecătorul de cameră preliminară a apreciat că se impune luarea măsurii controlului judiciar.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat contestații inculpații ….. criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Inculpații, prin apărătorul ales, au solicitat admiterea contestațiilor, desființarea încheierii atacate și, în consecință, să se constate că această încheiere este nelegală, întrucât s-a avut în vedere alte temeiuri de drept, și anume prevederile art. 348 raportat la art. 214 și 211 din Codul de procedură penală, în loc să se facă aplicarea dispozițiilor tranzitorii din OUG nr. 82/2014.
În motivare s-a arătat că această cauză a fost înregistrată la data de 06.01.2015, iar măsura controlului judiciar a fost instituită la data de 10.01.2015. În acest context, conform dispozițiilor legale în materie ( primează dispozițiile tranzitorii ale art. II din OUG nr.82/2014 care stipulează că măsura preventivă a controlului judiciar aflată în curs de executare la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial la data de 15.12.2014, continuă și se menține până la efectuarea verificării prevăzute la alin. (2) al art. II din această ordonanță, care stipulează că în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe ( termen limită – 15.02.2015), judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri sau dacă există temeiuri noi potrivit cărora se poate dispune menținerea, prelungirea sau revocarea acestei măsuri, iar nu luarea măsurii. S-a arătat că judecătorul de cameră preliminară de la tribunal a aplicat procedura de drept comun în mod nelegal și că acesta a încetat de drept la data de 15.02.2015, la împlinirea a 60 de zile de la data în vigoare a ordonanței. S-a mai arătat că în încheierea contestată se face trimitere la dispozițiile art. 207 din NCPP, potrivit cărora judecătorul de cameră preliminară verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă temeiurile ce au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă sau au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea și nu există temeiuri noi care să o justifice, ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive pronunță o soluție de revocare a măsurii și nicidecum de luare a măsurii preventive , așa cum s-a întâmplat în speță. S-a mai arătat că nu se impunea audierea inculpaților în procedura specială a verificării măsurilor preventive în camera preliminară, ci se impunea doar acordarea ultimului cuvânt. Judecătorul de cameră preliminară trebuia să se conformeze dispozițiilor legale în materie, nu să fie sesizat de către D.I.I.C.O.T. Oradea cu o cerere pe considerentul că doi dintre inculpați pe care nu-i asistă au luat legătura cu persoanele vătămate și au încercat să le influențeze.
Inculpații…, prin apărătorul ales, avocat … au solicitat admiterea contestațiilor, în principal pentru motive de nelegalitate referitoare la motivul principal pentru care această măsură a fost luată și care a avut ca fundament prevederile art. 214 din Codul de procedură penală. În acest sens s-a făcut referire la inculpații … față de care s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar fără a fi audiați și fără a li se asigura un apărător din oficiu. Astfel, s-a arătat că măsura controlului judiciar a fost luată de către instanță în mod global și aleatoriu, fără a se verifica dacă acestora li s-a asigurat dreptul la apărare, arătând că la dosar nu există delegați pentru asistență judiciară obligatorie sau împuterniciri ale avocaților aleși pentru cei doi inculpați. S-a învederat faptul că cei doi inculpați la care s-a făcut referire sunt cercetați din anul 2010, iar atunci până la data de 11.02.2015 nu s-a luat nicio măsură preventivă față de aceștia, această măsură a controlului judiciar fiind prima măsură preventivă luată față de aceștia. S-a mai arătat că în prezenta cauză sunt aplicabile prevederile art. 205 NCPP, față de împrejurarea că nu au fost ascultați inculpații.
În subsidiar, s-a solicitat admiterea contestațiilor și revocarea măsurii preventive neprivative de libertate a controlului judiciar cu motivarea că în toate cazurile în care se solicită luarea unei măsuri preventive, fie aceasta și o măsură neprivativă de libertate, trebuie ca din probe/indicii temeinice să rezulte o presupunere rezonabilă că aceste persoane se poate face vinovate de săvârșirea unei infracțiuni, or, cu privire la inculpatul…, s-a arătat că nu există la dosar probe din care să rezulte că a săvârșit jumătate din infracțiunile reținute în sarcina acestuia, iar față de inculpatul …, în ce privește infracțiunea de trafic de minori, probațiunea este exclusiv fundamentată pe un proces verbal constatator întocmit de un organ de cercetare din Marea Britanie în care se consemnează că inculpatul a fost văzut pe stradă cu copilul său. S-a mai arătat că din declarațiile de învinuit, respectiv inculpat date de acesta rezultă că starea de fapt este prezentată în actum de sesizare a instanței ușor trunchiată, arătându-se că acesta și-a dus copilul la cerșit în Irlanda, fapt ce nu rezultă din declarațiile inculpatului. S-a susținut și faptul că interesul public de înfăptuire a justiției, scopul procesului penal, caracterul excepțional de luare a măsurilor preventive, raportat la faza procesuală nu justifică luarea unei măsuri preventive față de niciunul dintre inculpați.
Curtea prin încheierea penală nr. 26 din 24 februarie 2015 a admis contestațiile de formulate de contestatori … împotriva încheierii penale din 11 februarie 2015 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul penal al Tribunalului Bihor nr. …/111/ 215, pe care a desființat-o în parte numai în ce-i privește pe inculpații … și a trimis cauza spre rejudecare în aceste limite judecătorul de cameră preliminară, de la aceeași instanță, respectiv Tribunalul Bihor.
În baza art. 425/1 alin. (7) pct. 1 lit. b NCPP a respins ca nefondate contestațiile formulate de contestatori împotriva aceleași încheieri.
În baza art.275 alin. (2) NCPP a obligat contestatorii să plătească suma de câte 100 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În motivare a reținut următoarele:
Prin rechizitoriu nr. …/D/P/2010 al D.I.I.C.O.T. – S.T.O., au fost trimiși în judecată … pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.7 alin. (1) din Legea 39/2003 cu aplic. Art 5 NCP; art. 12 alin. (1) și (2) din Legea 678/2001 cu aplic. Art. 41 alin. (2) NCP și art. 5 NCP; art. 13 alin. (1) și (3) din Legea 678/2001 cu aplic. art. 5 NCP; art. 29 alin. (1) lit. a din Legea 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) NCP și art. 5 NCP cu aplic. art. 33 lit. a NCP și art. 5 NCP.
S-a reținut că în perioada 2008 – 2013, inculpații au construit un grup infracțional organizat de tip familial în scopul racolării persoanelor sărace și nevoiașe, cu predilecție din satul S., jud. B., pe care le-a transportat și găzduit în Irlanda în vederea exploatării acestora prin obligarea la practicarea cerșetoriei.
Astfel, în perioada 2008 – 2011, au racolat, transportat și găzduit în Irlanda un număr de 6 victime identificate pe care le-a exploatat prin obligarea la practicarea cerșetoriei, obținând un folos material de 70.000 euro ( așa cum rezultă din declarațiile victimelor).
În perioada 2007 – 2013, inculpații au trimis, prin sistemul de curierat rapid, suma de 130.265 euro provenită din săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și cerșetorie.
Totodată, față de inculpații…. s-a reținut faptul că în perioada 2007 – 2011 și-au exploatat copiii lor minori (14 și respectiv 3 ani) prin obligarea acestora la practicarea cerșetoriei.
Față de inculpați, pe timpul urmăririi penale, în perioada 10.01.2014 – 06.01.2015, procurorul a luat măsura obligării de a nu părăsi țara și în continuare măsura preventivă a controlului judiciar, măsură care a expirat la data trimiterii inculpaților în judecată ca urmare a expirării termenului și a încetării scopului pentru care a fost luată.
Potrivit art. 214 NCPP, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată în fața căreia se află cauza poate dispune prin încheiere, luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu.
În speță, la data de 02 februarie 2015, D.I.I.C.O.T. – S.T.O. a formulat o cerere de luare a măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpații …., arătând că luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe timpul desfășurării judecății cauzei este necesară pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, în concret, pentru împiedicarea inculpaților de a influența victimele pe care le-au exploatat în Dublin- Irlanda și de a denatura astfel realitatea. În motivare s-a arătat că, în perioada 22 – 26.01.2015, victimele … s- au prezentat, din propria inițiativă, la lucrătorii de poliție din cadrul BCCO O. unde au dat declarații prin care și-au exprimat poziția de retragere a declarațiilor date în faza de urmărire penală împotriva inculpaților…., iar această împrejurare dovedește faptul că cele două victime au fost contactate, după comunicarea soluției cu privire la inculpata decedată, de către inculpați care au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. …/ D/P/2010 cu scopul de a-și retrage declarațiile date în faza de urmărire penală. S-a mai arătat că există bănuiala legitimă că au fost contactate și celelalte victime ale exploatării prin cerșetorie pentru a-și retrage declarațiile date în faza de urmărire penală.
Examinând încheierea atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, curtea a apreciat că judecătorul de cameră preliminară în mod corect a constatat îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a se dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpații … .
Probele administrate până în prezent susțin suspiciunea rezonabilă că inculpații ar fi implicați în săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată. Având în vedere elementele noi dezvăluite în cerere formulată de parchet, dovedite prin acte depuse la dosarul cauzei, precum și împrejurarea că inculpații sunt acuzați pentru infracțiuni care în concret prezintă o gravitate ridicată raportată la împrejurările în care au fost comise, la modul și metodele de acțiune folosite care ilustrează un caracter organizat, prelungit în timp, curtea apreciază că măsura preventivă a controlului judiciar este necesară în vederea asigurării bunei desfășurări a procesului penal și realizării luată împotriva inculpaților … .
S-a apreciat și faptul că această măsură preventivă este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpaților, având în vedere faptele pentru care au fost trimiși în judecată, fapte care, cum s-a arătat, în concret, prezintă o periculozitate semnificativă, astfel că se reține că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 202 alin. (3) NCPP.
Cum până în prezent nu au intervenit elemente concludente care să justifice revocarea măsurii controlului judiciar luată împotriva inculpaților, judecătorul de cameră preliminară a constatat că cererea de revocare formulată a fost nefondată.
Cu privire la constatarea nulității absolute a încheierii atacate pe motiv că inculpații nu au fost audiați de judecătorul de cameră preliminară, s-a reținut că art. 281 NCPP nu prevede un asemenea caz ca fiind un caz de nulitate absolută, iar față de dispozițiile art. 425/1 alin. (7) pct. 2 lit. b NCPP prin care s-a precizat expres că nu se poate dispune rejudecarea cauzei decât dacă nu au fost respectate dispozițiile legale privind citarea, normele de procedură penală fiind de strictă interpretare nu se poate dispune rejudecarea cauzei sub acest aspect. Însă, în vederea respectării dreptului la un proces echitabil, în cadrul soluționării contestației, judecătorul de cameră preliminară a corectat această omisiune și a procedat la ascultarea tuturor inculpaților contestatori. Se reține că inculpații … au fost prezenți la soluționarea cauzei, fiind asistați de către apărători, iar ultimul cuvânt au susținut concluziile apărătorilor cu privire la cererea de luare a controlului judiciar.
În ceea ce privește cererea privind contestarea încetării de drept a măsurii controlului judiciar luată de procuror, față de inculpați, curtea a constatat că aceasta a fost luată pe timpul urmăririi penale și a expirat la data trimiterii în judecată a inculpaților, prin actul de inculpare nesolicitându-se menținerea acesteia. Ulterior, față de împrejurarea că au apărut temeiuri noi, parchetul a formulat o nouă cerere de luare a măsurii controlului judiciar, cererea care a fost admisă de către judecătorul de cameră preliminară investit cu soluționarea cauzei. Modificările aduse Codului de procedură penală, prin O.U.G. nr. 82/2014 potrivit cărora judecătorul de cameră preliminară verifică periodic, din oficiu, dar nu mai târziu de 60 de zile temeinicia măsurilor preventive, se aplică doar măsurile aflate în curs de executare, în speță măsura controlului judiciar încetând la data sesizării instanței.
Referitor la critica privind nulitatea absolută a încheierii în ce-i privește pe inculpații contestatori, curtea a constatat că soluționarea cererii de luare a măsurii controlului judiciar față de aceștia s-a făcut fără a li se asigura un apărător din oficiu. În ceea ce privește critica privind neaudierea acestora, curtea a constatat că inculpații, deși legal citați, nu s-au prezentat în fața instanței, audierea fiind posibilă doar prin prezența inculpaților. Însă, ceea ce se constată este, așa cum s-a arătat, o încălcare a dispozițiilor art. 214 alin. (3) NCPP care prevăd că prezența avocatului inculpatului este obligatorie la soluționarea cererii de luare a măsurii controlului judiciar. Or, încălcarea dispozițiilor privind asistarea de către avocat a inculpatului se sancționează cu nulitate absolută ( art. 281 NCPP).
Cum nulitatea absolută se constată în aceste cazuri din oficiu sau la cerere, în orice stare a procesului, judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții a constatat nulitatea încheierii pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bihor cât privește soluționarea cererii de luare a măsurii controlului judiciar față de inculpații … .
Subcapitolul 2.4 Obligațiile inculpatului împotriva căruia s-a dispus controlul judiciar
”Pe timpul în care se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.”
De asemenea, ”organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligații:
a) să nu depășească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviințarea prealabilă a acestuia;
b) să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta;
c) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
d) să nu revină în locuința familiei, să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alți participanți la comiterea infracțiunii, de martori ori experți sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta;
f) să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență;
g) să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicării;
h) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice;
i) să nu conducă vehicule anume stabilite de organul judiciar;
j) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme;
k) să nu emită cecuri.”
Dacă, în cadrul obligației de a nu depăși o anume limită teritorială (stabilită de organul judiciar) decât cu încuviințarea prealabilă a acestuia, s-a impus inculpatului interdicția de a părăsi țara sau o anumită localitate, câte o copie a ordonanței procurorului ori, după caz, a încheierii se comunică, în ziua emiterii ordonanței sau a pronunțării încheierii, inculpatului, unității de poliție în a cărei circumscripție locuiește, precum și celei în a cărei circumscripție are interdicția de a se afla, serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, Poliției de Frontieră Române și Inspectoratului General pentru Imigrări, în situația celui care nu este cetățean român, în vederea asigurării respectării de către inculpat a obligației care îi revine. Organele în drept dispun darea inculpatului în consemn la punctele de trecere a frontierei.
Obligațiile pe care inculpatul trebuie să le respecte pe durata măsurii controlului judiciar sunt prevăzute în mod expres în conținutul actului prin care se dispune luarea măsurii controlului judiciar. Tot în conținutul aceluiași act inculpatului i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care i se răsfrâng, măsura controlului judiciar se poate substituie cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Reținem că inculpatul este supravegheat ca acesta să respecte obligațiile ce îi revin pe durata controlului judiciar. Supraveghere se realizează de către instituția, organul sau autoritatea anume desemnate de organul judiciar ce a dispus măsura, în condițiile legii. Astfel, instituția, organul sau autoritatea respectivă verifică periodic respectarea obligațiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanța de judecată, în cursul judecății.
Dacă pe durata măsurii controlului judiciar inculpatul, cu rea-credință, nu respectă obligațiile ce îi revin sau se constată suspiciunea rezonabilă că a comis cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune substituirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege.
Capitolul III
Studiu de caz privind controlului judiciar
Controlul judiciar. Revocare
Imposibilitatea menținerii unei măsuri preventive în cazul în care se constantă că aceasta nu mai poate fi considerată necesară într-o societate democratică, și nici proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea sa.
Curtea de Apel Cluj, Secția penală, încheiere din 17 decembrie 2014
Curtea, în baza lucrărilor dosarului constată că inculpatul R.A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul …/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT- Serviciul Teritorial Cluj, emis la data de 04.03.2011, pentru comiterea infracțiunilor de deținere fără drept a unei parole, cod de acces sau date informatice în scopul săvârșirii infracțiunii de transfer neautorizat de date, prev. și ped. de art.46 al.2 din Legea nr.161/2003 cu aplic. Art.41 al.2 CP, de transmitere neautorizată de date de identificare în scopul efectuării de operațiuni prevăzute de art.1 pct.11 din Legea nr.365/2002, prev. și ped. de art.27 al.3 din Legea nr.365/2002 cu aplic. Art.41 al.2 CP și deținerea de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. și ped. de art.4 al.1 din legea nr. 143/2000 cu aplic art.41 al.2 CPP, totul cu aplic. Art.33 lit. a CP.
În fapt, s-a reținut că, în perioadele 2006-2010, a deținut în mod repetat, fără drept, programe, parole, coduri de acces sau date informatice, respective date de identificare ale cardurilor unor instituții bancare din străinătate, în special în SUA (serii de carduri și coduri PIN), în scopul săvârșirii de infracțiuni prevăzute de Legea 161/2003; totodată, în aceeași perioadă, folosind adresa de e-mail www com, a transmis neautorizat pachete (dumps-uri) de serii ale unor carduri emise de instituții bancare din străinătate, în special din SUA și coduri PIN aferente, unor persoane aflate pe teritoriul SUA (în zona Chicago, New York și San Diego), în vederea efectuării de către acestea a unor operațiuni financiare frauduloase, respectiv în scopul efectuării de retrageri de numerar sau transferuri de fonduri de la ATM sau POS, în schimbul unor sume de bani stabilite dinainte, care erau transferate prin intermediul sistemului Western Union pe numele său, al coinculpaților H.A.A., și L.Z., precum și a martorilor B.C., C.I.S., R.E., B.E., Ț.F.V., B.M., T.S., B.C.C., J.D.E., N.A.I., H.V.L., H.C.C., racolați de inculpatul L., obținând în această modalitate sume de 479.864 USD; de asemenea, în luna octombrie 2010, a deținut fără drept, pentru consumul propriu, cantitatea de 1,8 g canabis (THC), substanță ce se regăsește pe tabelul anexă nr. III la Legea nr.143/2000.
Prin încheierea penală din 31 martie 2011 pronunțată în dosarul nr. …/2011 de Tribunalul Cluj, în baza art.160/8a al.6 CPP, s-a resping cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul R.A..
Împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Cluj, în termen legal a declarat recurs inculpatului R.A. solicitând casarea acesteia și rejudecând, să fie admisă cererea de liberare provizorie.
Prin decizia penală 509 din 6 aprilie 2011 Curtea de Apel Cluj a admis recursul inculpatului și în baza art.1608a alin.2 CPP a dispus punerea în libertate provizorie a acestuia.
În baza art.1602 alin.3 CPP a dispus ca pe timpul liberării provizorii inculpatul să respecte următoarele obligații:
să nu depășească limita teritorială a județelor Cluj și Sălaj, decât în condițiile stabilite de instanță;
să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
să se prezinte la Poliția Municipiului Zalău și la Poliția Municipiului Cluj-Napoca -organe de poliție desemnate cu supravegherea – conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;
să nu dețină, sau să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art.1602 alin.31 CPP a impus inculpatului, ca pe timpul liberării provizorii să respecte și următoarele obligații:
să nu se apropie de coinculpații și martorii din prezenta cauză menționați în rechizitoriu și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect;
să nu desfășoare nicio activitate ce implică folosirea unor date informatice și a calculatorului.
În baza art.1602 alin.32 CPP a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, se va lua față de el măsura arestării preventive.
A atras atenția inculpatului și asupra dispozițiilor art.1610 alin.1 lit. a, b CPP privind cazurile de revocare a liberării provizorii.
A dispus punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Prin încheierea din 17 mai 2012 a Tribunalului Cluj s-a modificat controlul judiciar, inculpatul R. fiindu-i impusă obligația de a nu depăși teritoriul României.
Apoi, prin încheierea penală din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Cluj, a inculpatului R. i s-a impus obligația de a nu se apropia de martorul M.G.F. și de a nu comunica cu el, iar apoi prin încheierea penală din 21 mai 2012 s-au menținut restul obligațiilor stabilite în sarcina acestuia prin decizia penală 509 din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj.
Prin încheierea penală din 19 februarie 2013 a Tribunalului Cluj s-a ridicat inculpatul R. interdicția de a comunica cu martorul B.C., după audierea acestuia.
Prin sentința penală 158 din 23 aprilie 2013 a Tribunalului Cluj s-a dispus condamnarea inculpatului R.A. pentru săvârșirea infracțiunii de deținere fără drept a unor date informatice în scopul comiterii infracțiunii de transfer neautorizat de date prev. de art. 46 alin.2 din Legea 161/2003 cu art.41 alin.2 CP, la o pedeapsă de 2 ani închisoare. De asemenea, pentru comiterea infracțiunii de transmitere neautorizată de date de identificare în scopul efectuării de operațiuni prev. de art.1 pct.11 din Legea 365/2002, faptă incriminată de art.27 alin.3 din Legea 365/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 CP, aceasta a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare.
Prin aceeași sentință, inculpatul a fost condamnat și pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu prev. de art.4 alin.1 din Legea 143/2000 la o pedeapsă de 1000 lei amendă.
În urma concursului real de infracțiuni, constatat de tribunal, instanța a contopit pedepsele, inculpatului urmând să execute pe cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare, prin privare de libertate. Prin aceeași sentință, s-a modificat controlul judiciar impus inculpatului prin dec. pen. 509/2011 a Curții de Apel Cluj, schimbat anterior prin încheierile penale f. nr. din datele de 21.05.2012, 18.09.2012, 03.12.2012, 22.01.2013, și 19.02.2013 ale Tribunalului Cluj, în sensul că s-au înlăturat obligațiile impuse inculpatului în temeiul art.1602, alin 31 CPP, menținându-se celelalte obligații impuse inculpatului, până la rămânerea definitivă a acestei sentințe.
Împotriva sentinței Tribunalul Cluj au declarat apel inculpatului R.A. la 25,04.2013 și DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj la 29.04.2013, cauza înregistrându-se în sistem aleatoriu la Curtea de apel Cluj având fixat primul termen de judecată la 18.12.2013.
DIICOT Cluj a solicitat prin calea de atac promovată majorarea pedepselor aplicate inculpatului R.A. și confiscarea specială a sumei de 479.864 USD dobândită în urma comiterii infracțiunilor, cu menținerea modalității de executarea a pedepsei dispusă de Tribunalul Cluj.
Prin apelul său, inculpatul R. a cerut pronunțarea unei soluții de achitare în baza art.16 lit. a CPP, întrucât faptele imputate nu există.
Pentru respectarea dreptului la apărare al inculpatului R., Curtea de Apel prin încheierea penală din 12 martie 2014 a încuviințat în parte cererile în probațiune formulate de acesta, dispunând solicitarea din SUA a copiei sentinței de condamnare a numitului M.G.F. și depunerea la dosar a unei copii certificate de pe raportul întocmit de agentul sub acoperire J.H..
Judecarea apelurilor în fața Curții de Apel Cluj a început de la 18 decembrie 2013, fiind în curs de derulare, pentru administrarea probelor solicitate de apelantul R.A., având fixat noul termen de la 15 aprilie 2015 pentru depunerea hotărârii judecătorești de condamnare a numitului M.G.F., acte ce trebuie să parvină din SUA.
Deoarece la data de 15.12.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Legii 135/2010, a Codului de procedură penală, care în privința controlului judiciar a instituit pentru magistrați, obligativitatea verificării din oficiu a subzistenței temeiurilor care au determinat luarea măsurii preventive, Curtea la data de 17 decembrie 2014, a examinat din oficiu controlul judiciar instituit în privința apelantului prin declarația penală 509/2011 a acestei instanțe, reținând următoarele:
Potrivit dispoziției art.242 alin.1 CPP, atunci când nu mai exista vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere. Inexistența vreunui temei care să justifice menținerea în continuare a controlului judiciar, este supusă aprecierii instanței, care are îndatorirea de a constata dispariția temeiului pentru care a fost luată măsura preventivă.
În speță, revocarea controlului judiciar sau menținerea acestuia, trebuie examinată, însă, și în raport de dispozițiile art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și a art.2 din Protocolul nr.4 adițional la Convenția menționată. Conform art.2 paragrafele 2 și 3 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenție, orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, iar exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora. Instanța dispune revocarea măsurii preventive a controlului judiciar, dacă, în urma acestei examinări, constată că măsura preventivă nu mai poate fi considerată necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia, cum este cazul în cazul în care inculpatul a respectat întocmai, pe durata pentru care măsura preventivă a fost luată și menținută, obligațiile dispuse de instanța de judecată, s-a prezentat la fiecare termen al dosarului și a fost audiat cu privire la infracțiunile reținute pentru rechizitoriu.
Paragraful 3 al aceluiași articol, statuează că ” exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.”
În sistemul european de protecție a drepturilor omului, conceptul de libertate are doua componente: primul este cel prevăzut în art.5 din Convenția, care garantează libertatea și siguranța persoanei, acestea privind libertatea sa fizică, și anume dreptul oricărei persoane de a nu fi reținută sau arestată în mod abuziv; cel de-al doilea privește restricțiile la libertatea de circulație, care intră în domeniul de aplicare al art.2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenție. Dreptul la liberă circulație, atât în interiorul unui stat, cât și între state nu este absolut, exercitarea acestuia putând face obiectul unor restrângeri, astfel cum sun prevăzute în art.2 paragraful 3 din Protocolul nr. 4.
Cât privește necesitatea menținerii măsurii preventive într-o societate democratică, instanța europeană a statuat că prevederile aplicabile într-un stat trebuie să respecte pe cât posibil valorile unei societăți democratice, în special preeminența dreptului. Pe de altă parte, autoritățile judiciare naționale pot dispune restrângerea libertății de mișcare a unei persoane cu respectarea necesității proporționalității măsurii și a scopului pentru care acesta a fost aplicată.
Curtea reține că în speță, nu mai există temeiuri care să justifice prelungirea măsurii controlului judiciar, în condițiile în care aceasta reprezintă o măsură restrictivă de libertate, cu caracter de excepție, iar constatarea că în cauză există indicii care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis fapte pentru care este cercetat, nu este suficientă și nu justifică prin ea însăși, prelungirea măsurii.
De remarcat, că a fost finalizată până în prezent urmărirea penală, judecată în primă instanță, dosarul aflându-se în apel, cale ordinară de atac, mai fiind necesar a se depune, pentru justa soluționare a cauzei doar probe scrise, care trebuie să prevină din străinătate, motiv pentru care menținerea unei măsuri restrictive de libertate, față de inculpatul R., nu mai este justificată.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din actele dosarului, măsura controlului judiciar s-a luat față de acesta la 6 aprilie 2011, după ce în luna martie 2011 a fost trimis în judecată la Tribunalul Cluj. Curtea reține că prin ordonanța de urgență publicată la 15 decembrie 2014, în art.2151 alin.8 CPP, se prevede că ”în cursul judecății în primă instanță, durata totală a controlului judiciar nu poate depăși un termen rezonabil și, în toate cazurile, nu poate depăși 5 ani de la momentul trimiterii în judecată.”
Având în vedere conduita procesuală a inculpatului, înainte de a se dispune față de el măsura preventivă, dar și ulterior, acesta prezentându-se la toate chemările organului de urmărire penală, respectând întocmai dispozițiile acestuia, precum și a obligațiilor dispuse de instanța de judecată, în condițiile în care se efectuează cercetări de la începutul anului 2009, toate acestea constituie garanții suficiente că buna desfășurare a procesului penal, nu va fi împiedicată în niciun fel, iar derularea cercetării judecătorești poate fi realizată în continuare și fără a se dispune o restrângere a libertății de mișcare a inculpatului R.A..
Între privarea de libertate și restricția libertății de circulație nu există deosebiri de natură ori de esență ci, doar de diferență de grad ori de intensitate ( cauza Guzzardi c/a Italiei, hotărârea din 6.11.1980, citată în hotărârea din 25.01.2007 în cauza Sissanis împotriva României).
Curtea reținea și apreciază că, prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpat nu poate fi privită ca fiind necesară, într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit, prin aplicarea acesteia.
Durata extinsă din 2011 și până în prezent a măsurii controlului judiciar, pe o durată de 4 ani, poate dobândi un caracter nerezonabil dacă, în raport de gravitatea faptelor, complexitatea cauzei, probatoriul rămas a fi efectuat, comportamentul procesual al inculpatului, se dovedește a fi o măsură disproporțională față de scopul urmărit, cel al bunei derulări a procesului penal.
Prelungirea măsurii poate deveni nejustificată dacă se constantă dispariția justului echilibru între restrângerea la liberă circulație al inculpatului și scopul urmărit, prin atingerea adusă acestui drept.
Inculpatul i s-a restrâns dreptul la libera circulație, pentru o durată apreciată de Curte, ca excesivă. Inculpatul este acuzat de comiterea unor infracțiuni grave, dar natura acuzațiilor nu poate constitui un temei pentru restrângerea unor drepturi pentru o durată mare de timp, întrucât orice persoană are vocația de a fi judecată într-un termen rezonabil, pentru a se evita menținerea ei într-o stare de nesiguranță, cu privire la situația sa pentru o perioadă de timp prea mare (C.E.D.O., cauza Wemhhof c/a R.F.G.), cu atât mai mult cu cât acuzațiile penale sunt însoțite de o restrângere a dreptului la libera circulație. Această restrângere nu poate fi acceptată, decât prin raportare și la durata rezonabilă a măsurii, condiție ce rezultă din art. 6 paragraf 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât prin perpetuarea unei măsuri restrictive de drepturi, se încalcă dreptul la un proces echitabil, cu referire la componenta judecării cauzei într-un termen rezonabil.
Așa fiind, în speță sunt incidente prevederile art. 242 alin. 1 CPP, raportat la art. 2151 alin.8 CPP, condiții în care Curtea va revoca măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpat R.A.; prin decizia penală nr. 509 din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj și a modificărilor aduse acesteia prin încheierea penală din 17 mai 2012; 18 septembrie 2012; 19 februarie 2013 de Tribunalul Cluj și va înlătura obligațiile impuse inculpatului prin acestea hotărâri.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, în baza art. 275 alin. 3 CPP
Studiu de caz privind controlul judiciar
Ridicarea controlului judiciar (art. 160 ind. 3 CPP) Decizia 213/2010. Curtea de Apel București
ROMÂNIA CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II -A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE DOSAR NR(…) (237/2010)
DECIZIA PENALA NR.213/R
Ședința publică de la 04 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – (…) (…) (…)
JUDECĂTOR – (…) (…) JUDECĂTOR – (…) F. (…)
GREFIER – F. D.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție – D.I.I.C.O.T. – S.T.B. a fost reprezentat de procuror G. M..
Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul S. S. E. împotriva încheierii de ședință din data de 25.01.2010 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală în dosarul nr(…).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul- inculpat S. S. E., Baroul București. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care: Recurentul-inculpat S. S. E. învederează că își însușește recursul declarat prin apărător. Apărătorul recurentului-inculpat S. S. E. solicită încuviințarea probei cu înscrisuri din care să rezulte că inculpatul a fost admis pe lista cu candidații care vor susține examenul de intrare în barou în sesiunea februarie 2010.
Reprezentantul Ministerului Public învederează că nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri. Curtea încuviințează proba cu înscrisuri considerând-o utilă cauzei.
Ne mai fiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului-inculpat S. S. E., având cuvântul, învederează că a declarat recurs în temeiul art. 160 indice 9 alin.10 raportat la alin.1 CPP împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul București prin care s-a respins cererea de ridicare, în subsidiar, de modificare a controlului judiciar impus inculpatului S. S. E. prin încheierea din 30 martie 2009.
În ceea ce privește cererea inculpatului de ridicare a controlului judiciar, nu se poate discuta despre indicii temeinice sau a probelor care să conducă la ideea că există sau nu vinovăția în ceea ce privește infracțiunile reținute în sarcina inculpatului și pentru care acesta a fost arestat preventiv și s-a dispus ulterior liberarea provizorie sub control judiciar. Consideră că instanța de fond, când a fost investită cu cererea de ridicare a controlului judiciar, ar fi trebuit să se raporteze la dispozițiile art. 160 indice 3, 160 indice 2 alin.1 si 2 și art. 136 CPP.
În ceea ce privește motivele temeinice, consideră că nu există o definiție dată de legiuitor al acestora și nici vreo exemplificare a unui astfel de motiv temeinic. Considerentele cu privire la aceste motive temeinice invocate de oricare dintre participanții la procesul penal, sunt subiective.
Arată că în prezenta cauză au fost arestate trei persoane care se presupune că au aderat la un grup infracțional organizat, ulterior s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului S. S. E., dispunându-se o serie de obligații, inclusiv aceea de a nu depăși limitele municipiului București, iar ulterior Curtea de Apel București, printr-o încheiere pronunțată la 10 zile după ce a fost pus în libertate, a dispus admiterea recursurilor inculpaților și față de ceilalți doi inculpați arestați, nu s-a mai prelungit măsura arestării preventive, aceștia fiind liberi fără nicio obligație impusă de instanța.
Mai arată că din martie 2009, nu s-a mai efectuat nici un act de urmărire penală. În ceea ce îl privește pe inculpatul S. S. E., arată că acesta și-a manifestat dreptul la tăcere în fața organului de urmărire penală, a dat o declarație în fața judecătorului care a instrumentat propunerea de arestare preventivă, iar ulterior nu a mai fost solicitat pentru a mai da vreo declarație și nici a celorlalți inculpați.
Solicită să se aplice o egalitate de tratament în temeiul art. 124 alin. 2 din Constituția României, întrucât față de nici unul din inculpații din prezenta cauză nu este impusă vreo obligație din cele prevăzute de codul de procedură penală.
Solicită să se aibă în vedere situația familială și reală a inculpatului care nu își poate exercita dreptul la muncă, acesta a fost consilier juridic la o societate și nu se putea prezenta la procesele pe care le avea în afara Bucureștiului. Mai arată că acesta are o serie de membrii ai familie, precum și o serie de proprietăți, litigii legate de acestea în afara Bucureștiului, unde nu își poate apăra interesele.
Arată că conduita inculpatului, anterior presupusei săvârșiri a infracțiunii, acesta este absolvent a unei facultăți de drept și în România și în Germania, este masterand, dorește să participe la examenul de admitere în Baroul București, iar examenul are loc la S.
Solicită, în principal, admiterea cererii de recurs, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul București, ridicarea controlului judiciar față de inculpat, iar în subsidiar, solicită modificarea limitelor teritoriale, respectiv de la limitele teritoriale ale Municipiului București la limitele teritoriale ale țării, dându-i astfel inculpatului dreptul și la libera circulație în țară și dreptul la muncă, a-și vizita familia și a avea grijă de interesele patrimoniale.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. Arată că, într-adevăr textul de lege nu definește motivele temeinice pentru care controlul judiciar ar putea fi ridicat sau modificat, însă apreciază că acesta se poate constata în concret în raport de cererea recurentului-inculpat, iar față de aceasta cerere, consideră că cele învederate la prezentul termen nu sunt motive temeinice de ridicare sau modificare a controlului judiciar. Solicită să se aibă în vedere că în cursul urmăririi penale inculpatul nu a dat nicio declarație, iar în declarația de la luarea măsurii preventive a arestării nu a recunoscut comiterea faptelor.
Mai arată că cererea inculpatului este nejustificată și în raport de natura infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, de perioada de timp în care s-a derulat activitatea infracționala, precum și față de poziția procesuală a acestuia care nu a recunoscut săvârșirea faptelor.
Consideră că măsura liberării provizorii sub control judiciar se impune în continuare a fi menținută.
Recurentul-inculpat S. S. E., în ultimul cuvânt, învederează ca achiesează la concluziile avocatului său. Arată că își dorește dreptul la o viata privată normală, dreptul la muncă și să își poată da examenul de intrare în Baroul București pentru că dorește să lucreze ca și avocat. Mai arată că în ultimele 10 luni s-a dus singur la DIICOT pentru a-și ridica obiectele confiscate.
CURTEA,
Prin încheierea din 25.01.2010 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală în dosarul nr(…) s-a dispus, în baza art. 1603 Cod procedura penală respingerea, ca nefondată, a cererii de ridicare a controlului judiciar înființat prin încheierea de ședință din 30.03.2009 a T Tribunalului București – Secția I Penală (dosar nr(…)), formulată de inculpatul S. S. E.. Prima instanță și-a argumentat soluția apreciind ca faptele săvârșite și elementele care caracterizează persoana inculpatului justifică aprecierea ca lăsarea acestuia în libertate fără a fi supus nici unei forme de constrângere, creează un sentiment de insecuritate în rândul persoanelor care respectă valorile sociale ocrotite de lege. Încheierea a fost recurată de inculpat pentru motivele consemnate pe larg în practica hotărârii.
Curtea constată că prin cererea precizată oral în fața instanței de fond inculpatul S. S. E. cercetat pentru presupunerea că a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 25, art. 27 alin. 1 din Legea nr. 305/2002 și art. 7 alin. 1 si 2 cu referire la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003 constând în bănuiala legitima că în lunile octombrie-noiembrie 2008 până în prezent, împreună cu inculpații N. G. și D. D. au deținut echipamente de falsificare de plată electronice. Inculpatul S. S. E. a efectuat operațiuni financiare în mod fraudulos, retrăgând numerar de la B.-uri prin folosirea cardurilor falsificate și a aderat la un grup infracțional format din alte 7 persoane care au ca preocupări contrafacerea cardurilor bancare și retrageri frauduloase de numerar; de asemenea, la 11.02.2009, inculpații D. și S. au fost prinși în flagrant de organele de poliție în timp ce primul livra celui de-al doilea echipamente de falsificare a instrumentelor de plată electronice, create de inculpatul D. de la locul de muncă, a solicitat în principal ridicarea controlului judiciar față de el a dispus prin încheierea de ședință din 30.03.2009 a Tribunalului București – Secția I Penală în dosarul nr(…) și în subsidiar, modificarea limitelor teritoriale ale acestui control, respectiv de la limitele teritoriale ale Bucureștiului la limitele teritoriale ale țării, pentru a-si putea susține examenul de admitere în Baroul București ce se va susține la S.
Curtea, în virtutea dreptului la muncă conferit de Constituția României oricărui cetățean și având în vedere că motivul invocat de inculpat este unul temeinic ce ține de exercitarea unui drept constituțional cu atât mai mult cu cât textul de lege nu definește motivele temeinice pentru care controlul judiciar ar putea fi ridicat sau modificat apreciază că cererea acestuia este întemeiată.
Astfel că, în baza art. 385 indice 15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, va admite recursul, casând încheierea recursului și în baza art. 1603 Cod procedură penală va modifica control judiciar instituit în sarcina inculpatului S. S. E., în sensul permisiunii acordate acestuia de a participa la examenul de definitivat în profesia de avocat ce se va desfășura la S în perioada 24-25 februarie 2010.
Celelalte dispoziții referitoare la liberarea provizorie sub control judiciar se vor menține.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate,
Admite recursul declarat de recursul inculpatului S. S. E. împotriva încheierii din 25.01.2010 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală în dosarul nr(…).
Casează încheierea recurată și în baza art. 160 Cod procedură penală modifică controlul judiciar în sensul permisiunii acordate inculpatului de a participa la examenul de definitivare în profesia de avocat, examenul desfășurându-se la S în perioada 24-25 februarie 2010.
Menține celelalte dispoziții privitoare la liberarea provizorie sub control judiciar. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
OPINIE SEPARATĂ
După părerea mea este necesară respingerea recursului ca fiind nefondată a recursului din următoarele motive:
Conform art. 215 alin. 8 CPP în cursul urmăririi penale, măsura preventivă a controlului judiciar a fost dispusă de judecătorul de drepturi și libertăți, competența de a dispune noi obligații pentru inculpat sau înlocuirea sau încetarea celor dispuse inițial îi revin tot judecătorului de drepturi și libertăți, nu procurorului. Cu ocazia luării măsurii preventive a controlului judiciar, modificarea obligațiilor nu pot fi dispuse decât de către organul judiciar care a luat măsura. Intenția legiuitorului este de a conferi această competență procurorului doar în condițiile în care el însuși a dispus aceea măsură.
Temeinicia motivelor vizează, implicit și pertinența acestora, aceasta fiind una dintre condițiile sine qua non de apreciere a temeiniciei.
În acest caz, de plano se observă că motivele pentru care inculpatul vrea ridicarea controlului judiciar nu satisfac pretențiile de mai sus, atâta timp cât invocă importanța susținerii examenului de definitivare în profesia de avocat, dar și vizitarea rudelor din afara localității Bucureștiului.
Fără a elabora ideea de justiție, nu se poate omite ideea că aceasta trebuie să realizeze inclusiv un scop moralizator.
Ridicarea controlului judiciar asupra unei persoane cu privire la care sunt dovezi temeinice că face parte dintr-un grup infracțional organizat și a realizat operațiuni financiare frauduloase prin utilizarea de carduri falsificate pentru că aceasta, ca avocat, să sprijini la înfăptuirea justiției, nu doar încalcă etica și morala justiției, dar face ca însăși ideea de justiție să piară neînsemnată.
Inculpatul susține că i se îngrădește dreptul la muncă, dreptul la libera circulație și i se interzice vizitarea rudelor din provincie și proprietățile nu pot fi admise pentru că, în primul rând, exercițiul oricărui drept, inclusiv cel la muncă, poate fi supus unor condiții (cum sunt, în speță, cele prevăzute de art. 2 paragraf 4 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului), iar în al doilea rând, limitarea dreptului la libera circulație aparține controlului judiciar.
Nu în ultimul rând, consider că, prin evidențierea condițiilor art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu este necesar modificarea controlului judiciar, atâta timp cât limitarea dreptului la libera circulație este fondat pe motive adecvate și suficiente pentru a justifica și nu încalcă dispozițiilor legale.
Aceste motive trebuie privite în totalitatea circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportări la prevederile art. 215 CPP, o măsură preventivă trebuie să fie legitimă, aceasta este luată pentru buna desfășurare a procesului penal, pentru ca inculpatul să nu se sustragă de la executarea pedepsei.
Capitolul IV
Modificările Codului de Procedură Penală în privința controlului judiciar și a controlului judiciar pe cauțiune
Subcapitolul 4.1 Aspecte privind noua măsură preventivă a controlului judiciar pe cauțiune
Măsurile preventive sunt măsuri de constrângere puse la dispoziția organelor judiciare penale, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, pentru a împiedica sustragerea suspectului sau inculpatului de la urmărire penală ori de la judecată sau pentru prevenirea comiterii de către acesta a unei alte infracțiuni. Noul Cod de procedură penală prevede un număr de cinci măsuri preventive, trei fiind privative de libertate (reținerea, arestul la domiciliu și arestarea preventivă), iar alte două fiind restrictive de drepturi (controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune). Față de Codul de procedură penală anterior, se constată că a fost introdusă o măsură preventivă cu caracter de noutate absolută (arestul la domiciliu). Totodată, obligarea de a nu părăsi localitatea și obligarea de a nu părăsi țara nu mai sunt prevăzute ca măsuri preventive de sine stătătoare, ci ca obligații ce pot fi impuse inculpatului (facultativ), atunci când față de acesta se dispune măsura controlului judiciar (simplu sau pe cauțiune), în timp ce măsura liberării provizorii sub control judiciar (simplu sau pe cauțiune), se transformă dintr-o măsură cu caracter subsecvent arestării preventive într-o măsură de sine stătătoare – controlul judiciar (simplu sau pe cauțiune), ce poate fi dispusă fără ca în prealabil inculpatul să fi fost în mod obligatoriu privat de libertate. Dincolo de aceste schimbări de ordin general, în cazul fiecărei măsuri preventive în parte au intervenit o serie de modificări cu privire la conținutul lor, uneori cu privire la durată, la organul judiciar ce o poate dispune și altele.
Subsecțiunea 4.1.1 Aspecte generale privind controlul judiciar pe cauțiune
Măsura preventivă a controlului judiciar este nou-introdusă în legislația noastră procesuală, prin preluarea unei părți semnificative din conținutul liberării sub control judiciar pe cauțiune și a măsurilor preventive a obligării de a nu părăsi localitatea sau a obligării de a nu părăsi țara. Ca deosebiri substanțiale față de măsura liberării sub control judiciar pe cauțiune, prevăzută de vechiul Cod de procedură penală, remarcăm următoarele: – controlul judiciar pe cauțiune poate fi dispus ca măsură preventivă autonomă, nefiind condiționat de existența, anterior dispunerii, a unei măsuri preventive privative de libertate (vechea reglementare prevedea posibilitatea, numai pentru cel arestat preventiv, de a obține liberarea sub control judiciar pe cauțiune); – controlul judiciar pe cauțiune poate fi dispus indiferent de infracțiunea pentru care este acuzat inculpatul (câtă vreme sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute de art. 202 din noul Cod de procedură penală), în condițiile în care Codul penal anterior reglementa excepții de la beneficiul măsurii, în raport de tipul infracțiunii comise, de pedeapsa prevăzută de lege, de forma de vinovăție cu care a fost comisă infracțiunea; – controlul judiciar pe cauțiune poate fi dispus numai cu privire la inculpat, fiind, așadar, necesară punerea în mișcare a acțiunii penale față de cel suspectat de comiterea infracțiunii. Măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune este neprivativă de libertate, inculpatul bucurându-se de libertatea fizică, dar fiind supus, prin instituirea unui ansamblu de obligații și, uneori, de interdicții, unui control al autorității judiciare, cu menirea de a se atinge scopul prevăzut de lege prin instituirea acestei măsuri. Prin conținutul său, controlul judiciar este mai sever decât reținerea, dar mai ușor decât controlul judiciar pe cauțiune, arestul la domiciliu și arestarea preventive.
Subsecțiunea 4.1.2 Aspecte practice privind aplicarea măsurilor preventive a controlului judiciar pe cauțiune
Calea de atac împotriva măsurii controlului judiciar pe cauțiune dispuse de procuror. Măsura controlului judiciar pe cauțiune poate fi dispusă în faza de urmărire penală, de procuror, prin ordonanță (din oficiu sau la propunerea organului de cercetare penală) sau prin încheiere de către judecătorul de drepturi și libertăți învestit cu soluționarea unei propuneri de luare sau prelungire a unei măsuri preventive privative de libertate (sau în soluționarea unei contestații împotriva unei încheieri, prin care s-a dispus asupra unei asemenea măsuri). Dacă procurorul a dispus, în cursul urmăririi penale, luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune față de inculpat, legea permite exercitarea unei căi de atac împotriva acesteia doar de către inculpat, calea de atac fiind plângerea, termenul prevăzut de lege fiind de 48 de ore de la comunicarea ordonanței către inculpat. Plângerea se adresează judecătorului de drepturi și libertăți, de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, căruia îi revine astfel competența de soluționare a căii de atac declarate de inculpat. Asupra plângerii judecătorul se va pronunța în camera de consiliu, prin încheiere; soluțiile ce pot fi adoptate de judecătorul de drepturi și libertăți sunt, fie de respingere a plângerii (ca inadmisibilă, tardivă ori neîntemeiată), fie de admitere și revocare a măsurii preventive, dacă s-ar constata că aceasta a fost luată cu încălcarea prevederilor legale. Analizând dispozițiile art. 216, raportat la art. 213 din noul Cod de procedură penală, constatăm că, de fapt, acesta nu redă de o manieră exhaustivă soluțiile ce pot fi dispuse de judecătorul de drepturi și libertăți chemat să soluționeze plângerea formulată de inculpat. Mai mult, denumirea marginală [„calea de atac împotriva măsurii controlului judiciar dispuse de procuror” (s.n.)], nu este în afara oricărei critici, întrucât calea de atac se exercită împotriva ordonanței procurorului prin care se dispune luarea măsurii, nu împotriva măsurii procesuale, iar ipoteza revocării măsurii preventive este consecința admiterii plângerii și desființării ordonanței împotriva căreia s-a formulat calea de atac. În absența unei enumerări cuprinzătoare a soluțiilor ce ar putea fi dispuse în soluționarea plângerii, apreciem ca fiind posibilă și legală și soluția de admitere a plângerii formulate de inculpat, fără a avea drept consecință revocarea măsurii, ci doar modificarea conținutului controlului judiciar pe cauțiune, în sensul atenuării obligațiilor impuse [cele pe care procurorul sau judecătorul are dreptul de a le individualiza și asupra cărora poate dispune (facultativ) – de exemplu, extinderea limitei teritoriale pe care inculpatul nu are voie să o depășească, conform art. 216, raportat la art. 215 alin. (2) lit. a) din noul Cod de procedură penală, de la teritoriul unei localități, la teritoriul României], sau chiar înlăturarea ca fiind excesive, nenecesare îndeplinirii scopului urmărit prin luarea măsurii, a unora dintre obligațiile ce pot fi dispuse facultativ conform art. 216 raportat la art. 215 alin. (2) din noul Cod de procedură penală. Aceasta întrucât, pe de o parte, judecătorul de drepturi și libertăți, verificând condițiile de luare a măsurii, verifică și întrunirea cerinței proporționalității și a necesității (inclusiv prin prisma obligațiilor ce au fost dispuse), iar, pe de altă parte, potrivit art. 216 raportat la art. 215 alin. (8) din noul Cod de procedură penală, după luarea măsurii, procurorul, din oficiu sau la cererea inculpatului, poate interveni și modifica conținutul controlului judiciar pe cauțiune, în sensul atenuării sau agravării acestuia (controlul judiciar pe cauțiune, ca măsură preventivă, se menține, dar se intervine asupra obligațiilor ce dau conținut acestei măsuri preventive neprivative de libertate). După pronunțarea soluției, dosarul cauzei pus la dispoziția judecătorului de drepturi și libertăți de către procuror (dosarul original sau copii certificate după actele acestuia) se restituie organului de urmărire penală în maxim 48 de ore, termenul procedural astfel stabilit fiind unul de recomandare și urmărind ca prin soluționarea căii de atac, să fie afectată de o manieră redusă celeritatea procesului penal. Potrivit art. 204 din noul Cod de procedură penală, încheierile prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, sunt supuse căii de atac a contestației, în termen de 48 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, respectiv de la comunicare, pentru cei lipsă. Prin urmare, în practica judiciară și în doctrină s-a exprimat opinia majoritară, potrivit căreia încheierea pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți poate fi atacată cu contestație. Contestația este supusă regimului general prevăzut de art. 204 din noul Cod de procedură penală. În practică există și opinia minoritară, în sensul că încheierea pronunțată în soluționarea acestei plângeri de către judecătorul de drepturi și libertăți este definitivă, fără posibilitatea de a se formula contestație împotriva acesteia, o astfel de contestație urmând a fi respinsă ca inadmisibilă. Argumentele avute în vedere au fost, în primul rând, faptul că încheierea pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți, potrivit art. 216 raportat la art. 213 din noul Cod de procedură penală, este o hotărâre pronunțată deja în soluționarea unei căi de atac (calea de atac a plângerii), iar în noul Cod (spre deosebire de cel vechi) nu au fost reglementate ale situații în care calea de atac să cunoască două grade distincte; chiar și în cazul măsurilor preventive mai grave (de exemplu, în materia arestării preventive, legea a recunoscut posibilitatea exercitării unei singure căi de atac împotriva actului prin care organul judiciar a dispus luarea măsurii). Pe de altă parte, s-a apreciat că prevederile art. 204 din noul Cod de procedură penală nu sunt aplicabile în cauză, deoarece acestea se referă la încheierile prin care, în cursul urmăririi penale, se dispune asupra măsurilor preventive ca sesizare principală, or, în cazul încheierii reglementate de art. 216, raportat la art. 213 din noul Cod de procedură penală, se dispune în principal asupra legalității și temeiniciei ordonanței anterior emise de procuror, prin care acesta luase măsura preventivă.
Procedura de luare a măsurii controlului judiciar pe cauțiune de către judecător. Procedura de luare a măsurii controlului judiciar pe cauțiune este, aparent, aceeași cu cea de luare a măsurii controlului judiciar, textul art. 216 alin. (3) din noul Cod de procedură penală, făcând referire la aplicarea în acest sens și a dispozițiilor art. 212 și art. 214 din același cod (prin care se reglementează dispunerea controlului judiciar). Textul de lege este însă criticabil, prin absența unor reglementări specifice ale procedurii de dispunere a măsurii controlului judiciar pe cauțiune – cu precădere în privința procedurii de urmat, în ipoteza în care competența de a dispune revine unui magistrat judecător – în faza de cameră preliminară ori în faza de judecată sau chiar în faza de urmărire penală, când judecătorul de drepturi și libertăți este învestit cu soluționarea unei cereri sau propuneri privind luarea, prelungirea ori înlocuirea unei măsuri preventive privative de libertate. Aceasta, deoarece depunerea cauțiunii este o condiție prealabilă pentru a se dispune măsura preventivă, însă cauțiunea nu poate fi apreciată și depusă direct de către inculpat, cuantumul ei stabilindu-se tot de către organul judiciar, situație ce gerează necesitatea soluționării propunerii de luare a măsurii preventive a controlului judiciar în două etape distincte: a) cea a verificării admisibilității în principiu – a verificării îndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru a dispune această măsură preventivă; dacă se consideră solicitarea ca fiind admisibilă în principiu, se impun fixarea cuantumului cauțiunii și stabilirea termenului de depunere a acesteia de către inculpat; b) cea a dispunerii măsurii controlului judiciar pe cauțiune, atunci când se constată îndeplinirea condiției de depunere a cauțiunii stabilite de organul judiciar. O formă a procedurii de dispunere a controlului judiciar pe cauțiune, a fost reglementată de legiuitorul procesual penal doar în ipoteza descrisă de art. 242 alin. (10)-(13) NCPP, anume atunci când se solicită înlocuirea unei măsuri preventive privative de libertate (arestul la domiciliu sau arestarea preventivă) cu măsura controlului judiciar pe cauțiune; în lipsa altor reglementări exprese, apreciem că aceeași procedură poate fi aplicată și la luarea (directă) a măsurii preventive menționate.
Organul judiciar competent să dispună asupra modificării obligațiilor. În practica judiciară s-a pus problema competenței de a dispune modificarea obligațiilor, în situația în care măsura controlului judiciar pe cauțiune a fost dispusă de judecătorul de drepturi și libertăți, după respingerea propunerii de arestare preventivă. Deși există argumente pentru a susține ambele opinii, apreciem că, în lipsa unei prevederi exprese, poate fi urmată interpretarea dată de instanța supremă, într-o situație relativ asemănătoare, în care, în raport de Codul de procedură penală anterior, a analizat problema competenței organului judiciar de a dispune, în cursul urmăririi penale, prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea sau de a nu părăsi țara, în situația când o atare măsură a fost luată de un judecător. În motivarea soluției, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, prin dispozițiile legale, nu s-a instituit o competență alternativă a judecătorului și procurorului în luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea sau a celei a obligării de a nu părăsi țara, în cursul urmăririi penale, față de aceea din cursul cercetării judecătorești. În atare situație, competența de a dispune măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau pe aceea a obligării de a nu părăsi țara, revine judecătorului, în cursul urmăririi penale, numai în cazurile expres prevăzute în art. 146 alin. (111 ) și art. 139 alin. (1) din Codul de procedură penală anterior, respectiv, în cazul respingerii propunerii de arestare preventivă a învinuitului sau inculpatului ori al schimbării temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestării preventive. Ca urmare, s-a apreciat că, ținându-se seama de caracterul restrictiv al interpretării dispozițiilor procedurale, se impune să se constate că, indiferent de organul judiciar care a dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara (procuror sau judecător), în cursul urmăririi penale, prelungirea acestei măsuri se dispune de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. În același sens, pot fi avute în vedere și considerentele exprimate de instanța supremă, în soluționarea unei întrebări prealabile asupra unei chestiuni de drept cu care a fost sesizată. Deși soluția asupra sesizării referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, în sensul de a lămuri, dacă în cursul urmăririi penale competența de a dispune asupra unor noi obligații pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse inițial, revine judecătorului de drepturi și libertăți care a luat măsura sau, dimpotrivă, procurorului, a fost aceea de respingere ca inadmisibilă, pe considerentul că aceasta reprezintă însă numai o chestiune incidentală, de care nu depinde lămurirea cauzei pe fond, opinia judecătorului-raportor, exprimată în considerentele hotărârii, este în sensul că, în aplicarea dispozițiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, competența de a dispune asupra unor noi obligații pentru inculpat ori înlocuire sau încetarea celor dispuse inițial, revine procurorului, indiferent dacă măsura procesuală a controlului judiciar a fost luată de procuror sau de judecătorul de drepturi și libertăți.
Durata controlului judiciar pe cauțiune. O analiză succintă a dispozițiilor care reglementează măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune, pune în evidență inexistența unei durate maxime pentru care poate fi luată această măsură în timpul urmăririi penale. Prin comparație, în reglementarea anterioară, pentru măsura preventivă cea mai apropiată ca natură juridică de controlul judiciar pe cauțiune, erau prevăzute atât durata pentru care putea fi dispusă inițial, cât și o procedură de prelungire și o durată maximă totală în cursul urmăririi penale. Astfel, în reglementarea Codului de procedură penală anterior [art. 145 alin. (2) și art. 1451 alin. (2)], durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea și a obligării de a nu părăsi țara (măsuri în care își găsește corespondență, în parte, controlul judiciar pe cauțiune), nu putea depăși 30 de zile, afară de cazul când aceasta era prelungită în condițiile legii. Cele două măsuri puteau fi prelungite în cursul urmăririi penale, în caz de necesitate și numai motivat. Prelungirea se dispunea de procurorul care efectua sau supraveghea urmărirea penală, fiecare prelungire neputând să depășească 30 de zile. Durata maximă a acestor măsuri în cursul urmăririi penale era de un an. În mod excepțional, când pedeapsa prevăzută de lege era detențiunea pe viață sau închisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maximă era de 2 ani. În reglementarea actuală, controlul judiciar pe cauțiune, odată ce este dispus de procuror sau de către judecătorul de drepturi și libertăți, se menține pe toată durata urmăririi penale, până la dispunerea unei soluții de netrimitere în judecată de către procuror și în cursul procedurii de cameră preliminară. Dacă se dispune trimiterea în judecată, aceste măsuri preventive se mențin până la o eventuală dispoziție de revocare sau înlocuire, pronunțată în cameră preliminară sau în cursul judecății sau până la încetarea de drept a măsurii preventive În opinia noastră, inexistența unei limite maxime a duratei pentru care poate fi dispus controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauțiune, poate ridica probleme sub aspectul conformității cu dispozițiile naționale și internaționale cu forță juridică superioară, care reglementează o serie de drepturi fundamentale ale persoanei, prin luarea acestor măsuri putându-se aduce atingere, după caz, dreptului la liberă circulație (art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 25 din Constituția României) și dreptului la respectarea vieții private și familiale (art. 8 din Convenție și art. 26 din Constituția României). Astfel, potrivit art. 216 raportat la art. 215 alin. (2) din noul Cod de procedură penală, pe lângă obligațiile prevăzute la alin. (1), ”organul judiciar care a luat măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar pe cauțiune, să respecte și alte obligații, cum ar fi: să nu depășească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviințarea prealabilă a acestuia [lit. a)]; să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta [b)]; să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere [c)]; să nu revină în locuința familiei, să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alți participanți la comiterea infracțiunii, de martori ori experți sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale [d)]”. Chiar dacă drepturile garantate prin prevederile art. 8 și art. 11 din Convenție și art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție nu sunt libertăți absolute, ingerința statului în exercițiul acestor drepturi este permisă, doar dacă aceasta este prevăzută de lege, vizează unul dintre scopurile legitime comune prevăzute în textele Convenției (respectiv securitatea națională, siguranța publică, apărarea și menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora), iar măsura este necesară într-o societate democratică (respectiv ingerința răspunde unei nevoi sociale imperioase), fiind proporțională cu scopul legitim urmărit. În același sens, sunt și dispozițiile art. 53 din Constituția României care prevăd că „exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Potrivit alineatului (2) al aceluiași articol „restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății”. Din perspectiva respectării exigenței proporționalității ingerinței cu scopul legitim urmărit, apreciem că neinstituirea unei durate maxime, pentru care poate fi dispus controlul judiciar pe cauțiune în cursul urmăririi penale, este de natură să confere un caracter excesiv acestei măsuri preventive. Prin urmare, pentru conformitatea cu normele juridice cu forță juridică superioară, nu este suficient ca măsura prin care se aduce atingere drepturilor fundamentale să se circumscrie unor cazuri prevăzute în lege, ci aceasta trebuie să fie limitată în timp. În opinia noastră, având în vedere că în cazul drepturilor afectate prin dispunerea celor două măsuri preventive, se produce doar o restrângere a acestora, spre deosebire de măsura arestării preventive, care implică privarea de libertate, instituirea unei durate maxime ar fi suficientă pentru a răspunde cerinței proporționalității măsurilor cu scopul legitim urmărit. În ceea ce ne privește, credem că durata maximă a acestei măsuri în cursul urmăririi penale nu poate depăși un termen rezonabil, care prin prisma gravității infracțiunii, reflectate în pedeapsa prevăzută de lege, poate fi diferit, respectiv 1 an în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege este amenda sau închisoarea de cel mult 5 ani, și 2 ani în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de 5 ani. În același context, al respectării cerinței proporționalității ingerinței cu scopul legitim urmărit, poate fi invocată și inexistența unor dispoziții prin care să fie instituit controlul periodic al instanței învestite cu soluționarea fondului cauzei, în scopul de a se verifica dacă mai subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune, sau dacă există temeiuri noi care să justifice aceste măsuri. În acest sens, în cursul judecății, principiul proporționalității măsurii luate cu scopul legitim urmărit, poate fi satisfăcut prin garanțiile care însoțesc cele două măsuri, posibilitatea unui control judiciar periodic obligatoriu ocupând un loc important în rândul acestora. Similar arestării preventive și a arestului la domiciliu, acest control constant al completului învestit cu soluționarea cauzei ar trebui efectuat din 60 în 60 de zile, modificarea putând fi operată în cadrul art. 208 alin. (4) care reglementează verificarea periodică a măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu, dispuse față de inculpat, prin utilizarea noțiunii generice de „măsuri preventive”. Totodată, din perspectiva aspectelor analizate, credem că este utilă și clarificarea dispozițiilor de la art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală, în sensul de a rezulta că verificarea pe care o efectuează judecătorul de cameră preliminară, privește și măsurile preventive în discuție, având în vedere faptul că acestea nu sunt dispuse pe durată determinată. Potrivit dispozițiilor menționate, „În termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului”.
Subcapitolul 4.2 Considerații asupra controlului judiciar și asupra controlului judiciar pe cauțiune în Noul Cod de Procedură Penală, referiri și la codul francez de procedură penală
Sub vechea reglementare procesual penală, instituțiile controlului judiciar și controlului judiciar pe cauțiune, au fost cele mai discutate, mai ales asupra aspectului caracterului lor mixt. Liberarea provizorie sub cele două forme ale sale, instituția relativ recentă în dreptul nostru procesual penal, nu putea fi privită separat de o altă instituție fundamentală și anume arestul preventiv. Pentru ca ele se află într-o strânsă legătură sunt interdependente una de cealaltă. Liberarea provizorie sub control judiciar și pe cauțiune, în realitate, nu este altceva decât o diminuare a stării de detenție preventivă, una considerabilă, întrucât în contrast cu arestul, liberarea implică starea neprivativă de libertate a persoanei inculpate.
În vechiul cod procesual penal măsurile preventive nu puteau să conceapă o liberare provizorie fără o stare de arest existentă anterior, numai o persoană privată de libertate putea pentru că doar o persoană privată de libertate putea să se folosească de acest act de acest act de indulgent pe care putea să îl acorde un judecător. Interpretând dispozițiile legale ce stabilesc instituția juridică a liberării provizorii se observă condiția esențială și prealabilă pentru formularea unei cereri de liberare provizorie, care decurg implicit din cuprinsul normelor în materie, o alcătuiau existenta anterioare a p măsurii arestării preventive legal dispusă (sau, după caz, prelungită sau menținută) față de învinuit sau inculpat. Dispoziția liberării propriu-zisă de se deosebește de dispoziția liberării provizorii, prin clauzele în care acestea sunt hotărâte și prin obligațiile pe care instanța de judecată le poate impune inculpatului pus în libertate.
Controlul judiciar, în Noul cod de Procedură Penală, este menționat ca fiind o măsură preventivă de sine stătătoare, însă controlul judiciar pe cauțiune are o existență de sine stătătoare parțială, sau mai exact o dependență mărginită, fapt ce face necesară existența anterioare a condițiilor de arest pentru a putea fi dispusă, dar nu și a arestului însuși. Noul Cod procesual Penal desistă denumirea de liberare tocmai pentru aceste motive. Persoana în cauză pentru care se ia măsura controlului nu mai este liberată dintr-o dispoziție anterioară de deținere.
Prin noua reglementare procurorul, judecătorul, sau după caz judecătorul de drepturi și libertăți au competența de a dispune luarea măsurii controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune, fiind instituții reglementate ca măsuri preventive diferite. Reglementarea luată schimbă percepția asupra instituțiilor procesuale ale controlului judiciar și respectiv cauțiunii, care în Vechiul Cod procesual Penal erau aplicate doar în situația unui învinuit sau inculpat arestat preventiv în prealabil. Controlul judiciar, sub acest aspect, este urmat după modelul Codului de Procedură Penală francez, care reglementează acest controlul ca alternativă la arestarea preventivă.
Noutățile aduce măsurii preventive a controlului judiciar sunt produse asupra persoanei care o poate dispune, de aici se poate aprecia posibilitatea ca măsura să fie luată de către procuror este o limitare a cadrului libertății persoanei, raportată la vechiul cod, când doar un judecător avea îndatorirea asupra acesteia, în condiții de opoziție specifice. Dacă ne referim la absența arestului existent anterior, percepția se schimbă și, chiar dacă nu mai există un control al instanței, chiar dacă nu mai trece prin măsura privativă de libertate, controlul judiciar este totuși în reglementarea nouă o măsură mai blândă.
Măsura poate fi dispusă în fiecare etapă a procesului penal de către magistratul care conduce acea etapă: judecător, procuror, judecător de drepturi și libertăți și de cameră preliminară. Ca o observație, judecătorul de drepturi și libertăți nu poate să se pronunțe asupra acestei măsuri în mod direct, la sesizarea procurorului, fiindcă în cele din urmă poate lua el însuși această măsură în cursul urmăririi penale. Judecătorul de drepturi și libertăți poate lua această măsură preventivă numai când substituie arestul preventiv sau arestul la domiciliu.
Instituția a fost modificată consistent față de proiectul inițial, prin Legea de punere în aplicare nr. 255/2013. Prin urmare, controlul judiciar în forma primordială, potrivit NCPP, era o măsură ce putea fi luată numai de către judecătorului de drepturi și libertăți. ”În mod excepțional și în caz de nevoie urgentă, în faza urmăririi penale, procurorul putea lua în mod provizoriu, prin ordonanță, măsura controlului judiciar față de inculpat pentru cel puțin 5 zile”.
Procurorul sesiza judecătorul de drepturi și libertăți cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea termenului de 5 zile pentru care se lua măsura, îl cita pe inculpat a cărui prezență nu este necesară, însă prezența asistenței judiciare a inculpatului și a procurorului este obligatorie.
Conform proiectului inițial, judecătorul de drepturi și libertăți asculta inculpatul dacă acesta era prezent, iar atunci judecătorul urma să se pronunțe prin încheiere, înainte de expirarea celor 5 zile, asupra legalității și temeiniciei ordonanței procurorului, iar mai apoi putea să confirme măsura luată de procuror, dacă acesta a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale sau, din contra el revoca dacă au fost încălcate dispozițiile legale ce privesc condițiile de luare a acesteia. Dosarul cauzei se înapoiază procurorului, în termen de 48 de ore de la pronunțarea încheierii motivate. Aceasta reglementare nu a rezistat modificărilor aduse în vara anului 2013, și s-a convenit că nu se impune luare măsurii de către judecătorul de drepturi și libertăți, ducând la extinderea sferei competențelor procurorului în urmărirea penală.
Pe lângă procuror, această măsura poate fi dispusă și de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată în fața căreia se află spre a fi judecată. Se poate dispune prin încheiere ca și în celelalte circumstanțe, luare măsurii controlului judiciar față de inculpat, la recomandarea motivată a procurorului sau din oficiu.
Controlul judiciar poate fi luat numai față de inculpat, nu și față de suspect, în consecință atunci când intenționează să ia această măsură și să se pună în mișcare acțiunea penală, procurorul trebuie să pronunțe prin ordonanță.
În conținutul controlului judiciar există în mare parte o asemănare cu unele corecții, potrivit art.215 alin. (1) NCPP, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
”a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.”
Ca măsură preventivă, art.215 alin. (2) întrevede ca ”organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligații:
a) să nu depășească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviințarea prealabilă a acestuia;
b) să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta;
c) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
d) să nu revină la locuința familie, să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alți participanți la comiterea infracțiunii, de martori sau experți sau alte persoane anume desemnate de organul judiciar și să nu comunice, direct sau indirect, pe orice cale;
e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta;
f)să nu comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență
g) să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicării;
h) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice;
i) să nu conducă vehicule anume stabilite de organul judiciar;
j) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme;
k) să nu emită cecuri.”
Aceste măsuri facultative conțin o sferă amplă de interdicții și obligații, iar organul care dispune măsura este singurul care, în funcție de particularitățile cauzei, poate lua o decizie asupra necesității impunerii acestora.
Conform art. 216 alin. 1, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune față de inculpat, în cursul urmăririi penale, dacă sunt convocate condițiile prevăzute la art. 223 alin. (1) și (2) și luarea acestei măsuri este destul pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1), iar inculpatul plătește o cauțiune a cărei valoare este stabilită de către organul judiciar.
Măsura controlului judiciar pe cauțiune poate fi dispusă de procuror în cursul urmării penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară și de către instanță în cursul judecății și trebuie să fie îndeplinite condițiile arestului preventiv sau ale arestului la domiciliu.
Se constată că, diferența dintre controlul judiciar și controlul pe cauțiune este o măsură care poate fi luată doar față de un inculpat susceptibil de a fi arestat preventiv sau care poate fi situat în arest domiciliar, cu alte cuvinte față de care sunt obținute condițiile arestului, dar se consideră că privarea de libertate nu se impune in concreto. Acest aspect face posibilă apropierea cu măsura de dispozițiile anterioare. Legiuitorul face o diferență esențială între controlul judiciar și cel pe cauțiune, prin impunerea unor îngrădiri la luarea celei din urmă măsuri de prevenție. Așa că, dacă față de o persoană poate fi luat controlul judiciar fără prea multe condiții existente anterior, controlul pe cauțiune impune îndeplinirea condițiilor de la art. 223 CPP.
Cazurile în care este posibilă aplicarea arestului preventiv sunt mai dure în noua reglementare decât în cea veche. Chiar dacă s-a renunțat la neclara exprimare de indicii temeinice, fiind importante în prezent probe, măsura preventivă de privare de libertate se poate lua mai blând decât în baza vechii reglementări. Așadar, primele cazuri nu mai sunt condiționate de o pedeapsă minimă prevăzută de lege pentru fapta pentru care e verificat inculpatul, acesta poate fi arestat pentru orice faptă, și poate fi chiar sancționat cu o pedeapsă minusculă. Ca și în situația enumerată de la art. 223 alin. (2), suspiciunea comiterii infracțiunilor enumerate nu trebuie atestată cu condiția minimului de pedeapsă ca în vechiul cod. Cu alte cuvinte, am putea spune, că, din punct de vedere al instituțiilor controlului judiciar, probabilitatea luării mai blânde a măsurii arestului conduce și la posibilitatea selecționării a mai multor cazuri pentru măsura controlului pe cauțiune. Astfel, se poate confirma că, din moment ce avem clauze pentru arest, am putea avea și posibilitatea controlului judiciar ca o alternativă la acesta.
Opțiunea procurorului sau judecătorului de a lua această măsură este în continuare păstrată, chiar dacă se plătește cauțiunea, legiuitorul păstrează exprimarea poate dispune. Acest lucru face ca și în cauza depunerii cauțiunii să fie opțiunea neluării măsurii pentru motive adecvate. Deși nu este realist să ne gândim că, în cursul urmăririi penale, la propunerea și dispoziția procurorului, o persoană poate să depună cauțiunea, iar mai apoi același reprezentant al parchetului să nu poată lua această măsură, toate ducând la producerea unei situații absurde de retractare a propriei inițiative.
Toate acestea s-a putea întâmpla din cauza timpului scurt dintre depunerea cauțiunii și pronunțarea ordonanței, atunci inculpatul ar contraveni în anumite condiții și care l-ar face susceptibil la o eventuală arestare. Opțiunea posibilă în practică ar rămâne aceea a instanței sesizată de inculpatul arestat preventiv cu luarea măsurii controlului pe cauțiune, care, chiar după depunerea sumei, va analiza oportunitatea punerii în libertate a inculpatului.
Controlul judiciar, de cele mai multe ori, pentru inculpat este o înrăutățire a situației sale, deși el nu avea nicio restricție el este pus sub control, nu este o atenuare, cum era în toate situațiile în sistemul vechii reglementări. Putem spune că instituția își îngreunează caracterul pronunțat de beneficiu, în avantajul caracterului de restricție. În vechiul cod controlul judiciar era reglementat urmat de arest, în prezent el este precedat, dacă sunt încălcate obligațiile stabilite.
Noul cod de procedură nu a mai menținut procedura admiterii în principiu a liberării provizorii sub cele două forme ale sale, în mare parte deoarece a renunțat la condițiile formale ale vechii reglementări, la limita maximă de pedeapsă și la condițiile negative prevăzute de vechiul art. 160². Potrivit vechiului cod: “liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.” Pentru a putea fi stabilite situațiile în care liberarea se poate acorda, se raționa per a contrario.
Valoarea cauțiunii este similară cu cea din vechea reglementare, aceasta fiind de minim 1.000 lei, ea determinându-se în funcție de: gravitatea faptei comise de inculpat, obligațiile legale pe care inculpatul le are, situația materială a inculpatului, procurorul sau instanța având o largă posibilitate de apreciere asupra acesteia. Obligațiile și dispozițiile impuse persoanei liberate pe cauțiune sunt aceleași cu cele din situația controlului judiciar. Dacă inculpatul, pe durata măsurii controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune, încalcă, cu rea-credință, obligațiile pe care le a că a comis cu intenție o altă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege.
În prezent se poate lămuri o frecventă eroare ce se întâlnea în practica judiciară sub vechea lege, și anume, analiza cererii de liberare sub controlul judiciar sau pe cauțiune de către instanță, analiza cazurilor de arest preventiv prevăzute de art. 148 CPP, iar dacă o astfel de situație se menținea instanța respingea cererea, fără a se face o analizare a condițiilor prevăzute de art. 160². Deseori, există o nelămurire între situația revocării arestului preventiv și acordarea liberării provizorii. Daca problema analizării stării de arest subzista, cererea nu trebuia respinsă de plano, ea ar fi trebui să fie analizată separat de condițiile liberării
Noul cod de procedură penală a clarificat în mare măsură și a organizat mai bine caracterul instituțiilor controlului judiciar. Condiționate în vechea reglementare de o trecere prealabilă prin arestul preventiv, în ziua de azi ele pot fi luate și de sine stătător. Statutul lor de diminuare ale arestului există totuși, mai ales din cauza condițiilor controlului pe cauțiune, iar practica judiciară va fixa când, în condiții asemănătoare, se impune privarea de libertate sau doar măsura restrictivă.
Subsecțiunea 4.2.1 Controlul judiciar pe cauțiune în dreptul francez
Cauțiunea este o condiție a controlului judiciar, judecătorul va putea spune inculpatului dacă va putea rămâne în libertate în timpul procesului, cu condiția respectărilor unor obligații. Acesta va fi pus apoi în perioada de probă. Controlul jurisdicțional este dublu: obligația de exemplu, să nu vină în contact cu victimele, sa nu le contacteze, etc., sau plata unei cauțiuni. Cauțiune este, prin urmare, o alternativă a detenției preventivă. Prima parte a garanției este alocată ”reprezentativității”, judecătorul dorește să se asigure că setul examinării va veni la audiere, în ziua procesului, a doua parte a garanției este alocată ”compensației pentru reclamant și plata amenzilor”, acesta poate fi uneori atribuite uneia dintre aceste obligații prin plată. Suma, momentul plății și eventual, divizarea sau setarea unui program decis de judecătorul de libertăți și detenție sau judecătorul de instrucție. Suma de cauțiune este decisă în funcție de situația financiară a oamenilor.
La 17 septembrie 2014, Curtea Supremă a considerat că valoarea și momentul plății cauțiunii, în cadrul unei proceduri judiciare, trebuie să fie stabilită în funcție de resursele și cheltuielile persoanei care face obiectul anchetei.
În mod similar, judecătorul de instrucție care dorește să comande o interdicție profesională nu trebuie numai să constate infracțiunea comisă în exercitare sau cu ocazia exercitării acestei activități de către pârât, ci să să facă dovada existenței unui risc de a comite o nouă infracțiune.
”Orice persoană care face obiectul anchetei, are prezumția de nevinovăție și rămâne liber. Cu toate acestea, din cauza cerințelor investigației sau ca o măsură de securitate, aceasta poate fi restricționată de către una sau mai multe obligații de control judiciar, sau, în cazul în care nu sunt suficiente, fiind sub arest la domiciliu cu monitorizare electronică. În mod excepțional, în cazul în care obligațiile controlului judiciar sau arest la domiciliu monitorizat electronic nu atinge aceste obiective, acesta poate fi plasat în arest.”
În acest caz, o persoană pusă sub acuzarea pentru luare de mită a fost plasată sub control judiciar.
Ordinul de plasare sub control judiciar a impus obligația de a plăti o legătură în valoare de 30.000 de euro și interdicția de a se angaja în activitățile legate de operațiunile de planificare urbană.
Pentru a confirma ordinea controlului jurisdicțional, Curtea de Apel a considerat că ”principiul unei garanții a fost in conformitate cu acuzațiile împotriva reclamantului și cuantumul acestora se stabilește luând în considerare capacitatea lui de a plăti” și, în ceea ce privește interzicerea exercitării profesionale, a simțit că a fost ”în conformitate cu acuzațiile împotriva reclamantului”.
Persoana care face obiectul anchetei a depus apoi un recurs argumentând:
În primul rând, cerința de a posta o legătură nu a fost justificată, deoarece asigură menținerea a doi copii minori, rambursarea unui credit ipotecar, și nu a avut economii în numerar. În plus, se propuse să constituie un interes de securitate (ipoteca) asupra proprietății deținute de acesta.
În al doilea rând, interdicția de a se angaja într-o activitate profesională nu a fost justificată din cauza absenței riscului real de comitere a unei noi infracțiuni.
Curtea Supremă a dat dreptul persoanei care face obiectul anchetei prin luarea în considerare:
Pe de o parte că :
”Suma și momentul plății depozitului, care este relevant pentru controlul jurisdicțional, al persoanei acuzate, trebuie să fie stabilită luându-se în considerarea, în special, resursele și cheltuielile acestora”
Pe de altă parte:
”Curtea de Investigare care interzice persoanei acuzate de a se angaja în anumite activități de ordin social sau profesional, trebuie să constate că infracțiunea a fost comisă în exercitarea sau cu ocazia exercitării acestor activități și există riscul de a comite o nouă infracțiune.”
Conform Curții de Casație, decizia prin care se dispune plata unei garanții, în cadrul unui control judiciar, trebuie să se refere în mod specific la resursele și cheltuielile persoanei care face obiectul anchetei.
Astfel, s-a considerat că hotărârea unei camere care acuzare necesită o persoană pusă sub acuzare privind plata unei sume cu titlu de garanție, fără nicio referire la resursele sale suportă casația.
În mod similar, hotărârea de stabilire a valorii cauțiunii fără a explica resursele și cheltuielile percepute cu încălcarea articolului 138, alin. 2, indice 11 din Codul francez de procedură penală.
Dat fiind faptul că judecătorii Curții de Apel nu au justificat decizia lor în lumina cerințelor prevăzute la art.138, alin.2, indice 11, din Codul francez de procedură penală, decizia nu a putut evita cenzura.
În ceea ce privește interdicția de a se angaja în anumite activități, art.138 alin. 2, indice 12 din Codul francez de procedură penală, prevede două condiții, și anume că:
– infracțiunea a fost comisă în exercitarea sau cu ocazia acestor activități;
– cu privire la existența unui risc de comitere a unei noi infracțiuni.
Curtea Supremă a avut deja ocazia de a cenzura o decizie de interzicere de a-și exercita reprezentantul să juridic de afaceri pe motiv că presupusele infracțiuni nu au fost comise în cursul acestei activități și riscul de comitere a unei noi infracțiuni, nu a fost suficient de caracterizat.
În mod similar, legea cere judecătorilor să observe și să caracterizeze riscul actual de comitere a unei noi infracțiuni penale care să justifice menținerea unui profesionist care interzice orice persoană care face obiectul anchetei.
Cu toate acestea, instanța de investigare nu a reușit să pronunțe, in concreto cu privire la riscul de a comite o nouă infracțiune.
În concluzie, trebuie să se țină seama de faptul că persoana însărcinată poate cere judecătorului de instrucție:
– efectuarea oricărui act care i se pare necesar, să se stabilească adevărul: audierea unui martor sau o altă vizita la fața locului;
– faptul că aceste acte sunt realizate în prezența avocatului său;
– anularea rechizitoriului în termen de 6 luni de la prima apariție în cazul în care va fi comisă o abatere;
– să își reconsidere decizia și să îi confere statutul de martor asistat în cazul în care nu mai îndeplinește cerințele rechizitoriului.
Subcapitolul 4.3 Limitarea în timp a acestor măsuri preventive
Ca urmare a Deciziei Curții Constituționale din data de 4.12.2014, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate privind art. 211-217 din Codul de procedură penală, Guvernul a inițiat modificări în regim de maximă urgență în privința controlului judiciar deoarece, după data publicării deciziei CCR dispozițiile declarate ca fiind neconstituționale și-ar fi încetat efectele, ceea ce ar fi generat probleme de legalitate privitoare la măsurile de control judiciar aflate în executare și încetarea de drept a acestor măsuri. Ca atare, acestea au fost adoptate prin ordonanță de urgență și publicate la numai 11 zile de la data deciziei Curții Constituționale.
În pronunțarea soluției de admitere a excepției de neconstituționalitate a art. 211-217 din Codul de procedură penală , Curtea constată că noul Cod de procedură penală nu prevede durata pentru care pot fi dispuse măsurile preventive privind controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune. Sau, caracterul excepțional al măsurilor preventive, care implică restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale, impune caracterul temporar, limitat în timp, al acestora. De aceea, Curtea a reținut că normele de procedură penală care dau posibilitatea organelor judiciare de a dispune măsurile preventive ale controlului judiciar și ale controlului judiciar pe cauțiune pentru perioade nelimitate contravin exigențelor art.53 din Constituție.
Într-adevăr, în reglementarea anterioară, controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune, odată ce erau dispuse de către procuror sau de către judecătorul de drepturi și libertăți se mențineau pe toată durata urmăririi penale, până la dispunerea unei soluții de netrimitere în judecată de procuror și în cursul procedurii de cameră preliminară. Dacă se dispunea trimiterea în judecată, aceste măsuri se mențineau până la o eventuală dispoziție de revocare sau de înlocuire pronunțată în camera preliminară sau în cursul judecății ori până la încetarea de drept a măsurii preventive.
Prin urmare, pentru a se conforma normelor constituționale care implică o limitare în timp a acestor măsuri preventive, noua reglementare prevăzută în OUG nr. 82 din 10 Decembrie 2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală prevede următoarele soluții legislative:
În cursul urmăririi penale:
Durata maximă pentru care procurorul poate dispune măsura controlului judiciar sau măsura controlului judiciar pe cauțiune este de 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depășească 60 de zile – similar arestului preventiv.
Durata totală rezultată prin însumarea prelungirilor succesive în cursul urmăririi penale nu va putea depăși 1 an dacă pedeapsa prevăzută de lege este amenda sau închisoarea de cel mult 5 ani, respectiv 2 ani, dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de 5 ani.
Inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond.
În cursul etapei camerei preliminare și al fazei de judecată:
Durata maximă pentru care judecătorul poate dispune măsura controlului judiciar sau măsura controlului judiciar pe cauțiune este de cel mult 60 de zile. Judecătorul are obligația de a verifica periodic din oficiu, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii controlului judiciar sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice luarea acestei măsuri.
În cursul judecății în primă instanță:
Durata totală a controlului judiciar nu poate depăși un termen rezonabil și, în toate cazurile, nu va putea depăși5 ani.
Dispoziții tranzitorii cu privire la măsurile preventive de control judiciar și/sau control judiciar pe cauțiune, aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a OUG nr. 82 din 10 Decembrie 2014
Acestea continuă și se mențin, iar în termen de cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a OUG 82/2014 procurorul, în cauzele aflate în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, și instanța, în cursul judecății, verifică, din oficiu, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune ori dacă există temeiuri noi care justifică una dintre aceste măsuri preventive, dispunând, după caz, prelungirea, menținerea sau revocarea măsurii preventive.
Subcapitolul 4.4 Modificarea privind controlul judiciar, impuse de decizia CC, promovate prin ordonanța de urgență
Guvernul a adoptat, la propunerea Ministerului Justiției, Ordonanța de Urgență prin care se modifică dispozițiile din Codul de procedură penală referitoare la controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune, fiind reglementată durata pentru care pot fi dispuse aceste măsuri, procedura și durata maximă pentru care pot fi prelungite, astfel încât să corespundă cerințelor Curții Constituționale.
Actul normativ adoptat de Guvern prevede că, în cursul urmăririi penale, măsura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune se poate dispune de către procuror pe o durată de cel mult 60 de zile.
Controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauțiune poate fi prelungit de către procuror, prin ordonanță, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputând să depășească 60 de zile, potrivit OUG.
Ordonanța de Urgență mai prevede că inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond.
În cursul urmăririi penale, durata măsurii controlului judiciar sau controlului judiciar pe cauțiune nu poate să depășească un an, dacă pedeapsa prevăzută de lege este amenda sau închisoarea de cel mult cinci ani, respectiv doi ani, dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de cinci ani, conform modificărilor aduse Codul de procedură penală prin OUG.
De asemenea, potrivit OUG, în cursul etapei camerei preliminare și al fazei de judecată, măsura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune se poate dispune de către judecător pe o perioadă de cel mult 60 de zile, cu obligația judecătorului de a verifica periodic din oficiu, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii controlului judiciar sau controlul judiciar pe cauțiune ori dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice luarea acestei măsuri.
În cursul judecării în primă instanță, durata totală a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune nu poate depăși un termen rezonabil și, în toate cazurile, nu poate depăși cinci ani", potrivit actului normativ adoptat de Guvern.
Ministerul Justiției precizează că, în urma adoptării OUG, măsura controlului judiciar va fi menținută în toate cauzele, iar în cel mult 60 de zile se vor face verificări din oficiu, pentru a se stabili dacă va fi prelungită, menținută sau revocată.
"Potrivit acestui act normativ, toate măsurile preventive de control judiciar și/sau control judiciar pe cauțiune, aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, continuă și se mențin, iar în termen de cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, procurorul, în cauzele aflate în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, și instanța, în cursul judecății, verifică, din oficiu, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune ori dacă există temeiuri noi care justifică una dintre aceste măsuri preventive, dispunând, după caz, prelungirea, menținerea sau revocarea măsurii preventive", se mai arată în comunicatul Ministerului Justiției.
Actul normativ a fost elaborat în urma consultărilor cu reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție, Consiliului Superior al Magistraturii, Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a precizat Ministerul Justiției.
Modificarea dispozițiilor din Codul de procedură penală a fost făcută după ce Curtea Constituțională a stabilit, în 4 decembrie, că articolele care reglementează modul de aplicare a controlului judiciar și a controlului judiciar pe cauțiune sunt neconstituționale, pentru că restrâng libertatea individuală, libera circulație și viața intimă, în condițiile în care acestea nu prevede și durata pentru care pot fi dispuse.
Judecătorii CC au stabilit, cu majoritate de voturi, că sunt neconstituționale dispozițiile articolelor 211 – 217 din Codul de procedură penală, care reglementează măsurile preventive ale controlului judiciar și ale controlului judiciar pe cauțiune, intrate în vigoare la 1 februarie 2014. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Satu Mare.
Subcapitolul 4.5 Liberarea provizorie sub controlul judiciar și liberarea provizorie pe cauțiune
Liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care au permis arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții. Liberarea provizorie este facultativă fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.
Art.160 indice 1 CPP, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.281/2003, prevede că în tot cursul procesului penal, invinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Liberarea provizorie a provocat multe discuții în legătură cu natura sa juridică.
Principala problemă care se pune în teoria dreptului procesual penal, față de această instituție se concentrează asupra întrebării dacă liberarea provizorie este sau nu o măsură preventivă.
Părerea dominantă în concepția juridică din țara noastră este că liberarea provizorie este o măsură procesuală aplicabilă arestărilor, dar nu o măsură de prevenție
Însăși denumirea tradițională a instituției în dreptul românesc indică natura sa juridică. Fiind vorba de ”liberare”, aceasta presupune totdeauna o stare prealabilă opusă, adică de privare de libertate, din care eliberarea sa se poate realiza.
Art.160 indice 1 CPP prevede că numai invinuitul sau inculpatul arestat are dreptul să ceară punerea în libertate provizorie, indiferent că acesta este sub control judiciar sau pe cauțiune.
Liberarea provizorie sub control judiciar. Condițiile liberării.
Acordarea liberării provizorii este cantonată în sfera tuturor infracțiunilor săvârșite din culpă indiferent de pedeapsa prevăzută de lege, iar în cazul infracțiunilor intenționate numai dacă legea nu prevede pedeapsa închisorii care depășește 18 ani ( art.160 indice 2 alin.1).
Arestul nu poate beneficia de liberarea provizorie sub control judiciar dacă este recidivist ori există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârșească alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În timpul liberării provizorii sub control judiciar invinuitul sau inculpatul are obligația să respecte anumite îndatoriri care îi sunt fixate de instanța de judecată și care sunt înscrise în art. 160 indice 2 alin.3.
Organul judiciar ( judecătorul delegat cu executarea, procurorul sau organul de poliție) are obligația să controleze dacă îndatoririle fixate de instanță sunt respectate.
Potrivit art.160 indice 3, controlul judiciar poate fi oricând modificat sau ridicat de instanță în total sau în parte pentru motive temeinice.
Modificarea sau ridicarea controlului judiciar se dispune de instanță prin încheiere. Dispozițiile art.160 indice 9 se aplică în mod corespunzător.
Liberarea provizorie pe cauțiune
A doua variantă a liberării provizorii este acordată de instanța de judecată în baza depunerii unei cauțiuni.
În conformitate cu art.160 indice 4 alin.2 în cazul liberării pe cauțiune invinuitul sau inculpatul este obligat să se prezinte la toate chemările instanței, să comunice orice schimbare de domiciliu sau reședință și să respecte obligațiile pe care instanța le dispune potrivit art.160 indice 2 alin.3.
Potrivit art.160 indice 5 CPP cauțiune constă într-o garanție care asigură respectarea de către invinuit sau inculpat a obligațiilor ce îi revin în timpul liberării. Cauțiunea este fixată într-o sumă de bani al cărui cuantum este cel puțin 1.000 lei. Suma reprezentând cauțiunea fixată se consemnează la o instituție financiară pe numele invinuitului sau inculpatului la dispoziția instanței de judecată.
Potrivit art.160 indice 5 alin.4 cauțiunea se restituie când:
a) se revocă liberarea provizorie pentru cazul prevăzut de art.160 indice 10 alin.1 lit. a;
b) se constată de către instanță prin încheiere că nu mai există temeiuri care au justificat măsura arestării preventive;
c) se dispune scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, schimbarea sau încetarea procesului penal;
d) se pronunță pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării ori cu suspendarea executării sub supraveghere ori cu executarea la locul de muncă;
e) se dispune condamnarea la pedeapsa închisorii;
f) cererea de liberare a fost respinsă potrivit art.160 indice 10 alin.6.
Când cauțiunea se restituie în cazurile prevăzute la literele b-e se dispune concomitent și încetarea stării de liberare provizorie.
Cauțiunea nu se restituie dacă invinuitul sau inculpatul se află în cazul prevăzut la lit. e cu referire la art.160 indice 10 alin.1 lit. b ( invinuitul sau inculpatul nu îndeplinește cu rea credință obligațiile ce-i revin potrivit art.160 indice 2 alin.3 sau art.160 indice 4 alin.2 sau a încercat să zădărnicească aflarea adevărului ori a comis o altă infracțiune.
Dispoziții comune
Liberarea provizorie se acordă în urmă unui cereri introduse în acest sens și niciodată din oficiu.
Dreptul de a solicita liberarea o are în primul rând invinuitul sau inculpatul arestat la care se adaugă soțul sau rudele apropiate și evident apărătorul. Dacă cererea este făcută de altă persoană, invinuitul sau inculpatul trebuie întrebat dacă își însușește solitare; declarația dată în acest sens va fi consemnată pe cererea de liberare provizorie.
Cererea de liberare provizorie trebuie să cuprindă mențiunile arătate în art.160 indice 6 alin. 2 și 3.
În cursul urmăririi penale rezolvarea cererii de liberare provizorie intră în atribuțiile instanței căreia i-ar reveni competența de a judeca cauza în fond, iar în cursul judecății competentă revine instanței sesizate în cauză.
Instanța competentă examinează cererea de liberare provizorie de urgență verificând dacă sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitate în principiu a acesteia.
După îndeplinirea acestor formalități instanța admite în principiu cererea și fixează termenul de judecată.
După ascultarea invinuitului sau inculpatului a apărătorului și procurorului, dacă se constată ca sunt îndeplinite condițiile legii instanța admite cererea dispune punerea în libertate a celui arestat și stabilește prin încheiere obligațiile pe care le are de îndeplinit. Soluția adoptată se aduce la cunoștință tuturor persoanelor interesate.
Soluția opusă pe care instanța o poate lua după admiterea în principiu a cererii de liberare este respingerea acesteia. Instanța dispune această soluție când:
a) nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea liberării;
b) cererea este neîntemeiată, organul judiciar apreciind nepotrivita lăsare în libertate a invinuitului sau inculpatului;
c) cererea este introdusă de o persoană îndreptățită, dar solicitarea nu a fost însușită de invinuit sau inculpat.
Potrivit art.160 indice 9 CPP încheierea instanței prin care se soluționează plângerea este supusă recursului. Termenul de recurs este de 24 ore. Recursul se judecă în 2 zile.
Revocarea liberării este reglementată de art.160 indice 10 CPP și are în vederea următoarele situații: a) descoperirea după acordarea liberării provizorii a unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la dată rezolvării cererii; b) neîndeplinite cu rea credință de către invinuit sau inculpat a obligațiilor ce îi revin potrivit art.160 indice 2 alin.3 sau art.160 indice 4 alin.2.
Revocarea se dispune de instanța prin încheiere și numai după ascultarea invinuitului sau inculpatului asistat de apărător afară de cazul când acesta nu se prezintă la instanță.
Dispozițiile art.160 indice 9 CPP se aplică corespunzător.
Concluzii
Noul cod de procedură penală a clarificat în mare măsură și a organizat mai bine caracterul instituțiilor controlului judiciar. Condiționate în vechea reglementare de o trecere prealabilă prin arestul preventiv, în ziua de azi ele pot fi luate și de sine stătător. Statutul lor de diminuare ale arestului există totuși, mai ales din cauza condițiilor controlului pe cauțiune, iar practica judiciară va fixa când, în condiții asemănătoare, se impune privarea de libertate sau doar măsura restrictivă.
Controlul judiciar al procedurii de urmărire penală constă în verificarea de către o instanță independentă și imparțială, sesizată în modul prevăzut de lege, a acțiunilor organului de urmărire penală și a organului care efectuează activitate operativă de investigație în scopul depistării și înlăturării încălcărilor drepturilor omului încă la faza de urmărire penală și asigurării respectării drepturilor, libertăților și a intereselor legitime ale participanților la proces și ale altor persoane.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.”
Controlul judiciar, de cele mai multe ori, pentru inculpat este o înrăutățire a situației sale, deși el nu avea nicio restricție el este pus sub control, nu este o atenuare, cum era în toate situațiile în sistemul vechii reglementări. Putem spune că instituția își îngreunează caracterul pronunțat de beneficiu, în avantajul caracterului de restricție. În vechiul cod controlul judiciar era reglementat urmat de arest, în prezent el este precedat, dacă sunt încălcate obligațiile stabilite.
Măsura preventivă a controlului judiciar este nou-introdusă în legislația noastră procesuală, prin preluarea unei părți semnificative din conținutul liberării sub control judiciar pe cauțiune și a măsurilor preventive a obligării de a nu părăsi localitatea sau a obligării de a nu părăsi țara. Ca deosebiri substanțiale față de măsura liberării sub control judiciar pe cauțiune, prevăzută de vechiul Cod de procedură penală, remarcăm următoarele: – controlul judiciar pe cauțiune poate fi dispus ca măsură preventivă autonomă, nefiind condiționat de existența, anterior dispunerii, a unei măsuri preventive privative de libertate (vechea reglementare prevedea posibilitatea, numai pentru cel arestat preventiv, de a obține liberarea sub control judiciar pe cauțiune); – controlul judiciar pe cauțiune poate fi dispus indiferent de infracțiunea pentru care este acuzat inculpatul (câtă vreme sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute de art. 202 din noul Cod de procedură penală), în condițiile în care Codul penal anterior reglementa excepții de la beneficiul măsurii, în raport de tipul infracțiunii comise, de pedeapsa prevăzută de lege, de forma de vinovăție cu care a fost comisă infracțiunea; – controlul judiciar pe cauțiune poate fi dispus numai cu privire la inculpat, fiind, așadar, necesară punerea în mișcare a acțiunii penale față de cel suspectat de comiterea infracțiunii. Măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune este neprivativă de libertate, inculpatul bucurându-se de libertatea fizică, dar fiind supus, prin instituirea unui ansamblu de obligații și, uneori, de interdicții, unui control al autorității judiciare, cu menirea de a se atinge scopul prevăzut de lege prin instituirea acestei măsuri. Prin conținutul său, controlul judiciar este mai sever decât reținerea, dar mai ușor decât controlul judiciar pe cauțiune, arestul la domiciliu și arestarea preventive.
Anexe
DECLARAȚIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI
Preambul
Considerînd că recunoașterea demnității inerente tuturor membrilor familiei umane și a drepturilor lor egale și inalienabile constituie fundamentul libertății, dreptății și păcii în lume,
Considerînd că ignorarea și disprețuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie care revoltă conștiința omenirii și că făurirea unei lumi în care ființele umane se vor bucura de libertatea cuvîntului și a convingerilor și vor fi eliberate de teamă și mizerie a fost proclamată drept cea mai înaltă aspirație a oamenilor,
Considerînd că este esențial ca drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul să nu fie silit să recurgă, ca soluție extremă, la revoltă împotriva tiraniei și asupririi,
Considerînd că este esențial a se încuraja dezvoltarea relațiilor prietenești între națiuni,
Considerînd că în Cartă popoarele Organizației Națiunilor Unite au proclamat din nou credința lor în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea și în valoarea persoanei umane, drepturi egale pentru bărbați și femei și că au hotărît să favorizeze progresul social și îmbunătățirea condițiilor de viață în cadrul unei libertăți mai mari,
Considerînd că statele membre s-au angajat să promoveze în colaborare cu Organizația Națiunilor Unite respectul universal și efectiv față de drepturile omului și libertățile fundamentale, precum și respectarea lor universală și efectivă,
Considerînd că o concepție comună despre aceste drepturi și libertăți este de cea mai mare importanță pentru realizarea deplină a acestui angajament, ADUNEAREA GENERALA proclamă prezenta DECLARAȚIE UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI, ca ideal comun spre care trebuie să tindă toate popoarele și toate națiunile, pentru ca toate persoanele și toate organele societății să se străduiască, avînd această Declarație permanent în minte, ca prin învățătură și educație să dezvolte respectul pentru aceste drepturi și liberțăți și să asigure prin măsuri progresive, de ordin național și internațional, recunoașterea și aplicarea lor universală și efectivă, atât în sânul popoarelor statelor membre, cât și al celor din teritoriile aflate sub jurisdicția lor.
Articolul 1
Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unii față de altele în spiritul fraternității.
Articolul 2
Fiecare om se poate prevala de toate drepturile și libertățile proclamate în prezenta Declarație fără nici un fel de deosebire ca, de pildă, deosebirea de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de origine națională sau socială, avere, naștere sau orice alte împrejurări. În afară de aceasta, nu se va face nici o deosebire după statutul politic, juridic sau internațional al țării sau al teritoriului de care ține o persoană, fie că această țară sau teritoriu sînt independente, sub tutelă, neautonome sau supuse vreunei alte limitări a suveranităte.
Articolul 3
Orice ființă umană are dreptul la viață, la libertate și la securitatea persoanei sale.
Articolul 4
Nimeni nu va fi ținut în sclavie, nici în servitute; sclavajul și comerțul cu sclavi sînt interzise sub toate formele lor.
Articolul 5
Nimeni nu va fi supus torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.
Articolul 6
Fiecare om are dreptul să i se recunoașca pretutindeni personalitatea juridică.
Articolul 7
Toți oamenii sînt egali în fața legii și au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecție a legii. Toți oamenii au dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta Declarație și împotriva oricărei provocări la o asemenea discriminare.
Articolul 8
Orice persoana are dreptul la satisfacția efectivă din partea instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale cei sînt recunoscute prin constituție sau lege.
Articolul 9
Nimeni nu trebuie să fie arestat, deținut sau exilat în mod arbitrar.
Articolul 10
Orice persoană are dreptul în deplină egalitate de a fi audiată în mod echitabil și public de către un tribunal independent și imparțial care va hotărî fie asupra drepturilor și obligațiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzări în materie penală îndreptată împotriva sa.
Articolul 11
1. Orice persoană acuzată de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul să fie presupusă nevinovată pînă cînd vinovăția sa va fi stabilită în mod legal în cursul unui proces public in care i-au fost asigurate toate garanțiile necesare apărării sale.
2. Nimeni nu va fi condamnat pentru acțiuni sau omisiuni care nui constituiau, în momentul cînd au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului internațional sau național. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai grea decît aceea care era aplicabilă în momentul cînd a fost săvîrșit actul cu caracter penal.
Articolul 12
Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viața sa personală, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondența sa, nici la atingeri aduse onoarei și reputației sale. Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.
Articolul 13
1. Orice persoană are dreptul de a circula în mod liber și de a-și alege reședința în interiorul granițelor unui stat.
2. Orice persoană are dreptul de a părăsi orice țară, inclusiv a sa, și de reveni în țara sa.
Articolul 14
1. În caz de persecuție, orice persoană are dreptul de a căuta azil și de a beneficia de azil în alte țări.
2. Acest drept nu poate fi invocat în caz de urmărire ce rezultă în mod real dintr-o crimă de drept comun sau din acțiuni contrare scopurilor și principiilor Organizației Națiunilor Unite.
Articolul 15
1. Orice persoană are dreptul la o cetățenie.
2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetățenia sa sau de dreptul de a-și schimba cetățenia.
Articolul 16
1. Cu începere de la împlinirea vîrstei legale, bărbătul și femeia, fără nici o restricție în ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea căsătoriei, în decursul căsătoriei și la desfacerea ei.
2. Căsătoria nu poate fi încheiată decît cu consimțămîntul liber și deplin al viiitorilor soți.
3. Familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului.
Articolul 17
1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atît singură, cît și în asociație cu alții.
2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Articolul 18
Orice om are dreptul la libertatea gîndirii, de conștiintă și religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu alții, atît în mod public, cît și privat, prin învățătură, practici religioase, cult și îndeplinirea riturilor.
Articolul 19
Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără fără imixtiune din afară,precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspîndi informații și idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.
Articolul 20
1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire și de asociere pașnică.
2. Nimeni nu poate fi silit să făcă parte dintr-o asociație.
Articolul 21
1. Orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale țării sale, fie direct, fie prin reprezentanți liber aleși.
2. Orice persoană are dreptul de acces egal la funcțiile publice din țăra sa.
3. Voința poporului trebuie să constituie baza puterii de stat; această voință trebuie să fie exprimată prin alegeri nefalsificate, care să aibă loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal și exprimat prin vot secret sau urmînd o procedură echivalentă care să asigure libertatea votului.
Articolul 22
Orice persoană, în calitatea sa de membru al societății, are dreptul la securitatea socială; ea este îndreptățită ca prin efortul national și colaborarea internațională, ținîndu-se seama de organizarea și resursele fiecărei țări, să obțină realizarea drepturilor economice, sociale și culturale indispensabile pentru demnitatea sa și libera dezvoltare a personalității sale.
Articolul 23
1. Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotirea împotriva șomajului.
2. Toți oamenii, fară nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală.
3. Orice om care muncește are dreptul la o retribuire echitabilă și satisfăcătoare care să-i asigure atît lui, cît și familiei sale, o existență conformă cu demnitatea umană și completată, la nevoie, prin alte mijloace de protecție socială.
4. Orice persoană are dreptul de a întemeia sindicate și de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselelor sale.
Articolul 24
Orice persoană are dreptul la odihnă și recreație, inclusiv la o limitare rezonabilă a zilei de muncă și la concedii periodice plătite.
Articolul 25
1. Orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea și bunăstarea lui și familiei sale, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrînețe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistență, în urma unor împrejurări independente de voința sa.
2. Mama și copilul au dreptul la ajutor și ocrotire deosebite. Toți copiii, fie că sînt născuți în cadrul căsătorii sau în afara acesteia, se bucură aceeași protecție socială.
Articolul 26
1. Orice persoana are dreptul la învățătură. Invățămîntul trebuie să fie gratuit, cel puțin în ceea ce privește invățămîntul elementar și general. Invățămîntul elementar trebuie să fie obligatoriu. Invățămîntul tehnic și profesional trebuie să fie la îndemîna tuturor, iar învățămîntul superior trebuie să fie de asemenea egal, accesibil tuturora, pe bază de merit.
2. Învățămîntul trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalității umane și întărirea respectului față de drepturile omului și libertățile fundamentale. El trebuie să promoveze înțelegerea, toleranța, prietenia între toate popoarele și toate grupurile rasiale sau religioase, precum și dezvoltarea activității Organizației Națiunilor Unite pentru mențirenea păcii.
3. Părinții au dreptul de prioritate în alegerea felului de învățămînt pentru copiii lor minori.
Articolul 27
1. Orice persoană are dreptul de a lua parte în mod liber la viața culturală a colectivității, de a se bucura de arte și de a participa la progresul științific și la binefacerile lui.
2. Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale și materiale care decurg din orice lucrare științifică, literară sau artistică al cărei autor este.
Articolul 28
Orice persoană are dreptul la o orînduir socială și internațională în care drepturile și libertățile expuse în prezenta Declarație pot fi pe deplin înfăptuite.
Articolul 29
1. Orice persoană are îndatoriri fată de colectivitate, deoarece numai în cadrul acesteia este posibilă dezvoltarea liberă și deplină a personalității sale.
2. In exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om nu este supus decît numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertaților altora și ca să fie satisfăcute justele cerințe ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
3. Aceste drepturi și libertăți nu vor putea fi în nici un caz exercitate contrar scopurilor și principiilor Organizației Națiunilor Unite.
Articolul 30
Nici o dispoziție a prezentei Declarații nu poate fi interpretată ca implicînd pentru vreun stat, grupare sau persoană dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a săvîrși vreun act îndreptat spre desființarea unor drepturi sau libertăți enunțate în prezenta Declarație.
Note bibliografice
Cotoi, F., Liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune. Jurisprudență comentată, Editura C.H.Beck, București, 2012
Atasiei D., în N. Volonciu, A.S. Uzlău Noul Cod de procedură penală comentat, Editura Hamangiu, 2014
Mateuț G. , Procedură penală. Partea generală, vol. II, Editura Fundației Chemarea, Iași, 1994
Mateuț G., Procedură penală. Parte Specială. Caiet de seminar, Ed. Universul Juridic, București, 2016
Neagu I., Tratat de procedură penală, Ed. Universul Juridic, 2008
Tanoviceanu I., Edițiunea a doua a cursului de drept și procedură penală, vol. III, Tip. ,,Curierul judiciar”, București
Udroiu M., Procedură penală. Partea generală. Noul Cod de procedură penală, Editura ALL Beck
Vasilache I., în P. Buneci (coord.), Noul Cod de procedură penală. Note. Corelații. Explicații, Editura C.H. Beck, București, 2014
Voicu C., A.s.Uzlău, G.Tudor, V. Văduva, Noul Cod de procedură penală, Ghid de aplicare pentru practicieni, Ed. Hamangiu, București
Volonciu N., Uzlău A.S. și colectiv, Noul Cod de procedură penală comentat, Ed. Hamangiu, București, 2014
Codul francez de procedură penală
Noul cod de procedura penală
Vechiul cod de procedura penala
Convenția Europeana a drepturilor omului
Legea 75/2016 din 28.04.2016
Decizia nr. 17 din 17 octombrie 2011, privind examinarea recursului în interesul legii
http://www.inm-lex.ro/fisiere/d_176/Ghid%20practic.%20Modele%20de%20acte%20de%20procedura%20in%20materie%20penala%20-%20Instante.doc
http://legeaz.net/spete-penal/luarea-masurii-preventive-a-controlului-26-2015
http://legeaz.net/spete-penal-ca-cluj-2014/control-judiciar-revocare-17-2014
http://legeaz.net/spete-penal-jurindex/ridicarea-controlului-judiciar-art-213-2010-3e8
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Controlul Judiciar (ID: 112866)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.