Controlul Fiscal. Studiu de Caz

CUPRINS

CAPITOLUL I .CONTROLUL FISCAL. DEFINIȚII. CONCEPTE DE BAZĂ.

Definirea conceptului de control……………………………………………………………….

Scopul controlului fiscal si rolul acestuia în desfășurarea activităților de natură economică. ……………………………………………………………………………………………

Funcțiile controlului economic, financiar și gestionar

Clasificarea controlului fiscal

Structura controlului fiscal

CAPITOLUL II. REGLEMENTĂRI LEGISLATIVE PRIVIND CONTROLUL FISCAL SI ACTIVITĂȚILE ADMINISTRATIVE AFERENTE ACESTUIA CONFORM CODULUI DE PROCEDURA FISCALA.

Înregistrare fiscală

Obligația de a conduce evidența fiscală. Documente financiar-contabile

Declarația fiscală

Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat.

CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ

INTRODUCERE

Am ales să abordez acestă temă deocarece controlul fiscal are o importanță deosebită în societatea contemporană. Societatea are dreptul de a beneficia de anumite drepturi fiscale care au ca și efect o bunăstare a acesteia, drepturi care sunt posibile doar în cazul în care contribuabilii își onorează corect datoriile față de bugetul general consolidat. Controlul fiscal are ca și obiectiv principal ca acest lucru sa aibe loc, prin verificarea agențiilor economici. Lucrarea de față se structurează în două părți. O parte teoretică în care sunt prezentate noțiuni teoretice cu privire la tema abordată, iar a doua parte cuprinde un studiu de caz în care se conturează modul în care controlul fiscal se desfășoară în cadrul unei entități economice. Lucrarea de față abordează în primul capitol importanța pe care controlul fiscal o are pentru societate, dar și pentru entitățile economice, noțiuni și concepte teoretice cu privire la controlul fiscal dar și altele care au legătură cu acesta. În cel de al doilea capitol, sunt prezentate reglementări legislative pentru controlul fiscal preluate din codul foscal și din codul de procedură fiscală împreună cu documentele necesare realizării acțiunii de control fiscal. Ultimul capitol, care reprezintă și partea aplicativă a lucrării de față va evidenția modul în care se desfășoară controlul fiscal într-o întreprindere economică, și rezultatele obținute în urma acestuia.

CAPITOLUL I

CONTROLUL FISCAL. DEFINIȚIE ȘI CONCEPTE DE BAZĂ

Definirea conceptului de control

1.1.1 Controlul ca și concept general.

Controlul are o mare importanță in zilele noastre, întrucât prin exercitarea acestuia, societatea beneficează de drepturile cuvenite generale și fundamentale intr-o masură cât mai apropiată de cele de care trebuie sa beneficieze. Prin standardizarea si omologarea activităților economice, procese realizate prin ascoierea acestor activități cu norme generale de comportament social, controlul stabilește exigențele societății.

În economie, noțiunea de control a fost folosită înca din inceputul perioadei secolului al XX-lea, in timpul in care Taylor (1911) sau Fayol (1918) au incadrat o noua funcție în cadrul unei întreprinderi și anumea cea de control.

În formă restrânsă, controlul poate fi definit ca și o verificare a corectitudinii standardelor si omologărilor prevazute in desfașurarea activităților economice.

Pentru o viziune mai detaliată in ceea ce privește conceptul de control, acesta poate fi definit ca și o activitate intreprinsă de om, întrucât aceasta trebuie făcută conștient și cu un scop, care apreciază și verifică anumite procese, fenomene, operații, informații, rezultate intr-un mod permanent, periodic sau pe neașteptat si are ca rol depistarea si lichidarea presupuselor nereguli.

În ceea ce privește proveniența cuvântului control putem afirma ca acesta s-a format din expresia „contra rolus”, care se referă la verificarea actului original dupa un document în doua exemplare încredințat în acest scop unei alte persoane.

„Controlul este un factor care contribuie la menținerea activității în situația normala, la soluționarea cu inteligență și competență a problemelor privind dezvoltarea și modernizarea economică în condiții de eficiență reală”( Boulescum., Ghiță M., „Control financiar și expertiză contabilă”, Editura Eficient, București, 1996, p. 17)

Controlul financiar de gestiune , are în vedere respectarea standardelor și a regulilor legale privind manevrarea mijloacelor materiale și banești.

„Controlul financiar de gestiune mai verifică modul în care se asigură integritatea patrimoniului proproi, păstrarea, utilizarea și paza bunurilor de orice fel, efectuarea incasărilor și plăților, în lei și în valută, întocmirea și circulația documentelor primare și de evidență tehnică-operativă și contabilă.” (Controlul ffinanciar-fiscal și audit, Editura Academica,, București, 2009)

Controlul poate fi un întreg compus din trei elemente : cunoaștere, constatare și comparare. Specialiștii fac referire la aceste trei elemente cu denumirea de „cei 3c”. În sens larg, cele trei elemente pot fi descrise ca fiind cunoașterea acelui standard de urmat, constatarea faptică a situației, și compararea realității cu situația ideală.

Modelul controlului general poate fi tipizat sau standardizat conform specialiștilor (M. Vaes, „Les controle dans l’entreprise”, Ed Dunod, Paris, 1964, pp. 48-49) prin urmarea a 5 faze:

Sabilirea standardului ( care se refera la ceea ce trebuie sa fie, sau situația ideala). Acesta se realizează pe baza planurilor, modelelor, tiparelor organigramelor etc.

Stabilirea marjelor de deviere de la standard, de la situația ideală prin explicarea abaterilor tolerate. Acestea se pot stabilii mai mult pe bază intuitivă întrucât ele se fac anticipat be baza unor cunoștințe anterioare.

Această etapă se realizează prin efectuarea concretă a controlului de către organele de control și stabilește fapticul sau situația adevarată.

Urmează compararea standardului cu situația reală și daca este cazul se stabilesc devierile de la standard. Trebuie luate in considerare toleranțele admise.

Emiterea concluziilor prin explicarea devierilor de la situația ideală, însemnătatea precum si consecințele acestora. Dacă este cazul se vor impune măsurile corespunzătoare determinate de control.

„Corpul” controlului alcătuit de cele cinci faze poate fi ințeles vizual prin următoarea schema.

figura 1.1.

1.1.2. Conceptul de control fiscal.

Sistemul fiscal a luat nastere datorotă nevoii societății de a stabilii corectitudinea unor activități de natură economică și financiară. Acesta poate fi definit ca un „ ansamblu de principii, tehnici și proceduri circumscrise unei abordări conceptuale, unitare și vizând o diversitate de elemente ( materie impozabilă, cote, subiecți fiscali etc.), între care se manifestă relații generate în procesul elaborării, legiferării, așezării și perceperii impozitelor și care sunt gestionate conform legislației fiscale în scopul realizării obiectivelor sistemului, obiective derivate din finalităâile funcționării statelor, a economiei publice în ansamblu.”(Control financiar fiscal și audit, E. Academica, București, 2009).

„ Controlul fiscal reprezintă ansamblul activităților cu destinația asigurării respactării obligațiilor de declarare și calculare corectă, precum și de plată la termenele legale ale impozitelor, taxelor și altor vărsăminte obligatorii datorate bugetului de stat, bugetelor locale și fondurilor speciale, denumite in mod general obligații fiscale.” (Controlul financriar-fiscal și audit, Editura Academica, București, 2009).

Având în vedere cele amintite mai sus putem spune ca statul și controlul fiscal au o stransă legatură. Această legătură este dată de taxele și impozitele datorate de către contribuabili statului. Controlul fiscal are o legătură si cu sistemul fiscal deoarece obligațiile fiscale formate din taxe și impozite plătite atat de persoane fizice cât și juridice formează sistemul fiscal.

Un alt aspect important care trebuie menționat este noțiunea de contribuabil, întrucât aceștia sunt supuși controlului fiscal. Un contribuabil este o persoană fizică sau juridică care are obligații fiscale. Contribuabilului i se aplică acțiunea de controlul fiscal în vederea stabilirii corectitudinii și realității declarațiilor făcute de aceștia în legătură cu obligațiile fiscale datorate statului.

1.1.3 Legătura între controlul fiscal și evidența fiscală.

În vederea exercitării acțiunii de control fiscal, contribuabilii sunt nevoiți să-și conducă o evidență fiscală care să reflecte fapticul în ceea ce privește activitățiile generatoare de obligații fiscale. Pentru aceasta s-au stabilit anumite documente necesare de întocmit.

Pentru a fi luate în considerare ca și documente de evidență fiscală trebuie sa fie :

Registre

Situații

Orice alt tip de document care stabileste realtatea fiscală a banilor cu drept de încasare (creanțe) respectiv obligații fiscale și care trebuie întocmit obligatoriu

Documentele amintite anterior sunt necesare a fi pastrate. Păstrarea acestora este reglementată de lege și poate fi realizată sub mai multe forme.

În ceea ce privește locul în care se pastrează acestea pot fi arhivate:

La adresa unde se afla sediul întreprinderii sau a contribuabilului

La sedii secundare aferente acestora

La întreprinderi autorizate din punct de vedere legal să presteze servicii de arhivare.

La adresa persoanelor fizice sau juridice autorizate sa realizeze declarațiile fiscale prin prelucrarea datelor în perioada 1-25 a lunii următoare.

Contribuabilul poate opta în a arhiva evidențele contabile atât pe suport material cât și pe suport electronic. În cazul în care evidența fiscală este păstrată în format electronic, este necesar sa fie prezentate aplicațiile cu care acestea au fost intocmite.

Documentele de evidența contabilă primară sunt foarte importante deoarece acestea reflectă veniturile și cheltuielile generate de activitățile economice. Aprovizionarea cu astfel de documente trebuie făcută doar de la comercianții autorizați de legislația în vigoare și trebuie completate integral, iar rubricile acestora trebuie completate corespunzător. Aceste documente îi pot fi de folos organului de control deoarece acesta poate face impunerile corespunzătoare contribuabilului.

Există și situații în care contribuabilii au cifra de afaceri pe un alt teritoriu. Acești contribuabili nerezidenți pot fi controlați de către organele fiscale aferente locului unde se realizează cifra de afaceri în totalitate sau în mod preponderent

1.2 Scopul controlului fiscal si rolul acestuia în desfășurarea activităților de natură economică.

Importanța controlului este evidențiată prin faptul că este folosit in toate activitățile organizate de om. În societatea contemporana activitățile economice defășurate de om au o complexitate foarte ridicată și trebuie clasificate pe domenii, sectoare și nivele. De aceea o astfel de activitate nu are nevoie doar de atributele de prevedere, coordonare, organizare ci și cea de control sau de verificare a acțiunilor întreprinse

1.2.1 Codul fiscal și legătura acestuia cu controlul fiscal.

Codul fiscal urmărește respectarea regulilor din codul fiscal și din codul de procedură fiscală. În acesta se pot identifica reglementările de care contribuabilii trebuie să țină cont cu privire la taxe și impozite. Contribuabilii trebuie să țină cont de aceste reglementări întrucât în codul fiscal se regăsesc modul de calcul al taxelor și impozitelor cât și modul de plată a acestora. Controlul fiscal ține cont de codul fiscal atunci când verifică corectitudinea declarațiilor facute de contribuabili și a evidențelor fiscale folosite de aceștia pentru a calcula impozitele și taxele datorate statului, dar și documente care vizează anumite scutiri sau reduceri de care poate beneficia contribuabilul. De controlul fiscal se ocupa Ministerul Economiei și Finanțelor prin organele de control financiar. Contribuabilii trebuie sa fie sinceri în declarațiile pe care le fac cu privire la veniturile realizate, bunurile pe care le dețin precum si alte valori care generează o creanță fiscală.

Contribuabilii au obligația de a calcula corect datoriile față de buget ținând cont de legislația în vigoare, cât și evidențierea veniturilor și a cheltuielilor aferente exercoțiilor financiare prin completarea docume ntelir de evidență fiscala precum registre sau alte documente prevăzute de lege.

Codul fiscal reglementeaza următoarele taxe și impozite :

Impozitul pe profit

Impozitul pe venit

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

Impozitele obținute din România de nerezidenți

Impozitul pe reprezentație

T.V.A.

1.2.2. Elemente importante pentru fiecare impozit enumerat anterior

Impozitul pe profit

Pentru determinarea acestuia, mai întâi se face scăderea cheltuielilor efectuate pentru a determina un venit din orice sursă de venit pe care un agent economic îl realizează. La această diferență se adaugă cheltuielile nedeductibile fiscal și se scad veniturile neimpozabile. Pentru a înțelege mai bine ne imaginam ca o firmă achită o amendă. Dacă această cheltuială nedeductibilă fiscal ar fi scazută din veniturile realizate de firmă, impozitul pe proft datorat bugetului ar fi mai mic ( situație determinată de faptul ca procentul de impozitare se alocă unei valori mai mici). Analog ar fi și în situația unui venit neimpozabil.

După cum spuneam in rândurile de mai sus impozitul pe profit se calculează alocând un procent asupra unei valori menționate anterior. La ora actuală se aplică o cotă unică de impozitare asupra oricărui profit iar aceasta este de 16 %.

Impozitul pe venit

Are cota de impozitare de 16% din orice venit realizat prin muncă, cedarea folosinței bunurilor, investiții, pensii etc. (https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Legislatie_R/Cod_fiscal_norme_2015.htm#__RefHeading___Toc304299711 )

Această obligație fiscală le revine persoanelor fizice rezidente, persoanelor fizice nerezidente care au o activitate independentă realizată la un sediu din România, persoane fizice care desfașoară activități economice dependente în România, alte persoane fiice nerezindente reglementate de lege.

Sfera de cuprindere a impozitului pe venit este reglementată de codul fiscal, iar acest tip de impozit se colectează în general de la orice persoană rezidentă sau nerezidentă care obține venit din orice sursă, atât din România cât și din afara ei. Totuși având în vedere faptul ca veniturile din activitățile independente sunt impozitate alaturi de veniturile din salarii, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din investiții, pensii, venituri din activități agricole, și activități de natura asemănătoare, venituri din premii și jocuri de noroc, venituri din transferul proprietăților imobiliare etc., există și excepții reglementate de codul fiscal privind impozitul pe venit. Astfel ca nu sunt venituri impozabile următoarele:

Veniturile de natură să sprijine, cu destinație specială acordată din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugete locale etc, cum ar fi ajutoare și indemnizații. Totuși nu toate ajutoarele și indemnizațiile sunt venituri neimpozabile. În continuare voi enumera veniturile din această categorie neimpozabile.

Indemnizații pentru: risc maternal, maternitate, creșterea copilului și îngrijirea copilului bolnav.

Bunurile mobile care sunt valorificate prin diferite programe emise de stat (cum ar fi Programul RABLA), prin diferite centre de colectare în vederea dezmembrarii sau reciclării.

Sumele provenite de la societățile de asigurare pentru orice tip de despăgubire, sume asigurate, precum și orice alte depturi.

Sumele primite la expropriere pentru cauă de utilitate publică.

Despăgubirile generate de calamități naturale, dar și cele generate de invadilitate sau deces.

Pensiile datorate invalizilor de război, orfanilor/văduvelor/văduvii de război precum și sumele alocate pentru îngrijirea persoanelor pensionare care au fost încadrate la gradul I de invaliditate.

Sponsorizările sau mecenatul. Etc.

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor.

O importanța deosebită în ceea ce privește acest impozit îl are baza de impozitare. Importanța este subliniată de faptul ca pentru o mai buna colaborare cu organele de control, contribuabilul trebuie sa știe metodologia de calcul a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.

Baza de impozitare se calculeaza scăzând din veniturile pe care o microîntreprindere le realizează din orice sursă următoarele:

„Veniturile aferente costurilor stocurilor de producție, veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuție, veniturile din producția de imobilizări corporale și necorporale, veniturile din subvenții, veniturile din provizioane și ajustări pentru depreciere sau pierderi de valoare, veniturile rezultate dinr estituirea sau anularea unor dobânzi și/sau penalitățic de întârziere care au fost cheltuieli care au fost nedeductibile la calculul profitului impozabil, veniturile realizate din despăgubiri, de la sovietățile de asigurare, reasigurare pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau activelor corporale proprii, veniturilor din diferențe de curs valutare, veniturile financiare înregistrare ca urmare a decontării creanțelor și datoriilor în lei în funcție de un curs valutar diferit de cel la care au fost înregistrate inițial, valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facurării.”

Dupa calculul bazei de impozitare, pentru determinarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se adaugă urmatoarele: „ valoarea reducerilor comerciale primite ulterior facturării. În trimestrul IV, diferența favorabilă dintre veniturile din diferențele de curs valutar/veniturile financiare înregistrate ca urmare a decontării creanțelor și datoriilor în lei în funcție de un curs valutar diferit de cel la care au fost înregistrate inițial și cheltuielile din diferențele de curs valutar/cheltuielile financiare aferente, înregistrate cumulat de la începutul anului. În cazul în care o microîntreprindere achiziționează case de marcat, valoarea de achiziție a acestora se deduce din baza impozabilă, în conformitate cu documentul justificativ, în trimestrul în care au fost puse în funcțiune, potrivit legii.” Cota de impunerile pe veniturile microîntreprinderilor este de 3%.

Impozitele obținute din România de nerezidenți

Impozitul pe reprezentație

T.V.A.

T.V.A. este un impozit indirect colectat la bugetul statului. Cota standard de impozitare este de 24 %, dar sunt si excepții de 9% și chiar de 5 %. Din anul acesta, începând cu luna iunie, alimentele au taxa pe valare adaugată aferentă de 9 %.

1.2.3. Scopul controlului fiscal

Controlul fiscal se face în vederea realizării mai multor scopuri.

Scopul de informare . Acest tip de control poartă denumirea de control informativ. Acesta vine în ajutorul agențiilor economici deoarece înștințează agenții economici cu privire la drepturile dar și obligațiile de natură fiscala pe care le au.

Scopul de a pastra conexiunea cu agentul economic și de a verifica daca documentele de evidența fiscale a acestuia sunt completate corespunzător și dacă corespund cu realitatea în vederea stabilirii corectitudinii cu care s-au făcut plățile și scadențele acestora.

Controlul fiscal cu scopul de a prevenii intențiile agențiilor economici de a nu își onora obligațiile fiscale aferente activității economice. Acest tip de control se numește control propriu-zis.

Scopul de a pastra o legătura mai strânsă cu agentul economic în vederea unei colaborări eficiente. Poartă denumirea de control a priori.

Controlul care urmărește prin comparare exactitatea fapticului cu scripticul aferente activității economice ale agentului economic. Control a posteriori.

Scopul de a combate dacă este cazul evaziunea fiscală. Pentru a îndeplinii acest scop, este necesar ca toate documentele, operațiunile și probele să fie verificate în mod încrucișat, asta însemnând un control la unul sau mai mulți agenți economici care au desfășurat activități economice unul cu celalalt. Acest tip de control poartă denumirea de control fiscal total sau complet.

Legislația prevede entitățile economice asupra cărora se poate face controlul financiar preventiv.

-autoritățile publice și autoritățile administrative autonome

-instituțiile publice aparținând administrației publice centrale dar și locale și instituțiile publice din subordinea acestora.

-regiile autonome de interes național sau local.

-companiile sau societățile naționale.

-societățiile comerciale la care statul sau o societate administrativ-teritorială deține capitalul majoritar și utilizează sau administrează fonduri publice sau patrimoniul public

-agențiile care au sau nu personalitate juridică care gestionează fonduri provenite din finanțări externe rambursabile sau nerambursabile

-Ministerul finanțelor publice, pentru operațiuni de trezorerie, datorie publică, realizarea veniturilor statului și a contribuției României la bugetul uniunii Europene

-autoritățile publice executive ale administrației publice locale, pentru operațiunile de datorie publică și realizarea veniturilor proprii.

1.3. Funcțiile controlului economic, financiar și gestionar

Funcțiile controlului economic, financiar și gestionar au o importanță ridicată întrucât acestea prin structura lor alcătuiesc esența controlului. În cele ce urmează voi prezenta 5 funcții ale controlului.

Funcția de prevenire. Orice activitate economico-financiară este îndrumată de legislație. Această legislație impune anumite regule care nu se doresc a nu fi respectate. Tocmai din acest motiv controlul se realizeaza in vederea contracararii nerespectarii regulilor prin luarea de măsuri sau contramăsuri preliminare.

Funcția de reglare (reglatoare). După cum îi spune și numele, putem trage concluzia ca prin această funcție a controlului se realizează o sincronizare și o coordonare între activitățile individuale ale unei entități economice. Prin această funcție se reglează abaterile depistate și se urmărește intr un mod continuu nivelul de realizare al obiectivelor prin acte conștiente de conducere operativă.

Funcția de corectare (corectivă). Această funcție a controlului se evidențiază in momentul în care funcția amintită anterior nu poate corecta anumite abateri, deoarece aceste abateri au depășit toleranțele maxime admise, sau acțiunile savârșite de o entitate nu au o utilitate propusă anterior ca și oboectiv, ori când se incalcă principiile de desfășurare a activităților sau a strategiilor economice. O altă diferență între funcția corectivă și funcția de reglare constă în faptul ca cea din urmă se face pe parcursul desfășurării unei activități economice, pe când cea corectivă se face la finele unei etape sau unu proces ciclic. Când controlul îndeplinește funcția de corectare, se înlocuiește total hotărârea de la început. De obicei urmează sa se ia decizii mai realiste.

Funcția de atestare-certificare. Urmărește certificarea evidențelor fiscale ale agenților economici, dar si corectitudinea, claritatea și complexitatea acestora.

Funcția de prevedere (previzională). Pentru a îndeplinii această funcție se folosesc metode stințifice de prognozare ținându-se cont de activități desfăsurate în trecut sau în prezent și de conseciințele acestora în vederea descifrării tendințelor sau mersului următoarelor evenimente. Tinându se cont de anumite estimări cu privire la măsurile preconizate și daca se ia în calcul legile obiective de dezvoltare economică socială, controlul prin funcția de prevedere poate prezice modul de desfășurare al unor activități economice viitoare și consecințele acestora. Riscurile pot fi diminuate drastic atunci când se face controlul previzional iar rezervele existente în interiorul unei entități au potențialul de a se valorifica în cel mai eficient mod posibil.

Controlul poate fi privit si din prisma nevoilor practice ale economiei în general, cum ar fi nevoia unei bune funcționări a economiei dar și buna funcționare a întreprinderilor în particular. Ținând cont de cele spuse, controlul îndeplinește și următoarele 3 funcții:

Funcția de cunoaștere-evaluare a rezultatelor și a performanțelor

Funcția de îndrumare și de sprijin

Funcția de constrângere sau coercitiva ( I. Florea, Controlul financiar și gestionar, Editura CECCAR, Bucureși, 2007)

1.4. Clasificarea controlului fiscal

În vederea clasificării controlului fiscal, specialiștii au grupat controlul în mai multe modalități, însă pentru a putea clasifica controlul fiscal în general s-au ținut cont de anumite criterii ce au legătură cu momentul în care se face controlul, sfera de cuprindere a controlului fiscal, cu domeniul de referință și nivelul de competență, cu obiectivele urmărite și scopul prupus etc.

Criteriile de clasificare ale controlului fiscal folosite în lurarea de față: momentul în care se face controlul, sfera de cuprindere, scopul urmărit, modul de exercitare, poziția organelor de control față de întreprinderea controlată.

1 În funcție de momentul exercitării controlului, acesta poate fi:

Control care se desfășoară înainte ca întreprinderea să deprindă activitați economice. Poartă denumirea de control anterior. Scopul acestuia este de a disciplina agenții economici în vederea încălcării anumitor reguli. Această disciplină se face și în folosul agențiilor economici deoarece se urmărește evitarea unor cheltuieli supradimensionale.

Controlul concomitent. Acest control se desfășoară în același timp cu activițățile întreprinderii. Controlul concomitent se realizează în general de membrii interni ai unei organzații economice de către persoanele cu funcția de conducere în întreprinderea respectivă, dupa o ierarhizare stabilită anterior. Tocmai din acest motiv, acest control poate fi numit și autocontrolul care poate fi realizat de orice persoană care deprinde activități într-o întreprindere asupra propriilor realizări în vedera unei performanțe eficiente. În strânsă legătură cu controlul concomintent este controlul mutual sau reciproc, control care se face intre indivizii care alcatuiesc un colectiv intr-un mod obiectiv.

Controlul care se desfășoară în momentul în care activitatea economică a unei entități economice s-a încheiat- control posterior. Controlul se face examinându-se evidențele fiscale înregistrate de către entitatea economică în documente de execuție, tehnico-operative și în contabilitate. Controlul posterior se realizează de către organe specializate care urmăresc identificarea corectitudinii intre faptic și scriptic, depistarea eventualelor nereguli, precum și cauzele care le-au produs sau a vinovaților și nu în ultimul rând corectarea dar și prevenirea lor.

În funcție de sfera de cuprindere, acesta poate fi:

Control general sau de fond.

Care are ca și caracteristica principală faptul ca se aplică tuturor sectoarelor și grupurilor unei întreprinderi, niciunul nefiind necontrolat. Pentru aceasta se controlează toate actele și activitățile referitoare la situația economică și financiară a entității economice supuse controlului. Pe de altă parte, controlul parțial este intr-o antiteză cu cel general, întrucât se aplică doar anumitor sectoare sau grupuri de operațiuni care constituie o subdiviziune a entității controlate ( o secție, un atelier, o magazie, etc.).

Controlul total și controlul prin sondaj.

Putem explica acetste tipuri de control făcând analogie cu tipurile de control amintite anterior și anume cel general și cel parțial. La fel ca și controlul de fond, controlul total verifică un tot unitar care se poate referi la întregimea unu sector, sau întregul format din totalitatea sectoarelor unei entități economice. În ceea ce privește controlul prin sondaj, acesta se realizează in primul rând prin selectarea unui eșantion ales ori la întâmplare ori în funcție de anumite criterii. Eșantionul ales trebuie sa fie alcătuit din documente, operațiuni sau bunuri reprezentative activității controlate alese întâmplător sau în funcție de anumite criterii. Concluziile care sunt luate în urma unui astfel de control se bazează în primul rând pe probabilitate, iar relevanța acestora depinde foarte mult de modul în care s-au ales documentele ca și eșantion și de obiectivele care s-au stabilit.

Controlul conbinat sau mixt.

Reprezintă o îmbinare intre cele două controale amintite mai sus precum și cu formele controalelor de tip tehnic, administrativ, juridic sau social.

În funcție de scopul urmărit controlul economic, financiar și gestionar poate fi:

Control tematic.

În acest caz, se urmărește controlarea unei părți reprezentative a unei întreprinderi sau a mai multor unități de același fel dintr-o întreprindere pentru o mai buna concluzionare a consecințelor anumitor activități realizate de entitatea economică. Obiectul acestui tip de control constă în faptul ca acesta urmărește respectarea anumitor hotărâri luate de consiliile administrative, a normelor legale noi sau noile sistemele perfecționate de conducere și organizare a muncii.

Controlul complex.

Când se efectuează un astfel de control se urmărește rezolvarea unor probleme care nu provin doar din activitățile economice și financiare ale unității supuse verificării, ci și de rezolvarea problemelor cu caracter mai vast. Cu titlu de exemplu, astfel de probleme au la bază aspecte tehnice, sociale, juridice sau chiar politice cum ar fi productivitatea muncii, nivelul educației în presterea muncii, salarizarea angajaților dar și modul de sancționare etc. Faptul ca acest control cuprinde un domeniu vast de probleme îî conferă o eficiență deosebit de mare dar nu numai. Pentru a se putea realiza acest tip de control, colectivul controlor trebuie sa fie alcătuit din membrii specialiști aparținători mai multor domenii decât cel economico-financiar cum ar fi inginerie, tehnică, medicină, psihologie, sociologie etc.

Controalele repetate.

„ Controalele repetate au ca obiectiv urmărirea evoluției unui fenomen sau proces, a schimbărilor cantitative și calitative ce se produc în starea acestuia, într-o perioadă determinată de timp.” (Ion Florea, Ionela Corna, Radu Florea, Controlul economic, financiar și gestionar, Editura CECCAR, București, 2007, p28)

Se realizează la anumite intervale de timp. De obicei are loc atunci când obiectivele propuse de o întreprindere nu sunt atinse sau se concretizează doar parțial prin activitățile desfășurate. Se fac controale repetate și în cazul în care apar noi sisteme de organizare, gestionare, administrare și conducere. Cu toate că realizarea controalelor repetate se face periodic, scopul urmărit rămâne același indiferent daca organele de control sunt diferite față de cele anterioare. Se mai urmărește evoluția situaților prin compoararea rezultatelor cu rezultatele anterioare aferente controlului anterior.

Controlul sub formă de anchetă.

Este generat în general de reclamații sau de unele sesizări, de constatarea unor evidențe fiscale completate necorespunzător sau într-un mod nesincer, sau prin observarea anumitor lispuri nejustificate în gestiune. Spre deosebire de celelalte tipuri de control, care se realizează fără un motiv anume, anchetele se fac pronind de la o constatare, o sesizare sau o presupunere și urmăresc confirmarea sau infirmarea acestora dar și nivelul ariei lor de acoperire. La astfel de anchete pot lua parte mai multe categorii de organe cum ar fi de jurisdicție, de urmărire sau de cercetare penală și legătura dintre persoana controlată si organul de control este una mai strânsă. Persoanele implicate, la solicitare, trebuie sa ofere explicații verbale, note scrise sau declarații.

În funcție de modalitățile de exercitare, controlul se clasifică în:

Control faptic.

Principala formă de a se realiza acest control poartă de numire de invetariere. Inventarierea este un proces de determinare a cantității prin metode de măsurare, numărare, cântărire. Aceste metode ajută totodată, prin verificarea propriu-zisă a activelor și starea calitativă a elementelor cuantificat și stadiul în care se găsesc anumite procese. Calitatea elementelor inventariate se face prin „ observare directă, degustare, analize de laborator și expertize tehnice asupra bunurilor supuse inventarierii.”(Ion Florea, Ionela Corna, Radu Florea, Controlul economic, financiar și gestionar, Editura CECCAR, București, 2007, p29). Este ce mai eficientă formă de verificare, întrucât denotă situația reală a patrimoniului public sau privat.

Controlul documentar.

Este un control indirect deoarece la exercitarea acestuia se verifică evidențele fiscale sau acte cum ar fi: documente justifictive, și centralizatoare, conturi, evidențe tehnico-operative, jurnale contabile, calcule periodice de sinteză etc. Controlul documentar poate fi și el la rândul său grupat în 3 categorii după perioada în care acesta este efectuat: preventiv, concomitent sau postoperativ. Acest tip de control este de o importanță deosebită deoarece poate reflecta în mod real modul în care s-au desfășurat anumite acțiuni, procese sau operațiuni dar ți să prevadă efectele cauzate de anumite activități viitoare.

În funcție de poziția organelor de control față de entitatea verificată controlul fiscal poate fi:

Controlul din interiorul unității.

Are obligativitatea de a fi realizat în cadrul fiecărei intreprinderi, instituții, organizații etc. El se întocmește de persoanele cu funcția de conducere, de sefii subcompartimentelor iar la rândul său poate fi subclasificat în control preventiv, operațional și post-operativ. În cazul entitățiilor care dețin un patrimoniu, controlul din interiorul uniții se va intersecta cu funcția financiar contabilă, acestea fiind intr-o stransă legătura.

Controlul exercitat din afara unitații. Acesta se realizează de către vârful piramidei care cuprinde organele de control prin verificările făcute sau informațiile primite. Acest tip de control cuprinde diferite forme ale controlului bancar, iar in general acesta se exercită de către Curtea de Conturi, Ministerul Finanțelor, și organele sale specializate, dar și de inspectatorii de profil. La rândul său, controlul din afara entității este impărțit în alte 2 categorii: controlul deparamental și controlul extradepartamental

Controlul departamental se realizează de către organele cu ierarhie înaltă și se imitează la cadrul organizatoric al sistemului respectiv. Controalele din afara sunt considerate controale extradeparamentale.

În concluzie putem observa că sferele de clasificare ale controlului fiscal se întrepătrund și majoritatea tipurilor de control au legătură unul cu celălalt. Acest lucru ne poate asigura o verificare totală și o cunoaștere vastă a exercițiilor financiare, a rezultatelor obținute, neregulilor existente și a perspectivelor.

CAPITOLUL II.

REGLEMENTĂRI LEGISLATIVE PRIVIND CONTROLUL FISCAL SI ACTIVITĂȚILE ADMINISTRATIVE AFERENTE ACESTUIA CONFORM CODULUI DE PROCEDURA FISCALA.

În acest capitol vor fi prezentate anumite prevederi, proceduri și elemente care asigură o bună gestionare a creanțelor fiscale și pentru ca a fost prezentată și descrisă noțiunea de contribuabil, la polul opus se află organul de control. „Agenția Națională de Administrare Fiscală este un organ de specialitate al adiministrației publice centrale din România”. Se află ierarhic inferior Ministerului Finanțelor Publice și a luat naștere la data de 1 octombrie 2003, dar devenind operațională in anul 2004, luna ianuarie. Tot în ianuarie 2004, ANAF a dobândit calitatea de instituție cu personalitate juridică proprie, prin desprinderea direcțiilor cu atribuții în administrarea veniturilor statului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

ANAF are rolul de a asigura resursele necesare să acopere cheltuielile publice ale statului prin colectarea și administrarea eficientă a obligațiilor fiscale aferente subiecților fiscali. În 30 octombrie 2013.

ANAF cuprinde de asemenea din punct de vedere funcțional și organizațional:

Garda Financiară, care și-a incheiat activitatea în 30 octombrie 2013

Autoritatea Națională a Vămilor (ANV)

Direcțiile generale ale finanțelor publice județene (DGFP)

Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC)

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București

tabelul 2.1

2.1. Înregistrare fiscală.

În cele ce urmează voi reda în mod tabelar subiecții cu obligativitatea de inregistrare fiscală.

tabelul 2.2.

Pentru persoane juridice, asocieri sau entități fără personalitate juridică, dar si pentru persoanele juridice nerezidente care realizează venituri supuse reuglilor de impunere la sursă, iar impoziul reținut este final, atribuirea codului de identificare fiscală se poate face și de către organul fiscal la solicitarea plătitorului de venit.

Declarația de înregistrare fiscală se face obligatoriu de către persoane fizice care fac exceptie de cele care desfăsoară activități independente sau exercită profesii libere, de persoanele fizice care nu dețin CNP, dar și de persoanele juridice, asocieri sau entități fără personalitate juridică. Aceasta se depune în maxim 30 de zile de la înfințarea persoanei juridice, asocierilor și a entităților fără personalitate juridică și de la eliberarea actului legal de funcționare, care constituie și primul venit.

Conform codului de procedură fiscală, „ contribuabilii nerezidenți care desfășoară activități pe teritoriul României prin unul sau mai multe sedii permanente, o dată cu depunerea declarației de înregistrare fiscală acesta are obligația de a indica sediul permanent desemnat potrivit titlului II din codul fiscal.” Pentru o mai bună administrare a creanțelor fiscale, ANAF ( Agenția Națională de Administrare Fiscală) poate să înregistreze din oficiu sau la cererea unei alte autorități desemnate în gestionarea creanțelor fiscale un subiect fiscal care nu și-a onorat obligațiile fiscale. Codul de înregistrare fiscală aferent fiecărui plătitor de impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului local consolidat trebuie sa fie inscris pe orice document emis de acestia cum ar fi: facturi, scrisori, oferte, comenzi etc. .

În esență, declarațiile de înregistrare fiscală sunt reprezentate de un formular tipizat și pus la dispoziție contribuabililor în mod gratuit de către ANAF. Formularul trebuie completat cu informații care vor fi dovedite a fi adevarate pe baza unor documente.

Declarația de înregistrare fiscală conține:

datele de identificare a contribuabilului

categoriile de obligații de plată datorate potrivit Codului fiscal

datele privind sediile secundare

datele de identificare a împuternicitului

datele privind situația juridică a contribuabilului

alte informații necesare administrării impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului consolidat.

2.2 Obligația de a conduce evidența fiscală. Documente financiar-contabile.

Pentru a sti cu certitudine dacă starea fiscală a unei entități economice este reală și pentru a stabilii obligațiile fiscale aferente acesteia, este necesar ca aceasta să țina evidențe contabile. Evidențele fiscale sunt: registre, situații, precum și orice alte înscrisuri care trebuie intocmite (jurnal pentru vânzări, jurnal pentru cumpărături, registru de evidență contabilă etc.)

Documente financiar-contabile reglementate de Ministerul Economiei și Finanțelor sunt grupate pe categorii după cum urmează:

registre de contabilitate

registrul jurnal

registrul jurnal de încasări și plăți

registrul inventar

registrul Cartea mare

registrul Cartea mare șah

Mijloace fixe

registrul numerelor de inventar

fișa mijlocului fix

bon de mișcare a mijloacelor fixe

proces verbal de scoatere din funcționare a mijloacelor fixe de declasare a unor bunuri materiale

proces verbal de recepție

proces verbal de recepție provizorie

proces verbal de punere în funcțiune

Bunuri de natura stocurilor

notă de recepție și costatare de diferențe

bon de primire în consignație

bon de predare, transfer, restituire

bon de consum

bon de consum colectiv

fișă limită de consum

listă zilnică de alimente

dispoziții de livrare

aviz de însoțire a mărfii

fisă de magazie

fișă de magazie cu două unități de măsură

fișă de evidență a materialelor de natura obiectelor de inventar în folosință

registrul stocurilor

listă de inventariere

Mijloace bănești și decontări

chitanță

chitanță pentru operațiuni în valută

proces verbal de plăți

dispoziție de plată/încasare către casierie

registrul de casă (lei sau valută)

borderou de achiziție

decont pentru operațiuni în participație

Salarii și alte drepturi de personal

stat de salarii

stat de salarii fără elemente componente ale salariului total

listă de avans chenzinal

ordin de deplasare sau delegație

ordin de deplasare în străinătate

decont de cheltuieli

decont de cheltuieli valutare

Contabilitate generală

notă de debitare creditare

notă de contabilitate

extras de cont

jurnal privind operațiunile de casă și de bancă

jurnal privind decontările cu furnizorii

situația încasării-achitării facturii

jurnal privind consumurile și alte ieșiri de stoc

jurnal privind salariile, contribuția pentru asigurările sociale, protecția socială a șomerilor și asigurări sociale de sănătate

borderou de primire a obiectelor în consignație

borderou de ieșire a obiectelor în consignație

jurnal privind operațiuni diverse (pentru conturi sintetice)

fișă de cont analitic pentru cheltuieli efective de producție

fisă de cont pentru operațiuni diverse

document cumulativ

balanță de verificare (cu 4 egalități, cu 5 egalități și cu 6 egalități)

Alte subactivități

situația activelor gajate sau ipotecate

situația bunurilor sechestrate

decizie de imputare

angajament de plată

Registrul jurnal reprezintă un registru contabil obligatoriu, iar completarea acestuia trebuie făcută în așa fel încât controlul și identificarea operațiunilor contabile sa fie posibile în orice moment. Registrul jurnal poate fi întocmit în mai multe forme, depinde de dorința celui care le întocmește. Sub formă de registru, foi volante sau pe suport electronic. Elementele esențiale pe care registrul jurnal trebuie să le cuprindă sunt cele care fac referire la felul, numărul și data documentului justificativ, la explicațiile aferente operațiunilor executate și conturile sintetice care se debitează și se creditează prin înregistrarea sumelor aferente operațiunilor executate. Din momentul încheierii exercișiului financiar pentru care s-a întocmit registrul jurnal, acesta trebuie să fie păstrat în unitate timp de 10 ani, iar în cazul în care acesta se pierde, sustrage sau se distruge, trebuie sa fie reîntocmite în termen de maximum 30 de zile.

Figura 2.1. Registrul jurnal

Cartea mare șah este „ document de sistematzare a înregistrărilor contabile în conturile sintetice. Înregistrările în Cartea mare se fac pe baza documentelor justificative, a documentelor cumulative și a notelor de contabilitate, cronologic, zilnic, lunar sau ori de câte ori este nevoie. Înregistrarea în acest document, deschis pentru fiecare cont sintetic, este precedată de înregistrarea în registrul jurnal. La sfârșitul lunii sau perioadei, pentru fiecare cont sintetic din Cartea mare se stabilesc totaluri ale rulajului contului debitor sau creditor și ale conturilor corespondente. Totalul sumelor conturilor corespondente trebuie sa fie egale cu rulajul debitor sau creditor al contului respectiv.” (Cristina Bede, 2010, cartea mare șah, disponibil pe http://cristina.bede.ro/2010/02/registrul-numerelor-de-inventar/, la data de 21.06.2015)

Fig. 2.2 Cartea mare șah

Registrul numerelor de inventar este un document standard, fără regim special, iar prin intermediul acestuia se centralizează numerele de inventar care au fost atribuite mijloacelor fixe ale unei entități. Nu circulă, fiind un document de înregistrare contabilă și se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

Fig. 2.3. Registrul numerelor de inventar

Fișa mijlocului fix este un document standard fără regim special și se întocmește în vederea ținerii evidenței mijloacelor fixe, pentru evidența dinamicii lor dar și variațiile lor de valoare. Acest document este realizat de departamentul financiar contabil și se realizează pe categorii de mijloace fixe împărțite pe grupe. Nu circulă, este document de înregistrare contabilă care se arhivează în departamentul financiar contabil. Conținutul esențial al acestui document este reprezentat de toate elementele ce apar în figura de mai jos.

Fig. 2.3. Fișa mijlocului fix

Fișa de magazie este un document standard, fără regim special, care face referire la evidența din punct de vedere cantitativ al stocurilor. Are rolul de a ține evidența intrărilor sau a ieșirilor stocurilor bunurilor și poate fi privit ca și un document al contabilității analitice în cadrul metodei operativ-contabile. Se întocmește de :

departamentul financiar-contabil la deschiderea fișei și la verificarea înregistrarea

gestionar sau persoana desemnată, care completează coloanele privitoare la intrări, ieșiri și stoc.

Fișele de magazie se păstrează la toate locurile de depozitare a valorilor materiale și se ordonează pe feluri de materiale după conturi, grupe, eventuale subgrupe sau după ordinea alfabetică. În ceea ce privește valorile materiale provenite de la terți se realizează fișe de magazie separate de cele aferente valorilor materiale proprii. Pentru a avea certitudinea că fișele de magazie sunt completate corespunzător, acestea sunt verificate cel puțin o dată pe lună de către persoana desemnată de compartimentul financiar-contabil în mod inopinant. Fișele de magazie nu circulă, fiind documente de înregistrare și se arhivează la compartimentul financiar-contabil. Componentele esențiale fișelor de magazie sunt evidențiate în următoarea figură:

Fig. 2.4. Fișa de magazie

Situația încasării-achitarii facturilor este un document standard care poate fi privit ca și document de ajutor pentru registrul jurnal. Nu are regim special și are rolul de a ține contabilitatea analitică a clienților sau a furnizorilor care folosesc ca și metodă de înregistrare metoda „pe jurnale”. Mai poate fi privit și ca situație pentru conturile 411, 401 sau 404 respectiv „Clienți” , „Furnizori” sau „Furnizori de imobilizări”. Este realizat de către compartimentul financiar-contabil o dată pe luna sau pe măsura activităților desfășurate pentru toți clienții și furnizorii sau pe categorii de clienți și de furnizori. Este un document financiar contabil de înregistrare, deci nu circulă și se arhivează la compartimentul financiar contabil. Componentele de bază ale acestui tip de document sunt evidențiate în figura următoare:

Figura 2.4. Situația încasării-achitării facturilor

Bon de mișcare a mijloacelor fixe este un document standradizat, care nu are regim special și ține evidența predării sau primirii de mijloace fixe sau mișcarea acestora. Bonul de mișcare a mijloacelor fixe însoțește mijloacele fixe pe durata transportului acestora la secția sau la subunitatea predătoare sau primitoare. Acest document se intocmește în dubluexemplar de către persoana care deține dinamica mijlocul fix, persoană desemnată de compartimentul financiar-contabil.

Bonul de mișcare a mijloacelor fixe este un document care circula la:

persoana care aprobă mișcarea mijloacelor fixe în cadrul unității (ambele exemplare)

la secția predătoare în vederea semnării de predare a a mijlocului fix de către responsabilul cu mijloacele fixe dar și în vederea semnării de primire de către persoana delegată secției, serviciului etc. primitor (ambele exemplare).

la secția primitoare, pentru înregistrarea în evidență la locul de folosință (exemplarul 1)

la compartimentul financiar-contabil pentru înregistrarea mișcării mijlocului fix ( Cristina Bede, Bonul de mișcare a mijloacelor fixe, 2010, disponibil pe http://cristina.bede.ro/2010/02/bon-de-miscare-a-mijloacelor-fixe/ în 21.06.2010)

Se arhivează la compartimentul financiar contabil cu exemplarul numărul 1 și la secția predătoare cu exemplarul numarul 2. Forma și conținutul acestui document sunt evidențiate în figura următoare:

Fig. 2.5. Bon de mișcare a mijloacelor fixe

2.3. Declarația fiscală.

2.3.1 Obligația de a depune declarații fiscale

Declarațiile fiscale sunt documente care au obligativitatea de a fi predate la anumite termene stabilite de Codul Fiscal. Dacă în anumite cazuri, Codul Fiscal nu prevede un termen de predare a declarațiilor fiscale, termenul de predare va fi dat de Ministerul Economiei și Finanțelor. Documentele fiscale care constituie declarația fiscală fac referire la:

impozitele, taxele și contribuțiile datorate în cazul în care aceste obligații fiscale sunt calculate de plătitor.

Impozitele colectate prin stopaj la sursă, de regulă în cazul angajatorilor.

Orice bun sau venit care prin lege trebuie declarat în vederea impozitării.

Orice informație în legătură cu obligațiile fiscale dacă legea cere acest lucru.

Chiar dacă o entitate economică a realizat plata unei obligații fiscale înainte de depunerea declarației fiscale, aceasta trebuie totuși să o depună. Tot odată și in cazul în care se fac scutiri de la o datorie fiscală, contribuabilul trebuie sa depună declarația fiscală. Există și cazuri în care organul fiscal competent poate amâna anumite termene de depunere a declarațiilor fiscale pentru mai multe motive cum ar fi: inactivitate temporară, declarații care cuprind obligații fiscale etc. .

2.3.2. Forma și conținutul declarației fiscale conform codului de procedură fiscală.

Formularul care trebuie completat în vederea întocmirii declarației fiscale se acordă de către organul fiscal, iar în acesta se va calcula în cazurile prevăzute de lege valoarea obligației fiscale aferente contribuabilului. Informațiile completate în formularul oferit de organul fiscal trebuie sa îndeplinească următoarele condiții:

Sa fie corecte

Credibile

Complete

În ceea ce privește semnarea declarației fiscale, aceasta se face fie de către contribuabil, fie de persoana împuternicită. Totuși, codul de procedură fiscală prevede anumite situații deosebite în care declarațiile fiscale sunt necesar a fi semnate:

Când declarația fiscală se depunde în format electronic. Se consideră că aceasta a fost depusă în momentul în care contul plătitorului se debitează.

„ În cazul transmiterii declarațiilor fiscale prin sisteme fiscale electronice de transmitere la distanță în condițiile articolului 83. aliniatul 1 ” din codul de procedură fiscală.

Declarațiile fiscale trebuie să fie însoțite de anumite documente prevăzute de lege. Există și anumite situații în care organul fiscal poate să trimită contribubilului formularele aferente declarațiilor fiscale însoțite de anumite instrucțiuni de completare a acestora, dar și informații suplimentare utile, precum si alte plicuri preadresate. În aceste situații, organul fiscal va suporta costurile aferente.

2.3.3 Corectarea declarațiilor fiscale.

Se realizează atunci cand contribuabilul dorește pe perioada termenului de prescripție a dreptului de a stabilii obligații fiscale. Se mai poate realiza și atunci când contribuabilul constată greșeli în declarația anterioară, prin depunderea unei declarații rectificate. Codul fiscal reglementează modul în care se corectează erorile cu privire la deconturile de taxă aferente taxei pe valoarea adaugată.

Declarațiile fiscale nu pot fi depuse și nu pot fi corectate după anularea rezervei verificării ulterioare, cu excepția situațiilor în care corecția se datorează îndeplinirii sau neîndeplinirii unei condiții prevăzute de lege care impune corectarea bazei de impunere și/sau a impozitului aferent. Erorile în contextul dat de lucrare se referă la erori cu privire la valoarea propriu zisă a impozitului, taxei și contribuției, a bunurilor impozabile, și altor obligații fiscale. Nu se i-a în considerare acele erori care sunt corectate in timpul controlului efectuat de organul de control.

2.4 Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat.

Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului de stat se face prin intermediul declarațiilor fiscale, dar și prin decizie luată de organele de control. Stabilirea acestora se face chiar dacă anumite obligații fiscale datorate bugetului general consolidat au fost scutite de la plată sau au fost rambursate în cazul taxei pe valoarea adaugată

Decizia de impunere:

Decizi de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acetsa modifică baza de impunere, ca urmare a unor constatări prealabile ale organului fiscal sau în baza unei inspecții fiscale.

Pentru creanțele administate de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin ordin al ministrului economiei și finanțelor se pot stabilii și alte competențe pentru emiterea deciziilor de impunere ca urmare a inspecției fiscale.

Decizia de impunere emite, dacă este necesar, și în cazul în care nu s-a emis decizie referitoare la baza de impunere potrivit articolului 89

Declarația fiscașă întocmită potrivit articolului 82 aliniatul 2 este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, și produce efectel juridice ale înștințării de plată la data depunerii acesteia.

În situația în care legea nu prevede obligația de calculare a impozitului, declarația fiscală este asimilată unei decizii referitoare la baza de impunere.

Decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii constituie și înștiințări de plată, de la data comunicării acestora, în condițiile în care se stabilesc sume de plată.

Pâna la 1 iulie 2005, sumele reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului consolidat, înscrise în deciziile de impunere, în actele administrative fiscale asimilate acestora, precum și în declarațiile fiscale, vor fi rotunjite la 1000 lei prin reducere când suma ce urmează a fi rotunjită este sub 500 lei și prin majorare când aceasta este peste 500 lei. (Codul de procedura fiscală).

Acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere

Sunt asimilate deciziilor de impunere și următoarele acte administrative fiscale:

 deciziile privind rambursări de taxă pe valoarea adăugată și deciziile privind restituiri de impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat;

 deciziile referitoare la bazele de impunere;

deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii;

deciziile privind nemodificarea bazei de impunere.

Deciziile referitoare la bazele de impunere

 Bazele de impunere se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impunere, în următoarele situații:

când venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. Decizia va cuprinde și repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoană care a participat la realizarea venitului;

când sursa venitului impozabil se află pe raza altui organ fiscal decât cel competent teritorial. În acest caz competența de a stabili baza de impunere o deține organul fiscal pe raza căruia se află sursa venitului.

dacă venitul impozabil este realizat de mai multe persoane, atunci acestea pot să-și numească un împuternicit comun în relația cu organul fiscal.

Stabilirea obligațiilor fiscale sub rezerva verificării ulterioare

Cuantumul obligațiilor fiscale se stabilește sub rezerva verificării ulterioare.

Decizia de impunere sub rezerva verificării ulterioare poate fi desființată sau modificată, din inițiativa organului fiscal sau la solicitarea contribuabilului, pe baza constatărilor organului fiscal competent.

Rezerva verificării ulterioare se anulează numai la împlinirea termenului de prescripție sau ca urmare a inspecției fiscale efectuate în cadrul termenului de prescripție.

În situația în care contribuabilul corectează declarațiile fiscale în condițiile  articolul 84 aliniatul 4, se redeschide rezerva verificării ulterioare.

CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ-CONTROL FISCAL

Raport de inspecție fiscală pentru T.V.A.

3.1. Informații despre controlul fiscal.

Subsemnatul Popescu Andrei, consilier în cadrul M.F.P.-A.N.A.F.-D.G.F.P. Reșița. Activitatea de inspecție fiscală C.F. P.F. și A.F, în baza O.F. 70/1997, aprobată prin legea 64/1999, a H.G. 1.168/2003, A O.G 62/2002 și H.G.1.224/2003, pentru perioada de până la 31.12.2003. privind Codul de procedură fiscală, a legitimațiilor de control nr.13024, precum și a ordinului de serviciu nr. 766/2008, s-a efectuat controlul fiscal la firma SC. CATALUNYASUSSANA.SRL.

Obiectul controlului: verificarea valorii pe minus a T.V.A.-ului solicitat la rambursare, de 33.456 lei, care esre aferentă perioadei fiscale de la 01.02.2015 pană la 01.07.2015, persoana juridică fiind în situația de rambursare a sumei negative de T.V.A. înregistrat la organele fiscale teritoriale sub nr. 356128/ 12.03.2914.

Data și numărul transmiterii avizuluid e inspecție fiscală:766/ 13.06.2015

Numărul de înregistrare și data începerii inspecției fiscae înscrisă în Registrul unic de control: 25.06.2015

Data ultimei verificări: Nu au avut loc controale anterioare.

Perioada verificată :01.02.2015-24.06.2015.

Perioada supusă controlului: 01.03.2015-31.06.2015

Perioada efectuării controlului:01.03.2015-31.06.2015

Locul unde se desfășoară controlul fiscal: La sediul firmei SC CATALUNYA SUSSANA. SRL. din Reșița, județul Caraș-Severin, srtada George Enescu nr. 8.

Date despre contribuabil:

Forma de proprietate: Societate cu răspundere limitată- SRL

Conturi bancare: RO27BTRL01301404900047XX, banca Transilvania Reșița.

Modul de evoluție a cifrei de afaceri și a rezultatului exercițiului financiar:

Verificarea evidenței documentelor cu regim special, cu prezentarea actelor cu care au fost fost achiziționate documentele cu regim special pe perioada verificării, cu menționarea celor deja aflate în stoc, a celor efectiv consumate sau anulate, precum și a stocului celor rămase.

Documente cu regim special au fost achiziționate cu documente legale astfel:

Facturi fiscale achiziționate cu FF243553/30.03.2015

Chitanțe achiziționate cu FF16353/21.03.2015

Persoana responsabilă de conducerea contabilității se numește Micuci Sebastian. Administratorul sau desemnatul de contribuabil să fie reprezentat în timpul controlului fiscal: Dumitru Ion dir. executiv, legitimat cu C.I., seria KS 333943, CNP 1700264274352. Se ține comt la efectuarea inspecției foscale dacă s-a realizat inventarierea patrimoniului conform prevederilor legale: S.C. CATALUNYA SUSSANA SRL. a efectuat inventarierea patrimoniului conform legii.

În ceea ce privește clienții și furnizorii, situația se conturează astfel:

Clienții principali sunt în cea mai mare parte persoane fizice iar principalii furnizori sunt:

S.C. MIRUNA INTERNATIONAL IMPEX SRL

GERAICO PRODCOM SRL

INDRA GENERAL TRADING SRL

GRADIMEX SRL

TAXA PE VALOARE ADĂUGATĂ

Numele obligației fiscale verificate: Rambursare TVA. Nu au fost verificări anterioare privind această obligație fiscală.

Temei legal:

decizie M.F. 1, 2/2001 și 3/2002

legea 345/2002 privind TVA

H.G. 598/2002- norme de aplicare a Legii 345/2002

O.G. 36/2003- modificarea Legii 345/2002

H.G. 348/2003- modificarea H.G. 598/2002

Legea nr. 571/2003/R privind codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.

Perioada verificată: 01.03.2015-31.06.2015

Constatări privind baza de impunere a obligației fiscale:

Prezentarea constatărilor care modifică baza de impunere (motiv de fapt);

În urma consultării deconturilor de TVA din perioada analizată, și anume 01.03.2015-31.06.2015, s-a constatat că s-au înregistrat următoarele:

Livrări de bunuri și servicii care se taxează cu cota de 19% = 234564 lei

Taxa pe valoarea adăugată aferentă serviciilor prestate este în valoare de 53675 lei

Achiziții de bunuri și servicii taxabile cu cota de 19% = 567453

Taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate este în valoare de 75345

Conform decontului TVA, la luna iunie 2015, a înregistrat la Administrația Finanțelor Publice a județului Caraș-Severin cu nr 123452/ 12.05.2015, în ultima perioadă fiscală nu au avut loc vânzări de bunuri, respectiv prestări de servicii, prin urmare nu s-a înregistrat TVA colectată. Decontul mai sus menționat prezintă următoarele informații:

achiziții de bunuri și de servicii taxabile cu cota de 19% = 44567

Tva aferent bunurilor și serviciilor achiziționate = 6789

Suma negativă din deconturile anterioare pentru care nu s-a facut solicitare de a fi rambursate = 67895

Suma negativă a TVA care a fost solicitată pentru recuperare = 76890

Dupa ce inregistrarea în documente a fost verificată, în special facturile care evidențează achiziția de bunuri și servicii aferente perioadei verificate controlate, s-a conturat următoarea situație:

Nu se acceptă pentru ramburs TVA-ul aferent următoarelor două facturi înregistrate în contabiliate:

Factura 1234345/ 13.04.2015, primită de la S.C. MIRUNA INTERNATIONAL IMPEX SRL, cu o sumă de 715 lei, din care valoarea fără TVA este de 576,61, TVA fiind de 138,4 lei

Factura 34523/ 15.05.2015, de la ENEL cu suma de 456 lei din care 367,74 lei valoarea fără TVA și 88,25 TVA.

TVA scris pe facturile menționate anterior nu sunt acceptate în vederea rambursării deoarece facturile prezentate au fost copii după actele originale, cele originale neputând fi prezentate. Acest lucru se poate găsi în prevederile articolului 146 alin 1 din Legea 571/2003 republicată.

Nu se acceptă rambursarea TVA ului aferent unei facturi în care datele celui care cumpără sunt greșite. Această factură are numărul 243565/ 17.05.2015, de la INDRA GENERAL TRADING SRL, iar problema cu privire la această factură este reprezentată de faptul că datele cumpărătorului nu coincid cu datele entității verificate întrucât sunt scrise 2 coduri fiscale diferite. Suma totală înscrisă pe factură este de 2000 lei, din care 1613 fără TVA și 387 TVA-ul. În acest caz au fost încălcate prevederile din art. 155, alin. (5) din Legea 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Nu se acceptă pentru ramburs TVA aferent unei facturi privind achiziția de băuturi alcoolice și produse din tutun destinate acțiunilor de protocol:

Factura 12324/ 06.06.2015, cu suma de 1000 din care baza este de 807, iar TVA de 193. TVA în acest caz este nedeductibil fiscal conform articolului 147, aliniatul 7, lit b din Legea 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește combustibilul achiziționat, datorită faptului că nu se poate dovedi că acesta a fost folosit în interesul firmei, nu se acceptă rambursarea TVA-ului aferent. Bonurile fiscale de combustibil sunt următoarele:

Bon fiscal 24/12.03.2015 de la OMV Reșița, cu suma de 300 de lei cu tot cu TVA.

Bon fiscal 132/01.04.2015 de la Lukoil, în valoare de 100 de lei, din care 80,7 lei baza și 19,3 lei TVA.

Bon fiscal 10/30.05.2015 de Agip, în valoare de 105 lei, din care TVA 16,76 lei.

Datorită faptului că acest TVA a fost dedus, s-a încălcat prevederile din O.U.G. 34/2009 privind modificările Codului Fiscal.

Totalul sumelor care nu au fost acceptate în vederea rambursării sunt în valoare de 1085 de lei.

Valoarea TVA acceptată în vederea rambursării este de 76890-1085 =75805 lei

Diferența de rambursat obținută de controlul fiscal este de 75805 lei. Nu există obligații fiscale accesorii și nici nu a fost cazul acordării de amenzi.