Controlul Fiscal Si Faptele Generatoare de Evaziune Fiscala
LUCRARE DE LICENȚĂ
CONTROLUL FISCAL ȘI FAPTELE GENERATOARE DE EVAZIUNE FISCALĂ
C U P R I N S
I N T R O D U C E R E
Capitolul I. CONTROLUL FINANCIAR FISCAL-CONCEPT, OBIECTIVE, FORME, FUNCȚII, REGLEMENTĂRI
1.1 Conceptul de control fiscal
1.2 Obiective
1.3 Forme de manifestare
1.4 Funcțiile controlului fiscal
1.5 Reglementări
Capitolul II. METODOLOGIA DE EXERCITARE A CONTROLULUI FISCAL
2.1 Programarea activității de control fiscal
2.2 Pregătirea acțiunii de control fiscal
2.3 Efectuarea propriu-zisă a controlului fiscal
2.4 Întocmirea și valorificarea actelor de control fiscal
Capitolul III. EVAZIUNEA FISCALĂ-CONCEPT, FORME, FAPTE GENERATOARE
3.1 Conceptul de evaziune fiscală
3.2 Forme de manifestare
3.3 Fapte generatoare de evaziune în cadrul principalelor impozite și taxe
Capitolul IV. CAZ PRACTIC DE CONTROL FISCAL ȘI PUNEREA ÎN EVIDENȚĂ A FAPTELOR GENERATOARE DE EVAZIUNE FISCALĂ LA SC SOLMAR TRADING GRUP SRL
4.1 Prezentarea generală a SC SOLMAR TRADING GRUP SRL
4.2 Controlul fiscal privind impozitul pe profit și T.V.A. LA SC SOLMAR TRADING GRUP SRL
4.2.1 Reguli de procedură, tehnici și instrumente de control aplicate
4.2.2 Documente și operații supuse controlului fiscal
4.2.3 Constatări fiscale
4.2.4 Măsuri stabilite de organele de control fiscal
Capitolul V. CONCLUZII ȘI PROPUNERI
5.1 Concluzii
5.2 Propuneri
ANEXE
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Începuturile organizării fiscale în țara noastră se găsește în perioada unirii administrativ-politice, care, odată cu implementarea primelor reforme fiscale s-au desființat vechi impozite luând naștere altele noi, unele dintre ele având incidențe și astăzi. Statul, indiferent de forma s-a de organizare, si-a creat un sistem de control ale cărui obiective principale au fost activitatea de urmărire și de realizare a obligațiilor financiare ale cetățenilor față de instituțiile sale.
Controlul este o funcție a conducerii ce asigură cunoașterea și perfecționarea modului de gestionare a patrimoniului și de organizare, orientare și desfășurare a activității de producție, comercializare, promovare etc. Un obiectiv imperios necesar managementului societăților comerciale din orice domeniu de activitate este cunoașterea situației economico-financiare a întreprinderilor, pentru luarea deciziilor referitoare la relațiile comerciale și în vederea coordonării acțiunilor orientate către maximizarea eficienței și eficacității.
Potrivit legii, sunt supuse controlului fiscal persoanle fizice și juridice, române și străine, care au obligații fiscale și care se numesc contribuabili.
Conducerea își asigură prin control infromarea dinamică și reală, ceea ce determină concluzii de valoare și decizii de calitate. Controlul contribuie la constatarea și identificarea vulnerabilităților sau riscuri din activitate, la previzionarea acestora, luarea măsurilor necesare de atenuare a efectelor în vederea îmbunătățirii desfășurării activității, precum și a eliminării apariției anomaliilor.
Necesitatea controlului fiscal decurge din nevoia de a verifica, supraveghea și lua măsuri de corecție privind constatarea, așezarea și încasarea impozitelor și taxelor cuvenite statului pentru a-si acoperi nevoile publice. Acest control se constituie ca un instrument la îndemâna puteii publice cu scopul de a asigura constituirea veniturilor publice din veniturile fiscale, de a constata și de a înlătura omisiunile, subevaluările sau erorile de impozitare.
Controlul public se efectuează în România de către Curtea de Conturi, Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția de Administrație Fiscală-Direcția Generală de Inspecție Fiscală, Direcția Generală de Antifraudă Fiscală. Aceste insituții realizează controlul extern sub forme diferite în ceea ce privește obligațiile diferitelor instituții publice, a societăților comerciale ca și contribuabili și un control intern al activității proprii.
Misiunea principală a oricărei administrații fiscale este de a colecta suma corectă a impozitelor și taxelor și a altor contribuții datorate de către contribuabili bugetului public, cu minim de costuri atât pentru administrație cât și pentru contribuabil. Cum o mare parte din banii câștigați sunt preluați de către stat sub forma impozitelor și taxelor, face ca averea agentului economic să se diminueze și să nu îsi mai poată realiza obiectivele propuse, căutând să se sutragă de la plata impozitelor și taxelor datorate fie folosind imperfecțiunile legii, fie încălcând-o.
Evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor și a inadecvențelor unei legislații imperfecte și rău asimilate, a metodelor defectuoase de aplicare. Aceasta a devenit un pericol social care afectează economia unui stat, alături de tulburările sociale. Prin trecerea la noul tip de economie, agentului economic nu i-a fost greu sa își adapteze comportamentul astfel încât evaziunea fiscală să devină o manieră de lucru.
Pericolele care pot afecta economia datorate unei evaziuni fiscale excesive au fost semnalate și analizate de mai mulți specialiști și se pot manifesta prin:
privarea bugetului de stat de veniturile stabilite prin lege a fi încasate de la contribuabili;
alterarea mediului social și politic;
inducerea de inechități în rândul contribuabililor în legătură cu prelevările suportate de aceștia.
Pentru a răspunde obiectivelor de stimulare adezvoltării economice, se impune reorganizarea acestuia, fiind necesară continuarea eforturilor în următoarele direcții:
Creșterea transparenței sistemului fiscal;
Eliminarea discriminărilor și a exceptărilor de la plata impozitelor și taxelor;
Reducerea și prevenirea evaziuniii fiscale;
Reforma sistemului contabilității prin armonizarea lui cu cel european;
Asigurarea unei baze stabile de impozitare.
CAPITOLUL I
CONTROLUL FINANCIAR –FISCAL: CONCEPT, OBIECTIVE, FORME, FUNCȚII, REGLEMENTĂRI
1.1 CONCEPTUL DE CONTROL FISCAL
Trecerea României la o economie de piață, al cărei fundament îl constituie proprietatea privată, cu un mecanism ce presupune coroborarea și îmbinarea organică a legilor pieței cu acțiunea statului, s-a dovedit a fi un proces complex cu largi implicații, lung și de durată. Premiza libertății, a riscului și a șansei este factorul care leagă economiile de piață moderne cu democrația politică.
Autonomia agenților economici poate fi ințeleasă numai într-un sistem de interacțiuni și interdependențe în care fiecare are nevoie de ceilalți, indiferent de domeniul și forma de organizare, conduși de propriile lor interese. Această libertate a agenților economici trebuie înțeleasă ca o răspundere, ca o responsabilitate pe care aceștia o au față de sine, față de ceilalți, față de societate.
În condițiile unor restricții obiective cum ar fi cele materiale, umane, sociale, financiare etc, precum și ca urmare a unor intervenții mai mult sau mai puțin ample a autorităților publice, agentul economic are libertatea de decizie și de mișcare, hotărând ce, cum, cât și chiar pentru cine să producă, să consume, să investească urmarindu-și propriile interese de a obține profit sau cel mult de a supraviețui.
Într-o economie de piață responsabilitatea socială a firmei de a-și folosi resursele și de a se lansa în activități desemnate să-i crească profitul, funcționează atâta timp cât respectă regulile jocului, presupunând o competiție deschisă, dură dar corectă. Responsabilitatea celorlalți dintre noi este de a crea un cadru legal, astfel încât, ’un individ, urmărindu-și propriul interes să fie condus de o mâna invizibilă’ după cum nota Adam Smith, ’spre un scop public sau un bine social care a fost în intenția sa’.
Plecând de la faptul că scopul primar al oricărui agent economic este de a obține un profit corespunzător cu resursele utilizate, aspectul de prim ordin al managementului este administrarea resurselor, gestiunea economică și în speță, gestiunea financiară.
În economia de piață agenții economici sunt supuși examenului riguros și exigent al pieței, având la bază raportul cerere-ofertă, care operează după criteriul eficienței, al concordanței activităților economice cu nevoile reale ale consumatorilor. Pentru a produce profit, agenții economici trebuie să aibă o înaltă capacitate de adaptare la cerințele și legalitățile pieței, ale concurenței loiale.
Cunoașterea capacității de a genera profit, a solvenței comerciale ori de faliment în care se pot afla agenții economici, la un moment dat, este asigurată cu ajutorul atât al contabilității reale, operative și științific organizate, cât și al controlului financiar, organizat și exercitat în mod exigent și competent.
În condiții de legalitate și liberă inițiativă, cunoașterea acestor obiective, este o cerință esențială a managementului pe baza criteriilor de profit. Informația de calitate, reală și operativă a situației economice și financiare și a evoluției acesteia previne riscurile, deficiențele, lipsurile, în general ineficiența și asigură libera inițiativă economică, in condiții de concurență loială.
În primul rând cunoașterea este necesară managementului agenților economici (companii naționale, societăți comerciale, societăți agricole) și personalului acestora, iar în al doilea rând orice agent economic are nevoie de de un grad ridicat de încredere-certitudine din partea terților agenți economici, parteneri de afaceri.
Această cunoaștere a situației patrimoniale și financiare a agenților economici se realizează cu ajutorul documentelor prrimare și a evidenței tehnico-operative și contabile. Asigurarea corectitudinii, exactității și realității acestor informații constituie o problemă de mare răspundere a controlului financiar-contabil.
Prin control, managementul își asigură informarea reală, dinamică, preventivă, care ridică valoarea concluziilor și luarea deciziilor. Controlul pătrunde în esența fenomenelor și contribuie la conducerea eficientă, sesizează aspectele negative atunci când acestea se manifestă ca tendință și intervine operativ pentru prevenirea și lichidarea cauzelor. Controlul nu este numai concomitent și ulterior, ci, in primul rând, este bazat pe previziunea desfășurării activității, a posibilităților apariției deficiențelor și a anomaliilor. Pe lângă evaluarea rezultatelor în raport cu obiectivele și normele stabilite, pentru obținerea profitului maxim, controlul contribuie și la prevenirea tendințelor și fenomenelor care necesită decizii de corecție.
Controlul asigură creșterea profitului în condiții de concurență liberă și loială, perfecționarea activității. Ca formă de cunoaștere este lipsit de sens dacă nu se manifestă și ca formă de perfecționare a modului de gestionare a patrimoniului și de organizare și conducere a activității agentului economic.
Controlul este o necesitate obiectivă și subiectivă, dar nu este un scop, ci un mijloc de perfecționare a activității executive și a procesului de conducere a acesteia. Prin activitatea sa, controlul poate contribui nu numai la bunăstarea și prosperitatea agenților economici ca atare, ci și la creșterea economică, la progresul tehnic si economico-social, la competitivitatea și deschiderea economiei românesti.
În accepțiunea lui semantică, controlul este o analiză permanentă sau periodică a unei activități, a unei situații pentru a urmări mersul și pentru a lua măsuri de îmbunătățire. Controlul mai semnifică și o supraveghere continuă, morală sau materială, ca și stăpânirea unei activități, a unei situații. Unele aspecte relevă și definiții conform cărora controlul este o verificare, o inspecție atentă a corectitudinii unui act sau o acțiune de supraveghere a cuiva, a ceva, o examinare minuțioasă sau putere de a conduce, ca un instrument de reglementare a unui mecanism, a unui proces. Deasemenea, controlul este definit ca procesul prin care se măsoară și se verifică realizarea cantitativă și calitativă a performanțelor, a sarcinilor sau lucrărilor, pe care le compară cu obiectivele planificate și indică măsurile de corecție necesare.
Din punct de vedere al misiunii sale, controlul este o componentă intrinsecă a managementului, iar din punct de vedere al exercitării sale este o activitate umană, autonomă și specifică, care servește atat conducerii firmei și partenerilor ei, cât și autorităților publice și chiar populației.
Datorită importanței sale, sistemul de control financiar poate fi considerat ca instrument indispensabil managementului pentru supravegherea regulată a activității firmei, pentru a lua la timp deciziile ce se impun pentru fiecare funcție in parte.
Managementul reprezintă efortul de a organiza și de a desfășura activitatea în concordanță cu legitățile pieței în vederea cunoașterii și perfecționării modului de gestionare a potențialului agenților economici și a prevenirii riscurilor, deficiențelor și lipsurilor în activitatea acestora.
Managementul se opune tot mai mult rămânerii în urmă și pasivității, transformându-se într-un interes public general, pentru obținerea eficienței maxime din orice acțiune, deoarece presupune analiza mediului economic și prognoza evoluției lui.
Economistul francez Henry Fayol, considerat drept părinte al conducerii, alături de F.W.Taylor, definea conducerea întreprinderii prin cinci funcții principale: previziunea, organizarea, comanda, coordonarea și controlul.
Funcțiile conducerii reprezintă un tot unitar ce se condiționează reciproc, drept urmare conducerea nu poate fi privită ca o trecere succesivă de la o funcție la alta. Controlul reprezintă
atât funcția finalizatoare a procesului de conducere, cât și funcția care furnizeaza elementele necesare pentru realizarea în condiții corespunzătoare a celorlalte atribute ale conducerii.
Indiferent la nivelul la care se exercită, de activitățile controlate sau de obiectivele urmărite, controlul se derulează in trei etape succesive, cărora le corespund trei componente distincte:
a) compararea situației care ar trebui să existe;
b) analiza ți evaluarea riscurilor care amenință activitatea verificată și a abaterilor de la parametrii stabiliți;
c) valorificarea constatărilor.
Intrările în subsistemul de control se compun din informațiile necesare stabilirii celor doi termeni: situația ideală și cea reală.
Situația ideală se stabilește pe baza:
Deciziilor și măsurilor hotărâte de conducerea de la diferite niveluri;
Prevederilor și restricțiilor legislative;
Existențelor scriptice din contabilitate;
Recomandărilor auditului intern;
Programelor de activitate;
Procedurilor de lucru aprobate;
Situația reală se stabilește de conducătorii din ierarhia entității, de auditori interni și externi sau de organe ale statului, prin tehnici și proceduri specifice precum inspecția, care constă în examinarea documentelor și registrelor precum și a activelor corporale, inclusiv prin inventarierea acestora;
Observarea, constă în urmărirea unui proces sau proceduri efectuate de alte persoane;
Investigația, constă în obținerea de informații de la cei controlați sau auditați, ca răspuns la cererile controlorilor sau auditorului;
Confirmarea, constă în primirea de răspunsuri scrise sau orale din partea unei terțe părți independente;
Calculul, constă în reconstituirea unor calcule din documente și din registrele contabile pentru a testa corectitudinea lor;
Procedurile analitice, constau în analiza tendințelor, fluctuațiilor, corelațiilor cu ajutorul unui sistem de indicatori.
Valorificarea constatărilor este etapa finalizatoare a procesului de control. În funcție de concluziile la care s-au ajuns și de toleranțele admise, în această etapă se definitizează și se declanșeaza măsuri menite să ducă atât la perfecționarea controlului, cât și la influența activităților controlate.
Intre cele trei componente ale subsistemului de control, trebuie să existe o legătură directă, adică, oricărei intrări în subsistem trebuie să-i corespunda o iesire.
Iesirile din subsistemul de control sunt alcătuite din: măsuri operative luate în timpul controlului pentru redresarea situației, sancționarea vinovaților, rapoarte și informări către organele de conducere care au dispus controlul, propuneri pentru cea mai bună fundamentare a deciziilor conducerii la diferite niveluri.
Controlul la nivel micro și macro economic este o funcție eficientă și necesară a managementului, armonizând interesele individuale cu cele ale colectivității și ale societății într-un tot unitar.
Controlul financiar, parte integrantă a managementului și a gestiunii financiare, are o triplă semnificație fiind în același timp un control pentru sine, un control pentru alții și un control pentru stat.
Indiferent în ce scop s-ar efectua și pentru cine, controlul este în același timp un proces de cunoaștere a trecutului, de apreciere a prezentului și de descifrare a viitorului în legatură cu activitatea economico-financiară a firmei. Constituie un factor de securitate și autonomie pentru societate, un instrument de reglementare a agenților economici și ca un ghid pentru cei ce iau hotărâri la orice nivel. Cu alte cuvinte, controlul contribuie la integrarea firmei în mecanismul de piață printr-o activitate managerială complexă și continuă.
Controlul reprezintă un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare a deficiențelor și de stabilire a măsurilor necesare pentru restabilirea legalității.
Controlul financiar trebuie abordat sistematic și global, respectiv în cadrul sistemului de management și cu optică asupra ansamblului de funcționare a firmei într-un context dinamic, riscant și imprevizibil al economiei de piață. Astfel, conținutul și natura controlului firmei au evoluat în permanență, ceea ce îi conferă un caracter dinamic. El are mai ales un caracter social, întrucât efectuează un serviciu real nu numai întreprinderii ci și întregii societăți în care acționează firma. În același timp, controlul firmei are și un caracter obiectiv, fiind conceput și organizat în vederea aflării adevărului, find interesat să redea imaginea fidelă a situației agentului economic.
Sistemul de control al firmei este deja o instituție economică și are un rol activ și benefic, este o acțiune și determină o intervenție economică.
1.2 OBIECTIVELE CONTROLULUI FINANCIAR-FISCAL
Gradul de dezvoltare eocnomico-socială, diversitatea de activități și interrelațiile ce se stabilesc între acestea definesc conținutil controlului, care cuprinde în obiectul său de activitate: modul de aplicare și îndeplinire a directivelor stabilite prevenirea și înlaturarea aspectelor negative și consolidarea celor pozitive, astfel încât, în conditiile liberei inițiative, concurenței loiale și legalității, să se asigure creșterea profitului.
Obiectul controlului este de a rezolva abaterile, lipsurile, erorile, deficiențele, pentru a ale remedia și a le evita în viitor.
Într-un sistem pot apărea la un moment dat disfuncționalități în relațiile pe care statul le instituie, prin prevederi sau norme legale, între operatorii economici sau între aceștia și diferitele sale instituțiisau organisme guvernamentale.
Disfuncționalitățile pot fi generate de cauze subiective, precum sustragerile operatorilor economici de la obligațiile financiare și fiscale față de stat sau gestionarea defectuoasă a activităților, caz în care nu le mai permite realizarea acestor obligații. Disfuncționalitățile sistemelor economice au cauze obiective determinate de situații ce nu au putut fi prevazute pentru a fi preântâmpinate.
Controlul financiar contabil în activitățile desfășurate în cadrul sistemelor economice este instrumentul financiar-contabil care servește, în primul rând intereselor statului în realizarea politicilor sale pe termen lung în domeniul economic.
În al doilea rând, servește intereselor agenților economici prin prevenirea situațiilor de disfuncționalitate în procesul de gestionare a patrimoniului.
În al treilea rând, controlul financiar contabil servește celorlalți agenți economici parteneri, cărora le oferă informații exacte asupra situației patrimoniului unității economice la care se desfășoară verificarea.
In sfera activităților economice realizate de către stat și de unitățile sale administrativ teritoriale, controlul financiar contabil se exercită și asupra activităților desfășurate de Banca Națională a României, companii naționale și societăți comerciale unde statul deține integral sau mai mult de jumătate din capitalul social.
Sfera controlului financiar contabil se poate extinde în anumite situații și la alte persoane juridice, cum sunt cele care beneficiază de garanții guvernamentale pentru credite externe și interne sau de subvenții sau gestionează un contract de cesiune sau de închiriere a unor bunuri ce aparțin domeniului public sau privat al statului.
Obiectivele generale ale controlului financiar contabil organizat de stat sunt stabilite prin prevederi legale și se refera la modul de folosire a mijloacelor materiale și bănești aparținând regiilor autonome, instituțiilor publice și asupra capitalului social al statului în societățile comerciale.
În general, obiectivele controlului financiar contabil organizat de stat vizează verificarea modului de utilizare a tuturor mijloacelor financiare aflate în administrarea organelor centrale și locale, precum și de respectare a reglementărilor financiar contabile în activitatea desfășurată de regii autonome, societăți comerciale si alti agenți economici în legătură cu îndeplinirea obligațiilor acestora față de stat.
Verificarea modului de acordare a fondurilor de la buget și a altor operațiuni similare cu caracter financiar, reprezintă un obiectiv important al controlului financiar contabil, pentru stabilirea modului de respectare a prevederilor legale privind gestionarea patrimoniului.
1.3 FORME DE MANIFESTARE
Controlul, ca atribut al managementului, ca sistem, se manifestă prin forme diferite, care reflectă realitatea atât sub aspectul general și esențial, cât și sub cel concret și particular.
După criteriul sferei de cuprindere, controlul activității economico-sociale, este structurat pe forme diferite de control, cum ar fi: controlul tehnic-tehnologic, controlul economic, controlul financiar, controlul contabil, controlul calității produselor, controlul productivității muncii, controlul protecției sociale, controlul ecologic, controlul juridic, controlul sanitar etc.
Formele de control se deosebesc intre ele prin ceea ce reflectă cu precădere din ansamblul activității economico-sociale, prin rolul, conținutul sau funcția lor socială specifică, aceea de reflectare și influențare pozitivă a dezvoltării activităților agenților economici, a protejării bunurilor și valorilor, a creșterii profitului.
Condiționarea și interacțiunea reciprocă a activităților economico-sociale,realizate cu respectarea cerințelor ecologice, determină interacțiuni complexe, dinamice și permanente intre formele de manifestare a controlului. Formele controlului acționează convergent, se completează reciproc și alcătuiesc împreună sistemul integrat, general și cu caracter unitar asupra tuturor domeniilor și sectoarelor de activitate economico-socială. Îmbinarea unitară a diferitelor forme de control asigură realizarea unor rezultate superioare cu eficiență socială ridicată.
In sfera sa, controlul financiar-contabil cuprinde:
Relațiile, fenomenele și procesele financiar-contabile;
Procesul de administrare și gestionare a patrimoniului;
Rezultatele activității economico-sociale;
Toate momentele, unitățile și locurile unde se gospodărescvalori materiale și bănești și se fac cheltuieli.
Controlul financiar-contabil acționează sistematic in vederea:
Prevenirii abaterilor și deficiențelor;
Apărării patrimoniului;
Cunoașterii modului de respectare a legalității cu caracter economico-financiar și contabil;
Stabilirii răspunderii pentru pagube sau nerespectarea dicciplinei de gestiune;
Creșterii eficienței economice.
Controlul financiar-contabil ca proces permanent și complex, contribuie la buna folosire a mijloacelor materiale și financiare. El are menirea de a preveni angajarea de cheltuieli făra justificarea economică, imobilizarea de mijloace și de a asigura profit sporit în folosirea resurselor financiare, materiale și umane.
Formele controlului financiar sunt grupate astfel:
a) Dupa momentul în care se exercită controlul, raportat la momentul desfășurării activității sau efectuării operațiilor ce se controlează, controlul financiar se manifestă sub trei forme:
Anticipat sau preventiv;
Concomitent sau operativ-curent;
Postoperativ sau ulterior.
Toate aceste forme sunt într-o permanentă legătură, condiționare, influențare și completare reciprocă. Diferențierea pe forme a controlului financiar, în funcție de momentul producerii obiectivelor controlate, face posibilă constatarea, prevenirea, înlăturarea operativă a lipsurilor, deficiențelor și abaterilor, asigurând desfășurarea activității financiare in conformitate cu directivele stabilite. De asemenea, face posibilă delimitarea sarcinilor, obiectivelor, caracteristicilor și scopului fiecarei forme de control financiar și, in funcție de acestea, stabilirea organelor care îl exercită.
Controlul financiar anticipat sau preventiv contribuie la utilizarea cu maximum de eficiență a mijloacelor materiale și disponibilităților bănești, la întărirea ordinii și creșterii răspunderii în angajarea și efectuarea cheltuielilor, la respectarea legislației de gestiune, la preîntâmpinarea oricărei forme de risipă și a eventualelor deficiențe înainte de a se produce efecte negative.
Controlul financiar preventiv trebuie să cuprindă în sfera sa, pentru a fi eficient, pe lângă probleme de natură strict financiară, și probleme de natură tehnic-tehnologică și economică, cu consecințe financiare. Activitatea economică este influențată de tehnologie și tehnică, iar rezultatele financiare sunt o consecință a măsurilor tehnic-tehnologice și rezultatelor economice.
Eforurile tehnic-tehnologice și economice in acțiunea decreștere a eficienței economice și a rezultatelor financiare se asigură din faza de concepție, cu proiectarea, încheierea contractelor economice și pâna la înregistrarea rezultatelor activității controlate.
Controlul financiar preventiv trebuie să acționeze in vederea perfecționării activității tehnic-tehnologice ca factor esențial al creșterii rezultatelor financiare.
Controlul operativ-curent sau concomitent se suprapune aproape în totalitate, în timp și spatiu, cu conținutul activității nemijlocite de conducere la diferite niveluri. Acest control asigură cunoașterea operativă a modului în care se îndeplinesc sarcinile și se gestionează bunurile și valorile. Controlul concomitent acționează sistematic, zi de zi, surprinde procesele economice și financiare în curs de desfășurare și permițând astfel intervenția operativă pentru asigurarea continuării acestora la parametrii eficienței. Sfera controlului concomitent cuprinde activitățile și operațiile în momentul cel mai potrivit, pentru corectarea operativă a deficiențelor ce încep să se manifeste în faza de execuție, asigurțnd astfel prevenirea producerii efectelor negative.
Controlul postoperativ sau ulterior se exercită după terminarea activităților economici-financiare și contabile cu privire la gestiunea bunurilor și valorilor, având ca principale obiective:
Existența și utilizarea rațională a bunurilor și valorilor;
Apliacrea corectă a legislației cu caracter financiar;
Modul de efectuare a cheltuielilor și realizarea veniturilor;
Analiza situației financiare.
Obiectivele controlului financiar se delimitează pe formele controlului financiar astfel încât acestea să acționeze fără să se interfereze și să răspundă cu eficiență necesităților conducerii.
Între controlul financiar-contabil preventiv și controlul ulterior există relații de condiționare, influențare și completare astfel:
Controlul financiar preventiv preîntâmpină pagubele, deficiențele, abaterile, iar controlul ulterior mobilizează și identifică rezervele existente, constată lipsurile sau pagubele produse, stabilește vinovații și cauzele și propune măsuri pentru preîntâmpinarea abaterilor similare pe viitor.
Controlul financiar preventiv oprește în faza de angajare sau de efectuare, operațiile care nu îndeplinesc condițiile legale, dar nu evaluează rezultatele operațiilor respective și nu descopera operațiile nereale, întrucât acestea nu s-au produs în momentul exercitării controlului. Controlul ulterior examinează legelitatea și rezultatele obținute după producerea operațiilor și are o sferă de cuprindere și cunoaștere mai mare, care include și modul de exercitare a controlului financiar preventiv, însă, constată deficiențe și abateri după ce acestea au avut los și au produs consecințe negative.
Controlul financiar preventiv proiectează desfășurarea operațiilor în condiții de legalitate, iar controlul financiar ulterior constată dacă aceste condiții au fost respectate întocmai cu ocazia producerii efective a operațiilor.
Controlul financiar ulterior prezintă pe lângă funcția de constatare a unor deficiențe sau abateri și un caracter preventiv pentru operațiile și activitățile ce urmează a fi desfășurate în viitor.
b) După modul de corelare cu interesele economico-financiare pentru care este organizat și exercitat, controlul financiar se prezintă sub două forme:
Controlul financiar-contabil al statului;
Controlul financiar-contabil de gestiune.
Controlul financiar-contabil al statului cuprinde administrarea și utilizarea mijloacelor financiare publice, respectarea reglementărilor financiar-contabile în activitatea desfășurată de agentii ecnomici, privind îndeplinirea obligațiilor acestora față de stat.
Controlul financiar-contabil al statului are ca și obiective;
Administrarea și utilizarea fondurilor acordate de la buget pentru cheltuieli de întreținere și funcționare a organelor centrale și locale a administrației de stat și unităților finanțate de la buget;
Utilizarea fondurilor acordate de stat pentru realizarea de investiții de interes general, subvenționarea unor activități și pentru alte destinații prevăzute de lege;
Realitatea înregistrărilor contabile, urmărind stabilirea corectă și îndeplinirea integrală și la termen a obligațiilor financiare și fiscale față de stat;
Folosirea fondurilor din doatare cu respectarea reglementărilor financiar-contabile în activitatea regiilor autonome sau a societăților comerciale cu capital de stat..
Controlul financiar al statului cuprinde de asemenea probleme referitoare la prevenirea și combaterea fraudelor sau infracțiunilor la regimul fiscal, vamal și de prețuri. Acest control este inopinat și operativ și are ca și obiective:
Respectarea normelor de comerț, având ca scop împiedicarea activităților de contrabandă și orice procedee interzise de lege;
Aplicarea și executarea legilor fiscale și a regelementărilor vamale, urmărind împiedicarea oricărei eschivări de la de la plata impozitelor și taxelor;
Alte activități interzise de lege.
Controlul financiar preventiv, ca formă a controlului intern, urmărește să preîntâmpine încălcarea dispozițiilor legale în vigoare și se exercită asupra documentelor în care se consemnează operațiile referitoare la drepturile și obligațiile patrimoniale ale unității, în faza de angajare și de plată, în raporturile cu alte persoane juridice sau fizice.
Operațiile ce se supun controlului financiar preventiv sunt:
Încheierea contractelor cu parteneri interni și externi;
Încasările și plățile în lei și în valută efectuate în numerar și prin operațiile bancare cu persoane fizice sau juridice;
Trecerea pe cheltuieli, fonduri sau rezultate a unor sume ce duc la diminuarea profitului sau a capitalului social;
Închirierea sau concesionarea bunurilor subunităților sau unităților componente;
Propunerea de suplimentare a unor venituri prevăzute a fi suportate pe seama alocațiilor bugetare;
Modificarea repartizării pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare;
Virările de credite bugetare în cadrul capitolelor de cheltuieli.
Operațiile, documentele și circuitul acestora, se stabilesc de conducerile ministerelor, departamentelor, regiile autonome și organelor locale, în fuctie de specificul acestora.
Controlul financiar-contabil de gestiune, este controlul financiar ulterior și urmărește respectarea dispozițiilor legale în legătură cu gestionarea și gospodărirea mijloacelor materiale și bănești pe baza documentelor înregistrate în contabilitate.
Controlul financiar are ca și obiective principale, respectarea normelor legale cu privire la:
Integritatea, existența, păstrarea și paza bunurilor și valorilor de orice fel și deținute sub orice titlu;
Utilizarea valorilor materiale și bănești, declasările și casările de bunuri;
Efectuarea în numerar sau în cont a încasărilor și plăților în lei și în valută, inclusiv a salariilor și a reținerilor din acestea;
Întocmirea și circulația documentelor primare și a celor de evidență tehnic-operativă și contabilă.
Controlul financiar de gestiune se exercită cel puțin o data pe an, se efectuează în totalitate sau prin sondaj în raport cu volumul, valoarea și natura bunurilor, tentațiile și posibilitățile de sustrageri, precum și de frecvența abaterilor constatate anterior, cuprinzându-se un numar reprezentativ de repere și documente care să permităstabilirea unor concluzii temeinice asupra respectării actelor normative din domeniul financiar, contabil și gestionar.
1.4 FUNCȚIILE CONTROLULUI FISCAL
Ca funcție a managementului, controlul financiar asigură realizarea unor funcții specifice, care rezultă din înseși conținutul și natura sa.
Controlul financiar contabil, privit din interior constituie o latură distinctă de mare anvergură și răspundere a procesului managerial, iar, privit din afară, acesta reprezintă rigoarea pe care o pretinde comunitatea agentului economic-firmă, în respecatrea obligațiilor față de parteneri.
Funcții specifice ale controlului fianaciar-contabil sunt:
Funcția de prevenire și funcția de perfecționare se materializează în preîntâmpinarea producerii unor deficiențe sau pagube în desfășurarea activităților economico-financiare, ceea ce presupune perfecționarea acestora. Prin prevenirea tendințelor și fenomenelor care necesită decizii de corecții, se asigură perfecționarea modului de gestioanre a bunurilor, de organizare și de conducere a activității agentului economic. Controlul are menirea de a orienta munca spre obiective majore, într-o ordine de priorități raționale și de perspectivă, care să prevină și să înlăture risipa de efort uman și material și să asigure eficiența economică și socială;
Funcția de constatare și de corectare în cazul în care apar dereglări. Prin control se urmărește modul în care se îndeplinesc deciziile managementului referitoare la funcționarea agentului economic și se asigură respectarea și apărarea intereselor acestuia, echilibrul financiar între venituri și cheltuieli și se influențează favorabil realizarea sarcinilor economice. Pentru realizarea acestor funcții se utilizează procedee și tehnici specifice controlului financiar cu ajutorul cărora se constată nereguli, deficiențe și abateri și se valorifică constatările prin corectarea și aducerea la parametride normalitate și legalitate a situațiilor constatate. Ele au un caracter coercitiv pentru agenții economici neloiali și ineficienți.
Funcția de cunoaștere și funcția de evaluare a situației existente la un moment dat, a modului de desfășurare a activității în condiții de normalitate, legalitate și eficiență, a rezultatelor obținute la sfărșitul unei perioade de gestiune. Funcția de cunoaștere presupune analiza riguroasă a tuturor neregulilor constatate și a eventualelor tendințe negative în activitatea agenților economici. Se completează cun funcția de evaluare a controlului financiar, care în condiții de realitate și legalitate, stabilește și individualizează consecințele gestionare, financiare, bugetare, scoiale și fiscale;
Funcția recuperatorie constă în acțiunea de descoperire și recuperare a pagubelor și luarea măsurilor față de cei vinovați. Măsurile de constrângere se iau de organele de control sau de către organul ierarhic superior sau justiție;
Funcția educativă sau stimulativă a participanților la realizarea procesului de management.
Controlul contribuie prin aceste funcții, la menținerea agenților economici printr-un reglaj optim asupra activității economico-financiare, efectuat prin depistarea abaterilor, a proporțiilor lor și înlaturarea consecințelor economico-financiare ale acestora, realizând funcția de reglare a sistemului, legată intrinsec de celelalte prin receptarea influențelor factorilor externi și interni.
Pe baza controlului efectuat, funcția de reglare a sistemului, a situației patrimoniale a agenților economici-firme, urmărește eliminarea factorilor perturbatori, menținerea echilibrului și asigurarea funcționării agentului economic la parametrii preconizați, în vederea atingerii obiectivelor stabilite. Această funcție implică recuperarea operativă a pagubelor constatate, a disfuncționalităților ce apar și generalizarea aspectelor pozitive a agentului economic.
Funcțiile controlului financiar sunt reale, operative și practice și se completează reciproc.
Totodată, controlul financiar mai îndeplinește și o serie de funcții particulare, cum ar fi:
Funcția de măsurare a posteriori a ecarturilor (abaterilor planificate anticipat);
Funcția de diagnosticare a erorilor financiare pe baza ecarturilor simptomatice care afectează sau amenință activitatea agentului economic;
Funcția de revizuire a obiectivelor sau previziuilor viitoare pe baza diagnosticului financiar constatat;
Funcția de a interveni în cadrul competențelor date pentru redresarea problemelor agentului economic;
Funcția de reglementare a activității firmei prin asigurarea coerenței acțiunii de control în raport cu obiectivele firmei, concentrându-se asupra activităților în curs de desfășurare;
Funcția de pregătire a agentului economic pentru luarea deciziilor, pe baza rezultatelor controlului apriori;
Funcția de învățare și autoînvățare a realităților pe care controlul le ridică în permanență;
Datorită acestor funcții, controlul a devenit mai mult un mijloc, o manieră de a crește suplețea și eficacitatea sistemului în care funcționează.
1.5 REGLEMENTĂRI
Prin OUG nr 8/2014 au fost introduse reguli noi de desfășurare a controlului fiscal care stabilesc modalități noi de desfășurare a operațiunilor de control. Schimbările aduse codului de procedură fiscală prin actul normativ se referă la controlul operativ inopinat și controlul tematic pe care inspectorii trebuie să le execute pentru prevenirea actelor și faptelor de evaziune și fraudă fiscală.
Ordonanța Guvernului nr 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr 513 din 31 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare se modifică și completează următoarele:
Articolul 93- Reguli privind controlul operativ și inopinat:
1) controlul operativ și inopinat se efectuează de către inspectorii antifraudă, cu excepția celor din cadrul Direcției de combatere a fraudelor, în condițiile legii;
2) controlul operativ și inopinat se poate efectua și în scopul realizării de operațiuni de control tematic care reprezintă activitatea de verificare prin care se urmărește constatarea, analizarea și evaluarea unui risc fiscal specific uneia sau mai multor activități economice determinate;
3) la începerea controlului operativ și inopinat, inspectorul antifraudă este obligat să prezinte contribuabilului legitimația de control și ordinul de serviciu;
4) la finalizarea controlului operativ și inopinat se încheie procese verbale de control/acte de control, în condițiile legii;
Articolul 100 – Selectarea contribuabililor pentru inspecția fiscală:
1) selectarea contribuabililor ce urmează a fi supuși inspecției fiscale este efectuată de către organul de inspecție fiscală competent, în funcție de riscul stabilit ca urmare a analizei de risc;
2) analiza de risc reprezintă activitatea efectuată în scopul de a identifica riscurile de nedeclarare a creanțelor fiscale, de a le evalua, de a le gestiona, precum și de a le utiliza în vederea selectării contribuabililor ce urmează a fi supuși inspecției fiscale;
3) contribuabilul nu poate face obiecții cu privire la procedura de selectare folosită.
Articolul 101 – Avizul de inspecție fiscală
1) Înaintea desfășurării inspecției fiscale, organul fiscal are obligația să înștiințeze contribuabilul în legătură cu acțiunea care urmează să se desfășoare, prin transmiterea unui aviz de inspecție fiscală;
2) După primirea avizului de inspecție fiscală, contribuabilul poate solicita, o singură dată, pentru motive justificate, amânarea datei de începere a inspecției fiscale;
3) Avizul de inspecție fiscală cuprinde:
– temeiul juridic al inspecției fiscale;
– data de începere a inspecției fiscale;
– obligațiile fiscale și perioadele ce urmează a fi supuse inspecției fiscale;
– posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a inspecției fiscale.
CAPITOLUL II
METODOLOGIA DE EXERCITARE A CONTROLULUI FISCAL
Procesul de stabilire a unor relații faptice în legătură cu starea unor activități economice presupune derularea mai multor etape independente și succesive care formează metodologia de realizare a controlului financiar.
Metodologia de efectuare a controlului financiar este structurată pe etape și în cadrul etapelor pe faze. Efectuarea fiecărei etape presupune și realizarea altor activități adiacente.
Indifrent de domeniul în care se execută , controlul trebuie să aibă la bază respectarea principiilor obiectivitate și prudență. De aceea trebuie prezentate toate drepturile și obligațiile pe care le au organele de control în vederea desfășurării eficiente a activității de control.
Principalele drepturi și obligații ale organelor de control financiar și fiscal sunt:
Obligația de a cunoaște și de a aplica corect prevederile legislației contabile-fiscale și normele de aplicare a acestora;
Obligația de a efectua controlul astfel încât să nu afecteze desfășurarea curentă a activității entității controlate;
Obligația de a controla actele de control încheiate de la verificarea anterioara, pentru a stabili ce constatări au fost făcute, măsurile aplicate și puse în practică;
Obligația de a acorda atenție întrebărilor, nelămuririlor și reclamațiilor contribuabililor și de ada dovadă de înțelegere în soluționarea acestora;
Obligația de a informa persoanele controlate, pe tot parcursul desfășurării activității de control, asupra faptelor constatate, clarificându-se obiecțiile ce pot fi ridicate de acestea;
Obligația de a nu primi sau pretinde avantaje în bani sau în natură de la contribuabilii supuși controlului fiscal;
Obligația de a consemna în registru unic de control atele privind începerea controlului, obiectivele și rezultatele sintetice ale acestuia;
Obilgația de a întocmi și de a depune la sediul unității de care aparține, actele de control privind rezultatele verificării, potrivit metodologiei de control;
Dreptul de a exercita un control formal asupra tuturor declarațiilor depuse de contribuabil la organele fiscale, putând fi identificați acei contribuabili care se sustrag parțial sau total de la plata obligațiilor fiscale, cei care au depus declarații eronate sau incomplete;
Dreptul de asolicita contribuabililor controlați, verbal sau în scris, toate informațiile și justificările referitoare la abaterile constatate;
Dreptul de a confisca, potrivit legii, obiectele sau produsele ce reprezintă bunuri sustrase de la plata obligațiilor fiscale, precum și sumele în lei sau în valută dobândite ilict;
Dreptul de a constata contravențiile și de aplica sancțiunile prevăzute de legile fiscale și contabile în vigoare;
Dreptul de a dispune corectarea în contabilitate e erorilor constatate după aprobarea și depunerea situațiilor financiare anuale, în anul în care au fost constatate;
Dreptul de a stabili prin asimilare sau estimare obligațiile fiscale, în cazul în care nu există sau contribuabilul refuză prezentarea documentelor justificative;
Dreptul de a beneficia de protecție din partea organelor abilitate ale statului, la solicitare.
Principala obligație ce revine contribuabililor o constituie declararea și plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat.
Drepturile și obligațiile contribuabililor pe timpul desfășurării controlului fiscal sunt următoarele:
Dreptul de a fi înștiințat despre acțiunea de control prin intermediul unui „aviz de verificare”;
Dreptul de a fi verificat o singură dată pentru fiecare impozit și pentru fiecare perioadă supusă verificării;
Dreptul de a primi o dovadă scrisă în cazul reținerii unor documente sau elemente materiale;
Dreptul de a solicita legitimarea inspectorilor ce exercită controlul fiscal;
Dreptul de a beneficia de asistență pe toată durata controlului;
Dreptul la informare asupra desfășurării controlului și a situațiilor neclare;
Dreptul ca activitatea contribuabilului să fie cât mai puțin afectată pe timpul desfășurării controlului;
Dreptul de a cunoște rezultatele controlului consemnate în Procesul Verbal de Control;
Dreptul de a fi protejat pe linia secretului fiscal;
Obligația de a se prezenta la solicitarea organului de control, la locul, data și locul stabilite pentru efectuarea controlului, la sediul central sau al subunităților agentului economic;
Obligația de a permite accesul organului de control fiscal în incintele de afaceri, în locurile unde se află bunuri și valorile supuse impozitării;
Obligația de a de a pune la dispoziția organelor de control documentele ce stau la baza calculării obligațiilor fiscale;
Obligația de a colabora cu organul de contro pentru o buna desfășurare a acțiunii de control;
Obligația de a pune la dispoziția organului de control a Registrului Unic de Control.
2.1 PROGRAMAREA ACTIVITĂȚII DE CONTROL FISCAL
Programarea activității de de control financiar cuprinde stabilirea propriu-zisă a obiectivelor, subiecților și termenelor de realizare și transmiterea lor la unitățile cu atribuții de control financiar.
Etapa programării activităților de control financiar se prezintă astfel:
1. Elaborarea programului de control
Programul de control este instrumentul de lucru principal, pe care structurile cu atribuții de control financiar își desfășoară activitatea.
Acesta este un document ce conține obiectivele generale privind activitățile ce vor fi cuprinse in acțiunile de control, persoanele desemnate, termenele la care urmează a fi finalizate și unitățile economice ce fac obiectul verificării.
Formele de control sunt stabilite în funcție de prevederile legale, sfera și obiectul de activitate ale unității cu atribuții de control financiar și în cadrul acestora de obiectivele propuse.
Programul de control este elaborat în cadrul unității cu atribuții de control financiar, se centralizează la nivelul structurii coordonatoare, se aprobă de conducerea acesteia și se returnează unitătilor din subordine pentru a fi puse în aplicare.
La nivelul Curții de Conturi a României, programul de control se defalcă pe structuri de control, în baza prevederilor rezultate din legea acesteia de organizare și funcționare, iar în cadrul acestora pe pe obiectivele propuse de structurile sale diviziile și structurile teritoriale și apoi se aprobă de organul de conducere al acesteia, Plenul Curții de Conturi.
La nivelul Ministerului Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, programul anual de control financiar contabil, cuprinde principalele acțiuni de control ulterior ce urmează a fi executate de structurile sale specializate, cum ar fi: Direcția generală de coordonare inspecție fiscală, Direcția generală de antifraudă fiscală și Direcția generală vamală.
Direcția generală de coordonare inspecție fiscală programează ativitatea de control fiscal pentru aparatul de control fiscal teritorial, în baza sarcinilor ce-i revin din prevederile legale privind:organizarea și conducerea evidențelor contabile ale contribuabililor, identificarea și combaterea evaziunii fiscale, stabilirea, evidențierea și plata integrală și la termen a obligațiilor fiscale față de bugetul de stat, administrarea patrimoniului public și privat al statului.
Direcția generală antifraudă, este o structură fără personalitate juridcă din cadrul ANAF, care preia atribuțiile avute de Garda Financiară și de Autoritatea Națională a Vămilor în ceea ce privește combaterea evaziunii fiscale și a fraudei, controlul circulației bunurilor și a serviciilor, nerespectarea procedurilor financiar contabile.
Elementele cele mai importante de care trebuie să se țină seama la programarea activității de control financiar sunt competența de exercitare a acestuia, stabilită prin prevederi legale, abaterea și stabilirea altor competențe fiind posibile doar prin emiterea unor acte normative de aceeași valoare juridică cu cele prin care a fost aprobată, iar un alt element este posibilitatea combinării formelor de control curent și ulterior pentru realizarea optimă a tuturor obiectivelor înscrise în programul de control al acestor structuri.
Controlul financiar la agenții economici se stabilește pe baza unei analize de risc ținând seama de prevederile legale conform cărora acesta se poate realiza o singură dată într-un an calendaristic. Acțiunile de control financiar nu pot depăși conform prevederilor legale, durata maximă de sase luni pentru mari contribuabili și maxim trei luni pentru ceilalți, indiferent de tema verificării și perioada la care aceasta se referă.
2. Transmiterea programului de control unităților cu atribuții de control financiar
Pentru fiecare obiectiv propriu se stabilesc atât persoanele care vor exercita controlul cât și termenele la care se va finaliza acțiunea de control. O atenție deosebită se acordă alcătuirii echipelor de controlori ce vor executa operațiunea de verificare financiar contabilă.
Echipele de verificare sunt alcătuite din controlori specializați pe teme și obiectivele stabilite și care au competența profesională pentru realizarea în bune condiții a obiectivelor controlului.
În sociteățile comerciale, modalitatea de transpunere în practică a prevederilor programului de control se realizează prin hotărâri ale Consiliilor de Administrație ale acestora, materializate prin decizii sau ordine scrise.
2.2 PREGĂTIREA ACȚIUNII DE CONTROL FISCAL
Pregătirea acțiunii de control financiar se realizează de organele de control desemnate să efectueze verificarea activității economice programate, cât și la nivelul subiectului ce urmează a fi controlat.
Principalele momente ale acestei etape premergătoare constau în stabilirea temei generale a controlului, cunoașterea în amănunt a tuturor elementelor teoretice și a prevederilor legale referitoare la procesele, activitățile sau fenomeneleeconomice ce urmează a fi verificate.
În această etapă se stabilesc pricipalele elemente ale structurii organizatorice ale tipului de subiect ce urmează a fi controlat, dacă acțiunea de verificare se desfășoară la nivel național sau regional.
Pe baza acestor elemente se stabilesc formele de control ce vor fi utilizate și principalele surse de informații necesare unei bune desfășurări a acăiunii de verificare financiar contabilă.
Etapa de pregătire a acțiunii de control se prezintă astfel:
1. Stabilirea temelor controlului
Tema controlului este o exprimare sintetică a unei acțiuni sau activități de verificare financiar contabilă ce urmează a se desfășura pe baza unor obiective apriori stabilite și aprobate de conducerea unității cu sarcini de control autorizată sa o exercite.
Titlul temei trebuie să fie sugestiv și să facă referire la elemente caracteristice rezultate din obiectul verificării, subiectul controlului, persoana fizică sau juridică ce a fost supusă controlului.
Temele controlului sunt stabilite în funcție de necesitățile de informare a unor factori de decizie, în legătura cu starea la un moment dat a unor fenomene, procese sau activități economice. Necesitățile de informare pot avea caracter permanent, ce poate îmbrăca la rândul său forma continuă sau periodică, cea din urmă manifestându-se la anumite date fixe și este determinat de programele de management general și de modul de aplicare a deciziilor, sau caracter accidental generat de apariția unor situații neprevăzute în desfășurarea fenomenelor, proceselor sau activităților economice datorate abaterilor de la prevederile legale ale personalului de execuție sau de conducere implicat în realizarea acestora și este determinat de unele perturbații ce pot inetrveni în cursul desfășurării unui proces economic.
2. Analiza generală a temelor controlului
În această etapă se efectuează două importante acțiuni de a căror realizare depinde reușita controlului financiar.
Prima acțiune, privind însușirea elementelor teoretice și a prevederilor legale care reglementează activitatea ce face obiectul acțiunii de control, în care se realizează însușirea de către controlor, a elementelor teoretice referitoare la tema dată, publicații, recenzii.
A doua acțiune se refră la cunoașterea generală a principalelor elemente de organizare a unității sau a tipului de unitate economică ce urmează a se controla și constă în documentarea în prealabil la una din unitățile cu profil similar celei la care se exercită controlul unde se urmărește modul de stabilire și de punere în aplicare a deciziilor, competențelor și răspunderilor personalului de conducere și execuție, modul de organizare a evidențelor financiare și contabile și a evidențelor tehnico-operative.
3. Stabilirea principalelor obiective ale controlului și tematica de control financiar
Principalele obiective se stabilesc pornind de la necesitățile de informare permanentă sau accidentală la diferite niveluri de conducere și de la sarcinile rezultate din prevederile legale care reglementează activitatea ce face obiectul controlului.
Ansamblul obiectivelor de la fiecare temă de control formează tematica de control. Tematica de control este un instrument pe baza căruia personalul specializat își desfășoară activitatea de control financiar pe baza obiectivelor stabilite prin programul de control și conține informații ce se adresează controlorului, precizări privind termenle și modul de întocmire a actelor de control, precum și numărul și destinația acestora. Acest document se întocmește pe fiecare compartiment sau subunitate ale unității care organizează controlul și este aprobat de către conducătorul legal al acesteia. După aprobare devine document oficial de lucu pe baza căruia se desfășoară întreaga activitate de control financiar, pe tema stabilită la agenții economici prevăzuți.
2.3 EFECTUAREA PROPRIU-ZISĂ A CONTROLULUI FISCAL
Efectuarea propriu-zisă a operațiunii de control financiar este o activitate complexă ce presupune realizarea mai multor faze în care se stabilesc sursele de informare necesare aplicării procedeelor și a tehnicilor specifice în funcție de tema și de obiectivele propuse.
Activitatea propriu-zisă a controlului financiar presupune derularea următoarelor faze:
1. Adoptarea obiectivelor tematice la condițiile specifice ale activităților subiectului controlat
Acțiunile tematice de verificare a unei activități economice se organizează astfel încât să includă agenti economici din segmente cât mai cuprinzătoare și mai reprezentative din punctul de vedere al obiectivelor programate și consemnate în tematica de control.
Aceste premise sunt valabile doar dacă controlul financiar este realizat de organele de control specializate ale statului, nu și în cazul controlului propriu organizat de unitățile economice unde acțiunea de control se va referi doar la patrimoniul propriu, indiferent de tema și obiectul controlului. Având în vedere faptul că fiecărui agent economic îi sunt proprii anumite particularități adaptarea obiectivelor generale de control la aceste particularități apare ca o necesitate pe deplin justificată.
2. Stabilirea surselor de informare necesare efectuării controlului
Sursele de informare sunt formate din documentele primare și al evidențelor tehnico-operative, financiare și contabile specifice activității supuse verificării. Alte documente în afara celor stabilite prin prevederile legale, sunt luate în considerație ca surse de informație ca titlu orientativ e către organele de control.
Faptul că evidențele tehnico-operative, financiare și contabile conțin informații referitoare la patrimoniul societății ca și evoluția în timp a acestuia, pune în evidență funcția de sinteză.
Un rol deosebit în realizarea activității de informare pentru control, revine evidenței contabile.
Înregistrarea operațiunilor economice în evidența contabilă, prin instrumentele specifice disciplinei, conturi, balanțele de conturi,corelații bilanțiere, presupune realizarea unei activități de control în ceea ce privește realitatea și legalitatea datelor și a eficienței economice a acestor operațiuni, punând în evidență funcția de control a acesteia.
Prin funcțiile de sinteză și de control contabil, evidențele tehnico-operative, financiare și contabile constituie una dintre cele mai importante surse de informații pentru activitatea de verificare în domeniul economic.
3.Selectarea și aplicarea procedeelor și a tehnicilor necesare realizării controlului
Procedeul de control financiar-contabil este definit ca un instrument practic, utilizat în procesul de verificare economică, desfășurat de personal cu atribuții în acest domeniu, în scopul stabilirii unor adevăruri, prin raportarea modului de efectuare a unor operațiuni din activitatea unei unități economice la un sistem de convenții apriori stabilit.
Ca orice disciplină ce are ca scop cercetarea modului practic de realizare a unor acțiuni umane, controlul financiar poate utiliza o mulțime de procedee și tehnici de analiză generale, aparținând altor discipline, cât și propriei metode, sferei și obiectului său de activitate.
La realizarea controlului financiar se pot utiliza și procedee aparținând și altor discipline înrudite cu acesta, cum sunte cele ale finanțelor.
2.4 Determinarea abaterilor și a deficiențelor. Această activitate trebuie să fie guvernată de principiul general al prezumției de nevinovătie, conform căreia, cei ce controlează sunt obligați să dovedească vinovăția și nu cei controlați, vinovăția.
Una din principalele condiții ale acestei activități este ca controlorul să aiba foarte bine însușite prevederile și normele legale prin care au fost reglementate activitățile economice și financiare, pentru a nu se crea interpretări ce pot duce la aprecieri și evaluări eronate.
Abaterile și deficiențele constatate odata stabilite, sunt aduse la cunoștința persoanelor de conducere sau de execuție și li se solicită explicații scrise în legătură cu operațiunile ce au fost efectuate și înregistrate în evidențele tehnico-operative, financiare și contabile.
Explicațiile scrise sunt analizate de controlorii care le-au solicitat și în funcție de conținutul acestora sunt acceptate sau combătute cu argumente legale, reale și concrete.
2.4 ÎNTOCMIREA ȘI VALORIFICAREA ACTELOR DE CONTROL FISCAL
Principalele acte care se întocmesc ca urmare a constatării abaterilor de la prevederile legale sau de la alte norme prin care activitățile verificate au fost definite sunt: procesele verbale de control, procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, notele de constatare și rapoartele de control.
În procesele verbale de control se înscriu rezultatele activității de control financiar, care după întocmire se semnează de controlorii care au ralizat verificarea și de persoanle care au efectuat sau condus activitățile consemnate în aceste documente.
Procesul verbal este alcătuit din trei părți:
1. Preambulul procesului verbal de control, care constă în înscrieirea datelor de identificare ale unității care oragnizează si exercită controlul, datele de identificare ale controlorilor, cele ale unității controlate și ale persoanleo ce o reprezintă și elemente privind perioada la care se referă controlul și obiectivele acestuia.
2. Cuprinsul procesului verbal, cuprinde ansamblul abaterilor și deficiențelor constatate, al prevederilor legale nerespectate, al persoanelor răspunzătoare și al remediilor stabilite în timpul controlului.
3. Numarul de exemplare în care a fost întocmit actul de control și semnăturile persoanelor care au efectuat controlul și cel al persoanelor care angajează patrimonial unitatea controlată.
Condițiile ce trebuiesc îndeplinite pentru a putea fi înscrise în actele de control abaterile și deficiențele sunt:
Să se refere la activitatea controlată;
Să fie reale;
Să existe o prevedere sau o normă legală care nu a fost respectată și al cărei efect sunt;
Să fie clare, precise, concrete și exacte;
Să fie proprii, sa fi fost constatate de către controlorul care a efectuat verificarea.
Obligatoriu, în actele de control se mai înscriu prevederile legale care nu au fost respectate, efectele în plan economic ale acestora, persoanele răsounzătoare și măsurile de remediere în vederea intrării în legalitate.
La procesele verbale de control se anexează documentele primare, tabele, note explicative, evidențele tehnico-operative, financiare și contabile, precum și alte acte necesare susținerii abaterilor și deficiențelor constatate în urma controlului efectuat. Tabelele și notele explicative trebuiesc semnate de către organele de control și de catre reprezentanții legali ai agentului economic.
În cazul în care unele dintre abateri constatate constituie contravenții, iar persoana găsită vinovată nu își recunoaște vinovăția și nu plătește amenda stabilită, organele de control întocmesc procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor numai pentru aceste abateri. Aceste acte de control sunt remise organelor de drept pentru a declanșa procedurile de executare silită.
Notele de constatare sunt documente ce conțin situații precum starea unor activități efectuate cu nerespectarea prevederilor legale să nu mai poată fi conservată pâna la terminarea acțiunii de verificare, sau consemnarea apariției unui fenomen așa cum se derulează la momentul respectiv, deoarece reconstituirea sa ulterioară n-ar mai fi relevantă sau posibilă.
Actele de control se depun la registratura structurii cu atribuții de control împreună cu o notă de prezentare ce conține pe lângă unele considerații asupra abaterilor consemnate și precizări în legătură cu persoanele din afar unității, care prin decizii sau ordine au determinat abateri de la prevederile legale.
Separat de aceste acte de control, în baza prevederilor art. 35 din Legea de organizare și funcționare a Curții de Conturi României controlorii financiari ai acesteia, „întocmesc rapoarte în care prezintă constatările și concluziile lor”.
Valorificarea constatărilor efectuate în timpul controlului, depinde reușita activității de verificare atât din punctul de vedere al remedierii abaterilor și deficeințelor, cât și recuperarea eventualelor prejudicii materiale aduse patrimoniului public sau privat.
Valorificarea constatărilor în timpul controlului se face prin disputarea de către controlor a unor măsuri operative care să aibă ca și rezultat final refacrea operațiunilor în conformitate cu prevederile legale și înregistrarea acestora în noua formă în evidențele tehnico-operative, financiare și contabile în scopul intrării în legalitate.
Valorificarea constatărilor din activitatea de control fiannciar după încheierea acesteia se face pentru abaterile care nu au putut fi reglementate din diferite motive, pe parcursul verificării sau natura acestora nu permite acest lucru, fapt ce duce la emiterea de către conducătorul unității cu sarcini de control financiar a unor dispoziții obligatorii ce se transmit conducătorului unității controlate cu scopul de a institui măsurile de intrare în legalitate pentru abaterile de la prevederile legale care nu implică personalul controlat în răspundere civilă sau penală.
În cazul distrugerii unor bunuri, victima are dreptul la o reparație egală cu valoarea de înlocuire a acestora, la care se mai adaugă și valoarea nerealizată prin lipsa lor de utilizare. Când câștigul are caracter bănesc, repararea trebuie să cuprindă și beneficiul nerealizat calculat ca sumă a dobânzilor neîncasate.
Recuperarea pagubelor se face prin obținerea titlurilor executorii, cele mai uzule fiind: angajamnetul de plată scris, decizia de imputare, dispoziția judecătorească.
CAPITOLUL III
EVAZIUNEA FISCALĂ-CONCEPT, FORME, FAPTE GENERATOARE
3.1 CONCEPTUL DE EVAZIUNE FISCALĂ
Cum nici un om nu este lipsit de păcate, tot așa nici un contribuabil nu este în afara păcatului de a se sustrage plății obligațiilor fiscale către stat. Evaziunea fiscală este o chestiune de morală, iar omul abandonează în fața moralității și în alte situații decât cea în care se află în fața achitării obligațiilor față de stat.
Evaziunea fiscală este unul dintre capitolele cele mai studiate de teoreticieni și de tehnicieni în materia fiscală. În pofida a tot ce se scrie despre cauzele, modalitățile, amploarea, controlul sau sancțiunile referitoare la evaziunea fiscală, domeniul pe care îl exploatează este unul incert.
Definirea evaziunii fiscale se poate face ca:“totalitatea procedeelor licite și ilicite cu ajutorul cărora cei interesați sustrag în totalitate sau în parte materia lor impozabilă, obligațiiilor stabilite prin legile fiscale”, sau “sustragerea de la plata obligațiunilor fiscale prin transmiterea unor date eronate privind sursele și veniturile impozabile”.
Conform unor specialiști, termenul de „sustragere”, nu implică cu necesitate denotația intenționalității subiectului economic în realizarea evaziunii fiscale. Concluzia se bazează pe faptul că evaluarea comportamentului subiectului economic, ca reprezentând o „sustragere”, nu este făcută de subiectul economic însuși, ci de către inspectorul fiscal. Nici axiologic și nici pragmatic, subiectul economic nu va califica propriul comportament ca fiind unul evazionist, drept urmare sustragerea subiectului economic de la plata obligațiilor legale către stat este considerată o evitare a acestei plăți, nu întotdeauna conștientizată sau intenționată.
Evaziunea fiscală e unul din fenomenele economico – sociale complexe de maximă importanță cu care statele de astăzi se confruntă și ale cărei consecinte nedorite caută să le limiteze cât mai mult, eradicarea fiind practic imposibilă. Efectele evaziunii fiscale se repercutează direct asupra nivelurilor veniturilor fiscale, conduc la distorsiuni în mecanismul pieței și poate contribui la inechități sociale datorate accesului și înclinației diferite la evaziunea fiscală din partea contribuabililor.
Statul prin puterile publice poate și să incite la evaziune fiscală urmărind în principal două scopuri:
1. un scop pozitiv, argumentat de dorința de a stimula formarea capitalului;
2. un scop negativ, reflectat în sprijinirea unor grupuri de interese, de multe ori de tip mafiot.
Infracțiunea de evaziune fiscala reprezintă, in materialitatea ei,o infracțiune de prejudiciu, dar si de pericol si se poate realiza in una din următoarele forme in scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile; omisiunea, în tot sau în parte, aevidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni realeori evidențierea altor operațiuni fictive; alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor detaxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor; executarea de evidențe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor; sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscalesau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate; substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală și ale Codului de procedură penală.
Intervenția statului în menținerea unui anumit grad de evaziune fiscală, trebuie analizată prin prisma raportului dintre efect (formarea capitalului) și eforturi (o mare risipă de resurse bugetare sau nu, creearea de inechitate în veniturile disponibile ale contribuabililor etc). Totodată trebuie să se țină cont și de următorul aspect: „ Efectul benefic al intervenției statului, în special sub raportul legislativ, este direct, imediat și, ca să spunem așa, vizibil, în timp ce efectele ei nefaste sunt treptate și indirecte, neperceptibile..”
Departe de a fi contrară democrației, frauda fiscală nu este, din contră, decât manifestarea brută a vitalității sale.
Literatura de specialitate din România a consacrat, doi termeni pentru desemnarea formelor evaziunii fiscale: evaziunea fiscală licită (legală) și evaziunea fiscală ilicită ( frauduloasă, frauda fiscală). I. Văcărel arată că evaziunea poate fi săvârșită de către o persoană la adăpostul legii (evaziune legală) sau cu încălcarea prevederilor legale (evaziune frauduloasă). În primul caz evaziunea nu este considerată infracțiune, dar în al doilea evaziunea este considerată fraudă fiscală.
Delimitarea evaziunii fiscale licite de cea ilicită este necesară și utilă, deoarece dă posibilitatea estimării mărimii fenomenului, pe cele două forme de manifestare.
În ansamblul economiei subterane, frauda fiscală deține un lor important, ponderea acesteia variind în funcție de factori care pot fi considerați obiectivi:
Presiunea fiscală, care nu poate suferi modificări semnificative în timp scurt fără riscul de a produce grave dsitorsiuni în economie și în sistemul fiscal național;
Starea economică a țării;
Poziția pe care se află economia respectivă pe panta circuitului economic.
3.2 FORME DE MANIFESTARE
Evaziunea fiscală în perioada actuală în țara noastră îmbracă forme din cele mai variate, agenții economici dovedind o adevărată iscusință în a specula imperfecțiunile unei legislații în continuă schimbare și care lasă loc la tot felul de interpretări subiective.
Multitudinea obligațiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor ca și, sau mai ales, povara acestor obligații au făcut să stimuleze, în toate timpurile, ingeniozitatea contribuabililor în a inventa procedee diverse de eludare a obligațiilor fiscale. Procedeele utilizate de plătitori pentru a se sustrage obligațiilor fiscale ce le revin, sunt diverse și în permenentă adaptare cu evoluția legislației fiscale, evoluția relațiilor economice și a sistemului informațional contabil.
Evaziunea fiscală cunoaște două forme de manifestare:
evaziune fiscală licită (realizată la adăpostul legii);
evaziune fiscală ilicită (frauduloasă) sau frauda fiscală.
Din punct de vedere spațial se pot identifica: evaziunea fiscală la nivel național (sub forma evaziunii fiscale legale și fraudei fiscale) și evaziunea fiscală internațională stimulată de proliferarea paradisurilor fiscale.
Frauda fiscală națională se manifestă între granițele unui stat atât prin forma sa artizanală, cât și prin cea industrială.
Frauda fiscală artizanală are ca și caracteristică faptul că este definită mai puțin de modalitățile tehnice de realizare sau amploarea sustragerilor de impozite de la plată către bugetul de stat, cât de modul izolat, pe cont propriu, de acțiune al autorilor ei. Cel care realizează frauda artizanală acționează singur, fără să recurgă la o organizație în acest scop. Acest tip de fraudă se întâlneăte cotidian.
Exemplele de fraudă fiscală merg de la o diminuare a prețului real de vânzare a unui imobil sau importul de mărfuri fără a fi declarate, omiterea înregistrărilor veniturilor în contabilitate, majorarea cheltuielilor deductibile. Munca la negru este tot o formă de fraudă fiscală, permițând celui care o exercită să obțină venituri nedeclarate, iar atunci când este efectuată în cadrul unei aczivități salariale îl scutește pe patron de cheltuielile sociale.
Frauda fiscală industrială se manifestă prin recurgerea la procedee complexe și la aranjamente juridice ingenioase. Acest tip de fraudă se realizează printr-o divizare a acțiunii de comitere a fraudei în cadrul uneu rețele subterane care are scopul de a sprijini și acoperi operațiunile fictive.
Frauda fiscală internațională este în mare măsura legată de ramificarea producției anumitor întreprinderi spre țări cu legislații fiscale și sociale mai favorabile. Ea este facilitată de existența zonelor libere, veritabile stat în stat, care beneficiază de extrateritorialitate vamală și care scapă total sau parțial legislațiilor naționale. „Pentru a evita să fie supus la două impozitări distincte, contribuabilul caută să nu fie supus la nici una și pentru a evita să fie supus la oricare ar fi impozitarea, contribuabilul se refugiază în zone protejate din punct de vedere fiscal”.
Instrumentele de realizare a fraudei fiscale internaționale se rezumă la trei tipuri de societăți: holdingurile, societățile de bază și cele fictive.
1. Evaziunea fiscală licită
Evaziunea fiscală licită este posibilă atunci când legea este lacunară sau prezintă inadvertențe. În cazul evaziunii legale, contribuabilul încearcă să se plaseze intr-o poziție cât mai favorabilă, pentru a beneficia de avantajele iferite de reglementările fiscale în vigoare.
Posibilitățile pe care le au la îndemână contribuabilii, de a realiza o astfel de evaziune sunt extrem de diverse. Evaziunea fiscală licita s-a realizat adesea pe:
reduceri de impozite pe venit pentru profitul reinvestit în scopul dezvoltării activității aducătoare de profit;
facilitățile fiscale acordate de guvern: eșslonări, scutiri sau amânări de la plata impozitelor și taxelor;
omisiuni în reglementarea unor impozite și taxe;
domicilii în străinătate, în paradisuri fiscale pentru persoane fizice și societăți comerciale.
constituirea de fonduri de amortizare sau de rezervă într-un cuantum mai mare decât cel justificat din punct de vedere economic, micșorând venitul impozabil;
scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamă și publicitate;
practica unor societăți comerciale de a investi o parte din profitul realizat în achiziții de mașini și utilaje pentru care statul acordă reduceri ale impozitului pe venit.
Spre deosebire de fraudă, evaziunea constă într-un mijloc legal, chiar legitim de a scăpa de impozit. În cadrul acesteia, nuanțele o pot separa în două forme: prima, care este legitimă constă în abținerea de a realiza actul generator al impozitului, iar cea de a doua, mai aproape de abilitatea contribuabilului de a exploata lacunele legislației și care se situează la jumătatea drumului dintre evaziunea legală și fraudă.
Evitarea impozitelor poate avea loc prin următoarele modalități:
legea fiscală asigură ea însăși evaziunea printr-un regim fiscal de favoare;
abținerea, pur și simplu, a contribuabilului de a îndeplini activitatea, operațiunea sau actul impozabil;
prin folosirea lacunelor sistemului fiscal.
Evaziunea fiscală există și atunci când, cunoscându-se surse sigure de venituri ce pot fi atrase la bugetul de stat, făra repercursiuni negative asupra economiei, cei care au îndrituirea de a crea cadrul legal în vederea atragerii lor, le ignoră cu bună știință. În această situație este vorba de evaziune fiscală apriorică.
Evaziunea fiscală apriorică se realizează în afara realității economice, premergând-o, efectele ei se resimt din plin în concretul economico-socialului. Acest tip de evaziune exprimă starea de fapt specifică unor perioade de ruptură în cadrul unui sistem social sau cea a unor dezechilibre politice cu reverberații în planul socio-economicului.
Caracteristicile evaziunii fiscale apriorice sunt:
evaziunea nu are loc doar la nivelul agentului economic, ci și la nivelul macroeconomicului prin lăsarea, mai mult sau mai puțin intenționat, a unor importante sursede venituri ce pot fi impozitate în concordanță cu principii economice sănătoase, fără a afecta negativ presiunea fiscală generală, ci din contră, de a o ușura;
În condițiile în care ea se manifestă, pune seriose probleme factorilor executivi care se confruntă în aceste perioade cu importante dezechilibre bugetare, cu greutăți în acoperirea unor nevoi reale și presante ale unor segmente sociale a căror activitate este finanțată integral sau parțial de la bugetul de stat;
Evaziunea fiscală apriorică este sursă a evaziunii fiscale propriu-zise și constituie un atu pentru cei care recurg la aceasta din urmă, mai ales când măsurile de descurajare nu sunt eficiente.
Potrivit lui Ch.Robbez-Masson, evaziunea fiscală este o noțiune autonomă, legală și nepermisă și impune distincția a două situații: opțiunea fiscală sau tax planning (planificare fiscală), și pe de alta parte evaziunea fiscală propriu-zisă, tax avoidance, definită ca fiind o situație în afara legalității, nici permisă de legea fiscală, nici încurajată direct cum este cazul opțiunilor fiscale. Evaziunea fiscală nefiind interzisă direct prin lege, cum este frauda, se situează între zona autorizată legal și zona interzisă legal.
„Contribuabilul care diminuează sarcina da fiscală conformându-se totuți legii, chiar subscriind la incitațiile fiscale pe care ea le propune, nu va fi taxat că a comis evaziune fiscală”.
Evaziunea fiscală prin abuz de drept
Deciziile pe care le ia contribuabilul în materie fiscală se bazează pe două principii: cel al legalității fiscale si cel al libertății gestiunii fiscale, dar aceasta nu înseamnă că poate face orice, că libertatea deciziilor pe care le ia în materie fiscală nu este într-un anumit fel supravegheată. Administrația nu rămâne în general imobilă în căutarea de a stabili aumite limite, astfel dincolo de aceste limite avem de a face cu noțiuni ca cele de abuz de drept sau de act anormal de gestiune, care nu are un fundament nici economic, nici comercial, ci doar fiscal.
Evaziunea fiscală prin act anormal de gestiune
Noțiunea de act anormal de gestiune completează arsenalul luptei împotriva evaziunii fiscale săvârșite prin intermediul actelor reale nici interzise, nici permise, urmărind un rezultat fiscal favorabil pentru contribuabil, dar neconforme interesului întreprinderii.
Asemănarea dintre abuzul de drept și actul anormal de gestiune este evidentă, chiar dacă abuzul de drept este fondat exclusiv pe interesul fiscal iar actul anormal de gestiune se bazează pe importanța distorsiunii între act și interesul întreprinderii.
Anormalitatea actului de gestiune se raportează la o normă obiectivă,o valoare economică (prețul just sau prețul de piață, preț mediu). Această anormalitate poate fi apreciată în fucnție de o comparație proporțională.
O altă formă de evaziune fiscală ce se poate insera între actul anormal și eroarea contabilă este decizia incorectă de gestiune, procedeu prin care contabilul acționează contrar regulii fiscale, de exemplu constituind provizioane nedeductibile fiscal pentru a micșora profitul impozabil. Drept urmare, contribuabilul invocă o eroare contabilă pentru a obține o rectificare fiscală mai puțin severă.
2. Frauda fiscală ilicită
Întrucât frauda fiscală este un fenomen social, ea reflectă în procedeele sale, în același timp structurile societății și nivelul tehnic al sistemului fiscal al acesteia. Indiferent d elocul ocupat pe scara socială, contribuabilul care recurge la fraudă fiscală folosește cele mai diverse tehnici, de la cele mai elementare pâna la cele mai sofisticate.
Tehnicile de fraudare se pot clasifica în funcție de diferite criterii cum ar fi:
criteriul fiscal în baza căruia se distinge frauda care se sprijină pe așezarea impozitului și cea care are loc în stadiul plății obligației fiscale. Prima este cea mai răspândită și constă în diminuarea bazei de impozabile fie prin minimizarea veniturilor, beneficiilor sau cifrei de afaceri, fie prin majorarea cheltuielilor deductibile din punct de vedere fiscal.
criteriul material, permite să se distingă două tehnici de fraudă: frauda prin disimularea materiei impozabile și cea prin majorarea cheltuielilor deductibile; se pot distinge de asemenea fraudele prin acțiune și cele prin omisiune. Primele presupun un comportament fictiv, de exemplu folosirea unui înscris fictiv, iar celelalte se limitează la o abstinență, cum ar fi nedeclararea unui venit.
Evaziunea fiscală frauduloasă se prezintă sub următoarele forme:
evaziunea tradițională, ce constă în sustragerea parțială sau totală de la plata obligațiilor fiscale prin întocmirea și depunerea de documente incorecte sau neîntocmirea documentelor cerute de legislația în vigoare;
evaziunea juridică, constă în a ascunde adevărta natură a unui orgnaism sau a unui contract pentru a scăpa de anumite consecințe fiscale;
evaziunea contabilă, constă în a crea impresia unei evidențe contabile corecte, utilizând documenete false, cu scopul de a diminua veniturile, reducerea profitului impozabil, a obligațiilor fiscale datorate statului;
evaziune prin evaluare, constă în diminuarea stocurilor, supraestimarea amortismentelor și provizioanelor în scopul deplasării profitului în viitor.
Spre deosebire de evaziunea fiscală legală care constă într-o menținere prudentă a sustragerii în limitele legale, frauda fiscală se săvârșește prin încălcarea fragrantă a legii, profitându-se de modul în care se face impunerea.
Frauda fiscală se manifestă atunci când contribuabilul, obligat să furnizeze date pentru a i se stabili cota de impozitului, recurge la disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului datorat statului.
Formele cele mai frecvente de care trebuie să se țină seama la cerecetarea contabilă sunt:
înregistrările cu scop de a micșora rezultatele;
înființarea de conturi pasive cu nomenclaturi fictive;
trecerea de cifre nereale în registrele contabile;
amortismentele nelegale și amortismente la supraevaluări;
întocmirea de documenete de plăți fictive;
rezerve latente;
întocmirea de registre contabile nereale;
nejustificarea cu documente legale a înregistrărilor contabile;
trecerea în conturi personale a unor părți din profit;
compensări de conturi;
reducerea cifrei de afaceri;
erori de adunare și raportare;
diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifra de afaceri prin înregistrarea în cheltuielile unității a unor cheltuieli cu caracter personal ala patronilor;
falsificarea bilanțului, care presupune o cinvenție între patron și contabilul șef, ei fiind astfel ținuți să răspundă solidar pentru fapta comisă;
contabilizări de cheltuieli și fcaturi fictive;
ținerea de registre de evidențe contabile duble;
declararea de venituri impozabile inferioare celor reale ;
vânzările făcute fără factură, precum și emiterea de facturi fără vânzare efectivă, care ascund operațiunile reale supuse impozitării.
Dimensiunile evaziunii și fraudei fiscale diferă de la o țară la alta în funcție de legile și realitățile fiscale ale acestora, iar eficacitatea sistemului fiscal se măsoară nu atât prin importanța veniturilor fiscale atrase, cât prin gradul de consimțire la impozit.
Practicarea de către importatori și exportatori a diferitelor mijloace frauduloase de a se sustrage de la plata sumelor în valută cuvenite statului, constitie evaziune valutară și se practică prin:
tarife vamale insuficient de precise;
compensații particulare;
turism;
falsificarea declarațiilor vamale de import-export în care se arată că mărfurile ar fi de calitate inferioară, drept urmare prețurile ce se obțin sunt mai mici decât cele reale;
transferuri în devize în și din alte țări cu încălcarea dispozițiilor în vigoare.
Evaziunea și frauda fiscală există în toate țările, chiar dacă în interiorul fiecărei țări acestea pot varia în funcție de regiuni. Cu toate că există deosebiri deloc neglijabile de la o țară la alta, în ceea ce privește frecvența și mărimea fraudelor, analizele sociologice ale acestui fenomen arată că acestea se concentrează în patru sectoare:
construcțiile și lucrările publice;
industria hotelieră și de restaurante;
profesiunile necomerciale;
micii contribuabili.
Factorii care determină o astfel de analiză sunt cei metodologici și autentici. Din punct de vedere metodologic explicația constă în:
1. micile întreprinderi sunt mai puțin controlate decât cele mari, ceea ce le poate expune unor riscuri ulterioare mai mari în legătură cu frauda fiscală;
2. controlorii pot descoperi dificultăți mai mari în întreprinderile importante, pentru a descoperi frauda fiscală;
3. distorsiunile statistice fac ca o întreprindere care fraudează sume importante, reducându-și cifra de afaceri să fie inclusă în vederea luării în control, într-o clasă corespunzătoare unei cifre de afaceri declarată cu atât mai redusă cu cât este mai mare frauda.
În ceea ce privește cauzele fraudei fiscale, acestea sunt foarte complexe și au motivații foarte diverse. Acestea pot fi:
comportamentul negativ al contribuabilului;
interpretarea și aplicarea eronată și chiar abuzivă a legislației fiscale;
nerecunoașterea sau ignorarea legislației fiscale, deci, a obligațiilor care decurg din aplicarea acesteia;
munca clandestină manifestată prin activitate pe cont propriu, fără autorizație și așa numita muncă la negru;
nerespectarea agenților economici a reglementărilor privind organizarea evidenței patrimoniului, veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor financiare, neconducerea la timp și corecă a evidenței contabile. Evidența primară este ținută necorespunzător, existând neconcordanțe între datele din contabilitate și cele din jurnalele de vânzare-cumpărare, înregistrări făra a avea la bază documnete.
3.3 FAPTE GENERATOARE DE EVAZIUNE FISCALĂ ÎN CAZUL PRINCIPALELOR IMPOZITE ȘI TAXE
Practica acțiunilor de control efectuate pentru identificarea evaziunii fiscale pe categorii de contribuabili și pe categorii de venituri (impozit pe profit, taxa pe valoare adăugată, impozit pe salarii, accize, impozite și taxe locale) confirmă următoarele:
a) deficiențele constatate de organele de control care conduc la evaziune fiscală în ceea ce privește impozitul pe profit, sunt următoarele:
înregistrarea unor cheltuieli suplimentare sau peste limita admisă de lege (amortizări, cheltuielei social-culturale, fond de rezervă, cheltuieli de protocol etc);
reducerea bazei de impozitare, prin includerea pe costuri a unor cheltuieli fără documente justificative sau bază legală (amenzi, penalizări);
încadrarea eronată în perioadele de scutire, mai ales în situația desfășurării în același timp a mai multor activități cu perioade diferite de scutire, neîndeplinirea condiției legale de funcționare la subunități cu același profil de activitate, a unei perioade egale cu aceea pentru care s-a acordat scutirea;
necalcularea de către unele organizații nonprofit a impozitului aferent veniturilor rezultate din activități economice;
neînregistrarea în contabilitate a diferențelor stabilite prin actele de control și a obligațiilor privind impozitul pe profit datorat;
determinarea impozitului pe profit prin aplicarea necorespunzătoare a prevederilor legale, calculul eronat al soldului facturilor neîncasate și al coeficientului acestuia și a reducerii impozitului aferent profitului reinvestit;
majorarea cheltuielilor cu dobânzi aferente creditelor pentru investiții, caz întâlnitla agenții economici cu capital de stat sau majoritar de stat;
neînregistrarea integrală a veniturilor realizate prin neîntocmirea documentelor de contabilitate primară sau înscrierea în documente a unor prețuri de livarare sub cele practicate în mod real;
deducerea unor cheltuieli personale ale asociaților sau dobânzi la împrumuturi acordate de patroni propriei societăți;
transferul veniturilor impozabile la societăți nou create în cadrul aceluiași grup, aflate în perioada de scutire de la plata impozitului pe profit, concomitent cu înregistrarea de pierderi de către societatea-mamă.
b) la taxa pe valoare adăugată, principalele fapte de evaziune evidențiate de acțiunile de control sunt următoarele:
necalcularea de către unitățile bancare a taxei pe valoarea adăugată aferentă veniturilor obținute din valorificarea bunurilor gajate;
erori de calcul;
sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată prin declararea unor importuri temporare;
aplicarea eronată a regimului deducerilor; agenții economice realizează atât operațiuni supuse taxei pe valoarea adăugată, cât și operațiuni scutite prin nerespectarea prevederilor în ce privește calcularea raportului în care participă bunurile și serviciile la realizarea operațiunilor impozabile și influențarea în acest fel a taxei pe valoarea adăugată deductibile;
neevidențiere și nevirarea taxei pe valoarea adăugată aferentă avansurilor încasate de la clienți;
aplicarea eronată a cotei zero pentru operațiunile de export, operațiuni ce sunt desfășurate de intermediari care efectuează operațiuni d export în nume propriu;
emiterea de chitanțe fiscale și facturi cu taxă pe valoarea adăugată fără ca agentul economic să fie plătitor și fără să înregistreze și să vireze taxa pe valoarea adăugată în evidența contabilă;
utilizarea defectuoasă a formularelor tipizate, cu înregistrări incomplete în jurnale sau repetate, facturi pierdute, necuprinderea în baza de calcul a tuturor elementelor din factură;
neînregistrarea taxei pe valoarea adăugată aferentă stocului de mărfuri existent la data solicitării retragerii din evidența plătitorilor;
necuprinderea în taxa pe valorea adăugată a tuturor facturilor sau a unor operațiuni ce intră în sfera taxei pe valoarea adăugată în baza de calcul a taxei;
importurile de bunuri, prin prezentarea în vamă a unor acte fictive de donație, de la parteneri externi, în loc de acte de cumpărare, precum și neincluderea în deconturi a taxei pe valoarea adăugată la plata în vamă.
c) în ceea ce privește impozitul pe salarii, acțiunile care conduc la evaziune fiscală sunt:
aplicarea incorectă a tabelelor de impozitare a drepturilor salariale;
nereținerea și nevirarea impozitului pe salariu datorat pentru persoanele angajate pe bază de convenții civile sau pentru zilieri;
neimpozitarea tuturor sumelor plătite salariaților cu titlu de venituri salariale;
neînregistrarea obligațiilor de plată a impozitului pe salarii;
necalcularea și nereținerea impozitului pe salarii;
nerespectarea legislației privind stabilirea bazei de impozitare , cumul, scutirile și reducerile de impozit;
neacumularea în vederea impozitării a tuturor drepturilor salariale acordate;
neînregistrarea impozitului pe salariul suplimentar pentru depășirea fondului de referință.
d) constituie evaziune fiscală în ceea ce privește accizele, următoarele fapte:
necuprinderea tuturor sumelor impozabile în baza de impozitare ;
utilizarea unor cote inferioare celor legale;
neevidențierea în contabilitate a obligației de plată a accizelor;
sustragerea de la plata accizelor prin schimbarea denumiri alcoolice în facturile de import;
necalcularea accizelor aferente modificării concentrației alcoolice;
reducerea de alcool din materii prime spre prelucrare, cu plata contravalorii sub formă de uium reținut din producția realizată;
neincluderea accizelor în prețul de vânzare a produselor pentru care se datorează accize.
e) la celelalte impozite și taxe datorate bugetului de stat și bugetelor locale de contribuabili, abaterile se referă la:
nedepunerea la organele fiscale a declarațiilor privind clădirile aflate în patrimoniu, a mijloacelor de transport aflate în posesie și a terenurilor deținute;
declararea unor date ernoate sau nesincere în ce privește impozitul pe clădiri, taxa asupra mijloacelor de transport;
evidențierea în contabilitate a unor clădiri la valori inferioare celor reale;
nereținerea impozitului pe dividende aferent avansurilor acordate în cursul anului, care au avut destinația de dividende după realizarea profitului și aprobarea bilanțului;
calcularea eronată a impozitului pe dividende și neconstituirea acestuia.
CAPITOLUL IV
CAZ PRACTIC DE CONTROL FISCAL ȘI PUNEREA ÎN EVIDENȚĂ A FAPTELOR GENERATOARE DE EVAZIUNE FISCALĂ LA SC SOLMAR TRADING GRUP S.R.L.
Subsemnata Gheorghe Ileana, inspector din cadrul Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, în baza prevederilor O.G. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, a ordinului de serviciu nr. 481/01.06.2013 și a legitimației de control 492, m-am deplasat în perioada 13.08-17.08.2013 la S.C. SOLMAR TRADING GRUP S.R.L.
În vederea desfășurării controlului s-a transmis societății avizul de inspecție fiscală inregistrat sub nr. 879/12.02.2013.
Inspecția fiscală a început la data de 13.08.2013 și este înregistrată în Registrul Unic de Control la nr. 5.
Verificarea s-a efectuat la sediul societății la adresa Aleea Privighetorilor 80, în prezența d-nei Georgiana Curuia în calitate de administrator și a d-nei Tamara Ghiță în calitate de director economic.
Ultima inspecție fiscală a fost efectuată la S.C. SOLMAR TRADING GRUP S.R.L. și a făcut obiectul Raportului de inspecție fiscală nr 321/07.05.2012 încheiat de organele de control din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice București-Activitatea de Control Fiscal și a avut ca obiectiv modul de constituire și evidențiere a impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat în perioada 01.02.2012-07.05.2012. Măsurile stabilite au fost duse la îndeplinire în totalitate.
4.1 PREZENTAREA GENERALĂ A S.C. SOLMAR TRADING GRUP S.R.L.
Denumire: S.C. SOLMAR TRADING GRUP S.R.L.
Domiciliul fiscal: București str. Aleea Privighetorilor 80,et.3, sector 1;
Denumire CAEN: Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate, cod 4771;
Nr. de înregistrare la Registrul Comerțului –J40/1002/2005;
Capital social: 136.455.112 lei
Forma de proprietate: proprietate privată cu capital privat;
Forma juridică: societate comercială cu răspundere limitată;
Cod unic de înregistrare fiscală:14180912;
S.C. SOLMAR TRADING GRUP S.R.L. este o societate comercială cu răspundere limitată, cu capital privat, asociații fiind:
– d-na Nicolae Patricia – 50% părți sociale;
– d-na Curuia Georgiana – 50% părți sociale;
Conturile prin care societatea își derulează operațiunile financiare sunt:
RO 47RZBR5600060210942218 Raiffaisen Bank;
RO 57CARP000ROL005830004 Banca Carpatica.
Evoluția cifrei de afaceri pentru perioada:
Figura nr.2-evoluția cifrei de afaceri;
4.2 CONTROLUL FISCAL PRIVIND IMPOZITUL PE PROFIT ȘI T.V.A. LA S.C. SOLMAR TRADING GRUP S.R.L.
Verificarea s-a realizat în temeiul Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, H.G. nr. 837/1997 – pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitate financiară și contabilă și O.M.F.P. NR. 2226/2006 – privind utilizarea unor formulare financiar-contabile de către persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991 republicată.
Conform prevederilor O.M.F.P. nr. 2226/2006, contribuabilul a emis hotărâri pentru anii 2011-2013 prin care a fost desemnată persoana cu atribuții privind alocarea și gestionarea numerelor aferente facturilor emise precum și a celorlalte documente financiar contabile. Au fost stabilite prin procedurile interne pentru fiecare exercițiu financiar seria și numărul dela care se emite prima factură.
4.2.1. Reguli de procedură, tehnici și instrumente de control fiscal aplicate
În țara noastră controlul fiscal se realizează de către inspectorii fiscali din cadrul Direcției impozite și taxe ale Administrațiilor financiare și de comisarii Gărzii financiare și personalul controlului financiar de stat de la nivelul județelor și al municipiului București.
În urma controlului documentar fiscal desfășurat la S.C. SOLMAR TRADING GRUP S.R.L. organele de control au respectat regulile de procedură precum:
Controlul fiscal se desfășoară la sediul domiciliul ori reședința contribuabilului, sau la sediul organului. Se mai poate desfșura și în orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul, acesta având obligația asigurării condițiilor și documentelor necesare derulării normale a controlului;
Controlul fiscal se efectuează o singură dată pentru pentru fiecare impozit și pentru fiecare perioadă supusă impozitării;
Rezultatele controlului fiscal se consemnează în mod obligatoriu în procese-verbale de control, procese-verbale de constatare a contravențiilor, note unilaterale.
4.2.2. Documente și operații supuse controlului fiscal
Verificarea actuală făcută de către ANAF la societatea S.C. SOLMAR TRADING GRUP S.R.L. a cuprins perioada 01.03.-30.04.2013 și s-au verificat în urma controlului prin sondaj următoarele documente:
la impozitul pe profit verificarea s-a efectuat în baza facturilor fiscale, declarațiilor trimestriale și anuale privind impozitul pe profit, documentelor de încasări și plăți, balanțe de verificare;
cu privire la T.V.A. verificarea s-a efectuat în baza jurnalelor T.V.A. de vânzări și cumpărări, deconturi de T.V.A.lunare, a facturilor fiscale, balanțe de verificare.
4.2.3. Constatări fiscale
Verificarea s-a efectuat în conformitate cu HG 401/2000, OG 17/2000 Legea nr. 345/2002 și HG nr. 598/2002 cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și HG nr. 44/2004.
În urma controlului privind taxa pe valoarea adăugată s-au constatat următoarele:
1) în luna martie 2013, amenzile și penalitățile în valoare de 3.500 lei au fost considerate deductibile în contabilitatea societății.
S-au încălcat astfel prevederile Codului Fiscal cap.II art. 21 pct.4 lit. b, conform căruia” amenzile, dobânzile, penalitățile sau majorările datorate către autorități străine ori în cadrul contractelor economice încheiate cu personae nerezidente și/sau autorități străine sunt cheltuieli nedeductibile, cu excepția majorărilor al căror regim este reglementat prin convențiile de evitare a dublei impuneri”.
În contabilitatea societății s-au constatat următoarele operațiuni:
Înregistrarea amenzilor de la Primărie:
% = 401 3.500 lei
635 3.000 lei
Cheltuieli cu alte impozite, taxe vărsăminte asimilate
4426 500 lei
T.V.A. deductibilă
S-a adus prejudiciul ststului ăn valoare de 3.500 lei, iar infracțiunea comisă se încadrează în cap. II art. 9 lit. c al Legii 241/2005.
În contabilitate trebuiau făcute următoarele înregistrări:
Evidențierea amenzii de la Primărie
6581 = 448x 3.500 lei
Despăgubiri, penalități și amenzi alte datorii și creanțe în legătură cu bugetul statului
Plata amenzii, conform EC sau RC:
448.x = 5311/5121 3.500 lei
Alte datorii și creanțe cu bugetul de stat Casa în lei/conturi la bănci în lei
2) Societatea a achiziționat la sfârșitul lunii aprilie 2013 din Turcia (operațiune considerate import, pentru care se plătește T.V.A. și taxe vamale, deoarece nu este în Uniunea Europeană) materiale textile necesare desfășurării activității. Suma facturii aferente era în valoare de 13.600 lei. S-a mai găsit și o factură de consultanță tehnică în sumă de 7.000 lei, cele două facturi cumulând valoarea de 20.600 lei. Pentru o mai bună verificare s-a procedat la determinarea partenerului de afaceri strain și luarea legăturii cu el. Organele de control au cerut o copie după facture emisă de acesta și s-au constatat următoarele:
1) în contabilitatea S.C. SOLMAR TRADING GRUP S.R.L.:
– înregistrarea achiziției de materiale
% = 401 13.600 lei
301 Furnizori
Materii prime 10.967 lei
4426 2.632 lei
TVA deductibilă
Înregistrarea facturii de consultanță în valoare de 7.00 lei
% = 401 7.000 lei
Furnizori
628 10.967 lei
Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți
4426 2.632 lei
TVA deductibilă
La vamă pentru facture de materiale s-a înregistrat o taxa vamală de import în valoare de 1.097 lei, pentru suma de 10.967 lei.
Taxa vamală=prețul total al facturii*10%
T.V.A. în vamă=(prețul total al facturii+taxa vamală)*24%=14.697
Pentru factura de consultanță nu s-a reținut nici o taxa vamală, acest tip de servicii fiind scutite de taxa vamală.
2) În contabilitate S.C. KALHUN S.R.L.:
– înregistrarea de produse:
411 = % 20.600 lei
Clienți 701 16.613 lei
Venituri din vânzarea produselor finite
4427 3.987 lei
TVA colectată
În urma comparării situației celor două societăți, s-a determinat faptul că S.C. SOLMAR TRADING GRUP S.R.L. a procedat la falsificarea documntelor, urmărind să beneficieze de un T.V.A. afferent facturii de consultanță, și pentru care să nu plătească taxa vamală.
Astfel s-a produs un prejudiciu de:
Taxe vamale: 1.097 lei (reprezentând factura de consultanță neînregistrată aferentă facturii de consultanță);
T.V.A. nereținut: 14.697
În ceea ce privește impozitul pe profit:
Figura 3
Baza legală:
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și complatările ulterioare;
Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Inspecția a cuprins perioada 01.03.2013-30.04.2013 și s-a efectuat asupra următoarelor documente: situații financiare annual, declarații anuale (formular 101) și trimiestriale (formular 100), documente justificative, registrul de evidență fiscal, procese verbale de inventariere, fișele conturilor contabile de venituri și cheltuieli.
Veniturile din exploatare înregistrate în evidența contabilă provin în mare parte din vânzarea articolelor vestimentare.
În structura cheltuielilor au fost identificate cheltuieli cu materii prime, cheltuieli cu salariile angajaților și contribuțiile aferente la bugetul de stat, reclamă și publicitate, utilități.
În urma verificării privind impozitul pe profit calculat și privind profitul impozabil s-au constatat următoarele:
Prin declarația rectificativă privind impozitul pe profit întocmită pentru luna martie, S.C.SOLMAR TRADING GRUP S.R.L.a declarat profit impozabil în valoare de 453.864 lei și impozit aferent în sumă de 57.298 lei.
Contribuabilul a stabilit profit impozabil prin deducerea din profitul contabil în sumă de 143.794 lei a rezervei legale în cuantum de 13.590 și adăugarea cheltuielilor nedeductibile fiscal în valoare de 323.660 lei.
Cheltuielile nedeductibile fiscal la calculul profitului impozabil au fost cheltuielile cu impozitul pe profit, amenzi și penalități, sponsorizări, depășirile la cheltuielile de protocol și la cele de natură socială peste limita legală. Din impozitul pe profit în sumă de 72.618 lei, contribuabilul a dedus creditul fiscal de 15.320 reprezentând sponsorizare și a declarat impozit pe profit în sumă de 57.298.
Pentru impozitul pe profit stabilit suplimentar la control în suma de 10.400, în conformitate cu prevederile Capitolului III Dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întarzieri din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscal, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au fost calculate accesorii în cuantum de 8.736 lei, din care 8.122 lei majorări și 614 lei penalități de întârziere.
Act normativ O.G.92/2003 art. 120.1, alin. 2, lit. c “Nivelul penalității de întarziere se stabilește astfel:….după împlinirea termenului prevăzut la litera b, nivelul penalității de întârziere este de 15% din obligațiile fiscale rămase nestinse.
Act normative O.G. 92/2003 art. 120, alin. 1 Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și pâna la data stingerii sumei datorate, inclusive.
Principalele metode de săvârșire a fraudelor în această societate evidențiate de controlul inspectorilor sunt:
Departajarea facturilor din Turcia, urmărindu-se evitarea plății taxelor vamale aferente;
Înregistrarea amenzilor și a sponsorizărilor ca fiind deductibile, astfel beneficiind de T.V.A.-ul deductibil și de reducerea bazei de impozitare a profitului.
4.2.4. Măsuri stabilite de organele de control fiscal
Pe baza concluziilor, s-au hotărât următoarele măsuri:
1) pentru amenzile înregistrate în contabilitate ca fiind deductibile, se reface baza de impozitare, și se mărește profitul cu suma de 4.500 lei, pentru care se calculează:
Majorări de întârziere=164 lei (4.500*365zile*0.01%/zi);
Penalități=(4.500+164)*11 luni*0.5%/lună =256 lei;
Impozit pe profit= 720 lei (4.500*16%).
2) pentru factura de materiale achiziționată din Turcia se procedează la :
– perceperea texei vamale pentru factura de consultanță tehnică în valoare de 7.00 lei astfel: taxa vamală=7.000*10%=700 lei;
– plata T.V.A.-ului pentru factura falsă în valoare de 14.697 lei.
Aferent acestor măsuri, se percep și majorările în sumă de 6.614 lei (45 zile*0.01%/zi*14.697) cât și penalități de întârziere în valoare de 1598 lei (14.697+6.614*15luni*0.5%/lună).
Discuția finală cu contribuabilul
Pe parcursul desfășurării controlului fiscal contribuabilul a fost informat asupra constatărilor înscrise în raport. Reprezentanții legali au fost invitați la discuția finală privind rezultatele inspecției generale. Reprezentantul contribuabilului a luat la cunoștință constatările inspecției fiscale și nu a formulat obiecțiuni.
CAPITOLUL V
5.1 CONCLUZII
Odată cu crearea inspecției fiscale s-a avut în vedere contribuția importantă pe care o are alături de controlul fiscal în realizarea veniturilor care intră în bugetul de stat de la agenții economici sub forma taxelor, impozitelor și a altor sume datorate.
Verificarea obligațiilor fața de stat presupune verificarea tuturor veniturilor și cheltuielilor, controlul integrității patrimoniului, verificarea realității tuturor posturilor din acti și pasiv, dacă au la bază inventare și analize ale conturilor patrimoniale.
Costurile înregistrate de agentul economic pe parcursul întregii perioade verificate trebuie analizate din punctul de vedere al deductibității lor, urmărindu-se reintegrarea în profitul impozabil a tuturor cheltuielilor ce depășesc limitele deductibile stabilite prin lege ale impozitului pe profit.
Inspecția fiscală nu se limitează doar la constatarea deficiențelor, lipsurilor și a abaterilor, aceasta fiind urmată obligatoriu de inspecția de remediere definitivă a abaterilor constatate. Inspecția fiscală este considertă încheiată atunci când se lichidează toate deficiențele constatate și se stabilesc măsuri care duc la îmbunătățirea practică a activității economoco-financiare, acționînd astfel pentru soluționarea concretă a problemelor, iar acolo unde sunt încălcate legile se iau măsuri de sancționare a celor vinovați.
Este necesar să se reorganizeze controlul și verificările fiscale, să se elaboreze norme clare cu privire la condițiile ce trebuie îndeplinite și documentele ce trebuie prezentate de persoanele fizice.
5.2 PROPUNERI
Pentru înlăturarea și prevenirea repetării deficiențelor constatate se propun măsuri operative în timpul desfășurării inspecției fiscale:
corectarea erorilor din evidența tehnic operativă;
întocmirea corectă și la timp a documentelor la locurile de producție;
înregistrarea plusurilor în gestiune;
depozitarea și păstrarea bunurilor în condiții corespunzătoare.
B I B L I O G R A F I E
1. A.V. Dicey – Low and public opinion in England, second edition, Mac Millan, Londra 1914;
2. Conan C., Chad O., Albrecht W.S., Zimbleman M.- Fraud examination, South Westem Educational 2011;
3. Carmen Corduneanu – Sistemul fiscal în știința finanțelor, Editura Codecs, București pg. 347;
4. Jean – Baptiste Geoffrey, op. cit. Pg. 577;
5. Munteanu Victor coordonator, Marilena Zuca, Alice Țînță, Narcisa Andrei – Controlul financiar contabil la întreprinderi și instituțiile publice, Editura Universitară, București;
6. Nicolaie Hoanță – Evaziunea fiscală ed. a II a, Editura C.H. Beck, București 2010;
7.Nelu Niță – Descoperirea și combaterea infracționalității, Editura Tehnopress, Iași 2008;
8. Șaguna D., Tutungiu D. – Evaziunea fiscală, Editura Oscar Print, București
9. Tulai C.I. – Finanțele publice și fiscalitatea, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca 2003.
10. Văcărel I.- Finanțe publice – teorie și practică, Editura Științifică și Enciclopedică, București 2007, pg 157.
11. O.U.G. nr. 92/2003 O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 513din 31 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare;
11. Legea 82/1991 Legea contabilității nr. 82/1991, republicată 2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr.454 din 18.06.2008, modificările ulterioare.
12. Legea nr. 94/1992 Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
13. Legea 571/2003 Legea nr. 571/2003 orivind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României nr 927 din 23.12.2003, cu modificările și completările ulterioare.
14. www.fiscalitate.ro
15. www.anaf.ro
16. www.avocat.net
17. www.contabilul.ro
A N E X E
1. Aviz de verificare.
2. Nota de constatare.
3. Declarație impozit pe profit
4. Proces verbal de control
Societatea comerciala_________________________________________
Cod identificare fiscala__________________
Domiciliul fiscal:localitatea______________________str.______________________nr.___
Bl.______,sc.______,et._____,apt.____
Domnului/doamnei_____________________________ administrator.
Avem onoarea sa va informam ca incepand cu data de ____________ veti face obiectul unei inspectii fiscale, avand ca obiective:
verificarea ansamblului declaratiilor fiscale si/sau operatiunilor relevante pentru inspectia fiscala pentru:
impozitul………………………………………..pe perioada…………………
Taxa…………………………………………… pe perioada………………….
Contributii sociale……………………….……..pe perioada………………….
Alte venituri ale bugetului general consolidat…………………………………
pe perioada ……………………………………………………………………….
verificarea modului de organizare si conducere a evidentei fiscale si contabile.
Pentru buna desfasurare a inspectiei fiscale,va rugam sa pregatiti,pentru a fi puse la dispozitia organelor de inspectie fiscala,toate documentele contabile si fiscale si alte elemente justificative relevante pentru stabilirea situatiei fiscale.
Totodata,in termen de 5 zile de la primirea prezentului aviz,va rugam sa va prezentati la compartimentul cu atributii de evidenta pe platitori din cadrul organului fiscal in a carei raza teritoriala aveti domiciliul fiscal,pentru remedierea eventualelor erori materiale din evidenta fiscala, intocmind in acest sens anexa nr. 1 pentru fiecare impozit sau taxa datorata bugetului consolidat.
In masura in care contabilitatea dumneavoastra este informatizata urmeaza sa asigurati ansamblul informatiilor,datelor si documentelor arhivate in format electronic precum si aplicatiile informatice cu ajutorul carora s-au intocmit.
Pe parcursul controlului aveti dreptul de a beneficia de asistenta de specialitate si/sau juridica.
Va transmitem alaturat pentru informarea dvs., un exemplar al Cartei drepturilor si obligatiilor contribuabilui pe perioada desfasurarii inspectiei fiscale.
Inspectia fiscala se va desfasura cu respectarea prevederilor Codului fiscal, Codului de procedura fiscala si a altor reglementari legale in materie, precum si a prevederilor Codului etic al inspectorului de control fiscal.
Mentionam ca aveti posibilitatea de a solicita, o singura data, amanarea datei de incepere a inspectiei fiscale pentru motive justificate.
Prezentul Aviz de inspectie fiscala a fost emis in baza Titlului VII, art. 98 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata.
Dupa data inceperii inspectiei fiscale, nu se mai pot depune declaratii rectificative pentru impozitele, taxele, contributiile si alte venituri ale bugetului general consolidat, aferente perioadelor supuse inpectiei.
Va asiguram de intreaga noastra colaborare pe parcusul, desfasurarii inpectiei fiscale.
Director Executiv Adjunct,
Persoana de contact:_____________________________________Telefon_______________
B I B L I O G R A F I E
1. A.V. Dicey – Low and public opinion in England, second edition, Mac Millan, Londra 1914;
2. Conan C., Chad O., Albrecht W.S., Zimbleman M.- Fraud examination, South Westem Educational 2011;
3. Carmen Corduneanu – Sistemul fiscal în știința finanțelor, Editura Codecs, București pg. 347;
4. Jean – Baptiste Geoffrey, op. cit. Pg. 577;
5. Munteanu Victor coordonator, Marilena Zuca, Alice Țînță, Narcisa Andrei – Controlul financiar contabil la întreprinderi și instituțiile publice, Editura Universitară, București;
6. Nicolaie Hoanță – Evaziunea fiscală ed. a II a, Editura C.H. Beck, București 2010;
7.Nelu Niță – Descoperirea și combaterea infracționalității, Editura Tehnopress, Iași 2008;
8. Șaguna D., Tutungiu D. – Evaziunea fiscală, Editura Oscar Print, București
9. Tulai C.I. – Finanțele publice și fiscalitatea, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca 2003.
10. Văcărel I.- Finanțe publice – teorie și practică, Editura Științifică și Enciclopedică, București 2007, pg 157.
11. O.U.G. nr. 92/2003 O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 513din 31 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare;
11. Legea 82/1991 Legea contabilității nr. 82/1991, republicată 2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr.454 din 18.06.2008, modificările ulterioare.
12. Legea nr. 94/1992 Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
13. Legea 571/2003 Legea nr. 571/2003 orivind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României nr 927 din 23.12.2003, cu modificările și completările ulterioare.
14. www.fiscalitate.ro
15. www.anaf.ro
16. www.avocat.net
17. www.contabilul.ro
A N E X E
1. Aviz de verificare.
2. Nota de constatare.
3. Declarație impozit pe profit
4. Proces verbal de control
Societatea comerciala_________________________________________
Cod identificare fiscala__________________
Domiciliul fiscal:localitatea______________________str.______________________nr.___
Bl.______,sc.______,et._____,apt.____
Domnului/doamnei_____________________________ administrator.
Avem onoarea sa va informam ca incepand cu data de ____________ veti face obiectul unei inspectii fiscale, avand ca obiective:
verificarea ansamblului declaratiilor fiscale si/sau operatiunilor relevante pentru inspectia fiscala pentru:
impozitul………………………………………..pe perioada…………………
Taxa…………………………………………… pe perioada………………….
Contributii sociale……………………….……..pe perioada………………….
Alte venituri ale bugetului general consolidat…………………………………
pe perioada ……………………………………………………………………….
verificarea modului de organizare si conducere a evidentei fiscale si contabile.
Pentru buna desfasurare a inspectiei fiscale,va rugam sa pregatiti,pentru a fi puse la dispozitia organelor de inspectie fiscala,toate documentele contabile si fiscale si alte elemente justificative relevante pentru stabilirea situatiei fiscale.
Totodata,in termen de 5 zile de la primirea prezentului aviz,va rugam sa va prezentati la compartimentul cu atributii de evidenta pe platitori din cadrul organului fiscal in a carei raza teritoriala aveti domiciliul fiscal,pentru remedierea eventualelor erori materiale din evidenta fiscala, intocmind in acest sens anexa nr. 1 pentru fiecare impozit sau taxa datorata bugetului consolidat.
In masura in care contabilitatea dumneavoastra este informatizata urmeaza sa asigurati ansamblul informatiilor,datelor si documentelor arhivate in format electronic precum si aplicatiile informatice cu ajutorul carora s-au intocmit.
Pe parcursul controlului aveti dreptul de a beneficia de asistenta de specialitate si/sau juridica.
Va transmitem alaturat pentru informarea dvs., un exemplar al Cartei drepturilor si obligatiilor contribuabilui pe perioada desfasurarii inspectiei fiscale.
Inspectia fiscala se va desfasura cu respectarea prevederilor Codului fiscal, Codului de procedura fiscala si a altor reglementari legale in materie, precum si a prevederilor Codului etic al inspectorului de control fiscal.
Mentionam ca aveti posibilitatea de a solicita, o singura data, amanarea datei de incepere a inspectiei fiscale pentru motive justificate.
Prezentul Aviz de inspectie fiscala a fost emis in baza Titlului VII, art. 98 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata.
Dupa data inceperii inspectiei fiscale, nu se mai pot depune declaratii rectificative pentru impozitele, taxele, contributiile si alte venituri ale bugetului general consolidat, aferente perioadelor supuse inpectiei.
Va asiguram de intreaga noastra colaborare pe parcusul, desfasurarii inpectiei fiscale.
Director Executiv Adjunct,
Persoana de contact:_____________________________________Telefon_______________
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Controlul Fiscal Si Faptele Generatoare de Evaziune Fiscala (ID: 138468)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.