. Controlul Financiar.auditul Public Intern

Introducere

Controlul, privit ca atribut principal al managementului, se poate manifesta sub diferite forme .reflectând realitatea, atât sub aspect general cât și sub aspect particular, contribuind astfel la realizarea funcției sale de reglare a situației patrimoniale.

În acest context, raportat numai la sfera de cuprindere, controlul activității economice este cunoscut sub următoarele forme: control economic, control juridic, control fiananciar, control tehnic, control contabil precum și multe alte forme de control.

Principalele forme de control prezentate, se deosebesc între ele atât prin funcțiile lor sociale dar și prin conținutul lor, având un rol deosebit în orientarea activității agenților economici, în dezvoltarea acestor activități, dar și în protejarea patrimoniului și a creșterii profitului.

Formele de control nu trebuie privite izolat ca acționând fiecare într-un sistem închis, ci în interacțiunea lor, în condiționarea și completarea lor reciprocă, alcătuind împreună un sistem complex și integrat care acționează ca un tot unitar asupra domeniilor economico-sociale.

Controlul este o necesitate atât obiectivă cât și subiectivă făra a deveni însă un scop, ci un mijloc de perfecționare a activității executive, inclusiv a procesului de conducere. Controlul are ca direcții principale organizarea mai bună a muncii, întărirea disciplinei și ordinii și gospodărirea mai eficientă a mijloacelor de muncă, materiale și financiare.

Conceptul de control financiar este strâns legat de cel al economiei de piață. Sintagma „economie de piață” poate desemna atât egalitatea agenților economici cât și concurența dintre aceștia în cursa lor pentru obținerea unui profit cât mai mare. În concurență câștigă cei care se impun prin calitate, competitivitate și eficiență. Orice agent economic dorește profit dar în cadrul economiei de piață aceștia sunt supuși examenului exigent al pieței astfel în acest sens, o condiție esențială în obținerea profitului este informația operativă și reală cu privire la situația patrimoniului și a rezultatelor obținute.

Cunoașterea situației patrimoniului, a capacității lui de a produce profit este asigurată atât cu ajutorul contabilității reale, operativ și științific organizată, cât și al controlului financiar organizat și exercitat exigent și competent.

Controlul se realizează atât la nivel macro cât și micro, fiind o funcție necesară în procesul conducerii. Prin această funcție controlul asigură cunoașterea și perfecționarea modului de gestionare a patrimoniului și a modului de orientare, organizarea activității de producere, distribuire și desfacere.

Asigurarea corectitudinii, exactității și realității informațiilor constituie o mare problemă a controlului financiar-contabil, prin control conducerea îți asigură informarea reală, dinamică, preventivă ce ridică valoarea concluziilor și calitatea deciziilor luate.

Activitatea de control pătrunde în esența fenomenului și contribuie efectiv la conducerea științifică și eficientă, de asemenea sesizează aspectele negative și intervine preventiv pentru prevenirea și lichidarea abaterilor.

CAPITOLUL I.

RAPORTURILE JURIDICE FINANCIARE

În ansamblul raporturilor juridice, raporturile din domeniul finanțelor publice se recunosc și astfel se caracterizează prin finalitatea lor financiar-publică, în acest sens, distingându-se și elementele acestui tip de raport și anume:

– subiectele participante;

– conținutul raporturilor juridice;

– obiectul raporturilor juridice.

Subiectele raporturilor juridice financiare

Subiecții raporturilor juridice care au ca și obiect finanțele publice, se împart în două mari categorii:

organele financiare de stat;

persoane fizice sau juridice, acestea putând fi: alte organe de stat, instituții publice sau întreprinderi economice.

Între subiecții raporturilor de drept financiar există o inegalitate în ceea ce privește drepturile și obligațiile acestora; subiectele acestor raporturi au poziție juridică diferită, chiar și în situația în care acestea sunt organe de stat.

Organele financiare de stat reprezintă primul subiect in cadrul acestor tipuri de raporturi, in această primă categorie fiind incluse: Guvernul, Ministerul Finanțelor, organele sale teritoriale, organele teritoriale cu competență în acest domeniu.

Organele financiare de stat au numeroase atribuții în ceea ce privește bugetele publice, ele sunt învestite prin lege cu atribuții de stat specifice în vederea elaborării și executării bugetelor publice, de asemenea, acestea sunt responsabile și cu organizarea activității de percepere a impozitelor, administrarea și repartizarea fondurilor bănești ale bugetelor publice.

Exercitarea atribuțiilor autoritare cu care sunt învestite și anume elaborarea și executarea bugetelor publice, stabilirea și încasarea veniturilor publice precum și administrarea și repartizarea ulterioară a acestora pe destinații legale, dar și executarea controlului în ceea ce privește aplicarea normelor juridice în vigoare, determină poziția juridică a acestora de reprezentante ale intereselor financiare de stat sau publice, această calitate reprezentând de fapt expresia regimului de drept public al raporturilor juridice stabilite în temeiul și în aplicarea normelor de drept financiar public.

Organele financiare de stat au o situație juridică specifică, ele având capacitatea juridică de a pretinde celuilalt subiect participant în cadrul raportului juridic de drept financiar, anumite acțiuni – prestații sau abțineri – în această situație având dreptul de a-l putea controla, sancționa și executa silit, aceste capacități exercitându-se concomitent cu obligația acestora de a respecta și garanta drepturile și interesele legale ale celuilalt subiect participant.

Un exemplu concret în acest sens ar fi acela în care organele financiare de stat au pe de-o parte dreptul de a stabili veniturile publice, de a verifica și hotărî sumele cuvenite pentru fiecare buget public iar pe de altă parte, de a încasa în contul acestor bugete publice sumele reprezentând veniturile publice, de asemenea, le mai revin și atribuțiile de a coordona, controla și urmări, inclusiv prin executare silită, realizarea impozitelor și a taxelor contribuabililor.

Al doilea subiect participant în cadrul raporturilor juridice care au ca obiect finanțele publice este reprezentat de catre organe de stat, instituții publice, întreprinderi economice și persoane fizice, activitatea și controlul acestora fiind reglementate prin norme de drept financiar public.

Raporturile juridice care apar între subiectele de drept financiar reprezintă expresia regimului de drept public al raporturilor juridice stabilite în temeiul și aplicarea normelor de drept financiar public; spre deosebire de regimul de drept privat al raporturilor juridice dintre cetățeni în cadrul cărora subiectele participante sunt pe o poziție juridică de egalitate, mai mult decât atât, aceștia au posibilitatea de a participa sau nu în astfel de raporturi, conform intereselor lor patrimoniale.

Conținutul raporturilor juridice financiare

Acesta este determinat de drepturile și obligațiile care revin subiectelor participante în cadrul acestor tipuri de raporturi specifice, după cum urmează:

– în ceea ce privește organele financiare de stat, acestea au atât dreptul cât și obligația de a elabora bugetele publice, de asemenea stabilesc și încasează veniturile publice, precum și de a le administra corespunzător și de a le repartiza potrivit destinațiilor legale;

– cît despre cel de-al doilea subiect participant, acesta trebuie să-și execute obligația financiară stabilită prin lege de a-și achita impozitele, taxele și alte datorii contributorii, însă, in egală masură poate reclama dreptul de a i se aplica corect normele juridice de către organul financiar de stat, având posibilitatea de a ataca în instanță măsurile considerate nelegale, executate de către acestea.

Obiectul raporturilor juridice financiare

Conform Teoriei generale a dreptului, obiectul raporturilor juridice este determinat de acțiunea, bunul material sau valorile vizate de drepturile și obligațiile subiectelor participante.

În ceea ce privește dreptul financiar, obiectul acestor raporturi juridice se identifică în fondurile bănești sau sumele de bani ce se stabilesc și se acorda în cadrul raporturilor juridice de finanțare bugetară care apoi se individualizează și se încasează ca impozite și taxe, de asemenea, la acestea se adaugă acțiunile sau operațiunile de întocmire a proiectelor bugetelor ministerelor și a altor organe de stat și acțiuni și operațiuni de executare silită prin poprire sau prin urmărirea bunurilor subiectelor debitoare.

Pe lângă particularitatea raporturilor juridice de drept financiar privitoare la elementele constitutive ale acestora(subiecte, conținut, obiect), acestea prezintă particularități și din punctul de vedere al modului de soluționare a litigiilor care apar între subiectele participante în cadrul acestor raporturi, în acest sens, raporturile juridice din domeniul finanțelor publice se soluționează pe cale administrativă de către organele administrative financiare de stat care participă ca subiecte sau de către organele administrative superioare acestora, pe când pentru litigiile care apar în cadrul raporturilor juridice din domeniul financiar, competentă în acest sens este instanța judecătorească, ca și exemplu în acest sens poate fi menționată contestația unei persoane împotriva actelor de executare silită a impozitelor și taxelor.

CAPITOLUL II

CONTROLUL FINANCIAR

Noțiuni introductive

Atât teoria cât și practica au dovedit faptul că încă din cele mai vechi timpuri activitatea umană a fost controlată sub diferite forme și aspecte, în acest sens controlul fiind, chiar și în prezent, unul dintre principalii factori care influențează și stimulează progresul.

Controlul financiar este practicat în toate societățile, în toate statele moderne, dar necesitatea acestuia este cu atât mai inperios necesară cu cât statele în care se aplică trec printr-o perioadă de tranziție, perioadă în care se manifestă mai pregnant dorința de a trage foloase de pe urma statului, ajungându-se chiar până la fraudarea patrimoniului public.

Controlul nu se rezumă doar la constatarea neajunsurilor ci se bazează și pe previzionarea activității desfășurate, a posibilității apariției unor eventuale deficiențe și anomalii, prin control asigurându-se perfecționarea și creșterea profitului în condiții de concurență liberă și loială.

Necesitatea controlului financiar a fost determinată în mod direct de necesitatea imperioasă a fondurilor bănești ale statului și a celorlalte entități publice; prin control financiar realizându-se de fapt verificarea respectării și aplicării legitime a normelor juridice care reglementează formarea și întrebuințarea fondurilor bănești ale statului și a celorlalte entități sau colectivități publice. Datorită finalității sale, activitatea de control financiar nu se poate identifica cu activitatea de formare și întrebuințare a fondurilor bănești de interes public, elemente asupra cărora se exercită și se efectuează actele și operațiunile de control financiar.

Realizând o caracterizare generală, se poate afirma faptul că actele și operațiunile de control financiar constau în verificări atât documentare cât și faptice, formulări de aprecieri și concluzii precum și decizii ale acțiunilor și eventual a măsurilor coercitive necesare pentru restabilirea conformității activității financiare a subiectelor de drept controlate.

Această activitate de control este desfășurată de către organe și persoane învestite prin lege cu atribuții de control sau de verificare a punerii în aplicație a normelor de drept financiar public, in concluzie, operațiunile de control financiar se con…………………54

Concluzii…………………………………………………………………………………………………………………………..56

Bibliografie

=== Lucrare de diploma ===

Introducere

Controlul, privit ca atribut principal al managementului, se poate manifesta sub diferite forme .reflectând realitatea, atât sub aspect general cât și sub aspect particular, contribuind astfel la realizarea funcției sale de reglare a situației patrimoniale.

În acest context, raportat numai la sfera de cuprindere, controlul activității economice este cunoscut sub următoarele forme: control economic, control juridic, control fiananciar, control tehnic, control contabil precum și multe alte forme de control.

Principalele forme de control prezentate, se deosebesc între ele atât prin funcțiile lor sociale dar și prin conținutul lor, având un rol deosebit în orientarea activității agenților economici, în dezvoltarea acestor activități, dar și în protejarea patrimoniului și a creșterii profitului.

Formele de control nu trebuie privite izolat ca acționând fiecare într-un sistem închis, ci în interacțiunea lor, în condiționarea și completarea lor reciprocă, alcătuind împreună un sistem complex și integrat care acționează ca un tot unitar asupra domeniilor economico-sociale.

Controlul este o necesitate atât obiectivă cât și subiectivă făra a deveni însă un scop, ci un mijloc de perfecționare a activității executive, inclusiv a procesului de conducere. Controlul are ca direcții principale organizarea mai bună a muncii, întărirea disciplinei și ordinii și gospodărirea mai eficientă a mijloacelor de muncă, materiale și financiare.

Conceptul de control financiar este strâns legat de cel al economiei de piață. Sintagma „economie de piață” poate desemna atât egalitatea agenților economici cât și concurența dintre aceștia în cursa lor pentru obținerea unui profit cât mai mare. În concurență câștigă cei care se impun prin calitate, competitivitate și eficiență. Orice agent economic dorește profit dar în cadrul economiei de piață aceștia sunt supuși examenului exigent al pieței astfel în acest sens, o condiție esențială în obținerea profitului este informația operativă și reală cu privire la situația patrimoniului și a rezultatelor obținute.

Cunoașterea situației patrimoniului, a capacității lui de a produce profit este asigurată atât cu ajutorul contabilității reale, operativ și științific organizată, cât și al controlului financiar organizat și exercitat exigent și competent.

Controlul se realizează atât la nivel macro cât și micro, fiind o funcție necesară în procesul conducerii. Prin această funcție controlul asigură cunoașterea și perfecționarea modului de gestionare a patrimoniului și a modului de orientare, organizarea activității de producere, distribuire și desfacere.

Asigurarea corectitudinii, exactității și realității informațiilor constituie o mare problemă a controlului financiar-contabil, prin control conducerea îți asigură informarea reală, dinamică, preventivă ce ridică valoarea concluziilor și calitatea deciziilor luate.

Activitatea de control pătrunde în esența fenomenului și contribuie efectiv la conducerea științifică și eficientă, de asemenea sesizează aspectele negative și intervine preventiv pentru prevenirea și lichidarea abaterilor.

CAPITOLUL I.

RAPORTURILE JURIDICE FINANCIARE

În ansamblul raporturilor juridice, raporturile din domeniul finanțelor publice se recunosc și astfel se caracterizează prin finalitatea lor financiar-publică, în acest sens, distingându-se și elementele acestui tip de raport și anume:

– subiectele participante;

– conținutul raporturilor juridice;

– obiectul raporturilor juridice.

Subiectele raporturilor juridice financiare

Subiecții raporturilor juridice care au ca și obiect finanțele publice, se împart în două mari categorii:

organele financiare de stat;

persoane fizice sau juridice, acestea putând fi: alte organe de stat, instituții publice sau întreprinderi economice.

Între subiecții raporturilor de drept financiar există o inegalitate în ceea ce privește drepturile și obligațiile acestora; subiectele acestor raporturi au poziție juridică diferită, chiar și în situația în care acestea sunt organe de stat.

Organele financiare de stat reprezintă primul subiect in cadrul acestor tipuri de raporturi, in această primă categorie fiind incluse: Guvernul, Ministerul Finanțelor, organele sale teritoriale, organele teritoriale cu competență în acest domeniu.

Organele financiare de stat au numeroase atribuții în ceea ce privește bugetele publice, ele sunt învestite prin lege cu atribuții de stat specifice în vederea elaborării și executării bugetelor publice, de asemenea, acestea sunt responsabile și cu organizarea activității de percepere a impozitelor, administrarea și repartizarea fondurilor bănești ale bugetelor publice.

Exercitarea atribuțiilor autoritare cu care sunt învestite și anume elaborarea și executarea bugetelor publice, stabilirea și încasarea veniturilor publice precum și administrarea și repartizarea ulterioară a acestora pe destinații legale, dar și executarea controlului în ceea ce privește aplicarea normelor juridice în vigoare, determină poziția juridică a acestora de reprezentante ale intereselor financiare de stat sau publice, această calitate reprezentând de fapt expresia regimului de drept public al raporturilor juridice stabilite în temeiul și în aplicarea normelor de drept financiar public.

Organele financiare de stat au o situație juridică specifică, ele având capacitatea juridică de a pretinde celuilalt subiect participant în cadrul raportului juridic de drept financiar, anumite acțiuni – prestații sau abțineri – în această situație având dreptul de a-l putea controla, sancționa și executa silit, aceste capacități exercitându-se concomitent cu obligația acestora de a respecta și garanta drepturile și interesele legale ale celuilalt subiect participant.

Un exemplu concret în acest sens ar fi acela în care organele financiare de stat au pe de-o parte dreptul de a stabili veniturile publice, de a verifica și hotărî sumele cuvenite pentru fiecare buget public iar pe de altă parte, de a încasa în contul acestor bugete publice sumele reprezentând veniturile publice, de asemenea, le mai revin și atribuțiile de a coordona, controla și urmări, inclusiv prin executare silită, realizarea impozitelor și a taxelor contribuabililor.

Al doilea subiect participant în cadrul raporturilor juridice care au ca obiect finanțele publice este reprezentat de catre organe de stat, instituții publice, întreprinderi economice și persoane fizice, activitatea și controlul acestora fiind reglementate prin norme de drept financiar public.

Raporturile juridice care apar între subiectele de drept financiar reprezintă expresia regimului de drept public al raporturilor juridice stabilite în temeiul și aplicarea normelor de drept financiar public; spre deosebire de regimul de drept privat al raporturilor juridice dintre cetățeni în cadrul cărora subiectele participante sunt pe o poziție juridică de egalitate, mai mult decât atât, aceștia au posibilitatea de a participa sau nu în astfel de raporturi, conform intereselor lor patrimoniale.

Conținutul raporturilor juridice financiare

Acesta este determinat de drepturile și obligațiile care revin subiectelor participante în cadrul acestor tipuri de raporturi specifice, după cum urmează:

– în ceea ce privește organele financiare de stat, acestea au atât dreptul cât și obligația de a elabora bugetele publice, de asemenea stabilesc și încasează veniturile publice, precum și de a le administra corespunzător și de a le repartiza potrivit destinațiilor legale;

– cît despre cel de-al doilea subiect participant, acesta trebuie să-și execute obligația financiară stabilită prin lege de a-și achita impozitele, taxele și alte datorii contributorii, însă, in egală masură poate reclama dreptul de a i se aplica corect normele juridice de către organul financiar de stat, având posibilitatea de a ataca în instanță măsurile considerate nelegale, executate de către acestea.

Obiectul raporturilor juridice financiare

Conform Teoriei generale a dreptului, obiectul raporturilor juridice este determinat de acțiunea, bunul material sau valorile vizate de drepturile și obligațiile subiectelor participante.

În ceea ce privește dreptul financiar, obiectul acestor raporturi juridice se identifică în fondurile bănești sau sumele de bani ce se stabilesc și se acorda în cadrul raporturilor juridice de finanțare bugetară care apoi se individualizează și se încasează ca impozite și taxe, de asemenea, la acestea se adaugă acțiunile sau operațiunile de întocmire a proiectelor bugetelor ministerelor și a altor organe de stat și acțiuni și operațiuni de executare silită prin poprire sau prin urmărirea bunurilor subiectelor debitoare.

Pe lângă particularitatea raporturilor juridice de drept financiar privitoare la elementele constitutive ale acestora(subiecte, conținut, obiect), acestea prezintă particularități și din punctul de vedere al modului de soluționare a litigiilor care apar între subiectele participante în cadrul acestor raporturi, în acest sens, raporturile juridice din domeniul finanțelor publice se soluționează pe cale administrativă de către organele administrative financiare de stat care participă ca subiecte sau de către organele administrative superioare acestora, pe când pentru litigiile care apar în cadrul raporturilor juridice din domeniul financiar, competentă în acest sens este instanța judecătorească, ca și exemplu în acest sens poate fi menționată contestația unei persoane împotriva actelor de executare silită a impozitelor și taxelor.

CAPITOLUL II

CONTROLUL FINANCIAR

Noțiuni introductive

Atât teoria cât și practica au dovedit faptul că încă din cele mai vechi timpuri activitatea umană a fost controlată sub diferite forme și aspecte, în acest sens controlul fiind, chiar și în prezent, unul dintre principalii factori care influențează și stimulează progresul.

Controlul financiar este practicat în toate societățile, în toate statele moderne, dar necesitatea acestuia este cu atât mai inperios necesară cu cât statele în care se aplică trec printr-o perioadă de tranziție, perioadă în care se manifestă mai pregnant dorința de a trage foloase de pe urma statului, ajungându-se chiar până la fraudarea patrimoniului public.

Controlul nu se rezumă doar la constatarea neajunsurilor ci se bazează și pe previzionarea activității desfășurate, a posibilității apariției unor eventuale deficiențe și anomalii, prin control asigurându-se perfecționarea și creșterea profitului în condiții de concurență liberă și loială.

Necesitatea controlului financiar a fost determinată în mod direct de necesitatea imperioasă a fondurilor bănești ale statului și a celorlalte entități publice; prin control financiar realizându-se de fapt verificarea respectării și aplicării legitime a normelor juridice care reglementează formarea și întrebuințarea fondurilor bănești ale statului și a celorlalte entități sau colectivități publice. Datorită finalității sale, activitatea de control financiar nu se poate identifica cu activitatea de formare și întrebuințare a fondurilor bănești de interes public, elemente asupra cărora se exercită și se efectuează actele și operațiunile de control financiar.

Realizând o caracterizare generală, se poate afirma faptul că actele și operațiunile de control financiar constau în verificări atât documentare cât și faptice, formulări de aprecieri și concluzii precum și decizii ale acțiunilor și eventual a măsurilor coercitive necesare pentru restabilirea conformității activității financiare a subiectelor de drept controlate.

Această activitate de control este desfășurată de către organe și persoane învestite prin lege cu atribuții de control sau de verificare a punerii în aplicație a normelor de drept financiar public, in concluzie, operațiunile de control financiar se concretizează în acte și operațiuni autorizate de către stat în interes public asadar au caracter obligatoriu pentru toate subiectele de drept vizate și anume: organe de stat, instituții și autorități publice centrale, persoane fizice și juridice, aceste operațiuni fiind realizate doar de către organele și persoanele împuternicite legal.

Există mai multe tipuri de control financiar, clasificarea acestuia permițând, de fapt delimitarea fiecărei forme și stabilirea organelor care îl execută.

După sfera de activitate, controlul poate fi intern(pe baza dispozițiilor din interiorul societății), sau extern (pe baza documentelor existente la alți agenți economici). Controlul intern, după momentul în care se realizează, poate fi control preventiv(propriu sau delegat), de gestiune, concomitent și ulterior.

Controlul mai poate fi permanent sau periodic, total sau parțial, grupat pe diverse sectoare ale activității și anume controlul de magazie, de documente, etc.

Clasificarea se poate face și în funcție de organele care execută controlul, astfel poate fi control ierarhic, de gestiune sau control de execuție; după modul de concretizare, există un control direct, control indirect, control de drept sau control de fapt.

Funcțiile controlului financiar

Ca și componentă a controlului economic, controlul financiar are ca obiectiv cunoașterea de către stat a modului cu sunt administrate mijloacele materiale și financiare de către societățile comerciale publice, modul de realizare și utilizare a banului public, asigurarea echilibrului financiar, realizarea eficienței economico-financiare, dezvoltarea economiei naționale, înfăptuirea progresului social.

Prin modul de organizare și exercitare dar și prin rolul și obiectivele urmărite, controlul financiar îndeplinește anumite funcții: funcția de evaluare, funcția preventivă, funcția de documentare, funcția recuperatorie și funcția pedagogică.

Funcția de evaluare

Presupune acte și oparațiuni de estimare a situației existente la un moment dat, a rezultatelor obținute de către persoanacontrolată la sfârșitul unui interval de timp, precum și evaluarea modului de desfășurare a activității în condiții de normalitate, conformitate legală și eficiență

Prin această funcție se apreciază realizările și lipsurile activității desfășurate de instituția supusă controlului, comparându-se situația de fapt cu starea de drept, în acest sens stabilindu-se dificultățile, abaterile și orientările în care își au izvorul factorii a căror acțiuni tind spre rezultate negative.

Fiind o funcție de apreciere și estimare, aceasta implică și sugestii, propuneri precum și stabilirea și aplicarea măsurilor pentru îmbunătățirea rezultatelor activității controlate.

Funcția preventivă

Se realizează prin intermediul unor serii de măsuri adoptate de către organele de control cu scopul de a evita și elimina posibilele erori și fraude înainte ca acestea să producă efecte negative.

Prin aplicarea controlului financiar se dorește anihilarea actelor și a operațiunilor ilicite, urmărirea oportunităților, a necesităților și a economicității cheltuielilor și acțiunilor întreprinse de cei asupra cărora se exercită controlul.

2.2.3. Funcția de documentare

Prin intermediul acestei funcții se asigură cunoașterea cantitativă și calitativă a problemelor ce fac obiectul dezvoltării economico-sociale, controlul participând direct la actul de conducere, furnizând date și informații pentru stabilirea și fundamentarea deciziior economico-financiare.

Funcția recuperatorie

Această funcție prezintă o importanță deosebită în cadrul controlului financiar, constând atât în activitatea de descoperire și recuperare a prejudiciului cât și în luarea de măsuri penalizatoare față de cei vinovați.

Măsurile de constrângere, în această situație, sunt luate de către organele de control direct sau, la propunerea acestora, de către organul ierarhic superior sau justiție.

Încadrarea vinovăției, în urma constatării acesteia față de unitatea controlată sau persoana fizică, în limitele legislației existente, se realizează de către organele de control în momentul săvârșirii abaterii respective.

2.2.5 Funcția educativă

Are caracter formativ și derivă din aptitudinea de valorificare și generalizare a experienței pozitive. Prin intermediul acestei funcții, controlul contribuie la perfecționarea nivelului de pregătire al cadrelor din economie pentru o mai bună soluționare a problemelor ce pot apărea și pentru rezolvarea în condiții satisfăcătoare a sarcinilor ce le revin.

Formele controlului financiar

Complexitatea activității financiare a statului coroborată cu importanța necontestată în cadrul statelor moderne, conduce la instituirea unor multiple forme de control.

În ceea ce privește modul de organizare, în statele moderne cu o economie liberal capitalistă și regim politic democrat parlamentar, controlul financiar este conceput și se aplică preponderent sub denumirea de control a executării bugetului de stat și a bugetelor locale.

Economia financiară a statului este supusă astăzi controlului politic(parlamentar), controlului de specialitate(administrativ, economic și financiar) și controlului jurisdicțional.

Controlul administrativ

Din ansamblul formelor instituționalizate de control, acesta este cel mai complex, prezentând accente de birocrație care pot îngreuna activitatea agenților economici.

Acest tip de control este aplicat ca un control intern căruia îi sunt supuse actele și operațiunile de venituri și cheltuieli bugetare însă cu proceduri diferite.

Controlul veniturilor bugetare exercitat în vederea stabilirii și încasării conforme a impozitelor se realizează prin verificarea conformității atât a actelor de constatare a veniturilor și a celorlalte obiecte impozabile, cît și a documentelor de stabilire și încasare a impozitelor; cît despre controlul administrativ al cheltuielilor, spre deosebire de controlul veniturilor, acesta este exercitat de către Inspecția generală a finanțelor, în special în cazul controlului asupra angajării și ordonanțării cheltuielilor bugetare.

Controlul jurisdicțional

Acest tip de control se realizează de către instituții legal desemnate, respectiv curțile de conturi și de disciplină bugetară și financiară.

Controlul realizat de către aceste instituții urmărește îndeosebi procedeul verificării conturilor de execuție a bugetelor organelor de stat, ale instituțiilor publice, întreprinderilor de interes public și autorităților locale.

Controlul parlamentar

Se exercită conform prerogativelor parlamentelor de a controla puterea și activitatea executivă de stat, activitate care include și execuția bugetului de stat.

În marea majoritate a statelor moderne, acest tip de control se exercită atât prin dezbaterea contului general de încheiere al fiecărui buget anual, cît și în cursul exercițiilor bugetare anuale, prin dezbaterea datelor curente de execuție bugetară cerute Guvernului de către Parlament.

Pe teritoriul țării noastre, Legea finanțelor publice reglementează și următorul aspect și anume faptul ca activitatea privind finanțele publice cuprinde și controlul asupra modului de folosire a mijloacelor materiale și bănești aparținând regiilor autonome, instituțiilor publice și asupra capitalului social al statului in societățile comerciale.

Referitor la formele controlului financiar, în prezent, pe teritoriul României, conform dispozițiilor legii speciale precum și a celorlalte acte normative în vigoare, formele principale de control sunt următoarele:

controlul financiar propriu, preventiv și de gestiune, organizat de ministere și alte organe centrale de stat, prefecturi și regii autonome;

controlul financiar de stat exercitat de Direcția generală a controlului financiar și Garda Financiară;

controlul financiar preventiv și ulterior, exercitat de către Curtea de Conturi.

2.3.2.2. Controlul financiar preventiv

Reglementarea juridică a acestui tip de control a fost introdusă în contextul perfecționării moderne a controlului financiar prin dispozițiile legilor de specialitate care prevăd că ministerele, departamentele, alte organe centrale de stat, prefecturile și Primăria Municipiului București, precum și regiile autonome, altfel spus, ordonatorii de credite principali, secundari, terțiari, precum și societățile comerciale prin compartimentul financiar-contabil, sunt obligate să asigure organizarea și aplicarea controlului financiar preventiv asupra veniturilor și cheltuielilor precum și a controlului financiar de gestiune privind patrimoniul propriu.

Controlul financiar preventiv se exercită de către conducătorul compartimentului financiar-contabil, atribuțiile și răspunderile contabilului șef sunt reglementate de Legea Finanțelor Publice nr. 72/1996, Legea Contabilității nr 82/1991, H.G. 720/1991 precum și alte acte normative.

Organizarea controlului financiar preventiv într-o unitate are foarte mare importanță pentru evitarea plăților duble sau chiar triple, cu mijloace de plată diferite folosite concomitent, numerar, cec, etc.

În vederea realizării corecte a acestui tip de control, șeful compatrimentului financiar-contabil din fiecare unitate va elabora un grafic al circuitului documentelor ce conține operațiile supuse controlului, care va cuprinde și responsabilitatea șefilor compatimentelor de specialitate împuteniciți să semneze documentele respective, care răspund de realitatea și exactitatea datelor și legalitatea operațiunilor consemnate, prezentarea lor în termenul legal prevăzut în grafic, conform instrucțiunilor în vederea efectuării plăților și corecta lor întocmire.

Fac obiectul controlului financiar preventiv proiectele de operațiuni care vizează, în principal:

-angajamente legale și bugetare;

-deschiderea și repartizarea de credite bugetare;

-modificarea repartizării pe trimestre și pe subdiviziuni ale clasificației bugetare a creditelor aprobate, inclusiv prin virări de credite;

-ordonanțarea cheltuielilor;

-efectuare de încasări în numerar;

-constituirea veniturior publice, în privința autorizării și a stabilirii titlurilor de încasare;

-constituirea resurselor proprii ale bugetului Uniunii Europene, reprezentând contribuția României la acest organism;

-recuperarea sumelor avansate și care ulterior au devenit necuvenite;

-concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului sau al unităților administrativ teritoriale;

– alte tipuri de operațiuni, stabilite prin ordin al ministrului finanțelor.

Controlul financiar preventiv este reglementat atât în țara noastră cât și în cadrul altor state moderne în scopul intervenirii și stopării actelor și operațiunilor financiare neconforme, mai exact aprobarea și ordonarea cheltuielilor bugetare.

Controlul preventiv se exercită de către conducătorul compartimentului financiar-contabil al instituției care efectuează cheltuiala de către alte persoane delegate de către acesta.

Documentele și operațiunile supuse unui astfel de control sunt cele care se referă la drepturile și obligațiile patrimoniale ale unității economice respective, în etapa de angajare și plată în raport cu alte persoane fizice și juridice.

Controlul financiar preventiv este definit in O.G.119/1999, art. 2 litera h) ca fiind activitatea prin care se verifică legalitatea și regularitatea operațiunilor efectuate pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, înainte de aprobarea acestora.

În ceea ce privește persoanele îndrituite să exercite controlul financiar preventiv, normele de organizare prevăd că nu pot fi împuternicite cu atribuții de control financiar persoanele aflate în curs de urmărire penală, de judecată sau care au fost condamnate, chiar dacă au fost grațiate, pentru fapte de abuz în serviciu, fals, uz de fals, înșelăciune, dare sau luare de mită și alte infracțiuni prin care s-au cauzat daune patrimoniului persoanei fizice sau juridice.

Persoanele care au beneficiat de amnistie, precum și cele cărora li s-a suspendat condiționat executarea unei pedepse prevăzută de Codul Penal, nu pot fi împuternicite să execute controlul financiar timp de 2 ani de la aplicarea amnistiei ori de la expirarea termenului de încercare.

Se pot exercita două tipuri de control preventiv și anume control financiar preventiv propriu și control financiar preventiv delegat.

Controlului financiar preventiv sunt supuse în principiu documente sau înscrisuri privind drepturi și obligații patrimoniale ale organelor, instituțiilor în cauză, în mod obligatoriu, supuse controlului fiind următoarele operațiuni:

-încheierea contractelor cu parteneri interni și externi;

-încasările și plățile în lei și valută de orice natură, efectuate în numerar și prin operațiuni bancare, în relații cu persoane juridice sau fizice;

-modificarea repartizării pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare;

-deschiderile, repartizările și virările de credite bugetare, inclusiv finanțarea cheltuielilor de capital;

-trecerea pe cheltuieli și alte operațiuni care atrag diminuarea profitului sau capitalului social;

-gajarea, închirierea sau concesionarea bunurilor, ca și a subunităților sau unităților componente.

Pe lângă aceste tipuri de operațiuni in mod expres prevăzute, conducătorii organelor și a unităților pot stabili și alte operațiuni care se supun controlului financiar preventiv, în funcție de specificul activității și structura organizatorică proprie.

Controlul financiar preventiv propriu

Instituțiilor publice le revine obligația și totodată răspunderea în cea ce privește organizarea controlului financiar propriu și evidența angajamentelor în cadrul compartimentului contabil.

Controlul financiar preventiv propriu are natura unui control intern și reprezintă controlul organizat de către instituțiile publice în interiorul propriilor departamente contabile, acesta se exercită de către contabilul-șef prin viză de control financiar preventiv propriu.

Conducătorii instituțiilor publice au obligația de a stabili proiectele de operațiuni care vor fi supuse controlului propriu, documentele justificative și circuitul acestora, cu respectarea dispozițiilor legale, în acest sens ministrul finanțelor având atribuția de a aproba normele metodologice privind organizarea, actualizarea și raportarea.

Cât privește exercitarea efectivă a controlului financiar preventiv propriu, acesta se realizează de către persoana special delegată prin viză de către conducătorul entității publice; în actul de numire trebuie să se menționeze limitele de competență. Persoanele desemnate să efectueze această activitate sunt altele decât cele care inițiază operațiunea asupusă vizei, iar persoana care exercită controlul financiar al unei operațiuni nu trebuie să fie implicată, prin sarcinile de serviciu, în efectuarea acesteia.

Numirea, suspendarea, destituirea sau schimbarea personalului care desfășoară activități de control financiar preventiv propriu se realizează de către conducătorul entității publice, cu acordul entității publice superioare, iar în cazul entităților publice în care se exercită funcția de ordonator principal de credite al bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale de stat sau al bugetului oricărui fond special, cu acordul Ministerului Finanțelor Publice.

Prin decizie internă a conducătorului entității publice, persoanele desemnate să efectueze controlul financiar preventiv propriu pot beneficia de un spor pentru complexitatea muncii de până la 25%, aplicat la salariul de bază brut.

Ministerul Finanțelor Publice este abilitat să elaboreze norme metodologice privind atribuțiile și cadrul de exercitare a controlului financiar preventiv propriu, avizând normele metodologice specifice privind organizarea și exercitarea acestuia, elaborate de către ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, ai bugetului asigurărilor sociale de stat, ai bugetului oricărui fond special, precum și pentru operațiunile Fondului național și ale agențiilor de implementare care derulează fonduri comunitare; Ministerul Finanțelor Publice coordonează, de asemenea, sistemul de pregtire profesională a persoanelor desemnate să efectueze controlul financiar preventiv.

Viza de control financiar preventiv propriu se exercită prin semnătura persoanelor desemnate de conducătorul unității, potrivit Ordonanței nr 119/1999, și prin aplicarea de către acestea a sigiliului personal. În vederea acordării vizei de control financiar preventiv propriu, proiectele de operațiuni se prezintă alături de documentele justificative corespunzătoare, certificate în privința realității și legalități prin semnătura conducătorilor compartimentelor de specialitate care inițiază operațiunea respectivă.

Conducătorii compartimentelor de specialitate răspund pentru realitatea, regularitatea și legalitatea operațiunilor ale căror documente justificative le-au certificat. Obținerea vizei de control financiar preventiv propriu pe documente care cuprind date nereale sau inexacte și/sau care se dovedesc ulterior nelegale nu exonerează de răspundere pe superiorii compartimentelor de specialitate care le-au întocmit.

Controlul financiar preventiv delegat

Este organizat și aplicat de către controlori delegați din cadrul Ministerului Finanțelor Publice; numirea acestora se realizează prin ordin al ministerului finanțelor, acesta numește pentru fiecare instituție publică în care se exercită funcția de ordonator principal de credite al bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau al bugetului oricărui fond special unul sau mai mulți controlori delegați, în funcție de volumul și complexitatea activității instituției publice respective.

Controlorii delegați exercită viza de control financiar preventiv delegat asupra proiectelor de operațiuni aprobate în prealabil de către controlul financiar propriu al instituției publice în care se aplică.

Operațiunile care fac obiectul controlului financiar preventiv delegat se supun aprobării ordonatorului principal de credite numai însoțite de viza de control financiar preventiv delegat. Această viză se acordă sau se respinge în scris, pe formular tipizat și trebuie să prezinte obligatoriu semnătura și sigiliul personal al controlorului delegat competent. Înainte de refuzarea unei vize, controlorul delegat are obligația să îl informeze în scris, referitor la intenția sa pe ordonatorul principal de credite, precizând motivele refuzului. Dacă ordonatorul principal de credite prezintă în scris argumente în favoarea realizării operațiunii pentru care se intenționează refuzul vizei, controlorul delegat va consulta, înainte de a înregistra oficial refuzul de viză, opinia neutră asupra cazului, formulată de o echipă de trei controlori delegați de la institiții publice diferite de cea vizată. Opinia neutră se motivează și se formulează în scris, are rol consultativ, soluția definitivă fiind în competența exclusivă a controlorului delegat competent conform principiului exercitării în mod independent a atribuțiilor de control financiar preventiv delegat.

Controlul financiar de gestiune

Prin H.G. nr 720/1991 se reglementează legea ale cărei dispoziții prevăd că normele emise de Ministerul Finanțelor Publice privind modul de organizare și exercitare a controlului financiar propriu la ministere, departamente, alte organe de stat și regii autonome aprobate de Guvern cuprind reglementarea de specialitate detaliată a acestui control.

Din punct de vedere organizatoric, controlul financiar de gestiune se exercită de către un compartiment distinct, subordonat direct față de conducătorii ministerelor, departamentelor, celorlalte organe de stat, prefecturilor, Primăriei Municipiului București și regiilor autonome. Aceste compartimente exercită activități de control financiar de gestiune atât asupra gestiunii instituțiilor cât și asupra gestiunii institițiilor de stat subordonate. Asemănător la regiile autonome sau alte complexe economice cu capital de stat asimilate acestora, controlul gestionar se realizează și asupra gestiunilor întreprinderilor, uzinelor, atelierelor și a altor unități din structura lor organizatorică.

La fel ca și în cazul controlului financiar preventiv, atribuțiile controlului gestionar nu pot fi încredințate unor persoane aflate în curs de urmărire penală, de judecată sau care au fost condamnate pentru abuz în serviciu, înșelăciune, etc.

Obiectul acestui tip de control este acela de a verifica respectarea normelor juridice referitoare la:

-existența, integritatea, păstrarea și paza bunurilor și valorilor de orice fel deținute cu orice titlu;

-utilizarea valorilor materiale de orice fel, declararea și casarea bunurilor;

-efectuarea, în numerar sau prin cont bancar, a încasărilor și plăților, în lei și valută, de orice natură, inclusiv a salariilor și reținerilor din acestea;

-întocmirea și circulația documentelor de evidență primară, tehnic-operativă și contabilă.

Din punct de vedere metodologic, controlul gestionar se realizează în totalitate sau prin sondaj, în raport de volumul și natura bunurilor aflate în gestiune și de frecvența abaterilor constatate anterior, astfel ca să se obțină concluzii temeinice despre respectarea și aplicarea normelor juridice financiar-contabile și de gestiune. În cazul în care se constată pagube, controlul se extinde asupra întregii perioade în care, conform normelor în vigoare se por recupera pagubele și se poate stabili responsabilitatea persoanelor vinovate.

Pentru exercitarea temeinică și autoritară a acestui control, normele în vigoare prevăd obligațiile ce revin în acest scop conducerilor și salariaților unităților supuse controlului.

Conducerile și salariații unităților supuse controlului au următoarele obligații:

-să pună la dispoziție registrele, actele, corespondența, înscrisurile justificative și alte documente necesare;

-să prezinte pentru control valorile de orice fel pe care le au în păstrare sau le gestionează;

-să elibereze, conform normelor în vigoare, documentele solicitate în original sau copii certificate;

-să dea explicații și informații, verbal sau în scris, în legătură cu problemele ce formează obiectul controlului;

-să semneze, cu sau fără obiecții, actele de control și să comunice la termenele fixate modul de aplicare a măsurilor stabilite în urma controlului;

-să dea sprijinul și să asigure condițiile necesare bunei desfășurări a controlului, precum și să colaboreze cu organele de control pentru clarificarea și completarea constatărilor.

Îndeplinirea acestor obligații ce revin conducerilor și salariaților unităților în care se exercită controlul financiar de gestiune permite desfășurarea acestui control în mod procedural practic cu etape de verificare a gestiunilor de valori materiale și bănești, de întocmire a înscrisurilor constatatoare și de săvârșire a altor acte de control, de decizie a măsurilor sau acțiunilor necesare în funcție de constatări și de aplicare a acestor decizii respectiv de executare a măsurilor dispuse și de desfășurare a acțiunilor necesare.

Rezultatele acestor verificări se concretizează în constatările organelor de control, iar conform normelor în vigoare, se consemnează în acte de control bilaterale, dintre care cele mai importante și utilizate sunt procesele verbale și notele constatatoare.

Notele constatatoare se intocmesc în special în cazurile unor fapte sau stări de fapt a căror existență nu ar mai putea fi probată ulterior, de asemenea, sunt necesare note de constatare pentru documente neînregistrate în evidența contabilă în termenele legale, pentru absențe de la serviciu a unor persoane care figurează prezente în fișele de pontaj și alte împrejurări de acest fel.

Procesele verbale de constatare sunt necesare îndeosebi în cazurile de contravenții, abateri, pagube și presupune infracțiuni; acestea cuprind informații despre persoanele vinovate, faptele sau omisiunile constatate, dispozițiile legale încălcate, consecințele economice, financiare și patrimoniale, precum și despre acțiunile decise și pornite în cursul controlului împreună cu cele necesare în continuare pentru recuperarea pagubelor constatate, pentru sancționarea contravențională sau disciplinară, ori pentru pornirea anchetei penale și a judecății de către instanțele penale.

Plecând de la actele de control întocmite, conducătorul compartimentului de control gestionar prezintă conducerii unității în care funcționează concluziile obținute în urma controlului efectuat împreună cu propunerile de acțiuni necesare pentru reducerea abaterilor și a deficiențelor constatate în gestiunea patrimoniului propriu, cât și pentru propunerile de sancțiuni, de recuperare a pagubelor ori de sesizare a organelor de urmărire penală.

Principalele acte de control financiar se înregistrează oficial la conducerea unității în cauză și de la data înregistrării, în cel mult 30 de zile, conducerea unităților respective este obligată, pe propria răspundere, să ia măsurile necesare de remediere a deficiențelor, sancționare, recuperare a pagubelor, etc.

Datorită importanței practice deosebite a acestui tip de control financiar, normele juridice în vigoare prevăd că șeful compartimentului de control gestionar participă la ședințele consiliului de administrație al unității în care funcționează atunci când se supun dezbaterii probleme financiar-contabile, acesta prezintă semestrial informări despre programul de control gestionar, constatări și acțiuni necesare pentru aplicarea riguroasă a legislației financiar contabile și gestionare.

Funcționarii împuterniciți cu exercitarea controlului gestionar răspund disciplinar, contravențional sau penal, după caz, în următoarele situații:

-controlul nu se efectuează conform programului de activitate aprobat;

-în actele de control se înscriu date sau fapte ireale sau inexacte, sau, cu bunăștiință, nu se consemnează toate deficiențele constatate;

-se lucrează superficial, omițându-se încălcările dispozițiilor legale în vigoare constatate în cursul controlului, de asemenea nu se precizează răspunderea persoanelor vinovate;

-dispun, prin interpretare sau aplicare greșită a dispozițiilor legale în vigoare, măsuri care produc prejudicii;

-nu întocmesc și nu înaintează conducătorului unității actele de control la termenele stabilite;

-nu iau, sau după caz, nu propun măsurile necesare pentru înlăturarea lipsurilor și abaterilor consemnate în actele de control, sau pentru stabilirea răspunderii juridice a persoanelor vinovate;

Regimul juridic al controlului financiar gestionar reglementează și contravențiile săvârșite prin încălcarea normelor de organizare și exercitare a acestui control, în acest sens se consideră a fi contravenții:

-angajarea sau menținerea într-o funcție de control gestionar a unor persoane cu antecedente penale;

-nesesizarea organelor competente, de către conducătorul compartimentului de control financiar gestionar a documentelor și datelor necesare controlului;

-refuzul de a semna, cu sau fără obiecții, actele de control financiar de gestiune, precum și de a da explicații scrise la cererea organelor de control;

-neexecutarea în termenele stabilite a dispozițiilor date de organele de control financiar gestionar sau comunicarea din culpă a unor date eronate în legătură cu executarea lor;

-nefectuarea cu prioritate, la solicitarea instanțelor de judecată, organelor Ministerului Public și de poliție a controlului financiar de gersiune necesar stabilirii prejudiciilor produse prin infracțiuni și clarificării împrejurărilor săvârșirii unor fapte de natură penală.

Controlul concomitent(simultan sau operativ)

Se exercită în timpul desfășurării proceseloe economice și financiare, concomitent cu efectuarea actelor și operațiunilor legate de aceste activități, cu scopul de a interveni pentru corectarea sau reducerea, eliminarea deficiențelor și a ilegalităților.

Prin exercitarea controlului concomitent se urmărețte cunoașterea operativă a modului în care se îndeplinesc sarcinile și se gestionează patrimoniul.

Controlul concomitent se exercită sistematic pentru asigurarea desfășurării proceselor economico-financiare la parametrii eficienți; așadar se desfășoară limitativ în timp dar într+un moment în care nu este prea târziu pentru a se mai putea corecta eventualele erori, diminuându-se astfel efectele negative care s-ar putea produce.

Acest tip de control se exercită din interiorul unității, datele rezultate fiind înregistrate într-un registru de control.

Persoanele abilitate în vederea exercitării unui astfel de control sunt membrii consiliului de administrație, cenzorii, inspectorii sau alte persoane cu asemenea atribuții, controlul efectuându-se inopinat, cel puțin o dată pe lună, prin verificări faptice sau documentare, de regulă prin sondaj.

Controlul ulterior

Controlul ulterior se exercită asupra actelor și operațiunilor economico-financiare după ce acestea au fost executate; în acest sens, acest tip de control se pote exercita atât de către organele din afara societății cât și de către organele proprii prin acțiuni periodice.

Executarea unui astfel de control este necesară din mai multe considerente: interpretarea eronată sau necunoașterea prevederilor legale, lipsa de supraveghere din partea conducătorului ierarhic, autonomia și independența atribuite eronat, etc, în acest sens, acest control ulterior contribuie la identificarea, mobilizarea și formarea resurselor interne din economie, verificându-se oportunitatea și eficiența activităților, se reface integritatea patrimoniului lezat prin fraudă și nu în ultimul rând se sancționează persoanele care au încălcat reglementările juridice, aducând astfel prejudicii patrimoniului public.

Metodele și procedura executării controlului financiar

Metodele controlului financiar

Metodologia de control, ca și sistem, reprezintă intercondiționarea cu caracter științific și normativ a procedeelor și modalităților, principiilor și mijloacelor care fac posibilă acțiunea de control.

Metodologia de control, ca ansamblu de instrumente, metodologic organic structurate, se utilizează selectiv, diferențiat în funcție de natura activităților sau operațiunilor controlate, formele de control financiar, sursele de informare pentru control, natura abaterilor existente și a posibilităților de perfecționare a activității controlate.

Există mai multe procedeee prin care se prezintă conexiunile esențiale dintre fenomenele și procesele economice întrucât faptele constituie un tot unitar, format din părți care se îmbină în vederea stabilirii normelor și principiilor cu caracter social pe care se fundamentează controlul.

Una din modalități este cea a controlului financiar faptic adică acel procedeu de stabilire reală a existenței și mișcării mijloacelor materiale și bănești precum și a desfășurării activității economico-financiare. Controlul se exercită la fața locului printr-o observare directă, urmată de constatarea situațiilor ce nu rezultă din documente.

Cele mai importante modalități de executare a controlului financiar faptic sunt: inventarierea, observarea directă, expertiza tehnică și analiza de laborator.

2.4.1.1. Inventarierea

Este modalitatea principală de exercitare a controlului financiar faptic și are ca scop constatarea, la un moment dat, a existenței calitative și cantitative a elementelor de activ și pasiv ale unei unități și modul de executare a sarcinior de către gestionari.

Inventarierea are un rol important datorită faptului că prin această modalitate de control se pot compara datele stabilite și datele din documente, în acest sens observându-se eventualele diferențe, de aceea este foarte important ca acest control să se realizeze inopinat.

2.4.1.2. Observarea directă

Prin această modalitate de control se urmărește modul cum este organizat și cum funcționează un compartiment, dacă se respectă sau nu prevederile legale în desfășurarea activității, în ce măsură este utilizat timpul de muncă, dacă este folosit corespunzător atribuțiilor eferente.

Observarea directă are rolul de a stabili situațiile practice, dacă personalul își îndeplinește sarcinile de serviciu; acest tip de control se poate efectua inopinat sau pe bază de program.

2.4.1.3. Expertiza tehnică și analiza de laborator

Atât expertiza tehnică cât și analiza de laborator reprezintă modalități de realizare a controlului faptic folosite în stabilirea integrității valorior materiale, realității unei operații, calității unor produse, conținutul unor anumite lucrări.

Exceptând principalele forme de efectuare a acestui tip de control faptic, mai pot fi menționate: controlul financiar documentar, controlul documentar contabil, controlul cronologic, controlul invers cronologic, controlul documentelor, controlul formal, controlul financiar încrucișat, controlul financiar reciproc.

Controlul financiar reciproc constă în confruntarea operațiunilor și documentelor cu altele care conțin aceleași elemente care se găsesc în cadrul unității controlate și reprezintă o confirmare de la nivel intern a datelor înscrise în acte și evidențe.

De asemenea, controlul mai poate fi departamental sau extradepartamental, această clasificare având ca și criteriu unitatea care controlează și cea care este controlată precum și organele de control, dacă aparțin aceluiași departament sau sunt din departamente diferite.

Controlul financiar mai poate fi total – atunci când se aplică asupra tuturor actelor și operațiunilor ce au avut loc în perioada de la ultimul control financiar până în momentul efectuării controlului; acest tip de control este cel mai cuprinzător și complet însă datorită volumului mare de muncă ce trebuie depusă, acesta se realizează la unitățile mici, ca urmare, în celelalte situații se aplică controlul financiar prin sondaj.

2.4.1.4. Controlul prin sondaj

Are în vedere, ca și sferă de aplicabilitate cele mai reprezentative documente și operații care permit obținerea unor concluzii cu caracter general asupra obiectului urmărit.

Acest tip de control are ca și caracteristică dominantă faptul că este selectiv, în acest sens simplificându-se munca de control fiind foarte eficient, însă gradul de eficiență depinde în mare măsură și de alegerea perioadei, a operațiunilor și a documentelor ce se controlează pentru a exista posibilitatea generalizării concluziilor și a măsurilor ce trebuie luate.

În cazul controlului prin sondaj există și un mare dezavantaj și anume faptul că se pot omite unele operații greșite sau incorecte, tocmai datorită caracterului său selectiv.

Controlul financiar poate fi aplicat la nivelul întregii activități din cadrul unității, și în acest caz suntem în prezența controlului mixt, acest tip de control aplicându-se de la nivel economico-financiar până la control pe probleme tehnice și de cadre.

Controlul mixt se realizează de către o echipă formată din organe de control financiar și specialiști din domeniile controlate și are avantajul cunoașterii activității unității în totalitate, obținându-se date complete atât cu privire la rezultatele negative cât și cele pozitive.

Se poate afirma faptul că fiecare metodă de control financiar își are propriile caracteristici care constau în sesizarea unor fapte cu caracter general și specific din structura internă a unității prin intermediul cercetării directe a fenomenelor precum: stabilirea legalitățiin necesității, oportunității, sincerității și realității operațiunilor, stabilirea modului de îndeplinire a indicativilor calitativi și cantitativi, cunoașterea faptelor care au determinat acele rezultatate.

Procedura executării controlului financiar

Procedura executării controlului financiar este alcătuită dintr-un ansamblu de acte și operațiuni privind organizarea , desfășurarea și valorificarea rezultatelor acțiunii de control.

Prima etapă în cadrul executării procedurii de desfășurare a controlului financiar se identifică în alegerea activității și a unității ce urmează a fi controlată. Acest lucru se realizează prin informare și documentare, stabilindu-se astfel problemele esențiale către care trebuie să se orienteze controlul; atât informarea cât și documentarea au un rol important deoarece aici se rezolvă o mare parte din problemele cu care se confruntă organele de control, aceasta încheindu-se cu începerea controlului propriu-zis.

A doua etapă în cadrul acestui proces este reprezentată de desfășurarea acțiunii de control; aceasta cuprinde o serie de acte, operațiuni și metode folosite de către echipa de control, cu privire la utilizarea mijloacelor materiale și financiare, valorificare potențialului de muncă și tehnica de care dispune unitatea economică.

În urma datelor culese, organele de control își desfășoară activitatea propriu-zisă de control, în vederea stabilirii concluziilor asupra activității economico-financiare pe perioada pentru care se efectuează controlul. Studierea și analiza economică a acestor date permit stabilirea atât a stadiului de executare al sarcinilor cât și a descoperirii sectoarelor slabe de activitate, a cauzelor lor, precum și a gradului de responsabilitate.

A treia etapă este valorificarea rezultatelor controlului astfel: informarea organului care a dispus controlul pentru a da posibilitatea luării celor mai eficiente decizii în vederea remedierii problemelor pentru îmbunătățirea activității, stabilirea măsurilor pentru prevenirea și înlăturarea abaterilor, aplicarea sancțiunilor.

Respectând aceste trei etape, controlul financiar se realizează urmărindu-se următorii pași:

pregătirea echipei de control prin informarea și documentarea asupra dispozițiilor legale referitoare la specificul unității asupra căreia urmează a se exercita controlul, actele normative cu caracter economico-financiar, analiza actelor de control anterioare, măsurile luate în urma acestor verificări, sesizările făcute de banca finanțatoare precum și cele ale întraprinderilor cu care are legături economice. Elaborarea eficientă a acestui prim pas are consecințe importante în stabilirea problemelor de bază astfel asigurându-se calitatea controlului;

prezentarea la unitatea în care urmează a se efectua controlul, în acest sens, conducerea unității are obligativitatea oferirii sprijinului necesar organelor de control astfel încât aceasta trebuie să pună la dispoziția echipei de control toate materialele necesare;

organizarea activității echipei de control, acest pas constă în întocmirea unui plan de lucru în care sunt prevăzute obiectivele cuprinse în tematica de control, metodele folosite, etc.;

desfășurarea activității de control – reprezintă verificarea propriu-zisă a actelor și operațiilor, conformitatea cu normele legale în vigoare, necesitatea, oportunitatea, economicitatea și realizarea acestora. Organele de control au obligativitatea ca în momentul în care constată săvârșirea unor fraude, deplasări sau lipsuri în gestiune, trebuie să efectueze un control încrucișat adică să ridice documentele cercetate, lăsându-se în locul acestora copii, important ca în această situație este ca ridicarea documentelor să se realizeze imediat pentru a se preveni modificarea sau distrugerea lor;

redactarea actelor de control, constă în elaborarea concluziilor, a constatărilor și a măsurilor propuse, prezentarea abaterilor și a normelor legale încălcate, persoanele răspunzătoare, opziția acestora în fața organelor de control, punctul de vedere al echipei de control și concluzia definitivă. Această etapă are ca și caracteristică principală sintetizarea și definitivarea constatărilor obținute în urma controlului. Aceste acte se întocmesc concomitent cu desfășurarea controlului și nu la încheierea acestuia datorită îngreunării valorificării acestora.

valorificarea rezultatelor acțiunii de control, se concretizează în luarea măsurilor și urmărirea executării lor de către unitatea care a dispus controlul, ca urmare a constatărilor făcute în acte. Valorificarea constatărilor obținute în urma controlului financiar se realizează conform prevederilor legale, în acest sens, conducătorul unității având anumite obligatii: să ia măsurile necesare pentru înlăturarea și prevenirea abaterilor, să urmărească aplicarea acestora în timp, să ia măsuri pentru aplicarea sancțiunilor disciplinare, contravenționale și penale.

2.5. Actele controlului financiar

Constatările rezultate în urma efectuării controlului financiar sunt înscrise în cadrul unor documente stabilite de către organele de control specializate în acest scop, atât ca formă cât și ca structura. Aceste constatări sunt consemnate în următoarele tipuri de documente: raportul de control, actul de constatare a contravențiilor, nota de prezentare a raportului de control și nota de expunere a concluziilor controlului.

2.5.1. Raportul de control

Reprezintă documentul principal al controlului și cuprinde deficiențele și abaterile constatate precum și cauzele și consecințele asupra bunei administrări a unității asupra căreia s-a exercitat controlul.

Întocmirea acestui act se realizează pe capitole, urmându-se o succesiune cronologică având o parte introductivă în care se menționează numele organului de control, unitatea care dispune controlul, stadiul de executare a indicațiilor obligatorii și recomandărilor, ca urmare a controalelor făcute anterior, perioada în care s-a efectuat controlul.

În următorul capitol se vor menționa deficiențele constatate în legătură cu activitatea unității, grupându-se pe probleme corespunzătoare obiectivelor controlate. Pentru fiecare abatere și deficiență constatată se indică: actele legale încălcate, persoanele răspunzătoare, cauzele și consecințele acestora.

În ultima parte a raportului de control se precizează faptul că respectivul control s-a încheiat iar documentele de care s-au folosit organele de control au fost restituite, se indică de asemenea numărul de exemplare în care s-a incheiat raportul iar la sfârșit se semnează organul de control împreună cu conducerea unității cntrolate.

La raportul de control se anexează diverse documente precum situații, tabele, acte, note de constatare, note explicative.

În raport nu se consemnează opiniile personale ale membrilor echipei de control și nici deficiențele ori faptele negative pentru care au fost luate măsuri legale, înainte de începerea controlului.

2.5.2. Notele de constatare

Sunt acte constatatorii pentru situațiile pentru care reconstituirea ulterioara nu este întotdeauna posibilă; în aceste note se consemnează situații de fapt, precum și măsurile luate pentru remedierea deficiențelor.

2.5.3. Notele explicative

Sunt întocmite în cazul în cazul constatărilor abaterilor sau fraudelor care atrag după sine răspundere juridică. Acest tip de act este întocmit ca modalitate de răspuns la întrebările organelor de control, răspunsuri oferite de către persoanele considerate răspunzătoare de aceste abateri dar și de către alte persoane care pot clarifica cauzele și împrejurările care au determinat nerespectarea actelor normative.

Procesul verbal de contravenție

Este încheiat de către echipa de control în situația în care se constată încălcarea actelor normative privitoare la disciplina financiară de către personalul din unitatea supusă controlului.

Conținutul procesului verbal de contravenție cuprinde date cu privire la fapte săvârșite, date despre salariatul răspunzător, cuantumul sumei aplicate ca amendă, după caz, se poate acorda și un termen în care să se remedieze deficiențele constatate, identitatea și semnătura martorului sau confirmarea organului constatator ca s-a încheiat în lipsă de martori.

Actul se încheie în trei exemplare și se vor înmâna contravenientului, organului care a instrumentat cazul și secției care execută amenda.

La actele de control încheiate se vor anexa și o serie de note printre care și nota de prezentare a raportului de control, aceasta fiind de fapt raportul personal al organului de control, acesta conține concluziile și propunerile referitoare la abaterile constatate.

CAPITOLUL III

CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI

Scurt istoric

Precursoare a Curții de Conturi din țara noastră poate fi considerată instituția înființată în Franța, prin legea din 16 septembrie 1807, ce avea funcția de a exercita controlul jurisdicțional asupra conturilor de gestiune și a activității contabilității publice. Anterior acestui organism au existat Camerele de Conturi, una pentru Paris și douăsprezece pentru provinciile franceze, care au funcționat până la Revoluția din 1789.

Curtea de Conturi este o instituție de control și jurisdicție; prima atestare documentară a acestuia datează din 24 ianuarie 1864 în „Legea pentru înștiințarea Curții de Conturi” dată la care a fost instituită în România o Înaltă Curte de Conturi cu sediul în București. Acest organism nou instituit avea sarcina de a pregăti lucrările controlului legislativ asupra finanțelor publice, în acest sens bucurându-se de independență jurisdicțională, de asemenea fiind și organ auxiliar al Reprezentanței Naționale; ulterior, competențele și atribuțiile Curții au fost sporite prin adoptarea legilor din luna martie 1874 și ianuarie 1895.

Constituția din 1923 atribuia Curții de Conturi competența de a supune controlului preventiv deciziile ordonatorilor principali de alocații bugetare însă legea de reorganizare a Curții de Conturi din anul 1929 abrogă prevederile constituționale anterioare.

Anul 1948, 30 noiembrie, aduce desființarea Înaltei Curți de Conturi, prin Decretul-lege 352/1948, competențele sale fiind preluate de organisme nou create în cadrul statului totalitar și mai departe va fi necesară o perioadă de 41 de ani pentru ca în 1989 Curtea de Conturi să fie din nou înființată, ca urmare a reinstaurării statului de drept în România.

Curtea de Conturi a fost reînființată prin articolul 139 a Constituției din anul 1991, în aplicarea căreia a fost adoptată Legea 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, modificată și completată succesiv.

Sub prevederile constituției din 1991, în forma sa inițială, Curtea de Conturi a avut, în principal atribuții jurisdicționale și de control, la care se mai adăugau funcțiiile de raportare și avizare, principiile de funcțioanare ale acesteia fiind considerate ca fiind cel al unicității și autonomiei.

O ultimă modificare a organizării și funcționării Curții de Conturi apare o dată cu adoptarea Constituției din anul 2003, astfel urmându-se modelul majorității Curților de Conturi din țările U.E. : se elimină dispozițiile anterioare relative la atribuțiile jurisdicționale ale Curții de Conturi, litigiile rezultate din activitatea acestui organ de control revenind instanțelor judecătorești specializate(O.U. 117/2003), de asemenea se limitează mandatul consilierilor de conturi la 9 ani, fără posibilitatea de prelungire sau reînnoire.

Prin O.U. 22/2005, aprobată, cu modificări, prin Legea 200/2005, ținându-se cont de obligațiile și competențele ce revin României în conformitate cu acordurile de finanțare încheiate cu Comisia Europeană și în conformitate cu recomandările Raportului de Audit pentru programul ISPA al Comisiei Europene din 11 noiembrie 2004, Legea a fost modificată în sensul că pe lângă Curtea de Conturi s-a constituit Autoritatea de Audit pentru Fondurile acordate României de către U.E. prin programele ISPA și SAPARD și pentru fondurile ce vor fi acordate în perioada postaderare, autoritate care are atribuții și proceduri de lucru proprii.

Locul Curții de Conturi în sistemul organelor de control financiar

Conform art. 1 al Legii 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, aceasta este desemnată ca fiind organul suprem de control financiar și de jurisdicție din domeniul financiar.

Curtea de Conturi funcționează pe lângă Parlamentul României, spre deosebire de celelalte organisme specializate și anume Garda Financiară și Direcția Generală a Controlului Financiar de Stat, ambele aflate în subordinea Ministerului Finanțelor, precum și Corpul de Control al Primului Ministru.

Referitor la raporturile instituite între Curtea de Conturi și celelalte organe de control financiar, art. 93 din Legea 94/1992 prevede faptul că Curtea de Conturi poate solicita organelor de control financiar și ale BNR „verificarea cu prioritate a unor obiective în cadrul atribuțiilor lor legale”, în acest sens având dreptul „să ceară și să utilizeze, pentru exercitarea funcțiilor sale de control și jurisdicționale, rapoartele celorlalte organisme financiare cu atribuții de control financiar”.

Sediul materiei

Activitatea Curții de Conturi este reglementată atât prin norme juridice cuprinse în Legea organică 94/septembrie 1992 privind „organizarea și funcționarea Curții de Conturi”, publicată în Monitorul Oficial 224/09,09,1992, modificată și completată prin Legea 59/1993(Monitorul Oficial 177/26.07.1993), Legea 65/1993(Monitorul Oficial 241/07.10.1993), Legea 50/1995(Monitorul Oficial 107/31.05.1995), Legea 99/1999(Monitorul Oficial 236/27.05.1999) și Legea 204/1999(Monitorul Oficial 646/30.12.1999).

Principalele atribuții ale Curții de Conturi sunt reglementate în Constituția României, Titlul IV intitulat ”Economia și finanțele publice”, articolul 139, astfel, Curtea de Conturi având următoarele atribuții:

-„controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public”;

-„prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiuni ale Bugetului Public Național prin exercițiul bugetar expirat”;

-„controlează modul de gestionare a resurselor publice”.

3.4. Principii de funcționare

3.4.1. Principiul unicității

În cuprinsul Constituțiilor anterioare ale României, principiul unicității Curții de Conturi era formulat în mod expres („pentru toată România este o singură Curte de Conturi”), de altfel, precizare inutilă astăzi dar necesară în acea perioadă istorică în care țara își unise abia în parte teritoriile, drept urmare, principiul unicității Curții de Conturi nu a mai fost menționat în Constituția din 1991 dar se subînțelege acest lucru din întreaga reglementare.

Prin urmare, Curtea de Conturi se află în vârful piramidei organelor de control financiar și de jurisdicție în domeniu, după cum de altfel este prevăzut și în articolul 1 alin. 1 al Legii 94/1992, de asemenea, nu se poate considera încălcat acest principiu în ceea ce privește existența Camerelor de Conturi județene, acestea sunt organe de control prin intermediul cărora Curtea de Conturi își exercită funcțiile sale în unitățile administrativ-teritoriale. Curtea de Conturi este unică pentru toată țara, funcționează pe lângă Parlamentul României și își are sediul în capitala țării.

Principiul autonomiei

Acest principiu este consacrat în articolul 1 al. 1 al Legii 94/1992, în virtutea căruia Curtea de Conturi „își exercită funcțiile în mod independent și în conformitate cu dispozițiile prevăzute în constituție și în celelalte legi ale țării”.

Trebuie remarcat faptul că în pofida independenței Curții de Conturi proclamate prin lege, aceasta funcționează pe lângă Parlament, acțiunile de control ale acesteia inițiate din oficiu pot fi suspendate de la nivelul Parlamentului dar numai în cazul depășirii competențelor atribuite prin lege, iar cele două camere ale Parlamentului pot cere Curții efectuarea unor controale în limita competențelor sale.

Principiul autonomiei Curții de Conturi poate fi întărit și prin faptul că pentru aceasta se întocmește un buget propriu, distinct prevăzut în bugetul de stat, însă este supus de asemenea aprobării Parlamentului prin Legea bgetară anuală dar nu este supus eventualelor ajustări ale Ministerului Finanțelor.

Curtea de Conturi poate decide participarea la activități ale organismelor internaționale de profil și poate deveni membră a acestora fără ca decizia Plenului Curții de Conturi să fie cenzurată de un alt organism; în acest sens pot fi menționate aderărille din cursul anului 1993 a Curții de Conturi a României la „Eurosai” și „Intosai”, organisme internaționale care reunesc Curțile de Conturi din Europa și respectiv din întreaga lume.

3.5. Funcțiile Curții de Conturi

3.5.1. Funcția de control financiar

Controlul Curții de Conturi se exercită „asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și asupra modului de gestionare a patrimoniului public privat al statului și ale unităților administrativ-teritoriale”, urmărind „respectarea legilor și aplicarea principiilor de economicitate, eficacitate și eficiență în gestionarea mijloacelor materiale bănești”.

De asemenea, Curții de Conturi îi revine responsabilitatea exercitării controlului execuției bugetare anuale ale Camerei Deputaților, Senatului, Președinției și Guvernului. Pe lângă aceasta, important de menționat este și faptul că Banca Națională Română este supusă controlului exclusiv al Curții de Conturi, control în cadrul căruia se verifică programul de emisiune și circulație monetară, operațiunile cu aur și valută, modul de exercitare a controlului valutar precum și participarea acestei bănci la contractarea împrumuturilor de stat și la acoperirea datoriei publice.

Pe lângă exercitarea unor îndrituiri speciale precum suspendarea aplicării actelor și efectuării operațiunilor care în cursul controlului sunt apreciate a fi în contradicție cu dispozițiile legale din domeniul financiar, inclusiv fiscal și contabil, blocarea fondurilor bănești bugetare și speciale atunci când se constată utilizarea lor nelegală sau ineficientă sau înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă, recurgându-se chiar la corectarea bilanțurilor contabile, a conturilor de profit și pierderi și a conturilor de execuție bugetară sau financiară, Curtea de Conturi, în funcție de aceste constatări, inițiază aplicarea de amenzi, stabilirea pagubelor cauzate și despăgubirile datorate, putând chiar cere suspendarea din funcție a administratorilor, a contabililor sau a altor funcționari din unitățile controlate, vinovați de cauzarea unor pagube importante sau comiterea unor abateri grave cu caracter financiar.

Acest tip de control al Curții de Conturi presupune o activitate de verificare a legalității nașterii, modificării și stingerii raporturilor juridice financiare în scopul aplicării corecte a normelor juridice cu specific financiar.

Conform art. 17 din Legea 94/1992, Curtea de Conturi controlează:

-formarea și utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat precum și ale unităților administrativ-teritoriale;

-constituirea, utilizarea și gestionarea fondurilor speciale și a fondurilor de tezaur;

Conform art. 17 din Legea 94/1992, Curtea de Conturi controlează:

-formarea și utilizarea resurselor bugetului de stat ale bugetului asigurărilor sociale de stat precum și ale unităților administrativ-teritoriale;

-constituirea, utilizarea și gestionarea fondurilor speciale și a fondurilor de tezaur;

-utilizarea alocațiilor bugetare, a subvențiilor și a transferurilor;

-constituirea, administrarea și utilizarea fondurilor publice de către instituțiile publice autonome cu caracter comercial și financiar și de către organismele autonome de asigurări sociale.

Supuse controlului financiar exercitat de către Curtea de Conturi sunt următoarele:

-statul și unitățile administrativ-teritoriale în calitate de persoană juridică de drept public, cu serviciile și instituțiile lor publice, autonome sau nu;

-Banca Națională Română;

-Regiile autonome.

De asemenea Curtea de Conturi poate exercita controlul financiar și la alte persoane juridice altele decât cele menționate mai sus și anume cele care:

-beneficiază de garanții guvernamentale pentru credite, de subvenții sau alte forme de sprijin financiar din partea statului, a unităților administrativ-teritoriale sau a instituțiilor publice;

-administrează, în baza unui contract de cesiune sau închiriere, bunuri aparținând domeniului public sau privat al statuluisau al unităților administrativ-teritoriale;

-desfășoară o activitate economică la care persoanele juridice menționate participă cu mai puțin de 50% la formarea capitalului social;

-nu-și îndeplinesc obligațiile financiare către stat, unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice.

Controlul financiar exercitat de către Curtea de Conturi se poate manifesta sub forma controlului preventiv sau a controlului ulterior.

Controlul preventiv al Curții de Conturi

Controlul financiar preventiv se exercită de către Curtea de Conturi prin organele proprii de control, la ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și fondurile speciale.

Obiectivul principal al acestui tip de control îl reprezintă verificarea conformității cu normele legale a actelor de deschidere, repartizare și întrebuințare a creditelor bugetare săvârșite de către miniștri și ceilalți ordonatori principali de credite bugetare, de asemenea, supuse controlului preventiv sunt și alte angajamente de plăți din bugetul statului și din fonduri publice, virări de credite bugetare și concesionări sau închirieri de bunuri publice decise de aceiași coordonatori de credite bugetare.

Controlul financiar se exercită prin controlori financiari ai Curții de Conturi împuterniciți individual pentru fiecare minister și alte organe centrale în care funcționează ordonatori principali de credite bugetare.

Acest tip de control se exercită asupra:

-angajamentelor din care ar deriva direct sau indirect obligații de plată în sarcina statului;

-efectuării unor plăți din fonduri publice;

-deschiderii și repartizării creditelor bugetare;

-modificării situației inițiale a repartizării pe trimestre și pe subdiviziuni ale clasificației bugetare a creditelor aprobate, inclusiv prin virări de credite;

-concesionării sau închirierii de bunuri.

În cazul în care controlul financiar consideră că operațiunea nu îndeplinește condițiile prevazute de lege pentru acordarea vizei de control preventiv, această situație se semnalează în scris ordonatorului principal de credite, făcându-se cunoscute în acest sens motivele refuzului de viză.

Dacă ordonatorul principal de credite insistă în efectuarea operațiunii, acesta înaintează Secției de control preventiv actele a căror viză a fost refuzată, dar și motivele refuzului și punctul său de vedere.

Secția de control preventiv soluționează cererea în termen de 10 zile, într-un complet constituit din trei consilieri de conturi, completul astfel constituit poate cere completarea documentelor prezentate și lămuriri de la ordonatorul principal de credite; completul se va pronunța asupra cererii de viză printr-o decizie care se comunică persoanelor interesate, în cazul în care cererea a fost respinsă iar refuzul de vize se reține, ordonatorul se poate adresa Guvernului care va hotărî în următoarele 15 zile Hotarârea de Guvern de autorizare a operațiunilor refuzate la viza de control preventiv, aceasta se va comunica Curții de Conturi șiordonatorului principal de credite în termen de 5 zile.

Controlul preventiv exercitat de către Curtea de Conturi are o importanță deosebită, dovadă în acest sens fiind dispoziția din Legea de organizare și funcționare care prevede faptul că urtea de Conturi informează lunar Parlamentul despre operațiunile a căror efectuare a fost autorizată de Guvern, cu toate că nu a primit viza de control preventiv din partea organelor acestei curți.

Controlul ulterior al Curții de Conturi

Ca și principală atribuție în acest sens, Curtea de Conturi verifică contul general anual de execuție a bugetului de stat, contul anual de execuție a bugetului asigurărilor sociale de stat, conturile anuale de execuție a bugetelor locale, conturile anuale de execuție a bugetelor fondurilor speciale, conturile fondurilor de tezaur, contul anual al datoriei publice a statului și a situațiilor granțiilor guvernamentale pentru credite interne și externe primite de către alte persoane juridice.

De asemenea, tot în competența Curții de Conturi intră și stabilirea limitelor valorice minime de la care aceste conturi sunt supuse controlului sau sunt exacte și conforme cu realitatea și dacă inventarierea patrimoniului public a fost facută la termenele și în condițiile legale.

Prin acțiunea de control a conturilor, Curtea verifică:

exactitatea acestor conturi;

veniturile statului, a unităților administrativ-teritoriale, ale asigurărilor sociale de stat și a instituțiilor publice ce primesc finanțare integrală sau parțială din mijloace extrabugetare, verificându-se în acest sens dacă acestea s-au acordat de la buget sau din fonduri speciale, precum și faptul dacă acestea s-au utilizat conform destinațiilor stabilite;

contractarea împrumuturilor de stat, rambursarea ratelor scadente ale acestora și plata dobânzilor aferente, în condițiile legii;

creanțele și obligațiile statului și ale unităților administrativ-teritoriale, dacă aceste sunt îndreptățite sau garantate, iar activele sunt protejate conform legii.

Prin controalele sale, Curtea de Conturi urmărește în principal exactitatea și realitatea bilanțurilor contabile și a conturilor de profit și pierderi, îndeplinirea obligațiilor financiare către buget sau către alte fonduri stabilite prin lege, utilizarea fondurilor alocate de la buget sau din fonduri speciale, conform destinației stabilite, calitatea gestiunii economico-financiară, dacă prin aceasta se afectează drepturile statului, unitățile administrativ-teritoriale sau instituții publice ori se creează obligații în sarcina acestora; de asemenea, Curtea de Conturi mai verifică modul de formare, administrare și întrebuințare a resurselor financiare ale Fondului Proprietății de Stat și modul în care acesta își îndeplinețte obligațiile prevăzute de lege în raport cu societățile comerciale.

Având în vedere caracterul fundamental al verificării conturilor în exercitarea controlului ulterior al Curții, nerespectarea obligațiilor de a prezenta în termenele stabilite conturile sau bilanțurile ce urmează a fi verificate, este calificată abatere și se sancționează cu amendă civilă egală cu salariul pe 1-3 luni al persoanei din vina căreia s-a produs întârzirea. Această amendă se decide de către Colegiul de jurisdicție, pe baza constatării efectuată de controlul Curții de Conturi.

Procedura de exercitare a controlului

Curtea de Conturi exercită controlul conturilor la sediul său sau la fața locului, în acest sens, controlorii financiari desemnați să verifice conturile întocmesc rapoarte în care prezintă constatările și concluziile lor, formulând astfel propuneri referitoare la măsurile ce urmează a fi luate în legătură cu situația conturilor.

În cazul în care conturile prezentate nu se încadrează în condițiile care ar fi putut face posibilă verificarea lor, controlorii le restituie titularilor acestora, fixând un termen pentru completarea sau refacerea lor, nerespectarea acestei prevederi atrage după sine verificarea acestor conturi de către un expert contabil numit de către Curtea de Conturi, acest lucru fiind suportat financiar de către titularii conturilor supuse controlului.

Rapoartele asupra conturilor sunt examinate de complete formate după cum urmează:

trei consilieri de conturi din Secția de control financiar ulterior, pentru ordonatorii principali de credite ale căror bugete se aprobă prin lege;

directorul direcției de control financiar ulterior, directorul adjunct sau șeful de serviciu și un controlor financiar, altul decît cel care a efectuat controlul, pentru ordonatorii secundari de credite;

directorul, sau directorul adjunct al direcției de control financiar ulterior al Camerei de Conturi a Municipiului București, și un șef de serviciu.

Dacă în urma examinării raportului, împreună cu actele și documentele pentru care se sprijină acesta, se constată săvârșirea unor fapte care potrivit legii penale sunt considerate a fi infracțiuni, completul dispune sesizarea organelor de urmărire penală competente, suspendând în acest caz examinarea cazului.

Descărcarea de gestiune nu constituie temei pentru exonerarea de răspundere juridică; împotriva încheierii prin care s-a dispus descărcarea de gestiune poate fi introdusă o plângere la instanța specializată, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pentru motive întemeiate, în termen de un an de la pronunțarea încheierii prin care s-a dispus descărcarea de gestiune, procedura examinării contului poate fi redeschisă.

Actele de constatare, conform art. 41 alin. 2 al Legii 94/1992, se trimit în termen de 5 zile procurorului financiar de către consilierii de conturi din secțiile de control sau după caz, de șefii compartimentelor de control financiar ale camerelor de conturi județene, însoțite de propunerile acestora; la rândul său, procurorul se pronunță în termen de 10 zile de la primire asupra procesului verbal de constatare întocmind, după caz, actul de sesizare a colegiului de jurisdicție competent, actul de sesizare a organelor de urmărire penală ori actul de clasare.

Atunci când există pericolul înstrăinării bunurilor ce aparțin persoanelor răspunzătoare, procurorul financiar sesizat poate solicita colegiului jurisdicțional ce urmează a fi învestit cu judecarea cauzei încuviințarea pentru luarea măsurilor asiguratorii în limita valorii prejudiciului constatat.

Împotriva actului de clasare, cei interesați pot face plângere în termen de 30 de zile de la comunicare, procurorul general financiar având competența de a o soluționa; în cazul admiterii plângerii, procurorul general financiar poate dispune sesizarea colegiului jurisdicțional ori a organului de urmărire penală competent ori restituirea dosarului pentru completarea sau refacerea controlului.

Împotriva soluției procurorului general financiar, partea inetresată poate face cerere de reexaminare, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Curtea de Conturi iar în situația în care aceasta admite cererea de reexaminare, se va dispune sesizarea colegiului jurisdicțional competent să judece cauza în primă instanță sau, după caz, a organului de urmărire competent.

Atribuțiile jurisdicționale ale Curții de Conturi

Activitate jurisdicțională a Curții de Conturi este desfășurată de către Colegiul jurisdicțional și Secția jurisdicțională ale Curții, dar și de către Colegiile jurisdicționale ale camerelor de conturi județene precum și de Completul plenar al Curții.

Organizarea și funcționarea instanțelor financiare este reglementată prin Legea 94/1992, modificată, având următoarele principii după care se desfășoară activitățile acestora: principiul independenței judecătorilor, principiul egalității în fața instanțelor financiare, principiul legalității și organizării și funcționării instanțelor financiare, principiul dublului grad de jurisdicție și al folosirii căilor de atac, principiul dreptului de apărare în fața instanțelor financiare, principiul imparțialității judecătorilor.

Colegiile jurisdicționale

Colegiile jurisdicționale ale camerelor de conturi județene și al Municipiului București sunt competente să judece cauzele referitoare la despăgubiri civile, amenzi, descărcarea de gestiune și sancționarea contravențiilor privind personalul organelor de conducere ale unităților administrativ-teritoriale, personalul instituțiilor publice de interes local precum și al regiilor autonome, întreprinderilor și societăților cu capital integral sau majoritar de stat ale căror sedii se află pe teritoriul județului, respectiv al municipiului București.

Există 42 de colegii jurisdicționale, organizate cîte unul pe lângă Curtea de Conturi, Camerele județene de Conturi și Curtea de Conturi a Municipiului București.

În desfășurarea activităților sale are următoarele competențe: judecă și hotărăște în primă instanță despăgubirile civile pentru pagubele comise de administratori, gestionari contabili și alte persoane care au participat la producerea pagubelor, inclusiv contestațiilor împotriva actelor de imputație a pagubelor produse în administrarea fondurilor bănești de interes public; judecă în primă instanță întâmpinările introduse împotriva deciziilor date de către șefii compartimentelor de control ale camerelor de conturi județene conform îndrituirilor speciale de suspendare a aplicării actelor neconforme, de blocare a fondurilor bănești utilizate; judecă în primă și ultimă instanță plângerile împotriva încheierilor prin care s-a dispus descărcarea de gestiune ca și împotriva actelor de constatare și sancționare a contravențiilor emise de organele de control ale Curții.

Colegiile jurisdicționale sunt conduse de către un președinte numit de comitetul de conducere al Curții de Conturi din rândul judecătorilor financiari. Președintele colegiului jurisdicțional, exceptând atribuțiile ce decurg din calitatea de magistrat, mai deține și o serie de atribuții administrative și de conducere stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare a instanțelor Curții de Conturi aprobat de Plenu Curții de Conturi în conformitate cu legea organică.

Secția jurisdicțională

Secția jurisdicțională este parte componentă a Curții de Conturi a României fiind compusă din nouă consilieri de conturi, aceștia sunt membri Curții în pofida acestei calități participă la exercitarea atribuțiilor Plenului Curții, iar președintele Secției și o parte din membrii ei fac parte din comitetul de conducere. De asemenea, în componența Secției jurisdicționale intră și magistrați asistenți și judecători financiari inspectori, într-un număr stabilit de către Plenul Curții.

Secția jurisdicțională judecă în primă instanță, sau după caz în primă și ultimă instanță, instanță de recurs jurisdicțional și instanță de soluționare a recursurilor în anulare jurisdicțional declarate împotriva hotărârilor colegiilor jurisdicționale, aceasta exercită o funcție de control judiciar al activității acestora, totodată prin judecarea recursurilor în anulare jurisdicționale, Secția jurisdicțională exercită și funcția de asigurare a uniformității aplicării legii de către instanțele financiare.

Ca și competențe, Secția jurisdicțională are următoarele atribuții:

-judecă întâmpinările împotriva deciziilor de suspendare a executării actelor neconforme, de blocare a fondurilor bănești utilizate ineficient, emise de președinții secțiilor de control ale Curții;

-judecă în primă și ultimă instanță conflictele de competență între colegiile jurisdicționale și cererile de strămutare a cauzelor de la un colegiu la alt colegiu jurisdicțional;

-judecă în ultimă instanță recursurile introduse împotriva încheierilor și sentințelor pronunțate de colegiile jurisdicționale, ca și recursurile în interesul legii declarate împotriva hotărârilor definitive ale colegiilor jurisdicționale date înavize de descărcare de gestiune și de sancționare a contravențiilor de către organele de control ale Curții.

De asemenea, Secția jurisdicțională îndeplinește și funcția de inspecție a activității judecătorilor financiari prin judecătorii financiari inspectori.

Conform art 119 alin 3 din Legea 94/1992, prin comisia de disciplină, Sectia jurisdicțională exercită funcția de instanță disciplinară a judecătorilor financiari și a procurorilor financiari.

Președintele Secției jurisdicționale are atât atribuții prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare a Curții de Conturi pentru președinții instanțelor financiare cât și atribuții de coordonare a activității tuturor judecătorilor financiari, de asigurare a pregătirii profesionale a acestora și de control asupra activității lor.

Controlul exercitat de către președntele Secției jurisdicționale prin judecătorii financiari inspectori are ca obiect lucrările efectuate de către judecătorii financiari, modul în care se desfășoară raporturile lor de serviciu cu justițiabilii și avocați, pregătirea și aptitudinile lor profesionale.

Particularități procedurale judiciare

Procesul judiciar desfășurat în instanțele Curții de Conturi este o specie a procesului civil de tip acuzatorial, având trăsăturile caracteristice ale acestuia și anume: contradictorialitate, publicitate și oralitate.

Publicitatea ședințelor de judecată este un principiu constituțional, fiind consacrat în art. 126 din Constituție; în conținutul publicității activității judiciare se includ stabilirea locului în care fiecare instanță își desfășoară activitatea, publicarea listei de procese ce urmează să se judece în fiecare ședință, accesul liber în sala de judecată atât pentru părțile în proces cât și pentru public, dsfășurarea, de regulă în public, a diferitelor faze ale procesului și anume administrarea probelor, dezbaterile și pronunțarea hotărârii, dreptul oricărei persoane interesate de a obține copii după hotărârile judecătorești.

Principiul oralității dezbaterilor este complementar principiului publicității, conform acestui principiu, procesele se dezbat verbal, instanța având obligația de a da părților cuvântul pentru ca fiecare să-și mențină poziția procesuală.

Justițiabilii, în fața instanțelor Curții de Conturi pot cere și în scris administrarea unor probe și, de asemenea își pot formula în scris concluziile cu privire la problemele puse în dezbatere.

Procedura de judecată

Situațiile în care două sau mai multe instanțe ale Curții de Conturi se consideră simultan competente să soluționeze o pricină sau, dimpotrivă, se consideră toate necompetente și își declină reciproc competența, se numesc conflicte de competență, astfel, un conflict de competență poate fi în cazul instanțelor financiare, pozitiv(instanțele se consideră deopotrivă competente) ori negativ(instanțele își declină reciproc competența).

Aceste situații se soluționează pe calea regulatorului de competență de către instanța superioară comună instanțelor aflate în conflict. Conform articolului 52 din Legea 94/1992, conflictele de competență între colegiile jurisdicționale se soluționează de către Secția jurisdicțională iar conform art 50, conflictele de competență dintre colegiile jurisdicționale și Secția jurisdicțională se soluționează de către Curtea de Conturi, excepție făcând situația în care conflictul de competență apare între instanțele judecătorești și cele financiare, acestea se vor soluționa de către Curtea Supremă de Justiție printr-un regulator de competență care în aceeași măsură este și un declinator de competență.

Spre deosebire de procedura civilă, în domeniul financiar, regulatorul de competență nu poate fi atacat cu recurs, această situație fiind reglementată în articolul 52 din Legea 94/1992 astfel ”Secția jurisdicțională judecă în primă și ultimă instanță conflictele de competență apărute între colegiile jurisdicționale”.

Recursul este posibil atunci când aceste conflicte de competență se soluționează de către Curtea Supremă de Justiție, apărute între o instanță a Curții de Conturi și o instanță judecătorească.

În cazul în care apare un conflict de competență, instanța ultimă care a fost sesizată(în cazul conflictului de competență pozitiv), sau instanța care s-a pronunțat ultima privitor la necompetența sa(conflictul de competnță negativ), sunt obligate să sesizeze instanța ierarhic superioară cu soluționarea conflictului.

Deoarece este un aspect de procedură, conflictul de competență suspendă judecarea cauzei până la pronunțarea unui regulator de competență.

Compunerea instanțelor

Conform prevederilor cuprinse în articolele 54-57 ale Legii 94/1992, Curtea de Conturi se compune după următoarele reguli:

-Colegiile jurisdicționale județene și Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi judecă orice cauză în completul de un judecător;

-Secția jurisdicțională judecă cauzele, ca instanță de fond, în complet de un judecător iar ca instanța de recurs și recurs în interesul legii în complet de trei judecători;

-Curtea de Conturi judecă în complet de cinci judecători. Specific este faptul ca cei cinci judecători trebuie să fie membrii ai Secției jurisdicționale adică consilieri de conturi cu studii juridice și cu o îndelungată experiență în domeniul juridic.

În ceea ce privește posibilele situații care pot apărea și anume incompatibilitatea judecătorilor, abținerea și recuzarea acestora și greșita compunere a instanței; acestea se pot produce atunci cand:

-în cazul situației de incompatibilitate, aceasta apare atunci când un judecător a pronunțat într-o pricină o hotărâre împotriva căreia s-a declarat recurs, în acest caz nu se poate să judece și nici nu poate lua parte la rejudecarea acesteia după casare;

-în cazul abținerii și recuzării, acestea sunt incidente procedurale care pot privi compunerea instanței sau constituirea instanței și au rolul de a proteja părțile în cazuri indicate de lege în care se poate presupune că judecătorul nu ar fi obiectiv. Judecătorul financiar, procurorul financiar și grefierul, sunt obligați să se abțină dacă: se îndeplinește una din condițiile prevăzute în articolul 27 din Codul de procedură civilă; cererea de abținere ori recuzare se poate formula pe tot parcursul judecării până la dezbateri, soluționarea acesteia făcându-se de către instanța căreia îi aparține judecătorul, în camera de consiliu;

-în ceea ce privește greșita compunere a instanței, acesta este un incident procedural care apare atunci când pricina financiară dedusă judecății a fost soluționată de un număr mai mare sau mai mic de judecători decât cel prevăzut de lege. Greșita compunere se poate invoca pe tot parcursul judecării pe cale de excepție sau prin intermediul recursului.

3.5.2.6. Învestirea instanțelor Curții de Conturi

Instanțele care judecă fondul pricinilor pot fi sesizate după cum urmează:

1) Colegiile jurisdicționale, cu privire la: încheierea de sesizare a competențelor financiare care analizează raportul controlorilor financiari privind descărcarea de gestiune, actul de sesizare al procurorului financiar, contestația împotriva actului de imputație al organelor de control al Curții de Conturi, plângerea înaintată împotriva procesului verbal de contestare și sancționare a contravenției încheiat de organele de control ale Curții de Conturi.

2) Secția jurisdicțională, în ceea ce privește cererea de strămutare a unei cauze, cererea de soluționare a unui conflict de competență între colegii.

3) Curtea de Conturi, cu privire la cererea de soluționare a unui conflict de competență între Colegii și Secția jurisdicțională, cererea de reexaminare a soluției procurorului financiar general de clasare a unui dosar de control ulterior.

Ca instanță de recurs, Secția jurisdicțională poate fi sesizată prin cereri de recurs ale celor interesați în promovarea acestuia.

Ca instanță de recurs în interesul legii, atât Secția jurisdicțională cât și Curtea de Conturi pot fi sesizate prin cerere, aceasta poate fi introdusă de părți în cazul în care competența de soluționare aparține Secției jurisdicționale sau de către procurorul financiar general pentru cazul în care competența de soluționare a recursului în interesul legii aparține Curții de Conturi.

3.5.3. Rapoartele Curții de Conturi

Activitatea Curții de Conturi trebuia prezentată Parlamentului și cetățenilor țării prin intermediul rapoartelor; acestea pot fi facultative și se înmânează Parlamentului ori Consiliilor locale ori de câte ori Curtea de Conturi sau Camerele județene de conturi consideră necesar, și vizează unul sau mai multe domenii în care instituția este competentă. Rapoartele obligatorii sunt Raportul Public Anual al Curții de Conturi și Rapoartele anuale ale Camerelor județene de conturi.

Raportul Public Anual al Curții de Conturi

Reprezintă documentul prin care Curtea de Conturi prezintă în fața Parlamentului activitatea desfășurată într-un an fiscal.

Reglementarea juridică a unui astfel de raport o reprezintă art 139, alin 2 din Constituția României în care se prevede în mod expres prezentarea anuală a unui raport asupra conturilor de gestiune ale Bugetului Public Național din axercițiul bugetar expirat, cuprinzând și neregulile constatate, aceste dispoziții sunt reluate în art 89 al 1 din legea 94/1992.

Termenul în care trebuie înaintat Parlamentului acest raport este de 6 luni de la primirea următoarelor conturi: contul general anual de execuție a bugetului de stat; 41ontul anual de execuție a bugetului asigurărilor sociale de stat; conturile anuale de execuție a bugetelor locale; conturile anuale de execuție a fondurilor speciale; conturile fondurilor de tezaur; contul anual al datoriei publice a statului și situației garanțiilor guvernamentale pentru credite interne și externe pimite de către alte persoane juridice.

Data de la care curge termenul începe cu ziua primirii ultimului bilanț referitor la unul din conturile enumerate mai sus.

Conform legii 94/1999, articolul 90, sunt reglementate următoarele elemente care sunt menționate în aceat raport:

-observațiile Curții de Conturi asupra conturilor de execuție a bugetelor supuse controlului său;

-operațiile neavizate preventiv de Curte și executate în baza hotărârilor Guvernului;

-concluziile degajate din controale dispuse de Camera Deputațiilor sau de Senat sau efectuate la regiile autonome, societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și la celelalte persoane juridice supuse controlului Curții;

-încălcările de lege constatate și măsurile de tragere la răspundere luate.

De asemenea, având caracter public, Legea 94/1992 prevede obligativitatea publicării acestuia în Monitorul Oficial.

Rapoarte anuale referitoare la finanțele publice locale

Legea obligă curțile de conturi județene, compuse din Compartimentul de Control și Colegiul jurisdicțional, să înainteze autorităților publice deliberative ale unităților-teritorile rapoarte anuale referitoare la finanțele publice locale.

Legea nu menționează data la care rapoartele camerelor județene de conturi să fie înaintate organelor deliberative ale unităților administrativ-teritoriale, însă prin Regulamentul de Organizare și Funcționare a Curții de Conturi, Plenul acesteia are atribuții de a fixa un termen care însă nu poate depășit data la care Curtea este obligată să înainteze Raportul Public Anual.

Rapoartele anuale conform Legii 69/1991, trebuie înmânate „autorităților publice deliberative ale unităților administrativ-teritorale” acestea fiind consiliile comunale, orășenești, municipale și județene. Rapoartele se întocmesc separat și se înmânează fiecăruia dintre aceste consilii.

Raportul Public Anual al Curții de Conturi stă la baza Legii de aprobare a Contului General Anual de execuție a Bugetului Administrației Centrale de Stat a conturilor de execuție a fondurilor speciale șia contului anual de execuție a Bugetului Asigurărilor sociale de stat.

Curtea de Conturi și relațiile acesteia cu România

Curtea de Conturi a Uniunii Europene a fost înființată în baza tratatului de la Maastricht(1992) cu scopul de a verifica legalitatea operațiunilor financiare efectuate de Comisia Europeană și de subiecții de drept, beneficiari ai alocațiilor sau creditelor comunitare. Curtea de Conturi a Uniunii Europene se compune din 15 membrii, reprezentanți ai statelor membre.

Subiecți de drept a căror activitate este supusă controlului Curții de Conturi a Comunității Europene sunt instituții europene, administrațiile nationale, regionale și locale care participă la gestionarea fondurilor comunitare precum și beneficiarii ajutoarelor și creditelor comunitare. Acești beneficiari pot fi guvernele unor state terțe(membre ale Uniunii Europene) sau persoane juridice din țările membre sau membre ale organizației.

În baza atribuțiilor sale de a controla dacă asistența financiară a Uniunii Europene (sub forma ajutoarelor și creditelor) a fost utilizată conform destinației convenite, Curtea de Conturi Europeană are dreptul să ceară documente și informații României referitoare la modul cum au fost utilizați banii puși la dispoziția sa precum și rezultatele obținute.

CAPITOLUL IV

GARDA FINANCIARĂ

Noțiuni introductive

Garda Financiară reprezintă un corp de control financiar care funcționează în cadrul Ministerului Finanțelor Publice și este organizată în structuri denumite comisariate(generale, regionale și al municipiului București).

Organizarea Gărzii Financiare are semnificația restabilirii unei tradiții datând din perioada anilor 1921-1923, perioadă în care statul român a adoptat reglementarea modernă a contribuțiilor directe. În acea perioadă, Garda Financiară a fost organizată ca „serviciu de poliție specială a finanțelor”, având ca atribuții principale „prevenirea și descoperirea contravențiilor la legile și normele financiare”, ca și „sprijinul organelor financiare în procedura lor oficială”.

În data de 1.10.1992 se aprobă prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1079 Regulamentul privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, publicat ulterior în Monitorul Oficial 299/1992.

Conform acestor texte de lege, Garda Financiară este un organ de control financiar specializat al statului, militarizat și neîncazarmat, care funcționează în structura Ministerului Finanțelor.

În exercitarea atribuțiilor sale, Garda Financiară desfășoară zilnic sau la anumite intervale de timp controale de specialitate, fără a fi necesar un ordin special, în cazul atribuțiilor generale precum și acțiuni în baza unor ordine sau delegații speciale, în cazul unor acțiuni deosebite.

Atribuțiile Gărzii Financiare

În scopul îndeplinirii sarcinilor specifice, organele Gărzii Financiare are următoarele atribuții:

-aplicarea și executarea legilor fiscale și a reglementărilor vamale, urmărind în acest sens împiedicarea oricărei sustrageri sau eschivări de la plata impozitelor și taxelor;

-respectarea normelor de comerț, urmărind să împiedice activitatea de contrabandă și orice procedee interzise de lege;

-efectuarea de controale în localurile și dependințele în care se produc, se depozitează, se comercializează bunurile sau se desfășoară activitățile care fac obiectul impozitării;

-verifică existența și autenticitatea documentelor justificative, pe timpul transportului, precum și în locurile de desfășurare a unor activități de producție, prestări servicii, acte și fapte de comerț, când există indicii de sustragere de la îndeplinirea obligațiilor fiscale sau de realizare a unor procedee interzise de lege;

-efectuarea, în condițiile Codului de procedură penală, percheziții în localuri publice sau particulare – case, curți, dependințe și grădini – dacă există motive întemeiate că în aceste locuri sunt ascunse mărfuri sau instalații cu care se fabrică produsele fără îndeplinirea obligațiilor fiscale sau dacă se comit alte fraude fiscale;

-constată contravenții și aplică sancțiunile corespunzătoare potrivit competenței prevăzute de lege;

-sesizează organele de urmărire penală în legătură cu infracțiunile constatate cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu.

Conform prevederilor legale în vigoare, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, organele Gărzii Financiare au dreptul de a purta uniformă, de a folosi și a face uz de armamentul și mijloacele din dotare.

4. 3. Serviciile Gărzii Financiare

În exercitarea atribuțiilor sale, aparatul Gărzii Financiare execută serviciul ordinar și serviciul extraordinar.

4.3.1. Serviciul ordinar

Se desfășoară zilnic sau la anumite intervale de timp, exclusiv pe baza legitimației de serviciu, fără a fi necesară o aprobare specială. Acest tip de serviciu cuprinde atribuții referitoare la aplicarea și executarea legilor fiscale și a reglementărilor vamale precum și la respectarea normelor de producere, transport, depozitare și comercializare, la intern și la extern a mărfurilor.

Controlul exercitat în cadrul serviciului ordinar este unul legiferat, care nu are nevoie de aprobări speciale, aceasta fiind o caracteristică exclusivă a Garzii Financiare, având o foarte mare importanță practică; toate celelalte organe de control financiar și fiscal sunt obligate să posede, în afară de legitimația de serviciu și o autorizare suplimentară, menționată într-o delegație sau un ordin de serviciu.

4.3.2 Serviciul extraordinar

În cazul acestui tip de serviciu sunt necesare ordine scrise ale comisarului șef de secție în care sunt menționate locul și timpul în care se exercită controlul .

La orice acțiuni de control participă obligatoriu minimum două persoane din Garda Financiară; serviciul de control al acesteia se desfășoară atât pe timpul zilei cât și pe timpul nopții, în zilele lucrătoare și nelucrătoare, după caz.

Constituirea Gărzii Financiare

Conform prevederilor Legii 30/1991, Garda Financiară funcționează în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, iar în teritoriu, în cadrul direcției generale ale finanțelor publice județene și, respectiv, a municipiului București, fiind condusă de un comisar general și de un Comandament condus de către un secretar sau subsecretar de stat din Ministerul Finanțelor Publice.

În componența Comandamentului Gărzii Financiare intră conducătorii Direcțiilor de impozite și taxe, ai Direcției generale a controlului financiar de stat, ai Direcției generale a regiilor publice și participanților statului, al Direcției generale a vămilor, ai Inspecției generale de prețuri și tarife, precum și Comisarul general al Gărzii Financiare.

Conform art. 19 al Legii 30/1991, membrii Gărziii Financiare sunt funcționari publici, fiind clasificați după următoarea ierarhie: comisar șef, comisar principal I și comisar principal II.

Bazându-se pe o tradiție recunoscută și promovând noi forme și modalități de angajare și gospodărire a resurselor umane, legiuitorul a instituit un regim de selecție deosebit de riguros pentru viitorii lucrători din acest domeniu, cu toate acestea, condițiile de selecție și utilizare a personalului sunt insuficient de clare, unele fiind formulate secvențial, sau altele lipsind în totalitate.

Pentru a ocupa funcția de comisar în Garda Financiară, sunt necesare următoarele cerințe:

-candidații trebuie să fie bărbați, accesul în cadrul Gărzii Financiare al femeilor fiind limitat doar pentru personalul auxiliar;

-candidații să fie majori, cu serviciul militar satisfăcut și apți pentru serviciul operativ, fără a depăși 45 de ani;

-viitorii angajați sunt supuși unei riguroase preselecții medicale și psihologice, aceasta fiind probă eliminatorie;

-viitorii angajați trebuie să fie absolvenți ai unor instituții de învățământ superior economic sau juridic.

Selecționarea personalului se face prin concurs, acesta se desfășoară la nivelul secțiilor județene – pentru personalul de execuție, și la nivelul Centralei Gărzii Financiare – pentru personalul de conducere.

Resursele umane din cadrul Gărzii Financiare sunt constituite din personal militarizat și salariați civili. Personalul militarizat al acestei instituții este asezat într-o ierarhie dată de lege și se compune din Comisarul General – Comandantul Gărzii Financiare, Comisari generali adjuncți – Comisarul șef al secției județene a Gărzii Financiare șia Municipiului București, Comisari șefi adjuncți ai secției județene și Municipiului București, Comisarii șefi de divizii din Centrala Gărzii Financiare, din secțiile județene și Municipiul București, comisari principali IA, I, II, III, comisari debutanți.

Pentru fiecare funcție sunt stabilite însemnele și gradele, care se poartă pe partea dreaptă, respectiv stângă a sacoului de uniformă.

Caracterul specific al activității ce se desfășoară de Garda Financiară impune lucrătorilor acestei instituții de control o conduită specială ce se subordonează următoarelor obligații:

-să încheie cu obiectivitate și fără părtinire acte scrise asupra rezultatelor controlului și a constatărilor făcute;

-să execute în mod legal dispozițiile primite, informând superiorul asupra modului de îndeplinire a acestora;

-să păstreze secretul de serviciu, precum și secretul informațiilor cu caracter confidențial, deținute ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu și să nu le facă publice, excepție făcând situația în care îndatorirea funcției sau nevoile justiției nu impun în mod obligatoriu contrariul;

-să nu pretindă și să nu primească niciun fel de bunuri în natură sau în bani, nici să-și creeze avantaje în legătură cu serviciul sau prin executarea funcției;

-să nu facă parte din vreun partid sau organizație politică;

-personalul Gărziii Financiare este obligat să-și facă cunoscută calitatea și să prezinte legitimația de serviciu conducătorului unității ce urmează a fi controlată.

Comisarul general – șef al Gărzii Financiare

Are rang de subsecretar de stat și este învestit cu conducerea și controlul întregii activități a Gărzii Financiare. Acesta conduce operativ aparatul Gărzii Financiare urmărind ca întreg personalul acesteia, inclusiv cel al secțiilor teritoriale, să-și îndeplinească corect și în mod hotărât îndatoririle, acesta execută anchete și inspecții speciale din proprie inițiativă sau ordonate de Ministerul Finanțelor Publice, decide sau ordonă acțiunile ce se impun în cazul descoperirii de nereguli și incorectitudini, primește și conduce soluționarea sesizărilor și reclamațiilor privind încălcări ale normelor juridice fiscale, vamale și de comerț, cu consultarea direcțiilor de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice. De asemenea, comisarul general emite dispoziții privind procedeele metodologice de control, îndrumă misiunile și însărcinările speciale ale subalternilor, aplică sancțiunile necesare în cazuri de abateri disciplinare ale personalului din subordine și urmărește asigurarea resurselor și condițiilor de desfășurare normală a activității Gărzii Financiare.

4.5. Procedura și actele controlului Gărzii Financiare

4.5.1. Procedura controlului Gărzii Financiare

Fiind concepută ca un organism operativ și cu o largă specializare, Garda Financiară alături de celelalte structuri de control, se integrează și își îndeplinește rolul său distinct în acest proces fără a se suprapune cu activitatea fiscului, a Direcției de control județen sau a Poliției economice, ci dimpotrivă, s-a demonstrat că aceste instituții se completează reciproc.

Procedura controlului financiar a Gărzii Financiare este alcătuită dintr-un ansamblu de acte și operațiuni privind organizarea, desfășurarea și valorificarea rezultatelor acțiunii de control, în acest sens, Garda Financiară utilizează mai multe proceduri specifice de control.

4.5.1.1. Controlul operativ și inopinat

O asemenea verificare se realizează sub forma unei anchete și presupune un complex de activități premergătoare cum ar fi supravegherea, culegerea de date, alegerea momentului optim pentru declanșarea controlului.

Acest tip de control de desfășoară în orice loc unde se derulează operațiuni și se întocmesc documente ce au ca efect nașterea unor obligații fiscale.

4.5.1.2. Controlul reciproc și încrucișat

Presupune o cercetare atentă și complexă privind confruntarea datelor și informațiilor furnizate sau culese de la clienți, furnizori, organe vamale, persoane fizice, cu cele din declarațiile și evidențele contribuabililor, cu scopul identificării omisiunilor sau neconcordanțelor și, prin urmare, a sustragerilor de la îndeplinirea obligațiilor financiare și fiscale. Acest tip de control este specific activității Gărzii Financiare.

4.5.1.3. Controlul de grup

Presupune verificarea inopinată și simultană a mai multor societăți între care există legături financiare sau comerciale, în vederea stabilirii legalității și realității operațiunilor derulate între acestea cu scopul depistării cazirilor de evaziune fiscală.

4.5.1.4. Controlul diagnostic

Este un control tematic și presupune cercetarea, investigarea globală a unei societăți, având ca scop stabilirea corectitudinii fiscale a firmei. Acest control este de scurtă durată și evaluează seriozitatea contribuabilului, în caz contrar se procedează la un control de fond realizat de fisc.

Procedura după care se realizează controlul financiar urmează o succesiune logică de acte și operațiuni care în ansamblu alcătuiesc etapele acțiunii de control, în acest sens identificându-se: pregătirea echipei de control financiar, prezentarea la unitatea în care urmează a se efectua controlul, organizarea activității echipei de control, desfășurarea acțiunii de control, redactarea actelor de control, valorificarea rezultatelor acțiunii de control. În cadrul activitări de control, acestea au un grad de specificitate diferențiat prin care de delimitează procedura de control a acestei instituții de practica altora.

Acțiunile de control ale Gărzii Financiare sunt executate de echipe formate din cel puțin doi comisari, dintre care unul este șeful echipei, acesta are obligația juridică de a supraveghea executarea cu strictețe a misiunii de control, a mișcării în teritoriu a membrilor echipei, a folosirii timpului acordat pentru misiune, de asemenea trebuie să realizeze contactul cu subiecții controlului și menținerea legăturii cu unitatea de bază.

Prezentarea la unitatea în care urmează să fie efectuat controlul se face inopinat iar atunci când nevoile și complexitatea obiectivelor de control reclamă acțiunea conjugată a mai multor echipe și în locuri dispersate în teritoriu, prezentarea și controlul se face concomitent cu cel de la sediul firmei. Comisarii Gărzii Financiare sunt obligați șă se legitimeze conducerii agentului controlat, prin prezentarea legitimațiilor de serviciu, chiar dacă uniforma nu este uneori un semn de recunoaștere.

Desfășurarea acțiunii de control constă în verificarea propriu-zisă a actelor și operațiilor, legalitatea, necesitatea, oportunitatea, economicitatea și realitatea acestora. Este etapa cu cea mai intensă activitate, întrucât sunt necesare de parcurs toate fazele metodologice de control stabilite în prealabil de echipă, pregătirea faptelor, documentelor și a tuturor celorlalte elemente ce constituie dovada neregulilor întocmirea documentației preliminare pentru sesizarea organelor de cercetare penală, dacă au fost descoperite și astfel de fapte.

Rezultatele acțiunii de control financiar sunt consemnate în actele de control, redactarea acestora constă în fundamentarea concluziilor, a constatărilor și a măsurilor propuse, prezentarea abaterilor și a dispozițiilor legale încălcate, persoanele răspunzătoare.

4.5.2. Actele controlului Gărzii Financiare

4.5.2.1. Procesul verbal de control

Procesul verbal se redactează pe capitole, acestea sunt prezentate în succesiune cronologică, corespunzător obiectivelor controlate. În partea introductivă a procesului verbal de control se va menționa data și locul unde s-a încheiat, numele și prenumele comisrilor care îl încheie, temeiul legal și numărul legitimațiilor de serviciu, denumirea unității controlate și a persoanelor care o reprezintă legal, perioada la care se referă controlul, perioada în care s-a efectuat controlul, adresa sediului unității controlate, numărul de înregistrare la Registrul Comerțului, codul fiscal deținut precum și conturile și banca la care agentul economic le are deschise.

Dacă în urma controlului efectuat se constată unele deficiențe, procesul verbal va cuprinde pentru fiecare deficiență mai multe elemente, de asemenea, acest document mai poate conține precizări referitoare la restituirea tuturor actelor, documentelor sau a coresondenței puse la dispoziția organelor de control, se va menționa de asemenea numărul de exemplare în care a fost redactat și numărul de înregistrare în registrul de corespondență al unității controlate. Dacă se vor constata abateri care atrag răspundere patrimonială, administrativă sau penală, pe lângă procesul verbal, organele Gărzii Financiare vor întocmi procese verbale separate.

Printre documentele cela mai importante ce ce pot anexa la procesul verbal de control pot fi menționate notele explicative și notele de constatare.

4.5.2.2. Notele explicative

Acestea se întocmesc în cazurile în care se constată abateri sau fraude, care atrag după sine răspundere juridică; aceste documente se vor întocmi ori de câte ori organul de control va considera că materialul probator al unei nereguli este insuficient de convingător sau clar astfel fiind necesare explicații în plus.

4.5.2.3. Notele de constatare

Sunt acte constatatoare pentru situațiile în care reconstituirea ulterioară nu este întotdeauna posibilă. Notele de constatare sunt utilizate și în cazurile când trebuie să fie luate măsuri imediate, pentru blocarea sau înlăturarea unor fapte sau consecințele acestora, pentru întreruperea prescripției, realizarea la termen a dreptului la acțiune, evitarea decăderii dreptului la acțiune, trecerea la executare silită.

Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor

Este unu din cele mai importante acte emise în urma aplicării controlului financiar exercitat de către Garda Financiară.

Conținutul procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este stabilit prin norma legală și se apropie în mare măsură de cel al procesului verbal de control, dar este mai simplu de utilizat, mai operativ și mai eficace. Important de știut este că legea a prevăzut expres pentru procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor condiții de nulitate absolută în cazul în care acesta nu conține clar și explicit numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia sau semnătura organului constatator.

Acțiunea de control nu se consideră încheiată până nu se lichidează toate deficiențele constatate și se stabilesc măsurile care vor duce la îmbunătățirea practică a activității economice și financiare.

Valorificarea rezultatelor acțiunilor de control presupune o mare responsabilitate atât din partea organului de control cât mai ales a conducerii controlate, a tuturor organelor interesate în întărirea disciplinei economico-financiare, apărarea avutului public și privat, creșterea eficienței activității unităților economice; de asemenea prezintă importanță și aplicarea măsurilor propuse și urmărirea rezultatelor obținute, acesta fiin de fapt chiar scopul acțiunii de control.

CAPITOLUL V

AUDITUL PUBLIC INTERN

Noțiuni introductive

Auditul public reprezintă o activitate funcțional independentă și obiectivă, care dă asigurări și consiliere conducerii pentru buna administrare a veniturilor și cheltuielilor publice, perfecționând activitățile entității publice. Auditul public intern ajută entitatea publică să-și îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică și metodică, care evaluează și îmbunătățește eficiența și eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului și a procesului de administrare.

Auditul public intern se exercită asupra tuturor activităților desfășurate într-o entitate publică, inclusiv asupra activităților entităților subordonate, cu privire la formarea și utilizarea fondurilor publice, precum și la administrarea patrimoniului public.

Auditul public intern trebuie diferențiat de controlul intern, cel din urmă, conform Legii privind auditul public intern nr 672/2003, reprezintă ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entităților publice, inclusiv auditul intern, stabilite de conducere în concordanță cu obiectivele acesteia și reglementările legale, în vederea asigurării administrării fondurilor în mod economic, eficient și eficace, pe când rolul auditului public intern este acela de a contribui la buna și efectiva gestiune a fondurilor publice.

Obiectivele auditului public intern

Misiunea compartimentului de audit public intern este acela de a audita sistemele de control din cadrul entității publice în scopul de a evalua eficacitatea și performanța structurilor funcționale în implementarea politicilor, programelor și acțiunilor în vederea îmbunătățirii continue a acestora.

Ca și obiective, auditul public intern își propune:

-ajutarea entităților publice atât în ansamblul cât și structurile sale prin intermediul opiniilor și recomandărilor;

-gestionarea mai eficientă a riscurilor;

-asigurarea unei mai bune administrări și păstrări a patrimoniului;

-asigurarea unei mai bune monitorizări a conformității cu regulile și procedurile existente;

-asigurarea unei evidențe contabile și un management informatic fiabile și corecte;

-îmbunătățirea calității managementului, a controlului și auditului intern;

-îmbunătățirea eficienței și eficacității operațiilor;

Auditul public intern trebuie să sprijine conducătorul entității publice în identificarea și evaluarea riscurilor semnificative contribuind la îmbunătățirea sistemelor de management al riscurilor, în acest sens, auditul public intern trebuie să supravegheze și să evalueze eficacitatea acestui sistem.

Auditul public intern trebuie să evalueze riscurile aferente operațiilor și sistemelor informatice ale entității publice respective privind fiabilitatea și integritatea informațiilor financiare și operaționale, eficacitatea și eficiența operațiilor, protejarea patrimoniului, respectarea legilor, reglementărilor și contractelor.

Unei misiuni de audit i se pot atribui două obiective principale și anume asigurarea unei conformități a procedurilor și a operațiunilor cu normele juridice, și în acest caz suntem în prezența auditului de regularitate, și evaluarea rezultatelor privind obiectivele urmărite și examinarea impactului efectiv – auditul de performanță.

5.3. Tipuri de audit

Legea privind auditul public intern definește următoarele tipuri de audit:

Auditul de sistem – reprezintă o evaluare de profunzime a sistemelor de conducere și control intern, cu scopul de a stabili dacă aceasta funcționează economic, eficace și eficient, pentru identificarea deficiențelor și formularea de recomandări pentru corectarea acestora.

Auditul performanței – examinează dacă criteriile stabilite pentru implementarea obiectivelor și sarcinilor entității publice sunt corecte pentru evaluarea rezultatelor și apreciază dacă rezultatele sunt conforme cu obiectivele;

Auditul de regularitate – reprezintă examinarea acțiunilor asupra efectelor financiare pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, sub aspectul respectării ansamblului principiilor, regulilor procedurale și metodologice, care le sunt aplicabile.

Sfera auditului public intern

Sfera auditului public intern cuprinde:

-activitățile financiare sau cu implicații financiare desfășurate de entitatea publică din momentul constituirii angajamentelor până la utilizarea fondurilor de către beneficiarii finali, inclusiv a fondurilor provenite din asistență externă;

-constituirea veniturilor publice, respectiv autorizarea și stabilirea titlurilor de creanță, precum și a facilităților acordate la încasarea acestora;

.administrarea patrimoniului public, precum și vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privatsau public al statului ori al unităților administrativ-teritoriale;

.sistemele de management financiar și control, inclusiv contabilitatea și sistemele informatice aferente.

5.5. Organizarea auditului public intern

5.5.1. Unitatea Centrală de Amortizare pentru Auditul Public Intern(UCAAPI)

Reprezintă o structură distinctă în cadrul Ministerului Finanțelor Publice și este constituită din compartimente de specialitate aflate în directă subordonare a ministrului finanțelor publice.

Această instituție are ca și atribuții coordonarea, evaluarea, sinteza în domeniul activității de audit public intern la nivel național, efectuarea de misiuni de audit public intern de interes național cu implicații multisectoriale.

UCAAPI este condusă de un director general, numit de ministrul finanțelor publice cu avizul CAPI.

5.5.2. Comitetul pentru Audit Public Intern

Este un organism cu caracter consultativ, constituit din 11 membrii, specialiști în afara Ministerului Finanțelor Publice, condus de un președinte ales dintre membrii comitetuluipentru o perioadă de 3 ani. CAPI sprijină UCAAPI în definirea strategiei șo îmbunătățirii activității de audit public intern în cadrul sectorului public.

Compartimentul de audit public intern

Este constituit la nivelul entităților publice; conducătorul instituției publice, sau în cazul altor entități publice, organul de conducere colectivă, are obligația instituirii cadrului organizatoric și funcțional necesar desfășurării activității de audit public intern.

În situația instituțiilor mici, care nu se află în subordonarea altor entități publice, auditul public intern se limitează la audit de regularitate și se efectuează de către compartimentele de audit public intern ale Ministerului Finanțelor Publice.

Conducătorul entității publice subordonate poate stabili și menține un compartiment funcțional de audit public intern, cu acordul entității publice de la nivelul ierarhic imediat superior, iar dacă acest compatriment nu se înființează, auditul entității respective se efectuează de către compartimentul de audit public al entității publice de la nivelul ierarhic imediat superior.

5.6. Statutul compartimentului de audit public intern

Compartimentul de audit public intern funcționează în subordinea directă a conducătorului entității publice, exercitând o funcție distinctă și independentă de activitățile entității publice. Prin atribuțiile sale, compatrimentul de audit public intern nu trebuie să fie implicat în elaborarea procedurilor de control intern.

Compartimentul de audit public intern are ca și atribuții următoarele activități: elaborarea normelor metodologice specifice entității publice în care își desfășoară activitatea, cu avizul UCAAPI sau cu avizul organului ierarhic superior în cazul entităților publice subordonate, elaboararea proiectului planului anual de audit public intern, efectuarea activității de audit public intern pentru a se putea evalua dacă sistemele de management financiar și control ale entității publice sunt transparente și sunt conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficiență și eficacitate, raportarea periodică asupra constatărilor, concluziilor și recomandărilor rezultate din activitățile sale de audit.

Auditorul exercită o funcție de evaluare independentă, care se concretizează în recomandări, acesta are acces la toate datele în cadrul misiunii sale și trebuie să respecte secretul profesional în ceea ce privește informațiile colectate, de asemenea trebuie să-și îndeplinească misiunea cu independență și obiectivitate, să dea dovadă de competență și conștiință profesională, să-și perfecționeze continuu pregătirea profesională.

Compartimentul de audit intern trebuie să exercite, fără a se limita la acestea, următoarele atribuții:

a) certificarea trimestrială și anuală, însoțită de raport de audit, a bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară ale instituției publice, prin verificarea legalității, realității și exactității evidențelor contabile și ale actelor financiare și de gestiune,

b) examinarea legalității, regularității și conformității operațiunilor, identificarea erorilor, risipei, gestiunii defectuoase și fraudelor și, pe aceste baze, propunerea de măsuri și soluții pentru recuperarea pagubelor și sancționarea celor vinovați,

c) supravegherea regularității sistemelor de fundamenentare a deciziei, planificare, programare, organizare, coordonare, urmărire și control al îndeplinirii deciziilor,

d) evaluarea economicității, eficacității și eficienței cu care sistemele de conducere și de execuție existente în cadrul instituției publice ori la nivelul unui program finanțat din fonduri publice utilizează resurse financiare, umane și materiale pentru îndeplinirea obiectivelor și obținerea rezultatelor.

Auditorii interni își desfășoară activitatea pe bază de ordin de serviciu scris, aprobat de către conducătorul instituției publice și acre prevede în mod explicit scopul, obiectivele și durata auditului. Auditorii interni au acces la toate datele și informațiile pe care le consideră relevante pentru scopul și obiectivele controlate, iar personalul de conducere și personalul de execuție implicat în activitatea auditată au obligația să ofere documentele solicitate și sprijinul necesar desfășurării în bune condiții a auditului intern.

Constatările auditului intern sunt cuprinse în raportul de audit intern care trebuie să reflecte modul de desfășurare a auditului, constatările făcute, concluziile și recomandările auditorilor interni, împreună cu întreaga documentație care susține respectivele constatări, concluzii și recomandări. De asemenea, o dată cu raportul de audit intern trebuie prezentate și punctele de vedere ale persoanelor implicate în activitățile auditate, îndeosebi ale acelora în legătură cu care se semnalează deficiențe sau care pot fi afectate de măsurile recomandate în raportul de audit intern.

Raportul de audit este supervizat înainte de difuzarea sa, de către responsabilul misiunii de audit sau, în lipsa acestuia, de către un auditor care nu a participat la misiune. Auditatul are drept de răspuns la constatările și recomandările prezentate în raport, pentru aceasta având la dispoziție un termen de 15 zile. Raportul de audit intern se inregistrează și se păstrează în original, în dosare speciale timp de 10 ani.

CONCLUZII

Relațiile financiare generează fluxuri bănești semnificative în economie, aceste fluxuri având un puternic impact asupra sistemului economic cât și asupra populației țării, această situație atrăgând după sine nevoia reglementării acestor fenomene prin norme juridice.

În sistemul reprezentativ, așa cum se dorește a fi și cel românesc, poporul acceptă înstrăinarea unei părți din patrimoniu pe cale de impozit, pentru realizarea unui deziderat colectiv și anume satisfacerea nevoilor publice, astfel, pe cale de consecință, poporului îi revine și dreptul de a controla utilizarea acestor fonduri publice create.

În organizarea controlului folosirii fondurilor publice trebuie să se țină seama și de principiul separației puterilor în stat, în aceste condiții, controlul execuției bugetului de stat se exercită pe cale legislativă, juridică și administrativă.

Această putere a statului de a institui aceste tipuri de control își are izvorul din chiar legea fundamentală a țării, astfel statul are dreptul de a controla și supraveghea contribuabilii pentru ca aceștia să nu fraudeze impozitul. Aparent, interesele statului și ale cetățenilor acestuia nu ar trebui să se afle în conflict însă realitatea contrazice acest principiu.

Controlul reprezintă un complex de mijloace, metode și instituții coordonate în direcția prevenirii abaterilor și, de asemenea, stabilirii răspunderii pentru prejudiciile cauzate. Cât privește controlul financiar, acesta are sa și scop examinarea economiei financiare a statului, a concordanței acesteia cu normele juridice în vigoare având ca scop identificarea erorilor, lipsurilor deficiențelor, în scopul remedierii și evitării lor în viitor.

În exercitarea drepturilor lor de vot asupra veniturilor și cheltuielilor Statului, națiunea exercită de fapt un drept de supremație financiară, votul națiunii în vederea realizării veniturilor și efectuării cheltuielilor, acesta fiind de fapt un prim act de supremație, al doilea fiind cel al controlului, controlul fiind atât un drept cât și o obligație. Acest din urmă act constă în verificarea actelor și faptelor de gestiune ale guvernului și administrației, a respectării voinței națiunii exprimată în legea bugetară, a verificării executării bugetului întocmai cum a fost votat, a realizării veniturilor în limitele și cu respectarea normelor prevăzute de legile fiscale și a efectuării cheltuielilor, cu spirit de economie, în scopurile pentru care națiunea a consimțit la satisfacerea lor.

Controlul financiar este parte componentă a controlului economic având ca obiectiv cunoașterea modalităților de obținere și administrare a modalităților de obținere și administrare a mijloacelor materiale și financiare de către societățile comerciale cu capital de stat, de către regiile statului și instituțiile publice, modul de realizare și cheltuire a mijloacelor bănești publice, asigurându-se în acest fel un echilibru financiar – factor important în dezvoltarea economiei naționale.

De asemenea, controlul financiar reprezintă o componentă importantă în cadrul activității de conducere datorită faptului că acesta nu se limitează doar la constatarea unor eventuale erori sau abuzuri, el se manifestă și ca un instrument de îndrumare, orientare și corectare a activității anumitor organe și structuri de conducere și control.

La rândul lor, agenții economici – parte cu însemnată pondere între contribuabili, atât în ceea ce privește numărul lor cât și a sumelor cu care contribuie la bugetele publice, sunt interesați să cunoască condițiile economice și financiare raportate la cerințele pieței în care își desfășoară activitatea, capacitatea societății de a genera profit sau pierderi, starea de solvență a societăților cu care intră în relații contractuale.

BIBLIOGRAFIE

BĂLAN Emil, Drept financiar, Editura ALL Beck, București, 2003;

CONDOR Ioan, Drept financiar român, Regia Autonomă Monitorul Oficial, București, 2000;

GLICA Ioan, Drept financiar public, Editura All, București, 1994;

POPA D. Constantin, FANU-MOCA Adrian, Drept financiari, Editura Lumina Lex, București, 2003;

ROȘ Viorel, Drept financiar, Editura ALL Beck, București, 2005;

ȘAGUNA Dan Drosu, Tratat de drept financiar și fiscal, Editura ALL Beck, București, 2001;

ȘAGUNA Dan Drosu, SOVA Dan, Drept financiar public, Editura ALL Beck, București, 2005;

Legea nr. 94/1992 din 08/09/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, publicată în Monitorul Oficial nr. 224/09.09.1992;

Legea nr. 30/1991 din 22/03/1991 privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a Gărzii Financiare, publicată în Monitorul Oficial nr. 64/27.03.1991;

Legea nr. 59/1993 din 23/07/1993 pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 și a Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, publicată în Monitorul Oficial nr. 177/26.07.1993;

Legii privind auditul public intern nr 672/2003,

Legea 72/1991 din 12/07/1996 privind finanțele publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 152/17.07.1996.

Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1079 privind Regulamentul de organizare și funcționarea a Gărzii Financiare, publicat în Monitorul Oficial nr.299/1992.