. Controlul Financiar Si Principalele Sale Forme Organizate In Tara Noastra

INTRODUCERE

Viața economico – socială, în desfășurarea ei complexă de-a lungul timpului, a scos în relief, imposibilitatea individului de a atinge perfecțiunea în acțiunile pe care acesta le-a întreprins pentru transformarea naturii în conformitate cu scopurile și obiectivele sale.

Alăturând acestui neajuns, caracterul limitat al resurselor de care dispune omenirea, a apărut ca o necesitate instituirea unei „stări de veghe" permanente uneori, temporare alte ori, asupra activității indivizilor.

Prin această „stare", se face comparație între ceea ce ar trebui să fie și ceea ce este în realitate, între ideal și concretul existent. A apărut astfel Controlul ca un sistem de reglare a comportamentului omului, în acțiunea sa de transformare a naturii, după necesitățile curente și obiectivele propuse. Exercitat în forme mai mult sau mai puțin nuanțate, controlul se poate considera tot atât de vechi ca și economia, ca și relațiile economice între indivizi, clase sociale etc.

O abordare de pe o poziție științifică a controlului, putem afirma că a făcut-o pentru prima dată cu succes Henry Fayol, în lucrarea sa „Administration industriale et generale" în care pune alături de principalele patru funcții ale managementului – prevederea, organizarea, comanda și coordonarea pe cea de-a cincia – controlul.

Privit în acest context, controlul este atât la nivel microeconomic cât și macroeconomic, o funcție eficientă și necesară a managementului, capabilă să armonizeze interese uneori contradictorii, alteori în deplină concordanță. Aceasta deoarece nu totdeauna interesele indivizilor concordă cu cele ale colectivităților sau ale acestora luate individual sau în ansamblu cu cele ale societății.

Controlul economico – financiar, ca formă distinctă a controlului, prin sfera sa de cuprindere, metodele și tehnicile de executare se înscrie ca una dintre cele mai complexe funcții ale managementului, în acțiunea de transformare a societății românești contemporane. Economiei de tranziție, pe care România o parcurge în etapa actuală, îi este necesar mai mult ca oricând o activitate intensă și bine organizată de control economico – financiar, ca o cerință a respectării cu rigurozitate a legităților liberei inițiative.

CAPITOLUL I

NOȚIUNEA ȘI APARIȚIA CONTROLULUI FINANCIAR

SECȚIUNEA 1

NOȚIUNEA

Noțiunea de control provine din expresia „contra rolus” care înseamnă verificarea actului original după duplicatul care se încredințează în acest scop unei alte persoane. Controlul este acțiunea de stabilire a exactității operațiunilor materiale care se efectuează anticipat executării acestora, concomitent sau la scurt interval de la desfășurarea acțiunilor.

Atât teoria cât și practica dovedesc și demonstrează existența pe de o parte a bazei economice iar pe de altă parte a suprastructurii generate de baza economică care explică că indiferent de voința oamenilor aceștia intră în relații de producție și totodată în relații de schimb într-un sistem de concurență. În concluzie există necesitatea condițiilor economice și financiare, în raport cu cerințele și legitățile pieței în care se derulează activitatea agenților economici. Cunoașterea situației patrimoniului, a capacității acestuia de a genera profit, a solvenței comerciale ori de faliment în care se poate afla un agent economic, la un moment dat, este asigurată cu ajutorul controlului financiar, organizat și exercitat competent.

Controlul financiar este determinat de funcția de control a finanțelor care, așa cum prevede Legea finanțelor, este îndeplinită prin „controlul general și permanent asupra desfășurării procesului producției sociale în vederea obținerii unei eficiențe economice și sociale cât mai ridicate în toate domeniile de activitate și gospodării cât mai judicioase a mijloacelor materiale și bănești de care dispune societatea”. În cadrul controlului general al producției și întregii activități economico-sociale, controlul financiar se concentrează asupra „gospodăririi cât mai judicioase a mijloacelor materiale și bănești de care dispune societatea , și prin aceasta urmărește creșterea continuă a eficienței activității economico-sociale, sporirea venitului național ca temelie a progresului general economic și social al țării noastre. În exercitarea sau îndeplinirea funcției de control a finanțelor din statul nostru, se evidențiază urmărirea evoluției indicatorilor financiari, care fiind expresia bănească a indicatorilor economici, oferă posibilitatea și constituie un mijloc de control a întregii activități economico-sociale.

În același timp, controlul financiar se exercită în virtutea funcției economico – organizatorice a statului nostru. În acest sens controlul financiar este acea formă de activitate desfășurată de către organele statului care are ca scop constatarea modului în care, în întreaga activitate economico-socială desfășurată de către instituțiile, întreprinderile și organizațiile sociale se realizează politica financiară a statului și se respectă legalitatea în formarea și utilizarea fondurilor bănești ale societății.

Disciplina financiară înseamnă respectarea strictă a tuturor normelor juridice financiare și de evidență contabilă, de către toate subiectele de drept vizate de aceste norme. Potrivit acestei caracterizări generale, disciplina financiară implică respectarea atât a normelor care alcătuiesc legislația administrativ-financiară, cât și a normelor juridice financiar-contractuale, cărora li se adaugă normele juridice privind organizarea și desfășurarea evidenței contabile.

În timp ce respectarea normelor juridice administrativ – financiar și financiar – contractuale se integrează în noțiunea disciplinei financiare în virtutea reglementării, prin toate aceste norme juridice, a unor relații financiare sau de domeniul finanțelor, respectarea normelor privind evidența contabilă este cuprinsă în disciplina financiară datorită faptului că reglementarea sancțională contravențiilor la disciplina financiară prevede expres că încălcarea unora dintre normele privind evidența contabilă constituie încălcări ale acestei discipline. Astfel H.C.M. nr. 34/1959 prin care s-a aprobat instrucțiunile pentru sancționarea contravențiilor la dispozițiile legale privind disciplina financiară prevede că și la menținerea corectă și la zi a evidenței contabile, nerespectarea termenilor de depunere a dărilor de seama contabile și alte abateri de la normele privind evidența contabilă constituie încălcări ale disciplinei financiare.

Controlul resurselor financiare ale statului, ale colectivităților locale și ale instituțiilor publice reprezintă una dintre dimensiunile finanțelor publice.

Și finanțele publice, componentă de bază a activității social-statale trebuie să realizeze anumite valori politice, iar pentru a se asigura conformitatea cu acestea este necesară instituirea unui vast și complex control asupra lor.

Referindu-ne la necesitatea controlului activității financiare nu trebuie să limităm rolul acestuia la constatarea unor eventuale erori sau abuzuri, controlul manifestându-se și ca un instrument important pentru a îndruma, orienta și corecta acțiunea diverselor structuri în vederea asigurării legalității acestora.

Controlul financiar nu trebuie limitat numai la cel care sa realizat din afara instituțiilor supuse acestuia, ci trebuie înțeles și ca o activitate internă, instrument de autoreglare a acțiunilor proprii.

Disciplina financiară este urmărită în primul rând prin îndrumarea tuturor organelor și serviciilor financiare și de contabilitate să aplice corect normele financiare și cele referitoare la întocmirea evidenței contabile. Concomitent, cetățenii sunt îndrumați și educați să-și îndeplinească întocmai obligațiile de plată a impozitelor, taxelor, primelor de asigurare etc.

Îndrumarea și educarea respectată normelor juridice financiare și de evidență contabilă dezvoltă priceperea desfășurării corecte a activității financiare, stimulează efectuarea corectă a tuturor operațiunilor tehnico-financiare și de evidență contabilă. Dar această îndrumare și educare nu garantează întru-totul disciplina financiară, împlinirea completă a tuturor cerințelor disciplinei financiare. De aceea îndrumarea și educarea sunt îmbinate cu acordul respectării cerințelor disciplinei financiare, adică cu controlul financiar.

Constituind unul din componentele controlului general și permanent economico-social, controlul financiar este deosebit de important deoarece permite cunoașterea pentru moment a realizărilor economiei naționale, a resurselor materiale și financiare de care dispune societatea, a modului de utilizare a acestor resurse, în vederea continuei dezvoltări economico-sociale, în condițiile menținerii echilibrului financiar, monetar și valutar al economiei naționale. De asemenea controlul financiar urmărește prevenirea încălcării legalității, precum și stabilirea răspunderii celor vinovați de încălcarea legilor și înlăturarea deficiențelor constatate.

Controlul financiar ca o componentă a controlului economic, are ca obiectiv cunoașterea de către stat a modului cum sunt administrate mijloacele materiale și financiare de către societățile comerciale publice, modul de realizare și cheltuire a banului public, asigurarea echilibrului financiar, realizarea eficienței economico – financiare, dezvoltarea economiei naționale, înfăptuirea progresului social.

Controlul financiar reprezintă un mijloc de prevenire a faptelor ilegale de identificare a deficiențelor și de stabilire a măsurilor necesare pentru stabilirea legalității.

Ținând cont de cele arătate mai sus statul joacă un rol destul de important in conducerea societății, în rezolvarea problemelor pe care le ridică construcția socio–economică a țării, mai ales în etapa actuală de tranzacție spre economia de piață. Prezența statului democratic în ansamblul desfășurări activităților socio–economice reprezintă o necesitate obiectivă.

Elaborarea programului de dezvoltare economico–socială de către stat presupune cel puțin trei elemente esențiale:

cunoașterea legităților sociale, universal valabile;

acțiunea legilor propriu economiei de piață;

aplicarea justă la condițiile țării noastre și la fiecare etapă de edificare a economiei de piață, a legităților universal valabile și a legilor economice propriei economii de piață.

Acestea demonstrează că acțiunea de control este determinată de cauze obiective precum caracterul conștient al procesului de transformări revoluționare a societății și de particularitățile legilor economiei de piață. Controlul constă în a examina dacă totul se efectuează sau este efectuat în acord cu programul fixat, după ordinele date și principiile stabilite.

SECȚIUNEA 1.1

ROLUL CONTROLULUI FINANCIAR

Literatura de specialitate acordă un rol deosebit controlului din interiorul unității, pornind de la următoarele considerente:

răspunderea pentru bunul mers al activității ca și pentru modul de utilizare și integritatea patrimoniului revine în primul rând administratorilor și personalului salariat al unităților patrimoniale;

eficacitatea controlului este cu atât mai mare cu cât este mai aproape de activitatea social-economică pe care o urmărește.

În același timp, controlul din afara unității își are obiectivele sale bine definite, urmărind înfăptuirea politicii economice, financiare și sociale ale statului , modul de constituire și gospodărire a fondurilor, asigurând unitate în organizarea și exercitarea controlului propriu al unităților patrimoniale.

Astfel cele două canale de exercitare a contului propriu al unităților patrimoniale nu se exclud reciproc, ci se îmbină armonios, eficiența controlului constând în optimizarea raportului dintre acestea.

Indiferent de specific corecte a activității financiare, stimulează efectuarea corectă a tuturor operațiunilor tehnico-financiare și de evidență contabilă. Dar această îndrumare și educare nu garantează întru-totul disciplina financiară, împlinirea completă a tuturor cerințelor disciplinei financiare. De aceea îndrumarea și educarea sunt îmbinate cu acordul respectării cerințelor disciplinei financiare, adică cu controlul financiar.

Constituind unul din componentele controlului general și permanent economico-social, controlul financiar este deosebit de important deoarece permite cunoașterea pentru moment a realizărilor economiei naționale, a resurselor materiale și financiare de care dispune societatea, a modului de utilizare a acestor resurse, în vederea continuei dezvoltări economico-sociale, în condițiile menținerii echilibrului financiar, monetar și valutar al economiei naționale. De asemenea controlul financiar urmărește prevenirea încălcării legalității, precum și stabilirea răspunderii celor vinovați de încălcarea legilor și înlăturarea deficiențelor constatate.

Controlul financiar ca o componentă a controlului economic, are ca obiectiv cunoașterea de către stat a modului cum sunt administrate mijloacele materiale și financiare de către societățile comerciale publice, modul de realizare și cheltuire a banului public, asigurarea echilibrului financiar, realizarea eficienței economico – financiare, dezvoltarea economiei naționale, înfăptuirea progresului social.

Controlul financiar reprezintă un mijloc de prevenire a faptelor ilegale de identificare a deficiențelor și de stabilire a măsurilor necesare pentru stabilirea legalității.

Ținând cont de cele arătate mai sus statul joacă un rol destul de important in conducerea societății, în rezolvarea problemelor pe care le ridică construcția socio–economică a țării, mai ales în etapa actuală de tranzacție spre economia de piață. Prezența statului democratic în ansamblul desfășurări activităților socio–economice reprezintă o necesitate obiectivă.

Elaborarea programului de dezvoltare economico–socială de către stat presupune cel puțin trei elemente esențiale:

cunoașterea legităților sociale, universal valabile;

acțiunea legilor propriu economiei de piață;

aplicarea justă la condițiile țării noastre și la fiecare etapă de edificare a economiei de piață, a legităților universal valabile și a legilor economice propriei economii de piață.

Acestea demonstrează că acțiunea de control este determinată de cauze obiective precum caracterul conștient al procesului de transformări revoluționare a societății și de particularitățile legilor economiei de piață. Controlul constă în a examina dacă totul se efectuează sau este efectuat în acord cu programul fixat, după ordinele date și principiile stabilite.

SECȚIUNEA 1.1

ROLUL CONTROLULUI FINANCIAR

Literatura de specialitate acordă un rol deosebit controlului din interiorul unității, pornind de la următoarele considerente:

răspunderea pentru bunul mers al activității ca și pentru modul de utilizare și integritatea patrimoniului revine în primul rând administratorilor și personalului salariat al unităților patrimoniale;

eficacitatea controlului este cu atât mai mare cu cât este mai aproape de activitatea social-economică pe care o urmărește.

În același timp, controlul din afara unității își are obiectivele sale bine definite, urmărind înfăptuirea politicii economice, financiare și sociale ale statului , modul de constituire și gospodărire a fondurilor, asigurând unitate în organizarea și exercitarea controlului propriu al unităților patrimoniale.

Astfel cele două canale de exercitare a contului propriu al unităților patrimoniale nu se exclud reciproc, ci se îmbină armonios, eficiența controlului constând în optimizarea raportului dintre acestea.

Indiferent de specificul activității și de mărimea unității patrimoniale controlul agentului economic are următoarele roluri:

asigurarea unei activități cât mai eficiente;

evitarea oricăror forme de risipă și pagube, care ar putea diminua profitul;

dezvoltarea și diversificarea activității în perioada următoare;

respectarea riguroasă a legislației economico-financiare și fiscale;

cointeresarea la maxim a salariaților la rezultatele activității;

asigurarea, în întreaga activitate, a unui climat de ordine și disciplină în muncă al salariaților;

asigurarea integrității patrimoniale a unității;

asigurarea promovării imaginii întreprinderii;

Prin control, conducerea își asigură informarea dinamică, reală, preventivă. Controlul nu se rezumă să constate manifestarea neajunsurilor, ci în primul rând este bazat pe previziunea desfășurării activității, a posibilităților apariției deficiențelor. Pentru obținerea profitul maxim în raport cu obiectivele și normele stabilite, controlul contribuie și la prevenirea tendințelor și fenomenelor care necesită decizii de corecție.

Controlul are rol de a asigura perfecționarea, creșterea profitului în condiții de concurență liberă și loială. Controlul urmărește, în principal, funcționarea unităților de producție la capacitatea normală, chiar maximă, pe criterii de eficiență și rentabilitate.

Statul joaca un rol deosebit de important în conducerea societății, în rezolvarea problemelor pe care le ridică construcția socio-economică a tării, mai ales în etapa actuală de tranzacție spre economia de piață.

Controlul financiar îndeplinește un rol deosebit de important în întreaga viață economico-socială, în aplicarea principiilor autoconducerii și autogestiunii economico financiare. În esență controlul financiar trebuie să contribuie la obținerea unei eficiențe maxime în folosirea resurselor materiale și financiare ale societății.

Din conținutul controlului financiar se remarcă:

verificarea modului de aplicare practică a politicii financiare;

verificarea gospodăririi judicioase a mijloacelor materiale și bănești, combaterea oricărei forme de risipă în cheltuirea fondurilor societăților și realizarea unui strict regim de economie;

analiza modului de transpunere în viață a noului mecanism economico-financiar și de întărire a autoconducerii și autogestiunii economico-financiară.

SECȚIUNEA 1.2

FUNCȚIILE CONTROLULUI FINANCIAR

Prin modul de organizare și exercitare, prin rolul și obiectivele pe care le urmărește, controlul financiar îndeplinește unele funcții:

– funcția de evaluare are în vedere acte și operațiuni de estimare a situației existente la un moment dat, a rezultatelor obținute la sfârșitul unei perioade, a modului de desfășurare a activității în condițiile de legalitate și eficiență. Prin această funcție a controlului se apreciază în condițiile de realitate și legalitate dificultățile, abaterile, orientările în care își au izvorul factorii a căror acțiuni tind spre rezultate negative.

Este o funcție de apreciere completă, reală, exactă și concretă a activității controlate. Pe lângă apreciere, această funcție implică și sugestii, propuneri, precum și stabilirea și aplicarea măsurilor pentru îmbunătățirea rezultatelor activității controlate. Prin completarea evaluării rezultatelor cu măsuri de perfecționare, controlul contribuie activ la eliminarea cauzelor care au generat abateri și la îmbunătățirea activității economico-sociale.

– O altă funcție este cea preventivă care constă într-o serie de măsuri luate de organele de control în vederea evitării și eliminării unor fraude, înainte de a se produce efectele negative ale acestora, prin identificarea și anularea cauzelor care le generează sau le favorizează. Exercitarea acestei funcții contribuie la prevenirea tendințelor care necesită decizii de corecție.

Această funcție derivă din faptul că controlul are sarcina de a opri actele și operațiunile care nu sunt legale în faza de angajare a societății comerciale. Prin intermediul acestei funcții pe lângă legalitatea actelor și operațiunilor se mai urmărește oportunitatea, necesitatea și economicitatea acestora.

– O altă funcție este cea de documentare – prin care se asigură cunoașterea cantitativă și calitativă a problemelor ce fac obiectul dezvoltării economico-sociale, controlul participând nemijlocit la actul de conducere, furnizând date și informații pentru fundamentarea deciziei economico-financiare.

– Funcția recuperatorie – prezintă o importanță majoră a controlului financiar, constând în acțiunea de descoperire și recuperare a pagubei și luarea de măsuri față de cei vinovați.

Măsurile de constrângere se iau fie de organele de control direct, fie la propunerea acestora de către organul ierarhic superior sau justiție.

Vinovăția constatată față de unitatea controlată sau persoanele fizice trebuie să fie încadrată de organele de control, strict în limitele legislației existente, în momentul în care s-au săvârșit abaterile.

– Funcția pedagogică – are un caracter formativ, de generalizare a experienței pozitive.

Prin această funcție, controlul ajută la ridicarea cadrelor din economie, a nivelului de pregătire, pentru rezolvarea în condiții satisfăcătoare a serviciilor ce le revin. Este necesar ca organul de control să aibă o pregatire solidă profesională, să se bucure de credibilitate.

Aceste funcții sunt acceptate ca fiind reale, practice și operative. Îndeplinind aceste funcții, controlul capătă anumite trăsături sau caracteristici specifice acestora.

Potrivit necesității de a se forma, repartiza și întrebuința în mod chibzuit și cu eficiență maximă, toate fondurile bănești și celelalte valori materiale destinate satisfacerii trebuințelor obștești, sistemul financiar îndeplinește concomitent – atât o funcție de repartiție a unor părți din produsul social cât și o funcție de control. Această funcție de control se îndeplinește tocmai prin controlul financiar desfășurat în scopul asigurării disciplinei financiare și, prin aceasta, al formării, repartizării și întrebuințării corespunzătoare, chibzuite și cu maximă eficiență a fondurilor bănești și a celorlalte valori materiale.

Din punct de vedere al activității aparatului de stat, organizarea și desfășurarea controlului financiar sunt elemente ale îndeplinirii funcției economico-organizatorice a statului nostru. În cadrul acestei funcții statul nostru organizează și desfășoară atât activitatea financiară de formare, repartizare și întrebuințarea fondurilor bănești destinate satisfacerii trebuințelor obștești, cât și controlul financiar al formării, repartizării și întrebuințării acestor fonduri bănești.

SECȚIUNEA 2.

APARIȚIA ȘI EVOLUȚIA CONTROLULUI FINANCIAR

Activitatea de control în țara noastră ar putea fi grupată cronologic după principalele momente în evoluția sa.

O primă perioadă ar putea fi începând din secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea. În această perioadă domnul fiind atotputernic dispunea de veniturile țării fără să asculte de cineva, iar când recurgea la Adunarea Obștească și Sfatul boierilor o făcea numai spre a se consulta. Neexistând o reprezentanță națională cu drepturi financiare, domnitorul nu era controlat de nimeni asupra întrebuințării veniturilor. Exista totuși un control special al banilor domnești, exercitat în numele și pentru interesul domnului ca nu cumva cei însărcinați cu perceperea venitului să comită jafuri sau abuzuri care sa-l păgubească.

Această primă perioadă poate fi împărțită de la aproximativ anul 1550 până în anul 1750 unde întâlnim „registrele pentru socotelile vistieriei” și de la 1750 până la 1831-18332 când apare ca autoritate consultativă pe lângă visterie și Sfatul, compus din 7 boieri. Această situație a apărut în Țara Românească și Moldova ca urmare a înfăptuirii unei reforme cu caracter fiscal, administrativ și agricol.

Stabilirea și întrebuințarea fundurilor se făcea la ordinul domnitorului după bunul său plac, fără existența unor reguli clare, bine determinate. Deci această perioadă se caracterizează prin lipsa unor reguli de control privind întrebuințarea veniturilor strânse de la populație și deci a inexistenței unui sistem financiar.

O altă perioadă o putem stabili între anii 1831-1832 până în anul 1858. Această perioadă este dominată de aplicarea Regulamentelor Organice care în Principatele Române pun bazele unei organizări financiare și se stabilesc unele norme de control financiar-publice. Prin introducerea noului sistem financiar s-a acordat Adunărilor Obștești din cele două Principate dreptul de a încuviința noțiunea de „buget”. Ulterior a luat ființă controlul obștesc care în timpul anului putea să cerceteze orice cheltuială a statului și să adeverească primirile. Acest organism a stat la originea controlului financiar în România și a devenit ulterior Ministerul Comerțului care exercita asupra costurilor de gestiune controlul, însă nu în ansamblul ei dispersat.

Prin regulamentul Organic se inaugurează un sistem simplu de înregistrare a operațiunilor financiare, de încasări și plăți, servind punerii în ordine a finanțelor publice și un control obștesc în Muntenia și Sfatul Administrativ în Moldova care avea misiunea de a cerceta în mod amănunțit operațiile făcute de slujbașii țării și de a proteja controlul suprem al Adunării Obștești, care constata neregulile și abuzurile și le denunța domnitorului spre a pedepsi pe cei care se dovedeau vinovați.

Anii 1858 – 23 august 1944 reprezintă o altă perioadă. În anul 1858 s-a pus în practică principiile bugetare din Convenția de la Paris pe baza cărora sa promulgat la 28 noiembrie 1860, primul regulament al contabilității publice care a contribuit la introducerea unei anumite ordini în finanțele publice și a facilitat efectuarea controlului acestora. Acest control organizat se efectua administrativ și legislativ. Administrativ, controlul se realiza prin înregistrarea în contabilitatea ministerelor a operațiunilor legate de administrarea, mânuirea fondurilor și bunurilor publice. Legislativ, controlul obliga miniștrii să prezinte în fiecare sesiune socotelile operațiunilor lor efectuate în anul precedent care trebuie să fie sprijinite pe acte justificative.

În mai 1862 s-a creat Serviciul Inspecției Generale de Fianțe, sub conducerea Ministerului Finanțelor, cu sarcina de a face control inopinant asupra contabilității tuturor agențiilor aparținând Ministerului Finanțelor și să semnaleze neregulile rezultate. Prin legea din 24 ianuarie 1864, s-a înființat un organ specializat și independent – Înalta Curte De Conturi, care avea sarcina de a exercita controlul jurisdicțional asupra bugetului.

În 1929 prin Legea Contabilității sunt introduse în partidă dublă, obligatorie pentru toate administrațiile publice, înregistrările contabile și încheierile de situații și conturi privind executarea bugetului și mărimea banilor publici, făcându-se astfel posibil controlul și cunoașterea situației financiare a țării. Prin această lege se face diferențiere între contabil și mânuitori, care erau desemnați prin noțiunea de „contabil”. Astfel putându-se determina răspunderea în caz de fraudă.

După 1918 a fost înființată Garda Financiară, fiind apoi desființată ca sa fie reînființată în anul 1932 în întreaga țară. Garda Financiară conform atr. 1 din Regulamentul de serviciu și organizare era „un corp de control fiscal, organizat militărește, care face parte din administrația centrală a Ministerului de Finanțe”.

Garda Financiară era o instituție puternică în toate statele dezvoltate. În România, Grada Financiară controla orice mijloc de transport cu produse de orice fel, de la petrol până la țuică, precum și unitățile de producție. Controlul era legiferat, deci nu era nevoie de aprobări speciale. Printre atribuțiile și descărcarea gestiunii și controlul veniturilor statului. Aceste date pentru constatările făcute aveau putere de lege.

O altă perioadă ar putea fi după 1944 până în prezent cu anumite delimitări . Între 1944-1947 are loc etatizarea Băncii Naționale a României, controlul economic, controlul creditelor, reforma monetară.

Din decembrie 1948 iau ființă Direcția controlului financiar intern în ministere, alte organizații centrale și locale, instituții, etc. iar atribuțiile controlului financiar preventiv au trecut asupra controlului de contabilitate.

Din septembrie 1949 a fost înființată Comisia Controlului de Stat. Între anii 1950-1958 s-au adus unele modificări privind activitatea organelor Ministerului de Finanțe și la activitatea de control financiar intern. A luat ființă și controlul prețurilor în cadrul Comitetului pentru prețuri.

În 1970 are loc o nouă reglementare a controlului financiar intern prin Legea nr.5.

Prin Legea nr. 15 din 1972 s-a înființat Consiliul de Control Muncitoresc al Activității Economice și Sociale.

Legea nr. 2 din 1973 a dus la înființarea Curții Superioare de Control Financiar pentru ca în 1974 prin Legea nr. 9 să se dea o nouă reglementare a controlului financiar preventiv. În 1977 s-au adus modificări reglementărilor date după 1970.

După 1989 sunt elaborate o serie de acte normative din care amintim: Legea nr. 30 din 22 martie 1991 privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a Gărzii Financiare, etc.

CAPITOLUL II

PRINCIPALELE FORME ALE CONTROLULUI FINANCIAR ORGANIZATE ÎN ȚARA NOASTRĂ

SECȚIUNEA 1

CONTROLUL FINANCIAR PREVENTIV

Controlul financiar preventiv a luat ființă pentru prima dată prin decretul 352/1948 revenind conducătorilor compartimentelor financiar-contabile. În 1959 printr-o nouă reglementare, s-a instituit posibilitatea delegării atribuției de control financiar preventiv unui număr mai mare de personal, cu condiția să fie încadrat în compartimentul financiar contabil. Prin reglementarea din 1970 controlului financiar preventiv i se aduc câteva modificări are constau în reducerea considerabilă a operațiilor supuse vizei și reglementarea răspunderii șefilor compartimentelor specializate (în întreprinderile mari) care să se ocupe exclusiv de controlul financiar preventiv.

Dată uitării după o perioadă de timp după 1989, această formă de control a revenit în atenție prin H.G. 720/1991 potrivit căreia controlul financiar preventiv se organiza de către ordonatorii de credite principali, secundari și terțiari, precum și de directorii generali ai regiilor autonome, prin compartimentele financiar-contabile și se execută de șeful acestui compartiment.

Ordonanța Guvernului 119/1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv la instituțiile publice și administrarea patrimoniului public.

Controlul financiar preventiv are în vedere oprirea operațiunilor financiare neconforme, îndeosebi cele din domeniul aprobării și ordonanțării cheltuielilor bugetare. Acest control este organizat și se aplică la ministere, departamente, alte organe centrale de stat, prefecturi, Primăria municipiului București precum și la regiile autonome.

Potrivit reglementarii în vigoare orice cheltuieli din bugetul de stat se pot aproba de către organul de credite și efectua numai dacă cu fost în prealabil avizate, potrivit legii de către conducătorul compartimentului financiar-contabil sau de alte persoane însărcinate cu exercitarea controlului financiar preventiv.

Așa cum rezultă din denumirea sa, controlul financiar preventiv are rolul de a interveni operativ pentru împiedicarea operațiunilor neeconomicoase, reprezentând o activitatea prin care se verifică legalitatea și regularitatea operațiunilor efectuate pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, înainte de aprobarea acestora.

Referitor la sfera de acțiune, controlul financiar preventiv se exercită , în general, asupra tuturor operațiunilor din care derivă drepturi și obligații patrimoniale pentru o unitate socialistă față de o altă unitatea socialistă, ori față de alte persoane juridice sau fizice.

Conform normelor în vigoare, sunt supuse în mod obligatoriu controlului financiar preventiv următoarele acte și operațiuni:

încheierea contractelor și comenzilor interne pentru organizare și desfacere, a contractelor de comerț exterior, precum și a contractelor de efectuări de lucrări și prestări de servicii;

încasările reprezentând contravaloarea produselor livrate, serviciilor prestate și lucrărilor executate față de persoanele fizice sau juridice;

plata în lei și valută privind aprovizionarea tehnico-materială, executarea de lucrări și prestații de servicii;

plata sumelor pentru munca prestată și a altor drepturi cuvenite în raporturile de muncă;

solicitările de credite bancare și credite pentru deschiderea finanțării și decontarea investițiilor;

organizarea și efectuarea plăților din credite bugetare aprobate, precum și din orice alte mijloace legal constituite la dispoziția unităților.

Virările de credite bugetare și deblocarea unor sume de bani din creditele bugetare rămase neconsumate.

Prin acest control se urmărește să se prevină înregistrarea fenomenelor negative și disfucționalitatea în economie, prin încălcarea dispozițiilor legale. De aceea acest control trebuie să acționeze în vederea perfecționări activității tehnologice și tehnico economice, ca un factor primordial al creșterii eficienței. El se realizează la toate nivelele, contribuind la menținerea ordinii și disciplinei, la respectarea legalității, a principiilor liberei inițiative și loialității.

Controlul financiar preventiv se exercită de către conducătorul compartimentului financiar-contabil; atribuțiile și răspunderile contabilului șef sunt reglementate de Legea finanțelor publice nr. 72/1996, Legea contabilității nr. 82 din 1991, Hotărârea Guvernului nr 720/1991 și alte acte normative.

Prin Hotărârea guvernului nr.720 din 1991 s-a stabilit că la propunerea contabilului și/sau persoanei care conduce activitatea financiar-contabilă, conducătorul unității poate împuternici și alte persoane din compartimentul financiar-contabil să exercite controlul preventiv, dar care de obicei nu participă la întocmirea și contabilizarea documentelor controlate.

Procedura controlului financiar preventiv are ca punct de plecare prezentarea documentelor care sunt supuse acestui control sau privind operațiunile supuse acestui control, persoanelor care sunt îndreptuite să le verifice și să acorde viza de control preventiv.

Viza de control preventiv semnifică faptul că operațiunea în cauză este reală, legală, necesară, optimă și economicoasă și atrage răspunderea persoanei care acordă viza.

Documentele supuse controlului și cele privind operațiunile supuse controlului trebuie însoțite de acte justificative corespunzătoare, semnate de conducătorul compartimentului de specialitate unde urmează să se efectueze operațiunea pentru care se cere viza și atunci când este cazul, de avizat jurisconsultantului unității. După verificarea documentelor persoanele care exercită controlul preventiv acordă viza de control solicitată.

În cazul în care operațiunile pentru care se solicită viza, nu sunt legale, oportune, și economicoase, persoanele care exercită controlul preventiv refuză în scris, viza de control. În acest caz conducătorul unității poate dispune în scris, pe proprie răspundere, efectuarea operațiunii respective.

Dacă refuzul vizei de control preventiv se dă în faza de plată, documentele în cauză se depun la unitatea bancară ori la compartimentul care execută operațiunea, semnate de către conducătorul unității în cauză și cu mențiunea refuzului de viză. Operațiunea poate fi efectuată însă conducătorul compartimentului cu atribuții financiar-contabile trebuie să sesizeze organul ierahic superior și după caz inspecția financiar teritorială, Ministerul Finanțelor sau C.S. de control financiar.

Decurgând din necesitatea obiectivă a acțiunii controlului în economia de piață, controlul financiar preventiv, prin conținutul său și momentul executării, asigură oprirea de la efectuarea a tuturor operațiilor economice oportune și necesare cu scopul de a preîntâmpina încălcarea dispozițiilor legale, imobilizarea fondurilor și păgubirea avutului public și privat.

Conținutul controlului preventiv constă în verificarea sistematică a proiectelor de operațiuni care fac obiectul acestuia din punct de vedere al:

legalității și regularității

încadrării în limitele angajamentelor bugetare stabilite legal.

Aranjamentele bugetare sunt acele acte prin care o autoritate competentă legal afectează fonduri publice unei anumite destinații.

Sediul materiei controlului financiar preventiv, îl constituie dispozițiile O.G. nr. 119/1999, precum și actele normative emise în aplicarea acesteia.

Pentru a fi mai eficient, controlul financiar preventiv trebuie să cuprindă în sfera sa pe lângă probleme de natură strict financiară și probleme de natură tehnologico-tehnice și rezultatele economice. Convergența eforturilor tehnologico- tehnice și economice în acțiunea de creștere a eficienței economice, a rezultatelor financiare, se asigură începând cu baza de concepție, cu proiectarea.

În consecință prin exercitarea controlului financiar preventiv se pot evita plățile duble nelegale, ineficiente sau oportune.

Controlul financiar preventiv prezintă unele caracteristici față de celelalte forme de control organizate și exercitate la nivelul unităților economice:

are un caracter patrimonial. Această caracteristică rezidă în sferă oarecum limitată de exercitare: totalitatea operațiilor care generează sau sting drepturi sau obligații patrimoniale ale unității față de alte unități sau persoane fizice;

este un control profilactic, de prevenire. Precedând efectuarea operațiilor economice și financiare și oprind de la efectuarea a celor operații nelegale, nereale și neeconomicoase, controlul financiar preventiv preîntâmpină imobilizarea de fonduri, păgubirea avutului public și privat;

este un control documentar întrucât operațiile economice și financiare supuse controlului preventiv se verifică pe baza documentelor în care sunt consemnate;

are un caracter total în sensul cuprinderii în sfera sa de exercitare a tuturor documentelor în care sunt consemnate operațiuni din care se nasc sau prin care se sting drepturi și obligații patrimoniale.

este un control al formei de prezentare a documentelor și al condițiilor de fond ale operațiilor consemnate în ele.

SECȚIUNEA 1.1

ORGANIZAREA CONTORLULUI FINANCIAR PREVENTIV

Controlul financiar preventiv se organizează de directorii generali ai regii autonome și societăților comerciale prin compartimentul financiar-contabil.

În structura organizatorică pentru conducerea unităților patrimoniale, controlul financiar preventiv este plasat la nivelul comitetului de direcție prin șeful compartimentului financiar-contabil, respectiv contabilului șef (director economic).

În structura funcțională a unității, activitatea de control financiar preventiv se găsește legalizată la nivelul funcțiunii de necesități, volumul operațiunilor supuse controlului financiar preventiv și alte elemente între cele două activități fundamentale: financiară și contabilă.

Împuternicirea care se acordă persoanelor care urmează să exercite controlul financiar preventiv se atribuie pe bază de ordin sau de decizia conducătorilor unităților în care se stabilesc operațiunile asupra cărora se exercită controlul financiar preventiv, condițiile și perioada în care se desfășoară această activitate.

Exercitarea controlului financiar preventiv se face pe bază de documente însoțite de acte justificative.

În cazul în care persoanele desemnate să exercite controlul financiar preventiv constată că operațiile prezentate la control sunt nelegale, neeficiente sau neoportune, nu acordă viza pe documentele ce conțin astfel de operații, acestea neputând fi înregistrate în contabilitate. Pentru aceste documente se ține o evidență separată. În legătură cu activitatea de control financiar preventiv există o serie de obligații și răspunderi ale persoanelor care îndeplinesc astfel de operațiuni.

Astfel, persoanele care exercită operațiuni de control financiar preventiv răspund pentru legalitatea și eficiență operațiilor cuprinse în documentele prezentate de compartimentele de specialitate. Anumite fapte prevăzute de legea care reglementează activitatea de control financiar preventiv sunt considerate contravenții și generează răspunderea contravențională și anume:

neemiterea în termen a actelor administrative privind modul de organizare și exercitare a controlului financiar preventiv;

atribuirea exercitării controlului financiar preventiv unor persoane incompatibile cu această calitate;

întocmirea și prezentarea controlului financiar preventiv a unor documente în care sunt consemnate operații fără bază legală sau date nereale;

vizarea pentru controlul financiar preventiv a unor documente care conțin operații prin care se încalcă reglementările în vigoare;

refuzul neajustat al vizei de control financiar preventiv pentru operațiile legale;

înregistrarea în contabilitate a documentelor privind operațiuni supuse controlului financiar preventiv fără ca acestea să poarte viza persoanelor îndreptățite și aprobarea persoanelor competente;

nesesizarea organelor competente de către conductorul cu atribuții financiar-contabile a cazurilor de refuz de viză de control financiar preventiv.

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către:

organele de control financiar de stat;

organele de control financiar de gestiune ale unităților la care se organizează și exercită controlul financiar propriu;

conducătorul compartimentului financiar-contabil, dar numai pentru contravențiile constând în întocmirea și prezentarea la controlul financiar preventiv a unor documente fără bază legală sau cu date nereale, precum și în cazul înregistrării în contabilitatea a unor documente care nu poartă viza controlului financiar preventiv deși ar trebui să o poarte.

Exercitarea controlului financiar preventiv prin persoane împuternicite este necesar a se realiza printr-un număr redus de persoane, iar repartizarea operațiilor să permită specializarea acestora cu scopul exercitării unui control competent și eficient.

Acțiunea de organizarea a controlului financiar preventiv presupune soluționarea și a altor probleme:

stabilirea fluxului informațional al documentelor supuse controlului financiar preventiv au scopul asigurării operativității și calității controlului, evidențierii actelor justificative însoțitoare ce fundamentează anumiți indicatori;

asigurarea legislației și instruirea personalului. În aplicarea legii controlul financiar preventiv, conducătorii unităților patrimoniale trebuie să ia măsuri de asigurare a legislației necesare (legi, ordonanțe, hotărâri, etc.) și instruirea permanentă și temeinică a celor care exercită controlul financiar preventiv cu scopul însușirii metodologiei de control și folosirii instrumentelor de lucru;

organizarea analizei activității de control financiar preventiv a constituit un instrument al managementului pe linia gospodăririi bunurilor materiale și bănești, identificării și mobilizării rezervelor, prevenirii pagubelor și tragerii la răspundere a celor vinovați pentru încălcarea dispozițiilor legale.

Controlul financiar preventiv se poate organiza în următoarele forme:

control financiar preventiv propriu;

control financiar preventiv delegat, prin controlori delegați ai Ministerului Finanțelor.

SECȚIUNEA 1.2

CONTROLUL FINANCIAR PREVENTIV PROPRIU

Controlul financiar preventiv propriu reprezintă controlul cu acest conținut organizat de instituțiile publice în cadrul compartimentelor contabile.

Controlul financiar preventiv propriu se exercită de către contabilul-șef. În funcție de volumul și de complexitatea activității, contabilul-șef poate împuternici, cu aprobarea ordonatorului de credite și alte persoane din subordinea sa să exercite controlul financiar preventiv propriu, precizând limitele împuternicirii.

Persoanele împuternicite să exercite controlul financiar propriu trebuie să aibă pregătirea economică și experiența necesară, să îndeplinească condițiile de cinste și corectitudine. Legal nu pot fi împuternicite să exercite acest control persoanele aflate în curs de urmărire penală, de judecată sau care au fost condamnate chiar dacă au fost grațiate pentru fapte privitoare la abuz, uz de fals, înșelăciune, dare sau luare de mită și alte infracțiuni prin care s-au produs pagube unor persoane fizice sau juridice, dacă în cursul urmăririi penale a judecății sau după condamnare a intervenit amnistia, cel cărui i s-a suspendat condiționat executarea pedepsei nu poate fi împuternicit să exercite acest control în cursul termenului de încercare de doi ani de la expirare acestui termen.

Încadrarea contabilul-șef se face cu respectarea criteriilor și condițiilor unitare aprobate prin ordin al Ministerului Finanțelor. Destituirea, suspendarea sau schimbarea din funcție a contabilului-șef se face numai cu aprobarea ordonatorului de credite de la nivelul instituției publice cu obligație să stabilească proiectele de operațiuni supuse controlului financiar preventiv, documentele justificative și circuitul acestora.

Legea (O.G. nr. 119/1999) stabilește imperativ o serie de incompatibilități cum ar fi:

persoana care exercită controlul financiar preventiv propriu nu trebuie să fie implicată prin sarcinile de serviciu, în efectuarea operațiunii supuse controlului financiar preventiv propriu;

exercitarea funcției de ordonator de credite este incompatibilă cu exercitarea funcției de contabil-șef / contabil.

Se supun aprobării ordonatorului de credite numai proiectele de operațiuni care respectă întru totul cerințele de legitate, regularitate și încadrare în limitele angajamentelor bugetare aprobate, car poartă viza de control financiar preventiv propriu.

Viza de control financiar preventiv propriu se exercită prin semnătura persoanelor în drept, competente în acest sens și prin aplicarea de către acestea a sigiliului personal.

În cazurile în care dispozițiile legale prevăd avizarea operațiunilor de către compartimentul de specialitate juridică , proiectul de operațiune va fi prezentat pentru control financiar preventiv propriu cu viza șefului compartimentului juridic. Persoanele în drept să exercite controlul financiar preventiv propriu pot cere avizul compartimentului de specialitate juridică ori de câte ori consideră că necesitățile o impun.

Documentele referitoare la operațiile supuse controlului financiar preventiv propriu care au fost vizate, nu se înregistrează în contabilitate. Pentru aceste documente se ține o evidență separată. Tot evidență separată se întocmește și pentru controlul financiar preventiv propriu din dispoziția conducătorului instituției.

Decizia de organizare și exercitare a controlului financiar preventiv propriu cuprinde:

persoanele cu drept de exercitare a controlului;

șefii compartimentelor de specialitate care exercită documentele ce se prezintă în vederea executării controlului;

termenele de acordare a vizei

specimentele de semnături ale persoanelor ce exercită controlul.

Decizia se prezintă fiecărei persoane cu sarcini de acordare a vizei de control financiar preventiv propriu, șefilor compartimentelor de specialitate și celor care efectuează operațiile supuse controlului financiar preventiv propriu.

Conducătorii compartimentelor de specialitate, răspund pentru realitatea, regularitatea și legalitatea operațiunilor ale căror documente justificative le-au certificat. Obținerea vizei de control financiar preventiv propriu pe documente care cuprind date neclare nu exonerează de răspundere pe șefii compartimentelor de specialitate care le-au întocmit.

SECȚIUNEA 1.3

CONTROLUL FINANCIAR PREVENTIV DELEGAT

O a doua formă a controlului financiar preventiv este aceea care se organizează și se exercită de către Ministerul Finanțelor prin controlori delegați.

Ministerul Finanțelor numește, pentru fiecare instituție publică în care se exercită funcția de ordonator principal de credite al bugetului de stat , bugetului asigurărilor sociale de stat sau al bugetului oricărui fond special, unul sau mai mulți controlori delegați în funcție de volumul și de complexitatea activităților instituției publice respective.

De asemenea, Ministerul Finanțelor numește unul sau mai mulți controlori delegați pentru operațiunile derulate prin bugetul trezorăriei statului, pentru operațiuni privind datoria publică și pentru alte operațiuni specifice Ministerului Finanțelor. Numirea controlorilor delegați se face prin ordin al ministrului finanțelor.

Prin norme metodologice aprobate de ministrul finanțelor se stabilesc:

tipurile de operațiuni ale ordonatorilor principali de credite ale căror proiecte se supun controlului financiar preventiv delegat;

limitele valorice peste care se efectuează controlul financiar preventiv delegat pe tipuri de operațiuni;

documentele justificative care trebuie să însoțească diferitele tipuri de operațiuni;

modul în care trebuie efectuat controlul financiar preventiv delegat pentru fiecare tip de operațiune; tipurile de operațiuni ce se supun controlului și după caz, limitele valorice corespunzător acestora pot diferi de la o instituție publică la alta.

Controlorii delegați exercită viza de control financiar preventiv delegat asupra proiectelor de operațiuni vizate în prealabil de către controlul financiar preventiv propriu al instituției publice.

Viza de control financiar preventiv delegat se acordă sau se refuză în scris pe formular tipizat și trebuie să poarte semnătura și sigiliul personal al controlorului delegat competent. Controlorii delegați nu pot fi soți, rude sau afini până la gradul al IX-lea inclusiv cu ordonatorul pe lângă care sunt numiți.

Controlorii delegați își desfășoară activitatea la sediul instituțiilor publice la care au fost numiți. Instituțiile publice asigură controlorului/controlorilor delegați spațiul de lucru și dotarea necesară, precum și cooperarea personalului propriu, îndeosebi a celui din compartimentul contabil pentru îndeplinirea în bune condiții a atribuțiilor de control.

În cazul absenței temporare de la post a unui controlor delegat, ministrul finanțelor numește un alt controlor delegat care să îndeplinească atribuțiile celui dintâi pe durata absenței acestuia.

Operațiunile care fac obiectul controlului financiar preventiv delegat se supun aprobării ordonatorului principal de credite numai însoțite de viza de control financiar preventiv delegat.

Înainte de a emite un refuz de viză, controlorul delegat are obligația să îl informeze în scris în legătură cu intenția sa pe ordonatorul principal de credite, precizând motivele refuzului. Dacă ordonatorul principal de credite prezintă în scris argumente în favoarea efectuării operațiunii pentru care se intenționează refuzul vizei, controlorul delegat va consulta, înainte de a înregistra oficial refuzul de viză, opinia neutră asupra cazului, formulată de o echipă de 3 controlori prin grija controlorului financiar-șef.

Controlul financiar preventiv delegat se efectuează în termenul cel mai scurt, permis pe durata efectivă a verificărilor necesare, astfel încât să nu afecteze desfășurarea în bune condiții și în termen a operațiunii al cărei proiect se supune controlului financiar preventiv delegat.

Perioada maximă pentru acordarea sau, după caz, pentru refuzul vizei de control financiar preventiv delegat este de trei zile lucrătoare de la prezentarea proiectului unei operațiuni, însoțit de toate documentele justificative. În cazuri excepționale controlul delegat are dreptul sa prelungească perioada aceasta cu maxim cinci zile lucrătoare, pe baza unui referat de justificare pe care are obligația să îl transmită de îndată spre informare controlorului financiar-șef și ordonatorului principal de credite.

Pot fi încadrate în funcția de control delegat nu numai persoanele care au studii superioare economice sau juridice și o vechime efectivă în domeniul finanțelor publice de minim șapte ani. Candidații pentru funcția de control delegat trebuie să prezinte cazier judiciar, informații și recomandări din care să rezulte că au profil moral și profesional corespunzător cerințelor funcției.

Funcția de control este incompatibilă cu orice altă funcție publică, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.

Persoana în drept să exercite viza de control financiar preventiv are dreptul și obligația de a refuza viza de control financiar preventiv în toate cazurile în care, în urma verificărilor, apreciază că proiectul de operațiune care face obiectul controlului financiar preventiv nu îndeplinește condițiile de legalitate, regularitate și încadrare în limita angajamentelor bugetare pentru acordarea vizei de control financiar preventiv au obligația de a ține evidența proiectelor de operațiuni refuzate la viza de control financiar preventiv.

Autorizarea efectuării unor operațiuni pentru care a fost refuzată viza de control financiar preventiv, se poate realiza în anumite condiții și cu procedura prevăzută de art. 25 din O.G. nr. 119/1999.

O operațiune pentru care s-a refuzat viza de control financiar preventiv delegat se poate efectua numai dacă este autorizată prin hotărâre a Guvernului, la propunerea instituției publice din cadrul administrației publice centrale în care se exercită funcția de ordonator principal de credite, a cărei operațiune a fost refuzată, cu ascultarea, în ședință a Guvernului, a prezentării de către controlorul financiar-șef a punctului de vedere al controlorului delegat implicat. Guvernul se pronunță în maxim 15 zile lucrătoare de la data înregistrării proiectului hotărârii la secretariatul General la Guvernului. Inițiatorul proiectului hotărârii are obligația să îi informeze despre acestea pe Ministrul finanțelor și pe controlorul financiar-șef și să transmită acestora o copie de pe proiectul hotărârii și de pe nota de fundamentare a acestuia cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de discutarea lui în ședința Guvernului.

Pentru operațiunile care nu se supun controlului financiar preventiv delegat în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 199/1999, ordonatorii principali de credite de la instituțiile publice pot dispune, pe propria răspundere, efectuarea operațiunii pentru care s-a refuzat viza de control financiar preventiv propriu, numai dacă prin aceasta nu se depășește angajamentul bugetar aprobat.

SECȚIUNEA 1.3.1

ATRIBUTELE CONTROLULUI DELEGAT

exercitarea controlului financiar preventiv delegat asupra proiectelor de operațiuni ale ordonatorului principal de credite în conformitate cu ordinul de numire și cu normele metodologice;

supravegherea organizării, ținerii, actualizării și raportării evidenței angajamentelor;

informarea directă a Ministrului finanțelor, prin rapoarte lunare, cu privire la situația curentă a angajamentelor efectuate la vizele acordate și situațiile de refuz de viză; câte o copie de pe raportul respectiv se transmite întotdeauna controlorului financiar-șef și ordonatorului principal de credite pe lângă care este numit;

formularea cu caracter consultativ, la solicitarea ordonatorului principal de credite pe lângă care este numit sau la cererea Ministrului finanțelor, precum și din inițiativă proprie, în privința conformității, economicității, eficacității sau eficienței unor operațiuni sau proiecte ori acte normative;

elaborarea de propuneri și proiecte privind perfecționarea controlului financiar preventiv;

participarea la activitățile corpului controlorilor delegați;

îndeplinirea altor atribuții stabilite prin ordin al Ministrului finanțelor.

Controlul delegat nu se pronunță asupra oportunității ce fac obiectul controlului financiar preventiv delegat și este obligat să-și exercite atribuțiile cu bună credință și cu deplină responsabilitate. Pentru actele sale, întreprinse cu bună credință în exercițiul atribuțiilor sale și în limita acestora, controlul delegat nu poate fi sancționat sau trecut în altă funcție.

Controlul delegat își exercită atribuțiile în mod independent. El raportează în mod direct Ministrului finanțelor și nu i se poate impune, pe ici o cale, acordarea sau refuzul vizei de control financiar preventiv delegat.

În funcție de performanțele atestate de calificativele înregistrate în baza evaluărilor anuale și de vechime în funcție, controlorii delegați se încadrează în gradele profesionale I, II, III.

Controlorul financiar-șef și adjuncții si sunt numiți prin hotărâre a Guvernului pentru un mandat de șase ani pe baza propunerii nominale făcute de către Ministrul finanțelor în urma intervievării a șase candidați desemnați din rândul controlorilor delegați de către corpul controlorilor delegați, în ședință plenară, cu majoritatea simplă.

Aceeași persoană nu poate îndeplini mai mult de un mandat în funcția de control financiar preventiv șef; de asemenea, aceeași persoană în funcția de control financiar preventiv șef adjunct.

SECȚIUNEA 2

CONTROLUL INTERN ȘI AUDITUL INTERN

Pe baza dispozițiilor din interiorul societății avem controlul financiar intern.

Controlul intern la instituțiile publice și cu privire la utilizarea fondurilor publice și administrarea patrimoniului public își are temelie în Ordonanța Guvernului privind auditul intern și controlul financiar preventiv, nr.119 din 3 august 1999.

În spiritul actului normativ evocat, controlul intern reprezintă ansamblu de măsuri întreprinse la nivelul unei instituții publice cu privire la structurile organizatorice, metodele, procedurile și sistemele de control și de evaluare instituite în scopul asigurării unei activități eficiente și legale.

Controlul financiar intern este o îmbinare a controlului financiar concomitent și posterior, ca și a controlului financiar documentar și faptic. El nu se confundă cu controlul financiar preventiv, întrucât se exercită și asupra organizării și exercitării acestuia.

Sub aspect organizatoric și funcțional, controlul financiar intern este o componentă organizatorică care funcționează în cadrul anumitor unități.

Controlul financiar intern este organizat la ministere și celelalte organe centrale pentru controlul gestionar de fond al unităților economice și bugetare direct subordonate.

În toate aceste ministere, compartimentele de control financiar intern funcționează subordonat Ministerului Finanțelor, cu scopul coordonării de către acest minister a controlului financiar intern din toate ramurile economiei naționale.

SECȚIUNEA 2.1

OBIECTIVELE GENERALE ALE CONTROLULUI INTERN

realizarea, la un nivel corespunzător de calitate, a atribuțiilor instituțiilor publice, stabilite în concordanță cu propria lor misiune, în condiții de regularitate, eficacitate, economicitate și eficiență;

protejarea fondurilor publice împotriva pierderilor datorate erorii, risipei, abuzului sau fraudei;

respectarea legii, a reglementărilor și deciziilor conducerii;

dezvoltarea și întreținerea unor sisteme de colectare, stocare, prelucrare, actualizare și difuzare a datelor și informațiilor financiare și de conducere, precum și a unor sisteme și proceduri de informare publică adecvată prin rapoarte periodice.

Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligația să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficienței în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public.

Controlul financiar preventiv intern este menit să verifice respectarea normelor legale cu privire la:

existența, integritatea și păstrarea bunurilor;

efectuarea încasărilor și plăților de orice natură;

organizarea și executarea controlului financiar preventiv;

evidența contabilă și realitatea datelor înscrise în bilanțuri și conturi de execuție;

utilizarea mijloacelor materiale și bănești;

încadrarea gestionărilor, constituirea de garanții, obligațiile și răspunderile gestionărilor;

SECȚIUNEA 2.2

CERINȚELE GENERALE ȘI SPECIFICE ALE CONTROLULUI INTERN

Pornind de la obiectivele generale ale controlului intern, O.G. nr. 119/1999 stabilește la art.4 cerințele generale și specifice ale controlului intern.

A. Cerințe generale:

asigurarea îndeplinirii obiectivelor generale prin evaluarea sistematică și menținerea la un nivel considerat acceptabil a riscurilor asociate structurilor, programelor, proiectelor sau operațiunilor;

asigurarea unei atitudini cooperante a personalului de conducere și de execuție, a cunoașterii și înțelegerii de către acestea a importanței și rolului controlului intern;

stabilirea obiectivelor specifice de control intern, acestea să fie adecvate, cuprinzătoare, rezonabile și integrate misiunii instituției și obiectivelor de ansamblu ale acesteia;

supravegherea continuă de către personalul de conducere a tuturor activităților și îndeplinirea de către personalul de conducere a obligației de a acționa corectiv, prompt și responsabil ori de câte ori se constată încălcări ale legalității și regularității.

B. Cerințe specifice:

reflectarea în documente scrise a organizării controlului intern, a tuturor operațiunilor instituției și a tuturor evenimentelor semnificative, precum și înregistrarea și păstrarea în mod adecvat a documentelor;

înregistrarea de îndată și în mod corect a tuturor operațiunilor și evenimentelor semnificative;

asigurarea aprobării și efectuarea operațiunilor exclusiv de către persoanele special împuternicite în acest sens;

asigurarea unei conduceri competente la toate nivelurile;

separarea atribuțiilor privind efectuarea de operațiuni între persoane , astfel încât atribuțiile de aprobare, control și înregistrare să fie, într-o măsură adecvată, încredințate unei persoane diferite.

SECȚIUNEA 2.3

AUDITUL INTERN AL INSTITUȚIILOR PUBLICE. ORGANIZEAREA AUDITULUI INTERN. OBIECTUL ȘI ATRIBUȚIILE COMPARTIMENTULUI DE AUDIT INTERN.

Supravegherea controlului intern este supusă auditului intern, activitatea organizată independent în structura unei instituții publice și în directă subordonare a conducătorului acesteia, care constă în efectuarea de verificări, inspecții și analize ale sistemului propriu de control intern, în scopul evaluării obiective a măsurii în care acestea asigură îndeplinirea obiectivelor instituției publice și utilizarea resurselor în mod economic, eficace și eficient și pentru a raporta conducerii făcute, slăbiciunile identificate și măsurile propuse de corector a deficiențelor și de ameliorare a performanțelor sistemului de control intern.

A) Auditul intern se organizează în mod independent în structura fiecărei instituții publice, sub forma unui compartiment specializat, constituit din una sau mai multe persoane, astfel încât personalul de specialitatea angajat în acesta (auditor) să nu fie implicat în vreun fel în îndeplinirea activităților pe care le auditează.

B) Obiectul auditului intern îl reprezintă examinarea operațiunilor pe tot parcursul acestora din momentul inițierii până la momentul finalizării executării lor efective.

Auditul intern se exercită asupra tuturor activităților desfășurate de instituția publică sau care sunt în responsabilitatea acesteia, inclusiv asupra activității instituțiilor subordonate și asupra utilizării de către terți, indiferent de natura juridică a acestora, a fondurilor publice gestionate de aceștia din urmă.

C) Compartimentul de audit intern trebuie să exercite, fără a se limita la acestea, următoarele atribuții:

certificarea trimestrială și anuală , însoțită de raport de audit, a bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară ale instituției publice, prin verificarea legalității, realității și exactității evidențelor contabile și ale actelor financiare și de gestiune; certificarea se face înaintea aprobării de către conducătorul instituției publice în cauză a bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară;

examinarea legalității, regularității și conformității operațiunilor, identificarea erorilor, risipei, gestiunii defectuoase și fraudelor și, pe aceste baze punerea de măsuri și soluții pentru recuperarea pagubelor și sancționarea celor vinovați, după caz;

supravegherea regularității sistemelor de fundamentare a deciziei, planificare, programare, organizare, coordonare, urmărire și control al îndeplinirii deciziilor;

evaluarea economicității, eficacității și eficienței cu care sistemele de conducere și de execuție existente în cadrul instituției publice ori la nivelul unui program / proiect finanțat din fonduri publice utilizează resurse financiare, umane și materiale pentru îndeplinirea obiectivelor și obținerea rezultatelor stabilite;

identificarea slăbiciunilor sistemelor de conducere și de control, precum și a riscurilor asociate unor astfel de sisteme, unor programe/proiecte sau unor operațiuni, și propunerea de măsuri pentru corectarea acestora și pentru diminuarea riscurilor, după caz.

D) Desfășurarea auditului intern.

Planul de audit, aprobat de conducătorul instituției, se stabilește pe baza riscului asociat diferitelor structuri, activități, programe, precum și prin consultarea cu instituțiile publice ierarhic superioare.

Auditorii își desfășoară activitatea pe bază de ordin de serviciu scris, aprobat de către conducătorul instituției publice și care prevede în mod explicit scopul, obiectivele și durata controlului. Auditorii au acces la toate datele și informațiile pe care le consideră relevante pentru scopul și obiectivele precizate în ordinul de serviciu.

Constatările auditului intern sunt cuprinse în raportul de audit intern, care trebuie să reflecte ordinul de serviciu primit, modul de desfășurare a auditului, constatările făcute, concluziile și recomandările auditorilor interni. Odată cu raportul de audit intern trebuie prevăzute și punctele de vedere ale persoanelor implicate în activitățile auditate.

Raportul de audit intern se semnează pe fiecare pagină de auditori, se înregistrează și se păstrează în original timp de 10 ani. Reprezentanții Curții de Conturi au dreptul să examineze rapoartele de audit intern.

Ministerul Finanțelor îndrumă metodologic și activitatea de audit intern din toate instituțiile publice și organizează activități de instruire și de perfecționare a auditorilor interni. De asemenea aprobă codul de etică al auditorului intern, precum și norme și instrucțiuni.

SECȚIUNEA 3

CONTROLUL FINANCIAR DE GESTIUNE

Controlul financiar de gestiune este un control propriu, ulterior al agentului economic, singurul în măsură să compare rezultatele efective cu prevederile actelor normative, să stabilească abaterile, să anuleze și să determine cauzele acestora, chiar să și propună măsuri de înlăturare a neajunsurilor și sancționarea persoanelor vinovate.

Înființat în anul 1948 prin Decretul 352/1948 precum și prin diverse ordine ale miniștrilor de finanțe, controlul financiar de gestiune a fost repus în drepturi după 1989 prin H.G. 720/1991. În perioada anterioară evenimentelor din decembrie 1989, această formă de control era organizată pe trepte, începând de la nivelul ministerelor și organelor centrale, până la unitățile economice și instituțiile din teritoriu, care aveau subunități gestionare, al căror control anual impune existența unor cenzori contabili.

Reglementarea controlului financiar de gestiune este consacrată atât în dispozițiile legii privind controlul financiar cât și în normele emise de Ministerul Finanțelor. Ministerele, departamentele, celelalte organe se stat, prefecturile, Primăria Municipiului București, regiile autonome, etc. au compartimente de control gestionar; aceste compartimente exercită controlul asupra gestiuni instituțiilor subordonate cât și asupra propriilor lor patrimonii.

Controlul financiar de gestiune are drept scop verificarea respectării normelor referitoare la existența păstrarea și utilizarea valorilor, la efectuarea încasărilor și plăților în numerar sau prin cont bancar, la întocmirea documentelor de evidentă contabilă.

Privind procedura planificării controlului financiar, trebuie menționat faptul că pentru gestiuni de valori materiale și bănești mari, acest control se planifică cel puțin odată pe an; pentru gestiuni de valori mai mici, controlul financiar se planifică aproximativ la 2 ani.

Urmărirea îndeplinirii programului de control și informarea procedurii unităților controlate despre rezultatele controlului intră în competența conducătorului compartimentului de control gestionar.

Controlul financiar de gestiune se finalizează prin întocmirea unor procese verbale și note de constatare care în esență sunt acte de control bilaterale. Este de subliniat faptul, că procesele verbale de constatare sunt utile mai ales în situația în care se constată anumite contravenții, respectiv diferite pagube care trebuie elucidate.

La conducerea unității unde a fost efectuat controlul se înregistrează actele întocmite, iar în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării acestor acte, conducerile unităților controlate sunt obligate să ia măsurile necesare pentru înlăturarea deficiențelor și de recuperarea pagubelor.

Conform reglementărilor în vigoare, persoanele împuternicite cu efectuarea controlului financiar, în funcție de situații, răspund disciplinar, contravențional ori penal.

Controlului financiar de gestiune îi revin o serie de sarcini specifice determinate însăși de poziția față de momentul desfășurării activității pe care o supune controlului:

asigurarea integrității proprietății publice și private și a utilizării eficiente a mijloacelor materiale și bănești;

asigurarea respectării prevederilor legale care reglementează încadrarea și retribuirea personalului muncitor, precum și acordarea drepturilor bănești cuvenite acestuia;

urmărirea modului în care este respectată disciplina financiară în efectuarea tuturor încasărilor sau plăților în lei sau valută din fondurile unităților patrimoniale în contul altor unități sau persoane fizice;

asigurarea respectării prevederilor actelor normative privind întocmirea și circulația documentelor primare, organizarea și conducerea contabilității;

verificarea modului de organizare, funcționare și exercitare a controlului financiar preventiv, tehnic-operativ curent și chiar a controlului economic-financiar ulterior al filialelor de subordine.

Aceste sarcini ale controlului financiar de gestiune se realizează în activitatea de control propriu-zisă prin două grupe de obiective: sub forma verificărilor cu caracter economico-financiar; și sub forma controlului gestionar de fond, fapt pentru care în practică, controlul financiar de gestiune mai poartă denumirea și de „Control financiar intern” sau „Control gestionar de fond”, sau „Revizie gestionară”.

SECȚIUNEA 3.1

OBIECTIVELE CONTROLULU FINANCIAR DE GESTIUNE

Caracterizat printr-o arie largă de cuprindere, controlul financiar de gestiune asigură verificarea sub toate aspectele a procesului gospodării valorilor materiale și bănești, precum și urmărirea modului în care se aplică prevederile legale privind integritatea proprietății publice și private.

Controlul financiar de gestiune are ca obiective principale următoarele:

I. Existența, integritatea, păstrarea și paza bunurilor și valorilor de orice fel deținute cu orice titlu.

Respectarea legalității cu privire la evidența existenței, păstrării și folosirii patrimoniului;

Controlul respectării procedurilor legale referitoare la constituirea și competența comisiilor de inventariere și efectuarea operațiunilor de inventariere;

Controlul organizării corespunzătoare a pazei bunurilor cu angajații proprii;

II. Utilizarea valorilor materiale de orice fel, declanșarea și casarea de bunuri, legalitatea și realitatea operațiunilor de ieșire – eliberări pentru consum , transferuri, prelucrări la terți din evidența tehnic-operativă și contabilă.

Respectarea normelor legale în ce privește eliberarea mijloacelor materiale;

Respectarea destinației pentru care au fost procurate mijloacele materiale;

Modul cum s-au făcut scăderile din gestiune a perisabilităților;

Reflectarea în evidență a deșeurilor, rebuturilor, deprecierilor precum și măsurile luate pentru prevenirea lor;

Eliberarea foilor de parcurs numai după predarea celor din ziua precedentă;

Înscrierea în foile de parcurs a fiecărei curse cu distanțele și semnăturile beneficiarilor;

Întocmirea listelor de alimente în raport de efective, meniuri, alocație legală;

III. Efectuarea în numerar sau prin cont, a încasărilor și plăților, în lei și în valută, de orice natură, încadrarea personalului și acordarea drepturilor bănești ce i se cuvin.

legalitatea promovărilor în funcții tehnice de execuție sau de specialitate

legalitatea și realitatea plăților reprezentând ajutorul în cadrul asigurărilor sociale;

legalitatea cu realitatea plăților pentru program prelungit de lucru, ore suplimentare;

concordanța sumelor trecute în statele de salarii cu deciziile de încadrare;

legalitatea drepturilor personalului pe perioadă delegării detașării sau trecerii temporare într-o altă muncă;

legalitatea plăților pentru cei trimiși la specializare în străinătate;

exactitatea calculelor și a rapoartelor din documentele pe baza cărora se ridică, eliberează sau plătesc salarii și alte drepturi de personal;

IV. Întocmirea și circulația documentelor primare, documentelor tehnic-operative și contabile.

primirea eliberarea și utilizarea mijloacelor materiale numai pe bază de documente legal întocmite;

conducerea corectă a evidenței tehnic-operative la locurile de depozitare și pe naturi de mijloace materiale;

conducerea clară și exactă a evidenței contabile care să asigure atât reflectarea în expresie bănească a patrimoniului prin înregistrarea exactă și la timp a tuturor operațiunilor economice și financiare cât și exercitarea controlului permanent al existenței și mișcării valorilor patrimoniale;

modul de organizare a controlului financiar preventiv;

activitatea controlului financiar intern;

alte obiective.

SECȚIUNEA 3.2

ORGANIZAREA ȘI EXERCITAREA CONTROLULUI FINANCIAR DE GESTIUNE

Controlul financiar de gestiune se organizează conform Legii nr. 30/1991 la regii autonome pentru controlul gestiunilor proprii, precum și al uzinilor, fabricilor etc. și la societățile comerciale.

Controlul financiar de gestiune funcționează în compartiment distins în subordinea directă a directorului general în cazul regiilor autonome și societăților comerciale. Se efectuează de salariați cu studii și complexitatea gestiunilor, încadrați în compartimentul de control cu sarcini exclusive de efectuare a controlului la termenele legale.

Activitatea de control se desfășoară pe baza programelor de lucru semestriale, întocmite de șeful compartimentului de control financiar de gestiune, aprobate de conducătorul în subordinea căruia se află compartimentul de control financiar de gestiune. În program se vor nominaliza gestiunile și activitățile care urmează a fi controlate, perioada supusă controlului și cea stabilită pentru efectuarea controlului ca și organele care efectuează controlul.

Urmărirea realizării programului semestrial se face de șeful compartimentului de control financiar de gestiune care va organiza în acest sens o evidență simplă a actelor de control încheiate.

Conducătorii unităților au obligația ca în termene legale și în măsura competențelor atribuite, să ia măsuri pentru aplicarea integrală și la timp, a măsurilor propuse, sancționarea persoanelor vinovate, recuperarea pagubelor și înaintarea de către procuror a actelor cuprinzând faptele prevăzute de legea penală.

În legătură cu organizarea și exercitarea controlului financiar de gestiune, normele legale în vigoare prevăd o serie de obligații și răspunderi:

la cererea organelor de control financiar de gestiune conducerile și salariații unităților supuse controlului au obligația să pună la dispoziție registrele, corespondența, actele, piesele justificative și alte documente necesare controlului;

salariații împuterniciți cu exercitarea controlului financiar de gestiune răspund disciplinar, contravențional sau penal în situațiile în care: nu efectuează controlul conform programului de activitate aprobat; înscriu în actele de control date sau fapte ireale sau inexacte sau cu bună știință nu consemnează toate deficiențele constatate; nu iau sau nu propun măsurile necesare pentru înlăturarea lipsurilor;

în legătură cu organizarea și exercitarea controlului financiar de gestiune constituie contravenție și se sancționează cu o amendă următoarele fapte: neemiterea în termen a actelor administrative privind modul de organizare și exercitare a controlului financiar de gestiune; refuzul de a semna sau fără obiecțiuni actele de control întocmite de organele de control financiar de gestiune; nesesizarea organelor competente de către șeful compartimentului financiar de gestiune a documentelor și datelor necesare controlului; nedispunerea măsurilor necesare pentru efectuarea cu prioritate, la solicitarea instanțelor de judecată, organelor de procuratură și poliție a controlului financiar de gestiune, necesar stabilirii prejudiciilor produse prin infracțiuni; împrejurărilor care au condus la săvârșirea unor fapte de natură penală.

CAPITOLUL III

ORGANIZAREA CONTROLULUI FINANCIAR AL STATULUI. CONTROLUL EXERCITAT DE MINISTERUL FINAȚELOR.

SECȚIUNEA 1

NOȚIUNEA ȘI CONSTITUIREA MINISTERELOR PUBLICE.

Ministerele, în sensul modern al termenului, la noi, au fost create prin Regulamentele Organice (1828-1856), dar prima lege cadru de organizare și funcționare a administrației ministeriale se adoptă după aproape un secol – Legea din 2 august 1929 care se refera la aspecte legate de organizarea și funcționarea internă a Guvernului.

Ministerul Finanțelor, prin actul normativ de organizare și funcționare, este calificat ca fiind „organ al administrației publice centrale de specialitate cu rol de sentință care aplică strategia și programul Guvernului în domeniul finanțelor publice”. În același act normativ se prevede că această autoritate a statului „exercită administrarea generală a finanțelor publice asigurând utilizarea pârghiilor financiare și valutare în concordanță cu cerințele economiei de piață și pentru stimularea inițiativei agenților economici”.

Analiza acestor prime prevederi normative pune în evidență caracteristicile acestei autorități publice centrale de specialitate și anume:

este autoritate a puterii executive, cu rol coordonator în asigurarea bunei funcționări a administrației generale financiare publice;

este o autoritate administrativă de ramură,cu competență specială într-un domeniu bine determinat și limitat, respectiv domeniul financiar public;

este autoritate administrativă centrală întrucât își desfășoară și conduce activitatea financiară publică la nivel național.

În concluzie, Ministerul Finanțelor, este o autoritate administrativ-centrală de specialitate, care aparține puterii executive și care exercită conducerea, coordonarea, îndrumarea și controlul activității în domeniul finanțelor publice.

Constituirea sau înființarea autorităților centrale ale administrației publice se face în mod direct. Astfel în cazul ministerelor, ele se înființează se organizează și funcționează potrivit legii – art. 116 alin. 1 din Constituție. Autoritățile administrative de specialitate aflate în subordinea Guvernului și ministerelor se înființează prin acte administrative; H.G. – dacă legea recunoaște acest drept, cu avizul Curții de Conturi, iar autoritățile autonome pot fi înființate numai prin legea organică – art. 116 alin. 2 și 3 din Constituție.

În consecință putem afirma că înființarea și organizarea Ministerului Finanțelor, autoritate a administrației publice centrale de specialitate, trebuie să se facă prin lege.

Ministerul Finanțelor exercită o activitate permanentă, nu este constituit pentru o perioadă limitată de timp sau mandat , așa cum este cazul Guvernului, el trebuie să asigure continuitatea realizării sarcinilor în materia finanțelor publice.

Existența Ministerului Finanțelor nu este condiționată de mandatul limitat în timp al conducătorilor lui, ale căror funcții se exercită de regulă pe durata mandatului Guvernului.

SECȚIUNEA 1.1

ATRIBUȚIILE MINISTERULUI FINANȚELOR

Atribuțiile Ministerului Finanțelor stabilite prin Legea 30/1991 privind organizarea controlului financiar de stat:

administrarea și utilizarea fondurilor acordate de buget pentru cheltuieli de funcționare și întreținere a organelor centrale și locale ale administrației de stat, a unităților finanțate de la buget;

utilizarea fondurilor acordate de stat pentru realizarea și de investiții de interes general, subvenționarea unor activități și servicii comerciale cu capital de stat;

exactitatea și realitatea înregistrărilor în evidențelor prevăzute de lege și actele de constituire a societăților comerciale și a celorlalți agenți economici urmând stabilirea corectă și îndeplinirea integrală și la terme a tuturor abaterilor financiar și fiscale față de stat;

folosirea mijloacelor și a fondurilor din dotare și respectarea reglementărilor financiar contabile în activitatea regiilor autonome și a societăților comerciale cu capital de stat.

Constatările rezultate în urma controalelor de specialitate ale Ministerului Finanțelor le survin următoarele măsuri care se impun luate corelativ asupra acestor constatări:

măsuri în vederea înlăturării și prevenirii neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă a administrației centrale și locale a regiilor autonome și societăților comerciale;

corectarea și completarea bilanțurilor contabile și vărsarea la buget a impozitelor și altor venituri legal datorate statului;

aplicarea măsurilor necesare pentru respectarea prevederilor legale în domeniul prețurilor și tarifelor;

suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor financiar-contabile și fiscale.

Atribuțiile politico-administrative cuprind pe cele referitoare la organizarea aplicării și aplicarea în concret a legilor și hotărârilor guvernamentale, fundamentarea și aplicarea politicii guvernului, inițierea, avizarea și fundamentarea proiectelor de legi, prin prisma specialității proprii, ce urmează a fi prezentate de executiv parlamentului, precum și a proiectelor ale hotărârii guvernamentale, conducerea activității unităților bugetare din subordine, urmărirea aplicării prevederilor legale și luarea măsurilor pentru prevenirea și înlăturarea oricărei încălcări;

Atribuțiile de natură economico-financiară, vizează organizarea și exercitarea activității statului în calitatea sa de acționar la societățile comerciale cu capital de stat în ramurile economice aflate în competența lor, sprijinirea procesului privatizării, fundamentarea politicii de subvenționare a Guvernului, asigurarea aplicării unitare a sistemului de salarizare pentru aparatul propriu și al unităților subordonate;

Atribuții de reprezentare cuprind pe cele de inițiere, negociere și încheiere a contractelor, a acordurilor și înțelegilor interne și internaționale, orientarea activității de cooperare internațională, reprezentarea intereselor statului în diferite organe și organisme internaționale;

Atribuții de prospectare și cercetare, includ printre altele pe cele referitoare la analiza evoluției fenomenelor financiare, luarea de măsuri pentru dezvoltarea cercetării științifice, editarea de publicați de specialitate și informare.

O atribuție principală a Ministerului Finanțelor constă în aceea că exercită, prin organele sale, controlul și supravegherea financiară a organelor și instituțiilor de stat, controlează activitatea financiară a regiilor autonome și societăților comerciale. În virtutea acestei atribuții, Ministerul Finanțelor are dreptul să dea dispoziții obligatorii prin luarea măsurilor de respectare a legii și să i-a măsuri pentru aplicarea sancțiunilor legale.

SECȚIUNEA 2

ORGANELE DE CONTROL ALE MINISTERULUI FINAȚELOR.

SECȚIUNEA 2.1

ORGANIZAREA CONTROLULUI FINACIAR EXERCITAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A CONTROLULUI FINANCIAR DE STAT

Direcția generală a Finanțelor publice și controlului financiar de stat este o unitate teritorială a Ministerului Finanțelor, prin care se realizează în mod unitar, strategia și programul Guvernului în domeniul Finanțelor publice și se aplică politica fiscală a statului. Aceste unități își desfășoară activitatea la nivelul fiecărui județ, în baza legilor ordonanțelor guvernului, ordinelor și instrucțiunilor elaborate de Ministerul Finanțelor.

În conformitatea cu această prevedere normativă, constatăm, că Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice județene și controlului financiar de stat, sunt servicii externe ale Ministerului Finanțelor, organizate în teritoriu și care desfășoară o activitate de specialitate, limitată la un singur domeniu de activitate.

Tot în aria competenței materiale a Direcției generale a controlului financiar de stat se află și verificarea financiar-contabilă a mijloacelor materiale și bănești a regiilor autonome, a întreprinderilor și societăților economice cu capital de stat, a legalității actelor de constituire a societăților comerciale și a altor agenți economici.

Organele controlului financiar de stat sunt investite cu o serie de împuterniciri speciale ce oferă controlului eficiență și autoritățile astfel sunt îndrituite a lua măsurile necesare înlăturării și prevenirii unor nereguli în încălcări consumate în timpul acțiunii de control în activitatea financiar contabilă a organelor, instituțiilor și unităților supuse controlului; restabilirea conformității legale în întocmirea bilanțurilor contabile; decizia recuperării sumelor de bani datorate statului; luarea unor măsuri privind respectarea prețurilor și tarifelor stabilite legal.

Conducerile și salariații organelor de stat supuse controlului financiar au obligația de a pune la dispoziția organelor de control documentele necesare cerute de organele de control; de asemenea ele trebuie să asigure condiții optime pentru desfășurarea controlului financiar.

Neîndeplinirea obligațiilor menționate reprezintă contravenții și se sancționează cu amendă bănească. Totalitatea actelor și operațiunilor ce privesc programarea și realizarea controlului financiar formează procedura controlului financiar de stat.

Una di problemele juridice ridicate și dezbătute în literatura de specialitate referitoare la serviciile publice descentralizate ale ministerelor, și deci inclusiv legată de serviciile externe teritoriale ale Ministerului Finanțelor privește natura juridică a acestora.

Astfel potrivit art. 119 din Constituție, administrarea publică din unitățile administrativ teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale și pe cel al descentralizării serviciilor publice. De asemenea art. 122 din legea fundamentală stabilește că prefectul conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelor și a celorlalte organe centrale din unitățile administrativ teritoriale.

În exercitarea acestui control se întocmesc o serie de acte ce au rol constatator, similare cu cele prevăzute în normele ce reglementează controlul financiar de gestiune; este vorba de fișe de control și procese verbale de constatare a pagubelor; de asemenea și întocmesc acte cu caracter de decizie.

Controlul financiar de stat se finalizează prin întocmirea unui proces verbal care este semnat de conducătorul organului de control. Legea nr. 30/1991 privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a Gărzii Financiare prevede că: măsurile dispuse ca urmare a controlului se comunică în 30 zile de la terminarea verificării la sediul acestora.

Descentralizarea serviciilor publice presupune, acordarea personalității juridice acestora, scoaterea lor de sub control ierarhic și plasarea sub regulile tutelei administrative centrale, nu ne aflăm în prezența descentralizării acestor servicii, ci a descentralizării acestora. Desconcentrarea serviciilor publice este o formă a centralizării și se află în opoziție ce descentralizarea tehnică.

În realitate, așa – numitele servicii publice descentralizate ale ministerelor și organelor centrale ale administrației publice de specialitate sunt un fel de servicii exterioare ale acestora, adică servicii publice dependente de ministere și care îndeplinesc atribuțiile din competența acestora la nivelul unității administrativ teritoriale în care ele își au sediul.

Procedura controlului financiar al statului reglementată de Legea nr.30/1991 prevede că un agent economic poate face obiectul unui singur control al contabilității, pentru sinceritatea bilanțurilor și determinarea sumelor datorate cu orice titlu statului; este supusă controlului întreaga perioadă scursă de la precedenta verificare de aceiași natură și cu aceleași obiective, care potrivit legii nu s-a prescris.

SECȚIUNEA 2.1.1

ATRBUȚIILE DIRECȚIEI GENERALE A CONTROLULUI DE STAT

Potrivit Ordonanței Guvernului nr.70 privind controlul fiscal, în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 227 din 30 august 1997, Direcția Generală a controlului financiar de stat și unitățile subordonate acesteia au următoarele atribuții:

controlează administrarea și utilizarea fondurilor acordate de la buget pentru cheltuielile de funcționare și întreținere a organelor centrale și locale ale administrației de stat, unităților finanțate de la buget;

controlează și utilizarea fondurilor acordate de stat pentru realizarea de investiții de interes general, subvenționarea unor activități și produse și pentru alte destinații prevăzute de lege;

verifică folosirea mijloacelor și a fondurilor în dotare și respectarea reglementărilor financiar-contabile în activitatea regiilor autonome și a societăților comerciale cu capital de stat;

verifică exactitatea înregistrărilor în evidențele prevăzute de lege, și de actele de constituire a societăților comerciale, și celorlalți agenți economici, urmărind stabilirea corectă și îndeplinirea integrală și la termen a tuturor obligațiilor financiare și fiscale față de stat.

Direcția Generală a Controlului Financiar de Stat este structurată pe servicii:

serviciul de sinteză, metodologie, controlul aparatului din teritoriu, relații cu Grada Financiară;

serviciul de control și sinteză a acțiunilor de control ale societății comerciale;

serviciul de control a finanțelor publice;

serviciul de control și sinteză a acțiunilor de control la regii autonome și tematice.

SECȚIUNEA 2.2

CONTROLUL EXERCITAT DE GARDA FINACIARĂ

SECȚIUNEA 2.2.1

ORGANIZAREA ȘI FUNCIONAREA GĂRZII FINANCIARE

Funcționând ca serviciu de poliție specială a finanțelor în perioada anilor 1921-1923, Gara Financiară a fost reînființată, acest fapt fiind cerut de necesitățile economico-financiare existente la noi:

„Garda Financiară – se arată în lege – este un corp de control financiar, militarizat neîncazarmat care funcționează în cadrul Ministerului Finanțelor.”

Definind astfel Garda Financiară, legea stabilește natura juridică a acesteia și anume de instituție a statului specializată în controlul financiar, integrată în structura unei autorități publice administrative de specialitate.

Garda este pusă sub comanda unui comisar general, și dispune de un aparat central, abilitat să acționeze pe întreg teritoriul României, și de un aparat teritorial constituit în secții județene și a municipiului București.

Secțiile Gărzii Financiare au competență de control pe teritoriul județului și al municipiului București, în care sunt organizate.

Aparatul central și cel al secțiilor Gărzii Financiare este organizat în divizii de specialitate, conduse de un comisar șef de divizie, și în alte compartimente, potrivit organigramei aprobată de Ministerul Finanțelor.

Garda Financiară efectuează controale operative și inopinate pentru constatarea încălcării legilor în domeniul fiscal, a reglementărilor vamale, a normelor de comerț și de circulație a bunurilor și serviciilor, urmărind identificarea și sancționarea, în condițiile legii a evaziunii fiscale, a activităților de contrabandă și a altor fapte nepermise de lege, săvârșite în domeniile pentru care Garda Financiară este împuternicită legal să efectueze control.

În exercitarea atribuțiilor sale, Garda Financiară desfășoară zilnic sau la anumite perioade controale de specialitate, fără a fi necesar un ordin special, în cazul atribuțiilor generale, precum și acțiuni în baza unor ordine sau delegații speciale, în cazul unor acțiuni deosebite.

De asemenea, mai efectuează, în conformitate cu prevederile legale, percheziții în toate localurile publice sau particulare, dacă există indicii că în toate aceste locuri funcționează instalații cu care se realizează produse destinate comercializării fără îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Organele de control a Gărzii Financiare au dreptul să dispună măsuri de aplicare a sancțiunilor prevăzute de lege, inclusiv de confiscare a mărfurilor, obiectelor și produselor care au fost sustrase de la plata impozitelor și taxelor.

În vederea realizării obiectivelor și a sub-obiectivelor sale, Garda Financiară verifică registrele și alte documente din care rezultă îndeplinirea obligațiilor fiscale față de stat și are dreptul să ridice și să rețină documentele care pot servi la dovedirea fraudelor sau contravențiilor constatate.

SECȚIUNEA 2.2.2

ORGANIZAREA ȘI RAPOARTELE GĂRZII FIANCIARE

Declanșarea acțiunilor de control se face ca urare a planurilor și a programelor tematice, a sesizărilor, a informațiilor a solicitărilor motivate din partea organelor abilitate, a ordinului Ministrului Finanțelor sau al conducerii Gărzii Financiare.

În exercitarea atribuțiilor prevăzute în legea de organizare și funcționare a Gărzii Financiare, personalul Gărzii execută două categorii de activități și anume serviciul curent și serviciul excepțional;

Serviciul curent se desfășoară operativ și inopinat, zilnic sau la anumite perioade exclusiv pe baza legitimației de serviciu fără a fi nevoie de aprobare specială, potrivit dispozițiilor primite de comisarii Gărzii Financiare de la șefii ierarhici.

Controlul efectuat în serviciul operativ, este deci un control legiferat, care nu are nevoie de aprobări speciale și reprezintă o caracteristică exclusivă a Gărzii Financiare. Obligația ce revine pe această linie comisarilor este aceea de a-și face cunoscută, în prealabil, calitatea, și să prezinte legitimația de serviciu cu insigna de împuternicire.

Serviciul extraordinar, al Gărzii Financiare cuprinde acțiuni care se execută de comisarii Gărzii numai în baza ordinelor sau a delegațiilor speciale. La orice acțiune de control participă minimum doi comisari, legea stabilind imperativ obligația de a se asigura caracterul operativ și inopinat al controlului.

Serviciul de control al Gărzii Financiare se desfășoară pe timpul zilei, pe timpul nopții, în zilele de sărbători.

În ceea se privește serviciul de control în porturi, aeroporturi, punctele de control vamal pentru trecerea frontierei și asupra mijloacelor de transport se poate executa la orice oră din zi sau noapte.

Asupra activității de control efectuată ca și asupra rezultatelor obținute Garda Financiară întocmește și prezintă comandamentului acesteia și Ministerului Finanțelor rapoarte de activitate astfel:

lunar, secțiile teritoriale ale Gărzii Financiare întocmesc și transmit centralei informarea cu privire la rezultatele activității, pa baza căreia și se prezintă comisarului general un raport privind întreaga activitate pe luna precedentă;

trimestrial, în termen de 5 zile de la încheierea acestuia, secțiile teritoriale transmit la Garda Financiară Centrală situația realizării obiectivelor și a utilizării fondului de timp din programul de control pe trimestrul expirat pa baza acestor situații până la data de 20 a lunii următoare fiecărui trimestru, Garda Financiară Centrală întocmește și prezintă comisarului general informarea privind activitatea desfășurată în trimestrul expirat;

până la 31 ianuarie a fiecărui an Garda Financiară Centrală întocmește raportul asupra activității desfășurate de aparatul de control din centrală și teritoriu în anul precedent, care este supus spre dezbatere, Comandamentului Gărzii Financiare, după care este prezentat în vedere aprobării, ministrului finanțelor.

Acțiunile de control ale gărzii financiare se finalizează prin întocmirea unui înscris de constatare; în acest sens Regulamentul privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, precizează că rezultatul controlului, evenimentele survenite și măsurile luate se semnează într-un proces-verbal de control, iar evenimentele deosebite se raportează imediat șefului ierarhic. La ieșirea din serviciu documentele de control se depun și se înregistrează la sediul secției împreună cu mijloacele de intervenție și de autoapărare aflate în dotare.

SECȚIUNEA 2.3

CURTEA DE CONTURI

SECȚIUNEA 2.3.1

SCURTĂ PRIVIRE ASUPRA ISTORICULUI CURȚII DE CONTURI

Primele Curți de Conturi au fost organizate la începutul secolului al XIX-lea în Franța și în alte țări din Europa Occidentală, ca instituții de control asupra modului de formare, gestionare și utilizare a resurselor financiare ale statului și, totodată, ca autorități de jurisdicție chemate să judece abaterile din acest domeniu de activitate.

În România, primul proiect de lege pentru înființarea Curții de Conturi a fost supus dezbaterii în Adunarea Generală a României în ședința din 8 ianuarie 1864 unde a fost adoptat cu majoritatea de 66 voturi pro și 4 voturi contra.

Domnul Alexandru Ioan Cuza a promulgat la 24 ianuarie 1864 Legea pentru înființarea Curții de Conturi, prin care s-a instituit în București o Înaltă Curte de Conturi ca organism independent de jurisdicție, cu sarcina de a pregăti lucrările controlului legislativ asupra Finanțelor publice.

Înființată în locul Ministerului de Control ce exista în Principatele Române, Înalta Cure de Conturi era compusă din președinte, 8 membri judecători, un procuror, un substituit, 8 referendari, un grefier și personalul cancelariei.

Organizatoric, în cadrul Curții de Conturi, erau două secțiuni: una din secțiuni se ocupă cu cercetarea socotelilor din venituri și credite; iar cealaltă secțiune avea în sarcină examinarea și controlul cheltuielilor, precum și cercetarea registrelor datoriei publice și pensiunilor.

Reînființată în condițiile actuale ale restructurării și modernizării finanțelor publice de la noi, Curtea de Conturi reprezintă „Organul suprem de control financiar și de jurisdicție în domeniul financiar” ca funcționând pe lângă Parlamentul României.

Sunt supuse controlului financiar al Curții de Conturi organele de stat și instituțiile publice; Banca Națională, regiile autonome, întreprinderile de stat etc. Este menționat faptul că, în mod anual, Curtea de Conturi elaborează un raport public despre controlul efectuat pe care în reprezintă Parlamentului.

Curtea de Conturi cuprinde: Secția de control preventiv, secția de control ulterior, secția jurisdicțională, colegiu jurisdicțional al Curții, Secretariatul general și camerele de conturi județene și a municipiului București; acestea din urmă sunt formate din câte un compartiment de control financiar și un colegiu jurisdicțional.

Legea nr. 94 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, precizează în legătură cu controlul, că acesta se efectuează „asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințarea resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și asupra modului de gestionare a patrimoniul public și privat al statului și al unităților administrativ teritoriale.

SECȚIUNEA 2.3.2

NORMELE JURIDICE CARE REGLEMENTEAZĂ ACTIVITATEA PREZENTĂ A CURȚII DE CONTURI

Normele juridice care reglementează activitatea Curții de Conturi se află atât în Constituția României cât și în legea organică privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.

Constituția României în art. 139 intitulat „Curtea de Conturi” din titlul IV „Economia și Finanțele Publice” stabilește principale atribuții ale acestei instituții:

controlul asupra modului de formare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public – art. 139, teza 1;

atribuții jurisdicționale în condițiile legii – art. 139 alin. 1, teza 2;

controlează modul de gestionare a resurselor publice – art.139 alin.3.

Pentru realizarea acestor atribuții principale, un statut aparte îl au membrii Curții de Conturi, numiți de Parlament, întrucât, așa cum rezultă din prevederile art. 139 alin. 4, ei se bucură de independență și inamovibilitate și sunt supuși incompatibilităților prevăzute de lege pentru judecători.

Rezultă că potrivit art. 124 alin. 2 din Constituție, membri Curții de Conturi, numiți de Parlament, nu pot să ocupe nici o altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.

Desigur, cadrul constituțional al Curții de Conturi nu definește decât elementele esențiale ale statului său juridic, organizarea și funcționarea sa stabilindu-se prin lege organică, conform art.72 alin.3 din Constituție.

SECȚIUNEA 2.3.3

ORGANIZAREA CURȚII DE CONTURI

Potrivit legii sale de organizare și funcționare nr 94/1992. cu modificările și completările ulterioare – Curtea de Conturi se compune din:

două secții de control ulterior;

secția jurisdicțională;

colegiul jurisdicțional al Curții;

camerele județene de Conturi;

secretariatul general;

Pe lângă Curtea de Conturi funcționează procurorii financiari. Curtea de Conturi este alcătuită dintr-un nr. De 24 de consilieri de conturi, care alcătuiesc plenul Curții.

Secțiile de control ulterior – sunt formate din 13 consilieri de conturi și din controlori financiari, conduse de un consilier de conturi, cu funcția de președinte al secției și sunt structurate în divizii sectoriale, conduse de către un consilier de conturi. În cadrul diviziilor sunt organizate direcții de specialitate.

Secția jurisdicțională este instanța de fond și de recurs, se compune din nouă consilieri de conturi, și este condusă de un președinte, care este consilier de conturi.

Camerele de conturi județene – exercită funcțiile Curții de Conturi în unitățile administrativ teritoriale și se compun din:

compartimentul de control financiar, format din controlori financiari și condus de un șef de compartiment;

colegiu jurisdicțional al camerei, format din judecători financiari, condus de un președinte.

Procurorul general financiar și procurorii financiari, își exercită atribuțiile pe lângă secțiile Curții de Conturi, Colegiul jurisdicțional al Curții și Camerele de conturi județene.

Conducerea Curții – se exercită de către plen, de comitetul de conducere, de președintele și vicepreședintele Curții, care sunt consilieri de conturi.

Plenul Curții de Conturi – este autoritatea colegială supremă de conducere, compusă din consilieri de conturi, care sunt în număr de 25.

Comitetul de conducere al Curții de Conturi potrivit art. 10 alin.2 din Legea 94/1992 – republicată se compune din președintele Curții, vicepreședinții acesteia, președinții de secție și 5 consilieri de conturi, aleși de plenul Curții.

B1. Atribuțiile comitetului de conducere al Curții reglementate în art. 123 din Legea 94/1992 constau în:

avizarea înființării de către guvern sau ministere a unor organe de specialitate în subordinea lor;

inițiază proceduri de cercetare a cazurilor de incapacitate și incompatibilitate în îndeplinirea funcțiilor de către membrii Curții de Conturi și judecătorii financiari;

aprobă lista cu posturile vacante din cadrul compartimentelor Curții de Conturi care urmează să fie scoase la concurs;

numește secretarul general al Curții de Conturi, directorii și șefii compartimentelor de control;

Președintele Curții de Conturi – este persoana care coordonează activitatea Curții și care asigură relațiile acesteia cu instituțiile și autoritățile publice și cu organismele internaționale de profil.

Atribuțiile Președintelui Curții de Conturi se exercită în lipsa acestuia, de unul din vicepreședinții Curții, desemnat de el, în cazul în care desemnarea nu este posibilă, atribuțiile Președintelui se exercită de cel mai în vârstă dintre vicepreședinți.

CAPITOLUL IV

METODELE, PROCEDURA ȘI ACTELE CONTROLULUI FINANCIAR

SECȚIUNEA 1

METODELE CONTROLULUI FINANCIAR

Noțiunea de metodă provine de la cuvântul grecesc „methodes”, care însemnă drum, cale.

Metodologic controlul este un proces de cunoaștere și perfecționare prezentând atât o latură subiectivă, prin aceea că în anumite momente obiectul este simplificat.

Metodologia de control, ca sistem, reprezintă intercondiționarea cu caracter științific și normativ a procedeelor și modalităților, principiilor și mijloacelor care fac posibilă acțiunea de control.

Metodologia de control, ca ansamblu de instrumente, metodologic organic structura, se utilizează selectiv, diferențiat în funcție de natura activităților sau operațiunilor controlate, formele de control financiar, sursele de informare pentru control, natura abaterilor existente și a posibilităților de perfecționare a activității controlate.

Existența mai multor procedee prin care se sesizează legăturile esențiale dintre fenomenele și procesele economice studiate în vederea analizei unităților și a rezultatelor obținute în activitatea acestora impune o îmbinare judicioasă a lor, întrucât faptele constituie un tot unitar, format din părți care se întrepătrund în vederea stabilirii normelor și principiilor cu caracter social pe care fundamentează controlul.

Procesul reprezintă modul sistematic de utilizare a unei lucrări sau modalitatea de a acționa în scopul realizării obiectivelor propuse. Pornind de la această definiție, putem concluziona că procedeele utilizate de tehnica de control financiar modalitățile sau maniera de a verifica dacă activitatea economică și financiară este organizată și se desfășoară conform normelor, principiilor sau regulilor stabilite.

Există două tipuri de procedee:

Procedee comune:

observația;

comparația;

raționamentul;

clasificarea;

analiza;

sinteza;

Procedee specifice:

cercetarea;

controlul documentelor;

inventarierea de control;

expertizele tehnice și analizele de laborator;

control total și control prin sondaj.

Cercetarea în controlul financiar are ca obiectiv examinarea nemijlocită a fenomenelor și operațiunilor economice și financiare supuse controlului în vederea cunoașterii modului cum se desfășoară cazurile care au generat unele deficiențe, măsurile care se impun pentru remediere.

Controlul documentelor este serios necesar în obținerea unui randament sporit al controlului.

Controlul cronologic al documentelor se face în ordinea înregistrării în evidența contabilă. Această modalitate este destul de simplă, dar nu se face decât în unitățile cu un volum de operații redus, care implică un nr. mic de documente.

Controlul invers cronologic constă în controlul documentelor de la sfârșitul perioadei de control către începutul ei. Se folosește în cazul unei sesizări, de obicei fiind mult mai greu de realizat decât controlul cronologic, pentru a se stabili o anumită omisiune, eroare, momentul când acesta s-a produs.

Controlul sistematic – este modalitatea prin care se examinează documentele și înregistrările contabile care dau posibilitatea să se urmărească un anumit obiectiv, putându-se trage concluzii pentru fiecare în parte. Documentele se grupează pe o anumită tematică și se controlează într-o anumită ordine.

Controlul reciproc al operațiunilor și documentelor constă în confruntarea operațiunilor și documentelor cu actele care conțin aceleași elemente care se găsesc în cadrul unității controlate. Acest control reprezintă o confirmare internă a datelor înscrise în documente și evidențe.

Controlul mixt constă în fapt în îmbinarea tehnicilor de control prezentate anterior, cu scopul fie al unei mai bune sistematizări, fie al structurării duratei controlului sau în vederea urmăririi unui anumit obiectiv. În acest caz documentele se grupează pe feluri, probleme sau operațiuni și se examinează după unele din tehnicile prezentate mai sus.

Controlul încrucișat se exercită în principiu pentru constatarea realității unor operațiuni economice, când se recurge la confruntarea tuturor exemplarelor unui document, emis la unitatea controlată și transmis terților.

Controlul financiar faptic este acel procedeu de stabilire reală a existenței și micșorării și mișcării mijloacelor materiale și bănești și desfășurării activității economice și financiare. Acest control se exercită la fața locului, printr-o observare direct, constatând acele situații ce nu rezultă din documente.

Modalitățile de organizare a controlului financiar faptic sunt diverse, cele mai importante fiind: inventarierea, observarea directă, expertiza tehnică, analiza de laborator.

Inventarierea ca modalitate de control faptic, are ca obiectiv constatarea, la un moment dat, a existenței cantitative și calitative a elementelor de activ și pasiv ale unei unități și modul de executare a sarcinilor de către gestionari. Inventarierea joacă un rol important prin faptul că prin el se face comparație între datele stabilite și cele din documente, stabilindu-se dacă există sau nu diferențe.

Observarea directă face parte de asemenea din categoria controlului faptic și se recurge la ea în cazul în care o anumită realitate nu se poate constata din documente.

Expertiza tehnică și analiza delaborator – intervin în cazurile în care organelor de control le sunt necesare concluziile unor specialiști, rezultate din anumite expertize tehnice, pentru a putea formula o opinie corectă asupra operației sau activității controlate din punct de vedere economico-financiar. Concluziile specialiștilor se pot elibera și în urma unor analize de laborator asupra: componenței unor produse finite compatibile cu materiile prime utilizate, justiției calculelor economice.

Controlul total se execută asupra tuturor actelor și operațiunilor ce au avut loc în perioada de la ultimul control financiar. Este cel mai cuprinzător și sigur, însă datorită volumului mare de muncă nu poate fi folosit decât la unitățile mici, ca urmare în celelalte situații se utilizează controlul prin sondaj.

Controlul prin sondaj – cercetează cele mai reprezentative documente și operații, care permit obținerea unor concluzii cu caracter general asupra obiectului urmărit. Controlul prin sondaj se caracterizează prin selectivitate, simplificându-se munca de control, fiind foarte eficient, însă acesta depinde în mare măsură de alegerea perioadei, operațiunilor și documentelor ce se controlează pentru a da posibilitatea generalizării concluziilor și măsurilor ce trebuie luate. Această formă de control are însă un mare dezavantaj, determinat tocmai de caracterul selectiv prin faptul că se poate omite unele operațiuni greșite sau incorecte.

În concluzie se poate spune că metodele controlului economico-financiar prezintă unele trăsături specifice care constau în sesizarea unor fapte cu caracter general și specific din structura internă a unității prin intermediul cercetării directe, realității operațiunilor, stabilirea modului de îndeplinire a indicatorilor calitativi și cantitativi, cunoașterea faptelor care au determinat rezultatele.

Controlul financiar nu se limitează în a constata rezultatele negative, abaterile, lipsurile, ci el se consideră încheiat atunci când se elimină deficiențele constatate, luându-se o serie de măsuri pentru stabilirea situației și îmbunătățirea activității în dorința de a ajunge la rezultate performante.

SECȚIUNEA 2

PROCEDURA EXECUTĂRII CONTROLULUI FINANCIAR

Procedura controlului financiar este alcătuită dintr-un ansamblu de acte și acțiuni, privind organizarea desfășurarea și valorificarea rezultatelor acțiunii de control.

În primul moment al procedurii se alege activitatea și unitatea ce urmează a fi controlată. Acest lucru se realizează prin informare și documentare pentru a se stabili problemele esențiale către care trebuie să se îndrepte controlul.

Cel de al doilea moment este desfășurarea acțiunii de control. Desfășurarea acțiunii de control cuprinde o serie de acte, operațiuni și metode folosite de echipa de control, cu privire la folosirea mijloacelor materiale și bănești, valorificarea potențialului de muncă și tehnica de care dispune unitatea economică.

Organele de control își desfășoară activitatea propriu-zisă de control, în vederea stabilirii concluziilor, asupra activității economico-financiare, pe perioada pe care se face controlul.

În funcție de natura operațiilor și cerințele muncii de control pentru depistarea deficiențelor în activitatea economico-financiară a unității, organele de control utilizează procedeele de lucru ale controlului.

Cel de al treilea moment este valorificarea rezultatelor controlului astfel: informarea organului care a dispus controlul, pentru a da posibilitatea luării celor mai eficiente măsuri în vederea îmbunătățirii activității, stabilirea de măsuri pentru prevenirea în înlăturarea abaterilor, aplicarea sancțiunilor.

Activitatea de control nu ar avea nici o eficiență, dacă ar fi limitată numai la descoperirea lipsurilor, ci ea are în vedere și remedierea operativă a deficiențelor constatate.

Procedura controlului financiar, după cum am observat se desfășoară pe baza unui plan bine determinat într-o anumită ordine care poate fi grupată pe șase etape: pregătirea echipei de control financiar, prezentarea la unitatea în care urmează să se efectueze controlul, organizarea echipei de control, desfășurarea acțiunii de control, redactarea actelor de control, verificarea rezultatelor acțiunii de control.

SECȚIUNEA 3

ACTELE CONTROLULUI FINANCIAR

Acțiunea de control presupune în final înscrierea constatărilor organelor de control în anumite documente. Aceste documente, atât ca formă cât și ca structură, fie sunt stabilite de către organele de control specializate în acest scop, fie sunt luate la aprecierea organelor de control.

În general actele și operațiunile din sfera finanțelor publice se emit și se săvârșesc în condițiile prevăzute în legea finanțelor publice și în celelalte acte normative ale de specialitate financiar publică.

Datorită condițiilor de emitere și de executare, actele financiare publice se aseamănă cu actele administrative, și întrunesc în general particularitățile acestor acte. Acestea concordă și cu faptul că finanțele publice sunt administrate de autorități ale administrației publice.

SECȚIUNEA 3.1

CONDIȚIILE ACTELOR CA UN ACT SĂ FIE VALABIL

Pentru ca un act administrativ și fi valabil și să producă efecte juridice, el trebuie să îndeplinească anumite condiții și anume:

– actul administrativ să fie conform din punct de vedere al Constituției și dispozițiilor legale în vigoare – legalitatea actelor administrative;

– actul administrativ să fie emis conform interesului public urmărit de lege – oportunitatea actelor administrative;

– actul administrativ să fie emis în forme și cu procedura prevăzută de lege;

– actul administrativ să fie emis de organul complet și în limitele competențelor sale.

A) Legalitatea actelor – într-o formulare generică – prof. A. Iorgovan – prin legalitatea actelor administrative înțelegem conformarea acestora cu legile adoptate de parlament precum și cu actele normative care au forță juridică superioară.

Condițiile generale de legalitate – opinia A. Iorgovan:

actul administrativ să fie emis în litera și spiritul Constituției;

actul administrativ să fie emis în litera și spiritul legilor și ordonanțelor;

actul administrativă să fie emis pe baza tuturor actelor organelor administrației publice care sunt superioare organului administrativ emitent;

actul administrativ să fie emis de organul administrativ, numai în limitele competenței sale;

actul administrativ să fie emis în forma și cu procedura prevăzută de lege.

B) Oportunitatea actelor administrative

Oportunitatea, dreptul de apreciere al autorităților administrative publice sau puterea discreționară a acestora sunt termeni care evoca aceeași noțiune.

Oportunitatea reprezintă o anumită Libertate de care dispune administrația publică în activitatea de organizare și aplicare a executării legii, urmărindu-se asigurarea concordanței între normele juridice și necesitățile în continuă transformare ale societății.

Oportunitatea dă dreptul autorităților administrației publice de a alege între două sau mai multe soluții posibile, cu ocazia organizării și executării legii. Dintre criteriile de apreciere a oportunităților actelor administrative, menționăm:

momentul în care se adoptă actul administrativ;

condițiile concrete în care urmează să se aplice un act administrativ;

scopul în care urmează să fie emis;

C) Competența; Caracteristicile competenței

o primă caracteristică a oportunității pe care o au autorii actelor administrative este aceea legalității competenței în baza căreia emit actele administrative;

a altă caracteristică a abilității legale a emiterii actelor administrative este aceea că exercițiul competenței lor este drept și obligație, în același timp și nu un privilegiu pentru cel care o exercită;

ca o altă caracteristică, competența în emiterea actelor administrative este permanentă și nu se epuizează prin exercitarea acesteia.

SECȚIUNEA 3.2

CLASIFICAREA ACTELOR DE CONTROL

A) Procesul verbal de control – este documentul principal al controlului care cuprinde deficiențele și abaterile constatate, precum și cauzele și consecințele asupra bunei gospodăriri a unității controlate.

Acest act se întocmește pe capitole, într-o succesiune cronologică format dintr-o parte introductivă, cuprinsul procesului verbal de control, încheierea procesului verbal de control.

La procesul verbal de control se anexează diverse documente ca: situații, tabele, acte, note de constatare, note explicative.

B) Notele de constatare – sunt acte constatate folosite atunci când:

în cursul controlului se fac constatări a căror reconstituire ulterioară nu este întotdeauna posibilă sau care nu mai pot fi dovedite;

este necesar a se lua măsuri urgente pentru sistarea sau înlăturarea de către cei în drept a unor abateri sau a consecințelor lor.

Acestea se semnează de către comisarii care efectuează controlul, persoanele la care se referă constatarea și de martorii asistenți.

C) Notele explicative – se întocmesc în cazul în care se constată abateri sau fraude care atrag răspundere juridică. Aceste acte sunt întocmite ca niște răspunsuri la întrebările organelor de control pe care le dau persoanele considerate răspunzătoare de abateri și de alte persoane care pot clarifica cauzele și împrejurările care au determinat nerespectarea actelor normative. Ca urmare a acestor note se definitivează constatările controlului.

D) Procesul verbal de contravenție – este unul din cele mai importatnte acte ale controlului care se încheie în acele situații în care legea permite comisarilor să constate fapte contravenționale și să aplice sancțiunile prevăzute în actele normative.

Important este de precizat și faptul că legea prevede sancționarea cu nulitatea absolută a acestor acte administrative atunci când nu conțin clar și explicit: numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator.

Bibliografie:

Dan Drosu Șaguna – Tratat de drept financiar și fiscal, Editura ALL Beck SA. 2001;

Ioan Gliga, Gheorghe Giliscu, Paul Olcescu – Drept Financiar Editura Didactică și Pedagogică București;

Emil Bălan – Drept Financiar, Editura ALL Beck SA 1999;

Ioan Gliga – Drept Financiar, Editura Didactică și Pedagogică București 1970;

R.Ciuriteanu – Controlul Financiar în R.S.R. Editura Academiei R.S.R., București 1980;

Ion Pereș, Dumitru Popovici, Ovidiu Bunget, Cristian Pereș – Controlul economic financiar, Timișoara 2000;

Rada Dănuț – Controlul economic-financiar, Editura Dacia Europa Nova Lugoj 2001;

Constantin Albuț, Corneliu Diaconu – Drept Financiar, Editura Fundației Chemarea Iași, 1998;

Cârstea Valentin – Drept Financiar Public, Editura Dacia Europa Nova, Lugoj 2000;

Valentin Cârstea – Drept administrativ, Editura Dacia Europa Lugoj 1996;

Valentin Cârsetea, Dumitru M., Ionel Olani – Fiscalitatea persoanelor juridice, Ed. MIRTON Timișoara 2003

Dr. Ioan Vida – Puterea Executivă și Administartivă Publică, București 1994;