. Controlul Financiar Exercitat de Curtea de Conturi Asupra Contului Bugetului de Stat

Capitolul I

CONTROLUL FINANCIAR. ASPECTE TEORETICE

I.1. Controlul financiar în România. Scurt istoric

Indiferent de forma sa de organizare, statul și-a creat întotdeauna sisteme de control ale căror obiective principale au vizat, în cele mai multe cazuri, activitatea de urmărire și de realizare a obligațiilor financiare ale cetățenilor față de instituțiile sale.

Primele dovezi ale existenței structurilor de control ale statului în spațiul carpato-danubiano-pontic datează din secolul al XIV-lea. În procesul de cristalizare, statele medievale românești nou înființate și-au conceput o serie de structuri de control fiscal formate din slujbași, al căror principal scop era să asigure colectarea birurilor1 și a dijmelor2 de la populație.

Baza acestei structuri a fost preluată de către autoritățile domnești de la mongoli și mauri, popoare migratoare și cotropitoare care, în perioada dominației spațiului românesc, au organizat o activitate foarte susținută de urmărire a birurilor de tot felul impuse populației autohtone.

Situația a dobândit accente deosebite după instaurarea dominației otomane drept consecință a introducerii, de către aceasta, a unui înrobitor regim fiscal impus Principatelor Românești și constituit, în principal, din obligația de plată a haraciului3.

În vederea satisfacerii exigențelor mereu sporite ale Porții Otomane, atât a celor materiale, dar mai ales a celor financiare, domnitorii din Principatele Românești au fost constrânși să instituie o structură foarte puternică de urmărire și control a încasării, de la populație, a acestora.

Cu toate că se manifesta printr-o accentuată tentă pragmatică, acțiunea nu avea, totuși, un caracter organizat, deoarece nu exista o evidență exactă a birurilor și a dărilor și nici a nivelurilor acestora.

Însă dezvoltarea statului medieval a fost însoțită și de perfecționarea aparatului de colectare a banilor instituit pe lângă curțile domnești.

Astfel, prin reforma fiscală creată de către domnitorul Matei Basarab, în anul 1635, în Țara Românească, s-au urmărit atât diversificarea obligațiilor fiscale, cât și repartizarea dărilor pe unități teritoriale și realizarea evidenței contribuabililor.

Tot în această perioadă a apărut pentru prima dată și ideea de buget general sub denumirea de vistierie4, ca instrument de gestionare a veniturilor și cheltuielilor.

Au fost atribuite obligațiilor fiscale, cunoscute sub denumirea de dajdii5, dijme, biruri etc., primele destinații în sensul că unele erau dirijate spre vistierie în vederea achitării haraciului, iar altele către “cămara sau caseta privată a domnitorului…” în vederea acoperirii cheltuielilor acestuia și ale curții sale.

Caracteristic acestei perioade era faptul că nu exista un sistem organizat de control al încasărilor fiscale, nici al celor din vistierie și nici al celor din caseta privată a domnitorului, deoarece acesta, prevalându-se de drepturile sale, dispunea în mod discreționar de utilizarea acestora cu toate că funcționa o autoritate pe lângă curtea domnească, denumită sfat, formată din șapte boieri, care avea numai rol consultativ.

Cu toate acestea, primii pași în activitatea de control și-au făcut apariția, așa cum s-a menționat. În această perioadă fusese instituită noțiunea de buget, sub forma vistieriei, în cadrul căreia evidența bunurilor se realiza prin crearea unor liste de evidență atât pentru încasări cât și pentru cheltuielile efectuate de domnitor și funcționarii domnești, documente care erau prezentate sfatului boierilor.

În această perioadă nu existau bugete. Erau totuși situații din veniturile încasate și cheltuielile efectuate, întocmite de funcționarii domnului și prezentate de către aceștia sfaturilor boierilor și divanului.

În perioada domniei lui Gheorghe Ștefan Vodă (1654) în Moldova și în perioada lui Constantin Brâncoveanu în Muntenia (1694-1704), asemenea situații erau cuprinse în codice6 de venituri și cheltuieli.

La sfârșitul secolului al XVII-lea s-au făcut primele încercări de organizare a sistemului fiscal constând în stabilirea unei dări unice, ce trebuia plătită la anumite termene prestabilite pentru fiecare contribuabil în parte.

Cunoscut sub denumirea de rupta sau ruptoare7, sistemul avea la bază un acord între vistierie și contribuabili, constituiți în grupuri, asupra mărimii obligațiilor fiscale, ca și a termenelor la care acestea trebuiau vărsate. Ca elemente de evidență a fiscalității au fost introduse samile8 vistierie, un fel de conturi financiare în care erau consemnate atât încasările cât și cheltuielile efectuate într-o anumită perioadă, de obicei un an. Pentru prima dată o astfel de samă a fost prezentată divanului marilor boieri de către domnitorul Nicolae Vodă Mavrocordat în a doua parte a domniei (1712) “ … E sigur că până atunci în nici o țară din Europa nu se îndrăznise a aduce înainte celor îndrituiți ceea ce am putea numi un buget devenit astfel public.”9.

În perioada de la înființarea principatelor până la regulamentele organice, ca urmare a lipsei unei reprezentanțe naționale unite cu cea a separației puterilor, înlocuită prin puterea absolută a domnitorului și existența unor organe pur consultative, nu a fost posibilă stabilirea unui sistem financiar și, în consecință, a unor reguli de control privind întrebuințarea veniturilor percepute de la populația țării.

Cu toate că introducerea acestui sistem, al sămilor, a constituit o etapă importantă în dezvoltarea activităților de control asupra finanțelor statului, stabilirea și utilizarea fondurilor se făceau, în continuare, din ordinul și cu știința domnitorului, care, nici el și nici funcțiionarii din slujba sa, marele vistiernic10, pârcălabi11, vornici12, zapcii13, nu aveau stabilite răspunderi pentru activitățile pe care le desfășurau. Însă lipsa unor reguli precise făcea să existe sancțiuni diferite pentru aceeași faptă, după propria voință a domnitorului. Documentele vremii menționau că au existat cazuri când acesta consulta, totuși, Sfatul boierilor în legătură cu aplicarea sancțiunilor. O dată cu apariția primelor prevederi constituționale, sub forma Regulamentelor Organice, în 1831 în Muntenia și în 1832 în Moldova, a fost prevăzută înființarea unei structuri legislative, formată din reprezentanți ai boierimii, numită Adunarea obștească ordinară, prin intermediul căreia au fost create bazele organizării administrativ-teritoriale a celor două Principate Românești și separației puterilor în stat.

Se introduce astfel un sistem financiar simplu, acordându-se Adunării obștești dreptul de a încuviința perceperea dărilor și forma cheltuielilor.

Apare noțiunea de buget sau “închipuirea cheltuielilor anului viitor”.

În vederea controlului financiar erau stabilite norme. Se introduce contabilitatea casei visteriei, adică “a ținerii și dării socotelelor cu bună orânduială”.

Vistierul era înaltul funcționar responsabil pentru toți casierii angajați în slujba vistieriei și pentru toți sameșii județelor. La începutul fiecărui an financiar se dădeau tutoror acestora câte 3 condici șnuruite însemnate de controlul vistieriei și pecetluite cu pecetea Domnului, în care se înscriau: toate sumele primite în ordine cronologică, sumele ce se plăteau, chitanțele primitorilor cu menționarea sumei primite și a motivului pentru care era făcută plata (actele justificative). La sfârșitul fiecărui trimestru, toți cei însărcinați cu perceperea veniturilor și plata cheltuielilor trebuiau să trimită la vistierie evidențele lor.

Din documentele de înființare a acestei structuri rezultă două sarcini importante privind obligativitatea stabilirii unor norme și prevederi de evidență contabilă pentru a “… regularisi chipul contabilității, adică a socotelilor pentru luaturile și daturile statului …”, precum și pentru a înființa un departament de control al cărui rol era să determine modul “… ținerii și dării socotelilor cu buna rânduială…”.

Aunarea obștească a funcționat atât în Moldova, cât și în Țara Românească până la înființarea celui mai important organism de control al vremii, Înalta Curte de Conturi. la 24 ianuarie 1864.

Înființarea unui departament cu sarcini de control în domeniul financiar a fost posibilă datorită faptului că statul dispunea de un sistem de prevederi legale, Regulamentul Organic, care stabilea atât sarcinile și răspunderile personalului angajat în activitatea bugetară și fiscală cât și obligativitatea introducerii sistemului de evidență contabilă, instrucțiuni de utilizare a documentelor de evidență, ca și a unor proceduri de control și descărcare de gestiune a conturilor de venituri și cheltuieli.

Adunarea obștească ordinară avea două modalități de operare: “… sau înainta socotelile primite spre cercetare unei comisii compusă din mădularele sale sau le cerceta de față cu toți iar rezultatul cercetării era adus la cunoștința Domnitorului.”.

În Moldova, situațiile financiare ale anului expirat erau verificate de un alt organism distinct, numit Sfatul Administrativ, înainte de a fi prezentate Adunării obștești.

Rapoartele realizate cu această ocazie de către Sfatul Administrativ erau comunicate Domnitorului, care le supunea analizei Adunării obștești “… împreună cu sămile vistiernicului de toate, hotărârile și dările anului săvârșit, precum și bugetul cu închipuirile anului viitor.”.

Sistemul a funcționat având rezultate destul de bune până la Unirea Principatelor Române, când a fost elaborat, pentru prima dată, un regulament de contabilitate publică, având scopul “… de a controla cu eficacitate administrarea banilor publici.”. Controlul statului îmbrăca, pentru prima dată, în această perioadă, o formă concretă prin aprobarea Legii asupra contabilității generale a statului, în anul 1864, prin care a fost instituită “… verificarea permanentă și inopinată asupra serviciilor de contabilitate și casieriilor de județe.”, sarcină atribuită Ministerului Economiei și Finanțelor.

În aceeași perioadă, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Legea pentru înființarea unei noi structuri de control financiar, Înalta Curte de Conturi, “… voind a da o garanție mai mult țării despre dorința ca întrebuințarea banilor publicisă fie supusă uni control, pe cât de serios pe atât de neatârnat de orice bănuieli de înrâurire din partea agenților însărcinați cu manipulația bugetului”.

Din punct de vedere organizatoric, Înalta Curte de Conturi era formată din două secțiuni care aveau rolul de a controla “… socotelile de venituri și credite, cu lichidarea conturilor administrației generale, administrațiilor districtuale și comunale …”, și de a realiza “… examinarea și controlul cheltuielilor precum și cercetarea registrelor datoriei publice și a pensiunilor”.

În cazul în care “… prin controlul socotelilor, Curtea constată plastografii, urme de mituire sau deturnări de bani, se înștiința Ministerul Economiei și Finanțelor și cel al Justiției pentru a trimite vinovatul în judecată Tribunalelor competente.”. Concomitent cu înștiințarea acestui organ suprem de control, atât în Țara Românească cât și în Moldova, au fost înființate și alte structuri distincte cu atribuții de control financiar. Astfel la propunerea unuia dintre demnitarii vremii, vornicul Iordache Filipescu, a fost aprobată introducerea unei duble forme de control: cel obștesc și cel parlamentar.

Controlul obștesc se exercita de către un corp de control specializat, format din 13 funcționari, și avea ca principal obiectiv “… cercetarea în mod amănunțit a veniturilor și cheltuielilor în totalitatea lor.”.

Controlul parlamentar era mult mai complex conceput, deoarece, prin obiectivele sale, “…Domnitorul era obligat ca la fiecare strângere a Adunării obștești să-i dea în a ei cercetare socotelile veniturilor și cheltuielilor vistieriei și a celorlalte case ale țării.”.

Prin Legea de reorganizare, aprobată în anul 1895, noului organism de control, Înalta Curte de Conturi, i-au fost atribuite și sarcini jurisdicționale asupra “… contabililor mânuittar era mult mai complex conceput, deoarece, prin obiectivele sale, “…Domnitorul era obligat ca la fiecare strângere a Adunării obștești să-i dea în a ei cercetare socotelile veniturilor și cheltuielilor vistieriei și a celorlalte case ale țării.”.

Prin Legea de reorganizare, aprobată în anul 1895, noului organism de control, Înalta Curte de Conturi, i-au fost atribuite și sarcini jurisdicționale asupra “… contabililor mânuitori de bani și materiale publice, contabili de drept sau de fapt ai conturilor asupra cărora pronunță hotărâri judecătorești.”.

În baza prevederilor acestei legi, Înalta Curte de Conturi judeca “… în prima și ultima instanță și, prin excepție, în cazuri precis determinate, în ultima instanță, pe calea apelului, toate conturile contabililor mînuitori de bani și materiale publice, pronunțând decizii descărcătoare sau de condamnare a contabililor, cu drept de revizuire sau recurs, afară de cazul deciziilor date în apel, care nu mai sunt supuse recursului.”.

Dezbaterea din anul 1895 a constituit o altă etapă importantă a inițiativei de reorganizare a Legii Curții de Conturi, ocazie cu care s-a discutat și problema controlului financiar preventiv, dar abia în anul 1929 a fost aprobată introducerea acestei forme de control financiar ca “… atribuție a acesteia, alături de controlul de gestiune ți cea jurisdicțională”.

După anul 1944, controlul financiar-contabil, atât cel exercitat de către stat cât și controlul propriu exercitat la nivelul agentului economic au căpătat alte forme, determinate de noile condiții politice și în cadrul acestora, de legile de organizare a întregii economii.

În anul 1957, în baza noilor prevederi, controlul exercitat de către Curtea de Conturi a fost desființat, iar controlul financiar intern din întreaga economie a fost trecut în subordinea conducătorilor unităților și organizat pe principiul specializării ierarhice începând cu ministerele, instituțiile și organizațiile centrale de stat și cooperatiste și mergând până la unitățile și sub unitățile cu contabilitate proprie din subordinea acestora.

În anul 1959 a fost aprobat Regulamentul privind organizarea și executarea controlului preventiv în instituții, întreprinderi și organizații economice de stat, exercitat de către conducătorul compartimentului financiar-contabil și delegați ai acestora, desemnați de către conducătorul unității. Ulterior, controlul financiar-contabil, atât cel propriu, exercitat în cadrul noilor întreprinderi de stat cât și cel exercitat de stat au fost reglementate prin legi speciale.

Tot în această perioadă a fost înființată Curtea Superioară de Control Financiar, organism al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, care avea ca obiective principale verificarea modului de executare a prevederilor financiare din planul național unic de dezvoltare economico-socială și bugetul de stat, ca și de utilizare a pârghiilor financiare și de credit în conducerea economică.

În același timp, au fost atribuite sarcini importante Curții Superioare de Control Financiar în coordonarea întregii activități de control financiar-contabil și bancar.

După anul 1989, controlul financiar-contabil a căpătat noi dimensiuni, impuse de aplicarea noilor legi ale economiei de piață liberă. Au fost înființate noi structuri de control, cărora le-au fost stabilite obiective determinate de condițiile impuse de fenomene specifice unei perioade neîntâlnite în istoria economică, generate de trecerea de la economia centralizat planificată la economia guvernată de legile pieței libere.

În acest context, controlul statului a fost consolidat prin constituirea sau reînființarea unor structuri precum Garda Financiară ( înființată imediat după Marea Unire în 1918 și care a funcționat mai mult în Transilvania, Bucovina și Banat și mai puțin în Regat) – în sfera de activitate a executivului și Cutrea de Conturi – în calitate de organ de control financiar și jurisdicție în domeniul financiar care funcționează pe lângă Parlamentul României. Activitatea de control financiar desfășurată de aceste instituții se realizează în baza unor prevederi legale proprii, prin care sunt stabilite organizarea, sfera de activitate, obiectivele și procedurile de control ale acestora.

I.2. Definiții, clasificare, obiective, funcții

Noțiunea de control provine din expresia “contra rolus”, care în limba latină înseamnă verificarea actulului original după duplicatul care se încredințează în acest scop unei alte persoane.

În acest sens, controlul reprezintă acțiunea de stabilire a exactității operațiunilor materiale, care se efectuează anticipat executării acestora, concomitent sau la scurt interval de la desfășurarea operațiunilor.

Controlul financiar se definește ca fiind acțiunea de determinare a unor adevăruri în legătură cu starea unor proiecte de activități economice sau cu a celor care au fost efectuate, prin compararea modului efectiv de prezentare sau manifestare al acestora cu prevederile și normele legale prin care au fost definite și instituționalizate, în vederea preîntâmpinării sau depistării și remedierii abaterilor de la aceste prevederi și norme.

Controlul financiar este, în primul rând, instrumentul care servește intereselor statului în realizarea politicii sale pe termen lung în domeniul economic prin efectele de prevenire sau de reglare a disfuncționalităților ce pot interveni, la un moment dat, în activitățile desfășurate în cadrul sistemelor economice,

În al doilea rând, controlul financiar servește intereselor agenților economici atât prin acțiunea de evitare a situațiilor de disfuncționalitate în procesul de gestionare a patrimoniului cât și prin cea de remediere a unor abateri de la prevederile legale.

Controlul financiar poate fi exercitat personal sau cu ajutorul unor aparate speciale de control.

Controlul financiar nu se rezumă doar la stabilirea unor fapte ci se extinde și la cercetarea cauzelor care au provocat deficiențele constatate.

Toate aceste trăsături deosebesc controlul financiar de expertize, revizii, verificări, inspecții, etc..

Controlul financiar, componentă a controlului economic, are ca obiective cunoașterea de către stat a modului cum sunt administrate mijloacele materiale și financiare, a modului de realizare și cheltuire a banului public și urmărește atât asigurarea și consolidarea echilibrului financiar cât și a eficienței economico-financiare și a dezvoltării economiei naționale.

Instrument al politicii financiare a statului, controlul financiar reprezintă un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare a deficiențelor și de stabilire a măsurilor necesare pentru restabilirea legalității.

Necesitatea controlului financiar este strâns legată de existența proprietății publice, de interesul deosebit al societății față de acesta, ceea ce determină implicarea organelor de stat specializate.

Deși formele de control se deosebesc între ele prin obiectivele pe care și le propun ( rol, funcții și sfera de activitate ) toate au un scop comun, și anume acela al determinării stării unor fenomene, procese sau activități la un moment dat, față de un sistem determinat de criterii.

În funcție de aceste criterii generale și de altele specifice, cum sunt momentul efectuării verificării față de momentul desfășurării activității controlate, structurile desemnate să-l exercite, durata sau intensitatea acestuia, controlul financiar se clasifică astfel:

a. După modul efectuării activităților sau al întocmirii și utilizării documentelor supuse verificării față de momentul efectuării verificării, controlul financiar se clasifică în control financiar preventiv, control operativ-curent (concomitent sau simultan) și control ulterior.

Controlul financiar preventiv este un control specializat, care se exercită înainte de efectuarea operațiunii sau activității supuse verificării, sau înainte ca un document să fie lansat în procesul economic.

Controlul financiar preventiv se exercită de către conducătorul compartimentului financiar contabil sau la propunerea acestuia și de către alte persoane cu atribuții financiar-contabile. După verificarea documentelor, persoanele desemnate cu asemenea atribuții își manifestă acordul sau dezacordul prin viza de control financiar preventiv, respectiv refuzul vizei.

Sfera de acțiune a controlului financiar preventiv este alcătuită din totalitatea documentelor și a operațiunilor din care derivă drepturile și obligațiile patrimoniale ale unei unități economice față de alta, persoană fizică sau juridică, sau față de instituțiile statului.

Sunt supuse controlului financiar preventiv documentele și operațiile privind acordarea fondurilor de la buget, efectuarea unor plăți din fonduri publice, precum și operațiunile privind concesionarea, gajarea sau închirierea de bunuri.

Controlul financiar preventiv poate fi exercitat și asupra operațiunilor de creditare, finanțare și de plată, în lei și în valută, de efectuare a activității de producție, investiții, comerț sau în alte domenii stabilite prin prevederi sau norme legale.

Obiectivul principal al controlului financiar preventiv este de a opri, înainte de efectuare, toate operațiunile care nu sunt legale, necesare, oportune sau economicoase, în faza de angajare și de plată, respectiv de încasare, după caz.

Controlul operativ-curent (concomitent sau simultan) se exercită în timpul desfășurării proceselor economice și financiare, simultan cu efectuarea actelor și operațiunilor legate de aceste activități, cu scopul de a interveni pentru corectarea sau eliminarea deficiențelor ori ilegalităților. Acest control se exercită inopinat, cel puțin o data pe lună, prin verificări faptice pe bază de documente, în totalitate sau prin sondaj, în conformitate cu specificul activităților. Controlul se exercită de membrii consiliului de administrație, cenzori, inspectori sau orice altă persoană posesoare de asemenea atribuții.

Rezultatele controlului și măsurile luate se consemnează într-un registru de control, care cuprinde: data executării controlului, activitatea controlată, constatările făcute, măsurile luate sau propuse, luarea de cunoștință precum și măsurile dispuse de consiliul de administrație.

Sfera de acțiune a controlului operativ-curent este formată din totalitatea activităților unității patrimoniale indiferent de forma acesteia.

Obiectivele controlului operativ-curent constau în verificarea și stabilirea abaterilor și a deficiențelor în legătura cu existența, integritatea și păstrarea bunurilor de orice fel, utilizarea mijloacelor materiale și bănești, efectuarea recepțiilor și a inventarierilor, conducerea evidențelor contabile și stabilirea datelor înscrise în bilanț și conturi de execuție.

Controlul ulterior este forma controlului financiar care se exercită după efectuarea activităților și proceselor economice supuse verificării.

Sfera de acțiune a controlului ulterior este vastă și se extinde, practic, asupra tuturor activităților economice desfășurate de instituțiile statului, de regiile autonome și agenții economici cu capital de stat sau privat, în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor față de diferite bugete ale acestuia.

Obiectivele principale ale controlului ulterior exercitat de către organele de verificare ale statului constau în verificarea modului de administrare și utilizare a fondurilor acordate de la buget, a modului de utilizare a mijloacelor și a fondurilor din dotarea unităților economice ale statului, ca și de îndeplinirea integrală și la termen a tuturor obligațiilor financiare și fiscale față de diferitele structuri guvernamentale.

b. După structurile desemnate să-l exercite controlul financiar se împarte în: control organizat și exercitat prin instituțiile specializate ale statului și control organizat și exercitat de către organele proprii aparținând unitîților economice.

Controlul financiar exercitat prin instituțiile statului poate îmbrăca toate cele trei forme prezentate anterior: preventivă, operativ-curentă și ulterioară în funcție de unitățile desemnate să îl exercite. După apartenența la instituțiile din sfera de activitate a legislativului sau executivului, controlul financiar este exercitat prin structuri distincte, cu statute și atribuții proprii fiecăreia dintre ele, astfel:

în sfera de activitate a legislativului, controlul financiar este exercitat de către Curtea de Conturi a României, conform Legii nr.77 din 31 ianuarie 2002 pentru modificarea și completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, reprezentând instituția supremă de control financiar ulterior extern asupra modului de formare, administrare și întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, care funcționează pe lângă Parlamentul României și care are atribuții jurisdicționale stabilite prin lege.

în în sfera de activitate a executivului, controlul financiar este exercitat prin structurile specializate ale:

Ministerul Finanțelor Publice

Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Autorității Naționale de Control are în subordonare:

Autoritatea Națională a Vămilor;

Garda Financiară;

Inspectoratul de Stat în Construcție;

Garda Națională de Mediu.

Și coordonează următoarele instituții:

Agenția Națională de Control a Exportatorilor;

Inspecția Muncii;

Inspecția Sanitară de Stat;

Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.

Controlul financiar propriu al unităților economice constituie forma controlului financiar care se realizează în scopul prevenirii sau soluționării unor abateri și deficiențe cu caracter economic din activitatea acestora. Necesitatea exercitării controlului financiar propriu este determinată de un triplu sistem de interese aparținând unității economice care îl organizează, statului și agenților economici parteneri.

La nivelul unităților economice, altele decât instituțiile publice, controlul financiar propriu se organizează și se exercită în următoarele forme: control financiar preventiv propriu și controlul financiar de gestiune.

Controlul financiar preventiv propriu este definit drept activitatea ce se efectuează atât în scopul evitării nerespectării prevederilor legale în vigoare, cât și pentru prevenirea pagubelor. Această formă a controlului propriu se exercită asupra operațiunilor care reflectă drepturile și obligațiile patrimoniale ale unei entități economice aflate în faze de încasare sau de plată.

Sfera de activitate a controlului financiar preventiv propriu este formată din totalitatea agenților economici, indiferent de natura capitalului social al acestora, care au decis să organizeze această formă de control financiar.

Obiectivele principale ale controlului financiar preventiv propriu constau în stabilirea legalității, economicității, conformității, eficacității și eficienței pentru urmatoarele tipuri de operațiuni: bancare privind acordarea fondurilor de la buget și a altor operațiuni similare cu caracter financiar, operațiuni privind creditarea, finanțarea și efectuarea de plăți în lei și/sau valută privind activitatea de producție, investiții, comerț, ș.a..

Controlul financiar de gestiune este definit ca activitatea ce se efectuează în vederea urmăririi modului de realizare a dispozițiilor legale și a normelor interne cu privire la gestionarea și gospodărirea mijloacelor materiale și bănești, pe baza operațiunilor înregistrate în documente și evidențele tehnico-operative, financiare și contabile.

Sfera de activitate a controlului financiar de gestiune este stabilită de către fiecare unitate patrimonială în parte și cuprinde totalitatea gestiunilor supuse verificării pe o anumită perioadă de timp.

Obiectivele principale ale controlului financiar de gestiune sunt stabilirea integrității valorilor materiale și bănești din gestiunile supuse controlului.

La nivelul instituțiilor publice, controlul financiar propriu este organizat și exercitat în următoarele forme: control financiar preventiv și control financiar intern.

Controlul financiar preventiv poate fi definit, conform Ordonanței nr.119 din 31 august 1999, a Guvernului României, privind auditul intern și controlul financiar preventiv, publicată în “Monitorul Oficial” nr.430 din 31 august 1999, ca fiind activitatea ce stabilește legalitatea și regularitatea operațiunilor privind fondurile publice și patrimoniul public, înainte de aprobarea acestor operațiuni.

Sfera de activitate a controlului financiar preventiv este alcătuită din totalitatea instituțiilor publice.

Obiectivul principal al controlului financiar preventiv constă în stabilirea legalității, regularității și încadrării în limitele aprobate a următoarelor tipuri de operațiuni: deschiderea și repartizarea creditelor bugetare, angajamente legale și bugetare, plățile efectuate din fondurile publice, încasările în numerar, etc..

Controlul financiar intern este, conform Ordonanței nr.119/1999, ansamblul măsurilor privind organizarea activităților de determinare a stării reale a unor activități și procese prin compararea acestora cu prevederile legale prin care au fost definite.

Obiectivul principal al controlului financiar intern constă în instituirea tuturor măsurilor necesare în vederea: respectării prevederilor legale, a normelor, reglementărilor și a deciziilor, protejării fondurilor publice împotriva pierderilor datorate risipei, abuzului, fraudei sa erorilor, etc..

c. După volumul controlat al documentelor și al operațiunilor ce fac obiectul unei acțiuni de verificare, controlul financiar se clasifică în control total și control prin sondaj.

Controlul total este forma controlului financiar la care se apelează, în cazul în care persoana desemnată pentru efectuarea verificării este obligată prin prevederi să pronunțe, în scris, un aviz în legătură cu legalitatea, oportunitatea, economicitatea, eficacitatea și eficiența modului de realizare a unei operațiuni sau a legalității întocmirii unui document.

Controlul total presupune verificarea tuturor documentelor și a activităților la care acestea se referă, emise și efectuate în perioada analizată.

Controlul prin sondaj presupune verificarea celor mai reprezentative documente și activități emise și efectuate în perioadele de maximă activitate ale unității economice.

d. După durata și intensitatea efectuării, controlul financiar se împarte în control continuu și control periodic.

Controlul continuu este forma controlului financiar care se exercită pe toată durata efectuării operațiunilor economice controlate, fără întreruperi sau scăderi de ritm.

Controlul periodic reprezintă activitatea de verificare financiară care se desfășoară la anumite intervale, stabilite prin programe în funcție de particularitățile fenomenelor economice și necesitățile de informare, asupra formelor de manifestare a acestora.

Datorită caracterului său anunțat și pentru obținerea rezultatelor scontate, controlul periodic trebuie efectuat cu toată intensitatea, la termene stabilite și asupra tuturor documentelor și operațiunilor ce constituie obiectul activităților supuse verificării.

Obiectivele controlului financiar, ca și sfera de activitate a acestuia se stabilesc diferențiat, în funcție de structurile cu atribuții legale în acest domeniu care îl exercită.

Obiectivele controlului financiar organizat de stat sunt stabilite prin prevederi legale și se referă la modul de folosire a mijloacelor materiale și bănești aparținând regiilor autonome și instituțiilor publice, precum și la starea capitalului social al statului în societățile comerciale.

Obiectivele controlului financiar organizat de agenții economici sunt constituite din totalitatea scopurilor pe care aceștia și le propun .

Obiectivele controlului financiar propriu sunt stabilite prin lege pentru unitățile administrației centrale și locale de stat (ministere, departamente, prefecturi, primării, etc.), sau prin prevederile statutelor proprii, în conformitate cu prevederile legale, pentru ceilalți agenți economici (regii autonome, societăți comerciale cu capital de stat sau pivat, ș.a.).

Un obiectiv important al controlului financiar propriu îl constituie verificarea modului de acordare a fondurilor de la buget și a altor operațiuni similare cu caracter financiar. Pentru stabilirea modului de respectare a prevederilor legale privind gestionarea patrimoniului, principalele obiective ale controlului financiar propriu se referă la existența mijloacelor materiale și bănești, efectuarea inventarierilor periodice, descoperirea și recuperarea pagubelor prin stabilirea de răspunderi în sarcina persoanelor vinovate de producerea acestora.

Prin modul de organizare și exercitare, precum și prin rolul și obiectivele urmărite, controlul financiar îndeplinește unele funcții și anume: funcția de cunoaștere-evaluare, funcția de îndrumare, funcția de constrângere, funcția de reglare, fucția de prevenire.

Funcția de cunoaștere-evaluare se realizează prin determinarea rezultatelor economice ale unei unități patrimoniale și evaluarea acestora prin raportarea la un sistem de criterii prestabilit, în vederea stabilirii măsurilor de intrare în legalitate, a îmbunătățirii activităților verificate.

Funcția de cunoaștere-evaluare are atât acțiune preventivă, cât și acțiune postoperativă, prin stabilirea tendințelor de abatere de la normele și prevederile legale în vigoare și dispunerea măsurilor de desfășurare a activității economice în cadrul strict al acestora.

Funcția de îndrumare se realizează prin efectul formativ-stimulativ și de generalizare a experienței pozitive dobândite pe parcursul și ca urmare a desfășurării activității de control financiar preventiv, atât de cei ce execută controlul cât și de personalul unității controlate.

Caracterul formativ al acțiunii de control este pus în evidență prin activitatea de îndrumare pe care controlorul financiar o desfașoara concomitent cu activitatea de verificare, in legătură cu unele abateri constatate si care pot fi remediate chiar în această perioadă, ca și în legătură cu modul de rezolvare de către alți operatori economici, a problemelor care au generat aceste abateri.

Funcția de constrângere rezultă din prevederile legale în vigoare care reglementează obiectivele și sfera de activitate ale controlului financiar și se realizează prin complexul de măsuri administrative, civile sau penale, ce se propun sau se dispun în sarcina celor vinovați de nerespectarea acestor norme în raport cu gradul de implicare.

Măsurile de constrângere se stabilesc direct de către organele de control financiar sau, la propunerea acestora, de către organele ierarhic superioare sau de către cele abilitate prin prevederile legale.

Funcția de reglare a activitații agentului economic controlat, prin care se realizează eliminarea factorilor perturbatori în scopul menținerii echilibrului economic și al asigurării funcționabilitații activității acestuia la parametrii proiectați.

Funcția de prevenire a controlului financiar se manifestă prin efectul de preîntâmpinare a abaterilor de la prevederile legale.

Efectul de prevenire a abaterilor este mult mai benefic desfășurării în regim de eficiență a unei activitați economice decât acțiunea de corecție ulterioară, care implică mai multe costuri, atât materiale cât și de muncă.

Funcția preventivă a controlului financiar rezultă, în primul rând, din faptul că activitatea de control financiar are menirea de a dirija activitatea economică, obiectivele majore ale acesteia într-o ordine de priorități logice, raționale și privite în perspectiva realizării în condiții care să asigure eficiența scontată.

Literatura de specialitate mai indică și alte funcții, cum sunt cele referitoare la măsurarea abaterilor planificate, diagnosticarea erorilor financiare, precum și reglarea sistemului și altele care sunt forme derivate ale funcțiilor specifice.

I.3. Organizarea controlului financiar

Așa cum am amintit anterior, în țara noastră există legi distincte care aprobă organizarea și funcționarea contolului financiar-contabil al statului să se realizeze prin structuri specializate atât în sfera de acțiune a Guvernului, cât și pe lângă Parlamentul României.

Pe lângă controlul financiar-contabil exercitat de către stat a fost stabilit cadrul general de organizare și exercitare a controlului financiar-contabil propriu, exercitat de către unitățile economice.

Fiecare dintre aceste structuri specializate de contol financiar-contabil are organizare, obiective și personal proprii și își desfășoară activitatea după programe proprii.

Organizarea structurilor de control financiar ale statului în sfera de acțiune a executivului

În sfera executivului, activitatea de control financiar-contabil este desfășurată prin structuri distincte care funcționează atât în cadrul Guvernului cât și în cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

Ministerul Finanțelor Publice este instituția de maximă importanță, cu rol de sinteză în desfășurarea activității structurilor economice, financiare și fiscale din România și funcționează pe baza Legii nr.90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare a Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare și a Hotărârii Guvernului nr.1574/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, aplicând strategia și programul de guvernare în domeniul finanțelor publice.

Rolul Ministerului Finanțelor Publice este acela de constituire și gestionare generală a resurselor financiare publice printr-un sistem complex de bugete:

bugetul de stat;

bugetul asigurărilor sociale de stat;

bugetele locale;

bugetele fondurilor speciale;

bugetele fondurilor externe nerambursabile;

bugetele trezoreriei statului și altor instituții publice cu caracter autonom.

La baza elaborării și execuției acestor bugete stau principiile universalității, publicității, unității, anualității, specializării bugetare si unității monetare.

În acest sens, Ministerul Finanțelor Publice asigură încasarea în numerar și prin conturi a veniturilor stipulate de aceste bugete și efectuează operațiunile de trezorerie privind împrumuturile guvernamentale.

Ministerul Finanțelor Publice acționează prin mijloace specifice pentru combaterea și eliminarea evaziunii fiscale și a corupției și înfăptuiește politica vamală a țării.

Ministerul Finanțelor Publice participă în numele statului, în țară și străinătate, după caz, la tratativele externe privind acordurile bilaterale și multilaterale, de promovare și protejare a investițiilor și la convențiile de evitare a dublei impuneri și de combatere a evaziunii fiscale.

De asemenea, Ministerul Finanțelor Publice avizează, în faza de proiect, acordurile, angajamentele, protocoalele sau alte asemenea întelegeri încheiate cu parteneri străini, precum și proiectele de acte normative care conțin prevederi de ordin financiar-bancar, încheiate de instituțiile publice.

Conducerea Ministerului Finanțelor Publice se exercită de către ministru, care subordonează întreaga activitate a instituției și o reprezintă în raporturile cu celelalte ministere, alte autorități publice și organizații din țară, cu organisme similare din alte țări, precum și cu persoane juridice și fizice.

Ministrul are în subordine directă cinci secretari de stat și secretarul general al ministerului, cu atribuții și sarcini specifice activităților desfășurate de minister, stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice.

De asemenea, în subordinea ministrului finanțelor publice intra:

Garda Financiara;

Oficiul Concurenței;

Direcțiile generale ale finanțelor publice județene și Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București;

Agenția Națională de Administrare Fiscală;

Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din municipiul București și județul Ilfov.

De asemenea, în cadrul Ministerului Finanțelor Publice funcționează Colegiul Ministerului, cu rol de consultant și a cărui organizare și structură este aprobată prin ordin al ministrului.

Autoritatea Națională de Control

Autoritatea Națională de Control și-a intrat în atribuții începând cu luna iulie 2003.

Această instituție a fost creeată cu scopul de a coordona o parte dintre structurile cu atribuții de control aflate în subordinea Guvernului ca organ de specialitate al Administrației Publice Centrale, cu personalitate juridică.

Autoritatea Națională de Control are în subordinea sa următoarele instituții și organe de specialitate ale administrației publice centrale:

a) Corpul de Control al Guvernului;

b) Garda Națională de Mediu;

c) Inspectoratul de Stat în Construcții;

d) Garda Financiară, cu excepția atribuțiilor privind stabilirea, urmărirea și încasarea veniturilor bugetare și soluționarea contestațiilor;

e) Autoritatea Națională a Vămilor, cu excepția politicii vamale și a actelor normative elaborate în realizarea acesteia, a soluționarii contestațiilor și a valorificării bunurilor devenite proprietate a statului.

Ministrul delegat pentru coordonarea autorităților de control asigură directa coordonare a următoarelor autorități publice, instituții publice și activități:

a) Agenția Națională de Control al Exporturilor;

b) Inspecția Muncii, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei;

c) Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, instituție publică aflată în subordinea Guvernului;

d) activitatea de inspecție sanitară din cadrul Ministerului Sănătății;

e) activitatea de inspecție și poliție sanitar veterinară din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului;

f) alte autorități publice, instituții publice și activități stabilite prin decizie a primului-ministru.

Structurile prevăzute anterior sunt obligate să prezinte ministrului delegat pentru coordonarea autorităților de control rapoarte, note, evaluări, sinteze în legatură cu activitatea desfășurată și să execute dispozițiile și măsurile stabilite de acesta pentru îndeplinirea corespunzatoare a atribuțiilor.

Principalele funcții ale Autorității Naționale de Control constau în:

1) coordonează activitatea de control a autorităților mai sus amintite și dă aviz conform pentru numirea și eliberarea din funcție a conducătorilor acestor autorități sau face propuneri de numire și de eliberare din funcție a acestora de către primul-ministru, după caz;

2) dă aviz conform pentru numirea și eliberarea din funcție a personalului cu funcții de conducere de la nivel central;

3) sancționează, dispune sancționarea sau, după caz, avizează actele de sancționare a personalului cu funcții de conducere al autorităților aflate în subordinea sau în coordonarea Autorității Naționale de Control, în condițiile

legii;

4) armonizează cadrul legal referitor la controlul specific unităților aflate în subordinea sa cu reglementările Uniunii Europene în domeniu.

Garda Financiară

În cadrul măsurilor de perfecționare a organizării și exercitării controlului financiar se înscrie și reorganizarea Gărzii Financiare începând cu luna octombrie 2003.

În conformitate cu prevederile OUG nr. 91 din 2.10.2003 privind organizarea Gărzii Financiare atribuțiile specifice activității acestei instituții, cu excepția celor privind stabilirea urmărirea și încasarea veniturilor bugetare și soluționarea contestațiilor, au fost preluate de la Ministerul Finanțelor Publice de către Autoritatea Națională de Control.

Astfel, Garda Finaciară s-a organizat ca instituție publică de control cu personalitate juridică în subordinea Autorității Naționale de Control.

Principalele atribuții prevăzute de noua reglementare legală pentru Garda Financiară constau în efectuarea controlului operativ și inopinat cu privire la:

respectarea actelor normative în scopul prevenirii, descoperirii și combaterii oricăror acte și fapte interzise de lege;

respectarea normelor de comerț urmărind prevenirea depistarea, depistarea și înlăturarea operațiunilor ilicite;

modul de producere, depozitare, circulație și valorificare a bunurilor în locurile în care de desfășoară activități;

acțiuni de depistare și combatere a activităților ilicite care generează fenomene de evaziune și fraudă fiscală realizate în colaborare cu alte organe de specialitate.

I.4. Metodologia de exercitare a controlului financiar

Metodologia de control financiar-contabil se definește ca un ansamblu de activități interdependente care, prin utilizarea unor procedee și tehnici specifice, are drept scop realizarea procesului de cunoaștere a unui fenomen, proces sau a unei activități economice prin raportarea modului concret de manifestare a acestora la prevederile legale, normele sau instrucțiunile prin care au fost definite.

Metodologia de realizare a controlului financiar-contabil se prezintă astfel:

Etapa programării activității de control financiar-contabil

Elaborarea programului de control

Transmiterea programului de control unităților cu atribuții de control financiar-contabil, subordonate

Etapa pregătirii acțiunii de control financiar-contabil

Stabilirea temelor controlului

Analiza generală a temelor controlului

Însușirea elementelor teoretice și a prevederilor legale care reglementează activitatea ce face obiectul acțiunii de control

Cunoașterea generală a principalelor elemente de organizare a tipului de subiect care urmează a fi controlate

Stabilirea principalelor obiective ale controlului

Etapa efectuării controlului financiar-contabil

Adoptarea obiectivelor tematice la condițiile specifice ale activității subiectului controlat

Stabilirea surselor de informare necesare efectuării controlului

Selectarea și aplicarea procedeelor și a tehnicilor necesare realizării controlului

Determinarea abaterilor și a deficiențelor

Stabilirea răspunderilor în sarcina persoanelor vinovate

Etapa întocmirii actelor de control financiar-contabil

Înscrierea constatărilor în catele de control

Etapa valorificării constatărilor rezultate din efectuarea controlului financiar-contabil

Recuperarea prejudiciilor și a altor sume datorate și stabilirea măsurilor de intrare în legalitate.

Capitolul II

CONTROLUL FINANCIAR-CONTABIL EXERCITAT DE CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI

II.1 Organizare și conducere

Conform Legii nr. 77 din 31 ianuarie 2002 pentru modificarea și completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, aceasta este definită ca fiind “instituția supremă de control financiar ulterior extern asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și asupra modului de gestionare a patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ teritoriale”.

Prin controlul său Curtea de Conturi urmărește respectarea legii în gestionarea mijloacelor materiale și bănești.

Până în prezent Curtea de Conturi avea două categorii de atribuții, și anume atribuții de control financiar și atribuții jurisdicționale.

În baza prevederilor Legii de revizuire a Constituției s-au produs unele modificări în ce privește activitatea Curții de Conturi, dintre care cea mai importantă este cea referitoare la desființarea activității de jurisdicție.

Noua Constituție prevede ca, Curtea de Conturi să exercite controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, iar litigiile rezultate în urma controlului să fie soluționate de către instanțele judecătorești specializate.

Până la înființarea instanțelor judecătorești specializate, litigiile vor fi rezolvate de către instanțele judecătorești ordinare.

Alte modificări se referă la prelungirea mandatului consilierilor de conturi de la șase la nouă ani și la posibilitatea reînnoirii din trei în trei ani a componenței Curții de Conturi.

Curtea de Conturi este compusă din: Secția de control financiar ulterior și camerele de conturi județene și a municipiului București. Curtea de conturi are un Secretariat general .

Membrii Curții de Conturi sunt consilieri de conturi, în număr de 18, aceștia alcătuind plenul Curții de Conturi.

Conducerea Curții de Conturi se exercită de către plen, de comitetul de conducere, de președintele și de vicepreședintele Curții, care sunt consilieri de conturi.

Comitetul de conducere este compus din președintele Curții de Conturi, vicepreședintele acesteia, președinții de secții și 3 consilieri de conturi, aleși de de plenul Curții.

Secția de control financiar ulterior este formată din 9 consilieri de conturi și din controlori financiari. Secția este organizată în divizii, conduse de câte un consilier de conturi. În cadrul diviziilor pot fi organizate direcții, servicii și birouri de specialitate.

Sectia de control financiar ulterior este condusa de catre un consilier de conturi, care indeplineste si functia de presedinte.

Sectia de control financiar ulterior are in structura divizii sectoriale, conduse de consilieri de conturi.

Secția de control financiar ulterior are în componență următoarele divizii sectoriale:

În cadrul diviziilor, sunt organizate direcții de specialitate, conduse de către un director, formate din controlori financiari.

La nivel teritorial și al municipiului București sunt organizate direcții de control financiar ulterior formate din controlori financiari, conduse de către un director și un director adjunct.

Secretariatul general al Curții de Conturi este condus de un secretar general. Structura organizatorică a Secretariatului general și atribuțiile compartimentelor din cadrul acestuia se stabilesc de către plen.

II.2 Atribuții de control, audit, raportare și avizare

Curtea de Conturi analizează calitatea gestiunii financiare din punct de vedere al economicității, eficienței si eficacității.

Curtea de Conturi controlează:

formarea și utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat și ale bugetelor unităților administrativ-teritoriale, precum și mișcarea fondurilor între aceste bugete;

constituirea, utilizarea și gestionarea fondurilor speciale și a fondurilor de tezaur;

formarea și gestionarea datoriei publice și situația garanțiilor guvernamentale pentru credite interne și externe;

utilizarea alocațiilor bugetare pentru investiții, a subvențiilor și transferurilor și a altor forme de sprijin financiar din partea statului sau a unităților administrativ-teritoriale;

constituirea, administrarea și utilizarea fondurilor publice de către instituțiile publice autonome cu caracter comercial și financiar și de către organismele autonome de asigurări sociale;

situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale de către instituțiile publice, regiile autonome, companiile și societățile naționale, precum și concesionarea sau închirierea de bunuri care fac parte din proprietatea publică;

constituirea, utilizarea și gestionarea resurselor financiare privind protecția mediului, îmbunatățirea calității condițiilor de viață și muncă;

utilizarea fondurilor puse la dispoziția României de către Uniunea Europeana prin Programul SAPARD și a cofinanțării aferente;

utilizarea fondurilor provenite din asistența financiară acordata României de Uniunea Europeana și din alte surse de finanțare internațională;

alte domenii în care, prin lege, s-a stabilit competența Curții de Conturi.

Sunt supuse controlului Curții de Conturi:

statul și unitățile administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept public, cu serviciile și instituțiile lor publice, autonome sau nu;

Banca Națională a Romaniei;

regiile autonome;

societățile comerciale la care statul, unitățile administrativ-teritoriale, instituțiile publice sau regiile autonome dețin, singure sau împreună, integral sau mai mult de jumătate din capitalul social;

organismele autonome de asigurări sociale sau de alta natură, care gestionează bunuri, valori sau fonduri, într-un regim legal obligatoriu, în condițiile în care prin lege sau prin statutele lor se prevede acest lucru;

verificarea modalității de finanțare a partidelor politice;

activitatea unor instituții ale statului care au ele însele atribuții de control;

Astfel, programul de control financiar si de audit pe 2004 al Curții de Conturi vizează verificarea Inspectoratelor de Poliție județene, Consiliului Concurenței, Serviciul Român de Informații și Inspectoratul de stat în Construcții, instituție aflată în subordinea Autorității Naționale de Control.

Prin verificarea conturilor, Curtea de Conturi constată dacă:

conturile supuse controlului său sunt exacte și conforme cu realitatea și dacă inventarierea patrimoniului public a fost facută la termenele și în condițiile stabilite de lege;

veniturile statului, unităților administrativ-teritoriale, asigurărilor sociale de stat și ale instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din mijloacele extrabugetare au fost legal stabilite și încasate la termenele prevăzute de lege;

cheltuielile au fost angajate, lichidate, ordonanțate, plătite și înregistrate conform reglementarilor legale și în concordanță cu prevederile legii bugetare;

modificările aduse prevederilor inițiale ale bugetelor sunt autorizate și dacă s-au făcut în condițiile legii;

subvențiile și alocațiile pentru investiții s-au acordat de la buget sau din fonduri speciale, în condițiile legii și s-au utilizat conform destinațiilor stabilite;

contractarea și utilizarea împrumuturilor de stat, rambursarea ratelor scadente ale acestora și plata dobânzilor aferente s-au făcut în condițiile legii;

creanțele și obligațiile statului și ale unităților administrativ-teritoriale sunt îndreptățite sau garantate, iar activele sunt protejate potrivit legii.

Prin controalele efectuate la persoanele juridice se urmărește în principal:

exactitatea și realitatea bilanțurilor contabile și a conturilor de profit și pierderi;

îndeplinirea obligațiilor financiare către buget sau către alte fonduri stabilite prin lege;

utilizarea fondurilor alocate de la buget sau din fonduri speciale, conform destinației stabilite;

calitatea gestiunii economico-financiare, dacă prin aceasta se afectează drepturile statului, unităților administrativ-teritoriale sau instituțiilor publice ori se creează obligații în sarcina acestora;

economicitatea, eficacitatea si eficiența achizitiilor publice.

Curtea de Conturi exercită controlul cu privire la respectarea de către autoritățile cu atribuții în domeniul privatizării a metodelor și procedurilor de privatizare, prevazute de lege, precum și asupra modului în care acestea au asigurat respectarea clauzelor contractuale stabilite prin contractele de privatizare. Curtea de Conturi exercita controlul respectării dispozițiilor legale privind modul de administrare și întrebuințare a resurselor financiare rezultate din acțiunile de privatizare. Curtea de Conturi poate exercita controlul în cazul prevăzut mai sus indiferent de momentul în care s-a desfășurat procesul de privatizare, prin vânzarea acțiunilor deținute de stat la societățile comerciale, până la clarificarea tuturor aspectelor.

Conceptul de audit financiar-contabil

Auditul financiar-contabil este o examinare independentă a bilanțului contabil, efectuată de un auditor delegat, în conformitate cu orice obligație statutară relevantă, este un control de atestare sau certificare a documentelor, evidențelor și sistemului contabil.

Auditul financiar-contabil are ca obiective:

reflectarea imaginii fidele a situației patrimoniului și a rezultatelor financiare în bilanțul contabil și contul de profit și pierdere;

examinarea unei opinii, de a ști dacă situațiile financiare prezintă o imagine fidelă a afacerilor agentului economic la data bilanțului și a rezultatelor pentru exercițiul financiar încheiat, cu respectarea legilor în vigoare și a practicilor din țara în care agentul economic își are sediul (Normele Uniunii Europene a Experților Contabili);

menținerea calității și coerenței sistemului contabil, astfel încât să asigure certitudinea reflectării în bilanț și ăn contul de pofit și pierdere, în mod corect, sincer și complet al patrimoniului, situației financiare și rezultatelor exercițiului;

îmbunătățirea utilizării informației contabile;

aprecierea performanțelor și eficienței sistemelor de informare și organizare.

Auditul financiar-contabil poate fi:

audit intern;

audit extern.

Audit intern este activitate organizatã independent în structura unei instituții publice și în directa subordonare a conducãtorului acesteia, care constã în efectuarea de verificãri, inspecții și analize ale sistemului propriu de control intern, în scopul evaluãrii obiective a mãsurii, în care acesta asigurã îndeplinirea obiectivelor instituției publice și utilizarea resurselor în mod economic, eficace și eficient și pentru a raporta conducerii constatãrile fãcute, slãbiciunile identificate și mãsurile propuse de corectare a deficiențelor și de ameliorare a performanțelor sistemului de control intern.

Auditul intern are ca obiective:

verificarea;

evaluarea sau estimarea, aprecierea critică, logică a activității de verificare și a procedurilor contabile.

Auditorii interni nu elaborează și nu aplică proceduri, nu pregătesc documente și nu se angajează ăn nici o altă activitate, dar, ei angajează aprecierea.

Libertatea de acțiune și atenția dată recomandărilor auditorilor interni constituie principii esențiale ale eficienței auditului intern.

Auditul extern sau independent presupune existența auditorului extern, ca profesionist independent calificat, care să examineze și să certifice sinceritatea documentelor financiar-contabile.

Auditorul extern nu este un funcționar al unității patrimoniale, el acționează în perfectă independență pentru a face control în vederea certificării documentelor financioar-contabile ale clientului.

Auditorul extern are responsabilitate limitată la exprimarea avizului său asupra documentelor pe care le examinează. Exercită controlul prin sondaj și prezintă opinia rezultată în urma examinării documentelor sub forma unui raport.

Auditul public intern este definit ca fiind activitatea funcțional independentă și obiectivă, care dă asigurări și consilieri conducerii pentru buna administrare a veniturilor și cheltuielilor publice, perfecționând activitățile entității publice; ajută entitatea publică să își îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică și metodică, care evaluează și îmbunătățește eficiența și eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului și a proceselor de adminiatrare.

Obiectivele auditului public intern sunt:

asigurarea obiectivă și consilierea, destinate să îmbunătățească sistemele și activitățile entității publice;

sprijinirea îndeplinirii obiectivelor entității publice printr-o abordare sistematică și metodică, prin care se evaluează și se îmbunătățește eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului și a proceselor administrative.

Conform Normelor de control financiar extern și de valorificare a constatărilor, aprobate de către Plenul Curții de Conturi, prin Hotărârea nr.33/2003, Curtea de Conturi a României întocmește următoarele tipuri de acte:

raport de control;

raport de control intermediar;

raport de audit;

proces-verbal de constatare;

notă unilaterală;

notă de constatare;

proces-verbal de constatare a contravențiilor.

II.3 Valorificarea constatărilor rezultate din control și audit

Actele de control se vor depune și înregistra la Secția de control financiar ulterior a Curții de Conturi / Direcția de control financiar ulterior teritorială, în “Registrul special privind evidența actelor de control”.

Directorul direcției de specialitare a diviziei sectoriale sau directorul adjunct al direcției de control financiar ulterior teritorială, în termen de cinci zile lucrătoare da la data înregistrării la Secția de control financiar ulterior, procedează astfel:

analizează legalitatea și temeinicia propunerilor de valorificare a constatărilor, înscrise de controlorii financiari în raportul de control;

consemnează în notă separată punctul de vedere cu privire la legalitatea constatărilor și asupra măsurilor de valorificare propuse de controlorii financiari;

întocmește proiectul de închidere;

întocmește proiectul de decizie pentru neregulile financiar-contabile ce impun aplicarea măsurilor prevăzute de art.94din lege;

prezintă consilierului de conturi, raportul de control însoțit de proiectul de încheiere, după caz, proiectul de decizie și nota cuprinzând aprecieri cu privire la calitatea actului de control.

După prezentarea raportului de control de către directorul direcției din cadrul diviziei sectoriale sau directorul adjunct al direcției de control financiar ulterior teritorială, se va proceda în felul următor:

La nivelul Secției de control financiar ulterior, consilierul de conturi transmite raportul de control președintelui secției anterior amintite cu propuneri privind examinarea acestuia .

Directorul direcțiilor de control financiar ulterior teritoriale, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea raportului de control, stabilește data ședinței.

Programarea ședințelor completului va fi comunicată Procurorului general financiar pentru desemnarea procurorilor financiari în vederea participării la ședințe, transmițîndu-se în acest scop rapoartele supuse examinării.

Asupra raportului de control, completul pronunță o încheiere , prin care poate dispune, după caz:

descărcarea de gestiune, în cazul în care au fost îndeplinite condițiile legale, precum și încasarea;

restituirea raportului pentru completare sau refacere;

suspendarea examinării raportului până la soluționarea cauzei de către organele competente .

Opiniile separate față de unele concluzii reținute prin încheiere vor fi motivate într-o notă.

Întocmirea încheierii se asigură de către sectretarul de ședință, desemnat în persoana unui director din cardul diviziilor sectoriale, șef de serviciu sau controlor financiar.

Capitolul III

BUGETUL PUBLIC. ASPECTE TEORETICE

III.1. Definiții, forme

III.2. Principiile elaborării și executării bugetului bublic

III.3. Structura bugetului de stat. Clasificația bugetară

III.4. Execuția bugetului public. Contul de execuție bugetară

Capitolul IV

CONTROLUL CONTULUI DE EXECUȚIE A BUGETULUI DE STAT PE ANUL 2003 ÎNTOCMIT DE MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCȚIILOR ȘI TURISMULUI

IV.1. Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, prezentare generală

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului este organizat și funcționează potrivit dispozițiilor Hotărarii Guvernului nr. 740/2003, are personalitate juridicã și reprezintă autoritatea de stat în domeniul transporturilor, construcțiilor și turismului, pe care o exercită direct sau prin organisme tehnice specializate, instituții publice subordonate, unitați care funcționează sub autoritatea ori coordonarea sa sau societăți comerciale autorizate .

În această calitate, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului are urmatoarele atribuții :
1. aprobă, potrivit legii, instrucțiuni și regulamente obligatorii pentru activitățile specifice feroviare, auto, navale și aeriene;
2. participă la anchetarea evenimentelor sau accidentelor produse în activitățile de transport;
3. elaborează, în condițiile legii, norme de efectuare a transporturilor speciale;
4. exercită inspecția de stat privind respectarea reglementărilor interne și internaționale în activitățile specifice transporturilor;
5. acordă, pe bază de reciprocitate, dreptul de utilizare cu plată sau gratuit a infrastructurilor de transport pentru utilizatorii străini;
6. emite norme obligatorii de licențiere și autorizare a agenților economici care efectuează sau urmează să efectueze activități de transport sau activități specifice siguranței traficului și stabilește condițiile de acordare, de suspendare sau de anulare a licențelor si autorizațiilor;
7. stabilește organizarea regională a transporturilor rutiere, feroviare, navale și aeriene;
8. aprobă utilizarea spațiului aerian, a căilor navigabile în apele naționale și internaționale, cu acordul organelor abilitate ale Ministerului Apărarii Naționale și ale Ministerului Administrației și Internelor;
9. exercită activitatea de registru, de inspecție de stat și de control în transporturi;
10. asigură controlul utilizării resurselor financiare alocate prin bugetul de stat și a resurselor din credite interne și externe, al stadiului executării fizice a lucrărilor de infrastructură și al calității acestora;
11. emite norme obligatorii de atestare, certificare, licențiere si brevetare a personalului care lucrează în transporturi sau care concură la siguranța traficului și stabilește condițiile de suspendare, de retragere sau de anulare a atestatelor, certificatelor, licențelor ori brevetelor acordate;
12. emite norme obligatorii de siguranță a traficului în transporturile rutiere, feroviare, navale, aeriene, precum și în transportul multimodal și combinat și supraveghează respectarea acestora;
13. autorizează funcționarea porturilor, aeroporturilor civile, gărilor și a autogărilor;
14. emite norme obligatorii pentru efectuarea transporturilor de mărfuri periculoase;
15. certifică starea tehnică a mijloacelor de transport din domeniul civil, în conformitate cu reglementările naționale și internaționale;
16. asigură certificarea și omologarea de tip sau individuală a mijloacelor de transport;
17. gestioneaza frecvențele de comunicații alocate;
18. asigură, prin rețeaua proprie, controlul medico-sanitar specific siguranței circulației și navigației, precum și controlul sanitar-veterinar specific tuturor modurilor și activităților de transport și emite autorizații sanitar-veterinare în toate cazurile în care legea îi recunoaște acest drept;
19. propune Guvernului, cu avizul Ministerului Apărării Naționale, închiderea unor linii de cale ferată nerentabile sau menținerea în exploatare a liniei respective și regimul exploatării acesteia;
20. asigură reglementarea și organizarea circulației aeronavelor civile în spațiul aerian național, în colaborare cu organele specializate ale Ministerului Apărării Naționale;
21. organizează spațiul aerian național și stabilește principiile și regulile de folosire a acestuia, împreuna cu Ministerul Apărării Naționale, în timp de pace;
22. emite reglementări aeronautice specifice privind înmatricularea aeronavelor civile, eliberarea, suspendarea sau anularea certificatului de înmatriculare;
23. emite reglementări aeronautice specifice, prin care se stabilesc cerințele tehnice, operaționale și procedurale pentru înființarea, funcționarea și dezafectarea aerodromurilor civile;
24. asigură autorizarea aerodromurilor civile, deschise pentru operarea aeronavelor civile, din punct de vedere al îndeplinirii cerințelor tehnice, operaționale, de siguranță a zborului, de securitate aeronautică și de protecție a mediului, potrivit standardelor internaționale acceptate de Romînia;
25. eliberează licențe de lucru agenților economici care desfășoară activități în perimetrul infrastructurii aeroportuare;
26. emite reglementări aeronautice privind desfășurarea activităților de transport aerian public;
27. restricționează operarea aeronavelor civile pe aeroporturile din Romînia sau în spațiul aerian național, după caz, în scopul protecției mediului;
28. stabilește aeroporturile din Romînia care, în urma derulării activităților specifice, au un impact semnificativ asupra mediului, în vederea implementării de programe de protecție a mediului, cu avizul ministerului de resort;
29. aprobă, la solicitarea administratorului aeroportului, măsuri speciale pentru operarea aeronavelor civile a căror funcționare are impact semnificativ asupra mediului;
30. emite reglementările, standardele și procedurile privind evaluarea, auditarea și autorizarea și/sau licențierea agenților economici aeronautici civili;
31. efectuează controlul calității serviciilor din turism.

Structura organizatorică a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului este prevazută în anexa nr. 1.

IV.2. Contul de execuție a bugetului de stat întocmit de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului

IV.3. Aspecte rezultate din controlul contului de execuție întocmit de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului

CONSTITUȚIA ROMÂNIEI 2003

ARTICOLUL 138 – Bugetul public național
(1) Bugetul public național cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale ale comunelor, ale orașelor și ale județelor.
(2) Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat și pe cel al asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului.
(3) Dacă legea bugetului de stat și legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu au fost adoptate cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea exercițiului bugetar, se aplică în continuare bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat ale anului precedent, până la adoptarea noilor bugete.
(4) Bugetele locale se elaborează, se aprobă și se execută în condițiile legii.
(5) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare.

ARTICOLUL 139 – Impozite, taxe și alte contribuții
(1) Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.
(2) Impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene, în limitele și în condițiile legii.
(3) Sumele reprezentând contribuțiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condițiile legii, numai potrivit destinației acestora.

ARTICOLUL 140 – Curtea de Conturi
(1) Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public. În condițiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate.
(2) Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public național din exercițiul bugetar expirat, cuprinzând și neregulile constatate.
(3) La cererea Camerei Deputaților sau a Senatului, Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice și raportează despre cele constatate.
(4) Consilierii de conturi sunt numiți de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Membrii Curții de Conturi sunt independenți în exercitarea mandatului lor și inamovibili pe toată durata acestuia. Ei sunt supuși incompatibilitaților prevăzute de lege pentru judecători.
(5) Curtea de Conturi se înnoiește cu o treime din consilierii de conturi numiți de Parlament, din 3 în 3 ani, în condițiile prevăzute de legea organica a Curții.
(6) Revocarea membrilor Curții de Conturi se face de către Parlament, în cazurile și condițiile prevăzute de lege.

BIBLIOGRAFIE

PETRE POPEANGĂ, CARMEN MITEA-POPIA

Controlul financiar-contabil – organizare și exercitare –

Editura Fundației România de Mâine, București, 2002

IULIAN VĂCĂREL

Finanțe publice

Editura Didactică și Pedagogică, București, 2001

IOAN CONDOR

Drept fiscal și financiar

Editura Tribuna Economică, București, 1999

DAN-DROSU ȘAGUNA

Drept financiar și fiscal

Editura Oscar Print, București, 1999

MIRCEA BOULESCU, CORNELIU BÂRNEA

Auditul financiar, reorganizarea judiciară și lichidarea societăților comerciale

Editura Fundației România de Mâine, București, 2001

Controlul financiar. Revistă lunară.

Nr. 1, 3, 4, 10. Editura Tribuna Economică, București, 2001

Legea nr. 77 din 31 ianuarie 2002

Pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi

Legea nr. 500 din 11 iulie 2002

Privind finanțele publice

Legea nr.672 din 19 decembrie 2002

privind auditul public intern

Hotărârea nr.1537 din 18 decembrie 2003 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.745/2003 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Control

Hotărârea nr. 1574 din 18 decembrie 2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală

www.rcc.ro

www.mt.ro

www.google.ro

www.mfinante.ro

www.control.ro