Controlul Financiar

1.1 Notiunea, Rolul, Functiile si Obiectivul controlului financiar

Notiunea de control provine din expresia ‘’contra rolus’’ care înseamna verificarea actului original dupa duplicatul care se încredinteaza în acest scop unei alte persoane.

• Controlul este actiunea de stabilire a exactitatii operatiunilor materiale care se efectueaza anticipat executarii acestora, concomitent sau la scurt timp de la desfasurarea lor.

• Controlul financiar reprezinta un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare a deficientelor si de stabilire a masurilor necesare pentru restabilirea legalitatii.

• Controlul are ca directii esentiale organizarea mai buna a muncii, întarirea ordinii si disciplinei în organizarea si desfasurarea activitatii economice, a disciplinei tehnologice, gospodarirea eficienta a mijloacelor de munca, materiale si financiare, respectarea si aplicarea ferma a legislatiei tarii de catre toti membrii societatii, organizarea si conducerea stiintifica a întregii activitati social-economice pe baza coordonatelor stabilite la elaborarea programelor de dezvoltare, buna desfasurare a procesului de transformare a deciziei în actiune si a actiunii în rezultate mai eficiente.

Rolul controlului financiar

În sistemele economice bazate pe economia de piață, rolul si importanța statului se menține pentru a ordona și armoniza dezvoltarea diferitelor segmente ale societății. În acest sens,

este de remarcat controlul exercitat în numele statului asupra întregului organism social, întrucât nici o activitate nu se poate desfășura cu un randament scontat dacă lipsește controlul.

Economia de piață nu poate să funcționeze decât prin respectarea legilor ceea ce presupune un control permanent, sistematic și bine organizat în toate domeniile vieții economice și sociale. În același timp controlul furnizează informațiile necesare fundamentării deciziilor, fiind un atribut esențial al actului managerial la nivelul diferitelor structuri organizatorice în economie.

O condiție esențială pentru menținerea pe piață și obținerea de profit este informația operativă si reală cu privirea la starea patrimoniului, activității economice și comerciale. Cunoașterea permanentă a situației patrimoniului, a capacității acestuia de a genera profit, a solvenței comerciale ori de faliment în care se pot afla agenții economici este asigurată atât cu ajutorul contabilității cât mai ales a controlului financiar organizat și exercitat în mod exigent și competent. În acest context controlul apare ca o funcție eficientă și necesară a managementului general care presupune o activitate continuă de prevedere, organizare, comanda, control

Prin control, conducerea își asigură informarea reală, dinamică și preventivă care ridică valoarea concluziilor si calitatea deciziilor. Controlul pătrunde în esența fenomenelor, sesizează aspectele negative în momentele în care acestea se manifestă ca tendintă și intervine operativ pentru prevenirea si lichidarea cauzelor. Controlul se manifestă ca forma de perfecționare a modului de gestiune a patrimoniului, de organizare și conducere a activității unităților patrimoniale.

Controlul financiar asigură, printre altele, cunoașterea și perfecționarea modului de gestionare a patrimoniului și de orientare, gestionare și desfășurare a diferitelor activități în condiții de eficiență. În condițiile economiei concurențiale, controlul ca formă esențială de cunoaștere are de apărat, în principiu , trei poziții de interese economico-financiare:- interesele agenților economici bazate pe profit

– interesele terților agenți economici

-interesele statului

• Obiectul controlului îl reprezinta identificarea si solutionarea erorilor, abaterilor, lipsurilor si deficientelor, în vederea remedierii si prevenirii lor pe viitor.

• Prin modul de organizare si exercitare, prin rolul si obiectivele pe care le urmareste, controlul financiar îndeplineste urmatoarele functii:

. functia de evaluare,

. functia preventiva,

. functia de documentare,

. functia recuperatorie,

. functia pedagogica.

• Obiectul controlului financiar îl formeaza actele si operatiunile emise sau înfaptuite de agentii economici, institutiile publice, precum si de alti participanti la viata economico-financiara a statului.

• În timpul controlului, echipele de control trebuie sa urmareasca daca actele si operatiunile care fac obiectul examinarii îndeplinesc în mod cumulativ conditiile de legalitate, operativitate, eficienta, economicitate si realitate.

1.Functia de evaluare.

Cuprinde acte si operatiuni de estimare a situatie de facto, comparative cu cea de juro, realizarile obtinute in raport cu obiectivele si scopurile prestabilite. De asemenea, prin intermediul acestei functii, pe langa constatarea starii reale, se efectueaza si o apreciere a performantelor unei actiuni economice, precum si a unor entitati organizate ca persoane juridice.

2. Functia preventiva

Consta intr-o serie de masuri luate de catre organelle de control, in vederea evitarii si eliminarii unor fraude, inainte de a se produce efectele negative ale acestora, prin identificarea si anularea cauzelor care le genereaza sau favorizeaza. Prin caeasta actiune, controlul are sarcina de a opri actele si operatiunilor care nu sunt legale, in faza de angajare a societatii comerciale de consiliu de administratie al acesteia.

3.Functia de documentare.

Permite cunoasterea proceselor care au loc in activitatea economica, a rezultatelor activitatii din structurile economice, relevarea fraudelor si depistarea cauzelor acestora, precum si identificarea actiunilor eficiente pentru a fi generalizate. Astfel, controlul participa nemijlocit la actul de conducere, furnizand date si informatii pentru fundamentarea deciziilor economico-financiare.

4. Functia recuperatorie.

Evidentiaza un aspect foarte important al controlului financiar, deoarece ea nu se limiteaza la prevenirea si aprecierea starii de fapt, dar actioneaza si pentru descoperirea si recuperarea pagubelor, precum si pentru stabilirea, conform legii,a raspunderii juridice. Pentru recuperarea prejudiciilor constatate, organelle de control au obligatia de a stabili forma procedurala prin care urmeaza sa se faca recuperarea, pentru stabilirea integritatii avutului public.

5. Functia pedagogica.

Permite actiuni de educare a celor care au drepturi si obligatii in formarea si utilizarea fondurilor publice. Controlul, prin rezultatele sale, contribuie la formarea deontologiei profesionale, indeosebi a celor implicate in administrarea fondurilor publice. La randul lor, persoanele care alcatuiesc corpul de control, prin nivelul de pregatire si atitudine civica, trebuie sa reprezinte un model de comportament correct dar si intransigent. Aceasta functie se realizeaza si in combaterea manifestarilor ilegale, prin depistarea si sanctionarea lor cu fermitate.

1.2 Metodologia exercitarii controlului financiar

1.2.1. Procedee si tehnici de control financiar

Procedeul de control reprezinta un ansamblu de reguli specifice, tehnici si instrumente care, imbinate cu profesionalism, se aplica in vederea solutionarii concrete a problemelor ce decurg din functiile controlului.

In practica controlului utilizarea tehnicilor si procedeelor specifice de control (cum ar fi evaluarea, indrumarea, aprecierea, analiza, bugetul de venituri si cheltuieli, situatiile financiare anuale sau semestriale, raportul explicativ, instrumentele matematice, tehnici informatice si informationale etc.) are ca scop prevenirea, combaterea si inlaturarea eventualelor lipsuri, abateri sau deficiente in activitatile economico-financiare si contabile.

Aplicarea cu discernamant a tehnicilor si procedeelor specifice de control de catre organele de control, permite aprecierea starii economico-financiare a unitatii patrimoniale si sugereaza caile de eficientizare a unitatii .

Tehnica executarii controlului financiar presupune alegerea procedeelor celor mai adecvate in functie de obiectivul controlat si aplicarea acestora, in vederea realizarii scopului controlului, care pot fi:

– Procedee comune: observatia, rationamentul, comparatia, clasificarea, analiza, sinteza.

1.Observatia

– este prima faza a cercetarii obiectului de studiu al unei discipline

– ea permite cunoasterea proceselor si fenomenelor economice ce se pot exprima valoric si care au fost consemnate in documente

2.Rationamentul

-are la baza judecati logice care permit obtinerea de concluzii cu privire la fenomenele si procesele studiate

-permite determinarea exacta a modificarii elementelor patrimoniale ca urmare a activitatilor desfasurate in unitate

-ajuta la reflectarea operatiilor in conturi, la stabilirea anumitor indicatori, etc.

3.Comparatia

– procedeu prin care se stabilesc asemanarile si deosebirile dintre fenomenele si procesele economice, se fixeaza anumite obiective si se pot trage anumite concluzii

-comparand veniturile cu cheltuielile, se stabilesc rezultatele finale, respectiv profitul sau pierderea, si se iau de catre factorii de conducere ai intreprinderii deciziile corespunzatoare.

4.Clasificarea

– inseamna repartizarea, gruparea, distribuirea obiectelor si fenomenelor in clase, domenii, subdomenii, in functie de criteriul de referinta ales.

5.Sinteza

– se refera la trecerea de la simplu la complex, de la particular la general, la gruparea si centralizarea datelor, in scopul generalizarii concluziilor ce decurg din analiza acestora.

– Procedee specifice: cercetarea, studiul general prealabil, controlul documentar, inventarierea de control, expertizele tehnice si analizele de laborator, controlul total si controlul prin sondaj, analiza activitatii economice financiare.

1. Cercetarea

Deoarece constituie o forma eficienta a controlului financiar faptic, recomandata a se utiliza ori de cate ori este posibil, cercetarea consta in "examinarea si observarea nemijlocita, direct pe teren, a fenomenelor sau operatiilor economice supuse controlului, cu scopul de a stabili modul cum se desfasoara, cauzele care au generat unele deficiente, masurile ce se impun pentru remediere"; in vederea stabilirii unor concluzii complete, este necesara imbinarea ei cu verificarea documentelor.

2. Controlul documentar

Controlul documentar, sau controlul documentar-contabil asa cum mai este el denumit, este cel mai frecvent folosit in practica economico- financiara. Acesta poate fi preventiv (efectuat asupra documentelor de dispozitie) sau ulterior (efectuat cu ajutorul documentelor de executie, care fac dovada producerii efective a operatiunilor economice si financiare). Metoda controlului documentar-contabil nu este altceva decat manifestarea concreta a controlului contabilitatii entitatii economice sau sociale in general, in concordanta cu documentele, evidentele si registrele in care se oglindesc atat operatiunile patrimoniale cat si miscarea interioara in cadrul unitatii, a valorilor materiale, pe parcursul activitatii economico-sociale, precum si rezultatele economice si financiare ale entitatii in cauza.

3.Inventarierea

– reprezinta operatiunea de constatare faptica si inscriere in listele de inventar a patrimoniului unei persoane fizice sau juridice.

– este un complex de fapte realizate periodic prin care se poate valorifica situatia scriptica oferita de contabilitate si se determina valoarea reala a documentelor patrimoniale existente.

1.2.2 Finalizarea actiunilor de control

Controlul financiar nu se limiteaza doar la constatarea lipsurilor, deficientelor si abaterilor. Controlul de constatare este urmat de controlul de remediere a neajunsurilor si abaterilor

O modalitate de finalizare a actiunii de control se refera la stabilirea raspunderii. Conditia primordiala pentru a exista o forma de raspundere este existenta unui contract sau a unei prevederi intr-un act normativ, respectiv lege, H.G., O.U., ordin de decizie a conducatorului.

In functie de baza juridica de referinta exista raspundere:

-raspundere disciplinara

-raspundere materiala

-raspundere contraventionala

-raspundere civila

-raspundere penala.

1.Raspunderea disciplinara.

Disciplina muncii cuprinde complexul de norme care stabilesc atat obligatiile specifice functiei sau postului fiecarui salariat, cat si normele generale de comportare a acestuia la locul de munca.

Codul muncii defineste abaterea disciplinara ca fiind incalcarea cu vinovatie de catre salariat a obligatiilor de munca, inclusiv a normelor de comportare.

Abaterea disciplinara este fapta, actiunea sau inactiunea ilicita a angajatului prin care se incalca in mod culpabil o indatorire, o obligatie de serviciu inclusiv normele de comportare.

Conditiile cuprinse in aceasta definitie sunt cumulative, lipsa uneia putand duce la inexistenta abaterii disciplinare. Nu poate exista abatere disciplinara daca nu sunt indeplinite urmatoarele conditii:

-calitatea de salariat a autorului, respectiv contractul de munca;

-fapta sa fie ilicita, adica sa contravina obligatiilor de serviciu prevazute in contract, regulament sau legi;

-sa existe vinovatie;

-fapta sa produca un rezultat daunator disciplinei muncii;

-salariatul sa incalce normele de comportare.

Existenta raspnderii disciplinare este conditionata de existenta raportului de munca, concretizat printr-un contract de munca intre p.f. si p.j. incadrata in munca.

Tot codul muncii enumera sanctiunile disciplinare ce pot fi aplicate gradual:

-mustrare;

-avertisment;

-retragerea uneia sau mai multor gradatii sau trepte de salarizare pe o perioada de 1-3 luni;

-reducerea salariului si a indemnizatiei de conducere pe 1-3 luni cu 5-10%;

-desfacerea disciplinara a contractului de munca.

2.Raspunderea contraventionala (administrativa).

Contraventia este fapta savarsita cu vinovatie, care prezinta un pericol social mai redus decat infractiunea si este prevazuta si sanctiunea ca atare prin legi, H.G. si alte acte normative.

Elementele contraventiei sunt:

-existenta unei fapte ilicite savarsita cu vinovatie;

-fapta sa prezinte un anumit grad de periculozitate sociala;

-sa fie prevazuta ca atare si sanctionata de anumite acte normative;

-caracterul de ilicit al faptei consta in neconformitatea acesteia de ilegala.

Exista cazuri cand este inlaturata raspunderea contraventionala cum ar fi:

-legitima aparare

-constrangerea care dezbraca fapta de caracterul contraventional

-forta majora

-starea de necesitate

Sanctiunile contraventionale sunt:

-avertismentul

-amenda

3.Raspunderea materiala.

Stabilirea raspunderii pentru pagubele produse patrimoniului necesita din partea organelor de conducere si control financiar o analiza temeinica si reala, astfel incat sa nu fie sanctionate persoane nevinovate, dar nici sa nu ramana nesanctionate persoanele vinovate. Potrivit codului muncii -; persoanele incadrate in munca raspund pentru pagubele aduse patrimoniului agentilor economici din vina si in legatura cu munca lor.

Trasaturile specifice raspunderii materiale sunt:

-este proprie persoanelor incadrate in munca;

-este de regula limitata la paguba efectiva;

-se intemeiaza exclusiv pe culpa;

-este, in principiu individuala;

-recuperarea are loc in echivalent banesc si nu in natura;

-presupune o procedura speciala;

-nu poate functiona in comun raspunderea agentilor economici, autoritatii sau institutiilor publice.

Pentru ca raspunderea materiala sa aiba loc trebuie indeplinite cumulativ conditiile:

-intre autorul faptei si unitatea pagubita sa fi existat un raport juridic de munca;

-fapta cauzatoare a pagubei sa aiba un caracter ilicit, sa fie personala si in legatura cu munca;

-prin fapta sa ilicita autorul sa fi produs o paguba materiala;

-sa existe un raport de cauzalitate intre fapta ilicita si paguba;

-persoana sa fi savarsit fapta cu vinovatie.

Formele raspunderii materiale:

-individuala, atunci cand impune persoanelor obligatia de a repara singura si in intregime paguba cauzata prin fapta personala si din vina proprie;

-comuna – exista o singura fapta si mai multi autori; paguba se fractioneaza intre autori in functie de contributia fiecaruia la producerea ei sau de gradul de participare al fiecarui coautor;

-solidara – cand sunt obligate mai multe persoane de a executa aceeasi datorie, fiecaruia pentru totalitatea ei;

-subsidiara – cand paguba este produsa de mai multe persoane, iar gradul de participare nu este identic sau similar.

Juridic, stabilirea raspunderii materiale are loc prin emiterea titlului executoriu, care este actul intocmit potrivit legii de organul competent si care poate servi la pornirea executarii silite.

Principalele titluri executorii sunt:

-angajamentul de plata

-decizia de imputare;

-hotararea judecatoreasca;

-dispozitia directorului economic sau a contabilului sef pentru retinerea din salariu;

-titlu notarial.

Angajamentul de plata – persoana in cauza recunoaste vinovatia si se angajeaza pentru recuperarea pagubei. Documentul se semneaza de autorul pagubei si are loc numai intre unitate si emitent.

Decizia de imputare se emite de conducatorul unitatii pagubite sau organul ierarhic superior. Decizia de imputare se emite in termen de 60 zile de la data cand cel in drept sa emita decizia a luat cunostinta de producerea pagubei. Aceasta decizie se comunica celui obligat in termen de 15 zile de la emitere.

Hotararea judecatoreasca este un titlu executoriu judecatoresc prin care se investeste cu formula executorie recuperarea pagubei.

Decizia conducatorului de a retine din salariu se poate utiliza numai pentru sumele datorate ca urmare a nejustificarii avansurilor spre decontare sau nerestituirea celor necheltuite.

Organele de control financiar au obligatia sa examineze masurile luate in vederea obtinerii titlurilor executorii si recuperarea. Acestea pot stabili fapte generatoare de pagube si raspunderi materiale:-incheierea nereala de procese verbale de insolvabilitate a debitorilor;

-intocmirea de documente neconforme cu realitatea pentru scaderea din contabilitate a lipsurilor constatate la inventar;

-inregistrarea eronata a operatiilor generatoare de plati;

-calcularea eronata a preturilor si tarifelor;

-prejudicii cauzate in gestiune;

-prejudicii cauzate in receptia necorespunzatoare a bunurilor.

4.Raspunderea civila.

Forma de raspundere cu aplicare in circuitul civil, avand ca obiect repararea unui prejudiciu produs prin fapta ilicita. Raspunderea civila este instituita prin codul civil, conform caruia orice fapta a omului care cauzeaza altuia prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat a-l repara. Raspunderea civila se poate prezenta astfel:

-contractuala, atunci cand fapta ilicita nesocoteste obligatiile izvorate dintr-un contract preexistent intre creditor si debitorul contractual.

-delictuala – in situatia in care conduita ilicita nesocoteste obligatia generala si legala de a nu pagubi pe un altul.

Elementele care conditioneaza raspunderea civila:

-existenta unei fapte ilicite prin care se incalca o anumita obligatie;

-savarsirea cu vinovatie a acestei fapte;

-existenta unui prejudiciu patrimonial;

-capacitatea juridica a celui chemat sa raspunda.

5.Raspunderea penala

Are ca temei infractiunea, adica fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala.

Infractiunile se pedepsesc cu inchisoare, cu amenda sau ambele, alaturi de care se pot aplica si pedepse: confiscarea partiala sau totala a averii.

.

1.2.3 Executarea silita

Executorul judecatoresc este un organ de executare numit in functie de Ministrul Justitiei care aduce la indeplinire obligatia stabilita printr-un titlu executoriu care poate fi reprezentat de o hotarare a unei instante civile, comerciale sau penale, contract de credit al unei institutii de credit, inscrisuri autentice notariale, precum si orice alte hotarari sau inscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse in executare, obligatie care nu a fost adusa la indeplinire de bunavoie. Executarea silita nu se poate face decat daca creanta este certa, lichida si exigibila.

Procedura executarii silite incepe in baza unei cereri de executare silita formulata de catre creditor si depusa in original la sediul executorului judecatoresc impotriva debitorului, insotita de o taxa de timbre, titlul executoriu in original si alte inscrisuri necesare dosarului de executare silita. In cazul unui creditor reprezentat prin: avocat, cererea de executare silita trebuie insotita de imputernicirea avocatiala; mandatar, cererea de executare silita trebuie insotita de procura notariala. De asemenea, cererea de executare silita, se poate inainta executorului judecatoresc nu numai personal sau prin reprezentant legal sau conventional, ci si prin posta, curier, telefax, posta electronica sau prin orice alte mijloace ce asigura transmiterea acesteia si confirmarea primirii cu documentele justificative.

Avand in vedere cererea de executare silita formulata de creditor, dupa analizarea acesteia, executorul judecatoresc emite incheierea prin care dispune inregistrarea si deschiderea dosarului de executare silita, sau dupa caz, va refuza motivat deschiderea procedurii de executare.

Incheierea se comunica de indata creditorului, iar in cazul in care executorul judecatoresc refuza deschiderea procedurii de executare, creditorul are dreptul sa faca contestatie in termen de 15 zile de la data comunicarii incheierii, la instanta competenta de executare.

In termen de maxim 3 zile, executorul judecatoresc va solicita sa se dispuna incuviintarea executarii de catre instanta competenta de executare, careia ii va anexa copii certificate ale cererii creditorului, titlului executoriu, incheierea de admitere, taxa de timbru si alte inscrisuri necesare, dupa caz. Instanta de executare este judecatoria in circumscriptia careia se afla biroul executorului judecatoresc care face executarea, cu exceptia cazurilor in care incuviintarea executarii silite are ca obiect executarea silita a unui bun imobil. In acest caz instanta compenta este instanta pe raza careia de actiune se afla imobilul.

Dupa introducerea cererii executorului judecatoresc de incuviintare a executarii silite, instanta de executare trebuie sa solutioneze cauza in termen de maxim 7 ( sapte) zile de la inregistrarea acesteia la registratura judecatoriei prin incheiere data in camera de consiliu, fara citarea partilor. Pronuntarea se poate amana cu cel mult 48 de ore, iar motivarea incheierii se face in cel mult 7 zile de la pronuntare

In momentul in care se admite si se redacteaza incuviintarea executarii silite de catre instanta, executorul judecatoresc va intocmi incheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare silita, care include si onorariul executorului judecatoresc. Incheierea privind stabilirea cheltuielilor va fi comunicata debitorului, in original, impreuna cu instiintarea prin care i se aduce la cunostinta declansarea executarii silite, somatia de plata prin care i se da termenul de o zi pentru achitarea debitului, impreuna cu o copie certificata a incheierii de incuviintare a executarii silite pronuntata de instant competenta, o copie certificata a titlului executoriu.

1.3 Principiile care stau la baza organizării, funcționării și exercitării

controlului în România

Principiul integrări controlului în structura organizatorică și de conducere a economiei naționale

Desfășurarea și dezvoltarea activității economice și sociale în mod rațional, presupune organizarea în mod științific a organismelor și instituțiilor din componența autorităților publice și din afara acestora, care să corespundă mai bine suprastructurii generate pe baza economică. La baza organizării controlului în țara noastră stă pe principiul integrării, care asigură instituirea formelor organizatorice ale controlului, ca una din cerințele esențiale de exercitare de către statul de drept democratic și social a prerogativelor sale fundamentale.

Principiul integrării care stă la baza organizării controlului la nivel micro și macroeconomic, precum și la delimitarea funcțiilor acestuia, presupune că nu orice activitate constituie subiect al controlului, ci numai în măsura în care activitatea respectivă a fost stabilită anticipat desfășurării ei cantitative și calitative și se încadrează în mod organic în completul de activități economico-sociale până la nivelul economiei naționale.

Principiul integrării asigură în cadrul instituțional organizarea și exercitarea unui control simplu, operativ și eficient, de la veriga de bază până la nivelul de ansamblu al economiei naționale.

Principiul integrării urmărește ca prin organizarea controlului, să se realizeze cât mai complet obiectul acesteia care îl constituie: apărarea, întărirea și dezvoltarea proprietății de stat în

interesul poporului precum și protejarea proprietății private; executarea sarcinilor la toate nivelurile; creșterea nivelului eficienței activității economice în toate domeniile de la micro la macroeconomic, indiferent de agenții economici publici sau privați; întărirea și respectarea gestiunii economice de către cei care o au în administrare parțial sau total, precum și de cei care

răspund de acestea la nivelul administrației de stat.

Principiul autocontrolului: Indiferent la ce nivel instituțional ne referim, controlul trebuie astfel organizat încât să permită ca activitatea de control să se desfășoare paralel cu complexul de activități ai unităților controlate și să se asigure totodată demarcarea în scară a competenței în realizarea sarcinilor de control și a subordonării acestuia. Principiul care stă la baza unei astfel de concepții în organizarea controlului este cel al autocontrolului.

Principiul adaptabilității la structurile organizatorice și funcționale ale economiei

Acest principiu, ca parte integrantă a principiului integrării, s-a prezentat separat, pentru a se evidenția în mod special atenția ce trebuie acordată formelor și metodelor, organizării și exercitării controlului.

Principiul controlului extern (din afară)

Colectivele de conducere la diferite nivele, trebuie să fie îndrumate de felul cum trebuie să acționeze cu privire la gospodărirea mijloacelor materiale, financiare și umane, ce metode să folosească în activitatea sistematică și permanentă de control, în folosirea cu chibzuință a fondurilor și totodată să fie controlate, urmărindu-se îndeplinirea sarcinilor ce le revin, întărirea sistemului de răspundere în munca acestora, determinarea unei atitudini de exigență față de administrarea patrimoniului. Realizarea acestui deziderat este o cerință primordială a principiului controlului extern care trebuie să stea la baza concepției de organizare a sistemului de control.

În organizarea controlului, principiul controlului extern își găsește expresia nu numai la nivelul macroeconomic, ci și la nivelul microeconomic. Aceasta se manifestă în sensul că,competențele de control se stabilesc în scară, ținând seama de subordonarea controlului, ceea ce permite ca orice activitate desfășurată în cadrul unei unități să fie îndrumată și controlată de organul ierarhic superior nemijlocit. Principiul controlului extern cere ca în cadrul organizării sistemului de control să se delimiteze sfera de activitate a acestuia. În cadrul formelor de organizare ale controlului, sfera de activitate prezintă un interes deosebit, dat fiind faptul că prin aceasta se determină dreptul fiecărui organ de a exercita controlul în conformitate cu atribuțiile ce-i revin.

Principiul profilării controlului

Realizarea multiplelor sarcini ce revin controlului, precum și diversitatea de activități în care acționează, impun ca o necesitate obiectivă gruparea și specializarea organelor de control pe formele de organizare ale acestuia, cât și o grupare în cadrul acestor forme. Deci, acest principiu cere o anumită specializare a cadrelor folosite în munca de control pe anumite activități, unități și probleme. Există astfel de cadre specializate în controlul activităților industriale, agricole, comerț, bugetare etc. Aceasta oferă posibilitatea folosirii raționale a aparatului de control, precum și creșterea eficienței acestuia, cerință de bază a principiului specializării (profilării) în organizarea sistemului de control.

1.4 Formele controlului financiar

Organizarea controlului executarii bugetelor publice si a indeplinirii obligatiilor fiscale a variat si variaza care dupa orientarea si organizarea politica a statelor si este conforma acestor orientari.Dar in toate statele democratice,bazate pe separatia puterilor,controlul executarii bugetelor publice este incredintat celor trei puteri – legislative,executive si judecatoresti,adica acele organe, care isi impart functiile de a legifera,a executa legile si a judeca.

Formele de control utilizate in practica pot fi clasificate dupa mai multe criterii :

a.Dupa momentul in care se efectueaza controlul financiar poate fi :

-preventiv,

-concomitent,

-ulterior.

Controlul preventiv – este un control specializat,care presupune verificarea si analiza activitatilor financiare sub aspectul legalitatii,oportunitatii,necesitatii actelor si operatiunilor,a utilizarii cu eficienta a fondurilor materiale si banesti precum si pentru asigurarea integritatii acestora.

Controlul concomitent – se exercita in timpul desfasurarii proceselor economice si financiare,simultan cu efectuarea actelor si operatiunilor legate de aceste activitati,cu scopul de a interveni pentru corectarea sau diminuarea,eliminarea deficientelor si ilegalitatilor.

Controlul ulterior – se exercita asupra actelor si operatiunile economico-financiare dupa ce acestea au fost executate.Acest control se exercita atat prin organele proprii,cat si de organe specializate,prin actiuni periodice.

Aceasta forma de control contribuie la identificarea,mobilizarea si formarea resurselor interne din economie,verifica legalitatea,oportunitatea si eficienta activitatilor,reface integritatea patrimoniului lezat prin erori si frauda si sanctioneaza persoanele vinovate de prejudicii aduse avutului public.

b.Dupa sfera de activitate si organul care efectueaza controlul,acesta poate fi intern si extern.

Controlul intern – se realizeaza de catre organele proprii si pe baza dispozitiilor conducatorului unitatii sau a legii.

Controlul extern – se realizeaza de catre organe specializate de control,atat pe baza documentelor interne ale institutiei controlate cat si pe baza documentelor detinute de terti.

c.Controlul mai poate fi permanent sau periodic,total sau partial.

Poate fi de asemenea grupat pe diverse sectoare ale activitatii si anume controlul de magazine,de documente,etc.

De asemenea controlul financiar se poate imparti si dupa modul de concretizare in urmatoarele forme.control direct,control indirect,control de drept sau control de fapt.

Principalele forme de control financiar organizate in tara noastra sunt:

-controlul intern,

-controlul financiar preventiv – propriu si delegat,

-auditul public intern

-controlul financiar de stat,

-inspectia fiscala – controlul fiscal,

-controlul financiar,