CONTROLUL CALITĂȚII ULEIULUI DE FLOAREA-SOARELUI PRODUS ÎN CONDIȚIILE S.C. HELIANTHUS OIL S.R.L.
CONTROLUL CALITĂȚII ULEIULUI DE FLOAREA-SOARELUI PRODUS ÎN CONDIȚIILE S.C. HELIANTHUS OIL S.R.L.
INTRODUCERE
Cererea pentru uleiul comestibil este într-o continuă creștere odată cu creșterea poplației lumii dar și cu creșterea puterii de cumpărare. Cantitatea de substanțe grase consumate anual pe cap de locuitor se variază în limite foarte largi de la peste 40 kg/tonă în SUA și Europa de Vest până la mai puțin de 10 kg/tonă în țările sărace ale lumii. Media globală a consumului de substanțe grase este de aproximativ 15 kg/an, în timp ce doza minimă recomandată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) este de 20-25 kg/an. Țări cu populație numeroasă și putere de cumpărare în creștere precum China și India se situează mult sub limita acestor cantități recomandate. Capacitatea lor de consum continuă să crească punând astfel presiune pe cererea de semințe pentru ulei. Odată cu îmbunătățirea prosperității, creșterea populației duce la dublarea consumului care devine din ce în ce mai acut. Producătorii de ulei nu trebuie doar să vină în întâmpinarea cererii crescute de ulei comestibil ci să și îmbunătățească continuu calitatea produselor și variabilitatea sortimentelor.
În prima decadă a secolului 21, creșterea rapidă a cererii pentru biocombustibil a dus la o presiune secundară asupra cererii pentru uleiul neprelucrat. Chiar dacă piața biocombustibilului s-a liniștit de curând, directivele U.E. pot pune în viitor noi presiuni asupra pieței uleiurilor și grăsimilor comestibile.
Semințele bogate în uleiuri sunt deasemenea principala sursă de proteină în hrana animalelor. Cererea pentru o hrană bogată în proteine crește odată cu creșterea populația lumii, dar în principal cu puterea de cumpărare, așa cum cererea pentru carne crește odată cu creșterea standardelor de viață.
În plus, apariția recentă a „bolii vacii nebune” și a prezenței dioxinei în carnea de pește au condus la schimbarea sursei de proteină în alimentație de la cea animală spre cea vegetală în hrana animalelor.
În ultimul deceniu, creșterea cererii modiale pentru uleiul de consum a fost în mare parte satisfacută de creșterea imensă a suprafețelor cultivate cu soia în America de Sud și cu palmieri în Malaiezia și Indonezia. Agricultura a răspuns deasemenea cererii tot mai mari prin selectarea mai atentă a semințelor și soiurilor de floarea soarelui.
Accentul s-a pus atât pe îmbunătățirea constantă a caracteristicilor fizice a uleiurilor cât și pe productivitatea la hectar sau asupra toleranțelor la variațiile climatice.
Capacitatea de a modifica genetic semințele promite o revoluție în agricultură. Cu toate acestea, în timp ce organismele modificate genetic sunt relativ bine acceptate în America, cultivarea și încorporarea lor în alimente sunt cu vehemență respinse în majoritatea statelor Europei, ca și în multe alte state.
O condiție necesară producerii de uleiuri și șroturi de cea mai bună calitate o reprezintă calitatea superioară a materiei prime care nu trebuie degradată în timpul transportului, depozitării și procesării.
PARTEA I
CONSIDERAȚII GENERALE
CAPITOLUL 1
EVOLUȚIA PRODUCȚIEI ȘI CONSUMULUI DE ULEI PE PLAN NAȚIONAL ȘI MONDIAL
1.1. Producția mondială de ulei
Floarea-soarelui (Helianthus annuus L.) este una dintre culturile fundamentale pentru producerea uleiului de consum în majoritatea țărilor lumii, inclusiv în România.
Suprafața cultivată cu floarea soarelui (Helianthus annuus L.) a crescut semnificativ în ultimii ani în special datorită calității uleiului său, care este folositor atât consumului uman cât și în industria producătoare de biocombustibil. În plus, în afara bunei capacități de a se adapta la la diferite condiții climatice și geografice, floarea-soarelui este o opțiune preferată pentru rotația culturilor în mai multe regiuni de producție (Cavalho, 2003).
Floarea-soarelui este o important sursă de ulei vegetal, fiind una din cele mai importante culturi la nivel mondial, în special datorită abilității sale de a crește în regiuni semi-aride extinse fără irigații (Osorio și colab., 1995; Piva și colab., 2000).
Producția mondială de floarea-soarelui a crescut în ultimii 25 de ani (PS&D-USDA, 2011), iar F.A.O. se așteaptă la o creștere a producției totale la aproximativ 60 milioane de tone în anul 2050 (fig 1.1).
Fig. 1.1. Producția globală de floarea soarelui: Previziunea până în anul 2050
Patru mari producători (Rusia, Ucraina, Uniunea Europeană și Argentina) acoperă cam 70% din producția mondială de floarea-soarelui, cu o creștere exponențială a producției rezultată din înlocuirea vechilor varietăți cu noi hibrizi comerciali, în ultimii zece ani în special în bazinul Mării Negre, pe suprafețe mari de teren.
Semințele de floarea soarelui sunt prelucrate în majoritatea lor la nivel local, comerțul modial cu semințe de floarea soarelui reprezentând mai puțin de 10% din producția mondială. Comerțul mondial cu ulei de floarea soarelui reprezintă 30% din consumul total, Uniunea Europeană fiind destinația principală a exporturilor din Ucraina și Argentina.
Deși producția uleiului de floarea soarelui a crescut în ultimele decenii, cota sa de piață piața ne arată un declin semnificativ a producției a 17 tipuri de uleiuri și grăsimi (Oil Word Annual, 2014), în timp ce producțiiile de ulei de palmier, ulei de soia și ulei de rapiță au crescut semnificativ.
Per cap de locuitor consumul de ulei de floarea soarelui a crescut relativ puțin în ultimii ani (de la 1.0 kg/an la 1.4 kg/an în ultimii 30 de ani). Uleiul comestibil pentru consumul uman are cea mai mare gamă de întrebuințare.
Astazi, doar 10% din producția mondială de ulei este utilizată în scop industrial.
Estimările FAO pentru producția uleiului de floarea-soarelui pentru anul 2050 sunt de 22,4 milioane de tone metrice, ceea ce implică o creștere semnificativă a consumului per cap de locuitor. O asemenea creștere ar putea surveni prin două modalități :
I) O creștere energică a consumului de ulei de floarea soarelui per cap de locuitor (de la 1.4 kg la 2.3 kg/ an), influențată de costurile de producție mici și sau o diferențiere graduală a calității uleiului.
II) O creștere energică a utilizării industriale, în special a biocombustibilului.
1.2. Rolul uleiul de floarea soarelui în consumul uman
Semințele de floarea-soarelui conțin o cantitate ridicată de ulei (de la 40 până la 50%) fiind o sursă important de acizi grași polinesaturați (acid linoleic) cu potențiale beneficii asupra sănătății umane (Lopez și colab., 2000, Monotti, 2004).
Calitatea uleiului este determinată de compoziția sa în acizi grași și de nivelurile de tocoferoli, steroli, carotenoide și alte componente nutritive.
Conținutul de tocoferol al uleiului este important, acesta având rolul de a proteja lipidele împotriva autooxidării, mărește durata de depozitare și valorea sa de aliment sănătos. Tocoferolul are un inel de cromanol polar cu o catenă lipofilă și se compune din patru izomeri: α, β, y, δ- tocoferol, diferind doar numărul și poziția substituentului metil de la capătul grupării cromanol (Traber și Sies, 1996). Aceste forme diferite ale tocoferolului au capacități de antioxidative diferite, începând cu α-tocoferolul ca fiind cea mai activă formă biologic. Ei funcționează ca antioxidanți lipidici solubili care sunt capabili să elimine radicalii oxigenului și să capteze oxigenul liber (Ricciarelli și colab., 2001).
Floarea-soarelui este vazută a fi una dintre cele mai promițătoare culturi atunci când se vorbește de modificarea genetică a calității uleiului (Scharp, 1986). Uleiul de floarea-soarelui standard este compus din acid linoleic(C-18:2) și acid oleic (C-18:1). Acești doi acizi reprezintă aproximativ 90% din totalul acizilor grași conținut de uleiul de floarea-soarelui. Restul de 8-10% este compus din acizii palmitic și stearic (C-16:0 respectiv C-18:0). Uleiul de floarea soarelui clasic conține de asemenea urme ale altor câțiva acizi grași (C-14:0, C-16:1, C-14:1, C-20:0, C 22:0) (Friedt și colab., 1994).
Conținutul în acizi grași liberi este un parametru important în determinarea calității uleiului de floarea-soarelui (Moschner și Biskupek-Korell, 2006).
În floarea soarelui bogată în acid oleic, sunt câteva gene minore și majore implicate în creșterea concentrației de acid oleic și a stabilității sale (Fernandez-Martinez și colab., 2004). Cercetările recente au anticipat înmulțirea soiurilor de floarea soarelui cu un conținut ridicat de acid oleic ce depășeste 89%. Cantitatea mare de acizi grași mononesaturați face ca acest ulei să fie mult mai puțin sensibil la degradarea oxidativă decât uleiul de floarea-soarelui cu un conținut bogat în acizi grași polinesaturați (Dorrell și Vick, 1997). Ca rezultat, uleiul cu un conținut ridicat de acid oleic este stabil în mod natural și nu necesită a fi hidrogenat.
Uleiul de floarea soarelui reprezintă o sursă bogată de fitosterol (3,900 mg/kg), sitosterol (60%) și în proporții mai mici de colesterol (8%), stigmasterol (8%), delta-5-avenasterol (4%), delta-7-stigmastenol (15%), delta-7-avenasterol (4%), dar de asemenea conține și cantități minore de alți fitosteroli precum delta-campesterol, clerosterol, și delta-5,24-stigmastadienol (Padley et al., 1994; Fernandez-Martynez et al., 2004).
Există o ideologie la nivel global precum că uleiurile cele mai sănatoase sunt cele bogate în acizi grași mononesaturați, precum uleiul de măsline, și cei bogați în acizi grași cu lanț lung de ω-3, precum uleiul de pește. Uleiul de măsline este foarte stabil, dar este prea scump pentru a putea fi folosit în toate domeniile industriei alimentare, de aceea în ultimii ani ai secolului 20 s-a dezvoltat hidogenarea pe cale chimică a unor uleiuri vegetale comune, precum uleiul de soia și uleiul de rapiță. Uleiurile hidrogenate suportă temperaturi de preparare înalte dar, acest proces nu crește doar stabilitatea ci și producerea de acizi grași în special forma trans, formă ce este corelată cu riscul apariției bolilor cardiovasculare (Damude și Kinney, 2008).
Începând cu anul 1977, după ce FAO a publicat rezultatele posibilelor efcte negative ale unor grăsimi și uleiuri asupra sănătății umane, atenția asupra acizilor grași polinesaturați de origine vegetală a crescut și multe studii au condus la determinarea anumitor efecte asupra sănătății a diferiților acizi grași din alimentație. În general, o dietă bogată în uleiuri vegetale previne bolile de inimă (Krajcova-Kudlackova și colab., 1997). În special, o dietă bogată în acizi grași mononesaturați reduce nivelul colesterolului asociat cu lipoproteinele cu densitate scăzută ,,colesterolul nociv” și nu are efect asupra nivelului trigliceridelor sau asupra colesterolului asociat cu lipoproteinele cu densitate mare, în comparație cu o dietă bogatăîn acizi grași saturați (Gundy, 1986).
Alte studii mai recente au ajuns la aceleași concluzii : o dietă ce intenționează să prevină bolile cardiovasculare trebuie să includă reducerea consumului de acizi grași saturați (Jing și colab.,1997) iar aceștia ar trebui să nu reprezinte mai mult de 30% din cantitatea de grăsimi din alimentația umană (Woo și colab., 1997).
Timp de mulți ani, cercetătorii din domeniul industriei alimentare au testat diferite uleiuri pentru a le verifica rezistența la oxidare sau funcționalitatea grăsimilor solide cu scopul de a le putea înlocui cu uleiuri hidrogenate. Aceste obiective au fost atinse odată cu apariția și dezvoltarea unor noi hibrizi de semințe cu o productivitate sporită în ceea ce privește producția cantitativă de ulei.
În ultimii ani, o mare parte din uleiul necesar pentru consumul uman este acoperit de uleiul de floarea soarelui, cu acordarea unei atenții deosebite asupra proprietăților sale benefice asupra sănătății umane (fig. 1.2) – calitatea nutrițională ridicată și proprietățile industriale dorite- precum uleiul de floarea soarelui bogat în acid oleic. Uleiul de floarea soarelui este bogat în vitamina E, are proprietăți antioxidante, este benefic pentru vedere și ajută la prevenirea apariției bolii Parkinson. De asemenea conține lanțuri scurte de acizi grași ω-3.
Reproducția și selecția au condus la dezvoltarea unei game largi de hibrizi pentru diferite întrebuințări – uleiuri comestibile sau de uz industrial. Pe piață, există în momentul actual o mare concurență între 5 tipuri de ulei de floarea soarelui cu caracteristici destul de diferite referitoare atât la calitate cât și la conținutul lor de grăsime (compoziția în acizi grași) (fig. 1.3).
Hibrizii comerciali conțin valori ale acidului oleic cuprinse între 10 și 50%, în funcție de condițiile climatice din perioada de vegetație și de lucrările agrotehnice aplicate. S-a raportat o corelație negativă puternică între acidul oleic și cel linoleic (Fernandez-Martinez și colab., 1986; Vranceanu și colab., 1995).
Uleiul de floarea soarelui cu conținut ridicat de acid oleic a fost uleiul cu cea mai mare stabilitate oxidativă, în timp ce uleiul cu un conținut mediu de acid oleic a prezentat de asemenea o stabilitate extrem de bună. Stabilitatea bună a fost atribuită nivelului scăzut de polinesaturare. Márquez-Ruiz și colab., (2008) și Merrill și colab., (2008) au raportat valori scăzute ale stabilității oxidative în cazul uleiului de floarea-soarelui clasic în comparație cu uleiul de floarea-soarelui cu conținut ridicat de acid oleic.
Fig. 1.2. Procentul acizilor grași din uleiurile vegetale (National Sunflower Association)
Fig. 1.3. Procentul acizilor grași în diferiți hibrizi de floarea soarelui (ASAGIR)
Uleiul cu un conținut ridicat de acid oleic este preferat în nutriția umană în timp ce uleiul cu un conținut ridicat în acid linoleic este preferat în pictură sau în industria biocombustibilului. Soiurile standard de floarea soarelui conțin un nivel ridicat de acid linoleic, moderat de acid oleic și scăzut de acid linolenic (Sabrino și colab., 2003). În prealabil, atât calitatea uleiului cât și calitatea semințelor de floarea soarelui au fost atent studiate de diverși cercetători (Burton și colab., 2004; Nolasco și colab., 2004). Modificarea compoziției acizilor grași depinde de în special de genotipul plantei dar și de alți factori precum condițiile de mediu din perioada de vegetație, perioada de semănare și de recoltare (Gupta și colab., 1994; Baydar și Erbas, 2005; Roche și colab., 2006, Samuil, 2010).
În ciuda aceste game largi de hibrizi comerciali sau pre-comerciali, cercetătorii lucrează pentru a decoperi noi linii, menite a spori versatilitatea acestei culturi cu utilizări în domeniile alimentar, nutrițional, industrial și al sănătății: bogat în acid oleic+stearic, Gama și/sau Delta tocoferoli în uleiul bogat în acid oleic, ulei cu conținut scăzut de acizi grași saturați+ulei bogat în acid oleic, creșterea conținutului de grăsime (60%), etc (Pozzi și De la Vega, 2009).
Gândindu-ne la uleiul de floarea soarelui strict pentru utilizarea ca ulei comestibil, este posibilă propunerea unei posibile selecții a hibrizilor cu lanț lung de ω-3 – precum acidul linolenic – și cu mecanisme enzimatice generatoare de cantități reprezentative de EPA (acid eicosapentaenoic) și DHA (acid docosahexaenoic) ca în uleiul de pește (Cahoon și colab., 2007).
CAPITOLUL 2
TEHNOLOGII GENERALE DE OBȚINERE A ULEIULUI DE FLOAREA-SOARELUI
2.1. Tehnologia de obținere a uleiului de floarea-soarelui
Floarea soarelui este originaraă din Argentina, unde încă este a doua mare cultură pentru producerea de ulei (după soia). Principala sa arie de cultivare este Europa de Est, inclusiv Rusia. Reprezintă deasemenea o cultură majoritară în jumătatea de sud a Franței, Spaniei și Turciei.
Floarea soarelui este recunoscută (după cum sugerează și numele ei) pentru helitropismul său.
Tulpina este înaltă, până la 4 metri înălțime, are un diametru de 2-8 cm și suportă foarte bine frunze late și o floare grea (15-40 cm lațime). Floarea este înconjurată de petale portocalii și conține o cantitate de semințe ce corespunde la aproximativ 50-60% din greutatea sa. Fiecare sămânță are o forma alungită, cu lungimea de 7-19 mm, fiind acoperite de o coajă lemnoasă, care este foarte dură, abrazivă și cerată (circa 3% ceară) fiind în general de culoare neagră.
Compoziția extractului din semințele de floarea soarelui variază în funcție de originea semințelor. Semințele nedeorticate pot conține de la 42 la 48% ulei. Cojile reprezintă 25-30% din greutatea totală.
Semințele de floarea soarelui conțin:
70-75% miez pur, ce conține 55-65% ulei, 5-10% umiditate, 52-57% proteină sau 16-20% ca atare, restul fiind carbohidrați și cenușă;
20-30% coji pure, ce conțin 1.5-3.0% ulei, 7-10% umiditate, 4-6% proteine, 50-60% fibre, 5-7% cenușă și carbohidrați.
În urma consultării literaturii de specialitate (Jianu, 1998, Racolța, 2002, Ivan, 2007, Petroman, Cornelia, 2007, Banu și colab, 2009, Hoha, 2013) sunt prezentate mai multe tehnologii de obținere a uleiului comestibil de floarea-soarelui.
În general tehnologia de obținere a uleiului comestibil din floarea-soarelui are următoarele etape principale care vor fi prezentate în continuare.
2.1.1. Condiționarea semințelor de floarea-soarelui
Evitarea degradărilor de orice natură (chimică, biochimică și microbiologică) a materiilor prime oleaginoase supuse depozitării și asigurarea unei calități corespunzătoare a acestora, depinde de modul cum se face condiționarea înainte de stocare, respectiv procesul de curățire și cel de uscare.
A) Curățirea semințelor de floarea-soarelui
Înainte de a putea fi depozitate și prelucrate semințele de floarea-soarelui sunt supuse operației de curățire în scopul îndepărtării impurităților metalice și nemetalice din materia primă. Se realizează prin cernere asociată cu separarea pneumatică (aspirație sau suflare). Dintre mașinile moderne de curățit se folosesc precurățătoarele cu care se curăță semințele înainte de depozitare și postcurățătoarele cu care se curăță semințele înainte de prăjirea acestora. Materia primă este supusă precurățirii, fază în care este înlăturată o parte din impuritățile existente în materia primă. Separarea impurităților din semințele oleaginoase se realizează prin următoarele procedeele:
diferența de mărime dintre semințe și impurități;
diferența de masă specifică;
diferențierea dintre mărime și masa specifică, dintre impurități și semințe;
proprietățile magnetice ale impurităților feroase.
Separarea impurităților metalice se realizeată în separatoare magnetice care sunt alcătuite dintr-un jgheab vibrator acționat de un motor. Materialul trece peste un tambur din oțel nemagnetizabil. În interior, tamburul este prevăzut cu un electromagnet static, cu care se îndepărtează, din curentul de material, impuritățile magnetice. În momentul în care câmpul magnetic nu mai acționează, acestea se vor desprinde, fiind colectate separat, într-un vas colector.
Separarea impurităților nemetalice se realizează utilizând metode precum: cernerea sau aspirația (bazată pe diferența dintre densitatea semințelor și cea a impurităților).
B) Uscarea semințelor de floarea-soarelui
În această etapă se realizează încetinirea proceselor hidrolitice, chimice și biochimice, evitându-se astfel fenomenele de autoaprindere și autoîncălzire. Este recomandat ca procesul să aibă loc la temperaturi de 70 °C, timpul de uscare fiind 60 de minute.
Dintre instalațiile de uscare care sunt frecvent utilizate amintim, uscătoarele tambur care funcționează pe bază de gaze de ardere; gazele de ardere având o temperatura de 320-400 °C la intrare și de 60–65 °C la ieșire, iar semințele vor avea o temperatură de 50–55 °C la ieșire.
Viteza de desfășurare a procesului de uscare depinde de viteza deplasării agentului termic.
Tot pentru uscarea semințelor oleaginoase, se mai folosesc și uscătorul rotativ-coloană de uscare sau uscătoare cu fascicule tubulare.
După recoltare, semințele de foarea soarelui sunt în general uscate până la atingerea unui procent de 7-8% umiditate și răcite până la temperatura de 30–35°C,- considerată adecvată pentru depozitarea și procesarea lor ulterioară.
Pentru o depozitare de durată a semințelor de floarea-soarelui este recomandat efectuarea unui control permanent al temperaturii din masa de semințe, la atingerea sau depășirea temperaturii de 35–40°C este nesesar a se efectua o recirculare a semințelor pentru răcirea acestora.
Pentru a uniformiza umiditatea în depozitele de materie primă în practica curentă se efectuează ventilarea activă care constă în insuflarea unor curenți de aer rece sau încălzit prin masa de semințe de floarea-soarelui.
C) Depozitarea semințelor de floarea-soarelui
Semințele de floarea-soarelui se vor depozita în silozuri rotunde care sunt, în general, amplasate în afara spațiilor de producție. Partea cilindrică a silozului constă din componente din tablă ondulată care sunt prinse cu ajutorul unor șuruburi galvanizate.
2.1.2 Decojirea semințelor de floarea-soarelui
Înainte de prelucrare, materia primă trebuie supusă unui proces de decojire. Coaja are un conținut în ulei cuprins de oboicei între 0,5–3%, restul reprezentând celuloză. Coaja este eliminată sub formă de deșeuri în urma procesului de presare și extracție.
Scopul decojirii semințelor de floarea-soarelui este de a crește randamentul în ulei, de a obține uleiuri de calitate, de a îmbunătăți calitatea șrotului obținut prin micșorarea conținutului de celuloză și nu în ultimul rând de a reduce uzura excesivă a mașinilor de presat.
Spargerea și detașarea cojii se execută în mașini speciale în două etape:
spargerea cojii semințelor;
îndepărtarea cojilor din amestec.
Spargerea semințelor se face în tobe de spargere, prin lovirea semințelor de un perete cilindric căptușit cu vergele metalice de către un rotor cu palete. La o funcționare normală rezultă un material ce conține 5% semințe nesparte, 3% tocătură, iar restul miez. Spargerea cojilor semințelor de floarea-soarelui se poate realiza prin mai multe metode, și anume: frecare, tăiere, spargere, lovire sau strivire.
Îndepărtarea cojilor din masa de amestec se face după diferența de mărime și se realizează prin cernerea pe site de diferite dimensiuni, sau după diferența de masă volumetrică, ce se realizează cu ajutorul unui curent de aer descendent.
Cojile, sunt în majoritatea cazurilor conduse spre un cazan de distilare special conceput, unde sunt arse pentru a produce aburul necesar procesului tehnologic. Un kilogram de coji produce între 3,5 și 4,5 kWh energie. În cazul procesării unor culturi mari, cazanul de distilare poate fi cuplat cu o turbină pentru producerea energiei electrice. Din procesul de sfărâmare și rafinare a semințelor de floarea soarelui necesare producerii unei hrane bogată în proteină rezultă destule coji necesare pentru a genera tot aburul și energia electrică necesare funcționării. Un procent de minim 8% din coji rămâne cu făina. Fără acesta, nu ar fi destulă putere pentru a presa eficient și a extrage uleiul, iar crusta își va pierde structura necesară pentru a fi fermă în extractor.
Când se procesează semințe nedecojite, semințele sunt sparte într-o moară dublă, prăjite și presate înainte de extracția cu solvenți. Întinderea spărturii în foițe impune degresarea, dar aceasta trebuie să fie echilibrată datorită uzurii cauzată de coji rolelor de întindere. Procesarea semințelor nedecorticate va crește substanțial puterea energetică consumate în cazul presării pe tonă produs brut, și va accelera uzura presei.
Spărtura prepresată de floarea soarelui are un conținut de ulei cuprins între 18 și 20 %, un procent de 5-7% umiditate și o încărcătură a densității de 0,4-0,5 tone/m3 . Spărtura presată de floarea soarelui este dură și trebuie spartă în bucăți. Dimensiunile medii ale spărturii care merge în extractor trebuie să fie în jur de 6 mm.
2.1.3 Măcinarea semințelor de floarea-soarelui
Măcinarea este operația necesară în procesul de pregătire pentru extragerea uleiului prin presare–extracție sau direct prin extracție, respectiv operația prin care semințele sunt mărunțite. Dacă procesarea se face fără a separa coaja, șrotul de floarea soarelui va avea un conținut bogat în proteină de aproximativ 26-28% și în fibre de aproximativ 24-26%.
Această compoziție face ca șrotul obținut să fie indicat pentru hrana rumegătoarelor, dar nu și pentru păsări și alte animale monogastrice. Este uzual în regiunile unde floarea-soarelui este o sursă majoră pentru producția de ulei, separându-se în jur de 15% din coji care produc o hrană cu aproximativ 34% proteină, sau procentul de separare a cojilor este mai mare de 22% și se produce o hrană cu un conținut bogată în proteine 37-39% și 14-15 % fibre. Decorticarea constă în majoritatea cazurilor în deschiderea semințelor prin lovire, apoi separarea cojilor și a făinurilor prin cernere și aspirare. Un al doilea tip de process de decorticare este în general utilizat pentru producerea hranei bogate în proteină, cu scopul de nu se pierde mai mult de 1-2% ulei prin coji.
Sunt supuse măcinării atât semințele oleaginoase, cât și brokenul precum și șrotul de extracție.
Scopul măcinării este acela de a deschide celulele prin ruperea membranelor și destrămarea structurii oleoplasmei care conține ulei. În celulele cu structura intracelulară destrămată are loc aglomerarea picăturilor fine de ulei și eliminarea acestora din canalele oleoplasmei sub formă de picături fine care vor fi reținute la suprafața măcinăturii sau în capilarele acestora sub formă de pelicule foarte fine.
Operația de măcinare este precedată de o tratare termică, pentru a completa fenomenul de distrugere celulară. Factorii care influențează procesul de măcinare țin de compoziția chimică (umiditate, conținut de ulei) și structura morfologică a semințelor.
Construcția utilajelor folosite în cadrul operației tehnologice de măcinare este influențată de mărimea granulației măcinăturii, dar și de calitatea acesteia. În industria uleiurilor de consum sunt folosite valțurile și concasoarele. Valțurile sunt utilaje în care mărunțirea are loc prin trecerea materiei prime printre doi cilindri care se rotesc în sens contrar.
2.1.4 Prăjirea semințelor de floarea-soarelui
Prin operația tehnologică de prăjire, proprietățile fizico-chimice ale măcinăturii sunt modificate; se schimbă de asemenea și structura acesteia, realizându-se astfel randamente maxime la obținerea uleiului.
Prăjirea este un proces care favorizează presarea și extragerea cu dizolvanți a uleiului conținut prin:
mărirea plasticității și fluidității părții de gel din semințe prin umectare și efect termic;
agregarea particulelor de măcinătură între ele și cu particule de ulei, lucru ce determină expulzarea uleiului;
scăderea vâscozității uleiului.
Denaturarea substanțelor proteice conduce la distrugerea structurii celulare inițiale, uleiul fiind astfel mai ușor expulzat prin presare și dizolvanții pătrund mai ușor la nivelul uleiului din măcinătură.
Efectele tratamentului termic sunt următoarele: coagularea proteinelor; distrugerea membranelor celulare; micșorarea vâscozității; efecte de sterilizare; distrugerea unor componenți naturali (cu consecințe dezavantajoase pentru animale).
Condiționarea termică se realizează prin utilizarea următoarelor tipuri de utilaje: prăjitoare transversale (orizontale) care au în componență un prăjitor umed și un prăjitor uscător (separarea celor două trepte de prăjire permite o mai bună reglare a parametrilor specifici procesului); prăjitoare longitudinale de tip tambur; prăjitoare cilindrice compartimentate suprapuse (5-6 compartimente) – grosimea stratului de semințe fiind de 300 mm, iar prăjirea durează 45 minute; prăjitoare orizontale de tip benzi transportoare încălzite cu abur sau radiații infraroșii; prăjitoare cu strat subțire (7-8 mm), unde se asigură un schimb caloric mai bun.
În tab. 2.1 sunt prezentate condițiile optime de prăjire a semințelor de floarea-soarelui în vederea obținerii de ulei.
Tabelul 2.1
Condiții optime de prăjire a semințelor de floarea-soarelui
(prelucrare după Petroman, Cornelia, 2007)
2.1.5 Presarea măcinăturii oleaginoase
Procesul de presare are loc în două faze, și anume: prepresarea (presarea I) și presarea finală (presarea a II-a). Presarea poate fi definită ca fiind procesul prin care se separă componentul lichid (ulei) dintr-un amestec lichid-solid (măcinătură). Materialul supus presării trebuie să aibă un conținut de ulei de cel puțin 30%. La presare, înaintea extracției, se impune ca uleiul remanent în turtele de presare să fie de 15-20%, acestea fiind denumite și prese pentru presarea preliminară sau anteprese (presa I). Pentru presarea semințelor de floarea-sorelui se folosesc prese închise, care sunt formate din: distribuitor de la aparatul de prăjit la presă, cameră de presare, șurub elicoidal, cap conic pentru reglarea spațiului prin care sunt eliminate turtele de presare.
Efectul de separare al uleiului este favorizat de proprietățile reologice pe care le are măcinătura supusă presării și este determinat de creșterea treptată a presiunii în camera de presare și de durata de presare. Uleiul brut din prese conține anumite cantități de apă și impurități fine și grosiere, rezultate din partea solidă a măcinăturii, care fac imposibilă stocarea, fiind necesar un proces de purificare.
În mod curent, purificarea uleiului se face prin separarea impurităților grosiere pe site vibratoare, uscarea sub vid urmată de o filtrare finală.
Reziduurile ce se obțin la filtrele de presă sunt introduse în circuitul de presare (în prăjitoare).
La purificarea uleiului se poate folosi și o centrifugă orizontală separatoare continuă.
2.1.6 Obținerea uleiului prin extracție
Obținerea uleiului de extracție conduce la un conținut mult mai scăzut de ulei remanent (sub 2%) în produsul secundar și se aplică deseori la produsele care au un conținut redus de ulei.
Procedeul de extracție poate fi combinat cu presarea într-o singură treaptă, crescând astfel randamentul de extracție. La acest procedeu un lucru foarte important îl reprezintă modul de prelucrare al miscelei, precum și recuperarea solventului de extracție. Un dezavantaj al acestei metode este reprezentat de faptul că instalația trebuie protejată împotriva exploziilor.
Extracția cu dizolvanți reprezintă un proces ce decurge prin două mecanisme diferite (Banu și colab., 2002, 2009):
difuziunea moleculară, în care moleculele de ulei trec în cele de solvent, iar moleculele de solvent trec în cele de ulei;
difuziunea prin convecție: constă în amestecarea fazei care conține uleiul cu faza care conține solventul.
În vederea extracției uleiului, faza solidă (materialul oleaginos) este amestecată cu faza lichidă (solventul), amestecul numindu-se miscelă, iar materialul degresat care rămâne după extracție se numește șrot.
2.1.6.1 Solvenții de extracție
Un solvent de extracție efficient, folosit în industria uleiurilor, trebuie să respecte următoarele condiții:
la temperaturi scăzute să aibă capacitate de solubilizare mare;
să solubilizeze selectiv materialul supus extracției;
să fie inert din punct de vedere chimic;
să nu fie toxic, iritant sau inflamabil;
să aibă vâscozitate și tensiune superficială scăzute pentru a asigura o bună difuzie asupra materialului supus extracției;
să fie cât mai ușor de recuperat, chiar în totalitate, cu consum cât mai mic de energie;
să nu fie miscibil în contact cu apa din semințe;
să aibă punctul de fierbere cât mai mic și domeniul de evaporare cât mai restrâns.
2.1.6.2 Procese de extracție
Extracția prin metoda percolării se bazează pe principiul difuziei neîntrerupte la suprafața materialului supus extracției și curgerea solventului de extracție peste acesta. Astfel, se realizează un transfer continuu de substanță între solventul de extracție care curge liber și solventul de extracție care a fost absorbit de materialul supus extracției. Prin spălare continuă, solventul de extracție saturat este înlocuit permanent cu solvent nesaturat.
Metoda extracție prin imersie. Materialul supus extracției este imersat complet în solventul de extracție. La acest procedeu este necesară o agitare continuă a compoziției, iar la finalul procesului miscela trebuie supusă unei filtrări.
Dintre cele două metode prezentate mai sus, cea mai avantajoasă este extracția prin metoda percolării, deoarece în cazul extracției prin imersie materialul este fărâmițat la omogenizare.
2.1.7 Distilarea miscelei
Separarea avansată a solventului din miscelă și recuperarea cât mai completă a acestuia se face atât din considerente economice, cât și din considerente de siguranța alimentară. Astfel uleiul nu va conține urme de solvent.
Miscela este supusă purificării, urmată de distilarea dizolvantului sau concentrare în mai multe trepte, prin încălzire sub vid.
Purificarea miscelei se realizează prin decantare, filtrare sau centrifugare. Pentru distilarea miscelei se folosesc instalații cu funcționare discontinuă sau continuă. La ieșire, miscela din extractor trebuie să aibă un conținut de 18–30% ulei și este supusă unor operații de purificare, în scopul îndepărtării impurităților rămase în urma operațiilor de centrifugare, filtrare și decantare.
Separarea vaporilor de solvent și apă care provin din miscelă sau șrot se realizează prin condensare. Amestecul de solvent–apă nu este miscibil și poate fi separat printr-un separator de lichide, pe baza diferenței de greutate specifică.
2.1.8 Recuperarea dizolvantului din șrot
Pentru recuperarea dizolvantului din șrot, acesta trebuie tratat la cald, fie printr-un toaster, fie cu ajutorul unui sistem de dezbenzinare cu sistem melc. Operațiunea constă în trecerea șrotului prin toate compartimentele instalației de dezbenzinare (toaster sau sistem cu melc). Trecerea șrotului are loc sub agitare continuă și poate fi încălzit direct (cu abur) sau indirect, la temperatura de 100 °C. După aceea, șrotul trebuie uscat și răcit.
După extracție, în măcinătură (șrot) rămâne o cantitate mare de dizolvant care variază între 25–50%. Operația de dezbenzinare este asociată cu operația de prăjire umedă (toastare).
2.1.9 Uscarea uleiului brut
În vederea eliminării umidității, uleiul este supus operației de uscare. Umiditatea este cu atât mai mare cu cât semințele au fost insuficient prăjite sau semințele de floarea-soarelui din care s-a obținut măcinătura aveau o umiditate mai mare decât cea admisă. Excesul de umiditate trebuie înlăturat deoarece provoacă tulbureala uleiului.
Uscarea uleiului de presă se realizează atunci când acesta se livrează ca ulei nerafinat și nu este necesară dacă prăjirea a fost realizată corespunzător.
Utilajele folosite la uscarea uleiului sunt uscătoare cu funcționare discontinuă, și sunt alcătuite dintr-un recipient cilindric cu terminație conică, prevăzut cu manta de încălzire, racordat la instalația de vid.
2.1.10 Rafinarea uleiurilor brute
Rolul rafinării este acela de a elimina substanțele nedorite, precum și substanțele de însoțire: mucilagii (fosfatide), stearine, vitamine liposolubile, acizi grași liberi, pigmenți, coloranți (clorofile, carotenoide), substanțe mirositoare (aldehide, cetone). Astfel, prin procesul tehnologic de rafinare se îmbunătățește atât calitatea senzorială cât și tehnologică a uleiului și se asigură aspectul comercial cerut de către consumator. Rafinarea are drept scop final obținerea de uleiuri comestibile limpezi, fără gust și miros străin, dar în care trebuie să se regăsească toate substanțele nutritive valoroase (vitaminele, antioxidanții, etc).
Substanțele de însoțire au efecte nedorite, dintre care enumerăm:
influențează negativ mirosul, gustul și aspectul uleiului, precum și prelucrarea ulterioară;
diminuează stabilitatea produsului preparat;
unele substanțe pot dăuna sănătății omului sau sunt nocive pentru mediul înconjurător: pesticide, ierbicide;
uleiul poate conține urme de metale (acestea grăbesc procesul de oxidare și pot proveni de la utilajele folosite în timpul procesării).
Rafinarea cuprinde operații diferite, bazate fie pe procese de natură fizică, fie pe procese de natură chimică.
RAFINARE FIZICĂ: ulei brut → dezmucilaginare → decolorare → neutralizare distilativă/dezodorizare
RAFINARE CHIMICĂ: ulei brut → dezmucilaginare → neutralizare → decolorare → dezodorizare
În procesul de rafinare se mai pot executa și unele operații complementare, cum ar fi: decantarea, centrifugarea și filtrarea.
Rafinarea cuprinde următoarele operații tehnologice (Banu și colab., 2002, 2009):
desmucilaginarea;
dezacidifierea, spălarea și uscarea uleiului;
decolorarea;
vinterizarea (deceruirea);
dezodorizarea, urmată de o filtrare, numită polizare.
Desmucilaginarea uleiului
Această operație are următoarele scopuri:
îndepărtarea fosfatidelor;
îndepărtarea mucilagiilor;
îndepărtarea impurităților aflate sub diferite forme: coloidală, în suspensie sau dizolvate.
Desmucilaginarea uleiului constă în tratarea acestuia cu agenți de hidratare și înlăturarea prin decantare sau centrifugare a sedimentului obținut. Ca agenți de hidratare se utilizează: acid citric, apă sau soluții de electroliți, reactivi speciali.
Separarea mucilagiilor poate avea loc în mod spontan, în rezervoarele de depozitare a uleiului brut, prin autohidratare cu umiditatea din aer.
Hidratarea are la bază faptul că în prezența apei, la cald, fosfolipidele și albuminoidele își pierd solubilitatea în ulei și precipită în flocoane care se separă prin centrifugare sau prin decantare.
Metodele prin care se poate aplica desmucilaginarea sunt: metode fizico-chimice (hidratarea, tratamentul cu absorbanți), metode fizice (tratament termic), metode chimice (tratament cu acid sulfuric, fosforic sau citric). Cele mai utilizate sunt hidratarea și rafinarea acidă.
Dezacidifierea uleiului
Operația de neutralizare a acidității libere a uleiurilor vegetale (dezacidifierea uleiului) are scopul de a îndepărta acizii grași liberi din ulei, care au afecte negative. Acești acizi trebuie să fie obligatoriu în proporție de sub 0,1% în uleiurile rafinate.
La îndepărtarea acizilor grași liberi, sunt “spălate” substanțele mirositoare, incomode, cum ar fi substanțele grase oxidante, resturi de fosfatide, mucilagii sau micotoxine.
Metodele de neutralizare a uleiurilor diferă în funcție de aciditatea liberă a uleiului brut. Cele mai folosite sunt neutralizarea cu substanțe alcaline (soda caustică, cabonat de sodiu), dezacidifierea prin distilarea acizilor grași (rafinare fizică), utilizarea de dizolvanți selectivi.
Neutralizarea presupune eliminarea acizilor grași liberi din ulei cu soluții de NaOH și separarea soapstock-ului (săpunului) prin centrifugare. Operația are loc în vasul în care s-a realizat anterior desmucilaginarea. Adăugându-se o cantitate de soluție de NaOH de concentrație 10°Bé calculată funcție de aciditatea uleiului brut la temperatura de 70°C. Calcularea cantității de NaOH funcție de aciditatea liberă a uleiului brut se regăsesc în fișele de lucru. Excesul de hidroxid cu care se lucrează este de 10-20%.
Procesul de neutralizare decurge astfel: se prepară soluția de NaOH într-un rezervor de dizolvare și se transvazează într-un vas de dozare. Se deschid robineții de la vasul de dozare și se pornește agitatorul vasului universal.
Timp de 15-20 min soluția se introduce prin dispozitivul de stropire sub agitare continuă. Se continuă agitarea timp de 10-15 min, după care se lasă la decantat pentru a se elimina soapstock-ul.
Spălarea și decolorarea uleiului
Scopul operației de uscare este îndepărtarea umidității preluată de ulei în timpul spălării. Umiditatea favorizează hidroliaza grăsimilor, ceea ce duce la creșterea acidității libere și reduce puterea decolorantă a agenților folosiți în albirea uleiului.
Operația se realizează în vasul în care s-au efectuat anterior ultimele spălări, fiind prevăzut cu agitator și serpentină de încălzire care ajută la menținerea unei temperaturi constante.
Îndepărtarea apei se face la temperatura de 90-95°C și vid 400 mm coloană de Hg, sub agitare continuă.
Vidul se realizează cu o pompă cu inel de apă. La începutul procesului vasul în care are loc uscarea este închis etanș, după care se conectează la pompa de vid, se pornește încălzirea și agitarea.
Sfârșitul operației de uscare se constată vizual, dispar picăturile de pe vizor, spuma de la suprafața uleiului iar conducta de vacuum se răcește, iar conținutul de apă ajunge la 0,05%.
Operatorul trebuie să supravegheze continuu operația de uscare, deoarece uleiul poate spuma și poate fi antrenat pe coloana de vid. Dacă spuma devine abundentă se deschide progresiv robinetul de aerisire al aparatului până când scade, moment în care se închide aerisirea și se continuă uscarea.
Decolorarea sau albirea uleiului.
Prin albire se îndepărtează pigmenții colorați din ulei prin metoda adsorbției, utilizând pământuri naturale active. Operația de albire se efectuează în același vas cu cea de uscare, după terminarea celei din urmă. Suspensia de ulei pământ -decolorant se realizează într-un vas separat prin adăugare în ulei la temperatura de 40°C.
Pământul decolorant este utilizat într-o cantitate ce variază între 0,5-1% în funcție de natura uleiului, În cazul de față pentru ulei de floarea-soarelui cantitatea este de 0,5%. Parametrii optimi pentru procesul de albire sunt temperatura 90-95°C și un vid de 300 mm coloană de Hg. În aceste condiții după introducerea suspensiei de pământ agitarea continuă timp de 30 min. Uleiul este separat de decolorant prin trecerea prin filtre aluvionare. Recuperarea uleiului reținut de agentul decolorant se face prin spălarea filtrelor cu miscele de concentrații diferite și cu benzină curată, miscelele colectate fiind distilate într-o instalație de distilare separată sau în secția de extracție.
Vinterizarea sau deceruirea uleiului
Vinterizarea sau îmbunătățirea “cosmetică” a uleiului este o operație obligatorie în tehnologia de obținere a uleiului de floarea-soarelui și are ca scop eliminarea din ulei a celei mai mari părți de ceruri (care provin mai ales din cojile semințelor) și gliceride ale acizilor grași saturați, cu punct de topire ridicat (care se solidifică la 15–20°C). Acestea s-ar depune la răcirea uleiului, ceea ce ar conduce la tulburarea acestuia.
Vinterizarea (deceruirea sau demargarinizarea) constă în răcirea uleiului (la 22°C) în vederea precipitării trigliceridelor saturate și a cerurilor, urmată de îndepărtarea acestora prin filtrare (operație precedată de o încălzire a uleiului la 12–14 °C).
Dezodorizarea uleiului
Este ultima fază a procesului de rafinare a uleiului și prin aceasta se urmărește îndepărtarea substanțelor care imprimă gust și miros neplăcut uleiului. Este o operație obligatorie pentru uleiurile vegetale comestibile obținute prin hidrogenare. Substanțele ce trebuie eliminate pot fi: substanțe naturale care trec în ulei din materiile prime, substanțe formate pe timpul păstrării sau prelucrării semințelor oleaginoase, substanțe ce produc miros și gust neplăcut în anumite faze de prelucrare. Scopul dezodorizării este de a îndepărta din uleiuri mirosurile și gusturile neplăcute (mai ales mirosul aldehidelor și cetonelor), a acizilor grași liberi, alcoolilor, stearinelor, tocoferolilor, peroxizilor, precum și a hidrocarburilor policiclice aromate.
La aplicarea unui tratament necorespunzător, în ulei apare miros de ars, după o spălare superficială uleiul are gust de săpun și dacă decolorarea se face într-un timp mai mare, uleiul are gust de pământ. Pentru a îndepărta gustul și mirosul, uleiul se antrenează cu abur la presiune redusă și la temperatură înaltă.
CAPITOLUL 3
SCOPUL ȘI OBIECTIVELE LUCRĂRII, MATERIALUL ȘI METODOLOGIA UTILIZATĂ
3.1. Scopul și obiectivele lucrării
Lucrarea de față este axată în special pe studiul fluxului tehnologic de obținere a uleiului de floarea-soarelui precum și pe analiza fizico-chimică a produsului finit obținut. Cercetările s-au efectuat pe parcursul perioadei septembrie 2014 – februarie 2015 pe uleiul rafinat de floarea-soarelui comercializat sub denumirea „Ultec ulei rafinat de floarea-soarelui”, în unitatea S.C. HELIANTHUS OIL S.R.L., din localitatea Priponești, județul Galați.
Uleiul de floarea soarelui este un aliment consumat de marea majoritate a românilor, deoarece prezintă o gamă variată de metode de utilizare, și consumat în cantități moderate este benefic organismului. Valoarea nutritivă a uleiurilor vegetale constă în conținutul lor în acizi grași polinesaturați și în special în acizii linoleic (ω6) și linolenic (ω3) care au un rol important în metabolism. În prezent, cerințele consumatorilor se situează la un nivel din ce în ce mai ridicat în ceea ce privește calitatea, fapt ce conduce la sporirea atenției față de fiecare element care condiționează obținerea uleiului de floarea-soarelui. În acest sens, calitatea uleiului de floarea-soarelui este influențată în primul rând de materia primă precum și de respectarea tuturor etapelor aferente fluxului tehnologic de obținere a acestuia.
Având în vedere cele menționate anterior ne-am propus ca prin prezenta lucrare să efectuăm un studiu asupra calității uleiului de floarea-soarelui obținut în condițiile de procesare practicate la S.C. HELIANTHUS OIL S.R.L., Priponești, județul Galați. Proprietățile senzoriale și fizico-chimice ale sortimentelor de ulei analizate au fost reprezentate de următoarele determinării: indicele de aciditate, indicele de saponificare, densitatea relativă, umiditate, culoare de iod, indicele de peroxid și conținutul de impurități în solvenți organici.
3.2 Materialul și metodolgia de lucru
Materialul de studiu a fost reprezentat de uleiul comestibil de floarea-soarelui (fig. 3.1), îmbuteliat în pet-uri de 1 litru, ambalat în baxuri de 12 butelii.
În vederea studierii și analizării caracteristicilor de calitate ale produsului luat în studiu au fost efectuate următoarele examinări și determinări (Racolța, 2002; Radu, Steluța, 2010, Hoha, 2013):
examenul senzorial (aspect, miros, gust, culoare);
determinarea acidității libere;
determinarea săpunului dizolvat
determinarea indicelui de saponificare;
determinarea culorii de iod.
3.3.1 Analiza senzorială
Aspect. Uleiul se examinează la temperatura indicată în standardele tehnice, prin introducerea acestuia într-un pahar Berzelius; paharul trebuie să aibă diametrul de 50 mm, iar stratul de ulei trebuie să aibă 100 mm înălțime.
Se analizează aspectul uleiului – dacă este sau nu tulbure sau emulsie; de asemenea, se analizează și dacă produsul are sediment sau impurități (praf, pământ, particule de lemn, etc).
Miros. Se freacă între degete o cantitate mică de ulei, care poate fi rece sau încălzită la o temperatură de aproximativ 60 °C, și se analizează mirosul acestuia. Nu se admite uleiul cu miros de rânced, de mucegai, precum și cel care prezintă mirosuri străine.
Gust. Se degustă o cantitate mică de ulei, la temperatura de 25 °C. Nu se admite uleiul cu gust de alterare, înțepător, amar sau rânced.
Culoarea. Culoarea uleiului se analizează vizual. Se pune o cantitate de ulei (strat de 50 mm grosime pentru ulei cu o colorație mai închisă și strat de 100 mm pentru ulei cu o colorație mai deschisă) într-un pahar Berzelius din sticlă incoloră. Analizarea culorii se efectuează atât la lumină reflectată, cât și la lumină refractată.
3.3.2 Determinarea acidității libere
Aciditatea poate fi:
aciditate organică: se exprimă în % acid oleic și rezultă din degradarea materiilor grase;
aciditate minerală: se exprimă în % acid sulfuric și rezultă în urma tratamentelor cu acizi minerali.
Aciditatea organică se poate determina prin următoarele metode:
titrare în prezență de indicatori;
titrare potențiometrică (se aplică uleiurilor închise la culoare).
Determinarea acidității prin titrare în prezență de indicatori
Reactivi
Solvent: amestec format din alcool etilic și eter etilic (1+2), amestec format din alcool etilic și benzen (1+2), soluții neutralizate cu indicator de culoare (fenolftaleină).
Hidroxid de sodiu sau hidroxid de potasiu, sub formă de soluție apoasă 0,5 n sau 0,1 n (diferă în funcție de aciditatea uleiului).
Fenolftaleină, soluție alcoolică 1%.
Pregătirea probei
Probele de ulei trebuie să se afle la temperatura camerei, să fie omogene și limpezi.
Mod de lucru
Într-un pahar Erlenmayer se cântăresc 2–50 grame din proba de analizat, cu o precizie de 0,01 grame.
Se adaugă 50-150 cm3 solvent și se agită până la dizolvarea totală a probei. Se adaugă 5-6 picături de fenolftaleină.
Se titreză cu hidroxid de sodiu sau hidroxid de potasiu până la virarea culorii în roz, care trebuie să persiste timp de un minut.
Rezultatele analizelor se pot exprima în % acid gras sau indice de aciditate, astfel:
acid oleic = (3.1)
în care:
V = volumul de hidroxid de sodium sau potasiu utilizat la titrare, în cm3;
n = normalitatea soluției de hidroxid de sodiu sau de potasiu;
m = masa probei luate în analiză, în grame;
282 = masa moleculară a acidului oleic, în grame.
Indice de aciditate (IA) = (mgKOH/g) [2]
unde:
56,11 = cantitatea de hidroxid de potasiu (KOH), în mg, care îi corespunde unui cm3 de hidroxid de potasiu, soluție normal;
V = volumul de hidroxid de sodiu sau potasiu utilizat la titrare, în cm3;
n = normalitatea soluției de hidroxid de sodiu sau hidroxid de potasiu;
m = masa probei luate în analiză, în grame.
Diferența dintre cele două probe paralele trebuie să fie de maxim 0,05 mg KOH/gram produs în cazul uleiurilor brute și de maxim 0,03 mg KOH/gram produs, în cazul uleiurilor rafinate.
Aciditatea minerală
Această metodă se aplică uleiurilor care au suferit tratamente de prelucrare și purificare, în special la analiza acizilor grași de rafinare. Metoda este aplicată extractului apos al uleiurilor.
Reactivi
Eter de petrol;
Hidroxid de potasiu sau hidroxid de sodiu, soluție apoasă 0,1 n;
Metiloranj, soluție apoasă 0,1 n.
Pregătirea probei
Probele de ulei trebuie omogenizate și să fie la temperatura camerei.
A) Determinarea calitativă
Într-o eprubetă de 20 cm3 se introduc circa 10 cm3 din proba de analizat, câteva picături de metiloranj, și 5 cm3 de apă distilată fierbinte neutralizată față de soluția de metiloranj, se agită și se lasă la decantat.
Prezența acizilor minerali este indicată de apariția unei colorații roz în stratul apos.
B) Determinarea cantitativă
În pâlnia de separare se introduc 50 grame de probă de analizat, care a fost cântărită în prealabil prin diferență într-un pahar Berzelius, cu o balanță cu precizia de 0,01 grame.
Se adaugă în pâlnie 50 cm3 de apă distilată fierbinte neutralizată față de metiloranj și se extrag acizii minerali din proba de analizat, evitându-se agitarea energică pentru a împiedica formarea emulsiilor.
Se trece extractul apos decantat, într-o pâlnie de separare; se execută încă două extracții cu câte 60 cm3 de apă distilată fierbinte, extractele apoase colectându-se în cea de-a doua pâlnie de separare.
Extractele apoase reunite în cea de-a doua pâlnie se tratează de 2–3 ori cu câte 25–30 cm3 de eter petrol, pentru extragerea acizilor grași solubili în apă, eventual trecuți din proba de analizat în extractele apoase.
Se trece extractul apos eliberat de acizii grași în apă, într-un pahar Berzelius, se clătește pâlnia de separare cu câte 10-15 cm3 de apă distilată care se trece de asemenea în paharul Berzelius, și se titrează cu soluție de hidroxid de potasiu sau de sodiu în prezență de metiloranj, până la schimbarea ușoară a culorii, care trebuie să persiste minim 15 secunde.
Rezultatul se exprimă în procente de acid mineral convențional în proba analizată.
% acid mineral convențional = [3]
în care:
E = echivalentul gram al acidului mineral în care se face exprimarea (pentru H2SO4 avem E=49);
V = volumul soluției de hidroxid de sodiu sau de potasiu folosit la tritrarea probei, în cm3;
n = normalitatea soluției de hidroxid de sodiu sau hidroxid de potasiu;
m = masa produsului luat pentru determinare, în grame.
3.3.3 Determinarea săpunului dizolvat
Această metodă se referă la determinarea săpunului dizolvat în uleiurile vegetale rafinate și uleiurile solidificate prin hidrogenare. Săpunul este determinat prin titrare cu acid clorhidric într-un amestec de ulei–acetonă–apă.
Reactivi
Acid clorhidric, 0,01n;
Albastru brom–fenol, soluție alcoolică 1%;
Fenolftaleină, soluție alcoolică 1%;
Acetonă cu un adaos de 3% apă, neutralizată astfel: la fiecare 100 cm3acetonă cu 3% apă se adaugă 0,5 cm3 soluție de albastru de brom–fenol și se titrează cu acid clorhidric 0,01 n până la colorație galbenă. Soluția se prepară înainte de utilizare.
Pregătirea probei
Proba de analizat este prelevată din uleiul bine omogenizat, având temperatura camerei.
Mod de lucru
Se cântărește o probă de 40 grame, bine omogenizată, într-un vas Erlenmeyer cu dop rodat, care a fost clătit în prealabil cu soluție de acetonă neutralizată. Se adaugă 1 cm3 de apă și se încălzește proba pe baie de apă, agitând ușor paharul. Apoi se adaugă 50 cm3 soluție de acetonă neutralizată, iar proba se încălzește în continuare, până la temperatura de 50–60 °C, sub agitare mai energică, după care se lasă în repaos până la separarea celor două straturi.
În prezența săpunului, stratul superior acetonic se colorează în verde sau albastru. Se titrează conținutul cu o soluție de acid clorhidric 0,01 n, până la obținerea colorației galbene (culoarea inițială a acetonei). Operațiile de încălzire și agitare se repetă succesiv, până când colorația verde nu mai reapare.
% săpun = [4]
unde:
V = volumul de acid clorhidric 0,01 n utilizat la titrare, în cm3;
m = masa probei luată în analiză, în grame;
0,003044 = cantitatea de oleat de sodiu, corespunzătoare pentru 1 cm3 de acid clorhidric 0,01 n.
Observații
Metoda este recomandată pentru determinarea săpunului dizolvat în uleiuri vegetale rafinate până la un conținut de 0,05%. În cazul unor concentrații mai mari de săpun, se va reduce în mod corespunzător masa probei luată în analiză.
Sensibilitatea metodei prezentate scade pe măsura creșterii acidității uleiurilor, metoda fiind satisfăcătoare numai pentru acidități sub 1%.
Indentificarea săpunului în acizii grași de rafinare
Într-un vas Erlenmeyer se introduc 50 cm3 de apă distilată și câteva picături de fenolftaleină, care se vor fierbe timp de 5 minute până când apa devine incoloră.
Se adaugă 5–10 grame de acizi grași, căteva bucățele de porțelan poros și se fierb timp de 5 minute. Se pune apoi paharul pe o coală albă de hârtie și se adaugă câteva picături de fenolftaleină. După răcire, se examinează soluția.
Culoarea roz a stratului apos indică prezența săpunului.
3.3.4 Determinarea indicelui de saponificare
Indicele de saponificare reprezintă cantitatea de hidroxid de potasiu, exprimată în mg, necesară pentru saponificarea unui gram de probă de analizat.
Indicele de saponificare caracterizează masa moleculară medie a acizilor ce intră în compoziția uleiului.
Aparatură
Balon de saponificare (rezistent la alcalii) cu capacitatea de 250–300 cm3;
Refrigerent de aer, având lungimea de minimum 650 mm.
Reactivi
Acid clorhidric 0,5 n;
Hidroxid de potasiu, soluție alcoolică: se dizolvă circa 35–40 grame hidroxid de potasiu într-un litru de alcooletilen 95%, menținând temperatura sub 15 °C, pe toată durata dizolvării. Soluția trebuie să fie clară și incoloră. În caz contrar, se purifică alcoolul etilic.
Fenolftaleină.
Mod de lucru
În balonul de saponificare se cântărește o probă de 2 grame, cu o precizie de 0,0002 grame. Se adaugă cu biureta 25 cm3 soluție alcoolică de hidroxid de potasiu.
Se montează un refrigerent de aer și se fierbe cu reflux până la o saponificare completă (perioadă ce circa o oră). În timpul saponificării trebuie urmărit ca vaporii să nu ajungă în partea superioară a refrigerentului, pentru a nu se pierde componenți volatili.
După saponificare, înainte de răcirea completă a probei, se spală refrigerentul cu puțină apă distilată și după îndepărtarea refrigerentului, se titrează proba cu acid clorhidric 0,5 n, în prezență de fenolftaleină, până la dispariția culorii roșii.
În paralel, se execută o probă martor în condițiile identice cu cele a probei de analizat, dar fără grăsime.
Indicele de saponificare (Is) = [5]
în care:
V = volumul de HCl 0,5 n , folosit la titrarea probei de analizat, în ml;
V1 = volumul de HCl 0,5 n , folosit la titrarea probei martor, în ml;
m = masa probei luată în analiză, în grame.
3.3.5 Determinarea culorii de iod
Metoda permite stabilirea culorii de iod a uleiului prin compararea probei de analizat cu o scară etalon de culoare formată din soluții de concentrații cunoscute de iod sau bicromat de sodiu (conform cu Standardul de Stat STAS 145-67). Valorile culorii de iod se exprimă în mg iod/100cm3 produs.
Reactivi
Iodură de potasiu;
Bicromat de potasiu
Iod metalic
Acid sulfuric cu densitatea de 1,84 g/cm3;
Benzen
Tiosulfat de sodiu soluție 0,01n
Amidon solubil, soluție 1%
Soluție etalon de iod (se dizovă 0,5 KI și 0,25 g I în apă distilată proaspăt fiartă și răcită. Soluția se aduce la un volum de 100 cm3 într-un balon cotat și se omogenizează).
Stabilirea titrului soluției de iod: 5 cm3 din această soluție se diluează cu 50cm3 apă și se titrează cu Na2S2O3 0,01n în prezență de 0,5 cm3 soluție de amidon până la completa decolorare.
Titrul soluție de iod 0,01n = (mg/cm3) [6]
în care:
1,269 = cantitatea de iod, în mg, corespunzătoare la 1 cm3 Na2S2O3 0,01n;
V = volumul soluției de Na2S2O3 0,01n folosit la titrare, în cm3;
5 = volumul soluției de iod luat pentru titrare, în cm3.
Stabilirea titrului soluției de bicromat de potasiu: 5 cm3 din această soluție se diluează cu 0,3 g KI și 1,5 cm3 acid sulfuric într-un pahar Erlenmeyer cu dop rodat. Se lasă la întuneric 10 minute, după care se adaugă în pahar 100 cm3 apă distilată și se titrează cu Na2S2O3 0,01n adăugând la sfârșit 1 cm3 soluție de amidon până la apariția unei colorații verzi.
Titrul soluție de bicromat de potasiu 0,01n = (mg/cm3) [7]
unde:
0,49035 = cantitatea de bicromat de potasiu, în mg, corespunzătoare la 1 cm3 Na2S2O3 0,01n;
V = volumul soluției de Na2S2O3 0,01n folosit la titrare, cm3;
5 = volumul soluției de iod luat pentru titrare, cm3.
Pregătirea scărilor colorimetrice
A) Scara de iod
După stabilirea titrului soluției de iod se execută prin diluări corespunzătoare o scară colorimetrică cu concentrații cuprinse între 0,5-30 mg iod/100 cm3, în baloane cotate. Până la 14
mg iod/100 cm3 se execută soluții din mg în mg, iar de la 14-40 mg iod/100 cm3 se execută din 2 mg în 2 mg.
B) Scara de bicromat de potasiu
După stabilirea titrului soluției de bicromat de potasiu se execută prin diluări corespunzătoare o scară colorimetrică cu concentrații cuprinse între 1-50 mg bicromat de potasiu/100 cm3, în baloane cotate. Până la 10 mg bicromat de potasiu/100 cm3 se execută soluții din 2 mg în 2 mg, iar peste 10 mg bicromat de potasiu/100 cm3 se execută din 5 mg în 5 mg.
Mod de lucru – metoda comparării vizuale
Din baloanele cotate conținând soluțiile ce constituie scările colorimetrice se transvazează volume egale în eprubete identice: pe fiecare eprubetă se va înscrie concentrația corespunzătoare de iod, respectiv bicromat de potasiu, exprimată în mg/100 cm3 soluție. Eprubetele se închid la flacără și se păstrează la întuneric (6 luni scara de iod și 6 săptămâni scara de bicromat de potasiu). După această perioadă se verifică conținutul eprubetelor prin titrare cu tiosulfat de sodiu. Din uleiul examinat, perfect limpede, se introduce într-o eprubetă un volum egal cu cel al soluțiilor scării colorimetrice.
Culoarea probei de analizat se compară cu aceea a soluțiilor din scara de iod sau bicromat.
Examinarea comparativă se face prin transparență : în cazul uleiurilor deschise la culoare în fața unui ecran alb, iar a celor închise la culoare se diluează cu benzen cu notarea diluției ținând cont de ea la stabilirea culorii de iod.
În cazul scării de iod culoarea uleiului analizat este aceea care se află notată pe eprubetă a
cărei colorații este identică cu a uleiului, multiplicată cu diluția eventuală, mg iod/100 cm3 ulei.
În cazul scării de bicromat de potasiu culoarea uleiului analizat este aceea care se află notată pe eprubetă a cărei colorații este identică cu a uleiului, împărțită la 5 la valorile înscrise pe eprubete, mg bicromat de potasiu/100 cm3 ulei.
PARTEA A II-A
CERCETĂRI PROPRII
CAPITOLUL 4
TEHNOLOGIA OBȚINERII ULEIULUI DE FLOAREA-SOARELUI ÎN CONDIȚIILE S.C. HELIANTHUS OIL S.R.L.
4.1 Descrierea cadrului organizatoric în care s-au desfășurat cercetările
S.C. HELIANTHUS OIL S.R.L. (fig. 4.1) este o societate având ca domeniu de activitate producerea uleiurilor și a grăsimilor rafinate. Societatea este situată în comuna Priponești, județul Galați.
Fig. 4.1 S.C. HELIANTHUS OIL S.R.L. (foto original)
S.C. HELIANTHUS OIL S.R.L. este amplasată în intravilanul localității, în extremitatea sud-estică a comunei Priponești, Galați, pe un teren plat, la o altitudine de 55 metri. Unitatea se află la o distanță de aproximativ 26 km de orașul Tecuci și la circa 25 km de orașul Bârlad.
Capacitatea de prelucrare a fabricii este de peste 2.000 tone de semințe de floarea-soarelui/an, din care rezultă aproximativ 700 tone de ulei/an. Producția zilnică este fluctuantă în funcție de cererea pieții, fiind în medie de 2.000 litri de ulei.
Pentru realizarea operațiunilor tehnologice specifice activității de obținere a uleiului rafinat de floarea-soarelui, obiectivul a fost prevăzut cu următoarele secții:
secție pentru extracția uleiului;
secție de rafinare discontinuă pentru ulei;
secție de îmbuteliere a uleiului.
Fabrica dispune de toate dotările necesare, pornind de la recepția semințelor de floarea-soarelui până la îmbutelierea uleiului, care se face cu ajutorul unei linii automatizate.
Piața de desfacere este reprezentată îndeosebi de comunele din județ și de municipiul Tecuci. Se mai fac livrări și în județele Suceava, Vaslui Vrancea, Harghita și Bacău. Pe plan internațional, societatea vinde în Italia și Grecia ulei brut, sporind astfel veniturile și acoperind pierderile suferite în urma unor calamități naturale sau a celor de pe piața internă de desfacere.
În anul 1993 a fost achiziționată prima presă de ulei cu o capacitate de prelucrare de 10 tone/24 ore. Cu timpul, investițiile au continuat cu două silozuri moderne (unul cu o capacitate de 200 tone, iar al doilea cu o capacitate de 300 tone), o presă de ulei cu filtru grosier, o linie de îmbuteliere automată, o instalație de fabricat pet-uri, spații de desfacere, dar și cu achiziționarea de mijloace de transport: un TIR, o cisternă, autocamioane.
În prezent, afacerea se derulează într-un sistem integrat, pornind de la producție (suprafața terenurilor agricole este de 300 hectare), prelucrare, transport până la desfacere pe piața alimentară, devenind astfel una dintre cele mai moderne fabrici din județul Galați.
S.C. HELIANTHUS OIL S.R.L. este dotată cu o linie tehnologică completă pentru prelucrarea semințelor de floarea-soarelui, obținerea și rafinarea uleiului, îmbutelierea și depozitarea acestuia (fig. 4.2). Pentru a se menține pe piață cu produse la un înalt nivel calitativ, unitatea a efectuat numeroase retehnologizări, mergând de la achiziționarea unor utilaje performante din țară cât și din Uniunea Europeană.
Fig. 4.2 Linia de fabricare a uleiului de floarea-soarelui (foto original)
4.2. Fluxul tehnologic de obținere a uleiului de floarea-soarelui
În cadrul S.C. HELIANTHUS OIL S.R.L. pentru producerea uleiului de floarea-soarelui, se parcurg următoarele faze tehnologice:
recepție, depozitare și pregătire materie primă;
fabricare ulei brut: decojire, măcinare, prăjire, presare semințe;
filtrare ulei brut;
rafinare discontinuă: dezmucilaginare, neutralizare, spălare (albire) ulei, vinterizare, dezodorizare;
polizare;
depozitare vrac;
îmbuteliere.
4.2.1 Recepția, depozitarea și pregătirea materiei prime
Aprovizionarea cu materie primă se face cu mijloace de transport auto. Pentru determinarea calității semințelor din fiecare mijloc de transport se extrage o cantitate reprezentativă de produs asupra cărora se fac următoarele analize:
examen organoleptic: examinare aspect, culoare, miros;
determinarea greutății hectolitrice, cu ajutorul unei balanțe hectolitrice;
determinarea conținutului procentual de corpuri străine, utilizând site cu găuri de diametre diferite;
determinarea conținutului procentual de umiditate, folosind un umidometru;
determinarea starii sanitare a produselor, prezența dăunătorilor și a agenților patogeni.
Stabilirea calității produselor achiziționate se realizează în laboratorul propriu. După recoltarea probelor și efectuarea analizelor, se stabilește dacă produsele corespund normelor tehnice de recepție și se întocmesc documente de stabilire a calității.
Mijloacele de transport sunt dirijate către cântarul pod basculă de 30 tone (fig. 4.3), cantitățile mici fiind cântărite la cântar basculă de 2 tone (fig. 4.4), semințele fiind descărcate direct în buncărul metalic de la decojitor (fig.4.5).
La recepționarea produselor, depozitarea lor se face separat, luându-se măsuri de evitare a amestecului mecanic între produse, urmărind anumite criterii calitative: umiditate, corpuri străine, masă hectolitrică.
Pentru asigurarea conservării, umiditatea finală trebuie să ajungă la 17%.
În funcție de aceste criterii, produsele se depozitează cu ifronul în magazia din beton (fig. 4.6) prevăzută cu canal de ventilație sub pardoseală, în strat de 2-3 metri sau în 3 depozite cilindrice (fig. 4.7) cu ventilație dotate cu trasportoare melc pentru încărcare.
În vederea decojirii semințelor de floarea-soarelui materia primă este transportată apoi cu ajutorul unei bascule la depozitul amenajat pe platforma betonată. Produsele primite sunt descărcate în buncărul metalic din incinta secției cu ajutorul unui transportor pneumatic care încarcă decojitorul (fig. 4.8) cu semințe, de unde miezul semințelor cade în măcinător, iar cojile sunt eliminate cu ajutorul unui exhaustor în buncărul de lângă hala de fabricație.
Procesul de decojire constă în succesiunea a două faze:
spargerea și detașarea cojilor de miezurile semințelor, fază realizată cu ajutorul decojitorului;
separarea parțială a cojilor din amestecul rezultat anterior, operație ce se execută cu separatorul de coji, format din două utilaje distincte: o sită plană care servește la separarea fracțiunilor după mărime și separatorul pneumatic care realizează separarea cojilor de miezi pe baza diferenței de masă specifică.
4.2.2 Prăjirea și presarea
Miezul rezultat după operația de decojire este mărunțit cu ajutorul unui valț. Măcinătura astfel obținută este transportată cu ajutorul unui șnec în cuptorul-prăjitor de unde cade în presă. Urmează operația de presare propriu-zisă realizată cu ajutorul unei prese (fig 4.9), obținându-se astfel uleiul brut din amestecul lichid-solid și brokenul sau șrotul. Uleiul brut obținut conține impurități mecanice și organice în suspensie, precum și urme de apă care sunt eliminate prin intermediul oerațiilor de filtrare și uscare.
Transferul uleiului brut se face prin intermediul pompei de vid și a instalației de ¾”, parțial subterană, fiind depozitat provizoriu în două butoaie de capacitate 230 litri fiecare. Uleiul este apoi transvazat în patru rezervoare tampon (fig. 4.10) situate pe platforma betonată din incinta fabricii.
Brokenul rezultat în urma procesului tehnologic nu se supune altor operații suplimentare, fiind transportat cu ajutorul șnecului la depozitare.
4.2.3 Rafinarea discontinuă
În majoritatea cazurilor, uleiurile brute conțin impurități precum: amestecuri solide, mucilagii (fosfolipide, hidrați de carbon, proteine, compuși ai azotului), acizi grași liberi, pigmenți și agenți care afectează mirosul și aroma. Aceste impurități sunt eliminate în procesul de rafinare discontinuă, care are următoarele faze:
1. Desmucilaginarea. Mucilagiile, colectate în bazin, pot fi:
– hidratabile, prin suflare cu abur; acestea absorb apa, devenind insolubile în ulei;
– nehidratabile (fosfolipide), îndepărtate prin tratarea uleiului la temperatura de 65-70 °C, cu o soluție de 3-5% NaCl, timp de acțiune 90 minute.
În procesul de desmucilaginare se urmărește:
– omogenizarea perfectă a uleiului brut și încălzirea lui la o temperatură de 70 °C;
– respectarea regimului termic de hidratare la 70 °C;
– stabilirea conținutului de fosfatide din uleiul brut prin determinarea analitică a pierderilor cromatografice din care se scade aciditatea liberă a uleiului.
2. Neutralizarea. După desmucilaginare, uleiul este supus operației de neutralizare a acidității libere cu pH = 0,28-1,7, neutralizare ce se efectuează cu maxim 7 ml NaOH/litru, la temperatura de 85 °C; săpunul (soapsokul) format în timpul neutralizării acizilor grași liberi se decantează într-un bazin îngropat. Uleiul se spală în 3-6 etape, până când apele de spălare nu mai sunt alcaline. Fișa tehnologică care se întocmește, după fiecare șarjă, conține: aciditatea liberă a uleiului brut, concentrația soluției de NaOH și cantitatea adăugată, aciditatea după neutralizare, parametrii tehnologici ai operației.
3. Spălarea uleiului. După eliminarea soapstokului se efectuează spălarea uleiului în rezervor cu soluție de 3-4 % NaCl, timp de 40 minute, urmată de clătirea cu apă fierbinte la 95 °C, timp de 60-90 minute/șarja. Agentul termic este asigurat de cazanul de abur pe combustibil lichid de la centrala termică. În urma procesului de clătire, în ulei rămâne o cantitate de până la 0,5% apă, care este eliminată în faza de uscare a uleiului de floarea-soarelui.
4. Uscarea uleiului. Scopul operației de uscare este îndepărtarea umidității preluată de ulei în timpul spălării. Umiditatea favorizează hidroliaza grăsimilor, ceea ce duce la creșterea acidității libere și reduce puterea decolorantă a agenților folosiți în albirea uleiului.
Operația se realizează în vasul în care s-au efectuat anterior ultimele spălări, fiind prevăzut cu agitator și serpentină de încălzire care ajută la menținerea unei temperaturi constante.
Îndepărtarea apei se face la temperatura de 90-95°C și vid 400 mm coloană de Hg, sub agitare continuă.
Vidul se realizează cu o pompă cu inel de apă. La începutul procesului vasul în care are loc uscarea este închis etanș, după care se conectează la pompa de vid, se pornește încălzirea și agitarea.
Sfârșitul operației de uscare se constată vizual, dispar picăturile de pe vizor, spuma de la suprafața uleiului iar conducta dc vacuum se răcește.
Operatorul trebuie să supravegheze continuu operația de uscare, deoarece uleiul poate spuma și poate fi antrenat pe coloana de vid. Dacă spuma devine abundentă se deschide progresiv robinetul de aerisire al aparatului până când scade, moment în care se închide aerisirea și se continuă uscarea.
5. Albirea și filtrarea uleiului
Prin albire se îndepărtează pigmenții colorați din ulei prin metoda adsorbției, utilizând pământuri naturale active. Operația de albire se efectuează în același vas cu cea de uscare, după terminarea celei din urmă. Suspensia de ulei pământ -decolorant se realizează într-un vas separat prin adăugare în ulei la temperatura de 40°C.
Pământul decolorant este utilizat într-o cantitate ce variază între 0,5-1% în funcție de natura uleiului, În cazul de față pentru ulei de floarea-soarelui cantitatea este de 0,5%. Parametrii optimi pentru procesul de albire sunt temperatura 90-95°C și un vid de 300 mm coloană de Hg. În aceste condiții după introducerea suspensiei de pământ agitarea continuă timp de 30 min. Uleiul este separat de decolorant prin trecerea prin filtre aluvionare. Recuperarea uleiului reținut de agentul decolorant se face prin spălarea filtrelor cu miscele de concentrații diferite și cu benzină curată, miscelele colectate fiind distilate într-o instalație de distilare separată sau în secția de extracție.
6. Vinterizarea, denumită și deceruire, este operația prin care se elimină din ulei cea mai mare partea a cerurilor și gliceridelor acizilor grași saturați care se solidifică sub temperatura de 15 °C, producând tulbureala uleiului.
Operația constă în cristalizarea cerurilor și a gliceridelor solide la o temperatură de 5-7 °C, utilizând ca agent de cristalizare kieselgur sub formă de praf fin.
Operația se execută în trei vase de vinterizare (vas de cristalizare, vas de germinare, vas de maturare), prevăzute cu agitator și serpentină pentru agentul de răcire.
Cu ajutorul pompei, uleiul este transferat în primul vas de vinterizare. Agentul frigorific folosit este glicolul răcit de către agregatul frigorific.
În primul vas de vinterizare se introduc suspensie de kieselgur în ulei, suspensie preparată într-un rezervor separat, prevăzut cu agitator. Prepararea se face din ulei la 30 °C și kieselgur în proporție de 5% (în aparat de vinterizare concentrația ajunge la 0,6%).
Se pornește mai întâi agitatorul, iar apoi se introduce suspensia de kieselgur și se răcește progresiv la 5-7 °C. După formarea, germinarea și maturarea cristalelor, sub agitare lentă, uleiul se încălzește la 12-14 °C, într-un schimbător de căldură asistat electronic și se filtrează în scopul îndepărtării cerurilor.
7. Filtrarea uleiului
Prin operația de filtrare se urmărește îndepărtarea pământului decolorant din masa de ulei. La începutul acestei operații se efectuează presurizarea aparatului în care are loc filtrarea și trecerea uleiului în primul vas tampon (vas tampon ulei albit fierbinte).
În continuare uleiul este transferat cu ajutorul unei pompe, printr-un schimbător de căldură, într-un alt vas tampon prevăzut cu serpentină de răcire. În acest caz uleiul albit s-a răcit în schimbătorul de la 95°C la 55°C, iar uleiul brut s-a încălzit de la 20°C la 55°C.
Din acest vas tampon (vas tampon înainte de winterizare) uleiul se filtrează și se trece înapoi în primul vas tampon (vas tampon ulei albit fierbinte).
Filtrarea se execută prin filtru presă cu rame și plăci (fig. 4.11), ce se verifică înainte de începerea operației. Se montează un set de pânze curate și se controlează starea de curățenie. Primele cantități de ulei tulbure se recirculă în vasul tampon. Filtrarea se oprește la atingrea unei presiuni la intrare în filtru de 4 atm., după care se suflă filtrul cu aer comprimat, se desface și se curăță. Pământul decolorant uzat se depozitează în containere și se utilizează împreună cu zațurile rezultate în urma decantării și filtrării uleiului brut, la fabricarea chitului.
Uleiul filtrat se depozitează în rezervorul tampon (rezervor tampon ulei albit fierbinte), se trece prin al doilea schimbător de căldură în contracurent cu apă, fiind răcit de la 50 la 30°C și se trece în continuare în celălalt rezervor tampon (rezervor tampon înainte de winterizare). În acest recipient uleiul este răcit în treapta a treia de la 30°C la 15°C utilizând ca agent de răcire glicol la temperatura de -10°C în serpentină.
Uleiul vinterizat, având temperatura de 15 °C, este trimis cu o pompă într-o serpentină din interiorul vasului de dezodorizare.
Fig.4.11. Filtru presă cu rame și plăci (foto original)
Astfel, se realizează preîncălzirea uleiului vinterizat care urmează să intre la dezodorizare, de la 15 la 90 °C, răcirea în prima treaptă a uleiului dezodorizat ce urmează a fi evacuat, de la 190 la 110 °C.
Vinterizarea durează 9 ore.
8. Dezodorizarea. Substanțele care dau gustul și mirosul nedorit în ulei sunt eliminate prin conducerea aburului prin ulei la o presiune foarte joasă (chiar vid) și temperatură ridicată (200 °C), timp de 3-6 ore/șarja, uleiul fiind puternic agitat, astfel încât substanțele volatile să fie îndepărtate.Operația se execută într-un vas de dezodorizare respectând următorul regim:
Temperatura uleiului 180-190°C;
Antrenarea curenților volatili cu abur direct uscat la presiunea de 0,25-0,3atm;
Vid 30mm coloană de Hg.
Dezodorizantul (fig. 4.12) este prevăzut cu serpentină pentru încălzire, serpentină pentru răcire, pompă Mamuth și serpentină perforată pentru abur direct.
Dezodorizarea se realizează prin crearea la început a vidului în aparat și apoi introducerea uleiului în instalație, astfel încât el să ocupe 60% din volumul vasului pentru a acoperi serpentina. Concomitent se adaugă soluție de acid citric 30% în proporție de 0,4 l ulei. În final se încălzește uleiul până la 100°C, după care fără a opri încălzirea se introduce aer direct prin barbotor și pompa Mamuth, în vederea ameliorării substanțelor odorante. Aburul direct are presiunea de 0,25-0,3atm, iar temperatura lui trebuie să fie cât mai mare. De aceea el este supraîncălzit într-un aparat cu rezistență electrică.
Încălzirea până la 190°C în dezodorizator se realizează cu abur în serpentină. Acizii grași volatili antrenați de aburul direct și absorbiți de instalația de vidare, se condensează în condensatorul acizi grași.
Dezodorizatorul este conectat la o instalație de vid compusă din codensator barometric, pompă de vid cu iel de apă, separator de picături.
Cotrolul operației de dezodorizare se face organoleptic, degustându-se o probă de ulei răcită prealabil la 20-25 °C. Ventilul de golire se deschide spre rezervorul tampon dacă în urma controlului se constată terminarea procesului de dezodorizare. Acest rezervor este legat la același vid cu dezodorizatorul.
Uleiul dezodorizat cu temperatura de 180-190 °C este răcit de serpentina care circulă uleiul winterizat, ajungând la temperatura de 100-110°C. Uleiul dezodorizat este transfrat într-un rezervor tampon cu ajutorul vidului. După golirea dezodorizatorului, se închide ventilul de golire și se umple cu ulei winterizat preîncălzit la 90°C folosind vidul. Din vasul tampon uleiul dezodorizat având temperatura de 110°C trece printr-un schimbător de căldură utilizând ca agent secundar apa. Această fază are ca efect răcirea uleiului de la 110°C a 60°C și încălzirea apei de la 20°C la 70°C. Apa rezultată din răcirea uleiului se folosește pentru consumul tehnologic (prepararea soluțiilor).
Fig. 4.12 Instalație dezodorizare ulei (foto original)
9. Descărcarea și răcirea uleiului. Se face cu instalație de frig, agentul de răcire circulă în serpentina rezervorului. Uleiul răcit la 15 °C este trecut prin filtrul de polisare și depozitat în două rezervoare (fig. 4.13) montate în exterior.
4.2.4 Îmbutelierea uleiului
Uleiul rafinat obținut în urma proceselor tehnologice descrise anterior este pompat din rezervoarele depozitului exterior în rezervorul de zi (de incintă) montat în sala de îmbuteliere. De aici uleiul este preluat de o pompă și trecut printr-un schimbător de căldură în vederea încălzirii până în momentul atingerii unei temperaturi de 30-40 °C. Din schimbătorul de căldură uleiul este apoi trecut în rezervorul tampon, de unde, prin cădere liberă, alimentează distribuitorul instalației de îmbuteliat (fig. 4.14).
Secția de îmbuteliere are în dotare și un echipament pentru fabricarea PET-urilor. După îmbuteliere se pun manual dopurile, sunt etichetate pet-urile și apoi sunt ambalate la mașina de baxat, în folie termocontractibilă în baxuri de 9-12 pet-uri.
Îmbutelierea se realizează în PET-uri cu capacități de 1 litru și de 5 litri (fig. 4.15).
Depozitarea baxurilor se face în spațiul de propriu de producție pe o perioadă de aproximativ o săptămână după care sunt expediate spre comercializare (fig. 4.16).
CAPITOLUL 5
REZULTATE OBȚINUTE ȘI INTERPRETAREA LOR
Cercetările au vizat determinarea caracteristicilor de calitate ale uleiului rafinat de floarea-soarelui comercializat sub denumirea „Ultec ulei rafinat de floarea-soarelui” de către întreprinderea producătoare menționată mai sus.
În vederea realizării scopului prezentei lucrări au fost efectuate următoarele determinări:
examenul senzorial (aspect, miros, gust, culoare);
determinarea umidității;
determinarea densității
determinarea acidității libere;
determinarea săpunului dizolvat;
determinarea indicelui de saponificare;
determinarea culorii de iod.
Determinările au fost efectuate în Laboratorul disciplinei „Procesare produselor alimentare”, din cadrul Facultății de Zootehnie, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași și deasemenea în cadrul Laboratorului de analiza calității produselor existent la S.C. HELIANTHUS OIL S.R.L.
Astfel în fiecare lună din perioada septembrie 2014 – februarie 2015, din depozitul firmei au fost alese în mod aleatoriu un număr de cinci probe care au fost ulterior supuse analizelor senzoriale și fizico-chimice.
Examenul senzorial a fost efectuat în conformitate cu metodologia descrisă în Standardul de Stat STAS 12/1-72, în care se regăsesc metodele ce se folosesc pentru analiza senzorială a uleiului.
Pentru determinarea acidității libere, a săpunului dizolvat și a culorii de iod a fost comparată valoarea medie obținută, pentru cele cinci probe analizate, cu valoarea maxim admisibilă impusă de standardul de firmă cât și de Standardul de Stat STAS 145-67 (care cuprinde metodele de analiză pentru determinarea caracteristicilor fizico-chimice ale uleiurilor și grăsimilor vegetale).
5.1. Analiza senzorială a uleiului
În toate cele șase luni pe parcusul cărora s-au desfășurat cercetările, din punct de vedere al caracteristicilor uleiul rafinat de floarea-soarelui produs de S.C. HELIANTHUS OIL S.R.L. a respectat standardul de firmă cât și cerințele impuse prin Standardul de Stat STAS 12/1-72.
Rezultatele obținute în urma efectuării examenului senzorial precum și cerințele impuse de cele două standarde (de firmă și cel național) sunt prezentate în tab. 5.1.
Tabelul 5.1
Analiza senzorială a uleiului de floarea-soarelui produs la S.C. HELIANTHUS S.R.L.
În urma analizelor senzoriale efectuate pe parcusul celor șase luni de studiu nu s-au evidențiat abateri de la normativele în vigoare în ceea ce privește aspectul, gustul, mirosul și culoarea uleiului rafinat de floarea-soarelui studiat.
Astfel din punct de vedere al caracteristicilor senzoriale acesta îndeplinește condițiile impuse de normativele în vigoare, fapt ce ne îndreptățește să afirmăm că procesul tehnologic de obținere a uleiului rafinat de floarea-soarelui este respectat cu strictețe iar materia primă folosită este de o foarte bună calitate.
5.2. Determinarea densității uleiului
Determinarea densității relative a uleiului a fost efectuată cu ajutorul picnometrului, în concordanță cu metodologia descrisă în Standardul STAS 145-67.
Rezultatele obținute pentru această determinare sunt prezentate în tab. 5.2.
Din datele prezentate în tab. 5.2 se observă că în perioda de studiu valoarea densității, exprimată în g/cm3, a uleiului rafinat de floarea-soarelui produs la S.C. HELIANTHUS OIL S.R.L., a variat între limitele 0,918 (februarie 2015) și 0,922 (septembrie 2014).
Se observă că aceste valori sunt situate sub limita maximă admisă de 0,923 impusă de Standardul de Stat STAS 145-67. Valoarea maximă pentru densitate a fost de 0,922 după cum se poate observa și din fig. 5.1.
Tabelul 5.2
Densitatea uleiului rafinat de floarea-soarelui în perioada de studiu
Fig. 5.1 Variația densitătii uleiului de floarea-soarelui pe parcursul perioadei de studiu
5.3. Determinarea umidității uleiului
Determinarea umidității a fost realizată prin metoda uscării la etuvă în conformitate cu Standardul STAS 145-67, pentru uleiuri și grăsimilor vegetale. Rezultatele obținute pentru această determinare sunt prezentate în tab. 5.3.
Din datele prezentate în tab 5.3. se observă că în perioda de studiu valoarea umidității, exprimată în %, a uleiului rafinat de floarea-soarelui produs la S.C. HELIANTHUS OIL S.R.L., a variat între limitele 0,106 (februarie 2015) și 0,146 (septembrie 2014).
Tabelul 5.3
Umiditatea uleiului rafinat de floarea-soarelui în perioada de studiu
Se observă că aceste valori sunt situate sub limita maximă admisă de 0,15 impusă de Standardul de Stat STAS 145-67. Valoarea maximă admisă pentru densitate a fost de 0,146 după cum se poate observa și din fig. 5.2.
Fig 5.2. Variația densitătii uleiului de floarea-soarelui pe parcursul perioadei de studiu
5.4. Determinarea acidității libere a uleiului
Determinarea acidității libere, exprimată în % acid oleic, s-a efectuat în conformitate cu metodologia prezentată în Standardul de Stat STAS 145-67. Rezultatele obținute pentru această determinare sunt prezentate în tab. 5.4.
Din datele prezentate în tab 5.4. se observă că în perioda de studiu valoarea acidității libere, exprimată în (% acid oleic), a uleiului rafinat de floarea-soarelui produs la S.C. HELIANTHUS OIL S.R.L., a variat între limitele 0,164 (decembrie 2014) și 0,182 (septembrie 2014).
Se observă că aceste valori sunt situate sub limita maximă admisă de 0,2 impusă de Standardul de Stat STAS 145-67. Valoarea maximă pentru densitate a fost de 0,182 după cum se poate observa și din fig. 5.3.
Tabelul 5.4
Valorile acidității libere a uleiului rafinat de floarea-soarelui în perioada de studiu
Fig 5.3. Variația acidității libere a uleiului de pe parcursul perioadei de studiu
5.5. Determinarea săpunului dizolvat
Determinarea săpunului dizolvat din uleiurile vegetale rafinate se realizează prin titrare cu acid clorhidric într-un amestec de ulei–acetonă–apă. Se exprimă în procente (%), iar analiza s-a efectuat în conformitate cu metodologia prezentată în Standardul de Stat STAS 145-67.
În tab. 5.5 sunt redate valorile obținute pentru determinarea procentului de săpun dizolvat.
Tabelul 5.5
Procentul de săpun din uleiului rafinat de floarea-soarelui
Datele prezentate în tab. 5.5 ne indică faptul că în perioada de studiu valoarea procentului de săpun dizolvat din uleiul rafinat de floarea-soarelui produs de către firma S.C. HELIANTHUS OIL S.R.L., s-a situat între limitele de 0,037% (în luna septembrie 2014) și 0,040% (în luna februarie 2015).
Se poate remarca faptul că rezultatele obținute, în urma analizelor de laborator efectuate, se situează sub limita maximă admisă de 0.05% impusă de Standardul de Stat STAS 145-67, după cum se poate observa și din fig. 5.4.
Fig 5.4. Procentul de săpun din uleiului rafinat de floarea-soarelui pe parcursul perioadei de studiu
5.6. Determinarea culorii de iod
Metoda permite stabilirea culorii de iod a uleiului prin compararea probei de analizat cu o scară etalon de culoare formată din soluții de concentrații cunoscute de iod (conform metodologia descrisă în Standardul de Stat STAS 145-67).
Valorile culorii de iod se exprimă în mg iod/100cm3 produs.
În tab 5.6 sunt prezentate valorile obținute în urma analizelor de laborator pentru culoarea de iod putându-se observa că în intervalul de timp studiat septembrie 2014-februarie 2015 valorile indicatorului culoare de iod determinat pentru uleiul rafinat de floarea-soarelui produs de către firma S.C. HELIANTHUS OIL S.R.L., au oscilat între limitele de 5,87 mg iod/100cm3 în luna decembrie 2014 și 6,03 mg iod/100cm3 în luna ianuarie 2015.
Și în cazul determinării culorii de iod, se remarcă faptul că valorile obținute, în urma cercetărilor efectuate, sunt situate sub limita maximă admisă de 7 mg iod/100cm3 care este impusă de Standardul de Stat STAS 145-67, după cum se poate observa și din fig. 5.5.
Tabelul 5.6
Determinarea culorii de iod a uleiului rafinat de floarea-soarelui
5.7. Determinarea indicelui de saponificare
Se numește indice de saponificare numărul de miligrame de hidroxid de potasiu necesar pentru a saponifica un gram dintr-o grăsime. Determinarea acestei valori va da indicații asupra greutății moleculare medii a acizilor grași din grăsimea respectivă.
Valorile culorii de iod se exprimă în mg KOH/g ulei.
Determinarea indicelui de saponificare a fost efectuată pe toată durata cercetărilor, în conformitate cu metodologia descrisă în Standardul de Stat STAS 145-67.
În tab 5.7 sunt prezentate valorile obținute în urma analizelor de laborator pentru indicele de saponificare putându-se observa faptul că în intervalul de timp studiat valorile determinate pentru uleiul rafinat de floarea-soarelui, au oscilat între limitele de 190 mg KOH/g ulei în lunile ianuarie și februarie 2015 și 192 mg KOH/g ulei în lunile septembrie și octombrie 2014).
Tabelul 5.7
Determinarea indicelui de saponificare a uleiului rafinat de floarea-soarelui
Fig 5.6. Variația indicelui de saponificare a uleiului pe parcursul perioadei de studiu
Și în cazul determinării indicelui de saponificare, se remarcă faptul că valorile obținute, în urma cercetărilor efectuate, sunt situate sub limita maximă admisă de 194 mg KOH/g ulei care este impusă de Standardul de Stat STAS 145-67, după cum se poate observa și din fig. 5.6.
CONCLUZII GENERALE
În urma studiului efectuat în cadrul S.C. HELIANTHUS OIL S.R.L județul Galați cu privire la caracteristicile senzoriale și fizico-chimice ale uleiului rafinat de floarea-soarelui se pot desprinde următoarele concluzii.
1. Fluxul tehnologic de obținere a uleiului rafinat de florea-soarelui respectă în totalitate etapele procesului de fabricație începând de la recepția cantitativă și calitativă a materiei prime și până la ambalarea și depozitarea produsului finit.
2. Din punct de vedere al caracteristicilor senzoriale uleiul rafinat de floarea-soarelui „Ultec” acesta îndeplinește toate condițiile impuse de reglementările actuale prin Standardul de Stat STAS 12/1-72. Astfel aspectul uleiului este limpede, fără suspensii și sedimente; culoarea galbenă iar mirosul și gustul sunt specifice semințelor de floarea-soarelui.
3. În perioda de studiu valoarea densității, exprimată în g/cm3, a uleiului rafinat de floarea-soarelui produs la S.C. HELIANTHUS OIL S.R.L., a variat între limitele 0,918 în luna februarie 2015 și 0,922 în luna septembrie 2014).
4. Valoarea umidității, exprimată în %, a uleiului rafinat de floarea-soarelui produs la S.C. HELIANTHUS OIL S.R.L., a variat între limitele 0,106 în luna februarie 2015 și 0,146 în luna septembrie 2014.
5. Aciditatea liberă, exprimată în % acid oleic, s-a efectuat în conformitate cu metodologia prezentată în Standardul de Stat STAS 145-67. Valoarea acidității libere a uleiului rafinat de floarea-soarelui produs la S.C. HELIANTHUS OIL S.R.L., a variat între limitele 0,150 în luna noiembrie 2014 și 0,182 în luna septembrie 2014, valori ce sunt situate sub limita maximă admisă impusă de Standardul de Stat STAS 145-67.
6. Procentul de săpun dizolvat (%) s-a determinat cu respectarea metodologiei prezentate în Standardul de Stat STAS 145-67. Valorile obținute s-au situat între 0,037% în luna sepembrie 2014 și 0,040% în luna februarie 2014, care inferioare limitei maxime admisă prin reglementările în vigoare.
7. Valorile obținute pentru culoarea de iod determinată pentru uleiul rafinat de floarea-soarelui produs de către firma S.C. HELIANTHUS OIL S.R.L., s-a situat 5,87 mg iod/100cm3 produs în luna decembrie 2014) și 6,03 mg iod/100cm3 produs în luna februarie 2015). Se remarcă faptul că valorile obținute, în urma cercetărilor efectuate, sunt situate sub limita maximă admisă de 7 mg iod/100cm3 produs care este impusă de Standardul de Stat STAS 145-67.
8. În urma determinării valorilor pentru indicele de saponificare se observă faptul că în intervalul de timp studiat valorile determinate pentru uleiul rafinat de floarea-soarelui, au oscilat între limitele de 190 mg KOH/g ulei în lunile ianuarie și februarie 2015 și 192 mg KOH/g ulei în lunile septembrie și octombrie 2014.
În urma studiului întreprins și a observațiilor personale se pot formula și o serie de recomandări:
– delimitarea platformei de aleea pe care circulă mijloacele de transport pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru;
– materialul din care sunt confecționate PET-urile în care este îmbuteliat uleiul ar trebui înlocuit cu un material mai rezistent;
– designul etichetei produsului ar trebui îmbunătățite astfel încât să aibă un design mai atrăgător, atractiv și ușor de recunoscut de către cumpărători;
– deschiderea de noi magazine pentru desfacerea producției.
BIBLIOGRAFIE
Banu C., 2009. Tratat de industrie alimentară – Tehnologii alimentare. Editura Asab, București.
Baydar, H. and S. Erbas, 2005. Influence of seed development and seed position on oil, fatty acids and total tocopherol contents in sunflower (Helianthus Annuus L.). Turkish Journal of Agriculture and Forestry, 29 (3): 179-186.
Burton, J.W., J.F. Miller, B.A. Vick, R. Scarth and C.C. Holbrook, 2004. Altering fatty acid composition in oil seed crops. Advances in Agronomy, 84(1): 273-306.
Carvalho, C.G.P., 2003. Informes de avaliação de genótipos de girassol, 2002/2003. Londrina: Embrapa Soja, (Embrapa Soja. Documentos, 226). pp: 97.
De Souza Abreu, L.A., M.L.M. Carvalho, C.A.G. Crislaine Aparecida Gomes Pinto, V.Y. Kataoka and T.T.A. Silva, 2013. Deterioration of sunflower seeds during storage. Journal of Seed Science, 35(2): 240-247.
Dorrell, D.G. and B.A. Vick, 1997. Properties and processing of oilseed sunflower. In: A.A. Schneiter, (Ed.), Sunflower technology and production. Agronomy monograph 35. ASA, CSSA and SSSA, Madison, WI, USA. pp: 709-745.
Farhoosh, R., R. Niazmand, M. Rezaei and M. Sarabi, 2008. Kinetic parameter determination of vegetable oil oxidation under rancimat test conditions. Eur. J. Lipid Sci. Technol, 110(6): 587-592.
Fernandez-Martinez, J., A. Jimenez, J. Dominguez, J. Magarcia, R. Garces and M. Mancho, 1989. Genetic analysis of the high oleic acid content in cultivated sunflower (Helianthus Annuus L.). Euphytica, 41: 39-51.
Fernandez-Martinez, J., J. Munoz, A. Jimenez-Ramirez, J. Dominguez- Jimenez and A. Alcantara, 1986. Temperature effect on the oleic and linoleic acid of three genotypes in sunflower. Grasas Aceites, 37(3): 327-333.
Fernandez-Martynez, J.M., L. Velasco and B. Pe´rez-Vich, 2004. Progress in the genetic modification of sunflower oil quality. In: Proceedings of the 16th International Sunflower Conference, Fargo, ND, USA. pp: 1–14.
Friedt, W., M. Ganssmann and M. Korell, 1994. Improvement of sunflower oil quality. Proc of EUCARPIA – Symposium on breeding of oil and protein crops. September 22-24, Albena, Bulgaria. pp: 1-30.
Grundy, S.M., 1986. Comparison of monounsaturated fatty acids and carbohydrates for lowering plasma cholesterol. New Engl. J. Med, 314(12): 745-748.
Gupta, S., S. D. and V.S. Rathore, 1994. Influence of sowing dates on yield and oil quality in sunflower. Journal of Agronomy and Crops Science, 172(2): 137-144.
Gutierrez, F., 1989. Determination de la estabilidade oxidative de acuities de olive virgrnes. Comparacion entre del metodo A. O. M. Y. El Metodo Rancimat. Grasas Y Aceities, 40(1): 1-5.
Hoha, G., 2013–Controlul și expertiza calității produselor extractive. Suport de curs. Iași.
Ivan I., Modoran D., Modoran C., Sălăgean D., Jimborean M., 2007. Tehnologia prelucrării prod.uselor agroalimentare. Editura U.T. Press, Cluj-Napoca.
Jing, M., A.R. Folsom, L. Lewis, J.H. Eckfeldt and J. Ma, 1997. Relation of plasma phospholipids and cholesterol ester fatty acid composition of carotid artery intima-media thickness: The atherosclerosis risk in communities (ARIC) study. Am. J. Clin. Nutr, 65(2): 551-559.
Krajcova-Kudlackova, M., R. Simoncic, A. Bederova and J. Klvanova, 1997. Plasma fatty acid profile and alternative nutrition. Annals Nutr. Metab., 41(6): 365-370.
Lopez, P.M., N. Trapani and V. Sadras, 2000. Genetic improvement of sunflower in argentina between 1930 and 1995. Iii. Dry matter partitioning and achene composition. Field Crop Res., 67(3): 215-221.
Márquez-Ruiz, G., M. Martín-Polvillo, J. Velasco and C. Dobarganes, 2008. Formation of oxidation compounds in sunflower and olive oils under oxidative stability index conditions. Eur. J. Lipid Sci. Technol, 110 (5): 465-471.
Merrill, L.I., O.A. Pike, L.V. Ogden and M. L. Dunn, 2008. Oxidative stability of conventional and high-oleic vegetable oils with added antioxidants. J. Am. Oil Chem. Soc., 85(7): 771-776.
Miller, J.F. and D.C. Zimmerman, 1983. Inheritance of high oleic fatty acid content in sunflower. Proc. Sunfl. Research Worshop, Fargo N.D. 26 January.
Monotti, M., 2004. Growing non-food sunflower in dry land conditions. Ital. J. Agron., 8(1): 3-8.
Moschner, C.R. and B. Biskupek-Korell, 2006. Estimating the content of free fatty acids in high oleic sunflower seeds by near-infrared spectroscopy. Eur. J. Lipid Sci. Technol, 108(7): 606-613.
Nolasco, S.M., L.A.N. Aguirrezabal and G.H. Crapiste, 2004. Tocopherol oil concentration in field-grown sunflower is accounted for by oil weight per seed. Journal of the American Oil Chemists Society, 81(11): 1045- 1051.
Osorio, J., J. Fernandez-Martínez, M. Mancha and R. Garces, 1995. Mutant sunflower with high concentration of saturated fatty acids in the oil. Crop Science, 35(3): 739-742.
Padley, F.B., F.D. Gunstone and J.L. Harwood, 1994. Occurrence and characteristics of oils and fats. In: F.D. Gunstone, J.L. Harwood, and F.B. Padley (Eds.), The lipid handbook. London. Chapman & Hall. pp: 47-223.
Piva, G., A. Bouniols and G. Mondies, 2000. Effect of cultural conditions on yield, oil content and fatty acid composition of sunflower kernel. Proceeding. Toulouse, France: 15th Int. Sunflower Conference. pp: 61-66.
Petroman Cornelia, 2007. Procesarea produselor agroalimentare. Editura Eurostampa, Timișoara.
Poiană M., 2002. Tehnologii extractive în industria agroalimentară. Editura Eurobit, Timișoara.
Poiană M., 2004. Tehnologii fermentative și extractive. Editura Eurobit, Timișoara.
Popa A.M., 2004. Uleiuri vegetale alimentare. Editura Mirton, Timișoara.
Racolța E., 2002. Tehnologia uleiului și margarinei. Editura Academicpres, Cluj-Napoca.
Radic, V., S. Jocic and J. Mrđa, 2008. Effect of environment on the chemical composition and some other parameters of sunflower seed quality. In: Proc. 15th Int. Sunfl. Conf., Córdoba, Spain. Int. Sunfl. Assoc., Paris, France. pp: 747-750.
Radu Steluța, 2010. Tehnologia prelucrării produselor vegetale II: tehnologii extractive – caiet de lucrări practice. Editura Pim, Iași.
Ricciarelli, R., J. Zingg and A. Azzi, 2001. Vitamin E: Protective role of a janus molecule. FASEB. J., 15(13): 2314-2325.
Roche, J., A. Bouniols, Z. Mauloungui, B. T. and M. Cerny, 2006. Management of environmental crop conditions to produce useful sunflower oil components. European Journal of Lipid Science and Technology, 108(4): 287-297.
Samuil C., 2010. Tehnologii generale vegetale. Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași.
Sabrino, E., A.M. Tarquis and M.C. Diaz, 2003. Modelling the oleic acid content in sunflower oil. Agronomy Journal, 95(2): 329-334.
Scharp, W.R., 1986. Opportunities for biotechnology in the development of new edible vegetable oil products. YAOCS, 63(5): 594-600.
Soldatov, K.I., 1976. Chemical mutagenesis in sunflower breeding. In Proc. 7th Int. Sunfl. Conf. Krasnodar, URSS: 352-357. Urie, A.L., 1985. Inheritance of high oleic acid in sunflower. Crop Science. pp: 986-989.
Ștefan M., 2009. Fitotehnica florii-soarelui și rapiței. Editura Universitaria, Craiova.
Taher, H.M.E., Y.M. Abde-Twab and R.E.A. E-Sharihi, 2008. Dialell fingerprinting analysis of five sunflower parents. Egypt J. Plant Breed, 12(1): 187-201.
Traber, M. and H. Sies, 1996. Vitamin E in humans: Demand and delivery. Annu. Rev. Nutr., 16(5): 321–347.
Urie, L.A., 1985. Inheritance of high oleic acid in sunflower. Crop Science, 25(6): 986-989.
Vranceanu, A.V., G. Soare and D.S. Craiciu, 1995. Ameliorarea florii-soarelui pentru conþinut ridicat în acid oleic (Breeding Sunflower for High Oleic Acid Content). Analele ICCPT –Fundulea, 62(1): 97-96.
Weiss, E.A., 2000. Oilseed crops. 2nd Ed.: Blackwell Science Ltd.
Wong, L.M., J.E. Timms, E. Rand and M.E. Goh, 1988. Colorimetric determination of total tocopherol in palm oil. J. Am. Oil Chem. Soc., 65(2): 318-321.
Woo, J., S.S.F. Leung, S.C. Ho, T.H. Lam and E.D. Janus, 1997. Dietary practices and lipid intake in relation to plasma lipid profile in Hong Kong Chinese. Eur. J. Clin. Nutr., 51(7): 467-471.
BIBLIOGRAFIE
Banu C., 2009. Tratat de industrie alimentară – Tehnologii alimentare. Editura Asab, București.
Baydar, H. and S. Erbas, 2005. Influence of seed development and seed position on oil, fatty acids and total tocopherol contents in sunflower (Helianthus Annuus L.). Turkish Journal of Agriculture and Forestry, 29 (3): 179-186.
Burton, J.W., J.F. Miller, B.A. Vick, R. Scarth and C.C. Holbrook, 2004. Altering fatty acid composition in oil seed crops. Advances in Agronomy, 84(1): 273-306.
Carvalho, C.G.P., 2003. Informes de avaliação de genótipos de girassol, 2002/2003. Londrina: Embrapa Soja, (Embrapa Soja. Documentos, 226). pp: 97.
De Souza Abreu, L.A., M.L.M. Carvalho, C.A.G. Crislaine Aparecida Gomes Pinto, V.Y. Kataoka and T.T.A. Silva, 2013. Deterioration of sunflower seeds during storage. Journal of Seed Science, 35(2): 240-247.
Dorrell, D.G. and B.A. Vick, 1997. Properties and processing of oilseed sunflower. In: A.A. Schneiter, (Ed.), Sunflower technology and production. Agronomy monograph 35. ASA, CSSA and SSSA, Madison, WI, USA. pp: 709-745.
Farhoosh, R., R. Niazmand, M. Rezaei and M. Sarabi, 2008. Kinetic parameter determination of vegetable oil oxidation under rancimat test conditions. Eur. J. Lipid Sci. Technol, 110(6): 587-592.
Fernandez-Martinez, J., A. Jimenez, J. Dominguez, J. Magarcia, R. Garces and M. Mancho, 1989. Genetic analysis of the high oleic acid content in cultivated sunflower (Helianthus Annuus L.). Euphytica, 41: 39-51.
Fernandez-Martinez, J., J. Munoz, A. Jimenez-Ramirez, J. Dominguez- Jimenez and A. Alcantara, 1986. Temperature effect on the oleic and linoleic acid of three genotypes in sunflower. Grasas Aceites, 37(3): 327-333.
Fernandez-Martynez, J.M., L. Velasco and B. Pe´rez-Vich, 2004. Progress in the genetic modification of sunflower oil quality. In: Proceedings of the 16th International Sunflower Conference, Fargo, ND, USA. pp: 1–14.
Friedt, W., M. Ganssmann and M. Korell, 1994. Improvement of sunflower oil quality. Proc of EUCARPIA – Symposium on breeding of oil and protein crops. September 22-24, Albena, Bulgaria. pp: 1-30.
Grundy, S.M., 1986. Comparison of monounsaturated fatty acids and carbohydrates for lowering plasma cholesterol. New Engl. J. Med, 314(12): 745-748.
Gupta, S., S. D. and V.S. Rathore, 1994. Influence of sowing dates on yield and oil quality in sunflower. Journal of Agronomy and Crops Science, 172(2): 137-144.
Gutierrez, F., 1989. Determination de la estabilidade oxidative de acuities de olive virgrnes. Comparacion entre del metodo A. O. M. Y. El Metodo Rancimat. Grasas Y Aceities, 40(1): 1-5.
Hoha, G., 2013–Controlul și expertiza calității produselor extractive. Suport de curs. Iași.
Ivan I., Modoran D., Modoran C., Sălăgean D., Jimborean M., 2007. Tehnologia prelucrării prod.uselor agroalimentare. Editura U.T. Press, Cluj-Napoca.
Jing, M., A.R. Folsom, L. Lewis, J.H. Eckfeldt and J. Ma, 1997. Relation of plasma phospholipids and cholesterol ester fatty acid composition of carotid artery intima-media thickness: The atherosclerosis risk in communities (ARIC) study. Am. J. Clin. Nutr, 65(2): 551-559.
Krajcova-Kudlackova, M., R. Simoncic, A. Bederova and J. Klvanova, 1997. Plasma fatty acid profile and alternative nutrition. Annals Nutr. Metab., 41(6): 365-370.
Lopez, P.M., N. Trapani and V. Sadras, 2000. Genetic improvement of sunflower in argentina between 1930 and 1995. Iii. Dry matter partitioning and achene composition. Field Crop Res., 67(3): 215-221.
Márquez-Ruiz, G., M. Martín-Polvillo, J. Velasco and C. Dobarganes, 2008. Formation of oxidation compounds in sunflower and olive oils under oxidative stability index conditions. Eur. J. Lipid Sci. Technol, 110 (5): 465-471.
Merrill, L.I., O.A. Pike, L.V. Ogden and M. L. Dunn, 2008. Oxidative stability of conventional and high-oleic vegetable oils with added antioxidants. J. Am. Oil Chem. Soc., 85(7): 771-776.
Miller, J.F. and D.C. Zimmerman, 1983. Inheritance of high oleic fatty acid content in sunflower. Proc. Sunfl. Research Worshop, Fargo N.D. 26 January.
Monotti, M., 2004. Growing non-food sunflower in dry land conditions. Ital. J. Agron., 8(1): 3-8.
Moschner, C.R. and B. Biskupek-Korell, 2006. Estimating the content of free fatty acids in high oleic sunflower seeds by near-infrared spectroscopy. Eur. J. Lipid Sci. Technol, 108(7): 606-613.
Nolasco, S.M., L.A.N. Aguirrezabal and G.H. Crapiste, 2004. Tocopherol oil concentration in field-grown sunflower is accounted for by oil weight per seed. Journal of the American Oil Chemists Society, 81(11): 1045- 1051.
Osorio, J., J. Fernandez-Martínez, M. Mancha and R. Garces, 1995. Mutant sunflower with high concentration of saturated fatty acids in the oil. Crop Science, 35(3): 739-742.
Padley, F.B., F.D. Gunstone and J.L. Harwood, 1994. Occurrence and characteristics of oils and fats. In: F.D. Gunstone, J.L. Harwood, and F.B. Padley (Eds.), The lipid handbook. London. Chapman & Hall. pp: 47-223.
Piva, G., A. Bouniols and G. Mondies, 2000. Effect of cultural conditions on yield, oil content and fatty acid composition of sunflower kernel. Proceeding. Toulouse, France: 15th Int. Sunflower Conference. pp: 61-66.
Petroman Cornelia, 2007. Procesarea produselor agroalimentare. Editura Eurostampa, Timișoara.
Poiană M., 2002. Tehnologii extractive în industria agroalimentară. Editura Eurobit, Timișoara.
Poiană M., 2004. Tehnologii fermentative și extractive. Editura Eurobit, Timișoara.
Popa A.M., 2004. Uleiuri vegetale alimentare. Editura Mirton, Timișoara.
Racolța E., 2002. Tehnologia uleiului și margarinei. Editura Academicpres, Cluj-Napoca.
Radic, V., S. Jocic and J. Mrđa, 2008. Effect of environment on the chemical composition and some other parameters of sunflower seed quality. In: Proc. 15th Int. Sunfl. Conf., Córdoba, Spain. Int. Sunfl. Assoc., Paris, France. pp: 747-750.
Radu Steluța, 2010. Tehnologia prelucrării produselor vegetale II: tehnologii extractive – caiet de lucrări practice. Editura Pim, Iași.
Ricciarelli, R., J. Zingg and A. Azzi, 2001. Vitamin E: Protective role of a janus molecule. FASEB. J., 15(13): 2314-2325.
Roche, J., A. Bouniols, Z. Mauloungui, B. T. and M. Cerny, 2006. Management of environmental crop conditions to produce useful sunflower oil components. European Journal of Lipid Science and Technology, 108(4): 287-297.
Samuil C., 2010. Tehnologii generale vegetale. Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași.
Sabrino, E., A.M. Tarquis and M.C. Diaz, 2003. Modelling the oleic acid content in sunflower oil. Agronomy Journal, 95(2): 329-334.
Scharp, W.R., 1986. Opportunities for biotechnology in the development of new edible vegetable oil products. YAOCS, 63(5): 594-600.
Soldatov, K.I., 1976. Chemical mutagenesis in sunflower breeding. In Proc. 7th Int. Sunfl. Conf. Krasnodar, URSS: 352-357. Urie, A.L., 1985. Inheritance of high oleic acid in sunflower. Crop Science. pp: 986-989.
Ștefan M., 2009. Fitotehnica florii-soarelui și rapiței. Editura Universitaria, Craiova.
Taher, H.M.E., Y.M. Abde-Twab and R.E.A. E-Sharihi, 2008. Dialell fingerprinting analysis of five sunflower parents. Egypt J. Plant Breed, 12(1): 187-201.
Traber, M. and H. Sies, 1996. Vitamin E in humans: Demand and delivery. Annu. Rev. Nutr., 16(5): 321–347.
Urie, L.A., 1985. Inheritance of high oleic acid in sunflower. Crop Science, 25(6): 986-989.
Vranceanu, A.V., G. Soare and D.S. Craiciu, 1995. Ameliorarea florii-soarelui pentru conþinut ridicat în acid oleic (Breeding Sunflower for High Oleic Acid Content). Analele ICCPT –Fundulea, 62(1): 97-96.
Weiss, E.A., 2000. Oilseed crops. 2nd Ed.: Blackwell Science Ltd.
Wong, L.M., J.E. Timms, E. Rand and M.E. Goh, 1988. Colorimetric determination of total tocopherol in palm oil. J. Am. Oil Chem. Soc., 65(2): 318-321.
Woo, J., S.S.F. Leung, S.C. Ho, T.H. Lam and E.D. Janus, 1997. Dietary practices and lipid intake in relation to plasma lipid profile in Hong Kong Chinese. Eur. J. Clin. Nutr., 51(7): 467-471.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: CONTROLUL CALITĂȚII ULEIULUI DE FLOAREA-SOARELUI PRODUS ÎN CONDIȚIILE S.C. HELIANTHUS OIL S.R.L. (ID: 124689)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.