Control Intern Intr Un Lant de Restaurante

Cuprins

Introducere……………………………………………………………………………………………………………….4

CAPITOLUL I

ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND MISIUNEA DE AUDIT INTERN………………6

1.1 Concept…………………………………………………………………………………………………………………6

1.2 Obiectivele misiunii de audit intern…………………………………………………………………………8

1.3 Planul de audit. Programul de audit……………………………………………………………………….13

1.4 Planul general de audit…………………………………………………………………………………………14

1.5 Riscul și pragul de semnificație – evaluarea riscurilor………………………………………………17

1.6 Revizuirea planului de audit intern………………………………………………………………………..20

1.7 Relația dintre auditul intern al entității economice și auditul extern independent………………………………………………………………………………………………………………21

1.8 Norme de comportament profesional……………………………………………………………………..23

CAPITOLUL II

STANDARDIZAREA AUDITULUI INTERN………………………………………………………….25

2.1 Organizarea internațională a auditului intern………………………………………………………….25
2.2 Standardele de audit intern……………………………………………………………………………………28

2.3 Responsabilitatea auditorului intern……………………………………………………………………….33

CAPITOLUL III

STUDIU DE CAZ. AUDITAREA SITUAȚIILOR FINACIARE PE EXEMPLUL S.C.HIDROSFERA COM S.R.L.(SPEED PIZZA)…………………………………………………….35

3.1 Date generale………………………………………………………………………………………………………35

3.2 Analiza principalilor indicatori economico-financiari……………………………………………..35

Concluzii………………………………………………………………………………………………………………….52

Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………..55

Introducere

Într-o economie globală și bazată pe cunoștințe, în care informația reprezintă al doilea factor important după resursele umane, auditul și controlul situaților financiare devine din ce în ce mai important, ca urmare a impactului competitive pe care îl are informația asupra mediului de afaceri. Mediul economic, tehnologia, se află în continuă schimbare. Ceea ce a fost valabil ”ieri”, poate fi depășit ”mâine”. În consecință, menținerea echilibrului necesită permanente acțiuni corective.
Nu puțini sunt cei care se întreabă care sunt implicațiile globalizării economice și mai ales cum va influența creșterea continuă a cerințelor de informare, profesia de auditor.
Dacă, la originile sale, auditul a jucat rolul primordial de control asupra afacerilor și, implicit, cel de depistare a fraudelor, pe măsură ce societatea a evoluat și afacerile au căpătat o amploare globală fără precedent, rolul auditului a suferit mutații profunde, lăsând controlul afacerilor și descoperirea fraudelor în seama altor funcții organizaționale.
Auditorii viitorului se vor confrunta și în multe cazuri deja se confruntă, cu competiția agenților fiscali, consultanților de afaceri, contabililor necalificați, analiștilor financiari și a diverșilor alți consultanți. De aceea auditorii trebuie să se axeze pe punctele lor tari tradiționale, precum independența și grija pentru interesul public, prin migrarea către activități cu o valoare adăugată înaltă, urmărind să-și dezvolte cunoștințele printr-o perfecționare continuă. Orice profesie, și cea de auditor, are drept caracteristică fundamentală acceptarea responsabilității acesteia față de public. Interesul public reprezintă binele comunității de indivizi și instituții pe care o deservește un auditor profesionist.
Auditorii au un rol important în societate. Investitorii, creditorii, angajatorii și alte segmente ale comunității de afaceri, precum și guvernul și publicul în sens larg se bazează pe auditori în ceea ce privește menținerea integrității și eficienței situațiilor finaciare, securității sistemelor informaționale, contabilizarea și raportarea financiară corectă. De aceea, atitudinea și comportamentul auditorilor în procesul de furnizare a unor astfel de servicii au impact deosebit asupra bunăstării economice a comunității și țării din care fac parte. Această poziție avantajoasă poate fi menținută doar în condițiile în care auditorii fac cunoscut faptul că serviciile lor sunt realizate la cel mai înalt grad de performanță și în concordanță cu cerințele etice corespunzătoare unei astfel de performanțe. b#%l!^+a?
Timpul pe care îl trăim este caracterizat de ample procese de reformă economică și financiară, ale căror obiective le reprezintă promovarea și implementarea unor metodologii armonizate cu bună practică pe plan european și mondial. Din acest punct de vedere, auditul este un domeniu de vârf al teoriei și practicii economico-financiare, care se interpune între producătorii și utilizatorii informațiilor, ambele grupări având nevoie de opinia exprimată de auditor în legatură cu atestarea sinceritații situațiilor financiare, cu confirmarea respectării prevederilor legale în vigoare, precum și cu respectarea principiilor b#%l!^+a?de performanță managerială, respectiv economicitatea, eficiența și eficacitatea.
Auditul, respectiv examinarea de către o persoană independentă și competentă a fidelității reprezentărilor contabile și financiare, a constituit și constituie cheia de bază pentru probitatea și credibilitatea tranzacțiilor economice. De aceea, amploarea și complexitatea operațiunilor și tranzacțiilor, efectuate de entitățile economice ca și dezvoltarea continuă a mediului economic, în care acestea își desfășoară activitățile, au determinat în mod hotărâtor și evoluția auditului.
Auditul a pornit de la o corectare specifică a fraudelor în documentele financiar-contabile, a continuat cu aprecierea globală de fidelitate a situațiilor (rapoartelor) emise de entitățile economice și cu analiza critică a structurilor acestora și evaluarea procedurilor utilizate la întocmirea situațiilor, iar în prezent este orientat în mare măsură spre evaluarea modului de respectare, de către managementul entităților, a principiilor economicității, eficienței și eficacității in utilizarea resurselor financiare.
Întrebarea care se ridică însă, este: Cum poate un auditor să evalueze completitudinea, acuratețea și integritatea datelor furnizate de managementul unei entități, pentru asigurarea reușitei misiunii de audit??
Elementele de fraudă și eroare cu ajutorul calculatorului nu sunt puține.
Totuși, mulți auditori nu conștientizează necesitatea realizării unui control al sistemului informatic și nu percep această testare a validității și autenticității datelor ca fiind direct legată de obiectivele unei misiuni de audit financiar.
Cheia în domeniul auditului este de a recunoaște că auditul poate avea și o mai mare valoare dacă analizează aspecte dincolo de problemele financiare tradiționale și se focalizează asupra unor puncte de interes pentru un public mai larg. Mulți auditori consideră astăzi că metodologia de audit care era potrivită în era industrială s-ar putea să nu fie suficient de dezvoltată pentru era informațională, când activele sunt intangibile, comerțul este electronic, piețele sunt globale și ritmul schimbării este din ce în ce mai accelerat.

CAPITOLUL I

ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND MISIUNEA DE AUDIT INTERN

1.1 Concept

Așa cum este definit de Institutul Internațional al Auditorilor Interni, auditul intern este o funcție independentă și obiectivă, care dă unei entități o asigurare în ceea ce privește gradul de control deținut asupra operațiilor, a îndruma pentru a-i îmbunătăți activitatea și contribuie la adăugarea unui plus de valoare. Auditul intern ajută această organizație să își atingă obiectivele, evaluând, printr-o abordare sistematică și metodică, procesele sale de management al riscurilor, de control și de guvernare a organizației și făcând propuneri pentru a le consolida eficacitatea.

Prin audit în general, se înțelege examinarea profesională a unei informații în vederea exprimării unei opinii responsabile și independente prin raportarea la un criteriu (satndard, norme) de calitate.

Obiectivul oricărui tip de audit îl constituie îmbunătățirea utilizării informației. Principalele evenimente care definesc auditul, în general, și a căror absență poate pune în discuție dacă o activitate este sau nu audit, sunt :

– examinarea unei informații, care trebuie să fie exclusiv o examinare profesională.

– scopul examinării unei informări este acela de a exprima o opinie asupra acesteia.

– opinia exprimată asupra unei informații trebuie să fie responsabilă și independentă, ceea ce presupune că persoana care face această examinare are anumite responsabiliatăți pentru activitatea sa și trebuie să fie o persoană independentă.

– examinarea trebuie să decurgă după anumite reguli dinainte stabilite, cuprinse într-un standard sau normă legală sau profesională care constituie un criteriu de calitate.

A audita o entitate economică a avut inițial semnificația de a verifica situațiile b#%l!^+a?financiare ale acesteia. Azi, termenului i se adaugă și semnificația studierii unei entități economice/întreprindere pentru a-i ameliora procesele, tranzacțiile și situațiile financiare (audit financiar) sau pentru a face o judecată asupra gestiunii (audit de gestiune).

În prezent, există texte oficiale și o directivă europeană pentru un singur tip de audit b#%l!^+a?și anume auditul legal, cunoscut sub denumirea de control legal sau audit statutar, cu aceleași semnificații :

– caracterul legal, care rezultă din aceea că este singurul tip de audit reglementat la nivel european (Directiva a VIII-a) și prevăzut, de regulă, prin legea companiilor și prin actele constitutive (statutele) acestora.

– statutul de independență al persoanelor care realizează aceste misiuni de audit

– autonomia organismului din care face parte auditorul

Dacă este vorba de audit financiar care conduce la certificarea situațiilor financiare, fără nici o îndoială este vorba de auditul legal, controlul legal sau auditul statuar, sau de misiunea de audit de bază.

Denumirea simplă de "audit financiar" poate fi folosită pentru a desemna numeroase alte misiuni ca, de exemplu:

– auditul financiar al procedurilor informatizate de tineri ai contabilității;

– auditul financiar al operațiunilor de schimb pentru a verifica prezentarea regulamentară a acestora în situațiile financiare;

– auditul financiar al contabilizării cheltuielilor sociale pentru a verifica respectarea legislației sociale;

– auditul financiar asupra situației fiscale;

– auditul financiar asupra conturilor de clienți pentru a verifica dacă evaluarea creanțelor îndoielnice s-a fãcut de o manieră prudentă

– auditul financiar asupra uneia sau mai multor secțiuni ale contabilității.

Altfel spus, orice analiză, orice verificare și orice studiu asupra unei secțiuni sau a unei părți din contabilitate sau din situațiile financiare ale unei entități poate fi calificată drept “audit financiar”.

Potrivit standardelor de audit, auditul financiar prin care se examinează și se certifică situațiile financiare în totalitatea lor se numește “audit statuar” și are ca elemente de baza:

– profesionistul contabil competent și independent, care poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică membră a unui organism profesional autonom.

– obiectul examinării efectuate de profesionistul contabil îl constituie situațiile financiare ale entității, în totalitatea lor: bilanț, cont de profit și pierdere și celelalte componente ale situațiilor financiare, în funcție de referențialul contabil aplicabil;

– scopul examinării: exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidelă,clară și completă a poziției financiare (patrimoniului), a situației financiare și a rezultatelor obținute de entitatea auditată;

– criteriul de calitate în funcție de care se face examinarea și se exprimă opinia,îl constituie standardele (normele) de audit și standardele (normele) contabile, atât naționale, cât și internaționale.

În România, potrivit reglementărilor contabile armonizate cu directivele europene, situațiile financiare anuale întocmite de persoane juridice care la data bilanțului îndeplinesc criterii de mărime se audiază conform legii.

În această categorie intră persoanele juridice care la data bilanțului depășesc limitele a două dintre următoarele criterii :

– total active : 3.650.000 euro

– cifra de afaceri netă : 7.300.000 euro

– numărul mediu de salariați în cursul efectuării exercițiului financiar : 50.

Aceste persoane juridice întocmesc situații financiare anuale care cuprind: bilanț, cont de profit și pierdere ; situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de trezorerie, notele explicative la situațiile financiare. Situațiile financiare ale entitățiilor economice se auditează de către auditorii financiari, persoane fizice sau juridice – audit financiar extern independent.

Entititățiile economice ale căror situații financiare anuale sunt excluse auditului extern independent au obligația de a organiza auditul intern potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor din România.

1.2 Obiectivele misiunii de audit intern b#%l!^+a?

Misiunea de audit este definită ca o sarcină separată și identificabilă, care se finalizează prin emiterea de către auditor a unui punct de vedere, declarație sau opinie, consemnate potrivit unor reguli într-un raport, asupra îndeplinirii unor obiective clare și bine determinate, aferente unui grup structurat pe acțiuni, activități, programe sau organisme, b#%l!^+a?numite generic „entitate auditată”.

Obiectivul misiunilor de audit constă în auditul de atestare financiară, auditul de legalitate și/sau conformitate, auditul performanței ori combinații între acestea.

a) stabilirea modalităților prin care obligațiile legale ce revin auditorului și alte priorități de audit sunt respectate;

b) identificarea întinderii atribuțiilor și rezultatelor previzibile ale auditorilor;

c) definirea modului în care vor fi obținute și analizate probele de audit necesare atingerii obiectivelor auditului;

d) identificarea resurselor ce vor fi necesare, utilizarea lor efectivă și stabilirea bugetului de timp și a costurilor;

e) controlarea și supravegherea de către conducerea entității auditate a auditurilor individuale, iar de către instituțiile supreme de audit realizarea unui control și a unei supravegheri totale (generale).

Indiferent de obiectivele sale, o misiune de audit include în mod tipic, următoarele etape:

A. etapa preliminară, în care auditorul desfășoară următoarele acțiuni:

– adunarea și evaluarea inițială a informațiilor despre entitate;

– evaluarea preliminară a sistemelor contabil și de control intern;

– definirea obiectivelor detaliate ale auditului;

– evaluarea inițială a resurselor necesare auditului și stabilirea calendarului de lucru.

B. etapa de planificare, care constă în realizarea următoarelor acțiuni:

– elaborarea planului de audit;

– stabilirea legăturii cu entitatea auditată;

– întocmirea programelor de audit ca părți componente ale planului de audit;

– aprobarea planului de audit.

C. etapa de lucru în teren, care cuprinde următoarele acțiuni:

– colectarea și evaluarea probelor de audit;

– redactarea unor concluzii inițiale;

– revederea interimară (provizorie);

– identificarea și aprobarea oricăror modificări necesare să fie aduse planului de audit.

D. etapa raportării, în care auditorul desfășoară următoarele acțiuni:

– proiectarea și analiza concluziilor, opiniilor, recomandărilor;

– reanalizarea, aprobarea și publicarea rezultatelor;

– punerea de acord a resurselor folosite cu cele alocate prin planul de audit;

– evaluarea performanței echipei de audit (la nivelul instituției supreme de audit sau societății de audit).

E. etapa de post – raportare, care constă în supravegherea impactului pe care îl are asupra entității auditate.

Aceste etape nu sunt neapărat distincte și pot fi extinse.

Un plan de audit eficace este dependent de munca desfășurată în etapa preliminară.

În mod frecvent, majoritatea informațiilor necesare în etapa preliminară, sau cum se mai numește, etapa de pre – planificare, se referă la:

a. Înțelegerea entității auditate. Auditorul trebuie să identifice aspectele importante ale mediului în care entitatea își desfășoară activitatea, și anume:

obiectivele entității auditate;

intrările: resurse și fonduri, cadrul legal, personalul;

ieșirile: ordinea și importanța relativă a rezultatelor comparativ cu obiectivele entității; caracteristicile pieței în care operează entitatea; raporturi obligatorii și neobligatorii cu alte entități etc;

modul de operare a entității auditate privind: organigrama și responsabilitățile, sistemele cheie de management și control și sistemele cheie financiar – contabile.

Potrivit Standardelor de Audit nr. 310, „Cunoașterea clientului“, la efectuarea unui audit al situațiilor financiare auditorul trebuie să dețină cunoștințe suficiente despre client, astfel încât să-i permită să identifice și să înțeleagă toate tranzacțiile și practicile care, potrivit raționamentului său, pot avea un efect semnificativ asupra situațiilor financiare, asupra examinării ori a raportului de audit. b#%l!^+a?

Este important ca, înainte de acceptarea angajamentului, auditorul să obțină detalii preliminare despre sectorul, structura proprietății, despre conducere, precum și despre operațiunile firmei ce va fi audiată.

Utilizarea eficientă a cunoștințelor despre client (afacere) are în vedere

modul în care acestea afectează situațiile financiare privite ca un întreg.

Specialistul contabil trebuie să aprecieze posibilitatea de a îndeplini această misiune b#%l!^+a?înainte de a accepta mandatul ținând seama de regulile profesionale și deontologice care guvernează activitatea de audit.

Acest aspect este reglementat în Normele de audit financiar și certificare a bilanțului contabil nr. 1/1995 ale Corpului Experților Contabili și Experților Autorizați din România.

Aceste norme se referă la:

“- cunoașterea globală a întreprinderii;

– aprecieri cu privire la independența și la absența incompatibilităților;

– examenul de competență corespunzătoare specificului întreprinderii;

– contactul cu auditorul anterior;

– întocmirea unei fișe de acceptare a mandatului;

– decizia de acceptare a mandatului;

– respectarea altor obligații profesionale;”

În afara elementelor de identificare a întreprinderii, auditorul caută informații care să îi permită aprecierea celor mai importante riscuri, reținând observații cum ar fi:

– controlul intern insuficient sau cu carențe notabile;

– contabilitatea neținută corect și la timp;

– atitudinea conducătorilor față de respectarea legii și a organelor administrative;

– personal incompetent;

– rotația cadrelor prea mare și anormală;

– pierderi mari financiare, , activități în declin, ceea ce compromite viitorul firmei;

– riscuri fiscale; conflicte sociale; riscuri juridice;

– independența exercițiilor nerespectată;

– situații conflictuale între conducători, acționari etc.;

– cazuri de limitare a auditului financiar;

– onorarii insuficiente;

– alte constatări care ar putea influența decizia de acceptare a mandatului;

– existența riscurilor nu înseamnă că auditorul refuză mandatul.

Decizia de acceptare este luată în cunoștință de cauză, auditorul urmând să ia toate măsurile necesare în consecință.

Conform ISA 310 – privind „Cunoașterea clientului „, nivelul de cunoștințe al auditorului, necesar pentru un angajament, trebuie să includă o cunoaștere generală a mediului economic și a sectorului de activitate în care operează societatea, precum și o cunoaștere specifică a modului de operare. Totuși, în mod obișnuit, nivelul de cunoștințe solicitate de auditor trebuie să fie mai scăzut decât acela deținut de conducere.

„Auditul trebuie să înceapă, întotdeauna cu activitatea de planificare. Prin planificarea auditului, auditorii caută să se asigure că vor realiza auditul într-o manieră economică, eficientă și eficace și într-o perioadă de timp bine determinată. Noțiunea de „economic” presupune minimum de resurse sau costuri, notiunea de „eficient” se referă la obținerea productivității cu minimum de efort și eficace înseamnă să obții rezultatele propuse.”

Pe parcursul etapei de planificare, auditorul determină nivelul materialității, face o estimare preliminară a erorilor din situațiile financiare și calculează o mărime cunoscută sub denumirea de „precizie”. Aceste activități îl ajută pe auditor să calculeze statistic dimensiunile eșantioanelor ce vor fi selectate pentru efectuarea testelor.

b. Impactul entității auditate asupra auditului. Cunoașterea entității auditate îl determină pe auditor să stabilească în ce mod va fi afectat auditul de operațiile și mediul entității auditate.

În acest sens el cuantifică:

riscurile inerente asociate cu activitățile generate de mediul și organizarea entității;

riscurile inerente asociate cu tipul de entitate auditată;

controalele efectuate de conducerea entității pentru a minimiza riscurile și a maximiza eficiența acestor controale;

factorii speciali sub influența cărora operează entitatea și impactul lor potențial asupra auditului.

Pentru efectuarea acestei cuantificări, auditorul realizează în fapt evaluarea preliminară a sistemelor contabil și de control intern, după metodologia ce este prezentată b#%l!^+a?într-un capitol separat.

c. Mediul și obiectivele auditului. Auditorul ia în considerare forma, conținutul și utilizatorii raportului de audit, după care specifică obiectivele auditului. Pentru auditul performanței, mai ales, este important să se facă acest lucru mai amănunțit, ceea ce permite auditorului să definească criteriile pe baza cărora se vor stabili și evalua probele de audit.

d. Probele de audit. Auditorul trebuie să identifice probele de audit ce îi sunt necesare pentru atingerea obiectivelor auditului. Pe baza valorii dovezii, relevanței și a b#%l!^+a?rezonabilității auditorul decide următoarele:

modul de abordare a auditului;

sursele probelor de audit, procedeele și tehnicile pentru obținerea acestora;

testarea probelor de audit.

e. Resursele auditului. După ce auditorul a definit natura, tipul, cantitatea, sursele, tehnicile de obținere a probelor de audit, el poate estima resursele necesare pentru obținerea și analiza acestora.

f. Documentarea. Auditorul trebuie să realizeze o documentare atentă a rezultatelor de auditat, inclusiv a unui sumar al rezultatelor auditorilor anterioare și impactul acestora.

g. Consultările cu entitatea auditată. Întotdeauna, o discuție cu entitatea auditată despre constatările din etapa preliminară este extrem de folositoare auditorului.

1.3 Planul de audit. Programul de audit

Planul misiunii de audit este un document cheie. În elaborarea lui este esențială eșalonarea activităților în timp, urmărindu-se cuprinderea tuturor informațiilor necesare, dar trebuie să rămână sintetic, clar și concis.

Având în vedere că nu este posibilă elaborarea unui plan universal de audit, prezentăm în continuare un conținut minimal al unui plan de audit:

cadrul legal al auditului;

scurtă descriere a activității, programului sau entității;

motivul auditării;

factorii ce influențează auditul, inclusiv aceia care determină materialitatea (semnificația sau importanța relativă) problemelor luate în considerație;

aprecierea riscurilor; materialitatea și pragul de materialitate;

obiectivele auditului;

întinderea și modul de abordare a auditului, probele de audit ce trebuie obținute pentru a atinge obiectivele auditului;

resursele necesare și la ce moment;

estimarea unei taxe pentru audit (dacă este cazul);

detalii privind persoanele din interiorul entității auditate, care asigură legătura cu auditorul;

programul desfășurării auditului și data la care proiectul de raport va fi disponibil pentru discutarea lui preliminară;

forma, conținutul și utilizatorii raportului final.

Planificarea auditului este un proces dinamic. Pentru atingerea obiectivelor auditului, în timp, este posibil să se impună efectuarea unor modificări asupra planului inițial, realizat în activitatea preliminară, deoarece concluziile cheie apărute în această activitate furnizează bazele planului de audit.

Auditorul elaborează un program de audit care să stabilească natura, durata și întinderea procedurilor de audit planificate, necesare pentru implementarea planului de audit.

Programul de audit se constituie într-un set de instrucțiuni adresate membrilor echipei de audit și într-un mijloc de control și evidență privind desfășurarea activității de audit. El cuprinde, de asemenea, obiectivele auditului pentru fiecare domeniu și un grafic de timp pentru fiecare domeniu de procedură de audit.

La întocmirea programului de audit se iau în considerare evaluările riscurilor inerente și de control și nivelul necesar de asigurare garantată de procedurile de fond. De asemenea, auditorul ia în considerare durata efectuării testelor de control și a procedurilor de fond, existența din partea entității și implicarea altor auditori sau experți.

1.4 Planul general de audit

Auditorul trebuie să elaboreze și să documenteze un plan general de audit prin care să se descrie sfera de cuprindere și desfășurarea auditului.

Aspectele ce trebuie luate în considerare de către auditor în dezvoltarea unui plan b#%l!^+a?general de audit includ:

Cunoașterea activității entității:

factorii economici generali și condițiile specifice sectorului de activitate ce afectează entitatea;

caracteristicile importante ale activității entității, activitatea sa, performanțele financiare și cerințele de raportare, inclusiv schimbările intervenite de la ultimul b#%l!^+a?audit;

nivelul general de competență al conducerii;

categoriile și tipurile de impozite și taxe specifice entității auditate;

înlesniri (amănări, scutiri, reduceri) la plata impozitelor și taxelor datorate;

analiza conținutului dosarului fiscal aflat la organele fiscale.

Înțelegerea sistemului contabil și de control intern:

politicile contabile adoptate de entitate și schimbările intervenite în acestea;

efectele noilor reglementări contabile sau de audit;

actualizarea sistematică a obligațiilor fiscale și a modului de înregistrare în contabilitate, ca urmare a modificărilor legislației fiscale;

cunoașterea cumulativă de către auditor a sistemelor de contabilitate și de control intern și a accentului relativ estimat a fi pus pe testele de control și procedurile de fond.

Riscul și pragul de semnificație:

evaluarea estimată a riscurilor inerente și de control și identificarea domeniilor semnificative de audit;

stabilirea nivelurilor pragului de semnificație pentru scopurilor auditului;

posibilitatea existenței unor informații eronate semnificative, incluzând experiența pierderilor anterioare sau a unor fraude;

identificarea domeniilor complexe de contabilitate, inclusiv a celor care implică estimări contabile.

Natura, durata și întinderea procedurilor:

schimbările posibile privind importanța domeniilor specifice de audit;

efectul tehnologiei informaționale asupra auditului;

activitatea internă de audit și efectul său estimat asupra procedurilor de audit extern;

stabilirea unor proceduri de audit intern pentru urmărirea ansamblului obligațiilor fiscale ale entității.

Coordonarea, îndrumarea, supervizarea și revizuirea:

implicarea altor auditori în auditul componentelor, de exemplu, al filialelor, sucursalelor și diviziunilor;

implicarea experților;

cerințele de personal.

Alte aspecte:

posibilitatea ca prezumția de continuitate a activității să fie pusă în discuție;

condiții ce solicită o atenție specială, cum ar fi existența părților afiliate;

termenii angajamentului și alte responsabilități statutare;

natura și momentul efectuării rapoartelor sau altor comunicări cu entitatea, care se estimează în timpul angajamentului.

Auditorii trebuie să elaboreze și să documenteze programe de audit pe domenii de activitate (fiscal, financiar – contabil, achiziții creanțe, mediu ș.a.), care să stabilească natura, durata și întinderea procedurilor de audit planificate, cerute pentru implementarea planului general de audit.

Planul general de audit și programele de audit pe domenii de activitate trebuie revizuite ori de câte ori este necesar în timpul derulării auditului.

Lista centralizatoare a obiectivelor auditabile

Pasul de centralizare a obiectivelor auditabile se concretizează utilizarea ca sursă pe baza analizei actului de înființare, organigramei, deciziilor de organizare a eventualelor noi activități.

Acest pas este necesar în stabilirea clara a analizei documentelor, a datelor cu țintă directă în evaluarea managementului societății.

Evaluarea mediului și a procedurilor

„Mediul de control determinat în mare măsură de politicile manageriale și de stilul de funcționare al entității este fundamental pentru modul de desfășurare al controalelor într-o instituție.

De aceea, pentru a obține înțelegerea deplină a mediului de control, auditorul trebuie să se preocupe în principal de politicile de nivel înalt și practicile entității auditate și într-o măsură mai mică de controalele detaliate asupra operațiunilor individuale. Atunci când auditorul caută să înțeleagă mediul de control, el trebuie să țină cont de: b#%l!^+a?

– Valorile etice și integritatea conducerii;

– Stabilirea de către conducere a obiectivelor și conștientizarea riscurilor pe care le implică îndeplinirea acestora;

– Stilul de funcționare al managementului (ex.: prin coduri de conduită și manuale de proceduri) și structura organizatorică;

– Cum stabilește managementul responsabilitățile (ex.: prin structura organizatorică și b#%l!^+a?prin separarea atribuțiilor);”

– Politicile manageriale de menținere a personalului competent, respectiv politicile de recrutare și perfecționare a pregătirii profesionale;

– Supravegherea de către management a procedurilor de control și a funcționării sistemului contabil inclusiv revizuirea operațiunilor și monitorizarea bugetului (inclusiv auditul intern);

– Modul în care managementul entității asigură respectarea legilor și reglementărilor.

1.5 Riscul și pragul de semnificație – evaluarea riscurilor

“La întocmirea programului de audit, auditorul va lua în considerare evaluările specifice ale riscurilor inerente și de control, precum și nivelul de certificare cerut a fi furnizat de testele detaliate de audit.

De asemenea, auditorul trebuie să ia în considerare durata efectuării testelor de control și a procedurilor detaliate, coordonarea asistenței așteptate din partea entității, disponibilitatea asistenților și implicarea altor auditori sau experți.”

În evaluarea riscului de control o mare importanță o are raționamentul profesional. Auditorul trebuie să-l aplice atunci când verifică modul în care controalele interne, puse în practică de către conducerea entității, au acționat în direcția reducerii riscurilor inerente specifice.

Dacă auditorul nu este satisfăcut de controalele stabilite de conducere pentru diminuarea acestor riscuri, el poate decide că riscul de control este mai mare decât cel pe care la apreciat inițial. În acest caz auditorul a apreciat inițial că există un risc inerent de fraudă în categoria operațiunilor privind încasările din spectacol sau prestarea de bunuri si servicii ale entității

Auditorul va evalua dacă politicile contabile ale entității sunt adecvate pentru activitatea sa și în conformitate cadrul de raportare financiară contabil aplicabil și politicile contabile folosite în sectorul de activitate relevant.

Practic în entitatea auditata s-a procedat la testarea directă de fond prin procedura de auditare si anume „inspecția” ce reprezintă examinarea fizică a imobilizărilor corporale. Acest tip de probă de audit este de cele mai multe ori asociat cu auditarea inventarierii, deoarece examinarea fizică furnizează probe de audit utile și de încredere.

„Identificarea riscurilor inerente asociate activităților se realizează prin gestionarea schimbării: oamenii se schimbă, metodele se schimbă, organizările și politicile se schimbă și ca atare și riscurile se schimbă.

Evaluarea riscului înseamnă identificarea și analiza riscurilor relevante în îndeplinirea obiectivelor, pentru a cunoaște modul în care acestea trebuie să fie administrate.

Evaluarea riscului este o parte a procesului operațional și trebuie să identifice și să evalueze „factorii interni și externi” care ar putea afecta obiectivele organizației.”

„ Factorii externi pot fi variația condițiilor economice, schimbarea cadrului legislativ, factorul politic sau schimbările intervenite în tehnologie.”

Identificarea riscurilor asociate activităților trebuie să țină seama de formele de control intern, respectiv de existența și funcționalitatea procedurilor. Știind că pentru orice activitate se elaborează o procedură de lucru care va conține și controalele interne, dacă aceasta lipsește, activitatea prezintă riscuri potențial mai mari decât cele pentru care sunt elaborate proceduri.

Aceasta se bazează pe faptul că personalul de execuție, neavând o procedură unitară, va înțelege foarte greu activitatea și implicit realizarea ei în practică. b#%l!^+a?

Auditorul trebuie să stabilească un prag global de semnificație pentru o bună orientare și planificare a misiunii.

În cursul misiunii de audit, pragurile de semnificație stabilite evită ca unele lucrări care nu vor avea rol în fundamentarea opiniei asupra conturilor anuale să fie executate.

În încheierea misiunii, o eventuală depășire a pragului global de semnificație îl determină pe auditor să propună corectarea erorilor sau să le menționeze în raport.

Se folosesc drept elemente de referință pentru determinarea pragului de semnificație fie capitalurile proprii, fie rezultatul net sau cifra de afaceri.

Aceste elemente sunt cunoscute drept bază de referință, în raport cu care pragul de b#%l!^+a?

semnificație se determină în valori absolute sau relative.

Elementele constatate de auditor ar putea avea două influențe:

– asupra rezultatului exercițiului;

– asupra modalităților de prezentare a bilanțului contabil.

Se folosește ca bază de referință rezultatul net al exercițiului. Acesta, în cazul în care mărimea sa este puțin importantă, ar putea fi schimbat cu altă bază de referință, cum ar fi rezultatul exploatării sau capacitatea de autofinanțare a întreprinderii.

O importanță mare se acordă și elementelor excepționale care se vor regrupa astfel încât să se refere numai la exercițiul financiar curent.

Nu în ultimul rând, auditorul trebuie să se documenteze asupra rezultatelor nete anterioare pentru a nu lua drept bază de referință un rezultat net anormal.

Constatările rezultă dintr-o încadrare inexactă a conturilor sau dintr-o compensare nejustificată între soldurile debitoare și cele creditoare. Dacă două conturi de bancă, unul creditor și altul debitor, sunt compensate, importanța compensării se stabilește prin compararea ei cu totalul posturilor respective

Elementele specifice pragului de semnificații. Aceste elemente sunt următoarele:

1) Necesitățile utilizatorilor conturilor anuale;

2) Caracteristicile întreprinderii;

3) Caracteristicile elementelor considerate semnificative.

Necesitățile utilizatorilor conturilor anuale

Conturile anuale furnizează informații unor categorii diferite de utilizatori:

acționari, asociați, personal, creditori, autoritățile fiscale, sindicate, clienți,statisticieni, economiști, analiști financiari etc. Deci, în funcție de cerințele, de necesitățile utilizatorilor, auditorul va fixa pragul de semnificație, deoarece utilizatorii fixează drept elemente semnificative elemente diferite.

Evaluarea riscurilor pentru programul de audit intern este o etapă cu o importanță majoră în desfășurarea misiunilor de audit intern.

De aceea, pentru realizarea corectă și eficientă a acestei etape, se impune să fie implicați auditori interni cu experiență, care cunosc bine entitatea auditată și metodologia de evaluare a riscurilor.

În cazul în care auditorul are informații în legătură cu existența erorilor din auditurile efectuate în anii precedenți, atunci își va baza estimarea pe aceste informații.

Dacă auditorul dispune de informații în legătură cu erorile din auditul anului precedent el va estima erorile pentru auditul curent pe baza acestora. Dacă experiența anterioară indică posibilitatea prezenței erorilor materiale, atunci este necesar o abordare diferită a auditului.

 Auditorii calculează o mărime exprimată numeric, cunoscută sub denumirea de „precizie” care este utilizată și la calculul dimensiunii fiecărui eșantion selectat. Precizia se determină prin aplicarea unui procent situat între 80% și 90% asupra diferenței dintre nivelul materialității și valoarea estimată a erorii.

Dacă auditorul are suspiciuni sau descoperă erori sau neregularități, sarcina acestuia este să cuantifice întinderea erorii sau neregularității.

Auditorii nu stabilesc precizia ca fiind egală cu diferența dintre materialitate și eroarea estimată întrucât ar conduce la o dimensiune prea mică a eșantionului. Aceasta întrucât este posibil ca auditorul să fi subestimat eroarea, iar formula este strict valabilă numai atunci când nu apar erori în eșantion.

Orice eroare constatată conduce la o creștere a dimensiunii eșantionului necesar pentru a atinge precizia planificată.

Evaluarea riscurilor pentru programul de audit intern este o etapă cu o importanță majoră în desfășurarea misiunilor de audit intern. De aceea, pentru realizarea corectă și eficientă a acestei etape, se impune să fie implicați auditori interni cu experiență, care cunosc bine entitatea auditată și metodologia de evaluare a riscurilor.

1.6 Revizuirea planului de audit intern

„Revizuirea planului de audit constituie o responsabilitate a directorului, care trebuie b#%l!^+a?să se asigure că acesta conține suficiente activități menite să conducă la îndeplinirea obiectivelor auditului. De aceea, el trebuie să verifice dacă planul este în concordanță cu politicile și standardele aplicabile, inclusiv dacă raționamentul profesional utilizat de auditori este justificat în documentele de lucru. De exemplu, directorul va analiza modul de stabilire a nivelului materialității, precum și modalitatea în care s-a realizat evaluarea riscului. De asemenea, el verifică dacă procedurile analitice planificate sunt cele mai adecvate. Dacă este mulțumit de conținutul planului prezentat de echipa de audit îl aprobă. În caz contrar, va discuta cu auditorii pentru efectuarea ajustărilor necesare. „

Modificări ale planului general de audit și ale programului de audit “Planul general de audit b#%l!^+a?și programul de audit trebuie revizuite ori de câte ori este necesar pe parcursul derulării auditului. Planificarea este continuă în cursul angajamentului datorită schimbării condițiilor sau rezultatelor neașteptate ale procedurilor de audit. Trebuie consemnate și motivele schimbărilor semnificative.”

1.7 Relația dintre auditul intern al entității economice și auditul extern independent

Funcția de audit intern se diferențiează net de funcția de audit extern, deosebirile fundamentale referindu-se strict la :

– statut : auditorul intern lucrează în folosul întreprinderii, auditorul extern este un prestator de servicii independent juridic de întreprindere;

– beneficiari auditului : auditul intern lucrează în folosul responsabililor organizației,iar Auditul Extern realizează certificarea situațiilor financiare pentru o gamă largă de utilizatori: investitori, manageri, salariați, clienți, bănci, stat etc.

– obiectivele auditului : în timp ce obiectivul auditului intern este să aprecieze controlul asupra activității întreprinderii (dispozitive de control intern) și să recomande acțiuni necesare ameliorării acestuia, obiectivul auditului extern este să certifice imaginea fidelă a situațiilor financiare, conturilor și rezultatelor întreprinderii ; deci controlul intern este pentru auditul extern un mijloc, în timp ce pentru auditul intern este un obiectiv.

– domeniul de aplicare al auditului : domeniul de aplicare a auditului extern înglobează tot ceea ce participă la elaborarea situațiilor financiare, dar nu presupune investigații și observații doar asupra domeniului contabil. Domeniul auditului intern este mult mai vast,el incluzând toate funcțiile unei întreprinderi,dar și toate dimensiunile acestor funcții.

– prevenirea fraudei : auditul extern se preocupă de orice fraudă, dacă aceasta are o influență asupra rezultatelor financiare; auditul intern, deși nu are drept scop descoperirea fraudelor, având o arie mult mai vastă de lucru, are o mare posibilitate de prevenire a fraudelor.

– independența celor două activități este recunoscută, dar ea nu este de același tip; astfel independența Auditului Extern este una juridică și statutară, în timp ce a Auditului Intern are restricții.

– periodicitatea auditului : auditul extern își efectuează misiunile intermitent și la anumite momente adecvate certificării conturilor: sfârșit de an, sfârșit de semestru, sfârșit de trimestru și are de regulă aceiași interlocutori. Auditul Intern se desfășoară în mod permanent și își schimbă frecvent interlocutorul. Altfel spus,din punct de vedere al prezentei întreprindere, auditorul extern este periodic, iar cel intern este permanent, iar din punct de vedere relațional (al interlocutorilor) , auditul intern este permanent, iar cel extern e periodic.

În funcție de obiectiv, există patru tipuri de audit intern :

-auditul de regularitate (de conformitate) : urmărește buna aplicare a regulilor și procedurilor; sunt semnalate responsabilului entității auditate toate dezechilibrele , neaplicările, interpretările greșite, se analizează cauzele și consecințele și se fac recomandări care să asigure înlaturarea și prevenirea abaterilor.

– auditul de eficacitate (de performanță) : este foarte influențat de cultura înterprinderii.

-auditul de management : observă și compară deciziile manageriale, evaluează consecințele și sesizează riscurile și incoerențele.

-auditul de strategie : presupune conftruntarea politicilor și strategiilor companiei cu mediul în care aceasta își desfășoară activitatea pentru verificarea coerenței globale.

1.8 Norme de comportament profesional b#%l!^+a?

A.Integritatea

– auditorii trebuie să-și îndeplinească misiunea cu onestitate, conștinciozitate și responsabilitate, să facă dezvăluirile cerute de lege și de regulile profesiei și să nu i-a parte în mod conștient la activități ilegale sau să se angajeze în acte dezonorante pentru profesia de audit intern;

– stă la baza încrederii și credibilității acordate raționamentelor auditorilor; b#%l!^+a?

B. Independența și obiectivitatea

– activitatea de audit public intern nu trebuie să fie supusă incerințelor externe, începând de la stabilirea obiectivelor auditabile, realizarea efectivă a lucrărilor și până la comunicarea rezultatelor acestora;

– persoanele care sunt soți, rude sau afini pana la gradul al IV-lea inclusiv,cu managerul întreprinderii nu pot fi auditori interni în cadrul aceleiași entități;

– auditorul intern nu poate fi desemnat să efectueze activități de audit la o structură din cadrul întreprinderii dacă sunt soți, rude sau afini pana la gradul al IV-lea inclusiv cu conducătorul acesteia sau cu membrii organului de conducere colectivă;

– auditorul intern nu trebuie implicat în vreun fel în îndeplinirea activitățiilor pe care în mod potențial le poate audita și nici în elaborarea și implementarea sistemelor de control intern ale întreprinderii;

– auditorului intern nu trebuie să i se încredințeze misiuni de audit în sectoarele de activitate în care acesta a deținut funcții sau a fost implicat în alt mod ;

– auditorul nu trebuie să ia parte la activități sau să stabilească relații care ar putea compromite caracterul imparțial al judecății lor și nu trebuie să accepte ceva care ar putea compromite judecata lor profesională;

C.Confidențialitatea

– auditorii trebuie să respecte valoarea și confidențialitatea informațiilor pe care le primesc – nu divulgă aceste informații decât pe baza autorizației necesare;

– trebuie să folosească cu prudență informațiile colectate, să le protejeze, să nu le folosească în interes personal sau într-un mod care ar contraveni prevederilor legale;

D.Competența

– auditorii trebuie să utilizeze și să aplice cunoștiințele necesare în vederea realizării atribuțiilor;

– auditorii nu trebuie să se angajeze decât în activități pentru care au cunoștințele,priceperea și experiența necesară, ei trebuie să-și îmbunatățească continuu competența, eficacitatea și calitatea muncii lor;

CAPITOLUL II

STANDARDIZAREA AUDITULUI INTERN

2.1 Organizarea internațională a auditului intern

Auditul intern desfășurat în cadrul organizațiilor este o funcție, și aceasta se exercită în baza unor standarde profesionale acceptate pe plan internațional.

În acest sens, auditorii interni se supun unor reguli comune pe care și le-au impus și b#%l!^+a?care au, totuși, un caracter relativ, în funcție de cultura specifică organizației și cultura națională.

Organizația internațională a activității de audit intern a fost inițiată prin fondarea Institutului Auditorilor Interni (The Institute of Internal Auditors) – I.I.A., în anul 1941, în S.U.A., cu sediul în Orlando, Florida.

Începuturile au fost marcate puternic de originile sale anglo-saxone, dar internaționalizarea s-a realizat progresiv pe măsură afilierii și a altor institute naționale și chiar membrii individuali.

I.I.A are o bogată activitate în domeniul pregătirii profesionale, de cercetare și de publicistică, concretizată în:

organizarea anuală a examinărilor profesionale pentru obținerea calității internaționale de C.I.A, prin rotație, în diferite orașe ale lumii;

stabilirea și actualizarea sistematică, pe baza cercetărilor proprii și a practicii internaționale, pentru toți membrii săi, a standardelor internaționale în domeniu;

redactarea revistei "Auditorul intern" (The Internal Auditor); b#%l!^+a?

elaborarea și actualizarea periodica a "normelor de bună practică internațională" sau a "normelor de practică sănătoasă în domeniu";

organizarea de conferințe și colocvii pentru dezbateri de specialitate la nivel internațional, prin rotație, în diverse zone geografice.

            Elaborarea standardelor de către I.I.A. a fost un proces în timp, realizat prin parcurgerea sistematiă a mai multor etape, astfel:

în anul 1947, s-a redactat "Declarația responsabilităților" care a definit obiectivele și domeniul de acțiune ale auditului intern;

în anii 1981, 1991 și 1995, datorită evoluției funcției de audit intern, în întreaga lume au fost revizuite standardele de audit intern;

în anul 1999, Comitetul de Direcție al I.I.A. a creat un grup de lucru pentru a vedea dacă există diferențe privind modul de aplicare al standardelor în lume, dacă standardele pot fi îmbunătățite și cum se poate realiza aceasta,

în anul 2002, pe baza studiului, s-au actualizat standardele și normele profesionale, varianta  în vigoare în prezent.

Studiul realizat de grupul de lucru a fost coordonat de Australa care a implicat peste 800 de persoane, la nivel internațional, respectiv profesori, auditori, cercetători și studenți, pornind de la cadrul de competență al auditului intern din 1998 și studiile realizate de diferite universități.

Concluziile studiilor realizate au făcut referiri, în principal, la:

auditul intern se bazează pe evaluarea riscurilor;

profesionalismul trebuie să fie global;

profesia se schimbă, astfel a evoluat și sloganul/paradigma auditului intern, de la o activitate de detectare către una de prevenire a riscurilor;

rolul auditorului intern a suferit o metamorfoză, respectiv de la o persoană care informa acționarii, la o persoană care urmărește schimbarea pozitivă a organizației;

s-a stabilit structura Ghidului auditorului intern, care ar trebui să fie:

nivelul 1 – Codul etic și Standarde de audit intern;

nivelul 2 – Consultanță practică;

nivelul 3 – Dezvoltarea de practici, cercetări fundamentale, publicații profesionale, seminarii și conferințe;

nivelurile 1 si 2 se compun din ghiduri care sunt obligatorii, iar nivelul 3 conține ghiduri cu caracter facultativ;

se conturează tot mai pregnant rolul preventiv al auditorului intern;

interesează să se știe cuantumul plusvalorii adăugate organizației de către auditorii interni;

managerii care au urmărit rezultatele studiilor au considerat prea extinse atribuțiile auditorilor interni și au întrebat dacă nu cumva aceștia au senzația că ei conduc organizațiile.

            Studiul internațional, realizat de grupul de lucru al universităților sub coordonarea Australiei, prin aceste concluzii, a contribuit la actualizarea Standardelor profesionale, respectiv a bunei practici în domeniu, care au intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2002.

Tabel 2.1. Ghidul auditorului intern

  Rezultatele acestui studiu au contribuit la o serie de schimbări referitoare la funcția de audit intern, respectiv aceasta a devenit o parte a managementului riscului, în apropierea celor care se ocupă cu monitorizarea activităților și scopul auditului intern de detectare s-a transformat în unul de prevenire a apariției riscurilor majore.

            De asemenea, mai există o schimbare importantă, în sensul că răspunderea auditorilor interni de a nu greși în evaluările pe care le efectuează s-a transferat asupra managementului general, căruia îi revine sarcina implementării obiectivelor stabilite. b#%l!^+a?

2.2 Standardele de audit intern

Auditul intern se efectuează în diferite entități, deci în medii culturale și juridice eterogene, având mărimi, structuri și obiective diverse, precum și specialiști care, la rândul lor, sunt formați de școli diferite, cu practici diferite.

Toate aceste particularități pot influență într-o măsură mai mare sau mai mică practică auditului intern din fiecare mediu.

Având în vedere aceste aspecte, pe plan internațional au apărut standarde de practică profesională a auditului intern care sunt recomandate auditorilor interni indiferent de mediul în care-și desfășoară activitatea și pe baza cărora aceștia trebuie să-și realizeze propriile standarde de aplicare a auditului intern.

Standardele profesionale ale auditorilor interni cuprind mai multe componente, legate logic într-un tot unitar, care ghidează activitatea acestora, recunoscute de practicieni în domeniu, și anume:

Codul privind conduita etică a auditorului intern;

Standardele de atribut – seria 1000 – denumire și Standarde de calificare;

Standardele de realizare – seria 2000 – denumite și Standarde de funcționare;

Standarde de palicare practică – seria AP 1000 si AP 2000 – care sunt Standarde de implementare în cadrul misiunilor specifice.

            În practică, Standardele internaționale de audit intern sunt în permanentă actualizate pentru îmbunătățirea practicii în domeniu și minimizarea posibilelor conflicte de interese.

Codul privind conduita etică a auditorului intern:

            Codul privind conduită etică a auditorului intern reprezintă un ansamblu de principii și reguli de conduită care trebuie să guverneze activitatea auditorilor interni.

Prevederile Codului privind conduită etică a auditorului intern se aplică salariaților care ocupă funcția de auditor intern în cadrul entităților publice care au obligația de a organiza structuri de audit public intern conform prevederilor Legii nr.672/2002 privind auditul public intern.

Scopul Codului privind conduită etică a auditorului intern este crearea cadrului etic necesar desfășurării profesiei de auditor intern, astfel încât acesta să își îndeplinească cu profesionalism, loialitate, corectitudine și în mod conștiincios îndatoririle de serviciu și să se abțină de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii instituției sau autorității publice în care își desfășoară activitatea.

            Realizarea scopului Codului privind conduita etică a auditorului intern presupune îndeplinirea următoarelor obiective:

Performanță – profesia de auditor intern presupune desfășurarea unei activități la cei mai ridicați parametri, în scopul îndeplinirii cerințelor interesului public, în condiții de economicitate, eficacitate și eficientă;

Profesionalismul – profesia de auditor intern presupune existența unor capacități intelectuale și experiențe dobândite prin pregătire și educație și printr-un cod de valori și conduită comun tuturor auditorilor interni;

Calitatea serviciilor – constă în competență auditorilor interni de a-și realiza sarcinile ce le revin cu obiectivitate, responsabilitate, sârguință și onestitate;

Încrederea – în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, auditorii interni trebuie să b#%l!^+a?promoveze cooperarea și bunele relații cu ceilalți auditori interni și în cadrul profesiunii, iar sprijinul și cooperarea profesională, echilibrul și corectitudinea sunt elemente esențiale ale profesiei de auditor intern, deoarece încrederea publică și respectul de care se bucură un auditor intern reprezintă rezultatul realizărilor cumulative ale tuturor auditorilor interni;

Conduită – auditorii interni trebuie să aibă o conduită ireproșabilă atât pe plan profesional, cât și personal;

Credibilitatea – informațiile furnizate de rapoartele și opiniile auditorilor interni trebuie să fie fidele realității și de încredere.Codul privind conduita etica a auditorului intern este structurat în doua componente esentiale:

principiile fundamentale pentru profesia si practica de audit public intern;

regulile de conduita care impun normele de comportament pentru auditorii interni. b#%l!^+a?

Principii fundamentale. În desfășurarea activității auditorii interni sunt obligați să respecte următoarele principii fundamentale:

A. Integritatea – conform acestui principiu, auditorul intern trebuie să fie corect, onest și incoruptibil, integritatea fiind suportul încrederii și credibilității acordate raționamentului auditorului intern.

B. Independența și obiectivitatea. Independența, independența față de entitatea auditată și oricare alte grupuri de interese este indispensabilă; auditorii interni trebuie să depună toate eforturile pentru a fi independenți în tratarea problemelor aflate în analiză; auditorii interni trebuie să fie independenți și imparțiali atât în teorie, cât și în practică; în toate probleme legale de muncă de audit independența auditorilor interni nu trebuie să fie afectată de interese personale sau exterioare; auditorii interni au obligația de a nu se implică în acele activități în care au un interes legitim.

Obiectivitatea. În activitatea lor auditorii interni trebuie să manifeste obiectivitate și imparțialitate în redactarea rapoartelor, care trebuie să fie precise și obiective; concluziile și opiniile formulate în rapoarte trebuie să se bazeze exclusiv pe documentele obținute și analizate conform standardelor de audit; auditorii interni trebuie să folosească toate informațiile utile primite de la entitatea auditată și din alte surse. De aceste informații trebuie să se țină seama în opiniile exprimate de auditorii interni în mod imparțial. Auditorii interni trebuie să analizeze punctele de vedere exprimate de entitatea auditată și, în funcție de pertinentă acestora, să formuleze opiniile și recomandările proprii; auditorii interni trebuie să facă o evaluare echilibrată a tuturor circumstanțelor relevante și să nu fie influențați de propriile interese sau de interesele altora în formarea propriei opinii.

C. Confidențialitatea. Auditorii interni sunt obligați să păstreze confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele despre care iau cunoștință în exercitarea atribuțiilor lor; este interzis că auditorii interni să utilizeze în interes personal sau în beneficiul unui terț informațiile dobândite în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În cazuri excepționale auditorii interni pot furniza aceste informații numai în condițiile expre prevăzute de normele legale în vigoare.

D. Competență profesională. Auditorii interni sunt obligați să își îndeplinească atribuțiile de serviciu cu profesionalism, competență, imparțialitate și la standarde internaționale, aplicând cunoștințele, aptitudinile și experiență dobândite.

E. Neutralitatea politică. Auditorii interni trebuie să fie neutri din punct de vedere politic, în scopul îndeplinirii în mod imparțial a activităților; în acest sens ei trebuie să își mențină independența față de orice influențe politice. Auditorii au obligația că în exercitarea atribuțiilor ce le revin să se abțină de la exprimarea sau manifestarea convingerilor lor politice.

Reguli de conduită. Regulile de conduită sunt norme de comportament pentru auditorii interni și reprezintă un ajutor pentru interpretarea principiilor și aplicarea lor în practică, având rolul să îndrume din punct de vedere etic auditorii interni.

1. Integritatea:

a) exercitarea profesiei cu onestitate, bună-credință și responsabilitate;

b) respectarea legii și acționarea în conformitate cu cerințele profesiei;

c) respectarea și contribuția la obiectivele etice legitime ale entității;

d) se interzice auditorilor interni să ia parte cu bună știință la activități ilegale și angajamente care discreditează profesia de auditor intern sau entitatea publică din care fac parte.

2. Independența și obiectivitatea:

a) se interzice implicarea auditorilor interni în activități sau în relații care ar putea să fie în conflict cu interesele entității publice și care ar putea afecta o evaluare obiectivă;

b) se interzice auditorilor interni să asigure unei entități auditate alte servicii decât cele de b#%l!^+a?audit și consultanță;

c) se interzice auditorilor interni, în timpul misiunii lor, să primească din partea celui auditat avantaje de natură materială sau personală care ar putea să afecteze obiectivitatea evaluării lor;

d) auditorii interni sunt obligați să prezinte în rapoartele lor orice documente sau fapte cunoscute de ei, care în caz contrar ar afecta activitatea structurii auditate.

3. Confidențialitatea: se interzice folosirea de către auditorii interni a informațiilor obținute în cursul activității lor în scop personal sau într-o manieră care poate fi contrară legii ori în detrimentul obiectivelor legitime și etice ale entității auditate.

4. Competență:

a) auditorii interni trebuie să se comporte într-o manieră profesională în toate activitățile pe b#%l!^+a?care le desfășoară, să aplice standarde și norme profesionale și să manifeste imparțialitate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu;

b) auditorii interni trebuie să se angajeze numai în acele misiuni pentru care au cunoștințele, aptitudinile și experiență necesare;

c) auditorii interni trebuie să utilizeze metode și practici de cea mai bună calitate în activitățile pe care le realizează; în desfășurarea auditului și în elaborarea rapoartelor auditorii interni au datoria de a adera la postulatele de baza și la standardele de audit general acceptate.

d) auditorii interni trebuie să își îmbunătățească în mod continuu cunoștințele, eficientă și calitatea activității lor; șeful compartimentului de audit public intern, respectiv conducătorul entității publice, trebuie să asigure condițiile necesare pregătirii profesionale a auditorilor interni, perioada alocată în acest scop fiind de minimum 15 zile lucrătoare pe an;

e) auditorii interni trebuie să aibă un nivel corespunzător de studii de specialitate, pregătire și experiență profesionale elocvente;

f) auditorii interni trebuie să cunoască legislația de specialitate și să se preocupe în mod continuu de creșterea nivelului de pregătire, conform standardelor internaționale;

g) se interzice auditorilor interni să își depășească atribuțiile de serviciu.

Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern/organul ierarhic superior verifică respectarea prevederilor Codului privind conduită etică a auditorului intern.

Standarde de calificare:

Standardele de atribut sau de calificare enunță caracteristicile structurilor de audit și persoanele individuale implicate în efectuarea activităților de audit intern și se compun din patru standarde principale (1000, 1100, 1200, 1300) cu mai multe standarde subsidiare, denumite și standarde de implementare practică, prezentate în anexă Standardele de audit intern.

Standarde de funcționare:

Standardele de funcționare sau de realizarea descriu activitățile de audit intern, definesc criteriile de calitate pentru măsurarea acestora și se compun din șapte standarde principale (2000, 2100, 2200, 2300, 2400, 2500, 2600) și din mai multe standarde subsidiare, denumite și standarde de implementare practică, prezentate în anexă Standarde de audit intern.

Standarde de implementare

Standardele subsidiare, de aplicare practică sau de implementare reprezintă transpunerea în practică a Standardelor de calificare și a Standardelor de realizare pentru misiuni specifice, cum ar fi: realizarea unui audit de regularitate, inspectarea unei fraude s.a.

Standardele constituie Biblia auditorului intern și trebuie să fie implementate și aplicate pas cu pas, conducând astfel la rezultatele așteptate.

În concluzie standardele există pentru:

ghidarea muncii auditorului intern;

contribuția continuă la activitatea de analiză și evaluare a riscurilor;

orientarea către servicii cu valoare adaugată;

evaluarea performanței muncii de audit intern.

Țintele de mai sus vor putea fi atinse numai dacă, în activitatea concretă de audit intern, vom aplica linia standardelor internaționale și a standardelor proprii, buna practică recunoscută în domeniu, dacă vom avea preocupări pentru perfecționarea continuă a modului de abordarea a auditului și vom fi critici cu noi înșine.

În România, în baza Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern, au fost elaborate Normele generale privind exercitarea auditului public intern, care reprezintă manualul de audit intern, și în baza acestora entitățile publice și-au elaborat norme specifice, proprii, de exercitare a auditului intern.

b#%l!^+a?

2.3 Responsabilitatea auditorului intern

Auditorii interni care sunt funcționari publici sunt selectați și au drepturile, obligațiile și incompatibilitățile prevăzute de Statutul funcționarilor publici.

Numirea sau revocarea auditorilor interni se face de către conducătorul entității publice, respectiv de către organul colectiv de conducere, cu avizul conducătorului compartimentului de audit public intern.

Auditorii interni au un nivel de salarizare corespunzător ierarhiei acestei funcții în cadrul sistemului de salarizarea a funcționarilor publici; totodată auditorii interni beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii de 25%, aplicat la șălarul de baza brut b#%l!^+a?lunar.

Pentru auditorii interni care nu sunt funcționari publici selectarea, stabilirea drepturilor și obligațiilor se fac în concordanță cu regulamentele proprii de funcționare a entității publice.

Auditorii interni trebuie să își îndeplinească atribuțiile în mod obiectiv și independent, cu profesionalism și integritate, conform prevederilor Legii 672/2002 privind auditul public intern și potrivit normelor și procedurilor specifice activității de audit public intern.

            Pentru acțiunile lor, întreprinse cu bună-credință în exercițiul atribuțiilor și în limita acestora, auditorii interni nu pot fi sancționați sau trecuți în altă funcție.

Auditorii interni nu vor divulgă nici un fel de date, fapte sau situații pe care le-au constatat în cursul ori în legătură cu îndeplinirea misiunilor de audit public intern.

Ei sunt responsabili de protecția documentelor referitoare la auditul public intern desfășurat la o entitate publică.

Răspunderea pentru măsurile luate în urmă analizării recomandărilor prezentate în rapoartele de audit aparține conducerii entității publice.

Auditorii interni trebuie să respecte prevederile Codului privind conduită etică a auditorului intern. Ei au obligația perfecționării cunoștințelor profesionale; șeful compartimentului de audit public intern, respectiv conducerea entității publice, va asigura condițiile necesare pregătirii profesionale, perioada destinată în acest scop fiind de minimum 15 zile pe an.

Auditorii interni nu pot fi desemnați să efectueze misiuni de audit public intern la o structura/entitate publică dacă sunt soți, rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv cu conducătorul acesteia sau cu membrii organului de conducere colectivă.

Ei nu trebuie implicați în vreun fel în îndeplinirea activităților pe care în mod potențial le pot audită și nici în elaborarea și implementarea sistemelor de control intern al entităților publice.

Auditorii interni care au responsabilități în derularea programelor și proiectelor finanțate integral sau parțial de Uniunea Europeană nu trebuie implicați în auditarea acestor programe.

Auditorilor interni nu trebuie să li se încredințeze misiuni de audit public intern în sectoarele de activitate în care aceștia au deținut funcții sau au fost implicați în alt mod; această interdicție se poate ridică după trecerea unei perioade de 3 ani.

CAPITOLUL III

STUDIU DE CAZ. AUDITAREA SITUAȚIILOR FINACIARE PE EXEMPLUL S.C.HIDROSFERA COM S.R.L.(SPEED PIZZA)

3.1 Date generale

Speed Pizza funcționează din 2007 cu vânzare directă în Cora Lujerului și livrare la domiciliu în sectorul 6, iar începând cu  2011 a început să se dezvolte un lanț de pizzerii, care să acopere toată capitala. Momentan există 5 puncte de lucru Speed Pizza.

Succesul pizzeriei constă în produse de calitate la prețuri accesibile și viteză mare de livrare.

Pizza este de tip italian cu blat subțire (la alegere și pufos), un pic crocant, făcut la comandă, pe loc, cu ingrediente proaspete puse din abundență pe pizza. b#%l!^+a? Meniul firmei conține 3 dimensiuni de pizza 24cm, 30cm și 40cm cu o varietate bogată de sortimente, pe gustul fiecăruia.

"În 2007 am lăsat magazinele de confecții deoarece nu mai mergea cu haine și am pus pe picioare o pizzerie micuță. Am plecat de la un spațiu de 20 mp într-un colț la Cora Lujerului, un pizzer, un casier și eu care făceam de toate și am ajuns acum la 5 puncte de lucru în toate sectoarele Capitalei mai puțin Sectorul și un total de 80 de angajați".

3.2 Analiza principalilor indicatori economico-financiari

Ratele de structură

Ratele de structură ale activului sunt:

Rata activelor imobilizate

Si =

La începutul anului:

Si= = 43,99 %

La sfârșitul anului:

Si= = 31,87 %

Rata imobilizărilor necorporale

Rin=

La începutul anului:

Rin= = 0,87%;

2. La sfârșitul anului:

Rin= = 0,65 %;

Rata imobilizărilor corporale

Ric =

La începutul anului: b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Ric= = 42,76 %;

2. La sfârșitul anului:

Rin= = 31,15 %;

Rata imobilizărilor financiare

Rif=

La începutul anului:

Rif= = 0,36 %;

2. La sfârșitul anului:

Rif= = 0,07 %;

Rata activelor circulante

Sa =

La începutul anului:

Sa= = 49,95 %;

2. La sfârșitul anului:

Sa= = 63,51 %;

Rata stocurilor =

La începutul anului:

Rs= = 18,18 %;

2. La sfârșitul anului:

Rs= = 7,09 %;

Rata creanțelor comerciale b#%l!^+a?

Rcc = b#%l!^+a?

La începutul anului:

Rcc= = 19,43 %;

2. La sfârșitul anului:

Rcc= = 15,04 %;

Rata disponibilităților

Rd =

La începutul anului:

Rd= = 5,81 %;

2. La sfârșitul anului:

Rd= = 38,59 %;

Ratele de structură ale pasivului sunt:

Ponderea capitalurilor permanente

Rkp =

Capitaluri permanente = Capitaluri proprii + Datorii ( > 1 an)

La începutul anului:

Kp= 1.011.102+147.184 = 1.158.286 lei;

2. La sfârșitul anului:

Kp= 1.083.571+72.124= 1.155.695 lei;

La începutul anului:

Rkp= = 8,49 %;

2. La sfârșitul anului:

Rkp= = 21,43 %;

Autonomia globală b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Ag=

La începutul anului:

Ag= = 24,87 %;

2. La sfârșitul anului:

Ag= = 20,09 %;

Autonomia la termen

At1=

La începutul anului:

At1= = 87,29 %;

2. La sfârșitul anului:

At1= = 93,76 %;

Autonomia la termen

At2=

La începutul anului:

At2= = 14,56 %;

2. La sfârșitul anului:

At2= =6,66 %;

Ponderea datoriilor pe termen scurt =

La începutul anului:

At = = 60,06 %; b#%l!^+a?

2. La sfârșitul anului:

At = = 70,28 %; b#%l!^+a?

Tabel nr. 3.1

Din datele prezentate în tabelul nr. 3.1 se desprind următoarele concluzii:

Structura activului reflectă o creștere a activelor imobilizate, cu aproximativ 30 %, în defavoarea scăderii activelor circulante, ceea ce scade gradul de lichiditate a activelor.

Activele circulante au crescut cu aproximativ 14 %, această crestere fiind datorată îndeosebi disponibilităților și stocurilor.

Structura pasivului arată reducerea ponderii capitalului permanent în favoarea creșterii datoriilor pe termen scurt. Capitalurile permanente au scăzut în proporție de 13 %, datoriile pe termen scurt având o creștere cu 10 %.

Valoarea capitalurilor proprii este mai mare decat valoarea capitalurilor permanente. Ponderea capitalurilor proprii fiind redusă în favoarea datoriilor totale, care au înregistrat o creștere de 3 %.

Fondul de rulment al întreprinderii

Fondul de rulment financiar

FRF = (Active circulante + Cheltuieli în avans) –

(Datorii pe termen scurt + Venituri în avans)

1. La începutul anului: b#%l!^+a? b#%l!^+a?

FRF= ( 2.030.692+246.392) – ( 2.442.083+465.451) = – 630.450 lei;

2. La sfârșitul anului:

FRF=(3.424.460+248.954)–(3.789.417+446.654)= – 562.657 lei;

Fond de rulment propriu

FRP = Capitaluri proprii – Active imobilizate nete

1. La începutul anului:

FRP = 1.011.102 – 1.788.736 = – 777.634 lei

2. La sfârșitul anului:

FRP = 1.083.571 – 1.718.352 = – 634.781 lei;

Fond de rulment împrumutat

FRI = FRF – FRP

1. La începutul anului:

FRP = (- 630.450 ) – (- 777.634) = 147.184 lei;

2. La sfârșitul anului:

FRP = (- 562.657 ) – (-634.781 ) =72.124 lei;

Fond de rulment financiar

FRF = (Total active – Datorii curente) – Active imobilizate = F – A

1. La începutul anului:

FRF = 1.623.737 – 1.788.736 = – 164.999 lei

2. La sfârșitul anului:

FRF = 1.602.349 – 1.718.352 = – 116.003 lei

Tabel nr. 3.2

Analiza datelor din tabelul nr. 3.2 conduce la următoarele concluzii:

Fondul de rulment negativ, dar în crestere reflectă o evoluție nesigură a marjei de securitate a întreprinderii.

Cresterea fondului de rulment este consecința unor decalaje între ritmurile de creștere a elementelor luate în calculul fondului de rulment financiar și atestă existența unui echilibru financiar precar pe termen lung și pe termen scurt.

Având în vedere că pentru aprecierea nivelului fondului de rulment teoria economică recomandă analiza în corelație cu specificul sectorului de activitate și că pentru întreprinderile industriale fără probleme specifice legate de stocuri, cum este cazul întreprinderii analizate, care se încadrează în termene de producție normale, se apreciază că fondul de rulment normal reprezintă 10% din cifra de afaceri sau 20% din activul circulant.

Se constată existența unui fond de rulment propriu negativ dar în crestere, și respectiv, un fond de rulment străin în scădere însă pozitiv, aspect care exprimă faptul că echilibrul financiar este asigurat în foarte mică măsură din capitaluri proprii, reflectând totodată b#%l!^+a?un grad de autonomie financiară foarte scăzut.

Necesarul de fond de rulment al întreprinderii ( NFR)

NFR = (Active circulante + Cheltuieli în avans – Casa și conturi la bănci) –

(Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de timp de 1 an + Credite bancare + Venituri în avans)

1. La începutul anului:

NFR = (2.030.692 + 246.392 – 236.086) – (2.442.083 + 0 + 465.451)

= – 866.536 lei;

2. La sfârșitul anului:

NFR = (3.424.460+248.954– 2.080.906) – (3.789.417 + 0 + 446.654)

= – 2.643.563 lei; b#%l!^+a?

Tabel nr. 3.3

Concluzia care se desprinde din tabelul nr. 3.3 este următoarea:

Necesarul de fond de rulment negativ și în scădere se datorează creșterii mai rapide a datoriilor și cheltuielilor în avans față de activele circulante și disponibilităților bănești.

Trezoreria netă a întreprinderii (TN)

TN = FRF – NFR

1. La începutul anului:

TN = (- 164.999 ) – ( – 866.536 )= 701.537 lei;

2. La sfârșitul anului: b#%l!^+a?

TN =( – 116.003) – (- 2.643.563)= 2.527.560 lei;

TN = disponibilități – credite de trezorerie

1. La începutul anului:

TN = 236.086 – 0 = 236.086 lei;

2. La sfârșitul anului:

TN = = 2.080.906– 0 = = 2.080.906lei;

TN = active circulante, respectiv datorii curente nete (E) – NFR

1. La începutul anului:

TN = ( – 164.999 ) – (- 866.536 )= 701.537 lei;

2. La sfârșitul anului:

TN = ( – 116.003 ) – (- 2.643.563 ) = 2.527.560 lei;

Tabel nr. 3.4

Datele din tabelul nr. 3.4 conduc la următoarele concluzii:

1. Trezoreria netă este pozitivă și în creștere, pentru toate variantele de calcul, ceea ce reflectă decalajul dintre ritmul superior de scădere a fondului de rulment financiar comparativ cu scăderea necesarului de fond de rulment.

2. Creșterea trezoreriei nete se datorează și reducerii activelor circulante, respectiv a datoriilor curente nete.

3. În cazul de față trezoreria netă este identică cu disponibilitățile bănești (trezoreria activă) ca urmare a inexistenței creditelor bancare de trezorerie (trezoreria pasivă).

4. Valoarea pozitivă a trezoreriei nete, impune abordarea cauzelor care pot produce dezechilibre ce se reflectă în valoarea pozitivă sau negativă a trezoreriei.

Ratele de sinteză:

Rata de finanțare stabilă a imobilizărilor ( Rfsi):

Rfsi = b#%l!^+a?

1. La începutul anului:

Rfsi= = 0,65

2. La sfârșitul anului:

Rfsi= = 0,67;

Rata de finanțare din resurse proprii ( Rfrp )

Rfrp=

1. La începutul anului:

Rfrp= = 0,57

2. La sfârșitul anului:

Rfrp= = 0,63;

Rata de finanțare di resurse străine ( Rfrs )

Rfrs=

1. La începutul anului:

Rfrp= = 0,08; b#%l!^+a?

2. La sfârșitul anului:

Rfrp= = 0,04;

Rata de lichiditate generală ( Rlg )

Rlg=

1. La începutul anului:

Rlg= = 0,83;

2. La sfârșitul anului:

Rlg= = 0,90;

Rata de lichiditate relativă ( Rlr )

Rlr=

1. La începutul anului:

Rlr= = 0,53;

2. La sfârșitul anului:

Rlr= = 0,80

Rata de lichiditate imediată ( Rli )

Rli=

1. La începutul anului:

Rlg= = 0,09;

2. La sfârșitul anului:

Rlg= = 0,55

Tabel nr. 3.5

În urma analizei datelor din tabelul nr. 3.5 se pot desprinde următoarele concluzii:

Valorile subunitare și în crestere ale ratei de finanțare stabilă a imobilizărilor, a ratei de finantare din resurse proprii, a ratei de lichiditate general, confirmă marja de insecuritate consecutivă fondului de rulment negativ crescător, dar cu o dinamică inferioară imobilizărilor nete.

Valoarea subunitară a ratei de lichiditate generală confirmă echilibrul financiar scazut pe termen scurt.

Valorile subunitare ale ratei de lichiditate redusă și imediată reflectă capacitatea scăzută de a face față datoriilor pe termen scurt.

Valorile subunitare ale ratei de lichiditate reletivă și imediată reflectă capacitatea scăzută de a face față datoriilor pe termen scurt.

Principalele rate de rotație a posturilor din bilanț:

Numărul de rotații ale activelor:

Na = rotații

1. La începutul anului:

Na= = 1,669rotații;

2. La sfârșitul anului: b#%l!^+a?

Na= = 1,125 rotații;

Durata unei rotații:

Da = zile/rotație T = 360 zile

1. La începutul anului:

Da= = 215,69 zile/rotație;

2. La sfârșitul anului:

Da= = 320 zile/rotație;

Numărul de rotații capitaluri proprii:

Nc = rotații

1. La începutul anului:

Nc= = 6,712 rotații;

2. La sfârșitul anului:

Nc= = 5,59 rotații;

Durata unei rotații:

Dc = zile/rotație

1. La începutul anului:

Dc= = 53,64 zile/rotație;

2. La sfârșitul anului:

Dc= = 64,40 zile/rotație;

Numărul de rotații active circulante:

Nac = rotații

1. La începutul anului:

Nac= = 3,342rotații;

2. La sfârșitul anului:

Nac= = 1,771 rotații;

Durata unei rotații:

Dac = zile/rotație

1. La începutul anului:

Dac= = 107,72 zile/rotație;

2. La sfârșitul anului:

Dac= = 203,27 zile/rotație;

Numărul de rotații ale stocurilor: b#%l!^+a?

Ns = rotații

1. La începutul anului:

Ns= = 9,18 rotații;

2. La sfârșitul anului:

Ns= = 15,869 rotații;

Durata unei rotații:

Ds = zile/rotație

1. La începutul anului:

Ds= = 39,22 zile/rotație;

2. La sfârșitul anului:

Ds= = 22,69 zile/rotație;

Numărul de rotații ale creanțelor:

Ncr = rotații b#%l!^+a?

1. La începutul anului:

Ncr= = 8,589 rotații;

2. La sfârșitul anului:

Ncr= = 7,479 rotații;

Durata unei rotații:

Dcr = zile/rotație

1. La începutul anului:

Dcr= = 41,91 zile/rotație;

2. La sfârșitul anului:

Dcr= = 48,13 zile/rotație;

Numărul de rotații ale furnizorilor:

Nf = rotații

1. La începutul anului:

Nf= = 2,732 rotații;

2. La sfârșitul anului:

Nf= = 1,446 rotații;

Durata unei rotații:

Df = zile/rotație

1. La începutul anului:

Df= = 131,77 zile/rotație;

2. La sfârșitul anului:

Df= = 248,96 zile/rotație;

Numărul de rotații ale datoriilor:

Ndat = rotații

1. La începutul anului:

Ndat= = 2,621 rotații;

2. La sfârșitul anului:

Ndat= = 1,570 rotații;

Durata unei rotații:

Ddat = zile/rotație

1. La începutul anului:

Ddat= = 137,35 zile/rotație; b#%l!^+a?

2. La sfârșitul anului:

Ddat= = 229,29 zile/rotație;

Tabel nr. 3.6

Din tabelul nr. 3.6 se constată următoarele:

Numărul de rotații ale posturilor de bilanț au cunoscut modificări în sensul reducerii (activele, capitalurile proprii, activele circulante, creanțele, furnizorii, datoriile) și respectiv creșteri (stocurile).

Astfel, reducerile au condus la creșterea duratelor de rotație

Termenul de recuperare a creanțelor este superior termenului de plată a furnizorilor, iar ambele durate au înregistrat reduceri, ceea ce arată că plățile se derulează mai repede decât încasările.

Concluzii

Ceea ce putem desprinde din materialele studiate referitoare la misiunea de audit este faptul că funcția de audit intern a devenit o funcție de asistență managerială prin care auditorii interni ajută managerii, de la orice nivel, să stăpânească bine celelalte funcții și toate activitățile contabile.

Obiectivul general al unui audit financiar este acela de a furniza asigurarea că situațiile financiare examinate sunt complete și întocmite cu acuarețe, iar operațiile economice s-au efectuat în conformitate cu legile și reglementările relevante în vigoare.

Îndeplinirea acestui obiectiv în condiții de certitudine absolută, chiar dacă este posibil de realizat, presupune o activitate costisitoare.

Pentru a diminua aceste costuri există însă posibilitatea realizării auditurilor pe bază de teste. În acest context auditorii, prin rapoartele lor, caută să ofere o asigurare rezonabilă – nu o asigurare absolută – că situațiile financiare examinate sunt complete și întocmite în conformitate cu prevederile legilor și reglementărilor relevante în vigoare.

Auditorii nu sunt responsabili pentru prevenirea și detectarea corupției, fraudei și erorilor, chiar dacă auditurile anuale pot împiedica săvârșirea de greșeli și eventualele neglijențe. Responsabilitatea pentru prevenirea și detectarea corupției, fraudei și erorile, precum și pentru luarea de măsuri corespunzătoare, revine managementului entităților publice auditate.

Totuși, chiar în aceste condiții auditorii trebuie să fie în alertă atunci când constată: slăbiciuni ale controlului intern, neconcordanțe în modul de întocmire a evidențelor financiar contabile, erori, operațiuni economice sau rezultate neobișnuite, care indică existența fraudei, lipsei de probitate sau corupției.

Auditorul trebuie să revizuiască și să evalueze concluziile ce rezultă din probele de audit obținute ca bază pentru exprimarea unei opinii asupra situațiilor financiare. Această revizuire și evaluare implică luarea în considerare a faptului că situațiile financiare au fost întocmite în conformitate cu un cadru general de raportare financiară acceptat, ce ar putea fi Standardele Internaționale de Contabilitate, fie standarde și practici naționale relevante

În cazul practic s-a constatat că implementarea și îmbunatățirea eficacității evidenței organizate a locațiilor nu au fost abordate pe bază de procese.

Astfel s-a asigurat un control permanent asupra legăturii evidenței contabile a încasărilor în contextul existenței unei situații clare a locațiilor în care activitatea este susținută.

În concluzie auditorul a apreciat că pe baza verificărilor făcute, a dialogurilor cu conducerea, administratorul și colaboratorii acestuia, și informațiile cuprinse în raportul autoevaluare sunt ușor eronate, datorită lispei evidenței clare a activităților susținute.

În cadrul unui audit al datelor contabile, cel mai important este să se determine dacă informațiile înregistrate reflectă corect evenimentele economice care s-au produs în cursul exercițiului contabil.

În contextul unui audit al situațiilor financiare, regulile aplicate sunt, în cele mai multe cazuri, principiile contabile general acceptate.

Pe lângă o bună înțelegere a contabilității, auditorul trebuie să dispună de experiență în colectarea și interpretarea probelor de audit. b#%l!^+a?
Circumstanțele economice globale actuale fac ca auditorii profesioniști să se confrunte cu un risc crescut al auditului.

Cei care pregătesc situațiile financiare au motiv să facă în așa fel încât situațiile financiare publicate să apară cât se poate de bune și acest lucru se poate realiza prin utilizarea managementului profitului sau prin raportare financiară frauduloasă.
Necesitatea realizării unui audit financiar, la nivelul unei organizații, este accentuată de conflictul de interese, de asimetria informațională creată între diverși utilizatori ai informațiilor financiare și, nu în ultimul rând, de caracterul din ce în ce mai complex al contabilității.
Orice misiune de audit identifică, în general, următoarele etape: acceptarea clientului (misiunii), planificarea, evaluarea controlului intern, testarea detaliată a conturilor clientului și, în final, întocmirea raportului de audit.

Eficiența unei misiuni de audit este asigurată – în viziunea Standardelor internaționale de audit – de planificarea acesteia. Această etapă presupune, în linii mari, o cunoaștere generală a entității de auditat, o apreciere a riscurilor existente și o analiză a continuității activității acesteia în vederea identificării conturilor și domeniilor semnificative de auditat. O auditare exhaustivă este imposibil de realizat și, în esență, nu reprezintă un scop al procesului de audit.

Testarea selectivă – prin eșantionare – reprezintă tehnica frecvent întâlnită atât pentru evaluarea controlului intern cât și pentru testarea detaliată a valorilor din conturi și a tranzacțiilor.

Auditorul va examina elementele justificative care vor susține valorile și informațiile conținute în situațiile financiare, pe baza unei evaluări a principiilor, metodelor contabile și a estimărilor semnificative făcute de managementul entității pentru prezentarea situațiilor financiare.

Activitatea de testare trebuie să pornească însă de la prezumția de completitudine, integritate și acuratețe a datelor de auditat. Acest lucru este asigurat tocmai de o înțelegere a mediului informatizat și o evaluare a controlului intern.

Bibliografie

1. Anechitei Radu, „Auditul finaciar contabil”, Editura Economică, București, 2012;

2. Boulescu Mircea Control financiar-fiscal /, ediția a II-a,București, Editura Fundației România de Mâine, 2007;

3. Boulescu Mircea ; Liana Gâdău – “Audit intern, entități economice” – Editura Fundației România de Mâine, București 2007;

4. Ghiță Marcel, Sprânceanu Mihai, „Auditul intern al instituțiilor publice”, Editura Tribuna Economică, București, 2004;

5. Ghiță Marcel, Sprânceanu Mihai, „Auditul intern în sistemul public”, Editura Tribuna Economică, București, 2006;

6. Gisberto-Chițu Alberta, Pitulice Mihai, „Studii de caz privind auditul public b#%l!^+a?intern”, Editura Ceccar, 2005;

7. Greceanu-Cocoș Virginia, „Practia auditului la instituțiile publice și legislația utilă”, Societatea Adevărul SA, București, 2000;

8. Grigorescu Ștefan Iulian, „Auditul instituțiilor publice”, Editura InfoMega, București, 2005;

9. Lăcrămioara Rodica Haiduc. Contribuția sistemului fiscal la prevenirea și combaterea evaziuni fiscale. Editura Fundației România de Mâine, București, 2004;

10. Marin Popescu, „Control financiar-bancar și audit intern”, Editura Bren, 2010;

11. Manual de Audit Financiar și Regularitate – Proiect finanțat de UNIUNEA EUROPEANĂ București 2003;

12. Munteanu Victor, Zuca MArilena, „Control și audit financiar contabil”, Editura Lumina Lex, București, 2003;

13. Normele de audit financiar și certificare a bilanțului contabil nr. 1/1995 ale Corpului Experților Contabili și Experților Autorizați din România;

14. Norme generale privind exercitarea activității de audit public intern 15.01.2003;

15. Norme minimale de audit;

16. Ioan Oprean, „Întocmirea și audierea bilanțului contabil”, Editura Intelcredo Deva, 1997;

17. Ordinul nr.252/2004 pentru aprobarea Codului privind conduita etică a auditorului intern;

18. Conf.univ.dr. Bianca Preda – Audit public intern Curs master –platforma blackboard Universitatea Spiru Haret;

19. Standardul Internațional de audit 300;

20. Stoian Raul Flavius, „Auditul financiar contabil”, Editura ASE, București, 2009;

21. Turlea Eugen, „Auditul financiar contabil”, Editura Economică, București, 2001;

b#%l!^+a?

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

=== Bіblіogrɑfіe ===

Bibliografie

1. Anechitei Radu, „Auditul finaciar contabil”, Editura Economică, București, 2012;

2. Boulescu Mircea Control financiar-fiscal /, ediția a II-a,București, Editura Fundației România de Mâine, 2007;

3. Boulescu Mircea ; Liana Gâdău – “Audit intern, entități economice” – Editura Fundației România de Mâine, București 2007;

4. Ghiță Marcel, Sprânceanu Mihai, „Auditul intern al instituțiilor publice”, Editura Tribuna Economică, București, 2004;

5. Ghiță Marcel, Sprânceanu Mihai, „Auditul intern în sistemul public”, Editura Tribuna Economică, București, 2006;

6. Gisberto-Chițu Alberta, Pitulice Mihai, „Studii de caz privind auditul public b#%l!^+a?intern”, Editura Ceccar, 2005;

7. Greceanu-Cocoș Virginia, „Practia auditului la instituțiile publice și legislația utilă”, Societatea Adevărul SA, București, 2000;

8. Grigorescu Ștefan Iulian, „Auditul instituțiilor publice”, Editura InfoMega, București, 2005;

9. Lăcrămioara Rodica Haiduc. Contribuția sistemului fiscal la prevenirea și combaterea evaziuni fiscale. Editura Fundației România de Mâine, București, 2004;

10. Marin Popescu, „Control financiar-bancar și audit intern”, Editura Bren, 2010;

11. Manual de Audit Financiar și Regularitate – Proiect finanțat de UNIUNEA EUROPEANĂ București 2003;

12. Munteanu Victor, Zuca MArilena, „Control și audit financiar contabil”, Editura Lumina Lex, București, 2003;

13. Normele de audit financiar și certificare a bilanțului contabil nr. 1/1995 ale Corpului Experților Contabili și Experților Autorizați din România;

14. Norme generale privind exercitarea activității de audit public intern 15.01.2003;

15. Norme minimale de audit;

16. Ioan Oprean, „Întocmirea și audierea bilanțului contabil”, Editura Intelcredo Deva, 1997;

17. Ordinul nr.252/2004 pentru aprobarea Codului privind conduita etică a auditorului intern;

18. Conf.univ.dr. Bianca Preda – Audit public intern Curs master –platforma blackboard Universitatea Spiru Haret;

19. Standardul Internațional de audit 300;

20. Stoian Raul Flavius, „Auditul financiar contabil”, Editura ASE, București, 2009;

21. Turlea Eugen, „Auditul financiar contabil”, Editura Economică, București, 2001;

b#%l!^+a?

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

=== Cuрrіnѕ ===

Cuprins

Introducere……………………………………………………………………………………………………………….4

CAPITOLUL I

ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND MISIUNEA DE AUDIT INTERN………………6

1.1 Concept…………………………………………………………………………………………………………………6

1.2 Obiectivele misiunii de audit intern…………………………………………………………………………8

1.3 Planul de audit. Programul de audit……………………………………………………………………….13

1.4 Planul general de audit…………………………………………………………………………………………14

1.5 Riscul și pragul de semnificație – evaluarea riscurilor………………………………………………17

1.6 Revizuirea planului de audit intern………………………………………………………………………..20

1.7 Relația dintre auditul intern al entității economice și auditul extern independent………………………………………………………………………………………………………………21

1.8 Norme de comportament profesional……………………………………………………………………..23

CAPITOLUL II

STANDARDIZAREA AUDITULUI INTERN………………………………………………………….25

2.1 Organizarea internațională a auditului intern………………………………………………………….25
2.2 Standardele de audit intern……………………………………………………………………………………28

2.3 Responsabilitatea auditorului intern……………………………………………………………………….33

CAPITOLUL III

STUDIU DE CAZ. AUDITAREA SITUAȚIILOR FINACIARE PE EXEMPLUL S.C.HIDROSFERA COM S.R.L.(SPEED PIZZA)…………………………………………………….35

3.1 Date generale………………………………………………………………………………………………………35

3.2 Analiza principalilor indicatori economico-financiari……………………………………………..35

Concluzii………………………………………………………………………………………………………………….52

Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………..55