Contributii Teoretice Si Metodice Privind Organizarea Lectiilor de Educatie Fizica cu Caracter Optional
Lucrare de licență
Contribuții teoretice și metodice privind organizarea lecțiilor de educație fizică cu caracter opțional
CUPRINS
INTRODUCERE
Importanța și actualitatea temei
Motivarea alegerii temei
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI
Obiectivele educației fizice în învățământul gimnazial
Organizarea activității la disciplinele opționale
Particularitățile bio-psiho-motrice ale elevilor de gimnaziu
DANSUL POPULAR
Istoria și dezvoltarea dansului popular
Dansul și portul popular românesc
Zona Moldovei
Zona Munteniei
Zona Olteniei
Zona Banatului
Zona Bihorului
Zona Ardealului
Zona Dobrogei
Importanța dansurilor populare din punct de vedere al educației fizice
Dansurile populare în serbările școlare
Etapele învățării dansurilor populare
IPOTEZA ȘI SARCINILE LUCRĂRII
Ipoteza lucrării
Sarcinile lucrării
ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA EXPERIMENTULUI
Locul, perioada, subiecții
Metode de cercetare utilizate
Teste utilizate la grupa experiment și grupa martor
CONȚINUTUL ȘI STRUCTURI DE EXERCIȚII UTILIZATE ÎN REPETIȚII
REZULTATELE OBȚINUTE ȘI INTERPRETAREA LOR
Analiza datelor
Analiza comparativă a rezultatelor obținute la T.I. și T.F.
Interpretarea datelor obținute la T.I. și T.F. ale clasei martor și experiment
CONCLUZII, PROPUNERI
ANEXE
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
IMPORTANȚA ȘI ACTUALITATEA TEMEI
Jocul este forma caracteristică a mișcării la ființele tinere (C. Kirițescu). La oameni jocul este o pregătire specifică pentru muncă și viață, pentru o complexă și eficientă integrare biologică și socială.
Prin caracterul său dansul realizează o educație polivalentă, îmbinând mișcarea cu muzica executând în același timp o educație în și prin colectiv. Dansul popular este unul dintre importantele mijloace ale educației fizice a tinerei generații, contribuind la păstrarea și întarirea sănătății copiilor și școlarilor, la dezvoltarea lor fizică armonioasă, la formarea gustului specific pentru mișcare, la formarea unor deprinderi și priceperi motrice specifice, la dezvoltarea unor calități motrice (îndemanarea, coordonarea și rezistența fiind pe primul plan). Dansurile populare pot fi utilizate fie ca mijloace ale lecțiilor de educație fizică, fie pentru pregătirea serbărilor școlare sau a demonstrațiilor sportive.
Țara noastră posedă unul din cele mai bogate și complexe tezaure de dansuri populare, varietatea și frumusețea acestora fiind recunoscute și apreciate în întreaga lume.
În școală, cel căruia ii revine de cele mai multe ori sarcina și în același timp datoria de a preda pași de bază din dansul popular românesc, sau de a pregăti un dans popular pentru a fi prezentat într-o serbare școlară este profesorul de educație fizică.
MOTIVAREA ALEGERII TEMEI
Tocmai din această cauză am ales această temă pentru lucrarea mea de licență, pentru a veni în ajutorul absolvenților facultății noastre, dar și al profesorilor de educație fizică, punându-le la dispoziție o parte teoretico-metodică, dar și un exemplu de dans popular ce poate fi inclus în cadrul serbărilor școlare.
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI
OBIECTIVELE EDUCAȚIEI FIZICE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL GIMNAZIAL
Obiectivele generale ale educației fizice și sportului în perioada gimnazială sunt următoarele:
Dezvoltarea capacității motrice generale a elevilor, necesare desfășurării activităților specifice vârstei;
Asimilarea procedeelor tehnice specifice practicării diferitelor sporturi de către elevi;
Lărgirea continuă a capacităților motrice, formarea de noi cunoștințe prin învățarea unor noi deprinderi motrice aplicativ utilitare și prin utilizarea lor concretă în diferite situații create (ștafete, trasee aplicativ utilitare, ramuri și probe scrise), cu indici sporiți de forță, viteză, rezistență, îndemânare;
Îmbogățirea continuă a experienței motrice și dezvoltarea capacității de aplicare a sistemului de priceperi și deprinderi motrice în condițiile diversificate de autoorganizare și autoconducere precum și în colectiv;
Favorizarea întreținerii și îmbunătățirii stării de sănătate conform particularităților de vârstă și de sex ale copiilor, prevenirea instalării unor atitudini deficiente sau corectarea acestora;
Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile integrării sociale.
ORGANIZAREA ACTIVITĂȚII LA DISCIPLINELE OPȚIONALE
Opționalele reprezintă discipline de sine stătătoare care trebuie să răspundă în principal intereselor elevilor, aptitudinilor acestora, dar și dorinței lor de a-și dezvolta deprinderi într-un anumit domeniu. Un curs opțional este, de fapt, o disciplină școlară nouă, propusă de unitatea școlară sau Ministerul Educației, pentru care se elaborează programe școlare, cu obiective și conținuturi diferite de cele existente în programele școlare obligatorii. Informațiile transmise de disciplinele opționale sunt diferite de cele prevăzute de programele școlare comune tuturor școlilor. Pot exista cursuri opționale la nivelul unei singure discipline; transdisciplinare, care presupune cel puțin două discipline dintr-o arie curriculară, iar la nivel transcurricular, o disciplină din cel puțin două arii curriculare. Oferta curriculară a unei școli poate deveni un criteriu forte în alegerea școlii de către părinți pentru copiii lor. În învățământul preuniversitar de stat, conform prevederilor Legii Educației, în cadrul Curriculumului național, disciplinele opționale au o pondere de 20% în planurile-cadru pentru învățământul obligatoriu și de 30% în cele pentru liceu. De foarte multe ori, ele au fost propuse pentru asigurarea sau completarea normei didactice. Cu toate acestea, pentru foarte multe cadre didactice tinere și pasionate, aceste discipline opționale reprezintă adevărate provocări. Ele reperează ritmic metode și conținuturi optime, menite să răspundă intereselor elevilor. Copiii sunt astfel motivați să învețe și să participe activ la propria lor formare.
PARTICULARITĂȚILE BIO-PSIHO-MOTRICE ALE ELEVILOR DE GIMNAZIU
Particularitățile motrice la vârsta de 6-10 ani, datorită fenomenului de „accelerație” prezintă disponibilități motrice mari, ceea ce permite formarea corectă a priceperilor și deprinderilor motrice de bază, cu caracter aplicativ și specific diferitelor ramuri de sport, iar pentru sportul de performanță posibilitatea pregătirii sistematice timpurii. Nivelul și particularitățile capacității motrice a copilului de această vârstă pot fi studiate prin prisma calităților motrice și a deprinderilor motrice de bază. Capacitatea de forță la această vârstă nu este mare, mai ales la vârste de 6 – 8 ani. Ea este condiționată de masa musculară, capacitatea de concentrare a proceselor nervoase fundamentale (excitația și inhibiția), calitatea organelor de spijin și ligamentare, precum și de întregul complex de modificări structurale, chimice și funcționale care însoțesc creșterea musculaturii. De la 7 – 8 ani crește moderat forța tuturor grupelor musculare și în special a extensorilor membrelor inferioare, flexorilor plantari și redresorilor trunchiului. La nivelul membrelor superioare constatăm o situație inversă: forța flexorilor este mai mare decât forța extensorilor. Forța dinamică se îmbunătățește de la an la an. Eforturile crescute de forță la acest nivel de vârstă sunt contraindicate. Copii obosesc repede la efort static și mișcări monotone. Nu trebuie făcute exagerări privind dezvoltarea forței la această vârstă fiindcă organismul este în plină creștere și încă fraged. Există unele teorii care menționează că o dezvoltare excesivă a forței poate împiedica creșterea. După unii autori aceasta este perioada cea mai adecvată dezvoltării vitezei, dar copiii prezintă o capacitate redusă de manifestare a vitezei de reacție și de execuție. Viteza mișcărilor singulare crește ușor, marcând diferențe nesemnificative între flexori și extensori. Viteza de alergare pe distanțe scurte se îmbunătățește semnificativ către sfârșitul perioadei (10 ani). În procesul instructiv – educativ se poate acționa asupra tuturor formelor de manifestare a vitezei, dar în special asupra vitezei de reacție și de execuție. Datorită particularităților de vârstă (volumul mare al inimii și o greutate corporală mică), copilul mic poate efectua în cazul unei dozări corecte, un efort apreciabil de rezistență, suportând mai bine excitantul de lungă durată. Rezistența statică a mușchilor extensori ai coloanei vertebrale este relativ mica, oboseala se instalează rapid în cazul efectuării unor eforturi de lungă durată. Datorită predominării proceselor de excitație la vârsta de 6 – 10 ani, îndemânarea se dezvoltă intens la școlarul din învățământul primar. Mobilitatea articulară prezintă un nivel ridicat de dezvoltare la această vârstă. Fetele au un grad mai mare de mobilitate decât băieții, unele din ele
prezentând chiar laxitate articulară. Creșterea este în general uniformă, accelerându-se la sfâșitul perioadei. Ea se face mai ales pe seama alungirii membrelor inferioare, ceea ce determină o accentuată fragilizare a corpului copilului. Până la diferențele de creștere ale copiilor de sex opus nu sunt mari. La fete începe de la această vârstă o accelerare a creșterii datorită apariției pubertății. Creierul este în greutate aproape ca la adult, 1362 gr. la 10 ani (Gundobin, citat de A. Ionescu, 1962), insă din punct de vedere funcțional, dezvoltarea nu este completă; se constată o mai bună dezvoltare a primului sistem de semnalizare. Aria corticală motrică se apropie de maturație (este completă abia la 13 – 14 ani). Neuronii din cornul anterior sunt mari, iar de la vârsta de 8 ani începe pigmentarea. Oasele sunt mai dure prin consolidarea sistemelor funcționale lamelare, ceea ce determină o ușoară crestere a rezistenței acestora la solicitările de tracțiune, presiune și răsucire. La începutul perioadei de 6 – 7 ani, ritmul general de creștere este mairapid decât până la această vârstă, urmând ca ulterior, la 8 – 11 ani să asistăm la încetinirea lui marcată, mai ales în sfera somatică (creșterea taliei). Musculatura ajunge să reprezinte la 9 ani 27,2 % din greutatea corpului. Viteza de reacție și execuție este mai bună, însă forța este încă slabă, din cauza masei musculare încă reduse. La 10 ani fetele reușesc să realizeze peste 87 % din viteza pe care o vor dezvolta la sfârșitul creșterii și dezvoltării lor somato-funcționale (17 ani), iar băieții 75 % din viteza pe care o vor dezvolta tot la sfârșitul perioadei de creștere. Cordul reacționeză puternic, însă neneconomic la efort; irigația coronariană este bogată, mecanismele de reglare sunt încă slabe până la 7 ani, nu sunt bine dezvoltate, sunt mai adecvate la solicitările ușoare. Inima are formă globuloasă, diametrul transversal este mai mare decât cel longitudinal, iar atriile mai mari decât ventriculele. Creșterea diametrului longitudinal se produce într-un ritm lent, până la pubertate. Circumferința ventriculului drept la 7 ani este mai mare cu 2 cm decât a ventriculului stâng. Greutatea cordului la 8 ani este de 96 gr (Bogdanov și Krakoviak, citați de A. Ionescu, 1968). Frecvența cardiacă în repaos este în medie de 90 – 96 / min la 9 ani, 88 – 91 / min la 10 ani, 87 – 88 / min la 11 ani si 80 la 13 ani. Această tahicardie din primii ani ai vârstei școlare reprezintă o povară destul de însemnată a miocardului, dată fiind cheltuiala energetică relativ importantă pentru menținerea unui ritm cardiac de repaos atat de ridicat și slaba eficiență economică (metabolică) a acestui gen de lucru susținut. În efort situația este și mai precară deoarece volumul inimii fiind mai mic, orice plus de irigație cu sânge a mușchilor solicitați reclamă o sporire considerabilă a frecvenței cardiace, ceea ce se răsfrânge negativ asupra eficienței funcționale a miocardului, care face față cu greu solicitărilo intense timp mai îndelungat (A. Demeter, 1982). Volumul sistolic, în repaos, la elevii de vârstă antepubertară are valori în jur de 20 ml la 6 ani și 30 ml către sfârșitul perioadei. Debitul cardiac este mare la elevii de vârstă anlent, până la pubertate. Circumferința ventriculului drept la 7 ani este mai mare cu 2 cm decât a ventriculului stâng. Greutatea cordului la 8 ani este de 96 gr (Bogdanov și Krakoviak, citați de A. Ionescu, 1968). Frecvența cardiacă în repaos este în medie de 90 – 96 / min la 9 ani, 88 – 91 / min la 10 ani, 87 – 88 / min la 11 ani si 80 la 13 ani. Această tahicardie din primii ani ai vârstei școlare reprezintă o povară destul de însemnată a miocardului, dată fiind cheltuiala energetică relativ importantă pentru menținerea unui ritm cardiac de repaos atat de ridicat și slaba eficiență economică (metabolică) a acestui gen de lucru susținut. În efort situația este și mai precară deoarece volumul inimii fiind mai mic, orice plus de irigație cu sânge a mușchilor solicitați reclamă o sporire considerabilă a frecvenței cardiace, ceea ce se răsfrânge negativ asupra eficienței funcționale a miocardului, care face față cu greu solicitărilo intense timp mai îndelungat (A. Demeter, 1982). Volumul sistolic, în repaos, la elevii de vârstă antepubertară are valori în jur de 20 ml la 6 ani și 30 ml către sfârșitul perioadei. Debitul cardiac este mare la elevii de vârstă antepubertară 2 – 2,5 l / min în repaos, iar în efort crește de aproximativ 4 – 5 ori, ajungând la valori maxime de 8 – 9 l / min, la 6 – 8 ani și 10 – 12 l / min la 10 – 12 ani. Tensiunea arterială la elevii de vârstă antepubertară este mică la începutul scolarizării, prezentând însă tendință de creștere. A. Demeter (1982), în cercetările sale a stabilit în cercetările sale o valoare medie a tensiunii arteriale sistolice de 71,3 mm Hg, tensiunea diastolică având ca valoare medie la 9 ani, 79,2 / 47 mm Hg, iar la 10 ani 83, 47 / 49,8 mm Hg. Toracele devine asemănător cu al adultului ca formă, nu și ca dimensiuni; diametrul transversal este mai mare, ca și cel anteroposterior, apertura toracică devine oblică, iar coastele iau o direcție descendentă, ne mai fiind atât de orizontalizate. Totuși toracele rămâne în urma dezvoltării membrelor. Plămânii încep să fie asemănători ca structură cu plămânul adult, încă de la 7 ani, dar volumul este încă mic; datorită acestui fapt, capacitatea de efort crește, însă nu de ajuns. Toracele, analizat în ansamblu, se dezvoltă lent la copii de vârstă antepubertară. Indicele de proporționalitate apreciat după formula lui Erismann (perimetrul toracic – ½ talia) prezintă valori pozitive până la 5 ani la fete și 6 ani la băieți, când valorile scad sub 0 și devin negative pe toată durata perioadei antepubertare și pubertare sau vârsta toracelui îngust, afirma A. Ionescu (1963). Capacitatea vitală crește aproape paralel cu capacitatea anatomică a plămânilor, marcând un salt important între 6 – 8 ani. La sfârșitul perioadei antepubertare, capacitatea vitală ajunge la valori medii de 1800 – 2000 ml la elevii care participă în mod sistematic la lecțiile de educație fizică în ciclul 1 și la 2200 – 2400 ml la cei care participă și la activitățile sportive din școală (A. Demeter, A. Gagea și colab, 1979). În timpul efortului fizic, posibilitățile de mărire a volumului cutiei toracice într-o respirație amplă a copiilor sunt reduse. De aceea, la cel mai mic efort, acești copii recurg la accelerarea frecvenței respirațiilor, posibilitate și ea limitată. Mușchii respiratori accesorii (abdominali, marele dințat, scalenii, pectoralii, etc.) insuficient dezvoltați, nu pot asigura mărirea corespunzătoare a volumului toracelui în efort, amplitudinea mișcărilor respiratorii fiind din această cauză relativ mică; aceasta limitează atingerea unor valori ridicate pe minut a volumului (debitului) respirator. Astfel, debitul respirator pe minut, în repaos, este de 2,5 l / min, iar în efort ajunge la 18 – 20 l / min, ceea ce reprezintă doar 8 – 10 % din valoarea debitului respirator al unui sportiv adult (A. Demeter 1982). Nu există substratul morfofuncțional pentru eforturi mari și îndelungate. I. Drăgan (1979), citat de A. Nicu (1990) enunță că la 9,6 – 10,5 ani băieții au o înălțime medie de 137 ± 6,4 cm, o greutate de 32,15 ± 3,9 kg și perimetrul toracic de 66 cm, iar fetele de 9 ani au o înălțime medie de 136,5 ± 6,7 cm, o greutate medie de 31,8 ± 4,3 kg, un perimetru toracic cu o medie de 66 cm. La 10,6 – 11,5 ani, băieții au o înălțime medie de 144,7 cm, o greutate medie de 36,1 ± 4,5 kg, un perimetru toracic cu o medie de 69 cm, iar fetele la 10 ani au o înălțime medie de 143,2 ± 7,4 cm, o greutate medie de 36,8 ± 3,4 kg, perimetrul toracic cu valori medii de 69 cm. Asigurarea echilibrului corpului în repaos, dar mai ales în timpul efortului, întâmpină dificultăți din cauza analizatorului kinestezic, care este insuficient dezvoltat, precum și datorită faptului că centru general de greutate al corpului este mai ridicat față de sol. Tipul pregnant de activitate pentru perioada pubertară (10 – 14 ani) o reprezintă instruirea scolară în condițiile diversificării motivațiilor, a dezvoltării personalității, mobilizării aptitudinilor și a întregului potențial biomotric. Această etapă se caracterizează printr-un ritm accentuat al dezvoltării somatice (în special între 12 – 14 ani) caracterizată prin dismorfism sexual, dezechilibrare între proporțiilor diferitelor segmente și între sferele morfologică și vegetativă. În perioada dintre 11 și 14 ani are loc pubertatea la fete, care la baieți abia începe. Apar schimbări importante în ritmul și viteza de creștere a taliei și greutății, se adâncesc diferențierile între băieți și fete și se accentuează tendința de dispersiune a valorilor. În acești patru ani fetele cresc în înălțime cu 21,5 cm (de la 133,5 la 155) și în greutate cu 16,6 kg (de la 28,8 kg la 45,4 kg). Băieții cresc cu 21 de cm (de la 133,8 cm la 155,9 cm). Viteza acestei măriri este accelerată la 11 si 12 ani și mai ușor încetinită la 13 și 14 ani. La 12 ani capul reprezintă 1/7 din înălțime. Până la 13 ani la fete și 15 ani la băieți trunchiul are o creștere lentă, devenind apoi din ce în ce mai intensă până la maturitate. Deschiderea superioară a toracelui rămîne aproape orizontală până la 12 ani, după care se înclină în jos, până când la adulți punctul sternal ajunge la nivelul celei de-a II-a vertebră dorsală. Perimetrul abdominal este de 50 – 67 cm la băieți și 47 – 64 cm la fete. Lungimea membrelor superioare se triplează în jurul vârstei de 12 ani. Alonja este până la 9 – 10 ani mai mică decât talia, dar o depășește după această vârstă. Până la 13 – 15 ani nu se observă o diferență prea mare între lungimea membrelor inferioare la cele două sexe. La 12 ani frecvența respirațiilor este de 18 – 20 și volumul 374 cm3. Capacitatea vitală este 1900 cm3. Contracțiile cordului sunt în medie 88 – 87 / min la 11 ani, 88 – 82 / min la 12 ani, 90 – 96 / min la 13 ani, 86 – 88 / min la 14 ani. Greutatea creierului variază cu vârsta și sexul 1244 – 1405 gr. Musculatura scheletică se dezvoltă în special prin alungire, dar forța relativă nu înregistrează valori evidente. Accelerarea creșterii taliei rezultă în special din dezvoltarea în lungime a membrelor față de trunchi, ceea ce conduce la un aspect așa zis caricatural al pubelui. Mobilitatea articulară înregistrează valori relativ scăzute atât la fete cât și la băieți. Datele literaturii de specilitate evidențiază o continuă îmbunătățire a marilor funcții, în ciuda rezervelor funționale reduse ale aparatului cardiovascular, aparatul respirator marcheză o „creștere” substanțială, indicii obiectivi de creștere demonstrând că rezistența aerobă poate fi dezvoltată cu succes în etapa pubertară. Propria imagine (schema) corporală, insuficient conștientizată în copilărie, se focalizează progresiv, reprezentând atât un nucleu al conștiinței de sine, cât și o instanță reper în reglarea acțiunilor motrice. Integrarea în grupul social, parte dominantă a vieții psihice a pubelului, acesta având o mare disponibilitate, pentru angajarea în relații școlare, profesionale, familiale, de cartier, etc. Conduitele ludice de până acum sunt treptat înlocuite prin conduite de inserție socială, care pot avea o componentă motrică importantă (în cazul unui anturaj care promovează activitățile motrice sau sportive sistematice). Datorită dezvoltării organismului pe multiple planuri, mai ales a măririi plasticității scoarței, și mobilității proceselor nervoase de excitație și inhibiție, cresc și posibilitățile de dezvoltare a tuturor calităților motrice și în special a vitezei, cu deosebire la 12 ani la fete și la 13 ani la băieți. La 12 ani viteza fetelor este mai mare ca a băieților, urmând ca, progresiv, aceștia să-și sporească treptat indicii de viteză depășindu-le pe fete. Acest proces evolutiv durează până în jurul vârstei de 14 – 15 ani. Datele literaturii de specialitate arată că până la 15 ani sunt disponibilități deosebite pentru dezvoltarea vitezei sub formele sale simple. Ca urmare a dezvoltării aparatului locomotor, concomitent cu viteza, îndemânarea progresează evident, fapt pentru care pubertatea este denumită „vârsta îndemânării”. Este cunoscută disproporția dintre diferitele segmente ale corpului; în efectuarea acțiunilor motrice se remarcă o oarecare „stângăcie”, însă disponibilitățile pentru dezvoltarea îndemânării sunt crescute. În discordanță cu toate calitățile motrice, mobilitatea are cele mai scăzute valori la 12 – 13 ani la fete și la 13 – 14 ani la băieți, fapt care face ca mișcările să nu fie executate cu amplitudine corespunzătoare, ceea ce impune măsuri suplimentare în cadrul lecțiilor. Prin îmbunătățirea calității mușchilor și mai ales a laturii funționale care condiționează viteza, sporește capacitatea de forță în regim de viteză sub forma detentei (forță + viteză). Se urmărește de asemenea, și capacitatea de efort static moderat, în raport cu greutatea corporală, mai ales la băieți, începând de la 13 – 14 ani, care dupa această vârstă depășesc substanțial fetele. Ca o consecință a posibilităților funcționale reduse, capacitatea de rezistență este scăzută, mai ales rezistența cardio-vasculară, fapt care nu împiedica, ci impune acționarea sistematică cu mijloace bine dozate pentru dezvoltarea ei. La fete rezistența este mai scăzută decât la baieți, cu toate că la aceștia, comparativ cu alte vârste, ea se situează la valori scăzute. În ceea ce privește motricitatea la vârstele pubertății nu prezintă deosebiri esențiale, ci numai unele particularități care trebuie luate în considerare pentru o tratare diferențiată. Aceste particularități se referă la gradul de maturitate al mișcărilor, economicitatea acestora, cursivitatea, tempoul, expresivitatea. Băieții au înclinații către exercițiile de forță (culturism), efectuate uneori cu repezeală, în timp ce fetele preferă mișcările expresive, efectuate pe muzică (aerobic), caracterizate de lipsă de economicitate, dar care tind către acuratețe tehnică. La vârsta 10 – 14 ani există o mare disponibilitate pentru însușirea unor procedee tehnice specifice unor ramuri de sport, mai ales în jocurile sportive. Ca urmare, învățarea rapidă a unor ramuri de sport constituie o sarcină prioritară a acestei etape de vârstă. (C. ROMAN – „Teoria și metodica activităților motrice pe grupe de vârstă, -note de curs-, Ed. Univ. din Oradea, 2008).
DANSUL POPULAR
3.1. ISTORIA ȘI DEZVOLTAREA DANSULUI POPULAR
Până în secolul al XIX-lea, la români nu au existat dansuri culte, practicate numai de către straturile de elită, în opoziție cu cele populare. Toate mărturiile istorice converg în a atesta existența dansurilor populare, nu numai la sate, ci și la orașe, la curțile boierești și chiar la curțile domnești din amândouă principatele. O litografie a lui August Raffet din 1837 înfățișează o horă a militarilor muzicanți din regimentul 2 în prezența domnitorului Alexandru Ghica. Imaginea surprinde voiciunea mișcărilor, pășirea sper stânga cu piciorul ridicat ca într-o mișcare avântată, în timp ce brațele se arată gata spre balansările caracteristice. La curtea domnitorului se dansa hora populară, fiincă nu existau alte dansuri de tipul cadrilului ca în Europa Apuseană și Centrală. Totuși către jumătatea secolului trecut încep să pătrundă la orașe, mai cu seamă în cele două capitale, dansurile de salon de proveniență occidentală, aduse mai cu seamă de refugiați politici. Acum, apare și profesorul de dans, care de obicei mai predă și altceva, cu precădere franceza sau germana. Concomitent, apar și noile dansuri de origine folclorică, dar modelate pentru a corespunde gustului orășenesc. În al patrulea deceniu al secolului trecut pătrunde în saloane polca, la origine dans popular din Boemia. Au fost selecționate din forma populară numai zece figuri, din care abia cinci s-au generalizat în saloane. La noi, polca a pătruns la populația germană din Transilvania și în măsură redusă și la românii din satele mixte, apoi în Moldova Nordică prin intermediul ucrainienilor. În Bihor, polca a pătruns doar la suprafață, denumind dansul care are și rotirea perechilor, cel mai adesea într-o formă românizată, poargă, care pare să indice origine mult mai veche de secolul al XIX-lea. Influența crescândă a noilor dansuri de proveniență populară a trezit reacții și printre fruntașii intelectualilor români din Transilvania. Atât George Bariț, cât și Atanasie Marienescu, au adus în discuție necesitatea unui port “național” care să poată fi purtat de românii orașeni, apoi chiar de intelectualii satelor, dar inițiativa a rămas doar în stadiul de proiect. Mai departe au ajuns realizările cu privire la crearea unor dansuri „naționale”, spre a fi cultivate în cercurile intelectualilor români și de românii orașeni. Inițiativa a pornit din Brașov. Prin octombrie 1849, plecând de la constatarea că “danțul național românesc”, ajunsese a fi „înlocuit cu valsul, polca, mazurul, quadrilul etc., tot danțuri străine”, Iacob Mureșanu, redactor al gazetei Transilvaniei și directorul gimnaziului local, împreună cu profesorul Ștefan Emilian, mai târziu ajuns profesor la universitatea din Iași, iau în dezbatere crearea unui „Danț românesc de salon”. În acest scop, Iacob Mureșanu cere ajutorul „maistrului” de dans Kamauf și cu sfaturile acestuia compune mișcările noului dans de salon, inspirându-se din „figurile danțului hațegan”, dupa cum preciza în articolul publicat în „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, din 23 ianuarie 1850. Melodiile aferente sunt de asemenea de proveniență populară, transcrise de Ștefan Emilian, cu nepotrivirea că, în figura a treia, partea coregrafică a rămas cu opt măsuri mai scurtă decât muzica, remediată abia mai târziu. Noul dans, denumit ROMANA, avea șase figuri, descrise succint în articolul amintit, cu grija ca inițialele acrostih să formeze numele jocului:
„Rosa-ncepe pe subt mână, balansează, trece-n hori, Octavia-mbrățoșează, schimbă dama-ntre feciori, Murășana mai distinge junele cel înfocat, Augusta cu două versuri se-vârtește, Nimfa aspră din natură, ii înșiră la un loc, Amata e ca să-nceapă-n sală-nvârte ca din foc.”
Noul dans a fost lansat în carnavalul din 1850, iar din Brașov dus în același an și la Sibiu. Din cele două centre el s-a răspândit treptat printre intelectualii români din Transilvania, ajungând o vreme dansul lor preferat. Față de celelalte dansuri orășenești, romana era un dans foarte complicat datorită necesității atenției în efectuarea mișcărilor în concordanță cu muzica. În 1850, Ștefan Emilian, sprijinit de tinerimea brașoveană, creează un alt dans de salon, de data aceasta numai bărbătesc, pornind de la vestitul călușar, socotit atunci ca dans de obârșie romană certă. În acest scop el aduce în Brașov doi faimoși călușari din Luna Arieșului, Ioan Călușerul și Simion Țicudeanu, nepotul acestuia, de la care învață figurile și notează melodiile. Ștefan Emilian a alea douăsprezece figuri care i s-au părut cele mai frumoase, le-a stilizat după cuviință ca să poată fi jucate fără mare dificultate de orice tânăr, împreună cu suportul muzical, creând noul dans numit „Romanul”, executat pe scena brașoveană în carnavalul anului 1851. Această formă simplificată a dansului călușarilor s-a generalizat în scurtă vreme printre tineretul român de la orașe, mai cu seamă printre elevii de liceu și studenți, alcătuind dansul standard al afirmării românești. După primul război mondial, crearea unui dans „național” românesc, pentru uzul orășenimii a fost cu totul depășită de avalanșa dansurilor moderne care s-a răspândit pretutindeni, incepând cu tangoul, dans de salon provenit dintr-un dans popular cubanez. Ritmul precipitat în care s-au succedat aceste dansuri moderne, adesea depășind succesiunea ținutelor vestimentare, nu era decât consecința firească a crizei acute în care se afla dansul orășenesc. Societatea românească a ramas fără dansul care să o reprezinte în concertul celorlalte manifestări naționale, la nevoie recurgând la împrumuturi din repertoriul popular. De aceea, în toate prilejurile festive era dansată hora pentru a pecetlui momentul culminant al solemnității, ca dansul cel mai propice pentru a exprima și coeziunea participanților, simbolizând implicit marea solidaritate națională. În lipsa unui dans propriu, parte din păturile culte au cultivat mai asiduu dansul popular. Pornind de la modelul unor societăți europene, îndeosebi engleze, care își propuseseră drept țintă reînvierea vechilor dansuri populare, cele mai multe ajunse relicve în chip insular prin ținuturile mai arhaice, au luat ființă și în București câteva asociații pentru cultivarea dansului popular. Chiar în cadrul Ligei Culturale sub președenția lui Nicolae Iorga se înfiripase o secție de jocuri populare românești, în care activau mulți studenți, îndeosebi teologi. Totuși câștigul a fost infim, întrucât interesul pentru aceste dansuri nu a putut depăși aceste cercuri cu totul restrânse. Dansurile populare nu erau executate din nevoia internă de a-și manifesta personalitatea prin mijlocirea mișcărilor rirtmice, ci mai mult pentru privitori, ca acțiune voită în vederea unui scop străin exteriorizării prin artă, din care nu lipsea o anumită ostentație pe alocuri chiar un fel de snobism. Căci a mima folclorul nu este sinonim cu a-i da un suflu organic, în care să pulseze viața până în cele mai neînsemnate gesturi. De multă vreme B. P. Hașdeu, apoi B. Bartok arătaseră că folclorul nu trebuie imitat, copiat, ci preluat de către creatorul înzestrat pentru a fi mulat în vederea unei noi opere. Folclorul poate trăi numai prin interpretare spontană, caldă. De îndată ce aceasta lipsește, el devine formă goală, seacă, lipsită de vigoare și artă. Realizările ansamblurilor profesioniste care au pus pe scenă dansuri populare confirmă încă o dată ca acolo unde talentul instructorului a știut detecta aspectele caracteristice și a le înveșmânta scenic în forma cea mai adecvată, au rezultat dansuri vii, pline de prospețime artistică. Noile curente în artă nu mai fac oportună problema unui dans orășenesc, propriu fiecărei națiuni. O specificitate națională nu mai pare plauzibilă în domeniul coregrafic, de aceea societatea urbană se arată din ce în ce mai receptivă tuturor inovațiilor coregrafice. Întâmpinate la început cu rezervă, adesea chiar cu dispreț, ele își fac totuși vad, punând stăpânire pe gusturi, până ce sunt alungate de noile forme care, la rândul lor, vor deveni nu peste mult timp învechite și vor fi la rândul lor înlocuite. (Ovidiu Bîrlea – „Eseu despre dansul popular românesc”, 1982)
3.2. DANSUL ȘI PORTUL POPULAR ROMÂNESC
3.2.1. ZONA MOLDOVEI
Dansul popular din Moldova este un joc mai domol, mai ponderat. Mișcările sunt armonioase, de mică amplitudine având în ritmul lor voiciune și o prospețime lipsită de accente tari sau de mișcări sacadate. Caracteristici sunt pașii mărunți, presărați cu bătăi în podea, pași în contratimp sau mici sărituri în înălțime însoțite de pinteni. Specific acestei zone este prezența dansurilor ce au la bază pasul de polcă, ținuta brațelor fiind cea folosită la polci sau valsuri. Predomină jocurile de grup (vechi dansuri bătrânești) și jocurile de perechi, cunoscute în general sub denumirea de hore, polcuțe, de doi. Strigăturile apar ca element de seamă în dansul moldovenesc, acestea fiind “strigate” în timpul jocului într-un mod specific, cu un auftakt la începutul fiecărui vers (o mică inspirație). Instrumentele muzicale ce acompaniază jocul popular moldovenesc sunt: fluierul de metal, vioara, contrabasul, țanbalul și cobza. Costumul, ca și dansul popular, prezintă unele diferențieri de la o zonă la alta, în special diferențieri de natură cromatică si ornamentală; în general costumul prezintă o bogată gama de culori, caracteristică fiind apariția mai frecventă a elementelor florale. Femeia poartă pe cap ștergar din bumbac (cu denumirea de “zădranic” în Suceava) cămașă sau ie cu mânecă lungă, largă, prezentând cele 3 zone ornamentale: altița, încrețiturile și râurile; poale peste care se pune o fotă ornamentată cu dungi vertical (în general fota este de culoare închisă); la mijloc bete înguste care fixează poalele și fota, iar peste cămașă se poartă bondița, garnisită cu blăniță de vidră și împodobită cu desene florale pe tot câmpul ornamental. În zona Bacăului, femeia poartă pe umăr o traistă, piesă ce se păstrează și în timpul dansului.
Figura nr. 1 – Costumul popular din zona Moldovei
Bărbatul poartă pe cap o căciulă țuguiată (sau cu fund rotund), cămașă mai lungă cu mânecă largă și guler obișnuit, ițari încrețiți pe picior, iar la mijloc are un brâu. Peste cămașă și bărbatul poartă bondiță de aceeași croială și desen cu a femeii. În Suceava și Bacău, atât femeia cât și bărbatul poartă peste costum sumanul, brodat cu șiret negru sub diferite modele.
3.2.2. ZONA MUNTENIEI
Dansurile populare din Muntenia sunt deosebit de variate, cele mai reprezentative jocuri de bază fiind: hora, sârba și brâul. În majoritatea lor dansurile sunt de grup, mixte, folosind ca formație cercul, semicercul, coloana, ținuta brațelor fiind pe umeri, de brâu apucat, lanț de brațe. Cele mai răspândite dintre jocurile de grup mixte sunt horele și sârbele cu numeroase variante, impresionante prin desfășurarea lor largă în care ritmul domol al horei alternează cu voiciunea pașilor de sârbă. În afară de dansurile de grup sunt și dansuri bărbătești de perechi și numai în cazuri rare, dansuri solistice. Dansurile bărbătești, de coloană, cum sunt jocurile de brâu, ocupă un loc de frunte în repertoriul muntenesc. Mai frecvente sunt brâul pe șase și brâul pe opt. tehnica pașilor este complicată cerând virtuozitate, mai ales că jocul se desfășoară într-o dinamică aprinsă, alternând plimbările în pași sincopați cu figure executate pe loc, acestea din urmă cuprinzând combinații de pași cu bătăi în contratimp, sincope, pinteni, foarfeci etc. Deși mișcările trunchiului sunt reduse, totuși ele acompaniază tehnica pașilor, prin ușoare aplecări, legănări, redresări, sărituri. Jocurile de perechi sunt mai rare în Muntenia. O notă aparte o formează pentru zona Munteniei (Muscel, Argeș, București) prezența vechiului dans popular bărbătesc “Călușul”, dans ce apare și în Oltenia și sub altă formă în Ardeal. Atât hora, cât și sârba sunt jocuri de bază în repertoriul muntenesc și totodată cele mai reprezentative jocuri populare românești. Instrumentele muzicale ce acompaniază jocul muntelesc sunt: vioara, cobza, țambalul,
contrabasul și din ce în ce mai des acordeonul. Costumul popular din această mare arie geografică, are un caracter unitar, cu deosebiri mici, neesențiale de la o zonă la alta. Există un contrast între simplitatea costumului bărbatesc și frumusețea costumului femeiesc, bogat ornamentat cu fir metalic argintiu sau auriu. Motivele ornamentale sunt de formă geometrică, folosindu-se în special culoarea roșie și neagră. Femeia are pe cap o maramă de borangic, foarte fina și vaporoasă, cămasă (ie) cu mânecă lungă și largă, prezentând cele trei zone ornamentale ( excepție face costumul din Ploiești), fotă (cu dispoziție de vâlnic); la mijloc brâu roșu peste care se pun bete, de obicei bogat ornamentate cu mărgele din sticlă colorată. Bărbatul poartă căciulă din blană (cu fund rotund), cămașă lungă cu mânecă largă, foarte sumar ornamentată, cioareci sau ițari strâmți pe picior, la mijloc brâu roșu sau chimir, iar peste cămașă poartă un ilic din postav negru.
Figura nr. 2 – Costumul popular din zona Munteniei
3.2.3. ZONA OLTENIEI
Dansurile populare din Oltenia se caracterizează printr-un conținut deosebit de bogat și variat. Caracteristicile de bază ale jocului oltenesc sunt voioșia, optimismul și expansivitatea. Mișcările jocurilor oltenești sunt iuți și energice, cerând o mare virtuozitate în tehnica picioarelor și multă ușurință în execuție. În structural or se întâlnesc pași încrucișați, deplasări scurte spre înainte și inapoi, fluturări cu un picior, sărituri de mică amplitudine, pinteni, bătăi de contratimp și sincope. În afară de jocurile de grup mai întâlnim jocurile bărbătești și cele de femei. Jocurile bărbătești sunt jucate de obicei în linie cu brațele apucat încrucișat la spate sau de brâu. Jocurile de fete sunt mai puțin complicate, ele realizându-se pe aceeași gamă de mișcări cu a jocurilor în grup. Brațele au un rol foarte important în jocurile oltenești, ele participând în general intens la spectaculozitatea acestora prin mișcări de ridicare și coborâre sau balansări accentuate cu multă viață în timpul dansului. Strigăturile și mai ales chiuiturile însoțesc aproape întotdeauna jocul oltenesc.
Strigăturile sunt strigate colectiv, iar chiuiturile care întregesc bogăția sonoră a dansului sau îndemnuri pentru menținerea ritmului sunt efectuate în general de fete. Muzica la dansurile oltenești este foarte alternantă și de o mare bogăție melodică. Acompaniamentul jocurilor este susținut de tarafuri mici formate din viori, contrabas, țambal, ghitară. Costumul popular din Oltenia este unul dintre cele mai valoroase creații artistice în domeniul artei populare. Portul oltenesc este de o evident unitate stilistică, prezentând mici diferențieri de la o zonă la alta. Costumul oferă o cromatică bogată într-o compoziție unitară, iar pe de altă parte o ormanentică delicată și pretențioasă. Ca piese specifice acestei zone sunt vâlnicele, ornamentate cu fir metalic și în modele dispuse pe vertical și hainele albe din dimie, piese ce sunt purtate și în timpul dansului. Maramele, executate din fir de borangic, foarte fine și vaporoase, întregesc aspectul de rafinament artistic al portului popular din Oltenia. Femeia poartă pe cap maramă din borangic, cămață sau ie cu mânecă largă, prezentând cele trei zone ornamentale; poale peste care se pune vâlnicul, la mijloc bête înguste, iar peste întreg costumul haina din dimie.
Figura nr. 3 – Costumul popular din zona Olteniei
Bărbatul poartă căciulă din blană (cu fund rotund), cămașă scurtă prinsă în pantaloni, cu guler obișnuit, mânecă cu manșetă, cioareci de tip larg (asemănători unor pantaloni obișnuiți) brodați cu șiret negru la buzunare, vipușcă și împrejurul manșetei; la mijloc poartă brâu roșu, iar în zonele subcarpatice chimir; peste cămasă un ilic sau o vestă scurtă, ornamentată cu negru, iar peste întreg costumul și bărbatul poartă haină din dimie.
3.2.4. ZONA BANATULUI
Jocul bănățean se relevă printr-un conținut deosebit de variat, repertoriul bănățean cuprinzând jocuri de grup, mixte, jocuri bărbătești și jocuri de doi. Jocurile bărbătești, poșovoaicele și brâurile bănățene cuprind în cea mai mare măsură caracteristicile jocului bănățean și alcătuiesc partea esențială a repertoriului. În mișcări se folosește mult contratimpul și sincopa. Tehnica pașilor este extrem de complexă cuprinzând sărituri scurte executate pe pernițele ambelor picioare, sărituri pe un picior, pe altul sau pe același picior, fluturări, pași iuți și mărunți în formule ritmice diferite. Stilul bănățean este subliniat și de faptul că mișcările se execută în general din demi-plie (picioarele ușor îndoite din genunchi). Ținuta brațelor este cea de joră, de sârbă și prinși de brâu. Pentru dansurile de perechi, partenerii se țin de obicei de mâini și stau față în față. Instrumentele muzicale prezente în dansul bănățean sunt viorile, țambalul și contrabasul. Se întâlnesc și multe fanfare, fapt ce a determinat folosirea și la joc a instrumentelor de suflat, în mod special trâmbițe și clarinet. Instrumentul de bază în tarafurile bănățene este taragotul și din ce în ce mai mult saxofonul. Costumul bănățean este caracterizat de utilizarea abundentă a firului argintiu sau auriu, folosit în cromatică foarte vie. Aici întâlnim piese cum ar fi: sumanele cu variate culori, pieptarele lucrate cu aplicații din piele, opregele cu franjuri, conciurile și cepsele nemaiîntâlnite în alte zone geografice. Femeia poartă pe cap ceapsă, conci sau o basma variat colorată denumită cârpă; la gat salbă cu monezi sau lănțișor (bentiță de catifea impodobită cu mărgele colorate); cămasă cu bentiță la gât, mâneca este cu volan, strânsă în șiret în jurul articulației pumnului; poale, peste care se pune inainte catrința, iar înapoi opregul; la mijloc bete înguste, peste camasă poartă un pieptar bogat ornamentat cu bucăți mici din piele, cu paiete și fir metalic. Bărbatul poartă pe cap căciula îndoită într-o parte (clăbăț); cămașă lungă, cu guler obișnuit și mânecă cu manșetă; izmene largi care în lățimea inferioară a gambei se strâng cu un țiret, această parte intrând în cizme; la mijloc brâu lat, iar peste cămașă un pieptar (laibăr). Atât bărbatul, cât și femeia peste întreg costumul mai poartă și sumanul.
Figura nr. 4 – Costumul popular din zona Banatului
3.2.5. ZONA BIHORULUI
O primă caracteristică a acestei zone folclorice este unitatea stilului de joc pe întreg cuprinsul ei. Numărul jocurilor nu este prea mare, însă fiecare joc are o contrucșie bogată și o desfășurare artistică de mare valoare. Pașii tropotiți, pintenii și bătăile pe cizme formeaza elementele coregrafice de bază ale dansului din Bihor. Pașii tropotiți sunt efectuați aproape pe loc sau cu depalsări laterale mici. Schimbarea greutății corpului de pe un picior pe altul și trecerile de pe toc pe talpă sunt efectuate cu multă ușurință și aproape imperceptibil. Jocul este însoțit de bătăi în palme executate de „ ficiori”, bătăi care se îmbină într-un mod cu totul specific cu ritmul bătăilor din picioare. Foarte impresionante sunt „ ponturile” (figurile) feciorești, care cer o tehnică și o ritmică deosebită. Lovirea picioarelor se face sacadat, cu mișcări bruște și foarte hotărât. Multe ponturi se încheie cu pinteni dubli în aer, executați în voltă spre înapoi. Jocurile sunt în general jocuri de perechi, ținuta fiind dreaptă, partenerii stau față în față, fata cu mâinile pe umerii băiatului, iar acesta susține fata de mijloc. Fetele constituie în multe momente ale jocului sprijin în executarea pintenilor sau a ponturilo de către băieți, fiind „ date” apoi pe sub mână, executând piruete pe călcâi. Cele mai reprezentative jocuri din Bihor sunt „pe picior”, „polca”, „feciorescul”, „feleaga”, „bătrânescul”, „mânânțelul”, etc. Intrumentul muzical principal ce acompaniază jocul din Bihor este vioara (mai ales vioara cu goarnă), taraful mai cuprinzând tobă (dubă) și contrabas. Caracteristic bihorenilor în joc sunt strigăturile (descântece) ironice, vesele, sau chiar triste.
Costumul popular din zona Bihorului: Costumul popular autentic din zona etnografică a Bihorului a cunoscut o evoluție deosebită mai ales în ultima perioadă de timp, ca urmare a schimburilor culturale și economice a locuitorilor Bihorului cu ceilalți cetățeni ai patriei, cât și ca urmare a dezvoltării social-economice a zonei, a influenței orașului asupra satului (N-Dunăre – „Portul popular din Bihor”, ESPLA, București 1957). Cele mai întâlnite costume din Bihor sunt alcătuite din următoarele elemente:
Pentru femei : – poale din pânză albă cu cusături de mână executate cu lână colorată (roșu pentru fete tinere, verde pentru femei mai în vârstă, negru și albastru pentru bătrâne); poalele au una sau două fodre cu cipcă (volănașe cu dantelă); – zadie din lână țesută și cu cusaturi de lână (forme fitomorfe sau zoomorfe); – spătoi (ie) cu guler răsfrânt, cu cipcă și cu pumnari de asemena rasfrânți; – cârpă dupa cap, din cașmir cusută cu lână; – cojoc binșenesc (din piele) sau cohănesc (din lână); – suman sau sumăniță din țesătură de lână albă sau aură, cu cusături din lână și piele; – basma de catifea cusută cu lână viu colorată; – opinci de gumă subțire, ghete (în ultimul timp).
Pentru băieți: – cioareci (pantaloni din lână țesută, strâmt – pe picior) albi sau suri; – gaci (pantaloni din pânză, largi) albi; – cămașă din pânză albă cu guler răsfrânt și cu pumnari; cămașa este decorată cu cusături din lână și bumbi (nasturi) colorați, cămașa se poartă peste cioareci; – cojoc binșenesc sau laibăr (din lână neagra); – suman sau sumăniță; – clop (pălărie) de păr sau cușmă de blană; -opinci și obiele de pânză ori ciorapi de lână (se folosesc în unele zone și cizme de piele cu „turec” tare).
În dansurile populare este recomandat să fie stilizat și costumul popular, respectând însă caracteristicile autentice. Pentru dansurile populare din Bihor se folosesc urmatoarele costume: – poale cu fodre și cipcă (din jolj sau chiar din material sintetic); – zadie; – spătoi (din material subțire); – cojoc; – pantofi negri; – basma (femtru femei) și pantaloni subțiri din pânză albă, în cizme negre din piele, cămașă peste pantaloni, cojoc și clop de păr (pentru bărbați).
Pe scenă, în spectacolele folclorice se cer a fi introduse și unele costume autentice pentru decor.
Figura nr. 5 – Costumul popular din zona Bihorului
3.2.6. ZONA ARDEALULUI
Această întinsă arie geografică a fost subîmpărțită (și etnografic) în: Ardealul de Nord, Ardealul de centru și Ardealul de Sud , fiecare cuprinzând mai multe zone etnografice.
Ardealul de Nord: Cuprinde zonele folclorice ale Oașului, Maramureșului și zona Codrenească. Toate aceste zone, ca o caracteristică generală, cuprind dansuri de doi și feciorești ce se joacă în pași mici și tropotiți, bine ritmați, mișcări scurte și răsuciri scurte la dreapta și la stânga. Atitudinea corpului este foarte dreaptă, iar formația abișnuită este de perechi, față în față, sau perechi de mână, așezate în coloană. În timpul jocului se execută multe sărituri în înălțime și bătăi de pinteni în aer și pe podea, acestea fiind însoțite de obicei de bătăi din palme. Instrumentele folosite pentru acompaniament sunt: vioara (cetera), contra (vioara de acompaniament), gorduna (contrabass de dimensiuni reduse), doba (toba), zongora (ghitară cu două corzi). Cel mai reprezentativ costum din această zonă este cel din zona Oașului, acesta având un pitoresc deosebit. Femeia poartă pe cap basma din cașmir, predominând culoarea galben, la gât salbă cu mărgele sau cu monezi (zgardă), cămașă cu bentiță la gât, mânecă strânsă în volan cu broderie sub formă de flotcă dreptunghiulară în jurul umerilor și gâtului, poale dintr-o țesătură mai groasă cu un șorț în față de obicei de aceeași culoare cu a basmalei, la mijloc un cordon fixează poalele și șorțul, iar in picioare femeia poartă cizme din piele. Bărbatul poartă pe cap palariuță din fetru de culoare neagră, iar vara palariuță de pai (clop); cămașa scurtă până în talie, cu mânecă foarte largă, izmene foarte largi, lungi până la treimea inferioară a gambei, terminate cu dantelă sau franjuri; la mijloc – chimir, iar diagonal pe umăr poartă o traistă – piesa cea mai bogată în ornamente; în picioare are cizme din piele.
Figura nr. 6 – Costumul popular din zona Maramureșului, Oașului
Ardealul de Centru: Acest ținut cuprinde următoarele zone etnografice: Dej-Cluj, Bistrița Năsăud, Țara Moților, Reghin, Aiud. Caracteristic pentru aceste zone folclorice este existența mai multor tipuri de dansuri populare cu desfășurări largi și complexe și cu elemente de mare virtuozitate. Dansurile caracteristice sunt cele de perechi și bărbătești: “de-a lungul”, “învîrtita”, “bărbuncul”, etc. Dansurile sunt deosebit de frumoase, cu un aer de noblețe, cerând multă îndemânare și virtuozitate din partea practicanților. Instrumentele muzicale de acompaniament sunt: vioara (primă și secundă), contrabasul, clarinetul.
Costumul popular din Bistrița Năsăud are următoarele componente: Femeia poartă pe cap basma de cașmir de culoare verde, galben sau roșu, la gât salbă cu monezi sau cu mărgele; cămașă cu bentiță la gât, mâneca strânsă în volan, poale peste care se pun catrințe și în față și în spate; peste cămașă un pieptar. Bărbatul poartă pe cap pălărie din fetru negru, cu borurile largi, împodobită cu șiraguri de mărgele și cu o pană de păun; cămașă cu guler și mânecă cu manșetă, cioareci strâmți pe picior, cizme; la mijloc are chimir, iar peste cămașă un pieptar ornamentat cu ciucuri din lână colorată pe toată suprafața lui.
Figura nr. 7 – Costumul popular din zona Bistriței și din zona Clujului
Ardealul de Sud: Acest ținut cuprinde următoarele zone etnografice: Târnave, Brașov, Făgăraș, Sibiu, Hunedoara. Dansurile din aceste zone sunt foarte spectaculoase, acestea făcând într-un fel legătura între jocurile ardelenești și cele din Sudul Carpaților Meridionali, unde predomină horele, sârbele și brâu. Jocurile mai întâlnite sunt: “fecioreasca”, “învârtita”, “hațegana”, sârbe, brâie și hore. Caracteristic pentru această zonă este faptul că aici se joacă mai mult dansuri de perechi. Acompaniamentul muzical este realizat de viori și clarinet, uneori fluier și cimpoi (mai rar). Costumul din zona Făgărașului este alcătuit din: maramă pe cap, cămașă cu bentiță la gât, cu mînecă foarte largă, strânsă în volan deasupra articulației cotului, poale plisate, iar peste ele catrințe negre, peste cămașă au un pieptar ce se încheie lateral – la femei, iar la bărbați este alcătuit din pălăriuță din fetru negru pe cap, cu boruri înguste, cămașă cu o croială specific (cămașă cu barburi), cioareci strâmți pe picior, cizme de piele în picioare, iar peste cămașă un pieptar.
Figura nr. 8 – Costumul popular din zona Făgărașului
3.2.7. ZONA DOBROGEI
Acest ținut are o caracteristică folclorică deosebită în comparație cu celelalte zone etnografice ale țării, datorită unui amestec de mai multe naționalități (turci, tătari, bulgari, lipoveni), dar și datorită faptului că în ultimele 4-6 decenii s-au așezat aici și munteni, olteni, care au venit cu folclorul lor propriu. Jocuri din repertoriul dobrogean: forme de brâie, sârbe, hore și în special variante ale geamparalelor. Alături de acestea sunt prezente și alte jocuri muntenești și oltenești. Instrumentele muzicale folosite în jocurile dobrogene sunt viorile, fluierul și cimpoiul.
Figura nr. 9 – Costumul popular din zona Dobrogei
IMPORTANȚA DANSURILOR POPULARE DIN PUNCT DE VEDERE AL EDUCAȚIEI FIZICE
Datorită prețuirii pe care statul nostru o acordă creației populare, condițiilor ei de dezvoltare, studierii și valorificării ei, dansurile populare românești sunt prezente în forme dirijate și organizate de activitate, atât în larga mișcare artistic de amatori și a artei coregrafice profesioniste, cât și pe linia diferitelor forme de învățământ. Astfel dansurile populare românești sunt cuprinse în cadrul lecțiilor de educație fizică în învățământul preșcolar, general și mediu, ca mijloc de dezvoltare a unor sarcini în diferite verigi ale lecției, în activitatea din afara clasei și extrașcolară, ansambluri ale pionierilor, cercuri de copii de la cluburi și case de cultură, etc. Dansurile populare românești constituie un adevărat izvor pentru formarea unor gusturi artistice sănătoase, întăresc încrederea și respectul față de forțele creatoare ale poporului nostrum, adâncesc și educă la elevi sentimentul demnității și mândriei naționale. Cunoașterea creației populare din toate zonele țării, inclusive cea a naționalităților conlocuitoare, întărește sentimentul de unitate națională, îmbogățește conținutul ideii de înfrățire și colaborare între popoare. Pe lângă efectul esthetic și educative, dansurile populare românești sunt importante și din punct de vedere al exercițiilor de mișcare, ele exercitând o influență favorabilă asupra dezvoltării fizice a celor ce le practică. Astfel ele activează funcțiile vitale ale organismului, contribuind în același timp la dezvoltarea forței și elasticității musculare, dezvoltă ușurință în conducerea armonioasă și expresivă a mișcărilor. Este necesar și se impune sa oferim copiilor posibilitatea de a lua contact direct cu izvoarele creației populare ca dansul, muzica, strigăturile, obiceiurile și costumul popular, să le creăm condiții optime pentru învățarea dansurilor noastre populare, tezaur de neprețuit al poporului nostru. În școală, cel căruia ii revine de cele mai multe ori sarcina și în același timp datoria de a preda pași de bază din dansul popular românesc, sau de a pregăti un dans popular pentru a fi prezentat într-o serbare școlară, este profesorul de educație fizică.
DANSURILE POPULARE ÎN SERBĂRILE ȘCOLARE
Este o tradiție în școlile noastre să nu existe serbări fără cântece și dansuri populare, fiind datoria fiecărui profesor să mențină, să continue și să întărească această frumoasă tradiție. Folclorul poporului nostrum exprimă vigoarea, forța, temperamentul, optimismul, dragostea de viață a poporului însuși. Pentru a realize învățarea unui dans popular este necesară parcurgerea mai multor etape și respectarea anumitor cerințe:
Pregătirea intructorului (profesorului):
Instructorul de dansuri populare conduce în mod nemijlocit munca de creare și montare a dansurilor, de instruire și pregătire a grupului de dansatori, purtând toată răspunderea pentru realizarea în bune condiții a spectacolului. Fiind vorba aici de instructori mai puțin pregătiți, aceștia își vor începe activitatea printr-o pregătire temeinică, lucru ce se poate realiza atât prin frecventarea unor cursuri de instructor de dansuri populare (cursuri organizate în cadrul școlilor populare de artă sau a cluburilor, ori a caselor de cultură), sau prin studierea materialelor de specialitate, prin culegeri folclorice realizate direct din cadrul colectivității unde trăiește și muncește, de la diferiți păstrători ai folclorului autentic. Instructorul va avea în vedere în primul rând dansurile populare locale (din comună, din sat), aceastea fiind mai ușor de înțeles și de executat pentru copii, fapt ce le creează un puternic simțământ de dragoste și respect față de oamenii și locurile natale. În serbări pot fi introduce, ca de altfel și în lecțiile de educație fizică, și dansuri din alte zone etnografice ale țării, sau dansuri ale naționalităților conlocuitoare, cu condiția păstrării specificului și autenticității fiecărui dans. Alegerea dansului trebuie făcută în funcție de vârsta copiilor, de aptitudinile acestora pentru dans, cât și în raport cu timpul alocat pentru dansuri în serbarea pentru care se pregătește. În munca practică realizată cu colectivul de elevi, el trebuie să acorde o mare atenție pregătirii profesionale a dansatorilor, cât și antrenamentului coregrafic. Sarcinile cele mai importante ale instructorului, în această etapă sunt:
Selecționarea dansatorilor și organizarea pregătirii colectivului;
Alegerea și stabilirea repertoriului;
Alegerea muzicii și a costumelor populare;
Pregătirea și asigurarea condițiilor de repetiție, a spațiului, a costumelor, a personalului corespunzător, etc.
Selecționarea copiilor pentru dans:
Un colectiv de dansuri nu are un număr limitat de componenți, acesta fiind de 8 – 12 sau chiar de 20 – 40 de dansatori, în funție de posibilitățile material existente, de costume, de spațiul de repetiție și de spectacol, de numărul elevilor, etc. se vor selecta copiii care îndrăgesc cel mai mult dansul popular și care doresc să facă parte din echipa de dansuri populare, având în vedere și următoarele cerințe:
Aptitudini pentru mișcări ritmice;
Capacitatea de a sesiza și a reda ritmuri și tempouri musicale diferite (“ureche muzicală”);
O bună pregătire școlară (rezultate bune);
Talia copiilor să fie apropiată ca valoare pentru a se constitui o echipă omogenă;
După un an de lucru cu un colectiv bine sudat se pot face cooptări de noi dansatori, de preferință mai mici, pentru a asigura continuitatea formației respective.
Alegerea partiturii muzicale:
Muzica aleasă va trebui să fie în deplină concordanță cu caracteristica general a dansului (hore pentru pași de hore, polcă pentru pași de polcă, etc.) și să aparțină aceleiași zone etnografice cu cea a dansului. Melodia poate fi interpretată de unul sau mai mulți instrumentiști locali sau se pot utiliza înregistrările pe discuri, casete, etc. Paralel cu muzica se vor stabili și strigăturile sau chiuiturile ce vor însoți jocul popular, acestea având un conținut umoristic sau ironizând diferite situații din viața școlii, a satului sau a comunei.
Învățarea dansului:
Învățarea unui dans se face eșalonat, în mai multe repetiții, treptat metodic (de la ușor la greu, de la simplu la complex, etc.) începând cu pașii de bază, figurile, formațiile (desenul) etc. În cadrul repetițiilor, explicațiile instructorului vor fi clare, precise, accesibile pentru a putea fi ușor întelese de copii. în cazul unor mișcări mai grele din punct de vedere ethnic, acestea se descompun în elemente mai simple ce vor fi predate în mod progresiv, folosindu-se metode cât mai variate pentru a menține un interes continuu din partea dansatorilor. De asemenea, repetițiile se vor desfășura după “schema” generală a unei lecții de educație fizică, urmărindu-se, la început, pregătirea treptată și generală a organismului pentru efort, angrenarea metodică în efort a întregului sistem locomotor, după care se va trece la însușirea mișcărilor de tehnică (pași, figure, etc.). Instructorul își va pregăti dinainte un plan general de lucru și un plan pentru fiecare lecție de repetiție, mergând foarte bine pregătit înaintea copiilor.
ETAPELE ÎNVĂȚĂRII DANSURILOR POPULARE
În general etapele învățării dansurilor populare sunt următoarele:
Învățarea pasului de bază:
Este pasul cu care se fac toate deplasările pe scenă. Pasul de bază susține efectuarea tuturor figurilor, deci a întregului dans. Fără cunoașterea pasului de bază nu se poate trece mai departe în învățarea dansului. Învățarea pasului de bază se efectuează din formația de cerc, acucat de mâini, instructorul fiind în interiorul cercului și trecând pe pas de bază prin înaintea fiecărui elev. Pasul de bază se învață mai întâi pe numărătoare și apoi pe muzică, mai întâi într-un tempo mai scăzut și apoi în tempo normal.
Învățarea figurilor (ponturilor):
Mai întâi se învață figurile mai simple și treptat și cele mai complicate. Instructorul demonstrează și explică figura, o efectuează, apoi o descompune și demonstrează fiecare bataie a ei (separat). La început se învață fiecare bătaie; se leagă apoi mai multe bătăi între ele, treptat realizăndu-se întreaga figură. Abia apoi se trece la învățarea figurii pe muzică (cu tempo încetinit și în tempo normal). După învățarea câtorva figuri separate se trece la legarea lor, câte 2 – 3 între ele executând pas de bază. Legarea se execută pe muzică.
Învățarea desenului jocului:
La început desenul dansului popular se parcurge de către elevi cu mers obișnuit, efectuându-se opriri și întoarceri în locul diferitelor figuri. După aceea desenul se parcurge cu pas de bază, fără muzică (cu numărătoare sau cu bătăi din palme), respectând fraza muzicală (măsurile), efectuând și figurile cerute de desen și învățate anterior. Se trece apoi la parcurgerea desenului cu muzica. Se repetă până la învățarea integrală a dansului. Deplasările în scenă sau unele figuri mai ușoare se pot efectua pe strigături. După însușirea dansului („memorare”), se va trece în continuare la repetiții „șnur”, în tempo susținut, urmând pe lângă perfecționarea tehnicii de execuție a pașilor și ținuta corectă, „artistică” a dansatorilor, o anumită ușurință și degajare în dans. Fiecare dans trebuie să cuprindă în construcția sa următoarele componente:
O introducere (intrarea);
Desfășurarea propriu-zisă a dansului, conceput pe momente gradate care duc la un punct culminant;
Finalul (oprirea pe scenă și ieșirea).
Introducerea realizează primul contact al publicului cu dansatorii. Ea nu trebuie să fie prea lungă pentru a nu deveni monotonă. În desfășurare, dansul trebuie să fie gradat spre punctul culminant, după care urmează finalul (încheierea). Trebuie să ținem cont și de desenul dansului, instructorul intervenind creator pentru gasirea celor mai adecvate forme de expresie artistică, pentru punerea în valoare a bogației de mișcări specifice. De exemplu, „Hora”, cel mai specific joc pentru țara noastră, ar deveni monoton daca ar fi prezentat pe scenă numai în formația de cerc, așa cum se joacă în general în satele noastre. De aceea „Hora”, trebuie transmisă pe scenă în formații foarte variate (semicerc, linie, diagonală etc.), pentru a da posibilitatea publicului să urmărească din diferite unghiuri dansul. Prezentarea dansului popular pe scenă cunoaște forme și procedee diferite. Astfel se poate lua un singur joc prezentat unitar, sau o suită de dansuri (o succesiune de dansuri legate artistic între ele pentru a forma un spectacol unitar). Suita de dansuri poate fi formată din jocurile unui sat, comune, județ, ca și din dansuri caracteristice mai multor sate, comune, județe, etc. De fapt, poporul a creat el însuși, în mod natural, suite de dansuri, prin felul cum își organizează jocurile la hora satului. În mai multe locuri și în special în Ardeal, găsim o anumită ordine a jocurilor ce se dansează la horă (exemple: „Purtata”, „Învârtita”; „Feciorașul”, „Hațegana”), iar trecerea de la un joc la altul se face pe nesimțite, aproape fără a se observa că este vorba de mai multe dansuri, ci pare a fi un singur dans mai bogat, mai variat.
Încheierea dansului trebuie să-l preocupe în aceeași măsură pe instructor și din punct de vedere al formei artistice pe care trebuie să o folosească. În general, dansurile se pot încheia cu oprirea dansatorilor pe scenă, ori prin părăsirea scenei de către aceștia. Aceste finaluri, insă trebuie făcute cât mai interesante, variate și originale. Pentru reușita deplină a unui dans adus pe scenă, un rol la fel de important ca jocul însuși, îl au deopotrivă alegerea cât mai potrivită a muzicii, strigăturilor și costumelor, în așa fel încât acestea să redea exact caracterul, forma și aspectul specific zonei pe care o reprezintă dansul și să ajute la sublinierea conținutului de idei al acestuia.
IPOTEZA ȘI SARCINILE LUCRĂRII
IPOTEZA LUCRĂRII
Așa cum se poate observa în ultimul timp interesul tinerilor față de activitatea fizică în general a scăzut foarte mult. Dansurile populare sunt puțin cunoscute, datorită faptului că există acea ideea preconcepută de ”vechi” . Prin această lucrare mi-am propus să schimb această concepție și să scot în evidență frumusețea, eleganța și complexitatea dansurilor populare. Abordate la început mai mult ”în joacă”, în condițiile în care elevii erau reticenți, după cateva ore s-au transformat în activități organizate la care cei mici participau cu plăcere. Lucrarea de față are la bază ipoteza că dansurile populare și exercițiile efectuate în cadrul orelor pot determina dezvoltarea armonioasă a copilului, dezvoltarea ritmicității, muzicalității, orientării în spațiu și nu în ultimul rând dezvoltarea calităților motrice: rezistența, îndemânarea, dar și coordonarea. În același timp, scopul lucrării este de a pune la dispoziția profesorilor, a celor interesați de introducerea activității de dans popular în școală, un material teoretico-practic și metodic izvorât din materiale de specialitate (greu de găsit) și în cea mai mare parte din experiența proprie.
SARCINILE LUCRĂRII
În vederea realizării acestei teme mi-am propus următoarele sarcini:
Documentarea, studiul materialelor de specialitate, fundamentarea teoretică a temei și cunoașterea acesteia
Stabilirea locului, subiecților și a perioadei de studiu
Aplicarea chestionarelor în vederea stabilirii opțiunilor elevilor la grupa experimentală
Aplicarea și înregistrarea testelor inițiale la grupa martor și experiment
Desfășurarea propriu-zisă a experimentului
Aplicarea și înregistrarea testelor finale la grupa martor și experiment
Interpretarea statistico-matematică a rezultatelor inițiale și finale
Analiza comparativă a datelor obținute
ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA EXPERIMENTULUI
LOCUL, PERIOADA, SUBIECȚII
Experimentul s-a desfășurat la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea, în cadrul orelor cu caracter opțional. Activitatea s-a desfășurat pe o perioadă de 6 luni, cu o frecvență de 1 repetiție de o ora pe săptămână. S-a efectuat la clasa a III-a, având un efectiv de 28 de elevi cu vârstă cuprinsă între 9 și 10 ani. La experiment au participat 22 de elevi, 11 fete și 11 băieți. Clasa martor (a II-a) a fost formată la rândul ei din 22 de elevi, 11 fete și 11 băieți.
METODE DE CERCETARE UTILIZATE
Metoda studiului materialelor bibliografice (documentarea)
Este metoda prin care se consulta sursele bibliografice, literatura de specialitate În vederea intrarii În posesia datelor privitoare la rezultatele obtinute de alti cercetatori În domeniul temei respective, precum și situatia de ansamblu a temei În raport cu altele.
Documentarea priveste În egala masura atât fundamentarea teoretica a temei alese cât și aspectele de ordin metodologic aferente și specifice temei. Ea conditioneaza stabilirea sarcinilor.a metodelor, etc. utilizate în lucrare.
Metoda observației
Este una din metodele principale de investigatie directa a realitatii și consta În urmarirea intentionata, atenta și sistematica a anumitor fapte, În conditii obisnuite de desfasurare a procesului instructiv- educativ, cu scopul sesizarii aspectelor esentiale sau a celor diferentiale. Ea trebuie desfasurata conform unui plan tematic și cu ajutorul unor mijloace tehnice menite să surprindă fenomenele și procesele urmarite. indiferent de gradul lor de complexitate sau de rapiditatea cu care se succed: aparate de fotografiat; de filmat; inregistrari audio; diferite instrumente de masura (cronometre, rulete), etc. Observația trebuie făcută din afara procesului studiat, având calitatea de a fi obiectivă, și de a nu exercita nici un fel de influențe asupra desfășurării procesului sau fenomenului studiat. Dificultatea cea mai mare În folosirea acestei metode este determinată de complexitatea fenomeneior specifice educației fizice și sportului și a relațiilor dintre acestea. De aceea trebuie să se delimiteze cu exactitate sfera de observare, care poate cuprinde o multitudine de elemente, aspecte și unghiuri de observare: conținut, desfășurare, mijloace, metode, nivele de efort, acțiuni ale profesorului, ale sportivului, etc., precum și raporturile dintre acestea. După înregistrarea datelor observației se impune interpretarea acesteia ceea ce va duce la formularea unor concluzii capabile să sporească eficiența activității practice.
Observatia poate fi făcută direct de către cercetător sau indirect, prin intermediul unor materiale (fotografii, filme, înregistrări pe bandă) și poate fi completată cu ajutorul altor metode de investigare cum ar fi ancheta convorbirea, studiul documentelor, etc.
Metoda experimentului:
Este o forma superioara a observatiei și se deosebeste de aceasta mai ales prin faptul că în funcție de tema cercetării, de condițiile desfășurării procesului instructiv – educativ , modul de lucru al profesorilor și al sportivilor se modifica în raport cu ipoteza de lucru. Cu alte cuvinte experimentul presupune intervenția activă a cercetătorului, acesta selecționând mijloace și luând măsuri organizatorice speciale, necesare verificării concrete a ipotezei de lucru dinainte stabilita. O cerință de bază a folosirii experimentului pedagogic o constituie organizarea lui în conditii de activitate concretă, ipotezele de lucru impunându-se pentru a fi verificate multilateral. În acest sens se aleg grupe de experiment și grupe de control, diferențierile dintre acestea contribuind la dovedirea eficienței ipotezei de lucru folosite în cadrul experimentului. Experimentul presupune și unele greutăți în desfășurarea lui dintre care amintim:
fenomenul educativ este complex și depinde de multi factori;
obiectul experiment este elevul și intervin factori subiectivi;
variația mare a sportivilor (ca material de lucru);
fenomenul educativ presupune durata de studiu îndelungată, greu de experimentat, greu de cantificat.
În cercetarea procesului de antrenament experimentul îmbraca mai multe forme:
constatativ- în care se cercetează o anumită realitate fără a interveni în modificarea acesteia;
de verificare a unor ipoteze;
creator- în cadrul căreia se elaboreaza, se creează, conform ipotezei.
În funcție de numărul subiecților el poate fi individual și colectiv. În organizarea experimentului este foarte important ca cercetătorul să precizeze scopul și sarcinile pe etape, să formuleze clar ipoteza de lucru, alegând în functțe de aceasta condițiile de desfășurare. După aceea urmează organizarea lui – În spațiu și timp – și precizarea conținutului cu indicarea mijloacelor și procedeelor propuse pentru verificare.
Metoda statistico-matematică
Trebuie utilizata în vederea exprimării cantitative a raporturilor calitative și consta în culegerea datelor numerice, interpretarea și prelucrarea lor statistică. Pot fi folosiți indicatori statistici simpli: valoarea medie, procente, frecvență, etc. și indicatori cu grade diferite de complexitate care sunt: abaterea standard, coeficientul de variabilitate, eroarea mediei aritmetice, etc.
Formulele de calcul sunt:
Media aritmetica după formula: =
unde:
x = rezultatele obtinute de fiecare elev;
N = numărul total de cazuri;
= suma.
Abaterea standard după formula: S =
unde:
s=abaterea standard;
= suma;
d=diferenta dintre media aritmetica și rezultatul fiecarui elev
N= numărul elevilor testati.
Coeficient de variabilitate după formula: Cv(x) = * 100
unde:
Co= coeficient de variabilitate;
S= abatere standard
X= media aritmetica;
Statistica recomandă pentru interpretare următoarelor trepte de apreciere:
0% – 10% omogenitate foarte bună;
10% – 20% omogenitate medie;
20% – 30% omogenitate slabă;
peste 30% omogenitate foarte slabă.
Datele statistice pot fi reprezentate sub diferite forme: diagrame, curbe, etc.
Metoda măsurării rezultatelor obținute și a testelor
Această metodă vizează cercetarea influențelor exercițiilor fizice asupra subiecților și se realizează cu ajutorul unor probe sau teste, care variază în funcție de natura indicatorilor măsurați.
Astfel se pot realiza măsurători și teste ce vizează: indicii somatici ( talie, greutate, perimetre, etc.) indici funcționali și biochimici și indicii privind testarea capacității motrice.
Pe planul capacității motrice se vor investiga: predispozițiile motrice, nivelul calităților motrice, starea generală de pregatire fizică, nivelul de însușire a deprinderilor motrice.Testele utilizate în lucrare sunt prezentate într-un capitol de sine stătător.
TESTE UTILIZATE LA GRUPA EXPERIMENT ȘI GRUPA MARTOR
Am ales câteva teste pentru verificarea coordonării, muzicalității și ritmicității, orientării în spațiu, mobilității, rezistenței și am efectuat și câteva măsurători (kilograme, înălțime, bust, talie, elasticitate toracică).
Testul pentru coordonare motrică:
S-a explicat și s-a demonstrat o singură dată următorul exercițiu:
P.I. Stând cu mâinile pe șold
Prin săritură întoarcere 90̊ spre dreapta cu ridicarea brațelor înainte;
Revenire la P.I;
Pas lateral spre dreapta cu piciorul drept, piciorul stâng se apropie de piciorul drept, concomitent cu ducerea palmelor pe umeri;
Pas lateral spre stânga și revenire la P.I;
Prin săritură întoarcere 90̊ spre dreapta cu ridicarea brațelor sus;
Prin săritură întoarcere 90̊ spre dreapta cu ducerea mâinilor pe șold;
Pas adăugat cu piciorul stâng lateral concomitent cu întoarcere 90̊ spre dreapta (pas de polcă);
Bătaie cu piciorul drept în poziția a III-a și revenire la P.I.
Copiii care au redat mișcările correct din prima încercare au primit 10 puncte, cei care au redat după a doua încercare au primit 8 puncte, cei din a treia încercare au primit 6 puncte, cei a patra încercare câte 4 puncte, a cincea încercare 2 puncte.
Tabel nr. 1 – Scalarea punctajului la testul de coordonare motrică
Testul pentru ritmicitate și muzicalitate:
Se dă o temă ritmică în măsură 2/4, se execută pe timpii 1,2,5,6,7,8 lovirea palmelor, iar pe timpii 3,4 se execută lovirea coapselor cu palmele în raport cu durata valorilor notelor.
Se demonstrează de trei ori, apoi se înregistrează punctajul obținut de elevi în redarea temei ritmice în raport cu numărul de repetări până la execuția corectă.
♫♪│♫♫│♫♫│♫♪
1 2 3 4 5 6 7 8
Figura nr. 10 – Reprezentarea temei ritmice
Tabel nr. 2 – Scalarea punctajului la testul pentru ritmicitate și muzicalitate
Testul pentru orientarea în spațiu:
Din stând cu fața spre o linie trasată pe sol, s-au executat 3 întoarceri de câte 360̊ prin pași mici succesivi, după care a urmat o deplasare prin mers pe linia trasată. S-au penalizat de la 1-10 devierile la stânga sau dreapta de la linia trasată.
Tabel nr. 3 – Scalarea punctajului la testul de orientare în spațiu
Teste pentru mobilitatea articulară:
Sarcina: sfoara lateral fără înclinarea trunchiului înapoi. Se apreciază distanța dintre bazin și sol în cm.
Sarcina: sfoara sagitală pe piciorul drept înainte. Se măsoară în cm distanța între bazin și sol.
Sarcina: din așezat, îndoire înainte, picioarele apropiate și întinse. Se măsoară cu ajutorul liniarului și se vor lua în considerare cm la care ajunge copilul să atingă liniarul în poziție corectă.
Testul pentru rezistență: (Testul Ruffier)
A fost luat pulsul inițial (P0). S-au efectuat apoi 30 de genoflexiuni în 45 de secunde, s-a luat pulsul 1 (P1), iar după un minut s-a luat pulsul 2 (P2).
Se va calcula după formula: IR = (P0 + P1 + P2 – 200) / 10
Interpretare: < 0 = Foarte bună adaptare la efort
0 – 5 = Bună adaptare
5 – 10 = Adaptare medie la efort
10 – 15 = Adaptare insuficientă
> 15 = Neadaptare la efort => control medical.
CONȚINUTUL ȘI STRUCTURI DE EXERCIȚII UTILIZATE ÎNTR-O REPETIȚIE
În general, ora de dans se desfășoară asemănător cu cea de educație fizică. Primele trei verigi rămân la fel:
Organizarea colectivului de elevi (2-3 min):
Aliniere (pe două rânduri, fetele în față, băieții inapoia fetelor, așezați pe perechi)
Salut
Verificarea ținutei, prezenței
Anunțarea temelor pentru oră
Pregătirea organismului pentru efort (7-8 min, în coloană câte doi, fată – băiat, deplasare în jurul sălii):
Mers
Mers pe vârfuri cu brațele sus / lateral – arcuiri de brațe
Mers cu rulare de pe călcâi pe vârf, mâinile la spate
Mers fandat
Mersul piticului
Alergare ușoară
Alergare ascuțită, brațele lateral
Alergare cu ridicarea gambelor lateral și bătaie cu palm ape gambă la fiecare pas
Pas adăugat cu fața spre interior / exterior
Alergare cu pas încrucișat cu fața spre interior / exterior
Alergare cu genunchii sus
Alergare cu pendularea gambelor înapoi
Influențarea selectivă a aparatului locomotor (6-7 min, aliniați pe 4 linii):
Exercițiul 1: P.I. Stând
Ridicarea brațelor lateral;
Ridicarea brațelor sus;
Coborârea brațelor lateral;
Revenire la P.I. (2×8 rep.)
Exercițiul 2: P.I. Stând depărtat
1,3. Ridicare pe vârfuri cu ridicarea brațelor sus;
2. Trecere pe toată talpa cu îndoirea coatelor și ducerea palmelor pe umeri;
4. Revenire la P.I. (2×8 rep.)
Exercițiul 3: P.I. Stând depărtat
Ridicarea brațelor lateral;
Răsucirea trunchiului spre dreapta;
Arcuire;
Revenire la P.I.
5-8. Exercițiul se execută spre direcția opusă. (2×8 rep.)
Exercițiul 4: P.I. Stând depărtat
Ridicarea brațelor sus;
Îndoirea trunchiului înainte cu palmele pe sol;
Îndoirea trunchiului înainte cu ducerea palmelor înapoia călcâielor;
Revenire la P.I. (2×8 rep.)
Exercițiul 5: P.I. Stând pe piciorul stâng, piciorul drept ridicat la 45 grade înainte, întins
1-4. Rotări de gleznă spre partea dreaptă;
5-8. Rotări de gleznă spre partea stângă. (2×8 rep.)
Exercițiul 6: Idem exercițiul 5, dar cu piciorul stâng. (2×8 rep.)
Exercițiul 7: P.I. Stând cu piciorul drept sprijinit pe bara de perete, la 90 de grade
1-2,5-6. Îndoirea trunchiului pe piciorul drept, brațele întinse;
3-4,7. Îndoirea trunchiului pe piciorul stâng, palmele ating solul;
8. Revenire la P.I. (2×8 rep.)
Exercițiul 8: Idem exercițiul 7, dar pe partea opusă. (2×8 rep.)
Exercițiul 9: Genoflexiuni, brațele întinse înainte. (10 rep.)
Exercițiul 10: P.I. Stând cu mâinile pe șold
1-4. Sărituri ca mingea pe loc;
5-7. Sarituri ca mingea cu întoarcere spre dreapta/stânga;
8. Revenire la P.I. (2×8 rep)
Prima modificare apare după cea de-a treia verigă. Aici se introduc exerciții de formare și dezvoltare a ținutei artistice (exerciții la bara de perete).
În primele ore se învață pozițiile de bază ale brațelor și picioarelor. Apoi se trece la exercițiile propriu zise la bară. Acestea vor fi învățate pe rând, iar după ce sunt însușite de către elevi, vor fi executate legat.
Brațe:
Poziția I: Brațele înainte rotunjite jos.
Poziția a II-a: Brațele rotunjite înainte, palmele în dreptul abdomenului.
Poziția a III-a: Brațele sus rotunjite.
Poziția a IV-a: Un braț rotunjit înainte, celălalt sus.
Poziția a V-a: Un braț rotunjit sus, celălalt lateral.
Poziția a VI-a: Un braț lateral, celălalt rotunjit înainte.
Poziția a VII-a: Brațele rotunjite lateral.
Picioare:
Poziția I: Labele picioarelor cu vârfurile deschise lateral, formează o linie dreaptă, situată pe linia umeri lor, genunchii sunt apropiați, călcâiele pot fi apropiate sau ușor depărtate.
Poziția a II-a: Picioarelor păstrează aceeași poziție, dar călcâiele sunt depărtate, distanța dintre ele fiind de o talpă, o talpă și jumatate maximum.
Poziția a III-a: Labele picioarelor cu vârfurile deschise lateral, sunt strâns lipite una de alta și se acoperă pe jumătate un ape alta.
Poziția a IV-a: Labele picioarelor sunt paralele, cu o distanță Între ele de o talpa și jumatate, vârful piciorului din față fiind situat În dreptul călcâiului piciorului din spate.
Poziția a V-a: Labele picioarelor sunt lipite, acoperindu-se complet una peste alta astfel incat călcâiul piciorului din față se află în dreptul vârfului piciorului din spate.
Poziția a VI-a: Labele picioarelor paralele cu vârfurile orientate spre înainte, sunt apropiate.
Pentru toate pozițiile – fesele sunt încordate, abdomenul încordat, trunchiul cât mai înalt.
Exerciții la bara de perete: (8 min)
Demi și grand plié – se execută din poziția I cu o mână la bară, brațul liber lateral, rotunjit:
1-2, 5-6. Îndoirea lentă a genunchilor, orientați lateral, pe linia vârfurilor;
3-4, 7-8. Revenire în P.I.
1-4. Îndoirea lentă a genunchilor, orientați lateral cu o ușoară ridicare pe vârfuri
5-8. Revenire în P.I.
Battement tendu – se execută din poziția I, cu o mână la bară, brațul liber lateral, rotunjit:
1. Întinderea piciorului drept înainte pe vârf, prin alunecare pe sol;
2. Revenire în P.I;
3. Întinderea piciorului drept lateral pe vârf, prin alunecare pe sol;
4. Revenire în P.I;
5. Întinderea piciorului drept înapoi pe vârf, prin alunecare pe sol;
6. Revenire în P.I;
7. Întinderea piciorului drept lateral pe vârf, prin alunecare pe sol;
8. Revenire în P.I;
Se repetă exercițiul și pe partea opusă.
Battement Jette – se execută din poziția I cu o mână la bară, brațul liber rotunjit lateral:
Alunecarea piciorului drept înainte pe vârf și ridicarea lui la un unghi de 20 -25 de grade de la sol;
Revenire în P.I;
Alunecarea piciorului drept lateral pe vârf și ridicarea lui la un unghi de 20 -25 de grade de la sol;
Revenire în P.I;
Alunecarea piciorului drept înapoi pe vârf și ridicarea lui la un unghi de 20 -25 de grade de la sol;
Revenire în P.I;
Alunecarea piciorului drept lateral pe vârf și ridicarea lui la un unghi de 20 -25 de grade de la sol;
Revenire în P.I. Se repetă exercițiul și pe partea opusă.
Battement soutenue plié par terre – se execută din poziția I, cu o mână la bară, brațul liber rotunjit lateral:
1-2. Alunecarea piciorului drept înainte concomitent cu demi-plié pe piciorul stâng;
3-4. Revenire lentă la P.I.
Structura se execută identic laterat, înapoi și iar lateral. Se repetă exercițiul și pe partea opusă.
Grand Battement – se execută din poziția I cu o mână la bară, brațul liber rotunjit lateral:
Alunecarea piciorului drept înainte și ridicarea lui cât mai sus posibil;
Revenire în P.I;
Alunecarea piciorului drept lateral și ridicarea lui cât mai sus posibil;
Revenire în P.I;
Alunecarea piciorului drept înapoi și ridicarea lui cât mai sus posibil;
Revenire în P.I;
Alunecarea piciorului drept lateral și ridicarea lui cât mai sus posibil;
Revenire în P.I.
Relevé – se execută din poziția I, cu mâinile pe bară:
1, 3. Ridicare pe vârfuri, menționând orientarea vârfurilor spre exterior și a călcâielor spre interior;
2, 4. Revenire la P.I.
Sauté – se execută din poziția I și a II-a, cu mâinile pe bară:
Demi – plié;
Săltare pe două picioare cu menținerea în zbor a vârfurilor întoarse în afară;
Revenire pe sol în demi – plié;
Revenire în P.I.
După aceste exerciții se trece la încalzirea specifică pentru dans.
Fetele aliniate pe un cerc, execută piruete pe muzică. La început se execută câte 2 piruete, mârindu-se numărul treptat la 4, 6, 8 piruete, iar apoi piruete într-una pe o frază muzicală sau chiar pe o melodie întreagă.
Băieții sunt aliniați pe două/trei linii și execută figurile simple trecând ușor la figurile complexe din dans, pe muzică. Această încălzire specifică durează aproximativ 6-7 minute.
După toate aceste etape se trece la veriga a V-a, unde se vor învăța și consolida figurile noi, din dansul care urmează să fie efectuat de către elevi la serbare.
V. Învățarea, consolidarea, perfecționarea, evaluarea deprinderilor motrice (25 min):
Am ales să-i învăț pe copii un dand numit ”BURZUCANUL” urmat de o POLCĂ de BIHOR, din zona BEIUȘULUI (Polcă de Beiuș). Este un dans mixt, cu mișcări combinate. La începutul dansului intră doar fetele, ca mai apoi să intre și băieții și să formeze perechile. Cand se formează perechile, partenerii stau față în față cu mâinile pe umerii celuilalt. Pașii sunt executați săltat, iar deplasarea perechilor se face sub formă de romb. Se vor învăța la început figurile analitic, de la simplu la complex, urmând apoi să fie legate și efectuate pe muzică.
Legendă:
Figura nr. 11 – Reprezentarea grafica a pasului de bază (Polcă de Beiuș)
Explicația și reprezentarea grafică a dansului: ( X = fete, Y = băieți)
Fig. 1: (4 x 8 timpi)
P.I. Stând cu mâinile pe șold
Fetele sunt așezate pe 4 coloane în dreptul celor 4 colțuri ale suprafeței de dans. Se execută 7 pași înainte începând cu piciorul drept, 3 pași înapoi începând cu piciorul stâng, 3 pași înainte începând cu piciorul drept, iar apoi 7 pași înapoi începând cu piciorul stâng.
Fig. 2: (4 x 8 timpi)
Se ajunge pe perechi, fetele se țin de mâini două câte două, una cu fața la cealaltă. Se execută figura precedentă, dar spre lateral, începând spre partea dreaptă. Corpul se întoarce spre direcția de deplasare, spatele drept, capul sus.
Fig. 3: (4 x 8 timpi)
Fetele se întorc spre partea dreaptă, ținându-se de o mână și se execută pasul de bază (de Polcă). Se începe spre partea dreaptă.
1 – 2 Pas de bază spre dreapta;
3 – 4 Pas de bază spre stânga;
5 – 8 Fata din exterior se învârte pe sub mâna fetei din interior.
Figura se repetă de 4 ori, o dată învârtindu-se fata din exterior, o data cea din interior.
Fig. 4: (4 x 8 timpi)
Fetele se deplasează în coloană câte două spre înainte, ținându-se de mână, ocolind suprafața de dans și ajungând pe 2 linii, pe pas de bază. Pasul se începe spre partea dreaptă.
Fig. 5: (2 x 8 timpi)
Pe două linii, se execută pasul de de bază pe loc. Fața orientată către public, mâinile pe șold.
Fig. 6: (2 x 8 timpi)
Fetele execută pasul de bază pe loc, iar la ultimul pas se întorc spre partea dreaptă ajungând cu fața la băiat.
Băieții intră inapoia fetelor, de pe cele patru laterale ale spațiului de dans cu pas de bază, iar la ultimul pas se ia poziția de bază în dans.
Fig. 7: (4 x 8 timpi)
Se execută pasul de bază pe loc, în pereche, mâinile pe umerii partenerului.
Fig. 8: (4 x 8 timpi)
Fata se deplasează în stânga băiatului și execută ținerea ritmului pe loc.
Băiatul execută bătăi pe picioare:
1 – 5 Bătaie în podea cu piciorul stâng;
2 – 4 Ridicarea genunchiului drept, bătaie a coapsei cu palma dreaptă;
3 Ridicarea genunchiului stâng, bătaie a coapsei cu palma dreaptă;
6 – 8 Îndoirea piciorului drept și bătaie cu palma dreaptă în zona labei piciorului
7 Îndoirea piciorului stâng și bătaie cu palma dreaptă în zona labei piciorului
Fig. 9: (4 x 8 timpi)
Pe două linii, pas de bază pe loc, în pereche, începând spre partea stângă.
Fig. 10: (4 x 8 timpi)
Pas de bază cu deplasare. Linia din față trece înapoi, iar linia din spate trece înainte, intercalați pe perechi.
Fig. 11: (4 x 8 timpi)
Băiatul pas de bază pe loc.
Fata:
1 – 4 Întoarcere pe sub mâna dreaptă a băiatului, în partea stângă;
5 – 8 Întoarcere pe sub mâna stângă a băiatului, în partea dreaptă.
Fig 12: (4 x 8 timpi)
Pas de bază pe loc, în pereche, începând spre partea dreaptă.
Fig. 13: (4 x 8 timpi)
Pe pas de bază, se intercalează perechile și se formează o linie pe mijlocul spațiului de dans.
Fig. 14: (2 x 8 timpi)
Pe linie, pas de bază în pereche, cu întinderea brațelor sus.
Fig. 15: (2 x 8 timpi)
Pe pas de bază, perechile se deplasează înainte și înapoi, formând liniile de la începutul dansului.
Fig. 16: (4 x 8 timpi)
Băiatul execută pasul de bază pe loc.
Fata:
1 – 4 Piruetă spre partea stângă pe sub mâna băiatului, băiatul ține cu mâna dreaptă mâna stângă a fetei;
5 – 8 Piruetă spre partea dreaptă pe sub mâna băiatului, băiatul ține cu mâna stângă mâna dreaptă a fetei;
1 – 4 Fata se rotește pe după băiat, prin partea stângă a acestuia, băiatul ține cu mâna stângă, mâna dreaptă a fetei;
5 – 8 Pe pas de bază, fata se rotește spre partea dreaptă pe sub mâna băiatului.
Fig. 17: (2 x 8 timpi)
Pe două linii, pas de bază pe loc, în pereche.
Fig. 18: (2 x 8 timpi)
Deplasare pe pas de bază și formarea unui semicerc, pe perechi.
Fig. 19: (4 x 8 timpi)
Pe semicerc, fata în stânga băiatului, ține ritmul pe loc;
Băiatul execută bătăi pe picioare:
1 – 3 – 5 Bătaie în podea cu piciorul stâng;
2 – 4 – 6 Îndoirea piciorului drept lateral și lovirea labei piciorului cu palma dreaptă;
7 – 8 Foarfecă, cu ridicarea piciorului drept la 90 ̊ și lovirea părții interioare a gambei cu palma dreaptă.
Fig. 20: (2 x 8 timpi)
Pas de bază în pereche, pe semicerc, începând spre partea dreaptă.
Fig. 21: (2 x 8 timpi)
Pas de bază în pereche și revenire la cele două rânduri.
Fig. 22: (4 x 8 timpi)
Fata în stânga băiatului, ține ritmul pe loc.
Băiatul execută batăi pe picioare:
1 – 3 – 5 Bătaie în podea cu piciorul stâng;
2 – 4 Îndoirea piciorului drept lateral și lovirea labei piciorului cu palma dreaptă;
6 Ridicarea piciorului drept întins înainte la 90 ̊ și bătaie cu palma dreaptă pe partea interioară a gambei;
7 – 8 Foarfecă, cu ridicarea piciorului drept la 90 ̊ și lovirea părții interioare a gambei cu palma dreaptă.
Mâna stângă a fetei și mâna dreaptă a băiatului ridicate și întinse lateral, în poziție închisă.
1 – 6 Întoarcere în poziție închisă, în pereche, spre partea stângă pe pas de bază;
7 – 8 Bătaie cu piciorul drept în podea, ambii parteneri.
După veriga a V-a, se trece la cea de-a VII-a verigă – Revenirea organismului după efort, în care se vor face jocuri ( ex. ”Pistolarii”, ”Curentul” etc.), terminând cu cea de-a VIII-a verigă – Încheierea organizată a lecției – unde se vor face aprecierile și recomandările de rigoare.
REZULTATELE OBȚINUTE ȘI INTERPRETAREA LOR
ANALIZA DATELOR
Grupa Martor
Parametrii somatici:
BĂIEȚI
Tabel nr. 4 – Parametri somatici băieți (grupa martor)
Tabel nr. 5 – Elasticitate toracică băieți (grupa martor)
Tabel nr. 6 – Media parametrilor somatici
FETE
Tabel nr. 7 – Parametri somatici fete (grupa martor)
Tabel nr. 8 – Elasticitate toracică fete (grupa martor)
Tabel nr. 9 – Media parametrilor somatici
Testul de coordonare:
BĂIEȚI
Tabel nr. 10 – Punctajul inițial și final privind testul de coordonare (băieți)
Tabel nr. 11 – Procentajul inițial și final privind numarul de candidați ce
au obținut punctaj mare la testul de coordonare
FETE
Tabel nr. 12 – Punctajul inițial și final privind testul de coordonare (fete)
Tabel nr. 13 – Procentajul inițial și final privind numarul de candidați ce
au obținut punctaj mare la testul de coordonare
Testul pentru ritmicitate și muzicalitate:
BĂIEȚI
Tabel nr. 14 – Punctajul inițial și final privind testul de ritmicitate și muzicalitate
Tabel nr. 15 – Procentajul inițial și final privind numarul de candidați ce
au obținut punctaj mare la testul de ritmicitate și muzicalitate
FETE
Tabel nr. 16 – Punctajul inițial și final privind testul de ritmicitate și muzicalitate
Tabel nr. 17 – Procentajul inițial și final privind numarul de candidați ce
au obținut punctaj mare la testul de ritmicitate și muzicalitate
Testul pentru orientarea în spațiu:
BĂIEȚI
Tabel nr. 18 – Punctajul inițial și final privind testul pentru orientarea în spațiu
Tabel nr. 19 – Procentajul inițial și final privind numarul de candidați ce
au obținut punctaj mare la testul de orientare în spațiu
FETE
Tabel nr. 20 – Punctajul inițial și final privind testul pentru orientarea în spațiu
Tabel nr. 21 – Procentajul inițial și final privind numarul de candidați ce
au obținut punctaj mare la testul de orientare în spațiu
Teste pentru mobilitatea articulară:
BĂIEȚI
Tabel nr. 22 – Rezultatele măsurătorilor la testul inițial și final
Tabel nr. 23 – Media inițială și finală privind rezultatele măsurătorilor
FETE
Tabel nr. 24 – Rezultatele măsurătorilor la testul inițial și final
Tabel nr. 25 – Media inițială și finală privind rezultatele măsurătorilor
Testul pentru rezistență (Testul Ruffier):
BĂIEȚI
Tabel nr. 26 – Rezultatele inițiale și finale privind testul Ruffier
Tabel nr. 27 – Numărul de candidați inițial și final aflat într-un anumit interval
FETE
Tabel nr. 28 – Rezultatele inițiale și finale privind testul Ruffier
Tabel nr. 29 – Numărul de candidați inițial și final aflat într-un anumit interval
Grupa Experiment
Parametrii somatici:
BĂIEȚI
Tabel nr. 30 – Parametri somatici băieți
Figura nr. 12 – Măsurarea parametrilor somatici
Tabel nr. 31 – Elasticitate toracice
Figura nr. 13 – Măsurarea elasticității toracice
Tabel nr. 32 – Media parametrilor somatici
FETE
Tabel nr. 33 – Parametri somatici fete
Figura nr. 14 – Măsurarea parametrilor somatici
Tabel nr. 34 – Elasticitate toracică fete
Figura nr. 15 – Măsurarea elasticității toracice
Tabel nr. 35 – Media parametrilor somatici
Testul de coordonare:
BĂIEȚI
Tabel nr. 36 – Punctajul inițial și final privind testul de coordonare
Tabel nr. 37 – Procentajul inițial și final privind numarul de candidați ce
au obținut punctaj mare la testul de coordonare
Figura nr. 16 – Testul de coordonare
FETE
Tabel nr. 38 – Punctajul inițial și final privind testul de coordonare
Tabel nr. 39 – Procentajul inițial și final privind numarul de candidați ce
au obținut punctaj mare la testul de coordonare
Figura nr. 17 – Testul de coordonare
Testul pentru ritmicitate și muzicalitate:
BĂIEȚI:
Tabel nr. 40 – Punctajul inițial și final obținut la testul de ritmicitate și muzicalitate
Tabel nr. 41- Procentajul inițial și final privind numarul de candidați ce
au obținut punctaj mare la testul de ritmicitate și muzicalitate
FETE
Tabel nr. 42 – Punctajul inițial și final obținut la testul de ritmicitate și muzicalitate
Tabel nr. 43 – Procentajul inițial și final privind numarul de candidați ce
au obținut punctaj mare la testul de ritmicitate și muzicalitate
Figura nr. 18 – Testul de ritmicitate și muzicalitate
Testul pentru orientarea în spațiu:
BĂIEȚI:
Tabel nr. 44 – Punctajul inițial și final obținut la testul de orientare în spațiu
Tabel nr. 45 – Procentajul inițial și final privind numarul de candidați ce
au obținut punctaj mare la testul de orientare în spațiu
Figura nr. 19 – Testul pentru orientare în spațiu
FETE:
Tabel nr. 46 – Punctajul inițial și final obținut la testul de orientare în spațiu
Tabel nr. 47 – Procentajul inițial și final privind numarul de candidați ce
au obținut punctaj mare la testul de orientare în spațiu
Teste pentru mobilitatea articulară:
BĂIEȚI:
Tabel nr. 48 – Rezultatele măsurătorilor la testul inițial și final
Tabel nr. 49 – Media inițială și finală privind rezultatele măsurătorilor
Figura nr. 20 – Îndoire înainte – inițial și final-
FETE:
Tabel nr. 50 – Rezultatele măsurătorilor la testul inițial și final
Tabel nr. 51 – Media inițială și finală privind rezultatele măsurătorilor
Figura nr. 21 – Îndoire înainte – inițial și final-
Testul pentru rezistență (Testul Ruffier):
BĂIEȚI
Tabel nr. 52 – Rezultatele inițiale și finale privind testul Ruffier
Tabel nr. 53 – Numărul de candidați inițial și final aflat într-un anumit interval
FETE
Tabel nr. 54 – Rezultatele inițiale și finale privind testul Ruffier
Tabel nr. 55 – Numărul de candidați inițial și final aflat într-un anumit interval
ANALIZA COMPARATIVĂ A REZULTATELOR OBȚINUTE LA T.I. ȘI T.F.
Media aritmetică a parametrilor somatici:
Grafic nr. 1 – Media aritmetică a parametrilor somatici la grupa experiment și grupa martor (băieți)
Grafic nr. 2 – Media aritmetică a parametrilor somatici la grupa experiment și grupa martor (fete)
Înregistrarea datelor privind testul de coordonare:
Grupa martor băieți:
Tabel nr. 56 – Înregistrarea datelor privind testul de coordonare
= = 5,64 = = 8,36
Sx = = 2,66 Sy = = 1.75
Cv(x) = * 100 = 47,12 Cv(y) = * 100 = 36,54
Tabel nr. 57 – Diferența dintre testele inițiale și finale
Grupa experiment băieți:
Tabel nr. 58 – Înregistrarea datelor privind testul de coordonare
= = 7,45 = = 9,27
Sx = = 1,57 Sy = = 1.35
Cv(x) = * 100 = 21,11 Cv(y) = * 100 = 19,62
Tabel nr. 59 – Diferența dintre testele inițiale și finale
Grupa martor fete:
Tabel nr. 60 – Înregistrarea datelor privind testul de coordonare
= = 4,91 = = 8,18
Sx = = 1,64 Sy = = 1.4
Cv(x) = * 100 = 33,42 Cv(y) = * 100 = 23,99
Tabel nr. 61 – Diferența dintre testele inițiale și finale
Grupa experiment fete:
Tabel nr. 62 – Înregistrarea datelor privind testul de coordonare
= = 8 = = 9,45
Sx = = 1,79 Sy = = 0,94
Cv(x) = * 100 = 22,36 Cv(y) = * 100 = 9,27
Tabel nr. 63 – Diferența dintre testele inițiale și finale
Înregistrarea datelor privind testul pentru ritmicitate și muzicalitate:
Grupa martor băieți:
Tabel nr. 64 – Înregistrarea datelor privind testul de ritmicitate și muzicalitate
= = 6,55 = = 7,64
Sx = = 1,81 Sy = = 1,5
Cv(x) = * 100 = 27,65 Cv(y) = * 100 = 29,53
Tabel nr. 65 – Diferența dintre testele inițiale și finale
Grupa experiment băieți:
Tabel nr. 66 – Înregistrarea datelor privind testul de ritmicitate și muzicalitate
= = 7,09 = = 9,09
Sx = = 1,64 Sy = = 1,05
Cv(x) = * 100 = 23,13 Cv(y) = * 100 = 12,02
Tabel nr. 67 – Diferența dintre testele inițiale și finale
Grupa martor fete:
Tabel nr. 68 – Înregistrarea datelor privind testul de ritmicitate și muzicalitate
= = 6,36 = = 8,18
Sx = = 1,96 Sy = = 1,4
Cv(x) = * 100 = 30,85 Cv(y) = * 100 = 23,99
Tabel nr. 69 – Diferența dintre testele inițiale și finale
Grupa experiment fete:
Tabel nr. 70 – Înregistrarea datelor privind testul de ritmicitate și muzicalitate
= = 7,64 = = 9,64
Sx = = 2,34 Sy = = 0,81
Cv(x) = * 100 = 30,59 Cv(y) = * 100 = 6,78
Tabel nr. 71 – Diferența dintre testele inițiale și finale
Înregistrarea datelor privind testul pentru orientare în spațiu:
Grupa martor băieți:
Tabel nr. 72 – Înregistrarea datelor privind testul de orientare în spațiu
= = 7,82 = = 8,55
Sx = = 1,25 Sy = = 1,04
Cv(x) = * 100 = 16 Cv(y) = * 100 = 12,59
Tabel nr. 73 – Diferența dintre testele inițiale și finale
Grupa experiment băieți:
Tabel nr. 74 – Înregistrarea datelor privind testul de ritmicitate și muzicalitate
= = 8,91 = = 9,64
Sx = = 1,51 Sy = = 0,81
Cv(x) = * 100 = 16,99 Cv(y) = * 100 = 6,78
Tabel nr. 75 – Diferența dintre testele inițiale și finale
Grupa martor fete:
Tabel nr. 76 – Înregistrarea datelor privind testul de ritmicitate și muzicalitate
= = 7,64 = = 8,36
Sx = = 0,92 Sy = = 0,81
Cv(x) = * 100 = 12,09 Cv(y) = * 100 = 7,8
Tabel nr. 77 – Diferența dintre testele inițiale și finale
Grupa experiment fete:
Tabel nr. 78 – Înregistrarea datelor privind testul de ritmicitate și muzicalitate
= = 8,55 = = 9,73
Sx = = 1,44 Sy = = 0,64
Cv(x) = * 100 = 16,86 Cv(y) = * 100 = 4,26
Tabel nr. 79 – Diferența dintre testele inițiale și finale
Înregistrarea datelor privind testul pentru mobilitatea articulară:
Grupa martor băieți:
Tabel nr. 80 – Diferența dintre testele inițiale și finale
Grafic nr. 3 – Media aritmetică inițială și finală la testul de mobilitate articulară
Grafic nr. 4 – Diferența dintre testele inițiale și testele finale
Grupa experiment băieți:
Tabel nr. 81 – Diferența dintre testele inițiale și finale
Grafic nr. 5 – Media aritmetică inițială și finală la testul de mobilitate articulară
Grafic nr. 6 – Diferența dintre testele inițiale și testele finale
Grupa martor fete:
Tabel nr. 82 – Diferența dintre testele inițiale și finale
Grafic nr. 7 – Media aritmetică inițială și finală la testul de mobilitate articulară
Grafic nr. 8 – Diferența dintre testele inițiale și testele finale
Grupa experiment fete:
Tabel nr. 83 – Diferența dintre testele inițiale și finale
Grafic nr. 9 – Media aritmetică inițială și finală la testul de mobilitate articulară
Grafic nr. 10 – Diferența dintre testele inițiale și testele finale
Înregistrarea datelor privind testul de rezistență (Ruffier):
Grupa martor băieți:
Tabel nr. 84 – Numărul de candidați inițial și final aflat într-un anumit interval
Grafic nr. 11 – Reprezentarea grafică a numărului de candidați initial și final aflat într-un anumit interval
Grupa experiment băieți:
Tabel nr. 85 – Numărul de candidați inițial și final aflat într-un anumit interval
Grafic nr. 12 – Reprezentarea grafică a numărului de candidați initial și final aflat într-un anumit interval
Grupa martor fete:
Tabel nr. 86 – Numărul de candidați inițial și final aflat într-un anumit interval
Grafic nr. 13 – Reprezentarea grafică a numărului de candidați initial și final aflat într-un anumit interval
Grupa experiment fete:
Tabel nr. 87 – Numărul de candidați inițial și final aflat într-un anumit interval
Grafic nr. 14 – Reprezentarea grafică a numărului de candidați initial și final aflat într-un anumit interval
Interpretarea datelor obținute la T.I. și T.F. ale clasei martor și experiment
Testul de coordonare motrică:
La grupa martor avem o medie inițială de 5,64 și finală de 8,36 la băieți și o medie inițială de 4,91 și 8,18 la fete. Avem o diferență de 2,72 la băieți și de 3,27 la fete. În ceea ce privește abaterea standard se observă un progres cu 0,91 la băieți și cu 0,24 la fete de la inițial la final. Coeficientul de variabilitate a fost de 47,12 inițial și 36,54 final la băieți și de 33,42 inițial și 23,99 la fete, ceea ce inseamnă ca grupul este eterogen, fetele reușind în final să fie un grup relativ omogen.
Grupa experiment a înregistrat o medie inițială de 7,45 si finală de 9,27 la băieți, iar la fete 8 inițial și 9,45 în final. Se observă o creștere de 1,82 la băieți și 1,45 la fete.
Abaterea standard arată o rată de progres de 0,22 , de la 1,57 la 1,35, la băieți și de 0,85, de la 1,79 la 0,94 la fete.
Coeficientul de variabilitate a înregistrat un progres major la fete, de 13,09, ajungând de la 22,36 la 9,27 ceea ce a făcut ca grupul sa fie omogen, iar la băieți progresul a fost de 1,49, ajungând de la 21,11 la 19,62, fiind astfel un grup relativ omogen.
Testul de ritmicitate și muzicalitate:
Grupa martor a înregistrat o medie inițială de 6,55 la băieți și 6,36 la fete și o medie finală de 7,65 la băieți și 8,18 la fete. Observăm așadar un progress cu 1,09 la băieți și 1,82 la fete.
Abaterea standard a înregistrat și ea un mic progress ajungând de la 1,81 la 1,5, la băieți și de la 1,96 la 1,4 la fete.
Coeficientul de variabilitate ne arată în acest caz că grupul este eterogen, băieții înregistrând un regres, de la 27,65 la 29,53, fiind o diferență de -1,88, iar fetele înregistrând un mic progres de la 30,85 la 23,99 – grup relative omogen – diferența fiind de 6,86.
Grupa experiment a înregistrat progrese majore la această probă, media ajungând de la 7,09 la 9,09 la băieți și de la 7,64 la 9,64 la fete, diferența fiind 2 în ambele cazuri.
Abaterea standard a fost inițial de 1,64 la băieți și de 2,34 la fete, iar în final de 1,05 la băieți și 0,81 la fete, progresul fiind de 0,59 la băieți și 1,53 la fete.
Coeficientul de variabilitate ne arată în acest caz că avem de a face inițial cu un grup relative omogen, ca în final grupul să fie omogen. Valorile au fost de 23,13 inițial și 12,02 final la băieți și de 30,59 inițial și 6,78 final la fete.
Testul pentru orientare în spațiu:
La testul pentru orientare în spațiu progresele nu au fost foarte mari la grupa martor. Media inițială a fost de 7,82 la băieți și 7,64 la fete, iar cea finală de 8,55 la băieți și 8,36 la fete.
Abaterea standard a înregistrat un progres de 0,21 la băieți și 0,11 la fete.
Coeficientul de variabilitate a ajuns de la 16 la 12,59 la băieți și de la 12,09 la 7,8 la fete, arătând că grupul este omogen.
Grupa experiment a înregistrat progrese mai mari la acest test, media fiind de 8,91 inițial la băieți, 8,55 inițial la fete și 9,64 în final la băieți, 9,73 în final la fete.
Abaterea standard a înregistrat un progres de 0,7 la băieți și de 0,8 la fete.
Coeficientul de variabilitate a arătat că grupul este omogen, înregistrând progrese de 10,21 la băieți și de 12,6 la fete, ajungând de la 16,99 la 6,76 la băieți și de la 16,86 la 4,26 la fete.
Mobilitatea articulară:
La mobilitatea articulară am aflat media aritmetică a celor trei probe. Astfel la grupa martor avem un progres de 0,8 la sfoara înainte, 0,6 la sfoara laterală și -1,5 la îndoirea înainte la băieți și de 1 la sfoara înainte, 1 la sfoara laterală și -0,5 la îndoirea înainte la fete.
La grupa experiment progresul este mai mare: la băieți avem un progres de 2,6 la sfoara înainte, 2,3 la sfoara laterală, -3,1 la îndoirea înainte și la fete avem un progres de 2,5 la sfoara înainte, 2,2 la sfoara lateral și -2,6 la îndoirea înainte.
Observăm un progres mult mai mare la grupa experiment, datorită exercițiilor utilizate în lecțiile de dans popular.
Testul de rezistență:
Testul de rezistență ne arată că grupa martor este mai puțin adaptată la efort decât grupa experiment.
Avem aceeași situație și la băieți și la fete: inițial 2 între 5 – 10 , 8 între 10 – 15 și 1 la peste 15, ceea ce ne demonstrează că sunt insuficient adaptați la efort. La testul final au fost 4 între 5 – 10, 6 între 10 – 15 și 1 la peste 15.
La grupa experiment nivelul este puțin mai ridicat, fiind la fel și la băieți și la fete. Inițial avem 4 între 5 – 10 , 7 între 10 – 15 și în final 8 între 5 – 10 și 3 între 10 – 15. Observăm un progres mai mare decât la grupa martor.
BIBLIOGRAFIE
BÎRLEA OVIDIU – „Eseu despre dansul popular românesc”, Cartea Românească, 1982
CĂLIN ROMAN – „Teoria și metodica activităților motrice pe grupe de vârstă, -Note de curs-, Ed. Univ. din Oradea, 2008
CONSTANTIN COSTEA – „Folclor coregrafic din Bihor” , Casa Creației Populare a Județului Bihor
DUMITRU POP – „Folclor din Bihor” , Casa Creației Populare a Județului Bihor, 1969
GHEORGHE BACIU – „Cartea coregrafului” , Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, Casa Centrală a Creației Populare, București, 1965
IOAN GODEA – „Caracteristici ale culturii populare din Bihor”
JERRY R. THOMAS, JACK K. NELSON – „Metodologia cercetării în activitatea fizică”, Volumul II, Ministerul Cercetării și Tehnologiei. Ministerul Tineretului și Sportului. Centrul de Cercetări pentru Probleme de Sport, București, 1997.
MARIA BRATA, VASILE MARCU – „Dansuri populare românești, îndrumar de lucrări practice” , Ministerul Educației și Învățământului, Institutul de Învățământ Superior Oradea, Secția de Educatie Fizică și Sport, Oradea, 1978
MIHAI EPURAN – „Metodologia cercetării activităților corporale, editia a 2-a”, Editura FEST, BUCUREȘTI, 2005.
N-DUNĂRE – „Portul popular din Bihor”, ESPLA, București 1957
STEFAN MAROTI – „Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport”, Editura Universității din Oradea, 2008.
STEFAN MAROTI -„Îndrumar pentru elaborarea lucrărilor de cercetare științifică în domeniul educației fizice și sportului”, Editura Universității din Oradea, 2006
BIBLIOGRAFIE
BÎRLEA OVIDIU – „Eseu despre dansul popular românesc”, Cartea Românească, 1982
CĂLIN ROMAN – „Teoria și metodica activităților motrice pe grupe de vârstă, -Note de curs-, Ed. Univ. din Oradea, 2008
CONSTANTIN COSTEA – „Folclor coregrafic din Bihor” , Casa Creației Populare a Județului Bihor
DUMITRU POP – „Folclor din Bihor” , Casa Creației Populare a Județului Bihor, 1969
GHEORGHE BACIU – „Cartea coregrafului” , Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, Casa Centrală a Creației Populare, București, 1965
IOAN GODEA – „Caracteristici ale culturii populare din Bihor”
JERRY R. THOMAS, JACK K. NELSON – „Metodologia cercetării în activitatea fizică”, Volumul II, Ministerul Cercetării și Tehnologiei. Ministerul Tineretului și Sportului. Centrul de Cercetări pentru Probleme de Sport, București, 1997.
MARIA BRATA, VASILE MARCU – „Dansuri populare românești, îndrumar de lucrări practice” , Ministerul Educației și Învățământului, Institutul de Învățământ Superior Oradea, Secția de Educatie Fizică și Sport, Oradea, 1978
MIHAI EPURAN – „Metodologia cercetării activităților corporale, editia a 2-a”, Editura FEST, BUCUREȘTI, 2005.
N-DUNĂRE – „Portul popular din Bihor”, ESPLA, București 1957
STEFAN MAROTI – „Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport”, Editura Universității din Oradea, 2008.
STEFAN MAROTI -„Îndrumar pentru elaborarea lucrărilor de cercetare științifică în domeniul educației fizice și sportului”, Editura Universității din Oradea, 2006
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Contributii Teoretice Si Metodice Privind Organizarea Lectiilor de Educatie Fizica cu Caracter Optional (ID: 158987)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.