Contributii Privind Utilizarea Unor Combinatii Tactice In Atac la O Echipa de Juniori

Sport

Contributii Privind Utilizarea Unor Combinatii Tactice In Atac la O Echipa de Juniori

Byadmin ianuarie 1, 2024

PLANUL LUCRĂRII

COMBINAȚII TACTICE ÎN ATAC
CONTRA APĂRĂRII 6-0
LA ECHIPELE DE JUNIORI

CAPITOLUL I INTRODUCERE

1.1.Orientări și tendințe în handbalul mondial și național;

1.2.Caracteristicile jocului de handbal și tendințe actuale ale procesului de pregătire;

1.3 .Locul și rolul handbalului în programa școlară;

l.4. Motivarea alegerii temei;

CAPITOLUL II

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ ȘI ȘTIINȚIFICĂ A

CERCETĂRII

2.l. Profilul somatic și motric al jucătorului de handbal;

2.2.Modelul de joc al handbalistului junior I;

2.3.Orientări metodologice moderne în obiectivizarea și standardizarea pregătirii jucătorului în vederea realizării eficiente a fazei I și II ale atacului;

CAPITOLUL III
ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

3.1 Ipoteza, scopul și sarcinile cercetării;

3.2.Organizarea și desfășurarea experimentului;

3.3.Metode de cercetare;

3.4.Metode de investigație;

3.5.Criterii de evaluare;

3.6. Eșantionul cuprins în cercetare;

CAPITOLUL IV
CONȚINUTUL EXPERIMENTULUI

4.1.Conținutul instruirii, conținutul tehnico- tactic al jucătorului de handbal, junior I, specific fazelor I și II ale atacului;

4.2.Realizarea pregătirii, indicatorii pregătirii, norme și cerințe;

4.3.Mijloace de instruire și perfecționare a fazelor I și II ale atacului;

4.4. Testările (inițială, intermediară, finală);

CAPITOLUL V
REZULTATELE CERCETĂRII

5.1.Prezentarea rezultatelor probelor de control;

5.2. Prelucrarea și interpretarea datelor;

CAPITOLUL VI
CONCLUZII ȘI PROPUNERI

ANEXE BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

1.1.Orientări și tendințe în handbalul mondial și

național

Creșterea măiestriei în executarea acțiunilor tehnico-tactice de joc ale sportivilor, fapt ce permite aplicarea cu exactitate a unor sisteme de joc în atac și apărare, reprezintă apanajul unor formații care au reușit să se impună în elita handbalului mondial. La aceste formații numărul greșelilor este în scădere, deși ritmul de joc a crescut considerabil pe toata durata jocului.

Perfecționarea acțiunilor tehnico-tactice a contribuit la apariția unor combinații de mare finețe, a jocului acrobatic, ceea ce a determinat creșterea spectaculozității jocului.

Se constată o pregătire a atacului mai elaborată, prin intermediul unor circulații de minge și de jucători ce preced mijloacele tactice colective – încrucișare simplă și dublă, blocajul, plecarea din blocaj, paravanul învăluirea.

Combinațiile tactice în doi și trei jucători sunt folosite în mod oportun cu scopul de a crea raporturi supranumerice în favoarea atacanților și apariția unor situații clare de aruncare la poartă.

Contribuția individuală este mereu în subordinea jocului colectiv, ceea ce conduce la creșterea aportului supranumeric spre alte zone ale atacului.

Specializarea temeinică a jucătorilor pe posturi, atât în atac, cât și în apărare, reprezintă o tendință vizibilă și cu efecte pozitive asupra eficienței jocului. Specializarea pe posturi a apărut din necesitatea realizării unei eficiențe maxime din partea fiecărui jucător, în funcție de dezvoltarea sa fizică, de calitățile motrice și psihice și nu în ultima măsură de măiestria lui tehnico-tactică.

1.2.Caracteristicile jocului de handbal și tendințe actuale ale procesului de pregătire ale jucătorilor pentru fazele I și II ale atacului

Conform noilor tendințe de dezvoltare a handbalului pe plan mondial, handbaliștii trebuie să fie capabili să folosească cu eficiență toate procedeele tehnice de bază, precum și un mare număr de procedee speciale, în condițiile unor frecvente variații de ritm, cu o circulație activă a jucătorilor în luptă cu adversarul. Fiecare execuție tehnică trebuie să fie adaptată momentului tactic și încadrată perfect în cerințele impuse de organizarea tactică de ansamblu.

Trecerea din apărare în atac va fi realizată în baza fazelor de atac.

Faza I- contraatacul, trebuie să constituie preocuparea permanentă a tuturor jucătorilor în momentul intrării în posesia mingii. Contraatacul trebuie organizat în maximum de viteză și aplicat de către fiecare echipă în formele lui principale:

direct;

cu intermediar;

cu unul sau două vârfuri;

Extremele trebuie să aibă mereu tendința de a țâșni spre poarta adversă, anticipând chiar intrarea în posesia mingii.

In buna desfășurare a contraatacului, un rol important îl are și portarul, prin lansarea mingii pe contraatac, fază ce este decisivă în reușita acestei acțiuni.

Faza a II-a- contraatacul susținut, la care sunt angrenați toți jucătorii, este de fapt o continuare a fazei I, în care vârfurile de contraatac sunt oprite de adversar și este nevoie să fie sprijinite în acțiunile lor de către jucătorii din linia de 9 m. Această fază urmărește valorificarea unor situații favorabile, bazându-se pe faptul că apărarea adversă poate fi surprinsă neorganizată în sistem.

Executarea cu eficiență a fazei aII-a ar pretinde din partea tuturor jucătorilor viteză de deplasare, dar în același timp și o perfectă stăpânire a tehnicii de pasare a mingii între adversar, precum și o pregătire prin antrenamente a sincronizării acțiunilor de prefinalizare asemănătoare celor din faza a IV-a.

In timpul acestei faze de organizare nu se urmărește în mod expres finalizarea. Acțiunile care duc la încercarea de aruncare la poartă sunt determinate de unele greșeli flagrante de apărare.

Pe plan internațional se remarcă tendința de a realiza această fază cât mai cursiv, fără schimbarea ritmului de pasare și mișcare rapidă în teren a jucătorilor, determinând apărările să se organizeze în lupta directă cu

adversarul și nu prin ceea ce se întâmplă în mod normal de stopare a ritmului de pasare, ocuparea posturilor, practic, renunțându-se la amenințarea porții lăsând șansa apărării de a se organiza. Această fază se folosește pentru momentul de schimbare a propriilor jucători, de acordarea unor indicații de pe margine și de stabilire a acțiunilor tactice din faza următoare, dar și ca moment de revenire în urma efortului depus în apărare.

Modelul ideal de organizare a atacului presupune trecerea directă dintr-o acțiune de amenințare a porții în alta și mai periculoasă, toate cu intenții vădite de finalizare.

Se constată în jocul echipelor o creștere a vitezei de acționare și a tempoului de joc cu o menținere permanentă a gradului de periculozitate a fiecărei acțiuni individuale sau colective.

Aplicarea oricărei strategii tactice de atac nu asigură succesul, oricât de valoroasă ar fi aceasta, dacă acțiunile se desfășoară fără hotărâre, dinamism, curaj și inițiativă personală, fără angajament fizic total, factor care alături de buna pregătire fizică și tehnică asigură reușita jocului de atac.

CARACTERISTICILE JOCULUI DE HANDBAL

Caracteristicile generale ale jocului de handbal

Pe lângă mișcările simple, naturale, mai apar și mișcări complexe cum sunt schimbările de direcție, fentele sau deplasările specifice jocului în apărare care au o influență asupra motricității și contribuie la dezvoltarea fizică armonioasă.

Efortul în jocul de handbal

Jucătorii de handbal execută o gamă largă de mișcări și gesturi tehnice, cu și fără minge, executate alternând mereu viteza și forța, în condiții simultane de colaborare cu coechipierii și de opoziție a adversarilor. Practica handbalului, mai ales cea de la nivelul înaltei performanțe necesită un efort specific și susținut. Durata și intensitatea acestui efort ca și complexitatea mișcărilor și gesturilor tehnice condiționează orientarea pregătirii în diferite perioade.

Factorii pregătirii în handbal sunt:

pregătirea fizică – generală și specifică;

pregătirea tehnică – învățarea, consolidarea și perfecționarea elementelor tehnice;

pregătirea tactică – executarea elementelor tehnice în condiții de colaborare cu coechipierii și de opoziție a adversarilor, în scopul obținerii unui randament superior;

pregătirea psihologică – abordarea întrecerii în condiții psihice optime;

pregătirea teoretico-metodică – însușirea de cunoștințe și informații specifice privind regulamentul de joc, organizarea de competiții, istoria jocului de handbal, igiena efortului, refacerea după efort.

Acești factori care se influențează reciproc, sunt în raport direct cu gradul de pregătire și cu nivelul fiecărei echipe.

Cercetările efectuate în domeniul efortului fizic specific demonstrează că, în timpul unui joc, handbaliștii sunt supuși la eforturi de intensitate maximală alternate cu eforturi de intensitate submaximală sau de alte intensități (moderată, mică), în funcție de situațiile de joc.

Adaptarea organismului la efortul specific jocului de handbal depinde corecta interpretare a variațiilor de volum, intensitate și complexitate a solicitărilor în timpul pregătirii. Prezenți în orice efort fizic, dar în proporții diferite, acești trei parametrii oscilează de la un moment la altul al jocului.

Caracteristici ale pregătirii în handbal. O bună pregătire rezultă din armonizarea acestor parametrii și adaptarea lor la efortul specific jocului și la particularitățile echipei. Teoria și practica antrenamentului sportiv ne arată că:

învățarea, consolidarea și perfecționarea elementelor tehnice se realizează volum mare de activitate;

intensitatea efortului este factorul care favorizează adaptarea organismului la solicitările fizice specifice;

complexitatea mijloacelor utilizate contribuie la pregătirea specifică a jucătorilor care se realizează prin transpunerea acestora în condiții cât mai apropiate de cele de joc.

După criteriul vârstei practicanților, majoritatea specialiștilor acceptă împărțirea în următoarele categorii:

handbalul la copii – minihandbalul – până la 11 ani;

handbalul elementar – în școli și licee sau în cadrul bazei de masă a sportului de performanță – 11-18 ani

handbalul la adulți – ca sport de masă sau de performanță

Iată câteva precizări (după Janus Czerwinski și Frantisek Taborski – E.H.F.):

CONCEPȚIA DE JOC ȘI TENDINȚELE DE EVOLUȚIE A HANDBALULUI

Concepția de joc reprezintă „modul de aplicare a tacticii de către o echipă”( Leon Teodorescu – 1975).

Se consideră că o echipă este în atac atunci când un jucător al ei se află în posesia mingii sau urmează să intre cu certitudine în posesia acesteia.

Situația contrară definește o echipă aflată în apărare.

Concepția de joc în atac

Odată cu trecerea unei echipe din situație de apărare în situație de atac, prima preocupare a jucătorilor săi trebuie să fie declanșarea cât mai rapidă a contraatacului. Acesta trebuie efectuat în maximum de viteză și ori de câte ori se întrevede o șansă de reușită.

Dacă prin încercările făcute nu s-a reușit crearea unei situații favorabile – superioritate numerică sau avantaj de poziție – se va trece din nou la organizarea atacului (faza a III-a), avându-se în vedere mai întâi asigurarea posesiei mingii.

Un rol important în cadrul atacului organizat îl au acțiunile individuale care trebuie executate cu hotărâre, viteză și forță cu precădere când acestea apar la finalul acțiunilor colective de atac. Prin pase rapide combinate cu fente și pase de angajare atacanții vor încerca să atace culoarele dintre apărători încât la fiecare atacant cu minge să fie atrași doi apărători alăturați. Se va crea superioritate numerică sau se va obține o poziție favorabilă de aruncare pentru un jucător capabil să înscrie de la distanță.

Jocul în sistem (faza a IV-a) se realizează prin pătrunderi, circulația rapidă a mingii și/sau a jucătorilor, având la bază concepția de pregătire al cărei rezultat nemijlocit este.

Atât atacul pozițional cât și atacul în circulație presupun ocuparea întregului front de atac (de la o linie de margine la cealaltă), dar și o bună utilizare a terenului în adâncime, ceea ce permite un elan corespunzător și amenințarea porții adverse de către fiecare jucător.

Concepția de joc în apărare

Cea dintâi și mai importantă preocupare a jucătorilor unei echipe după pierderea mingii o constituie replierea în apărare. Aceasta trebui realizată în maximum de viteză pentru a realiza în timp util o unitate defenâte ori se întrevede o șansă de reușită.

Dacă prin încercările făcute nu s-a reușit crearea unei situații favorabile – superioritate numerică sau avantaj de poziție – se va trece din nou la organizarea atacului (faza a III-a), avându-se în vedere mai întâi asigurarea posesiei mingii.

Un rol important în cadrul atacului organizat îl au acțiunile individuale care trebuie executate cu hotărâre, viteză și forță cu precădere când acestea apar la finalul acțiunilor colective de atac. Prin pase rapide combinate cu fente și pase de angajare atacanții vor încerca să atace culoarele dintre apărători încât la fiecare atacant cu minge să fie atrași doi apărători alăturați. Se va crea superioritate numerică sau se va obține o poziție favorabilă de aruncare pentru un jucător capabil să înscrie de la distanță.

Jocul în sistem (faza a IV-a) se realizează prin pătrunderi, circulația rapidă a mingii și/sau a jucătorilor, având la bază concepția de pregătire al cărei rezultat nemijlocit este.

Atât atacul pozițional cât și atacul în circulație presupun ocuparea întregului front de atac (de la o linie de margine la cealaltă), dar și o bună utilizare a terenului în adâncime, ceea ce permite un elan corespunzător și amenințarea porții adverse de către fiecare jucător.

Concepția de joc în apărare

Cea dintâi și mai importantă preocupare a jucătorilor unei echipe după pierderea mingii o constituie replierea în apărare. Aceasta trebui realizată în maximum de viteză pentru a realiza în timp util o unitate defensivă, capabilă să respingă prin mijloace regulamentare încercarea de finalizare a adversarului.

Replierea se face prin alergare de viteză cu fața spre poarta proprie până când se trece de vârfurile de contraatac, după care apărătorul se întoarce cu fața spre locul unde se află mingea. În timpul replierii jucătorii au obligația de a alerga pe drumul cel mai scurt spre semicercul propriu având ca prim scop plasarea între vârful de contraatac și poarta proprie, iar în secundar, dacă este posibil, intercepția mingii.

Întârzierea lansării contraatacului se va face de către jucătorul care se află în imediata apropiere a semicercului advers, acționând în fața portarului advers, întârziind acțiunea de lansare a mingii și oferind coechipierilor răgazul necesar pentru a se replia. Dacă lansarea contraatacului se face de către un jucător de câmp, apărătorul aflat în apropierea sa va acționa asemănător, după care se va replia și el în timpul cel mai scurt spre propriul semicerc.

Dacă totuși contraatacul a fost lansat și apărătorii nu s-au repliat în totalitate, se acționează în zona temporară. Aceasta presupune doi, trei sau patru apărători care se opun atacanților adverși pentru a întârzia înscrierea golului apărând cu predilecție zonele centrale. Când s-au repliat și ultimii jucători aceștia vor ocupa zonele libere (laterale) până la prima întrerupere de joc când fiecare apărător își va ocupa postul specific. Acest lucru se poate face și în timpul jocului între doi apărători alăturați dacă nu este pericol ca adversarul să înscrie și constituie organizarea apărării

Pentru a se opune cu succes atacului organizat al adversarilor apărătorii trebuie să acționeze în sistem, să cunoască atât apărarea în zonă cât și pe cea om la om sau combinată.

Indiferent de sistemul folosit, apărarea trebuie să fie elastice, mobilă, ermetică, aglomerată (supranumerică) pe partea mingii. Fiecare apărător răspunde ferm de un atacant pe care îl marchează cu toată atenția și vigilența, fiind dublat de cel puțin un coechipier învecinat. Aceasta contribuie la realizarea unui joc colectiv și eficient

Concepția de joc este într-o continuă evoluție, modificându-se periodic în funcție de noutățile tehnico-tactice care apar la cele mai bune echipe de handbal care constituie un model pentru celelalte.

Tendințele jocului de handbal sunt relevate prin analizele făcute de specialiști și cercetători la Campionatele Mondiale și la Jocurile Olimpice. Cunoașterea stadiului de dezvoltare a jocului precum și a tendințelor sale de evoluție determină concepția de joc și de pregătire. Practicarea handbalului de performanță determină apariția unor tendințe pozitive, dar și negative.

Tendințe pozitive:

îmbunătățirea tehnicii până la nivel de măiestrie la un număr tot mai mare de jucători și scăderea numărului de greșeli de tehnică;

creșterea evidentă a vitezei de joc care, însoțită de o bună stăpânire a tehnicii și tacticii, conferă un grad sporit de spectaculozitate;

contraatacul și contraatacul susținut sunt mijloace de bază pentru majoritate echipelor;

tot mai mulți jucători și-au însușit procedee tehnice noi și spectaculoase (plonjoane sărite, acțiuni aeriene ale mai multor jucători) care sunt accesibile tuturor jucătorilor prin adaptarea metodicii de învățare a handbalului la elementele noi-apărute;

jocul de apărare a devenit tot mai atletic, bărbătesc, cu un angajament fizic total, astfel că sunt tot mai căutați jucători masivi, puternici, capabili să execute procedeele tehnico-tactice în condițiile acestei adversități;

acțiunile individuale sunt tot mai mult subordonate jocului colectiv prin tacticizarea evidentă la cele mai multe echipe;

toate echipele de top pe plan mondial folosesc cu măiestrie, precizie și siguranță mijloacele tacticii colective ca: încrucișările, blocajul și plecarea din blocaj, paravanul, învăluirile;

pregătirea jocului de apărare tot mai atentă și mai riguroasă dă posibilitatea unor echipe să preia inițiativa în joc deși nu se află în posesia mingii, obligându-i pe atacanți să paseze într-o anume direcție sau să piardă mingea fără aruncare la poartă;

specializarea pe posturi, atât în atac, cât și în apărare, este o tendință tot mai evidentă și efecte pozitive eficienței și spectaculozității evoluțiilor acestora;

toate cuceririle jocului de handbal îi obligă pe jucători să judece fiecare moment al jocului în funcție de tot mai mulți factori, solicitându-le toate calitățile gândirii.

Tendințe negative:

jocul neregulamentar al apărătorilor practicat în mod intenționat și premeditat;

faulturile intenționate (îmbrățișări, împingeri, țineri, îmbrânciri)

jocul pasiv și întârzierea reluării jocului;

atacarea brutală și intenționată a posesorului mingii cu scop vădit de lovire, rănire și intimidare a acestuia;

Tot mai mulți tehnicieni consideră că, pentru a înlătura tendințele care frânează dezvoltarea calitativă a jocului și strică spectacolul sportiv, este necesară modificarea regulamentului de joc.

Cerințe privind perfecționarea jocului:

concepția să fie una modernă, care să țină seama de noutățile ce apar pe plan intern sau internațional;

planificarea să fie riguros științifică și să asigure însușirea concepției de joc precum și aplicarea acesteia în practică;

asigurarea unui calendar competițional corespunzător;

îmbunătățirea pregătirii fizice generale și specifice prin creșterea volumului, intensității și complexității eforturilor;

realizarea unui nivel superior de însușire a elementelor tehnico-tactice;

abordarea relativ simultană a factorilor antrenamentului, în funcție de etapele și perioadele de pregătire, în vederea accelerării procesului de formare a jucătorilor;

creșterea ponderii lucrului pentru jocul de apărare;

specializarea mai accentuată a jucătorilor pe posturi pe fondul unei pregătiri multilaterale și creșterea numărului de antrenamente de specializare;

asigurarea unei pregătiri teoretice care să le permită jucătorilor practicarea unui joc cerebral;

intensificarea muncii de educație a jucătorilor pentru lărgirea orizontului intelectual, cultural și moral;

intensificarea procesului de popularizare a handbalului însoțită de instruirea, educarea și cultivarea gustului spectatorilor pentru vizionarea jocurilor de calitate;

îmbunătățirea arbitrajului.

l.3.Locul și rolul handbalului în programa

școlară

Programa școlară pentru grupa de performanță a plecat în elaborarea curriculum-ului de la urmărirea unor finalități și anume:

specializarea într-o ramură sportivă;

realizarea unui nivel de pregătire competitivă, în raport cu vârsta
optimă de obținere a performanței în fiecare ramură de sport;

pregătirea practică și teoretico-metodică necesară integrării în
activitatea sportivă de performanță și în viața socială;

Programa școlară stabilește pentru toate nivelurile de pregătire obiective cadru, obiective de referință, care direcționează conținutul instruirii și conținuturi, care sunt structurate conform specificului fiecărei ramuri de sport pe componentele antrenamentului sportive.

a) Obiective cadru pentru grupa de performantă

(juniori I)

adaptarea capacității motrice generale la specificul
solicitărilor din antrenamente și concursuri (jocuri și campionate);

creșterea indicilor capacității specifice de efort acordându-se
o pondere crescută pregătirii fizice specifice;

aprofundarea specializării pe posturi până la nivel de mare
virtuozitate și eficiență;

însușirea unor super – specializări pe posturi, potrivit
particularităților individuale și cerințelor postului de specializare principală;

perfecționarea tehnicii individuale în condiții tactice și de
solicitare la efort specific;

formarea capacității de integrare perfectă în joc și
perfecționarea continuă a antrenamentului în joc bilateral;

însușirea tehnică a concepției de joc prevăzută pentru
handbalul de performanță;

formarea capacității de participare activă și conștientă la
pregătirea proprie și a întregului proces de instruire a echipei.

evaluarea capacității de adaptare la regimul complex de
activitate cotidiană;

b) Obiectivele de referință la nivelul juniorilor de performantă (juniori I) 16-18 ani.

1. Obiectivele de referință de la nivelul juniorilor I (juniori de performanță) , au în vedere ideea că la terminarea junioratului, jucătorul să știe "tot handbalul" iar modelul de joc prezentat la acest nivel este modelul jocului de performanță. Acest model orientează la nivelul tuturor parametrilor întregul proces educativ și derivă din concepția de joc care este modelul ideal de organizare și desfășurare a acțiunilor tactice de joc.

Această concepție este reactualizată periodic în concordanță cu noțiunile apărute pe plan național și mondial și reprezintă material de referință, însumând jaloanele de bază ale practicii handbalului într-o anumită etapă de dezvoltare a acestuia ea trebuie să fie văzută într-o continuă mișcare.

2.Un alt obiectiv de referință pentru acest nivel se află acela al aprofundării specializării pe post până la nivel de înaltă măiestrie, prevăzându-se totodată și însușirea treptată a unor subspecializări pe alte posturi în vederea lărgirii de acțiune eficientă în joc de către fiecare jucător. Cu alte cuvinte se începe procesul de formare a jucătorului universal. Alegerea acestor specializări nu este întâmplătoare ci se face în funcție de cerințele concepției de joc.

In raport de posturi ordinea specializărilor este după cum urmează:

Portar – în postul de portar nu se pune problema unor
subspecializări, ci aprofundarea pregătirii până la măiestrie.

Extremă stângă – subspecializarea principală este postul de
pivot, iar subspecializarea secundară postul de extremă dreapta. În anumite
cazuri se poate specializa pe postul de inter stânga mai ales pentru acțiunile
de învăluire interioară.

Extremă dreapta – subspecializarea principală este pe postul
de pivot, iar secundară este postul de extremă stânga. Dacă este stângaci se
poate specializa în acțiunile de învăluire interioară.

Pivot — pentru principalul pivot sunt necesare două
subspecializări fără prioritate una față de cealaltă și anume posturile de
extremă stângă sau extremă dreapta.

Inter-stânga și inter-dreapta – fiecare trebuie să-și
însușească jocul pe celelalte două posturi din linia de la 9 m în afara
postului pe care este specializat. Dacă particularitățile jucătorilor
specializați pe posturi de inter permit, aceștia pot să-și însușească cel puțin
o parte din conținutul tehnico- tactic al postului de pivot.

• Centru – subspecializarea principală a jucătorului este de pivot. In secundar el trebuie să-și însușească o subspecializarea pe cel puțin unul dintre posturile de inter.

c) Conținuturile instruirii

c.1. Pregătirea fizică

A. Generală – se urmărește dezvoltarea capacității de lucru echilibrat, care să susțină specializarea în ramură:

viteza – toate formele ei, apelând la elementele altor ramuri
sportive;

îndemânarea – însușirea unui număr cât mai mare de acțiuni
în care acestea se succed în condiții mereu schimbătoare;

rezistența – capacitatea de a efectua eforturi variate, de
intensitate moderată timp îndelungat;

forța – dezvoltarea armonioasă a forței întregului aparat
locomotor;

B. Specifică

a) viteza:

reacție (pornire- plecare);

execuție – decizie;

deplasare specifică postului din echipă;

b) îndemânare:

în condiții de forță;

în condiții de forță și viteză;

în condiții de rezistență specifică jocului;

în condiții de adversitate;

c) rezistență în regim de:

viteză;

îndemânare;

forță;

tehnică specifică postului;

d) forță explozivă (brațe și picioare):

de cedare (brațe și picioare);

în regim – de viteză;

îndemânare;

rezistență;

d.2. Pregătirea tehnică (atac)

Perfecționarea procedeelor tehnice însușite până la atingerea gradului de măiestrie:

l. Poziția fundamentală – specifică postului ocupat în echipă.

2. Mișcare în teren:

variante de alergare specifice jocului;

deplasarea cu diferite structuri de pas;

schimbări de direcție:

dublă;

triplă;

cu piruetă;

d) opriri din deplasare și întoarcere:

cu fața;

cu spatele;

3. Prinderea mingii:

cu o mână;

cu două mâini în condiții de luptă corp la corp cu
adversarul;

4.Ținerea mingii: în toate situațiile corporale; 5. Pasarea mingei:

– toate procedeele tehnice de bază și speciale;

specifice postului din echipă;
6.Driblingul:

toate variantele în condiții de ambidextrie;

din săritură;

7. Aruncarea la poartă:

toate procedeele tehnice de bază;

procedee specifice postului și a postului învecinat:

din săritură cu evitare;

aruncare de la nivelul umărului;

– plonjon și aruncare cu ducerea brațului cu mingea în
toate planurile;

8. Fenta (mișcare înșelătoare):

simplă și dublă de pornire( corp);

schimbări duble și triple de direcție;

de pasare, de aruncare;

d.3.Pregătire tehnică (apărare)

1. Mișcare în teren

a) variante de deplasare cu pași:

adăugați -înainte;

încrucișați -înapoi;

– lateral;

– oblic;

Obs.- se va urmări permanent supravegherea adversarului și a mingei;

alergare înainte, înapoi și combinare cu opriri;

săritura cu bătaie:

pe un picior;

pe două picioare;

precedat de un pas (volei), cu ducerea brațelor în toate
planurile;

2. Blocarea mingilor

de pe loc – înalte – cu o mână;

din săritură – medii – cu două mâini;

– joase;

3.Atacarea adversarului cu corpul -în toate situațiile când există un grad de pericol în apropierea mingii (provocarea jucătorului în atac);

d.4. Tehnica portarului

1. Poziția fundamentală, -la aruncările de la :

distanță;

de pe extreme – pivot;

de la semicerc – vârf de contraatac;

– de la 7m, 9m;
2.Deplasarea în poartă:

-pași și combinații de pași și alergare, executați într-un timp cât mai scurt;

3.Respingerea mingii:

cu brațele și picioarele;

picioarele și picioarele;

brațul și brațul;
4. Plonjonul în poartă:

cu respingerea mingilor înalte;

cu respingerea mingilor joase;

5. Fentele:

la aruncarea de la 7m;

semicerc cu adversar aflat pe contraatac;
6.Recuperarea mingei, degajarea ei:

– la punct fix pe orice porțiune a terenului, inclusiv în
poarta adversă;

7. Activitatea ca jucător de câmp

d.5.Pregătirea tactică – individuală

Atac

Anticiparea acțiunilor adversarului;

Efectuarea acțiunilor în timp util folosind procedee tehnice
adecvate;

3. Sincronizarea acțiunilor proprii cu cele ale posesorului
mingii;

4. Reducerea numărului de greșeli tehnico – tactice;

5. Respectarea disciplinei de joc;

Apărare

l întârzierea loviturii contra-atacantului advers;

2. Atacarea adversarului cu mingea:

anticiparea;

ieșirea la brațul îndemânatic;

replierea la semicerc;

Atacarea hotărâtă a celui mai periculos adversar față de
propria poartă;

Demarcajul direct când echipa intră în posesia mingii;

d.6. Pregătirea tactică – colectivă (atac)

l .Recuperarea mingii (rapidă) și declanșarea contraatacului:

direct cu un vârf;

cu intermediar- 2 vârfuri+ încrucișarea lor;
2. Blocaje :

duble pentru inter;

pentru favorizarea pătrunderilor,

pentru favorizarea aruncărilor la poartă;

din circulație;

3. Circulația jucătorilor:

a) șarjă:

– rapidă;

– interioară și exterioară;
– combinată;

b) colectivă;

4. Paravanul din mișcare;

5. Combinații tactice în momente fixe.

a) 9 m;

b) 7m;

c) aruncarea de la colț;

d) minge de arbitru;

6.Fazele atacului (I- IV)

7. Atacul diferitelor sisteme de apărare (cele de la nivelul -AVANSAȚI) +

a) 3+2+1 ;

b) combinate 4 în zonă și doi "om la om";

d. 7.Pregătirea tactică – colectivă (apărare)

1. Predarea și preluarea adversarului,

Alunecarea;

Flotarea;

Suplinirea;

Fazele apărării (I-IV);

Sisteme de apărare (cele de la nivelul avansați)

a) "om la om" în zonă;

b) 4+2 combinată;
7. Apărarea în situație specială:

a) inferioritate numerică;

b) superioritate numerică;

d.8. Pregătire teoretică

Cunoașterea conținutului antrenamentului sportiv și a
modalităților de pregătire pentru realizarea lui;

Cunoștințe despre planificarea antrenamentului pe teren (lung,
scurt) și a conținutului lui;

Noțiuni despre evidența și controlul antrenamentului sportiv;

Importanța controlului și autocontrolului medical;

5. Realizarea eficientă a ședințelor de pregătire prin participarea activă și de analiză critică și autocritică a ședințelor de analiză;

d. 9. Pregătire psihologică

1. Stimularea pregătirii fizice dublată de efort de voință,
acceptând ideea "până la refuz";

2.Solicitarea activității distributive în pregătire; 3.Stăpânirea afectivă în orice situație;

4.Capacitatea de a controla actul motric prin adaptatrea la situațiile noi întâlnite în pregătire și concurs;

d. 10. Pregătirea biologică pentru concurs

1.Cunoașterea și rezolvarea problemelor de concurs;

2. Acceptul personal al jucătorului pentru rezolvarea unor sarcini
de joc;

3.Preparația motrică pentru concurs, adaptarea condițiilor existente; 4. Joc de verificare cu parteneri cu valoare crescută și aplicarea sarcinilor cu randament crescut;

d.11. Standarde de performantă
Probe și norme minimale

Dribling printre jaloane 6,1"

5×30 m (media) 4,5"

Deplasare în poziția fundamentală de apărare în triunghi (3x)… 18"

Combinată 22"

Săritura în lungime de pe loc 2,30 m

Pentasalt 11 m

Abdomen 30" 25

Aruncarea mingiei de handbal la distanță cu elan de 3 pași… .43 m

2x400m '. 1,10'

10. 800 m 2,30'

11 Atingerea alternativă a colțurilor porții (portar) în 30" 26

12. Tracțiuni în brațe 30" 10

Verificarea nivelului de însușire al conținutului tehnico – tactic al postului pe care jucătorul este specializat.

Verificarea nivelului de însușire a modelelor de joc în atac și apărare, separate și prin intermediul jocului bilateral.

1.4. Motivarea alegerii temei

Jocul de handbal practicat în competițiile naționale și internaționale a căpătat noi valențe, ceea ce solicită abordarea unei noi strategii de pregătire a fazelor atacului, a jucătorilor ,în vederea finalizării.

"Modelul de joc" este unul practicat în viteză, cu faze create prin surprindere, cu o mare flexibilitate a jucătorilor de a a se adapta oricărui post și oricărei faze create de coechipieri.

"Modelul", handbalistului cu trăsături de ordin fizic, tehnic și tactic, specific echipelor reprezentative, solicită o participare activă în realizarea unei pregătiri unitare la nivel ridicat, știind că indicii valorici ai tuturor modelelor se situează pe un plan de exigență crescută.

Plecând de la aceste considerente este absolut necesar efectuarea unei selecții optime avându-se în vedere o talie deosebită a jucătorilor (în jur de 190 -200cm la băieți și 175-185 cm la fete), cât și viteza, care este o calitate motrică prea puțin perfectibilă, mai ales la vârsta juniorilor T.

Acțiunile tehnico – tactice trebuie să se desfășoare într-un ritm susținut, axându-se în general pe declanșarea și susținerea contraatacului, care rămâne unul din mijloacele tehnico- tactice de bază.

Lucrarea de față își propune să selecteze și să elaboreze cele mai eficiente metode și mijloace de instruire și perfecționare a fazelor I, II ale atacului, pentru a răspunde noilor cerințe de practicare a jocului de handbal la nivel internațional.

Accentul pregătirii trebuie să cadă pe dezvoltarea calităților motrice la un nivel optim, iar acțiunile tehnico- tactice să vizeze responsabilitatea jucătorilor de a întreprinde acțiuni individuale de depășire sau pătrundere în vederea finalizării, precum și crearea unor situații de superioritate numerică, favorizând finalizarea.

Cu cât se reușește prin cele două faze ale atacului, respectiv fazele I și II să se ia prin surprindere echipa adversă, cu atât este mai sigură înscrierea golului.

Toate competițiile de la nivel internațional au demonstrat că arma principală a atacului este contraatacul și susținerea lui prin cea de-a doua fază.

Deci trebuie să se insiste în primul rând pe utilizarea acestei strategii, jucătorii fiind totodată pregătiți să utilizeze și celelalte forme ale atacului în situația în care contraatacul este oprit de apărători.

Sper ca metodele și mijloacele folosite să realizeze acest deziderat și implicit să valideze ipoteza cercetării.

CAPITOLUL II

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ ȘI
ȘTIINȚIFICĂ A CERCETĂRII

2.1. Profilul somatic și motric al jucătorului de
handbal junior I

Profilul somatic al handbalistului junor I vizează anumite caracteristici specifice nivelului jocului la această categorie de vârstă, deci selecția trebuie să aibă în vedere tineri cu gabarit mare, dar cu abilitate în mișcări și viteză în acțiune.

La băieți talia trebuie să varieze între 185-190 -200cm, iar la fete între 175-185-190 cm.

Pe posturile de extremă și inter dreapta este de preferat utilizarea jucătorilor stângaci. Îndemânarea stângacilor și abilitatea în executarea diferitelor procedee tehnice a determinat creșterea numărului lor într-o echipă, indiferent de postul pe care îl ocupă.

Profilul somatic-masculin-juniori I

Profilul somatic-feminin-juniori I

Profilul motric al handbalistului de performanță

Profilul motric al handbalistei de performantă

2.2.Modelul de joc al handbalistului junior I

a) în apărare

Sistemele de apărare agresive: ofensive- avansate, domină la ora actuală handbalul modern și sunt în mod cert în preocuparea tuturor echipelor de valoare, indiferent de "așezarea grafică în teren".

Majoritatea echipelor pleacă în idee și concepție de la sistemul 3-2-1, pe care îl adaptează și interpretează în funcție de adversar, de posibilitățile proprii și diverse momente tactice.

Nu putem spune că au apărut sisteme noi de apărare, poate variante și interferări între sisteme, însă ceea ce diferă astăzi evident în handbalul modern este maniera de aplicare a lor.

Echipele valoroase joacă în general foarte activ și elastic atacând agresiv adversarul cu mingea (chiar dincolo de 9 m) și nu slăbesc acest marcaj, până ce adversarul respectiv nu devine (jucător fără minge).

Apărătorii sunt capabili să ducă individual lupta cu adversarul direct, bazându-se abia în ultimă instanță pe sprijinul pe care îl pot primi, în cadrul sistemului practicat, din partea coechipierilor.

Sistemul de apărare iese mai pregnant în evidență decât în trecut, apărările luând diferite forme, în funcție de adversar, de situația tactică de moment, de soluțiile pe care le adoptă echipa pentru contraatacarea acțiunilor adversarilor.

A crescut simțitor rolul apărătorilor laterali în handbalul modem și duc o luptă activă, obligând adversarul să-și îngusteze frontul de atac și să încerce finalizarea în zona centrală a apărării ( unde sunt plasați jucătorii înalți), lucru care devine din ce în ce mai dificil.

Jocul de apărare este aspru, arbitrii manifestând în general toleranță față de apărătorul care vădește preocupări pentru intrarea în posesia mingii prin mijloace tehnico – tactice. Urmărind mingea (și nu omul), apărătorul face uz din plin, de gabaritul și de calitățile sale motrice.

Așadar, indiferent de sistemul de apărare pe care îl practică o echipă, se remarcă tendința spre un joc activ și agresiv, cu o evidentă mărire a responsabilității individuale.

Jucătoarele și jucătorii sunt capabili să se miște permanent pe picioare, ceea ce influențează pozitiv jocul de apărare și creează premizele cele mai favorabile pentru trecerea din apărare în atac, cât și pentru buna și eficienta desfășurare a jocului ofensiv propriu-zis.

In handbalul de performanță s-a produs o radicală schimbare de mentalitate în privința ponderii pe care o are jocul de apărare în obținerea unei victorii:

suprafața de acționare și mișcare a fiecărui apărător s-a mărit
considerabil;

o tendință permanentă de a "sufoca" atacantul, simultan cu
prinderea mingii, împiedicând permanent orice acțiune de construcție a
jocului, inclusive declanșarea unui atac rapid.

b) în atac

Atacul trebuie să se desfășoare în mare viteză de deplasare a jucătorilor, dar mai ales de pasare a mingii, având ca notă dominantă o continuă și permanentă ofensivitate. Jucătorii trebuie să prindă și să paseze mingea în pătrundere spre poartă, încercând ori de câte ori intră în posesia acesteia să se facă periculoși.

Handbaliștii trebuie să fie capabili să folosească cu măiestrie, dar mai ales cu eficiență, toate procedeele tehnice de bază, precum și un număr cât mai mare de procedee speciale, în condițiile unor frecvente variații de ritm, cu o circulație activă a jucătorilor în luptă cu adversarul. Fiecare execuție tehnică este adaptată momentului tactic și încadrată perfect în cerințele impuse de organizarea tactică de ansamblu. Trecerea din apărare în atac va fi realizată în baza fazelor de atac, principiu teoretic intrat în practica curentă a echipelor de handbal din țara noastră.

Contraatacul (faza I) trebuie să constituie preocuparea permanentă a echipelor în momentul intrării în posesia mingii. Realizarea acestuia trebuie să se manifeste încă din apărare, atât prin plasarea jucătorilor în sistemul defensiv ( cu jucătorii cei mai rapizi pe margine sau în față), cât și prin tendința permanentă a extremei de pe partea opusă locului unde se află adversarul cu mingea, de a țâșni spre poarta adversă ( chiar anticipând intrarea în posesia mingii).

Contraatacul trebuie organizat în maximum de viteză și aplicat de către fiecare echipă în formele lui principale – direct și cu intermediar, cu unul sau cu două vârfuri. Contraatacul trebuie perfecționat continuu pentru a deveni o armă de luptă principală a tuturor echipelor noastre. In buna desfășurare a contraatacului, un rol deosebit îl are și portarul, lansarea mingii pe contraatac fiind o fază decisivă în reușita acestei acțiuni.

Contraatacul susținut (faza a Il-a) la care sunt angrenați toți jucătorii, este de fapt o continuare a fazei I, în situațiile în care vârfurile de contraatac sunt oprite de adversari și este nevoie să fie sprijinite în acțiunile lor de către jucătorii din linia de 9 m. Această fază urmărește valorificarea unor situații favorabile, bazându-se pe faptul că apărarea adversă poate fi surprinsă neorganizată în sistem.

Prin utilizarea frecventă și corectă a fazei a Il-a, se pot obține goluri cu mai multă ușurință decât m situațiile în care adversarul a reușit să-și organizeze sistemul de apărare. Folosirea eficientă a acestei faze poate duce în bună măsură la echilibrarea raportului de forțe între două echipe cu talie diferită.

Executarea cu eficiență a fazei a n-a pretinde din partea tuturor jucătorilor viteză de deplasare, dar în același timp și o perfectă stăpânire a tehnicii de pasare a mingii între adversari, precum și o pregătire prin antrenamente a sincronizării acțiunilor de prefînalizare asemănătoare celor din faza a IV-a. In timpul acestei faze de organizare nu se urmărește în mod expres finalizarea. Acțiunile care duc la încercarea de aruncare la poartă sunt determinate de unele greșeli flagrante de apărare.

Pe plan internațional se remarcă tendința de a realiza această fază cât mai cursiv, fără schimbarea ritmului de pasare și mișcare rapidă în teren a jucătorilor, determinând apărările să se organizeze în lupta directă cu adversarul și nu prin ceea ce se întâmplă în mod normal de stoparea ritmului de pasare, ocuparea posturilor, practic renunțându-se la amenințarea porții lăsând șansa apărării de a se organiza.

Această fază se folosește pentru momentul de schimbare a propriilor jucători, de acordarea unor indicații de pe margine și de stabilire a acțiunilor tactice din faza următoare, dar și ca moment de revenire în urma efortului depus în apărare.

Reducerea la maximum sau chiar eliminarea momentelor de joc pasiv, renunțând la jocul cu pase lente executate static sau în mers, trebuie să fie o preocupare constantă a echipelor noastre.

Modelul ideal de organizare a atacului presupune astăzi, trecerea directă dintr-o acțiune de amenințare a porții în alta și mai periculoasă, toate cu intenții vădite de finalizare.

Desigur nu trebuie gândit că atacul va fi un iureș în maximă viteză de la un capăt la celălalt al jocului. In continuare, diverse momente tactice, de interese sau strategii vor dicta anumite variații de ritm.

Ca certitudine însă astăzi în jocul echipelor de valoare se constată o creștere a vitezei de acționare și a tempoului de joc cu o menținere permanentă a gradului de periculozitate a fiecărei acțiuni individuale sau colective.

Atacul în sistem (faza a IV-a) trebuie să urmărească o mai atentă organizare și disciplinare tactică, mai ales în momentele de prefinalizare lăsând jucătorilor inițiativa și spontaneitatea în finalizare, cu condiția unei mari mobilități pe posturi.

In construirea atacului se remarcă o tendință de simplificare a jocului, izvorâtă în mod practic dintr-o mai eficientă organizare și

adaptare la apărările tot mai avansate și agresive care se practică astăzi de majoritatea echipelor.

Mărirea mobilității jucătorilor în teren și acționarea eficace pe mai multe posturi a apărut ca o cerință a jocului în viteză în condițiile unor apărări avansate și a imperativului de a fi mereu periculos, oriunde s-ar afla în teren, surprinzând permanent adversarul.

Această fază a atacului sau atacul în sistem, are ca notă dominantă încercarea de a finaliza prin utilizarea mijloacelor tehnico-tactice individuale sau colective specifice jocului de atac.

In această fază se încearcă valorificarea tuturor cunoștințelor tehnico- tactice individuale într-un ansamblu de acțiuni colective, adaptate la sistemul sau formele defensive folosite de adversari.

Indiferent de sistemul de atac utilizat, acesta trebuie să fie activ, dinamic, permanent ofensiv, cu atacarea permanentă a porții, cu repetate ruperi de ritm, pe front larg, cu angajament total în fazele de finalizare, prin utilizarea celui mai indicat procedeu de aruncare în funcție de situația tactică de moment.

Cu preocuparea permanentă în antrenamente pentru ridicarea plafonului de viteză în acțiune, dar respectând permanent în jocuri principiul asigurării mingii și al asigurării echilibrului defensiv, atacul trebuie să fie permanent preocupat de utilizarea celor mai diferite forme de organizare a jocului, în funcție de adversar și de calitățile propriilor jucători.

Menționăm că aplicarea oricărei modalități tactice de atac nu asigură succesul, oricât de valoroasă ar fi aceasta, dacă acțiunile se desfășoară fără hotărâre, dinamism, curaj și ințiativă personală, fără angajament fizic total, factor care, alături de buna pregătire fizică și tehnică asigură reușita jocului de atac.

2.3. Orientări metodologice moderne în obiectivizarea și standardizarea pregătirii jucătorului în vederea realizării eficiente a fazei I

și II ale atacului

In vederea realizării în condiții optime a celor două faze de joc respectiv contraatacul (faza I) și contraatacul susținut (faza a II-a), se întrevăd următoarele orientări metodologice moderne de obiectivizare a jucătorilor:

a) Privind modelul pregătirii fizice generale

Pregătirea fizică generală are ca mijloace de realizare atât grupa mijloacelor specifice handbalului, cât și grupa celor nespecifice (exerciții preluate din procesul de pregătire a altor ramuri sportive).

Această componentă a antrenamentului vizează realizarea următoarelor obiective:

• ridicarea nivelului de dezvoltare și mobilizare a capacităților
funcționale ale organismului (pregătirea funcțională);

dezvoltarea musculaturii membrelor inferioare, a spatelui, a
abdomenului, a centurii scapulo- humerale și a membrelor superioare;

creșterea indicilor de forță a extensorilor membrelor
inferioare, a extensorilor spatelui, a musculaturii toracelui, a flexorilor și
extensorilor membrelor superioare, a musculaturii abdomenului;

întărirea articulațiilor gleznelor și genunchilor, dezvoltarea
mobilității în articulațiile coxo- femurală, scapulo- humerală, pumnului și
perfecționarea supleței musculare;

b) Privind modelul pregătirii fizice specifice

Pregătirea fizică specifică este orientată spre realizarea următoarelor obiective:

l. Dezvoltarea calităților motrice specifice conținutului tehnico-tactic și al cerințelor efortului din jocul de handbal și anume:

viteza de deplasare;

viteza de reacție la diferiți stimuli;

viteza de repetiție a mișcării membrelor inferioare;

viteza de execuție a procedeelor tehnice;

îndemânarea specifică;

detenta musculară;

forța specifică;

rezistența specifică;

2.Creșterea indicilor de forță la grupele și lanțurile motrice specifice, pentru:

elementele de mișcare în teren;

executarea paselor și aruncărilor la poartă;

3.Dezvoltarea detentei prin componentele ei de forță;

4.Creșterea indicilor de forță la grupele și lanțurile musculare angrenate în efectuarea deprinderilor motrice specifice;

5.Formarea capacității de a suporta efortul specific caracterizat prin solicitări de natură statică (pentru menținerea poziției fundamentale cu brațele sus), de efort prelungit, pentru apărarea porții (30-40 sec. joc de brațe și de picioare), de efort specific forță- viteză (în lupta pentru câștigarea mingii), de efort în viteză și îndemânare în desfășurarea contraatacului, atacului rapid și atacului pozițional, cât și pentru replierea în apărare.

c) Privind modelul instruirii tehnico- tactice Individuale

Principalele obiective vizate de modelul instruirii tehnico-tactice sunt:

consolidarea și perfecționarea pasării mingii în pătrundere
succesivă;

consolidarea și perfecționarea marcajului (și alternării
formelor de marcaj);

consolidarea și perfecționarea paselor de angajare a extremei
și pivotului;

consolidarea și perfecționarea marcajului strâns și
demarcajului direct;

consolidarea și perfecționarea atacării adversarului cu minge;

consolidarea și perfecționarea procedeelor tehnice de
aruncare la poartă (specifice posturilor);

consolidarea și perfecționarea acțiunii de atacare a
adversarului cu minge și de oprire a acțiunii de depășire individuală;

consolidarea și perfecționarea acțiunilor tehnico- tactice de
depășire individuală specifice posturilor;

perfecționarea blocării mingii;

perfecționarea procedeelor tehnice de aruncare la poartă
specifice posturilor din linia de 9 m;

consolidarea și perfecționarea interceptării mingii; perfecționarea demarcajului direct și al pătrunderii; consolidarea scoaterii mingii din dribling; perfecționarea driblingului multiplu; consolidarea și perfecționarea acțiunilor tehnico- tactice pentru obținerea faultului în atac;

perfecționarea replierii;

perfecționarea contraatacului direct și cu intermediar;

perfecționarea recuperării mingilor revenite din bară sau
respinse de către portar;

perfecționarea aruncărilor de la 7 m;

perfecționarea pregătirii tehnico- tactice a portarului;

d) Privind modelul instruirii tehnico- tactice colective

Obiectivele urmărite în cadrul acestui model de instruire sunt:

1.Perfecționarea trecerii rapide din apărare în atac prin lansarea contraatacului (faza I) prin:

start rapid și alergare în viteză;

prinderea mingii venită din urmă sau lateral;

driblingul multiplu;

pasa din viteză la celălalt vârf de contraatac;

aruncarea la poartă din săritură, alergare sau plonjon;

încrucișarea între vârfuri;

2. Perfecționarea susținerii contraatacului, (faza a Il-a) prin:

alergarea cu schimbări de direcție și de ritm;

trimiterea mingii în atac prin pasa în viteză;

infiltrarea pe semicerc;

paravanul;

blocajul;

aruncarea la poartă din plonjon sărit;

CAPITOLULUL III

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

3.1. Ipoteza, scopul și sarcinile cercetării Ipoteza

Considerăm că influența pozitivă a noilor metode și mijloace în perfecționarea fazelor I și II ale atacului, se va reflectata în rezultatele obținute la criteriile de evaluare aplicate handbaliștilor juniori I.

Scopul cercetării

A fost acela de a optimiza procesul de instruire și perfecționare a fazelor I și II ale atacului prin aplicarea de noi metode și mijloace. Finalitatea urmărită este validarea ipotezei.

Sarcinile cercetării

studierea temei în literatura de specialitate și stabilirea
etapelor de lucru;

studierea rolului și conținutului handbalului de performanță
în programele școlare din aria auriculară „Educație fizică și sport", pentru
cluburile sportive;

cunoașterea nivelului de dezvoltare fizică inițială a
eșantionului cuprins în cercetare, prin examenul somatoscopic, măsurători
antropometrice;

investigarea capacităților motrice sub aspectul însușirii
elementelor tehnico- tactice;

selecționarea unor sisteme de acționare optime în vederea
instruirii și perfecționării obiectivelor propuse;

• evaluarea finală a eșantionului, în urma aplicării modelelor de instruire și interpretarea rezultatelor obținute;

• prelucrarea și interpretarea datelor inițiale și finale,
comparativ cu modelul de selecție;

3.2. Organizarea și desfășurarea experimentului

Experimentul s-a desfășurat pe o perioadă de un an de zile la CSS Dâmbovița, în cercetare fiind cuprinse echipa de fete junioare I.

Testarea inițială a avut loc în semestrul I, luna octombrie 2011, iar cea finală în semestrul II, luna martie 2012.

Rezultatele cercetării vor fi raportate la valorile inițiale obținute de elevi, progresul obținut, precum și la criteriile naționale de selecție, confirmând validarea ipotezei.

3.3.Metodele de cercetare

Pe perioada experimentului s-au utilizat următoarele metode de cercetare:

metoda de documentare bibliografică – a constat în
studierea literaturii de specialitate, consultarea unor lucrări științifice, a
programelor școlare, a rezultatelor obținute în diferite competiții naționale
și internaționale, analiza unor jocuri susținute, a modelelor de pregătire,
urmând apoi selectarea, consemnarea, fișarea, prelucrarea și interpretarea
informațiilor necesare experimentului. In etapele următoare s-au comparat
faptele cu teoriile existente, pornind astfel demersul creator în cercetare.

observația – este metoda care a stat la baza observării
subiecților în timpul experimentului, contribuind astfel la stabilirea
nivelului de dezvoltare somatică și motrică a lor, la însușirea modelului de
joc cerut în competițiile de mare anvergură. Totodată s-a putut observa
adaptabilitatea fiecărui jucător la cerințele programului de pregătire,
atitudinea, comportamentul, interesul fiecăruia de a-și însuși cele cerute
într-un timp cât mai scurt, ceea ce a permis adunarea unui material faptic
destul de bogat.

metoda testelor motrice – a constat în aplicarea testelor
somatice și motrice, inițial și final, în vederea stabilirii profilului somatic și
motric comparativ cu cel stabilit de F.R.H.

metoda înregistrării datelor – a constat în înregistrarea în
tabele, a tuturor rezultatelor obținute de subiecți ca urmare a aplicării
testelor somatice și motrice, precum și a rezultatelor obținute în cadrul
jocului.

e) Metoda matematica- statistică — a constat în prelucrarea
statistică a rezultatelor obținute de subiecți, calculându-se:

media aritmetică la proba respectivă ( X);

diferența dintre fiecare variabilă și media aritmetică
(dispersia – d);

pătratul diferenței (a dispersiei – d 2);

abaterea standard(S), care este egală cu radical din d2;

coeficientul de variabilitate (C. V.) care este egal cu S*100/X;

amplitudinea (W),care este diferența dintre rezultatul cel mai
mare și rezultatul cel mai mic înregistrat;

eroarea standard a mediei aritmetice (E), care este egal cu S/n unde "n" reprezintă numărul de subiecți cuprinși în experiment.

f) metoda grafică – a constat în reprezentarea grafică a tuturor
rezultatelor obținute la testele inițiale și finale a testelor somatice și
motrice, evidențiind comparativ rezultatele obținute de subiecți precum
și progresul lor.

3.4.Metodele de investigație

examenul somatoscopic – a constat în observarea vizuală
externă a fiecărui jucător, pentru a aprecia dezvoltarea fizică a acestora,
precum și de a depista eventuale deficiențe fizice;

examenul antropometric -a constat în efectuarea
măsurătorilor antropometrice, înregistrarea datelor obținute în tabele și
compararea rezultatelor

c) testele motrice – sunt cele ce vizează profilului motric al elevului din clasa a VII-a, iar rezultatele lor au fost înregistrate în tabele și comparate;

3.5. Criterii de evaluare

a) la nivel somatic

talia;

greutatea;

perimetrul toracic;

anvergura;

lungimea palmei;

b) La nivel motric

dribling printre jaloane pe distanța de 30 m -(două încercări);

5x 30 m alergare de viteză – media;

deplasare în triunghi – 3 trasee complete;

săritura în lungime de pe loc – 2 încercări;

abdomen 30"

aruncarea mingii de handbal cu elan de 3 pași -2 încercări;

alergare 2×400 m, pauză între alergări -3'

alergare 800 m -pauza între proba 7 și proba 8 este de 5'

3.6. Eșantionul cuprins în cercetare

In experiment a fost cuprinsă grupa de junioare I de la CSS Dâmbovița, care beneficiază de 8-12 antrenamente pe săptămână și participă în competițiile organizate la nivel județean și național:

AV

BG

BF

BA

CS

DC

HA

IC

IO

MA

OC

PL

13. SO

14. VG

15. VL

CAPITOLUL IV

CONȚINUTUL EXPERIMENTULUI

4.1. Conținutul instruirii, conținutul tehnico-tactic al jucătorului de handbal, junior I, specific fazelor I și II ale atacului

a) Faza I a atacului -contraatacul- se poate realiza:

cu un vârf de contraatac;

cu două vârfuri de contraatac;

direct;

cu intermediar;

Principalele verigi tehnico- tactice de realizare sunt:

intrarea în posesia mingii- recuperarea;

startul rapid; alergare de viteză;

degajarea mingii;

prinderea mingii venită din urmă;

driblingul;

aruncarea la poartă din săritură sau alergare;

b)Faza a II-a atacului- contraatacul susținut- se poate realiza prin:

aruncare la poartă de la distanță;

aruncări de la semicerc;

Principalele verigi tehnico- tactice de realizare sunt:

plecarea vârfurilor de contraatac- primul val;

recuperarea mingiei și plecarea celui de al doilea val;

transportarea mingii în atac de către cel de al doilea val;

finalizarea prin aruncare la poartă de la distanță de către un
jucător din cel de-al doilea val;

Contraatacul susținut finalizat de la semicerc, vizează:

plecarea vârfurilor de contraatac- primul val;

recuperarea mingii și plecarea celui de-al doilea val;

transportarea rapidă a mingiei de către jucătorii celui de-al
doilea val (cu pase rapide și lungi, încrucișări, schimburi de locuri);

infiltrarea jucătorilor din primul val pe semicerc,

demarcarea unui jucător pe semicerc;

angajarea jucătorului demarcat (din săritură, pe la spate, cu
pământul);

4.2.Realizarea pregătirii, indicatorii pregătirii,
norme și cerințe.

In cadrul ciclurilor săptămânale de pregătire trebuie să se aibă în vedere atât pregătirea fizică și tehnico – tactică a jucătorilor cât și cea biologică, teoretică și psihologică.

In funcție de bugetul clubului sportiv, de nivelul de pregătire a jucătorilor, de rezultatele obținute, de obiectivele propuse spre realizare într-un an calendaristic, indicatorii de pregătire ar putea fi:

a) Indicatorii cantitativi anuali

număr de zile calendaristice 365

număr de zile de pregătire 272

jocuri oficiale 30

odihnă, refacere, tratament 22

transport 41

cicluri săptămânale 52

volum global total de ore 1012

competiții oficiale 60

competiții amicale 120

pregătire teoretică, educativă 76

b) Indicatori calitativi – ciclul săptămânal

Total: 12 antrenamente 24 ore

Ciclul săptămânal va cuprinde 2-3 ore de pregătire teoretică și educativă.

In cazul în care cantonamentul se organizează într-un cadru corespunzător (munte, mare), volumul poate crește prin organizarea unor antrenamente suplimentare dimineața.

c) Ciclul săptămânal-perioada pregătitoare

Total: 10 antrenamente x 120', 20 ore, 2 acțiuni teoretice;

Total:

8 antrenamente x 120';

2 jocuri de pregătire- verificare;

l joc oficial;

2-3 ședințe teoretice;
Total :24-25 ore de activitate;

d) Realizarea pregătirii juniorilor I

d.1. Periodizarea pregătirii la nivelul echipelor divizionare de juniori I:

23 iunie – 31 august

l sept. – 19 oct.

20 oct. – 26 oct.

27 oct. – 18 ian.

19 ian. – 1 martie

2 martie – 29 martie

30 martie – 7 iunie

8 iunie – 22 iunie

– perioadă pregătitoare;

perioadă competițională;

odihnă activă – tranziție;

perioadă pregătitoare;

perioadă competițională;

perioadă pregătitoare;

perioadă competițională;

perioadă de tranziție;

d.2. Etapizarea pregătirii la junior I

etapa 1: 23 iunie – 1 aug. – pregătire club;

etapa a II-a: 4 aug. – 17 aug. – preg. centralizată ,cantonament;

etapa a III-a: 18 aug. – 31 aug. – pregătire club;

etapa a IV-a : l sept. – 19 oct. – preg. club, Tur divizia școlară;

etapa a V-a : 20oct. – 19 dec. – pregătire club;

etapa a VI-a : 20 dec. – 2 ian. -preg. centralizată, cantonament;

etapa a VII-a : 3 ian. – 18 ian. -pregătire club;

etapa a VIII-a: 19 ian. – l martie -preg. club, Turul II (sală);

etapa a IX-a: 2 – 29 martie -pregătire club;

etapa a X-a : 30 martie – 17mai -preg. club, returul Div. Șc.

etapa a XI-a: 18 mai – 17 iunie -odihnă activă, preg. club;

etapa a XII-a: 8 iunie – 22 iunie -odihnă activă, preg. club;

d.3. Indicatorii cantitativi ai pregătirii anuale junior I

număr zile calendaristice – 365;

număr zile antrenament – 230;

competiții oficiale – 26;

competiții de verificare – 59;

transport – 18;

odihnă activă – 32;

număr de cicluri săptămânale – 52;

volum global – 846 ore;

ore antrenament – 576;

competiții oficiale – 52,

competiții de verificare – 122;

înviorare – 18;

pregătire teoretică – 58;

număr de unități funcționale – 377;

număr de antrenamente – 257;

jocuri de verificare – 62;

jocuri oficiale – 26;

lecții teoretice – 33;

media unității funcționale/ciclu – 7,25 ;

media volum global/ciclu – 15,9 ore;

media minute/unități funcționale – 131,5 min.

4.3. Mijloace de instruire și perfecționare a fazelor I și II ale atacului

Dezvoltarea handbalului școlar in România a cunoscut in ultimul timp o efervescență deosebita ajungând la ora actuală ca pe lângă echipele școlare si de juniori care-și dispută anual titlul de campioană națională, alte zeci de echipe să participe la competiții preliminare, cupe sau campionate de casă.

Fiind un joc cu reguli simple și care nu necesită o înzestrare materială deosebită, handbalul a devenit unul din principalele mijloace de realizare a sarcinilor educației fizice din școală.

Dezvoltarea handbalului pe plan național cere din partea profesorilor de educație fizică, care se ocupă de echipele școlare, să ducă o muncă susținută si atentă pentru ridicarea pe o treaptă din ce in ce mai înaltă a nivelului de pregătire si practicare a handbalului .

Aceasta lucrarea arată îmbunătățirea tacticii pentru atac a echipelor școlare printr-un număr de combinații tactice, efectuate în cadrul unui atac cu un pivot contra apărătorilor 6-0. Succesiunea acestor combinații pleacă de la cele mai simple elemente de tactică colectivă în care se folosesc combinații între 2-3 jucători până la un atac dinamic la care participă jucătorii întregii echipe.

Ele folosesc ca elemente de tactică încrucișările, paravanele și blocajele.

Folosită in general de echipele școlare și mai ales de cele de fete, apărarea 6-0 opune deosebite probleme atacanților, datorită în special posibilităților apărătorilor de a acoperi un spațiu mai mare a semicercului, cât și datorită jocului îngreunat al pivoților, urmare a aglomerării jucătorilor în apărare pe semicerc.

Din aceasta cauză este necesară efectuarea unor combinații tactice care să pună în valoare atât forța de aruncare a jucătorilor de 6 metri, cât și ușurarea sarcinilor jocului pivoților și extremelor.

Combinațiile tactice bazate pe paravane și blocaje sânt tratate separat de cele a jocului de 9 metri pentru care se utilizează încrucișări simple sau duble, paravane și blocaje.

Combinații tactice pentru jucătorii de 6 metri

Ele sânt bazate pe folosirea unui paravan :

1) I. S. pleacă la o învăluire cu extrema sa pe pasa primita de la C. J., intră în zona de 9 metri, extrema retransmite mingea conducătorului care încrucișează cu I. D. formând amândoi paravan pentru extrema care vine si aruncă din săritură.(Fig.1)

(Fig.1)

2) Paravan pentru una din extreme executată de C. J. I. D. sau S. eacă la învăluire spre extrema sa, aceasta primind pasa pătrunde pasează mai departe C. J. , care pătrunzând spre poarta face paravan pentru extrema care vine si arunca din săritura. ( Fig.2)

( Fig.2)

3) Blocaj executat de către pivot pentru extreme în centrul apărării.

Pivotul se plasează în centrul apărării la nivelul apărătorilor 3-4 sau 5-6 în funcție de extrema pentru care se execută blocajul. E. S. pasează mingea la I. S. acesta la C. J. si acesta la I. D. pătrunzând în continuare în circulație intre liniile de 6 și 9 metri. Pe atacul hotărât al I. D. care trage spre el apărătorul 6 la care era plasat pivotul, pivotul blochează apărătorul 5 favorizând pătrunderea extremei care angajată de I. D. protejată de blocajul pivotului pătrunde și aruncă la poartă. (Fig.3).

( Fig.3)

4) Blocajul dublu executat de pivot și extremă, pentru cealaltă extremă la nivelul apărătorilor 2-3 și 6-7.

I. S. pleacă la învăluire cu E. S. care pasează mingea la C. J. pătrunzând în circulație. Primește pasa de la I. D. și pătrunde spre poartă blocând apărătorul 7. În același timp pivotul care era plasat la apărătorul 7 blochează apărătorul 6 favorizând pătrunderea E. D. prin blocaj dublu, care angajată de extrema stângă, aruncă la portă. (Fig.4)

( Fig.4)

Combinații tactice pentru jucătorii de 9 metri

Ele sânt bazate pe folosirea unui paravan :

Încrucișare dublă cu paravan pentru unul din interi (Fig.5).

( Fig.5)

C. J. primește pasa de la I. D. pe pătrundere, pleacă la încrucișare cu I. S. care pătrunzând în continuare face încrucișarea cu I. D. făcându-i paravan. I. D. aruncă la poartă din săritură sau angajează pivotul.

Paravan triplu executat pentru I. S. (I. D.) de către E. S., C. J. și I. D. sau I. S. (Fig.6)

( Fig.6)

C. J. cheamă extrema interului pentru care se face paravanul mai aproape de acesta. I. S. pleacă la învăluire cu E. S. care primind mingea o pasează pe pătrundere cu C. J. care face paravan împreună cu E. S. C. J. pasează în continuare mingea I. D. care amenințând poarta pe centru se așează și el în paravan pasând mingea I. S. care revenind din învăluire aruncă la poartă protejat de paravanul efectuat de cei 3 jucători.

Paravanul simplu executat de către E. D. sau E. S. pentru I. S. sau I. D. (Fig.7)

( Fig.7)

E. D. pătrunde într-o șarjă exterioară ajungând la nivelul C. J. , pătrunde spre semicerc, amenință poarta și face paravan pentru I. S. care vine și aruncă la poartă din săritură.

Paravan dublu executat de extremă pentru I. D. sau I. S. (Fig.8)

( Fig.8)

Pe pătrunderea E. D. într-o șarjă interioară ajungând la nivelul C.J. cealaltă extremă iese în întâmpinarea ei primind mingea se unesc amândouă și fac paravan pentru I. S. care protejat de acest paravan aruncă la poartă.

Combinații pe baza de blocaj

Blocaj dublu executat de pivot si I. D. între apărătorii 5-6 pentru I. S. (Fig.9).

j

( Fig.9)

2) Blocaj dublu executat de către pivot și E. D. (stângă) pentru I. D. sau I. S. la nivelul apărătorilor 3-4 și 5-6.(Fig.10).

( Fig.10)

E. S. pătrunde în circulație pe semicerc, primește pasa de la E. D. și pasând mingea I. D. blochează apărătorul 6. Pivotul plasat la apărătorul 6 pleacă și blochează apărătorul 5. Protejat de dublu blocaj efectuat de cei 2 jucători, I. D. pătrunde și aruncă la poartă.

Blocaj dublu executat de pivot și una din extreme pe centrul apărării între apărătorii 4-5 pentru conducătorii de joc. (Fig.11).

( Fig.11)

Pivotul plasează la apărătorul 5, E. S. pătrunde în circulație, este angajată pe o pătrundere hotărâtă de I. D. rămâne la blocaj la jucătorul părăsit de pivot care blochează apărătorul 4 angajând conducătorul de joc, care favorizat de dublu blocaj pătrunde și aruncă la poartă.

Capitolul V
Rezultatele cercetării

5.1.Rezultatele testărilor generale și specifice

Lucrarea de față viza „selecționarea mijloacelor specifice instruirii și perfecționării fazelor I și a Il-a ale atacului în jocul de handball, la o echipă de juniori".

Pentru a determina progresele multiple pe care subiecții le-au înregistrat în urma programului de pregătire, aceștia au fost supuși măsurătorilor antropometrice, examenului somatoscopic, testelor și probelor motrice cu privire la jocul de handbal:

l .Alergare de viteză pe distanța de 5×30 m plat;

2.Săritura în lungime de pe loc;

3.Aruncarea mingii de handbal;

4.Dribling printre jaloane;

5.Deplasare în triunghi (3 trasee);

6.Abdomen 30";

Testele s-au aplicat în două etape (inițial în septembrie și final în aprilie), iar rezultatele obținute de subiecți au fost înregistrate și tabelate pe parcurs.

In final, rezultatele au fost comparate pentru a se observa progresul realizat (tabelele anexă).

Astfel, valorile inițiale somatice cât și cele motrice au fost comparate cu valorile finale obținute cât și cu modelul de selecție național. S-a efectuat analiza statistică a fiecărei probe, diferențele între cele două testări (inițiale și finale), au fost prezentate și grafic pentru a distinge mai bine progresul realizat.

Rezultatele testărilor generale și specifice au fost reliefate prin media aritmetică a eșantionului, obținută la fiecare probă în parte, atât la testul inițial, cât și la cel final. Analiza statistică a fiecărei probe ne-a redat amplitudinea, dispersia, abaterea standard, coeficientul de variabilitate, constatate la nivelul celor două testări.

5.2.Prezentarea rezultatelor probelor de control

După o perioadă de pregătire conform planificării eșalonate de antrenor, s-au aplicat testele finale la probele:

1. Alergare de viteză pe distanța de 5×30 m plat;

2.Săritura în lungime de pe loc;

3.Aruncarea mingii de handbal;

4.Dribling printre jaloane;

5.Deplasare în triunghi (3 trasee);

6.Abdomen 30"

Rezultatele au fost înregistrate pentru fiecare subiect în parte, inițial și final (tabel anexă), s-a calculat media aritmetică a eșantionului, pentru a putea fi comparat rezultatul final, cu cel obținut la testele inițiale, cât și cu cel prezentat de modelul de selecție.

S-a calculat de asemeni, progresul între rezultatele inițiale și cele fînale,(prezentat grafic în anexă), apoi s-a comparat progresul final cu modelul de selecție optim, înregistrându-se diferențele (s-a prezentat grafîc-anexă).

S-a făcut totodată și analiza statistică a rezultatelor obținute, inițial și final, care ne-a redat dispersia (d), abaterea standard (S), coeficientul de variabilitate (C.V.), amplitudinea (W), eroarea (E), rezultatele fiind prezentate în graficul din anexă.

Au fost înregistrate și rezultatele de la nivel somatic, urmând aceeași procedură ca la rezultatele motrice.

Tabelele și graficele prezentate în anexă va reliefa progresul obținut de subiecții cuprinși în eșantion, precum și noi direcții de orientare a procesului de pregătire, în vederea obținerii unor rezultate cerute de modelul elaborat de F.R.H.

5.3. Prelucrarea și interpretarea datelor

Interpretarea s-a făcut pentru fiecare probă în parte, comparând rezultatele inițiale cu cele finale și înregistrând progresul sau regresul în raport cu criteriile de selecție de la nivel național.

a) La nivel somatic

a.1. Talia- media aritmetică (M.A.) la testarea inițială este de 171,53 cm, media finală este de 174,53 cm, iar modelul optim de selecție este de 178cm. Progresul realizat între testul inițial și cel final este de 3 cm, iar între testul final și modelul de selecție este de 3,47 cm.

a.2. Greutatea – media aritmetică (M.A.) la testarea inițială este de 66,06 kg, media finală este de 67,7 kg, iar modelul optim de selecție este de 72 kg. Progresul realizat între testul inițial și cel final este de l,64kg, iar între testul final și modelul de selecție este de 4,3 kg.

a 3. Anvergura – media aritmetică (M.A.) la testarea inițială este de 176 cm, media finală este de 180,13 cm, iar modelul optim de selecție este de 183 cm. Progresul realizat între testul inițial și cel final este de 4,13 cm, iar între testul final și modelul de selecție este de 0,17cm.

a.4. Lungimea palmei – media aritmetică (M.A.) la testarea inițială este de 19,99cm, media finală este de 20,18cm, iar modelul optim de selecție este de 20,5cm. Progresul realizat între testul inițial și cel final este de 0,19cm, iar între testul final și modelul de selecție este de 0,32cm.

a.5. T-100/G – media aritmetică (M.A.) la testarea inițială este de 1,08, media finală este de 1,10, iar modelul optim de selecție este de 1,11. Progresul realizat între testul inițial și cel final este de -0,02, iar între testul final și modelul de selecție este de 0,01.

b) la nivel motric

b.1. Dribling printre jaloane: – media aritmetică (M.A.) la testarea inițială este de 7,96sec., media finală este de 7,5 se., iar modelul optim de selecție este de 7,3 sec.. Progresul realizat între testul inițial și cel final este de -0,46 sec., iar între testul final și modelul de selecție este de -0,2sec

b.2. Alergare de viteză 5x30m: – media aritmetică (M.A.) la testarea inițială este de 5,05sec., media finală este de 4,84 sec., iar modelul optim de selecție este de 4,6 sec. Progresul realizat între testul inițial și cel final este de -0,21 sec., iar între testul final și modelul de selecție este de -0,24sec.

b.3. Deplasare în triunghi: – media aritmetică (M.A.) la testarea inițială este de 26,8 sec., media finală este de 23,8 sec., iar modelul optim de selecție este de 23 sec. Progresul realizat între testul inițial și cel final este de -3 sec., iar între testul final și modelul de selecție este de -0,8 sec.

b.4. Săritura în lungime de pe loc – media aritmetică (M.A.) la testarea inițială este de 195,2 cm, media finală este de 204,6 cm, iar modelul optim de selecție este de 210 cm. Progresul realizat între testul inițial și cel final este de 9,4 cm, iar între testul final și modelul de selecție este de 5,4 cm.

b.5. Abdomen 30": – media aritmetică (M.A.) la testarea inițială este de 18,4 repetări, media finală este de 21,8 repetări, iar modelul optim de selecție este de 23 repetări. Progresul realizat între testul inițial și cel final este de 3,4 repetări, iar între testul final și modelul de selecție este de l ,2 repetări.

b.6. Aruncarea mingii de handbal: – media aritmetică (M.A.) la testarea inițială este de 28,2 m, media finală este de 32,2 m, iar modelul optim de selecție este de 35 m. Progresul realizat între testul inițial și cel final este de 4 m, iar între testul final și modelul de selecție este de 2,8 m.

Așa cum s-a observat din analiza statistică a rezultatelor obținute, ca urmare a optimizării metodelor, a mijloacelor folosite, a nivelului de pregătire planificat și aplicat, rezultatele confirmă și validează ipoteza.

Capitolul VI
Concluzii și propuneri

In urma cercetării efectuate și a experimentului organizat, s-au obținut rezultate pozitive, ceea ce confirmă încă o dată valențele formative ale activității de pregătire, în îndeplinirea obiectivelor propuse.

Rezultatele investigațiilor reflectă înregistrarea unui progres atât din punct de vedere somatic cât și motric, iar diferențele între rezultatele finale și modelul de selecție sunt minime.

Principala formă de organizare a modelului de pregătire a fost antrenamentul care a vizat influența tuturor componentelor lui, prin metode și strategii specifice realizării scopului urmărit.

Valorile apropiate de modelul de selecție confirmă că mijloacele tehnico – tactice și fizice selecționate și utilizate în vederea pregătirii echipei de handbal, au fost eficiente.

Mijloacele cele mai des folosite au fost:

structuri de exerciții;

jocuri pregătitoare;

ștafete aplicative;

combinații tehnico-tactice;

jocuri oficiale;

In urma interpretării rezultatelor obținute s-a constatat următoarele:

echipa de handbal cuprinde handbaliste cu un nivel somatic
destul de ridicat, dar încă nu ating cerințele modelului optim de selecție
(rezultatele se observă în graficele comparative prezentate);

nivelul motric este de asemeni mai mic decât modelul de
selecție, dar rezultatele sunt mulțumitoare ,dacă ne referim la faptul că
modelul prezintă valorile maxime pentru selecție.

Rezultatele obținute în urma cercetării efectuate, se impun unele precizări:

Este necesar ca în timpul pregătirii să se folosească mijloace cât mai diverse, în condiții cât mai apropiate de joc (viteză de execuție, de deplasare,etc);

Antrenamentele să se desfășoare în condiții de climă, teren,
stres, cât mai variat;

Mijloacele, metodele, dozarea efortului trebuie să aibă în vedere nivelul de pregătire al echipei, cât și lipsurile ce trebuiesc acoperite într-o perioadă de timp;

să se asigure o bază materială eficientă care să asigure un număr mare de repetări cât și o dezvoltare optimă a calităților motrice;

o mai bună colaborare a antrenorului cu toți factorii implicați în conducerea echipei;

pregătirea echipei trebuie să vizeze toți factorii antrenamentului cu dominanta în funcție de etapa de pregătire respectivă;

dozarea efortului să fie în concordanță cu particularitățile
sportivilor, respectând principiile fiziologice ale antrenamentului;

pregătirea echipei trebuie să aibă în vedere nivelul de practicare a jocului de handbal la nivel național, precum și cunoașterea foarte bine a stilului de joc al adversarilor;

Prelucrarea statistică și ordinea operațiilor

I – test inițial

F – test final

M.A. – media aritmetică

X – rezultatele subiecților

d – dispersia

d2 – dispersia la pătrat

S – abaterea standard

W – amplitudinea

C.V. – coeficientul de variabilitate

E – eroarea mediai aritmetice

n – numărul de subiecți cuprinși în cercetare

se calculează media aritmetică a rezultatelor obținute la proba respectivă (M. A.);

se calculează diferența dintre fiecare variabilă (x) și media aritmetică (M. A), obținându-se dispersia (d);

se calculează pătratul dispersiei (d x d), obținându-se dispersia la pătrat (d2);

se calculează abaterea standard (S), care este : S= cu radical din d2;

se calculează coeficientul de variabilitate (C. V.), care este: C. V.= S.100/X;

se calculează amplitudinea (W), care este egală cu diferența dintre rezultatul cel mai mare și rezultatul cel mai mic obținut de subiecți la probe;

se calculează eroarea standard (E), care este: E = S/n, unde n este numărul subiecților cuprinși în cercetare;

Bibliografie

Bota Ion și Maria – ,Handbal, 500 de exerciții pentru
învățarea jocului de handbal", Editura Sport-Turism, București, 1990;

Cercel Paul – „Calitățile motrice în handbal", Editura Sport-
Turism, București, 1975;

Cercel Paul- „Handbal, exerciții pentru fazele de joc",
Editura Sport-Turism, București, 1980;

Cercel Paul – "Antrenamentul echipelor masculine", Editura
Sport-Turism, București, 1983;

Cercel Paul, Lucian Popescu- "Istoria educației fizice și
sportului", Editura Fundației „Chemarea", Iași, 1998;

Cârstea Gheorghe – „Educația fizică – teoria și bazele
metodicii", București, 1997;

Csudor Gavril – „Handbal, instruirea echipelor școlare",
Editura didactică și pedagogică, București, 1983;

Dragnea Adrian, Aurora Bota – ,, Teoria activităților motrice",
Editura Didactică și Pedagogică R. A. București, 1999;

Fidler Paul – „Metodica educației fizice", Editura Universității
„AL.I.Cuza", Iași, 1994;

Ghermănescu loan Kunst și colaboratorii – „Teoria și
metodica handbalului", Editura didactică și pedagogică, București, 1983;

Iancu Aurel –Metodica învățării tehnicii și tacticii jocului de handbnal, Editura Printech, 2005

Iancu Aurel – Pregătirea fizică a jucătorilor de handbal, Editura Printech București, 2004

Jean Jacques Curreli – Paul Landure – „Handball – Rules
techniqe tactics"- Milan , 1996;

Menschel C., Stein H.G. Fahrman L. „ Bazele științifice ale
antrenamentului voi X- Handbal – ghid pentru antrenori" ,Consiliul
Național pentru Educație fizică și sport, Centrul de Cercetări pentru Educație
Fizică și Sport, București, 1984;

Pehoiu Constantin – Aspecte din istoria și evoluția practicării exercițiilor fizice Edit Transversal Tărgoviște 2005

Pehoiu Constantin – Atletism Bazele tehnicii, Obiectivele și conținutul acestuia în școală Editura PIM, Iași 2006

Valentina Iakovlevna Ignatiova – „Bazele științifice ale
antrenamentului – Handbal" vol.XII, Consiliul Național pentru Educație
fizică și sport, Centrul de Cercetări pentru Educație Fizică și Sport,
București, 1986;

Curriculum Național – "Programe școlare pentru unitățile
școlare cu program sportiv", București,2000;

Evoluție nivel somatic

Evoluție nivel motric

Analiza statistică a nivelului somatic

Analiza statistică a nivelului motric

Evoluția grafică a nivelului somatic

TALIA

INIȚIAL FINAL PROGRES
171,53 174,53 3

GREUTATEA

INIȚIAL FINAL PROGRES

66,06 67,7 1,64

Evoluția grafică a nivelului somatic

ANVERGURA

INIȚIAL FINAL PROGRES

176 180,13 4,13

LUNGIMEA PALMEI

INIȚIAL FINAL PROGRES
18,36 18,83 0,47

Evoluția grafică a nivelului somatic

Evoluția grafică a nivelului motric

INIȚIAL FINAL PROGRES
DRIBING PRINTRE JALOANE 7,96 7,5 -0,46

ALERG. DE VITEZĂ 5X30

m

INIȚIAL FINAL PROGRES
5,05 4,84 -0,21

Evoluția grafică a nivelului motric

DEPLASARE ÎN TRIUNGHI

INIȚIAL FINAL PROGRES
26,8 23,8 -3

SĂRIT. ÎN LUNG. DE PE LOC

INIȚIAL FINAL PROGRES

195,2 204,6 9,4

Evoluția grafică a nivelului motric

ABDOMEN 30"

INIȚIAL FINAL PROGRES

18,4 21,8 3,4

ARUNC. MINGII DE HANDBAL

INIȚIAL FINAL PROGRES
28,2 32,2 4

Evoluția nivelului somatic

Evoluția nivelului motric

Dispersia nivelului somatic

Dispersia nivelului motric