CONTRIBUȚII PRIVIND UTILIZAREA JOCURILOR DINAMICE ÎN LECȚIA DE EDUCAȚIE FIZICĂ Coordonator științific: Prof.univ.dr. MARIAN CREȚU Absolvent : PUICIN… [621322]
1 UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE, EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI INFORMATICĂ
LUCRARE DE ABSOLVIRE
Coordonator științific:
Prof.univ.dr. MARIAN CREȚU
Absolvent: [anonimizat]
2017
2 UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE, EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI INFORMATICĂ
CONTRIBUȚII PRIVIND UTILIZAREA JOCURILOR
DINAMICE ÎN LECȚIA DE EDUCAȚIE FIZICĂ
Coordonator științific:
Prof.univ.dr. MARIAN CREȚU
Absolvent: [anonimizat]
2017
3 CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 5
Capitolul I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 7
FUNDAMENTAREA ȘTIINȚIFICĂ ȘI METODICĂ A TEMEI ………………………….. …………………. 7
1.1. Joc – atractivitate, caracter ludic și agoristic, participare afectiv -volitivă, condiționare
motivațională ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 7
1.2. Organizarea atrac tivă a lecțiilor de educație fizică ………………………….. ………………………….. . 15
1.3. Particularități de varstă ale elevilor și necesitatea respectării principiilor de predare a
educației fizice școlare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 24
1.4. Strategii didactice de acționare corespunzător cerințelor principiilor didactice ………………… 26
Capitolul II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 28
METODOLOGIA CERCETĂRII ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 28
2.1. Scopu l și motivația cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 28
2.2. Ipotezele de lucru ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 28
2.3. Sar cinile cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 28
2.4. Metodele cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 29
Capitolul III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 30
TEHNOLOGIA DE ACȚIONARE, SISTEMATIZAREA MIJLOACELOR DE INFLUENȚARE 30
3.1. Jocuri acrobatice ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 30
3.1.1. Mersul pe punte ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 32
3.1.2. Lup ta călare ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 33
3.1.3. Leagănul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 33
3.1.4. Transportul buștenilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 34
3.1.5. Roaba în trei ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 34
3.1.6. Tancul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 35
3.1.7. Carul de luptă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 36
3.1.8. Tăvălugul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 37
3.1.9. Sari peste al doilea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 37
3.1.10. Transportul omului de lemn ………………………….. ………………………….. ………………………. 38
3.2. Ștafete și parcursuri aplicative ………………………….. ………………………….. ………………………….. 39
3.2.1. Ștafete fără obiecte ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 40
3.2.2. Ștafete cu obiecte ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 43
3.2.3. Ștafete combinate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 45
3.2.4. Parcursuri aplicative ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 46
3.3. Jocuri dinamice ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 49
4 3.3.1. Jocuri de alergare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 54
3.3.2. Jocuri de atenție ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 57
3.3.3. Jocuri de luptă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 59
3.3.4. Jocuri pregătitoare pentru jocurile sportive ………………………….. ………………………….. …… 61
3.3.5. Jocuri diverse ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 63
Capitolul V ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 66
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 66
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 67
5 INTRODUCERE
În volumul său de debut ,,Poemele luminii”Lucian Blaga publica
poezia ,,Trei fețe” , revelatorie pentr u întelegerea artei sale poetice sau cel
puțin pentru stabilirea câtorva repere fundamentale în atitudinea profesorului și
filozofului :
Copilul râde:
"Înțelepciunea și iubirea mea e jocul !"
Tânărul cântă:
"Jocul și-nțelepciunea mea -i iubirea!"
Bătrânul tace:
"Iubirea și jocul meu e -nțelepciunea!"
Motivul pentru care am ales să elaborez această lucrare având ca titlu
,,Contribuții privind utilizarea jocurilor dinamice în lecția de educație fizică ”, ține
tocmai de convingerea personală că jocul aparține nu doar componentei cognitive a
personalității umane ci și celei afective, că și înțelepciunea și iubirea sunt un joc, că,
de ce nu și opțiu nea pentru un program de conversie profesională la educație fizică și
sport poate fi un joc, teribil de serios, dar care să deschidă nu doar orizonturi socio –
profesionale imediate ci unele spiritual pe termen lung .
Ca specialist în științe istorice știu că Margaret Me ad identifica existența pe de
o parte a unei individualizari a fiin ței umane, iar pe de altă parte o integrare a
valorilor și sistemelor de semnificație din cadrul comunități i,copiii având capac itatea
de a asimila diferit spațiul cultural din care fac parte (Scuder, A. Mickunas, 1985 ).
De la început oamenii au denumit “joc” orice ritual care stabilea o conexiune
cu sacrul, ceea ce a dus la apariția în Antichitatea greco -romană ,a marilor jocuri
publice dedicate zeilor din Pantheonul polisurilor . Se pare că jocurile colective cu
mingea, spre exemplu, ilustreaza sugestiv un mit : adjudecarea globului solar de către
una dintre doua frăț ii rivale implicate .
Faptul că prin joc, ca mi jloc de percepere a realității, copilul explorează lumea
care-l înconjoară, își cunoaște propiul corp și își exteriorizează convingerile, poate să
pară la prima vedere un fel de secret al lui Polichinelle, o probă de o sublimă
6 naivitate, în legătură cu păs trarea unei taine care este de fapt cunoscută de toți, dar cu
atât mai important și mai actual ă este tema în cadrul lecției de educație fizică.
Roger Caillois în cartea sa “Jocurile ș i oamenii” realizează o tipologie a
jocurilor, însă dincolo de categoria în care se încadrează, toate scenariile generate de
componenta ludic ă sunt forțate să respecte o anumită structură:
să se desfășoare într -un cadru predictibil și anterior organizat ,
să imite viața reală,
să asocieze noțiunile de grup, regulă ș i libertate
Toate aceste condiții sunt total îndeplinite în cadrul orei de educație fizică, care
permite profesorului să supervizeze modul în care copiii reușesc, datorită
spontaneității, să se cunoască prin joc, să -și îmbunătățească performanțele fizice
și să-și identifice locul în cadrul grupului.
Jocurile dinamice în care sensul mișcărilor este clar exprimat , au ridicate valori
formative deorece urmăresc învingerea în c ondiții mereu schimbătoare ale
mediului de joc a dife ritelor obstacole sau dificultăț i care apar în calea atingerii
scopului propus.
În ceea ce privește contribuția așteptată de la prezentul studiu, el trebuie să
se constituie într -un îndrumar interdisciplinar personal util activității pe care o voi
desfășura la clasă, o sursă de inspirație pentru activitatea zilnică, pentru c ă spunea
apostolul Pavel :,,atunci când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un
copil, gândeam ca un copil; când m -am făcut om mare, am lepădat ce era
copilăresc ” (1Corinteni 13:11 ), cu excepția jocului …….
7 Capitolul I
FUNDAMENTARE A ȘTIINȚIFICĂ ȘI METODI CĂ A TEMEI
1.1. Joc – atractivitate, caracter ludic și agoristic, participare afectiv –
volitivă, condiționare motivațională
Ce este jocul? Iată o întrebare la care nu s -a putut răspunde multă
vreme. Majoritatea definițiilor consemnează că jocul este o activitate
specifică copilăriei sau procesului de formare și de dezvoltare a ființei
umane. Ulterior s -a constatat că, de fapt, omul este un “jucăuș” (homo
ludens) pe toată durata vieții. Din copilărie și până la bătrânețe, omul se
joacă în permanență din diferite motive (trebuințe, nevoi, porniri)
interioare și/sau exterioare, care împing spre diferite acțiuni.
În acest stadiu de cunoaștere a fenomenului, numeroși specialiști,
din diverse domenii de activitate educațională, au încercat să răspundă la
întrebarea: Ce este jocul?. Astfel, literatura de specialitate abundă în
definiții, dar care nu reușesc decât să precizeze anumite c aracteristici
sau laturi ale jocului și nu esența lui.
O contribuție însemnată în definirea noțiunii de joc l -au avut
specialiștii români, care, în lucrarea „Terminologia educației fizice și
sportului” (1973) au prezentat jocul ca fiind “o activitate compl exă,
predominant motrică și emoțională, desfășurată spontan după reguli
prestabilite, în scop recreativ, sportiv și totodată de adaptare la
realitatea socială”.
Pentru a completa definiția jocului, este necesar să luăm în
considerare principalele caracter istici pe care le are (M.Epuran, 1976):
activitate naturală – izvor de trebuințe ludice;
activitate liberă – participarea benevolă, lipsită de constrângere;
activitate spontană – ființa umană este dispusă oricând pentru joc;
activitate atractivă – provoacă stări afective pozitive, plăcere
senzorială, stări tensionale, satisfacția succesului, etc;
activitate totală – angajează toate componentele ființei umane (fizice,
psihice, sociale);
activitate dezinteresată – are ca scop bucuria activității a utonome și
gratuite;
8 activități creativ -compensative – care se extind și asupra activităților
recreativ -distractive ale adulților, asupra activităților de loisir
(petrecerea plăcută a timpului liber) prin care omul caută destinderea,
distracția, refacerea, compensarea unor st ări create de procesul muncii.
În ultima vreme s -a constatat însă că majoritatea copiilor consacră
din ce în ce mai puțin timp jocului. Numărul terenurilor de sport și al
spațiilor de joacă dintre blocuri fiind din ce în ce mai mic, practic copiii
nu mai a u unde să alerge sau să -ți desfășoare alte activități recreative. În
plus, traficul rutier intens face aproape imposibilă practicarea jocurilor
pe străzi sau în apropierea acestora. De asemenea, nici acasă copiii nu
mai găsesc spațiu și timp de joacă, tele vizorul, calculatorul și, în
general, odihna pasivă luând locul formelor de mișcare.
Deși, toți specialiștii domeniului sunt de acord în privința definirii
jocului ca un mijloc ideal de educație, este important să aflăm
răspunsuri la următoarele întrebări : merită oare jocul să i se acorde o
atenție deosebită?, este necesară propagarea jocurilor pe cale de
dispariție?, nu sunt oare aceste eforturi făcute în zadar?. Pentru aceasta,
este interesant să urmărim un grup de copii care se joacă într -un parc. Se
poate observa cu ușurință că în 10 minute ei fac mai multe mișcări decât
execută în mod obișnuit la o oră de educație fizică. Astfel, într -un
interval scurt de timp, jocurile îi ajută să contracareze efectele
sedentarismului, satisfăcându -le totodată și nevo ia de mișcare.
Majoritatea jocurilor solicită multilateral organismul; asta nu
înseamnă că nu există jocuri cu destinație precisă (ex: o fată care sare
coarda își supune gleznele la un antrenament excelent). Sintetizând
efectele jocurilor de mișcare putem afirma că ele dezvoltă forța, viteza,
îndemânarea, perseverența, desăvârșind practic pregătirea fizică și
întărind sănătatea.
Evident, se poate spune că același rol îl îndeplinesc și activitățile
de educație fizică școlară și extrașcolară. Însă, în acest caz eficiența lor
depinde de condițiile materiale și gradul de calificare a profesorilor sau
instructorilor sportivi. În plus, jocurile de mișcare pot fi practicate
oriunde și oricând. Fără îndoială, ele sunt mai eficiente în comparație cu
ceea ce se înțe lege în mod obișnuit prin educație fizică. Este suficient să
observăm atitudinea unui grup de elevi în partea pregătitoare a lecției
(variante de mers, variante de alergare, complexul de exerciții) și
atitudinea unui alt grup de elevi care au la dispoziție o minge (ei vor
9 alerga non -stop fără a da semne de oboseală sau de lipsă de interes).
Acest exemplu prezentat evidențiază o altă caracteristică a jocurilor, și
anume atractivitatea și spontaneitatea lor.
De asemenea, ar trebui subliniată importanța jocur ilor ca mijloc de
deconectare psihică. Jocul este cea mai bună formă de odihnă activă,
prin intermediul lui utilizându -se la maxim timpul liber.
Într-un joc colectiv, în aer liber, fiecare participant are libertate de
acțiune și, neîncorsetat de deciziile unui arbitru, respectă regulile
jocului. Deci, nu este vorba numai de mișcare în aer liber, ci și de
dezvoltarea spiritului de fair -play, care este principiul de bază al tuturor
jocurilor.
Jocul corect, învățat pe terenul de sport influențează individul p e
parcursul întregii vieți. Prin intermediul lui, individul se obișnuiește să
suporte cu demnitate înfrângerile și să guste satisfacțiile victoriei. S -ar
mai putea enumera o sumedenie de calități morale care se cultivă prin
intermediul jocului – spiritul d e sacrificiu, perseverența, curajul, etc.
Trebuie subliniat însă faptul că în joc se manifestă nu numai
trăsături pozitive de caracter. Concomitent cu acestea, se dezvăluie și
cele negative. Astfel, lipsa de interes coexistă cu egoismul, modestia cu
orgol iul nemăsurat, onestitatea cu viclenia. Jocul în sine nu cultivă
însușiri negative, uneori însă le scoate la iveală și le accentuează.
Fiecare copil este conștient de faptul că spiritul de sacrificiu
reprezintă o calitate. Dorința manifestată de unii copii de a -i domina pe
alții trebuie combătută. Între idealul propus și comportamentul propriu –
zis pot apărea contradicții. Prezența profesorului asigură însă prevenirea
și rezolvarea acestor conflicte. Iată de ce, jocul organizat are un efect
mai puternic decâ t cel spontan cu condiția ca profesorul să cunoască nu
numai regulile de bază ale jocului și tehnica de desfășurare a acestuia, ci
și influența lui educativă. Cuvântul, gestul, exemplul personal pot avea o
influență hotărâtoare, pot atenua trăsăturile nega tive sau dezvolta
calitățile.
La o analiză mai profundă a jocurilor se desprinde importanța
acestora în educarea voinței și a stăpânirii de sine. O serie de jocuri
dezvoltă acuitatea vizuală, auzul, inteligența, spiritul de observație. Nu
există calități fizice sau intelectuale care să nu poată fi dezvoltate prin
intermediul anumitor jocuri. Prin marea lor varietate, jocurile reprezintă
un mijloc eficient de dezvoltare a fizicului și psihicului.
10 Și iată cum, demonstrând, am ajuns la afirmația inițială con form
căreia jocul este unul dintre cele mai eficiente și mai importante
mijloace de educație.
Orice profesor, odată convins de acest lucru, își va da seama că
este necesar să cunoască cât mai multe jocuri, să știe să le selecționeze,
să le adapteze, să le dirijeze, să le analizeze și să creeze altele noi. Jocul
este un divertisment numai pentru copii, profesorii trebuie să -l trateze
însă ca pe o activitate plină de răspundere.
Problema clasificării jocurilor a creat totdeauna dificultăți. De
altfel, jocurile n -au fost încă riguros clasificate. Aproape fiecare autor
folosește criterii proprii de clasificare. Unii se orientează după tipul și
particularitățile mișcărilor, alții după numărul sau structura acestora.
În general, jocurile de mișcare au fost sistematizate după două
criterii:
a) după funcțiile didactice . Mai mulți specialiști (U.Șchiopu,
M.Epuran) au căzut de acord asupra următoarelor funcții ale
jocurilor:
♦ funcția formativ -educativă a personalității umane. Cu ajutorul
jocurilor se pot influența cu ușurință toate componentele formative ale
personalității umane (cunoștințe, deprinderi și priceperi motrice,
abilități, aptitudini, scheme operaționale)
♦ funcția de cunoaștere – se referă în primul rând la posibilitatea
copiilor de a asimila însușiril e și caracteristicile vieții și lumii
înconjurătoare. Cele mai eficiente jocuri sunt cele care stârnesc
curiozitatea, imită acțiunile adulților, respectând anumite reguli. De
asemenea, funcția de cunoaștere se referă și la profesor, care prin
intermediul j ocurilor are posibilitatea să cunoască mai bine subiecții
supuși instruirii.
♦ funcția simulativă a motricității – satisface cele mai importante nevoi
ale omului: nevoia de mișcare, nevoia de întrecere, consumarea
energiilor suplimentare. Această funcție e ste exercitată de la fragedă
vârstă (jocuri senzoriale, mânuirea jucăriilor, jocuri cu fluier, cu
clopoței, cu culori), continuă în perioada adolescenței și tinereții
(jocurile de mișcare, jocurile sub formă de concurs, jocurile sportive) și
se încheie cu vârsta a III -a (jocuri de întreținere: bowling, biliard, golf).
11 ♦ funcții strict specifice jocului: recreerea, echilibrarea funcțională,
distracția, fortificarea, compensarea, refacerea, odihna, terapia,
purificarea, plăcerea, etc.
În practică nu vom găsi jocuri pure sau strict specializate pe
exercitarea unei anumite funcții. În mod obișnuit, un singur joc exercită
mai multe funcții, deci are un efect multifuncțional asupra personalității
participanților.
b)după obiectivele instructive. Acest criteriu s -a născut încă de pe
vremea lui Platon și Aristotel. S -a plecat de la ideea că în orice joc
există o zonă de instrucție prin care se poate influența sau modela
gândirea, aptitudinile intelectuale, capacitatea de investigație, însușirea
de noi cunoștințe, depr inderi și priceperi motrice, etc. În același timp,
zona de interacțiune interferează cu zona satisfacțiilor ludice și a
elementelor care asigură savoarea și plăcerea jocului.
Pe baza ideilor mai sus menționate (zona de instrucție, zona
satisfacerilor ludi ce, eficiență educațională) și mai ales a conexiunilor
dintre acestea au apărut și s -au consolidat așa numitele jocuri didactice.
Acestea au vizat mai întâi însușirea cunoștințelor teoretice și
practice specifice unor discipline școlare (matematică, geogra fie, fizică,
chimie), apoi s -a urmărit dezvoltarea cu ajutorul lor a capacității de
cunoaștere și creație, pentru ca în cele din urmă să fie extrapolate în
domeniul educației fizice și sportive.
Jocurile didactice au facilitat apariția unor metode de instr uire,
cum ar fi: metoda jocurilor instructive, metoda de instruire prin joc,
metoda ludică, etc.
Jocul de mișcare (sau dinamic) este un exponent de bază al
jocurilor didactice aplicate în domeniul educației fizice și al sportului.
În mod deosebit, el are o mare eficiență educațională (instructivă), o
structură preponderent motrică, care desfășurată sub formă de întrecere,
provoacă bună dispoziție tuturor participanților ce se angajează cu toată
plenitudinea forțelor pentru obținerea succesului.
În același timp, jocul de mișcare se desfășoară întotdeauna după
reguli precise, individual sau pe echipe, pe spații limitate, cu sau fără
obiecte de joc, constituind principalul mijloc de activizare a
participanților pentru îndeplinirea unor obiective instructive cu caracter
motric.
12 În activitatea instructiv -educativă, profesorul respectă principiul
participării active și conștiente a elevilor în realizarea obiectivelor
formării și dezvoltării lor, promovează strategii activizante (metode,
forme de organizare) și re lații de comunicare, evaluare stimulativă. Dar
nu trebuie limitată participarea, implicarea elevilor la ceea ce didactica
numește “activizarea” lor în procesul învățării.
Activizarea este o condiție a optimizării comportamentului didactic
(M.Ionescu, 1982) . Pentru că arată cum să se învețe mai bine, cum să se
înțeleagă datele științifice predate. De aici și studiile intense de
psihologie pedagogică, metodologie didactică privind mobilizarea,
motivarea elevilor, utilizarea metodelor activ -participative în în vățare.
Teoretic, participarea arată acceptarea, împărtășirea ideilor,
aspirațiilor, strategiilor, relațiilor la nivelul unui grup, care devin
motive pentru implicarea în acțiunile acestuia, de conducere pentru
rezolvarea cu succes a obiectivelor asumate. Bineînțeles că nu este vorba
despre rezolvarea sarcinilor curente de învățare, ce reprezintă obligația
școlară a elevului, ci de rezolvarea problemelor ținând de conducerea
procesului de predare – învățare – evaluare la disciplina respectivă.
De fapt, pa rticiparea, în sensul larg, este un proces de care va ține
cont profesorul în organizarea atragerii elevilor:
receptarea, cunoașterea problemelor proiectului prezentat,
identificarea aspectelor ce -l interesează în baza prezentării inițiale
făcute de către profesor, motivarea necesității participării;
detalierea informațiilor asupra acestora, acumularea de noi i nformații,
compararea cu rezultatele altor implicări în luarea deciziilor, în
îmbunătățirea proiectului (obiective, conținut, strategie, evaluare), în
coordonarea rezolvării, în reglarea acțiunilor, în evaluarea managerială;
participarea și implicarea ef ectivă, în sens constructiv, critic, chiar
creativ;
evaluarea participării, implicării prin rezultatele obținute, climatul
creat și conturarea altor acțiuni.
Având în vedere statutul elevilor, stadiul în care se află ca
formare -dezvoltare a personalități i, ca experiență acumulată în această
problemă, cerințele curriculumului, stadiul inițierii în specificul
disciplinei școlare respective, profesorul va stabili rațional până la ce
nivel, unde, cum se poate implica elevul într -o acțiune proiectată,
programa tă.
13 Astfel, apare o nouă modalitate de tratare diferențiată a elevilor:
implicarea în activitate după particularitățile individuale, la nivelul
clasei sau al rezolvării propriilor sarcini date/alese. Tot astfel,
participarea poate fi realizată și la nivel de grup: în grup sau prin
delegați (lideri informali), o soluție mai frecvent acceptată de către
profesor, într -o clasă numeroasă, în parte și datorită rolului formativ –
educativ al grupului. Profesorul va sesiza aici nuanțele practice: toți
elevii partici pă la lecție, receptează, sunt atenți, răspund, dar fiecare se
implică în alt mod, la alt nivel.
Participare și implicare nu înseamnă însă doar simpla consultare a
elevilor de către profesor, așa cum este tendința practică. Este lesne de
înțeles că o asemenea atitudine a profesorului, ca și altele în aceeași
manieră demobilizează elevii. Neparticiparea, neimplicarea devin regulă,
apărând și alte fenomene: indisciplina, oboseala, monotonia,
absenteismul, conflictele, etc.
De aceea, profesorul are nevoie în acest caz de capacități,
competențe specifice pentru provocare, ascultare, receptare, stimulare,
negociere, ameliorare, recunoaștere, dacă dorește participarea și
implicarea reală, progresivă a elevilor în conducerea activității.
Dar profesorul trebui e să creeze și alte premise:
organizatorice – prin crearea de situații, concepere de acțiuni
(individuale sau în grup), în timpul lecției, pe această temă;
decizionale – prin antrenarea în culegerea de informații necesare,
formularea de variante, aleg erea variantei optime, urmărirea aplicării,
evaluarea rezultatelor;
normative – prin precizarea cerințelor, regulilor de respectat în
participare, pentru a nu deregla procesul didactic;
psihologice – prin cunoașterea, antrenarea, stimularea, corectarea
trăsăturilor implicate;
psihosociale – prin identificarea elementelor care motivează
implicarea: mentalitatea, atitudinea, interesul, creativitatea,
responsabilitatea, comunicarea, cooperarea, motivația, trăirea
satisfacțiilor sau insatisfacțiilor.
Mot ivarea elevilor pentru implicarea într -o activitate este alta
decât pentru rezolvarea sarcinilor curente de învățare și probabil că
mentalitatea autorități statutare a profesorului va inhiba încă. Pentru
obținerea succeselor scontate, atât psihologia socia lă, cât și psihologia
14 pedagogică a dezvoltat aspecte precum: rolul și locul trebuințelor,
ierarhia trebuințelor umane, factori determinanți, categorii de motive,
nivelul de aspirație, specificul motivației școlare, dinamica ei,
mijloacele de influențare.
S-a constatat că indivizii se implică în activitate în mod diferit
(A.Prodan, 1999, S.Iosifescu, 2000), ținând cont de următoarele
variabile care interacționează în mod dinamic: caracteristici individuale
(interese, atitudini, trebuințe), caracteristici ale acțiunii (tipuri de
recompense, gradul de autonomie, controlul performanței, gradul de
varietate al sarcinilor) și caracteristici ale mediului de lucru (condiții
concrete, directe și condiții ale mediului organizației).
Relația comportament – performanță este caracterizată de existența
a trei mărimi: raportul efort – performanță (așteptarea, expectanța),
raportul performanță – recompensă (încrederea) și valența (orientarea
afectivă spre un rezultat, preferința). Forța motivațională apare din
combinarea ce lor trei factori (E.Joița, 2000).
În ceea ce privește motivarea efectivă a elevilor, s -au conturat o
serie de teorii, care pot fi aplicate de către profesor:
teoria echității (S.Adams, 1964) – se bazează pe nevoia de echilibru
psihologic al elevului, care în relațiile de muncă preferă o condiție de
echitate, adică să aibă sentimentul că este tratat corect și imparțial față
de ceilalți, după eforturile depuse ș i rezultatele obținute;
teoria obiectivelor (E.Locke, 1968) – arată că randamentul și
comportamentul elevilor sunt influențate de nivelul, dificultatea
obiectivelor pe care și le fixează sau pe care le alege, le acceptă dintre
cele date;
teoria condiți onării operante (B.F.Skinner, 1953) – arată că un
comportament se manifestă în funcție de consecințele sale, de întăririle
primite, care conduc la un comportament ulterior pozitiv (prin trăiri
pozitive) sau negativ (prin pedeapsă);
teoria optimismului mo tivațional (legea Yerkes și Dodson) – arată că
există un punct al motivației optime care crește o dată cu descreșterea
dificultății sarcinilor, ceea ce are drept consecințe evitarea situațiilor de
supramotivare, în raport cu intensitatea stimulului intern sau extern.
Aceste teorii nu au fost încă aplicate experimental, spre validare,
în managementul educațional, dominând încă modelele oferite de
15 psihologia învățării. Dar, unele elemente pot fi recunoscute și înglobate
mai ales în definirea strategiilor de educare a motivației școlare.
Astfel, în literatura pedagogică (I.Neacșu, 1983) se regăsesc
următoarele soluții pentru motivarea elevilor în învățare: natura
sarcinilor (varietate, autonomie, relaționare și rezolvare, implicare în
alegere, performanță aște ptată, efort și competență), prin activități cu
caracter situațional și de joc, prin procese de competiție și cooperare,
prin performanțe anticipate, prin utilizarea situațiilor –problemă, prin
mărirea valențelor afective ale activității, prin dirijarea int eresului
pentru studiul individual, etc.
Metodele pedagogice pentru motivarea elevilor sunt utilizate curent
de către profesor. La acestea se pot adăuga și adapta unele strategii
explicit manageriale:
strategia recompenselor – mai ales morală în cazul el evilor, acordul,
recunoașterea, lauda, aprecierea, acordarea de diplome, încurajarea,
acordarea de roluri și sarcini, poate chiar recompense materiale;
strategia creșterii progresive a nivelului performanțelor așteptate,
posibil de atins, la nivel indivi dual sau în grup;
strategii prin redefinirea sarcinilor, punerea în mai multe situații,
anticiparea dificultăților, pregătirea pentru învingerea obstacolelor,
prevenirea conflictelor;
strategii prin antrenarea și evaluarea continuă, și formularea de
variante de decizii curente de corectare, adaptare;
strategii de rezolvare a sarcinilor cu resurse minime, dar eficient
folosite;
strategii de promovare a reușitei în diferite situații.
1.2. Organizarea atractivă a lecțiilor de educație fizică
Tezele teoretico – metodice fundamentale specifice procesului de
învățământ care jalonează activitatea profesorului și a elevilor sunt
proprii și predării educației fizice. Astfel, predarea și învățarea pot
asigura realizarea obiectivelor acestei discipline de în vățământ dacă se
corelează participarea conștientă și activă a copilului cu caracterul
concret al gândirii acestuia, pe fondul unei acțiuni instructiv -educative
sistematice și continue, accesibilă și individualizată, reglată permanent
16 prin conexiunea inve rsă, legată de cerințele practicii si dominată de
ideea temeiniciei însușirii cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor.
Principiile didactice au următoarele caracteristici (S. Cătăneanu, N:
Cojocaru, 2002) :
– au caracter general – vizând toate compone ntele funcționale ale
procesului de învățământ;
– au caracter sistemic – cele care interacționează trebuie respectate în
ansamblu, în mod simultan și nu izolat, conectate la toate componentele
procesului de predare (conținuturi, metode, forme de organizare );
– au caracter dinamic – numărul lor nu este fix, ci dependent de variabile
ce țin de contextul extradidactic, de noile date ale psihologiei și
pedagogiei, de experiența cadrului didactic, dar și de opiniile diverșilor
autori.
Încadrarea profesorului în sistemul de cerințe prefigurat de
principiile didactice implică acțiuni de proiectare, organizare, dirijare și
evaluare care se concretizează într -o metodologie cu pronunțate aspecte
particulare.
Principiul participării conștiente și active a elevilor în procesul de
învățământ
Pentru ca lecțiile/activitățile de educație fizică, cât și celelalte
forme de organizare a practicării exercițiilor fizice să aibă o premisă
favorabilă, acest principiu impune asigurarea condițiilor ca elevul:
să înțeleagă precis ce are de exersat;
să înțeleagă scopul pentru care trebuie să exerseze structura predată;
să fie convins de utilitatea momentană și virtuală a cunoștinței,
deprinderii, calității motrice asupra căreia acționează;
să desfășoare co ncret activitatea practică de exersare cu plăcere,
ambiție și efort în vederea atingerii scopului propus;
să primească continuu informații cu caracter de întărire a
răspunsului său și să se autoevalueze față de cerința impusă. (Dragnea
A., 2000)
În conte xtul acestui principiu, predarea/învățarea în educație fizică
trebuie să asigure în prealabil sau concomitent prin explicații scurte și la
nivelul înțelegerii copiilor, motivația exersării, funcția structurii sau
deprinderii, valoarea sa practică.
17 Astfel, având de predat mersul în echilibru pe o suprafață îngustă
și înălțată este obligatoriu să li se spună elevilor: la ce folosește
(trecerea peste pârâu, peste un buștean, trecerea peste un șanț, pe o
scândură, etc fără a cădea, a se uda și altele); ce pres upune (așezarea
sigură a tălpii, pași mici, privirea oblic înainte jos); cum te reechilibrezi
sau te asiguri în caz de cădere (prin balans lateral al brațelor, prin
adoptarea unei poziții joase sau prin sprijinire, apucare, agățare cu una
sau cu ambele mâi ni). Sau, în cazul unui exercițiu de dezvoltare fizică
(din stând depărtat cu mâinile la ceafă – răsuciri laterale ale trunchiului)
li se va spune elevilor că exersarea respectivă asigură dezvoltarea
musculaturii trunchiului, o ținută frumoasă și condițio nează eficiența
actului respirator (în termeni pe înțelesul copiilor).
Aceste măsuri de asigurare a participării conștiente a copiilor se
realizează preponderent pe parcursul exersării, fără a diminua timpul de
participare activă a acestora.
Principiul intuiției
Acest principiu derivă din predominanța caracterului concret al
gândirii copiilor preșcolari și școlari mici, aspect psihic care impune
procesului de predare -învățare cerința formării cunoștințelor,
priceperilor și deprinderilor prin realizarea unor percepții și reprezentări
pe baza contactului direct (vizual, auditiv, tactil, kinestezic) cu
“materialul” de însușit.
Prin specificul său, procesul de predare –învățare în educație fizică
se desfășoară preponderent în spiritul cerințelor acestui princ ipiu. Pentru
a transmite o deprindere, pricepere sau un exercițiu, în mod obligatoriu
acestea trebuie demonstrate elevilor. Astfel se realizează o percepție
complexă, în plus dublată de senzații, care va conduce la realizarea unei
reprezentări corecte asup ra mișcării.
Pentru a se încadra în cerințele acestui principiu, cadrul didactic
trebuie să realizeze:
demonstrarea nemijlocită a tuturor exercițiilor pe care le predă;
explicațiile, atât cât sunt necesare, să fie însoțite de demonstrații;
demonstrar ea și explicațiile pot fi susținute și de materiale
didactice (desene, planșe, schițe) care vizualizează mișcarea;
18 întărirea reprezentării despre mișcare prin demonstrarea ei
repetată, cât și prin stimularea observării exercițiilor colegilor;
completar ea percepției copiilor prin informațiile primite de aceș tia
în timpul execuției proprii .(Dragnea A., 2000)
Principiul sistematizării și continuității
Conținutul procesului de învățământ în educația fizică este stabilit
prin programe care prezintă cunoștințele, priceperile, deprinderile
calitățile motrice ce trebuie formate sau dezvoltate pe grupe/clase.
Diversitatea condițiilor concrete de lucru, generată de factorii
geografici, climatici și baza materială impun fiecărui profesor
sistematizarea ș i programarea instruirii în funcție de acestea. De aceea,
conținutul programei care trebuie predat și însușit de copii prevede și
elemente “la alegere”, fapt care determină conținuturi și sistematizări
diferite.
Continuitatea este componentă a acestui prin cipiu care subliniază
necesitatea desfășurării ritmice atât a procesului de predare, cât și a
celui de învățare, condiție fundamentală pentru formarea stereotipurilor
dinamice și automatizării deprinderilor și pentru acumulările progresive
în domeniul cali tăților motrice.
Întreruperile procesului de învățământ, nerespectarea orarului,
desfășurarea altor activități în timpul afectat educației fizice
prejudiciază eficiența, determinând pierderea, uitarea cunoștințelor și
deprinderilor însușite, cât și scăde rea nivelului de pregătire fizică
dobândit.
Pentru respectarea acestui principiu, cadrul didactic va adopta
următoarele măsuri:
analiza în detaliu a conținutului programei pentru clasa la care
predă;
cunoașterea particularităților și posibilităților co lectivului cu care
lucrează (în cazul unei clase noi) sau realizarea unei evaluări cu caracter
de bilanț a rezultatelor obținute de elevi în anul școlar precedent;
inventarierea condițiilor de lucru și a materialului didactic
disponibil;
19 în funcție de cele de mai sus, va stabili conținutul concret al
educației fizice pentru clasa sa;
sistematizarea deprinderilor pe “familii” (grupe, capitole) cu
elemente comune ale mecanismului de bază și predarea lor în ordinea
crescătoare a complexității;
dezvoltarea rezistenței generale la eforturi aerobe se programează
la începutul perioadei de lucru și, progresiv, pe fondul acesteia, se
acționează pentru îmbunătățirea vitezei și a îndemânării;
deprinderile motrice de bază (mersul, alergarea, săritura,
aruncarea) le precedă pe cele utilitare (echilibru, târâre, ridicare și
transport de greutăți, cățărare – escaladare, tracțiune – împingere,);
activitățile motrice complexe (jocuri dinamice, ștafete, parcursuri
aplicative) se programează după însușirea d eprinderilor necesare
realizării lor;
constituirea sistemelor de lecții (ciclurilor de lecții) și eșalonarea
lor în concordanță cu probele de control ale fiecărui trimestru și
condițiile concrete de lucru;
ținând seama că la învățământul primar, de reg ulă, lecțiile de
educație fizică au câte două teme, amplasarea sistemelor de lecții pe
trimestre trebuie să asigure o cuplare a acestora astfel încât la aceeași
lecție să nu se solicite aceeași calitate motrică, aceleași categorii de
deprinderi, aceleași g rupe musculare sau deprinderi care, prin structură,
sunt contrarii (interferență negativă);
la preșcolari, unde în activitățile de educație fizică există o temă și
un joc dinamic, asocierea acestora se va face cu respectarea regulii de
mai sus;
reparti zarea echilibrată a activităților unice obligatorii și la
alegere, de -a lungul programului săptămânal;
completarea lecțiilor de educație fizică cu alte forme de practicare a
exercițiilor fizice (gimnastică zilnică, recreații organizate, concursuri,
jocu ri în aer liber, activități sportive la alegere), în regimul zilnic de
școală cât și în timpul liber al copiilor. (Nanu, M.C., 2009)
20 Principiul accesibilității și individualizării
Acest principiu implică respectarea particularităților de vârstă, de
sex, nivel de pregătire generală, de grup și individuale, și capătă o
importanță deosebită în predarea educației fizice.
Deoarece atât formarea deprinderilor, cât și perfecționarea
priceperilor și a calităților motrice depind de cantitatea de exersare și de
efortul depus, desfășurarea procesului de predare -învățare este
condiționată fundamental de corespondența dintre cerința solicitării și
posibilitatea copiilor de a o îndeplini.
Încăl carea acestui principiu conduce la imposibilitatea efectuării
mișcărilor sau deprinderilor cerute de majoritatea și chiar de întregul
efectiv de elevi. De regulă, cadrul didactic trebuie să programeze
conținutul învățării și efortul ce -l implică, diferenț iat, în funcție de
prezența în aceeași clasă a băieților și fetelor, a existenței unor grupe a
copiilor cu disponibilități mai mari.
Uneori pot apărea și cazuri care necesită o tratare individuală
(copii în refacere după stare de boală, cu mici defecte fi zice, cu unele
particularități psihice evident disonante).
Pentru a orienta procesul de învățare -predare conform acestui
principiu, profesorul va trebui să realizeze următoarele acțiuni:
cunoașterea complexă a capacității biopsihomotrice a copiilor, în
ansamblu și diferențiat pe categorii de deprinderi și tipuri de efort;
evaluarea permanentă a rezultatelor procesului de predare -învățare
ca bază pentru programarea ulterioară a acestuia;
programarea conținutului instruirii de la simplu la complex (la
deprinderi), de la cunoscut la necunoscut (la priceperi), de la ușor la
greu (la calități motrice);
proiectarea diferențiată, cu precăderea a efortului, concretizată în
tempouri, număr de repetări, distanțe, durata pauzelor, pentru băieți și
fete sau pen tru grupele constituite la nivelul colectivului;
acordarea diferențiată a asigurării, ajutorului și sprijinului;
cunoașterea și sesizarea elementelor obiective și subiective prin
care se manifestă modul de suportare a efortului de către copii
(frecvența respiratorie și cardiacă, gâfâială, îmbujorare, paloare,
nesiguranță în execuții, încetinire, oprire din efort);
21 diferențierea dimensiunii, înălțimii sau greutății diferitelor
materiale, aparate și obiecte cu care se lucrează la lecții (obiect e
suspendate după înălțimea copiilor; înălțimea lăzii, băncii; greutatea și
mărimea cuburilor, mingilor, săculețelor de nisip etc.);
programarea sau atribuirea momentană de sarcini individuale
îngreuiate sau ușurate unor copii care prezintă caracteristi ci deosebite
fizice, motrice sau psihice. (Nanu, M.C., 2009)
Principiul însușirii temeinice
Însușirea temeinică exprimă o finalitate generală a învățământului,
concretizată în fixarea profundă și de durată a cunoștințelor, care în
educația fizică vizeaz ă formarea deprinderilor la nivel de automatizare,
perfecționarea priceperilor și a capacității de a le utiliza în sarcini
motrice complexe, cât și în dezvoltarea și menținerea la un nivel
corespunzător a indicilor morfologici, funcționali și ai calitățil or
motrice.
De asemenea, la copiii din grădiniță și din clasele I -IV educația
fizică prevede și învățarea temeinică a unor jocuri dinamice și a unor
complexe de dezvoltare fizică pe care aceștia să le poată practica
independent sau în grup.
Pentru a înscrie procesul didactic în rigorile acestui principiu
profesorul va avea în vedere următoarele aspecte:
dimensionarea corectă a conținutului ce urmează a fi predat și
învățat raportat la numărul de lecții/activități, nivelul pregătirii copiilor
și con dițiile de dotare;
urmărirea însușirii corecte a mecanismului de bază al fiecărei
deprinderi;
asigurarea numărului optim de exersări care să conducă la formarea
stereotipului dinamic, acționând permanent pentru corectarea greșelilor;
legarea deprinde rilor noi de cele însușite anterior în acțiuni
motrice mai complexe;
exersarea deprinderilor nou însușite în condiții variate (ca distanțe,
spații, relief, parteneri, adversari etc.);
asigurarea caracterului concentric al predării prin reluarea
frecven tă a exersării deprinderilor formate anterior;
22 verificarea nivelului de însușire a deprinderilor sau de dezvoltare a
calităților motrice și evaluarea acestora;
asigurarea unui echilibru între cerințele vizând corectitudinea
exercițiilor și “performanțe lor” realizate prin aceste execuții;
crearea condițiilor de verificare a capacității copiilor de a opera în
condiții de joc, întrecere sau alte activități practice (inclusiv turistice
sau gospodărești), cunoștințele, deprinderile, priceperile și calități le
motrice dobândite în lecții. (Carstea Gh., 1993)
Principiul asigurării conexiunii inverse
Procesul de predare -învățare implicând activitatea profesorului și a
elevilor generează inter -relații care trebuie să se răsfrângă pozitiv
asupra rezultatelor înv ățării.
Observând permanent și verificând cu atenție rezultatele obținute
de cei care învață, cadrul didactic primește continuu informații atât
despre cantitatea și calitatea învățării realizate de copii, cât și despre
oportunitatea și eficiența procesului de predare. Ca urmare, ambele
procese pot și trebuie să fie readaptate și perfecționate, eliminându -se
cauzele care determină diferența dintre rezultatul scontat și cel realizat.
Acest aspect al conexiunii inverse (feed -back) trebuie să însoțească
activitatea didactică pe tot parcursul ei. Astfel, profesorul poate
discerne dacă rezultatele nesatisfăcătoare se datorează activității
copilului (lipsă de ritm în învățare, insuficientă mobilizare, lipsa de
supraveghere a părinților etc.) sau a activit ății proprii (supraestimare a
capacității copiilor, nerealizarea unei motivații corecte pentru învățare,
insuficiența fixare sau consolidare a cunoștințelor, priceperilor și
deprinderilor, supraîncărcarea etc.)
Pentru a putea a putea acționa corespunzător acestui principiu și în
predarea educației fizice, cadrele didactice vor acorda o atenție
deosebită următoarelor aspecte :
proiectarea activității instructiv -educative, începând de la cea
anuală, trimestrială, pe sisteme de lecții și terminând cu lecția, trebuie
să reflecte atât conținutul programei cât și nivelul real de pregătire a
colectivului;
23 în finalul unui sistem de lecții al unui trimestru sau an școlar
trebuie să realizeze o analiză a rezultatelor pe baze obiective
determinate prin probele de control;
pe parcursul fiecărei lecții se va urmări răspunsul (reactivitatea)
copiilor cu precădere în privința eficienței efortului solicitat, precum și
dificultatea sau ușurința manifestată în execuția structurilor motrice
impuse, operându -se modificăr i imediate și ulterioare;
determinarea în lecție a situațiilor de inadaptare individuală sau de
microgrup și acționarea imediată în sensul modificării cerințelor,
micșorându -le. Pot fi și situații în care unii copii, prin ușurința cu care
învață, impun m ărirea solicitărilor proiectate. (Dragnea A. 2000)
Principiul legării activității didactice de cerințele practicii
În spiritul acestui principiu profesorul este atenționat asupra
necesității realizării unei corespondențe între cunoștințele, priceperile ș i
deprinderile însușite de copii și valoarea lor în rezolvarea unor situații,
sarcini practic curente (în regimul activității școlare și în afara acestuia)
și de perspectivă.
Deși educația fizică este un obiect de învățământ practic, nu
trebuie să se înțel eagă că prin ea se realizează de la sine “legarea de
practică”.
Cunoștințele, priceperile, deprinderile, calitățile motrice, modurile
de folosire a exercițiilor fizice în diferite scopuri, învățate la aceste
obiecte trebuie să aibă ca finalitate capacita tea copiilor de a îndeplini
cerințele impuse de viață.
Activitățile practice în funcție de care trebuie proiectată și
realizată predarea educației fizice sunt următoarele:
desfășurarea normală a activităților școlare, cât și a celor din
timpul liber în toate condițiile geo -climatice, ca urmare a procesului de
creștere a rezistenței organismului la factorii ambianței (călire);
manifestarea ușurinței și rezistenței în procesul de învățare, ca
urmare a creșterii acuității simțurilor (analizatorilor), a d ezvoltării
proceselor activității intelectuale (atenție concentrată și distributivă,
imaginație, memorie motrică, analiză și decizie rapidă, spiritul de
observație etc.);
24 integrarea în lecții, dar cu precădere în timpul liber, a formelor de
joacă și într ecere specifice copilăriei cu ajutorul cunoștințelor,
priceperilor, deprinderilor și calităților motrice, a jocurilor învățate în
grădiniță sau școală;
îndeplinirea eficientă și fără risc a sarcinilor cotidiene (de
deplasare, gospodărești etc.) ce -i revi n în familie;
participarea fără a întâmpina dificultăți la activitățile recreativ –
turistice ale familiei sau ale colectivităților de copii (tabere, excursii);
treptat, conținutul activității de educație fizică trebuie orientat și
către adoptarea de că tre copii a unui regim de viață echilibrat, din care
să nu lipsească gimnastica zilnică, preocupările de păstrare a armoniei
dezvoltării fizice și a capacității motrice, cât și activitățile cu caracter
compensator și de recreere. .(Carstea Gh., 1993)
1.3. Particularități de varstă ale elevilor și necesitatea respectării
principiilor de predare a educației fizice școlare
Respectarea tuturor cerințelor principiilor didactice în procesul de
educație fizică școlară îmbracă forme distincte în ciclurile de
învățământ, conform particularităților de dezvoltare a copiilor de
diferite vârste. (Nanu, M.C., 2009)
În învățământul preș colar și primar, conștientizarea elevilor
presupune nu numai înțelegerea și însușirea mișcărilor, ci și a efectelor
acestora asupra organismului. Activismul presupune atât participarea
voluntară a copiilor la crearea unei stări emoționale pozitive, cât și la
aprecierea execuției colegilor, la această vârstă capacitatea de
autoapreciere fiind redusă.
Accesibilitatea presupune selecția riguroasă a exercițiilor în raport
cu posibilitățile copiilor, gradarea judicioasă a parametrilor efortului,
știut fiind că , la vârste mici, instinctul de autoconservare și autoapărare
este destul de redus.
Rolul treptei senzoriale în învățarea motrică este decisiv la această
vârstă, iar asocierea cu limbajul trebuie să îmbrace forme specifice.
Elementele noi ce urmează a fi î nsușite trebuie să se sprijine pe cele
deja cunoscute, iar formarea deprinderilor motrice trebuie să aibă un
caracter ritmic și continuu, asociat unui număr suficient de mare de
25 repetări care să permită stabilizarea stereotipului dinamic, cunoscând
faptul că, la vârste mici, copii învață ușor și uită la fel de repede.
Un rol deosebit de important în învățarea motrică, la această
vârstă, îl are folosirea deprinderilor învățate în întreceri și parcursuri
aplicative, precum și în situații concrete de viață, cu ocazia excursiilor
organizate. (Dragnea A.)
În gimnaziu, nivelul crescut al activității nervoase superioare și
psihice a copiilor, conduce la perfecționarea proceselor gândirii, a
analizei și sintezei, a abstractizării și generalizării. Acest fapt, ca și
predominarea limbajului asupra intuitivului fac necesară restructurarea
tehnologiilor de predare și dezvoltă aspecte particulare în respectarea
principiilor didactice.
Efectele apariției pubertății asupra dezvoltării organismului
(creștere rapidă în înălțime, scăderea forței musculare, capacitate de
efort redusă, etc) trebuie conștientizate de către elevi în paralel cu
însușirea cunoștințelor despre rolul practicării exercițiilor fizice în
contracararea acestora. Pe această bază se poate asigura și pa rticiparea
activă a elevilor la lecțiile de educație fizică și la activitățile sportive.
Creșterea rolului limbajului în învățarea motrică nu diminuează
rolul treptei senzoriale în învățare, ci pune pe baze noi relația dintre
demonstrație și explicație, el evii având astfel posibilitatea să stabilească
legături logice între elementele exercițiilor, între exerciții, etc.
Tratarea diferențiată în lecție, dozarea corectă a efortului în funcție
de posibilitățile fiecăruia sunt de mare importanță având în vedere atât
faptul că pubertatea începe la vârste diferite, cât și faptul că efectele
acesteia sunt puternic resimțite prin scăderea drastică a capacității de
efort fizic. Deprinderile nou însușite trebuie aplicate imediat în practică
prin organizarea de întrecer i în lecție și prin atragerea elevilor la
activitățile competiționale de masă. (Nanu, M.C., 2009)
În liceu, respectarea cerințelor principiilor didactice îmbracă
aspecte particulare datorită faptului că adolescentul se apropie, din
multe puncte de vedere d e trăsăturile adultului (dezvoltare fizică și
psihică, motricitate, implicare socială, etc).
Adolescenții sunt capabili să stabilească relații între cunoștințele
formate la diferite discipline de învățământ, să înțeleagă efectele pe
termen lung ale practic ării exercițiilor fizice și necesitatea continuării
practicării acestora și după terminarea liceului. Participarea lor activă la
26 ore se concretizează în capacitatea de autoapreciere a execuțiilor, de
analiză a execuției colegilor, de autoapreciere a nivelu lui propriu de
efort, etc.
Dezvoltarea pe deplin a proceselor gândirii permite și obligă în
același timp problematizarea procesului de pregătire, elevii fiind
capabili să rezolve situații tactice, să aplice creativ cele însușite în
timpul lecțiilor. Acces ibilitatea îmbracă forme radicale, mergând până la
desfășurarea lecțiilor pe discipline opționale, fetele fiind interesate de
gimnastica aerobică, iar băieții de exerciții pentru dezvoltarea masei
musculare, dar și de întreceri, competiții, etc. ( Crețu M. , 2006)
Procedeele tehnice însușite și consolidate în gimnaziu pot fi acum
perfecționate în joc, în competiții, stabilitatea stereotipurilor dinamice
fiind asigurată concomitent cu aplicarea lor în condiții variate,
neobișnuite.
1.4. Strategii didactice de acționare corespunzător cerințelor principiilor
didactice
Îndeplinirea obiectivelor instructiv -educative, respectarea
principiilor didactice și punerea în practică a conținuturilor
învățământului este nemijlocit determinată de elaborarea și aplicarea
strategiilor, tehnologiilor și metodologiilor didactice.
Strategiile didactice sunt instrumente prin care se dirijează
procesul de predare – învățare – evaluare, pentru realizarea obiectivelor
propuse. Ele sunt modalități complexe de îmbinare eficientă a me todelor
și mijloacelor de învățământ, a conținuturilor cu modul de prezentare a
situațiilor (frontală, în grup, individuală), cu dirijarea activității
(directă, indirectă, algoritmică, euristică) și cu tipurile de evaluare
(sumativă, formativă sau combinat ă).
Strategiile didactice pot fi: inductive, deductive, explicativ –
demonstrative, euristice. Acestea contribuie la optimizarea procesului de
instruire. Ele au un caracter dinamic, fiind în permanentă înnoire, pentru
realizarea unui învățământ formativ – educativ. Acestea se aleg în
funcție de (Rață, G., 2004), :
obiectivele și conținutul procesului instructiv – educativ;
tipul activității didactice;
nivelul cunoștințelor teoretice și practice ale elevilor;
27 particularitățile elevilor;
baza materială.
Optimizarea lecțiilor se obține prin:
♦ relații de dependență funcțională între obiective, conținuturi și
strategii;
♦ metode activ – participative;
♦ organizarea și dirijarea învățării;
♦ realizarea tratării diferențiate a elevilor;
♦ uti lizarea maximală a timpului de instruire.
28 Capitolul I I
METODOLOGIA CERCETĂRII
2.1. Scopul și motivația cercetării
Problematica utilizării jocurilor dinamice în cadrul orelor de
educație fizică, a incitat cercetătorii în do meniu, lucru ce a generat
numeroase clasificări ale jocurilor, cu rol didactic în general, indicand
valențele caracteristice și obiectivele specifice urmărite prin practicarea
lor.
Am considerat că jocurile dinamice se pot transforma în mijloacele
cele ma i plăcute, prin aceasta obținând și eficiență pentru dezvol tarea
capacităților motrice și funcționale ale elevilor, în condițiile în care
adesa, unul și același joc are o multitunine de obiective și valențe
instructiv – educative .
2.2. Ipotezele de lucru
Pentru susținerea scopului l ucrării, am formulat următoarea
ipoteză :
– în ce măsură pot fi influențate componentele ce vizează dezvoltarea
forței, vitezei, îndemanării și rezistenței la elevii de clasa a VII -a prin
aplicarea de jocuri dinamice și cât de mare este câștigul ?
– sunt diferențe semnificative între sexe la acest nivel de vârstă și între
elevii care au lucrat prioritar pentru aceste componente față de ceilalți
care au lucrat prin mijloace conexe?
– care din acestea au avut o progresie mai mare?
2.3. Sarcinile cercetării
Pentru verificarea ipotezelor propuse, vom organiya un experiment
pedagogic la Colegiul Național "Frații Buzești", Craiova ce se va
desfășura în an ul școlar 2017 -2018 , la clasele a VII -a A grupă
experimentală și, respectiv, clasa a VII -a B grupă de control .
29 Grupa experimentală o s[ aplice periodic jocurile dinamice , în timp
ce la grupa de control se vor aplica mai puține mijloace de acest fel.
2.4. Metodele cercetării
Pentru elaborarea prezentei lucrări am utilizat următoarele metode
de cercetare:
a) studiul materialului bibliografic
Pentru realizarea unei cercetări științifice, am realizat o
documentare corespunzătoare și cât mai completă din sursele cele mai
reprezentative. Bibliografia st udiată a constit uit baza prelucrării și
interpre tării datelor rezultate, având posibilitatea concretizării și
obiectivizării acestora.
b) metoda observației
Este cea mai simplă metodă de cercetare și a fost folosită cu scopul
de a urmări comportamentul elevilor pe toată durata experimentului. Vor
fi făcute observații sistematice asupra conținutului unor modele și
implicațiile acestora la realizarea probelor și normelor de control.
c) metoda experimentului
Experimentul va fi realizat la clasa a VII -a cu scopul testării
mijloacelor folosite în cadrul orelor de educație fizică .
d) metoda statistico -matematică
Va fi utilizată pentru calcularea următorilor indicatori: media
aritmetică, abaterea medie, coeficientul de variabilit ate.
30 Capitolul II I
TEHNOLOGIA DE ACȚIONARE, SISTEMATIZAREA
MIJLOACELOR DE INFLUENȚARE
3.1. Jocuri acrobatice
Gimnastica acrobatică cuprinde o serie de mișcări construite, cu
caracter spectaculos, bazate în special pe îndemânare, pe echilibru și pe
dezvoltarea simțului de orientare în spațiu. Se pot executa individual, pe
perechi sau în grup, la sol, sau la difer ite aparate specifice, contribuind
la întărirea sănătății și la perfecționarea calităților fizice și psihice ale
omului.
Mișcările acrobatice au o influență favorabilă asupra organismului,
deoarece solicită contracții musculare rapide, angrenează în mod s pecial
aparatele vestibular, respirator și circulator, influențează capacitățile
morale și intelectuale ale executanților.
Prin gradul de antrenament pe care -l reclamă, prin coordonarea și
autocontrolul organismului în mișcare, prin forța și rezistența pe care le
cultivă, prin efectul lor asupra stării generale de sănătate, exercițiile
acrobatice sunt utile și altor ramuri sportive, constituind mijloace
ajutătoare în realizarea pregătirii fizice generale, cât și a celei
psihologice.
Exercițiile acrobatice au o structură simplă și, în majoritatea
cazurilor, nu pot fi descompuse pe părți pentru a fi învățate. Studierea
analitică a acțiunilor se folosește numai pentru înțelegerea mișcării
respective, execuția fiind totdeauna globală.
Practicarea gimnasticii a crobatice presupune că executanții și -au
însușit, într -o mare măsură, exercițiile din gimnastica de bază. Marele
avantaj al practicării exercițiilor acrobatice combinate cu cele din
gimnastica de bază, constă în aceea că ele se pot executa cu ușurință,
fără să necesite instalații sau aparate speciale. Dacă avem la dispoziție o
saltea, un covoraș sau o rogojină, activitatea se poate desfășura
satisfăcător.
31 Datorită accesibilității, a posibilității practicării în condiții simple,
cu o înzestrare materială su mară, este recomandată intensificarea
practicării gimnasticii acrobatice în școală, alături de gimnastica de
bază, ambele contribuind la asigurarea unei pregătiri fizice
corespunzătoare. Timpul care se poate acorda mișcărilor acrobatice într –
o lecție de gi mnastică va fi dependent de condițiile de lucru și de
posibilitățile colectivului. Pot fi alcătuite lecții cu teme numai din
gimnastica acrobatică.
Prin caracterul dinamic și spectaculos, exercițiile acrobatice se
bucură de interes din partea tinerilor, st imulându -i astfel în practicarea
exercițiilor fizice în general.
Calitățile pe care se urmărește a fi formate la elevi, prin
practicarea acestei ramuri a gimnasticii, sunt de ordin fiziologic, igienic
și estetic, d ar și de ordin moral și social. ( Crețu M. , 2006)
Din punct de vedere fiziologic, se urmărește întărirea sănătății prin
influența favorabilă asupra marilor funcții, dezvoltarea forței, a
rezistenței, precum și creșterea capacității de muncă.
Din punct de vedere estetic, prin exercițiile acrobatice se asigură
executantului o ținută frumoasă, eleganță și suplețe în mișcare.
Contribuția la educația morală se manifestă prin educarea
curajului, stăpânirii de sine, încrederii în forțele proprii, di sciplinei,
spiritului de colaborare, etc.
Cele mai indicate mijloace pentru atragerea elevilor spre
practicarea exercițiilor acrobatice sunt jocurile cu caracter acrobatic.
Jocul, sub diferitele lui aspecte, stă la baza creșterii, dezvoltării și
educației copilului. Activitatea fizică sub formă de joc este cea mai
răspândită și, în același timp, cea mai plăcută. Valoarea educativă a
jocurilor constă, în principal, în aceea că executanții participă creator la
toate acțiunile, respectând anumite reguli de des fășurare. Jocurile cu
caracter acrobatic au o mare pondere și în formarea și dezvoltarea
simțului echilibrului, a orientării în spațiu, etc
Ținând seama de faptul că prin joc elevii capătă o serie de
deprinderi de mișcare, dar și educative, care le servesc ulterior în
activitatea sportivă, cât și în viața de zi cu zi, prezentăm în continuare o
serie de jocuri cu caracter acrobatic
32 3.1.1. Mersul pe punte
Organizare și desfășurare :
Jucătorii se află în poziția stând pe genunchi sprijin pe palme, unul
lângă altul. Primul dintr -un capăt se ridică și se deplasează în aceeași
poziție pe spatele colegilor. Când ajunge la capătul celălalt se așează în
formație lângă ceilalți, iar următorul se va ridica și va începe trecerea pe
punte.
Variantă: Jucătorii pot fi dispuși în aceeași poziție, dar unul în spatele
altuia, în coloană. De asemenea, jucătorii se pot așeza tot în coloană, dar
în poziția stând depărtat cu trunchiul aplecat înainte și cu mâinile prinse
de mijlocul celui din față.
33
3.1.2. Lupta călare
Organizare și desfășurare :
Jucătorii se împart pe perechi și se răspândesc în sală. Un
executant din fiecare pereche se află în stând pe genunchi, sprijin pe
palme (aceștia fiind “caii”), iar ceilalți se așează pe spatele lor
(„călăreții”).
Aceștia din ur mă încep lupta, având ca scop, prin tracțiuni și
împingeri succesive, să dezechilibreze sau chiar să doboare adversarii de
pe „cai”. În timpul luptei „caii” au voie să se miște liber și chiar să se
angajeze în luptă.
Variantă: Jucătorii se găsesc răspândi ți în sală pe perechi.
„Călăreții” sunt purtați pe umeri, având brațele libere pentru luptă.
Pentru o mai mare siguranță, „caii” le fixează picioarele sub brațe,
încleștând mâinile înainte.
3.1.3. Leagănul
Organizare și desfășurare :
Jucătorii sunt dispuși pe trei coloane, la intervale și distanțe de 1m.
Componenții șirurilor din exterior stau față -n față, iar cei din mijloc în
poziția culcat (sau culcat înainte) cu picioarele ușor depărtate și brațele
sus.
La comanda profesorului, ce i din mijloc sunt ridicați de mâini și de
picioare de către cei doi colegi și apoi legănați stânga -dreapta. Jocul se
34 întrerupe tot la comanda profesorului, care indică și schimbarea rolurilor
executanților.
3.1.4. Transportul buștenilor
Organizare și desfășurare :
Colectivul este împărțit în echipe de 5 -7 executanți dispuși în
poziția culcat înainte cu brațele sus, cam la 20 -30cm unul de altul. Câte
unul din fiecare echipă rămâne în afara formației, acesta urmând să
treacă tot în poziția înainte culcat cu brațele sus, însă transversal peste
ceilalți, la nivelul bazinului.
La semnalul profesorului, toți componenții încep să execute rulări
laterale, „bușteanul” fiind astfel transportat spre înainte. Câștigă echipa
care reușește să transporte cât mai repede și mai corect „bușteanul” la
capătul celălalt.
3.1.5. Roaba în trei
Organizare și desfășurare :
Colectivul este împărțit în grupuri de câte trei executanți. Doi
dintre ei se află în sprijin înainte cu picioarele sus, încrucișate, sprijinite
pe brațele celui de -al treilea, care se află în stând înapoia lor cu mâinile
pe șolduri.
Variantă (roaba lungă): Jucătorii, în număr de 5 -10 în formație pe
un șir, se află, la fel, în poziția sprijin înainte pe brațe, iar ultimul
rămâne în picioare. Începând de la primul până la ultimul, fiecare își
35
sprijină picioarele pe umerii celui dinapoia lui și din această formație se
deplasează numai în brațe.
3.1.6. Tancul
Organizare și desfășurare :
Colectivul este împărțit pe perechi. Unul dintre executanți (nr.2) se
află în stând depărtat, iar celălalt (nr.1) executant în culcat cu picioarele
ridicate la verticală, astfel încât cei doi executanți să se poată apuca
reciproc de glezne.
36
Din acea stă poziție, nr.2 se rostogolește înainte (prin îndoirea
genunchilor și îndoirea trunchiului înainte), fără să -și desprindă mâinile
de pe picioarele partenerului. În momentul rostogolirii, nr.1 este tras și
ridicat de jos, după care continuă și el aceeași mișcare.
Variantă: Tancul în trei.
3.1.7. Carul de luptă
Organizare și desfășurare :
Colectivul este împărțit în grupe de câte trei executanți, unul în
spatele altuia. Cei din prima linie se află în poziția stând cu un picior
înainte și cu brațele înapoi.
Cei din mijloc apucă mâinile celor din față și apleacă trunchiul
înainte. Jucătorii din linia a treia încalecă pe cei din mijloc și se țin cu
mâinile de umerii lor, lăsând picioarele libere. La semnalul profesorului,
executanții încep să se deplaseze spre înainte. Exercițiul se poate
desfășura sub formă de întrecere între “conducătorii de care”.
37 3.1.8. Tăvălugul
Organizare și desfășurare :
Jucătorii sunt împărțiți pe perechi. Unul dintre executanți se află în
culcat cu brațele înainte. Cel de -al doilea executant se află în poziția
sprijin culcat înainte, peste primul executant, astfel încât jucătorii să se
poată apuca reciproc de glezne.
Din această poziție, urmează rostogolire spre stânga (dreapta), prin
îndoirea brațelor, fiecare ajungând alternativ, în poziția culcat, respectiv
înainte culcat sprijinit.
3.1.9. Sari peste al doilea
Organizare și desfășurare :
Colectivul este împărțit în grupe de câte trei, toți aflați în poziția
înainte culcat sprijinit, la interval de un pas unul de altul. Nr.1 (care se
găsește în stânga formației) execută o săritură (prin impulsie în brațe și
picioare) spre interior, peste nr .2, continuând cu o rulare laterală spre
dreapta, spre nr.3.
În acest timp, nr.2 trece în locul nr.1 prin rulare laterală spre
stânga. Nr.3 (din dreapta formației) sare peste nr.1 ajungând în mijloc,
după care rulează în afară spre nr.2. Aceste trece din nou în mijloc prin
săritură și rulează spre dreapta.
38
3.1.10. Transportul omului de lemn
Organizare și desfășurare :
Colectivul este împărțit în grupuri de câte 8 -10 executanți aflați în
poziția culcat unul lângă altul, cu brațele înainte și picioarele îndoite,
tălpile sprijinite pe sol. Primul executant se ridică și se sprijină cu
mâinile pe genunchii celui de lângă el, iar acesta îi apucă picioarele și i
le ridică sus, menținându -l în poziția sprijinit.
39 Apoi se deplasează cu mâinile pe genunchii următorului, picioarele
fiindu -i trecute pe mâinile acestuia, ș.a.m.d. Ajuns la capătul formației
se așează lângă ultimul ș i jocul continuă în acest mod.
Variantă: Colectivul va fi împărțit în același mod, doar că
executanții se vor afla unul cu capul la picioarele celuilalt, iar cel care
va fi transportat se va afla în poziția culcat.
3.2. Ștafete și parcursuri aplicative
Ștafetele sunt jocuri de întrecere pe echipe, fără contact direct cu
adversarul. Dacă în cazul altor jocuri de mișcare participarea jucătorilor
este simultană, în ștafete ei își îndeplinesc sarcinile în mod succesiv.
Ștafetele se caracterizează printr -un mare grad de accesibilitate,
unele dintre ele putând fi organizate chiar cu copii de vârstă școlară
mică; în același timp ele stârnesc interes la toate categoriile de vârstă.
În ștafete caracterul de întrecere este foarte pronunțat, fapt care
duce la rea lizarea unei stări emoționale ridicate. Organizarea ștafetelor
se face pe două sau mai multe echipe, în funcție de numărul
participanților (se recomandă ca acesta să fie de 8 -10 jucători).
Conținut ștafetelor îl constituie diferitele deprinderi de bază sa u
aplicativ -utilitare, dintre care, la majoritatea nu lipsește alergarea.
Parcursurile aplicative constituie principala activitate prin
intermediul căreia se verifică posibilitățile elevilor de a aplica în mod
creator bagajul de cunoștințe, priceperi și d eprinderi motrice. Datorită
efectelor benefice pe care le au asupra organismului, dar și a
influențelor favorabile asupra unor calități, cum ar fi: curaj, hotărâre,
voință, imaginație, prezență de spirit, perseverență, ele nu trebuie să
lipsească din conți nutul lecțiilor de educație fizică, mai ales la clasele
mici.
O caracteristică definitorie a acestor exerciții rezultă din caracterul
lor atractiv, emoțional și spectacular, pe care -l poate imprima și
desfășurarea lor sub formă de întrecere.
Înainte de a angaja elevii în execuția unui parcurs aplicativ, se
recomandă o parcurgere lentă a traseului, însoțită de explicarea clară,
concisă și atractivă a parcursului și de demonstrarea sa integrală. Cu
acest prilej executanții sunt informați asupra locului de a mplasare a
40 obstacolelor care trebuie depășite, precum și a modalităților de rezolvare
a tuturor sarcinilor.
Formele de angrenare în efort a elevilor pot fi: individuală, pe
echipe sau în torent. Această ultimă formă se caracterizează printr -o
viteză mai m are de execuție, pornirea pe traseu a executanților se face
mult mai repede, iar distanța dintre ei este mai redusă (practic este vorba
de distanța dintre obstacole, adică atunci când primul executant se află
la primul obstacol, pleacă următorul executant, ș.a.m.d.).
În organizarea ștafetelor și parcursurilor aplicative, așezarea
aparatelor (obstacolelor) ridică unele probleme organizatorice care se
cer respectate. Astfel, se recomandă ca modul de manevrare și așezare a
acestora în sală să se facă într -o manieră care s ă afecteze cât mai puțin
densitatea lecției.
3.2.1. Ștafete fără obiecte
1. Cursa în spate (gemenii)
Obiective : captarea atenției participanților; dezvoltarea indicilor calității
motrice viteza (de reacție și de deplasare)
Locul desfășurării : sala de sport sau în aer liber
Organizare și desfășurare :
Colectivul este împărțit în 3 -4 echipe de câte 8 -10 jucători. În spatele
unei linii care marchează plecarea, jucătorii, grupați în perechi, sunt
așezați spate la spate, cu brațele îndoite, de coate agățat. La 10m
distanță se trasează o altă linie.
La semnal, primele perechi pornesc în alergare, unul cu fața înainte
iar celălalt cu spatele, urmând ca în dreptul liniei să schimbe locurile și
apoi să revină la propria echipă tot în alergare, predând ștafeta
următoarei perechi. Câștigă echipa care ajunge mai repede la linia de
start.
2. Ștafeta pe perechi
Organizare și desfășurare :
Se formează 3 -4 echipe cu număr egal de jucători, care se dispun în
coloană înapoia liniei de plecare. Jucătorii se numerotează în adâncime
41 începând cu cifra 2. La o distanță de 10m se trasează o altă linie, în
spatele căreia se va afla jucătorul cu nr.1 ( “căpitanul”).
La semnal, căpitanii aleargă către propria echipă, prind de mână
jucătorii cu nr.2 și se întorc în alergare în spatele celei de -a doua linii.
Același lucru face jucătorul nr.2 cu jucătorul cu nr.3 șamd. Jocul
continuă până când ultimul jucăt or a fost trecut peste linia de sosire.
3. Transportul coșurilor
Organizare și desfășurare :
Colectivul este împărțit în 2 -3 echipe de câte 12 -15 executanți,
dispuși înapoia liniei de plecare în grupuri de câte 3. Un executant se va
afla în poziția ghemuit cu mâinile prinse sub genunchi, iar ceilalți doi îl
vor prinde de coate (acestea reprezentând cele două toarte ale coșului).
La semnal, primul grup de 3 din fiecare echipă va pleca în alergare
către un punct stabilit dinainte, după care se întorc și predau ștafeta
următorului trio. Câștigă echipa care transportă mai repede coșulețele.
4. Roaba
Organizare și desfășurare :
Colectivul este împărțit în 3 -4 echipe de câte 8 -10 jucători, dispuși
pe perechi în spatele liniei de plecare. Un executant se află în culcat
42 înainte sprijinit, iar celălalt îi prinde gleznele și îi ridică picioarele la
nivelul șoldului (formând astfel o „ roabă”).
La semnal, prima pereche din fiecare echipă se deplasează în
această poziție pe o distanță de 5 -10m, după care, la întoarcere se
schimbă locurile. Câștigă echipa care termină mai repede traseul, fără a
strica poziția inițială de roabă.
5. Miriapodul
Obiective: dezvo ltare calităților motrice de baz ă cu accent pe
îndemanare si forță
Locul desfășurării: sala de sport sau în aer liber
Organizare și desfășurare :
Colectivul este împărțit în 3 -4 echipe de câte 8 -10 jucători, dispuși
în coloană cu mâinile pe șoldurile celui din față, în spatele liniei de
plecare.
La semnal, cele 3 -4 șiruri se deplasează prin sărituri simple pe
ambele picioare pe o distanță de 5 -10m, iar la revenire mâinile se mută
pe umerii celui din față. Câștigă echipa care ajunge mai repede la linia
de start.
43 3.2.2. Ștafete cu obiecte
1.Cositul
Obiective: dezvoltarea îndemanării și coordonării în regimul altor
calități motrice
Organizare și desfășurare :
Colectivul este împărțit în 3 -4 echipe de câte 8 -10 jucători, dispuși
în coloană în spatele liniei de plecare. Primii doi executanți din fiecare
șir stau față -n față ținând fiecare de un capăt al bastonului de gimnastică
(se poat e folosi și coarda).
La semnal cei doi executanți din fiecare echipă pornesc spre coada
șirului trecând bastonul (coarda) la nivelul gleznelor celorlalți jucători,
care sunt obligați să sară peste baston. Revenirea se face în același mod,
iar bastonul est e predat următorilor doi jucători. Câștigă echipa care
termină mai repede de cosit.
2. Mingea frige
Organizare și desfășurare :
Colectivul este împărțit în 3 -4 echipe de câte 8 -10 jucători, dispuși
în coloană, în poziția stând depărtat, în spatele liniei de plecare. Primul
jucător din fiecare echipă are în mâini o minge medicinală, pe care o
transmite spre înapoi prin diferite proc edee (prin extensia trunchiului cu
brațele sus, printre picioare cu trunchiul îndoit înainte, prin răsucirea
trunchiului lateral stânga -dreapta).
După primirea mingii ultimul jucător va alerga în fața șirului;
transmiterea mingii va continua până când juc ătorul cu nr.1 va ajunge
din nou în fața șirului. Câștigă echipa care termină mai repede.
3. Cursa în cercuri
Organizare și desfășurare :
Colectivul este împărțit în 3 -4 echipe cu număr par de jucători,
dispuși pe perechi, unul lângă altul, în spa tele liniei de plecare. În fața
fiecărei echipe, se așează câte un cerc, iar la o distanță de 10 -15m se
așează un obstacol care trebuie ocolit.
44 La semnal, prima pereche din fiecare șir intră în cerc, îl ridică în
dreptul taliei, aleargă și ocolesc obstacolul, după care se întorc și predau
cercul următoarelor perechi. Câștigă echipa care lasă prima cercul pe
sol și trece linia de start.
4. Ștafetă cu sărituri din cerc în cerc (sau de pe o saltea pe alta)
Obiective: dezvoltarea forței membrelor inferioare; dezvoltarea
îndemanării și coordonării
Organizare și desfășurare :
Colectivul este împărțit în 3 -4 echipe de câte 8 -10 jucători, dispuși
în coloană, în spatele liniei de plecare. În fața fiecărei echipe se
plasează în zigzag câte 4 cercuri, la distanță de 1m unul față de altul. La
45 semnal, primii jucători din fiecare echip ă execută sărituri dintr -un cerc
în altul (pe ambele picioare sau pe un singur picior).
După ce au aterizat în ultimul cerc, jucătorii aleargă înapoi evitând
cercurile și predau ștafeta următorilor. Jocul se încheie atunci când
ultimul jucător se întoarce și atinge palma primului, acesta ridicând
brațul sus.
5 Culesul cartofilor
Obiective: dezvo ltare calităților motrice îndemanare a si viteză
Locul desfășurării: sal a de sport sau în aer liber
Organizare și desfășurare :
Colectivul este împărțit în 3 -4 echipe de câte 8 -10 jucători, dispuși
în coloană, în spatele liniei de plecare. În fața fiecărei echipe, la o
distanță de 7 -8m se desenează câte un cerc, iar în interior se așează o
minge. Apoi, în continuare, din metru în m etru, se mai plasează în
interiorul unor cercuri alte 4 -5 mingi (reprezentând cartofii).
La semnal, primii jucători din fiecare șir pornesc în alergare și
culeg primul „cartof” pe care -l depun în spatele liniei de start. La fel
procedează până culege toate mingile, apoi predă ștafeta următorului.
Acesta duce pe rând „cartofii” sădindu -i în cui burile lor. Jocul continuă
în acest mod până când o echipă termină de cules (sădit) cartofii și trece
linia de start.
3.2.3. Ștafete combinate
1. Colectivul împărțit în 3 -4 echipe cu număr egal de executanți
execută: transportarea unei mingi medicinale pe distanța de 5 -10m,
lăsarea mingii medicinale pe sol în fața unei saltele de gimnastică,
rostogolire înainte pe saltea și revenire la linia de start cu rularea
mingii medicinale pe sol, cu lovirea ei la fiecare pas.
2. Colectivul împărțit în 3 -4 echipe cu num ăr egal de executanți
execută: sărituri dintr -un cerc în altul (3 -4 cercuri așezate în
zigzag), săritură peste o bancă de gimnastică, alergare pe o distanță
de 5 -10m cu ocolirea unui obstacol și revenire la linia de start cu
respectarea acelorași cerințe.
46
3. Colectivul împărțit în 3 -4 echipe cu număr egal de executanți
execută: mers în echilibru cu brațele lateral având într -o mână un
baston, iar în cealaltă o minge, pe distanța de 10 -15m, lăsarea
bastonului pe sol și executarea a 10 sărituri peste baston cu mingea
în mâini, lăsarea mingii pe sol și revenire la linia de start cu
rularea acesteia pe sol, cu lovirea ei cu bastonul la fiecare pas.
4. Colectivul împărțit în 3 -4 echipe cu număr egal de executanți
execută: alergare cu trecere printre jaloane așezate l a 1m unul față
de altul, trecere pe sub un obstacol aflat cam la 40 -50cm față de
sol (ex: un baston așezat pe 2 -3 capace de ladă sau pe două
scaune), săritură peste o bancă de gimnastică așezată transversal și
revenire la linia de start în alergare în lini e dreaptă.
5. Colectivul împărțit în 3 -4 echipe cu număr egal de executanți
execută: mers în echilibru pe banca de gimnastică, escaladare peste
lada de gimnastică (se poate executa peste doar 3 -4 capace),
alergare cu atingerea sau ocolirea unui obiect aflat la 5-6m distanță
și revenire la linia de start în alergare în linie dreaptă.
3.2.4. Parcursuri aplicative
1. Alergare pe o distanță de 3 -4m, urmată de escaladarea unei lăzi de
gimnastică așezată transversal; mers în echilibru pe o bancă de
gimnastică, așezată cu partea îngustă în sus; cățărare la scara fixă
până la ultima șipcă, traversare și coborâre în sprijin pe genunchi;
târâre pe o bancă de gimnastică așezată longitudinal, cu tracțiune
simultană în brațe; rostogolire înainte pe o saltea; alergare p e
distanța de 2 -3m până la linia de sosire.
2. Alergare pe o distanță de 2m; mers în echilibru pe o bancă de
gimnastică așezată longitudinal; târâre pe sub capra de gimnastică;
alergare pe distanța de 3m; cățărare în sprijin ghemuit pe plan
înclinat (o bancă de gimnastică așezată pe una din șipcile scării
fixe); coborârea a 4 -5 șipci și săritură în adâncime pe saltea;
alergare pe o distanță de 4 -5 până la linia de sosire.
47
3. Alergare pe o distanță de 5m, mers în echilibru pe o bancă de
gimnastică așezată longitudinal, cu întoarcere 3600 la jumătatea
băncii; cățărare în stând pe plan înclinat (o bancă de gimnastică
sprijinită pe o ladă de gimnastică); săritură în adâncime pe saltea;
rostogolire înainte în ghemuit; ridicare și alergare 3 -4m până la
linia de sosire.
4. Alergare pe o distanță de 2m; rostogolire înainte din ghemuit în
ghemuit pe saltea; târâre pe sub bârna de gimnastică așezată
transversal; ridicare în stând și alergare pe o distanță de 2m;
cățărare la scara fixă până la ultima șipcă; deplasare la terală pe o
altă scară fixă; coborâre în așezat (prin alunecare) pe plan înclinat
(o bancă de gimnastică sprijinită pe una din șipcile scării fixe);
săritură peste bârna de gimnastică cu sprijin pe o mână, cu
întoarcere 1800; rostogolire înapoi în ghemuit; ridicare în stând și
alergare până la linia de sosire.
5. Alergare printre jaloane cu o minge medicinală în mâini pe distanța
de 5 -6m; aruncarea mingii medicinale înapoi următorului
executant; mers în sprijin pe genunchi și pe palme pe o bancă de
gimnastică așezată longitudinal; cățărare la scara fixă până la
ultima șipcă; deplasare laterală pe o altă scară fixă coborâre pe
bârna de gimnastică aflată longitudinal lângă scara fixă; mers în
echilibru pe bârnă; săritură în adâncime pe o saltea; sărituri
succes ive pe un picior trecând prin 3 cercuri așezate pe sol;
alergare până la linia de sosire.
6. Alergare pe o distanță de 5 -6m; săritură în sprijin depărtat peste
lada de gimnastică așezată longitudinal (eventual, doar 4 capace de
ladă); alergare 2 -3m și săritu ră cu trecerea picioarelor printre brațe
peste capra de gimnastică; alergare 2 -3m și săritură în depărtat
peste o altă capră de gimnastică; alergare 2 -3m și săritură în
ghemuit pe lada de gimnastică; săritură în adâncime și alergare
până la linia de sosire .
48 7. Alergare pe distanța de 2m; luarea unei corzi de gimnastică de pe
sol și executarea a 10 sărituri pe ambele picioare; alergare pe
distanța de 2m și cățărare pe plan înclinat (o bancă de gimnastică
sprijinită pe o ladă de gimnastică); trecere peste o min ge
medicinală așezată pe capacul lăzii; coborâre în sprijin culcat
înapoi pe o doua bancă de gimnastică înclinată; cățărare în sprijin
pe genunchi pe o a treia bancă de gimnastică înclinată cu capătul
sprijinit pe capra de gimnastică; coborâre lentă prin s tând pe mâini
și rostogolire înainte în ghemuit; ridicare în stând și alergare până
la linia de sosire.
8. Alergare pe distanța de 2m; sărituri pe două picioare de o parte și
de alta a unei bănci de gimnastică așezată longitudinal; alergare pe
distanța de 2 -3m, bătaie pe trambulină și săritură peste 3 capace de
ladă așezate transversal; trecere prin două cadre verticale alcătuite
din două capace de ladă; alergare pe distanța de 2 -3m și sărituri
succesive peste 3 bănci de gimnastică așezate transversal la
distanță de 1m una față de alta; alergare până la linia de sosire.
9. Alergare pe distanța de 2m; cățărare în stând pe plan înclinat (o
bancă de gimnastică sprijinită pe capătul bârnei de gimnastică
așezată transversal); mers în echilibru pe bârna de gimnastică (la
mijlocul distanței, trecere peste o minge medicinală așezată pe
bârnă); coborâre în așezat pe plan înclinat (o altă bancă de
gimnastică sprijinită pe celălalt capăt al bârnei de gimnastică);
sărituri succesive pe ambele picioare peste 3 mingi medicina le
așezate la distanță de 1m una față de alta; alergare pe distanța de
2m; luarea unei mingi de cauciuc de pe sol și aruncare la țintă (un
cerc mare desenat pe un perete); recuperarea mingii și lăsarea ei pe
sol; alergare până la linia de sosire.
10. Aler gare pe distanța de 3m; pas pe o bancă de gimnastică așezată
transversal cu apucarea frânghiei (care coboară vertical din tavan);
balans puternic spre înainte în atârnat cu brațele și genunchii
îndoiți cu trecere peste alte două bănci suprapuse așezate
transversal; coborâre în punctul cel mai depărtat al balansării;
târâre pe banca de gimnastică așezată longitudinal, cu tracțiune
49 simultană în brațe; rostogolire înainte în ghemuit pe saltea;
executarea a 5 flotări; alergare până la linia de sosire.
3.3. Jo curi dinamice
Activitatea fizică sub formă de joc este cea mai răspândită și, în
același timp, cea mai plăcută. Jocul, sub diferitele lui aspecte, stă la
baza creșterii, dezvoltării și educării copilului.
Dintre toate mijloacele educației fizice, jocul e ste cel mai atractiv
și totodată cel mai indicat pentru atragerea tineretului spre practicarea
diferitelor ramuri sportive.
În joc, fiecare se supune de bună voie regulilor după care se
desfășoară activitatea și ia parte în mod creator la toate acțiunile.
Prin joc copiii capătă o serie de deprinderi de mișcare și educative,
pe care se va întemeia mai târziu întreaga activitate și comportare din
viața de zi cu zi. În urma practicării jocurilor, pe măsură ce trece timpul,
copiii devin tot mai puternici, mai curajoși, mai încrezători în forțele
lor, mai disciplinați, găsind mai soluții practice în fața diferitelor
probleme din activitatea obișnuită.
În cadrul lecției de educație fizică, jocurile dinamice pot fi
întrebuințate cu mult succes în fiecare parte a e i, în conformitate cu
sarcinile respective. Ele contribuie la crearea unei bune dispoziții de
lucru, la înviorarea colectivului atât din punct de vedere fizic cât și
psihic, precum și la formarea anumitor calități fizice și morale.
Jocurile dinamice pot fi aplicate în lecția de educație fizică atât
pentru băieți, cât și pentru fete, în funcție de particularitățile
colectivului cu care lucrăm, de locul unde are loc lecția și de mijloacele
care ne stau la dispoziție în vederea desfășurării acestei activități.
În timpul desfășurării jocurilor dinamice, în afară de activitatea
fizică trebuie acordată o atenție deosebită și problemelor de ordin
educativ.
În predarea jocurilor dinamice se va ține seama de următoarele
indicații: alegerea jocului, pregătirea locului de joc, pregătirea
materialului de joc, formarea echipelor, alegerea căpitanilor de echipă,
așezarea jucătorilor, explicarea și demonstrarea jocului, conducerea lui,
disciplina în joc, arbitrajul, dozarea jocului, stabilirea rezultatelor.
50 La alegerea joc ului se va ține seama în primul rând de sarcina
pedagogică pe care urmează să o realizăm. Astfel, se poate urmări
formarea și perfecționarea unei deprinderi motrice, dezvoltarea unei
calități motrice, educarea unor calități morale și de voință, formarea
spirit ului organizatoric, etc. În afară de aceasta este necesar să se țină
cont și de alți factori, la fel de importanți.
Principalul factor de care trebuie să se țină seama în alegerea
jocului îl constituie vârsta participanților. Obținerea unor rezultate bune
este condiționată de cunoașterea și respectarea particularităților
biologice și psihice ale diferitelor vârste. Pentru a corespunde unei
anumite categorii de vârstă, jocul trebuie să îndeplinească două condiții:
să fie accesibil din punct de vedere al capa cităților fizice și intelectuale
și să prezinte interes.
Un alt factor important în vederea alegerii jocurilor este și sexul
participanților. Există foarte multe jocuri care sunt potrivite pentru
ambele sexe, dar există și unele care nu pot fi practicate de fete. Din
această categorie fac parte jocurile care solicită forța sau cele care
necesită eforturi intense și de lungă durată (jocuri de luptă, de transport
de greutăți sau partener, etc).
În general, colectivele cu care se desfășoară activitatea sunt d e cele
mai multe ori neomogene din punctul de vedere al dezvoltării și
pregătirii fizice. În aceeași clasă, alături de copiii bine dezvoltați și cu o
pregătire fizică corespunzătoare, se găsesc unii mai slabi, mai puțin
pregătiți. Iată de ce este necesar s ă ne orientăm astfel încât jocurile
alese să corespundă majorității copiilor din colectivul respectiv,
încercând treptat să -i aducem la un nivel corespunzător și pe cei rămași
în urmă.
Locul de desfășurare are o deosebită importanță în alegerea
jocurilor. În aer liber se pot organiza cele mai variate jocuri, cu efective
mai mari și formații diferite. În săli, de cele mai multe ori, nu sunt
condiții corespunzătoare pentru anumite jocuri, astfel încât vor fi alese
decât cele care corespund condițiilor existe nte sau cele care se pot
adapta.
În ceea ce privește condițiile atmosferice, atunci când activitatea se
desfășoară în aer liber, iar temperatura este mai scăzută sau gradul de
umiditate prea mare, se aleg jocuri care asigură o mare mobilitate,
angrenând si multan în activitate toți participanții.
51 În lecțiile de educație fizică se aleg jocuri care îndeplinesc unele
sarcini instructiv -educative prevăzute în programele de învățământ, pe
cicluri. Jocurile specificate în programă au un caracter orientativ în cee a
ce privește gradul de accesibilitate și de interes. Lor li se pot adăuga și
altele, care se încadrează în cerințele programei.
Pregătirea locului de joc . Jocurile dinamice pot fi organizate în
aer liber, în săli, pe coridoare, etc. Suprafața de joc va f i astfel
amenajată încât să asigure desfășurarea activității în mod nestingherit,
să satisfacă cerințele igienice, să elimine orice risc de producere a
accidentelor, etc.
Pregătirea materialului de joc . Diversitatea jocurilor impune
folosirea unui materia l foarte variat. Inventarul va cuprinde: mingi
diferite ca mărime și greutate; cercuri; corzi; diferite forme de ținte
(panouri, siluete, etc); bastoane și bețe de ștafetă; fanioane și stegulețe
de diferite culori; ș.a.
În general, materialul de joc trebui e să îndeplinească următoarele
condiții:
– să corespundă din punct de vedere al dimensiunii și greutății categoriei
de vârstă la care se folosește;
– să existe în cantități suficiente pentru jocul care se organizează;
– să fie în stare de folosință și cur at întreținut.
Formarea echipelor . Echipele angrenate în întrecere trebuie să fie
egale atât numeric, cât și valoric, deoarece existența unor forțe
disproporționate nu stimulează interesul participanților. La formarea
echipelor se vor repartiza componenții astfel încât să existe o
omogenitate cât mai mare din punct de vedere al taliei, îndemânării și
forței.
Pentru formarea echipelor se pot folosi mai multe procedee:
procedeul prin numărătoare – este cel mai des utilizat, realizându -se
foarte rapid. Exec utanții se așează în linie pe un rând și numără câte 2, 3
sau 4, în funcție de câte echipe dorim să alcătuim. Deficiența acestui
procedeu constă în faptul că nu întotdeauna se realizează echipe
echilibrate valoric.
alegerea prin căpitani – este un proced eu prin care se realizează
echipe echilibrate, dar are dezavantajul că durează prea mult. Mai
trebuie menționat că folosind acest procedeu, căpitanii au tendința de a -i
52 alege pe cei mai buni, ceilalți nefiind solicitați, fapt ce duce la crearea
unui comple x de inferioritate la anumiți jucători.
alegerea prin repartizare de către profesor – creează de asemenea
echipe echilibrate și are avantajul că nici nu durează foarte mult. Totuși,
acest procedeu nu poate fi folosit decât dacă profesorul își cunoaște
foarte bine elevii.
Alegerea căpitanilor de echipă . Există numeroase jocuri în care
echipele trebuie să aibă câte un căpitan. Procedeele de alegere sunt
următoarele:
prin numirea de către profesor – este un procedeu rapid, dar care se
folosește doar atunc i când avem puțin timp la dispoziție pentru joc sau
când jucătorii nu se cunosc foarte bine.
alegerea de către jucători – are un caracter pedagogic deoarece ține
cont de dorința elevilor. De obicei, ei reușesc să aleagă cel mai potrivit
jucător.
Așezarea jucătorilor trebuie făcută în așa fel încât aceștia să
poată urmări cu atenție explicațiile profesorului, dar și profesorul să
aibă o viziune de ansamblu asupra întregului colectiv. De asemenea, nu
este recomandată așezarea elevilor cu fața spre s oare.
După terminarea operațiunilor organizatorice se trece la explicarea
și demonstrarea jocului . Expunerea trebuie să fie clară, succintă și pe
un ton potrivit. Ea va fi de asemenea la nivelul de înțelegere al
colectivului căruia i se adresează. Explica rea va consta în denumirea
jocului, conținutul acestuia, regulile principale, indicații cu privire la
stabilirea învingătorului, precizarea comenzilor și a semnelor
convenționale pentru începerea jocului, pentru sfârșitul acestuia sau
pentru alte momente s peciale din joc. În general, explicarea este urmată
de o scurtă demonstrație făcută de profesor (în special la clasele mai
mici) sau de elevi.
Conducerea și arbitrarea jocului . Jocul începe la un semnal
convenit (comandă, fluier, bătaie din palme, etc). D in primele momente,
profesorul va trebui să urmărească cu atenție mersul jocului,
comportarea jucătorilor și respectarea regulilor.
Jocul va fi astfel condus încât participanții să nu urmărească
obținerea victoriei „cu orice preț”, ci jocul să se desfășoa re
regulamentar și să aducă satisfacții tuturor celor implicați. Acest lucru
presupune posibilitatea manifestării inițiativei creatoare a copiilor și
53 spontaneitate în folosirea deprinderilor însușite. În timpul jocului,
participanților le revin următoarel e obligații:
să recunoască autoritatea celor care îndeplinesc sarcini speciale în
joc: conducători de joc, căpitani, arbitri, etc;
să se manifeste corect în joc, să nu folosească căi și mijloace
necinstite pentru a obține victoria (să nu lovească, să n u pună piedică, să
nu lovească);
să manifeste inițiativă, îndrăzneală și să -și ajute coechipierii;
să participe și să lupte până la terminarea jocului, chiar și atunci când
victoria echipei adverse este evidentă;
să se avânte în joc cu rațiune, pentr u a evita eventualele accidente.
Rolul de arbitru este îndeplinit în general de către profesor, care în
timpul jocului va urmări foarte atent toate acțiunile, aplicarea strictă a
regulilor și va încerca obținerea unei evidențe clare a rezultatelor. Acest
lucru îl va ajuta să stabilească echipa câștigătoare, furnizând în același
timp și datele necesare pentru analiza jocului.
Prin disciplină în joc se înțelege îndeplinirea corectă și conștientă
a sarcinilor de joc, respectarea normelor de conduită față de adversari și
coechipieri.
Disciplina contribuie la o mai bună însușire a jocului și la
realizarea unei atmosfere agreabile. În acest scop, trebuie urmărită
formarea la elevi a unei atitudini conștiente față de propriul
comportament, îndemnându -i să se poa rte colegial în timpul jocului
(ajutarea unui coleg rămas în urmă, stimularea coechipierilor de a
îndeplini fiecare sarcină până la capăt, etc).
Dozarea jocului . Profesorului îi revine o sarcină importantă în
stabilirea unei juste repartizări a efortului, dat fiind faptul că în joc se
cheltuiește o cantitate mare de energie fizică, însoțită de o ridicată stare
emoțională. Dozarea efortului se face în scopul Asigurării unui efect
binefăcător al jocului și se realizează prin:
♦ mărirea sau micșorarea terenulu i de joc în funcție de numărul
participanților;
♦ durata timpului de joc;
♦ ritmul de joc și numărul de repetări;
♦ folosirea unor materiale mai grele sau mai ușoare;
♦ schimbarea formațiilor;
♦ complicarea sau simplificarea regulilor.
54 Stabilirea rezultat elor și analiza jocului . Sfârșitul jocului, ca de
altfel întreaga lui desfășurare, trebuie să aibă un caracter organizat.
Durata de desfășurare a unui joc poate fi apreciată:
– în timp, stabilindu -se de la început durata în minute;
– prin acumulare de punc te;
– prin numărul de repetări.
La sfârșitul jocului se stabilesc rezultatele și se comunică
jucătorilor. În privința stabilirii rezultatelor trebuie procedat cu toată
exigența și nu arbitrar, ținând seama de performanțele reale. După
comunicarea rezultatelor se face o scurtă analiză a j ocului, apreciind
desfășurarea lui, felul în care a fost însușit, comportarea jucătorilor și
respectarea regulilor. Se scot în evidență fazele mai reușite ale jocului,
precum și jucătorii care au contribuit la realizarea lor, vor fi apreciate
comportările bune și criticate cele necorespunzătoare. Din analiză pot
rezulta informații de care profesorul va trebui să țină cont în organizarea
jocurilor următoare.
3.3.1. Jocuri de alergare
1. Șoarecele și pisica
Organizare și desfășurare:
Colectivul se află în formație de cerc, cu fața spre interior,
ținându -se de mâini. Cercul are 1 -2 porți, adică jucătorii lasă locuri
libere, fără a mai fi prinși de mâini. În centru se află un jucător, denumit
“șoarecele ”, iar în exterior altul, denumit “ pisica”.
Pisica încearcă să prindă șoarecele. Jucătorii ușurează misiunea
șoarecelui, permițându -i intrarea și ieșirea din cerc prin ridicarea
brațelor. Nu același lucru se întâmplă în cazul pisicii, care este
împiedicată să treacă în acest fel, aceasta p utând folosi doar cele două
porți existente.
În momentul în care pisica prinde șoarecele, alți doi executanți
încep jocul.
55 2. Șarpele își prinde coada
Organizare și desfășurare:
Colectivul se află în formație de coloană câte unul, iar executanții
se prind cu mâinile de mijlocul celui din față.
Primul jucător reprezintă “capul” șarpelui, ultimul “coada”
șarpelui. Din această poziție, capul șarpelui va încerca să -și prindă
coada, care se ferește, deplasându -se în sensul opus direcției din care
este atacat. Foarte important este ca jucătorii să nu dea drumul la brațe.
Jocul continuă până ce cât mai mulți jucători trec în postura de cap
sau de coadă ale șarpelui.
3. Năvodul
Organizare și desfășurare:
Colectivul este împrăștiat pe toată suprafața de joc, iar un
executant este desemnat de către profesor pentru a începe jocul.
Acesta începe să -i urmărească pe ceilalți, încercând să atingă cu
mâna pe unul dintre ei. Cel atins se prinde de mână cu cel cu c are l -a
urmărit și continuă împreună urmărirea. Pe măsură ce sunt prinși și alți
jucători se formează un lanț, denumit năvodul.
56 Dacă acesta devine prea lung, el se poate împărți în două. Jocul
continuă până când și restul jucătorilor vor fi prinși.
4. Al treilea fuge
Organizare și desfășurare:
Colectivul este așezat în două cercuri concentrice, toți executanții
aflați cu fața spre centru. Doi jucători nu intră în această formație,
urmând să alerge, numai prin exteriorul cercurilor, unul după celălalt.
Cel fugărit se poate salva oprindu -se în fața unei perechi. Astfel,
cel care a devenit al treilea (cel din exteriorul cercurilor) va alerga,
încercând să scape de urmăritor.
Dacă cel urmărit este prins, rolurile se schimbă. Dacă nu, alți doi
executanți vor ie și în afara cercurilor și vor continua jocul.
5. Labirintul
Obiective: dezvoltarea atenției și capacității de orientare;
dezvoltarea coordonării și a vitezei de reacție
Organizare și desfășurare:
Colectivul se așează în coloană de gimnastică câte 4, 5 sau 6, în
funcție de numărul lor și se apucă de mâini, formând astfel niște culoare
de-a lungul liniilor.
57 Doi jucători, care nu au intrat în această formație, se urmăresc unul
pe celălalt prin aceste culoare. Atunci când distanța dintre ei se
micșorează prea mult, profesorul dă comandă de întoarcere la stânga
(dreapta). Executanții desfac mâinile, execută întoarcerea respectivă,
după care se prind din nou de mâini, formând niște culoare
perpendiculare pe cele vechi și interpunând astfel lanțuri de brațe între
cei doi jucători care se aleargă.
Jocul continuă cu schimbarea celor doi jucători de cât mai multe
ori.
3.3.2. Jocuri de atenție
1. Comanda inversă
Organizare și desfășurare:
Acest joc se poate desfășura fie pe loc, fie din deplasare.
Profesorul va da diferite comenzi, iar colectivul va trebui să execute
mișcarea inversă. De exemplu, dacă profesorul comandă “la stânga”,
executanții se vor întoarce la dreapta (și invers), dacă p rofesorul
comandă pas înainte, elevii vor executa pas înapoi, dacă profesorul
comandă ridicarea brațului stâng sus, executanții vor ridica brațul drept.
2. Colțurile colorate
58 Organizare și desfășurare:
Acest joc se poate desfășura în orice moment al lecției de educație
fizică. Încă de la începutul orei, fiecărui colț i se atribuie denumirea
unei culori.
În timpul lecției, la un moment dat, profesorul strigă o culoare, la
auzul căreia toți elevii vor tre bui să alerge în colțul respectiv. Cei care
greșesc vor fi penalizați sau chiar eliminați. Pentru a crea surprize, pot
fi strigate și alte culori, în afara celor stabilite.
3. Buchețelele
Obiective: organizarea colectivului, a participanților la joc;
dezvo ltarea spiritului de prientare și captarea atenției
Organizare și desfășurare:
Executanții se deplasează în coloană câte unul și primesc comenzi
pentru executarea unor variante de mers sau pentru executarea anumitor
mișcări din mers sau alergare.
La un moment dat, profesorul strigă un număr, iar elevii vor
încerca să formeze cât mai rapid grupe cu un număr de jucători egal cu
numărul strigat. Executanții care n -au reușit să se grupeze, vor fi
penalizați sau eliminați.
4. Prinde bastonul
Organizare și desfășurare:
Colectivul se află în formație de cerc, cu fața spre interior și numără în
continuare (de la cel mai înalt executant), fiecare căpătând un număr.
Numerele pare formează o echipă, iar numerele impare cealaltă echipă.
În centrul cercului se află profesorul având în mână un baston de
gimnastică, sprijinit vertical cu un capăt pe sol. Profesorul strigă un
număr (alternând unul par cu unul impar), după care se retrage și ia
mâna de pe baston. Jucătorul al cărui număr a fos t strigat aleargă spre
baston și încearcă să -l prindă înainte ca acesta să cadă jos. Dacă a reușit,
aduce 1 punct echipei sale, după care revine în formație. Câștigă echipa
care totalizează prima un anumit număr de puncte.
59 5. Perechile
Organizare și desfășurare :
Colectivul este împărțit în două grupe egale. Prima grupă, ținându –
se de mâini, formează un cerc mare în centrul sălii, cu fața spre interior.
Cea de -a două grupă se plasează într -un cerc concentric, cu diametrul
mai mic cu 1m decât primul, ju cătorii fiind orientați cu fața spre
exterior. Fiecare executant trebuie să rețină partenerul pe care -l are în
față.
La semnalul profesorului, cele două cercuri încep să se rotească în
sensuri diferite, iar la fluier se opresc toți și își caută perechea. În
momentul în care cei doi parteneri s -au găsit, unul din ei se urcă pe
umerii celuilalt și ridică brațele sus. Câștigă perechea care ajunge mai
repede în această poziție.
3.3.3. Jocuri de luptă
1. Peste genunchi
Organizare și desfășurare:
Colectivul, pe perechi, este răspândit pe toată suprafața de joc. La
semnal, jucătorii încearcă să -și lovească cu mâna adversarul peste
genunchi, prin deplasări rapide, salturi și atacuri prin surprindere. Jocul
poate dura 2 -3 minute, în funcție de vârsta participanților.
2. Lupta cocoșilor
Obiective: dezvoltarea forței și vitezei în calități motrice;
dezvoltarea spiritului de luptă
Organizare și desfășurare:
Colectivul este împărțit în două echipe egale aflate în linie pe un
rând față -n față. Poziția de “luptă” este stând într -un picior cu brațele
încrucișate, mâinile la piept.
La semnal, cele două echipe încep lupta, care se duce pe perechi,
fiecare jucător luptând cu adversarul din față. Prin împingeri energice cu
pieptul, umărul, șoldul, sau prin eschive (fente) se încearcă
dezechilibrarea adversarului, făcându -l să pună și al doilea picior jos.
60 Câștigă echipa care acumulează mai multe puncte.
3. Lupta în pătrat
Organizare și desfășurare:
Pe sol se desenează un pătrat cu latura de 3m, iar în interiorul lui
se află 15 popice.
Doi jucători, plasați în interiorul pătratelor, cu brațele încrucișate,
încep lupta prin împingeri în umeri sau șolduri. Cel care răstoarnă un
popic este eliminat. Popicul căzut este repus în pătrat și jocul continuă.
Câștigă jucătorul care se menține cel mai mult timp în pătrat.
4. Lupta cu bastonul
Organizare și desfășurare:
Colectivul este împărțit în două echipe egale, așezate pe două linii
față-n față, la o distanță de 4 -5m. În spațiul dintre rânduri se delimitează
3-5 cercuri cu diametrul de 2 -3m, având în interior câte un baston de
gimnastică.
Profesorul stabilește ordin ea în care perechile se vor lupta, precum
și repartiția cercurilor. Cei doi executanți din fiecare cerc apucă
bastonul de ambele capete și prin împingeri sau tracțiuni încearcă să
61 scoată adversarul din cerc. Cine reușește acest lucru primește 1 punct.
Câștigă echipa care totalizează mai multe puncte.
5. Jocul pe numere
Organizare și desfășurare:
Colectivul este împărțit în două echipe, aflate în două din colțurile
sălii. Fiecare jucător din cele două echipe va primi prin numărătoare
câte un număr. În mijlo cul sălii se află o frânghie groasă și lungă de 10 –
12m.
Profesorul strigă un număr, iar cei jucători aleargă spre frânghie și
încep să tragă. După un anumit interval, profesorul strigă alt număr și o
altă pereche intră în joc. Treptat intră în joc tot efec tivul de jucători.
Câștigă echipa care trage mijlocul frânghiei în propriul teren.
3.3.4. Jocuri pregătitoare pentru jocurile sportive
1. Pasa pe numere
Organizare și desfășurare:
Colectivul este împrăștiat pe o suprafață de dimensiunile unui teren
de baschet sau handbal, fiecare având un număr de ordine. Jucătorul cu
numărul 1 are în mână o minge, iar la semnal, toți executanții încep să
se deplaseze pe teren în alergare ușoară, cu accelerări, schimbări de
direcție, fente, etc, fiecare acționând indepe ndent. La fluierul
profesorului, jucătorul cu numărul 1 o va pasa numărului 2; apoi, la
următorul fluier, acesta o va pasa numărului 3, ș.a.m.d. În momentul
primirii pasei jucătorul își strigă numărul.
2. Huștiuluc
Organizare și desfășurare:
Colectivul este împărțit în două echipe egale, aflate în spatele
liniei de fund a terenului. Profesorul așează o minge în centrul terenului,
după care fluieră începutul jocului.
Executanții aleargă să intre în posesia mingii, iar apoi prin pase
succesive adresate coechipierilor încearcă să pună mingea jos pe linia
62 sau înapoia liniei de fund a adversarilor. Aceștia îi împiedică prin orice
mijloace, căutând să intre ei în posesia mingii și să atace la rândul lor.
Câștigă echipa care a ajuns de mai multe ori la terenul de țintă al
adversarilor.
3. Atinge omul cu mingea
Organizare și desfășurare:
Colectivul este împărțit în două echipe egale, aflate în spatele
liniei de fund a terenului. Distanța dintre cele două echipe trebuie să fie
de minim 10 -15m.
Prin tragere la sorți, jucătorii unei echipe au fiecare câte o minge
(de handbal, baschet sau fotbal). La semnalul profesorului, aceștia
pornesc cu mingea în dribling spre centrul terenului (deplasându -se pe
cât posibil în linie). La un nou fluier al profe sorului, jucătorii cu mingea
se întorc brusc și continuă driblingul până la linia de unde au plecat,
timp în care jucătorii celeilalte echipe aleargă și încearcă să -i atingă,
înainte a ajunge la linia de plecare. Pentru fiecare jucător atins se acordă
1 pu nct. Apoi se schimbă rolurile, iar după mai multe repetări câștigă
echipa care a acumulat mai multe puncte.
4. Mingea deasupra cercului
Organizare și desfășurare:
În mijlocul suprafeței de joc se desenează un cerc cu raza de 2m, în
care se află o minge de volei. La 3m de cerc se trasează o linie înapoia
căreia se află întreg colectivul de elevi. În partea cealaltă a cercului se
trasează o altă linie, tot la o distanță de 3m.
Primul jucător intră în cerc și execută o pasă înaltă, pe verticală,
după care alea rgă și se așează în spatele celei de -a doua linii. Imediat ce
mingea a fost lovită, următorul executant intră în cerc și trimite la
rândul lui mingea cât mai sus, după care se așează în spatele primului
executant. Jocul continuă până ce toți jucătorii au e xecutat pasa înaltă și
se reia de mai multe ori.
Dacă un jucător lovește mingea astfel încât să nu mai poată fi
reluată de următorul, el este eliminat din joc. Același lucru se întâmplă
63 și cu jucătorul care nu reușește să preia o minge trimisă corect de u n
coleg. Ultimii doi jucători rămași sunt declarați învingători.
5. Handbal la țintă
Organizare și desfășurare:
Pe un perete se desenează o poartă de handbal de dimensiuni
normale, împărțită prin 4 linii verticale în 5 compartimente.
Compartimentul din mijloc, care este dublu ca mărime față de celelalte,
este numerotat cu cifra 1. Compartimentele din dreapta și stân ga celui
din mijloc sunt numerotate cu 2, iar compartimentele de lângă bare cu 3.
Colectivul va fi împărțit în două echipe egale și se va afla în două
coloane pe un șir la linia de 9m. Jucătorii aruncă alternativ la poartă și
primesc atâtea puncte câte reprezintă compartimentul lovit cu mingea.
Câștigă echipa care totalizea ză un număr mai mare de puncte.
3.3.5. Jocuri diverse
1. Cercul zburător
Organizare și desfășurare:
Colectivul formează un cerc mare cu fața spre interior. În mijlocul
cercului stă profesorul care țină în mână un capăt al unei corzi, celălalt
capăt fiind liber.
Acesta se învârtește pe loc, trecând coarda pe sub picioarele
jucătorilor, la aproximativ 20 -30cm deasupra solului. Pentru a nu fi
atinși, executanții trebuie să sară cât mai sus. Jucătorul care este atins
de coardă este eliminat.
Jocul continuă până rămâne un singur jucător.
2. Crabii și creveții
Obiective: dezvoltarea atenșiei, a spiritului de echipă și de luptă al
participanților la joc; dezvoltarea vitezei de reacție și de deplasare
Organizare și desfășurare:
64 Colectivul este împărțit în două echipe egale, aflate pe două linii
față-n față, la distanță de 1 -2m distanță una față de cealaltă. În spatele
fiecărei echipe, la distanță de 8 -10m, se trasează câte o linie care
reprez intă “casa”. Una din echipe poartă denumirea de “crabi”, iar
cealaltă de “creveți”.
Profesorul va striga numele unei echipe, iar aceștia vor fugi spre
propria casă, fiind urmăriți îndeaproape de componenții celeilalte
echipe. Pentru fiecare jucător atins înainte de a ajunge în casă se acordă
un punct. După mai multe repetări se totalizează punctele.
3. Rațele și vânătorii
Organizare și desfășurare:
Se delimitează două cercuri concentrice, unul cu raza de 6 -7m și
altul, mai mic, cu raza de 3 -4m. Colectivul este împărțit în două echipe
egale. O echipă – “rațele” se așează în cercul mic, iar cealaltă echipă –
“vânătorii” în cercul mare.
Echipa vânători lor are o minge, pe care jucătorii o pasează între ei,
fie pe circumferința cercului, fie peste cercul mic, căutând momentul
prielnic pentru a lovi rațele cu mingea. Aceștia se apără prin deplasări
rapide, prin eschive sau prin sărituri. Pentru fiecare juc ător lovit,
65 vânătorii primesc un punct. Dacă rațele reușesc să intercepteze și să
prindă o minge, vor primi și ei câte un punct. După ce se schimbă
locurile se totalizează punctele acumulate.
4. Zburați păsărele
Organizare și desfășurare:
Colectivul este împrăștiat pe toată suprafața de joc, fiecare jucător
aflându -se în interiorul unui cerc de gimnastică, mai puțin unul.
Profesorul va striga “zburați, zburați păsărele”, moment în care
jucătorul care s -a aflat în afara cercurilor va ocupa un cerc, iar toți
ceilalți jucători vor se vor deplasa și vor schimba locurile ocupate
inițial. Jocul se desfășoară pe durata a 3 -4 minute.
5. Tunelul
Obiective: organizarea colectivului; dezvoltarea îndemanării și
coordonării; dezvoltarea capacității motrice generale
Organizare și desfășurare:
Colectivul este împărțit în două echipe egale, aflate în coloană pe
un șir la o distanță de 3 -4m una de alta. Toți jucătorii stau cu picioarele
mult depărtate, formând un tunel.
La semnalul profesorului, ultimul executant din fie care echipă se
deplasează târâș printre picioarele coechipierilor, iar la ieșirea din tunel
se așează în fața șirului în stând depărtat. Jocul continuă în același mod,
iar echipa care termină prima este declarată câștigătoare.
66 Capitolul V
CONCLUZII
Problematica utilizării jocurilor dinamice în lecția de educație
fizică se prezintă ca o latură a activității cu multe necunoscute și am
putea spune că se prezintă ca o hartă pe care există încă multe pete albe.
Jocuri le propuse de noi și -au dovedi t, unel e dintre ele, viabilitatea,
altele probabil că vor demonstra odată cu trecerea timpului, educația
fiind un proces de sedimentare graduală ;
Prin aplicarea acestui experiment sperăm ca î n urma centralizării
datelor recoltate și a calculării indicatorilor statistici: media aritmetică,
abatere standard, coeficient de variabilitate și amplitudinea șirurilor de
date să rezulte :
– omogen itate la ambele grupe în ceea ce privește indicatorul
abaterii standard cu diferențe nesemnificative.
– aspectele mai sus prezentate să conduc ă la ideea conform căreia,
pentru ambele grupe se vor înregistra progresii, dar la grupa de control
ele vor fi mai puțin semnificative, cu performanțe egalizatoare,
nest imulative pentru elevi.
– o progresie a subiecților din grupa experimentală mai mare sau
mai mică, dar oricum cu o valoare peste cea înregistrată de grupa de
control .
Rezultatele atitudinii și interesului elevilor față de practicarea
exercițiilor fizice, ca urmare a folosirii jocurilor dinamice în lecția de
educație fizică , vor demonstra că cea mai mare rată de progres, în ceea
ce privește numărul de absențe la lecțiile de edu cație fizică se va
înregistra în grupele experimentale.
Astfel se preconiz ează o reducere a absenteismului de 0,93
absențe/subiect (28,79%) în cazul fetelor, și de 0,92 absențe (30,16%) în
cazul băieților.
Totodată, metodica propusă în grupele experimentale va influența
semnificativ calificativele diminuând numărul calificativelor
„insuficient” și crescând numărul calificativelor „foarte bine” anuale ale
elevilor din această grupă făcând ca lecția de educație fizică să fie
concepută de o manieră superioară din punct de vedere al calității.
67 BIBLIOGRAFIE
1. Bănățan, O. ,(1983) , Banca de gimnastică – exerciții, ștafete și
parcursuri aplicative , Ed. Sport -Turism, București
2. Bâltac, Gh. , (1999), Trasee aplicative școlare , Ed. Sitech, Craiova
3. Caimacan, E., Nicolescu, E. , (1970), Exerciții și jocuri , Ed.
Stadion, București
4. Cătăneanu S., Cojocaru N. ș.a., Metodica predării educației
fizice și sportului în ciclul primar , Editura „Gheorghe Alexandru”
– Craiova 2002
5. Carstea Gh. , Teoria și Metodica Educației Fizice și
Sportului ,Edit. Universul, București, 1993
6. Crețu, M., (2006), Gimnastica de bază. Metodica organizării,
dezvoltării fizice generale și a capacității aplicative , Editura
Universității din Pitești, Pitești
7. Crețu, M., (1997), Gimnastica de bază, îndrumar practico –
metodic , Editura Universității din Pitești, Pitești
8. Demeter, A., (1991), Bazele fiziologice și biochimice ale
calităților motrice , Ed. Sport -Turism, București
9. DOBRESCU T. , (2006 ), Bazele teoretice si metodice ale gimnasticii , Ed PIM
Iasi,
10. Dragnea, A., Bota, A. , (1999), Teoria activităților motrice ,
Ed. Didactică și Pedagogică, București
11. Dragnea, A., coord. , (2000), Teoria educației fizice și
sportului , Ed. Cartea Școlii, București
12. Drăgulin, I .,(1987), Să facem sport , Ed. Sport -Turism,
București
13. Epuran, M., (1976), Psihologia educației fizice , Ed. Sport –
Turism, București
14. Hirtz, P., Volkner, H.J., (1976), Testul de motricitate
sportivă în diagnosticarea calităților de coordonare , Theorie und
Praxis der Korpen -kultur, Berlin
68 15. Horghidan, V. (2000), Problematica psihomotricității , Ed.
Globus, București
16. Ionescu, M ., (1992), Strategii de preda re și învățare , Ed. Științifică,
București
17. Manno, R. (1984), Calități de coordonare , Scuola dello sport,
Roma
18. Mocanu M., Biricescu T., Jocurile de miscare cu reguli , în Revista
invatamantului prescolar, nr. 3-4/2005
19. Mujicicov, N., Branga, I., (1966), Jocuri pentru copii și
tineret , Ed. Uniunii de Cultură Fizică și Sport, București
20. Nanu, M.C., (2008), Mijloace atractive specifice gimnasticii
de bază , Ed. Universitaria, Craiova
21. Nanu, M.C .,(2009), Gimnastica de bază. Metodica predării
structurilor gimnice specifice , Ed. Sitech, Craiova
22. Niculescu, A., Cruli, N., (1976), Exerciții și jocuri în școală ,
Ed. Sport -Turism, București
23. Orțănescu, D., (2000), Gimnastica în școală , Ed. Scorillo,
Craiova
24. Rață, G., (2004), Didactica educației fizice și sportului , Ed. Alma
Mater, Bacău
25. Scarlat, E., Scarlat, M.,B., (2002), Educație fizică și sport , Editura
Didactică și Pedagogică, București
26. Scuder, A. Mickunas , Meaning, Dialogue and
Enculturation:Phenomenological Philosophy of Education , Washington, 1985
27. Stoicescu, A., (1981), ABC -ul învățătorului pentru predarea
exercițiilor fizice , Ed. Sport -Turism, București
28. Stroescu, A., Podlaha, R., (1974), Terminologia gimnasticii,
Ed. Stadion, București
29. Tudor, V., (1999) Capacitățile condiționale, coordinative și
intermediare – componente ale capacității motrice , Ed. RAI,
București
30. Wineck, J. (1994), Entreinamento optimo , Editorial Hispano
Europea, S.A., Barcelona, 1994
31. Zapletal, M., (1980), Mică enciclopedie a jocurilor , Ed.
Sport -Turism, București
69 32. http://www.marathon.ase.ro/pdf/vol1/2/13%20Motroc.pdf
33. http://www.creeaza.com/didactica/gradinita/EXERCITIILE –
FIZICE -SI-JOCURIL E563.php
34. http://www.didactic.ro/materiale -didactice/jocuri -dinamice –
de-miscare
35. http://www.apefsjdolj.ro/jocurile -dinamice -in-lectia -de-
educatie -fizica
36. https://ro.scribd.com/doc/51327888/jocuri -si-exercitii -pentru –
activitatile -de-educatie -fizica
37. http://www.didactic.ro/materiale -didactice/118360_jocuri -de-
miscare
38. http://documents.tips/documents/exemple -de-jocuri -dinamice –
pentru -rezistenta.htm
39. http://www.didactic.ro/materiale -didactice/123365_veri ga-vi-
exemple -de-jocuri -dinamice -pentru -forta
40. http://www.didactic.ro/materiale -didactice/35367_jocuri –
pentru -dezvoltarea -calitatilor -motrice
41. https://jocurimotrice.wordpress.com/2011/11/04/hello -world/
42. http://www.didactic.ro/materiale -didactice/80434_viteza -si-
8211 -dezvoltarea -vitezei -de-reactie -si-de-executie
43. http://centr uldeparenting.ro/inteligenta -copiilor -legata -de-
miscarile -mainilor -jocuri -pentru -dezvoltarea -motricitatii -fine/
44. file:///C:/Users/Director/Downloads/Jocuri+dimanice_suport+
de+curs_IFR_final.pdf
45. https://ro.scribd.com/doc/36113864/GIMNASTICA -DE-
BAZ%C4%82
46. http://www.creeaza.com/didactica/copii/Jocuri –
dinamice867.php
47. http://cadredidactice.ub.ro/balintgheo rghe/files/2011/03/jocur
ile-dinamice -si-pregatitoare -o-alternativa.pdf
48. http://aria.com.ro/sport/jocuri -dinamice -pentru -copii/
49. http://www.scrigroup.com/didactica -pedagogie/JOCURI -DE-
MISCARE -dinamice -rec83274.php
50. http://vasileandries.ro/category/publicatii/jocuri/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: CONTRIBUȚII PRIVIND UTILIZAREA JOCURILOR DINAMICE ÎN LECȚIA DE EDUCAȚIE FIZICĂ Coordonator științific: Prof.univ.dr. MARIAN CREȚU Absolvent : PUICIN… [621322] (ID: 621322)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.