Contributii Privind Sporirea Atractivitatii Antrenamentelor

Cuprins

Capitolul I

Introducere 3

Capitolul II

Fundamentarea teoretică 5

2.1. Evoluția jocului de volei 5

2.2. Noi tendințe în practicarea jocului de volei 6

2.3. Caracteristicile bio – motrice ale copiilor cu vârste cuprinse între 10 – 12 ani 7

2.4. Structurarea pregătirii tehnice a grupelor de începători în jocul de volei 9

Capitolul III

Organizarea cercetării 17

3.1. Scopul lucrării 17

3.2. Perioada și locul de desfășurare a cercetării 17

3.3. Subiecții cercetării 17

3.4. Ipoteza lucrării 18

3.5. Sarcinile cercetării 18

3.6. Metode de cercetare 19

3.7. Orientarea metodică pentru unitățile sportive școlarecu secții de volei 21

3.8. Probe de control folosite în cadrul testărilor 31

Capitolul IV

Programarea, proiectarea și planificarea procesului instructiv – educativ 34

4.1. Mijloace de acționare folosite în vederea realizării obiectivelor propuse 43

Capitolul V

Rezultatele obținute și interpretarea acestora 69

5.1. Centralizarea și prelucrarea datelor 69

5.2. Interpretarea și reprezentarea grafică a datelor 72

Capitolul VI

Concluzii și propuneri 100

6.1. Concluzii 100

6.2. Propuneri 101

Bibliografie 103

=== CAPITOLUL VI ===

CAPITOLUL VI

Concluzii și propuneri

Concluzii

Pentru a realiza lucrarea de față, am organizat și desfășurat o cercetarea ce reprezintă baza datelor și informațiilor prezentate în capitolele anterioare. În realizarea acesteia am pornit de la ipoteza conform căreia folosirea exercițiilor sub formă de joc, dă rezultate pozitive atât în ceea ce privește formarea deprinderilor și priceperilor motrice de specialitate cât și în dezvoltarea fizică armonioasă dar și în dezvoltarea psihicului și spiritului de compeție.

În desfășurarea cercetării am avut două momente importante ce au fost reperezentate de etapele de evaluare; am avut astfel: testarea inițială ce a avut ca scop obținerea de informații despre nivelul de cunoștințe teoretice și practice al grupului de subiecți și testarea finală prin intermediul căreia au fost adunate și centralizate informații și date despre nivelul de cunoștințe atins și progresul realizat de subiecții de-a lungul cercetării.

În urma aplicării testării inițiale am adunat, prelucrat și interpretat informațiile ce au fost prezentate în capitolul anterior și am ajuns la concluziile următoare:

la începutul lucrării de cercetare subiecți se aflau la nivel de începători și nu aveau cunoștințe teoretice sau practice de specialitate, despre tehnica și tactica acestui sport sau despre regulamentul de organizare și desfășurare a unui joc de volei;

subiecți nu cunoșteau elementele tehnice de bază ale jocului de volei, ceea ce a dus la rezultatele slabe obținute în urma primei testări; subiecții cu numerele 4 și 7 fiind singurele sportive ce aveau o imagine ușor conturată asupra elementelor tehnice testate, rezultatele obținute de acestea fiind mai bune decât ale celorlalte colege.

După această etapă de evaluare predictivă am aplicat programul de pregătire proiectat și pentru a vedea rezultatele obținute am recurs la testarea finală, testare ce a conținut aceleași probe ca și în cazul primei evaluări. Rezultatele au fost prezentate în amănunt, în cadrul capitolului anterior. În continuare voi prezenta concluziile obținute:

la sfârșitul perioadei în care s-a desfășurat cercetarea, subiecții aleși aveau cunoștințe atât teoretice dar mai ales practice despre elementele de bază ale jocului de volei, elemente ce au constituit probe în cadrul testărilor aplicate;

rezultatele obținute la probele ce au avut ca obiectiv testarea elementelor tehnice de bază ale jocului de volei, au fost foarte bune, progresul înregistrat de toți subiecții cercetării fiind considerabil;

nivelul de execuție tehnică la care au ajuns subiecții cercetării este unul satisfăcător, fiecare sportivă în parte executând elementele cerute cu un grad ridicat de acuratețe și eficiență;

deasemenea bagajul cunoștințelor teotetice a fost îmbogățit, sportivele deținând la sfârșitul perioadei de cercetare cunoștințe despre sistemul de punctare în joc, poziționarea în teren și greșeli legate de schimbul de zone, sistemul de desfășurare al unui joc, precum și posturile și zonele terenului;

folosirea jocurilor și a exercițiilor dinamice a acționat pozitiv și asupre nivelului de dezvoltare și manifestare calitățile fizice specifice ale subiecților, aceștia obținând rezultate bune atât în ceea ce privește deplasarea în teren cât și detenta;

tot folosirea jocurilor a influențat și latura psihică, dezvoltându-le astfel spiritul de combativitate, de întrecere, de autodepășire, dorința de a câștiga, puterea de a trece mai ușor peste momentele de cădere, etc.

concluzia finală este aceea că ipoteza lucrării de față este confirmată; folosirea exercițiilor sub formă de joc, de ștafete, de concurs, a dus la rezultate pozitive atât fizice cât și psihice.

Propuneri

Lucrarea de față reprezintă o sursă de informații, de idei, o posibilitate de a ieși din starea de monotonie a antrenamentului sportiv.

În pregătirea copiilor, mijloacele și metodele folosite trebiue să fie cât mai distractive, cât mai dinamice și diferite pentru a atrage spre practicarea acelui sport. Copii vin la antrenament să se joace și atunci specialistul trebuie să gândească lecția de antrenament ca pe un joc; mijloacele folosite să fie atractive și diferite astfel încât beneficiarul, copilul, să se simtă bine indiferent de intensitatea, volumul sau complexitatea efortului prestat.

Lucrarea de față este o bună sursă pentru inspirație, imaginație, pentru cunoscători și doritori mujloace noi sau uitate. Exercițiile și jocurile prezentate în această lucrare sunt o mică parte din ceea ce poate un specialist folosi în procesul de pregătire. Toate aceste pot fi modificate sau chiar perfecționate în vederea atingerii obiectivului dorit.

Propunerile pentru specialiștii din domeniu ce consideră lucrarea de față o sursă de informare sunt:

să evalueze nivelul de pregătire al grupei cu care lucrează pentru a ști astfel ce mijloace să olosească;

să nu se ezite folosirea exercițiilor și jocurilor cu sarcini complexe, copii sunt foarte încăntați atunci când sunt suprasolicitați; desigur trebiue avută grijă la intensitatea și volumul efortului;

copii reprezintă o sursă de inspirație, iar exercițiile cunoscute pot fi oricând perfecționate cu ajutorul imaginației acestora; chiar recomand acest lucru deoarece antrenează gândirea creatoare și imaginația, elemente foarte importante în jocul de volei;

să folosească multe exerciții ce solicită atenția distributivă și comunicarea atât verbală cât și nonverbală, toate aceste constituind aspecte ce sunt mai greu de dezvoltat la vârste mai mari dacă sportivii nu sunt obișnuiți de mici.

Subiectul lucrării de față este unul în continuă transformare; cerințele jocului modern dar și al societății, ce se află într-o permanentă modificare, perfecționare, ajunge până la nivelul cel mai mic, iar ca urmare și procesul de pregătire al tinerilor campioni trebiue să țină pasul cu tot ceea ce îl înconjoară, să ofere în permanență dinamism, atractivitate și posibilitatea de a reuși, de a învinge, de a câștiga.

=== CAPITOLUL I ===

CAPITOLUL I

Introducere

Jocul de volei actual, sport olimpic, cu numărul cel mai mare de federații naționale afiliate la F.I.V.B (217 țări afiliate în anul 1998), este astăzi într-o dezvoltare continuă, atât din punct de vedere al pregătirii sportivilor, cât și al dinamicii bazelor propriu-zise, datorită progreselor însemnate care se fac din ce în ce mai alert în domeniile în care se implică: selecția, metodica, dezvoltarea fizică, pregătirea tehnico-tactică, pregătirea psihică și strategia concursului.

Voleiul este unul dintre cele mai spectaculose și mai atractive jocuri sportive colective, ce poate fi practicat de indivizi de toate vârstele, indiferent de sex, în locații diferite și ușor de improvizat. Desigut poate fi practicat în scop recreativ, de relaxare, de menținere a tonusului muscular dar și de performanță.

La ora actuală voleiul de performanță a devenit din ce în ce mai spectaculos atingând indici din ce în ce mai ridicați atât la compartimentul fizic forță – viteză, cât și în ceea ce privește tehnica individuală a jucătorilor și tactica colectivă ce este din ce în ce mai puternic susținută de programe statistice de analiză a acțiunilor și fazelor de joc. De aceea, pentru a avea o eficiență cât mai ridicată, la nivel de performanță, este necesară o metodologie de pregătire cât mai modernă și mai actualizată în funcție de noile cerințe ale jocului de volei ce este într-o continuă perfecționare. O astfel de metodologie trebuie cunoscută și aplicată încă de la nivelul copiilor și juniori desigur într-o manieră adaptată la nevoile și cerințele jocului în funcție de categoria de vârstă. Căile de optimizare a mijloacelor pregătirii sportive a condus jocul de volei spre un adevărat spectacol sportiv, dar puțini știu câtă inteligență, muncă și dăruire stau în spatele acestuia. Odată cu trecerea la performanță și marea performanță, puțini practicanți ai jocului de volei mai fac față rigorilor antrenamentului și competiției.

Progresul în continuare ascendent nu poate fi gândit și realizat fără o abordare integratoare sistematică a multitudinii variabilelor care se implică, corelează, ierarhizează și se compensează în cadrul performanței voleibalistice.

Prin intermediul temei alese în cardul lucrării de față doresc să aduc un plus de informație, o nouă sursă de inspirație, colegilor dar și specialiștilor din alte domenii. Așa cum am mai spus anterior sportul de performanță dar în special procesul de pregătire al sportivilor de performanță este din ce în ce mai bine sistematizat și în contimnuă perfecționare; această pregătire a viitorilor campioni începe însă de la copii și juniori. Pregătirea acestora este destul de anevoiosă și trebuie să răspundă atât cerințelor tot mai ridicate ale marilor competiții dar și necesităților personale ale beneficiarilor, copii.

Procesul de pregătire al tinerilor performeri, trebuie să îndeplinească astăzi noi cerințe care să se adapteze vieții cotidiene ce reprezintă o sursă nelimitată de stimuli și solicitări. Pentru a atrage copii spre practivarea unui anumit sport, în lucrarea de față fiind vorba despre jocul de volei, specialistul trebiue să vină cu o ofertă variată de mijloace și metode de realizare a obiectivelor propuse. Antrenamentul nu mai poate reprezenta perioada de muncă anevoiosă și anostă desfășurată în vederea obținerii performaței dorite; acesta trebiue să fie dinamic, atractiv, distractiv, relaxant, dar în același timp solicitant și bogat în informații simple și concise menite să satisfacă și latura pregătire specifică.

Consider că lucrarea de față răspunde acestor necesități, oferind aproximativ cincizeci de astfel de mijloace de pregătire, ce pot oricând satisface necesitățile pregătirii unei grupe de începători. De asemenea pot fi adaptate și modificate în funcție de sarcinile și obiectivele propuse de fiecare specialist în parte, mijloacele oferite prin intermediul lucrării de față reprezentând o sursă de inspirație și nu un program de pregătire exact cuantificat.

=== CAPITOLUL II ===

CAPITOLUL II

Fundamentarea teoretică

2.1. Evoluția jocului de volei

La apariția jocului de volei din țara noastră, acțiunile tehnico-tactice erau destul de simple; astfel serviciul era executat mai mult de jos decât din față, având ca scop principal punerea mingii în joc; preluarea mingii și ridicarea acesteia cu două mâini de sus pentru atac, în principal cu fața la coechipier (pasa înainte); lovitura de atac s-a realizat prin procedeul drept, bătaia săriturii fiind dominantă de cea pe un picior și mai puțin de cea cu bătaie pe două picioare; blocajul era la început individual și frecvent executat de jucătorul din zona 3; plonjonul se executa numai în situații extreme și mai ales în linia a II-a și consta din o rulare pe spate sau foarte rar plonjon înainte. Jocul practicat mai mult în aer liber a favorizat și dezvoltarea calităților motrice, în special forța, care constituie suportul tuturor calităților fizice combinate și, în consecință, mărirea detentei și forței lovirii mingii în atac. Datorită acestei situații, acțiunile tehnico-tactice au evoluat și au apărut: serviciul executat de sus, din față sau lateral (roată) în forță sau planat, atacul în forță la toate procedeele tehnico-tactice (întors, roată); la blocajul individual se adaugă și cel colectiv; aplicarea plonjoanelor de pe toate zonele; la ridicarea mingii se adaugă și pasa peste cap de pe loc și din săritură, preluarea cu două mâini de jos, etc.

Datorită popularității crescânde a acestui joc sportiv, dezvoltarea și progresul au fost inevitabile; tehnica a evoluat mult și în locul unor procedee vechi au apărut unele noi ca: serviciul din săritură, preluarea mingii cu o mână de jos, cu și fără plonjon (și cu partea dorsală a palmei), atacul din pasă scurtă, din pasă în urcare și de asemenea, atacul din linia a II-a; este de nelipsit acum blocajul colectiv, simularea atacului și plasarea mingii cu o singură mână etc. Să sperăm că ultimele modificări ale regulamentului în care se permite lovirea mingii cu orice parte a corpului și implicit preluarea mingii cu piciorul, vor aduce un plus de spectaculozitate acestui dinamic joc sportiv.

Din punct de vedere tactic, se poate menționa că prima formulă de echipă a fost la început de 4 trăgători și doi ridicători, iar mai târziu, pentru a întări atacul, s-a mărit la 5 numărul trăgătorilor și un ridicător, formulă ce este cel mai des întâlnită în voleiul actual la nivel de performanță. Combinațiile tactice se executau la început cu pase în general lungi și cu traiectorie înaltă și medie; a urmat apoi atacul din pase scurte și din urcare, cu traiectorii din ce în ce mai razante și pe diferite direcții, atât peste cap, cât și în linia a –II– a. Azi, combinațiile tactice sunt variate, se execută în viteză, frecvent cu intrarea ridicătorului din linia a II-a.

În ceea ce privește tactica în apărare în linia a – II – a, se poate spune că la început s-a aplicat frecvent sistemul defensiv cu centru doi avansat, însă azi este predominant sistemul cu centru doi retras sau pe culoare. La nivel național mai există ”nostalgici”care mai folosesc sistemul de apărare cu centrul doi avansat însă rezultatele obținute atestă ineficiența acestuia.

2.2. Noi tendințe în practicarea jocului de volei

Paralel cu extinderea ariei de practicare și a popularității la scară mondială, jocul de volei, a cunoscut o puternică dezvoltare atât sub aspectul conținutului și structurii cât și al nivelului solicitării jucătorilor în plan psihic, motric și tehnico-tactic.

Într-o analiză a jocului practicat la ultimele mari confruntări mondiale ca și din tendințele de dezvoltare ce se desprind din jocul actual, cu implicații asupra evoluției lui în perspectivă, se pot sintetiza următoarele aspecte:

diferența dintre jocul practicat de echipele feminine și cele masculine se estompează în ceea ce privește conținutul tehnico-tactic;

echipele de înaltă performanță, etalează un joc cu un nivel ridicat al eficienței execițiilor acțiunilor de joc, înregistrând rare ori sincope în evoluție;

în cea ce privește statura sportivilor, se manifestă tendința de creștere a înălțimii la nivelul întregii echipe indiferent de post; odată cu această creștere constatându-se dezvoltarea neîntreruptă a nivelului de pregătire motrică, astfel jocul de volei devind tot mai atletic și totodată un sport de ritm, datorită cărora antrenorii acordă cea mai serioasă atenție formării și dezvoltării calităților fizice generale și specifice;

formula de echipă consacrată este de 5T + 1R, sextetul de bază se menține, schimbările se fac în general duble pentru ridicătorii din linia întâi ce sunt înlocuiți pentru câteva faze de către un jucător mai înalt ce poate întării apărarea la fileu;

conform noului regulament al F.I.V.B. apare în jocul actual (1ianuarie 1999) jucătorul libero, jucător exclusiv de linia a – II – a care a adus o îmbunătățire în dispozitivul de apărare; acest jucător poate să înlocuiască orice jucător din linia a doua, fără ca acesta să poată servii, ataca, bloca, ridica mingea din linia întâi pentru efectuarea unui atac efectiv; acest jucător libero poate intra și ieși din teren după o fază de joc, astfel s-a îmbunătățit considerabil jocul echipelor în apărare, rezultatul fiind un joc mai dinamic, mai spectaculos, atrăgând cât mai mulți spectatori în sălile de sport;

dinamica jocului s-a schimbat și prin modul de punctare, fiecare greșeală a unei echipe ducând la pierderea unui punct, rimele patru seturi se joacă până la 25 de puncte cu diferență de două puncte între echipe, iar setul cinci până la 15 puncte la fel cu duferență de două puncte, astfel durata jocului efectiv s-a micșorat putând fi introdus în grila programelor de televiziune fără ca acestea să-și modifice prea mult orarul, prin urmare, canalele de televiziune pot face reclamă atât sponsorilor (în pauzele dintre seturi), cât și voleiului ca sport.

Acestea sunt doar câteva tendințe actuale ce patronează jocul de volei modern și sperăm că în anii ce vor urma vor apărea alte reguli ce vor vor îmbunătății calitatea jocului de volei și vor menține ștacheta spectaculozității la un nivel la fel de ridicat.

Caracteristicile bio – motrice ale copiilor cu vârste cuprinse între 10 – 12 ani

Am ales să fac prezentarea aceastei categori de vârstă deoarece în această perioadă sunt selecționați copii pentru practicarea jocurilor sportive de echipă și în special a jocului de volei, dar și pentru faptul că, grupa de subiecți ce au participat la desfășurarea cercetării lucrării de față se încadrează tot în acest interval de vârstă.

Caracteristici fizice ale vârstei pubertare.

La majoritatea fetelor, odată cu intrarea în această nouă etapă a vietii, își face apariția un puseu de creștere ce se poate instala și la unii băieți, însă procentul este mult mai redus. În medie fetele din acestă categorie de vârstă sunt și mai înalte și mai grele decât băieții de aceeași vârstă. Fetele pot începe acest puseu de creștere chiar și cu doi ani mai devreme, în jurul vârstei de nouă ani și jumătate, însă media este de zece ani și jumătate.

Acest decalaj între sexe, poate crea sentimente de frustrare pentru ambele categorii. Imaginea de sine a unui băiat de clasa a – V – a ar putea avea de suferit dacă în clasă există o fată mai dezvoltată care să îl întreacă la toate sporturile. De asemenea, și fetele respective ar resimți un oarecare sentiment de vină sau cel puțin un sentiment de confuzie privind superioritatea ei fizică față de băieți.

Pe măsură ce copii se apropie de perioada pubertară, interesul și curiozitatea asupra problemelor sexuale sunt aproape universale, mai ales în rândul fetelor. Întrucât maturitatea sexuală implică profunde modificări biologice și psihologice, copii devin curioși. Va fi nevoie de răspunsuri precise și lipsite de emoție, la diferitele întrebări ale copiilor legate de sex și sexualitate, însă trebuie avută în vedere politica educației școlare dar și a unității de învățământ cu privire la subiectul în cauză.

Caracteristici motrice ale vârstei pubertare.

Așa cum am mai spus această etapă este caracterizată de un accentuat ritm al dezvoltării somatice, în special la fete dar și la o parte din băieți. Această dezvoltare se caracterizează prin dimorfism sexual, dezechilibre între proporțiile diferitelor segmente și între sferele morfologică și vegetativă. De asemenea și musculatura scheletică are de suferit, dezvoltându-se în special prin alungire; forța dezvoltată de această musculatură neînregistrând creșteri evidente. Accelerarea creșterii pe înălțime rezultă în special din alungirea notabilă a membrelor în comparație cu cea a corpului ceea ce poate duce la o scăzută mobilitate articulară înregistrată atât la nivelul fetelor cât și al băieților.

În această perioadă apare o îmbunătățire continuă a marilor funcții, în ciuda rezervelor funcționale încă reduse ale aparatului cardiovascular. Aparatul respirator înregistrează o îmbunătățiri substanțiale, indicii obiectivi de creștere demonstrând că rezistența aerobă poate fi dezvoltată cu succes în această etapă.

Copilul trebuie să se adapteze unei existențe corporale diferite, pe care nu o stăpânește întotdeauna ușor, dovadă fiind fluctuațiile, inconsecvențele în realizarea eficientă a diverselor sarcini motrice. Puberul nu are o conduită motrică egală, ci una marcată de discontinuități, în care mișcările sunt insuficient ajustate, uneori exaltate, alteori apatice.

Propria imagine corporală, insuficient conștientizată în copilărie se focalizează progresiv, reprezentând atât un nucleu al conștiinței de sine, cât și o instanță – reper în reglarea acțiunilor motrice.

Etapa pubertară reprezintă un interval optim pentru învățarea majorității deprinderilor motrice specifice diferitelor ramuri sportive, precum și pentru dezvoltarea calităților motrice ca: viteza, rezistența, coordonarea. Pe lângă perfecționarea depriderilor motrice de bază, însușite în etapele anterioare, inițierea în practicarea unor ramuri sau probe sportive prin însușirea elementelor tehnico – tactice specifice acestora, reprezintă unul din punctele importante ce poate fi încercat la această vârstă. Desigur inițierea în tainele unei ramuri sportive trebuie dublată și de creșterea capacității de aplicare a sistemului de deprinderi și priceperi motrice însușite și în condiții diversificate și de timp liber.

2.4. Structurarea pregătirii tehnice a grupelor de începători, în jocul de volei

Jocul de volei este un sport complex și are în componența sa mai multe elemente și procedee tehnice ce se reunesc sub umbrela acțiunilor de joc. Totalitatea structurilor motrice specifice prin care se acționează asupra mingii, în vederea obținerii punctului câștigător, formează tehnica jocului de volei. Vom începe prin a prezenta pozițiile fundamentale în jocul de volei.

Poziția joasă se caracterizează printr-o îndoire accentuată a articulațiilor gleznelor, genunchilor și bazinului, centrul de greutate este apropiat de nivelul solului. Picioarele sunt depărtate unul față de celălalt cu unul dintre picioare puțin mai în față. Trunchiul este aplecat puțin spre înainte cu spatele ușor rotunjit. Brațele sunt întinse oblic – înainte cu coatele puțin îndoite și cu palmele îndreptate cu fața în sus.

Această poziție se folosește în mod special pentru efectuarea preluării din serviciu sau din atac. De multe ori această poziție este precedată de o deplasare specifică. Pentru a mări eficiența acestor poziții în jocul de volei trebuie alternate momentrle de lucru cu momentele de relaxare deoarece aceste poziții sunt foarte solicitante la nivelul musculaturii membrelor inferioare.

Poziția medie este cea mai des întâlnită, fiind folosită la realizarea tuturor procedeele tehnice din jocul de volei. În această poziție picioarele sunt depărtate la nivelul lățimii umerilor cu efectuarea triplei flexii dar nu la fel de accentuată ca în cazul poziției joase. De asemenea unul dintre picioare este puțin mai în față, greutatea corpului este repartizată în mod egal pe ambele picioare iar trunchiul este ușor aplecat spre înainte. Brațele și palmele se situează undeva la nivelul pieptului cu coatele ușor flexate.

Poziția înaltă este asemănătoare poziției medii, cu deosebirea că tripla flexie realizată la nivelul picioarelor este mai puțin sesizabilă; această poziție fiind foarte apropiată de poziția normală de stând.

Această poziție este folosită în momentele de respiro dintre faze când nu se joacă mingea sau când se efectuează rotațiile în teren.

O altă componentă a jocului fără minge este reprezentată de către deplasările specifice. Principalele forme de deplasare a jucătorilor în teren sunt realizate cu pas adăugat, cu pas încrucișat sau pas de alergare.

Pasul adăugat sau pasul încrucișat lateral stânga – dreapta este folosit în jocul la fileu atunci când un elev trebuie să se deplaseze pentru a efectua acțiunea de blocaj, însă acești doi pași mai pot fi folosiți și în jocul în linia a – II – a, cu o ponderea mai mare în ceea ce privește pasul adăugat.

În linia a – II – a mai este folosit și pasul de alergare înainte și înapoi, pas ce poate fi continuat de un pas fandat sau de un plonjon în vederea apropierii cât mai mult și cât mai repede de minge. După această scurtă prezentare a pozițiilor fundamentale și a deplasărilor specifice vom trece la partea de tehnică cu mingea a jocului de volei.

Tehnica jocului de volei este un ansamblu de procedee, învățate prin intermediul exercițiului, în scopul de a rezolva cât mai economic, rațional și eficient o anumită situație. Tehnica de execuție este o abilitate motrică, o componentă automatizată a acținii de joc, consolidată prin repetiție.

Pregătirea tehnică este reprezentată de totalitatea măsurilor cu caracter motric, organizatoric și psiho – pedagogic ce sunt luate în vederea optimizării procesului instructiv – educativ. Pregătirea tehnică are ca scop inițierea, consolidarea și perfecționarea tehnicii de execuție a diferitelor elemente și procedee tehnice.

Tehnica jocului de volei cuprinde o serie de acțiuni tehnice individuale și colective, de atac sau de apărare, însă avem un element ce stă la baza acestui joc și se poate încadra la oricare din grupele enunțate mai sus. Aceast element este reprezentat de pasarea mingii ce se poate executa: – cu două mâini de sus, înainte și peste cap, de pe sol sau din săritură cu diferite traiectorii și viteze;

– cu două mâini de jos.

La grupele de începători se va începe cu pasa cu două mâini de sus, înainte și se va continua cu cea peste cap și cea din săritură. Aceste procedee tehnice vor fi descrise în cele ce urmează.

Pasa cu două mâini de sus, înainte este procedeul de bază al jocului de volei, de la el pornind întreaga tehnică a acestui joc. Este prima verigă ce se învață, de aici pornind preluarea din serviciu, preluarea din atac, ridicarea și la nivel de începători și trecerea mingii peste fileu. Deci la nivel de începători se poate spune că pasa cu două mâini de sus reprezintă parte majoritară a conținutului jocului de volei. În însușirea acestui procedeu se pornește de la poziția inițială:

corpul ce se găsește într-o poziție fundamentală medie;

picioarele ușor depărtate unul față de celălalt și unul puțin înaintea celuilalt;

greutatea corpului egal repartizată pe ambele picioare;

se efectuează tripa flexie a gleznelor, genunchilor și articulației coxo – femurale;

brațele sunt ridicate cu palmele la nivelul frunții, cu coatele flexate și îndreptate spre înainte;

palmele sunt ușor depărtate una de cealaltă însă nu foarte mult pentru a nu lăsa loc mingii să cadă printre ele și înclinate oblic în sus;

degetele răsfirate și căt mai depărtate, degetele mari fiind îndreptate către frunte;

capul sus cu privirea îndreptată spre minge.

Execuția propriu – zisă:

în momentul contactului cu mingea elevul este în poziția descrisă mai sus, ghemuit sub minge;

contactul cu obiectul se realizează la nivelul degetelor, mai precis al ,,buricelor” degetelor;

mingea intră ,,în cupă”, după care se pasează printr-o mișcare explozivă din degete și toate articulațiile flexate enumerate anterior: coate, coxo – femural, genunchi, glezne.

Poziția finală:

mișcarea ce încheie execuția este reprezentată de trecerea greutății corpului pe piciorul din față și conducerea obiectului cu brațele întinse și palmele desfăcute;

poziția în care se regăsește executantul după finalizarea mișcării este fundamentală înaltă.

Greșeli de execuție:

picioarele sunt așezate cu tăplile pe aceeași linie, lucru ce duce la o lipsă de echilibru în execuție;

lipsa celor trei flexii: glezne, genunchi, coxo – femural, acest lucru ducând la rigiditate în execuție fapt ce poate afecta traiectoria de zbor a mingii și eficiența cu care re realizează execuția;

lipasa flexiei coatelor duce la un aspect rigid al mișcării, mingea nu este apropiată de corp și atunci execuția se controlează greu iar lipsa forței în brațe acționeaza ca un factor limitativ în acest caz; flexia coatelor ajutând în asemenea situații prin împingerea mingii din coate;

coatele sunt îndreptate spre lateral și nu spre înainte, acest lucru strică poziția palmelor și respectiv forma „cupei”;

palmele nu sunt lăsate pe spate și se ia contactul cu mingea în vârful degetelor;

degetele mari sunt îndreptate spre înainte și nu spre frunte iar mingea le poate atinge și se pot provoca accidentări.

Pasa cu două mâini de sus, peste cap reprezintă următorul procedeu ce se învață, din categoria paselor.

Poziția inițială:

– poziționarea corpului la minge se face la fel ca în cazul pasei de sus, înainte; picioarele sunt așezate pe sol la fel, corpul întâmpină mingea, brațele sunt ridicate sus, cu palmele în formă de cupă, totul la fel.

Execuția propriu – zisă:

mingea ia contact cu corpul tot prin intermediul palmelor, mai exect a degetelor, corpul este grupat sub minge, cu genunchii îndoiții, coatele îndoite cu palmele la nivelul frunții;

se va executa pasa peste cap prin întinderea ușoară a triplei flesii, glezne – genunchi – coxo-femutal și extensia corpului odată cu ducerea brațelor spre spate, precum și ducerea capului în extensie pentru a vedea unde se va transmite mingea.

Poziția finală:

mingea este condusă cu brațele și cu privirea, peste cap, pentru a se realiza astfel extensia necesară realizării acestui procedeu, dar și pentru a urmări unde este transmisă mingea, dacă ajunge unde trebuie sau nu;

la finalizarea mișcării executantul se va afla într-o poziție fundamentală înaltă cu brațele întinse deasupra capului.

Greșeli de execuție:

– picioarele sunt așezate cu tăplile pe aceeași linie, lucru ce duce la o lipsă de echilibru în execuție;

lipsa celor trei flexii: glezne, genunchi, coxo – femural, acest lucru ducând la rigiditate în execuție fapt ce poate afecta traiectoria de zbor a mingii și eficiența cu care re realizează execuția;

lipasa flexiei coatelor duce la un aspect rigid al mișcării, mingea nu este apropiată de corp și atunci execuția se controlează greu iar lipsa forței în brațe acționeaza ca un factor limitativ în acest caz; flexia coatelor ajutând în asemenea situații prin împingerea mingii din coate;

lipsa extensiei corpului și a capului, precum și urmărirea mingii cu palmele și cu privirea ceea ce duce la executarea unei pase imprecise, fără o traiectorie precisă mingea putând să rămână undeva deasupra capului executantului.

Pasa cu două mâini de sus, din săritură este procedeul folosit la nivelul grupelor de începători pentru a transmite mingea peste fileu în exercițiile de organizare a celor trei lovituri sau de organizare a atacului precum și în cadrul jocului bilateral, în momentele de finalizare a construcției ofensivei.

Poziția inițială:

acest procedeu se execută asemănător celui prezentat mai sus singurele diferențe ale poziționării corpului fiind reprezentate de mișcarea scurtă de balans a brațelor ce ajută la efectuarea săriturii premergătoare lovirii mingii.

Execuția propriu – zisă:

din poziția prezentată anterior la pasa cu două mâini de sus se va executa o mică săritură și se va lovii mingea în aer pe faza ascendentă de zbor;

mișcarea și lovirea mingii este asemănătoare cu cea de la pasa de sus de pe sol cu excepția brațelor ce sunt mai întinse din articulația coatelor.

Poziția finală:

după lovirea mingii, aterizarea se va face pa ambele picioare simultan cu amortizare prin ușoară flexie a genunchilor.

Greșeli de execuție:

efectuarea săriturii prea târziu sau după lovirea mingii și nu înaite așa cum ar trebui;

coatele sunt îndoite cu palmele la nivelul pieptului;

aterizarea se realizează rigid, neefectuânduse amortizarea din genunchi.

Scopul acestui procedeu este de a impregna mingii o viteză mai mare de zbor și o traiectorie ușor descendentă, puntul de lovire a mingii fiind mai ridicat decât dacă mingea ar fi fost lovită de pe sol. Acest procedeu pregătește viitoarele execuții ale loviturilor de atac și totodată obișnuiește jucătorii din linia a – II – a cu executarea preluării mingii ce vine cu o traiectorie decentantă și cu o viteză de zbor crescută.

Acțiunile individuale de atac sunt reprezentate de două elemente serviciul și lovitura de atac. Aceste la rândul lor pot fi executate prin diferite procedee, însă la grupele de începători sunt prelucrate cele mai simple execuții. Astfel avem serviciul de sus din față iar în ceea ce privește lovitura de atac va fi folosită pasa cu două mâini de sus din săritură, procedeu prezentat anterior.

Serviciul reprezintă o acțiune individuală de atac ce coincide cu punerea mingii în joc, fiind prima lovitură din cadrul unei faze de joc. Serviciul este singura acțiune în care execuția elementului nu este influențată de o altă acțiune a adversarului sau a unui coechipier.

Serviciul de sus din față este procedeul cel mai uzitat și tocmai de aceea este cel ce se învață și la nivel de începători.

Poziția inițială:

executantul se află cu mingea în mâna opusă brațului îndemânatic, cu brațul întins înainte și cu brațul îndemânatic întins sus pe lângă cap, cu palma desfăcută;

poziția întregului corp este de stând, cu piciorul de aceeași parte cu mâna îndemânatică mai înainte, cu greutatea corpului mai mult pe piciorul din spate;

corpul este îndreptat cu capul sus și privirea peste fileu, spre terenul unde trebuie trimisă mingea.

Execuția propriu – zisă:

execuția începe cu aruncarea mingii din mâna opusă celei îndemânatice undeva înainte-sus concomitent cu trecerea greutății de pe piciorul din spate pe piciorul din față și efectuarea unui pas înainte;

în momentul efectuării pasului spre înainte se va veni repede cu brațul îndemânatic din spate și se va lovii mingea cu palma desfăcută și încordată exact pe mijlocul acesteia.

Poziția finală:

mișcarea se termină cu conducerea mingii cu palma spre înainte și cu trecerea totală a greutății corpului pe piciorul din față;

după terminarea execuției se revine în poziția stând sau se reia activitatea.

Greșeli de execuție:

mingea nu este aruncată bine și nu se poate realiza o lovire eficientă;

nu se nimerește mingea cu palma sau se îndoaie brațul din cot;

nu se coordonează mișcările de pășire spre înainte cu aruncarea mingii și cu trecerea greutății spre înainte;

privirea este îndreptată spre altundeva decât înainte spre zona unde se dorește transmiterea mingii.

În lupta directă cu atacul, apărare a căutat în permanență măsuri de contracarare însă mereu a fost surclasată. Prima armă a apărări este preluarea din seviciu urmată de blocaj și preluarea din atac. Toate aceste procedee depin în mare măsură de acțiunile de atac ale adversarilor și deci executarea lor se face în condiții de mare dificultate și complexitare.

Preluarea din serviciu este considerată primul procedeu al apărării pentru faza întâi. Aceasta se poate executa prin mai multe elemente cum ar fi pasa cu două mâini de sus, pasa cu două mâini de jos sau în palme; ultimul procedeu este foarte rar întâlnit.

Așa cum am spus pentru faza I avem ca element al apărării preluarea din serviciu, iar pentru faza a – II – a avem în primul rând blocajul și apoi preluarea din atac. Ca și preluarea din serviciu și cea din atac se poate execută prin lovirea mingii cu două mâini de sus sau de jos sau prin diferite procedee secundare derivate cum ar fi pârghia dură, cu o mână, cu un picior sau cu orice ală parte a corpului. În cele ce urmează vom face o scurtă prezentare a pasei cu două mâini de jos.

Pasa cu două mâini de jos este un procedeu ce se realizează din poziție fundamentală joasă.

Poziția inițială:

picioarele sunt depărtate unul față de celălalt pentru a avea o bază largă de sprijin ceea ce conferă stabilitate executantului în momentul contactului cu mingea;

unul dintre picioare este puțin mai în față ca și la pasa de sus;

greutatea corpului este repartizată în mod egal pe ambele picioare;

contactul cu solul se face pe toată talpa în momentele premergătoare lovirii;

picioarele sunt flexate din glezne, genunchi și articulația coxo – femurală cu centrulde greutate mai apropiat de sol decât în cazul pasei de sus;

trunchiul este poziționat spre înainte cu linia umerilor pe direcția de unde vine mingea pentru a întâmpina obiectul;

brațele se vor prinde ,,în priza” specifică acestui procedeu exact în dreptul corpului, după cum urmează: brațele întinse spre înainte puțin mai jos de nivelul umerilor cu coatele întinse și palmeme în prelungire, una peste cealaltă, degerele mari vor prinde palmele suprapuse pentru ca ,,priza” să nu se desfacă;

capul este îndreptat cu privirea spre minge, spre locul de unde aceasta pleacă, urmărind-o continuu și încercând să anticipeze locul unde aceasta urmează să zboare.

Execuția propriu – zisă:

corpul executantului trebuie să se găsească într-un echilibru precis, în poziția mai sus prezentată;

mingea va atinge partea anterioară a antebrațelor, moment în care executantul se va ridica din poziția în care se află prin întinderea picioarelor și va conduce mingea spre înainte – sus;

se realizează trecerea greutății spre parte din față a labelor picioarelor.

Poziția finală:

mișcarea va fi terminată de trecerea greutății pe piciorul din față și ridicarea centrului de greutate până se ajunge într-o poziție fundamnatală înaltă.

Greșeli frecvente:

picioarele cu tălpile așezate pe aceeași linie ceea ce poate dezechilibra executantul în momentul lovirii mingii;

picioarele prea apropiate sau prea depărtate ceea ce la fel poate periclita echilibrul și mobilitatea mișării;

genunchii întinși cu centrul de greutate ridicat fapt ce conferă rigiditate mișcării și afectează eficiența execuției;

trunchiul ținut drept chiar lăsat puțin pe spate ceea ce duce la o așezare pe călcâie, lucru ce afectează traiectoria de zbor a mingii și implicit eficiența cu care se realizează acțiunea;

o altă greșeală ce poate afecta zborul mingii este reprezentate de postarea mâinilor prea jos aproape de trunchi sau în lateralul trunchiului fapt ce va face ca mingea să-și continue deplasarea undeva dincolo de executant.

Acestea sunt procedeele de bază ale jocului de volei, procedee ce sunt învățate și consolidate în primii ani ai carierei de sportiv de performanță. Acetora lisa vor adăuga permanent altele și vor fi lucrate până la perfecționare, până la crearea de automatisme.

=== CAPITOLUL III ===

CAPITOLUL III

Organizarea cercetării

Scopul lucrării

Prin intermediul lucrării de față doresc să aduc un plus de informație specialiștilor domenuiului de activitate din care fac parte, prin gama largă de exerciții și jocuri ce pot fi folosite în vederea desfășurării procesului instructiv – educativ în condiții cât mai diversificate și atractive. Consider lucrarea de față ca fiind o culegere de asemenea mijloace de acționare, bine gândite și atent selecționate, pentru a mării gradul de atractivitate fată de jocul de volei și în special în partea de pregătire ce uneori poate deveni plictisitoare și anostă.

Perioada și locul de desfășurare a cercetării

Locul de desfășurare a cercetării esre reprezentat de Clubul Sportiv Școlar nr. 1 din Târgul Jiu, unitate în cadrul căreia activez ca profesor – antrenor. Perioada în care s-a desfășurat studiul ce stă la baza lucrării de față este din 04.09.2006 până în 31.03.2007. Partea de cercetare s-a desfășurat pe perioada a șapte luni, timp în care s-au aplicat testarea inițială, programul de pregătire ales și testarea finală.

Subiecții cercetării

Pentru a pune în aplicare studiul propus, am ales ca subiecți un număr de douăsprezece copii de sex feminin, cu vârste cuprinse între 10 – 11 ani. Aceste fete au fost selecționate în vederea constituirii grupei de începători a Clubului Sportiv Școlar nr. 1, Târgul Jiu. Numele acestora sunt prezentate în tabelul următor.

Ipoteza lucrării

Volei este unul dintre cele mai spectaculoare și atractive jocuri sportive iar mijloacele și metodele de pregătire a acestuia ar trebui să aibe aceleași caracteristici, însă se știe faptul că uneori, din diferite motive procesul de antrenament nu este la fel de dinamic și incitant ca și jocul propriu – zis.

Una din ipotezele acestei lucrări se referă la faptul că folosirea exercițiilor sub formă de joc, dă rezultate pozitive atât în ceea ce privește formarea deprinderilor și priceperilor motrice de specialitate cât și în dezvoltarea fizică armonioasă dar și în dezvoltarea psihicului și spiritului de compeție.

De asemenea folosirea exercițiilor sub formă de joc îndepărtează sentimentul de efort fizic cu parametrii de volum și intensitate de nivel ridicat, conferă diversitate prin schimbarea diferitelor reguli ale jocului, ceea ce distrage atenția de la duritatea și greutatea efortului de antrenament.

Sarcinile cercetării

În vederea realizării cercetării propuse precum și pentru a putea dovedi gradul de verificare a ipotezei, am stabilit următoarele sarcini de îndeplinit:

informare bibliografică de specialitare;

stabilirea grupei de subiecți;

întocmirea bateriei de teste ce vor fi aplicate în vederea efectuării evaluării grupului de subiecți;

selecționarea și sistematizarea mijloacelor de instruire folosite;

cuantificarea științifică a mijloacelor de instruire pe baza cunoașterii nivelului capacităților colectivului de elevi;

alegerea metodelor optime de aplicare a mijloacelor selecționate;

efectuarea testării inițiale;

efectuarea testării finale;

înregistrarea și întabelarea datelor obținute;

cuantificarea și interpretarea rezultatelor;

transpunerea rezultatelor în forme grafice;

verificarea îndeplinirii obiectivelor;

tehno-redactarea lucrării.

Metode de cercetare

Informarea bibliografică constituie prima metodă de cercetare folosită în vederea realizării lucrării de față.

Ca și în celelalte domenii de activitate, și în domeniul antrenamentului sportiv cercetarea științifică ar trebiu să fie situată la loc de frunte în arsenalul de activități menite să îmbunătășească performanțele sportive, aducându-și contribuția la găsirea și perfecționarea metodelor și mijloacelor de instruire.

Pentru tratarea temei alese am studiat mai multe materialele cu privire la pregătirea tinerelor talente în jocul de volei, bibliografia de specialitate cuprinzând lucrări atât pe parte de pregătire fizică cât și pe parte de pregătire tehnică și tactică însă nu am omis nici pregătirea psihilogică, latură destul de importantă în domeniul activităților sportive de performanță. De asemenea am studiat și lucrări pe probleme de dezvoltare psiho-motrică și morfo-funcțională a copiilor la vârsa de 10 – 11 ani, publicații din domeniul psihologiei și pedagogiei, tratate de psihologia sportului, articole publicate în presa de specialitate, etc. Am ținut cont în mod deosebit de orientarea metodică propusă de Federația Română de Volei cu privire la obiectivele și conținutul programului de pregătire în funcție de categoria de vârstă în care se încadrează subiecții precum și nivelul de pregătire.

Studierea literaturii de specialitate aferente problemei pe care o studiază lucrarea de față, reprezintă o condiție obligatorie în vederea realizării cercetării propuse.

Documentarea prealabilă a stat la baza întocmirii documentelor de planificare și proiectare a procesului de antrenament, a realizării bateriilor de teste în vederea efectuării celor două testări, inițială și finală pentru depistarea nivelului de pregătire a grupului de subiecți și desigur formarea de mijloace, exerciții și jocuri, ce au fost aplicate în cadrul programului de pregătire.

Experimentul pedagogic reprezintă cea de-a două metodă de cercetare folosită în cadrul lucrării de față, acesta stând la baza realizării părții de cercetare propriu – zisă. Am folosit experimentul pedagogic în vederea confirmarea sau infirmarea ipotezei lucrării; acesta poate fi: experimentul natural (efectuarea probelor într-un cadru obișnuit pentru subiecți) sau experimentul psiho-pedagogic (formă particulară a celui natural, desfășurat în condițiile procesului instructiv – educativ). Acesta din urmă are două forme de manifestare: constatativ și formativ.

În studiul întreprins sunt prezente ambele forme ale experimentului psiho-pedagogic, și anume: constatativ folosit în vederea consemnării situației existente la monentul testărilor inițială și finală și formativ ce presupune introducerea de factori de progres în vederea schimbării componentelor, prin compararea datelor obținute în urma testării inițiale cu cele din testarea finală .

Metodele de prelucrare statistico-matematică stau la baza prelucrării datelor obținite în urma testărilor efectuate în cadrul cercetării de față.

Acestea constau în procedee statistico-matematice care ușurează procesele de analiză și interpretarea rezultatelor permițând totodată și stabilirea unor concluzii generale cu privire la tema dezbătută.

Am folosit următorii indicatori statistici:

Parametrii tendinței centrale – în special media aritmetică bazată pe numărul

total al valorilor individuale și care ajută și la calculul abaterii standard.

; unde, = operatorul adunării;

x = valorile individuale obținute;

n = numărul de cazuri.

Dispersia, cu ajutorul următorilor indicatori:

Amplitudinea (W) W = Vmax – Vmin.

V max = valoarea cea mai mare;

V min = valoarea cea mai mică.

Abaterea standard (S)

= operatorul adunării;

f = frecvența;

d = diferența dintre fiecare variabilă și media aritmetică ();

n = numărul de cazuri;

Cu cât abaterea standard este mai mare, cu atât media caracterizează mai inexact selectivitatea aleasă.

Coeficientul de variabilitate (CV)

S = abaterea standard;

M = media aritmetica.

Coeficientul de variabilitate ne arata gradul de omogenitate la o calitate sau alta.

Cum se interpretează:

0-15% – reprezintă omogenitate mare;

15-25% – reprezintă omogenitate moderata;

25-35% – reprezintă omogenitate mică;

peste 35% – reprezintă omogenitate foarte mică sau inexistentă.

Daca CV este 10%, indica o variație mică, colectivul este omogen. Dacă CV este 20%, indică o dispersie foarte mare, colectivul este neomogen.

Reprezentarea grafică se realizează prin histogramă ce ilustrează rezultatele obținute de fiecare subiect în parte la fiecare probă în parte atât în cadrul testărilor inițiale cât și în cadrul celor finale. Aceste reprezentări sunt realizate prin intermediul computerului, folosind un programul microsoft office excel.

Orientarea metodică pentru unitățile sportive școlare cu secții de volei

Acest subcapitol conține orientarea metodică propusă de Federația Română de Volei pentru unitățile sportive școlare cu secții de volei. Aici se vor regăsii criteriile pe baza cărora să se realizeze selecțiile pentru echipele de volei ținând cont de diferitele categorii de vâstă, conținutul pregătirii fizice și tehnico – tactice, precum și modele de joc și modele de jucători pentru fiecare categorie de vârstă în parte, dar și obiectivele ce trebuiesc atinse în urma pregătirii pentru fiecare eșalon de vârstă.

Specialiștii ce fac parte din cadrul Colegiului Central al Antrenorilor, comisie ce se regăsește în organigrama Federațieie Române de Volei, au întocmit această programă în vederea trasării unor linii metodice la nivelul cluburilor sportive școlare.

Necesitatea cunoașterii caracteristicilor actualului model de joc, a tendințelor lui de dezvoltare și a elementelor de progres, constituie o cerință esențială după care antrenorul trebuie permanent să se orienteze.

Sintetizând elementele de strategie pe care antrenorul trebuie să se bazeze in stabilirea conceptiei de joc și pregătire a eșaloanelor de copii și juniori, acesta trebuie să pornească de la parametrii actualului model de joc și jucător întâlnit în practica voleibalistică mondială :

– jocul este gândit și realizat până la mici detalii tehnico-tactice, lipsind improvizațiile, echipele desfășurând un joc de regularitate, fără oscilații ale eficienței acțiunilor de joc și ale evoluției scorului;

– specializarea jucătorilor pe posturi și zone de eficacitate maximă în linia I și a – II – a pentru atac, blocaj și preluare, se realizează pe un fond larg de pregătire în cadrul specializării jucătorilor ridicători, de blocaj central și de preluare (jucătorul libero);

– ideea implicării jucătorilor în joc este aceea a valorificarii maximului randament în cadrul sistemului cu 5 trăgători și 1 ridicător în atacul bazat pe viteză de construire combinativă a acțiunilor cu intrarea ridicătorului din toate zonele la preluarea serviciului;

– apărarea își suplimentează contribuția în balanța victoriei, organizându-se în sistemul cu jucătorul 6 retras, cu blocaj individual împotriva atacului combinativ și cu blocaj în grup la atacul din ridicare lentă;

– în privința conținutului acțiunilor tehnico – tactice individuale și colective din bagajul jucătorilor, acestea tind să se îmbogățească pe linia specializării, determinată de necesitatea obținerii unei eficiențe crescute în joc;

– prezența în echipe a jucătorilor foarte înalți și cu un potențial motric deosebit, constituie o necesitate a depășirii apărărilor din ce în ce mai înalte și mai bine organizate, travaliul motric și uzura nervoasă fiind ridicate la cote superioare.

Rigorilor competiției și pregătirii nu le pot face față decât jucătorii care au acumulat în etape succesive anterioare un înalt nivel al eficienței acțiunilor tehnico – tactice de joc, un potential psiho-biomotric superior dezvoltat împreună cu o deosebită gândire tactică și experientă de joc. Pentru obținerea acestor finalități este obligatorie însusșirea conținutului preconizat pentru fiecare nivel de instruire în parte. Trecerea sportivului într-un stagiu superior de instruire nu este limitată în timp, ea fiind conditionată de însușirea conținutului și de îndeplinirea cerințelor precizate prin standardele finale pentru respectivul nivel valoric.

Drumul spre marea performanta are de străbătut mai multe etape, cu obiective, conținuturi, sarcini, mijloace și criterii de acționare bine precizate și diferite de la un nivel de instruire la altul, în dependență de potențialul real și de nivelul acumulărilor pe care le realizează fiecare jucător.

Traseul instruirii voleibalistice în cadrul unităților de profil, este structurat și se realizează pe niveluri de pregătire, cu obiective de selecție, instruire și joc specifice fiecăruia și integrate concepției unitare a pregătirii voleibalistice elaborate de forul de specialitate al Federatiei Romane de Volei.

In acest context conceptual, strategia activității pe care profesorul – antrenor trebuie să o materializeze este următoarea :

– pentru nivelul începătorilor: însușirea și consolidarea corectă a tuturor acțiunilor jocului (fără a le accentua pe linia specializării), dezvoltarea fizică armonioasă și crșsterea complexă a nivelului indicilor capacității motrice, atât în privința priceperilor și deprinderilor de bază cât și a calităților motrice viteză și îndemânare;

– pentru nivelul avansați I (categoria speranțe) obiectivul prioritar vizează: automatizarea aspectelor dominante din componenta tehnico-tactică a acțiunilor de joc și dezvoltarea la un nivel superior a capacității motrice specifice fiecărei acțiuni de joc;

– pentru nivelul avansați II (cadeți) obiectivul prioritar îl constituie: perfecționarea acțiunilor de joc potrivit specializării pe posturi și realizarea unui nivel superior al dezvoltării suportului funcțional și motric specific, dependent de potențialul real al jucătorilor;

– pentru nivelul performanță (juniori) obiectivul strategic se centrează pe: optimizarea acțiunilor de joc integrate tacticii colective și subordonate cerințelor de eficiență ale competițiilor, dublată de necesitatea realizării unui înalt nivel de pregătire fizică și psihică specifică.

Instruirea voleibalistică trebuie realizată ca un proces specializat de dezvoltare și formare a personalității jucătorului, acționând în direcția realizării unei capacități maxime de performanță, considerată atât integrală cât și pe componentele ei biologice, tehnico – tactice, motrice, psihologice și teoretice.

Creșterea eficienței procesului de instruire în sensul apropierii lui de condițiile organizării și desfășurării jocului, impun adoptarea orientărilor noi în metodologia învățării acțiunilor de joc în cadrul unor structuri complexe, predarea și exersarea în condiții apropiate și de joc și perfecționarea acțiunilor și a jocului în condiții de efort variat.

In metodologia propusă, profesorul – antrenor va avea în vedere urmatoarele priorități :

– împletirea componentelor pregătirii să se facă astfel încât componenta tehnică să apară permanent pe primul plan, iar în cadrul acesteia să se acorde prioritate elementelor de bază în jocul de volei;

– încadrarea execuției acțiunilor în modelul jocului și folosirea unui volum mare de repetări pentru însușirea acțiunilor de bază;

– folosirea în paralel a căilor instruirii: separat pe componente, dar și combinate ( fizic + tehnic, tehnic + tactic, fizic + psihologic, etc);

– învățarea globală a jocului fiind principala directie de instruire; se va acționa permanent pe integrarea și perfecționarea acțiunilor în cadrul structurilor jocului.

Pentru sporirea eficienței metodologice în traseul învățării acțiunilor de joc începând cu inițierea – fixarea, consolidarea și terminând cu perfecționarea și valorificarea acțiunilor, profesorul – antrenor va parcurge în demersul metodologic următoarele secvențe operatorii:

1 – exersarea individuală a acțiunii în condiții ușurate;

2 – repetarea ansambului cu accent pe consolidarea aspectului dominant din acțiune;

3 – exersarea acțiunilor însușite în condiții apropiate de joc.

Aceste prime secvente operatorii corespund etapelor de fixare și consolidare a acțiunilor de joc, iar perfecționării și valorificării le revin urmatoarele patru secvențe:

1 – repetarea ansamblului cu accent pe automatizarea aspectelor dominante din componentele acțiunii (tehnic, tactic, fizic);

2 – exersarea acțiunii în condițiile cerințelor calității motrice dominante;

3 – repetarea ansamblului acțiunii, cu accent pe constanță și eficacitate;

4 – exersarea acțiunilor în condiții de joc și mai mult de cele de joc.

Metodele și mijloacele utilizate în diferitele stadii de pregătire trebuie să corespundă acestei metodologii moderne de învățare și perfecționare, asigurând astfel volumul și intensitatea, necesare unui progres constant al jucătorilor și implicit al echipei. Instruirea trebuie realizată în concordanță cu cerințele participării la competițiile rezervate fiecărui esalon de vârstă, trebuind astfel să armonizeze pregătirea individuală a jucătorului în acord cu potențialul și nivelul acumulărilor cât și cu cerințele integrării lui în cadrul echipei. Pentru a face față volumului de pregătire stabilit și participării eficiente în cadrul sistemul competițional pe tot parcursul pregătirii sportive, o atenție deosebită trebuie să se acorde factorilor psihologici implicați în pregătire și concurs, profesorul desfășurând în acest sens o susținută muncă educativă care să-i permită sportivului integrarea în activitatea sportivă, școlară. De asemenea o atenție deosebită se acordă și regimului de viață a sportivului, avându-se în vedere aici folosirea rațională a timpului liber, alimentația adecvată precum și medicamentația necesată refacerii organismului după efort.

In derularea procesului de pregătire, se vor avea în vedere particularitățile morfologice, funcționale și psihice specifice vârstei și sexului sportivilor, valorificându-se la maximum posibilitățile individuale în specializarea jucătorilor pe posturi.

Continuturile instruirii sportive trebuie sa fie permanent imbunatatite prin reactualizarea si imbogatirea cu noutati, in asa fel incat sa se poata indeplini cerintele de pregatire si concurs existente in modelul actual si de perspectiva, preconizat pentru nivelul (grupa) respectiv de instruire. Cuprinderea sportivilor în eșaloane de vârstă și niveluri de instruire, se realizează pe baza cerințelor preconizate în sistemul național de selecție pentru sportul de performanta și a standardelor de instruire preconizate de programă.

Selecționarea elementelor cu aptitudini deosebite pentru practicarea voleiului presupune o activitate susținută cu răbdare și deosebită competentă pedagogico – științifică. Ea trebuie să realizeze alegerea elementelor “supradotate” pentru performanțe de vârf care reclamă solicitări la limita maximă a efortului specific psiho – somato – funcțional și tehnico – tactic.

In selecție trebuie pornit de la cunoașterea celor două realități: individul și particularitățile jocului ce prefigurează cerințe de ordin morfologic, funcțional, psihologic, cinematic și pedagogic. Selecția trebuie desfășurată pe etape, bazându-se pe corespondența dinamicii dezvoltării psiho-fizice și motrice a copiilor, cu solicitările complexe și în același timp specifice jocului de volei. Ea implică un ansamblu de verificări periodice capabile să confirme aptitudinile copilului, așa cum se manifestă acestea concret în procesul de instruire sportivă.

Avand în vedere că procesul de selecție trebuie să opereze continuu de la începători până la nivelul marii performanțe, adresându-se unor organisme aflate uneori în plin proces de creștere și alteori maturizate, aceasta trebuie să includă atât activități de diagnoză căt și de prognoză care să prefigureze un model al jucatorului în acord cu cerințele modelului de joc.

In acest context, selecția trebuie desfășurată pe etape întocmai ca și procesul de pregătire. Astfel avem:

– selecția primară sau de orientare cu o durată de 2 – 3 ani , în care accentul cade pe depistarea elementelor dotate și inițierea în jocul de volei (organizatoric se constituie grupa de incepatori) și în care principalele criterii de selecție în ordinea importanței sunt: tipul somatic, trăsăturile de personalitate și nivelul dezvoltării calităților și deprinderilor motrice generale;

– selecția secundară sau intermediară are loc în general post – pubertar, realizandu-se pe baza acelorași cerinte de mai sus dar cu accent pe învățarea și perfecționarea acțiunilor tehnico – tactice, potrivit specializării și participării în competiții (constituirea grupelor de avansați);

– selecția finală sau decisivă pentru marea performanța se realizează după 17 – 18 ani, când se pun bazele perfecționării la un înalt nivel al acțiunilor de joc, necesare dobândirii măiestriei sportive (constituirea grupelor de performanță). Pentru acest nivel, cerintele selecției vizează trăsăturile de personalitate, calitățile și deprinderile motrice complexe și specializarea pe posturi.

Pentru obiectivizarea aprecierilor privind potențialul real al copiilor integrați în procesul de selecție continuă și pregătire, antrenorul va trebui sa opereze pe baza unui sistem complex de evaluări a nivelului de dezvoltare a calitatilor motrice, a însușirii priceperilor și deprinderilor specifice, a potențialului psihic, etc. Testarea și verificarea potențialului motric pentru nivelul începătorilor și avansaților se realizează pe baza unor probe de control cunoscute sub denumirea de „Standard Fitness Test”.

In acord cu această strategie, obiectivele pe care antrenorul își va axa activitatea de selecție în diferitele etape ale devenirii voleibalistice a jucătorului sunt următoarele:

a) nivelul începători

– depistarea, atragerea și recrutarea copiilor cu aptitudini și dezvoltare psiho – somato – motrică corespunzătoare cerințelor jocului;

– tipul somatic: longilin, cu segmente lungi care anticipează o statură înaltă; valori orientative la 12 ani: fetele 165 + 3 cm , băieții 160 + 5 cm ;

– trăsături de personalitate: disponibilități afective, dorință de afirmare, combativitate, cooperare, capacitate de învțăare motrică și de adaptare la mediul sportiv ;

– calități și deprinderi motrice; viteză specifică de reacție, capacitate de anticipare, îndemanare, coordonare, echilibru, orientarea în spațiu, capacitatea de însușire și reproducere a unor deprinderi noi, procedee tehnico – tactice.

Pentru celelalte eșaloane de vârstă, avansați și performanță, nu voi mai face nuci o referire deoarece nu constituie subiectul lucrării de față, astfel în continuare voi prezenta conținutul pregătirii grupelor de începători așa cum este prezentat în cadrul orientării metodologice propusă de Federația Română de Volei.

Nivelul de pregătire: începători

Obiective cadru și de referință:

1. dezvoltarea progresivă a capacității motrice generale

Obiective de referință:

– dezvoltarea fizică armonioasă și starea optimă de sănătate care să-i permită sportivului susținerea solicitărilor specifice jocului de volei;

– indici generali corespunzători de dezvoltare a calităților motrice cu accent pe viteză și îndemânare, care să-i favorizeze însușirea corectă și durabilă a conținutului procedeelor tehnice și acțiunilor tactice programate;

– capacitatea de a realiza fără dificultate nivelul de efort solicitat de regimul de antrenament și competițional specific vârstei.

2. dezvoltarea formelor specifice de manifestare a calităților motrice în concordanță cu vârsta și sexul sportivilor

Obiective de referință:

– efectuarea actelor motrice cu indici corespunzători de viteză, îndemanare, forță și rezistentă specifice sub următoarele forme :

a) viteză: – de reacție la stimuli vizuali;

– de execuție la stimuli singulari și repetativi;

– de deplasare și oprire, pe distanțe scurte;

b) îndemanare: – coordonarea segmentelor și a corpului în raport cu traiectoria și viteza de deplasare a mingii.

– ambidextrie;

– chinestezie (simtul mingii).

c) forță: – dinamică a membrelor superioare;

– explozivaă a membrelor inferioare (detenta).

d) rezistenta: – aeroba (cardiorespiratorie);

– anaerobă;

– mixtă.

3. însușirea procedeelor tehnice de bază și formarea capacității de a le utiliza în forme adaptate de întreceri și concursuri

Obiective de referință:

– să execute corect procedeele tehnice atât în condiții izolate cît și în structuri simple, specifice jocului de volei ;

– să utilizeze procedeele tehnico – tactice însușite, în întreceri și concursuri cu efective reduse și normale, potrivit sarcinilor de joc stabilite.

4. însușirea acțiunilor tactice individuale și colective, specifice jocului de volei.

Obiective de referință:

– participarea la acțiuni tactice în atac, construite din trei loviri ale mingii;

– efectuarera acțiunilor de apărare cu eficiență crescută, în sistemul cu jucătorul din zona 6 retras.

5. stimularea motivației, a încrederii în capacitățile proprii și a dorinței de afirmare

Obiective de referinta :

– să manifeste interes constant pentru practicarea jocului de volei;

– să exprime încredere privind evoluția propriei performanțe;

– să fie animat de dorința participarii și afirmării în întreceri și concursuri;

– să aprecieze progresul realizat și să manifeste încredere pentru activitatea viitoare.

În continuare vor fi prezentate modelele de joc pentru această categorie de vârstă.

Modelele de joc:

Modelul intermediar 4×4 pe teren redus de minivolei (6x6m):

– joc 4:4 cu 2 jucători la fileu și doi în linia a – II – a, toți jucătorii devin ridicători când ajung in zona 2; serviciul se poate efectua de jos din față sau de sus, preluarea se direcționează spre zona 2, combinațiile tactice în atac fiind reprezentate de pasele înalte spre zona 4, trecerea mingii peste fileu se realizează prin pasă din săritură cu două mâini de sus sau cu ușoară lovitură de atac;

– dispozitivul la preluarea din serviciu este format din jucatorii 1, 3, și 4, cu preluare din serviciu și din atac efectuata cu 2 mâini de sus sau de joc și orientată spre jucătorul din zona 2, lângă fileu, pentru efectuarea ridicării;

– dispozitivul la preluarea din atac este același cu cel prezentat la preluarea din serviciu;

– dispozitivul la efectuarea serviciului este cu jucatorul 2 la fileu și cu jucatorii 3 și 4 care îți mențin dispozitivul de semicerc; sportivul cu nr. 1 va servi din afara terenului.

Modelul normal 6×6 pe tot terenul:

– joc 6:6 cu 3 jucători la fileu și 3 în linia a – II – a, toți jucătorii devin ridicători când ajung în zona 3; serviciul efectuează din afara terenului de sus din față, preluarea se direcționează către zona 3 iar combinațiile tactice în atac sunt reprezentate de pase înalte spre zonele 4 și 2, trecerea mingii peste fileu se realizează prin pase de sus din săritură și prin ușoare losituri de atac;

– dispozitivul la preluarea din serviciu este realizat sub forma literei W, jucătorii 2, 6 și 4 fiind poziționați în față iar 1 și 5 în spate, se efectuează preluare înaltă spre zona 3 pentru efectuarea ridicării de către sportivul 3 de la fileu;

– dispozitivul la preluarea din atac este același cu cel prezentat la preluarea din serviciu;

– dispozitivul la efectuarea serviciului este similar celui al apărării.

Conținutul instruirii:

Pregătirea fizică:

1. dezvoltare fizică armonioasă:

– ținuta corectă în acțiuni statice și dinamice;

– capacitatea ridicată de efort fizic general;

– tonifierea marilor grupe musculare;

– mobilitate și stabilitate articulară.

2. însușirea sistemului deprinderilor motrice de bază și aplicative :

– mers, alergare, sărituri, aruncare, prindere, cățărare, escaladare, echilibru, transport de greutati.

3. dezvoltarea calități motrice de bază :

– forță, viteză, rezistență, îndemânare;

4. dezvoltarea calități motrice specifice:

– viteză de deplasare, de reacție și de execuție;

– îndemânare, coordonare membre – obiect, întreg corpul – obiect;

– rezistență specifică;

– combinația forță – viteză: forță explozibă în brațul de atac (lovitura de atac și serviciu)și în picioare (detentă);

5. ramuri sportive colaterale

– atletism : a) exercirții pregătitoare: – școala alergării;

– școala săriturii;

– școala aruncării.

– fotbal.

In conținutul programei, acțiunile tehnico-tactice sunt eșalonate pe aceste etape ale învățării, pentru a orienta foarte precis activitatea profesorului – antrenor vizând obiectivele și mijloacele pe care să le utilizeze în pregatire. De asemenea, sunt evidențiate prioritățile privind acțiunile de baza, (notate cu B) si cele secundare (notate cu S), ca si ponderea de importanta mica (1), medie (3) sau mare (5), care trebuie sa i se acorde in instruire.

Pregătirea tehnico – tactică

1. Acțiuni tehnico – tactice individuale:

– pasa cu două mâini de sus, de pe loc sau din săritură: – înainte;

– peste cap;

– pasa cu două mâini de jos ;

– preluarea din serviciu de sus sau de jos ;

– preluarea din atac de sus sau de jos ;

– ridicarea ;

– lovitura de atac ;

– serviciul.

2. Acțiuni tehnico – tactice colective:

– organizarea atacului prin realizarea celor trei lovituri: preluare – ridicare – atac;

– organizarea dispozitivului de apărate la preluarea din serviciu;

– organizarea dispozitivului de apărate la preluarea din atac;

Pregătirea teoretică

– noțiuni cu privire la tehnica execuției corecte a elementelor de bază;

– caracteristici ale ternului, mingii, echipament de joc;

– regula punerii mingii în joc și a sistemului de punctare;

– regulile legate de așezarea în teren, zone, schimbul de zone și greșelile legate de acestea;

– regulamentul jocului de minivolei și de volei în 6;

– igiena personală și a echipamentului.

Pregătirea psihologică

– concentrare, stabilitate și atenție distributivă;

– stări afective cu caracter pozitiv;

– dorința de autodepășire;

– dârzenie, curaj, voință, ambiție;

-spirit de disciplină, ordine si integrarea într-un sistem riguros al regimului de viață, pregătire și joc;

– prietenie, colegialitate, respectarea colegilor și antrenorului;

– dorința de a juca și a se pregăti cu conștiiciozitate;

– simț de răspundere în finalizarea acțiunilor;

– pasiune pentru joc și spirit de echipă;

– încredere în propriul progres.

Standarde finale

La terminarea instruirii din cadrul stadiului de începători, sportivul trebuie să aibă dezvoltat potențialul motric și tehnico-tactic astfel încât să poată face față următoarelor cerinte :

– privind potentialul motric:

– să reușească să obțină rezultate mai bune la toate probele fizice, decât cele obținute în prima testare când au fost selecționați;

– să aibă o mai bună mobilitate și elasticitate articulară;

– privind potentialul tehnico-tactic:

– să realizeze cu indici crescuți de precizie execuția următoarelor acțiuni de joc :

– 66 % reușită a serviciului efectuat din zona 1 și 5 pe culoar și pe diagonală spre o zonă precis delimitată;

– 50 % reușită a preluării serviciului, efectuată din suprafața delimitată (zona 1 și 5);

– 60 % și respectiv 40 % la ridicarea înainte și peste cap a mingii oferite de profesor dinspre zona 5 și 1;

– 50 % reusșită a loviturii de atac, procedeu efectuat din minge oferită de profesor;

– 40 % reușită a preluarii atacului efectuat din zona 4 și 2.

Probe de control folosite în cadrul testărilor

În realizarea cercetării de față am aplicat o testare inițială pentru stabilirea nivelului de cunoștințe teoretice și practice despre jocul de volei a grupului de subiecți, iar după aplicarea programului de pregătire am efectuat testarea finală pentru a depista progresul individual înregistrat de fiecare subiect în parte și nivelul general de pregătire al întregului grup. În cadrul ambelor testări au fost aplicate aceleași probe ce au avut ca scop atât testarea nivelului de pregătire fizică dar și tehnică. Pentru verificarea cunoștințelor teoretice și tactice însușite în urma programului de pregătire aplicat au fost organizate patru meciuri amicale cu caracter de verificare cu echipe de aceeași valoare. Probele aplicate au fost următoarele:

săritura cu o mână de pe loc: subiectul se află în fața unei ștachete marcate și va trebui să execute o săritură de pe loc și să pună o palmă cât mai sus pe ștachetă, măsurându-se astfel detenta; în prealabil subiecții au fost măsutați în poziția stând cu brațele întinse sus, pentru a putea calcula detenta efectivă;

deplasare laterală 3m. x 8: în spațiul de 3m. subiectul va trebui să efectueze o deplasare laterală stânga – dreapta în poziție fundamentală joasă, cu atingerea celor două linii ce delimitează suprafața menționată de opt ori; prin această probă se testează viteza de deplasare laterală foarte des folosită în jocul de volei;

deplasarea înainte – înapoi 6m. x 8: acestă probă se poate susține în zona delimitată de linia de 3m. și linia de 9m. a terenului de volei și constă din efectuarea unei deplasări pe direcția înainte cu fața și cu spatele înapoi în zona mai sus menționată și cu atingerea liniilor delimitatoare de opt ori; și acestă probă ca și cea anterioară testează tot viteza de deplasare;

forța abdominală în 30”: din poziția culcat dorsal cu picioarele semifexate și cu brațele la ceafă, subiectul va trebui să ridice trunchiul la 900, de cât mai multe ori întru-un interval de 30”; proba testează forța musculaturii abdominale ce trebuie să fie destul de bine antrenată în cazul jucătorilor de volei fiind întrebuințată în executarea tuturor procedeelor tehnice a acestui joc sportiv.

În ceea ce privește probele tehnice aplicate în cadrul cercetării, acestea au fost următoarele:

pasa cu două mâini de sus, înainte: subiectul se va afla la o distanță de 3m. față de panoul de baschet și va efectua 10 încercări de a întroduce mingea în coșul de baschet prin pasă cu două mâini de sus; se vor număra câte a reușit din cel 10 încercări; proba testează acuratețea și eficiența execuției;

pasa cu pouă mâini de jos: aceeași probă ca și cea prezentată anterior însă de această dată se va încerca introducerea mingii în coșul de baschet prin efectuarea pasei cu două mâini de jos; se vor număra reușitele din cele 10 posibile;

serviciul de sus din față: subiectul va încerca să execute serviciul de sus din față din afara terenului, fără a i se delimita zona sau suprafața anume unde trebuie să ajungă mingea, singura cerință fiind de a trece mingea peste fileu undeva, oriunde în terenul de dincolo de fileu ; se vor efectua 10 încercări și se vor număra reușitele; proba testează nivelul de însușire a tehnicii mișcării și acutarețea execuției și nu neapărat gradul de dificultate cu care se execută procedeul; fiind vorba despre un grup de subiecți începători, dificultatea execuției procedeului este destul de ridicată datorită forței musculaturii împlicate ce trebuie să fie destul de bine dezvoltată și nu a complețității mișcării propriu – zise, tocmai de aceea la acest nivel nu se delimitează o suprafață anume în terenul advers unde să se transmită mingea prin intermediul serviciului;

preluarea din serviciu: se va delimita o zonă pe care subiectul va acționa și va trebui să o apere; zona este delimitată de linia de 3m, linia laterală a terenului și două linii trasate special una la 6m. și una exact pe mijlocul terenului, astfel suprafața formată va avea forma de dreptunghi cu o lățime de trei metri și o lungime de patru metri și jumătate; de partea cealaltă a terenului vor fi ceilalți subiecți ce vor efectua serviciul către zona delimitată, prezentată anterior; subiectul va trebui să efectueze preluare de sus sau de jos, după caz, din toate serviciile ce vin în direcția specificată și să dirijeze mingea spre zona 3; se vor număra reușitele din 10 încercări posibile; proba testează nivelul de însușire a procedeelor de bază, capacitatea de execuție a celor învățate în condiții de adversitate, capacitatea de apreciere a vitezei și traiectoriei pe care se deplasează mingea, deplasarea în teren și poziționarea corectă la minge, acuratețea execuțiilor și gradul de eficiență.

=== CAPITOLUL IV ===

CAPITOLUL IV

Programarea, proiectarea și planificarea

procesului instructiv – educativ

În cadrul acestui capitol vor fi prezentate atât partea de proiectare și planificare a procesului instructiv – educativ aplicat în perioada desfășurării lucrării de cercetare, cât și partea descriptivă a mijloacelor și metodelor folosite.

În prima parte vor fi prezentate documentele de planificare a procesului de antrenament, pornind de la planificarea anuală, planificarea mezociclurilor și a microciclurilor, precum și prezentatea unor planuri de lecție.

În cea de-a doua parte a acestui capitol vor fi prezentate mijlocacele și metodele folosite în vederea realizării sarcinilor cercetări de față, precum și pentru a proba ipotezele acesteia.

Voi începe cu planificarea anuală, cu obiectivele acestui document de planificare și cu forma grafică a acestuia.

Având în vedere că este vorba de o grupă de începători, nu avem un calendar competițional ci doar participări ocazionale în diferite competiții cu caracter neofocial și amical cu alte echipe de același nivel de pregătire; astfel se poate explica lipsa calendarului competițional din cadrul documentelor de planificare precum și lipsa mezociclurilor precompetiționale și competiționale din cadrul planului anual de pregătire.

Jocurile amicale au fost susținute în compania echipelor reprezentative ale Școlii Generale nr. 1 Căpreni și Școlii Generale nr. 1 Bumbești Jiu.

Plan anual de pregătire – volei feminin – începătoare

Obiective anuale

Obiective de performanță:

câștigarea meciurilor de verificare;

depistarea copiilor cu aptitudini pentru practicarea jocului de volei și promovarea acestora în grupa de avansați.

Obiective de instruire:

Pregătirea fizică:

dezvoltarea fizică armonioasă și a posturii corporale corecte prin mijloace specifice jocului de volei;

dezvoltarea calităților motrice de bază prin mijloace specifice jocului de volei;

dezvoltarea calităților motrice specifice în vederea efectuării execuțiilor tehnice cu o cât mai mare acuratețe;

creșterea indicilor capacității motrice generale în vederea participării cu succes în antrenamente cu solicitări fizice crescute;

creșterea indicilor calităților motrice de bază în vederea executări corecte și în condiții variate de joc a procedeelor tehnice ;

îmbunătățirea elasticității și stabilității articulare;

îmbunătățirea indicilor generali cu accent pe viteză, forță-viteză și îndemânare-coordonare.

Pregătirea tehnică:

învățarea și consolidarea elementelor și procedeelor tehnice de bază în jocul de volei: pasa cu două mâini de sus, pasa cu două mâini de jos și serviciul;

învățarea preluării din serviciu, ridicăriiși a preluării din atac;

organizarea celor trei lovituri și organizarea atacului din zonele 4 și 2.

formarea capacității de a utiliza cele învățate atât în condiții izolate cât și în structuri simple, specifice jocului, dar și în diferite forme de întreceri și concursuri cu efective reduse și normale;

efectuarea procedelor tehnice învățate în regim de automatizare și în condiții de adversitate.

Pregătirea tactică:

direcționarea preluării din serviciu și a preluării din atac spre zona 3;

dezvoltarea capacității de a realiza ridicarea atât spre zona 4 cât și spre zona 2;

organizarea celor trei lovituri cu finalizare din zona 4 respectiv 2;

învățarea dispozitivului de așezare la preluarea din serviciu și la preluarea din atac;

orientarea mingiilor ce trec peste fileu, lung spre ultimul metru al terenului advers.

Pregătirea teoretică:

învățarea posturilor și a schimbului de jucători;

învățarea zonelor, schimburilor de zone și greșeli ce pot apărea în timpul jocului;

învățarea regulilor de bază ale jocului de volei și noile reglementări survenite, precum și semnalizările arbitrilor și semnificațile acestora;

însușirea regulilor cu privire la alimentația adecvată, necesară în perioada prestării efortului fizic, odihna și refacerea organismului după efort;

noțiuni despre biomecanica mișcărilor învățate, cum este corect, ce greșeli pot apărea, cum se poate remedia, oferirea de feed-back-uri de către profesor si de către colegi, în vederea formării unei imagini cât mai corecte asupra acțiunilor tactice.

Pregătirea psihologică:

educarea sentimentelor, convingerii și conduitei morale;

formarea unei atitudini pozitive față de muncă, responsabilitate, îndeplinirea sarcinilor;

respectarea antrenorului și deciziile acestuia, respectarea programului de pregătire și a colegilor de echipă;

formarea unei conduite sportive, formearea spiritului de fair-play, respectarea regulamentului jocului de volei, respectarea arbitrilor și deciziile acestora precum și a celorlalți oficiali cu care intră în contact;

formarea caracterului viitorului sportiv de perfomanță: dorință de afirmare, de autodepășire, voință, ambiție, ageritate, stabilitate emotională și afectivă, încredere în capacitățile proprii, stimularea motivației, pasiune pentru joc și spiritul de echipă, etc;

combaterea superficialității în pregătire;

stimularea memoriei și imaginației precum și educarea gândirii creatoare;

educarea capacității de a-și mobiliza capacitățile fizice și psihice în vederea realizării sarcinilor cerute;

educarea curajului și inițiativei în rezolvarea situațiilor de risc;

combaterea manifestărilor de individualism și vedetism.

Structura și conținutul planului anual de pregătire

p.f.= preg.fizică; p.th.= preg.tehnică; p.ta.= preg.tactică; p.ps.= preg.psiholagică; p.t.= preg. teoretică; c.v.= concurs de verificare.

Plan de pregătire MZC 1

Obiective intermediare:

Obiective de instruire:

Pregătirea fizică:

– creșterea indicilor capacității motrice generale în vederea participării cu succes în antrenamente cu solicitări fizice de diferite intensități și volume;

– îmbunătățirea indicilor generali cu accent pe viteză, forță-viteză și îndemânare-coordonare;

– îmbunătățirea elasticității și stabilității articulare.

Pregătirea psihologică:

– formarea unei atitudini pozitive față de muncă, responsabilitate,îndeplinirea sarcinilor;

– combaterea superficialității în pregătire;

– educarea capacității de a-și mobiliza capacitățile fizice și psihice în vederea realizării sarcinilor cerute.

MZC. 1 – de acomodare;

MI. 1 – 3 – de antrenament, de pregătire generală.

p.f. – 80% ; p.ps. – 20% .

V – 60% – 80%; I – 50% – 70%.

Plan de pregătire MZC 2

Obiective intermediare:

Obiective de instruire:

Pregătirea fizică:

dezvoltarea calităților motrice de bază prin mijloace specifice jocului de volei;

dezvoltarea calităților motrice specifice în vederea efectuării execuțiilor tehnice cu o cât mai mare acuratețe;

Pregătirea tehnică:

învățarea elementelor și procedeelor tehnice de bază în jocul de volei: pasa cu două mâini de sus, pasa cu două mâini de jos și serviciul;

învățarea preluării din serviciu,;

Pregătirea teoretică:

învățarea posturilor și a schimbului de jucători;

învățarea zonelor, schimburilor de zone și greșeli ce pot apărea în timpul jocului;

învățarea regulilor de bază ale jocului de volei și noile reglementări survenite, precum și semnalizările arbitrilor și semnificațile acestora.

MZC 2 – de bază;

MI. 4 – 6 – de antrenament, de pregătire fizică specifică.

p.f. – 30%; p.th. – 60%; p.t. – 20% .

V – 70% – 90%; I – 50% – 80%.

MI. 7 – 14 – de antrenament, de pregătire specifică.

p.f. – 10%; p.th. – 80%; p.t. – 10% . V – 70% – 90%; I – 50% – 60%.

Plan de pregătire MZC 3

Obiective intermediare:

Obiective de instruire:

Pregătirea tehnică:

consolidarea elementelor și procedeelor tehnice de bază în jocul de volei: pasa cu două mâini de sus, pasa cu două mâini de jos și serviciul;

învățarea preluării din serviciu, ridicăriiși a preluării din atac;

organizarea celor trei lovituri și organizarea atacului din zonele 4 și 2.

Pregătirea tactică:

învățarea dispozitivului de așezare la preluarea din serviciu și la preluarea din atac;

direcționarea preluării din serviciu și a preluării din atac spre zona 3;

organizarea celor trei lovituri cu direcționarea ridicării și finalizarea atacului din zonele 4 și 2.

Pregătirea teoretică:

învățarea regulilor de bază ale jocului de volei și noile reglementări survenite, precum și semnalizările arbitrilor și semnificațile acestora;

noțiuni despre biomecanica mișcărilor învățate, cum este corect, ce greșeli pot apărea, cum se poate remedia, oferirea de feed-back-uri de către profesor si de către colegi, în vederea formării unei imagini cât mai corecte asupra acțiunilor tactice.

MZC 3 – de pregătire și control;

MI. 15 – 24 – de apropiere.

p.th. – 70%; p.ta. – 10%; p.t. – 10%; c.v. – 10%.

V – 70% – 90%; I – 50% – 80%.

4.1. Mijloacele de acționare folosite în vederea realizării obiectivelor propuse

În cadrul acestui subcapitol vor fi prezentate mijloacele folosite în programul de pregătire propriu – zisă, program ce a stat la baza realizării cercetării de față. Vor fi prezentate exercițiile utilizate în pregătirea fizică și tehnico – tactică precum și mijloacele folosite pentru influențare laturii teoretice și psihologice a subiecților cercetării.

Voi începe prin prezentarea exercițiilor și jocurilor folosite pentru pregătirea fizică.

Jocul de volei este un sport ce necesită o pregătire polivalentă; un jucător de volei are nevoie de o bună deplasare în teren în special pe distanțe scurte, forță în regim de viteză pentru a efectua lovitura de atac și desprinderea de la sol atât în cazul atacului cât și în cazul blocajului, mobilitate și îndemănare dar și coordonare. Sportivul trebuie să își coordoneze membrele și întregul corp cu viteza și traiectoria pe care se deplasează mingea, să realizeze anumite execuții tehnice în condiții dificile cu un ridicat nivel de îndemânare și mobilitate.

Astfel în ceea ce privește pregătirea fizică a jucătorului de volei se cunosc mai multe abordări, însă având în vedere tema lucrării de față precum și nivelul de pregătire al subiecților, exercițiile ce au fost aplicate și ce urmează a fi prezentate se regăsesc sub forma unor ștafete și jocuri dinamice și atractive.

Voi începe prin a prezenta mijloacele folosite pentru dezvoltarea trenului inferior.

– exerciții pentru dezvoltarea vitezei de deplasare:

– ștafete și întreceri:

1) se formează 2 șiruri a câte 6 sportive și se vor poziționa înapoia liniei de fund a terenului de volei la o distanță de aproximativ 3 m. unul față de celălalt;

– la semnalul sonor prima concurentă din capătul fiecărui șir va pleca în alergare de viteză cître fileu și îl va atinge cu palma după care se va întoarce la propriul șir pentru a preda ștafeta;

– va câștiga șirul care a terminat primul toate cele 6 schimburi;

– se lucrează câte 3 – 5 repetări în prima parte a antrenamentului (vezi fig. 1).

2) din același dispozitiv se va executa aceeași ștafetă însă de această dată sportivele vor avea în brațe o minge de volei ce o vor transmite de la una la cealaltă în momentul predării ștafetei;

– modul de lucru, dozarea și pauzele sunt aceleași ca la exercițiul anterior (vezi fig. 1).

– variante:

– același exercițiu ca cele prezentate anterior însă poziția din care se pleacă în alergare este schimbată;

– se poate pleca din poziția ghemuit cu fața la direcția de deplasare, cu spatele la direcția de deplasare, din așezat cu fața sau cu spatele la direcția de deplasare, din culcat dorsal sau facial;

– semnalele stabilite pentru a da starul ștafetei poate fi sonor pentru toate tipurile de ștafete sau vizual doar pentru cele în care subiecții sunt poziționați cu fața spre direcția de deplasare.

3) din același dispozitiv, însă în afara terenului de volei, subiecți vor pleca pe rând figura 1

doi câte doi, la semnal sonor sau vizual în alergare de viteză pe o distanță de 6 – 9 m;

– acest exercițiu mai este întâlnit și sub denumirea de sprinturi pe distanțe scurte cu start din picioare; desigur poziția din care se ia startul poate fi schimbată în oricare din pozițiile prezentate anterior.

4) din același dispozitiv se poate pleca tot în sprint însă numai cu start din picioare în felul următor: se vor da două starturi consecutive la distanță de 2”, la primul semnal va pleca primul sportiv din capătul primului șir iar la cel de – al doilea semnal va pleca primul sportiv din capătul celui de – al doilea șir; cel de – al doilea subiect trebiue să îl prindă pe primul pâna la capătul distanței pe care o au de parcurs;

– se vor efectua câte 3 curse pentru fiecare pereche după care se schimbă locurile în cadrul perechilor și astfel cel urmărit devine urmăritor și invers.

Tot pentru dezvoltarea vitezei de deplasare dar și de reacție se poate folosi „leapșa” pe suprafețe de teren delimitate, precum suprafața de joc a terenului de volei; deasemenea se mai poate juca și „leapșa pe perechi”, „șarpele își prinde coada”, „plasa și k”, „cursa pe numere”, „noapte și zi”, etc.

– exerciții pentru dezvoltarea vitezei de deplasare, de execiție și îndemânării:

– ștafete și întreceri:

5) din același dispozitiv de două șiruri a câte 6 sportive poziționate înapoia liniei de fund a terenului de volei, fiecare șir cu câte o minge, la semnalul sonor pleacă primii subiecți din capul celor două șiruri cu mingiile în brațe;

– odată ajunși în apropierea fileului aceștia trebuie să arunce mingea peste fileu, ei să treacă pe dedesupt și să prindă mingea înainte ca aceasta să atingă solul (vezi fig. 2);

– dacă au prins mingea fără ca aceasta să atingă solul sportivii se vor întoarce în cea mai mare viteză la șir pentru a preda ștafeta și mingea; dacă nu au reușit să prindă mingea vor mai încerca până vor reuși;

– se repetă de 3 – 5 ori și se execută în prima parte a antrenamentului.

6) din același dispozitiv, același exercițiu însă de data aceasta sportivele vor pleca cu două mingi în brațe;

– ajunse în apropierea fileului trebuie să le arunce pe amândouă peste fileu, să treacă pe dedesupt și să recupereze ambele mingi și să se întoarcă în cea mai mare viteză la șir pentru a preda și mingiile și ștafeta; figura 2

– în cadrul acestei întreceri mingiile au voie să atingă solul, acest lucru nefiind restricționat;

– se lucrează 3 -5 repetări în prima parte a antrenamentului.

7) acest exercițiu este o variantă a celui prezentat anterior, însă de această dată sportivii pleacă cu o minge în brațe și cu una la picior;

– vor fi nevoiți să conducă mingea cu piciorul până dincolo de linia fileului concomitent cu aruncarea celeilalte mingii peste fileu, vor trece pe dedesupt și vor recupera amândouă mingiile;

– se vor întoarce în cea mai mare viteză la șirul propriu pentru a preda mingiile și ștafeta.

– exerciții specifice pentru dezvoltarea vitezei de deplasare:

– acest tip de exerciții se vor aplica după învățarea pozițiilor fundamentale și a deplasărilor specifice, deoarece poziția în care se vor executa este reprezentată de poziția fundamentală; aceste exerciții vor fi prezentate la mijloacele de învățare și consolidare a poziției fundamentale și a deplasărilor specifice.

– exerciții pentru dezvoltarea detentei (forței explozive la nivelul trenului inferior):

Ținând cont de nivelul de pregătire și de vârsta subiecților cercetării consider că și în ceea ce privește dezvoltarea forței explozive cea mai bună variantă este cea sub formă de joc sau întrecere. În ceea ce privește aceste exerciții avem următoarea legendă:

Legendă:

– săgeata simplă – săritură pe un picior; –––>

– săgeata dublă – săritură pe două picioare; ===>

– săgeata șerpuită – sărituri de-o parte și de alta a liniilor terenului după cum urmează:

– stg., dr., stg, – dr. (1,2,3 – 1); ~~~~~>

– dr., stg., dr., – stg. (1,2,3 – 1). ~~~~~>

8) se va împărții colectivul în 4 grupe de câte 3 subiecți și se va lucra concomitent de-o parte și de alta a fileului același exercițiu (vezi fig. 3);

– se va porni în același timp în zonele 1 și 5, cu sărituri pe ambele picioare de-o parte și de alta a liniei laterale a terenului de la linia de fund până la linia de centru;

– după ce se va ajunge la fileu, subiecții se vor retrage la coada șirului de unde au plecat;

– se pleacă în exercițiu în momentul în care colegul din față a trecut de linia de 3 m.;

– se vor lucra 3 serii consecutive, pauză 5’ și din nou 3 serii consecutive;

– se va mări numărul de serii până la 5 pe parcursul pregătirii.

figura 3

9) tot din dispozitivul de 4 grupe a câte 3 sportive însă repartizate pe o lungime a terenului la fiecare linie de fund și de 3 m. după cum se vede în figura 4;

– se va lucra pe liniile transversale ale terenului de volei (vezi fig. 4);

– se vor executa sărituri de tip 1,2,3 – 1 de-o parte și de alta a liniilor de fund și de 3 m.;

– se pleacă în exercițiu în momentul în care sportiva din față a ajuns la jumătatea distanței pe care se lucrează;

– se vor efectua 3 serii consecutive, pauză 5’ și din nou 3 serii;

– se va mări numărul de serii până la 5 pe parcursul pregătirii. figura 4

Exercițiul 10 este o combinație între ultimele două exerciții prezentate anterior.

10) se împarte întregul colectiv în două grupe a câte 6 subiecți și se poziționează în zonele 1 ale fiecărui teren (vezi fig. 5);

– se va face o scurtă deplasare de 6 m. sub formă de sprint de la linia de fund spre linia de 3 m. unde se vor executa sărituri de tip 1,2,3–1, de-o parte și de alta a liniei de 3 m;

– ajunsă în partea cealaltă se efectuează din nou o deplasare în regim de viteză până la linia de 9 m. unde se execută sărituri laterale pe două picioare de-o parte și de alta a acesteia;

– se vor efectua 3 serii consecutive, pauză 5’ și din nou 3 serii;

figura 5 – se va mări numărul de serii până la 5 pe parcursul pregătirii.

Următorul exercițiu este asemănător celui prezentat anterior, însă mai intervine un nou tip de săritură, cea pe un picior.

11) – se lucrează în același dispozitiva ca și la exercițiul anterior și se pornește din zona 1 cu sărituri pe piciorul drept de-o parte și de alta a liniei laterale a terenului până în dreptul liniei de 3 m. unde se va continua cu săriturile de tip 1,2,3 – 1 până în partea cealaltă a terenului (vezi fig. 6);

– de acolo se va continua cu sărituri pe piciorul stâng pe cealaltă linie laterală a terenului până la linia de fund, linie peste care se vor executa din nou săriturile de tip 1,2,3 – 1.

– se pornește în exercițiu în momentul în care cel din față a terminat o lungime;

figura 6 – se vor efectua 3 serii consecutive, pauză 5’ și din nou 3 serii; – se va mări numărul de serii până la 5 pe parcursul pregătirii.

12) se lucrează în același dispozitiva ca și la exercițiul anterior și se pornește din zona 1 cu sărituri 1,2,3 – 1 pe toată lungimea terenului iar pe liniile scurte se va executa săritura pe două picioare de-o parte și de alta liniei de 9 m. (vezi fig. 7);

– se pornește în exercițiu în momentul în care sportiva din față a parcurs apriximativ trei metri și artfel pe se vor înșira toate cele 6 eleve componente ale ului șir pe o lungime a terenului;

– se vor efectua 3 serii consecutive, pauză 5’ și din nou 3 serii;

– se va mări numărul de serii până la 5 pe parcursul pregătirii. figura 7

Exercițiile ce au fost folosite în vedere prelucrării musculaturii abdominale, lombare și a brațelor vor fi prezentaate în cele ce urmează.

Pentru pregătirea musculaturii abdominale și lombare au fost folosite exerciții clasice însă, au fost modificați anumiți parametrii pentru a da impresia de joc.

13) pe perechi de câte doi, unul în culcat dorsal cu genunchii ușor îndoiți, cu o minge medicinală de 1kg. menținută la nivelul pieptului se va executa ridicarea trunchiului la verticală, după care se va arunca mingea unei coechipiere ce se află în fața celei ce lucrează la o distanță de aproximativ 2m. în poziția stând;

– după transmiterea mingii eleva ce lucrează va reveni în poziția de culcat dorsal timp în care va primi și mingea medicinală înapoi;

– pentru a da un aer distractiv, se va lucra contra cronometru și se va comunica subiecților că perechea care va realiza cele mai multe repetări va câștiga concursul;

– după o serie de 30” se schimbă locurile între partenerii, cei ce au lucrat vor trece în picioare, cei din picioare vor trece jos.

– se vor efectua 3 serii, urmând să se crească treptat numărul până la 5.

14) tot pe perechi de câte doi, unul în culcat dorsal cu genunchii puțin îndoiți iar celălalt subiect aflat în ghemuit în fața celui culcat;

– cel ce va executa tridicarea trunchiului la verticală va bate palme în palme cu cel din fața sa de fiecare dată când se ridică, astfel se va crea o notă de divertisment prin intermediul sunetelor dezvoltate;

– se va lucra deasemenea contra cronometru, timp de 30” după care cele două partenere vor schimba locurile între ele;

– se vor efectua 3 serii, urmând să se crească treptat numărul până la 5.

De aici pot deriva o multitudine de alte asemenea exerciții cum ar fi ridicarea trunchiului și a picioarelor în același timp și se va trasa ca sarcină atingerea încălțărilor cu palmele; cine va reuși va câștiga întrecerea. Încă un asemenea exercițiu mai poate fi tot din culcat dorsal cu genunchii puțin îndoiți, ridicare trunchiului cu brațele întinse înainte și cu atingerea încălțărilor cu palmele ce vor veni ori printe picioare ori prin exterior.

Deasemenea și în ceea ce privește antrenarea musculaturii lombare imaginația poate da naștere unor exerciții ce pot fi atractive și pot da o altă nuanță antrenamentelor de pregătire fizică ce pot fi uneori anoste și plictisitoare.

15) din culcat facial cu picioarel flexate din articulația genunchilor, ridicarea trunchiului, cu brațele pe lângă corp până când se vor atinge încălțările cu palmele; se va lucra contra cronometru timp de 30” și se va număra cine va atinge de cele mai multe ori tălpile în intervalul de timp dat.

Tot din culcat facial se mai pot efectua exerciții ce acționează atât la nivelul musculaturii lombare cât și la nivel de coordonare.

16) din culcat facial cu brațele întinse înainte, ridicarea simultană a brațului drept și piciorului stâng într-un interval de 30” după care se schimbă și se va lucra brațul stâng cu piciorul drept același interval de timp.

De aici pot deriva a multitudine de combinații precum lucrul pe aceeași parte a corpului – mâna și piciorul drept apoi mâna și piciorul stâng sau se poate impune o ordine anume în lucrul individual al fiecărui membru iar profesorul anunță schimbul. Pentru a testa atenția subiecților, profesorul poate inversa intenționat ordinea de lucru iar cune greșește poate primi o pedeapsă sub forma efectuării unei serii suplimentare.

Pentru musculatura brațelor și a umerilor exercițiile sunt la fel de numeroase insă amintim lucrul cu corzi elastice, cu greutăți mici de 500 gr. sau 1kg., lucru cu greutatea proprie sau cu greutatea unui partener.decât câteva.

Multitudinea variantelor de exerciții ce pot fi efectuate sub formă de joc, concurs sau întrecere ar ocupa prea mult spațiu, singura limită în acest caz poate fi trasă de imaginația specialistului în domeniu ce conduce procesul instructiv – educativ.

Astfel voi trece mai departe la prezentarea exercițiilor pentru pregătirea tehnico – tactică. Pregătirea tehnică este cea mai importantă componentă a antrenamentului sportiv. Pregătirea tehnică a jocului de volei începe cu învățarea pozițiilor fundamentale și a deplasărilor specifice. După ce se explică și se demonstrează care sunt pozițiile fundamentale în jocul de volei se trece la lucrul propriu – zis.

Exercițiile pentru învățarea pozițiilor fundamentale pot fi statice și plictisitoare deoarece este nevoie de atenție și concentrare pentru a învăța aceste noi poziții ce ulterior vor fi executate automatizat. Pentru a schimba puțin atmosfera pot fi introduse jocurile și ștafetele, astfel după exersarea analitică a mișcării și după efectuatea corecturilor de rigoare se poate aplica jocul denumit „statuile” însă adaptat la tema pe care o avem.

În acest joc toți subiecții vor fi poziționați pe una din tușele lungi ale terenului iar de partea cealaltă se află un alt subiect cu spatele la ei; în momentul în care acesta se întoarce cu fața la cei aflați în linie, cei din urmă trebuie să ia poziția fundamentală, iar profesorul se plimbă printre participanți pentru a face corecturi acolo unde este cazul.

Unul din exercițiile folosite pentru automatizarea mișcătilor în ceea ce privește pozițiile fundamentale este exercițiul următor descris în figura 8.

subiecții vor fi repartizați pe două linii a câte 3 în spatele liniei de 9m. de-o parte și de alta a fileului (vezi fig. 8);

– la primul semnal sonor se pornește în alergare în tempo moderat spre fileu și la fiecare al treilea pas fiecare subiect individual se va opri în poziție fundamentală pentru 2”-3” după care se va relua deplasarea câtre fileu;

– după ce a termina de lucrat prima linie va porni următoarea linie și va executa același lucru;

– se vor efectua 3 serii urmând ca pe parcursul pregătirii să se ajungă până la 5 serii. figura 8

După învățarea pozițiilor fundamentale se trece la învățarea deplasărilor specifice, deplasări ce se realizeză în poziție fundamentală. astfel în cadrul execițiilor de urmează se vor învăța deplasările specifice, se vor consoliva pozițiile fundamentale și se va antrena viteza de deplasare.

19) se împarte întreg efectivul în 4 grupe a câte 3 subiecți și se delimitează patru suprafețe cu lățimea de 3m.( vezi fig. 9);

– la primul semnal vor pleca în deplasare laterală stânga – dreapta primii concurenți din cadrul fiecărui șir;

– acest exercițiu se poate lucra și sub formă de întrecere, anunțând subiecții cine ajunge primul în partea cealaltă a terenului va lua primul punct, astfel se vor face 3 serii, câte una pentru fiecare rând de subiecți;

– deplasarea se va face în poziție fundamentală joasă;

– pe parcursul deplasării profesorul face figura 9 corectările necesare.

20) se împarte întreg efectivul în două grupe a câte 6 subiecți ce se vor poziționa înapoia liniei de fund a terenului și se organizează suprafața se lucru cu jaloane ca în fig. 10.

– la semnal sonor primii subiecți din capătul fiecărui grup vor pleca în deplasare laterală, în poziție fundamentală joasă, cu fața spre fileu, ocolind jaloanele ce marchează suprafața de lucru; după ce ajung la fileu, revin la coada șirului propriu sau advers, pentru diversificare;

– pentru a transforma acest exercițiu în concurs se anunță că cine atinge primul fileul câștigă cursa; figura 10

– pe tot parcursul cursei profesorul face corectări acolo unde este cazul.

Un exercițiu derivat din cel prezentat anterior este următorul:

21) se împarte întreg efectivul în două grupe a câte 6 subiecți ce se vor poziționa înapoia liniei de fund a terenului și se organizează suprafața se lucru cu jaloane ca în fig. 11.

– la semnal sonor primii subiecți din capătul fiecărui grup vor pleca în deplasare înainte – înapoi, în poziție fundamentală joasă, cu fața la fileu, ocolind jaloanele ce marchează suprafața de lucru; după terminarea deplasării subiecții se pot retrage la coada șirului propriu sau advers;

– pe tot parcursul cursei profesorul face corectări acolo unde este cazul.

figura 11

22) se împarte întreg efectivul în 2 grupe a câte 6 și se poziționează în două linii a câte 3 în spatele liniei de fund a terenului de-o parte și de alta a fileului (vezi fig. 12);

– la semnal sonor vor pleca cei din lilia întâi, în deplasare înainte – înapoi, în poziție fundamentală joasă, cu fața la fileu, după cum este desenat în fig.12: de al linia de 9m. din 3 în 3 m. până la fileu, înainte – înapoi și de la fileu sprint înapoi la linia de 9m. cu fața pe direcția de alergare;

– primul care ajunge la linia de fund, câștigă cursa;

– după ce a terminat prima linie pornește tot

figura 12 la semnal sonor linia a doua;

– pe tot parcursul cursei profesorul face corectări acolo unde este cazul.

Urmâtorul pas în pregătirea tehnică este învățarea elementelor tehnice de bază. Primul asemenea element este pasa cu două mâini de sus, înainte. Pentru început subiecților le este explicată și demonstrată tehnica de execuție după care se va trece la partea practică de lucru propriu – zis.

23) fiecare subiect cu minge, se vor efectua pase de sus deasupra capului din diferite poziții cum ar fi: din stând pentru a se putea deplasa și pentru a menține astfel mingea în aer, din așezat pe banca de gimnastică pentru o mobilitate în deplasare mai scăzută, singurele variante de deplasare fiind de-a lungul băncii, și ultima poziție destinată celor ce au reușit variantele anterioare din șezut pe jos, poziția nu conferă nicio posibilitate de deplasare, gradul de dificultate fiind cel mai ridicat dintre toate pozițiile expuse;

– pentru a impregna atmosfera de joc se stabilește un număr de repetări ce trebiue efectuat, se pornește de la 5, iar primul care termină sarcina primită câștigă runda; după care se mărește treptate numărul de repetări ajungându-se pănă la 20 de execuții de persoană.

– pe tot parcursul perioadei de lucru profesorul face corectări și oferă explicații în vederea învățării corecte a cupei și pasei de sus.

24) același exercițiu prezentat anterior, efectuat din aceleași trei poziții, însă pentru a conferii o notă mai destinsă și mai distractivă, după fiecare pasă subiecții trebuie să bată o dată din palme în față la nivelul pieptului;

– dacă se reușește efectuarea a 10 repetări cu o bătaie din palme se trece la două bătăi din palme, apoi la trei, apoi la o bătaie din palme la ceafă sau la spate;

– de aici combinațiile sunt nelimitate: se poate mări numărul de repetări, se pot combina bătăile din palme, se pot introduce piruiete, se poate modifica înălțimea pasei, se poate lăsa mingea să atingă o daă solul, etc.

25) același exercițiu ca și cel prezentat anterior cu diferența că se lucrează numai din poziția stând;

– subiecții trebuie să execute pasa cu două mâini de sus deasupra capului din stând și la semnal sonor să încerce să se lase în ghemuit și în același timp să nu întrerupă pasele; odată ajunși în poziția de ghemuit trebuie să se ridice și să revină în poziția de stând;

– se va stabili un număr de 5 – 10 ghemuiri, după care exercițiul de poate complica, mărind numărul de repetări sau introducerea de bătăi din palme.

26) o variantă a ex. 25 ar fi ca din poziția inițială de star, din stând, să se coboare în șezut pe sol, și să se revină în stând, efectuând astfel un fel de genuflexiune cu așezare pe sol;

– deasemenea se pornește de la 5 -10 reptări, în funcție de nivelul grupului de lucru.

Următorul pas este cel în care mingea vine de la o persoană, de undeva din față, cu o traiectorie înaltă, intrându-se ușor în specificul jocului de volei. Exercițiile de acest pot fi cu ușurință modificate și transformate în jocuri, lăsând loc imaginației antrenorului în modelarea acestora în funcție de sarcinile ce trebuiesc îndeplinite.

27) se lucrează pe perechi de câte doi, elevul ce lucrează este așezat pe un scaun sau pe banca de gimnastică, perechea acestuia se află la o distanță de aproximativ 2m. în față cu mingea în mână;

– cel ce se află în picioare va oferii mingea celui de pe bancă, cu o traiectorie înaltă; cel de pe bancăse va ridica și se va poziționa potrivit pentru a efectua o pasă cu două mâini de sus, trimițând mingea înapoi la cel de la care a primit-o.

– se lucrează câte 10 repetări de persoană după care cei doi vor scvimba locurile între ei;

– pe durata exercițiului antrenorul face corectările necesare.

28) tot pe perechi de câte doi, pentru a avea o densitate mare, se trece la lucru din picioare, ambii parteneri fiind poziționați, față în față, la o distanță de 3m. – 4m. unul față de celălalt perpendicular pe fileu pentru a se obișnui cu transmiterea mingii spre fileu (vezi fig. 13);

– sportivul de la fileu va oferii mingea cu o traiectorie înaltă iar celălalt va efectua pasa cu două mâini de sus, înainte;

– exercițiul este destul de simplu, deoarece nu necesită efectuarea unei alte deplasări sau mișcări în prealabil; cel ce lucrează doar stă pe loc și se poziționeză la mingea ce va veni undeva în apropierea sa;

– pentru a transforma acest exercițiu în joc se pot împune diferite sarcini subiecților odată ce mișcare este însușită, se poate cere ca mingea să fie pasată pe o traiectorie foarte înaltă, sau să se mărească distanța dintre parteneri, iar cei ce reușesc sunt declarați câștigători;

– pe tot parcursul exercițiului se fac corectările necesare pentru a nu seînsuși greșit tehnica de execuție. figura 13

29) pe grupe dacâte trei se lucrează ca în exercițiul prezentat anterior cu modificarea poziției executantului, cei din linia a – II – a vor efectua o scurtă deplasare după care vor primii mingea și vor pasa cu două mâini de sus, înainte (vezi fig. 14);

– după ce va efectua pasa se va retrage la coada șirului, iar cel de-al doilea sportiv din linia a –II – a avansează pentru a efectua același luctru;

– se începe cu câte 10 repetări reușite de fiecare după care se schimbă persoana de la fileu; și tot așa până când vor trece toți pe la fileu.

figura 14

30) pe perechi de câte doi, ca în exercițiul 28, vezi fig. 13, se va trece la executarea pasei cu două mâini de sus, înainte de către ambii parteneri;

– se începe de la 5 pase reușite de persoană și se poate ajunge la 15, 20 de execuții,în funcție de evoluția individuală a fiecăruia;

– pentru a introduce elementul întrecere, concurență, se stabilește ca perechea ce va lăsa mingea să cadă se va opri și va fi eliminată din joc și tot așa până când va rămâne o singură pereche ce va reuși să mențină mingea în aer, aceasta urmând să fie declarată câștigătoare la finalul întrecerii.

31) pe grupe de câte trei unul la fileu, ceilalți doi în linia a – II –a, ca în exercițiul 29, vezi figura 14, vor pasa cu două mâini de sus toți cei trei participanți și nu se vor deplasa decât cei doi din spate schimbâd între ei după fiecare lovite a mingii;

– se vor executa câte 5 repetări consecutive de persoană după care se schimbă persoana de la fileu și așa până ce vor trece toți prin toate posturile.

32) se împarte întregul colectiv în două grupe și se pziționează unul la fileu în zona 3 și restul unul în spatele celuilalt în zona 6;

– primul sportiv va pleca spre dreapta unde va primi mingea pasată de la cel din zona 3 și va efectua o pasa de sus, trimițând mingea înapoi după care se va întoarce la coada șirului;

– următorul se va deplasa spre stânga și va efectua același lucru ca și primul participant;

– se vor executa câte 5 pase de persoană pe fiecare parte a terenului, iar după ce termină de efectuat fiecare se vor schimba terenurile; figura 15

– se urmărește deplasarea și poziționarea corectă a corpului în funcție de traiectoria mingii, acuratețea și modul de trimitere a mingii spre zona 3;

– pe tot parcursul exercițiului se vor efectua corectările necesare.

33) se împarte întregul efectiv în grupe de câte patru și se vor poziționa câte doi la fileu, unul în zona 2 și unul în zona 3 iar ceilalți unul în spatele celuilalt în zona 1 (vezi fig. 16);

– primul participant din linia a – II – a pornește într-o deplasare scurtă spre înainte, după care va primi mingea de la sportivul din zona 2 pe care o va returna prin pasa cu două mâini de sus, după care va continua deplasare spre fileu oprindu-se în apropierea liniei de 3m. unde va primi încă odată minge de la celălalt sportiv poziționat în zona 3m. pe care o va transmite înapoi tot prin pasă de sus și în final se va retrage la coada șirului; după care va porni următorul jucător din zona 1care va efectua același traseu;

– jucătorii de la fileu vor oferii mingea celor ce lucrează, cu o traiectorie înaltă pentru a le permite efectuarea deplasării și poziționării corecte la minge;

– se vor efectua câte 10 repetări de persoană, după care se va face o rotație și tot așa până când toți participanții vor trece prin toate posturile;

– se urmărește deplasarea și poziționarea corectă a corpului în funcție de traiectoria mingii.

figura 16

34) se împarte efectivul de sportivi în două grupe și se poziționează după cum urmează: trei sportivi la fileu câte unul în fiecare zonă iar ceilalți trei vor sta unul în spatele celuilalt în zona 1 și vor efectua traseul marcat în figura 17;

– se va efectua o pasă lungă din zona 1 după care se va face o scurtă deplasare spre zona 3 unde se va efectua o pasa scurtă, după care se vor retrage cu spatele în zona 5 pentru a da încă o pasă lungă;

– toate pasele se vor transmite spre fileu exact la jucătorii de la care a plecat mingea;

– se vor efectua câte trei repetări în fiecare zonă după care se va face o rotație în așa fel încât toți participanții să treacă prin toate zonele.

figura 17

35) se împarte efectivul de sportivi în două grupe și se vor poziționa după cum se vede în figura 18: un jucător în zona 2, iar restul se află unul în spatele celuillalt în zona 6;

– mingea pleacă din zona 6 de la primul jucător ce își va efectua o pasă înaltă către zona 3, unde se va deplasa și de acolo va pasa către jucătorul din zona 2; de acolo cel ce a făcut cele două pase urmează a se retrage către zona 4 unde va primi mingea de la următorul sportiv ce va pleca din zona 6; după ce a retrimis mingea în zona 6, sportivul din zona 2 se va deplasa la coada șirului din zona 6.

figura 18 – se lucrează câte 5 pase de persoană, iar după însușirea mișcării se mărește numărul de repetări ajungându-se până la 10 repetări de fiecare; pe tot parcursul exercițiului se urmărește deplasarea și poziționarea corpului în funcție de traiectoria mingii și modul de transmitere a mingii către ozonă precizată în prealabil.

36) se împarte întregul efectiv în grupe de câte 4 și se așează perpendicular pe fileu câte doi în linia I și doi în linia a – II – a (vezi fig. 19);

– vor efectua pasa de sus înainte și se vor deplasa la coada șirului din față; exercițiul se mai cunoaște și sub denumirea de suveică în patru; după însușirea exercițiului și crearea automatismului mișcării se va trece la suveica în trei;

– la aceste exerciții se urmărește viteza de deplasare și poziționarea corpului în funcție de traiectoria mingii.

figura 19

În cele ce urmează voi prezenta exerciții pentru învățarea pasei de sus, din săritură. Înainte de a se aplica orice exercițiu se va explica tehnica de execuție după care se va demonstra și se vor arăta imagini, postere cu acest element tehnic efectuat de sportivi de performanță. Se începe cu exersarea acestui procedeu individual, fiecare cu o minge la perete, la o distanță foarte mică pentru a asigura continuitatea exersării și astfel însușitea și chiar automatizarea mișcări.

37) se împarte întregul colectiv pe perechi de câte doi, poziționați față în față cu o distanță de 2-3m. între ei și paralel cu fileul;

– se vor efectua pase de sus din săritură, trei serii a câte 10 repetări de persoană cu pauză de trei minute între serii;

– se urmărește poziționarea corectă a corpului la minge, acuratețea tehnicii de execuție și capacitatea de coordonar a săritura cu momentul pasării propriu – zise;

– pentru diversificarea exercițiului se poate desemna ca doar unul dintre cei doi să efectueze pasa din săritură iar celălalt sa

figura 20 paseze de sus de pe sol și după terminarea

numărului de repetări impuse se vor schimba locurile între cei doi.

38) se vor grupa subiecții tot câte doi însă de această dată vor fi poziționați unul de o parte, unul de partea cealaltă a fileului;

– se vor executa pase de sus din săritură peste fileu.

figura 21

Încă un procedeu foarte folosit în jocul de volei este pasa cu două mâini de sus, peste cap. În continuare voi prezenta câteva exerciții pentru învățatea acestui procedeu. După momentul de prezentare verbală și nonverbală a tehnicii de execuție se trece la partea practică, în care se încearcă exersarea celor expuse.

39) se formează grupe de câte patru și se vor poziționa după cum se vede în figura 22, un sportiv în zona 3, unul în zona 2 iar ceilalți doi în zona 4;

– antrenorul se află în centrul terenului și de acolo va oferii mingiile cu traiectorie înaltă către sportivul din zona 3 care va transmite mingea prin pas cu două mâini de sus, peste cap, spre zona 2;

– de acolo mingea va fi retrimisă la antrenor, care va repune mingea în joc, iar sportivi vor efectua o rotație după fiecare pasă peste cap, din zona 3 în 2 și din 2 la coada șirului figura 22 în 4, de unde se reintră în circuit;

– se vor efectua câte 10 execuții reușite de persoană iar după ce micarea a fost însușită se mărește numrul de repetări.

40) se împarte efectivul în grupe de câte trei și se vor poziționa câte unul în fiecare zonă de la fileu;

– antrenorul sau alt jucător se află în centrul terenului cu mingea pentru a o oferii sportivului din zona 3, iar acesta va pasa cu două mâini de sus odată înainte spre zona 4, a doua oară peste cap spre zona 2;

– se lucrează câte 10 repetări reușite de persoană după care sportivii vor schimba între ei în așa fel încât vor trece toți prin toate posturile; figura 23

– o altă variantă a acestui exercițiu poate fi făcută prin pasarea mingii de către sportivul din zona 3, către zonele 2 și 4 prin pasă din săritură, înainte sau peste cap.

41) o variantă a exercițiului prezentat anterior este cel din figura 24;

– se formează grupe de câte trei și se poziționează paralel cu fileul, cu distanță de 2m. între fiecare participant;

– sportivul din zona centrală va pasa cu două mâini de sus peste cap, spre zona 2, de acolo mingea va fi trimisă lung spre ealaltă extremă, de unde va reveni la centru;

– se vor executa 10 pase consecutive de către sportivul din centru, după care se va face o rotație până când toți participanții vor trece prin toate posturile;

figura 24 – se urmărește acuratețea și eficiența execuțiilor.

În cele ce urmează vor fi prezentate exerciții pentru învățarea pasei cu două mâini de jos. Pentru învățarea acestui procedeu tehnic vor fi folosite o mare parte din exercițiile folosite și pentru învățarea pasei cu două mâini de sus, exerciții ce au fost prezentate anterior. Se va începe cu prezentarea verbală și kinografică a procedeului, după care se va continua cu exerciții sub formă de joc precum cele de la numerele 23, 24, 25, folosite pentru învățarea pasei de sus. Pentru partea de învățare – consolidare se vor folosii mijloacele prezentate anterior cu numerele 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34 și 36. În alpicarea ascestora, însă pentru învățarea pasei de jos, se schimbă sarcinile și cerințele; se urmărește poziționarea corectă a brațelor și a prizei în special și a întregului corp în general, în funcție de traiectoria și viteza de deplasare a mingii. O mare parte din exercițiile prezentate anterior pot fi modificate și adaptate pentru îndeplinirea altor sarcini decât cele prezentate în lucrarea de față; aceste exerciții pot fi folosite atât pentru învățarea pasei de sus cât și pentru învățarea pasei de jos, dar și pentru consolidarea simultană a celor două elemente tehnice de bază. Toate exercițiile pornesc de la efective de doi, trei și până la șase componenți ai unei grupe și prin așejarea acestora în teren se poate trasa ca sarcină generală, ca sportivii de la fileu să lovească mingea se sus iar cei din linia a – II – a de jos, acest aspect fiind specific jocului de volei; desigur pentru diversificarea mijloacelor folosite aceste restricții privind modul de lovire a mingii, pot fi diferit combinate, imaginația specialistului ce conduce procesul de pregătire având un rol foarte important în această privință.

După consolidarea celor două elementa tehnice de bază ale jocului de volei, se va trece la învățarea și consolidarea celui mai important procedeu tehnic de atac și anume serviciul de sus din față. În continuare vor fi prezentate astfel de exerciții dar și exerciții pentru învățarea și consolidarea acțiunii de apărare ce se opune serviciului, respectiv preluarea din serviciu, deoarece aceasta din urmă este influențată și condiționată în mare măsură de modul de execuție a primei.

42) fiecare sportiv cu mingea în mână va executa individual serviciul de sus din față;

– inițial se va începe de la o distanță mică față de fileu de 3m. – 4m., iar pe parcurs ce execuțiile sunt tot mai reușite și mai ușor de realizat se va mării distanța față de fileu, ajungându-se astfel până la a efecuarea acestui procedeu tehnic regulamentar din afara terenului de joc (vezi fig. 25);

– pentru început scopul principal este acel de a transmite mingea peste fileu prin execuții cât mai corecte și mai eficiente. figura 25

43) după însușirea mișcării se va încerca direcționarea mingii către anumite zone ale terenului advers;

– se lucrează tot individual și se începe tot de la distanțe mai apropiate de fileu, respentiv 6m.; pe parcurs ce execuțiile reușesc să atingă sarcinile împuse se va mării distanță până ce se va ajunge la a executa procedeul regulamentar din afara terenului (vezi fig. 26).

– se urmărește executarea corectă a procedeului, precum și eficiența acțiunii.

figura 26

În ceea ce privește preluarea din serviciu exercițiile sunt mult mai solicitante, deoarece maniera de execuție a acesteia depinde foarte mult de modul de execuție al serviciului. Astfel de mijloace vor fi prezentate în cele ce urmează.

44) se va împărți terenul în trei culoare iar grupul de subiecți în grupe de câte patru, doi de o parte a fileului pregătiți pentru a efectua serviciul iar ceilalți doi de partea cealaltă a fileului pentru a efectua preluare din serviciu (vezi fig. 27);

– se va începe cu efectuarea serviciului de la distanța de 6m. față de fileu, pentru a conferi siguranță execuției;

– cei din preluare vor avea ca sarcină efectuarea acestui procedeu cu traiectorie înaltă spre zona 3 a propriului teren avănd la dispoziție pasa de sus sau de jos;

– se urmărește deplasarea la minge, poziționarea figura 27

corectă a corpului și a brațelor în funcție de traiectoria obiectului, modul de analiză a situației și rapiditatea în gândire precum și eliberarea de decizii și acționarea în consecință;

– se pornește de la 10 execuții corecte de persoană și se mărește numărul de repetări simultan cu creșterea nivelului de pregătire.

45) se împarte terenul și grupa de sportivi în două, lucrându-se astfel pe jumătate de teren (vezi fig. 28);

– cei trei de la serviciu, vor direcționa mingea către cei doi din preluare, care vor efectua primirea cu traiectorie înaltă spre zona 3 unde se află un sportiv ce va colecta mingiile și le va trimite înapoi spre zona de serviciu;

– se vor exersa câte 10 repetări de fiecare, după care vor figura 28 schimba între ei, cei din preluare cu cei de la serviciu.

După consolidarea celor două elementa tehnice de bază ale jocului de volei se va trece la construirea fazei de atac prin învățarea organizării celor trei lovituri. Construirea acestor trei lovituri, reprezintă o componentă tehnico – tactică foarte importantă deoarece, acestea coincid cu organizarea fazei ofensive specifice jocului de volei. Pentru pregătirea și consolidarea acesteia se vor aplica un grupaj de mijloace modelate după specificul jocului. Aceste exerciții vor conține cele două elemente de bază ale jocului de volei, combinate în vederea construirii celor trei lovituri. Se va începe cu exerciții simple și pe parcurs ce mișcările sunt însușite, se vor mai adăga noi sarcini până ce se va ajunge la exersarea fazei de joc propriu – zisă în condiții de adversitate. În continuare vor fi prezentate astfel de mijloace, începându-se de la cele simple și ajungându-se la diferite jocuri cu efective reduse pe suprafețe reduse de teren.

46) se vor forma grupe de câte patru sportivi și se vor grupa după cum se vede în figura 29, doi jucători în linia a – II – a unul în spatele celuilalt iar ceilalți doi la fileu în două zone apropiate;

– mingea va porni din linia a – II – a către zona din centrul terenului, de acolo va pleca spre zonele extreme, zona 4 respectiv 2, de unde se va transmite înapoi de unde a plecat spre fundul terenului;

– astfel avem preluare – ridicare – „atac” însă toate organizate în interiorul aceluiași teren;

– se urmărește transmiterea mingii cu

figura 29 precizie către fileu precum și ridicarea către

extreme să fie executată cu o traiectorie înaltă și exactă, în vederea automatizării mișcării pentru o viitoare construire a fazei de atac;

– se vor executa câte 10 repetări de persoană după care se va face o rotație și tot așa până când toți jucătorii vor trece prin toate zonele, deoarece la această vârstă și nivel de pregătire se merge pe antrenametul polivalent;

– după însușirea exercițiului se va itroduce și deplasarea jucătorului către zona unde se transmite mingea, astfel vor trece prin toate zonele în intermediul aceleiași faze.

47) aceleași grupe, aceeași suprafață de teren și același exercițiu însă de această dată sportivi vor trece mingea peste fileu; astfel se va face preluare din minge venită de peste fileu și se vor organiza cele trei lovituri ale fazei de atac în condiții apropiate fazei de joc (vezi fig. 30);

– se va face preluare din zonele 1 respectiv 5 către zona centrală a terenului, zona 3 de unde se va efectua ridicarea către zonele extreme 2 și 4 pentru a fi trecută peste fileu;

– după însușirea exercițiului se va introduce și deplasarea jucătorilor în cadrul propriului teren precum a fost prezentat și în cadrul exercițiului anterior (vezi figura 31); figura 30

– acest exercițiu va putea fi transforat ulterior în joc bilateral 4×4 pe jumătate de teren.

– în figura alăturată este arătată în deaproape organizarea celor trei lovituri cu trecerea mingii peste fileu și deplasarea jucătorilor;

– după efectuarea preluării, jucătorul se va deplasa către zona 3, iar după ce va da pas pentru atac se va retrage către zona 4 respectiv 2 unde se va pregăti pentru a transmite mingea peste fileu și pentru a se retrage înapoi în zona 5 repectiv 1 pentru a intra în dispozivul de apărare;

– transformarea acestui exercițiu în joc este foarte simplă, acest lucru presupunând introducerea scorului sau a unui anumit număr de faze pentru a ține mingea în aer și

figura 27 – se pornește de la 3 faze consecutive și se poate ajunge la 10 sau chiar mai multe în funcție de capacitatea de progres a subiecților.

Așa cum am spus anterior, de la exercițiile pentru învățarea organizării celor trei lovituri până la jocurile bilaterale este un pas foarte mic, deoarece multe dintre acestea se pot transforma cu ușurință în jocuri cu diferite efective, organizate pe diferite suprafețe de teren având mereu alte teme.

48) se vor grupa jucătorii câte doi și se vor poziționa astfel în terenuri de 4,5m.x 3m. după cum se vede în figura 28;

– se vor desfășura jocuri bilaterale 2×2, pe teren redus, cu diferite teme:

– finalizarea se face numai cu două mâini de sus din săritură;

– se poate juca pe scor sau pe anumite perioade de timp stabilite în prealabil;

– se poate juca cu schimbul zonelor sau cu poziții fixe;

– scopul acestor jocuri este de a obișnui copii cu regulile de organizare și desfășurare a unui joc de volei. figura 28

49) se vor grupa sportivii în echipe de câte trei și se va împărții terenul pe jumătate iar pe lungime va fi delimitat de o linie trasată la 6m. de fileu (vezi fig. 29);

– se vor desfășura jocuri bilaterale 3×3 pe terenuri de 4,5m.x6m. cu diferite teme:

– finalizarea se poate face cu două mâini de sus din săritură sau prin minge plasată cu o mână de sus;

– serviciul se face ori din afara suprafeței de joc desemnate ori din afara terenului regulamentar, direcționat pe zona hașurată;

– se poate juca pe scor sau pe intervale de timp stabilite în prealabil, cu schimb de figura 29 zone sau cu poziții fixe;

50) se vor forma echipe de câte patru și se va delimita o suprafață de joc de 7m. x 7m.;

– se vor desfășura jocuri bilaterale 4×4 pe suprafața de teren specificată, aceste jocuri fiind specifice minivoleiului (vezi fig. 30);

– serviciul se va efectua din afara terenului delimitat sau din afara terenului regulamentar, spre zona hașurată;

– finalizarea se va face cu două mâini de sus sau prin minge plasată cu o mână de sus ;

– se poate juca pe scor normal sau cu handicap, sau pe perioade de timp stabilite în prealabil;

– se va juca numai cu schimb de zone;

– se poate introduce un jucător care nu participă figura 30

în joc, sau chiar antrenorul care să îndeplinească rolul de arbitru;

– scopul acestor jocuri este acela de a obișnui jucătorii cu regulile de desfășurare a jocului de volei, cu sistemul de punctare și semnele de arbitraj, de omogenizare a grupurilor de jucători, de formare a atitudinii pozitive față de competiție.

51) joc bilateral 6×6 pe teren regulamentar;

– în dispozitivul de preluare din serviciu se vor poziționa sub formă de W, (vezi fig.31),

și vor acționa fiecare pe zona hașurată pe ca se află;

– în faza a – II – a vor fi poziționate trei la fileu și trei în linia a – II – a;

– aceste jocuri pot fi de antrenament sau de verificare, cu caracter amical sau oficial;

– fiecare din jocurile enumerate mai sus au temele și sarcinile proprii, în funcțiile de obiectivele pe care și le propune fiecare antrenor în parte.

figura 31

Toate exercițiile enumerate în cadrul acestui capitolului reprezintă o un punct de plecare pentru specialiștii din domeniu și pot fi modificate și îmbunătățite în funcție de necesitățile și sarcinile fiecăruia.

Am prezentat anterior exerciții atât pentru dezvoltarea anumitor calități motrice specifice dar și pentru învățarea și consolidarea elementelor tehnice de bază ale jocului de volei, dar și pentru inițierea în tactica voleiului în patru și în șase jucători.

=== CAPITOLUL V ===

CAPITOLUL V

Prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute

Centralizarea și prelucrarea datelor

În prima parte a acestui capitol vor fi prezentate rezultatele obținute în urma cercetării realizate, rezultate ce au fost colectate și centralizate după cele două sesiuni de testări și anume testarea inițială și cea finală. Atât în cadrul primei testări cât și în cadrul testării finale au fost aplicate aceleași probe, patru dintre ele vizând nivelul pregătirii fizice iar celelalte patru nivelul pregătirii tehnice. Pentru verificarea nivelului cunoștințelor tactice și teoretice de specialitate au fost organizate cu scop de verificare, jocuri amicale cu două echipe apropiate ca nivel de pregătire. În continuare voi reaminti probele ce au constituit cele două testări:

săritura cu o mână de pe loc: subiectul se află în fața unei ștachete marcate și va trebui să execute o săritură de pe loc și să pună o palmă cât mai sus pe ștachetă, măsurându-se astfel detenta; în prealabil subiecții au fost măsutați în poziția stând cu brațele întinse sus, pentru a determina la ce punct ajunge fiecare fără săritură și pentru a putea calcula ulterior detenta efectivă prin scăderea din punctul atins prin săritură a punctului atins fără săritură;

deplasare laterală 3m. x 8: în spațiul de 3m. subiectul va trebui să efectueze o deplasare laterală stânga – dreapta în poziție fundamentală joasă, cu atingerea celor două linii ce delimitează suprafața menționată de opt ori; prin această probă se testează viteza de deplasare laterală foarte des folosită în jocul de volei;

deplasarea înainte – înapoi 6m. x 8: acestă probă se poate susține în zona delimitată de linia de 3m. și linia de 9m. a terenului de volei și constă din efectuarea unei deplasări pe direcția înainte cu fața și cu spatele înapoi în zona mai sus menționată și cu atingerea liniilor delimitatoare de opt ori; și acestă probă ca și cea anterioară testează tot viteza de deplasare;

forța abdominală în 30”: din poziția culcat dorsal cu picioarele semifexate și cu brațele la ceafă, subiectul va trebui să ridice trunchiul la 900, de cât mai multe ori întru-un interval de 30”; proba testează forța musculaturii abdominale ce trebuie să fie destul de bine antrenată în cazul jucătorilor de volei fiind întrebuințată în executarea tuturor procedeelor tehnice a acestui joc sportiv.

În ceea ce privește probele tehnice aplicate în cadrul cercetării, acestea au fost următoarele:

pasa cu două mâini de sus, înainte: subiectul se va afla la o distanță de 3m. față de panoul de baschet și va efectua 10 încercări de a întroduce mingea în coșul de baschet prin pasă cu două mâini de sus; se vor număra câte a reușit din cel 10 încercări; proba testează acuratețea și eficiența execuției;

pasa cu pouă mâini de jos : aceeași probă ca și cea prezentată anterior însă de această dată se va încerca introducerea mingii în coșul de baschet prin efectuarea pasei cu două mâini de jos; se vor număra reușitele din cele 10 posibile;

serviciul de sus din față: subiectul va încerca să execute serviciul de sus din față din afara terenului, fără a i se delimita zona sau suprafața anume unde trebuie să ajungă mingea, singura cerință fiind de a trece mingea peste fileu undeva, oriunde în terenul de dincolo de fileu ; se vor efectua 10 încercări și se vor număra reușitele; proba testează nivelul de însușire a tehnicii mișcării și acutarețea execuției și nu neapărat gradul de dificultate cu care se execută procedeul; fiind vorba despre un grup de subiecți începători, dificultatea execuției procedeului este destul de ridicată datorită forței musculaturii împlicate ce trebuie să fie destul de bine dezvoltată și nu a complețității mișcării propriu – zise, tocmai de aceea la acest nivel nu se delimitează o suprafață anume în terenul advers unde să se transmită mingea prin intermediul serviciului;

preluarea din serviciu: se va delimita o zonă pe care subiectul va acționa și va trebui să o apere; zona este delimitată de linia de 3m, linia laterală a terenului și două linii trasate special una la 6m. și una exact pe mijlocul terenului, astfel suprafața formată va avea forma de dreptunghi cu o lățime de trei metri și o lungime de patru metri și jumătate; de partea cealaltă a terenului vor fi ceilalți subiecți ce vor efectua serviciul către zona delimitată, prezentată anterior; subiectul va trebui să efectueze preluare de sus sau de jos, după caz, din toate serviciile ce vin în direcția specificată și să dirijeze mingea spre zona 3; se vor număra reușitele din 10 încercări posibile; proba testează nivelul de însușire a procedeelor de bază, capacitatea de execuție a celor învățate în condiții de adversitate, capacitatea de apreciere a vitezei și traiectoriei pe care se deplasează mingea, deplasarea în teren și poziționarea corectă la minge, acuratețea execuțiilor și gradul de eficiență.

Rezultatele obținute în urma aplicării testelor prezentate anterior au fost centralizate în două tablele ce sunt prezentate în continuare. În cadrul primului tabel au fost reunite rezultatele obținute de către subiecții cercetării atât în cadrul testărilor inițiale cât și in cadrul testărilor finale la probele ce au vizat latura fizică a pregătirii.

Tabel 1

Comparând rezultatele obținute în cadrul testării inițiale cu cele înregistrate în urma testării finale, se poate constata că fiecare subiect al cercetării a înregistrat un progres notabil la toate probele ce au compus testarea aptitudinilor fizice. Aceste rezultate vor fi prezentate în detaliu și interpretate în cea de-a doua parte a acestui capitol unde vor fi introduse și reprezentările grafice ale rezultatelor obținute.

În continuare vor fi prezentate rezultatele obținute în cea dea-a doua parte a testărilor și anume cea referitoare la pregătirea tehnică. Aceste rezultate au fost centralizate sunt prezentate în cadrul tabelului următor cu numărul 2. Prezentarea detailată și interpretarea preucum și reprezentarea frafică a acestor rezultate se va regăsi tot în partea a doua a acestui capitol.

Tabel 2

Urmărind rezultatele înscrise în tabelul de mai sus se poate constata un progres satisfăcător al tuturor subiecților, la toate probele susținute, ceea ce se va vedea și mai bine reprezentările grafice din subcapitolul ce urmează.

Interpretarea și reprezentarea grafică a datelor

Așa cum am mai spus, în această parte a capitolului V vor fi prezentate în detalui, interpretate și reprezentate grafic toate rezultatele obținute de fiecare subiect al cercetării în parte, la fiecare probă susținută, precum și prezentări de ansamblu cu nivelul atins și evoluția grupului.

Voi începe prin a prezenta rezultatele obținute în cadrul testării inițiale la probele ce au vizat aspectul fizic. Prima probă susținută a fost reprezentată de testarea detentei, factor determinant în jocul de volei. Înainte de a începe testarea fiecare subiect în parte a fost măsurat în poziția stând cu brațele întinse sus pentru a determina la ce punct ajunge fiecare fără săritură. În tabelul și graficul ce urmează vor fi prezentate aceste date rezultate în urma testării inițiale.

Tabel 3

Urmărind tabelul de mai sus, se pot observa cotele înregistrate pentru fiecare subiect în parte la măsurătoarea efectuată înaintea aplicării probei, valorile obținute după efectuarea testării și rezultatele obținute. Așa cum se poate deduce sportiva cu numărul 9 este cea mai înaltă din tot grupul de subiecți, avînd și membrele superioare suficient de lungi pentru a atinge 224 cm. din stând cu brațele întinse sus. Deasemenea, tot datorită înălțimii este cea care atinge punctul cel mai înalt și din săritură chiar dacă detenta efectivă este de 16 cm. valoare ce o încadrează pe locul trei în topul clasamentului detentei. Pe același loc se află și sportiva cu numărul 5, tot cu 16 cm. detentă, însă aceasta atinge la măsurătoare cel mai jos punct cu bratul întins fiind cea mai scundă din tot lotul.

Valoarea cea mai mare înregistrată în cadrul coloanei detentei este trecută în dreptul sportivei cu numărul 4 cu 19 cm. Această sportivă nu se numără printre cele mai înalte însă are un atuu prin faptul că are membrele superioare foarte lungi și atunci ajunge foarte sus atât la măsurătoarea de pe loc cât și la săritură.

Cele mai mici rezultate au fost înregistrate de sportivele cu numerele 2 și 10 exercitând o detentă de 12 cm. Aceste rezultate pot fi observate și în cadrul graficului 1.

Graficul 1

Așa cum reiese din graficul de mai sus, grupul de susbiecți a obținut rezultate apropiate ca valoare atât în ceea ce privește punctul atins din săritură cu o mână de pe loc, cât și în ceea ce privește detenta rezultată. Plaja valorică în care se încadrează rezultatele probei, pornește de la 220 cm. și merge până la 240 cm. diferența fiind de 20 cm. În cazul detentei rezultate în urma măsurătorilor efectuate, valorile înregistrate sunt cuprinse între 12 cm.și 19 cm. diferența fiind de doar 7 cm. ceea ce conduce la ideea că avem un grup omogen, cu subiecți ce pornesc cu toții de la același nivel de pregătire, cel puțin în ceea ce privește capacitatea de exersare a forței explozive a membrelor inferioare.

În continuare vor fi prezentate rezultatele înregistrate în urma aplicării probelor ce testează viteza de deplasare, încă o componentă importantă a jocului de volei alături de detentă. Prima probă prezentată este deplasarea laterală stânga – dreapta pe o distanță de 3m., subiectul fiind nevoit să atingă liniile ce delimitează suprafața de lucru de opt ori, într-un interval de timp cât mai scurt. Aceste rezultate se pot observa în graficul ce urmează, cu numărul 2.

Graficul 2

Așa cum se poate observa din graficul 2 rezultatele înregistrate de subiecții cercetării la această probă se încadrează în intervalul 9,2 sec. – 12,3 sec. Cel mai bun rezultat fiind obținut de sportiva cu numărul opt, 9,2 sec. iar cel mai slab rezultat fiin înregistrat de sportiva cu numărul nouă, 12, 3 sec. Sportiva din urmă este cea care a atins cel mai înalt punct atât la măsurătoarea din stând cu brațele întinse sus cât și la proba de săritură cu o mână de pe loc, fiind cea mai înaltă din întreaga grupă și poate de aceea aobținut cel mai slab rezultat în proba de deplasare.

Diferențele înregistrate sunt considerabile și se poate spune că viteza de deplasare pe o distanță așa scurtă și într-o poziție nenaturală precum este poziția fundamentală joasă în care sunt nevoiți subiecții să execute această probă, este condiționată de gradul de motricitate al subiectului, de nivelul dobândirii genetice a calităților motrice, de natura fibrelor musculare implicate în efort și de nivelul de pregătire a celor întregistrați. Se știe faptul că viteza este o calitate ce în mare parte se dobândește genetic și doar un procent foarte mic se datorează antrenamentului sprotiv.

Datorită faptului că viteza în genetal și viteza de deplasare în special, ocupă un loc foarte important în jocul de volei, am mai introdus o probă specifică ce are rolul de a testa posibilitățile subiecților de a se deplasa cât mai repede într-un interval de timp cât mai scurt, însă de această dată pe direcția înainte – înapoi. Rezultatel obținute la această probă sunt prezentate în graficul 3.

Graficul 3

Așa cum se poate observa în graficul 3 și în cazul acestei probe rezultatele sunt variate, ceea ce confirmă faptul că viteza puternic influențată de partea genetică a organismului. Și la această probă cel mai bun rezultat a fost obținut tot de sportiva cu numărul opt, realizând un timp de 19,2 sec. Cel mai slab rezultat de această dată a fost scos de sportiva cu numărul 4, atingând valoarea de 20,4 sec. Cea mai înaltă componentă a grupului de subiecți a obținut și de această dată un timp slab, 20,3 sec. cu o secundă mai puțin decât cel mai prost rezultat obținut la această probă. Alte rezultate mai bune au fost realizate de sportivele cu numerele 5 și 7 obținând un tim de 19,6 sec. și 19,5 sec.

Ultima probă ce are ca obiectiv o componentă fizică, este reprezentată de testarea musculaturii abdominale. Conform probelor propuse de Federația Română de Volei această probă se susține într-un interval de 30” și se numără repetările efectuate în acest interval de timp. Testarea musculaturii abdominale apare în cadrul acestei cercetări deoarece consider că această grupă de mușchi este folosită în executarea tuturor procedeelor tehnice din cadrul jocului de volei; astfel când se efectuează pasa de sus sau de jos pentru a împinge mingea și ai da traiectoria dorită se folosesc mușchii abdominali, pentru a efectua lovirea mingii la serviciu dar mai ales la atac musculatura abdominală este cea care adună toate forțele și le impregnează mingii. Deasemenea și în cazul efectuării blocajului, menținerea poziției verticale în aer este posibilă și datorită musculaturii abdominale. Rezultatele testării inițiale ale acestei probe sunt prezentate în graficul de mai jos.

Graficul 4

Așa cum se poate observa, rezultatele înregistrate pot fi considerate satisfăcătoare, în pimul rând pentru faptul că nu a existat niciun abandon iar în al doilea rând pentru faptul că valorile atinse depășesc 20 de repetări în intervalul de timp dat. Cea mai bună performanță a fost realizată de sportiva cu numărul opt cea care a obținut cele mai bune rezultate la toate probele susținute până acum. Cele mai slabe reprezentări sunt atribuite spotivelor cu numerele 2, 3, 11 și 12, acestea efectuând doar 22 de repetări în cele 30” ale probei. Diferența dintre cea mai bună cotă atinsă și cea mai slabă este de trei repetări, aspect ce nu poate fi considerat factor de departejare.

În continuare vor fi prezentate rezultatele obținute de subiecții cercetării la probele ce vizează pregătirea tehnică. Voi începe prin a prezenta datele culese în urma aplicării testării inițiale. Prima probă a fost reprezentată de pasa cu două mâini de sus; rezultatele la acestă probă se regăsesc în graficul numărul 5.

Graficul 5

Analizând graficul de mai sus, avem confirmarea faptului că subiecții cercetării de față se răgăsesc la nivelul de cunoștințe practice de specialitate a unor începători ceea ce este în concordanță cu tema lucrării ce se adresează unui asemeneat tip de subiecți.

Rezultatele înregistrate în cadrul testării inițiale a pasei cu două mâini de sus sunt foarte slabe. Două sportive nu au putut executa nicio repetare, patru dintre ele au efectuat una singură, trei sportive au reușit două execuții iar restul de trei au atins valoarea cea mai mare înregistrată de trei repetări din cele zece încercări posibile. Este evident faptul că nivelul cunoștințelor practice de specialitate este foarte scăzut, rezultatele înregistrate în cadrul acestei probe susținând această teorie, ce va fi deasemenea susținută și de rezultatele înregistrate în urma aplicării celei de-a doua probe, cea referitoare la pasa cu două mâini de jos. Pasa cu două mâini de jos este cel de-al doilea element de bază al jocului de volei și fiind vorba despre un grup de începători erte important de știut nivelul posibilităților celor investigați, de a executa elementele de bază și nu altele mai complexe. Rezultatele obținute în urma acestei testări sunt prezentate în graficul 6.

Graficul 6

Consultând graficul de mai sus avem din nou confirmarea faptului că subiecții selecționați pentru această cercetare sunt începători. Rezultatele foarte slabe înregistrate în urma aplicării acestei probe pot fi explicate prin faptul că biomecanica mișcării necesită o foarte bună îndemânare și coordonare și multă exersare, ceea ce nu poate fi vorba în cazul unei grupe de începători. Tehnica de execuție a acestui element este destul de greu de realizat iar rezultatele arată acest aspect. Singurele sportive ce au reușit să efectueze câteva repetări sunt cele cu numerele 1, 5 și 8 cu osingură execuție și cele cu 4 și 7 cu două execuții de persoană. Restul grupului de subiecți înregistrând zero repetări în cadrul acestei probe.

Un alt element de bază în jocul de volei este reprezentat de serviciu. Acest element este foarte important pentru că prin intermediul lui se pune mingea în joc; prin intermediul acestui element o echipă are posibilitatea de a face punct sau de a da punctul adversarului. Acest aspect fiind strâns legat de modul de execuție și de eficiența cu care se realizează procedeul în cauză, dacă dai sau nu posibilitatea adversarului de a constui atacul și implicit de a realiza punctul.

Serviciul este prima armă a atacului și este singurul element de sine stătător, execuția acestuia nefiind influențată de acțiunile adversarilor sau ale coechipierilor. Rezultatele obținute în urma aplicării acestei probe se regăsesc în graficul de mai jos.

Graficul 7

După cum reiese și din graficul 7, subiecții cercetării au înregistrat rezultate mai bune în urma aplicării probei pentru testarea serviciului decât în urma probelor aplicate anterior. Cele mai slabe valori au fost realizate de sportivele 3, 9,10 și 12 cu câte o repetare reușită de persoană iar cel mai bun rezultat a fost realizat de sportiva cu numărul 4 ce a efectuat patru repetări reușite din cele zece posibile. Restul sportivelor au executat câte două sau trei repetări de persoană.

Următoarea probă aplicată și ultima, este primul element al apărării și se află în strănsă legătura cu elementul prezentat anterior. Această probă se referă la preluarea din serviciu. Rezultatele obținute în urma aplicării testării inițiale a acestei probe se regăsesc în graficul 8.

Graficul 8

Așa cum am mai spus acest element al apărării se află în strânsă legătură cu serciciul, modul de efectuare și eficiența execuției preluarii depinde modul de realizare și eficiența execuțieie serviciului. Așadar de fiecare dată când se analizează eficiența unui jucător sau a unei echipe la efectuarea preluării din serviciu, se ține cont și de partea oponentă ce efectuează serviciul.

Rezultatele înregistrate de subiecții cercetării la proba de preluare, se situează pe o scală între zero și patru execuții de persoană. Sportivele ce au obținut cel mai mare rezultat au numerele 4 și 7, acestea fiind urmate de sportivele cu numerele 1, 5 și 8 cu trei execuții de personă. Următoarele rezultate sunt înregistrate de sportivele 2,6 și 9 cu câte două execuții fiecare, sportivele 10 și 12 cu o singiră reușită iar sportivele 3 și 11 nerealizând nicio execuție reușită. Aceste reultate oscilante se datorează faptului că execuția preluării din serviciu necesită o foarte bună coordonare și îndemânare, deplasare și poziționare în funcție de treiectoria obiectului.

După prezentarea rezultatelor obținute în urma aplicării testării inițială, în continuare vor fi prezentate rezultatele obținute în urma aplicării testării finale, pentru a vedea dacă mijloacele și metodele folosite au fost eficiente și au ridicat subiecții cercetării la cotele estimate.

Pentru început vor fi prezentate rezultatele obținute în cadrul probelor fizice; se va începe cu prezentarea rezultatelor finale pentru săritura cu o mână de pe loc și detenta rezultată în urma măsurătorilor efectuate.

Tabel 4

În urma măsurătorilor efectuate au rezultat valorile înscrise în tabelul de mai sus. Pentru a avea rezultate cât mai precise și exacte înainte de a începe proba am reefectuat măsurarea sportivelor din stând cu brațele întise sus deoarece subiecții se află în perioada pubertară și pot suferi modificări în sensul creștrii pe înălțime. Rezultatele acestei măsurători au confirmat ipoteza enunțată anterior, sportivele 4 și 7 înregistrând o alungire de patru , respectiv cinci centimetri, restul subiecților rămânând la aceleași cote.

Așa cum se poate constata, toate sportivele au înregistrat valori mai mari în cadrul acestei testări decât în prima, însă rezultatele pot fi urmărite mai bine în graficul ce urmează. În acest grafic se port urmării rezultatele obținute în cadrul testării finale, în urma aplicării măsurătorilor pentru stabilirea punctului atins din săritură cu o mână de pe loc și din stând cu brațele întinse sus pentru determinarea detentei efective.

Graficul 9

Urmărind rezultatele înscrise în graficul de mai sus observăm că toate sportivele au înregistrat valori mai crescute dacât în cadrul testării inițiale, singura sportivă ce a obținut aceleași rezultate fiind sportiva cu numărul 10. Aceasta nu a mai crescut în înălțime de la ultima măsurătoare și nici nu a înregistrat vreun progres în ceea ce privește detenta, obținând 12 cm. atât în cadrul testării inițiale cât și încadrul testării finale.

Restul de subiecți au înregistrat valori cuprinse între 19 cm. și 25 cm. Detenta cea mai mare, cea de 25 cm. este înregistrată de sportiva cu numărul 4, acesta fiind urmată în de-aproape de sportiva a opta cu 24 cm. Următoarele valori realizate sunt trecute în dreptul sportivelor 7, 11 și 2 cu o detentă de 23 cm. respectiv 22 cm., iar cele ce au sărit 21 cm. sunt sportivele 5 și 9. Celelalte cote ale detentei sunt obținute de sportivele 1 și 6 cu 20 cm. și 3 și 12 cu 19 cm. Valorile înregistrate în urma săriturii cu o mână de pe loc se înscriu între 225 cm. și 245 cm., cele mai mari cote atinse sunt realizate de sportivele 4 și 9, iar cel mai jos punct atins a fost obținut de sportiva numărul 5. Alte rezultate obținute sunt de 230 cm. realizate de sportivele 1, 2, 3 și 11 și 235 cm. cotă atinsă de subiecții 6, 8, 10 și 12.

În continuare vor fi prezentate rezultatele finale ale testării deplasărilor specifice, respectiv deplasarea laterală stânga – dreapta 3m.x 8 și deplasarea înainte – înapoi 6m.x 8.

După cum am mai specificat, întroducerea acestor probe în care este vizată deplasarea sportivului este destul de importantă deoarece în funcție de viteza de deplasare și poziționare la minge se pot executa anumite elemente în condiții stabile cu o eficiență crescută sau scăzută.

În graficul de mai jos sunt prezentate rezultatele obținute în cadrul testării inițiale în urma aplicării probei pentru deplasarea laterală.

Graficul 10

Așa cum se poate observa valorile înregistrate sunt înscrise sub 12”, marea majoritate încadrându-se în intervalul 9” – 10”. Cel mai slab rezultat înregistrat este de 11,9 sec. și a fost obținut de sportiva numărul 9. Următoarele rezultate sunt de 11” pentru sportiva a zecea, 10,5 sec. și 10,4 sec. pentru sportivele 11 și 12, 10,2 sec. pentru sportivele 4 și 7 iar restul obținând valori sub 10”.

Sportivele ce au obținut rezultate sun 10” sunt: sportiva cu numărul 1 cu 9,9 sec., sportiva cu numărul 3 cu 9,6 sec., sportiva a cincea și a doua cu 9,5 sec. respectiv 9,4 sec. iar sportivele 6 și 8 înregistrând cel mai bun rezultat cu 9,2 sec.

În ceea ce privește rezultatele obținute în cadrul testării celei de-a doua probe pentru depistarea vitezei de deplasare, acestea sunt prezentate în cele ce urmează, în cadrul graficului de mai jos.

Graficul 11

Rezultatele înregistrate în urma aplicării acestei probe se încadrează sub valoarea de 20”, această cotă fiind atinsă doar de două sportive, numerele 4 și 10. Cel mai bun timp înregistrat în această probă este realizat de sportiva numărul 8, 18,9 sec.

Restul rezultatelor se încadrează între cele două valori prezentate anterior și încep de la 19,8 sec., 19,6 sec. și termină cu 19,1 sec. Comparând rezultatele testării inițiale înregistrate în cadrul acestei probe, cu cele expuse în graficul de mai sus, cele din testarea finală, se poate spune că mijloacele și metodele alese pentru efectuarea pregătirii subiecților cercetării de față au fost adegvate nivelului de pregătire și de vârstă al sportivelor.

În continuare vor fi prezentate rezultatele obținute în urma testării finale la ultima probă ce vizează pregătirea fizică, testarea musculaturii abdominale. În cadrul acestei probe subiecții sunt cronometrați câte ridicări de trunchi din culcat dorsal execută într-un interval de 30”. Rezultatele înregistrate și prelucrate pot fi urmărite în graficul de mai jos.

Așa cum se poate observa rezultatele înregistrate pot fi considerate satisfăcătoare, trei dintre subiecții cercetării atingând cota de 28 de repetări în intervalul de timp dat, iar alte trei sportive efectuând 27 de repetări. Restul rezultatelor înregistrate sunt de 26 de execuții de persoană, cel mai slab rezultat fiind realizat de sportiva numărul 3 ce a efectuat doar 25 de repetări.

Graficul 12

Comparând rezultatele primei testări cu cele prezentate în graficul de mai sus, se poate spune că și în cadrul acestei probe, sportivele au înregistrat valori mai crescute în cea de-a doua testare, ceea ce întărește ideea comform căreia mijloacele folosite au fost bine gândite și atent selecționate.

În cele ce urmează vor fi prezentate rezultatele obținute în cadrul testării finale la probele tehnice și se va începe cu pasa cu două mâini de sus.

În cadrul acestei probe rezultatel pozitive obținute au fost mai mult decât satisfăcătoare. După prima testare în care s-au obținut rezultate foarte slabe la mai toate probele tehnice, valorile atinse în cea de-a doua testare pot fi considerate foarte bune.

Prima probă dată a fost, pasa cu două mâini de sus, iar rezultatele înregistrate în urma aplicării acestei probe se regăsesc în graficul 13.

Graficul 13

Așa cum se poate observa cel mai slab rezutat este realizat de sportiva numărul 11 cu doar 5 repetări reușite. Restul subiecților depășind cota de cinci execuții reușite de persoană ajungând până la nouă. Cea mai bună valoare înregistrată aparține sportivei cu numărul 4 cu nouă repetări reușite, fiind urmată de sportiva cu cu numărul 7 cu opt repetări realizate din totalul de zece.

Lăsând la o parte rezultatele înregistrate și privind stric doar la aspectul tehnic, se poate afirma că toate sportivele și-au însușit tehnica de bază în executarea pasei cu două mâini de sus, înainte. În cadrul testării finale au fost realizate execuții cu un grad ridicat de acuratețe și eficiență, singurul impediment ce a stat la baza rezultatelor înregistrate, ce nu a lăsat subiecții să realizeze cele 10 repetări, a fost reprezentat de emoțiile provocate de testarea propriu – zisă.

Cea de-a două probă tehnică a testării finale este reprezentată de pasa cu două mâini de jos. Rezultatele obținute în cadrul acestei probe sunt prezentate în graficul 14.

Așa cum se poate observa rezultatele înregistrate în urma susținerii testarii finale sunt net superioare celor obținute în urma testarii inițiale, ceea ce înseamă că procesul de pregătire a dat rezultatel scontate.

Comparând rezultatele obținute în urma primei probe, cea în care este testată pasa cu două mâini de sus și rezultatele acestei probe, se poate observa faptul că la prima probă valorile atinse sunt mai bune decât în cazul probei prezente; motivația acestor rezultate este aceea că elementul tehnic, pasa de jos, este mai greu de executate și necesită mai multă exersare și îndemânare decât pasa cu două mâini de sus.

Graficul 14

Cele mai bune rezultate la această probă au fost obținute de sportivele 4 și 7, fiecare executând câte 8 repetări de persoană. Acestea sunt urmate de sportiva cu numărul 3 ce a realizat 7 execuții și sportivele 1,2, 6 și 9 cu câte 6 repetari de persoană. Restul subiecților înregistrând câte cinci sau chiar patru execuții de prsoană.

În continuare vor fi prezentate rezultatele obținute în cadrul testării finale, în urma efectuării probei de testare a serviciului de sus din față. Aceste rezultate pot fi urmărite în graficul de mai jos.

Graficul 15

Așa cum se poate observa, rezultatele înregistrate în cadrul acestei probe sunt foarte bune; numărul de repetari reușite, pentru fiecare subiect în parte, fiind cel mai mare dintre toate probele tehnice aplicate. În cadrul acestei probe, doi dintre subiecții cercetării au reușit să realizeze numărul maxim de repetări posibile, efectuând 10 execuții reușite din cele 10 posibile; acestea sunt sportivele cu numerele 4 și 7. Restul rezultatelor obținute atingând cote de la șapte la nouă. Sportivele ce au realizat nouă repetări reușite din cele zece sunt cele cu numerele 1 și 3, cele ce au ajuns până la cota opt sunt cele cu numerele 2, 5, 10 și 12 iar cele mai slabe rezultate înregistrate se înscriu în dreptul sportivelor cu numerele 6, 8, 9 și 11 cu câte șapte repetări reușite de persoană.

Per total rezultatele înregistrate în urma aplicării acestei probe pot fi considerate foarte bune, toți subiecții reușind să realizeze peste jumătate din maximul de execuții posibile. Desigur și nivelul de execuție tehnică a fost superior celorlate probe.

În continuare, în graficul de mai jos pot fi urmărite rezultatele obținute în urma aplicării probei de preluare din serviciu, probă ce se află în strânsă legătură cu cea anterioară în care a fost testată execuția serviciului.

Graficul 16

Urmărind graficul 16, se poate constata că și în urma acestei probe subiecții cercetării au înregistrat rezultate satisfăcătoare, însă nu la fel de bune ca în cazul probei anterioare. Astfel am centralizat rezultate cu valori cuprinse între 5 și 9 repetăi reușite de persoană din cele 10 posibile. Singura sportivă ce a fost aproape de maximul de repetări reușite este cea cu numărul 7, aceasta efectuând 9 execuții reușite. Restul rezultatelor înregistrate au valori cuprinse între cinci și opt repetări reușite de persoană după cum urmează: sportiva cu numărul 12 a efectuat cinci execuții corecte, sportivele 5, 8, 10 și 11 obținând șase reușite, iar sportivele 1, 2, 6 și 9 atingând cota de șapte reușite de persoană. Subiecții 3 și 4 încadrându-se în dreptul valorii de opt repetări de fiecare.

Pentru a avea o imagine cât mai bine conturată asupra progresului grupului de subiecți dar și al fiecărei sportive în parte, am grupat rezultatele obținute în urma testărilor efectuate câte două, prezentând astfel în cadrul unui grafic atât valorile testării inițiale cât și cele ale testării finale, pentru fiecare probă în parte.În cele ce urmează vor fi prezentate toate aceste rezultete în opt grafice, câte unul pentru fiecare probă în parte.

Voi începe cu prima probă din cadrul celor ce testează calitățile fizice, respectiv săritura cu o mână de pe loc. Astfel în graficul 17 se poate observa atât punctul atins din săritură cu o mână de pe loc pentru fiecare subiect în parte, în cadrul celor două testări, cât și detenta rezultată în urma prelucrării datelor înregistrate.

Graficul 17

Așa cum se poate observa rezultatele înregistrate în cadrul primei testări au valori cuprinse în intervalul 220 cm. – 240 cm. iar datele culese în urma celei de-a doua sesiuni de probe se încadrează între 225 cm. – 245 cm. În urma prelucrării și interpretării datelor obținute putem afirma că în decursul programului de pregătire subiecții au înregistrat progrese mai mari de 10 cm. sau mai mici de 5 cm. Singura sportivă ce a obținut același rezultat atât în urma testării inițiale cât și după testarea finală este cea cu numărul 10, ce a atins în ambele testări, din săritură cu o mână de pe loc 225 cm.

În ceea ce priveste detenta și progresul înregistrat, se poate spune că progresul nu este extraordinar, însă toți subiecții au avut o creștere de la o testare la cealaltă. Consultând graficul 17, putem vedea că detenta rezultată în urma măsurătorilor efectuate se încadrează în intervalul 12 cm. – 19 cm. în urma aplicării primei testări și 12 cm. – 25 cm. în urma celei de-a doua testări. Putem spune că media de progres a grupului este de 5,92 cm. ceea ce poate fi considerat un rezultate mulțumitor având în vedere nivelul de vârstă și pregătire a grupului de subiecți.

În continuare, în graficul 18, sunt prezentate rezultatele obținute în urma celor două etape de evaluare, în ceea ce privește deplasarea laterală specifică.

Graficul 18

Având în vedere faptul că viteza este o calitate motrică puternic determinată genetic, progresul înregistrat de anumiți subiecți în urma alpicării acestei probe, poate fi considerat satisfăcător. Cel mai mare salt înregistrat aparține sportivelor cu numerele 1, 4, și 6, cu un progres de cinci sutimi. Cel mai mic progres înregistrat aparține sportivei cu numărul cinci cu o sutime. Deoarece viteza de deplasare este o caracteristică importantă a jocului de volei, pe lângă proba ce testează deplasarea laterală am introdus încă o altă probă specifică ce are ca obiectiv testarea deplasării înainte – înapoi. Rezultatele obținute în cadrul acestei probe, în ambele sesiuni de testări sunt prezentate în graficul 19.

Graficul 19

Rezultatele obținute în cadrul acestei probe pot fi considerate la fel de pozitive ca și cele obținute în cadrul probei anterioare. Așa cum se poate observa în graficul de mai sus, cel mai slab progres l-au înregistrat sportivele cu numerele 2, 5 și 11; diferența dintre rezultatele primei testări și rezultatele celei de-a doua teastări înregistrată de acestea fiind de doar două sutimi. Cel mai mare progres din cadrul acestei probe, a fost obținut de sportiva cu numărul trei cu o avansare de cinci sutimi. Restul rezultatelor, arată după prelucrare, un progres de trei sau patru sutimi.

Pentru nivelul de vârstă și de pregătire pe care îl au subiecții, se poate spune că rezultatele înregistrate în urma prelucrării și interpretării datelor obținute la aceste două probe, sunt satisfăcătoare, ceea ce conduce la ideea că mijloacele și metodele folosite în vederea pregătirii subiecților au atins obiectivul scontat.

În cel de-al patrulea grafic al acestui grupaj de probe se regăsesc rezultatele obținute în urma testării inițiale și finale, în ceea ce privește musculatura abdominală, ultima probă din cele ce au avut ca scop testarea calităților fizice.

Graficul 20

Așa cum se poate observa din graficul de mai sus, rezultatele obținute în urma aplicării acestei probe sunt foarte bune, iar progresul înregistrat de către întregul grup de subiecți este apreciabil. Cele mai slabe rezultate înregistrate în cadrul testării inițiale au fost obținute de sportivelele cu numerele 2, 3, 11 și 12 cu câte 22 de repetări de persoană, iar în cadrul testării finale aceleași sportive au ajuns până la a efectua câte 25 și 26 de execuții de persoană, progresul rezultat fiind de două și trei repetări pentru fiecare în parte.

Sportivele ce au obținut cel e mai bune rezultate în cadrul testării finale sunt cele cu numerele 4, 7 și 8 cu câte 28 de execuții de persoană, progresul acestora fiind de cinci repetări în cazul sportivei cu numărul 4 și de trei repetări în cazul celor cu 7 și 8; subiectul 4 obținând cel mai mare progres din întregul grup. Alte rezultate înregistrate se încadrează în rata de progres de 3 – 4 repetări de presoană, valori ce sunt considerate foarte bune.

În cele ce urmează vor fi prezentate rezultatele obținute în urma celor două etape de evaluare a probelor cu caracter tehnic. Voi începe cu prezentarea rezultatelor obținute în ceea ce privește evaluarea pasei cu două mâini de sus. Aceste rezultate pot fi urmărite în graficul 21.

Graficul 21

Așa cum se poate observa în graficul de mai sus, progresul înregistrat este foarte mare; rezultatele obținute în cadrul primei testări încadrându-se în intervalul 0 – 3 repetări reușite de persoană iar în urma aplicării testării finale s-au atins și valori de opt , nouă execuții de persoană din totalul de 10 posibile. Cel mai mare progres înregistrat în urma colectării și prelucrării datelor rezultate în urma acestei probe, este obținut de sportiva cu numărul 3, aceasta reușind un salt de la zero repetări în cadrul testării inițiale, la 7 repetări reușite în testarea finală. Cel mai slab progres înregistrat este trecut în contul sportivei cu numărul 8, aceasta efectuând trei repetări reușite în cadrul testării inițiale, unul dintre cele mai bune rezultate ale primei evaluări și doar șase execuții în cadrul testării finale, progresul rezultat fiind de trei execuții.

Pertotal se poate spune că toți subiecții cercetării au obținut rezultate pozitive în ceea ce privește eficiența execuției pasei cu două mâini de sus.

În continuare vor fi prezentate rezultatele obținute în urma testării celui de-al doilea element tehnic și anume pasa de jos.

Graficul 22

Așa cum se poate observa în graficul 22, progresul este considerabil și în cazul pasei cu două mâini de jos, în ciuda complexității acestui element. În cazul acestei probe, în urma testării inițiale, rezultatele înregistrate au fost foarte slabe, șapte dintre subiecții cercetării nereușind să exeute nicio repetare, iar restul nu au trecut de două execuții de persoană. În cea de-a doua testare situația s-a îmbunătățit, toți subiecții înregistrând valori de la patru până la maxim opt repetări reușite de persoană din cele zece posibile ; progresul înregistrat fiind înscris într-un interval de la trei la șapte execuții. Sportiva cu cel mai mare progres fiind tot cea cu numărul 3, aceasta a pornit de la zero și a ajuns la șapte în cadrul testării finale. Această sportivă a înregistrat cel mai mare progres și în proba anterioară ce a tastat pasa de sus. Cel mai mic progres în această probă este trecut tot în contul sportivei cu numărul opt, cea care a înregistrat cea mao mică performanță și în proba anterioară.

Comparând rezultatele înscrise în graficele ultimelor două probe de control, putem observa că valoarea atinsă în cadrul testărilor pasei de jos este puțin mai slabă decât în cazul testărilor pasei de sus ; aceasta se poate explica prin gradul mai ridicat al dificultății tehnicii pasei de jos față de pasa de sus.

În cele ce urmează vor fi prezentate rezultatele obținute în urma aplicării celor două testări în vederea evaluării serviciului de sus din față. Aceste rezultate por fi urmărite în cadrul graficului 23.

Graficul 23

Rezultatele obținute în urma testării acestui procedeu tehnic, s-au dovedit a fi cele mai bune, deoarece subiecții cercetării au reușit să obțină în cadrul testării finale a acestuia, singurele rezultate maxime, zece repetări reușite din zece posibile. Așa cum se poate observa în graficul 23, rezultatele obținute în cadrul testării finale a serviciului de sus din față sunt foarte bune încadrându-se într-un interval de la șapte la zece. Valorile maxime au fost atinse de sportivele cu numerele 4 și 7 iar valorile cele mai slabe au fost înregistrate de sportivele 6, 8, 9 și 11.

Progresul înregistrat de grupul de subiecți în ceea ce privește serviciul de sus din față, este cel mai mare dintre toate celelalte procedee tehnice. Toți subiecții au înregistrat un progres ce pornește de la cinci execuții și urcă până la opt repetări. Sportiva cu progresul cel mai mare în ceea ce privește procedeul prezentat este cea cu numărul trei, aceast a pornit de la o repetare reușită în cadrul testării inițiale și a ajuns la nouă execuții reușite din cele zece posibile, în urma testării finale.

Elementul corespondent serviciului, însă pe partea de apărare este preluarea din serviciu. Rezultatele obținute în urma testărilor efectuate pentru evaluarea preluării din serviciu sunt prezentate în graficul de mai jos. Acestea reprezintă ultimele rezultate din cadrul acestui capitol, preluarea din serviciu fiind ultima probă din bateria de probe de control aplicate în vederea realizării cercetării de față.

Graficul 24

Așa cum se poate observa în graficul 24, toți subiecții cercetării au ajuns la rezultate destul de bune în urma aplicării testării finale. În cadrul testării inițiale rezultatele obțiute la această probă au fost oscilante, câțiva subiecți atingând valori de trei și patru repetări reușite de persoană, în timp ce alți subiecți nu au reușit nicio execuție valabilă. Progresul realizat de aceștia în urma pregătirii primite se încadrează într-un interval de la trei la opt execuții. Sportiva cu cel mai mare procent de progres este cea cu numărul trei, aceasta pornind de la zero repetări în cadrul testării inițiale și ajungând până la opt execuții reușite în urma testării finale. Cel mai slab progres rezultat în urma prelucrării datelor obținute, aparține sportivelor 5 și 8, cu câte trei reușite mai bine în testarea finală față de cotele atinse în testarea inițială. Restul sportivelor au obținut un progres ce se înscrie într-un interval de patru – cinci execuții peste rezultatele obținute inițial.

În ultima perioadă în care a fost aplicată cercetarea de față, grupul de subiecți a avut de susținut patru meciuri de verificare, cu echipele reprezentative ale școlii generale numărul 1 Căpreni și școlii generale numărul 1 Bumbești Jiu. Obiectivul acestor competiții amicale a fost acela de a verifica nivelul de însușire a elementelor și procedeelor tehnice învățate în perioada cercetării, precum și de a verifica nivelul cunoștințelor teoretice de specialitate cu privire la sistemul de organizare și desfășurre a unui joc de volei, așezarea în teren și greșelile de poziționare și schimbare a zonelor, precum și sistemul de punctare și câștigare a unui set sau meci. Rezultatele obținute au fost satisfăcătoare din cele patru meciuri trei au fost câștigate și unul pierdut.

Din punct de vedere tehnic, progresul este vizibil, toți subiecții cercetării au plecat de la nivelul în care nu aveau nici cele mai elementare cunoștințe în ceea ce privește tehnica de execuție a elementelor de bază ale jocului de volei și au ajuns la nivelul în care reușesc să lege elementele între ele într-un mod cursiv, cu o eficiență destul de bună, în vederea obținerii punctului victorios.

În ceea ce privește partea teoretică, prin intermediul acestor meciuri amicale, subiecții cercetării au dovedit că stăpânesc sistemul de punctare, sistemul de poziționare în teren, însă cu ceva ezitări în ceea ce privește modul de schimbare a zonelor.