Contributii Privind Caracterul Fizico Chimic Si Microbiologic a Levurii din Genul Lactobacillus Caucasicus, Streptococcus Lactis Si Torula Sp

Contribuții privind caracterul fizico-chimic și microbiologic a levurii din genul Lactobacillus caucasicus, Streptococcus lactis și Torula sp.

INTRODUCERE

Lucrarea de față cuprinde date referitoare la caracterizarea fizico-chimică , fitochimică și microbiologică a levurii din genul Lactobacillus caucasicus,Streptococcus lactis și Torula sp.

Ca protocol de lucru am avut în vedere compoziția chimică a

lor și ciupercii Torula sp.,identificarea și caracterizarea din punct de vedere microscopic și rolul bacteriilor ca nutrient pentru organismul uman ,dar și pentru cel vegetal pe plantele de cultură și pe cele ornamentale.

Într-o primă etapă creșterea grâului a fost făcută inițial în cutii Petri , câte 20 de semințe în fiecare recipient ,pe vată hidrofilă umectată cu apă deionizată,introduse în cutii de sticlă rectangulare acoperite pentru a crea un microclimat pentru plante.În timpul sezonului estival , condițiile de laborator (temperatură și umiditatea )au fost menținute la valori optime conform datelor de literatură.În etapa următoare a experimentului am utilizat baloane sferice cu fund plat de 2000ml și 1500ml izolate de exterior.Pentru această cultură de grâu s-a folosit o cultură martor ,iar absorbția contaminanților a fost făcută numai în stare de semințe .Semințele au fost ținute în soluție contaminantă timp de 14 ore ,interval suficient pentru ca acestea să atingă volumul maxim și o îmbibiție corespunzătoare.

În cazul speciei Tritticum aestivum s-a utilizat tratarea semințelor cu soluție :

a)apa de la robinet

b)apa distilată cu soluție nutritivă;

c) numai cu soluție nutritivă;

d)apa de la bacterii.

Contaminarea s-a realizat atât pe suport textil(vată),în cutii Petri ,cât și în vase cu pământ (100g)sterilizat repetat la 180˚C timp de 7 zile.

Ulterior pământul a fost umectat (100g)cu 50ml apă deionizată ,iar semințele menținute în soluția de analizat timp de 14 ore au fost plantate la adâncimi de 1-2 cm .Periodic s-a făcut umezirea pământului cu apă deionizată.Pentru determinarea intensității fotosintezei s-a ținut cont de intensitatea luminii.Astfel,s-a folosit atât lumină naturală (care în mijlocul zilelor de vară poate atinge 100000lucși),cât și în lumină artificială (10-50000 lucși),menținută la distanța de 30cm deasupra vaselor cu semințe și respective plantule ,nerecomandându-se expunerii de durată mare în lumină deosebit de intensă deoarece are loc îngălbenirea cloroplastelor. Totodată s-au înregistrat zilnic temperatura mediului , știut fiind că la plantele de cultură , fotosinteza începe la 25-35˚C , crește relativ repede în intensitate cu creșterea temperaturii până la 25-35˚C, peste care scade repede ,încetând la 45-50˚ C.

S-au folosit săruri de Fe3+ și alte elemente esențiale pentru soluția nutrient pentru a cataliza formarea proto-clorofilei , în conformitate cu soluția standard prezentată în tabelul următor :

Au fost înregistrate periodic înălțimea plantulelor ,evoluția rădăcinilor și aspectul extern al semințelor –prezența tulpinilor de fungi pe suprafața semințelor și plantulelor.Experiențele au durat aproximativ o lună în fiecare anotimp.

Din cauza umidității atmosferice relative mari,după o perioadă de 3 săptămâni de la începerea experimentului ,s-a observat pe suprafața plantulelor ,prezența unor specii de fungi ,pe suprafețe mai mari la plantulele expuse în cutiile Petri ,și numai izolat la plantulele expuse în baloane cu fund plat.

Periodic ,pe toată durata experimentului ,au fost prelevate probe din frunze din plantule ,supuse extracției în acetonă 90% timp de 24 de ore,apoi extractul a fost supus analizei spectrofotometrice în UV-VIS , conform metodei UNESCO,pentru determinarea conținutului total de clorofilă.S-a utilizat spectrofotometru UV-VIS Cecil SuperAurius 3021(UK),înregistrările făcându-se la lungimile de undă 663,645 și 630nm.

Am selectat grâul (tritticum aestivum) subspecia vulgaris , – semințele (grăunțele netratate chimic.) Bacteriile menținute la temperatura camerei (19 -20 ˚C) păstrate timp de 10 -12 zile ;iar apa fiind schimbată la 24-48 ore și apa rezultată (cea cu substanțe nutritive de la bacterii fost reunită,păstrată și utilizată pentru tratarea semințlor de grâu ca posibilă soluție nutritivă).

Scopul experimentului este îmbogățirea mediului de cultură cu substanțe nutritive și verificarea vitezei de germinare și stimulare a creșterii plantelor. Verificarea prezenței coloniilor de fungi specifice speciei Tritticum sau inhibarea creșterii acestor fungii, dozarea conținutului de pigmenți clorofilieni din plantulă pentru a observa dacă a fost stimulat sau inhibat din specia bacteriană.

Capitolul 1

Elementele minerale se acumulează sub forma ionilor în diferite organe ale plantelor și îndeplinesc o multitudine de funcții fiziologice ,multe dintre ele fiind generale și comune majorității bio-elementelor.O parte din minerale,sub forma ionilor ,în special al ionilor pozitivi,influențează proprietățile fizice și chimice ale plasmei celulare ,influențează stabilitatea sistemelor coloidale,diviziunea celulară și contribuie la menținerea unui potențial electric care este esențial pentru buna funcționare a organismelor vii.

Fotosinteza este procesul de utilizare a energiei solare pentru menținerea și creșterea unui sistem biologic prin transformarea energiei luminose în energie chimică de legătură ,singura formă utilizabilă în reacțiile de biosinteză.Importanța ei decurge din faptul că reprezintă singurul proces biologic capabil să convertească unica sursă disponibilă de energie primară –energia radiantă solară –într-o formă utilizabilă de organismele vii,asigurând astfel menținerea fluxului de energie în biosferă.

Substanțele anorganice utilizate ca meterie primă în fotosinteză sunt apa, dioxidul de carbon și sărurile minerale. În timpul acestui proces se eliberează oxigen în atmosferă și se stochează energie în legăturile chimice ale substanțelor sintetizate. Astfel, are loc conversia energiei solare în energie chimică. Energia luminoasă este captată cu ajutorul pigmenților asimilatori (clorofile). Aceștia sunt localizați în cloroplaste.

Factorii care influențează fotosinteza sunt :CO2,temperatura, cantitatea de apă, sărurile minerale,microelementele , macroelementele,etc.

INFLUENȚA CO2

În natură , CO2 e un factor limitat al fotosintezei , concentrația sa în jur de 0,33 cm3/l aer fiind considerată suboptimală față de posibilitatea plantelor de a-1 asimila. Acestă concentrație se menține la nivel relativ constant , datorită balanței dintre activitățile respirației și fotosintezei , precum și datorită vitezei mari de difuziune a gazelor în natură.

Totuși schimbări relativ mici ale concentrației CO2 pot să aibă loc în funcție de :

factorul diurn , în sensul că dimineața devreme , concentrația CO2 este cea mai ridicată ,iar spre amiază mai scăzută . Oscilitățile diurne mici se explică prin faptul că ziua are loc fotosinteza , iar noaptea respirația :

varietățiile anuale,primăvara și toamna concentratia CO2 fiind mai crescută , iar vara mai scăzută. Aceste oscilații nu sunt mari , ele reprezintă numai 10 % din cantitatea total existentă în atmosferă :

altitudine, și anume concentrația CO2 scăzând cu acesta . Faptul se explică prin densitatea mai mare a CO2 . În comparație cu cea a altor gaze din atmosferă , și prin ceea că la mari înalțimi , datorită și temperatuirii scăzute a solului , activitatea respiratorie a microorganismelor este mai redusă :

curenții de aer. Într-un aer complet liniștit , în păduri , concentrația CO2 scade datorită consumului de CO2 de către arbori. La fel și în culturile de cereale , scade concentrația CO2 în aerul dintre plante.

În natură fenomenele producătoare de CO2 sunt erupțiile vulcanice, activitațile industriale care implică arderi de combustibil .Oamenii produc zilnic în jur de 2 milioane kg CO2, iar animalele și microorganismele cantități mai mari . Plantele , însă produc cantități de CO2 mult mai mari decât oamenii și animalele la un loc.Practic,putem spune că CO2 din natură este de origine biogenă.

Unul din factori care contribuie la menținerea concentrației CO2 din atmosferă îl constituie , fără îndoială , apa mărilor și oceanelor , reprezintă imense depozite de CO2 sub diferite forme.

O cantitate mare de CO2 provine din respirația plantelor și animalelor marine. O parte din CO2 luat de către plantele submerse prin fotosinteză este degajat apoi prin respirație sau după moartea lor, în urna proceselor de descompunere.

Carbonații și bicarbonații din apă funcționează ca niște soluții tampon pentru CO2, care la rândul lui este în echilibru cu CO2 din atmosferă : Mg(HCO3)2=MgCO3+CO2+H2O sau bicarbonați = carbonați =CO2 din ape.

În apă CO2 se combină imediat :CO2+H2O↔H2CO3,care se disociază :HCO3+H-(în proporție de 44%,sau mai departe:HCO-↔CO3+H(în proporție de 53%).CO2 dizolvat ca atare , în apă reprezintă numai 1%.

CO2 din aer difuzează repede prin stomate în mezofilul frunzei .

Deci, epiderma nu împiedică difuziunea CO2 în mezofilul frunzei,totuși difuziunea are loc , practic ca și când epiderma ar lipsi.

Deci la nivelul stomatelor difuziunea gazelor se petrece ușor și rapid , frunzele plantelor aeriene având numeroase stomate cu camere substomatice mari și spații interclulare situate chiar la nivelul țesutului palisadic . Frunzele fiind subțiri, grosimea epidermei mică , se realizează și o distanță mică de difuziune, cea ce ușurează mult intrarea și ieșirea gazelor. Astfel, odată ajuns în spațiile intercelulare , CO2 difuzează în apă , care îmbibă membranele celulare ale celulelor asimilatoare , apoi trece , sub formă dizolvată , în citoplasmă și de aici la nivelul cloroplastelor .

CONCENTRAȚIA CO2

La concentrații mici , cum sunt cele normale din aer (0,03%) intensitatea fotosintezei crește proporțional cu concentrația CO2 . Aceasta se explică prin participarea directă a CO2 în fotosinteză după legea maselor care postulează că în reacțiile chimice viteza reacției crește proporțional cu concentrația substanțelor care intră în reacție . Marirea concentrației CO2 peste 0,2% nu are nici o influența asupra intensității fotosintezei iar efectele toxice apar la concentrații mai mari în jur de 10% CO2.Nivelurile concentrației de saturație a fotosintezei cu CO2 (curba fotosintezei în funcție de concentrația CO2 fiind de tip Blackman) variază după specie și intensitatea luminii.

Concentrații peste 3-5% CO2 sunt inhibitoare pentru fotosinteză, iar cele în jur de 10-15% devin chiar toxice . Efectul toxic al CO2 nu este încă bine cunoscut . Este posibil ca în concentrații mari CO2 să acidifice puternic citoplasma și să realizeze un pH prea scăzut . S-a constatat că în rădăcinile de grâu CO2 inhibă oxidarea citocromului b , ceea ce a sugerat o influență similară și în frunze. CO2 poate provoca închiderea stomatelor înainte de apariția efectelor toxice.

INFLUENȚA TEMPERATURII

Ca toate procesele vitale și fotosinteza se desfășoara intr-un interval biocinetic de temperatură care corespunde aceluia tolerat de compușii proteici . Partea fotochimică a fotosintezei este independentă de temperatură . Ca și CO2 , temperatura este un factor limitat al fotosintezei fapt pus în evidență de Blackman.La intensități mari ale luminii ,influența temperaturii asupra fotosintezei este mult asemanatoare cu influența temperaturii asupra reacțiilor pur chimice . Astfel , la o lumină puternică intensitatea fotosintezei crește cu aproape de două ori la cresterea temperaturii cu 10 ˚C , în domeniul cuprins între 0º și 25-30ºC : atinge apoi un maxim ,după care scade rapid către zero la temperaturi cuprinse intre 40 si 50ºC.Altfel spus ,coeficientul de temperatură al fotosintezei, Q10 (raportul dintre intensitatea fotosintezei la 20ºC, de exemplu și intensitatea fotosintezei la 10ºC) , în lumină puternică este egal cu 2. În lumină slabă ,intensitatea fotosintezei crește foarte incet cu temperatura la o diferența de 10ºC abia creste de 1,1 ori pentru că în apropierea temperaturiltemperatură . Ca și CO2 , temperatura este un factor limitat al fotosintezei fapt pus în evidență de Blackman.La intensități mari ale luminii ,influența temperaturii asupra fotosintezei este mult asemanatoare cu influența temperaturii asupra reacțiilor pur chimice . Astfel , la o lumină puternică intensitatea fotosintezei crește cu aproape de două ori la cresterea temperaturii cu 10 ˚C , în domeniul cuprins între 0º și 25-30ºC : atinge apoi un maxim ,după care scade rapid către zero la temperaturi cuprinse intre 40 si 50ºC.Altfel spus ,coeficientul de temperatură al fotosintezei, Q10 (raportul dintre intensitatea fotosintezei la 20ºC, de exemplu și intensitatea fotosintezei la 10ºC) , în lumină puternică este egal cu 2. În lumină slabă ,intensitatea fotosintezei crește foarte incet cu temperatura la o diferența de 10ºC abia creste de 1,1 ori pentru că în apropierea temperaturilor care inactiveaza enzimele să scadă la zero.

INFLUENȚA SĂRURILOR MINERALE ASUPRA INTENSITĂȚII FOTOSINTEZEI

Influența sărurilor minerale asupra intensității fotosintezei a fost observată prin tratare cu diferite săruri de K,Mg,P și Fe.Se cunoaște faptul că în lipsa sărurilor minerale are loc o scădere a intensității fotosintezei ,deficitul elementelor minerale având un efect asemănător cu o concentrație mică de CO2 sau cu lumina de intensitate scăzută,sau cu temperatura joasă.

Experiențele se efectuează înlăturând complet sau parțial un element din soluția nutritivă și urmărind intensitatea fotosintezei . De obicei aceasta scade în urma înlăturării elementului respectiv. Apoi se adaugă elementul carent și se urmărește din nou intensitatea fotosintezei.Elementele Mn, K , P , N , Mg ,Fe și S inhibă în urma înlaturării lor prin spălare , intensitatea fotosintezei algelor verzi.

Intensitatea respirației este și ea modificată în urma înlăturăririi și apoi a adaugării elementelor respective . Lipsa K provoacă o creștere accentuată a intensitații resipirației în timp ce lipsa PO43- , N2 și Mg provoacă o creștere înceată a acesteia. Lipsa SO42-, și a Mn nu modifică simțitor intensitatea respirației. În urma adăugarii elementului carent , intensitatea respirației revine la valoare normală în experiențele cu K , în timp ce la plantele ținute în lipsa PO43- se menține ridicată în decursul primelor ore de la adăugarea acestuia.

În cazul în care lipsesc mai multe elemente minerale din soluția minerală nutritivă , intensitatea fotosintezei scade mai mult decât în lipsa unuia singur. Așa de exemplu ,lipsa N2 provocă o inhibare a fotosintezei cu mult mai mare când este însoțită de lipsa K sau P.

Cu creșterea concentrației elementelor minerale în soluția minerală nutritivă crește și intensitatea fotosintezei,care diferă la fiecare element mineral în parte și la specii diferite.La concentrații mai mari decât cele optime are loc o scădere a intensității fotosintezei,cu atât mai accentuată cu cât concentrația este mai mare.Acțiunea de inhibare se datorește în parte,deshidratării protoplasmei ,produsă pe cale osmotică,iar în parte însăși naturii chimice a cationilor și a anionilor respectivi.

Elementele minerale acționează atât asupra intensitații fotosintezei cât și asupra creșteri suprafeței foliare . Mai promptă este reacția suprafeței foliare decât cea a intensității fotosintezei. În lipsa unui element necesar, de pildă a N2, cresterea suprafeței foliare este puternic inhibată , în timp ce intensitatea fotosintezei la unitatea de suprafată a frunzelor este mai puțin afectată .

Elementele minerale sunt absorbite prin rădăcini, multe dintre ele fiind înglobate în substanțele organice încă la acest nivel. La celulele frunzelor ajung elemente minerale de obicei în concentrații mici..

Sărurile minerale acționează asupra fotosintezei și prin modificarea suprafeței foliare . Prin administrare de NH4NO3 la semănat s-a observat o creștere considerabilă a suprafeței foliare .Rolul diferitelor macroelemente asupra intensității fotosintezei se expliă în modul următor :

N2 intră în alcătuirea moleculei clorofilei și anume în nucleii pirolici ai acesteia. În cloroplaste , pigmenții clorofilieni sunt combinații mai mult sau mai puțin labile cu substanțe proteice și ca atare elementul azot intervine și pe această cale asupra intensității fotosintezei. De asemenea, elementul azot participă în fotosinteză la sintetizarea aminoacizilor .Așa se explică faptul că atunci când plantele dispun de săruri cu azot în cantitate mare,sintetizează în proporție mai mare substanțele proteice. În cazul în care ele dispun de cantități mici ale elementului, sintetizează mai ales glucide.Nitrații sunt reduși probabil cu ajutorul TPNH2 adică al trifosfopiridin-nucleotidului mai ales la lumină. La întuneric,reducerea NO3 are loc mai încet, cu ajutorul energiei puse în libertate, prin respiratie.Azotul este asimilat de plante sub formă oxidată NO32- și sub formă amoniacală ,intră în alcătuirea moleculei proteinelor ,aminoacizilor,acizilor nucleici,lecitinelor , clorofilei și a enzimelor în grupările –NH2 și –NH-,deci sub formă redusă.Cu excepția leguminoaselor,plantele depend de N2 în nutriția lor ,iar lipsa lui va determina de la oprirea creșterii până la completa îngălbenire sau căderea frunzelor.

Sulful intervine în fotosinteză prin aminoacizii sulfurați , cisteina cistina și metionina și prin tripeptidul glutation .Aceste substanțe pot avea și un rol oxidoreducator. Unele vitamine, ca tiamina și biotina,conțin deasemenea sulf.La plantele carente în sulfa pare cloroza caracterizată prin culoarea gălbuie a frunzelor, dar mai ales prin culoarea deschisă a nervurilor .În urma administrari de SO42-, cloroza dispare treptat și totodată are loc o creștere treptată a intensității fotosintezei.

PO433- , intervine în fotosinteză mai ales prin fosfolirilări.Esterii fosforici ai glucidelor sunt puși în evidență în fotosinteză înaintea glucidelor respective în experiențe cu 14C și cu 32P , de unde se deduce că glucidele se sintetizează sub formă fosforiliată. PO43- joacă un rol important și la transferul de energie în fotosinteză.Energia luminii este înglobată mai întâi în molecula ATP (adenozintrifosfat)si H3PO4,se pune in libertate energie.

Fosforul(P) participă ca acid fosforic la alcătuirea moleculei acizilor nucleici ,a lecitinelor.Este elemental energetic cel mai important.Fără el nu poate avea loc nici fotosinteza și nici respirația.Este absolute necesar diviziunii celulare.

Magneziul participă la alcătuirea moleculei clorofilei și a multor enzyme respiratorii fiind și component al fitinei ,substanță de rezervă.Are rol în asimilarea și transportul fosforului anorganic și al glucidelor ,precum și în metabolismul substanțelor grase.Influențează metabolismul apei celulare ,acumularea de glucide solubile în apă și scăderea intensității respirației.

Acțiunea elementului potasiu este greu de explicat , întrucât acesta nu formează substanțe organice în corpul plantelor nici măcar trecător . Probabil că potastiul catalizează fosforilările, deoarece în carența sa scade fosforul din substanțele organice. K poate fii înlocuit în parte cu Rb și în masură mai mică cu Cs, care este mai toxic dacât Rb . Elementul Na nu poate suplini rolul K în fotosinteză.

INFLUENȚA MICROELEMENTELOR ASUPRA

INTENSITĂȚII FOTOSINTEZEI

Microelementele sunt folosite de obicei în soluțiile minerale nutritive în concentrații de 100-1000 de ori mai mici dacât microelementele.

Între anumite limite, microelementele au o acțiune pozitivă asupra intensității fotosintezei, iar dincolo de anumite concentrații ele exercită o acțiune de inhibare, datorită toxicității lor asupra protoplasmei celulelor.

Fierul . În lipsa fierului , plantele suferă de cloroză, adică de îngalbenirea frunzelor , datorită imposibilității sintezei pigmențiilor clorofilieni. Cloroza poate apărea pe solurile alcaline, ca urmare a insolubilizării fierului sub formă de hidroxizi sau oxizi. Local, cloroza poate fi înlăturată prin stropirea frunzelor cu soluții diluate de săruri ale fierului . Pâna la anumite concentrații, fierul nu înlătură cloroza; el devine activ numai peste anumite limite , de la care cantitatea de pigmenți sintetizați în frunzele plantelor clorotice este liniar proporțională cu concentrația fierului pâna la o anumită limită. Probabil că fierul participă la biosinteza pigmenților clorofilieni prin enzimele respiratorii , de exemplu prin citocromi și prin catalază, care se găsesc în cloroplaste . Catalaza poate participa în fotosinteză și prin procesul de eliberare a oxigenului din apa oxigenată.

Peroxizii distrug activitatea de carboxilare,așa încât înlăturarea lor din cloroplaste active în fotosinteză este favorabilă îndeplinirii acestui process.

Toxicitatea fierului în concentrații mari este înlăturată de concentrații asemănătoare ale microlementului mangan , dar concentrații mici ale manganului nu pot înlătura această toxcititate. Într-un mod asemănător,toxicitatea unor concentrații relativ mari ale sărurilor de mangan poate fi înlăturată numai de concentrații apropiate ale sărurilor cu fier.

Cloroza poate fi înlaturată prin administrarea altor elemente decât fierul. Fosfații în concentrații mari îngreunează absorbația elementului fier și inhibă conducerea lui în corpul plantelor. Anumite microelemente în exces , cum sunt Mn , Cu, Zn , Cd , Co , Mo si V , împiedică absorbția fierului.

Manganul influențează puternic intensitatea fotosintezei , acțiunea sa comparându-se cu cea elementului fier.La plantele carente în mangan, scăderea intensității fotosintezei atrage după sine și scăderea cantității de glucide din frunze și in genereal din corpul plantelor. Manganul participă la punerea în libertate a oxigenului.Manganul intră în componența multor enzyme,ia parte la procese de descompunere și de sinteză a clorofilei,în reacțiile de oxido-reducere ale respirației ,la reținerea apei.Sub formă de MnSO4 determină creșterea intensității respirației.

Cuprul participă la alcătuirea moleculei unei enzime oxidoreducătoare, de exemplu a fenoloxidazei, a polifenoloxidazei și a lacazei. Substențele organice inhibitoare ale enzimelor cu cupru(tioureea, dietilditiocarbamatul de sodiu)inhibă atât fotosinteza cât și respirația. Prin participarea elementului cupru la molecula nitratreductazei , el ia parte și la asimilarea azotaților .

Zincul . Față de carența zincului reacționează puternic mărul și grâul.

Frunzele rămân mici și conțin numai 2-3%0 zinc , în timp ce frunzele normale conțin 10-17%0 . Frunzele dinspre vârf sunt clorotice , iar fotosinteza scade mult în intensitate.În urma stropirii plantelor cu ZnSO4 0,5% simptomele carenței de zinc dispar și intensitatea fotosintezei revine la normal.Zincul participă la alcătuirea moleculei aldolazei ,care catalizează transformarea moleculei enzimei nitratreductazei ,care catalizează transformarea aldehidei fosfoglicerice în difosfatul fructozei.

Molibdenul participă la alcătuirea moleculei enzimei nitratreductazei, care catalizează reducerea nitraților la nitriți. În lipsa acestui element în celulele frunzelor se acumulează nitrați, care produc veștejirea și simptome necrotice.

Vanadiul (V) acționează favorabil asupra biosintezei pigmenților clorofilieni și înlocuiește în parte molibdenul în fixarea azotului.

Borul (B)acționează indirect asupra fotosintezei ,accelerând transportul glucidelor ,mai ales al zaharozei din frunze.De asemenea ,intervine în transformarea zaharurilor solubile în amidon.

Clorofila

Concentrațiile tipice ale clorofilei în frunze sunt cuprinse între 0,1 și 3% din greutatea proaspătă a frunzelor.Conținutul normal în clorofilă din frunzele verzi este considerabil mai mare decât ar fi necesar pentru îndeplinirea maximă a fotosintezei în condițiile unor concentrații medii de CO2.

Clorofilele au capacitatea de absorbi selectiv radiații ale spectrului vizibil, astfel spectrele de absorbție ale pigmenților clorofilieni diferă. Datorită acestei proprietăți diferitele organisme fotosintezate s-au adaptat mediului în care trăiesc.Clorofilele sunt de 5 tipuri: a ( sunt specifice pentru toate organismele fotosintetizante), b (alge verzi, cromofite, mușchi), c (alge brune, diatomice), d (alge roșii), e (alge galben-verzui).

Rolul pigmenților asimilatori în fotosinteză este fundamental. În funcție de spectrul de absorbție specific, aceștia captează radiații luminoase, a căror energie este utilizată ulterior, în sinteza substanțelor organice.

Produsele alimentare reprezintă furnizorul principal de elemente chimice simple și complexe care participă la formarea țesuturilor și substanțelor bioactive,necesare organismului uman.Glucidele se obțin prin fotosinteză în frunzele verzi sub acțiunea catalizatoare a clorofilei cu ajutorul energiei solare,a bioxidului de carbon și a apei.

Fermentația este tot un proces nedorit,apare spontan,atunci când în spațiul de păstrare lipsește oxigenul.Poate fi produs de drojdii,dar și de unele bacterii.Se cunosc astfel fermentațiile :lactică, acetică, alcoolică,butirică,propionică,etc.

Fermentația alcoolică este efectuată în special,de unele levuri,care folosesc calea EMP de degradare a glucozei la piruvat.Cea care realizează fermentația alcoolică în cazul experimentului meu,este drojdia Torula sp.

Procedura fermentativă a acidului lactic este efectuată de un grup heterogen de bacterii, care aparțin mai multor genuri , dar care formează două grupuri fiziologice ,în funcție de tipul de catabolism al glucozei și de natura produșilor lor finali .

Bacteriiile lactice homofermentative (streptoccus pediococcus acidul lactici , lactobacilius bulgaricus , L leichmanii , L.casei, L.plantarum L.acidophilus , L. jensenii ) fermentează glucoza la acid lactic cu producere numai de urme ale altor produși .Ele urmează calea EMP , cu formare de piruvat care este redus la acid lactic , sub acțiunea lactatdehidrogenazei , utilizând NADH ca donator de H . Reacția produce mari cantități de acid lactic datorită aldolazei , care clivează hexozodifosfatul în triozofosfați, care duc la piruvat și deci la lactate.

Produse lactate acide (iaurt,sana,chefir,lapte bătut)

Prin produse lactate acide se înțeleg în special produsele obținute în urma dezvoltării în lapte a unor microorganisme specifice.Au valoare nutritivă și însușiri dietetice și terapeutice,fiind bogate în vitamine din complexul B,cu acțiune antibiotică asupra unor bacterii patogene.Produsul trebuie să fie compact sau fin dispersat,cu consistență cremoasă sau fluidă,fără eliminare de zer sau bule de gaz,cu gust și arome specifice,dulce acrișor.Defectele pot fi :gust acru pronunțat,gust de mucegai sau drojdie,gust rânced sau oxidat,gust și miros oțetit,gust și miros amoniacal,separare de zer,cu consistență moale.

Produsele din lapte

Acestea sunt produse care se obțin printr-o fermentație lactică dirijată ce determină o digestibilitate sporită și însușiri gustative superioare.Sunt dietetice pt.că bacteriile lactice folosite în fabricare inhibă dezvoltarea bacteriilor de putrefacție din mediile intestinale.Au un conținut mărit de vitamine din complexul B,fapt pt.care sunt asociate tratamentului cu antibiotice,pt. Că pot să refacă flora intestinală naturală distrusă de acestea.Iaurtul.Este,în prezent,cel mai răspândit dintre produsele lactate dietetice. Produsele lactate acide cum e iaurtul cu culturi active, sunt mai ușor de digerat decât laptele simplu. Cele mai multe iaurturi sunt sărace în lactoză oricum și în plus, bacteriile din acestea ajută la descompunerea zahărului rămas în iaurt. Dacă totuși considerați că iaurtul pe care il consumați păstrează cantități mărite de lactoză (care se pot situa între 30-70% din lactoza inițială prezentă în lapte), alegeți iaurturile fermentate cu culturi "bulgaricus". Laptele bătut conține și el diferite cantități de lactoză, ceea ce nu îl face mai ușor de suportat, iar consumul brânzei nu ar trebui să fie o problemă, deoarece cea mai mare parte a lactozei este îndepărtată în cursul procesului de fermentare.

Smântâna.Este un produs de mare importanță pentru alimentație datorită calităților gustative,conținutului în grăsimi ușor asimilabile și a vitaminelor liposo-lubile.Este o emulsie de grăsimi în plasmă(apă 33-75%,substanță uscată 5-7%). Materia primă o formează laptele de vacă.Chefirul se prepară din laptele de vacă prin fermentare mixă lactică(produsă de bacterii lactice) și alcoolică(produsă de drojdii).Prin reglarea temperaturii și duratei de fermentație se modifică raportul dintre cele 2 fermentații astfel încât în produsul finit predomină caracterele de produs lactoacid ușor alcoolic.

Lactatele acide previn cancerul

Produsele lactate acide sunt alimente obținute prin fermentarea laptelui cu bacterii lactice selecționate. Din acest tip de alimente fac parte iaurtul, laptele bătut, smântâna fermentată sau brânza proaspătă de vaci.Efectele biologice ale produselor lactate acide: au efect antimicrobian și împiedică dezvoltarea a numeroase bacterii patogene în tubul digestiv datorită puterii lor acidifiante, producției de antibiotice și de compuși care inhibă creșterea patogenilor. Un numar mare de studii a demonstrat rolul acestor alimente probiotice în stimularea sistemului imunitar și de apărare a organismului. De asemenea, există date care demonstrează că un consum de produse lactate fermentate care conțin bacterii vii scade nivelul colesterolului și previne tulburările cardiovasculare asociate. Probioticele au și efecte anticancerigene în tract gastro-intestinal, prin stimularea răspunsului imunitar și printr-o diminuare a substanțelor cancerigene produse de flora existenta în colon. Probioticele stimuleaza productia sistemului imunologic ca bariera de protectie a tubului digestiv, fiind demonstrat ca administrarea de preparate cu Lactobacillus poate stimula productia de g – globuline, g – interferoni si intensifica activitatea macrofagelor responsabile de îndepartarea agentilor patogeni din organism. Pe lângă aceste efecte benefice, produsele lactate acide amplifică sinteza de vitamine, reglează tranzitul intestinal și reînnoiesc mucoasa digestivă îmbunătațind absorbția intestinală. Datorită efectelor benefice ale acestor produse asupra sănătății ar trebui ca lactatele să fie prezente frecvent în alimentația noastră.

Produsele lactate acide și brânzeturile fermentate au în compoziția lor Na,K,P și unele vitamine din complexul B.

Fermenții lactici secretați de bacteriile lactice împiedică dezvoltarea bacteriilor proteolitice termorezistente ce produc alterări grave ,datorită descompunerii substanțelor proteice în produse toxice pentru organism.

Chefirul reprezintă un produs lactat preparat din lapte integral sau smântânit ,acidulat cu un ferment vegetal ,care constituie o băutură gustoasă ,cu valoare nutritivă și cu proprietăți terapeutice importante.

Am selectat grâul (tritticum aestivum) subspecia vulgaris , – semințele (grăunțele netratate chimic.) Bacteriile menținute la temperatura camerei (19 -20 ˚C) păstrate timp de 10 -12 zile ;apa fiind schimbată la 24-48 ore și apa rezultată (cea cu substanțe nutritive de la bacterii fost reunită,păstrată și utilizată pentru tratarea semințlor de grâu ca posibilă soluție nutritivă.

Scopul experimentului este îmbogățirea mediului de cultură cu substanțe nutritive și verificarea vitezei de germinare și stimulare a creșterii plantelor. Verificarea prezenței coloniilor de fungi specifice speciei Tritticum sau inhibarea creșterii acestor fungii, dozarea conținutului de pigmenți clorofilieni din plantulă pentru a observa dacă a fost stimulat sau inhibit din specia bacteriană.

Experimentul

Cultura bacteriană- demararea din luna martie au fost tratate coloniile bacteriene cu apa potabilă (aproximativ 100 ml apă potabilă și schimbată apa la 24-48 ore ). Apa rezultată a fost reunită, separat într-un flacon – s-a ajuns la aproximativ 500 ml .

Observație:

În cele 12 zile , deși substanța bacteriană are ca mediu biologic laptele , s-a observat că apa i-a stagnat cresterea fără a o distruge aspectul coloniei fiind alb voluminos expandat .În paralel, s-a tratat colonia cu aproximativ 200 ml apă magnetizată ținută în cană magnetică ) . Apa magnetizată îmbogațită cu nutrienți din bacterii s-a reunit și s-au tratat semințele de grâu.

S-au selectat aproximativ 20 semințe care s-au depus pe vată

-Lotul 1 :cutia Petri cu vată și 20semințe tratate cu apă potabilă

– Lotul 2 :cutia Petri cu vată și 20semințe tratate cu apa reunită de la cultura bacteriană;

– Lotul 3 :cutia Petri cu vată și 20semințe tratate cu substanță nutritivă și substanța standardizată.

– Lotul 4 :cutia Petri cu vată și 20semințe tratate cu apa .magnetizată zilnic.Se urmărește germinarea ,apoi creșterea plantulei.

Mod de lucru :

20 de semințe de grâu se introduc în cutii Petri pe vată hidrofilă în incinte de sticlă paralelipipedice acoperite cu capac de sticlă pentru a oferi plantulelor un microclimat ,împiedicând astfel evaporarea excesivă și asigurând variații cât mai mici de temperatură .Separat,s-au trecut în baloane cu fund plat de 1500ml,isolate de exterior prin dop dublu de vată și tifon.La baza balonului se introduce vata hidrofilă pe care se introduc 20 de semințe de grâu .Se urmărește în paralel creșterea culturii de grâu în cutiile Petri și în baloanele cu fund plat.

Pentru contaminare s-au folosit pipete de 1,2,5 ml ,s-a controlat zilnic temperatura și umiditatea,atât atmosferic,cât și în interiorul incintei.Aranjarea cutiilor Petri s-a făcut astfel încât să primească o cantitate egală de lumină naturală.

Demararea experimentului :

S-au administrat cate 5 ml din fiecare soluție,iar din soluția de MnSO4 s-a adaugat câte 2ml,iar din cea de FeEDTA 1 ml pentru formarea soluției nutritive.

Am verificat pH-ul fiecărei soluții în parte,astfel :

1 .Apa nutrient de la bacterii pH =5-5,5

2 .Apa magnetizată pH = 7

3. Apa magnetizată cu soluție de la bacterii pH=4-4,5

4 .Apa potabilă robinet pH = 6,90

5. Solutia nutrient pH = 6,9 – 7 .

În primul experiment am realizat și tratarea unei probe cu soluție de apă magnetizată,obținută prin tinerea apei în cană magnetică timp de 24 ore.

Am verificat în paralel pe toată durata experimentului , temperatura și umiditatea atât în cadrul încintelor în care se găseau probele,cât și în temperatura ambiantă a laboratorului. Temperaturile in interiorul camerei au variat între 22-24˚C,iar în interiorul cuvelor cu probe,temperatura a variat între aceleași temperaturi,dar cu o diferență remarcabilă în ceea ce privește umiditatea atmosferică comparativă cu cea din interiorul cuvelor cu probe,la care u%=73-88,iar pentru cea atmosferică,valorile se încadrau între 57-62%.,deci umiditatea ambiantă este mult mai mica în comparație cu umiditatea cuvelor.

În continuare vă voi prezenta prin intermediul unui grafic procentul de creștere a invaziei fungice asupra fiecărei probe în parte în raport cu numărul de zile.

Concluzionând,se poate observa din grafic căci cea mai mare invazie fungică asupra cariopselor de grâu s-a realizat asupra probei cu soluție nutrient,iar cea mai mică invazie fungică s-a observat în cadrul probei cu apă de la bacterii(pe desen colorată cu un albastru-mov).

Același lucru se poate observa și în fotografiile realizate asupra experimentului.Iată câteva dintre acestea :

In momentul germinarii bobul de grau isi genereaza enegia pentru viitoarea planta. In acel moment energia lui este maxima s-a demonstrat experimental ca la germinare cantitatea de calciu, magneziu etc. din bob se tripleaza!

Analiza rezultatelor testelor pe plantele de cultură

Pentru determinarea eficacității substanțelor sintetizate asupra dezvoltării plantei Tritticum aestivum ssp.vulgare a avut în vedere următoarele aspecte :

Procentul de germinare al cariopselor de grâu;

Înălțimea plantulelor ;

Cantitatea de clorofilă și evoluția unor fungi pe semințe .

Urmărindu-se procentul de germinare al semințelor de grâu s-a evidențiat faptul că acesta a oscilat între ……………..comparativ cu varianta martor de apă potabilă ,la care procentul de germinare a fost numai de ………..în perioada de timp analizată.

Referitor la înălțimea plantelor s-a evidențiat faptul că și aceasta a fost stimulată de sol ………………..,comparativ cu varianta martor ,la care,înălțimea plantulelor a fost de……….

În al 2-lea experiment nu am mai folosit proba cu apa magnetizată.

În al doilea experiment,am obținut urmatoarele valori reprezentate grafic în următorul tabel :

Se observă clar înălțimile la care au ajuns probele tratate.

În al trei-lea experiment,am obținut următoarele valori observate din graficele următoare :

Contribuții privind caracterul fizico-chimic și microbilogic a levurii din genul Lacatobacillus caucasicus ,Streptococcus lactis și Torula sp.

Levura pentru iaurt “cristale gelatinoase“

În continuare vă voi arăta câteva imagini reprezentative pentru Levura pentru iaurt „cristale gelatinoase”.

Proprietățile morfologice :

Se prezintă sub forma a trei microorganisme :

Bacteria Lactobacillus caucasicus

Bacteria Streptococcus lactic

Drojdia din genul Torula sp.

Bacteriile sunt organisme unicelulare,care au ambii acizi nucleici (ADN și ARN)

Cele două bacterii se completează ca acțiune și generează o fermentație lactică asemănatoare drojdiilor.

Drojdia din genul Torula sp.realizează o fermentație alcoolică.

Mecanism posibil :

Prima fază –Are loc fermentația alcoolică produsă de ciuperca Torula sp.,după care intervin bacteriile.Încărcătura rezultată este între drojdii și bacterii.

A doua fază –Cănd se epuizează alcoolul,produsul rezultat este transformat în acid acetic ,cu miros final de oțet.

Utilizări :

În biotehnologii

Posibile dezavantaje :În timpul filtrării produsului nutritiv , acesta se poate contamina cu unele microorganisme ,care pot ajunge în tubul digestiv al omului.

Pentru cantități mari de produs nutritiv este necesară filtrarea sterilă.

Torula sp.este o ciupercă care crește rapid și produce în 10 zile o colonie de culoare maro-închis la o temperatură de 25˚C.Este răspândită în toată lumea ,dar este specifică zonei cu climat temperat.Poate fi izolată din aer,sol,plante în putrefacție (descompunere),lemn,apă dulce ,apă sărată .N-au fost raportate infecții umane,totuși ea poate provoca alergii.

Torula sp.este o ciupercă saprofită .

Caractere morfologice :

Torula sp.prezintă conidiofori scurți,închiși la culoare ,simpli sau ramificați.Se cultivă în medii de cartof,dextroză,agar-la 24˚C.

Compoziția chimică a ciupercii Torula:

Compozitie chimica Torula:

-proteine

-lipide

-cenusa

-fibre

-Vitamine ,și anume :vitamina A,D3,E(alfa tocoferol),B1,B2,B6,B12,H(biotina),PP,K3,Acidul pantotenic,

-acidul folic,

-oxid de fier,

-oxid de zinc,

-oxid de mangan;

-sulfat pentahidrat;

-iod(iodură de potasiu)

-seleniu

-cobalt;

-molibden

-aminoacizi dintre care enumerăm :

Valina;

Treonina;

Izoleucina;

Arginina;

Lizina;

Tirozina;

Fenil-alanina;

Leucina;

Histidina;

Metionina;

Cistina;

Glicina;

Triptofanul

DATE PRELIMINARE PRIVIND CARACTERIZAREA FIZICO-CHIMICĂ ȘI FITOCHIMICĂ A LEVURII DE SIMBIOZĂ TORULA sp.

Analiza farmacognostică și fitochimică a produsului vegetal implică :

A)Determinarea identității produsului vegetal și a caracterelor macroscopice,care se realizează cu ajutorul examenului macroscopic și examenului microscopic.

Examenul macroscopic urmărește stabilirea :

Aspectului

Dimensiunilor

Culorii

Mirosului

Gustului

Stabilirea caracterelor microscopice se efectuează cu ajutorul examenului microscopic efectuat pe :

Secțiuni (transversale,longitudinal –radiale și longitudinal tangențiale.

Pulbere

Produs “concissium” clarificat.

Identificarea grupelor de principii active care se efectuează prin examen microchimic constă în :

Examen histochimic (implică evidențierea principiilor active în celule și țesuturi )

Microsublimat (obținut din pulberea produsului vegetal sau din reziduul soluțiilor extractive).

Analiza chimică calitativă are ca scop :

Separarea substanțelor din produsul vegetal sau din extract pe baza diferenței de solubilitate în solvenți de polarități diferite și identificarea lor prin reacții caracteristice

Analiza cromatografică.

B)Determinarea purității produsului vegetal implică :

Determinarea impurităților din aceeași plantă

Determinarea corpurilor străine din planta producătoare.

C)Determinarea calității

Determinările preliminare care se realizează sunt :

Pierderea prin uscare

Cenușa totală și insolubilă în HCl 10%

Substanțe solubile

Se efectuează totodată și determinarea cantitativă a principiului activ.

Identificarea produsului vegetal prin intermediul examenului macroscopic

Prin acest examen se urmărește stabilirea caracterelor morfologice observate cu ochiul liber sau la lupă și a celor organoleptice percepute prin miros și gust.

Aspectul constă în stabilirea :

Formei produsului(întreg sau fragmentat),

Particularităților fețelor,

Fracturii,

Consistenței ,

Raportului dintre țesuturi (observat pe fractură);

Dimensiunea se apreciază în mm pentru semințele mici,folosind hârtia milimetrică.

Culoarea se poate observa la exterior și la interior.

Mirosul este perceput ca atare.

Gustul se determină ca atare sau pe decoct .

Caracterele organoleptice mai oferă și unele orientări asupra compoziției chimice a produsului.

Examenul microscopic

Constă în realizarea secțiunilor .Prepararea secțiunilor include mai multe etape :secționarea,clarificarea ,colorarea și fixarea.

Organul analizat ,se taie cu bisturiul în fragmente de 1-2 cm ,când dorim să efectuăm secțiuni transversale ,și de 5-7 mm dacă dorim să obținem secțiuni longitudinale.În cazul frunzelor se separă un fragment care să cuprindă nervura mediană și puțin din limb,în apropierea pețiolului,având o lungime de 5-20mm și o lățime de 3-5 mm.

Materialul de analizat se include într-un fragment de măduvă de soc și se secționează cu ajutorul briciului sau a unei lame.Măduva de soc este utilizată uscată,deoarece produsul este proaspăt.

Măduva de soc se taie cu bisturiul în fragmente de 2-3 cm,iar fiecare fragment se secționează în lung cu o lamă de ras (nu cu bisturiul) în două părți egale ,între care se introduce obiectul secționat.

După planul în care sunt efectuate,secțiunile pot fi :

a)Transversale,când briciul trece perpendicular pe axul longitudinal al organului ;

b)Longitudinal-radiale (longitudinale ),când planul secțiunii este paralel cu raza ce trece prin centrul organului respectiv;

c)Longitdinal-tangențiale (tangențiale ),când planul secțiunii este perpendicular pe rază și nu atinge centrul organului respectiv.

Pentru secționarea unei frunze se introduce fragmentul de frunză între jumătățile de soc ,suprapunându-l cu nervura principală pe axul longitudinal al socului.

În cazul secțiunilor transversale prin rădăcina sau tulpina de grâu,se face câte un șanț cu un ac spatulat sau bisturiu în lungul axului longitudinal al fiecărei jumătăți de soc ,care să nu depășească jumătate din grosimea obiectului de secționat.Se introduce fragmentul de organ în jgheabul uneia dintre jumătățile de soc ,se acoperă cu cealaltă jumătate și se secționează.

Secționarea se realizează printr-o mișcare de translație a briciului ,astfel încât dintr-un singur parcurs să se obțină o secțiune fină ,uniformă și perfect transversală pe axul longitudinal al obiectului.Secțiunile obținute se prind într-un cristalizor cu apă distilată ,după care sunt supuse clarificării.

CLARIFICAREA

Clarificarea este operațiunea de dizolvare a conținutului celular pentru a se putea observa și recunoaște ușor structurile anatomice din preparat.

Cel mai des utilizat agent de clarificare este Apa de Javel (hipoclorit de sodiu).Secțiunile se mențin în contact cu agentul de clarificare aproximativ 15 minute ,până devin transparente.Am spălat cu apă distilată până când nu s-a mai perceput miros de clor și apoi am menținut în apă acidulată cu acid acetic (1%) 1-2 minute,apoi am spălat din nou cu apă distilată.Secțiunile astfel pregătite le-am supus colorării.

COLORAREA

Colorarea este mecanismul fizico-chimic de combinare a unei substanțe colorante cu constituienții celulari.Coloranții sunt combinații organice naturale sau de sinteză care au proprietatea de a imprima culoare diferitelor substraturi pe care sunt aplicați ,punându-le clar în evidență.

Metodele de colorare pot fi simple,atunci când folosim un singur colorant sau compuse,când utilizăm succesiv sau simultan doi sau mai mulți coloranți.

În practica farmacognostică se folosește cel mai des dubla colorare cu verde de iod și carmin alaunat,pe care am utilizat-o și eu în această analiză.Ea constă în menținerea secțiunilor clarificate , însoluție apoasă 1% de verde de iod ,timp de 10 secunde ,după care sunt trecute într-un vas cu alcool 90% pentru oprirea colorării.Secțiunile se spală cu alcool până când se îndepărtează excesul de colorant și apoi de 2-3 ori cu apă distilată.Secțiunile astfel pregătite sunt trecute în soluția de carmin alaunat unde sunt menținute 10-15 minute.Se spală apoi cu apă distilată ,de 2-3 ori până când apa nu mai este colorată și se includ într-unul din mediile de fixare.

FIXAREA

Pentru conservarea preparatelor microscopice timp îndelungat ,cle mai des folosite medii de includere sunt masa gelatinoasă și balsamul de Canada.

Montarea secțiunilor în masă gelatinoasă .

Înainte de montarea secținilor ,pentru a evita apariția bulelor de aer în preparat,se înlocuiește apa din secțiunile colorate și spălate prin trecerea lor succesivă prin soluții de glicerină :apă în următoarele proporții : 1:2,1:1,2:1 și apoi în glicerină pură.Din glicerină secțiunile se aduc pe centrul unei lame .Cu un ac spatulat sau cu o spatulă mică se desprinde din masa gelatinoasă un fragment cubic(ale cărui dimensiuni se aleg în funcție de mărimea secțiunii și a lamelei),care se aduce pe lamă ,peste secțiune.Lama se încălzește ușor la flacăra unei spirtiere sau pe o placă de încălzire metalică ,specială ,până când masa gelatinoasă se topește.Trebuie evitată fierberea și carbonizarea masei gelatinoase care ar duce la formarea bulelor de aer și la distrugerea țesuturilor .În cazul când apar totuși bule de aer ,ele sunt înlăturate prin atingerea lor cu vârful unui ac spatulat înroșit în flacăra unei spirtiere.După ce și eventualele bule de aer au fost îndepărtate ,preparatul se acoperă cu o lamelă.Lamela se prinde cu două degete de două laturi opuse ,se sprijină cu cea de-a treia latură pe lamă și se înclină până atinge mediul de includere.Apoi se lasă să cadă ușor peste preparat,pentru a evita înglobarea altor bule de aer.

Dozarea gravimetrică a poliuronidelor(mucilagii):

Tehnica de lucru:

1g levură se extrage la cald ,pe baia de apă,la 60˚C,timp de o oră cu 25 ml apă.Imediat se filtrează prin vată și se măsoară volumul soluției extractive .Se precipită poliuronidele prin aducerea soluției extractive în fir subțire peste un volum de 5-10ori mai mare de metanol.Se lasă în repaus 10 minute și se filtrează printr-un filtru tarat în prealabil.Filtrul cu precipitat se usucă la 105˚C în etuvă , timp de 15minute .Se lasă să se răceascăși se cântărește .Diferența obținută se raportează la 100g produs vegetal.

Principiul activ majoriar :mucilagiile.

Acțiune :demulcentă.

Întrebuințări :afecțiuni ușoare ale aparatului respirator.

Rezultate obținute :

-filtrul de hârtie inițial avea 0,1989g

– filtrul de hârtie după uscare avea 0,1919g.

-filtrul cu mucilagii după prima uscare în etuvă la 105˚C,15 minute=0,2050g

– filtrul cu mucilagii după a II-a uscare în etuvă la 105˚C,15 minute =0,2020g.

Determinarea substanțelor solubile în apă

Rectivi utilizați

1.Apă de Javel :10g carbonat de sodiu se dizolvă în 20 ml apă .Se adaugă 5 g hipoclorit de calciu dizolvat,în prealabil,în 25 ml apă și se lasă în repaus câteva zile.Se decantează lichidul limpede .

2.Apă oxigenată :Soluție apoasă stabilizată care conține cel puțin 2,85% și cel mult 3,2% peroxid de hidrogen.

3.Carmin alaunat soluție :Într-o soluție saturată de alaunat de fier (III)și potasiu se dizolvă,prin încălzire ,carmin până la saturare,se răcește și se adaugă un cristal de timol pentru conservare.

4.Masă gelatinoasă :2 g pulbere de gelatină se lasă în contact cu 4 g apă până la completa ei absorbție.Se adaugă 10 g glicerină ușor încălzită și se menține pe baia de apă până se obține o masă omogenă.Se înlocuiește apa evaporată cu soluție conservantă (apă în care s-a dizolvat un cristal de timol )și se filtrează printr-n tifon.Prin răcire rezultă o masă solidă,gălbuie,translucidă.

5.Verde de iod soluție :1 g verde de iod se dizolvă în 50 ml apă și se completează cu același solvent la 100ml.Pentru conservare se adaugă un cristal de timol.

MINERALIZAREA

Dacă se urmărește analiza unui amestec format din substanțe organice și anorganice (solul) sau se urmărește conținutul în metale aflate într-o probă biologică, o operație preliminară obligatorie este mineralizarea.

Mineralizarea se aplică produselor biologice (plante, țesuturi vii) și constă în fie în calcinarea probei, fie în solubilizarea ei într-un acid, urmată de o evaporare a compușilor organici de reacție.

Reziduul mineral se poate folosi direct la analiza de elemente anorganice prin spectrometria de adsorbție atomică, flamfotometrie etc. Toate mineralizările se fac sub nișă, deoarece se elimină substanțe toxice.

Mineralizarea se realizează pe cale uscată (calcinare) sau umedă. Principalele metode de

mineralizare sunt următoarele:

Mineralizare pe cale uscată (calcinare):

– Calcinare simplă (directă);

– Calcinare cu adaus de oxidanți;

• Azotat de potasiu (tehnica Orfila);

• Oxid de magneziu (tehnica Géneuil);

• Carbonat de sodiu și azotat de potasiu;

• Oxid de magneziu și azotat de magneziu (tehnica Monthulé, Kohn-Abrest);

– Calcinare în curent de oxigen.

Mineralizare pe cale umeda:

– Mineralizare cu clor și acid clorhidric;

– Mineralizare cu acid sulfuric, acid azotic, alte adausuri;

– Acid sulfuric si acid azotic (tehnica sulfonitrica Déniges);

– Acid sulfuric, acid azotic și acid percloric (tehnica Kahane);

– Acid azotic și acid percloric;

– Acid sulfuric (sau azotic) și permanganat de K;

– Acid sulfuric și perhidrol;

– Alte metode de mineralizare.

Condițiile obligatorii pentru o mineralizare satisfăcătoare sunt urmatoarele:

– obținerea unei mineralizări complete, cu eliberarea totală a toxicului din combinația

organominerală;

– eliminarea pierderii de toxic prin volatilizare (Hg, F), deflagrare, adsorbție etc.;

– evitarea utilizării reactivilor în cantitati mari pentru a nu dilua produsul de analizat, în care deja toxicul se găsește în cantități mici dispersat în masa mare de produs;

– evitarea transformării toxicului în forme netoxice, care ar scăpa astfel analizei (de exemplu trecerea fosforului și hipofosfitului în acid fosforic-component normal al organismului);

– folosirea reactivilor cu un grad de puritate corespunzător și a sticlăriei neutre, spre a împiedica introducerea, pe această cale, a elementelor cercetate (Pb, As etc.);

– evitarea unei tehnici laborioase sau costisitoare.

Calcinarea probei constă în încălzirea unei probe (cântărite în prealabil la balanța analitică, într-un creuzet de calcinare) și mineralizarea ei timp de 4 ore la 550C într-un cuptor electric. Probele calcinate se răcesc și dupa caz se păstrează în exicatoare.

Creuzetele de porțelan, platină sau nichel, cu sau fără capac se folosesc pentru arderea hârtiei de filtru, calcinarea precipitatelor, mineralizări etc. Ele se cântaresc înaintea utilizării fiind supuse acelorași operatii la care va fi supusă proba de analizat. Manipularea hârtiei de filtru, a creuzetului gol și cu proba se va face numai cu ajutorul cleștelui iar transportul se va face numai în exicator.

Exicatorul este un vas de sticlă cu capac rodat (șlif) în care aerul este uscat în mod artificial prin folosirea unor substanțe higroscopice (clorura de calciu, pentoxid de fosfor etc.) care se introduc în partea inferioară a acestuia, sub placa de porțelan (prevăzută cu orificii) pe care se așează vasele.

Nu se introduce niciodată creuzetul înroșit (scos din cuptor) în exicator pentru a evita dilatarea aerului și crearea unei presiuni ce poate arunca capacul. Pentru etanșare, suprafața de contact vas-capac se unge cu o unsoare specială (siliconică), capacul exicatorului fixându-se și îndepartându-se prin alunecare.

Mineralizarea se poate face:

în mediu acid, prin tratarea probei cu un acid concentrat (clorhidric, percloric, sulfuric,azotic) sau un amestec de acizi. Se realizează astfel distrugerea substanței organice, care se elimină sub formă de gaze (CO2, H2O, NH3, SO2) rămânând substanța minerală din probă. Un astfel de amestec este apa regală, un amestec de HCl și HNO3 în proporție de 1:3 (vol.). Pentru eliminarea siliciului se folosește acidul fluorhidric, care favorizează evaporarea acestuia sub formă de SiF4 .

în mediu bazic, folosind un amestec de carbonat de sodiu și potasiu care se amestecă cu proba și se încălzește treptat până la topire totală și eliminare de CO2.

În general, pentru determinarea elementelor Fe, Cu, Mn, Ni, Co, Zn, Cr, Pb, Sn din sol se face o solubilizare cu acid acetic la pH = 2,5, cu H2O2 sau HCl.

Fiecare dintre variantele de calcinare are avantajele si dezavantajele sale.

Calcinarea simplă (directă) are avantajul obținerii unei cenuși făra reziduu organic, în care metalul se găsește, în majoritate, sub formă de carbonat și, de asemenea, a unei concentrări maxime a toxicului. Prezintă dezavantaje ca: operațiunea este laborioasă și de lungă durată, necesitând uscare prealabilă; au loc pierderi de toxic, atât prin umflare și debordare, cât și prin volatilizarea metalelor (Zn, Cd), a oxizilor metalici (As), a unor săruri, în special cloruri (As, Sb); distrugerea este incompletă atunci când cărbunele este inclus în topitura carbonaților alcalini.

Pentru remedierea acestor inconveniente s-a recurs la diferite adausuri.

.

Mineralizarea sulfonitrică (tehnica Déniges)

Metoda se bazează pe acțiunea deshidratantă și oxidantă a amestecului de acid sulfuric concentrat și acid azotic concentrat.

Modul de lucru.

Se cântărește proba de analizat(0,4-0,5g),apoi într-o capsulă de porțelan încălzită pe baie de nisip ,se adaugă cu pipeta HNO3concentrat.Se adaugă apoi 5-10 ml de HNO3concentrat,iar acesta se descompune →o soluție gălbuie care se aduce la sec

până când lichidul devine clar și iși menține culoarea galben-deschis, timp de 10-15 minute după încetarea adausului de acid azotic. Se verifică absența substanțelor organice, astfel: 1-2 picaturi din soluția din balon se trec pe o sticlă de ceas, se diluează cu 1-2 ml apă distilată și se adaugă 1- 2 picături de permanganat de potasiu 2%; în cazul mineralizării complete, lichidul ramâne roz. Vaporii nitroși, aflați sub formă de acid nitrozilsulfuric sunt eliminați prin diluarea lichidului din balon cu 50 ml apă,

când se formează, prin hidroliză, acid sulfuric și acid azotos:

O O – NO

S + H2O H2SO4 + HNO2

O OH

Acidul azotos se distruge prin adăugare de uree, sulfamat de amoniu, azida de sodiu sau prin încălzire 10-15 minute:

NH2

O = C + 2 HNO2 CO2 + 2 N2 + 3 H2O

NH2

SO2 – O – NH4 + 2 HNO2 H2SO4 + 2 N2 + 3 H2O

NH2

Absența vaporilor nitroși se pune în evidență cu difenilamina sulfurică. Operația completă de mineralizare durează câteva ore, în functie de materialul de analizat.

În lichidul final, toxicii minerali se găsesc sub formă de sulfați sau sub formă de anioni în stare de oxidare superioară față de starea inițiala (de exemplu arseniați, dicromați etc.)

Avantajul metodei de mineralizare sulfonitrică constă în distrugerea completă a substanțelor organice, indiferent de natura lor.

Determinarea substanței uscate :

Substanța uscată a fost obținută întâi la temperatura camerei din 20 ml soluție de la bacterii ,ținută timp de 14 zile ,în care s-a obținut o pierdere de 0,8g,apoi am realizat o uscare în cuptorul de calcinare ținut 2 ore,la temperature de 105˚C,în care am mai pierdut prin uscare 0,2g substanță.

Determinarea umidității se realizează prin uscare și cântărire repetată,până ce masa devine constantă.Într-o fiolă de sticlă cu capac,adusă la masa constantă se iau 5 gr de levură cântărită la balanța analitică cu o precizie de 0,001 gr.Fiola cu produsul,

descoperită,se introduce în etuvă și se încălzește timp de 4-5 ore la 105C.Fiola se scoate din etuvă,se acoperă cu capacul și se lasă să se răcorească într-un exicator timp de 30 min.,după care se cântărește din nou la balanța analitică.Se repetă uscarea în etuvă și răcirea în exicator până se ajunge la masa constantă.Calculul conținutului de apă se face în baza unei formule prevăzute de STAS.

Determinarea substanțelor proteice totale prin metoda Kjeldahl

Principiul metodei :

Proba de analizat se mineralizează cu H2SO4,în prezența unui catalizator (SiO2,CuSO4 sau sulfat de potasiu)la sulfat de amoniu în exces de NaOH,amoniacul din sulfatul de amoniu este eliberat.Acesta este captat cu ajutorul unei soluții de acid boric . Cantitatea de borat de amoniu formată este dozată titrimetric cu HCl în prezența indicatorilor acido-bazici.

Reactivii utilizați :

Reactiv acid :se dizolvă 10g CuSO4*5H2O și 10 g SeO2într-un amestec de 750ml H2SO4 și 250ml acid orto-fosforic concentrat.

Soluție saturată de acid boric :sol.NaOH 40%,sol.HCl 0,025M titrată ;

Indicator o parte roșu de metil și trei părți verde de bromcrezol.

MOD DE LUCRU :

0,5g Probă se pune la mineralizat în flaconul special ,cu 2 ml reactiv acid și o bucată de porțelan poros.În paralel se efectuează o probă martor cu 2 ml reactiv acid.Proba și martorul se supun la o incălzire treptată și se mențin la fierbere 2-4 ore.La amestecul rezultat se adaugă treptat și sub agitare continuă 5 ml apă distilată.Se adaugă apoi 5 ml soluție NaOH 40%.Se supune distilării prin antrenare cu vapori de apă timp de 5 minute(până se colectează 25 ml soluție care se prinde într-un vas care conține acid boric ,soluție saturată.Distilatul se titrează cu HCl 0,025M în prezența indicatorului ,până la viraj verde.

Calculul rezultatelor :

La 1mol HCl ………………………………1ml NH3…………….14g N2

X=molaritate HCl

Y=număr ml HCl folosiți la titrare

X·Y·F=număr de moli de NH3

X·Y·F·14=mg N2/5 ml soluție sulfat de amoniu.

X·Y·F·14·200=mg N2/l soluție sulfat de amoniu.

Determinarea lipidelor totale

Determinarea lipidelor totale se realizează prin metoda gravimetrică.

Principiul metodei :

Lipidele totale se extrag cu un amestec de solvent,se evaporă solventul și se cântărește reziduul ,care constituie lipidele.

Rectivii utilizați:metanol;cloroform;soluție de CaCl20,2%;soluție de spălare.

Preparare:96,3 ml amestec CHCl3 cu CH3-OH (2:1)și23,7ml sol CaCl20,02% se amestecă într-o pâlnie de separare și se lasă în repaus până se separă cele două faze :cea superioară fiind clară,iar cea inferioară este îndepărtată.

Tehnica de lucru :

Într-un balon cotat de 25 ml se măsoară 8,3 ml metanol ,apoi se adaugă picătură cu picătură 1 ml ser sub continuă agitare.Se adaugă 8,3 ml cloroform ,se fierbe câteva secunde ,apoi se răcește și se adaugă cloroform până la semn și se amestecă bine prin agitare.Se filtrează prin hârtie de filtru cantitativă și se trec apoi 20 ml din extractul filtrat într-un cilindru gradat de 25 ml cu dop rodat.Se adaugă 4 ml apă ,se inchide apoi cu dopul rodat(umezit în prealabil).Se lasă apoi cilindrul să stea în repaus ca cele două faze să se separe bine (~12ore).Faza apoasă superioară se îndepărtează .

La faza cu solvenți organici din cilindru,se adaugă 3 ml din soluția de spălare astfel încât să se spele bine pereții cilindrului fără ca cele două faze să se amestece.Se îndepărtează apoi cu atenție .Se repetă spălarea de două ori ,se aduce apoi în cilindru 2ml metanol,se amestecă conținutul și se trec într-un pahar Erlenmayer de 50ml.Cilindrul și dopul se spală cu amestecul de CHCl3:CH3-OH(2:1),care se trece în paharul Erlenmayer.Se evaporă prin încălzire la 35-40˚C.După uscare,lipidele se redizolvă în 3-4 ml amestec cloroform și metanol (2:1)și se filtrează într-un balon cotat de 5ml cântărit în prealabil.Pereții vasului Erlenmayer și hârtia de filtru se vor spăla cu solvent pentru o dizolvare completă a lipidelor.Se evaporă din nou.

Calculul rezultatelor:

Se cântărețte balonul ce conține lipidele extrase.Prin diferență se află cantitatea de lipide extrasă (G)

mg lipide /100ml=G·125.

Determinarea glucidelor prin intermediul reacției Mollish

Reacția Mollish este o reacție de identificare în prezența H2SO4 concentrat ,în care monoglucidele formează furfural ,respectiv hidroximetilfurfural(hexozele).Prin condensare cu naftol,aceștia formează compuși colorați din clasa triarilmetanului.

Această metodă poate identifica molecule glucidice ,chiar și în asociere cu proteinele.

Reactivii utilizați sunt :H2SO4concentrat,soluție de α-naftol 5% preparată proaspăt în etanol absolut ,soluție de glucoză și fructoză.

METODA UNESCU PENTRU CLOROFILĂ

Următoarea procedură a fost aprobată de Scor/ Unesco , lucrând în grup, ea a fost publictă de Unesco in Monographs on Oceanographic Methodology.

Concentrația probei

Se folosește un volum (notat a) de apă de mare care conține 1 μg clorophylă a. Filtru ( notat b ) face legatura cu un filtru (notat c) acoperit cu un strat de MgCo3 (notat d)

Depozitarea : Friltru poate fi depozitat în întuneric peste silicgel cu 1C sau mai puțin pentru 2 luni , dr este de preferat ca extractul umed să se filtreze imediat și se fac msurătorile spectrofotometrice fără întârziere .

Extracția : Îndoaie filtru ( în interiorul planctonului ) si pune într-o sticlă mai mică (5 – 15ml).

Adaugă 2-3 ml acetona 90% zdrobește-l 1 minut la 500 rpm. Transferă amestecul într-un tub de centrifugare și spală amestecul omogen de 2-3 ori cu acetonă 90% până când volumul total va fi 5-10 ml .Păstreză 10 minute în întuneric la temperatra camerei , centrifughează pentru 10 minute la 400 -500 g cu grija pentru ca precipitatul să nu fie tulburat și va fi necesară diluția cu un volum potrivit .

Măsurătoarea : Folosind un spectofotometru cu λ de 30 Ǻ sau mai puțin, în cuve 4 -10 cm, citește extincția (densitatea optică , absorbanța) la 7500 ; 6630 ;6459 și 6300Ǻ față de acetonă 90%

chl (a) =11,64 · E663- 2,16 · E645 + 0,1 · E630

Dacă valorile sunt multiplicate cu volumul de extract în ml și împărțite în volumul apei de mare este obișnuită ca Mg/litru . ( = mg /m³)

NoTa :

totalul clorofilei a trebuie să fie mai mic decât 10μg altfel este necesară o nouă extracție ce acționează 90%

Un filtru satisfăcător include hârtie , celuloză și esteri ai celulozei , mărimea porilor fiind ( 0,45 – 0,65) , filtru trebuie să fie de 30-60 mm în diametru.

A practical hand book of sea wather analysis – J.D. H . Strickland , T.R Parsons , Ottawa , 1972

– EXTRAGEREA PIGMENȚILOR CLOROFILIENI DIN GRÂUL CONTAMINAT CU SUBSTANȚE NUTRITIVE DE LA LEVURĂ

S-au triturat plntele cat mai mărunt, s-au preluat cu acetonă 90% în balon cotat de 25 ml .S-au lasat 48 de ore la macerat , la întuneric , la rece , la 4 ºC . S-au filtrat , iar din filtrat s-a determinat conținutul total de pigmenți clorofilieni.

Standard : 1mg/10 ml acetonă 90%.

Probele s-au filtrat înainte față de cetonă

LAMPA D2

PIC REPREZENTATIV=663nm

-Se raportează citirile la masă , proba uscată

S-au făcut citirile la 750 mm ; 663mm ; 645 și 630mm față de acetonă 90%.

Formula : clorofila = 11,64· E663 – 2,16 ·E645 +0,10· E630

Pentru Martor -> clorofila = 11,46·2,395-2,16·1,028+0.10· 0.559

=27,8778-2,22048+0,0559

= 25,7132μg/L Probă

35,7132………………………………1000ml

x………………………………25,1732

x=0,6428305 μg/25ml

1,13g probă umedă …………………….0,6428305μ/g clorofilă

1g probă…………………………..Y

Y=0,5688 μg clorofilă A/g proba umedă

Proba 2 : Clorofila = 11,64·1,600-2,16·0,707+0,1·0,3292

apă distilată +

soluție nutritivă

= 18,624-1,52712 + 0,0329

=17,12978 μg/L proba

17,12978 …………………………….1000ml

x……………………………………..25ml

x=0,42824μg/25ml probă

0,98g proba………………………….0,42824

1g probă…………………………..Y

Y = 0,43697μg clorofilă A/g proba umedă

Proba 3 : clorofila =11,64 · 2,532 – 2,16 · 1,122 + 0,1·0,616

(apa bacterii)

=29,4492 – 2,42352 + 0,0616

=27,08728μg/L probă

27,08728μg/L prob……………………………1000ml

x…………………………….25ml

x=0,677182μg/25ml probă

1,32g probă umedă ………………….0,677182

1g………………….Y

Y= 0,51301 μg clorofilă A/g probă umedă

Din determinarea spectrofotometrică a pigmenților clorofilieni , pentru specia Tritticum aestivum ssp. Vulgare conținutul total maxim de clorofilă s-a înregistrat în cazul probei martor cu apă potabilă , pe când conținutul minim s-a înregistrat pe proba tratată cu apă distilată și soluție nutrient .Rezultatele analizei spectrofotometrice sunt redate în tabelul următor și în fig.2.

Fig.2

Influența temperaturii asupra fotosintezei

Temperaturile scăzute pot afecta fotosinteza atât direct,cât și indirect .Direct,prin scăderea activității enzimelor incluse în reacțiile de întuneric ale fotosintezei.La temperature scăzute ,reacțiile de întuneric frânează și reacțiile de lumină și pe această cale are loc o scădere a intensității fotosintezei.Indirect,fotosinteza este afectată de formarea gheții ,atât în spațiile intercelulare cât și în cellule.Formarea gheții în afara celulelor plantelor creează condiții de pierdere a apei din celule,ceea ce duce la deshidratare.În cellule,formarea gheșii duce la scăderea apei libere și provoacă deteriorări mecanice ,afectând structura fină a celulei și a cloroplastelor.Astfel de influențe mecanice pot afecta proprietățile permeabilității membranelor citoplasmatice,inclusive ale membranelor cloroplastului.Temperaturile extreme ridicate pot,de asemenea ,afecta negative fotosinteza.Astfel,la temperaturi cu puțin peste temperature suportată de specie,moartea nu apare imediat,dar intensitatea fotosintezei scade.La început,efectul negative al temperaturilor mai ridicate poate fi reversibil,dar după un timp mai îndelungat devine ireversibil.

Influența concentrației oxigenului

Prima observație referitoare la efectul inhibitor al oxigenului asupra fotosintezei la plantele superioare au facut-o Mc Alister și Myers (1940)la frunzele de grâu.Ei au găsit că intensitatea asimilării CO2 la concentrația de 0,5%O2 era mult mai ridicată decât la concentrația oxigenului din aer,de 20%.La concentrația obișnuită a CO2din aer(0,03%),la care s-a experimentat ,inhibarea s-a manifestat atât la intensitățile moderate ale luminii,cât și la cele ridicate.Oxigenul inhibă activitatea enzimelor din ciclul de reducere a carbonului sau a celor care participă la procesele în care se realizează eliminarea oxigenului în fotosinteză.Alte ipoteze se referă la intervenția unor reacții ca fotooxidarea ,fotorespirația și reacția Mehler(oxigenul acționează ca un oxidant ),care sunt opuse sensului de desfășurare a procesului de fotosinteză.De exemplu,este de așteptat ca în prezența unor concentrații mai mari de oxigen să crească repede respirația la lumină (fotorespirația)și pe această cale fotosinteza aparentă să fie micșorată.Pe de altă parte,oxigenul poate deveni competitive cu CO2,în sensul că hidrogenul ar reacționa mai degrabă cu oxigenul decât cu CO2,ceea ce ar duce la o inhibare a ciclurilor reductive din fotosinteză.

Influența apei

Cantitatea de apă necesară în fotosinteză este foarte mică în comparație cu cantitatea de apă din țesuturi.De aceea,este greu de spus dacă un deficit de apă în țesuturile asimilatoare ,ar avea ca efect o inhibare directă a fotosintezei.La plantele care elimină O2 prin fotosinteză ,apa reprezintă sursa de hidrogen care contribuie la formarea reducătorului direct al CO2 în fotosinteză (NADPH2).Cel mai frecvent se consideră că efectul inhibitor al deficitului de apă din frunze asupra fotosintezei se manifestă în mod indirect.Apa din celule întreține o anumită stare a citoplasmei.Din cauza deshidratărilor înaintate,citoplasma devina vâscoasă,activitățile fiziologice și structura cloroplastelor suferă modificări importante.Wardaw (1969)a constatat că în condițiile unui deficit de apă frunzele de grău au manifestat o intensitate maximă a fotosintezei ,când intensitatea luminii a fost slabă;în stare de turgescență,însă,la aceleași intensități slabe ale luminii , fotosinteza a fost mai redusă.La un conținut în apă din frunze în jur de 40-50%, fotosinteza aparent a fost zero.

Rezultatele determinărilor –prezența fungilor pe plantulă și semințe de grâu

1.Apă distilată cu soluție nutrient:

Cercosporella herpotrichoides From.(pătarea în ochi a bazei tulpinii )

Helminthosporium sativum Pamm.(helmintosporioză ce produce atac pe sămânțăcare se brunifică ți distruge plantulele la scurt timp după răsărire.Sistemul radicular se brunifică și apare ca un gazon).

2.Proba cu soluție nutrient:

Erysiphe graminis (atacă toate organelle vegetative supraterestre-tulpină,frunze)

Ophiobalus graminis Sacc.(îngenuncherea spicelor ,mucegai tipic de rădacină)

3.Proba cu apa de la bacterii:

Septoria graminis Kit.

Septoria nodorum Berk.-produc septorioză.

Boala se manifestă pe plantule.Apare în mai multe momente și se determină după simptomele foliare.La germinare,se manifestă la baza tulpinii în zona coletului.

Rhizoctonia salani Kuhn.(mucegaiul negru)-domină în probă.

4.Fungi de la apa potabilă:

Alternaria sp.-predominantă(-spori și organe de fructificare abundente.

Mucor mucedo Lun.-mucegaiul alb,mai slab dezvoltat comprativ cu Alternaria.

Rhizoctonia graminis Wit.

Rhizoctonia salani Kuhn.

Calanectria graminicola (Fr.)Ces.-mucegaiul de zăpadă.

Imporatanța practică a cunoașterii exigențelor de nutriție

Cunoasterea condițiilor de cultură (compoziția chimică a mediului de cultura ,pH , grad de aerare etc.) corespunzătoare exigențelor fiecărui microorganism are o importanță cu totul deosebită de practica de laborator ,în cea industrială , deorece permite reglarea activității microorganismelor, fie în direcția obținerii de masă celulară , fie a unor produși de metabolism.

În numeroase cazuri s-a demonstrat că acele condiții care asigură producerea de masă celulară maximă nu sunt obligatorii aceleași care determină acmularea maximă a unui anumit produs de metabolism.