Contributii la Studiul Productiei de Carne la Bovinele de Rasa Charolaisen Si Metisi In Conditiile Unei Firme Private

LUCRARE DE LICENȚĂ

CONTRIBUȚII LA STUDIUL PRODUCȚIEI DE CARNE LA BOVINELE DE RASA CHAROLAISEN ȘI METIȘI ÎN CONDIȚIILE UNEI FERME PRIVATE

INTRODUCERE

În cadrul economiei în general, și al agriculturii în special, bovinele au importanța socio-economică particulară.

Bovinele furnizează un volum mare și divers de producții și produse de primă importanță pentru alimentația omului și materii prime pentru industria prelucrătoare.

Acestea furnizează 96% din cantitatea totală de lapte ce se consumă pe glob, 33% din cea de carne și 90% din totalul pieilor grele.

Bovinele furnizează materia primă necesară industriei laptelui și a cărnii. Carnea și produsele lactate reprezintă surse importante de energie, proteine, minerale, vitamine și aminoacizi esențiali, necesare pentru buna funcționare a mecanismelor fiziologice umane și pentru păstrarea sănătății.

Astfel, în alimentația omului se folosește: ficatul, creierul, inima, splina, plămânii, limba, testiculele, ugerul, burta, urechile, buzele și seul. De asemenea, se folosește sângele, pentru unele preparate din carne cât și pentru făina de sânge, plasmă uscată, albumină alimentară etc. Important este și faptul că organele splahnice, glandele endocrine și sângele se utilizează inclusiv la extragerea unor produse biologice: hormoni, enzime, alte substanțe utilizate în industria farmaceutică. Pielea, la rândul său, constituie o materie primă pentru industria pielăriei. De la bovine se utilizează și părul, coarnele, copitele sau oasele, pentru producerea făinurilor furajere și a cleiurilor (Georgescu, Ujică și colab., 1990).

Totodată, bovinele sunt furnizoare de energie neconvențională prin folosirea directă la muncă (transporturi și lucrări agricole) cât și prin cantitățile mari de dejecții folosite ca îngrășământ organic sau transformate pe cale biologică.

Deosebit de important este și faptul că bovinele furnizează 70% din îngrășămintele folosite în agricultură.

Gunoiul de grajd, folosit ca îngrășământ, asigură îmbunătățirea fertilității solului și a structurii chimice a acestuia, intensifică activitatea microorganismelor din sol, facilitează aerația și capacitatea de reținere a apei datorită creșterii conținutului de humus.

Pe bună dreptate, specialiștii apreciază că bovinele reprezintă „o uzină vie”, care prelucrează materiile prime agricole în produse animale de o înaltă valoare biologică. Valoarea biologică a produselor furnizate de bovine variază în funcție de natura produsului, între 74% și 82% pentru carne și lapte, coeficientul de eficacitate proteică este de 2,3-3,1%, coeficientul de digestibilitate de 97%, iar utilizarea netă a proteinelor de 70-71%, proteinele având calități superioare datorită prezenței și echilibrului în aminoacizi esențiali (Baker, 1984; Georgescu și colab., 1983; Jarrige și colab., 1994; Lasley, 1981).

Carnea de bovine constituie o sursă importantă de hrană, izvor de sănătate (mărește rezistența organismului), de progres și civilizație.

Carnea, în general și cea de bovine, în special, constituie un produs social indispensabil alimentației raționale a omului, care reflectă standardul de viață al unei națiuni, respectiv calitatea vieții acesteia.

Semnificația socială a cărnii rezultată din valoarea biologică ridicată, dar și din faptul că se pretează la prelucrare sub forma unei game largi de preparate și semipreparate.

În România, carnea participă în structura disponibilităților alimentare cu 9,6% la calorii și cu 14,2% la proteină.

Ponderea cărnii de bovine din total carne reprezinta 33% în urmă cu 10 ani, iar în prezent este în scădere evidentă, cu un ritm de 0,89% anual în ultimii 20 de ani. Este de menționat că în perioada anilor 70 carnea de bovine reprezinta 50% din totalul de carne, după care a început un declin continuat până în zilele noastre. Această scădere se datorește creșterii proporționale a cărnii de porc și de pasăre în consumul uman și tendințele de scădere a efectivelor de bovine sacrificate pe fondul reducerii numerice drastice a lor.

În epoca contemporană asistăm la modificări esențiale în preferințele alimentare ale omului. Acesta a renunțat treptat la hrana sa obișnuită, formată din alimente bogate în energie și mai ales grăsimi, solicitând din ce în ce mai multe alimente cu un conținut ridicat în proteine, cum sunt cele de origine animală, cu proprietăți organoleptice și culinare aparte, unul din aceste alimente fiind carnea de bovine.

Carnea de vită este bogată în proteine, vitamine și săracă în grăsimi. De asemenea, compoziția în aminoacizi esențiali este mai mare decât cea a cărnii provenită de la alte specii de animale, asigurându-i o valoare biologică, un coeficient de utilizare globală și o eficacitate proteică superioară.

Carnea de bovine conține, în medie, 68,1% apă, 20% proteine, 10,8% lipide, 1,1% săruri minerale și 183 calorii/100 g.

Datele statistice arată că în țările dezvoltate se asigură o alimentație hiperenergetică și hiperproteică, iar în țările slab dezvoltate și în curs de dezvoltare o alimentație hipoenergetică și hipoproteică.

Carnea de bovine excelează prin valoarea sa nutritivă și biologică. Valoarea energetică diferă în funcție de vârsta și starea de îngrășare (1100-2400 calorii/kg). Valoarea biologică se caracterizează prin: 74% valoare biologică, 70% coeficientul de utilizare netă a proteinelor, 65% indicele chimic, 95% coeficientul de utilizare digestivă și 2,3% coeficientul de eficacitate proteică.

Carnea de bovine este bogată în aminoacizi esențiali, conținutul acestora exprimat în g/100 g carne fiind: lizină 1,78g, leucină 1,68 g, arginină 1,33 g, valină 1,14 g, izoleucină 1,02 g, fenilalanină și treonină câte 0,8 g, histidină 0,58 g, metionină 0,46 g și triptofan 0,22 g.

În plus, carnea conține lipide, glucide, substanțe minerale și enzime, elemente nutritive indispensabile asigurării cerințelor nutriționale optime ale omului.

Grăsimile din carnea de vită sunt formate în cea mai mare parte din trigliceride (amestecuri de acizi grași: palmitic, stearic și oleic), iar substanțele minerale mai importante sunt: K, P, Fe, Zn, Ca, Cu. Carnea de vită conține în limite optime aproape toate vitaminele esențiale: A, B, C, D, E, PP, acid pantotenic.

În afară de însușirile chimice particulare, carnea de bovine prezintă unele însușiri fizice și organoleptice deosebite, cum ar fi: culoare, capacitate de reținere a apei, valoarea pH, frăgezime, marmorare și perselare, suculență, savoare, gust, aromă, dar și calități culinare și igienice care satisfac cerințele consumatorilor.

Producerea cărnii de bovine prin creșterea și îngrășarea acestora constituie o sursă de profit, de intensificare și eficientizare a agriculturii prin valorificarea superioară a resurselor furajere ieftine (pajiști naturale, furaje grosiere, reziduuri industriale etc.), care pot fi transformate în carne, produs cu valoare biologică și alimentară ridicată.

Având în vedere conjunctura economică actuală favorabilă producerii cărnii de vită, cerințele mari de carne și deficitul mare la nivel mondial, acest produs alimentar constituie un articol de export sigur și o sursă importantă de valută. Pe această linie, tema abordată în carte este actuală, de mare interes științific și practic, cu impact național și transfrontalier, contribuind la îmbunătățirea producției de carne de bovine, a consumului uman și ca sursă de valută prin comercializarea la export.

Partea I-a. Considerații generale

CAPITOLUL 1

PREZENTAREA UNITĂȚII ÎN CARE S-AU DESFĂȘURAT CERCETĂRILE

1.1. Relieful și clima

Ferma S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani la care s-a studiul animalelor este situată în zona orașului Pașcani, la nordul județului Iași, la o altitudine de 400-425 m, având coordonatele 46° 39’ latitudine nordică și 26° 23’ longitudine estică (Greenwich), într-o zonă de silvostepă favorabilă creșterii animalelor fiind situată pe culoarul râului Siret.

Condiții climatice

Clima din zona centrală a Moldovei, se caracterizează în general prin ierni aspre, cu implicații asupra întreținerii corespunzătoare a animalelor.

În caracterizarea climei din această zonă, s-au folosit informațiile furnizate de Stația de Meteorologie Iași pentru o perioadă mai lungă de timp.

Regimul termic

Analizând valorile temperaturii atmosferice pe perioada de studiu, s-a constat că valorile anuale au oscilat între +8°C și + 10°C. Temperatura maximă absolută a fost de +38,5°C în luna iulie a anului 2013 iar minima a fost de -23° C. Cea mai scăzuta temperatură medie se înregistrează în luna ianuarie (-5,5°C) iar cea mai ridicată în luna iulie (+18,7°C).

În perioada analizată, grosimea stratului de zăpadă a variat între 5 cm în luna decembrie și 24 cm în luna februarie, înghețurile târzii de primăvară se înregistrează în luna aprilie iar cele timpurii de toamnă apar la sfârșitul lunii septembrie și începutul lunii octombrie.

Brumele timpurii de toamnă apar timpuriu în perioada septembrie-octombrie, iar cele târzii de primăvară se înregistrează în lunile martie-aprilie.

Regimul pluviometric

Cantitățile cele mai mari de precipitații cad în timpul verii, în lunile mai-iulie, cu o medie cuprinsă între 56-100 mm. În ceea ce privește precipitațiile medii anuale, cele mai mici cantități depășesc 450-500 mm, valorile de 500-600 mm, prezentând o frecvența de aproximativ 80%.

S-a constatat că în perioada de vegetație a plantelor cad în medie 2 mm precipitații zilnic, deși pe decade acest minim nu este atins primăvara și nici toamna.

Cel mai mare deficit în apă al plantelor se înregistrează în lunile iulie-august, tocmai în perioada când plantele de nutreț au nevoie acută de apă. Aceasta impune unele măsuri agrotehnice speciale, în vederea reținerii în sol a întregii cantități de precipitații.

Din cele prezentate rezultă că regimul pluviometric în Moldova, are un pronunțat caracter continental.

Regimul eolian

În silvostepa Moldovei bat vânturi puternice și foarte frecvente, cu direcție predominantă din N, N-V, S-E și S-V. Vântul cu cea mai mare frecvență este Crivățul, care iarna aduce viscole puternice, în general tăria vântului are o valoare de 3,5 m/s, valoarea medie cea mai ridicată fiind în luna februarie cu 4,7 m/s și cea mai scăzuta în august-septembrie cu 2,8-2,9 m/s.

Solul și vegetația

Tipurile de sol predominante sunt cernoziomuri freatice umede, cernoziomuri salinizate sau lăcoviști salinizate. Aceste soluri au un conținut de humus variat (1,3-7% solurile cernoziomice, aluviunile și soluri aluvionale) sau moderat (2-4 % soluri brune de pădure) fiind favorabile unor culturi ca: porumb, grâu, ovăz, orz, mazăre, cartofi, sfeclă furajeră, gulii și altor plante valoroase în special lucerna și mai puțin trifoiul.

Vegetația spontană este caracteristică zonei de silvostepă. Pajiștile naturale reprezintă fânețe naturale cu specii dominante ca: Festuca rubra, Agrostis tenuis, A. Sulcata, Dactylis glomerata și Nardus stricta, în această zonă, rezultate bune dau și pajiștile cultivate cu Dactylis glomerata, Lollium perene, etc.

1.2. Prezentarea unității

Ferma Agrocomplex Lunca Pașcani este situată în Lunca, suburbie a municipiului Pașcani. A fost înființată în anul 1991 pe bazele fostului C.A.P. Lunca. Din anul 1991 și pânâ în prezent ferma este într-o continuă dezvoltare și modernizare, atât prin accesarea fondurilor europene cât ăi prin fonduri proprii.

Ferma Zootehnică AgroComplex Lunca Pașcani dispune de toate utilitățile la cele mai ridicate standarde.

S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani este împărțită în 4 segmente: recepție, mecanizare, ferma vegetală si ferma zootehnică. Ferma dispune de aproximativ 140 angajați pe toate sectoarele menționate anterior.

Ferma zootehnică se întinde pe o suprafață de 7 ha, fiind formată din 5 grajduri populate, o sală de muls 12×2 paralel, un FNC și două fânare.

Societatea lucreaza în prezent 3500 ha cu următoarele culturi: porumb, grâu, orz, rapiță, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, cartof, având o cifră de afaceri estimată la peste 5.000.000 de Euro.

Fig. 1.1. Ferma Zootehnică AgroComplex Lunca Pașcani

Ferma are un efectiv de 700 capete bovine de lapte și aproximativ 300 capete bovine de carne în rasă pură (Charolaise și Limousine), precum și metiși de carne rezultați prin încrucișarea raselor mai sus menționate cu Balțată româneasca și Holstein-Friză.

Suprafața de teren agricol lucrată pentru a îndeplini necesarul de nutrețuri pentru ferma zootehnică este de aproximativ 450 ha.

Societatea dispune de utilaje performante pentru culturi agricole:

15 tractoare U650;

3 tractoare Jhon Deer 250CP;

6 semănători cereale;

6 camioane;

6 prașitori;

2 combine de recoltat cereale;

2 semănători pentru cartofi;

1 mașină de recoltat cartofi.

AgroComplex Lunca Pașcani efectuează toata gama de servicii agricole, lucrări de arat, semănat, lucrări cu combina.

Principalele domenii de activitate

Producția de lapte;

Alte produse din lapte;

Producția de carnea de bovine și ovine;

Reproducerea animalelor;

Îngrășătorie;

Producerea de mase furajere;

Cultivarea cerealelor și plantelor tehnice;

Cultivarea plantelor furajere;

Activități industriale (atelier de tâmplarie, confecții metalice);

Comerțul cu cereale, semințe și furaje;

Activități de intermediere cu produse agricole;

Comerțul cu animale;

Comerțul cu amănuntul al produselor în magazine proprii;

Fabrica de nutrețuri combinate;

Creșterea animalelor (bovine și ovine);

Pâine și produse din patiserie;

Transport auto cu camioane sau tractoare;

Morărit.

1.3. Tehologia din unitatea de lucru

Adăpostirea animalelor

În practica exploatării vacilor se utilizează două tehnologii de bază pentru întreținerea vacilor și anume: în stabulație fixă sau în stabulație liberă.

În ferma Lunca Pașcani Iași se practică întreținerea liberă a animalelor (fig. 1.2).

Întreținerea liberă a vacilor

Sistemul se bazează pe întreținerea vacilor, nelegate, în adăposturi închise sau semideschise, tot timpul anului, pe grupe tehnologice; animalele putându-se mișca în voie în adăpost sau chiar în padoc (Maciuc, 2006).

Fig. 1.2. Întreținerea liberă a vacilor (foto original)

Principalele avantaje ale stabulației libere se referă la posibilitatea aplicării științifico-tehnice actuale și de perspectivă în domeniul mecanizării și automatizării proceselor de producție, ceea ce înseamnă: creșterea productivității muncii de 2-4 ori; reducerea considerabilă a efortului fizic al muncitorilor; vacile beneficiază de mișcare, care mărește rezistența la boli și longetivitatea productivă; sporește suprafața utilă a adăpostului și mărește volumul producției pe unitate de suprafață; reduce timpul de exploatare pe animal; reduce cheltuielele de întreținere a vacilor și costul producțiilor cu până la 20 % față de stabulația legată.

Dintre dezavantaje menționăm următoarele: presupune tratamentul de grup al animalelor, datorită căruia, nu toate vacile beneficiază de condiții asemănătoare de odihnă și furajare; creează dificultăți în formarea grupelor tehnologice; consumul de furaje pentru întreținerea funcțiilor vitale este mai mare; frecvența mai mare a accidentelor și avorturilor mecanice și investiții în echipamente tehnologice mai mari.

Dejecțiile sunt adunate într-o fosă de colectare de unde sunt administrate ca îngrășământ organic.

Fig. 1.3. Fosă de colectare a dejecțiilor (foto original)

1.3.2. Hrănirea și producerea furajelor

Hrănirea reprezintă cea mai importantă verigă tehnologică de exploatare a vacilor pentru carne și condiționează nivelul, calitatea, economicitatea, sănătatea animalelor și eficiența exploatației. Prin hrănire se înțelege asigurarea animalelor cu nutrețuri care să conțină toate substanțele necesare organismului, pentru desfășurarea normală a funcțiilor vitale, pentru secreția laptelui și pentru dezvoltarea produsului de concepție. Ca urmare, trebuie cunoscut specificul și practica digestiei la rumegătoare și nu în ultimul rând, metabolismul substanțelor nutritive din furaje (compușilor azotați, lipidelor, vitaminelor, substanțelor minerale). Specificul hrănirii vacilor pentru carne rezultă din intesitatea deosebită a metabolismului și nivelul productiv al fiecărui individ (Maciuc, 2006).

Nutrețurile folosite în hrănirea vacilor și tipurile de hrănire

În hrănirea vacilor pentru carne se folosesc cele mai diverse nutrețuri, în special cele de volum, de origine vegetală, reziduuri industriale, precum și resurse de completare, inclusiv substanțele azotate neproteice.

Nutrețul de volum reprezentat de grosiere, fibroase și suculente, se asigură prin cultură proprie, dar și prin valorificarea reziduurilor rezultate în urma prelucrărilor produselor agricole.

Nutrețurile verzi cuprind iarba care crește pe pajiști naturale sau artificiale și plantele din culturile agricole folosite sub formă proaspătă în hrana animalelor. Consumul de nutreț verde al unei vaci este de 45-90 kg pe zi.

Nutrețurile fibroase reprezintă modul de conservare a furajelor verzi sub formă de fân, prin uscare, pentru a asigura hrănirea speciilor ierbivore în perioada de stabulație pe timpul iernii.

Nutrețurile concentrate sub formă de boabe și semințe de cereale, leguminase și oleaginoase, ca și din subprodusele acestora, având produsul mic și valoare energetică și proteică mare. Ele se administrează sub formă de amestec de fermă sau de nutrețuri combinate, cu scopul de a echilibra rațiile în substanțe nutritive, mai ales sub aspect proteic și mineral.

Administrarea furajelor la vaci, influențează negativ sau pozitiv producția de carne. Ordinea de administrare a furajelor se stabilește în funcție de preferința pe care o are animalul și efectul pe care îl are furajul asupra masticației și salivației. Astfel, primul este fânul după care urmează urmează amestecul de concentrate, apoi suculentele, iar în final, grosierele.

Fig 2.4. Hrănirea vacilor de carne în ferma Lunca Pașcani (foto original)

Producerea furajelor

Pajiște de șes

Sporirea cantitativă și calitativă a producției pajiștilor reclamă efectuarea a două mari categorii de lucrări: de suprafață și radicale.

Lucrări de suprafață:

Nivelarea terenului – urmăreste distrugerea mușuroaielor de cartițș, furnici, a tufelor unor plante cu valoare furajeră scazută.

Se realizează manual sau mecanizat, folosindu-se după caz grapa cu colți reglabili, mașina de curățat pajiști (MCP-1.5, nivelatorul NT 3.2, lama greder GS-3.0)

Îndepărtarea vegetației lemnoase – a cioatelor, pietrelor, se execută mecanizat.

Îmbunatatirea regimului de apă – se asigură prin irigare în cazul deficitului de apă sau prin constituirea de drenuri sau șanturi deschise pentru indepartarea excesului de umiditate.

Îmbunătățirea regimului de hrană – prin fertilizarea pajiștilor cu îngrășăminte chimice (fig. 2.5) (200-300 Kg/ha) păstrând raportul: 1N, 0.5 P, 0.5 K și organice. Se aplică 20-60 tone gunoi de grajd fermentat. Aplicarea îngrășămintelor organice se face toamna, iarna sau primăvara timpuriu.

Fig. 2.5 Mașină pentru fertilizarea pajiștilor cu îngrășăminte chimice

Supraînsămânțarea (fig. 2.6)– Se efectuează prin semănat cu semănătoarele S.U.P. 21, S.U.P.29 sau S.U.P.48. Raportul între graminee și leguminoase recomandat este de 2:1.

Fig. 2.6. Semănătoarea cu ajutorul căreia se realizează supraînsămânțarea

Tehnologia de obținere a fânului de lucernă

Tehnologia de obținere a fânului este următoarea: recoltarea se efectuează cu cositori mecanice purtate, uscarea în brazde se realizează în aproximativ 8-10 ore după care se întorc cu grebla rotativă, iar după încă 12 ore când umiditatea plantelor scade la 28-30% are loc balotarea la o presiune medie, iar baloturile se vor așeza în grupuri cu baza la sol (fig. 2.7) unde vor rămâne 2-3 zile pentru ca umiditatea să scadă la aproximativ 15-17 %. Producția de fân obținută este de aproximativ 28 % din cantitatea totală de masă verde.

Fig. 2.7 Grupuri de baloturi cu folie de platic, cu baza la sol (foto original)

Tehnologia de obținere a porumbului pentru siloz

În furajarea animalelor, porumbul poate fi folosit sub formă de concentrate, nutreț verde, nutreț murat, fân, coceni etc.. Porumbul pentru siloz este un furaj bine consumat în special de vacile de lapte. Porumbul pentru siloz valorifică bine gunoiul de grajd administrat la plantele premergătoare sau încorporat sub arătură de bază, în cantitate de 20-40 t/ha.

Porumbul pentru siloz se recoltează în faza de lapte-ceară, când plantele conțin 70-75% apă și se obține prin insilozare un nutreț murat de bună calitate.

Recoltarea porumbului pentru siloz se face mecanizat folosind combina de siloz universală (CSU) sau combinele autopropulsate (CHF) care taie, toacă și încarcă nutrețul în remorcă.

Depozitarea se face în silozuri speciale (fig. 2.8), iar pe măsura umplerii acestora masă tocată se va tasa cu un tractor greu care reusește sa scoată aerul din masa însilozată, creându-se astfel condiții optime pentru fermentația lactică. Pentru protejarea silozului împotriva apei din precipitații, se folosesc folii de plastic (fig. 2.9).

Fig 2.8. Depozitarea furajelor în silozuri (foto original)

Fig. 2.9. Folosirea foliilor de plastic pentru a proteja împotriva precipitațiilor atmosferice

(foto original)

1.3.3. Reproducția taurinelor

Reproduția taurinelor reprezintă totalitatea măsurilor cu caracter zootehnic, sanitar-veterinar și organizatoric aplicate în vederea perpetuării speciei și cu scopul de a obține un număr maxim de produși de la același animal. Exploatarea rațională a unei ferme de vaci impune realizarea unei structuri optime a cirezii, care să mențină efectivul matcă la ponderea de 55 % din efectivul total. Managementul reproducției implică respectarea unor verigi tehnologice specifice:

Indentificarea și înregistrarea individuală a animalelor;

Înregistrarea tuturor evenimentelor privind activitatea de reproducție;

Programarea la însămânțarea a vacilor și vițelelor;

Depistarea femelelor în călduri și însămânțarea la momentul optim cu material seminal de calitate, de către o persoană competentă;

Urmărirea întoarcerilor la vacile și vițelele însămânțate;

Efectuarea lunară a diagnosticului de gestație la femelele însămânțate;

Înregistrarea zilnică a fătărilor și a ieșirilor din efectiv;

Înregistrarea și individualizarea produșilor obținuți;

Examenul ginecologic lunar al femelelor pentru depistarea cazurilor cu tulburări de fertilitate.

Procesul de reproducție este complex și constă într-o înlănțuire de fenomene biologice care debutează cu gametogeneza și se continuă cu însămânțarea artificială sau monta, fecundația, gestația și se termină cu parturiția. Cunoașterea acestor procese biologice în asamblul lor, caracteristice reproducției la animale este utilă crescătorilor de taurine în strategia managerială a fermei, în vederea obținerii de rezultate care asigură o activitate profitabilă.

Ameliorarea taurinelor

Ameliorarea taurinelor este un complex de măsuri organizatorice, bazate pe aplicarea celor mai noi metode tehnico-științifice, prin care omul urmărește modificarea diferitelor populații de animale, în succesiunea a mai multor generații, care dobândesc față de ascendenți noi caractere superioare, precum creșterea potențialului productiv, îmbunătățirea fertilității, sporirea rezistenței la boli și alți factori de stres etc (Grosu, 2005).

Această activitate de mare interes social și economic vizează, inclusiv în țara noastră, îmbunătățirea efectivului de taurine, deziderart care presupune întocmirea unor programe speciale, ce urmăresc o serie de obiective ce se pot materializa și la nivel de fermă:

Sporirea numerică a efectivelor totale și matcă, prin coordonarea copetentă a procesului de însămânțări artificiale;

Perfecționarea tehnologiilor de creștere și exploatare a animalelor, precum și asigurarea unei furajări corecte, conform cerințelor de dezvoltare corporală și creștere a potențialului productive;

Organizarea judicioasă a activității de reproducție, care în cadrul procesului de ameliorare, să asigure un progres genetic sigur și eficient;

Reducerea pierderilor prin morbiditate și mortalitate.

Reușita oricărui program de ameliorare genetică a efectivelor de taurine presupune aplicarea, cu maximă rigurozitate, a unor măsuri prioritare, în primplan situându-se asigurarea următoarelor condiții: posibilități de cazare și exploatare corespunzătoare, astfel încât să existe confortul zootehnic și tehnologic pe care îl solicită programul de ameliorare propus; bază furajeră optimă, la nivelul cantitativ și calitativ impus prin obiectivele de sporire a producțiilor așteptate; o stare de sănătate perfectă a animalelor supuse ameliorării, ceea ce asigură bună creștere și dezvoltare a animalelor tinere, destinate reproducerii; cunoașterea în permanență, a rezultatelor științifice din domeniul ameliorării, pentru a se putea prelua în condițiile fiecărei ferme.

1.3.4. Starea sanitară și apărarea sănătății animalelor

Cadrul institutional și strategic

Apărarea sănătății animalelor, protecția animalelor, prevenirea transmiterii de boli de la animale la om, siguranța alimentelor de origine animală destinate consumului uman, salubritatea furajelor pentru animale și protecția mediului, în raport cu creșterea animalelor, constituie o problemă de stat și o îndatorire pentru toți locuitorii țării.

Menținerea stării de sănătate a efectivelor de animale în general, a tuturor populațiilor de animale, dar cu precădere a celor de interes economic, este o activitate cu un important impact sanitar, economic și social. Realizarea acestui obiectiv are consecințe benefice care se repercutează direct asupra condițiilor de viață a populațiilor umane prin asigurarea unei părți esențiale din mijloacele de nutriție și prin contribuția sa directă la evitarea unui mare număr de stări patologice.

CAPITOLUL 2

DATE DIN LITERATURA DE SPECIALITATE PRIVIND TEMATICA ABORDATĂ

2.1. Producția de carne la nivel mondial

Importanța alimentară a cărnii de bovine, rolul pe care carnea și produsele din carne îl au în creșterea nivelului de trai al populației umane, precum și avantajele economice ce decurg din producerea cărnii de taurine au făcut ca acest domeniu de activitate să devină unul din cele mai dinamice sectoare ale producției agricole.

Situația actuală, tendințele și perspectivele referitoare la producția și consumul de carne la nivel mondial sunt dependente de o serie de factori, între care: evoluția demografică umană, nivelul de dezvoltare socio-economică a diferitelor țări, repartiția și evoluția efectivelor de bovine, stabilitatea și tendințele pieții privind cererea și oferta producției de carne de bovine, producția actuală și de perspectivă a furajelor necesare etc.

Carnea de bovine, în special cea provenită de la taurine, este dietetică, are un coeficient de digestibilitate ridicat și se pretează la obținerea unei game largi de produse și preparate culinare. De asemenea, carnea de bovine are o valoare nutritivă ridicată (Acatincăi, 2006).

Taurinele reprezintă o importantă sursă de carne, acestea participând la fondul mondial de carne cu aproximativ 30-33%. Perspectiva dezvoltării producției cărnii de taurine este determinată de situația actuală a consumului încă redus de carne de vită, de cca. 10,4 kg carne de vită/locuitor/an, apreciindu-se că valoarea optimă după normele OMS este de 30 kg. Pentru realizarea acestui deziderat, în multe țări s-au elaborat programe specifice, sprijinite prin politici guvernamentale adecvate, care vizează, în principal următoarele obiective:

– creșterea producției de carne sub raport cantitativ (obiectiv urmărit mai ales în țările ce înregistrează un mare deficit alimentar) și calitativ (obiectiv urmărit mai cu seamă în țările dezvoltate din punct de vedere economic);

– optimizarea diferențiată a tehnologiilor de exploatare;

– intensivizarea și integrarea producției (Acatincăi, 2006, Ujică, 2013).

Datele statistice arată că în intervalul 2007-2013, la nivel mondial, producția de carne de bovine (din care 90-92% provine de la taurine) a crescut cu cca. 10% (tab. 2.1). Între cauzele acestei creșteri pot fi amintite: creșterea masei corporale la sacrificare, ameliorarea performanțelor productive a animalelor supuse îngrășării (inclusiv la vițeii masculi aparținând raselor specializate pentru producția de lapte), precum și îmbunătățirea continuă a tehnologiilor de furajare și de întreținere specifice.

Tabelul 2.1

Dinamica producției de carne de bovine pe plan mondial și în unele țări ale lumii (prelucrare după FAO, 2014)

Din datele analizate se poate constata că ritmul și sensul creșterii variază în limite largi, de la un continent la altul. În principiu, producția de carne de bovine din țările dezvoltate se menține la valori relativ constante, în timp ce în țările în curs de dezvoltare producția de carne de bovine a crescut în ultimii 5 ani cu cca. 20%.

2.2. Producția de carne la nivel național

Între principalii factori care determină nivelul producțiilor de carne de bovine, pot fi menționați următorii: intensivizarea producției specifice de furaje și aditivi furajeri, densitatea și productivitatea bovinelor la 100 ha, potențialul productiv al raselor utilizate, sistemele și metodele de îngrășare, dimensiunile și gradul de modernizare al exploatațiilor, posibilitățile financiare ale fermierilor, politicile agricole naționale și comunitare specifice (Ujică, și colab., 2013).

Structura fondului funciar al României, varietatea formelor de relief, diversitatea și valoarea nutritivă a vegetației naturale, precum și condițiile pedo-climatice favorabile care permit cultivarea tuturor speciilor valoroase de plante furajere, sunt factori care pot determina dezvoltarea, în continuare, a creșterii bovinelor și, în special, a taurinelor pentru producția de carne. În condițiile integrării europene, alături de alți factori mai sus enumerați, producția de carne de bovine din România va fi din ce în ce mai mult influențată de politicile specifice ale Uniunii Europene (Ujică, 2006).

După integrarea României în UE, sectorul producerii cărnii de bovine a trebuit să se alinieze reglementărilor europene specifice care vizează producerea, procesarea și desfacerea acestui important produs alimentar.

Astfel, ca urmare a negocierii cu UE pentru cota de lapte atribuită României (3,057 mii to), la nivel național sunt disponibile cca. un milion de taurine pentru a fi destinate producerii cărnii de vită. Prin urmare, pentru ca această oportunitate să fie valorificată în cele mai bune condiții, factorii de decizie la nivel național și local, precum și asociațiile de crescători trebuie să adopte, de urgență, măsuri tehnico-administrative adecvate, astfel încât acest important surplus de taurine să poată fi valorificat în mod eficient în direcția producției de carne (Ujică, 2013).

Producția cărnii de bovine în România a cunoscut un puternic declin după anul 1989, atunci când au dispărut acele complexe industriale de îngrășare intensivă a tineretului taurin pentru producerea cărnii de tip “baby beef” iar efectivele totale s-au redus cu peste 50%, urmată de o ușoară relansare în ultimii ani.

În prezent carnea de bovine provine aproape în exclusivitate din reforma animalelor adulte și diferite categorii de tineret taurin cât și prin îngrășarea extensivă în sistem gospodăresc a tineretului taurin. După privatizarea și dezvoltarea creșterii taurinelor în gospodăria țărănească, de tip familial, s-a renunțat în mod nejustificat la producerea cărnii de taurine prin metode intensive, moderne, așa cum se practică în cele mai multe țări cu o zootehnie puternică.

În anul 2013 România producea doar 487,4 mii tone în viu, prin sacrificarea unui efectiv de 1178 mii bovine la o greutate medie de 321 kg/cap (Eurostat, 2014).

Dacă la această producție de carne realizată din sacrificări și vânzări de animale pentru sacrificare se adaugă greutatea și sporul în greutate a animalelor de prăsilă rezultă o cantitate totală de 460,1 mii tone, adică circa 1/3 din cât se producea înainte de 1989. Asistăm în continuare la o practică defectuasă, neeconomică de sacrificare a tineretului taurin la greutăți mici și chiar a vițeilor în primele luni de viață.

2.3. Încrucișările industriale în vederea sporirii producției de carne

O retrospectivă în timp privind rasele de carne, ne arată că primele importuri în țara noastră a fost făcute începînd cu anul 1958, urmărindu-se în aces scop adaptarea raselor de carne la condițiile din țara noastră și stabilirea celor mai reușite combinații de încrucișare cu rasele noastre locale primitive și ameliorate.

Din consultarea bibliografiei de specialitate privind folosirea raselor de carne în încrucișări industriale, cercetările efectuate în acest domeniu pe plan mondial au dat rezultate și concluzii contradictorii.

O serie de cercetători, cu peste 50 de ani în urmă, printre care Ernst, (1957), Panușchin, (1959), Levantin, (1959), Komissarenko, (1952) și alții, susțin că la metișii rezultați din încrucișarea industrială dintre rasele locale și rasele de carne, indicii cantitativi și calitativi ai producției de carne sunt superiori și recomandă ca eficientă această încrucișare.

La noi în țară cercetările efectuate de Furtunescu, (1964) semnalează o ușoară îmbunătățire a unora dintre indicii cantitativi și calitativi ai producției de carne la metișii F1 dintre vacile Bălțată românească, Pinzgau și Sură de stepă cu tauri de rasă Hereford. O cercetare amplă pe această temă a efectuat Dincă, și colab. (1967) prin care s-a urmărit a se stabili comportarea produșilor F1 rezultați din încrucișarea vacilor de rasă Bălțată românească și Pinzgau cu tauri din rasele Hereford și Aberdeen Angus, în condițiile îngrășării acestora în sistemul semiintensiv.

Aprecierea producției de carne după o multitudine de indici cantitativi și economici, cu pondere diferită ca valoare în stabilirea aptitudinilor pentru producția de carne a unui animal, nu ne permite să ne formăm o imagine clară asupra ierarhiei loturilor urmărite. Din această cauză s-a simțit nevoia unei aprecieri generale a producției de carne obținute, prin folosirea unor indici sintetici de apreciere.

Folosirea procedeului propus de V. Temișan, bazat pe aprecierea de ansamblu a aptitudinei pentru producția de carne, printr-un punctaj general, corelat cu ponderea diferită a indicilor de apreciere în valoarea totală a producției de carne, este prezentat în tabelul următor.

Tabelul 2.2.

Aprecierea generală a producției de carne la taurineIndice sintetic

(prelucrare după V. Temișan)

Valoarea totală punctaj bază ……………….80

Valoarea indici cantitativi și economici……50

Valoarea indici calitativi……………………30

În urma analizei rezultatelor obținute autorii au ajuns la următoarele concluzii:

• Produșii obținuți din încrucișarea industrială a vacilor din rasele noastre mixte cu tauri Hereford și Aberdeen Angus se pretează în general a fi folosiți în sistemul de creștere și îngrășare semiintensivă la grajd, pe bază de fibroase și ciocălăi de porumb cu adaos de melasă și uree. În acest sistem de îngrășare ei realizează indici cantitativi, calitativi și economici cu valori mulțumitoare.

• Sub raport cantitativ și economic, cele mai bune rezultate s-au obținut în cazul folosirii taurilor din rasă Hereford. Produșii dintre acestia cu vacile Bălțată românească și Pinzgau se caracterizează printr-o capacitate mare de îngrășare, reflectată în sporuri medii zilnice de peste 1000 g pe total perioadă de îngrășare și printr-un consum mai redus de hrană pe kg spor de creștere în greutate. Ca urmare a acestui fapt la metiși se obține și prețul de cost cel mai scăzut pe kg spor.

• Din punct de vedere calitativ metișii Hereford x Bălțată românească și Hereford x Pinzgau sunt inferiori celor proveniți din încrucișarea cu tauri de rasa Aberdeen Angus.

Metișii cu Aberdeen Angus înregistrează valori superioare la marea majoritate a indicilor calitativi urmăriți, caracterizându-se printr-un procent mai mare de carne în carcasă, printr-o pondere mai mare a cărnii de calitate superioară și printr-o valoare mai ridicată a indicelui de seu. Ca urmare a unei stări mai bune de îngrășare realizată în final, metișii de Aberdeen Angus au și o cantitate mai mare de substanță uscată în carne.

• Apreciind în ansamblu producția de carne obținută, pe baza unor indici sintetici de apreciere, se constată ca cel mai ridicat punctaj îl primesc în ordine loturile Aberdeen Angus x Pinzgau, Hereford x Bălțată românească, Bălțată românească (rasa pură) și Aberdeen Angus x Bălțată românească.

• Analizând comparativ rezultatele care s-au obținut de către fiecare dintre cele două rase de carne, în încrucișarea cu rasele noastre Bălțată românească și Pinzgau, se constată că, în timp ce rasa Hereford da rezultate mai bune în combinație cu vacile de rasă Bălțată românească, taurii Aberdeen Angus dovedesc din contră, o mai mare capacitate combinativă cu rasa Pinzgau.

• Produșii rezultați din încrucișarea Bălțată românească x Pinzgau au dat rezultate mai slabe, înregistrand în general valori inferioare atât la indicii cantitativi, cât și la indicii calitativi, în comparație cu loturile de metiși proveniți din încrucișarea cu rasele de carne. De altfel, după rezultatele obținute la toate loturile în care rasa Pinzgau a intrat în combinație, se constată că aceasta are o aptitudine mai redusă pentru producția de carne decât rasa Bălțată românească.

• Rasa Bălțată românească considerată ca martor în aceste cercetări, se dovedește a fi un material biologic valoros pentru exploatarea ei pentru producția de carne. Selecționată în această direcție, ea poate egala sau chiar depăși în multe privințe rezultatele obținute prin încrucișarea industrială a raselor noastre cu tauri din rasele de carne.

Folosirea încrucișărilor de tip industrial între taurii din rasele specializate pentru producția de carne cu vaci din rasele mixte și de lapte, în scopul sporirii producției de carne, s-a extins în toate țările cu zootehnie avansată din lume, problema fiind deosebit de actuală și de mare eficiență economică. Pentru aceste încrucișări sunt folosite vacile cu producții mici de lapte, cele cu afecțiuni ale ugerului, primiparele reformate care nu înteresează nucleul de selecție și vacile de lapte care constituie un surplus pentru fermier sau cele care nu intră în cota de lapte (Ujică, și colab., 2013).

Avantajele economice ale încrucișărilor industriale rezultă din capacitatea mai bună de îngrășare a metișilor și folosirea efectului de heterozis pentru realizarea unor sporuri mari în greutate, dar și prin indicii superiori în privința cantității și calității cărnii.

În țara noastră, odată cu introducerea unor rase specializate de carne, după anul 1960, au fost efectuate încrucișări industriale cu titlu experimental, între tauri de rasă Hereford și vacile slab productive din rasele Bălțată românească, Pinzgau de Transilvania și Sură de stepă. Asemenea cercetări experimentale s-au desfășurat în cadrul fostului Institut de Cercetări Zootehnice București, iar ulterior în stațiunile de cercetare de pe lângă ASAS, dar și în cadrul facultăților de Zootehnie a Institutelor agronomice din București, Iași, Cluj, Timișoara, Craiova (Ujică, 2005).

O sinteză a celor mai evidente rezultate experimentale este prezentată în continuare.

Cercetările efectuate Furtunescu, au demonstrat că metișii industriali rezultați din încrucișarea taurilor Hereford cu vaci Bălțată românească au crescut și s-au dezvoltat mai bine decât alte categorii de metiși industriali. Metișii F1 H x BR, la vârsta de 12 luni au realizat greutatea vie medie de 312 kg, cu un spor mediu zilnic de creștere de la naștere la 12 luni, de 745 g. Sporuri bune de creștere în greutate s-au obținut de la metișii Hereford x Sură de stepă, care la vârsta de 12 luni au avut greutatea medie de 283,9 kg și un spor mediu zilnic de la naștere până la vârsta de un an, de 690 g. În schimb la metișii Hereford x Pinzgau de Transilvania rezultatele au fost nesatisfăcătoare, sporul mediu zilnic fiind mic și neeconomic.

Urmărindu-se particularitățile producției de carne la metișii industriali comparativ cu rasele parentale în condiții identice de îngrășare, s-a constatat că metișii industriali au fost superiori în privința producției cantitative și calitative de carne față de rasele materne (Bălțată românească, Pinzgau și Sură de stepă).

Cei mai valoroși au fost metișii Hereford x Bălțată românească care au depășit chiar produșii de rasă Hereford. Randamentul la sacrificare a fost mai mare la metișii industriali cu 1,2-2,7% față de produșii din rasele materne (tab. 2.3)

Rezultatele acestor cercetări arată că metișii Hereford x Bălțată românească (F1) au avut la sacrificare randamentul mediu de 58,4%, acesta fiind mai mare cu 1,8% față de produșii de rasă curată Hereford și cu 1,6% față de produșii de rasă curată Bălțată românească.

La metișii Hereford x Sură de stepă (F1) raportul dintre greutatea sferturilor anterioare și a celor posterioare a fost mai bun decât la ambele rase parentale iar la metișii Hereford x Bălțată românească a fost mai bun decât la rasa Hereford și mai slab decât la rasa Bălțată românească. Metișii F1 Hereford x Pinzgau au avut raport egal cu al raselor parentale.

În ceea ce privește raportul carne-oase, acesta a fost superior cu 1-2% la toate categoriile de metiși față de produșii din rasele materne. Metișii F1 cu rasa Bălțată românească au avut o proporție de 18,9% oase, cei cu Pinzgau de 19,8% și cei de Sură de stepă de 19,3%. Dacă avem în vedere randamentul la sacrificare mai ridicat al metișilor, rezultă că aceștia, la greutatea vie de 350-400 kg, dau o cantitate de carne de 10-15 kg în plus, comparativ cu produșii de rasă curată.

Tabelul 2.3

Randamentul mediu la sacrificare la metișii industriali comparativ cu rasele parentale (prelucrare după Bănică P., 1966)

La metișii industriali dintre Hereford cu rasele Bălțată românească, Pinzgau și Sură de stepă se manifestă tendința de infiltrare a grăsimii în interiorul carcasei, de marmorare și perselare a fasciculelor și fibrelor musculare.

Cercetările întreprinse la I.C.Z. au arătat că metișii industriali Hereford x Bălțată românească și Hereford x Pinzgau, în condiții de îngrășare consumă 6,3-6,4 UN pentru un kg spor.

Cercetări recente făcute în Danemarca privind încrucișările raselor de lapte cu rase de carne specializate, demonstrează posibilitatea îmbunătățirii producției de carne prin obținerea de hibrizi comerciali cu însușiri favorabile pentru carne (tab. 2.4).

Din multitudinea de rase de carne existente azi în lume se evidențiază ca o creație genetică de excepție rasa belgiană de carne Blanc Blue Belge, obținută de-a lungul a peste trei decenii ca rezultat al unei serioase împlicări în acest proces atât a cercetării, a forurilor de specialitate, cât și a crescătorilor din Belgia (Ujică, și colab., 2013).

Tabelul 2.4

Rezultate ale încrucișării raselor de lapte din Danemarca cu rase de carne

(prelucrare după Ujică, și colab., 2013)

Carnea acestei rase, precum și a hibrizilor rezultați, are un preț aproape dublu pe piețele Uniunii Europene comparativ cu a raselor pure sau a altor tipuri de hibrizi (V. Ujică, 2005).

Apariția acestor hibrizi în România se datorează faptului că în anul 1991 la S.A. Petrești Satu Mare a debutat un program de încrucișări între rasa de taurine pentru carne Blanc Blue Belge și Bălțată românească de tip Simmental. S-au urmărit aspecte legate de capacitatea combinativă generală și specială dintre cele două rase, caracterizate în performanțele hibrizilor obținuți cu diferite procente de sânge din rasa Blanc Blue Belge.

În Moldova, rasa Blanc Blue Belge s-a experimentat în încrucișări industriale cu rasele Brună de Maramureș și Bălțată cu negru românească, dar și cu rasa Bălțată românească.

Crescute în rasă curată, taurinele aparținând rasei Blanc Bleu Belge prezintă o incidență a fătărilor realizate prin cezariană de 90%, pe când incidența fătărilor cu probleme deosebite la rasa Bălțată românească de tip Simmental nu depășește 10-15% (Paraschivescu M.).

Acesta este motivul pentru care crescătorii români de taurine au reticență în a crește animale din rase care ridică probleme privind ușurința la fătare.

Cercetările efectuate de colectivul condus de T. Oroian timp de 10 ani la S.A. Petrești evidențiează faptul că vacile mame de hibrizi din populația Bălțată românească realizează o incidență a fătărilor laborioase de 13,8%. Dintr-un total de 160 de fătări realizate pe vacile din rasa Bălțată românească de tip Simmental însămânțate cu MSC de la tauri aparținând rasei Blanc Blue Belge, doar 22 fătări (13,8%) au ridicat unele probleme determinate de fătările laborioase.

Putem aprecia că proporția de fătări cu probleme este mult diminuată la rasa Bălțată românească de tip Simmental utilizată ca mamă de hibrizi cu rasa Blanc Blue Belge pentru că aceeași rasă belgiană în încrucișări cu rasa Friză dă cu 9%, iar cu rasa Salers cu 3,2% mai multe probleme la fătare.

Pentru că încrucișările duc la obținerea de hibrizi la care se manifestă efectul heterozis (vigoare hibridă), la produșii dintre cele două rase, în primele 21 de zile pierderile au reprezentat doar 8%, cifră inferioară cu 8% celei realizate în experiențele de hibridare dintre rasa Bălțată românească de tip Simmental cu rase de carne italiene și rasa Charolaise la SCZ Târgu Mureș.

În concluzie, pe baza datelor de cercetare și producție acumulate până în prezent, utilizând ca suport matern vacile mai puțin performante din rasa Bălțată românească, apreciem că fermierii români ar putea obține beneficii substanțiale determinate de niște particularități deosebite de favorabile pe care le manifestă hibrizii dintre cele două rase, caracterizate în performanțele hibrizilor obținuți cu diferite procente de sânge din rasa Blanc Belgian Blue.

PARTEA a II-a. CERCETĂRI PROPRII

CAPITOLUL 3

SCOPUL, MATERIALUL ȘI METODA CERCETĂRII

3.1. Scopul cercetărilor

Pornind de la faptul că în țara noastră, odată cu introducerea cotei de lapte prin aderarea Romniei la Uniunea Europeană, au rămas aproximativ un milion de vaci care nu au fost inlcuse în această cotă, orientarea crescătorilor și specialiștilor îndreptându-se spre producția de carne, acest efectiv disponibil putând fi valorificat prin încrucișările industriale cu rase specializate de carne.

În țara noastră au fost întreprinse relativ puține cercetări pentru testarea capacității combinative a raselor autohtone cu rase specializate în direcția producției de carne, în special cu rasa Charolaise.

Pentru aceasta ne-am propus ca, în scopul cunoașterii capacității combinative a raselor autohtone cu rasa Charolaise, să studiem încrucișarea de tip industrial între vacile din rasele Bălțată românească și Bălțată cu negru românească în condițiile fermei SC Agrocomplex Lunca Pașcani.

Obiectivele principale ale cercetării au fost obținerea produșilor în rasă curată și a metișilor F1 prin însămânțarea femelelor din rasele Bălțată românească și Bălțată cu negru românească cu material semianl congelat de la taurii de rasă Charolaise.

Pentru comparație au fost folosite două loturi martor aparținând raselor materne Bălțată românească și Bălțată cu negru românească. Aceste animale au fost contemporane de vârstă cu cele din loturile experimentale și au fost exploatate în aceleași condiții de mediu specifice fiecărei ferme.

• Studiul creșterii tineretului din loturile experimentale în perioada naștere-18 luni în condițiile tehnologiei practicate în ferma SC. Agrocomplex Lunca Pașcani. Au fost urmărite: dinamica greutății corporale și a sporului de creștere; dinamica principalelor dimensiuni corporale; dinamica indicilor de creștere, dinamica raporturilor corporale (indicii conformației și dezvoltării corporale).

Pentru determinarea acestor parametri s-a procedat la efectuarea de cântăriri și măsurători corporale pentru: greutatea corporală, talie, înălțimea la crupă, lungimea corpului; adâncimea toracelui; lungimea capului; lărgimea capului; perimetrul toracelui, perimetrul fluierului.

Dezvoltarea corporală a fost urmărită de la naștere la 18 luni prin determinări directe folosind tehnica uzuală pentru astfel de cercetări. La vârsta de 18 luni au fost făcute aprecieri pe animalul viu, înainte de sacrificare și apoi aprecierea la sacrificare: greutatea carcasei, greutatea sferturilor, randamentul la sacrificare, sporul mediu zilnic în perioada creșterii.

3.2. Materialul biologic studiat

Materialul biologic studiat a fost reprezentat de nucleul de vaci de rasă Charolaise și de metișii rezultați în urma încrucișării acestei rase cu vaci de lapte aparținând raselor Bălțată românească și Bălțată cu negru românească.

Rasa Charolaise s-a format în Franța, fiind una din cele mai vechi rase din această țară și în acelaș timp cea mai modernă rasă specializată pentru producția de carne din lume ocupând, în prezent, locul întâi ca efective și răspândire (Ujică, 2000, Maciuc, 2006, Stanciu, 1999).

Taurinele din această rasă se caracterizează prin talie mare (135 cm la vaci), cap mic, scurt și cu fruntea largă, piept larg și descins, spinare și șale drepte, lungi și musculoase. Crupa și soldurile sunt largi, iar pulpele descinse și foarte musculoase.

Vacile au greutatea vie medie de 735 kg, iar taurii de 1200 kg. Culoarea robei este alb crem, uniformă pe tot corpul care este acoperit de păr fin, uneori creț (fig. 3.1).

Rasa Charolaise se evidențiază printr-o rusticitate remarcabilă, fiind foarte rezistentă la condițiile extreme de microclimat, cât și la boli. Rasa se adaptează ușor pe pășuni cu o compoziție floristică diferită, pe care le valorifică bine pentru producția de carne. Este o rasă precoce, capabilă de performanțe deosebite în exploatarea intensivă, dar și în cea extensivă.

Fig. 3.1. Rasa Charolaise (Foto original)

Rasa Charolaise furnizează o producție superioară de carne, apreciată pentru calitățile sale, datorită randamentului ridicat la sacrificare, a cantității mari de carne din carcase și a procentului redus de grăsime. Pentru diferite categorii de taurine Charolaise randamentul mediu la sacrificare este de 60-63% și un spor mediu zilnic de 1250 g în cazul masculilor.

Datorită gradului înalt de perfecționare, rasa Charolaise s-a răspândit în ultimii 50 ani pe o arie geografică întinsă, fiind cea mai numeroasă din lume ca efectiv și răspândire, dar și o concurentă redutabilă a raselor englezești de carne tradiționale. În prezent o întâlnim răspândită în SUA și Canada, în America de Sud (Argentina, Chile, Columbia, Uruguay ș.a.), în Mexic, Africa (Africa de Sud, Angola ș.a.), Asia (India, Pakistan, Filipine, China), în Oceania (Australia) și Europa (Franța, Anglia, Germania, Italia, Spania, Portugalia, Polonia, Ungaria, Rusia, România ș.a.).

În România a fost importată prima dată în 1964 la fostul I.A.S. Criț-Brașov, pentru aclimatizare și producerea de tauri pentru încrucișări industriale cu rasele autohtone. În prezent există mai multe nuclee de rasă pură, însă cea mai mare este ferma din comuna Dragoș Vodă, județul Călărași (Ujică, 1997).

3.3. Metodologia de cercetare

Toate datele primare privind dezvoltarea corporală și aptitudinile pentru producția de carne au fost prelucrate statistic și interpretate. S-a urmărit obținerea estimatorilor de poziție și de variație (media aritmetică , respectiv varianța S2, deviația standard s, deviația standard a mediei și coeficientul de variație V%) și stabilirea existenței și semnificației diferențelor, acolo unde au existat.

Media aritmetică () este prima și cea mai importantă caracteristică numerică a unui șir de observații. Valoarea mediei pentru o variabilă aleatoare reprezintă cantitatea obținută din raportarea sumei diferitelor valori ale variabilei (x) la numărul de observații corespondente (N).

Media aritmetică este dată prin relația:

=

Media aritmetică reprezintă valoarea în jurul căreia variază caracterul studiat și pe baza căreia participanții pot fi împărțiți în două grupe: plus-variantele și minus-variantele.

Varianța (S2) este una dintre măsurile variabilității care corespunde mărimii variației însușirii sau fenomenului studiat. Numărul care stă la baza acestei mărimi este suma pătratelor abaterilor de la medie care rezultă din relația:

(X–)2

Suma pătratelor abaterilor nu este folosită ca atare ca măsură pentru exprimarea mărimii variației, ci se utilizează pătratul mediu al abaterilor (varianța) S2, calculată după formula:

S2 =

Astfel varianța devine:

S2 =

Deviația standard sau abaterea standard (s) este caracteristica cea mai utilizată a dispersiei, este principala măsură sau estimată a variabilității și a gradului de dispersie a variatelor în jurul mediei. Deviația standard este o cifră absolută și se măsoară cu aceeași unitate ca și variabila corespondentă și se determină prin relația:

s =

Deviația standard a mediei () este valoarea care arată abaterea sau eroarea mediei aritmetice empirice față de media adevărată teoretică. Este o cifră absolută și, ca și media și abaterea satndard, se exprimă în unități de măsură și se calculează după formula:

= =

Coeficientul de variație (V%) indică direct variabilitatea relativă a populației față de medie, adică gradul de omogenitate a populației. Se calculează după relația:

V% =

În funcție de valoarea coeficientului de variație, se stabilește dacă o populație este foarte omogenă (atunci când V% este mai mic de 10%), cu omogenitate medie (atunci când V% este între 10 și 20%) sau foarte heterogenă (atunci când V% este mai mare de 20%).

CAPITOLUL 4

REZULTATE ȘI DISCUȚII

4.1. Analiza originii animalelor studiate

Din analiza datelor prezentate în tabelul 4.1 se constată că tineretul taurin din lotul 1 BR obținut în ferma a provenit din mame cu o producție medie de 4571,5 kg lapte, 4,22% grăsime, iar metișii F1 Ch x BR din mame cu 4467,79 kg lapte și 4,16% grăsime.

Tabelul 4.1

Performanțele productive ale ascendenților (mamelor) metișilor cu rasele de carne luați în studiu

Metișii obținuți în urma încrucișării rasei BNR cu rasa Charolaise au provenit din vaci mame cu performanțe superioare vacilor BR, situație logică având în vedere rasa BNR căreia îi aparțin. Astfel, lotul 4 BNR, folosit ca martor, a provenit din vaci mame cu o producție medie de 6539,44 kg lapte și 4,11% grăsime; metișii F1 Ch x BNR au avut mamele cu o producție medie de 6171,59 kg lapte și 4,05% grăsime.

Din aceste date se constată că vacile folosite la încrucișare au avut o producție de lapte bună în cazul vacilor Bălțată românească și foarte bună pentru vacile Bălțată cu negru românească, asigurând astfel o cantitate de lapte vițeilor în perioada de alăptare care să contribuie la o bună dezvoltare corporală a acestora.

4.2. Studiul efectivului de rasă Charolaise

Nucleul de taurine Charolaise din fermă este unul valoros, fiind importat din Polonia. Culoarea animalelor este albă uniformă, uneori crem, fără pete, cu mucoase alb-roz. Tipul morfologic este de carne, cu cap mic și scurt, cu frunte largă, gâtul scurt și gros, linia superioară paralelă cu linia inferioară, trunchi de formă cilindrică, masiv și foarte musculos, cu fenomenul culard evident, membre solide, fără defecte de aplomb.

Dezvoltarea corporală este hipermetrică, cu talia medie la vaci de 1,35 – 1,50 m și greutate de 750 – 1000 kg.

Are calități de reproducție deosebite, respectiv fecunditatea peste 90 %, 3 – 4% din fătări sunt gemelare, capacitate de alăptare mare, instinct matern dezvoltat, fără dificultăți la fătare (92 % dintre fătări sunt ușoare). Este o rasă cu o docilitate recunoscută, lucru care asigură economia de timp și o securitate mai mare la manipulare și mai ales, permite creșterea pe scară largă în sistemul extensiv.

Greutatea medie înregistrată la fătare, este de 46 – 47 kg, la femele și de 49 – 50 kg, la masculi. Rasa are un potențial de creștere deosebit, un spor mediu zilnic de circa 1250-1500 g la tăurași și 900-1000 g la femele. Rasa asigură o bună valorificare a furajelor grosiere, datorită capacității de ingestie mari.

Valorificarea tineretului pentru producția de carne se face de la vârste foarte fragede, respectiv la 8 – 12 luni, tineretul mascul atinge greutăți de 300-350 kg. La această vârstă și greutate, tăurașii sunt foarte solicitați pe piață. De asemenea, tăurașii sunt valorificați și la vârsta de 15 – 18 luni, în urma sacrificării obținându-se carcase mari, cu un randament la sacrificare de aproximativ 65 – 68 %, rezultând carcase cu greutatea de peste 420 kg, iar carnea este de calitate superioară, fragedă, suculentă, perselată și foarte gustoasă.

De asemenea, vițelele îngrășate sunt valorificate la vârste cuprinse între 24 și 36 luni, furnizând carcase de circa 360 kg, în funcție de vârstă. Vacile reformate cu vârsta între 4 și 9 ani furnizează carcase de circa 430 de kg, în funcție de vârstă. Taurii castrați și boii cu vârsta mai mari de 30 de luni, furnizează carcase între 420 și 460 kg, cu o carne perselată și foarte bună calitativ.

4.3. Studiul principalelor grupe de metiși din fermă

Materialul biologic a fost reprezentat de un număr total de 101 indivizi (57 masculi și 44 femele) repartizați în patru loturi (L1 Bălțată românească – martor; L2 Charolaise x Bălțată românească, L3 Bălțată cu negru românească – martor; L4 Charolaise x Bălțată cu negru românească).

S-a creșterea metișilor, pe etape de vârstă (naștere, 6 luni, 12 luni, 18 luni) în condiții de întreținere asemănătoare, în sistem semiintensiv. Rațiile au fost echilibrate în raport de sporul zilnic în greutate planificat, corespunzător etapei respective de creștere. În cadrul cercetărilor, aprecierea creșterii s-a făcut pe baza indicilor de creștere pentru greutatea corporală. (tab. 4.2).

Tabelul 4.2.

Structura loturilor experimentale luate în cercetare

În tab. 4.3. se prezintă statisticii privind durata gestației la femelele care au fost însămânțate cu m.s.c. de la rasa Charolaise și rasele pure BR și BNR. Valorile medii pentru cele patru loturi indică diferențe nesemnificative între acestea (tab. 4.3).

Tabelul 4.3.

Durata gestației

Variabilitatea individuală în cadrul loturilor a fost redusă, cu deviația standard maximă de 4,52 zile pentru lotul BNR și coeficientul de variație maxim de 1,59% la același lot. Prin urmare loturile au fost foarte omogene privind durata gestației, cu limita cuprinsă între 270 și 295 zile.

Tabelul 4.4.

Semnificația diferențelor între loturile experimentale pentru durata gestației

Dinamica greutății corporale

Valorile medii și variabilitatea greutății corporale la naștere sunt redate în tab. 4.5.

Analizând greutatea corporală la naștere, în funcție de sex și varianta de încrucișare, se observă că metișii masculi F1Ch x BR au avut greutatea corporală medie de 42,66 kg comparativ cu masculii din rasa BR care au avut greutatea medie de 38,42 kg (fig. 4.1). Femelele metise din lotul L2Ch x BR au avut greutatea medie de 39 kg, comparativ cu cele din rasa BR care au avut greutatea medie de 34,8 kg.

În varianta de încrucișare a rasei BNR cu tauri Charolaise, produșii rezultați au avut greutăți medii la naștere inferioare celor rezultați din prima variantă de încrucișare a rasei BR cu tauri de rasă Charolaise. Astfel, masculii metiși F1 Ch x BNR au avut greutatea medie de 38,15 kg iar la femelele din aceeași variantă de încrucișare media de 34,58 kg. În acelaș timp masculii din rasa BNR au înregistrat o greutate medie de 36,66 kg iar femelele de 34,58 kg

Tabelul 4.5.

Valorile medii și variabilitatea greutății corporale la naștere

Fig. 4.1. Greutatea la naștere a metișilor BR și BNR din ferma Lunca Pașcani

Între loturile experimentale din fermă diferențele au fost foarte semnificative, după cum rezultă din valorile testului Fisher (tab. 4.6). Metișii din lotul L2 Ch x BR au avut greutatea la naștere cu 5,22 kg superioară produșilor din lotul L3 BNR, dar și celor din lotul L1 BR cu 4,05 kg (tab. 4.4).

Tabelul 4.6

Semnificația diferențelor între loturile experimentale pentru greutatea corporală la naștere

Analizând variabilitatea greutății la naștere, în funcție de varianta de încrucișare, se constată că valorile deviației standard maxime au fost, pe total populație, de 2,64 kg, iar coeficientul de variație maxim de 6,98%. Limitele de variație au fost cuprinse între 33 kg și 46 kg. Din analiza indicilor de dispersie se poate trage concluzia că loturile au fost suficient de omogene sub aspectul greutății corporale la naștere. Este de remarcat, totuși, că metișii Ch x BR și Ch x BNR au avut o greutate superioară raselor materne.

Urmărind dezvoltarea corporală a masculilor din loturile experimentale la vârsta de 6 luni, 12 luni și 18 luni, au rezultat următoarele:

La vârsta de 6 luni, cu excepția lotului 4 BNR, toți produșii masculi din loturile experimentale au depășit greutatea medie de 200 kg, cea mai bună dezvoltare având-o metișii din lotul 3 Ch x BR cu o greutate medie de 245,0 kg, urmați în ordine descrescândă de metișii lotului Ch x BNR și de masculii lotului L1 BR (tab. 4.7 și fig. 4.2).

Masculii aparținând rasei BR au realizat la vârsta de 6 luni greutatea medie de 209,57 kg iar cei din rasa BNR 180,2 kg. Pe toate loturile experimentale greutatea medie la această vârstă a fost de 216,74 kg, ceea ce denotă o bună dezvoltare corporală.

Tabelul 4.7

Valorile medii și variabilitatea greutății corporale la 6 luni

Fig. 4.2. Date comparative privind greutatea corporală la vârsta de 6 luni

Între loturile experimentale diferențele de greutate au fost foarte semnificative (tab.4.8). Cele mai însemnate diferențe de greutate s-au înregistrat între L3 BNR și L2 Ch x BR (56,8 kg) cât și față de lotul 4 Ch x BNR (32,03 kg).

Tabelul 4.8.

Semnificația diferențelor între loturile experimentale pentru greutatea corporală la 6 luni

La vârsta de 6 luni loturile au fost suficient de omogene, valorile deviației standard fiind cuprinse între s=2,2 kg pentru lotul 4 Ch x BNR și s=8,8 kg pentru lotul 2 Ch x BR. Amplitudinea variabilității a avut limita minimă de 182 kg (L4 BNR) și maximă de 262 kg (L3 Ch x BR).

Remarcăm la această vârstă greutatea medie de 245 kg realizată de metișii L2 Ch x BR cât și a cea a metișilor L4 Ch x BNR de 220,23 kg.

Pentru vârsta de 12 luni, indicii greutății corporale sunt prezentați în tab. 4.9 și fig. 4.3.

Tabelul 4.9.

Valorile medii și variabilitatea greutății corporale la 12 luni

Fig. 4.3. Date comparative privind greutatea corporală la vârsta de 12 luni

Din analiza valorilor medii privind greutatea corporală a loturilor experimentale la vârsta de 12 luni se constată că loturile L2 Ch x BR, și L4 Ch x BNR au depășit greutatea de 400 kg, în timp ce loturile L1 BR și L3 BNR au realizat greutăți medii sub de 400 kg.

Analizând diferențele și semnificația acestora, se constată că au existat diferențe foarte semnificative, exprimate prin valorile testului Fisher (tab. 4.10).

Tabelul 4.10

Semnificația diferențelor între loturile experimentale pentru greutatea corporală la 12 luni

Valorile medii și semnificația diferențelor pentru greutatea vie la 18 luni sunt prezentate în tab. 4.11-4.12 și fig. 4.4.

Din analiza comparativă a greutății corporale la vârsta de 18 luni se constată că metișii din lotul 2 Ch x BR au realizat cea mai mare greutate (657,67 kg) în timp ce metișii din lotul 4 Ch x BNR greutatea cea mai mică (501,33 kg). Comparativ cu masculii din rasele materne, metișii Ch x BR au realizat greutăți superioare, la fel ca și metișii Ch x BNR, diferențele fiind foarte semnificative după cum rezultă din valorile testului Tukey (tab. 4.12).

Tabelul 4.11

Valorile medii și variabilitatea greutății corporale la 18 luni

Tabelul 4.12

Semnificația diferențelor între loturile experimentale pentru greutatea corporală la 18 luni

Fig. 4.4. Date comparative privind greutatea vie la vârsta de 18 luni

Variabilitatea individuală în cadrul loturilor a fost redusă, loturile fiind suficient de omogene, după cum rezultă din indicii de dispersie, deviația standard maximă înregistrându-se pentru lotul 1 BR (s = 11,72 kg, iar V%=2,01). Amplitudinea maximă a variabilității s-a înresgitrat pentru lotul 2 Ch x BR (712 kg) iar cea minimă pentru lotul 3 BNR (488 kg).

În urma prezentării rezultatelor privind evoluția greutății corporale de la naștere la vârsta de 18 luni rezultă că metișii rasei BR cu rasa Charolaise au avut o energie de creștere superioară metișilor rasei BNR cu același rase de carne (fig. 4.5).

Fig. 4.5. Dezvoltarea corporală de la naștere la 18 luni a metișilor Charolaise, comparativ cu rasele materne BR și BNR

În ambele cazuri însă metișii au avut o greutate corporală superioară raselor materne (BR și BNR), ceea ce justifică pe deplin folosirea acestor variante de încrucișare în vederea îmbunătățirii producției de carne.

4.4. Aprecierea animalelor la sacrificare

Cea mai obiectivă și mai completă caracterizare a însușirilor pentru producția de carne a unui animal se face prin aprecierea aptitudinilor de abator, a calității carcasei și cărnii (Pântea, 1999).

Pentru o diferențiere mai exactă a însușirilor ce definesc cantitatea și calitatea producției de carne obținute la tăierea bovinelor, am grupat aceste caractere în trei subgrupe: aptitudini de abator sau valoarea de abator, calitatea carcasei și calitatea cărnii. Această diferențiere a fost dictată pe de o parte de necesitatea de a trata separat grupe mari de caractere, fiecare de o importanță deosebită, iar pe de altă parte, de numărul foarte mare de însușiri care aparțin fiecăreia dintre aceste grupe de caractere.

4.4.1. Rezultatele privind aprecierea carcaselor

Mărimea carcaselor reprezintă însușirea de bază a acesteia dacă se ține seama că determină valorile indicilor cantitativi ai producției de carne și că ponderea acestora în eficiența economică finală a îngrășării bovinelor este hotărâtoare. Dintre însușirile care definesc mărimea carcasei sunt de menționat: greutatea carcasei, randamentul la sacrificare și ponderea sferturilor în carcasă (tab. 4.13)

Greutatea carcasei este caracterul cantitativ cel mai important al producției de carne și unul din factorii determinați ai producției totale de carne (Ujică, 2004, Mureșan și Velea ș.a.). Noțiunea de greutate a carcasei definește greutatea celor două jumătăți obținută după detașarea capului, jupuire, eviscerare, detașarea organelor genitale, a ugerului și secționarea membrelor la nivelul articulațiilor carpiene și tarsiene între cele două rânduri ale acestora (Georgescu, Velea).

Greutatea la cald a carcasei se stabilește prin cântărirea celor două jumătăți imediat după tăiere, eviscerare și îndepărtarea părților care nu aparțin acestora conform actelor normative.

Greutatea la rece este greutatea celor două jumătăți după o răcire de 24 ore (minim 18 ore) de la tăiere.

Tabelul 4.13

Valorile medii și variabilitatea indicilor producției de carne la sacrificare pentru metișii din loturile studiate și la rasa Charolaise

Astfel, analizând greutatea carcasei celor două jumătăți de la metișii L3 ChBR s-a obținut o carcasă de 436,75 kg, iar de la metișii L2 LBR o carcasă de 402,11 kg, deci carcase mari de peste 400 kg. Metișii din lotul L5 ChBNR au realizat o carcasă în greutate de 363,89 kg. Comparativ cu rasele materne, la toate cele patru grupe genetice de metiși s-au obținut carcase cu greutăți mai mari, ca urmare a dezvoltării macrocomponentelor și aptitudinilor pronunțate pentru producția de carne. Se observă totodată și o foarte bună omogenitate a carcaselor obținute, coeficienții de variație având valori între 0,82% la metișii L6 LBNR și 1,94% la metișii L3 ChBR.

Tabelul 4.14.

Aprecierea la sacrificare

Aspecte asemănătoare se constată și din analiza greutății carcaselor după o răcire de 24 de ore. Greutatea la rece respectă aceaiași ierarhie pe loturi numai că diferențele față de greutatea la cald sunt mai reduse cu valori între 2,48% la lotul L2 LBR și 1,02% la lotul L5 ChBNR. La celelalte loturi, atât pentru greutatea la cald cât și pentru greutatea la rece se observă valori intermediare, care se încadrează în limitele citate de Georgescu, 1995, de 1,1-1,2%.

Ordinea loturilor, pornind de la valorile mai mari spre cele mai mici, este următoarea: L3 ChBR, L2 LBR, L5 ChBNR, L6 LBNR, L1 BR și L4 BNR .

Din analiza greutății carcasei se poate desprinde concluzia că metișii raselor de carne Charolaise și Limousine au avut o dezvoltare foarte bună a musculaturii carcasei, în special a trenului posterior care furnizează pistoletul, la sacrificare rezultând carcase mari care depășesc rezultatele obținute de alți autori ce au studiat rasele pure materne (Temișan, 1676, Raicu și col., 1977, Murat, 1997, Călin, 1977), dar apropiindu-se de rasele pure de carne Charolaise, Limousine sau Blanc Belgian Blue (Minet și col., 1996, Pântea, 1999, Oroianu.)

Greutatea carcasei și seului aderent, ca indice de apreciere a producției de carne este foarte semnificativă în cazul experiențelor noastre, dat fiind faptul că ea urmează aceeași direcție și sens ca și în cazul greutății corporale înainte de sacrificare. Apreciate ca valori absolute, cele mai bune rezultate se înregistrează în cazul loturilor L2 LBR și L3 ChBR de la care s-au obținut carcase de peste 400 kg (la cald), urmate de loturile L5 ChBNR și L6 LBNR care au realizat carcase cu greutatea superioară cu 38,06%, respectiv 28,23% rasei materne (BNR).

Rezultatele cele mai slabe au fost obținute de la tăurașii de rasă BNR care au realizat carcase de 263,57 kg, iar tăurașii din lotul L1 BR au realizat carcasă de 336,33 kg, apropaită de greutatea carcasei obținute la lotul L6 L x BNR (338,0 kg în medie), diferența de 1,67 kg fiind nesemnificativă.

Analizînd semnificația diferențelor pentru greutatea carcasei la cald (tab. 6.65) se observă că diferențele sunt foarte semnificative, loturile experimentale diferențiindu-se prin dezvoltarea musculaturii și a macrocomponentelor din carcasă.

Tabelul 6.65

Semnificația diferențelor pentru greutatea carcasei la cald între loturile experimentale

Aprecierea producției de carne, pe lângă greutatea corporală ca element principal, se face și pe baza mărimii sporului mediu zilnic pe întreaga perioadă de creștere sau îngrășare. În experiențele efectuate de noi nu s-a practicat îngrășarea metișilor, după cum s-a făcut precizarea mai înainte, de aceea vom prezenta sporul mediu zilnic pe întreaga perioadă de creștere (tab. 6.63).

Din analiza datelor prezentate se constată că loturile experimentale au realizat sporuri medii între 930,43 g/zi (L4 BNR) și 1245,13 g/zi (L3 ChBR). Cu excepția rasei BNR se constată sporuri medii zilnice de peste 1000 g, cele mai bune rezultate obținându-se la tăurașii din loturile L2 LBR și L3 ChBR.

Diferențele înregistrate privind sporul mediu zilnic nu sunt semnificative între lotul L1 BR și metișii din lotul L6 LBNR, cât și față de lotul L5 ChBNR (tab. 6.66).

În schimb, între celelalte loturi diferențele sunt foarte semnificative, metișii din lotul L3 ChBR realizând un spor zilnic superior cu 314,7 g față de lotul L4 BNR și cu 206,38 g față de metișii din lotul L6 LBNR. Evidențiem totodată și metișii lotului L2 LBR care au obținut un spor mediu zilnic mai mare cu 259,24 g față de lotul L4 BNR.

Tabelul 6.66.

Semnificația diferențelor pentru sporul mediu zilnic între loturile experimentale

Ponderea sferturilor în carcase constituie un caracter care ilustrează în ce măsură mărimea carcasei este dată de trenul posterior, decât cel anterior. Datorită semnificației calitative, poate fi considerat și un caracter de structură și calitate a carcasei (Georgescu, 1995, Temișan, 1976).

Analizând greutatea sfeturilor anterioare și posterioare se observă că, între acestea și greutatea carcaselor există o corelație pozitivă, ceea ce înseamnă că la loturile la care greutatea carcasei a fost mai mare și greutatea sferturilor va fi mai mare, respectându-se între loturi ordinea stabilită în clasificarea făcută după greutatea carcaselor.

În schimb, dacă vom aprecia după reprezentarea procentuală a sferturilor (anterioare și posterioare) față de greutatea carcasei la rece se observă că la loturile L2 LBR și L3 ChBR, la care s-au obținut valorile cele mai mari ale greutății carcasei, se înregistrează cea mai redusă pondere a sferturilor posterioare (39,63% respectiv 45,84%).

Analiza ponderii sferturilor în greutatea carcasei la loturile experimentale (tab. 6.67) scoate în primul rând în evidență, așa cum era de așteptat, că sferturile anterioare au o pondere mai mare în greutatea carcasei decât sferturile posterioare, primele reprezentând între 49,3% și 60,36% din greutatea carcasei (tab. 6.67).

Datele obținute la noi înregistrează o excepție pentru lotul L4 BNR la care ponderea sferturilor anterioare a fost de 49,3%, inferioară sferturilor posterioare care au reprezentat 50,69% din greutatea carcasei (la cald). O situație particulară o considerăm și în cazul L2 LBR la care sferturile anterioare reprezintă 60,36% din greutatea carcasei, iar sferturile posterioare numai 39,63%, ceea ce înseamnă o mai slabă dezvoltare a trenului posterior.

Tabelul 6.67.

Raportul dintre greutatea sferturilor și greutatea carcasei

Comparând rezultatele obținute în experiențele noastre cu datele realizate în încrucișări industriale între rasele de carne Hereford și Aberdeen Angus cu rasele autohtone Bălțată românească și Pinzgau efectuate de Dincă și col., 1967, cu peste 40 de ani în urmă, constatăm că rezultatele obținute de noi sunt net superioare, dar sensul cercetărilor rămâne asemănător, adică prin încrucișările practicate se realizează o îmbunătățire semnificativă a producției de carne la metiși.

Referitor la ponderea sferturilor în carcasă se constată că rasele de carne Charolaise și Limousine au tendința să modifice valoarea raportului dintre sferturi în sensul măririi ponderii sferturilor posterioare. Aceasta înseamnă o dezvoltare mai bună a musculaturii trenului posterior la metiși și obținerea unei cantități mai mari de carne de calitate superioară. Rezultatele obținute în experiențele noastre concordă cu cele obținute de I. Pântea (1999) care a experimentat încrucișarea industrială între rasa Blanc Belgian Blue cu rasele autohtone BR, B și BNR.

6.3.2.2. Aprecierea valorii randamentului la tăiere (Results on assessment carcass), la loturile experimentale, scoate în evidență superioritatea metișilor raselor Charolaise și Limousine comparativ cu rasele autohtone Bălțată românească și Bălțată cu negru românească (tab. 6.69)

Din combinația celor două rase precoce de carne cu rasele noastre (BR și BNR), se constată că atît rasa Charolaise cât și rasa Limousine dau rezultate mai bune cu rasa Bălțată românească în privința randamentului. În cazul loturilor L3 ChBR și L2 LBR randamentul la cald depășește 60%. Se poate evidenția și randamentul de 60,01% la metișii din lotul L5 ChBNR, cât și randamentul de 59,21% pentru metișii din lotul L6 LBNR, rasele de carne contribuind evident la îmbunătățirea aptitudinilor pentru carne a rasei Bălțată cu negru românească.

Tabelul 6.69.

Semnificația diferențelor pentru randamentul la sacrificare între loturile experimentale

Diferențele găsite între loturi sunt semnificative și scot în evidență superioritatea rasei Charolaise și Limousine față de rasa Bălțată românească, și evident față de rasa Bălțată cu negru românească. Totodată rezultatele privind randamentul la tăiere evidențiază superioritatea în încrucișări a rasei Charolaise față de rasa Limousine, precum și superioritatea rasei BR față de rasa BNR.

Legat de aceste observații am calculat și randamentul la rece, ierarhia loturilor menținându-se ca și în cazul analizei randamentului la clad, pe primul loc situându-se metișii L3 ChBR cu 61,72%. În ordine descrescândă urmează metișii din lotul L5 ChBNR (59,26%), L2 LBR (58,74%), L6 LBNR (57,083%), L1 BR (53,12%) și pe ultimul loc tăurașii din L4 BNR cu 51,08%.

Pornind de la rezultatele cercetărilor proprii și ale altor studii întreprinse în țara noastră asupra capacității combinative a raselor noastre de taurine cu rasele de carne importate, se emite ipoteza posibilității folosirii unora dintre acestea (Charolaise, Limousine, Belgian Blue, Aberdeen-Angus) ca mijloc de sporire și îmbunătățire a producției de carne. Pe baza unor formule matematice se estimează mărimea efectivului matcă crescut în rasă curată și disponibilul de încrucișări cu tauri din rase de carne.

CAPITOLUL V

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE