CONTRIBUȚII LA STUDIUL CLINICO -STATISTIC PRIVIND FRECVENȚA EDENTAȚIILOR PARȚIALE PE BAZA EV ALUĂRII O RTOPANTOMOGRAMEI Coordonator științ ific ȘEF… [615813]

Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București
Facultatea de Medicină Dentară

LUCRARE DE LICENȚ Ă

CONTRIBUȚII LA STUDIUL CLINICO -STATISTIC
PRIVIND FRECVENȚA EDENTAȚIILOR PARȚIALE
PE BAZA EV ALUĂRII O RTOPANTOMOGRAMEI

Coordonator științ ific
ȘEF LUCRĂR I DR. ȘTEFAN MILICESCU

Absolvent: [anonimizat]
2017

CUPRINS

INTRODUCERE …… …………………………………………………………………….. 3

PARTEA ÎNTÂI

1. Edentația parțială ………………………..………………………………………… …..… 4
1.1. Noțiuni generale ……………………………………………………..… .….…… 4
1.2. Etiologia edentației parțiale …… ………………………………. ………… .…….. 5
1.2.1. Factori favorizan ți …..…………………..……………………… ..…… 5
1.2.2. Factori determinanți ……………………………………………… ……. 5
1.3. Comp licațiile edentațiilor parțiale ………………………………………… ..…. 9
1.3.1. Tulbu rări funcționale …… .………………………………… …… .…… 9
1.3.2. Modificări morfologice la nivelul arcadelor dentare …………… .….. 10
2. Clasificarea edentațiilor parțiale ………………………………………………… .……… 14
3. Principalele metode de tratament folosite î n cazul edentațiilor parți ale ……… .………… 22
4. Studii clinico -statistice realizate până în prezent și rezultatele acestora …… …..…..….. 27

PARTEA A DOUA

Parti cularități le edentațiilor parțiale observate la un lot de pacienți pe baza evaluării
ortopantomogramei

5. Material e și me todă de studiu ……………………………………………………… .….. 31
6. Prezentarea și discuția rezultatelor ………………………………………………… …….. 35

CONCLUZII ……………………………………………………………………………….. 68

BIBLIOGRAF IE ………………………………………………………………………..… 71

ANEXĂ ……………………………… ………………………………………………. ……. 74

3
INTRODUCERE

”Rareori ne gândim la ceea ce avem, dar mereu la ceea ce ne lipsește”
Schopenhauer

Aparatul dento -maxilar trebuie privit ca o entitate morfo -funcțională complexă, fiind
alcătuit dintr -un ansamblu de țesuturi și organe, constituite dif erit sub raport filogenetic,
odontogenetic și structural. Activitatea armonioasă a acestei structuri complexe asigură
realizarea unor procese fiziologice de importanță vitală: masticație, fonație, fizionomie,
deglutiție, respirație și autoîntreținere, astf el că s istemul stomatognat trebuie abordat ca un
întreg, atât din punct de vedere diagnostic cât și terapeutic.

Edentația parțială are un impact social deosebit, a fost și rămâne și în prezent una din
problemele majore ale stomatologiei și proteticii dent are în mod special. Lucrarea de față își
propune să evalueze particularităț ile edentațiilor parțiale observate în cadrul unui lot de
pacienți pe baza evaluării ortopantomogramei , dorindu -se o contribuție la numeroasele studii
clinico -statistice efectuate p ână în prezent.

Am ales să dezvolt acest subiect deoarece edentația parțială și complicațiile aduse de
migrările dentare secundare ei influențează în diferite măsuri stilul de viață al pacientului,
prin afectarea fizionomiei și a funcției fonetice, având astfel consecințe asupra diferitelor
funcții ale aparatului dento -maxilar. Toate aceste complicații pot duce la afectarea încrederii
în sine și la restricționarea activitățiilor sociale, iar tratamentul protetic poate să devină în
unele cazuri o adevărată provocare pentru clinicieni, prin dificultățile ce apar în restaurarea
arcadelor dentare edentate și în restabilirea unor relații interarcadice funcționale.

4
PARTEA ÎNTÂI

1. Edentația parțială

1.1. Noțiuni generale

Edentația parțială se definește ca fiind absența unităților odonto -parodontale de pe
arcadă[10]. Ea constituie starea definită prin lipsa a 1 până la 13 -15 unități dento -parodontale
de pe o arcadă[4]. Pierderea unuia sau a mai multor dinți duce la apariția spațiilor edentate, un
alt termen folosit pentru acestea fiind cel de ”breșă”, iar osul alveolar cicatrizat după extracție
sau după pierderea dinț ilor constituie creasta alveolară.
Edentația afectează la nivel global peste 158 milioane de oameni (conform datelor din
2010), fiind mai frecve ntă în rând ul persoanelor de sex feminin 2, 7%, decât cele de sex
masculin 1, 9% [33].
Edentația parțială, una din patologiile cel mai des întâlnite la nivelul sistemului
stomatognat, reprezintă o stare fiziopatologică caracterizată prin prezența unor spați i edentate
la nivelul arcadelor dentare. Astfel că breșele edentate sunt factorul principal în apariția și
dezvoltarea dizarmoniilor ocluzale, a grupelor de dinți funcționali și nefuncționali, ce
dereglează integritatea arcadei dentare ca unitate morfo -funcțională. Acești factori
cumulativi, interdependenți și care au o evoluție în general cronica duc la apariția patologiilor
ocluzale.
Prin apariția breșelor edentate sunt influențate următoarele aspecte:
– suportul buzelor și al obrajilor, ce afectează aspect ul estetic ,
– menținerea dimensiunii verticale de ocluzie ,
– masticația alimentelor ,
– păstrarea integrității osului alveolar ,
– afectare fonetică.
Breșele edentate pot varia în funcție de topografi a dinților restanți astfel: breșe
intercalate (mărginite la ambele extremit ăți de din ți restanți) și breșe terminale (mărginite
numai la o extremitate de din ți restanți) .
În funcție de numărul, localizarea și mărimea breșelor edentate, funcțiile aparatului
dento -maxilar vor fi influențate în proporții variabile. Studiil e arată că nu există o corelație

5
între numărul edentațiilor și sexe, ambele sexe fiind afectate în aceeași măsură, frecvența
edentațiilor parțiale fiind mai crescută la nivelul arcadei mandibulare[17].

1.2. Etiologia edentației parțiale

Există o multitu dine de factorii etiologici ai edentației parțiale, aceștia influențând
decisiv morfologia c âmpului protetic. Ei pot fi împărțiț i în două mari categorii: factori
favorizanți și factori determinanți, fiecare categorie conținând la r ândul ei mai multe
subgru pe.

1.2.1. Factori favorizan ți

 Factori genetici: rasa, vârsta, sexul.
 Factori de risc: pot avea contribuție majora la instalarea diferitelor tipuri de edentație
consumul de alcool, cafea, tutun, diferite profesii cu expunere la factori agresivi
(vopsitor i, tipografi, mineri, patiseri, cofetari).
 Factori socio -economici și demografici: tratamentele conservatoare costisitoare și
statusul socio -economic precar al multor pacienți duc la alegerea unor soluții
terapeutice ce includ extracția dentară.

1.2.2. F actori determinanți

1.2.2.1. Cauze congenitale

Sunt reprezentate de anomaliile de număr, caracterizate prin absența uneia sau a mai
multor unității dento -parodontale de pe arcadă, cauzate de neformarea mugurilor dentari.
Conceptele etiopatogenice ale a bsenței congenitale a dinților abordează o paletă foarte
largă, plurifactorială, care vine de departe din filogeneză, din teoriile evoluționiste și merge
până la factorii loco -regionali și generali în care elemental palpabil este doar absența unuia
sau a m ai multor dinți. Astfel, lipsa unuia sau a mai multor dinți este explicată fie prin
absența formării mugurelui dentar, fie prin lipsa de dezvoltare embrionară a unui mugure
dentar, fie prin atrofia lui[16].
Anodonțiile dentare pot fi: reduse – lipsa a 1 -2 dinți de pe o hemiarcadă sau întinse –

6
lipsa a mai mult de 2 dinți de pe o hemiarcadă. Anodonția redusă interesează de cele mai
multe ori ultimii dinți din fiecare grup (molarii de minte, incisivii laterali superiori,
premolarii II, incisivii centrali in feriori), conform teoriilor de reducere filogenetică a formulei
dentare. Anodonțiile întinse au de obicei topografie simetrică, interesând frecvent ambele
maxilare. Pe lângă modificările faciale evidente induse, anodonțiile întinse asociază frecvent
și o dezvoltare generală deficitară ș i perturbat ă, putând fi sem ne patognomice î n cadrul unor
boli sistemice[16].

1.2.2.2. Cauze aparente

Incluzia dentară este o anomalie dentară de erupți e ce apare atunci când un dinte
complet format rămâne în interiorul osu lui maxilar mult peste vârsta sa normală de erupție.
Această anomalie a fectează cel mai frecvent caninul, premolarii II inferiori și incisivii
centrali superiori[16].
Ca etiologie sunt incriminați factori generali (ereditatea, despicăturile labio -maxilo –
palatine, sindroame genetice, malnutriția, rahitismul, disfuncții endocrine, tulburări
metabolice) și factori loco -regionali (lipsa spațiului necesar erupției, existența unor obstacole
în calea erupției, particularități ale dintelui).

1.2.2.3. Cauze dobân dite locale și generale

A. Cauze dobândite locale

Afecțiuni le odontale – se împart în:
– leziuni ale țesuturilor dure dentare: de etiologie carioasă (caria dentară) și necarioasă
(fisurile, fracturile dentare, uzura dentară),
– anomalii coronare dentar e cauzate de factori genetici, congenitali, inflamatori sau
bio-mecano -funcționali, ce au acționat în timpul dezvoltării și erupției dinților pe arcade. Aici
sunt incluse modificările d e formă, volum, culoare, număr ș i poziție ale dinților.
Afecțiunile odo ntale au complicații severe, în multe cazuri tratamentul conservator
restaurativ nemaiputând da rezultate safisfăcătoare, ajungându -se astfel la extracți a dintelui
afectat.

7
Afecțiuni le pulpare și periapicale
Aceste tipuri de afecțiuni sunt în principal complicații ale bolii carioase. Pulpa dentară
reacționează la stimuli externi cum sunt caria, traumatismele, expunerea suprafeței dentinare,
restaurări protetice cimentate sau adaptate necorespunzător, diverse proceduri operative
precum șlefuirea cu răcire insuficientă sau utilizarea anesteziilor de tip intraligamentar[26].
Tratamentul endodontic conservator este indicat în cazul dinților afectați de pulpite
ireversibile și necroze pulpare, precum și în cazul dinților ce urmează să fie restaurați prin
dispozitive corono -radiculare sau folosiți pentru supraprotezare. În unele cazuri însă
tratamentul endodontic nu este recomandat sau nu poate fi efectuat: fracturi radiculare
verticale, resorbții radiculare interne sau externe de dimensiuni mari, pacienții nec ooperanți,
dinții irecuperabili din punct de vedere al structurii dentare restante sau al suportului
parodontal, morfologii radiculare atipice, canale impermeabile, iatrogenii[26]. Se va realiza
astfel extracția dinților implicați, cu instalarea edentației parțiale.
Afecțiunile periapicale apar în urma răspândirii infecțiilor pulpare , a contaminării în
timpul tratamentelor endodontice mecanice a spațiului periodontal cu material infectat din
canalele radiculare, iritației chimice cu substanțe antiseptice ut ilizate pentru dezinfecția
canalelor radiculare sau pot fi cauzate de o bturațiile de canal cu depășire[5].
Afecțiuni le parodontale
Parodontopatiile marginale c ronice sunt cunoscute în diferite forme morfo -clinice s ub
raportul leziunilor de bază, fiind prezente la aproape toate persoanele examinate de specialiști
în diverse studii, indiferent de vârstă și de zona de proveniență[8]. Factorii etiologici multipli
au dus la includerea parodontopatiilor în grupa cu etiologie multifactorială complexă[34].
Acest tip de etiologie are o influen ță negativă asupra componentei muco -osoase,
existând o tendință spre atrofie, resorbția osoasă este astfel mai importantă decât atunci când
edentația are ca etiologie caria dentară și complicațiile ei.
Osteomielitele max ilare; tumori le benigne și maligne; nevralgia de trigemen
Cauzele osteomielitei pot fi: diseminarea hematogenă de la un focar septic principal
aflat la distanță sau însămânțare directă, prin pătrunderea germenilor la nivelul osului prin
extensie de la pro cesele infecțioase dento -parodontale sau după diverse traumatisme .
Tratamentul chirurgical presupune extracția dinților cauzali și a celor din focarul supurativ,
pe segmente întinse de arcada[3].
Tratamentul chirurgical al unor tumori oro -maxilo -faciale presupune excizia

8
chirurgicală a componentei tumorale , precum și cea a dinților incluși în tumoră. În cazul
tumorilor maligne cu evoluție agresivă și creștere rapidă în volum se poate produce expulzia
dinților de pe arcadă. De asemenea, tratamentul cu radiot erapie poate duce la pierderea
dinților.
Prin criz ele dureroase deosebit de intense care apar pe traseul ramului maxilar și/sau
mandibular trigeminale și , deși nevralgia trigeminală clasică răspunde de obicei la
farmacoterapie, în cabinete se practică de multe ori extracția unităților dento -parodontale
indicate de pacient ca fiind generatoare ale durerii. Aceste erori de diagnostic duc la alegerea
unor soluții terapeutice precum pulpectomii, urmate de extracții, soluții care nu îndepărtează
durerea, dar su nt factori etiologici ai edentației parțiale[20].
Traumatismele; factorii iatrogeni
Traumatismele duc la apariția edentației parțiale fie direct, prin avulsia dintelui, fie
indirect, prin extracția dinților din focarele de fractură sau a dinților cu fr acturi corono –
radiculare/radiculare irecuperabile. Dacă se păstrează dinți în focarul de fractură pot să apară
complicații precum consolidarea vicioasă sau apariția unor focare septice ce pot genera
osteite, osteomielite sau supurații de loje[3].
Manopere le incorecte sau alegerea unor soluții terapeutice neadecvate, alături de
pregătirea profesională insuficientă a medicului, duc la apariția iatrogeniei stomatologice.
Cauzele pot fi obiective (complexitatea cazului, particularitățile pacientului) sau subie ctive
(pregătirea insuficientă a medicului, lipsa unor dotări corespunzătoare, deficiențe în execuția
actului terapeutic).

B. Cauze dob ândite generale

Cuprind afecțiunile generale care pot accelera efectul factorilor etiologici locali,
astfel:
– diabetul zaharat: rezistența scăzută la infecții, alterarea rapidă a ligamentelor, acidoza
locală, osteoporoza secundară, tulburările de metabolism glicoproteic și calcic,
– rahitismul: mineralizarea slabă a osului,
– osteoporoza.

9
1.3. Complicațiile edentațiilo r parțiale

Complicațiile edentației parțiale se pot aprecia raportat la gradul de afectare a
funcțiilor aparatului dento -maxilar, la modul în care influențează mișcările mandibulare, la
starea psiho -somatică și generală a individului afectat. Netratate o perioadă lungă de timp,
edentațiile parțiale pot duce la complicații de la cele mai simple până la cele mai grave, cu
îngreunarea tratamentului atât pentru medic cât și pentru pacient [9].
Complicațiile depind de starea generală de sănătate a pacientului , de reactivitatea
organismului, dar în primul rând depind de vechimea, extinderea și topografia breșelor
edentate .

1.3.1. Tulburări funcționale

Edentația parțială are o consecință imediată asupra funcțiilor aparatului dento -maxilar.
Aceste complicații sunt inf luențate de localizarea și întinderea breșei edentate, de numărul
acestora, de etiologia și vechimea lor, de reactivitatea individuală a organismului.
 Funcția masticatorie este afectată prin reducerea suprafeței masticatorii și a unităților
dentare, scăd erea eficienței masticatorii, prelungirea timpului de masticație și suprasolicitarea
dinților restanți, suprasolicitare care duce de fapt la manifestările patologice ce apar la nivelul
acestora. Această funcție este în mod deosebit afectată când se pierd u nități masticatorii din
zona laterală, astfel că prin pierderea molarilor aproximativ 3/4 din supraf ața activă
masticatorie dispare[15].
 Deglutiția este afectată de edentația parțiala, deoarece nu se va mai realiza la
parametri normali. Breșele edentate vor fi ocupate frecvent de limbă, care este mărită de
volum, hipotonă și lățită[10].
 Tulburări fonetice – afectarea fonetică apare în cazul edentațiior frontale recente, în
special la persoanele care desfășoară o activitate socială majoră. Este alterată pronunția
labiodentalelor V, F și linguodentalelor T, D, S, Z. Se produc însă mai rar deoarece are loc o
adaptare rapidă.
 Tulburări estetice – aspectul estetic suferă modificări nefavorabile, fiind motivul cel
mai frecvent pentru care pacientul edentat parțial solicită tratamentul protetic reconstructiv.
Alterarea fizionomiei și gradul în care pacientul este afectat de această complicație depinde

10
de vârstă, sex, profesie, mediul social și starea psihică ale acestuia. Edentațiile laterale,
asociate cu cel e frontale, determină migrări dentare importante, ducând la apariția unui tablou
clinic complex, cu semiologie caracteristică – aspectul „de bătrân”: micșorarea etajului
inferior al feței, profil concav, accentuarea șanțurilor labio -mentonier și labio -nazal, buza
inferioară răsfrântă [13].

1.3.2. Modificări morfologice la nivelul arcadelor dentare

A) Manifestări dentare
Dinții antagoniști și dinții vecini breșelor edentate își modifică poziția inițială,
amplitudinea și intensitatea acestor modificări fiind influ ențate de următorii factori: vârsta
edentației, structura osului alveolar, malpoziții primare, tipul contactelor statice și dinamice
între antagoniști, starea generală de reactivitate a întregului organism.
Secundar edentațiilor parțiale și unui nou tipar ocluzal apărut, suportul odontal restant
suferă modificări de structură compensator sau decompensator. Pierderea de substanță dură
determinată de uzura dentară poate fi compensată prin fenomene precum: depunerea
accentuată de dentină de reacție în vecinăta tea zonei de acțiune a factorilor cauzali,
mecanisme adaptative la nivelul pulpei dentare cu apariția țesuturilor mineralizate sau
depunerea de cement în vecinătatea apexului. Pe de altă parte, fenomenele decompensatoare
duc la pierderea continuă a structu rii dure dentare, urmată de deschiderea camerei pulpare și
implicit afectarea vitalității dintelui implicat[10].
Morfologia arcadelor dentare poate să sufere modificări chiar și prin lipsa unei singure
unități dentare. Migrările patologice ale dinților se produc ca o consecință a ruperii
echilibrului dintre factorii care mențin poziția fiziologică a acestora pe arcadă. Vor apărea
astfel migrări orizontale și verticale ale dinților vecini sau antagoniști breșei edentate,
consecințele fiind [8]:
– denivelarea planului de ocluzie ,
– dispariția punctelor de contact, ce poate duce la afectarea traumatică directă a
papilelor interdentare și deplasarea în evantai a dinților din grupul frontal ,
– mobilitate anormală a dințior ,
– procese carioase ,
– afectare parodont ală,
– apariția treme lor, parodonțiul marginal fiind traumatizat direct de contactul cu bolul

11
alimentar și favorizând retenția alimentelor și depunerea tartrului .
Migrările dentare pot afecta punctele de contact prin: dispariția completă a acestora,
deplas area spre apical a acestuia sau transformarea lui dintr -un contact punctiform în unul în
suprafață. Ulterior, desfințarea punctelor de contact afectează direct starea de sănătate a
papilelor interdentare și a parodonțiului marginal și de susținere, prin r etenția alimentară,
inflamație gingivală, apariția pungilor parodontale, pierdere de os, toate acestea ducând la
apariția mobilității dentare [8].
Migrările în plan orizontal pot fi [22]:
– înclinarea sau bascularea dinților (versiunea) este cea mai frecve ntă formă clinică a
migrărilor patologice, situație în care axul dintelui este înclinat cu rădăcina în direcție opusă
zonei edentat e, iar coroana se deplasează spre edentație. Sub acțiunea forțelor orizontale
tangente arcadelor și prin lipsa de rezistență dată de pierderea punctelor de contact
interdentar, dinții se vor înclina spre zona edentată. Molarii mandibulari se vor înclina de
obicei spre mezial, în timp ce premolarii se vor înclina spre distal.
– translația axială – situație clinică mai rară, dinți i migrează corporeal împreună cu
apexul dentar în plan orizontal spre spațiul edentat. Prin translația dinților vecini, în unele
situații întregul spațiu edentat poate fi ocupat.
– rotațiile sunt modificările de poziție ale dinților în raport cu linia arca dei: rotații în
jurul unei muchii sau r otații în jurul axului dintelui .
Migrările în plan vertical pot fi:
– extruzia – migrarea verticală a dinților antagoniști spațiului edentat fără procesul
alveolar. Coroana clinică este astfel mai mare decât coroana a natomica și implantarea dintelui
este deficitară. De regula apare la dinții afectați parodontal.
– egresiunea – migrarea verticală, în direcție ocluzală a dinților antagoniști spațiului
edentat împreuna cu procesul alveolar, raportul dintre coroana clinică și coroana anatomică
rămânând nemodificat. Se produc e mai frecvent la dinții cu parodonțiu sănătos, la molarii I și
II superiori, aceștia putând migra vertical până când vin în contact cu creasta edentată
antagonistă [9].

B) Micșorarea dimensiunii vert icale de ocluzie și abraziunea patologică dentară
În edentațiile parțiale terminale și laterale se produce o micșorare a dimensiunii
verticale de ocluzie, cu mărirea gradului de supraocluzie frontală , deoarece dimensiunea
verticală de ocluzie nu poate fi m enținută de stopurile ocluzale anterioare. Se produc

12
abraziuni ale dinților frontali sau vestibularizarea lor, apărând astfel treme și diasteme între
aceștia, iar în urma intensificării efortului masticator pentru a compe nsa lipsa unitățiilor
masticatorii și a asigura o masticație funcțională , apar abraziuni patologice dentare pe dinții
restanți. Abraziunea patologică generalizată e într -o oarecare măsură constant compensată de
erupția continuă a dinților, astfel că dimensiunea verticală de ocluzie rămâne î n general
aceeași[24].

C) Manifestări la nivelul crestelor alveolare
Creasta alveolară rezultă din procesul alveolar în urma pierderii dinților. La nivelul
spațiilor edentate se produc procese de resorbție și atrofie progresivă, ireversibilă a osului
alveolar. Astfel, osul alveolar se organizează, suferind ample modificări structurale ce se pot
întinde pe o perioadă de 9 până la 12 luni din momentul extracției, iar după această perioadă
restructurarea nu se oprește, ci continuă dar într -un ritm mult înceti nit[13].

D) Relațiile de ocluzie
Ocluzia este modificată nefavorabil prin migrările dentare aparute, continuitatea
arcadei fiind întreruptă imediat după extracție. Apar contacte dento -dentare traumatice care
dezechilibrează ocluzia. Mandibula poate prezen ta latero -deviații, distalizări și mezializări cu
afectarea în timp a articulației temporo -mandibulare.
Modificările de poziție secundare edentațiilor duc la apariția obstacolelor ocluzale în
mișcarea de lateralitate, necesitând echilibrare ocluzală și tra tament etiologic. Pot să apară
interferențe și contacte premature pe partea nelucrătoare în mișcările de propulsie ale
mandibulei, interferențele ducând la devieri ale mișcării de propulsie pentru evitarea
contactului nociv.

E) Afectare parodontală
Edent ația parțială este un factor favorizant în apariția parodontopatiilor marginale
cronice , pierderea punctelor de contact ducând la desfi ințarea continuității arcadelor dentare.
Breșa edentată întrerupe continuitatea sistemul ui ligamentelor supraalveolare ce formează o
„chingă” de legătură între dinți, ducând la transmiterea dezechilibrată a presiunilor
masticatorii de pe partea activă la ceilalți dinți de pe arcadă .
Prin migrarea orizontală a dinți lor vecini breșelor edentate apar spațieri între dinți, ce
favorizează traumatizarea directă a papilelor gingivale interdentare prin impactul aliment ar.

13
În plan vertical, prin pierderea contactelor ocluzale, se produce erupția activă
accelerată a dinților antagoniști edentației, astfel că va crește brațul de pârghi e extra -alveolar,
nefiind compensat de abraziune și suprasolicitarea parodonțiului marginal. Apar blocaje
ocluzale și traumatizarea directă a gingiei adiacente dinților de pe arcada antagonistă [8].

14
2. Clasificarea edentațiilor parțiale

Deoarece breșele edentate pot prezenta o multitudine de aspecte legate de numărul de
dinți absenți și de localizare , a fost necesară elaborarea unor clasificări ale edentațiilor
parțiale, care să se constituie într -un limbaj comun, standardizat . Clasificările edentațiilor
parțiale au apărut astfel de-a lungul timpului din dorința de a ușura comunicarea între
specialiști, ele fiind utile în elaborarea planurilor de tratament și în orientarea medicului spre
un tip de proteză indicat în cazul respe ctiv.
Orice clasificare a edentațiilor parțiale trebuie să fie simplă și ușor de reținut. Deși de –
a lungul anilor au fost propuse mai multe clasificări, nici una dintre acestea nu este unanim
recunoscută. Cummer a calculat că pot exista peste 60.000 posib ile comb inații pentru un
singur maxilar[15].
Clasific ările au fost grupate în mai multe categorii: anatomice, topografice (Cummer,
Kennedy, Applegate, Costa, Kobes), legate de capacitatea masticatorie pe care o asigură un
anumit tip de proteză, clasificăr i funcționale (Friedman), fiziopato logice, biomecanice și
mecanice[22].
În realizarea unei clasificări ar trebui să fie incluse nu numai localizarea și întinderea
breșelor edentate, ci și rapoartele acesteia cu arcada antagonistă, caracteristicile relații lor de
ocluzie, starea dinților restanți și a parodonțiului, precum și aspecte referitoare la condițiile
locale și loco -regionale. O astfel de clasificare ar ajuta medicul dentist în elaborarea unui plan
de tratament individualizat[24].
Clasificarea lui Cu mmer este prima clasificare elaborată, fiind apărută în anul 1921 și
cuprinde 4 clase, în funcție de numărul și poziția dinților stâlpi. Această clasificare nu indică
însă numărul și poziția dinților absenți , ci face referire la poziția liniei c e unește cr oșetele,
aceasta fiind linia în jurul căreia se produce mișcarea de basculare a protezelor :
– clasa I – linia croșetelor este oblică, în diagonală, față de linia mediană a arcadei
dentare ,
– clasa II – linia croșetelor est e transversală, față de linia medi o-sagitală a arcadei
dentare ,
– clasa III – linia croșetelor este unilaterală ș i nu interesează linia medio -sagitală a
arcadei dentare ,
– clasa IV – linia croșetelor este bilaterală, transversală, poligonală .

15

Fig. 1. Clasificarea edentațiilor parțiale d upă Cummer [30]

Clasificarea lui E. Kennedy (1925 ) este o clasificare simplă și practică, ușor de
reținut, are cea mai largă răspândire, fiind folosită în cele mai multe școli de stoma tologie din
lume. Clasificarea cuprinde 4 clase de edentații (I, II, III, IV), număr dat de autor în ordinea
frecvenței edentațiilor observate, breșele edentate suplimentare fiind numite modificări[15] [22]:
– clasa a I-a – edentație biterminală, spațiile edentate se află pe ambele hemiarcade
fiind situate posterior în rap ort cu dinții restanți :

Fig. 2. Edentație clasa a I-a Kennedy [32]

– clasa a II-a – edentație uniterminală , breșa este situată pe o singură hemiarcadă și
delimitată numai anterior de dinții restanți :

16

Fig. 3. Edentație clasa a II-a Kennedy [32]

– clasa a III -a – edentațiile din regiunile laterale ale arcadei, mărginite atât anterior cât
și posterior de dinții restanț i:

Fig. 4. Edentație clasa a III-a Kennedy [32]

– clasa a IV -a – breșa edentată este situată în regiunea anterioară de o parte și de alta a
liniei mediene :

Fig. 5. Edentație clasa a IV-a Kennedy [32]

Această clasificare ajută la o vizualizare rapidă a breșelor edentate și orientează
practicianul spre anumite principii specifice de proiectare a protezelor. Dezavantajul este că
nu preci zează numărul dinților absenți în breșele suplimentare și detalii cu pr ivire la starea
dinților stâlpi.
O.C. Applegate a stabilit ulterior unele reguli de aplicare a clasific ării Kennedy: dinții
irecuperabili ce au indicație de extracție nu se iau în consi derare pentru clasificare, dinții

17
absenți și care nu vor fi protezați nu se iau în considerare pentru clasificare, numele clasei de
edentație este dat de breșa cea mai posterioară, clasificarea include numărul modificărilor
(breșelor suplimentare), în tinde rea și/sau localizarea modi ficărilor nu este enunțată în
diagnosticul de edentație, clasa a IV -a Kennedy nu poate prezenta breșe suplimentare [22].
Pe lângă regulile de aplicare enunțate, Applegate a completat această clasificare cu
două clase [10]:
– clasa a V -a – edentație laterală cu lipsa caninului, pentru care se indică tratament
adjunct ,
– clasa a VI -a – edentație laterală redusă, pentru care se indică tratament conjunct.
Urmă rind sistemul elaborat de Kennedy și Applegate, în 1973 J. Fiset adaugă 4 clase
suplimentare, constituind astfel clasificarea Kennedy -Applegate -Fiset :
– clasa a VII -a – dinții restanți sunt situați pe o singura parte a arcadei ,
– clasa a VIII -a – dinții restanți sunt situați pe o singura parte a zonei anterioare a
arcadei,
– clasa a IX -a – edentație parțială în care cerințele funcționale și estetice sau spațiul
interarcadic existent indică proteze telescopate ,
– clasa a X -a – dinții restanți nu pot asigura suport pentru restaurarea protetică .
Clasificarea Prof. E. Costa , public ată în anul 1974 în J ournal of Prosthetic Dentistry ,
ține cont de topografia breșelor edentate și de numărul dinților absenți. Breșele edentate vor fi
citite de la stănga la dreapta pentru ambele maxilare. (după Ioniță breșele sunt citite în sens
orar, înc epând cu hemiarcada dreaptă maxilară). Breșele edentate de la nivelul unei arcade
sunt separate de ”,”, iar linia mediană de semnul ”-” (în citire M). Categorii de breșe edentate
sunt [22]:
– terminale – limitate numai anterior de dinți restanți ( „T”),
– laterale – limitate atât aterior cât și posterior de dinți restanți, situate în zona laterală
(„L”),
– frontale – limitate la ambele extremități de dinți restanți, situate în zona frontală
(„F”).
După numărul dinților absenți acestea pot fi:
– edentație înt insă – de cel puțin 3 dinți ( include edentația subtotal ă – numai câțiva
dinți restanți pe arcadă),
– edentație redusă – de 1-2 dinți,
– edentație extinsă – trece din zona laterală în cea frontală sau invers.

18
Clasificarea Friedman – folosește criteriul fun cțional, fiind descrise 3 clase [10]: clasa
I – breșa edentată afectează incizia; clasa II – breșa edentată afectează triturarea; clasa III –
breșa edentată afectează incizia și triturarea.
O clasificare recentă, dar mai puțin utilizată în practică pe teri toriul Europei, este cea
elaborată de American College of Prosthodontists (ACP). Clasificarea ACP folosește 4
criterii diagnostice: întinderea și topografia breșelor edentate, starea dinților stâlpi, raporturile
ocluzale, aspectul crestelor edentate [22] [18].
Criteriul 1 – Întinderea și topografia breșelor edentate
A. Arcade ideale sau minim afectare de edentație – breșa edentată unică, localizată la o
singură arcadă și una din următoarele:
– orice breșă frontală maxilară ce nu depășeste 2 incisivi ,
– orice breșă frontală mandibulară ce nu depășește 4 incisivi ,
– orice breșă laterală, maxilară sau mandibulară, care nu depășește 2 premolari sau un
premolar și un molar .
B. Arcade moderat afectate de edentație – breșele edentate sunt prezente la ambele
arcade și una din următoarele :
– orice breșă frontală maxilară care nu depășeste 2 incisivi ,
– orice breșă frontală mandibulară care nu depășește 4 incisivi ,
– orice breșă laterală, maxilară sau mandibulară, care nu depășește 2 premolari sau un
premolar și un mol ar,
– canin maxilar sau mandibular absent .
C. Arcade substanțial afectare de edentație:
– orice breșă laterală, maxilară sau mandibulară, de cel puțin 3 dinți sau cuprinzând 2
molari ,
– orice breșă edentată de cel puțin 3 dinți, care include un canin .
D. Arcade sever afectate de edentație: orice breșă edentată sau asociație de breșe care
solicită complianță terapeutică sporită din partea pacientului .
Criteriul 2 – Starea dinților stâlpi
A. Dinți stâlpi ideali sau minim afectați: nu este indicat nici un trat ament preprotetic
B. Dinți stâlpi afectați moderat:
– structuri dentare insuficente pentru menținerea și sprijinul uno r restaurări
intracoronare sau extracoronare în 1 sau 2 sextante ,
– dinții stâlpi necesită tr atament preparator limitat în 1 sau 2 sextan te.

19
C. Dinți stâlpi afectați substanțial:
– structuri dentare insuficente pentru menținerea și sprijinul unor restaurări
intracoronare sau extracoronare în 3 sextante ,
– dinții stâlpi necesită tratament pre protetic limitat în 3 sextante .
D. Dinți stâlpi af ectați sever:
– structuri dentare insuficente pentru menținerea și sprijinul unor restaurări
intracoronare sau extracoronare în 4 sau mai multe sextante ,
– dinții stâlpi necesită tratament prep rotetic limitat în 4 sau mai multe sextante ,
– dinți stâlpi cu prognostic rezervat .
Criteriul 3 – Raporturile ocluzale
A. Raporturi ocluzale ideale sau minim afectate: nu este necesar tratament pr eprotetic
ocluzal; raporturi interarcadice și intermaxilare clasa I
B. Raporturi ocluzale moderat afectate:
– este necesar tratament preparator ocluzal limitat ,
– raporturi interarcadice si intermaxillare clasa I .
C. Raporturi ocluzale substanțial afectate:
– este necesară reconstrucția schemei ocluzale, fără modificare dimensiunii verticale
de ocluzie ,
– raporturi interarcadi ce și intermaxilare clasa II .
D. Raporturi ocluzale sever afectate:
– este necesară reconstrucția schemei ocluzale și modificarea dimensiunii verticale de
ocluzie ,
– raporturi interarcadice și intermaxilare clasa II diviziunea 2 sau clasa III .
Criteriul 4 – Crestele edentate – se vor lua în considerare următoarele aspecte:
înalțimea osoasă a procesului alveolar, morfologia crestelor edentate, inserțiile musculare,
raporturile mandibulo -maxilare, necesitatea unor interenții chirurgicale preprotetice, spațiul
interarcadic, anatomia limbii, factori agravanți (manifestări orale ale unor afecțiuni sistemice,
factori psihosociali, tulburări cranio -mandibulare, parestezii, defecte maxilo -faciale, ataxie,
pacienții refractari).
Pacienții refractari, manifestările or ale severe ale unor afecțiuni generale și
dischinezia și/sau ataxia mandibulo -maxilară situează cazul direct în clasa a IV -a.
În prezent , pe baza noilor metode de tratament prin proteze parțiale mobilizabile
sprijinite pe implanturi, a fost elaborată o cla sificare ce ține cont de numărul și poziția

20
implanturilor ce urmează a fi utilizate . Clasificarea Implant -Corrected Kennedy (ICK) ,
bazată pe clasificarea lui Kennedy, a fost publicată de American College of Prosthodonti cs în
Journal of Prosthodontics în an ul 2008 [1]:
– ICK I, edentații le clasa I Kennedy
– ICK II, edentații le clasa II Kennedy
– ICK III, edentații le clasa III Kennedy
– ICK IV, edentații le clasa IV Kennedy
Autorii au elaborat o serie de reguli ce se aplică acestei clasificări, printre care:
– clasifi carea este precedată de abrevierile ”max” pentru arcada maxilară și ”man”
pentru arcada mandibulară ,
– arcada maxilară este reprezentată grafic ca un arc de cerc cu concavitatea spre
inferior, iar arcada mandibulară ca un arc de cerc cu con cavitatea spre s uperior,
– se exclud spațiile edentate ce vor fi restaurate prin lucrări protetice fixe sprijinite pe
implanturi,
– se folosesc cifre romane pentru tipul clasificării și cifre arabe pentru numărul
modificărilor și al implanturilor (pentru localizarea impla ntului utilizându -se numerotarea
dinților după American Dental Association) .

21
Mai jos sunt prezentate câteva exemple de edentații după clasificarea ICK [1]:

Fig. 6. ICK I (#18, 22, 31) Fig. 7. ICK II mod 1 (#21, 26, 30)

Fig. 8. ICK IV (#6, 11) Fig. 9. ICK III mod 3 (#23, 26)

22
2. Principalele metode de tratament
folosite în cazul edentațiilor parțiale

Absența unor unități dentare nu presupune întotdeauna un tratament protetic de
restaurare, uneori dezavantajele aduse de protezare putând fi mai mari decât cele aduse de
edentația propriu -zisă. Mulți autori au asemănat în trecut cavi tatea orală afectată de edentații
parțiale cu un utilaj ale cărei piese s -au defectat, însă, spre deosebire de o mașină, organismul
uman este flexibil , fiin d capabil să se adapteze.
Conform Ghidului de practică în protetică dentară elaborat în anul 2010 c u scopul de
a asista personalul medical în luarea unei decizii corecte, tratamentul protetic ales este
influențat de următorii factori [31]:
– starea de sănătate generală a pacientului,
– gradul de igienă orală ,
– statusul odonto -parodon tal si starea ț esutului o sos, a fibromucoasei,
– complicațiile locale s i loco -regionale ce limitează probabilitatea de succes clinic ,
– aspectele ocluziei dentare și relațiilor mandibulo -craniene ,
– avantajele, dezavantajele și consecințele pe termen lung a viabilităț ii protezei,
– motiva ția și aspirațiile pacientului ,
– costurile implicate .
Unul din principalele avantaje ale înlocuirii dinților lipsă este aspectul estetic, mai
ales în cazul edentațiilor frontale, dar și în situația edentațiilor laterale, care pot să fie vizibile
în timpul d iverselor mișcări mandibulare, îndeosebi în fonație. Prin protezarea spațiilor
edentate le este redată pacienților posibilitatea de a efectua o masticație corectă și se reface
dimensiunea verticală de ocluzie. Cel mai important aspect este însă cel psiholo gic, el
influențând alegerea metodei de tratament [27].
Există însă și o serie de dezavantaje ale restaurărilor protetice: afectarea pulpară și
pierderea importantă de substanță dură dentară, posibilitatea aparițiilor cariilor secundare,
eșecul lucrărilor protetice fixe clasice [27].
Conduita terapeutică în cazul edentațiilor parțiale poate fi una din următoarele:
neprotezarea breșelor edentate, protezarea conjunctă , protezarea adjunctă sau protezarea pe
implanturi.

23
A. Neprotezarea breșelor edentate este o conduită terapeutică ce face obiectul multor
studii de specialitate ce au încercat să răspundă la întrebarea: este necesară înlocuirea dinților
lipsă în toate cazurile?
Conceptul „shortened dental arch” (arcada dentară scurt ată) a fost descris prima d ată
în anul 1981 de proteticianul olandez Arnd Kayser, după numeroase studii clinice acesta
observând că există o capacitate adaptativă suficientă la pacienții ce au cel puțin 4 unității
masticatorii restante [36]. Funcțiile aparatului dento -maxilar se pot realiza chiar și în absența
completă a molarilor, atâta timp cât sunt prezenți premolarii și incisivii, iar aceștia sunt în
ocluzie [27]. Această situație este frecventă, deoarece molarii se pierd timpuriu din cauza
proceselor carioase sau afectării parod ontale. „Shortened dental arch” este astfel acceptat,
fiind evitate tratamentele protetice extinse, permi țând menținerea unei igiene orale
satisfăc ătoare și oferind un prognostic bun dinților restanți .

B. Protezarea conjunctă ca tratament al edentațiilor parțiale aduce satisfacție atât
pentru pacient cât și pentru medic, prin restaurarea cu ajutorul lucrărilor protetice fixe a
funcțiilor afectate de edentație, fiind confortabile, estetice și ușor acceptate de pacient. De la
tratamentul clasic prin punți pâ nă la lucrări sprijinite pe implanturi, alegerea tipului de
protezare trebuie să se facă după o examinare completă și corectă a pacientului, să țină cont
de istoricul afecțiunilor locale și generale, precum și de cerințele individuale, preferințele
pacient ului [25].
Restaurările din zona laterală trebuie să țină cont de faptul că unitățile dento –
parodontale pe care le restaurează participă la procesul de triturare al alimentelor și
stabilizează ocluzia în relația de intercuspidare maximă, considerentele est etice trecând pe un
loc secund. Restaurările frontale realizeaz ă refacerea fizionomiei, a fonației, stabilitatea
ocluz iei și conducerea mandibulară [10].
Ca etapa în pregătirea preprotetică a dinților restanți se poate folosi tratamentul
ortodontic, putând fi chiar o alternativă a tratamentului protetic propriu -zis în cazul unor
edentații frontale reduse sau unidentare. Redresarea ortodontică a dinților migrați ajută la
pregătirea acestora pentru tratament protetic, fiind îmbunătățite condițiile de restaura re ale
unor dinții migrați atât în plan orizontal, cât și în plan vertical, armonizându -se relațiile
interarcadice și obținându -se o ocluzie stabilă [20].
Colaborarea cu medicul ortodont în restaurarea breșelor edentate poate rezolva
probleme legate de dimensiunea mezio -distală a spațiului protetic, prin redistribuirea

24
ortodontică a acestuia, sau în cazul fracturilor orizontale coronare, când se fa ce extruzia
ortodontică a dintelui implicat [19].

C. Protezarea adjunctă. Una din metodele de tratament în caz ul edentațiilor parțiale
este protezarea parțială mobilizabilă , care se adresează în general persoanelor cu vârsta de
peste 40 de ani, solicitarea acestui tratament fiind frecventă între 40 și 50 de ani la femei și
între 50 și 60 de ani la bărbați [15].
Protezarea parțială mobilizabilă este tratamentul specific în cazul următoarelor tipuri
de edentați i [10]:
– edentații termino -terminale și terminale unilaterale (clasele I și II Kennedy) ,
– edentații laterale extinse și cele frontale cu absența tuturor frontal ilor,
– edentații combinate termino -laterale sau termino -fronto -laterale ,
– edentații cu un număr mic de dinți restanți (2 -5 dinți) și subtotale .
Există situații în care se impune protezarea mobilizabila, deoarece edentațiile parțiale nu
pot fi tratate cu ajut orul lucrărilor protetice conjuncte [15]:
– edentațiile laterale întinse, cu dinți stâlpi canin -molar de minte ,
– edentațiile laterale reduse și cele frontale, cu afectare parodontală profundă a dinților
restanți ,
– edentațiile laterale sau frontale reduse, când anumite afecțiuni generale grave
contraindică șlefuirea dinților stâlpi ,
– edentațiile din zona de curbură a arcadei ,
– edentațiile frontale, cu pierdere importantă de substanță osoasă sau în situațiile în care
sunt necesare unele artificii de montare a dinților artificiali ,
– edentațiile asociate cu comunicări oro -sinusale, necesită prezența unui obturator ,
– edentațiile care presupun reevaluarea dimensiunii verticale de ocluzie.
Conceperea protezelor parțiale scheletate impune o colaborare bună între medic și
tehnician, astfel încât piesa protetică finală să fie corectă din punct de vedere mecanic,
funcțional și biologic. Medicului îî revine sarcina de a proiecta componentele protezei, pe
baza unui examen clinic atent și a modelelor de studiu, tehnicianul u rmând să execute tehnic
lucrarea conform proiectului primit. Toate componentele piesei protetice trebuie să fie alese
pentru un anumit motiv și să aibă anumite caracteristici: conectorii principali trebuie să fie
rigizi, să asigure profilaxia țesuturilor c âmpului protetic și comfortul pacientului, iar
mijloacele de menținere, sprijin și stabilizare ce alcătuiesc ”triada echilibrului protetic” al lui

25
P. Housset trebuie corect alese ținând cont de biodinamica protezelor și de forțele care
acționează asupra lo r [15].
Alegerea metode de tratament a edentațiilor parțiale prin proteze scheletate și
conceperea greșită a piesei protetice pot însă avea efecte negative asupra câmpului protetic:
efecte disortodontice rapide, asociate cu deplasări suplimentare ale dinți lor stâlpi, precum și
afectarea carioasa a acestora, afectarea parodonțiului marginal superificial și profund, a
suportului osos prin atrofie, diverse leziuni ale mucoasei.
De asemenea, protezarea adjuncta, spre deosebire de protezarea conjunctă, presupune
inconfort pentru pacient, uneori adaptare biologică și psihică greoaie pentru pacient, de multe
ori aceștia renunțând la purtarea protezei, precum și apariția unor ticuri și malfuncții.
Protezarea mobilizabilă utilizând attachement -urile este o alternativ ă mobilizabilă
definitiva, fiind o combinație între protezarea fixă ș i cea mobilizabilă, oferă condiții estetice
și biomecani ce mult mai favorabile, precum ș i un confort mai bun pacientului [31].
Indiferent de metoda de tratament aleasă, adjunctă sau conju nctă, terapia edentațiilor
parțiale presupune urmărirea unui algoritm clinic bine prestabilit: tratament preprotetic,
tratament proprotetic, urmate de tratamentul protetic propriu -zis.
Protezele parțiale acrilice sunt indicate ca protezări provizorii (de s curtă durată) și ca
o soluție de tratament definitiv în cazul edentațiilor parțiale întinse, subtotale și în situația în
care pacientul nu își permite altă metodă de tratament. Costul relativ scăzut și posibilitatea de
a fi ușor reparate sau modificate sun t avantajele protezelor acrilice, însă numeroasele
dezavantaje au făcut ca ele să fie considerate ”proteze sociale”, prin problemele pe care le
provoacă: atrofia osoasă accelerată, iritații ale mucoasei, mobilizarea dinților stâlpi,
parodontopatii, pot adu ce complexe și sentiment de infirmitate pacientului [21].

D. Folosirea lucrărilor protetice sprijinite pe implanturi este în prezent o modalitate
din ce în ce mai răspândită pentru restaurarea edentațiilor parțiale și totale. Scopurile
principale ale uti lizării implanturilor dentare osteointegrate sunt menținerea nivelului osului
alveolar și înlocuirea dinților absenți restaurând funcțional și estetic arcadele dentare [6].
Indicațiile principale ale implanturilor sunt edentațiile terminale, edentațiile ex tinse,
edentațiile unidentare, când dinții ce urmează să fie folosiți ca dinți stâlpi sunt compromiși
sau când dinții adiacenți sunt integri [27]. Pacienții vor beneficia astfel de un tratament protetic
conjunct, mult mai bine tolerat din toate punctele de vedere, spre deosebire de tratamentul
protetic adjunct.

26
Există o gama variată de implanturi dentare, fabricate de diferite firme, acestea
diferențiindu -se după form ă, amplasare, etapele procedurilor de inserare . În plasarea
implanturilor trebuie să se ți nă cont de limitele anatomice ale structurilor osoase, indicațiile și
contraindicațiile acestui tip de tratament, de opțiunile de restaurare alese, de factorii
biomecanici implicați în succesul pe termen lung al tratamentului [25].
Folosirea implanturilor presupune etape chirurgicale și restauratorii ce extind
tratamentului protetic pe o perioadă mai lungă de timp, perioadă în care se permite
osteointegrarea implanturilor , prin apariția țesutului fibros la nivelul interfeței suprafață
implant -os adiacent [38].
Oricare ar fi soluția de tratament protetic aleasă, planul de tratament trebuie să aibă
obiective profilactice generale și locale. Obiectivele generale presupun prevenirea agravării
posibilelor afecțiuni sistemice existente sau apariței unor afecțiu ni noi în timpul
tratamentului. Profilaxia locală se referă la prevenirea apariției leziunilor odontale, mucozale
sau periodontale, precum și la menținerea unei stări de sănătate optime a țesuturilor ce vin în
contact cu piesele protetice [28].

27
3. Studii clinico -statistice
realizate până în prezent și rezultatele acestora

În acest subcapitol sunt prezentate rezultatele unor studii clinico -statistice efectuate
până în prezent în diferite țări, studii ce au analizat incidența edentațiilor parțiale din punct de
vedere al localizării pe arcadă, al clasei de edentație, dar și în funcție de sex și grupele de
vârstă.
Un studiu publicat în Journal of Clinical and Diagnostic Research în anul 2011
efectuat pe un număr de 1800 pacienți din partea de sud a Indiei relevă următoarele rezultate
[23]: 889 pacienți prezentau edentații parțiale la arcada maxilară , 911 pacienți prezentau
edentații parțiale la arcada mandibulară .
În același studiu realizat în India , incidența edentațiilor după clasificarea Kennedy a
fost următoarea [23]:
– 36.3% edent ații clasa III Kennedy: mod. 0 – 41.1%, mod. 1 – 38.1%, mod. 2 –
16.1%, mod. 3+ – 4.6%,
– 33.3% ede ntații clasa I Kennedy: mod. 0 – 27.8%, mod. 1 – 47.8%, mod. 2 – 19.2%,
mod. 3+ – 5%,
– 25% eden tații clasa II Kennedy: mod. 0 – 21.7%, mod. 1 – 42.9%, mod. 2 – 29.2%,
mod. 3+ – 6.2%,
– 5.4% edentații clasa IV Kennedy .
Studiul a concluzionat faptul că incidența edentațiilor parțiale este egală la ambele
arcade, iar e dentațiile clasa III Kenn edy sunt cele mai frecve nte (36. 3%), prezente în deosebit
la nivelul arcadei mandibulare , urmate ca frecvență de edentațiile clasa I Kennedy (33. 3%),
prezente în special pe arcada maxilară.
Un alt studiu publicat în Journal of Clinical and Diagnostic Research în anul 2015
face un rezumat al unor cercetări publicate până în prezent, cercetări ce analizează prevalența
edentațiilor parțiale și corelațiile acestora cu vârsta, sex, arcada afectată, factori socio –
economici, precum și incidența diferitelor clase de edentație după Kennedy , în diferite
grupuri populaționale sau regiuni [17].
Rezultatele acestor studii cu privire la localizarea pe arcadă a edentațiilor parțiale sunt
următoarele (lotul analizat include pacienți / proteze parțiale mobilizabile )[17]:

28
Autor , anul studiului Lot Locație Arcada maxilară Arcada mandibulară
Curtis D et al., 1992 327 CA, USA 37% 63%
Keyf F et al., 2001 362/528 Turcia 44% 56%
Prabhu N et al., 2009 350 India 41% 59%
Sadiq WM et al., 2002 422 A. Saudită 49% 51%
Naveed H et al., 2011 1000 Pakistan 32.6% 36.8%
Khalil A et al., 2013 115 Pakistan 43.6% 56.4%
Patel JY et al., 2014 100 India 63.2% 67.4%
Tabel I . Localizarea pe arcade a edentațiilor parțiale

Distribuția edentațiilor după clasificarea Kennedy a fost următoarea (lotul analizat
include pac ienți/ proteze parțiale mobilizabile)[17]:

Autor, anul studiului Lot Clasa I Clasa II Clasa III Clasa IV
Curtis D et al., 1992 327 40% 33% 18% 9%
Keyf F et al., 2001 362/528 43% 38% 18% 0%
Prabhu N et al., 2009 350 12% 15% 72% 1%
Sadiq WM et al., 2002 650/740 25% 28% 41% 6%
Naveed H et al., 2011 1000 19% 18% 57% 5%
D’Souza et al., 2014 423 19.27% 23.94% 50.3% 6.49%
Ehikhamenor EE et al., 2010 351 3% 2% 63% 26%
Zaigham A M et al., 2010 367 12.5% 26.5% 57.5% 3.5%
Bharathi M et al., 2004 112 18% 11% 62% 9%
Abdel Rahman et al., 2013 963 25.75% 22.84% 48.84% 1.55%
Tabel II . Distribuția claselor de edentație parțială

În țara noastră unul din studiile efectuate în anul 2014 și publicat în Acta Medica
Transilvanica, oferă următo arele informații cu privire la distribuția pe sexe și pe grupe de
vârstă a edentațiilor parțiale extinse [7]:

29
Nr. cazuri Sex masculin Sex feminin 30-45 ani 40-60 ani 61-70 ani
60 39 21 6 36 18
100% 65% 35% 10% 60% 30%
Tabel III . Distribuția edentațiilor pe sexe și grupe de vârstă

În cadrul unei teze de doctorat din cadrul Facultății de Medicină Dentară din Iași sunt
punctate următoarele aspecte cu privire la distri buția edentațiilor [11]:

Nr.
cazuri Sex
masculin Sex
feminin Clasa I
Kennedy Clasa II
Kennedy Clasa
III
Kennedy Clasa
IV
Kennedy Edentație
subtotală Edentație
totală
135 45 90 34 8 22 7 27 37
Tabel IV . Distribuția edentațiilor parțiale și totale

O altă teză de doctorat prezentă tot în cadrul Facultății de Medicină Dentară din Iași a
concluzionat următoarele [29]:

Nr. cazuri Sex masculin Sex feminin 20-35 ani 36-50 ani 50 și peste
329 180 149 42 68 219
100% 54.7% 45.2% 12.7% 20.6% 66.5%
Tabel V . Distribuția edentațiilor pe sexe și categorii de vârstă

Clasa de edentație Edentații maxilare Edentații mandibulare
Clasa I Kennedy 33.6% 37.44%
Clasa II Kennedy 11.61% 13.61%
Clasa I II Kennedy 17.01% 11.91%
Clasa IV Kennedy 2.07% 0
Clasa V Applegate 4.14% 2.97%
Clasa VI Applegate 5.39% 5.10%
Edentație totală 26.14% 27.23%
Tabel VI. Distribuția edentațiilor pe arcade

Pe un grup alcătuit din 125 pacienți tratați în cadrul Bazei C linice de Învăț ământ
Medical Stomatologic a l Facultății de Medicină Dentară – U.M.F ,, Gr. T. Popa” Iași au fost

30
obținute următoarele rezultate [2]:
– sex: masculin – 78.26%; feminin – 21.74%,
– vârsta: 18 -25 ani – 52.17%; 25-35 ani – 47.83%,
– medii de prove niență: urban – 69.57%; rural – 30.43%,
– etiologia edentației: cauze congenitale – 17.39%; cauze aparente – 8.70%; car ie –
43.48%; boala parodontală – 30.43%,
– clasele de ed entație (Kennedy/Applegate): clasa I – 35%; clasa II – 23%; clasa III –
25%; clasa IV – 17%; clasa V – 10%; clasa VI – 5%

31
PARTEA A DOUA

5. Material e și metodă de studiu

Introducere

Edentația parțială este una din cele mai răspândite patologii ale sistemului
stomatognat, alături de carie și boala parodontală, având un grad de incidență ridicat în rândul
populației țării noastre. Starea de edentație este un indicator al gradului de sănătate orală al
unei populații și al atitudinii acesteia față de igiena orală.
Complicațiile ce apar la nivelul aparatului dento -maxilar sunt direct dependente de
vechimea și etiologia breșelor edentate, precum și de starea de reactivitate generală a
organismului. Tabloul clinic al edentației parțiale cuprinde dereglări morfo -funcționale la
nivelul arcadelor dentare, ce pot duce la disfuncția întregului sistem.
Starea de edentație, deși este prezentă pe teritoriul țării noastre într -o proporție mare și
generează modificări locale complexe, este percepută diferit de pacienți, de la resemnare,
toleranță până la indiferență [9].

Scopu l și obiectivele cercetării

Scopul lucrării este de a evalua datele referitoare la frecvența și incidența diferitor
clase de edentație , precum și măsura în care acestea sunt protezate conjunct , pe un lot de
pacienți ce s-au prezentat pentru examinare și tratament în cadrul unei clinici private din
București.
Obiectivele studiului au fost de a culege date cu privire la:
– corelația vârstă, sex, mediul de provenie nță și caracteristicile edentațiilor parțiale ,
– legătura dintre gradul de igienă orală , obiceiul vi cios de a fuma și starea de edentație ,
– măsura în care starea de sănătate orală se corelează cu motivația prezentării la medicul
stomatolog ,
– etiologia edentațiilor parțiale ,
– frecvența și localizarea diferitelor clase de edentație parțială.

32
Materiale și metodă

Studiul a fost efectuat pe un număr de 120 de pacienți de ambele sexe, cu vârstă
cuprinsă între 21 și 77 de ani. Pacienții prezentau diverse tipuri de edentații parțiale, la unul
sau ambele maxilare, acestea fiind pro tezate conjunct sau nu în momen tul examinării.
Pe baza fișei clinice (Anexa – Fișă Clinică Pacient ) completată de fiecare pacient la
consultația inițială în cadrul clinicii am cules d ate cu privire la: sex, vârsta, domiciliu , gradul
de igienă orală (f recvența periajului dentar ), motivul prezentării în cadrul clinicii dentare,
data ultimei vi zite la medicul stomatolog, precum și dacă pacientul este fumător sau nu .
Examinarea radiografiilor panoramice ale fiecărui pacient în parte a ajutat la
completarea datele obținute cu infor mații despre: etiologia edentației parțiale, localizarea
edentației (maxilar, mandibulă), mărimea breșei edentate (numărul dinților lipsă) , localizarea
breșei pe hemiarcadă, prezența modificărilor și l ocalizarea acestora.
Examinarea radiologică este o met odă complementară examenului clinic, fiind în
multe cazuri obligatorie pentru stabilirea unui diagnostic corect, alături de analiza modelelor
de studiu , ajutând medicul dentist în elaborarea planului de tratament și realizarea
tratamentelor pre -protetic. Interpretarea examenului radiografic ajută la obținerea unor date
suplimentare referitoare la crestele edentate, spațiul periodontal, coroanele dentare și starea
dinților stâlpi.
Ortopantomograma (OPG) este o metodă simplă și puțin iradiantă ce evidențiază pe
un singur film complexul dento -maxilo -facial și prezintă o imagine de ansamblu a oaselor
maxilare și mandibulare, permițând depistarea leziunilor patologice [12]. Ansamblul oaselor
maxilare sunt prezentate pe ortopantomogramă aplatizat, desfășurat, lips ite de volum și
profunzime.
Acest tip de radiografie este indicat pentru evaluarea inițială în cadrul planului de
tratament, evaluarea țesuturilor parodontale și osoase de susținere, decelarea leziunilor osoase
sau a dinților neerupți ( în special molarul 3 ), în situația unor fracturi ale oaselor maxilare sau
în vederea evaluării înălțimii osoase în scopul terapiei prin implanturi.
Radiografia panoramică ne arată o imagine de ansamblu a arcadelor dentare edentate,
a spațiilor protetice potențiale și a zonelo r adiacente, precum și evoluția posibilelor
complicații locale secundare edentației [9].
Avantajele acestui tip de radiografie sunt numeroase [12][14]:
– se pot vizualiza mai multe structuri dentare decât printr -un bilanț radiologic complet

33
(radiografii retroalveolare anterioare și bite -wing posterioare) , obținându -se o imagine de
ansamblu a maxilarelor ,
– modalitate simplă de obținere , imaginea poate fi obținută chiar și când pacientul nu
poate deschide gura suficient ,
– este ușor acceptată de pacient , chiar și de către pacienții copii , nu presupune condiții
sau manevre deosebite , poziționarea pacientului este relativ simplă ,
– doza de radiații mică .
Printre dezavantajele ortopantomogramei se numără : calitatea imaginii , distorsiune
volumetrică, exist ând un oarecare grad de distorsiune și suprapunere chiar și cu o tehnică
corectă de obținere , costurile aparaturii necesare , artefacte numeroase [14][20].
Sistemul de radi ologie folosit în clinică este Soredex Cranex Novus e, ce permite
obținerea ușoară ș i rapidă a unor radiografii panoramice digitale. Acest sistem are avantajul
obținerii unei imagini într -un timp scurt , 8-9 secunde, imaginile fiind apoi procesate automat
și optim cu ajutorul programului Soredex Scanora . Programul salvează automat radiogra fiile
digitale obținute în fiș a fiecărui pacient și permite exportarea acestora pe server -ul clinicii
pentru accesarea și vizualizare a ulterioară.
Radiografiile digitale au beneficiul unei doze de radiații mult scăzute, de până la 80%
comparativ cu radiog rafiile clasice analogice, oferă posibilitatea prelucrării imaginii pe
calculator, obținerii unei imagini de calitate superioară filmului convențional cu economie de
timp și, nu în ultimul rând, este o tehnică ce nu folosește substanțe chimice pentru
devel oparea filmului radiologic, fiind astfel neinvazivă pentru mediul înconjurător [35].
Criterii de selectare a radiografiilor incluse în studiu :
– existența unei fișe clinice completată integral de către pacient , inclusiv acordul de a
participa la învățămân tul medical clinic,
– radiografie panoramică efectuată cu aparatura existentă în cadrul clinicii ,
– radiografii efectuate corespunzător , în condiț ii standard , ce permit vizualizarea
structurilor dentare ș i a suportului dento -parodontal ,
– absența a cel puț in unei unități dento -parodontale de pe oricare dintre arcade.
Criterii de excludere au fost următoarele :
– radiografii incorect executate, neclare, cu suprapunerea unor obiecte radioopace ce
împiedica o bună vizualizare a breșelor edentate,
– fișe cli nice incomplete,
– edentațiile totale și subtotale.

34
Parametrii culeși de pe fișele clinice și radiografiile panoramice au fost următorii:
– parametrii socio -demografici: sex, vârstă, mediul de proveniență ,
– factori ce influențează starea de sănătate orală : frecvenț a periajului dentar și fumatul,
– gradul de implicare în rezolvarea problemelor st omatologice: ultima vizită la
medic ul stomatolog și motivul prezentării în clinică,
– etiologia breșelor edentate ,
– localizarea breșelor ed entate la maxilar/ mandib ulă, precum și hemiarcada afectată ,
– mărimea breșelor edentate (numărul dinților absenți) ,
– breșele suplimentare existente și localizarea acestora,
– dacă breșele principale și suplimentare sunt protezate sau nu conjunct.
Etiologia breșelor edentate a fo st stabilită pe baza analizei radiografiei panoramice
astfel:
– boala parodontală – sunt prezente semne de afectare a structurii parodonțiului
profund, resorbție osoasă generalizată, afectare carioasă redusă ,
– caria dentară – dinții restanți prezintă proc ese carioase multiple, ob turații, tratamente
endodontice, dar nu sunt prezente semne de afectare a structurii parodonțiului profund,
nivelul osului alveolar este normal ,
– mixtă – semne de afectare parodontală cumulate cu semne de afectare carioasă ,
– alte cauze – nu sunt prezente semne de afectare parodontală sau carioasă, edentațiile
sunt posibil cauzate de anodonții sau traumatisme.

35
6. Prezentarea și discuția rezultatelor

A. Analiza parametrilor socio -demografici

În cadrul lotului de 120 de radiografii panoramice studiate, distribuția pe sex e a
pacienților a fost următoarea: 58 .33% sex feminin (n=70) și 41. 67% sex masculin (n=50).
Alegerea radiografiilor a fost aleatorie, pe baza criteriilor enumerate mai sus, sexul
paciențiilor fiind determ inat ulterior pe baza fișelor clinice, dar se remarcă prevalența
persoanelor de sex feminin, acestea reprezentând mai mult de jumătate din lotul studiat.

Grafic 1. Distribuția pe sexe a lotului de pacienți

Distribuția pe grupe de vârste a celor 120 p acienți a fost următoarea :
– vârsta cuprinsă între 21-40 ani – 48.33% (n=58) ,
– vârsta cuprinsă între 41-60 ani – 34.17% (n=41) ,
– vârsta mai mare sau egală cu 61 ani – 17.50% (n=21) .
Se poate remarca procentul crescut al persoanelor cu vârsta sub 40 ani , 48.33% (n=58) ,
reprezentând aproape jumatate din totalitatea lotul inclus în studiu , un procent relativ mare,
după această vârstă observându -se o scădere a ponderii paciețiilor, asftel că 34.17% (n=41)
au vârste cuprinse între 41 și 60 de ani, iar 17.50% (n=21) dintre pacienți au vârsta de peste
60 de ani.

36

Grafic 2. Distribuția pe grupe de vârstă a lotului de pacienți

În cadrul lotului analizat mediul de proveniență a peste jumătate din pacienți este
mediul urban , fapt posibil influențat și de locația cabine tul stomatologic de unde au fost
preluate radiografiile, deplasarea pacienților fiind mai facilă pentru aceștia . Astfel că, din
totalul de 120 de pacienți un procent de 72. 50% provin din m ediul urban (n=87), restul de
27.50% (n=33) provenind din mediul rur al. Influența mediului de proveniență trebuie
raportată însă la condițiile de viață și de muncă, factori ce își pun amprenta asupra stării de
sănătate orală .

Grafic 3. Distribuția pe mediul de proveniență a lotului de pacienți

37
B. Analiza factorilor c e influențează starea de sănătat e orala

Obiceiul vicios de a fuma a fost raportat de un procent de 35% (n=42) dintre
pacienți, pe când marea majoritate a acestora, 65% (n=78) , erau nefumători. Un studiu IRES
efectuat în România în anul 2016 (”Fumatul în Român ia”) relatează faptul că 25% dintre
români se declară fumători, pro centul celor care fumează zilnic tutun fiind mai crescut în
rândul persoanelor cu vârste între 18 și 35 ani, comparativ cu alte categorii de vârstă [37].

Grafic 4. Distribuție fumători/n efumători în cadrul lotului de pacienți

Fiind binecunoscut rolul plăcii bacteriene ca factor determinant atât al cariilor dentare
cât și al bolii parodontale, am analizat un alt factor foarte important pentru starea de sănătate
orală : frecvența periajulu i dentar executat de către pacient la domiciliu . Din fișele clinice
completate de cei 120 de pacienți au fost obținute următoarele rezultate privind acest factor :
– 1 periaj /zi – 37.50% (n=45) ,
– 1-2 periaje /zi – 2.50% (n=3) ,
– 2 periaje /zi – 54.17% (n=65) ,
– 2-3 periaje /zi – 2.50% (n=3) ,
– 3 periaje /zi – 2.50% (n=3) ,
– 3- 4 periaje /săptămână – 0.83% (n=1).
Se poate observa că puțin peste jumătate dintre pacienți (54 .17%) efectuează periajul
dentar acasă de două ori pe zi , iar 2. 50% efectuează de 1 -2 ori, chiar de 3 o ri pe zi ac eastă
manoperă de igienizar e. 37.5 0% dintre pacienți, un procent relativ crescut, efectuează

38
igienizarea la domiciliu o singură dată pe zi, unul dintre pacienți raportând că face acest lucru
doar de 3-4 ori pe săptămână.

Grafic 5. Frecvența p eriajului dentar la domiciliu

C. Gradul de implicare în rezolvarea problemelor stomatologice

Motivele prezentării în clinica stomatologică , culese din fișele clinice completate de
către pacienți , au fost următoarele:
– consultație – 58.33% (n=70) ,
– urgență – 16.67 % (n=20) ,
– interesați de implant dentar – 14.17% (n=17) ,
– procese carioase – 6.67% (n=8) ,
– interesați de realizarea unor lucrări protetice – 4.17% (n=5) .
Se observă procentul mare (58 .33%) al persoanelor care s -au prezentat la clinica
stomatologică pent ru consultație, fiind interesați de starea lor de sănătate orală și dorind să
afle care este statusul lor actual și să rezolve ev entualele probleme existente. 16.67 % din
pacienți s -au prezentat din cauza unor ur gențe (în special durere), iar 6.67 % pentru p rocesele
carioase constatate prin autoexaminare. Restul pacienților de 4 .17%, respectiv 14 .17%, s-au
prezentat pentru realizarea unor lucrări protetice, fiind conștienți de edentațiile pe care le
aveau și de problemele cauzate de acestea, sau, datorită med iatizării intense a acestei
proceduri, erau interesați de implanturile dentare și dorind să afle mai multe informații despre

39
acestea.

Grafic 6 . Motivul prezentării la clinică

Procentul mare al pacienților care s -au prezentat la clinica stomatologică pe ntru
consultație poate fi corelat cu faptul că cea mai mare parte din lotul analizat era format din
persoane de sex feminin. Acest lucru poate arăta faptul că femeile în general sunt mai
interesate de aspectul lor și există o probabilitate mai mare ca aces tea să se adreseze
medicului stomatolog pentru servicii de specialitate.
Interesul pentru starea de sănătate orală este ref lectat și de perioada de timp care a
trecut de la ultima vizită la medicul dentist , rezultatele în lotul de pacienți ai căror
radiogr afii au fost analizate fiind următoarele:
– mai puțin de 1 an – 34.17% (n=41) ,
– între 1-3 ani – 45.83 % (n=55) ,
– între 3-5 ani – 13.33% (n=16) ,
– mai mult de 5 ani – 6.67% (n=8).
Cea mai mare parte a pacienților (45.83 %) au făcut ultima vizită la un medic dentist în
urmă cu 1 -3 ani, 13 .33% în urmă cu 3 -5 ani, ia r 6.67 % nu au mers la medic în ultimii 5 ani.
Însă, un procent destul de mare al pacienților (34 .17%) au urmat tratamente stomatologice în
urmă cu mai puțin de 1 an, prezentând astfel interes pentru rezolva rea problemelor
stomatologice și pentru obținerea unui status oro -dentar stabil .

40

Grafic 7 . Ultima vizită la medicul dentist

Procentul mare al paciențiilor ce s -au prezentat pentru efectuarea unor tratamente
stomatologice în ultimii 3 ani, mare parte a acestora chiar în ultimul an, este influențat pe de
o parte și de procentul mare al pacienților din lot ce provin din mediul urban. Numeroase
statistici naționale au arătat în țara noastră o adresabilitate mai mare către medicul specialist a
populației di n mediul urban, aici întâlnindu -se un nivel de educație mai ridicat și un status
socio -economic mai bun.

D. Etiologia edentațiilor parțiale

Analizând pe radiografiile panoramice structurile dento -parodontale restante și ținând
cont de criteriile enumerate în Metodologia cercetării , în graficul de mai jos este prezentată
etiologia edentațiilor parțial e:
– caria dentară și complicațiile ei – 65% (n=78) ,
– boala parodontală – 5.83% (n=7) ,
– etiologie mixtă – 25.83% (n=31) ,
– alte cauze – 3.33% (n=4) .
Mai mult de jumăta te din edentațiile prezente (65%) au fost cauzate de caria dentar ă și
complicațiile ei, 5. 83% au apărut ca o consecință a bolii parodontale, iar 25. 83% au avut
etiologie mixă (caria dentară și boala parodontală). 3 .33% dintre edentații au avut alte
etiolog ii.

41
Notă : Această analiză a fost făcută strict pe baza statusului dento -parodontal redat
de radiografiile panoramice , nefiind posibilă discuția cu pacientul și aflarea istoricului
stomatologic individual .

Grafic 8. Etiologia edentației pe baza OPG

E. Anal iza diferitelor informații privind localizarea și frecvența edentațiilor

În cadrul l otul de 120 de radiografii studiate arcadele maxilare și mandibulare au fost
afectate de prezența edentațiilor parțiale în aproape aceeași măsură, astfel că :

Total Arcad a maxilară Arcada mandibulară
120 90 93
100% 75% 77.50 %
Tabel VII. Localizarea edentațiilor la nivelul arcadelor dentare

Pe de altă parte, d in totalul de 120 pacienți , 23.33% (n=28) prezentau edentație doar la
nivelul arcadei maxilare, 24 .17% (n=29) do ar la nivelul a rcadei mandibulare, restul de
52.50 % (n=63) prezentând edentații parțiale în același timp atât pe arcada maxilară , cât și pe
cea mandibulară.

42

Grafic 9. Localizarea edentațiilor parțiale la nivelul celor două arcade

La nivelul celor 90 d e arcade maxilare ce prezentau edentație parțială , frecvenț a
diferitelor clase de edentații Kennedy a fost următoarea:
– clasa I – 10% (n=9) ,
– clasa II – 26.67 % (n=24) ,
– clasa III – 63.33% (n=57) .

Grafic 10. Arcada maxilară – frecvența claselor de edentație

43
Cele 93 de tipuri de edentație prezente la nivelul arcadei mandibulare sunt
distribuite astfel:
– clasa I – 12.90 % (n=12) ,
– clasa II – 22.58 % (n=21) ,
– clasa III – 64.52 % (n=60) .

Grafic 11. Arcada mandibulară – frecvența claselor de edentație

Se observă faptul că cel mai mare procent, mai mult de jumătate din edentațiile
prezente la nivelul arcadei maxilare , sunt clasa III Kennedy (63.33%), același lucru putându –
se spune și despre arc ada mandibulară, unde 64.52 % din edentații sunt clasa III. Aceste
rezult ate au fost relatate și în numeroasele studii efectuate de alți autori (prezentate în Tabelul
II), studii ce clasează edentațiile clasa III Kennedy ca având cea mai mare frecvență.
Ca frecvență după edentațiile clasa III sunt prezente e dentațiile clasa II Kennedy într-
un procent de 26.67% la maxilar, respectiv 22.58 % la mandibulă, pe când edentațiile clasa I
Kennedy au cea mai mică frecvență : 10% la nivelu l arcadei maxilare, respectiv 12.90 %
arcada mandibulară.
În cadrul lotul studiat nu a fost prezentă nic i o edentație clasa IV Kennedy , principalul
motiv fiind faptul că, deși erau prezente edentații frontale, acestea nu treceau de linia
mediană , fiind încadrate astfel în clasa III Kennedy [15] [22]. Un alt motiv ar putea să fie acela
că, uitându -ne la etiol ogia edentațiilor, caria dentară este cea mai frecventă cauză a pierderii
dinților, iar această afecțiune se manifestă cu preponderență la nivelul dinților laterali, dinții

44
frontali fiind afectați tardiv.
Analizând localizarea pe hemiarcade a edentațiilor clasa II prezente am obținut
următoarele date:
– din totalul de 24 edentații maxilare clasa II – 45.83 % (n=11) sunt localizate pe
hemiarcada dreaptă, iar restul de 57 .14% (n=13) sunt localizate pe hemiarcada stângă ,
– din totalul de 21 edentații mandibu lare clasa II – 54.17% (n=12) sunt localiz ate pe
hemiarcada dreaptă și 42.86 % (n=9) pe hemiarcada stângă .
Se observă faptul că la nivelul celor două arcade nu există o simetrie legată de
localizarea pe hemiarcadă, marea majoritate a edentațiilor maxilare fiind pe hemiarcada
stângă, iar cele mandibulare sunt mai frecvente pe hemiarcada dreaptă.

Grafi c 12. Localizarea edentațiilor c lasa II pe hemiarcadă

În ceea ce privește localizarea pe hemiarcade a edentațiilor clasa III rezultatele au
fost următoare le:
– în cadrul celor 57 edentații prezente pe arcadele maxilare : 57.89 % (n=33) erau
locali zate pe hemiarcada dreaptă și 42 .11% (n=24) pe hemiarcada stângă ,
– din cele 60 edentații prezente pe arcadele mandibulare : 61.67 % (n=37) erau
localizate pe hemiarca da dreaptă , restul de 38 .33% (n=23) fiind localizate pe hemiarcada
stângă .
În cazul edentațiilor clasa III, spre deosebire de cele de clasa II prezentate mai sus, s -a
constatat o simetrie a localizării pe hemiarcadă, astfel că cele mai multe edentații sunt

45
localizate pe partea dreaptă (57.89% la maxilar și 61.67 % la mandibulă).

Grafic 13. Localizarea edentațiilor c lasa III pe hemiarcadă

Localizarea pe hemiarcadă a edentațiilor clasa II sau III este relevantă în situațiile în
care și arcada antagonistă p rezintă la rândul ei o edentație parțială.
Prezența unor edentații maxilare și mandibulare pe aceeași parte a cavitații orale
influențează felul în care pacientul efectuează masticația, deglutiția, apare interpozi ția limbii
între arcade și pot influența c hiar fonația. Cu aceste caracteristici am observat următoarele
situații ce merită menționate:
– din cele 13 edentații clasa II prezente pe hemiarcada stângă maxilară, 2 aveau ca
antagonist o arcadă mandibulară edentată tot clasa II pe hemiarcada stângă,
– 2 pacienți aveau arcade maxilare edentate clasa II pe partea dreaptă cu antagonist o
arcadă mandibulară edentată tot clasa II pe hemiarcada dreaptă.
Edentațiile clasa II prezente pe ambele arcade în același timp și cu localizare în
cadrane opuse, în d iagonală, fac ca dinții frontali restanți să preia toate forțele ocluzale ,
ajungându -se la suprasolicitarea acestora și posibil abraziunea lor patologică. Cu această
problemă am descoperit în cadrul lotului analizat :
– 4 pacienții ce prezentau edentație cl asa II maxilară stânga și edentație clasa II
mandibulară dreapta,
– 2 pacienții ce prezentau edentație clasa II maxilara dreapta și edentație clasa II
mandibulară stânga.

46
F. Analiza frecvenței claselor de edentație în funcție de alți factori

La nivelul arcad ei maxilare , frecvența diferitelor clase de edentație după
Kennedy pe intervale de vârstă a fost următoarea:
– 21-40 ani: clasa I – 0%, clasa II – 7.89% (n=3), clasa III – 92.11% (n=35) ,
– 41-60 ani: clasa I – 9.38% (n=3), clasa II – 37.50 % (n=12), clasa III – 53.13% (n=17) ,
– >61 ani: clasa I – 30% (n=6), clasa II – 45% (n=9), clasa III – 25% (n=5) .

Grafic 14 . Frecvența claselor de edentație pe intervale de vârsta – arcada maxilară

Procentul cel mai mare în intervalul de vârstă 21 -40 de ani este reprezentat de
edentațiile clasa III (92 .11%), la fel și în intervalul 41 -60 de ani (53 .13%), urmate ca frevență
de edentațiile clasa II, la ambele categorii, 7.89%, respectiv 37.50 %. În cazul persoanelor cu
vârsta peste 60 de ani, frecvența cea mai mare au avut -o edetațiile clasa II (45%), urmate de
cele de clasa I (30%) și clasa III (25%).
Se poate observa că pe măsura înaintării în vârstă se reduce numărul edentațiilor clasa
III, de la 92 .11% la 25%, pe când celelalte tipuri de edentație au un ritm ascendent ca
frecvență: clasa II de la 7.89 % la 45% și clasa III de la 0% la 30%.
La nivelul arcadei mandibulare , frecvența claselor de edentație pe intervale de
vârstă a fost următoarea:
– 21-40 ani: clasa I – 4.65% (n=2), clasa II – 6.98% (n=3), clasa III – 88.37% (n=38) ,
– 41-60 ani: clasa I – 16.67% (n=5), clasa II – 36.67% (n=11), clasa III – 46.67 %

47
(n=14) ,
– >61 ani: clasa I – 25% (n=5), clasa II – 35% (n=7), clasa III – 40% (n=8) .

Grafic 15 . Frecvența claselor de edentație pe intervale de vârsta – arcada mandibulară

Ca și în cazul arcadei maxilare, pe arcada mandibulară se observă aceeași tendință:
numărul edentațiilor clasa III se reduce odată cu înaintarea în vârstă, de la 88 .37% la 40%, pe
când edentațiile clasele II și I au un ritm ascendent: de la 6.98% la 35%, respectiv de la
4.65% la 25%.
În intervalul de vârstă 21 -40 de ani nu a existat nici un pacient care sa prezinte arcada
maxilară cu edentație clasa I Kennedy, însă în același interv al de vârstă au fost pacienți
(4.65 %, n=2) cu acest tip de edentație la n ivelul arcadei mandibulare. De asemenea, la
pacienții cu vârsta peste 60 ani se observă că arcada mandibulară prezintă mai frecvent
edentații clasa III, pe când arcada maxilară este afectată mai des de cele de clasa II.
În ceea ce privește repartiția pe se xe a diferitelor clase de edentație , în lotul de 120
pacienți studiați , distribuția la nivelul arcadei maxilare a fost următoarea :
– sex feminin: clasa I – 7.27% (n=4), clasa II – 29.09% (n=16), clasa III – 63.64 %
(n=35) ,
– sex masculin: clasa I – 11.43% (n=4) , clasa II – 25.71% (n=9), clasa III – 62.86 %
(n=22).

48

Grafic 16 . Frecvența claselor de edentație pe sexe la nivelul arcadei maxilare

La ambele categorii de pacienți cele mai frecvente edentaț ii au fost cele de clasa III,
63.64% la femei, respectiv 62 .86% la bărbați, urmate ca frecvență de edentațiile de clasa II,
29.09% în rândul femeilor și 25.71 % în rândul paciențiilor bărbați. Clasa I de edentație este
cel mai puțin frecventă atât la sexul feminin (7 .27%), cât și la sexul masculin (11 .43%).
La niv elul arcadei mandibulare , distribuția pe sexe a claselor de edentație a fost
următoarea:
– sex feminin: clasa I – 11.54 % (n=6), clasa II – 17.31% (n=9), clasa III – 71.15%
(n=37) ,
– sex masculin: clasa I – 14.63 % (n=6), clasa II – 29.27% (n=12), clasa III – 56.10%
(n=23).

49

Grafic 17 . Frecvența claselor de edentație pe sexe la nivelul arcadei mandibulare

Pe arcada mandibulară situați a este asemănătoare cu cea de pe arcada superioară:
edentațiile clasa III sunt cele mai frecvente atât la sexul feminin, 71 .15%, cât și la sexul
masculin, 56 .10%. Edentațiile clasa II au o frecvență mai mică la ambele sexe, 17 .31% la
femei și 29 .27% la bărbați, cele mai rar întâlnite atât la femei, 11.54 %, cât și la bărbați,
14.63 %, fiind edentațiile clasa I .
Din aceste grafice se observă că atât la sexul masculin cât și la cel feminin există
omogenitate în repartiția claselor de edentație. Edentațiile clasa III sunt cele mai frecvente la
nivelul ambelor arcade atât la femei cât și la barbați, depâșind jumătate din numărul total de
edentații , urmate ca frecvență de edentațiile clasa II, apoi cele de clasa I.
Efectele negative ale fumatului asupra sănătații orale sunt cunoscute de toată lumea,
de la depunerile de nicotină ce favorizează formarea plăcii bacteriene, până la efectul
cancerigen al componentelor tutunului. Analizând frecvența diferitelor clase de edentație în
rândul lotului de pacienți am obținut următoarele rezultate:
 pacienții fumători (n=42) :
– arcada m axilară: clasa I – 2% (n=1), clasa II – 24% (n=10), clasa III – 48% (n=20) ,
26% (n=11) – arcada integră,
– arcada mand ibulară: clasa I – 7% (n=3), clasa II – 21% (n=9), clasa III – 45% (n=19) ,
26% (n=11) – arcada integră.

50

Grafic 18. Frecvența claselor de edentație la pacienții fumători

Marea majoritate a pacienților fumători prezentau o edentație clasa III, 48% la
maxilar, 45% la mandibulă . Ca procente a semanătoare au fost fumătorii care, fie aveau
arcada integră (26% atât la maxilar cât și mandibulă) , fie prezentau o edentație clasa II (24%
la maxilar, 21% la mandib ulă), edentațiile clasa I fiind cel mai puțin frecvente (2% la
maxilar, 7% la mandibulă) .
 pacienții nefumători (n=78):
– arcada maxilară: clasa I – 10% (n=8), clasa II – 18% (n=14), clasa III – 47% (n=37),
24% (n=19) – arcada integră,
– arcada mandibulară: clasa I – 12% (n=9), clasa II – 15% (n=12), clasa III – 53%
(n=41), 21% (n=9) – arcada integră.

51

Grafic 19. Frevența claselor de edentație la pacienții nefumători

În rândul pacienților nefumători cea mai mare pondere o au tot edentațiile clasa III
(47% la maxilar și 53% la mandibulă) , urmate de prezența unor arcade dentare integre (24%
maxilar și 21% la mandibulă). Edentațiile clasa II maxilare erau prezente la 18%, iar cele
mandibulare la 15% dintre pacienți nefumători, cele de clasa I fiind cel mai p uțin întâlnite
(10% la maxilar, 12% la mandibulă).
Raportându -ne la interesul pe care îl prezentau pacienții pentru sănătatea orală și
ultima vizită la medicul dentist , am obținut următoarele informații cu privire la frecvența
diferitelor clase de edentaț ie:
 ultima vizită la medicul dentist cu mai mult de 5 ani în urmă, pacienții încadrați în
această categorie au prezentat cel mai frecvent edentații clasa I II la nivelul ambelor arcade
(62.50 % la maxil ar, 37.50 % la mandibulă), urmate ca f recvență de cele de clasa II (37.50 % la
maxilar și 37.50 % la mandibulă) .

52

Grafic 20. Ultima vizită la medicul dentist > 5 ani

 ultima vizită la medicul dentist între 3 -5 ani: se observă din nou frecvența
mare a edentațiilor clasa III (50% la maxilar și 31 .25% la mandibulă) . Deși vizitaseră
medicul dentis t cu 3 până la 5 ani în urmă, 43.75 % dintre acești pacienți nu aveau nici o
edentație pe arcada mandibulară, iar 31 .25% aveau arcada maxi lară integră .

Grafic 21. Ultima vizită la medicul dentist 3 -5 ani

 ultima vizită la medicul dentist între 1 -3 ani: cele mai frecvente au fost
edentațiile clasa III (49 .09% la maxilar și 49 .09% la mandibulă). Arcada maxilară

53
prezenta edentații de clasa II în proportie de 27 .27%, pe când 14.55 % din pacienții nu
aveau edentație. Un număr ega l de pacienții din această categorie prezentau arcada
mandibulară fie integra, fie edentată clasa II (20%).

Grafic 22. Ultima vizită la medicul dentist 1 -3 ani

 ultima vizită la medicul dentist în urmă cu mai puțin de 1 an: din nou
edentațiile clasa III sunt cele mai fre cvente (41 .46% la arcada maxilară ș i 60.98 % la
arcada mandibulară), urmate ca frecvență de această dată de arcadele dentare integre, fără
edentație, 41 .46% la maxilar și 19.51 % la mandibulă.

Grafic 23. Ultima vizită la medicul dentist <1 an

54
Indiferent de perioada de timp ce a trecut de la ultima vizită la medicul dentist,
edentațiile clasa III Kennedy sunt c ele mai frecvente tipuri de edentație la nivelul ambelor
arcade, pe când edentațiile de clasa II sunt cele mai numeroase la pacienț ii care au vizitat cu
mai mult de 5 ani în urmă un cabinet stomatologic.

G. Analiza simultană a statusului ambelor arcade dentare

În continuare am luat în consider are faptul că e dentațiile parțiale pot afecta ambele
arcade dentare în același timp, ducând l a pierderea stopurilor ocluzale și la afectarea
homeostaziei sistemului stomatognat. În lotul de 120 radiografi i panoramice studiat , 53%
(n=63) de pacienți prezentau edentații parțiale la nivelul ambelor arcade. Astfel că, luând
individual fiecare clasa de edentație prezentă la nivelul uneia dintre arcade (maxilară sau
madibulară) și analizând s tatusul arcadei antagoniste am constatat următoarele situații :
 la pacienții cu edentație clasa I prezentă la nivelul arcadei maxilare (n=9) , arcada
mandibulară era afectată de edentație parțială (sau era integră) , după cum urmează:
– clasa I – 33.33 % (n=3) ,
– clasa II – 11.11% (n=1) ,
– clasa III – 33.33% (n=3) ,
– arcada mandibulară integră – 22.22% (n=2) .

Grafic 24 . Statusul arcadei mandibulare
când arcada maxilară prezin tă edentație clasa I

55
Se observă că cea mai frecventă asociere a edentațiilor clasa I maxilare este cu
edentațiile clasa I mandibulare (33.33%), cu aceeași frecvență regăsindu -se edentațiile clasa
III, clasa II având o frecvență de 11.11% . Deși arcada maxi lară prezenta o edentație clasa I,
22.22% din arcadele dentare mandibulare antagoniste erau integre.
 la pacienții cu edentație clasa I la nivelul arcadei mandibulare (n=12) , situația la
nivelul arcadei maxilare era următoarea :
– clasa I – 25% (n=3) ,
– clasa II – 16.67 % (n=2) ,
– clasa III – 33.33% (n=4) ,
– arcada maxilară integră – 25% (n=3) .

Grafic 25 . Statusul arcadei maxilare
când arcada mandibulară prezintă edentație clasa I

În situația în care pe arcada mandibulară este prezentă o edentație clasa I, arcad a
antagonistă maxilară prezenta cel mai frecvent edentații clasa III (33 .33%), urmate ca
frecvență de edentațiile clasa I (25%), respectiv clasa II (16.67 %). 25% din arcadele maxilare
antagoniste unor arcade mandibulare edentate clasa I erau integre.
Din aceste două analize prezentate mai sus, rezultă faptul că 6 pacienți din cei 120 au
ambele arcade dentare edentate clasa I în același timp. Astfel că la aceștia apare, ca și în
situația prezentată mai sus în capitolul legat de localizarea pe hemiarcadă a e dentațiilor, o
suprasolicitare a dinților frontali, mai mică sau mai mare în funcție de numărul dinților

56
laterali absenți.
 la pacienții cu edentație clasa II la nivelul arcadei maxilare (n=24) , arcada
mandibulară era integră sau la rândul ei prezenta o ede ntație parțială, după cum urmează:
– clasa I – 8.33% (n=2) ,
– clasa II – 41.67 % (n=10) ,
– clasa III – 41.67 % (n=10) ,
– arcada mandibulară integră – 8.33% (n=2) .

Grafic 26 . Statusul arcadei mandibulare
când arcada maxilară prezintă edentație clasa II

Prezența unei edentații clasa II pe arcada maxilară s -a asociat în cea mai mare parte
(41.67 %) fie cu o edentație clasa II, fie clasa III la nivelul arcadei antagoniste. 8 .33% din
arcadele mandibulare ale pacienților cu clasa II maxilara erau integre și tot 8 .33% prezentau o
edentație clasa I.
 la pacienții cu edentație clasa II la nivelul arcadei mandibulare (n=21) , arcada
maxilară era integră sau la rândul ei prezenta o edentație parțială, după cum urmează:
– clasa I – 4.76% (n=1) ,
– clasa II – 47.62% (n=10) ,
– clasa II I – 23.81 % (n=5) ,
– arcada maxilară integră – 23.81 % (n=5) .

57

Grafic 27 . Statusul arcadei maxilare
când arcada mandibulară prezintă edentație clasa II

În situația în care arcada mandibulară era afectată de o edentație clasa II, cel mai
frecvent arcada max ilară prezenta la rândul ei o edentație de același fel (47 .62%). În procente
egale de 2 3.81%, o arcada mandibulară edentată clasa II s -a asociat cu o arcada maxilară
integra, respectiv cu o edentație clasa III. Cel mai puțin frecvente (4.76 %) au fost asoci erile
cu o clasa I maxilară.
 la pacienții cu edentație clasa III la nivelul arcadei maxilare (n=57) , arcada
mandibulară era integră sau la rândul ei prezenta o edentație parțială, după cum urmează:
– clasa I – 7.02% (n=4) ,
– clasa II – 8.77% (n=5) ,
– clasa III – 43.86 % (n=25) ,
– arcada mandibulară integră – 40.35% (n=23) .

58

Grafic 28 . Statusul arcadei mandibulare
când arcada maxilară prezintă edentație clasa III

Edentațiile clasa III maxilare s-au asociat cel mai frecvent (43.86 %) cu o edentație
mandibulară de aceeași categorie, clasa III , iar 40 .35% dintre ele cu o arcadă mandibulară
neafectată de edentație, integră. În procente mai mici, maxilarele edentate clasa III s -au
asociat cu e dentații mandibulare clasa II (8.77 %), respectiv clasa I (7 .02%).
 la pacien ții cu edentație clasa III la nivelul arcadei mandibulare (n=60) , situația
edentațiilor arcadei maxilare a fost după cum urmează:
– clasa I – 5% (n=3) ,
– clasa II – 1667.% (n=10) ,
– clasa III – 41.67 % (n=25) ,
– arcada maxilară integră – 36.67 % (n=22) .

59

Grafic 29 . Statusul arcadei maxilare
când arcada mandibulară prezintă edentație clasa III

Arcada maxilară antagonistă unei arcade mandibulare cu edentație clasa III a
prezentat în cele mai multe cazuri o edentație clasa III (41.67 %) și nu a prezentat nici o
edent ație în 36.67 % din situații. 16 .67% din arcadele antagoniste maxilare au avut edentație
clasa II și 5% clasa I.

H. Numărul total de unități dento -parodontale absente

Edentația parțială se definește ca fiind absența uneia până la 15 unități dento –
parodontale de pe arcada dentară[10]. Analizând numărul total de unități odonto –
parodontale absente la nivelul fiecărei arcade (aflate în cadrul breș ei principale plus cele din
breșele suplimentare) am obținut următoarele rezultate:
 arcada maxilară : din totalul de 90 de arcade cu edentație parțială, 47.78 % (n=43)
prezentau mai puțin de 3 unități dentare absente, 33 .33% (n=30) aveau absente între 3 și 6
unități , iar restul de 18.89 % (n=17) 6 sau mai multe unități dentare absente.

60

Grafic 30 . Numărul de unităț i odonto -parodontale absente pe arcada maxilară

 arcada mandibulară : cel mai mare procent din cele 93 arcade mandibulare edentate
este reprezentat de arcadele ce prezentau lipsa a mai puțin de 3 unități dentare, 58 .06%
(n=54), în t imp ce 36.56 % (n=34) av eau absente 3 până la 6 unități. 5 .38% (n=5) erau
edentații extinse, de 6 sau mai multe unități dentare.

Grafic 31 . Numărul de unităț i odonto -parodontale absente pe arcada mandibulară

Se observă că la nivelul arcadei mandibulare mai mult de jumătate din edentații ,
indiferent de clasa lor, erau edentații de mici dimensiuni (58.06%), de mai puțin 3 unități

61
dentare, spre deosebire de arcada maxilară unde pro centul este mai mic, n edepășind jumatate
din total (47.78 %). De asemenea, procentul edentațiilor de dimensiuni mai mari, de 6 sau mai
multe unități dentare, este mult mai mic la arcada mandibulară, 5 .38%, pe când la arcada
maxilară acesta ajungea la 18.89 %.
Una din cele mai frecvente complicații date de edentația parțială este migrarea dinților
antagoniști și a cel or vecini breșei edentate, aceste modificări de poziție ducând la
denivelarea planului de ocluzie, la dispariția punctelor de contact , apariția cariilor dentare și
bolii parodontale, chiar mobilitatea dinților afectați.
În cadrul lotului studiat, am descop erit pacienți ce aveau edentații principale de
dimensiuni mari, de peste 6 unități dento -parodontale, fie la arcada mandibulară, fie la cea
maxilară. Am detaliat mai jos statusul dentar al celor mai afectate arcade, menționând în
același timp și câteva det alii socio -demografice despre pacienți respectivi:
– 5 pacienții aveau mai mult de 6 unități dentare absente de pe arada maxilară,
reprezentând edentația principală. Aceștia aveau vârste între 59 și 68 ani, mai mult de
jumătate din ei realizau periajul de ntar la domiciliu o singură dată pe zi, toți cei 5 pacienții
erau nefumători și proveneau din mediul urban,
– arcadele mandibulare ale pacienților din lotul studiat erau mai puțin afectate, astfel
că situația lipsei a mai mult de 6 dinți de pe arcadă am re gasit -o la o singură pacientă. Acesta
avea absenți 7 dinți pe arcada mandibulară, arcada maxilară pr ezentând edentație clasa III
mod.1, avea 52 de ani, prov enea din mediul rural, nefumătoare și a declarat că efectuează
periajul dentar de 2 ori pe zi.

I. Statusul protetic al edentațiilor clasa III

Dintre cele 3 clase de edentație ce se regăsesc la pacienții lotului, am considerat
relevantă analiza statusului protetic al edentațiilor clasa III, deoarece acestea este singura care
oferă posibilitatea unei protez ări con juncte (vizibilă pe radiografiile panoramice).
Astfel că, d in totalul edentațiilor clasa III (maxilar – 63.33% (n=57) și mandibulă
64.52 % (n=60)) prezente în c adrul lotului studiat, 56 .14% (n=32) din edentațiile maxilare și
38.33% (n=23) din edenta țiile mandibulare erau protezate conjunct, restul de 43.86% (n=25),
respectiv 61.67 % (n=37) fiind neprotezate.

62

Grafic 32 . Procentul edentațiilor clasa III protezate conjunct/neprotezate

Se observă faptul că puțin peste jumătate din edentațiile prezente pe arcada maxilară
sunt protezate prin lucrări protetice fixe, restul fiind neprotezate. La nivelul arcadei
mandibulare procentul de edentații neprotezate este chiar mai mare, acest lucru arată interesul
scăzut al pacienților de a înlocui dinții absenți di n cavitatea orală și de a obține o integritate a
arcadelor dentare.
Aceste situații pot fi parțial explicate prin faptul că la un procent relativ mare din
pacienții lotului analizat edentația parțială era reprezentată de absența doar a molarului prim
perm anent. Astfel că, în situația existenței unei breșe de mici dimensiuni (o sing ură unitate
odonto -parodontală) interesul pentru înlocuirea acesteia era scăzut.
Sindromul molarului de 6 ani apare în urma extracției precoce a primului molar
permanent de pe ar cade. Studiind pe lotul de 120 de radiografii frecvența acestui fenomen,
am obținut următoarele rezultate: din totalul de 120 de pacienți, la 19 .17% (n=23) edentația
parțială era reprezentată doar de absența primului molar permanent de pe arcada maxilară, iar
la arcada mandibulară procentul a fost de 38 .33% (n=46).

63
Frecvența cu care lipseau de pe arcade fiecare molar de 6 ani a fost următoarea:

Ardaca maxilară (n=23) Arcada mandibulară (n=46)
16 26 36 46
11 12 18 28
47.83 % 52.17% 39.13% 60.87 %
Tabel VIII. Absența molarilor de 6 ani
Se observă că la nivelul arcadei maxilare din cele 23 de edentații de clasa III
enumerate mai sus, 47.83 % (n=11) erau reprezentate de absența molarului prim perman ent
drept, iar 52 .17% (n=12) de a celui stâng. Pe arc ada mandibulară într -un procent de 39 .13%
lipsea molar ul prim permanent stâng și în 60.87 % din cazuri (n=28) era absent molarul prim
permanent drept inferior.

J. Breșele edentate suplimentare

Numărul breșelor edentate suplimentare pentru fiecare clasă de ed entație la nivelul
arcadei maxilare au fost următoarele:
– clasa I : 1 singură edentație a avut 1 breșă suplimentară , restul de 9 edentații
neprezentând modificări,
– clasa II: 15 edentații au avut 1 breșă suplimentară și 4 edentații au avut 2 breșe
suplime ntare, restul de 5 neavând modificări,
– clasa III: 17 edentații au avut 1 breșă suplimentară, 7 edentații au avut două breșe
suplimentare și 1 edentaț ie a avut 3 breșe suplimentare, celelalte 32 edentații clasa III fiind
singurele breșe edentate prezente pe arcadă.

mod. 0 mod.1 mod.2 mod.3
Clasa I (n=9) 8 1 0 0
Clasa II (n=24) 5 15 4 0
Clasa III (n=57) 32 17 7 1
Tabel IX. Arcada maxilară – număr breșe suplimentare

64

Grafic 33 . Numărul breșelor suplimentare la nivelul arcadei maxilare

Cele mai frec vente situații au fost așadar cele ale unor edentații clasa III cu 1 breșă
suplimentară și ale edentațiilor cl asa II cu 1 breșă suplimentară, urmate ca frecvență de
edentațiile clasa III cu 2 modificări.
La nivelul arcadei mandibulare , numărul breșelor su plimentare a fost după cum
urmează:
– clasa I: 3 edentații prezentau 1 breșă , celelalte 9 nu aveau breșe suplimentare,
– clasa II: 12 edentații prezentau 1 br eșă suplimentară și 2 edentații prezentau 2 breșe,
restul de 7 edentații erau fără modificări,
– clasa III: 23 edentații prezentau 1 breșă, 1 edentație pre zenta 2 breșe suplimentare și 2
edentații prezentau 3 modificări. Marea majoritate a edentații lor clasa III mandibulare, 34 la
număr, nu prezentau modificări.

mod. 0 mod.1 mod.2 mod.3
Clasa I (n=12) 9 3 0 0
Clasa II (n=21) 7 12 2 0
Clasa III (n=60) 34 23 1 2
Tabel X. Arcada mandibulară – număr breșe suplimentare

65

Grafic 34 . Numărul breșelor suplimentare la nivelul arcadei mandibulare

Se observă faptul că la nivelul arcadei mandibulare situația este asemănătoare celei de
la arcada maxilară, cele mai frecvente fiind edentațiile clasa III cu 1 modificare și edentațiile
clasa II cu 1 breșă suplimentară.
Rezultă astfel că la nivelul arcadei maxilare erau prezente în total un număr de 45
breșe eden tate suplimentare, iar la nivelul arcadei maxilare 43 de breșe suplimentare, asociate
cu una din cele 3 clase de edentație principală. Cu cât pe nivelul aceleiași arcade dentare sunt
mai multe breșe edentate, cu atât complicațiile absenței unităților denta re se manifestă mai
intens, depinzând bineînteles și de alți factori precum vechimea edentației, statusul general de
sănătate al pacientului, etc.
Din totalul breșelor suplimentare , 48.89% (n=22) la maxilar și 55.81 % (n=24) la
mandibulă erau protezate con junct, restul de 51 .11% (n=23) la maxilar și 44 .19% (n=19) la
mandibulă erau neprotezate.

66

Grafic 35 . Starea protetică a breșelor suplimentare

K. Aspecte socio -demografice și oro -dentare diverse

Lotul de 120 de radiografii panoramice alese aleator au ară tat următoarele situații:
– cea mai tânără persoana de sex feminin analizată avea 21 de ani, provenea din mediul
urban, era nefumătoare și s -a prezentat la clinică pentru consultație. Edentația ei era dată de
absența lui 47 de pe arcada mandibulară.
– cea mai în vârstă persoană de sex feminin avea 67 de ani, din mediul urban,
nefumătoare, prezentându -se tot pentru consultație. Deși nu vizitase medicul stomatolog de
aproape 4 ani și efectua periajul dentar o singură dată pe zi, statusul oro -dentar era afectat în
mică măsură: edentație clasa III maxilar mod.1 (absenți: 15, 14, 24, 25) și edentație clasa II I
mandibulară mod.0 (absent 46).
– în categoria persoanelor de sex masculin, cel mai tânăr pacient avea 22 ani, din mediul
rural, s -a prezentat pentru consultație, nefumător ce efectuează igiena dentară de 2 ori pe zi.
El avea abse nți pe arcada maxilară 12 și 22.
– cel mai vârstnic pacient de sex masculin a fost în vârstă de 77 ani, din mediul urban,
nefumător și s -a prezentat de asemenea pentru consultație. El a decl arat că se periază pe dinți
de 3 ori pe zi, vizitase un cabinet stomatologic cu mai puțin de 1 an în urmă, iar statusul lui
dentar era următorul: edentație clasa II mod.1 pe arcada maxilară (absenți 16, 15, 14, 24, 25,
26, 27) și edentație clasa II mod.2 p e arcada mandibulară (absenți 47, 46, 41, 35, 36). Pe
radiografie el prezenta semne de a fectare parodontală și carioasă.

67
– pacientul care a declarat că efectuează periajul dentar de 3 -4 ori pe săptămână era în
vârstă de 37 de ani, de sex masculin, din mediul rural, fumător, vizitase medicul dentist în
urmă cu aproape 3 ani și s -a prezentat în clinică pentru consultație. El prezenta pe arcada
maxilară o edentație clasa II mod.0 (absenți 17, 16, 15, 14) și pe arcada mandibulară
edentație clasa III mod.0 (absent 36).
– unul dintre pacienți a declarat că ultima vizită la medicul dentist a fost în anul 2000,
deci în urmă cu 17 ani. Pacienta era de sex feminin, avea 62 de ani, provenea din mediul
urban, fumătoare, efectua periaj 1 dată pe zi, iar situația ei oro -denta ră era următoarea: arcada
maxilară edentată clasa II mod.1 (absenți 17, 16, 25, 26), arcada mandibulară edentată clasa I
(absenti 47, 46, 45, 36, 37) .
– edentațiile au afectat cel mai mult arcadele dentare ale unui pacient de sex masculin,
în vârstă de 61 de ani, din mediul urban, nefumător, ce efectua periajul dentar 1 dată pe zi. De
pe arcadele lui lipseau 17 unități dentare: arcada maxilară edentată clasa I mod.1 (toți
premolarii și molarii absenți , plus un incisiv central, având deci, doar 5 dinți restanț i pe
arcadă), arcada mandibulară edentată clasa I mod.1 (prezenți pe arcadă doar caninii și
premolarii).

68
CONCLUZII

1. Acest studiu, realizat ca o contribuție la numeroasele studii efectuate până în
prezent în analiza caracteristicilor edenta țiilor parțiale, a inclus un lot de pacienți din care cea
mai mare parte au provenit din mediul urban, marea majoritate au avut vârsta sub 40 de ani,
fiind într -un procent mare de sex feminin.

2. Analiza factorilor ce influențează starea de sănătate orală a arătat că cea mai mare
parte a pacienților erau nefumători și realizau periajul dentar la domiciliu așa cum este
indicat, de 2 ori pe zi. De asemenea, marea majoritate a lor au dovedit interes pentru
sănătatea orală, cei mai mulți prezentându -se pentru consultați e în cadrul clinicii și având în
istoric ul stomatologic o vizită la medicul dentist în ultimii 3 ani.

3. Din totalul de 120 de pacienți, 90 prezentau o edentație parțiala la nivelul arcadei
maxilare, în timp ce la 93 dintre aceștia edentația era localizată pe arcada mandibulară.
52.50 % din pacienți prezentau în același timp edentații parțiale la nivelul ambelor arcade
dentare. Frecvența crescută a edentațiilor parțiale demonstrează faptul că această afecțiune
are un rol foarte important în sfera patologiei orale.

4. În cadrul lotului studiat s -a observat faptul că edentațiile clasa III Kennedy sunt
cele mai frecvente, atât pe arcada maxilară, cât și pe arcada mandibulară. Această situație a
fost descrisă și de autorii altor studii de acest tip, u nele dintre acestea fiind prezentate în
capit olul special dedicat.

5. La nivelul ambelor arcade dentare numărul edentațiilor clasa III se reduce odată cu
înaintarea în vârstă, pe când edentațiile clasele II și I prezintă un ritm ascendent ca frecvență.
Atât la pacienții de sex feminin, cât și la cei de sex masculin, edentațiile clasa III au fost cele
mai frecvente.

6. Indiferent de perioada de timp ce a trecut de la ultima vizită la medicul dentist,
edentațiile clasa III Kennedy sunt cele mai frecvente ti puri de edentație la nivelul ambelor
arcade, pe când edentațiile de clasa II sunt cele mai numeroase la pacienții care au vizitat cu
mai mult de 5 ani în urmă un cabinet stomatologic.

69
7. Marea majoritate a pacienților indiferent dacă aceștia erau fumători sau nefumători
prezentau o edentație clasa III la maxilar sau la mandibulă. Ca procente aproape
asemanătoare au fost cei care, fie aveau arcada integră, fie prezentau o edentație clasa II,
edentațiile clasa I fiind cel mai puțin frecvente.

8. La nivelul arcadei mandibulare mai mult de jumătate din edentații, indiferent de
clasa lor, erau edentații de mici dimensiuni, spre deosebire de arcada maxilară unde procentul
este mai mic. Procentul edentațiilor extinse este mai mare pe arcada maxilară decât pe cea
mandibulară.

9. Edenta ția parțială, chiar și cea unidentară, poate duce la apariția unei disfuncții
temporo -mandibulare severe cu afectarea componentelor aparatului dento -maxila r. Se
observă procentul mare de pacienți a căror edentație este dată de abs ența molarului de 6 ani,
arătând astfel cât de importante sunt efectuarea unei igien e orale corespunzătoare de la vârste
cât mai fragede și controalele stomatologice periodice.

10. În cadrul lotului studiat se observă procentul mare de edentații parțiale
neprotezate, procentul fiind mai mare la nivelul arcadei maxilare, peste 50%, în timp ce la
arcada mandibulară mai puțin de 40% dintre acestea sunt protezate.

11. Mai mult de jumătate din edentațiile clasa II maxilare au fost localizate pe
hemiarcada stângă, în timp ce la arcada mandibulară peste jumătate din edentații erau
localizate pe hemiarcada dreaptă. Cele mai multe edentații clasa III maxilare și mandibulare
erau localizate pe hemiarcada dreaptă.
12. La nivelul arcadei mandibulare mai mult de j umătate din edentații, indiferent de
clasa lor, erau edentații de mici dimensiuni, de mai puțin 3 unități dentare, spre deosebire de
arcada maxilară unde procentul este mai mic. De asemenea, procentul edentațiilor de
dimensiuni mai mari, de 6 sau mai multe unități dentare, este mai mare la arcada maxilară
față de arcada mandibulară.
13. Aproape jumătate din pacienții cu o edentație clasa III maxilară au avut și la
nivelul arcadei mandibulare același tip de edentație, un procent aproape la fel de mare având
însă arcadă mandibulară neafectată de edentație, integră. În procente mai mici, maxilarele

70
edentate clasa III s -au asociat cu edentații clasa II și clasa I pe arcada antagonistă. Situația
este asemănătoare și în cazul în care pacienții prezentau o edentați e clasa III pe arcada
mandibulară (cel mai frecvent arcada antagonistă era edentată clasa III).

14. Soluția de tratament aleasă, de la punțile clasice până la tratatamente le complexe
ce includ terapia ortodontică și implanturi le, trebuie să țină cont de a numiți factori cum sunt
igiena orală și interesul acordat acesteia, etiologia edentațiilor, mărimea și localizarea
breșelor edentate, starea arcadei antagoniste, precum și de complicațiile cauzate de absența
unităților dento -parodontale.

15. Particularită țile edentațiilor parțiale observate pe radiografiile panoramice necesită
coroborarea cu informațiile obținute din fișele clinice completate de pacienți, constitui nd un
punct de plecare în elaborarea unui plan de tratament specific fiecărui caz clinic, pentru
alegerea și argumentarea unor soluții de tratament ce vor avea succes terapeutic.

71
BIBLIOGRAFIE

[1] Al -Johany S., Andres C: ICK Classification System for Partially Edentulous Arches , The
Journal of Prosthetic Dentistry, Volumul 17, Ediți a 6, August 2008:502 -507
[2] Antohe M., Forna D., Forna N.: Criterii de alegere a soluției de elecție în cadrul
edentației parțial întinse , Romanian Journal of Medical and Dental Education, Vol. 4, Issue
1, 2015:21
[3] Bucur A.: Compendiu de chirurgie oro -maxilo -facială , Editura Q Med Pubishing, 2009,
vol I:282
[4] Burlui V., Forna N., Ifteni G.: Clinica și terapia edentației parțiale intercalate reduse ,
Iași, Editura Apolonia, 2001:639
[5] Cawson R.A., Odell E. W .: Cawson’s essentials of Oral pathology and oral medicine ,
Churchill Livingstone, UK, 2002:59
[6] Coulthard P., Horner K., Sloan P., Theaker E.: Oral and Maxillofacial Surgery,
Radiology, Pathology and Oral Medicine , Churchill Livingstone, Volume 1, 2003:90
[7] Dumitra D.: Studiu clinic și statisti c privind variantele de reabilitare protetică a
edentației parțiale extinse , Acta Medica Transilvanica, Decembrie 2014; 2(4):148 -150
[8] Dumitriu H.T.: Tratat de parodontologie , Editura Viața Medicală Românească, 2015:13,
173
[9] Forna N.: Evaluarea stării de sănătate afectată prin edentație , Casa Editorială Demiurg,
Iași, 2007: 11 -12, 15, 24
[10] Forna N.: Protetică dentară , Editura Enciclopedică, București, 2011, vol. I:401 -433,
775, 787
[11] Grunberg O.: Teza de doctorat – Metode actuale de diagnostic în reabilitarea edentației ,
Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa”, Facultatea de Medicină Dentară,
Iași, 2012
[12] Haba D.: Tehnici imagistice de explorare a masivului facial , Editura “Gr. T. Popa”,
U.M.F. Iași, 2008:48 -57
[13] Hutu E., Pău na M., Bodnar V.: Edentația totală , Editura Național, București, 2005:9
[14] Iannucci Joen M., Howerton L.: Dental radiography: principles and techniques , 4th
Edition, Elsevier Saunders, 2012:257 -268
[15] Ionescu A.: Tratamentul edentației parțiale cu prot eze mobile , Clinica și tehnica de
laborator, Editura Național, București, 2006:21 -32, 54 -58

72
[16] Ionescu E.: Anomaliile dentare , Editura Cartea Universitară, București, 2005:15 -32, 74
[17] Jeyapalan V., Krihnan S.C.: Partial Edentulism and its Correlation to Age, Gender,
Socio -economic Status and Incidence of Various Kennedy’s Classes – A Literature Review ,
Journal of Clinical & Diagnostic Research, June 2015, v9(6)
[18] McGarry T., Nimmo A., Skiba J., Ahlstrom R., Smith C., Koumjian J., Arbee N.:
Classifi cation system for partial edentulism , The Journal of Prosthetic Dentistry, Volumul 11,
Ediția 3, Septembrie 2002:181 -193
[19] Mitchell L.: An introduction to orthodontics , Third Edition, Oxford University Press,
2007:220
[20] Nimigean V., Oltean D.: Reabil itare orală – Note de curs, Editura Cermaprint,
București, 2013:43, 53
[21] Păuna M., Haghieac G., Popa E., Murariu C., Tărlungeanu I.: Aspecte practice în
protezarea edentației parțiale – Protezarea prin proteze parțiale acrilice , Editura Cerma,
București , 2003:21 -23
[22] Petre A .: Note de curs – Protetică Dentară Fixă și Ocluzologie , 2008 -2009
[23] Prabhu G., Prabhu R., Rai R., Ilango T., Easwaran M., Shakir I.: The Quality of Oral
Rehabilitation in the Partially Edentulous South Indian Population: A Cros s Sectional Study,
Journal of Clinical and Diagnostic Research , 2011 November (Suppl -2), Vol -5(7): 1478 –
1480
[24] Prelipceanu F., Droga O.: Protetică dentară – Proteza dentară fixă și mobilizabilă în
restaurările edentației parțiale , Editura Didactică și P edagogică, București, 1985:13, 21
[25] Rosenstiel, Land, Fujimoto: Contemporary fixed prosthodontics , 4th Edition, Mosby –
Elsevier, 2006, Volume 1:3, 379
[26] Saunders W., Tait C.: A manual of clinical endodontics , University of Dundee, 2007:6 –
10
[27] Smi th B., Howe L.: Planning and Making – Crowns and Bridges , 4th Edition, Informa
Healthcare, 2007:182 -195, 262
[28] Stadoleanu C., Burlui V.: Etape clinico -tehnice în tratamentul edentației parțiale întinse ,
Editura Apollonia, Iași, 2000:9 -10
[29] Virvescu D.: Teza de doctorat – Particularități terapeutice pre și post implantare ,
Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa”, Facultatea de Medicină Dentară,
Iași, 2012
[30] www.creeaza.com

73
[31] cmdr -cs.ro/documente/Corectii%20ghid_X.pdf
[32] www.inf odentis.com/dental -bridge/edentulism.php
[33] https://en.wikipedia.org/wiki/Edentulism
[34] http://www.centrureabilitareorala -umfiasi.ro – Modul II – Aspecte clinice și tehnologice
ale reabilitării orale
[35] http://www.radiografiedentaracraiova.ro/avantaj e.html
[36] http://www.j -ips.org – Fernandes VA, Chitre V., The shortened dental arch concept: A
treatment modality for the partially dentate patient , J Indian Prosthodont Soc, 2008;8:134 -9
[37] http://www.ires.com.ro/articol/310/fumatul -in-romania
[38] http://www.branemark.org.br/en/integracao/definicoes/

74
ANEXĂ – FIȘĂ CLINICĂ PACIENT

75