Contributii la Studierea Lexicului Neologic
Lucrare de licență:
„Contribuții la studierea lexicului neologic”
Introducere
În perioada actuală, observăm o explozie informațională, privind cultura, economia, tehnica, politica etc. De aici apare necesitatea imperioasă de a pune în circulație și de a familiariza specialiștii cu tot ce e nou în știință și tehnică în general, precum și publicul larg, care tinde spre o lume civilizată europeană și mondială. E un potențial intelectual enorm mereu în dezvoltare, atît de rapidă în epoca noastră. În consecință crește rolul comunicării umane, scrise și orale, pentru că nici un calculator nu-și va realiza scopul, dacă roadele lui nu vor fi transpuse în limbajul uman, transmis de la om la om.
Astfel vocabularele au o mișcare continuă și la fel ca oamenii „se nasc”, „trăiesc”, „dau ființă altora…”, „mor”.
Utilizarea neologismului în limbajul unui om, pătrunderea, adaptarea împrumuturilor, acceptarea sau respingerea lor sunt probleme care în permanență îi preocupă pe lingviști.
Aceste aspecte sunt baza prezentei teze, unde se încearcă o cercetare asupra neologismelor, o comparație asupra opiniilor mai multor lingviști și oameni de cultură în problema dată. Tema propusă „Contribuții la studierea lexicului neologic”, va încerca să demonstreze necesitatea îmbogățirii și înnoirii vocabularului unei limbi. Lucrarea de față urmează a fi structurată în trei capitole a cîte două paragrafe fiecare.
Primul capitol “În jurul problemei neologismelor în limba română” va cuprinde informație referitoare la perspectiva istorică a acestora, evoluarea lor pe parcursul cîtorva secole. Se demonstrează că odată cu dezvoltarea tehnicii, științei, economiei, culturii se îmbogățește și lexicul. Nu e posibil de exemplu să apară un aparat nou, sau o noțiune nouă și să fie denumite cu lexeme vechi sau să nu aibă denumire în general. Cuvintele noi apar în toate domeniile, precum și din toate sferele vieții dispar multe vocabule învechite.
În capitolul II “Utilizarea neologismelor în presă” se va încerca o cercetare a lexicului neologic pe paginile ziarelor din Republica Moldova. Tot aici va fi pusă în discuție problema acceptării sau respingerii neologismelor în raport cu cerințele vorbitorilor. Discuții provoacă și utilizarea inadecvată a neologismelor în presă. De cele mai multe ori, anume pe paginile ziarelor se întîlnesc inadvertențe, cauzele fiind diferite. Vorbitorii nu sunt familiarizați cu termenii sau cuvintele neologice, sensul lor nu este cunoscut, ci doar intuit cu aproximație, de unde și apar o mulțime de greșeli de vocabular. Deseori aceste inadvertențe sunt prezente în ziare, reviste, emisiunile TV, radio. Pentru combaterea lor e nevoie de o studiere aprofundată a sensului cuvintelor neologice.
Ultimul capitol “Cuvintele împrumutate din engleză” va oglindi o problemă destul de gravă la momentul actual, influența directă sau indirectă (prin filiera altor limbi) a limbii engleze asupra lexicului limbii române. De mai mult timp se consideră că această influență este nefastă și necesită a fi combătută. Există numeroase discuții la acest capitol, deoarece elementele străine sunt cu greu acceptate în limbă, mai ales cînd acestea din urmă nu aparțin acelorași familii. Aici apar probleme de ordin fonetic, gramatical, stilistic, etc. Se pune în discuție dacă aceste cuvinte trebuie adaptate după normele limbii române literare sau păstrate ca în limba de origine. Multe voci se pronunță asupra respingerii totale a elementelor englezești, alții însă le acceptă ca pe ceva firesc și chiar necesar. Pentru a demonstra necesitatea acceptării anglicismelor se va face o selecție a cuvintelor de origine engleză, atît cele adaptate cît și cele neadaptate, din Dicționarul Explicativ Uzual al Limbii Române (DEU), apărut în anul 2000.
Scopul acestei lucrări este de a face o analiză a situației neologismului în perioada curentă în raport cu deceniile trecute. Este o temă actuală, care trezește numeroase discuții și confruntări de opinii și necesită o rezolvare urgentă. Tot ceea ce e nou sperie, dar o limbă nu poate exista fără o evoluție continuă.
Materialul aplicativ se bazează pe publicațiile periodice din Republica Moldova din ultimii ani, astfel, neștirbind din noutate și actualitate. În corpul lucrării se găsesc și secvențe din comunicările prezentate la conferințele studențești de la facultate și universitate din 2001-2003, publicate și în Analele Științifice Studențești.
În jurul problemei neologismelor în limba română
§1. Preliminarii despre elementul neologic în
lexicul limbii române.
Procesele de integrare europeană privesc atît structura, cît și suprastructura societății, referindu-se nu numai la baza economică, ci și la cea socială, politico-juridică, științifică, tehnică, avîndu-și fiecare specificul și diverse forme de manifestare.
Mijloacele de comunicare și exprimare a gîndurilor, sentimentelor au a-și spune și ele cuvîntul în această privință. E vorba aici, mai ales de înnoirea, îmbogățirea, desăvîrșirea vocabularului, în general, și, îndeosebi, a terminologiei diferitelor discipline științifice, tehnice, dar și literare propriu-zise. În procesul de prefacere a societății, de trecere de la un stadiu social-economic la altul, de dobîndire a unor cunoștințe noi, privitoare la natura omului (microcosmos) și la cea a lumii înconjurătoare (macrocosmos) orice limbă modernă este chemată ca, prin mijloace expresive adecvate, să răspundă acestei necesități.
În perioada actuală, omul este asaltat de o adevărată explozie informațională, care include idei, noțiuni, acțiuni, numiri de mașini, agregate, sisteme etc., tot felul de probleme necunoscute încă în trecutul nu prea îndepărtat. Toate acestea se reflectă în modus-ul cogitandi, al purtătorilor unei limbi și îi fac să caute cuvinte noi pentru obiectele noi.
Urmarea nemijlocită a exploziei informaționale a fost punerea în circulație a unor termeni și expresii terminologice noi calificate ca neologisme, în marea lor majoritate fiind împrumuturi lexicale din acele limbi, ai căror vorbitori au inventat obiecte concrete noi sau au pus în circulație idei, noțiuni abstracte noi.
E o evoluție pe deplin firească în contextul dinamicii tehnico-științifice și social-economice actuale, întrucît se impune o creștere a gradului și a posibilităților de exprimare a performanțelor cognitive ale contemporanietății. Apare necesitatea imperioasă de a pune în circulație și de a familiariza specialiștii cu tot ce e nou în știință și tehnică în general, precum și publicul larg care tinde a păși într-o lume civilizată europeană și mondială. E un potențial intelectual enorm, mereu în dezvoltare, atît de rapidă în epoca noastră. În consecință, crește rolul comunicării umane, scrise și orale, pentru că nici un calculator electronic ca mijloc de conectare a sistemelor informaționale – nu-și va realiza scopul, dacă roadele lui nu vor fi transpuse în limbaj uman, transmis de la om la om și care constituie valorificarea eforturilor intelectuale din diferite colțuri ale lumii în cele mai diverse domenii de cunoaștere.
Deși în lingvistica românească fenomenul neologismului a devenit un obiect de studiu științific abia în sec. al XX-lea, într-un scurt interval istoric s-au efectuat numeroase și variate cercetări ce vizează diverse aspecte ale acestui domeniu mereu actual al vocabularului. Oricît de controversate și contradictorii au fost polemicile pro și contra neologismelor. Cu timpul acest strat de cuvinte s-a impus, devenind una dintre căile esențiale de îmbogățire a lexicului, un mijloc ce contribuie perpetuu la menținerea limbii române în rîndul limbilor moderne, conectate la o rețea de internaționalizare și structurare, procese iminente, dictate de evoluția din circuitul civilizației universale.
Printre multiplele probleme legate de neologie au fost discutate mai mult și continuă să suscite interesul specialiștilor: conceptul de neologism și relația lui semantică cu noțiunile inovație lexicală, împrumut, cuvînt străin, cuvînt recent, barbarism; cauze care au determinat pătrunderea neologismelor în limba română în diferite etape de evoluție a limbii literare: necesitatea sau inutilitatea neologismelor; pătrunderea neologismelor în medul rural; aspecte particulare ale neologismelor în diferite regiuni: Transilvania, Banat, Bucovina și Basarabia etc.
Ca problemă de cultură, neologismul este privit astfel din cele mai vechi timpuri. Un exemplu elocvent poate fi Horațiu cu celebra-i „Artă poetică”, care cu două milenii în urmă afirma :”A fost îngăduit și totdeauna va fi îngăduit să pui în circulație un cuvînt însemnat cu pecetea actualității. După cum pădurile își schimbă frunzele spre sfîrșitul anului și frunzele vechi cad, tot așa se stinge vîrsta cea veche a cuvintelor, iar cele născute de curînd înfloresc și au vlagă ca și tinerii”
Fiecare limbă dispune de diferite surse de îmbogățire și actualizare: creațiile autohtone, care țes matca limbii unui popor, îi zidesc verticala, apoi inovațiile lexicale ale scriitorilor – plăsmuiri înfiorate de sensibilitate și originalitate și, nu în ultimul rînd, cuvintele popoarelor și limbilor, care lasă amprente vizibile îndeosebi în vocabular, acesta fiind „cel mai sensibil la schimbări și influențe, înregistrînd cu promptitudine progresul social”.
Baza etimologică a termenului de neologism o formează două cuvinte grecești: adjectivul neos – „nou” și logos „cuvînt”.
Dicționarele franceze acordă neologismului o atenție deosebită.
În „Larousse” se arată că neologismul este un cuvînt de creație nouă sau luat cu un sens nou, distingîndu-se neologismele tehnice (cele mai frecvente) apărute din necesitatea de a numi lucruri noi (aerostat, nihilisme etc.) spre deosebire de neologismele literare create de scriitori (Menage a creat termenul prosateur, Saint-Simon – patiote etc.) Pe lîngă creațiile neologice populare există multe neologisme științifice (proton, ciclotron, electronică, informatică, penicilină etc.)
În limba germană, Neologismus e tratat ca: „neologism – vorbă nouă”, Neolog – neolog, „Cel ce întrebuințează des termeni noi”, Neologie – neologie „introducerea de noi termeni în limbă”. În germană se diferențiază Fremdwort de Lehnwőrt. Elementul lexical, simțit și considerat de germani ca un cuvînt străin este numit Fremdwort. Lehnwőrter sunt cuvintele împrumutate din alte limbi, de fapt, sunt cuvintele tot străine, dar care s-au adaptat și încadrat în sistemul fonetico-gramatical și lexical al limbii germane și nu mai sunt sesizate ca negermane.
În limba rusă neologismele sunt considerate:
drept cuvinte și expresii noi, create pentru a numi obiecte noi, sau a reda sensuri noi. În termenul de neologism se includ împrumuturile lexicale din alte limbi, care s-au adaptat sistemului lingvistic rus. Această interpretare este foarte apropiată de sensul termenului german Lehnwőrt – cuvînt integrat în sistemul lingvistic al limbii debitoare împrumutătoare.
Cuvinte sau expresii a căror origine străină este ușor simțită de vorbitorii ruși. Este ceea ce nemții numesc Fremdwort, iar rușii – varvarism.
Lingvistica românească înregistrează mai multe definiții ale noțiunii de neologism:
Dicționarul de neologisme:
„cuvînt nou împrumutat dintr-o limbă străină sau creat prin mijloace proprii (sens larg);”
„ sens lexical recent (prin restricție)”;
Dicționarul enciclopedic: „cuvînt împrumutat de curînd din altă limbă sau creat recent prin mijloace proprii ale limbii respective. Caracterul de noutate este în funcție de etapa de dezvoltare a limbii”;
Mic dicționar de terminologie lingvistică: „orice cuvînt creat prin mijloacele proprii sau împrumutat (mai demult sau mai de curînd) din alte limbi, sau orice accepțiune nouă a unui cuvînt deja existent în sistemul respectiv”;
S. Pușcariu : „Cît timp un asemenea cuvînt „împrumut cultural” e întrebuințat numai de pătura cultă a societății și originea lui străină este recunoscută de cărturarii bilingi care l-au împrumutat, avem de a face cu neologisme”;
I. Iordan: „Neologismele sînt cuvinte noi, împrumutate din alte limbi, pentru a exprima noțiuni noi, necunoscute românilor, deși fără corespondențe în limba lor”;
Al. Graur : „Înțelegem prin neologisme orice cuvînt recent, indiferent dacă este format în limba respectivă sau împrumutat din alte limbi”;
N. Corlăteanu: „<…> aspect contemporan au doar neologismele – cuvinte noi apărute în limbă”;
St. Dumitrăcel: „Neologismele sînt împrumuturi culte din neogreacă, franceză, rusă germană, italiană și din latina savantă, care au contribuit la modelarea aspectului limbii literare moderne”;
V. Iancu într-un important studiu „Asupra conceptului de neologism” consideră că definirea conceptului de neologism trebuie să pornească de la opoziția polivalentă care s-a stabilit la nivelul întregului sistem lingvistic între neologisme și arhaisme.
Celor trei clase de arhaisme:
arhaisme propriu-zise (cuvinte intrate în vocabularul pasiv cu corespondențe în limba actuală);
sensuri arhaice;
istorisme (cuvinte fără corespondențe în limba actuală)
autorul le opune aceleași categorii de neologisme:
cuvinte noi cu corespondențe în limba veche (probă – cercetare, duritate – tărie);
sensuri neologice (casă – în domeniul economic);
cuvinte noi fără corespondențe în limba veche (cosmodrom, penicilină).
Ulterior autorul face următoarea precizare: „Un cuvînt nu poate fi numit neologism din momentul în care este cunoscut de majoritatea vorbitorilor unei limbi, cu toate că a intrat în limbă mai tîrziu decît altul.”
Din șirul definițiilor și precizărilor, citate supra, se desprind cîteva concluzii și anume: în limba română există „neologisme și neologisme”, adică n e o l o g i s m e i n e x t e n s o – cuvinte apărute acum două sute de ani (majoritatea de origine latino-romanică) și necunoscute maselor largi de vorbitori și n e o l o g i s m e i n r e s t r i c t o – cuvinte de penetrație recentă, utilizate doar de vorbitorii culți și instruiți.
Conform unor statistici, s-a conchis că lexicul suferă o înnoire substanțială la fiecare zece ani: noutatea unui cuvînt depinde de epoca la care ne referim; neologismele din limba română modernă sînt cele apărute începînd cu sfîrșitul sec. XVIII – lea și în principal se constituie din împrumuturi latino-romanice; odată ce cuvîntul intră pe deplin în uz, se adaptează legilor fonetice și generează din limba respectivă, iar vorbitorii culți, instruiți nu-i mai simt noul ca o calitate a exprimării, el încetează a fi neologism (cu excepția cuvintelor internaționale).
Atunci cînd ne referim la înnoirea lexicală a limbii, la primenirile ce schimbă fața vocabularului, întîlnim și alți termeni aflați în diferite raporturi semantice cu neologisme, de ex., î m p r u m u t u l l e x i c a l – o noțiune ce ne ajută în primul rînd să definim neologismele.
Pentru adaptarea fonetică și morfologică a cuvintelor împrumutate are o mare importanță c a l e a pe care pătrund cuvintele dintr-o limbă în alta:
d i r e c t ă (sau orală) – presupune un contact nemijlocit între populații cu limbi diferite;
i n d i r e c t ă – prin intermediul cărților și a scrisului.
În lucrarea de sinteză, autorii V. Șerban și I. Evseev propun următoarea taxonomie a împrumuturilor:
vechi;
mai puțin vechi;
noi.
O altă clasificare a împrumuturilor (folosită încă de Pușcariu S.) este cea a împrumuturilor d e l u x și n e c e s a r e. Cele necesare se introduc odată cu o noțiune inexistentă anterior în limbă sau pentru o nuanță mai precisă și se adaptează sistemului fonetic și gramatical al limbii. Împrumuturile de lux – numite și b a r b a r i s m e, x e n i s m e, s t r ă i n i s m e –sunt de prisos în limbă, fiind întrebuințate mai mult de snobi, și se manifestă ca niște corpi străini în sistemul lexical, pe care, pînă la urmă, limba refuză ca inasimilabile.
C u v i n t e r e c e n t e sintagma ce încearcă a acoperi aspectul temporar vag exprimat de neologisme, în accepția îngustă, utilizată fiind în cazul cuvintelor de penetrație imediată, cunoscute de un cerc redus de vorbitori.
Fl. Dimitrescu a încercat o inventariere a cuvintelor recente într-un dicționar, împărțindu-le în trei categorii:
forme noi din elemente preexistente în limbă;
împrumuturi noi din alte limbi;
sensuri noi adăugate la cuvintele mai vechi.
Majoritatea cuvintelor recente din limba română contemporană o alcătuiesc împrumuturile din limba franceză și engleză.
Cînd se discută problema inovațiilor lexicale se mai folosește și expresia c u v î n t s a v a n t cu accepțiunea rezultată dintr-o restrîngere a sensului etimologic de împrumut făcut, de regulă, din limbi de cultură apusene sau direct din latină, greacă pe cale savantă. Multe unități lexicale de acest fel sunt însoțite în dicționarele explicative de marca „livresc”.
În componența lexicală a limbii române contemporane se pot distinge, după originea lor istorică, două categorii mari de unități lexicale.
Unele dintre ele erau răspîndite încă în limba latină și au continuat să circule în toate etapele evolutive, începînd cu perioada de existență a latinei în sud-estul european și pînă în ziua de astăzi în limba română și dialectele ei, suferind, bineînțeles, tot felul de modificări fonetico-morfologico-derivative, sintactico-stilistice și lexicale. E vorba de cuvinte ca: apă, deget, fin, lapte, vacă, iepure, grîu, iarbă, casă, fier, lege, toamnă, alb, zece, a crede, a auzi, a semăna, a culege etc.
Păstrarea în circulația cea mai largă a unor asemenea unități lexicale se explică prin faptul că: „Limba română este limba latină vorbită în mod neîntrerupt în partea orientală a Imperiului Roman, cuprinzînd provinciile dunărene romanizate din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii și pînă în zilele noastre.”
În acest strat fundamental al lexicului românesc se includ cuvinte care numesc noțiuni vitale, absolut necesare pentru cea mai simplă stabilire de relații verbale între români. Prin aceasta se și explică marea lor frecvență nu numai în limbajul curent, ci și în limba literară în genere.
O altă grupă de unități lexicale de origine latină ne-au parvenit prin intermediul limbilor romanice în formă de cuvinte savante. Unele dintre ele au același radical etimologic, dar trecut prin filiera romanică și – deci – susținînd diverse modificări fonetice, morfologice și semantice. Sunt așa-numitele cuvinte savante de origine latino-romanică mult mai aproape, deseori, de etimonul latin. Apariția unor asemenea neologisme se explică prin relațiile, pe care le-au avut românii cu popoarele învecinate, adoptînd catolicismul (polonezii, ungurii).
Neologizarea vocabularului se produce în mare parte și prin internaționalizare, proces generat de introducerea masivă a unor termeni în lexicul limbilor moderne. Or, acceptînd afirmațiile multor lexicologi, c u v i n t e le i n t e r n a ț i o n a l e, indiferent de vechimea lor în limbă, se includ în clasa neologismelor.
Ultima noțiune implicată în domeniul de primenire a lexicului este de i n o v a ț i e l i n g v i s t i c ă, pe care I. Iordan o explică astfel: „Inovație lingvistică însemnează orice fapt de limbă nou, inexistent mai înainte sau numai necunoscut, pînă la ivirea lui într-un anumit stil al limbii.” Inovația lingvistică include pe lîngă neologismele propriu-zise și cuvintele create de scriitori în scopuri stilistice.
De exemplu la parodistul Petru Cărare întîlnim verbele „a cecei, a cumui” care nu circulă în limba română, dar din dialogul următor se poate sesiză, imediat semnificația:
„ – Dar nu despre asta vroiam să te întreb.
Atunci despre ce?
Despre ce?
Stai dragă, dar de ce mă ceceiești?
Eu te ceceiesc, Serafime…?
M-ai bănuit și tu. Dar cum… ia zi… cum?
Ce cum?
Cum… zic, cum?
De ce mă cumuiești?
Eu te cumuiesc?
Aici eu pun întrebări. (Cărare P. Parodii și epigrame, -Chișinău, p. 121-122)
Pot fi create formații lexicale avînd un caracter fantastic. Astfel, în concepția folclorică apare termenul licantropie (grec lykos „lup” și anthropos „om”) în sensul „transformarea în lup a unui om” ().
Formațiuni lexicale se întîlnesc aproape în toate domeniile.
Putem depista chiar și termeni formați din nimic (ex. nihilo).
Un termen creat într-adevăr din nimic este kodak, aparat de fotografiat portativ de fabricație americană. Autorul acestui termen comercial a fost Goerge Eastman (din orașul Rochester de lîngă New York), constructor de aparate fotografice și optice. Există și astăzi „Eastman Kodak Company” ca monopol chimic în SUA, înființat în 1880.
G. Eastman povestește cum a creat în mod arbitrar termenul kodak: „Eu am născocit acest cuvînt. Îmi plăcea totdeauna litera „K” (de fapt sunetul). Mi se părea importantă și impunătoare. Am început a rosti tot felul de îmbinări de sunete, care formau „cuvinte” ce începeau și se terminau prin „K”. Ca urmare a apărut termenul kodak a cărui biografie a început în 1889.
E de subliniat, însă, că asemenea formațiuni lexicale arbitrare cu o viață mai îndelungată sunt singulare.
§2 Note referitoare la perspectiva
istorică a neologismului.
Pentru a oglindi perspectiva neologismului de-a lungul istoriei, e nevoie a face o caracterizare succintă în epoca veche și în cea modernă.
Epoca veche a limbii române include, conform periodizării efectuate de G.Gheție, aproximativ două secole și jumătate: anii 1532 – 1656, cînd „se delimitează faza formării și consolidării principalelor variante teritoriale ce se influențează reciproc și se încearcă o primă unificare a limbii române literare”. Gramatica lui S. Micu și Gh. Șincai „Elementa lingue daco-romanae sive valahicae”, apărută la 1780, expune doctrina linvistică a Școlii Ardelene, care a avut un rol important în unificarea limbii române literare.
Limba română veche a cunoscut o dezvoltare originală care se caracterizează și prin fenomenul neologismului reprezentat în mare parte prin împrumuturi străineși calchieri.
Din multitudinea de limbi din care a împrumutat limba română primatul îl deține limba latină, care a avut o importanță deosebită pentru constituirea vocabularului neologic român. Împrumuturile din latina savantă au fost numeroase, dar majoritatea au dispărut astăzi din limbă sau au o circulație restrînsă.
Cuvintele de origine latină sînt frecvente atît în textele religioase, cît și în cele laice. Relevant este aportul cronicarilor Gr. Ureche și M. Costin care au introdus în lucrările sale cuvinte latine atît din original, cît și prin filiera slavonă.
Împrumuturi directe au realizat D. Cantemir, mitropolit Dosoftei, Stolnicul Constantin Cantacuzino, care cunoaște bine latina.
Textele scrise în această perioadă conțin și numeroși termeni de o r i g i n e s l a v o n ă. Ei predomină în vocabularul bisericesc, în cel de cancelarie și în lucrările culte ale cărturarilor vremii.
Traducerea intensă a cărților bisericești a favorizat penetrația slavonismelor, frecvența lor mare fiind dictată de climatul social-cultural al epocii, precedat de secolele X-XV, cînd slavonismul cultural era preponderent.
Discuțiile în jurul problemei neologismelor de origine slavonă ne demonstrează că s-a manifestat un interes sporit, au avut loc și exagerări pînă la contestarea că limba română ar fi un idiom mixt româno-slav (Gustav Weigrand). Desigur, numărul mare de cuvinte slavone, alături de calchieri, a provocat astfel de extreme. Totuși s-a dovedit cu lux de argumente că „influența slavonă a modificat fizionomia lexicală a limbii române, fără a-i altera esența latinească, cuvintele slave au fost turnate în tipare sau modele latinești preexistente, care erau definitiv constituite în momentul în care a început să se manifeste această influență.”
Elementele lexicale de origine greacă au intrat în limba română în 3 etape: I – sec. VII – XVI – p e r i o a d a b i z a n t i n ă, cînd o serie de termeni ecleziastici a pătruns fie prin intermediul slavonei, fie direct– prin ierarhii greci de origine;
II – sec. XVI – XVII – p e r i o a d a n e o g r e c e a s c ă, care a exercitat o influență mult mai puternică decît cea anterioară, odată cu răspîndirea culturii grecești în Muntenia și în Moldova.
Cultura greacă pătrunde în Țările române prin biserică, prin școală, prin cancelaria domnească, prin cărțile grecești aduse, copiate sau tipărite aici, prin traducerile din greacă și prin contactul direct al românilor cu cărturarii greci. Cu deosebire traducerile din greacă conțin multe grecisme. Prezența lor se justifică prin lipsa termenilor corespunzători din limba română.
Epoca de influență maximă a limbii neogrecești asupra limbii române din Țara Românească și Moldova sunt aproape identice cu cele în care se exercită influența turcă osmanlîc. Cancelaria grecească, numeroasele școli grecești, comerțul și mănăstirile conduse de greci, legislația grecească, numărul crescînd de scrieri grecești, manuscrise sau tipărite, imprimă vieții intelectuale și sociale, un caracter grecesc tot mai pronunțat. Limba neogrecească devine limba oficială a curții.
III. Anii 1711-1821 au constituit apogeul, dominat de f a n a r i o t i s m e (împrumuturi din epoca fanariotă) care nu pot fi strict determinate de cele efectuate în anii precedenți.
Cuvintele neogrecești, împrumutate în această perioadă, se referă la viața de stat (politică, administrație, instituții juridice, armată), la viața socială sau individuală (ierarhia socială, familie, conversație, corespondență, distracții, starea psihică), la viața intelectuală (școli, tipografii, biblioteci, științe, arte), la comerț și meserii și la viața religioasă.
Ex: anarhie, anomalie, nostim, a plictisi, taifas, plic, (f)teatru, sintaxis, flegma.
Numărul elementelor neogrecești care au pătruns în vocabularul de bază al limbii române este cu ceva mai mare decît al celor turcești. Incuzînd elementele vechi grecești și pe cele bizantine, se consideră ca făcînd parte din vocabularul de bază al limbii române următoarele cuvinte grecești: boboc, folos, frică, hîrtie, mînie, pat, patimă, pedepsi, piper, prisos, proaspăt, pricopsi, sigur, sosi, ursi, vopsi, zahăr, etc.
„Cu trupul cele mai multe și-au pierdut valabilitatea și au dispărut definitiv din limbă, spre deosebire de cele turcești care au fost asimilate de limba populară.”
În urma incursiunilor repetate și a migrării temporare a acestor popoare, în diferite perioade, pe teritoriul patriei noastre, dintre limbile altaice singura care a exercitat o influență puternică asupra limbii române a fost turca.
Perioada de pînă la domniile fanariotice se caracterizează prin împrumuturi lingvistice osmanlîc mult mai numeroase.
Multe dintre cuvintele turcești împrumutate în sec. al XVII-lea au intrat în limba comună și în limba literară menținîndu-se pînă astăzi: alai, arnăut, cafea, cașcaval, chef, chiric, cioban, cișmea, cusur, dușman, giuvaier, hambar, harnuz, herghelie, leafă, liliac, murdar, noi, odaie, soi, șiret, tutun, ursuz etc.
Epoca fanariotă reprezintă apogeul influenței turcești asupra limbii române și de invitație: curtea domnească.
Din relația cu turcii, limba română se îmbogățește, în primul rînd, pe plan lexical și, în mai mică măsură, în domeniul procedurilor de formare a cuvintelor. Vocabularul de origine turcă în limba română se referă la domenii foarte variate ale vieții materiale a societății.
O statistică precisă, care are în vedere și limba română modernă, inclusiv limba română contemporană, vorbită și scrisă în primele trei decenii ale sec. al XX-lea, ne demonstrează că în vocabularul limbii române, dintr-un total de 43269 cuvinte, 1889 sunt elemente turcești, ceea ce reprezintă 4,36% din întreg vocabularul românesc.
Deși pentru epoca veche sînt importante și î m p r u m u t u r i l e m a g h i a r e, domeniul neologic nu le poate menționa ca specifice lui, deoarece au penetrat pe cale directă, orală, nefiind caracteristice stilului oficial, livresc.
Epoca modernă (după criteriile de clasificare a lui I. Gheție) numără trei faze (1780-182-36, 1836-1881 și 1881-1960) și constituie o etapă crucială, de metamorfoză în evoluția limbii literare române, perioadă ce a „plămădit din nou” limba prin influențele exercitate de latina savantă și limbile nelatine.
Principala caracteristică a acestei epoci este m o d e r n i z a r e a. G. Ibrăileanu, Al. Philippide, G. Gordan consideră că nu numai în sec. al XIX-lea, odată cu consolidarea națiunii și literaturii române, se poate vorbi de o limbă română literară. Dezvoltarea masivă a literaturii artistice, apariția presei și a literaturii științifice au amplificat acest proces într-un mod care să-l facă evident și necesar pentru întreaga comunitate lingvistică, înlesnind desăvîrșirea lui pînă în contemporaneitate.
„Neologismul de origine latină și neoromanică a produs o reromânizare a limbii” (S. Pușcariu). Fenomenul a cunoscut o amploare calitativă și cantitativă, a sensibilizat și a sincronizat lexicul cu cel al altor limbi moderne, a încercat chiar o încadrare în civilizația occidentală prin cultură și , respectiv, prin limbă.
Influențele au fost eterogene, atît în domenii aparte, cît și la scriitori, în funcție de regiune. În multe cazuri este dificil de precizat proveniența unui împrumut sau al altuia: din cauza elementelor înrudite genealogic apare și fenomenul e t i m o l o g i e i m u l t i p l e.
Principiile etimologiei multiple trebuie ținute în seamă la orice studiu asupra neologismelor, mai ales cînd e vorba de limba unor popoare care s-au dezvoltat cultural mai tîrziu sub semnul unor bogate și variate influențe <…> cum este poporul roman, care a împrumutat un neologism în același timp sau în timpuri diferite, prin același om sau prin oameni diferiți, din mai multe limbi.”
Deși nu s-a întocmit un inventar lexical al unității imprimate, putem totuși afirma cu certitudine (conform cercetărilor mai multor lingviști: Th. Hristea, I. Corlăteanu, Gh. Ivănescu, precum și a unor rezultate statistice, că influența franceză în etapa modernă este cea mai impunătoare.
Franceza a fost pentru limba română sursă a neologismelor latine savante și a altor cuvinte de uz internațional.
Aserțiunea că majoritatea împrumuturilor lexicale de origine franceză au pătruns în limba română pe cale scrisă, este susținută de aspectul lor grafic care s-a impus adeseori în pronunția românească literară, de exemplu, automobil, coșmar, bacalaureat, certificat, etc.
Conform opiniei unanime a cercetătorilor în materie de etimologie putem afirma că „franceza a fost limba care a contribuit în cea mai mare măsură la modernizarea vocabularului românesc, alături de latină, neogreacă, italiană și germană.”
Un rol deosebit în modernizarea lexicului românesc îi revine și l i m b i i i t a l i e n e, ale cărei cuvinte încep să pătrundă în limba noastră în secolele XVII – XVIII, cînd se intensifică contactele culturale. Numeroase italienisme au venit în română prin filiera neogreacă și maghiară, multe din ele au pătruns în limbă în secolul al XIX-lea prin Ion Heliade Rădulescu, Cezar Boliac, Gh. Asachi, Al. Odobescu, N. Filimon , iar în sec. al XX-lea – prin G. Călinescu, prin cărturarii influențați mult de cultura italiană. În terminologia muzicală sunt frecvente italienisme, devenite cuvinte internaționale; ele circulă și în franceză, în engleză, în rusă. Cuvinte italiene au pătruns și în sfera economică și cea financiar-bancară, în arhitectură , medicină, politică, sport, alimentație, etc.
I n f l u n ț a g e r m a n ă asupra limbii literare, s-a manifestat diferit, în funcție de regiuni, mai pronunțată și mai veche fiind în Transilvania, apoi în Banat și Bucovina. Împrumuturile culturale au fost favorizate de contactul cu civilizația apuseană din Austria mai numeroase fiind împrumuturile din domeniul terminologiei tehnico-științifice. Luînd în considerație vechimea și numărul notoriu de împrumuturi germane de origine latină, Th. Hristea conchide că „influența germană modernă a contribuit și ea, într-o oarecare măsură, la reactivizarea vocabularului românesc din ultimele două sute de ani.”
L i m b a r u s ă modernă a influențat limba română îndeosebi între 1944-1989. Condițiile istorice au favorizat pătrunderea rusismelor pe cale scrisă, mai mult prin intermediul traducerilor.
În Basarabia neologismele rusești au pătruns atît pe cale indirectă, cît și pe cea directă, fiind destul de numeroase. Pe lîngă unitățile lexicale propriu-zise se evidențiază și calcurile. Th. Hristea susține ideea că neologismele de origine rusească erau adoptate de română după ce pătrundeau în limba franceză, engleză, germană, devenind astfel termeni internaționali (ex. sputnic).
Terminologia politico-ideologică și tehnico-științifică cunoaște același fenomen, descris în legătură cu influența germană: în structura unității lexicale rusești atestăm elemente constituente de origine latină. Aceasta „a avut drept consecință nu numai o ușoară relatinizare a vocabularului românesc, ci și o relativă consolidare a fondului său de elemente internaționale.”
I n f l u e n ț a e n g l e z ă s-a intensificat simțitor în ultimele decenii. Dacă în secolul trecut cuvintele engleze veneau în limba română prin filiera franceză și mai puțin prin cea germană și rusă, în deceniile 8-9 ale secolului trecut englezismele pătrund direct, odată cu repetarea istoriei de „reorientare bruscă spre Apus.”
Distingem o serie de domenii cu ponderea mai mare a terminologiei engleze: sportul, cinematografia, medicina, economia, tehnica ș. a.
Cunoscătorii de limbă engleză deosebesc ușor anglicismele propriu-zise de americanisme, care sunt mai recente și (aproape întotdeauna) au un caracter internațional. În utilizarea lor dețin întîietatea stilurile publicistice și cel științific.
Făcînd o sumară trecere în revistă a diverselor influențe exercitate asupra limbii române și subliniind rolul acestora în relatinizarea și modernizarea vocabularului, am demonstrat că pe parcursul a două veacuri neologismul a avut o perspectivă enormă și continuă a fi o trăsătură esențială a lexicului.
Utilizarea neologismelor în presa periodică
§1. Între atitudinea antineologică
și realitatea lingvistică*
În perioadele în care împrumutul lexical, firesc pentru orice limbă, depășește limitele faptului obișnuit, atenția contemporanilor interesați de schimbările din vorbirea zilnică este atrasă de intervențiile în favoarea sau defavoarea neologismelor recente.
În istoria limbii române moderne sînt cunoscute intervențiile – și polemicile provocate de ele – în această privință, ale lui I. H. Rădulescu, V. Alecsandri, Titu Maiorescu, Al. Graur ș.a., în prima jumătate a secolului XX. Adepții împrumutului invocă necesitatea modernizării lexicului românesc, în acord cu programul cultural și științific, iar antineologii susțin că sinonimele din fondul preexistent împrumutului îl fac inutil și că împrumuturi inutile anterioare, pe de o parte, derivate, compuse sau îmbinări stabile de cuvinte, pe de altă parte, mult mai ușor de înțeles decît neologismele recente, suplinesc prezența acestora în comunicare.
O prognoză antineologică este cea făcută de profesorul Gh. Constantin în care sînt considerate „inutile” zece cuvinte și expresii neologice recente: sponsorizat, pentru care am avea tutelat, patronat; manager, managerial, care ar avea sinonime totale director și organizator; consulting, avînd ca sinonim consultare; private shop = magazin particular; O.K. = e bine, de acord; boutique = prăvălie, mic magazin; resortisant = cetățean străin; disipat = risipit; detentor = deținător; vizavi de = cu privire la, în legătură cu, față de.
Dacă prognoza antineologică ar fi avut succes, astăzi, n-am mai folosi nici una dintre aceste unități lexicale și nici formații lexicale românești de la ele. Ar fi devenit barbarisme („împrumuturi lexicale neadaptate și, după un timp, abandonate”), iar altele xenisme (adică „expresii și cuvinte care își păstreza formele grafice și acustice – sensurile din limba împrumutătoare”.)
Realitatea lingvistică însă este alta. Atît sponsorizat cît și sponsor, sponsoriza, sponsorizare ș. a. sînt diferențiate, sub raportul sensului, de tutelat și patronat – de fapt, diferențe de sens existau de la început – fiindcă sponsorizarea este, cum se știe, exclusiv materială, neobligatorie, discontinuă, incidentală, pe cînd tutela și patronatul au atribute opuse celor precizate mai sus, sînt adică, în primul rînd, de ordin moral-intelectual sunt obligatorii, continue, constante și legalizate. Sînt sponsorizate, adică subvenționate – nu tutelate, patronate, de exemplu, reviste și activități culturale și științifice; invers, este tutelat – fără a fi sponsorizat, cel puțin în sensul specific avut de acest cuvînt – copilul de pînă la vîrsta de majorat; de asemenea, patronatul impune altă atitudine social-morală decît sponsorizarea și tutelatul, patronatul revenind, după o întrerupere, ce a fost multe decenii în urmă, un contract legal între executanții acesteia. Există o lege a tutelei, alta a patronatului și alta a sponsorizării.
Substantivul sponsor este de origine engleză (engl > sponsor); verbul sponsoriza provine din cuvîntul francez sponsoriser, iar substantivul sponsorizare este o creație românească. Sensul principal al cuvântului englez sponsor este „naș”, nereținut în română și franceză, limbi în care continuă numai sensurile secundare, precizate mai sus. Acești termeni sînt utilizați foarte des și nu sunt deloc „inutile”.
Manager și managerial au sensuri specifice, în raport cu director și organizator al unei întreprinderi, activități etc., și anume o persoană care concepe, coordonează și execută o activitate tehnică, industrială, comercială, corespunzătoare, se poate spune, aceleia pe care o are regizorul unui spectacol de artă dramatică. Managerial are, ca adjectiv, sensurile corespunzătoare din familia etimologică. Ambii termeni rețin sensurile secundare pe care le au etimoanele lor din engleză și franceză, nu și sensurile principale „gospodar”, respectiv „gospodăresc”.
Pentru că are un sens îngust, utilizat doar în domeniile tehnicii, consulting nu este sinonim total cu consultare, care apare în limbajul medical și în domeniul social-moral. Acest substantiv este inserat în Dicționarul de Neologisme cu sensul de „furnizarea de informații de ordin tehnic-managerial”.
Interjecția O.K.!, provenită din engleza americană, apare frecvent în limbajul familiar, mai ales în varianta orală, fiind preferată de generațiile tinere față de expresiile e bine, de acord. În raport cu sinonimele lui tradiționale, avantajatele noutății și scurtimii.
Resortisant nu este orice „cetățean străin”, ci numai acela „căruia un stat îi acordă anumite drepturi pe teritoriul său, unde își desfășoară temporar activitatea”, resortisanți fiind, de exemplu, membrii ambasadelor, tehnicieni sub contract etc; vizitatorii străini ocazionali, turiștii cetățeni ai altor state ș. a. nu sînt resortisanți.
Vizavi de are nu numai cu sens local, ci și cu sens relațional și o vechime apreciabilă, fiind astfel nu numai în DN ci și în DEX, ambele dicționare fiind normative. În consecință, este corect să spunem atît „X locuiește vizavi de mine” cît și „nu cunosc multe vizavi de faptele lui,” fapt care indică utilitatea aceste locuțiuni prepoziționale.
Reguli precise în privința folosirii neologismelor nu pot fi formulate. Totul depinde, în primul rînd, de talentul celui ce vorbește sau scrie, dar în același timp, și de bunul simț al celui ce apelează la acest fond de cuvinte.
Comoditatea folosirii neologismelor depinde, în mare majoritate a cazurilor, de valoarea lor semantică și stilistică.
„Inovațiile lingvistice necesare contribuie la precizarea și dezvoltarea anumitor concepții științifice, tehnice și însuși „progresul unei științe se poate caracteriza prin progresul pe care l-a făcut în terminologie” (Camil Petrescu).
Modernizarea prin europenizare a limbii române actuale se realizează prin eliminarea unor arhaisme, despre care vorbea scriitorul Victor Eftimiu în articolul „Magia cuvintelor”; „Generația noastră a văzut ofilindu-se atîtea expresii, care s-au devalorizat odată cu retragerea din viață românească a călugărilor greci sau a funcționarilor levantini, odată ce relațiile noastre cu Stanbulul s-a rărit, înlocuite fiind de comerțul cu Occidentul. Nu mai hiritisim, pe nimeni, îi felicităm. Nu mai suntem zuliari, ci geloși; nu mai meremetisim, reparăm.”
În marea majoritate a cazurilor e vorba de această înnoire a lexicului prin consolidarea temelor latine și romanice ale limbii române. Avea deplină dreptate S. Pușcariu cînd afirma că „neologismul a schimbat… aspectul limbii române, încadrînd-o din spiritualitatea romanică și îndepărtînd-o de comunitatea „balcanică”, în care o înglobase mai ales cultura ce venea din „Bizanț.” Și la acest domeniu se poate aplica dictonul: „apa trece, pietrele rămîn”. Tot ce e străin e vremelnic și cu timpul dispare.
Un procedeu fundamental de pătrundere în esența neologismelor este procesul de abstractizare, ceea ce înseamnă evidențierea unei calități sau însușiri fără a o raporta la un obiect concret purtător al ei. Cuvintele cu sens abstract – de largă circulație în știința actuală – sunt însoțite în limba română (de regulă) de sufixul – tat-e (lat. – tas – tatis): afinitate, selecționate, sensibilitate, veridicitate, vitalitate, viabilitate, etc.
Mai puțin cunoscut este postumitate cu trei nuanțe semantice: „caracter de ceea ce este postum”; „calitatea de a fi postum”; „perioada de după moartea cuiva.”
De dată mai recentă sunt: capilaritate, conductibilitate, condensabilitate, contractivitate, fluiditate, impenetrabilitate, imprevizibilitate, imunitate, liniaritate, romanticitate, teatralitate etc.
După realizarea zborurilor cosmice au căpătat o largă circulație termeni ca imponderabilitate, incomensurabilitate, precum și mulți alți termeni din acest domeniu: astronaut, astrodrom, cosmodrom, cosmonaut.
În felul acesta, în actualele condiții de dezvoltare rapidă a științei și tehnicii (mai puțin rapidă a culturii), crește mereu numărul neologismelor. La cele cunoscute într-un trecut nu prea îndepărtat (aborigen, acefal, anorganic, bronhii, carburant, cinetic, tern etc.) s-au adăugat o serie de neologisme mai recente (alofon, a atenționa, biomedicină, biotehnologie, biotron, ciclotron, citologie, clivaj, declic, inudiatețe, incluziune, microcalculator, picosecundă, plasmotron, selectron, terifiant etc).
Așadar, nu putem afirma că fenomenul înnoirii lexicaleeste ceva întîmplător și nu trebuie considerat ca fapt lingvistic patologic. Neologismul constituie un element esențial și absolut necesar în procesul de dezvoltare a limbii ca urmare a prefacerilor sociale, economice, culturale, a progresului științific și tehnic, precum și a relațiilor reciproce dintre popoare și limbi.
Limba națională a fiecărui popor se dezvoltă nu numai pe baza formelor proprii moștenite din trecut. Ea se îmbogățește și se perfecționează, modelîndu-se și după limbile străine, deoarece popoarele nu trăiesc în izolare, ci se află într-un proces continuu de interacțiune și interdependență. În privința admiterii sau respingerii unui cuvînt neologic se cere, din partea vorbitorului, un simț lingvistic veritabil privind folosirea adecvată a unităților lexicale.
Puriștii militau pentru o eliminare totală a elementelor de limbă, pe care le consideră străine de istoria și structura ei. În exagerările lor reprezentații curentului latinist (A. T. Laurian, I. C. Massimu ș. a.), neținînd cont de tendințele evolutive în diferite condiții și perioade ale limbii, de specificul istoric al limbii rimâne, au eliminat în al lor „Dicționariulu limbii romane” multe din lexemele care – deși împrumutate din alte limbi –s-au încadrat în cursul istoriei pe deplin în sistemul nostru lingvistic și nu mai erau simțite ca elemente străine.
La tendințele puriste ale latiniștilor a ripostat ferm M. Eminescu:
„Celor care vor o purificare absolută a limbii române, le vom răspunde că acele vorbe pe care vor ei să le alunge sunt așa de concrete, așa de încrescute în țesetura toată ca să le scoți cumnecă limba se deșiră alungînd vorbe de-o iluzorie origine slavă, e dovada în latiniștii noștri”
Neologiștii se pronunță ferm pentru introducerea și utilizarea în limba noastră a elementelor împreunate din alte limbi.
Acad. Al. Graur menționa în acest sens:
„A te ridica împotriva neologismelor [„împrumuturi lexicale adaptate”] nu înseamnă numai a te izola de civilizația contemporană, ci și a lupta pentru menținerea barierelor între popoare. Nimic nu desparte mai mult pe oameni decît limba. Iar limbile prin nimic nu se apropie mai mult între ele decît prin împrumuturi”
§ 2.Utilizarea inadecvată a unor neologisme în presă
În pofida numeroaselor semnale de alarmă trase de lucrările de cultivare a limbii, din ce în ce mai preocupate de evoluția acesteia, erorile nu par să se împuțineze, ci dimpotrivă. Ele privesc nu atît gramatica (deși nici acest capitol nu e scutit), dar sunt foarte frecvente în lexicul, domeniu în care schimbările sunt mai rapide.
Abaterile frecvente, sunt de tipuri diferite și greu de sistematizat pentru a putea aprecia direcțiile în care limba pare să evolueze. Inadvertențele întâlnite la tot pasul au diferite cauze: fie comoditatea vorbitorilor, fie căutarea cu orice preț a unor exprimări inedite, șocante, care să dovedească nonconformismul sau originalitatea vorbitorului, fie neglijența în exprimare, fie utilizarea la întâmplare a unor termeni al căror sens este neclar vorbitorului însuși, dar prezintă atracția cuvintelor „la modă”.Materialul utilizat pentru exemplificare este selectat din presa scrisă.
În opinia acad. Al. Graur, presa are calitatea de a influența în gradul cel mai înalt limba vie de astăzi. De fapt, limbajul mediatic oferă imaginea cea mai clară a procesului de evoluție a limbii, deoarece reprezintă „o forță motrice în crearea cuvintelor” și, totodată, o „reflectare a tendințelor actuale de dezvoltare a limbii ”.
În această ordine de idei, prof. Alexandru Andriescu afirmă că „ziarul este un teren propice pentru tot felul de inovații, cu consecințe profunde, în numeroase cazuri, asupra evoluției limbii literare în general” și că „presa lucrează ca un uriaș filtru, care reține toate reziduurile rezultate în timpul anevoiosului proces de îmbogățire și limpezire a limbii literare.”
„Canalul cel mai încăpător prin care s-au scurs neologismele la noi, a fost presa”, nota Sextil Pușcariu. Aflați permanent în căutarea expresiei inedite, ziariștii apelează fie la împrumuturi din ale limbi, fie la creații interne, mulți termeni noi trecînd rapid în limba literară comună. Prezența masivă a neologismelor în presă este determinată de receptivitatea superioară a acesteia față de elementele noi.
În cele ce urmează voi menționa doar cîteva tipuri de greșeli de neologismeatestate pe paginile ziarelor.
1.Folosirea cu sens derivat a cuvintelor este un tip de abatere care a fost semnalat în multe lucrări. Ea este mai puțin frapantă decât modificările de formă și, de aceea, pericolul ca utilizările improprii ale cuvintelor să se extindă este foarte mare. Din comoditate, vorbitorii renunță să mai apeleze la dicționar pentru a-și lămuri înțelesul cuvintelor, mulțumindu-se să „aproximeze” sensul din context, aproximare de cele mai multe ori, inexactă, întrucât contextul nu conține întotdeauna elementele necesare identificării sensului. Utilizarea improprie a cuvintelor se datorează de multe ori faptului că, din dorința de a se exprima cît mai pretențios, de a-și impresiona interlocutorul, vorbitorul preferă un neologism, al cărui înțeles nu îi este foarte clar.
De exemplu: verbul a omite, folosit de patronul unui magazin de arme în contextul: „Cei mai mulți cumpără o pușcă, dar nici pistoalele nu sunt omise de către cumpărătorii noștri.” are pentru vorbitor sensul „nu sunt ocolite, nu sunt neglijate”. Cele două verbe sunt cvasisinonime , dar a omite, spre deosebire de a ocoli, a neglija nu presupune neapărat intenția, evidentă în cazul de față, deci nu e potrivit în acest context.
Tot cu sens derivat este folosit, substantivul sancțiune definit în DEX ca: „1. Pedeapsă prevăzută de lege pentru cei care încalcă dispozițiile ei; 2. Sistem de măsuri cu caracter de pedeapsă aplicată unui stat.” „…el amenință familia directorului general cu sancțiuni chiar fizice…” (Jurnal național 23.04.01, 1). Ideea de „pedeapsă prevăzută de lege” este, evident, incompatibilă cu atributul „fizice” și cu faptul de a fi aplicată de o persoană particulară. Probabil că vorbitorului i s-a părut că sancțiune sună mai bine decât banalul bătaie.
Un alt sens exemplu: „…produsele românești sunt devalizate pe piața internațională…” (Săptămîna 3.03.00, 3). Verbul este definit în DEX ca: „a prăda, a jefui pe cineva de bunuri”. În contextul citat înțelesul nu poate fi acesta. Aici se are în vedere probabil „a desface”, dar nu este clar cum s-a ajuns la „a devaliza”.
La exemplele de mai sus se pot adăuga și altele, în care sunt folosite cuvinte cu sens incert. Din ce în ce mai des se aude în ultima vreme adverbul punctual, al cărui sens nu este foarte clar în exemplul: „…părinții văd încă lucrurile punctual și nu mai au nici o încredere în școală.” (Țara 13.05.01, 2). În DEX cuvîntul este definit astfel: „1. (despre oameni) care este exact, care respectă întocmai termenul sau momentul fixat; (adverbial) la timp, cu punctualitate; 2. (despre verbe) care arată că acțiunea se petrece într-un singur moment”. După cum se observă nici unul din sensurile înregistrate nu corespunde înțelesului din exemplul citat.
Numeroase greșeli de limbă provin din faptul că unele cuvinte sunt în așa fel întrebuințate, încât ele exprimă altceva decât sensul ce li s-a atribuit în contextul respectiv. După cum s-a constatat greșelile se produc nu numai atunci când e vorba de cuvintele împrumutate din alte limbi, ci și de elementele lexicale cunoscute.
Iată unele cazuri care iau naștere din confundarea unor cuvinte deosebite ca accepție, dar asemănătoare ca formă. „Dispariția prematură a unor talente în plină ascendență e ca o carte întreruptă brusc și irevocabil după primele pagini captivante.” (Săptămîna 21.03.99, 5). Ascendență este un termen care desemnează linia de rudenie, mergând spre obârșie. Ascendenții fiecăruia din noi sunt părinții, bunicii, străbunicii. Observăm că s-a confundat ascensiune cu ascendență. Neadecvat este folosit cuvântul ascendență și în următorul context: „Față de anii trecuți , se constată o ascendență de ordin calitativ în ceea ce privește spectacolele artiștilor amatori.” (Timpul 18. 07.02, 5).
O greșeală gravă este confundarea verbului a releva (a remarca, a scoate în evidență) cu a revela (a descoperi pe neașteptate un adevăr, un fenomen la care nu te gândeai). „…cu această ocazie, au fost revelate încă o dată căile pe care va trebui să se dezvolte critica teatrală.” (Literatura și arta 12.04.98, 2). Aceasta cu atât mai mult, cu cît descoperirea anumitor căi n-o poți face decât o singură dată. Și dacă o singură dată poți avea revelația unor căi, atunci nu poți asocia pe încă o dată cu verbul au fost revelate. Un alt exemplu: „Noi dorim să popularizăm în rândurile marelui public perceptele de igienă în creșterea câinilor…” (Moldova Suverană 25.09.00, 4). În acest fragment percepte – cuvânt inexistent, creat, desigur sub influența lui percepție sau a lui perceptor – apare pentru precepte, care înseamnă: învățaturi, îndrumări.
Continuând exemplele privind inovațiile lexicale atestăm: „Personajele sale au o liniște aparentă, mișcările par croite pe niște calopoade de viață, însă undeva un gest ori o faptă scoate la suprafață o adevărată frenațiune sufletească.” (Timpul 23.10.01, 5). Din context doar se poate bănui ce înseamnă acest nemaiîntâlnit termen, probabil că autorul avea în vedere frenezie, din DEX „Stare de excitare excesivă, de pasiune nestăpînită, violentă”
2. Utilizarea improprie a unor cuvinte ține și de nerespectarea regimului verbal. Încălcarea acestuia are drept consecință ușoare modificări ale sensului. De exemplu verbul a debuta este intranzitiv și înseamnă „a-și face debutul într-o carieră, pe scenă; (despre oameni) a-și publica prima lucrare”. Folosirea lui ca verb tranzitiv este o abatere. De exemplu: „Emisiunea noastră i-a debutat pe mulți cântăreți”. (Săptămîna 23.06.99, 8). Ca urmare, sensul este modificat în „i-a ajutat să debuteze”.
În aceeași situație se află verbul a concluziona. El este o formație de la locuțiunea verbală „a trage o concluzie” și câștigă teren în pofida protestelor din partea unor lingviști, probabil din cauza comodității vorbitorilor, care preferă folosirea unui verb unic în locul unei expresii frazeologice. Chiar și așa, verbul a concluziona însea mnă, ca și expresia de la care provine „a trage, a desprinde o concluzie”, deci este intranzitiv. În contextul „Vă propun să concluzionăm această discuție, răspunzând la întrebarea…”, utilizarea lui ca verb tranzitiv reprezintă o forțare a regimului sintactic, deci o abatere, însoțită și de o modificare de sens. Aici verbul pare a însemna „a încheia o discuție trăgând concluziile cuvenite”.
O confuzie are loc și în exemplul: „Liderii Noului Bloc Electoral s-au expus și asupra eventualei reacții a statelor europene.” (Furnica 0.02.02, 3). Autorul frazei confundă a (se) expune unui pericol cu a-(și) expune părerea.
Deseori întâlnim în paginile ziarelor exprimări confuze, care adumbresc înțelesul propoziției. Caracterul indescifrabil al unor texte, ori propoziții îl fac pe cititor să revină asupra lor de mai multe ori, să depună anumite eforturi pentru a recepționa informația. De exemplu: „Dormitul nedemachiat este o greșeală” (Jurnal național 13.11.02, 6).
Este un enunț vulnerabil și ca formă și ca sens. Probabil că autorul a dorit să spună că nu e bine să dormi cu machiaj. Încă un enunț: „În consecință a ieșit că s-a dorit una, dar a ieșit cu totul altceva, adică exact ceea de ce se fereau mai tare și împotriva ce luptau cu înverșunare.” (Furnica 19.01.02, 3). Nu vom încerca să redactăm această frază din motiv că e lipsită de sens clar.
Un exemplu, ușor diferit, este verbul a aniversa: „a sărbători împlinirea unui număr de ani de la data la care s-a petrecut un eveniment”. El este tranzitiv, dar obiectul său direct este întotdeauna un eveniment, un număr de ani, de aceea folosirea lui cu un complement direct persoană, încalcă regimul semantico-sintactic, ca în contextul următor: „Domnule X, ne-am dorit atât de mult să vă aniversăm.” (Țara 3.03.98, 6), unde sensul este echivalent cu „a sărbători”.
Al. Graur ne vorbește despre utilizarea adjectivului aniversar.
Aniversar are sensul de „care revine în fiecare an.” Femininul, aniversară, cum spune Eminescu, a fost confundat cu un infinitiv și transformat în aniversare, ceea ce a dus la crearea unui verb a aniversa.
Aniversare este împlinirea unui an (sau a unui număr mai mare de ani) de la un eveniment. Deci e corect să vorbim de aniversarea independenței. Dar azi se spune în mod curent aniversarea a 100 de ani și chiar aniversăm 100 de ani ca și cum nu am sărbători independența, ci anii care au trecut de la cîștigarea ei.
De altfel cuvîntul an e cuprins în aniversarea și repetarea lui constituie un pleonasm. S-a mers și mai departe și s-a dat lui aniversare înțelesul de „sărbătorire”, astfel în Scînteia (4.1.73,5) citim următorul exemplu: „Aniversarea unor personalități ale culturii universale…”. Observăm că acest fenomen exista și cu 30 de ani în urmă și acum.
Cuvîntul pus în discuție se definește in DEX astfel: a aniversa – a sărbători împlinirea unui număr de ani de la data la care s-a petrecut un eveniment; aniversar, ă – care amintește de un eveniment petrecut la aceeași dată cu unul sau mai mulți ani în urmă. Deci nu se aniversează nici anul, nici persoana, ci evenimentul.
O problemă apare și întîlnim la utilizarea verbului a confrunta „a pune față în față”; cuvîntul se folosește mult în justiție. De la o vreme s-a răspîndit în presă formula a fi confruntat „a avea de făcut față” unor greutăți, de exemplu: ”În acest sezon agricultura este confruntată cu lipsa de ploi” (Săptămîna 25.07.00, 8) sau „Astăzi problemele care confruntă omenirea sunt din ce în ce mai mari.” (Moldova suverană, 01.01.01, 5) și aici se pare că verbul a devenit tranzitiv, sensul fiind aproximativ „a da de furcă”. Henri Jacquier precizează ca punctul de plecare a acestor construcții este în engleză (în „Cercetări de lingvistică” IV, p86).
3. E de semnalat și derivatele cu sufixul – itate, care exercită o fascinație asupra vorbitorilor. Ele creează impresia unui limbaj ales, cultivat. Aceste derivate, numeroase în limba română, sunt formate de la o bază adjectivală și de cele mai multe ori își justifică prezența (ex. posibilitate, realitate, demnitate, valabilitate).
Utilizarea lor abuzivă e însă, supărătoare și dă un caracter artificial limbajului sau generează formații cu sens incert. De exemplu, suportabilitate, neînregistrat de dicționar, are în contextul următor un înțeles neclar: „România este țară care nu mai are suportabilitatea pe care o avea.” (Adevărul 8.01.01,8) Respectînd semantica derivatelor de acest tip, el ar trebui să însemne „calitatea de a fi suportabil”, ceea ce nu poate contribui la o mai bună înțelegere a frazei citate. De asemenea, prudențialiatea este un derivat aberant, deoarece presupune baza prudențial, care nu există: „S-a ajuns la această situație prin nerespectarea normelor de prudențialitate.” (Țara 14.11.01,3). Mai mult ca sigur că aici vorbitorul a vrut să spună prudență, dar derivatul în –itate i s-a părut mai „savant”.
Mai transparente ca sens, dar greoaie și barbare ca formații sînt redutabilitate și imbatabilitate. De exemplu: „Să nu neîndoim de redutabilitate acestei formațiuni politice” (Luceafărul 13.06.01,2); „E impresionantă această imbatabilitate a formației gazdă” (Jurnalul național 15.01.00, 3).
Nici unul dintre derivatele citate nu sînt înregistrate de dicționare. Ele reprezintă creații adhoc, care nu înfrumusețează limba, ci dimpotrivă, o fac greoaie și artificială.
Abuzul de asemenea formațiuni duce uneori la improprietate semantică. De exemplu: „Prin obligativitatea de a semna o asemenea declarație se încalcă drepturile fundamentale ale omului” (Timpul 25.03.02,11). Aici obligativitate este impropriu folosit, deoarece înseamnă „caracterul a ceea ce este obligatoriu” și nu obligație, care ar fi fost mai potrivită aici.
4. O tendință care se manifestă în presă este aceea de a crea adhoc verbe, pornind de la diverse teme, în special substantivale. Procedeul nu este nou, dar avalanșa de asemenea formații e însă supărătoare, căci forțează limba. Iată cîteva exemple: „Acești oameni au torționat și genocidat… ”; „…a început să managerizeze această acțiune”; „… se alifiază untul…”; „… degeaba a trompețit E. C. În campania anticorupție… ”; „…trebuie să bugetăm țara…” (Din presă).
Am putea adăuga la cele menționate și verbul a agresiona, De exemplu: „Fetița a fost agresionată de B.M.” Este o formație complet inutilă, deoarece limba cunoaște verbul a agresa. A agresiona ar părea un derivat de la substantivul franțuzesc agression, dar franceza nu cunoaște derivat verbal.
Exemplele de mai sus, la care s-ar putea adăuga și altele, dovedesc, pe de o parte, tendința vorbitorilor, de a crea noi derivate, evitînd astfel perifrazele; pe de altă parte, este limpede preferința limbii române pentru formațiile derivative. În spriginul acestei afirmații mai putem cita derivate insolite ca: admiterist (tînăr care susține examenul de admitere), gangsterism, a vulnerabiliza, politicianist etc.
5. Un alt tip de abateri este constituit de expresiile pleonastice, surprinzător de frecvente. Pleonasmele „culte” împrumutate din franceză sau engleză sînt mai puțin sau deloc transparente pentru vorbitorii care nu cunosc aceste limbi sau nu au cunoștințe de etimologie. Chiar dacă sînt explicabile, ele nu pot fi acceptate. Consultarea dicționarelor ar fi suficientă pentru îndepărtarea acestui neajuns.
Alte pleonasme însă pot fi cu ușurință sesizate de către orice vorbitor care își supraveghează cît de cît exprimarea. De exemplu: „Au plănuit în mod deliberat izgonirea populației albaneze din Kosovo” (Țara 25.03.01,5), verbul a plănui înseamnă „a face planuri, a pregăti ceva pentru viitor”, aceasta înseamnă că verbul conține în sensul său ideea de intenție, repetată de adverbul deliberat („făcut în mod intenționat, din proprie voință”). În exemplul: „Populația trebuie să conlucreze împreună cu gardienii publici” (Săptămîna 26.02.01, 12) verbul a conlucra conține în structura sa prefixul –con al cărui înțeles este „împreună cu”, deci asocierea celor două este o greșeală, deoarece locuțiunea prepozițională repetă informația din conținutul verbului.
Un alt exemplu „… o soluție pe care au convenit-o de comun acord” (Timpul 14.04.01,1). Verbul a conveni înseamnă „a cădea de acord cu cineva; a se învoi; a se înțelege”, ceea ce face inutilă precizarea de comun acord, ea insăși pleonastică.
În fraza: ”Părinții lor consimt de bună voie să le dea bani” (Judecătorul 18.12.01,3) verbul a constitui înseamnă „a fi de acord cu ceva, a-și da consimțămîntul, a aproba”, astfel de bună voie este superfluu, întrucît verbul implică ideea de acord, iar asocierea acestor termeni este o greșeală.
Apelul la dicționare ar fi bun mijloc de a evita asemenea exprimări pleonastice care, dincolo de faptul că sînt nepotrivite într-un limbaj îngrijit, cataloghează pe cel care le utilizează ca lipsit de cultură. Iată cîteva expresii similare: „Trebuia să prevezi dinaite ce se va întîmpla”; „Cînd au căzut drumul este blocat, s-au reîntors înapoi”; „Producătorii au recidivat din nou”; „… au uitat că noi sîntem coechipieri de echipă”; „… aceste fonduri trebuie returnate înapoi.”
Mai dăm și alte exemple din presă:
„Comisia controlează firmele care sînt bănuite sau suspectate că sunt ilegale” (Timpul 14.05.02,3); „Am trecut din faza de învinuit în faza de inculpat (Țara 14.10.02,6)”; „Tratamentul este foarte scump și mai ales foarte costisitor”(Moldova Suverană 11.01.01,3); „Echipajul de schimb al navei a spălat putina și a fugit”(Săptămîna 24.03.01,5).
Este evident că exemplele de felul celor citate supără auzul și ele trebuiec combătute. Sursa greșelii este destul de ușor de identificat. Dacă nu e vorba despre necunoașterea sensului neologismului, atunci formulări de felul celor de mai sus dovedesc neglijența vorbitorului, căruia nu-i pasă cum se exprimă.
6. Un lucru deosebit de important, pe care nu toți vorbitorii îl cunosc, este faptul că se încearcă a se pune la grade de comparație unele adjective, care nu le au, de exemplu:
„Lucrul foarte esențial este că au reușit”; „Este unul dintre cei mai compleți jucători.” (din presă)
Astfel de construcții sunt incorecte deoarece esențial și complet fac parte dintr-un grup de adjective care nu au categorie morfologică a comparației, deoarece însușirile lor absolute, prin însăși natura lor, nu pot exista în grade diferite.
Consultînd DEX-ul, constatăm că esențial inseamnă: „care constituie partea cea mai importantă a unei probleme sau a unui lucru; care ține de esență; de prim ordin, fundamental, principal”; complet „care conține tot ceea ce trebuie, căruia nu-i lipsește nici una dintre părțile constitutive: întreg, deplin, împlinit.”
Datorită faptului că, prin conținutul lor, exprimă valori asemănătoare superlativului (relativ sau absolut) aceste adjective nu mai permit să fie precedate de morfemele mai, cel mai, foarte etc., cu care se formează în mod obișnuit, gradele de comparație. Deci, trebuie spus:
„Lucrul esențial este”; „Unul dintre compleții jucători.”
E de menționat că tocmai în mass-media atestăm cele mai multe cazuri de utilizare pleonastică a gradelor de comparație, în special a gradului superlativ.
Exemple:
„Una dintre cele mai stringente probleme ale societății este rata exagerată a șomajului” (Furnica 19.01.02,5)
„Cea mai stringentă problemă este licența de instituție alternativă” (Făclia, 19.04.97,4)
„Care sunt cele mai stringente probleme ale tineretului în R.M ” (Moldova Suverană, 8.10.97)
„Problema unității forțelor naționale rămîne cea mai stringentă problemă” (Țara, 12.10.97,1)
Nu putem spune că această eroare se face din neatenție, deoarece o atestăm în ziare diferite, din perioade de timp diferite.
În plus, după cum ne conving faptele, de cele mai multe ori calificativul stringent se referă la substantivul problemă.
DEX-ul aduce următoarea explicație la acest cuvînt:
Stringent– adj – „Care se impune neapărat, care nu suferă amînare; imperios, presant.”
Deci în acest caz nu mai avem nevoie de „mai strigentă, cea mai strigentă” sau „foarte strigentă”.
Întîlnim și multe alte adjective similare la gradul superlativ:
„Cel mai remarcabil aspect al acestui interval este creșterea accelerată a curbei financiare” (Furnica 9.02.02, 9)
Remarcabilă – adj – Vrednic de luat în seamă; deosebit, ales, însemnat.(DEX)
„Pedagogii încearcă să le formeze (elevilor) cele mai pozitive deprinderi” (Furnica 9.02.02, 6)
Pozitiv – adj – cert, adevărat, real, sigur (DEX).
„În opinia PDSF pentru afirmarea țării cel mai optim ar putea fi modelul societății polietnice într-un stat multinațional” (Furnica 19.01.02,11)
Optim;ă – adj – Cel mai bun sau foarte bun; adecvat, potrivit, indicat.
„Vasile Moldovanu lucrează în calitate de specialist în psihoterapie, sexopatologie și reflexoterapie, devenind unul dintre cei mai notorii medici – practicieni din domeniu” (Viața Satului 18.01.97,7)
Notoriu;ie – adj – Cunoscut de multă lume, știut de toți, remarcabil, renumit (DEX)
Reguli precise de utilizare a neologismelor nu pot fi date. Aceasta depinde, în primul rînd, de talentul celui ce vorbește sau scrie, dar în același timp și de bunul simț al celui ce apelează la ele.
Comoditatea folosirii neologismelor depinde, în marea majoritate a cazurilor, de valoarea lor semantică mai precisă decît a cuvintelor autohtone.
Exemplele de neologisme incorect folosite, la care am apelat, demonstreză că mai importantă decît acceptarea sau respingerea lor, mai mult sau mai puțin argumentată, este explicarea cauzelor ce le produc.
Erorile generate de ambiția unei exprimări mai alese, mai savante, cu scopul de a impresiona interlocutorul, creează mai curînd efectul invers, dovedind că vorbitorul nu este atît de cult pe cît vrea să pară.
Cuvinte împrumutate din engleză
§1. Adaptarea fonetică, gramaticală și semantică a anglicismelor
În ultimii ani tot mai frecvent este utilizat termenul anglicism sau englezism. Este necesar a explica chiar din capul locului semnificația lui. După cum s-a constatat, anglicismul este o unitate lingvistică și tip de pronunțare sau scriere de origine engleză, indiferent de varietatea teritorială a englezei, inclusiv cea americană.
Pentru acordarea statutului de anglicisme, esențială este problema distincției între originea engleză și cea franceză (de ex: club, lider, miting) mai rar și germană (boiler, drops, șampon), rusă (conveier, screper) sau și italiană (geacă). Cînd nu există indicii formali sau semantice, eventual și informații extralingvistice, distincția este practic imposibilă și situația trebuie acceptată ca atare, urmînd să se facă distincție între anglicismele certe, cu etimologie unică, și cele cu etimologie multiplă.
Deseori anglicismele au etimologie multiplă, mai ales anglofranceză, de aceea se poate constata o concurență între cele două surse, la cuvintele înrudite (dubletele summit < engleză și sommet< franceză) sau neînrudite (sinonimele computer< engl. și ordinator< fr.); în ambele cazuri menționate franceza a pierdut. De ex: ”La summit mai mult de jumătate din cei prezenți au protestat…”(Săptămîna 23.01.99,5); „Grantul a fost acordat pentru completarea sălilor universitare cu computere de ultimă performanță.”(Jurnal de Chișinău 23.04.02,3).
Misterul etimologic este și mai mare la unele formații hibride, din sfera limbajului comercial, în care un anglicism este combinat cu un cuvînt de altă origine, de ex: kinder-surprise- produs a cărui reclamă o auzim mereu la televizor citită ['kindăr sur'praiz]. Formații hibride se realizează nu numai prin cuvinte din două limbi străine, ci și prin combinarea unui cuvînt străin cu unul românesc.
Utilizînd cuvintele străine, vorbitorii limbii romîne le pronunță și le scriu în funcție de gradul în care sunt familiarizați cu limba respectivă, spre regret nu există un set de reguli și principii riguros formulate, care ar stabili limita între „corect” și „incorect”.
Engleza este o limbă cu ortografie etimilogică. Această neconcordanță între aspectul grafic și cel fonetic al majorității cuvintelor englezești au o mare importanță pentru problema adaptării lor la sistemele altor limbi receptoare. De exemplu, cuvîntul fotbal , a fost adaptat în română, pornind de la forma scrisă footbal, citită „românește”. În schimb un termen ca lider, este scris în limba engleză leader, nu a mai avut aceeași soartă, la baza cuvîntului românesc stînd pronunția lexemului.
Ortografia românească de astăzi se conduce după un principiu fundamental, cel fonetic-fonematic, care-i definește esența fără a-i direcționa în mod absolut raporturile ei cu alte compartimente ale limbii literare. Din această cauză în limbă există numeroase forme oscilante ale unor cuvinte străine, de exemplu: rachet-raket-racket. Dar oscilațiile se referă nu numai la formă, ci și la conținut. Dicționarul de neologisme, ediția din 1997, recomandă scrierea cuvîntului racket cu ck, ca în limba de origine, indicînd și pronunțarea [rachet], cu definiția “stoarcere de bani prin intimidare și violență; extorsiune”. Astăzi cuvîntul mai are un sens, cel de „formă organizată de jaf”. Pluralul cuvîntului dat, reieșind din exemplele extrase din presa noastră, este rackeți scris ba cu ck ba cu k, care, la sensurile menționate, mai adaugă unul. De ex: „…au barat într-o noapte toate drumurile satului, pentru a nu le permite rakeților să ajungă la casa lui.” (Flux 7.05.97,3). În exemplul citat cuvîntul rackeți este folosit cu sensul de racketeer [ra-che-te], adică „persoană care practică racketul, pungaș, escroc”. Prin urmare, cerceterea adaptării cuvintelor de origine engleză trebuie să aibă în vedere atît adaptarea după primul procedeu, cît și după cel de-al doilea, căci fiecere își are particularitățile sale specifice.
Un număr restrîns de termeni prezintă o adaptare mixtă. Astfel cuvintele cnocaut și cnocdawn au prima parte adaptată. Sub influența grafică (englezii nu pronunță inițiala [k], iar partea a doua, după forma pronunțata aut, daun).
Cu privire la problemele de pronunțare și de scriere e de subliniat deosebirile existente la multe anglicisme între aspectul grafic și cel oral, precum și soluțiile divergente de normare, recunoscute sau numai propuse.
Anglicismele furnizează cel mai mare procent de abateri de la aplicarea principiului fonetic în ortografia limbii române și e greu de imaginat că generațiile care stăpînesc din ce in ce mai bine engleza vor accepta românizarea celor scrise cu ortografia etimolgică originară. Dimpotrivă, multe voci cer să se revină la scrierea etimologică și în cazul unor cuvinte notate acum fonetic, de tipul aisberg (iceberg), ghem (game), lider (leader) sau meci (match), ceea ce e greu de admis. În presă ele sunt atestate cu următoarele forme: „ Ieri, într-un meci … de tenis… elvețianca Martina Hingis a eliminat-o pe americanca Sema Williams.” (Țara 12.01.01,3); „Cu tot respectul pe care-l port liderilor unor blocuri…, acestea nu pot fi luate în calcul.” (Țara 16.01.01,1).
Pronunțarea anglicismelor în română presupune totdeauna o doză de adaptare la deprinderile vorbitorilor români. Variantele de pronunțare sunt foarte numeroase, de la cele care redau fidel scrierea, pînă la cele care tind spre o pronunțare exact ca în engleză.
Trebuie respins categoric pronunțările nejustificate de tip german, aplicate unor anglicisme. Variantele cu ș în loc de s, la cuvinte ca spicher, spray, sprint, standard și start (șpicher, șpray, șprint, ștandard, ștart) au încă, din păcate, o prea mare răspîndire, chiar printre intelectuali. De asemenea, trebuie respinse grafiile hibride, semiromânizate, de tipul naylon (ori rom. nailon ori engl. nylon), offsaid (ori rom. ofsaid ori engl. offside) sau benner (engl. banner).
Deci cele mai multe neologisme englezești au pătruns la noi pe cale scrisă din rusește, difuzate apoi și pe cale orală, și pe cale scrisă, ceea ce a favorizat circulația dubletelor. Menționăm că unele dublete, triplete, care coexistă, sunt datorate complexității procesului de adaptare, faptului că un termen trece prin mai multe forme succesive pînă la fixarea definitivă.
Astfel în inventarul termenilor de origine engleză din ultimele 2-3 decenii distingem:
Î m p r u m u t u r i a s i m i l a t e : a accesa, bonus card, a clona, fixing, holding, hit, a implimenta, instant, master, poster, sponsor, star, toner, trend, videoclip;
Î m p r u m u t u r i î n f a z a d e a d a p t a r e (cu forme oscilante de scriere și de pronunțare) bodyguard (curent: body-guard, pronunțat de obicei bodigard, badigard și uneori bodiguard); chip (pron: cip); clearing și cliring; computer (pron: compiuter și computer); manager (pron: manager și meniger); businessman (pron: biznesman, biznesmen; scris: businessman, businessmen); Ex: „…unul dintre cei mai prosperi businessmeni a fost aruncat în aer.” (Business info 4.03.03,4); racket și raket (pron: rachet sau răchet); rating (formă curentă), scris și incorect raiting, reting, rayting, reiting (pron: reiting uneori raiting); scotch și scoci; sensor și senzor;sexy și sexi; staffi (formă curentă) și staf; stretch și strech (pron:streci, streici și uneori incorect strenci); striptease, striptis (pron: streptiz).
Printre formele citate, majoritatea grafiilor ezitante reprezintă încercări de integrare a împrumuturilor în sistemul fonetic și ortografic al limbii române. În afara cuvintelor de tipul celor discutate pînă aici, în limba română circulă și alți termeni de origine engleză, neasimilați încă. Neadaptarea lor are mai multe cauze:
– a p a r i ț i a r e c e n t ă î n u z : free-lance (pron: frilans), hacker (pron: hecăr), planning (pron: plening), talk-show (pron: toc-șou);
-d i f i c u l t ă ț i d e a d a p t a r e : Week-end, western, wisky, twist etc.
Se scriu și se rostesc astfel pînă acum, după ce a trecut mai mult timp din momentul împrumutării lor, englezește. În limba română nu există diftongul [ue] sau [ui]. Adaptarea acestor împrumuturi s-ar putea face fie prin fenomenul dierezei (tu-ist), fie prin inversarea valorilor fonetice (ui-schi), sau prin orientarea parțială după forma grafică, citindu-l pe w ca v românesc (vestern).
La acești termeni se pot adăuga și alții de dată recentă: workshop, know-how (care își justifică neasimilarea și prin caracterul lui internațional);
-c a r a c t e r u l i n t e r n a ț i o n a l : baby-sitter (pron: bebi-siter), brain-drain (pron: brein-drein), design (pron: dizain), digest (pron: daigest), fast-food (pron:fast-fud), hamburger (pron: hamburgăr), ketchup (pron: keciap), live (pron: laiv), lobby (pron: lobi), second-hand (pron: secănd-hend), show-business (pron: șou-biznis), stand-by (pron: stend-bai), summit (pron: samit), copyright (pron: copirait) „drepturi de autor” etc.
-c i r c u l a ț i a r e s t r î n s ă : overwrite (pron: oveurait) „înregistrare suprapusă alteia” (inform.); upgrade (pron: apgreid) „sporirea capacităților unui aparat (de regulă calculator) prin înlocuirea nor componente-procesoare, memorie, monitor cu alții performanți” (infom.)
-c o n ș t i i n ț a l i n g v i s t i c ă a v o r b i t o r i l o r cunoscători de limbă engleză, care se opun „românizării” anglicismelor.
În această categorie se includ și cuvintele de origine engleză de jargon, utilizate din snobism, de vorbitorii care nu sunt interesați în adaptarea lor: job (giob) „serviciu”, jobshop (giobșop) „tîrg al forței de muncă”.
În general, tendința actuală în limbajele terminologice este de respectare a grafiei etimologice. În acest sens, este important ca împrumuturile noi să fie înregistrate în lucrările normative cît mai curînd, după intrarea lor în limbă, înainte de a-și crea diverse variante sau de a se impune într-o formă nedorită.
Adaptarea sau încadrarea morfologică a anglicismelor pune probleme de gen, de articulare enclitică, de număr și de flexiune cauzală la substantive-împrumuturi. Este semnificativ faptul că multe anglicisme sunt înregistrate în dicționare numai ca substantive, fără specificarea genului, sau că unele au cîte două genuri la forma nearticulată. (un/o story, dar numai story-ul), de asemenea că, din considerente de formă, numele unor animate de sex feminin se incadrează la genul neutru (script-girl, top-model) și pun probleme de acord. De ex: „…divorțat de frumoasa top-model…” sau „ un tînăr top-model…se întoarce acasă …dezamăgită de relația de dragoste cu impresarul ei.” (Jurnal național 12.04.00,3)
Semnificativă prin frecvență este și dubla marcare a numărului plural în exemple ca jeanși și comicsuri, cu cîte două desinențe, sau tenismeni cu alternanță englezească și desinență românească. Relativ numeroase substantive sunt invariabile sau nearticulabile, iar unele sunt defective de număr. Un caz extrem este reprezentat de mult discutatul mass-media, care este invariabil și nearticulabil hotărît, și defectiv de număr. Unele anglicisme își completează paradigma pe teren românesc: blug< blugi.
Majoritatea substantivelor neutre de origine engleză formează pluralul prin adăugarea desinenței românești [-uri] (box-office-uri, dres-uri hobby-uri, implant-uri, single-uri, staff-uri, VIP-uri).
Unele substantive neutre de origine engleză selectează desinența de plural: -e, de exemplu: computere, printere, procesoare, scanere.
Anglicismele de gen masculin formează pluralul prin adăugarea desinenței:-i, de exemplu:brokeri, yesmeni, bodigarzi, rapperi, fani, boși („Boșii vechi au dat mîna cu boșii noi.”Țara 25.10.02,3). Pluralul este subliniat și de alternanțele yesman-yesmeni, bodigard-bodigarzi, bos(s)-boși. Atestările mai vechi ale termenului bos(s) arată că, inițial, împrumutul în discuție a circulat într-o formă invariabilă: „…lîngă frontiera cu Franța s-au depistat cîteva rețele cu largi ramificații și Marsilia, au fost închiși cîțiva renumiți boss ca GB, GA sau LL” (Informația Bucureștiului, 6.04.76,6).
Cît privește anglicismul body-guard, e de semnalat că termenul trece prin toate încercările firești de integrare, de adaptare fonetică, ortografică și morfologică. Singularul fără articol hotărît este simțit ca foarte firesc, de aceea ziarele nu-l mai izolează grafic, prin ghilimele sau schimbarea caracterului tipografic. În multe cazuri asemănătoare articolul nehotărît (postpus) implică o decizie și generează variante: alipirea sa apare ca o acceptare totală a împrumutului între cuvintele românești, în timp ce legarea prin cratimă îl indică drept corp încă străin.
Categoria morfologică ce pune probleme este forma de plural a cuvîntului body-guard, nu poate fi adaptat la sistemul pluralului românesc decît printr-o alternanță fonică: d/z. În pronunțare, alternanță se produce ușor, în scris, ea provoacă impresia de inconsecvență, deoarece un cuvînt care respectă fidel grafia engleză, dar își modifică finala, capătă un aspect hibrid. Soluția la care recurg unii este de a lăsa termenul intact la plural: „…însoțit de un sobor de preoți și de unul de bodyguard” (Flux 17.01.01,5).
Alte grafii oscilează între pluralul englezesc: „C.V.T. i-a asmuțit pe cei trei bodyguards” (Flux 14.05.02,) și un hibrid „rom-engl” „bodyguard-zi, bodi-guarzi”- forme citate de rodica Zafiu în „Luceafărul”(19.05.93,4). Împunerea pluralului bodigarzi, este în strînsă relație cu adaptarea fonetică și grafică a termenului în forma bodigard.
În concluzie subliniem că, deși româna și engleza aparțin unor familii de limbi diferite, sistemele lor fonologice nu sunt de natură să împiedice stabilirea unor corespondențe fonice în procesul de adaptare, proces care se efectuează astfel cu insuficientă ușurință. O atitudine mai promtă și mai fermă a forurilor lingvistice competente ar scurta perioada de adaptare ortografică și fonetică și ar evita existența atîtor dublete.
§ 2 Atitudinea față de anglicisme
Ca fenomen social, limba își îndeplinește funcția de comunicare. Este cunoscut faptul că, în perioadele de mari transformări pe plan social și politic, în vocabular au intrat masiv termeni neologici, care au contribuit nu numai la îmbogățirea cantitativă a vocabularului, dar și la modernizarea lui. Avalanșa de termeni neologici, în special împrumutați din engleză, nu este de natură să-i altereze caracterul latin.
De-a lungul ultimelor 300 de ani, limba română a evoluat în sensul latinității, în ciuda tuturor influențelor datorate venirii în contact cu alte limbi sau cerute de noi structuri sociale. Limba română a selectat singură elementele necesare și le-a respins pe cele neconforme spiritului său. Dacă vocabularul s-a îmbogățit și s-a modernizat, structura gramaticală a limbii nu a suferit modificări esențiale, ea rămînînd prin excelență latină. Se poate afirma, fără nici o îndoială, că modernizarea și relatinizarea perpetuă a limbii române continuă.
Perioada actuală, confruntată cu mari schimbări în toate domeniile vieții sociale, își exercită influența și asupra vocabularului limbii române. Mijloacele de informare furnizează cititorului sau vorbitorului de limbă română o serie de termeni și expresii pentru înțelegerea cărora acesta este nevoit, de multe ori, să recurgă la dicționar.
Amintind doar cîțiva dintre ei precum briefing (prezentare succintă), broker (mijlocitor; agent de bursă), consulting (consultanță), duty (atribuție de serviciu; taxă), holding (grup de companii autonome ca putere de acțiune, care au același proprietar), investment (investiție), market (piață), payroll (stat de plată), staff (personal, salariați; grup de oameni implicați în conducerea unei firme, companii), store (magazin), summit (întîlnire la cel mai înalt nivel), ne dăm seama că problema nu este deloc simplă. Dincolo de însușirea sensului acestor termeni, se pune problema ortografiei și a ortoepiei. Majoritatea termenilor neologici actuali provin din vocabularul anglo-american și de aceea, în multe cazuri, adaptarea lor din punct de vedere fonetic și grafic constituie o problemă dificilă. Unele neologisme se adaptează greu specificului limbii române, uneori rămîn doar ca „figuranți”, neputînd deveni funcționali din cauza incompatibilității pe care o manifestă în raport cu structura gramaticală a limbii noastre.
Organizațiile culturale și specialiștii în domeniul limbii își manifestă preocuparea față de acest fenomen. Părerile, ca de obicei, sunt împărțite. Unii propun respingerea acestor neologisme, iar alții, dimpotrivă, le acceptă cu prea mare entuziasm.
Se știe din istorie că limba își are propriul sistem de selecție. Ea reține, în sfera vocabularului activ, numai acele elemente care îi sunt necesare și corespund spiritului său și respinge tot ceea ce îi este străin sau îi prisosește. Lingviștii au datoria să atragă atenția asupra unor aspecte ale fenomenului în discuție, cum ar fi:
-înțelegerea sensului termenului neologic;
-încadrarea fonetică și morfologică;
-ortografia;
-funcționalitatea.
Există domenii de activitate în care presiunea neologismului este deosebit de puternică. Aceste domenii sunt economia și întregul sistem financiar bancar, sport etc.
Neologismele care intră în vocabularul de specialitate vin să satisfacă necesitatea integrării și alinierii acestor domenii de activitate la sistemul internațional. Termeni neologici precum briefing, broker, consulting, manager (persoană care are respensabilitatea desfășurării unei activități sau a activității unui grup de oameni), management (știința conducerii) au circulație internațională și facilitează comunicarea simplă și rapidă.
Dincolo de acest fenomen, care își are justificarea într-o anume necesitate de colaborare, limba română actuală se confruntă cu un val de neologisme care sunt folosite mai ales în limbajul publicistic, de exemplu: hit „Faptul că sunt talentați ne demonstrează hiturile compuse chiar de ei…” (Săptămîna 04.05.01, 31): star „De mai bine de doi ani, starul a adoptat modul de viață al basistului formației sale… ” (Săptămîna 04.05.01, 32): top „În topul de săptămîna aceasta piesa X a mai urcat două trepte” (Jurnal de Chișinău 2.05.01, 8), week-end, service, cec: „Mă uitam deunăzi la lista partidelor care și-au depus actele la cec și mă apucă plînsul.” (Țara 16.01.01,1), cocteil: „Coktail cu Mihai Catan” (Rubrică în Jurnal de Chișinău, 27.04.01, 12), hobby, mass-media: „Mass-media din R.M. difuzează informații și prognoze conform stării vremii…” (Țara 12.01.01, 1).
Este de neînțeles de ce mulți vorbitori, mai ales tineri, preferă să spună „exchange house”, în loc de „casă de schimb”, „shop”,
în loc de „magazin”, „general store”, în loc de „magazin universal”. Aici intervine, probabil acea nevoie de nou, de inedit, care caracterizează societatea noastră. S-ar putea defini această manifestare prin termenul, tot neologic, „snobism”.
Dar, ar fi o absurditate să combatem toate împrumuturile dintr-o limbă străină și mai cu seamă dintr-o limbă de circulație internațională, cum este engleza, a cărei influență crescîndă se sinte tot mai mult nu numai asupra limbii române, ci și asupra altor limbi, cum ar fi franceza, germana sau rusa, limbi cu mari tradiții și bogate literaturi și limbaje în toate domeniile ce țin de dezvoltarea și progresul uman, ce caracterizează epoca modernă.
A combate anglicismele și a te pronunța împotriva expansiunii lor în anumite limbaje și metalimbaje, adică în diverse terminologii, e ca și cum ai lupta cu morile de vînt. Anglicismele care pătrund sau au pătruns recent în limba noastră merită să fie examinate și studiate cu toată atenția și în toată complexitatea lor, inclusiv și sub aspectul culturii limbii și necesității acestora în respectivele limbaje specializate și în limbajul de uz general, adică uzual. Or, anglicismele prezente în stilul publicistic țin de diferite domenii de activitate socială, politică: congressman, lider, lord, brieffing; economică: business, cec, cliring, corner, dumping, management, manager, warant; culturală:
-sport: aut, bumerang, corner, crowl, derby, dribling, fault, finiș, fotbal, ghem, gig, golf, jocheu, judo, meci, penalti, set, sprint, star, tenis, waterpolo etc.
-muzică: blues, folk, foxtrot, jazz, rock, scheci, step, top, twist etc.
O primă caracteristică, care ar justifica prezența anglicismelor în limba noastră ar fi cea a caracterului univoc al acestora. Cu alte cuvinte univocitatea cuvintelor de origine engleză fac posibilă și chiar necesară expansiunea anglicismelor în limba noastră. Anume o atare caracteristică sau calitate a anglicismelor imprimă limbajelor și structurilor respective precizie și concizie. Despre acest lucru ne vorbește, în primul rînd, faptul că de cele mai multe ori noțiunile și realitățile pe care le exprimă anglicismele sunt redate prin monolexeme și nu prin locuțiuni sau analitisme terminologice polilexemice. De exemplu, noțiunea de „curs de echilibrare a unei monede naționale” este redată prin anglicismul recent fixing, adică printr-un singur lexem. Acesta și alte cazuri duc la o economie a mijloacelor de expresie verbală, dat fiind faptul că în majoritatea cazurilor noțiunile sunt exprimate printr-un singur lexem și nu prin analitisme kilometrice.
O serie de anglicisme par să se fi încetățenit în limbajele respective ale limbii române într-atît, încît au și unele derivate după modelele derivaționele cu sufixe productive, precum: a bodyguarda, bodyguardism, folkist, hippysm, hobbyst, a manageriza, a mass-mediatiza, racketist ș.a. Altele cu prefixoide sau cu elemente de compunere de origine latină tind a se încetățeni în limbajul publicitar și publicistic, anume în virtutea faptului că au în componența lor formanți romanici, ca de exemplu: video-clip, de exemplu „Celebra cîntăreață s-a filmat în cel mai tare videoclip al anului.” (Flux 3.04.02, 2), super-show, super-star, agro-business, minishow, internet, telespeaker etc.
Un alt argument care justifică prezența anglicismelor în anumite limbaje rezidă în faptul că echivalentele românești nu acoperă pe deplin noțiunile exprimate de anglicismele respective. De exemplu anglicismul: killer nu desemnează un simplu „ucigaș” ci un „ucigaș de profesie plătit”. De ex: „în timpul interogatoriului killerii au recunoscut că au fost angajați de către X…” (Business info 4.03.03, 5).
În anumite domenii anglicismele sunt inevitabile deoarece nu au un echivalent adecvat în limba română. În informatică: ciberspațiu, a accesa, birotică, a informatiza, hacher, procesare, fax, CD, dischetă, internet, hardware, software, chat, web, on-line, site. De ex: „Hai să ne întîlnim pe site sîmbătă seara ” (Adevărul 7.01.01,3); „Așa am dat de magazinul on-line scriptmania, în fapt revista cu opiniile creatorului- webeditorului și webdesignerul Grigore Șoitu” (Adevărul 7.01.01,3).
Dacă anglicismele constituie o amenințare, un pericol pentru limba română, acesta se poate întîmpla tocmai în situațiile în care ele se insinuiază, prin calcuri gramaticale sau lexicogramaticale, sub haina unor cuvinte existente mai demult în română.
Adaosul de sens nu duce numai la încărcarea cuvintelor în cauză, ci pune probleme de receptare corectă vorbitorilor nefamiliarizați cu limba engleză, cu atît mai mult cu cît uneori se produc adevărate conflicte între sensuri opuse.
Calcurile semantice după engleză pot afecta nu numai neologisme înrudite, ci și cuvinte mai vechi din română. Oricît ar părea de bizară încadrare lor la anglicisme, adjectivul participial țintit, cu rădăcina de origine slavă țintă și adjectivul cumsecade compus românesc din elemente latinești moștenite, intră în categoria anglicismelor semantice prin folosirea celui dintîi cu sensul de „programe țintite, de interes regional sau județean”. (Jurnal de Chișinău 12.05.01, 3) și a ultimului, la concurență cu decent, în reclamele care oferă „calitate la un preț cumsecade” (PROtv).
Dar nu numai calcurile semantice pot fi periculoase, ci și coliziunile omonimice și paronimice în care sunt implicate anglicismele de tipul bord (<engl.board) „consiliu de conducere” și mai vechiul bord (<fr. bord) „margine”. Un fals caz de omonimie îl constituie cuvîntul: ghem I- fire înfășurate și ghem II- termen sportiv, pronunțat și scris greșit (corect: scris ca în engleză game; pronunțat: geime).
Împrumutul mass-media nu prezintă nici un pericol, cel puțin pe plan semantic, dar devine periculos din momentul în care modificarea sa morfologică sub influența mai vechiului medie duce la confuzii ca acestea; mai periculoasă se dovedește folosirea anglicismului simplu media, “La conferință nu au fost admiși reprezentanții mai multor organe media” devenit medie, pl. medii cu același sens de „presă” (media internațională), întrucît în îmbinări ca „mediile independente” poate fi receptat nu cu sensul „publicație, mijloc de informare”, ci cu acela de „grup, cerc”, deci poate fi confundat cu mediu (medii diplomatice, ~ intelectuale).
Problemele semantice sunt numeroase. Improprietatea poate apărea prin neglijarea unui constituient semantic incompatibil cu anumiți determinanți, aspect relevat uneori cu referire la blue-jeans/ blugi, la care se pierde din vedere semul „albastru”. Tot astfel, foarte răspîndit bodyguard este înțeles de unii vorbitori nu numai ca „ca agent de pază” (sensul lui guard), ci ignorarea semului „de corp” imprimat de constituientul body. Așa se explică folosirea lui, în presă, în îmbinări greșite ca „bodyguarzii localului” sau „bodyguarzii care păzesc localurile”, „bodyguarzi pentru paza pădurilor” sau „bodyguarzi pentru îndepărtarea aurolacilor și cerșetorilor din stațiile metroului” (din presă).
Descrierea semantică a anglicismelor, ca și cea fonetică, este corectă numai dacă reflectă situația din limba noastră, deci trebuie să indice sensurile existente în română, fie și improprii, nu pe cele din engleză, de exemplu, în română lobby nu desemnează o încăpere a unor instituții, ci o acțiune sau un grup de persoane care o îndeplinește (=engl: lobbyng, lobbysm), iar minicar nu are sensul „automobil mic”, ci „un fel de tren mic acționat de un vehicul motorizat”, shop nu este orice fel de magazin (timp de cîteva decenii a avut numai sensul engl. tourist-shop, „magazin care vinde doar contra valută forte” și snac nu înseamnă „gustare” ci „local specializat în gustări”).
Acceptarea sau respingerea unui anglicism concret trebuie să se facă, reieșind, în primul rînd, din necesitate/ nonnecesitate, precum și din caracterul facultativ al acestuia în limba română. Neologismele au fost privite dintotdeauna de lingviști ca elemente necesare atunci cînd vin să denumească o noțiune nouă, să înlocuiască un termen perimat sau o perifrază. Astăzi mai mult ca oricînd, necesitatea de a face economie de limbaj pledează în favoarea neologismelor.
În concluzie, am putea menționa că anglicismele din româna actuală trebuie privite și studiate în toată complexitatea lor ca orice alte categorii de cuvinte, măcar că toate aceste împrumuturi sunt mai mult sau mai puțin recente. Cultivarea limbii sau ecologia lingvistică nu se face cu prejudecăți și intoleranță, cu purism și dicsriminări.
Necesare și chiar urgente sunt acțiunele de înregistrare și de descriere a anglicismelor din punctul de vedere al normelor limbii române, de explicare a lor pentru a se asigura utilizarea corectă și unitară; de asemenea este necesară observarea gradului de folosire, cu distincțiile de rigoare între exotismele cu statut de citat și elementele integrate sau măcar pe cale de integrare, între faptele izolate-individuale, ocazionale, și cele cu frecvență cît de cît relevantă.
S. Pușcariu menționa că „ introducerea neologismului se face din comoditate… el e absolut necesar în epocile de mari prefaceri, dar pentru ca acest împrumut să devină cu adevărat folositor, el trebuie să fie productiv, să fie întrbuințat înainte de toate spre punerea în valoare a bogăției naționale”.
Poetul Ștefan Augustin Doinaș menționa însă, că „ există… o poluare a limbii prin elemente alogene. România de astăzi este invadată de anglicisme, mai precis americanisme, precum odinioară franceza. Oare limba noastră n-ar fi capabilă să filtreze acest iureș barbar de neologisme, întru a nu reține decît pe cele absolut necesare?”
Cele două atitudini opuse față de anglicisme reprezintă, în bună măsură, semnele unui conflict între generații în felul celui care la 1848 îi separă pe bonjuriști și tombatere (astăzi probabil că bonjuriștii s-ar numi hello-iști sau O.K.-iști). Ca și atunci, preferințele lingvistice sunt în general corelate cu deschiderea / închiderea spre Occident. În orice caz, respingerea violentă, fără discernămînt, a elementelor de origine engleză pare să confirme afirmația unui om politic „Drumul de la market este lung și greu”.
§3 Anglicismele în „Dicționarul Explicativ Uzual al Limbii Române” (DEU)
Pentru a reda mai convingător tabloul anglicismelor în limba română, am încercat să fac o selecție a acestor cuvinte dintr-un dicționar apărut mai recent, și anume „Dicționarul Explicativ Uzual al Limbii Române” elaborat de Științe a Republicii Moldova, sub redacția acad. Silviu Berejan. Clasificîndu-le pe domenii, am făcut o constatare în ceea ce privește frecvența lor. Cel mai des anglicismele se întîlnesc în sport, deoarece însăși denumirea multor jocuri sportive vine din engleză: fotbal, baschetbol, voleibol, tenis, rugbi etc. și respectiv tot ce este legat de ele vine din engleză. Le vom clasifica după domenii.
S p o r t :
Aut-I adv. În afara terenului de joc; II~uri n. Situație cînd mingea iese în afara terenului de joc. (engl. out)
Baschetbal- s.n. Joc sportiv disputat între două echipe de cîte cinci jucători, care marchează punctele, făcînd să treacă mingea prin coșul de sfoară împletită, fixat pe un panou înalt pe terenul echipei adverse. (engl. basket-ball)
Bumerang ~uri n. 1. Armă confecționată dintr-o bucată de lemn curbat, care fiind aruncată la distanță, revine la locul inițial, dacă nu a atins ținta; 2. fig. Acțiune ostilă orientată împotriva cuiva care însă se întoarce împotriva acelei persoane care a inițiat-o. (engl. boomerang)
Carting~uri n. Sport practicat cu cartul (automobil cu un singur loc cu caroseria și partea mecanică simplificate). (engl. karting)
Cnocaut ~uri n. Scoatere din luptă a boxerului care în urma loviturii aplicate de adversar, nu se poate ridica de jos timp de zece secunde. (engl. knok-out)
Corner n. (în fotbal) Lovitură de pedeapsă executată din colțul terenului. (engl. corner)
Craul n. Stil rapid de înot, cu fața în apă, mișcarea de rotație a brațelor fiind însoțită de o mișcare forfecată a picioarelor. (engl. crowl)
Crichet n. Joc sportiv între două echipe în care fiecare dintre jucători se străduie să plaseze mingea în poarta adversarului, servindu-se de un baston de lemn. (engl. cricket)
Derbi s.n. 1. Cursă hipică de trap sau de galop; 2. Întrecere sportivă între echipe de valori apropiate; 3. Cursă anuală de cai în vîrstă de 3 ani. (engl. derby)
Dribling s.n. Procedeu tehnic de înaintare cu mingea, constînd în driblarea adversarului. (engl. dribling)
Fault s.n. Împiedicare a unui adversar de a acționa în grupul de joc; încălcare a regulilor de joc, manifestînd acte brutale și care este sancționată de arbitru. (engl. fault)
Finiș s.n. Partea finală a unei curse, probe sportive; sfîrșitul unei acțiuni. (engl. finish)
Fotbal n. Joc sportiv cu mingea, între două echipe, pe un teren special amenajat, care constă în introducerea mingii în poarta adversarului, lovind-o cu piciorul. (engl. footbal)
Ghem ~uri s.n. fiecare dintre punctele cîștigate de un jucător de tenis în limitele unui set. (engl. game)
Gig ~uri n. Ambarcație sportivă ușoară cu scaune rulante, care servește pentru inițierea în canotaj. (engl. gig)
Golf s.n. Joc care constă în introducerea mingii lovite cu un baston special în mai multe găuri aranjate succesiv. (engl. golf)
Golgheter ~i m. Sportiv care în cursul unei competiții marchează cele mai multe goluri. (engl. goaltgeter)
Groggy [pr: groghi] adj. Inv. 1.(despre boxeri) care este amenințat din cauza loviturilor primite; 2. Sportiv care nu știe ce hotărîre să ia într-o anumită situație; dezorientat; descumpănit. (engl. groggy)
Jab ~uri [pr: geb] s.n. Lovitură repetată la box, plasată în regiunea nasului, prin care se urmărește dezorientarea adversarului. (engl. jab)
Joceu ~i m. Călăreț profesionist, specializat în conducerea cailor la alergările de galop și de obstacole. (engl. jockey)
Judo [pr: giudo] n. Sport olimpic, originar din Japonia, în care sunt utilizate diverse procedee forsionare a unor părți ale corpului și de trîntire. (engl. judo)
Meci ~uri n. Competiție sportivă între doi concurenți sau între două echipe, partidă; joc; ~de box; ~de fotbal. (engl. match)
Penalti ~uri n. Lovitură de pedeapsă executată de la 11 metri la fotbal și de la 7 metri la handbal în poarta echipei adversare. (engl. penalty)
Performer m. Sportiv sau echipă de sportivi, care a obținut o performanță . (engl. performer)
Polo n. Inv. Joc sportiv între două echipe a cîte 4 jucători, pe un teren special amenajat, care constă în introducerea unei mingi de lemn, prin lovire cu un baston flexibil, în poarta adversarului. (engl. polo)
Puc ~uri n. Obiect de cauciuc dur, avînd formă circulară și plată, întrebuințat în loc de minge la jocul de hochei pe gheață. (engl. puck)
Pugilism n. Gen de luptă sportivă între doi adversari care se bat pe ring cu pumnii, îmbrăcați în mănuși speciale, respectînd anumite reguli; box. (engl. pugilism)
Rugbi n. Joc sportiv desfășurat între două echipe, pe un teren special, cu o minge ovală, care poate fi folosită atît cu piciorul, cît și cu mîna. (engl. rugby)
Rundă ~e s.f. 1. Fiecare dintre seriile de partide din cadrul unui turneu de șah, în cursul căruia un participant joacă o singură dată; 2. Fiecare dintre reprize (de 3 min) care compun un meci de box; repriză. (engl. round)
Set ~uri s.n. Fiecare dintre părțile în care se împart unele jocuri sportive, determinate de cîștigarea unui anumit număr de puncte în favoarea unei echipe sau a unui jucător. (engl. set)
Sprint ~uri 1. Categorie de probe sportive de mare viteză pe distanțe scurte; 2. Accelerare a vitezei în ultima fază de desfășurare a unor întreceri sportive. (engl. sprint)
Sprinter ~i Sportiv care practică sprintul. (engl. sprinter)
Star ~uri n. Ambarcație sportivă cu vele, condusă de 2 persoane. (engl. star)
Starter ~i m. Persoana care dă semnalul de plecare la unele probe sportive sau pe un aerodrom. (engl. starter)
Stoper ~i m. (în fotbal) Jucător care îndeplinește funcția de centru al apărării. (engl. stoper)
Șalanj n. Competiție sportivă în care cîștigătorului i se înmînează o cupă transmisibilă. (engl. challenge)
Șalanger ~i m. (rar) Sportiv sau echipă, care îm urma întrecerilor preliminare a obținut dreptul de a disputa titlul de campion în meci direct cu deținătorul titlului. (engl. challenger)
Șut ~uri n. Lovitură puternică a mingii sau a pucului cu scopul de a înscrie un punct; ~ cu capul; ~ în poartă. (engl. shoot)
Tenis n. Joc sportiv între doi jucători sau între două perechi de jucători pe un teren special amenajat, constînd în aruncarea mingii peste o plasă, lovind-o cu racheta. (engl. tennis)
Waterpolo [pr: uotar-polo] n. Joc practicat între două echipe a cîte 4 persoane, într-un bazin special amenajat, în care jucătorii deplasîndu-se în inot, încearcă să introducă mingea în poarta adversarului, polo pe apă. (engl. waterpolo)
O serie de termeni sportivi cunoscuți, din motive necunoscute nu au fost introduși în dicționar, dar sunt des utilizați în sport, ca de ex:
Base-ball –anglicism neadaptat grafic [pr: béizbol]
Bowling –anglicism nead. graf. [pr: báuling]
Fitness –anglicism nead. graf.
Iahting –anglicism adaptat, scris cum se pronunță în română. Varianta etimologică yachting
Surf și Surfing –anglicism nead. graf. [pr: sărf și sărfing]
Open –anglicism neadaptat. [pr: ăupăn]
Padoc –neologism adaptat. Se scrie cum se pronunță în română. (etim. paddok)
Brec –angl. adapt. (etim. breac)
Driver –angl. nead. [pr: dráivăr]
Outsider –angl. nead. [áutsaidăr]
Team –angl. nead. [pr: tim]
O d i h n ă ș i d i s t r a c ț i i :
Blues [pr: bluz] n. 1. Cîntec popular nostalgic al negrilor din America, devenit mai tîrziu piesă de jaz; 2. Dans executat după această melodie. (amer. blues)
Camping ~uri [pr: chemping] n. Teren amenajat cu corturi sau căsuțe pentru turiști. (engl. camping)
Folk s.n. 1. Curent de muzică, sculptură, artă grafică etc., care propagă prelucrarea unor tradiții populare; 2. Producție artistică avînd la bază principiile acestui curent; 3. Stil de muzică ușoară ce se bazează pe prelucrarea creațiilor folclorice. (engl. folk)
Foxtrot s.n. 1. Dans de salon de origine americană, executat în perechi într-un ritm sincopat. (engl. fox-trot)
Jaz ~uri n. Muzică modernă de dans provenită din muzica negrilor americani, avînd un ritm viu, sincopat, și de cele mai multe ori caracter de improvizație. (amer. jazz)
Rock n. 1. Dans modern cu mișcări vioaie bine marcate și cu răsuciri; 2. Melodie după care se execută acest dans. (engl. rock and roll)
Scheci ~uri n. Scenă scurtă cu caracter glumeț. (engl. schetch)
Serial ~e n. Film compus din mai multe episoade, care sunt prezentate pe ecran succesiv; film în episoade. (engl. serial)
Star ~uri n. Vedetă de cinema; stea (engl. star)
Step ~uri 1. Stil de execuție a unor dansuri de origine negro-americană, care constă în bătăi ritmice cu vîrful și cu tocul pantofului; 2. Melodie după care se execută aceste dansuri. (engl. step)
Twist ~uri n. 1. Dans modern în care partenerii dansează unul în fața altuia, mișcînd ritmic brațele; 2. Malodie după care se execută acest dans. (engl. twist)
III. C o n s t r u c ț i e , m e c a n i c ă , t e h n i c ă ș i i n d u s t r i e
Chicinetă ~e Încăpere mică, servind ca bucătărie. (amer. kitchinette)
Dancing s.n. Localul public unde se dansează. (engl. dancing)
Doc s.n. Țesetură groasă din bumbac. (engl. duck)
Doc s.n. 1. Bazin înconjurat de cheiuri pentru încărcarea și descărcarea navelor; 2. Magazie într-un port. (engl. dock)
Escalator s.n. Scară cu trepte mobile care transportă persoane de la un nivel la altul. (engl. escalator)
Hol ~uri n. Prima încăpere care face legătura între intrare și celelalte încăperi; antreu; vestibul. (engl. hall)
Jac ~uri n. 1. Piesă care prin introducerea unei fișe, stabilește legătura între linii; 2. Dispozitiv de interconectare electrică a unor magnetofoane, casetofoane etc. (engl. jack)
Lift ~uri n. Instalație construită dintr-o cabină sau platformă care servește la transportarea pasagerilor sau a materialelor pe linie verticală în clădiri cu mai multe etaje sau în mine. (engl. lift)
Mixer ~e n. 1.Amestecător hidraulic folosit la prepararea laptelui de ciment, utilizat în construcții; 2. Aparat electric pentru amestecarea alimentelor. (engl. mixer)
Pick-up n. Aparat pentru reproducerea prin procedee electromagnetice a sunetelor înregistrate pe un disc. (engl. pick-up)
Pulsar ~i m. Corp cosmic care emite radiounde sub formă de impulsuri pulsative. (amer: pulsar)
Quasar m. Obiect cvasistelar care emite intens radiounde și radiații aparținînd domeniilor ultraviolet și infraroșu. (amer. quasar)
Radar ~e n. 1. Instalație cu ajutorul căruia se localizează obiecte îndepărtate prin emiterea unor unde radio; 2. Sistem de detectare-localizare, care stă la baza acestei instalații. (engl.radar)
Rezistor ~oare n. Element care prezintă o anumită rezistență electrică și este folosit în construcția reostatelor, a aparatelor de încălzire electrică și electrotehnică. (engl. rezistor)
Selfactor ~oare n. Mașină pentru filtrarea și înfășurarea firului pe țevi. (engl. selfactor)
Service n. Stație de reparare a automobilelor sau a unor aparate. (engl. service)
Splint ~uri n. Cui de siguranță. (engl. splint)
Sprincler ~e n. Stingător automat de incendii. (engl. sprinkler)
Starter ~e n. 1. Mecanism pentru pornirea unui sistem tehnic; 2. Dispozitiv pentru aprinderea lămpilor fluorescente. (engl. starter)
Tester ~e n. 1. aparat pentru teste; probator; 2. (în industria petrolieră) Aparat pentru extragerea din sonde a unor probe de flurol pentru analize, probator de strate. (engl. tester)
Videotelefon ~oane n. Telefon care permite vorbitorilor să se audă și să se vadă concomitent. (engl. videotelephone)
Watt ~ți m. Unitate de măsură a puterii egală cu putera care dezvoltă o energie de un joul pe secundă. (engl. watt)
White-spirit n. Produs obținut la destilarea petrolului brut, întrebuințat ca solvent și în vopsitorie. (engl. white-spirit)
E c o n o m i e ș i p o l i t i c ă :
Business ~uri n. Afacere care oferă perspectiva unei îmbogățiri ușoare. (engl. business)
Businessman ~i m. Persoană care se ocupă cu businessul; om de afaceri. (engl. businessman)
Cec ~uri n. 1. Document oficial prin care posesorul unui cont dispune plata unei sume de bani din disponsabilul său prezentatorului;
2. Chitanță în care se indică sumă plătită de cumpărător sau primită de la acesta pentru marfa cumpărată. (engl. cec)
Cliring n. Sistem interstatal sau interbancar de decontări fără numerar. (engl. clearing)
Congresman ~eni m. Membru al congresului SUA. (engl. congressman)
Corner ~e n. Achiziționare a unor mărfuri cu scopul comercializării acestora la preț de monopol. (engl. corner)
Dumping s.n. Export de mărfuri la prețuri interioare acelor de pe piața internă, urmărind a înlătura concurența. (engl. dumping)
Galon ~oane 1. Unitate de măsură a volumului (4 litri). (engl. galon)
Gentilom ~i m. 1. Persoană din societatea înaltă; nobil, aristocrat; 2. Persoană care respectă cu strictețe eticheta; om cu purtare curtenitoare. (engl. gentleman)
Lider ~i m. 1. Persoană aflată în fruntea unei mișcări sociale sau în fruntea unui partid politic; 2. Sportiv sau echipă care se află în fruntea unei competiții. (engl. leader)
Lord ~zi m. 1. reprezentant al nobilimii cu drept de suzeranitate asupra vasalilor săi; 2. Membru al camerei superioare a Parlamentului. (engl. lord)
Management n. 1. Ansamblul activităților de organizare, conducere și gestiune a întreprinderilor; 2. Știința organizării și conducerii întreprinderilor, societăților comerciale. (engl. management)
Rupie f. Unitate a sistemului monetar în India, Pachistan. (engl. rupie)
Sterlină ~e adj. Liră ~ principala unitate monetară din Anglia. (engl. sterling)
Yard ~zi m. Unitate de măsură a lungimii egală cu . (engl. yard)
Yen ~i m. Unitate a sistemului monetar din Japonia. (engl. yen)
Warant ~e n. Recipisă eliberată celui care depune mărfuri în docuri sau în antrepozite și care poate fi folosită ca hîrtie de valoare. (engl. warrant)
A l i m e n t a ț i e :
Termenii din sfera bucătăriei moderne sunt neologici, predominant de origine franceză, dar și împrumutați din italiană, germană sau engleză. La acești termeni principala problemă este cea a adaptării lor fonetice, grafice și morfologice. Dintre împrumuturile englezești, directe sau indirecte, folosite, mai ales în alimentația publică, sunt românizate doar biftec și rosbif. Altele își păstrează grafia etimologică, avînd o pronunțare mai mult sau mai puțin asemănătoare cu cea de origine: chips [cips], hamburger [hamburgher], hot dog, ketchup [kečap], grill, steak [stec], fast food [fastfud].
În dicționar au fost atestate următoarele cuvinte:
Budincă ~ci f. Preparat culinar făcut din paste făinoase, orez, brînză, amestecate cu ouă, lapte, unt și copt la cuptor. (engl. pudding)
Chec ~uri n. Preparat culinar făcut din aluat, ouă, zahăr, lapte, stafide, și copt în forme speciale. (engl. cake)
Cocteil ~uri n. 1. Băutură obținută dintr-un amestec de alcool și sirop; 2. Recepție cu un număr redus de participanți. (engl. coctail).
Drops s.n. Caramelă cu aspect sticlos și acoperită cu un strat de zahăr cristalizat. (engl. drops)
Gem ~uri Produs alimentar dulce sub formă de pastă gelatinoasă, preparată din fructe sau pomușoare cu zahăr. (engl. jam)
Gin ~uri n. Băutură alcoolică fabricată din cereale prin adăugarea boabelor de ienupăr. (engl gin)
Grog ~uri Băutură alcoolică constând dintr-un amestec de rom, coniac sau rachiu și apă fierbinte îndulcită. (engl. grog)
Piperment n. Lichior de mentă. (engl. pipperment)
Punci ~uri Băutură preparată dintr-un amestec de rom cu zahăr adăugându-se suc de lămâie sau de portocale și diferite mirodenii. (engl. punch)
Sandwiș ~uri n. Două felii de pâine, așezate una peste alta, între care se pune un aluat rece (unt, salam, jambon, brânză). (engl. sandwich)
Wisky n. Băutură alcoolică obținută prin fermentarea și distilarea succesivă a unor cereale. (engl. whisky)
T e r m e n i d i n n a t u r ă :
Aisberg ~uri Bloc de gheață care se întâlnește în apele din jurul polilor. (engl iceberg)
Grepfruit ~uri 1. Arbore citric care crește în regiunile subtropicale; 2. Fruct al acestui arbore, asemănător cu portocala, dar mai mare, având gust acrișor-amărui. (engl. grepe-fruit)
Pedigriu n. 1. Origine genealogică a unui animal de rasă pură; 2. Document care indică această origine. (engl. pedigree)
Smog ~uri n. Ceață îmbâcsită cu substanțe gazoase pulverulente nocive, care se formează uneori deasupra orașelor mari industriale. (engl. smog)
Șarlă ~e f. reg. Câine jigărât, javră, potaie. (engl. king-sharles)
T e r m e n i d i n v e s t i m e n t a ț i e :
Blugi m. pl. Pantaloni dintr-un material special, albastru, foarte rezistent. (amer. blue-jeans)
Pulover ~e n. Haină tricotată, lungă până sub talie, fără guler,care se îmbracă, de obicei peste cămașă sau bluză. (engl. pull-over)
Slip ~uri n. Chiloți de baie pentru bărbați. (engl. slip)
Smoching ~uri n. Haină bărbătească de ceremonie, confecționată din drap negru, foarte deschis la față și cu reverele de mătase. (engl. smoking)
Șort ~uri n. Obiect de îmbrăcăminte în formă de pantaloni scurți, folosiți pentru plajă, sport. (engl. short)
Trenci ~uri n. Pardesiu confecționat dintr-un material impermeabil. (engl. trench)
Trening ~uri n. Costum de sportiv de flanelă sau de tricotaj, constând din bluză și pantaloni, purtați mai ales la antrenamente sportive. (engl. trening)
VIII. Ș t i i n ț ă, r e l i g i e, s p i r i t.
Adventism s. n. Doctrina unei secte creștine care propagă credința în a doua venire a lui Cristos (engl. adventism).
Bluf ~uri n. livr. Șiretlic prin care cineva este speriat sau indus în eroare; faptă sau acțiune neizbutită; lăudoșenie (engl. bluff).
Hobby ~uri n. Ocupație, îndeletnicire plăcută în afara preocupărilor profesionale. (engl. hobby)
Interviu ~uri n. 1. Convorbire în decursul căreia un jurnalist pune întrebări unei persoane asupra unui subiect cu intenția de a publica în presă sau a difuza la radio, televiziune această convorbire; 2) Textul unei astfel de convorbiri. (engl. interview)
Mass-media s. n. Totalitatea mijloacelor de informare a maselor: radio, televiziune, presă (engl. mass-media)
Quaker ~i m. Adept al unei secte religioase protestante pacifiste și austere. (engl. quaker).
Redundanță ~e f. Defect stilistic constînd în abundența inutilă de cuvinte și expresii în redarea unei idei. (engl. redundancy).
Sociolingvistică f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul relațiilor dintre limbi, cultură și societate (engl. siciolingvistics)
Spicher ~i, m. Persoană care citește informațiile, comunicările, știrile oficiale etc. la radio sau la televiziune, crainic. (engl. speaker)
Stenoză ~e, f. Stare patologică consînd în îngustarea unui canal sau a unui orificiu anatomic. (engl. stenose)
Test ~e, n. Probă standard folosită în psihologia experimentală pentru examinarea aptitudinilor psihice și fizice ale unei persoane. (engl. test)
Ufologia f. Știința care se ocupă cu studiul obiectelor zburătoare neidentificate (engl. ufology)
A vasculariza ~ ez, tranz. A străbate o rețea de vase sanguine. (engl. vascularise)
IX. M i j l o a c e d e t r a n s p o r t:
Brec ~uri, n. 1. Trăsură ușoară de obicei descoperită, prevăzută cu două banchete lungi laterale, folosite pentru transportul de pasageri;
2. Caroserie de automobil cu o ușă specială la spate pentru transportul bagajelor (engl. break)
Cargabot ~uri n. Navă maritimă pentru transportarea încărcăturilor la distanțe mari. (engl. cargo-boat)
Caterpilar ~e n. Tractor pe șine folosit în special la lucrări rutiere. (engl. casterpillar)
Cliper ~e n. Velier rapid de dimensiuni mari, cu trei sau patru catarge, care servește la transportul cerealelor. (engl. clipper)
Cuter ~e n. Navă mică de lemn, cu un singur catarg, cu pînze sau cu motor folosită la pescuit sau la sport. (engl. cutter)
Expres s. n. 1. Tren cu viteză mare și puține opriri; 2. (despre scrisori, colete) care ajunge la destinatar mai repede decît în mod obișnuit. (engl. express)
Docar s. n. Trăsură ușoară cu două sau patru roți, trasă de un cal. (engl. dog-car)
Iaht ~uri n. 1. Navă mică și elegantă, cu pînze sau cu motor, folosită pentru călătorii de agrement; 2. Navă mică cu pînze folosite pentru regate (engl. yacht)
Screper ~e. n. Mașină rutieră pentru săpat, transportat și nivelat pămîntul. (engl. scaper, rus. screper)
Stop ~uri n. 1. Semafor;2. Far mic, montat de obicei, în partea dinapoi a unui autovehicul pentru a semnaliza frînarea.(engl. stop)
Tichet ~e n. Bucată mică hîrtie sau de carton imprimat, care oferă deținătorului anumite drepturi sau permite accesul undeva. (engl. ticket)
Tramcar ~e n. Vehicul tras de cai, folosit în trecut pentru transportul orășenesc în comun. (engl. tram-car)
Tramvai ~e n. Vehicul cu tracțiune electrică constînd din vagoane care circulă pe șine metalice, folosit ca mijloc de transport urban. (engl. tramway)
X. V a r i a (domenii diferite):
Dandi s. n. 1. Tînăr elegant, cu maniere rafinate, îmbrăcat după ultima modă; 2. Bărbat de o eleganță exagerată, ridicol. (engl. dandy)
Expozitiv ~ă adj. 1. Care are caracter de expozeu; 2. (despre lecții) Care este în formă de expunere. (engl. expositive)
Miting ~uri s. n. 1. Întrunire publică, organizată în vederea dezbaterii unor probleme politice sau sociale de mare importanță; 2. Reuniune sportivă. (engl. meeting)
Padoc ~uri n. 1. Porțiune de teren îngrădite unde se țin vitele vara; 2. Loc împrejmuit în apropierea unui hipodrom unde sunt plimbați caii înainte de cursă. (engl. paddock)
Rotaprint ~uri n. Mașină de imprimat folosită la multiplicarea publicațiilor de tiraj mic. (engl. rotaprint)
Slogan ~uri n. Formulă care exprimă concis scopurile politice. (engk. slogan)
Stand ~uri n. 1. Panou pentru prezentarea diferitor obiecte; 2. Loc special într-o uzină pentru încercarea mașinilor noi; 3. sport. Loc amenajat pentru tragerea la țintă. (engl. stand)
Standard ~e n. 1. Formă obligatorie căreia trebuie să corespundă un produs; 2. Produs care corespunde unei astfel de norme. (engl. standard)
Stewardesă ~e f. Femeia care face parte din personalul de bord al unui avion, avînd sarcina de a servi și de a îndruma călătorii. (engl. stewardess)
Stop – Stai! Oprește! (engl. stop)
Studio ~uri n. 1. Loc special amenajat și înzestrat cu echipament special unde se înregistrează sau de unde se transmit direct în eter programele; 2. Întreprindere care se ocupă cu producția de filme; 3. Atelier de lucru al unui artist plastic. (engl. studio)
Terariu ~i n. 1. Încăpere special amenajată în care se întrețin diferite animale mici terestre în special reptile, pentru a fi studiate; 2. Teren stîncos amenajat în mod special pentru cultivarea unei anumite plante. (engl. terrarium)
A transcedentraliza ~ez tranz. A face să capete caracter transcedental. (engl. transcedentralise)
După cum s-a observat, numărul cuvintelor neologice englezești variază. Azi dicționarele continuă să se completeze cu elemente engleze noi, și aceasta are loc nu doar dintr-un simplu moft al vorbitorilor sau din tendința spre internaționalizare, ci de cele mai dese ori din necesitate. De exemplu, în lumea informațională, dacă a apărut computerul, care este de origine engleză, atunci tot ce e legat de această noțiune vine tot de acolo, adică din limba pe care unii țin cu tot dinadinsul s-o respingă.
Unele cuvinte sunt folosite chiar foarte frecvent, au un uz extins, ca de exemplu: speaker, mass-media, business, tenis, golf, meci, week-end, serial, star, top, mixer, service, cec, lider, management, blugi, pulover, test, expres, standard, studio, hot-dog, etc. Altele însă au un uz mai restrîns, care nu e cunoscut de toți vorbitorii, ci doar într-un anumit domeniu, și această din nou după necesitate.
În concluzie am putea menționa că atitudinea față de anglicisme trebuie să fie precaută, dar nu ostilă; dacă sunt de folos, să le acceptăm.
Î n c h e i e r e
Studiind neologismele, ne putem forma o imagine despre dezvoltarea culturii și civilizației unui popor. Peste hotare și frontiere, neologismele leagă popoare și limbi în numele progresului spre care tind toți. Noile forme și fenomene de cultură și tehnică devin mijloace de colaborare și de stimulare a energiilor și a forțelor creatoare de pretutindeni, opera lor fiind un bun comun al omenirii întregi, exprimat în cuvinte și expresii și devenind un adaus în vocabularul limbilor naționale. Nu e vorba numai de cuvinte noi, împrumutate din alte limbi, ci și de formarea unor unități lexicale noi din elementele preexistente în limba dată. Originalitatea ei se manifestă, în special, prin modul de includere și adaptare la sistemul fonetico-morfologic, morfologo-derivativ, semantico-stilistic al limbii. Se evidențiază, astfel, sinteza creatoare între tradiție și inovație. În același timp se manifestă caracterul internațional al dezvoltării vocabularului actual. Întrucît culturile europene continuă să se întemeieze pe moștenirea greco-latină, este firesc ca și noile elemente de vocabular să se bazeze – în marea lor majoritate – pe radicali și afixe greco-latine, fără a neglija, bineînțeles cuvintele mai vechi.
În cercetarea de față sau făcut anumite constatări în ceea ce privește utilizarea neologismelor în limba română:
Neologismele se prezintă ca mijloc absolut necesar în procesul de dezvoltare a limbii în dependență de evoluța social-politică, economică, tehnico-științifică, culturală. „Neologismul e ca împrumutul (de bani) extrem, el e absolut necesar în epoci de mari prefaceri, dar ca împrumutul să fie folositor, el trebuie să fie întrebuințat spre punerea în valoare a bogăției naționale.”
În cazul termenilor științifici și tehnici, în special, vorbitorul e constrîns de viața însăși să recepteze un cuvînt străin, mai ales dacă acesta are circulație internațională și este de mare importanță în procesul de interdependență a popoarelor lumii în perioada actuală. (De exemplu astăzi nu ne mai putem lipsi de noțiunea computer, fax, CD, xerox etc.)
Puterea de expresie, concizia și precizia neologismului în redarea unei idei sau obiect concret joacă un rol de primă importanță în acceptarea și punerea în circulație largă a unui element lexico-frazeologic nou. (fixing în loc de “curs de echilibrare a unei monede naționale” )
Vorbitorul contemporan acceptă un neologism mai ales dacă-l află în operele scriitorilor consacrați, clasici.
Norma literară n-are existență eternă în limba dată. Ea se orientează după uz, circulația lexemelor în general. Sunt atestate și cazuri cînd abaterile de la normă sunt codificate, potrivit principiului formulat încă de romani: communis error facit jus.
În condițiile actuale se pare că umanitatea se îndreaptă către o societate în care nu atît resursele naturale, pămîntul sau construcțiile, nici măcar banii nu vor mai servi ca sursă de bogăție. Principalul izvor în această privință va fi informația. Iar aceasta necesită o înnoire confirmă de mijloace expresive în corespundere cu performanțele științifice și tehnice actuale.
Importanța neologismelor în contemporanietatea noastră a făcut ca unele țări (S.U.A., Anglia, Franța, Japonia, Rusia ș. a.) să fie organizate centre de neologie, scopul existenței cărora este de a se ocupa cu studierea creațiilor neologice și rolul lor în procesul de cultivare a limbii, a standardizării.
Deci, nu putem nega necesitatea introducerii cuvintelor neologice în lexicul limbii române.
Cu referire la împrumuturi din alte limbi, (mai ales din engleză) putem spune că e necesară în anumite cazuri, dar e inutilă în altele. Atunci cînd cuvîntul străin vine în limbă spre a completa, atunci el este necesar și salutabil în cazul însă cînd acesta substituie termeni din limba română, doar cu scopul internaționalizării, atunci el poate fi considerat inutil, redundant. Anglicismele urmează a fi studiate în continuare, deoarece influența englezei este continuă, iar adaptarea lor prezintă dificultăți de ordin fonetic, gramatical, morfologic etc.
Așadar, fenomenul neologismului nu este ceva întîmplător și nu poate fi considerat ca fapt lingvistic patologic. Neologismul constituie un absolut necesar în procesul da dezvoltare a limbii ca urmare a prefacerilor sociale, economice, culturale, a progresului științific și tehnic, precum și a relațiilor reciproce dintre popoare și limbi.
Bibliografie
Avram M. Anglicismele în limba română actuală. -București, 1998.
Avram M. Cuvintele limbii române. Între corect și incorect.
-București, 1996.
Avram M. Noutăți reale și noutăți aparente în vocabularul românesc // Limba și literatura română. – București 1998, nr.1
Ciobanu An. O deviere de la norma literară „Superlativul excesiv”, //Limba română –Chișinău, 2003, nr. 1
Cioculescu Șerban. Aspecte literare contemporane. Neologismele – București.
Constantin Gh. Prognoze antineologice //România liberă, 1990.
Corlăteanu N. Încadrarea lingvistică în structurile europene. – Chișinău 2001.
Corlăteanu N. Premisele și realizarea proceselor de neologizare // Limba română, – Chișinău, 1990, nr. 10
Coteanu G., Forăscu N., Bidu Vrînceanu. Limba română contemporană. Vocabularul. – București, 1985.
Dobrior C. Mic dicționar de terminologie lingvistică. – București 1980.
Corlăteanu N., Melniciuc I. Lexicologia. – Chișinău 1996.
Coteanu I., Sala M., Etimologia și limba română. – București, 1978.
Dumbrăveanu A. și I. Considerente privind expansiunea și utilizarea unor anglicisme în limba română // Limba română, -Chișinău, 1999, nr. 1
Druță Inga. Adaptarea împrumuturilor de origine engleză (I, II) (Țara 1.11.02; 15.11.02; 29.11.02).
Druță Inga. De la boss la… bodyguard / Țara 11.12.02.
Druță Gh. Concordanțe și discordanțe în lexicul neologic // Revista de lingvistică și știință literară, 1991, nr. 6
Druță Gh. Formarea și utilizarea unor neologisme // Revista de Lingvistică și Știință Literară, -Chișinău, 1991, nr. 3
Dimitrescu Fl. Dicționar de cuvinte recente. – București, 1982.
Dumitrăcel St. Lexic românesc. Cuvinte, metafore. –București, p. 48.
Eremia A. Destinul cuvintelor. – Chișinău, 1988.
Felecan N. Greșeli de vocabular // Limba și literatura română, București, 1994, nr. 2.
Forăscu Narcisa. Greșeli în lexicul actual // Limba și literatura română, București, 1999, nr. 2.
Gheție G. Istoria limbii române literare, – București, 1978.
Goraș Viorica. Unele considerații cu privire la perspectiva istorică a neologismului // Revista de lingvistică și știință literară, 1995, nr. 4.
Graur Al. Capcanele limbii române. – București, 1976.
Graur Al. Tot despre neologisme // Adevărul, -București, 1934,
nr. 22.
Graur Al. Neologismele // Revista fundațiilor, IV, 1937, nr.8.
Guțu Romalo-Valeria. Corectitudine și greșeală. – București, 1972.
Iancu V. Asupra conceptului de neologism // Buletin științific, seria A, vol. II. – Baia Mare 1970.
Iordan I. Despre inovație în limba română. – București, 1957.
Iordan I. Neologisme și neologisme // Limba română 1962, nr. 3.
Ivănescu Gh. Istoria limbii române. – Iași 1920.
Maiorescu T. Critice. – Chișinău 1990.
Marcu Fl., Maneca C. Dicționar de neologisme. – București, 1978.
Maneca Const. Lexicologie. Statistică romanică. – București, 1978.
Mihăiescu. Abateri de la exprimarea corectă, ed. științifică. – București, 1963.
Mîndîcanu V. Exprimarea corectă. – Chișinău 1967.
Onofraș M. Cuvintele străine în lexicul românesc // Limba română –Chișinău, 1999, nr. 6-8.
Pușcariu S. Limba română, I, Privire generală, – București, 1976.
Rădulescu Ilie Ștefan. Erori de vocabular (I) // Limba română,
-București 1993, nr. 6.
Rădulescu Ilie Ștefan. Erori de vocabular (III) // Limbă română. – București, 1993, nr. 10.
Rosetti Al. Istoria limbii române. –București 1986.
Rosetti Al., Cazacu B., Onu L. Istoria limbii literare, vol I de la origine pînă la începutul sec. al XIX-lea, ed. II, editura Minerva, – București 1971.
Seche L. și M. Despre adaptarea neologismelor în limba română literară. // Limba română, -București, 1985
Stan Camelia. Aspecte ale cultivării limbii // Limba și Literatura română, -București, 1997, nr. 5.
Șerban V., Evseev I. Vocabularul românesc contemporan. – Timișoara 1978.
Toma Elena. Cauze ale folosirii incorecte a unor neologisme în limba română (I) // Limba și Literatura română, – București 1992,
nr. 1.
Vasile Ecaterina. Influența anglo-americane în lexicul românesc // Limba română. – București, 1998, nr. 3.
Vasile Ecaterina. Neologismul: între necesitate și abuz // Limba și literatura română. –București, 1995, nr. 1.
Zugun Petru. Între atitudine antineologică și realitate lingvistică // Limba și Literatura română. – București. 1998, nr. 23
Izvoare:
Timpul
Țara
Jurnal de Chișinău
Jurnal național
Furnica
Săptămîna
Adevărul
Luceafărul
Flux
Bibliografie
Avram M. Anglicismele în limba română actuală. -București, 1998.
Avram M. Cuvintele limbii române. Între corect și incorect.
-București, 1996.
Avram M. Noutăți reale și noutăți aparente în vocabularul românesc // Limba și literatura română. – București 1998, nr.1
Ciobanu An. O deviere de la norma literară „Superlativul excesiv”, //Limba română –Chișinău, 2003, nr. 1
Cioculescu Șerban. Aspecte literare contemporane. Neologismele – București.
Constantin Gh. Prognoze antineologice //România liberă, 1990.
Corlăteanu N. Încadrarea lingvistică în structurile europene. – Chișinău 2001.
Corlăteanu N. Premisele și realizarea proceselor de neologizare // Limba română, – Chișinău, 1990, nr. 10
Coteanu G., Forăscu N., Bidu Vrînceanu. Limba română contemporană. Vocabularul. – București, 1985.
Dobrior C. Mic dicționar de terminologie lingvistică. – București 1980.
Corlăteanu N., Melniciuc I. Lexicologia. – Chișinău 1996.
Coteanu I., Sala M., Etimologia și limba română. – București, 1978.
Dumbrăveanu A. și I. Considerente privind expansiunea și utilizarea unor anglicisme în limba română // Limba română, -Chișinău, 1999, nr. 1
Druță Inga. Adaptarea împrumuturilor de origine engleză (I, II) (Țara 1.11.02; 15.11.02; 29.11.02).
Druță Inga. De la boss la… bodyguard / Țara 11.12.02.
Druță Gh. Concordanțe și discordanțe în lexicul neologic // Revista de lingvistică și știință literară, 1991, nr. 6
Druță Gh. Formarea și utilizarea unor neologisme // Revista de Lingvistică și Știință Literară, -Chișinău, 1991, nr. 3
Dimitrescu Fl. Dicționar de cuvinte recente. – București, 1982.
Dumitrăcel St. Lexic românesc. Cuvinte, metafore. –București, p. 48.
Eremia A. Destinul cuvintelor. – Chișinău, 1988.
Felecan N. Greșeli de vocabular // Limba și literatura română, București, 1994, nr. 2.
Forăscu Narcisa. Greșeli în lexicul actual // Limba și literatura română, București, 1999, nr. 2.
Gheție G. Istoria limbii române literare, – București, 1978.
Goraș Viorica. Unele considerații cu privire la perspectiva istorică a neologismului // Revista de lingvistică și știință literară, 1995, nr. 4.
Graur Al. Capcanele limbii române. – București, 1976.
Graur Al. Tot despre neologisme // Adevărul, -București, 1934,
nr. 22.
Graur Al. Neologismele // Revista fundațiilor, IV, 1937, nr.8.
Guțu Romalo-Valeria. Corectitudine și greșeală. – București, 1972.
Iancu V. Asupra conceptului de neologism // Buletin științific, seria A, vol. II. – Baia Mare 1970.
Iordan I. Despre inovație în limba română. – București, 1957.
Iordan I. Neologisme și neologisme // Limba română 1962, nr. 3.
Ivănescu Gh. Istoria limbii române. – Iași 1920.
Maiorescu T. Critice. – Chișinău 1990.
Marcu Fl., Maneca C. Dicționar de neologisme. – București, 1978.
Maneca Const. Lexicologie. Statistică romanică. – București, 1978.
Mihăiescu. Abateri de la exprimarea corectă, ed. științifică. – București, 1963.
Mîndîcanu V. Exprimarea corectă. – Chișinău 1967.
Onofraș M. Cuvintele străine în lexicul românesc // Limba română –Chișinău, 1999, nr. 6-8.
Pușcariu S. Limba română, I, Privire generală, – București, 1976.
Rădulescu Ilie Ștefan. Erori de vocabular (I) // Limba română,
-București 1993, nr. 6.
Rădulescu Ilie Ștefan. Erori de vocabular (III) // Limbă română. – București, 1993, nr. 10.
Rosetti Al. Istoria limbii române. –București 1986.
Rosetti Al., Cazacu B., Onu L. Istoria limbii literare, vol I de la origine pînă la începutul sec. al XIX-lea, ed. II, editura Minerva, – București 1971.
Seche L. și M. Despre adaptarea neologismelor în limba română literară. // Limba română, -București, 1985
Stan Camelia. Aspecte ale cultivării limbii // Limba și Literatura română, -București, 1997, nr. 5.
Șerban V., Evseev I. Vocabularul românesc contemporan. – Timișoara 1978.
Toma Elena. Cauze ale folosirii incorecte a unor neologisme în limba română (I) // Limba și Literatura română, – București 1992,
nr. 1.
Vasile Ecaterina. Influența anglo-americane în lexicul românesc // Limba română. – București, 1998, nr. 3.
Vasile Ecaterina. Neologismul: între necesitate și abuz // Limba și literatura română. –București, 1995, nr. 1.
Zugun Petru. Între atitudine antineologică și realitate lingvistică // Limba și Literatura română. – București. 1998, nr. 23
Izvoare:
Timpul
Țara
Jurnal de Chișinău
Jurnal național
Furnica
Săptămîna
Adevărul
Luceafărul
Flux
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Contributii la Studierea Lexicului Neologic (ID: 156400)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.