Contributii la Stabilirea Indicilor de Incubatie Pentru Ouale de Rata din Rasa Pekin

CUPRINS

[NUME_REDACTAT] creșterii păsărilor cu accent pe palmipede în România și pe plan mondial.

CAPITOLUL I: Prezentarea unității de lucru

Scurt istoric

Situația actuală

Situația de perspectivă

CAPITOPUL II: Situația desprinsă din literatura de specialitate consultată cu privire la incubația ouălor de rață.

2.1. Biologia reproducerii rațelor

2.2. Mecanismul neuro-hormonal al reglării reproducerii la rațe

2.3. Particularități ale reproducției rațelor

2.4. Particularități ale incubației artificiale a ouălor de rață

2.4.1. Istoria incubației artificiale

2.4.2. Indicii de calitate ai ouălor de incubație

2.4.3. Indici morfologici de calitate

2.4.4. Indici fizico-chimici de calitate

2.5. Fluxul tehnologic din stațiile de incubație

CAPITOLUL III: Cercetări proprii

3.1. Scopul lucrării

3.2. Material și metode de lucru

3.3. Rezultate obținute

3.3.1. Schema experimentală

3.3.2. Indici de incubație ai ouălor de rață studiate

3.3.2.1. Indici morfologici și fizici

3.3.2.2. Indici chimici

3.3.3. Analiza procesului de incubație a ouălor de rață studiate

Concluzii generale și recomandări

BIBLIOGRAFIE

Pagini 72

=== Lucrare de diploma ===

INTRODUCERE

Situația creșterii păsărilor cu accent pe palmipede în România și pe plan mondial (efective, producții, perspective)

Carnea de pasăre este un aliment dietetic cu sarcolema subțire și bobul fin. Ea satisface exigențele marii majorități a consumatorilor, iar în unele țări consumul cărnii de pasăre este tradițional.

Ratele sunt crescute pentru carnea obișnuită de la broilerii specializați. Carnea de rață are o caloricitate ridicată (314 calorii/100g) comparativ cu carnea de găină datorită conținutului ridicat în lipide. Furajarea palmipedelor cu porumb în cadrul unui proces tehnologic denumit îndopare determină creșterea greutății ficatului de până la 10 ori greutatea inițială.

Cel mai bun pate se obține din ficatul gras obținut de la palmipedele îndopate.

Dintre produsele secundare obținute de la rațe grăsimea de rață este preferată grăsimii de porc datorită calităților gustative și nutritive ridicate.

Puful, penele mari și fulgii reprezintă materia primă valoroasă pentru industria ușoară.

Subprodusele rezultate în urma abatorizării sunt folosite la obținerea făinurilor proteice utilizate în furajarea altor specii de animale domestice.

Tendința actuală în creșterea rațelor este de sporire a efectivelor de rațe și de modernizare a tehnologiilor de creșterea deoarece este o specie cu o mare rezistență organică și puțin pretențioasă la condițiile de întreținere asigurate.

Majoritatea raselor de rațe domestice provin din strămoșul sălbatic Anas boschas L. (rața sălbatică cu gâtul verde) care este răspândită în Europa, [NUME_REDACTAT] și America de Nord.

Creșterea rațelor s-a făcut la început în gospodăriile particulare pentru acoperirea nevoilor personale.

În S.U.A. creșterea rațelor în efective mari a început în anul 1850 în [NUME_REDACTAT], iar primele importuri s-au făcut în 1873 cu rațe Pekin aduse din China.

Creșterea intensivă a rațelor în România a început în anul 1981 după importul primelor linii pare de rață din rasa Pekin de la firma [NUME_REDACTAT] din Anglia.

Aceste linii au stat la baza formării primului hibrid românesc de rață pentru carne denumit “Rora”.

Evoluția efectivelor de păsări din lume a ținut seama de specificul consumului din fiecare țară și de dinamica numerică populațională.

Datele F.A.O. arată că în perioada 2000-2010 este preconizată o rată de creștere a populației, această creștere impunând sporirea efectivelor de animale.

Tabelul nr. 1

Dinamica populației umane pe glob

(după [NUME_REDACTAT] Yearboock, surse F.A.O., 1999) (268)

Din punct de vedere al producerii cărnii de pasăre pe plan mondial datele F.A.O. arată că la nivelul anului 1998 s-au realizat 49 milioane de tone de carne, din care 3 milioane tone (6,1%) au fost reprezentate de carnea provenită de la palmipede, iar din aceasta 2.586.930 tone au fost carne de rasă (86,23%).

Dintre continente se detașează net Asia, unde s-au produs 2.132.239 tone carne de rață (82,52%). Pe primul loc în acest continent se situează China cu 1.835.300 tone carne de rață produsă în anul 1998 (70,94%) din producția mondială.

[NUME_REDACTAT] de Nord și Centrală au fost obținute 74.630 tone carne de rață, cel mai mare producător fiind S.U.A. cu 46.000 tone. [NUME_REDACTAT] de Sud au fost obținute 30.991 tone, primul loc fiind ocupat de Brazilia cu 22.100 tone, iar în Africa s-au obținut 54.088 tone carne de rață, din care Egiptul a realizat 34.320 tone. Europa este al II-lea mare producător după Asia, cu o producție totală de 289.308 tone (12,7% din populația mondială). Producția cea mai mare s-a realizat în Franța, respectiv, 175.400 tone carne (3 kg pe cap de locuitor).

Producția de carne de rață realizată în țările componente ale [NUME_REDACTAT] a devansat net pe cea de găină și curcă. În același timp, a fost înregistrată și o creștere a producției de carne de rață de la o perioadă la alta. Astfel, dacă în anul 1990 în țările din U.E. s-au obținut 200.000 tone carne de rață, în anul 1998, producția a fost de 300.000 tone și se preconizează pentru începutul secolului viitor o producție de peste 350.000 tone.

România nu se situează printre țările producătoare de carne de rață, cu toate că în anul 1998, numai S.C. “Avicola” S.A. Botoșani a produs și livrat către piață 175 tone carne de rață, din totalul de 340.000 tone carne de pasăre realizată în țara noastră.

La sfârșitul anului 1998 efectivul total de păsări din țara noastră era de 69.480 mii capete, dintre care cel de rațe a fost de 3.842 mii capete.

Demn de remarcat este faptul că marea majoritate a efectivelor de rațe a aparținut sectorului privat, respectiv, 3842 mii capete (3819 mii capete în ferme familiale și 23 mii capete în societăți și asociații private).

Ca răspândire zonală, cel mare număr de rațe se găsește în județul Dolj (320.000 capete). [NUME_REDACTAT] are un efectiv de 131.000 capete, din care,

Tabelul nr. 2

Efectivele de palmipede din România la 31.12.1998

(după anuarul statistic al României) (265)

10.000 capete sunt efectivul matcă al S.C. Avicola S.A. Botoșani, singura unitate din țara noastră la ora actuală profilată pe creșterea rațelor în sistem intensiv.

În perioada următoare se pare totuși că efectivele de rațe din România vor crește, dată fiind cererea tot mai mare a populației pentru bobocii de o zi, multe familii preferând broilerul de găină pe cel de rață, care se crește mai economic, valorifică foarte bine masa verde. În același timp, acesta este mult mai puțin pretențios față de condițiile de întreținere asigurate și are o rezistență sporită la boli. Mulți dintre întreprinzătorii particulari se orientează și spre producerea ficatului gras, obținut de la rațele îndopate, produs foarte căutat pe piața externă.

CAPITOLUL I

Prezentarea unității de lucru

Scurt istoric

Unitatea a fost înființată în anul 1980, sub denumirea de [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] și era profilată pe creșterea păsărilor (găini, rațe, gâște). Producția de carne se realizează în circuit închis, respectiv: – reproducție rase grele producătoare de ouă, incubație și pui de carne de o zi, – ferme de creștere a puiului de carne, abator pentru industrializarea cărnii de pasăre.

Din anul 1983-1984 s-a diversificat producția de carne prin introducerea la creștere a rațelor în circuit închis cu puiul de carne. Unitatea s-a dezvoltat până în anii 1986-1987 prin intrarea în exploatare a găinilor ouă consum.

Situația actuală

În prezent unitatea este privatizată în totalitate și are în componentă și capacitățile fostei societăți [NUME_REDACTAT].

Activitatea este profilată cu preponderență pe creșterea puiului de carne, care se face în 7 ferme de pui, în baterii sau pe așternut permanent. Incubația pentru găină se desfășoară în 2 stații de incubație. Creșterea găinilor de rasă grele în 2 ferme, găinile pentru ouă consum în două ferme, un abator pentru industrializare, o fermă de creștere a rațelor de reproducție și a bobocilor de rață și o stație de incubație pentru ouă de rață. Bobocii de rață sunt crescuți cu preponderență pentru livrarea în viu la populație și doar ocazional pentru sacrificarea în abator. Unitatea are F.N.C. propriu.

Situația de perspectivă

În perioada următoare principalele obiective strategice ale acestei unități sunt:

dezvoltarea capacităților de producție existente prin modernizarea echipamentelor de producție existente, dotarea unor utilaje noi de înaltă productivitate la nivelul cerințelor europene.

optimizarea producției de carne și ouă consum cu evoluția pieței de desfacere.

cooperarea în producție, în special pe probleme de abatorizare și desfacere a producției la export cu firme occidentale.

specializarea a cel puțin o fermă de pui pentru producția de carne ecologică.

punerea în funcțiune a unei secții de preparate din carne de pasăre și alte specii în cadrul abatorului Botoșani.

CAPITOLUL II

Situația desprinsă din literatura de specialitate consultată

cu privire la incubația ouălor de rață

2. 1. Biologia reproducerii rațelor

Reproducția păsărilor este știința înzestrată cu mijloace proprii de investigație pentru determinarea posibilităților de a se obține rezultate mai bune din punct de vedere calitativ, cantitativ și al eficienței economice privind producerea ouălor cu indici superiori de incubație.

Pentru a putea fi înțelese procesele intime care stau la baza obținerii oului de incubație studiul reproducției presupune cunoașterea morfologiei și fiziologiei aparatului sexual al ambelor sexe.

Din punct de vedere morfologic aparatul genital femel la rață este alcătuit din ovar, organ răspunzător de formarea, creșterea și maturarea ovulelor și din oviduct, unde pe durata deplasării ovulei de-a lungul oviductului celulele specializate secretă cele patru straturi de albuș, membranele cochiliere, coaja minerală și cuticulă, rezultând în final un ou complet format.

În stadiul embrionar la palmipede se dezvoltă două ovare și două oviducte, însă în scurt timp ovarul și oviductul drept se atrofiază, urmând a se dezvolta normal ovarul și oviductul stâng.

Fig. 1. Aparatul genital femel în activitate

Aparatul genital mascul la palmipede este alcătuit din două testicule, canale aferente care formează pe latura internă a fiecărui testicul spididinul, un canal deferent ce se deschide în cloacă și un organ copulator propriu-zis.

Fig. 2. Aparatul genital mascul la rățoi

2. 2. Mecanismul neuro-hormonal al reglării reproducerii la rațe

Reglarea neuro-endocrină a funcției de reproducere are loc după principii cibernetice, fiind vorba de un ciclu funcțional închis asemănător feed-back-ului. Reglarea neuro-endocrină a funcției de reproducție este de fapt o autoreglare care se realizează prin mecanismul corelației inverse, în care scoarța cerebrală, hipotalamusul și hopofiza reprezintă centrul de comandă.

Neurosecrețiile hipotalamusului și hormonii hipofizari sunt purtătorii mesajului către organele executoare, acestea informând la rândul lor, în permanență centrul de comandă prin mesaje de reacție privind starea funcțională a aparatului genital.

Fig. 3. Mecanismele feed-back participante la reglarea circuitului sexual

2. 3. Particularități ale reproducției rațelor

La rațe finalitatea activității de reproducție se materializează în ouăle de incubație, destinate obținerii bobocilor de o zi cu vitalitate normală. Bobocii de rață au pretenții mai reduse față de temperatura asigurată la populare, fiind suficientă sub elveuză o temperatură de 33-35 ºC.

Pentru o bună dezvoltare a tineretului de reproducție este necesar ca pe lângă asigurarea la un nivel optim a factorilor de microclimat să se respecte și o încărcătură corespunzătoare pe suprafața de cazare, respectiv, de 4-4,2 cap/m2 la bobocii Pekin.

Furajarea va fi restricționată pentru a se realiza o bună condiție de reproducție tineretului, la momentul transferului în halele de adulte. Creșterea rațelor adulte de reproducție se face la sol, pe așternut permanent, în hale oarbe, cu acces la padocuri exterioare prevăzute cu bazine de copulație. Se asigură o densitate de 3,2 cap/m2, la un raport de 1 mascul la 5 femele în cazul rasei Pekin. Loturile de reproducție sunt constituite odată cu transferul tineretului în halele de adulte, în săptămâna a 8-a de viață a păsărilor.

De la momentul transferului și până ce păsările devin apte de reproducție (vârsta de 27 săptămâni) tineretul femel de rață este supus unui program de “pregătire pentru producția de ouă”, care constă în trecerea de la furajarea restricționată la cea “ad-libitum”, dar și de creștere a programului de lumină.

O atenție deosebită trebuie acordată temperaturii din halele de creștere a rațelor de reproducție, deoarece, căldura în exces afectează producția spermatică a masculilor.

Activitatea de reproducție a rațelor se desfășoară normal atunci când femela prezintă ciclu ovulatoriu și acceptă masculul, iar acesta este capabil de a efectua actul copulator, în condițiile unei fertilități normale. După literatura de specialitate, atunci când se utilizează împerecherea naturală, în condiții normale, se repartizează fiecărui mascul Pekin câte 5-6 rațe.

2.4. Particularități ale incubației artificiale a ouălor de rață

2.4.1. Istoricul incubației artificiale

Primele încercări de incubație artificială a ouălor provin din China înainte de anul 2000 î.e.n., unde erau folosite “aparate” de incubație pentru uzul familial dar și instalații de mare capacitate (20.000-40.000 ouă/serie). Aparatele mici se prezentau sub forma a 2 încăperi suprapuse: cea de jos servea pentru producerea căldurii în urma arderii diferitelor materii combustibile, iar cea de sus pentru incubarea propriu-zisă. Ouăle erau așezate într-un coș de lut ars cu o capacitate de circa 250 bucăți, pe fundul căruia se punea un strat de pământ cu rol de menținere constantă a temperaturii de incubație.

Ouăle erau acoperite la partea superioară cu învelitori din material textil ce erau scoase sau puse în funcție de evoluția temperaturii. Instalațiile de mare capacitate erau alcătuite din cuptoare mai mari în care se puteau introduce 100 coșuri de ouă. În coșuri, ouăle erau menținute timp de 13 zile la ouăle de rață, apoi se treceau pe sortare, în vederea ecloziunii.

După a 4-a zi de dezvoltare embrionară se proceda la întoarcerea ouălor de 5 ori în 24 ore. Controlul temperaturii se efectua prin atingerea unor ouă luate la întâmplare din coșuri de pleoapa operatorului, aceasta având o temperatură apropiată de cea specifică incubației.

Aristotel amintește în scrierile sale că egiptenii cu 400 de ani î.e.n., practicau incubația artificială a ouălor în grămezi de bălegar, mai târziu ouăle erau puse la incubat în vase de lut care se îngropau în bălegar. Ulterior în Egipt au fost constituite adevărate stații de incubație numite “mamal-el-firakh” cu capacități de peste 100.000 pui/serie. Aceste stații se prezentau sub forma unor construcții din cărămidă, cu pereți dubli, între care se interpuneau un strat izolator de nisip uscat sau de paie tocate. Central, erau prevăzute cu un coridor de acces, folosit și pentru uscarea puilor după ecloziune. În ambele laturi longitudinale ale coridorului erau amplasate câte 6 compartimente de clocit, fiecare fiind alcătuit din 2 încăperi: în cea superioară se făcea focul, în cea inferioară s puneau ouăle la clocit (circa 6.000-8.000 buc.). Această tehnică oferea posibilitatea căldurii de a radia de sus în jos. Compartimentele pentru clocit erau încălzite cu 15 zile înainte de introducerea ouălor, după care, focul sa făcea numai cu paie umede pentru a putea menține o temperatură între limite optime.

[NUME_REDACTAT] și Roma antică au existat tentative de practicare a incubației artificiale prin preluarea metodelor egiptene, însă diferențele de climă nu au permis obținerea unor rezultate mulțumitoare și de aceea în Europa tehnica de incubație artificială a stagnat până în secolul al XVII-lea.

Adevărata revoluție tehnică în construcția aparatelor de incubație a fost marcată de descoperirea termoreglatorului cu bandă bimetalică în anul 1873 de către Bounemain, și a capsulei termostatice în anul 1881 de către Hearson.

Perioada apariției incubatoarelor de suprafață cu mai multe secțiuni este reprezentată de începutul secolului XX, când s-a înregistrat o creștere substanțială a cererii pieții pentru puii de o zi.

În anul 1911, Hesting a realizat primul incubator de volum – tip cameră, iar în anul 1923 au fost lansate pe piață primele incubatoare electrice produse de [NUME_REDACTAT].

La ora actuală, în România există un sector industrial destul de bine pus la punct în care sunt, produse aparate de incubație cu capacități variabile, de la cele destinate uzului familial ți până la incubatoare specifice unităților avicole de tip industrial. Industria construcției de incubatoare se aliniază în permanență la cerințele pe care le impune o avicultură modernă.

2.4.2. Indicii de calitate ai ouălor de incubație

Pentru a putea fi admise la incubație, ouăle trebuiesc apreciate din punct de vedere calitativ, deoarece, marea majoritate a indicilor de calitate pot determina admiterea sau respingerea de la incubație a acestora.

Starea de prospețime a ouălor

Vechimea ouălor, exprimată prin numărul de zile trecute de la producerea lor până la introducerea în aparatele de incubație, reprezintă un factor care are o influență hotărâtoare asupra capacității de ecloziune. În anumite limite, durata perioadei de incubație este dependentă de vechimea ouălor. La ouăle de rață se recomandă o vechime de 3-4 zile, fiind admise și ouă de 5-7 zile.

Fig. 4 Influența vechimii ouălor asupra eclozionării

Păstrarea însușirilor de incubație a ouălor este strâns legată de condițiile în care se face depozitarea ouălor. Temperatura optimă de păstrare a ouălor este de 10 ºC (8-12 ºC). Depozitarea ouălor timp de 5-6 zile la temperatura de 0 ºC scade foarte mult procentul de ecloziune, care poate ajunge chiar la 0. Capăcitatea de ecloziune a ouălor este afectată și de temperaturile prea ridicate. Pe timpul stocării ouălor în depozitele de păstrare trebuie așigurată o umiditate relativă de 70-80%, deoarece umiditatea scăzută duce la evaporarea mașivă a apei de conținut din ouă, în timp ce umiditatea exceșivă favorizează dezvoltarea mucegaiurilor. Condițiile optime de depozitare a ouălor de incubație utilizate în unele țări din C.S.I. sunt prezentate în tabelul următor.

Tabelul nr. 3

Condițiile de păstrare a ouălor de incubație

În anul 1974, Kovinko, D.A. spălând ouăle timp de 10-12 minute, într-o soluție de cloramină B (1%) cu temperatura de 35-40 ºC a obținut creșterea procentului de ecloziune cu peste 10%. Vacaru-Opriș, I. și colaboratorii (1993-1994) tratând ouăle de găină înainte de incubație cu izotopi radioactivi au reușit îmbunătățirea procentului de ecloziune, dar mai ales a calității puilor obținuți.

2.4.3. Indicii morfologici de calitate

Pentru a putea fi conșiderate apte de incubație este necesar ca ouăle să aibă forma normală, iar coaja să fie intactă, netedă și curată. Prin ovoscopie se pune în evidență camera cu aer, care trebuie să fie plasată la vârful rotunjit; totodată se vor stabili dimensiunile camerei cu aer (diametrul și înălțimea) cu ajutorul unui șablon special sau a unui șubler. (Fig. 5)

Fig. 5 Măsurarea dimensiunilor camerei cu aer

Oul proaspăt nu trebuie să aibă o înălțime a camerei mai mare de 3 mm, iar diametrul de 17 mm. Prin spargerea oului se poate aprecia întegritatea componentelor sale (Fig. 6).

Fig. 6 Părțile componente ale oului complet format

Anomalii morfologice și de aspect

În efectivele de reproducție sunt frecvente cazurile când femelele produc ouă cu abateri de la morfologia normală și care sunt improprii pentru incubație deoarece, fie că nu se obțin produși viabili, fie că vor da un procent scăzut de ecloziune. Pentru caracterul reprezentând numărul total de ouă cu defecte a fost gășită o heritabilitate medie (h2=0,37). Ouăle cu abatere de la morfologia normală sunt: ouă cu 2 galbenușuri; ouă fără coaja; ouă fără gălbenuș; ouă fără albuș; ouă duble; ouă cu cheaguri de sânge; ouă cu coaja rău formată.

Greutatea ouălor

Greutatea ouălor se stabilește prin cântărire, fiind un caracter cu un puternic determinism genetic (h2=0,64), dar și cu o valoare ridicată a repetabilității (r = +0,70).

Tabelul nr. 4

Greutatea ouălor la rațe (după Văcaru-Opriș, I. 1993)

Practica incubației a demonstrat că, cele mai bune rezultate ale dezvoltării embrionare se obțin atunci când se folosesc ouă a căror greutate se încadrează în media caracteristică rasei sau liniei de la care provin, datorită faptului că ouăle situate la limita greutății (prea mari sau prea mici) au o capăcitate de ecloziune mult diminuată, de numai 35-40%. (Fig. 7)

Fig. 7 Influența greutății ouălor asupra ecloziunii

Greutatea ouălor se corelează pozitiv cu greutatea bobocilor de o zi (r = +0,39) și se pare că își păstrează influența și în perioada de creștere, cel puțin până la vârsta de 3-10 săptămâni.

Forma ouălor

Formatul ouălor are un determinism genetic mare (h2=0,58) și poate influența rezultatele incubației, în sensul că, abaterile de formă normală determină întotdeauna o ecloziune redusă. Ouăle prea alungite sau prea rotunjite, bombate sau ascuțite în ambele capete, precum și cele care reprezintă sugrumări sau deformări evidente au o ecloziune de numai 30%. Forma ouălor poate fi exprimată matematic cu ajutorul unor ecuații specifice diferitelor specii și rase, pornindu-se de la ovalul Cartezian. Se poate utiliza și apărețe speciale de apreciere numite indexometre, dar forma ouălor se determină șimplu și rapid cu ajutorul unei relații de calcul care are la bază cele două diametre măsurate cu ajutorul unui șubler (Fig. 8).

Relația de calcul este:

If = d/D x 100,

unde: If = indicele formatului

d = diametrul mic măsurat în zona mediană a oului

D = diametrul mare măsurat între cele două vârfuri ale oului

Fig. 8 Dimensiunile oului

Volumul și greutatea specifică a ouălor

Volumul și greutatea specifică a ouălor sunt indicatori aflați într-o strânsă interdependență cu mărimea și greutatea acestora, precum și cu raportul existent între coaja, albuș și gălbenuș.

Volumul ouălor, se caracterizează printr-un determinism genetic moderat, h2 fiind de 0,44 și poate fi determinat cu ajutorul relatiei: V = 0,519 x I x d2, unde: V = volumul oului (cm3);

I = diametrul mare a oului (cm);

d = diametrul mic a oului (cm).

Greutatea specifică are o heritabilitate de 0,55 și poate fi exprimată ca fiind raportul dintre volumul și greutatea oului. La ouăle proaspete, acest indicator are valoarea de 1,078-1,097, dar scade pe măsura învechirii lor (Tabelul nr. 5)

Tabelul nr. 5

Variația greutății specifice a ouălor în funcție de vechime

Densitatea ouălor

Densitatea ouălor apreciază rapid și corect gradul de învechire a ouălor. Stabilirea valorii densității se poate face fie prin proba în apă simplă fie prin cea în apă sărată.

Proba în apă simplă se bazează pe modificarea ouălor scufundate în apă ca urmare a densității diferite determinată de gradul lor de învechire. Astefel ouăle proaspete cad la fundul unui vas cu apă în poziție orizontală, pe când cele cu vechimi variabile vor adopta poziții înclinate sub diferite unghiuri, ajungând să plutească când au o vechime de peste o lună. La oul care se utilizează pentru incubație, densitatea trebuie să fie cuprinsă între 1,075-1,085 g/cm3.

2.4.4. Indici fizico-chimici de calitate

Grosimea cojii minerale

Coaja minerală reprezintă elementul de protecție a componentelor interne ale ouălor. Determinarea grosimii cojii se realizează cu șublerul sau cu ajutorul unui dispozitiv cu ceas comparator, pe o suprafață plană. Fragmentele de coajă prelevate din cele trei zone ale oului (vârful ascuțit, vârful rotunjit și zona mediană), după îndepertarea membranelor cochiliene se așează sub tija comparatorului și se măsoară. Media celor trei măsurători reprezintă grosimea cojii unui ou. La ouăle provenite de la rațele Pekin, a fost găsită o grosime medie a cojii minerale de 0,382-0,395 mm.

Rezistența la spargerea cojii minerale

Acest indicator constituie un element de apreciere important datorită pierederilor însemnate (12,4-16,8%) ce se înregistrează din momentul depunerii lor și până când sunt introduse la incubație. Rezistența la spargere a cojii minerale poate fi determinata prin două metode directe: rezistența la presiune și rezistența la lovire.

Rezistența la presiune se stabilește cu aparatul Schröder, care are posibilitatea de a exercita o presiune crescândă asupra oului așezat în poziție verticală, cu vârful rotunjit în sus. Acest indicator prezintă valori cuprinse între 0,20-0,25 kg f/cm2.

Rezistența la lovire se determină cu ajutorul unui aparat prevăzut cu o tijă sub forma unui pendul și care este termiantă cu o bilă metalică cu greutatea de 1,042 g. Forța de spargere exprimată în dyne se calculează după relația:

F = m x ?????????????????\

m = masa bilei (g);

g = accelerația gravitațională (980 cm/s);

h = înălțimea de cădere a bilei (cm).

Valoarea pH a albușului și gălbenușului

Stabilirea valorii pH se poate realiza cu ajutorul potențiometrelor sau cu hârtie indicator. La oul de rață albușul are valoarea pH de 9,3 iar gălbenușul de 6,24.

Indicele albușului

La ouăle proaspete, albușul are înălțime de maxim 5 mm și este consistent. Indicele albușului reprezinată raportul dintere înălțimea și diametrul acestuia și se calculează după relația:

Ia = h/D

unde: Ia = indicele albușului;

h = înălțimea albușului (mm);

D = diametrul albușului (mm).

Pentru măsurarea celor două dimensiuni, oul se sparge pe o placă de sticlă, după care se măsoară înălțimea cu ajutorul unui dispozitiv cu un micrometru, în imediata apropiere a gălbenușului. Diametru reprezintă media celor patru măsurători (2 în zona mediană și 2 în zona cea mai declivă a albușului). La ouăle de rață Pekin, Sergeeva (1974) a obținut un indice albuș cu valoarea de 1,00-1,11.

Indicele gălbenușului

Acest indicator permite aprecierea vechimii ouălor prin prisma stării membranei viteline. La ouăle proaspete, membrana vitelină este rezistentă și elastică menținând gălbenușul într-o formă globuloasă. La ouăle vechi, membrana este slăbită determinând aplatizarea gălbenușului când este așezat pe o placă de sticlă. Indicele gălbenușului poate fi stabilit cu ajutorul relației:

Ig = h/D

unde: Ig = indicele gălbenușului;

h = înălțimea gălbenușului (mm);

D = diametrul gălbenușului (mm).

La ouăle vechi valoarea indicelui gălbenușului este de 0,442-0,361, la cele foarte vechi, cu un indice sub 0,250, membrana vitelină se rupe, gălbenușul amestecându-se cu albușul. În anul 1980, Goldshmit, A. R. și Wiliams, D. M. au stabilit pentru ouăle de rață Pekin un indice gălbenuș de 0,45-0,49.

[NUME_REDACTAT]

Pentru caracterizarea valorii totale a calității ouălor de incubație se stabilește indicele Haugh, care are la baza corelația dintre înălțimea albușului dens și greutatea oului și se determină cu relația:

U.H. = 100 log. (h – 1,7 x G0,37 + 7,57)

unde: U.H. = unități Haugh;

h = înălțimea albușului (mm);

G = greutatea oului (g).

Un ou bun pentru incubație trebuie să aibă 74,5-89,5 U.H.. Între unitățile Haugh și capacitatea de ecloziune existând o corelație pozitivă (r = +0,66). Ouăle proaspete de rață Pekin se caracterizează printr-o valoare a indicelui Haugh de 79,5-82,5 U.H..

2.5. Fluxul tehnologic din stațiile de incubație

În practica avicolă majoritatea stațiilor de incubație funcționează după principiul serilor de incubație – introducerea în același aparat a unor șarje succesive de ouă.

Realizarea unor valori superioare ale procentului de ecloziune și obținerea unor boboci de calitate superioară este condiționată de respectarea cu strictețe a elementelor specifice fluxului tehnologic dintr-o stație de incubație destinată ouălor de rață.

Recepția ouălor

Operațiunea se efectuează într-o încăpere specială, unde trebuie menținută o temperatură de 17-18 ºC. Recepția calitativă constă în identificarea și apoi, eliminarea ouălor sparte sau fisurate, precum și a celor care prezintă anomalii de conformație.

Sanitația ouălor

Contaminarea pe verticală (pasăre-ou) care se transmite direct de la pasăre la embrion ce se formează în discul germinativ al ouălor, impune decontaminarea lor imediată după ce au fost recepționate cantitativ. Rezistența se face folosindu-se 50 ml formol, 25 g hipermanganat de potasiu și 2 ml tinctură de iod, pentru fiecare m2 de spațiu. Formolizarea se face la minim 20 ºC, umiditatea relativă 80-85% și durează 30 minute.

Spălarea ouălor este obligatorie numai în cazul ouălor murdare și constă în imersionarea cofrajelor cu ouă într-un bazin de inox în care se găsește o soluție de cloramină 1%, la temperatura de 30 ºC. Clătirea se realizează într-un alt bazin în care se găsește apă curată, la temperatura de 38 ºC. Imediat după spălare, cofrajele cu ouă sunt trecute într-un curent de aer cald, la o temperatură de cel puțin 22 ºC.

În practică se folosesc tabele speciale în care, la intersecția valorilor pentru greutatea oului analizat cu cea a înălțimii albușului, se citește numărul de unități Haugh corespunzător.

Stocarea ouălor

Până în momentul introducerii în aparatele de incubație ouăle sunt păstrate în depozite reci, unde temperatura trebuie să fie de 13 ºC, umiditatea relativă de 70-75%, iar ventilația să asigure circa 2 m3 aer/oră/1000 ouă. Pe tot timpul stocării se va proceda la decontaminarea permanentă a încăperii prin formalizare, folosindu-se: 20 ml aldehidă formică, 1 ml tinctură de iod și 10 g permanganat de potasiu/m3 de spațiu.

Preincubarea ouălor

Se face în camere de preincubare, la temperaturi de 28-30 ºC și umiditatea relativă de 75%. Procesul de încălzire al ouălor durează 12 ore.

Incubarea ouălor

Presupune efectuarea a două operațiuni obligatorii, răcirea și stropirea ouălor. Neefectuarea lor, dar mai ales a stropirii poate reduce ecloziunea cu până la zero. La incubatorul I.V. 60 se fac două încărcări pe săptămână, introducând-se 48 site a 100 ouă fiecare = 4800 pe serie. Ouăle se așează pe site în poziție verticală, cu vârful rotunjit în sus, iar întoarcerea lor se realizează automat, din oră în oră la unghi de 90º (45º dreapta și 45º stânga).

Răcirea și stropirea ouălor se face numai în zilele cu temperaturi călduroase de vară, deoarece echipamentele de încălzire și umidifiere reușesc să asigure un microclimat optim pentru o dezvoltare embrionară normală.

Controlul biologic al incubației

La vârsta embrionilor de 9-10 zile se face miajul I, când sunt evidențiate prin ovoscopie și apoi, eliminate de pe site ouă cu embrioni morți, precum și cele limpezi. Al II-lea control biologic se efectuează în ziua a 24-a de incubație, când se elimină aceleași categorii de ouă.

Sortarea, sexarea și pregătirea bobocilor pentru livrare

La sfârșitul ecloziunii se procedează la sortarea bobocilor, direct pe sitele de ecloziune, eliminându-se bobocii în coajă, cei cu ombilicul necicatrizat. Bobocii viabili sunt repartizați în trei clase de calitate:

clasa I, greutatea minimă 50 g, bobocii sunt vioi, se țin bine pe picioare, orificiul ombilical este cicatrizat, cu picioarele drepte și fără defecte de aplomb;

clasa a II-a, greutatea de 42-50 g, cu aceleași calități ca și la bobocii de la clasa I;

clasa a III-a, masă corporală redusă, bobocii nu se țin bine pe picioare, orificiul ombilical larg deschis, cu defecte.

În vederea expedierii, bobocii sunt așezați în cutii de carton în care se pune rumeguș câte 40 capete/cutie. Este recomandabil ca în stația de incubație să se facă hidratarea individuală a bobocilor cu o soluție de vitamina A, D3, E și gliconat de calciu.

CAPITOLUL III

Cercetări proprii

3.1. Scopul lucrării

Rațele sunt crescute, mai ales pentru carne și ficat gras, sortimente avicole tot mai căutate de către consumatori, dat fiind bogăția lor în principii nutritivi de o înaltă valoare biologică.

Creșterea rațelor, comparativ cu cea a galinaceelor conferă și alte avantaje de ordin biologic și economic, cum ar fi:

necesită un consum mai redus de nutrețuri concentrate, care se produc foarte scump;

valorifică eficient nutrețuri mai ieftine, ca de exemplu masa verde;

au un ritm de creștere sporit și o rezistență organică mare la condițiile neprielnice de mediu;

posedă un penaj foarte căutat pentru valoarea sa;

consumă mai puțină energie pentru termoreglare;

nu necesită adăposturi și echipamente costisitoare, etc.

În ultimul timp a crescut tot mai mult cererea pieței pentru bobocii de rață de o zi în zonele cu tradiție în creșterea acestei specii. Acoperirea solicitărilor pentru bobocii de o zi nu este posibilă decât în condițiile existente unor sectoare de reproducție bine puse la punct. Totuși indiferent de nivelul performanțelor realizate în sectorul de reproducție, există un factor limitativ pentru numărul și valoarea bobocilor obținuți și care este calitatea ouălor folosite la incubație.

Creșterea și exploatarea rațelor în sistem intensiv nu poate fi posibilă decât în condițiile practicării incubației artificiale după cele mai noi tehnologii, care să valorifice superior rezultatele obținute în sectorul reproducției.

Prin tehnica abordată ne-am propus să cercetăm principalii indici de calitate ai ouălor de rață (provenite de la părinții hibridului comercial de carne „Rora”, aparținând rasei Pekin, sușa Chery-Vallery), recoltate în faza de vârf de ouat și influența acestora asupra rezultatelor procesului de incubație. Ideea unor astfel de cercetări a fost impusă de lipsa din literatura de specialitate a informațiilor referitoare la indicii de incubație ai ouălor de rață.

3.2. Material și metoda de lucru

Planul operațional a vizat stabilirea indicilor de incubație pentru ouăle de rață Pekin (părinți adulți) în faza de vârf de ouat. (Fig. 9)

Materialul biologic studiat

Cercetările noastre au fost efectuate la S.C. Avicola S.A. Botoșani, în stația de incubație pentru ouă de rață. Materialul biologic a fost reprezentat de ouă de incubație provenite de la rațe de reproducție din rasa Pekin, exploatate în aceeași unitate (mascul din linia 005 și femelă 005/001), având următoarele caracteristici:

Linia 005: – penaj alb;

– viteză mare de creștere;

– producție medie de ouă pe rață introdusă, 150 buc/40 săpt.;

– fertilitate, 85-90%;

– capacitate de ecloziune, 75-85%;

– greutate corporală la rațele adulte 3,5-4 kg.

Femela hibridă (005/001):

penaj alb;

producție medie de ouă pe rață introdusă, 175 buc/40 săpt.;

număr de boboci pe femelă introdusă, 148 buc.;

greutate corporală la vârsta de adult, 3-3,5 kg.

Fig. 9 Protocol general experimental

Metode de lucru

Aprecierea modului în care factorii experimentali au influențat rezultatele obținute, s-a realizat prin evidențierea mai multor indicatori determinați după metodele de lucru cunoscute din literatura de specialitate de profil. Calitatea ouălor de incubație, s-a stabilit utilizând metode proprii fiecărui indicator studiat.

De exemplu, greutatea ouălor s-a pus în evidență prin cântărirea individuală a acestora, cu o balanță analitică. În același mod s-a procedat pentru componentele structurale ale ouălor, albuș, gălbenuș și coajă, care ulterior au fost exprimate procentual.

Indicele formatului s-a calculat pe baza raportului procentual dintre diametrul mic al oului (d) și diametrul mare al acestuia (D), după relația:

If = d/D x 100

Volumul ouălor s-a determinat cu ajutorul relației:

V = 0,519 x I x d2, în care

V = volumul oului (cm3);

I = diametrul mare al oului (cm);

d = diametrul mic al oului (cm).

Greutatea specifică a fost determinată ca fiind raportul dintre volumul ouălor și greutatea lor.

Grosimea cojii minerale s-a stabilit cu ajutorul unui dispozitiv cu ceas comparator, prin măsurători efectuate pe fragmente de coajă, fără membrane cochiliere, provenite din trei zone diferite ale oului (vârful ascuțit, cel ascuțit și zona mediană), făcându-se media determinărilor.

Rezistența la spargere a cojii minerale s-a determinat prin metoda rezistenței la presiune, utilizându-se aparatul Schröder.

Valoarea pH a albușului și a gălbenușului s-a apreciat cu ajutorul hârtiei indicator pe extract de albuș, respectiv de gălbenuș.

Indicele albușului s-a stabilit cu relația:

Ia = h/d, unde

h = diametrul albușului;

d = diametrul albușului.

Indicele gălbenușului s-a stabilit cu relația:

Ig = h/d, în care:

h = înălțimea gălbenușului;

d = diametrul gălbenușului.

Pentru determinarea indicelui Haugh s-au folosit tabele speciale de apreciere, care se bazează pe valorile greutății ouălor și a înălțimii albușului dens.

Compoziția chimică a componentelor oului (albuș, gălbenuș) s-a apreciat prin determinarea conținutului acestuia în apă: substanțe minerale, substanțe proteice, neproteice și a grăsimilor din gălbenuș. Pentru a avea o imagine mai bună asupra calității ouălor studiate, s-a urmărit și eventuala prezență a unor anomalii morfologice, precum ouă prea mari sau prea mici, ouă fără coajă sau coajă rău formată, etc.

Analiza procesului de incubație s-a facut în urma incubației ouălor de rațe în faza de vârf de ouat, calculându-se:

numărul de ouă fertile = ouă introduse – ouă limpezi;

fertilitate (%) = 100 – (ouă limpezi/ouă introduse x 100);

embrioni morți la mirajul I (%) = (embrioni morți la mirajul I / ouă introduse) x 100;

embrioni morți la mirajul II (%) = (embrioni morți la mirajul II / ouă introduse) x 100;

total embrioni morți (%) = (embrioni morți la mirajulele I și II / ouă introduse) x 100;

eclozionabilitatea (%) = (total pui viabili / ouă fertile) x 100;

ecloziunea (%) = (total pui viabili / ouă introduse) x 100;

3.3. Rezultatele obținute și discutarea lor

3.3.1. Schemă experimentală

Ouăle obținute pentru realizarea obiectivului prezentei lucrări au fost împărțite în mod egal în 4 grupe de greutate s-a lucrat pe un număr total de 100 ouă de incubație, recoltate din faza de vârf de ouat specifică rațelor de reproducție din rasa Pekin (părinți adulți) (fig. 10).

Ouăle din cel 4 grupe de greutate au fost așezate pe o singură sită de incubație care a fost introdusă într-un aparat I.V.-60 ce a funcționat după tehnologia specifică stației în care s-a lucrat.

lotul Lc (lotul de control) 70 g;

lotul L1 experimental 60-70 g;

lotul L2 experimental 70-80 g;

lotul L3 experimental 80-90 g;

Cele 100 ouă studiate au fost utilizate pentru stabilirea indicilor de calitate ai ouălor revenind câte 25 ouă pentru fiecare lot (25 ouă x 4 loturi).

La primirea ouălor în stația de incubație, s-a procedat la fumigarea ouălor timp de 30 minute într-o încăpere specială. Următoarea etapă a fluxului tehnologic, sortarea, s-a făcut în funcție de însușirile morfologice ale ouălor în special, după mărimea acestora. În continuare s-a procedat la preincubarea ouălor timp de 12 ore la o temperatură de 30 ºC și umiditate relativă a aerului de 75%.

În incubator, ouăle au fost așezate pe o singură sită în poziție verticală cu vârful rotunjit în sus unde s-a asigurat o temperatură de 37,6-37,7 ºC și o umiditate relativă a aerului de 60-65%. Întoarcerea ouălor s-a făcut automat, din oră în oră, la un unghi de 90º.

La vârsta de 9-10 zile a embrionilor a fost efectuat primul control biologic (mirajul I) prin ovoscopie, ouăle cu embrioni morți și cele limpezi fiind eliminate de pe sită. În ziua transferului, ouăle din incubator în eclozionator (a 25-a) s-a efectuat al II-lea miraj. În eclozionator s-a asigurat o temperatură de 37,4 ºC cu excepția ultimelor trei ore de ecloziune, când aceasta s-a redus la 36

Fig. 10 Planul experimental

ºC. Umiditatea inițială a fost de 68% iar pe măsura eclozionării bobocilor a crescut la 80%, apoi a fost redusă la 78% în ultimele 10 ore de ecloziune. După terminarea completă a ecloziunii (ziua a 28-a de incubație) s-a procedat la cântărirea și sortarea bobocilor viabili.

3.3.2. Indici de incubație ai ouălor de rață studiuate

3.3.2.1. Indici morfologici și fizici

Anomalii morfologice și de aspect

Din producția de ouă obținută în faza de vârf de ouat au fost identificate ouăle cu anomalii morfologice. La controlul efectuat în vârful curbei de ouat, vârsta de 34 săptămâni a rațelor, au fost depistate 1,6% ouă cu anomalii morfologice la loturile Lc și L2 exp.; 1,7% la L1 exp. și 1,8% la lotul L3 exp. (Tab. 7). Această perioadă a fost caracterizată printr-o frecvență mai ridicată a apariției ouălor cu coajă rău formată (0,3-0,4%); în schimb au fost depistate mai puține ouă prea mici (0,1-0,4%) și ouă prea mari (0,2-0,6%).

Tabel nr. 7

Anomalii morfologice ale ouălor, înregistrate în vârf de ouat

Analizată în ansamblu, incidența ouălor cu anomalii morfologice (fig. 11) a pus în evidență o rată crescută a acestui fenomen la lotul L3 exp. unde ponderea acestor categorii de ouă a prezentat 1,8% din producția înregistrată, a urmat lotul L1 exp. cu 1,7% și loturile Lc și L2 exp. cu 1,6% ouă improprii pentru incubație.

Figura nr.11

Greutatea ouălor

Greutatea ouălor influențează capacitatea de ecloziune, calitatea bobocilor și evoluția lor ulterioară. Greutatea ouălor studiate a crescut cu înaintarea în vârstă a rațelor, de la care au foarte ost recoltate. Datele obținute (tab. 8 și fig. 12) au evidențiat valori superioare ale greutății ouălor la lotul L3 exp. La acest lot greutatea ouălor a fost de 89,12 ± 0,94 g. In poziția următoare s-a situat lotul L2 exp. la care greutatea ouălor a fost de 78,81 ± 0,25 g. La lotul de control (Lc) greutatea ouălor a fost de 72,28 ± 0,61 g. Cele mai scăzute valori ale indicatorului analizat a fost la lotul L1 exp. (57,04 ± 0,70 g). S-au semnalat diferențe foarte semnificative sub aspect statistic între lotul de control (Lc) și fiecare din cele 3 loturi experimentale. Acest fenomen fost datorat faptului că, prin schema experimentală, ouăle au fost grupate diferențiat după greutatea lor.

Tabelul nr. 8

Greutatea medie a ouălor studiate (g) faza de vârf de ouat

Figura nr. 12

Indicele formatului

Forma ouălor influențează capacitatea de ecloziune între cele două însușiri existând corelații pozitive (+0,15 – +0,26). Din analiza rezultatelor obținute (tab. 9 și fig. 13) s-a constatat că, valori superioare ale indicelui formatului au fost înregistrate la ouăle din lotul L3 exp. de 75,05 ± 0,94 față de 73,57 ± 0,12 la lotul L2 exp., de 72,59 ± 0,52 la lotul de control (Lc) și de numai 66,33 ± 0,78 la lotul L1 exp. Cele mai scăzute valori ale indicatorului analizat au fost la lotul L1 exp. (66,33 ± 0,78). Coeficientul de variație a înregistrat valori mai mici de 10% ceea ce denotă o bună omogenitate a caracterului studiat în interiorul lotului. Din punct de vedere statistic diferențele constatate au fost foarte semnificative între lotul de control și L1 exp., semnificative între Lc și L2 exp. și distinct semnificative între Lc și L3 exp. În literatura de specialitate, indicele formatului are valoarea cuprinsă între 63-78%, iar rezultatele obținute sunt apreciate ca fiind normale.

Tabelul nr. 9

Indicele formatului (%) la ouăle studiate în faza de vârf de ouat

Figura nr. 13

Volumul și greutatea specifică a ouălor

Volumul ouălor este influențat direct de mărimea și greutatea acestora. În mod firesc la ouăle studiate, volumul acestora a înregistrat cele mai mari valori la lotul L3 exp., caracterizat prin cea mai mare greutate a ouălor. (tab. 10, fig. 14).

Astfel, în faza de vârf de ouat, ouăle din acest lot au avut un volum de 82,25 ± 0,67 cm3, urmate fiind de lotul L2 exp. cu 74,54 ± 0,78 cm3, de lotul de control (Lc) cu 70,16 ± 1,08 cm3 și de lotul L1 exp. cu numai 59,93 ± 0,98 cm3. Diferențele între lotul de control (Lc) și cele experimentale au fost foarte semnificative, valoarea coeficientului de variație situându-se sub 10%. În literatura de specialitate consultată, nu s-au găsit date referitoare la volumul ouălor și nu s-a putut face o apreciere comparativă a rezultatelor obținute.

Tabelul nr. 10

Volumul (cm3) la ouăle studiate în faza de vârf de ouat

Figura nr. 14

Greutatea specifică la ouăle de rață pentru incubație este o însușire corelată pozitiv cu ponderea componentelor principale ale acestora. Pe măsura înaintării în vârstă a rațelor crește proporția gălbenușului în structura ouălor. Rezultatele cele mai bune s-au obținut la lotul L3 exp. la care s-a găsit cea mai mare pondere a gălbenușului fiind de 1,100 ± 0,09. Acest lot a fost urmate de lotul L2 exp. și Lc unde greutatea specifică a fost de 1,097 ± 0,13. Cele mai scăzute valori s-au înregistrat la L1 exp., 1,093 ± 0,29. Analiza coeficientului de variație a pus în evidență o foarte bună omogenitate a acestuia în interiorul loturilor. Nici în această situație nu s-a putut face compararea rezultatelor cu literatura de specialitate (tab. 11, fig. 15).

Tabelul nr. 11

Greutatea specifică la ouăle studiate în faza de vârf de ouat

Figura nr. 15

Densitatea ouălor

Densitatea ouălor de rață destinate incubației trebuie să fie cuprinsă între 1,075-1,085 g/cm3. În perioada vârfului de ouat, densitatea ouălor studiate a variat între 1,074 ± 0,44 g/cm3 (L1 exp.) și 1,082 ± 0,78 g/cm3 (L3 exp.). La lotul Lc densitatea a fost de 1,080 ± 0,94 g/cm3, iar la lotul L2 exp. de 1,081 ± 0,89 g/cm3. Datele obținute s-au înscris în valorile normale pentru acest indicator (tab. 12, fig. 15). Diferențele statistice între loturile Lc și L1 exp. au fost distinct semnificative, iar cele dintre loturile Lc și L3 exp. au fost numai semnificative, valoarea coeficientului de variabilitate situându-se sub 10%.

Tabelul nr. 12

Densitatea (g/cm3) la ouăle studiate în faza de vârf de ouat

Grosimea cojii minerale

Grosimea cojii minerale a ouălor reprezintă un indicator de bază în aprecierea calității ouălor destinate incubației pentru că, de aceasta depinde în mare măsură păstrarea integrității morfologice a ouălor pe timpul diferitelor manipulări la care sunt supuse până la introducerea în aparatele de incubație. În perioada de vârf de ouat grosimea cojii minerale a înregistrat o evoluție descrescătoare ca urmare a diminuării capacității acestora de a sintetiza substanțele minerale necesare formării cojii. Astfel, valorile acestui indicator au fost de 0,594 ± 1,02 mm la lotul de control (Lc), de 0,590 ± 1,1 mm la lotul L3 exp., de 0,581 ± 0,96 mm la lotul L2 exp. și de 0,562 ± 1,59 mm la lotul L1 exp. (tab. 13, fig. 16).

Coeficientul de variație a înregistrat valori cuprinse între 10-17%, ceea ce exprimă o variabilitate mijlocie a caracterului luat în studiu. Se remarcă diferențe semnificative între loturile Lc și L1 exp. În literatura de specialitate sunt citate grosimi ale cojii ouălor de rață cuprinse între 0,354-0,420 mm, iar rezultatele obținute sunt apreciate ca fiind superioare.

Tabelul nr. 13

Grosimea cojii minerale (mm) la ouăle studiate în faza de vârf de ouat

Rezistența la spargere a cojii minerale a ouălor

Aflată în strânsă interdependență cu grosimea cojii minerale, rezistența la spargere a scăzut în faza de vârf de ouat, ca urmare a diminuării grosimii cojii, între cele două caractere există o corelație direct pozitivă (r = +0,5 – +0,6). În cercetările noastre rezistența la spargere a cojii minerale a ouălor a înregistrat în vârf de ouat o evoluție descrescătoare, valorile obținute fiind cuprinse între 1,378 ± 1,21 kgf/cm2 la lotul L3 exp., 1,375 ± 0,82 kgf/cm2 la lotul Lc, de 1,373 ± 0,18 kgf/cm2 la lotul L2 exp. și 1,278 ± 1,17 kgf/cm2 la lotul L1 exp. (tab. 14, fig. 17).

Din analiza coeficientului de variație a rezultat o bună omogenitate a caracterului urmărit, cu excepția loturilor L1 exp. și L3 exp. la care valoare coeficientului de variație a depășit 10%. Între loturile Lc și L1 exp. s-au constatat diferențe distinct semnificative. Rezultatele obținute și în cazul grosimii cojii minerale sunt superioare celor din literatura de specialitate.

Tabelul nr. 14

Rezistența la spargere a cojii minerale (kgf/cm2) la ouăle studiate

în faza de vârf de ouat

Figura nr. 17

Valoarea pH a albușului

Concentrația ionilor de hidrogen din albușul ouălor de rață este cuprinsă, în mod normal, intre 8,6-9,4. Datele obținute din experiența noastră au pus în evidență uniformitatea acestui indicator între loturi. S-a constatat că la lotul de control Lc s-a înregistrat aceeași valoare de 9,21 ca și la loturile L1 exp. și L3 exp., iar la lotul L2 exp. de 9,19. Valorile coeficientului de variație au fost cuprinse între 0,32 (la Lc) și 1,07 (L3 exp.), ceea ce scoate în evidență o bună uniformitate a caracterului studiat (tab. 15, fig. 18).

Tabelul nr. 15

Valoarea pH din albuș la ouăle studiate în faza de vârf de ouat

Valoarea pH a gălbenușului

Sub aspectul evoluției valorii pH a gălbenușului s-a constatat o oarecare similitudine cu rezultatele obținute la albuș, în sensul că, diferențele dintre loturi au fost foarte mici (tab. 16, fig. 19).

Astfel la ouăle recoltate în vârf de ouat valoarea pH din gălbenuș a fost de 6,23 ± 0,15 la loturile Lc și L1 exp., de 6,22 ± 0,37 la lotul L3 exp. și de 6,21 ± 1,11 la lotul L2 exp. Nu au fost semnalate valori mai mari de 10% ale coeficientului de variație, acesta reprezentând o foarte bună uniformitate a caracterului studiat. Deoarece valoarea pH medie a gălbenușului la ouăle de rață citată în literatura de specialitate este de 6,24, se apreciază ca fiind bune rezultatele obținute.

Tabelul nr. 16

Valoarea pH din gălbenuș la ouăle studiate în faza de vârf de ouat

Figura nr. 19

Indicele albușului

Datele obținute (tab. 17, fig. 20) au pus în evidență valori superioare ale indicelui albușului la loturile la care ouăle au avut o proporție mai mare de albuș în alcătuirea lor. O dată cu creșterea proporției de gălbenuș în structura ouălor, s-a redus ponderea albușului, ceea ce a determinat scăderea valorii indicelui acestuia. În vârf de ouat, valorile obținute pentru caracterul urmărit au fost de 0,091 ± 0,48 la lotul L3 exp., 0,090 ± 0,29 la lotul Lc, de 0,089 ± 0,05 la lotul L2 exp. și de 0,088 ± 0,37 la lotul L1 exp. Trebuie semnalată și buna uniformitate a acestui caracter, valoarea coeficientului de variație, nedepășind pragul de 10%.

Literatura de specialitate prezintă valori pentru indicele albușului ouălor de rață cuprinse între 1,11-0,77. Din acest punct de vedere se apreciază ca fiind bune rezultatele obținute.

Tabelul nr. 17

Indicele albușului la ouăle studiate în faza de vârf de ouat

Figura nr. 20

Indicele gălbenușului

Întocmai ca indicele albușului și valoarea indicelui gălbenușului a variat, în funcție de dimensiunile diametrului și înălțimii gălbenușului ouălor studiate. La ouăle recoltate în vârf de ouat indicele gălbenușului a fost de 0,452 ± 1,38 la lotul L3 exp., la care s-a înregistrat și cea mai mare greutate a ouălor, acesta a fost urmat de lotul L2 exp. cu 0,451 ± 1,79, de lotul Lc cu 0,450 ± 0,58 și de lotul L1 exp. cu 0,439 ± 0,66 (tab. 18, fig. 21).

Analiza coeficientului de variație a pus în evidență o foarte bună omogenitate a caracterului studiat în interiorul loturilor, valoarea acestuia fiind cuprinsă între 2,95 (Lc) și 6,0 (L2 exp.). La ouăle proaspete de rață, indicele gălbenușului trebuie să fie de 0,450-0,490. Compararea rezultatelor obținute cu cele din literatura de specialitate afirmă că acestea sunt normale.

Tabelul nr. 18

Indicele gălbenușului la ouăle studiate în faza de vârf de ouat

Figura nr. 21

[NUME_REDACTAT]

Indicatorul global de apreciere a calităților de incubație ale ouălor, indicele Haugh este corelat pozitiv cu capacitatea de ecloziune (r = +0,66). Se consideră ca fiind bune ouăle la care unitățile Haugh sunt cuprinse intre 74,5-89,5. La 15 U.H., ecloziunea se reduce la zero. Ouăle proaspete de rață Pekin se caracterizează printr-o valoare a indicelui Haugh de 79,5-82,5 U.H.

Datele obținute (tab. 19, fig. 22) au evidențiat faptul că, valoarea indicelui Haugh a crescut în paralel cu creșterea greutății ouălor. Astfel, la ouăle recoltate în vârf de ouat indicele Haugh a fost de 79,5 ± 0,61 U.H. la lotul L3 exp., urmat fiind de lotul L2 exp. cu 79,0 ± 0,11 U.H., de lotul de control (Lc) cu 79,1 ± 0,05 U.H. și de lotul L1 exp. cu numai 76,8 ± 0,06 U.H.. Valorile mici ale coeficientului de variație (0,21-2,08%) denotă buna omogenitate a caracterului studiat în interiorul loturilor.

Diferențele statistice au fost distinct semnificative intre loturile Lc și L1 exp. și semnificative între loturile Lc și L3 exp.

Tabelul nr. 19

[NUME_REDACTAT] (U.H.) la ouăle studiate în faza de vârf de ouat

3.3.2.2. Indici chimci

Conținutul în apă al albușului

Apa deține ponderea în structura compoziției chimice a albușului, ea reprezentând un suport indispensabil dezvoltării embrionare. Rezultatele obținute (tab. 20, fig. 23) au reliefat faptul că, indicatorul urmărit s-a menținut constant între loturi. Astfel, la ouăle de control (Lc) conținutul în apă al albușului a fost de 86,85 ± 0,32%, în timp ce ouăle din lotul L1 exp. au înregistrat valoarea de 86,81 ± 0,11% și de 86,84 ± 0,05% la lotul L2 exp., iar la lotul L3 exp. s-au găsit valori ale conținutului în apă a albușului de 86,83 ± 0,08%. Calculul coeficientului de variabilitate, a evidențiat o foarte bună ,uniformitate a caracterului luat în studiu, în vârf de ouat coeficientul înregistrând valori cuprinse între 1,21-6,57%.

Dacă în literatura de specialitate este înscrisă proporția de 86,2% pentru această componentă, rezultatele prezente în aceste cercetări se pot considera mulțumitoare.

Tabelul nr. 20

Conținutul în apă din albuș (%) la ouăle studiate în faza de vârf de ouat

Figura nr. 23

Substanțele proteice din albuș

Proteinele din ouă sunt responsabile de nutriția embrionilor cu efecte directe asupra vitalității bobocilor eclozionați. În cadrul cercetărilor, substanțele din albuș au înregistrat o evoluție ușor ascendentă în faza de vârf de ouat. Cele mai mari valori ale ponderii substanțelor proteice din albuș au fost înregistrate pentru ouăle din lotul de control (Lc) și L2 exp., loturi la care și indicii morfologici și fizici ai ouălor au fost superiori. Astfel, în faza de vârf a ouatului, valorile indicatorului menționat la aceste loturi au fost de 11,497 ± 0,89%. La ouăle din lotul L1 exp. indicatorul analizat a înregistrat valoarea de 11,486 ± 0,61%, iar la lotul L3 exp. valoarea apropiată, de 11,484 ± 0,11% (tab. 21, fig. 24).

Cu privire la variabilitatea indicatorului studiat, acesta a fost de la mică la medie, coeficientul de variație înregistrând valori cuprinse între 2,39% pentru lotul L3 exp. și 16,15% pentru lotul L2 exp. Dacă în literatura de specialitate proporția substanțelor proteice din albuș este de 10,3%, rezultatele se pot considera mulțumitoare.

Tabelul nr. 21

Substanțele proteice din albuș (%) la ouăle studiate

în faza de vârf de ouat

Figura nr. 24

Substanțele minerale din albuș

Deși ponderea cea mai mică în compoziția albușului o au substanțele minerale, ele sunt indispensabile metabolismului embrionilor. Din analizele efectuate s-a constatat că proporția substanțelor minerale din albuș a prezentat diferențe mici între loturi. Astfel, în faza de vârf de ouat s-au înregistrat proporțiile cele mai mici de substanțe minerale din albuș: 0,204 ± 0,20% la lotul L1 exp., 0,026 ± 0,39% la loturile Lc și L2 exp. și de 0,212 ± 0,29% la lotul L3 exp. Coeficientul de variație s-a caracterizat printr-o bună omogenitate în interiorul loturilor, acesta fiind cuprins între 3,11% și 8,48%, nu a fost înregistrat diferențe semnificative între loturi. S-a constatat că rezultatele obținute sunt apropiate de cele găsite în literatura de specialitate (tab. 22, fig. 25).

Tabelul nr. 22

Substanțele minerale din albuș (%) la ouăle studiate în faza de vârf de ouat

Figura nr. 25

Conținutul în apă al gălbenușului

Apa deține ponderea în structura compoziției chimice al gălbenușului, ea reprezentând un suport indispensabil dezvoltării embrionare, ca și la albuș. Din datele obținute (tab. 23, fig. 26) se evidențiază că proporția apei în gălbenuș a fost relativ apropiată între loturi. Astfel, ouăle din lotul Lc au avut proporția cea mai mare de apă din gălbenuș și anume de 46,03 ± 0,16% în vârf de ouat, de 45,85 ± 0,31% la lotul L3exp., iar la lotul L1 exp. de 45,87 ± 0,28%, cele mai mici valori înregistrându-se la ouăle din lotul L2 exp., respectiv: 45,80 ± 0,31%. Între loturi nu au existat diferențe statistice semnificative, fiind caracterizate printr-o bună uniformitate a caracterului menționat (V% < 10).

Tabelul nr. 23

Conținutul în apă din gălbenuș (%) la ouăle studiate

în faza de vârf de ouat

Figura nr. 26

Substanțe proteice din gălbenuș

Comparativ cu ponderea substanțelor proteice din albuș, gălbenușul conține o cantitate mai mare de proteine. Rezultatele obținute în cadrul experiențelor efectuate (tab. 24, fig. 27) au evidențiat echilibrul între laturi. Valorile înregistrate la ouăle recoltate în vârf de ouat au crescut ușor la nivelul de 16,02 ± 0,64% (L1 exp.), de 16,05 ± 0,07% (L3 exp.), la 16,08 ± 0,28% (Lc) și de 16,09 ± 0,40% (L2 exp.).

Tabelul nr. 24

Substanțele proteice din gălbenuș (%) la ouăle studiate în faza de vârf de ouat

Figura nr. 27

Substanțele minerale din gălbenuș

La fel ca la albuș, ponderea cea mai mică între componentele gălbenușului o au substanțele minerale. Datele obținute (tab. 25, fig. 28) au pus în evidență relativ constante înregistrate pentru substanțele minerale în gălbenuș.

S-a constatat că la ouăle din lotul L2 exp., indicatorul luat în studiu a înregistrat în vârf de ouat valoare de 1,34 ± 0,34%. La cazul ouăle studiate din lotul L3 exp. s-au înregistrat substanțe minerale în gălbenuș în proporție de 1,37 ± 0,76%. Cele mai mari valori ale indicatorului analizat s-au constatat la lotul de control (Lc) și anume de 1,39 ± 1,11%. Din analiza coeficientului de variație s-a constatat o bună uniformitate a caracterului studiat (V% < 10) cu excepția lotului (Lc) (V% = 12,17%).

Pentru această componentă a gălbenușului, literatura de specialitate citează proporția de 1,0%, datele obținute fiind apreciate de aceasta.

Tabelul nr. 25

Substanțele minerale din gălbenuș (%) la ouăle studiate în faza de vârf de ouat

Figura nr. 28

3.3.2.3. Indici microbiologici

Încărcătura microbiană de pe coaja minerală a ouălor

Încărcătura microbiană din halele de creștere intensivă a păsărilor, poate atinge valori impresionante (circa 300 miliarde de germeni/m2, la nivelul pardoselii, 35 miliarde de germeni/g așternut și 73.211 germeni/m3 aer – Văcaru-Opriș I., 1996). Lăsarea ouălor pe un timp mai îndelungat în mediul poluat din hală, sporește riscul contaminării cojii acestora cu diferiți vectori.

Rezultatele obținute în cazul ouălor recoltate în vârf de ouat (tab. 26, fig. 29) au pus în evidență o încărcătură microbiană a cojii minerale de 27,20 ± 3,92 germeni/cm2 la lotul L1 exp., de 27,40 ± 1,99 germeni/cm2 la lotul Lc, de 27,59 ± 3,42 germeni/cm2 la lotul L3 exp. și de 28,75 ± 3,20 germeni/cm2 la lotul L2 experimental.

Coeficientul de variație a avut valori de cuprinse între 21,37-36,48%, ceea ce denotă o variabilitate de la mijlociu la foarte mare a caracterului urmărit în interiorul loturilor, punând în evidență o heterogenitate a caracterului urmărit.

În urma verificărilor făcute pentru depistarea prezenței de salmonele, acestea nu s-au regăsit la nici unul din ouăle analizate.

Tabelul nr. 26

Încărcătura microbiană a cojii minerale (germeni/cm2) la ouăle studiate

în faza de vârf de ouat

Figura nr. 29

3.3.3. Analiza procesului de incubație a ouălor de rață studiate

Fertilitatea ouălor

Procentul de fertilitate al ouălor se calculează în stația de incubație, în sectorul de reproducție. El se exprimă ca fiind raportul procentual dintre numărul de ouă limpezi și cel de ouă introduse, având o valoare estimată a heritabilității de 0,64 , iar a repetabilității de 0,70.

Din datele obținute (tab. 27, fig. 30) s-a constatat că cel mai ridicat procent de fertilitate s-a înregistrat la lotul L2 exp., la care greutatea medie a ouălor a fost de 70-80 g, greutate apropiată de cea specifică rațelor Pekin. Acest lot a înregistrat o fertilitate de 88%, identică cu cea de la loturile Lc și L1 exp. iar la lotul L3 exp. a înregistrat o scădere, valoarea înregistrată fiind de 84%.

La lotul L2 exp., cea mai mare fertilitate a ouălor s-a constatat și cel mai ridicat procent de ecloziune.

Media procentului de fertilitate constatat la loturile experimentale a fost de 87%, valoare apropiată de cea înregistrată la lotul de control (Lc). Se consideră ca fiind normală o fecunditate a ouălor de peste 80%, în acest sens, rezultatele obținute se pot aprecia ca fiind bune.

Figura nr. 30

Procentul de embrioni morți

În urma controalelor biologice efectuate în zilele 9-10 de incubație și la transfer (25 zile), au fost puse în evidență și apoi eliminate de pe listă, ouăle cu embrioni morți.

Din acest punct de vedere s-a constatat faptul că la mirajul I efectuat pe ouă provenite de la rațe aflate în vârf de ouat (tab. 27, fig. 31) lotul L3 exp. a avut cea mai mare mortalitate embrionară, de 8%, iar celelalte loturi înregistrând valori de 4%.

Figura nr. 31

La mirajul al II-lea efectuat la vârsta de 25 zile a embrionilor, în perioada de vârf de ouat au fost depistate 4% ouă cu embrioni morți la loturile L1, L2 și L3 exp., în timp ce la lotul de control (Lc) ponderea lor a fost de 8% (tab. 27, fig. 32).

Figura nr. 32

Prin însumarea valorilor înregistrate la cele două miraje s-a stabilit numărul total de embrioni morți (tab. 27, fig. 33). Din datele obținute a rezultat că, în perioada de vârf de ouat la lotul L2 exp. și L3 exp. s-a înregistrat valoarea de 8%, iar la loturile L1 exp. și Lc s-a înregistrat valoarea de 12%.

O incubație bună este considerată atunci când procentul de embrioni morți nu depășește 5%, iar rezultatele obținute pot fi apreciate ca fiind mulțumitoare.

Figura nr. 33

Procentul de eclozabilitate

Eclozabilitatea reprezintă un indicator tehnic al activității de incubație, la calcularea căruia sunt eliminate ouăle infecunde, cunoscute și sub numele de limpezi sau clare.

Datele obținute (tab. 24, fig. 34) au pus în evidență superioritatea lotului L2 exp., chiar dacă diferențele între loturi nu au fost prea mari.

În perioada de vârf de ouat eclozabilitatea ouălor recoltate de la lotul L2 exp. a fost de 90,90%, în timp ce la lotul Lc și L2 exp. aceasta a fost de 81,81%, la lotul L1 exp. de 77,27%. Eclozabilitatea medie la loturile experimentale a fost de 82,94%.

Literatura de specialitate indică pentru ouăle provenite de la rațele de reproducție din rasa Pekin o eclozabilitate medie de 80-85%, heritabilitatea caracterului fiind moderată (h2 estimat la 0,29).

Figura nr. 34

Procentul de ecloziune

În urma stabilirii capacității de ecloziune a ouălor studiate, ca element general de analiză a activității de incubație, s-a remarcat că cele mai bune rezultate au fost înregistrate de către lotul L2 exp., la care greutatea ouălor a fost de 70-80 g (tab. 27, fig. 35).

În vârf de ouat, procentul de ecloziune al ouălor provenite de la lotul L2 exp. a fost de 76% urmat de loturile Lc și L3 exp. cu un procent de ecloziune de 72% și de loturile L1 exp. (68%).

Literatura de specialitate citează valori medii ale procentului de ecloziune cuprinse între 65-75% și în concluzie se poate afirma că rezultatele obținute au fost bune, cu un plus de apreciere pentru lotul L2 exp.; menționăm că h2 estimat pentru procentul de ecloziune este de 0,05.

Figura nr. 35

SUBDIVIZIUNI

Concluzii generale și recomandări

Literatura de specialitate consultată conține foarte puține elemente referitoare la condițiile de calitate pe care trebuie să le întrunească ouăle de rață destinate incubației artificiale.

În această lucrare sunt prezentate datele obținute cu privire la indicii de calitate ai ouălor de rață aparținând rasei Pekin, recoltate în faza de vârf de ouat.

Indicii de calitate

Analiza de ansamblu a indicilor fizici de calitate ai ouălor de rață studiate au pus în evidență o corelație strânsă între aceștia și mărimea ouălor respective. Astfel la lotul L3 exp., care a fost alcătuit din ouă încadrate în grupa de greutate 80-90 g, au fost găsite cele mai ridicate valori pentru marea majoritate a indicatorilor fizici determinați ca de exemplu:

pentru indicele formatului – 75,05 ± 0,94%;

pentru volum – 82,85 ± 0,37%;

pentru greutatea specifică – 1,100 ± 0,01;

pentru densitate – 1,082 ± 0,16;

pentru rezistența la spargere a cojii minerale – 1,378 ± 1,21 kgf/cm2;

pentru indicele albușului – 0,091 ± 0,48;

pentru indicele gălbenușului – 0,452 ± 1,38;

pentru indicele Haugh – 79,5 ± 0,61 U.H..

Referitor la grosimea cojii minerale a ouălor din lotul L3 exp. aceasta a fost mai redusă (0,591 ± 0,96 mm) decât la lotul Lc (0,594 ± 1,02 mm).

Dozarea componenților chimici din albușul și gălbenușul ouălor studiate au pus în evidență un anumit echilibru între loturi. În cazul conținutului în apă, componentelor proteice și minerale din albuș și gălbenuș nu s-au înregistrat diferențe semnificative între loturi. Calitatea ouălor studiate a fost apreciată și prin prisma apartenenței lor la morfologia normală specifică unui ou bun de incubație.

Din acest punct de vedere s-a constatat că, ponderea ouălor improprii pentru incubație a fost de numai 1,6% la loturile Lc și L2 exp., de 1,8% la lotul L3 exp. și de 1,7% la lotul L1 exp..

Analiza procesului de incubație

Determinările efectuate pe ouăle recoltate în vârf de ouat au scos în evidență o rată bună a ecloziunii cu o medie de 72% la loturile experimentale, dar și a mortalității embrionare la mirajul I de 4,25%, iar la mirajul II de 5%. Capacitatea de ecloziune a atins nivelul maxim de 76% la ouăle din lotul L2 exp.

În prezenta lucrare a fost studiată influența calităților de incubație ale ouălor obținute în perioada de vârf de ouat asupra performanțelor realizate la incubație.

Concluziile formulate la finalul cercetărilor întreprinse, sunt prezentate după cum urmează:

– indicii de calitate ai ouălor studiate, s-au înscris în limitele unor calități superioare de incubație la toate loturile de experiență, însă de remarcat sunt indicii de calitate găsiți la ouăle cu greutate medie (70-80 g) din lotul L2 exp. Referitor la compoziția chimică a ouălor studiate, se poate afirma că perioada de vârf de ouat și greutatea ouălor a avut o influență minimă asupra calității incubației.

– analiza de ansamblu a procesului de incubație, a adus în prim plan lotul L2 exp., alcătuit din ouă ce s-au încadrat în media greutății ouălor care caracterizează rasa Pekin.

Concluziile formulate anterior ne-au permis elaborarea unor recomandări ce sunt prezentate mai jos:

utilizarea la incubație numai a ouălor care întrunesc condițiile minime de calitate;

folosirea la incubație a ouălor recoltate în perioada de vârf de ouat, dată fiind fertilitatea lor mare și rata mică a mortalității embrionare;

perioada oprimă de creștere și exploatare a rațelor de reproducție din rasa Pekin este cuprinsă între vârstele de 28-54 săptămâni. Ouăle recoltate în vârf de ouat sunt eficiente în procesul de incubație;

obligativitatea aplicării operațiunilor de decontaminare a ouălor de rață, dat fiind gradul mult mai ridicat de contaminare pe care le prezintă acestea;

necesitatea corelării factorilor fizici de incubație cu cerințele fiecărei etape de dezvoltare embrionare specifice acestei specii;

dotarea stațiilor de incubație pentru ouăle de rață cu aparate moderne, care să permită asigurarea unor condiții optime de incubație.

BIBLIOGRAFIE

1. Austin, C.R., (1976) – „Fecundația”, [NUME_REDACTAT], București (traducere).

2. Bălășescu M. și colab., (1980) – „Avicultura”, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.

3. Bogdan A.T. și colab., (1981) – „Reproducția animalelor de fermă”, Editura scrisului Românesc, Craiova.

4. Bunaciu P., (1982) – „Tehnologia reproducției la păsări”, [NUME_REDACTAT], București.

5. Carp-Cărare M., (1991) – „Microbiologie”, Curs litografiat, [NUME_REDACTAT], Iași.

6. Cotea C., (1992) – „Biologie celulară, histologie și embriologie”, Curs litografiat, vol. I și II, [NUME_REDACTAT], Iași.

7. Gheție V. și colab., (1976) – „Atlas de anatomie a păsărilor domestice”, [NUME_REDACTAT], București.

8. Krivopisin I., (1984) – „Perfecționarea tehnicilor de incubație a ouălor”, Ptitevodstvo, nr. 11, 22-24, URSS.

9. Matiuți M. și colab., (1996) – „Creșterea rațelor”, [NUME_REDACTAT], Timișoara.

10. [NUME_REDACTAT]., A., Bălășescu M., (1964) – „Incubația artificială”, [NUME_REDACTAT], București.

11. [NUME_REDACTAT]., A., (1961) – „Avicultura”, vol. I și II, [NUME_REDACTAT], București.

12. Tipuriță D. și colab. (1986) – „Creșterea intensivă a palmipedelor”, [NUME_REDACTAT], București.

13. Tudor V., (1968) – „Creșterea rațelor și gâștelor”, [NUME_REDACTAT], București.

14. Usturoi M. G., (1999) – „Incubația la păsările domestice”, [NUME_REDACTAT], Iași.

15. Văcaru-Opriș T., (1993) – „Tehnologia creșterii păsărilor”, vol. I și II, [NUME_REDACTAT], Iași.

16. Văcaru-Opriș I., (1994) – „Preocupări actuale și de perspectivă în domeniul incubației artificiale a ouălor”, revista „Cercetări agricole în Moldova”, vol. I și II, (101), Iași.

17. Văcaru-Opriș I., Plăcintă P. și colab. (2000) – „Tratat de avicultură”, vol. I, [NUME_REDACTAT], București.

*** (1999) – „Anuarul statistic al României”, București.

*** (2000) – „[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]”, vol. 56, number 2, June.

=== Anexa ===

Tabelul nr. 27

Analiza procesului de incubație a ouălor de rață în faza de vârf de ouat