Contribuții la Modelarea Asistată a Managementului Proceselor Industriale Complexe

Capitolul 5. Managementul asistat al datelor despre produs

Modelarea informațională a entității „produs” reprezintă o direcție principală de cercetare în cadrul prezentei teme. Importanța acestui domeniu de studiu provine din necesitatea dezvoltării unor concepte și metodologii pentru procesele industriale complexe, inclusiv pentru managementul asociat acestora. Plecând de la definițiile oferite de unele standarde internaționale, structurile necesare pentru definirea entității produs sunt următoarele: (a) elemente informaționale asociate arhitecturilor organizaționale, (b) elemente informaționale asociate categoriei produsului și (c) elemente informaționale asociate contextului în care acesta este definit. Aceste trei perspective definesc identitatea unui produs, însă o abordare preponderent semantică a acestui subiect nu este de natură să ofere claritatea necesară, astfel că se impune o abordare ontologică a domeniului.

5.1. Definirea identității prin ontologii de nivel înalt

Ontologia, o preocupare filozofică prin esența sa, urmărește elaborarea unor răspunsuri care privesc printre altele și problematica identității. Astfel, din sfera preocupărilor ontologice, au fost definite concepte cum ar fi: conceptul entităților particulare sau al celor universale, teoria substanței etc. Toate acestea se raportau domeniului ontologiei în dorința creării unei reprezentări a entităților care există sau pot exista, și cum anume pot fi acestea clasificate. Ontologiile de nivel înalt răspund la aceste demersuri filozofice [K05, M05, V01]. Plasate în sfera meta-ontologiei, așa-numitele ontologii de nivel înalt concentrează elementele necesare pentru construirea unor ontologii specifice, cunoscute și sub apelativul de ontologii de domeniu.

La începutul anilor 1930 E. G. Boring folosește termenul teoria identității în lucrarea The Physical Dimensions of Consciousness [B03]. În lucrare sunt prezentate diverse aspecte legate de conceptul conștiinței: problema spațiului, percepția timpului și a duratei, semnificația calităților. Este propusă teoria relațională a conștiinței. Prin aceasta Boring demonstrează că existența unor înțelesuri, a unor concepte, este strâns legată de existența unor relații între un element central și un anumit context în care este plasat acesta. Contextul devine astfel important pentru definirea identității elementului central.

Ontologia de nivel înalt DOLCE a fost prezentată în Partea I. Aceasta este considerată de unii autori ca una dintre cele mai bine adaptate la reprezentarea lumii reale prin intermediul unui demers de modelare [K02, M04, M05]. În cadrul acestei tematici de cercetare, ontologia DOLCE este utilizată pentru definirea unor entități informaționale. Aceste entități sunt cele definite de standardul ISO 9001: (a) entitatea produs și (b) entitatea proces [I03]. Cele două entități exprimă concepte diferite prin esența lor. Primele sunt caracterizate ca fiind în principal lucruri care există, cele din urmă sunt caracterizate în principal ca lucruri care se petrec, care au loc [M04]. Există în accepțiunea ontologică un element care reunește cele două entități: relația de participare. Aceasta este prezentată prin relația 1.17, exprimând modul în care o entitate ED participă (există) într-o entitate PD. Relația amintită este prezentată în formă implicită, ea poate exprima un larg domeniu de tipuri de enduranți care participă într-un perdurant specific: proces sau eveniment. Explicitând relația amintită, activități precum cele specifice domeniilor Dezvoltării de Produse, Planificare, Fabricație etc., pot fi dezvoltate cu ajutorul relației prezentată în format grafic în Fig. 5.1. Putem afirma că definirea identității presupune definirea următoarelor coordonate: (a) produsul – ca expresie a identității obiectului care satisface o cerință specificată [D03] și (b) versiunea ca expresie a evoluției în timp a acelui obiect [S08].

Produsul reprezintă acel obiect care definit fiind din perspectiva producătorului, sau cea a utilizatorului, răspunde unei anumite solicitări, specificație etc. Versiunea reprezintă expresia modificărilor care survin asupra unui produs specificat. Principial se marchează astfel evoluția unui produs din perspectiva proiectantului, a dezvoltatorului de produs. Se pot distinge in această evoluție două tipologii: cea secvențială și cea paralelă [I06, I07]. Referitor la evoluția secvențială, uzual este folosit termenul „revizie” pentru identificarea acestui tip de modificare. Este de așteptat ca acesta să surprindă rafinarea produsului.

Varianta este definită ca răspuns la cerințele specifice pe care un anumit segment de piață le solicită [U01]. Aceasta marchează dezvoltarea acelui produs din perspectiva unei piețe de desfacere cu cerințe specifice, reprezentând expresia evoluției paralele a produsului considerat [I06].

Identitatea enduranților

Din perspectiva definirii identității elementelor de intrare sau a celor de ieșire, dar și a procesului care unește în perspectivă DOLCE cele două entități, considerând relația PC(POB(j),PD(p)) → POB(n), rezultă că un obiect POB(j) ∧ InFlow(j) se diferențiază de POB(n) ∧ OutFlow(n) dacă condiția PD(p) ∧ PRO(p) ∧ ¬At(p) este adevărată. Cu alte cuvinte, procesul p transformă un endurant de intrare într-un endurant de ieșire (definiția procesului [I02]), identitatea celor doi enduranți menționați fiind astfel diferită, dacă p este un proces și este exprimat într-o formă non-atomică.

Relațiile de mai sus exprimă identitatea unui endurant dintr-o perspectivă dependentă de identitatea perdurantului. Această abordare nu poate explica într-o măsură suficientă identitatea celo două entități considerate, j și n.

Pentru dezvoltarea definirii identității celor doi enduranți trebuie modificată perspectiva de definire, de la perspectiva producătorului la cea a utilizatorului, prin intermediul relației [B04]:

Relația de mai sus arată legătura deterministă care există între Func(f) și POB(y) [B04]. O funcție f specificată, exprimată într-o formă non-atomică, este pusă în relație cu un endurant specificat y. Se poate afirma că în lipsa unui context specificat această legătură are o cardinalitate de tipul ∞ : ∞. Un endurant y îndeplinește potențial mai multe funcții, iar o funcție poate fi rezolvată de diverși enduranți specificați. Prin specificarea relației Req se creează contextul necesar pentru introducerea unei cardinalități de tip 1 : 1, astfel identitatea endurantului y va fi determinată de funcția pe care acesta o îndeplinește (relația 5.2) [B04, I06].

Este de remarcat în legătură cu relația de mai sus că un endurant poate prezenta modificări ale elementele componente, sau modificări ale trăsăturilor relevante, fără ca prin aceasta să fie afectată identitatea endurantului. Această observație cere ca funcția f deservită de endurant să rămână neafectată de modificările survenite la endurant. A fost deja arătat că Func(f) determină identitatea endurantului asociat, coroborat cu aceasta, se poate afirma că identitatea unui endurant este de asemenea o agregare a trăsăturilor și a calităților asociate acestuia (relația 5.3) [I06].

Se poate afirma pe baza celor prezentate, că elementele: funcția produsului f, trăsături caracteristice x și calitățile asociate z, determină identitatea unui endurant y printr-o agregare specifică a acestora. Se disting următoarele cazuri [I06]:

Identitatea unui endurant trebuie studiată deopotrivă ca modalitate de diferențiere între entitățile componente ale spațiului conceptual al produselor (relația 5.4), dar și ca modalitate de identificare a evoluției acestora în timp (relația 5.5), printr-o referențiere a spațiului conceptual al versiunilor. Definirea celor două spații conceptuale amintite are impact asupra modului în care se identifică produsele sau versiunile acestora. Din acest motiv, definirea acestor spații conceptuale ajută în demersul definirii identității enduranților. Evoluția în timp a unui endurant, evoluție identificată prin introducerea entității Ver, poate prezenta un caracter secvențial sau unul paralel.

Cele două tipuri de evoluție pot fi regăsite într-o formă combinată. Este acceptat ca evoluția secvențială a unui produs să fie reprezentată de conceptul revizie (Rev), în timp ce evoluția paralelă să fie reprezentată de conceptul variantă (Var). Evoluția în timp a unui endurant poate avea și valențe determinate de adaptarea la unele cerințe specifice unui anumit segment de piață. Într-o astfel de situație, relațiile 5.4 și 5.5 rămân valabile, definirea identității trebuind să fie însă nuanțată prin utilizarea calităților asociate, dar și a măsurii acestora. Relația 5.6 exprimă dependența unui produs aflat la o revizie specificată Rev(y), față de măsura pe care o calitate specificată Q(x) o poate lua: q(α1) sau q(α2).

Prin consecință se definesc Var1(y) diferit de Var2(y), ambele subordonate versiunii specificate prin Rev(y). Figura 5.2 prezintă conceptele dezvoltate în legătură cu identitatea produsului [I06].

Identitatea perduranților

Studiul identității componentelor domeniului de discurs se răsfrânge în mod egal asupra tuturor acestora ca necesitate. Metoda de studiu diferă însă, afirmație bazată pe specificul relațiilor ce pot fi definite pentru fiecare entitate în parte. Elementul central pentru studiul identității este reprezentat de studiul identității enduranților, pentru celelalte entități studiul devine dependent de conceptele prezentate prin relațiile 5.4, 5.5 și 5.6.

Este recunoscut tipul interdependenței ce se manifestă între enduranți și perduranți. Coordonatele prin care se definește un endurant sunt cele spațiale, în timp ce un perdurant se definește prin coordonate temporale. Un perdurant va fi studiat în privința identității prin prisma relațiilor de participare dezvoltate de un endurant cu identitate definită [M04].

În Fig. 1.7 se disting cele două tipologii întâlnite la perduranți: (a) procese și (b) evenimente. Ambele sunt caracterizate prin coordonate temporale, dar procesul transformă un element de intrare în unul de ieșire, iar evenimentul transferă un element de intrare (semnal, energie sau materie) în unul de ieșire. Procesul prezintă o desfășurare cuantificabilă în timp, dar evenimentul nu prezintă o astfel de caracteristică. La proces avem o schimbare a identității enduranților participanți, în timp ce la evenimente nu se întâlnește acest aspect [M04].

Perduranții suportă operații de compunere, caracterul temporal întâlnit în cazul perduranților creând unele aspecte specifice. Considerând un perdurant p definit prin relația PC(y1,p) → y2 se pune întrebarea dacă această relație poate defini identitatea perdurantului amintit. Răspunsul este negativ pentru că un endurant y2 poate fi obținut în egală măsură prin intermediul unor perduranți cu identitate diferită: p1 ≠ p2. Pentru definirea identității perduranților apelam la studiul compunerii, participării și la studiul calităților asociate. Astfel perdurantul considerat poate fi studiat din perspectiva descrisă de relația K(pi,p) ∧ (P(pi,p) ∨ PP(pi,p)). Astfel se consideră perdurantul p compus din entitățile pi, entități care la rândul lor pot fi de asemenea compuse. Din această relație putem deduce identitatea perduranților prin studiul compunerii acestora. Consideram perduranții p și ρ cu proprietatea: p=K(pi,p) și ρ=K(ρi,ρ):

Relația de mai sus demonstrează identitatea unui perdurant din perspectiva componentelor considerate. În privința studiului identității perduranților, pentru că definirea versiunilor sau a variantelor asociate prezintă un puternic caracter specific, relația amintită constrânge principala coordonată a identității unui perdurant. Această afirmație nu se traduce prin lipsa versiunilor sau a variantelor asociate perduranților, dar acestea prezintă aspecte specifice detaliate în cele ce urmează.

Un perdurant nu acceptă conceptul reviziei, acest concept fiind asociat unei entități care „există” și nu uneia care „se derulează”. Totuși enduranții care participă pot determina o formă specifică de definire a acesteia. Considerând pentru exemplificare un proces de fabricație a unui reper, orice modificare din perspectiva subproceselor componente, aplicată acestui proces, conduce la obținerea de facto a unui proces cu o identitate diferită, fapt argumentat prin relația 5.7. În situația în care enduranții participanți de tip resursă sunt incrementați la o nouă versiune, procesul în ansamblul său rămânând neschimbat, devine posibilă definirea unei versiuni asociate perduranților. Este însă de notat că versiunea unui perdurant este importată de la enduranții participanți. Versiunea perdurantului este dependentă deci de versiunea enduranților participanți.

Perduranții acceptă însă conceptul variantei. În exemplul anterior referitor la procesul de fabricație a reperului considerat, putem studia cazul în care reperul este destinat unor segmente diferite de piață. În ambele cazuri este descris același produs, aceiași revizie, dar livrat în două variante constructive adaptate celor două segmente de piață. Cele două variante constructive sunt obținute prin aplicarea unui singur proces, particularizat variantei de produs dorite. Varianta unui perdurant este dependentă de valoarea calităților asociate perdurantului. Potrivit DOLCE, acestea se clasifică în TQ, SQ, AQ [M04]. Modificarea valorilor asociate acestor calități vor determina potențial o nouă variantă, expresie a evoluției paralelă a perduranților.

Tipologia datelor despre produs

Titulatura „date despre produs” concentrează o suită de informații care sunt puse în legătură cu un produs specificat. Utilizarea termenului „produs” presupune ca relația formată între entitățile „obiect” și „domeniu de utilizare” să fie cunoscută și definită. Multitudinea informațiilor relaționate cu un produs, sau o categorie de produse, creează necesitatea unui control al acestora, iar managementul datelor despre produs reprezintă domeniul a cărui modelare informațională este urmărită. Puternica relație înregistrată între enduranți și perduranți se regăsește în definirea tipologiei datelor despre produs. Aceste informații trebuie să descrie deopotrivă endurantul considerat, dar și perduranții în care acesta este participant. Avem astfel informații care definesc structura, funcționarea, dezvoltarea conceptului, rafinarea etapelor de proiectare etc. În secțiunile precedente a fost prezentat un algoritm ontologic pentru definirea criteriilor necesare în stabilirea unei ontologii de domeniu. Acestea sunt: produs, versiune, revizie și variantă. Acestea trebuie să fie prezentate într-un context specific, o anumită perspectivă asociată cerințelor exprimate de diversele părți interesate în dezvoltarea acestei construcții. Pentru dezvoltarea modelului informațional, alături de conceptele amintite, sunt incluse următoarele: definirea organizației asociate produsului și a rolului acesteia, încadrarea într-o clasă de produse și definirea contextului în care informațiile gestionate vor fi clasificate [U01]. Modelul arhitecturilor organizaționale definește într-o perspectivă conceptuală localizarea fluxului informațional asociat produsului considerat [G02, P03]. Definirea rolurilor, la nivelul organizației sau la nivelul resurselor umane, urmărește definirea unor criterii care urmează să fie utilizate pentru atribuirea unor proceduri de autentificare și autorizare [C06, S09], modelate la rândul lor. Modelul informațional al organizației trebuie să se adapteze inclusiv la cerințele organizațiilor virtuale. Printre acestea se regăsesc: distribuirea geografică semnificativă, sisteme informaționale puternic susținute prin sisteme informatice etc. Definirea contextului, element necesar pentru demersul de definire a unui produs, are trei componente. Acestea sunt cele care se referă la contextul aplicației (o descriere a domeniului de utilizare), contextul produsului (o descriere a elementelor de proiectare) și contextul vederii (definirea ciclului de viață ca expresie a implementării tehnicii modelului integrat) [U01].

Prima componentă, contextul aplicației, fixează tematica într-o ontologie specifică domeniul de interes, astfel încât o serie de constrângeri specifice acestuia să poată fi identificate corect.

A doua componentă, contextul produsului, poate dezvolta elemente de modelare informațională specifice domeniului de dezvoltare de produse, analiză și rafinare a conceptelor funcționale etc. Componenta contextului care face referire la vederea produsului fixează etapa de viață în care se află produsul considerat, ca urmare a implementării conceptului PLM. Definirea clasei de produse este în esență un demers ontologic. Prin această clasificare se urmărește stabilirea unei anumite taxonomii a informațiilor gestionate în legătură cu produsul considerat.

5.2. Modelul produsului

Modelul informațional al produsului trebuie să surprindă acele aspecte considerate relevante pentru identitatea produsului. Acest deziderat este rezolvat prin dezvoltarea unei construcții informaționale, o anumită structură relațională care să ofere suport pentru managementul datelor despre produs.

Pe de altă parte, trebuie considerat că modelul informațional al produsului poate prezenta unele particularități. Acestea provin din sfera contextului ca și din cea a arhitecturilor organizaționale, entități care relaționează puternic cu entitatea „produs” studiată.

Cercetările efectuate asupra modelului informațional atribuit entității „produs” sunt dezvoltate, după cum se prezintă în Fig. 5.3, pe direcțiile: organizație, context și clasă-categorie. Aceste direcții principale reprezintă domenii complexe de studiu informațional. Din acest punct de vedere, clasele {produs} și {categorie_produs}, prin relația specificată în Fig. 5.3, asigură managementul identității produsului și al categoriei din care acesta face parte. Pentru definirea acestui tip de relație se face referire la relațiile meronimice și mereologice specifice studiului tipologiilor de relaționare parte-întreg (Tabel 5.1) [K01, K03]. Utilizarea acestor relații ține cont de teoria ontologică cu privire la identitatea și compunerea enduranților, ca și de relațiile de participare dezvoltate față de perduranți [I06, M04]. Definirea calităților asociate, a elementelor dependente ca și a celor constitutive, sunt posibile prin utilizarea acestor relații. Acestea trebuie înțelese în contextul creat de reprezentarea grafică din Fig. 5.1.

Modelul informațional rezultat din cercetările efectuate în această direcție este prezentat în Fig. 5.4, acesta are la bază recomandările inițiativei STEP cu privire la definirea unui produs prin entitățile Produs, Versiune și Vedere [U01]. Modelul înglobează de asemenea, pentru definirea categoriei și a contextului, entitățile {Produs_Categorie} și {Produs_Context} și prezintă relaționare față de modelul organizației și al documentului, modele ce vor fi prezentate ulterior.

Categorie și context

Definirea unui produs are la bază construirea unei identități pentru produsul considerat, prin încadrarea sa într-o categorie și un context. Entitatea {Produs_Categorie} gestionează informațiile relevante pentru definirea categoriei. Pe baza recomandărilor STEP au fost considerate următoarele categorii: (a) Ansamblu, (b) Subansamblu, (c) Reper, (d) Reper standardizat, (e) Sculă, unealtă, (f) Materie primă, (g) Clasă și (h) Document [U01]. Pentru categoriile (a), (b) și (c) se pot considera, pentru fiecare în parte, următoarele subcategorii: (1) Prototip, (2) Piesă de schimb și (3) Entitate standard. Definirea produsului din perspectiva categoriei reprezintă un proces de alegere a uneia dintre opțiunile amintite mai sus. Ca regulă generală, un produs poate fi asociat la mai multe categorii, dar într-o astfel de eventualitate, trebuie definit acel element, trăsătură, calitate etc., care diferențiază încadrarea produsului în fiecare din aceste categorii. Pentru a consolida schema de definire a produsului prin categorie și context a fost considerat că unui produs i se poate asocia o singură categorie și un singur context. Această constrângere a fost evaluată ca necesară în urma cercetărilor efectuate asupra modelului produsului în vedere informațională, decizia fiind argumentată prin relația 5.2. Pentru cazurile în care este necesară o asociere a unui produs la mai multe categorii, aceasta trebuie efectuată prin definirea unor entități „produs” diferite, fiecare entitate definită fiind asociată unic unei categorii. Structura informațională prezentată în Fig. 5.5 permite definirea unui produs atât din perspectivă structurală, cât și din perspectiva categoriei și contextului. Din perspectivă structurală putem defini entități de tipul: ansamblu, subansamblu sau reper.

Identitatea unui ansamblu se construiește pe aceleași coordonate ca în cazul unui reper, dar ansamblul va avea definite relații mereologice din domeniul fundamental (Tabel 5.1) de tipul part_of sau proper_part_of spre deosebire de o entitate „reper” care nu poate asocia astfel de relații. Pentru a contura mai puternic identitatea produsului considerat, acestuia i se poate asocia o imagine, o expresie grafică care să identifice facil identitatea produsului. Această asociere este rezolvată de atributul {ID_XRF_FILES_FK} însă identitatea produsului în ansamblul său este dată de atributele: {ID_PRODUCT_PK}, {PRODUCT_NAME}, {CATEGORY _NAME} și {PROD_CTXT_DESCRIPTION} (Fig. 5.5).

Trăsături și calități

Identitatea unui produs rezidă în definirea acelor trăsături și a acelor calități care caracterizează produsul considerat. Se consideră următoarele: un produs poate asocia trăsături prin intermediul unor relații din domeniul „dependență” de tipul depends_on, de asemenea poate asocia calități prin intermediul unei relații din domeniul „calități” de tipul quality_of [K01, K03, M04].

În acest context, trăsăturile trebuie înțelese ca fiind elemente componente ale produsului, care conferă identitate produsului. În plan conceptual, putem spune că identitatea unui produs este dată de agregarea trăsăturilor acelui produs. Pe de altă parte, calitățile unui produs trebuie înțelese ca fiind acele caracteristici ale produsului care, ca și trăsăturile, conferă identitate produsului. În plan conceptual putem spune că identitatea produsului este dată de agregarea calităților asociate acestuia. Prin reunirea celor menționate, putem afirma că identitatea unui produs este în mod esențial determinată de agregarea trăsăturilor și a calităților asociate acelui produs. Între trăsături și calități, entități ontologice asociate produsului, există o relație specifică. Prin definiție, calitățile asociate unui produs sunt intrinseci acelui produs. Asocierea calităților la un produs specificat are în vedere produsul ca parte întreagă. Calitățile nu pot fi asociate unei părți din produsul considerat, dar pot fi asociate unei anumite trăsături care este în relație de dependență cu produsul specificat. Este interesant de remarcat în ceea ce privește relația dintre identitatea produsului, trăsăturile, și calitățile acestuia, că identitatea unui produs se poate modifica cu modificări ale trăsăturilor sau calităților asociate produsului considerat, dacă, prin aceasta, se aduc modificări ale funcției îndeplinite de produs, argumentarea acesteia realizându-se prin relațiile 5.3 și 5.4. Ca urmare a celor exprimate, tipul de relaționare între produs, trăsături și calități trebuie să ofere suport pentru păstrarea identității unui produs, dar să marcheze în același timp modificările trăsăturilor sau a calităților. Acest aspect capătă rezolvare prin introducerea entității {Produs_Versiune}. Prin introducerea acestei entități devine posibil controlul modificărilor pe care un produs le poate înregistra din punctul de vedere al trăsăturilor și al calităților. Aceste modificări sunt rezultatul unor revizii în proiectul produsului, revizii care devin necesare ca o consecință a unor modificări în cerințele clienților sau ca rezultat al unor reglementări legale. Indiferent de natura modificărilor care au determinat o modificare a trăsăturilor sau a calităților asociate produsului considerat, daca relația 5.5 este verificată, atunci avem un produs care evoluează de la o versiune Verk−1 la versiunea Verk. Din acest motiv, trăsăturile și calitățile asociate produsului sunt în fapt relaționate de entitatea {Produs_Versiune} (Fig. 5.6). Astfel se poate diferenția setul de proprietăți (trăsături și calități) pe care fiecare versiune în parte le asociază. Pentru exemplificare se consideră reperul din Fig. 5.7. Reperului prezentat i se asociază calitățile: (a) diametru exterior, (b) diametru interior, (c) lungime, (d) rugozitate generală și (e) material. Acestea sunt considerate față de reperul „Bucșă” în întregul său. O serie de alte calități pot fi asociate cu anumite porțiuni ale reperului considerat. Astfel avem definite trăsăturile: (1) șanfren interior, (2) șanfren exterior și (3) gaură pentru știft de blocare, pentru care se definesc calitățile prezentate în Fig. 5.8.

Ca urmare a definirii structurii informaționale, reperul prezentat în Fig. 5.7 poate fi interpretat din perspectiva proprietăților sale. Aceste proprietăți sunt strâns legate de cerințele clientului (cerințe analizate prin tehnica analizei funcționale [B04]) încât determină identitatea acestui reper [I06]. Considerând reperul amintit în vedere informațională, o modificare privind trăsătura identificată „Gaură știft blocare”, în sensul modificării calităților asociate, păstrează neschimbată funcția îndeplinită de acest reper. Ca urmare, în această situație putem identifica o versiune (sau o variantă) a reperului menționat. Pe de altă parte, modificări posibile în ceea ce privește trăsăturile sau calitățile identificate, pot eventual schimba identitatea reperului dacă funcția îndeplinită de produs este modificată la rândul său.

Dacă la reperul prezentat în Fig. 5.7 dorim să adăugăm o a doua referință pentru funcția de poziționare, obținem reperul din Fig. 5.9, care se diferențiază de primul prin trăsătura „flanșă”. Aceasta, la rândul ei, prezintă un anumit set de calități asociate. Elementele de definire a identității unui produs, prin componentele sale: context, categorie, produs și versiune, necesită introducerea unui identificator care să prezinte caracter de unicitate pentru fiecare din componentele enunțate mai sus. Acești identificatori sunt denumiți generic „chei primare” și au fost utilizați pentru identificarea unică a elementelor amintite (Fig. 5.5, Fig. 5.6). Definirea unor relații între diversele entități definite pentru crearea și controlul identității se realizează pe baza cheilor primare și a celor de relaționare.

Pentru exemplificare, relaționarea unui produs (Fig. 5.6, entitatea {Produs}) cu versiunile sale (Fig. 5.6, entitatea{Versiune}) este exprimată prin relația: POB(y).id_product_pk = Ver(y).id_produs_fk. Entitatea {Proprietăți} din Fig. 5.6 reprezintă soluția pentru gestiunea informațiilor relevante în legătură cu trăsăturile și calitățile prezentate în Fig. 5.8. Această entitate reprezintă o structură informațională complexă, gradul de complexitate al acestei structuri fiind determinată de diversitatea informațiilor care trebuie gestionate, dar și de caracteristica compusă a acestor informații. În consecință, structura informațională care reprezintă entitatea {Proprietăți} este la rândul ei o structură complexă. Aceasta este formată din entități pentru definirea proprietăților gestionate, la nivelul aplicației dar și la nivelul produsului definit, iar valoarea calității este gestionată de o entitate individualizată (Fig. 5.10). Relaționarea față de entitatea {Versiune} este realizată de o entitate special concepută în acest scop. Definirea setului de trăsături sau calități este efectuată la nivelul aplicației de entitatea {PDM_Proprietate_Categorie}. Această definire prezintă avantajul unei consistențe pe care o determină în definirea unor trăsături sau calități. Pe de altă parte, entitatea {Proprietate_Definiție} fixează o anumită trăsătură sau calitate pentru un produs definit. În acest mod se obține o anumită consistență pentru trăsăturile sau calitățile definite pentru toate versiunile unui produs considerat. Valoarea proprietăților definite este gestionată de entitatea {Proprietate_Valoare}. Această entitate se relaționează cu cele care gestionează categoria și definiția proprietății referențiate prin entitatea {Prod_Prop_Def_Repr} (Fig. 5.10), care este o entitate special concepută pentru gestionarea relațiilor necesare. În acest mod se pot gestiona trăsăturile și calitățile asociate unui produs, prin versiunile sale.

Pentru definirea identității unui produs, mai exact a unei versiuni a produsului, setul de trăsături și cel al calităților trebuie să primească o valoare, sau un câmp de acceptare. Din perspectiva ontologiei DOLCE, acest câmp de acceptare se regăsește în zona entităților abstracte de tip TR, PR sau NPR. Acest tip de informație este rezolvată prin entitatea {Proprietate_Reprezentare}. În ansamblul său, schema prezentată în Fig. 5.10 permite ca pentru fiecare versiune a unui produs

considerat să definim un set de calități sau trăsături care corespund unei categorii specificate, fiecare dintre aceste calități primind o definiție a criteriilor de acceptare. Acestea din urmă pot fi exprimate prin constrângere față de unele condiții specificate de asemenea în rândul calităților. Trăsăturile se subordonează, din perspectivă informațională, versiunii specificate, acestea nu pot asocia câmpuri de acceptare, dar se pot constitui ca depozitar al unor calități specificate în acest sens (Fig. 5.8). Privite în ansamblu, informațiile gestionate în structura din Fig. 5.10 sunt cele care determină identitatea unui produs, prin versiunile acestuia.

Documente asociate

Paleta de informații care definește identitatea unui produs este de o complexitate semnificativă. Inițiativa STEP propune managementul acestora prin utilizarea unor structuri de date specializate care preiau și gestionează aceste informații, alături de o structură specializată în gestionarea documentelor asociate, într-un format informatic recunoscut. Denumite generic cu titulatura de „specificație”, documentele amintite descriu o serie foarte largă de informații asociate produsului considerat. Documentele asociate produsului sunt purtătoare de informații, din acest motiv acest tip de endurant poate fi utilizat cu succes în domeniul managementului datelor despre produs. Descris din perspectivă ontologică, entitatea „document” poate asocia caracteristicile generale ale enduranților. Astfel, documentul se raportează în existența lui unor coordonate spațiale, în timp ce coordonatele temporale sunt importate de la perdurantul în care aceste documente participă. Caracteristica principală a documentului ca entitate de tip endurant, aceea de localizare, cere managementului aplicat acestor structuri să țină sub control acest obiectiv. Documentul care fixează o anumită informație despre un produs specificat trebuie, prin consecință, să existe într-o formă controlată. Din acest motiv se aplică diverse constrângeri documentelor asociate unui produs. Structura entității „document” este similară cu cea a produsului (Fig. 5.3) [U01], dar o serie de particularități individualizează această entitate. Pentru gestiunea informației conținute în documente, se definește o structură de date concepută pentru modelarea informațională a acestei entități; în aceiași direcție se definește și conceptul „fișier extern”, o structură informatică care este asociată modelului informațional. Cele două componente, prin reuniunea lor, formează modelul informațional al documentului (Fig. 5.11). Modelul documentului este bazat pe o structură construită cu ajutorul entităților {Document}, {Revizie} și {Variantă}, adăugându-se și entitatea {Vedere}. Astfel, modelul propus preia recomandările inițiativei STEP referitoare la structura master_identification, dar și cea referitoare la ciclul de viață.

Modelul relaționează cu cel al produsului și cu cel al fișierelor externe, rezultatul oferind suport pentru gestionarea unei structuri complexe. Documentele gestionate sunt considerate structuri arborescente, la care se relaționează fișierele aferente. Identitatea unui document este guvernată de aceleași coordonate ca și în cazul produselor: funcția îndeplinită și setul de trăsături și calități asociate. Distincția între versiuni și variante (relațiile 5.5 și 5.6) creează efect și în cazul documentelor. Entitatea {Document_Categorie} urmărește o clasificare a tipurilor de documente gestionate pentru crearea identității documentului. Urmând recomandările inițiativei STEP au fost considerate tipurile de documente enumerate în Tabelul 5.2 [U01].

Entitatea „document” reprezintă o structură complexă. Pentru argumentarea acestei afirmații, se consideră acel tip de document care reunește diverse alte documente într-o ierarhie controlată. Pentru fiecare din documentele componente, dar și pentru documentul colecție, se aplică aceleași coordonate, reguli sau criterii, pentru evaluarea și controlul identității acestora. Identitatea unui document este determinată de conținutul acestuia. Se pot astfel disocia documente și versiuni

(revizii sau variante), acestea necesitând o identificare unică pentru rezolvarea aspectelor de trasabilitate. Această identificare este în general controlată de sisteme de control și distribuție a documentelor, sisteme ce se aliniază la cerințele generale de trasabilitate exprimate de standardul ISO 9001 [I03]. Documentele pot relaționa unele față de altele în diverse moduri. Un document din categoria „Colecție”, de exemplu, reunește alte documente, acestea pot fi la rândul lor documente compuse. Orice modificare a unui document care continuă să satisfacă cerința pentru care a fost creat, fără vreo modificare în acest sens, conduce potrivit relației 5.5, la o nouă versiune pentru documentul considerat. Modelul propus captează identitatea documentului prin încadrarea într-o categorie, printr-o identificare unică în cadrul entității {Document}, dar și prin identificarea unică a versiunilor (Fig. 5.12). Structura informațională gestionează documente care au o singură autoritate emitentă, dar poate gestiona și documente complexe, formate din secțiuni, capitole etc., prezentând autorități emitente multiple. O altă caracteristică importantă se orientează către managementul relației dintre document și documentele sale de referință. Această situație este întâlnită, de exemplu, între un document din categoria „Desen” și documente din categoria „Date CNC”. Apare necesitatea unei noi versiuni a documentelor din categoria „Date CNC” dacă documentul „Desen” a fost modificat. Versiunea unui document poate evolua odată cu versiunea produsului la care se asociază, sau poate evolua dacă unul din documentele componente, sau cele de referință, evoluează la o versiune superioară. În prima situație, o nouă versiune a produsului la care se asociază documentul va determina emiterea unei noi versiuni și pentru documentul asociat. Este necesară stabilirea unei relații între cele două versiuni, a produsului, respectiv a documentului, prin entitatea {Prod_Doc_Assoc} (Fig. 5.12). Acest tip de relație necesită definirea cardinalității pentru că un document poate fi asociat la mai multe produse, sau versiuni ale acestora. Relaționarea specifică între documente poate de asemenea să determine o evoluție în versiunea documentului considerat, dar în acest caz este nevoie de o decizie a autorității emitente. Se disting două cazuri: o nouă versiune a unui document de referință necesită prin decizia emitentului o nouă versiune a documentului considerat, sau dimpotrivă, versiunea actuală este în continuare activă. În acest ultim caz, este necesară definirea relației între noua versiune a documentului de referință față de cea a documentului considerat. Definirea tipului de relație între produse, documente și versiunile acestora este realizată prin relațiile din Tabelul 5.1 [K02, K03, M04].

Produse configurabile

Cazul produselor configurabile reprezintă o adaptare a domeniului dezvoltării de produse la cerințele particulare ale unui segment de piață. Această adaptare se îndreaptă către particularizarea unor calități ale acestor produse prin adaptarea qualia la cerințele segmentului de piață considerat. Se definește astfel o relație între tipologia paralelă a evoluției produselor exprimată prin conceptul Var (relația 5.6) și un segment de piață specificat [I06]. Pe aceste considerente se definește conceptul „varianta” produsului, o extindere a conceptului referitor la versiune, în vederea satisfacerii unor cerințe particulare ale diverselor segmente de piață. Din perspectivă ontologică, entitatea „variantă” nuanțează conceptul „versiune”. Astfel, versiunea unui produs este reprezentată într-un spațiu bidimensional, un spațiu conceptual care este format din expresia unei evoluții secvențiale combinată cu expresia unei evoluții paralele. La produsele din categoria „ansamblu”, care includ în componența lor alte produse din categoria „subansamblu” sau „reper”, este necesar ca versiunea produselor componente să fie specificată și ținută sub control. Acest control este efectuat prin introducerea conceptului Managementul Configurației. În această direcție, standardul ISO 10007 propune recomandări cu privire la înțelegerea și implementarea acestui concept [I05]. Managementul configurației este un concept îndreptat către definirea configurației unui produs, astfel definindu-se identitatea acelui produs. Configurația poate fi definită în una din următoarele vederi: elemente sau sisteme componente, funcții și zone ce pot fi atribuite produsului considerat.

Se consideră un ansamblu configurabil y, identificat prin PConf(y) ⊂ POB(y) care este compus din subansambluri ys și repere yi. Ansamblul y este compus prin relații mereologice de tip proper_part_of din elementele ys și prin relații de tip part_of din elementele yi. Putem scrie relația de definire a produsului configurabil y (relația 5.8.) din perspectiva structurii produsului:

Abordarea prezentată în legătură cu produsul configurabil PConf se poziționează în spațiul conceptual al produselor. Definirea versiunii unui produs configurabil reprezintă o relaționare formată prin agregarea specifică (secvențială sau paralelă) a versiunilor elementelor componente descrise de relația 5.8. O astfel de abordare este de o complexitate deosebită în special datorată relaționărilor specifice ce se stabilesc între elementele componente. În acest sens, pentru exemplificare, se consideră un element component ysv care aflat în componența produsului y va necesita un reper yiw să întregească ansamblul funcțional y. În acest exemplu au fost considerate elementele componente aflate în relație de compatibilitate față de produsul y, identificate prin versiunile v, respectiv w. Pentru produse complexe, unde datorită evoluției cerințelor clienților se înregistrează atât o evoluție secvențială cât și una paralelă, spațiul conceptual al versiunilor poate fi reprezentat printr-o construcție de tip graf. Parcurgerea grafului reprezintă reconstrucția spațiului conceptual al versiunilor pentru identificarea unei anumite constrângeri, fie pentru parcurgerea în coordonate temporale a acestui spațiu conceptual, fie pentru identificarea versiunii compatibile a unui element specificat.

Considerând produsul y, spațiul conceptual al versiunilor asociate acestui produs este exemplificat în Fig. 5.13. Reprezentarea grafică amintită detaliază cele menționate mai sus, astfel sunt prezentate cele 11 versiuni, din care șase variante, dar și relațiile specifice dintre acestea. Funcție de tipul evoluției reprezentate, se disting evoluții secvențiale, între două versiuni, dar și evoluții paralele exemplificate de variantele prezentate. Diferența specifică între două versiuni succesive se identifică prin conceptul „delta” (δ). Evoluția secvențială se realizează prin revizii, acestea implementând diferențele specifice δ. Este de remarcat în privința evoluției produsului că acest proces prezintă o componentă de creare, dar și o componentă de integrare (preluare) a unor soluții, trăsături sau calități de la versiuni anterioare. Componenta de creare a unei noi revizii reprezintă o activitate de rafinare a unui produs, iar componenta de integrare reprezintă o activitate de reutilizare a unor componente, soluții constructive, definite la versiuni sau variante anterioare. Considerând pentru exemplificare versiunea 2.0 din Fig. 5.13, aceasta este derivată din versiunea 1.0, dar integrează de asemenea soluții sau caracteristici de la variantele 1.1.a și 1.2.a. În final, versiunea 4.0 va implementa opt revizii și va integra patru soluții constructive. Introducerea structurilor de date de tip graf în explicitarea spațiului conceptual al versiunilor și al produselor reprezintă un mijloc eficient pentru detalierea componenței structurale a unui produs din perspectiva evoluției acestuia. Definirea unui ansamblu, în acest context, marchează introducerea unui nivel de complexitate sporit în definirea spațiului conceptual al versiunilor. Principial, pentru fiecare element component din ansamblul considerat, se construiește graful versiunilor aferente elementului respectiv. Prin utilizarea unui tip de graf încărcat, se pot asocia, nodurilor sau arcelor grafului, informații importante în definirea elementelor componente. Se obține pe această cale o structură de date cu o complexitate semnificativă, care definește deplin spațiul conceptual al versiunilor. Definirea versiunilor sau al variantelor compatibile este tributară structurii amintite.

Considerând versiunile k, v și w asociate entităților y, ys și yi, versiunile amintite se consideră compatibile în perspectivă funcțională sau structurală dacă relația 5.8 este adevărată.

5.3. Modelul arhitecturilor organizaționale

Modelul arhitecturilor organizaționale are un impact foarte important în modelarea informațională a enduranților, a perduranților, dar în special a relațiile de participare specifice acestora. Entitatea „organizație” reprezintă o construcție complexă, pentru a cărei definire trebuie introdus termenul perspectivă [I01], în raport cu interesele acelei părți interesate căreia îi este adresat modelul arhitecturii organizaționale. Acest concept este propus și detaliat de standardul IEEE 1471 și dezvoltat de standardul ISO 19439. Coordonatele definitorii în construcția modelului informațional al arhitecturii organizaționale sunt: vedere, instanțiere și ciclul de viață. Pentru definirea structurii unei arhitecturi organizaționale se consideră structura în vedere generală propusă de standardul ISO 19439 și inițiativa STEP (Fig. 1.2). Pentru soluționarea obiectivelor propuse, cerințele privind modelarea arhitecturilor organizaționale sunt următoarele [I09, U01]:

Modelarea unităților operaționale

Unitățile operaționale modelate reprezintă structuri complexe care asociază o arborescență de tip meronimic (relație de tip member_of), precum și o arborescență mereologică (relație de tipul part_of). Metoda de modelare trebuie să permită definirea unităților organizaționale identificând unic organizația definită, tipul organizației și localizarea acesteia. Se consideră următoarele elemente constrânse:

Identificarea unității organizaționale este unică (format numeric sau alfanumeric) și nu poate fi modificată.

Denumirea unității este folosită numai în scop de alias [U01], aceasta poate fi modificată fără alterarea funcțiunilor atribuite sau a ierarhiei în cadrul organizației. De asemenea, localizarea unităților organizaționale poate fi modificată fără alterarea ierarhiei în cadrul organizației sau a funcțiunilor atribuite.

Este referențiat modelul recomandat de [P05]. Tipul organizației definite și ierarhia unității organizaționale nu pot fi modificate.

Modelarea rolurilor alocate unităților operaționale

Fiecare unitate organizațională definită prezintă roluri asociate. În cadrul modelului organizației, acestea marchează rolurile și responsabilitățile din unitatea organizațională care trebuie atribuite membrilor organizației. Se consideră următoarele elemente constrânse:

Identificarea rolurilor este unică (format numeric sau alfanumeric) și nu poate fi modificat.

Denumirea rolului are aspect de alias, acesta poate fi modificat fără alterarea funcțiunilor.

Rolurile atribuite diverselor unități operaționale pot fi denumite identic fără pierderea concordanței.

Modelarea resurselor umane

Resursele umane modelate reprezintă utilizatori ai sistemului informațional, dar și personal alocat unităților organizaționale. Membrii unităților definite pot îndeplinii diverse roluri, acestea se atribuie în mod specific fiecărui membru. Se consideră următoarele elemente constrânse:

Identificarea personalului este unică (format numeric sau alfanumeric) și nu poate fi modificată.

Numele și titulatura profesională au atribut de alias.

Atribuirea rolurilor la unitățile organizaționale au caracter multiplu. O persoană unic identificată poate îndeplini roluri multiple, acestea fiind asociate la mai multe unități organizaționale.

Titulatura profesională și adresele de comunicare pot fi modificate.

Modelarea atribuirii la unitățile operaționale

Atribuirea resurselor umane identificate la unitățile organizaționale se execută prin intermediul unei relații de tip many-to-many. Acest tip de atribuire permite atribuirea unei persoane la mai multe unități organizaționale.

Modelarea atribuirii la rolurile asociate unităților operaționale

Atribuirea rolurilor identificate la resursele umane ale unor unități organizaționale se execută prin intermediul unei relații de tipul many-to-many. Acest tip de relație permite atribuirea unuia sau mai

multor roluri unei persoane sau unui grup. Ca urmare a obiectivelor și a constrângerilor de mai sus, pentru rezolvarea acestora se consideră modelul informațional prezentat în Fig. 5.14 [I07]. Structura propusă modelează identitatea unei organizații, fie pentru o organizație din categoria „Business Group” fie pentru o organizație dintr-o categorie de tip componentă, prin entitățile {Tip_Organizație}, {Unitate_Organizațională} și {Localizare}. Acestea gestionează informațiile referitoare la categorie, identificare și localizare. Față de unitatea organizațională, se asociază roluri și resurse umane prin intermediul entităților {Rol}, respectiv {HR Membrii}. Aceste asocieri sunt realizate astfel încât un rol poate fi asociat la mai multe unități operaționale; de asemenea resursele umane pot fi asociate la unități operaționale multiple.

Pentru fiecare din entitățile resurselor umane se definesc elemente de definire a titulaturii profesionale precum și o serie de elemente necesare în procesul de comunicare. Structura propusă poate modela organizații de tip ierarhic, dar și organizații cu o arhitectură bazată pe proiecte. Tipologia ierarhică necesită definirea unei anumite arborescențe în relațiile dintre unitățile organizaționale, în schimb structurile bazate pe proiecte sunt definite printr-o anumită concurență în privința rolurilor atribuite spre îndeplinire resurselor umane (Tabelul 5.3).

5.4. Modelul fluxului informațional

Obiectivul prezentat în legătură cu managementul fluxului informațional va considera modelul structurilor organizaționale prezentat în capitolul precedent. Acest model va fi utilizat în legătură cu modelul fluxului informațional din perspectiva definirii intra-organizație, respectiv inter-organizație. În acest mod este subliniat caracterul pe care elementele fluxului informațional îl prezintă, acela de a transcende unitatea organizațională sau chiar organizația [I10, M06 și P04].

Pentru detalierea conceptului fluxului informațional se consideră schema din Fig. 5.15. În această figură apar, spre exemplificare, următoarele unități organizatorice: {Client}, {Marketing}, {Planificare}, {Achiziții}, {Proiectare Tehnologică}, {Secție de Producție} și {Furnizor}. Semnificația acestor unități organizatorice, în contextul creat de fluxul informațional, este corelat cu rolul atribuit fiecărei unități.

Exprimat sintetic, fiecare unitate organizațională este alimentată cu un flux de informații, aceste informații sunt procesate într-un mod specific fiecărei unități, astfel se obține ca rezultat un flux informațional de ieșire, constituind în acest mod entități din categoria SFlow sau MFlow [I06]. Acesta constituie fluxul de intrare pentru o altă unitate organizațională. Detalierea conceptului fluxului informațional intra-organizație trebuie să ofere suport pentru modelarea fluxurilor de intrare, respectiv ieșire, pentru fiecare unitate organizațională considerată, cât și elementele necesare descrierii traseului fiecărui flux de informații. În Fig. 5.15 au fost considerate ambele direcții privind fluxul informațional, însă modul de reprezentare este la nivel de schemă-bloc.

Diagrama din Fig. 5.16 ilustrează fluxul informațional din Fig. 5.15 din punctul de vedere al transformărilor care survin în legătură cu fluxul informațional considerat. Elementele definitorii ale fluxului informațional se pot grupa în următoarele componente (Fig. 5.16): {Cerere de Ofertă}, {Contract}, {Comandă Internă}, {Comandă de Lucru}, {Lansare Operație}, {Confirmare Execuție}, {Cerere de Achiziție} și {Contract de Achiziție}. Aceste elemente sunt considerate împreună cu actorii specifici, așa cum reiese din Fig. 5.16. Asocierea între un element al fluxului informațional și actor este obligatorie, aceasta fiind prezentată aici cu scop de exemplificare. Modul concret de realizare al acestei asocieri este o caracteristică a fiecărei organizații în parte.

Modelul informațional al entității Contract

Schema bloc pentru modelul entității Contract este ilustrată în Fig. 5.17. Sunt considerate următoarele elemente [U01]:

Elemente de identificare a contractului,

Elemente de identificare a organizațiilor participante,

Elemente de identificare a stadiului asociat derulării contractului,

Elemente de identificare a obiectului contractului,

Entități asociate (angajamente de livrare, condiții de livrare etc.).

Identificarea contractului este realizată prin entitățile informaționale: {Contract}, {Tip_Contract}, {Părți interesate} și {Obiect_Contract} (Fig. 5.17). Acestea identifică unic {Contractul} referențiat permițând totodată identificarea unor grupuri de contracte. Astfel sunt gestionate atât contracte individuale, cât și contracte din categoria „Contract Cadru”. Prin relaționarea prezentată în Fig. 5.17 între entitățile enumerate, se oferă suport pentru realizarea unor înregistrări cu relaționare 1 : 1 sau 1 : ∞. Modul în care funcționează aceste relaționări oferă suport pentru atingerea obiectivului privind trasabilitatea informației gestionate. Prin gestionarea relației {Tip_Contract}-{Contract}, modelul prezentat poate fi utilizat atât pentru cazul în care organizația dorește vânzare ca obiect al contractului (Fig. 5.16 – Secvența 3), în cazul cumpărărilor (Fig. 5.16 – Secvența 8), dar și în cazul Cererii de Ofertă (Fig. 5.16 – Secvența 1). În acestă direcție, se pot gestiona unul sau mai mulți furnizori și unul sau mai mulți clienți.

Nivelul aprobărilor reprezintă acceptul unei autorități privind adecvanță contractului. Această informație este gestionată în unitatea informațională {Aprobare}. Relaționarea este de tipul 1 : ∞ prezentând constrângerea ca o singură înregistrare să fie activă.

Identificarea Angajamentelor de Livrare este realizată de entitățile informaționale: {Linii_Contract}, {Angajament Livrare}, {Preț}, {Cerințe Tehnice}, {Data livrare}. Tipul relaționării între aceste elemente permite ca pentru fiecare „Linie Contract” să fie definite una sau mai multe angajamente de livrare. La rândul său, fiecărui Angajament de Livrare poate fi descris din perspectiva prețului asociat, a cerințelor tehnice și a datei de livrare.

Identificarea stadiului de procesare a contractului este gestionat de entitatea informațională {Progres}. Această entitate va înregistra informații cu privire la gradul de îndeplinire asociat contractului în ansamblul său. Entitatea informațională {Progres} va înregistra stadiul de îndeplinire utilizând entitatea informaționala {Stadiu}. Aceasta va primi o serie de constrângeri prin intermediul înregistrărilor din entitatea {Flux_Predefinit}. În Fig. 5.16 se observă o condiționare asupra procesării cererii de ofertă și emiterea propunerii de contract. Această condiționare este activă asupra datei de livrare, în această etapă fiind urmărite obiectivele privind stabilirea datei de start producție și data de livrare. Acestea sunt stabilite pe baza unui indicator numit „Lead Time” (durata estimată a procesului) care este obținut din procesarea informațiilor de la contractele deja procesate. Uzual indicatorul „Lead Time” este obținut considerând o anumită clasificare a tipurilor de produse și a proceselor aplicate. Clasificarea acestora este astfel de o importanță semnificativă în obținerea unui indicator corect, deci startul procesului de fabricație și estimarea datei de livrare cât mai corecte.

Modelul informațional al entității Comandă Internă

Transformarea {Contract} – {Comandă Internă} transferă către interiorul organizației decizia cu privire la contractul agreat (Fig. 5.16 – Secvența 5). În această etapă se înregistrează rezultatul deciziei cu privire la decizia de fabricație și/sau cumpărare urmând să fie stabiliți identificatorii produselor menționate. De exemplu, identificatorul {Seiban}, un identificator unic al fiecărei instanțieri de produs (Fig. 5.17 – Angajament Livrare și Fig. 5.18). Acest identificator se aplică în egală măsură tuturor entităților care sunt referențiate în entitatea {Angajament_Livrare}. Modelul informațional al entității {Comandă Internă} este prezentat în Fig. 5.18. Este de notat tipul relaționării între {Contract} și {Comanda Internă} de tipul constrângere {contract_semnat}. Datorită acestei constrângeri, emiterea unei Comenzi Interne este posibilă numai față de un contract semnat. Informația generată de decizia pentru fabricare sau cumpărare este gestionată de entitatea {Fabricare / Cumpărare} (Fig. 5.18). Aceasta este relaționată cu entitățile {Achiziții} și {Comandă de Lucru}, fiecare reprezentând câte o structură complexă. Nivelul de aprobare ca și stadiul Comenzii Interne sunt gestionate de entitățile {Aprobare}, respectiv {Progres}. În dezvoltarea acestor două entități este considerată opțiunea de revizie a Comenzii Interne. Prin acest mecanism este subliniat caracterul Comenzii Interne, acela de a reprezenta o cerere de lucru, dar și o directivă de acțiune. Transformarea Contract – Comandă Internă necesită extinderea la nivelul Comenzii Interne a liniilor din contract, prin așa numitele „entități asociate” (Fig. 5.18). Sunt frecvente cazurile în care se regăsesc diverse condiții contractuale privind, de exemplu, ambalarea produsului, documente de calitate sau de expediție etc., toate acestea se vor detalia în cadrul asocierii {Comenzii Interne} – {Entități Asociate} și vor urma procedura de procesare ca și elementul central, acela cerut de contract, căruia i se relaționează. Se poate concluziona că entitățile {contract.linie_contract} și {comandă_internă.linie_comandă} sunt în relaționare de 1 : ∞ datorită modului în care sunt reprezentate aceste entități. În cazul contractului, reprezentarea este la nivel de „tip de produs”, se specifică tipul produsului și cantitatea cerută. În cazul comenzii interne, reprezentarea este la un nivel individual, se specifică pentru fiecare instanțiere a produsului identificatorul Seiban (Fig. 5.19). Pentru exemplificare, în Fig. 5.19 este ilustrat un caz în care se cer pentru livrare trei instanțe ale unui produs din categoria Arbore Generator, acestea regăsindu-se în mod individual în comanda internă cu specificarea identificatorului Seiban. Acesta asigură o identificare unică a fiecărei instanțe a produsului considerat. Exemplul este dezvoltat prin considerarea entităților asociate. Se poate observa că pentru fiecare produs contractat sunt detaliate în Comanda Internă entitățile {Ambalaj} și {Certificat tip 3.1}. Acestora din urmă li se aplică decizia de fabricare sau cumpărare, ca și identificarea unică. În exemplul prezentat, ambalajul pentru primele două instanțieri ale produsului este decis pentru fabricare, în timp ce ultimul primește decizie pentru cumpărare. Aceiași direcție se definește și în cazul stabilirii materialelor de pornire. Acestea se definesc fie în contextul creat de o decizie de cumpărare, fie de o decizie de fabricație, având în vedere configurația identificatorilor prezentați pentru entitățile {Ansamblu} și {Stadii de fabricație}. Un exemplu pentru identificarea elementului asociat {Stadiu de fabricație}-{Material de pornire} este ilustrat în Fig. 5.20. Modul de identificare al materialului de pornire indică o constrângere pe care o realizează elementul asociat asupra liniilor din comanda internă. Această constrângere este activă indiferent de decizia de fabricare sau cumpărare care creează efect asupra elementului asociat. La rândul lor, elementele asociate pot prezenta entități asociate. Dezvoltând acest concept prin adăugarea principiilor descrise de teoria relațiilor parte–întreg, se poate descrie în totalitate entitatea {Stadii de Fabricație} (secțiunea 6.2), atât în ceea ce privește componența, cât și din punctul de vedere al relațiilor între acestea. Informația conținută în această construcție este utilă în demersul de planificare tehnologică și planificarea producției.