Contributii LA Imbunatatirea Programelor DE Inot Terapeutic Recomandate In Cadrul Procesului Recuperator AL Principalelor Deficiente Fizice Segmentare

CUPRINS

CAPITOLUL I INTRODUCERE

Consideratii generale

Scopul si sarcinile lucrării

Ipoteza lucrarii

CAPITOLUL II INFLUENTA INOTULUI ASUPRA ORGANISMULUI

Influenta inotului asupra organismului

Influenta inotului asupra aparatului locomotor

Influenta inotului asupra aparatului cardio-vascular

Influenta inotului aupra aparatului respirator

Influenta inotului asupra sistemului neuromuscular

Influenta inotului asupra metabolismului

Influenta inotului asupra sistemului nervos

Hidrogimnastica

Tipuri de hidrogimnastica

Efectele hidrogimnasticii

Avantajele si efectele pozitive ale hidrogimnasticii

Indicatii pentru parcurgerea unui program de gimnastica acvatica

Hidro-Kineto-termo-balneoterapia

CAPITOLUL III DEFICIENTELE FIZICE SEGMENTARE

Torticolisul

Cifoza dorsala

Cifoza totala

Lordoza lombara

Cifo-lordoza

Scolioza in « C » dorsala spre stanga

Scolioza in « S » dorsala dreapta si lombara stanga

Spatele rotund

Spatele cifotic

Spatele plan

CAPITOLUL IV INCHEIERE

4.1. Metode de cercetare

4.2. Consideratii finale

BIBLIOGRAFIE

=== lucr ===

CUPRINS

CAPITOLUL I INTRODUCERE

Consideratii generale

Scopul si sarcinile lucrării

Ipoteza lucrarii

CAPITOLUL II INFLUENTA INOTULUI ASUPRA ORGANISMULUI

Influenta inotului asupra organismului

Influenta inotului asupra aparatului locomotor

Influenta inotului asupra aparatului cardio-vascular

Influenta inotului aupra aparatului respirator

Influenta inotului asupra sistemului neuromuscular

Influenta inotului asupra metabolismului

Influenta inotului asupra sistemului nervos

Hidrogimnastica

Tipuri de hidrogimnastica

Efectele hidrogimnasticii

Avantajele si efectele pozitive ale hidrogimnasticii

Indicatii pentru parcurgerea unui program de gimnastica acvatica

Hidro-Kineto-termo-balneoterapia

CAPITOLUL III DEFICIENTELE FIZICE SEGMENTARE

Torticolisul

Cifoza dorsala

Cifoza totala

Lordoza lombara

Cifo-lordoza

Scolioza in « C » dorsala spre stanga

Scolioza in « S » dorsala dreapta si lombara stanga

Spatele rotund

Spatele cifotic

Spatele plan

CAPITOLUL IV INCHEIERE

4.1. Metode de cercetare

4.2. Consideratii finale

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I

1.1 Consideratii generale

Kinetoterapia reprezinta ansamblul tehnicilor pasive si active de reeducare, executate cu subiectii in imersie.

Cand in locul apei obisnuite se folosesc ape minerale sau apa de mare, hidrokinetoterapia imbraca o forma mai speciala numita kinebalneoterapia.

Cand apa de mare si climatul marin sunt utilizate in scopuri terapeutice se realizeaza talasoterapia. Aceasta cuprinde helioterapia si balneoterapia : bai efectuate in piscine continand apa de mare incalzita.

Hidrokinetoterapia nu trebuie privita ca o forma de pregatire sau o continuare a terapiei prin miscare efectuata pe uscat dar nici ca alternativa a acesteia.

Hidrokinetoterapia reprezinta exercitii sau mobilizari executate cu corpul in imersie (apa) beneficiind de actiunea complexa a factorilor mecanici si termici ai apei.

Factorii mecanici ai apei sunt reprezentati de :

forta ascensionala ;

rezistenta apei ;

presiunea hidrostatica ; −

Forta ascensionala este rezultanta dintre forta arhimedica (FA) si greutatea corpului (G).

−

FA = p x V x q, unde :

p = densitatea fluidului

V= volumul corpului

g = acceleratia gravitationala(9,81m/s2)

− − −

Fascensionala= FA- G

Forta arhimedica se bazeaza pe pricipul lui Arhimede. Conform acestuai, « un corp solid scufundat in apa este impins de jos in sus cu o forta egala cu greutatea volumului de apa dislocuit de acel corp ».

Cel mai evident efect al factorilor mecanici este ca greutatea corpului scade, mobilizarea se executa mai usor. Scaderea greutatii corpului depinde de densitatea apei.

In apa obisnuita, cand se scufunda intreg corpul, greutatea corpului reprezinta cu 8,8% mai putin decat aer.

Greutatea unui membru (in imersie segmentara sau partiala) reprezinta cu 3,5% mai putin decat cea reala.

In apele sarate, greutatea variaza :

in imersie totala pana la baza gatului, greutatea devine 6-7% din greutatea reala. Aceasta pierdere aparenta a greutatii favorizeaza miscarea.

Rezistenta apei este rezultanta fortelor de frecare intre corpul scufundat si forta ascensionala a apei.

Aceasta depinde de :

suprafata corpului ;

densitatea apei ;

viteza de executie ;

vascozitatea apei.

Rezistenta apei insoteste orice miscare. Cand miscarea se produce de sus in jos (in sens opus fortei arhimedice) rezistenta apei creste → miscarea ingreunata.

Cand seexecuta de jos in sus → miscarea facilitata.

Cu cat viteza de executie este mai mare, cu atat creste rezistenta prin frecare, realizand o adevarata mobilizare rezistiva, avand drept consecinta tonificarea musculara importanta, realizata intr-un interval mai scurt.

Cu cat viteza de executie si vascozitatea apei sunt mai mari, cu atat tonifierea este mai rapida si mai importanta.

Presiunea hidrostatica este presiunea exercitata de apa datorita greutatii straturilor superficiale de fluid.

Presiunea apei exercita asupra tegumentelor o asa numita presoterapie.

Presiunea apei favorizeaza cresterea intoarcerii venoase.

Factorul termic

Hidrokinetoterapia are avantajul ca poate folosi apa calda realizand astfel concomitent si o termoterapie, ceea ce o transforma in hidrokinetotermoterapie.

Temperatura apei are o valoare de indiferenta (de confort) 34-350C

– numai pentru subiectii cu masa musculara scazuta, daca subiectii au masa musculara normala temperatura apei va scadea cu 1-20C, deoarece activitatea musculara este generata de caldura.

Efectele caldurii :

vasodilatatie (manifestata prin inrosirea pielii) ;

tahicardie ;

scaderea tensiunii arteriale ;

scade sensibilitatea periferica si durerea ;

relaxare generala.

Baile cu temperatura peste 400C au efecte nocive, constand in astenie marcata, incompatibila cu mobilizarea activa, in timp ce apa prea rece impiedica mobilizarea confortabila.

Baza materiala a reeducarii in apa

Baza materiala a hidrokinetotermoterapiei

Imersiile partiale sau totale se efectueaza in : cazi, bazine, piscine.

Cazile – se folosesc cazi in trefla cu scobituri care permit kinetoterapeutului posibilitatea supravegherii si mobilizarii comode a tuturor articulatiilor pacientului.

Bazinele – sunt in general de marimi modeste, inaltimea medie a apei este cuprinsa intre 0,80 – 1,30 m.

Bazinele pentru reeducarea mersului au lungimi si inaltimi variabile ; sunt prevazute, pe fiecare parte, cu rampe metalice.

Piscinele – au dimensiuni mari si se utilizeaza in inotul terapeutic. Se deosebesc de piscinele obisnuite prin : temperatura ridicata a apei, barele de sprijin, sistemele de ridicare si coborare pentru imersia bolnavului in brancard.

Materiale utilizate in imersie sunt :

podul plutitor – permite mobilizarea extremitatilor : pumn, mana si cot fara a impune imersia totala, care poate fi obositoare.

masa de reeducare – este un plan usor inclinat, care asigura imersia intregului corp, cu exceptia capului care se sprijina pe o perna cervicala.

Corpul este mentinut de o chinga fixate la nivelul pelvisului; prin 2 manere laterale pacientul se mentine, cu efort minim, in pozitia impusa. Extremitatea inferioara a masei este impartita in 2 panouri, care pot fi coborate, facilitandu-se astfel mobilizarea coapsei.

Planul inclinat la 350C – permite reeducarea coloanei lombare ; bazinul se fixeaza in chinga, se mentine sprijinul pubian si se folosesc manerele laterale.

Scaunele – sunt fixate pe stalpi metalici, la diverse inaltimi ; permit cel putin 2 reglaje, in functie de inaltimea segmentului tratat ; genunchi sau umar.

Parcursul de reeducare – este utilizat pentru reeducarea mersului care se poate efectua la diverse adancimi ale apei. Este un complex format din scari, pante ascendente si descendente prevazute cu bare paralele intre care se efectueaza reeducarea mersului in imersii, se poate realiza chiar incarcarea.

PROGRAMUL DE REEDUCARE IN APA

Programul de reeducare utilizeaza in scop facilitator sau de ingreunare caracteristicile mecanice si termice ale apei.

Astfel, miscarile se efectueaza, in conditii de descarcare cu amplitudine maxima si cu solicitari musculare minime.

Kinetobalneoterapia se aplica subiectilor cu stare generala buna, in lipsa puseelor inflamatorii.

Programul de reeducare va respecta principiul progresivitatii atat ca ingreunare, cat si ca durata. Astfel, maxim 5 minute va dura imersia pentru acomodare cu mediul acvatic, apoi se va desfasura programul propriu-zis, care are initial 10-12 minute pe zi si creste treptat pana la 30 minute, putand fi repetat chiar de 2 ori pe zi.

Ritmul optim al exercitiilor acvatice este de 20-25 pe minut.

Expiratia se face in timpul miscarii, iar inspiratia in scurtul timp de repaus dintre doua miscari.

Ingreunarea miscarii se obtine prin accelerarea executiilor si prin marirea suprafetei de rezistenta (cu ajutorul palmarelor si/sau labelor de scafandru, care se ataseaza cu benzi elastice de maini sau picioare), realizand o adevarata mobilizare cu rezistenta.

Programul recuperator va fi mentionat in fise si va cuprinde urmatoarele date :

durata imersiei ;

durata exercitiului( a reeducarii propriu-zise) ;

axele de miscare ;

ritmicitatea ;

gradul de dificultate al elementelor (accesiblitate) ;

momentele de crestere a gradului de dificultate.

Fisele cuprind atat date privind structurile motrice ce urmeaza a fi executate, cat si date despre pacient :

starea generala a acestuia ;

varsta, sex, antecedente ;

diagnostic medical ;

stare psihica

nivelul capacitatii sale fizice (conditia fizica) ;

gradul capacitatii functionale a bolnavului (in special al celui cardiac sau cu afectiuni neuromotorii) ;

posibilele complicatii induse de practicarea efortului fizic etc.

Frecventa sedintelor de inot terapeutic, succesiunea sau alternanta unor categorii de mijloace va tine cont cel putin de : rata de recuperare(refacere, reabilitare), riscul maladiilor asociate, ameliorarea capacitatii de efort, adecvarea la boala, dar si la bolnav.

Intr-o sedinta nu se vor trata mai multe deficiente.

Programul de reeducare in apa se efectueaza individual sau in grup. Individualizarea va tine cont de :

● diagnostic ;

● varsta subiectului ;

● stadiul bolii ;

● starea generala a pacientului ;

● bolile asociate.

Hidrokinetoterapia individuala este indicate in special in cazurile in care terapeutul trebuie sa asiste pacientul in apa.

Terapia in grup se va practica in situatiile unor deficiente omogene, cu simptomatologie asemanatoare. Pentru eficienta, grupa trebuie sa cuprinda intre 3 si 10 persoane.

Avantajele sunt de natura :

● pragmatica, constand in posibilitatea tratarii mai multor pacienti intr-o unitate de timp ;

● psihica, motivatia si stimularea intre pacienti pentru invatarea unui program de exercitii va scadea durata tratamentului recuperator, factorul social devenind unul de ordin terapeutic.

Dezavantajul consta in imposibilitatea sau capacitatea redusa a kinetoterapeutului de a corecta individual pacientii. Succesul terapeutic consta in intocmirea unui bun plan de reeducare, dar si in imaginatia kinetoterapeutului si in promovarea lucrului in echipa alaturi de medic si, eventual, de psiholog.

INDICATII SI CONTRAINDICATII IN PRACTICAREA INOTULUI TERAPEUTIC

Pe parcursul acestei lucrari ne referim la cele mai frecvente deficiente fizice. In general deficientele fizice, fie ca sunt globale sau partiale, se preteaza tratamentului kinetic in apa. Mentionam insa anumite indicatii si contraindicatii privind unele boli ce pot fi asociate acestor deficiente.

Indicatii :

● boli neurologice (pareze, paralizii) ;

● afectiuni posttraumatice ;

● afectiuni reumatismale degenerative ;

● reumatisme articulare si abarticulare dupa remisiunea puseului acut ;

● afectiuni cardio-vasculare (se contraindica doar baile calde hiperterme).

Contraindicatii :

afectiuni dermatologice ;

leziuni de continuitate ale pielii ;

ulcere varicoase ;

incontinenta urinara ;

conjunctivita virala ;

infectii in sfera O.R.L. ;

insuficienta respiratory severa;

boli reumatice acute;

reumatisme degenerative in puseu acut;

afectiuni articulare acute;

crize comitiale;

alergie la clor etc.

Hidrokinetoterapia are avantajul ca se poate aplica precoce, cand kinetoterapia este dureroasa sau impiedicata de contracturile musculare persistente.

De asemenea, hidrokinetoterapia in apa calda reprezinta punctual de plecare al oricarei mobilizari.

Pentru efectele sale desenzibilizante nespecifice, antiinflamatorii, miorelaxante si trofice generale este utilizata in : combaterea atitudinilor vicioase, a contracturilor musculare si a retractiilor capsulare si ligamentare.

Aceste efecte se potenteaza sub actiunea chimica complexa a apelor termale, bailor calde cu solutii de plante, bule de aer etc.

ASPECTE TEHNICE ALE HIDROKINETOTERAPIEI

Hidrokinetoterapia nu poate fi considerata o simpla transpunere in mediu acvatic a kinetoterapiei « pe uscat ». Spre deosebire de aceasta, hidrokinetoterapia realizeaza o solicitare eminamente articulara vizand asuplizarea, in timp ce efectul muscular este secundar.

In apa se incepe cu mobilizari active-libere beneficiind de avantajul descarcarii gravitatiei. Apoi se fac activele asistate, activele rezistive urmate de mobilizari pasive si de posturari.

Mobilizarea in apa necesita pozitii de start stabile si fixarea segmentului care nu lucreaza.

Efecte :

scade presiunea intraarticulara si secundar durerile ;

creste capacitatea de relaxare ;

creste capacitatea de mentinere a ortostatismului, de a-si prelua mersul ;

faciliteaza miscarea, oferind posibilitatea mobilizarii segmentare.

Scopul si sarcinile lucrarii

Lucrarea se doreste a fi un indrumar practico-metodic al recuperarii terapeutice in mediul acvatic.

Ea se adreseaza in mod deosebit studentilor, specialitatea Kinetoterapie si se vrea a fi unul din materialele documentare necesare desavarsirii lor profesionale.

Deficientele fizice globale sau partiale, precum si pozitiile vicioase ale corpului, pot fi influentate favorabil si prin exercitii specifice inotului.

Aceste mijloace vor interesa grupele musculare ce prezinta contracturi si intretin pozitii defectoase, dar si articulatiile implicate.

De asemenea, exercitiile respective pot inlatura eventualele dureri ale musculaturii hipotone, concurand in conditiile practicarii rationale, periodice si stiintifice controlate la ameliorarea deficientelor si a tulburarilor functionale asociate. Angrenandu-se intreg aparatul osteo-muscular, sau doar regiunile afectate, se va urmari permanent corectarea deformatiilor instalate sau in curs de formare.

Am considerat necesar elaborarea unui astfel de material avand in vedere numarul redus al unor publicatii de specialitate cu tematica similara.

Consideram ca elaborarea unor astfel de materiale vin in sprijinul tuturor celor interesati intr-un domeniu cu o veche traditie in lumea occidentului dar care la noi abia isi face aparitia.

1.3.Ipoteza lucrarii

I Aplicarea programelor de inot terapeutic contribuie la corectarea principalelor deficiente fizice segmentare, prin :

– studiul teoretic al deficientelor enuntate;

– tinand cont de varsta, grad de pregatire fizica;

– conditii materiale (bazin, sala de sport);

II Exercitiile efectuate pe uscat consolideaza insusirea corecta a exercitiilor in apa.

CAPITOLUL II

Influenta inotului asupra organismului

Valentele de ordin biologic (functional, therapeutic sau profilactic) si aplicativ-utilitar ale inotului au fost cunoscute oamenilor din timpuri stravechi. Invatarea diverselor tehbici in mediul acvatic, apoi a procedeelor de inot si a manevrelor si tehnicilor de salvare de la inec i-a pus la adapost de pericolul inecului sau al altor primejdii, expresia « Nu stii sa inoti, nu stii sa scrii » exprima dezaprobarea celor care nu cunosteau arta inotului, astazi inotul este considerat o activitate sociala importanta exprimata prin tendinta de a invata copiii sa inoate inainte chiar de a merge la scoala.

In decursul timpului s-au realizat numeroase ierarhizari ale ramurilor sportive din punct de vedere biologic, o astfel de clasificare a fost facuta si de un medic A. Lorentz , care a acordat inotului 42 puncte iar urmatorului clasat pe lista – atletismul, doar 25 puncte, astfel inotul a fost reconsiderat pentru efectele benefice exercitate asupra tuturor celor care il practica, tineri sau varstnici, sanatosi sau bolnavi.

Varietatea mijloacelor utilizate in apa, complexitatea lor sau contextul asocierii cu factorii naturali de mediu : Aer (aerul montan si aeroionizarea negativa, aerul marin si ionii de Sulf, Iod sau Magneziu) ; Apa (proceduri hipo sau hiperterme) ; Soare (radiatii infrarosii si ultraviolete) depinde de specificul fiecarui programul acvatic.

Influenta inotului asupra aparatului locomotor

Inotul asigura nu doar intretinerea starii de bine ci si dezvoltarea fizica armonioasa, miscarile realizate in imersie prelucreaza diferentiat toate grupele musculare detensionand in special musculatura paravertebrala.

Combinarea adecvata a exercitiilor statice cu cele dinamice determina irigarea si tonifierea structurilor musculare cu efecte pozitive asupra pozitiei corpului.

Prin caracterul simetric al miscarilor, axial-simetric in procedeele Spate si Craul si central-simetric la Fluture si Bras, inotul asigura adoptarea unei atitudini corecte si remediaza eventuale deficiente ortopedice.

Prin adoptarea pozitiei orizontale pe apa se detensioneaza sistemul osteoarticular (tendoane, ligamente, articulatii) aceasta detensionare are efecte pozitive aupra cresterii corpului.

Fiziologii americani au determinat chiar o crestere a somatotrofului (STH) care intensifica cresterea si sinteza proteica si care in asociere cu alti hormone hipofizari (ACTH) si tirotropina si cu cei tiroidieni si gonadali cu rol anabolizant stimuleaza procesul cresterii in lungime a intregului corp.

Practicat in scop terapeutic inotul asigura reeducarea neuro-motorie si osteo-articulara si combate afectiuni, cum sunt deviatiile coloanei vertebrale, deficientele fizice, segmentare sau globale sau tulburarile metabolice (obezitatea).

In cadrul recuperarii morfo-functionale « inotul este de departe agentul terapeutic si colectiv cel mai raspandit, constituindu-se chiar intr-o procedura, Hidrokinetoterapia (tratamentul prin miscarea in apa) » Demeter si Dragnea (1990).

HIDROKINETOTERAPIA reprezinta ansamblul exercitiilorexecutate in imersie prin care pacientii beneficiaza de actiunile factorilor chimici, termici si mecanici ai apei.

In tarile dezvoltate hidrokinetotermoterapia se desfasoara sub forma exercitiilor si a jocurilor de miscare, a dansurilor acvatice, a figurilor de plutire sau a exercitiilor respiratorii. In piscine dotate cu mijloace fixe si mobile sunt practicate structuri de detensionare structurala si articulara, ecercitii care maresc amplitudinea, forta si rezistenta aparatului locomotor, exercitii de respiratie etc. , in functie de specificul programului respectiv.

Kinetoterapeutii prezinta intr-o maniera mai mult comerciala, decat stiintifica « puterea apei » considerand inotul un medicament de selectie al diverselor afectiuni, programele sunt construite dupa o metoda inversa celor de pe uscat, lucrandu-se activ si ajungandu-se in final la miscari pasive (exercitiile dureaza pornind de la 10-15 minute, fara a depasi 60minute, de 3-6 ori pe saptamana).

In sportul de performanta medicii sportivi recomanda celor cu traumatisme musculare inotul, considerand ca acesta il solicita intr-o masura mai mica decat alte exercitii recuperatorii. Inotul este considerat si cel mai bun remediu al celor trei « D » : Dezobosire, Deconectare, Divertisment.

Influenta inotului asupra aparatului cardio-vascular

Particularitatile efortului la inot, pozitia corpului pe apa, presiunea apei asupra cutiei toracice si greutatea corpului scazuta (conform Legii lui Arhimede) sunt doar cateva elemente ce amelioreaza morfo-functionalitatea sistemelor cu importanta vitala pentru organism : aparatul cardio-vascular ; aparatul respirator.

Legat de functia cardiaca inotul practicat cu regularitate determina dezvoltarea unei inimi hipertrofiate, in general in activitatile sportive care solicita intens toracele deci si circulatia sangelui in dreptul inimii (gimnastica, lupte, haltere, box si inot) determina dezvoltarea jumatatii drepte a inimii ; la inot insa in functie de gradul de adaptare al miocardului si de specificul efortului, inima poate fi hipertrofiata dreapta, stanga sau in totalitate. Odata cu renuntarea la activitatile competitionale se inregistreaza fenomene regresive la nivelul jumatatii drepte a inimii, in timp ce jumatatea stanga inregistreaza fenomene nonregresive de ordin functional.

Prin inot se trece de la angajarea cantitativa a inimii, tahicardica, la o angajare calitativa, bradicardica, cu mai putine revolutii cardiace pe minut. Bradicardia de antrenament asigura un consum biologic redus in stare de repaus, se inregistreaza si o « expansiune reglatoare  a cavitatilor inimii » (Kash, 1979). Elasticitatea patului vascular mentin miocardul tanar si eficient, inotul fiind asociat longevitatii. Inotul se opune morbiditatii cardio-vasculare si factorilor de risc ai acestui sistem : curba ponderala in exces, hipertensiunea arteriala, hipercolesterolemie, arteroscreloza, suprasolicitare neuro-psihica.

In Italia un grup de cercetatori in 1999, au supus un grup de tinere femei (15-30ani) unor complexe de exercitii hipoaerobe si hidroaerobe cu intensitate moderata realizate timp de 1 luna in sedinte de cate 20 de minute zilnic, au fost folosite aparate de ultima generatie tehnologica (spirometrul portabil si monitorul telemetric cardiac) care au pus in evidenta modificari adaptative si care au permis stabilirea unei diferente semnificative statistic intre performante realizate inaintea inceperii acestui program si la finalul sau. S-au inregistrat diferente semnificative statistic doar la nivelul grupei care a exersat in apa. Si cercetatorii japonezi in urma diverselor studii comparative ale exercitiilor practicate pe uscat si in apa, au ajuns la concluzia ca adaptarile miocardului se produc in special datorita presiunii apei asupra cutiei toracice care stimuleaza intens baroreceptorii si accelereaza circulatia venoasa in special prin aspiratie toracica ( reprezinta mecanismul care intensifica circulatia de intoarcere a sangelui catre inima, in special inspiratiei).

Influenta inotului asupra aparatului respirator

Deosebiri evidente intre cei care practica inotul si cei care nu inoata se remarca in « ritm de utilizare al O2, diferenta de O2 intre sangele arterial si venos sau in capilarizarea grupei musculare implicate in miscare »

(Evans, 1978).

Exista o perioada de adaptare din momentul in care persoanele incep sa practice inotul cand consumul de O2 este mai mare decat admisia de O2.

In aceasta perioada organsimul isi satisface cerintele energetice in special prin procesele care furnizeaza anaerob energia, cresterea capacitatii de absorbtie si utilizare a O2 se realizeaza prin antrenamentul specific ca urmare a maririi capacitatii vitale, a debitului cardiac (minut-volumul inimii) si adaptarii optime a sistemului circulator.

Sporirea capacitatii de utilizare a oxigenului, cresterea capacitatii de toleranta la deficitul de oxigen, ameliorarea irigatiei sanguine, dezvolta treptat acest aparat.

Din aceasta cauza, in momentul initierii sportive in inot trebuie acordata o deosebita atentie respiratiei.

Daca inotatorul acorda prea putin timp expiratiei creste presiunea intratoracica iar sangele este intarziat in dreptul inimii, generand in timp probleme cardiace.

O tehnica corecta a respiratiei acvatice este folosita curativ in cazul persoanelor cu probleme respiratorii, cardiace sau circulatorii.

Ritmul corect al respiratiei sincronizat cu ritmul de executie al diferitelor miscari, precum si invingerea presiunii apei, au o influenta pozitiva asupra unor astfel de tulburari. In medicina sportiva inotul a fost definit ca

« abilitate de a respira in apa » deoarece influenteaza mult miscarile respiratorii.

Influenta voluntara asupra fazelor respiratorii este posibila deoarece respiratia este o mai corticalizata functie; conform indicatiilor ea poate fi oprita temporar-apnee, poate accelerate (polipnee) sau incetinita (bradipnee).

In sportul de performanta dereglarea actului respirator determina instalarea primelor semne de oboseala; se impune in acest caz controlul constient al respiratiei si obisnuirea progresiva a organismului sa indure

«  setea de oxigen » ca efect adaptativ al practicarii inotului se inregistreaza imbunatatirea minut-volumului respirator, dezvoltarea cutiei toracice, tonifierea corespunzatoare a musculaturii respiratorii, desfasurarea unei respiratii de tip costal superior.

2.1.4. Influenta inotului asupra sistemului neuromuscular

Inotul dezvolta sensibilitatea ca functie de semnalizare si de transformare in senzatii a influentelor interne si externe organismului.

Acest sport dezvolta aptitudinile psihomotrice prelucrand si integrand prioritar parametrii spatiali ai miscarii (directie, forma, amplitudinile) si apoi pe cei temporali.

Spre deosebire de alte sporturi, cu exceptia gimnasticii, inotul determina constituirea schemei corporale prin dezvoltarea impresiilor despre propriul corp.

In sportul de performanta, activitatii senzoriale i se acorda o mare importanta, in special intre 9 si 11 ani.

Influenta inotului asupra metabolismului

Legat de aceasta interferenta senzoriala, adaptarea continua la temperatura apei si a aerului umed din bazin amelioreaza sensibilitatea termica. Temperaturi ale apei intre 240-260 C reprezinta stimuli puternici care induc vasoconstrictie. In consecinta, este produsa o cantitate sporita de energie calorica, este intensificata circulatia si metabolismul energetic.

Influenta inotului asupra sistemului nervos

Prin perceperea unei greutati mai mici decat in realitate, efectele simplelor exercitii acvatice destinate relaxarii sau practicilor terapeutice depasesc sfera anatomo-functionala, iar asocierea inotului cu factorii naturali de mediu asigura in mod deosebit stiintific sanatatea psihica a individului.

Stabilizeaza echilibrul psihoafectiv si cel neuro-vegetativ.

HIDROGIMNASTICA

Este conceptul pentru toate formele de miscare gandite in care apare un element neobisnuit, apa.

Hidrogimnastica sau hidrokinetoterapia este o metoda larg utilizata in cele mai diverse afectiuni disfunctionale ale aparatului locomotor.

Marele avantaj al hidrogimnasticii este ca foloseste miscari ce pot fi efectuate de orice om.

Deoarece in apa corpul pluteste si viteza de miscare se micsoreaza, ofera posibilitatea chiar si celor ce sufera de diferite afectiuni sau luziuni sa faca miscare.

Aceste exercitii pot fi efectuate si de supraponderali,deoarece forta ascensionala a apei favorizeaza miscare prin pierderea greutatii corporale, iar articulatiile nu mai sunt solicitate.

Datorita densitatii foarte mari a apei aproximativ 1000 ori mai mult decat a aerului, miscarile sunt foarte mult franate, si mai lente, iar posibilitatea accidentarii este minima.

In cadrul hidrogimnasticii miscarea este dinamica iar musculatura este folosita in proportie de 1/6-1/7 .

Musculatura nu se mentine timp indelungat in tensiune : in cazul executarii unor miscari musculatura realizeaza un joc de tensionare – detensionand caracteristic miscarile ciclice.

Presiunea hidrostatica contracta vasele de sange de la suprafata corpului – sangele este impins in torace, iar inima va lucra cu un volum mai mare de sange si astfel este favorizata intoarcerea venoasa.

Hidrogimnastica se executa in bazine mai mari sau mai mici, in grupuri sau individual. Fata de gimnastica de sala, exercitiile de gimnastica efectuate in apa au o serie de avantaje :

caldura apei (320-360) sedeaza durerile, relaxeaza musculatura si creste

complianta tesutului conjunctiv. Toate acestea permit o miscare articulara mai ampla ;

descarcarea de greutate a corpului in apa (principiul lui Arhimede)

permite un mai bun control asupra posturii corpului si o mai mare relaxare. Presiunea hidrostatica a apei poate fi utilizata in cazul exercitiilor, fie in sens facilitator la miscari (cand miscarea se executa de jos in sus), fie in sens de contrarezistenta (cand miscarea se executa lateral sau de jos in sus).

Tinand seama de aceste aspecte, o mare parte din exercitiile corective discutate mai inainte se pot executa in apa cu rezultate uneori superioare.

Imersia corpului in apa are si o serie de efecte asupra circulatiei, respiratiei, iar inotul in piscina este astazi recomandat ca un fosrte bun antrenament la efort pentru bronhopulmonarii cronici. Aceste aspecte insa fac parte dintr-un alt capitol al kinetoterapiei (antrenamentul la efort dozat) si vor fi discutate mai departe.

Iata, dupa A. Maregiano si F. Michel, care sunt virtutile uni astfel de antrenament :

pozitia orizontala in apa omogenizeaza distributia circulatiei

pulmonare, marind suprafata de schimb ;

aerul cald si umed de la nivelul apei opreste pierderea de caldura a

mucoasei tractului respirator si, prin aceasta, opreste aparitia bronhospasmului (ca in astmul de efort). De asemenea, imbunatateste evacuarea secretiilor bronhice, a « clereance »-ului bronhic. La aceasta contribuie si hiperventilatia, ca si mobilizarea toracoabdominala in timpul inotului;

apa calda a piscinei stimuleaza circulatia periferica, are rol sedativ,

iar stimularea cutanata se pare ca elibereaza din tesutul adipos,

precursorii prostaglandinelor;

presiunea hidrostatica faciliteaza expirul prin presiunea externa din

abdomen;

asuplizeaza articulatiile coloanei, umerilor si soldurilor. Tonifica

musculatura.

Inotul (cu exceptia “craw”-ului care tonifica sternocleidomastoidianul

si trapezul superior), ca mijloc de antrenament la effort este in special recomandat copiilor si tinerilor astmatici. Scoala franceza si canadiana au aplicat si dezvoltat aceasta metoda si la adultii cu insuficienta respiratorie, fie cu disfunctie obstructiva, fie in unele cazuri de disfunctie restrictiva. Antrenamentul incepe cu introducerea pentru cateva minute a bolnavului in piscina pentru a se obisnui cu apa. In zilele urmatoare, se incep miscarile de inot, timpul unei sedinte crescand la 10 minute pana la 60 minute, timp intrerupt de pauze de

2-3 minute. La durata de 60 minute se ajunge dupa 5-6 saptamani de

antrenament. Dozarea efortului se face nu numai prin durata, ci si prin

adaptarea marimii contragreutatii.

Tipuri de hidrogimnastica

Gimnastica conventionala in apa

De multi ani se ascund sub aceasta notiune simple miscari in apa.

Miscarile pot fi de exemplu sarituri, alergare, cu sau fara miscarea bratelor.

Aceste miscari reprezinta fundamentul pentru toate celelalte miscari in apa. Adancimea apei nu ar trebui sa depaseasca 1,40m astfel incat sa faca oricand posibila o redresare in pozitie verticala a corpului. De asemenea sunt angajate diferite obiecte de ajutor cum ar fi :pluta, mingiile si bastoanele.

Aqua-Power-Training

In cadrul acestei forme de exercitiu se lucreaza cu greutati sau obiecte care opun rezistenta mai mare, cum ar fi : palmarele, labele, placile « FRISEE ».

Obiectivele acestui tip de antrenament sunt de dezvoltarea fortei in regim de rezistenta, fiind recomandat mai ales incepatorilor pentru a-si dezvolta simtul apei.

Aquarobic

Aici muzica are un rol foarte important.

Gimnastica in apa pe muzica se realizeaza prin executare de miscari in apa pana la nivelul soldurilor in diverse ritmuri muzicale.

Se pot executa miscari singulare sau coordonate, astfel se antreneaza atat rezistenta generala cat si cea specifica.

Trebuie avuta in vedere pauza dintre repetari cat si intensitatea care poate varia prin piese muzicale mai lente sau mai ritmate.

In cadrul aquarobic-ului nu se lucreaza cu aparate speciale.

Strans legata de aquarobic este alergarea in apa.

Aqua Jogging

Se subintelege alergare in apa.

In anii 1980 firma Excel Sports Science Inc a pus bazele Aqua-Jogger-ului ca sport in reabilitare dupa accidente.

Cu ajutorul Aqua-Jogger-ului se pot realiza toate activitatile ce pot fi practicate in aer liber, cum ar fi : alergare, ski fond si aerobic.

Aceasta metoda isi are fundamentarea in cadrul metodei Kneipp.

Recomandarile pentru acest tip de activitate sunt in cazul persoanelor supraponderale si sportivilor carora alergarea pe uscat nu le face nici o placere sau pentru cei care au probleme articulare.

Aqua-Jogging-ul are doua forme:

Water – Running – alergare in apa, unde apa ajunge aproximativ pana la nivelul soldurilor sau pana la nivelul pieptului si in care contactul cu solul sau cu fundul bazinului este mentinut.

Suspendet Deep Water Running – alergare in apa fara a atinge solul.

Avantajele Aqua-Jogging-ului:

imbunatatirea sistemului cardio-respirator

dezvoltarea fortei si rezistentei musculare

tonifierea intregii musculaturi a corpului

intoarcerea venoasa este favorizata datorita presiunii apei

tensiunea musculara este eliminata

articulatiile, tendoanele si ligamentele sunt menajate

riscul accidentarilor este redus

consumul de energie creste cu 20-40% ducand la pierderi in greutate

elimina stresul

Efectele hidrogimnasticii

Linda Huey experta in Aqua Fitness a alcatuit un catalog cuprinzand numeroase aspecte cum ar fi :

Miscarea (flexibilitatea)

Miscarea constituie posibilitatea si capacitatea unui sportiv de a

executa singur sau cu ajutor, miscari de o mare amplitudine la nivelul uneia sau mai multor articulatii.

In cazul unei bune flexibilitati se pot face miscari cu eficienta crescuta, posibilitatea de accidente este minima.

Tesuturile de legatura ale componentelor musculare cat si fasciile musculare si invelisurile acestora reprezinta o rezistenta de intindere, deoarece corectarea miscarii este un proces foarte lent care se face cu ajutorul actiunii linistitoare a apei printr-un program de intindere.

Capacitatea aeroba

Capacitatea aeroba reprezinta capacitatea organismului de a efectua efort o perioada mai lunga de timp si se bazeaza pe capacitatea organismului de a oferi suficient oxigen muschilor care sustin efortul.

Capacitatea aeroba are efecte pozitive atat la nivelul inimii cat si la nivelul capilarelor.

Avantajele si efectele pozitive ale hidrogimnasticii

Randament fizic crescut

Posibilitatea maxima a preluarii de O2 crescut

Capacitate vitala crescut

Volum respirator pe minut mai mic

Echivalentul respirator mai mic

Difuziunea alveolara mai mare

Volum rezidual mai mic

Extractia de O2 periferica mai mare

Continutul de mioglobina mai mare

Cresterea lactatului in sange neinsemnata

Frecventa de repaus a inimii scazuta

Frecventa la incarcatura a inimii scazuta

Solicitarea cardiaca neinsemnata

Irigarea periferica in repaus mai mica

Irigarea periferica in efort mai mare

Rezistenta periferica neinsemnata

Presiunea sangvina(sistolica) mai mica

HDL-colesterol crescut

Sensibilitate insulinica mai mare

Concentratia acidului uric in sange scazut

Folosirea acizilor grasi mai mare

Indicatii pentru parcurgerea unui program de gimnastica

acvatica

Se refera la organizarea antrenamentului de gimnastica acvatica.

Se are in vedere bazinul de inot, temperature optima a apei, realizarea antrenamentului in functie de incarcatura si intensitate.

Indicatii pentru parcurgerea si organizarea gimnasticii acvatice :

Alegerea bazinului de inot corespunzator – se tine cont de continutul, intensitatea si durata antrenamentului.

Reglarea temperaturii apei.

Posibilitatea de realizare a programului de exercitii in apa, in functie de obiectul grupei si formatiei.

Antrenament : – de reabilitare ;

– de miscare ;

– de forta ;

– de slabire ;

– de stretching si intindere.

1. Alegerea bazinului de inot potrivit

Gimnastica acvatica in functie de obiectiv se realizeaza in diferite tipuri de bazine dupa continutul antrenamentului, intensitatea si durata gimnasticii acvatice.

Exista bazine de miscare, bazine de intruire, bazine de inot, bazine in care nu se inoata.

Primul este bazinul de invatare a miscarilor, in care fundul bazinului este inclinat si este drept.

Nivelul apei variaza intre inaltimea soldului si a capului deasemenea la margine exista o bara de sprijin cu ajutorul caruia se pot insusi exercitii de gimnastica. Acest tip de bazin il gasim in spitale, clinici, cabinete cu orientare terapeutica si in numeroasele camine de batrani pentru antrenare.

O alta posibilitate de practicare a gimnasticii ar fi bazinul de instruire,

Invatare a inotului care de asemenea nu este adanc (exista o portiune uniforma pe fundul bazinului cu o adancime de 140cm). Unele bazine nu au « sparge val » dar au compensator un devers. Acest tip de bazin il gasim in scoli sau universitati.

Daca nu e posibila antrenarea intr-un bazin de miscare sau invatare a

inotului atunci sunt recomandate bazinele in care nu se poate inota sau bazine tip « stranduri », in care apa ajunge la nivelul taliei iar deversorul permite sprijinirea in anumite exercitii de gimnastica.

Bazinul de inot acoperit sau in aer liber este recomandat pentru

practicarea exercitiilor care nu sunt executate in pozitiile verticale sau cu sprijin sub picioare, facand posibila realizarea exercitiilor cu executie plutitoare.

2. Temperatura apei

21-250C este temperature optima pentru inotatorii de performanta. Aceasta temperatura permite o intensitate crescuta a antrenamentului.

26-300C – temperatura ideala pentru inotul de sanatate- in aceste conditii se poate antrena intr-un mod optim rezistenta, iar intensitatea efortului nu este foarte ridicata.

28-300C – temperatura favorabila pentru gimnastica acvatica in care fazele de intensitate crescuta se alterneaza cu fazele de intensitate scazuta.

Corpul nu se raceste foarte repede astfel fiind posibil un program de exercitii continuu pe o perioada mai mare.

320C – temperatura pentru gimnastica medicala si inotul bebelusilor.

Intr-o apa asa calda sunt posibile exercitii lente si cu intensitate scazuta pentru a proteja corpul de racire. Gimnastica acvatica intensiva este nefavorabila pentru ca poate duce la soc caloric.

Temperatura apei joaca in gimnastica acvatica un rol important deoarece influenteaza durata si intensitatea programului de exercitii.

O temperatura ridicata permite un antrenament mai lung dar intensitatea nu trebuie sa fie prea mare.

Cu cat o miscare este executata mai rapid si mai amplu cu atat intensitatea creste.

Daca in apa rece sunt realizate exercitii usoare si lente corpul incepe sa tremure, deoarece acesta se raceste foarte tare.

Problema apare in raportul nepotrivit dintre producerea de caldura si cedarea de caldura. Astfel, cu cat organismul cedeaza mai multa caldura cu atat intensitatea efortului creste.

Prin activitatea corporala intensiva, corpul produce mai multa caldura ce va fi cedata pentru a garanta o functionare optima a organelor. Pe uscat, transpiratia aparuta se evapora urmand normal racirea corpului. In apa, functioneaza acest mecanism, pentru ca transpiratia aparuta la o temperatura ridicata a apei si in urma exercitiilor intense nu se poate evapora in apa si astfel corpul isi pastreaza caldura.

In functie de scopul urmarit prin antrenament se alege si temperatura.

Programul de strecing alternat cu contractii se va practica in apa calda.

Apa calda predomina in bazinele de miscare, de invatare.

Daca programul este intensiv de forta sau rezistenta, apa trebuie sa fie mai

rece. Daca se va face o combinatie a celor 2 tipuri de antrenament, apa din bazin va fi mai calda, pentru ca in pauze corpul se raceste prea tare.

Antrenamentul de reabilitare

Grupele musculare mari din jurul punctului lezat se vor destinde in forme simple de miscare, care ulterior vor deveni mai puternice.

Muschii care misca articulatia lezata va fi destinsa prin miscari simple executate cu o amplitudine maxima.

Aceasta miscare va fi reluata ori de cate ori este posibil.

Eficienta exercitiului este marita prin folosirea aparatelor ajutatoare care maresc rezistenta apei iar musculatura se va tonifia.

Antrenamentul de miscare

Are in vedere cresterea amplitudinii de miscare a articulatiilor. Este vorba de un program de miscare combinat cu miscarile de strecing.

Daca temperatura apei este de peste 340C, atunci puteti efectua si o unitate de intindere.

Miscarile de intretinere se mentin circa 20 de secunde in pozitie fixa. Fiecare exercitiu se reia de cel putin 2 ori, pentru ca efectul intinderii sa fie simtit.

Exercitiile individuale se vor intercala cu exercitii de destindere. Se incepe cu grupele musculare mari.

Antrenamentul de forta

Un antrenament se subimaprte in functie de grupele musculare care urmeaza a fi tonifiate.

Astfel :

Pentru musculatura piciorului se incepe cu miscari simple de indoire si intindere a piciorului. Pe parcurs, miscarile vor fi ingreunate cu aparate ce maresc rezistenta si astfel toti muschii vor fi intariti.

Iar pentru a dezvolta musculatura corpului se vor executa miscari cu intensitate mai mare.

Programul de strecing si intindere a musculaturii

Realizarea unui astfel de program exclusiv va dura 20-30minute. Trebuie precizat ca inaintea incordarii musculaturii sa se realizeze o intindere intensa de circa 20 secunde de 3 ori pentru ca intarirea musculaturii sa aibe efect. Dupa programul de contractie urmeaza scurte intinderi (10secunde pe fiecare muschi – de doua ori).

Este de preferat ca mai intai fiecare muschi ce trebuie incordat sa fie intins instalandu-se un permanent circuit de exersare.

Deasemenea prin exercitii de strecing musculatura atinge temperatura optima iar schimbul de substante necesare transformarii energiei in contractie se va desfasura in cel mai scurt timp.

Se recomanda sa se execute pana la 20 de repetari dar nu mai putin de 10 pentru ca exercitiile sa aiba efect, dupa care urmeaza o pauza de 10-30 secunde.

Cu incarcatura optima, grupele musculare pot efectua intre 3-5 serii de repetari iar daca dupa 2 minute de pauza prcaticantul nu se simte indeajuns de incordat se mai executa o serie.

Dupa ce toate grupele musculare au fost contractate, programul se incheie cu strecing.

Antrenamentul pentru scadere in greutate

Printr-un antrenament regulat se intensifica schimbul de substante, deoarece organismul are nevoie constant de energie, astfel se ajunge la arderea treptata a grasimilor.

Antrenamentul consta in antrenament de rezistenta prin care se ard hidrantii de carbon. Dupa un antrenament de o jumatate de ora se ating depozitele de grasime. Dupa care se vor executa exercitii de strecing si contractie pentru intarirea musculaturii.

HIDRO-KINETO-TERMO-BALNEOTERAPIA

Hidro-kinetoterapia este kinetoterapia in mediu hidric sau metoda exercitiilor kinetice in apa. In alte locuri insa intalnim termenul de Balneo-kinetoterpie ca fiind aplicarea metodelor de kinetoterapie in bazine cu apa termala.

Hidro-termoterapia este definite ca un complex de metode ce folosesc apa in cura externa si tehnici diverse bazate pe actiunea separate sau cumulate a excitantilor termic, mecanic si chimic, in timp ce Hidroterapia este reprezentata de apa aflata la diferite temperaturi si sub diferite stari de agregare, folosita ca agent terapeutic.

Hidro-termoterapia desi a fost cunoscuta si folosita inca din antichitate a aparut ca un obiect de studiu prin contributia lui H. Vicens Prissnitz

(1799- 1859).

Bazele stiintifice sunt puse de profesorul Winternitz de la facultatea de medicina din Viena, care in 1877 a publicat o carte despre principiile fiziologice ale hidro-terapiei. Studiile au fost continuate de germanul Sebastian Kneip, a carui terapie se mai practica si astazi ( mers, alternativ de 3-6ori, in doua bazine cu apa de 38-400C, respectiv 18-200C ; bazinele sunt de 2m lungime si 20-30cm latime, cu fundul din beton grujos ; apa are o inltime de 8-12 cm).

P. Pavlov a aratat ca aplicarea repetata a unui excitant termic cald pe aceeasi suprafata cutanata produce o inhibitie corticala si induce somnul.

Avand drept criteriu impartim hidroterapia in : crioterapie (sub 50C), hidroterapia propriu-zisa (5-350C) si termoterapia (pana la 80-900C).

Procedurile de hidroterapie cu temperaturi de 38-400C sau de 180C, aplicate scurt timp cresc excitabilitatea sistemului nervos central.

Caldura aplicata mult timp are efect calmant (reduce senzatia dureroasa, este miorelaxant), iar recele aplicat mult timp are efect anestezic.

La temperature de 180C nu se mai realizeaza o tensiune maxima musculara. Expunerea la rece scade dexteritatea, viteza de reactie iar inhibarea fibrelor « x » va scadea activitatea reflexa. Transmiterea neuronala este eficienta la temperaturi de peste 150C.

Sub aceasta temperatura potentialele de actiune la nivelul jonctiunii neuro-musculare scad, astfel incat la 50C se poate ajunge la blocarea transmiterii impulsurilor nervoase, iar la 10C muschiul sa raspunda doar la stimularea electrica directa.

Termoreglarea ca efect al hidroterapiei, prezinta doua componente:

chimica, prin intensificarea metabolismului, respective modificari

ale activitatii bazale la nivelul musculaturii scheletice si ficatului ;

fizica, prin procesele de convectie, evaporare (umiditatea aerului

limiteaza procesele de termoliza), radiatie si conductie.

Dupa tipul de reactie la stimuli termici din hidro-termoterapie Lampert defineste :

o reactie microkinetica in care raspunsul la factorii de hidro-termoterapie apare lent, slab, se mentine timp indelungat ; apare repede transpiratia iar la o suprasolicitare exista pericolul de colaps ; in astfel de cazuri trebuie facuta o procedura rece de pregatire si se recomanda evitarea tratamentului termic de durata ;

o reactie macrokinetica in care reactia se instaleaza rapid, dar are o durata scurta, se exprima prin tahicardie (este considerata normala o crestere de pana la 20 de batai/minut), cresterea tensiunii arteriale sistolice si hiperemie ; cresterea raportului dintre frecventa cardiaca si cea respiratorie (normal este 5) peste 6, traduce o proasta toleranta la procedura.

Excitantul rece determina in prima faza o vasoconstrictie (brusca in primul minut si mai lenta in urmatoarele 2 minute), urmata de vasodilatatie, iar in faza a III-a de o stagnare sangvina cu cianozarea tegumentelor.

Excitantul cald determina o hiperemie activa si o crestere a debitului sangvin prin mecanism local si reflex. Procedurile fierbinti (peste 420C) dau initial reactii paradoxale de vasoconstrictie prin contractia musculaturii netede a vaselor.

In afectiunile neurovegetative se recomanda ca apa sa fie la o temperatura « neutra » (,,indiferenta’’ dupa unii autori), adica la temperatura ce nu da nici o senzatie de cald sau de frig (34-350C).

Factorii mecanici ce actioneaza in hidro-kinetoterapie sunt: presiunea hidrostatica, “forta arhimedica”, miscarea apei (valurile naturale sau artificiale, curgerea), presiunea unilaterala (afuziuni, turnari, dusuri), bule gazoase (aer, CO2, O2, SO4).

Imersia, plutirea si in general inotul, tonifica in special muschii scaleni, muschii sternocleidomastoidieni, muschii trapezi superiori, muschii abdomenului si toracelui, dar si cei ai membrelor fiind un obiectiv principal in special in afectările consecutive accidentelor vasculare cerebrale, poliomielitei, screlozei in placi, traumatismelor.

Priza mâinii pe bara de la marginea bazinului e recomandabil sa fie mixta : mana afectata in pronație iar cealaltă, pentru stabilizare, in supinație.

Frecventa optima a miscarilor este de 10-15/minut iar durata unei ședințe este de maximum 20 de minute, urmata de dus (hipo-hiper-termic).

Contraindicatiile hidro-kineto-termo-balneoterapiei sunt: sarcina, alaptarea, tulburari grave cardio-vasculare si respiratorii, perioada acuta inflamatorie articulara, bolile de piele si se recomanda sa nu se faca imediat dupa mese. Gonartroza nu se lucreaza in bazine, de hidro-kineto-termo-balneoterapie. Se evita mobilizarea bratului din pozitie ortostatica (in apa) deoarece forta de ascensionare mareste tendinta instabilitatii superioare a umarului.

In metoda Wallwick succesiunea metodica a exercitiilor executate in apa este urmatoarea:

acomodarea cu apa: inspirații si expirații conștientizate;

invatarea cooperarii cu kinetoterapeutul;

invatarea rotatiilor verticale, laterale si combinate;

simtirea si folosirea fortei arhimedice; dezvoltarea simtului de echilibru; relaxarea.

CAPITOLUL III

DEFICIENTE FIZICE SEGMENATARE (definitie, indicatii si contraindicatii tehnico-metodice, exercitii corective – pe marginea bazinului, in bazinul cu apa mica, in bazinul cu apa mare).

3.1. TORTICOLISUL reprezinta o inclinare a capului si gatului de partea bolnava si o rasucire a gatului spre partea sanatoasa.

SCOPUL EXERCITIILOR CORECTIVE:

● stingerea reflexului de atitudine incorecta a capului, gatului si centurii

scapulare si stabilizarea unui nou reflex de atitudine corecta, atat in

pozitii sau actiuni statice, cat si in cele dinamice;

● tonifierea grupelor musculare ale gatului din partea opusa spre partea in

care este inclinat capul in conditii de lungire (excentric) si tonifierea

grupelor de cealalta parte, in conditii de scurtare (concentric);

● corectarea oricarei deficiente secundare care insoteste torticolisul.

EXERCITII IN BAZIN CU APA MICA

● din stand sprijinit pe marginea bazinului sau pe scara, trecere in

cumpana pe un picior, extensii si arcuiri ale capului si trunchiului

(fig. 1);

fig. 1

● tot din stand cu o pluta sau cu o minge tinuta in maini ridicarea

bratelor simultan cu extensia trunchiului-inspiratie si revenire-

expiratie (fig. 2);

fig. 2

● stand departat, mainile pe sold, sau departat pe scara, ridicarea

alternativa a picioarelor spre inapoi cu arcuire, concomitent cu

extensia si arcuirea trunchiului (fig. 3);

fig. 3

● stand cu spatele la scara bazinului, apucat inapoi, cu bratele intinse

jos sau sus, ducerea accentuata a bazinului inainte cu extensia si

arcuirea trunchiului si ridicare pe varfuri (fig. 4);

fig. 4

● stand cu spatele la scara, cu piciorul in sprijin pe a 2-a sau a 3-a

treapta; extensia trunchiului si ridicarea bratelor prin lateral sus-

inspiratie, revenire – expiratie (fig. 5);

● stand cu spatele la perete sau la scara, avand un flotor (minge sau

colac) asezat la nivelul curburii maxime (regiunea lombara),

extensii ale trunchiului si capului – inspir, revenire – expir (fig. 6);

fig. 5

● acelasi exercitiu cu ridicarea alternativa a genunchilor la orizontala

apei;

● mers pe varfuri cu mainile la ceafa sau pe sold, extensii si arcuiri

de trunchi, coordonat cu respiratia;

fig. 6

● din mers, extensii si arcuiri ale trunchiului si bratelor, care sunt intinse

in lateral;

● din mers, avand la spate un plutitor sustinut cu bratele indoite la

nivelul coatelor sau pe umeri, extensia si arcuirea trunchiului la

fiecare pas;

● mers cu o minge sau cu o pluta pe crestetul capului, extensia

trunchiului si balansarea spre inapoi a picioarelor la fiecare pas

(fig. 7);

fig. 7

● mers fandat cu bratele lateral intinse, extensii si arcuiri ale trunchiului

la fiecare pasire;

● mers inapoi cu mainile prinse la spate sau pe sold si cu trunchiul

in extensie ampla, talpile alunecand pe fundul bazinului.

EXERCITII IN BAZIN CU APA MARE:

● cu sprijin la santul “sparge val”, cu fata spre perete, extensii ale

capului si trunchiului simultan cu ducerea spre inapoi a unuia sau a

ambelor picioare (fig. 8);

● din aceeasi pozitie initiala, deplasare laterala stanga-dreapta prin

mutarea mainilor din aproape in aproape pe sant;

● acelasi exercitiu din plutire pe piept, cu mainile pe santul bazinului,

bratele indoite, iar coatele sprijinite pe perete;

fig. 8

● din atarnat la scara, cu spatele sau cu fata la perete, avand o minge

ori o pluta tinuta intre glezne, balansarea intregului corp lateral

(fig. 9);

● din plutire pe piept cu fata in apa, bratele intinse si mainile sprijinite

de “sparge val”, iar picioarele sustinute de un obiect flotor, ridicarea

alternativa a bratelor din apa concomitent cu extensia capului

(inspiratie) si a trunchiului, revenire (expiratie subacvatica);

fig. 9

● din aceeasi pozitie initiala, ridicarea trunchiului si a fetei din apa

prin apasarea energica in marginea santului de prea plin;

● acelasi exercitiu efectuat la scara, ridicarea progresiva a corpului

din apa prin mutarea alternativa a mainilor pe o treapta superioara

(fig. 10);

fig. 10

● tot din plutire pe piept, cu mainile sprijinite pe santul “sparge val”, la

6 batai de picioare – vaslire cu un singur brat si rasucirea capului si

a trunchiului pentru inspiratie (xxx in inotul sportiv inspiratia se face in

“val”, respectiv in depresiunea sau golful format de cap in timpul

inaintarii);

● acelasi exercitiu vaslind alternativ cu bratele;

● picioare craul sau bras cu pluta, mentinand permanent fata la

suprafata apei;

● picioare craul sau bras cu mainile prinse la spate, ridicand energic

capul din apa pentru inspiratie (xxx inspiratia se face dupa 6 batai de

picioare craul, iar la bras dupa fiecare miscare de picioare);

● picioare craul, cu bratele intinse inainte si mainile sprijinite pe o

minge, ridicarea capului din apa pentru inspiratie apasand energic pe

minge;

● inot alunecare craul, fara sprijin, cu un brat sus, iar celalalt jos langa

coapsa, schimband simultan pozitia bratelor dupa 6 batai de picioare

si rasucind pronuntat umerii in timpul inspiratiei; se ia aer la fiecare

brat sau la doua brate;

● inot brate procedeu craul, cu picioarele sustinute de flotor, executand

in momentul inspiratiei aceeasi rasucire in axa umerilor (se poate

inspiratiei aceeasi rasucire in axa umerilor (se poate inspira la 2, sau la

3 brate);

● inot alunecare spate, cu bratele intinse in sus, vaslire cu un singur brat

la fiecare 6 batai de picioare;

● acelasi exercitiu cu vasliri alternative;

● inot alunecare spate cu vasliri simultane, un brat sus, unul jos;

● alunecare spate dublu cu vasliri simultan simetrice, din doua pozitii

initiale ale bratelor, ambele sus sau langa picior;

● acelasi exercitiu, folosind miscari de picioare bras in loc de spate;

● inot brate spate sau spate dublu, cu sau fara sprijin pe flotor;

● procedeu spate integral ** – procedeul de inot sportive, competitional.

INDICATII METODICE

Pentru corectarea acestei deficiente a coloanei vertebrale sunt recomandate urmatoarele mijloace:

exercitii pentru trunchi sub forma miscarilor de extensie totala, de

indoire laterala, de rasucire, rotare sau intindere a coloanei;

mijloace pentru brate – extensii spre inapoi si in special peste nivelul

umerilor, astfel incat sa mareasca amplitudinea miscarilor trunchiului

si ale coloanei.

SPATELE PLAN

SPATELE PLAN este o deficienta a coloanei vertebrale ce consta din stergerea sau inversarea curburilor fiziologice. Daca in regiunea dorsala curbura fiziologica a coloanei dispare, coastele vor suferi modificari pozitionale determinand o aplatizare a cutiei toracice. Aceste modificari costale pot determina modificari pozitionale ale vertebrelor datorita tractiunilor exercitate asupra lor prin intermediul articulatiilor costo-vertebrale. Odata extins la cele trei regiuni (cervicala, dorsala si lombara), procedeul de diminuare sau disparitie a curburilor fiziologice confera toracelui aspectul plat.

Deficienta este insotita de o rigiditate articulara, de scaderea capacitatii vitale si a rezistentie elastice a coloanei la solicitari mecanice. Conduce de asemenea la posibilitati reduse de efectuare a anumitor eforturi fizice.

SCOPUL EXERCITIILOR CORECTIVE:

remodelarea curburilor fiziologice ale coloanei;

dezvoltarea elasticitatii toracelui si marirea capacitatii vitale a plamanilor;

dezvoltarea mobilitatii articulare a coloanei vertebrale.

EXERCITII CORECTIVE PE MARGINEA BAZINULUI

● din asezat departat cu mainile la ceafa, indoiri laterale si arcuiri de

trunchi;

● din aceeasi pozitie initiala, rasuciri si arcuiri de trunchi spre stanga si

spre dreapta;

● pe genunchi departat, cu mainile pe solduri, rotarea bazinului numai

in fata;

● aceeasi pozitie, cu o minge tinuta inainte-jos, rasuciri de trunchi

alternative stanga-dreapta (fig. 1);

fig. 1

● din aceeasi pozitie initiala, ridicarea alternativa a picioarelor de pe

sol, inclinarea usoara a trunchiului si a capului inainite (fig. 2);

fig. 2

● pe genunchi cu mainile pe solduri rotarea bratelor inapoi simultan cu

ducerea unui picior in sprijin inapoi.

EXERCITII IN BAZIN CU APA MICA

● din stand departat cu mainile pe solduri, coatele orientate spre inapoi,

ducerea alternativa a picioarelor inapoi cu arcuire simultan cu

extensia trunchiului in regiunea lombara (fig. 3);

fig. 3

● din aceeasi pozitie, proiectarea bazinului inainte cu arcuire;

● adoptand aceeasi pozitie initiala, rasucirea trunchiului in lateral cu

ridicarea bratelor oblic-sus;

● stand cu mainile la spate, mentinerea alternativa a picioarelor in

sprijin inapoi pe o treapta a scarii bazinului (fig. 4);

fig. 4

● stand departat cu o minge tinuta pe suprafata apei, inclinarea usoara

a trunchiului si a capului concomitent cu ridicarea mingii in aer

(fig. 5);

fig. 5

● stand cu spatele la scara, apucat la nivelul soldurilor, ducerea

inainte a bazinului si inclinarea capului cu arcuire (fig. 6);

fig. 6

● din stand, “saritura delfinului”, arcuind trunchiul la intrarea in apa

si indreptandu-l in extensie la iesire;

● din stand, “saritura delfinului” cu trecerea printr-un colac asezat

pe apa;

● stand lateral fata de scara, cu o mana apucat la nivelul soldului,

inclinari ale trunchiului spre scara simultan cu proiectia laterala a

bazinului in sens opus;

● cu parteneri*: transmiterea mingii de la unul la celalalt prin pase

specifice jocului de volei;

● *din plutire pe piept, cate doi fata in fata, apucand impreuna de

capetele unui baston, lucru de picioare in procedeul craul;

● mers pe varfuri cu bratele inainte sau inainte-sus;

● mers pe varfuri cu rotari de brate inapoi;

● mers pe varfuri, cu bratele inainte purtand o pluta in maini;

EXERCITII IN BAZIN CU APA MARE:

● din atarnat la scara cu fata la perete, pendulari spre inapoi ale

picioarelor;

● din aceeasi pozitie departarea si apropierea : simultana a picioarelor

(abductii si addcutii);

● adoptand aceeasi pozitie initiala, picioarele tin o pluta intre glezne,

extensie lombara si scufundarea capului in apa (nu doar a fetei)

(fig. 7);

fig. 7

● atarnat cu spatele, bratele intinse in sprijin pe santul bazinului,

balansari laterale ale corpului;

● din plutire laterala fata de perete si sprijin unilateral, miscari de

picioare in procedeul craul;

● plutire pe piept cu sprijin bilateral, miscari de picioare in

procedeul delfin *** (sau fluture);

● din impingere de la perete, plutire pe spate cu o pluta in regiunea

lombara (fig. 8);

fig. 8

● picioare spate cu o pluta in zona lombara sau cu mainile la spate,

mentinand barbia in piept;

● picioare craul cu pluta, scufundand cat mai mult capul in timpul

expiratiei subacvatice (*** metodica inotului sportiv indica doar

scufundarea fetei in exercitiile de picioare sau in cele de procedeu);

● picioare bras cu scufundarea pronuntata a capului in timpul expiratiei;

● picioare fluture cu sau fara pluta;

● inot brate in procedeul craul, bras sau delfin, cu un flotor tinut

intre glezne;

● alunecare craul cu pluta:pozitie initiala – bratele intinse si mainile

pe pluta, vasliri alternative; inspiratia specifica (in lateral);

● acelasi exercitiu, executand insa picioare fluture;

● fara pluta, alunecare craul, un brat sus unul jos;

● alunecare procedeu combinat – vasliri alternative craul (in pozitie

initiala bratele sunt sus) si picioare fluture;

● alunecare procedeu combinat – brate bras si picioare craul, sau delfin;

● treceri din inot procedeu craul in procedeu spate si invers;

● inot procedeu bras;

● procedeu craul;

● inot procedeu fluture;

● din stand pe marginea bazinului, saritura in apa cu intrare in cap si

trecere printr-un colac asezat pe suprafata apei;

● exercitii de start in procedeele in care startul se ia de sus, la craul, bras

si fluture.

INDICATII METODICE

Cele mai insemnate structuri pentru corectarea spatelui plan sunt:

» exercitii dinamice pentru:

● trunchi:

– flexii dorsale;

– extensii lombare;

– rotari;

– inclinari laterale;

● membre superioare : – ridicari inainte si lateral; rotari spre inainte;

● membre inferioare : – extensii, iar in cadrul acestor miscari se pot

executa abductii, forfecari, pendulari si rotari;

» exercitii aplicative : mers, suspensii;

» exercitii cu obiecte si exercitii la aparate.

CAPITOLUL IV

4.1. Metode de cercetare

– documentare bibliografica;

– documentare computerizata(prin INTERNET).

4.2. Consideratii finale

In final consideram ca prin aceasta lucrare am indeplinit principalele sarcini propuse in capitolul I, si anume:

Elaborarea si prezentarea unor mijloace si materiale moderne de

recuperare prin inot considerat de catre Dragan I. “cel mai valoros

mijloc asociat Kinetoterapiei”

Prezentarea sub forma grafica a principalelor structuri motrice care desi nu prezinta garde de dificultate deosebite trebuiesc executate in palnuri si axe precise.

Am considerat necesara elaborarea unui astfel de material avand in vedere

numarul redus al unor publicatii de specialitate cu tematica similara.

Speram ca elaborarea unor astfel de materiale vin in sprijinul tuturor celor interesati intr-un domeniu cu o veche traditie in lumea occidentului dar care la noi abia isi face aparitia.

BIBLIOGRAFIE

1. Alexe N. – “Teoria si metodica antrenamentului sportiv”, Edit. Fundatiei

Romania de Maine , Bucuresti 1999;

2. Alexe N. si colab. – “Antrenamentul sportive modern”, Editura Editis,

Bucuresti, 1993

3. Calb M.- “Anatomia functionala si biomecanica”(sinteze),partea I

Edit. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti 2000;

4.Calb M, Gavrilescu D.- “Anatomia functionala si biomecanica”(sinteze),

Partea II, edit Fundatiei Romania de Maine,

Bucuresti, 2001

5. Benezis C.; Simeray J.; Simon L. – “Muscles, tendons et sport”,

Edit. Masson, Paris, 1990.

6. Berlescu E. – “Mica enciclopedie de balneoclimatologie a

Romaniei”, Edit. AII, Bucuresti, 1996.

7. Bratu I. – “Gimnastica pentru prevenirea si corectarea

deficientelor fizice”, Edit. Chegs, Bucuresti, 1967

8. Bucher W.;Messmer C.; Salzmann F. – “1000 exercices et jeux de

natation”, Edit. Vigot,

Paris,1986.

9. Cirla L. – “Inotul – mijloc asociat al kinetoterapiei”,

Edit. Caritas, Bucuresti, 1997;

10. Cîrstea Gh. – “Teoria si metodica E.F.S.”, Edit.Univers,

Bucuresti, 1993.

11. Cordun M. ; Cirla L. – “Hidrokinetoterapia in afectiunile reumatismale”

Edit. A.N.E.F.S., Bucuresti, 1999.

12. Cordun M. – “Masajul – tehnici si aplicatii in sport”, Edit. M.T.S.,

Bucuresti, 1992.

13. Cordun M. – “Mijloacele kinetoterapeutice in afectiunile

abdomino-ginecologice”, Edit.Caritas, Bucuresti,1995

14. Cordun M., Minculescu C., – “Programe de exercitii pentru corectarea

deposturarilor”, Edit. Wilnitech,

Bucuresti, 1998.

15. Cretulescu Gh.; Juvan I. si Cirla L. – “Inot- curs de baza”, Centrul de

Multiplicare al ANEFS,

Bucuresti, 1992.

16. Dragnea A. – “Antrenamentul sportiv” , Edit. Didactica si Pedagogica,

Bucuresti, 1996.

17. Fozza C. “Indrumar pentru corectarea deficientelor fizice”, Editura

Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti 2002;

18. Foza C.; Nicolaescu V. – “Gimnastica corectiva si masaj”, I.E.F.S. ,

Bucuresti, 1980.

19. Guyton A.C. – “Fiziologie”, Edit.Medicala Amaltea, Bucuresti, 1996.

20. Ionescu A. – “Gimnastica medicala”, Edit. All, Bucuresti, 1994.

21. Jivan I. ; Cirla L. – “Natatie – culegere de texte de specializare” vol. I,

Centrul de multiplicare A.N.E.F.S., Bucuresti, 1992

22. Jivan I. – “Indrumar metodic de inot”, Centrul de multiplicare

A.N.E.F.S., Bucuresti, 1990.

23. Kock A., Dargatz T. – “Aqua- Fitness, Aquarobic, Aqua-power,

Aqua jogging. Wasser gimnastick; Sport

Uniform, Munchen, 1995.

24. Muresan, E. – “Inot – Sinteza”, Editura Fundatiei Romania de Maine,

Bucuresti, 2000;

25. Muresan, E. – “Curs de Inot”, Editura Fundatiei Romania de Maine,

Bucuresti, 1996.

26. Maglischo, E. – “Sa inotam mai repede” –Vol I – II, M.T.S.,

Bucuresti, 1992;

27. Marinescu , G., – “Inot- curs de specializare”, Editura A.N.E.F.S.,

Bucuresti, 1995;

28. Monciu – “ Fiziologia Educatiei fizice si sportului”. Bucuresti 1997

29. Ott D., Schmidt N., – “Aquagymnastic – Körper-bewgungstraining

in wasser”, Edit. Meyer und Meyer, 1995.

30. Sbenghe T. – “Kinetologie profilactica, terapeutica si recuperare”,

Edit. Medicala, Bucuresti, 2002.

31. Todea, S. – “ Metodica educatiei fizice si sportive”, Editura Fundatiei

Romania de Maine, Bucuresti , 1999;

32. Todea, S. – “ Exercitiul fizic in educatia fizica si kinetoterapie”, Editura

Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti , 2003;

33. Todea, S. – “ Teoria educatiei fizice si sportive”, Editura Fundatiei

Romania de Maine, Bucuresti, 2001;