Contributii la Imbunatatirea Performantelor Pentru Productia de Lapte la Rasa Tigaie Prin Incrucisare cu Berbeci din Rase Specializate
BIBLIOGRAFIE
Acatincăi S., 2004 – Producțiile bovinelor, [NUME_REDACTAT], Timișoara.
Adrian J., Potus J., [NUME_REDACTAT], 1995 – La science alimentaire de la A a Z, Technique et [NUME_REDACTAT], Paris.
Al-Azzawi, W.A.R.,1999 – Some aspects of the performance indices of Awassi sheep, IPA J.Agric.Res.9 (1), 174-192.
[NUME_REDACTAT]. S., Pascal C., Cristian C., Moscalu L., Zaharia N., Popescu E.C., Radu C., 2012 – Study regarding milking speed, at a sheep population resulted from crossing awassi rams with tigaie ewe, [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT], vol. 58, p. 163 – 165.
[NUME_REDACTAT]. S., Pascal C., Iftimie N., Cristian C., [NUME_REDACTAT], 2010 – Study performance of hybrid sheep obtained from crossing of awassi rams with ewe tigaie, [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT], vol. 53, p. 220 – 223.
[NUME_REDACTAT], 2002 – Agricultură generală. [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad, Iași.
Bocquier F., Barillet F., Guillouet P., Jacquin M., 1993 – Prevision de l’energie du lait de brebis a partir de differents rezultats d’analyses: proposition de lait standard pour les brebis laiteres, Annales de Zootechnie 42, p. 57 – 66.
Bondoc I., Șindrilar E. V., 2002 – Controlul sanitar veterinar al calității și salubrității alimentelor, [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad, Iași.
Budui V., 2007 – Utilizarea SIG în studiul morfometriei bazinelor hidrografice din vestul [NUME_REDACTAT] Moldovenesc. [NUME_REDACTAT] „Ștefan cel Mare” Suceava, [NUME_REDACTAT] Anul XVI – 2007.
Constantinescu G.K., 1930 – Tratat de zootehnie generală, vol I, București.
Creța V., Morar R., Culea C., 1995 – Zootehnie generală și specială. [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.
Cucu I. Gr., Maciuc V., [NUME_REDACTAT], 2004 – Cercetarea științifică și elemente de tehnică experimentală în zootehnie, [NUME_REDACTAT], Iași.
Cziszter l.T., Acatincăi S, 2010 – Producțiile animalelor. [NUME_REDACTAT], Timișoara.
Drăgănescu C., 1979 – [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT], București.
Duică S., 1972 – Aspecte ale ameliorării animalelor în Franța. [NUME_REDACTAT], București.
Epstein H., 1980 – Consultation on [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] and Management. FAO/UNEP.
Epstein H., 1985 – [NUME_REDACTAT] sheep with special reference to the improved dairy type, FAO [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT], Roma, [NUME_REDACTAT] A.I., 1973 – Wool production and quality of Awassi sheep in Syria. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]’[NUME_REDACTAT] 8: 157 – 162.
Filip N., Manolescu S., 1912 – Studiu despre animalele domestice din România, București.
Filipov F., 2005 – Pedologie. [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad, Iași.
[NUME_REDACTAT]., 1965 – Zootehnie generală. [NUME_REDACTAT]-Silvică, București.
Gadzhiev A.J., 1968 – Report to the Government of the [NUME_REDACTAT] Republic on sheep and wool production. Report TA 2476. Rome, FAO.
Galal S., Gursoy O., Shaat I., 2008 – Awassi sheep as a genetic resource and efforts for their genetic improvement. [NUME_REDACTAT] Research 79 (2008), p. 99 – 108.
Grosu H. și colab., 2005 – Programe de ameliorare genetică în zootehnie. [NUME_REDACTAT], București.
Gursoy O., Kirk K., Cebeci Z., Pollot G.E., 1995 – Genetic evaluation of growth performance in Awassi sheep. Ciheam – [NUME_REDACTAT], Zaragoza, p. 193 – 201.
Hirsch S., 1933 – Sheep and goats in Palestine. Tel. Aviv. Palestine econ. Soc. VI : 2.
[NUME_REDACTAT] and, 2002 – Encyclopedia of [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Press, [NUME_REDACTAT], California, USA
[NUME_REDACTAT], 2005 – Ameliorarea animalelor. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Mihaela, 2007 – Ameliorarea animalelor. [NUME_REDACTAT], Iași.
Jay L. Lush, 1968 – Ameliorarea animalelor (traducere). [NUME_REDACTAT]-Silvică, București.
Labussiere J., Dotchewski D., Combaud J.F., 1981 – Caracteristiques morphologiques de la mamelle des brebis Lacaune. Annales de Zootechnie, 30, p. 115 – 136.
Lamond D.R., 1964 – Seasonal changes in the occurrence of oestrus following progesterone suppression of ovarian function in the Merino ewe. J. Reprod.Fertil. 8 : 101.
[NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT], 1988 – Ghid tehnic privind însămânțarea artificială la ovine și caprine. [NUME_REDACTAT], București.
Luca N., Gluhovschi N., Popescu P., Vințan A., 1964 – Reproducția animalelor domestice. Editura AgroSilvică, București.
Mason I.L., 1967 – Sheep breeds of the Mediterranean. [NUME_REDACTAT], UK, [NUME_REDACTAT] Bureaux.
Mcleroy G.B., Kurdian Z., 1958 – The fat lamb production potential of Awassi sheep under optimal farm flock management. [NUME_REDACTAT] of Beirut, [NUME_REDACTAT] Division, [NUME_REDACTAT]. A.S. 8: 1 -11.
Mercadier M., Perret G., Bodin L., 1995 – Organisation of sheep breeding in France < suckling breeds III >[NUME_REDACTAT] meat programme. CIHEAM – IAMZ, Zaragoza p. 49 – 59.
Miclea M., Zăhan M., Rău V., [NUME_REDACTAT]., Dărăban S., [NUME_REDACTAT], 2009 – Morphological and productive characteristics of two tsigaie ecotypes, used as genetic stock. Lucrări științifice Zootehnie și Biotehnologii, vol. 42(2), Timișoara.
Mochnacs M., Taftă V., Vintilă I., 1978 – Genetica și ameliorarea ovinelor. [NUME_REDACTAT], București.
[NUME_REDACTAT] M., Kridli R.T., Abdullah A.Y., Malinová M., Sanogo S., Šáda I., Lukešová D., 2002 – Effect of crossbreeding european sheep breeds with awassi sheep on growth efficiency of lambs in jordan, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]
Neacșu C., [NUME_REDACTAT] Gabi, [NUME_REDACTAT], Radu R., Călătoiu A., 2007 – Tehnologia de furajare, creștere și exploatarea ovinelor specializate pentru producția de lapte. [NUME_REDACTAT], Constanța.
Negruțiu E. și colab., 1969 – Genetica și ameliorarea animalelor. [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.
Negruțiu E., 1975 – Ameliorarea animalelor domestice. [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.
Negruțiu E., Petre A., 1975 – Ameliorarea animalelor domestice. [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.
[NUME_REDACTAT]., Demergi B., Ștefănescu C., 1965 – Creșterea oilor. [NUME_REDACTAT], București.
[NUME_REDACTAT], 2001 – Agrometeorologie. [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad, Iași.
Pascal C., 2003 – Rase autohtone de ovine și caprine. [NUME_REDACTAT], Iași.
Pascal C., 2007 – Creșterea ovinelor și caprinelor. [NUME_REDACTAT], Iași.
Pascal C., 2007 – Tehnica aprecierii și evaluării performanțelor productive la ovine și caprine. [NUME_REDACTAT], Iași.
Pascal C., Doroftei F., Stan V. Padeanu I., Dima T., 2007 – The obtained perfoarmance after the colection applyed to improve the colors at the sheep rased for their skin, [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT], vol. 50.
Pascal C., Doroftei F., Stan V., 2003 – The actual situation of the official control of the production of sheep, [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT], vol. 46.
Pădeanu I., 2000 – Producțiile ovinelor și caprinelor. [NUME_REDACTAT], Timișoara.
Pădeanu I., Sauer I. și Voia S., 2009 – Managementul producției de carne la ovine, [NUME_REDACTAT], Timișoara, România.
Pipernea N., 1979 – Îmbunătățirea structurii genetice a populațiilor de animale. [NUME_REDACTAT], București.
[NUME_REDACTAT] Ana, [NUME_REDACTAT] Zoia, [NUME_REDACTAT], Vicovan P.G., [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2006 – Tehnologia reproducției, creșterii și exploatării ovinelor și caprinelor în exploatațiile mici și mijlocii. [NUME_REDACTAT], Constanța.
Pop A., Lăbușcă I., [NUME_REDACTAT], Mochnacs M., 1983 – Tehnologia creșterii ovinelor și caprinelor, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.
Pop A., Taftă V., Lăbușcă I., Mochnacs M., 1976 – Creșterea ovinelor și caprinelor. [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.
Popovici D., 1964 – Fiziologia producției de lapte. [NUME_REDACTAT], București.
Radu R. și colab., 2010 – Ameliorarea producției de lapte la rasele și populațiile de ovine din diferite zone pedoclimatice, MADR România, București.
Robert G. Jensen, 1995 – Handbook of [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Press, [NUME_REDACTAT], California, USA
[NUME_REDACTAT]., 1995 – Modele experimentale în zootehnie. [NUME_REDACTAT], București.
[NUME_REDACTAT], 2010 – Tips for selling sheep and goats through public livestock auctions. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].
Sharafeldin M.A., 1965 – Wool characteristics of [NUME_REDACTAT] sheep. Jurnal agriculture [NUME_REDACTAT]. 65, p. 223 – 225.
Ștefănescu C., Ciolcă N., Taftă V., 1973 – [NUME_REDACTAT] III Ovine. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] România, București.
Taftă V., 2008 – Creșterea ovinelor și caprinelor. [NUME_REDACTAT], București.
Taftă V., Vintilă I., [NUME_REDACTAT], 1997 – Producția. Ameliorarea și reproducția ovinelor. [NUME_REDACTAT], București.
Tănase D., 1991 – Biologia reproducerii animalelor . [NUME_REDACTAT] Agronomic „[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași.
Tănase D., 1993 – Biologia reproducerii animalelor și transferul de embrioni Îndrumar practic. Editura C.M. [NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași.
Tănase D., Manole I., [NUME_REDACTAT]., 2000 – Biotehnici și biotehnologii de reproducție în zootehnie. [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad, Iași.
Tănase D., Nacu G., 2005 – Biologia reproducerii animalelor Volumul I. [NUME_REDACTAT], Iași.
Timariu S., 1969 – Cercetări asupra compoziției chimice și vitaminei A și C din colostru și laptele de oaie. Lucrările științifice ale Institutului de [NUME_REDACTAT], vol.20, p. 497 – 505, [NUME_REDACTAT], București.
Timon V.M., Hanrahan J.P., 1985 – Small ruminant production in the developing countries. Food and [NUME_REDACTAT] of the [NUME_REDACTAT], Roma.
Vicovan G., Radu R., Ionescu A., 2006 – Tehnologia pentru producerea, creșterea și folosirea berbecilor de reproducție. [NUME_REDACTAT], Constanța.
Vicovan P. G., Radu R., Ionescu A., 2008 – Manual de utilizare privind elaborarea programelor de ameliorare a producției de carne la rasele locale de ovine. [NUME_REDACTAT], Constanța.
Voia S.O., 2005 – Ovine și Caprine-Ghid practic de creștere. [NUME_REDACTAT], Timișoara.
YALÇIN, B.C. The sheep breeds of Afghanistan, Iran and Turkey. Rome, FAO. 1979
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Ana, Radu R., Vicovan A., [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2006 – Tehnologii de obținere în condiții ecologice a laptelui și cărnii de ovine. [NUME_REDACTAT], Constanța.
[NUME_REDACTAT], Șonea A., 2004 – Biotehnologii de reproducere la rumegătoarele mici. [NUME_REDACTAT] Ponto, Constanța.
**(1998), DEX – Dicționarul explicativ al limbii române, [NUME_REDACTAT] Române, București.
*** Bogdan A.T., 2005 – LumeaRurala, www.acad.ro/com2005/doc/LumeaRurala.doc [12.12.2012]
*** http://mediasudtv.blogspot.ro/2012/03/oaia-cap-negru-de-teleorman.html
*** http://www.agriculturaits.czu.cz/pdf_files/vol_43_2_pdf/momani.pdf
*** http://www.anarz.eu/AnarzAdministratorSite/CMSContent/Resurse%20genetice/OmologOmo/Rasa%20Oaia%20cap%20negru%20de%20Teleorman.pdf [25.10.2012]
*** http://www.insse.ro/cms/rw/pages/index.ro.do [20.05.2010]
*** www.acad.ro/com2005/ [20.12.2012]
***http://animres.edpsciences.org/articles/animres/pdf/1993/01/Ann.Zootech._0003-424X_1993_42_1_ART0006.pdf [29.01.2012]
***http://art-zone.ro/judete/Judetul_Bacau.html [18.05.2010]
***http://brebis-lacaune.monsite-orange.fr [25.10.2011]
***http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2009:286E:0041:
***http://faostat.fao.org/site/569/DesktopDefault.aspx?PageID=569#ancor [20.01.2013]
***http://fr.academic.ru/dic.nsf/frwiki/964797 [25.10.2011]
***http://lacaunelait.monsite-orange.fr/index.html [20.05.2012]
***http://mediasudtv.blogspot.ro/2012/03/oaia-cap-negru-de-teleorman.html [31.01.2013]
***http://ressources.ciheam.org/om/pdf [21.03.2011]
***http://ro.wikipedia.org/wiki/Regiunea_de_dezvoltare_Nord-Est [19.01.2012]
***http://www.agroparistech.fr/svs/genere/especes/ovins/lacaulai.htm [29.09.2011]
***http://www.anarz.eu/AnarzAdministratorSite/public/default.aspx [1.05.2012]
***http://www.ansci.wisc.edu/ [20.05.2010]
***http://www.ansvsa.ro/index.php?pag=47&id_t=96&id_d=4859&jud= [19.01.2012]
***http://www.brg.prd.fr/brg/pages/rga/ovins/71 [25.07.2011]
***http://www.carabasa.ro/prezentare/ [31.01.2013]
***http://www.dadrbacau.ro/ [20.05.2010]
***http://www.fao.org [20.05.2011]
***http://www.icdcocpalas.ro [20.05.2010]
***http://www.madr.ro/ [20.05.2012]
***http://www.madr.ro/pages/recensamant/rga-rezultate-provizorii-iunie-2011.pdf [20.01.2013]
***http://www.mapam.ro/pages/cercetare/ps4/ps-416-raport-final.pdf [31.01.2012]
***http://www.moficial.ro/ [20.01.2010]
***http://www.mouton-ile-de-france.com [10.04.2010]
***http://www.races-montagnes.com/fr/races/lacaune.php [10.05.2011]
***http://www.rarebreeds.co.nz/awassi.html [20.06.2012]
***http://www.rowater.ro/dasiret/sgabacau/default.aspx[19.05.2010]
***http://www.sheep101.info [20.05.2010]
***http://www.sheepgoatmarketing.info [22.08.2012]
***http://www.sible-doc.com/sible_lacaune.php4 [20.05.2010]
***http://www.thueringer-schafzucht.de/r_lacaune.html [21.02.2011]
***Pădeanu I., 2009 – Cărăbașa va fi omologată oficial în 2009, http://www.revista-ferma.ro/articole-zootehnie/carabasa-va-fi-omologata-oficial-in-2009.html [20.05.2010]
***Pădeanu I., 2010 – Propuneri de stimulare a creșterii oilor: baza furajeră, http://www.revista-ferma.ro/autori-ioan-p-deanu/propuneri-de-stimulare-a-cresterii-oilor-baza-furajera.html [20.01.2013]
***Radu R. și col., 2010, http://www.icdcocpalas.ro/uploaded/pdf/PS%20416-faza%20II.pdf
***www.acad.ro/com2005/doc/LumeaRurala.doc [20.01.2013]
CUPRINS
INTRODUCERE
REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT
PARTEA I
STUDIU BIBLIOGRAFIC
CAPITOLUL I
ROLUL, IMPORTANȚA ȘI STADIUL ACTUAL AL CREȘTERII OVINELOR
1.1 ROLUL ȘI IMPORTANȚA CREȘTERII OVINELOR
1.2 CREȘTEREA OVINELOR LA NIVEL MONDIAL
1.3 CREȘTEREA OVINELOR ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ
1.4 CREȘTEREA OVINELOR ÎN ROMÂNIA
CAPITOLUL II
RASE DE OVINE CRESCUTE PENTRU PRODUCȚIA DE LAPTE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI ROMÂNIA
2.1 RASA LACAUNE
2.2 RASA AWASSI
2.3 RASA ȚIGAIE
2.4 RASA OAIA CAP NEGRU DE TELEORMAN
2.5 RASA DE LAPTE PALAS
2.6 RASA ȚURCANĂ
CAPITOLUL III
TEHNOLOGII DE AMELIORARE APLICATE ÎN CREȘTEREA OVINELOR
3.1 IMPORTANȚA ȘI ROLUL AMELIORĂRII ÎN CREȘTEREA OVINELOR
3.2 AMELIORAREA OVINELOR ÎN RASĂ CURATĂ
3.3 AMELIORAREA OVINELOR PRIN ÎNCRUCIȘARE
CAPITOLUL IV
TEHNOLOGII ACTUALE APLICATE ÎN CREȘTEREA OVINELOR
4.1 TEHNOLOGII DE CREȘTERE ȘI ÎNTREȚINERE APLICATE LA OVINE
4.1.1 Tehnologia extensivă de exploatare a ovinelor
4.1.2 Tehnologia semiintensivă de exploatare a ovinelor
4.1.3 Tehnologia intensivă de creștere a ovinelor
4.2 TEHNOLOGII DE REPRODUCȚIE APLICATE LA OVINE
4.2.1 Sisteme de fecundare folosite la ovine
4.2.2. Intensivizarea reproducției la ovine
4.3 OPERAȚII TEHNOLOGICE SPECIFICE ACTIVITĂȚILOR DE ÎNGRIJIRE A OVINELOR
DIRECȚII ACTUALE DE EXPLOATARE A OVINELOR
5.1 CREȘTEREA OVINELOR PENTRU PRODUCȚIA DE LAPTE
5.1.1 Producția de lapte și factorii care o influențează
5.1.2 Durata și curba lactației la ovine
5.1.3 Compoziția chimică a laptelui de oaie
PARTEA a II a
CERCETĂRI PROPRII
CAPITOLUL VI
SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII
6.1 NECESITATEA ȘI SCOPUL LUCRĂRII
6.2 OBIECTIVELE LUCRĂRII
CAPITOLUL VII
CADRUL NATURAL, ORGANIZATORIC ȘI INSTITUȚIONAL ÎN CARE S-AU DESFĂȘURAT CERCETĂRILE
7.1 CARACTERIZAREA FACTORILOR DE MEDIU DIN JUDEȚUL BACĂU
7.1.1 Localizarea geografică
7.1.2 Forme de relief din areal
7.1.3 Clima specifică arealului din zona de cercetare
7.1.4 Resursele naturale din areal
7.1.5 Flora și fauna din areal
CAPITOLUL VIII
MATERIALUL BIOLOGIC ȘI METODELE DE CERCETARE
8.1 MATERIALUL BIOLOGIC CERCETAT
8.2 METODE ȘI TEHNICI DE LUCRU APLICATE ÎN CERCETARE
8.3 METODE DE LUCRU APLICATE ÎN EVALUAREA PARAMETRILOR MORFOLOGICI
8.3.1 Stabilirea originii și apartenenței de rasă
8.3.2 Tehnica examenului analitic al exteriorului la ovine
8.4 METODE DE LUCRU APLICATE ÎN EVALUAREA DEZVOLTĂRII CORPORALE LA OVINE
8.4.1 Metode de evaluare ale exteriorului la ovine
8.5 METODE DE LUCRU APLICATE ÎN ORGANIZAREA ACTIVITĂȚII DE REPRODUCȚIE
8.5.1 Pregătirea reproducătorilor și organizarea montei
8.6 METODE DE LUCRU UTILIZATE ÎN EVALUAREA PRODUCȚIEI DE LAPTE
8.6.1 Evaluarea cantitativă a producției de lapte
8.6.2 Evaluarea calitativă a producției de lapte
8.7 METODE DE LUCRU FOLOSITE ÎN ESTIMAREA STATISTICĂ A CARACTERELOR ȘI ÎNSUȘIRILOR CANTITATIVE
8.7.1 Metode de estimare a heritabilității
8.7.2 Metode de estimare a repetabilitații
8.7.3 Metode de estimare a corelației caracterelor cantitative
8.8 METODE DE LUCRU UTILIZATE ÎN ANALIZA VARIANȚEI ȘI A ESTIMATORILOR STATISTICI
CAPITOLUL IX
CERCETĂRI PROPRII
9.1 REZULTATE OBȚINUTE
9.1.1 Stabilirea originii și apartenența de rasă
9.1.2 Greutatea corporală a ovinelor în raport cu categoria de vârstă
9.1.2.1 Greutatea corporală a mieilor și tineretului ovin
9.1.2.2 Greutatea corporală a ovinelor adulte
9.1.2.2.1 Greutatea corporală a berbecilor
9.1.2.2.2 Greutatea corporală a oilor adulte în raport cu grupa de vârsta
9.1.3 Evaluarea gradului de dezvoltare corporală a ovinelor adulte
9.1.3.1 Dezvoltarea corporală la berbeci
9.1.3.2 Dezvoltarea corporală a oilor adulte în raport cu grupa de vârstă
9.1.4 Calcularea indicilor corporali
9.1.5 Evaluarea producției cantitative de lapte
9.1.6 Evaluarea calitativă a producției de lapte
9.1.7 Evaluarea activității de reproducție
9.1.8 Rezultate privind estimarea principalilor parametri genetici
CAPITOLUL X
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
CONTRIBUȚII LA ÎMBUNĂTĂȚIREA PERFORMANȚELOR PENTRU PRODUCȚIA DE LAPTE LA RASA ȚIGAIE PRIN ÎNCRUCIȘARE CU BERBECI DIN RASE SPECIALIZATE
CONTRIBUTIONS REGARDING THE PERFORMANCES IMPROVEMENT OF MILK PRODUCTION AT ȚIGAIE BREED BY CROSSBREEDING WITH SPECIALIZED BREED RAMS
CUPRINS
INTRODUCERE
REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT
PARTEA I
STUDIU BIBLIOGRAFIC
CAPITOLUL I
ROLUL, IMPORTANȚA ȘI STADIUL ACTUAL AL CREȘTERII OVINELOR
1.1 ROLUL ȘI IMPORTANȚA CREȘTERII OVINELOR
1.2 CREȘTEREA OVINELOR LA NIVEL MONDIAL
1.3 CREȘTEREA OVINELOR ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ
1.4 CREȘTEREA OVINELOR ÎN ROMÂNIA
CAPITOLUL II
RASE DE OVINE CRESCUTE PENTRU PRODUCȚIA DE LAPTE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI ROMÂNIA
2.1 RASA LACAUNE
2.2 RASA AWASSI
2.3 RASA ȚIGAIE
2.4 RASA OAIA CAP NEGRU DE TELEORMAN
2.5 RASA DE LAPTE PALAS
2.6 RASA ȚURCANĂ
CAPITOLUL III
TEHNOLOGII DE AMELIORARE APLICATE ÎN CREȘTEREA OVINELOR
3.1 IMPORTANȚA ȘI ROLUL AMELIORĂRII ÎN CREȘTEREA OVINELOR
3.2 AMELIORAREA OVINELOR ÎN RASĂ CURATĂ
3.3 AMELIORAREA OVINELOR PRIN ÎNCRUCIȘARE
CAPITOLUL IV
TEHNOLOGII ACTUALE APLICATE ÎN CREȘTEREA OVINELOR
4.1 TEHNOLOGII DE CREȘTERE ȘI ÎNTREȚINERE APLICATE LA OVINE
4.1.1 Tehnologia extensivă de exploatare a ovinelor
4.1.2 Tehnologia semiintensivă de exploatare a ovinelor
4.1.3 Tehnologia intensivă de creștere a ovinelor
4.2 TEHNOLOGII DE REPRODUCȚIE APLICATE LA OVINE
4.2.1 Sisteme de fecundare folosite la ovine
4.2.2. Intensivizarea reproducției la ovine
4.3 OPERAȚII TEHNOLOGICE SPECIFICE ACTIVITĂȚILOR DE ÎNGRIJIRE A OVINELOR
DIRECȚII ACTUALE DE EXPLOATARE A OVINELOR
5.1 CREȘTEREA OVINELOR PENTRU PRODUCȚIA DE LAPTE
5.1.1 Producția de lapte și factorii care o influențează
5.1.2 Durata și curba lactației la ovine
5.1.3 Compoziția chimică a laptelui de oaie
PARTEA a II a
CERCETĂRI PROPRII
CAPITOLUL VI
SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII
6.1 NECESITATEA ȘI SCOPUL LUCRĂRII
6.2 OBIECTIVELE LUCRĂRII
CAPITOLUL VII
CADRUL NATURAL, ORGANIZATORIC ȘI INSTITUȚIONAL ÎN CARE S-AU DESFĂȘURAT CERCETĂRILE
7.1 CARACTERIZAREA FACTORILOR DE MEDIU DIN JUDEȚUL BACĂU
7.1.1 Localizarea geografică
7.1.2 Forme de relief din areal
7.1.3 Clima specifică arealului din zona de cercetare
7.1.4 Resursele naturale din areal
7.1.5 Flora și fauna din areal
CAPITOLUL VIII
MATERIALUL BIOLOGIC ȘI METODELE DE CERCETARE
8.1 MATERIALUL BIOLOGIC CERCETAT
8.2 METODE ȘI TEHNICI DE LUCRU APLICATE ÎN CERCETARE
8.3 METODE DE LUCRU APLICATE ÎN EVALUAREA PARAMETRILOR MORFOLOGICI
8.3.1 Stabilirea originii și apartenenței de rasă
8.3.2 Tehnica examenului analitic al exteriorului la ovine
8.4 METODE DE LUCRU APLICATE ÎN EVALUAREA DEZVOLTĂRII CORPORALE LA OVINE
8.4.1 Metode de evaluare ale exteriorului la ovine
8.5 METODE DE LUCRU APLICATE ÎN ORGANIZAREA ACTIVITĂȚII DE REPRODUCȚIE
8.5.1 Pregătirea reproducătorilor și organizarea montei
8.6 METODE DE LUCRU UTILIZATE ÎN EVALUAREA PRODUCȚIEI DE LAPTE
8.6.1 Evaluarea cantitativă a producției de lapte
8.6.2 Evaluarea calitativă a producției de lapte
8.7 METODE DE LUCRU FOLOSITE ÎN ESTIMAREA STATISTICĂ A CARACTERELOR ȘI ÎNSUȘIRILOR CANTITATIVE
8.7.1 Metode de estimare a heritabilității
8.7.2 Metode de estimare a repetabilitații
8.7.3 Metode de estimare a corelației caracterelor cantitative
8.8 METODE DE LUCRU UTILIZATE ÎN ANALIZA VARIANȚEI ȘI A ESTIMATORILOR STATISTICI
CAPITOLUL IX
CERCETĂRI PROPRII
9.1 REZULTATE OBȚINUTE
9.1.1 Stabilirea originii și apartenența de rasă
9.1.2 Greutatea corporală a ovinelor în raport cu categoria de vârstă
9.1.2.1 Greutatea corporală a mieilor și tineretului ovin
9.1.2.2 Greutatea corporală a ovinelor adulte
9.1.2.2.1 Greutatea corporală a berbecilor
9.1.2.2.2 Greutatea corporală a oilor adulte în raport cu grupa de vârsta
9.1.3 Evaluarea gradului de dezvoltare corporală a ovinelor adulte
9.1.3.1 Dezvoltarea corporală la berbeci
9.1.3.2 Dezvoltarea corporală a oilor adulte în raport cu grupa de vârstă
9.1.4 Calcularea indicilor corporali
9.1.5 Evaluarea producției cantitative de lapte
9.1.6 Evaluarea calitativă a producției de lapte
9.1.7 Evaluarea activității de reproducție
9.1.8 Rezultate privind estimarea principalilor parametri genetici
CAPITOLUL X
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Concepția actuală despre agricultura modernă accentuează importanța zootehniei, astfel realizându-se o eficientizare a acestei importante activități, prin valorificarea superioară a producției vegetale. România are o tradiție îndelungată în domeniul agricol, primele mențiuni documentare, cu privire la întinsele lanuri de grâu, sunt făcute de istoricii Strabon și Arrian care ne relatează despre expediția regelui [NUME_REDACTAT] la nordul Dunării în 335 îHr. Izvoarele arheologice evidențiază faptul că geto – dacii aveau ca ocupații de bază agricultura, creșterea animalelor (creșterea ovinelor-caprinelor și apicultura) și meșteșugurile (extragerea și prelucrarea minereului de fier și ceramica).
Agricultura românească evoluează continuu, grație specialiștilor implicați, astfel încă din anul 2005 când la dezbaterea națională organizată de [NUME_REDACTAT] cu tema „Satul românesc la răscruce” acad.dr. A.T.Bogdan, menționa necesitatea „zootehnizării durabile a agriculturii românești, realizându-se o bioconversie a furajelor, cantitate, calitate, ritmicitate și economicitate” ([NUME_REDACTAT], 2005).
Contextul economico-politic actual, face din agricultură ca ramură economică, cea mai viabilă oportunitate de relansare durabilă a economiei Românești. Una dintre cele mai dinamice, subramuri ale agriculturii este zootehnia, care are un potențial uriaș, dat de multitudinea de resurse existente în țara noastră. Șansa zootehniei constă în faptul că România are tradiție în acest domeniu, specialiști foarte bine pregătiți și resurse naturale numeroase, astfel în această conjunctură dictonul „dacă ai masă, casă și rasă, ai și producție” este mai actual ca oricând. Suportul științific existent în prezent, face ca cele trei concepte de bază să stea la baza măsurilor tehnice, organizatorice și economice aplicate în măsurile de restructurare, reorganizare și redimensionare a activității zootehnice din România.
Activitatea de creștere a ovinelor, a fost indiscutabil influențată de factorii economico-socio-politici, astfel încât după o scădere a efectivelor, care a început în anul 1986 și s-a terminat în anul 2003, acum asistăm la o stabilizare a efectivelor. Cu toate acestea, creșterea oilor în România se reașează pe făgașul normal, astfel constatăm că deși efectivele în 2011 s-au diminuat față de 2010 cu aproximativ 742.060 capete, conform raportului FAOSTAT din 2012, ne-am păstrat locul doi în [NUME_REDACTAT] la producția de lapte obținută de la această specie.
Creșterea ovinelor devine, la nivel internațional și național, o activitate care asigură dezvoltarea durabilă a economiei, aceasta participând prin producțiile obținute, la satisfacerea nevoii de alimente cu o înaltă valoare biologică. Cerințele crescânde ale pieții de carne și lapte obținute de la ovine, favorizează obținerea eficienței economice din desfășurarea acestei activități, astfel asigurându-se bunăstarea comunităților care au această îndeletnicire.
Crescătorii de ovine alături de mediul politic și de comunitatea științifică de la noi din țară, trebuie să exploateze la maxim această șansă și să-și armonizeze acțiunile, astfel încât România să devină unul dintre cei mai mari producători de carne și lapte de ovine, fără a neglija celelalte producții (lână, pielicele și blănuri). Dacă ținem cont de faptul că la nivelul [NUME_REDACTAT] există o politică agricolă comună, care acordă o importanță deosebită acestui domeniu, dar și de faptul că această activitate la noi în țară este milenară, probabil vom asista la creșterea ponderii acestei subramuri a zootehniei în economia agricolă a țării.
Deoarece „șansa îi favorizează pe cei cu mintea pregătită” ([NUME_REDACTAT]), crescătorii de ovine trebuie sa-și însușească cele mai noi tehnologii, să intensifice munca de ameliorare a efectivelor și să dezvolte un plan riguros de realizare a unor mărci proprii care să asigure vizibilitatea pe piețele interne și externe. Utilizarea tehnicilor moderne de management și marketing vor face ca produsele obținute de la această specie să aducă plus valoarea meritată, asigurând astfel o eficiență economică sustenabilă.
Cu acest prilej, trebuie să recunosc că reușitele mele sunt și ale îndrumătorului științific, prof. univ. dr. ing. Constantin PASCAL, care cu metodă, răbdare, tact, abnegație și perseverență m-a stimulat, m-a îndrumat și călăuzit în activitatea de cercetare, mi-a fost alături susținându-mă atunci când incertitudinile și greutățile mă copleșeau. Pentru toate acestea, îi adresez cele mai respectuoase mulțumiri și îmi exprim gratitudinea și respectul pe care i-l port.
Mulțumesc, cu adâncă recunoștință comisiei de doctorat: prof. univ. dr. ing. Benone PĂSĂRIN – decanul Facultății de Zootehnie, prof. univ. dr. ing. Ioan PĂDEANU – de la U.S.A.M.V.B. Timișoara, prof. univ. dr. ing. Ion CĂLIN – de la U.S.A.M.V. București și prof. univ. dr. ing. [NUME_REDACTAT] BOIȘTEANU – de la U.S.A.M.V. Iași, care cu competență și profesionalism au binevoit să aprecieze conținutul tezei de doctorat.
Se cuvine să mulțumesc cu sinceră recunoștință colectivului S.C.D.C.O.C. Secuieni – Bacău, ec. Costică CRISTIAN – director, dr. med. vet. Neculai IFTIMIE, ing. Vasile JIPA, ing. Gheorghe GRIGORAȘ, ing. Gabriela BACIU, Violeta BULMAGA, pentru sprijinul acordat, susținerea continuă și necondiționată, accesul nelimitat la baza materială existentă, astfel încât să-mi desfășor cercetările în cele mai bune condiții.
Cu o nețărmurită recunoștință, mulțumesc familiei mele care a fost alături de mine și m-a susținut necondiționat, fiindu-mi alături în momentele de impas, încurajându-mă și motivându-mă să continuii.
Nu pot să nu adresez calde mulțumiri tuturor cadrelor didactice ale Facultății de Zootehnie, care m-au inițiat în tainele zootehniei de-a lungul anilor, făcând astfel posibilă prezentarea mea, acum în fața dumneavoastră.
Și nu în ultimul rând, trebuie să menționez că pe parcursul cercetărilor, finanțarea a fost asigurată din fonduri europene, accesate de [NUME_REDACTAT] din cadrul Universității de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT] de la Brad” din Iași, prin intermediul Contractului POSDRU/88/1.5/S/52176.
INTRODUCTION
Nowadays conception on the modern agriculture underlines the importance of animal husbandry and the efforts to make it efficient, through the high valorizing of the vegetal biomass. Romania has ancient traditions in agriculture. Thus, the first epigraphic notices mentioning wide wheat fields have been tribute to historians Strabon and Arrian, which wrote about Alexander the Great king’s expeditions at the North of Danube in 335 b.C. Archeological sources reveal that the Geto-Dacians had certain basis occupations, such as agriculture, animal husbandry (mainly sheep and goats rearing, beekeeping) and crafts (iron mining and processing, ceramics).
Romanian agriculture continuously evolved, grace to its specialists. Thus, since 2005, when at the national colloquies organized by the [NUME_REDACTAT] on the generic topic entitled “Romanian village in dilemma”, [NUME_REDACTAT]. A.T. Bogdan have mentioned the necessity of a “sustainable zootechnicization of the Romanian agriculture, realizing feedstuffs bioconversion, quantity, quality, under and appropriate cadence and economic conditions” ([NUME_REDACTAT], 2005).
The current economic and politic conjuncture transforms the agriculture in the most viable opportunity for the sustainable reigniting of the Romania’s economy. One of the most dynamic branches of the agriculture is the animal husbandry, which has a tremendous potential, due to the multitude of resources in our country. The chance of animal husbandry is that Romania has an ancient tradition in the field, well prepared specialists and rich natural resources. Therefore, within this context, the dictum “if you have proper feed, housing and breeds, certainly there will be yield” is more valid than ever. The scientific knowledge of the day makes that the three basis concepts be able to support the technical, organizational and economical measures to be applied in order to redesign, reorganize and resize the zootechnical activity in Romania.
The economical, social and political factors affected the sheep rearing ativities. Thus, after a shortage of flocks which began in 1986 and ceased in 2003, now we assist to a stabilizing. However, sheep husbandry come back to normal in Romania, even if the flock decreased with 742060 capitis, from 2010 to 2011, accordingly to the FAOSTAT data published in 2012, we situated on the 2nd place in the [NUME_REDACTAT] for sheep milk production.
Sheep husbandry becomes, nationally and internationally, an activity which provides sustainable development to the economy, participation, through its outputs, in satisfying the high quality food needs of population. Increasing demand of the market for mutton and sheep milk favors the achievement of the economic efficacy within this activity, assuring thus welfare to the involved communities.
Farmers, politicians and scientific community in our country must maximize this opportunity and to harmonize their actions, in order to transform Romania in one of the greatest mutton and sheep milk producers, aside the maintaining of other productions (wool, skins, furs). If we consider, on one hand, that the [NUME_REDACTAT] has a [NUME_REDACTAT] Policy which grants high importance to this field and, on the other hand that the sheep husbandry is millennial old in our country, probably we will observe the increase of this zootechnical occupation in the country agricultural economics.
Because “the chance favors only the prepared mind” ([NUME_REDACTAT]), sheep breeders must learn the newest technologies, to intensify the genetic improvement of the flocks and to develop a rigorous schedule of designing original brands, in order to assure themselves the presence and visibility on the local and foreign markets. Using modern techniques of management and marketing will determine the products of this species to bring well earned added value, ensuring thus sustainability through economic efficacy.
On this occasion, I must admit that my successes are equally of my scientific coordinator, Univ. prof. Constantin PASCAL, PhD, which led and stimulated me methodically, with patience, finesse, dedication and perseverance for the research activity and also supported me when troubles and incertitudes tried to defeat me. For all of these, I express my respectful thanks, my gratitude and deep respect.
I wish to thank ad to express my gratitude to the scientific committee of my doctoral thesis: Univ. prof., eng. Benone PĂSĂRIN, PhD – the Dean of the [NUME_REDACTAT] Faculty in Iasi, Univ. prof., eng. Ioan PĂDEANU, PhD – from U.A.S.V.M.B. Timișoara, Univ. prof., eng. Ion CĂLIN, PhD – from U.A.S.V.M. București and Univ. prof., eng. [NUME_REDACTAT] BOIȘTEANU, PhD – from U.A.S.V.M. Iași, which deigned to analyze and appreciate the content of the dissertation, with high competence and professionalism.
It is also the moment to sincerely thank to the team of the S.C.D.C.O.C. Secuieni – Bacău, ec. Costică CRISTIAN – director, dr. vet. med. Neculai IFTIMIE, eng. Vasile JIPA, eng. Gheorghe GRIGORAȘ, eng. Gabriela BACIU, Violeta BULMAGA for all their continuous and unconditioned support, for providing me access to the station facilities, in order to have the best conditions to run the research.
Unlimited gratitude I must pay to my beloved family, which “walked” aside me and supported my work unconditionally, encouraging and motivating me to pursuit my goals, even in the most difficult moments,.
I could not omit to address my thanks to all academic staff of the [NUME_REDACTAT] Faculty, which initiated me throughout the years, into the secrets of animal husbandry, hence the possibility to stand today before you.
Least but not the last, I wish to mention and to express my gratitude for the financing of the research that was possible grace to the European funds accessed by the [NUME_REDACTAT] within the “[NUME_REDACTAT] de la Brad” University of [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] of Iași, through the POSDRU/88/1.5/S/52176 Contract.
REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT
Evoluția mediului socio-politico-economic și-a pus amprenta asupra tuturor sectoarelor din agricultura românească, determinând modificări însemnate și în sectorul de creștere a ovinelor. Astfel după 1990, dinamica efectivelor de ovine, alături de schimbarea direcțiilor de creștere a acestora, au fost principalii factori care au contribuit la situația actuală existentă în ovicultura românească.
Importanța creșterii ovinelor este dată și de valoarea producțiilor obținute de la această specie. Fiecare dintre producții (lapte, carne, lână, pielicele, blănuri) au o mare valoare biologică și economică chiar, dacă interesul pentru unele dintre ele este redus. Interesul pentru producțiile de lapte și carne este ridicat, crescătorii de ovine având o poziție privilegiată deoarece piața solicită produsele, vânzarea acestora aducând venituri substanțiale.
Tema care face obiectul cercetărilor se referă la posibilitățile de creștere a producției de lapte la rasa Țigaie, subiect foarte actual acum când crescătorii încearcă să utilizeze toate pârghiile existente pentru a îmbunătăți nivelul producțiilor obținute pe cap animal, realizându-se astfel o eficientizare economică. De asemenea, cercetările efectuate au fost conforme cu tendințele existente la nivel național și mondial, care vizează sporirea producțiilor obținute de la ovine, atât cantitativ cât și calitativ.
Prezenta lucrare are ca scop analiza însușirilor morfologice și de producție a populațiilor din rasa Țigaie crescută în arealul studiat, dar și evaluarea însușirilor morfologice și productive a ovinelor metise, rezultate din împerecherile efectuate între oile din rasa Țigaie și berbeci aparținând raselor Awassi și Lacaune.
Necesitatea lucrării este cu atât mai mare, acum când exploatarea ovinelor pentru producția de lapte, devine mai puțin atrăgătoare pentru crescători, din cauza cheltuielilor mari cu manopera, eficientizarea obținută prin sporirea producției realizată pe cap de animal, este una din căile de dezvoltare și susținere sustenabilă a sectorului ovin.
Cercetările s-au desfășurat conform protocolului experimental în biobaza [NUME_REDACTAT] și biobaza Holt din cadrul S.C.D.C.O.C. Secuieni-Bacău. Evaluarea fizico-chimică a laptelui de oaie a fost efectuată în laboratorul de biochimie din cadrul S.C.D.C.O.C. Secuieni-Bacău și laboratorul disciplinei „Tehnologia prelucrării produselor de origine animală” din cadrul Facultății de Zootehnie a Universității de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT] de la Brad” Iași.
Cercetările au fost organizate utilizându-se metoda loturilor și a grupelor, fiind constituite câte trei loturi (Ti, Aw x Ti și La x Ti), pentru fiecare categorie (miei, tineret, berbeci și oi), în cadrul loturilor de oi fiind constituite grupe în funcție de vârsta acestora.
Rezultatele cercetărilor proprii din cadrul tezei de doctorat intitulată „CONTRIBUȚII LA ÎMBUNĂTĂȚIREA PERFORMANȚELOR PENTRU PRODUCȚIA DE LAPTE LA RASA ȚIGAIE PRIN ÎNCRUCIȘARE CU BERBECI DIN RASE SPECIALIZATE” au fost structurate într-un capitol și sunt prezentate structurat și succint în continuarea acestui rezumat.
Referitor la stabilirea originii și apartenenței de rasă a ovinelor celor trei loturi evaluate:
În urma evaluării fenotipice a ovinelor din lotul Țigaie, s-a constatat că toate ovinele ce aparțin acestui lot exteriorizează pregnant caracterele specifice rasei, astfel încât treisprezece oi și doi berbeci au obținut punctajul maxim (100), restul indivizilor obținând un punctaj situat în următoarea treaptă de clasare (75 – 84 puncte), punctajul minim de 75 puncte fiind obținut de două animale, o oaie și un berbec;
Evaluarea fenotipică a ovinelor din lotul hibrid Aw x Ti, a relevat faptul că în acest caz ovinele au exteriorizat destul de clar caracterele de rasă paterne, majoritatea animalelor (76) realizând un punctaj cuprins între 85 și 100 punte, cu mențiunea că punctajul maxim (100) i-a fost acordat doar unui berbec și că spre deosebire de lotul Țigaie, în acest caz au fost patru animale cărora li s-a acordat un punctaj încadrat în clasa inferioară de clasare cuprinsă între 65 și 74 puncte, datorită faptului că anumite caractere de rasă nu au fost prezente sau au fost slab evidențiate (mărimea și poziția urechilor, forma cozii, etc.);
În urma evaluării fenotipice a ovinelor din lotul metis La x Ti, s-a constatat că acest lot a evidențiat caracterul hibrid, manifestând destul de șters caracterele rasei paterne, astfel nota minimă a fost obținută de două oi și s-a încadrat în intervalul 55 – 64 puncte, în timp ce nota maximă (100) a fost obținută doar de cei doi berbeci ai lotului, lucru explicabil dacă ținem cont de faptul că aceștia nu sunt metiși;
Referitor la evaluarea greutății corporale a ovinelor din cele trei loturi în raport cu categoria de vârstă:
Analizând valorile greutății medii la fătare a mieilor din cele trei loturi, s-a constatat că mieii hibrizi Aw x Ti au avut o greutate cu 6,72 % mai mare comparativ cu cei din lotul Țigaie și cu 1,87 % față de celălalt lot metis;
Evaluând greutatea corporală a mieilor la înțărcare (75 zile), s-a constatat că cea mai bună evoluție au avut-o mieii hibrizi Aw x Ti cu 17,66 kg, fiind urmați de cei Țigaie cu 16,32 kg și de metișii La x Ti cu 16,08 kg, diferența de greutate dintre lotul Aw x Ti și cel Țigaie, exprimată în valori relative fiind de 7,59 %, în timp ce intre loturile hibride a fost de 8,95%;
Evoluția greutății corporale a mieilor a fost studiată și în perioada de tineret, astfel analizând valorile greutății corporale medii la vârsta de opt luni, s-a constatat că loturile metise au avut valori apropiate, cel La x Ti având cea mai mare greutate cu 35,38 kg, fiind urmat de lotul Aw x Ti cu 35,31 kg și de cel Țigaie cu 29,54 kg;
În urma cântăririlor efectuate pentru determinarea greutății corporale la vârsta de 12 luni, s-a constatat că cea mai mare greutate corporală medie a realizat-o lotul hibrid La x Ti cu 42,26 kg, urmat fiind de cel metis Aw x Ti cu 41,95 kg și de cel Țigaie cu 34,83 kg, diferența dintre lotul Țigaie și cel Aw x Ti fiind de 7,120 kg, aceasta fiind distinct semnificativă pentru p=0,01, cea dintre loturile hibride fiind de 0,310 kg, fiind nesemnificativă (p=0,05), în timp ce între lotul La x Ti și Ti, diferența a fost de 7,430 kg aceasta fiind semnificativă din punct de vedere statistic (p=0,05);
Analiza greutății corporale în perioada de tineret, s-a încheiat prin determinarea acesteia la vârsta de 18 luni, când s-a constatat că cea mai bună evoluție a avut-o lotul metis La x Ti cu 49,94 kg, urmat fiind de celălalt lot hibrid Aw x Ti cu 49,37 kg, tineretul Țigaie având o medie de 40,26 kg;
Lotul de miei metiși La x Ti a înregistrat cele mai multe pierderi, astfel încât din 18 miei fătați 6 au fost neviabili murind in primele 60 minute de viață deși unii aveau la fătare peste 3,50 kg, în intervalul fătare – 28 zile consemnându-se alte două pierderi, cu toate că până la ceea data mieii au avut o evoluție relativ normală, greutatea acestora când s-au constatat pierderile fiind de 8,50 kg respectiv 9,50 kg;
Analizând greutatea corporală a berbecilor la montă s-a constatat că berbecii Lacaune au avut cea mai mare greutate corporală medie cu 85,65 kg, urmați fiind de berbecii metiși Aw x Ti cu 73,14 kg și de cei Țigaie cu 60,91 kg, din acest punct de vedere toate cele trei loturi încadrându-se în greutățile specifice raselor din care fac parte;
Aprecierea greutății corporale a oilor celor trei loturi s-a făcut la montă și la fătare, astfel s-a constatat că cea mai mare greutate corporală medie a avut-o la ambele cântăriri oile metise Aw x Ti cu 46,21 kg, respectiv 54,66 kg;
Analizând greutatea medie la fătare a oilor hibride La x Ti, s-a constatat că aceasta a fost cu 6,83 % mai mică comparativ cu cea a oilor Țigaie, diferența dintre acestea fiind nesemnificativă din punct de vedere statistic (p=0,05);
[NUME_REDACTAT] au înregistrat o medie a greutății corporale ușor mai mare comparativ cu datele existente în literatura de specialitate, acest fapt datorându-se în primul rând selecției practicate sistematic în S.C.D.C.O.C. Secuieni-Bacău dar și condițiilor bune de exploatare și întreținere;
Referitor la evaluarea gradului de dezvoltare corporală a ovinelor adulte:
În urma evaluării dezvoltării corporale la berbeci s-a constatat că cea mai mare talie au avut-o berbecii Lacaune cu 83 cm, în timp ce berbecii metiși Aw x Ti au avut o valoare de 80,94 cm și cei Țigaie 72,73 cm;
Evaluarea dezvoltării corporale la oile celor trei loturi a relevat faptul că cea mai mare talie au avut-o oile metise Aw x Ți cu 64,58 cm, acestea fiind urmate de cele hibride La x Ti cu 63,39 cm și de cele Țigaie cu 62,50 cm;
Analizând valorile indicelui corporal la oile cele trei loturi experimentale, Ti – 104,90, Aw x Ti – 101,53, La x Ti – 101,58, observăm că la loturile de oi metise valoarea acestui indice s-a micșorat, tendința probabilă fiind descrescătoare la generațiile viitoare, dacă se continuă încrucișările cu berbeci din rase specializate pentru producția de lapte, această micșorare a indicelui corporal evidențiază faptul că aptitudinile productive ale populației metise au fost modificate sub infuzia de caractere Awassi și Lacaune;
Analiza indicilor corporali evidențiază diferențele existente între cele trei loturi studiate, normale daca ținem cont de faptul că unul din loturi (în cazul oilor) este omogen și exploatat în rasă curată (Țigaie), iar celelalte două loturi sunt în formare, la care caracterele morfo-productive nu sunt încă definite pe deplin;
Referitor la evaluarea cantitativă a producției de lapte a oilor celor trei loturi studiate:
În urma evaluării producției de lapte pentru intervalul fătare – 28 zile, s-a constatat că cea mai mari valori le-au avut oile Țigaie cu o medie de 26,55 kg, urmate de cele metise Aw x Ti cu 25,38 kg și de cele La x Ti cu 24,03 kg;
Analiza producției de lapte pentru perioada de alăptare, evidențiază faptul că cel mai mare nivel s-a înregistrat la oile hibride Aw x Ti cu 62,05 kg, urmate fiind de cele Țigaie cu 57,19 kg și de cele metise La x Ti cu 55,26 kg;
Producția de lapte a oilor ce aparțin lotului metis Aw x Ti a fost cu 8,48 % mai mare comparativ cu cea a oilor Țigaie, pentru întreaga perioadă de alăptare, celălalt lot hibrid
înregistrând o cantitate mai mică cu 3,37 %, comparativ cu același lot de referință;
De mărimea producției de lapte marfă, depinde în mare măsură eficiența creșterii ovinelor pentru producția de lapte, dat fiind că această producție este principală în timp ce celelalte (carne, lână) sunt secundare;
Analizând datele privind producția de lapte muls, s-a constatat că lotul de oi hibride Aw x Ti a avut cel mai mare nivel cu 77,62 kg, în timp ce celalalt lot metis înregistrat doar 39,44 kg fiind cel mai mic dintre cele trei loturi evaluate, lotul Țigaie înregistrându-se în zona mediană cu 41,57 kg;
Lotul hibrid Aw x Ti a evidențiat pregnant aptitudinile pentru producția de lapte, dovedind o rezistență organică sporită și o capacitate foarte bună de adaptare la condițiile de exploatare existente în cadrul biobazei [NUME_REDACTAT];
Analizând datele cu privire la producția totală de lapte, s-a constatat faptul că lotul de oi metise Aw x Ti a realizat 139,67 kg, cu 29,28 % mai mult comparativ cu cât a înregistrat lotul de Țigaie respectiv 98,77 Kg, în timp ce față de cea lotului La x Ti, a fost superioară cu 32,20 %, acesta din urmă obținând o medie de 94,70 kg;
Producția de lapte înregistrată la lotul metis La x Ti este nemulțumitoare, acest fapt datorându-se în principal sensibilității crescute indusă de rasa paternă, dar și a faptului că berbecii de import folosiți pentru obținerea lotului hibrid aparțin probabil liniei de carne, aceștia fiind cel mai probabil indiferenți din punct de vedere al ameliorării producției de lapte pentru oile Țigaie existente în cadrul S.C.D.C.O.C. Secuieni-Bacău;
Referitor la rezultatele privind evaluarea calitativă a laptelui obținut de la loturile de ovine analizate:
În urma determinării compoziției chimice a laptelui de la cele trei loturi de ovine, s-a constatat că procentul cel mai mare de grăsime din lapte l-au avut oile metise La x Ti cu 8,80 %, urmate de cele Țigaie cu 8,19 % și de cele hibride Aw x Ti cu 7,57 %;
Diferența cea mai mare, pentru procentul de grăsime din lapte, a fost cea dintre loturile metise, de 0,50 %, aceasta fiind foarte semnificativă din punct de vedere statistic, cea mai mică fiind de 0,10 % înregistrată între lotul Țigaie și cel hibrid Aw x Ti, aceasta fiind nesemnificativă din punct de vedere statistic, în timp ce între lotul metis La x Ti și cel Țigaie s-a consemnat 0,40 %, nesemnificativă pentru pragul de 0,05;
Analiza privind conținutul în proteină a laptelui a evidențiat faptul că oile metise La x Ti au înregistrat și în acest caz cea mai mare valoare cu 4,52 %, cele Țigaie 4,37%, iar cea mai mică valoare cele hibride Aw x Ti cu 4,23 %;
Referitor la activitatea de reproducție specifică celor trei loturi de oi studiate:
Analizând valorile privind fecunditatea la oile adulte, s-a constatat că cea mai mare valoare au avut-o oile Țigaie cu 98,20 %, în timp ce oile Aw x Ti au avut o fecunditate de 97,59 %;
În urma analizei procentului de fecunditate la mioare, s-a constatat că cel mai mare procent l-au avut cele din lotul hibrid Aw x Ti cu 96,33 %, urmate fiind de celelalte metise La x Ti cu 93,33 %, cele Țigaie clasându-se pe ultimul loc cu 92,59 %;
Procentul de fertilitate determinat la oile adulte, a evidențiat o valoare de 111,63 % pentru lotul Aw x Ti și 101,79 % pentru cel Țigaie, valori ce se înscriu în limitele menționate în literatura de specialitate;
Analizând procentul de fertilitate înregistrat la mioare, s-a constatat că cea mai mică valoare au avut-o cele Țigaie cu 89,29 %, în timp ce cea mai mare a fost cea de 120 % la lotul La x Ti, metisele Aw x Ti înregistrând 103,57%;
În urma analizei prolificității, s-a constatat că procentul cel mai mare a fost realizat de oile adulte Aw x Ti cu 120 % și de mioarele La x Ti cu 128,57, în timp ce cele mai mici valori le-a realizat lotul Țigaie atât la categoria oi adulte cu 104,59, cât și la mioare cu 100 %, valori apropiate de datele consemnate în literatura de specialitate;
Referitor la rezultatele privind estimarea principalilor parametri genetici:
Analizând datele cu privire la coeficientul de heritabilitate, pentru cantitatea de lapte la oile Țigaie, s-a constatat că acesta are valoarea 0,25, fiind un caracter mediu heritabil (h2=0,2–0,4), în timp ce valoarea coeficientului de heritabilitate pentru conținutul de grăsime de 0,55 și proteină de 0,58, arată caracterul intens heritabil (h2>0,4), pentru aceste două caractere;
Heritabilitatea determinată pentru cantitatea de lapte la lotul Aw x Ti, a fost de 0,23, caracterul fiind mediu heritabil (h2=0,2–0,4), valoarea acestuia fiind apropiată de valorile consemnate în literatura de specialitate
Analizând datele valorilor coeficienților de heritabilitate pentru principalele caractere la oile hibride La x Ti, s-a constatat că și în acest caz caracterul cantitatea de lapte, a fost mediu heritabil, h2=0,21 (h2=0,2–0,4), în timp ce coeficientul de heritabilitate pentru conținutul de grăsime a fost de 0,47, acesta fiind intens heritabil (h2>0,4), evidențiindu-se faptul că este cel mai mic dintre cele trei loturi (Aw x Ti – 0,48, Ti – 0,55);
În urma analizei coeficientului de repetabilitate pentru cantitatea de lapte, s-a constatat faptul că acest caracter este mediu repetabil pentru oile ambelor loturi analizate (Țigaie și Aw x Ti);
Pentru a realiza o apreciere de ansamblu, repetabilitatea trebuie corelată cu heritabilitatea, astfel s-a constatat că ambele loturi au avut valori medii, cu mențiunea că lotul metis s-a situat din punct de vedere al acestor parametri genetici sub lotul Țigaie;
Analizând corelațiile fenotipice, genetice și de mediu s-a constatat faptul că la toate cele trei loturi analizate există o corelație genetică negativă de intensitate medie între cantitatea de lapte și procentul de grăsime din lapte (Țigaie – 0,25, Aw x Ti – 0,34, La x Ti – 0,22), dar și între cantitatea de lapte și procentul de proteină (Țigaie – 0,25, Aw x Ti – 0,25, La x Ti – 0,28);
În ceea ce privește corelația fenotipică dintre greutatea la fătare și cantitatea de lapte, s-a constatat că între aceste caractere există o interdependență medie manifestată la toate cele trei loturi după cum urmează, Țigaie – 0,34, Aw x Ti – 0,37, La x Ti – 0,37;
Cea mai mare interdependență a fost manifestată pentru corelația fenotipică dintre înălțimea la greabăn și înălțimea la crupă la toate cele trei loturi (Ti – 0,99, Aw x Ti – 0,98, La x Ti – 0,99);
PhD THESIS ABSTRACT
The evolution of the social, political and economic environment affected all sectors of the Romanian agriculture, inducing significant changes in sheep husbandry, as well. Thus, after 1990, the dynamics of sheep flocks, combined with the changes in the rearing trends, were the main factors that contributed to reach the present situation of the Romanian sheep husbandry.
Sheep husbandry could be considered relevant due to the value of the productions that this species gives. Each of them (milk, mutton, wool, skins and furs) bears high inner biological and economical value, even if the general demand is poor. However, there is particular high interest on milk and mutton; therefore the farmers are privileged, due to markets demands, hence the substantial incomes.
The main topic that the original research refers deals with the improvement possibilities of milk yield in Țigaie breed. The theme is trendy and actual, knowing the farmers try to use any possible way to improve the productions levels per capita, in order to achieve economic efficacy. The researches were conducted accordingly to the trends on the national and worldwide levels, which pursuit the increase sheep production, both as quantity and quality.
The PhD dissertation aimed to investigate the morphological and productive traits of Țigaie breed populations reared in the studied area, as well as to assess the same parameters on the cross-breed sheep, issued from crossings between Țigaie breed sheep and rams belonging to Awassi and Lacaune breeds.
Nowadays, when sheep rearing for milk production becomes less and less attractive for farmers, due to high expenses of labor, the necessity of a work like this one is more and more relevant. Thus increasing yield per capita is one of the ways to become efficient, to develop and sustain the sheep farming sector.
[NUME_REDACTAT] biobase and Holt biobase, both parts of S.C.D.C.O.C. Secuieni-Bacău, hosted the researches that were carried on in accordance with the experimental design. Physical and chemical traits of sheep milk were assessed in the biochemistry laboratory of the S.C.D.C.O.C. Secuieni-Bacău and in the laboratory of the “[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] technology” discipline, within the [NUME_REDACTAT] Faculty, belonging to the “[NUME_REDACTAT] de la Brad” University of [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT], Iași.
Grouping method was applied in designing the research and three groups were established (Ti, Aw x Ti and La x Ti), for each technological category (lambs, youth, rams and sheep); sheep groups were sub-divided in accordance with their age.
The results issued from the original research that was carried on in the doctoral thesis entitled “CONTRIBUTIONS REGARDING THE PERFORMANCES IMPROVEMENT OF MILK PRODUCTION AT ȚIGAIE BREED BY CROSSBREEDING WITH SPECIALIZED BREED RAMS” were structured in a separate chapter and are briefly listed below.
On the determination of origin and breed belonging for the sheep in the three assessed groups:
Phenotypic assessment of Țigaie sheep group indicated good exteriorizing of breed traits; thus, thirteen sheep and two rams achieved maximum score (100), the other individuals achieving scores on the next classifying level (75 – 84 points), while the minimal one being attributed to a sheep and to a ram;
Phenotypic evaluation of sheep in crossbreed Aw x Ti group revealed that the individualized exteriorized clearly enough the paternal breed traits, most of the animals (76) receiving scores between 85 and 100 points, while the maximal score (100) was granted to a ram only. Unlike the Țigaie group, in this case four animals received scores within the lowest class, between 65 and 74 points, due to the absence or to dimmed appearance of certain breed traits (ears size and positioning, tail shape and so on);
Phenotypic investigations run on sheep belonging to La x Ti crossbreed group showed intense exteriorization of hybrid traits, while the paternal breed traits were dimmed. The minimal score, 55 – 64 points, was given for two sheep, while the maximal one (100) was used in grading two rams, since they are not crossbreeds;
On the assessment of body weight of the sheep in the three groups, as related to age category:
Analysis of the average body weight at lambing, for the lambs in the three groups revealed that Aw x Ti crossbreed lambs had 6.72 % better weight, compared to Țigaie group ones and 1.87 % higher than the other crossbreed group;
Assessment of lambs body weight at weaning (75 days old) indicated the best growth in Aw x Ti crossbreed lambs – 17.66 kg, followed by Țigaie ones – 16.32 kg, then by La x Ti lambs – 16.08 kg; relative weight difference between Aw x Ti and Țigaie groups reached 7.59 %, while the one occurred between crossbreed groups reached 8.95%;
Dynamics of lambs body weight was also investigated during youth stage. Thus, at eight months old the crossbreed groups had close values, thus the La x Ti presented the highest one, of 35.38 kg, followed by the Aw x Ti group – 35.31 kg, while Țigaie lambs weighted 29.54 kg only;
Weightings run at 12 months old revealed the highest body weight values in the crossbreed group La x Ti – 42.26 kg, followed by the crossbreeds in Aw x Ti group – 41.95 kg, then by Țigaie individuals – 34.83 kg. The difference between Țigaie and Aw x Ti groups reached 7.120 kg, therefore distinguished significant for p=0,01, while the one occurring between crossbreed groups – 0.310 kg was statistically not significant (p=0.05). Weight gap between averages of groups La x Ti and Ti reached 7.430 kg, which meant a statistically significant difference (p=0.05);
Assessment of body weight at youth was ended with the last measurement, run at 18 months age. Thus, the best dynamics was noticed in the crossbreed La x Ti group – 49.94 kg, followed by the other crossbreed group, Aw x Ti – 49.37 kg, while the Țigaie youth presented an average live weight of 40.26 kg;
Casualties were higher in the crossbreed group La x Ti, that presented 6 non viable lambs, out of 18 newborns. They died within 60 minutes post partum, although some of them had more than 3.50 kg at lambing; till 28 days, other two casualties occurred, even if they had relative normal development till exitus, when they weighted 8.50 kg and 9.50 kg, respectively;
Rams body weight during mating was found highest in Lacaune males – 85.65 kg, then in crossbreed lambs Aw x Ti – 73.14 kg, followed by Țigaie rams 60.91 kg. All groups felt within the specific weight for the originating breeds;
Assessment of live weight for the sheep belonging to the three groups was done at mating and at lambing. The highest average body weight was measured at both weightings in the crossbreed sheep group Aw x Ti, respectively 46.21 kg and 54.66 kg;
Average weight at lambing for the La x Ti crossbreed sheep was 6.83% lower than the one measured in Țigaie sheep, hence, the lack of statistical significance (p=0.05);
Țigaie females presented average body weights slightly higher in comparison with the literature reports, mainly due to the systemic selection practiced within S.C.D.C.O.C. Secuieni-Bacău and also to the great husbandry and housing conditions;
On the evaluation of body development degree in adult sheep:
Rams body development, assessed through the height at withers trait indicated better values in Lacaune males – 83 cm, while crossbreed rams Aw x Ti presented an average of 80.94 cm and Țigaie rams reached 72.73 cm only;
Evaluation of body development in the sheep belonging to the three groups revealed that highest values for withers height was recorded in Aw x Ți crossbreed sheep – 64.58 cm, followed by the La x Ti sheep – 63.39 cm, then by Țigaie ones – 62.50 cm;
Body index values in the three experimental groups, Ți – 104.90, Aw x Ti – 101.53, La x Ti – 101.58 indicate a decrease of this index in the crossbreed sheep. Probably, the trend will be attenuated in the upcoming generations, if the crossings with milk type rams will be continued. The diminution of body index indicated that the productive traits of crossbreed populations were altered under the characters infusion from Awassi and Lacaune breeds;
Analysis of body indices reveals the differences between the three studied groups, which are normal, if we consider that one of the group is homogenous (sheep) and reared as pure breed (Țigaie), while the other are still in synthesis, therefore the morpho-productive characters are not well established and consolidated;
On the quantitative assessment of milk yield in the sheep belonging to the three studied groups:
Assessment of milk yield during the lambing – 28 days interval showed the highest values in Țigaie sheep, with an average of 26.55 kg, followed by the Aw x Ti crossbreeds – 25.38 kg and by the La x Ti sheep – 24.03 kg;
During the suckling period, the best yield was recorded in Aw x Ti crossbreed group – 62.05 kg, followed by the Țigaie sheep – 57.19 kg, then by the La x Ti crossbreeds – 55.26 kg;
Milk yield assessed throughout the entire suckling period was 8.48 % higher in Aw x Ti crossbreeds, compared to Țigaie group, while the other crossbreed group yielded 3.37 % less milk, compared to the same referential group;
The quantity of yielded marketable milk straightly influences the economic efficacy of milk type sheep, knowing this is the main production, while the other ones (mutton, wool) are subsequent;
Total quantity of milked milk was highest in Aw x Ti crossbreed group – 77.62 kg, while the other crossbreed reached just 39.44 kg, thus the lowest one, while Țigaie group presented intermediate values 41.57 kg;
Great aptitudes for milk production were exteriorized by crossbreed Aw x Ti group, proving thus increased organic resilience and very good adaptive capacity on the husbandry conditions provided by the [NUME_REDACTAT] biobase;
The data related to whole milk yield indicated that Aw x Ti group of crossbreed sheep produced 139.67 kg, thus 29.28% more, compared to Țigaie group – 98.77 Kg, or even 32.20 % more than the La x Ti group, which yielded an average of 94.70 kg milk;
Unsatisfying milk yield was recorded in La x Ti crossbreed group, due to the increased sensitivity induced by the paternal breed or due to the fact that imported breeder rams belonged to mutton type bloodline, therefore indifferent for genetic improvement of milk yield in Țigaie sheep belonging to S.C.D.C.O.C. Secuieni-Bacău;
On the results concerning the qualitative assessment of the milk produced in the analyzed sheep groups:
Analytical chemical findings revealed the highest milk fat percentage in La x Ti crossbreed sheep – 8.80 %, followed by Țigaie – 8.19 %, then by Aw x Ti crossbreed sheep 7.57 %;
The highest difference for fat percentage in milk was calculated between the crossbreed groups, ie 0.50 %, consequently highly significant and the lowest one was recorded between Țigaie group and Aw x Ti group – 0.10 %, not statistically significant. A difference of 0.40% was calculated between groups La x Ti and Țigaie, not significant for the 0.05 threshold;
Milk protein content analysis revealed that crossbreed sheep La x Ti had the highest value – 4,52 %, followed by Țigaie sheep 4,37%, while the lowest one was measured in Aw x Ti crossbreeds – 4,23 %;
On the specific reproductive activity of the three studied sheep groups:
The fecundity in adult sheep was higher in Țigaie breed – 98.20 %, compared to Aw x Ti sheep – 97.59 %;
In ewes, fecundity was better in crossbreeds Aw x Ti – 96.33 %, followed by the other crossbreeds La x Ti – 93.33 %, while the Țigaie ones achieved only a 92.59 % level;
Fertility percentage, assessed on adult sheep, revealed a value of 111.63 % for Aw x Ti group and 101.79 % for Țigaie one, thus within the limits specified in professional literature;
Calculation of fertility in ewes indicated the lowest value in Țigaie breed – 89.29 %, while the highest one reached 120 % in La x Ti group, while crossbreed Aw x Ti presented an 103.57% average;
On prolificacy level, it was found the best value in adult Aw x Ti sheep – 120 % and also in La x Ti ewes – 128.57, while the lowest ones were calculated in Țigaie group, both for adult sheep – 104.59, and ewes 100 %. These values were close to literature findings;
On the results related to the estimation of the main genetic parameters:
Data related to heritability coefficient for milk yield in Țigaie sheep indicated mean values of 0.25, therefore a middle heritable trait (h2=0.2–0.4), while the same coefficient, calculated for fat content = 0.55 and protein content = 0.58, reveled intense heritability (h2>0.4) for both traits;
Heritability estimated for milk yield in Aw x Ti group reached 0.23, indicating thus a middle heritable trait (h2=0.2–0.4); the value we found was therefore closet o those in literature
Analysis of heritability coefficients for the main characters in crossbreed La x Ti sheep showed that milk yield was middle heritable, h2=0.21 (h2=0.2–0.4), while coefficient value of fat content reached 0.47, thus intense heritable (h2>0.4) and, meantime, the lowest from all studied groups (Aw x Ti = 0.48, Ti = 0.55);
Repeatability coefficient for milk yield has been found as average, therefore the character is middle repeatable for the sheep in both groups (Țigaie and Aw x Ti);
In order to have an overview, repeatability and heritability must be correlated. Both groups presented average values, with lower results for the crossbreed group, compared to Țigaie group;
The analyzed phenotypic, genetic and environmental correlations indicated negative correlation of average intensity between milk yield and fat percentage in milk (Țigaie – 0.25, Aw x Ti – 0.34, La x Ti – 0.22), as well as between milk yield and protein percentage (Țigaie – 0.25, Aw x Ti – 0.25, La x Ti – 0.28);
The phenotypic correlation between weight at lambing and milk yield was found as average in all three groups, as following, Țigaie – 0.34, Aw x Ti – 0.37, La x Ti – 0.37;
Highest interdependence was observed for the phenotypic correlation between withers height and rump height in all three groups (Ti – 0.99, Aw x Ti – 0.98, La x Ti – 0.99);
PARTEA I
STUDIU BIBLIOGRAFIC
SECTION I
BIBLIOGRAPHIC STUDY
CAPITOLUL I
ROLUL, IMPORTANȚA ȘI STADIUL ACTUAL AL CREȘTERII OVINELOR
CHAPTER I
THE ROLE, RELEVANCE AND THE ACTUAL STATUS OF SHEEP HUSBANDRY
1.1 ROLUL ȘI IMPORTANȚA CREȘTERII OVINELOR
Creșterea ovinelor în țara noastră este o activitate milenară, cu mare tradiție în istoria satului românesc, strâns legată de existența și bunăstarea țăranului român. Importanța exploatării ovinelor derivă din modul în care specia ovină valorifică pășunile, fânețele și în general nutrețurile fibroase și grosiere, furaje pe care nici o altă specie de interes zootehnic nu le poate valorifica atât de eficient. Argumentarea importanței creșterii ovinelor, poate continua cu o multitudine de considerente, dintre care putem menționa că, la nivelul anului 2010, conform anuarului statistic 2011 editat de [NUME_REDACTAT] de Statistică, Romania deținea pășuni în suprafață de 3288,8 mii ha reprezentând 22,47 % din total suprafață agricolă, fânețe aproximativ 1529,7 mii ha reprezentând 10,45 % din total suprafață agricolă. Pășunile sunt valorificate foarte bine de ovine mai ales că o parte dintre acestea sunt amplasate în zona montană reprezentând 25 % din totalul de pășuni/fânețe, conform Ordinului 226/2003 al, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], zonă unde specia bovină nu poate fi exploatată economic.
Importanța creșterii ovinelor este dată și de valoarea producțiilor obținute de la această specie. Fiecare dintre producții (lapte, carne, lână, pielicele, blănuri) au o mare valoare biologică și economică chiar, dacă interesul pentru unele dintre ele este redus. Din punct de vedere al valorificării, producțiile de lâna, pielicele și blănuri sunt pe o pantă negativă, dar cu toate acestea interesul creșterii oilor pentru aceste producții s-a diminuat foarte puțin. Interesul pentru producțiile de lapte și carne este ridicat, crescătorii de ovine având o poziție privilegiată deoarece piața solicită produsele, vânzarea acestora aducând venituri substanțiale. Exporturile realizate de crescătorii de ovine (carne, lapte integral de oaie și brânzeturi), au însumat valoric circa 30 % din totalul exporturilor realizate de agricultura românească (Pădeanu , 2010).
Producția de lapte obținută de la ovine, are o importanță deosebită deoarece sortimentele obținute, prin procesarea laptelui, sunt produse foarte apreciate pe piața internă și externă. Cea mai mare parte a acestor produse sunt obținute în mod tradițional și au o mare valoare biologică. În cazul produselor obținute din laptele de oaie putem aprecia lipsa stocurilor, ceea ce este practic dezideratul oricărui producător de produse agricole.
Crescătorii de ovine din România au intuit importanța acestei producții și cu toate că mediul de afaceri nu a fost tocmai favorabil, au reușit creșterea efectivelor exploatate. Astfel conform FAO Statistics, România ocupă un onorant loc doi în [NUME_REDACTAT], la producția de lapte obținută de la ovine în anul 2011, însumând 632.913 tone, date evidențiate în raportul FAO Statistics din 2012.
Dacă la cele mai sus menționate, mai adăugăm și faptul că produsele obținute de la specia ovină sunt cel mai puțin influențate de intensivizare, fiind catalogate în anumite condiții ca produse ecologice și însușirea acestei specii de a exploata și fertiliza cele mai dificile pajiști, credem că pledoaria pentru creșterea ovinelor este aproape completă.
1.2 CREȘTEREA OVINELOR LA NIVEL MONDIAL
Cerințele pieții pentru produsele obținute de la specia ovină, au făcut ca această activitate să fie foarte importantă pentru zootehnia mondială, fapt dovedit și de numărul mare de capete aflat în creștere și exploatare.
Dinamica efectivelor la nivel global este influențată de factorii socio-economici, de modificările din agricultură, dar și de modificările climatice, așa încât în ultimii zece ani constatăm o fluctuație continuă a numărului de ovine exploatat.
Studiind datele din tabelul 1.1 constatăm că la nivel global efectivul de ovine a crescut în 2011 față de 2002 cu 15.138.565 capete, reprezentând un spor de aproximativ 1,47 %. Continuând analiza datelor, observăm că cea mai mare creștere a efectivelor a avut loc în Asia cu un spor de circa 14,90 % respectiv cu 60.112.698 mai mulți indivizi în 2011 față de 2002. Continentele care au înregistrat diminuări de efective au fost, Africa, Europa și Oceania, cea din urmă, având cel mai mare declin, de 41.506.497 ovine, reprezentând o diminuare cu 28,48 % față de anul 2002. Cea mai mică variație a efectivelor a înregistrat-o Africa, aceasta fiind de doar 0,56 % , în valori absolute, aceasta însumând 1.451.560 indivizi.
Creșterea efectivelor de ovine la nivel mondial, a avut ca efect și creșterea producțiilor de carne și lapte. Cererea de carne obținută de la această specie, a fost relativ constantă, așa încât nivelul producției a fost dimensionat pentru a satisface nevoile pieții.
Tabelul 1.1 Efectivul de ovine și distribuirea acestora pe glob (capete)
Table 1.1 The number of sheep and their around the globe distribution (heads)
(Sursa: FAOSTAT | © FAO [NUME_REDACTAT] 2013 | 21 January 2013)
Dacă analizăm datele prezentate în reprezentarea grafică din figura 1.1 observăm că producția totală de carne realizată la nivel mondial în anul 2011 este cu 143.534 tone, respective 1,85 % mai mare față de anul 2002.
(Sursa: FAOSTAT | © FAO [NUME_REDACTAT] 2013 | 21 January 2013)
Figura 1.1 Dinamica producției mondiale de lapte și carne de ovine
Figure 1.1 Dynamics of sheep milk and mutton production in the world
Cererea tot mai mare de produse obținute prin procesarea laptelui de oaie, a făcut ca nivelul acestei producții să crească mult mai mult dacă ar fi să comparăm cu creșterea producției de carne. Din datele prezentate în figura 1.1 constatăm că producția mondială de lapte a crescut în 2011 cu 11,58 %, respectiv 961.423 tone, față de anul 2002.
Evoluția bună a nivelului producției de lapte, care a crescut cu 11,58% față de 1,47% cât au sporit efectivele, este urmarea proceselor de formare și distribuire a noilor populații cu productivitate ridicată, simultan cu ameliorarea populațiilor existente. Pe baza datelor puse la dispoziție de FAOSTAT, este dificil să detaliem analiza în ceea ce privește performanțele populațiilor, înregistrate pentru fiecare dintre cele două producții principale analizate, deoarece datele sunt prezentate unitar.
1.3 CREȘTEREA OVINELOR ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ
[NUME_REDACTAT] Europene este una dintre cele mai dinamice din lume, adaptându-se permanent cererii, astfel aceste mecanisme, manifestându-se și pe piețele produselor obținute de
la specia ovină.
Multe țări membre ale [NUME_REDACTAT], au o tradiție mare, în ceea ce privește creșterea și exploatarea ovinelor, remarcându-se doar câteva: [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] și al Irlandei de Nord, Spania, Grecia, România, Italia, Franța, Irlanda, Portugalia și lista poate continua deoarece absolut toate statele componente dețin efective de ovine.
Tabelul 1.2 Efectivul de ovine și distribuirea acestuia în [NUME_REDACTAT] (indivizi)
Table 1.2 Sheep flock and its spreading in the [NUME_REDACTAT] main contries (capitis)
(Sursa: FAOSTAT | © FAO [NUME_REDACTAT] 2013 | 21 January 2013)
Studiind datele prezentate în tabelul 1.2 constatăm că la finele anului 2011 efectivele din [NUME_REDACTAT] s-au diminuat cu 12,79 %, respectiv 14.200.714 capete, comparativ cu anul 2002.
(Sursa: FAOSTAT | © FAO [NUME_REDACTAT] 2013 | 21 January 2013)
Figura 1.2 Dinamica producției de lapte și carne de ovine în [NUME_REDACTAT]
Figure 1.2 Dynamics of sheep milk and mutton production in the [NUME_REDACTAT]
Analizând datele prezentate în figura 1.2 observăm diminuarea cantitativă a producției de carne obținută de la specia ovină în [NUME_REDACTAT] la finele anului 2011, cu 196.999 tone, reprezentând 18,07 % din cantitatea realizată în anul 2002. Această scădere a producției de carne a fost cauzată de mai mulți factori, criza economică, diminuarea efectivelor, dar și creșterea producției de lapte.
Cel mai mare producător de carne ovine din [NUME_REDACTAT], rămâne [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] și al Irlandei de Nord, cu o producție de 289.000 tone la finele anului 2011, mai mică cu 18.000 t, respectiv 5,86 % față de anul 2002, dar aici trebuie menționată performanța foarte bună a crescătorilor din această țară, care, în același interval de timp și-au diminuat efectivele cu 11,72 %, aceștia exploatând această specie exclusiv pentru producția de carne.
Dacă analizăm datele din prisma producției de lapte situația se schimbă puțin, astfel din datele prezentate în figura 1.2 observăm o fluctuație mult mai accentuată a acestei producții comparativ cu cea de carne. Comparativ cu nivelul producției din anul 2002 care a fost de 2.816.455 t, în anul 2011 s-au realizat 2.848.906 t, cu 1,15 %, respectiv 32.451 t mai mult.
Grecia este cel mai mare producător de lapte oaie, cu o producție realizată în 2011 de 773.000 t, aceasta fiind mai mare cu 24.300 t, respectiv 3,25 % față de nivelul producției înregistrat în 2002. Evoluția cu privire la producția de lapte este foarte bună, dacă ținem cont că la nivelul [NUME_REDACTAT] efectivele au scăzut cu 12,79 % și cu toate acestea producția de lapte a crescut cu 1,15 %, fapt ce atestă îmbunătățirea performanțelor specifice populațiilor exploatate pentru lapte.
1.4 CREȘTEREA OVINELOR ÎN ROMÂNIA
Crescătorii de ovine din România, au intuit foarte bine evoluția piețelor interne și externe cu privire la carnea și laptele (brânzeturile obținute prin procesarea laptelui) de oaie și astfel asistăm la o creștere a efectivelor exploatate cu 1.221 mii capete în anul 2011, reprezentând 16,70 % comparativ cu anul 2002 (tabel 1.3).
Cea mai mare sporire a efectivelor în anul 2011, comparativ cu anul 2002 a avut-o
[NUME_REDACTAT], cu 45,78 % cumulând 607 mii capete, în timp ce diminuarea cea mai mare a
fost înregistrată de [NUME_REDACTAT]-Est cu 10,25 %, respectiv 144 mii capete.
Tabelul 1.3 Efectivul de ovine din România în profil teritorial (mii capete)
Table 1.3 The sheep flock in Romania at territorial level (thousands heads)
(Sursa: INS România)
Din datele prezentate în tabelul 1.3 observăm că șase din cele opt regiuni au avut creșteri de efective în 2011 comparativ cu 2002, trei înregistrând un spor de peste 40 %. Diminuările de efective înregistrate au fost de aproximativ 10 % în două regiuni de dezvoltare din cele opt existente. În analiza evoluției îndeletnicirii de creștere a ovinelor, pe lângă studierea dinamicii efectivelor, datele cu privire la nivelul principalelor producții vizate ne întregesc tabloul privind
imaginea de ansamblu a acestei importante activități.
(Sursa: FAOSTAT | © FAO [NUME_REDACTAT] 2013 | 21 January 2013)
Figura 1.3 Dinamica producției de lapte și carne de ovine în [NUME_REDACTAT] 1.3 Dynamics of sheep milk and mutton production in [NUME_REDACTAT] nivelului principalelor producții obținute de la specia ovină în ultimii zece ani pe teritoriul României este reprezentată în figura 1.3. Analizând aceste date constatăm că producția de carne a avut o evoluție relativ liniară și cu toate acestea diferența dintre nivelul producției înregistrate în anul 2002 și valorile înregistrate în anul 2011 este de 11 mii tone, reprezentând un plus de 22,44 %.
Producția de lapte realizată pe teritoriul României de specia ovină a fost mult mai dinamică, în ultimii ani aceasta crescând constant, fapt ce a asigurat clasarea țării noastre pe locul doi în [NUME_REDACTAT] după Grecia. Plusul de producție înregistrat în 2011 față de 2002 a fost de 288 mii tone, reprezentând o creștere de 83,51 %.
Tabelul 1.4 Distribuția efectivelor de ovine pe județe în Regiunea de [NUME_REDACTAT]-Est
(mii capete)
Table 1.4 Distribution of sheep flocks per counties, in the [NUME_REDACTAT] Area (thousand heads)
(Sursa: INS România)
Datele prezentate în tabelul 1.4 prezintă evoluția efectivelor de ovine în Regiunea de [NUME_REDACTAT]-Est, regiune care a înregistrat cel mai mare declin al efectivelor în 2011 comparativ cu 2002 (tabel 1.3). Așa cum reiese din datele prezentate, observăm că cinci din cele șase județe, care alcătuiesc regiunea, au înregistrat diminuări ale efectivelor, în timp ce doar un județ – Suceava a avut o creștere a efectivului de ovine cu 16,35 % în 2011 comparativ cu 2002. Cea mai mare descreștere a efectivelor în 2011 comparativ cu 2002, a avut-o județul Iași cu 93 mii capete, respectiv 28,89 %.
(Sursa: INS România)
Figura 1.4 Distribuția efectivelor de ovine în Regiunea de [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT] 1.4 Distribution of sheep flocks in the [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] reprezentate grafic în figura 1.4 evidențiază comparativ, ponderea efectivelor existente în anii 2002 și 2011, în județele Regiunii de [NUME_REDACTAT]-Est. Din datele prezentate reiese că ponderea efectivelor din județele Bacău, Botoșani și Neamț a rămas aceeași în 2011 comparativ cu anul 2002, variațiile importante înregistrându-se în județele Iași și Suceava, Vaslui-ul având o fluctuație nesemnificativă de aproximativ 1 %.
Analizând datele prezentate în tabele 1.3 și 1.4 remarcăm faptul că regiunile de dezvoltare care au avut descreșteri la efectivele de ovine, sunt Nord-Est și [NUME_REDACTAT], regiuni în care câștigul salarial nominal mediu net pe cap de locuitor în anul 2011, a fost de 1.199 lei respectiv 1.330 lei, valori situate sub media pe țară care a fost de 1.444 lei ([NUME_REDACTAT] al României, 2012), aceste regiuni confruntându-se și cu lipsa forței de muncă, datorită emigrării mai ales a tinerilor în alte țări ale [NUME_REDACTAT].
Rezultatele bune obținute la specia ovină, la nivel național, sunt o consecință firească a evoluției acestei activități, efectele datorându-se proceselor de ameliorare, implementarea celor mai noi tehnologii și diseminarea rezultatelor cercetărilor efectuate de specialiștii din domeniu. Dacă ținem cont de faptul că efectivele au crescut în 2011 cu doar 16,08 % față de 2002 și producția de carne a crescut cu 22,44 %, iar cea de lapte cu 83,51 %, putem afirma fără teama de a greși că populațiile de ovine de la noi din țară și-au crescut performanțele prin modificarea structurii genetice dar și prin aplicarea tehnologiilor cele mai adecvate.
CAPITOLUL II
RASE DE OVINE CRESCUTE PENTRU PRODUCȚIA DE LAPTE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI ROMÂNIA
CHAPTER II
SHEEP BREEDS REARED FOR MILK PRODUCTION IN THE EUROPEAN UNION AND ROMANIA
2.1 RASA LACAUNE
Originea și modul de formare.
[NUME_REDACTAT], conform surselor bibliografice, provine din două forme primare de ovine: muflonul asiatic (Ovis orientalis) considerat ca fiind strămoșul sălbatic al oilor ciute din Europa și Asia și strămoșul oii palustre ([NUME_REDACTAT]) care reprezintă cea mai veche formă domestică din Europa; muflonul european (Ovis musimon) care este considerat ca fiind strămoșul oilor cu coadă scurtă.
Leagănul rasei se află în sudul [NUME_REDACTAT] Francez, în regiunea Causses din Franța, într-o zonă aridă cu platouri de calcar și un climat aspru: ierni reci și veri foarte călduroase la care trebuie să adăugăm prezența vânturilor puternice. Caracteristicile rasei au fost stabilite prin decret ministerial în anul 1902. Registrul genealogic a fost creat în anul 1942, după fuziunea cu rasa Camarès. Selecția rasei a fost organizată începând cu anul 1947, odată cu stabilirea treptată a tuturor criteriilor de selecție.
Aria de răspândire.
Cu toate că populația de oi Lacaune este numeroasă, aceasta rămâne o rasă locală. Astfel, majoritatea efectivelor rămân concentrate în zona de origine, și anume pe raza regiunii Roquefort (Aveyron, Tarn, Hérault, Gard, Lozère et Tarn-et-Garonne, [NUME_REDACTAT] și departamentele adiacente). Aproape 75 % din efective sunt situate în departamentele Tarn și Aveyron, în timp ce 20% din efective sunt situate în [NUME_REDACTAT], restul de 5 % fiind repartizat în celelalte
departamente ale regiunii.
Aptitudinile deosebite ale acestei rase au făcut ca arealul ocupat să fie unul extrem de vast, fiind întâlnită frecvent pe mai multe continente ca Europa, Asia, Africa și America de Nord.
[NUME_REDACTAT] interesul pentru această rasă a crescut din dorința de a ameliora producția de lapte la rasele autohtone.
Însușiri morfoproductive.
Conformația și dezvoltarea corporală, evidențiază tipul morfoproductiv mixt al oilor din rasa Lacaune, cu aptitudini pentru producțiile lapte – carne. Formatul corporal trebuie încadrat diferențiat deoarece linia de lapte se încadrează în tipul dolicomorf, în timp ce linia de carne o putem încadra în tipul brevimorf (UPRA Lacaune, 2010).
Trupul este lung și larg, linia superioară fiind dreaptă de la greabăn până la baza cozii. Pieptul este adânc și larg, coastele fiind arcuite. Trunchiul are amplitudinea maximă a lărgimii în trei zone respectiv: greabăn, coaste și crupă, astfel datorită acestei caracteristici trunchiul are aspect cilindric. Membrele sunt de mărime medie, bine atașate de trunchi, cu aplomburi în general corecte. Ugerul este globulos, de mărime medie spre mare, bine atașat de trunchi, mameloanele având o dispunere ușor oblică.
(Sursa: UPRA Lacaune)
Figura 2.1 Oi rasa [NUME_REDACTAT] 2.1 Lacaune breed – sheep
Producțiile rasei [NUME_REDACTAT] profesională a crescătorilor de ovine rasa Lacaune din Franța, UPRA Lacaune, urmărește permanent evoluția nivelului performanțelor productive realizate de efectivele înregistrate, astfel din datele puse la dispoziție, în tabelul 2.1 sunt prezentate principalele caracteristici productive.
Studiind datele prezentate în tabelul de mai sus, remarcăm performanțele foarte bune ale rasei înregistrate la producțiile de carne și lapte. Așa cum reiese din planurile de selecție, crescătorii au dezvoltat două linii în cadrul rasei, fiecare linie vizând în principal una dintre producții (lapte sau carne).
Tabel 2.1 Performanțele productive ale rasei [NUME_REDACTAT] 2.1 Expected production performances of Lacaune breed
(Sursa: UPRA Lacaune)
Producția de lână
Producția de lână la rasa Lacaune este destul de modestă, aceasta fiind albă, semifină având o finețe cuprinsă între 28 și 34 microni. Șuvița are aspect clar, de formă prismatică, aspectul exterior al șuvițelor fiind de pătrat. Fibrele de lână sunt scurte având o lungime medie de aproximativ 40 mm. Femelele realizează producții de 1,5 kg de lână, în timp ce masculii realizează producții de 2,5 kg.
Producția de carne
Producția de carne la rasa Lacaune este reprezentată în cea mai mare parte de producția
de carne de miel. Carnea este foarte apreciată fiind fragedă, suculentă, cu un gust particular. În funcție de tehnologia folosită carnea de miel livrată poate fi miel de lapte – crud (sacrificat la vârsta de 30 – 40 de zile), miel de lapte (sacrificat la vârsta de 70 – 80 de zile) sau miel îngrășat (sacrificat la vârsta de aproximativ 120 de zile
Producția de lapte
Datorită selecției îndelungate oile din rasa Lacaune au performanțe destul de omogene, producția de lapte nefăcând excepție. Perioada de lactație este în medie de 175 de zile, cu variații între 160 – 220 de zile. La turmele selecționate, cu o bună stare de întreținere și o alimentație echilibrată producția de lapte are o medie de 250 l, pentru o lactație completă aproximativ 173 de zile (Pascal, 2007).
Ca urmare a tehnologiei de înțărcare a mieilor la vârsta de 30 de zile, din cantitatea totală de lapte pe o lactație, aproximativ 18 – 20 % revine mielului prin supt, restul reprezentând laptele marfă obținut prin mulgere. În perioada de muls, în condiții bune de creștere se poate obține o cantitate medie de peste 200 kg de lapte pentru un sezon de muls ce durează în medie 165 de zile, producția medie fiind de aproximativ 1,3 kg / zi.
Procentul mediu de grăsime pe întreaga perioadă de lactație este de 7,74 % cu variații între 5,51 % și 8,55 %, în timp ce procentul mediu de proteină este de 5,34 % cu variații între 4,50 % și
7,52 % (UPRA Lacaune, 2005).
Indici de reproducție
Însușirile de reproducție ale rasei Lacaune sunt bune dacă le comparăm cu rasele autohtone exploatate în țara noastră. Datorită preocupării continue pentru ameliorarea rasei asociația crescătorilor de oi rasa Lacaune și organismul de certificare a performanțelor ovinelor din Franța (UPRA Lacaune și [NUME_REDACTAT]-Test) raportează date asemănătoare cu privire la indicii de reproducție și anume: prolificitatea în cazul însămânțărilor artificiale-160,8, prolificitatea în cazul montelor dirijate-141,6, prolificitatea medie-153,2, fertilitatea la mioare-90,5, fertilitatea medie-94,3.
Precocitatea sexuală este foarte bună, aproximativ 94 % din totalul primiparelor sunt mieluțe, ce intră la reproducție în primul an de viață, mai exact prima montă/însămânțare având loc la 7 – 9 luni, astfel prima fătare realizându-se la vârsta de 12 – 14 luni (UPRA Lacaune, 2007).
Perspective de creștere a rasei [NUME_REDACTAT] rasei Lacaune o recomandă pentru exploatare în continuare mai ales că asociațiile de crescători din Franța au întreprins acțiuni intense de promovare și certificare a produselor obținute. Performanțele deosebite obținute de această rasă sunt răsplata pentru o îndelungă și sistematică muncă de selecție și ameliorare. Mândria și pasiunea crescătorilor de oi Lacaune au făcut ca această rasă să fie în prezent răspândită practic în întreaga lume. În țara noastră se găsesc efective mici de ovine Lacaune crescute în rasă curată. Crescătorii din România au făcut importuri de berbeci Lacaune folosiți pentru încrucișări cu oi din rasele autohtone.
Simbolul rasei este Lac 65.
2.2 RASA AWASSI
Originea și modul de formare.
[NUME_REDACTAT] conform surselor bibliografice provine din oile cu coada grasă, ce au fost crescute în zonă timp de cel puțin 5.000 de ani. După însușirile fenotipice, rasa Awassi este foarte asemănătore cu oile cu coadă grasă din Asia, Africa și Europa. Multe dintre oile ce au acest strămoș comun sunt asemănătoare fenotipic cu rasa Awassi.
[NUME_REDACTAT] este atribuit tribului [NUME_REDACTAT] situat între râurile Tigru și Eufrat. În literatura arabă, awas este termenul pentru blana roșie și neagră a cămilei sau pentru o oaie de culoare albă (Hirsch, 1933).
Aria de răspândire.
Awassi este rasa de ovine cea mai numeroasă și răspândită în sud-vestul Asiei. Această rasă este majoritară în Irak și Siria fiind singura rasă indigenă de oi în Liban, Iordania și Israel. În partea de nord a [NUME_REDACTAT] Saudite, este crescută în condiții de deșert. [NUME_REDACTAT], Awassi reprezintă unu la sută din populația de ovine, aria sa de creștere este situată în sudul Anatoliei pe o bandă de frontieră de-a lungul habitatului principal al rasei în Siria (Epstein, 1980).
Datorită performanțelor deosebite în ceea ce privește producția de lapte, rasa Awassi a ajuns să aibă o răspândire mondială, efective mai mari sau mai mici regăsindu-se practic pe toate continentele. Efective importante de oi din rasa Awassi se regăsesc în numeroase țări și anume: Turcia, Bulgaria, România, Ungaria.
[NUME_REDACTAT] interesul pentru această rasă a existat încă din anul 1973 când s-a importat primul nucleu de Awassi la ICDCOC Palas-Constanța, nucleu folosit alături de rasa Friză și Merinosul local ca genitor pentru rasa de [NUME_REDACTAT] (Neacșu și col., 2007). Performanțele bune ale oilor Awassi, susținute de o bună rezistență biologică și o bună adaptabilitate la condițiile existente în România au făcut ca începând cu anii ‘80 să se dezvolte un nucleu de ovine Awassi la SCDCOC Secuieni-Bacău.
Însușiri morfoproductive
Conformația corporală la exemplarele neameliorate din rasa Awassi este tipică pentru ovinele mixte specializate pentru lapte – carne, fiind oi robuste și viguroase. Efectivele ameliorate pentru producția de lapte sunt mai masive având o constituție mai fină comparativ cu exemplarele neameliorate. Proporțiile corpului sunt afectate de mărimea și greutatea cozii datorită depozitului de grăsime, care produce impresia unei lipse de echilibru între partea anterioară și cea posterioară, la oi această impresie este accentuată de ugerul mare.
Înălțimea la greabăn înregistrată la ovinele Awassi din Irak, Palestina și Siria variază de la 68 – 80 cm la berbeci adulți și 65 – 70 cm la oi. Greutatea berbecilor adulți neselecționați de Awassi variază între 60 și 90 kg, iar la oi între 30 și 50 kg (Mason, 1967). La oile Awassi ameliorate, greutatea variază între 60 – 70 de kg., în timp ce la berbeci poate să depășească 100 de kg.
Trunchiul este lung, moderat de adânc și lat, cu o salbă mică și subțire, pieptul fiind proeminent. Picioarele sunt medii ca lungime și grosime destul de rezistente și robuste, fiind bine atașate la trunchi, având în general aplomburi corecte. Copitele sunt rezistente, astfel oile din rasa Awassi pot parcurge distanțe mari în căutarea hranei, fără riscul de apariție a afecțiunilor podale.
Coada este lată și relativ scurtă, de obicei se termină deasupra jaretelor, rar se extinde mai jos de ele. În prima parte coada are aproximativ aceeași lățime ca și vertebrele, depozitul de grăsime fiind împărțit în doi lobi ce sunt separați de vertebrele caudale. Începând de la mijlocul părții inferioare a cozii, cei doi lobi ai depozitului de grăsime sunt separați printr-un șanț adânc ce dă cozii un aspect de inimă. Putem descrie coada ca având forma unui “ S “ , caracteristic rasei Awassi.
La oile neameliorate Awassi, ugerul și mameloanele sunt de formă variabilă. Ca defecte ale ugerului la ovinele Awassi neameliorate întâlnim: ugerul căzut, ocazional extins în jos până la jaret, frecvent mameloanele sunt foarte mici, cu o direcție fie descendentă, laterală sau ascendentă, pornind nu din partea de jos a ugerului ci din laturile exterioare, făcând mulsul dificil. La oile Awassi selecționate pentru producția de lapte, ugerul este în general bine atașat de trunchi, de adâncime moderată, larg între picioare, alungit anterior și extins bine la spate, cu aspect globulos. Mameloanele sunt bine atașate de uger, cu mărime și formă corespunzătoare, având adesea o dispunere ușor
laterală.
(Sursa: Pascal, 2007)
Figura 2.2 Berbec rasa [NUME_REDACTAT] 2.2 Awassi breed – ram
Constituția oilor din rasa Awassi este robustă, robustă spre fină. [NUME_REDACTAT] sunt vioi, având o rezistență destul de bună la boli și intemperii, precum și un anume grad de rusticitate, ce-i conferă ușurință în căutarea hranei pe pășuni de munte sau pășuni sărace (figura 2.2).
Producțiile rasei [NUME_REDACTAT] toate că ovinele Awassi își au originea pe un întins areal din Asia, fiind unica rasă de oi indigenă în mai multe țări ca Liban, Iordania și Israel, țara care a ameliorat-o, perfecționat-o și popularizat-o a fost Israel. Interesul mare manifestat de crescătorii de pe toate meridianele a făcut ca performanțele productive ale ovinelor Awassi (tabel 2.2) să fie intens popularizate de comunitatea științifică dar și de crescători.
Tabel 2.2 Performanțele productive ale rasei [NUME_REDACTAT] 2.2 Expected production performances of Awassi breed
(Sursa: Mason, 1967)
Aptitudinile bune pentru producția de lapte ale rasei Awassi, sunt relevate de valorile medii (tabel 2.2) ale cantității de lapte realizate într-o lactație normală, menționate în literatura de specialitate. Conform datelor recordul înregistrat de această rasă pentru producția de lapte este de 750 kg pentru o lactație de 210 zile (Mason, 1988).
Producția de lână
Lâna poate fi încadrată în categoria lânii semigrosiere având o finețe de 35 – 37 µ (Pascal,
2007). Șuvița are aspect prismatic având o lungime cuprinsă între 14 – 15 cm (Taftă, 2008). Usucul este de slabă calitate și în cantități reduse. În general ovinele Awassi au cojocul descusut. Producția de lână medie obținută de la berbeci este cuprinsă între 2,0 – 2,5 kg, în timp ce producția medie la oi este de 1,75 kg (Mason, 1967). Efectivele ameliorate pentru producția de lână au realizat producții medii de 4,35 kg la berbeci și 2,6 – 3,0 kg la oi (Sharafeldin, 1965). Literatura de specialitate menționează și producții de 6,8 kg la masculi și 6,5 kg la femele pentru ovinele Awassi din Siria, asupra cărora s-a făcut o intensă selecție pentru creșterea masivității animalelor și pentru sporirea cantitativă a producției de lână (Gadzhiev, 1968). Recordul absolut la producția de lână, raportat pentru această rasă este de 9.96 kg, obținută de la un berbec din Siria (Gadzhiev, 1968).
Randamentul mediu al lânii este de 66,3 % (McLeroy și Kurdian, 1958), valoare unanim acceptată de majoritatea crescătorilor de Awassi, deși la oile Awassi din Siria s-a raportat un randament 74,6 %. Proprietățile lânii obținută de la ovinele Awassi (finețea și lungimea fibrelor) o recomandă pentru folosirea la confecționarea de covoare (Creța, 1995), de altfel lâna este folosită pentru producerea renumitelor covoare persane încă din cele mai vechi timpuri.
Producția de carne
Cu conformație caracteristică și cu un depozit mare de grăsime la coadă, Awassi este departe de a fi o oaie bună de carne. Cu toate acestea, carnea de oaie și de miel Awassi, este lipsită de aroma caracteristică, asociată cărnii de oaie în Europa, fiind apreciată în țările arabe. Randamentul la sacrificare este cuprins între 50 – 54 %. Majoritatea mieilor sunt sacrificați la înțărcare, când ating vârsta de 90 de zile și o greutate corporală de 20-25 kg. Îngrășarea mieilor Awassi până la greutatea de 60 – 70 kg, a generat un randament la sacrificare de aproximativ 50 %, 45 % din greutatea carcasei fiind mușchi, 43 % de grăsime și 12 % oase.
Producția de lapte
[NUME_REDACTAT] dispun de un potențial ridicat pentru producția de lapte, dar trebuie menționat faptul că efectivele neameliorate crescute în sistem extensiv realizau în trecut producții modeste. Literatura de specialitate menționează producții realizate pe o lactație normală de aproximativ 40 kg din care aproximativ 20 kg erau consumate de miel pe perioada alăptării (Mason, 1967). Potențialul ridicat pentru producția de lapte este atestat prin producțiile efectivelor experimentale a ovinelor Awassi din Liban, care au înregistrat producții medii pe durata a șase lactații consecutive cuprinse între 197 – 231 kg, recordurile pentru producția de lapte în această perioadă fiind cuprinse între 268 – 406 kg. Pentru oile Awassi din Siria, producția medie de lapte a fost de 60 kg, cu recorduri de 160 – 180 kg pentru animalele de înaltă productivitate (Erokhin, 1973). [NUME_REDACTAT], producțiile medii de lapte realizate de ovinele Awassi, variază între 100 – 185 kg, oile cele mai performante realizând producții de 390kg. Cele mai mari producții de lapte se realizează în Israel, unde, în ultimii 40 – 50 de ani, ovinele Awassi au fost supuse unor lucrări intense de selecție pentru producția de lapte. Astfel s-a ajuns ca în multe efective producțiile medii să depășească 400 kg, recordurile rasei cu privire la producția de lapte obținute de oile Awassi depășind 500 kg (Galal și col., 2008). Conținutul mediu de grăsime al laptelui este în medie de 7,5 % (Mason, 1967).
[NUME_REDACTAT], laptele are un conținut mediu de grăsime cuprins între 5,4 – 6,9 %, în timp ce laptele obținut de la oile Awassi din Turcia, are un conținut mediu de grăsime cuprins între 6,1 – 7,0 % .
[NUME_REDACTAT], datele menționate în literatura de specialitate indică producții medii pentru o lactație normală de 300 l, cu un conținut mediu de grăsime cuprins între 5,5 – 6,5 % (Pascal, 2007).
Indici de reproducție
La efectivele neameliorate indicii de reproducție au valori scăzute datorită condițiilor precare de întreținere și alimentație, astfel doar 5 % din femele au avut fătări gemelare, înregistrând o prolificitate medie de aproximativ 60 %. Efectivele neameliorate exploatate în Liban au realizat o prolificitate de 70 – 80 %. La efectivele ameliorate prolificitatea este cuprinsă între 110 – 120 %. Prolificitatea si fertilitatea crește progresiv începând de la prima gestație până la a șasea gestație după care scade. La efectivele neameliorate miei înregistrează rate a mortalității foarte mari și anume 15 – 20 % în anii obișnuiți și până la 50 % în anii secetoși sau cu ierni foarte aspre (Hirsch, 1933).
La fătare masculii înregistrează o greutate medie de 4,2 kg, în timp ce femelele înregistrează o greutate medie de 3,9 kg, în cazul fătărilor gemelare masculii înregistrează o greutate medie de 3,7 kg, femelele având în acest caz o greutate medie de 3,5 kg (Gursoy, 1995).
Varietățile rasei [NUME_REDACTAT] aptitudinilor acestei rase pentru producția de lapte, aptitudini corelate cu structura tisulară a carcasei, despre varietăți practic nu putem vorbi în cadrul rasei.
Perspective de creștere a rasei [NUME_REDACTAT] Awassi este o rasă robustă, cu o bună rezistență organică și un potențial foarte bun în ceea ce privește producția de lapte. Literatura de specialitate menționează o medie a producției de lapte situată undeva la circa 300 kg/lactație normală, recordul absolut al rasei, fiind situat între 1.100 – 1.300 kg/lactație normală, producție obținută la o fermă de testare și selecție a ovinelor Awassi din Israel. Dacă la acest potențial productiv adăugăm faptul că această rasă este perfect adaptată la condiții extreme meteorologice (temperaturi ridicate ziua și scăzute noaptea) și faptul că este nepretențioasă la condițiile de alimentație, face din aceasta un posibil genitor pentru ameliorarea
raselor autohtone din România.
2.3 RASA ȚIGAIE
Originea și modul de formare.
[NUME_REDACTAT], conform majorității surselor bibliografice, provine din forma primară a oilor cu lână groasă, având strămoș comun oaia de stepă Arkar (Ovis vignei arcar). Primi pași pentru domesticirea oii de stepă se pare că s-au făcut în sud-estul [NUME_REDACTAT], izvoarele arheologice atestând că în această zonă s-a realizat domesticirea Arkar-ului, fără a putea localiza exact în timp când s-a realizat efectiv. Unele date istorice evidențiază faptul că acum circa 3000 de ani, în Milet se comercializau țesături de lână cu o calitate superioară, astfel atestându-se existența unei populații de oi cu lână fină și uniformă pe teritoriul actual al [NUME_REDACTAT] (Pascal, 2003).
Din oile cu lână de calitate superioară existente în [NUME_REDACTAT] au derivat pe lângă Țigaie rasele Kivirgic, Carnabat, Starazagora, crescute azi în Turcia, Grecia și Bulgaria, aceste rase prezentând multe caractere asemănătoare cu Țigaia, ceea ce atestă originea comună (Nica și col., 1965).
Aria de răspândire.
Datorită aptitudinilor deosebite ale acestei rase, arealul ocupat este unul extrem de cuprinzător, fiind întâlnită în Mongolia, Rusia, Ucraina, [NUME_REDACTAT], România, Bulgaria, Cehia, Slovacia și țări ale fostei [NUME_REDACTAT].
[NUME_REDACTAT] până în 1950 se creștea în efective compacte, pe o zonă restrânsă, în câmpia din sud – estul României și în [NUME_REDACTAT]. Datorită calităților acestei rase, în jurul anului 1950, a început acțiunea de țigăizare, prin încrucișarea rasei Țurcană cu rasa Țigaie, proces desfășurat pe un plan larg, în câmpia Bărăganului și în zonele colinare, de deal și podiș din sudul țării, din interiorul arcului carpatic transilvănean, precum și din sudul și centrul Moldovei.
Efectivele de Țigaie, în prezent pot fi întâlnite într-o mare diversitate de reliefuri, fapt ce atestă buna capacitate de aclimatizare și adaptare la condiții de mediu, întreținere și exploatare a acestei rase. Arealul ocupat în prezent de efectivele rasei Țigaie cuprinde zonele de deal, podiș și depresionare ce se încadrează unui regim pluviometric anual cuprins între 650 – 800 mm (Figura 2.3). În zona montană și submontană sunt efective reduse numeric din această rasă (Pascal, 2003).
Conformația și dezvoltarea corporală, evidențiază tipul morfoproductiv mixt al oilor din rasa Țigaie, cu aptitudini pentru producțiile lână semifină – lapte – carne. Conformația corporală este armonioasă, oile având un echilibru fiziologic bun. Formatul corporal se încadrează în tipul mezomorf, cu forme largi și adânci, extremități de dimensiuni mijlocii și osatură puternică (Ștefănescu și col., 1973). Capul este alungit, de mărime mijlocie (după Son citat de Nica și col., 1965). Profilul botului este puțin convex sau chiar drept la oi și mai pronunțat la berbeci. În ansamblu, trunchiul are la unele animale forma de pară (tipul de lână – lapte) la altele un aspect cilindric (tipul de lână – carne), la cele mai multe însă se prezintă intermediar între formele menționate. Membrele sunt solide, potrivit de lungi, cu unghii rezistente și cu aplomburi în general corecte, astfel Țigaia are capacitatea să parcurgă cu ușurință distanțe lungi chiar și pe terenuri accidentate. Ugerul, globulos, are o dezvoltare mijlocie cu sfârcuri bine dezvoltate, la unele oi întâlnindu-se sfârcuri suplimentate mici (2 – 4), din care în mod normal nu se obține lapte.
(Sursa: Pascal , 2003)
Figura 2.3 Arealul ocupat și zona de influență a rasei [NUME_REDACTAT] 2.3 Occupied territory and influential area of Țigaie breed
Însușiri morfoproductive
[NUME_REDACTAT] au coada lungă, făcând parte din grupa oilor cu coadă lungă și subțire. Coada are o lungime medie de 29,9 cm și o grosime la bază de 14,16 cm (după Novakov citat de Nica și col., 1965), fiind formată din 14 – 21 vertebre (în medie 17,48), la unele oi cu însușiri bune pentru producția de carne și stare de întreținere bună, găsindu-se un mic depozit de grăsime la bază.
(Sursa: Foto original)
Figura 2.4 Oaie rasa [NUME_REDACTAT] 2.4 Țigaie breed – sheep
Lâna este suficient de deasă, bine încheiată și de regulă uniformă, având o bună extindere pe corp. Pe cap lâna se extinde formând un moț în zona frunții, iar pe obraji se extinde până la nivelul premolarilor. Abdomenul este suficient de bine acoperit cu lână, iar pe membre lâna coboară până aproape de genunchi respectiv jaret.
Constituția oilor din rasa Țigaie este robustă, robustă spre fină. Conformația este armonioasă
cu o osatură puternică. La aceste caracteristici se adaugă vioiciunea asociată cu o rezistență mare la boli și intemperii, precum și un anume grad de rusticitate (Figura 2.4).
Producțiile rasei [NUME_REDACTAT] Țigaie alături de cele Țurcană sunt prezente pe teritoriul țării noastre din cele mai vechi
timpuri, aceste rase ocupând o pondere importanță în efectivele crescute în România.
Tabel 2.3 Performanțele productive ale rasei [NUME_REDACTAT] 2.3 Expected production performances of Țigaie breed
(Sursa: Pascal, 2007)
Producțiile de lapte și carne obținute de la rasa Țigaie, alături de lâna semifină de bună calitate dar și de capacitatea sporită de adaptare la condițiile de mediu, fac ca oile Țigaie să fie apreciate în rândul crescătorilor. Până în prezent potențialul rasei nu a fost valorificat pe deplin de crescători, datorită condițiilor socio-economice existente la noi în țară. Pentru a putea crește performanțele rasei este necesar să se dezvolte în cadrul rasei linii specializate pentru producția de carne și lapte și să se continue munca de selecție și ameliorare.
Producția de lână
Producția de lână a oilor din rasa Țigaie poate fi încadrată în grupa oilor cu lână semifină,
uniformă. Din punct de vedere al uniformității aspectului exterior, trebuie menționat că în prezent majoritatea oilor prezintă această însușire, cojocul având cusutura încheiată, lâna fiind uniformă cu o bună extindere pe corp. Finețea fibrelor de lână, la rasa Țigaie este cuprinsă între 31 – 33 µ (Pascal, 2003), însă aceste valori variază în funcție de regiunea corporală de unde s-au recoltat respectivele probe, precum și de varietatea rasei Țigaie de la care s-au recoltat probele. În tabelul 2.4 s-a evidențiat variabilitatea acestei însușiri în funcție de ecotipul de la care s-au recoltat probele de lână. Lungimea relativă a lânii este, după Filip, 1912, de 8 – 9 cm, în timp ce Constantinescu, 1930 a determinat lungimea relativă medie de 7,67 cm, la oile crescute la șes. La țigaia de munte, lungimea relativă a lânii, după Nica, 1965 este în medie de 8,2 cm.
Tabel 2.4 Finețea lânii la rasa [NUME_REDACTAT] 2.4 Wool finesse in Țigaie breed
(Sursa: Nica și col., 1965)
Producția cantitativă de lână la rasa Țigaie variază destul de mult, dar în general producțiile medii de lână sunt pentru oi cuprinse între 1,5 – 2,5 kg și pentru berbeci între 2,5 – 3,5 kg. [NUME_REDACTAT] are un potențial deosebit pentru producția de lână, literatura de specialitate menționând la varietatea ruginie producții medii de 4,8 kg (Ștefănescu și col., 1973) cu un maxim pentru berbeci de 6,2 kg, aceste performanțe dovedind faptul că în condiții bune de hrănire și întreținere, rasa are un răspuns pozitiv exprimându-si pe deplin potențialul genetic.
Producția de carne
Producția de carne la rasa Țigaie este apreciată ca bună, rasa posedând o bună capacitate de îngrășare, tineretul ovin supus îngrășării intensive realizând sporuri medii zilnice de 163 – 170 g, cu un consum specific de 6,3 U.N. / kg spor, astfel se pot realiza greutăți în viu de până la 35 kg la vârsta de 160 – 180 zile. Carnea este gustoasă, suculentă, cu un conținut mediu de grăsime având fibra musculară destul de fină și un miros specific slab evidențiat.
Cercetările întreprinse au scos în evidență faptul că rasa Țigaie posedă o bună capacitate de a da prin încrucișare hibrizi industriali foarte valoroși, ce pot atinge sporuri zilnice de peste 225 g, astfel după rezultate putem afirma că rasa are o bună capacitate de combinare cu rasele de carne
(Pădeanu, 2000). La naștere, greutatea vie a mieilor Țigăi este în medie de 3 – 4 kg, fiind cu circa 8 % mai mare la masculi decât la femele (tabelul 2.5).
Tabel 2.5 Greutatea corporală în funcție de tipul de fătare și vârstă
Table 2.5 Live weight related to lambing type and age
(Sursa: Pascal, 2003)
Mieii proveniți din fătări gemelare au o greutate cu aproximativ 22 % mai mică decât la miei proveniți din fătări simple. În tabelul 2.6 este redată media greutății și media sporului total absolut pe diverse perioade de raportare.
Tabel 2.6 Creșterea greutății corporale la [NUME_REDACTAT] 2.6 Dynamics of body weight in Țigaie breed
(Sursa: Ștefănescu și col., 1973)
Producția de lapte
Producția de lapte variază în limite destul de mari, în funcție de condițiile de hrănire și întreținere, precum și de gradul de selecție efectuat în această direcție. Dintre toate rasele autohtone crescute în țara noastră, cu excepția Rasei de [NUME_REDACTAT], rasa Țigaie are cea mai ridicată producție de lapte.
Perioada de lactație durează în medie 160 – 200 de zile, producția de lapte pentru întreaga lactație este în medie este de 79 – 90 litri. În crescătoriile cu condiții bune de hrănire și întreținere, alături de practicarea selecției intense în direcția ameliorării pentru producția de lapte, oile Țigăi au realizat producții medii de peste 100 litri. [NUME_REDACTAT] varietatea ruginie exploatate în stațiunile de cercetare dezvoltare, au realizat producții medii de 141,3 litri (cu variații între 53 – 248 litri) într-o lactație medie de 207 zile (cu variații între 132 – 259 de zile).
Din cantitatea totală de lapte pe o lactație, aproximativ 40 – 60 % revine mielului prin supt,
restul reprezentând laptele marfă obținut prin mulgere. În perioada de muls, având condiții bune de creștere se poate obține o cantitate medie de 50 – 55 kg de lapte, pentru o durată a mulsului de 135 – 140 de zile, producția medie fiind de aproximativ 400 – 500 g.
Procentul mediu de grăsime pentru întreaga perioadă de lactație este de 7 % cu variații între 4 % și 11 %, în timp ce procentul mediu de proteină este de 6,5 % cu variații între 3,5 % și 10,5 %.
Cea mai mare producție de lapte se obține la majoritatea oilor Țigaie în lactația a IV a, adică la vârsta de aproximativ cinci ani și jumătate (Ștefănescu și col., 1973).
Indici de reproducție
Însușirile de reproducție ale rasei Țigaie (tabel 2.7) sunt satisfăcătoare dacă le comparăm cu celelalte rase autohtone exploatate în țara noastră.
Fecunditatea crește până la a cincea fătare, când se înregistrează procentul mediu de 98,5 %, la mioare fecunditatea având valori ceva mai mici de aproximativ 97,4 %. Prolificitatea atinge nivelul maxim la vârsta de patru ani încadrându-se între 105 – 114 % la oile adulte (Pop și col., 1977), în timp ce la mioare procentul este de 107 % (Pascal, 2003).
Tabel 2.7 Principalii indici de reproducție la [NUME_REDACTAT] 2.7 The main reproductive indices of Țigaie breed
(Sursa: Pascal, 2003)
Varietățile rasei [NUME_REDACTAT] lângă însușirile principale comune, de exterior, constituție și capacitate productivă, între varietățile rasei Țigaie există deosebiri destul de importante. Varietățile existente sunt: bucălaie, ruginie, albă, neagră și de munte.
Perspective de creștere a rasei [NUME_REDACTAT] Țigaie are aptitudini zooeconomice ridicate, totuși datorită condițiilor mediocre de hrănire, îngrijire și întreținere, rasa se află încă într-o stare de primitivitate. Pornind de la situația actuală a rasei Țigaie, ameliorarea trebuie să se facă printr-o selecție riguroasă în cadrul rasei, cu o deosebită grijă în selecționarea berbecilor de reproducție, aceste măsuri fiind necesar să fie susținute în paralel de îmbunătățirea condițiilor de alimentație, îngrijire și întreținere. Ameliorarea în rasă curată, va direcționa selecția spre un anumit tip productiv.
Ameliorarea prin încrucișare poate viza îmbunătățirea producțiilor, în special de lapte și carne. Pentru îmbunătățirea producției de carne se poate viza masivizarea corporală și în special a dimensiunilor de lungime și lărgime, urmărindu-se accentuarea aptitudinilor pentru producția de carne, astfel încât această producție alături de cea de lână să constituie direcții principale de creștere și exploatare fără a neglija producția de lapte la această linie din cadrul rasei (Pascal, 2007). In acest sens pot fi recomandate spre a fi utilizate la încrucișări unele rase cum ar fi : Texel, Suffolk, Ile de France, [NUME_REDACTAT] (Vicovan și col., 2008). Pentru îmbunătățirea producției de lapte se poate viza aspectul formatului corporal – dolicomorf, creșterea taliei, creșterea prolificității, urmărindu-se accentuarea aptitudinilor pentru producția de lapte, astfel încât această producție alături de cea de lână să constituie direcții principale de creștere și exploatare. În acest sens pot fi recomandate spre a fi utilizate la încrucișări unele rase cum ar fi: Awassi, Lacaune, Friză, Assaf.
2.4 RASA OAIA CAP NEGRU DE TELEORMAN
[NUME_REDACTAT] Negru de Teleorman a fost omologată în 11.03.2010 (figura 2.5), fiind astfel recunoscută munca de peste 20 ani a crescătorilor din cadrul [NUME_REDACTAT] de Ovine și [NUME_REDACTAT].
Origine și modul de formare
Originea acestei rase este destul de neclară, cu toate acestea conform informațiilor autorului Padeanu, 2009, „există surse credibile care menționează că baza de pornire ar fi oile Turcane locale, și mai cu seamă oile Tigăi, aduse în sudul tarii din zona Banatului. Prin transhumanță, acesta populație de oi a venit în contact, în nordul [NUME_REDACTAT], cu oile Țigăi, pe coasta Dalmației, cu oile din rasa Bergamasca, iar la sud de Dunăre, cu oile Țigăi cu jarul de culoare închisă, din zona Plevnei.”
(Sursa: ANARZ România)
Figura 2.5 Certificatul de omologare a rasei [NUME_REDACTAT] Negru de [NUME_REDACTAT] 2.5 The homologation certificate of [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] breed
Această populație de oi, localizată în zona județului Teleorman, a fost denumită până la omologarea rasei, oi „Cărăbașe” termen care conform autorului Pădeanu, 2009, ar deriva din limba turcă și însemnă „cap negru” (cara-basa). Documente care atestă existența „Oii cu cap negru de Teleorman” sunt extrem de vechi, astfel în 1912 la târgul din [NUME_REDACTAT], sunt premiați crescătorii din Mavrodin pentru oile expuse ce aparțineau se pare rasei susmenționate ([NUME_REDACTAT], 2005).
(Sursa: www.carabasa.ro)
Figura 2.6 [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] 2.6 [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Sheep breed
Aria de răspândire
Oile cu cap negru de Teleorman ocupă arealul reprezentat de teritoriul județului Teleorman și
zonele limitrofe unde sunt efective importante crescute în rasă curată și în condiții de izolare reproductivă. Datorită performanțelor bune pentru producția de lapte și carne, întâlnim reproducători aparținând acestei rase pe tot teritoriul României, acolo unde factorii de mediu permit creșterea acestea în condiții de eficiență economică.
Însușiri morfoproductive
[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] de Teleorman este o rasă mixtă carne – lapte, cu caractere consolidate genetic, reproducătorii aparținând acestei rase fiind solicitați de crescătorii din mai multe zone ale țării, pentru folosirea la ameliorarea populațiilor locale.
Ca dezvoltare corporală, [NUME_REDACTAT] negru de Teleorman este mai masivă comparativ cu celelalte rase din România, din punct de vedere al conformației corporale această varietate tinde spre tipul respirator. Talia oilor ajunge la 71 – 75 centimetri, la berbeci aceasta fiind de 83 – 92 centimetri ([NUME_REDACTAT], 2012)
Este un animal cu membre înalte, având un format corporal alungit, asemenea celor specializate pentru producția de lapte. Greutatea corporală este de 60 – 80 kg la femele și 90 – 115 kg la berbeci (Pădeanu I., 2009), astfel putem încadra această varietate în categoria oilor semigrele, cu foarte bune aptitudini pentru producția de lapte-carne. Producția de lapte menționată în literatura de specialitate la această varietate este de 150 – 170 kg de lapte pe durata unei lactații (ACOC Teleorman).
Producțiile rasei Oaia cap negru de [NUME_REDACTAT] aparținând rasei „Oaia cap negru de Teleorman” fac parte din tipul morfoproductiv
mixt, de lapte – carne – lână, fiind singura rasă de oi hipermetrică crescută în România.
Producția de lână
Lâna este de culoare alb gălbui, rareori găsindu-se dispersate fire negre în masa cojocului, jarul fiind închis la culoare, negru la aproximativ 87 % și ruginiu la 13 % din efectiv. Din punct de vedere al calității, lâna este semifină de calitate inferioară, cu o finețe cuprinsă între 28 și 38 microni, lungimea șuviței fiind de 8 – 11 centimetri. Greutatea lânii recoltate de la o oaie cap negru de Teleorman este cuprinsă între 2,8 și 3,5 kg, iar de la berbec între 3,8 și 4,5 kg.
Tabel 2.8 Performanțele productive ale rasei Oaia cap negru de [NUME_REDACTAT] 2.8 Expected production performances of [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] breed
(Sursa: [NUME_REDACTAT], 2010)
Nivelul producțiilor rasei Oaia cap negru de Teleorman sunt prezentate în tabelul 2.8 și atestă tipul morfoproductiv mixt al acesteia.
Producția de carne
Caracteristicile hipermetrice ale oii cap negru de Teleorman, îi conferă acestea un avantaj serios în ceea ce privește producția de carne comparativ cu celelalte rase crescute în România.
Tabel 2.9 Evoluția greutății corporale la Oile cap negru de [NUME_REDACTAT] 2.9 Live weight dynamics of [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] breed
(Sursa: Draganescu C., 1979)
Crescătorii din ACOC Teleorman și-au fixat ca țintă producerea de miel de lapte, care să fie livrat la 35 – 45 zile cu o greutate de aproximativ 15 kg, astfel dacă analizăm datele prezentate în tabelul 2.9 constatăm ca la 60 zile (vârsta medie de înțărcare) mieii studiați au avut aproximativ 20 kg, greutate ce se încadrează în ținta propusă.
Producția de lapte
Producția de lapte la oile cap negru de Teleorman este bună, atât pentru perioada de alăptare cât și pentru perioada de muls. Valorile medii ale producției de lapte sunt prezentate în tabelul 2.10. Producția de lapte este bună, mai ales dacă ținem cont de faptul că specialiștii ACOC Teleorman, menționează producții de lapte marfă realizate de 150 – 170 kg, iar recordul înregistrat este de 350 kg lapte pentru total lactație (263 zile). Confirmarea aptitudinilor sporite pentru producția de lapte vine și din analiza compoziției chimice a laptelui, care a evidențiat un conținut în grăsime similar cu al laptelui obținut de la oile Țigaie crescute în același areal.
Tabel 2.10 Estimarea producției de lapte la Oile cap negru de [NUME_REDACTAT] 2.10 Estimation of milk yield in [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] breed
(Sursa: Draganescu, 1979)
Indicii de reproducție
Oile cap negru de Teleorman sunt caracterizate prin prolificitatea bună și precocitatea sporită. Precocitatea este manifestată prin viteza mare de creștere, astfel încât la 60 zile masculii au o greutate medie de aproximativ 23 kg iar femelele de 21 kg, prin montele timpurii, tineretul femel realizând prima monta la 8 – 9 luni, dar și prin greutatea medie la naștere mare (5,8 kg la masculi și 5,1 kg la femele). Prolificitatea medie la femelele adulte este de aproximativ 140 %, cu limite
cuprinse între 130 și 150 %.
Perspective de creștere a rasei Oaia cap negru de [NUME_REDACTAT] performanțelor deosebite înregistrate de această rasă la producția de carne și lapte, dar și capacității sporite de adaptare la diverse condiții de mediu, reproducătorii ce aparțin acestei rase sunt folosiți în ultimii ani la ameliorarea diverselor populații de ovine de la noi din țară.
2.5 RASA DE LAPTE PALAS
Originea și modul de formare.
Rasa de [NUME_REDACTAT] este o rasă nou creată la ICDCOC Palas-Constanța, prin încrucișarea a raselor Friză, Awassi, Merinos de Palas și Țigaie (figura 2.8). La formarea rasei au mai participat și rasele Romanov, [NUME_REDACTAT], acestea având o contribuție minoră. Omologarea rasei a fost realizată de colectivul de cercetători ai I.C.D.C.O.C. Palas – Constanța în anul 2010, obținându-se
certificatul de omologare numărul 2 din 23.03.2010 (figura 2.7).
(Sursa: ANARZ România)
Figura 2.7 Certificat de omologare a Rasei de [NUME_REDACTAT] 2.7 The homologation certificate of [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] genetică a rasei de [NUME_REDACTAT] cu rasele parentale este următoarea: 57,86 % cu Friza, 21,81 % cu Merinosul de Palas, 12,89 % cu Awassi și 7,44 % cu alte rase (Pascal, 2003).
(Sursa: Pascal, 2003)
Figura 2.8 Schema de formare a rasei de [NUME_REDACTAT]
Figure 2.8 Synthesis schematics of [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] de răspândire.
La această rasă, fiind nou creată nu putem vorbi despre o arie de răspândire, ovinele aparținând rasei găsindu-se deocamdată doar la ICDCOC Palas-Constanța.
Însușiri morfoproductive.
Conformația și dezvoltarea corporală, evidențiază tipul morfoproductiv specializat al oilor din rasa de [NUME_REDACTAT], cu aptitudini pentru producțiile lapte, exteriorul fiind dolicomorf, cu aspect corporal piriform specific tipului respirator. Conformația corporală este armonioasă, oile având un echilibru fiziologic bun ([NUME_REDACTAT] Zoia și col., 2006). Principalele dimensiuni corporale sunt prezentate în tabelul 2.11.
Tabel 2.11 Principalele dimensiuni corporale la rasa de [NUME_REDACTAT]
Table 2.11 Main body dimensions of [NUME_REDACTAT] Breed
(Sursa: Pascal, 2003)
Capul este alungit, de mărime mijlocie, profilul botului fiind drept. Ochii sunt mari și expresivi. Urechile ușor ascuțite la vârf, relativ scurte, purtate orizontal. Coarnele sunt absente, oile fiind ciute.
În ansamblu, trunchiul are un aspect cilindric. Greabănul este destul de larg și proeminent, linia spinării fiind aproximativ orizontală. Spinarea și șalele sunt drepte, potrivit de lungi și largi. Pieptul este suficient de larg și adânc, abdomenul fiind bine dezvoltat. Membrele sunt solide, potrivit de lungi, cu aplomburi în general corecte. Fesele și coapsele sunt dezvoltate.
Ugerul, globulos, are o dezvoltare foarte bună cu sfârcuri bine dezvoltate (figura 2.9).
(Sursa: Pascal, 2003)
Figura 2.9 Dezvoltarea ugerului la oile rasei de [NUME_REDACTAT]
Figure 2.9 The development of the udder in of [NUME_REDACTAT] Breed sheep
Lâna este suficient de deasă, bine încheiată și de regulă uniformă, având o bună extindere pe corp. Abdomenul este suficient de bine acoperit cu lână, iar pe membre lâna coboară puțin.
Pielea este densă și elastică, fără pliuri.
Constituția oilor din rasa de [NUME_REDACTAT], este robustă spre fină. Conformația este armonioasă cu o osatură puternică (figura 2.10).
Producțiile rasei de [NUME_REDACTAT].
Producția de lapte. Această rasă nou creată are performanțe destul de omogene, producția de lapte pentru total lactație situându-se între 180 – 220 litri pe cap, cu o durată medie a lactației de 180 zile. Producția de lapte marfă este situată între 120 – 140 litri pe cap animal pentru o perioadă medie a mulsului de circa 120 zile.
(Sursa:Vicovan, 2010)
Figura 2.10 Berbec rasa de [NUME_REDACTAT]
Figure 2.10 [NUME_REDACTAT] Breed – ram
Procentul mediu de grăsime pentru întreaga perioadă de lactație este de 7,57 %, în timp ce procentul mediu de proteină este de 6,25 %, cu un conținut mediu de substanță uscată de 19,22 % (ICDCOC Palas-Constanța, 2009).
Producția de carne
Producția de carne la rasa de [NUME_REDACTAT] este reprezentată în cea mai mare parte de carnea de miel.
Tabel 2.12 Greutatea corporală în funcție de tipul de fătare și vârstă
Table 2.12 Body weight related to lambing type and age
(Sursa: Pascal, 2003)
Carnea este foarte apreciată fiind fragedă, suculentă, fără gust specific. Greutatea corporală medie are următoarele valori: 83 kg la berbeci, 58 kg la oi mame, 60 kg la miori și 47 kg la mioare. Datele privind greutatea corporală în funcție de tipul de fătare și vârstă sunt prezentate în tabelul 2.12.
Producția de lână
Producția de lână la rasa de [NUME_REDACTAT], este destul de bună, lâna fiind albă, semifină având o finețe cuprinsă între 28 și 34 microni. Șuvița are aspect clar, de formă prismatică, aspectul exterior al șuvițelor fiind de pătrat. Din punct de vedere cantitativ, producția de lână obținută după tuns este de aproximativ 2,8 kg. la femele și 3,5 kg. la berbeci (Pascal, 2003).
Indici de reproducție
Însușirile de reproducție ale rasei de [NUME_REDACTAT], sunt bune dacă le comparăm cu rasele autohtone exploatate în țara noastră, fecunditatea medie fiind de 91,96 % iar prolificitatea medie fiind de 133,30 %.
Perspective de creștere a rasei de [NUME_REDACTAT]
Performanțele rasei de [NUME_REDACTAT] o recomandă pentru exploatare în continuare mai ales că rasele autohtone au performanțe inferioare. Performanțele deosebite obținute de această rasă sunt răsplata pentru o îndelungă și sistematică muncă de selecție și ameliorare, ce a durat peste 35 de ani.
2.6 RASA ȚURCANĂ
Originea și modul de formare.
[NUME_REDACTAT] (figura 2.11), provine din forma primară a oilor cu lână groasă, având strămoș comun oaia de stepă Arkar (Ovis vignei arcar). Conform celor scrise de Teodoreanu, 1937, oaia Țurcană a fost domesticită în ținutul [NUME_REDACTAT] încă din perioadele preistorice, de unde s-a răspândit prin transhumanță și în alte zone (Pascal, 2003).
Figura 2.11 Oi și berbeci rasa [NUME_REDACTAT] 2.11 Țurcană breed – sheep and rams
Aria de răspândire.
Rezistența organică și adaptabilitatea foarte bună la condiții de viață diferite au făcut ca rasa Țurcană să fie prezentă în țări ca: [NUME_REDACTAT], Ucraina, Bulgaria, Ungaria, Grecia, Turcia, Slovenia, Croația, Bosnia-Herțegovina, [NUME_REDACTAT], Muntenegru și Serbia. [NUME_REDACTAT] oile Țurcane au o pondere de peste 50 % din totalul efectivului de ovine existent, găsindu-se în zonele submontane și montane de pe întreg teritoriu, fiind mai puțin răspândite în zona de câmpie (figura 2.12).
(Sursa: Pascal, 2003)
Figura 2.12 Arealul ocupat și zona de influență a rasei [NUME_REDACTAT] 2.12 Occupied teritory and influetial area of Țurcană breed
Însușiri morfoproductive.
Conformația corporală este caracteristică oilor rustice cu producții mixte lapte, lână semigrosieră – grosieră, pielicele, carne. Conformația este armonioasă, oile având în general o constituție robustă, încadrându-se în tipul dolicomorf. Principalele dimensiuni corporale fiind prezentate în tabelul 2.13.
Tabel 2.13 Principalele dimensiuni corporale la rasa Țurcană (cm)
Table 2.13 Main body dimensions in Țurcană breed
(Sursa: Pascal, 2003)
Trupul este relativ îngust, greabănul, spinarea și șalele fiind înguste, coapsele și fesele având o dezvoltare slabă. Membrele sunt puternice, cu articulații solide și unghii consistente adaptate la drumuri lungi.
Ugerul este destul de bine dezvoltat, globulos, cu sfârcuri destul de mari. Țurcana este o rasă rustică, tardivă cu o foarte bună rezistență organică, adaptându-se perfect la intemperii și boli fiind
potrivită pentru regiunile muntoase cu un nivel crescut al precipitațiilor.
Producțiile rasei [NUME_REDACTAT] de lână
Lâna oilor Țurcane este compusă din fibre groase de regulă lungi și fibre subțiri și scurte, la care se mai adaugă un procent variabil de fibre intermediare.
Șuvița are un aspect conic cu vârful ascuțit. Fibrele groase au o finețe medie de 58 µ și o lungime medie de 23 cm, în timp ce fibrele subțiri au o finețe medie de 30 µ și o lungime cuprinsă între 3 – 16 cm. Extinderea lânii pe extremități este satisfăcătoare. Producția medie de lână este de 1,70 kg la femele și aproximativ 2,2 kg la masculi (Nica și col., 1965).
Producția de carne
Această producție la rasa Țurcană este una secundară fiind o rasă tardivă la care îngrășarea se face mai anevoios. Oile au în general greutăți cuprinse între 35 – 55 kg, berbecii între 48 – 80 kg, mieii având la naștere o greutate medie de 3,0 kg, greutatea corporală având o evoluție fluctuantă, fiind influențată îndeosebi de tipul de fătare și de condițiile de creștere (tabelul 2.14).
Tabel 2.14 Greutatea corporală în funcție de tipul de fătare și vârstă
Table 2.14 Body weight related to lambing type and age
(Sursa: Pascal, 2003)
Sporul mediu zilnic realizat în cazul îngrășării intensive este de 100 g, cu un consum specific de 6,5 – 6,9 U.N. / kg (Taftă, 2008). Greutatea corporală a ovinelor adulte aparținând rasei Țurcană în funcție de varietate sunt prezentate în tabelul 2.15.
Tabel 2.15 Greutatea corporală a ovinelor adulte în funcție de varietate
Table 2.15 Body weight of adult sheep, depending on variety
(Sursa: Pascal, 2003)
Producția de lapte
Cantitatea medie de lapte obținut de la oile Țurcane pe durata unei lactații normale (aproximativ 6 luni) este cuprinsă între 80 – 100 litri, cu un conținut de grăsime de circa 7,7 % și un conținut mediu de proteină de 6,5 %.
Producția de pielicele
Pielicelele se obțin în urma sacrificării mieilor în vârstă de 1 – 3 zile, proveniți de la varietățile brumărie și neagră.
Varietățile rasei [NUME_REDACTAT] albă este cea mai numeroasă, fiind cea mai apreciată pentru lâna albă și pentru producția sporită de lapte.
Varietatea brumărie este întâlnită în jumătatea de nord a Moldovei fiind destul de redusă numeric.
Varietatea neagră este crescută în număr mic în centrul și nordul Moldovei fiind încrucișată cu berbeci Karakul negru pentru obținerea de pielicele.
Perspective de creștere a rasei [NUME_REDACTAT] ovinelor aparținând rasei Țurcană va continua pe teritoriul României datorită rezistenței organice deosebit de bune. Aria de răspândire ar trebui limitată la regiunile muntoase unde precipitațiile sunt crescute comparativ cu zona de deal.
CAPITOLUL III
TEHNOLOGII DE AMELIORARE APLICATE ÎN CREȘTEREA OVINELOR
CHAPTER III
BREEDING TECHNOLOGIES APPLIED IN SHEEP HUSBANDRY
3.1 IMPORTANȚA ȘI ROLUL AMELIORĂRII ÎN CREȘTEREA OVINELOR
Zootehnia, cu toate subramurile de creștere a animalelor ce o alcătuiesc, vizează prin activitățile întreprinse realizarea și valorificarea în cantități cât mai mari de produse cu o înaltă valoare biologică, obținute o eficiență economică cât mai mare. Astfel, ameliorarea are o importanță și un rol deosebit de mare, deoarece aceasta prin acțiunile și tehnicile utilizate poate influența atât cantitatea cât și calitatea produselor obținute, aceste caracteristici productive determinând într-o mare măsură eficiența economică.
Conform definiției, ameliorarea “reprezintă știința dirijării evoluției populațiilor de animale în sensul dorit de om” ([NUME_REDACTAT], 2007). Pentru ameliorarea populațiilor de ovine este necesar aplicarea unui complex dirijat de sisteme și metode care să ducă la schimbarea structurii genetice, scopul final fiind îmbunătățirea calităților morfoproductive.
Elementele care fundamentează ameliorarea animalelor, sunt selecția reproducătorilor și potrivirea judicioasă a împerecherilor susținute de asigurarea condițiilor optime de mediu (alimentație, factorii de microclimat) (Pascal, 2007).
Structura genetică a unui populații poate fi schimbată prin două direcții de acțiune: prima constă în selecția indivizilor ce vor fi folosiți ca părinți pentru generația viitoare și este practic prima verigă a ameliorării iar cea de-a doua direcție este dirijarea împerecherilor aici intrând încrucișarea și consangvinizarea, această direcție reprezentând cea de-a doua verigă a ameliorării.
Introducerea în structura populației a genelor superioare pentru producția vizată (lapte, carne, lână, etc.), din alte populații, este calea cea mai scurtă pentru a obține maximum de transformare a structurii genetice, dar o astfel de acțiune duce la „impurificarea" populației și, dacă acțiunea se întinde pe mai multe generații, duce la transformarea radicală a acesteia. Cele două populații (cea care primește gene și cea din care aducem gene) tind să-și egalizeze structurile genetice. Una din metodele raționale de folosire a tuturor posibilităților genetice este următoarea: populația de bază se menține în „rasă pură"' numai cu un efectiv de circa 20% din totalul animalelor care o compun. În acest nucleu introducem cele mai bune animale din totalul lor, astfel nu se va permite fluxul de gene din alte populații. În restul populației de 80 % poate fi folosit fluxul de gene de la rasele specializate pentru a ameliora producția vizată. Practic fluxul de gene din alte populații, în care frecvența acestora este mult mai mare, are avantajul că poate modifica structura genetică a populației sau efectivului supus selecției într-o singură generație cu 50 %. Selecția nu poate modifica structura genetică pe generație cu mai mult de 10 – 12 % (2 – 3% pe an) decât la caractere determinate mai ales de gene aditive (cu h2 foarte înalt) și în populații foarte variabile genetic. Prin urmare, hibridarea este o cale foarte rapidă care poate modifica structura genetică a populațiilor (Taftă, 1997).
3.2 AMELIORAREA OVINELOR ÎN RASĂ CURATĂ
Conservarea raselor autohtone de ovine are o importanță deosebită atât din punct de vedere economic cât și din punct de vedere al conservării fondului genetic existent cu implicații profunde asupra menținerii biodiversității. Cu toate că în prezent majoritatea statelor dezvoltate acordă o atenție deosebită conservării fondurilor genetice, acest fapt nu restricționează și nu este în opoziție cu dorința de a realiza producții superioare din punct de vedere cantitativ și calitativ, astfel ameliorarea în rasă curată dobândește o importanță deosebită.
Populațiile crescute și exploatate în rasă curată, sunt practic izolate reproductiv, indivizii ce o alcătuiesc, având genofondul comun, crescătorii admițând la reproducție doar indivizii care corespund însușirilor fenotipice specifice rasei.
Prin aplicarea creșterii și ameliorării în rasă curată, populația dobândește anumite însușiri, cum ar fi: capacitate sporită de transmitere ereditară, uniformitatea caracterelor dar și constanță fenotipică între descendență și ascendență.
Aplicarea ameliorării în rasă curată, se face în cazul raselor performante, care sunt atât de ameliorate încât performanțele acestora nu mai pot fi sporite prin participarea altei rase, sau în cazul raselor mai puțin valoroase, dar, care sunt foarte bine adaptate condițiilor locale de mediu, condiții ce fac dificilă creșterea altei rase. Rasele cu un nivel ridicat al producțiilor, sunt crescute în rasă curată, atât pentru exploatare cât și pentru folosirea reproducătorilor la producerea de hibrizi industriali sau la ameliorarea raselor mai puțin performante.
Factorii care modifică frecvența genelor dintr-o populație (rasă) sunt, mutația, imigrația,selecția naturală și selecția artificială, aceștia acționând permanent, determinând o structură genetică dinamică, cu variații diferite ca amplitudine de la o generație la alta.
Schimbarea configurației genetice, se poate face prin aplicarea selecției, care favorizează creșterea numărului de indivizi cu caracteristici superioare concomitent cu înlăturarea de la reproducție a indivizilor cu performanțe reduse. Prin aplicarea măsurilor de selecție se mărește frecvența genelor valoroase, în generațiile viitoare, efectul fiind modificarea caracteristicilor productive, astfel încât populația viitoare va fi definită prin însușiri productive superioare.
Ameliorarea în rasă curată utilizează mai multe etape, cum ar fi: selecția, potrivirea fenotipică a perechilor, consangvinizare, creșterea pe bază de familii și linii, împrospătarea sângelui. În procesul de ameliorare, potrivirea împerecherilor este deosebit de importantă deoarece reproducătorii crescuți în rasă curată trebuie să îndeplinească anumite caracteristici (caractere constante, potențial ridicat de transmitere ereditară a caracterelor vizate) ce vor asigura o descendentă asemănătoare ascendenței. La potrivirea împerecherilor se v-a ține cont de însușirile fenotipice, de vârstă, vigoare, precum și de starea de sănătate a reproducătorilor.
Împerecherile practicate în cazul creșterii în rasă curată pot fi omogene sau eterogene, recomandat fiind ca împerecherile să se facă între indivizi neînrudiți sau cu un grad redus de înrudire (Pascal, 2007).
Împerecherile omogene sunt utilizate în loturile de selecție, folosindu-se la reproducție indivizii cu caractere și însușiri fenotipice asemănătoare, cu o bază ereditară comună, generație de generație fără a se utiliza consangvinizarea.
Homogamia este eficientă în cazul efectivelor mici, a subpopulațiilor, fiind utilizată de regulă în fermele de elită unde se clasifică reproducătorii, urmând ca masculul clasat pe prima poziție să fie împerecheat cu femela de pe prima poziție, apoi continuându-se cu cei de pe poziția secundă și tot așa în funcție de poziția ocupată în ierarhie.
Ameliorarea în rasă curată prin practicarea împerecherilor omogene este eficientă, dacă pe lângă potrivirea riguroasă a împerecherilor se continuă cu reproducția de tip închis susținută de o selecție severă. Prevenirea consangvinizării se face prin împrospătarea sângelui folosindu-se la reproducție masculi cu caracteristici asemănătoare ce aparțin altor subpopulații.
Despre importanța evitării consangvinizării Pop și col., 1983, citat de Pascal, 2007 afirmau „ dirijarea corespunzătoare a creșterii în rasă curată prin împerecheri omogene neconsangvine asigură formarea grupelor de ovine cu însușiri valoroase și omogene, fără manifestarea efectelor negative ale consangvinizării”.
Potrivirea reproducătorilor, selectați pe însușiri fenotipice în împerecherile omogene, nu modifică substanțial și repede frecvența genotipurilor în populație, nerealizându-se un progres
genetic imediat, deoarece nu se realizează un proces de regrupare a genelor (Pascal, 2007). Prin continuarea împerecherilor omogene se pot constitui grupe sau linii diferențiate, astfel încât se păstrează o variabilitate ridicată la nivelul întregii populații, păstrându-se totuși omogenitatea grupelor sau liniilor. Exploatarea acestei caracteristici, facilitează realizarea de noi rezultate în selecția și ameliorarea populației supusă ameliorării. Indivizii rezultați vor avea o ereditate mai stabilă, însușirile descendenților fiind mai valoroase datorită transmiterii sporite a caracterelor, favorizată de faptul că în această situație pot apărea produși homozigoți pentru caracterele urmărite.
Împerecherile heterogene, favorizează într-o oarecare măsură fenomenul de heterozis și sunt caracteristice speciei, fiind folosite în efectivele de producție. Folosirea acestui tip de împerecheri, creează o uniformitate a populației cu menținerea heterozigoției.
Acest tip de împerecheri se realizează între berbeci și oi ce aparțin aceleași rase, cu însușiri diferite, dar ce provin din populații, grupe sau zone diferite, acest fapt avantajând dezvoltarea însușirilor cantitative intermediare, diminuând simultan și frecvența variațiilor extreme (Pascal, 2007).
Utilizarea împerecherilor heterogene este recomandată când se dorește îmbunătățirea unor însușiri concomitent cu corectarea unor defecte.
Creșterea ovinelor pe bază de linii și familii, are ca scop înlocuirea parțială a genofondului unei populații prin genofondul unor indivizi (linii, familii) cu caracteristici superioare, păstrând
structura heterozigotă (Negruțiu, 1969).
Păstrarea structurii hererozigote a populației, depinde de numărul de linii și de masculi, astfel încât să se asigure o bază de selecție largă.
Formarea unei linii la ovine durează în medie 4 – 5 ani, câteodată și mai mult, așa încât după formare aceasta se păstrează putând fi folosită în producție sau ca sursă genitoare pentru alte linii.
Prin creșterea ovinelor timp îndelungat pe bază de linii și familii se realizează o exprimare superioară a însușirilor valoroase, în timp ajungându-se la modificarea standardului rasei. Utilizarea creșterii ovinelor pe bază de linii și familii este recomandată când se urmărește fixarea unor însușiri care au un coeficient de heritabilitate redus (Pascal, 2007).
Formarea liniilor consangvine, debutează cu stabilirea obiectivelor și identificarea celor mai buni reproducători dar și a animalelor ce vor fi reținute în fiecare generație în linii. Pentru formarea liniilor se parcurg trei etape alegerea întemeietorului de linie, fixarea și consolidarea caracterelor, menținerea și perfecționarea însușirilor. Liniile uniforme create asupra cărora se aplică consangvinizarea, au un procent de heterozigoție redus. Folosirea consangvinizării nesistematic, favorizează apariția depresiunii de consangvinizare cu efecte nedorite asupra indicilor de reproducție dar și asupra însușirilor productive.
Importanța creșterii pe bază de familii și linii a fost evidențiată de Negruțiu și col., 1969 care afirmau „creșterea pe bază de familii este o etapă superioară creșterii în rasă curată, iar creșterea pe bază de linii, superioară creșterii familiale.
3.3 AMELIORAREA OVINELOR PRIN ÎNCRUCIȘARE
Încrucișarea sau hibridarea este împerecherea animalelor ce aparțin unor populații cu structuri genetice diferite (Mochnacs, și col., 1978). Rasele, liniile zootehnice sau liniile consangvine și chiar speciile de animale domestice sunt populații mendeliene cu structură genetică proprie. Prin urmare, când împerechem între ele astfel de animale, efectuăm o hibridare sau o încrucișare. Descendența obținută se numește hibrid (metis). În funcție de tipul populației care se încrucișează, hibrizii pot fi interspecifici (între specii), interrasiali și interliniari (Taftă, 1997).
Introducerea de gene de la o populație donatoare (prin utilizarea masculilor la reproducție), la
alta primitoare, are ca efect modificarea masivă și rapidă a structurii genetice a populației gazde. Câștigul genetic obținut prin hibridare în absența selecției este ireversibil chiar dacă la un moment dat fluxul de gene de la populația imigrantă se oprește. În continuare prezentăm caracteristicile biologice ale indivizilor hibrizi comparativ cu indivizii nehibrizi: indivizii sunt foarte uniformi genotipic și fenotipic în comparație cu formele parentale, făcându-i mult mai ușor de exploatat; manifestă cu putere vigoarea hibridă sau fenomenul heterozis, dar. numai la caracterele care conferă organismului capacitatea adaptativă,: așa cum sunt însușirile de reproducție și de supraviețuire (ele sunt determinate în dezvoltarea lor, mai ales, de gene neaditive); caracterele determinate de gene aditive (toate caracterele care nu contribuie la capacitatea adaptativă a organismului, cum sunt: dimensiunea și calitatea carcaselor, forma ugerului etc.) se manifestă la hibrizi cu valoare intermediară față de cea pe care au avut-o părinții lor; încrucișarea hibrizilor între ei dau o descendență foarte variabilă (segregantă), în care vor apare cu siguranță transgresii pozitive (animale mult superioare față de cele mai bune, plus-variante existente la generațiile parentale) precum și transgresii negative (animale mult inferioare celor mai necorespunzătoare animale care existau la generațiile parentale)
În general hibrizii valorifică mult mai bine furajele, cresc și se dezvoltă mai intens, rezistența organică fiind mult mai bună comparativ cu animalele homozigote (Taftă, 1997).
Clasificarea sistemelor de împerechere trebuie să țină cont de criteriile utilizate în munca de selecție, astfel le putem grupa în împerecheri omogene și împerecheri neomogene, sau le putem grupa în împerecheri înrudite sau împerecheri neînrudite.
Metodele de încrucișare se pot clasifica astfel:
După unitatea sistematică:
încrucișări între indivizi din specii diferite; încrucișări între indivizi din rase diferite; încrucișări între indivizi din linii diferite; încrucișări între indivizi aparținând diferitelor
familii din cadrul aceleași populații;
După scopul urmărit:
încrucișări de ameliorare:
încrucișări de absorbție; încrucișări de infuzie; încrucișări de sinteză;
încrucișări de producție (Duică, 1972)
încrucișări industriale simple; încrucișări industriale duble; încrucișări alternante; încrucișări de rotație.
Încrucișarea de absorbție
Încrucișarea de absorbție mai este denumită de substituire, de implantare, de transformare, etc. Acest tip de încrucișare urmărește transformarea fondului de gene ale unei populații pe care crescătorul o consideră inadecvată scopului său economic, prin aducerea masivă de gene dintr-o altă populație, unde acestea se găsesc la o frecvență foarte înaltă. Practic această acțiune determină absorbția sau substituirea genofondului populației cu care se lucrează, cu fondul de gene a celei imigrante (de unde se aduc reproducători). Efectiv schema de încrucișare constă în împerecherea femelelor unei populații nesatisfăcătoare economic (mai puțin ameliorată), cu masculi ce provin dintr-o populație perfecționată (populația imigrantă) și obținerea pentru început a unei generații hibride (hibrizi F1).
Hibrizii F1 vor avea structura genetică formată din 50 % gene de la populația ameliorată și 50 % de gene de la populația imigrantă. Femelele hibride vor fi împerecheate din nou cu masculi din populația imigrantă (masculii folosiți trebuie să facă parte din familii diferite, față de cei care au acționat în prima generație), se va obține o descendență (R1) care va avea structura genetică și mai puternic modificată, ea va conține 75 % gene de la populația imigrantă și doar 25% de la populația de ameliorat. Continuarea împerecherilor încă două, trei generații, duce la obținerea de descendenți R2 cu 87,5 % gene de la populația imigrantă și descendența R3 cu 93,75 % gene de la populația perfecționată. În R4 populația născută va avea genofondul aproape total schimbat ea va avea 96,875 % gene de la populația imigrantă și numai 3,125 % gene de la populația care a fost supusă transformării genetice (Taftă, 1997).
Încrucișarea de absorbție are ca efect final înlocuirea populației ameliorate cu populația amelioratoare astfel ca alternativă la încrucișarea de absorbție este înlocuirea directă a populației (cumpărare de animale din rasa amelioratoare). Dacă ne raportăm la această alternativă, încrucișarea de absorbție are dezavantajul că este o metodă lentă de înlocuire a populației vizate, dar are următoarele avantaje: este o metodă economică, în special la ovine unde înlocuirea simultană a tuturor animalelor ar fi costisitoare; este o metodă sigură deoarece utilizându-se ca suport populația locală, populația nouă va fi perfect adaptată condițiilor de mediu din arealul de formare.
Încrucișarea de infuzie
Această metodă de încrucișare constă în împerecherea indivizilor din două populații, cu scopul de a remedia unele însușiri considerate necorespunzătoare la una dintre rase, fără ca rasa în care se face infuzia să sufere modificări importante.
Încrucișarea de infuzie, după modul de efectuare și scop, are două variante: infuzia sistematică, care mai este denumită clasică; infuzia nesistematică, care mai este denumită masivă.
Încrucișarea de infuzie sistematică are ca metodă încrucișarea celor două populații (locală L și amelioratoare A) o singură dată, iar descendenții rezultați se împerechează cu indivizi din rasa locală, pentru difuzarea însușirii infuzate.
Efectele acestei încrucișări de infuzie au un caracter temporar, efectele trebuind reînnoite periodic, prin noi încrucișări.
Încrucișarea de infuzie masivă
Caracteristica acestei scheme de încrucișare este că imigrantul și metișii ce au înrudire mare cu el (fiii și nepoții) sunt folosiți intens la reproducție. Rezultatul este că, deși numărul animalelor imigrante este mic, efectul este mare, populația ameliorată căpătând rapid un grad de înrudire mare cu imigranții. O nouă imigrație o șterge pe cea veche procesul repetându-se.
Încrucișarea de sinteză
Această metodă de încrucișare se folosește pentru formarea de rase (populații) noi. Încrucișarea de sinteză, care mai este denumită de combinare, constă în încrucișarea sistematică a unor rase existente, populația rezultată va îmbina mai multe calități, existente la fiecare rasă în parte. Efectul acestui tip de încrucișare este acela că populația nouă nu va fi asemănătoare cu niciuna dintre populațiile rasele participante.
Pentru formarea unor rase noi prin încrucișarea de sinteză sunt necesare următoarele etape: stabilirea standardului noii rase; alegerea raselor care posedă caracterele dorite, ținându-se cont de capacitatea generală de combinare; stabilirea raselor genitoare, care se vor folosi ca formă maternă și care ca formă paternă; reproducerea în sine când s-a atins standardul propus.
Acest sistem de împerechere este foarte utilizat atât pe plan mondial cât și în România. Pe baza acestei scheme de împerechere s-a format în Romania rasa Merinos de Palas, având ca rase genitoare rasele: [NUME_REDACTAT]; [NUME_REDACTAT] German; [NUME_REDACTAT]; [NUME_REDACTAT]; [NUME_REDACTAT]; [NUME_REDACTAT].
CAPITOLUL IV
TEHNOLOGII ACTUALE APLICATE ÎN CREȘTEREA OVINELOR
CHAPTER IV
CURRENT TECHNOLOGIES APPLIED IN SHEEP HUSBANDRY
4.1 TEHNOLOGII DE CREȘTERE ȘI ÎNTREȚINERE APLICATE LA OVINE
Stabilirea celei mai adecvate tehnologii de creștere și întreținere a ovinelor trebuie să țină cont de particularitățile geo-climatice ale zonei, de necesitățile biologice ale acestora, de direcția de exploatare principală, de forma de proprietate, etc. În alegerea tehnologiei, pentru rezultate optime, trebuie să se țină cont de toți factorii ce vor influența ulterior activitatea, deoarece aceștia se condiționează reciproc.
Tabel 4.1 Clasificarea tehnologiilor de exploatare a ovinelor
Table 4.1 Classifying of sheep husbandry technologies
(Sursa: Taftă, 1997)
Prin creștere și întreținere, înțelegem exploatare, care reprezintă suma acțiunilor și măsurilor organizatorice, tehnice și economice, efectuate cu scopul de obține producții ridicate, cantitativ și calitativ, în condiții de eficiență economică cu asigurarea unei bunăstări crescute animalelor, fără a afecta în mod negativ mediul înconjurător.
Datorită multiplelor producții ce se pot obține de la ovine, în prezent sunt mai multe tehnologii și sisteme de exploatare, astfel încât clasificarea acestora este necesară.
Tehnologiile de exploatare, care au la bază criteriul ce ține cont de gradul de intensificare a exploatării, sunt baza de la care se poate pleca în elaborarea tehnologiilor ce vizează o direcție de exploatare pentru o anumită producție sau pentru un anumit grup de producții.
4.1.1 Tehnologia extensivă de exploatare a ovinelor
Sistemul extensiv de exploatare a ovinelor, este cel mai utilizat sistem de la noi din țară, aplicat de crescătorii din sectorul privat, în toate regiunile țării. Aplicarea masivă a sistemului extensiv, se datorează faptului că acesta solicită investiții mici, acesta fiind cel mai economic sistem din acest punct de vedere. Exploatarea extensivă, valorifică pajiștile pe durata vegetației, resturile vegetale ocazionale (primăvara și toamna) și nutrețurile fibroase (fân, coceni, paie, vreji, etc.) în perioada de iarnă.
Aplicarea acestui sistem are două variante, exploatarea ovinelor în sistem extensiv cu transhumanță tradițională și exploatarea ovinelor în sistem extensiv sedentar.
Practicarea transhumanței clasice, cu transferul turmelor, pe durata iernii în zonele cu climat mai blând, deși este tradițional în multe zone din România ([NUME_REDACTAT], Vâlcea, Novaci, Bistrița, etc.), este din ce în ce mai puțin practicată datorită reglementărilor impuse de aderarea țării noastre la [NUME_REDACTAT].
Acolo unde condițiile permit, transhumanța se mai practică, urcatul oilor la munte efectuându-se de regulă primăvara în luna mai, acestea fiind exploatate în zona montană până când condițiile atmosferice o permit, de regulă până în lunile octombrie-noiembrie (Pascal, 2007).
Datorită condițiilor geografice deosebite de la zonă la zonă, exploatarea oilor în condiții de semitranshumanță, a apărut ca un sistem de întreținere eficient și perfect adaptat, astfel încât oile sunt exploatate în zona montană 4 – 5 luni, urmând apoi o perioadă mai scurtă de aproximativ două luni când sunt exploatate în zone joase, întreținerea în stabulație făcându-se în continuare pe toată durata iernii.
Cu toate că aceste două tehnologii de exploatare a ovinelor (cu practicarea transhumanței clasice și cu semitranshumanță) prezintă o serie de avantaje (investiții minime, utilizarea pajiștilor, etc.), sunt și dezavantaje (îngreunează aplicarea programelor de ameliorare, impune exploatarea
raselor cu o mare rezistență organică – neameliorate).
Creșterea ovinelor în sistem extensiv sedentar, utilizează în perioada de vegetație pajiștile locale și miriștile, în sezonul rece ovinele fiind întreținute în stabulație. Utilizarea acestui sistem are o serie de avantaje: utilizarea eficientă a resurselor locale (pajiști, forță de muncă, etc.), permite aplicarea programelor de ameliorare, necesită investiții mici, facilitează aplicarea altor tehnologii de exploatare cu investiții minime (semiintensivă).
4.1.2 Tehnologia semiintensivă de exploatare a ovinelor
Creșterea ovinelor în sistem semiintensiv, este o combinare a celorlalte două sisteme existente, extensiv și intensiv. Tehnologia creșterii oilor în sistem semiintensiv, este în prezent aplicată din ce în ce mai mult, mai ales de crescătorii de ovine care exploatează efective mai mari, aceasta fiind aplicată și în cadrul S.C.D.C.O.C. Secuieni-Bacău. Aplicarea acestei tehnologii impune existența unor spații de cazare adecvate, dar și a pășunilor de bună calitate.
Întreținerea ovinelor în sistem semiintensiv, se face pe pășuni și pajiști, miriști și porumbiști, de primăvara până toamna târziu, trecerea la stabulație făcându-se odată cu căderea primei zăpezi.
În perioada de stabulație în funcție de mijloacele tehnice existente, se poate administra furajele netocate cu adaos de nutrețuri concentrate sau amestec unic, când furajele sunt tocate și amestecate cu nutrețurile concentrate.
Pășunatul se face pe pajiști sau pășuni, în funcție de necesar rația putând fi suplimentată cu furaje fibroase (primăvara când se face trecerea de la stabulație) și cu nutrețuri concentrate.
Aplicarea acestui sistem de creștere are foarte multe avantaje, dintre care amintim: utilizarea pajiștilor și a pășunilor se poate face rațional, utilizarea eficientă a resurselor locale, posibilitatea aplicării programelor de ameliorare, posibilitatea exploatării raselor ameliorate.
Sistemul semiintensiv poate fi aplicat în funcție de suprafețele de teren disponibile în zonele de șes, unde se pot exploata rase de oi ameliorate și specializate pentru anumite producții (lână, carne și metișii acestora), în zonele de deal și podiș crescându-se metiși și rase mixte de carne-lână, lână semifină-lapte-carne, lână semigroasă-lapte, pielicele și lapte.
4.1.3 Tehnologia intensivă de creștere a ovinelor
Exploatarea ovinelor în sistem intensiv a apărut ca o necesitate, fiind consecința cererii sporite de carne, alături de celelalte produse specifice obținute de la această specie. În condițiile actuale ale economiei de piață, când crescătorii caută eficiența economică și consumatorii de produse de înaltă calitate la prețuri avantajoase, sistemul extensiv nu mai satisfăcea, deoarece în acest sistem, exploatarea ovinelor, era dependentă de regimul pluviometric, de cantitatea de vegetație, de capacitatea productivă redusă a raselor autohtone care sunt adaptate la parcurgerea distanțelor mari în căutarea hranei.
Tehnologia intensivă de creștere a ovinelor se bazează pe întreținerea acestora în stabulație permanentă la adăposturi prevăzute cu padoc, pe tot parcursul anului sau combinat, pe pajiști vara și în adăposturi în restul perioadei.
Întreținerea în stabulație permanentă, realizată în adăposturi prevăzute cu padoc, favorizează administrarea unui amestec unic realizat din 65 % fibroase (50% din fibroase fiind grosiere și 50% fân), 25 -30 % suculente (masă verde, suculente sau siloz) și 15 – 20 % concentrate.
Sistemul intensiv combinat, constă în practicarea stabulației primăvara, iarna și toamna, cu administrarea amestecului unic ca și la întreținerea în stabulație permanentă și creșterea în tabere de vară, când condițiile meteo permit acest lucru.
Acest sistem prezintă avantajul că ovinele valorifică superior amestecul administrat, realizează sporuri mai mari, se limitează răspândirea bolilor parazitare și permite mecanizarea.
4.2 TEHNOLOGII DE REPRODUCȚIE APLICATE LA OVINE
Reproducția este, baza fiziologică a creșterii animalelor, fiind una din pârghiile de sporire a eficienței economice a exploatațiilor de ovine. Reproducția organizată riguros, duce la mărirea șeptelului, acționând astfel cantitativ asupra mărimii efectivelor, iar prin folosirea reproducătorilor de mare valoare zootehnică, se intervine calitativ asupra structurii efectivelor prin ameliorarea raselor și implicit ridicarea productivității.
Funcția de reproducție se găsește în interrelație cu celelalte funcții ale organismului, sub directa coordonare și reglare a sistemului nervos central (Tănase, 1991). Dirijarea și reglarea proceselor sexuale de către sistemul nervos central se face sub influența factorilor externi de mediu, dar și a factorilor interni. Procesele biologice ale reproducției sunt deosebit de complexe și de aceea pentru dirijarea și susținerea lor este necesar să se țină cont de starea organismului (starea de sănătate, starea de întreținere), dar și de condițiile de exploatare (alimentație, factorii de microclimat, sistemul de întreținere, etc.).
Dacă analizăm detaliat, reproducția studiază toate procesele biologice specifice înmulțirii animalelor, iar în anumite condiții, ca știință aplicată, reprezintă în primul rând mărirea numărului de animale. În al doilea rând, reproducția constituie atât baza ameliorării raselor cât și ridicarea productivității acestora (Pascal, 2007).
4.2.1 Sisteme de fecundare folosite la ovine
După majoritatea cercetătorilor, funcția de reproducție la oaie are caracter sezonier și se
manifestă în lunile de toamnă și în caz de nefecundare căldurile se repetă până la începutul lunii ianuarie.
La specia ovină se folosesc două sisteme de fecundare: monta naturală și însămânțarea artificială.
Monta naturală
Monta naturală poate fi de mai multe tipuri: monta naturală liberă, monta naturală pe clase, monta naturală în harem, monta naturală individuală (dirijată).
Monta naturală liberă
Monta naturală liberă mai este denumită montă naturală sălbatică și reprezintă sistemul cel mai simplu dar și cel mai primitiv posibil. Acest sistem era folosit în turmele unde nu se practica o exploatare rațională a ovinelor. Acest sistem de fecundare constă în introducerea berbecilor în cârdurile de oi, în care se țin până când toate oile au fost fecundate, socotindu-se câte un berbec pentru 25 – 30 de oi. Monta naturală în libertate are un unic avantaj, și anume că se obține o foarte bună fecunditate. Dezavantajele sunt numeroase: un număr mare de berbeci necesari, necunoașterea originii descendenților după tată, epuizarea berbecilor, difuzarea diferitelor maladii, iar, din cauză că se folosesc și unii berbecii de calitate mediocră sau chiar slabi, procesul de ameliorare este lent. Multiplele dezavantaje a făcut ca monta liberă să fie abandonată și înlocuită treptat cu alte sisteme de fecunditate mai eficiente. În prezent, monta liberă se mai aplică la efectivele exploatate în sistemul privat, cu mențiunea că acest sistem este în prezent foarte puțin folosit.
Monta pe clase
Monta pe clase se face tot în libertate și constă în formarea de cârduri pe clase de calitate după anumite criterii, repartizându-se berbeci din aceeași clasă cu oile sau dintr-o clasă superioară pentru fiecare cârd. În acest mod se realizează o împerechere oarecum omogenă după calitatea ambilor reproducători. Avantajele acestui sistem sunt: un bun procent de fecunditate realizat, cunoașterea originii produșilor după ambii părinți, exercitarea unei presiuni de selecție într-un grad mai mare sau mai mic în funcție de clasa de calitate a berbecilor utilizați la montă. Dezavantajele acestui sistem de montă sunt multiple și anume: un număr mare de berbeci necesari, epuizarea berbecilor, difuzarea diferitelor maladii. Acest sistem este folosit în România, cu precădere în sistemul privat de creștere a ovinelor, în cazul exploatațiilor mici și mijlocii.
Monta în harem
Monta în harem constă în repartizarea a 30 – 40 de oi pentru fiecare berbec, pe care le montează în libertate, fără a se ține seama de calitatea animalelor. Acest sistem prezintă avantajul că permite cunoașterea originii produșilor după ambii părinți și realizarea unui bun procent de fecunditate. Dezavantajele acestui sistem sunt aplicarea greoaie în crescătoriile cu efective mari, necesar mare de berbeci, răspândirea diferitelor boli, proces de ameliorare lent sau inexistent. Acest sistem de fecundare este foarte rar folosit în România existând tendința de a fi eliminat din practica creșterii ovinelor.
Monta naturală dirijată
Monta naturală dirijată înlătură multe din dezavantajele celorlalte procedee de montă naturală. Ea constă în efectuarea împerecherilor în mod controlat, astfel încât se poate organiza un program de ameliorare genetică a raselor de oi. Datorită acestui avantaj foarte important, sistemul este mult folosit, în special în fermele de elită producătoare de material de prăsilă certificat ca ameliorator.
Pentru aplicarea acestei metode berbecii sunt întreținuți separat de turmele de oi. Monta oilor se face după un program stabilit anterior. După clasificarea berbecilor acestora le sunt repartizate oile, programul stabilind practic numărul total de oi pentru un sezon precum și numărul maxim de oi ce vor fi repartizate pentru montă într-o zi. Dimineața se aleg oile în estru cu ajutorul berbecilor încercători, acestea fiind apoi repartizate berbecilor nominalizați anterior prin programul de montă. Repartiția oilor se face pe baza listelor de potrivire a perechilor (Vicovan și col., 2006). La întocmirea listei de potrivire a perechilor se aplică o serie de criterii cum ar fi: gradul de înrudire, rasa, vârsta, conformația corporală, cantitatea de lapte, cantitatea de carne, cantitatea de lână, indicii
de reproducție
Avantajele acestui sistem sunt: permite cunoașterea originii produșilor după ambii părinți, realizarea unui bun procent de fecunditate, utilizarea raționala la montă a berbecilor prevenindu-se astfel epuizarea lor, limitarea răspândirii diferitelor boli. Dezavantajele acestui sistem sunt: volumul mare de manoperă necesar, numărul relativ mare de berbeci necesari, necesitatea utilizării berbecilor încercători.
Monta naturală dirijată are două variante: la boxă și la mână.
Monta la boxă presupune întreținerea berbecilor în câte o boxă cu dimensiunile de 1,80 / 2,30 m sau mai mare, în care se introduc pe rând oile în călduri repartizate prin lista de montă.
Monta la mână reprezintă procedeul cel mai perfecționat, întrucât se execută sub directa supraveghere a omului. Trebuie acordată însă multă atenție în ceea ce privește atitudinea îngrijitorului față de berbecii folosiți pentru monta la mână, deoarece unii berbecii din rasa Țurcană și chiar din rasa Tigaie au un temperament mai vioi și sunt mai sperioși, astfel că manifestă de multe ori reflexe de inhibiție când execută monta la mână.
Acest sistem de montă este sistemul cel mai folosit dintre sistemele de montă naturală în unitățile de creștere și exploatare a ovinelor indiferent de forma de proprietate, unde se dorește o ameliorare continuă a efectivelor (Tănase, 2005).
Însămânțarea artificială
Însămânțarea artificială reprezintă o biotehnică modernă de dirijare a funcției de reproducere la animalele domestice. Prin însămânțările artificiale se realizează o difuzare a progresului genetic și aplicarea celor mai eficiente metode de selecție a reproducătorilor, asigurând controlul științific al reproducției și urmărirea indicilor de reproducție din turmele unde se aplică această biotehnologie. Reducerea practicării însămânțărilor artificiale explică în mare măsură ritmul lent de ameliorare genetică a efectivelor de ovine înregistrat în ultimii ani în România.
Din punct de vedere tehnic însămânțările artificiale cuprind următoarele etape (Tănase, 1993): recoltarea materialului seminal, examenul materialului seminal, diluarea și conservarea materialului seminal, inocularea materialului seminal.
Avantajele utilizării acestei biotehnologii – însămânțarea artificială – are nenumărate avantaje din care principale sunt următoarele: grăbirea ritmului și gradului de ameliorare, reducerea necesarului de berbeci raportat la numărul de oi, mijlocul cel mai eficient de evitare a propagării bolilor contagioase cu transmitere sexuală (Luca, 1964).
Metode de însămânțare artificială folosite la rumegătoarele mici ([NUME_REDACTAT], 2004): inseminarea vaginală (IAV), inseminarea intra-cervicală (IAC), inseminarea trans-cervicală (IATC), inseminarea intrauterină laparoscopică (IAUL).
Practic la nivel european se utilizează două metode de însămânțare artificială la ovine, metoda laparoscopică și metoda trans-cervicală. Diferențele dintre cele două metode sunt destul de mari dat fiind că cele două metode folosesc instrumentar diferit, practic locul de depunere al spermei fiind diferit.
Materialele necesare pentru efectuarea însămânțărilor artificiale prin metoda laparoscopică sunt: lampă frontală, speculum vaginal, sonda laparoscopică, vaselină neutră. Trebuie menționat că în acest caz nu este neapărat necesar folosirea speculum-ui, sonda laparoscopică oferind vizibilitatea și manevrabilitatea necesară depunerii materialului seminal precis în condiții deosebit de bune. Dezavantajul acestei metode constă doar în costul destul de ridicat al echipamentelor necesare, dar performanțele obținute sunt foarte bune. Asociația profesională a crescătorilor de ovine din Franța UPRA Ile-de-France raportează un procent de fecunditate de 67 % în cazul utilizării însămânțării artificiale prin metoda laparoscopică cu material seminal congelat.
În țările cu o zootehnie avansată, majoritatea covârșitoare a însămânțărilor artificiale se efectuează prin metoda laparoscopică. Franța prin UPRA Lacaune raportează un procent de 83 % de însămânțări artificiale pentru efectivele productive în anul 2004 și 40 % pentru ovinele din nucleul de reproducție al rasei în anul 2005.
Abordarea acestei biotehnologii este diferită în [NUME_REDACTAT] ale Americii aici procedural existând patru tehnici diferite de realizare a însămânțării artificiale.
Însămânțarea artificială vaginală este cea mai simplă formă de însămânțare și implică depozitarea materialului seminal proaspăt în vagin. Fecunditatea obținută este foarte variabilă, această metodă este improprie pentru utilizare cu material seminal congelat.
Însămânțarea artificială cervicală este o tehnică ieftină și relativ ușor de realizat, metoda de însămânțare constă în depunerea materialului seminal în prima parte a cervixului. Cervixul este vizualizat, cu ajutorul unui speculum și a unei surse de lumină. Procentul de fecunditate realizat în urma acestei tehnici de însămânțare artificială este bun pentru materialul seminal brut și refrigerat dar foarte mic, inacceptabil pentru materialul seminal congelat.
Însămânțarea artificială trans-cervicală este o tehnică de însămânțare artificială ce necesită instrumentar special și o bună pregătire a personalului executant. Metoda este asemănătoare însămânțării artificiale cervicale, utilizându-se și în acest caz un speculum, sursă de lumină dar și a unui forceps necesar a facilita pătrunderea cât mai adânc în cervix a sondei de însămânțare. [NUME_REDACTAT] (Canada) a realizat un astfel de instrument, o sondă de însămânțare cu proprietăți ce-i permit pătrunderea pe canalul cervical si depunerea spermei. Procentul de fecunditate este foarte bun în cazul spermei brute și refrigerate, dar destul de mic în cazul spermei congelate.
Însămânțarea artificială laparoscopică este o tehnică de însămânțare artificială complexă, ce necesită instrumentar special și personal calificat ce trebuie să posede cunoștințe temeinice cu privire la această tehnică. Metoda laparoscopică a fost realizată și perfecționată în 1982 de către cercetătorii australieni. Tehnica laparoscopică mai este denumită și intrauterină, materialul seminal fiind depus direct în coarnele uterine. Această tehnică a revoluționat practic însămânțarea artificială la ovine. Procentul de fecunditate în cazul folosirii acestei tehnici este bun chiar și în cazul folosirii materialului seminal congelat ([NUME_REDACTAT], 2010).
[NUME_REDACTAT] utilizarea însămânțărilor artificiale este foarte redusă, această biotehnologie utilizându-se în prezent sistematic doar în stațiunile de cercetare dezvoltare pentru creșterea ovinelor și foarte rar în exploatațiile private susținute de asociațiile crescătorilor de ovine. Practicarea redusă a însămânțărilor artificiale la ovine în România se datorează și faptului că la noi în țară se utilizează în majoritatea cazurilor tehnica însămânțării artificiale trans-cervicală, tehnică compatibilă cu utilizarea materialului seminal brut sau în cel mai bun caz refrigerat, tehnica având un procent de fecunditate inacceptabil în cazul folosirii spermei congelată
4.2.2. Intensivizarea reproducției la ovine
Intensivizarea reproducției la ovine are ca scop sporirea numărului de produși obținut de la un număr animale pe o unitate de timp. Căile de obținere a unui număr cât mai mare de produși prin utilizarea tehnologiilor actuale la specia ovină sunt: sporirea indicilor de reproducție, folosirea timpurie la reproducție a tineretului femel, aplicarea flashingului, organizarea fătărilor dese (de două ori pe an, sau trei fătări în doi ani), practicarea încrucișărilor cu rase prolifice, organizarea fătărilor extratimpurii, sincronizarea ciclului sexual și gruparea fătărilor, transferul de embrioni, utilizarea ingineriei genetice prin extinderea sistemului de reproducere fără fecundare (clonarea).
Obținerea eficienței economice maxime în activitatea de creștere a ovinelor, se poate realiza și prin intensivizarea reproducției, astfel se poate valorifica maxim toate particularitățile reproductive specifice acestei specii, putându-se utiliza eficient spațiile de cazare, realizându-se astfel o reducere a cheltuielilor prin gruparea căldurilor și implicit a fătărilor.
Sporirea indicilor de reproducție este un prim pas în intensivizarea reproducției la ovine, astfel putându-se realiza un număr mai mare de produși de la efectivele exploatate cu aproximativ aceleași cheltuieli efectuate cu manopera. Creșterea indicilor de reproducție este condiționată de o serie de factori dintre care cei mai importanți sunt: rasa, individualitatea, vârsta, greutatea corporală, sezonul de reproducție, repetarea căldurilor, selecția, pregătirea reproducătorilor, utilizarea încrucișărilor și tratamentul hormonal (Pascal, 2007).
Rasa influențează principalii indici de reproducție într-o măsură foarte mare. În ceea ce privește prolificitatea, aceasta este diferită de la rasă la rasă. Astfel, există rase la care valoarea procentului de prolificitate este foarte aproape de 100 % (Țurcană 103 %, Țigaie 105 %, Karakul 106 %), la altele este cuprins între 150 % și 200 % (Leicester, [NUME_REDACTAT], Île de France, Texel, Colbreed, Lacaune, etc), iar la altele depășește 200 % (Romanov, Friză, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]) (Pascal, 2007). Individualitatea influențează si ea indicii de reproducție, existând diferențe între turme diferite și chiar între indivizii din cadrul aceleași turme, îndeosebi la plus variante, unde valoarea indicilor de reproducție este mai mare față de media populației. Vârsta influențează în cazul tuturor raselor de ovine indicii de reproducție, care înregistrează creșteri valorice până la 5 – 6 ani, după care descresc concomitent cu înaintarea în vârstă.
Greutatea corporală influențează pozitiv valoarea indicilor de reproducție indiferent de rasă. Acești indici au valori superioare la indivizii cu o greutate corporală peste media specifică rasei. Sezonul de montă influențează indicii de reproducție, ce au valori superioare când monta se desfășoară în sezonul normal și mai reduse dacă monta se face în extrasezon.
Selecția pentru ridicarea prolificității, are ca scop îmbunătățirea capacității de a da naștere la mai mulți miei la o fătare. Prolificitatea variază între rase și indivizi, datorită numărului diferit de ovule eliberat, număr dependent de concentrația sângelui în hormoni gonadostimulenți. Această însușire are un coeficient de heritabilitate scăzut (h2 = 0,11 – 0,31) prin urmare, nu se transmite la descendenți decât în foarte mică măsură. Literatura de specialitate menționează experimentele efectuate de Timon, 1985, care a selecționat oile cu fătări triple, obținând o prolificitate de 200 %, deși rasele din care proveneau aveau această însușire foarte slabă.
Folosirea precoce la reproducție a tineretului femel ovin este o metodă care se practică pe scară largă în țările cu agricultură intensivă și reprezintă o cale importantă pentru sporirea producției de carne și în general a rentabilizării exploatării oilor. Această metodă constă în folosirea la reproducție a tineretului femel în vârstă de 8 – 10 luni, pentru a avea prima fătare la 13 – 15 luni, fiind o metodă intens folosită in Franța (UPRA Lacaune, 2004). Pentru producție, reducerea vârstei la prima fătare prezintă importanță, deoarece scurtează perioada neproductivă din viața animalului, care intră în circuitul economic mai devreme cu un an. Condiția principală pe care trebuie să o îndeplinească tineretul ovin la data preconizată pentru reproducție, este greutatea corporală. Acest deziderat este ușor de realizat la rasele caracterizate printr-un anumit grad de precocitate. În cazul raselor autohtone, la tineretul ovin femel greutățile minime admise la prima montă sunt de 32 kg la Țurcană, 35 kg la Țigaie, 38 kg la Spancă și 40 kg la Merinos (Pascal, 2007).
Aplicarea acestei metode de intensivizare a reproducției impune ca după parturiție să se facă înțărcarea precoce în scopul sistării lactației deoarece, nerespectarea acestei condiții se repercutează negativ asupra dezvoltării corporale ulterioare și asupra nivelului producțiilor viitoare.
Aplicarea flushingului reprezintă asigurarea unei alimentații hiperproteice completată cu suplimente vitamino-minerale (Turlin și Zoofort), înaintea și în timpul sezonului de montă, ceea ce conduce la mărirea fecundității cu procente cuprinse între 13 – 20 % și a prolificității cu 20 – 30 % (Barbu, 1980). Hrănirea stimulativă are ca scop menținerea și stimularea tuturor proceselor fiziologice, inclusiv pe cel sexual ([NUME_REDACTAT] Ana și col., 2006).
Tehnica flushingului constă în faptul că în raport de starea de întreținere, înainte cu trei săptămâni de începerea perioadei de montă, se suplimentează hrana oilor astfel :
oilor în stare de întreținere slabă și mediocră li se suplimentează furajarea prin administrarea unor rații, al căror conținut energetic și proteic este crescut cu 25 – 30 %, cu două, trei săptămâni înaintea campaniei de montă
oilor aflate în stare bună și foarte bună de întreținere, li se reduce nivelul hrănirii ca apoi, cu trei săptămâni înaintea montei să se revină la o alimentație stimulativă.
Fătările dese, această metodă presupune reducerea intervalului dintre fătări pentru a obține două fătări într-un an sau trei fătări în doi ani. Problema fătărilor dese constituie o preocupare actuală atât pe plan mondial cât și la noi în țară. Această acțiune depinde de mai mulți factori și presupune aplicarea celor mai eficiente metode de desezonizare a căldurilor și reducerea anestrului post-partum. De asemenea, practicarea fătărilor multiple presupune și înțărcarea precoce a mieilor. Monta se poate practica în extrasezon, dacă se face înțărcarea precoce a mieilor și se folosesc mijloacele de inducere a căldurilor. Metodele cele mai eficiente de inducere a căldurilor sunt: folosirea fotoperiodismului, tratamentele hormonale, prezența în turma de oi a berbecilor genitostimulatori
Programarea a două fătări pe an permite obținerea a cel puțin doi miei pe fiecare oaie repartizată la montă și diagnosticată gestantă. Practicarea a două fătări pe an dă rezultate pozitive în cazul utilizării raselor precoce care, după cum se știe nu sunt extrem de conservatoare în ceea ce privește sezonul în care manifestă cicluri sexuale. În cazul practicării a două fătări pe an este necesar ca fecundarea oilor să aibă loc la 30 – 60 zile postpartum. În cazul oilor aparținând raselor autohtone, pe cale naturală această acțiune nu este posibil de realizat decât la 30 – 40 % la Merinos, 12 – 15 % la Țigaie și 2 – 5 % la Țurcană și Karakul (Pascal, 2007).
Câteva variante posibile de aplicat pentru realizarea montelor astfel încât să se obțină minim doi miei pe an de la o oaie, sunt redate în tabelul 4.2.
Organizarea a trei fătări în doi ani este realizabilă și în cazul raselor autohtone, fiind mai ușor de aplicat, având avantajul că nu duce la epuizarea fiziologică rapidă a organismului oii mame. Organizarea acestui sistem se realizează pe baza unei scheme stabilită în prealabil și se pretează în general la oile cu un anumit grad de precocitate având vârste cuprinse între 3 – 6 ani.
Tabel 4.2 Schema organizării a două fătări pe an
Table 4.2 Schematics of organizing bi-annually lambing
(Sursa: Pascal, 2007)
Pentru ca această tehnologie să aibă rezultatele bune este necesar ca cel puțin două cicluri de călduri să fie plasate cât mai apropiate de sezonul natural de declanșare a căldurilor, în timp ce al treilea ciclu de călduri va fi în extrasezon. Recomandat este planificarea montelor după ce oile sunt scoase la pășune, știindu-se faptul că fitoestrogenii din masa verde, soarele și mișcarea constituie factori favorizanți apariției căldurilor (Pascal, 2007).
Organizarea de trei fătări în doi ani este o practică curentă în țările cu o zootehnie avansată din toată lumea, preponderent uzitată în cazul exploatării ovinelor pentru producția de carne. Această procedură este foarte utilizată în Franța fiind menționată și în raportul UPRA Lacaune dar și în raportul UPRA Ile de France, cu mențiunea că pentru rasa Lacaune se utilizează la linia de carne.
Practicarea încrucișărilor cu rase prolifice este o metodă de ridicare a prolificității la oi. Pentru aplicarea acestei metode se utilizează berbeci din rasele foarte prolifice la montă sau ca donatori în cazul practicării însămânțărilor artificiale. Această metodă este aplicată pe scară largă în multe țări (Rusia, S.U.A., [NUME_REDACTAT], Anglia, Franța, Germania, Grecia, etc.) cu scopul producerii unui număr sporit de miei pentru îngrășare. Rasele prolifice folosite sunt [NUME_REDACTAT],
[NUME_REDACTAT], Border-Leicester, etc.
Câteva variante posibile de aplicat pentru realizarea montelor astfel încât să se obțină minim trei miei în doi ani de la o oaie, sunt redate în tabelul 4.3.
Scopul încrucișării oilor din rasele puțin prolifice cu berbeci din rasele care au această însușire pronunțată este obținerea de femele F1 cu substrat ereditar îmbogățit cu gene pentru prolificitate. Femelele metise sunt încrucișate apoi cu berbeci din rasele specializate pentru producția vizată (carne, lapte).
Tabel 4.3 Schema organizării a trei fătări în doi ani
Table 4.3 Schematics of organizing tri-annually lambing
(Sursa: Pascal, 2007)
Organizarea fătărilor extratimpurii, este o practică frecventă la majoritatea crescătorilor de ovine din țările cu o zootehnie avansată. UPRA Lacaune recomandă folosirea generalizată a acestei metode astfel majoritatea oilor intrând la reproducție încă din primul an. [NUME_REDACTAT] 94 % din oile ce intră prima dată la reproducție sunt în vârsta de până la un an, conform datelor UPRA Lacaune și se referă la oile înscrise în controlul oficial al producției de lapte. Prin utilizarea acestei metode în Franța se realizează majoritatea fătărilor în lunile octombrie – noiembrie pentru oile multipare și în lunile noiembrie – decembrie pentru oile unipare. Practic utilizarea fătărilor extratimpurii favorizează realizarea de trei fătări în doi ani, dar și obținerea mieilor de carne atunci când piața solicită acest lucru.
Sincronizarea ciclului sexual și gruparea fătărilor, sunt metode utilizate pentru intensivizarea reproducției, concomitent cu eficientizarea economică și poate fi realizată atât pe cale naturală cât și cu ajutorul unor preparate hormonale care au rolul de a scoate oaia de sub dependența factorilor naturali de mediu. Declanșarea căldurilor în extrasezon pe cale naturală depinde de mai mulți factori. Factorii genetici influențează prin particularitatea raselor de a manifesta călduri în mai multe sezoane, particularitate corelată cu nivelul de ameliorare și gradul de precocitate. Astfel, rasele Merinos precum și cele precoce pot prezenta călduri într-un sezon de reproducție mai lung, manifestând estru în afara sezonului obișnuit al acestei specii. În cazul raselor semitardive și tardive, posibilitatea manifestării căldurilor în extrasezon este foarte redusă. Durata zilei lumină influențează declanșarea căldurilor, observațiile arătând că reducerea zilei lumină la 10 – 12 ore constituie un mijloc natural de activare a căldurilor. Această particularitate permite inducerea căldurilor în condițiile reducerii treptate a numărului de ore lumină dintr-o zi. În acest sens, prin dirijarea și corelarea unor factori naturali (reducerea temperaturii și a programului de lumină cu 1 – 3 ore) se poate simula toamna artificială. În practică acest aspect se poate realiza relativ ușor prin retragerea oilor de pe pășune sub umbrare în perioadele călduroase din zi, pășunatul în locuri umbrite, poieni, la margine de pădure și practicarea pășunatului de noapte (Pascal, 2007).
Lactația reduce posibilitatea apariției căldurilor în extrasezon, iar în cazul oilor cu un potențial lactogen ridicat perioada de repaus sexual este mai lungă. Prezența mielului și îndeosebi suptul acestuia duce la suprimarea hormonilor gonadotropi, inhibând astfel declanșarea căldurilor. Furajarea poate declanșa apariția căldurilor prin consumul furajelor verzi bogate în factori fitoestrogeni.
Factorii biostimulatori în general se referă la prezența berbecilor genitostimulatori, care prin prezența lor în turmă favorizează declanșarea căldurilor ([NUME_REDACTAT], 2004). Declanșarea căldurilor în extrasezon pe cale artificială, utilizează diferite procedee și substanțe care au rolul de a bloca pentru o anumită perioadă dezvoltarea foliculilor ovarieni și stimularea poliovulației. Preparatele hormonale utilizate în declanșarea și sincronizarea căldurilor sunt prezentate sub diferite forme. În acest scop sunt folosite gonadotropinele serice, hexoestrolul și pesariile. Modul de administrare a diferitelor substanțe hormonale poate fi per os, parenteral, intravaginal, sau sub formă de implante subcutanate.
Pentru inducerea sincronă sau nesincronă a estrului s-au utilizat preparate având ca principiu activ progesteronul, care administrat numai o perioadă de 10 – 14 zile la oaie produce o scădere în secreția gonadotropică hipofizară, cu care se realizează o blocare a ciclului hipofizo-ovarian. Îndepărtarea bruscă a progesteronului favorizează dezvoltarea simultană a foliculilor maturi și ovulația la 2 – 4 zile după acest tratament.
Pesarii progestcol-G-10 pe suport de colagen resorbabil conțin 100 mg progesteron sintetic, care se resoarbe după 8 – 10 zile, de la inserția intravaginală. În a 10 a zi după introducerea pesariei se injectează 500 – 750 UI gonadotropină serică ([NUME_REDACTAT], 2004). În sincronizarea ovinelor, cele mai folosite gestagene sintetice sunt: cloracetoxiprogesterona (CAP), metilacetoxiprogesterona (MAP), ditiocarbamilhidrazina și hormonii tisulari.
[NUME_REDACTAT] (1964), într-o turmă numărul oilor care intră în călduri într-o zi din sezonul sexual este proporțional cu lungimea ciclului, ceea ce înseamnă că 100 : 17 = 5 – 6 %. Aceasta este proporția de oi care va intra în călduri într-o zi dată în sezonul sexual. În cazul organizării unui sistem de trei fătări în doi ani, tratamentul de sincronizare a căldurilor trebuie efectuat numai în extrasezon, iar în sezonul de reproducție, cu estrul normal, să se recurgă la sistemul de practicare a montei naturale, dirijate, sau a însămânțării artificiale (Taftă, 1997).
Transferul de embrioni este o tehnică nouă folosită deocamdată doar în scopuri științifice în țările cu o zootehnie avansată. Această metodă de intensivizare a reproducției are avantajul că prin recoltarea zigoților de la animale foarte valoroase din punct de vedere genetic se realizează o accelerare a procesului de ameliorare. Metoda are o serie de avantaje printre care enumerăm doar câteva cum ar fi: la o singură recoltare putem obține de la un singur animal donator o multitudine de zigoți viabili, reducerea intervalului între generații, posibilitatea de congelare a embrionilor.
Un alt aspect este utilizarea ingineriei genetice prin extinderea sistemului de reproducere fără fecundare. Elaborarea unor tehnici care sa eficientizeze activitatea de reproducție reprezintă o necesitate ce nu poate fi contestată.
Pentru perfecționarea continua a procesului de reproducție, in ultimul timp, atât pe plan mondial cât și în țara noastră, se aplica sau sunt in curs de implementare o serie de biotehnici care contribuie la ameliorarea intr-un ritm accelerat a efectivelor de animale dar și la creșterea numerică a acestora, cum sunt: fecundarea „in vitro“, bisecția embrionilor, sexarea embrionilor, clonarea.
Fecundarea „in vitro“ este o biotehnica, prin intermediul căreia procesele fiziologice de maturare a gameților femeli, de capacitare a spermatozoizilor, fecundație și cultură a embrionilor până la stadiul transferului acestora in organismul femelelor receptoare, sunt dirijate si se produc, parțial sau total, în afara organismului femelei („in vitro“) în diferite medii de cultură (Tănase și col., 2000).
În ultimul timp bisecția embrionilor reprezintă o tehnică de micromanipulare perfecționată și simplificată. Prin practicarea tehnicilor de micromanipulare, în prezent se poate interveni pe zigot pentru: obținerea jumătăților monozigote, prin bisecție, producerea de himere, obținerea de indivizi transgenici, producerea clonelor.
Bisecția embrionilor constă în secționarea în două jumătăți a zigoților aflați în stadiul de morulă târzie sau de blastocist tânăr (6 – 8 zile) (Tănase și col., 2000).
Clonarea sau nașterea fără fecundare, reprezintă tehnica reproducerii de exemplare identice prin prelevarea unei singure celule din orice organ sau parte a corpului animalului. Posibilitatea obținerii unor serii de animale identice genetic prezintă interese multiple pentru zootehnie, cu aplicabilitate în activitatea de selecție, unde folosirea unor clone, chiar limitate numeric, oferă posibilitatea evaluării cu precizie a valorii reproducătorilor. Animale cu genotip identic, întreținute în ferme diferite, sunt excelenți subiecți de studiere a influentei factorilor de mediu asupra performantelor acestora. Obținerea mai multor copii a reproducătorilor foarte valoroși va contribui la creșterea și răspândirea progresului genetic, însă cu reversul micșorării patrimoniului genetic al efectivelor de animale.
4.3 OPERAȚII TEHNOLOGICE SPECIFICE ACTIVITĂȚILOR DE ÎNGRIJIRE A OVINELOR
În creșterea ovinelor, indiferent de tehnologia de exploatare aplicată, operațiunile tehnologice de îngrijire a acestora sunt necesare și specifice pentru fiecare sezon în parte (stabulație sau pășunat).
Operațiile tehnologice specifice îngrijirii oilor în perioada de pășunat sunt:
evaluarea stării generale de întreținere și sănătate, prin examinare individuală;
aplicarea tratamentelor curente și a vaccinărilor, conform protocolului de vaccinare din unitate;
curățarea ongloanelor supracrescute;
la începutul perioadei, codinitul și tunderea lânii din jurul ochilor, la indivizii la care prezența acesteia afectează vederea;
verificarea prezenței crotaliilor;
obișnuirea treptată cu masa verde, pentru preîntâmpinarea tulburărilor gastro-intestinale;
organizarea pășunatului în zilele călduroase între orele 5 – 10 și 16 – 20, la necesitate prelungindu-se până la ora 23;
evitarea pășunatului în locuri umede și băltite;
evitarea parcurgerii distanțelor lungi prin praf sau noroi;
distrugerea mușuroaielor, scaieților și a plantelor toxice de pe pășuni;
respectarea programului de muls;
efectuarea tunsului și îmbăierea antiscabioasă (Taftă, 1997).
În perioada de stabulație operațiile tehnologice specifice îngrijirii oilor sunt:
organizarea compartimentării optime a adăpostului, ținându-se cont de, categoria de vârstă, starea fiziologică, astfel încât să se asigure condiții optime mai ales în perioada fătărilor;
asigurarea inventarului necesar în perioada fătărilor;
verificarea și asigurarea grătarelor și a pereților despărțitori din adăpost și padoc;
evaluarea zilnică a stării de sănătate și întreținere;
verificare fronturilor de furajare și adăpare pentru evitarea aglomerării în perioada de gestație;
montarea în partea laterală, la tocurile ușilor, a rulourilor din lemn, pentru facilitarea accesului în grup a oilor, la ieșirea / intrarea în adăpost;
îngrijirea ongloanelor atunci când starea fiziologică o permite;
codinirea oilor cu aproximativ trei săptămâni înainte de fătare, asigurându-se astfel un supt și muls igienic;
examinarea zilnică a furajelor administrate și îndepărtarea furajelor înghețate, mucegăite, alterate sau contaminate cu plante ori substanțe toxice;
respectarea strictă a programului de lucru pentru a nu perturba reflexele animalelor (Pascal, 2007).
CAPITOLUL V
DIRECȚII ACTUALE DE EXPLOATARE A OVINELOR
CHAPTER V
CURRENT TRENDS IN SHEEP HUSBANDRY
5.1 CREȘTEREA OVINELOR PENTRU PRODUCȚIA DE LAPTE
Încă din cele mai vechi timpuri, de după domesticire, oile au început să fie exploatate și pentru producția de lapte, pe lângă cea de carne. Popoarele orientale se pare au fost, după toate probabilitățile, primele care au practicat mulsul oilor și consumul laptelui de oaie și a derivatelor lui. Laptele de oaie împreună cu derivatele sale este utilizat și astăzi în hrana omului atât la noi cât și aproape pe întreg globul. Consumul cel mai ridicat se înregistrează însă în Asia, Balcani și în țările din jurul Mediteranei.
Importanța laptelui de oaie constă nu numai în faptul că el și derivatele lui constituie un aliment valoros pentru om cât și pentru faptul că este strict necesar pentru creșterea mieilor în primele luni de viață (Nica și col., 1965).
Cu cât producția medie zilnică de lapte a oilor mame a fost mai ridicată cu atât au crescut și s-au dezvoltat mieii mai bine în perioada de la naștere până la 2 luni, când influența altor furaje este minimă. Leroy, 1948, arată că pentru a se obține un spor zilnic de 250 – 300 g la miei, oile mame trebuie să producă 1,3 – 1,6 kg. lapte pe zi. Dintr-un litru de lapte cu un procent de grăsime ridicat (7 – 8 %) mieii au realizat un spor zilnic de 260 – 320 g., pe când din laptele cu procent de grăsime mai mic (5 – 6 %) tineretul a avut un spor de 200 – 250 g. / zi.
Laptele de oaie, pe lângă faptul că este de 1 1/2 – 2 ori mai nutritiv decât cel de vacă, este un aliment cu un conținut bogat în aproape toate elementele nutritive, îndeosebi în aminoacizi esențiali, diferite enzime, săruri minerale, elemente glicoproteice cu efect antibacterian, ce au o acțiune tonifiantă și antitoxică, ceea ce face să fie foarte util, atât în hrana mieilor, cât și cea a omului.
Exploatarea oilor pentru producția de lapte este foarte veche, totuși apariția raselor specializate în această direcție este mai recentă. Dacă comparăm numărul de rase specializate pentru producția de lapte cu numărul de rase specializate pentru producția de carne sau de lână constatăm că sunt mult mai puține, aria de răspândire a acestor rase fiind limitată la zone geografice mult mai restrânse decât în cazul oilor de lână sau de carne.
Oile de lapte se caracterizează printr-o talie mică-mijlocie, cu excepția rasei Frize care prezintă dimensiuni corporale mari, oile adulte atingând greutatea medie de 60 – 70 kg. Conformația corporală a acestor oi exteriorizează tipul funcțional respirator. Trunchiul alungit, trenul posterior mai larg decât cel anterior, membrele subțiri, constituția fină sau fină spre robustă. Pielea este subțire și lipsită de rezerve, iar ugerul foarte dezvoltat. Majoritatea raselor de lapte sunt tardive, cu excepția Frizei care este deosebit de precoce.
Obiectivul economic principal al exploatării în această direcție de creștere este laptele, celelalte producții: lâna, carnea situându-se pe plan secundar. Producția de lapte variază în limite foarte largi de la 100 kg. până la 300 kg. în medie pe lactație. Statistic cantitatea medie anuală de lapte este de două până la opt ori mai mare decât media greutății corporale a animalelor, pe când la celelalte rase de oi producția anuală de lapte corespunde în general cu greutatea medie a oilor (Nica și col., 1965). Oile de lapte au nevoie de pășuni bogate, suculente, cu o compoziție floristică în care să predomine leguminoasele, pentru a putea asigura cantitatea de proteine necesară producției mai mari de lapte. În perioada de stabulație, alimentația lor se bazează pe fânuri de bună calitate, nutreț murat, sfeclă furajeră și concentrate.
Marea majoritate a raselor și varietăților de oi din țară au aptitudini pentru producția de lapte: rasa de [NUME_REDACTAT], Oaia cap negru de Teleorman, Tigaia, Țurcana, Spanca, și oile Karakul (Nica și col., 1965). Rase de oi specializate pentru producția de lapte sunt crescute în prezent astăzi în Bulgaria (Pleven, Șumen), Italia (Sarda, Siciliana), Franța (Larzac, Millery, Lacaune), Germania și Olanda (Friza), Israel (Awassi), Spania (Asaff).
5.1.1 Producția de lapte și factorii care o influențează
Producția cantitativă și calitativă de lapte este influențată de o multitudine de factori a căror
acțiune sinergică face dificilă sau chiar imposibilă determinarea cu certitudine a aportului separat al fiecăruia din ei.
Factori care influențează producția cantitativă de lapte
Factorii care determină producția de lapte pot fi grupați în: factori genetici și factori de mediu la care se adaugă influența diferitelor sisteme tehnologice de creștere și exploatare.
Factorii genetici ce trebuie luați în considerare sunt: structura ereditară individuală și de grup, care face diferența între genotipuri și genofonduri.
Factorii de mediu externi, alimentația, clima, microclima, după cum și factorii de mediu interni, vârsta oilor, greutatea lor, prolificitatea, etc. favorizează sau defavorizează manifestarea potențialului genetic.
Producția cantitativă și calitativă de lapte este influențată de sistemele de creștere și de tehnologia
de exploatare, prin sezonul de fătare și durata lactației, durata perioadei de alăptare, metoda de înțărcare, frecvența și intervalul dintre mulsori etc. (Pop și col., 1977).
Factorii genetici
[NUME_REDACTAT] izolați chiar în cadrul aceleiași rase și turme pot prezenta o variabilitate mai mare decât mediile între rase. Practica a demonstrat faptul că în aceleași condiții de mediu, în cadrul aceleași rase și turme, sunt indivizi ce nu au lapte să-și crească mielul, alături de indivizi ce produc în total 200 – 300 1. lapte și chiar mai mult. Explicația unei variabilități așa de mari poate fi găsită în lipsa unei selecții susținute pentru ameliorarea acestei însușiri, acest fapt permițând la ovine, aplicarea unei selecții direcționale progresive pentru cantitatea de lapte și deplasarea în sens pozitiv, în timp relativ scurt, a mediei turmei, coeficientul de heritabilitate a producției de lapte având valoarea h2 = 0,30. O însemnată variație individuală o are și procentul de grăsime din laptele de oaie (Pop și col., 1977). Cercetările întreprinse de Nica în 1965 arată faptul că la o turmă Tigaie bucălaie din comuna Teșila (Prahova), în luna mai s-a găsit o variație a procentului de grăsime cuprinsă între 3,1 – 9,4 %.
[NUME_REDACTAT] raselor variază mai puțin decât valorile individuale pe baza cărora au fost calculate. Din punct de vedere al potențialului lactogen, rasele pot fi grupate în patru categorii: rase specializate pentru producția de lapte, cu producții de peste 200-250 1. pe întreaga perioadă de lactație; rase cu producții bune, de 100-200 1; rase cu producții mijlocii, de 60-100 1; rase cu producții reduse, sub 60 1.
Rasa influențează nu numai cantitatea, ci și calitatea laptelui. Astfel, compoziția chimică a laptelui de oaie poate prezenta diferențe în funcție de rasă, de până la 20 %. De exemplu, laptele oilor din rasa Tigaie este mai bogat în substanță uscată, proteină și grăsime, decât laptele, oilor Merinos, iar oaia Friză are un lapte mai sărac în principii nutritive. Putem afirma că rasele de oi cu producții relativ mari de lapte, de obicei prezintă un procent mediu de grăsime (Pop și col., 1977).
Factorii de mediu extern
[NUME_REDACTAT] factorii de mediu externi cea mai mare influență asupra producției de lapte la oi o are alimentația. Dacă în unele cazuri oile nu au laptele necesar asigurării creșterii normale a mielului, acest fapt are drept cauză principală neasigurarea cerințelor de proteină și energie necesare producerii laptelui. Pentru producerea unui litru de lapte sunt necesare 0,7 U.N. și 85 g P.D., peste necesarul întreținerii funcțiilor vitale (Taftă, 1997). Pentru realizarea unui spor mediu zilnic de 250 g. la un miel este necesar ca oaia mamă să producă 1.250 g. lapte. În scopul stimulării secreției de lapte, hrănirea stimulativă trebuie să înceapă încă din a doua jumătate a perioadei de gestație. Alimentația influențează și compoziția chimică a laptelui. Oile bine alimentate produc un lapte mai bogat în grăsime, albumină și lactoză (Pop și col., 1977).
[NUME_REDACTAT] exercită și ea o puternică influență asupra producției de lapte. Temperaturile prea ridicate sau prea scăzute, vânturile puternice, diminuează producția de lapte. Temperaturile cele mai favorabile procesului de secreție normală a laptelui sunt cuprinse între + 5 și + 21°C.
Sezonul de fătare
Sezonul de fătare poate contribui la o creștere a producției de lapte de până la 30 % dacă este programat timpuriu. Acest fapt este posibil deoarece în cazul fătărilor timpurii se poate prelungi perioada de lactație și în plus are avantajul utilizării eficiente de către oi a vegetației abundente, specifică lunilor de primăvară, perioadă în care și curba lactației înregistrează valorile maxime. Fătările exagerat de timpurii, corelate cu lipsa condițiilor optime pe timpul stabulației pot compromite total producția de lapte printr-o înțărcare prematură (Pascal , 2007).
Numărul și intervalul dintre mulsori
Este cunoscut faptul că ritmul secreției de lapte se încetinește pe măsură ce ugerul se umple cu acest produs, presiunea intra-mamară ce se formează inhibându-i secreția. Presiunea intra-mamară este în raport cu cantitatea de lapte ce se acumulează, ajungând la maximum în momentul când se atinge nivelul capacității ugerului. Prin urmare, secreția lactogenă este mai intensă în primele ore, după care se diminuează dacă laptele nu este golit prin mulgere sau sugere. După golirea cisternei începe un nou ciclu secretor. Astfel frecvența mulsorilor influențează atât producția zilnică, cât și pe cea totală pe întreaga lactație (Popovici, 1964). Pentru a favoriza ritmul de secreție a laptelui se are în vedere ca numărul de mulsori ce se efectuează zilnic să fie corelate cu cantitatea de lapte produsă. Numărul și intervalul dintre mulsori sunt dependente de faza lactației și pot influența producția cantitativă de lapte. În mod obișnuit la începutul lactației oile sunt mulse de trei ori pe zi, apoi de două ori și o singură dată către sfârșitul lactației, constatându-se că secreția lactogenă este în raport cu numărul supturilor sau mulsorilor. Cercetările desfășurate de Taftă au confirmat acesta ipoteză și au evidențiat că în situația trecerii de la 2 mulsori la 5 mulsori zilnice, cantitatea de lapte crește cu circa 27 %, iar în cazul practicării de 7 mulsori sau supturi creșterea este de aproximativ 30 %. Secreția glandei mamare are un ritm intens în primele 10 ore, după care descrește (Pascal, 2007).
Sistemul de muls
Se pare că mulsul mecanic are o influență negativă asupra secreției lactogene la ovine. Oile din rasele specializate pentru producția de lapte, mulse mecanic dimineața și seara începând cu a doua zi de lactație, au produs la fel ca și oile care au alăptat un miel. Oile din rasele specializate, mulse mecanic după 30 – 40 zile de alăptare, produc o cantitate de lapte redusă cu circa. 40 % comparativ cu cele mulse manual (Labussiere, 1981).
Factorii de mediu intern.
Vârsta oilor
Vârsta oilor și legat de aceasta, numărul de lactații, influențează producția de lapte. Se constată că până la a treia lactație, la vârsta de patru ani, producțiile realizate se situează sub media pe viață; între 4 – 7 1/2 ani, peste media pe viață, după care scad din nou. De remarcat că producția la a 7-a lactație, la opt ani, este superioară față de cea realizată la prima și a doua lactație. Prin acest exemplu s-a prezentat doar tendința generală a influenței vârstei, aceasta putând prezenta fluctuații în funcție de rasă, longevitatea ei, potențialul lactogen și de alți factori cu care se interacționează. Influența vârstei asupra producției de lapte a determinat necesitatea stabilirii unor coeficienți de corecție. Vârsta oilor are influență și asupra procentului de grăsime, valoarea lui cea mai ridicată fiind între 2 – 4 ani, după care scade pe măsura îmbătrânirii animalelor (Ștefănescu și col., 1973).
Durata lactației
Durata lactației este un caracter dependent de rasă, individ, nivel de selecție și tip de alimentație. Între producția totală de lapte și durata lactației, există o corelație pozitivă (r = 0,50 – 0,60) fiind relativ constantă pe durata vieții animalului. În cazul raselor autohtone durata lactației este variabilă, fiind cuprinsă între 5 – 8 luni. Cu toate acestea, cantitatea totală de lapte obținută într-o lactație este influențată mai mult de cea rezultată în primele 3 luni decât de durata acesteia. La rasele specializate pentru producția de lapte lactația are o durată medie de cea. 8 luni. Însă și în cazul oilor autohtone, dacă sunt întreținute si exploatate în condiții optime, lactația poate fi prelungită până la suprapunerea cu prima parte a gestației, fără ca acest fapt să influențeze negativ indicii de reproducție.
Durata perioadei de alăptare
Durata perioadei de alăptare variază de la 2 – 120 zile, în funcție de tehnologia de creștere adoptată. S-ar crede că suptul este mijlocul natural cel mai eficace de stimulare a glandei mamare. Practica arată contrariul: mieii sugari stânjenesc secreția normală a laptelui. Cu cât suptul durează mai mult, cu atât mai mult scade energia de funcționalitate a glandei mamare. Una din cauze ar putea consta în faptul că mielul neglijează suptul, la începutul lactației fiind lipsit de rigurozitate, iar mai târziu, deoarece consumă și alte alimente. O altă cauză ar putea fi și suptul prea energic, deranjant, ce duce la rănirea sfârcurilor provocând astfel durere oii mame care se refugiază și se sustrage de la alăptarea mielului. Pentru aceste motive înțărcarea mieilor necorespunzători pentru prăsilă este indicat a se face cât mai timpuriu. De la vârsta de șase săptămâni, chiar și mieii destinați pentru prăsilă, pot fi aleși și separați de mame peste noapte, iar oile mame mulse în fiecare dimineață. Acest procedeu aplicat pe larg în unele țări și unele crescătorii de la noi din țară, prezentând avantajul că mieii se obișnuiesc cu hrana suplimentară, iar la oile mame se preîntâmpină înțărcarea prea timpurie a laptelui, la care se mai adaugă și cantitatea de lapte marfă (Pop și col., 1977).
Greutatea corporală
Între greutatea corporală și producția de lapte este o corelație pozitivă semnificativă, coeficientul fiind de r = 0,30 – 0,50. Potrivit acestei relații, o oaie de 30 kg ar produce 84 litri lapte, iar una de 60 kg, 104 litri lapte. Raportat însă la unitatea de greutate corporală, oile cu 30 kg produc pe fiecare kg greutate corporală 2,80 litri lapte, în timp ce oile de 60 kg produc pe kilogram corp doar 1,73 1, adică cu 38 % mai puțin. Această constatare este subliniată și de observația din practică potrivit căreia recordistele nu întotdeauna sunt plus variantele de greutate corporală (Pop și col., 1977). Cu toate acestea, se impune realizarea unei bune greutăți corporale, deoarece între aceasta și celelalte producții nu sunt raporturi de neconcordanță fiziologică, în condiții stimulative de hrănire (Taftă, 1997).
Prolificitatea.
Producția de lapte a oilor care au fătat gemeni este mai mare cu 30% față de acelea care au fătat un singur miel. Se apreciază că la oile cu trei miei producția de lapte este cu 65% mai mare decât la acelea care au fătat un singur miel. Faptul că producția de lapte a oilor mame nu se dublează sau triplează corespunzător cu numărului de miei lor născuți duce la realizarea de către sugarii acestora de sporuri medii cu 45 – 55 % mai mici față de mieii proveniți din fătări simple. Până în faza de adult aceste pierderi se recuperează, dat fiind energia mai bună de creștere a gemenilor și faptului că aceștia fiind mereu flămânzi se deprind mai repede cu consumul amestecului de hrană suplimentară. Producția de lapte poate fi superioară cu aproximativ 10 % la oile care alăptează un miel dar care au fost gestante cu doi miei. Apariția acestui spor la nivelul producției cantitative de lapte poate fi pusă pe seama influenței exercitate de hormonii secretați la nivelul placentei și adresați glandei mamare (Pascal, 2007).
Alți factori
În ceea ce privește producția de lapte, oaia este deosebit de sensibilă la orice perturbare a programului obișnuit. Suprimarea unui furaj, în timp de iarnă, poate duce la diminuarea cu 10 – 15 % a producției de lapte. Lipsa așternutului corespunzător în timp de iarnă, drumurile lungi, scabia, șchiopul, neadăpostirea turmei în timpul arșiței din după amiezile de vară, neliniștea provocată de către câinii agresivi, o ploaie de vară provoacă o diminuare de 5 – 30 %. Tunsul reduce producția de lapte cu 10 %.
Factorii care influențează compoziția laptelui
Factorii ce influențează compoziția laptelui pot fi grupați în două mari categorii : factorii genetici și de mediu. Factorii de mediu pot fi grupați la rândul lor în două categorii si anume: intern (vârstă, stare, de sănătate, stare fiziologică); extern (climă, alimentație, tehnologii de exploatare, alți factori) care acționează asupra procesului de lactogeneză, importantă fiind activitatea complexului hipotalamo-hipofizar, care prin intermediul sistemului nervos, reglează conținutul în substanțe specifice din sânge și prin aceasta, creșterea producției de lapte a glandei mamare.
[NUME_REDACTAT] prin genofond influențează conținutul laptelui în grăsime și proteină (tabel 5.1). Astfel conținutul de grăsime din lapte pe întreaga lactație (martie – septembrie) este mai ridicat la rasele Karakul (8,04 %), Țurcană albă (7,08 %), după care urmează rasele Awassi, Tigaia ruginie (6,72 %), Țurcană brumărie (6,54 %) și Merinosul (6,47 %). Conținutul în proteină a laptelui prezintă o variabilitate mai redusă decât conținutul în grăsime, care este influențată în special de nivelul de alimentație. Evoluția proteinei este constantă datorită coeficientului de heritabilitate mai ridicat (h2 – 0,44).
Tabel 5.1 Evoluția conținutului grăsime (%) în raport cu rasa și faza de lactație
Table 5.1 Dynamics of fat percentage (%), related to breed and miking stage
(Taftă, 1997)
[NUME_REDACTAT], în cadrul fiecărei rase dispune de o largă variabilitate atât în ceea ce privește conținutul de proteină (3,2 – 7,2 %) cât și cel de grăsime (3,4 – 12,0 %), ceea ce permite aplicarea unei selecției pentru aceste caracteristici. Creșterea conținutului de proteină și grăsime prezintă importanță atât pentru consumul specific (pentru un kg de brânză) în sensul că acesta se reduce pe măsură ce ele cresc, cât și pentru sporirea în greutate a mieilor. Sub raportul creșterii sporului în greutate a mieilor, datele din literatura de specialitate arată că dintr-un litru de lapte cu 7 – 8 % grăsime consumat, sporul în greutate a mieilor a fost de 260 – 320 g/zi, iar în cazul laptelui cu 5 – 6 % grăsime a rezultat un spor în greutate de numai 200—250 g/zi (Taftă, 1997).
[NUME_REDACTAT] oilor aflate în lactație influențează conținutul în grăsime și proteine a laptelui, urmând curba generală fiziologică, specifică ovinelor, în sensul că acestea cresc până la trei-patru ani (tabel 5.2), se mențin în platou până la cinci ani, după care descresc treptat, cu unele abateri ereditare individuale.
Tabel 5.2 Conținutul de grăsime (%) în raport cu vârsta
Table 5.2 Fat content (%), related to age
(Taftă, 1997)
Faza de lactație
Faza de lactație influențează conținutul în grăsime și proteine a laptelui indiferent de rasă, individualitate și vârstă existând o creștere progresivă spre sfârșitul lactației.
Numărul și intervalul dintre mulsori
Conținutul de grăsime și proteine din lapte este influențat de numărul și intervalul dintre mulsori, astfel laptele muls dimineață este mai sărac din punct de vedere al conținutului celor două componente, comparativ cu laptele muls seara (în cazul practicării a două mulsori zilnice). În cazul practicării a trei mulsori pe zi evoluția celor două componente evoluează după cum urmează: dimineața cele două componente sunt la nivelul cel mai scăzut, la mulsul de prânz se înregistrează valorile cele mai mari pentru ca seara conținutul celor două componente să scadă iar dar totuși să se situeze peste valorile obținute la mulsul de dimineață (tabel 5.3). Astfel s-a constatat că prin mulgerea suplimentară a oilor, după circa o oră, într-adevăr se înregistrează un conținut în grăsime mai ridicat, dar în detrimentul celui de proteină, fapt pentru care nu se recomandă practicarea acestui sistem (Taftă, 1997).
Tabel 5.3 Variația valorilor principalelor componente, în raport cu intervalul dintre mulsori (%)
Table 5.3 Variation of main compounds values, related to the timeframe between milkings (%)
(Nica, 1965)
Tipul de fătare
Tipul de fătare determină valoarea principalelor două componente, în sensul că laptele oilor cu miei gemeni, prezintă un conținut total mai ridicat de proteină (7,59 %) și de grăsime (7,24 %) fată de cel al uniparelor care are un conținut total de proteină (6,99 %) și de grăsime (7,08 %) (tabel 5.4).
Tabel 5.4 Variația principalelor componente, ale laptelui în raport cu tipul de fătare (%)
Table 5.4 Variation of main milk compounds, related to the type of lambing (%)
(Timariu și col., 1969)
În ceea ce privește substanța uscată, aceasta este mai mare în laptele provenit de la oile cu fătări simple în prima lună, crescând apoi progresiv până la sfârșitul lactației, pe când procentul de substanță uscată din laptele provenit de la oile cu fătări gemelare, este mai ridicat, bineînțeles pe seama creșterii conținutului în proteină și grăsime și a reducerii conținutului de apă (Taftă, 1997).
[NUME_REDACTAT] are o influență directă asupra principalelor componente ale laptelui, în sensul că
predominarea în furajare a grosierelor va determina reducerea acestora, pe când administrarea în rația furajeră, în proporție optimă, a șroturilor sau turtelor de floarea-soarelui, va stimula creșterea conținutului de proteină și grăsime. Dar nu numai sortimentul și valoarea biologică a furajelor influențează însușirile organoleptice și conținutul în grăsimi și proteine a laptelui, ci și însăși forma furajelor granulată sau negranulată, așa cum reiese din tabelul 5.5, asta în condițiile în care s-a administrat același furaj singura diferență fiind forma fizică de administrare.
Gustul amar al unor plante ingerate se transmite și în lapte.
Tabel 5.5 Relația dintre forma de administrare a furajelor și compoziția chimică a laptelui (%)
Table 5.5 Relatioship between feeding and milk chemical composition (%)
(Taftă, 1997)
Alți factori
În categoria acestor factori putem menționa ca factori determinanți a calității laptelui starea de sanitație a ustensilelor/instalației de muls, precum și sanitația locului unde se efectuează mulsul precum și a locului de depozitare/prelucrare a laptelui. Starea de curățenie a locului de muls, a instrumentarului folosit la muls, a tancurilor de depozitare, are o importanță deosebită deoarece prin contaminare biologică sau chimică se poate deprecia și cel mai valoros lapte. Contaminarea laptelui se produce de obicei în ultima verigă tehnologică afectând iremediabil calitatea laptelui.
5.1.2 Durata și curba lactației la ovine
Identificarea și stabilirea tipului de curbă de lactație, pentru fiecare populație de ovine, are o importanță deosebită, deoarece aceasta caracterizează populația din punct de vedere al producției de lapte, acest lucru fiind esențial în procesul de ameliorare. Curba de lactație, la oi, indiferent de rasă, are o evoluție ascendentă, cu un vârf sau un platou care durează aproximativ 30 zile, în primele 1 – 3 luni de lactație, cursul fiind mai apoi descendent până la încetarea lactației, respectiv 5 – 7 luni (Taftă, 1997).
Curba de lactație este influențată de mai mulți factori cum ar fi: vârsta, rasa, individualitatea, durata lactației, nivelul de selecție, alimentația și factorii de mediu (Pascal, 2007). Însușirile curbei de lactație, arată nivelul de selecție al individului/populației analizate, fiind un instrument extrem de util care poate fi folosit pe parcursul lucrărilor de ameliorare.
Oile cu o alimentație și stare de întreținere normală, fătate primăvara timpuriu au o producție de lapte care crește zilnic de la începutul lactației până în luna a doua (la rasa Karakul de Botoșani) sau a treia (la rasele Țigaie și Țurcană), cantitatea de lapte secretată începând să scadă din luna a patra continuu până în la încetarea lactației în luna a șasea sau a șaptea.
5.1.3 Compoziția chimică a laptelui de oaie
Calitatea laptelui de oaie este dată de cumulul proprietăților organoleptice și fizico – chimice. Însușirile organoleptice și fizico – chimice fac din laptele de oaie un aliment deosebit de valoros, care reiese din datele prezentate în figura 5.1.
Starea de sănătate, viabilitatea, ritmul de creștere și dezvoltare a mielului, depind în foarte mare măsură de cantitatea și de calitatea colostrului și a laptelui. Laptele de oaie prezintă valori superioare comparativ cu laptele de capră și de vacă. în ceea ce privește conținutul de grăsime, proteine și substanțele minerale. Sărurile minerale sunt reprezentate de macroelemente: calciu, sodiu, magneziu, potasiu și microelemente: fier, cupru, mangan, brom, fluor, arsen, urme de litiu etc. Pe parcursul lactației cantitatea de calciu și sodiu crește, iar cea de potasiu scade, pe când acidul citric se menține la constant la circa 0,17 %.
Conținutul în aminoacizi a laptelui de oaie este de 2,5 – 3 ori mai mare decât în laptele de vacă și variază în funcție de rasă, nivelul de alimentație și perioada de lactație. În funcție de natura și calitatea furajelor se întâlnesc într-o anumită proporție și vitaminele A, B, C, D2, D3, E, H, K, M, PP, predominând însă riboflavina, acidul nicotinic, acidul pantotenic, thiamina, Bl2, biotina și enzimele: fosfataza, ribomaleaza, zanthinaoxidaza și lyzozima.
Înainte de a sublinia principalele însușiri calitative ale laptelui se impune evidențierea particularităților laptelui secretat în primele 3 – 4 zile de lactație, respectiv a colostrului.
(Sursa: Giurgiulescu,, 2009)
Figura 5.1 Compușii principali ai laptelui
Figure 5.1 Main compounds in milk
Colostrul datorită conținutului ridicat în proteină, grăsime, vitamine, săruri minerale și a rolului profilactic, imunologic și purgativ, are o importanță biologică decisivă pentru viabilitatea mieilor, starea lor de sănătate și dinamica de creștere corporală ulterioară. Se consideră că tocmai datorită procesului de acumulare, compoziția colostrului se deosebește de a laptelui (Neacșu și col., 2007), în special în primele circa 48 ore de la fătare (tabel 5.6). În timpul gestației fetusul nu poate sintetiza gamaglobulinele de care este legată imunitatea organismului (din cauza barierei
placentare), el le primește imediat după naștere din colostrul mamei.
Tabel 5.6 Compoziția chimică a colostrului și a laptelui de oaie (g/100 ml)
Table 5.6 Chemical composition of sheep colostrum and milk (g/100 ml)
(Sursa: Dufey, 2005)
Conținutul ridicat de proteină, din colostru nu rezultă din propria sintetizare a glandei mamare, ci din cea din sânge, ceea ce face ca și fracțiunea imunolactoglobulinică să fie ridicată, mai ales în primele ore după nașterea mieilor (Taftă, 1997).
Laptele de oaie conține în medie 7,5 % grăsime, 5,5 % proteine și 1 % minerale, fiind diferit din punct de vedere al conținutului de substanțe nutritive comparativ cu laptele de vacă, de capră sau de laptele secretat de glanda mamară umană. Conținutul de substanțe nutritive al laptelui de oaie este superior comparativ cu laptele obținut de la celelalte specii de interes zootehnic, acesta având cel mai ridicat conținut de grăsime, proteine și minerale (tabel 5.7).
Tabel 5.7 Conținutul de substanțe nutritive din laptele de oaie, de capră, de vacă și de femeie (g/100ml)
Table 5.7 Content of nutrients in sheep, goat, cow and woman milk (g/100ml)
(Sursa: [NUME_REDACTAT], 1995)
Valoarea nutritivă superioară, este dată și de prezența în primul rând a peste 20 de aminoacizi, inclusiv majoritatea aminoacizilor esențiali, diferite enzime, săruri minerale și vitamine, ceea ce face ca laptele să fie considerat un aliment aproape complet, necesar atât în hrana mieilor cât și a oamenilor.
PARTEA a II a
CERCETĂRI PROPRII
PART II
ORIGINAL RESEARCHES
CAPITOLUL VI
SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII
CHAPTER VI
RESEARCH AIM AND GOALS
6.1 NECESITATEA ȘI SCOPUL LUCRĂRII
Zootehnia românească se află într-un moment de răscruce, fiind afectată în această perioadă de mediul economico-socio-politic existent. Ovicultura, parte intrinsecă a zootehniei românești, este afectată în evoluția ei firească de acești factori, la care se adaugă o multitudine de alți factori specifici.
Problemele majore din sectorul de crește și exploatare a ovinelor au început să apară odată cu diminuarea efectivelor, declin ce își are începuturile din anul 1985 (când România conform FAO [NUME_REDACTAT] deținea 18.636.800 capete de ovine), numărul ovinelor scăzând an de an până în anul 2005 (când România conform FAO [NUME_REDACTAT] deținea 7.425.000 capete de ovine). Această tendință descendentă a provocat modificări substanțiale privind ponderea raselor de ovine în total efectiv. Una din principalele modificări în ponderea raselor a fost dată de sporirea efectivelor aparținând rasei Țurcană, celelalte rase diminuându-și efectivele, astfel înregistrându-se o scădere cantitativă și calitativă a nivelului producțiilor obținute.
Prezenta lucrare are ca scop analiza însușirilor morfologice și de producție a populațiilor din rasa Țigaie crescută în arealul studiat, dar și evaluarea însușirilor morfologice și productive a ovinelor metise, rezultate din împerecherile efectuate între oile din rasa Țigaie și berbeci aparținând raselor Awassi și Lacaune.
Rezultatele obținute vor avea ca rezultat final caracterizarea obiectivă a loturilor de ovine metise cu performanțe superioare privind producția de lapte.
Realizarea obiectivelor, ar putea fi un argument solid pentru practicarea de către crescătorii de ovine a hibridărilor, astfel încât, într-un viitor apropiat ponderea metișilor specializați pentru o anumită producție sa crească în structura efectivului de ovine din România.
Activitatea de cercetare desfășurată, prin realizarea caracterizării reale a populației de ovine Țigaie varietatea ruginie și a populațiilor metise existente în arealul de cercetare, a încercat să susțină și să ofere unele alternative crescătorilor de ovine. Sporirea producțiilor ovinelor exploatate prin practicarea hibridării, oferă crescătorilor de ovine șansa de a eficientiza economic această activitate. Tema cercetărilor mai are ca scop și găsirea pârghiilor prin care să se îmbunătățească nivelul producției de lapte la rasa Țigaie.
Necesitatea lucrării este cu atât mai mare, acum când exploatarea ovinelor pentru producția de lapte, devine mai puțin atrăgătoare pentru crescători, din cauza cheltuielilor mari cu manopera, eficientizarea obținută prin sporirea producției realizată pe cap de animal, este una din căile de dezvoltare și susținere sustenabilă a sectorului ovin.
6.2 OBIECTIVELE LUCRĂRII
Principalele obiective ale lucrării sunt:
studiul cadrului natural și condițiile specifice din partea de nord – est a țării, comuna [NUME_REDACTAT], județul Bacău;
determinarea parametrilor morfologici la loturile de ovine Țigaie și metise;
stabilirea parametrilor de creștere și dezvoltare la ovinele studiate;
evaluarea performanțelor reproductive;
determinarea producției de lapte realizată de oile Țigaie și la loturile metise;
studiul calității laptelui;
estimarea parametrilor genetici la populațiile studiate;
îmbunătățirea indicatorilor de reproducție la populațiile metise;
identificarea căilor și metodelor de îmbunătățire a nivelului producției de lapte la ovinele Țigaie și metise.
Figura 6.1 Schema de organizare a experimentelor
Figure 6.1 Experimental design
CAPITOLUL VII
CADRUL NATURAL, ORGANIZATORIC ȘI INSTITUȚIONAL ÎN CARE S-AU DESFĂȘURAT CERCETĂRILE
CHAPTER VII
NATURAL, ORGANISATORY AND INSTITUTIONAL FRAMEWORK WHICH HOSTED THE RESEARCH
7.1 CARACTERIZAREA FACTORILOR DE MEDIU DIN JUDEȚUL BACĂU
7.1.1 Localizarea geografică
[NUME_REDACTAT] – Est este cea mai întinsă regiune a României, având o suprafață de 36.850 kmp (15,46 % din suprafața totală a țării), fiind parte a provinciei istorice Moldova. Are granițe externe cu Ucraina și [NUME_REDACTAT]. În componența sa sunt șase județe: Bacău, Botoșani, Neamț, Iași, Suceava și Vaslui, unități administrativ-teritoriale și unități teritorial-statistice. Regiunea de dezvoltare Nord – Est (figura. 7.1) a fost creată în anul 1998, neavând puteri administrative, principalele funcții fiind de coordonare a proiectelor regionale și de absorbție a fondurilor provenite de la [NUME_REDACTAT].
(Sursa: Wikipedia)
Figura 7.1 Localizarea regiunii de Nord – [NUME_REDACTAT] 7.1 Positioning of the [NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT] este situat în estul României (figura 7.2), ocupând 2,8 % din suprafața țării, întinzându-se pe o suprafața de 6.602 kmp, din care 42,2% este acoperita de păduri, iar 55 % de terenuri agricole, având o populație de 706.623 locuitori, din care 55 % trăiește în mediul rural.
(Sursa: D.A.D.R. Bacău)
Figura 7.2 Harta administrativă a [NUME_REDACTAT] 7.2 Administrative map of [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] – Bacău, are sediul în comuna [NUME_REDACTAT], sat Holt, județul Bacău (figura 7.3).
(Sursa: D.A.D.R. Bacău)
Figura 7.3 Harta fizică a județului [NUME_REDACTAT] 7.3 Physical map of Bacau county
S.C.D.C.O.C. Secuieni – Bacău deține pajiști, terenuri agricole și o fermă în comuna [NUME_REDACTAT] (figura 7.3). Stațiunea de cercetări se află din punct de vedere științific în subordinea Academiei de [NUME_REDACTAT] și Silvice „[NUME_REDACTAT] Șișești”, fiind în relații de colaborare cu ICDCOC Palas și cu Universitatea de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] “[NUME_REDACTAT] de la Brad” din Iași. [NUME_REDACTAT] – Bacău deține în proprietate aproximativ 170 hectare teren arabil, pășuni și fânețe, având un efectiv de aproximativ 900 capete ovine și caprine.
7.1.2 Forme de relief din areal
În județul Bacău exista 3 zone geografice distincte (marcaj roșu figura 7.4):
– zona de dealuri în proporție de 48 %
– zona de munte în proporție de 36 %
– zona de luncă și terasă care ocupă 16 % din suprafață
(Sursa: art-zone.ro)
Figura 7.4 Harta geografică a județului [NUME_REDACTAT] 7.4 Geographic map of Bacau county
S.C.D.C.O.C. Secuieni – Bacău se află în regiunea de dezvoltare Nord – Est a României, fiind amplasată în zona de deal a județului Bacău, zonă geografică distinctă ce ocupă cea mare parte, aproximativ 48 % din totalul suprafeței județului Bacău. Arealul, unde se află amplasată bibaza, se încadrează geografic în zona [NUME_REDACTAT], care este cel mai întins podiș din țară, desfășurat aproximativ de la nord la sud. Acesta prezintă altitudini diferite în funcție de subunitate: este mai înalt în partea de nord-vest, unde atinge 500 – 600 metri, mai jos în nord-est (200 metri) și coboară ușor de la 500 metri la 200 metri în partea de sud (Budui V., 2007). Relieful este alcătuit dintr-o alternanță de culmi, depresiuni și culoare orientate spre sud-est. În partea de nord-est, relieful este alcătuit din dealuri scunde despărțite de văi largi și joase, orientate spre sud-vest. Partea centrală și sudică are un relief alcătuit din coline joase și o succesiune de dealuri prelungi cu interfluvii netede. Văile sunt adânci cu versanți înclinați, lărgindu-se spre sud. Pe versanți se evidențiază intense procese torențiale și alunecări de teren.
Ferma amplasată în comuna [NUME_REDACTAT] se încadrează din punct de vedere al reliefului în caracteristicile generale ale podișului Moldovei, altitudinea medie în zona fermei fiind de 220 metri (marcaj verde figura 7.4). Văile sunt adânci cu pante accentuate ce au o înclinare între 10-300 (18 – 55 %), cu procese de eroziune a solului vizibile, mergând de la eroziunea de suprafață (șiroirile și rigolele mici), ajungându-se până la eroziunea de adâncime (rigola, ogașul și chiar ravena) (figura 7.5).
(Sursa: Foto original)
Figura 7.5 Proces de eroziune a solului – [NUME_REDACTAT] 7.5 Soil errosion process – [NUME_REDACTAT] zona fermei se regăsesc un număr de două izvoare și trei fântâni, în perioadele secetoase acestea diminuându-și mult debitele, uneori până la secare. Apa din aceste surse este potabilă încadrându-se în normele legale existente STAS 1342 / 1991, respectând toate cerințele impuse de legislație cu privire la apa pentru consumul animalelor L 107/1996.
7.1.3 Clima specifică arealului din zona de cercetare
Clima are rol major în creșterea animalelor deoarece influențează direct exprimarea potențialului genetic al animalelor, factorii de mediu fiind practic un modulator al potențialului genetic, favorizând sau dimpotrivă defavorizând exprimarea potențialului productiv. Pentru a putea descrie clima din areal este necesar să definim termenii de specialitate cu referire la climă. Conform dicționarului explicativ al limbii Române ediția din 1998, clima reprezintă totalitatea fenomenelor meteorologice (temperatură, vânturi, precipitații atmosferice) care caracterizează starea medie multianuală a unui loc. O altă definiție mai completă și complexă a climei este “totalitatea fenomenelor și proceselor atmosferice ce caracterizează starea fizică a atmosferei într-un anumit moment și loc” ([NUME_REDACTAT], 2001).
Practic succesiunea în timp a diferitelor stări fizice ale atmosferei, în continuă schimbare, reprezintă mersul sau evoluția vremii ([NUME_REDACTAT], 2001).
Clima arealului zonei unde s-au desfășurat cercetările s-a înscris în caracteristicile climaterice ale județului Bacău, fiind temperat continentală, cu numeroase particularități locale. Temperatura medie anuala a aerului variază între 4 – 6 grade în zona muntoasa din vest și 8 – 9 grade în est. Schimbările rapide de fronturi atmosferice, în tranziție, favorizează producerea brumelor timpuriii de toamna și a celor târzii de primăvară, cu consecințe negative asupra culturii legumelor și a pomilor. Temperaturile extreme se situează iarna până la – 29ºC și vara până la + 39ºC. Precipitațiile medii anuale depășesc 500 / 550 mm/mp. Direcția predominanta a vânturilor este dinspre nord si nord-vest.
Regimul termic în comuna [NUME_REDACTAT] comportă niște particularități evidențiate de înregistrările efectuate de personalul S.C.D.C.O.C. Secuieni-Bacău (tabelul 7.1) astfel încât temperatura medie anuală este mai ridicată comparativ cu media județului Bacău.
Tabelul 7.1 Medii termice lunare/anuală
Table 7.1 Thermal monthly/annual means
(Sursa: INS România)
O altă componentă a temperaturii din punct de vedere agrometeorologic o reprezintă media lunară/anuală în sol, această determinare având o importanță deosebită deoarece cunoașterea acestor medii ne permite luarea unor decizii juste cu privire la lucrările agricole specifice efectuate într-o fermă zootehnică.
Tabelul 7.2 Medii termice în sol lunare/anuală – comuna [NUME_REDACTAT]
Table 7.2 Monthly/annual thermal means in soil – [NUME_REDACTAT] place
(Sursa: INS România)
Precipitațiile reprezintă cantitatea de apă căzută într-un interval dat, pentru o zonă studiată. Regimul pluvial din comuna [NUME_REDACTAT] putem sa-l considerăm secetos, datorită cantităților mici de precipitații care cad în timpul anului, precum și repartizării lor neuniforme în cursul perioadei de vegetație. Cele mai mari cantități de apă cad la sfârșitul primăverii, începutul verii, ploile având un caracter torențial ceea ce face din acest areal o zonă cu mari cantități de precipitații căzute într-o zi.
Tabelul 7.3 Media lunară/anuală a precipitațiilor din comuna [NUME_REDACTAT]
Table 7.3 Monthly/annual rainfalls means – [NUME_REDACTAT] place
(Sursa: INS România)
În timpul vegetației culturilor, perioadele de secetă sunt foarte frecvente, uneori cu durate de peste 4 – 8 săptămâni, acest fenomen având influență directă asupra rezervelor de apă din sol și implicit asupra producțiilor agricole.
Mediile lunare/anuale ale precipitațiilor din arealul comunei [NUME_REDACTAT] sunt prezentate în tabelul 7.3, cu mențiunea că datele sunt, colectate de personalul S.C.D.C.O.C Secuieni-Bacău.
Datele din tabelul 7.3 evidențiază faptul că în arealul supus observațiilor precipitațiile căzute în anul 2009 au fost mult sub mediile lunare/anuale ale județului Bacău (603, 8 mm), seceta afectând grav producțiile agricole din zonă.
Regimul eolian cuprinde descrierea mișcării maselor de aer, a vânturilor în arealul studiat. Vânturile trebuie descrise în funcție de anotimp, deoarece s-a observat în perioada primăvară – vară o frecvență mai ridicată ale vânturilor din direcția Est ÷ Nord – Est, ce urmează firul văii formate între dealurile existente în zonă, în timp ce iarna se înregistrează mai frecvent Crivățul, care este foarte rece și puternic, suflând din direcția Nord – Est, spulberând zăpada în locurile adăpostite, expunând astfel culturile la îngheț.
Radiația solară reprezintă energia radiantă care vine de la soare, fiind sursa tuturor fenomenelor care se petrec la suprafața pământului și în atmosferă..
7.1.4 Resursele naturale din areal
Resursele naturale prezente în județul Bacău sunt: apele minerale sulfuroase și feruginoase, argile, gresii, gipsuri, dolomite, granit, tuf andezitic, agregate minerale pentru construcții (nisip, piatră), sare, petrol, gaze naturale, cărbune brun și lignit, o bogată rețea hidrografică alcătuită din râurile Siret, Bistrița, Trotuș, Tazlău, Berheci, Zeletin și lacurile Bălătău-baraj natural, [NUME_REDACTAT]-alimentare cu apă, Racova, Gârleni, Șerbănești, Lilieci-acumulări hidroenergetice (figura 7.6), întinse suprafețe împădurite (circa 210.000 ha), reprezentând aproximativ 42 % din suprafața județului, mari suprafețe de pășuni naturale. Cea mai importantă resursă naturală a județului Bacău o reprezintă pădurile de foioase și rășinoase, care datorită suprafețelor întinse au un potențial mare de exploatare a masei lemnoase precum și un fond cinegetic variat și bogat.
(Sursa: S.G.A. Bacău)
Fig. 7.6 Rețeaua hidrografică a județului [NUME_REDACTAT] 7.6 Hydrographic network of Bacau county
În arealul comunei [NUME_REDACTAT], printre principalele resurse alături de păduri și pășuni, se află și solul care rezultă în urma proceselor profunde de transformare a rocilor, mineralelor și resturilor organice, fiind mediu de viață pentru plante și principalul mijloc de producție în agricultură.
La finele anului 2007 conform [NUME_REDACTAT] de Statistică, suprafața totală a județului Bacău era de 662.052 hectare din care 85.215 hectare sunt pășuni, 39.201 hectare fânețe și 186.047 hectare fiind teren agricol. Datele detaliate, privind modul de folosire a fondului funciar, deținut de județul Bacău este prezentat în tabelul 7.4.
Tabel 7.4 Fondul funciar al județului Bacău (ha), după modul de folosință
Table 7.4 Total land fund in Bacău county (ha), by usage
(Sursa: INS România)
Solul, este formațiunea naturală cea mai recentă de la suprafața uscatului, reprezentată printr-o succesiune de straturi naturale care s-au format și se formează prin alterarea rocilor și a resturilor organice sub acțiunea de conlucrare a factorilor fizici, chimici și biologici, de la contactul litosferei cu atmosfera, procese influențate hotărâtor de climă ([NUME_REDACTAT], 2002).
Realizarea profilului pedologic are o importanță deosebită deoarece ne ajută la:
– cunoașterea detaliată a resurselor de sol;
– evaluarea capacității productive a terenurilor agricole;
– stabilirea și aplicarea diferențiată a tehnologiilor de cultură;
– stabilirea de indicatori pedogenetici și parametri necesari pentru ameliorarea solurilor slab productive;
– prevenirea, limitarea și combaterea poluării solului;
– sporirea suprafeței arabile prin amenajarea unor terenuri nefolosite încă;
Solurile din comuna [NUME_REDACTAT] sunt de o mică varietate, ele se clasifica astfel: cernoziom cambic (figura 7.7), cernoziomuri slab și medii levigate, aluviuni si soluri aluviale cernoziomice.
Cernoziomurile cambice sunt cunoscute și sub denumirea de cernoziomuri levigate, fiind soluri specifice zonei de silvostepă. Climatul este mai umed decât în cazul celorlalte cernoziomuri, precipitațiile medii anuale fiind cuprinse între 380 – 620 mm, iar temperatura medie anuală variind între 8,3 și 11,5 0C.
(Sursa: SCDCOC Secuieni-Bacău)
Figura 7.7 Profil de sol (cernoziom cambic) din arealul comunei [NUME_REDACTAT]
Figure 7.7 Soil profile (cambic cernosiom) within the area of [NUME_REDACTAT] place
Cernoziomurile cambice sunt favorabile pentru grâu, orz, porumb, floarea soarelui, sfeclă pentru zahăr, mazăre, soia, in, dar și pentru plantații pomicole și viticole ([NUME_REDACTAT], 2002).
Cernoziomurile argiloiluviale s-au format în zonele de relief: câmpie, podișuri și dealuri joase cu altitudini de până la 550 m. Clima se caracterizează prin precipitații medii anuale de până la 600 mm, temperaturi medii de 8,5 – 110C. Sunt soluri bogate în humus (3 – 4 %), bine aprovizionate cu substanțe nutritive, folosite predominant pentru culturi de câmp, plantații de pomi și viță de vie ( Filipov, 2005).
În general, solul comunei [NUME_REDACTAT] se caracterizează printr-o bună productivitate, cu excepția anilor foarte ploioși sau foarte secetoși când o bună parte de teren agricol nu poate fi valorificat în condiții optime. În cazul solului de tip cernoziom cambic, acesta are o textură mijlocie, porozitate totală normală la suprafață iar în profunzime o porozitate mijlocie. Permeabilitatea este variabilă, de la foarte mare la suprafață, la mică în substrat cu alternanțe între valori mici, mijlocii și mari ale conductivității hidraulice saturate. Solul are un conținut bun în humus, având capacitate de schimb cationic mare, saturată cu baze schimbabile, fertilizarea ridicând conținutul de elemente nutritive disponibile. Solul este afectat de condițiile climatice puțin favorabile (regimul termic, eolian și hidric) și de adâncimea mare a nivelului apei freatice, astfel solul devine foarte favorabil în perioadele în care deficitul de apă este compensat prin precipitații. În arealul comunei [NUME_REDACTAT] se regăsesc, pe zone restrânse, și soluri argiloase grele, impermeabile, foarte compacte care se îmbibă greu și se usucă la fel de greu.
Dacă ar fi să caracterizăm succint solul din arealul studiat, putem spune că face parte din [NUME_REDACTAT], terenurile având o pantă mare spre foarte mare, cu o altitudine medie de 220 metri și un pH între 6,5 și 7,0. Materia organică din sol, reprezintă un amestec complex de substanțe diferite ca origine și structură chimică. Cea mai mare parte din materia organică existentă în masa solului este de origine vegetală, alcătuită din resturi de plante, la care se adaugă materia organică de origine animală și cea rezultată din corpul microorganismelor.
Pentru prevenirea degradării structurii solului se impun următoarele măsuri:
aplicarea amendamentelor calcice pentru corectarea reacției solului;
aplicarea îngrășămintelor organice semifermentate cât și a celor verzi;
practicarea asolamentelor cu ierburi perene;
evitarea băltirii apei și a pășunatului nerațional;
executarea lucrărilor solului când umiditatea este optimă.
7.1.5 Flora și fauna din areal
Învelișul vegetal și animal ce acoperă teritoriul comunei [NUME_REDACTAT] aparține zonei văii Siretului, care datorită factorilor ecologici specifici luncilor, se deosebește mult de aceea a zonelor adiacente, practic înscriindu-se ca zonă de vegetație în tipul de silvostepă și păduri de foioase. În pădurile din zona comunei [NUME_REDACTAT] se regăsesc următoarele conifere: fag (fagus sylvatica), stejar (quercus robur), tei (tiliae flos), gorun (quercus petraea), salcâm (robinia pseudacacia), ulm (ulmus minor) etc. În zonă sunt și culturi agricole, pajiști, fânețe, etc..
În arealul comunei [NUME_REDACTAT] putem vorbi despre o vegetație azonală, specifică luncilor râurilor, fiind reprezentată prin pajiști și pâlcuri de arboret specific văilor (măceș, soc, sânger, alun, porumbar, etc.).
Pajiștile au compoziția floristică variată unde, pe lângă flora spontană găsim și plantele rezultate din supraînsămânțările practicate. La supraînsămânțări s-au folosit amestecuri de graminee și leguminoase valoroase cu un conținut nutritiv superior în amestec folosindu-se: Lollium perene-soiul Emitent-20 %; Lollium hybridum-soiul Tirna-10 %; Dactylis glomerata-soiul Ambasador-20 %; Festuca partensis-soiul Stella-15 %; Festuca arundinacea-soiul Exella-10 %; Trifolium repens-soiul Riesling-10 %; Medicago sativa-soiul Pomposa-10 %.
Fauna din areal este specifică faunei de terase și versanți, alcătuită din specii de rozătoare mici, animale și păsări specifice pădurilor de foioase la care se adaugă fauna terestră specifică suprafețelor forestiere care constituie adăpost pentru: mistreț, căprioară, vulpe, cerbul, iepure, iar in vegetația de ierburi pentru: hârciog, popândac, șoarecele de câmp, la care trebuie să adăugăm și păsările ciocănitoare, privighetoare, cucul, pițigoi, gaița, mierla, pitulicea, turturica, lăstunul, rândunica, vrabia, etc.
CAPITOLUL VIII
MATERIALUL BIOLOGIC ȘI METODELE DE CERCETARE
CHAPTER VIII
BIOLOGICAL MATERIAL AND RESEARCH METHODS
8.1 MATERIALUL BIOLOGIC CERCETAT
Cercetările și studiile s-au desfășurat pe efectivul de ovine crescute în biobaza [NUME_REDACTAT] din cadrul Stațiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] – Bacău.
Materialul biologic a fost reprezentat de 373 ovine, de rasă Țigaie varietatea ruginie și metișii rezultați din împerecherea berbecilor Awassi și Lacaune cu oi Tigaie. Ovinele luate în studiu aparțin diferitelor categorii, astfel au fost studiați miei și tineret ovin de 3, 6, 12, 18 luni, mioare, ovine adulte și berbeci de reproducție. Structura materialului biologic și categoriile de indivizi este reprezentat în tabelul 8.1.
Tabel 8.1 Materialul biologic, structură și categorii de animale (indivizi)
Table 8.1 The biological material, structure and categories (capitis)
8.2 METODE ȘI TEHNICI DE LUCRU APLICATE ÎN CERCETARE
Studiile efectuate s-au bazat pe obiectivele incluse în planul general de cercetare. De asemenea, pentru creșterea gradului de acuratețe a datelor s-au asigurat aceleași condiții de creștere, întreținere și furajare pentru toate categoriile de vârstă.
Experimentele au fost organizate folosindu-se metoda grupelor. Metoda constă în constituirea de loturi experimentale, cât mai omogene, întreținute în aceleași condiții, diminuându-se astfel influența factorilor de mediu asupra rezultatelor obținute (Cucu, 2004).
Materialul biologic luat în studiu a fost lotizat astfel: câte trei loturi de berbeci (Țigaie, metiși Aw x Ți și La xTi), trei loturi de miei și trei loturi de ovine adulte. În cadrul loturilor de ovine adulte s-au constituit grupe în funcție de vârsta ovinelor. Loturile și grupele rezultate au fost relativ omogene, la selectarea animalelor respectându-se criterii stricte, fiecărui individ fiindu-i apreciată starea de sănătate, starea de întreținere, apartenența la rasă și gradul de dezvoltare corporală.
Toate animalele participante la studiu, au fost individualizate prin aplicarea de crotalii și au fost marcate temporar cu vopsea Ovisemn, în funcție de apartenența la lot/grupă, folosindu-se pentru fiecare lot o culoare distinctivă respectiv: albastru – Țigaie, verde – metiși Awassi x Țigaie și roșu – metiși Lacaune x Țigaie. Pentru eliminarea erorilor și asigurarea acurateței datelor, codul de marcare a fost menținut pe toată durata cercetărilor, marcajele temporare fiind permanent reînnoite.
8.3 METODE DE LUCRU APLICATE ÎN EVALUAREA PARAMETRILOR MORFOLOGICI
8.3.1 Stabilirea originii și apartenenței de rasă
Activitatea de cercetare a debutat cu identificarea animalelor luate în studiu, precum și cu stabilirea originii acestora. Pentru stabilirea originii (ascendenței) ovinelor s-au consultat datele existente în evidențele S.C.D.C.O.C. Secuieni – Bacău, [NUME_REDACTAT] de Ovine și [NUME_REDACTAT] – Bacău. Pentru stabilirea cât mai corectă a originii se poate utiliza și determinarea grupelor sangvine, această metodă fiind utilizată în cazul în care identificarea animalului nu se poate face cu o certitudine de 100 % (tatuaj neclar, crotalie căzută, etc.) sau în cazul în care fătarea are loc după o perioadă intrauterină mai mică de 146 zile, ori mai mare de 155 zile inclusiv (Voia, 2005).
Concomitent cu identificarea animalelor s-a făcut și stabilirea apartenenței de rasă, aceste acțiuni fiind obligatorii alături de stabilirea originii, atât în cadrul lucrărilor de cercetare, cât și în managementul reproducției din fermele de producție.
Caracterele de rasă reprezintă totalitatea însușirilor morfologice și fiziologice prin care animalele din aceeași rasă se aseamănă, totodată aceste însușiri diferențiindu-le de animalele din alte rase.
Definirea caracterelor de rasă are o importanță deosebită, deoarece acestea sunt utilizate atât în cazul lucrărilor de cercetare, dar și în activitatea curentă de producție. Practic pe baza acestor caractere se stabilește apartenența de rasă, atunci când nu cunoaștem originea sau când dorim o confirmare suplimentară a acesteia. Studiul atent al caracterelor de rasă ne oferă un tablou exact și sugestiv asupra unui animal, sau a unor grupuri de animale, dintr-o anumită rasă evidențiind dacă acestea se încadrează în tipul caracteristic rasei din care fac parte, sau dacă se abat de la acest tip. De asemenea, supravegherea atentă a caracterelor de rasă, ne arată prin evoluția acestora dacă tehnologiile aplicate, metodele de creștere, întreținere și ameliorare sunt optime sau nu. Utilizarea corectă a tehnologiilor și metodelor de creștere, întreținere și ameliorare, adaptate animalelor sau grupului de animale studiate, duce la menținerea sau chiar ameliorarea acestor caracteristici, în caz contrar se constată o degradare, degenerare a caracterelor de rasă.
Practic, caracterele de rasă reprezintă suma însușirilor morfologice sau fiziologice, ale animalelor ce sunt analoage ca aspect, la indivizii din aceeași rasă.
Cercetătorii au sistematizat studiul caracterelor de rasă clasificându-le în două mari grupe:
caractere morfologice;
caractere fiziologice.
Caractere morfologice de rasă
Caracterele morfologice de rasă reprezintă totalitatea trăsăturilor care privesc dezvoltarea și conformația corporală, precum și diversele particularități ale pielii și ale producțiilor piloase.
Cele mai importante caractere morfologice de rasă sunt:
înălțimea la greabăn;
greutatea corporală;
învelișul pilos;
conformația.
Criteriile de identificare a ovinelor sunt multiple, însă cele mai utilizate sunt particularitățile învelișului pilos și conformația corporală. Certificarea corectei încadrări într-o rasă anume, este dată de stabilirea taliei și a greutății corporale, urmată de compararea rezultatelor cu datele din literatura de specialitate (standardul de rasă). De aici rezidă rolul și importanța determinării caracterelor morfologice la ovinele studiate.
Caractere fiziologice de rasă
Caracterele fiziologice de rasă definesc funcțiile diferitelor organe și aparate. Aceste caractere au o importanță mai scăzută în deosebirea raselor, dar sunt extrem de importante în susținerea acțiunilor ce însumează lucrările de selecție și ameliorare.
Cele mai importante caractere fiziologice de rasă sunt:
constituția;
rezistența organică;
precocitatea;
prolificitatea;
consumul specific.
Rolul și importanța caracterelor fiziologice, este dată de faptul că acestea sunt folosite în lucrările de ameliorare, fiind baza producțiilor economice ale animalelor. Pentru determinarea apartenenței de rasă trebuie analizate un număr cât mai mare de caractere de rasă, astfel se elimină eventualele erori de încadrare.
Standardul rasei
Examinarea unei rase pe un interval de timp mai lung, ne relevă faptul că în timp nici constanța, nici stabilitatea caracterelor de rasă nu sunt însușiri absolute, rasele suferind un proces dinamic de evoluție. Se constantă că animalele dintr-o rasă nu au caractere identice, fiecare individ având abateri de la tipul mediu al rasei. Astfel definirea unui standard de rasă a fost o etapă extrem de utilă și necesară în creșterea și exploatarea animalelor. Studiul ovinelor aparținând rasei Țigaie crescute în zona de podiș a Moldovei, este extrem de important mai ales pentru că, așa cum am menționat anterior, pe lângă diminuarea efectivelor a intervenit și o degradare a rasei prin încrucișările întâmplătoare efectuate, mai ales, de crescătorii particulari în ultimii douăzeci de ani.
Standardul de rasă reprezintă informațiile ce caracterizează media rasei cu privire la caracterele de rasă. Aceste informații sunt exprimate în cifre pentru caracterele cantitative dar și prin descrieri pentru caracterele calitative.
Pentru realizarea unei evaluări obiective s-a conceput o fișă de punctare (tabel 8.2) prin care să se aprecieze însușirile fenotipice dar și existența sau nu a caracterelor de rasă.
Tabel 8.2 Fișă de punctare a ovinelor
Table 8.1 Scoring chart for sheep
8.3.2 Tehnica examenului analitic al exteriorului la ovine
Încă din cele mai vechi timpuri crescătorii de animale au intuit importanța aprecierii animalelor după aspectul exterior, fiind o metodă ieftină, rapidă și accesibilă, astfel această tehnică este extrem de utilă, fiind utilizată intens și în prezent. Producțiile animalelor de interes zootehnic sunt consecința activității diferitelor organe și aparate ale organismului animal, de aici rezultând înlănțuirea dintre „formă” și „funcțiune”. Astfel, estimarea capacității productive a animalelor după anumite particularități de formă și structură este pe deplin justificată.
Această tehnică – aprecierea exteriorului, prin studiul particularităților de formă și alcătuire corporală, ne oferă mijloacele necesare identificării animalelor, stabilirii apartenenței acestora la o rasă, a tipului morfo-productiv, a stării de sănătate, a nivelului de creștere, a gradului de dezvoltare, a prezenței defectelor ce diminuează valoarea zootehnică și economică, realizându-se astfel o apreciere integrală a valorii animalelor, în vederea selecției.
Aprecierea exteriorului la ovine, prin tehnica examenului analitic, se face evaluând separat regiunile corporale, în interdependență cu dezvoltarea și funcționarea organismului, privit în ansamblu. Împărțirea acestuia pe regiuni, se bazează pe unități morfologice și fiziologice a diferitelor părți componente ale corpului, ținându-se cont de legătura pe care o au acestea cu potențialul productiv al ovinelor. Astfel, regiunile corporale delimitate la exterior nu se suprapun exact peste regiunile anatomice, utilizate în anatomia topografică, acestea din urmă fiind mai exact divizate, pe baza unității anatomice (Furtunescu, 1965).
În procesul de analiză al regiunilor corporale este necesar să se cunoască baza anatomică și delimitarea acestora. La examinarea și aprecierea regiunilor corporale se analizează: dimensiunea, forma, direcția, modul de atașare cu regiunile învecinate, eventuale defecte (tare) și boli, dar și armonia „frumusețea” – corectitudinea.
Baza anatomică a unei regiuni corporale, este alcătuită din oase, mușchi, tendoane, ligamente, articulații, țesut conjunctiv subcutanat precum și toate celelalte elemente anatomice ce pot constitui regiunea analizată.
Delimitarea regiunilor se fundamentează pe cunoașterea temeinică a bazei anatomice, ținându-se cont în același timp de unitatea morfologică a regiunii dar și de locul acesteia în complexul funcțional al întregului corp. Obiectivul delimitării regiunilor corporale este de a stabili o linie de demarcare între acestea, astfel putându-se aprecia în mod corect dimensiunea, forma și direcția lor.
Dimensiunea, forma, direcția și atașarea regiunilor corporale sunt extrem de importante deoarece aceste caracteristici stau la baza aprecierii animalelor (Furtunescu, 1965). Aprecierea regiunilor corporale are la bază cunoașterea rolului lor fiziologic și în concordanță cu aceasta, forma, dimensiunea și direcția optimă, caracteristici ce pot asigura o desfășurare bună a funcției respective. Analiza individuală a regiunilor trebuie secondată și de o evaluare a ansamblului, dar și aceasta este necesar să se efectueze prin prisma rolului pe care fiecare regiune îl are în sistemul funcțional.
Tarele sunt conform Dex’98 „defecte fizice sau morale”, astfel la evaluarea regiunilor sunt observate și analizate anumite afecțiuni sau urme ale unor boli persistente, vizibile, situate la nivelul pielii sau în țesuturile subcutanate.
Armonia, sau așa cum este încetățenit în practica zootehnică „frumusețea” ori „defectuozitatea”, se referă la aprecierea exteriorului, cu mențiunea că termenul de „frumusețe” nu este folosit în sensul înțelesului estetic al cuvântului, în acest caz semnificația fiind de „aspect plăcut”.
Reușita procesului de apreciere a unei regiuni corporale este asigurată doar dacă în procesul de evaluare se are în vedere tipul productiv, rasa, vârsta și sexul animalului.
Pentru efectuarea examenului analitic al exteriorului corpul animalului se împarte în: cap, gât, trunchi, și membre.
8.4 METODE DE LUCRU APLICATE ÎN EVALUAREA DEZVOLTĂRII CORPORALE LA OVINE
8.4.1 Metode de evaluare ale exteriorului la ovine
Somatometria permite determinarea obiectivă a dezvoltării și conformației ovinelor, dar și evaluarea dinamicii creșterii la tineret. Metoda biometrică utilizează măsurătorile corporale și cântăririle, determinări care se fac în perioade diferite ale vieții.
Pentru ca determinările rezultate în urma utilizării metodei biometrice să fie cât mai exacte, conforme cu realitatea este necesar ca măsurătorile să se facă pe animalul tuns, cu o stare de întreținere normală așezat în poziție „plasată”.
Instrumentele folosite pentru a realiza determinările sunt: cântarul, panglica, compasul, zoometrul, rigla și șublerul.
Măsurătorile executate în cadrul somatometriei se pot grupa în trei categorii în funcție de scopul urmărit după cum urmează: de masă, de conformație, de creștere.
Determinarea dimensiunii diferitelor regiuni corporale se face prin măsurarea distanței dintre anumite puncte de reper, care încadrează baza anatomică a respectivei regiuni corporale după cum urmează:
punctul spetei – centrul articulației scapulo-humerale;
punctul fesei – centrul tuberozității ischiatice;
punctul șoldului – partea exterioară a tuberozității externe a iliumului.
Măsurătorile de masă
Aceste măsurători mai sunt denumite „de orientare” și oferă date cu privire la gradul de dezvoltare al ovinelor referindu-se la dimensiunile și greutatea corporală – lungime, înălțime, lărgime și greutate.
Măsurătorile de masă sunt înălțimea la greabăn, lungimea trunchiului, lărgimea pieptului, lărgimea crupei la șold, perimetrul toracic, perimetrul fluierului și greutatea corporală.
Înălțimea la greabăn se determină cu zoometrul, așezat vertical în dreptul trenului anterior astfel încât brațul metalic al acestuia să se sprijine pe punctul cel mai înalt al greabănului.
Lungimea trunchiului se determinată cu bastonul, între punctul spetei și până la punctul fesei.
Perimetru toracic se determină cu panglica, imediat înapoia spetelor.
Perimetru fluierului se determină cu panglica, de regulă la membrului anterior stâng în treimea superioară.
Greutatea corporală se determină cu ajutorul cântarului, pe platforma căruia se amplasează o cușcă sau o ladă în care este introdus și imobilizat animalul.
Măsurătorile de conformație
Aceste măsurători mai sunt denumite „de detaliu”, oferind informații despre fiecare regiune corporală sub aspectul dimensiunilor, formei, direcției, calităților și defectelor.
Măsurătorile de conformație includ pe lângă măsurătorile de masă și lungimea capului, lărgimea frunții, lungimea și grosimea coarnelor, lungimea urechilor, lungimea gâtului, înălțimea la spinare, înălțimea la crupă, lungimea spinării, lungimea șalelor, lungimea crupei, lărgimea toracelui, lărgimea crupei la ischii, adâncimea toracelui, diametrul mameloanelor, lungimea mameloanelor, circumferința ugerului.
Înălțimea la crupă se ia cu bastonul, poziționat vertical astfel încât brațul metalic al acestuia să fie așezat pe partea cea mai înaltă situată în punctul de inserție a liniei ce unește unghiurile externe ale iliumului cu linia spinării.
Adâncimea toracelui se determină cu compasul, poziționat cu mânerul în jos, brațele metalice atingând punctul cel mai înalt al greabănului și sternul.
Indici corporali
Calcularea indicilor corporali, alături de valorile determinate prin somatometrie, ne oferă informații privind proporționalitatea (armonioasă sau nu) corespunzătoare tipului de conformație din care face parte individul studiat.
Indicii corporali reprezintă raportul dintre două dimensiuni ce se află în interdependență morfologică și fiziologică, indicând aptitudinile productive ale animalului astfel încât acesta să fie exploatat eficient.
Indicele formatului corporal lateral reprezintă raportul dintre lungimea oblică a trunchiului și talie calculându-se cu ajutorul formulei:
Acest indice prin valoarea rezultată în urma calculelor ne indică aptitudinile individului, astfel dacă:
valoarea rezultată este apropiată de 100 indică faptul că individul are un format corporal pătrat ce este specific raselor cu aptitudini pentru producția de carne (Ile de France, Suffolk, Southdown);
valoarea rezultată este mai mare de 100 indică faptul că individul are un format corporal dreptunghiular, specific raselor mixte (Țigaie);
valoarea acestui indice mai mică decât 100 caracterizează animalele înalte ce aparțin raselor specializate pentru producția de lapte (Friză).
Indicele osaturii se calculează pentru a evidenția compactitatea osaturii și mai este denumit dactilo-toracic, calculându-se cu ajutorul formulei:
Valoarea mică a acestui indice la animalele adulte, arată o osatură compactă, însă în proporție mai mică în raport cu celelalte țesuturi (adipos, muscular).
Interpretarea acestui indice trebuie făcută cu mare atenție deoarece valoarea rezultată din calcule depinde de tipul morfo-productiv al animalului analizat dar și de vârsta acestuia. La rasele de lapte valoarea indicelui este mai mare comparativ cu rasele de carne. Totodată trebuie precizat de asemenea că valoarea acestui indice diferă la animalele din cadrul aceleași rase, dar cu vârste diferite, fiind mai mare la cele adulte.
Indicele masivității este raportul dintre perimetrul toracic și talia animalului. Acest indice se determină cu ajutorul relației:
valoarea acestui indice crește pe durata vieții animalului de la naștere până la vârsta de adult, după care rămâne constantă.
Dezvoltarea corporală
Aprecierea dezvoltării corporale la ovine se face după efectuare măsurătorilor de masă, dar cele mai folosite determinări sunt masa corporală și talia. În general dezvoltarea corporală este un caracter de rasă, de aceea pentru aprecia gradul de dezvoltare a unui animal, se compară datele rezultate în urma măsurătorilor cu valorile medii (standard) ale rasei (din literatura de specialitate, standardul rasei, etc.) din care individul face parte. În cazul metișilor, valorile rezultate după măsurători, se compară cu valorile medii ale raselor din care fac parte părinții.
Rasele de ovine se pot clasifica după dezvoltarea corporală în trei grupe după cum urmează:
rase hipometrice, au talia și masa corporală mică, dezvoltarea corporală fiind redusă (Țurcana neselecționată)
rase eumetrice, la aceste rase dezvoltarea corporală este medie (Țigaie)
rase hipermetrice, au dezvoltarea corporală accentuată, talia și masa corporală mare (Oaia cap negru de Teleorman)
Studiul dezvoltării corporale la ovine are o importanță deosebită, deoarece o bună dezvoltare corporală este corelată cu producții sporite la carne și chiar la lapte până la un anumit nivel, mai mult s-a dovedit faptul că animalele ce aparțin raselor cu un potențial genetic ridicat nu ating aceste performante dacă în perioada de creștere nu au condițiile optime și implicit nu ating dezvoltarea corporală optimă la maturitate.
Condiția la ovine
Condiția poate fi definită ca starea de întreținere corelată cu starea fiziologică a unui animal la un moment dat (Cziszter, 2010).
Factorii ce concură la o anume condiție sunt: starea de sănătate, starea de întreținere, nivelul de furajare, intensitatea de exploatare.
Categoriile de condiție la ovine sunt: de reproducție, de expoziție, de îngrășare și de extenuare.
Condiția de reproducție este caracteristică oilor și berbecilor de reproducție, fiind normală și necesară, funcțiile organismului desfășurându-se în plenitudinea lor. Această condiție la berbeci face ca aceștia să fie vioi, agili, supli, cu un bun apetit sexual, potență reproductivă ridicată, stare de întreținere optimă. La oi această condiție este exprimată prin vioiciune, funcție de reproducție normală (estru, ovulație, fecundare, dezvoltare normală a fătului, parturiție eutocică), apetit normal, producție de lapte foarte bună. Condiția de reproducător la berbeci, oi adulte și tineret se asigură prin: exploatare rațională, asigurarea unui program de mișcare adecvat, nivel de furajare rațional (adecvat categoriei de vârstă, gradului de dezvoltare și eventual daca este cazul nivelului productiv).
Condiția de expoziție este caracterizată printr-o condiție de excepție având o stare de întreținere foarte bună animalele prezentând o ușoară stare de îngrășare. Această condiție nu este de dorit în unitățile de producție, fiind o condiție excepțională cu scopul precis de a accentua calitățile animalelor respective.
Condiția de îngrășare este specifică animalelor destinate livrării pentru sacrificare și este o condiție ce poate fi un defect în cazul animalelor de reproducție. Această condiție este o urmare a supraalimentării și a limitării mișcării.
Condiția de extenuare este o condiție considerată defectuoasă și apare ca urmare a neexploatării raționale, a subalimentării pe o perioadă lungă. Animalele cu o astfel de condiție sunt subdezvoltate, debile, cu o rezistență scăzută la factorii de mediu și cu un nivel al producțiilor scăzut.
Tipuri morfo-productive
Aprecierea exteriorului la ovine este utilizată mai ales în lucrările de selecție, aceste lucrări având la bază descrierea raselor și de aceea este necesar să se cunoască tipurile morfologice și de conformație pentru a putea încadra animalul examinat într-o anume categorie morfologică, certificând sau nu apartenența la rasa studiată.
Tipurile morfologice și de conformație sunt caracterizate prin raporturile de lungime, lărgime și înălțime între părțile și regiunile corporale.
Relația morfo-productivă reiese din faptul că fiecare tip morfologic are un corespondent în tipul productiv.
Tipurile morfologice existente în aprecierea animalelor sunt:
tipul dolicomorf caracterizat prin faptul că lungimea trunchiului și înălțimea la greabăn sunt mari, adâncimea toracelui este mai mică de 50 % din talie, în timp ce vidul substernal este de peste 50 %. Animalele aparținând acestui tip morfologic au aptitudini foarte bune pentru producția de lapte sau pielicele (Awassi, Karakul);
tipul mezomorf caracterizat prin faptul că animalele au dimensiuni mijlocii (intermediare comparativ cu celelalte două tipuri morfologice – dolicomorf și brevimorf), lungimea trunchiului și talia fiind potrivit de lungi, adâncimea toracelui fiind 50 % din talie, vidul substernal fiind tot de 50%;
tipul brevimorf caracterizat printr-un corp potrivit de lung, dar larg, cu o talie relativ mică și o adâncime a toracelui de 60 %, vidul substernal fiind de 40 %.
Tipurile productive la ovine sunt: de lâna, de carne, de lapte, de pielicele și mixt (care are patru subtipuri – lână-carne, carne-lână, lână-lapte, lapte-carne).
Tipuri de metabolism
Constituția corporală împreună cu totalitatea aspectelor morfologice sunt redarea unui anumit tip de activitate funcțională, fiind în strânsă concordanță cu acesta. Astfel se poate face o caracterizare a conformației corporale după caracterul general al activității fiziologice a organismelor, mai exact după nivelul proceselor oxidative ce au loc în organism. Ținând cont de criteriul anterior menționat, se disting două tipuri extreme: tipul respirator și tipul digestiv.
Tipul respirator este caracterizat prin procese oxidative cu un nivel ridicat, iar sub aspect constituțional, aceste animale au cavitatea toracică lungă și adâncă, turtită lateral, cu coastele distanțate, puțin arcuite, orientate oblic pe coloana vertebrală, evidențiind profunzimea mare a toracelui. Caracteristicile cavității toracelui la animalele ce aparțin acestui timp de metabolism sunt determinate de activitatea intensă a aparatului respirator, solicitat mai mult de intensitatea proceselor oxidative, respectiv un schimb de gaze mai intens (Furtunescu, 1965). Studiul exteriorului animalelor ce aparțin tipului respirator, ne relevă faptul că acestea au gâtul și capul lung (oasele nazale sunt lungi), trunchiul aplatizat lateral, ce se înscrie într-un triunghi cu vârful în partea anterioară.
Tipul digestiv este caracterizat prin nivelul scăzut al proceselor oxidative. Din punct de vedere constituțional aceste animale au cavitatea toracică mai scurtă dar mai largă cu aspect cilindric, coastele sunt apropiate între ele, având o direcție perpendiculară pe coloana vertebrală cu o arcuire accentuată. Gâtul este scurt, capul mai scurt dar mai larg, trunchiul fiind în general mai larg, profilul lateral înscriindu-se într-un dreptunghi. Caracteristicile morfologice descrise anterior indică o activitate redusă a aparatului respirator, urmare a proceselor oxidative scăzute.
Tipuri de temperament
O posibilă definiție a temperamentului poate fi: totalitatea trăsăturilor fiziologice și nervoase ale unui individ, ce determină diferențieri de comportament (DEX’98). O altă definiție a fost formulată de Cziszter, în 2010 „ Temperamentul reprezintă modul în care organismul reacționează la influența diferiților excitanți (stimuli) externi și interni.”
Tipurile de temperament întâlnite la ovine sunt: liniștit, vioi, limfatic, nervos.
Temperamentul liniștit sau mezosensibil este specific animalelor cu un sistem nervos puternic foarte bine echilibrat. Aceste animale sunt ușor de stăpânit, docile, liniștite, cu mișcări lente, cu o foarte bună vitalitate și adaptabilitate, de regulă având o constituție robustă cu aptitudini excelente pentru producția de carne (Ile de France).
Temperamentul vioi sau sensibil îl au animalele cu un sistem nervos puternic, echilibrat dar vioi. Majoritatea ovinelor din rasele specializate pentru producția de lapte și cele aparținând raselor mixte se încadrează aici, având o mobilitate mare atunci când asupra lor acționează un stimul. Aceste animale sunt active, cu un răspuns prompt la stimuli, prezentând o bună vitalitate, relativ ușor de stăpânit, adaptabile la condițiile de mediu cu indici productivi mari. Temperamentul limfatic sau hiposensibil este un temperament ce nu este dorit a se manifesta la ovine, animalele având un sistem nervos slab, rezultând o intensitate a reflexelor mică, procesele de inhibiție predominând pe cele de excitație. Animalele cu temperamentul de acest tip sunt în general greu adaptabile la condițiile de mediu, fricoase, cu o productivitate scăzută. Acest tip de temperament este asociat cu o constituție grosolană.
Temperamentul nervos sau hipersensibil este specific animalelor cu un sistem nervos puternic dar neechilibrat, mai ales atunci când se află sub influența unor stimuli de intensitate mare. În general aceste animale nu se adaptează la mediu, au o productivitate scăzută fiind foarte greu de stăpânit. Datorită agitației continue aceste animale asimilează furajele cu un randament scăzut rezultând un nivel scăzut al producțiilor indiferent care sunt acestea.
Acest tip de temperament alături de temperamentul limfatic sunt considerate defectuoase, animalele identificate fiind eliminate de la reproducție.
Tipuri constituționale
Alcătuirea corpului sau constituția este noțiunea prin care se evaluează legătura dintre formă și funcție. Informațiile furnizate de tipurile constituționale sunt foarte importante pentru crescătorul de ovine deoarece acestea sunt cu impact mare asupra eficienței economice (longevitate productivă, rezistență organică, etc.). Stabilirea tipului constituțional se bazează pe conformație, tipul de metabolism și a temperamentului.
Tipurile constituționale întâlnite la ovine sunt:
robust, este tipul cel mai dorit fiind caracterizat printr-o conformație armonioasă, osatură puternică, apetit ridicat, capacitate foarte bună de valorificare a furajelor, pielea groasă și
densă, o aderență ridicată a fibrelor la piele, longevitate productivă mare, de aproximativ 7 – 8 ani;
grosolan, este o exagerare a tipului robust nefiind dorit deoarece datorită temperamentului limfatic are o slabă reactivitate și de aici producții reduse;
fin, este tipul dorit la rasele ce aparțin tipului respirator, respectiv de lapte și pielicele; aceste animale au un temperament vioi, pielea subțire și densă, membre lungi, trunchiul lung și îngust, capul fin, longevitate productivă ceva mai scăzută de circa 6 – 7 ani;
debil, este o exagerare a tipului fin și se caracterizează prin pieptul strâmt, jigouri slab dezvoltate, vid substernal mărit, defecte de aplomb, spinare înșeuată sau convexă, vitalitate și rezistență scăzută; acest tip nu este de dorit eliminându-se din fermele de ovine de orice tip.
Tipul constituțional se stabilește după conformația și dezvoltarea trunchiului, aspectul capului, etc. În cazul în care un animal are toate caracteristicile specifice unui tip constituțional, încadrarea acestuia este simplă, dar există situații în care un animal prezintă doar două caracteristici principale (trunchi, cap) din patru, sau trei (trunchi, cap, urechi) din patru pentru un anume tip constituțional, încadrarea făcându-se în tipul mixt acordându-se prioritate tipului care are cele mai multe caractere principale.
8.5 METODE DE LUCRU APLICATE ÎN ORGANIZAREA ACTIVITĂȚII DE REPRODUCȚIE
Organizarea activității de reproducție, este o activitate deosebit de importantă, dacă ținem cont de faptul că funcția de reproducție este baza fiziologică care asigură sporirea numerică a șeptelului iar prin folosirea reproducătorilor de înaltă valoare zootehnică se realizează ameliorarea efectivelor (rase, populații), efectul final fiind îmbunătățirea nivelului producțiilor (Pascal, 2007).
Managementul activității de reproducție are ca obiectiv realizarea unei natalități maxime și obținerea a cât mai multor produși cu o viabilitate ridicată (Acatincai, 2007). Atingerea obiectivului poate fi realizată prin organizarea rațională, pe baze științifice a activității de reproducție, coroborată cu respectarea riguroasă a măsurilor și acțiunilor planificate, astfel încât să se realizeze o exploatare rațională și eficientă a reproducătorilor.
Pentru eficientizarea activității de reproducție este necesară planificarea activităților care urmează a fi desfășurate:
evaluarea reproducătorilor;
stabilirea sistemului de montă utilizat;
evaluarea și programarea mioarelor la reproducție;
pregătirea reproducătorilor pentru montă:
organizarea montei;
depistarea oilor în călduri și repartizarea acestora berbecului selecționat conform
programului de potrivire a împerecherilor;
urmărirea desfășurării gestației.
Performanțele reproductive ale efectivului de oi matcă influențează nivelul producțiilor, astfel prin maximizarea indicilor de reproducție și diminuarea sau eliminarea avorturilor și a procentului de oi întoarse se realizează o eficientizare a activității de creștere a ovinelor (Pădeanu, 2009).
8.5.1 Pregătirea reproducătorilor și organizarea montei
Pregătirea reproducătorilor pentru montă și organizarea montei sunt două dintre acțiunile planificate în cadrul managementului reproducției, acțiuni deosebit de importante care au rolul să asigure creșterea indicilor de reproducție.
Pregătirea oilor pentru montă
Pregătirea oilor pentru montă este o acțiune ce are ca scop selectarea și aducerea la condiția de reproducător (optimă) a tuturor femelelor destinate reproducției. Această acțiune debutează cu aproximativ 30 zile înaintea datei programate pentru debutul campaniei de montă și include mai multe etape, respectiv: înțărcarea, clasarea individuală și furajarea stimulativă.
Înțărcarea oilor, se realizează treptat, prin trecerea de la două mulsori pe zi la una, timp de aproximativ șapte zile, urmând ca timp de 7 – 10 zile mulsul să fie făcut o dată la 2-3 zile. În această etapă trebuie acordată o atenție deosebită oilor cu producții mari de lapte, recomandat fiind ca în perioada de înțărcare oile să fie pășunate pe pajiști sau pășuni cu vegetație mai uscată, acest lucru ușurând și grăbind înțărcarea.
La finalizarea înțărcării, după aproximativ 14 zile, se efectuează clasarea individuală, etapă în care se elimină din efectiv oile reformă (cu vârsta mai mare de 6 – 8 ani), bolnave, slab productive precum și a celor ce nu au fătat doi an consecutiv. Înlocuirea oilor neconforme se face cu mioare, care au fost și ele clasate individual, fiind admise la reproducție doar exemplarele sănătoase, cu o dezvoltare corporala armonioasă, o ascendență valoroasă și o greutate de minim 75 % din greutatea medie a oilor adulte.
Introducerea în efectiv a berbecilor încercători (cu șorț), cu un raport de aproximativ 1/100 oi matcă, se realizează la finele etapei de clasare și are un efect benefic prin acțiunea feromonilor secretați de berbeci, mărind frecvența zilnică a oilor care manifestă călduri.
Acțiunea de pregătire a oilor pentru montă continuă cu etapa în care acestea beneficiază de o hrănire stimulativă, timp de aproximativ două săptămâni.
Aplicarea acestor etape în pregătirea oilor pentru montă favorizează apariția căldurilor la peste 90 % din efectiv, căldurile sincronizându-se natural la circa 80 % din oi.
Pregătirea berbecilor pentru montă
Acțiunea de pregătire a berbecilor pentru montă, trebuie să țină cont de faptul că durata formării spermatozoizilor la această specie este de aproximativ 60 de zile, astfel pregătirea trebuie să înceapă cu circa două luni înaintea sezonului de montă.
Pregătirea berbecilor pentru montă debutează cu clasarea individuală a acestora, evaluându-se fiecare exemplar în parte, după verificarea individualizării, din punct de vedere al stării de întreținere, al dezvoltării corporale și al stării de sănătate. Exemplarele care nu corespund se elimină de la reproducție fiind înlocuite cu miori, care și aceștia au fost clasați individual respectându-se aceleași criterii de selecție.
În perioada de pregătire pentru montă, berbecii beneficiază de o îngrijire mai atentă atât din punct de vedere al alimentației cât și a factorilor de mediu. La montele timpurii (iulie-august), este necesar ca în perioadele cu temperaturi ridicate, berbecii să fie adăpostiți la umbră, dat fiind că durata scurtă a iluminării favorizează alături de o alimentație echilibrată rezultate bune în sezonul de montă.
Alimentația în pregătirea berbecilor pentru montă este extrem de importantă, rațiile fiind suplimentate, chiar dacă aceștia beneficiază de pășuni suculente. Suplimentarea rațiilor se face cu nutrețuri concentrate, 0,5 – 0,6 kg/cap, ovăzul fiind foarte indicat să participe în amestec. Suculentele sunt foarte importante în această perioadă, recomandat fiind administrarea a minim 0,5 kg de morcov, în funcție de compoziția floristică și starea pajiștii rația putând fi suplimentată și cu fân de lucernă (0,5 – 1,0 kg), de bună calitate.
În această perioadă este necesar să se asigure la discreție apă și suplimente mineralo-vitaminice, administrate sub formă de bulgări. Hrănirea berbecilor va fi permanent supravegheată în această perioadă, pentru a se asigura echilibru necesar astfel încât aceștia să atingă condiția de reproducător, evitându-se starea de îngrășare.
Organizarea montei
Prezența berbecilor încercători (cu șorț) în turmă a permis detectarea căldurilor manifestate de oile din efectivul matcă, astfel la apariția acestora s-a procedat la organizarea montei.
Oile din efectivul matcă au fost clasate individual și au fost împărțite în trei loturi, conform cu planul experimental astfel, oi Țigaie ce vor fi împerecheate cu berbeci Țigaie, oi metise Aw x Ti ce vor fi împerecheate cu berbeci Awassi și oi hibride La x Ti ce vor fi
împerecheate cu berbeci Lacaune.
Sistemul de montă naturală folosit, pentru toate cele trei loturi, a fost monta naturală dirijată, detectarea oilor în călduri făcându-se cu berbecii încercători (cu șorț), de două ori pe zi, monta efectuându-se la boxă cu berbecul nominalizat la potrivirea împerecherilor. Fiecare montă efectuată a fost înregistrată în registrul de montă și fătări, evidențiindu-se astfel eventualele întoarceri.
În perioada montei berbecii au fost atent supravegheați, evaluându-se în permanență starea de sănătate și întreținere, rația acestora fiind suplimentată cu suculente și nutrețuri concentrate. Oile au fost și ele evaluate zilnic, apreciindu-se starea de sănătate și întreținere, hrana acestora fiind suplimentată cu un amestec de nutrețuri concentrate și suplimente mineralo-vitaminice.
După confirmarea montei fecunde, pe baza evidenței zootehnice (registrul de montă și fătări) și a verificării cu ajutorul berbecilor încercători, oile sunt transferate la turma de bază.
8.6 METODE DE LUCRU UTILIZATE ÎN EVALUAREA PRODUCȚIEI DE LAPTE
8.6.1 Evaluarea cantitativă a producției de lapte
Elaborarea unei metode standardizate de control a producției de lapte a preocupat zootehniști de foarte mult timp, de asemenea existența mai multor metode de control făcea imposibilă compararea datelor obținute, astfel [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] în Crescătorie (CICPE), a elaborat un ghid de lucru, care însumează: definiția caracterelor producției de lapte, regulile, normele și metodele de calcul obligatorii, metodele facultative și prezentarea rezultatelor (Voia, 2005).
Metodologia internațională de control a producției de lapte la ovine prevede controlul de tip „A”, atunci când acesta este efectuat de un agent care este membru a unei organizații acreditate, sau metoda „B” când controlul este efectuat de crescător prin propriul personal (instruit și certificat de organizații acreditate), sub îndrumarea și controlul organismelor de control. Orice alt tip de control nu este acceptat de prezentul regulament, fiind destinat doar uzului intern al fermei/crescătoriei pentru evaluarea obiectivelor de dezvoltare tehnică și economică, acest tip mai fiind denumit și „control simplificat”.
Definiția caracteristicilor producției de lapte
Durata alăptării corespunde perioadei în care mieii sunt alăptați de către oaia mamă sau perioadei de alăptare și muls. Dacă mieii au supt doar în faza colostrală, durata alăptării se consideră a fi nulă. Dacă există o perioadă inițială de alăptare, producția de lapte din aceasta este egală ori cu cantitatea de lapte supt în cazul în care nu a existat muls de golire, ori cu cantitatea de lapte muls plus laptele supt, dacă a existat și muls de golire.
Durata perioadei de muls corespunde cu intervalul de timp scurs de la înțărcarea mielului până la încheierea lactației.
Durata lactației este egală cu suma, în zile, a perioadei de alăptare (alăptare + muls) și a celei de muls; de asemenea, este diferența, în zile, între data fătării și data încheierii lactației.
Producția totală de lapte este producția de lapte obținută în cazul lactației cu muls de la fătare (fără perioada de supt).
Totalul de lapte muls este producția de lapte din perioada mulsului în cazul lactației cu muls după perioada de supt.
Totalul de lapte muls și supt este suma producției de lapte din perioada de supt (lapte supt sau lapte muls și supt) plus totalul laptelui muls.
Numai producția de lapte din timpul mulsului poate fi parte a înregistrării de lapte în fermă. Dacă perioada suptului este diferită de zero, producția de lapte a oii ia în considerare mulsul de după înțărcare și durata acestei perioade (care începe odată cu înțărcarea mieilor și se termină la încheierea lactației).
Producția totală de lapte și producția de referință
Producția de lapte se calculează pentru perioada de muls, care poate începe după fătare sau după o perioadă de supt.
Mulsul de la fătare
Oile sunt mulse după fătare (odată ce se termină faza colostrală). Durata lactației și durata perioadei de muls după înțărcare sunt egale (nu se înregistrează faza colostrală). Producția de lapte de după înțărcare este egală cu cea din timpul lactației.
Mulsul după o perioadă de supt
Oile sunt mulse după o perioadă de supt sau după una care combină mulsul și suptul. Producția de lapte de după înțărcare este mai mică decât producția totală de lapte muls și supt: numai faza descendentă a curbei de lactație este înregistrată în aproape toate cazurile, iar vârful lactației cade în perioada suptului inițial. Durata perioadei de muls de după înțărcare este egală cu cea a lactației minus cea a suptului.
Determinarea producției de lapte pentru perioada de alăptare
Calculul producției de lapte pentru perioada de alăptare se face prin scăderea greutății la fătare a mielului din greutatea corporală determinată la înțărcare și înmulțirea valorii obținute cu un coeficient de 4,5, astfel formula de calcul este:
.
Determinarea producției de lapte muls
Producția de lapte pentru perioada de muls se determină prin scăderea producției de lapte supt din producția totală de lapte calculată în urma efectuării controalelor, prin metoda Fleischmann, astfel formula de calcul a acesteia este:
Metode de control
Metoda A: Toate controalele sunt efectuate de către un reprezentant oficial al organizației de control.
Metoda B: Toate controalele sunt efectuate de fermier sau reprezentantul său.
Sunt recunoscute ca oficiale și metodele de control în care nu sunt controlate toate mulsorile din ziua de control. Dacă o fermă este controlată la un control la mulsoarea de seară și la controlul următor la mulsoarea de dimineață, se folosește simbolul T (muls alternativ), dacă ferma este controlată la aceeași mulsoare la fiecare control se folosește simbolul C (muls corectat).
Animalele ce se supun controlului
Crescătorii pot avea animalele grupate în una sau mai multe turme. Turmele care sunt cuprinse în control trebuie să fie separate de turmele care nu sunt în control. Este interzis ca în turmele aflate în control să se introducă alte animale în perioada de lactație. Pentru oile aflate în control într-o turmă se ține un inventar de la începutul lactației până la încheierea acesteia. În momentul în care se execută controlul producției la o turmă, se controlează toate oile, cu excepția celor care alăptează. Dacă un fermier își păstrează oile o parte a anului în turma altui fermier, aceste animale nu se cuprind în control.
Primul control
Ziua primului control pentru turmă este situată în intervalul cuprins între ziua 4 și ziua 15 după începerea mulsului pentru întreaga turmă.
Primul control al producției de lapte pentru o oaie este situat în primele 35 de zile de la separarea completă de miei, cu o toleranță de 17 zile. În consecință, diferența, în zile, de la fătare până la primul control al unei oi este egală cu durata perioadei de alăptare plus 52 de zile (35 + 17). Dacă această diferență este mai mare decât cea descrisă mai sus, pentru animalul respectiv nu se calculează lactariile (este exclus din control).
Frecventa și numărul controalelor
Frecventa și numărul controalelor pentru turmă se execută conform unui protocol. În cazul controlului ambelor mulsori zilnice, intervalul, în zile, între cele două controale succesive este de 30 de zile (cu limite între 28 și 34 zile) pentru metoda A4, B4, sau 36 până la de 42 zile pentru metoda A5, B5, A6, B6. Dacă se controlează doar una dintre cele două mulsori zilnice (metoda AT, BT, AC sau BC) intervalul mediu între controale este de 30 zile. Metoda A4 este metoda standard.
Intervalul maxim între două controale succesive pentru aceeași oaie este de 70 zile (2 x 35). Dacă intervalul între două controale este mai mare de 70 de zile, se întrerupe controlul pentru oaia respectivă.
Tipul controlului și exprimarea rezultatelor
Singurul control obligatoriu este cel cantitativ (cantitatea de lapte). Testele asupra compoziției chimice sau testele calitative sunt opționale. Controlul cantitativ se referă la cantitatea de lapte produsă de o oaie, în condiții normale de fermă, indiferent de sistemul de muls folosit.
Dacă mulsul este mecanic se recomandă să nu se ia în considerare volumul individual de lapte colectat din ultimele jeturi. Dacă producția din ultimele jeturi este înregistrată, este necesar să fie menționată în prezentarea rezultatelor.
Laptele este măsurat la două mulsori din ziua de control (metoda A și B) sau la una din mulsori, alternativ, la un control la mulsoarea de seară iar la controlul următor la mulsoarea de dimineață (metoda de control AT și BT) sau la aceeași mulsoare la fiecare control (metoda AC și BC).
Laptele este măsurat gravimetric (grame). Cantitatea minimă zilnică testată este de 200 g, cu o eroare de maxim 40 g. Dacă în ziua de control se înregistrează o cantitate de lapte mai mică de 200 g, lactația oii este considerată încheiată.
Cu ocazia controlului, se verifică dacă animalele sunt înmatriculate după sistemul oficial și se verifică datele privind organizarea împerecherilor, evidența fătărilor, verificarea filiației materne/paterne pe baza duratei medii a gestației.
Clauze de calculare a lactației
Pentru întreaga turmă fermierul trebuie să adopte o singură metodă de înregistrare a laptelui pentru perioada lactației.
Pentru fiecare oaie producția totală de lapte se calculează folosind metoda Fleischmann sau o altă metodă cu acuratețe echivalentă, fiind raportată, în funcție de perioada de muls, la perioada lactației de la fătare până la încheierea lactației sau de la înțărcare până la încheierea lactației.
Mulsul de la fătare: se calculează producția totală de lapte pe lactație și durata corespondentă a lactației (diferența dintre data încheierii lactației și data fătării).
Mulsul după o perioadă de supt: se calculează producția de lapte de după înțărcare și durata corespunzătoare perioadei de muls (diferența între data încheierii lactației și cea a înțărcării).
Procedura de calcul trebuie descrisă la publicarea rezultatelor.
Dispoziții opționale
Controlul calitativ este opțional. Un asemenea test se poate face în scop experimental în cadrul unei scheme de selecție integrată sau poate fi parte a controlului oficial. Procedura testului calitativ este descrisă de fiecare organizație oficială: obiectivele, frecvența, metoda, categoriile de oi, procentajul și măsurile de supraveghere ulterioare. Analiza conținutului de proteine și de grăsime trebuie făcută din aceeași mostră ca și înregistrarea cantitativă.
Prezentarea rezultatelor
Producția totală de lapte echivalează cu producția totală de lapte pe lactație în cazul mulgerii de la fătare sau cu producția de lapte în perioada de mulgere în cazul mulgerii după alăptare.
Perioada de muls echivalează cu durata lactației în cazul mulgerii de la fătare sau cu durata perioadei de muls în cazul mulgerii după alăptare (M.O. nr.146 bis/15.02.2006).
Metoda standard sau a lui Fleischmann: metoda interpolării
Se cunosc:
M1, M2,…., Mn – cantitățile de lapte în mililitri la controalele de 24 ore: C1, C2, …., Cn
I1, I2, ……., In-1 – intervalele în zile, între controalele C1 și C2, C2 și C3 …., Cn-1 și Cn
I0 – intervalul în zile între data debutului lactației și primul control al producției de lapte
Cantitatea totală în mililitri de lapte pe perioada lactației în cazul mulgerii după fătare, este egală cu :
Se cunosc:
M1, M2,…., Mn – cantitățile de lapte în mililitri la controalele de 24 ore: C1, C2, …., Cn
I1, I2, ……., In-1 – intervalele în zile, între controalele C1 și C2, C2 și C3 …., Cn-1 și Cn
I0 – intervalul în zile, dintre data forfetară a începerii mulsului exclusiv și data primului control C1 (dacă primul control intervine după data forfetară a sfârșitului alăptării)
I0 – intervalul în zile, data C1 – data fătării + durata forfetară de alăptare
I1 – intervalul în zile, dintre data forfetară a începerii mulsului exclusiv și data primului control C2 (dacă primul control intervine după data forfetară a sfârșitului alăptării)
I1 – intervalul în zile, data C2 – data fătării + durata forfetară de alăptare
In – intervalul în zile, dintre data ultimului control și data sfârșitului lactației
Cantitatea totală în mililitri de lapte pe perioada lactației în cazul mulgerii după o perioadă de alăptare, cu primul control C1 după data forfetară a sfârșitului lactației, este egală cu :
Cantitatea totală în mililitri de lapte pe perioada lactației în cazul mulgerii după o perioadă de alăptare, cu primul control C1 înainte de data forfetară a sfârșitului lactației, este egală cu :
Această metodă de control a producției de lapte, reglementată internațional, agreată de U.E., este atât normativă – prin constrângerile ce trebuie respectate în vederea garantării punerii în practică a măsurilor simple și precise în ferme, cât și informativă deoarece permit fiecărui utilizator avizat să stabilească comparații obiective.
8.6.2 Evaluarea calitativă a producției de lapte
În determinarea calității laptelui trebuie avut în vedere faptul că acesta se poate caracteriza din punct de vedere fiziologic, igienic dar și structural. Definirea laptelui din cele trei puncte de vedere este extrem de importanta în evaluarea calității acestuia, deoarece metodele de apreciere al acestuia se bazează practic pe însușirile rezultate din cele trei definiții.
O definiție a laptelui ce are la bază caracterul fiziologic a fost formulată de Bondoc în 2002 și îl caracterizează ca fiind: „produsul de secreție al glandei mamare a femelelor mamiferelor, după actul parturiției și care servește pentru hrana puilor”.
Dacă avem în vedere structura laptelui, definiția dată de Adrian și col., 1995, citat de Bondoc, 2002, spune că: „laptele este un sistem fizico-chimic complex, schematic putând fi considerat ca o emulsie de grăsimi într-o soluție coloidală. Laptele este compus din patru faze fizice: o fază gazoasă, o fază grasă, o fază coloidală și o fază apoasă”.
Laptele mai poate fi descris si din punct de vedere igienic, ca un „produs biologic scos din ugerul animalelor sănătoase, printr-un muls complet și neîntrerupt, în așa fel încât în acesta să ajungă cât mai puține impurități (de pe uger, mâini, utilaje și aer)” (Bondoc, 2002).
Recoltarea probelor
Pentru a obține rezultate cât mai concludente, o etapă extrem de importantă în determinarea calității laptelui este organizarea activității de recoltare a probelor. Activitatea de recoltare a probelor se va face la locul de producție. În etapa de recoltare a probelor trebuie să ținem cont de faptul că laptele este un produs alterabil, cu o structură complexă, astfel este oportun să efectuăm câteva operațiuni pregătitoare cum ar fi:
se va efectua o filtrare primară pentru a elimina impuritățile grosiere, astfel protejându-se celulele de citire ale aparatelor de tip „Ekomilk”, dar și diminuarea erorilor în cazul determinării compoziției chimice prin metode clasice;
se va omogeniza laptele cu mare atenție, scopul fiind obținerea unui lapte uniform, fără stratificări ale constituenților, deoarece aceștia au tendința de a segrega în funcție de greutatea lor specifică. Uniformizarea este recomandat să fie efectuată prin turnarea laptelui dintr-un vas în altul, atunci când cantitatea totală din care se recoltează probele permite sau prin amestecarea acestuia în vas cu ajutorul unui polonic, lopățică sau paleta de amestecare;
dacă laptele se află depozitat în mai multe bidoane, se colectează într-un vas câte 10 % din fiecare bidon, formându-se astfel o probă medie care se omogenizează bine (Bondoc, 2002).
Condiții de recoltare a probelor în vederea determinării calității laptelui prin examen fizico-chimic, igienic sau organoleptic:
recipientele destinate colectării probelor vor fi din materiale ce nu va interacționa cu laptele (sticlă, material plastic, etc.), fiind prevăzute cu capac;
nu este permisă închiderea flacoanelor cu probe cu dopuri de hârtie sau vată, fiind permisă doar utilizarea dopurilor de cauciuc, plastic sau sticlă;
mărimea recipientului trebuie să fie îndeajuns de mare astfel încât cantitatea de lapte prelevată să ajungă pentru minim trei determinări, indiferent de metoda folosită;
recipienții pentru probe se vor clăti cu puțin lapte înainte de recoltare;
fiecare probă va fi etichetată, pe etichetă găsindu-se minim următoarele elemente: numărul/codul probei, data și ora recoltării, unitatea și localitatea;
în cazul recoltării probelor pentru determinarea calității laptelui prin analize fizico-chimice este permisă folosirea conservanților (K2Cr2O7);
dacă analizele nu pot fi efectuate imediat probele vor fi depozitate la temperatura de refrigerare (0….+40C) (Bondoc, 2002).
Analiza fizico-chimică a laptelui
Evaluarea integrității și a calității laptelui, impune determinarea densității laptelui, conținutului în grăsime, proteine, lactoză, substanță uscată totală sau a substanței uscate fără grăsime și a sărurilor minerale. Compoziția chimică a laptelui se poate determina prin proceduri clasice sau cu ajutorul instrumentelor și aparaturii moderne de laborator.
Principiile de măsurare a compoziției chimice utilizate de aparatura modernă sunt foarte variate cum ar fi: termice, optice, etc. Aparatura modernă performantă, utilizează pentru acuratețe simultan două principii combinate cu algoritmi de calcul standard și matrice de corecție a erorilor.
Echipamentul LactoStar (figura 8.1) al firmei Funke-Dr.N.[NUME_REDACTAT] GmbH, este unul dintre aparatele cele mai apreciate și precise existente în prezent, utilizând o procedură termo-optica combinată cu analiza computerizată.
(Sursa: Foto original)
Figura 8.1 Analizatorul LactoStar – [NUME_REDACTAT]
Figure 8.1 The LactoStar – [NUME_REDACTAT] anlyser
Dispozitivul măsoară atât calitățile termice cât și optice ale mostrelor analizate, rezultatele fiind prelucrate automat cu ajutorul procedurilor computerizate proprii, astfel încât rezultatele afișate sunt de o acuratețe apreciabilă. Principiul de funcționare este redat în figura 8.2.
(Sursa: Funke-Dr.N.[NUME_REDACTAT] GmbH)
Figura 8.2 Principiul de funcționare al analizatorului LactoStar – [NUME_REDACTAT]
Figure 8.2 Functioning principle of the LactoStar – [NUME_REDACTAT] anlyser
Prin termo-analiză, analizatorul LactoStar – [NUME_REDACTAT] determină conținutul în grăsimi și în substanță uscată negrasă, metoda optică determinând conținutul în proteine, lactoză, minerale și densitatea, rezultatele obținute fiind folosite și în analiza computerizată astfel realizându-se estimarea punctului de congelare.
8.7 METODE DE LUCRU FOLOSITE ÎN ESTIMAREA STATISTICĂ A CARACTERELOR ȘI ÎNSUȘIRILOR CANTITATIVE
Analiza statistică a caracterelor și însușirilor cantitative are o importanță deosebită deoarece în practică, alături de analiza mecanismelor de transmitere a caracterelor și însușirilor calitative, acestea oferă specialiștilor căi de acțiune în vederea eficientizării măsurilor de selecție și ameliorare.
8.7.1 Metode de estimare a heritabilității
În analiza caracterelor și însușirilor cantitative, heritabilitatea este o caracteristică extrem de importantă, aceasta având o pondere hotărâtoare în determinarea efectului selecției „în sensul că oricât de mare ar fi diferența de selecție, dacă coeficientul de transmisie ereditară a caracterului urmărit este slab, efectul selecției va fi redus” (Pipernea, 1979). În 1979 Drăgănescu definea heritabilitatea ca fiind „ raportul între varianța genetică aditivă (a valorii de ameliorare) și varianța fenotipică”, în sens restrâns al noțiunii și „raportul între varianța valorii de ameliorare (a indivizilor sau familiilor supuse selecției) și varianța performanței ce dă informații asupra ei (performanța indivizilor sau rudelor sale)” în sensul larg al noțiunii.
Heritabilitatea poate fi exprimată cu ajutorul relației de calcul:
h2 =
unde:
VGA – varianța genetică aditivă (a valorii de ameliorare);
VP – varianța fenotipică.
Definirea unui caracter ca fiind determinat strict genetic sau de mediu este practic imposibilă, deoarece toate caracterele sunt în același timp și ereditare și determinate de mediu fiind consecința finală a șirului de interacțiuni mutuale a genelor cu mediul (Jay L. Lush, 1968). Cercetările efectuate de-a lungul timpului au evidențiat faptul că este rezonabil să se definească un caracter ca fiind „ereditar” sau „puternic ereditar” când caracterizăm diferențele apărute între indivizii ce au evoluat în condiții de mediu identice. Prin același raționament putem afirma că un caracter este „de mediu” sau puțin influențat ereditar când diferențele apărute între indivizi sunt ca urmare a factorilor de mediu deosebiți în care au evoluat.
Majoritatea procedeelor de evaluare a heritabilității utilizează determinarea gradului de asemănare a animalelor cu genotipuri similare comparativ cu animalele ce au un grad de înrudire redus. Aceste procedee sunt diferite în funcție de materialul biologic studiat dar și de faptul că corelațiile de mediu și dintre rude pot fi stabilite prin alte metode.
O metodă de apreciere a heritabilității, se bazează pe studiul modificărilor ce apar în interiorul populațiilor izogenice, care sunt cauzate în integralitate de mediu, comparându-le cu schimbările dintr-o populație similară panmictică. Această metodă (a liniilor izogenice) este unica ce poate măsura toate variațiile epistatice, de dominanță, dar și cele aditive. Utilizarea acestei metode este redusă în cazul animalelor de fermă deoarece în interiorul acestora rar întâlnim linii izogenetice.
Estimarea heritabilității se mai poate face și prin determinarea valorii cu care animalele cuprinse în studiu depășește media generației lor și o raportăm la cantitatea cu care media descendenței depășește media generației părinților, rezultatul fiind fracțiunea aditivă a varianței plus o fracțiune a varianței epistatice ([NUME_REDACTAT], 1968). Pentru a elimina influențele condițiilor de mediu, care sunt greu sesizabile, este recomandat ca selecția să fie condusă în direcții opuse, estimarea bazându-se în principal pe diferențele dintre limitele superioare și inferioare și mai puțin pe valorile absolute ale mediilor. Această metodă este folosită exclusiv în cercetare, deoarece crescătorii nu practică selecția în direcții nedorite.
Cea mai utilizată metodă de estimare a heritabilității, este cea în care se apreciază asemănarea dintre părinți și descendenți, cu mențiunea că în această metodă este inclusă și corelația de mediu între părinți și urmași.
Ținând cont de faptul că în aprecierea heritabilității specialiștii au elaborat de-a lungul timpului o multitudine de metode a apărut necesitatea clasificării acestora, astfel încât procedurile aplicate să fie sistematizate fiind astfel mai ușor de utilizat și de înțeles. Clasificarea metodelor de estimare a heritabilității diferitelor caractere ale populațiilor, se poate face după procedeele pe care se bazează și pot fi separate în două categorii:
procedee fundamentate pe analiza componenților varianței;
procedee fundamentate pe corelația genetică dintre părinți și descendenți, respectiv pe fenomenul regresiei (Negruțiu și col., 1969).
Procedee fundamentate pe analiza componenților varianței
Utilizarea acestor procedee vizează izolarea varianței genetice din varianța totală, astfel
putându-se calcula raportul:
= h2
Aceste procedee fundamentate pe analiza componenților varianței sunt: a grupelor de semifrați, a grupelor de frați buni și a gemenilor monoovulari.
Procedeul grupelor de semifrați
Conceptul acestui procedeu se bazează pe faptul că semifrații au un fond genetic comun, consecință a unui genitor comun pentru toți indivizii din grupă.
Procedura de lucru în cazul acestei procedeu debutează cu identificarea descendenților aceluiași mascul cu mame diferite, caz în care fondul genetic comun este de 0,25 dat fiind că gradul de înrudire la semifrați este Rxy = 0,5 2 = 0,25. În continuare se realizează scindarea varianței genetice din varianța totală prin recunoașterea următoarelor surse de variație:
varianța internă a grupelor de semifrați, cauzată de fondul genetic matern diferit dar și de
eventualele condiții de mediu diferite;
varianța inter-grupe de semifrați, determinată de fondul genetic patern diferit (Negruțiu și col., 1969).
După colectarea datelor cu privire la fiecare grupă de semifrați se calculează SX – suma valorilor însușirii pentru fiecare grupă, SX2 – suma pătratelor datelor individuale pentru fiecare grupă, – termenul de corecție, Sx2 – suma pătratelor abaterilor de la medie. În continuare cu ajutorul datelor obținute se calculează – varianța totală cu ajutorul formulei = unde:
Sx2 – suma pătratelor abaterilor de la medie;
GL – grade de libertate.
Astfel varianța totală (), este consecința variabilității manifestată prin varianța determinată genetic de masculi (varianța între grupe), varianța determinată genetic de femele (varianța din interiorul grupelor) și varianța determinată de mediu.
Următorul pas în metodologia acestui procedeu, impune calcularea varianței între grupe, fiind necesar pentru această operațiune anularea varianței din interiorul grupelor, ce se poate realiza prin atribuirea fiecărui individ ce alcătuiește grupa a valorii medii a acesteia. În acest caz varianța între probe rămâne identică ca urmare a faptului că totalurile și mediile probelor rămân aceleași.
Pentru a determina varianța între grupe, este necesar mai întâi să calculăm suma pătratelor între grupe () cu ajutorul formulei:
= + + …… + unde:
= suma pătratelor grupei de semifrați A,B,…….….,Z
= numărul de indivizi ce alcătuiesc grupa A,B,……,Z
În acest caz formula de calcul pentru suma pătratelor abaterilor între grupe este:
Procedura de lucru continuă cu calcularea varianței între grupele de semifrați ( cu ajutorul relației de calcul:
În continuare se v-a calcula varianța în interiorul grupelor de semifrați , pentru fiecare grupă în parte fără a se ține cont de diferențele dintre grupe, după cum urmează:
Dacă grupele de semifrați, sunt din cadrul aceleași turme sau populații, varianțele sau pătratele medii din interiorul fiecărei grupe sunt estimate a fi în interiorul intervalului varianței pentru întreaga populației și de aceea este recomandat să se utilizeze în locul valorilor individuale rezultate în urma calcului pentru fiecare grupă în parte, media rezultată dintre acestea cu ajutorul relației de calcul :
Apoi vom determina varianța determinată exclusiv de reproducătorii masculi , prin aplicarea formulei:
În acest moment al procedurii de lucru avem toate datele necesare pentru a soluționa raportul, deoarece știm că , cu mențiune că întregul raport trebuie înmulțit cu 4 deoarece așa cum am menționat anterior în cazul grupelor de semifrați fondul genetic comun este de 0,25 sau , astfel relația de calcul în cazul procedeului de estimare a heritabilității utilizând grupele de semifrați este:
Pentru a realiza o estimare corectă a heritabilității prin acest procedeu, este necesar ca grupele de semifrați să beneficieze de condiții de mediu identice astfel eliminându-se varianța determinată de mediu.
Robertson citat de Grosu și col., 2005, a elaborat o metodă de calcul simplificată prin care putem determina eroarea heritabilității estimată prin această metodă, după cum urmează:
unde:
n = numărul grupelor (familiilor) de semifrați folosite în estimarea componenților observaționali ai varianței fenotipice;
s = mărimea medie a acestor familii (Grosu și col., 2005).
Așa cum reiese din formula de calcul susmenționată, eroarea heritabilității estimate prin această metodă, este invers proporțională cu mărimea și numărul grupelor luate în calcul.
Procedee fundamentate pe corelația genetică dintre părinți și descendenți
Estimarea heritabilității, fundamentate pe corelația genetică dintre părinți și descendenți, are la bază faptul că teoretic valoarea oricărui caracter la descendenți trebuie să fie egală cu media valorii caracterului la părinți, în timp ce abaterea de la valorile previzibile exprimă nivelul de condiționare a caracterului respectiv de către condițiile de mediu.
Fondul genetic comun determină o corelație genetică între părinți și descendenți, astfel încât o valoare de exprimare fenotipică a unui caracter la părinți îi corespunde o valoare de exprimare a aceluiași caracter la descendenți. Conform acestui principiu, valorile medii ale descendenților, notate cu , sunt dependente de valorile medii ale părinților, notate cu , acestea fiind independente, astfel putem spune că pentru o valoare a lui X1, X2,…….… Xn există o anumită valoare corespunzătoare a lui Y1,Y2,…..… Yn. Concluzionând, se observă faptul că o modificare a valorii medii la părinți (), determină și modificarea valorii medii acelui caracter la descendenți () (Negruțiu și col., 1969).
Valoarea cu care crește sau descrește mărimea unui caracter la descendenți (variabila dependentă), când valoarea crește sau descrește la părinți (variabila independentă) cu o unitate se numește regresie. Coeficientul de regresie se notează cu „b” și redă nivelul regresiei, calculându-se cu ajutorul relației de calcul:
unde:
= suma produsului abaterilor de la medie;
= media abaterilor pătratice a variabilei independente (a părinților).
Analizând formula de mai sus constatăm faptul că valoarea coeficientului de regresie a descendenței față de ascendență, este reprezentată de relația dintre valoarea caracterului la ascendentă și valoarea acestuia la descendență, acesta se mai poate determina și cu ajutorul formulei: , rezultând faptul că: . În urma acestor argumente specialiștii au elaborat trei procedee de estimare a heritabilității și anume: procedeul regresiei descendenților față de media părinților, procedeul regresiei descendenților față de unul din părinți și procedeul regresiei în selecție (Negruțiu și col., 1969).
Procedeul regresiei descendenților față de media părinților
Metodologia de lucru în cazul acestui procedeu, utilizează soluția de calcul pentru determinarea coeficientului de regresie, variabilele utilizate fiind: media perechilor mascul-femelă și media descendenților. Etapele de lucru în cadrul acestui procedeu de estimare a heritabilității cuprinde: calcularea abaterilor de la medie (x , y), pătratul abaterilor de la medie (x2 , y2), produsul valorilor celor două variabile (x·y), determinarea varianței, a covarianței și calcularea coeficientului de regresie care redă valoarea estimată a heritabilității. Formulele de calcul utilizate sunt:
;
Utilizarea prezentului procedeu este limitată deoarece acesta se poate aplica doar în cazul caracterelor existente la ambii părinți, ca urmare nu se poate folosi în cazul producției de lapte, procentului de grăsime sau de proteine din lapte, etc. Pentru a crește precizia estimării prin utilizarea acestui procedeu, este necesar să se facă cât mai multe determinări pe un număr cât mai mare de produși rezultați din cât mai multe împerecheri, unde însușirea studiată se combină în forme cât mai variate.
Procedeul regresiei descendenților față de unul din părinți
Etapele de lucru în cazul acestui procedeu sunt identice, cu cele prezentate la procedeul anterior, unica deosebire fiind faptul că heritabilitatea este reprezentată doar de jumătate din coeficientul de regresie deoarece acesta reflectă doar jumătate din resursa genetică comună, astfel relația de calcul utilizată este:
În acest caz , reprezintă coeficientul de regresie al produșilor față de unul din părinți, multiplicarea cu 2 a coeficientului de regresie are ca efect dublarea erorilor care pot să apară în determinările efectuate și de aceea este indicat ca determinările sa se facă în aceeași exploatație, eventual pe descendenții aceluiași mascul dacă se utilizează variabila – femele.
Aplicabilitatea acestui procedeu este mare, în condițiile de producție, unde obținerea de date cu privire la însușirile descendenților ce au un părinte comun este facilă, aceștia fiind exploatați în condiții de mediu identice.
În mod frecvent se ia în calcul însușirile femelelor deoarece acestea posedă caractere economice (ex. producția de lapte, etc.) și se aplică în cazul animalelor exploatate în comunități mari unde se găsesc descendenți comuni de la un părinte (turme, cirezi, etc.).
Procedeul regresiei în selecție
În cadrul acestui procedeu s-au conturat trei metode distincte de lucru: estimarea heritabilității pe lot, grupă sau turmă când caracterul cercetat se manifestă fenotipic la femele; determinarea heritabilității pe lot, grupă sau turmă când caracterul studiat se manifestă fenotipic la ambii părinți și calcularea heritabilității în cazurile hibridării între două rase. Acest procedeu de estimare a heritabilității este cel mai facil din punct de vedere al modului de calcul, dar pentru a elimina erorile posibile este necesar să se asigure condiții de mediu identice pentru ascendență și descendență.
Principiul de bază al procedeului este bazat ca și în cazurile precedente pe corelația caracterelor descendenților față de părinți, dar aceasta este evaluată prin efectul de ameliorare al nucleului de selecție asupra produșilor acestuia comparativ cu media turmei, cirezii sau a populației cărei aparțin.
Estimarea heritabilității pe lot, grupă sau turmă când caracterul cercetat se manifestă fenotipic la femele
Estimarea heritabilității prin această metodă, se bazează pe ipoteza că masculii au aceeași valoare genetică cu cea a femelelor din nucleul de selecție, iar valoarea acestora este superioară mediei turmei din care fac parte. Formula de calcul pentru determinarea coeficientului de heritabilitate în acest caz este:
unde:
F = valoarea medie a caracterului la fiice;
= valoarea medie a caracterului la turmă;
M = valoarea medie a caracterului la femelele din nucleul de selecție (mame).
Această metodă de estimare a heritabilității este ușor de aplicat, fiind destul de des utilizată în condițiile de producție existente în exploatațiile mici și mijlocii.
Determinarea heritabilității pe lot, grupă sau turmă când caracterul vizat se manifestă la ambii părinți
Ideea de bază, pe care se fundamentează prezenta metodă este că însușirea cercetată are un anumit grad de determinare genetică, valorile părinților (masculi și femele din nucleul de selecție) pentru acest caracter fiind superioare turmei, câștigul pentru acest caracter în descendență fiind mai mic decât superioritatea părinților față de media turmei. Relația de calcul în acest caz este:
unde:
F = valoarea medie a caracterului la fiice;
= valoarea medie a caracterului la turmă;
M = valoarea medie a caracterului la femelele din nucleul de selecție (mame);
T = valoarea media a caracterului la masculi.
Calcularea heritabilității în cazurile de hibridări între două rase
Principiul metodei se bazează pe ideea că unul din părinți (o rasă) are capacități amelioratoare pentru caracterul cercetat, formula de calcul pentru estimarea heritabilității în acest caz este:
în care:
= valoarea medie a caracterului la hibrizi;
= valoarea medie a caracterului la rasa amelioratoare;
= valoarea medie a caracterului la rasa de ameliorat.
Falconer citat de Negruțiu E. și colab. În 1969, definea „heritabilitatea stabilită prin metoda regresiei în selecție sau a efectului selecției reprezintă ceea ce s-a manifestat în mod real ca determinare genetică, aceasta fiind denumită heritabilitate realizată”.
Determinarea valorii coeficientului de heritabilitate, pentru diverse caractere are o semnificație majoră deoarece în funcție de mărimea acestuia se hotărăsc măsurile practice de ameliorare ce urmează a fi aplicate, de exemplu:
stabilirea sistemului de ameliorare optim;
alegerea metodei de selecție;
decizia asupra primordialității ameliorării genetice sau a optimizării tehnologiilor de exploatare, în vederea creșterii producțiilor;
determinarea obiectivului selecției.
Pentru a putea utiliza corect valoarea coeficientului de heritabilitate în decizia aplicării măsurilor de ameliorare este necesar să conștientizăm faptul că „heritabilitatea este o proprietate a fiecărui caracter, datorită faptului că fiecare caracter este determinat de un anumit complex poligenic, alcătuit din perechi de gene cu efecte diferite” (Grosu și col., 2005). După mărimea
coeficientului de heritabilitate caracterele pot fi grupate în trei clase după cum urmează:
caractere slab heritabile, sunt acele caractere la care valoarea coeficientului de heritabilitate este mai mică de 0,2, altfel spus atunci când influența medie a genelor din genotip garantează sub 20 % din exprimarea fenotipică a caracterului respectiv;
caractere mediu heritabile, sunt acele caractere la care valoarea coeficientului de heritabilitate este cuprins între 0,2 – 0,4, recte când influența medie a genelor din genotip asigură manifestarea a peste 20 % dar nu mai mult de 40 % din exprimarea fenotipică a caracterului respectiv;
caractere puternic heritabile, sunt acele caractere la care valoarea coeficientului de heritabilitate este mai mare de 0,4, adică atunci când influența medie a genelor din genotip garantează peste 40 % din exprimarea fenotipică a caracterului respectiv.
Pentru a putea determina coeficientul de heritabilitate, este necesar să se colecteze datele cu privire la valoarea caracterului studiat de la fiecare individ din populația cercetată, ținând cont de faptul că fiecare populație are o structură genetică unică, astfel se poate afirma că heritabilitatea este o însușire a fiecărei populații. Ținând cont de cele susmenționate constatăm faptul că nivelul coeficientului de heritabilitate pentru același caracter va fi diferit mai mult sau mai puțin de la populație la populație în funcție de structura genetică dar și de condițiile de mediu.
8.7.2 Metode de estimare a repetabilitații
Repetabilitatea este proprietatea caracterului sau însușirii productive care se manifestă de mai multe ori în cursul vieții, la anumite perioade de timp. Caracterele repetabile, sunt acele caractere a căror valoare fenotipică poate fi măsurată repetat pe același individ. În urma măsurătorilor repetate ale unui caracter sau însușire constatăm o anumită variabilitate fenotipică ce se poate
reda prin varianță (), aceasta putând fi separată în două componente:
varianța intraindividuală care se poate estima cu ajutorul măsurătorilor repetate efectuate pe același individ;
varianța interindividuală determinată cu ajutorul mediei valorilor rezultate în urma măsurătorilor repetate, efectuate pe mai mulți indivizi.
Variația valorilor unui caracter sau însușire, măsurate pe un individ de la o perioadă la alta, este varianța intraindividuală și are strict cauze negenetice, acestea datorându-se condițiilor de mediu ce diferă de la o perioadă la alta, fiind aproape imposibilă asigurarea de factori de
mediu identici în condiții de producție.
Diferențele între indivizi, sau varianța interindividuală cum am denumit-o mai sus, este determinată de factori genetici (structura genetică individuală a fiecărui individ), dar și de factorii de medii care fluctuează continuu.
Pe baza ideilor susmenționate, se poate estima varianța cauzată de mediu prin separarea acesteia de rest, deoarece varianța intraindividuală reprezintă practic varianța de mediu specială (), care este cauzată de fluctuațiile temporare ale mediului. După cum am menționat, varianța interindividuală, este compusă din varianța genetică () și varianța de mediu generală (), care este determinată de modificările de mediu permanent. Varianța fenotipică totală se poate calcula cu ajutorul formulei , dar în acest caz , așa că formula de calcul al varianței fenotipice totale devine . Dacă ținem cont de varianța intraindividuală și cea interindividuală relația de calcul devine: și se poate descompune în varianța intergrup și varianța intragrup .
Repetabilitatea este raportul dintre suma varianței genetice cu varianța de mediu general și varianța fenotipică, fiind exprimată cu ajutorul formulei:
R =
Caracterele pot fi clasificate în funcție de valoarea coeficientului de repetabilitate, după cum urmează:
caractere la care valoarea repetabilității este mai mate de 0,5, sunt acelea la care aportul constituenților permanenți în exprimarea fenotipică a caracterului este mai mare de 50 %, numindu-se intens repetabile;
definim ca fiind intermediar repetabil, un caracter atunci când valoarea repetabilității acestuia se încadrează între 0,2 – 0,5;
caracterele slab repetabile au valoarea repetabilității sub 0,2.
Așa cum reiese din cele susmenționate, în munca de ameliorare, utilizarea valorii coeficientului de repetabilitate a unui caracter este la fel de importantă ca și utilizarea valorii coeficientului de heritabilitate pentru acel caracter, practic utilizarea acestora trebuie făcută sinergic, doar așa se poate eficientiza utilizarea geneticii cantitative în sensul practic al ameliorării efectivelor.
8.7.3 Metode de estimare a corelației caracterelor cantitative
Observațiile efectuate de specialiști în ameliorare, au evidențiat faptul că există o dependență reciprocă dintre fenotipurile mai multor caractere, consecința fiind în mai multe cazuri o exprimare similară a acestora, astfel ajungându-se la concluzia că între caractere pot exista anumite corelații.
Corelațiile între caractere pot fi pozitive, când creșterea unui caracter poate antrena după el și dezvoltarea altui caracter, în aceeași direcție cu o anumită proporție și negativă când evoluția unui caracter mobilizează cursul altui caracter dar în sens opus cu o anumită proporție.
Factorii care favorizează apariția corelațiilor între caractere sunt:
corelații genetice – au la bază, fenomenul de pleiotropism,adică proprietatea unei gene de a intra în componența a două sau mai multe genotipuri, determinând astfel două sau mai multe caractere și linkage-ul, care face ca două gene ce determină caractere diferite, datorită așezării acestora în structura aceluiași cromozom, să aibă tendința de a se transmite simultan, efectul fiind exprimarea concomitentă a efectelor;
corelații de mediu – sunt efectul proceselor concomitente ale factorilor de mediu asupra a două sau mai multe caractere.
Relația de calcul pentru determinarea corelației fenotipice (totale) între caractere este:
în care:
= corelația fenotipică între caracterele x și y;
= covarianța fenotipică între caracterele x și y;
= varianța caracterului x;
= varianța caracterului y.
În cazul determinării corelației genetice între caractere se utilizează formula de calcul:
unde:
= corelația genetică între caracterele x și y;
= covarianța genetică între caracterele x și y;
= varianța genetică a caracterului x;
= varianța genetică a caracterului y.
Estimarea corelației genetice utilizează aceleași concepte ca și în cazul determinării heritabilității și anume asemănarea dintre rude: grupe de frați buni, semifrați, părinți-descendenți, dar cea mai uzuală practică este cea a grupelor de semifrați. La folosirea metodei grupelor de semifrați, covarianța este , mai exact 25 % din covarianța genetică a caracterelor (x,y) prezumate a fi corelate, proporția aplicându-se și în cazul varianței genetice ().
Eroarea coeficientului de corelație se determină cu ajutorul relației de calcul (Sandu, 1995):
Nivelul coeficientului de corelație rezultat în urma determinărilor, poate fi cuprins în intervalul -1 și +1. Dacă valoarea coeficientului de corelație rezultat în urma calculelor se aproprie sau este egală cu +1, atunci între caracterele analizate există o puternică corelație pozitivă, iar dacă valoarea rezultată se aproprie sau este egală cu -1 indică o puternică corelație negativă, în timp ce o valoare apropiată de 0, relevă faptul că între cele două caractere nu există interdependență.
8.8 METODE DE LUCRU UTILIZATE ÎN ANALIZA VARIANȚEI ȘI A ESTIMATORILOR STATISTICI
Media aritmetică (X)
De-a lungul dezvoltării sale în timp și spațiu, un fenomen oarecare înregistrează o serie de niveluri individuale. Media acestor niveluri individuale este expresia sintetizării într-un singur nivel reprezentativ a tot ce este esențial, tipic și obiectiv în apariția, manifestarea și dezvoltarea
fenomenelor de masă.
Se recomandă ca nivelurile individuale (n) ale unui fenomen asupra căruia se efectuează o analiză statistică, să ia valori mai mari sau cel puțin egale cu 4, în caz contrar atât media cât și ceilalți indicatori statistici având un grad redus de semnificație.
Formula matematică și calculul mediei aritmetice este următoarea:
în care:
x1 ≠ x2 ≠ x3≠ x4 ………….≠ xn.
Varianta S2 sau dispersia, sau pătratul mediu (PM) se obține raportând suma pătratelor
(Sx2) la numărul gradelor de libertate (GL), deci:
Suma pătratelor reprezintă diferența dintre suma pătratelor datelor individuale și așa numitul „termen de corecție”:
Termenul de corecție se obține împărțind pătratul sumei datelor ((∑x)2) la numărul lor (n), deci:
Gradele de libertate (GL) indică numărul valorilor independente între ele (adică a căror valoare nu poate fi dedusă din cunoașterea celorlalte valori). De exemplu, dacă media a cinci date este 10 și primele 4 valori sunt 5, 14, 11, 7, neapărat valoarea celei de a 5-a va fi 13, deoarece totalul datelor trebuie să fie 50. Numai 4 din cele cinci date pot varia, sunt libere, cea de a cincea este fixată de …. Medie. Deci, GL = 5 – 1 = 4. Ca regulă generală, numărul gradelor de libertate este egal cu numărul de observații independente din sursa de variație minus numărul parametrilor estimați din calculul variabilei.
Pentru calculul variante, numărul gradelor de libertate fiind egal cu n-1, variația este egală cu:
Deviația standard (s) sau abaterea standard se calculează ca rădăcina pătratică a variației:
Deviația standard a mediei () – care se utilizează și sub denumirile de „eroare standard a mediei” sau „abatere tip” sau „abatere pătratică medie”, se calculează după formula:
și se interpretează ca fiind abaterea mediei eșantionului (seriei de date) de la media populației din care s-a extras eșantionul respectiv. Media eșantionului de date poate varia la stânga sau la dreapta mediei populației (mai mare sau mică).
Cu ajutorul abaterii tip se poate estima intervalul în care se găsește media populației (m):
Coeficientul de variație (V) se calculează de regulă procentual după cum urmează:
unde S reprezintă abaterea standard.
Semnificația: cu cât nivelul lui V este mai apropiat de C, cu atât variația este mai slabă, colectivitatea mai omogenă, media având un grad ridicat de reprezentativitate; cu cât nivelul său este mai depărtat de zero, cu atât variația este mai intensă, colectivitatea mai eterogenă, iar media are un nivel de semnificație mai scăzut.
Teste de apreciere a semnificației statistice a valorilor tipice de sondaj
Se consideră că un eșantion poate fi apreciat ca fiind mic dacă numărul cazurilor observate este egal sau mai mic de 30.
Testul lui Fiescher.
Analiza varianței constă în esență din descompunerea variației totale în componenți asociați cu diverse surse de variație.
Variația nu se bucură de proprietăți aditive, adică ea nu poate fi combinată prin adunare, nici descompusă prin scădere.
În cazul în care sunt supuse observării statistice mai multe probe, concomitent, se poate vorbi despre o varianță totală, o varianță „între probe” și o varianță „în interiorul probelor”.
Varianța totală
Se obține împărțind suma pătratelor abaterilor datelor individuale de la media generală din numărul corespunzător al gradelor de libertate:
Termenul de corecție ) se obține luând în calcul toate probele.
Varianța între probe
Pentru a calcula varianța între probe este necesar să suprimăm variația în interiorul probelor. Aceasta se obține atribuind fiecărui individ care constituie o probă, valoarea medie a probei. Variația între probe rămâne ca mai înainte, deoarece totalurile și mediile probelor rămân aceleași, în timp ce prin această operație variația în interiorul probelor este anulată.
Calculul variației între probe se face împărțind suma pătratelor abaterilor la numărul gradelor de libertate.
Suma pătratelor abaterilor fiind:
unde Cx se calculează la fel ca la varianta totală, adică: ), iar
gradele de libertate fiind egale cu numărul mediilor (a) minus 1, deci:
GLI = a-1,
Rezultă că varianța între probe se va calcula după cum urmează:
Varianța în interiorul probelor
Se calculează separat pentru fiecare probă, făcându-se abstracție de diferențele între probe.
Deoarece evidențiază unele variații necontrolate, mai este denumită și „varianța erorii” (SE2).
Probele aparțin aceleiași populații. În acest caz varianțele înăuntrul fiecărei probe vor fi înlocuite cu media lor. Pentru această operație se însumează sumele pătratelor și se împarte la suma gradelor de libertate ale fiecărei grupe. Așadar, varianța erorii va deveni:
Testul egalității varianțelor. Raportul F
În cazul în care există o mare neconcordanță între varianța între probe și varianța înăuntrul probelor, aceasta trebuie pusă pe seama întâmplării sau trebuie dedus că tratamentele au modificat mediile probelor, deci că probele provin din populații cu medii diferite. Pentru a da un răspuns corect la această problemă, se testează ipoteza nulă cu ajutorul raportului F.
Ipoteza nulă specifică faptul că mediile populațiilor din care s-au extras probele nu diferă între ele.
Raportul F se calculează după cum urmează:
În prealabil, se întocmește tabelul:
în care:
Pentru verificarea corectitudinii rezultatelor se efectuează operațiile:
și GLE = GLT – GLI
Astfel raportul „/F” va deveni:
În cazul în care probele ar proveni din aceeași populație, varianțele și ar fi egale și F ar fi egal cu unitatea.
Deoarece din probe nu se obține valoarea exactă a varianțelor, ci numai o estimată a acestora, care fluctuează în jurul valorii adevărate, F se numește F estimat și urmează a fi comparat cu valorile teoretice pentru probabilitățile de 5%, 1% și 0,1% ale distribuției F pentru diferite combinații ale gradelor de libertate.
În aceste tabele, la partea superioară se află gradele de libertate corespunzătoare pătratului mediu cel mai mare (de regulă pătratul mediu între probe), iar în partea stângă se află gradele de libertate corespunzătoare pătratului mediu cel mai mic (de regulă pătratul mediu al erorii).
Comparând F estimat cu F tabelat se poate deduce nivelul de semnificație al diferenței dintre cele două variante, după cum urmează:
rezultă că diferențele sunt nesemnificative (n.s.)
deducem că diferențele sunt semnificative (*)
căruia îi corespund diferențe distinct semnificative (**)
diferențele sunt foarte semnificative (***).
Având un număr de n probe, deci n medii, testul lui Fischer nu precizează care diferențe sunt semnificative. De aceea, propunem în continuare aplicarea testului „t”.
Testul „t”
Este folosit în cazul în care se urmărește testarea tuturor diferențelor posibile dintre pere-
chile de medii ale probelor.
Testul „t” servește la stabilirea diferenței semnificative corecte. El constă în calcularea valorii:
În care este valoarea tabelară a lui t pentru probabilitățile α = 0,5 %, α = 0,1 %, α = 0,01 % și gradele de libertate ale erorii (1).
Sd reprezintă eroarea diferenței între două valori estimative luate în calcul. Se calculează după formula:
Tabelul care reprezintă distribuția lui t prevede pe orizontală pragurile de probabilitate ale unei valori t mai mari și pe verticală gradele de libertate. (GL).
Pentru fiecare comparație între două probe se calculează pe valori W corespunzător celor trei probabilități ( W1, W2, W3).
În continuare se întocmește un tabel conținând diferențele dintre fiecare pereche de medii ale probelor.
Capul de tabel, pe orizontală va avea trecute mediile în ordine crescătoare, iar pe verticală va conține aceleași medii în ordine descrescătoare.
Aceste diferențe (notate cu d) se compară cu valorile lui W.
Notăm de exemplu:
Se desprind următoarele cazuri de apreciere a semnificației:
d1 < W1 – diferențe nesemnificative (n.s.);
W1 < d1 < W2 – diferențe semnificative (*)
W2 < d1 < W3 – diferențe distinct semnificative (**)
d1 < W3 – diferențe foarte semnificative (***).
Formula de calcul a lui Sd redată mai sus se aplică în cazul în care numărul observațiilor din cadrul tuturor probelor este același. Toate diferențele între medii (d) se compară cu aceeași W1, W2, W3. Dacă numărul observațiilor din cadrul probelor (n) este diferit de la o probă la alta, eroarea diferență se calculează pentru fiecare pereche de probe după formula:
Mărimea lui W calculat tot după formula:
Cunoaște și de această dată 3 variante corespunzătoare celor 3 praguri de probabilitate (W1 pentru α = 5 %, W2 pentru α = 1 %, W3 pentru α = 0,1 %), acestea însă diferă de la o pereche de medie la alta.
Fiecare diferență între două medii (d) se compară cu valorile W1, W2, W3 corespunzător, iar semnificațiile se apreciază după aceleași criterii descrise mai sus.
CAPITOLUL IX
CERCETĂRI PROPRII
CHAPTER IX
OWN RESEARCH
9.1 REZULTATE OBȚINUTE
9.1.1 Stabilirea originii și apartenența de rasă
Evaluarea ovinelor din cele trei loturi, efectuată în ferma [NUME_REDACTAT], din cadrul S.C.D.C.O.C. Secuieni-Bacău, a avut loc în perioada septembrie 2010 – august 2011.
Originea ovinelor care alcătuiesc populațiile studiate a fost stabilită prin consultarea registrelor zootehnice existente în Laboratorul de Ameliorare și Reproducție a S.C.D.C.O.C. Secuieni-Bacău.
Tabel 9.1 Punctajul obținut de ovinele Țigaie varietatea ruginie la aprecierea fenotipică (cap)
Table 9.1 The score achieved in phenotypic examination by Țigaie sheep, rust-colored variety (cap)
Certificarea apartenenței la rasă a ovinelor din cele trei loturi s-a făcut și prin aprecierea
fenotipică a acestora, verificându-se existența principalelor caractere de rasă.
Lotul de ovine Țigaie, a fost evaluat în perioada de pregătire a sezonului de montă din 2010, când starea de întreținere a fost optimă, majoritatea animalelor având condiția necesară utilizării la montă.
Centralizarea datelor obținute în urma completării fișelor de punctare a ovinelor (tabel 9.1), evidențiază faptul că toate ovinele examinate exteriorizează pregnant caracterele de rasă, astfel încât treisprezece oi și doi berbeci au obținut punctajul maxim (100) în timp ce punctajul minim (75) a fost obținut de câte un individ atât la oi cât și la berbeci.
Figura 9.1 Raportul dintre punctajele obținute de lotul ovinelor [NUME_REDACTAT] 9.1 The ratio between the scores achieved by Țigaie sheep group
Analizând datele prezentate în figura 9.1 observăm că majoritatea ovinelor (aproximativ trei pătrimi) evaluate au realizat un punctaj mai mare de 85 puncte. Analiza statistică a frecvenței punctajelor înregistrate relevă faptul că distribuția este următoarea: 15 indivizi punctaj maxim 100, 81 indivizi punctaj între 90 și 99, 50 indivizi punctaj între 80 și 89, 7 indivizi cu punctaj între 70 și 79. Astfel în urma aprecierii fenotipice putem afirma că populația de ovine Țigaie varietatea ruginie este omogenă, exprimând fenotipic caracterele de rasă specifice varietății, mai
mult de jumătate din indivizii evaluați (96 din 153) obținând un punctaj situat între 90 și 100.
Principalele caractere de rasă manifestate de toate ovinele sunt: culoarea lânii și a jarului, forma și mărimea capului, mărimea și poziția urechilor, forma și mărimea cozii, aspectul cojocului, gradul de extindere a lânii. La berbeci forma și direcția de înrulare a coarnelor a fost un alt caracter de rasă apreciat. Oile ce aparțin acestei populații, au avut culoarea lânii și a jarului specifice varietății ruginie, toate oile fiind ciute, cu urechile mici, purtate orizontal, coada subțire acoperită de lână, cojocul încheiat și cu o bună extindere a lânii. Berbecii au prezentat în mare aceleași însușiri fenotipice, diferind profilul capului, acesta fiind ușor berbecat și prezența coarnelor specifice la șapte din cei treisprezece berbeci aparținând acestei populații. Mieii au fost individualizați imediat după fătare prin tatuare și aplicarea crotaliei.
Ovinele din lotul metis Aw x Ti, au fost apreciate în aceeași perioadă, starea de întreținere și condiția acestora fiind identică cu cea a celor din populația de ovine Țigaie, întocmindu-se și pentru acestea fișele de punctare. Datele obținute au fost centralizate în tabelul 9.2.
Tabel 9.2 Punctajul obținut de ovinele Aw x Ti la aprecierea fenotipică (cap)
Table 9.2 The score achieved in phenotypic examination by Aw x Ti sheep (cap)
Analizarea datelor centralizate obținute în urma completării fișelor de punctare a ovinelor (tabel 9.2), evidențiază faptul că în acest lot de ovine au existat indivizi ce au obținut și un punctaj inferior situat între 65 și 74, clasă de punctare ce nu a existat la lotul de ovine Țigaie. Punctajele obținute atestă caracterul de hibrizi, astfel încât punctajul maxim (100) a fost obținut doar de un berbec, iar la oi neînregistrându-se valoarea maximă posibilă. Diferențe s-au înregistrat și în cazul punctajului minim acordat în urma evaluării, acesta fiind de 75 puncte atât la oi cât și la berbeci în cazul populației de ovine Țigaie, iar în cazul lotului Aw x Ti înregistrându-se doar 65 punte la oi și 73 puncte la berbeci.
Aceste diferențe existente între cele două loturi studiate, sunt normale ținând cont de faptul că lotul de ovine Țigaie este exploatat în rasă curată în timp ce lotul de Aw x Ti este hibrid.
Figura 9.2 Raportul dintre punctajele obținute de lotul ovinelor Aw x [NUME_REDACTAT] 9.2 The ratio between the scores achieved by Aw x Ti sheep group
Reprezentarea grafică a raporturilor dintre punctajele obținute de lotul metis Aw x Ti, prezentată în figura 9.2, evidențiază faptul că în acest caz procentul indivizilor ce au obținut la evaluare un punctaj situat între 85 și 100 este doar de 58 % (76 indivizi). Analiza statistică a frecvenței punctajelor înregistrate arată următoarea distribuție: 1 individ punctaj maxim, 23 indivizi cu punctaj între 90 și 99, 81 indivizi cu punctaj între 80 și 89, 25 indivizi cu punctaj între 70 și 79, 1 individ cu punctaj între 60 și 69, aceste rapoarte evidențiază o manifestare mai estompată a caracterelor de rasă (Awassi) datorită gradului de metisare a lotului studiat.
Lotul hibrid este rezultat din împerecherea berbecilor Awassi cu oile Țigaie varietatea ruginie, acesta păstrând o serie de caractere de rasă specifice rasei Țigaie (culoarea lânii și a jarului), manifestând însă și mai multe caractere specifice rasei Awassi cum ar fi:
mărimea și poziția urechilor, acestea fiind mai mari, purtate aplecat;
aspectul cojocului, fiind caracteristic oilor cu lână semigrosieră, lâna fiind mai lungă și cu un aspect al șuvițelor caracteristic rasei Awassi;
coarnele mici, la berbeci, oile fiind în totalitate ciute;
extinderea redusă a lânii pe cap și gât;
coada bilobată cu depozit de grăsime specific.
Lotul de ovine hibride La x Ti a avut aceeași condiție și stare de întreținere ca și celelalte două loturi, fiind apreciat în aceeași zi. Centralizarea fișelor de punctare întocmite pentru acestea
sunt prezentate în tabelul 9.3.
Tabel 9.3 Punctajul obținut de ovinele La x Ti la aprecierea fenotipică (cap)
Table 9.3 The score achieved in phenotypic examination by La x Ti sheep (cap)
Așa cum reiese din datele prezentate în tabelul 9.3 lotul de ovine metise La x Ti a evidențiat caracterul hibrid, nota minimă obținută de oi fiind de 56 puncte, în timp ce nota maximă a fost obținută la doi berbeci.
Figura 9.3 Raportul dintre punctajele obținute de oile metise La x [NUME_REDACTAT] 9.3 The ratio between the scores achieved by La x Ti sheep group
Prezentarea grafică a punctajului obținut de oile metise La x Ti, evidențiază faptul că 60% dintre acestea au avut un punctaj între 65 și 74 puncte, în timp ce în clasa superioară de punctare 85 – 100 puncte s-au încadrat doar trei capete, însă niciuna nu a realizat punctajul maxim. Analizând datele, constatăm că lotul hibrid La x Ti, evidențiază multe caractere ce aparțin rasei Țigaie, fenotipic exprimând clar caracterele rasei Lacaune doar 27 % .
În prezenta apreciere oile încadrate in primele două clase de punctare au prezentat majoritatea caracterelor specifice rasei Lacaune, culoare alb uniform, extinderea redusă a lânii pe partea inferioară a gâtului și abdomen, forma și poziția gâtului, forma urechilor, forma capului. Din aprecierea distribuției punctajului realizat de lotul La x Ti, au fost excluși berbecii deoarece aceștia nu sunt metiși, fiind importați și având atestată originea și apartenența la rasa Lacaune.
9.1.2 Greutatea corporală a ovinelor în raport cu categoria de vârstă
Cercetările au fost efectuate în biobaza [NUME_REDACTAT], din cadrul S.C.D.C.O.C. Secuieni-Bacău, cântăririle fiind efectuate în aceeași zi pentru toate loturile, utilizându-se cântarul electronic echipat cu platformă și ladă.
9.1.2.1 Greutatea corporală a mieilor și tineretului ovin
Evaluarea dinamicii greutății corporale în perioada de tineret la ovine, are o importanță deosebită deoarece pe baza acestor determinări se realizează pe lângă stabilirea vitezei de creștere a mieilor și tineretului o estimare a producției de lapte pentru perioada de alăptare.
Greutatea corporală a mieilor în perioada de alăptare
Loturile au fost formate dintr-un număr de 30 miei Țigaie, 30 miei metiși Aw x Ti și 12 miei hibrizi La x Ti, născuți în sezonul de fătări februarie – martie 2011.
Tabel 9.4 Greutatea corporală a mieilor la fătare (kg)
Table 9.4 Lambs body weight at birth (kg)
Analiza datelor prezentate în tabelul 9.4, a evidențiat faptul că mieii metiși Aw x Ti au avut
cea mai mare greutate la fătare, respectiv o medie de 3,87 kg cu limite cuprinse între 2,95 și 4,50 kg, greutăți care se încadrează în specificul rasei, de 3,33 – 4,54 kg după [NUME_REDACTAT] și col., 2002. Metișii rezultați din împerecherea berbecilor Lacaune cu oi Țigaie au înregistrat o greutate medie la fătare de 3,80 kg, inferioară datelor menționate în literatura de specialitate de Pădeanu, 2010, respectiv 4,10 – 4,77 kg. În schimb greutatea medie la fătare, a mieilor Țigaie, a fost de 3,61 kg încadrându-se în valorile specifice rasei cuprinse între 2,8 – 4,5 kg (Pascal, 2003).
Tabel 9.5 Diferența și semnificația diferenței, dintre loturile de miei (kg)
Table 9.5 Difference between lambs groups and its significance (kg)
Datele prezentate în tabelul 9.5 evidențiază diferențele existente între mieii metiși (Aw x Ti, La x Ti) și mieii Țigaie. Diferența înregistrată privind greutatea medie la fătare, dintre mieii Țigaie și mieii metiși Aw x Ti a fost de 0,260 kg, între aceste două loturi existând diferențe semnificative din punct de vedere statistic.
Figura 9.4 Greutatea corporală medie a mieilor la fătare
Figure 9.4 Average body weight of the lambs at birth
Așa cum reiese și din figura 9.4, între mieii metiși La x Ti și mieii Ti a fost o diferență de 0,190 kg. Din punct de vedere statistic între aceste loturi neexistând diferențe semnificative. În ceea ce privește diferențele dintre loturile de miei hibrizi, acestea au fost de 0,07 kg, diferențele fiind nesemnificative din punct de vedere statistic.
Greutatea corporală a mieilor la 28 de zile
Loturile care au fost cântărite la 28 de zile, au avut următoarea alcătuire: 30 miei Țigaie,
30 miei metiși Aw x Ti și 12 miei hibrizi La x Ti, născuți în sezonul de fătări februarie – martie 2011.
Tabel 9.6 Greutatea corporală a mieilor la 28 zile (kg)
Table 9.6 Body weight of lambs aged 28 days (kg)
Evoluția greutății corporale a mieilor a fost determinată prin cântărirea acestora la vârsta de 28 zile, în tabelul 9.6, fiind prezentată greutatea medie. Analizând datele prezentate, constatăm că loturile de miei Țigaie și metiși Aw x Ti au înregistrat aproximativ aceeași greutate medie de aproximativ 9,50 kg, în timp ce lotul de miei hibrizi La x Ti a realizat o greutate medie de doar 9,14 kg. Greutatea medie la 28 zile a mieilor Țigaie de 9,51 kg este apropiată de valorile menționate de Răducu și col. în 2010, respectiv 9,8 kg. Lotul de miei metiși La x Ti, a realizat o greutate medie mai mică cu 1,36 kg comparativ cu greutatea medie de 10,5 kg, menționată de Răducu și col. în 2010. Greutatea medie a lotului metis Aw x Ti, a fost de 9,50 kg, apropiată de greutatea menționată de cercetătorii ICDCOC Palas-Constanța în 2010, respectiv 9,80 kg.
Tabel 9.7 Diferența și semnificația diferenței, dintre loturile de miei (kg)
Table 9.7 Difference between lambs groups and its significance (kg)
La această vârstă, așa cum reiese și din datele prezentate în tabelul 9.7 între loturile studiate
nu au fost constatate diferențe din punct de vedere statistic. Cea mai mare diferență a fost de 0,370 kg și s-a constatat între lotul de miei Țigaie și cel de miei hibrizi La x Ti. Aceste diferențe pot fi explicate prin rezistența biologică sporită a mieilor Țigaie, dat fiind că absolut toate oile mamă au beneficiat de condiții identice de întreținere, oile metise (Aw x Ti și La x Ti) neputându-și manifesta pe deplin potențialul lactogen sub influența factorilor de mediu, aspect deosebit de important în dinamica dezvoltării corporale specifice tineretului în primele luni de viață.
Figura 9.5 Greutatea corporală medie a mieilor la 28 zile
Figure 9.5 Body weight of lambs aged 28 days (kg)
Reprezentarea grafică a greutății corporale, prezentată în figura 9.5 evidențiază diferențele mici existente între loturile de miei Țigaie și metiși Aw x Ti de numai 0,010 kg, dar și faptul că lotul de hibrizi La x Ti a înregistrat cea mi mică greutate medie corporală la această vârstă.
Greutatea corporală a mieilor la înțărcare
Greutatea corporală a mieilor la înțărcare a fost determinată pe aceleași loturi de miei, cu mențiunea că lotul de miei metiși La x Ti a înregistrat două pierderi, acesta însumând la această cântărire 10 capete. La data înțărcării vârsta mieilor era de aproximativ 75 zile.
Tabel 9.8 Greutatea corporală a mieilor la înțărcare (kg)
Table 9.8 Body weight of lambs at weaning (kg)
Studiul dinamicii greutății corporale, la mieii cuprinși în experiment, a continuat prin evaluarea acestora la înțărcare. Greutatea corporală în această fază a fost determinată de asemenea prin cântărire, datele rezultate fiind prezentate în tabelul 9.9. Examinâmd datele, din tabelul 9.9, remarcăm faptul că greutatea medie cea mai mare s-a înregistrat în lotul de miei metiși Aw x Ti, respectiv 17,66 kg, în timp ce loturile de miei Țigaie și metiși La x Ti au înregistrat o greutate medie mai mică de 16,32 kg, respectiv 16,08 kg. Din analiza datelor prezentate în tabelul 9.9, constatăm că în continuare lotul de miei hibrizi La x Ti a avut cea mai mică greutate medie corporală, dar cu o tendință crescătoare, ecartul dintre acesta și lotul de Ti micșorându-se la 0,24 kg. Studierea datelor susmenționate, mai relevă faptul că loturile de miei metiși au avut o variabilitate mai mică comparativ cu lotul de miei Ti, de altfel cel mai uniform lot fiind La x Ti, cu o variabilitate de 3,20 %, valoarea mininima înregistrată pentru acest caracter fiind de 15,25 kg, în timp ce valoarea maximă a fost de 17,05 kg. Analiza greutăților medii, exprimate în valori absolute indică faptul că la vârsta înțărcării diferențele dintre lotul de tineret Țigaie și cel metis Aw x Ti a fost de 1,34 kg, iar dintre acesta și celalat lot metis La x Ti a fost de 0,24 kg. Între cele două loturi metise diferența absolută cantitativă la înțărcare a fost de 1,58 kg.
Valorile medii ale greutății vii la înțărcare, pentru toate loturile analizate sunt apropiate de datele menționate de Răducu și col. în 2010, respectiv 15,75, 17,65 și 17,66, pentru mieii Țigaie varietatea ruginie, metiși Aw x Ti și hibrizi La x Ti.
Tabel 9.9 Diferența și semnificația diferenței, dintre loturile de miei (kg)
Table 9.9 Difference between lambs groups and its significance (kg)
Diferențele dintre greutățile medii ale loturilor studiate, sunt prezentate în tabelul 9.9, examinarea datelor evidențiind faptul că cea mai mare diferență, de 1,580 kg s-a înregistrat între loturile metise, din punct de vedere statistic existând diferențe foarte semnificative între loturile de miei Ti și Aw x Ți dar și intre loturile hibride, în timp ce între loturile La x Ti și Ti diferențele sunt nesemnificative. Între lotul de miei Țigaie și cel hibrid Aw x Ti, diferența a fost de 1,340kg, în timp ce celălalt lot metis a avut o greutate medie la înțărcare mai mică cu 0,240 kg, comparativ cu mieii Țigaie.
Figura 9.6 Greutatea corporală medie a mieilor la înțărcare
Figure 9.6 Body weight of lambs at weaning
Așa cum reiese și din figura 9.6, reprezentarea grafică a greutății corporale medii la înțărcare, observăm situarea în poziția mediană a lotului de miei Ti cu o greutate de 16,32 kg, diferența dinte acesta și lotul cu cea mai mare valoare fiind de 1,340 kg.
Greutatea corporală a tineretului ovin
Studierea evoluției greutății corporale a tineretului ovin luat în studiu, a continuat cu determinarea acesteia la vârsta de 8 luni.
Tabel 9.10 Greutatea corporală a tineretului la 8 luni (kg)
Table 9.10 Body weight of sheep youth aged 8 months (kg)
Modificările apărute în dinamica greutății corporale la tineretul ovin luat în studiu, sunt prezentate în tabelul 9.10. Dacă analizăm valorile greutății medii la cele trei loturi, constatăm faptul că loturile de tineret metiși (Aw x Ti; La x Ti) au avut valori apropiate de aproximativ 35,30 kg, în timp ce lotul Ti a înregistrat o greutate medie de 29,54 kg . S-a constatat că lotul de tineret hibrid La x Ti a avut cea mai mare greutate corporală medie de 35,38 kg, recuperând diferența înregistrată față de celălat lot de metiși. Din datele prezentate, se mai poate constata faptul că, în continuare lotul La x Ti este cel mai omogen având cea mai mică variabilitate, respectiv 15,77 %, în timp ce celelalte două loturi au avut o variabilitate de aproximativ 22 %. Valoarea minimă a greutății corporale, a fost înregistrată la lotul de tineret Ti, cu 19,77 kg în timp ce maxima, a fost înregistrată la hibrizii Aw x Ti, cu 46,13 kg.
Tabel 9.11 Diferența și semnificația diferenței, dintre loturile de tineret (kg)
Table 9.11 Difference between sheep youth groups and its significance (kg)
În tabelul 9.11, sunt prezentate valorile diferențelor înregistrate între greutatea medie, deteminată la tineretul aparținând celor trei loturi. Cea mai mare diferență, de 5,840 kg s-a înregistrat între lotul clasat pe primul loc La x Ti și lotul Ti, diferența din punct de vedere statistic fiind semnificativă pentru pragul de 0,05. Diferențe distinct semnificative s-au înregistrat între loturile de Ti și Aw x Ti, tineretul Țigaie având o greutate medie mai mică cu 5,770 kg comparativ cu cea a lotului Aw x Ti.
Figura 9.7 Greutatea corporală medie a tineretului la 8 luni
Figure 9.7 Average body weight of sheep youth aged 8 months
Valorile apropriate ale greutății corporale medii, înregistrate la loturile metise, sunt reprezentate grafic în figura 9.7, diferența dintre acestea fiind de doar 0,070 kg, reflectându-se și în interpretarea statistică a datelor menționate, astfel între aceste loturi diferențele fiind nesemnificative. Diferențele înregistrate dintre lotul de Ți și Aw x Ti a fost de 5,770 kg și a avut aceeași tendință, din punct de vedere statistic, între aceste loturi, diferențele fiind distinct semnificative.
Greutatea corporală a tineretului la 12 luni
Evaluarea dinamicii creșterii tineretului ovin a continuat cu determinarea greutății corporale la vârsta de 12 luni, loturile studiate având aceeași componență ca la determinările anterioare.
Tabel 9.12 Greutatea corporală a tineretului la 12 luni (kg)
Table 9.12 Body weight of sheep youth aged 12 months (kg)
Analizând datele privind greutatea corporală medie la 12 luni (tabel 9.12), constatăm că lotul de miei metiși La x Ti au avut cea mai mare greutate medie de 42,26 kg, dar și cea mai mică variabilitate de 17,21 %, fiind în continuare lotul cel mai omogen, diferența dintre greutatea maximă și greutatea minimă fiind de 20,84 kg. Cu toate că în prima parte a stadiului de tineret (fatare – 6 luni), lotul de miei hibrizi Aw x Ti a înregistrat cele mai mari valori ale greutății medii corporale la această cîntărire, ca și la cea precedentă de la 8 luni, s-a situat pe lucul doi cu 41,95 kg, acest lot înregistrând totuși cea mai mare greutate corporală de 55,49 kg dar și cel mai mare ecart de 28,50 kg între cea mai mică greutate corporală și cea mai mare. Din punct de vedere al variabilității, loturile de tineret Ti și metiși Aw x Ti, au avut valori apropriate de aproximativ 23 %. Diferențele înregistrate pot fi explicate prin viteza mai mare de creștere a lotului de tineret metis La x Ti, în această a doua perioadă de tineret (6 – 12 luni), alte influențe fiind excluse deoarece absolut tot tineretul a beneficiat de aceleași condiții de întreținere
(alimentație, mediu).
Tabel 9.13 Diferența și semnificația diferenței, dintre loturile de tineret (kg)
Table 9.13 Difference between sheep youth groups and its significance (kg)
Diferențele dintre greutatățile medii înregistrate la cele trei loturi de tineret studiate, sunt prezentate în tabelul 9.13, examinând datele constatăm că diferența înregistrată între lotul de Ti și lotul Aw x Ti a fost de 7,120 kg, diferențele din punct de vedere statistic fiind distinct semnificative pentru pragul de 0,01. Între loturile metise diferența a fost de 0,310 kg, din punct de vedere statistic între cele două loturi diferențele fiind nesemnificative. Lotul de tineret metis La x Ti a avut un plus de 7,340 kg față de lotul Ti, din punct de vedere statistic diferențele între cele două loturi fiind semnificative.
În figura 9.8 sunt reprezentate grafic greutatea corporală medie, greutatea minimă și greutatea maximă înregistrată de fiecare lot de tineret studiat. Valorile extrem de apropiate ale greutății medii corporale la loturile metise sunt foarte bine evidențiate în figura susmenționată, conturată fiind și diferența dintre acestea si lotul Ti.
Figura 9.8 Greutatea corporală medie a tineretului la 12 luni
Figure 9.8 Body weight of sheep youth aged 12 months
Reprezentarea grafică a valorilor minime înregistrate, reliefează diferențele mari existente între cele trei loturi, pentru această valoare, în timp ce pentru greutatea maximă, loturile de Ti și La x Ti au avut valori relativ apropiate.
Greutatea corporală a tineretului la 18 luni
În procesul de stabilire a dinamicii greutății corporale la tineretul ovin, ultima etapă a fost stabilirea greutății la 18 luni. Determinarea greutății corporale s-a făcut la toate cele trei loturi în aceeași zi și cu respectarea aceleași proceduri.
Tabel 9.14 Greutatea corporală a tineretului la 18 luni (kg)
Table 9.14 Body weight of sheep youth aged 18 months (kg)
Analizând valorile greutății medii determinate la vârsta de 18 luni, prezentate în tabelul 9.14,
constatăm faptul că tineretul din loturile metise au avut valori apropiate, valoarea cea mai mică de 40,26 kg înregistrând-o tineretul din lotul Țigaie. Dacă ținem cont de faptul că de la fătare și până la vârsta de 18 luni tot tineretul a beneficiat de aceleași condiții de alimentație și întreținere, diferențele înregistrate între loturile metise și lotul Ti pot fi explicate prin faptul că aceștia au manifestat superior potențialul genetic al raselor genitoare.
Tabel 9.15 Diferența și semnificația diferenței, dintre loturile de tineret (kg)
Table 9.15 Difference between sheep youth groups and its significance (kg)
Evoluția greutății corporale medii, poate fi apreciată și prin diferențele înregistrate între loturi, acestea fiind prezentate în tabelul 9.15. Din analiza datelor prezentate în tabelul 9.16 constatăm că cea mai mare diferență înregistrată a fost cea dintre lotul metis La x Ti și lotul Ti cu 9,680 kg, astfel din punct de vedere statistic între cele două loturi existind diferențe semnificative. O diferență asemănătoare de 9,110 kg, a fost înregistrată și între lotul de tineret metis Aw x Ti și cel de Ti, diferențele dintre acestea fiind distinct semnificative din punct de vedere statistic. Dacă comparăm valorile greutății corporale medii, la cele două loturi metise, observăm că la finele perioadei diferența este foarte mică de doar 0,570 kg, din punct de vedere statistic diferențele dintre acestea fiind nesemnificative.
Figura 9.9 Greutatea corporală medie a tineretului la 18 luni
Figure 9.9 Average body weight of sheep youth aged 18 months
Diferențele și asemănările dintre mieii aparținând celor trei loturi sunt bine relevate în reprezentarea grafică a principalelor caracteristici ale greutății corporale (media, minima și maxima), prezentată în figura 9.9. Studiind datele prezentate în reprezentarea grafică, observăm că în ceea ce privește greutatea medie și greutatea minimă evolutia este asemănătoare, cu valorile cele mai mici realizate de mieii Țigaie și valorile cele mai mari de meii hibrizi La x Ti, situația se schimbă în cazul greutății maxime unde cele mai mici valori le-au înregistrat tot mieii Țigaie dar cele mai mari valori le-au avut mieii metiși Aw x Ti cu 60,51 kg.
Analizând evoluția tineretului ovin studiat, în ansamblul perioadei, de la fătare până la vârsta de 18 luni putem trage câteva concluzii:
mieii Țigaie au avut o evoluție bună cu pierderi mici – acceptabile, acestea fiind de sub 2%, considerate normale (Tafta, 1997) în prima perioadă de tineret (fătare – 6 luni); ulterior nu s-au mai înregistrat pierderi; pierderile mici din prima parte a perioadei de tineret, pot fi explicate prin rezistența organică deosebit de bună, precum și prin capacitatea sporită de adaptare la steress; în ceea ce privește evoluția acestora, aceasta s-a încadreat în specificul rasei, dacă ținem cont de faptul că aceștia au beneficiat de condiții obișnuite de producție; greutatea corporală realizată la vârsta de 18 luni permite admiterea acestora la reproducție, majoritatea atingând și depășind 75 % din greutatea adulților;
mieii metiși Aw x Ti au avut de asemenea o evoluție bună, relativ uniformă, fiind lotul care a înregistrat cele mai mari greutăți corporale la toate cântăririle de control; și în acest caz evoluția bună a greutății și dezvoltării corporale, se datorează unei rezistențe organice bune dar și a unei foarte bune capacități de adaptare la condițiile de mediu; la finele perioadei de tineret, greutatea corporală atinsă face ca absolut toate exemplarele să se califice ca reproducători;
lotul de miei metiși La x Ti a înregistrat cele mai multe pierderi, astfel încât din 18 miei fătați 6 au fost neviabili murind in primele 60 minute de viață deși unii aveau la fătare peste 3,50 kg, în intervalul fătare – 28 zile consemnându-se alte două pierderi, cu toate că până la ceea data mieii au avut o evoluție relativ normală, greutatea la deces fiind de 8,50 kg respectiv 9,50 kg; numărul mare de pierderi coroborat cu evoluția mai slabă în intervalul fătare – 6 luni, ne relevă faptul că lotul de miei metiși La x Ti sunt mai sensibili, cu o rezistență organică scăzută și o adaptabilitate la stres diminuată, fapt ce solicită o atenție sporită și condiții de întreținere îmbunătățite (alimentație, mediu); evoluția ascendentă în intervalul 6 luni – 18 luni, alături de omogenitatea mieilor din lot, evidențiază aptitudinile sporite ale acestora pentru producția de carne, cercetăriile trebuind să continue și în anii următori certificând sau nu valoarea de amelioratori a berbecilor de import folosiți, concomitent cu stabilirea liniei din care fac parte aceștia (linia de lapte sau de carne).
9.1.2.2 Greutatea corporală a ovinelor adulte
Determinarea greutății corporale la ovinele exploatate pentru producția de lapte este importantă deoarece, așa cum afirmă Taftă și col., 1997, între greutatea corporală și producția de lapte există o corelație pozitivă de r = 0,039, până la o anumită valoare. Creșterea greutății corporale peste o anumită valoare, poate devia organismul spre tipul de carne, în detrimentul producției de lapte.
Cercetările au fost efectuate în cadrul S.C.D.C.O.C. Secuieni-Bacău, în ferma [NUME_REDACTAT], cântăririle fiind efectuate în aceeași zi pentru toate loturile.
9.1.2.2.1 Greutatea corporală a berbecilor
Cântărirea berbecilor din cele trei loturi s-a efectuat în perioada septembrie – octombrie 2010. Loturile de berbeci, au fost constituite din 13 indivizi Țigaie, 16 metiși Aw x Ti și 2 Lacaune.
Tabel 9.16 Greutatea corporală a berbecilor la montă
Table 9.16 Body weight of rams at mating
Greutatea corporală a berbecilor la montă (tabel 9.16), reprezintă un caracter important, deoarece acesta certifică starea de întreținere, condiția, dar și încadrarea în standardul de rasă. Condiția de reproducător este o caracteristică specifică animalelor cu o stare de întreținere optimă, strict necesară la începutul sezonului de montă în cazul berbecilor pentru asigurarea unor indici de reproducție ridicați.
Greutatea berbecilor metiși Aw x Ti a fost de 73,14 kg încadrându-se în standardul rasei, Epstein, 1985, menționând o greutate de 74,6 kg pentru berbecii Awassi din Iraq și 82 kg pentru cei din Israel. [NUME_REDACTAT] folosiți la montă au avut o greutate medie de 85,65 kg care se încadrează în standardul rasei de 80 -100 kg (Răducu și col. în 2010). Lotul de berbeci Țigaie varietatea ruginie a înregistrat o greutate medie de 60,91 kg, aceasta încadrându-se în valorile specifice rasei de 50 – 80 kg (Pădeanu și col., 2009).
Tabel 9.17 Diferența și semnificația diferenței, dintre loturile de berbeci (kg)
Table 9.17 Difference between rams groups and its significance (kg)
Berbecii metiși Aw x Ti au realizat o greutate corporală medie cu aproximativ 16,72 %, respectiv 12,23 kg (tabel 9.17), mai mare decât berbecii Țigaie, între grupele de berbeci aparținând celor două loturi, au existat diferențe distinct semnificative din punct de vedere statistic. Între loturile de berbeci metiși Aw x Ti și Lacaune s-a înregistrat o diferență de 12,51 kg, aceasta fiind nesemnificativă din punct de vedere statistic, în timp ce între Lacaune și Țigaie diferența a fost de 27,74 kg, fiind distinct semnificativă din punct de vedere statistic.
Figura 9.10 Greutatea berbecilor la montă
Figure 9.10 Body weight of rams at mating
Analizând datele prezentate în reprezentarea grafică din figura 9.10, constatăm faptul că berbecii Țigaie au avut o greutate corporală superioară – 60,91 kg, comparativ cu datele menționate în literatura de specialitate – 56,98 kg (Miclea și col., 2009) sau 59,47 kg (Pascal, 2003), acest caracter atestând starea bună de întreținere a animalelor exploatate în ferma [NUME_REDACTAT].
9.1.2.2.2 Greutatea corporală a oilor adulte în raport cu grupa de vârsta
Oile din cele trei loturi au fost cântărite în perioada septembrie 2010 – aprilie 2011. Cântărirea oilor s-a făcut la montă și la fătare. Pentru grupele de vârstă, șapte, șase, cinci, patru, trei și doi ani au fost cântărite oile a două loturi, Țigaie și lotul metis Aw x Ti. Grupa mioarelor a fost alcătuite din toate cele trei loturi studiate.
Greutatea corporală a oilor în vârstă de șapte ani
Grupa oilor în vârstă de șapte ani este alcătuită dintr-un număr de 11 oi Țigaie și 7 oi metise Aw x Ti.
Tabel 9.18 Greutatea corporală a oilor în vârstă de șapte ani
Table 9.18 Body weight of sheep aged seven years
*** – diferențe foarte semnificative din punct de vedere statistic Fα0,001 (16,12)< (21,65) pentru greutatea la montă.
*** – diferențe foarte semnificative din punct de vedere statistic Fα0,001 (16,12)< (26,07) pentru greutatea la fătare.
Datele prezentate în tabelul 9.18 evidențiază faptul că oile metise Aw x Ti în vârstă de șapte ani au înregistrat o greutate medie la montă de 46,48 kg, aceasta fiind mai mare cu 19,73 % față de greutatea medie a oilor Țigaie care a fost de 38,82 kg.
Greutatea corporală a oilor în vârsta de șase ani
Grupa oilor în vârstă de șase ani este compusă dintr-un număr de 12 oi Țigaie și 7 oi metise Aw x Ti.
Tabel 9.19 Greutatea corporală a oilor în vârstă de șase ani la montă și la fătare
Table 9.19 Body weight of sheep aged six years, at mating and lambing
*** – diferențe foarte semnificative din punct de vedere statistic Fα0,001 (15,72)< (121,59) pentru greutatea la montă.
*** – diferențe foarte semnificative din punct de vedere statistic Fα0,001 (15,72)< (245,55) pentru greutatea la fătare.
Conform datelor prezentate în tabelul 9.19, grupa oilor Țigaie în vârstă de șase ani a înregistrat valori mai mici ale greutății corporale atât la montă cât și la fătare, de 39,56 kg respectiv 46,70 kg. Determinările făcute privind greutatea corporală la această categorie de vârstă a evidențiat faptul că intre cele două populații studiate există diferențe foarte semnificative din punct de vedere statistic pentru acest caracter. Populația metisă a înregistrat valori mai mari ale greutății corporale cu până la 19,03 % în cazul determinării acesteia la montă și cu 25,88 %
în cazul determinării la fătare.
Greutatea corporală a oilor în vârsta de cinci ani
Grupa oilor în vârstă de cinci ani este compusă dintr-un număr de 18 oi Țigaie și 38 oi metise Aw x Ti.
Tabel 9.20 Greutatea corporală a oilor în vârstă de cinci ani, la montă și la fătare
Table 9.20 Body weight of sheep aged five years, at mating and lambing
*** – diferențe foarte semnificative din punct de vedere statistic Fα0,001 (12,11)< (73,30) pentru greutatea la montă.
*** – diferențe foarte semnificative din punct de vedere statistic α0,001 (12,11)< (98,96) pentru greutatea la fătare.
Analiza datelor din tabelul 9.20 evidențiază faptul că și în cazul acestei grupe de vârstă, populația metisă Aw x Ti a avut o greutate corporală medie mai mare atât în cazul determinării acestea la montă cât și la fătare.
La această grupă de vârstă datele prezentate în tabelul 9.20 evidențiază faptul că oile Țigaie au avut o greutate corporală medie mai mică cu 15,26 %, respectiv 7,27 kg pentru greutatea la montă și cu 14,92%, respectiv 8,41 kg pentru greutatea la fătare, comparativ cu oile hibride Aw x Ti.
Greutatea corporală a oilor în vârsta de patru ani
Grupa oilor în vârstă de patru ani este compusă dintr-un număr de 34 oi Țigaie și 7 oi metise Aw x Ti.
Examinarea datelor prezentate în tabelul 9.21, evidențiază faptul că lotul alcătuit din oi metise Aw x Ti a realizat greutăți corporale medii mai mari comparativ cu lotul oilor Țigaie, cu 13,95 % în cazul determinărilor realizate în perioada de montă și cu 14,23 % în cazul cântăririlor efectuate la fătare. Conform datelor prezentate în tabelul 9.21, la oile în vârstă de patru ani, se evidențiază faptul că greutatea corporală este mai mare la oile metise Aw x Ti – 48,83 kg, pentru determinarea din perioada de montă, comparativ cu oile Țigaie care au avut o greutate de 42,85 kg.
Tabel 9.21 Greutatea corporală a oilor în vârstă de patru ani, la montă și la fătare
Table 9.21 Body weight of sheep aged four years, at mating and lambing
** – diferențe distinct semnificative din punct de vedere statistic Fα0,01 (7,33)< (9,70) pentru greutatea la montă.
*** – diferențe foarte semnificative din punct de vedere statistic Fα0,001 (12,66)< (14,77) pentru greutatea la fătare.
În sezonul de fătare diferența între cele două loturi a fost de 7,16 kg, la oile Țigaie înregistrându-se o greutate corporală medie de 50,31 kg în timp ce la oile metise Aw x Ti a fost de 57,47 kg.
Greutatea corporală a oilor în vârsta de trei ani
Grupa oilor în vârstă de trei ani este alcătuită dintr-un număr de 37 oi Țigaie și 28 oi metise Aw x Ti.
Tabel 9.22 Greutatea corporală a oilor în vârstă de trei ani, la montă și la fătare
Table 9.22 Body weight of sheep aged three years, at mating and lambing
*** – diferențe foarte semnificative din punct de vedere statistic Fα0,001 (11,91)< (36,76) pentru greutatea la montă.
*** – diferențe foarte semnificative din punct de vedere statistic Fα0,001 (11,91)< (67,28) pentru greutatea la fătare.
Analiza datelor prezentate în tabelul 9.22 relevă aceeași tendință ca și în cazul celorlalte grupe de vârstă, respectiv o greutate corporală mai mare a oilor metise comparativ cu oile crescute în rasă curată. Oile metise Aw x Ti au avut o greutate corporală medie mai mare comparativ cu oile Țigaie, cu 13,58 % la montă și cu 15,63 % la fătare. Analiza statistică a valorilor greutății corporale individuale, înregistrate la oile din cele două populații, evidențiază faptul că între acestea sunt diferențe foarte semnificative din punct de vedere statistic.
Greutatea corporală a mioarelor
Grupa mioarelor este compusă dintr-un număr de 28 oi Țigaie, 28 oi metise Aw x Ti și 14 oi hibride La x Ti.
Tabel 9.23 Greutatea corporală a mioarelor, la montă și la fătare
Table 9.23 Body weight of ewes, at mating and lambing
Datele prezentate în tabelul 9.23 evidențiază faptul că cea mai mare greutate corporală medie, la montă și la fătare a avut-o lotul metis Aw x Ti, în timp ce greutatea cea mai mică a avut-o lotul de mioare Țigaie.
Tabel 9.24 Diferența și semnificația diferenței, dintre mioare pentru greutatea la montă (kg)
Table 9.24 Difference between ewes body weight at mating and its significance (kg)
Diferențele înregistrate între loturi, pentru greutatea la montă, sunt prezentate în tabelul 9.24. Analizând datele observăm că cea mai mare diferență de 6,24 kg a fost între lotul de mioare Țigaie și cel metis Aw x Ti, din punct de vedere statistic acestea fiind foarte semnificative, în timp ce diferențele între celălalt lot metis La x Ti și Țigaie a fost de 5,92 Kg și în acest caz diferențele fiind foarte semnificative din punct de vedere statistic. Diferențele între loturile hibride a fost de 0,32 kg, din punct de vedere statistic acestea fiind nesemnificative.
Tabel 9.25 Diferența și semnificația diferenței, dintre mioare pentru greutatea la fătare (kg)
Table 9.25 Difference between ewes body weight at lambing and its significance (kg)
Analizând datele prezentate în tabelul 9.25 observăm că mioarele metise Aw x Ti au înregistrat o greutate medie mai mare la fătare față de mioarele Țigaie și cu 19,70 %, respectiv 7,26 kg, din punct de vedere statistic între cele două loturi diferențele fiind foarte semnificative. Din punct de vedere statistic diferențele dintre loturile metise au fost nesemnificative, acestea fiind de doar 0,19kg. Diferențele dintre lotul metis La x Ti și Țigaie, au fost de 7,07 kg, acestea fiind foarte semnificative din punct de vedere statistic.
Greutatea corporală medie la montă și la fătare a oilor din cele trei loturi
În urma determinărilor privind greutatea corporală la oi, datele au fost centralizate pentru cele trei loturi, unitar fără a se ține cont de vârsta acestora pentru a avea o imagine de ansamblu asupra acestor caractere. Efectivul matcă deținut de S.C.D.C.O.C. Secuieni-Bacău, pentru lucrările de cercetare ce au ca obiectiv sporirea producției de lapte la ovine este alcătuit din trei nuclee, după cum urmează: lotul de oi rasa Țigaie care este alcătuit din 140 capete din toate categoriile de vârstă, lotul de oi metise Aw x Ti care are în componența sa 115 capete din toate categoriile de vârstă și lotul de oi hibride La x Ti care este alcătuit din 14 mioare.
Tabel 9.26 Greutatea corporală medie a oilor la montă și la fătare
Table 9.26 Average sheep body weight at mating and lambing (kg)
Analizând datele prezentate în tabelul 9.26, constatăm că oile Țigaie au înregistrat o medie a greutății corporale ușor mai mare comparativ cu datele existente în literatura de specialitate, respectiv 40,35 kg față de 38,51 kg (Pascal, 2003) sau 33,01 (Miclea și col., 2009) , acest fapt datorându-se în primul rând selecției practicate sistematic în această unitate dar și condițiilor bune de exploatare și întreținere. Oile metise Aw x Ti, au avut o greutate corporală la fătare, mai mare cu circa 14,14% comparativ cu oile din populația de Țigaie. Greutatea corporală medie înregistrată la oilor metise a fost de 54,66 kg fiind comparabilă cu cea a oilor Awassi exploatate în Irak, Palestina și Siria care este cuprinsă între 30 – 50 kg (Mason, 1967), dar sub limita inferioară a oilor Awassi exploatate în Israel care este cuprinsă între 60 – 75 kg (Epstein, 1985). Greutatea medie la fătare a oilor hibride La x Ti a fost cu 6,83 % mai mică comparativ cu ce a oilor Țigaie, aceasta fiind sub valorile menționate de literatura de specialitate care menționează o greutate cuprinsă între 50 – 60 kg (Radu și col., 2010) sau 70 – 75 kg (Roginski, 2002).
Diferențele dintre cele trei loturi de oi pentru greutatea la montă sunt prezentate în tabelul 9.27.
Tabel 9.27 Diferența și semnificația diferenței, dintre oi pentru greutatea la montă (kg)
Table 9.27 Difference between sheep body weight at mating and its significance (kg)
Din punct de vedere statistic sunt diferențe între lotul de Țigaie și Aw x Ti, dar și între loturile metise. Între lotul hibrid La x Ti și lotul de oi Țigaie diferențele au fost de 3,35 kg, acestea fiind nesemnificative din punct de vedere statistic.
Tabel 9.28 Diferența și semnificația diferenței, dintre oi pentru greutatea la fătare (kg)
Table 9.28 Difference between sheep body weight at lambing and its significance (kg)
Analizând datele prezentate în tabelul 9.28 constatăm că diferențele dintre loturi au avut aceeași tendință ca și în cazul determinării greutății corporale la montă. Diferența de 10,73 kg dintre loturile metise este foarte semnificativă din punct de vedere statistic și arată dezvoltarea superioară a oilor metise Aw x Ti.
Figura 9.11 Greutatea corporală a oilor la montă și la fătare
Figure 9.11 Sheep body weight at mating and lambing
Figura 9.11, reprezintă grafic valorile greutății corporale medii ale ovinelor din cele trei loturi studiate și evidențiază faptul că lotul metisă Aw x Ti a înregistrat o diferență mai mare între greutatea la montă și greutatea la fătare care a fost de 7,53 kg, comparativ cu 6,78 kg cât a fost la lotul de oi Țigaie, acest lucru datorându-se greutății mai mari a produșilor la naștere. Diferența înregistrată la montă, de 3,35 kg dintre lotul de oi Țigaie și lotul hibrid La x Ti a fost aproximativ aceeași și la fătare (3,00 kg), acest fapt atestând asemănarea dintre cele două loturi, dar și faptul că oile lotului hibrid au avut o evoluție inferioară comparativ cu celelalte două loturi.
9.1.3 Evaluarea gradului de dezvoltare corporală a ovinelor adulte
Aprecierea gradului de dezvoltare corporală la ovine, acțiune ce este parte integrantă în evaluarea exteriorului la ovine, are ca scop încadrarea acestora în tipul morfo-productiv căruia îi aparține.
În zootehnia modernă, lucrările de selecție și ameliorare, aplicarea tehnologiilor de creștere și exploatare, solicită cunoașterea însușirilor morfo-productive caracteristice efectivelor exploatate, pentru a crea premizele unei exploatări eficiente din punct de vedere economic.
Pentru evaluarea gradului de dezvoltare corporală a ovinelor din cele trei loturi, acestea au fost împărțite în grupe după cum urmează: berbeci, oi adulte generația 2004, 2005, 2006, 2007, 2008 și mioare. Măsurătorile efectuate pentru aprecierea gradului de dezvoltare corporală au fost: înălțimea la greabăn, înălțimea la crupă, lungimea trunchiului, adâncimea toracică, perimetrul toracic și perimetrul fluierului.
9.1.3.1 Dezvoltarea corporală la berbeci
Pentru aprecierea dezvoltării corporale la masculi, măsurătorile s-au efectuat pe grupele de berbeci din cele trei loturi, ce au un număr de 13 pentru grupa Țigaie, 16 pentru grupa Aw x Ti și doi pentru grupa Lacaune.
Evaluarea dezvoltării corporale s-a făcut prin determinarea principalelor dimensiuni corporale la berbeci, datele fiind prezentate în tabelul 9.29. Analiza datelor relevă faptul că berbecii Lacaune și metiși Aw x Ti au talia mai mare decât berbecii Țigaie. Înălțimea la crupă este mai mare cu aproximativ un centimetru comparativ cu talia, la berbecii Țigaie, linia superioară fiind ușor oblică posterioro-anterior.
Tabel 9.29 Dimensiunile corporale la berbeci (cm)
Table 9.29 Body dimensions in rams (cm)
Berbecii metiși Aw x Ti au și ei linia superioară ușor oblică dar cu o orientare anterioro-posterioară, în timp ce berbecii Lacaune au linia superioară orizontală. Valorile înregistrate de berbecii metiși Aw x Ti pentru înălțimea la greabăn de 80,94 cm și 79,84 cm pentru înălțimea la crupă se înscriu în standardul rasei, literatura de specialitate menționând valori 85,4 cm pentru berbecii din Israel, 66,8 – 70,5 cm pentru cei din Iraq și 62,9 – 65,0 cm pentru exemplarele din Turcia (Epstein, 1985).
Dimensiunile corporale determinate la berbecii Țigaie din lotul studiat, au fost superioare comparativ cu datele menționate de Miclea și col., în 2009, după cum urmează: înălțimea la greabăn 72,73 – 68.22 cm, perimetrul toracic 94,58 – 82,46 cm, perimetrul fluierului 8,53 – 8,36, aceste date atestând dezvoltarea corporală superioară la populația de rasă Țigaie existentă în SCDCOC [NUME_REDACTAT].
Cele mai mari valori ale taliei le-au avut berbecii Lacaune care au înregistrat 83 cm înălțimea la greabăn și la crupă, valori conform standardului de rasă ce menționează o talie cuprinsă între 80 – 90 cm (UPRA Lacaune, 2010).
Tabel 9.30 Diferența și semnificația diferenței, dintre berbeci pentru înălțimea la greabăn (cm)
Table 9.30 Difference between rams for withers height and its significance (cm)
Diferențele înregistrate între loturile de berbeci, pentru caracterul înălțimea la greabăn, sunt prezentate în tabelul 9.30. Analizând datele constatăm că între lotul de berbeci Țigaie și hibrizi Aw x Ti diferența a fost de 8,21 cm, din punct de vedere statistic diferențele fiind foarte semnificative pentru acest caracter.
Tabel 9.31 Diferența și semnificația diferenței, dintre berbeci pentru înălțimea la crupă (cm)
Table 9.31 Difference between rams for rump height and its significance (cm)
Între lotul metis Aw x Ti și Lacaune, diferența a fost de 2,06 cm, statistic aceasta fiind nesemnificativă. Cea mai mare diferență înregistrată între loturile de berbeci a fost cea dintre Lacaune și Țigaie, aceasta fiind de 10,27 cm, din punct de vedere statistic diferențele fiind semnificative.
În tabelul 9.31 sunt prezentate diferențele și semnificația statistică a diferențelor dintre loturile de berbeci pentru caracterul înălțimea la crupă. Din punct de vedere statistic diferențele înregistrate pentru acest caracter au fost similare ca și în cazul caracterului înălțimea la greabăn. În valori absolute diferența între lotul de berbeci Țigaie și cel metis Aw x Ti s-a micșorat, lucru normal dacă ținem cont de faptul că linia superioară este oblică la ambele loturi dar cu orientare diferită (antero- posterior, descendent la Aw x Ti și posterioro-anterior la Țigaie).
Tabel 9.32 Diferența și semnificația diferenței, dintre berbeci pentru lungimea trunchiului (cm)
Table 9.32 Difference between rams for body length and its significance (cm)
Analizând datele, privind diferența și semnificația statistică a diferenței, pentru lungimea trunchiului la cele trei loturi de berbeci, prezentate în tabelul 9.32, constatăm că diferența cea mai mare a fost de 9,33 cm dintre berbecii Lacaune și Țigaie, cea mai mică fiind între lotul metis Aw x Ti și Lacaune de 3,66 cm. Din punct de vedere statistic între lotul Țigaie și Aw x Ti acestea au fost distinct semnificative, între loturile de metiși Aw x Ti și Lacaune au fost nesemnificative, în timp ce între Lacaune și Țigaie acestea au fost semnificative.
Tabel 9.33 Diferența și semnificația diferenței, dintre berbeci pentru adâncimea toracică (cm)
Table 9.33 Difference between rams for heart girth and its significance (cm)
Pentru caracterul adâncimea toracică, diferențele înregistrate precum și semnificația acestora din punct de vedere statistic, sunt prezentate în tabelul 9.33. Diferența dintre lotul Țigaie și cel metis Aw x Ti a fost de 2,58 cm, din punct de vedere statistic aceasta fiind foarte semnificativă, aceeași relevanță statistică având și diferența de 8,77 cm dintre lotul de berbeci Lacaune și Țigaie. Foarte semnificative au fost diferențele dintre lotul hibrid Aw x Ti și Lacaune.
Tabel 9.34 Diferența și semnificația diferenței, dintre berbeci pentru perimetrul toracic (cm)
Table 9.34 Difference between rams for chest circumference and its significance (cm)
Caracterul perimetrul toracic, a fost determinat la berbecii din loturile studiate, în tabelul 9.34 fiind prezentate diferențele și semnificația statistică înregistrată. Între loturile Aw x Ti – Lacaune dar și Lacaune – Țigaie diferențele au fost nesemnificative din punct de vedere statistic. Diferența între loturile Ti – Aw x Ti a fost de 13,51 cm, din punct de vedere statistic aceasta fiind foarte semnificativă.
Tabel 9.35 Diferența și semnificația diferenței, dintre berbeci pentru perimetrul fluierului (cm)
Table 9.35 Difference between rams for cannon circumference and its significance (cm)
Procesul de evaluare al dezvoltării corporale la berbeci, a continuat cu determinarea perimetrului fluierului, în tabelul 9.35 fiind prezentate diferențele și semnificația statistică dintre loturile studiate. Analizând datele, constatăm că între loturile Ti – Aw x Ti diferența a fost de 0,53 cm, aceasta fiind semnificativă din punct de vedere statistic. Pentru caracterul perimetrul fluierului, diferența dintre loturile Aw x Ti – La a fost de 0,11 cm, aceasta fiind nesemnificativă din punct de vedre statistic. Diferența dintre loturile de berbeci Lacaune și Țigaie a fost de 0,64 cm, din punct de vedere statistic fiind nesemnificativă.
Diferențele constatate la caracterele studiate în cadrul procesului de evaluare al dezvoltării corporale, sunt normale dacă ținem cont de faptul că două loturi de berbeci din cele trei analizate aparțin rasei Țigaie, respectiv Lacaune, în timp ce al treilea lot este metis rezultat din împerecherea berbecilor Awassi cu oi Țigaie varietatea ruginie.
Figura 9.12 Principalele dimensiuni corporale la berbeci
Figure 9.12 Main body dimensions in rams
În figura 9.12 sunt reprezentate grafic, dimensiunile principalelor caractere determinate la berbecii din cele trei loturi studiate. Analizând datele observăm că diferențele dintre dimensiunile corporale determinate au avut aceeași tendință, cu două excepții, la perimetrul toracic unde pe primul loc s-a situat lotul metis Aw x Ti și perimetrul fluierului unde cea mai mare valoare a înregistrat-o lotul de berbeci Țigaie.
Diferențele înregistrate între cele trei loturi sunt determinate de faptul că berbecii studiații aparțin unor tipuri morfo – productive diferite, unii având caractere clare, specifice rasei și tipului morfo-productiv cărui aparțin (Țigaie, Lacaune), alții fiind metiși prezintă caractere specifice ambelor rase genitoare (metișii Aw x Ti).
9.1.3.2 Dezvoltarea corporală a oilor adulte în raport cu grupa de vârstă
Determinarea principalelor dimensiuni corporale, la oile în raport cu grupa de vârstă cărei aparțin, facilitează stabilirea dinamicii dezvoltării corporale pe parcursul vieții acestora precum și determinarea principalilor indici corporali.
Dezvoltarea corporală la oile în vârstă de șapte ani
Aprecierea dezvoltării corporale la oile în vârstă de șapte ani s-a făcut pe oile ce alcătuiesc această grupă, respectiv 11 oi Țigaie și 7 oi metise Aw x Ti.
Tabel 9.36 Dimensiunile corporale la oile în vârstă de șapte ani (cm)
Table 9.36 Body dimensions in sheep aged seven years (cm)
Datele prezentate în tabelul 9.36 evidențiază valorile mai mari obținute la aproape toate măsurătorile efectuate de oile metise comparativ cu oile Țigaie, excepție făcând lungimea trunchiului. În urma analizei statistice a datelor privind dimensiunile corporale, pentru lungimea trunchiului nu s-au înregistrat diferențe semnificative din punct de vedere statistic pentru înălțimea la crupă s-au înregistrat diferențe semnificative din punct de vedere statistic, iar pentru adâncimea toracică, perimetrul toracic și perimetrul fluierului diferențele au fost foarte semnificative din punct de vedere statistic. Pentru caracterul înălțimea la greabăn, diferențele între cele două loturi au fost distinct semnificative din punct de vedere statistic.
Dezvoltarea corporală la oile în vârstă de șase ani
Dezvoltarea corporală la oile în vârstă de șase ani s-a făcut pe oile ce alcătuiesc această grupă, respectiv 12 oi Țigaie și 7 oi metise Aw x Ti.
Tabel 9.37 Dimensiunile corporale la oile în vârstă de șase ani (cm)
Table 9.37 Body dimensions in sheep aged six years (cm)
Analiza datelor prezentate în tabelul 9.37 relevă faptul că și la această grupă de vârstă oile metise au prezentat valori mai mari la toate determinările efectuate, între cele două loturi existând diferențe foarte semnificative din punct de vedere statistic excepție făcând caracterul – lungimea trunchiului – unde diferențele au fost distinct semnificative din punct de vedere statistic.
Dezvoltarea corporală la oile în vârstă de cinci ani
Evaluarea dezvoltării corporale la oile în vârstă de cinci ani, a fost apreciată pe oile ce alcătuiesc această grupă, respectiv 18 oi Țigaie și 38 oi metise Aw x Ti.
Tabel 9.38 Dimensiunile corporale la oile în vârstă de cinci ani (cm)
Table 9.38 Body dimensions in sheep aged five years (cm)
Din datele prezentate în tabelul 9.38 se evidențiază valorile mai mari obținute la aproape toate măsurătorile efectuate de oile metise comparativ cu oile Țigaie. În urma analizei statistice a datelor privind dimensiunile corporale, pentru înălțimea la crupă nu s-au înregistrat diferențe semnificative din punct de vedere statistic, pentru înălțimea la greabăn și lungimea trunchiului s-au înregistrat diferențe semnificative din punct de vedere statistic, iar pentru adâncimea toracică, perimetrul toracic și perimetrul fluierului diferențele au fost foarte semnificative din punct de vedere statistic.
Dezvoltarea corporală la oile în vârstă de patru ani
Aprecierea dezvoltării corporale a continuat cu grupa oilor în vârstă de patru ani, care este alcătuită din oile ce aparțin celor două loturi după cum urmează: 34 oi Țigaie și 7 oi metise Aw x Ti.
Tabel 9.39 Dimensiunile corporale la oile în vârstă de patru ani (cm)
Table 9.39 Body dimensions in sheep aged four years (cm)
În tabelul 9.39 sunt prezentate valorile dimensiunilor corporale determinate, precum și semnificația statistică dintre cele două loturi. Analiza datelor relevă faptul că oile metise au prezentat valori mai mari la majoritatea determinărilor efectuate, excepție făcând caracterul – lungimea trunchiului care a fost mai mare la oile Țigaie. Între cele două loturi există diferențe foarte semnificative din punct de vedere statistic pentru adâncimea toracică, perimetrul toracic și perimetrul fluierului. Diferențe nesemnificative din punct de vedere statistic au fost între cele două loturi pentru caracterele, înălțimea la greabăn, înălțimea la crupă și lungimea trunchiului. Oile metise Aw x Ti au avut perimetrul toracic mai mare cu 12,21 % comparativ cu oile Țigaie.
Dezvoltarea corporală la oile în vârstă de trei ani
Dezvoltarea corporală la oile în vârstă de trei ani a fost apreciată pe oile ce alcătuiesc această grupă, respectiv 37 oi Țigaie și 28 oi metise Aw x Ti.
Tabel 9.40 Dimensiunile corporale la oile în vârstă de trei ani (cm)
Table 9.40 Body dimensions in sheep aged three years (cm)
Din datele prezentate în tabelul 9.40 se evidențiază valorile mai mari obținute la aproape toate măsurătorile efectuate, de oile metise comparativ cu oile Țigaie, excepție făcând lungimea trunchiului. În urma analizei statistice a datelor privind dimensiunile corporale, pentru lungimea trunchiului nu s-au înregistrat diferențe semnificative din punct de vedere statistic, pentru înălțimea la crupă s-au înregistrat diferențe distinct semnificative din punct de vedere statistic, iar pentru înălțime la greabăn, adâncimea toracică, perimetrul toracic și perimetrul fluierului diferențele au fost foarte semnificative din punct de vedere statistic.
Dezvoltarea corporală mioare
Determinarea principalelor dimensiuni corporale a continuat cu grupa mioarelor, care este alcătuită din 28 mioare Țigaie, 28 mioare metise Aw x Ti și 14 mioare hibride La x Ti. Evaluarea dezvoltării corporale la mioare este extrem de importantă, deoarece pe lângă întregirea tabloului de ansamblu cu privire la dinamica evoluției principalelor dimensiuni în raport cu
vârsta, s-a realizat și o clasare a acestora ca reproducători, ținându-se cont pe lingă greutate și de gradul de dezvoltare.
Tabel 9.41 Dimensiunile corporale la mioare (cm)
Table 9.41 Body dimensions in ewes (cm)
Analiza datelor prezentate în tabelul 9.41 relevă faptul că și la această grupă de vârstă loturile metise au prezentat valori mai mari la toate determinările efectuate.
Tabel 9.42 Diferența și semnificația diferenței, dintre mioare pentru înălțimea la greabăn (cm)
Table 9.42 Difference between ewes for withers height and its significance (cm)
Pentru caracterul înălțimea la greabăn, datele prezentate în tabelul 9.42, evidențiază diferențele de dintre lotul Țigaie și cele metise, acesta înregistrând o talie mai mică cu 5,13 cm față de Aw x Ti și cu 4,66 cm comparativ cu La x Ti. Din punct de vedere statistic, între loturile metise diferența de doar 0,47 cm, a fost nesemnificativă, în timp ce între loturile hibride și Țigaie, diferențele au fost foarte semnificative.
Tabel 9.43 Diferența și semnificația diferenței, dintre mioare pentru înălțimea la crupă (cm)
Table 9.43 Difference between ewes for rump height and its significance (cm)
Diferențele înregistrate între loturile de mioare, pentru înălțimea la crupă, au avut aceleași caracteristici ca și în cazul înălțimii la greabăn, acestea fiind prezentate alături de semnificația statistică a acestora în tabelul 9.43.
Tabel 9.44 Diferența și semnificația diferenței, dintre mioare pentru lungimea trunchiului (cm)
Table 9.44 Difference between ewes for body length and its significance (cm)
În cazul lungimii trunchiului, diferențele și semnificația statistică a acestora au avut aceeași tendință, acestea fiind prezentate în tabelul 9.44. Diferența dintre loturile hibride a fost de 0,52 cm pentru acest caracter, din punct de vedere statistic aceasta nefiind semnificativă. Între lotul de mioare Țigaie și cel metis Aw x Ti, diferența a fost de 2,95 cm, aceasta fiind foarte semnificativă din punct de vedere statistic, la fel ca și în cazul celuilalt lot hibrid La x Ti, când diferența a fost de 2,43 cm.
Tabel 9.45 Diferența și semnificația diferenței, dintre mioare pentru adâncimea toracică (cm)
Table 9.45 Difference between ewes for heart girth and its significance (cm)
Determinarea adâncimii toracice la mioare, a relevat faptul că și pentru acest caracter diferențele și semnificația statistică a acestora (tabel 9.45), au avut aceleași caracteristici ca și în cazul înălțimii la greabăn, înălțimii la crupă și lungimii trunchiului, lotul Țigaie înregistrând cele mai mici valori.
Tabel 9.46 Diferența și semnificația diferenței, dintre mioare pentru perimetrul toracic (cm)
Table 9.46 Difference between ewes for chest circumference and its significance (cm)
Cu toate că și pentru caracterul perimetrul toracic s-au înregistrat aceleași tendințe între loturi din punct de vedere al semnificației statistie, diferențele între lotul Țigaie și cele hibride au fost mai mari de 14,07 cm față de Aw x Ti și respectiv 13,54 cm față de La x Ti. Diferența înregistrată între loturile metise a fost de 0,53 cm, aceasta fiind nesemnificativă din punct de vedere statistic.
Tabel 9.47 Diferența și semnificația diferenței, dintre mioare pentru perimetrul fluierului (cm)
Table 9.47 Difference between ewes for cannon circumference and its significance (cm)
Pentru acest ultim caracter analizat, perimetrul fluierului, diferențele și semnificația statistică a acestora sunt prezentate în tabelul 9.47. Între lotul Țigaie și cel metis Aw x Ți s-a înregistrat o diferență de 0,24 cm, aceasta fiind distinct semnificativă pentru pragul de 0,01. Diferența dintre loturile hibride a fost nesemnificativă din punct de vedere statistic, aceasta fiind de 0,07 cm. La fel ca și în cazul celorlalte determinări și pentru acest caracter, între lotul metis La x Ti și cel de Țigaie s-a înregistrat o diferență, ce a fost semnificativă pentru pragul de 0,05, aceasta fiind de 0,14 cm
Dezvoltarea corporală a oilor din cele trei loturi
Pentru aprecierea dezvoltării corporale la oi, măsurătorile efectuate s-au centralizat unitar, indiferent de grupa de vârstă căror aparțin, cele trei loturi fiind alcătuite din 140 oi Țigaie și 115 oi metise Aw x Ti și 14 oi hibride La x Ti.
Tabel 9.48 Dimensiunile corporale la oi (cm)
Table 9.48 Body dimensions in ewes (cm)
Analiza datelor din tabelul 9.48 evidențiază faptul că oile metise Aw x Ti au înregistrat valori superioare la toți parametrii cercetați comparativ cu celelalte două loturi.
Analizând valorile variabilității înregistrate pentru toate caracterele studiate la oile din cele trei loturi experimentale, s-a evidențiat faptul că variabilitatea este mică între indivizii analizați, acest lucru confirmând uniformitatea loturilor pentru aceste caractere.
Ca și în cazul greutății corporale, unele dimensiuni corporale determinate la populația de ovine Țigaie studiată au fost ușor mai mari comparativ cu datele existente în literatura de specialitate, astfel înălțimea medie la greabăn a fost de 62,50 cm în timp ce literatura menționează 60,23 cm (Pascal, 2003), 60,20 cm (Miclea și col., 2009), înălțimea medie la crupă a fost de 63,99 cm, literatura de specialitate menționând 62,48 cm (Pascal, 2003), 62,45 cm (Miclea și col., 2009). Valori mai mici ale dimensiunilor corporale determinate s-au înregistrat la lungimea medie a trunchiului și adâncimea medie a toracelui – 65,56 cm respectiv 29,35 cm în timp ce literatura de specialitate menționează date ce au valori de 68,15 cm (Pascal, 2003), 68,00 cm (Miclea și col., 2009), respectiv 29,67 cm (Pascal, 2003).
Dimensiunile corporale la lotul de oi metise Aw x Ti au fost apropiate de valorile citate în literatura de specialitate, YALÇIN, 1979 , menționând valori cuprinse între 65 – 70 cm pentru înălțimea la greabăn la oile Awassi crescute în Turcia. Valorile determinate la toate caracterele s-au încadrat în limitele menționate în literatura de specialitate, comparativ cu oile exploatate în Israel (Epstein, 1985) , astfel înălțimea la greabăn a fost de 64,58 cm valorile citate situându-se între 58 – 78 cm, înălțimea la crupă fost 65,57 cm comparativ cu 58 – 89 cm, lungimea trunchiului 65,68 cm valorile consemnate fiind între 56 și 80 cm.
Valorile apropiate înregistrate la loturile metise, pentru principalele dimensiuni corporale, de cele ale raselor genitoare paterne, relevă gradul bun de dezvoltate a acestora precum și asemănarea destul de ridicată cu acestea. Aceste diferențe pot fi explicate prin lucrările se selecție și ameliorare efectuate în cadrul S.C.D.C.O.C. Secuieni – Bacău, dar și prin particularitățile de întreținere și exploatare existente în cadrul [NUME_REDACTAT] Berheciului.
Tabel 9.49 Diferența și semnificația diferenței, dintre oi pentru înălțimea la greabăn (cm)
Table 9.49 Difference between sheep for withers height and its significance (cm)
Valorile diferențelor și semnificația statistică dintre acestea pentru înălțimea la greabăn sunt prezentate în tabelul 9.49. Cea mai mare diferență de 2,08 cm, pentru acest caracter s-a înregistrat între lotul de Țigaie și cel metis Aw x Ti, din punct de vedere statistic aceasta fiind foarte semnificativă. Între loturile hibride diferența a fost semnificativă din punct de vedere statistic, aceasta fiind de 1,19 cm. Diferența cea mai mică de 0,89 cm s-a înregistrat între lotul metis La x Ti și lotul Țigaie, din punct de vedere statistic aceasta fiind nesemnificativă pentru pragul de 0,05.
Tabel 9.50 Diferența și semnificația diferenței, dintre oi pentru înălțimea la crupă (cm)
Table 9.50 Difference between sheep for rump height and its significance (cm)
Diferențele înregistrate între loturile evaluate pentru înălțimea la crupă și semnificația statistică dintre acestea sunt prezentate în tabelul 9.50, acestea păstrându-și tendința ca și în cazul caracterului – înălțimea la greabăn. Și în acest caz cea mai mare diferență s-a înregistrat între lotul Țigaie și cel hibrid Aw x Ti, aceasta fiind de 1,58 cm și foarte semnificativă din punct de vedere statistic. Între loturile metise, a fost înregistrată o diferență de 1,21 cm, aceasta fiind semnificativă din punct de vedere statistic. Diferențe nesemnificative s-au înregistrat între lotul hibrid La x Ti și cel Țigaie, acestea fiind de 0,37 cm.
Tabel 9.51 Diferența și semnificația diferenței, dintre oi pentru lungimea trunchiului (cm)
Table 9.51 Difference between sheep for body length and its significance (cm)
În tabelul 9.51 sunt prezentate diferențele și semnificația statistică a acestora, dintre valorile înregistrate de cele trei loturi studiate, pentru lungimea trunchiului. Diferențe nesemnificative din punct de vedere statistic s-au înregistrat între lotul Țigaie și cele hibride. Între loturile metise s-a înregistrat o diferență de 1,36 cm, aceasta fiind semnificativă din punct de vedere statistic.
Tabel 9.52 Diferența și semnificația diferenței, dintre oi pentru adâncimea toracică (cm)
Table 9.52 Difference between sheep for heart girth and its significance (cm)
Determinarea adâncimii toracice la cele trei loturi a evidențiat diferențele dintre acestea, care sunt prezentate împreună cu semnificația statistică în tabelul 9.52. Diferențele înregistrate între loturile hibride de 1,15 cm și între lotul Țigaie și cel metis Aw x Ti de 1,84 cm, sunt foarte semnificative din punct de vedere statistic. Lotul hibrid La x Ti a avut o adâncime toracică mai mare cu 0,69 cm comparativ cu lotul Țigaie, diferența fiind semnificativă din punct de vedere statistic.
Tabel 9.53 Diferența și semnificația diferenței, dintre oi pentru perimetrul toracic (cm)
Table 9.53 Difference between sheep for chest circumference and its significance (cm)
Analiza datelor care prezintă în tabelul 9.53, diferența și semnifica statistică pentru perimetrul toracic, dintre cele trei loturi evaluate, relevă faptul că între loturile metise și cel de Țigaie sunt diferențe foarte semnificative din punct de vedere statsistic, în timp ce între loturile hibride acestea au fost nesemnificative.
Tabel 9.54 Diferența și semnificația diferenței, dintre oi pentru perimetrul fluierului (cm)
Table 9.54 Difference between sheep for cannon circumference and its significance (cm)
Diferențele și semnificația statistică a acestora, înregistrate între cele trei loturi pentru perimetrul fluierului sunt prezentate în tabelul 9.54. Între lotul Țigaie și cel hibrid Aw x Ti, diferența pentru perimetrul fluierului a fost de 0,46 cm, aceasta fiind foarte semnificativă din punct de vedere statistic. Lotul metis Aw x Ti a înregistrat o valoare medie superioară cu 0,59cm pentru acest caracter, comparativ cu celălalt lot hibrid, diferența fiind foarte semnificativă pentru pragul de 0,001. Nesemnificativă a fost diferența de 0,13 cm înregistrată între lotul La x Ti si cel de Țigaie.
Figura 9.13 Principalele dimensiuni corporale la oile adulte
Figure 9.13 Main body dimensions in adult sheep
În reprezentarea grafică din figura 9.13, sunt prezentate comparativ principalele dimensiuni corporale medii, determinate la oile adulte ce aparțin celor trei loturi evaluate. Analizând datele prezentate, s-a evidențiat faptul că lotul hibrid Aw x Ti a avut valorile medii cele mai mari la absolut toate caracterele determinate. Lotul metis La x Ti a înregistrat și el valori medii superioare comparativ cu lotul Țigaie la majoritatea caracterelor, excepție făcând lungimea trunchiului și perimetrul fluierului.
9.1.4 Calcularea indicilor corporali
Prelucrarea statistică a datelor obținute în urma efectuării măsurătorilor corporale și calcularea indicilor corporali facilitează valorificarea superioară a acestora oferind o imagine de ansamblu asupra celor trei loturi studiate.
Tabel 9.55 Indicii corporali la loturile de ovine studiate (%)
Table 9.55 Body indices in studied sheep groups (%)
Datele cu privire la valorile indicilor corporali calculați, sunt prezentate în tabelul 9.55, comparativ pentru cele trei loturi studiate. Analiza datelor evidențiază diferențele existente între cele trei loturi studiate normale daca ținem cont de faptul că unul din loturi (în cazul oilor) este omogen și exploatat în rasă curată (Țigaie), iar celelalte două loturi sunt în formare, la care caracterele morfo-productive nu sunt încă definite pe deplin. Valorile prezentate în tabelul 9.55 mai arată faptul că la loturile hibride există diferențe între oi și berbeci, diferențe explicabile prin faptul că berbecii studiați au un grad înalt de absorbție al rasei în cazul berbecilor Awassi sau aparțin în totalitate rasei cum este cazul celor Lacaune.
Indicele formatului corporal
Analizând valorile indicelui corporal la oile cele trei loturi experimentale, observăm că la loturile de oi metise valoarea acestui indice s-a micșorat, tendința probabilă fiind descrescătoare la generațiile viitoare, dacă se continuă încrucișările cu berbeci din rase specializate pentru producția de lapte. Această micșorare a indicelui corporal evidențiază faptul că aptitudinile productive ale loturilor metise au fost modificate sub infuzia de caractere Awassi și Lacaune.
Valorile înregistrate pentru acest indice la berbeci, poate fi explicat prin aptitudinile pentru carne-lapte ale rasei Țigaie (valoarea indicelui apropriată de 100) și prin gradul avansat de absorbție al rasei Awassi la berbecii lotului hibrid (valoarea mai mică de 100 indică aptitudini pentru producția de lapte), comparativ cu cel al oilor metise. Analiza indicelui formatului corporal la berbecii Lacaune sugerează apartenența acestora la linia de carne existentă în cadrul rasei.
Indicele osaturii
Indicele dactilo-toracic, ne permite aprecierea dezvoltării osaturii la ovinele studiate, fiind un indice ce trebuie analizat cu mare atenție deoarece valoarea acestuia diferă în funcție de tipul morfo-productiv dar și de structura de vârstă a efectivului analizat.
Ovinele din loturile metise au înregistrat o valoare mică a acestui indice la animalele adulte, exprimând o osatură compactă.
Indicele masivității
Analiza valorilor acestui indice arată o masivitate crescută la ovinele ce alcătuiesc loturile metise, indicând o conformație armonioasă cu o constituție robustă specifică animalelor specializate pentru producția de lapte.
9.1.5 Evaluarea producției cantitative de lapte
Pentru estimarea producției de lapte au fost luate în studiu toate oile din cele trei loturi studiate, 140 oi Țigaie, 115 oi metise Aw x Ti și 14 oi hibride La x Ti. Metodologia prin care s-a efectuat estimarea producției de lapte, a avut la bază normele care reglementează efectuarea controlului oficial al producției de lapte la ovine în România, acesta fiind conform cu normele europene de control al producțiilor.
Producția de lapte pentru perioada de alăptat
Estimarea producției de lapte pentru perioada de alăptare s-a făcut prin metoda cântăririlor de control ale mielului, la fătare, la 28 de zile și la înțărcare (75 zile). Pentru efectuarea cântăririlor s-au selectat câte 30 de miei din loturile Țigaie și Aw x Ti și 12 din lotul La x Ti, aceștia fiind fătați într-un interval de trei zile.
Tabel 9.56 Producția de lapte pentru perioada de alăptat (kg)
Table 9.56 Milk yield during suckling period (kg)
În urma analizării datelor prezentate în tabelul 9.56 putem concluziona că oile Țigaie au avut o producție superioară de lapte în prima parte a lactației, fapt explicat prin sporul în greutate mai mare realizat de mieii acestui lot în primele 28 zile de viață, dar inferioară comparativ cu lotul metis Aw x Ti dacă ne raportăm la întreaga perioadă de alăptat. Cantitatea de lapte estimată pentru lotul Țigaie la 28 zile, de 26,55 kg, este inferioară valorilor menționate de Radu și col., 2010, de 30,45 kg.
Tabel 9.57 Diferența și semnificația diferenței, dintre oi pentru producția de lapte la 28 zile (kg)
Table 9.57 Difference between sheep for milk yield at 28 days and its significance (kg)
Diferențele înregistrate între cele trei loturi pentru producția de lapte și semnificația statistică a acestora sunt prezentate în tabelul 9.57. Cea mai mare diferență s-a înregistrat între lotul hibrid La x Ti și Țigaie a fost de 2,51 kg, în timp ce cea mai mică a fost de 1,19 kg dintre oile Țigaie și cele metise Aw x Ti. Între loturile metise diferența a fost de 1,32 kg. Diferențele înregistrate între cele trei loturi analizate au fost nesemnificative din punct de vedere statistic.
Tabel 9.58 Diferența și semnificația diferenței, dintre oi pentru producția de lapte realizată pe durata alăptării (kg)
Table 9.58 Difference between sheep for milk yield during suckling period and its significance (kg)
Valorile diferențelor și semnificația statistică dintre acestea pentru producția de lapte realizată în perioada de alăptare sunt prezentate în tabelul 9.58. O diferență foarte semnificativă s-a înregistrat între loturile metise, aceasta fiind de 6,79 kg. Între lotul de oi Țigaie și cel hibrid a fost o diferență de 4,87 kg aceasta fiind distinct semnificativă. Cea mai mică diferență, de 1,92kg, s-a înregistrat între lotul metis La x Ti și cel de Țigaie, aceasta fiind nesemnificativă din punct de vedere statistic.
Producția de lapte estimată la lotul de oi Țigaie pentru întreaga perioadă de alăptare de 57,19 kg, este superioară cu aproximativ 3,5 kg față de valoarea de 53,6 kg, menționată de Radu și col., 2010, pentru aceeași perioadă.
Producția de lapte a oilor ce aparțin lotului metis Aw x Ti a fost cu 8,48 % mai mare comparativ cu cea a oilor Țigaie, pentru întreaga perioadă de alăptare, celălalt lot hibrid înregistrând o cantitate mai mică cu 3,37 %, comparativ cu același lot de referință .
Figura 9.14 Producția de lapte pentru perioada de alăptare
Figure 9.14 Milk yield during suckling period (kg)
Diferențele existente între producția medie de lapte la cele trei loturi de ovine studiate, se pot remarca din reprezentarea grafică prezentată în figura 9.14. Pentru perioada fătare – 28 zile, cea mai mică producție a fost de 24,03 kg realizată de lotul de oi metise La x Ti, în timp ce lotul de oi Țigaie a realizat un plus de aproximativ 2,5 kg, respectiv 26,55 kg lapte. Diferența dintre producția de lapte realizată de lotul metis Aw x Ti și lotul de oi Țigaie a fost de 1,17 kg. Pentru total perioadă de alăptat, lotul de oi hibride Aw x Ti a avut o producție de 62,05 kg, cu 10,94 % mai mare comparativ producția realizată de celălalt lot de oi metise La x Ti și cu 7,83 % mai mare față de producția avută de oile Țigaie.
Producția de lapte pentru perioada de muls
Evaluarea producției de lapte muls sau marfă, este foarte importantă, deoarece această producție este cea mai importantă în cazul creșterii oilor pentru producția de lapte. De mărimea producției de lapte marfă, depinde în mare măsură eficiența creșterii ovinelor pentru producția de lapte, dat fiind că această producție este principală în timp ce celelalte (carne, lână) sunt secundare. Metodele de estimare a producției de lapte muls de la ovine sunt multiple, unele dintre acestea, rudimentare, fiind legate inseparabil de activitatea de creștere a oilor. În comunitatea crescătorilor de oi din România, întâlnim mai multe modalități de evaluare a producției de lapte marfă, cum ar fi: în cantitatea de lapte muls sau în cantitatea de caș rezultată în urma procesării laptelui.
Tabel 9.59 Producția de lapte pentru perioada de muls (kg)
Table 9.59 Milk yield during milking period (kg)
În tabelul 9.59 sunt prezentate valorile medii, limitele minime și maxime și variabilitatea înregistrată la oile aparținând celor trei loturi pentru producția de lapte marfă. Analizând datele constatăm că lotul de oi hibride Aw x Ti a avut cea mai mare producție de lapte muls cu 77,62 kg, în timp ce celalalt lot metis a avut o producție de doar 39,44 kg fiind cea mai mică dintre cele trei loturi evaluate. [NUME_REDACTAT] a avut o producție de lapte marfă medie, comparativ cu celelalte loturi de 41,57 kg, dar a înregistrat nivelul minim cu 21,12 kg, în timp ce maxima de 92,99 kg a fost situată tot în zona de mijloc.
Diferențele și semnificația statistică a diferențelor dintre loturile de oi evaluate pentru producția de lapte marfă sunt prezentate în tabelul 9.60. Cele mai mari diferențe s-au înregistrat între lotul metis Aw x Ti și celelalte două loturi, oile Aw x Ti având o producție superioară cu 36,05 kg față de cele Țigaie și cu 38,18 kg față de celalat lot hibrid, din punct de vedere statistic diferențele fiind foarte semnificative. Între lotul La x Ti și Țigaie diferența a fost de 2,13kg, aceasta fiind nesemnificativa din punct de vedere statistic.
Tabel 9.60 Diferența și semnificația diferenței, dintre oi pentru producția de lapte marfă (kg)
Table 9.60 Difference between sheep for marketable milk yield and its significance (kg)
Lotul hibrid Aw x Ti a evidențiat pregnant aptitudinile pentru producția de lapte, dovedind o rezistență organică sporită și o capacitate foarte bună de adaptare la condițiile de exploatare existente în cadrul biobazei [NUME_REDACTAT]. Oile aparținând acestui lot s-au adaptat foarte bine condițiilor de mediu destul de severe, astfel încât nici oile mamă nici mieii nu au fost influențați de iarna grea spre deosebire de oile aparținând celuilalt lot metis.
Producția totală de lapte
Pentru determinarea producției totale de lapte s-a utilizat metoda A4 de estimare, efectuându-se patru controale pe durata lactației conform metodologiei. În zilele de control cantitatea de lapte mulsă a fost determinată atât la mulsul de dimineață cât și la mulsul de seară. Metoda utilizată pentru stabilirea cantității de lapte muls a fost gravimetrică, pentru acesta utilizându-se cântarul electronic și cupe de muls standard. Intervalul între zilele de control a fost stabilite astfel încât să se respecte metodologie europeană de control a producției de lapte.
Tabel 9.61 Producția totală de lapte (kg)
Table 9.61 Whole milk yield (kg)
Valorile producției medii totale de lapte sunt prezentate în tabelul 9.61, studiind datele constatăm că populația de oi metise Aw x Ti a realizat 139,67 kg, cu 29,28 % mai mult comparativ cu cât a înregistrat populația de Țigaie respectiv 98,77 Kg. Producția de lapte medie totală a populației de oi metise Aw x Ti, a fost superioară cu 32,20 % populației metise de La x Ti, acesta din urmă obținând o medie de 94,70 kg.
Tabel 9.62 Diferența și semnificația diferenței, dintre producția medie totală de lapte (kg)
Table 9.62 Difference for average total milk yield and its significance (kg)
Diferențele în valori absolute sunt prezentate în tabelul 9.62 și au fost de 44,97 kg lapte între populațiile metise, din punct de vedere statistic diferențele fiind foarte semnificative (prag de 0,001) și de 40,90 kg, între populația hibridă Aw x Ti și Țigaie, diferențele fiind foarte semnificative (prag 0,001) din punct de vedere statistic și în acest caz. Comparativ, între populația de oi Țigaie și populația de oi metise La x Ti diferența a fost de doar 4,07 kg, diferențele fiind nesemnificative din punct de vedere statistic.
Variabilitatea medie realizată relevă necesitatea continuării lucrărilor de selecție și ameliorare a celor trei populații în direcția creșterii producției de lapte.
Valorile determinate în timpul cercetărilor privind producția medie totală de lapte – 98,77kg, sunt pentru populația de oi Țigaie puțin sub valorile menționate de literatura de specialitate 110 – 120 kg. (Pascal, 2007), acest lucru datorându-se în mare parte tehnologiei de creștere utilizate în ferma [NUME_REDACTAT].
Figura 9.15 Producția de lapte totală medie
Figure 9.15 Average total milk yield
Producția de lapte înregistrată la populația metisă La x Ti este nemulțumitoare, acest fapt datorându-se în principal sensibilității crescute indusă de rasa paternă, dar și a faptului că berbecii de import folosiți pentru obținerea populației hibride aparțin probabil liniei de carne, aceștia fiind cel mai probabil indiferenți din punct de vedere al ameliorării producției de lapte pentru populația de ovine Țigaie existentă în cadrul S.C.D.C.O.C. Secuieni-Bacău.
9.1.6 Evaluarea calitativă a producției de lapte
Eficientizarea creșterii ovinelor pentru producția de lapte, se poate face în principal prin sporirea cantității de lapte obținută de la un animal într-o lactație normală, prin reducerea cheltuielilor dar și prin obținerea unui lapte superior calitativ.
Determinarea compoziției chimice a laptelui s-a făcut concomitent cu determinarea cantitativă a acestuia, respectându-se metodologia de lucru stabilită în protocolul experimental.
Tabel 9.63 Compoziția chimică a laptelui de oaie (%)
Table 9.63 Chemical composition of sheep milk (%)
* Densitatea laptelui este exprimată în kg/l.
În tabelul 9.63 sunt prezentate valorile medii ale principalelor substanțe nutritive conținute de laptele analizat de la cele trei loturi de oi.
Datele prezentate în tabelul 9.63 evidențiază faptul că lotul metis La x Ti a avut cel mai mare conținut în grăsime, substanță uscată fără grăsime, proteine și lactoză, înregistrând și cea mai mare densitate. Procentul de grăsime din lapte le oilor metise La x Ti, de 8,80 %, a fost ușor superior valorilor menționate în literatura de specialitate, care citează valori de 6,5 – 8 % (Pascal, 2007), 7,1 % ([NUME_REDACTAT], 1995) sau 2,35 – 10,15 (Bocquier et al, 1993). Pentru procentul de proteină – 4,52 % și lactoză – 5,64 %, valorile medii determinate la lotul de oi Lacaune , au fost asemănătoare cu cele consemnate în literatura de specialitate, cuprinse între 4,25 – 7,57 % pentru proteină și 3,75 – 5,71 pentru lactoză (Bocquier et al, 1993) sau 5,2% pentru proteină ([NUME_REDACTAT], 1995).
Lotul hibrid Aw x Ti a avut un procent mediu de grăsime 7,54 %, valoare apropiată de datele menționate în literatura de specialitate care indică valori cuprinse între 5 – 10 % (Epstein, 1985). Procentul mediu de proteină de 4,23 % a fost ușor inferior comparativ cu valorile consemnate de Epstein, 1985, cuprinse între 4,78 și 7,17 %, diferențe mici au fost și în cazul densității 1,0346, Epstein, 1985, indicând valori cuprinse între 1,0342 – 1,0382.
Procentul mediu de grăsime determinat la lotul de oi Țigaie de 8,19 % este superior datelor menționate în literatura de specialitate care citează valori de 6,3 % ([NUME_REDACTAT] Carmen, 2006) și 6,4 % ([NUME_REDACTAT] Zoia, 2006), valori inferioare înregistrându-se pentru procentul mediu de proteină care a fost de 4,4 %, în timp ce aceeași autori indică o valoare medie de 5,7%.
Tabel 9.64 Diferența și semnificația diferenței, dintre loturi pentru procentul de grăsime (%)
Table 9.64 Difference between groups for fat percentage and its significance (%)
Diferențele și semnificația statistică dintre cele trei loturi pentru procentul mediu de grăsime din lapte sunt prezentate în tabelul 9.64. Cea mai mare diferență de 1,26 % s-a înregistrat între loturile hibride, aceasta fiind foarte semnificativă din punct de vedere statistic, aceeași semnificație având și diferența de 0,65 % dintre lotul Țigaie și cel metis Aw x Ti. Nesemnificativă din punct de vedere statistic, a fost cea mai mică diferență înregistrată, cea dintre lotul hibrid La x Ti și Țigaie de 0,61 %.
Tabel 9.65 Diferența și semnificația diferenței, dintre loturi pentru procentul
de S.U. fără grăsime (%)
Table 9.65 Difference between groups for non fatty D.M. percentage and its significance (%)
În tabelul 9.65 sunt prezentate diferențele și semnificația statistică a acestora dintre loturi pentru procentul de substanță uscată din lapte fără grăsime. Diferența cea mai mare a fost cea dintre loturile metise, de 0,50 %, aceasta fiind foarte semnificativă din punct de vedere statistic. Cea mai mică diferență a fost de 0,10 % și a fost înregistrată între lotul Țigaie și cel hibrid Aw x Ti, aceasta fiind nesemnificativă din punct de vedere statistic. O diferență de 0,40 % s-a consemnat între lotul metis La x Ti și cel Țigaie, aceasta fiind nesemnificativă pentru pragul de 0,05.
Tabel 9.66 Diferența și semnificația diferenței, dintre loturi pentru procentul de proteină (%)
Table 9.66 Difference between groups for protein percentage and its significance (%)
Analizând datele prezentate în tabelul 9.66 constatăm că cea mai mare diferență de 0,29%, înregistrată între loturile hibride pentru procentul de proteină din lapte, aceasta fiind foarte semnificativă din punct de vedere statistic. Diferența de 0,14 % dintre lotul Țigaie și cel metis Aw x Ti, pentru procentul mediu de proteină din lapte, a fost foarte semnificativă pentru pragul de 0,001. Nesemnificativă din punct de vedre statistic a fost diferența de 0,15 % dintre lotul hibrid La x Ti și cel Țigaie, pentru procentul mediu de proteină conținut de lapte.
Tabel 9.67 Diferența și semnificația diferenței, dintre loturi pentru procentul de lactoză (%)
Table 9.67 Difference between groups for lactose percentage and its significance (%)
Prezentarea diferențelor și semnificația statistică a acestora, înregistrate între loturile de oi studiate, pentru procentul de lactoză din lapte s-a făcut în tabelul 9.67. Diferența dintre lotul Țigaie și cel Aw x Ti a fost de 0,10 %, aceasta fiind distinct semnificativă pentru pragul de 0,01. Între loturile metise diferența de 0,28 % a fost cea mai mare înregistrată, aceasta fiind foarte semnificativă din punct de vedere statistic. Procentul mediu de lactoză conținut de laptele oilor hibride La x Ti, a fost cu 0,18 % mai mare comparativ cu cel al oilor Țigaie, din punct de vedere statistic diferența fiind nesemnificativă dintre cele două loturi.
Tabel 9.68 Diferența și semnificația diferenței, dintre loturi pentru procentul de minerale (%)
Table 9.53 Difference between groups for minerals percentage and its significance (%)
Diferențele și semnificația statistică, pentru procentul mediu de minerale conținut de laptele celor trei loturi de ovine , sunt prezentate în tabelul 9.68. Între lotul Țigaie și cel Aw x Ti diferența a fost de 0,35 %, aceasta fiind foarte semnificativă din punct de vedere statistic. Laptele oilor Aw x Ti au avut un procent mediu de minerale cu 0,37 % mai mare comparativ cu cel al oilor La x Ti, diferența dintre acestea fiind foarte semnificativă pentru pragul maxim de 0,001. Diferența cea mai mică de 0,02 % și nesemnificativă din punct de vedere statistic a fost înregistrată între lotul metis La x Ti și cel Țigaie.
Tabel 9.69 Diferența și semnificația diferenței, dintre loturi pentru densitatea laptelui (kg/l)
Table 9.69 Difference between groups for milk density and its significance (kg/l)
În tabelul 9.69 sunt prezentate diferențele și semnificația statistică a acestora pentru densitatea laptelui. Diferența înregistrată între loturile Țigaie – Aw x Ti și La x Ti – Țigaie a fost de 0,0001 kg/l, aceasta fiind nesemnificativă din punct de vedere statistic. Ca și în cazul celorlalți parametri determinați și în acest caz cea mai mare diferență de 0,0009 kg/l s-a înregistrat între loturile hibride, aceasta fiind foarte semnificativă din punct de vedere statistic.
9.1.7 Evaluarea activității de reproducție
Performanțele activității de reproducție au fost analizate la cele trei loturi de ovine concomitent cu celelalte determinări (evaluarea exteriorului, determinarea greutății corporale, aprecierea gradului de dezvoltare corporală, etc.).
Tabel 9.70 Indicii de reproducție specifici ovinelor din loturile studiate (%)
Table 9.70 Reproduction indices particular to studied groups (%)
Analizând valorile indicilor de reproducție, realizați de oile celor trei loturi, prezentate în tabelul 9.70, constatăm că fecunditatea cea mai bună au avut-o oile Țigaie cu 98,20 %, valoare ce se încadrează în datele citate în literatura de specialitate respectiv, 95,65 % (Vicovan, 2006), 98,50 % (Pascal, 2007), 93 – 97 % (Pop, 1976) și mioarele metise Aw x Ti cu 96,30%, valoare ușor inferioară comparativ cu 105 – 110 %, valori indicate de Epstein, 1985 pentru oile Awassi exploatate în Siria . Indicele de fertilitate cel mai bun l-au avut oile hibride Aw x Ti cu 111,63 și mioarele La x Ti cu 120 %, procent superior valorii de 90,5 – 94,3 cât consemnează UPRA Lacaune, 2007, în timp ce fertilitatea cea mai scăzută a fost înregistrată la oile Țigaie cu 101,79, valoare inferioară datelor menționate de Pascal, 2003, de 109,40 %.
Figura 9.16 Indicii de reproducție la ovinele studiate
Figure 9.16 Reproduction indices in studied sheep
În figura 9.16 sunt reprezentate grafic performanțele activității de reproducție înregistrate de oile și mioarele celor trei loturi. Așa cum reiese din figura 9.16 natalitatea și prolificitatea cea mai ridicată a fost realizată de lotul Aw x Ti cu 105,75 % și 120 %, valori care se înscriu în specificul rasei conform datelor menționate de Epstein, 1985 și YALÇIN, 1979.
Performanțele realizate de oile și mioarele celor trei loturi, în ceea ce privește activitatea de reproducție sunt mulțumitoare dacă ținem cont de faptul că animalele au beneficiat de condiții normale de producție, fapt relevat și de faptul că majoritatea valorilor se înscriu sau sunt foarte apropiate de datele menționate în literatura de specialitate pentru fiecare rasă în parte.
9.1.8 Rezultate privind estimarea principalilor parametri genetici
Estimarea principalilor parametri genetici are o importanță deosebită, deoarece astfel putem determina tipul de gene care stau la baza unui anumit caracter cantitativ, care datorită importanței economice se dorește a fi ameliorat. Stabilirea cu exactitate a tipului de gene care determină caracterul cantitativ vizat, are o importanță majoră deoarece în funcție de tipul acestora, se stabilește modul de ameliorare a caracterului urmărit.
Determinarea și estimarea heritabilității
Pentru cele trei loturi de oi studiate, au fost calculați coeficienții de heritabilitate pentru mai multe caractere după cum urmează: cantitatea de lapte, și conținutul de grăsime, de proteine, de lactoză și minerale.
Tabel 9.71 Coeficienții de heritabilitate la oile [NUME_REDACTAT] 9.71 Heritability coefficients in Țigaie sheep
Așa cum reiese din datele prezentate în tabelul 9.71, coeficientul de heritabilitate pentru cantitatea de lapte la oile Țigaie are valoarea 0,25, fiind un caracter mediu heritabil (h2=0,2–0,4). Valoarea coeficientului de heritabilitate pentru conținutul de grăsime de 0,55 și proteină de 0,58, arată caracterul intens heritabil (h2>0,4), pentru aceste două caractere.
Tabel 9.72 Coeficienții de heritabilitate la oile Aw x [NUME_REDACTAT] 9.72 Heritability coefficients in Aw x Ti sheep
În tabelul 9.72 sunt prezentate valorile coeficienților de heritabilitate determinați pentru cantitatea de lapte, conținutul de grăsime, de S.U. fără grăsime, de proteină, de lactoză și de minerale la oile metise Aw x Ti.
Heritabilitatea determinată pentru cantitatea de lapte a fost de 0,23, caracterul fiind mediu heritabil (h2=0,2–0,4), valoarea acestuia încadrându-se în valorile consemnate în literatura de specialitate de 0,21 (Al-Azzawi, 1999).
Tabel 9.73 Coeficienții de heritabilitate la oile La x [NUME_REDACTAT] 9.73 Heritability coefficients in La x Ti sheep
Analizând datele din tabelul 9.73, unde sunt prezentate valorile coeficienților de heritabilitate pentru principalele caractere la oile hibride La x Ti. Și în acest caz caracterul cantitatea de lapte, a fost mediu heritabil, h2=0,21 (h2=0,2–0,4). Coeficientul de heritabilitate pentru conținutul de grăsime a fost de 0,47, acesta fiind intens heritabil (h2>0,4), evidențiindu-se faptul că este cel mai mic dintre cele trei loturi (Aw x Ti – 0,48, Ti – 0,55).
Figura 9.17 Variația coeficienților de heritabilitate în funcție de lot
Figure 9.17 Heritability coefficients variability, depending on group
În figura 9.17 sunt reprezentate grafic valorile comparative ale coeficienților de heritabilitate pentru cantitatea de lapte, conținutul de grăsime și proteină la cele trei loturi de oi studiate. Analizând datele constatăm că cele mai mari valori la toți cei trei parametri prezentați în figura 9.17, s-au înregistrat la oile lotului Țigaie în timp ce cele mai mici valori le-au avut oile hibride La x Ti.
Determinarea și estimarea repetabilității
Coeficientul de repetabilitate pentru cantitatea de lapte, a fost determinat pentru loturile Țigaie și Aw x Ti, care au avut în componență oi din toate grupele de vârstă (lactațiile).
Figura 9.18 Repetabilitatea pentru cantitatea de lapte la loturile Țigaie și Aw x [NUME_REDACTAT] 9.18 Repeatability for milk yield, in Țigaie and Aw x Ti groups
Lotul metis La x Ti, fiind alcătuit doar din mioare (aflate la prima lactație), nu a putut face obiectul estimării repetabilității pentru cantitatea de lapte.
Analiza coeficientului de repetabilitate pentru cantitatea de lapte, prezentat în figura 9.18, relevă faptul că acest caracter este mediu repetabil pentru oile ambelor loturi. Pentru a realiza o apreciere de ansamblu, repetabilitatea trebuie corelată cu heritabilitatea, astfel observăm că ambele loturi au avut valori medii, cu mențiunea că lotul metis s-a situat din punct de vedere al acestor parametri genetici sub lotul Țigaie. Determinarea acestor parametri genetici, heritabilitatea și repetabilitatea, sunt elemente moderne, deosebit de utile în deciderea măsurilor ulterioare de selecție și ameliorare, a ovinelor studiate, pentru creșterea producției de lapte.
Determinarea și estimarea principalelor corelații
Determinarea corelațiilor existente între două sau mai multe caractere cantitative, evidențiază dacă între acestea există sau nu o interdependentă, iar dacă aceasta există se arată ordinul de mărime și sensul acesteia. Coeficienții de corelație pot varia între -1 și +1, valorile apropiate de 1 (indiferent de semnul matematic + sau -) evidențiază gradul accentuat de interdependență dintre caracterele analizate.
Tabel 9.74 Corelațiile dintre dimensiunile corporale, cantitatea de lapte și greutate la oile [NUME_REDACTAT] 9.74 Correlations between body dimensions, milk yield and weight in Țigaie sheep
În tabelul 9.74 sunt prezentate corelațiile fenotipice, genetice și de mediu dintre cantitatea de lapte, greutate și principalele dimensiuni corporale la oile din lotul Țigaie. Analizând datele prezentate s-a constatat faptul că există o strânsă interdependență între greutatea la montă și greutatea la fătare, între înălțimea la greabăn și înălțimea la crupă, etc.
Tabel 9.75 Corelațiile dintre cantitatea de lapte și principalii constituenți la oile [NUME_REDACTAT] 9.75 Correlations between milk yield and its main constituents in Țigaie sheep
Tabel 9.76 Corelațiile dintre dimensiunile corporale, cantitatea de lapte și greutate la oile Aw x [NUME_REDACTAT] 9.76 Correlations between body dimensions, milk yield and weight in Aw x Ti sheep
Analizând datele prezentate în tabelul 9.76, unde sunt prezentate corelațiile fenotipice, genetice și de mediu, observăm că cele mai strânse corelații sunt între greutatea la montă și greutatea la fătare 0,97, 0,98, 0,99 (corelație fenotipică, genetică și de mediu), între înălțimea la greabăn și înălțimea la crupă 0,98, 0,95, 0,99, între înălțimea la greabăn și perimetrul toracic 0,95, 0,94, 0,99.
Tabel 9.77 Corelațiile dintre cantitatea de lapte și principalii constituenți la oile Aw x [NUME_REDACTAT] 9.77 Correlations between milk yield and its main constituents in Aw x Ti sheep
Corelațiile dintre cantitatea de lapte și principalii constituenți sunt prezentate în tabelul 9.77 și evidențiază interdependența negativă dintre acestea.
Tabel 9.78 Corelațiile dintre dimensiunile corporale, cantitatea de lapte și greutate la oile La x [NUME_REDACTAT] 9.78 Correlations between body dimensions, milk yield and weight in La x Ti sheep
Principalele corelații dintre cantitatea de lapte și dimensiunile/greutatea corporale sunt prezentate în tabelul 9.78. Lotul metis La x Ti a avut cele mai strânse corelații pentru greutatea la montă și perimetrul toracic (0,84), pentru greutatea la fătare și perimetrul toracic (0,84), pentru înălțimea la greabăn și înălțimea la crupă (0,99).
Tabel 9.79 Corelațiile dintre cantitatea de lapte și principalii constituenți la oile La x [NUME_REDACTAT] 9.79 Correlations between milk yield and its main constituents in La x Ti sheep
Ca și în cazul celorlalte două loturi, între cantitatea de lapte și principalii constituenți corelațiile sunt ușor negative.
CAPITOLUL X
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
În urma desfășurării cercetărilor, au rezultat unele concluzii, cele mai importante fiind următoarele:
Referitor la stabilirea originii și apartenenței de rasă a ovinelor celor trei loturi evaluate:
În urma evaluării fenotipice a ovinelor din lotul Țigaie, s-a constatat că toate ovinele ce aparțin acestui lot exteriorizează pregnant caracterele specifice rasei, astfel încât treisprezece oi și doi berbeci au obținut punctajul maxim (100), restul indivizilor obținând un punctaj situat în următoarea treaptă de clasare (75 – 84 puncte), punctajul minim de 75 puncte fiind obținut de două animale, o oaie și un berbec;
Analizând datele rezultate în urma evaluării fenotipice, s-a constatat că principalele caractere de rasă manifestate de ovinele Țigaie, au fost culoarea lânii și a jarului, aspectul exterior al cojocului, gradul de extindere a lânii, forma și mărimea capului, mărimea și poziția urechilor, forma și direcția de înrulare a coarnelor (la berbeci);
Evaluarea fenotipică a ovinelor din lotul hibrid Aw x Ti, a relevat faptul că în acest caz ovinele au exteriorizat destul de clar caracterele de rasă paterne, majoritatea animalelor (76) realizând un punctaj cuprins între 85 și 100 punte, cu mențiunea că punctajul maxim (100) i-a fost acordat doar unui berbec și că spre deosebire de lotul Țigaie, în acest caz au fost patru animale cărora li s-a acordat un punctaj încadrat în clasa inferioară de clasare cuprinsă între 65 și 74 puncte, datorită faptului că anumite caractere de rasă nu au fost prezente sau au fost slab evidențiate (mărimea și poziția urechilor, forma cozii, etc.);
Principalele caractere de rasă manifestate de ovinele lotului metis Aw x Ti au fost aspectul
cojocului (specific oilor cu lână semigrosieră), gradul de extindere a lânii, culoarea lânii și a jarului, forma și mărimea capului, mărimea și poziția urechilor, forma cozii;
În urma evaluării fenotipice a ovinelor din lotul metis La x Ti, s-a constatat că acest lot a evidențiat caracterul hibrid, manifestând destul de șters caracterele rasei paterne, astfel nota minimă a fost obținută de două oi și s-a încadrat în intervalul 55 – 64 puncte, în timp ce nota maximă (100) a fost obținută doar de cei doi berbeci ai lotului, lucru explicabil dacă ținem cont de faptul că aceștia nu sunt metiși;
Caracterul hibrid al lotului La x Ti a fost evidențiat de faptul că principalele caractere de rasă culoarea albă a lânii, aspectul cojocului, gradul de extindere a lânii, forma și poziția gâtului, poziția și forma urechilor, forma capului, au fost prezente în totalitate doar la oile care au avut un punctaj de peste 75;
Referitor la evaluarea greutății corporale a ovinelor din cele trei loturi în raport cu categoria de vârstă:
Analizând valorile greutății medii la fătare a mieilor din cele trei loturi, s-a constatat că mieii hibrizi Aw x Ti au avut o greutate cu 6,72 % mai mare comparativ cu cei din lotul Țigaie și cu 1,87 % față de celălalt lot metis;
Diferențele înregistrate între loturile de miei pentru greutatea la fătare au fost nesemnificative (p=0,05) între Aw x Ti – La x Ti și La x Ti – Ti, acestea fiind semnificative (p=0,05) între Ti – Aw x Ti;
În cazul greutății medii a mieilor la 28 zile, s-a constatat că la această vârstă mieii Țigaie au avut cea mai mare greutate cu 9,51 kg, aceasta fiind cu 0,11 % mai mare decât cea a mieilor hibrizii Aw x Ti și cu 3,89 % față de cea a metișilor La x Ti;
Din punct de vedere statistic, diferențele înregistrate între loturile de miei, pentru greutatea corporală la 28 zile, au fost nesemnificative (p=0,05);
Evaluând greutatea corporală a mieilor la înțărcare (75 zile), s-a constatat că cea mai bună evoluție au avut-o mieii hibrizi Aw x Ti cu 17,66 kg, fiind urmați de cei Țigaie cu 16,32 kg și de metișii La x Ti cu 16,08 kg, diferența de greutate dintre lotul Aw x Ti și cel Țigaie, exprimată în valori relative fiind de 7,59 %, în timp ce intre loturile hibride a fost de 8,95%;
Analizând valorile obținute în urma determinării greutății corporale, a mieilor în intervalul fătare – înțărcare, s-a constatat că deși mieii hibrizi La x Ti au avut cele mai mici greutăți medii la 28 zile și înțărcare, aceștia au format lotul cel mai omogen fapt dovedit
și de valoarea variabilității de 3,20 %, pentru greutatea la înțărcare;
Evoluția greutății corporale a mieilor a fost studiată și în perioada de tineret, astfel analizând valorile greutății corporale medii la vârsta de opt luni, s-a constatat că loturile metise au avut valori apropiate, cel La x Ti având cea mai mare greutate cu 35,38 kg, fiind urmat de lotul Aw x Ti cu 35,31 kg și de cel Țigaie cu 29,54 kg;
Diferența cea mai mare, pentru greutatea corporală la opt luni, a fost de 5,840 kg și s-a înregistrat, între lotul clasat pe primul loc La x Ti și lotul Țigaie, din punct de vedere statistic aceasta fiind semnificativă pentru pragul de 0,05, diferențe distinct semnificative (p=0,01) s-au înregistrat între loturile de Ti și Aw x Ti, tineretul Țigaie având o greutate medie mai mică cu 5,770 kg comparativ cu cea a lotului Aw x Ti, nesemnificativă (p=0,05) fiind diferența de 0,070 kg dintre loturile hibride;
În urma cântăririlor efectuate pentru determinarea greutății corporale la vârsta de 12 luni, s-a constatat că cea mai mare greutate corporală medie a realizat-o lotul hibrid La x Ti cu 42,26 kg, urmat fiind de cel metis Aw x Ti cu 41,95 kg și de cel Țigaie cu 34,83 kg, diferența dintre lotul Țigaie și cel Aw x Ti fiind de 7,120 kg, aceasta fiind distinct semnificativă pentru p=0,01, cea dintre loturile hibride fiind de 0,310 kg, fiind nesemnificativă (p=0,05), în timp ce între lotul La x Ti și Ti, diferența a fost de 7,430 kg aceasta fiind semnificativă din punct de vedere statistic (p=0,05);
Analiza greutății corporale în perioada de tineret, s-a încheiat prin determinarea acesteia la vârsta de 18 luni, când s-a constatat că cea mai bună evoluție a avut-o lotul metis La x Ti cu 49,94 kg, urmat fiind de celălalt lot hibrid Aw x Ti cu 49,37 kg, tineretul Țigaie având o medie de 40,26 kg;
Comparativ tineretul La x Ti a avut o greutate corporală mai mare cu 9,680 kg față de cel Țigaie, diferența fiind semnificativă (p=0,05) și cu 0,570 kg față de cei Aw x Ti, în acest caz diferența fiind nesemnificativă (p=0,05), distinct semnificativă fiind diferența de 9,110 kg dintre tineretul Ti și cel Aw x Ti pentru p=0,01;
[NUME_REDACTAT] au avut o evoluție bună cu pierderi mici – acceptabile, acestea fiind de sub 2%, considerate normale (Tafta, 1997) în prima perioadă de tineret (fătare – 6 luni); ulterior nu s-au mai înregistrat pierderi;
Mieii metiși Aw x Ti au avut o evoluție bună, relativ uniformă, fiind lotul care a înregistrat greutatea corporală maximă la toate cântăririle de control;
Analizând evoluția bună a greutății și dezvoltării corporale, s-a constatat că se datorează unei rezistențe organice bune dar și a unei foarte bune capacități de adaptare la condițiile
de mediu;
Lotul metis Aw x Ti la finele perioadei de tineret, a atins minim 75 % din greutatea corporală a unui adult, făcând ca absolut toate exemplarele să se califice ca reproducători;
Lotul de miei metiși La x Ti a înregistrat cele mai multe pierderi, astfel încât din 18 miei fătați 6 au fost neviabili murind in primele 60 minute de viață deși unii aveau la fătare peste 3,50 kg, în intervalul fătare – 28 zile consemnându-se alte două pierderi, cu toate că până la ceea data mieii au avut o evoluție relativ normală, greutatea acestora când s-au constatat pierderile fiind de 8,50 kg respectiv 9,50 kg;
Numărul mare de pierderi coroborat cu evoluția mai slabă în intervalul fătare – 6 luni, ne relevă faptul că lotul de miei metiși La x Ti sunt mai sensibili, cu o rezistență organică scăzută și o adaptabilitate la stres diminuată, fapt ce solicită o atenție sporită și condiții de întreținere îmbunătățite (alimentație, mediu);
Evoluția ascendentă în intervalul 6 luni – 18 luni, alături de omogenitatea mieilor din lot, evidențiază aptitudinile sporite ale acestora pentru producția de carne, cercetăriile trebuind să continue și în anii următori certificând sau nu valoarea de amelioratori a berbecilor de import folosiți, concomitent cu stabilirea liniei din care fac parte aceștia (linia de lapte sau de carne);
Analizând greutatea corporală a berbecilor la montă s-a constatat că berbecii Lacaune au avut cea mai mare greutate corporală medie cu 85,65 kg, urmați fiind de berbecii metiși Aw x Ti cu 73,14 kg și de cei Țigaie cu 60,91 kg, din acest punct de vedere toate cele trei loturi încadrându-se în greutățile specifice raselor din care fac parte;
Diferența dintre berbecii Lacaune și cei Țigaie a fost de 27,74 kg, aceasta fiind distinct semnificativă, aceeași semnificație statistică având și cea dintre berbecii Țigaie și cei Aw x Ti care a fost de 12,23 kg, în timp ce între loturile hibride aceasta a fost de 12,51 kg, fiind nesemnificativă pentru p=0,05;
Aprecierea greutății corporale a oilor celor trei loturi s-a făcut la montă și la fătare, astfel s-a constatat că cea mai mare greutate corporală medie a avut-o la ambele cântăriri oile metise Aw x Ti cu 46,21 kg, respectiv 54,66 kg;
Cea mai mare diferență pentru greutatea la montă a oilor a fost cea dintre loturile metise de 9,21 kg, urmată de cea dintre oile Țigaie și cele hibride Aw x Ti de 5,85 kg, din punct de vedere statistic diferențele fiind foarte semnificative în ambele cazuri, în timp ce între lotul La x Ti și Ti diferența a fost de 3,35 kg, fiind nesemnificativă pentru p=0,05;
Greutatea corporală medie înregistrată la oilor metise Aw x TI, a fost de 54,66 kg fiind comparabilă cu cea a oilor Awassi exploatate în Irak, Palestina și Siria, dar sub limita inferioară a oilor Awassi exploatate în Israel unde este cuprinsă între 60 – 75 kg;
Analizând greutatea medie la fătare a oilor hibride La x Ti, s-a constatat că aceasta a fost cu 6,83 % mai mică comparativ cu ce a oilor Țigaie, diferența dintre acestea fiind nesemnificativă din punct de vedere statistic (p=0,05);
[NUME_REDACTAT] au înregistrat o medie a greutății corporale ușor mai mare comparativ cu datele existente în literatura de specialitate, acest fapt datorându-se în primul rând selecției practicate sistematic în S.C.D.C.O.C. Secuieni-Bacău dar și condițiilor bune de exploatare și întreținere;
Referitor la evaluarea gradului de dezvoltare corporală a ovinelor adulte:
În urma evaluării dezvoltării corporale la berbeci s-a constatat că cea mai mare talie au avut-o berbecii Lacaune cu 83 cm, în timp ce berbecii metiși Aw x Ti au avut o valoare de 80,94 cm și cei Țigaie 72,73 cm;
Diferența dintre masculii Țigaie și cei Aw x Ti, pentru înălțimea la greabăn, a fost de 8,21cm, aceasta fiind foarte semnificativă p=0,001, cea dintre berbecii metiși Aw x Ti și Lacaune a fost de 2,06 cm fiind nesemnificativă din punct de vedere statistic, în timp ce diferența de 10,27 cm dintre masculii Țigaie și cei Lacaune a fost semnificativă pentru p=0,05;
Analizând înălțimea la crupă la berbecii Țigaie, s-a constatat că aceasta este mai mare cu aproximativ un centimetru comparativ cu talia, linia superioară fiind ușor oblică posterioro-anterior;
Evaluarea dezvoltării corporale la oile celor trei loturi a relevat faptul că cea mai mare talie au avut-o oile metise Aw x Ți cu 64,58 cm, acestea fiind urmate de cele hibride La x Ti cu 63,39 cm și de cele Țigaie cu 62,50 cm;
Diferența pentru înălțimea la greabăn dintre lotul Țigaie și cel hibrid Aw x Ti a fost de 2,08 cm, aceasta fiind foarte semnificativă p=0,001, cea dintre loturile metise a fost de 1,19 cm, fiind semnificativă p=0,05, și cea dintre oile Țigaie și La x Ti a fost de 0,89 cm, fiind nesemnificativă din punct de vedere statistic (p=0,05) ;
Analizând valorile variabilității înregistrate pentru toate caracterele studiate la oile din cele trei loturi experimentale, s-a evidențiat faptul că variabilitatea este mică între indivizii analizați, acest lucru confirmând uniformitatea loturilor pentru aceste caractere;
Analizând valorile indicelui corporal la oile cele trei loturi experimentale, Ti – 104,90, Aw x Ti – 101,53, La x Ti – 101,58, observăm că la loturile de oi metise valoarea acestui indice s-a micșorat, tendința probabilă fiind descrescătoare la generațiile viitoare, dacă se continuă încrucișările cu berbeci din rase specializate pentru producția de lapte, această micșorare a indicelui corporal evidențiază faptul că aptitudinile productive ale populației metise au fost modificate sub infuzia de caractere Awassi și Lacaune;
În urma calculării indicelui osaturii, s-a constatat că acesta a fost cel mai mare la oile Țigaie cu 9,59, urmate de cele hibride Aw x Ti cu 8,98 și de cele metise La x Ti cu 8,44, valoarea mai mică a acestui indice arătând osatura mai compactă a loturilor hibride;
Analiza indicilor corporali evidențiază diferențele existente între cele trei loturi studiate, normale daca ținem cont de faptul că unul din loturi (în cazul oilor) este omogen și exploatat în rasă curată (Țigaie), iar celelalte două loturi sunt în formare, la care caracterele morfo-productive nu sunt încă definite pe deplin;
Referitor la evaluarea cantitativă a producției de lapte a oilor celor trei loturi studiate:
În urma evaluării producției de lapte pentru intervalul fătare – 28 zile, s-a constatat că cea mai mari valori le-au avut oile Țigaie cu o medie de 26,55 kg, urmate de cele metise Aw x Ti cu 25,38 kg și de cele La x Ti cu 24,03 kg;
Diferența cea mai mare, pentru producția de lapte realizată în intervalul fătare – 28 zile, s-a înregistrat între lotul hibrid La x Ti și Țigaie și a fost de 2,51 kg, în timp ce cea mai mică a fost de 1,19 kg dintre oile Țigaie și cele metise Aw x Ti, iar cea dintre loturile metise a fost de 1,32 kg, din punct de vedere statistic diferențele înregistrate fiind nesemnificative (p=0,05);
Analiza producției de lapte pentru perioada de alăptare, evidențiază faptul că cel mai mare nivel s-a înregistrat la oile hibride Aw x Ti cu 62,05 kg, urmate fiind de cele Țigaie cu 57,19 kg și de cele metise La x Ti cu 55,26 kg;
Producția de lapte a oilor ce aparțin lotului metis Aw x Ti a fost cu 8,48 % mai mare comparativ cu cea a oilor Țigaie, pentru întreaga perioadă de alăptare, celălalt lot hibrid
înregistrând o cantitate mai mică cu 3,37 %, comparativ cu același lot de referință;
O diferență foarte semnificativă s-a înregistrat între loturile metise, aceasta fiind de 6,79 kg, în timp ce între oile Țigaie și cele Aw x Ti diferența a fost de 4,87 kg aceasta fiind distinct semnificativă, cea mai mică diferență, de 1,92 kg, înregistrându-se între lotul hibrid
La x Ti și cel de Țigaie, aceasta fiind nesemnificativă din punct de vedere statistic;
De mărimea producției de lapte marfă, depinde în mare măsură eficiența creșterii ovinelor pentru producția de lapte, dat fiind că această producție este principală în timp ce celelalte (carne, lână) sunt secundare;
Analizând datele privind producția de lapte muls, s-a constatat că lotul de oi hibride Aw x Ti a avut cel mai mare nivel cu 77,62 kg, în timp ce celalalt lot metis înregistrat doar 39,44 kg fiind cel mai mic dintre cele trei loturi evaluate, lotul Țigaie înregistrându-se în zona mediană cu 41,57 kg;
Cele mai mari diferențe privind producția de lapte marfă s-au înregistrat între lotul metis Aw x Ti și celelalte două loturi, oile Aw x Ti având o producție superioară cu 46,44 % față de cele Țigaie și cu 49,19 % față de celălalt lot hibrid, din punct de vedere statistic acestea fiind foarte semnificative, în timp ce între lotul La x Ti și Țigaie diferența a fost de 5,12 %, aceasta fiind nesemnificativa din punct de vedere statistic;
Lotul hibrid Aw x Ti a evidențiat pregnant aptitudinile pentru producția de lapte, dovedind o rezistență organică sporită și o capacitate foarte bună de adaptare la condițiile de exploatare existente în cadrul biobazei [NUME_REDACTAT];
Analizând datele cu privire la producția totală de lapte, s-a constatat faptul că lotul de oi metise Aw x Ti a realizat 139,67 kg, cu 29,28 % mai mult comparativ cu cât a înregistrat lotul de Țigaie respectiv 98,77 Kg, în timp ce față de cea lotului La x Ti, a fost superioară cu 32,20 %, acesta din urmă obținând o medie de 94,70 kg;
Producția de lapte înregistrată la lotul metis La x Ti este nemulțumitoare, acest fapt datorându-se în principal sensibilității crescute indusă de rasa paternă, dar și a faptului că berbecii de import folosiți pentru obținerea lotului hibrid aparțin probabil liniei de carne, aceștia fiind cel mai probabil indiferenți din punct de vedere al ameliorării producției de lapte pentru oile Țigaie existente în cadrul S.C.D.C.O.C. Secuieni-Bacău;
Referitor la rezultatele privind evaluarea calitativă a laptelui obținut de la loturile de ovine analizate:
În urma determinării compoziției chimice a laptelui de la cele trei loturi de ovine, s-a constatat că procentul cel mai mare de grăsime din lapte l-au avut oile metise La x Ti cu 8,80 %, urmate de cele Țigaie cu 8,19 % și de cele hibride Aw x Ti cu 7,57 %;
Diferența cea mai mare, pentru procentul de grăsime din lapte, a fost cea dintre loturile metise, de 0,50 %, aceasta fiind foarte semnificativă din punct de vedere statistic, cea mai mică fiind de 0,10 % înregistrată între lotul Țigaie și cel hibrid Aw x Ti, aceasta fiind nesemnificativă din punct de vedere statistic, în timp ce între lotul metis La x Ti și cel Țigaie s-a consemnat 0,40 %, nesemnificativă pentru pragul de 0,05;
Analiza privind conținutul în proteină a laptelui a evidențiat faptul că oile metise La x Ti au înregistrat și în acest caz cea mai mare valoare cu 4,52 %, cele Țigaie 4,37%, iar cea mai mică valoare cele hibride Aw x Ti cu 4,23 %;
În urma analizei datelor privind procentul de proteină din lapte, constatăm că cea mai mare diferență de 0,29%, s-a înregistrat între loturile hibride, aceasta fiind foarte semnificativă din punct de vedere statistic pentru pragul de 0,001;
Diferența de 0,14 % dintre lotul Țigaie și cel metis Aw x Ti, pentru procentul de proteină din lapte fost foarte semnificativă pentru pragul de 0,001;
Diferențele în valori absolute au fost de 44,97 kg lapte între populațiile metise, din punct de vedere statistic diferențele fiind foarte semnificative (p=0,001) și de 40,90 kg, între populația hibridă Aw x Ti și Țigaie, diferențele fiind foarte semnificative (prag 0,001) din punct de vedere statistic și în acest caz, comparativ, între populația de oi Țigaie și populația de oi metise La x Ti diferența a fost de doar 4,07 kg, diferențele fiind nesemnificative din punct de vedere statistic (p=0,05);
Referitor la activitatea de reproducție specifică celor trei loturi de oi studiate:
Analizând valorile privind fecunditatea la oile adulte, s-a constatat că cea mai mare valoare au avut-o oile Țigaie cu 98,20 %, în timp ce oile Aw x Ti au avut o fecunditate de 97,59 %;
În urma analizei procentului de fecunditate la mioare, s-a constatat că cel mai mare procent l-au avut cele din lotul hibrid Aw x Ti cu 96,33 %, urmate fiind de celelalte metise La x Ti cu 93,33 %, cele Țigaie clasându-se pe ultimul loc cu 92,59 %;
Procentul de fertilitate determinat la oile adulte, a evidențiat o valoare de 111,63 % pentru lotul Aw x Ti și 101,79 % pentru cel Țigaie, valori ce se înscriu în limitele menționate în literatura de specialitate;
Analizând procentul de fertilitate înregistrat la mioare, s-a constatat că cea mai mică valoare au avut-o cele Țigaie cu 89,29 %, în timp ce cea mai mare a fost cea de 120 % la lotul La x Ti, metisele Aw x Ti înregistrând 103,57%;
În urma analizei prolificității, s-a constatat că procentul cel mai mare a fost realizat de oile adulte Aw x Ti cu 120 % și de mioarele La x Ti cu 128,57, în timp ce cele mai mici valori le-a realizat lotul Țigaie atât la categoria oi adulte cu 104,59, cât și la mioare cu 100 %, valori apropiate de datele consemnate în literatura de specialitate;
Referitor la rezultatele privind estimarea principalilor parametri genetici:
Analizând datele cu privire la coeficientul de heritabilitate, pentru cantitatea de lapte la oile Țigaie, s-a constatat că acesta are valoarea 0,25, fiind un caracter mediu heritabil (h2=0,2–0,4), în timp ce valoarea coeficientului de heritabilitate pentru conținutul de grăsime de 0,55 și proteină de 0,58, arată caracterul intens heritabil (h2>0,4), pentru aceste două caractere;
Heritabilitatea determinată pentru cantitatea de lapte la lotul Aw x Ti, a fost de 0,23, caracterul fiind mediu heritabil (h2=0,2–0,4), valoarea acestuia fiind apropiată de valorile consemnate în literatura de specialitate
Analizând datele valorilor coeficienților de heritabilitate pentru principalele caractere la oile hibride La x Ti, s-a constatat că și în acest caz caracterul cantitatea de lapte, a fost mediu heritabil, h2=0,21 (h2=0,2–0,4), în timp ce coeficientul de heritabilitate pentru conținutul de grăsime a fost de 0,47, acesta fiind intens heritabil (h2>0,4), evidențiindu-se faptul că este cel mai mic dintre cele trei loturi (Aw x Ti – 0,48, Ti – 0,55);
În urma analizei coeficientului de repetabilitate pentru cantitatea de lapte, s-a constatat faptul că acest caracter este mediu repetabil pentru oile ambelor loturi analizate (Țigaie și Aw x Ti);
Pentru a realiza o apreciere de ansamblu, repetabilitatea trebuie corelată cu heritabilitatea, astfel s-a constatat că ambele loturi au avut valori medii, cu mențiunea că lotul metis s-a situat din punct de vedere al acestor parametri genetici sub lotul Țigaie;
Analizând corelațiile fenotipice, genetice și de mediu s-a constatat faptul că la toate cele trei loturi analizate există o corelație genetică negativă de intensitate medie între cantitatea de lapte și procentul de grăsime din lapte (Țigaie – 0,25, Aw x Ti – 0,34, La x Ti – 0,22), dar și între cantitatea de lapte și procentul de proteină (Țigaie – 0,25, Aw x Ti – 0,25, La x Ti – 0,28);
În ceea ce privește corelația fenotipică dintre greutatea la fătare și cantitatea de lapte, s-a constatat că între aceste caractere există o interdependență medie manifestată la toate cele trei loturi după cum urmează, Țigaie – 0,34, Aw x Ti – 0,37, La x Ti – 0,37;
Cea mai mare interdependență a fost manifestată pentru corelația fenotipică dintre înălțimea la greabăn și înălțimea la crupă la toate cele trei loturi (Ti – 0,99, Aw x Ti – 0,98, La x Ti – 0,99);
Ca urmare a analizării concluziilor rezultate în urma cercetărilor efectuate pe cele trei loturi, se pot face și unele recomandări, cum ar fi:
Având în vedere faptul că în urma determinării corelațiilor fenotipice s-a constatat că la toate loturile există o interdependență medie pozitivă între înălțimea la greabăn și cantitatea de lapte se recomandă ca la selecția reproducătorilor talia să fie unul din criteriile avute în vedere;
Deoarece la oile celor trei loturi analizate s-a constatat o variabilitate medie pentru producția totală de lapte se recomandă, identificarea animalelor cu producții medii și mari, urmând ca acestea să constituie nucleul de selecție;
În urma evaluării producției cantitative de lapte, la lotul Țigaie, s-a constatat că sunt animale cu producții mari, astfel se recomandă continuarea selecției în cadrul rasei dar și elaborarea unui program zonal sau regional de ameliorare;
Având în vedere că lotul de oi metise La x Ti a avut cea mai bună prolificitate, tineretul a înregistrat cea mai mare greutate medie la 18 luni, se recomandă continuarea cercetărilor chiar dacă din punct de vedere al producției de lapte acesta a fost relativ mică;
Evaluarea producției de lapte, la lotul hibrid Aw x Ti, a evidențiat faptul că în cadrul acestuia sunt animale cu un foarte bun potențial lactogen, astfel se recomandă continuarea selecției, mărirea nucleului de selecție, importul de berbeci testați pentru evitarea consangvinizării dar și elaborarea unui program de ameliorare;
Ținând cont de performanțele productive și reproductive, de buna rezistență organică dar și de capacitățile sporite de adaptare la mediu ale ovinelor Țigaie, se recomandă creșterea în rasă curată a unui nucleu, care poate să constituie o importantă sursă de genitori pentru realizarea de noi hibrizi;
Deoarece performanțele productive actuale ale rasei Țigaie, o fac destul de performantă pentru trei producții vizate de la această specie (lapte, carne, lână) se recomandă ca în elaborarea programelor de ameliorare ale rasei să se urmeze „modelul francez – Lacaune”, astfel încât la final să avem în cadrul rasei două linii lapte – lână și carne – lână;
Datorită faptului că lotul hibrid Aw x Ti are caracteristici morfologice și productive distincte, dar și faptului că în zona de influență a S.C.D.C.O.C. Secuieni – Bacău sunt efective diseminate la crescătorii particulari, se recomandă inventarierea și evaluarea acestora în prima fază, urmând ca la finalul studiului aceste ovine să fie omologate ca rasă nou creată pe teritoriul țării noastre.
CHAPTER X
CONCLUSIONS AND ADVISORIES
Certain conclusions issued from the original research, the most relevant being listed below:
On the determination of origin and breed belonging for the sheep in the three assessed groups:
Phenotypic assessment of Țigaie sheep group indicated good exteriorizing of breed traits; thus, thirteen sheep and two rams achieved maximum score (100), the other individuals achieving scores on the next classifying level (75 – 84 points), while the minimal one (75 points) being attributed to a sheep and to a ram;
Analyzing the data issued from phenotypic evaluation, it was found that the main breed traits exteriorized by Țigaie sheep were wool and undercoat color and also fleece appearance, wool expansion, head shape and size, ears size and positioning, shape and rolling direction of horns (in rams);
Phenotypic evaluation of sheep in crossbreed Aw x Ti group revealed that the individualized exteriorized clearly enough the paternal breed traits, most of the animals (76) receiving scores between 85 and 100 points, while the maximal score (100) was granted to a ram only. Unlike the Țigaie group, in this case four animals received scores within the lowest class, between 65 and 74 points, due to the absence or to dimmed appearance of certain breed traits (ears size and positioning, tail shape and so on);
Main breed traits exteriorized by crossbreed Aw x Ti sheep consisted in fleece appearance (specific to sheep with medium wool), wool expansion, wool and undercoat color, head shape and size, ears size and positioning, tail shape;
Phenotypic investigations run on sheep belonging to La x Ti crossbreed group showed intense exteriorization of hybrid traits, while the paternal breed traits were dimmed. The minimal score, 55 – 64 points, was given for two sheep, while the maximal one (100) was used in grading two rams, since they are not crossbreeds;
The hybrid characteristics of La x Ti group was given by the fact that the main breed traits, such as white colored wool, fleece aspect, wool expansion, neck shape and positioning, ears shape and positioning, head shape occurred only in those sheep that scored over 75 points;
On the assessment of body weight of the sheep in the three groups, as related to age category:
Analysis of the average body weight at lambing, for the lambs in the three groups revealed that Aw x Ti crossbreed lambs had 6.72 % better weight, compared to Țigaie group ones and 1.87 % higher than the other crossbreed group;
The differences recorded between lambs groups, for weight at birth were either not significant (p=0.05) between Aw x Ti – La x Ti and La x Ti – Ti groups, either statistically significant (p=0.05) between Ti – Aw x Ti groups;
At 28 days old, the Țigaie lambs presented the highest weight, of 9.51 kg, thus 0.11 % higher than that of lambs from crossbreed group Aw x Ti and 3.89% higher, compared to crossbreed lambs La x Ti;
Statistically speaking, the occurred weight differences at 28 days old were not significant (p=0.05);
Assessment of lambs body weight at weaning (75 days old) indicated the best growth in Aw x Ti crossbreed lambs – 17.66 kg, followed by Țigaie ones – 16.32 kg, then by La x Ti lambs – 16.08 kg; relative weight difference between Aw x Ti and Țigaie groups reached 7.59 %, while the one occurred between crossbreed groups reached 8.95%;
Analysis of the values achieved through weighing, within the lambing – weaning interval revealed that, despite the fact the the La x Ti hybrid lambs had the lowest live weight at 28 days old and at weaning, this group presented the best homogeneity – hence the 3.20 % variability of body weight a weaning moment;
Dynamics of lambs body weight was also investigated during youth stage. Thus, at eight months old the crossbreed groups had close values, thus the La x Ti presented the highest one, of 35.38 kg, followed by the Aw x Ti group – 35.31 kg, while Țigaie lambs weighted 29.54 kg only;
The highest difference related to 8 months old body weight was of 5.840 kg, between group La x Ti and Țigaie group, hence the statistical significance for the 0.05 threshold; distinguished statistical significance (p=0.01) occurred between groups Ti and Aw x Ti, the Țigaie youth being 5.770 kg less heavy. Not significant (p=0.05) differences – 0.070 kg occurred between the crossbreed groups;
Weightings run at 12 months old revealed the highest body weight values in the crossbreed group La x Ti – 42.26 kg, followed by the crossbreeds in Aw x Ti group – 41.95 kg, then by Țigaie individuals – 34.83 kg. The difference between Țigaie and Aw x Ti groups reached 7.120 kg, therefore distinguished significant for p=0,01, while the one occurring between crossbreed groups – 0.310 kg was statistically not significant (p=0.05). Weight gap between averages of groups La x Ti and Ti reached 7.430 kg, which meant a statistically significant difference (p=0.05);
Assessment of body weight at youth was ended with the last measurement, run at 18 months age. Thus, the best dynamics was noticed in the crossbreed La x Ti group – 49.94 kg, followed by the other crossbreed group, Aw x Ti – 49.37 kg, while the Țigaie youth presented an average live weight of 40.26 kg;
[NUME_REDACTAT] x Ti youth sheep was 9.680 kg heavier than the Țigaie one and the difference proved to be significant (p=0.05) and 0.570 kg heavier compared to Aw x Ti youth, hence the lack of significance (p=0.05). Distinguished significant difference – 9,110 kg – occurred between Ți youth sheep and these in Aw x Ti group, for p=0.01;
Țigaie lambs had good evolution with few casualties, acceptable, under 2%, considered as normal (Taftă, 1997) during the first youth period (lambing – 6 months); afterwards, no casualties occurred;
Crossbreed lambs in Aw x Ti group had good evolution, relatively homogenous, hence the group had the maximal live weights in all control moments;
Analyzing the good dynamics of body weight and development, it could be stated that it was influences by great organic resilience and to a very well adaptive capacity to environmental conditions;
Crossbred group Aw x Ti reached at the end of youth stage, at least 75 % of an adult live weight, allowing thus the farmer to use its individuals as breeders;
Casualties were higher in the crossbreed group La x Ti, that presented 6 non viable lambs, out of 18 newborns. They died within 60 minutes post partum, although some of them had more than 3.50 kg at lambing; till 28 days, other two casualties occurred, even if they had relative normal development till exitus, when they weighted 8.50 kg and 9.50 kg, respectively;
The high amount of casualties, combined with the poorer dynamics within the lambing – 6 months old interval reveal the fact that the crossbreed lambs belonging to La x Ti are more sensitive, with low organic resilience and dimmed stress resistance, therefore more requirements and attention to be paid from farmers, as well as improved housing and feeding;
The ascendant dynamics within the 6 – 18 months timeline and the homogeneity of the group underline their great aptitudes for mutton production. The research should continue in the upcoming years, in order to confirm or infirm the breeding value of the imported rams, aside with the definition of their belonging to a certain bloodline (milk or mutton bloodline);
Rams body weight during mating was found highest in Lacaune males – 85.65 kg, then in crossbreed lambs Aw x Ti – 73.14 kg, followed by Țigaie rams 60.91 kg. All groups felt within the specific weight for the originating breeds;
The difference between rams Lacaune and Țigaie reached 27.74 kg, being distinguished significant. The same significance occurred for the comparison of Țigaie and Aw x Ti rams, whose weight gap reached 12.23 kg. between the crossbreed groups the difference was of 12.51 kg, and the significance was null for p=0.05;
Assessment of live weight for the sheep belonging to the three groups was done at mating and at lambing. The highest average body weight was measured at both weightings in the crossbreed sheep group Aw x Ti, respectively 46.21 kg and 54.66 kg;
Highest difference for weight at mating occurred between crossbreed group and was of 9.21 kg, followed by the Țigaie and crossbreed Aw x Ti comparison, of 5.85 kg. Statistically, both cases revealed highly significance, while between groups La x Ti and Ti, the difference reached 3.35 kg, therefore insignificant for p=0,05;
Mean body weight measured in crossbreed sheep Aw x TI reached 54.66 kg, comparable to that of the Awassi sheep reared in Irak, Palestina and Siria, but under the lower weight limit of the Awassi sheep reared in Israel, where frequently varies between 60 – 75 kg;
Average weight at lambing for the La x Ti crossbreed sheep was 6.83% lower than the one measured in Țigaie sheep, hence, the lack of statistical significance (p=0.05);
Țigaie females presented average body weights slightly higher in comparison with the literature reports, mainly due to the systemic selection practiced within S.C.D.C.O.C. Secuieni-Bacău and also to the great husbandry and housing conditions;
On the evaluation of body development degree in adult sheep:
Rams body development, assessed through the height at withers trait indicated better values in Lacaune males – 83 cm, while crossbreed rams Aw x Ti presented an average of 80.94 cm and Țigaie rams reached 72.73 cm only;
The difference between rams Țigaie and those Aw x Ti, for withers height reached 8.21cm, thus highly significant for p=0.001; the one between crossbreed males Aw x Ti and Lacaune was of 2.06 cm and not statistically significant, while the difference of 10.27 cm, occurred between males Țigaie and Lacaune was significant for the p=0.05 threshold;
[NUME_REDACTAT] rams, height at rump was approximately 1 cm higher than height at withers, therefore the dorsal line was slightly descending from behind to front;
Evaluation of body development in the sheep belonging to the three groups revealed that highest values for withers height was recorded in Aw x Ți crossbreed sheep – 64.58 cm, followed by the La x Ti sheep – 63.39 cm, then by Țigaie ones – 62.50 cm;
Difference for height at withers between groups Țigaie and crossbreed Aw x Ti reached 2.08 cm, thus highly significant p=0.001. The one occurred between crossbreed groups reached 1.19 cm, with p=0.05 significance, while the one between Țigaie sheep and La x Ti sheep was found at 0.89 cm, therefore statistically not significant (p=0.05);
Variability of all studied characters in all three experimental groups confirmed the homogeneity for those analyzed traits, due to low differences between individuals, within the same group;
Body index values in the three experimental groups, Ți – 104.90, Aw x Ti – 101.53, La x Ti – 101.58 indicate a decrease of this index in the crossbreed sheep. Probably, the trend will be attenuated in the upcoming generations, if the crossings with milk type rams will be continued. The diminution of body index indicated that the productive traits of crossbreed populations were altered under the characters infusion from Awassi and Lacaune breeds;
Consecutive to skeletal index computation, there were found higher values in Țigaie sheep – 9.59, followed by crossbreed ones Aw x Ti – 8.98 and by the hybrid sheep in La x Ti group – 8.44. The less the value, the most compact were the skeletal system of hybrid groups;
Analysis of body indices reveals the differences between the three studied groups, which are normal, if we consider that one of the group is homogenous (sheep) and reared as pure breed (Țigaie), while the other are still in synthesis, therefore the morpho-productive characters are not well established and consolidated;
On the quantitative assessment of milk yield in the sheep belonging to the three studied groups:
Assessment of milk yield during the lambing – 28 days interval showed the highest values in Țigaie sheep, with an average of 26.55 kg, followed by the Aw x Ti crossbreeds – 25.38 kg and by the La x Ti sheep – 24.03 kg;
The highest difference for the milk yield between lambing – 28 days was recorded between the hybrid group La x Ti and Țigaie, reaching 2.51 kg, while the lowest one was of 1.19 kg and occurred between sheep Țigaie and crossbreed sheep Aw x Ti. The difference between crossbreed groups reached 1.32 kg. statistically, all differences were not significant (p=0.05);
During the suckling period, the best yield was recorded in Aw x Ti crossbreed group – 62.05 kg, followed by the Țigaie sheep – 57.19 kg, then by the La x Ti crossbreeds – 55.26 kg;
Milk yield assessed throughout the entire suckling period was 8.48 % higher in Aw x Ti crossbreeds, compared to Țigaie group, while the other crossbreed group yielded 3.37 % less milk, compared to the same referential group;
Very significant difference occurred between crossbreed groups, of 6.79 kg, while the difference measured between groups Țigaie and Aw x Ti counted 4.87 kg, thus distinguished significant. The lowest difference, of 1.92 kg, was recorded between crossbreed group La x Ti and Țigaie group, therefore not statistically significant;
The quantity of yielded marketable milk straightly influences the economic efficacy of milk type sheep, knowing this is the main production, while the other ones (mutton, wool) are subsequent;
Total quantity of milked milk was highest in Aw x Ti crossbreed group – 77.62 kg, while the other crossbreed reached just 39.44 kg, thus the lowest one, while Țigaie group presented intermediate values 41.57 kg;
The highest differences for marketable milk production were observed between the crossbreed group Aw x Ti and both the other groups, the Aw x Ti sheep having 46.44 % higher yield compared to Țigaie ones and 49.19 %, compared to the other crosbreed group, hence the highly statistical significance. Meanwhile, between La x Ti group and Țigaie group, the difference reached 5.12 %, thus not statistically significant;
Great aptitudes for milk production were exteriorized by crossbreed Aw x Ti group, proving thus increased organic resilience and very good adaptive capacity on the husbandry conditions provided by the [NUME_REDACTAT] biobase;
The data related to whole milk yield indicated that Aw x Ti group of crossbreed sheep produced 139.67 kg, thus 29.28% more, compared to Țigaie group – 98.77 Kg, or even 32.20 % more than the La x Ti group, which yielded an average of 94.70 kg milk;
Unsatisfying milk yield was recorded in La x Ti crossbreed group, due to the increased sensitivity induced by the paternal breed or due to the fact that imported breeder rams belonged to mutton type bloodline, therefore indifferent for genetic improvement of milk yield in Țigaie sheep belonging to S.C.D.C.O.C. Secuieni-Bacău;
On the results concerning the qualitative assessment of the milk produced in the analyzed sheep groups:
Analytical chemical findings revealed the highest milk fat percentage in La x Ti crossbreed sheep – 8.80 %, followed by Țigaie – 8.19 %, then by Aw x Ti crossbreed sheep 7.57 %;
The highest difference for fat percentage in milk was calculated between the crossbreed groups, ie 0.50 %, consequently highly significant and the lowest one was recorded between Țigaie group and Aw x Ti group – 0.10 %, not statistically significant. A difference of 0.40% was calculated between groups La x Ti and Țigaie, not significant for the 0.05 threshold;
Milk protein content analysis revealed that crossbreed sheep La x Ti had the highest value – 4,52 %, followed by Țigaie sheep 4,37%, while the lowest one was measured in Aw x Ti crossbreeds – 4,23 %;
Data analysis, related to protein percentage in milk revealed the highest difference, of 0.29%, between the hybrid groups, that proved to be highly statistically significant for the 0.001 threshold;
The 0.14 % difference between Țigaie and crossbreed Aw x Ti groups, for protein percentage in milk was also highly significant for the 0.001 level;
Absolute differences of 44.97 kg milk yield occurred between crossbreed populations, with highly statistical significance (p=0.001), respectively of 40.90 kg, between crossbreed population Aw x Ti and Țigaie, also with highly significant degree (threshold of 0.001). [NUME_REDACTAT] and La x Ti sheep populations, the difference reached only 4.07 kg, that meant the lack of any statistical significance (p=0.05);
On the specific reproductive activity of the three studied sheep groups:
The fecundity in adult sheep was higher in Țigaie breed – 98.20 %, compared to Aw x Ti sheep – 97.59 %;
In ewes, fecundity was better in crossbreeds Aw x Ti – 96.33 %, followed by the other crossbreeds La x Ti – 93.33 %, while the Țigaie ones achieved only a 92.59 % level;
Fertility percentage, assessed on adult sheep, revealed a value of 111.63 % for Aw x Ti group and 101.79 % for Țigaie one, thus within the limits specified in professional literature;
Calculation of fertility in ewes indicated the lowest value in Țigaie breed – 89.29 %, while the highest one reached 120 % in La x Ti group, while crossbreed Aw x Ti presented an 103.57% average;
On prolificacy level, it was found the best value in adult Aw x Ti sheep – 120 % and also in La x Ti ewes – 128.57, while the lowest ones were calculated in Țigaie group, both for adult sheep – 104.59, and ewes 100 %. These values were close to literature findings;
On the results related to the estimation of the main genetic parameters:
Data related to heritability coefficient for milk yield in Țigaie sheep indicated mean values of 0.25, therefore a middle heritable trait (h2=0.2–0.4), while the same coefficient, calculated for fat content = 0.55 and protein content = 0.58, reveled intense heritability (h2>0.4) for both traits;
Heritability estimated for milk yield in Aw x Ti group reached 0.23, indicating thus a middle heritable trait (h2=0.2–0.4); the value we found was therefore closet o those in literature
Analysis of heritability coefficients for the main characters in crossbreed La x Ti sheep showed that milk yield was middle heritable, h2=0.21 (h2=0.2–0.4), while coefficient value of fat content reached 0.47, thus intense heritable (h2>0.4) and, meantime, the lowest from all studied groups (Aw x Ti = 0.48, Ti = 0.55);
Repeatability coefficient for milk yield has been found as average, therefore the character is middle repeatable for the sheep in both groups (Țigaie and Aw x Ti);
In order to have an overview, repeatability and heritability must be correlated. Both groups presented average values, with lower results for the crossbreed group, compared to Țigaie group;
The analyzed phenotypic, genetic and environmental correlations indicated negative correlation of average intensity between milk yield and fat percentage in milk (Țigaie – 0.25, Aw x Ti – 0.34, La x Ti – 0.22), as well as between milk yield and protein percentage (Țigaie – 0.25, Aw x Ti – 0.25, La x Ti – 0.28);
The phenotypic correlation between weight at lambing and milk yield was found as average in all three groups, as following, Țigaie – 0.34, Aw x Ti – 0.37, La x Ti – 0.37;
Highest interdependence was observed for the phenotypic correlation between withers height and rump height in all three groups (Ti – 0.99, Aw x Ti – 0.98, La x Ti – 0.99);
Certain advisories could be elaborated, basing on the previously stated conclusions, issued from the applied research on the three studied groups:
Hence the results on phenotypic correlations indicated in all groups an average positive interdependence between withers height and milk yield, it is recommended to use this trait when breeders are selected;
Because the variability for whole milk yield was found middle in all groups, it is recommended to identify those animals with average and high yields, in order to use them in the future selection breeders group;
Milk yield assessment revealed that sheep in Țigaie group have high productions. Consequently, it is recommended to continue the inbreeding selection and to design a genetic improvement program, at local or regional level;
Knowing that crossbreed sheep in La x Ti group presented the best prolificacy and the youth achieved the best average weight at 18 months old, it is recommended to continue the research, even if the milk yield was relatively low;
Milk production evaluation in the hybrid group Aw x Ti indicated that the sheep had very good lactating potential. Therefore, it is recommended to continue the selection, to enlarge the selection breeders group, to import tested rams in order to avoid consanguinity and to design a genetic improvement program;
Basing on the productive and reproductive performances, on the great organic resilience and on the intense adaptive potential of Țigaie breed, it is recommended to apply the pure blood rearing system, in order to have always a good source of breeders for future designed hybrids;
Knowing that the current performances of Țigaie breed make it enough competitively for the main productions recquired from this species (milk, mutton, wool) it is recommended, when genetic improvement programs will be designed for this bred, to follow the “French model – Lacaune”, in order to finally obtain two blood lines within the breed: milk-wool and mutton-wool;
Hence the crossbreed group Aw x Ti has well distinguished morphologic and productive traits and considering that within the influential area of S.C.D.C.O.C. Secuieni – Bacău there are disseminated flocks at private farmers, it is recommended to inventorize and to evaluate them in the first instance, then, at the end of the study, it is also recommended to homologate them as newly synthesized breed in our country.
BIBLIOGRAFIE
Acatincăi S., 2004 – Producțiile bovinelor, [NUME_REDACTAT], Timișoara.
Adrian J., Potus J., [NUME_REDACTAT], 1995 – La science alimentaire de la A a Z, Technique et [NUME_REDACTAT], Paris.
Al-Azzawi, W.A.R.,1999 – Some aspects of the performance indices of Awassi sheep, IPA J.Agric.Res.9 (1), 174-192.
[NUME_REDACTAT]. S., Pascal C., Cristian C., Moscalu L., Zaharia N., Popescu E.C., Radu C., 2012 – Study regarding milking speed, at a sheep population resulted from crossing awassi rams with tigaie ewe, [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT], vol. 58, p. 163 – 165.
[NUME_REDACTAT]. S., Pascal C., Iftimie N., Cristian C., [NUME_REDACTAT], 2010 – Study performance of hybrid sheep obtained from crossing of awassi rams with ewe tigaie, [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT], vol. 53, p. 220 – 223.
[NUME_REDACTAT], 2002 – Agricultură generală. [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad, Iași.
Bocquier F., Barillet F., Guillouet P., Jacquin M., 1993 – Prevision de l’energie du lait de brebis a partir de differents rezultats d’analyses: proposition de lait standard pour les brebis laiteres, Annales de Zootechnie 42, p. 57 – 66.
Bondoc I., Șindrilar E. V., 2002 – Controlul sanitar veterinar al calității și salubrității alimentelor, [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad, Iași.
Budui V., 2007 – Utilizarea SIG în studiul morfometriei bazinelor hidrografice din vestul [NUME_REDACTAT] Moldovenesc. [NUME_REDACTAT] „Ștefan cel Mare” Suceava, [NUME_REDACTAT] Anul XVI – 2007.
Constantinescu G.K., 1930 – Tratat de zootehnie generală, vol I, București.
Creța V., Morar R., Culea C., 1995 – Zootehnie generală și specială. [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.
Cucu I. Gr., Maciuc V., [NUME_REDACTAT], 2004 – Cercetarea științifică și elemente de tehnică experimentală în zootehnie, [NUME_REDACTAT], Iași.
Cziszter l.T., Acatincăi S, 2010 – Producțiile animalelor. [NUME_REDACTAT], Timișoara.
Drăgănescu C., 1979 – [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT], București.
Duică S., 1972 – Aspecte ale ameliorării animalelor în Franța. [NUME_REDACTAT], București.
Epstein H., 1980 – Consultation on [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] and Management. FAO/UNEP.
Epstein H., 1985 – [NUME_REDACTAT] sheep with special reference to the improved dairy type, FAO [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT], Roma, [NUME_REDACTAT] A.I., 1973 – Wool production and quality of Awassi sheep in Syria. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]’[NUME_REDACTAT] 8: 157 – 162.
Filip N., Manolescu S., 1912 – Studiu despre animalele domestice din România, București.
Filipov F., 2005 – Pedologie. [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad, Iași.
[NUME_REDACTAT]., 1965 – Zootehnie generală. [NUME_REDACTAT]-Silvică, București.
Gadzhiev A.J., 1968 – Report to the Government of the [NUME_REDACTAT] Republic on sheep and wool production. Report TA 2476. Rome, FAO.
Galal S., Gursoy O., Shaat I., 2008 – Awassi sheep as a genetic resource and efforts for their genetic improvement. [NUME_REDACTAT] Research 79 (2008), p. 99 – 108.
Grosu H. și colab., 2005 – Programe de ameliorare genetică în zootehnie. [NUME_REDACTAT], București.
Gursoy O., Kirk K., Cebeci Z., Pollot G.E., 1995 – Genetic evaluation of growth performance in Awassi sheep. Ciheam – [NUME_REDACTAT], Zaragoza, p. 193 – 201.
Hirsch S., 1933 – Sheep and goats in Palestine. Tel. Aviv. Palestine econ. Soc. VI : 2.
[NUME_REDACTAT] and, 2002 – Encyclopedia of [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Press, [NUME_REDACTAT], California, USA
[NUME_REDACTAT], 2005 – Ameliorarea animalelor. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Mihaela, 2007 – Ameliorarea animalelor. [NUME_REDACTAT], Iași.
Jay L. Lush, 1968 – Ameliorarea animalelor (traducere). [NUME_REDACTAT]-Silvică, București.
Labussiere J., Dotchewski D., Combaud J.F., 1981 – Caracteristiques morphologiques de la mamelle des brebis Lacaune. Annales de Zootechnie, 30, p. 115 – 136.
Lamond D.R., 1964 – Seasonal changes in the occurrence of oestrus following progesterone suppression of ovarian function in the Merino ewe. J. Reprod.Fertil. 8 : 101.
[NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT], 1988 – Ghid tehnic privind însămânțarea artificială la ovine și caprine. [NUME_REDACTAT], București.
Luca N., Gluhovschi N., Popescu P., Vințan A., 1964 – Reproducția animalelor domestice. Editura AgroSilvică, București.
Mason I.L., 1967 – Sheep breeds of the Mediterranean. [NUME_REDACTAT], UK, [NUME_REDACTAT] Bureaux.
Mcleroy G.B., Kurdian Z., 1958 – The fat lamb production potential of Awassi sheep under optimal farm flock management. [NUME_REDACTAT] of Beirut, [NUME_REDACTAT] Division, [NUME_REDACTAT]. A.S. 8: 1 -11.
Mercadier M., Perret G., Bodin L., 1995 – Organisation of sheep breeding in France < suckling breeds III >[NUME_REDACTAT] meat programme. CIHEAM – IAMZ, Zaragoza p. 49 – 59.
Miclea M., Zăhan M., Rău V., [NUME_REDACTAT]., Dărăban S., [NUME_REDACTAT], 2009 – Morphological and productive characteristics of two tsigaie ecotypes, used as genetic stock. Lucrări științifice Zootehnie și Biotehnologii, vol. 42(2), Timișoara.
Mochnacs M., Taftă V., Vintilă I., 1978 – Genetica și ameliorarea ovinelor. [NUME_REDACTAT], București.
[NUME_REDACTAT] M., Kridli R.T., Abdullah A.Y., Malinová M., Sanogo S., Šáda I., Lukešová D., 2002 – Effect of crossbreeding european sheep breeds with awassi sheep on growth efficiency of lambs in jordan, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]
Neacșu C., [NUME_REDACTAT] Gabi, [NUME_REDACTAT], Radu R., Călătoiu A., 2007 – Tehnologia de furajare, creștere și exploatarea ovinelor specializate pentru producția de lapte. [NUME_REDACTAT], Constanța.
Negruțiu E. și colab., 1969 – Genetica și ameliorarea animalelor. [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.
Negruțiu E., 1975 – Ameliorarea animalelor domestice. [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.
Negruțiu E., Petre A., 1975 – Ameliorarea animalelor domestice. [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.
[NUME_REDACTAT]., Demergi B., Ștefănescu C., 1965 – Creșterea oilor. [NUME_REDACTAT], București.
[NUME_REDACTAT], 2001 – Agrometeorologie. [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad, Iași.
Pascal C., 2003 – Rase autohtone de ovine și caprine. [NUME_REDACTAT], Iași.
Pascal C., 2007 – Creșterea ovinelor și caprinelor. [NUME_REDACTAT], Iași.
Pascal C., 2007 – Tehnica aprecierii și evaluării performanțelor productive la ovine și caprine. [NUME_REDACTAT], Iași.
Pascal C., Doroftei F., Stan V. Padeanu I., Dima T., 2007 – The obtained perfoarmance after the colection applyed to improve the colors at the sheep rased for their skin, [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT], vol. 50.
Pascal C., Doroftei F., Stan V., 2003 – The actual situation of the official control of the production of sheep, [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT], vol. 46.
Pădeanu I., 2000 – Producțiile ovinelor și caprinelor. [NUME_REDACTAT], Timișoara.
Pădeanu I., Sauer I. și Voia S., 2009 – Managementul producției de carne la ovine, [NUME_REDACTAT], Timișoara, România.
Pipernea N., 1979 – Îmbunătățirea structurii genetice a populațiilor de animale. [NUME_REDACTAT], București.
[NUME_REDACTAT] Ana, [NUME_REDACTAT] Zoia, [NUME_REDACTAT], Vicovan P.G., [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2006 – Tehnologia reproducției, creșterii și exploatării ovinelor și caprinelor în exploatațiile mici și mijlocii. [NUME_REDACTAT], Constanța.
Pop A., Lăbușcă I., [NUME_REDACTAT], Mochnacs M., 1983 – Tehnologia creșterii ovinelor și caprinelor, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.
Pop A., Taftă V., Lăbușcă I., Mochnacs M., 1976 – Creșterea ovinelor și caprinelor. [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.
Popovici D., 1964 – Fiziologia producției de lapte. [NUME_REDACTAT], București.
Radu R. și colab., 2010 – Ameliorarea producției de lapte la rasele și populațiile de ovine din diferite zone pedoclimatice, MADR România, București.
Robert G. Jensen, 1995 – Handbook of [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Press, [NUME_REDACTAT], California, USA
[NUME_REDACTAT]., 1995 – Modele experimentale în zootehnie. [NUME_REDACTAT], București.
[NUME_REDACTAT], 2010 – Tips for selling sheep and goats through public livestock auctions. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].
Sharafeldin M.A., 1965 – Wool characteristics of [NUME_REDACTAT] sheep. Jurnal agriculture [NUME_REDACTAT]. 65, p. 223 – 225.
Ștefănescu C., Ciolcă N., Taftă V., 1973 – [NUME_REDACTAT] III Ovine. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] România, București.
Taftă V., 2008 – Creșterea ovinelor și caprinelor. [NUME_REDACTAT], București.
Taftă V., Vintilă I., [NUME_REDACTAT], 1997 – Producția. Ameliorarea și reproducția ovinelor. [NUME_REDACTAT], București.
Tănase D., 1991 – Biologia reproducerii animalelor . [NUME_REDACTAT] Agronomic „[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași.
Tănase D., 1993 – Biologia reproducerii animalelor și transferul de embrioni Îndrumar practic. Editura C.M. [NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași.
Tănase D., Manole I., [NUME_REDACTAT]., 2000 – Biotehnici și biotehnologii de reproducție în zootehnie. [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad, Iași.
Tănase D., Nacu G., 2005 – Biologia reproducerii animalelor Volumul I. [NUME_REDACTAT], Iași.
Timariu S., 1969 – Cercetări asupra compoziției chimice și vitaminei A și C din colostru și laptele de oaie. Lucrările științifice ale Institutului de [NUME_REDACTAT], vol.20, p. 497 – 505, [NUME_REDACTAT], București.
Timon V.M., Hanrahan J.P., 1985 – Small ruminant production in the developing countries. Food and [NUME_REDACTAT] of the [NUME_REDACTAT], Roma.
Vicovan G., Radu R., Ionescu A., 2006 – Tehnologia pentru producerea, creșterea și folosirea berbecilor de reproducție. [NUME_REDACTAT], Constanța.
Vicovan P. G., Radu R., Ionescu A., 2008 – Manual de utilizare privind elaborarea programelor de ameliorare a producției de carne la rasele locale de ovine. [NUME_REDACTAT], Constanța.
Voia S.O., 2005 – Ovine și Caprine-Ghid practic de creștere. [NUME_REDACTAT], Timișoara.
YALÇIN, B.C. The sheep breeds of Afghanistan, Iran and Turkey. Rome, FAO. 1979
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Ana, Radu R., Vicovan A., [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2006 – Tehnologii de obținere în condiții ecologice a laptelui și cărnii de ovine. [NUME_REDACTAT], Constanța.
[NUME_REDACTAT], Șonea A., 2004 – Biotehnologii de reproducere la rumegătoarele mici. [NUME_REDACTAT] Ponto, Constanța.
**(1998), DEX – Dicționarul explicativ al limbii române, [NUME_REDACTAT] Române, București.
*** Bogdan A.T., 2005 – LumeaRurala, www.acad.ro/com2005/doc/LumeaRurala.doc [12.12.2012]
*** http://mediasudtv.blogspot.ro/2012/03/oaia-cap-negru-de-teleorman.html
*** http://www.agriculturaits.czu.cz/pdf_files/vol_43_2_pdf/momani.pdf
*** http://www.anarz.eu/AnarzAdministratorSite/CMSContent/Resurse%20genetice/OmologOmo/Rasa%20Oaia%20cap%20negru%20de%20Teleorman.pdf [25.10.2012]
*** http://www.insse.ro/cms/rw/pages/index.ro.do [20.05.2010]
*** www.acad.ro/com2005/ [20.12.2012]
***http://animres.edpsciences.org/articles/animres/pdf/1993/01/Ann.Zootech._0003-424X_1993_42_1_ART0006.pdf [29.01.2012]
***http://art-zone.ro/judete/Judetul_Bacau.html [18.05.2010]
***http://brebis-lacaune.monsite-orange.fr [25.10.2011]
***http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2009:286E:0041:
***http://faostat.fao.org/site/569/DesktopDefault.aspx?PageID=569#ancor [20.01.2013]
***http://fr.academic.ru/dic.nsf/frwiki/964797 [25.10.2011]
***http://lacaunelait.monsite-orange.fr/index.html [20.05.2012]
***http://mediasudtv.blogspot.ro/2012/03/oaia-cap-negru-de-teleorman.html [31.01.2013]
***http://ressources.ciheam.org/om/pdf [21.03.2011]
***http://ro.wikipedia.org/wiki/Regiunea_de_dezvoltare_Nord-Est [19.01.2012]
***http://www.agroparistech.fr/svs/genere/especes/ovins/lacaulai.htm [29.09.2011]
***http://www.anarz.eu/AnarzAdministratorSite/public/default.aspx [1.05.2012]
***http://www.ansci.wisc.edu/ [20.05.2010]
***http://www.ansvsa.ro/index.php?pag=47&id_t=96&id_d=4859&jud= [19.01.2012]
***http://www.brg.prd.fr/brg/pages/rga/ovins/71 [25.07.2011]
***http://www.carabasa.ro/prezentare/ [31.01.2013]
***http://www.dadrbacau.ro/ [20.05.2010]
***http://www.fao.org [20.05.2011]
***http://www.icdcocpalas.ro [20.05.2010]
***http://www.madr.ro/ [20.05.2012]
***http://www.madr.ro/pages/recensamant/rga-rezultate-provizorii-iunie-2011.pdf [20.01.2013]
***http://www.mapam.ro/pages/cercetare/ps4/ps-416-raport-final.pdf [31.01.2012]
***http://www.moficial.ro/ [20.01.2010]
***http://www.mouton-ile-de-france.com [10.04.2010]
***http://www.races-montagnes.com/fr/races/lacaune.php [10.05.2011]
***http://www.rarebreeds.co.nz/awassi.html [20.06.2012]
***http://www.rowater.ro/dasiret/sgabacau/default.aspx[19.05.2010]
***http://www.sheep101.info [20.05.2010]
***http://www.sheepgoatmarketing.info [22.08.2012]
***http://www.sible-doc.com/sible_lacaune.php4 [20.05.2010]
***http://www.thueringer-schafzucht.de/r_lacaune.html [21.02.2011]
***Pădeanu I., 2009 – Cărăbașa va fi omologată oficial în 2009, http://www.revista-ferma.ro/articole-zootehnie/carabasa-va-fi-omologata-oficial-in-2009.html [20.05.2010]
***Pădeanu I., 2010 – Propuneri de stimulare a creșterii oilor: baza furajeră, http://www.revista-ferma.ro/autori-ioan-p-deanu/propuneri-de-stimulare-a-cresterii-oilor-baza-furajera.html [20.01.2013]
***Radu R. și col., 2010, http://www.icdcocpalas.ro/uploaded/pdf/PS%20416-faza%20II.pdf
***www.acad.ro/com2005/doc/LumeaRurala.doc [20.01.2013]
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Contributii la Imbunatatirea Performantelor Pentru Productia de Lapte la Rasa Tigaie Prin Incrucisare cu Berbeci din Rase Specializate (ID: 16451)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.