Contributii la Fundamentarea Planului de Management al Deseurilor Rezultate din Activitatea Medicala

Cuprins

Introducere………………………………………………………………………………………………………………..1

Capitolul I. Definirea și clasificarea deșeurilor medicale………………………………………………2

Capitolul II. Structura cadru a planului de management al deșeurilor periculoase……….5

2.1. Suport legislativ………………………………………………………………………………………………5

2.2. Suport instituțional………………………………………………………………………………………..11

2.3. Suport informațional……………………………………………………………………………………..15

Capitolul III. Indicatori ai planului de management a deșeurilor periculoase și analiza acestora……………………………………………………………………………………………………………………17

3.1. Conceptul de eficiență și posibilități de aplicare în managementul deșeurilor periculoase……………………………………………………………………………………………………………….17

3.2. Indicatori în expresie fizică…………………………………………………………………………….25

3.3. Indicatori în expresie valorică………………………………………………………………………..29

Capitolul IV. Riscuri

Capitolul IV. Contributii la fundamentarea planului de management al deseurilor rezultate din activitatea medicala………………………………………………………………………………31

Concluzii și propuneri………………………………………………………………………………………………41

Bibliografie………………………………………………………………………………………………………………43

Anexe……………………………………………………………………………………………………………………….44

Introducere

Capitolul I. Definirea și clasificarea deșeurilor medicale

Deșeurile sunt substanțe, materiale, obiecte, resturi de materii prime provenite din activitățile economice, menajere și de consum.

Există mai multe tipuri de deșeuri:

deșeuri menajere – deșeuri provenite din activitățile casnice și de consum;

deșeuri de producție – deșeuri rezultate în urma unor procese tehnologice;

deșeuri animaliere – sunt cele care se formează la creșterea și îngrijirea animalelor;

deșeuri de construcție – sunt cele formate la întreprinderile și organizațiile ce extrag și utilizează materiale de construcție;

deșeuri periculoase – reprezintă deșeurile care sunt periculoase pentru sănătatea populației și mediul înconjurător. Din această categorie fac parte deșeurile toxice și inflamabile, explozive, corozive, infecțioase și altele.

Ca în orice întreprindere după activitatea de producție rezultă deșeuri, însă în cazul activităților medicale deșeurile rezultate sunt deopotrivă periculoase și/sau nepericuloase.

Conform Hotărârii Guvernului nr. 856/2002, deseurile nepericuloase ce pot fi asimilabile celor menajere sunt etichetate cu codul 18 01 04, sper deosebire de deșeurile medicale periculoase care sunt evidentiate prin mai multe coduri specifice activității de proveniență.

Deșeurile nepericuloase reprezintă deșeurile asimilabile celor menajere, având același regim de colectare și îndepărtare ca cel al deșeurilor menajere. Ele rezultă din activitatea serviciilor medicale, tehnico-medicale, administrative, de cazare, a blocurilor alimentare și a oficiilor de distribuție a hranei.

„Următoarele materiale se includ în categoria deșeurilor nepericuloase: ambalajele materialelor sterile, flacoanele de perfuzie care nu au venit în contact cu sângele sau cu alte fluide biologice, ghipsul necontaminat cu lichide biologice, hârtia, resturile alimentare (cu excepția celor provenite de la secțiile de boli contagioase), sacii și alte ambalaje din material plastic, recipiente din sticlă care nu au venit în contact cu sângele sau cu alte fluide biologice, etc.”

Deșeurile periculoase reprezintă deșeurile rezultate din activitățile medicale care prezintă un risc real pentru sănătatea umană și pentru mediu. Acestea apar ca urmare a activităților de diagnostic, tratament, supraveghere, prevenția bolilor și recuperare medicală, inclusiv cercetarea medicală și producerea, testarea, depozitarea și distribuția medicamentelor și produselor biologice.

In conformitate cu Organizatia Mondiala a Sanatatatii (WHO) deseurile medicale prericuloase se clasifică astfel:

Deșeurile infecțioase sunt deșeurile care conțin agenti patogeni (bacterii, virusi, paraziti sau microorganisme) si care in concetratia sau cantitate suficienta pot provoca boli persoanelor susceptibile. In aceasta categorie sunt incluse orice instrumente sau materiale care au intrat în contact cu persoane sau animale infectate.

Deșeurile anatomo-patologice și părți anatomice sunt deșeurile care cuprind organe, tesuturi, părți anatomice, material biopsie si cadavre de animale, sange si alete fluide biologice. Această categorie ar trebui să fie considerată ca o subcategorie a deșeurilor infecțioase, chiar dacă sunt incluse părți sănătoase ale corpului

Deșeuri înțepătoare-tăietoare sunt acelea care ar putea provoca leziuni prin înțepare sau tăiere. Acestea cuprind: acele, ace hipodermice, bisturiu sau alte lame, seturile de perfuzie, sticla spartă. De obicei ele sunt considerate deseuri periculoase, indiferent daca au intrat în contact sau nu cu material infectat.

Deșeurile farmaceutice includ: seruri, medicamente și vaccinuri nefolosite, expirate sau cu termen de valabilitate depășit, care trebuie sa fie eliminate in mod corespunzator. De asemenea in acesta categorie sunt incluse sticlele sau cutiile care contin reziduuri, manusi, flacoane cu medicament.

Deseurile genotoxice sunt extrem de periculoase și pot avea proprietăți mutagene, teratogene sau cancerigene. Acestea necesita o atentie speciala deoarece ridica probleme serioase de siguranta atat in timpul manipulari in interiorul spitalelor cat si dupa eliminare. In aceasta categorie sunt cuprinse anumite medicamente citostatice sau deseuri rezultate de la pacienții tratați cu medicamente citostatice, produse chimice și materiale radioactive.

Medicamentele citotoxice sunt cel mai des folosite în departamente specializate, cum ar fi sectiile de oncologie și radioterapie, al căror rol principal este tratarea cancerului.În spitale oncologice specializate, deșeurile genotoxice (cu conținut de substanțe citostatice sau radioactive) pot constitui cel mult 1% din totalul deșeurile medicale.

Deșeuri chimice sunt reprezentate de substanțele chimice solide, lichide sau gazoase, provenite de la blocurile de diagnosticare, cercetare sau de la procedurile de dezinfectie si curatare. Acestea sunt considerate periculoase daca au una din urmatoarele proprietati: toxic, coroziv (de exemplu, acizi cu pH <2 și baze ale pH> 12), inflamabil, reactive (exploziv, în reacție cu apa, sensibile la șoc), genotoxice (de exemplu medicamente citostatice). Însă există și cele nepericuloase cum ar fi: zaharurile, aminoacizii și câteva săruri organice și anorganice.

Deșeuri cu un conținut ridicat de metale grele sunt o subcategorie a desurilor chimice periculoase și sunt de obicei extrem de toxice. Majoritatea echipamentele continind mercur au fost inlocuite cu instrumente electronice (termometre, aparate de masurare a tensiunii, etc.), insa atunci cand echipament care contine mercur se sparge acesta trebuie recuperat. De asemenea deseurile rezultate din stomatologie au un continut ridicat de mercur.

Containere presurizate. Multe tipuri de gaz sunt utilizate în asistența medicală și sunt adesea stocate în cilindrii sub presiune sau cutii de aerosoli. O data goale, multe dintre acestea nu mai au niciun folos (chiara daca ele pot conține încă reziduuri), si sunt refolosite, cu exceptia cutiile cu aerosol care trebuie eliminate. Gazele aflate în containare presurizate trebuie să fie întotdeauna manipulate cu grijă, deorece pot exploda dacă sunt incinerate sau perforate in mod accidental.

Deșeurile radioactive sunt deseuri solide, lichide și gazoase contaminate cu radionuclizi. Aceasta apar ca urmare a procedurilor precum analiza in vitro de țesuturi organice și fluide,
localizarea de tumorii, precum și în diverse practici de investigație și de terapie.

In majoritatea cazurilor planul de management prezinta urmatoarea distributie a deseurilor rezultate din activitatea medicala:

• 80% sunt deșeuri medicale care pot fi tratate in același regim de colectare și îndepărtare ca cel al deșeurilor menajere;

• 15% deșeuri infecțioase și anatomo-patologice;

• 1% deșeuri intepatoare-taietoare;

• 3% deșeuri chimice si farmaceutice;

• mai puțin de 1% deșeuri speciale, precum deșeurile radioactive sau citostatice, recipientele sub presiune, sau termometre sparte și baterii uzate.

Schema 1.1. Structura deșeurilor rezultate din activitatea medicală

Sursă: prelucat după Documentul Organizației Mondiale a Sănătății, „Safe management of waste from health-care activities”, p.13

Capitolul II. Structura cadru a planului de management

al deșeurilor periculoase

2.1. Suport legislativ

Statele membre ale Uniunii Europene acordă atenție principiilor internaționale importante care guvernează domeniul protecției mediului și implicit gestionarea deșeurilor periculoase. Acestea sunt:

• Principiul „poluatorul plătește” care presupune ca unitatea sanitară să răspunde de îndepărtarea și eliminarea finală în siguranță a deșeurilor produse.

• Principiul „precauțiunii” se referă la necesitatea de a lua măsuri de precauție împotriva apariției riscurilor ce pot fi generate de gestionarea incorectă a deșeurilor medicale periculoase.

• Principiul „proximității” presupune ca eliminarea finală a deșeurilor să se facă cât mai aproape de locul lor de proveniență, pentru a reducere riscurile ce pot apărea pentru sănătate și mediu.

Directivele cadru în domeniul gestionării deșeurilor sunt Directiva 2008/98/CE privind deșeurile și Directiva 2000/76/EC privind incinerarea deșeurilor.

În anul 2008, la nivel european a fost adoptată o nouă directivă privind deșeurile, respectiv Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind deșeurile.

„Această directivă stabilește un cadru juridic pentru tratarea deșeurilor în cadrul Comunității. Obiectivul major al noii directive europene privind deșeurile este acea de evitare a generării de deșeuri și utilizarea deșeurilor ca resurse cu ajutorul societăților de reciclare. Un alt obiectiv este cel al protecției mediului și a sănătății umane, prin prevenirea efectelor adverse cauzate de generarea și gestionarea deșeurilor.

Această directivă abrogă Directivele 75/439/CEE, 91/689/CEE și 2006/12/CE.

Directiva se aplică deșeurilor care nu conțin:

*efluenți gazoși emiși în atmosferă;

*elemente radioactive;

*explozibili dezafectați;

*materii fecale;

*ape uzate;

*subproduse de origine animală;

*carcase de animale care au decedat în orice alt mod decât prin sacrificare;

*elemente provenite din resurse minerale.

Ierarhia deșeurilor

Pentru a proteja mai bine mediul, statele membre trebuie să ia măsuri pentru tratarea deșeurilor lor în conformitate cu ierarhia deșeurilor, care se aplică în ordinea priorităților:

*prevenirea;

*pregătirea pentru reutilizare;

*reciclarea;

*alte operațiuni de valorificare, în special valorificarea energetică;

*eliminarea.

Statele membre pot pune în aplicare măsuri legislative pentru consolidarea acestei ierarhii în tratarea deșeurilor. Cu toate acestea, ele trebuie să se asigure că gestionarea deșeurilor nu pune în pericol sănătatea umană și nu afectează mediul.

Gestionarea deșeurilor

Orice producător sau deținător de deșeuri trebuie să efectueze el însuși operațiunea de tratare a deșeurilor sau trebuie să transfere această operațiune unui agent, unei unități sau întreprinderi. Statele membre pot coopera, dacă este necesar, pentru înființarea unei rețele de instalații de eliminare a deșeurilor. Această rețea trebuie să permită independența Uniunii Europene în materie de tratare a deșeurilor.

Deșeurile periculoase trebuie depozitate și tratate în condiții de protecție a mediului și a sănătății. Acestea nu trebuie în niciun caz amestecate cu alte deșeuri periculoase și trebuie ambalate sau etichetate conform standardelor internaționale sau comunitare.

Autorizare și înregistrare

Orice unitate sau întreprindere care intenționează să desfășoare activități de tratare a deșeurilor trebuie să obțină o autorizație din partea autorității competente, care stabilește, în special, cantitatea și tipul de deșeuri tratate, metoda utilizată, monitorizarea și controlul operațiunilor.

Orice metodă de incinerare sau de coincinerare care vizează valorificarea energiei trebuie să se efectueze numai dacă această valorificare are un randament energetic ridicat.

Planuri și programe

Autoritățile competente sunt obligate să stabilească unul sau mai multe planuri de gestionare care să acopere întregul teritoriul statului membru în cauză. Aceste planuri conțin în special tipul, cantitatea, sursa deșeurilor, schemele existente de colectare și criteriile de identificare a amplasamentului.”

România transpune în legislația națională noua Directivă 2008/98/CE privind deșeurile, prin publicarea Legii nr.211/2011 privind regimul deșeurilor.

„Prin noua lege sunt urmărite următoare măsuri:

introducerea răspunderii extinse a producătorului pentru a consolida reutilizarea produselor, prevenirea apariției deșeurilor, valorificarea deșeurilor;

măsuri de stimulare a creării unor rețele de reutilizare și reparare a produselor;

clarificarea responsabilităților factorilor implicați în sistemul de gestionare a deșeurilor;

introducerea noțiunilor de „subprodus” și „încetare a statutului de deșeu”;

suportarea costurilor gestionării deșeurilor de către producătorul inițial de deșeuri, sau de către deținătorii actuali ori anterior ai deșeurilor;

aplicarea sancțiunilor în cazul neconformării cu prevederile actului normativ.”

Directiva 2000/76/EC privind incinerarea deșeurilor

„Această directivă vizează integrarea în legislația existentă a progreselor tehnice înregistrate în materie de control al emisiilor provenite din incinerare și garantarea respectării angajamentelor internaționale ale UE în ceea ce privește reducerea poluării, în special a celor legate de stabilirea valorilor limită pentru emisiile de dioxine, mercur și pulberi generate de incinerarea deșeurilor. Directiva se bazează pe o abordare integrată: valorilor limită actualizate pentru emisiile atmosferice li se adaugă limite privind deversările în apă.

Incinerarea deșeurilor periculoase și nepericuloase poate produce emisii de substanțe care să polueze aerul, apa și solul și să aibă efecte negative asupra sănătății umane. Pentru a limita aceste riscuri, Uniunea Europeană impune condiții de exploatare și cerințe tehnice stricte instalațiilor de incinerare și de coincinerare a deșeurilor.

Instalațiile

Această directivă se aplică nu doar instalațiilor pentru incinerarea deșeurilor solide și lichide, ci și instalațiilor de coincinerare.

Sunt excluse din domeniul de aplicare a directivei instalațiile experimentale care vizează îmbunătățirea procesului de incinerare și care tratează mai puțin de 50 de tone de deșeuri pe an, precum și instalațiile care tratează doar:

•deșeuri vegetale agricole și forestiere;

•deșeuri vegetale provenind din industria alimentară, dacă se valorifică căldura produsă;

•anumite deșeuri vegetale fibroase rezultate din producția de celuloză virgină și din producția de hârtie dacă sunt coincinerate la locul de producere și dacă este valorificată căldura produsă;

•anumite deșeuri de lemn;

•deșeuri de plută;

•deșeuri radioactive;

•carcase de animale;

•deșeuri rezultate din exploatarea resurselor de petrol și gaz și incinerate la bordul instalațiilor maritime.

Avizele

Toate instalațiile de incinerare sau de coincinerare trebuie să primească un aviz pentru a-și desfășura activitatea. Acest aviz este emis de o autoritate competentă sub rezerva respectării condițiilor prevăzute în prezenta directivă. Avizul precizează categoriile și cantitățile de deșeuri care pot fi tratate, capacitatea de incinerare sau de coincinerare a instalației și procedurile de prelevare de probe și de măsurare a poluanților aerului și apei care vor fi utilizate.

Livrarea și recepția deșeurilor

La livrarea și recepția deșeurilor, operatorul instalației de incinerare sau de coincinerare adoptă măsurile de precauție necesare pentru a preveni sau a limita efectele nocive asupra mediului și riscurile pentru sănătatea umană.

În plus, înainte ca deșeurile periculoase să poată fi acceptate într-o instalație de incinerare sau de coincinerare, operatorul instalației trebuie să dispună de informații administrative privind procesul de producție, compoziția fizică și chimică a deșeurilor, precum și riscurile inerente acestora.

Condițiile de exploatare

Pentru a garanta combustia integrală a deșeurilor, directiva prevede obligația ca toate instalațiile să mențină gazele rezultate din incinerare și din coincinerare la o temperatură minimă de 850°C timp de cel puțin două secunde. Dacă este vorba de deșeuri periculoase, cu un conținut de substanțe organice halogenate, exprimat în clor, mai mare de 1 %, temperatura trebuie adusă la 1100°C timp de cel puțin două secunde.

Căldura produsă prin incinerare sau coincinerare trebuie valorificată cât mai mult posibil.

Valori limită ale emisiilor atmosferice

Valorile limită ale emisiilor atmosferice pentru instalațiile de incinerare sunt indicate în anexa V a directivei. Acestea se referă la metalele grele, dioxine și furani, monoxidul de carbon (CO), pulberi, carbonul organic total (COT), acidul clorhidric (HCI), acidul fluorhidric (HF), dioxidul de sulf (SO2) și oxizii de azot (NO și NO2).

Determinarea valorilor limită ale emisiilor atmosferice pentru instalațiile de coincinerare este prevăzută la anexă II. Sunt prevăzute, de asemenea, dispoziții speciale privind cuptoarele din ciment și instalațiile de combustie pentru coincinerarea deșeurilor.

Evacuarea apelor reziduale provenite din epurarea gazelor de eșapament

Instalațiile de incinerare sau de coincinerare trebuie să dețină un aviz care să le autorizeze să evacueze apele reziduale provenite din epurarea gazelor de eșapament. Acest aviz trebuie să garanteze respectarea valorilor limită ale emisiilor indicate în anexa IV a directivei.

Reziduurile

Reziduurile generate prin incinerare sau coincinerare trebuie să fie reduse la minimum și să fie reciclate pe cât posibil. La transportul reziduurilor uscate, trebuie luate măsuri de precauție pentru a se evita dispersarea acestora în mediul înconjurător. Trebuie efectuate teste pentru a se stabili caracteristicile fizice și chimice ale reziduurilor, precum și potențialul poluant al acestora.

Controlul și supravegherea

Directiva prevede instalarea obligatorie a unor echipamente de măsurare care să permită supravegherea parametrilor de exploatare și a emisiilor pertinente. Emisiile în aer și în apă se măsoară încontinuu sau periodic conform articolului 11 și anexei III a directivei.

Accesul la informație și participarea publicului

Solicitările de avize pentru instalații noi sunt puse la dispoziția publicului, pentru ca acesta să poată face observații înainte ca autoritatea competentă să adopte o decizie.

Instalațiile cu o capacitate nominală mai mare sau egală cu două tone pe oră trebuie să pună la dispoziția autorității competente și a publicului un raport anual privind propria funcționare și supraveghere. Lista instalațiilor care nu ajung la două tone pe oră este întocmită și publicată de către autoritatea competentă.

Sancțiunile

Statele membre stabilesc sancțiunile care se aplică în cazul încălcării dispozițiilor prevăzute de directivă.”

România transpune Directiva 2000/76/EC privind incinerarea deșeurilor prin publicarea HG nr. 128/2002 cu modificările și completările ulterioare (HG. nr. 268/2005).

„Conținutul hotărârii este structurat astfel:

capitolul 1 unde sunt prevăzute dispoziții generale ale legii;

capitolul 2 prezintă modul de autorizare a activității de incinerare și coincinerare;

capitolul 3 face referire la accesul publicului la informație;

capitolul 4 sunt prezentate sancțiunile;

capitolul 5 conține dispozițiile tranzitorii și finale.

De asemenea hotărârea cuprinde și 8 anexe privind:

specificația termenilor utilizați;

normele tehnice privind exploatarea, urmărirea și controlul instalațiilor și proceselor de incinerare și coincinerare a deșeurilor;

factori de echivalență pentru dibenzo-p-dioxine și dibenzofurani;

determinarea valorilor limită de emisie în aer pentru coincinerarea deșeurilor;

tehnicile de măsurare;

valorile limite de emisie pentru poluanții din apele uzate de la spălarea gazelor de ardere la deversarea din instalația de incinerare sau coincinerare;

valorile limite pentru emisii în aer;

formala de calcul al concentrației de emisie la procentul standard al concentrației de oxigen.”

2.2. Suport instituțional

Fiecare unitate este trecută într-o anumită categorie de producători de deșeuri în funcție de cantitățile de deșeuri generate:

Tabelul 2.2.1. Producătorii de deșeuri medicale

Sursă: Ordinul nr. 219/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale și a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naționala de date privind deșeurile rezultate din activitățile medicale.

Principalele tipuri de deșeuri specifice activităților medicale în funcție de sursa de generare sunt prezentate în Anexa 1.

Orice unitatea sanitara este obligată să delege unui angajat din departamentul administrativ responsabilitatea implementării colectării selective a deșeurilor din cadrul instituției. Responsabilitățile privind colectarea selectivă, la nivelul instituției, sunt trecute în fișa postului persoanei desemnate de catre conducatorul institutiei.

De asemenea instituția are obligatia de a elabora planul de măsuri privind colectarea selectivă a propriilor deșeuri, pe categorii, care va va conține, în mod obligatoriu, următoarele informații:

„a) numele și datele de contact ale responsabilului cu organizarea colectării selective la nivelul instituției publice;

b) descrierea organizării colectării selective (scop, tipuri de containere, planșe cu precizarea amplasării locațiilor);

c) obligațiile angajaților și măsurile aplicabile în cazul nerespectării îndatoririlor;

d) modalitatea de stocare temporară a deșeurilor colectate;

e) programul de instruire a angajaților privind colectarea selectivă a deșeurilor;

f) programul de raportare a rezultatelor;

g) programul de informare a vizitatorilor instituției publice;

h) detaliile contractului de predare a deșeurilor colectate selectiv.”

Atunci cand cantitatile de deseuri sunt inregistrat, pe coduri, pentru realiyarea bayei nationale de date circuitul incepe cu preluarea datelor de la „locul de provenienta”, adica unitatile sanitare.dupa ce cantitatile sunt consemnate in registrul de evidenta a deseurilor, informatiile ajung la directia de sanatate publica judeteana, care le transmite catre centrul regional de sanatater puplica. De aici Institutul National de Sanatate Publica preia datele din toata tara si intocmeste Sinteza nationala „Monitorizarea sistemului de gestionare a deseurilor rezultate din activitatea medicala”, raportare statistica anuala a deseurilor rezultate din activitatea nationala la nivel national. Aceasta este transmisa Ministerului Sanatatii spre informare si pentru elaborarea raportarii anuale, trimisa ulterior Comisiei Europene prin intermediul Ministerului Mediului.

Preluarea deșeurilor colectate selectiv se face de operatorii economici autorizati din spatiile de depozitare special amenajate în incinta instituției publice.

Transportul deșeurilor periculoase de la producător până la locul de eliminare se face prin respectarea normelor de igienă și securitate, cu scopul protejării personalului, populației generale și mediului. Transportul lor spre locul de eliminare se face conform rutelor avizate de Direcția de sănătate publică.

Vehiculul care transportă deșeurile periculoase trebuie conceput, amenajat special și avizat sanitar de Ministerul Sănătății și Familiei. ( Ordinul nr. 211 din 06.02.2004 (M.O. 324/15. IV.2004) al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului pentru aprobarea Procedurii de reglementare și control al transportului deșeurilor pe teritoriul României – abrogat)

În urmatoarele tabele sunt prezentate situația depozitelor municipale, operatorii economici autorizați pentru transportul deșeuri medicale periculoase și operatorii autorizați să elimine deșeurile prin incinerare:

Tabel nr. 2.2.1. Situația depozitelor municipale conforme – octombrie 2014 –

Sursă: Agenția Națională de Protecție a Mediului (accesat pe 11.12.14)

Tabel nr. 2.2.3. Operatori economici autorizați pentru transport deșeuri medicale periculoase

– situație la data 31.05.2014-

Sursă: Agenția Națională de Protecție a Mediului (accesat pe 11.12.14)

Tabel nr. 2.2.4.Operatori economici autorizați pentru eliminarea prin incinerare* a deșeurilor

– 1 octombrie 2013 –

Sursă: Agenția Națională de Protecție a Mediului (accesat pe 11.12.14)

2.3. Suport informațional

Conform Ordinului nr. 219/2002 persoanele cu responsabilități în domeniul gestionării deșeurilor rezultate din activitățile medicale sunt următoarele.

Persoana care are cele mai multe responsabilități în gestionarea deșeurilor medicale este coordonatorul activității de protecție a mediului. El elaborează și supune spre aprobare conducerii planul de gestionare a deșeurilor rezultate din activitățile medicale, pe baza regulamentelor interne și a codurilor de procedură pentru colectarea, depozitarea, transportul și eliminarea deșeurilor periculoase. Stabilește codul de procedură a sistemului de gestionare a deșeurilor periculoase și supraveghează activitatea personalului care intră în contact cu ele.

De asemenea este cel care evaluează cantitățile de deșeuri periculoase și nepericuloase produse în unitatea sanitară și este coordonatorului echipei de investigare pentru determinarea cantităților produse pe tipuri de deșeuri, în vederea completării bazei naționale de date și a evidenței gestiunii deșeurilor.

El alege și apoi propune directorului unității metodele de tratare și soluția de eliminare finală, într-un mod cât mai eficient, a deșeurilor periculoase din cadrul unității, alegând tot odată și agentul economic care să se ocupe de transportul și eliminarea finală a deșeurilor.

Și nu în ultimul rând colaborează cu medicul-șef SPCIN sau cu medicul delegat cu responsabilități în prevenirea și combaterea infecțiilor nosocomiale, în scopul derulării unui sistem de gestionare corect și eficient a deșeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală.

Directorul unității inițiază programul de introducere a sistemului de gestionare a deșeurilor periculoase, prevede fondurile necesare pentru funcționare și nominalizează persoanele care se vor ocupa de sistem.

De asemenea aprobă planul de formare profesională continuă și planul de gestionare a deșeurilor rezultate din activitățile medicale, pe baza regulamentelor interne și a codurilor de procedură ale sistemului de gestionare a deșeurilor periculoase din unitate.

Medicul-șef SPCIN sau medicul delegat cu responsabilități în prevenirea și combaterea infecțiilor nosocomiale participă la stabilirea codului de procedură a sistemului de gestionare a deșeurilor periculoase și supraveghează activitatea personalului care intră în contact cu ele.

El elaborează, aplică și răspunde de educarea și formarea continuă a personalului și i-a parte la coordonarea investigației-sondaj pentru determinarea cantităților produse pe tipuri de deșeuri, în vederea completării bazei de date naționale și a evidenței gestiunii deșeurilor.

Șeful serviciului administrativ este răspunzător de aprovizionarea unității cu materiale necesare sistemului de gestionare a deșeurilor periculoase și controlează respectarea condițiilor tehnice stipulate în contractul încheiat cu agenții economici care prestează activitățile de transport și eliminarea finală a deșeurilor periculoase.

Medicul șef de secție controlează modul în care se aplică codul de procedură stabilit pe secție, semnalează imediat directorului adjunct economic și șefului serviciului administrativ deficiențele în sistemul de gestionare a deșeurilor și participă la realizarea investigației-sondaj pentru determinarea cantităților produse pe tipuri de deșeuri, în vederea completării bazei naționale de date și a evidenței gestiunii deșeurilor.

Asistenta-șefă, asistentele și infirmierele aplică procedurile stipulate de codul de procedură și aplică metodologia de investigație-sondaj pentru determinarea cantităților produse pe tipuri de deșeuri, în vederea completării bazei de date naționale și a evidenței gestiunii deșeurilor. În plus, asistenta-șefă trebuie să prezinte medicului șef de secție sau coordonator planificarea necesarului de materiale pentru sistemul de gestionare a deșeurilor periculoase.

Capitolul III. Indicatori ai planului de management

a deșeurilor periculoase și analiza acestora

3.1. Conceptul de eficiență și posibilități de aplicare în managementul deșeurilor periculoase

Eficiența economică înseamnă obținerea unor efecte economice utile, în condițiile cheltuirii într-un mod rațional și economicos a unor resurse materiale, umane, financiare, folosindu-se pentru aceasta metode științifice de organizare a activității.

Eficiența economică înseamnă obținerea unor efecte economice utile, în condițiile cheltuirii într-un mod rațional și avantajos a resurselor materiale, umane, financiare, de care o întreprindere dispune.

In cazul activităților medicale conceptul de eficienta se transpune prin prevenirea și minimizarea cantității de deșeuri generate în unitatea sanitară

Reducerea cantităților de deșeuri medicale se realizează prin reutilizarea și reciclarea categoriilor de deșeuri care se pretează la astfel de operațiuni.

Materialele folosite în practica medicală, care nu sunt de unică folosință pot fi recuperate, refolosite și reciclate după ce au fost supuse procesului de sterilizare adecvat. Instrumentele care sunt utilizate la efectuarea analizelor de laborator pot fi refolosite dar numai după ce acestea au fost sterilizate.

În cazul deșeurilor chimice și farmaceutice, o măsură importantă de prevenire și minimizare ar fi ca unitatea sanitară să achiziționeze produse farmaceutice în cantități relativ mici, pentru a putea fi utilizate în tratamentul medical până la depășirea termenului de valabilitate. În situația în care unitatea sanitară a acumulat o cantitate prea mare de medicamente expirate, acestea ar trebui să fie returnate la furnizor.

Etape în minimizarea cantități de deșeuri:

Reducerea de la sursă a deșeurilor se poate realiza prin:

*achiziționare de materiale care generează cantități mici de deșeuri;

*utilizarea de echipamente moderne ce nu generează substanțe chimice periculoase, precum: înlocuirea termometrelor de mercur cu cele electronice, utilizarea radiografiilor computerizate în locul celor clasice;

*gestionarea corectă a depozitelor de materiale și reactivi.

Separarea la sursă

Recuperarea și reciclarea la sursă:

*reciclarea hârtiei și a cartonului, a sticlei, a ambalajelor din aluminiu (conserve), deșeuri din construcții și demolări;

*achiziționarea de produse din materiale ce se pot recupera;

*compostarea deșeurilor alimentare organice;

*recuperarea argintului din substanțe fotografice.

Tratarea deșeurilor

Eliminarea finală în condiții corespunzătoare

Prevenirea și minimizarea cantității de deșeuri în unitatea sanitară

Schema 1 Institutul Național de Sănătate Publică – „Managementul deșeurilor rezultate din activitatea medicală”, pagina 21

Tipurile de deșeuri, inclusiv cele periculoase prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002, cu completările ulterioare, întâlnite frecvent în activitățile medicale, sunt exemplificate în tabelul următor:

Tabelul nr. 3.2.2. Categorii de deșeuri rezultate din activități medicale

NOTĂ: Deșeurile periculoase sunt marcate cu un asterisc (*) conform prevederilor anexei nr. 2 „Lista cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase” la HG. nr. 856/2002, cu completările ulterioare.

Schemă logică privind gestionarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale se regăsește în Anexa 2.

Cantitățile și tipurile de deșeuri din activitatea medicală variază în funcție de mărimea unității, specificul activității și al serviciilor prestate, numărul de pacienți asistați sau internați la un moment dat, perioada anului.

Tabelul nr. 3.2.3. Cantitatea generată și raportată de unitățile sanitare cu paturi private si publice, exprimata in tone/an 2013 Tabelul nr. 5

Sursă: Institutul Național de Sănătate Publică București

Cantitatea de deșeuri produse de unitățile medicale sunt în creștere, mai ales datorită folosirii din ce în ce mai extinse a materialelor de unică folosință. De asemenea sterilizarea instrumentelor în pachete ambalate, utilizând material poros special, duce la creșterea însemnată a cantităților de deșeuri. Toate aceste ambalaje sunt nepericuloase, dacă nu au ajuns să fie contaminate cu sânge. De altfel separarea deșeurilor nepericuloase de cele periculoase încă de la locul de producere determină scăderea cantității de deșeuri periculoase.

3.3. Indicatori în expresie valorică

În general, eficiența economică se determină prin :

raportarea efectelor obținute la eforturile depuse pentru obținerea lor

raportarea eforturilor la efectele înregistrate

1.Rentabilitatea

reprezintă capacitatea unei întreprinderi de a obține profit

exprimă eficiența cu care sunt utilizați și combinați factorii de producție

se măsoară cu indicatori exprimați în mărime absolută și relativă

– profit ( P) : P =Cifra de afaceri – Cheltuieli totale (în mărime absolută)

– rata rentabilității ( în mărime relativă)

* comercială: Rc= (RE/CA)x 100 , unde Rc – rata comercială

RE – rezultatul exercițiului(profit net)

CA – cifra de afaceri (încasări)

* economică: Re= (RE/At) x 100, unde Re – rata economică

At – active totale

* financiară: Rf = (RE/K)x100 , unde Rf – rata financiară

K – capitaluri

2.Eficiența utilizării potențialului uman al întreprinderii

exprimă nivelul producției pe un salariat și se calculează ca:

– productivitate medie a muncii W=Q/Ns, în care :

W-productivitatea muncii unui salariat, într-o anumită perioadă de timp

Q – efectele consumului de muncă (valoarea producției marfă sau cifra de afaceri)

Ns – eforturile depuse de resursele umane ale întreprinderii, exprimate prin (numărul salariaților, total om-zile lucrate sau total om-ore lucrate)

– productivitate marginală a muncii Wm = Q/ Ns, în care:

Wm – productivitate marginală

Q – modificarea producției (creștere sau descreștere)

3.Eficiența utilizării mijloacelor fixe

– cifra de afaceri la 1000 lei mijloace fixe C = CA/MF x 1000

– profitul la 1000 lei mijloace fixe Pf = P/MF x 1000

CA – cifra de afaceri realizată de întreprindere (ca efect)

P – profitul obținut de întreprindere (ca efect)

MF – mijloacele fixe folosite (ca eforturi) pentru obținerea efectelor

4.Nivelul costurilor se exprimă în:

– indicatori absoluți – suma totală a cheltuielilor

– indicatori relativi– cheltuieli la 1000 de lei cifră de afaceri Cn=(Ch/CA) x 1000

Cn – cheltuieli la 1000 de lei cifră de afaceri

Ch – cheltuieli totale realizate

5.Eficiența investițiilor

– rate de rentabilitate minimă R=P/I, unde R – rata rentabilității

P – profitul

I – volumul investiție

Indicatori specifici activității medicale

1. Indicatori fizici: cantitatea de deșeuri rezultate din activitatea medicală generată în kg/24 h/pat ocupat; cantitatea de deșeuri rezultate din activitatea medicală generată anual; cantitatea de deșeuri incinerată/tratată prin sterilizare termică, anual; cazuri noi de boală diagnosticate la personalul unității sanitare, în decursul anului

2. Indicatori de eficientă: (gradul sau procentul) minimizarea cantității de deșeuri rezultate din activitatea medicală, la nivelul unităților sanitare

3. Indicatori de tip SMART (Monitorizare și evaluare):

– Nr. unităților sanitare cu paturi publice și private care au raportat date

– Nr. de paturi ocupate/an în spitalele publice care au raportat date

– Nr. de paturi ocupate/an în spitalele private care au raportat date

– Nr. total de cazuri de îmbolnăvirea în rândul personalului implicat în manipularea deșeurilor

– Nr. total de accidente cu ace de seringi sau alte obiecte ascuțite și alte accidente din care poate rezulta transmiterea unei infecții serioase sau vătămarea.

Capitolul IV. Contribuții la fundamentarea planului de

managementul al deșeurilor rezultate din activitatea medicală

Ținând seama de legislația în vigoare, de nivelul geografic și de acoperirea zonei de planificare, planul de gestionare a deșeurilor trebuie să conțină cel puțin:

tipul deșeurilor pe coduri, cantitatea și sursa deșeurilor generate, precum și o evaluare a evoluției viitoare a fluxurilor de deșeuri;

schemele existente de colectare, tratare și principalele instalații de eliminare a deșeurilor rezultate din activitățile medicale;

o evaluare a necesarului de scheme de colectare, infrastructura necesară și, dacă este cazul, investițiile legate de acestea;

informații suficiente cu privire la criteriile de identificare a amplasamentelor și capacității instalațiilor de tratare și/sau eliminare a deșeurilor rezultate din activitățile medicale;

politici generale de gestionare a deșeurilor rezultate din activitățile medicale, inclusiv tehnologii și metode planificate de gestionare a deșeurilor sau politici privind deșeurile care ridică probleme specifice de gestionare.

Orice unitatea sanitară trebuie să parcurgă anumiți pași pentru întocmirea planului de gestionare a deșeurilor rezultate din activitățile medicale. În conformitate cu Ordinul MS nr. 1226/2012 acestea sunt cele nouă etape care trebuie urmărite în realizarea planului:

Informații generale privind unitatea sanitară

Situația actuală privind gestionarea deșeurilor rezultate din activitățile unității sanitare

2.1. Proceduri și practici existente

2.2. Responsabilități privind gestionarea deșeurilor

2.3. Tipurile deșeurilor pe coduri și cantități de deșeuri rezultate din activitățile medicale

2.4. Localizarea și organizarea facilităților de colectare și stocare temporară a deșeurilor rezultate din activitățile medicale

2.5. Modul de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute (abur, aer cald etc.) și modul de eliminare a deșeurilor rezultate din activitățile medicale

3. Obiective strategice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale

3.1. Prevenirea generării deșeurilor

3.2. Colectarea, stocarea temporară, tratarea prin decontaminare termică la temperaturi scăzute, analizarea rezultatului decontaminării, eliminarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale

4. Măsuri privind gestionarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale

4.1. Colectarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale

4.2. Stocarea temporară a deșeurilor rezultate din activitățile medicale

4.3. Transportul intern al deșeurilor rezultate din activitățile medicale

5. Identificarea și evaluarea opțiunilor existente de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute și eliminarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale

6. Proceduri pentru situații de urgență

6.1. Împrăștieri accidentale de deșeuri infecțioase

6.2. Împrăștieri accidentale de chimicale periculoase

7. Instruirea personalului

8. Estimarea costurilor privind gestionarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale

9. Planul de acțiune

Cum în cele două capitolele au fost prezentate o parte din planul de gestionare a deșeurilor, în continuarea voi vorbi despre riscurile și pericolele gestionării incorecte a deșeurilor, instruirea personalului și despre estimarea costurilor privind gestionarea deșeurilor.

Așa cum am mai menționat fiecare unitate medicală produce o anumita cantitate de deșeuri în funcție de anumiți factori, de aici rezultând și diferite costuri aferente eliminări lor.

În continuare voi prezenta cheltuieli de eliminare a deșeurilor medicale din cadrul spitalului „X” din regiunea selectată. Unitatea are în total 6 secții, 340 de paturi și 10626 de externări în 2010 și 10481 de externări în 2011.

Tabel nr. 4.2. Tabel deșeuri medicale anul 2010

Notă: 18.01.01 – deșeuri tăietoare – înțepătoare

18.01.02 – deșeuri infecțioase

18.01.03 – deșeuri anatomo – patogene

Prețul înscris în tabel nu conține TVA. În costul eliminări intră și transportul acestora de la spital până la operatorul care le elimină.

Tabelul nr. 4.3. Tabel deșeuri medicale anul 2011

Notă: 18.01.01 – deșeuri tăietoare – înțepătoare

18.01.02 – deșeuri infecțioase

18.01.03 – deșeuri anatomo – patogene

Prețul înscris în tabel nu conține TVA. În costul eliminări intră și transportul acestora de la spital până la operatorul care le elimină.

Concluzii și propuneri

Cea mai răspândită metodă de eliminare a deșeurilor medicale periculoase este incinerarea. Incinerarea este o metodă simplă și eficientă de reducere a cantităților de deșeuri însă eliminarea în acest mod produce efecte nocive atât asupra mediului cât și asupra sănătăți populației din vecinătatea stației de incinerare.

Din cauza efectelor negative (emisii de gaze în atmosferă, cenușă ce poate afecta pânza freatică) ale metodei de incinerare tot mai puțină populație acceptă construirea de incineratoare noi în apropierea aglomerărilor urbane, astfel încât este necesară utilizarea la scară largă a alternativelor.

Cea mai răspândită metodă de tratare a deseurilor medicale periculoase este incinerarea.

Instalația de incinerare reprezintă orice instalație tehnică fixă sau mobilă și echipamentul destinat tratamentului termic al deșeurilor, cu sau fără recuperarea căldurii de ardere rezultate.

Spre deosebire de deseurile municipale care sunt eliminate prin aceasta metoda, incinerarea celor periculoase necesita temperaturi de ardere multl mai ridicate datorita stari lor de toxicitate

În funcție de compoziția materialelor, volumul de deșeuri se reduce până la 95-96%, în urma arderii în incineratoare.

Caracteristici functionale:

Principiul care sta la baza functionarii incineratoarelor este cel al pirolizei termo-chimice, care permite, in conditii controlate riguros, ruperea legaturilor moleculare din substantele organice supuse tratamentului termic prin incinerare.

Constructiv, incineratoarele sunt compuse din doua camere de ardere (camera de combustie primara si camera de post combustie), cu control independent al parametrilor de functionare prin intermediul unui sistem de automatizare condus, de un automat programabil asistat de calculator.

Instalatia de monitorizare continua a emisiilor la cos are rolul atat de a furniza informatii pentru optimizarea proceselor de incinerare, cat si de stoca datele masurate, in vederea gestionarii acestora ulterior.

Camera de combustie primara este zona in care se dezvolta controlat temperaturi de pana la 850 grdC, necesare distrugerii structurii moleculare a deseurilor organice, valorificandu-se, datorita conducerii automate a proceselor, puterea calorica a deseurilor.

Camera de post-combustie, unde temperaturile dezvoltate sunt mentinute constant intre 1.000…1.100 grdC, asigura arderea completa a compusilor organici volatili, rezultati in prima camera. Datorita arderii turbionare, asigurate constructiv, timpul de rezidenta al gazelor in aceasta zona se situeaza in jurul a 2 secunde, ceea ce permite o ardere optimizata a gazelor, astfel incat valorile emisiilor se incadreaza in cerintele impuse de normele europene in domeniul incinerarii deseurilor periculoase.

În momentul de față tehnologiile alternative incinerării sunt procesele termice (temperatură scăzută 1050C – 1770C, temperatură medie 1770C – 3700C, temperatură ridicată 5400C – 83000C), procesele chimice, procesele de iradiere și procesele biologice. Cea mai utilizată tehnologie alternativă în România este procesul termic la temperatură scăzută, care utilizează energia termică pentru inactivarea deșeurilor.

Există trei categorii de procese termice la temperatură scăzută:

dezinfecția cu aer cald

dezinfecția cu căldura umedă (abur)

dezinfecția cu microunde.

Dezinfecția cu abur utilizează aburul pentru inactivarea deșeurilor și se face în mod curent în autoclavă.

Descriere proces

Tratamentul în autoclavele cu abur combină umiditatea, căldura și presiunea pentru inactivarea microorganismelor. Toate autoclavele cu abur au din construcție o cameră din metal pentru a rezista la creșterea presiunii/temperaturii. Mărimea dispozitivelor poate varia de la echipamente care se pun pe o masă, la echipamente de capacitate mare care pot trata peste o tonă de deșeuri pe ciclu.

Avantajele acestei metode sunt acelea că după tratare deșeurilor pot fi recunoscute, costul de funcționare fiind mai mic comparativ cu incinerarea.

Dezavantajul este acela că în afara deșeurile tăietoare-înțepătoare și infecțioase părțile anatomice umane, carcasele contaminate de animale nu pot fi tratate deoarece densitatea acestora nu permite penetrarea lor cu abur. De asemenea, deșeurile radioactive și citotoxice nu se tratează prin autoclavare.

În concluzie dezinfecția cu abur este o alternativă viabilă pentru eliminarea deșeurilor.

Metodele termice la temperaturi scăzute utilizează energia termică spre a decontamina deșeurile, fără să producă modificări chimice, neavând loc procese de piroliză sau combustie.

Metodele termice la temperaturi scăzute implica procese care se realizeaza în intervalul 93ºC…177ºC.

Decontaminarea termică reprezintă operațiunea care se bazează pe acțiunea căldurii umede sau uscate pentru îndepărtarea, prin reducere, a microorganismelor (patogene sau saprofite) conținute în deșeurile medicale periculoase la temperaturi scăzute.

Decontaminarea termică a deșeurilor periculoase, rezultate din activitatea medicală, se realizeaza cu echipamente specializate de tratament termic, la temperaturi scăzute (105șC…177șC), unde are loc acțiunea generală de inactivare/neutralizare a microorganismelor (patogene sau saprofite) conținute în deșeuri. Aceste echipamente includ dispozitive de procesare mecanică (maruntire) a deșeurilor.

Neutralizarea deseurilor medicale periculoase prin autoclavare, fara maruntirea si amestecarea acestora, doar sterilizează sau dezinfectează deșeurile, fără a le modifica forma, volumul deșeurilor rămanand același, neputandu-se face diferența între deșeurile tratate și cele netratate termic, fapt ce a generat confuzii in randul unor anumite categorii de persoane fizice, care le-au preluat din depozitele de deseuri, in vederea refolosirii.

Neutralizarea deseurilor medicale periculoase prin metoda de decontaminare termica, urmată de compactare, contribuie la atingerea țintelor de reducere a deșeurilor la depozitare, prin reducerea volumului deșeurilor cu până la 80%.

Bibliografie

http://www.anpm.ro

http://www.mmediu.ro/legislatie/gestiune_deseuri.htm

http://www.ruxmed.ro/brosuri/managementul_deseurilor.pdf (vezi daca ai mai folosit ceva din el, altfel scoate-l si pune Legea nr. 132 din 30 iunie 2010 privind colectarea selectivă a deºeurilor în instituțiile publice)

Directiva 2008/98/CE privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive

Legea nr. 211/2011 privind incinerarea deșeurilor

Directiva 2000/76/EC privind incinerarea deșeurilor

HG nr. 268/2005 privind gestionarea deșeurilor

Ordinul nr. 219/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale și a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naționala de date privind deșeurile rezultate din activitățile medicale.

Ordinul MS nr. 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale și a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza națională de date privind deșeurile rezultate din activități medicale –tabel cu tipuri de deșeuri

INSTITUTUL DE SANATATE PUBLICĂ BUCURESTI – „Managementul deșeurilor rezultate din activitatea medicală”

Ordinul nr. 211/2004 (M.O. 324/15. IV.2004) al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului pentru aprobarea Procedurii de reglementare și control al transportului deșeurilor pe teritoriul României. -abrogat

http://www.anpm.ro/upload/48601_6%20Cap%206%20Managementul%20Deseurilor.2010.pdf

Ordinul MAPM nr. 757/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deșeurilor

Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor și cu Planul de Implementare a Directivei 76/2000 privind incinerarea deșeurilor

www.wikipwdia.org

www.insse.ro (30,10,2014 ; )

http://www.olt.insse.ro/main.php?id=473 (11,11,2014)

https://ec.europa.eu/eures/main.jsp?catId=9462&acro=lmi&lang=ro&countryId=RO&regionId=RO4&nuts2Code=RO41&nuts3Code=null&regionName=Sud-Vest(14.11.2014)

http://dnssmpp.fnme.ro/files/Regiunea%20de%20Dezvoltare%20Sud-Vest%20Oltenia.pdf (17.11.2014) nu l.am folosit dar poate mai am nevoie de el

Anexe

Anexa 1 Principalele tipuri de deșeuri specifice activităților medicale în funcție de sursa de generare

1 Conform Listei Europene a deșeurilor, HG 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase.

Sursă: Institutul Național de Sănătate Publică

Anexa 2 Schemă logică privind gestionarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale

Sursă: Institutul Național de Sănătate Publică

Anexa 3 Exemple de postere

Sursă: Institutul Național de Sănătate Publică

Anexa 4 Directive și legislații

Reglementări specifice deșeurile medicale

Ordinul MS nr.1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale și a Metodologiei culegerii datelor pentru baza naționala de date privind deșeurile rezultate din activități medicale. Ordinul reprezintă reglementarea tehnică specifică referitoare la gestionarea acestei categorii de deșeuri.

Ordinul MS nr.1279/2012 privind aprobarea Criteriilor de evaluare, a condițiilor de funcționare și monitorizare a echipamentelor de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deșeurilor medicale periculoase

Ordinul MS nr.916/2006 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire și control a infecțiilor nosocomiale în unitățile sanitare

HG nr.1175/2007 pentru aprobarea Normelor de efectuare a activității de transport rutier de mărfuri periculoase în România și reglementările referitoare la transportul internațional al mărfurilor periculoase pe calea ferată (RID)

Directiva 98/2008 privind deșeurile

Legislație românească

Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor;

Directiva nr. 91/689/EEC privind deșeurile periculoase, care înlocuiește Directiva 78/319/CEE privind deșeurile toxice și periculoase, modificată prin Directiva Consiliului 94/31/CE

Legislație românească

Ordonanța de Urgență nr. 78/2000 privind regimul deșeurilor (M.Of. nr. 283 din 22 iunie 2000) aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 426/2001 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deșeurilor (M.Of. nr. 411 din 25 iulie 2001); modificată și completată prin Ordonanța de Urgență nr. 61/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 27/2007 (M.Of. nr. 38/18.01.2007);

HG nr. 1470/2004 privind aprobarea Strategiei naționale de gestionare a deșeurilor și a Planului național de gestionare a deșeurilor (M.Of. nr. 954 din 18 octombrie 2004), modificată și completată prin H.G. nr. 358/11.04.2007 (M.Of. nr. 271/24.04.2007);

OM nr. 1364/1499/2006 privind aprobarea planurilor regionale de gestionare a deșeurilor (M.Of. nr. 232/04.04.2007, iar anexele 1-8 în nr. 232bis din aceeași dată);

OM nr. 1385/29.12.2006 privind aprobarea Procedurii de participare a publicului la elaborarea, modificarea sau revizuirea planurilor de gestionare a deșeurilor, adoptate sau aprobate la nivel național, regional și județean (M.Of. nr. 66/29.01.2007);

OM nr. 951/06.06.2007 privind aprobarea Metodologiei de elaborare a planurilor regionale și județene de gestionare a deșeurilor (M.Of. nr. 497 și 497bis/25.07.2007);

Directiva nr. 2000/76/EC privind incinerarea deșeurilor abrogă Directivele 89/369/EEC, 89/429/EEC, privind incinerarea deșeurilor municipale și Directiva 94/67/EC privind incinerarea deșeurilor periculoase

Legislație românească

HG nr. 128/2002 privind incinerarea deșeurilor (M.Of. nr. 160 din 6 martie 2002) modificată și completată prin HG nr. 268/2005 (M.Of. nr. 332 din 20 aprilie 2005);

Ordin nr. 756/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind incinerarea deșeurilor (M.Of. nr. 86 din 26 ianuarie 2005, publicat în M.Of. nr. 86bis din 26 ianuarie 2005);

Ordin 1274/2005 privind emiterea avizului de mediu la încetarea activităților de eliminare a deșeurilor, respectiv depozitare și incinerare (M.Of. nr. 1180 din 28 decembrie 2005), completat prin Ordinul MMDD nr. 636/2008 (M.Of. nr. 425 din 6 iunie 2008)

Directiva Consiliului nr. 94/62/EC privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, modificată prin Directiva 2004/12/CE și de Regulamentul (CE) nr. 1882/2003

Legislație românească

HG nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje (M.Of. nr. 639 din 20 iulie 2005) ambalaje modificată și completată prin HG nr. 1872/2006 (M.Of. nr. 15/10.01.2007);

Ordin nr. 927/2005 privind procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje și deșeuri de ambalaje (M.Of. nr. 929 din 18 octombrie 2005);

Ordin nr. 1281/1121/2005 privind stabilirea modalităților de identificare a containerelor pentru diferite tipuri de materiale în scopul aplicării colectării selective (M.Of. nr. 51 din 19 ianuarie 2006);

Ordinul nr. 1229/731/1095/2005 pentru aprobarea Procedurii și criteriilor de autorizare a operatorilor economici în vederea preluării responsabilității privind realizarea obiectivelor anuale de valorificare, și reciclare a deșeurilor de ambalaje (M.Of. nr. 27 din 12 ianuarie 2006), modificat prin Ordinul 194/360/1395/2006 (M.Of. nr. 499 din 08 iunie 2006) și Ordinul nr. 968/2006 (M.Of. nr. 836 din 11 octombrie 2006) și Ordinul nr. 1207/2007 (M.Of. nr. 740 din 01.11.2007);

Ordin nr. 493/2006 privind constituirea Comisiei de evaluare și autorizare a operatorilor economici în vederea preluării responsabilității privind realizarea obiectivelor anuale de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje (M.Of. nr. 456/25 mai 2006) modificat prin Ordinul nr. 1140/2006 (M.Of. nr. 888/31 oct. 2006) și Ordinul nr. 978/2009 (M.Of. nr. 978/10 iulie 2009)

Decizia nr. 2000/532/CE privind lista deșeurilor, amendată de Decizia nr. 2001/119, (ce înlocuiește Decizia nr. 94/3/CE privind lista deșeurilor și Decizia nr. 94/904/CE privind lista deșeurilor periculoase)

Legislație românească

HG nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase (M.Of. nr. 659 din 5 septembrie 2002) modificat prin HG nr. 210/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative care transpun acquis-ul comunitar în domeniul protecției mediului (M.Of. nr. 187 din 19 martie 2007)

Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deșeuri, cu modificările și completările ulterioare. Acest regulament a intrat în vigoare începând cu data de 15 iulie 2007, înlocuind Regulamentul nr. 259/93/CEE pentru supravegherea și controlul transporturilor de deșeuri în, înspre și dinspre Comunitatea Europeană

Legislație românească

HG nr. 788/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 1.013/2006 privind transferul de deșeuri – abrogă HG nr. 895/2006 pentru aplicarea Regulamentului CEE 259/93, (M.Of. nr. 255/02.08.2007) modificată și completată prin HG 1453/2008 (M.Of. nr. 783 din 24 noiembrie 2008);

HG nr. 1061/10.09.2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României (M.Of. nr. 672/30.09.2008);

Ordin nr. 1119/2005 privind delegarea către Agenția Națională pentru Protecția Mediului a atribuțiilor ce revin Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor în domeniul exportului deșeurilor periculoase și al transportului deșeurilor nepericuloase în vederea importului, perfecționării active și a tranzitului (M.Of. nr. 1024 din 18 noiembrie 2005)

Directiva nr. 2002/96/CE privind deșeurile de echipamente electrice și electronice, modificată prin Directiva 2003/108/EC

Legislație românească

HOTĂRÂRE Nr. 1037 din 13 octombrie 2010 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice

Ordin Nr. 1441 din 23 mai 2011 privind stabilirea metodologiei de constituire și gestionare a garanției financiare pentru producătorii de echipamente electrice și electronice

Ordin nr. 901/2005 privind aprobarea măsurilor specifice pentru colectarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice care prezintă riscuri prin contaminare pentru securitatea și sănătatea personalului din punctele de colectare (M.Of. nr. 910 din 12 octombrie 2005);

Ordin nr. 1225/721/2005 privind aprobarea Procedurii și criteriilor de evaluare și autorizare a organizațiilor colective în vederea preluării responsabilității privind realizarea obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare și valorificare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (M.Of. nr. 1161 din 21 decembrie 2005), modificat și completat prin OM nr. 910/2007 (M.Of. nr. 428 din 27 iunie 2007);

Ordin nr. 66/20 ianuarie 2006 privind constituirea Comisiei de evaluare și autorizare a organizațiilor colective în vederea preluării responsabilității privind realizarea obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare și valorificare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, M.Of. nr. 353 din 19 aprilie 2006 modificat și completat prin OM nr. 1099/2007 (ordin intern), Ordinul nr. 262/2009;

Ordin nr. 1223/715/2005 privind procedura de înregistrare a producătorilor, modul de evidență și raportare a datelor privind echipamentele electrice și electronice și deșeurile de echipamente electrice și electronice (M.Of. nr. 1 din 3 ianuarie 2006) modificat și completat prin Ordinul nr. 706/2007 (M.Of. nr. 307 din 9.05.2007);

Ordinul 556/435/191 din 5 iunie 2006 privind marcajul specific aplicat echipamentelor electrice și electronice introduse pe piață după data de 31 decembrie 2006 (M.Of. nr. 608 din 13 iulie 2006);

Directiva nr. 2002/95/EC privind restricționarea utilizării anumitor substanțe periculoase în echipamente electrice și electronice, amendată prin:

Decizia Comisiei 2005/618/CE, în scopul stabilirii valorilor maxime ale concentrațiilor anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice,

modificată prin Decizia Comisiei 2005/717/CE de modificare, în scopul adaptării la progresul tehnic, a anexei Directivei 2002/95/CE privind limitarea utilizării anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice, și

Decizia Comisiei 2005/747/CE de modificare, în scopul adaptării la progresul tehnic, a anexei Directivei 2002/95/CE privind limitarea utilizării anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice

Legislație românească

Hotărâre nr. 992/2005 (M.Of. nr. 822 din 12 septembrie 2005) privind limitarea utilizării anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice (M.Of. nr. 822 din 12 septembrie 2005), modificată prin HG nr. 816 din 21 iunie 2006 (M.Of. nr. 588 din 7 iulie 2006). Anexă la HG a fost modificată prin Ordinul MMDD nr. 1226/1771/2007 (M.Of. nr. 626 din 12 septembrie 2007), și Ordinul 1771/2007 (M.Of. nr. 626 din 12 septembrie 2007), completată prin Ordinul nr. 344/2009 (M.Of. nr. 291 din 5 mai 2009) și prin Ordinul 732/2009 (M.Of. nr. 291 din 5 mai 2009)