CONTRIBUȚII ALE SURSELOR DESCHISE LA REALIZAREA SECURITĂȚII NAȚIONALE DE LA PERSPECTIVA ISTORICĂ LA CEA DE VIITOR [307552]

ACADEMIA NAȚIONALĂ DE INFORMAȚII „MIHAI VITEAZUL”

ȘCOALA DOCTORALĂ _______________________

TEZA DE DOCTORAT

DOMENIUL: INFORMAȚII ȘI SECURITATE NAȚIONALĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

Prof. univ. dr. IOAN DEAC

Doctorand: [anonimizat](MĂGEANU) Gherghina

– BUCUREȘTI –

-2019-

ROMÂNIA Ex. nr. __

ACADEMIA NAȚIONALĂ DE INFORMAȚII

,,MIHAI VITEAZUL”

Nr. ______________ din ______________

TEZA DE DOCTORAT

TEMA: [anonimizat]. univ. dr. IOAN DEAC

Doctorand: [anonimizat] 2019 –

CUPRINS

Abrevieri 6

[anonimizat] 7

ARGUMENT 9

[anonimizat] 9

Premisele cercetării 11

Locul actual al temei în cercetările științifice specifice 12

Ipoteze de cercetare 15

INTRODUCERE 16

Plasarea temei în domeniul general de cercetare 16

Metodologie 17

Structura lucrării 18

CAPITOLUL 1 23

Securitate și intelligence în dezbaterile teoretice 23

1.1. Evoluția conceptului de securitate 24

1.2. Securitatea în gândirea liberalistă și realistă 29

1.3. [anonimizat]-modernă 33

1.4. Influența evoluției conceptului de securitateasupra intelligence 37

1.5. [anonimizat] 42

CAPITOLUL 2 44

Sursele deschise în activitatea de intelligence 44

2.1. Clarificare conceptuală 44

2.2.Posibilități de valorificare a surselor deschise în intelligence 50

2.3. Limite ale contribuției surselor deschiseîn intelligence 53

CAPITOLUL 3 55

Sursele deschise în activitatea serviciilor secrete în perioada 1914-1947 55

3.1. [anonimizat] 55

3.2. Studiu de caz (I) 60

3.2.1 Securitate și surse deschise în Marea Britanie și România în perioada interbelică 60

3.2.4. Concluzii 79

CAPITOLUL 4 81

Raportarea serviciilor de informații la sursele deschise în timpul Războiului Rece 81

4.1. [anonimizat] 82

4.2.Impactul dezvoltării televiziunii 84

4.3.Studiu de caz (II) 85

Serviciile secrete și sursele deschise în Marea Britanie și România în timpul Războiului Rece 85

4.3.1. Serviciile britanice de informații versus structurile de securitate din România 86

4.3.3. [anonimizat] 93

4.3.4. Concluzii 96

CAPITOLUL 5 98

Securitate și intelligence în societatea cunoașterii 98

5.1. Societatea cunoașterii. Definiții și concepte fundamentale 98

5.2. Schimbări sociale determinate de societatea cunoașterii și era digitală 99

5.3. Provocări pentru intelligence în societatea cunoașterii 104

5.4. Implicații ale dezvoltării tehnologiei în sfera securității naționale 107

CAPITOLUL 6 110

Perspective ale OSINT în societatea cunoașterii 110

6.1. OSINT ca liant între intelligence și cunoaștere generată de societate 111

6.2. Dezvoltarea provocărilor pentru OSINT 116

6.3. Studiu de caz (III) 119

[anonimizat] 119

6.3.1. Avantajele și dezavantajele celor două modele 122

6.3.2. Rezultatele interviului de cercetare referitor la dinamica OSINT 124

CAPITOLUL 7 127

Propunere de model organizațional OSINTîn format aliat 127

7.1. Elemente de context 127

7.2. Realizarea unei rețele de comunități de practici OSINT în format aliat 129

Concluzii generale 142

BIBLIOGRAFIE 146

ANEXE 178

Abrevieri

COMINT – Communication Intelligence

COLINT – Cooperation Intelligence

EUROSINT Forum – European Open Source Intelligence Forum

GC&CS – Școala guvernamentală de coduri și cifruri din Marea Britanie

HUMINT –Human Intelligence

IMINT – Imagery Intelligence

KDKA – licență de transmisii radio

NIC – Consiliul Național de Informații din SUA

OSINT – Open Source Intelligence

OSD – Open Source Data

SIF – Open Source Information

ODNI – Office of the Director of National Intelligence

PCM – Președinția Consiliului de Miniștri

RADINT – Radar Intelligence

SIGINT – Signals Intelligence

SOCMINT –Social Media Intelligence

SOE – Special Operation Executive

SSI – Serviciul Secret Special

SIS – Secret Intelligence Service

Lista figurilor, tabelelor și graficelor

Fig. 1. Reprezentare grafică a conceptului de securitate, p.23

Fig. 2. Organizarea serviciilor britanice de informații în perioada interbelică, p.57

Fig.3. Structuri guvernamentale din România cu atribuții de monitorizare a surselor deschise, p.65

Fig.4. Momente cheie în evoluția deep web, p.115

Fig.5. Sistemul de acces pe forumuri din dark web, p.117

Fig.6. Harta aliaților și partenerilor NATO, p.125

Fig.7. Reprezentarea grafică a unei comunități de practici OSINT în format aliat, p.127

Fig. 8. Reprezentarea grafică a platformei, p.128

Tabel.1 Evoluția numărului ascultătorilor de radio în România în perioada interbelică, p.54

Tabel.2 Număr de abonamente la 1000 de locuitori în 1958, p.81

Tabel.3 Cheltuieli militare ale unor state NATO în 2015, p.135

Grafic1.Relevanța OSINT pentru primele 10 amenințări economice și sociale nominalizate de ONU, p. 128

Grafic 2. Utilizatori activi pe social-media, p.129

Grafic 3. Accesarea platformelor de socializare de pe dispozitive mobile, p.129

Grafic 4. Conturi active pe principala paltformă de socializare, raportat la numărul de locuitori ai statului, p.130

Grafic 5. Conexiuni mobile de mare viteză, comparativ cu numărul populației, p.131

ARGUMENT

Motivația alegerii temei, relevanța și premisele cercetării

Orientarea efortului de cercetare către tema”Contribuțiiale surselor deschise la realizarea securității naționale – de la perspectiva istorică la cea de viitor” a fost determinată de experiența profesională, pe parcursul căreia am urmărit transformările produse în sfera securității naționale de globalizare și dezvoltarea tehnologică, care au influențat și dezvoltarea surselor deschise.

Evoluțiile accelerate în acest domeniu impun necesitatea conturării unui cadru unitar de exploatare a acestor surse de către serviciile de informații, ca parte a sprijinirii efortului comun la nivelul societății – politic, servicii de informații, opinia publică – reclamat de provocările ce marchează actualul mediu de securitate.

Tema este de actualitate și prin prisma faptului că tensiunea provocată de cursa nucleară, caracteristică Războiului Rece, a fost înlocuită, în ultimele decenii, de diversificarea amenințărilor, modificarea tipologiei actorilor și a motivațiilor acestora, iar avantajul este deținut de cel care se adaptează și anticipează cel mai bine continua schimbare la care este supusă societatea în toate aspectele sale și care utilizează la capacitate maximă informațiile oferite de sursele tot mai variate aflate la dispoziție.

Astăzi, în contextul în care evoluțiile de securitate sunt caracterizate tot mai mult de riscuri și amenințări volatile, concomitente, a devenit deosebit de important, dincolo de asimilarea rapidă a învățămintelor din trecut, descoperirea de modele de predicție, care să integreze facilitățile tehnologice și să exploateze date din surse și formate diferite.

Aceasta, deoarece, după cum afirma Robert Cooper, „în lumea actuală, mult mai complexă și mai ambiguă, s-ar putea să nu ne mai confruntăm cu aceleași amenințări totale sau s-ar putea să nu mai fie nevoie să utilizăm aceeași metodă – a războiului total – împotriva lor. În general, va trebui să renunțăm la predarea necondiționată ca scop și obiectiv politic ultim” (Destrămarea națiunilor, 82).

O modificare majoră se observă în strategiile de securitate și politicile externe, care nu se mai raportează doar la modalități de protejare a statului și a intereselor sale vitale în fața atacurilor altor state, ci și la prevenirea și combaterea riscurilor și amenințărilor generate de indivizi, tot mai frecvent de aceeași religie, cetățenie sau naționalitate, de pandemii, schimbări climatice, epuizarea unor resurse naturale din cauza exploatării intensive, atacuri cibernetice, sărăcie extremă ori de transformările demografice.

Asigurarea securității – una dintre consecințele extinderii rețelelor și sistemelor informaționale – nu mai reprezintă, astfel, doar o problemă de ordin național. Atât guvernele, cât și organizațiile internaționale sunt nevoite să își intensifice eforturile pentru a contracara riscurile la adresa securității – fie ea statală sau globală, fiind necesare elaborarea unei coordonări de strategie și crearea unui front comun în fața acestor amenințări.

Securitatea, pe toate nivelurile sale, devine tot mai dificil de asigurat, impunând eforturi generale de reconceptualizare, planificare și operaționalizare, cu o implicare susținută a cetățeanului și societății în ansamblu.

Deținerea de informații anticipative devine un imperativ, iar decidenții sunt tot mai conștienți de plusvaloarea acestor bunuri intangibile ce trebuie protejate și utilizate oportun și eficient, pentru maximizarea efectelor pozitive asupra securității.

Atingerea acestui deziderat este strâns legată de gestionarea integrată a provocărilor la adresa securității naționale, regionale sau internaționale, care presupune, la rândul său, modelarea, printr-o cooperare deopotrivă între societate, factori politici, instituții legislative, de aplicare a legii și de apărare, ordine publică și siguranță națională, a unui cadru legal, care să permită dezvoltarea de instrumente pentru identificarea și exploatarea tuturor tipurilor de surse care să contribuie la realizarea securității.

Prin accesul facil la informație și rapiditatea de furnizare a acesteia, o importanță tot mai crescută au dobândit-o sursele deschise, care permit mai multă transparență în achiziționarea și exploatarea tehnologiilor, obținerea ori partajarea de cunoaștere, inclusiv pregătirea de specialitate ori formarea culturii de securitate.

Prin titlul temei de cercetare ”Contribuții ale surselor deschise la realizarea securității naționale – de la perspectiva istorică la cea de viitor” se exprimă scopul tezei,concentrat peevidențierea valorii surselor deschise în planul securității naționale, care este cu atât mai mult deinteres, cu cât în spațiul public există o serie de opinii avizate – din partea practicienilor sau beneficiarilor de intelligence – conform cărora acestea au astăzi un rol important la informarea factorilor de decizie.Titlul indică, de asemenea, utilizarea cercetării istorice, ca fundament în construirea perspectivei prezente și de viitor asupra surselor deschise în relație cu securitatea națională.

Premisele cercetării

Din punct de vedere conceptual, prezenta teză de doctorat este rezultatul unui demers interdisciplinar, în care mi-am propus abordarea, din perspectivele istorică, a teoriei relațiilor internaționale și a teoriilor schimbării sociale, a principalelor coordonate care au caracterizat relația dintre sursele deschise și securitatea națională după Primul Război Mondial până în prezent, cu accent pe modul de raportare a agențiilor guvernamentale, respectiv a serviciilor de informații, la acestea.

Având în vedere cele de mai sus, am inițiat demersul de cercetare pornind de la următoarele întrebări: (1) cum definim securitatea națională, intelligence și sursele deschise, (2) care a fost contribuția surselor deschise la realizarea securității naționale după Primul Război Mondial până în prezent, (3) care sunt modelele instituționale de exploatare a surselor deschise în beneficiul securității naționale, (4) care este dinamica surselor deschise și contribuția lor la realizarea securității naționale, (5) în ce măsură dinamica surselor deschise astăzi determină modificări în plan organizațional, în special la nivelul serviciilor de informații. Pentru asigurarea răspunsului la fiecare dintre aceste întrebări, au fost parcurse lucrări importante din literatura de specialitate, prezentate în cercetare și la care am formulat puncte de vedere proprii.

Atât prin titlu, cât și prin conținut, teza corespunde domeniului de cercetare asignat, sursele deschise reprezentând o resursă recunoscutăprin reglementări specifice a activității desfășurate de structurile de intelligence în beneficiul securității.

Locul actual al temei în cercetările științifice specifice

Studiul rolului surselor deschise la realizarea securității a constituit o temă de interes constant pentru cercetători din afara țării noastre abia după 1990, în special pe spațiul american, iar, în ultimul deceniu, și pe cel european.

Subiectul a fost privit în mod tradițional ca o relație“fluidă”, „contradictorie” și „ocazional susținută” (Dover, Goodman,10)între serviciile de informații, drept principale structuri de gestionare a securității, și mass-media.

Din studiile unor autori de referință,precum Davies W.Moore (”Open Sources”, 100-103), Loch K. Johnson (”The CIA”, 65-68), William Casey (”The secret war”, 72-75), Herman L. (”The Exploitation”, 115-122), Anthony Cave Brown (The last hero, 301-425) sau Bernstein Carl (”The CIA and the media”), rezultă că anterior anilor 1990 tema s-a aflat în atenția cercetătorilor preponderent din perspectiva utilizării mass-media de către serviciile de informații ca instrument de propagandă și contrapropagandă și ca mijloc de acoperire pentru agenți de informații.

Studiile care au depășit acest tip de abordare au fost sporadice, evidențiindu-se contribuțiile lui Sherman Kent, cel care a lansat în 1935 primul proiect academic vizând asocierea surselor deschise cu intelligence-ul, prefigurând ceea ce avea să afirme în 1947 Allen Dulles, fost director al CIA: „80% din informațiile de care factorii politici au nevoie în a lua decizii sunt disponibile public” (Best, Cunning, 78).

Deși încă din timpul celui de-al doilea război mondial s-au creat organizații de exploatare sistematică a informațiilor din surse deschise pentru susținerea unor decizii guvernamentale (BBC Broadcasting, FBIS), cercetările în domeniu au continuat să fie reduse numeric.

Puținele studii de acest gen identificate, realizate în anii 1950-1960 (Becker, ”Comparative Survey”, 35-46; Bangall, ”The Exploitation”, 45-48; Moore, “Open Sources”, 100), au constituit preocupări interne ale unor agenții de informații sau structuri militare, fiind declasificate abia după 1990.

Un proiect aparte a fost cel creat de Stevan Dedijer, cercetător de origine ex-iugoslavă, care a conceput, la începutul anilor 1970, în Suedia, primul sistem național de business, bazându-se pe informații din surse deschise – Swedish Intelligence Network BISNES (Hedin).

Conform lui Nicholas Dujmovic, fost ofițer în CIA și în prezent director al Programului de Studii în Intelligence la Universitatea Catolică din SUA, o ușoară creștere a numărului articolelor privind importanța colectării de informații din surse deschise în intelligence se consemnează după 1980, în revista inițiată de Sherman Kent, ”Studies in Intelligence” (”Fifty Years”, 1-14).

După 1990, dezvoltarea fără precedent a surselor deschise, sub impactul globalizării accesului la informație, captează din ce în ce mai mult interesul cercetătorilor în științele sociale, politice și militare. Din perspectiva conexiunii cu securitatea națională, în rândul acestora continuă să existe abordări diferite față de recunoașterea acestora ca sursă de intelligence de sine-stătătoare.

O bogată literatură din acest punct de vedere s-a dezvoltat pe spațiul american, reprezentative fiind de departe cercetările în ceea ce privește open source intelligence ale lui Robert David Steele, fost ofițer de informații în Marina americană, care a pus bazele unei adevărate școli de gândire OSINT. Aceasta este centrată astăzi în jurul conceptului de Open Sources Everything, care exprimă supremația inteligenței publice în luarea deciziilor, în fața secretului (The Open-Source Everything Manifesto: Transparency, Truth, and Trust, 5). Efortul lui Robert David Steel de a conceptualiza OSINT a fost completat de studii ale unor experți, care au solicitat abordări susținute la nivel instituțional față de OSINT, evidențiind dilemele OSINT (Arthur Hulnick, 2010), extinderea OSINT către SIGINT, HUMINT, IMINT (Stephen C. Mercado, 2004) sau valoarea OSINT într-o nouă paradigmă a intelligence (Mark Lowenthal).

Rezultate importante s-au obținut și pe spațiul european, de referință fiind lucrările lui Sir David Omand, referitoare la impactul social media, Harris Minas (2010) privind posibilitățile de dezvoltare a OSINT ca disciplină a intelligence, Arno Reuser privind rolul OSINT în cercetarea intelligence (2017) sau cele publicate sub egida EUROOSINT, o asociație europeană non-profit care reunește peste 250 de profesioniști în domeniul securității.

Pași spre dezvoltarea cercetării în acest domeniu s-au făcut și în România, mai multe studii punctuale pe acest subiect fiind editate sub egida Academiei Naționale de Informații ”Mihai Viteazul”, începând cu anul 2008, în “Revista Română de Studii de Intelligence” sau a Universității Naționale de Apărare ”Carol I”.

Deși surprind locul ocupat de sursele deschise astăzi în cadrul procesului de intelligence, în majoritatea studiilor de gen lipsește perspectiva istorică sau aceasta este abordată sumar, accentul fiind pus pe evoluția intelligence-ului. Există o serie de studii în care sunt surprinse și unele repere istorice, fiind de amintit aici autori precum Mark Lowenthal (The Five Disciplines), Florian Schaurer și Jan Störger („OSINT Report 3/2010”) sau documentele NATO referitoare la OSINT.

Perioadele analizate sunt însă mult mai restrânse față de prezenta lucrare, care, în plus, surprinde laolaltă implicații pe care le-au avut modificările sociale asupra activității serviciilor de informații, generate de apariția de noi surse deschise – succesiv radioul, televiziunea, internetul. Implicațiile asupra percepției surselor deschise determinate de extinderea conceptului de securitate națională sunt abordate, de cele mai multe ori, în plan secundar, o mare parte a lucrărilor aducând contribuții valoroase cu privire la impactul tehnologiei.

Acoperirea unui interval vast în cercetarea prezentă ar putea genera unele semne de întrebare asupra profunzimii demersului științific, însă subliniem în această teză că, fără a avea pretenția unei documentări exhaustive, am parcurs lucrări de referință și am studiat documente privind întregul interval, care ne-au permis fundamentarea rezultatelor.

Ipoteze de cercetare

Pornind de la premisele demersului științific,prima ipoteză de cercetare este aceea că sursele deschise au avut un rol secundar în perioadele în care securitatea se referea exclusiv la aspecte militare, comparativ cu epoca actuală, în care aceasta dobândește noi dimesiuni, iar strategiile de securitate se focalizează pe cetățean, inspirate din viziunea securității umane promovate de Școala de la Copenhaga, prezentată sintetic în raportul „A Human Security Doctrine for Europe. The Barcelona Report of the Study Group on Europe’s Security Capabilities” (2004).

Subsecvent, am pornit de la premisa că sursele deschise de informare au fost utilizate în activitatea de realizare a securității naționale de multă vreme, însă recunoașterea importanței acestora a constituit o permanentă temă de dezbatere între teoreticieni și practicieni din cadrul comunităților de informații.

O altă ipoteză de cercetare a pornit de la faptul că dezvoltarea continuă a lumii virtuale determină schimbări comportamentale majore, care vor impune modificări în ceea ce privește modul de lucrual structurilor responsabile cu securitatea națională.

În corelație cu extinderea Internetului, o a treia ipoteză de cercetare se referă la faptul că apariția platformelor sociale virtuale a consolidat valoarea surselor deschise în activitatea serviciilor de informații, inclusiv prin facilitarea implicării cetățeanului în realizarea securității.

INTRODUCERE

Plasarea temei în domeniul general de cercetare

Prin abordarea multidisciplinară, tema ”Contribuții ale surselor deschise la realizarea securității naționale – de la perspectiva istorică la cea de viitor” se înscrie în preocupările domeniului informații și securitate națională, care reunește corpusuri din discipline diferite și presupune raportarea la teorii din arii diverse de cunoaștere.

Din această perspectivă, în conținutul tezei am analizat sursele deschise în strânsă corelație cu abordările referitoare la intelligence și securitate națională. Pentru definirea și înțelegerea acestora am utilizat teoriile clasice ale relațiilor internaționale (liberalism, realism) și lucrări ale unor autori de referință în domeniu (Alfred Zimmern, Norman Angell, Joseph Nye și Robert Keohane, Morgenthau, Nicolae Titulescu, Vintilă Brătianu). Am evidențiat limitele, dar și elementele de aplicabilitate în explicarea unor evoluții actuale. Mai departe, demersul de cercetare a fost dezvoltat prin studierea unor viziuni alternative – Școala de la Copenhaga (Bary Buzan, Alexander Wendt) și post-modernismul (Robert Cooper) și analiza influenței acestora asupra unor strategii de securitate (Conceptele Strategice ale NATO, Strategiile de Securitate și Apărare ale României și Marii Britanii).

Au fost surprinse cadrul teoretic de dezbatere a termenului de intelligence și perspectivele de abordare diferite asupra acestuia prin cercetarea unor autori precum Michael Warner, Stuart Farson, Kristan Wheaton sau Arthur S. Hulnick.

Raportarea serviciilor de informații la sursele deschise a fost urmărită și prin analiza critică a transformărilor de-a lungul perioadei analizate în serviciile de informații din România și Marea Britanie surprinsă în lucrări dedicate ale unor autori de pe aceste spații (Tiberiu Tănase, Cristian Troncotă, Philips Davies, Stuart Campbel).

În aceeași cheie a abordării transversale, pe lângă studiile dedicate evoluției rolului surselor deschise în activitatea de intelligence, din care unele au fost prezentate mai sus, au fost analizate lucrări ale unor autori români și străini dedicate explicării societății cunoașterii din perspectiva toriei sociale (Peter Drucker, Mihai Drăgănescu) sau a societății de tip rețea (Manuel Castells), pe care le consider relevante din perspectiva unor modele de analiză ale evoluțiilor societății actuale și plasării valențelor surselor deschise în context.

Obiectivele finale ale tezei privesc extragerea unui cadru conceptual comun de abordare a OSINT, aplicabil în diferite regiuni democratice, indiferent de experiența istorică politică sau de apartenența culturală și fundamentarea științifică a rolului OSINT în planul securității.

Pentru realizarea acestora, au fost stabilite obiective secundare, care au vizat:

analiza conceptelor de securitate, intelligence și surse deschise, OSINT;

analiza comparativă a unor elemente de cazuistică din experiența serviciilor de informații din România și Marea Britanie, state cu experiențe politice și care aparțin unor spații culturale diferite, dar ale căror acțiuni s-au intersectat în anumite momente istorice;

evidențierea avantajelor, limitelor și provocărilor OSINT;

identificarea tendințelor de dezvoltare a domeniului surse deschise și a implicațiilor sale asupra activității de intelligence;

conceptualizarea unui model de valorificare eficientă a surselor deschise în activitatea de intelligence, adaptat evoluțiilor mediului de securitate global și celor tehnologice.

Metodologie

Lucrarea ”Contribuții ale surselor deschise la realizarea securității naționale – de la perspectiva istorică la cea de viitor”, având caracter aplicativ și deopotrivă critic, a fost realizată pe baza unui aparat conceptual și metodologic ce reunește concluzii ale cercetării istorice românești și internaționale în domeniu, concepte și teorii din domeniile științe sociale, relații internaționale și intelligence.

Din punct de vedere metodologic, demersul de cercetare s-a fundamentat pe metode exploratorii (cercetarea literaturii de specialitate), analiza comparativă, analiza cantitativă, analiza istorică, analiza documentelor și studiul de caz, fiind evidențiate conexiunile și circumstanțele care au determinat valoarea surselor deschise în cadrul activității de realizare a securității naționale în perioada cercetată.

În strânsă legătură cu obiectivele și ipotezele tezei am aplicat un interviu de cercetare pe un eșantion format din 24 de lucrători în diverse sfere ale activității de intelligence (OSINT, operativ, analiză multisursă, tehnic) și cu poziții diferite în organizație referitor la avantajele, provocările și perspectivele OSINT.

Am folosit de asemenea diverse tipuri de reprezentare grafică, care a facilitat vizualizarea mai clară a rezultatelor.

Pentru a ajunge la rezultatele propuse, am studiat lucrări de referință din literatura de specialitate – istorice, sociologice, de teorie a relațiilor internaționale, norme legislative care au guvernat sectorul de securitate în perioada supusă studiului, fonduri arhivistice din cadrul Arhivelor Naționale, unde am identificat documente inedite care nu au fost puse la dispoziția publicului, documente din alte fonduri arhivistice date publicității, materiale declasificate ale Agenției Centrale de Informații din SUA, mărturii ale unor personalități din intervalul avut în atenție și baze de date specializate.

Structura lucrării

Teza de doctorat este structurată pe șapte capitole, primele două fiind dedicate delimitărilor conceptuale și teoretice privind securitatea, respectiv sursele deschise din perspectiva securității naționale.

În capitolele 3 și 4 au fost analizate principalele repere istorice în dezvoltarea relației securitate națională – surse deschise, cu o cercetare exploratorie aprofundată asupra perioadei cuprinse între finalul Primului Război Mondial și sfârșitul Războiului Rece.

Am evidențiat că, din punct de vedere istoric, nu poate fi stabilit cu exactitate momentul în care sursele deschise au început să fie folosite în activitatea de realizare a securității, în lucrări de specialitate exemplele identificate referindu-se sporadic și cel mai devreme la intervalul care a urmat apariției tiparului, explicabil prin faptul că acest progres tehnologic a stat la baza dezvoltării surselor deschise de consum.

Pentru a asigura rigurozitate demersului științific și pentru a genera plusvaloare, am urmat pașii unei cercetări științifice exploratorii, investigând amănunțit aspecte pentru perioada cuprinsă între Primul Război Mondial și sfârșitul Războiului Rece legate de schimbările tehnologice care au influențat dezvoltarea surselor deschise, dar și de viziunile asupra securității care au influențat activitatea structurilor guvernamentale și, implicit, a celor de securitate.

Diversificarea surselor deschise, precum apariția radioului, care a marcat perioada interbelică, înmulțirea surselor publice tipărite și apariția televiziunii, care s-a dezvoltat în timpul Războiului Rece, au determinat și adaptarea mijloacelor serviciilor de informații la noile evoluții tehnologice.

O atenție deosebită am acordat eforturilor de constituire a unor organizații de securitate și apărare colectivă, în principal Liga Națiunilor și Organizația Tratatului Nord-Atlantic, ca demersuri ce au la bază deschiderea și cooperarea, în susținerea cărora informațiile din surse deschise ar fi putut să aibă un rol important.

Din această perspectivă, am reliefat conexiunea dintre eșecul constituirii unui sistem de securitate colectivă și favorizarea diplomației secrete, în detrimentul negocierilor deschise, care s-au reflectat și în menținerea unei percepții privind valoarea secundară a surselor deschise în activitatea structurilor informative, ca instrumente de susținere a deciziilor diplomatice.

Abordarea tradițională a securității din perspectivă militară s-a menținut pe tot parcursul perioadei analizate în aceste două capitole, inițiativele care pledau pentru o abordare mai extinsă a securității au fost reduse și marginale, iar demersurile de constituire a securității colective au eșuat.

Explicația ar putea fi cea oferită de Robert Cooper, în volumul Destrămarea Națiunilor, unde evidenția că sistemul internaționalinstituit după 1945 nu era unul nou, ci era o concentrare a celui vechi într-o ,,confruntare globală”, purtată sub forma Războiului Rece, care avea rezonanță în cele mai ascunse locuri ale lumii și a cărei înțelegere a fost redusă la dihotomia blocurilor (31).

Elemente de cazuistică din experiența serviciilor de informații din România și Marea Britanie analizate au arătat că, deși la nivel teoretic preocupările pentru tratarea surselor deschise ca parte a intelligence-ului au fost sporadice, acestea au fost utilizate în informarea factorilor de decizie în domeniul securității naționale cu privire la o serie de evenimente în perioada cuprinsă între Primul Război Mondial și sfârșitul Războiului Rece.

Dacă pentru perioada interbelică, rolul surselor deschise în realizarea securității naționale poate fi desprins din cazurile concrete prezentate, în timpul Războiului Rece, încep să se contureze primele demersuri de teoretizare a locului surselor deschise în cadrul intelligence, ceea ce mai târziu se va defini ca OSINT.

Documentele și cazurile prezentate contribuie la îmbogățirea cazuisticii referitoare la aportul surselor deschise în decizii privind securitatea națională, chiar dacăcelemaivizibilefuncțiiale surselor deschise în raport cu serviciile de informații, atât în perioada interbelică, dar și în cea a Războiului Rece, sunt cele privind utilizarea lor de către acestea ca mijloc de propagandă, manipulare sau dezinformare ori ca instrument de acoperire pentru agentură.

În capitolul 5, cercetarea științifică s-a concentrat pe evidențierea evoluțiilor accelerate pe care intelligence, în special cel din surse deschise, le-a înregistrat într-o perioadă extrem de scurtă comparativ cu lunga istorie a serviciilor de informații.

Motivul principal al acestei transformări l-a reprezentat accesul facil la informație, sub impactul apariției internetului și sub presiunea inovațiilor din sfera IT&C șia inteligenței artificiale.

Confruntată cu această nouă realitate, societatea s-a adaptat și reorganizat, în unele cazuri mai repede, în altele mai lent, astfel încât să facă față complexității realității, prin acumularea de cunoaștere, aspectele fiind cuprinse în capitolul 6 dedicat perspectivelor OSINT în societatea cunoașterii.

Treptat, cunoașterea a devenit, dintr-o componentă a economiei, un principiu organizațional de bază al existenței, iar cea mai profundă și importantă consecință a constituit-omodificareacomportamentului indivizilor ce compun societatea. Consecința imediată a fost presiunea pentru schimbare instituțională și sistemică, în domenii precum educația, cercetarea, dezvoltarea și inovarea.

Crearea unei societăți a cunoașterii este impulsionată de dezvoltarea internetului, care a transformat modul în care trăim, comunicăm, lucrăm și învățăm. Deopotrivă mediu de informare, dezinformare, comunicare, schimbare și transformare, internetul a captat atenția serviciilor de informații,care au început să exploateze multitudinea de informații cu scopuri diferite: de la îmbogățirea fondului de cunoaștere și înțelegerea evoluțiilor de securitate la identificarea, prevenirea și contracararea riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale și internaționale.

Cercetările din cele șase capitole și concluziile interviului de cercetare au fost valorificate în capitolul 7 într-un model de organizare OSINT, bazat pe o rețea descentralizată de comunități de practiciîn format NATO, care în prezent dispune de un cadru conceptual solid pe linie de OSINT și încurajează formuledelucruîn care sursele deschise sunt utilizate.

Modelul este conceput în sensul unei utilizări eficiente a surselor deschise în beneficiul securității. Printre reperele de fundamentare ale acestui model sunt valorificarea, în această lucrare, a studiilor care privesc securitatea cavaloare publică, și a cercetărilor lui Elinor Ostrom, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 2009, care au demonstrat că un bun publicpoate fi gestionat prin soluții comune și alternative obținute prin voluntariat.

Avantajele formatului propus sunt deopotrivă pentru membrii săi – conectare în rețele de profesioniști, creșterea reputației profesionale și a eficienței în muncă, acces mai ușor la informații și cunoaștere, învățare mai ușoară într-un mediu neformalizat –, cât și pentru organizațiile din care fac parte – întărirea culturii organizaționale, creșterea eficienței generale, colectarea mai ușoară a cunoașterii,reducerea costurilor de colectare a informațiilor, creșterea capacității de inovare.

Fuziunea între cele două elemente, rețeaua și comunitatea de practici, este dezirabilă și prin prisma valorificării superioare a resursei umane, cea mai costisitoare, prin promovarea muncii în echipă pentru rezolvarea de probleme comune, asigurând în același timp independența în gândire și modalitatea de soluționare a sarcinilor asumate.

Mulțumiri

Adresez mulțumirile mele și întreaga considerație profesorilor, membrilor comisiilor de îndrumare și de susținere a tezei și referenților din Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul”, care, pe parcursul programului doctoral, în cadrul manifestărilor științifice la care am participat sau al sesiunilor de susținere, mi-au oferit recomandări valoroaseși sfaturi pertinente, ce m-au ajutat în îmbunătățirea tezei, clarificarea oricărui detaliuși m-au sprijinit să finalizez această activitate științifică.

Un real sprijin în procesul de elaborare a tezei a fost participarea mea la proiectul co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, în cadrul proiectului Pluri și interdisciplinaritate în programe doctorale și postdoctorale Cod ProiectPOSDRU/159/1.5/S/141086.

Nu în ultimul rând, aș vrea să-mi îndrept recunoștința către familia mea pentru înțelegerea și suportul moral acordat.

CAPITOLUL 1

Securitate și intelligence în dezbaterile teoretice

Acest capitol este destinat explicării unor termeni cheie ce sunt în strânsă legătură cu tema tezei, respectiv securitate și intelligence, abordați din perspectiva teoriilor tradiționale ale relațiilor internaționale (realism, liberală), a științelor politice, dar și a celor mai importante curente de gândire care au marcat abordările acestor noțiuni.

S-a pornit de la premisa că securitatea a reprezentat una dintre nevoile permanente ale omului, iar mai târziu a statelor, însă înțelegerea sa a fost diferită, în funcție de contextul istoric și de ceea ce se consideră a fi fundamental pentru stabilitate și dezvoltare.

Deși accentul va fi pus pe principalele abordări ale securității în perioada de referință a tezei, respectiv de la Primul Război Mondial până în prezent, pentru facilitarea înțelegerii corecte a conceptului de securitate se vor face unele referiri la istoricul teoriilor clasice care au contribuit la dezvoltarea acestui concept, cu evidențierea unor lucrări pe care le consider relevante pentru aceast demers științific.

Abordările contemporane ale conceptului de securitate vor fi analizate prin prisma viziunii constructiviste a Școlii de la Copenhaga, cu accent pe lucrările lui Barry Buzan (Popoarele, statele și teama, 2000) și Robert Cooper (The postmodern state and the world order, 2000), pe care-i consider puncte de referință în orientarea dezbaterii către securitatea extinsă.

De asemenea, va fi analizat modul în care conceptul de securitate a fost transpus în diferite documente internaționale și naționale, cu prezentarea critică a respectării liniilor teoretice.

Urmând logica tezei în cheia securitate – intelligence – surse deschise, a doua parte a acestui capitol se concentrează pe conceptul de intelligence și influența pe care a avut-o asupra sa schimbarea perspectivei asupra securității.

1.1. Evoluția conceptului de securitate

Asigurarea securității a constituit o preocupare care a însoțit omenirea de-a lungul întregii sale istorii, dar primele încercări de definire coincid cu apariția teoriilor relațiilor internaționalela începutul secolului al XX-lea, în cadrul acestora sau distinct, mai târziu, dezvoltându-se un nou domeniu – studiile de securitate.

Originile termenului de securitate se regăsesc în cuvântul securitas și înseamnă lipsa de griji, sentimentul de încredere și liniște pe care îl dă absența oricărui pericol (Burgess, 2), însă semnificația conceptului s-a aflat într-o continuă dezvoltare, fiindu-i atribuite numeroase definiții, în funcție de evoluțiile geopolitice, economice, militare și sociale care au caracterizat mediul de securitate la un moment dat.

Una dintre primele viziuni profunde asupra securității, care au influențat dezbaterile contemporane asupra conceptului a fost articulată în lucrările lui NiccoloMachiavelli (1469-1527), prin prisma valențelor de ”artă militară”, ”echilibru al puterii”, ”talent diplomatic” și ”reputație statală”. Cadrul de analiză va fi completat pe parcursul secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea prin valori precum ”echilibru continental”,”pacea universală”, prin care autori ai vremii, precum Gottfried Wilhelm Leibniz (1693), încercau să explice evoluțiile geostrategice cu care erau contemporani.Viziunea clausewitziană asupra securității din secolul al XIX-lea, exprimată clusterizat în jurul noțiunilor de război și politică va fi dezvoltată în secolul al XX-leaprin abordarea conceptului de securitate în termeni de pace și putere militară, în jurul cărora s-au dezvoltat noțiunile de securitate internațională și securitate națională, și, în prezent, la noi dimensiuni ale securității, unite în sintagma securitate extinsă.

Sub umbrela securității extinse, în lucrări de specialitate, începând de la Barry Buzan, securitatea a fost abordată din multiple perspective. Dintre acestea am selectat asocierile pe care le consider că reflectă cel mai bine noile dimensiuni, respectiv cu: „preocuparea de a fi liberi de amenințări” (Buzan), absența relativă a războiului (Buzan), „capacitatea unei națiuni de a promova cu succes interesele sale naționale” (Hartland-Thunberg), prezervarea, în condiții acceptabile de evoluție, a pattern-urilor tradiționale de limbă, cultură, asociere și de identitate națională, religioasă și de obiceiuri (Waever et al.) sau cu preocuparea de a rezolva „dilema supraviețuirii” (Brauch), parte a securității umane, care se referă la legătura dintre mediu și securitate (implicațiile asupra securității determinate de pericolele pentru mediu, lipsa resurselor naturale, corupție și proasta guvernare în probleme de protejare a mediului).

Evoluția conceptului s-a reflectat și în documentele internaționale și naționale. Pentru argumentare în lucrarea de față ne oprim asupra modului în care a fost redefinită securitatea în documentele strategice ale NATO și ale României.

Tratatul de fondare al NATO din 1949 este relevant pentru definirea securității internaționale prin prisma absenței unui conflict între state. Documentul prevede că asigurarea securității se realizează prin mijloace militare, statele fiind încurajate să-și dezvolte permanent capacități de reacție, independent sau colectiv, prin ajutor și susținere reciprocă („Tratatul Nord-Atlantic”, art. 3).

Aceste fundamente se regăsesc și în cele două Concepte Strategice ale Alianței din 1957(”North Atlantic Military Commitee, Final Decision on MC 14/2”, 8), cel al „ripostei masive”, menit a descuraja orice tentativă de atac împotriva oricărui membru NATO, și, din 1968, cel al „ripostei flexibile”, ca răspuns la înmulțirea deținătorilor de arme nucleare și care, în scopul asigurării echilibrului strategic, nuanța conceptul de descurajare, lăsând loc și dialogului politic (”North Atlantic Military Commitee, Final Decision on MC 14/3”, 17).

Evoluțiile mediului internațional de securitate după sfârșitul Războiului Rece au condus la adoptarea de noi Concepte Strategice ale NATO, astfel încât putem afirma că astăzi Alianța Tratatului Nord-Atlantic este organizația care prin misiunile asumate și spațiul de acțiune reliefează cel mai bine transformarea conceptului de securitate.

Succesiv, în noile Concepte Strategice ale NATO s-a menținut principiul de bază al Alianței privind apărarea colectivă, însă au fost cuprinse și altele noi, referitoare la „securitatea multidimensională și cooperare” (Roma, 1991), „contracarării riscurilor ce vizează integritatea aliaților, indiferent de originea și promotorul acestora” (Istanbul, 2004) și s-au făcut referiri la „apărarea prosperității membrilor Alianței și dezvoltarea unor capacități adecvate în domeniul securității energetice și pentru a răspunde amenințărilor cibernetice” (Lisabona, 2010).

Chiar dacă conceptele securitate internațională și națională sunt amplu utilizate, distincția dintre acestea este dificil de realizat chiar și din perspectivele tradiționale – liberaliste, realiste -, securității fiindu-i atribuită o puternică componentă externă- sub forma securității colective, a balanței de puteresau a securității cooperative.

Este elocvent din acest punct de vedere și faptul că o abordare a conceptului de „securitate națională” în corelație cu aspecte externe regăsim încă din viziunea președintelui american Theodor Roosvelt, cunoscută drept Corolarul Roosvelt la Doctrina Monroe, formulată în 1904, și care se referea la faptul că SUA vor interveni în emisfera vestică în cazul în care interesele SUA vor fi încălcate de nerespectarea de către statele din zonă a obligațiilor internaționale. Corolarul va reprezenta baza intervențiilor SUA în interesul securității naționale în Panama, Cuba sau Haiti (Kissinger, 33-34).

Consfințit apoi în Legea securității naționale, în SUA, în 1947, conceptul va deveni unul de referință în definirea sistemelor de securitate ale statelor după Al Doilea Război Mondial.

Pe spațiul românesc, preocupări de dezbatere teoretică a conceptului de securitate națională apar după anii 1980, însă subiectul este abordat secvențial și continuă, similar trendului internațional, să fie tributar unei perspective militare. Sunt de remarcat din acest punct de vedere abordările cuprinse în lucrări semnate deNicolae Ecobescu și Ioan Mircea Pașcu (Zone Denuclearizate, 1985) sau de dr. Cornel Codiță (Cursa înarmărilor. Determinări și implicații social politice, 1989).

În prezent, sporirea securității internaționale, definită astăzi ca securitate globală, a devenit„parte a securității naționale“, după cum se exprima Zbigniew Brzezinski, în lucrarea sa Marea tablă de șah – Supremația americană și imperativele sale geostrategice (2000).

Opinia este susținută de modificările de percepție asupra securității, care trece, odată cu Școala de la Copenhaga, de la o condiție teritorial-militară la o abordare amplă și diversificată – ecologică, economică, cibernetică, culturală, demografică, alimentară – și a cărei realizare reclamă noi instrumente în afara protecției militare și a granițelor unui stat.

Suprapunerea securității internaționale cu cea națională este așadar o evoluție firească, în contextul în care perspectiva apărării integrității teritoriale a fost depășită, iar securitatea a dobândit noi valențe după încheierea Războiului Rece și amenințările la adresa sa „au devenit din ce în ce mai difuze” (Buzan, 142, 145).

Documentele din România se aliniază abordării extinse a securității, primul de acest gen fiind Strategia de Securitate Națională, adoptată de Consiliul Suprem de Apărare a țăriiîn iunie 1999, în care securitatea națională era privită din perspectivă internațională, aderarea la NATO și UE fiind definite ca obiective strategice, reafirmate și în strategia din 2001 (prezentată în anexă la Hotărârea Parlamentului României nr.36/18.12.2001).

Următoarele strategii din 2006 și 2010 (aceasta din urmă neaprobată de Parlament) surprind profilul țării noastre în calitate demembru în Uniunea Europeană și TratatulNord-Atlantic, fundamentându-se pe conceptul de securitate multidimensională, fără afirmarea acestuia ca atare.

Astfel, pilonii pe care Strategia de securitate națională a țării noastre din anul 2006 se fundamentează, securitatea și prosperitatea, sunt afirmați în strânsă corelație cu legea fundamentală a statului, cu procesul de realizare a afirmării europene, al cooperării cu NATO și cu modificările la nivel mondial, privite prin prisma oportunităților strategice și a riscurilor și amenințărilor derivate din acestea. În acest document, securitatea națională este văzută în strânsă legătură cu„existența națiunii, a statului român”, dar și ca „un scop de bază în guvernare”(„Strategia de Securitate Națională a României, aprilie 2006”, 5-11).

Strategia Națională de apărare a României adoptată în 2015 specifică explicit „necesitatea unui concept de securitate națională extinsă”, care ar urma să exprime cel mai bine legătura dintre „interesele de securitate națională” și aria largă de manifestare a acestora: de la „apărare, ordine publică, activitatea de informații și contrainformații, educație, sănătate, economie, energie, domeniul financiar, mediu, infrastructuri critice”(„Strategia Națională de apărare a țării”, 5).

Chiar dacă la nivelul experților din România sau de pe plan internațional nu există o definiție unanim acceptată a securității, propun o matrice de analiză a acestui concept, rezultată din înțelesurile diverse atribuite de-a lungul timpului, care ar putea cuprinde următoarele elemente: actorii implicați (state, individ, entități non-statale), valori (morale, identitare), interese, nivel (național, regional, internațional), toate acestea raportate la natura riscurilor și amenințărilor (militară, socială, economică, politică, ecologică, cibernetică).

Această matrice este reprezentată grafic în imaginea de mai jos (Figura 1) și va fi utilizată în subcapitolele următoare pentru a surprinde evoluția principalelor teorii cu privire la conceptul de securitate și pentru a propune noi linii de abordare a securității, care să îmbine atât natura socială, umană a acesteia, cât și evoluțiile mediului de securitate.

Fig. 1. Reprezentare grafică a conceptului de securitate

1.2. Securitatea în gândirea liberalistă și realistă

Tratarea în acest subcapitol a curentelor liberal și realism este determinată de faptul că acestea au fost abordările dominante în relațiile internaționale în două intervale majore acoperite de subiectul tezei, respectiv perioada interbelică și Războiul Rece, punându-și amprenta decisiv asupra viziunii privind securitatea.

Larg răspândită în sfera securității, teoria liberalismului s-a cristalizat în secolul al XIX-lea și a avut o dezvoltare importantă, generând noi curente și direcții laterale de analiză a relațiilor internaționale și securității.

Tradiția liberală asupra securității este strâns legată de constituirea statelor moderne, printre cei mai cunoscuți exponenți numărându-se John Locke, Norman Angell, Charles Beitz, Michael Doyle, Francis Fukuyama, David Held, John Hobson, Stanley Hoffman, Richard Rosecrance, Woodrow Wilson și Alfred Zimmer.

În România, contribuții importante au avut Ștefan Zeletin, în lucrarea Neoliberalismul. Studii asupra istoriei și politicii burgheziei române (1927), Vintilă Brătianu, în volumul Politica financiară, monetară și economică a României, publicat în 1927,și Mihail Manoilescuprin opere precum Neoliberalismul (1923) sau Teoria protecționismului și a schimbului internațional (1929). În lucrările lor au surprins factorii specifici de dezvoltare a României, pe care i-au analizat în strânsă corelație cu transformările ce aveau loc pe plan european, încercând să proiecteze locul României în noua ordine ce se construia după Primul Război Mondial (Scurtu, Viața politică 103). Consolidarea profilului României, potrivit teoreticienilor români, se baza pe conștientizarea interdependenței dintre industrializare și modernizarea țării și întărirea independenței naționale. Cercetările românești urmau liniile dezbaterilor europene, în ceea ce privește identificarea motorului principal al progresului – în timp ce Zeletin punea în centru proprietatea privată, Manoilescu promova o linie mai modernă, concentrându-se pe interesul individual (Naumescu, Despre liberalism75).

Adepții teoriei neoliberale puneau accent pe valoarea pozitivă a naturii umane, pe cooperare în detrimentul conflictului și pe progres. Toate acestea puteau fi obținute printr-o organizare liberală, a cărei esență, elocvent formulată de Francis Fukuyama, constă „într-un stat puternic, domnia legii și posibilitatea de a-i trage la răspundere pe actorii politici”. O definiție rafinată propune Leonida Moise, care reliefeazăcă „adepții acestui curent proclamă libertatea individului ca fiind dilema centrală a societății umane și subliniază rolul statului în a susține și consolida proprietatea privată, văzută ca o condiție fără de care nu se poate dezvolta neîngrădit spiritualitatea umană” (169).

O largă influență asupra perspectivei securității a avut-o însă în perioada interbelică idealismul–oformă a liberalismului clasic șiconcept care se referă la o abordare a relațiilor internaționale din perspectiva valorilor morale, a normelor legale și a armoniei de interese. Aceasta pune în centru conceptul de pace, fiind viziunea dominantă în relațiile internaționale între cele două războaie mondiale, iar înființarea Ligii Națiunilor constituind expresia concretă a acestei abordări, prin care se avea în vedere renunțarea definitivă la război, ca instrument de rezolvare a problemelor dintre state (Rich, 119).

Una dintre lucrările de referință pentru abordarea securității prin prisma idealismului (inspirat de Thomas Woodrow Wilson) este cea a lui Alfred Zimmern, The League of Nations and the Rule of Law(1918-1935), care a subliniat rolul central al Ligii Națiunilor în stabilirea unui cadru internațional de drept, surprinzând faptul că „tendința este de a înlocui echilibrul de putere în domeniul relațiilor internaționale cu domnia legii” (Wertheim, 210).

Merită amintită aici și contribuția teoretică românească, în speță cea a lui Nicolae Titulescu, ale cărui acțiuni diplomatice în favoarea securității colective au fost explicate în lucrarea sa Politica externă a României, nepublicată în acea perioadă din cauza neînțelegerilor cu Regele Carol al II-lea (Potra, 16).

Chiar dacă proiectul Ligii Națiunilor a eșuat, considerăm valoroase contribuțiile idealiștilor, multe dintre ideile lui Alfred Zimmern fiind preluate după Războiul Rece într-o serie de inițiative de construcție a relațiilor internaționale, precum implicarea ONU în rezolvarea războiului din Golf din 1991 sau în războaiele din fosta Iugoslavie.

De asemenea, concluziile lui Norman Angell din cartea intitulată The Great Illusion (1913), în care a analizat securitatea și relațiile internaționale prin prisma incompatibilității dintre război și bunăstarea economică, demonstrând că o națiune nu poate deveni mai puternică prin război, se dovedesc valabile și astăzi, dacă luăm numai exemplul Rusiei,care se confruntă cu dificultăți economice majore, în urma agresiunilor militare pe care le-a provocat în interior(războaiele din Cecenia) și în vecinătatea apropiată(Ucraina, Georgia).

Norman Angell anticipa o nouă școală, a anilor ’70, neoliberalismul, reprezentat de Joseph Nye și Robert Keohane, care recunoaște ca actori principali statele, alături de alteorganisme nestatale internaționale (precum ONU), raportându-se la sistemul internațional ca la unul anarhic, care nu exclude interdependența dintre state și ideea că acestea se adaptează sau modifică strategia de securitate deja existentă și refuză să adopte regimuri noi (Keohane, Nye, Power and Interdependence 41).

Se observă că atât liberalismul, cât și neoliberalismul abordează securitatea printr-o raportare la existența unor societăți deschise, care resping războiul și a căror realizare devine o problemă colectivă, depășind granițele naționale și având ca scop suprem apărarea păcii.

În antiteză cu idealismul liberal, în anii 1920-1930, apare teoria realismului, care asociază conceptul de securitate domeniului militar și definește ca actori principali statele și interesul național abordat în termeni de putere – aceasta din urmă fundamentată pe baza capacității statului de a supraviețui la provocările externe și de a domina scena politică internațională utilizându-și forțele armate sau descurajându-și adversarii. Această viziune, dominantă în perioada Războiului Rece, propune trei niveluri de analiză a securității naționale/internaționale: individual, statal și sistemic. Nivelul individual este asociat cu dorința umană intrinsecă de dominație, nivelul statal abordează statul-națiune ca principal actor al politicii externe și nivelul sistemic accentuează caracterul anarhic al sistemului internațional (Morgenthau, 5-17).

Într-o versiune particulară a realismului, neorealismul, promovat de Kenneth Waltz în lucrarea The Theory and Internațional Politics, pornește de la premisa că actorii statali acționează rațional și analizează echilibrul de putere, luând în calcul diviziunea dintre procesele interne (adâncirea integrării, sistem anarhic) și cele externe (adâncirea interdependențelor, sistem ierarhic)(Waltz, 3-209).

Pe spațiul românesc, atât cercetări realiste, cât și neorealiste au fost realizate în special după 1990, constrângerile ideologice nepermițând acest lucru anterior, în perioada comunistă, când a fost instituită o amplă cenzură în artă și știință, singurele viziuni acceptate fiind cele marxist-leniniste și staliniste, care promovau dictatura proletariatului (Ionescu, 2).

O analiză a dezbaterilor pe teme de securitate post-Război Rece reflectă că atât realismul, cât și neorealismul continuă să fie utilizate pentru explicarea evoluțiilor anumitor componente ale securității,subliniind menținerea riscului războiului ca urmare a relansării rivalităților între centre diverse de putere și, implicit, evidențiindu-se necesitatea păstrării în atenție a componentei tradiționale a securității, cea militară.

Din această perspectivă, împărtășesc viziuneaautorilor care consideră căapelul deopotrivă la teoriile liberale și realiste (Cook, ”The Crimean Crisis”) poate contribui la o mai bună înțelegere a conflictelor de după 1990 care s-au manifestat pe spațiul european, precum războiul din Iugoslavia, Georgia sau Ucraina (Mearsheimer).

1.3. Viziuni alternative- securitate umană și securitate post-modernă

Comparativ cu perioada Războiului Rece, când securitatea era privită în special din perspectiva statelor individuale, articulată în jurul puterii militarea acestora, dezbaterile prezente se concentrează pe o securitate cu dimensiuni extinse,care nu se mai raportează doar la stat și care au reflectare la nivel global.

Evoluția pare astfel firească, coordonatele multiple ale securității exprimând în fapt înmulțirea riscurilor și amenințărilor.

Astfel, asistăm astăzi la o demilitarizare a conceptului de securitate, discutându-se despre noi domenii ale securității – politică, economică, societală, ecologică, cibernetică -, raportate la dimensiuni individuale, naționale și internaționale.

Teoriile moderne asupra securității plasează individul în centrul sistemului de securitate, ca furnizor și, totodată, consumator de securitate, iar abordările sunt fie secvențială pe fiecare domeniu al securității (militar, politic, economic, social, cultural, ecologic, informațional), fie sistemică (pe toate laolaltă), coborând nivelul de responsabilitate în asigurarea stării de încredere și protecție până la cetățean.

Una dintre cele mai complexe teorii asupra securității a fost formulată de Barry Buzan în anul 1983, care definește securitatea din perspectiva a cinci domenii, respectiv militar, politic, de mediu, economic și societal, raportându-se însă, conform evoluțiilor vremii, la stat ca principal actor al relațiilor internaționale (Buzan, Popoarele, statele și teama). Viziunea acestuia, fără aderență la momentul apariției, va fi considerată un fundament al studiilor privind securitatea extinsă dezvoltate după 1990.

O alternativă la viziunea tradițională asupra securității este cea a ”securității umane”, care pune în centru individul și comunitățile și nu statul și națiunile, și care funcționează în strânsă legătură cu strategiile de dezvoltare umană, prima de acest fel regăsindu-se în Raportul dedicat al Organizației Națiunilor Unite din anul 1990.

Resorturi ale securității umane se regăsesc în documente ce fundamentează drepturile omului începând de la Magna Carta Libertatum și până la Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată în 1948, în care se menționează că „orice om are dreptul la viață, la libertate și la securitate personală” (Art. 3), însă conceptul ca atare a început să fie integrat în strategii de securitate după 1990, acesta stând la baza strategiilor europene privind intervențiile umanitare.

Prima propunere pentru o abordare a politicii europene de securitate din perspectiva securității umane se regăsește în Raportul Barcelona, elaborat în 2004 de Study Group on European Security Capabilities. Raportul propune o viziune asupra securității pentru Europa orientată pe aspectele societale, considerând că securitatea europeanăar trebui să se fundamenteze pe 7 principii legate de prevenirea crizelor și focalizate nu neapărat pe obiective, cât mai ales pe capabilități: „Întâietatea drepturilor fundamentale ale omului”, „Autoritatea politică legitimă”, „Multilateralismul”, la nivel strategic și operațional, „Abordarea de jos în sus”, „Principiul focalizării regionale”, „Utilizarea instrumentelor legale”, „Utilizarea judicioasă a forței”.

În plan teoretic, după 1990 se distinge, din acest punct de vedere, constructivismul, care s-a referit la”identitate”și la ”interesele actorilor” ca factori esențiali în explicațiile cu privire la dinamica relațiilor internaționale.Constructivismul argumentează că acești factori se modifică în timp și sunt dependenți de contextul social,ignorat de adepții realismului și liberalismului, care nu au reușit să previzioneze evenimentele ce au determinat sfârșitul Războiului Rece și să le explice pe cele care au survenit acestuia(Chris Brown).

Unul dintre cei mai influenți exponențiaiacestui curent este Alexander Wendt, care în lucrarea Social Theory of International Politics va apela la elementele culturale și identitare în jurul cărora va configura teoria sa, social-constructivistă, de abordare a relațiilor internaționale.

Se remarcă,de asemenea, prin contribuțiile specifice aduse, Rodney Bruce Hall (National Collective Identity: Social Constructs and International Systems, 1-392), care dezvoltă acest model teoretic al securității umane,pornind de laidentitatea colectivă a societății, ca factor esențial ce ar trebui luat în calcul deopotrivă de factori de decizie și cercetători în eforturile lor de a reevalua ordinea mondială.

Dezbaterile cu privire la securitatea națională au fost impulsionate, de asemenea, de viziunea lui Robert F. Cooper despre statul post-modern, care argumentează diluarea conceptului de suveranitate, precum și diminuarea importanței granițelor naționale („The postmodern state”, 2).

Bun cunoscător al realităților geopolitice și economice, Cooper demonstrează că această situație s-a creat ca urmare a mutațiilor survenite în relațiile interstatale sub presiunea globalizării, manifestate în toate domeniile ce alcătuiesc securitatea, dar și a noului echilibru european și internațional de putere rezultat ca urmare a dispariției celor două tabere ideologice – Occident și blocul estic comunist(„The postmodern state”, 3).

Din punctul său de vedere, securitatea post-modernă se bazează pe transparență, deschidere reciprocă și interdependență, aspecte de neconceptut în viziunea realistă asupra securității.

Promotor al unei securități cooperative bazate, în esență, pe încredere, Cooper arată că un astfel de model așa cum este cel al Uniunii Europene pare vulnerabil în fața unor entități politice și non-politice externe, care fie își fundamentează politicile de securitate pe principiile clasice ale puterii – forță militară, presiune economică, influență strategică, diplomația forței (Federația Rusă, China, Coreea de Nord) -, fie sunt state eșuate (Afganistan, Siria, Irak), în care disoluția autorității favorizează exportul de riscuri și amenințări către spațiile guvernate de ordine. Insistândasupra limitelor funcționale ale statului post-modern,diplomatul englez atrage atenția asupra pericolului neglijării apărării fizice și psihologice ca fiind unul dintre marile pericole la adresa acestuia(„The postmodern state”, 4).

Mecanismele dezvoltate de ONU, OSCE, NATO și Uniunea Europeană sunt menționate de Cooper ca fiind exemplele cele mai relevante de sisteme post-moderne, bazate pe securitate cooperativă(„The postmodern state”, 3).

Noul Concept Strategic al NATO, adoptat la Summit-ul de la Roma din 1991, completa misiunile de apărare colectivă cu misiuni de gestionare a crizelor și de securitate cooperativă, concept de natură a asigura instrumente de acțiune pentru membrii Alianței și pe timp de pace în condițiile schimbării naturii amenințărilor, trăsătură care se va regăsi și în Conceptul strategic NATO de la Lisabona 2010.

Sintetizând aspectele prezentate mai sus, putem observa că abordările actuale asupra conceptului de securitate se concentrează în jurul a trei dimensiuni: securitate extinsă, ce reflectă extinderea percepției asupra amenințărilor la adresa securității, securitate umană, care exprimă focalizarea interesului pe asigurarea securității cetățeanului și securitate cooperativă, care în esență vizează prevenirea războiului, agresiunii, respectiv promovarea securității internaționale prin cooperare și dialog.

1.4. Influența evoluției conceptului de securitateasupra intelligence

Așa cum am menționat anterior, conceptul de securitate a cunoscut o schimbare fundamentală, incluzând o varietate largă de aspecte, de la cel militar, politic sau economic până la social și ecologic.

Acest proces de redefinire a securității a generat preocupări (precum cele ale lui Stuart Farson, Michael Fry și Miles Hochstein, Michael Warner, Gustavo Díaz Matey, Lawrence Mitelman, Kristan Wheaton; Michael Beerbower) pentru o fundamentare a unei teorii a intelligence-ului care să recompună cadrul conceptual în care sunt gestionate schimbările sub aspect instituțional, organizatoric și metodologic și în care pot fi adaptate sursele și metodele de analiză, pentru a menține starea de securitate.

În prezent, nu există o viziune unitară asupra înțelesului termenului de intelligence, acte normative în domeniul securității, practicieni în domeniu sau academicieni raportându-se la acest concept din perspective diferite.

Primele preocupări pentru definirea intelligence-ului sunt atribuite lui Sherman Kent, potrivit căruia intelligence este „un proces și produs crucial” (117), iar primele reglementări se regăsesc în SUA, unde ”The National Act” din 1947 stipula că termenul de ”foreign intelligence”înseamnă „informațiile despre capabilitățile, intențiile ori activitățile guvernelor străine ori organizațiilor și persoanelor străine” (Secțiunea 3, paragraf 2). Câțiva ani mai târziu, în 1955, Raportul Comisiei Hoover, elaborat sub coordonarea generalului Mark Clark, oferea o perspectivă mai largă, apreciind că intelligence desemnează „toate lucrurile ce ar trebui cunoscute înainte de demararea unei acțiuni” (Commision Report on Intelligence Activity, 32).

O bogată literatură a apărut după cel de-al Doilea Război Mondial, intelligence-ul fiind asociat deopotrivă cu organizația, procesul, produsul și activitatea desfășurată de serviciile de informații.

Nuanțele în abordare se păstrează și astăzi. O incursiune în lucrări începând cu primii ani ai secolului XXI denotă că intelligence continuă să fie privit ca „mai mult decât o simplă informație” (Warner, 18) sau drept„cunoaștere” sau „capacitate corporativă de a anticipa schimbarea” (Breakspear, 678). În paralel, au apărut viziuni potrivit cărora ”intelligence” desfășoară nu numai serviciile de informații, ci și comunitatea de business, bazându-se pe surse deschise (Wheaton, Beerbower, 327).

Chiar dacă între teoreticieni nu există un consens referitor la statutul intelligence – concept și disciplină academică -, studiile de intelligence au cunoscuto expansiune rapidă prin prisma nevoilor informaționale existente în mediul post-Război Rece, iar necesitateauneiteorii a intelligence-ului continuă să fie clamată(Wheaton, Beerbower, 320).

Încercările de a defini intelligence, unele dintre ele menționate mai sus, se constituie într-un cadru teoretic ce permite aprofundarea studiului intelligence. Acestaspect, alături de nevoia tot mai mare de o instruire de tip academic a cadrelor din serviciile de informații, ca modalitate de dezvoltare de competențe specifice, care să permită răspunsuri adecvate la contextul complex, constituieși o presiune pentru transformarea intelligence într-o disciplină academică de sine-stătătoare (Lillbacka, 304).

Acest fapt se reflectă și în creșterea numărului de cursuri academice dedicate intelligence. Pe perioada Războiului Rece acestea erau foarte puține, fiind inițiate în doar câteva universități din SUA și Europa (Germania și Marea Britanie), îndeosebi după anii 1970, dar și acestea se axau pe istoria intelligence (Rudner,1).

Preocupări mai susținute încep să se dezvolte după anii 1990, în special în SUA, unde numărul cursurilor de intelligence în colegii și universități sporește de la 54, câte existau în 1985, la peste 200 în 1999. În aceeași perioadă, angajamente academice pe probleme de intelligence se regăsesc și la 14 universități din Canada, 13 din Marea Britanie, 16 israeliene (Rudner, 3).

Ulterior, au fost introduse și programe academice dedicate acestei discipline, iar, în 2009, după lansarea unei noi curricule pentru studiile de intelligence la nivel academic, în SUA numărul cursurilor ajunsese la cel puțin 845 (Landon-Murray, 744-776), pentru ca în 2013 aproximativ 270 de instituții, printre care mai mult de jumătate dintre universitățile de top, să ofere astfel de cursuri („Intelligence as a Career”, 42-45).

După cum se observă, cursurile dedicate intelligence au cunoscut o largă dezvoltare după 11 septembrie 2001 și după războiul din Irak – asociate deseori în spațiul public cu eșecuri ale intelligence, iar punctul central a devenit dezvoltarea de competențe profesionale necesare pentru a lucra în domeniul intelligence („Intelligence as a Career”, 42-45).

Ca urmare, modelul american a fost asimilat și în Europa, inclusiv în România.

În țara noastră, imediat după 1991, nucleul studiilor de intelligence a fost asigurat în cadrul unei structuri universitare, aflată în subordinea Serviciului Român de Informații, care din anul 2000 se numește Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul” și oferă programe de studiu universitar de licență, master profesional și de studii doctorale (http://animv.ro/istoric/). De asemenea, în 2010 la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” a fost înființat Institutul Național de Studii de Intelligence, care își propune desfășurarea de activități de cercetare în domeniul intelligence-ului și al securității.

Din anul 2008, Universitatea București, prin Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, începe derularea, în cooperare cu Serviciul Român de Informații, a programului masteral Analiza Informațiilor (transformat ulterior în Studii de Securitate – Analiza Informațiilor), având ca obiectiv „formarea unei comunități academice care să sprijine activitatea de analiză în sfera securității naționale”.

Serviciul Român de Informații Externe a încheiat protocoale de colaborare cu Universitatea București și Academia de Studii Economice, în baza cărora organizează stagii de practică în domeniul OSINT pentru studenți, care urmează cursuri de masterat în cadrul acestor instituții.

Elementele de mai sus demonstrează că mediul academic începe să ofere un sprijin tot mai consistent comunităților de intelligence, atât prin studii universitare, cât și prin programe doctorale. Studiile specializate pentru viitorii lucrători în intelligenceprezintă oportunități importante pentru dezvoltarea abilităților de comunicare și gândire critică, dar și de descoperire de către studenți a OSINT, sursele deschise fiind principala sursă de instruire a acestora în domeniul intelligence.

Toate aceste eforturi pornesc de la premisa că mediile academice dețin ceea ce se află în centrul misiunii intelligence-ului, respectiv cunoaștere, și au un rol important în conformarea studiului în intelligence la rigorile științifice, precum și în ceea ce privește cercetarea și diseminarea rezultatelor și a concluziilor la nivelul publicului (Arcos, 332-346).

În același timp, transformarea intelligence în disciplină distinctă este un subiect de dezbatere printre experți. Unii dintre aceștia, precum Stephen Marrin, argumentează că intelligence s-a transformat în disciplină academică în ultimii 20 de ani (279), iar alții, precum Arthur S. Hulnick și Mark M. Lowenthal, apreciază că intelligence ar trebui să fie asimilat artelor liberale (Spracher, 128-129).

Potrivit lui Stephen Marrin, ,,există, în prezent, o distincție în curricula academică între programele de studii în intelligence și „școlile de intelligence”. Programele se concentrează pe examinarea rolului și teoriei intelligence, preocuparea fiind pentru identificarea unor formule care să armonizezeviziunile teoreticecu cele practice. Din această perspectivă, sunt necesare definirea și transformarea studiilor în intelligence din concept în disciplină academică, cu evidențierea clară a principiilor, obiectivelor și valorii acestora. Statuarea ca disciplină academică de sine stătătoarearfacilita dezvoltarea programelor de intelligence în cadrul facultăților și ar stimula implicarea la nivel guvernamental, cum este cazul programului Centrelor de Excelență Academică înființate de Biroul Directorului Comunității de Informații din SUA.

Cea de-a doua categorie, a școlilor, evidențiază seturile de abilități ale practicienilor și profesia în sine, însă această distincție nu se aplică, deocamdată, și la nivelul literaturii în domeniu (Landon-Murray).

În același timp, Loch K. Johnson și Allison M. Shelton au reliefat că ar fi necesare o definire clară și o evaluare a ceea ce reprezintă studiile de intelligence și domeniul în sine, o cercetare a practicilor și a culturii de securitate din țări care nu se află sub influența „modelului anglo-american”, pentru extinderea expertizei, dar și o literatură consolidată în domeniu, nefiind exclus ca aceasta să își dovedească utilitatea și în ceea ce privește acceptarea intelligence-ului drept domeniu de studiu și cunoaștere (109-120).

Aceștia și-au bazat opiniile pe rezultatele unui sondaj realizat la nivelul membrilor comitetului editorial al revistei ”Intelligence and National Security”/SUA/2007. Acesta a relevat că „fondul” discuțiilor privind intelligence îl constituie, în prezent, definirea studiilor de intelligence sau chiar a domeniului în sine, relațiile teorie-practică și savanți-practicieni, relațiile dintre agențiile de informații și societatea civilă și cele dintre securitatea națională și cea internațională. În ceea ce privește subiectele abordate în studiile de intelligence, acestea se focalizează pe terorism, teoriile în intelligence, în special cele referitoare la analiză, interacțiunile dintre producătorii și consumatorii de intelligence și procesul de intelligence.

O atenție deosebită ar merita, din punctul de vedere al autorilor, deschiderea organismelor guvernamentale în a împărtăși informații cu experții, chiar și pe cele neclasificate; modul în care trăsăturile individuale afectează calitatea analizei; evaluări ale amenințărilor netradiționale (cum ar fi estimarea producerii dezastrelor naturale); interfața dintre colectori și analiști (nu numai dintre producători și consumatori); procedurile în domeniul intelligence existente în organismele internaționale.

1.5. Concluzii asupra raportului securitate – intelligence

Aspectele prezentate mai sus relevă similarități din punct de vedere al dezbaterilor conceptuale în ceea ce privește termenii de securitate și intelligence: ambii au fost analizați din multiple perspective, fără a exista astăzi însă o abordare unanimă asupra semnificației lor.

Ca elemente particulare, se poate observa că, în timp ce perspectiva asupra securității s-a aflat în centrul principalelor teorii ale relațiilor internaționale (liberalism, neoliberalism, realism, neorealism, constructivism etc), iar în ultimele decenii studiile de securitate s-au conturat ca ramură a relațiilor internaționale, intelligence continuă să suscite discuții privind constituirea într-o disciplină academică de sine stătătoare sau integrarea în alte discipline (arte liberale, științe sociale).

Ceea ce este evident este faptul că dezbaterile conceptuale în jurul securității și intelligence în ultimele decenii au fost eforturi de a răspunde la transformările majore ale mediului de securitate. Acestea s-au influențat reciproc: pe măsura extinderii perspectivei asupra dimensiunilor securității, în studiile despre intelligence au apărut permanent noi abordări privind perfecționarea și adaptarea tacticilor, misiunilor, managementului și acțiunilor organizațiilor de intelligence.Practic, au sporit importanța lumii academice în ceea ce privește construirea unei percepții exacte la nivelul publicului cu privire la misiunea, procesul și rolul comunităților de informații. „Motorul” fundamental al acestei politici de deschidere îl reprezintă tocmai studiul și predarea intelligence-ului prin utilizarea de criterii academice și științifice.

Totodată, soluția clamată cel mai des pentru gestionarea securității este intrinsec legată de modul în care acționează comunitatea de intelligence, de raporturile acesteia cu pilonii care închid cercul cunoașterii în societatea modernă – mediile academice, zona de business, entități ale societății civile – sau de colaborarea în plan internațional,utilizând toate formele și domeniile de cooperare stabilite între state, fie că vorbim de aplicații militare, economie, comerț, dar și muzică, sport sau artă.

CAPITOLUL 2

Sursele deschise în activitatea de intelligence

„OSINT nu este un substitut pentru sateliți, spioni sau capabilități de intelligence militare și civile existente deja. Este, însă, o bază – o bază foarte solidă – pentru planificarea și executarea operațiunilor aliate într-un spectru larg, de la asistență umanitară la război total. OSINT furnizează cunoaștere strategică din punct de vedere istoric și cultural; furnizează informații folositoare în teren referitoare la infrastructură și informații tactice, precum cele obținute prin instrumente comerciale geospațiale. În operațiunile aliate, OSINT este atât baza pentru cooperare civil-militar, cât și cadrul de schimb bilateral de informații clasificate”(„NATO OPEN SOURCE INTELLIGENCE HANDBOOK”, 7).

Acest capitol este dedicat clarificărilor conceptuale ale termenilor asociați relației dintre surse deschiseși intelligence, respectiv surse deschise, mass-media, new-media, literatură gri, OSINT.

De asemenea, vor fi evidențiate avantajele și limitele contribuției surselor deschise la realizarea activității de securitate națională.

2.1. Clarificare conceptuală

Termenul de „sursă deschisă” nu este definit ca atare în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, acesta fiind utilizat pe spațiul românesc prin traducerea termenului open-source din limba engleză. Chiar și în limba engleză, definiția de dicționar este de dată destul de recentă (1998) și se referă la „codul sursă al unui software, disponibil în mod liber pentru a fi modificat și redistribuit” (Merriam-Webster Dictionary).

Din punct de vedere etimologic, istoricul acestui termen se leagă de inițiativeleprivind software-ul liber, primul demers de acest tip aparținându-i lui Richard Stallman, care, în 1984, a lansat conceptul de software liber (Free Software) și a înființat Fundația Software liberă (Free Software Foundation) și proiectul General Public License, în care a proiectat un set de drepturi pe care ar trebui să le aibă toți utilizatorii de software-uri, acestea referindu-se în special la utilizare, studiere, modificare și distribuire. Multe dintre ideile lui Stallman se regăsesc astăzi în inițiativa ”Open Source Definition”, lansată de Linux și care promovează redistribuirea gratuită a licenței și a codului sursă al unui program (Wheeler).

Pornind de la aceste inițiative, termenul „sursă deschisă”a fost abordat din perspectivă socială, fiind definit generic ca rezultatul unui proces prin care în mod voluntar este creat un produs, care este pus la dispoziția publicului, fără a se aștepta o compensație în acest sens (Hars, Ou).

Din punct de vedereeconomic și legal, sursa deschisă a fost asociată cu transformarea tuturor informațiilor despre un produs în bun public (Baldwin, Von Hippel) și cu tipul de licență aplicat produsului (Von Hippel, Von Krogh), bazată pe drepturi de copiere, distribuire și redistribuire a acestuia.

Chiar dacă etimologic termenul sursă deschisă se leagă de segmentul tehnologic, în esență semnificația sa se referă la accesul public la o sursă. În această cheie,termenul a fost asimilat în ultimii 20 de ani și în cadrul literaturii de intelligence.

Cele mai solide preocupări teoretice în acest sens se regăsesc în sfera unor organizații precum NATO și UE sau a unor experți care, de regulă, au lucratîn cadrul unor agenții de informații sau au cooperat cu acestea.

Într-o accepțiune general-valabilă, la nivelul comunităților de informații, sursele deschise sunt considerate ca informații aflate la dispozițiapublicului în diferite formate – tipărit, audio-video, electronic, în documente oficiale menționându-se că „oricine le poate obține în mod legal la cerere, prin cumpărare sau doar observare” („Intelligence Comunity Directive Number 301”, 8).

Fără a utiliza termenul de sursă deschisă, Allen Dulles, fost director al CIA se referea în 1965 în lucrarea sa The Craft of Intelligence (57), la mediile care nu sunt secrete și care pot conține informații utile”despre starea unei națiuni”, menționând că acestea pot fi ”ziare, radio, televiziune, cărți, publicații științifice și tehnice, rapoarte oficiale ale procedurilor guvernamentale, piese de teatru”.

După cum se observă, fostul director la CIA se referea în primul rând la categorii tradiționale ale mass-media (televiziunea, radioul, ziarele, revistele), care se referă la totalitatea mijloacelor de comunicare în masă și presupune informarea publicului ”printr-un conținut adresat deschis” și o comunicare ”centralizată, liniară și monodirecțională” (Happer, Philo).

În al doilea rând, acesta indica unele categorii ale literaturii gri, care în mod generic, se referă la materiale ce nu sunt disponibile ușor pe canale convenționale, comerciale, dar care au conținut public, ”adesea originale și de obicei recente” (Debachere) și cuprind rapoarte guvernamentale, lucrări de la conferințe, cărți, rapoarte și analize ale experților.

Atât mass-media tradițională, cât și literatura gri continuă să facă partedintre categoriile de surse deschise utilizate și astăzi în intelligence, însă, sub impactul tehnologiei, sfera acestora s-a lărgit, cuprinzând, conform ”NATO OSINT Handbook” (6-9), și surse virtuale – bloguri, forumuri, site-uri, platforme de socializare -, dar și fotografii, informații geospațiale (de exemplu, hărți și produse imagistice comerciale).

Apariția internetului, ca un nou mediu de comunicare publică, a fost însoțită de apariția de noi tipuri de surse, denumite generic new media (forumuri, bloguri, site-uri, platforme de socializare), cu o abordare diferită de cea a mass-media tradițională asupra comunicării în masă, prin extinderea accesului și promovarea unui flux de informare descentralizat și bidirecțional, participativ (Gerhards, Schäfer).

La finalul Războiului Rece, preocupările de pe spațiul american de revalorizare a surselor deschiseîn activitatea de intelligence s-au reflectat și în dezvoltarea de noi concepte asociate acestora. Astfel, ca resursă a intelligence-ului, sursele deschise au fost incluse, sub denumirea de OSINT, alături de celelalte categorii de surse ale activității de intelligence – HUMINT – din surse secrete, IMINT – din surse specializate în prelucrarea imaginilor, RADINT – cu ajutorul radarelor, SIGINT – din spectrul electromagnetic, COMINT – din interceptarea comunicațiilor și a transmisiilor de date, COLINT – din operațiuni de legături și cooperare.

Prima definiție a OSINT într-un document oficial este cuprinsă în Directiva Directorului CIA de înființare a Community Open Source Program Office, din anul 1994, care sublinia că „informațiile din surse deschise sunt: informații disponibile publicului sau informații neclasificate care au o distribuție sau acces limitat public” (Director of Central Intelligence Directive 2/12, 1).

Majoritatea definițiilor ulterioare pentru OSINT atribuie două caracteristici de bază acestora – caracterul neclasificat al informației de bază și procesul de evaluare la care este supusă această informație.

Robert David Steele (OSINT What Is It Why Is It Important to the Military, 5), fost ofițer în Marina americană și unul dintre fondatorii OSINT, susținea în 1997 că”OSINT rezultă din integrarea legală și etică asurselor multilingve și multimedia, prin procese similare celor de intelligence secret: analiza cerințelor, colectarea, validarea sursei, integrarea multi-sursă și diseminarea”.Actul de autorizare a apărării din anul 2006 al Congresului Statelor Unite ale Americii abordează OSINT ca rezultat al unui proces de susținere a unei decizii, menționând că ”OSINT este informația rezultată din colectarea, exploatarea și diseminarea lamomentul potrivit a unei audiențe adecvate, în scopul fundamentării unui subiect de intelligence” (Public Law, 109-163, Section 931).Cea mai largă răspândire o are semnificația atribuită de ”NATO Open Source Intelligence Handbook” (2001), de „informație nesecretă, căutată în mod special, colectată, procesată și diseminată unui beneficiar specific, asigurând răspunsul la o cerere de informare” („NATO Open Source Intelligence Handbook”, 5).

Același volum definește diferit de OSINT alte două categorii de informații din surse deschise: Open Source Data/ OSD – „emisiuni radio/ TV, tipărituri, imagini sau semnale neprelucrate (fotografii, casete, imagini satelit, scrisori personale)”; Open Source Information/OSIF, definite ca „date care au fost conexate, analizate, în vederea asigurării unor nevoi informare generale, care au o arie largă de răspândire și sunt transmise prin suporți, precummass-media, cărți, comunicate” („Nato Open Source Intelligence Handbook”, 2).

Din definițiile de mai sus se poate observa că OSINT a fost conceptualizat într-o viziune liniară, în concordanță cu etapele ciclului tradițional de intelligence, dezvoltat în anii 1940-1950: planificare, colectare, procesare, analiză și diseminare.

Abordarea OSINT se înscrie așadar în cadrul standard de explicare a activității structurilor de informații– ciclul de intelligence – utilizat în timpul, cât și imediat după încheierea Războiului Rece.

Caracterul „intangibil” al ciclului de intelligence a început însă să fie contestat în ultimul deceniu și jumătate, percepția cvasigeneralizată fiind că nu mai este adaptat provocărilor contemporane, în care amenințările militare continuă să se manifeste, dar au fost dublate de cele transnaționale, precum terorism, criminalitate organizată, atacuri cibernetice, război hibrid, pandemii sau dezastre naturale (Kristan J. Wheaton, 4).

Reliefând statutul de „ideal prea abstract” al ciclului de intelligence, William Agrell și Gregory Treverton criticăacest model tradițional, concentrându-se pe obstacolele pe care le presupune în ceea ce privește eficientizarea activității. Unul dintre neajunsurile principale pe care cei doi autori îl aduc în atenție este importanța prea multă acordată colectării, o etapă mai costisitoare și mai cronofagă decât analiza, sugerând că modelul favorizează o premisă eronată că mai multe date vor diminua incertitudinea (Agrell, Treverton, 27, 135-136).

La rândul lor, Judith Meister Johnston și Rob Johnston subliniază că procesul care se derulează în cadrul fluxului de intelligence nu constituie o reprezentare exactă a modului în care se produce intelligence. Noțiunea de „ciclu” presupune desfășurarea unor etape într-o ordine prestabilită, precum și că acest tipar se va repeta în mod continuu cu rezultate solide, ceea ce nu este cazul acestui tip de flux, dat fiind că nu include elementele ce pot influența – pozitiv sau negativ – dinamica în cadrul ciclului de intelligence (Johnston, Meister, 46).

Evaluând prima etapă a fluxului de intelligence, Arthur S. Hulnick consideră drept incorectă ideea conform căreia „factorii de decizie sau consumatorii de intelligence asigură orientare managerilor în domeniu, la începutul procesului de intelligence”. Managerii sunt principalii driver-i ai procesului de colectare în intelligence, așa cum îi numește expertul, ei fiind cei care iau decizii referitoare la subiectele ce trebuie avute în vedere, iar orientarea în colectarea datelor vine din interiorul sistemului (Hulnick, 959-960).

În ceea ce privește relația colectare-analiză, Arthur S. Hulnick observă faptul că cele două procese trebuie privite ca „derulându-se în paralel, nu în mod secvențial”, fiind egale ca grad de utilitate. O „problemă majoră”, așa cum o numește expertul, este faptul că nu există un schimb semnificativ de informații între cele două etape, ele funcționând în unele cazuri independent (Hulnick, 961-962).

Activitatea OSINT, ca parte a intelligence, este supusă acelorași abordări și consider că dezvoltarea fără precedent a volumuluide informații, ca urmare a dezvoltării tehnologice, a fost unul dintre factorii care au generat aceste dezbateri.

Se discută tot mai mult de un proces de intelligence, bazat pe rețea (Robert M. Clark, Manuele Castells), în care OSINT deține un rol de transformare.

Un studiu recent (2018) al Rand Corporation indică faptul că, sub acțiunea dezvoltării internetului și a platformelor social media, ne aflăm în fața unei ”a doua generații de OSINT”, care reflectă transformarea într-o disciplină de intelligence, caracterizată de ”metode de achiziție, prelucrare, exploatare și analiză a informațiilor din surse deschise”(Heather J. Williams, Ilana Blum, 7). Potrivit acestui studiu, OSINT este ”informația disponibilă publicului care a fost descoperită, atribuită cu valoare de intelligence și difuzată de un membru al comunității de informații (Idem, 9).

Având în vedere aspectele de mai sus, consider că definiția OSINT din manualul NATO ar trebuinuanțată pentru a reflecta trecerea de la ciclu de intelligence la un proces de rețea și noua etapă de dezvoltare a surselor deschise. În acest sens, propunerea mease referă la OSINT ca și informațieachiziționată din surse publice, colectată, analizatăși partajată unui consumator sau producător de intelligence, pentru a orienta și determina acțiuni de intelligence.

2.2.Posibilități de valorificare a surselor deschise în intelligence

O privire critică asupra spațiului informațional, ca formă și ca fond, ne îndrumă, fără urmă de îndoială, către ideea că sursele deschise de informare, fără a fi denumite astfel, au constituit întotdeauna o resursă primară/elementară a activității de realizare a securității naționale, aspecte ce vor fi detaliate în următorul capitol al prezentei teze.

Elocventă în acest sens este poziția asumată, în cadrul mesei rotunde referitoare la OSINT, organizată de compania LexisNexis din SUA, la 17 iunie 2010, de Dan Butler, fost asistent adjunct al Directorului pentru Surse Deschise din cadrul Office of the Director of National Intelligence/ ODNI, în privința utilității surselor deschise. Acesta a afirmat că sursele deschise înseamnă cercetare: „O cercetare bună. O cercetare riguroasă și disciplinată”. Potrivit acestuia, “o mulțime de exemple arată că la baza Comunității de Informații în anii ’40-’50 se afla fundamentul solid a ceea ce astăzi numim surse deschise, în principal bibliotecile, respectiv bibliotecarii, ce ne ofereau răspunsuri necesare pentru a ne face treaba”.

Pornind de la tipurile de date puse în circulație, mediul de transmitere și de stocare, caracteristicile emițătorului și ale receptorului, posibilitățile de prelucrare și, implicit, rezultatele procesării și analizării acestora, John C. Gannon, președintele National Intelligence Council (NIC),afirma că „informația oferită astăzi de sursele deschise este accesibilă, imediată și mult mai importantă decât în timpul Războiului Rece” (***, „NIC Chairman Address to Washington College of Law”).

O serie de teoreticieni și practicieni OSINT din organizațiile de intelligence au au ilustrat în lucrările lor rolul surselor deschise în furnizarea de informații.

Astfel, Stephen C. Mercado a susținut că informațiile provenite din surse deschise surclasează, în multe circumstanțe, informațiile obținute din alte tipuri de surse, din punctul de vedere al vitezei, cantității,clarității și ușurinței cu care sunt utilizate (”Reexamining the Distinction”, 4).

Pentru exemplificare, ne vom referi la două dintre aceste caracteristici ce dau consistență informațiilor colectate din sursele deschise. În primul rând este vorba de viteză, Mercado prezentând situația în care, la declanșarea unei crize oriunde în lume, unde resursa secretă umană este redusă sau accesul sateliților este îngreunat, televiziunea și internetul, în special platformele de socializare, devin principalele furnizoare de informații pentru analiști și consumatorii de intelligence (Mercado, ”Reexamining the Distinction”4).

În al doilea rând, chiar și din punct de vedere calitativ, produsele OSINT obținute în urma unei analize bazate pe gândirea critică sunt de multe ori superioare celor realizate pe baza unor informații oferite de informatori nepregătiți sau „nesinceri”(Mercado, ”Reexamining the Distinction”4).

Fostul ofițer CIA Arthur Hulnick a abordat OSINTca și „fundament al informației clasificate”, considerând că, dacă sunt utilizate în mod corespunzător informațiile din surse deschise, acestea pot fi la fel de clarificatoare ca „un agent secret, bine informat” (”Dilemma of Open Source Intelligence”, 25).

Un argument similar a avut și Robert David Steele, care se referea la OSINT prin prisma rolului de primă disciplină ce poate fi baza de pornire a colectării de informații clasificate și fundamentală pentru intelligence-ul strategic, dar și pentrucrearea unor comunități largi de interese, caracterul deschis al surselor utilizate permițând partajarea oriunde și cu oricine (“Open Source Intelligence”, 30).

Argumente convingătoare invocate de Robert David Steele(“Open Source Intelligence”, 31) pentru oportunitatea utilizării surselor deschise în fazele de proiectare și management al unor operațiuni cu caracter militar sau umanitar au fost costurile reduse, riscurile umane reduse și viteza de obținere, ceea ce permite degrevarea surselor secrete și utilizarea lor în puncte fierbinți.

Din acest punct de vedere, potrivit lui Steele (15), sprijinul OSINT în acțiuni militare deschise sau în spatele liniilor poate consta în furnizarea de informații de bază privind infrastructura, date geografice, demografice, meteorologice ori relatări din aria operațiunii sau de conflict.

Direcții de acțiune pentru OSINT ca suport al operațiunilor militare au fost trasate de Robert David Steele:

identificarea de semnale și avertizări privind acțiuni ostile, dar și a oportunităților;

estimarea resurselor militare și umane necesare, oportunitatea utilizării unei anumite tipologii de tehnică și comunicații, pe baza elementelor geografice disponibile public;

date topografice;

asigurarea împărtășirii de informații în cadrul alianțelor, pentru o bună coordonare a operațiunilor;

date despre dotarea tehnologică și a tipului de comunicații și rețele utilizate de inamic (”Open Source Intelligence: What Is It?”, 331-332).

În 2005, Amy Sands, fost analist în cadrul CIA, menționa că, pentru a ilustra relația dintre sursele deschise și celelalte tipuri de surse, expunerea luiJoseph Nye, fost președinte al Consiliului Național al Serviciilor de Informații (NIC) din SUA, este mai mult decât elocventă. Acesta a apelat la analogia cu un joc puzzle, asemănând sursele deschise cu piesele periferice, fără de care jocul nu poate fi nici început, nici încheiat. Celelalte tipuri de surse sunt esențiale pentru completarea și înțelegerea interiorului acestui puzzle, în timp ce sursele deschise întregesc imaginea, permițând crearea unui tablou clar și util utilizatorului final (64).

Pornind de la perspectivele menționate mai sus,se poate concluziona că sursele deschise pot fi folosite ca punct de plecare pentru: completarea, consolidarea sauconfirmarea unor date obținute din alte tipuri de surse ale intelligence; documentarea informării de pe spații și din limbi diferite; cercetarea și evidențierea contextului unei probleme; informarea permanentă în legătură cu ceea ce se întâmplă pe plan intern și internațional; crearea unei imagini asupra aspectelor aflate în atenția publică dintr-o anumită țară, a manierei de abordare și reflectare mediatică a acestora, precum și asupra poziției mediului politic, economic ori a opiniei publice față de diverse probleme, situații, fenomene.

De asemenea, din cele expuse anterior rezultă că prin utilizarea surselor deschise în activitatea de securitate națională se poate degreva o bună parte din activitatea secretă. Astfel, deoarece informația necesară se regăsește în surse publice, este ineficientă și inutilă căutarea acesteia cu mijloace secrete, a căror utilizare poate fi valorificată într-un alt mod.

2.3. Limite ale contribuției surselor deschiseîn intelligence

Pe lângă avantaje, putem vorbi despre perisabilitate, dezinformare, costuri sau irelevanță ca factori ce pot caracteriza, la un moment dat, sursele deschise ca resursă informațională în procesul de intelligence (Clarke C, Open Source Intelligence, 23).

În subcapitolele anterioare am arătat că în sursele deschise se pot găsi informații valoroase pentru intelligence, însă o componentă distinctă a acestora este dată de faptul că datele și informațiile pe care le oferă, indiferent de forma în care se regăsesc, au o capacitate accentuată de a modela percepția asupra realității, de a influența gândirea și comportamentul publicului, de a impune curente de opinie pe diverse teme și subiecte, constituind un mediu țintă pentru diverse grupuri pentru promovarea propriilor interese(Dobrescu, Bârgăoanu, 52-56).

La rândul lor, instituțiile media sunt influențate de scopurile și interesele trusturilor și ale acționariatelorcare le conduc, de subiectele abordate de alte publicații, precum și de relația cu cumpărătorii de spațiu de publicitate și cu publicul-țintă (Schifirneț, 33).

Punctelor vulnerabile potențial exploatabile legate de tipurile clasice de surse deschise (ziare, reviste, televiziune, radio) li se adaugă astăzi posibilitățile extinse de desfășurare a manipulării, dezinformării și, mai nou, promovării de fake news, oferite de social-media.

Pe lângă numeroase oportunități oferite de faptul că orice utilizator poate deveni un furnizor de informație și își poate crea o resursă virtuală, există și multe dezavantaje legate de răspândirea de resurse neveridice, greu de depistat în condițiile unui mediu ce facilitează anonimizarea(Fuchs, 129).

Totodată, posibilitatea furnizată de internet de anomimizare a utilizatorului și preluarea fără indicarea sursei inițiale a unei informații creează dificultăți în stabilirea relevanței și credibilității unei surse virtuale(Fuchs,131).

Dezbaterile recente legate de răspândirea virală a știrilor fake news au adus în atenție importanța intervenției factorului uman în analiza și stabilirea contextului pentru ceea ce este publicat, respectarea, de către acesta, a cadrului etic în care ar trebui să funcționeze jurnalismul, conectarea la interesul cetățeanului și asumarea responsabilității de către companiile de social-media, inclusiv prin preluarea, de către acestea, a unui rol de editor.

Practic, într-un context de supraîncărcare informațională, provocările majore ale OSINT sunt legate de filtrarea, selectarea informațiilor și a surselor credibile, precum și de prelucrarea acestora(Clarke C, ”Open Source Intelligence”, 23).

2.4. Concluzii asupra dezbaterilor OSINT

Literatura științifică, din care am prezentat aspecte esențiale mai sus, dedicată particularităților OSINTși modului în care aceasta se integrează în arhitectura de intelligence, arată că recurgerea la surse deschise nu poate compensa activitatea tipică unui structuri de intelligence cu surse secrete, dar contribuie tot mai mult la interpretarea corectă și înțelegerea unor evenimente și fenomene.

Deși în cadrul organizațiilor de intelligence informațiile din surse deschise au fost considerate multă vreme marginale, schimbarea naturii amenințărilor globale și progresele tehnologice au condus la o reevaluare a importanței acestora.

În același timp, creșterea valorii acestora este însoțită de o intensificare a presiunilor legate de procesarea rapidă a datelor și de dezvoltarea capabilităților de eliminare a dezinformării.

Ceea ce va face diferența vor fi instrumentele tehnologice și expertul la care ajung datele, indiferent de mediul de proveniență a acestora, și care are sarcina de a tria, selecta și evalua pentru a realiza o informare în conformitate cu normele și așteptările beneficiarului final, dar și instrumentele pe care acesta le are la îndemână.

CAPITOLUL 3

Sursele deschise în activitatea serviciilor secrete în perioada 1914-1947

Acest capitol este dedicat, după cum arată și titlul, prezentării rezultatelor cercetării istorice a modului în care sursele deschise/publice au fost utilizate de serviciile de informații în activitatea lor în intervalul cuprins întrePrimul Război Mondial și finalul celui de-al Doilea Război Mondial.

În prima parte a capitolului sunt analizate elemente generale de context și de evoluții pe piața mediatică – tehnologice și legislative, care să faciliteze înțelegerea factorilor ce au influențat rolul surselor deschise în activitatea de informații.

Cea de-a doua parte, cea mai consistentă, este un studiu de caz, bazat pe o analiză comparativă a modului de raportare la sursele deschise, în perioada menționată, mai sus, a structurilor de informații din România și Marea Britanie.

3.1. Evoluția surselor deschise – tehnologie și interese de stat

Dacă ne raportăm la definițiile surselor deschise, prezentate în capitolul anterior, respectiv de sursă de informare cu acces nerestricționat, ne putem imagina că

fiecare epocă istorică a avut sursele ei deschise – manuscrise, cronici, biblioteci, însă primele mărturii privind utilizarea acestora pentru culegere de informații se regăsesc undeva în perioada Renașterii, după consolidarea câștigurilor generate de apariția tiparului și de când datează ample descrieri privind acțiuni de intrigă și spionaj, care și-au pus amprenta asupra politicii europene (***, „Striving For A Safer World”). Progresele înregistrate după apariția tiparului în ceea ce privește distribuția informației, în special a celei științifice și culturale, vor fi dezvoltate în secolul al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea, prin răspândirea ziarelor, a fotografiei și inventarea telegrafului electricși a radioului. Aceste realizări, care au produs schimbări majore în societate, au fost asimilate și în activitatea de informații, aflată într-un proces de configurare a sa în cadrul unor structuri moderne dedicate.

Replica unui personaj din piesa dramaturgului britanic Oscar Wilde (”The Ideal Husband”,115),publicată în 1895 și inspirată din realitatea vremii, conform căreia „profesia de spion s-a terminat, deoarece munca sa o fac ziarele instant”, poate constitui un reper că valoarea mass-media sau a fotografiilor începe să fie luată în seamă, deși nu existau o concepție limpede și proceduri de utilizare a acestora.

Este perioada în care există și preocupări în ceea ce privește clarificarea situațieijuridice a mass-media și a mijloacelor de comunicare ce permiteau transmiterea rapidă a informațiilor.

În majoritatea țărilor europene s-a abolit cenzura și s-au creat premise pentru o piață mediatică liberă, care, potrivit lui Florian Keisinger, la începutul secolului al XX-lea, în Europa și SUA se caracteriza prin ”ziare populare, independente sau afiliate unui partid politic și transnaționale”. Același autor evidențiază că evenimentele internaționale erau acoperite de ziare și agenții de știri, prin corespondenți la fața locului sau prin rețelele internaționale de comunicare create (Florian Keisinger, 5).

După invențiile lui Nikolai Tesla, care în 1893 a prezentat un radio fără fir, și ale inginerului electronist italian Guglielmo Marconi, care, în 1896, a creat primul echipament de transmisie radio, în primul deceniu al secolului al XX-lea, în SUA și Europa, sunt consemnate mai multe inițiative de radio amatorism, de transmitere pe un interval orar mai larg (până la o oră) a unor emisiuni radio unor comunități locale (Sterling, Skretvedt,”Radio’s Early Years”1-3).

Începutul Primului Război Mondial a întrerupt această dezvoltare, în majoritatea țărilor fiind reintrodusă cenzura, iar presa fiind utilizată de ambele tabere în scop propagandistic. Vânzările de ziare, ca principale mijloace de distribuție a știrilor, au crescut, însă numărul publicațiilor s-a redus (Florian Keisinger, 3).

Deși există numeroase precedente istorice privind folosirea propagandei, Primul Război Mondial a demonstrat că opinia publică nu mai trebuie ignorată, fiind considerată un factor determinant în formularea politicilor guvernamentale (Cook, J, „Propaganda as a weapon? Influencing International Opinion” 1).

Între anii 1914 și1918 propaganda a fost difuzată printr-o varietate de instrumente – oficiale și neoficiale – precum ziare, discursuri, filme, fotografii, postere, cărți, broșuri, periodice sau desene animate și s-a bazat pe gestionarea de către autorități a relațiilor cu diversele mijloace de informare (Stephen Badsey, 7).

Utilizarea radioului a fost restrânsă la nevoile guvernamentale, jucând un rol important în comunicarea forțelor armate marine și aeriene, interceptarea semnalelor radio – ca mijloc de cunoaștere a intențiilor adversarului – profilându-se ca o nouă ramură a activității de intelligence(Colburnand War I,3).

În perioada interbelică, în SUA și pe spațiul Europei se înregistrează progrese culturale și economice, care sunt vizibile și în ceea ce privește dezvoltarea mass-media,caracterizată demultiplicarea și specializarea publicațiilor tipărite, de transformarea radioului în mijloc de comunicare în masă și de apariția televiziunii (Keil, 2).

Publicațiile tipărite cunosc o dezvoltare fără precedent, caracteristicile principale fiind puternica politizare, competiție pentru întâietatea difuzării știrii și încercări de atragere de finanțări din reclamă. Grupurile de cititori se extind pe măsura creșterii gradului de alfabetizare a societăților, iar știrile circulă de la un capăt al lumii la altul utilizând rețeaua de corespondenți și mijloacele tehnologice ale vremii (Newman et al., 643-645).

Potrivit lui Newman și Houlbrook (641), între anii 1920 și 1939, numărul jurnalelor din Marea Britanie au consemnat o creștere de 5%, zilnic fiind difuzate în jur de douăzeci de milioane de ediții.

Spațiul românesc nu a rămas în afara acestor tendințe, dezvoltarea publicațiilor tipărite realizându-se concomitent cu implicarea elitei în actul de presă, partizanatul politic și orientarea către un preț scăzut, tiraj mare și finanțare din publicitate.

Conform lui Ungureanu (2), în anul 1927, în România se tipăreau 709 ziare și 554 de reviste, din care peste 200 aparțineau minorităților naționale.

Alături de presa tipărită, la finalul Primului Război Mondial, după ce radioul își demonstrase utilitatea deosebită în timpul războiului în comunicarea forțelor armate și grațiedescoperirilor în domeniul radiotehnicii, radiofonia ia amploare în plan tehnic, organizațional, legislativ și cultural-științific.

Astfel, în SUA, ia naștere primul post comercial de radio (Pittsburg – 1920), care deținea licență KDKA (White T., 4).

Ulterior, se inițiază primele emisiuni regulate de radiodifuziune în mai toată Europa, perioada 1921-1930 fiind considerată deceniul apariției radiodifuziunii, dar și al conectării cetățenilor la evenimentele lumii.

Primul post de radio național se înființează în data de 18 octombrie 1922, în Marea Britanie – British Broadcasting Corporation/ BBC, la care, de la prima sa emisie (14 noiembrie 1922) până în 1925, ajung să aibă acces 85% dintre cetățenii britanici. În 1926, potrivit site-ului www.techwholesale.com, BBC devine prima sursă de informare a publicului în Marea Britanie, surclasând presa tipărită.

În această tendință se înscrie și România, unde numărul ascultătorilor radio a cunoscut o creștere exponențială în perioada interbelică, după cum ilustrează tabelul de mai jos, bazat pe statistici furnizate de Asociația Colecționarilor de Aparate Radio din România:

Tabel.1 Evoluția numărului ascultătorilor de radio în România în perioada interbelică

În intervalul cuprins între cele două Războaie Mondiale este și perioada în care se fac primele încercări de dezvoltare a televiziunii. În anul 1925, la Londra, are loc prima demonstrație publică de televiziune mecanică, efectuată de John Logie Baird (1888-1946). După câțiva ani, se pun bazele variantei electronice a televiziunii, prin contribuțiile lui Vladimir Zvorykin și Philo Fransworth, primul inventând cinescopul șitubul analizator al camerei, iar al doilea – prima telecameră electronică (Stephens, 2).

Noile progrese vor fi exploatate rapid în Marea Britanie, unde, la 2 noiembrie 1936, va fi lansat postul public de televiziune BBC, ce va avea un program regulat de transmitere înainte de al Doilea Razboi Mondial, pe parcursul căruia televiziunea va fi întreruptă.

În țara noastră, testarea transmiterii de imagini are loc începând cu 1928, dar primul succes important se obține în 1937, când, la București, este realizată o emisiune TV de către Facultatea de Științe (Enciclopedia României).

3.2. Studiu de caz (I)

3.2.1 Securitate și surse deschise în Marea Britanie și România în perioada interbelică

Actualul studiu de caz reprezintă prima parte, dintre cele trei, ale unei analize comparative, realizată pe parcursul acestei lucrări, care are ca principal obiectiv determinarea asemănărilor și deosebirilor asupra modului în care sursele deschise au fost utilizate în activitatea de realizare a securității naționale de către servicii de informații și structuri guvernamentale din România și Marea Britanie.

Chiar dacă Marea Britanie și România au experiențe culturale și istorice diferite, la selectarea acestora pentru a fi supuse unei analize comparative s-a luat în calcul în primul rând faptul că, indiferent de condițiile istorice și politice, serviciile de informații au recurs cam la același tip de surse în perioade similare. De asemenea, au constituit argumente relațiile istorice – culturale, economice și diplomatice – solide dintre cele două state și alianțele tradiționale pe parcursul celor două războaie mondiale, fapt ce reflectă împărtășirea de valori și interese comune. Este de remarcat, potrivit fostului ambasador al României la Londra, Ion Jinga, faptul că și în perioada divergențelor ideologice din timpul Războiului Rece legăturile culturale s-au menținut, iar Marea Britanie a fost unul dintre statele care s-a implicat la cel mai înalt nivel în repunerea României pe orbita europeană (www.historia.ro).

Cele trei părți ale analizei corespund unor perioade distincte (perioada interbelică; Războiul Rece; perioada de după 1990) și, pe parcursul acestora, principalii itemi analizați au vizat: modul de organizare a serviiciilor de informații; obiectivele majore urmărite de acestea; tipurile de informații urmărite; tipurile de surse utilizate; raportarea la sursele deschise.

Pentru fundamentare, au fost utilizate lucrări istorice de referință privind relațiile dintre cele două state sau serviciile lor de informații (autori precum Michael Smith, Cristian Troncotă, Nicholas Hiley), documente arhivistice, consultate personal la Arhivele Naționale Centrale sau publicate, lucrări memorialistice, studii de intelligence, articole de presă.

3.2.2. Modul de organizare a serviciilor de informații

La începutul Primului Război Mondial, în Marea Britanie funcționa Biroul Serviciului Secret, înființat în 1909, ce avea o secțiune internă, devenită în timpul conflagrației Direcția a cincea de informații militare (cunoscută ca MI5), și o secțiune externă (care, din 1921, va fi cunoscută ca Secret Intelligence Service – SIS, iar de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial – MI6) (***, „Our history”, Secret Intelligence Service MI6).

Activau, de asemenea, Școala Guvernamentală de Coduri și Cifruri/ GC&CS, aflată sub coordonarea Amiralității, care, în 1922, a intrat sub conducerea directorului Secret Intelligence Service/ SIS, precum și Poliția Metropolitană, care avea și o secție informativă(***, „Our history” Secret Intelligence Service MI6).

După cum remarca istoricul britanic Gill Bennett („Secret Intelligence and British Policy, 1909–45”, 2), după război, serviciile britanice au traversat o perioadă dificilă, din cauza problemelor financiare, acestea cunoscând o serie de modificări, reduceri drastice de buget și de personal și fiind puse sub controlul Oficiului Britanic de Externe.

După război, MI5, înființat în 1916, se va concentra pe combaterea spionajului german, a acțiunilor subversive comuniste pe teritoriul Imperiului și va prelua și responsabilitățile informative ale Poliției Metropolitane (***, „The History of MI5”, Security Service MI5).

Secțiunea Externă, transformată în baza aranjamentului 1921 în Secret Intelligence Service (SIS), s-a dezvoltat ca un serviciu modern de informații și avea ca principale atribuții culegerea de informații în afara Imperiului britanic, despre amenințarea comunistă, inițiind ample acțiuni de spionaj pe teritoriul Rusiei, despre mișcările antinaziste din Europa și desfășurarea de acțiuni în Orientul Mijlociu și Asia (***, „Our history” Secret Intelligence Service MI6).

În 1938, a fost înființat Special Operation Executive (SOE), care avea drept scop strângerea de informații de pe continentul european și sabotarea dispozitivelor inamicului, structură inclusă în SIS la finalul celui de-al Doilea Război Mondial (***, „Our history” Secret Intelligence Service MI6).

Fig.2. Organizarea serviciilor britanice de informații în perioada interbelică

În România, în timpul Primului Război Mondial, atribuții informative aveau structuri din cadrul Ministerului de Interne (Siguranța Statului/ Direcțiunea Generală a Poliției și Siguranței șiServiciul de Informații și Siguranță al Deltei), Ministerului Apărării (Biroul 2 din Secția a II-a a Marelui Stat Major), Ministerului Justiției (Biroul Cercetări Informative) și Poștei Române (Departamentul Supravegherii Știrilor), dar și al Serviciului de Informații și Contrainformații româno-rus, Secția militară secretă (Tănase, Serviciile de informații în timpul Primului Război Mondial).

În cadrul Ministerului de Interne, Siguranța Statului din cadrul Direcțiunii Generale a Poliției și Siguranței, înființată prin Legea pentru organizarea Ministerului de Interne din 20 iunie 1913, a desfășurat ample activități informative și contrainformative atât pe parcursul Primului Război Mondial, cât și în perioada interbelică (Tănase, Serviciile de informații în timpul Primului Război Mondial). Alături de aceasta, sub conducerea lui Mihail Moruzov în 1917, a fost creat Serviciul de Informații și Siguranță al Deltei, unde au fost preluate cadre din Siguranța Generală și care a funcționat până în vara anului 1920. Acesta a reprezentat practic prima măsură de creare a unei structuri informative civile, care să lucreze pentru Armată (Tănase, Serviciile de informații în timpul Primului Război Mondial). Din documentele citate de istoricul Cristian Troncotă reiese că această structură avea atribuții de contraspionaj și a dejucat mai multe acțiuni bulgare, ruse sau germane (Troncotă, Mihail Moruzov și Frontul Secret41).

Procesul de reorganizare a activității informative a Ministerului Apărării, început în urma războaielor balcanice (Troncotă, Istoria Serviciilor 47), a continuat în timpul Primului Război Mondial. Prin Decretul nr. 2784 din 27 august 1916 erau organizate două dimensiuni:operativă – reprezentată de Biroul 2 Informații, specializat în culegerea de informații pentru Secția Operații și care funcționa la Marele Cartier General, și neoperativă – reprezentată de Biroul 5 Informații, care avea drept atribuții supravegherea știrilor, respectiv propaganda culturală și național patriotică din armată și care se subordonaMarelui Stat Major(Tănase, Serviciile de informații în timpul Primului Război Mondial). În subordinea Marelui Cartier General a fost creată, de asemenea, Secția militară secretă, care a acționat în Transilvania (Troncotă, Mihail Moruzov și Frontul Secret 39-40).

În lucrările lor, istoricii români Cristian Troncotă și Tiberiu Tănase au subliniat dificultățile financiare și logistice, divergențele instituționale sau între conducătorii acestor instituții, precum și lipsa unei culturi a cooperării, care au surprins aceste servicii nepregătite în a acționa coordonat.

După război, au loc o serie de reforme, care configurează un sistem în care Consiliul Superior al Apărării Țării, înființat în 1924, cu rol de coordonare a măsurilor de apărare națională, organisme din Ministerul de Interne și din Ministerul Apărării, precum și Biroul Permanent al Micii Înțelegeri sunt principalele structuri cu atribuții de securitate (Tănase, Serviciile de informații în timpul Primului Război Mondial).

Consiliul Superior al Apărării Țării îl va învesti în 1924 pe Mihail Moruzov cu sarcina creării Serviciului Secret de Informații/ SSI al Armatei Române, care va funcționa sub coordonarea Marelui Stat Major, dar va fi un serviciu modern inspirat din modele occidentale și încadrat în mod deosebit cu angajați cu contract civil „pentru culegerea, completarea și verificarea informațiilor de interes pentru armată” (Tănase, ”Scurtă Cronologie”11).

Primul regulament de funcționare și organizare a Serviciului Secret, care statua și responsabilitățile sale, este aprobat în 1934 (Tănase, ”Scurtă Cronologie”15).

Noul serviciu va fi structurat în două secții – de Externe și de Contrainformații, la care s-au adăugat, până în 1928, un secretariat general și filiale teritoriale și se va concentra pe combaterea amenințării sovietice(Troncotă, Mihail Moruzov și Frontul Secret44).

În 1939, printr-o nouă lege de organizare a Ministerului Apărării Naționale, se va transforma în Serviciul Special de Informații, iar în 1940, după asasinarea lui Moruzov, este adoptat un nou decret legislativ, care prevedea organizarea și funcționarea Serviciului Secret de Informații, a cărei conducere va fi asumată de Eugen Cristescu.

Reforme s-au produs și în cadrul Siguranței, în 1931 brigăzile centrale ale Direcției Poliției de Siguranță reunindu-se în Corpul Detectivilor, compus din următoarele grupe: I – organizații și formațiuni de dreapta și extremă dreaptă; II – brigada mobilă, destinată instrumentării infracțiunilor de drept comun; III – organizații și partide ale minorităților naționale; IV – organizații și formațiuni politice de stânga și extremiste; V – filaj; VI – securitatea membrilor familiei regale și a funcționarilor de stat (Tănase, ”Scurtă Cronologie”14).

Aceste ample reorganizări ale structurilor informative românești au fost însoțite și de o adaptare a mijloacelor de lucru la provocările interne și externe cu care se confrunta statul român.

3.2.3. Raportarea la sursele deschise

Relația dintre serviciile de informații britanice și mass-media s-a aflat în centrul preocupărilor academice ale unor specialiști, care au evidențiat că este”una de lungă durată” (Richard Aldrich,“The UK intelligence community before and after Snowden”23), ”complexă și adesea contestată” (Paul Lashamar, ”Spies and journalists:Towards an ethical framework?”6). Aceasta comportă, după cum subliniază David Leigh (”Britain’s security services and journalists”21), mai multe componente: folosirea presei pentru propagandă, recrutarea de jurnaliști ca agenți și utilizarea rolului de jurnalist drept acoperire pentru cea de ofițer de intelligence.

Sunt ilustrative o serie de lucrări referitoare la Primul Război Mondial care evidențiază ampla propagandă și cenzură desfășurată de Guvernul britanic pentru a susține punctul de vedere oficial și pentru a controla opinia publică.

Baza legislativă era asigurată de ”Official Secrets Act din 1911” și de ”Defence of the Realm Act” (DORA), adoptată de Parlamentul britanic la 8 august 1914 și amendat de mai multe ori, prin care, pe timpul războiului, Guvernul era împuternicit cu puteri speciale, primind inclusiv dreptul de a impune cenzura și de a înființa alte instituții necesare (Gregory Hynes, 1).

Stephen Badsey (”Propaganda Media in War Politics”, 2014, 4) menționează MI7B, din zona intelligence-ului militar, și Casa Wellington, cunoscută și ca Biroul de Propagandă a Războiului, ca și structuri secrete cu atribuții de propagandă, controlate de Oficiul deExterne, și înființate în primii ani ai conflagrației.

Mark Wollaeger (”Modernism, Media, and Propaganda: British Narrative from 1900 to 1945”, 18) subliniază că efortul a culminat cu crearea în anul 1918 a Ministerului Informațiilor, controlat de magnatul de presă Beaverbrook, și a Departamentului de Propagandă în Țările Inamice (Crewe House), administrat de lordul Northcliffe.

Atât Badsey (6), cât și Wollaeger (19) arată că au fost utilizate în acest scop o gamă largă de surse publice, precum presa, filme, pliante, afișe, cărți, fotografii, desene, prin care erau diseminate mesaje de simpatie față de Marea Britanie sau de contracarare a adversarilor.

După război, Ministerul Informațiilor a fost desființat, acțiunile de promovare a Marii Britanii fiind asumate de Departamentul de știri al Oficiului de Externe (FO 395/ Foreign Office: News Department: General Correspondence from 1906).

Din 1926 este creat un departament dedicat promovării politicii externe britanice în colonii, care în 1933 se va separa în biroul coloniștilor și biroul de relații cu publicul în colonii.

Pe lângă propagandă, o serie de cazuri dezvăluite public evidențiază utilizarea, de către serviciile britanice de informații, a acoperirii de jurnalist pentru ofițerii de informații sau recrutarea de către aceștia de jurnaliști.

Elementele de biografie ale lui Sir Vernon Kell, primul șef al MI5, arată că acesta aactivat anterior ca analist de informații al Biroului militar, cu responsabilități în China, unde a fost implicat în revoluția boxerilor șia fost corespondent de presă al „Daily Telegraph”.

Istoricul Nicholas Hiley (Counter-espionage and Security in Great Britain during the First World War,639) aduce în discuție faptul că în confruntarea secretă cu spionajul german, încă înainte de a izbucni Primul Război Mondial, Vernon Kell l-a recrutat pe jurnalistul James Dunn, care era corespondent în Rotterdam al „Daily Mail”. Același autor menționează că agentul ”a fost răsplătit substanțial” pentru informațiile primite, printre care și cele din timpul războiului referitoare la trimiterea unor spioni germani în Marea Britanie, sub acoperirea unei agenții olandeze (Hiley, 639).

La rândul său, istoricul american Peter Kross i-a dedicat un studiu uneia dintre cele mai cunoscute figuri ale jurnalismului britanic ce a lucrat cu serviciile de intelligence,încă dinaintea izbucnirii celui de-al doilea război mondial, respectiv Ian Fleming, evidențiind contribuția sa în 1933, sub acoperirea de corespondent al London Times la Moscova, la informarea despreprocesul Metro-Vickers, în care 6 ingineri britanici au fost acuzați de sabotaj.

De asemenea, mass-media a fost utilizată de serviciile de informații în operațiuni mediatice, unele servind unor scopuri politice, precum cea de discreditare a laburiștilor înainte de alegerile din 1924 (Davies, 79).Referitor la presupusa scrisoare a lui Gheorghi Zinoviev, care la acea vreme era președintele filialei britanice a Partidului Comunist, și prin care solicita comuniștilor să mobilizeze simpatizanții din Partidul Laburist, un studiu al istoricului Gill Bennett (“The Zinoviev Letter of 1924. A most extraordinary and mysterious business”, 35) din 1999, bazat pe arhive ale Oficiului de Externe,demonstrează că aceasta a reprezentat o acțiune a MI6, care printr-un agent a reușit să o plaseze în cotidianul „Daily Mail”.

Evoluțiile pe piața mediatică au atras atenția autorităților, inclusiv a serviciilor de informații, beneficiile radioului, care comparativ cu presa scrisă avea avantajul difuzării mai rapide a unei știri, dar și al creării unei percepții privind o comunicare directă cu publicul, fiind descoperite destul de rapid pentru promovarea intereselor de stat sau a propriilor proiecte.

Ca urmare, în Marea Britanie, BBC va fi implicat în ample proiecte naționale, precum cel de a susține interesele imperiale în Commonwealths prin promovarea valorilor britanice (Colls, 30). Astfel, în 1932 se creează primul Serviciu care se adresa vorbitorilor de limba engleză din zonele de influență britanice, iar în 1939, anticipând posibilitatea reducerii semnificative a surselor obișnuite de informare în contextul posibilei izbucniri a războiului, BBC a decis, cu sprijinulGuvernului, să exploateze potențialul transmisiunilor radio internaționale, în Evensham, Worcestershire (Goodman, 117-132).

Ca urmare, în 1939, la solicitarea Executivului britanic, postul BBC a lansat un serviciu comercial de monitorizare și de analiză a presei scrisestrăine și a emisiilor radio în cadrul programului „Digest of Foreign Broadcasts”, devenit ulterior „Summary of World Broadcasts”, apoi „BBC Monitoring” (Leetaru, 19).

Materialele din surse deschise procesate erau livrate zilnic atât către birourile centrale ale companiei de telecomunicații, cât și către diferite departamente guvernamentale, precum MI6, MI5, Ministerul Informațiilor, Ministerul de Externe, Ministerul Economiei (Calkins, 1-22). Potrivit lui Goodman, serviciile secrete britanice au recunoscut faptul că informațiile furnizate de Serviciul de monitorizare al BBC erau dificil de obținut prin alte mijloace (Goodman, 120), fapt explicabil prin aria teritorială largă de acoperire a Serviciului, precum și de specificul de societăți închise sau semiînchise a zonelor de interes ale serviciilor britanice. De altfel, „Digest of Foreign Broadcasts”a fost înființat de BBC ca urmare a creșterii nivelului de informație transmisă prin radiourile controlate de guverne. Prin intermediul acestora, erau transmise comunicate oficiale, declarații de presă ale partidelor și liderilor, precum și aspecte de propagandă (Goodman, 119). Ulterior, pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, BBC Monitoring a jucat un rol important în informarea autorităților cu privire la propaganda Germaniei și a altor puteri ale Axei (Regan).

În timpul războiului, personalul BBC Monitoring se ridica la 1.000 de persoane, fapt ce a determinat mutarea, în 1943, a sediului în Caversham Park (Spence). Volumul activității a crescut constant, în 1945 BBC Monitoring ajungând să monitorizeze zilnic1,25 milioane de cuvinte în 30 de limbi, resursele limitate facilitând traducerea în engleză a doar 300.000 de cuvinte (Goodman, 130).

În România, interesul serviciilor de informații pentru sursele deschise este dovedit de existența în cadrul acestoraa unor structuri care aveau ca atribuții și monitorizarea surselor deschise sau desfășurarea de activități propagandistice.

Acest fapt este reliefat în schema de mai jos pe care am întocmit-o pe baza unor documente de arhivă (prezentate în anexe) și a lucrărilor istoricilor români Cristian Troncotă, Alin Spânu, Mihai Pelin, Stelian Tănaseși în care sunt prezentate componente ale structurilor guvernamentale românești din perioada interbelică și care aveau printre atribuții și supravegherea știrilor.

Fig.3. Structuri guvernamentale din România cu atribuții de monitorizare a surselor deschise

Preocupările de securitate ale momentului, descrise de istoricul Pavel Moraru (Serviciile secrete și Basarabia, 58) ca fiind activitățile extremiste de dreapta (legionarii) și de stânga (comuniștii), acțiunile iredentiste maghiare, bulgare și ucrainene, spionajul extern, situația economică și politică a marilor puteri și deciziile internaționale ale acestorase vor reflecta și în tipurile de informații extrase din sursele deschise, după cum o demonstrează cazurile descrise mai jos.

Biroul Presei și Interpreților din cadrul Direcțiunii Poliției și Siguranței Generale, înființată în 1908(Spânu, „Spionajul românesc”) și-a continuat activitatea după Primul Război Mondial, o serie de documente regăsite în fondul Direcției Generale a Poliției/ DGP, aflate la Serviciul Arhivelor Naționale a României, arătând că presa românească era monitorizată.Subiectele urmărite erau diversificate de la știrile despre o persoană aflată în atenție până la evoluții economice, culturale, politice și sociale din România și situațiile din alte state, cu accent pe Rusia (Anexele 1-3).

Interesul Biroului Presei și Interpreților pentru monitorizarea articolelor referitoare la acțiunile Rusiei este remarcat și de Vadim Guzun, care în lucrarea sa „Rusia înfometată: acțiunea umanitară europeană în documente din arhivele românești, 1919-1923”, a dat publicității note informativece conțineau decupaje din ziarele “Epoca” și „Îndreptarea” urmărite de DGP, referitoare la evoluțiile din Rusia de după Marea Revoluție din Octombrie – „Foametea din acest stat” (”Epoca” nr. 69 din 14 martie 1919), acțiunile bolșevicilor de naționalizare a proprietăților private („Îndreptarea” nr.69 din 13 martie 1919, fila 92), forțele de care dispuneau bolșevicii la Nistru (”Dimineața” nr. 5173 din 29 decembrie 1920) (Guzun, 315-316).

Totodată, Siguranța Statului monitoriza și știrile din presa externă despre România și documenta agresiunile mediatice și pe autorii acestora. O serie de cazuri de ziariști străinicare au intrat în atenția Siguranței Statului, ca urmare a publicării unor articole defavorabile României și care au fost declarați indezirabili în urma descoperirii legăturilor acestora cu servicii de informații externe au fost menționate de Mihai Pelin în seria de articole din „Reporteri spioni în România interbelică”, publicate în „Jurnalul Național”. Sunt ilustrativecazurile lui Ludwig Stern, care intrase în România sub legenda de jurnalist olandez, dar care semna în presa din Ungaria materiale agresive și revizioniste la adresa României, și cel al corespondentului cotidianului „Neue Freie Presse” din Austria, Julius Köver, despre care se consideră că a fost recrutat de Budapesta și ale cărei opinii favorabile intereselor Ungariei aveau o largă vizibilitate prin prisma colaborărilor stabilite cuagenția „United Press of America”, jurnalele „Pester Lloyd”, „Budapesti Hirlap” din Ungaria și cu cele din Cehoslovacia precum „Prager Tageblatt” (Pelin).

Independent de Siguranța Statului, la 15 ianuarie 1915 fusese creat Serviciul Supravegherii Știrilor (S.S.S.), aflat în subordinea Poștei Centrale, care avea atribuții de interceptare a știrilor ce puteau pune în pericol armata română sau care puteau interesa factorii de decizie din România.În cadrul acesteia funcționa și o Secție a presei, organizată în două departamente – comunicate și relații cu corespondenții presei din țară și cu ziarele (Troncotă, „150 de ani de tradiție” 17).

În Ministerul Afacerilor Externe, în 1921, este creată Direcțiunea Presei, ministrul de externe de la acea dată explicând că rațiunea înființării acesteia a avut ca obiective„centralizarea știrilor despre interesele țării, contracararea curentelor negative, lămurirea opiniei publice în ceea ce privește liniile politice ale țării” (Potra, 5).Contribuția acesteia se reflecta într-un buletin săptămânal referitor la reflectarea în presa externă a României și a dosarelor de securitate ale momentului de care România era interesată.

În cadrul Secției a III-a a Marelui Stat Major funcționa din 1919 Biroul Istoric, transformat succesiv în Secția a VI-a Istoric (1920), Secția a VIII-a Istoric (1922-1927), Secția a VII-a Istoric (1927-1928) Istoric și Serviciul Istoric (1928-1949) și care avea ca atribuții redactarea de documente istorice referitoare la diverse campanii militare sau la Primul Război Mondial, utilizate de regulă ca lecții învățate în ceea ce privește instrucția, planul operațiunilor și gestionarea acestora, în care erau folosite și date publice.

Biroul 5 al Marelui Stat Major monitoriza, de asemenea, știrile pe componente importante, precum scurgerea de informații, ilustrativă fiind nota din ziarul „Lupta” din 19.09.1930, de la care s-au pornit verificări (Anexa 18). Acesta a fost transferat din 1939 în cadrul Secției a II-a de Informații și, deși nu mai avea competențe pe linie de monitorizare de publicații, există o serie de rapoarte care arată că structura și-a continuat activitatea în acest sens și ulterior (Florea,250-251).

SSI va desfășura activități de monitorizare a presei, în lucrări dedicate istoriei spionajului românesc consemnându-se că în mandatul lui Mihail Moruzov „SSI trece la o colectare constantă de informații, folosind și adaptând mijloacele și sursele moderne ale timpului său” (Moraru).

Mai mult, istoricul Pavel Moraru menționează mărturiile lui Ion Lissievici, care a deținut mai multe poziții de conducere în cadrulSSI, conform căruia „informațiile erau obținute prin mijloace oficiale”, care includeau și mass-media, și „mijloace speciale”, care cuprindea mijloacele tradiționale ale unui serviciu de informații – surse secrete umane, filaj, interceptare de comunicații. Din relatările acestuia rezultă că informațiile obținute din mass-media erau verificate prin instrumentele speciale, care „îmbogățeauesențialfluxul informațiilor” (Moraru).

SSI avea atribuții de monitorizare atât a presei interne, cât și a presei externe, fapt ce rezultă din numeroase note informative ale SSI, însoțite de extrase din ziare, precum ”Universul”, ”Adevărul”, ”Timpul”, ”Curierul”, ”Națiunea”, ce se regăsesc la ServiciulArhive Naționale Istorice Centrale, fond SSI dosar 28/1940, și din numeroasele traduceri din presa externă identificate în alte dosare.

Astăzi nu avem acces la toată arhiva SSI, deoarece, potrivit istoricului Cristian Troncotă, multe documente au fost distruse odată cu reținerea lui Mihail Moruzov (septembrie 1940) și în incendiul din 1944, care a condus la pierderea unei părți importante din arhiva anilor 1924-1928 (Mihail Moruzov și Frontul Secret, 13). Cu toate acestea, documentele identificate în fondurile SSI sau ale altor structuri, aflate în custodia Serviciului Arhivelor Naționale, precum și mărturiile vremii sunt suficiente pentru a avea o imagine de ansamblu asupra rolului surselor deschise în activitatea SSI.

O serie de note informative ale SSI, existente la Arhivele Naționale Centrale, dintre care unele vor fi detaliate în continuare, demonstrează interesul pentru colectarea de informații din presă referitoare la propaganda rusă, germană, ungară, italiană, acțiunile unor organizații politice, sociale, ale unor ziare, evoluții economice, diferite manifestări științifice, relațiile României cu alte state, situația economică, politică, militară și de securitate din alte state(Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, fond SSI, dosar 23/ 1934).

Mărturie în acest sens stau și afirmațiile căpitanului Mihail Stănescu, care acondus Biroul Frontul de Sud al SSI, cu atribuții de informații în regiunea Balcanilor, care, chiar dacă se constituie într-o critică la adresa lui Mihail Moruzov, arată că presa străină se afla în atenția SSI. Acesta critica SSI că punea accent pe cantitatea și nu pe calitatea informațiilor, bazându-și notele pe informațiile furnizate de atașați militari și pe date din mass-media externă, un accent deosebit punându-se pe materialele în care era menționat Regele Carol al II-lea (Troncotă, Mihail Moruzov, 17).

Biroul Frontul de Est din SSI monitoriza amenințarea sovietică (Tănase Tiberiu,”Frontul de Est”) și completa din surse deschise informațiile cu privire la acțiunile diplomației ruse sau cu privire la percepția României în fosta URSS. Sunt elocvente notele informative ale SSI din: 27 aprilie 1939, în care erau redate relatările din „Polodiniia Novosty”, organ al emigranților ruși democrați de la Paris, privind semnificațiile călătoriei lui Vladimir Potemkin, adjunct al premierului (președinte al Sovietului Comisarilor Poporului), și Viaceslav Molotov la Ankara (Anexa 4); 2 aprilie 1941, prin care era prezentat un raport privind starea culturală a României, întocmit de agenția de presă rusă Tass (Anexa 5).

Potrivit istoricului Alin Ciupală, profesor la Universitatea București, „materialele respective erau aduse de agenții sovietici clandestin în România, fie sub forma unei literaturi de specialitate, fie a unei literaturi de propagandă, fie sub forma unor afișe editate de cele mai multe ori în condiții destul de modeste” („Despre puterea propagandei”, paragraf 5).

Activitățile propagandistice desfășurate de Ungaria erau urmărite de Biroul 1 Frontul de Vest din SSI, ce monitoriza mass-media din Ungaria, volumele sau evenimentele publice care se constituiau în propagandă revizionistă, iar pe baza acestora realiza informări către Consiliul de Miniștri.

În aceste informări, provenite de la Biroul1, Frontul de Vest, care erau înaintate periodic Consiliului de Miniștri, erau prezentate extrase de presă, sinteze, analize sau studii ample asupra manifestărilor publice ale iredentismului maghiar (Tănase Tiberiu, ,”Frontul de Est”).

Am selectat pentru argumentare studiul SSI din 22 februarie 1934, care la final avea atașată o listă cu 26 de volume considerate iredentiste și care erau publicate la Budapesta, precum și nota de analiză, dată publicității de istoricul Alin Spânu și realizată de Biroul 1, referitoare la romanul „Viață nemuritoare”, elaborat de Nyirö József, scriitor ungar cu notorietate. Evaluările analitice ale ofițerilor subliniau tonul „tendențios și negativ” al volumului, precum și impactul nefavorabil al acestuia, alimentat de notorietatea autorului, fapt ce întreținea „un climat defavorabil și de ură” la adresa țării noastre (Spânu, „Propaganda revizionistă ungară” 375).

Erau urmărite punctele de susținere externă a propagandei revizioniste care viza România, după cum o dovedește o notă a SSI din 27 februarie 1937, ce semnala apariția la Casa de Editură „La Prora” din Milano a unei lucrări favorabile statelor revizioniste și denigratoare la adresa armatei române (Anexa 6).

După cum afirmă istoricul Tiberiu Tănase (”Frontul de Est”), cele două birouri menționate mai sus erau cele mai importante în activitatea SSI, însă nu erau neglijate nici amenințările generate de propaganda bulgară sau manifestările revizioniste din toată zona balcanică, ce se aflau în atribuțiile Biroului Frontul de Sud.

Se coopera pe acest segment și cu alte instituții ale statului, ilustrativă fiind rezoluția directorului Agenturii Frontului de Sud pe o notă provenită de la Sofia, unde se menționa că „toate aceste note de presă sunt trecute pe la funcționarul atașat pe lângă Direcția Presei Bulgare, care face corecturile necesare, pentru unitatea de propagandă”.

SSI monitoriza presa și pentru depistareacampaniilor de presă desfășurate prin mass-media internă de grupuri de interese pentru susținerea unor afaceri sau proiecte politice ce puteau pune în pericol interese ale statului român din acel moment.

Sunt ilustrative din acest punct de vedere notele informative ale SSI din 23 mai 1934 și 2 iunie 1934 (***, „Ziarele, serviciile secrete și mogulii”), în care se susținea că ziarul „Facla” a demarat o campanie de presă, în spatele căreia se afla industriașul Nicolae Malaxa, având ca scop împiedicarea cumpărării de către armată a unor măști de gaze germane.În notele SSI se menționa că Nicolae Malaxa urmărea să obțină el însuși acel contract și în același timp să-l susțină pe generalul Paul Angelescu, care-i era apropiat.

Informațiile publice despre situația de la întreprinderile strategice, în special referitoare la interesele acționariatului,erau, de asemenea, urmărite sistematic, dovadă fiind notele informative repetate pe parcursul anilor 1936-1943 ale SSI, regăsite în arhivă referitoare la Uzinele Lamaitre, cu obiect principal de activitate reparațiile locomotivelor și vagoanelor de tren, dar care au susținut și industria de război prin fabricarea de proiectile(Anexa 8).

După cum reiese din fondul SSI (dosar 121/1940: f 4, 6, 9, 24, 94, 129), aflat în custodia Arhivelor Naționale Istorice Centrale, în cadrul SSI funcționa și o secție radio, care avea ca atribuții identificarea și captarea de informații contrare securității naționale din posturile de radio clandestine și legale,informații ce erau valorificate la Secția a V-a, care le disemina la Președinția Consiliului de Miniștri(Anexa 7).

După cum am arătat mai sus, informațiile obținute din monitorizarea presei erau valorificate în documente destinate beneficiarilor legali, ce erau integrate și redactate de Oficiul de studii și documentare din SSI, care în mandatul lui Eugen Cristescu se va afla sub directa coordonare a acestuia (Troncotă, Eugen Cristescu). După cum rezultă din fonduri ale SSI (dosar 104/1940), aflate în custodia Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, Președinția Consiliului de Miniștri primea zilnic, spre exemplu, un document de informare care se intitula „Informații de ordin politic, social, economic”, referitor la principalele evenimente interne și internaționale.

Materialul era, de asemenea, valorificat și la Marele Stat Major și era compus dintr-un rezumat, însoțit de mai multe anexe, în multe dintre acestea fiind redate informații din presă. Pentru argumentare, am selectat pagini din Buletinul din 02.11.1940, care se află la Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale (Anexa 9).

Potrivit lui Cristian Troncotă, ”buletinul era prezentat Președinției Consiliului de Miniștri, de regulă, la orele 12:30” (Eugen Cristescu, 38).

De asemenea, săptămânal era întocmită o ”Sinteză a informațiilor cu caracter politic”, în care, în funcție de evenimente, erau incluse și informații despre operațiunilemilitare, la realizarea căreia contribuia și Secția a 2-a militară. În conținut se prezentau aspecte referitoare la „evoluții economice interne, stări de spirit ale diverselor categorii sociale sau etnice, acțiuni ale formațiunilor extremiste de dreapta sau de stânga, dar și ale partidelor democratice” (Moraru, „O retrospectivă”). Fiecare informație era evaluată din perspectiva veridicității sursei, prin consemnări precum: „sursă sigură”, „informație verificată”, „informație în parte verosimilă”, „informație în curs de verificare” sau „neverificată”, „sursă oficială” sau „publicațiune oficială”, „din presa străină”, „concluzii oferite de experți” (Troncotă, Omul de taină38).

Pentru susținere, am prezentat în Anexa 10, pagini dintr-o astfel de sinteză din intervalul 4-10.11.1940, identificată la Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, fond SSI dosar 28/1940, dosar în care se află și informații din presă.

În perioada 1940-1945, comunitatea informativă românească se confruntă cu provocările determinate de mediul de război și de modificarea orientării geopolitice, un rol important în procesul de adaptare la noua situație revenind Serviciului Special de Informații.

În acest context informațiile extrase din surse deschise și comunicate oficiale au un rol important în asigurarea fluxului imediat de informare privind operațiunile de pe diferite fronturi, fiind de multe ori principalele surse pe baza cărora SSI redacta buletinul zilnic pe această temă. Pentru argumentare, am selectat câteva note ale SSI din dosarul nr. 62 din 1941, care se regăsește în Arhivele Naționale, prezentate integral în Anexele11, 12, 13 și 14: notele SSI din 9.10.1943, 11.10.1943, 25.11.1943 și 27.11.1943 și în care sunt redate aprecieri privind situația de pe front ale unor cercuri politice, militare și de presă din Elveția sau din comunicate oficiale germane sau engleze.

De asemenea, erau urmărite ziarele care publicau știri false despre operațiunile armatei române și care aveau rolul de a influența starea de spirit a soldaților. O dovadă în acest sens este nota informativă a Diviziei 10 de Munte din 23 mai 1944 adresată Corpului 4 Armată, căreia îi era anexat un articol din ziarul Prutul, apărut la Iași în 14 mai 1944, ce ar fi prezentat acțiunile artileriștilor români într-un mod tendențios și care ar conține evenimente operative neadevărate. Faptul că astfel de informări erau luate în serios o dovedește rezoluția beneficiarului notei respective, potrivit căreia ”B2 va stabili cine este autorul articolului”(Anexa 15).

Numeroase note de informare se refereau la propaganda anti-românească inițiată de cercurile revizioniste ungare și sovietice în perioada premergătoare pierderilor teritoriale din vara anului 1940.

De asemenea, erau realizate analize punctuale privind modul de mediatizare a unor evenimente politice (rebeliunea legionară) ori ale unor decizii oficiale în România.

În atenție se aflau, de asemenea, acțiunile de presă ostile României desfășurate prin presa germană, care au continuat și după alianța României cu Germania. În urma unor rapoarte referitoare la agresiunile informaționale derulate de„Völkischer Beobachter”, generalul IonAntonescu a sesizat Departamentul pentru propagandă, care funcționa la Președinția Consiliului de Miniștri. În conținutul rezoluției, generalul Ion Antonescu recomanda începerea unei acțiuni de contracarare imediată, ce trebuia să înceapă cu transmitera către ziarul german a unui material care să prezinte situația „reală și fundamentată din toate perspectivele – economic, cultural religios, etnic și istoric”. Ulterior, acțiunea trebuia continuată „sistematic în presa din țară și din străinătate” (Pelin).

Similar Marii Britanii, radioul a avut un rol important în consolidarea conștiinței naționale, una dintre emisiunile Radiodifuziunii Române fiind cea de propagandă radio, prin care erau promovate „valorile autentice românești” care aveau rolul de a contracaraagresiunile”revanșarde și revizioniste”împotriva României (Ungur, 4), activități care constituiau și priorități ale structurilor de securitate din România.

Pentru acest rol este relevant extrasul dintr-o notă de informare trimisă de Societatea Română de Radiodifuziune către Președinția Cabinetului de Miniștri la 9 aprilie 1943 în care se precizează că „preocuparea de seamă a Societății de Radiodifuziune nu poate fi crearea de venituri pentru diferite întreprinderi lucrative, ci difuzarea unor programe în care să se țină seama de afirmarea sentimentului național, de înfățișarea mișcării noastre culturale, de manifestările artistice superioare și de înaltele nevoi sufletești ale tuturor ascultătorilor de pe cuprinsul pământului românesc”.

Pe de altă parte, pe lângă colectarea de informații din publicațiile tipărite și din emisiunile radio, serviciile de informații recrutau agenți dintre jurnaliști și își infiltrau printre aceștia proprii informatori. Numele unora dintre aceștia au apărut în studii publice, menționându-se calitatea de colaboratori ai serviciilor de informații. Istoricul Stelian Tănase (Clienții lui Tanti Varvara, 122) îl menționează pe N. D. Cocea, directorul cotidianului de stânga ”Facla”, care ”era plătit de Moruzov”, șeful serviciului secret, pentru acordarea de sprijin în presă. Adrian Cioflanca („Cel mai longeviv ziarist”, 8), cercetător la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” din cadrul Academiei Române, invocă un dosar existent la CNSAS din care rezultă că ziaristul Aurel Leon a fost recrutat în 1939 de Biroul Statistic Militar Iași, subordonat Secției a II-a a Marelui Stat Major, iar după război de către Securitate.

Actul de la 23 August 1944 și schimbarea orientării geopolitice a țării au un impact major și asupra Serviciului de Informații. Eugen Cristescu este arestat și condamnat, iar conducerea Serviciului va intra sub influența URSS (Tănase Tiberiu, ”Eugen Cristescu, șeful spionilor români”).

3.2.4. Concluzii

Din punct de vedere organizatoric, serviciile britanice de informații au constituit una dintre sursele de inspirație pentru organizarea serviciilor din România în perioada interbelică.

Diversificarea surselor deschise, precum apariția radioului, care a marcat perioada interbelică și înmulțirea surselor publice tipărite, au determinat adaptarea mijloacelor serviciilor de informații din cele două state la noile evoluții tehnologice și trecerea la o exploatare sistematică a surselor deschise în beneficiul securității.

Cercetarea a evidențiat că în perioada analizatăRomânia ținea pasul cu tendințele în domeniu și, similar Marii Britanii, legătura structurilor informative cu sursele deschise viza, în principal, culegerea de informații referitoare la propaganda ostilă intereselor naționale, desfășurarea unor acțiuni de contrapropagandă și de utilizare a redacțiilor ca acoperire pentru agenți.

Pentru cea mai mare parte a intervalului supus analizei, în ceea ce privește folosirea de către serviciile de informații britanice a surselor deschise și pentru culegerea tipuri de altor date (comerciale, evoluții pe spații externe) sau operațiuni,informațiile publice sunt sporadice, fapt explicabil în primul rând prin cultura secretului excesiv, pentru care este recunoscută comunitatea de informații britanică.

Comparativ, referitor la structurile românești de informații, documente de arhivă sau istorice arată că acestea au fost utilizate în informarea factorilor de decizie despre aspecte diverse ale securității naționale, iar de multe ori se porneau verificări de la semnalările de presă, pe informațiile de presă în notele SSI, de regulă, fiind menționate două tipuri de rezoluții: pentru informarea generală; pentru verificare.

În cadrul structurilor informative românești și britanice, activitatea monitorizării surselor deschise era integrată cu cea secretă, exploatarea informațiilor publice realizându-se din perspectiva intereselor de securitate ale momentului.

Tematicile de interes urmărite prin sursedeschise confirmă că atribuțiile între structurile de securitate românești nu erau clar delimitate, structuri interne colectând informații despre evoluții externe și viceversa.

De asemenea, nu exista o distribuție între instituții a responsabilităților pe surselor deschise monitorizate, mai multe instituții realizând această activitate și, de multe ori, pe aceleași surse, chiar dacă pe anumite momente exista o cooperare între instituții.

Cadrul organizatoric de exploatare a surselor deschise era și el diferit de la o instituție la alta: în timp ce în cadrul Ministerelor Afacerilor Externe sau mai târziu al Propagandei existau structuri dedicate monitorizării surselor deschise, în cadrul structurilor informative această activitate era integrată cu cea secretă. Departamentele Secției Externe a Serviciului Secret de Informații – Frontul de Vest, Frontul de Est și Frontul de Sud – desfășurau atât activități cu surse secrete umane, cât și de monitorizare a presei de pe spațiul din competență.

Al Doilea Război Mondial va marca o diferențiere între structurile informative din România și Marea Britanie în ceea ce privește desfășurarea activității de culegere a informațiilor din surse deschise.

În timp ce structurile guvernamentale din Marea Britanie vor opta pentru externalizarea acestor servicii în cadrul unui parteneriat public privat, prin sprijinirea înființării BBC Monitoring, structurile informative românești vor continua să realizeze această activitate în interiorul lor, simultan cu activitatea secretă.

CAPITOLUL 4

Raportarea serviciilor de informații la sursele deschise în timpul Războiului Rece

Acest capitol reprezintă o continuare firească a capitolului anterior, fiind concentrat pe surprinderea modului în care structurile de informații au utilizat sursele deschise și locul acestora în activitatea de intelligence în ansamblu.

Pentru conturarea unei perspective generale sunt analizate contextul de securitate specific Războiului Rece,abordările predominante ale securității și impactul noilor evoluții tehnologice, în special al televiziunii, asupra serviciilor de informații.

Ultima parte a capitoluluicontinuă analiza comparativă între modul în care serviciile de informații din Marea Britanie și Românias-au raportat la sursele deschise în perioada Războiului Rece.

4.1. Abordarea securității – între cooperare și confruntare

Consecințele războiului, devastatoare prin prisma gradului de distrugere, au determinat Europa să acționeze din nou pentru ca un eveniment de asemenea anvergură să nu se mai repete. Impulsionate și de SUA, noua superputere, guvernele din Europa de Vest au început să înlocuiască vechile rivalități cu dialogul, iar revizionismul cu compromisul.

În perioada Războiului Rece, problematica de securitate a fost abordată din perspectiva realismului politic, fiind centrată în jurul celor „patru S”: „state, strategie, știință și status quo”. Astfel, statul era văzut drept cel mai important agent și referent al securității în plan extern.

Are loc o regândire a securității colective, inclusiv o efervescență a procesului de conceptualizare a acesteia, în lucrări de referință termenul fiind asociat cu măsuri colective pentru rezolvarea amenințărilor la adresa păcii.

În sensul celor de mai sus, George Schwarzeberger definea securitatea colectivă drept „un cumul de acțiuni comune în vederea prevenirii sau contracarării atacurilor la adresa ordinii internaționale” (379), iar Van Dyke considera securitatea colectivă drept „un sistem în care mai multe state sunt obligate să depună eforturi colective în numele securității individuale a fiecărui membru” (174).

Au fost înființate noi organisme care să prevină războiul și să ordoneze harta Europei printr-un proces de integrare. Discursul lui Churchil de la Universitatea din Zurich din anul 1946, considerat primul apel la „recrearea familiei europene” a fost urmat de o prevedere concretă – privind înființarea Organizației pentru Cooperare Economică Europeană, stipulată în actul din 1948. Proiectul a dobândit contur prin Tratatul de la Paris din 1951, care prevedea înființarea „Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului” (***, „The History of the European Union”).

În primii ani ce au urmat războiului, ideea de suveranitate națională a rămas puternică.Pentru o lungă perioadă de timp, securitatea militară și cea națională au fost sinonime și aproape că se puteau confunda. În timpul Războiului Rece, amenințarea militară a fost forma principală a competiției între cele două superputeri, URSS și SUA, și apoi între cele două alianțe pe care acestea le conduceau.

Prin urmare, chiar dacă, în mai 1952, a fost semnat Tratatul Comunitar de Apărare Europeană, cele șase state fondatoare ale Comunității Europene a Oțelului și Cărbunelui s-au opus ratificării acestuia, din cauza opoziției politice interne. Proiectul a fost astfel abandonat (***, „The History of the European Union”).

În schimb, o alianță militară tradițională i-a luat locul, Organizația Atlanticului de Nord, organizație militară care are la bază Tratatul Nord Atlantic, semnat la 4 aprilie 1949. Acesta reprezintă un sistem de apărare colectivă, statele membre convenind asupra unei apărări mutuale, ca răspuns la atacurile adversarilor externi, și este rezultatul politicii de îngrădire expansiunii comunismului în Europa de Vest și în restul lumii, concepută de diplomatul american George F. Kennan (***, „Kennan and Containment, 1947”) și asumată de președintele Harry Truman (***, „North Atlantic Treaty”).

Practic, în timpul Războiului Rece, misiunea și obiectivele Alianței au fost clar definite de existența amenințării sovietice, al Doilea Război Mondial nereușind să tranșeze competiția dintre democrație și totalitarism.

Prin constituirea Tratatului de la Varșovia (mai 1955), alianța militară a statelor comuniste îndreptată împotriva NATO, se delimitau forțele lumii bipolare, construită în jurul principalelor centre de putere economică și militară ale vremii, dar și în raport cu politica celordouă viziuni divergente.Tensiunea politică dintre cele două modele a condus la o periculoasă cursă a înarmărilor, dar și la conflicte locale deschise.

După 1970, a avut loc o serie de evenimente cu implicații globale, care amenință echilibrul de forțe instituit între cele două superputeri – revoluția etiopiană din 1975, independența Mozambicului și Angolei în anul 1975, începutul conflictului dintre China și Vietnam în Cambodgia, șocurile petroliere din 1973 și 1978.

În acest context, în 1975, la Helsinki, are loc Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa, eveniment de importanță capitală pentru viitorul organizării politico-teritoriale a Europei și a lumii. Acordul Final cu care se încheie această reuniune pune bazele viitoarelor transformări democratice, care vor culmina, 15 ani mai târziu, cu destrămarea sistemului comunist și reconfigurarea politico-teritorială ulterioară a lumii.

4.2.Impactul dezvoltării televiziunii

Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial este însoțit și de o dezvoltare rapidă a televiziunii, care se transformă într-un mediu de masă, reglementat, în general, în mare măsură, după modelul radioului.

Bazele dezvoltării acestei noi industrii,guvernată de principii concurențiale, se regăsesc în SUA.

Principalele companii de radio au fost de fapt și cele care s-au dezvoltat pe piața de televiziune – ABC News, NBC News, CBS News -, tipologia programelor oferite diversificându-se permanent – de la buletine de știri și emisiuni de divertisment, talk-show-uri la reportaje de război și transmisii televizate din spațiu. În același timp, politica editorială nu este lipsită de influența politică sau economică, având la bază interese concurențiale sau comerciale (*** „A Brief History of Television”).

În multe dintre țările europene, televiziunile au început să se raporteze la modelul de televiziune comercial american, însă dezvoltarea sistemului televiziunilor private s-a dezvoltat pe căi diferite de la stat la stat, cu eșecuri – cazul FFG în Germania -, sau inițiative de succes la nivel regional, precum RTL în Luxemburg (***, „CfP: History”).

Pași timizi de reluare a emisiunilor de televiziune se regăsesc și în România după război, momentul-cheie al dezvoltării acestui domeniu fiind stația experimentală, care a început să funcționeze în București în 1955 și în jurul căreia a început să se articuleze Televiziunea Română de stat. Prima emisiune a fost lansată la 31 decembrie 1956, opțiunea de dezvoltare a acesteinoi instituții fiind inspirată de modelele britanic și francez, bazate pe programe de informare în format standard (***, „Mic istoric al evoluției”).

Televiziunea captează rapid interesul publicului, impunându-se ca spațiu preferat de divertisment, chiar înaintea cinematografiei, dar și ca principal mijloc de informare, fapt reflectat de cifrele de vânzare a abonamentelor.

Tabel. 2 Număr de abonamente la 1.000 de locuitori în 1958, UNESCO, 1963

4.3.Studiu de caz (II)

Serviciile secrete și sursele deschise în Marea Britanie și România în timpul Războiului Rece

Similar primei părți, și cea de-a doua parte a analizei comparative referitoare la modul în care serviciile de informații din Marea Britanie și România au utilizat sursele deschise în activitatea lor ia în considerare ca itemi de comparație modul de organizare a structurilor secrete, obiectivele urmărite, precum și cadrul organizatoric de exploatare a surselor deschise.

Studiulde caz s-a realizat prin cercetarea unor lucrări istorice, arhive date publicității, memorii ale unor foști lucrători în Securitate sau agenți ai Serviciilor de Informații britanice.

Majoritatea lucrărilor istorice cercetate sunt de dată recentă atât referitoare la comunitatea de intelligence britanică, precum și la Securitatea din România, motivațiile fiind însă diferite.

Guvernul britanic a recunoscut oficialexistența serviciilor de informații abia după 1989 (MI5-1989; MI6, GCHQ -1994), astfel că abordarea academică a rolului serviciilor de informații britanice este un domeniu de cercetare relativ nou (Anthony Glees). Lucrările anteriorare sunt foarte puține, Anthony Glees menționând volumele privind British Intelligence in the Second World War, semnate de Hinsley, F. H., și lucrarea lui Peter Wrigh, fost ofițer în MI5, Spycatcher: The Candid Autobiography of a Senior Intelligence Officer (1987).

În România studiile despre Securitate au fost posibile după înlăturarea regimului comunist, remarcându-se în acest sens documentele publicate de CNSAS, lucrările lui Gabriel Catalan și Mihai Stănescu.

4.3.1. Serviciile britanice de informații versus structurile de securitate din România

În timpul Războiului Rece, atribuțiile celor două servicii de informații britanice, aflate de multe ori în competiție s-au extins la combaterea terorismului, separatismului (MI5), criminalității organizate (MI6).

Dacă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial MI5 a reușit cu succes să descopere agenți străini și să furnizeze informații false inamicului, ulterior, misiunea Agenției a vizat preponderent identificarea agenților dubli (cazul Cambridge Five) (The Telegraph, octombrie 2010), contracararea terorismului irlandez, detectarea agenților sovietici și monitorizarea acțiunilor subversive interne. Activitatea MI5 a fost afectată, după război, de diminuarea fondurilor alocate, ceea ce a condus la reduceri de personal semnificative – de la 1.500 de angajați în timpul conflictului mondial, la aproximativ 500. În acest context, chiar dacă dețineau o experiență vastă în teatre precum Africa, Asia sau Indiile de Vest, agenții MI5 au avut dificultăți în gestionarea riscului reprezentat de separatiștii nord-irlandezi (Erhman, 47-50).

În cazul MI6, obiectivul principal în cea de-a doua conflagrație mondială a fost să stabilească rețele de agenți în spatele liniilor germane din Belgia. Unele dintre acestea au fost distruse, odată ce Germania nazistă și-a extins ocupația în Europa, serviciul britanic concentrându-se și pe culegerea de informații de la mișcările de rezistență de pe continent. În timpul Războiului Rece, MI6 s-a reorientat către obținerea de informații de la URSS și aliații acesteia (The Telegraph, octombrie 2010).

În România, imediat după al Doilea Război Mondial, și-au continuat activitatea următoarele structuri informative: Siguranța, cu atribuții informative interne, Serviciul Special de Informații – componenta externă, Secția a 2-a din Marele Stat Major, cu responsabilități informative pe domeniul militar, acestea fiind supuse la reorganizări succesive după instaurarea comunismului (Catalan, 1).

Acestora li se adaugă, în 1948, Direcția Generală a Securității Poporului-DGSP din Ministerul Afacerilor Interne, care, potrivit decretului de înființare,avea în componență 10 structuri, denumite direcții, și care aveau atribuții la nivel central, Serviciul Cifru, Secretariat și 12 direcții teritoriale, în coordonarea cărora, decisiv s-au implicat consilierii din partea Uniunii Sovietice, cel puțin până în jurul anului 1964 (***,„Perioada 1948-1952”, CNSAS, 1).

DGSP s-a transformat în 1951în Direcția Generală a Securității Statului, preluând în componența sa Serviciul Special de Informații, care până atunci a funcționat în subordinea Președinției Consiliului de Miniștri (***, „Perioada 1948-1952”, CNSAS, 3).

În anul 1956 are loc o nouă reorganizare, în Ministerul de Interne fiind create Departamentul Securității și Departamentul Internelor, iar în 1967 se înființează Consiliul Securității Statului (CSS) (Tiberiu Tănase, ”Scurtă cronologie”).

În 1973, Departamentul de Informații Externe va deveni organism separat, iar în 1978, în urma defectării lui Pacepa, Consiliul Securității va fi denumit Departamentul Securității Statului (Catalan, 15).

Pe întreg parcursul perioadei comuniste, Securitatea a acționat ca și poliție politică, prin metode secrete, pentru urmărirea și reprimarea opozanților interni și externi ai regimului (Catalan, 17).

4.3.2. BBC Monitoring versus exploatarea presei de către Securitatea din România

Odată cu sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în cadrul BBC se produc noi transformări, menite a adapta activitatea la nevoile de informare pe timp de pace, dar și la obiectivele de securitate ale Marii Britanii și SUA.

Sediul BBC din Caversham Park a fost trecut sub controlul administrativ al Serviciului Extern al BBC, responsabil pentru transmisiuni către ascultătorii externi. Serviciul de Monitorizare continuă să fie parte integrantă a BBC în timpul Războiului Rece, aici „înregistrându-se mii de ore de emisiuni radio străine”(Frattini, 121).Serviciul de Monitorizare era cel care lansa reperele generale de abordare asupra unui subiect pentru toate transmisiile BBC.

După unele surse (Frattini, 130), Serviciul de Monitorizare ar fi fost creat de Executivul Britanic în cooperare cu CIA, iar după altele, colaborarea cu agenția americană, mai precis cu departamentul de surse deschise al acesteia – The Foreign Broadcast Information Service (FBIS) – ar fi fost inițiată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Inițial, un grup de angajați ai CIA a fost trimis la BBC cu scopul de a coopera cu britanicii în selectarea și transmiterea către Washington a materialelor monitorizate.

Cooperarea a devenit permanentă, cele două structuri împărțindu-și atribuțiile de monitorizare la nivel mondial, în baza unor standarde operaționale și editoriale similare. Documente oficiale ale CIA, declasificate după 1990, arată că activitatea de intelligence din SUA era „puternic dependentă” de activitatea BBC Monitoring (Roland A. Way, 75-79).

BBC Monitoring asigura emisiile radiourilor din Moscova către Europa, transmisiunile din Vestul Europei, Orientul Mijlociu, Apropiat și Asia Centrală, iar The Foreign Broadcast Monitoring Service acoperea Orientul Îndepărtat și America Latină. Cele două servicii gestionau în comun Africa, Orientul Mijlociu și Europa și transmiteau produsele ca text simplu (Rotheray, 19-20).

BBC Monitoring coopera, de asemenea, cu serviciile de informații britanice, facilitând publicarea unor cărți în care erau prezentate operațiunile serviciilor de informații sovietice în timpul Războiului Rece (Frattini).

Nu este lipsit de relevanță faptul că mai mulți membri importanți din board-ul corporației (Nevill Jones, Daphne Park) au provenit din rândurile MI6, dar și că Serviciul a recrutat agenți în cadrul companiei (Guy Burgess, care mai târziu a devenit secretarul ministrului de externe, Harold McNeil, despre care există suspiciuni că ar fi fost și agent al NKVD)(Frattini).

După încheierea războiului, produselele oferite de BBC opiniei publice, dar și clienților guvernamentali s-au diversificat treptat, pe lângă buletinele de știri fiind introduse analize politice, relatări, programe istorice.

Spre exemplu, în 1947 un produs specific al BBC era Raportul de Monitorizare, în care erau incluse „toate evenimentele și comentariile importante la nivel mondial” pe trei direcții:

URSS și Europa Centrală, componentă care era publicată de trei ori pe săptămână, fiind în acord cu interesul special acordat de Washington acestor zone;

Germania și Austria, parte care apărea o dată pe săptămână;

Restul statelor monitorizare, date care erau publicate o dată pe săptămână (***, „How the BBC fought Britain’s war”).

Pentru a corespunde cerințelor beneficiarilor, fie ei guvernamentali sau agenții private,departamentele BBC Monitoring Service erau permanent reorganizate și dispuneau de mijloace tehnice performante, asigurate de Divizia de Ingineri a BBC, bazate pe antene amplasate în sediul principal sau la câțiva kilometri de acesta și care aveau capacitatea să intercepteze o mare varietate de frecvențe (Hill, 76).

În 1958, BBC Monitoring Service dispunea de trei departamente, cu responsabilități precis delimitate de: traducere a informațiilor din sursele monitorizate și realizare de rezumate, activități care reveneau Unității de Recepție; alertă, Biroul de Știri preluând și transmițând informațiile„fierbinți” către postul de radio; elaborare de documente pentru autoritățile guvernamentale și parteneri, care se realizau în Departamentul de Rapoarte (Hill, 76).

Unitatea de Recepție lucra într-un sistem de ture și monitoriza emisiile din 37 de state, realizate în peste 30 de limbi, procesând aproximativ 150.000 de cuvinte din cele aproape două milioane interceptate (Way, 77).

Fiecărui lucrător îi erau alocate mai multe frecvențe, pe care le asculta simultan, iar orice element de noutate pe care acesta îl descoperea era fie raportat imediat, fie transcris și prezentat imediat după finalizarea transmisiei. Informațiile mai puțin importante erau transcrise sau traduse după înregistrare. În responsabilitatea celui care monitoriza intra și selectarea preliminară a materialului, pe baza unor directive generale și particulare, dar și a experienței proprii. Transcripturile lucrătorului erau reproduse și transmise Biroului de Știri, Departamentului de Rapoarte și reprezentanților FBIS (Way, 78).

Biroul de Știri transmitea materialele primite de la Unitatea de Recepție și FBIS către departamentele din BBC și către Ministerul de Externe britanic.

Departamentul de Rapoarte primea date de la BBC și FBIS și elabora următoarele produse: un Raport Zilnic de monitorizare de aproximativ două-trei pagini care conținea principalele știri ale zilei anterioare; un Raport Zilnic Special dedicat Orientului Mijlociu; rapoarte bisăptămânale referitoare la emisiile din URSS, Europa de Est și Orientul Îndepărtat.

La acestea se mai adăugau și materiale suplimentare, elaborate la cerere, cum ar fi materiale privind situația economică din Orientul Mijlociu, temele predominante în sursele radio sovietice înainte de reuniunile majore din URSS.

În plus, acorda prioritate discursurilor liderilor de state, pentru una din intervențiile fostului președinte Nikita Hrușciov fiind convocați cei mai experimentați membri ai echipei și selectate cele mai bune frecvențe pentru recepție. Ideile principale erau traduse și transcrise, fiind trimise Londrei și Washingtonului imediat, de cele mai multe ori ajungând pe masa beneficiarilor înainte de finalizarea discursului. Între timp, lucrătorii începeau traducerea integrală pe baza înregistrărilor (Way, 79).

În mod similar, erau transmise către BBC și materialele colectate de către FBIS în America Latină și Orientul Îndepărtat, dar și rapoartele colectărilor realizate în Cipru, pentru Orientul Apropiat și Mijlociu (Way, 79).

De notorietate pentru încrederea de care se bucura BBC Monitoring la Casa Albă sunt deciziile luate de președintele american în timpul crizei rachetelor din Cuba.

Astfel, ca sursă de presă, BBC a reușit, prin intermediul satelitului Trelstar, să ofere importante informații publicului despre criza rachetelor sovietice din Cuba. Atât postul de televiziune, cât și cel de radio furnizau buletine de știri la prânz, după-amiază și seara, într-o primă fază acestea nereflectând o cunoaștere avansată a problemei(Regan, „Caversham Park”).

Primele indicații au fost furnizate la 21.10.1962, când în buletine s-a sugerat că președintele american, John Kennedy, și-a întrerupt campania electorală ca urmare a unei crizei în Berlin sau Cuba. Subiectul nu a mai fost reluat până în seara zilei de 22.10.1962, când a fost anunțată organizarea unei conferințe de presă de către șeful statului american. În ziua următoare a fost anunțată o blocadă a Cubei de către SUA și au început să circule informații despre creșterea tensiunii la sediul ONU din New York (Gioe et al., 87).

În paralel, BBC Monitoring, prin monitorizarea „Radio Moscova” a informat că toate concediile personalului din Armata Roșie au fost anulate, fiind crescut gradul de alertă. Totodată, au fost preluate mesajele prin care reprezentanții ruși au acuzat autoritățile americane că „se joacă cu focul”, urmând ca Moscova să întreprindă acțiunile necesare pentru contracararea Washingtonului(Gioe et al., 92).

Criza a continuat să se agraveze, dar, la 25.10.1962, serviciul a preluat răspunsul președintelui sovietic Nikita Hrușciov la oferta de negocieri înaintată de secretarul genaral al ONU, U. Thant. În timpul difuzării unui concert, emisia a fost întreruptă și a fost transmis mesajul șefului statului, care a anunțat că este de acord să oprească navele pentru negocieri.

Declarația a condus la detensionarea relativă a situației, dar a fost privită cu neîncredere la Casa Albă, unde s-a susținut că singura variantă o reprezintă reîntoarcerea rachetelor în URSS (Gioe et al., 99)

Situația s-a menținut până la 28 octombrie 1962, când Nikita Hrușciov a răspuns prin intermediul unei transmisii a „Radio Moscova” unei scrisori transmise de omologul său, John Kennedy. Liderul de la Moscova a susținut că s-a început dezinstalarea tuturor instalațiilor militare și s-a ordonat reîntoarcerea în țară a rachetelor. Nikita Hrușciov a precizat că așteaptă o confirmare de la președintele americancă SUA nu va ataca Cuba.

Reputația BBC Monitoring a fost atât de bună, încât atunci când serviciul a transmis informația către Casa Albă prin intermediul „Foreign Broadcast Information Service”, președintele John Kennedy a răspuns pozitiv ofertei încă înainte de sosirea unei scrisori oficiale(***, „The 1960s”).

Un alt exemplu îl constituie transmisiile făcute de cehi în timpul ocupării Cehoslovaciei de către URSS, în 1968. Astfel, deși Armata Roșie a ocupat studiourile centrale și posturile locale de radio, a omissă securizeze mai multe relee. De la acestea,cehii au reușit, pentru un timp, să furnizeze transmisii paralele și independente. Pentru Occident a fost crucial să observe diferențele dintre raportările sovieticilor și cele ale localnicilor, BBC Monitoring având rolul major în această activitate (Kevin McDermott: 1-4).

Prin intermediul BBC Monitoring au fost semnalate și prăbușirea regimului Ceaușescu în România, dar și destrămarea URSS.

Pentru ultima situație, produsele serviciului nu au indicat doar cronologia evenimentelor, ci și indicii privind nereușita loviturii de stat împotriva președintelui sovietic Mihail Gorbaciov. Astfel, s-a sugerat că formatul transmisiilor postului „Radio Moscova” a suferit modificări în acea perioadă. De exmplu, deși în primele douăsprezece ore ale loviturii de stat au fost transmise decrete și declarații ale așa-zisului Comitet de Urgență a Statului, precum și muzică sobră prin care a fost evocată moartea liderilor sovietici, spre seară, crainicul a depășit parțial stilul sobru și formal, anunțând la sfârșitul programului că transmisiunea „se încheie într-o frumoasă seară de vară”. În ziua următoare, postul de radio a început să transmită informații privind rezistența cetățenilor în fața loviturii de stat, declarațiile lui Boris Elțîn, precum și ale premierului britanic John Major și ale președintelui american George Bush (***, „The Summaries of World Broadcasts”).

4.3.3. Departamentul Securității Statului din România și mass-media

Imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, serviciile de informații au fost supuse unor ample reorganizări, presa continuând însă să se afle în atenție.

Presa externă se afla, de asemenea, și în atenția altor structuri ale statului. Spre exemplu, în Ministerul de Externe se afla Direcțiunea Politică, unde funcționau secții pe spații care zilnic buletine ale presei de pe spațiul respectiv (Anexa 16), ce erau integrate la Serviciul Presei, care zilnic întocmea un buletin al presei străine.

Informații din acesta erau cuprinse într-un buletin săptămânal, întocmit de Direcțiunea Politică, în care erau redate principalele comentarii mediatice cu referire la România sau la evoluțiile din alte state și care era însoțit de un referat asupraștirilor din săptămâna respectivă, pe diferite spații, fiind surprinse informații referitoare la numărul știrilor despre România pe un anumit spațiu și la conținutul informațiilor despre aceasta, după cum dovedesc documentele prezentate în Anexa 17.

În 1947, în Ministerul Informațiilor și Artelor funcționa o Direcție a Presei, care întocmea un buletin de informare cu privire la reflectarea acțiunilor României pe diferite spații.

Dacă în ceea ce privește presa internă situația era clară, în noul regim totalitar aceasta fiind supusă unei stricte cenzuri și fiind pusă în slujba propagandei puterii, în cadrul structurilor de informații a existat o preocupare permanentă pentru exploatarea surselor deschise externe.

În intervalul 1951-1956, în DIE exista un serviciu de secretariat, printre ale cărui sarcini se număra și traducerea materialelor de interes venite din străinătate, în special extrase din presa străină.

De altfel, printre atribuțiile DIE și mai târziu ale Departamentului Securității Statului se afla și „supravegherea canalelor de obținere de informații și propagandă ale imperialismului”.

Pentru îndeplinirea acestor sarcini, DIE a demarat acțiuni ce implicau culegerea de informații din surse publice, deschise, care erau prelucrate și transmise centralei din București. Mare parte din informațiile prezentate în rapoartele ofițerilor români erau obținute din surse cu acces nerestricționat: bugetele alocate instituțiilor, structura și organigrama acestora (Banu, 7).

Printre obiectivele vizate erau posturi de radio și televiziune străine, care erau catalogate drept„un focar de transmisiuni pline de minciuni și calomnii la adresa Uniunii Sovietice și a țărilor de democrație populară” (Banu, 7).

În spațiul public au fost aduse în atenție, după 2000, mai multe documente din fondul SIE predat arhivei CNSAS, care demonstrează utilizarea de către DIE a surselor deschise pentru transmiterea de informații la București.

Spre exemplu, o notă transmisă la București, în 9 decembrie 1953, menționează că „rezidența de la Londra” ar fi obținut informații privind structura BBC, bugetele alocate activităților. În fapt, informațiile de acest gen proveneau din studierea surselor deschise de informare (Dobre et al., 337).

Într-o alta, din 5 noiembrie 1953, sub titlul „Referat privind posturile de radio ’Vocea Americii’, ’Europa Liberă’ și ’BBC’”, era prezentat un scurt istoric al acestora și o analiză sumară a știrilor: subiecte predilecte, atitudinea față de URSS și țările aflate sub influența acesteia. În notă, ofițerul afirma că sursele deschise menționate sunt „instrumente de care se folosește Departamentul de Stat în vederea atingerii mașinațiunilor sale murdare” (Dobre et al., 339).

Același „referat” descrie relația dintre „Vocea Americii” și „Europa Liberă”, astfel: „’Europa Liberă’ este o organizație americană creată pentru a desfășura activitatea informativă și subversivă împotriva URSS și a țărilor de democrație populară”. Postul era considerat a fi „o sucursală a ’Vocii Americii’”, între cele două surse deschise „existând o legătură foarte strânsă”. Potrivit ofițerului, „se fac ședințe comune, se schimbă material pentru emisiuni și, din când în când, angajații trec de la un post la altul” (Dobre et al., 343).

În 28 ianuarie 1958, Direcția Generală a Securității a deschis, în urma analizei materialelor publicate în presa străină, un dosar de obiectiv împotriva „Fundației Carol I” din Paris. În motivația ofițerului, se precizează că activitatea Fundației, considerată ca fiind „îndreptată împotriva țării noastre”, se realizează „prin desfășurarea propagandei organizată în presă, conferințe și alte asemenea acțiuni” (Dobre et al., 344).

După ce generalul Ion Mihai Pacepa a defectat (1978) în Occident și a pus la dispoziția structurilor de informații din Vest liste cu identitatea reală a ofițerilor acoperiți din străinătate, Brigada „ZI” („Ziare și informații de interes”) a Securității a început să dețină un rol mai important în activitatea de informații. Structura valorifica informații în ceea ce astăzi se numește „format multi-sursă” (informații obținute din surse deschise și secrete), datele astfel prelucrate fiind destinate materialelor de informare zilnice transmise șefului statului (Troncotă, Duplicitarii54).

Printre sarcinile ofițerilor acestei structuri se număra și monitorizarea surselor deschise din străinătate (posturi de radio și publicații străine), în scopul identificării „acțiunilor anti-românești”. Cadrele Brigăzii „ZI” operau sub acoperirea de jurnaliști, atașați de presă sau funcționari în organisme din domeniul cultural, al drepturilor omului, cercetători în variate domenii(Troncotă, Duplicitarii55)

În același scop, a fost înființat programul operativ special „Eterul”, care viza strângerea de informații despre agențiile de presă și posturile de radio străine care transmiteau știri considerate de regimul de la București ca fiind „tendențioase și ostile României”. În cadrul acestui program, derulat în cooperare de CIE, Direcția III (Contraspionaj) și Direcția I (Informații Interne), erau identificați autorii materialelor „cu caracter dușmănos la adresa politicii partidului” și erau ținute sub supraveghere rudele acestora (Troncotă, Duplicitarii56).

Perioada 1985-1989 a fost caracterizată prin acțiuni concertate de dezinformare și propagandă în favoarea regimului de la București, realizate de Centrul de Informații Externe. Structura a publicat sau difuzat în mass-media internațională peste 1.000 de articole și comentarii, utilizate ulterior ca instrument de dezinformare internă. Sursele deschise externe folosite dețineau o audiență minimă în țările de origine, însă aspectul era compensat prin notorietatea țării sau a orașului de proveniență. În plus, opinia publică din țară avea un acces extrem de limitat la presa internațională, astfel încât dimensiunea reală a audienței surselor citate în comunicatele interne era cvasi-imposibil de verificat (***, „Spionajul românesc, folosit de Ceaușescu”).

4.3.4. Concluzii

Cercetarea istorică a demonstrat că până la finalul Războiului Rece prelucrarea surselor deschise în scopul obținerii de informații s-a aflat permanent în atenția structurilor de securitate.

Preocuparea în creștere față de acest tip de sursă a fost determinată de avansul tehnologic, care a condus la diversificarea tipurilor de mass-media și transformarea acestora în mijloc de informare în masă, având un potențial ridicat de influențare, dar și de de viziunile asupra securității.

Din această ultimă perspectivă, se poate remarca faptul că demersurile de constituire a unui sistem de securitate colectivă, ce aveau la bază cooperarea și deschiderea între state, precum și dezvoltarea democratică în vestul Europei în cel de-al Doilea Război Mondial au fost factori ce au impulsionat primele inițiative de teoretizare a locului surselor deschise în cadrul sistemului de securitate.

Conștientizând potențialul de informare al surselor deschise, la finalul perioadei interbelice sunt consemnate și primele proiecte de abordare practică structurată a acestora de către autoritățile guvernamentale, în parteneriat cu mediile academice sau companii private, care dăinuiesc și astăzi, un exemplu fiind BBC Monitoring, care furnizează, în continuare, produse OSINT Guvernului britanic ori agențiilor sale sau altor clienți străini (Calkins, 1-22).

Sursele deschise au fost folosite în general pentru culegerea de informații în funcție de prioritățile de securitate ale momentului, care depășeau uneori sfera militară, dar care erau alocate „interesului național”, tradus în „integritatea teritoriului național, a instituțiilor politice și a culturii sale”.

Din acest punct de vedere, cazuistica cercetată arată că o atenție deosebită era acordată identificării acțiunilor de propagandă sau de dezinformare care ar fi putut afecta securitatea națională.

Analiza comparativă a modului în care au fost utilizate sursele deschise de către structurile de securitate din Marea Britanie și România în timpul Războiului Rece a evidențiat diferențe majore în ceea ce privește modul de organizare a exploatării acestora, dar și a obiectivelor urmărite, acestea din urmă influențate de aderarea la blocuri ideologice diferite.

În timp ce agențiile guvernamentale britanice se orientează către folosirea unor servicii private pentru monitorizarea și analiza din surse deschise, respectiv BBC Monitoring, Securitatea din România va institui controlul și cenzura totală asupra surselor deschise din România.

Din cercetarea comparativă rezultă că sursele deschise au avut un rol important în cunoașterea capacităților militare și intențiilor politice ale adversarului, fiind de multe ori resursa care stătea la originea stabilirii celorlalte direcții de colectare.

Cu toate acestea, comunitatea de informații a ezitat să recunoască valoarea acestora, în rândul experților existând credința, care mai persistă și astăzi în unele medii, că informația secretă este cea mai valoroasă (Shaurer, Storger).

Acest fapt confirmă că sursele deschise au fost utilizate de ambele blocuri militare, servind însă cel mai mult pentru realizarea obiectivelor de securitate națională și mai puțin pentru susținerea demersurilor de fundamentare a securității colective.

Sursele deschise au constituit, în acest context, un teren principal de confruntare între cele două blocuri.

Ambele blocuri au folosit pe scară largă propaganda, însă prin dispunerea de măsuri diferite care au depins de natura regimului politic – democratic sau dictatorial, studiile de caz – Marea Britanie și România – demonstrând acest lucru.

CAPITOLUL 5

Securitate și intelligence în societatea cunoașterii

5.1. Societatea cunoașterii. Definiții și concepte fundamentale

Cunoașterea în sine a fost definită încă din filosofia greacă, fiindu-i dedicate ramuri aparte: epistemologia, care se ocupă cu originile, natura, scopurile, metodele și mijloacele cunoașterii de tip științific, diferită de doxa, care se referea la părere, considerată a fi o cunoștință nesigură, lipsită de fundament științific; gnoseologia, preocupată să explice cunoașterea umană în elementele și mecanismele esențiale, separat de modalitățile particulare de cunoaștere.

Cunoașterea este tratată dreptun fenomen, un proces, dar și un produs al activității umane, această ultimă accepțiune fiind cea pe care se fundamentează societatea cunoașterii.

Din ce în ce mai prezent în discursul public și cel academic, conceptul de societate a cunoașterii este unul dintre cele mai dinamice. S-a impus în SUA ca urmare a lucrărilor lui Peter Drucker, profesor de management la New York University. Din punctul său de vedere, cunoașterea reprezintă „o informație efectivă în acțiune, informație concentrată pe rezultate, văzută în afara persoanei, cu rol în societate și economie sau în promovarea cunoașterii înseși” și se regăsește în 3 forme principale: cunoștințe noi legate de îmbunătățirea continuă a procesului, produsului, serviciului; cunoștințe legate de exploatarea continuă a celor existente deja, în scopul dezvoltării de noi și diferite produse, procese și servicii; inovația propriu-zisă, adică aplicarea cunoștințelor pentru a produce noi cunoștințe (Drucker, Societatea post-capitalistă147).

Referindu-se la evoluția pe care au înregistrat-o disciplina și practica managementului la sfârșitul anilor ’60, Drucker a sesizat că: toate instituțiile, inclusiv cele de business, sunt responsabile pentru „calitatea vieții”, în condițiile în care „societatea devine una a organizațiilor”; inovația antreprenorială va deveni „inima” și nucleul procesului de management; principala sarcină a echipei de management este creșterea productivității cunoașterii și valorizarea „lucrătorilor în cunoaștere”, prin cuantificarea calitativă a muncii lor, iar aceste schimbări vor genera, la rândul lor, alte modificări în structura funcțiilor și a meseriilor, a relațiilor și a fluxurilor organizaționale; managementul este deopotrivă o știință și o expresie a umanității, respectiv o punte între civilizație și cultură; evoluția economică și socială reprezintă un rezultat al managementului (Drucker, „Management’s New Role” 49-54).

Elaborând pe marginea conceptului de lucrători în cunoaștere, Drucker a reliefat că aceștia vor deveni majoritari în societățile dezvoltate, atât în ceea ce privește costurile, cât și resursele principale (Drucker, „Social Innovation” 29-34).

În România,academicianul Mihai Drăgănescu a explicat pe larg sensul acestui concept, apreciind că vectorii care duc la societatea cunoașterii sunt de două categorii: tehnologici – internetul, cartea electronică, inteligența artificială și nanoelectronica -, respectiv funcționali – managementul cunoașterii, funcțiunile de tip „e-”, protejarea mediului înconjurător, asigurarea societății durabile și sustenabile și aprofundarea cunoașterii (Drăgănescu).

5.2. Schimbări sociale determinate de societatea cunoașterii și era digitală

Societatea cunoașterii a generat nu doar o revoluție a economiei în sine (Drucker, Managing for the Future 26), ci și numeroase schimbări instituționale, comportamentale și relaționale, respectiv o nouă conceptualizare a sistemelor de suport în economie.

Cele mai importante efecte s-au regăsit în domeniul educațional, rezultând în modificarea cadrului de învățare (spre exemplu, a condus la apariția serviciilor de e-learning) și a dezvoltării umane, producând noi abilități și competențe, dintre acestea cele digitale devenind condiții esențiale pentru desfășurarea majorității activităților. Aceste efecte au dus la regândirea instituționalizării învățământului și la uniformizarea organizațiilor, dar mai ales au generat noi modalități de creare a valorilor. A format, în ultimă instanță, „un om nou”, „nomad în cunoaștere”, creativ, inventiv, inovator și capabil să lucreze cu oricine, în orice loc și oricând (Moravec, „Knowmads in Society 3.0”).

Iar societatea în care trăiește se află la varianta 3.0, un produs al schimbărilor într-o lume pusă în mișcare de modificările tehnologice și sociale care avansează în mod exponențial, de globalizare și de un impuls către inovații influențate de context, eliberată de cultura ”copy paste” care a însoțit, pentru o lungă perioadă de timp, evoluția internetului (Cobo, 49).

Diferența între societatea 1.0 (agricolă), 2.0 (industrială) și 3.0 (bazată pe cunoaștere) este dată de redefinirea educației, de la linear și mecanic la nonlinear și sinergetic,la proiectarea orientată a viitorului, în condițiile în care accelerarea tehnologiei aduce cu sine exacerbarea creativității și inovației și, implicit, o schimbare socială pe măsura amplorii acestui fenomen (Moravec, „Rethinking Human Capital” 22).

În societatea cunoașterii, activitatea este una interdisciplinară, complexă, variată și eterogenă, iar lucrătorii în cunoaștere trebuie să fie capabili să acceseze și să utilizeze cunoștințe extinse, într-o manieră flexibilă și ordonată (Gardiner). Joel Gardiner enumeră șapte abilități și aptitudini pe care un astfel de lucrător trebuie să le posede pentru a opera pe deplin cu informația și cunoașterea, privite drept „capabilități fundamentale” ale societății actuale:

gândire (critică, sistemică, analitică, creativă, orientată către planificare și rezolvarea problemelor), privită drept capacitatea de a gestiona eficient informația pentru îndeplinirea sarcinilor, rezolvarea problemelor și identificarea soluțiilor;

comunicare (vizuală, verbală, scrisă, digitală, directă), privită ca înțelegere și partajare eficientă a ideilor;

lucru în echipă și capacitate de conducere (colaborare eficientă, motivare prin strategii adecvate, persuasiune, empatie și management eficient pentru obținerea de rezultate);

pregătire continuă și auto-orientare (dezvoltare personală prin acumulare constantă de cunoaștere);

etică și profesionalism (asumarea responsabilității pentru decizii și acțiuni);

organizare personală (principii solide pentru menținerea sănătății mintale, emoționale și fizice) pentru menținerea echilibrului în toate aspectele vieții (Gardiner).

Valoarea fundamentală în această societate o constituie informația, privită ca resursă strategică. În condițiile în care accesul la informație este tot mai facil, iar cantitatea de informație se multiplică exponențial, provocările pe care procesele de selectare și filtrare a informației relevante pentru a alcătui, piesă cu piesă, cunoașterea, devin tot mai puțin surmontabile.

În acest punct de inflexiune, noile tehnologii sunt cele care pot genera instrumentele potrivite pentru managementul informației și cunoașterii, capabile să schimbe sistemele și relațiile între acestea.

O abordare particulară a evoluțiilor în sfera informațională este promovată de Manuel Castells, care propune, pentru înțelegerea acestora, conceptul de informaționalism, descris drept „experiența colectivă în Era Informațională” (Castells).

Noua lume descrisă de Castells, apărută la sfârșitul anilor 1960, care coincide cu proiecțiile paralele ale lui Drucker, are la bază trei procese independente: revoluția tehnologiei informației, crizele economice și proliferarea mișcărilor sociale de tipul libertarianismului, feminismului, protecției drepturilor omului și mediului.

Interacțiunea dintre aceste procese și reacțiile declanșate de acestea sunt considerate fundamentele unei noi societăți, cea de tip rețea, în care domină cultura comunicării între culturi diferite. Este o rețea de tip închis-deschis de sensuri culturale care coexistă, interacționează și se transformă reciproc drept urmare a acestui schimb permanent (Castells).

Această cultură a comunicării este favorizată de internet, spațiul preferat de utilizatori, organizații și chiar state pentru comunicațiile în masă. Mai mult, combinația de știri online, blogging, comentarii pe forumuri cu serviciile de tip RSS a transformat mass-media într-o nouă formă de comunicare, respectiv autocomunicare în masă. S-a creat o cultură nouă, a lumii virtuale, în care rețelele digitalizate ale comunicațiilor multimodale au inclus toate experiențele personale și expresiile culturale care au făcut din virtualitate o dimensiune fundamentală a realității, în care sociabilitatea se combină cu jocurile de rol ce antrenează noi comportamente și pattern-uri de interacțiune între om și informație (Castells).

Cultura virtualității reale descrise de Castells este construită din sisteme simbolice virtuale, în care se dezvoltă categorii ce modelează comportamentele și accentuează stratificarea socială, din cauza diferențelor culturale și educaționale, dar și a interacțiunii și influenței (Castells).

Astfel, căutarea informațiilor, partajarea acestora și tehnologia mobilă de learning devin componente esențiale și complementare în trecerea de la educația formală la cea informală și impulsionează proiectarea de noi modele educaționale, bazate pe colaborare, coordonare și comunicare (Mills et al., 324-334).

Rezultatul interacțiunii online a determinat o circulație accelerată a informațiilor și experiențelor, la care se conectează tot mai mulți oameni reducând distanțele spațiale și temporale și mai ales scurtând perioada în care o anumită informație prezintă un avantaj. Platforme mari de internet, precum Google, Facebook, Twiter joacă un rol tot mai important în societatea contemporană, facilitând conexiunile între prieteni și membri ai familiei, între politicieni și alegători, între guverne și cetățeni, între consumatori și producători, precum și între angajatori și angajați.  Ia naștere astfel „rețeaua virtuală a celor conectați la nivel social și global” (Beurer-Zuelling, Meckel).

O nouă revoluție se întrevede și în ceea ce privește percepția asupra proprietății, specialiștii evidențiind că, sub impactul dezvoltării internetului, are loc o trecere de la o paradigmă în care accentul era pus pe proprietate la cea în care fundamentul este obținerea accesului. Noua tendință se regăsește în ceea ce Ray Algar denumea în 2007 „collaborative consumption”, modelul deținerii de obiecte fiind înlocuit de unul al folosirii acestora în comun (Algar).

Implicarea indivizilor în viața online și efectele pe care le produc în plan societal au condus la dezvoltarea, în ultimii ani, a unui nou subdomeniu de cercetare sociologică, cunoscut sub numele de sociologia Internetului. Aceasta presupune aplicarea teoriei și metodelor sociologice asupra Internetului ca sursă de informare și comunicare, respectiv analiza comunităților virtuale, a lumilor virtuale, a interacțiunilor acestora cu lumea reală, a schimbărilor organizaționale catalizate prin intermediul new media. Prin analiză de rețea ori de conținut, prin metode statistice și interpretare calitativă, pot fi relevate și studiate schimbările sociale.

Potrivit lui DiMaggio et al., cercetarea sociologică în acest mediu se focalizează pe implicațiile în sfera inegalității – problema divizării digitale -, comunităților și capitalului social – problema dislocării spațiale -, participării politice – aspecte legate de sfera publică, democrație deliberativă, societate civilă -, organizațiilor și instituțiilor economice, precum și a participării la diversitatea culturală(307-336).

Subsecvent, sunt analizate impactul asupra sociabilității, angajamentului civic, precum și al relațiilor de familie și prietenie, în toate culturile.

Un studiu privind impactul internetului asupra societății americane, realizat în 2007 de USC Annenberg School Center for the Digital Future (Digital Future Project), a consemnat că 43% din utilizatorii de internet care sunt membri ai unor comunități online au declarat că se simt la fel de puternic atașați de acestea ca și de comunitățile reale în care trăiesc.

5.3. Provocări pentru intelligence în societatea cunoașterii

Odată cu schimbarea naturii amenințărilor și a evoluțiilor tehnologice, a devenit evident că demersurile individuale sau instrumentele tradiționale nu mai sunt suficiente pentru asigurarea securității, ceea ce a determinat, pe lângă preocupări de fundamentare teoretică a intelligence, un amplu proces de transformare instituțională la nivelul structurilor, care să le permită îndeplinirea în mod competent a misiunilor și satisfacerea cererii beneficiarului.

Transformarea instituțională constituie și una dintre modalitățile de producere a inovației cel mai des întâlnite în sfera publică (Zamfir), în sensul eficientizării cooperării între indivizi, atât pentru a atinge un scop comun, cât și pentru satisfacerea intereselor individuale (Ostrom).

Procesul a fost impulsionat cu atât mai mult cu cât unii experți, precum Joshua Rovner (260-271), susțin că există semnale că intelligence-ul ar putea ajunge să dețină un rol secundar în susținerea procesului de decizie, ca urmare a extinderii accesului la informație.Această perspectivă se justifică prin creșterea influenței social media și provocările reprezentate pentru serviciile de informații de numărul tot mai mare de centre de reflecție și companii din mediul privat care pot furniza suport analitic. Dacă mass-media – atât cea tradițională, cât și noile canale de informare – a condus la o „explozie” de noi surse, apariția și dezvoltarea sectorului privat de intelligence a intensificat „competiția” pentru atenția factorilor de decizie, care dispun, în prezent, de un număr semnificativ de alternative.

Similar altor agenții guvernamentale, al căror scop este generarea de valoare publică, sub impactul transformărilor de securitate și al evoluțiilor tehnologice, organizațiile de securitate au fost nevoite să identifice noi modele de măsurare a eficienței organizaționale. Astfel, au fost acceptate principii economice conform cărora eficiența este apreciată în funcție de două categorii de rezultate: economice, prin prisma rezultatelor financiare obținute și, respectiv, sociale, prin prisma măsurii în care organizația a contribuit, prin investiții, la creșterea bunăstării în ansamblu a societății.

Serviciile de informații sunt asociate tot mai mult cu furnizarea de cunoaștere obținută în cadrul unor rețele multidisciplinare, sens în care colaborarea public-privat (prin cooperarea între instituțiile publice de securitate și cele bazate pe principiile economiei de piață), consilierea și influența exercitate de organizații neguvernamentale au un efect important asupra eficienței deciziilor politice adoptate de un stat pentru asigurarea securității (Bodnar, 4).

Totodată, centrele de reflecție, universitățile și institutele de cercetare contribuie la procesul de intelligence, acestea aducând plusvaloare prin oferirea unor perspective diverse.

Subsecvent nevoii de schimbare și adaptare permanentă a intelligence-ului, un rol major se atribuie dimensiunii analitice, care, potrivit lui Mark M. Lowenthal, trebuie să fie oportună, obiectivă, să nu se rezume la „fapte”, ci să evidențieze „implicații”, să fie mai degrabă utilă decât eficientă și să pună accentul pe „strategic” și mai puțin pe „tactic”.

Potrivit expertului, în ceea ce privește schimbul de informații, accentul pus pe necesitatea colaborării este util, însă ar putea conduce, la nivelul analiștilor, la o atitudine inhibată în ceea ce privește elaborarea materialelor, de teama de a nu pierde date importante. În prezent există, potrivit lui Mark Lowenthal, cazuri în care „schimbul” conduce la o avalanșă de informații ce trebuie parcurse, chiar dacă nu toate sunt importante (Lowenthal, 31-37).

Îndeplinirea misiunilor specifice de către serviciile de intelligence este influențată masiv de modul în care acestea se adaptează la evoluțiile interne și externe și de capacitatea de recalibrare, raportat la provocările cu care se confruntă, în plan instituțional și operațional.

Pentru serviciile de intelligence, adoptarea culturii deschiderii și acroșarea la societatea cunoașterii au venit ca o evoluție firescă, în ultimul deceniu. Comparând „vechiul” cu „noul” intelligence, Robert David Steele a evidențiat că ne aflăm, actualmente, în a treia eră a activității informative, cea colectivă, care implică transformarea fiecărui cetățean în colector, producător și consumator de intelligence în același timp. Decizia devine astfel un act colectiv, fiind o responsabilitate moștenită de către fiecare membru al societății care dorește să fie condusă de un guvern democratic, să fie justă și așezată pe baze morale („The Evolving Craft of Intelligence”, 71-83).

Steele numește această perioadă „era deschiderii totale”, în care, exceptând contraspionajul, creșterea transparenței și adevărul oferă suport decizional tuturor, de la cetățean la conducerea executivă, construind în același timp încredere. Astfel, serviciile de intelligence vor fi capabile să gestioneze complexitatea securității într-un mediu și o arhitectură internațională fluide, marcate de revoluții în producția și diseminarea cunoașterii și de caracterul dinamic al relațiilor sociale și tehnologiei(„The Craft of Intelligence”).

Pe de altă parte, Magnus Hoppe susține că, dimpotrivă, complexitatea societății actuale nu a condus la o reală reformare a modului în care se practică intelligence-ul, pentru că se pune încă prea mult accent pe cunoaștere ca produs fizic și mai puțin pe aspecte nemateriale, precum intuiția personală și colectivă (59-68).

Zoran Lovrekovic a constatat că managementul cunoașterii constituie în fapt răspunsul la o serie de probleme noi ce trebuie gestionate de organizații: nivelul tot mai ridicat de competiție, modificarea constantă a tehnologiei, diversificarea forței de muncă, rapiditatea inovațiilor propuse, complexitatea mediului managerial în ritm alert, faptul că viitorul seamănă din ce în ce mai puțin cu trecutul. Astfel, avantajul competitiv al organizațiilor este asigurat doar prin satisfacerea necesităților clientului, centrată pe relația cauză-efect (Lovrekovic, 128-141).

5.4. Implicații ale dezvoltării tehnologiei în sfera securității naționale

Accesul la tehnologie și dobândirea de abilități digitale, componente esențiale ale procesului de inovare, generează oportunități importante nu doar pentru indivizi, dar și pentru instituțiile guvernamentale, inclusiv cele din sfera securității naționale, nevoite, similar întregului spectru organizațional, să depășească așa-numitele falii digitale, create de contexele locale/particulare, diferențele la nivelul societăților și accesul limitat la informație, tehnologia informațiilor și comunicării și la cunoaștere.

Efectele acestor falii digitale sunt limitarea creșterii/dezvoltării, producerea de asimetrie și chiar pierderea cunoașterii, diminuarea abilităților de gestionare a cunoașterii și de inovare. Serviciile de informații se adaptează la societatea 3.0 prin formularea de strategii naționale, precum și prin utilizarea extensivă a surselor deschise și a inovației (Giebel, 1-24).

Dintr-o altă perspectivă și elaborând tot pe ideea faliilor digitale, Alice Lee a remarcat că evoluția economică și socială a colectivităților umane, bazată pe dezvoltarea tehnologiei informației și comunicațiilor, tranziția către societatea cunoașterii și noua modalitate de învățare a „generației net” au obligat cetățenii să dezvolte noi competențe, pentru a se adapta în „era mobilă”: conceptuale, practice și umane (Lee, 28).

Pentru depășirea barierelor generate de divizările globale digitale și accesul limitat la tehnologia informațiilor și comunicării, Alice Lee recomandă:

promovarea „învățării mobile” și maximizarea tehnologiilor mobile;

cultivarea competențelor specifice secolului al XIX-lea cu obiective precum răspunsul la necesități specifice noului mediu socio-tehnologic, îngustând astfel faliile digitale, favorizând pluralismul media și contestând restricțiile asupra libertății de exprimare;

stabilirea de rețele colaborative și parteneriate strategice;

reforma educației și instruirea profesorilor;

contextualizarea inițiativelor pentru anumite elemente culturale;

luarea în considerare a puterii indivizilor (în special a generației Net) în societatea civilă atunci când este sugerată adâncirea cercetării în domeniu (Lee).

Pe acest fond, apelul la reexaminarea și schimbarea perspectivelor teoretice și practice ale profesiei de ofițer/analist de informații nu pare a fi exagerată. John Coyne, Stuart Neal și Peter Bell au apreciat că utilitatea intelligence în fundamentarea deciziilor a scăzut din cauza „dogmelor” învechite care orientează activitatea de intelligence, transparenței exagerate a culturii organizaționale, care „a demistificat capabilitățile specifice”, și valorizării informației secrete brute în defavoarea analizei finite. În plus, disponibilitatea tot mai crescută a informației și accesibilitatea instrumentelor și interfețelor simplificate de management al datelor au făcut ca beneficiarii să se transforme ei înșiși în „analiști”, în vreme ce rolul analiștilor de intelligence se restrânge la cel de simplu gestionar de informații (Coyne et al., 53-68).

Cel mai mare impact asupra evoluției accelerate a intelligence-ului a avut-o însă revoluția informației și comunicațiilor (IT&C): a generat schimbarea în organizații profund birocratice, cum sunt cele de intelligence; a dus la reanalizarea etapelor ciclului de intelligence; a pus noi probleme pe agenda internă a instituțiilor de securitate și a produs modificări în cultura acestora (Berkowitz, 109-111).

Stephen H. Campbell susține chiar că revoluția IT&C a făcut ca spionajul și schimbul de secrete să devină mai ușor de identificat de către serviciile de informații, prin accesarea rețelelor sociale, camerelor de discuții, istoricului creditelor, comportamentelor de cheltuire a veniturilor. Nu mai este nevoie de întâlniri directe, în locații sigure între ofițerii de informații și agenții lor, aceștia putându-se întâlni prin conexiuni video securizate pe Internet. Pe de altă parte însă, analiza de informații nu a devenit neapărat mai facilă, fiind dificil ca analiștii să țină pasul cu apariția continuă de informații (63).

Internetul, pe lângă efectele în dimensiunea socială analizate anterior, a adăugat un nou domeniu, cel cibernetic, la deja cunoscutele aer, apă, terestru și spațiu cosmic (Grant).

Amenințările ascunse ale globalizării comunicațiilor prin internet se dezvoltă într-o manieră agresivă și în forme ce pot afecta toate componentele securității (Campbell, 60) și care sunt dificil de atribuit. Strategia Cibernetică a Uniunii Europene, adoptată în 2013, identifică șase factori care pot provoca amenințări cibernetice: corporații, infractori cibernetici, angajați, hacktiviști, state naționale și teroriști.

Sunt de notorietate atacurile cibernetice ale Rusiei asupra Georgiei, Estoniei și Ucrainei, infiltrarea virusului Stuxnet în centralele nucleare iraniene sau semnalările privind adaptarea continuă a propagandei rusești la mijloacele online – în spațiul public existând numeroase dezbateri privind așa-numiții trolli, care activează în cadrul Centrului Internet de la Moscova.

Dintre toate amenințările pe care mediul virtual le-a potențat, cea mai vizibilă este terorismul internațional.Prin capacitatea sa de a mobiliza comunități deteritorializate, decise să provoace state și autorități religioase, spațiul cibernetic a devenit un sanctuar virtual pentru teroriști și insurgenți, în care se pot strânge fonduri, recruta și instrui membri, planifica și lansa atacuri ori publica rezultatele acțiunilor lor (Campbell, 61). Mai întâi Al-Qaeda, apoi Statul Islamic au găsit în internet cel mai bun mediu de a disemina materiale de propagandă, utilizând hashtag-uri și forumuri populare pe internet pentru a asigura o distribuire la scară cât mai largă a videoclipurilor lor. Activitatea s-a rafinat până la realizarea de materiale speciale pentru grupuri țintă diferite.

Spre exemplu, Brigada Al-Khanssaa, formată din femei, a postat pe forumurile jihadiste un material intitulat „Femeile în Statul Islamic: Manifest și studiu de caz”, tradus de Quilliam Foundation, în februarie 2015, în care prezintă „idilic” modul de viață în teritoriile controlate de insurgenții sunniți. Documentul vizează „clarificarea rolului femeii musulmane și a vieții dorite de aceasta, a realităților vieții și existenței femeii în Statul Islamic și demistificarea zvonurilor lansate de detractori, expunerea falsității tawheed din Peninsula Arabică – susținători ai protejării femeii și prezervării drepturilor și religiei sale (Quilliam Foundation).

Progresele tehnologice sunt folosite și pentru provocarea de breșe majore în sistemele de păstrare a informațiilor secrete, punând agențiile de intelligence de a menține controlul asupra acestora (Campbell, 62).

Cazurile Wikileaks, Edward Snowden, Julian Assange, Panama Papers sunt exemple care au marcat decisiv dezbaterile privind limitele secretului în intelligence.

Schimbările tehnologice produc însă un impact masiv și în activitățile indivizilor, conducând la noi modalități de utilizare a cunoașterii în organizații, inclusiv cele de intelligence.

Tehnologia și avansul cunoașterii au condus la apariția, în timp, a unor noi INT-uri, precum CYBERINT, respectiv consolidarea rolului și augmentarea importanței altora (OSINT).

Ultraspecializarea disciplinelor tehnice de intelligence a generat multiple avantaje pentru intelligence, cel mai relevant fiind perfecționarea abilităților specifice fiecăreia dintre acestea și posibilitatea achiziționării sau creării de instrumente din ce în ce mai performante și flexibile, pentru gestionarea unor riscuri și amenințări apărute ori transferate în medii extrem de dinamice.

Spre exemplu, apariția ”Measurement and Signatures Intelligence” (MASINT), în 1986, este considerată de Stephen H. Campbell drept o consecință directă a avansului tehnologic asupra intelligence-ului (58). Prin utilizarea de senzori echipați cu procesoare miniaturizate și baze de date specifice, operatorii de intelligence pot localiza, identifica aproape instantaneu și clasifica entități aflate în atenție, indiferent că acestea sunt fixe (clădiri) sau dinamice (autovehicule, nave, persoane) („Measurement and Signatures Intelligence”).

CAPITOLUL 6

Perspective ale OSINT în societatea cunoașterii

În acest capitol am pornit de la premisa că scopul deținerii de cunoaștere ca avantaj competitiv plasează, în prezent, OSINT într-o poziție privilegiată din perspectiva accesului la cele mai noi informații și la valoare, având în vedere capacitatea de acoperire a golurilor informaționale din alte surse, prin furnizarea unei viziuni ample a tabloului de securitate și prezentarea unor puncte de vedere avizate ale unor specialiști și utilizarea literaturii gri.

Am analizat provocările pentru OSINT determinate de dezvoltarea Internetului și a social media, precum și posibilități noi de valorificare a OSINT în interiorul intelligence și în afara sa, pornind de la oportunitățile oferite de mediul online.

Cercetarea bibliografică s-a concentrat pe dezbaterile cu privire la rolul și importanța surselor deschise după 11 septembrie 2001, precum și pe cele referitoare modelele de expoatare a surselor deschise.

Din acest ultim punct de vedere, am continuat analiza comparativă privind raportarea serviciilor de intelligence din Marea Britanie și România la OSINT, cu accent pe avantajele și dezavantajele cadrului de utilizare a OSINT în cele două state.

Concluziile referitoare la dinamica OSINT au fost consolidate prin aplicarea unui interviu administrat pe un eșantion reprezentativ de 24 de lucrători în intelligence, cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani, care ocupă poziții diverse în organizație, cadru de execuție (16) sau management (8) și în diverse zone de lucru ale organizației – tehnic (8), operativ (8), analiză multisursă (8), surse deschise (8).

Din tipologia întrebărilor specifice chestionarului, am optat pentru întrebări deschise privind raportatea la problema abordată și motivația răspunsurilor, care au fost organizate de la general la specific, pe două grupe, respectiv grupa avantaje și limite și grupa perspective, scopul fiind obținerea unei coerențe mai mari a răspusurilor în interiorul grupelor (Chelcea, 74-75).

6.1. OSINT ca liant între intelligence și cunoaștere generată de societate

Conectarea serviciilor de intelligence la societatea cunoașterii reclamă un parteneriat real cu sursele cunoașterii fundamentale și aplicate, cu polurile de expertiză și cu instituțiile publice și private, în parteneriate bi- și multidimensionale. La fel de important, necesită un parteneriat cu cetățenii, al cărui scop final este asigurarea condițiilor pentru obținerea bunăstării sociale, în condiții de siguranță.

OSINT poate facilita această legătură între toate nodurile societății care pot oferi expertiză – agenții guvernamentale, ONG-uri, companii, universități, institute de cercetare.

Această evoluție a fost favorizată de adoptarea lucrului în rețea și utilizarea aplicațiilor web 2.0. Emergența modelului de lucru în rețea și dezvoltarea soluțiilor tehnologice care îi asigură funcționalitatea au determinat implementarea, la nivelul comunităților de intelligence și nu numai, a platformelor comune de lucru, destinate acoperirii a cât mai multora dintre nevoile operatorilor în cadrul fiecărei etape a fluxului de intelligence. De asemenea, aplicațiile Web 2.0 au permis, pe de o parte, dezvoltarea simultană a sistemelor de surse (new media) și a mijloacelor de captură a informațiilor furnizate de acestea și, pe de altă parte, au oferit organizațiilor de intelligence multiple soluții pe linia îmbunătățirii capabilităților de procesare, analiză, diseminare și interacțiune în timp real (Posaștiuc).

A contat și faptul că OSINT a câștigat treptat o poziție tot mai solidă în portofoliul serviciilor de informații. În favoarea consolidării statutului său, a pledat și contribuția la aportul de cunoaștere pe care sursele deschise au adus-o în sfera economică și academică, prin cele două ramuri – business și analytic intelligence. OSINT a devenit astfel o modalitate relativ ușoară de cunoaștere a țintelor sau obiectivelor intelligence-ului, a evoluțiilor zilnice referitoare la un spațiu sau un subiect dat sau chiar a evenimentelor care nu apar în documentele oficiale (Galaon).

Pe măsura proliferării platformelor sociale și atragerea continuă de către acestea a numeroși utilizatori, s-a determinat adaptarea modului de lucru al instituțiilor de intelligence la această nouă realitate. Treptat, acestea și-au perfecționat instrumentele de monitorizare a social media, după algoritmi proprii sau ajustându-le pe cele comerciale. Exploatând facilitățile oferite de acestea și integrându-le în operațiunile proprii, social media a avut efecte fundamentale în plan tactic, operațional și strategic.

Acestea s-au impus rapid ca mijloace de captare de informații valoroase, inclusiv prin implicarea cetățeanului despre acțiuni ilegale și pericole imediate ce pot avea consecințe majore asupra securității naționale sau de semnale despre posibile zone critice ce ar putea avea impact asupra societății și statului. Utilizarea în procesul de angrenare a cetățeanului la realizarea securității și de educarea acestuia pe probleme de securitate, în strategiile de comunicare pe timp de criză sunt, de asemenea, alte câteva dintre avantajele pe care folosirea social media le oferă structurilor de intelligence.

Această activitate nu este însă una facilă, în condițiile în care societatea, mai ales cea care activează în sfera virtuală, adoptă noi modalități de comunicare, organizare și diseminare a mesajelor, sub imboldul noilor tehnologii. Volumul de informații și mesaje vehiculate pe canalele virtuale este imens și devine din ce în ce mai mare cu fiecare nouă postare. De asemenea, utilizarea datelor obținute din aceste surse ridică o serie de probleme de etică, fiind invocat riscul erodării libertăților civile (Bartlett et al., 1-23), iar gradul de veridicitate sau de autenticitate al reacțiilor înregistrate este dificil de stabilit cu exactitate.

În cazul acestui tip de date, cuvântul de ordine nu mai este „colectare”, ci „acces”, ceea ce indică faptul că, în mediul online, avem de-a face cu un proces diferit de cel tradițional de culegere de date.

Conform opiniei exprimate de Gregory F. Treverton și Renanah Miles, „social media și smart phone-urile pot transforma orice individ în colector geo-localizat și în analist în timp real” (8), însă, în același timp, și într-o țintă (20).

Din cauza amplorii pe care această sursă deschisă de informare a căpătat-o, dar și ca o consecință a specializării instrumentelor prin care este exploatată, o parte a teoreticienilor din domeniu a inițiat demersuri pentru construirea unui nou tip de INT – social media intelligence/ SOCMINT, ca disciplină distinctă de OSINT. Din punctul meu de vedere, această evoluție este una artificială, SOCMINT nereprezentând altceva decât una dintre evoluțiile firești ale OSINT în era tehnologică și informațională.

În fapt, însuși termenul SOCMINT suferă o serie de confuzii, unii autori amestecând în același concept, cel de social media, sursele ce conțin informație de tip articol (materiale finite, în general, reprezentând opinia personală a autorului, ca parte a unei dezbateri, respectiv blogurile și forumurile) cu platformele de socializare. Facebook, Twitter, Google+, LinkedIn, Vkontacte, Orkut, Sina Weibo, Renren sunt doar câteva dintre platformele de socializare care agregă milioane de schimburi de mesaje instant, zilnic. Academia.edu este o rețea de socializare ce se adresează comunităților conectate la activități de cercetare și de educație la nivel universitar. Instagram, YouTube, Flickr, Vimeo, Picasa sunt câteva dintre platformele specializate în diseminare de conținut video sau foto.

James Bartlet et al. fac distincția între informațiile colectate din surse publice (open source SOCMINT), preluarea de informații private din spațiul public (directed surveillance SOCMINT) și obținerea de date prin folosirea autorizată (covert human SOCMINT) (Bartlett et al., 9-10).

Avantajele oferite de social media sunt avute în vedere de serviciile de intelligence, iar o serie de studii și evenimente au arătat implicațiile lor în activitatea de intelligence pe mai multe planuri.

Astfel, social media au oferit un cadru larg de oportunități: de la urmărirea și analiza aproape în direct a unor situații cu impact asupra securității, precum protestele din timpul primăverii arabe, mobilizării pe parcursul Euromaidanului ucrainean la decelarea unor elemente de dezinformare și fake news.

Prima și cea mai prezentă în dezbaterile de specialitate este legată de necesitatea identificării, prin analiza mesajelor postate de utilizatori, a eventualelor riscuri la adresa securității naționale. Prin analiza mesajelor și materialelor postate pot fi decelate, uneori în timp real, intenții de derulare de atentate, activități ilegale specifice criminalizății organizate ori infracțiunilor economice. De asemenea, analiza social media oferă posibilitatea de a lua „pulsul comunităților” cu predispoziție către acțiuni contrare stabilității sociale, lansare de idei extremiste și atragerea de noi discipoli (Vlădescu, 85).

O a doua direcție are ca punct de plecare disponibilitatea multora dintre utilizatorii internetului de a disemina public informație. Această atitudine reprezintă, în ultimă instanță, un accept deschis pentru structurile guvernamentale de intelligence de a le accesa și utiliza în îndeplinirea misiunilor specifice în planul securității naționale. Astfel, o bună parte din materialele postate pe platforme, bloguri și forumuri poate fi considerată o contribuție voluntară a cetățenilor la realizarea securității proprii, respectiv o formă de intelligence colectiv. Organizațiile de intelligence pot astfel înțelege tendințelemediului de securitate și pot decela ori estima posibile direcții de acțiune.

În context, sensul social media a devenit împărtășirea de informații, dat și de sentimente, social media încurajând implicarea factorului uman și participarea lui la ceea ce Robert Steel denumea ”intelligence collective”. Efectul imediat a fost multiplicarea rapidă a datelor disponibile, dar și a legăturilor dintre diferite surse de informații, în interiorul unor baze de date, a hipertextelor și a rețelelor (Lazăr, Galaon, 489-490).

Nu întotdeauna exploatarea SOCMINT conferă serviciilor de informații capacitatea de anticipare, prevenire ori contracarare. În domeniul contraterorist acest neajuns este cel mai acut resimțit și are consecințe dintre cele mai severe.

Cazul atentatelor teroriste din Franța sau Bruxelles oferă exemple publice recente în acest sens. Amedy Coulibaly, teroristul care, la 9 ianuarie 2015, a atacat magazinul evreiesc Hypercacher, postase o serie de mesaje cu conținut extremist și care indicau radicalizarea sa sub impactul propagandei jihadiste promovate de exponenți ai Statului Islamic. Mai mult, acesta se aflase în atenția autorităților franceze, fiind monitorizat constant de către serviciile de informații până în vara anului 2014.

O altă limitare este dată de controlul statal asupra activității online. Iran și Coreea de Nord sunt exemple relevante din acest punct de vedere. Cu toate acestea, în timpul ”revoluției verzi” din Iran din anul 2009, informațiile difuzate imediat pe platformele de socializare au permis o reacție promptă din partea comunității internaționale (German).

La graniță se află China și Federația Rusă, prin activitatea de „filtrare” a accesului populației la internet ori de cenzurare a anumitor pagini.

6.2. Dezvoltarea provocărilor pentru OSINT

Internetul pe care îl accesăm zilnic, folosind diferite instrumente tehnologice, servicii și aplicații, reprezintă doar o foarte mică parte a ceea ce conține cu adevărat. În afara webului de suprafață (surface web), așa cum este acesta cunoscut, două alte concepte trebuie analizate pentru a cuprinde întreg universul virtual de cunoaștere: „webul invizibil” (deep web) și cel „întunecat” (dark web).

Explorarea la adevărata capacitate a internetului a devenit, în aceste condiții, o povară pentru operatorii OSINT, nevoiți să gestioneze volume imense de informație nestructurată, încorporată în conceptul nou de Big Data.

Potrivit unui studiu realizat de TechAmerica Foundation, Big Datanu este o tehnologie,ci un fenomen care rezultă din cantitatea vastă de informație brută generată de societate și colectată de entități private și publice. Biga Data este definit drept „volume largi de date de o înaltă velocitate, complexe și variabile, care necesită tehnici și tehnologii avansate pentru captură, înmagazinare, distribuție, gestionare și analiză” (TechAmerica Foundation).

Aceasta, la rândul său, se regăsește preponderent în deep web.

O provocare, dar și un domeniu care poate genera informație de primă mână, deepweb reprezintă un concept complex care, după unele estimări, este de aproximativ 500 de ori mai mare decât webul de suprafață (***, „Deep Web: a Primer”), respectiv 99% din totalul informațiilor pe Internet.

Potrivit lui Chris Sherman și Gary Price, „webul invizibil” reprezintă paginile de tip text, filele sau alte informații certificate de înaltă calitate disponibile via World Wide Web, pe care motoarele de căutare generale nu le pot adăuga indicilor paginilor web, din cauza limitărilor tehnologice sau din rațiuni particulare (Sherman, Price, 57).

Provocarea cea mai importantă constă în faptul că datele postate nu pot fi regăsite prin căutări standardizate, prin utilizarea de motoare de căutare (Google, Yahoo!, Bing). Fie că sunt postări pe platforme de socializare sau microblogging, link-uri ascunse în straturile paginilor dinamice, conținutul unor baze de date, acestea sunt „protejate” prin faptul că tot acest conținut structurat și nestructurat nu se regăsește într-un singur loc.

Sunt necesare interogări specifice, directe, pentru accesarea acestor de baze de date, ce pot conține materiale multimedia (audio, muzică, video), fotografii și grafică, liste de oferte de angajare, date fianciare (piețe de acțiuni, rate de schimb), știri, date de călătorie, informații accesibile pe bază de parolă.

Fig. 4. Momente-cheie în evoluția deep web (Ciancaglini, „The Deep Web: Shutdowns, New Sites, New Tools”)

„Webul întunecat” reprezintă o colecție de site-uri „secrete” care necesită un software special pentru accesare. Persoanele care postează în acest mediu sunt extrem de dificil de identificat și monitorizat, iar conținutul mesajelor nu poate fi accesat prin metode clasice.

A fost creat în 2002, în cadrul unui proiect intitulat „The Onion Routing, realizat de U.S. Naval Research Laboratory„ ca metodă de comunicare anonimă online.La scurt timp, a devenit spațiul cel mai utilizat de disidenții politici, hackeri ori teroriști, un canal de comunicare pentru participanții la piețele negre (Pagliery).

Luând în considerare misiunile critice ale instituțiilor din sfera securității naționale și provocările cu care acestea se confruntă în gestionarea datelor și informațiilor, Hsinchun Chen a propus dezvoltarea unei noi științe, informatică aplicată în intelligence și securitate (Intelligence and Security Informatics, ISI), al cărei obiectiv major să fie “dezvoltarea de tehnologii informatice, sisteme, algoritmi și baze de date avansate pentru aplicații în sfera securității naționale în baza unei abordări integrate a politicilor, tehnologiilor și organizațiilor” (Chen, 22).

Unul dintre demersurile sale de cercetare vizează dezvoltarea unui sistem de accesare a forumurilor din dark web, utilizând ca mod de lucru înregistrarea unor entități umane pentru obținerea accesului și, apoi, a unor parametri informatici specifici și multiple proxiuri dinamice pentru a menține accesul pe aceste forumuri (Chen, 53).

Pentru accesarea acestor spații, serviciile de informații sunt dispuse să investească resurse importante, fiind înregistrate deja rezultate: potrivit Defense Advanced Research Projects Agency, prin proiectul Memex s-a reușitcrearea unui motor de căutare pentru deep web și dark web (Harris).

Fig.5. Sistemul de acces pe forumuri din dark web(Chen, Dark Web. Exploring and Data Mining the Dark Side of the Web, 55)

6.3. Studiu de caz (III)

Modele organizaționale OSINT – România și Marea Britanie

Găsirea unor soluții de exploatare eficientă a potențialului surselor deschise a devenit un punct esențial în noile strategii de intelligence, pe măsura modificărilor majore ale mediului de securitate.

În structurile de intelligence, această preocupare s-a reflectat în dezvoltarea a două modele organizaționale: înființarea unor organisme dedicate, în cadrul cărora se desfășoară întreg procesul OSINT sau încheierea unor contracte cu companii private, furnizori de servicii și produse din surse deschise. Chiar și în cea de-a doua variantă se manifestă o preocupare în creștere pentru dezvoltarea propriilor capacități OSINT, în special pe segmentul social-media.

Fiecare dintre cele două modele prezintă avantajele și limitele sale. În acest sens am optat pentru prezentarea cazurilor unor servicii de intelligence din România și Marea Britanie, ilustrative pentru cele două modele.

În România, în cadrul Serviciului Român de Informații, începând din 2008 s-au pus bazele Centrului Surse Deschise, o structură distinctă, care are ca atribuții colectarea și analiza datelor din surse publice, care sunt de interes pentru securitatea națională, și contribuie la:

identificarea și analiza unor informații de interes din perspectiva securității naționale;

analizele multisursă, prin componenta OSINT;

susținerea parteneriatelor externe în cadrul Uniunii Europene și a Tratatului Nord-Atlantic;

consolidarea și promovarea culturii de securitate (***, „Centrul Surse Deschise”).

În schimb, în Marea Britanie și după 1990, structurile de intelligence au continuat să opteze pentru parteneriatul cu contractori privați pentru exploatarea informațiilor din surse deschise.

Potrivit profesorului de la Kings College Londra Sir David Omand, astăzi, clamarea insistentă a nevoii de transparență, a provocat otransformare radicală a viziunilor guvernamentale, trecându-se de la „statul secret, care lucra conspirat la protejarea țării”, la „statul protector al unei societăți deschise”, în care, prin transparență, „trebuie să se câștige încrederea opiniei publice că autoritățile lucrează eficient pentru apărarea securității naționale” (Omand, Phytian, 26, 38-63).

Strategia Națională de Securitate a Marii Britanii din 2008, prima de la finalul Războiului Rece, surprinde această nouă paradigmă, focalizându-se pe cetățean și, în premieră, se referă la dezvoltarea unui dialog cu opinia publică și cu mediile academic și privat în cadrul unui forum.

De asemenea, aceasta menționează sursele deschise, alături de sursele secrete și de datele personale protejate ca resurse importante pentru intelligence.

Presiunile generate de social media asupra activității serviciilor de informații au determinat acordarea unei atenții deosebite pentru obținerea unor prerogative lărgite de monitorizare a mediului virtual și pentru înființarea unor capacități proprii de valorificare a potențialului surselor deschise.

S-a exprimat în favoarea obținerii de către serviciile de informații de prerogative lărgite de supraveghere a activității jihadiste pe internet, secretarul britanic al apărării, Philip Hammond, care a subliniat că internetul a devenit o sursă de inspirație pentru teroriști (***, „Foreign Secretary Philip Hammond spoke at the Royal”).

O poziție similară a avut Stella Riminghton, director al MI5 în intervalul 1992-1996, în opinia căreia „MI5 trebuie să convingă opinia publică de necesitatea examinării datelor cu caracter privat în activitatea de realizare a securității naționale. Altfel, va crește popularitatea persoanelor egocentrice ca Julian Assange și Edward Snowden” (Lowe, Thornhill).

Malcom Rifkind, președintele Comisiei parlamentare de control pentru serviciile de informații și securitate, a afirmat că agențiile de informații trebuie să intercepteze în continuare mesajele dintre presupuși teroriști islamici și să nu se lase influențate de persoanele care militează împotriva acestor acțiuni, adăugând că „intervenția autorităților” este crucială pentru dejucarea de comploturi teroriste. Potrivit acestuia, lupta împotriva terorismului justifică intruziunile în intimitate, dar trebuie respectat principiul proporționalității.

Potrivit lui Annie Machon, fost ofițer de informații în MI5, în trecut, „dacă aveai o țintă care reprezenta o amenințare pentru securitatea națională, pentru a obține informații despre ea, erau necesare montarea de microfoane în telefoane, apartamente, urmărirea persoanei respective, poate chiar trimiterea unui agent pentru a afla informații legate de aceasta. În prezent, noi toți descoperim astfel de informații pe Facebook”.

6.3.1. Avantajele și dezavantajele celor două modele

În dezbaterile cu privire la rolul și importanța surselor deschise astăzi, o întrebare fundamentală vizează modul în care, în actuala eră digitală, serviciile de informații reușesc să facă față volumului imens de date.

În practică, se manifestă unele controverse, fiind puse în discuție procesarea mesajului prin mijloace tehnologice și contextul uman ce oferă semnificație acestor mesaje pentru beneficiari ori gradul în care sursele deschise devin activitate de intelligence de sine stătătoare sau constituie doar sprijin pentru alte tipuri de intelligence. De asemenea, se dezbat procesarea, colectarea, analiza și managementul surselor deschise la nivel intern față de cele externe – outsourcing.

Totodată, existența unui volum mai mare de date poate facilita anticiparea și conduce la o mai bună analiză, însă informațiile capătă semnificație numai într-un context dat: mai multe informații nu conduc implicit la concluzii mai bune sau la intelligence, iar problemele legate de colectare și analiză, create de evoluțiile tehnologice, nu pot fi rezolvate doar prin și mai multe mijloace tehnologice.

La nivel instituțional, chiar dacă s-au făcut progrese în a convinge factorii de decizie că exploatarea eficientă a surselor deschise solicită disciplină, metodologii și abilități deosebite, foarte multe instituții de intelligence nu au o viziune programatică în acest sens. Ca urmare, absența unui angajament financiar la nivel înalt în intelligence perpetuează în unele zone statutul de disciplină subordonată atribuit surselor deschise.

De asemenea, deși există o tendință de fuzionare a conceptelor de secret și public,devine vizibil un paradox al surselor deschise, în sensul că preferința instituțională pentru secret poate diminua potențialul democratic al surselor deschise.

În plus, dezvoltarea social media și asimilarea acesteia în cadrul activității de intelligence ca SOCMINT – considerat „un paradis” pentru OSINT – pun serviciile de informații în dificultate de a gestiona eficient și în timp util volumul imens de date vehiculat prin social media și generează dezbateri tot mai ample privind dilema etică-intelligence, respectiv necesitatea asigurării unui echilibru între dreptul cetățeanului la viață privată și necesitatea asigurării securității.

OSINT și-a pus amprenta în mod deosebit asupra conceptualizării intelligence-ului modern, sporind valoarea publică a acestuia și devenind o importantă capabilitate strategică pentru decidenți, iar prin SOCMINT intersectându-se cu HUMINT și dobândind un rol tactic deosebit.

Noua filosofie a determinat măsuri de reformare a serviciilor de intelligence, care au vizat legislația, condițiile de angajare, programele de training sau instrumentarul analitic.

În cadrul reformelor generate sub impactul creșterii importanței OSINT, autoritățile de securitate nu au oferit răspunsuri concrete asupra a ceea ce este permis sau nu în cadrul supravegherii virtuale, o mare parte a opiniilor publice arătând că lucrătorii de intelligence pot lua decizii operaționale cu implicații morale clare, însă respectarea normelor etice ar trebui să fie responsabilitatea factorilor de decizie.

Atât timp cât social media este accesibilă public, aceasta rămâne una dintre sursele permanente de informații pe care instituțiile din domeniul securității naționale trebuie să le acceseze, în limitele legii și cu respectarea principiilor etice.

În anumite circumstanțe, însă, mediul informațional devine un adevărat „câmp de luptă” în care acționează actorii lumii globale, ofensiv sau defensiv, prin informare sau dezinformare, propagandă și contrapropagandă, intoxicare și manipulare, publicitate și relații publice, atacuri cibernetice și spionaj, operațiuni psihologice și campanii mass-media.

În mod particular, rețelele sociale sunt un mediu extrem de interesant din perspectiva securității naționale, oferind oportunități de analiză, dar și pericole de natură să vulnerabilizeze sistemele esențiale ale statelor.

Organizațiile de intelligence depun eforturi permanente pentru identificarea, analiza și implementarea de soluții care să îmbunătățească fluxurile informaționale și instrumentele tehnice de suport, în concordanță cu dezvoltările științei și tehnologiei. Necesitatea utilizării instrumentelor specializate de analiza informațiilor derivă din dificultatea gestionării cantității imense de date și informații aflate pe piață.

Abundența informațiilor nu generează cunoaștere și nici nu răspunde la problemele specifice la care serviciile de informații trebuie să ofere soluții. Instrumentarul utilizat pentru gestionarea și prelucrarea informației, pentru transformarea sa în cunoaștere și valoare adăugată trebuie să includă produse dedicate diferitelor operațiuni (culegere, procesare de texte, regăsire și organizare de date, traducere automată etc.) și platforme integratoare, de modelare și analiză a datelor.

Natura duală a acestor informații (surse primare deschise – produse cu caracter închis, respectiv secret și diseminat către un public restrâns) impune, pe de o parte, o serie de practici de natură confidențială, ce caracterizează organizațiile de intelligence, precum accesul la baze de date secrete, aplicarea metodologiilor de lucru specifice, însă, pe de alta, permite mai multă deschidere în ceea ce înseamnă achiziționarea și exploatarea tehnologiilor, obținerea ori partajarea de cunoaștere la nivelul structurii, inclusiv pregătirea de specialitate.

6.3.2. Rezultatele interviului de cercetare referitor la dinamica OSINT

Din tipologia întrebărilor specifice chestionarului, am optat pentru întrebări deschise privind raportatea la problema abordată și motivația răspunsurilor, care au fost organizate de la general la specific, pe două grupe, respectiv grupa avantaje și limite și grupa perspective, scopul fiind obținerea unei coerențe mai mari a răspusurilor în interiorul grupelor (Chelcea, 74-75).

Legat de avantajele OSINT, tabloul general al răspunsurilor a surprins importanța în furnizarea de informații pentru:

întregirea informațiilor HUMINT; ,

înțelegerea contextului general a unei problematici prin accesarea de informații în limbi diferite și de pe spații diverse (legate de cultură, geografie, istorie, tradiții, mentalități, evoluții socio-economice etc);

validarea unor informații obținute din alte surse prin accesarea mediilor de experți;

avertizare timpurie cu privire la oportunități, riscuri sau amenințări la adresa securității naționale;

decelarea agresiunilor informaționale

susținerea parteneriatelor externe;

instruire;

formarea culturii de securitate.

Pe aceeași coordonată, o dimensiune accentuată în cadrul răspunsurilor s-a referit la depășirea de către OSINT, odată cu dezvoltarea Internetului, a rolului de completare a informațiilor din surse secrete și trecerea spre o etapă de inițiere a unor secvențe investigative proprii, care să orienteze HUMINT-ul și să deschidă noi oportunități operaționale.

Preponderent, OSINT a fost asociat cu costuri scăzute, însă au existat unele răspunsuri care au evidențiat că dependența de tehnologie, care se schimbă permanent și care presupune fonduri importante de investiții în instrumente și în instruirea personalului, determină ca OSINT să nu mai fie o resursă ieftină.

Ca și limite ale OSINT, toți respondenții au punctat subiectivitatea mesajului care circulă prin surse deschise și supraîncărcarea informațională, evidențiind faptul că activitatea a devenit cronofagă.

Pe componenta abordării de perspectivă, majoritatea respondenților a evidențiat că:

în viitor OSINT va avea aplicabilitate în toate domeniile din intelligence, cu accent pe operațional și analiza multisursă;

nivelul de încredere al produsului OSINT depinde de formarea de experți OSINT, care să dețină expertiză ligvistică, abilități analitice și operative, să stăpânească tehnici complexe de căutare și validare a informațiilor din mediul online, să utilizeze instrumente tehnologice de procesare a unor volume mari de date și să lucreze în echipe multidisciplinare;

valoarea acțională a OSINT, în special pe componenta online va spori;

OSINT este prima poartă de consolidare a cooperării pe linie de intelligence în cadrul NATO sau a altei oragnizații de securitate, permițând împărtășirea de bune practici, armonizarea acestora, lucru în comun, partajare de informații, abordare unitară a unei amenințări.

OSINT este un catalizator al transformării intelligence.

Concluziile interviului se înscriu în liniile generale ale dezbaterilor de după 2001 legate de limitele, avantajele și perspectivele OSINT.

Astfel, acestea sunt legate de atribuirea acestora a unei semnificații de catalizator universal al cooperării sau, din contră, de considerare a lor doar ca exponente ale unei realități parțiale. Sunt, de asemenea, prezente abordările despre nevoia de interpretare obiectivă a faptelor, mesajelor prin mijloace științifice versus natura umană subiectivă.

Din abordările experților devine evident că dezvoltarea tehnologiei și a comunicațiilor a determinat și o reorientare a OSINT către dimensiunea online și dezvoltarea de platforme colaborative, care să permită crearea de echipe multidisciplinare – formate din experți din intelligence și din afara sa, capabile să răspundă la provocările analitice ale actualei societăți, fie că acestea țin de realizarea unor diagnoze care să surprindă cu exactitate trăsăturile unei situații sau fenomen ori de elaborarea unor avertizări timpurii.

Este unanim recunoscut că, pentru a fi utilizată la potențialul ei real, informația trebuie împărtășită cât mai larg, fiind necesar să ajungă la cei care o pot folosi just și oportun. În realitate, informațiile cele mai valoroase ale serviciilor de intelligence continuă să fie clasificate.

Dinamica accentuată a relațiilor sociale și a tehnologiei reclamă o reinventare a intelligence-ului, prin asumarea unei perspective mai extinse din punct de vedere conceptual, pornind de la ideea că societatea este, după cum o definea Robert David Steele, „un ecosistem” și impune concentrarea intelligence pe o analiză holistică, dincolo de suma părților sale componente, și pe oportunități (”The Evolving Craft of Intelligence”, 71-83).

CAPITOLUL 7

Propunere de model organizațional OSINTîn format aliat

crearea unei rețele de comunități de practici OSINT –

”Dacă aș fi fost rege al lumii, aș construi o organizație OSINT care să rivalizeze organizațiile naționale existente SIGINT (CSEC în Canada, NSA în SUA) și organizațiile HUMINT (CSIS în Canada, CIA din SUA).Această organizație OSINT națională ar monitoriza toate tipurile de surse deschise (mass-media, experți, mediul universitar) și le-ar produce o ‘singură sursă’, produse magnifice OSINT, care ar putea fi adăugate la SIGINT, HUMINT, IMINT produse la nivel național. Având în vedere puterea și gama de comunicații globale de astăzi, cred că produsele OSINT ar fi mai complete și mai solide decât oricare altul produs de o singură sursă.”(general de brigadă în rezervă James Cox)

7.1. Elemente de context

Esența surselor deschise și a OSINT – însăși partajarea informației – se pliază perfect pe natura societății actuale. În ultimele două decenii de pionierat ale OSINT și până în prezent, în era multinațională, multiinstituțională, multidisciplinară, de analiză și partajare a informației în mai multe domenii, factorul uman a devenit tot mai important, ”esența secolului al XXI-lea fiind împărtășirea cât mai largă informației în beneficiul comunității globale” (Steele, Intelligence for Earth 163). Practic, astăzi putem spune că niciodată nu am fost mai aproape de societatea deschisă definită de Karl Popper în 1945 (198). Sub presiunea socială, statul a fost obligat să se pună sub controlul cetățenesc, realizat în primul rând printr-un acces tot mai larg la informații.

Creșterea valorii OSINT a fost determinată, în principal, de o serie de tendințe convergente: mutațiile survenite la nivel național și internațional în planul riscurilor și amenințărilorlaadresasecurității; participarea la misiuni internaționale (de implementare a păcii, de stabilizare, de asistență umanitară sau în caz de dezastre), care impun necesități complexe de informații referitoare la domenii (infrastructură, situație demografică, cultură, sănătate) și care nu reprezintă zone tematice tradiționale pentru sursele secrete; dezvoltarea internetului și transformarea lui într-un instrument principal de diseminare și comunicare; extinderea libertății de exprimare și de opinie, precum și colapsulmultor domenii inaccesibile anterior; explozia informațională și, implicit, creșterea exponențială a ponderii informației accesibile prin mijloace publice.

După anul 2001, la nivel internațional s-a manifestat o preocupare în creștere pentruidentificarea de soluții pentru exploatarea eficientă a surselor deschise în beneficiul securității.

Un model de succes este considerat Open Source Center din SUA, reorganizat recent sub denumirea de Open Enterprise Source (OSE), care potrivit purtătorului de cuvânt al CIA, Ryan Trapani,„își menține rolul său de centru de excelență al comunității de intelligence (IC) în colectarea, analiza și diseminarea informațiilor disponibile public” (Aftergood).

Proiecte de constituire a unor centre OSINT au fost promovate în multe țări europene, fie ca o inițiativă instituțională (precum în Elveția, România), fie sub forma unor huburi de expertiză pe anumite problematici, în special pe criminalitate organizată, precum CENTRIC OSINT HUB lansat în Marea Britanie în 2016, la inițiativa forțelor de Poliție(***, „Centric Osint Hub”, 8-11).

Evenimentele din ultimii doi ani care au marcat agenda de securitate europeană, precum atentatele de la Paris și Bruxelles, au readus în discuție disfuncțiile în cooperarea la nivel internațional pe teme de intelligence, inclusiv în ceea ce privește OSINT.

Ca reacție, o inițiativă integrată la nivel europeanvizând combaterea terorismului și a propagandei extremiste violenteonline a fost lansată în anul 2015 sub egida Europol, Internet Referral Unit, activitățile sale concentrându-se pe identificarea și eliminarea volumului tot mai mare de materiale teroriste pe internet și social media și sprijinirea statelor membre cu analize operaționale și tactice pe acest subiect (***, „Europol’s Internet Refferal Unit”). Pilonii de sprijin sunt considerați parteneriatele cu furnizorii de social media, companii private și punctele de contacte naționale de experți, stabilite în toate statele membre.

Cu toate acestea, la nivelul UE cooperarea îndomeniul intelligence se desfășoară cu dificultate, elocvente fiind vizibilitatea redusă a Forumului EUROSINT, amânările succesive privind înființarea unui Serviciu de informații european, vehiculată încă din 2004 și colaborarea în cadrul IntCen, unitatea de cooperare pe segmentul informațiilor clasificate în UE, unde contribuția statelor membre este de 20% în condițiile în care statele membre nu sunt obligate să furnizeze informații, ci depinde de disponibilitatea acestora (Jones).

7.2. Realizarea unei rețele de comunități de practici OSINT în format aliat

7.2.1.Premise

Experiența NATO în domeniul OSINT, precum și în ceea ce privește cooperarea pe linie de intelligence este solidă, iar aria de influență a organizației este una globală.

Din punct de vedere metodologic, la nivelul NATO există o serie de documente referitoare la exploatarea surselor deschise – ”NATO Open Source Intelligence Handbook” (2001), ”NATO Open Source Intelligence Reader” (2002), ”NATO Intelligence Exploitation of the Internet” (2002) – ceea ce ar facilita asimilarea unei perspective unitare asupra rolului OSINT.

7.2.2. Viziunea

Aceasta se referă la crearea unor rețele descentralizate de experți pe diferite problematici de securitate din statele membre și partenere NATO, susținută de o platformă colaborativă, în cadrul căreia vor fi partajate responsabilități, experiență și resurse.

Fig.6. Harta aliaților și partenerilor NATO (www.nato.int)

Pentru această rețea descentralizată vom utiliza denumirea de „comunitate de practici”, care, în accepțiunea lui Etienne Wenger, reprezintă un grup de oameni care împart o preocupare comună pentru ceva din ceea ce fac și învață cum să facă mai bine pe măsură ce interacționează în mod regulat (Lave, Wenger).

Considerăm că acest concept exprimă mai fidel delimitarea de formele de organizare rigide, ierarhice, bazându-se pe flexibilizarea și dinamizarea structurilor și a echipelor de lucru.

Potrivit lui Etienne Wenger, comunitatea de practici are trei caracteristici de bază: un domeniu comun de interes, interacțiunea și învățarea colectivă în cadrul comunității, fără a lucra neapărat împreună în fiecare zi, și expertiza practică în domeniul respectiv (Wenger).

Practic, printr-un proces de învățare socială, în cadrul comunităților de practici ”se împărtășesc idei și strategii, se determină soluții și se construiesc inovații” (Wenger).

După cum arată și denumirea rețelei, accentul va fi pus pe partea practică, pe lucrul împreună și învățarea colectivă în cadrul comunității, prin punerea în comun a experienței, dar și pe construirea încrederii, prin comunicarea permanentă.În contextul muncii comune aceste grupuri vor încerca soluționarea problemelor comune, vor face schimb de idei, vor stabili de standarde și vor identifica instrumente de dezvoltare arelațiilor între membrii comunității (***, „Communities of Interest and/or Community of Practice”).

7.2.3. Scopul

Prin formarea unor comunități de practici OSINT în cadrul NATO, fructificându-se deja premisele favorabile organizatorice și metodologice existente în această alianță, se urmărește crearea unui model nou de lucru OSINT, adaptat la cerințele societății de astăzi, care reclamă tot mai mult nevoia de cooperare între experți, învățarea continuă, dar și identificarea rapidă de soluții.

În mod concret, se va viza obținerea unei obținerea unei înțelegeri comune a terminologiei, în special a termenilor specifici ariei de responsabilitate a comunității, impulsionarea cooperării și inovării, în cadrul NATO, în abordarea problemelor de securitate în domeniul OSINT, care să susțină eficient activitatea de intelligence la nivel tactic-operațional și strategic. Se va urmări creșterea contribuției OSINT la politicile NATO și la comunicarea și receptarea corectă a acestora. În subsidiar, se va avea în vedere dezvoltarea de soluții inovatoare în domeniul OSINT.

7.2.4. Arhitectura, participanți și implementare

Fiecare stat membru sau partener NATO va desemna un punct național OSINT din cadrul sistemului de securitate, condiția fiind să fi dezvoltat sau să aibă în curs de dezvoltare sisteme de parteneriate cu autorități publice, medii academice, de bussiness, organizații neguvernamentale ori de comunicare directă cu cetățeanul.

Fig.7. Reprezentarea grafică a unei comunități de practici OSINT în format aliat

Susținem această arhitectură deoarece serviciile de informații sunt asociate tot mai mult cu furnizarea de cunoaștere obținută în cadrul unor rețele multidisciplinare, sens în care colaborarea public-privat (prin cooperarea între instituțiile publice de securitate și cele bazate pe principiile economiei de piață), consilierea și influența exercitate de organizații neguvernamentale au un efect important asupra eficienței deciziilor politice adoptate de un stat pentru asigurarea securității (Bodnar, 4).

După cum am demonstrat pe parcursul tezei, OSINT poate facilita această legătură între toate nodurile societății care pot oferi expertiză – agenții guvernamentale, ONG-uri, companii, universități, institute de cercetare, legătura cu cetățeanul.

Prin vot democratic se vor stabili noduri ale rețelei în anumite grupuri de state – membre și partenere, care prin rotație își vor asuma și responsabilitatea coordonării unui obiectiv de interes comun.

Obiectivele vor fi asumate, pe baza experienței naționale, pornind de la prioritățile NATO și de la problematicile de securitate unde OSINT are cea mai mare relevanță.

Studiile ONU privind relevanța OSINT (Grafic 1) confirmă declarațiile repetate ale unor șefi de servicii de intelligence, potrivit cărora importanța OSINT în informările transmise beneficiarilor este covârșitoare, pe majoritatea subiectelor de interes pentru securitatea națională.

Grafic 1. Relevanța OSINT pentru primele 10 amenințări economice și sociale identificate de ONU (Public Intelligence Blog, 2012)

Infrastructura de lucru va fi creată în jurul unei platforme colaborative, configurată astfel încât să integrezefacilități adaptate la noile tendințe în domeniul comunicării și al surselor deschise prezentate în graficele 2, 3, 4 și 5 de mai jos.

Numărul mare de utilizatori activi pe social media, abordată în această lucrare ca sursă deschisă, a făcut ca relevanța operațională a acesteia să crească exponențial, mediul virtual accentuând efectele negative ale globalizării, respectiv pe cele care vizează caracterul transnațional și din ce în ce mai difuz al amenințărilor, dar și pe cele pozitive – privind oportunitățile de partajare rapidă și în timp real a informațiilor și de implicare a cetățenilor în procesul de asigurare a securității.

Grafic 2. Utilizatori ai platformelor de socializare (Simon Kemp, 2016)

Modalitățile de lucru OSINT în prezent presupun adaptarea la tendința în creștere de accesare a platformelor de socializare de pe dispozitive mobile.

Grafic 3. Accesarea platformelor de socializare de pe dispozitivemobile (Simon Kemp, 2016)

Grafic 4. Conturi active pe platforme de socializare, raportat la numărul de locuitori (Simon Kemp, 2016)

Grafic 5. Conexiuni mobile de mare viteză comparativ cu numărul populației (Simon Kemp, 2016)

Platforma va fi mediul de partajare de surse relevante din toate tipurile de surse deschise pe fiecare domeniu de interes, a responsabilității de colectare și analiză a informațiilor între membrii comunităților de practici, precum și de constituire a unor baze de date la care să aibă acces toți membrii comunității.

Accentul va fi pus pe utilizarea unor provideri comerciali de date și informații, precum și pe structurarea informațiilor selectate, a surselor și subiectelor, după criterii predefinite.

În cadrul platformei vor fi integrate și posibilități de transmitere informației prin intermediul unei platforme cu acces restricționat, pe bază de parolă.

Accentul pus pe exploatarea și valorificarea internetului în cadrul OSINT trebuie înțeles și din această perspectivă, mai ales că, în momentul de față, creșterea competitivității în sistemul de culegere, prelucrare și diseminare a informațiilor obținute din surse deschise nu poate fi conceput fără un suport informatic de specialitate performant, fără adaptarea la cerințele pieței și la instrumentele oferite de diferitele platforme IT.

Această structură descentralizată poate avea și o componentă de tip forum deschis pentru schimb de cunoștințe și metodologii, în vederea asigurării integrării și uniformizării procedurilor și capabilităților tehnologice din domeniul OSINT. Astfel, poate crește capacitatea de exploatare și explorare a datelor din surse deschise și pot fi identificate mai ușor deficiențele în asigurarea interoperabilității, softuri utile și eficiente în activitatea curentă a structurilor instituționale participante, asigurarea valorii adăugate a surselor deschise în analiză.

Separat este necesară crearea unui portal dedicat, disponibil în rețea clasificată, pentru asigurarea confidențialității participanților și a datelor.Condiția de bază ar trebui să fie facilitarea și menținerea relațiilor reciproce, schimbul de date și produse, de la traduceri, preluări din mass-media în formă brută, la analize finite.

Întrucât unul dintre elementele-cheie de funcționare a comunității este învățarea continuă, vor fi incluse facilități de instruire virtuală – e-learning.

Astfel, aceste comunități vor oferi expertiză recunoscută și pot contribui la instruirea și educarea de noi experți din țările membre și partenere ale NATO.

Fiecare grup va fi reprezentat și într-un grup de experți, care va avea ca responsabilitate principală cercetarea mediului virtual, a modului în care funcționează diferitele tipuri de surse internet și a surprinde trendurile de evoluție (spre exemplu pe social media), concluziile urmând a fundamenta strategiile de exploatare a surselor deschise.

Fig.8. Reprezentarea grafică a platformei colaborative

7.2.5. Avantaje

Modelul  poate fi o alternativă la ciclul tradițional de intelligence, dar care, deși contestat, continuă să-și păstreze, după cum afirma Robert M. Clark, caracterul aproape „teologic” (11). În opinia aceluiași autor, alternativa ar putea fi includerea tuturor stakeholder-ilor (de la colectori la analiști și chiar consumatori) în proces, ceea ce presupune redefinirea conceptului astfel încât evoluțiile tehnologice să poată fi valorificate, iar problemele complexe – gestionate corespunzător. Acest lucru presupune un proces de intelligence care nu mai este liniar, ci centrat pe obiectiv; nu mai constituie un ciclu, ci „un proces în rețea, un proces social, cu toți participanții centrați pe țintă” (13).

Soluția propusă se pliază, de asemenea, pe studiile științifice recunoscute și premiate, precum cele ale Elinor Ostrom, laureată a Premiului Nobel în 2009 în Științe Economice, referitoare la guvernanța bunurilor comune.

Adoptarea unui model de rețele de comunități de practici prezintă și următoarele avantaje concrete:

descentralizarea va încuraja cooperarea, fiecare partener având posibilitatea să decidă în mod propriu cum soluționează sarcinile asumate;

produsele pot fi diseminate ușor și într-un format standard agreat la nivelul tuturor statelor participante, la solicitare sau din oficiu, pentru a spori transparența și încrederea;

presiunile asupra activității OSINT generate de necesitatea de a accesa surse din zonele de interes și cele legate volumul imens de date s-ar diminua, prin punerea în comun a resurselor cunoscătoare de limbi străine;

responsabilizarea individuală a statelor poate conduce la creșterea performanței, fiecare dintre acestea având interesul să fie considerat un pol de expertiză pentru celelalte;

fiecare stat care își asumă responsabilități se poate perfecționa pe linia respectivă, cu beneficii directe și asupra securității naționale;

ar putea fi încurajată exprimarea unei voci unitare în cadrul organizației și prin parteneriatele publice, în afara sa, cu reale beneficii în comunicarea strategică.

7.2.6 Provocări

După cum am arătat și mai sus, experți și practicieni au reclamat în spațiul public lipsa de voință a statelor de a disemina și pune în comun, în cadrul unei organizații, produse de intelligence care să sporească capabilitățile operaționale, tactice și strategice.

Acest lucru a fost motivat prin faptul că serviciile de informații sunt preocupate de securitatea surselor proprii, fie ele secrete, tehnice sau deschise, a metodelor utilizate pentru obținerea, realizarea și diseminarea de produse, precum și a informației în sine, știut fiind că, în caz de necesitate, aceasta poate constitui un avantaj competitiv.

În relațiile dintre state se manifestă, de asemenea, o preferință pentru schimbul direct de informații pe baze unu la unu, pentru prezervarea relațiilor privilegiate.

Este elocvent pentru arhitectura propusă de noi că Statele Unite ale Americii au relații bilaterale de împărtășire a informațiilor cu țările membre individuale, dar nu cu UE în ansamblu. Nucleul politicii de partajare a informațiilor americane continuă să-l reprezinte acordul Five Eyes dintre SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă și Marea Britanie, care își are originea în al Doilea Război Mondial (Schmiedl).

De aceea, în cadrul comunităților de practici propuse în această teză, considerăm esențială construirea încrederii interpersonale între membri, ca element de facilitare a schimbului de informații.

Provocări importante sunt, de asemenea, diferențele culturale, precum și cele organizaționale, ceea ce ar putea face dificilă cooperarea integrată (Muller-Wille, 15-18).

Nu în ultimul rând, sunt aduse în discuție costurile, care trebuie împărțite judicios între participanți, actualmente unele state contribuind mai mult decât altele (după cum arată tabelul de mai jos), fără a obține neapărat informațiile de care are realmente nevoie.

Concluzii generale

În urma cercetării științifice, am surprins elementele fundamentale ce definesc securitatea națională (interese, valori, actori), dar și acele aspecte ce continuă să genereze dezbateri (mediul de raportare – stat, societate, individ -, cheia de înțelegere – între amenințări militare și provocări emergente într-o lume conectată) și să mențină acest concept într-un proces deschis de definire.

Similar, analiza perspectivelor de abordare a intelligence a reliefat lipsa unei definiții unitare cu privire la acest concept, privit ca atât ca organizație, cât și ca produs și activitate, dar și punctele de intersecție ale diferitelor viziuni, respectiv producerea de cunoaștere, ca obiectiv final, și depășirea asocierii acesteia exclusiv cu sfera serviciilor de informații.

În urma abordării conceptuale a surselor deschise prin raportare la evoluțiile intelligence și securitate națională, a reieșit necesitatea nuanțării definiției OSINT din manualul NATO prin conturarea dimensiunii acționale a surselor deschise.

În cadrul cercetării, am evidențiat că din punct de vedere istoric, este dificil de stabilit momentul în care sursele deschise de informații au început să fie utilizate în activitatea de realizare a securității naționale.

Până în prezent, exemplele cuprinse în literatura de specialitate pornesc în general de la perioada de după apariția tiparului, undeva la granița dintre evul mediu și epoca modernă, și se înmulțesc din secolul al XIX-lea.

Lucrările cecetate, studii și documente aflate în fonduri arhivistice sau date publicității, prezentate în teză, atestă că sursele deschise în activitatea de realizare a securității naționale în perioada interbelică și pe parcursul războiului constituiau sursă de extragere de informații, dar și instrument de propagandă și contrapropagandă, mediu de acoperire pentru colaboratori ai serviciilor, mijloc de demascare a unor afaceri ilegale și spațiu de confruntare între servicii de informații.

În lucrare au fost prezentate o serie de elemente din activitatea serviciilor de informații care susțin că, după Primul Război Mondial, sursele deschise de informații au fost folosite de serviciile de informații în activitatea specifică, dar acest fapt nu s-a regăsit în abordări teoretice și academice.

Succesele obținute prin exploatarea surselor deschise în timpul Primului Război Mondial, precum și eforturile de construire a unui sistem de securitate colectivă, alături de apariția radioului și dezvoltarea presei scrise, au fost factori decisivi care au configurat rolul surselor deschise în raport cu securitatea națională până la finalul celui de-al Doilea Război Mondial.

În perioada ulterioară, serviciile de informații și-au adaptat mijloacele de lucru de fiecare dată și la apariția de noi surse mediatice, precum radioul sau televiziunea, care s-a dezvoltat în perioada Războiului Rece, dar achiziția de informații din surse deschise nu a constituit o prioritate, de multe ori valoarea acestora fiind văzută ca secundară.

După cel de-al Doilea Război Mondial, datorită revoluției informaționale, cantitatea, semnificația și accesibilitatea informației din surse deschise a explodat în raport cu capacitățile și capabilitățile accepțiunilor clasice de culegere, analiză, configurare decizională și chiar diseminare.

Practic, în timpul Războiului Rece, procesul de îmbunătățire a tehnicilor și metodelor de colectare a informațiilor din surse deschise s-a accelerat, iar datele obținute prin aceste mijloace au asigurat acoperirea spectrului de riscuri și amenințări existente în acel moment.

În această perioadă, raportarea comunităților de informații la sursele deschise ca și la o sursă cu valoare secundară de informații se reflectă și subdezvoltarea, în ansamblu, a unor modele instituționale de exploatare a surselor deschise

Ca și precursori ai unor astfel de modele se remarcă inființarea BBC Monitoring în Marea Britanie, reprezentând prima inițiativă din Euroa de creare a unei structuri profesioniste de abordare structurată a surselor deschise, precum și FBIS din SUA, care vor contura și principalele .

Cercetarea bibliografică realizată pe parcursul elaborării tezei a reliefat diversitatea surselor deschise și metamorfozele consemnate de acestea de-a lungul evoluției tiparului și a tehnologiei. Indiferent însă de natura lor, sursele deschise au reușit să asigure în cadrul serviciilor de informații, pe lângă un flux informațional continuu, un fond contextual și enciclopedic de gândire și evaluare a unei probleme de securitate.

Astăzi, adaptarea organizațiilor de intelligence la extinderea agendei securității, la societatea cunoașterii și la utilizarea instrumentelor specifice acesteia, tehnologice și informaționale, necesare progresului personal și național nu se poate realiza fără o recalibrare a valorilor și fără o acroșare puternică la cunoașterea externă acestora, la mediile de expertiză academice și civile.

Se întrevede astfel că, dincolo de utilitatea operațională, specifică unui serviciu de intelligence clasic, viitorul surselor deschise și, inevitabil, al OSINT este legat de valențele colaborative, de partajare a cunoașterii unor categorii cât mai largi de specialiști,pentru identificarea unor soluții de atenuare a șocurilor produse de evenimentele din categoria „lebedelor negre” sau de detectare a semnalelor slabe ce ar putea avea efecte asupra securității naționale prin sisteme de avertizare timpurie.

Principalele contribuții pe care acest proiect le poate aduce la dezvoltarea domeniului de cercetare sunt în strânsă corelație cu realizarea obiectivelor propuse și ar putea fi punctul de plecare pentru noi cercetări aprofundate în domeniu.

Perioada amplă abordată în această lucrare a permis conturarea unei perspective istorice de ansamblu asupra rolului surselor deschise în activitatea serviciilor de informații, dar în același timp a generat unele dificultăți pe parcursul cercetării în ceea ce privește clarificarea în detaliu a tuturor aspectelor.

În același timp, există unele limite ale cercetării în ceea ce privește studiile de caz prezentate în lucrare. În timp ce pentru serviciile de informații din România existând numeroase surse primare, referitor la serviciile britanice predomină sursele indirecte, aspect explicabil prin natura activității cercetate, dar și a accesului dificil la astfel de surse din România.

După cum am demonstrat în cadrul tezei, deși sursele deschise de informare au constituit o resursă constantă în activitatea de securitate națională, rolul acestora în obținerea de informații în beneficiul securității a sporit și dobândit noi dimensiuni pe măsura extinderii conceptului de securitate și a centrării strategiilor de securitate pe cetățean.

Cercetarea realizată a relevat că mediul virtual, abordat în această teză ca și sursă deschisă, a consolidat acest rol și a permis o implicare directă a cetățeanului în sprijinul asigurării securității.

În același timp, cercetările efectuate au reliefat că schimbările comportamentale generate de dezvoltarea internetului impun modificări rapide ale modului de lucru al serviciilor de intelligence.

Există din acest punct de vedere o repoziționare a conceptului OSINT într-o manieră care legitimează apariția de noi instituții și noi tipuri de leadership, precum și noi mecanisme de finanțare a domeniului care să conducă la eficientizarea activităților în paralel cu creșterea volumelor informaționale, cu necesitatea protejării propriului spațiu informațional, a creșterii capacității de analiză.

Se pornește de la faptul că reformele adoptate în ultimul deceniu au permis instituționalizarea surselor deschise în cadrul comunităților de informații, însă pentru gestionarea eficientă a rolului lor este nevoie de implicarea tuturor angajaților, precum și a rețelelor de sprijin, care pot permite identificarea de noi modalități de atingere a obiectivelor.

Practic, schimbarea instituțională se bazează mai puțin pe resurse financiare și mai mult pe abilitățile antreprenorilor instituționali sau ai agenților schimbării de a influența producția, diseminarea și asigurarea de produse care oferă noi perspective și pot conduce la noi priorități bugetare.

Rezultatele cercetării ar putea contribui, totodată, la proiectarea unui corpus teoretic-conceptual menit să susțină acceptarea OSINT ca domeniu distinct de cercetare, dar și la pregătirea studenților din sfera securității naționale, prin asigurarea unei înțelegeri mai corecte a locului și rolului surselor deschise în ansamblul securității.

Soluția propusă mai sus de exploatare a surselor deschise a urmărit adaptarea la evoluțiile mediului de securitate și la cele tehnologice și ar putea fi un demers spre realizarea a ceea ce David S. Steele definea drept „OSINT global”.

De asemenea, s-ar putea constitui într-un instrument de fundamentare a transformărilor serviciilor de intelligence și a unei noi legislatii în domeniu, în acord cu noua paradigmă a intelligence-ului bazată pe modul de lucru colaborativ.

BIBLIOGRAFIE

Legislație națională, europeană, internațională

***,Strategia de Securitate Națională din 1999, Centrul Editorial al Armatei, București,1999,disponibilă la http://www.zulean.com/wp-content/uploads/2017/11/SSN-1999-scan.pdf, accesată la 15 ianuarie 2017

***,HOTĂRÂRE nr.36 din 18 decembrie 2001 privind adoptarea Strategiei de securitate națională a României, București 2001, disponibilă la http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=31060, accesată la 15 mai 2015

***,Strategia de securitate națională a României, București, 2006, disponibilă la http://old.presidency.ro/static/ordine/CSAT/SSNR.pdf, accesată la 20 mai 2015

***,Strategia națională de apărare a țării pentru perioada 2015-2019, disponibilă la http://www.presidency.ro/files/userfiles/Strategia_Nationala_de_Aparare_a_Tarii_1.pdf, accesată la 20 mai 2015

***, Strategia națională de apărare, București, 2010, disponibilă la http://ccpic.mai.gov.ro/docs/Strategia_nationala_de_aparare.pdf, accesată la 20 aprilie 2017

***, „A Human Security Doctrine for Europe. The Barcelona Report of the Study Group on Europe’s Security Capabilities”, Barcelona, 15 septembrie 2004, disponibil la http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/solana/040915CapBar.pdf,accesat la 27 septembrie 2015

***, „Human Development Report 1990”, United Nations, New York: Oxford Press, 1990, disponibilă la http://hdr.undp.org/sites/default/files/reports/219/hdr_1990_en_complete_nostats.pdf, accesată la 11 iulie 2015

***, Magna Carta, traducere de G.R.C. Davis, 1963, disponibilă la https://en.wikisource.org/wiki/Magna_Carta_(trans._Davis), accesată la 26 aprilie 2017

***, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Adunarea Generală a ONU, 1948, disponibilă la http://www.monitoruljuridic.ro/act/declaratie-universala-a-drepturilor-omului-din-10-decembrie-1948-emitent-organizatia-natiunilor-unite-publicat-n-brosura-din-22751.html, accesată la 27 aprilie 2017

***, „Tratatul Nord-Atlantic”, Washington DC, 4 aprilie 1949, disponibil la http://www.mae.ro/sites/default/files/file/pdf/TRATATUL%2520NORD-ATLANTIC.pdf, accesat la 22 noiembrie 2015

***,North Atlantic Military Commitee -Final Decision on MC 14/2, May 1957, disponibilă la https://www.nato.int/docu/stratdoc/eng/a570523a.pdf, accesată la 25.05.2018

***,NorthAtlantic Military Commitee, Final Decisionon MC 14/3, January 1968, https://www.nato.int/docu/stratdoc/eng/a680116a.pdf, accesată la 25.05.2018

***,NATOOpen Source Intelligence Handbook, 2001, disponibilă la http://www.oss.net/dynamaster/file_archive/030201/ca5fb66734f540fbb4f8f6ef759b258c/NATO%20OSINT%20Handbook%20v1.2%20-%20Jan%202002.pdf, accesată la 14 martie 2016

***,NATO OSINT Reader 2002, disponibilă la http://www.oss.net/dynamaster/file_archive/030201/254633082e785f8fe44f546bf5c9f1ed/NATO%20OSINT%20Reader%20FINAL%2011OCT02.pdf, accesată la 14 martie 2016

***,„The National Act”, 1947, Secțiunea 3, paragraful 2, disponibil la http://legcounsel.house.gov/Comps/National%20Security%20Act%20Of%201947.pdf, accesat la 13 februarie 2016

***,„Director of Central Intelligence Directive 2/12 Community Open Source Program”,1 Martie 1994, disponibilă la https://fas.org/irp/offdocs/dcid212.htm, accesată la 30 octombrie 2016

***, „Intelligence Community Directive Number 301”,National Open Source Enterprise (Effective: July 11, 2006), disponibilă la adresa https://fas.org/irp/dni/icd/icd-301.pdf, accesată la 3 februarie 2016

Commision Report on Intelligence Activity, disponibil la https://www.cia.gov/library/readingroom/docs/CIA-RDP86B00269R000100020003-5.pdf, accesat la 11 martie 2019

***,DEX – Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Academia Română, București: Editura Univers Enciclopedic, 1998

Fonduri arhivistice

Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, fond PCM, dosar nr.21/1938

Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, fond PCM,dosar nr.12/ 1941

Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, fond PCM, Dosar nr. 62/ 1941

Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, fondPCM, dosar nr.91/1 942

Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, fond SSI, dosar nr. 121/1940

Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, fond SSI, dosar nr. 23/1934

Serviciul Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond SSI, dosar nr. 104/1941

Serviciul Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond SSI, dosar nr.28/1940

Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, fond PCM/SSI, dosar nr.147/1937

Serviciul Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond PCM/ SSI, dosar nr. 1/1927

Serviciul Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond PCM/SSI, dosar nr.2093/1946

A.C.N.S.A.S., fond S.I.E., dosarul nr. 83, fondurile 13, 52, dosarul nr. 101, vol. 1, fond 6, disponibile online la http://www.cnsas.ro

Lucrări din literatura română

BRĂTIANU,Vintilă, Politica financiară, monetară și economică a României, București: Imprimeriile Independența, 1927

BURGHELEA, Emil, Direcția Informații Militare între ficțiune și adevăr, București: Editura Militară, 1994

CHELCEA, Septimiu, Cursul tehnici de cercetare sociologică, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, București, 2001

CODIȚĂ, Cornel, Cursa înarmărilor. Determinări și implicații social politice, București: Editura Militară, 1989

DOBRE, Florica, Florian BANU, Theodor BĂRBULESCU, Camelia IVAN DUICĂ, Liviu ȚĂRANU, Securitatea, structuri, cadre, obiective și metode (1948-1967), documente inedite din arhivele secrete ale securității, vol. I, București: Editura Enciclopedică, 2006

DOBRESCU, Paul, Alina BÂRGĂOANU, Mass-media și societatea (e-Book), Editura Comunicare.ro, 2012

ECOBESCU, Nicolae, Ioan Mircea PAȘCU, Zone Denuclearizate, București: Editura Politică, 1985

GUZUN, Vadim, Imperiul Foamei: foametea artificială din URSS și impactul asupra spațiului românesc – 1921-1922, 1931 – 1933, 1946 – 1947, București: Editura Filos, 2014

MANOILESCU, Mihail, Neoliberalismul, București: Cultura Națională, 1923

MANOILESCU, Mihail, Forțele naționale productive și comerțul exterior. Teoria protecționismului și a schimbului internațional, București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1986

MOISE, Leonida, Introducere în Teoria Relațiilor Internaționale, București: Editura Paideia, 2008

MORARU, Pavel, O retrospectivă a serviciilor de informații și siguranță românești asupra spionajului sovietic în Basarabia interbelică, disponibil la http://www.morarup.narod.ru/Centrul_ABH.htm#_edn4, accesat la 26 septembrie 2016

MORARU, Pavel, Serviciile secrete și Basarabia, Editura Militară, București, 2008

NAUMESCU, Valentin, Despre liberalism în România: realități, dileme, perspective, Editura Fundației pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 2001

PETRE, Dan, Doctrinele partidelor politice, Editura Garamond, Bucuresti, 1995

POTRA, George,Nicolae Titulescu – Opera politico-diplomatică 1937, partea a III-a, București: Fundația Europeană Titulescu, 2007

SCHIFIRNEȚ, Constantin, Mass-media, modernitate tendențială și europenizare în era Internetului, București: Editura Tritonic, 2014

SCURTU, Ioan, Viața politică în România 1918-1926, București: Editura Albatros, 1992

TEODORU, Ștefan, Cristian BARNA,Globalizarea amenințărilor asimetrice, București:Editura A.N.I, 2007

TĂNASE, Stelian, Clienții lui tanti Varvara, București: Editura Humanitas, 2003

TRONCOTĂ, Cristian, Eugen Cristescu.Asul serviciilor secrete românești. Memorii (1916-1944), mărturii, documente, București: Ed. „Roza Vânturilor”, 1994

TRONCOTĂ, Cristian, Istoria Serviciilor de Informații, fascicola I (1850-1918), București: Editura A.N.I.,2002

TRONCOTĂ, Cristian, Mihail Moruzov și Frontul Secret, București: Editura Elion, 2004

TRONCOTĂ, Cristian, Duplicitarii. O istorie a serviciilor de informații și securitate ale regimului comunist din România, București: Editura „Elion”, 2014

ZAMFIR,Cătălin,„Etapele inovației sociale: calitatea vieții”, studiu de caz, București, 2008

ZELETIN, Ștefan,  Neoliberalismul. Studii asupra istoriei și politicii burgheziei române, București: Editura Ziua, ediția 2005

Lucrări din literatura străină

AGRELL, Wilhelm, Gregory TREVERTON, National Intelligence and Science: Beyond the Great Divide In Analysis and Policy, New York: Oxford University Press, 2015

ANGELL, Norman, The Great Illusion, New York, 1913, disponibilă la https://archive.org/stream/cu31924014535888/cu31924014535888_djvu.txt, accesată la 9 iunie 2015

ALDRICH, Richard, The UK intelligence community before and after Snowden, 2015, disponibil la http://dipbt.bundestag.de/doc/btd/18/CD12850/D_II_Sachverstaendigengutachten/14%20Gutachten%20Aldrich.pdf, accesată la 18.01.2019

BADSEY, Stephen, The British Army in Battle and Its Image 1914 – 1918, London, New York: Continuum, 2009

BARTLETT, Jamie, Carl MILLER, Jeremy CRUMP, Lynne MIDDLETON, Policing in an Information Age, DEMOS, martie 2013, disponibilă la https://www.demos.co.uk/files/DEMOS_Policing_in_an_Information_Age_v1.pdf?1364295365, accesată la 2 octombrie 2016

BENNETT, Gill, “The Zinoviev Letter of 1924. A most extraordinary and mysterious business”, History Notes, Foreign Commonwealth Office, 14 februarie 1999, disponibilă la https://issuu.com/fcohistorians/docs/history_notes_cover_hphn_14, accesată la 12 februarie 2019

BODNAR, John W., Warning Analysis for the Information Age: Rethinking the Intelligence Process, Washington D.C.: Joint Military Intelligence College, 2003, disponibilă la http://ni-u.edu/ni_press/pdf/Warning_Analysis.pdf, accesată la 2 septembrie 2016

BROWN, Anthony C, The last hero: Wild Bill Donovan: the biography and political experience of Major General William J. Donovan,founder of the OSS and „father” of the CIA, New York: Times Books, 1982

BRZEZINSKI, Zbiegniew, Marea tablă de șah – Supremația americană și imperativele sale geostrategice, București: Editura Universul Enciclopedic, 2000

BUZAN, Barry, Popoarele, statele și teama, Chișinău: Editura Cartier, 2000

CAMPBEL, Stuart, „Secrets of Crew House. The Story of a Famous Campaign”, London: Hodder and Stoughton, 1920, disponibilă lahttps://archive.org/stream/secretsofcreweho00stuauoft, accesată la 15 septembrie 2016

CASEY, William,”The secret war against Hitler”, Washington DC, New York, 1988, disponibilă la https://openlibrary.org/books/OL2526802M/The_secret_war_against_Hitler, accesată la 15.04.2018

CASTELLS, Manuel, The Rise of Network Society: The Information Age: Economy, Society and Culture, Volume 1, New York: Wiley-Blackwell, 2000

CHEN, Hsinchun, Dark Web. Exploring and Data Mining the Dark Side of the Web, New York: Springer, 2012

CLARK, Robert M., Intelligence Analysis: A Target-Centric Approach, Washington D.C.: CQ Press, 2003

COOPER, Robert M., The postmodern state and the world order, 2000, disponibil la http://www.demos.co.uk/files/postmodernstate.pdf?1240939425, accesat la 24 martie 2016

COOPER, Robert, Destrămarea națiunilor, București: Editura Univers Enciclopedic, 2007

COLLS, Robert, The Identity of England, New York: Oxford University Press, 2002, 30

DAVIES, Philips, MI6 and Machinery of Spying: Structure and Process in Britains Secret Intelligence Service, New York:Routledge, 2004

DRUCKER, Peter, Societatea post-capitalistă, București: Editura Image, 1999

DRUCKER, Peter, Managing for the Future, London: Routledge, 1993

DULLES, Allen, The Craft of Intelligence, New York: New American Library of World Literature, Inc, 1965, https://archive.org/details/AllenDullesTheCraftOfIntelligenceBookZZ.org/page/n57, accesată la 24 septembrie 2018

DOVER, Robert, Michael GOODMAN, Spinning Intelligence:Why Intelligence Needs the Media, Why the Media Needs Intelligence, Hurst Co and Columbia University Press, 2009

FRATTINI, Eric, MI6 – Historia de la Firma, București: Tritonic, 2008

FUKUYAMA, Francis, The Origins of Political Order: From Prehuman Times to the French Revolution, New York: Farrar, Straus and Giroux, 2011

GIOE, David, Len SCOTT, Christopher ANDREW (editors), An International History of the Cuban Missile Crisis: A 50-year retrospective, Routledge, Studies in Intelligence Series, 2014, disponibilă la http://books.google.ro/books?id=2bHAAwAAQBAJ&pg=PA50&lpg=PA50&dq=bbc+monitoring+service+history&source=bl&ots=tXgslRPZ9_&sig=MDpr_XrnzHKitDzE8_NQup3ysHM&hl=ro&sa=X&ei=FeBkVL2VMILyOLGHgKgL&ved=0CB4Q6AEwADgK#v=onepage&q=bbc%20monitoring%20service%20history&f=false, accesată la 20 martie 2017

GLEES, Anthony, The Impact of Intelligence on Policy, disponibilă la http://www.secretintelligencefiles.com/Overview/Subject-Essays/Anthony-Glees, accesată la 12 mai 2019

GRANT, Rebecca, Victory in Cyberspace, Arlington, VA: Air Force Association, 2007

GRAY, Colin S., War, Peace and International Relations An introduction to Strategic History, New York: Routledge, 2007

HALL, Rodney Bruce, National Collective Identity: Social Constructs and International Systems, New York: Columbia University Press, 1999

HINSLEY, F. H.; THOMAS E. E.; RANSOM C. F. G., KNIGHT, R.C., British Intelligence in the Second World War. Vol. 1. London, 1979

HOBBS, C.,M. MORAN, D. SALISBURY(editori), „Open Source Intelligence in the Twenty-First Century: New Approaches and Opportunities (New Security Challenges)”, Palgrave Macmillan:2014 Edition

KEOHANE, Robert, Joseph NYE, Transnational Relations and World Politics, Massachusetts: Harvard University Press, 1972

KEOHANE, Robert, Joseph NYE, Power and Interdependence: World Politics in Transition, Canada: Little, Brown & Company Ltd., 1977

KISSINGER, Henry, Diplomația, București: Editura ALL, 2002

LAVE, Jean, Etienne WENGER, „Situated Learning. Legitimate peripheral participation”, Cambridge University Press, 1991

LEIBNIZ, Gottfried Wilhelm, Philosofical Works, 1646 -1716, disponibil la https://archive.org/details/discourseonmetap00leib/page/iv, accesat la 12 octombrie 2018

LOWENTHAL, Mark M., Robert M. CLARK (editori), The Five Disciplines of Intelligence Collection, SAGE Publications, Inc., 2015

MORAVEC, John W. (editor), Knowmad Society, Education Futures LLC, 2013, disponibilă la https://educationfutures.com/books/knowmadsociety/download/KnowmadSociety.pdf, accesată la 24 martie 2015

MORGENTHAU, Hans, Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace, Iași: Editura Polirom, 2013

OSTROM, Elinor, Guvernarea bunurilor comune. Evoluția instituțiilor pentru acțiunea colectivă, Iași: Editura Polirom, 2007

POPPER, Karl R., Societatea deschisă și dușmanii ei, București: Editura Humanitas, 1993, vol. 1

SCHWARZEBERGER, George, Power Politics: A Study of International society, New York: F.A. Praeger, 1951

SHERMAN, Chris, Gary PRICE, The Invisible Web. Uncovering Information Sources Search Engines Can’t See, New Jersey: Information Today, Inc., 2001

SMITH, Michael, SIX: A History of Britain’s Secret Intelligence Service – Part 1: Murder and Mayhem, 1909-1939,reviewed byHayden Peake, Center for the Study of Intelligence,disponibil la https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/csi-publications/csi-studies/studies/vol.-54-no.-4/six-a-history-of-britain2019s-secret-intelligence.html, accesat la 20 mai 2017

SPRACHER, William C., National Security Intelligence Professional Education: A Map of U.S. Civilian University Programs and Competencies, Ph. D. Dissertation, August 2009, disponibilă la http://citeseerx.ist.psu.edu/viewdoc/download?doi=10.1.1.604.7161&rep=rep1&type=pdf, accesată la 19 octombrie 2016

VAN DYKE, Vernon,International politics,New York: Appleton-Century-Crofts, 3rd ed., 1972

WALTZ, Kenneth, Theory and International Politics, New York: 1979, disponibilă la https://dl1.cuni.cz/pluginfile.php/486328/mod_resource/content/0/Kenneth%20N.%20Waltz%20Theory%20of%20International%20Politics%20Addison-Wesley%20series%20in%20political%20science%20%20%20%201979.pdf, accesată la 15 noiembrie 2016

WARNER, Michael, J. Kenneth MCDONALD, US Intelligence Community Reform Studies Since1947, Center for the Study of Intelligence, April 2005, disponibil la https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/csi-publications/books-and-monographs/US%20Intelligence%20Community%20Reform%20Studies%20Since%201947.pdf, accesat la 20 mai 2016

WENDT, Alexander, Social Theory of International Politics, Cambridge University Press, 1999

WENGER, Etienne, Communities of practice: learning, meaning, and identity, Cambridge University Press, 1998

WOLLAEGER, Mark, Modernism, Media, and Propaganda: British Narrative from 1900 to 1945, New Jersey: Princeton University Press, 2008

WRIGHT, Peter, Spycatcher: The Candid Autobiography of a Senior Intelligence Officer. New York, Viking PenguinWright, 1987

WILDE, Oscar, The Ideal Husband, London, 1895: 115, disponibilă la http://www.freeclassicebooks.com/Oscar%20Wilde/An%20Ideal%20Husband.pdf, accesată la 25 noiembrie 2018

Articole, comunicări științifice

ARCOS, Ruben, ”Academics as Strategic Stakeholders of Intelligence Organizations: A View from Spain”, în International Journal of Intelligence and CounterIntelligence, vol. 26, nr. 4, 2013: 332-346

AFTERGOOD, Steven, „Secrecy News: Open Source Center (OSC) Becomes Open Sources Enterprise (OSE)”, October 28, 2015, disponibil la https://fas.org/blogs/secrecy/2015/10/osc-ose/, accesat la 29 mai 2016

AVNER, Joshua, „Intelligence in the Twitter Age”, în International Journal of Intelligence and CounterIntelligence, vol. 26, nr. 2, 2013: 260-271

BADSEY Stephen, „Western Armed Forces and the Mass Media”, în Historical Perspective, 8 Martie 2012, disponibil la http://www.e-ir.info/2012/03/08/western-armed-forces-and-the-mass-media-in-historical-perspective/, accesat la 7 aprilie 2016

BADSEY, Stephen, „Propaganda Media in War Politics”, în International Enciclopedia of the First World War, octombrie, 2014, https://encyclopedia.1914-1918-online.net/article/propaganda_media_in_war_politics, accesat la 7 ianuarie 2019

BALDWIN, Carliss Y., Eric A. VON HIPPEL, „Modeling a Paradigm Shift: From Producer Innovation to User and Open Collaborative Innovation”, în Harvard Business School Finance Working Paper nr. 10-038, August 2010, Organization Science 22.6 (2011): 1399–1417, disponibil la file:///C:/Download/76297.pdf, accesat la 1 mai 2017

BAGNALL, J. J., “The Exploitation of Russian Scientific Literature for Intelligence Purposes”, în Studies in Intelligence, vol.2, no. 3, 1958: 45-48, disponibil la https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/kent-csi/vol2no3/html/v02i3a07p_0001.htm, accesat la 15 ianuarie 2018

BANU, Florian, „Activitatea Direcției de Informații Externe a Securității, între atribuțiile oficiale și acțiunile reale (1951-1989)”, disponibil la http://www.cnsas.ro/documente/istoria_comunism/studii_articole/activitati_plan_extern/Activitatea%20DIE.pdf, accesat la 2 iunie 2016

BARTLETT, Jamie, Carl MILLER, David OMAND, „Introducing Social Media Intelligence”, în Intelligence and National Security, vol. 27, nr. 6, decembrie 2012: 1-23

BECKER, Joseph, ”Comparative Survey of Soviet and US Access to Published Information” in ,Studies in Intelligence vol. 1, no. 4, 1957: 35-46., disponibil la https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/kent-csi/vol1no4/html/v01i4a05p_0001.htm, accesat la 19 iulie 2017

BENNETT Gill, „Secret Intelligence and British Policy, 1909-45” disponibil lahttp://www.secretintelligencefiles.com/Overview/Subject-Essays/Gill-Bennett, accesat la 5 martie 2017

BENSTERIN Carl, ”The CIA and the media”, în Rolling Stone, octombrie 1977, disponibil la http://carlbernstein.com/magazine_cia_and_media.php, accesat la 5 martie 2018

BEST, Richard A., Alfred CUMMING, „Open Source Intelligence (OSINT): Issues for Congress”, în PAULSON, Terrance M (editor), Intelligence Issues and Developments, New York: Nova Science Publishers, 2008, disponibil la http://fas.org/sgp/crs/intel/RL34270.pdf, accesat la 20 aprilie 2016

BEURER-ZUELLING, Bettina, Miriam MECKEL, „Smartphones Enabling Mobile Coolaboration”, în Proceedings of the 41st Hawaii International Conference on SystemSciences – 2008, disponibil la www.computer.org/csdl/proceedings/hicss/2008/3075/00/30750049.pdf, accesat la 20 iulie 2016

BRAUCH, Gunter Hans, ”From a Hobbesian Security to a Grotian Survival Dilemma, a 40-a Conference ofIPRA”, Ungaria: iulie 2004, disponibil la http://www.afes-press.de/pdf/Sopron_Survival%20Dilemma.pdf, accesat la 15 martie 2015

BREAKSPEAR, A. A., „A New Definition of Intelligence”, în Intelligence and National Security, vol. 28, issue 5, 2013: 678-693

BURGESS, J. Peter, „Security as Ethics”, în Policy Brief6/2008, Oslo: International Peace Research Institute,2008, disponibil la http://jpeterburgess.com/wp-content/uploads/2010/01/2008-copy2.pdf, accesat la 16 august 2015

BERKOWITZ, Bruce D., „Information Technology and Intelligence Reform”, în Orbis, vol. 41, issue 1, winter 1997: 107-118

BROWN, Chris, ”Borders and Identity in International Political Theory”, în ALBERT, Mathias, JACOBSON, David, LAPID, Yosef (ed.) Identities, Orders, Borders. Rethinking International Relations Theory, London: University of Minnesota Press, 2001

CLARKE, Craig S, “Open Source Intelligence: An oxymoron or real intelligence?” in Marine Corps Gazette; Quanticovol. 99, issue 8, 2015: 22-25

CALKINS, Laura, ”Patrolling the Ether – U.S. – U.K. Open Source Intelligence cooperation and the BBC’s emergence as an Intelligence Agency/ 1939-1948”, în Intelligence and National Security, vol. 26,issue 1, 2011: 1-22

CAMPBELL, Stephen H., „Intelligence in the Post-Cold War Period – Part II – The Impact of Technology”, în Intelligencer. Journal of U.S. Intelligence Studies, vol. 20, issue 1, primăvara/vara 2013: 57-64, disponibil la https://www.afio.com/publications/CAMPBELL%20Stephen%20Part%202%20of%20Guide%20to%20Intelligence%20in%20the%20Post-Cold%20War%20Period%20Part%20II%20Impact%20of%20Technology%20Final%20in%20Intelligencer.pdf, accesat la 17 iulie 2016

CIANCAGLINI, Vicenzo, „The Deep Web:Shutdowns, New Sites, New Tools”, March 10, 2015, disponibil la http://blog.trendmicro.com/trendlabs-security-intelligence/the-deep-web-shutdowns-new-sites-new-tools, accesat la 1 martie 2016

CIOFLANCA, Adrian, „Cel mai longeviv ziarist și agent sub acoperire”, 7 octombrie 2014, disponibil la http://www.revista22.ro/cel-mai-longeviv-ziarist–537i-agent-sub-acoperire-48409.html, accesat la 26 martie 2016

COBO, Cristobal,„Skills and competencies for knowmadic workers”, în John W. MORAVEC (editor), Knowmad Society, Education Futures LLC, 2013: 57-88, disponibilă la https://educationfutures.com/books/knowmadsociety/download/KnowmadSociety.pdf,accesată la 24 martie 2015

COLBURN, Robert, ”War I: The War of the Inventors”, IEEE History Center Staff 28 iulie 2014, https://spectrum.ieee.org/tech-talk/tech-history/dawn-of-electronics/world-war-i-the-war-of-the-inventors, accesat la 13 aprilie 2019

COOK, Samuel J.,„The Crimean Crisis and International Law: A Realist Perspective”, in Journal of Law and Public Policy, Saint Thomas University, vol.10, 2015

COOK, J., „Propaganda as a weapon? Influencing International Opinion”, 29 ianuarie 2014, disponibil la https://www.bl.uk/world-war-one/articles/propaganda-as-a-weapon, accesată la 29 decembrie 2018

COYNE, John, Stuart NEAL, Peter BELL, „Reframing intelligence: challenging the Cold War intelligence doctrine in the information age”, în International Journal of Business & Commerce, vol. 3(5), 2014: 53-68, disponibil la http://www.ijbcnet.com/3-5/IJBC-14-3510.pdf, accesat la 14 martie 2016

CROOM, Herman L., ”The Exploitation of Foreign Open Sources” în Studies in Intelligence (Summer 1969-declassified article), disponibil la https://phibetaiota.net/wp-content/uploads/2013/07/1969-Croom-Open-Source-Agency.pdf, accesat la 15 aprilie 2019

DEBACHERE, M.C., „Problems in Obtaining Grey Literature”, înIFLA Journal, vol. 21, issue 2, 1995: 94-98

DERMOTT, Kevin, “The BBC Monitoring Service and the Prague Spring, 1968”, 2018, disponibil la https://www.iwm.org.uk/sites/default/files/files/2018-11/The%20BBC%20Monitoring%20Service%20and%20the%20Prague%20Spring%2C%201968%20-%20Kevin%20McDermott%20.pdf, accesat la 10 mai 2019

DIMAGGIO, Paul, Eszter HARGITTAI, W. Russell NEUMAN, John P. ROBINSON, „Social Implications of the Internet”, în Annual Review of Sociology, vol. 27, august 2001: 307-336, disponibil la https://www.princeton.edu/~artspol/workpap/WP17%20-%20DiMaggio,%20Hargittai,%20Neuman,%20Robinson.pdf, accesat la 14 februarie 2016

DRĂGĂNESCU, Mihai, „Perspectivele societății cunoașterii în România”, disponibil la http://www.racai.ro/media/AGIR2.pdf, accesat la 14 octombrie 2016

DRUCKER, Peter, „Management’s New Role”, în Harvard Business Review, noiembrie-decembrie 1969: 49-54

DRUCKER, Peter, „Social Innovation -Management’s New Dimension”, în Long Range Planning, vol. 20, no. 6, December 1987: 29-34

DUJMOVIC, Nicholas, ”Fifty Years of Studies in Intelligence:Building an Intelligence Literature”, în Studies in Intelligence, vol. 49, 2005, disponibilă la https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/csi-publications/csi-studies/studies/vol49no4/Fifty_Years_1.htm, accesată la 17 octombrie 2018

DUNN CAVELTY, Miriam, Victor MAUER, „Postmodern intelligence: Strategic Warning in an Reflexive Intelligence”, în Security Dialogue, nr. 40, 2009

FARSON, Stuart, “Schools of thought: National perceptions of intelligence”, în Conflict Quarterly, vol. 9, no. 2, 1989: 52-104

FARRAR, Martin John, The Illusory Threat Enemy Aliens in Britain during the Great War, King’s College London, 2017: 43, disponibil la https://core.ac.uk/download/pdf/83947631.pdf

FRIEDMAN, Richard S., „Review Essay – Open Source Intelligence”, în NATO Open Source Intelligence Reader, februarie 2002: 17-23, disponibil la http://www.au.af.mil/au/awc/awcgate/nato/osint_reader.pdf,accesat la 14 martie 2017

FRY, Michael, Miles HOCHSTEIN, “Epistemic Communities: Intelligence Studies and International Relations”, în Intelligence and National Security, vol. 8, no. 3, 1993: 14-28

FUCHS, Matthias, ”Open Source-Intelligence and the Internet”, disponibil la http://www.matthias-fuchs.de/docs/InternetINT.htm, accesat la 11 noiembrie 2016

GALAON, Raluca,„OSINT astăzi: deschis versus secret”, în MAIOR, George Cristian (editor), Despre Intelligence, București: RAO, 2014

GANNON, John C., ”The Strategic Use of Open Source Information”, FOIA Collection, Declassified Articles from Studies in Intelligence: The IC’s Journal for the Intelligence Professional,67-71, disponibil la https://www.cia.gov/library/readingroom/docs/DOC_0006122487.pdf, accesat la 18 iunie 2017

GARDINER, Joel, „The 7 Skills of Knowledge Work”, disponibil la http://joelleegardner.blogspot.ro/2014/10/the-7-skills-of-knowledge-work.html, accesat la 12 aprilie 2017

GERHARDS, Jürgen, Mike S. SCHÄFER, „Is the internet a better public sphere? Comparing old and new media in the US and Germany”, new media & society XX(X), 2009: 1-18, disponibil la http://www.polsoz.fu-berlin.de/soziologie/arbeitsbereiche/makrosoziologie/mitarbeiter/lehrstuhlinhaber/dateien/GerhardsSch__fer-New-Media-And-Society.pdf, accesat la 18 martie 2017

GERMAN, Kathleen, „Social Media and Citizen Journalism in the 2009 Iranian Protests: The Case of Neda Agha-Soltan”,disponibil la https://www.omicsgroup.org/journals/social-media-and-citizen-journalism-in-the-iranian-protests-the-case-of-neda-aghasoltan-2165-7912.1000195.php?aid=26964, accesat la 18 martie 2017

GIEBEL, Marek, „Digital Divide, Knowledge and Innovation”, în Journal of Information, Information Technology, and Organizations, vol. 8, 2013: 1-24

GOODMAN, Michael, „British Intelligence and the British Broadcasting Corporation: A Snapshot of a Happy Marriage”, în  DOVER, R., M. GOODMAN(editori), Spinning Intelligence: Why Intelligence Needs the Media, Why the Media Needs Intelligence, New York: Columbia University Press, 2011

HAASS, Richard N., „The Age of Nonpolarity”, în Foreign Affairs, mai-iunie 2008

HAPPER, Catherine, Greg PHILO, „The Role of the Media in the Construction of Public Belief and Social Change”, în Journal of Social and Political Psychology, vol. 1, 2013

HARRIS, Derrick, „DARPA shows off its tech for indexing the deep web”, feb 9, 2015, disponibil la https://gigaom.com/2015/02/09/darpa-shows-off-its-tech-for-indexing-the-deep-web/, accesat la 11 martie 2016

HARS, A., Shaosong OU, ”Working for free? Motivations of participating in open source projects”, în System Sciences, 2001. Proceedings of the 34th Annual Hawaii International Conference, 2001

HARTLAND-THUNBERG,Penelope, „National Economic Security: Interdependence and Vulnerability”, în Von GEUSAU, Frans, A.M.ALTING, Jacques PELKMANS (editori), National Economic Security, Tilburg : John F. Kenedy Institute, 1982

WILLIAMS, J. Heather, Ilana BLUM, Defining Second Generation Open Source Intelligence (OSINT) for the Defense Enterprise, research of Rand National Security Corporation Research Division, 2018, disponibil la https://www.rand.org/content/dam/rand/pubs/research_reports/RR1900/RR1964/RAND_RR1964.pdf, accesat la 16 noiembrie 2018

HEDIN, Hans, „Evolution of Competitive Intelligence in Sweden”, în Journal of Competitive Intelligence and Management, vol.2, nr. 3, 2004: 56-75

HILEY Nicholas, „Counter-espionage and security in Great Britain during the First World War”, in The English Historical Rewiew, vol. CI, 1 July 1986, disponibil la https://static1.squarespace.com/static/5170db32e4b09a3e33b0f3c0/t/59840906f9a61e76c6eb1556/1501825299923/Hiley+1986+English+Historical+Review+-635-70.pdf, accesat la 23 decembrie 2018

HOPPE, Magnus, “The intelligence worker as knowledge activist. An alternative view on Intelligence by the use of Burke’s Pentad”, în Journal of Intelligence Studies in Business, vol. 3, no.1, 2013: 59-68, disponibil la https://ojs.hh.se/index.php/JISIB/article/view/57/63, accesat la 15 septembrie 2016

HULNICK, Arthur S., “What’s Wrong with the Intelligence Cycle?”, în Intelligence and National Security, vol. 21, no. 6, 2006: 959-979

HULNICK, Arthur, ”Dilemma of Open Source Intelligence: Is OSINT Really Intelligence?”în The Oxford Handbook of National Security Intelligence, Ed. Loch K. Johnson, Oxford University Press, 2010

HYNES, Gregory,”Defence of the Realm Act (DORA)” în 1914-1918-online. International Encyclopedia of the First World War, 10 octombrie 2017, disponibilă la https://encyclopedia.1914-1918-online.net/article/defence_of_the_realm_act_dora, accesată la 10 iulie 2018

IANCU, Cristian, Tudor RAȚ,”Noi perspective în analiza de intelligence pe fondul remodelării fluxului informațional, interacțiunii on-line și schimbării sociale”, în MAIOR, George Cristian, NIȚU, Ionel (editori), Ars Analytica, București: RAO, 2013: 471-483

IONESCU, Marius, ”Propaganda comunistă în artă și știință”, disponibilă la https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/propaganda-comunista-din-romania-in-arta-si-stiinta, accesat la 11 mai 2018

JOHNSON, Loch K., Allison M. SHELTON,”Thoughts on the State of Intelligence Studies: A Survey Report”, în Intelligence and National Security, vol. 28, nr. 1, 2013: 109-120

JOHNSON, Loch K, ”The CIA And The Media” în Intelligence and National Security, 1986, disponibil la https://archive.org/stream/CIAMedia1978Hearings/CIA_media_1978_hearings_djvu.txt, accesată la 21 aprilie 2015

JOHNSTON, Judith Meister, Rob JOHNSTON, ”Testing the Intelligence Cycle Through Systems Modeling and Simulation”, în JOHNSTON, Rob, ”Analytic Culture in the United States Intelligence Community: An Ethnographic Study”, Washington D.C.:The Center for the Study of Intelligence, 2005, disponibil la https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/csi-publications/books-and-monographs/analytic-culture-in-the-u-s-intelligence-community/chapter_4_systems_model.htm, accesat la 10 decembrie 2016

JONES, Chris, „Secrecy reigns at the EU’s Intelligence Analysis Centre”, disponibil la http://www.statewatch.org/analyses/no-223-eu-intcen.pdf, accesat la 10 ianuarie 2017

KEMP,Simon,„Digital in 2016”, 27 January 2016, disponibil la https://wearesocial.com/uk/special-reports/digital-in-2016, accesat la 18 mai 2016

KENT, Sherman, „Prospects for the National Intelligence Service”, în Yale Review, nr. 36, 1946

KEISINGER, Florian,“Press/Journalism”în International Encyclopedia of the First War,octombrie 2014, disponibilă la https://encyclopedia.1914-1918-online.net/article/pressjournalism, accesat la 1 aprilie 2018

KEIL, André, “Media Discourse after the War, 1914-1918-online”, în International Encyclopedia of the FirstWorld War, decembrie 2017, disponibil https://encyclopedia.1914-1918-online.net/article/media_discourse_after_the_war, accesat 18 decembrie 2018

KRAFT, Michael B., ”Open Source Intelligence – An Open Discussion”, iunie 2010, disponibil la http://counterterrorismblog.org/2010/06/open_source_intelligence_an_op.php, accesat la 13 septembrie 2014

KROSS, Peter Ian Fleming,“The Fact Behind the Fiction of James Bond”, postat pe portalul Warfare History Network, ianuarie 2019, disponibil la https://warfarehistorynetwork.com/daily/ian-fleming-the-fact-behind-the-fiction-of-james-bond/, accesat la 15 mai 2019

LAHNEMAN, J. William, „The need for a new intelligence paradigm”, în International Journal of Intelligence And Counterintelligence, vol. 23,issue 2, 2010: 201-225

LANDON-MURRAY, Michael, ”Moving U.S. Academic Intelligence Education Forward: A Literature Inventory and Agenda”, în International Journal of Intelligence and CounterIntelligence”, vol. 26, issue 4, 2013: 744-776

LASHAMAR, Paul, „Spies and journalists:Towards an ethical framework?”în “The International Journal of Communication Ethics”, All rights reserved. vol. 12, no. 3/4 2015, disponibilă la http://www.communicationethics.net/journal/v12n3-4/feat1.pdf, accesată la 12 aprilie 2018

LAZĂR, Cristian, I-Intelligence, în MAIOR, George Cristian (coordonator), Despre intelligence, București: RAO, 2014

LAZĂR, Cristian, Raluca GALAON, Implicațiile revoluției OSINT asupra analizei de intelligence, în MAIOR, George Cristian, Ionel NIȚU (editori), Ars Analytica, București: RAO, 2013: 489-490

LEE, Alice Y. L., „Literacy and Competencies Required to Participate in Knowledge Societies”, în UNESCO (editor), Conceptual Relationship of Information Literacy and Media in Knowledge Societies, 2013, disponibil la http://www.globalmediapolicy.net/sites/default/files/WSIS_-_Series_of_research_papers_-_Conceptual_Relationship_between_Information_Literacy_and_Media_Literacy.pdf#page=4, accesat la 14 martie 2015

LEIGH, David, „Britain’s security services and journalists: the secret story”în British Journalism Review, vol. 11, no. 2, 2000:21-26,disponibil la http://media.leeds.ac.uk/papers/pmt/exhibits/206/leigh.htm, accesat la 15 martie 2018

LILLBACKA, Ralf G.V., ”Realism, Constructivism, and Intelligence Analysis”, în International Journal of Intelligence and Counterintelligence, vol. 26, issue 2, 2013: 304-331

LOVREKOVIC, Zoran, „Why Knowledge Management?”, în Online Journal of Applied Knowledge Management, vol. 1, issue 2, 2013: 128-142, disponibil la http://www.iiakm.org/ojakm/articles/2013/volume1_2/OJAKM_Volume1_2pp128-142.pdf, accesat la 10 iulie 2016

LOWE, Emma, Ted THORNHILL, „Julian Assange and Edward Snowden are twerps: Ex-MI5 chief's withering verdict on holier-than-thou leakers”, „Daily Mail”, 1 October 2013, disponibil la http://www.dailymail.co.uk/news/article-2439958/Dame-Stella-Rimington-says-MI5-stop-playing-hands-Julian-Assange.html, accesat la 21 martie 2015

LOWENTHAL, Mark M.,”A Disputation on Intelligence Reform and Analysis: My 18 Theses”, în International Journal of Intelligence and Counterintelligence, vol. 26, issue 1, 2013: 31-37

MAIOR, George, „Spionajul în vremea lui Constantin Brâncoveanu”, disponibil la https://sri.ro/assets/files/discursuriinterviuri/Spionajul_in_vremea_lui_Constantin_Brancoveanu.pdf, accesat la 1 februarie 2017

MARRIN, Stephen, „Improving Intelligence Studies as an Academic Discipline”, în Intelligence and National Security, vol. 31, issue 2, 2016: 266-279

MATEY, Gustavo Díaz, “Intelligence Studies at the Dawn of the 21st Century: New possibilities and resources for a recent topic in international relations”, în Unisci Discussion Papers, University of Salford, 2005, disponibil la https://www.ucm.es/data/cont/media/www/pag-72533/Gustavo2.pdf, accesat la 23 mai 2016

MERCADO, Stephen C., ”Reexamining the Distinction Between Open Information and Secrets”, Center for the Study of Intelligence, Studies in Intelligence, vol. 49, nr. 2, 2007, disponibil la https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/csi-publications/csi-studies/studies/Vol49no2/reexamining_the_distinction_3.htm, accesat la 1 aprilie 2016

MERCADO, Stephen C., “Sailing the Sea of OSINT in the Information Age”, Center for the Study of Intelligence,Studies in Intelligence, vol. 48, nr. 3, 2007, disponibil la https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/csi-publications/csi-studies/studies/vol48no3/article05.html, accesat la 1 aprilie 2016

MEARSHEIMER, John J., ”Why the Ukraine Crisis Is the West’s Fault. The Liberal Delusions That Provoked Putin”, Foreign Affairs, septembrie-octombrie 2014

MILLIKAN, Max, “The nature and Methods of Economic Intelligence” în Studies in Intelligence, mai 1956

MILLS, Leila A., Gerald KNEZEK, Ferial KHADDAGE, „Information Seeking, Information Sharing, and going mobile: Three bridges to informal learning”, în Computers in Human Behavior, vol. 32, martie 2014: 324–334, disponibil la https://digital.library.unt.edu/ark:/67531/metadc944366/m1/1/, accesat la 11 martie 2017

MITELMAN, Lawrence T., “Preface to a theory of intelligence”, Center for the Study of Intelligence,disponibil la https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/kent-csi/vol18no3/html/v18i3a03p_0001.htm, accesat la 20 ianuarie 2017

MOORE, Davis W., ”Open Sources on Soviet Military Affairs” în Studies in Intelligence, vol 7, 1963: 101-108

MORAVEC, J. W., „Knowmads in Society 3.0”, 20 November 2008, disponibilă la www.educationfutures.com/2008/11/20/knowmads-in-society-30, accesată la 24 martie 2015

MULLER-WILLE, Bjorn, „For your eyes only? Shaping an intelligence community within EU”, în Institute for Security Studies, Occasional Paper, no. 50, January 2004, disponibil la https://www.iss.europa.eu/sites/default/files/EUISSFiles/occ50.pdf, accesat la 20 octombrie 2016

NEWMAN, Sarah, Matt,HOULBROOK, „The press and popular culture in interwar Europe”, în Journalism Studies, vol. 14, 2013, disponibilă la https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/1461670X.2013.810897, accesat la 27 ianuarie 2019

OMAND, David, Mark PHYTIAN, „Ethics and Intelligence: A Debate”, în International Journal of Intelligence and Counterintelligence, vol. 26, issue 1, 2013: 38-63

PAGLIERY, Jose, „The Deep Web you don’t know about”, disponibil la http://money.cnn.com/2014/03/10/technology/deep-web/index.html, accesat la 27 aprilie 2017

PALLARIS, Chris, „Open Source Information and the Future of IR Librarianship”, lucrare prezentată la Cea de-a 19-a Conferință a International Relations and Security Network, Madrid, 18 septembrie 2009, disponibilă la http://www.ugr.es/~victorhs/iempresa/docs/Pallaris.pdf, accesată la 20 mai 2017

PELIN, Mihai, „Expulzați din România”, 30 martie 2008, disponibil la http://mihaipelin.wordpress.com/category/reporteri-spioni-in-romania-interbelica/, accesat la 13 februarie 2017

POPESCU, Alexandru, „Profesia favorită a spionilor: jurnalist”, disponibil la http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/profesia-favorita-spionilor-jurnalist, accesat la 13 octombrie 2016

POPESCU, Alexandru, „Scriitorii și spionajul”, 26.01.2007, disponibil la http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/alexandru-popescu-ix-scriitorii-si-spionajul-3048581, accesat la 13 octombrie 2016

POSAȘTIUC, Cristina, Repere ale intelligence-ului contemporan, în MAIOR, George Cristian (editor), Despre Intelligence, București: RAO, 2014

REGAN, Alex, „Caversham Park: End of an era for BBC listening station”, 7 iulie 2016, disponibil la http://www.bbc.com/news/uk-england-berkshire-36712152, accesat la 22 mai 2017

RICH Paul, “Reinventing Peace: David Davies, Alfred Zimmern andLiberal Internationalism in Interwar Britain”, în International Relation, vol.16, Londra, 2002, disponibil la https://www.researchgate.net/publication/249670266_Reinventing_Peace_David_Davies_Alfred_Zimmern_and_Liberal_Internationalism_in_Interwar_Britain, accesată la 15.11.2018

ROVNER, Joshua, ”Intelligence in the Twitter Age”, în International Journal of Intelligence and CounterIntelligence, vol. 26, issue 2, 2013: 260-271

RUDNER, Martin, ”CANADA: Intelligence studies in higher education”, 18 January 2009,disponibil la http://www.universityworldnews.com/article.php?story=2009011717424810, accesat la 14 martie 2017

SCHMIEDL, Carsten, „Focus Should be on Closer Intelligence Cooperation, not Defense Expenditures”,în Atlantic Expedition. Modernizing Transatlantic Relation, 2016, disponibil la http://atlantic-expedition.org/closer-intelligence-cooperation-not-nato-defense-expenditures-should-be-the-focus-of-transatlantic-security-relations/, accesat la 18 martie 2017

SEBE, Gabriel, „Revoluția surselor deschise în secolul XXI”, “Societate, Democrație, Intelligence” – Masa rotundă organizată de Serviciul Român de Informații, 8 octombrie 2008, disponibil la adresa www.sri.ro/upload/GSebe.pdf, accesat la 4 mai 2017

SEBE, Marian, „Intelligence for competitiveness and national security in the knowledge society. A short benchmarking analysis on the creation of a Romanian national intelligence system”, în Romanian Intelligence Studies Review, no.11, iunie 2014: 167-178

SMITH, Abbot, „Note on Capabilities in National Intelligence”, în Studies in Intelligence, ianuarie 1956

SHAURER, Florian, Jan STORGER, „OSINT Report 3/2010. The Evolution of Open Source Intelligence”, disponibil la www.css.ethz.ch/content/dam/ethz/special-interest/gess/cis/center-for-securities-studies/pdfs/OSINT-Report-3.pdf, accesat la 1 aprilie 2017

SPÂNU, Alin,„Spionajul românesc, de la Cuza până în prezent”, disponibil la http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/spionajul-romanesc-cuza-prezent, accesat la 4 martie 2017

SPÂNU, Alin, „Propaganda revizionistă ungară analizată de Secția a 2-a a Marelui Stat Major. Studiu de caz-romanul Viață nemuritoare al lui Nyirö József”,în Profesioniștii noștri. Studii. Istorie, etnografie, sociologie, cultură, vol. 2, Sfântu-Gheorghe: Editura Eurocarpatica, 2012:375-378

SPÂNU, Alin, “Propaganda revizionistă ungară în mass-media și contrapropaganda românească, în analiza Secției a II-a Informații” (mai – iunie 1941), în revista Angvstia nr.15/2011: 125-140

SPENCE, Alex, „UK’s eyes and ears on the world under threat”, 13 decembrie 2016, disponibil la http://www.politico.eu/blogs/on-media/2016/12/uks-eyes-and-ears-on-the-world-under-threat-bbc-monitoring/, accesat la 15 mai 2017

STAN, Mariana, Organizații de intelligence, mediul academic și societatea civilă: OSINT ca nexus, în MAIOR, George Cristian (editor), Despre Intelligence, București: RAO, 2014

STEELE, Robert D., „Open Source Intelligence”, în JOHNSON, Loch – editor, Strategic Intelligence: The Intelligence Cycle, Westport, CT: Praeger, 2007

STEELE, Robert D., „Open Source Intelligence. What Is It? Why Is It Important to the Military?”, în Open Source Intelligence: READER Proceedings, 1997, Vol.2, 6th International Conference & Exhibit Global Security & Global Comp,2-5 septembrie 1997: 329-341, disponibil la http://www.oss.net/dynamaster/file_archive/040320/fb893cded51d5ff6145f06c39a3d5094/OSS1997-02-33.pdf, accesat la 4 octombrie 2016

STEELE, Robert D., ”The Evolving Craft of Intelligence”, în DOVER, Robert, GOODMAN, Michael S., HILLEBRAND, Claudia (editori), Routledge Companion to Intelligence Studies, Oxford: Routledge, 22 august 2013: 71-83. Capitolul este disponibil lahttp://www.phibetaiota.net/wp-content/uploads/2012/02/2013-STEELE-Evolving-Craft-of-Intelligence-13-Pages.pdf, accesat la 14 septembrie 2016

STEELE, Robert D., „The Craft of Intelligence”, în DOVER, Robert, Michael GOODMAN, Claudia HILLEBRAND (editori), Routledge Companion to Intelligence Studies, London: Routledge, 2013

STEELE, Robert D., „Intelligence for Earth. Clarity, Diversity, Integrity, Sustainability”, 2010, disponibil la http://www.phibetaiota.net/wp-content/uploads/2010/03/INTELLIGENCE-for-EARTH__web-PDF-complete-300-pages.pdf, accesat la 30 octombrie 2015

STERLING, H. Christopher, Randy SKRETVEDT,1-3,Radio’s Early Years, 1-3 în Enciclopedia Britannica, https://www.britannica.com/topic/radio, accesat la 28 iunie 2016

TĂNASE, Tiberiu, „Spionajul Românesc în Primul Război Mondial”, disponibil la http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/spionajul-romanesc-primul-razboi-mondial, accesat la 23 martie 2017

TĂNASE, Tiberiu, „Scurtă cronologie a serviciilor de informații”, disponibil la http://www.ziaristionline.ro/2013/08/18/dr-tiberiu-tanase-scurta-cronologie-a-serviciilor-de-informatii-din-romania/, accesat la 14 septembrie 2016

TĂNASE, Tiberiu, “Istoria Serviciilor de Informații din România la începutul secolului al XX-lea – Secția militară secretă din Transilvania și rolul său în campania pentru apărarea României Mari”, în Revista Intelligence, decembrie 2014 disponibilă la https://intelligence.sri.ro/istoria-serviciilor-de-informatii-din-romania-la-inceputul-secolului-al-xx-lea-sectia-militara-secreta-din-transilvania-si-rolul-sau-campania-pentru-apararea-romaniei-mari/accesat la 14 septembrie 2016

TĂNASE, Tiberiu, ”Frontul de Est – subdiviziune informativă teritorială din cadrul Secției Informații a Serviciului Secret al Armatei Române și Serviciului Special de Informații”, in Intelligence, https://intelligence.sri.ro/frontul-de-est-subdiviziune-informativa-teritoriala-din-cadrul-sectiei-informatii-serviciului-secret-al-armatei-romane-si-serviciului-special-de-informatii/, accesat la 14 aprilie 2017

TĂNASE, Tiberiu, ”Eugen Cristescu, șeful spionilor români”, disponibil la https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/eugen-cristescu-seful-spionilor-romani, accesat la 16 august 2018

TREVERTON, Gregory F., Renanah MILES, „Social Media and Intelligence”, Center for Asymmetric Threat Studies (CATS), Swedish National Defence College, 2014, disponibil la https://www.fhs.se/documents/Externwebben/forskning/centrumbildningar/CATS/publikationer/Social%20Media%20and%20Intelligence.pdf, accesat la 5 octombrie 2016

TREVERTON, Gregory, ”Intelligence Gathering and Reform: The Case of the United States”, ]n International Relations and Security Network, 2013, disponibil la https://www.files.ethz.ch/isn/188479/ISN_154351_en.pdf, accesat la 4 noiembrie 2016

TRONCOTĂ, Cristian, „150 de ani de tradiție în activitatea serviciilor de informații și contrainformații românești”, în Revista Vitralii, nr.1, decembrie 2009

TUMMINO, Alana, „Cuba's Internet isolation beginning to lift”, February 10, 2016, disponibil la http://edition.cnn.com/2016/02/10/opinions/cuba-internet-isolation-tummino, accesat la 10 martie 2017

TURCU, Liviu, ”Spionajul românesc, folosit de Ceaușescu să-și facă imagine în presa mondială”, 7 aprilie 2004, disponibil la http://www.jurnalul.ro/special-jurnalul/spionajul-romanesc-folosit-de-ceausescu-sa-si-faca-imagine-in-presa-mondiala-70450.html, accesat la 3 decembrie 2016

UNGUR, Florian, „Evoluții paralele: Telegrafia și radioul”, cap. 5, paragraf 4, disponibil la www.proradioantic.ro/?x=articole&id_stire=22, accesat la 4 iulie 2016

UNGUREANU, Laurențiu, „Ce-a pățit presa scrisă în ultimii 200 de ani” în Historia,5 octombrie 2012, disponibil la http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-p-it-presa-scris-n-ultimii-200-ani, accesat la 4 octombrie 2016

VLĂDESCU, Andrei, Social Media Intelligence: oportunitate, necesitate, etică, în MAIOR, George Cristian (editor), Despre Intelligence, București: RAO, 2014

VON HIPPEL, Eric, Georg VON KROGH, „Open Source Software and the 'Private-Collective’ Innovation Model: Issues for Organization Science”, în Organization Science, nr. 14, 2003

WAEVER, Ole, Barry BUZAN, Morten KELSTRUP, „Europe and Its Nations: Political and Cultural Identities”, în WAEVER, Ole, (editor), Identity, Migration and New Security Agenda in Europe, New York: St. Martin’s Press, 1993

WARNER, Michael, „Wanted a definition of intelligence – Understanding our craft”, Center for the Study of Intelligence,Studies in Intelligence, vol.46, 2002, disponibil https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/csi-publications/csi-studies/studies/vol46no3/article02.html, accesat la 15 noiembrie 2016

WAY, Roland A., „The BBC Monitoring Service and Its U.S. Partner”, Studies in Intelligence, 1958, disponibil la http://www.foia.cia.gov/sites/default/files/document_conversions/89801/DOC_0000606559.pdf, accesat la 15 decembrie 2016

WHEATON, Kristan J., Michael T. BEERBOWER, „Towards a New Definition of Intelligence”, în Stanford Law & Policy Review, vol.17, 2006

WHEATON, J.Kristan, “Let's Kill The Intelligence Cycle”, mai 2011, disponibil la http://sourcesandmethods.blogspot.com/2011/05/lets-kill-intelligence-cycle-original.html, accesat la 25 martie 2015

WELCH, David, „Power of Propaganda”, în History Today, August 1999

WERTHEIM, Stephen, ”The League of Nations: a retreat from international law?”, în Journal of Global History, no. 7, 2012: 210-232, disponibil la http://www.columbia.edu/~saw2156/TheLeagueAsARetreat.pdf, accesat la 27 mai 2017

WHITE, Thomas, ”United States Early Radio History”, 2003, disponibil la https://data.wavefarm.org/2007/07/03.earlyradiohistory.pdf, accesat la 11 mai 2017

Surse internet

***, „NIC Chairman Address to Washington College of Law”, Address By John C. Gannon Chairman, National Intelligence Council to the Washington College of Law at American University, Washington, DC, October 6, 2000, disponibilă la https://www.cia.gov/news-information/speeches-testimony/2000/gannon_speech_10062000.html, accesată la 26 aprilie 2017

***, „Foreign Secretary Philip Hammond spoke at the Royal United Services Institute on Intelligence and Security”, 10 March 2015, Foreign & Commonwealth Office, disponibil la https://www.gov.uk/government/speeches/foreign-secretary-intelligence-and-security-speech, accesat la 11 iunie 2015

***, „Our history”, Secret Intelligence Service MI6, disponibil la https://www.sis.gov.uk/our-history.html, accesat la 15 februarie 2017

***, „The History of MI5”, Security Service MI5, disponibil la https://www.mi5.gov.uk/history, accesat la 15 februarie 2017

***, „History of Unix, Linux, and Open Source/ Free Software”, disponibil la adresa https://www.dwheeler.com/secure-programs/Secure-Programs-HOWTO/history.html, accesat la 4 martie 2017

***, „Războiul presei românești, înainte de Marele Război”, 4 ianuarie 2010, disponibil la http://www.unstory.com/razboiul-presei-romanesti-inainte-de-marele-razboi.html, accesat la 5 decembrie 2016

***, „Despre puterea propagandei, cu scriitorul Iulian Tănase și istoricul Alin Ciupală”, 6 decembrie 2014, disponibil la www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Special/1989+Anul+care+a+schimbat+lumea/Digicult.+Despre+puterea+propagandei, accesat la 12 ianuarie 2016

***, „Ziarele, serviciile secrete și mogulii în perioada interbelică”, disponibil la http://www.ziuaveche.ro/exclusiv-zv/dosare-ultrasecrete-exclusiv-zv/ziarele-si-serviciile-secrete-5963.html/, accesat la 4 decembrie 2016

***, „Cum s-a alcătuit tradiția națională despre originile Țării Românești”, în „Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie Cluj”, 1923

***, „Spionajul românesc, de la Cuza până în prezent”, disponibil la http://www.historia.ro, accesat la 3 decembrie 2016

***, „Tendințe în intelligence”, disponibil la http://www.sri.ro/fisiere/studii/TendinteInIntelligence.pdf, accesat la 4 octombrie 2016

***, „Intelligence as a Career: Is It Right For You and Are You Right For It?”, Association of Former Intelligence Officers, Washington, D.C., January 2013, disponibil la https://www.afio.com/publications/AFIO_2013_Careers_Booklet.pdf, accesat la 12 aprilie 2016

***,„Women of the Islamic State. A manifesto on women by the Al–Khanssaa Brigade”, Quilliam Foundation, februarie 2015, disponibil la https://therinjfoundation.files.wordpress.com/2015/01/women-of-the-islamic-state3.pdf, accesat la 19 octombrie 2015

***,„Demystifying Big Data: A Practical Guide To Transforming The Business of Government”,TechAmerica Foundation, disponibil la https://bigdatawg.nist.gov/_uploadfiles/M0068_v1_3903747095.pdf, accesat la 30 septembrie 2017

***, „Communities of Interest and/or Community of Practice”, MITRE, disponibil la https://www.mitre.org/publications/systems-engineering-guide/enterprise-engineering/enterprise-governance/communities-of-interest-andor-community-of-practice, accesat la 18 mai 2017

***, „Deep Web: a Primer”, June 4, 2012, disponibil la http://www.brightplanet.com/deep-web-university-2/deep-web-a-primer/, accesat la 23 decembrie 2016

***, „Centric Osint Hub”, CENTRIC Centre of Excellence in Terrorism, Resilience, Intelligence and Organised Crime Research, 2015, disponibil la http://research.shu.ac.uk/centric/wp-content/uploads/centric-booklet-final-website.pdf, accesat la 14 noiembrie 2016

***, „Graphic: UN 6 OSINT Relevance to UN Ten High-Level Threats”, 26 November 2012, disponibil la http://www.phibetaiota.net/2012/11/graphic-un-6-osint-relevance-to-un-ten-high-level-threats/, accesat la 12 iulie 2016

***, „Centrul Surse Deschise”, disponibil la http://www.ghidul.ro/sri/produse-servicii/centrul-surse-deschise/centrul-surse-deschise-117283, accesat la 11 septembrie 2016

***,„Europol’s Internet Refferal Unit to Combat Terrorist and Violent Extremist Propaganda”, disponibil la https://www.europol.europa.eu/newsroom/news/europol%E2%80%99s-internet-referral-unit-to-combat-terrorist-and-violent-extremist-propaganda, accesat la 6 decembrie 2016

***, „Office of Deputy Director (research)”, disponibil la http://www2.gwu.edu/~nsarchiv/NSAEBB/NSAEBB54/st18.pdf, accesat la 14 noiembrie 2016

***, „Perioada 1948-1952”, disponibil la http://www.cnsas.ro/documente/cadrele_securitatii/Ministerul%20de%20Interne%20-1948-1978.pdf, accesat la 4 mai 2017

***, „Striving For A Safer World Since 1945”, Federation of American Scientists, disponibil la http://www.fas.org/irp/agency/cyberspokesman/97aug/tech.htm, accesat la 18 noiembrie 2015

***, „Scurtă cronologie a istoriei Serviciilor Speciale de Informații din România”, 28 mai 2015, disponibil la https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/28/scurta-cronologie-a-istoriei-serviciilor-speciale-de-informatii-din-romania/, accesat la 15 ianuarie 2017

***, „The 1960s”, disponibil la http://www.bbc.co.uk/worldservice/history/story/2007/02/printable/070122_html_60s.shtml, accesat la 12 noiembrie 2016

***, „Kennan and Containment, 1947”, disponibil la https://history.state.gov/milestones/1945-1952/kennan, accesat la 20 februarie 2017

***, „The History of the European Union. The European Citizenship. The Origins 1945-1957”, disponibil la http://www.historiasiglo20.org/europe/anteceden2.htm, accesat la 20 februarie 2016

***, „North Atlantic Treaty Organization (NATO), 1949”, disponibil la https://history.state.gov/milestones/1945-1952/nato, accesat la 20 februarie 2016

***, „A Brief History of Television”, Archive of American Television, disponibil la http://www.emmytvlegends.org/resources/tv-history, accesat la 17 martie 2016

***, „CfP: History of Private and Commercial Television in Europe”, disponibil la https://mediengeschichte.net/2016/09/22/cfp-history-of-private-and-commercial-television-in-europe/, accesat la 20 martie 2016

***, „Mic istoric al evoluției televiziunii în România, 13 iunie 2011, disponibil la https://hdsatelit.blogspot.ro/2011/06/mic-istoric-al-evolutiei-televiziunii.html, accesat la 11 decembrie 2015

***, „Statistics on radio and television 1950-1960”, UNESCO, 1963, disponibil la http://unesdoc.unesco.org/images/0003/000337/033739eo.pdf, accesat la 20 noiembrie 2015

***, „How the BBC fought Britain’s war of words during the Cold War”, disponibil la http://www.sussex.ac.uk/broadcast/read/27338, accesat la 20 octombrie 2015

***, „Measurement and Signatures Intelligence”, disponibil la http://www.globalsecurity.org/intell/library/policy/army/fm/2-0/chap9.htm, accesat la 25 aprilie 2016

STEPHENS, Mitchell, History of Television, https://www.nyu.edu/classes/stephens/History%20of%20Television%20page.htm, accesat la 14 iulie 2016

https://gabrielcatalan.wordpress.com/2013/09/24/scurta-istorie-a-securitatii, accesat la 12 ianuarie 2018

https://www.cia.gov

Home

https://archive.org/

http://onlinebooks.library.upenn.edu

https://www.sri.ro/articole/deschiderea-oficiala-a-cursurilor-de-master-in-analiza-informatiilor-organizat-de-facultatea-de-sociologie-si-asistenta-sociala-din-cadrul-universitatii, accesat la 18 noiembrie 2016

http://animv.ro/institutul-national-de-studii-de-intelligence/, accesat la 18 martie 2017

https://www.sie.ro/noutati_intership.html, accesat la 4 februarie 2017

http://www.ipedia.ro/mica-istorie-a-televiziunii-televiziune-1014/, accesat la 8 martie 2017

http://www.pdic.blogspot.ro/2011/04/summaries-of-world-broadcasts-unique_01.html, accesat la 4 mai 2017

http://www.greylit.org/about

Home

http://www.mcafee.com/mx/resources/reports/rp-economic-impact-cybercrime2.pdf, accesat la 14 martie 2015

http://www.afio.com

oxfordstudent.com

http:// www.theweek.co.uk

http://www.caversham.org.uk/historyandfolklore/vladimir_rubinstein.pdf

www.afcea.org/signal/art

www.ndu.edu/inss

ANEXE

Anexa 1. Notă a Direcțiunii Siguranței Generale

Anexa 2. Notă a Biroului Presei și Interpreților din DPSG

Anexa 3. Note ale Biroului Presei și Interpreților din DPSG, referitoare la N.D. Cocea

Anexa4. Nota SSI din 27 aprilie 1939 privind vizita luiPotemkin la Ankara

Anexa 5. Raport al SSI din 2 aprilie 1941 privind starea culturală a României reflectată de agenția de presă rusă Tass

Anexa 6. Notă SSI referitoare la un volum de propagandă apărut în Italia

Anexa 7. Notă a Secției Radio din cadrul Marelui Stat Major

Anexa 8. Notă a SSI referitoare la uzinele metalurgice Lemaitre

Anexa 9. Buletin SSI – Informații de ordin politic, social, economic-2.11.1940

Anexa10. Sinteza săptămânală a SSI din o4-10.11.1940

Anexa 11. Nota SSI din 9 octombrie 1943 privind situația pe frontul de est

Anexa 12.Nota SSI din 11.10.1943 privind situația de pe frontul din Italia

Anexa 13. Nota SSI din 25.11.1943 privind evenimentele de pe fronturile de luptă

Anexa 14. Nota SSI din 27 noiembrie 1943

Anexa 15. Notă a Diviziei a 18-a Munte către Corpul 4 Armată

Anexa 16.Buletinul Presei ungare, realizat de Direcțiunea Politică din Ministerul Afacerilor Externe

Anexa 17. Buletin Săptămânal realizat de Ministerul Afacerilor Externe

Anexa 18. Fotocopie a unei pagini din ziarul „Lupta” din 19.09.1930