Contributii ale Investitiilor Straine Directe la Cresterea Economica In Romania

Capitolul 1: Investițiile stăine directe:

Conceptul de investiție

Definirea investițiilor străine directe

Tipologia investițiilor străine directe

Rolul investițiilor stăine directe

Capitolul 2 Creșterea economic

2.1. Teoria creșterii economice

2.2. Creșterea economică în România

2.3. Indicatori fundamentali de măsurare a creșterii economice

2.4. Tipologii de creștere economică

2.5. Dezvoltarea economică și progresul economic

2.5.1. Dezvoltarea economic

2.5.2. Progresul economic

2.6 PIB și bunastarea economică

2.7. Echilibrul în economie

Capitolul 3

Concluzii și propuneri

Bibliografie

Capitolul 1: Investițiile străine directe:

Conceptul de investiție:

Investițiile reprezintă suportul material al dezvoltării economice. Investițiile, privite ca sumă a cheltuielilor făcute pentru realizarea de noi obiective, dezvoltarea sau modernizarea celor existente, reprezintă o cheltuială certă pentru un viitor ce conține elemente de incertitudine, generate de obicei de evoluția pieței. Rolul important pe care îl ocupă strategia investițională în cadrul strategiilor și politicilor firmei, reiese și din faptul că toate celelalte activități ale firmei sunt dependente de politica de investiții adoptată.

Procesul investițional a fost și rămâne un proces complex, care înglobează toate activitățile și operațiunile întreprinse pentru plasarea unor capitaluri proprii sau atrase, cu scopul realizării și punerii în funcțiune a unor obiective economice, sociale sau de altă natură, precum și fructificarea resurselor bănești plasate la alți întreprinzători (cu titlul de acțiuni, obligațiuni etc.).

În sens financiar, investiția reprezintă schimbarea unei sume de bani prezentă și certă pe speranța obținerii unor venituri superioare, dar probabile, (achiziționarea unei mașini pentru creșterea productivității muncii, construcția unei uzine pentru creșterea producției, asimilarea unui brevet pentru fabricarea de produse noi etc.).

În sens contabil, aceeași investiție desemnează alocarea unei resurse disponibile pentru procurarea unui activ, care va determina fluxuri financiare de venituri și cheltuieli.

Conceptul de investiții poate avea astfel două sensuri:

1. un sens larg, conform căruia investițiile cuprind toate cheltuielile sau alocările de fonduri de la care se așteaptă niște venituri viitoare;

2. un sens restrâns, conform căruia investițiile reprezintă cheltuieli ce se efectuează pentru obținerea de active fixe (pentru construirea, reconstruirea, lărgirea, modernizarea și achiziționarea de active fixe de natura mașinilor, utilajelor, instalațiilor, clădirilor, mijloacelor de transport și a altor mijloace de muncă). Se asimilează investițiilor și cheltuielile referitoare la lucrările de proiectare, prospecțiuni și explorări geologice, achiziționarea de titluri de valoare, etc.

În concluzie, investiția reprezintă o alocare permanentă de capitaluri, în achiziția de active fixe și / sau financiare, care să permită desfășurarea unor activități rentabile, superioare ratei actuale de rentabilitate a întreprinderii și acoperitoare pentru riscurile asumate. Principalul risc asumat este alocarea azi a unui capital, în speranța obținerii viitoare a unor fluxuri de beneficii.

1.2 Definirea investițiilor străine directe

Investițiile străine directe reprezintă una din formele importante ale concretizării și manifestării procesului de globalizare a piețelor prin intermediul cărora se impulsionează cel puțin o serie de factori de creștere economică endogenă, precum și fluxuri financiare interstate

Potrivit reglementărilor internaționale, ISD este o investiție transfrontalieră efectuată de o entitate rezidentă într-un stat (investitorul direct) într-o altă entitate dintr-un alt stat (diferit de cel al investitorului) cu scopul de a obține o participație pe termen lung (investiție directă). Se consideră că participația este de lungă durată dacă investitorul direct deține mai mult de 10% din capitalul societății în care a investit sau din drepturile de vot.

Investitorul direct poate fi: (i)o persoană fizică sau un grup de astfel de persoane (ii)o companie privată sau publică sau un grup de astfel de companii etc. O investiție directă reprezintă o companie înregistrată sau o sucursală în care investitorul nerezident deține peste 10% din drepturile de vot sau din capitalul social subscris și vărsat.

Investiția directă se compune din : (i)capitalul social subscris și vărsat, atât în numerar cât și în natură, partea din rezervele companiei cuvenite investitorului străin, (ii)profiturile reinvestite și (iii)creditul net adică împrumuturile primite de investiția directă de la investitorul străin direct mai puțin creditele acordate de investiția directă investitorului străin sau altor afiliate ale acestuia.

Pe măsură ce importanța capitalului străin intrat într-o economie a crescut, comunitatea științifică și-a intensificat eforturile pentru elaborarea unui cadru conceptual unitar adecvat analizei acestuia. În pofida acestor eforturi, caracterul subiectiv al carcetărilor, precum și percepția diferențiată asupra subiectului au făcut aproape irealizabil acest lucru. Ca urmare, în prezent există mai multe definiții a ceea ce a fost numit investiție străină directă.

Conform OECD investiția străină directă este investiția realizată cu scopul stabilirii de relații economice de durată, care permite exercitarea unei influențe semnificative asupra managementului și care se realizează, în țara gazdă, de către nerezidenți sau, în străinătate, de către rezidenți prin:

– crearea, extinderea unei societăți, filiale, sucursale (deținute în proporție de 100%) sau achiziționarea întregului pachet de acțiuni la o societate existentă;

– participare la o nouă societate sau existentă;

– împrumuturi pentru o perioadă de cel puțin 5 ani.

Conform Manualului Balanței de Plăți al Fondului Monetar Internațional FMI, investițiile străine directe sunt investiții internaționale care au ca obiectiv central obținerea unor avantaje de durată într-o întreprindere din altă economie. Avantajele de durată presupun existența unor relații pe termen lung între investitorul direct și întreprinderea-investiție directă, în care investitorul direct poate exercita o influență semnificativă asupra managementului celeilalte întreprinderi. Din perspectiva FMI, relația investițională se stabilește atunci când investitorul deține cel puțin 10% din acțiuni sau din voturile din consiliul de administrație al unei întreprinderi din străinătate, fiind vizate toate tranzacțiile de capital derulate între filialele din diferitele economii.

Uniunea Europeană consideră ca și investiții străine directe:

– înființarea sau extinderea activității filialelor sau înființarea de întreprinderi noi în proprietatea exclusivă a investitorului, ca și achiziția totală a întreprinderilor existente;

– participarea cu capital în întreprinderi noi sau existente în scopul stabilirii sau menținerii unor legături economice de durată;

– acordarea de împrumuturi pe termen lung pentru stabilirea și menținerea legăturilor economice de durată.

Metodologia Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare BERD consideră investițiile străine directe ca fiind fluxuri de capital pe termen lung intrate într-o companie din străinătate, prin intermediul cărora investitorul exercită o influență decisivă asupra managementului firmei, implicând și transferul altor resurse (tehnologie, personal, know-how etc.).

Conform specialiștilor UNCTAD, ISD este definită ca investiția care implică o relație pe termen lung reflectând interesul și controlul de durată al unei entități rezidente într.o economie (persoană fizică sau juridică) asupra unei entități economice rezidentă într-o altă economie. Rezultă deja că investiția străină directă nu este neapărat apanajul corporației transnaționale (CTN), ea putând fi făcută și de către o persoană fizică, precum și de către o companie aflată în prima sau a doua fază a procesului de transnaționalizare.

Fluxurile investiționale atașate investițiilor străine directe se compun din:

– capitalul vărsat pentru cumpărarea de acțiuni la o unitate economică din străinătate;

– profiturile reinvestite (proporțional cu participarea la capitalul social) obținute din activitatea în străinătate;

– împrumuturile în cadrul firmei (în principal credite acordate filialelor din străinătate de către compania-mamă).

Separat însă de aceste surse filialele în străinătate ale corporațiilor transnaționale mai pot fi finanțate prin fonduri obținute fie de pe piața internă de capital a statului-gazdă, fie prin apel direct la finanțare externă (ămprumuturi și obligațiuni), alta decât finanțarea intrafirmă.

Aceste fonduri sporesc capacitatea productivă a filialelor și influențează piața locală, fără a fi înregistrate în categoria investițiilor străine directe, ci doar sub formă de cheltuieli de capital. În fapt este foarte probabil ca fondurile investiționale obținute din alte surse să depășească deseori valoarea investițiilor străine directe. Astfel, în 1992, activele în străinătate deținute de corporațiile transnaționale reprezentau 1,7 mii miliarde USD, câtă vreme volumul total al ISD americane fusese de 499 miliarde USD (Mataloni, 1995).

Un alt studiu (Feldstein, 1994) demonstrează că, în perioada 1984-1993, 62% din fluxurile investiționale atașate filialelor americane în străinătate nu erau incluse în categoria investițiilor străine directe. O asemenea situație este mai rar întâlnită în ceea ce privește filialele aflate în țări în curs de dezvoltare, motivația logică fiind capacitatea mai restrânsă a pieței locale de capital și riscul de țară mai mare, acesta din urmă restricționând accesul la finanțarea externă.

Așadar, fluxurile de investiții străine directe reprezintă doar o parte din fluxurile investiționale atașate filialelor în străinătate ale corporațiilor transnaționale.

O altă problemă privind investițiile străine directe este aceea că ele tind să localizeze investiția în țara în care investiția este înregistrată prima dată, chiar daca aceasta nu este destinatara finală a investiției (Hasnat, 1997). Spre exemplu, investițiile străine directe americane în Bermude au totalizat 26 miliarde USD în anul 1992 (rezultă o investiție medie de 9.000 USD pe fiecare angajat, comparativ cu media mondială de 74.000 USD investiți/angajat), doar Franța și Marea Britanie primind mai multe investiții americane. Firește, Insulele Bermude nu reprezentau destinația finală a investițiilor, care au fost înregistrate acolo doar din motive fiscale.

Argumentele prezentate mai sus conduc la următoarea concluzie, ignorată adeseori atunci când se vorbește despre transnaționale și investiții străine directe: relația dintre ISD-uri și CTN-uri nu este exclusivă, în sensul că nu toate investițiile străine directe sunt făcute transnaționale atașate filialelor în străinătate ale corporațiilor transnaționale sunt fluxuri de investiții străine directe.

În România, prin Oficiul Național al Registrului Comerțului ONRC, investițiile străine directe sunt societăți comerciale cu participare străină de capital.

Articolul 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr 92/1997 privind stimularea investițiilor directe, publicată în Monitorul Oficial nr 386/30 demebrie 1997, stabilește că: „Investiție straină directă este participarea la constituirea sau la extinderea de acțiuni sau de părți sociale ale unei societăți comerciale, cu excepția investițiilor de portofoliu, precum și înființarea sau extinderea în România a unei sucursale de către o societate comercială străină prin aport financiar în monedă națională sau valută liber convertibilă sau/și aport în natură de bunuri mobile și/sau imobile, corporale și necorporale și/sau participarea la creșterea activelor unei întreprinderi prin orice mod legal de finanțare.”

În statisticile Băncii Naționale României sunt uzitate două dfiniții: cea a ONRC și cea a FMI. Față de cerințele FMI, înregistrarea investițiilor străine directe la BNR nu cuprinde informații referitoare la profitul reinvestit și nici transferurile fizice de la firma mamă la filială. Pentru eliminarea acestor deficiențe, dar și a celor cauzate de eliminarea obligativității înregistrării vamale a contribuției în natură la capitalul social, BNR, în colaborare cu Institutul Național de Statistică a lansat începând cu anul 2003 un proiect de cercetare statistică privind investițiile străine directe în România.

În cadrul cercetării statistice a BNR și a Institutului Național de Statistică se utilizează o definiție în sens larg a investițiilor străine directe: „ relație investițională de durată, între o entitate rezidentă și o entitate nerezidentă; de regulă, implică exercitarea de către investitor a unei influențe manageriale semnificative în întreprinderea în care a investit. Astfel, sunt considerate investiții străine directe capitalul social vărsat și rezervele ce revin unui investitor care deține cel puțin 10% din capitalul social subscris al unei întreprinderi, creditele dintre acest investitor și întreprinderea în care a investit, precum și profitul reinvestit de către acesta.

Investițiile străine directe sunt fluxuri internaționale complexe care inclund resurse financiare, tehnologice, de expertiză managerială și organizațională, pe care se grefează interesul de durată și controlul antreprenorial al firmei sau persoanei fizice investitoare cu scopul desfășorării unor activități productive într-o altă economie decât cea în care firma respectivă sau persoana este rezidentă.

Acestă formă de implicare economică internațională a firmelor se face prin renunțarea la piață ca mijloc de tranzacționare și prin integrarea în structurile organizaționale a firmelor a unor active și activității dezvoltate în străinătate.

Respectiva integrare se poate face pe orizontală, prin constituirea în alte spații naționale a unor firme care desfășoară același gen de activitate economică ca și firma-mamă, sau pe verticală, caz în care în structurile firmei sunt integrate activități situate in amonte sau în aval față de obiectul său de activitate.

Investițiile străine directe, pe lângă investția în active de produție, pot lua și forma investițiilor de portofoliu. Diferența între cele două categorii de investiții constă în faptul că investițiile de portofoliu sunt fluxuri de capital pur financiar, în legătură cu care implicarea investitorului nu depășește realizarea investiției inițiale și asumarea riscului de a pierde din jocul pieței financiare, în timp ce realizarea unei investitii directe, sub forma unui transfer complex de resurse, în cadrul căruia, uneori, componenta financiară este cea mai puțin importantă, atrage după sine implicarea investitorului străin în managementul și controlul activelor productive dezvoltate.

Riscul, de astă dată, este de natură antreprenorială, iar investitorul poate să intervină direct pentru a influența convertirea lui în câștig. Cu alte cuvinte, apare drept mult mai puțin implicantă pentru investitor și deci mai ușor de adoptat, decizia de a realiza o investiție de portofoliu decât o investiție directă.

Și din punctul de vedere al economiei – gazdă, lucrurile stau diferit vizavi de intrările de investiții străine directe și investițiile de portofoliu. Este vorba de impactul asupra propriilor resurse productive și structuri.

În condițiile în care există un angajament pe termen lung, participarea la constituirea sau extinderea unei companii, achiziționarea de acțiuni, înființarea sau extinderea unei filiale, fuziunea cu, sau preluarea unei companii locale constituie forme de realizarea a investițiilor străine directe

1. 3 Tipologia investițiilor străine directe

O companie ia decizia de a investi pentru îndeplinirea anumitor elemente de strategie corporativă, în special, cele legate de performanța economică. Literatura de specialitate în domeniul investițiilor străine directe a studiat motivele care determină companiile transnaționale să ia decizia de a investi în străinătate prin analizarea diferitelor companii, industrii, țări gazdă în

perioade de timp diferite. Astfel au fost stabilite numeroase motivații ce conduc companiile trananaționale la decizia de investiție, literatura de specialitate putându-le clasifica în patru mari categorii. Totuși, în practică, investițiile străine directe nu sunt realizate pe baza unei singure categorii de motivații, ci a combinației dintre acestea.

Din punctul de vedere al motivației care stă la baza deciziei de realizare a investițiilor străine directe se pot distinge următoarele forma ale ISD:

ISD de valorificare a activelor receptorului (țara gazdă). Investițiile străine directe realizate în căutare de resurse se bazează pe avantajele locaționale tradiționale, exemplele clasice fiind extracția materiilor prime de bază ce urmează a fi exportate sau prelucrarea și vânzarea ulterioară a acestora din țara gazdă. În general astfel de investiții străine directe sunt realizate de companii multinaționale activând în industria extractivă. ISD din această categorie vizează crearea de alternative eficiente în exploatarea resurselor rare și în extinderea relațiilor economice.

ISD de valorificare a pieței predomină în prezent și urmăresc potențialul de creștere a piețelor receptoare, din perspectiva avantajelor oferite de apropierea de clienți, absența barierelor tarifare sau netarifare, eliminarea sau diminuarea costurilor de export etc. Investițiile străine directe realizate în căutare de piețe se bazează pe avantajul locațional strategic pentru a crește puterea pe piață a companiei. Scopul acestor investiții este de a identifica oportunități mai bune pentru a pătrunde și extinde activitatea pe noi piețe, fie pentru satisfacerea cererii locale fie pentru export în terțe țări. Investițiile din această categorie sunt motivate de: dimensiunea pieței, prognoza de creștere a pieței, ponderea companiei pe piață sau concurență. În contextual globalizării investițiile străine directe de valorificare a pieței au căpătat un nou avânt, dar nu numai în industria prelucrătoare, ci și în sectorul serviciilor.

ISD de eficiență vizează în principal costurile reduse ale rsurselor din țara receptoare. Investițiile străine directe realizate în scop de eficiență caută să identifice factorii de producție relativ ieftini comparativ cu productivitatea companiei. Investiția străină directă din această categorie poate fi motivată de avantajele legate de costul forței de muncă, materiilor prime, transportului ieftin, energiei electrice la un preț scăzut sau disponibilitatea forței de muncă superior calificată. Implică deseori producție off-shore realizată în zonele economice speciale ale țării gazdă. Transformările structurale associate globalizării au determinat creșterea gradului de complexitate a acestui tip de investiții străine directe, prin intermediul filialelor fiind valorificate oportunitățile de cost și de rețea ale țării gazdă.

ISD de valorificare a activelorstrategice încearcă să obțină accesul la tehnologie și expertiză managerială în țara gazdă, având cerințe locaționale specifice (cunoștințe tehnice, experință managerială, competență organizațională). Acest tip de investiție este întâlnit în special în țările dezvoltate. Creșterea valorii și numărului fuziunilor și achizițiilor transfrontaliere subliniază creșterea rolului investițiilor străine directe realizate pentru căutarea de active strategice. În present se conatată intensificarea fenomenului de relocalizare a laboratoarelor de cercetare-dezvoltare, a centrelor de proiectare sau a altor activități cu valoare adăugată mare.

Din punctul de vedere al obiectului, investițiile străine directe pot avea în vedere:

produse tehnologice;

procese tehnologice;

know-how managerial și organizațional.

Transferul produselor tehnologice prin ISD poate avea în vedere asigurarea know-how-ului necesar, transferarea proiectelor și specificațiilor tehnice detaliate ale produsului, consultanță tehnică pentru utilizarea noilor tehnologii, păstrarea ritmicității comunicării între partenerii transferului, precum și colaborarea în domeniul activităților de cercetare-dezvoltare.

Unele filiale își transferă cunoștințele referitoare la un produs către firmele locale prin licențierea know-how-ului sau prin acordarea permisiunii de utilizare, în țările în curs de dezvoltare incidența acestui tip fiind relativ mică.

Consultanța tehnică și ritmicitatea comunicării între partenerii incestito întreprinderea investiție străină directă se realizează permanent, în scopul facilitării implementării și utilizării corespunzătoare a tehnologiei, dar și al îmbunătățirii și adaptării permanente a produselor la particularitățile sau necesitățile locale.

Transferul de know.how managerial și organizațional prin ISD are caracter continuu și se derulează preponderent între filiale și firma mama. În general se vizează acordarea de asistență pentru managementul inventarului și pentru utilizarea sistemelor just-in-time și a altor tipuri de sisteme

1 . 4 . Rolul investițiilor străine directe

Pentru țările Europei Centrale și de Est, intrările de investiții străine directe sunt de o importanță crucială pentru integrarea lor în economia mondială. În mod evident, la începutul tranziției, țărilor din Centrul și Estul Europei le lipsea capitalul fizic și financiar care să ajute restructurarea și să stimuleze creșterea economică.

Investițiile străine directe generează beneficii suplimentare colaterale pentru țările recipiente și nu numai cele strict legate de producerea de bunuri și servicii. În cazul țărilor din Europa Centrală și de Est, acestea erau mai importante decât capitalul însuși.

Transferul tehnologic

În mod evident, este foarte probabil ca ISD să aducă tehnologii din străinatate, inclusiv echipament și fabrici în sine, ca și procese moderne de producție. Cumpărarea firmelor de stat de către firme din economii avansate a rezultat în modernizarea acestor fabrici. Aceast fapt a dus la creșterea productivității care a fost după aceea suplimentată prin programe de calificare în cadrul firmelor, rezultând în cele din urma o creștere a calificării și a salariului real.

Sume mari de investiții din partea investitorilor strategici nu garantează îmbunatățiri tehnice care crează structuri de export cu valoare adaugată sporită. De exemplu, sucursala Audi din Cehia nu se folosește de furnizorii locali, astfel încât furnizorii locali nu au contact cu tehnologii și metode noi și nici stimulente de a își îmbunatății tehnologia proprie.

Dar există și exemple pozitive. Tipul de investitie care îmbunatățeste puterea industriei de export este cea făcută de Volkswagen în Skoda în Cehia. Volkswagen a investit în producția modernă și exportă la prețuri la nivelul celor occidentale. Aproape 70 procente din componente provin de la firme locale, ceea ce le-a forțat să iși modernizeze producția. Valoarea exporturilor de la Skoda in 2003 era de 16 la suta din valoarea exporturilor totale a Cehiei. Suzuki din Japonia și General Electric din SUA si-au propus de asemenea sa iși stimuleze furnizori locali, ca și Coca-Cola peste tot în regiune. Mai multe investiții de această natură vor fi foarte benefice pentru dezvoltarea capacităților de export a țărilor respective.

Poate mai important, totuși, a fost transmiterea know-how de management care era complet necunoscută în era sovietica, în care au trait țările din Europa Centrală și de Est cu un deceniu în urmă. O înțelegere a principiilor competiției (atat interne cât și internaționale), a fost necesară, în timp ce practicile de marketing cum ar fi campaniile de publicitate atractive și ambalajul diferențiat erau complet inexistente. Practicile recente introduse de stilul nou de conducere erau de asemenea inexistente. Logistica și managementul canalului de aprovizionare erau de asemenea necunoscute. Lipsea de asemenea atenția îndreptată asupra calității în procesul de producție și concentrarea pe serviciul clienți, atât în sectorul de producție, cât și în cel de servicii.

Investițiile sunt benefice pentru piață

Investițiile străine directe realizate de firmele multinaționale sunt probabil cea mai contraversată formă de globalizare. Există și critici care spun că firmele străine exploatează lucrătorii săraci și lacunele legislației muncii. Problema este că acești critici își bazează critica pe cazurile de abuzuri raportate. Există și cei care au altă părere, și care spun ca investițiile străine aduc capital nou, tehnologie, și locuri de muncă în țările care au nevoie acută de ele și aceste afirmații se bazează pe studii la nivel macroeconomic.

Investițiile directe străine ajutată în mod cert economia locală. Face posibilă creșterea productivității și a producției în sectoarele respective, sporind în același timp venitul național pe măsura reducerii prețurilor și a îmbunatațirii calității și ofertei serviciilor și a produselor pentru consumatori. Investițiile străine nu s-au dovedit a fi benefice numai pentru industria în care s-a investit direct, ci au generat și efecte positive colaterale pentru întreaga economie.

Standardul de viață se îmbunătățește

Poate cel mai important efect al investițiilor străine directe este capacitatea de a ridica standardul de viață local. Se estimează, ca aproximativ 80 la sută a investițiilor străine directe făcute astăzi, sunt efectuate de firme care intră pe pietele locale și vând produse acolo și nu de firme care produc ieftin pentru a exporta. Carrefour, de exemplu, deschide supermarketuri și in Brazilia, Citibank deschide noi sucursale în Mexic și Suzuki produce și vinde mașini în India.

Consumatori locali sunt cei mai mari beneficiari ai acestor investiții. În aproape toate cazurile cercetate consumatorii locali ajung sa beneficieze de prețuri mai mici la produse sau o beneficiază de o gamă mai diversificată de produse, după ce firmele străine au venit în țara respectivă. Prețurile mașinilor în China, de exemplu, au scăzut cu mai mult de 30 la sută in perioada 1995-2001, anii când Ford, General Motors și Honda au intrat pe piață. În Mexic, sloganul firmei Walmart “în fiecare zi prețuri mici” a ajuns sa reducă adaosurile ale industriei comerțului cu amănuntul în așa măsura incât anumiți analiști sunt de părere că firmă este în mare parte responsabilă pentru reducerea ratei inflației. În India, prețul tuturor bunurilor de larg consum – televizoarelor, aparatelor de aer condiționat, mașinilor de spălat – a scăzut cu aproape 10 la sută în 2001, după ce firme străine au intrat pe piață.

Prețurile scad pentru că firmele străine îmbunătățesc eficiența și productivitatea sectorului în cauză prin introducerea de capital nou, tehnologie, know-how și prin determinarea firmelor locale mai puțin eficiente să își îmbunatațeasca ciclul economic sau să iasă de pe piață. Cu toate că anumite firme vor pierde cota de piață, consumatorii la urma urmei beneficiază prin scăderea prețurilor de îmbunătățirea standardului de viață.

Să luam în considerație industria auto indiană. Pana la începutul anilor 1980, piața locală era dominată de 2 producători ineficienți: Hindustan Motors (HM) si PAL, care ofereau numai 2 modele de mașini bazate pe tehnologia anilor 1960 la prețul de aproximativ 20,000 USD. În 1983, guvernul a permis firmei Suzuki să facă un joint-venture cu Maruti Udyog, o firmă cu capital de stat. În câțiva ani, 8 noi modele au fost puse în vânzare și calitatea tuturor mașinilor pe piață a crescut, inclusiv a celor produse de HM si PAL.

Guvernul a ridicat mai multe bariere din calea investitorilor străini în 1992 și, ca urmare, 12 noi producători au intrat pe piață. De atunci nivelul de productivitate a crescut în întregul sector, în anumită măsură și datorită ieșirii de pe piață a firmei PAL.

Astazi cel putin 30 modele de mașini se vând in India, prețurile în toate segmentele de piață au scăzut dramatic, în medie cu 8-10 la sută în fiecare an. Ca rezultat, cererea locala a crescut vertiginos și industria s-a triplet.

Se crează locuri de muncă

Există critici la adresa investițiilor directe, făcute de firme care caută să investească în producția de produse ieftine care urmează să fie exportate. S-a constatat totuși că și astfel de investiții sunt pozitive pentru economiile locale pentru că crează locuri de munca și determină creștere economică, fără să amenințe firmele locale prin concurență.

Investițiile directe în India, de exemplu, au contribuit la crearea unei industrii de software de mai mult de 10 miliarde USD pe an, care angajează mai mult de 500.000 de oameni ce desfașoară muncii de înaltă calificare pentru firmele străine. În Mexic, firmele străine de-a lungul graniței americane angajează 1,100,000 de muncitori, care asamablează bunuri electronice și alte bunuri pentru export în Statele Unite.

Firmele străine, indiferent dacă sunt orientate către export sau nu, plătesc salarii care sunt cel puțin egale saude multe ori mai mari decât salariile oferite de competitorii locali. Salariile în India în sectorul de delocalizare (outsourcing) a procesului de afaceri, de exemplu, sunt 50 la 100 la sută mai mari decât cele în sectoarele similare care solicită calificații identitice sau similare. În industria auto din China, producătorii străini oferă muncitorilor necalificați salariu dublu față de competitorii locali. Salariile reale în industria auto din Mexic au crescut cu 16 la sută pe an în perioada 1990-2002, o rată de creștere care este mult mai mare decât creșterea productivității. Asta vine în special de la faptul că firmele străine plătesc salarii mai ridicate pentru a atrage cei mai buni muncitori, pentru a-i motiva și pentru a reduce fluctuația de personal.

Firmele care fac investiții străine și sunt orientate catre export nu amenință producătorii locali deoarece firmele străine nu concurează pentru cota de piață internă. Pe de alta parte, firmele locale pot să profite de pe urma acestei situații acționând ca furnizori locali pentru aceste firme. De asemenea, firmele locale pot câștiga dacă ajung sa copieze firmele străine, dacă preiau technologia și know-how-ul cum au procedat firmele locale chineze producătoare de bunuri de consum și firmele de informatică și servicii de outsourcing din India.

Criticile aduse investițiilor străine directe

În cadrul valului de globalizare a economiilor naționale, criticii investițiilor străine directe argumentează că investițiile sunt o formă de neocolonialism prin care se prezervă statutul de dependență a țărilor care nu fac parte din clubul țărilor dezvoltate.

Alt argument este că investițiile străine directe se concentrează asupra sectorelor de economie care sunt intensive în forță de muncă și nu asupra acelora care sunt tehnologic avansate și că dimpotriva se submineză sectoarele acestea avansate pe plan local.

Pe de altă parte firmele străine ce acționeză într-un mediul instituțional slab utilizează la scară largă practice de afaceri restrictive, în vederea prevenirii întrării noilor firme intr-un anumit sector. Acestea includ achiziția potențialilor competitori, prețuri de dumping, contracte restrictive cu furnizorii și distribuitori pentru a nu stoca produse competitive, monopolizarea know-how-ului prin patentare și achiziția drepturilor de licențe care nu sunt apoi folosite, lobby pentru bariere tarifare ridicate si lobby pentru costuri ridicate într-un anumit sector.

Încă un argument este ca șomajul în loc sa scadă, pe termen lung este în creștere. De asemenea, societațile multinaționale sunt acuzate că exclud cetațenii țării gazdă de la poziții manageriale și că scot profituri nejustificate f olosind tehnica prețurilor de transfer.

În ultimul timp a aparut încă o temere: societațile multinaționale transformă țările gazdă în “oaze ale poluării de mediu”, investind cu precădere în acele industrii care în țările de origine au un impact ecologic negative ridicat. Așa cum studiul de caz următor scoate în relief, investitorii pot incerca și utiliza puterea economică în vederea forțării țărilor gazdă în a renunța la reglementarile de mediu.

Cel mai pronunțat efect al competiției asupra fluxurilor de investiții este înghețarea reglementarilor de mediu la un nivel mai scăzut de protecție. Țările se tem că prin luarea unei decizii unilaterale referitoare la creșterea standardelor de mediu o să riște să piardă un avantaj competitiv în favoarea unor țări cu reglementări având standarde mai scăzute. Cu alte cuvinte, angajamentele de mediu îsi pierd valoarea pentru motive care sunt legate de atragerea investițiilor.

Globalizarea economică a extins foarte mult oportunitățile capitalului să externalizeze costurile impuse de restrictiile legate de protecția mediului asupra țărilor sărace, prin exportul deșeurilor și a factorilor de poluare. Aceasta a fost o practică destul de intâlnită printre firme- care de exemplu au transferat aceste probleme în țările din Asia de Sud-Est.

De exemplu: Japonia și-a redus capacitatea de prelucrare a aluminiului la intern de la 1,2 milioane tone la 140,000 tone și acum importă 90% din aluminiul de care are nevoie (1996). Ceea ce implică aceasta în termeni umani este sugerat de un studiu de caz al Asociației firmelor filipineze de Topire si Prelucrare a Aluminiului (PASAR). PASAR administrază o fabrică de prelucrare a cuprului finanțată de capitalul japonez în Filipine, provincia Leyte, a cărei produse finale sunt exportate exclusiv către Japonia. Fabrica ocupă 160 de hectare de pământ expropiat de guvernul filipinez la prețuri de nimic. Gazul și de apă reziduală industrială conțin concentrații inalte de boriu, arsenic, metale grele și sulf, care au contaminat sursele de apă, au redus veniturile provenind de la pescuit și veniturile din culturile de orez, au adus daune pădurilor și au dus la creșterea bolilor respiratorii printre populația locală. Casele, stilul de viață și sănatatea acestora au fost sacrificate ca urmare a funcționării acestei fabrici si acum viața lor depinde de angajarea în conditii de part-time, pentru a presta activități periculoase în această fabrică. Firma a prosperat.

Economia locală a înregistrat o creștere econimică spectaculoasă. Japonezii au acum un furnizor de cupru, care țării lor nu aduce absolut nici o daună de mediu. Populația săracă locală – care în viziunea economiștilor sunt beneficiarii principali a creșterii economice ca urmare a funcționării acestei fabrici – a ramas efectiv la mila acestei intreprinderi pentru că alternativele au dispărut – în acest proces a pierdut mijloacele de existență pe care le aveau inainte și au suferit probleme de sanatate ireparabile. Guvernul filipinez este mulțumit pentru că iși poate plăti datoria externă față de Japonia care a fost necesară pentru finanțarea construcției infrastructurii pentru fabrica. Japonezii se auto-felicită pentru îmbunătățirea mediului în Japonia și pentru asistența generoasă acordată tăriilor sărace (precum Filipine) pentru a le ajuta să obțină un PIB mai mare.

Nu este nimic special legat de acest caz, in afara faptului că a fost documentat. Sunt mii de astfel de cazuri, ilustrând realitatea similară colonialismului care vine din partea marilor corporații ca urmare a globalizării.

Publicația ‘Economist’ care este un susținător înfocat al globalizării argumentează cei care critică aceste practici nu fac altceva decât să priveze pe cei săaci de oportunitățile economice ce li se oferă. Poate că nu nici o o idee nu este mai bine ancorată în cultura politică modernă, decât credința că creșterea economică este cheia satisfacerii celor mai importante nevoi umane, incluzând eradicarea sărăciei și protejarea mediului exterior. Oricine încearcă să vorbeasca de riscuri ale creșterii datorate limitelor impuse de mediu, va fi automat catalogat ca oponent al eradicării subdezvoltării. De aceea marea majoritate a cercetătorilor de mediu învocă necesitatea unui “alt fel de creștere economică”, cu toate ca nu deloc clar care ar fi forma acesteia.

Chiar și beneficiile fiscale sperate de țara gazdă sunt de multe ori evitate cu succes de firmele investitoare. De multe ori, firmele multinaționale nu sunt supuse impozitării effective datorită abilitații lor de a exploata prețurile de transfer și alte metode în vederea minimalizării datoriilor.

O varietate de factori pot face ca investițiile străine directe să aibă un impact negativ asupra țării gazdă. Impactul investițiilor străine depinde de sectorul în care investițiile au loc și de mediul legislativ, social și economic în care investițiile au loc

Capitolul II : Creșterea economică

2.1. Teoria creșterii economice

Creșterea economică este un termen cheie în știința economică ce desemnează dinamica ascendentă a produsului național brut real pe locuitor ca expresie a corelațiilor cantitative dintre factorii care influentează mărimea sa și mediul economico-social în care are loc.

Pentru determinarea valorii nominale a unui indicator se utilizează prețurile curente, adică prețurile practicate pe piețele factorilor de producție sau ale bunurilor finale; pentru determinarea valorii reale se folosesc prețuri constante, adică prețurile dintr-un anumit an, luat ca bază de calcul sau ca an de referință:

PNB real = PNB nominal / IGP

PIB real = PIB nominal / IGP ]

Noțiunea de creștere economică a devenit o preocupare atunci cand economia națională [diferitele economii naționale] – ca rezultat al interdependențelor dintre unitățile economice – a ajuns la un anumit grad de complexitate, confruntandu-se cu probleme specifice de ansamblu care afecțează semnificativ, direct sau indirect, pe toți participanții/agenții economici.

Din punct de vedere știintific, astfel de probleme solicita, de fapt, raspunsuri la doua intrebări majore:

–       de ce, pe ansamblul economiei, nu se vinde tot ceea ce se produce?

–        de ce, in derularea lor, relațiile dintre unitațile economice sunt afectate de crize si dezechilibre grave?

Diferitele răspunsuri teoretice date acestor întrebari (F. Quesnay, A. Smith, D. Ricardo, J.K. Keynes,, P. Samuelson, F. Perroux, G. Abraham-Frois s.a.) s-au constituit într-un domeniu distinct al științei economice: teoria creșterii economice.

Teoria creșterii economice își propune:

–      să definească noțiunea de creștere economică

–        să stabiliească cu ajutorul căror indicatori economici poate fi măsurata creșterea economică

–       să descopere factorii care influențează pozitiv sau negativ procesele economice dintr-o țară

–       să caracterizeze tipurile de creștere economică ce pot exista, într-un anumit orizont de timp, intr-o țară

–        să explice de ce creșterea economică intr-o țară sau chiar pe plan mondial cunoaște alternanța fazelor de ascensiune cu faze de declin economic

–         să analizeze relațiile de interdependență care se creează în timp și spațiu intre creșterea economică, dezvoltarea economică și progresul economic

–         să anticipeze tendințele dominante ale creșterii economice la scară națională și pe plan mondial, pentru un orizont de timp cât mai indepărtat

–         să explice de ce, la scară mondială, indicatorii economici globali s-au îmbunătățit în ultimii 100 de ani, în timp ce indicatorii ecologici globali s-au înrăutățit

–         să stabilească limitele în timp ale procesului de creștere economică și modelele de dezvoltare economică ce trebuie adoptate în viitor.

Creșterea economică exprimă (sintetizează) modul în care ansamblul activitaților economice, privite la nivelul unei economii naționale, contribuie la sporirea reală a produsului național brut pe locuitor , într-un orizont îndelungat de timp.

2.2. Creșterea economică în România:

Creșterea economică reprezintă problema-cheie a vieții tuturor popoarelor și țărilor, însă un progres economic nu poate fi calificat ca o creștere, dacă nu este însoțit de un progres spiritual și social general. Economia națională parcurge o dificilă etapă de tranziție, în care trecerea de la economia de comandă spre cea de piață necesită intense căutări și soluții pentru atingerea râvnitelor obiective de creștere economică. Economia se află într-o profundă criză exprimată printr-un declin de producție în toate sectoarele, dezindustrializare, dezechilibre (la cerere-ofertă, balanța de plăți, buget public), iar pe parcursul ultimilor ani, și prin deprecierea monedei naționale. Starea de criză este alimentată de existența unui mecanism economic care nu stimulează creșterea economică, având mai degrabă o orientare socială decâ una economică. De aceea s-a găsit oportună cercetarea complexă a problemelor de politică macroeconomică, de armonizare a politicilor sectoriale și de stimulare a deciziilor economice. În condițiile de reformare radicală a economiei, elaborarea unor preveziuni de anticipare a deciziilor de politică macroeconomică și de dezvoltare social-economică este o problemă dificilă care impune perfecționarea sistemului de prognoză, bazat pe fluxurile materiale. Actualmente, lipsește un sistem eficient de analiză și previziune economică, bazat pe indicatorii din sistemul conturilor naționale, care ar permite organelor de decizie de a estima, în mod complex, formarea echilibrelor economice, inclusiv a cererii și ofertei globale, care ar genera diverse variante de alternativă privind simularea politicii macroeconomice și ar coordona interacțiunea nivelurilor macro- și microeconomic. Analiza la nivelul macro a proceselor economice, simultan cu abordarea lor dinamică, a conturat noi concepte, printre care și cele de creștere și dezvoltare economică. Din multitudinea de noțiuni utilizate pentru a investiga procesele macroeconomice, frecvența cea mai mare o au termenii de creștere, dezvoltare, progres tehnic, evoluția economică, ciclu economic etc. universal. Creșterea economică se derulează într-un anumit cadru spațial și temporal. În timp, rezultatele macroeconomice pot înregistra, sub aspect cantitativ, creșteri, stagnări și chiar scăderi. Deci, creșterea economică nu trebuie înțeleasă ca fiind un proces liniar. Prin conținutul său, creșterea economică înseamnă o evoluție pozitivă, ascendentă a economiilor naționale, a diferitelor supersisteme internațional-mondiale, pe termen mediu și lung, dar care nu exclude oscilații conjuncturale, chiar și regrese economice temporale. Apreciem că o economie națională, un supersistem, înregistrează o creștere economică când se bazează pe existența tendinței creșterii pozitive reale, în cadrul unui orizont de timp corespunzător. Utilizarea conceptelor de „creștere economică zero și de „creștere economică negativă corespunde unor rațiuni de politică economică și nu unor meditații teoretice. „Creșterea economică zero, menționată pentru prima oară într-un raport către Clubul de la Roma, intitulat „Limitele creșterii, semnifică situația în care rezultatele economice absolute și populația totală sporesc în același timp, nivelul agregatelor pe locuitor rămânând constant. Pe planul politicii economice, o asemenea rată de creștere este argumentată de promotorii ei ca fiind singura reacție socială normală față de caracterul tot mai restrictiv al resurselor naturale și de destabilizare tot mai pronunțată a echilibrului ecologic. În consecință, societatea ar trebui să limiteze voluntar ritmul creșterii economice. O astfel de opțiune este discutabilă. Dacă pentru țările dezvoltate și puternic dezvoltate ea ar putea să pară acceptabilă, pentru țările cu nivel economic redus ar însemna menținerea sau chiar accentuarea decalajelor lor în raport cu acestea, cu consecințe grave asupra dinamicii echilibrului înaintării comune, sărăciei generale a indivizilor și comunităților. „Creșterea economică negativă sau descreșterea economică evidențiază acea situație în care, pentru un anumit timp, rezultatele macroeconomice pe locuitor au o tendință de scădere, menținându-se însă sub control o serie de corelații fundamentale de echilibru, ceea ce presupune compromisuri rezonabile pe planul eficienței economice și al bunăstării sociale. „Creșterea economică negativă exprimă intenția de legitimare a unei situații de fapt sau a unei perspective nefavorabile. Creșterea economică exprimă acele modificări ce au loc într-un anumit orizont de timp și într-un anumit spațiu, în sporirea dimensiunilor agregatelor macroeconomice pe locuitor, în strânsă legătură cu factorii lor determinanți. Aceste rezultate pot fi măsurate prin intermediul unor indicatori sintetici semnificativi pentru aprecierea dinamicii economice a unei țări. Din multitudinea acestor indicatori, o semnificație relevantă o au, produsul intern brut, produsul național brut și venitul național, în termeni reali, atât pe total, cât și pe locuitor.

2.3. Indicatorii fundamentali de măsurare a creșterii economice

Indicatorii fundamentali care se folosesc pentru evidețierea/măsurarea creșterii economice sunt PIB si PNN (VN)

Pentru determinarea ratei creșterii economice se utilizează indicele unei variabile macroeconomice (indicator macroeconomic); de exemplu: indicele PIB

IPIB = PIB1 / PIB0 x 100

În acest caz, rata creșterii economice (Rc) va fi:

Rc = IPIB – 100%

Alte definiții ale creșterii economice:

–         creșterea economică este o sporire a capacitații unei țări de a furniza în măsură crescândă diferite bunuri economice, capacitate bazată pe tehnologii de vârf și pe adaptări instituționale și ideologice (S. Kuznets)

–         creșterea economică este o sporire a venitului național total și pe locuitor (H. Arendt)

–         creșterea economică este procesul de sporire a dimensiunilor economiei naționale, exprimată în totalul bunurilor și serviciilor obținute în decursul unei perioade de timp, inclusiv ale amortismentului; dacă sporul cantitativ se obține pe termen scurt, acesta constituie o expansiune, iar dacă se obține pe termen lung, atunci exprimă o creștere economică (Fr. Perroux).

Noțiunea de creștere economică redă, în forma agregată, evoluția reală pozitivă a indicatorilor macroeconomici de rezultate [cei care exprima “ieșirile”], pe termen lung.

Ținând cont de efectele sale benefice, se poate observa că nu orice creștere a producției denotă o creștere economică; pentru a marca o creștere economică reală, este necesar ca sporirea producției să depășească sporul natural al populației, astfel încât din aceasta să rezulte creșterea valorii produsului național real pe locuitor, pe o perioadă îndelungată de timp.

2.4. Tipologii de creștere economică:

Creșterea economică poate fi:

–         pozitivă, sănătoasă, reală: sporirea producției naționale pe locuitor exprimă/înseamnă o producție fizică mai mare de bunuri.

–         negativă (descreștere economică): producția de bunuri economice pe locuitor, în expresie fizică, scade.

–         exclusiv nominală: sporirea PNB pe locuitor, din punct de vedere fizic, nu are loc, creșterea valorică a acestuia datorându-se exclusiv creșterii prețurilor.

–          zero: PNB real pe locuitor nu se modifică.

–         constantă: producția națională pe locuitor înregistrează o rată proporțional constantă de creștere.

În funcție de raportul dintre rată de creștere a PNB pe locuitor și rata inflației, pot exista urmatoarele situații principale:

–         creștere economică neinflaționostă: rata de creștere economică (ritmul creșterii PNB pe locuitor) este superioară ratei inflației

–         creștere economică inflaționistă: rata creșterii economice este mai scăzută decât rata inflației.

Cea mai grava dintre situațiile posibile este aceea în care creșterea economică este negativă și este însoțită de creșterea inflației si a șomajului.

În România: la sfârșitul anului 1999, PIB reprezenta aproximativ 75,95% din cel realizat în 1989; se poate aprecia, deci, ca, în această perioadă, a avut loc o descreștere economică. Estimările arată că, dacă PIB va crește într-un ritm mediu anual de 5%, vor fi necesari 7 ani pentru a atinge nivelul producției anului 1989.

În istoria sistemelor economice au fost identificate urmatoarele tipuri de creștere:

–         creștere extensivă – realizată prin mărirea volumului/cantitații factorilor de producție utilizați și a volumului de rezultate

–         creștere intensivă – realizată prin folosirea mai eficientă a factorilor de producție și creșterea productivității lor

–         creșterea potențială – rata de creștere maximă a producției naționale cu mijloacele disponibile

–         creștere echilibrată – realizată în condițiile respectării echilibrelor clasice (al bugetului, al balanței de plăți), fără tensiuni inflaționiste și cu utilizarea deplină a forței de muncă

–         creștere exponențială (ultrarapidă) – creștere multiplicativă, cu o rată constantă

–         creștere economică negativă.

2.5. Dezvoltarea economică și progresul economic

2.5.1. Dezvoltarea economică – este un concept care caracterizează ansamblul efectelor economice, directe și indirecte, care se propagă la nivelul unei economii naționale ca urmare a transformărilor cantitative, structurale și calitative ce au loc in viața economică a unei țări într-o anumită perioadă de timp, sub influența conjugată a unui sistem de factori.

Pentru caracterizarea dezvoltării economice a unei țări se folosesc:

a.      indicatori economici cantitativi care exprimă:

–         nivelul producției naționale reale pe locuitor

–         modificările structurale care au loc în profil de ramură și teritorial

–         nivelul de trai al populației

–         eficiența utilizării factorilor de producție

b.      indicatori economici calitativi/criterii de apreciere a efectelor calitative pe care le antrenează sistemul transformărilor din intreaga viață economico-socială unei țări

Creșterea economică exprimă, în mod preponderent, aspecte cantitative ale activității economice, sub formă sporului PNB real pe locuitor.

Dezvoltarea economică vizează ansamblul schimbărilor de ordin cantitativ, structural și calitativ ce se produc într-o economie națională într-o perioadă relativ lungă de timp.

Dezvoltarea economică presupune creșterea economică, dar nu orice proces de creștere economică ce se realizează la nivelul unei țari înseamnă și dezvoltare economică; dezvoltarea economică se exprimă prin efectele ei pozitive prin care generează progresul.

Principalii factori care stau la bază creșterii și dezvoltării economico-sociale sunt:

–         progresul tehnico-științific: progresul cunoașterii, reducerea duratei dintre invenții și inovații, retehnologizarea

–         factorii de producție: munca (ocuparea, timpul lucrat, nivelul de calificare), natura (pământul, resursele naturale, energetice), capitalul (clădiri, utilaje, instalații, stocurile de capital circulant)

–         factori cu acțiune mediată: rata investițiilor, cheltuielile de cercetare-dezvoltare, politica bugetară, monetară și fiscală a statului, politica ecologică etc.

2.5.2. Progresul economic – desemnează procesul de lungă durată prin care o țară avansează, ameliorandu-și performanțele atinse în domeniul economic, al calității vieții și nivelului de civilizație, ca urmare a efectelor pozitive dominante de dezvoltarea economică.

Date fiind consecințele profund negative ale modelului de dezvoltare economică pe care s-a bazat evoluția statelor lumii până în prezent – generator de risipă a resurselor, poluare, dezechilibre majore intre state și zone ale lumii etc. – oamenii de știință și numeroși decidenți politici propun un nou model de dezvoltare, denumit dezvoltarea umană durabilă.

Acest model propune o viziune globală asupra dezvoltării, bazată pe reconcilierea intre actuala dezvoltare economică și mediul înconjurator, astfel încât să se realizeze progresul uman pentru întreaga planetă și pentru un viitor îndelungat. Strategia dezvoltării umane durabile răspunde necesităților prezentului, fără a compromite însă posibilitățile de satisfacere a trebuințelor generațiilor viitoare.

Dezvoltarea umană durabilă implică:

–         creșterea economică intensivă

–         asigurarea calității mediului ambiant

–         crearea cadrului favorabil pentru soluționarea problemelor sociale cu care se confruntă individul și colectivitățile în spiritul justiției sociale, al democratizării etc.

Conferința Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare (UNCED) de la Rio de Janeiro (1992) a decis masurarea progresului țărilor lumii cu ajutorul unor indicatori care reflectă speranța medie de viață la naștere, rata de instruire și PIB pe locuitor; luați împreună, acești indicatori formează indicatorul dezvoltării umane (IDU)

2.6 PIB și bunastarea economică

Între nivelul și evoluția PIB real pe locuitor și bunăstarea economică există o stransă interdependență. PIB real constituie suportul material al bunăstării economice, iar nivelul acesteia influențează creșterea PIB.

Însă, PIB poate să se modifice fără ca bunăstarea să se schimbe, iar bunăstarea poate sa înregistreze o îmbunatățire sau o înrăutățire fără ca PIB real total și pe locuitor să se modifice:

–         rezultatele unor activități contribuie la creșterea bunăstării, dar nu sunt incluse în PIB (de ex. economia subterană, piața neagră, bunuri materiale și servicii rezultate din activitatea casnică sau din activitatea organizațiilor de caritate – care nu sunt incluse in PIB)

–         veniturile personale se repartizează pentru plata taxelor și a impozitelor, cumpărarea bunurilor de consum și pentru constituirea unor economii: o creștere a PIB pe locuitor poate fi însoțită și de o creștere mai accentuată a economiilor sau a taxelor și impozitelor, acest fapt conducând la o scădere a cheltuielilor de consum și, mai departe, a bunăstării economice

–         durata timpului liber influențează în mod diferit bunăstarea economică și mărimea PIB: creșterea duratei timpului liber conduce la sporirea bunăstării economice, dar la scăderea PIB, în timp ce reducerea duratei timpului liber determină creșterea PIB și o reducere a bunăstării economice

–         gradul de poluare a mediului natural (aerul, apa, fauna, flora etc) influențează bunăstarea, dar nu și mărimea PIB

–         PIB evidentiază numai valoarea de piață a bunurilor finale produse, dar nu și consumul final, consum care stă la baza bunastării economice: acesta poate să crească și datorită importului de bunuri, dar importul de bunuri contribuie la reducerea PIB.

2.7. Echilibrul în economie

În economia de piață, toți agenții economici urmaresc să-și realizeze cât mai bine interesele:

–         producătorii urmăresc maximizarea profitului

–         consumatorii urmaresc maximizarea satisfacției/gradului de acoperire a nevoilor de consum

Echilibrul economic apare ca o stare proprie pieței care se creează prin acțiunea agenților economici potrivit intereselor lor de producători sau consumatori; acesta se exprimă printr-un anumit raport între cererea și oferta de bunuri economice, bani, capitaluri și muncă.

Fiecare din aceste 4 domenii constituie , de fapt, o piață și, ca urmare, raportul cerere-ofertă are anumite caracteristici distincte, deși se formează în oricare domeniu în strânsă legătură cu toate celelalte.

Considerate în unitatea și interdependența lor, cele 4 domenii specifice raportului cerere-ofertă constituie expresia echilibrului general în economie.

Echilibrul economic este starea spre care tinde piața bunurilor materiale și serviciilor, monetară, a capitalului și a muncii, precum și piața națională în ansamblul său, atunci când cererea este egală cu oferta sau când diferențele dintre ele nu depășesc anumite limite, considerate normale, nesemnificative, pentru a genera dificultăți de o anumită gravitate.

Realizarea echilibrului economic se bazeaza pe:

–         compatibilitatea/concordanța deciziilor luate de diferiți agenți economici

–         necesitatea păstrarii valabilității lor în timp, câtă vreme nu intervin factori perturbatori.

Analiza echilibrului economic presupune studierea corelațiilor dintre producția națională reală și cheltuielile totale.

În cadrul unei economii, cheltuielile totale, globale sau agregate (CA cererea agregată) sunt formate din:

–         cheltuieli estimate pentru consum (C)

–         cheltuieli estimate pentru investiții (I)

–         cheltuieli guvernamentale estimate (G)

–         exportul net [diferența dintre export și import] estimat (EN)

Suma acestor cheltuieli totale este expresia reală a cererii agregate sau globale din economie.

CA (cererea agregată) = C + I + G + EN

Producția națională reală este oferta reală agregată de bunuri materiale și servicii produse de o țară într-o perioadă dată; calculată în prețurile factorilor de producție, această producție națională reală se numește și venit național real.

Atunci când venitul național real (VNr) este egal cu cheltuielile agregate estimate, s-a realizat nivelul de echilibru al economiei;în acest punct, cheltuielile agregate estimate sunt suficiente pentru a cumpara întreaga producție națională curentă de bunuri materiale și servicii (venitul național curent în termeni reali).

VNr = CA

Daca VNr este mai mic decât cheltuielile totale estimate (starea de absorbție), atunci toți cei care participă la efectuarea acestor cheltuieli într-o economie (menajele, firmele, guvernul și străinătatea) urmăresc să cheltuiască la nivelul sumelor estimate, ceea ce înseamnă că vor să cumpere mai multe bunuri materiale și servicii decât produce în mod curent economia.

În aceste condiții, o parte din cheltuielile globale estimate, fie nu se fac, și, deci, se economisesc, fie se îndreaptă către achiziționarea de bunuri economice ce au fost produse în trecut.

Observând că tot ceea ce produc ,vând , sau că ar putea vinde cantități mai mari decât cele produse în mod curent, firmele își vor spori producția, contribuind astfel la creșterea VNr, la realizarea echilibrului între producția națională și cheltuielile totale.

Daca VNr este mai mare decât cheltuielile totale estimate (starea de presiune), atunci, în economie, apar forte care vor restabili echilibrul dintre producția națională și cheltuielile totale estimate.

Astfel, observând ca o parte din producția lor rămâne nevândută, sporindu-le stocurile, firmele nu vor accepta ca această situație să presiste prea mult; ele vor reduce nivelul producției de bunuri materiale și de servicii până când acesta va egaliza volumul vânzărilor, cu cheltuielile totale estimate.

În acest fel, s-a restabilit echilibrul între producția națională reală și cheltuielile totale.

Având în vedere, că bunurile economice se schimbă, se vând și se cumpără pe bani, ca volumul și mișcarea banilor sunt strâns legate de cererea și oferta de pe piața bunurilor economice, se ajunge la concluzia că echilibrul pe acestă piață are o importanță deosebită pentru realizarea echilibrului de pe piața monetară.

Echilibrul pieței monetare este asigurat atunci când cererea și oferta de bani sunt egale și ambele laturi ale egalității sunt în concordanță ci cererea și oferta de bunuri economice:

Ym = Dm

Ym = oferta de bani

Dm = cererea de bani

Daca se iau în calcul cei mai importanți factori care acționează asupra termenilor egalității – masa monetara (M), viteza de circulație/rotație a banilor (V), volumul global al tranzacțiilor de pe piață (T) și nivelul general al prețurilor (P) – această condiție de echilibru devine:

MV = PT

MV = oferta reala de bani

PT = cererea reala de bani

Echilibrul pieței muncii este asigurat atunci când cererea și oferta de muncă sunt egale:

YL = DL

YL = oferta de munca

DL = cererea de munca

În general, condițiile de echilibru economic au caracter teoretic din 2 motive majore:

–         egalitatea cererii cu oferta se realizează numai “în mare’, ca tendința, și niciodată în sens strict matematic

–         in realitate, economia nu se află niciodată în stare de echilibru, decât, poate, din întamplare; întotdeauna vor exista surplusuri de o parte sau de alta; în condiții normale de funcționare, piața nu este niciodată golită de mărfuri, așa cum s-ar întâmpla dacă cererea ar fi egală cu oferta și toate mărfurile s-ar vinde; piața care funcționează bine este întotdeauna plină de mărfuri!; din produse vor exista întotdeauna stocuri, iar din resurse – rezerve, care rămân în afara raportului cerere-ofertă, dar ca niște condiții ale realizării corespunzătoare ale acestuia.

Condițiile echilibrului economic se realizează ca tendința, în condițiile în care economia trece succesiv prin situații de dezechilibru, determinate de:

–         modificarea limitelor resurselor și tehnologiilor

–         restricțiile bugetare ale consumatorilor de bunuri și servicii

–         unele greșeli de politică economică generală pe termen lung sau scurt

–         necunoașterea sau neînțelegerea mecanismelor pieței.

Dincolo de anumite dimensiuni considerate controlabile, dezechilibrele economice afectează grav toate categoriile de piețe, precum și economia în ansamblu, ele manifestându-se sub forma:

–         inflației

–         șomajului

–         înrăutățirii condițiilor de viață.

Dezechilibrul poate fi relevat prin existența pe piață a unei stări de presiune sau a unei stări de absorbție:

Starea de presiune se manifestă prin:

–         existența unei oferte mai mari decât cererea

–         concurența este deosebit de puternică intre vânzători/ofertanți

–         cumpărătorii sunt cei care fac selecția bunurilor economice care se vor produce, pentru că au posibilitatea să aleagă, între multitudinea de ofertanți, pe aceia care, prin calitate și preț, le satisfac cel mai bine interesele

–         cumpărătorii acordă prioritate vânzătorilor care asigură oferta cea mai avantajoasă prin preț și calitate

–         stimularea îmbunătățirii calității, reducerii costurilor și promovării progresului tehnic

–         concentrarea investițiilor spre obiective destinate dezvoltării intensive, a produselor noi etc.

Starea de absorbție se manifestă prin:

–         existența unei cereri mai mari decât oferta

–         concurența este deosebit de puternică între cumparători

–         creșterea volumului vânzarilor este determinată de producători, care găsesc cumpărători pentru tot ceea ce produc

–         vânzătorii au posibilitatea să-și selecționeze cumpărătorii

–         marea majoritate a investițiilor servesc direct lărgirii producției pe cale extensivă

–         consumatorul nu-și poate satisface pe deplin aspirațiile și intențiile

–         lipsește stimularea agenților economici pentru a produce bunuri de calitate, deoarece tot ceea ce se produce se vinde cu ușurință

–         stimulează atât risipa, cât și economiile.

Capitolul III

3. Evoluția investițiilor străine directe – volum, dinamică, structură

În condițiile actuale ale trecerii la economia de piață și în cadrul conjuncturii economice interne, o atenție deosebită este acordată procesului investițional.

Intrările de investiții străine directe, pentru țările Europei Centrale și de Est, reprezintă un factor major pentru integrarea lor în economia europeană și mondială, o componentă a procesului de globalizare ale cărui intensitate și extindere cunosc dimensiuni în creștere.

Promovarea investițiilor eficiente contribuie la crearea de noi locuri de muncă și relaxarea treptată a veniturilor populației, care stimulează creșterea cererii agregate, sporirea și creșterea producției, precum și la dezvoltarea în continuare a întreprinderilor.

Evoluția anuală a investițiilor străine directe în România, după anul 1990, a fost determinată de un complex de factori interni și externi economico-sociali și politici, care au acționat sub imperativul trecerii României de la economia socialistă centralizată la economia de piață concurențială, liberalizată, al integrării în Uniunea Europeană și în procesul globalizării. (Zaman, Gh., Vasile, V., 2005, p. 201)

Investițiile străine directe (ISD), ca formă complexă de manifestare a globalizării piețelor externe, constituie o componentă importantă a activităților corporațiilor multinaționale și transnaționale pe plan mondial, care, de altfel, au devenit un factor de influență puternică în creșterea interdependențelor economiilor naționale și difuzarea progresului tehnologic.

În perioada de tranziție, investițiile străine directe au devenit pentru România, dintr-un factor de creștere economică, inițial cu impact modest, un puternic factor de implicare în evoluția economiei naționale a României, ajungând ca în cea mai mare parte a sectoarelor economice să dețină poziții majoritare, atât în ceea ce privește ponderea activelor fixe în exporturi și importuri și chiar în ocuparea forței de muncă, dar și în jalonarea în perspectivă a potențialului de creștere a economiei.

În prezenta lucrare, ne propunem să prezentăm aspecte relevante ale evoluției volumului, dinamicii și structurii investițiilor străine directe pe termen scurt, mediu și lung, întreaga perioadă de analiză referindu-se la intervalul 2007 – 2014.

Înmatriculări de societăți comerciale cu participare străină
la capitalul social subscris, în perioada 2007-2014

Notă: Col. 1 reprezintă numărul de înmatriculări din perioada respectivă. Datele privind capitalul social subscris cuprind subscrierile de capital la înmatricularea de societăți comerciale din perioada de referință la care s-au adăugat majorările de capital și s-a scăzut capitalul social subscris de societățile comerciale radiate din Registrul Comerțului, în perioada de referință.

Procentele coloanelor 1,2,3 și 4 reprezintă evoluții față de 31 Decembrie 2007

Sursa: ONRC – Societăți comerciale cu participare străină la capital. Sinteză statistică a datelor din Registrul Central al Comerțului, la 31 decembrie 2014, numărul 199.

În perioada 2007-2014, investițiile străine directe în România (tabelul 3.1) au înregistrat un trend descendent, în cadrul căruia pot fi distinse mai multe subperioade cu particularități determinate de mersul reformei economice și sociale în România, dificultățile anumitor factori de „stop and go” ale implementării programelor de reformă.. În continuare, încercăm să evidențiem principalele aspecte privind evoluția ISD în România, în perioada 2007-2014, ținând seama de indicatorii numărul de societăți comerciale cu capital străin și volumul capitalului social subscris în lei și valută, acordând atenție raportului dintre caracteristicile ISD, ca mărime de stoc și de flux.

În anul 2007 numărul societăților cu participare străină de capital atingeau un nivel istoric de 15.720 societăți , cu valoarea capitalului social subscris 7.737,6 mil. lei , 3.314,2 mil. dolari (USD) și 2.389,4 mil. euro (EUR). Observăm că în anul 2008 față de 2007 , se produce o descendență a numărului societăților cu participare străina la capital de 5,18% , adică 3456 de societăți , dar cu toate astea valoarea capitalului subscris al societăților comerciale au suferit o adevărată ascendență ,astfel că totalul exprimat în moneda națională a crescut 7.297,4 mil lei (6,88%) ,în valută (USD) 2.610,7 mil dolari (7,31%) , în euro 1.595,04 mil EUR (6,08%).

Remarcăm faptul că, în anul 2009 față de 2008, numărul societăților cu participare străină de capital a scăzut cu 5.463 de societăți adică 8,12%. Aceasta este cea mai reprezentativă scădere a societăților cu participare străină de capital la noi în țară, în perioada 2007-2014.

În anul 2013, comparativ cu anul 2012, numărul de societăți comerciale a crescut cu 239 (0,36%), valoarea capitalului subscris al societăților comerciale a crescut cu 6.812,9 mil. lei (5,36%),s-a mărit valoarea capitalului social subscris exprimat în dolari cu 1.861,7 mil USD (5,21%) și a crescut cu 1.521,4 mil. euro (3,66%).

Graficul numarul 3.1.-Evoluția numărului de societăți cu participare străină la capital, în perioada 2007-2014.

Sursă: Oficiul Național al Registrului Comerțului

Din grafic observăm că, în anul 2009 față de 2008, numărul societăților cu participare străină de capital a scăzut cu 5.463 de societăți. Aceasta este cea mai reprezentativă scădere a societăților cu participare străină de capital la noi în țară, în perioada 2007-2014.

În anul 2013, comparativ cu anul 2012, deși numărul de societăți comerciale a crescut cu 239, valoarea capitalului subscris al societăților comerciale a scăzut cu 2.275,7 mil. lei și cu 500,6 mil. euro.

Scăderea numărului de noi întreprinderi cu capital străin după anul 2008, cu circa 50% în anul 2013, în principal se explică prin impactul negativ al crizei economice și financiare din România, care a destimulat investitorii străini și a mărit aversiunea acestora față de riscul de țară.

Din păcate, începând cu anul 2009, impactul crizei economice a condus la scăderea volumului anual al investițiilor străine directe până în anul 2013 și continuarea acesteia în anul 2014.

Evoluția investițiilor străine directe în România, pe domenii de activitate, în perioada 2009-2012, oferă posibilitatea comparării structurilor investițiilor străine directe în perioada analizată.

În 2014 față de 2013 se dovedește că are în continuare un trend descendent deoarece numărul de societați scade cu 405 adica 0,6%.

Între anii 2001 și 2008, are loc vânzarea activelor statului din sectoarele bancar, metalurgic, siderurgic, chimic, petrochimic, constructoare de mașini (mijloace transport), din sectoarele bancar și energetic către investitori strategici. Efectele introducerii cotei unice de impozitare au dus la atragerea unui volum mult mai ridicat de investiții străine directe. (Geamănu, M., 2014).

Graficul 3.2. Evoluția investiției , exprimată în echivalent valuta (mii USD) în perioada 2007 – 2014.

În intervalul 2007 – 2008 se observă creșterea investiției de la 3.314,2 mil. la 5.924,9 mil de dolari .Această creștere se datorează faptului că Romania a aderat la Uniunea Europeana.

Se poate așadar conchide că o serie de evenimente cu semnificație internațională în ceea ce privește România (intrarea în NATO, cererea de aderare la UE, intrarea la 1 ianuarie 2007 în UE, negocierile pe capitolele acquis-ului comunitar) au impulsionat sensibil atragerea investiției străine în țara noastră.

Din păcate, începând cu anul 2010, impactul crizei economice a condus la scăderea volumului anual al ISD până în anul 2012 și continuarea acesteia în anul 2013, astfel ca în 2010 valoarea capitalului social subscris atingea valoarea de 5.144,6 mil $ , in 2011 – 4.659,8 mil $ , 2012 – 3.678,8 mil $ , 2013 – 3.150,3 mil $ . În 2014 s-a dovedit că valoarea capitalului social subscris exprimat în USD a atins un nivel de 5.012,0 mil $ ,cu 1.861,7 mil $ mai mult față de anul precedent.

Graficul 3.3. Evoluția investiției, exprimată în echivalent valută (mii euro),
în perioada 2007-2014.

Totodată datorită aderării Romaniei în UE la 1 ianuarie 2007 , în perioada 2007- 2008 se observă o creștere de 1,123,2 € , adică de 47% față de anul 2007 .

Odata cu criza economică , din 2010 a început să scadă valoarea capitalului social subscris exprimat in euro astfel că , în 2010 valoarea capitalului era 3.914,4 mil euro ; în 2011 valoarea capitalului era 3.329,4 mil. euro , scăzând cu 14,94% față de anul 2010 ; in 2012 valoarea capitalului subscris era 2.856,4 mil euro , scăzând cu 14,21% față de anul 2011 ; valoarea capitalului subscris in anul 2013 era 2.355,8 mil euro ,scăzând față de anul 2012 cu 17,53% ; în 2014 se observă cum valoarea capitalului social subscris își mărește valoarea la 3.877,2 mil euro , cu 39,24%.

Graficul numarul 3.4. – Ponderea valorii capitalului social subscris al ISD pe principalele domenii de activitate

Sursa: Calcule proprii, bazate pe date BNR, INS – Investițiile străine directe în România, în anii 2009-2013.

Din graficul numarul 3.4, se observă o îmbunătățire modestă în favoarea investițiilor în industria prelucrătoare.

În perioada 2009-2012, deși industria deține o pondere medie de 44,1%, sectorul servicii are o pondere cu mult mai mare (53,1%), ceea ce, aparent, ar indica o structură macroeconomică a investițiilor, similară cu structurile moderne din țările dezvoltate. Această prevalență a investițiilor străine directe în sectorul servicii evidențiază o orientare bazată pe concepția realizării de profit pe termen scurt, spre deosebire de ISD în industria prelucrătoare, unde considerentele de profit pe termen mediu și lung sunt cele mai importante.

În ceea ce privește proporția dintre profitul reinvestit și profitul expatriat a investițiilor străine directe, conform părerii unor specialiști, ca și a datelor din World Investment Report, la nivel mondial, investițiile străine directe expatriază în medie circa 2/3 din profitul realizat, 1/4 fiind reinvestită în țara-gazdă.

Potrivit calculelor din literatura economică de specialitate din România (Zaman, Gh. et al., 2011), profitul repatriat al firmelor cu ISD din România, în perioada 2003-2010, a reprezentat un volum de 11,73 miliarde de euro. Aceste cifre sunt apropiate de estimările Băncii Mondiale potrivit cărora, în perioada 2005-2009, corporațiile transnaționale cu filiale în România au repatriat câștiguri de circa 14 miliarde de euro.

În economia României, întreprinderile cu investiții străine directe dețin o pondere de circa 70% în export și import, iar în unele sectoare ale economiei, de peste 85% (sector bancar).

Notă: col.1 reprezintă numărul de înmatriculări din perioada respectivă. Datele privind capitalul social subscris cuprind subscrierile de capital la înmatricularea de societăți din perioada de referință la care s-au adăugat majorările de capital și s-a scăzut capitalul social subscris de societățile radiate din registrul comerțului, în perioada de referință.

Procentele coloanelor 1,2,3 și 4 reprezintă evoluții față de 31 Decembrie 2007.

Grafic 3.5. Reprezentare grafică din punct de vedere procentual al numărului de societăți cu capital străin în perioada 2007 -2014

Graficul 3.6 Valoarea capitalului social subscris în perioada 2007 – 2014 exprimat în lei , Dolari și Euro.

1. ISD ≤ 50 mil

2. 50 mil ≤ ISD< 100 mil

3. 100 mil ≤ ISD< 400 mil

4. 400 mil ≤ ISD < 700 mil

5. 700 mil ≤ ISD < 1000 mil

6. 1000 mil ≤ ISD <1300 mil

7. ISD ≥ 1300 mil

REZULTATELE CERCETĂRII STATISTICE PRIVIND INVESTIȚIILE STRĂINE DIRECTE ÎN ROMÂNIA ÎN PERIOADA 2007 – 2013

Fluxul net de investiții străine directe

Fluxul net de ISD înanul 2013 a înregistrat un nivel de 2712 milioane euro și este struncturat astfel:

Aport de capitalurile proprii ale investitorilor straini direcți în întreprinderile investiție stăină directă din România în valoare de 2.427 milioane euro (89,5 % din fluxul net ISD). Aportul euro , cu pierderea netă , în sumă de 337 milioane euro . Pierderea netă a rezultat prin scăderea din profitul realizat în anul 2013 de către întreprinderile ISD profitabile , în valoare de 5.504 milioane euro , a dividentelor repartizate în anul 2013 de către întreprinderile ISD, în cuantum de 2.287 milioane euro , după care această valoare a fost diminuată cu pierderile întregistrate în întreprinderile ISD care au încheiat anul 2013 cu pierderi ,în sumă de 3,554 milioane euro .Modul de calcul este în conformitate cu metodologia internațională de determinare a profitului reinvestit de către întreprinderile ISD , respectiv a pierderii nete înregistrate de către acestea.

EVOLUȚIA FLUXURILOR ISD ÎN PERIOADA 2007 -2013

Soldul investițiilor străine directe la sfârșitul anului 2013

Soldul final al Isd la 21 decembrie 2013 a înregistrat nivelul de 59.958 milioane euro . Acest rezultat a fost obținut prin adăugarea la soldul inițial al Isd a fluxului net de ISD și a diferențelor valorice pozitive/negative provenite arât din reevaluările datorate modificarii cursului de schimb și prețurilor unor active , cât și din retratări contabile ale valorii soldurilor inițiale ale unor întreprinderi raportoare.

Aportul la capitalurile proprii ( inclusiv profitul reinvestit) al întreprinderilor investiție străină directă avea la sfârșitul anului 2013 valoarea de 40.700 milioane euro ( 67% din soldul final ISD) , iar creditul net total primit de către acestea de la investitorii străini direcți , inclusiv din cadrul grupului , a înregistrat nivelul de 19.258 milioane euro , ce reprezintă 32,2 % din soldul final ISD . Creditul net cuprinde atât creditele pe termen mediu și lung , cât și pe cele pe termen scurt acordate de către investitorii străini întreprinderilor lor din România , atât direct , cât și prin intermediu altor firme nerezidente membre ale grupului.

EVOLUȚIA SOLDULUI ISD ÎN PERIOADA 2007 – 2013

Analiza SWOT a investițiilor străine directe în România

Crearea unui cadru instituțional legal, specific domeniului investițiilor străine directe, în concordanță cu legislația internațională și europeană, precum și cu cerințele de asigurare a respectării avantajului reciproc și înscrierii României pe traiectoria dezvoltării durabile, a constituit o preocupare constantă, atât în plan teoretico-metodologic, cât și practic-aplicativ pentru specialiștii din România. În acest sens, investitorii străini, atât în cadrul privatizărilor activelor statului, cât și al investițiilor greenfield, au putut identifica o serie de avantaje ale economiei românești care i-au determinat să devină o parte componentă a acesteia, chiar dacă mediul de afaceri din România și, în general, condițiile României, pe lângă puncte tari, au și o serie de puncte slabe și riscuri.

Investițiile străine directe în România trebuie privite potrivit analizei SWOT, astfel:

puncte forte:

folosirea canalelor de comerț exterior pentru exporturi ale corporațiilor multinaționale din România în alte țări;

expertiză managerială, programe speciale de training;

creșterea gradului de ocupare pentru investițiile de tip greenfield;

transfer de tehnologii moderne, competitive și de vârf;

membră NATO și UE, de asemenea membră ONU, FMI; relații diplomatice cu peste 177 state; acorduri bilaterale privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor;

România oferă facilități deosebite pentru navigația maritimă și fluvială, Constanța fiind cel mai mare port la Marea Neagră;

cunoașterea mecanismelor economico-financiare ale pieței concurențiale;

țara noastră dispune de o rețea națională de comunicații din fibră optică și echipament digital de mare capacitate;

posibilități de cooperare cu firme din alte țări în cadrul sistemelor de lanțuri ale valorilor (value chains) și rețele de afaceri (business networking).

puncte slabe:

interesele economico-financiare ale investitorului străin nu pot coincide total cu cele ale economiei naționale a României în materie de reinvestire a profitului, de alocare a resurselor sau de durabilitate a creșterii economice;

investițiile străine directe au un impact negativ asupra unor industrii naționale, prin efectul de concurență;

intervenția filialelor (multinaționalelor) în problemele de natură politică pe cale de executiv sau pe cale parlamentară a unor avantaje proprii, ceea ce distorsionează mecanismele economice;

investițiile străine directe nu rămân pe termen foarte lung în țara noastră, ci atât cât investitorii străini reușesc să-și realizeze avantaje comparative foarte mari;

investitorii străini importă piese și subansambluri de la filialele lor din străinătate, ceea ce duce la creșterea soldului negativ al balanței comerciale și la deficitarea balanței de plăți externa pe termen mediu și lung.

oportunități:

o infrastructură cu largi posibilități de dezvoltare, inclusiv cheltuielile pentru refacerea mediului;

stabilitate și dialog social bazat pe parteneriat public-privat;

o piață de desfacere de peste 21 de milioane de locuitori;

existența mai multor aeroporturi internaționale (București, Suceava, Arad etc.);

legislație compatibilă cu acquis-ul comunitar;

dezvoltarea anumitor domenii în cercetare-dezvoltare-inovare în România;

riscuri:

exploatarea nerațională a resurselor naturale și problemelor de mediu (pădurile);

riscul prețurilor transferate. Produsele sunt fabricate la noi în țară, apoi transferate din țara noastră la firma-mamă și vândute în țara de origine a investitorului la suprapreț;

posibilități de control al unor ramuri și sectoare în interesul țării de origine și nu al țării-gazdă. Trebuie să se meargă pe formula win-win (ambii câștigători), nu loss-win (doar un învingător).

Ca principali factori de creștere a eficienței economice a investițiilor străine directe în România, amintim:

tehnologia modernă, de vârf;

managementul performant;

coexistența generațiilor tehnologice de diferite niveluri (înlocuirea generațiilor vechi cu cele noi);

utilizarea rezultatelor CDI (cercetare-dezvoltare-inovare) de la firmele-mamă care au centre de cercetare științifică;

factori privind contribuția externalităților, fuziunilor și achizițiilor;

experiența pozitivă în marketing și prosperitatea piețelor internă și externă a cererii.

În scopul valorificării potențialului investițiilor străine directe de a stimula și intensifica procesul de relansare a creșterii economice și sociale în țara noastră, recomandăm ca factori de creștere a eficienței:

autoritățile ar trebui să promoveze campanii de informare a opiniei publice despre fondurile acordate de organismele financiare internaționale (BERD și BIRD) și fondurile structurale și de coeziune acordate de Uniunea Europeană, maximizarea gradului de absorbție a acestora în scopul diminuării cât mai rapide a disparităților regionale, precum și destinația lor, deoarece încă există o lipsă a capacității interne de absorbție a acestor credite din lipsa de informare, preocupare și pricepere din partea autorităților locale și a investitorilor autohtoni;

realizarea de activități promoționale destinate atragerii de investitori străini la nivelul practicilor internaționale prin:

acordarea de stimulente investițiilor, în mod transparent și nediscriminatoriu;

asigurarea unui tratament egal între investitorii străini și cei autohtoni în condițiile creării unui mediu favorabil investițiilor;

existența unor programe eficiente de dezvoltare regională, de promovare a exporturilor și de stimulare a investițiilor externe.

asigurarea sustenabilității formării profesionale pe termen lung, în scopul perfecționării forței de muncă;

îmbunătățirea cadrului legislativ instituțional prin inventarierea proiectelor de investiții străine aflate în diferite stadii de derulare și care sunt fie blocate, fie întârziate din diverse cauze. De asemenea, este bine să se stabilească un dialog permanent cu asociațiile investitorilor străini din România;

asigurarea de servicii pentru investitorii străini prin realizarea unei rețele naționale de colaborare între sectorul privat și cel public, destinată promovării investițiilor străine și rezolvării problemelor cu care se pot confrunta pe plan local investitorii străini;

ar trebui revizuit sistemul de garanții bancare, întrucât cea mai bună garanție este însăși afacerea care trebuie creditată;

pentru promovarea capitalului autohton și stimularea investițiilor, este necesară practicarea de dobânzi bonificate, mai ales pentru întreprinzătorii care realizează producția pentru export sau cei care realizează produse strategice;

o atenție deosebită trebuie acordată prețului la care se vând produsele românești la export, în sensul evitării intermediarilor care privează producătorii autohtoni de încasări în valută de până la 29-31% față de prețul final de vânzare practicat de intermediari. Avem în vedere și problema prețurilor de transfer, practicate între filiala exportatoare din România către firma-mamă din străinătate, care importă de la filială produse la prețuri relativ scăzute față de nivelul pieței și le reexportă după o îmbunătățire superficială (inclusiv prin schimbarea mărcii comerciale), la prețuri de câteva ori mai mari, uneori chiar în România.

Investițiile străine directe au avut un rol important în stabilizarea proceselor macroeconomice din țara noastră și în relansarea creșterii economice, dar efectele de antrenare și propagare nu au fost valorificate pe deplin, existând încă unele puncte-cheie asupra cărora se impune acționat.

Sugestii și propuneri :