Contribuția Literaturii Pentru Copii LA Formarea Estetică ȘI Morală LA Preșcolari. Aspecte Metodice

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ

PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

CONF. UNIV. DR .GRECU MARIUS

CANDIDATĂ:

PROF.ÎNV.PREȘC.DEACONESCU I. LUMINIȚA

-Câmpulung-

2015

CONTRIBUȚIA LITERATURII PENTRU COPII LA FORMAREA ESTETICĂ ȘI MORALĂ LA PREȘCOLARI. ASPECTE- METODICE

CUPRINS

I. INTRODUCERE ÎN LITERATURA PENTRU COPII…………………………….4

1.Valoarea educativă a literaturii pentru copii……………………………………….4

2. Literatura pentru copii (tematică, genuri, specii)……………………………….6

II. CREAȚIILE LITERATURII LIRICE…………………………………………………15

1.Folclorul literar pentru copii (Cântece, Recitative, Numărători, Cântecul de leagăn)……………………………………………………………………………………………………15

2.Poezia viețuitoarelor mici (autori și opere – exemplificări). …………………..20

III.PREȘCOLARUL ȘI LITERATURA (ASPECTE-METODICO-

ȘTIINȚIFICE)……………………………………………………………………………………….27

1.Cartea cu poze…………………………………………………………………………….29

2.Contactul cu poezia……………………………………………………………………..31

3.În lumea basmelor și a poveștilor…………………………………………………..35

4.Literatura pentru copii și mijloacele audio-vizuale……………………………..41

IV. CERCETARE PEDAGOGICĂ………………………………………………………….44

LITERATURA PENTRU COPII – MIJLOC DE EDUCARE MORALĂ ȘI ESTETICĂ A COPILULUI PREȘCOLAR

V. RECITĂM, POVESTIM ȘI MAI BUNI DEVENIM – ACTIVITATE OPȚIONALĂ……………………………………………………………………………………..58

VI. CONTRIBUȚIA INSTRUCTIV – EDUCATIVĂ ȘI FORMATIVĂ A LITERATURII PENTRU COPII (CONCLUZII)………………………………………65

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………….73

ANEXE…………………………………………………………………………………………………75

I.INTRODUCERE ÎN LITERATURA PENTRU COPII

I.1.Valoarea educativă a literaturii pentru copii

,,Literatura pentru copii este literatura începutului de drum, iar cei ce o păstoresc sunt copiii”.

Literatura pentru copii nu trebuie creată pentru nivelul de înțelegere a copiilor, o carte bună pentru copii e bună pentru toate vârstele. Chiar dacă un copil are nivelul scăzut de înțelegere a operei literare, pe măsura dezvoltării sale psihice el devine tot mai receptiv la adevăratele valori estetice, cu ajutorul fanteziei copilul transformă realitatea într-o lume plină de farmec. Tot datorită ei el are capacitatea de a visa și de a conferi lumii înconjurătoare o aură pe măsura dorințelor lui, de aceea el este atras de poezie și basm, și este receptiv la frumos, care trebuie să existe în forme adecvate potențialității lui psihice și sensibilității. Datorită capacității copilului de a intra în pielea personajelor, de a se identifica cu eroii cărților citite, el îndrăgește tocmai eroii memorabili din aceste opere. Există o literatură preferată de copii, însă nu este obligatoriu ca aceasta să fie inspirată din universul lor. Există opere care numai în aparență sunt pentru copii, dar care în realitate sunt despre copii.. Literatura chiar și pentru copii trebuie compusă la nivelul ei ca artă, și nu la nivelul anilor puțini ai cititorului, dar, se scriu cărți numai pentru copii cu condiția ca scriitorul să găsească acele căi ale frumosului artistic spre care micii cititori au acces.

Literatura pentru copii ca parte integrantă a întregii literaturi abordează teme legate de viață. Nu se poate stabili o delimitare precisă între tematica literaturii pentru copii și tematica literaturii pentru maturi.

Importanța lireraturii. Chiar dacă nu știu să citească micuților le poate fi însuflețit gustul pentru cărți încă de la vârste fragede. Cărțile cu povești ilustrate sunt primele care intră în viața copiilor.Urmărind firul narativ, copilul va fi capabil, prin exersare și cu ajutorul unui adult, să interpreteze povești și să facă cunoștință cu eroi pe care îi va îndrăgi.Se aleg cărți cât mai viu colorate și frumos ilusrate.

Trăsăturile ce ar trebui să caracterizeze literatura destinată copiilor sunt:

-specificul extras dintr-o anume viziune asupra vieții, de exemplu, aceea a basmului și a literaturii științifico-fantastice;

-umorul;

-caracterul instructiv-educativ;

-elogiul, cu ajutorul artei cuvântului, al marilor valori umaniste, cultul pentru om și omenie.

S-a ajuns la părerea majoritară că opera literară valoroasă pentru copii și tineri are aceleași valențe estetice ca și operele literare pentru adulți.

Trăsăturile generale și esențiale ale operei literare pentru copii și tineri constau în:

-caracterul cognitiv (informativ);

-expresivitatea, respectiv virtuțile estetice ale limbajului;

-caracterul formativ, mesajul educativ.

Acestor trăsături le corespund trei trăsături esențiale pentru realizarea funcției estetice a operei literare:

-adecvarea conținutului la particularitățile de vârstă;

-înveșmântarea ideii artistice într-o formă (imagine) concret-sensibilă;

-mesajul educativ.

Fiecare dintre aceste exigențe implică valențe estetice corespunzătoare și împreună asigură calitatea artistică a operei literare.Adecvarea conținutului operei la particularitățile de vârstă ale copiilor, respectă principiul didactic privind adecvarea nivelului cunoștințelor științifice la particularitățile de vârstă ale copiilor, fără a știrbi din valoarea literară.

Literatura pentru copii se adresează tuturor vârstelor, cu un mod specific de viziune și expresie, are o funcție formativă pentru sensibilitatea și gândirea copilului.Copiii au o predilecție constantă pentru subiectele cu conflicte și acțiuni antrenante, cu o compoziție graduală, cu o desfășurare bogată (primejdie, suspans, senzațional, fantastic) și cu un deznodământ fericit în ceea ce-l privește pe eroul pozitiv.Empatizând cu eroii îndrăgiți, copilul preia aventura și riscul, își dezvoltă calități morale de învingător, capătă o înaltă motivație existențială.De cele mai multe ori, destinul tragic al eroilor îndrăgiți afectează gândirea și sensibilitatea copilului care, în procesul de înțelegere a faptelor, intră într-o neliniște intelectuală și afectivă productive ce îl fac să reacționeze prin reacții reparatorii, reconstruind sau continuând fictiv textele, cu finaluri noi ce exprimă un ideal umanitar de mare inocență.Înclinația copilului spre fantastic sau imaginar nu poate fi eliminată din constituția psihică a acestuia, în favoarea unei perspective strict realiste.Eroul fantastic rezolvă întotdeauna ceea ce oamenii nu pot realiza și planul fantastic este transferat în real, îmbunătățindu-l pe acesta. Astfel, fantasticul are un rol constructiv și estetic de bază.

O altă trăsătură esențială în opera literară este îmbinarea valorilor etice cu cele estetice.

Prin conflictul dual, bine-rău, copiilor li se oferă modele de viață pozitive sau negative.

Sfera literaturii pentru copii acoperă toate genurile și speciile literare.

Lectura copiilor trebuie atent supravegheată din punct de vedere al accesibilității textelor pentru diferitele categorii de vârstă.De acest principiu trebuie să țină seama educatoarea sau învățătorul, care printr-o selecție adecvată și motivată trebuie să conducă spiritul de cercetare și curiozitatea copilului spre texte cu caracter informativ (cognitiv), formativ spre valorificarea virtuțiilor estetice ale limbajului, spre expresivitate.

Așadar, educatori, părinți, faceți tot ce se poate pentru a vă îndrepta copiii spre lectură!

„În clipa în care am încetat de a mai fi copii, am murit”(Constantin Brâncuși).

Cărțile citite în copilărie sunt un fel de gene spirituale.Ele transmit cititorului întraga lui forță modelatoare , ființa lui morală constituindu-se uneori pentru toată viața,în puncte de reper pentru idealurile sale, pentru modul său de a fi, de a gândi și de a acționa. Multora le definește sau le schimbă chiar destinul. Întânlirea în anii copilăriei, cu o carte bună poate modifica radical în bine biografia unui suflet.Cele mai iubite cărți pentru copii sunt acelea în care copilăria rămâne copilărie și copilul rămâne copil.

I.2.Literatura pentru copii ( tematică, genuri , specii )

O bună literatură pentru copii este gustată de toate vârstele , după cum și literatura celor mari este adesea accesibilă copiilor. Putem afirma că interesul copiilor se îndreaptă mai degrabă înspre creațiile adresate vârstelor mai mari decât înspre cele scrise special pentru ei și aceasta mai cu seamă când ,în literatura destinată lor , simt tendința moralizatoare.

Literatura pentru copii, bogată dintodeauna în creații pentru copii, oferă argumente convingătoare în sensul celor spuse, începând firește cu creațiile populare .Doinele, baladele, legendele, basmele, poveștile, snoavele, ghicitorile, proverbele etc. Sunt comori artistice neprețuite.Creațiile populare le dezvăluie copiilor aspectele vieții omului,bucuriile , necazurile, idealurile lui,tradițiile și înțelepciunea lui seculară, frumusețile limbii etc., oferindu-le norme de viață demnă, modele desăvârșite prin eroi ideali.

Culegătorii de basme(Ispirescu,în primul rând), clasicii(Ion Creangă ,M.Eminescu,I.Slavici,

I.L.Caragiale),urmați de alți scriitori(Al.Vlahuță, B.Șt.Delavrancea, Șt.O.Iosif, Emil Gârleanu,

E.Farago ș.a.)au dat micilor cititori creații care, împreună cu marile valori ale literaturii universale(Frații Grimm, H.Ch.Andersen,M.Twain,J.Verne etc.) le-au câștigat aprecierea, corespunzând puterii lor de înțelegere, intereselor, preocupărilor și sensibilității lor.

Tematica pentru copii este vastă.Curiozitatea nelimitată a acestor cititori se îndreaptă către multiple aspecte ale vieții. Problema este nu ce li se oferă despre realitate, ci cum li se oferă.

Nu avem nevoie însă nevoie de o literatură uscată, tehnicistă ci de una valoroasă, de largă fantezie, care să nu anihileze poezia funciară din sufletul copilului, nici joaca, nici gingășia, dar care să întărească valorile sociale civice….”(A. Andrițoiu, 1976, Literatura pentru copii din unghiul de vedere al actualități, p.4)

Problema accesibilizării literaturii pentru copii se pune în legătură cu particularitățiile

dezvoltării intelectuale și psihice a copiiilor la diferite vârste.Până la vârsta de trei aninu putem vorbi de o literatură pentru copii, deoarece în ciuda mutațiilor variate și profunde survenite în dezvoltarea proceselor de cunoaștere și afective, copiiinu au încă suficiente capacități pentru a recepta o creație literară cât de simplă. Le pot fi însă accesibile cărțile cu poze, care, chiar dacă nu marchează contactul cu literatura propriu- zisă, pregătesc acceastă ,,întânlire”.Odată cu procesele intelectuale, la vârsta școlară mică se dezvoltă și cele afective El face progrese în sensul pătrunderii mai complexe a valorii estetice a operelor literare. Treptat i se dezvoltă discernământul critic, curiozitatea intelectuală. Setea de cunoaștere îl aproprie de povestirile de largă respirație socială,de povestirile despre oameni

celebri,despre călătorii pe mări și oceane, în spațiul cosmic etc.

Inițierea copiilor în tainele literaturii încă din primii ani de școală are o importanță deosebită pentru conturarea profilului intelectual și moral al cpilului- omul de mâine. Prezența unor autori marcanți ai literaturii noastre, cum ar fi : Mihai Eminescu, Tudor Arghezii,Vasile Alecsandri,Mihail Sadoveanu, Ion Creangă, George Coșbuc, și mulți alții în programa școlară, este mai mult decât benefică pentru îmbunătățirea zestrei native a copiilor. Prin mesajul lor intuitiv, testele selectate din operele scriitorilor noștrii, au importante semnificații instructiv- educative.

a ) Opere ale unor mari scriitori, care, deși n-au fost destinate special copiilor, pot fi citite de către copii datorită conținutului de idei prezentat la un nivel accesibil, cum sunt unele poezii ale lui Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, G. Coșbuc, în care se descrie natura patriei și frumusețile ei, unele legende istorice ale lui D. Bolintineanu, în care se înfățișează vitejia poporului, unele din schițele lui I.L. Caragiale.

b) Opere scrise special pentru copii, ca de exemplu: " Capra cu trei iezi" , " Punguța cu doi bani ", " Fata babei și fata moșului ", " Ursul păcălit de vulpe ", " Poveste porcului" de Ion Creangă, basmele mitologice ale lui Al. Odobescu, unele povestiri ale lui Mihail Sadoveanu " Dumbrava minunată ", " Făt – Frumos Măzărean".

Poveștile pot fi socotite adevărate bijuterii educative populare, având o compoziție simplă, acțiune concentrată, și o profundă învățătură morală. Sunt mult gustate și ușor înțelese de copiii din primele clase.

Alături de basme și povestiri circulă, și în folclorul nostru ca și în celelalte popoare, un însemnat număr de legende, despre plante, animale, păsări, sau insecte, precum și despre denumiri geografice, legende istorice. Legendele oferă, în general, o explicare naivă, neștiițifică, a fenomenelor din natură, a evenimentelor, a denumirilor geografice, etc.

Din toate aceste producții literare, copiii apreciază și preferă, în primul rând, basmele și povestirile, și în al doilea rând legendele.

Lectura basmelor contribuie la dezvoltarea proceselor psihice ale elevilor. Astfel, fantasticul din basme contribuie la dezvoltarea imaginației copiilor. În special basmele sunt foarte bogate în imagini, figuri de stil, care trezesc elevilor reprezentări multiple, bogate în detalii.

Basmele, în special, dezvoltă imaginația reproductivă a elevilor, mai ales prin faptul că pe baza acțiunii bogate, pe baza unor eroi bine individualizați, copii își imaginează ceea ce nu au văzut niciodată, depășind astfel cadrul îngust al experienței lor personale de viață. Eroii basmelor : Ileana Cosânzeana, Făt-frumos, Zmeul, etc., sunt reproduși viu în imaginația elevilor.

Basmele și poveștile poartă în ele tezaurul limbii române în ceea ce are ea mai specific. Ascultând-le copilul sesizează o dată cu conținutul și construcția limbii, frumusețea ei, expresiile ei plastice. Lectura basmelor și poveștilor contribuie la educația morală a elevilor. În multe basme sunt evocate scene din lupta eroică a poporului prin intermediul unor personaje care caracterizează pe cei mai buni luptători ai poporului. Copilul învață să-și iubească poporul, să îndrăgească faptele lui vitejești. Făt-Frumos, erou legendar, este redat peste tot ca un exponent al poporului. El este iubit de copii datorită faptelor lui vitejești, bunătății lui, curajului care merge până la nesocotirea morții.

Făt-Frumos întâmpină greutăți în cale, el le învinge datorită unei voințe dârze de a face ceea ce-i impune sentimentul datoriei.

Acest sentiment al datoriei este calitatea cea mai de preț a eroului pozitiv al basmelor și poveștilor, cel mai puternic motiv care mobilizează voința pentru învingera greutăților de orice fel. Este clar că acest aspect al basmelor contribuie la dezvoltarea voinței elevilor.

În unele povești sunt biciuite defectele omenești. Analizându-le se formează la elevi anumite convingeri în ceea ce privește atitudinea lor față de muncă, în ceea ce privește cinstea și dreptatea. De exemplu, în povestea" Fata moșului cea cuminte" de P.Ispirescu, iese în evidență deosebirea dintre oamenii cinstiți , muncitori, și cei leneși, hrăpăreți. Fata moșului constituie pentru elevi un exemplu bun de urmat, iar fata babei un obiect al disprețului lor. În special, în poveștile cu animale, sunt prezente astfel de teme morale, deoarece cu ajutorul animalelor sunt prezentate diferite trăsături de caracter omenești . Morala din poveste reiese limpede din caracterele acestor eroi, și din acțiune, nu din sentințe morale. Pentru aceasta poveștile create de popor au o imensă influență educativă asupra elevilor.

Pentru a mări eficacitatea influenței instructiv – educative a basmelor și a poveștilor e necesar ca în orele de lectură – fie că ele se citesc sau se povestesc – să se desfășoare o atentă muncă asupra conținutului și formei lor.

E necesar să se analizeze condițiile materiale și sociale în care trăiesc personajele. De exemplu, în povestirea" Punguța cu doi bani ", se poate cere elevilor să citească fragmentul din care reiese

sărăcia de huzur a boierului. În felul acesta se poate sublinia mai pregnant conținutul de idei al basmului. În strânsă legătură cu condițiile de viață ale personajelor, cadrele didactice trebuie să ajute pe elevi să facă și caracterizarea personajelor.

Personajele din basme pot fi prezentate în primul rând prin înfățișarea sau aspectul lor, fapt care ușurează elevilor sesizarea trăsăturilor de caracter. Se poate să se pornească și invers, de la fapte, și ca o concluzie a analizei acestora să fie scoasă o trăsătură de caracter. Împletind ambele căi, de la înfățișare la trăsături ale caracterului, apoi la fapte, și invers ,de la faptela trăsături, elevii pot caracteriza conștient personajele.

În basme am văzut că sunt întâlnite și personaje negative. Copiii vor analiza însușirile acestora în același mod. În plus, învățătorul îi va ajuta să aibă o atitudine critică față de ele, să explice de ce nu e justă comportarea unui personaj sau a altuia.

Trebuie să se tindă ca prin caracterizarea personajelor să se intensifice educarea copiilor, îndrumându-i să facă aprecieri asupra conduitei personajelor, să li se formeze convingerea că întotdeauna dreptatea învinge minciuna și răutatea.

Cu ajutorul basmelor și al poveștilor educatorul poate să dezvolte la copii cele mai frumoase calități ale omului : curajul, cinstea, perseverenșa si dârzenia în atingerea scopului propus, hărnicia, modestia, respectarea cuvântului dat, spiritul de dreptate, prietenia, etc.

Din lectura episodului în care este redată prinderea cu arcanul a dascălului Vasile , copii înțeleg și felul cum erau luați la oaste tinerii din acele vermuri, iar din lectura altor episoade își dau seama de fățărnicia și lăcomia clerului.Povestea ,,Amintirilor ”este presărată cu proverbe, zicători și expresii populare care îmbogățesc vorbirea copiilor și-i fac să pătrundă în tainele limbii materne și-n comorile înțelepciunii populare.Râzând de pățaniile copilărești din minunatele pagini ale ,,Amintirilor” , care găsesc exemple pozitive cinstei și al dreptății, înțelepciunea și perseverența, hărnicia și dârzenia.

,,Ciuboțelele ogarului” , o prelucrare după o snoavă populară, o poveste în care copii sunt trup și suflet lângă iepurele nepăstuit de către nerușinatul ogar.Cu subliniatul lor de justiție, cei mici n-ar fi conceput ca acesta din urmă să nu fie pedepsit, lăsat fără încălțări adică, ajunse pe drept în stăpânirea lui Iepurilă.Și râd și râd prichindeii, cu gura până la urechi, sfârșind de ascultat snoava, satisfăcuți cum nu se mai poate, că și acum, te pomenești, ogarul cel nerușinat tot mai aleargă după ciuboțele.

În ,,Ursul păcălit de vulpe” e limpede contaminarea a două proceduri narative, dar și sintetizarea lor într-un chip propriu numai uni încercat meșter de vorbe. Inițial, s-ar părea că avem de-a face cu istorisirea unei întâmplări din viața țărănească obișnuită.Morala acestei povești este aceea de a nu fi încrezători în oameni, de a nu fi lacomi, deoarece putem fi păcăliți precum ursul.

,,Capra cu trei iezi” a fost publicată la 1 decembrie 1875, în ,,Cnvorbiri literare”, și demonstrează predilecția scriitorului pentru povești cu animele.Caprele simbolizează o mamă iubitoare , iedul cel mic – copilul ascultător, cei mari copii neascultători, lupul – omul rău și lacom, prefăcut.m și eu acolo de față, și-ndată după aceea am încălecat iute pe-o șa, ș-am venit și v-am spus povestea așa, și-am mai încălecat pe-o roată și v-am spus jitia toată, și unde n-am mai încălecat și pe o căpșună și v-am spus , oameni buni, o mare și gogonată minciună!” au rolul de a duce cititorul în planul fantasti și, respectiv, de a-l readuce în planul realului.

Capra cu trei iezi ne apare ca o pură alegorie animaliară. Citind povestea, înțelegem că, folosind măștile animaliere, Creangă ne inculcă mai cu pregnanță ideea de gratuitate a întâmplărilor extompând la maxim tonul didacti, inevitabil altminteri. Iar în chipul acesta, fără a mai fi supărătoare, înțelesurile moraliste rămân și s-ar putea formula precum urmează: copii care nu ascultă sfaturile părinților au de suportat consecințele.Un sens încă mai generic ar fi că înfăptuirea răului nu rămâne nepedepsită, sau – binecunoscută expresie pentru fiecare cojoc se găsește ac.

În această poveste, găsim elemente de basm : o capră care vorbește, un lup care-și ascute glasul și un ied isteț care nu se lasă ușor păcălit. Toate aceste elemente însă sunt plantate de Creangă într-o casă țărănească, într-unmediu rural. Această casă are „horn,, , ”chersim” și ” zăvor” la ușa din lemn. În această casă ”gospodina” pregătește mâncare în general, ci bucate alese: ”alivenci”, ”papa cu smântână și ouă”, care se servesc după sarmale și plachie, ca la o casă moldovenească de pe vremea în care a trăit povestitorul humuleștean. Părul ars al lupului slujește la descântatul pentru ”spăriet”, așa cum or mai fi descântând și azi unele femei de prin jurul Neamțului. Caprele care au venit la ”priveghi” sunt acele femei care vin să bocească la căpătâiul morților.

Morala acestei povești este aceea că binele învinge răul.Lupul este pedepsit la fel de grav ca și fapta pe care a făcut-o. Copiii trebuie să fie ascultători și să se ferească de răul vieții ce poate fi provocat prin prefăcătorie – ca în cazul lupului.

,,Povestea unui om leneș” a fost publicată în octombrie 1878, în ,,Convorbiri literare ”. Aceasta este o povestire cu caracter satiric, îndreptată împotriva leneșilor .Personajul principal întruchipează până la absurd lenea, așa cum în povestirea anterioară era întruchipată prostia. De fapt, Creangă traduce ad litteram zicala : ” de leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca” , ajungând la poanta finală cu refuzul leneșului de a mai trăi , dacă posmagii din magazia cucoanei nu sunt ” muiați”.

Dialogurile sunt susținute de mânia țăranilor față de leneș, ba una din replici are savoarea și inflexiunile variate ale marilor dialoguri din opera lui Creangă: ” I-auzi mă leneșule, ce spune cucoana, că te-a pus la coteț într-un hambar cu posmagi … iaca peste ce noroc ai dat, bată-te întunericul să te bată , urâciunea oamenilor! Săi de grabă din car și mulțumește cucoanei că te-a scăpat de la moarte și-ai dat peste belșug, luându-te sub aripa dumisale.Noi gândeam să-ți dăm sopon și frânghie. Iar cucoana, cu bunătatea dumisale, îți dă adăpost și posmagi ; să tot trăiești să nu mai mori!” Dat prin faptul că posmagii nu erau înmuiați, leneșul a refuzat ajutorul doamnei.

Cucoana îi sfătuiește pe oameni să facă ” cum le va lumina Dumnezeu”. Oamenii îl pedepsesc , scăpînd în felul acesta ” leneșul de săteni și sătenii aceia de dînsul ”.

Expresia este vie , spontană, naturală, relevînd gânduri, sentimente, concepții despre viață. De aceea și limbajul acestei povestiri este curgător, impregnaat de locuțiuni, proverbe ce se intercalează fără efort în frază, oferind un ton cordial, hazliu, aluziv,dar nu răutăcios.

Morala este ”stârpirea lenei din sat” : ” Mai pofteasă de acum și alți leneși în satul acela, dacă le dă mâna și-i ține cureaua ”. Este vizibilă concepția scriitorului despre viață a scriitorului , lenea fiind satirizată.

Lumea copilăriei este evocată cu umor, în întâmplările cele mai specifice ale lui Nică, eroul ,,Amintirilor”.Cea mai mare parte a copilăriei lui Nică se desfășoară în satul Humulești, ,,sat vechi răzeșesc”, ,,sat mare și vesel” , care, datorită faptului că nu era expus exploatării arendașilor și moșierilor, ducea o viață deosebită de aceea a satelor de șa șes.Amintirea copilăriei, cea mai frumoasă etapă a vieții, a permis lui Creangă să privească satul copilăriri cu optimismc caracterizându-l ca pe ,, un sat întemeiat în toată puterea cuvântului : cu gospodari toți unul și unul , cu flăcăi voinici și fete mândre, care știau a învârti hora, dar și suveica”.

Mândria de a face parte dintr-un grup social cu însușiri superioare oricărui altul este dublată de dragostea pentru niște locuri ca acelea pe care le pomenește mereu, fermecat, scriitorul : ,,Dumbrăvile și luncile umbroase, prundul și ștoalnele, țarinile cu holdele, câmpul cu florile și mândrele dealuri”, udate de ,,Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul”alcătuiau ,,satul cu tot farmecul frumuseților lui. ”

Dacă în structura sufletească a lui Creangă primul loc îl ocupă sentimentul orgoliului național și social, legătura cu familia vine să ocupe locul imediat următor.După sat îi erau dragi ,,tata și mama, frații și surorile și băieții satului.”

Desigur, în acest sens, este mai grăitor capitolul al II-lea, al cărui început este închinat evocării mamei cu o emoție care se comunică cititorului.Efuziunea lirică este de o mare intensitate în fragmentul acela binecunoscut, fiindcă și mama despre care se vorbește nu era ca toate mamele, cum nici satul nu era ca toate satele.Smaranda era o mamă demnă de eroul ,,Amintirilor”. Numai Smaranda cea năzdrăvană putea fi mama năzdrăvanului Nică.

O figură aparte este personajul principal al ,,Amintirilor”, copilul Nică, care are o structură specială.În înfățișarea acestui personaj apar bine conturate trăsăturile specifice copilului la diferite vârste, în anumite condiții de viață.Dacă am crede întru totul ,,Amintirile din copilărie” și ne-am opri numai la ele, am putea spune că Nică, de când a începuta merge copăcel și până la 13-15 ani, și chiar mai târziu, a rămas același, neîncetat ,,vesel ca vremea cea bună și știurlubatic și copilăros ca vântul în tulburarea sa. ,,Tot copilăresc”.Abia de-ți poți închipui ce se va fi petrecut înainte și ce după cutare eveniment – școala din Humulești, școala din Broșteni- și în ce corespondență cu o vârstă ori alta.Toate s-ar fi putut întâmpla oricând, într-un timp nedeterminat și indiferent : ,,odată” , ,,în anul acela” , ,,odată, vara pe-aproape de Moși…”. Unele au fost la vremea lor cu oarecari supărări și necazuri, dar toate laolaltă sunt numai pozne și năzdrăvănii de care, amintindu-și parcă-ți ,,saltă și acum inima de bucurie”.

,,Amintirile” lui Ion Creangă nu sunt propriu-zis memorii.Ele nu iau faptele nici în ordine cronologică, nici nu le duc de la un capăt la altul urmărind o evoluție autobiografică definitorie. ,,Amintirile ” sunt, în concepția lor, niște amintiri, adică un număr de întâmplări din copilărie,

Creangă se ocupă de sine în ipostaza copilăriei, nu pentru a se analiza și defini în perspectiva unei vieți , ci pentru a înfățișa prin sine copilăria însăși.

Ion Creangă ilustrează ,,zburdăciunea , care a fost a lui ca și a tuturor copiilor, aceasta fiind legea vârstei lor până trec în cealaltă vârstă, în care legea esențială e ,,grija”.Universalitatea copilăriei ar consta tocmai în aceea că, în poziție cu restul vieții, în care omul e stapânit de griji, ea îngăduie nelimitat puiului de om ,,să zburde”, adică să n-aibă grijă de nimic și de nimic să nu-i pese decât să-i meargă toate ,,după plac ”.

Nică a lui Ștefan a Petrii din Humulești este universal reprezentativ pentru că toate grijile părinților și ale lumii trec deasupra lui, fără să-l atingă, chiar dacaă parte de ele le află și le pricepe.

Nică e universal reprezentativ pentru că toată copilăria lui pare pusă sub semnul împlinirii depline a condițiilor de care are nevoie.Copilul este sănătos, într-o casă în care nu se vorbește măcar de boală.Nu știe ce e foamea decăt atâta cât trebuie ca să mănânce mai cu poftă și să-i fie mereu poftă de alte bunătăți.Și de jucat, se poate juca atât cât nici un copil nu se poate mai mult.

În purificarea universului infantil pe care o întreprinde, de fapt, ca artist, în ,,Amintirile” sale, Creangă dă la o parte orice nu e esențial pentru copilărie.Ca să trăiască Nică în eternitatea vârstei lui, Creangă cel matur trebuie să ascundă din povestea lui tot ce adaugă, privind înapoi omul,,când se ia de gânduri”.Pentru Nică,,vremea trece ca amăgele” și eș ,,crește pe nesimțite”.,,Amintirile” rețin doar amăgelele, pentru ca Nică cel din carte, oricum va fi fost cel adevărat , să nu simtă la fel creșterea.

,,Amintirile” sunt o operă ,,deschisă”. Fiind o totuna, ea este, într-un anume sens a fiecăruia.Reluarea lecturii a nu știu câta oară, la alte și alte vârste ale vieții prilejuiește nu numai o intensă și aleasă bucurie a spiritului, ci și o nouă experiență artistică, o nouă confruntare cu noi înșine.Printre și dincolo de rânduri regăsim și păstrăm în suflete și în priviri zarea din ce în ce mai subțire a copilăriei. De aceea nu ne putem rupe.

Cadrul didactic trebuie să cunoască temeinic operele literaturii, prin adaptarea operelor recomandate chiar la preferințele și înclinațiile individuale ale elevilor.O condiție obligatorie pentru orice gen sau specie este calitatea artistică de la care nu se permite nici o concesie.Copiii refuză textele fără înțeles pentru ei, pe cele lipsite de vibrație, de sinceritate, de nerv și valoare artistică.

II. CREAȚIILE LITERATURII LIRICE

II.1.Folclorul literar pentru copii

Folclorul copiilor reprezintă o parte componentă a literaturii naționale și constitue un gen literar de sine stătător.

 Prin cântec și joc copilul ia contact cu mediul înconjurător, străduindu-se să-l cunoască.Creațiile din folclorul copiilor însoțesc:  jocurile, dorințele, bucuriile, supărările, impresiile acestora. Aceste creații au multiple funcții: psihică, educativ- formativă și distractivă.

Ele sunt creații  în proză sau în versuri, epice și lirice și nu au o formă fixă.

 Aceste creații au trăsăturile specifice creației populare:

*au uncaracter anonim întrucât nu se cunoaște autorul;

* caracter oral fiind transmise pe cale orală;

* caracter colectiv întrucât sunt creații ale mai multor persoane care au contribuit în simpla îmbogațire a lor până la forma actuală;

* au caracter popular întrucât au ca sursă de inspirație înțelepciunea populară și utilizează limbaj și expresii caracteristice graiului popular;

* și caracter sincretic, adică implică simultan diferite forme de artă : muzica, poezie, jocul mimic, dans. 

Aceste creații au trăsături specifice:

●au o notă de naivitate firească, optimism și vioiciune;

●se caracterizează prin simplitate, muzicalitate și plasticitate atractive, plăcute întrucât copiii preferă rimele năstrușnice, numărătorile șugubețe, tot felul de poezii naive, jocuri hazlii.

 In conținutul lor regăsim imagini din lumea animală și florală și din viața socială și de familie.

Cu alte cuvinte regăsim lumea ce înconjoară copilul sau o lume imaginară, specifică copilăriei.Versurile sunt uneori cântate sau scandate de copiii.

Folclorul literar pentru copii are o vechime foarte mare, cuprinzând creații orale ce însoțesc jocurile copiilor. De-a lungul timpului, folclorul literar pentru copii a cunoscut diverse forme de manifestare, având o circulație mare în spațiul românesc, cu următoarele trăsături specifice :

– caracterul tradițional – marchează ancorarea mai puternică în tradiție a culturii populare, conservatorismul ei puternic; cultura populară evoluează nemijlocit din formele primare ale culturii, coexistând tendința de a păstra tradiția și de a o înnoi, – caracterul colectiv – arată ca o creație populară exprimă o conștiință colectivă, la realizarea faptului folcloric contribuind succesiv numeroși creatori, astfel faptul folcloric este o creație colectivă în timp,

– caracterul oral – este o trasătura distinctivă a folclorului numai la nivelul literaturii și al sistemului de credințe și superstiții transmise prin viu grai, oralitatea este un mod propriu de existență și manifestare, care îl leagă în mod propriu pe interpret de auditor, permițând ca, la fiecare actualizare a sa, creația să devină un ecou al sentimentelor și aspirațiilor grupului uman ( copiilor ) care o ascultă,

– caracterul anonim – este o consecintă a mentalității mediilor păstrătoare și creatoare de folclor, s-a impus ca trăsătura definitorie a creației populare pe măsura ce s-a instituit și accentuat diferența între cultura orală și cea scrisă,

– caracterul sincretic – implică simultaneitatea diferitelor forme de artă la elaborarea, inovarea și realizarea creației; în folclor, muzică și poezia, povestirea și jocul mimic, dansul conlucrând la realizarea operei artistice.

a. Cântecele – formulă, aparținând fondului ancestral românesc, exprimă relația omului cu natura, având forța magică, fiind însoțite de anumite practici sau ritualuri. Modalitatea artistică este invocarea ( soarelui, a lunii, a ploii, a unor plante și animale), arătând dorința copilului de a influența apariția/desfășurarea unor evenimente din natură. Sunt frecvent întâlnite invocările adresate astrelor: "Ieși, soare, din`nchisoare Că te-așteaptă-o fata mare\ Cu cercei de ghiocei\ Cu salba de noua lei; Ieși ,soare, din`nchisoare\ Caci te tai \C-un mai, C-un pai, Cu sabia lui Mihai." "Luna, lună, nouă, Taie pâinea-n două\ Și ne dă și nouă\Ție jumatate Mie sanatate\La vară , bucate." Unul din cele mai cunoscute cantece-formulă este adresat melcului: " Melc, melc, Codobelc\ Scoate coarne bourești\ Si te du la baltă Și bea apă caldă: Și te du la Dunăre\ Și bea apă tulbure….." Ritualul de provocare a ploii este însoțit de jocul paparudelor, ținut la date fixe ( a treia joi după Paști, de Sangeorge, de Rusalii, la solstițiul de vară ) sau când sunt ani secetoși, fetele dansând invocă ploaia: "Paparuda, rudă, Ogoarele udă, Ploile să curgă, Făra de masura, Cu galeata, leata, Peste toata gloata; De joi până joi \Să dea noua ploi, Ploi de ale mari, Pentru mari plugari, Unde-or da cu plugul, Să taie ca untul; Unde-or da cu sapa, Să tăsnească apa, Să crească spicul Nalt cât plopul, Bobul de grână Cât un fus de lână Și s-aveți parte Numai de bucate."

b. Recitativele- numărători sunt alcătuite din grupuri de versuri, într-o ritmică precisă, rostite cu scopul de a se alege, prin eliminare, copilul care va avea un anume rol în joc. Recitarea este însoțită de o gesticulație specifică. Sunt surprinse imagini realiste din mediul școlar, familial, social, trecându-se de la ironie și umor până la satira, obținându-se efecte stilistice originale prin: – asocierea versurilor constituite din silabe fără sens cu versuri logice : "Uniele, dodiele, \Caraili, caracas, Taie popa iepuras, \Dupa moara Hancului Dupa podu turcului, \Rantus, pantus…." – adăugarea sau elimin area unor părți ale cuvintelor, păstrându-se sau nu sensul acestora, accentul punându-se pe mișcarea ritmică, repetată: "Unichi, Dunichi, Tri, Patrichi, Azna, Pazna, Doina, Eparchi, Cioc, Boc, Treci la loc!" Prin aspectul lor ludic, prin umor și prin muzicalitatea versurilor, recitativele numărători sunt atractive, contribuind la dezvoltarea auzului fonematic al copiilor și la înlăturarea defectelor de vorbire.

,,Numărătorile” – sunt … un fel de incantații care ordonează și ritmează jocul însuși, făcând parte din cea mai veche tradiție orală infantilă. De aceea sunt considerate folclorice și au realmente un univers folcloric tradițional care li se impune copiilor de azi drept o altă față a lumii de basm.

( Bianca Bratu, 1977 ,,Preșcolarul și literatura” Ed. Didactică și Pedagogică, Buc. p.25)

c. Literatura propriu-zisă pentru copii cuprinde cântece de joc, formule cumulative, păcăleli, zicători, glume, frământări de limbă. Cântecele care însoțesc jocurile copiilor au, în general, o formă dialogată, unele jocuri amintesc diferite aspecte ale muncii (Zidul, țăranul e pe câmp, De-a panza, Podul de piatra), altele imită aspecte din viața animalelor. Versurile sunt legate de joc, marcând fie desfășurarea acestuia, fie doar momentul de început: "Cuibu, cuiburele, Toate pasarele Schimb!" sau " Ca la măr, ca la păr, Dinte, dintelaș, Ieși afară, copilaș!" Versurile cumulative s-au desprins din basme sau snoave, devenind independente, având o altă funcție. Principalele modalități artistice întâlnite sunt paralelismul și repetiția. "Zăresc un prinț călare…. ia, o…. – Ce face printu aicea? … ia, o …. – El căuta să se-nsoare ….ia, o…. – Pe cine o sa ia? ….. ia, o…. – Pe mine! …….ia, o……." Păcălelile, glumele copiilor reflectă umorul și spontaneitatea acestei vârste: "Cine bine va cânta Un covrig va caștiga, Cu-cu ! Cu-cu ! Cucuriguuuu! Oare cui să-i dăm covrigu`?" Frământările de limbă sunt hotărâtoare în însușirea corectă a unor sunete sau cuvinte dificile, contribuie la dezvoltarea atenției, spiritului de observație, memoriei, perspicacității: – Nici n-a zis si zici c-am zis, când oi zice chiar oi zice ca să zici c-am zis ce-oi zice. – Capra calcă piatra, piatra crapă-n patru, crăpa-i-ar capul caprei cum a crăpat piatra-n patru. – Sora Sara, n-ai sărit asară să vezi carnea cum se sară? – E pestrița prepelița pestrița, dar mai pestriți sunt puii prepeliței pestrițe din neamul prepelițelor pestrițe. – Stanca stă-n castan ca Stan. – Bucur se bucură că Bucurel s-a întors bucuros din București. – Sor-ta, daca-i vie, spune-i ca să vie azi în deal la vie. – Cerce cei ce cer cerceii! – ține minte: când te minte fără minte, nu te minte și în simțăminte, dar când te minte în cuvinte pregătite dinainte-n minte, ia aminte că te minte și în simțăminte. Folclorul copiilor se afirmă ca o parte componentă a literaturii naționale având un conținut și un mod de realizare artistică proprii, dominand jocul, dar contribuind la educația intelectuală, morală și estetică a copiilor. Folclorul copiilor este un gen de sine stătător care însoțește pe copil în toate manifestările, dezvoltându-se de-a lungul secolelor în strânsă legătură cu jocurile lor și cu educația pe care o primeau în familie. Trăsătura dinstinctivă a genului rezultă din particularitățile de vârstă ale copilului, care au determinat anumite trăsături de conținut și modul de realizare al acestuia.

d.Cântecul de leagăn a luat naștere din necesitatea practică de a crea o atmosferă de calm, monotonie, necesară adormirii copilului mic . Cântecele de leagan, creații destinate prin excelență celor mici se caracterizează prin simplitate, muzicalitate și bogate valori afective. Predomină diminutivele și exclamațiile duioase și exprimă așteptările și dorințele mamei legate de viitorul copilului.Ardoarea cu care este exprimată dorința mamelor de a asigura celor mici o copilărie fericită, imprimă cantecului de leagan un aspect de urare .Cantecul de leagăn conservă, prin fondul său propriu de imagini, tonalități de poezie arhaică .Unele expresii par să descindă dintr-o magie a adormirii, prin formule ezoterice sau invocații adresate animalelor :Haide luica \De mi-l culca\Și tu cioară de mi-l scoală \Și tu peste de mi-l creste \,Si tu rață de-l rasfață \Si tutarcă \de-l îmbracă .

Diferențiate după sex, cântecele de leagăn urează fetei să fie frumoasă, iar băiatului să fie voinic, harnic și viteaz .Cântecele de leagăn sunt spuse și de copii, fraților sau surorilor și chiar păpușilor. Dacă vreun copil s-a lovit, altul îi mângâie locul și îi cântă : Lână albă, lână neagră \ Dă Doamne să-i treacă .Prin linia melodică armonioasă, deși cuprinde un număr limitat de teme poetice, cântecele de leagăn reprezintă primele momente de intrare a copilului în universul fermecat al sunetelor și al cuvântului .

Cântecul de leagăn este cea mai stransă legatură dintre copil și mamă, dintre copil si restul lumii, chiar din prima zi de naștere, legătura divină stabilită încă din timpuri imemorabile.

Foarte rar, melodia prezintă mai mult de unul sau două rânduri melodice.Construcția de 8 silabe a versurilor, permite deseori adaptarea textului la o melodie de cântec propriu-zis.

Motive ritmice pregnate de tipul doime patrime sau patrime doime și altele produc senzația de legănare, senzația amplificată și prin cuvinte: nani, abua, aida nani etc.Fondul emoțional al cântecului este permanent susținut de numeroase diminutive, varianta alintări pe care numai mama știe să le adreseze copilului.Cântecul de leagăn este o creație a adulților pentru copi.

Pentru fată îi hărăzește o înfățișare plăcută. Băiatul trebuie să ajungă un viteaz care își apără familia și neamul, iar fata urmează să încânte lumea cu frumusețea ei fizică și morală. Structura retorică a cântecului de leagăn se distinge prin monotonie, ritmul, refrenele provenite din onomatopee sau limbaj infantil. El descrie o lume populată cu animale domestice și sălbatice, cândva cu rosturi magice, invocate pentru a aduce liniștire fizică și somn. Confesiunile mamei evocă adesea și aspecte ale vieții sociale cotidiene.

Ilustrez un cântec de leagăn din volumul Balade și cântece bătrânești de Vasile Alecsandri:

Nani-nani, copilaș,

Dragul mamei fecioraș Nani-nani cu mama,

Să fii verde la război, Că mama te-o descânta

Să scapi țara de nevoi Să te faci un viteaz mare,

Nani- nani, puiul meu Ca domnul Ștefan cel Mare,

Ferici-te-ar Dumnezeu! Să fii verde la război,

Să fii oacheș și frumos, Să scapi țara de nevoi

Ca un soare luminos, Nani- nani, puiul meu

Ferici-te-ar Dumnezeu

Fetele să te’ndrăgească Să fii oacheș și frumos,

Flori în calea ta să crească. Ca un soare luminos,

Că mama te-o legăna Fetele să te’ndrăgească

Și mama te-o căuta Flori în calea ta să creasă.

Repertoriul literaturii de ceremonial pentru sărbătorile de Crăciun cuprinde și colinde inspirate din legenda nașterii lui Iisus, precum: Cântecele de stea și Florile dalbe. Colinda este o specie folclorică de poezie cântată, uneori recitată, inspirată de obiceiurile calendaristice de iarnă. Ea aparține celor trei genuri literare: genului liric prin caracterul de urare, celui epic prin narațiune și celui dramatic prin faptul că se concretizează în adevărate spectacole. Funcțiile principale ale colindei aparțin atât vremilor străvechi (magico-ritualice), cât și timpurilor actuale (cele de urare și felicitare). Textul colindei cuprinde elemente creștine, incantații magice similare descântecului, imagini sonore ritualice.

II.2.Poezia viețuitoarelor mici ( autori, opere, – exemplificări )

Viețuitoarele mici au inspirat versuri în care se evidențează fie asemănarea lor cu vârsta copilăriei, fie învățăturile rezultate din viața lor în natură. În literatura noastră pentru copii cei mai îndrăgiți prieteni sunt câinele și pisica, raporturile cu acestea implicând tandrețe, gingășie, responsabilitate, cunoaștere. Păsările trezesc și ele în sufletele oamenilor sentimente de generozitate și altruism, cu deosebire în acele anotimpuri când au nevoie de ocrotire și protecție.

Versurile inspirate de ființele mici și de raporturile omului cu acestea au rezistat timpului doar dacă au și valoare artistică. Cățelușul șchiop, de Elena Farago este cunoscută și azi nu numai pentru duioșia exprimată față de viețuitoarele din jurul nostru, ci și pentru armonia ceremonioasă, de litanie îndurerată și înțeleaptă a cuvintelor cățelului infirm adresate copilului ce l-a rănit. Ea avertizează pe copii asupra consecințelor ireparabile ale agresivității necugetate, ce poate provoca suferințe nevindecabile. În ,,Zdreanță”, o altă poezie cu succes literar și astăzi, Tudor Arghezi imortalizează chipul celui mai îndrăgit prieten, câinele care i-a luminat momente de viață atât cu jocurile, cât și cu vicleniile lui nevinovate.

Feminismul Elenei Farago s-a ilustrat și prin atenția acordată celor mici, cărora le-a dedicat mai multe volume: Din Traista lui Moș Crăciun, Bobocica, Să nu plângem, Ziarul unui motan, Plugușorul jucăriilor, Să nu minți, să nu furi etc. Dintre poemele sale pentru copii și-au menținut prospețimea artistică și astăzi: Sfatul degetelor, Cățelușul șchiop, Bondarul leneș, Motanul pedepsit.

În poemele pentru copii ale Elenei Farago lecția de viață este însoțită de sentimente de tandrețe și dragoste pentru cele mai delicate și fragile viețuitoare, într-o incantație muzicală suavă, obținută cu ajutorul procedeelor simboliste: sinestezie, paralelism, repetiție, enumerație, câmp lexical și context gramatical inedit, termeni cu valoare regională ori neologisme ș.a. Într-o scrisoare adresată poetei, ( E. Lovinescu, (1912) ,,Corespondența cu Mihail Dragomirescu și Elena Farago”, Editura Scrisul românesc, Craiova, 1976, scrisoare din 28 dec.p.48) mărturisea: „Rândul trecut am lăsat volumul d-tale acasă. Când m-am întors, cei trei nepoți ai mei învățaseră toate poeziile dintr-însul. E un zbucium în toată casa. De pretutindeni răsună: „Cot, cot, cot/ Fac și eu ce pot/ Cotcodac, cotcodac/ Puii să-i împac”. Am ajuns numai decât la aplicarea lui Pestalozzi ca să scap de povestea lui cuciu șchiop. N-ai ce zice, ești populară în toată casa. Și încă ce popularitate zgomotoasă ”.

Bondarul leneș este o adaptare originală a binecunoscutei fabule a greierelui și a furnicii de La Fontaine, căreia i-au dat imagine românească și alți poeți (de exemplu George Topârceanu și Ana Blandiana). Elena Farago, spre deosebire de ceilalți confrați imaginează un dialog dintre bondar și furnică, pentru a evidenția harnicia acestei ființe mici care duce în spate grăunți de mei mai mari de trei ori decât statura ei. Miloasă, furnica dă crezare bondarului „ceapcân” când se jelește că nu are noroc de stăpâni buni și îl invită să muncească împreună. La refuzul lui, furnica îl ceartă ca o gospodină, înșelată în buna ei credință. Scrisă în versuri scurte, dinamice, cu dialoguri redactate în expresii și formule specifice limbajului colocvial, poezia evocă într-un ritm alert întâlnirea dintre două caractere antagonice: furnica cea harnică și încrezătoare în puterile ei și bondarul leneș, „ceapcân”, ce își scuză defectele morale atribuindu-le societății ingrate. Simpatia poetei este îndreptată către furnică, la care munca perseverentă și grea nu a alterat fondul umanitar. Naivă, ea sare în ajutorul greierului propunându-i o viață de muncă perseventă și tenace, similară cu a ei. Numai că greierele este un personaj care vorbește mult și nu face nimic, refuzul descoperindu-i șiretenia și lenea. El este un cerșetor ce exploatează credulitatea celor ce au ghinionul să-i iasă în cale.

Alt text ,,Motanul pedesit ”, ne duce cu gândul la ,,Zdreanță” a lui Arghezii, dar fără fiorul, farmecul indicibil de acolo : un motan salivează de poftă, cu ochii îndreptați spre un cuib de rândunică de sub o strașină, unde ciripesc niște ispititori pui golași. Când să-i înhațe însă, se pomenește izbit în scăfârlie de o piatră, ,,justițiară” fără intenție, azvârlită întâmplător de un copil.Lui Petrică (acesta este copilul) îi pare rău pentru durerea pricinuită pofticiosului motan, dar

nu-i scapă nici imanența dreptății ce îi pedepsește pe cei răi:

,,Te-am lovit și rău îmi pare,

Dar de bieții puișori,

Ție cum nu ți-a fost milă,

Când sărise-și să-i omori?” ( Motanul pedepsit)

În ,,Gândăcelul”, poeta apelează cu aceeași măiestrie la monologul dramatic și la mustrarea severă. Ea imaginează bocetele unui gândăcel prins de un băiețel, care îl sufocă în pumnul său:

– De ce m-ai prins în pumnul tău,

Copil frumos, tu nu știi oare

Că-s mic și eu și că mă doare

De ce mă strange așa de rău?Copil ca tine sunt și eu,

Și-mi place să mă joc și mie,

Si milă trbiuie să-ți fie,

De spaima și de plânsul meu.

Poezia împletește elemente epice și lirice. Ea evocă o întâmplare nefericită: un gândăcel este prins de un băiețel curios și este sufocat, din greșeală, în pumnul acestuia. Epicul poemei se transformă într-o îndurerată jelanie a ființei condamnate la moarte din curiozitatea și lipsa de prevedere a copilului. Gândăcelul îi cere băiatului să-l elibereze, invocând similitudinile dintre destinele lor: are doar trei zile, o familie care îl iubește și îl va regreta dacă moare înainte de vreme. Rugămințile lui sunt ascultate prea târziu: copilul desface pumnul atunci când sărmanul gândăcel nu mai respira. Speriat de consecințele dramatice ale jocului său, băiatul plânge și promite părinților să îngrijească de acum înainte ființele mici din natură. Poema se încheie așadar cu o morală: copiii au obligația să ocrotească viețuitoarele mici din natură și să se bucure alături de acestea, de bucuriile vârstei lor. Și în celelalte poezii dedicate copiilor, Elena Farago imaginează situații dramatice suportate de ființele mici, neapărate de curiozitatea și jocul agresiv al celor mici.

În Cățelușul șchiop, victima unui gest nesăbuit este un cățel pe care o piatră azvârlită de un băiețel l-a lovit atât de rău încât l-a lăsat invalid. El explică celui ce i-a adus atâta suferință consecințele gestului necugetat și îi demonstrează că ființa umană se dovedește uneori mai rea decât animalele.

Tudor Arghezi a fost un temut și talentat publicist care a inaugurat în presa noastră interbelică o specie de mare succes, tableta. A creat versuri inspirate din teme majore (viață, moarte, iubire, ură, prietenie, condiția creatorului și a artei, raporturile omului cu divinitatea și cu celelalte ființe din univers ș.a.) și a tipărit peste 20 de volume începând cu vârsta de 47 de ani, între care: Cuvinte potrivite (1927), Flori de mucigai (1931), Hore (1939), Una sută una poeme (1947), 1907 – Peisaje (1955), Cântare omului (1956), Frunze (1962). El s-a remarcat și ca autor al unei proze de ficțiune, accentuat lirice, cu romanele: Ochii Maicii Domnului, Cimitirul Buna-Vestire și Lina.

Experiența de părinte i-a inspirat o bogată literatură pentru copii în versuri și proză. Cartea cu jucării dedicată lui Miruțu și Baruțu descoperă momente intime de familie, când cei doi copii primesc primele lor lecții de viață. Tudor Arghezi a dedicat viețuitoarelor mici atât cicluri distincte (Hore de copii) cât și poeme răzlețe incluse în volumele pentru adulți, Hore, 1939, Făt-Frumos, 1940, Din Abecedar, 1940, Stihuri noi, 1956, Stihuri pestrițe, 1957. În ultima ediție de opere complete argheziene ( Arghezi T., Opere, I-Versuri, II-Versuri, III-Publicistică, IV-Publicistică, ediție sunt îngrijită de Mitzura Arghezi, prefață de Eugen Simion, Editura Univers enciclopedic, 2000-2003)sunt adunate volumele dedicate copiilor, după cum urmează: Facerea lumii, 1931, Țara piticilor, 1947, Drumul cu povești, 1947, Prisaca, 1954, Cartea mea frumoasă, 1958.

Poetul manifestă față de păsări, câini, pisici și alte viețuitoare din preajma omului o caldă și duioasă ironie, considerându-le creații perfecte ale Divinității. Pompiliu Constantinescu

( Pompiliu Constantinescu, ,,Tudor Arghezi”, (1994), BPT, Minerva, București, p. 275), încântat de versurile argheziane adunate în volumul Cărticica de seară, afirma: „O-nfrățire cu misterul vieții, revelat în păsări și animale, în copaci și pământ, care duce la viziunea unui poet bucolic, de potență cosmică – iată neașteptata înnoire a poeticii argheziene. Ea vine din același naturism sănătos al misticei populare, din sentimentul mioritic al existenței, întrupat de lirica lui Eminescu și a lui Blaga. O integrare în categoria etnică a simțirii noastre poetice, expresia unui tradiționalism sublimat în valori proaspete caracterizează ultima evoluție poetică a d-lui Arghezi”. În afara lui Zdreanță, cățelul din livada cu cireși de la Mărțișor care i-a inspirat cea mai cunoscută dintre poeziile sale pentru copii, Tudor Arghezi ilustrează și agitația veselă a pițigoilor din streașina casei ( Pițigoii mei), infatuarea gâștei de 15 ani, (Gâri-Gâri), nevinovăția iezilor cu stea în frunte,( Iada).În prima dintre poezii, Stupul lor, Arghezi creează un pastel al iernii. În acest anotimp al frigului și al zăpezii albinele își protejează comoara în stupul acoperit cu o broboadă. Imaginile însingurării („trei plopi”, „prisăcarul le-a uitat”, „zăpada a cucerit tot peisajul”) contrastează cu lucrul neîncetat din interiorul stupului „împlinit de miere bună”, unde micile ființe alcătuiesc un singur trup:

Stupul lor de pe vâlcea

Stă păzit într-o broboadă

De trei plopi înalți, de nea,

Pe o blană de zăpadă.

Prisăcarul le-a uitat

Și-a căzut și peste ele

Iarna, grea ca un plocat,

Cu chenar de peruzele

(Stupul lor)

Următorul poem, Iscoada, este un pastel al sosirii primăverii. Albina „gospodină” își începe acum neobosita alergare din floare în floare, pentru a aduna „probe de dulceață”. Alcătuită din trei catrene de câte opt silabe, poezia descrie primele semne ale înfloririi vegetației din grădină: izma creață, sulfina, verbina. Cum semnele înfloririi sunt numeroase, ea se întoarce în stup, „după povață”, cu probe de dulceață:

De cum s-a ivit lumina,

A ieșit din stup albina,

Să mai vadă., izma creață

A-nflorit de dimineață?

Se-ngrijește gospodina

De-nflorește și sulfina,

Căci plutise văl de ceață,

(Iscoada)

Ultimul poem, ,,Fetica”, are forma unui portret al albinei muncitoare și harnice, dăruită misiunii de adunare a nectarului florilor și de prefacere a acestuia în miere. Alcătuită pe baza unei ample interogații, poezia ilustrează roboteala zilnică a albinei ce adună asemenea unui magician „pulberi, stropi și leacuri”, indispensabile vieții oamenilor. Stupul în care albina se adăpostește și preface pulberile în miere pare opera unui inginer, creator de minuni „în toată clipa”. Rezultatele efortului ei zilnic sunt miraculoase, cu atât mai mult cât este o viețuitoare modestă care nu se laudă cu rezultatele muncii ei. Portretul acestei minunate creaturi, exemplu al prezenței divine pe pământ, este realizat din mijloace retorice specifice liricii argheziene: enumerații („pulberi, rouă, stropi și leacuri”, „scule, numere, cântare”), comparații (albina „țese rețeaua de ghioace” „ca din lână”, „ca din ace”), dislocări inedite ale topicii („Ceară cu miere […] ostenită de albină”). Ele evidențiază noi valori semantice și sintactice, asociază termeni neologici (celule, inginer, cântar) cu cei arhaici (ghioc, leac, duh). Fetica devine un simbol al ingeniozității și muncii perseverente, al miraculosului ce definește existența viețuitoarelor pe pământ:

Ce duh ai și ce putere

Să-mpletești ceară cu miere,

De la floarea din grădină,

Ostenită de albină?

Tu aduni de pe meleaguri,

Pentru stupi și pentru faguri,

Pulberi, rouă, stropi și leacuri,

Poate că de mii de veacuri.

(Fetica)

Acest ciclu tematic, alcătuit din poeme cu forme prozodice diferite, dedicat albinei ca viețuitoare harnică, ingenioasă și modestă a fost publicat de Tudor Arghezi la 64 de ani, când ajunsese la deplina maturitate artistică și după ce traversase experiențe literare diverse: romantice, simboliste, gândirist-tradiționaliste. Acum, în condițiile regimului de inspirație sovietică aflat la putere în România, el încearcă să exprime convingeri și atitudini morale general valabile, în consens cu noua ideologie. Cu înțelepciunea omului care a supraviețuit celor două războaie mondiale și regimurilor totalitare din epoca interbelică, el propune celor mici exemplul unei viețuitoare ale cărei calități native și activități zilnice puteau exemplifica unele dintre ideile doctrinare ale vremii: victoria celor mulți și modești în fața celor puțini și exploatatori, solidaritatea care ar trebui să guverneze toate grupurile, organizarea societală egalitară și umanitaristă etc. Albina, în viziunea sugerată de poet, îi oferea posibilitatea să ignore limbajul de lemn al liricii proletcultiste specifice deceniului dogmatic când și-a publicat volumul și să exerseze formele artistice specifice liricii sale de până atunci.

Secretul rezistenței operei poetice argheziene rezidă, în opinia lui Pompiliu Constantinescu, în intuiția fundamentală a organicității și unității lumii terestre și cosmice: „Dacă am scrie într-o zi un studiu asupra operei argheziene, îl vedem de-acum în fireasca lui alcătuire de planuri centrate în principiul misterului creator, aplicat la regnul uman, vegetal și animal”. Univers complet, universul liric al d-lui Arghezi se reazămă pe o viziune cosmică a vieții .Copilăria, natura, cu vietățile ei vegetale și animale, formează paradisul existenței; omul matur, încadrat în societate, în prejudecățile ei și egoismul conștient al colectivității întruchipează infernul. Din aceste intuiții fundamentale a crescut toată lirica argheziană, din ele s-a hrănit și metafizica ei” ( ibidem, p. 28). Cel care a intrat în conștiința artistică românească în anul 1927 printr-un memorabil Testament, a lăsat cu puțin timp înainte de dispariție o pagină redactată în versete după model biblic, în care își exprimă regretul de a părăsi această viață:

,,Vă pizmuiesc, omenire rămasă după mine, că o să ascultați vântul, pe care nu-l voi mai auzi, că veți călca pământul, pe care eu nu-l voi mai călca, că veți sorbi lumina, care pe mine nu mă va mai atinge, că veți auzi fulgerele, apele, cântecul vântului, suspinul oamenilor, șoapta și mireasma porumb ului, parfumul pământului, care va fi numai al vostru.Voi veți lupta, veți urca văzduhurile și eu voi tăcea întins pe armele mele tăcute, pe arcul meu frânt cu săgețile triste”.

III.PREȘCOLARUL ȘI LITERATURA (ASPECTE -METODICE- ȘTIINȚIFICE)

Literatura este unul dintre modurile în care poți contribui la dezvoltarea corectă a personalității copilului. Personalitatea unui copil este multilaterală, iar ceea ce o definește și o face unică sunt emoții, sentimente, valori, stimă de sine, concepții asupra lumii înconjuratoare etc. Cărțile și literatura îl ajută pe copil să se regăsească și să se descopere pe el însuși ca personalitate distinctă.Literatura are un impact puternic asupra dezvoltării personalitații copilului, la vârsta preșcolară, mai exact între 2 și 3 ani, copiii descoperă independența și doresc să exploreze cam tot ce îi înconjoară. Ei vor să dobândească deja o ușoară autonomie în mișcări și să dețină controlul asupra cât mai multor lucruri care-o vizează.  Folosirea literaturii în aceasta perioadă este un mod fantastic de a-l ajuta pe copil să -și descopere și să-și înțeleagă emoțiile, precum și cum să le exprime într-un mod adecvat. De asemenea, contribuie la consolidarea stimei de sine și îi oferă încredere în forțe proprii pentru a reuși în ceea ce își propune. Îl ajută să-și stabilească obiective realiste și să fie pozitiv în demersul lui de a le îndeplini.Cărțile care-l încurajează pe copil să se vadă ca persoană reală, nu imaginară, ajută la accentuarea și dezvoltarea capacităților pe care micuțul le deține deja, dar fără a fi încă exploatate. Așadar, alegem cărți cu personaje pozitive care fac lucruri practice și care se pot adapta și în lumea reala. Evită basmele cu zânele și zmei sau personaje fantastice. Alege teme reale care pot contribui la dezvoltarea, dar și educarea copilului. De exemplu, cărticele în care personajele fac curățenie în camerele lor, își ajută părinții la diverse treburi, dar și cărți care combat discriminarile și pot servi ca punct de plecare într-o discuție contra rasismului și stereotipurilor etc. De asemenea, cărțile care pun accentul pe stima de sine sunt fantastice pentru copil. Acestea sunt cele care au ca personaj principal o personalitate puternică, întreprinzatoare, care găsește rapid soluții la orice, care nu se lasă păgubaș etc. Aceștia sunt eroi de poveste care îl pot ajuta pe copilul tău să își dezvolte o personalitate puternică, cu o stimă sau respect de sine bine consolidat. Le oferă și un sentiment de securitate.

 Frica sau temerile sunt sentimente care-i încearcă și acaparează pe copiii de vârstă preșcolară. Literatura este un mod minunat de a-i ajuta să le înțeleagă, dar mai ales să le depășească. Este bine să alegi cărți care se concentrează în jurul unui singur personaj care trăiește un anumit tip de frică și care luptă cu ea pentru a o depăși. Cărțile la această vârstă au rolul de a-i ajuta pe copii să se cunoască mai bine pe ei înșisi, să se descopere și de a se identifica cu lumea înconjuratoare.

 Este bine să evităm carți care accentuează sau scot în evidență stereotipuri sau discriminări. Alege întotdeauna cărți al căror subiect sau personaj principal ar aduce contribuții în dezvoltarea personalității copilului. Orice carte citită copilului la vârsta preșcolară îi influențează alegerile, concepțiile și judecata de valoare așa că trebuie acordată o importanță deosebită fiecarui titlu pe care îl alegi in biblioteca micuților.

   Literatura pentru copii este un gen care nu se adresează doar copiilor, ci și adolescenților. Începe cu literatura populară, cu basmul și cu poveștile – cele mai îndrăgite specii literare din literatura pentru copii – și continuă cu legenda, snoava, apoi cu creațiile lirice, populare și culte, cu povestiri și romane cu tematici dintre cele mai variate. Acest gen de literatură are o valoare etică, prezentând aspectele vieții în complexitatea ei, oferă modele de viață sau, dimpotrivă, exemple negative pe care micii cititori trebuie să le ocolească.

Oricât de simple și ușoare ar părea aceste povești, ele nasc în copii, fără îndoială, dorința de a fi asemănători cu cei buni care ajung fericiți și în același timp se naște în sufletul lor teama de nenorocirile ce li s-ar putea întâmpla dacă i-ar urma pe cei răi.
(Charles Perrault)

Cărțile de povești cu ilustrate au un rol important în educația și în activitățile de zi cu zi ale copiilor, ele ajutând copiii să-și dezvolte personalitatea, gândirea, atenția, imaginația, limbajul și să descopere lumea minunată a cărților. După o logică simplă, o planșă cu desene însoțită de text va ajuta copilul să facă o corelare între imagini și mesajul textului, să descopere relația dintre pagini, dintre personaje. Astfel, poate învăța și afla despre animale, plante, eroi de poveste, obiecte cu care în mod obișnuit nu intră în contact, peisaje și alte lucruri care îl ajută să cunoască și să facă mici corelații privind mersul lucrurilor în natură și în lumea înconjurătoare.Literatura pentru copii are marele dar de a te face să te întorci (cu mintea doar, din păcate) în anii ce ți se par demult apuși, când ți se părea ceva absolut normal că personajele cărților vorbeau cu animalele și plantele, iar viața era împărțită între Bine și Rău, totul era alb sau negru. S-a constatat că un copil care are încă de mic o carte de povești în mână va fi curios să cunoască acea carte, să îi vadă imaginile, iar apoi, pe măsură ce crește, să citească poveștile și să evadeze în lumea lor. La vârsta preșcolară, efectele educative realizate prin creațiile literare se opresc mai mult la însușirea noțiunilor morale și sensibilizarea vieții afective a copilului. Tot legat de afectivitate s-a observat că succesul literaturii la preșcolari este asigurat prin puternica încărcătură afectivă a textului.Lectura basmelor și poveștilor prezintă o deosebită importanță educativă și prin reliefarea calităților eroilor, care constituie pentru copii modele demne de urmat. Una din principalele învățături este tăria de caracter. Din punct de vedere moral, copilul apreciază cu mai multă ușurință și obiectivitate conduita altora decât propria lui comportare. Înțelege mai ușor ce este “bine” și ce este “rău” din comportarea altora decât din propriile sale fapte. În acest sens, un rol însemnat îl au exemplele pozitive arătate copiilor la momentul oportun.Așadar, din punctul meu de vedere, rolul literaturii pentru copii este de a educa, de a da o lecție de viață. Copiii trebuie să învețe din faptele și greșelile altora, vor avea toată viața de adult la dispoziție să învețe din propriile greșeli.

III.1. Cartea cu poze

Încep cu acestă categorie a cărții pentru copii nu numai pentru că se adresează celor mai mici dintre cei mici, ci și pentru faptul că precede oarecum domeniul literaturii propriu-zise. Este vorba despre ,,cărți” de un tip deosebit, editate special pentru copii și din care textul lipsește uneori complet. Evident, însăși calea transmisiei este diferită de aceea a ,, artei cuvântului” și mai aproape de o artă a vizualității.

Prima formă a unui asemenea tip de ,,carte” este, de fapt, adeseori, un pliant cu desene colorate. Trecerea spre literatură o realizează, să spunem un alt tip de pliante, ,, de colorat”.Există sau cărți de colorat care cuprind scurte povestiri în imagini conturate. Atunci când șirul contururilor reprezintă o povestioară, s-ar spune că se realizează trecerea spre un fel de contact literar. De fapt trebuie să i se spună mai întâi copilului povestea, cu sprijinul modelului colorat, pentru ca el să poată mai întâi identifica singur personajele și să le retrăiască peripețiile lor, pe măsură ce le reânvie el însuși, colorându-le. Aceasta presupune însă anterioritatea contactului cu povestirea, anterioritatea ascultării acesteia, față de momentul ăn care copilul colorează, recunoscând astfel conținutul epic.

Important , în aceste etipuri de cărți cu poze, este sprijinul pe care-l poate da ilustrația receptării literaturii pentru copii.Aceasta contribuie la formarea reprezentărilor care, în felul acesta,

se alcătuiesc nu numai pe baza celui de-al doilea sistem de semnalizare, ci și prin perceperea directă a unor imagini. În cazul ,,colorării” , reprezentarea aceasta, pe două cai, este reluată și, deci, procedeul este recomandabil.Una este ilustrarea câtorva momente din șirul narațiunii și alta este reconstituirea narațiunii pe baza unui șir de desene.Nu este vorba de ierarhizare, ci de două procese diferite de stimulare a reprezentărilor.

Prima cale este aceea pe care o vor continua mai târziu benzile desenate, desenele de animație și, în ultimă instanță, filmul în genere. Cealaltă cale este aceea care va duce, ultelior, la lectură, la plăcerea lecturii.A le confunda înseamnă a accepta, mai târziu, răspunsul școlarilor mari, care spun, neînțelegând diferența dintre arte: ,,N- am citit cartea, dar am văzut filmul.”

Nu trebuie să minimalizăm nici rolul pe care-l au, totuși, ilustrațiile,la vârsta mică, pentru al obișnui pe preșcolar cu cartea. Cum spunea un specialist al literaturii pentru copii, cartea ,, pusă în mâna copilului de 3-6 ani este un complex obiectiv” : și jucărie, și lucru manual, și stimulent al sensibilității în reprezentare, și sprijin pentru expresia verbală a reprezentării.Imaginea este intuită, eventual colorată, darși exprimată verbal. Povestea ,,fără cuvinte” sau cu ,,puține cuvinte” se prelungește interior și se reverbalizează, dacă i-a plăcut copilului, când i se cere să spună și el ce vede sau ce colorază.

În măsura în care, pe această cale, copilul reia povestea cunoscută dinainte, ,,cartea cu poze” se transformă, treptat, dintr-un mijloc de percepere prioritară a ilustrațiilor, într-un auxiliar pentru

verbalizarea conținutului poveștii. O invenție tehnică, ca, de pildă, pliantele în relief, contribuie la fixarea reprezentărilor verbalizate printr-un cadru care-i oferă universului imaginat o formă mai aproape de realitate, prin imaginea în trei dimensiuni. O distincție se cere făcută pentru cartea ilustrată cu versuri.De obicei , versurile îi sunt spuse copilului însoțite de imagini, realizându-se un contact fertil: cu poezia și cu ilustrația.Lăsat singur în fața ,,pozelor”, copilul preșcolar n-are cum să resimtă poezia.În prezența poeziei, ilustrațiile se împletesc cu versurile, împlinind receptarea.În acest caz, esențială nu este cartea pusă în mâna copilului, ci familiarizarea acestuia cu poezia, cu legile unui limbaj care ne încântă prin structura lui particulară. Ilustrațiile poeziei reclamă prezența versurilor ca atare. Spuse și răspuse până ajung să existe independent în memoria copilului, el și le va respune fie uitându-se la poze, fie chiar în absența lor. Cartea cu poze, de diverse tipuri, poate mijloci literatura sau o poate însoți ca atare.

III.2.Contactul cu poezia

În literatura pentru copii un loc important ocupă poezia, această modalitate a literaturii de a exprima un mesaj artistic cu ajutorul imaginilor, al unui limbaj concentrat, traducând afectivitatea, limbajul rimei, ritmului etc.

Apropierea copiilor de poezie, încă din primii ani de viață, se explică prin atracția pe care o exercită asupra lor ritmul, jocul exuberant al rimelor, sugestia onomatopeelor, sonorotatea intrinsecă a cuvintelor și a asocierilor de cuvinte.

Spre deosebire de ,, cartea cu poze” , poezia implică contactarea directă a ,,artei cuvântului” , prin funcția poetică a limbajului și organizarea corespunzătoare a materialului verbal.Mai mult decât prin cartea cu versuri ilustrate care i se pune în mână, poezia intră în viața copilului – și copilul intră în lumea poeziei – prin asocierea jocului propriu-zis cu jocul vorbelor versificate, prin asocierea unei acțiuni ludice efective cu acțiunea ludică reprezentată verbal.

Funcția poetică și, paradoxal, împletită cu ea, funcția metalinguală reprezintă funcții creative foarte importante pentru formarea copilului mic.Cuvintele sunt considerate de copil ca un fel de ,,obiecte” pe care le mânuiește cu bucurie, delectându-se la auzul lor și inventând noi vocabule și sonorități necunoscute dar armonizate.

Fără să conștientizeze, copilul are pregătit fondul aperceptiv prin asocierea diferitelor ritmuri, sonore sau nu, cu taina cuvintelor din cântecul de leagăn și cu diverse alte refrene folosite de adult în jocurile lor cu copii.

Procesul receptării dirijate a poeziei, care începe la vârsta preșcolară, îl introduce pe copil tot mai adânc în universul acesteia, dezvăluindu-i treptat conținutul ideatic și emoțional, precum și capacitatea de plasticizare a cuvântului.Copiii au o atitudine sinceră, deschisă față de viață, de relațiile umane, se conectează total și serios la tot ce trăiesc, atât în planul realității cât și în acela al lumii plăsmuite în cărți.În același timp însă ei sunt foarte exigenți cu ceea ce li se oferă, adevăr care privește și literatura, și, în special, poezia.

Pentru a cultiva dispoziția poetică a copiilor, creațiile în versuri trebuie să răspundă anumitor cerințe.Poeziile alese pentru a fi prezentate copiilor trebuie să aibă o tematică variată, circumscrisă universului lor familiar, adaptată, pe de o parte, particularităților de vârstă,iar pe de alta, obiectivelor procesului instructiv-educativ.

O altă particularitate și o cerință importantă a poeziei pentru copii o constituie împletirea elementului epic cu liricul, în vederea facilitării procesului de receptare conștientă și sensibilă a acestui dificil gen literar.

Poeziile fac multă plăcere copiilor-evident, poeziile special destinate lor. O poezie trebuie să fie potrivită atât intelectual, cât și emoțional și conformă cu nivelul de dezvoltare a copilului. Pentru a da un simplu exemplu: știm că cei mici găsesc destul de dificilă obligația de a sta liniștiți perioade mai lungi de timp, plăcându-le în schimb acțiunea și mișcarea.Pentru a împăca atunci și una și alta, poezia destinată lor trebuie să conțină schimbări de imagini destul de rapide, nu rânduri înșirate descriptiv, ci acțiune.

Copilul trebuie să ,,vadă” acținea în poezie. Fiecare vers pe care educatoarea îl citește cu voce tare trebuie să picteze o imagine cu cuvinte pe care un copil le poate ,,vedea” în minte.Dacă poezia are calități muzicale, astfel încât copii pot cânta ori bate din palme, este și mai bine. Versurile cu rimă sunt de asemenea de dorit în poeziile pentru copii. Deoarece cuvintele ritmate sunt cele care apar mai evident într-o poezie, ele ar trebui să fie semnificative și pentru conținut, înlesnind perceperea de către copii a înțelesului.

Poeziile trebuie să fie scurte, cu idei simple, să se refere la experiențe concrete, obiecte, animale sau oameni cu care copiii sunt familiarizați și față de care ei manifestă atitudini pozitive. Desigur, mai important ca orice, poezia pentru copii trebuie să îndeplinească aceleași standarde de perfecțiune care sunt așteptate de la poezia pentru adulți.

Cu cât se începe mai devreme prezentarea poeziilor, cu atât copilul va deveni mai receptiv și chiar mai critic : va ști ce-i place și ce nu-i place.Totuși, deoarece copiii vin din medii familiale diferite, uneori din alte grădinițe, unde au avut diverse experiențe în ceea ce privește poezia, este bine ca, la început, educatoarea să caute a cunoaște care este calitatea acestor experiențe.Este foarte posibil ca unii copii să fi fost supuși, in familie ori în alte unități preșcolare din care provin, unui ,,tratament intensiv ”, în cadrul căruia au fost siliți sa ,,înghită” cu de-a sila poezie, urmând apoi să performeze în spectacole în fața musafirilor sau a părinților, pentru ca părinții ori educatoarea să își poată asuma meritele.Fără îndoială, acești copii au dezvoltat o mare aversiune pentru poezie, iar lucrurile trebuie îndepărtate cu mult tact.

Ceea ce va influența extrem de mult conduita copiilor față de poezi (și față de literatură în general) va fi în primul rând atiudinea educatoarei.

Ea trebuie să arate o bucurie evidentă atunci când recită ori citește o poezie sau când vorbește despre aceasta.Poate utiliza versurile în orice moment al zilei : există poezii care se referă la somn ori la trezirea din somn, la felul cum să te speli, să mănânci, să te porți .Pentru copiii foarte mici, ele sunt excelente pentru a le cultiva capacitatea de a sesiza ritmurile și rimele.Există de asemenea poezii care se refera la sentimente sau la trăiri spirituale.Așa cum există și educatoare ce compun poezii ele însele.

Poezia nu necesită ocazii speciale pentru a fi spusă ori ascultată.Dacă este păstrată numai pentru ocazii, copiii vor fi frustrați de multe și minunate experiențe.

Un lucru este important de reținut : copiii nu trebuie obligați să învețe poeziile pe dinafară, dar trebuie apreciați în chip explicit atunci când o fac. Esențial în acest moment este ca preșcolarul să știe că există poezia și să se deschidă către ea.

Odată formată o atitudine pozitivă și o motivație puternică, izvorâte din plăcerea de a asculta poezia, ori mai degraba simultan cu acest proces apare și dorința copilului de a spune el poezia, plăcerea de a o recita.

Copiilor le place să asculte iar și iar textele cu care sunt familiarizați.Această tendință(izvorâtă dintr-o necesitate de dezvoltare) poate fi folosită de educatoare în vederea activităților propriu-zise de memorare a poeziilor.

Utilizând diferite prilejuri dea re-recita anumite poezii, exprimându-și bucuria de fiecare dată când le aude ori le spune ea însăși, astfel că ei se vor oferi singuri să spună unul-două versuri, chiar să o ajute ori să o corecteze pe educatoare atunci când ea ,, va uita” sau ,, va greși” versurile.Acesta este un proces relativ îndelungat, dar timp este destul, cel puțin in perioada educației preșcolare. În plus, acest procedeu va evita stresul din perioada serbărilor școlare,când, de obicei, se lasă la o parte alte activitați ca preșcolarii să fie îndopați cu poezii de ocazie, siliți să memoreze într-un timp scurt cuvinte pe care nu le înțeleg ori nu le acceptă și pe care le vor uita foarte repede, de multe ori chiar atunci când sunt pe scenă. În schimb, învățarea în timp a versurilor, pe parcursul mai multor săptămâni sau luni, reluate din cand în când pentru plăcerea grupului de a le auzi sau recita, va asigura ,, stocul” necesar de poezie pentru orice eveniment festiv.

Se poate institui chiar ,,Ziua poeziei”, în care orice copil care știe o poezie este chemat să o spună, în care recită educatoarea, un părinte ori un alt adult, copii mai mari sau chiar invitații.Copilul care nu știe ori nu poate recita vreun vers poate să aducă de acasă poezii scoase dintr-o carte de vreunul dintre membrii familiei și scrise pe o foaie de hârtie, poezii care vor fi citite de educatoare. El se va simți mândru de poezia lui, iar la viitoarea ocazie va fi poate capabil să recite ceva din ea. În orice caz, va fi înlăturat sentimentul frustrant de a nu fi fost parte activă la eveniment.

Se poate institui, de asemenea, un ,, Caiet de poezii”, în care educatoarea va scrie, în prezența copiilor, poezia care a fost adusă de acasă. Cu această ocazie, copii vor învăța că poeziile se găsesc în cărți anume ori în reviste și că au un autor, adică le-a compus cineva. Unii copii pot dori să compună și ei poezii. Educatoarea trebuie să-i încurajeze prin toatemijloacele, să-și găseasca timp pentru a scrie cuvintele copilului pe măsură ce acesta dictează poezia pe care o compune.Dacă dorește poate să realizeze desene care să-i întovărășească cuvintele și, astfel, poate avea propria lui cărticică de poezii.

Să amintim aici că există, de altfel, o bogată literatură pentru copii, creată nu numai de autori cunoscuți, ci și de copii însăși: este vorba de așa-numitul folclor al copiilor, pe care educatoarea trebuie să-l cunoască.Ea își poate alcătui un repertoar de asemenea poezii(cuprinzând, desigur, și orice alt tip de poezie) pe care le poate folosi în diferite ocazii. Important este ca versurile să placă nu numai educatoarei, ci mai ales copiilor și să fie adecvate propriilor experiențe.

Următorul pas este trecerea din zona înțelegerii imediate spre alte interese, alte domenii și abordări literare, dar pornind, desigur, de la nivelul prezent al copiilor grupei,de la capacitatea și experiența lor.Aceasta nu înseamnă că referirea se face strict la capacitatea de înțelegere critică a copiilor. Poezia este o expresie a emoției , iar această emoție poate fi sesizată înainte de a putea cu adevărat aprecia un poem. Pe lângă citirea ori recitarea poeziilor de către educatoare sau un alt adult, se pot utiliza audierile de casete sau CD-uri.

Poezia pentru copii oferă posibilități variate și eficiente pentru sprijinirea procesului instructiv-educativ. Prin varietatea temelor,copiii dobândesc cunoștințe prețioase din diverse domenii ale vieții(date despre natură, viețuitoare, copilărie, țară). Noțiunile mai abstracte (țară, trecut istoric ) încep să se contureze, să devină mai limpezi prin intermediul unor reprezentări simple, pornind de la ceea ce le este copiilor familiar( casa, părinții, grădinița, orașul, etc).

Descifrarea bine orientată a textului stimuleaza o serie de procese intelectuale și afectiv-volițioase, dezvoltă gustul pentru frumos, sensibilitatea și imaginația creatoare.

Bogăția poeziei pentru copii se întemeiază pe înțelegerea profundă a universului infantil, cu aspirațiile lui, cu setea permanentă de cunoaștere, cu receptivitatea lui față de tot ceea ce este bun si frumos.

Poezia românească, scrisă sau nu anume pentru copii, dar accesibilă lor, ocupă un spațiu însemnat în literatura noastră, abordând o arie tematică largă și ridicându-se, ca valoare, la nivelul celei universale.

III.3. În lumea basmelor și a poveștilor.

Creațiile artistice în proză ocupă locul cel mai important în literatura pentru copii.Ele aparțin atât literaturii populare(basme, povești, snoave, legende), cât și literaturii culte(schițe, povestiri, romane).

Între acestea, basmele și poveștile ocupă locul întâi în ordinea preferințelor copiilor.

Plăsmuiri ale minții și fanteziei populare, basmele transpun într-un univers fantastic, fabulos, probleme majore ale vieții oamenilor, comori de înțelepciune și experiență seculară, năzuințe și aspirații, credință în bine și frumos.

Înainte de a fi spuse copiilor, basmele constituiau, de fapt, istoria retraită a tuturor popoarelor.Ele își mențin peste timp, valoarea lor de inițiere în viața colectivității. Etnologii identifică în peripețiile lui Făt-Frumos probele arhaice pe care, la hotarul vârstelor, tinerii trebuie să le treacă pentru a fi integrați în societatea adultă.

Fără a conștientiza, preșcolarul reface, generație după generație, drumul acestui erou care intră dintr-o dată în rândurile oamenilor mari.Povestea lui se termină întotdeauna în chip fericit dar trece prin realitatea gravă a faptelor care-l duc de la neștiință și imaturitate la vârsta superioară a adultului.Copilul care ascultă cu nesaț povestea se poate identifica pe plan imaginar cu eroul basmului : el rămâne în universul său infantil și, în același timp, se vede în lumea basmului, crescut brusc și învingător .Mic și neajutorat, dar visând să ajungă repede mare și voinic, el ,,înțelege” și învață pe nesimțite, prin desfășurarea peripețiilor basmului, că va trebui să treacă însuși prin încercări care să-i verifice înțelepciunea, curajul, îndrăzneala, puterea de a păstra o taină, de a-și impune legi de conduită, de a asculta poruncile celor mai mari, de a nu se lăsa amăgit etc.

Forța de atracție și convingere a basmului asupra copilului provine tocmai din ceea ce îl caracterizează întotdeauna. În primul rând, el recurge la virtuțile imaginarului, pentru a-l face, așa cum am văzut, pe copil, să se ,,descentreze”, să se identifice cu altul și totodată, să se vadă pe sine însuși în lumina unui model. Acest model are universalitatea eroilor de pretutindeni și copilul se clasează astfel, intuitiv, într-o lume general umană. În acest timp, lumea aceasta îi apare localizată.

Copiii receptează cu egală plăcere poveștile lui Perrault sau ale fraților Grimm,ca și basmele românești, cu echivalenți specifici, dominate de Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana.Aceștia îi integrează rânduielilor care reînvie viața poporului de pe acest pământ, cu limba și obiceiurile țăranilor noștri din cele mai vechi timpuri.

Caracterul etern și stabil al basmelor aduce la același numitor rețeaua peripețiilor și a personajelor diverse. Basmele culte, prelucrare a celor orale sau creație nouă pe tipare ancestrale, nu pot schimba modelul structural. Ele rămân variante ale modelelor străvechi. De aici, ceea ce se numește ,, stereotipia basmelor” în teme, în acțiune și în registrul personajelor. De aici și eficiența lor formativă în educarea copiilor, favorizată de scheme tipologice, de polaritatea eroilor sau a personajelor reprezentând –la antipod- calitățile sau viciile, ca și de numărul mic de acțiuni mereu reluate sub alte înfățisări.

Este și ceea ce face accesibilitatea lor la preșcolari, care îndrăgesc povestea cu care s-au obișnuit chiar când vor să audă o poveste ,,nouă”.Orice basm auzit prima dată este , în același timp, destul de ,,altul” pentru a atrage și destul de asemănător cu cele dinainte pentru a îngădui receptarea lui.Eroul și eroina, mereu alții și totodată reductibili la anumite tipuri, trebuie să întâlnească în drumul lor o parte din registrul familiar ,cu nume diverse : zmei, uriași și alte soiuri de ,,oameni” cu dimensiuni și însușiri ieșite din comun, zâne bune și rele, vrăjitoare, etc.

Înțelegerea unor legi elementare și fundamentale ale lumii îi este astfel înlesnită copilului prin specifitatea confruntărilor din lumea basmelor, care se întemeiază întotdeauna pe ciocnirea dintre esență și aparență, dintre lăudăroșenie și modestie, dintre ascultare și neascultare, adică pe ciocnirea dintre virtuți și defecte, dintre bine și rău, dintre adevăr și minciună.Caracterul simplu, liniar al personajelor receptate în cupluri opuse permite, la nivelul psihologiei infantile, această confruntare pe care nuanțarea de tipul realist i-ar face-o incomprehensibilă.

Preșcolarul nu sesizează ceea ce este ,,și-și”, el are nevoie de scheme caracterologice ,,sau-sau”, cu reunirea tuturor calităților de aceeași parte.Cel ce este frums este și bun, urâtul este legat de rău, Albă-ca-Zăpada este întruchiparea frumosului pe toate planurile, după cum Zmeul este a răului.Ceea ce nu înseamnă că, în desfășurarea faptelor nu i se poate dezvălui, treptat, și legea aparențelor înșelătoare de care trebuie să se ferească : vorba dulce poate fi fățarnică, înfățișarea plăcută să ascundăpe dinăuntru o ființă rea, dar eroul pozitiv este întotdeauna evident prin fizic, ca și prin comportament.

Pe de altă parte, elanul infantil de îndreaptă spontan spre extraordinarul situațiilor și al personajelor, care duce la extrem atât virtuțile, cât și păcatele personajelor în acțiune. Toate aceste elemente corespund structurii imaginarului infantil pe care l-am descris și ne permit folosirea eficientă a basmului în educarea preșcolarului, prin intermediul miraculosului.

Rezumând trăsăturile definitorii ale acestui imaginar și racordându-le la efectul basmului, putem releva câteva accente psihopedagogice. Basmul stimulează ,,descentrarea” copilului ,creându-i jocuri de perspective care îl fac să se pună în locul altuia și să găsească în altul ceva din el însuși.

Basmul răspunde apoi, acelei prime etape în care spiritul depășește concretul și se ridică la figurări și simboluri.De aici decurge rolul acesteia pentru structurarea cadrelor mintale și pentru modelarea morală, în care însuși miraculosul din basm devine un instrument capital al progresului. Cum am văzut, lumea de ficțiune a basmului, inițiazăpe copil în legi ale relațiilor umane. Copilul trăiește, într-un plan imposibil, o problematică fundamental reală, care confruntă exigențe și valori. Chiar și fără comentarii, basmul, prin ecourile sale afective, este menit să-l ancoreze pe copil în realul însuși, să nu rămână în țara zânelor decât spre a privi spre lumea din jurul său dintr-o perspectivă mai largă și mai accesibilă lui.

Prima temă ca și orice temă nouă, îi apare copilului stranie cu personaje care îl tulbură prin caracterul lor extraordinar mai ale în cazul personajelor atotputernice și misterioase. Până să ajungă la sfârșitul fericit, acțiunea se desfășoară cu un dramatism care zdruncină seninătatea copilului. Nu o dată un copil mai sensibil reacționează, la prima ascultare a unei povești prin lacrimi și proteste.El nu suportă ca lupul să-l mănânce pe sau să se înspăimânte la apariția Zmeului, dar, în ciuda acestor reacții, el dorește să audă până la capăt povestea și simte plăcerea de a trece încă o dată prin emoțiile primei ascultări, de a se întrista și înspăimânta de fiecare dată, și așteaptă ca la o nouă poveste să treacă prin acceptă ,,să se sară”. Episodul zguduitor îi apare necesar în cadrul dat, repetarea în forme fixe îi oferă plăcerea memorării, iar sentimentele de indignare sau de spaimă îl înnobilează.El însuși, prin imaginar și miraculos, provoacă și învinge monștrii, odată cu eroul basmului.Este situația privilegiată în care copilul poate înfrunta cele mai groaznice primejdii și mai înspăimântătoare amenințări nu fără teamă, ci înfrângându-și-o prin pătrunderea imaginară în rolul eroului.

O asemenea situație privilegiată nu decurge, cum s-ar crede la prima vedere, din caracterul ireal al întâmplărilor în sine, ci în cadrul în care se produce însăși actul ascultării.

Cea mai înspăimântătoare întâmplare etică o află copilul din gura unei povestitoare care-i oferă, odată cu privilegiul intrării în lumea basmului, o acoperire blândă, calmă, liniștitoare, în lumea reală. Copilul este asigurat că, în timp ce trăiește imaginar primejdii, liniștea îi este ocrotită cu grijă și dragoste.Efectul ar fi cu totul altul dacă, ceea ce se și întâmplă uneori, povestitoarea ar urmări în mod intenționat să-l înfricoșeze pe copilul auditor( fie pentru a face mai realistă întâmplarea, fie pentru a produce, după părerea ei, un efect moral).

De aici rezultă ansamblul exigențelor pe care le implică actul povestirii, atât acasă cât și, mai ales, la grădiniță , de către educatoare.

Copiii sunt oricând dornici să asculte o poveste și, de aceea, programul zilnic al grădiniței trebuie să-i rezerve acesteia un loc corespunzător, fără a o transforma niciodată într-o obligație.Dar, pe cât e de bună tradiția care fixează ,, ceasul poveștilor ”, pe atât aceasta poate fi dăunătoare dacă nu apare ca satisfacție a unei așteptări stimulate. O poveste ascultată fără să fie dorită nu-și poate atinge efectul scontat.

De aceea este bună tradiția instaurată în practica grădinițelor de a se crea o atmosferă prielnică în întâmpinarea poveștii.În tradiția noastră populară, poveștile se spun, din bătrâni, ,, la gura sobei” sau ,,la șezători”. Cadrul creat în acest chip nu presupune neapărat existența unei sobe și nici șezătoarea propriu-zisă, ci strângerea tuturor copiilor în jurul educatoarei, într-o atmosferă de intimitate caldă, care unește toate sufletele într- o singură suflare.

Locul obișnuit pentru povești este,, colțul bibliotecii” ori un alt loc special destinat poveștilor . Înainte de a începe povestea, educatoarea trebuie să verifice dacă toți copiii sunt așezați confortabil, dacă toți pot vedea și auzi, dacă nu sunt prea înghesuiți. Mărimea grupului spectator va avea efect asupra modului în care copiii receptează poveștile.Evident, cu cât grupul este mai mic , cu atât mai intimă și caldă devine ambianța.Cu cât sunt mai mici copiii, cu atât mai mic ar trebui să fie grupul.

Pentru copilul preșcolar, educatoarea nu este doar aceea care îi citește cu glas tare o poveste pe care el nu și-o poate citi singur .Ea îi apare oarecum și ca autor al poveștii și ca martor al întâmplărilor narate.De aceea i se cere să stăpânească atât de bine textul încât lectura însăși să nu rupă vraja celui care le spune pe toate ,, de parcă ar fi fost acolo”. De asemenea , este indicat ca educatoarea să cunoască foarte bine textul pentru a se putea concentra numai asupra copiilor și nu asupra succesiunii secvențelor din firul acțiunii.

Există mai multe modalități de a prezenta o poveste copiilor. Metoda cea mai veche și mai bine cunoscută este pur și simplu aceea de a spune povestea.

Alte modalități :

A citi copiilor dintr-o carte, mai probabil dintr-o carte cu imagini;

A crea o poveste cu figuri mici înfipte într-o tăviță cu nisip pe care educatoarea sau copiii le deplasează pe măsură ce povestea se desfășoară;

A desena povestea pe hârtie sau tablă, pe măsură ce aceasta este narată;

A cânta o poveste, o baladă etc;

Desigur, e greu de indicat când se impune o citire a textului ca atare și când o povestire a lui, mai accesibilă auditorului.

Povestirea textului are, firește, diverse avantaje.Ea permite selectarea unor fragmente ce îi par educatoarei mai potrivite nivelului dat al grupei, înlocuirea unor expresii și a unor cuvinte din text prin expresii și cuvinte mai familiare copiilor dintr-un anumit mediu etc.Dar, pe de altă parte, povestirea, în marginea textului, poate neglija respectarea ordinii fixe a basmului, cu stereotipia care le place copiilor, cu formulele repartizate dupș legi stabile, iar valoarea literară a textului poate fi anulată prin sărăcirea lui la nivelul unui limbaj plat, prozaic.

Lectura textului , dimpotrivă, îl introduce pe copil într-un imaginar fixat prin funcția poetică și organizarea artistică a materialului verbal și , pe nesimțite, îl pregătește să recepteze stilurile diverse ale scrierilor. Traducerea rezumată și neutralizată a unui basm , prin repovestirea lui, nu poae echivala sărbătoarea de limbaj a lecturii.

Desigur , dificultățile textului artistic nu pot fi ignorate, nu numai că apar pe parcursul lecturii pasaje de neînțeles, prin vocabular sau aluzii obscure pentru copiii cărora li se citește. Dar însăși lectura este pentru copii mai greu de urmărit decât povestirea orală liberă.

Condiția generală este, probabil, a unei lecturi asemănătoare, prin funcțiile ei, cu jocul actorului care dă naturalețe textului scris. Educatoarea poate respecta textul,dar să-l citească întocmai ca și cum ,,l-ar spune” , l-ar improviza pe loc și ar înscena, prin dialog viu, fiecare situație a basmului . În timp ce citește, educatoarea trebuie să folosească gesturi cât mai expresive, precum si o mimică adecvată, pentru a putea da viață poveștii. Educatoarea trebuie să știe cum să-și stăpânească și să-și utilizeze propria voce ca pe un instrument prețios în narara poveștilor. Vocea sa trebuie să fie clară, pronunția inteligibilă, dar și naturală, astfel încât să poată transmite cu ușurință diferitele emoții : bucurie, teamă, tristețe etc.Asemenea unui actor, un cadru didactic are obligația să-și cultive vocea, să-și creeze un instrument vocal armonios, blând, cu inflexiuni expresive.

Indiferent de metoda pe care a ales-o pentru a prezenta o poveste, educatoarea trebuie să încerce să mențină contactul vizual cu copiii.Este indicat să le observe reacțiile : ascultă atent ori se răsucesc într-o parte și alta, deranjându-i pe ceilalți? Să fie atentă și la comentariile lor.Pentru ca aceste comentarii să nu se prelungească în dauna timpului afectat poveștilor, educatoarea va trebui să instaureze o regulă de comportament a ,,Timpului poveștilor”. Împreună cu copiii va face o listă de norme de disciplină pe care le înscrie pe o hârtie mare , cu litere groase, vizibile.Deoarece copiii nu știu să citească , educatoarea va pune câte un simbol în dreptul fiecărui enunț : de exemplu, poate desena doi ochi larg deschiși (,, să fim atenți la poveste”), un deget pus pe gura închisă(,,să păstrăm liniștea”)etc.

Educatoarea poate capta atenția copiilor cu un cântecel, o poezioară, un joc cu degetele care au legătură cu subiectul poveștii.Astfel se obține din partea copiilor dispoziția de receptare necesară.

Alegerea modului de prezentare a unei povești se face în funcție de vârsta preșcolarilo.La grupa mică este mai potrivită povestirea, simplificată și prescurtată.La grupa mijlocie, o împletire atentă a lecturii unor fragmente cu povestirea pe scurt a altora, fără să se observe trecerea de la unele la altele, nici în ton nici în desfășurarea ritualică a întregului.Bineînțeles, la fel se poate poceda și la grupa mare, în raport cu caracteristicile auditoriului sau cu lungimea și complexitatea textului ales.

Basmele, spre deosebire de alte povestiri,nu pot fi supuse unei clasificări fixe de accesibilitate pe grupe ale vârstei preșcolarității și nici chiar pe perioade.Transmise de-a lungul veacurilor pe calea povestirii orale, până să apară în forma lor scrisă,a culegerii sau a prelucrării , ele sunt menite să fie reluate la diferite vârste.Practica, posibilă azi, a selectării unei variante mai scurte sau mai ample, de mai simplă sau mai complexă desfășurare, ca și prelucrarea și fragmentarea nu fac decât să reia tradiția dintotdeauna a supunerii basmului, adaptată la auditoriu.

Nu putem însă neglija dubla realitate a accesibilității basmului : nu numai ceea ce putem selecta și reorganiza ca să poată fi receptat pe loc de copii la o anumită vârstă, ci și a faptului că, oricum, basmul ascunde înțelesuri mai multe și mai adânci decât cele pe care le desprinde auditoriul său de la prima ascultare, de la o anumită vârstă.

Receptarea se verifică și se consolidează prin exprimarea ei de către copiii înșiși, într-o formă sau alta.,,Cine vrea să spună și el povestea aceasta? , de pildă este un apel la o repovestire care va arăta ce a reținut fiecare din întreg și cum se continuă sau se transformă în mintea copilului basmul auzit. Basmul poate fi reluat într-un fel d scenariu pe secvențe sau acordându-i-se fiecărui copil rolul unui personaj de care s-a dovedit mai atașat etc.Este recomandabil de a le propune copiilor să deseneze sau să picteze ce le-a plăcut mai mult din poveste”.De asemenea, povestea odată terminată, se poate adăuga câteva versuri, o poezie în concordanță cu subiectul ori cu vreunul din personajele poveștii.

Dacă educatarei îi place cu adevărat povestea pe care o are de spus, ea o va nara într-o manieră firească, fluidă, plăcută, convingătoare, iar aceasta este calea cea mai sigură de a trezi și păstra copiii în poveste.Copiilor le place să-și audă poveștile favorite iar și iar, și de fiecare dată când le spuneți povestea, dacă le înregistrați cu atenție comportamentul veți observa noi reacții și noi atitudini.

Povestea sau basmul presupun o desfășurare epică, amplă, cu mai multe episoade, în versuri sau în proză, în care intervin evenimente supranaturale si personaje fantastice, având rol distractiv – de încurajare a istețimii care învinge prostia, sau moralizator – de condamnare a răului care întotdeauna este înfrânt de bine.

III.4. Literatura pentru copii și mijloacele audio – vizuale

Mijloacele de învățămînt constituie o categorie importantă care cuprinde toate materialele utilizate în procesul de învățare și care sprijină realizarea eficientă a obiectivelor educației.
Privite din punct de vedere evolutiv, mijloacele de învățămînt pot fi grupate în două grupe:
a)mijloacele de învățămînt tradiționale, care cuprind, în principal, zestrea de planșe și portrete aflate în dotarea școlii sau confecționate de cadrul didactic, au prioritate în distribuirea lor pe parcursul orei, căci pot fi folosite cu ușurință și procurate cu lejeritate, multe dintre ele fiind concepute de educator la momentul,oportun.b)mijloacele de învățămînt tehnice, audio-vizuale, care au un caracter de noutate, stimulînd curiozitatea și interesul copiilor într-un grad mai înalt.
Din gama variată a mijloacelor audio-vizuale, o mare utilizare o au filmele pe suport electronic,acestea luînd locul diafilmelor folosite în anii anteriori la preșcolari și școlarii mici. Filmele inspirate din operele lui Creangă sau Sadoveanu, sau cele cu conținut istoric sau științific, pot fi inserate în timpul actului didactic pentru a reliefa trăsăturile personajelor, locurile întîmplărilor, frumusețea patriei și a anotimpurilor.
Importante sunt și înregistrările pe disc ale unor opere literare sau ale unor dramatizări după opere literare. Aceste audiții declanșează, în mintea copiilor, simultan cu receptarea sonoră vizualizarea imaginilor, ideilor, acțiunii.
Diapozitivele sau fotografiile, pe hîrtie sau pe suport electronic, respectiv în calculator, pot fi folosite în măsura în care dezvoltă subiecte literare necesare în completarea unei lecții de lectură .Prezentarea unor lecturi cu ajutorul instrumentului Microsoft Power Point este atrăgătoare mai ales pentru cei mici. Realizarea prezentărilor multimedia pe calculator urmărește obținerea unei succesiuni de imagini destinate captării rapide a atenției subiecților. Designul slide-urilor (diapozitivelor), culoarea fontului, efectele de animație și de tranziție și chiar facilitățile sonore (care se pot realiza prin înregistrarea și redarea lecturii pe roluri) produc elevilor curiozitate, bună dispoziție, suspans. Cu ajutorul acestui instrument se pot prezenta texte narative, descrieri, dar și poezii. Avantajul este că apropie lectura clasică de cea modernă, familiarizîndu-ne cu viitorul, tot mai multe edituri tipărind atît cărți clasice, cît și e-book.uri (cărți inscripționate pe C.D.-uri).

Promovarea mijloacelor tehnice audio-vizuale constituie o direcție importantă în modernizarea învățămîntului.
În funcție de creativitatea și inspirația educatorului, pe parcursul lecțiilor se poate apela la două, trei sau mai multe mijloace de învățămînt. Se pot alterna mijloacele tradiționale cu cele moderne sau se poate folosi doar o categorie, important este să se ajungă la finalitatea propusă. Spre exemplu, în momentul introductiv, pentru declanșarea interesului, se pot prezenta portretului unui scriitor și volume din operele acestuia; sau chipul unui copil vesel sau trist, în concordanță cu tema. Organizarea momentului introductiv se poate face și cu ajutorul unei secvențe de diafilm/ film ori ilustrații, după opera, abordată.
Citirea – model, în unele cazuri, poate fi înlocuită cu vocea de aur a unor scriitori sau a unor actori, voce înregistrată de casete sau disc, lecturînd fragmentul ce ne interesează. Contactul cu operele dramatice este mult mai interesant să se facă prin intermediul înregistrărilor audio sau video după spectacole,de,referință.
Explicarea cuvintelor și expresiilor, uneori, se poate face cu ajutorul dicționarelor, în oră realizîndu-se, astfel, încă un moment de muncă independentă. Sau, pentru rapiditate, se folosesc imagini desenate ori proiecții colorate care ilustrează conținutul cuvintelor sau expresiilor.
Analiza textului se face mai mult pe bază de dialog, oferindu-se copiilor cît mai multă libertate de opinie. Cu dibăcie, educatorul trebuie să canalizeze formarea acestor opinii în direcția dorită de el. Se poate ajuta de diferite materiale didactice, cum ar fi tablourile desenate după o narațiune, pentru a puncta ideile esențiale („Ciuboțelele ogarului”, de Călin Gruia). Numeroase cărți de colorat pot veni în ajutor, ținînd seama de particularitățile de vîrstă ale copiilor.
În caracterizarea personajelor, educatorul poate folosi imaginea personajului pentru realizarea descrierii,fizice(ScufițaRoșie,Cenușăreasa).
Concretizările în imagini a unor noțiuni abstract- fantastice ajută copiii în înțelegerea textului.
În diversele forme de recitare a textului, copii pot fi înregistrați și apoi să se audieze. Se realizează astfel, mai ușor, autocontrolul, corectarea greșelilor, exersarea corectă a exprimării.
Momentul de evaluare, de rezolvare a sarcinilor impuse după analiza textului, oferă cadrului didactic posibilitatea să utilizeze diverse materiale (tablouri, ilustrații, fragmente pentru recunoașterea , operei, personajului etc.). Important este ca cerințele să fie formulate clar, precis, corect și să fie concret și direct legate de mijloacele didactice folosite.. Materialul didactic intuitiv sau audio-vizual poate ajuta educatorul să sădească în sufletul copilului stropul viu de curiozitate, dorință și interes.
Eficiența utilizării mijloacelor de învățămînt va fi sporită dacă se va face asocierea acțiunii lor cu metodele verbale, asociere ce depinde de vocația și competențele educatorului.

IV. CERCETARE PEDAGOGICĂ

Literatura pentru copii – mijloc de educare morală a copilului preșcolar

Formarea trasăturii morale pozitive la preșcolari prin intermediul poveștilor, povestirilor și memorizărilor – studiu practic aplicativ la grupa combinată, an școlar 2014-2015

Educația morală presupune îndepliniea în principal a două sarcini pe cât de cuprinzătoare, pe atât de complexe, care corespund celor două componente fundamentale ale atitudinii morale: formarea conștiinței morale și a conduitei morale. Începutul asigurării unei informații morale conduită corspunzătoare, se datorează intervenției factorului afectiv. Lămurirea copilului referitor la ce e bine să facă și ce nu e bine, neântărită de propria sa activitate morală, nu lasă urme adânci și durabile.Iar activitatea morală acopilului preșcolar trebuie concepută diferit de o activitate stereotipă, presupune o coloratură afectivă mai pregnantă. Stimularea unortrăiri afective este cea dintâi consecință a audierii unui text literar. Fiecarea trăsătură de caracter se formează prin confruntarea copilului cu situații și cerințe care în totalitatea lor declanșează comportamentul cerut de societate.La creareea acestor situații proprice formării trăsăturilor de caracter este necesar ca educatoarea să țină seama de anumite condiții : să elaboreze un conținut adecvat pentru fiecare situație, să țină seama de particularitățile de vârstă, de dificultățile ce trebuie depășite în condiții normale.Situațiile fiind percepute de copil ca fiind foarte importante și necesare.

,,Regulile morale pe care copilul învață să le respecte, le primește, în cea mai mare parte, de la adulți, ceea ce înseamnă că le capătă complet elaborate și adesea elaborate nu pe măsura trebuințelor sale și pentru uzul lui, ci o dată pentru totdeauna și pentru succesiunea neîntreruptă a generațiilor adulte anterioare.” ( U.Șchiopu; E. Verza, 1997, ,,Psihologia vârstelor- ciclurile vieții”ed.a-III-a, E.D.P.,Buc.,p.98). În măsura în care educatoarea este o persoană respectată și nu temută ea poate impune copilului anumite reguli cu caracter de oblicativitate. Este vorba de acele reguli care nu-și găsesc ilustrare în povești și povestiri și care, datorită conținutului abstract al noțiunilor ce le definesc, nu pot fi reprezentate copilului în cuvinte înțelesul acestuia.

Copilul dobândește treptat o gândire morală, o experiență morală. Pe baza acestei experiențe morale, copilul poate să evalueze faptele altora, în speță ale eroilor poveștilor, deci el este în stare să emită judecăți morale.

Pentru a vedea în ce măsură lumea poveștilor, care le-a oferit copiilor exemple de comportare, fapte pozitive și negative, provoacă atitudini, generează sentimente, în ce măsură funcționează discernământul infantil, am organizat o serie de jocuri didactice care presupuneau lecturarea unor imagini în care noțiuni morale cu reprezentare în lumea imaginară a poveștilor, aveau, reprezentări concrete din viața reală. Așa s-a desfășurat, de pildă, jocul didactic ,,Este bine, nu este bine ?” . Imaginile afișate la tablou reprezentau, așa cum spuneam, aspect concrete din viața reală:

un copil îngrijind plantele, altul rupându-le;

un copil cedând locul unui bătrân în autobuz, un altul care-și păstrează locul,

un copil care repară o jucărie, un altul care o strică etc.

Sarcina copiilor era aceea de a alege dintre imaginile afișate pe cele care ilustrau atitudini corecte, și respectiv, pe cele care ilustrau atitudini incorecte, de a lectura imaginea și de a denumi printr-o noțiune morală atitudinea ilustrată. Le-am adresat întrebări ajutătoare, de genul: ,,Cum este copilul care oferă locul său bătrânului? – Politicos; ,,Cum este celălalt, care nu cedează locul”? – Nepoliticos.

Cât de puternică este impresia pe care exemplele oferite de povestiri o lasă în sufletul și conștiința copiilor, mi-am dat seama în timpul desfășurării acestei activități. Revenind la esprinde în totalitate de exemplele oferite de povești și povestiri, au analizat corect fiecare atitudine, au denumit corect trăsătura morală, ce caracteriza autorul acțiunii ilustrate, dovedind astfel că gândesc, judecă moral, evaluând corect faptele altora. Grădinița îl poate ajuta, deci, pe copil să acumuleze posibilități noi de percepere a existenței, cu întâmplări care conturează un început de viziune asupra lumii reale.

Prin conținutul lor variat, poveștile și povestirile lărgesc orizontul, cercul de cunoștințe al copiilor, le formează un număr mare și o varietate de reprezentări și noțiuni, copiii încep să cunoască numele scriitorilor români, primind de asemenea unele cunoștințe în legătură cu biografia acestora.

În toate etapele procesului de învățământ, cadrele didactice au datoria de a găsi cele mai adecvate metode și procedee spre a facilita însușirea limbii române literare de către generațiile tinere.

Dacă în cadrul activităților de Educarea limbajului se vor parcurge intensiv texte, utilizând în mod creator metode și procedee corespunzătoare nivelului de grupă, se va dezvolta capacitatea de exprimare, urmărindu-se cultivarea gustului pentru frumos și pentru estetic.

Obiectivele cercetării:

Formarea deprinderilor de muncă independentă, precum și dezvoltarea mobilității gândirii;

2. Să formez la copii capacitatea de a povesti corect, logic și expresiv, respectând momentele povestirii ;

3. Să încerc să descopăr căi noi de exprimare corectă și frumoasă;

4. Să-i ajut să redea prin cuvinte proprii conținutul unui fragment dintr-un text sau dintr-un mesaj audiat;

5. Să analizeze corect coduita proprie ;

6. Să judece faptele altora ;

7. Să descrie pesonaje, fapte .

Pentru realizarea acestor obiective am urmărit:

evaluarea inițială a nivelului de cunoștințe, deprinderi, capacități ale copiilor la educarea limbajului, la începutul semestrului I;

selectarea unor metode și procedee active de predare-învățare în concordanță cu specificul obiectului de învățământ, cu particularitățile de vârstă al copiilor și cerințele programei;

aplicarea, în activitățile de educarea limbajului, a metodelor și procedeelor active, în strânsă legătură cu mijloacele de învățământ și forma de organizare a copiilor,în evaluarea continuă ;

evaluarea finală a nivelului de cunoștințe, deprinderi, capacități ale copiilor la finalul experimentului psihopedagogic.Literatura pentru copii ocupă un loc important în perioada preșcolară deoarece ei își însușesc multe povești,poezii,cunoștințe.Ținând cont că această lucrare și-a propus să constate nivelul lor de cunoștințe am realizat pe parcursul celor trei evaluări, jocuri didactice, activități integrate cu itemi, teste, fișe.

Organizarea cercetării

Testarea finală după evaluarea inițială – educarea limbajului(DLC)

Teme propuse: Jocuri didactice- „Cine este personajul?”,, ,În lumea poveștilor”

MATERIAL DIDACTIC:

Jetoane cu imagini din poveștile: „Capra cu trei iezi” , ,,Scufița Roșie” , ,Ursul păcălit de vulpe”

OBIECTIVE OPERAȚIONALE: După parcurgerea tematicii propuse toți copiii vor fi capabili:

●să înțeleagă și să utilieze corect semnificațiile structurilor verbale;

●să se exprime oral corect din punct de vedere fonetic, lexical și sintactic;

●să fie creativ și expresiv în limbajul oral;

●să înțeleagă și să transmită intenții, gânduri, semnificații mijlocite ale limbajul scris- citit

PROBĂ DE EVALUARE – Joc didactic, ,,Cine este personajul”

ITEMI:

I1 – Recunoaște personajul și povestea din care face parte;

I2 – Povestește în cel puțin două propoziții momentul prezentat în imagine;

I3 – Ascultă și descifrează morala textului.

MATERIAL DIDACTIC: JETOANE – PLANȘE

PUNCTAJ CALIFICATIV:

I1 – 3 p A. – 8-10 p

I2 – 3 p D. – 5-7 p

I3 – 4 p N.S. – 2-4 p

Figura 1

Rezultatele la evaluarea probei inițiale

Interpretarea rezultatelor din evaluarea inițială evidențiază faptull că peste 85% dintre copii recunosc personajele, povestesc întânplări, evenimente, 66% reproduce dialoguri, compară comportamente, analizează consecințe ale diferitelor comportamente și pot argumenta legături de cauzalitate- acțiuni care țin de gândirea și creativitatea fiecărui copil, deci reflect nivelul dezvoltării proceselor cognitive.

Testarea finală după evaluarea continuă

DLC -Teme propuse„ Personajul îndrăgit” – joc didactic

„ Spune mai departe!” – joc exercițiu„, Cel mai bun recitator”

Povești cu…„ A fost odată” – povești create de copii

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

-Să recunoască povestea și personajele date;

-Să redea formulele de început și de încheiere a basmelor;

-Să povestească, respectând ordinea cronologică a evenimentelor;

-Să denumească personajele pozitive / negative;

-Să pronunțe corect sunetele limbii române;

-Să se exprime corect, fluent în propoziții, respectând acordul între părțile de vorbire;

-Să utilizeze cuvinte noi în contexte diferite;

-Să recite poezii cu respectarea intonației, ritmului și a pauzei, în concordanță cu mesajul transmis;

-Să creeze scurte povestiri, în mod original;

Constatări: Față de anul precedent și evaluarea inițială, copii au realizat progrese privind îmbogățirea vocabularului și calitatea exprimării. Sunt însă și unii copii care au o exprimare ușor deformată atât fonetic, cât și gramatical, au deficiențe de pronunție și de exprimare.

Concluzii – În urma aplicării probelor de evaluare continuă copiii puteau obține maxim 100 de puncte.În urma parcurgerii celor cinci teme dealungul evaluării continue, rezultatele au fost următoarele:

REZULTATELE PROBEI DE EVALUARE CONTINUĂ

Nivel maximal: 90 – 100 puncte – bulină roșie – 10 copii;

Nivel mediu – 70 – 89 puncte – buburuza roșie – 3 copii;

Nivel minim: 50 – 69 puncte – bulina albastră – 2 copii.

Figura 2.

În această etapă, desfășurată în mod obișnuit, s-a folosit în mod creator lectura explicativă și alte metode activ-participative, jocuri didactice, convorbiri, metode moderne care să asigure o receptare eficientă și un progres real al nivelului cunoștințelor.

Constatări.Atunci când s-a studiat un text epic, indiferent de specie, am aplicat periodic teste de

evaluare formativă, unde am propus copiilor itemi din toate categoriile prezentate, ce solicită foarte mult gândirea creatoare și capacitatea copiilor de a analiza textul.

Aceste teste și rezultatele lor mi-au permis cunoașterea imediată a erorilor, a dificultăților de receptare, îndreptarea și eliminarea lor din mers prin îmbunătățirea demersului metodic și a calității metodologiei aplicate.

Măsuri ameliorative.Copiii care au o exprimare dificilă vor fi antrenați într-un program de recuperare și exersare a comunicării orale, în activitățile alese, la sectoarele Bibliotecă și Joc de rol, în activități de repovestire, povești create, lecturi după imagini. Ceilalți vor fi solicitați în rezolvarea unor sarcini mai complicate, cu un grad de dificultate mai ridicat.

Calitatea și nivelul actului educațional se reflectă în momentul evaluării.

Modelul complet al evaluării parcurge următorul traseu:

Scop – Instrumente – Măsurare – Informații –Apreciere- Decizie

TEST

DOMENIUL LIMBĂ ȘI COMUNICARE

Nume……………………………….

(Preda V.2005, ,,Metodica activităților de educarea limbajului” Editura Humanitas Educațional București,p.215)

Tabel cu rezultatele obținute în urma aplicării testului

Figura 3.

În etapa de evaluare finală a nivelului de dezvoltare a capacităților copiilor de receptare a textului epic, rezultatele au indicat o creștere semnificativă .

Tema cercetării a fost stabilită în urma constatării că preșcolarii participă cu mai mult interes la activitățile în care predarea se face îmbinând armonios metodele tradiționale cu cele moderne, rezultatele obținute fiind mai bune decât în cazul utilizării exclusive a metodelor tradiționale. Am folosit experimentul în cadrul activităților de educarea limbajului, pornind de la ipoteza că adevăratele comori ale sufletului, poveștile mențin o adeziune afectivă față de tot ce e mai frumos, mai curat, mirific și inedit din această lume a copilăriei.

Experimentul s-a desfășurat pe parcursul anului școlar 2014-2015, la Grădinița cu program normal Uda, având ca subiecți preșcolarii din grupa ,,Îngerașilor”.

Voi urmări prin aplicarea unor metode și procedee noi, ca majoritatea copiilor din grupă să devină copii activi. Aș putea spune că un copil este activ atunci când depune un efort de reflexie personală, interioară și abstractă, care presupune o acțiune mintală de căutare, de cercetare, de elaborare a unor cunoștințe și nu atunci când acesta se menține la nivelul unor acțiuni concret-senzoriale, intuitive sau când copilul în mod prioritar receptează și reproduce cunoștințele. Îmbinarea metodelor moderne cu cele tradiționale contribuie la creșterea motivației învățării, la crearea unei atitudini pozitive la copii față de studiul limbii și literaturii române.

TESTAREA FINALĂ

DLC(DOMENIUL LIMBĂ ȘI COMUNICARE)

Teme propuse :Joc ,,De-a biblioteca ’’ , ,,rezolvare de fișe ’’, ,, recitare de poezii ’’

OBIECTIVE OPERAȚIONALE :

să utilizeze cuvinte noi în contexte variate ;

să despartă corect cuvintele în silabe ;

să sesizeze greșelile copiilor în pronunțarea cuvintelor ;

să ia parte la activitățile de învățare în grup, să sugereze ce este de făcut mai departe într-un joc, o activitate ;

să urmărească perceptiv și motric anumite trasee;

să recunoacă literele;

să recite poezii cu respectarea intonației, ritmului, pauzei în concordanță cu mesajul transmis;

PROBĂ DE EVALUARE: SET DE FIȘE INDIVIDUALE

Formează perechi între imaginile cu aceeași denumire, dar cu forme și întrebuințări diferite.

Identifică cel puțin un obiect a cărui denumire are trei silabe.

Recunoaște literele de tipar mari și mici.

PROBĂ DE EVALUARE : CONVORBIREA ;OBSERVAȚIA ;EXERCIȚIU

Discută coerent cu colegii, așteaptă să-i vină rândul.

Urmărește traseele date pentru a ajunge la bibliotecă.

Recită clar și expresiv, fără ajutor din partea educatoarei, poezii învățate anterior.

Recită clar si expresiv, cu ajutor din partea educatoarei, poezii învățate anterior

1)2p ; 4)1p ;

2)2p; 5)2p;

3)1p; 6)2p;

7)1p;

PUNCTAJ:

8-11 puncte=Comportament atins(A)

4-7 puncte=Comportament în dezvoltare(D)

Sub 4 puncte=Necesită sprijin(S)

REZULTATELE PROBEI DE TESTARE FINALĂ

REZULTATE :92%,REUȘITĂ TOTALĂ

În etapa de evaluare finală a nivelului de dezvoltare a capacităților copiilor de receptare a textului epic, rezultatele au indicat o creștere semnificativă .

Tema cercetării a fost stabilită în urma constatării că preșcolarii participă cu mai mult interes la activitățile în care predarea se face îmbinând armonios metodele tradiționale cu cele moderne, rezultatele obținute fiind mai bune decât în cazul utilizării exclusive a metodelor tradiționale. Am folosit experimentul în cadrul activităților de educarea limbajului, pornind de la ipoteza că adevăratele comori ale sufletului, poveștile mențin o adeziune afectivă față de tot ce e mai frumos, mai curat, mirific și inedit din această lume a copilăriei.

Experimentul s-a desfășurat pe parcursul anului școlar 2014-2015, la Grădinița cu program normal Uda, având ca subiecți preșcolarii din grupa ,,Îngerașilor”.

Voi urmări prin aplicarea unor metode și procedee noi, ca majoritatea copiilor din grupă să devină copii activi. Aș putea spune că un copil este activ atunci când depune un efort de reflexie personală, interioară și abstractă, care presupune o acțiune mintală de căutare, de cercetare, de elaborare a unor cunoștințe și nu atunci când acesta se menține la nivelul unor acțiuni concret-senzoriale, intuitive sau când copilul în mod prioritar receptează și reproduce cunoștințele. Îmbinarea metodelor moderne cu cele tradiționale contribuie la creșterea motivației învățării, la crearea unei atitudini pozitive la copii față de studiul limbii și literaturii române.

Eșantioane:

Grupa experimentală – 15 copii

Etapele cercetării:

1. inițială, constatativă (septembrie –octombrie)

2. formativ – ameliorativă (octombrie –aprilie).

3. finală (mai)

Metode de cercetare:

– observația psihopedagogică

– convorbirea

– testele

– analiza produselor activității – fișe de lucru

– fișe de evaluare

– povestiri ale copiilor

– povestiri după imagini

INTERPRETAREA REZULTATELOR(CONCLUZII)

În urma tuturor probelor de evaluare am constatat că la toate cele trei etape procentul de realizare a fost de peste 85% ceea ce înseamnă că majoritatea copiilor și-au însușit unitățile de conținut transmise.

Nu doar aceste teste mi-au oferit informații despre progresul copiilor, ci și observarea sistematică în timpul activităților organizate și analiza produselor activității lor.Cei 15 copii care au participat la această testare au realizat itemii probelor în procent de 92% mai puțin un copil care are un limbaj mai sărac (nu reușește să vorbească corect),demonstrînd că Literatura pentru copii este importantă pentru ei. Se impune o solicitare internă a acelui copil cu deficiențe, o antrenare în muncă individuală fie în grădiniță, fie în familie.Aceste nerealizări sau ezitări sunt recuperabile.Adaptarea la cerințele școlare se va face cu ușurință.

CONCLUZII:

Toate aceste modalități de evaluare mi-au confirmat, în final, faptul că teoria didactică pe care am ales-o a dat rezultatele sperate.

Am urmărit ca această lucrare de GRAD I să reprezinte un ghid metodologic de formare și dezvoltare a vorbirii în general și a limbajului în special.

Am abordat probleme de metodologie didactică și de conținut specific literaturii.

Literatura pentru copii contribuie la formarea capacității de comunicare, la îmbogățirea vocabularului, la formarea educației estetice.Cărțile reproduc sentimente umane și sugerează modele de comportament precum și calități de prietenie, cinste, omenire, iubire, sacrificiu.

În concluzie, obiectivul educativ al educatoarei este de a forma preșcolarilor dragostea pentru cărți, pasiunea pentru citit.Numai trezind interesul pentru lectură preșcolarii vor simți o atracție permanentă pentru cititul cărților.Întreaga evoluție a copiilor în școală și în viață depinde de măsura în care știm să utilizăm acest instrument de activitate intelectuală ca formă de autoinstruire și autoeducație.

Am căutat ca discuțiile să se desfășoare într-o atmosferă de încredere, evitând anumite situații care inhibă copiii.

Pe baza rezultatelor individuale obținute de fiecare copil la probele date, am putut să mă orientez mai bine în tratarea individuală și în stimularea adecvată a copiilor în raport cu particularitățile psiho-fizice ale acestora.

Aplicând demersul metodic bazat pe folosirea în mod creator a lecturii explicative, a unui complex de metode activ-participative și moderne, a unui set de teste formative specifice fiecărei specii a genului epic, se vor obține progrese reale în ceea ce privește capacitatea micilor ascultători de a recepta eficient și corect mesajul fiecărui text și le va fi un real sprijin în munca viitoare cu textul.

V. RECITĂM, POVESTIM ȘI MAI BUNI DEVENIM-

(ACTIVITATE OPȚIONALĂ)

ARGUMENT

Este vârsta la care copilul, printr-o dirijare strategică bine gândită, poate înțelege că, o carte de lectură este „o căsuță cu povești” primitoare și darnică și mai poate descoperi biblioteca, identificând-o ca pe un tărâm cu mistere pe care el ar trebui să îndrăznească să le descopere.

„Oricât de simple și ușoare ar părea aceste povești, ele nasc, fără îndoială, între copii dorința de a fi asemănători cu cei buni, care ajung fericiți, în același timp se naște în sufletul lor teama față de nenorocirile ce li s-ar putea întâmpla dacă i-ar urma pe cei răi.”

Charles Perrault

Ceea ce se urmărește de fapt, este de a-i determina pe copii să se „adune”, să se relaxeze și să învețe treptat să „simtă” cuvintele, frumusețea și expresivitatea lor; să aibă răbdare și să recepteze cu plăcere textele literare.

NIVEL DE VÂRSTĂ – I- (4-5 ani)

TIMP DE DESFĂȘURARE: un an

TIPUL DE ACTIVITATE: opțional la nivelul mai multor arii curriculare: DLC, DOS, DEC.

METODE ȘI PROCEDEE: conversația, expunerea, povestirea, demonstrația, exercițiul, jocul didactic, dramatizarea, jocuri de rol.

FORME DE ORGANIZARE: frontal, pe grupuri și individual.

OBIECTIVE CADRU:

I.Dezvoltarea exprimării orale, înțelegerea și utilizarea corectă a semnificațiilor structurilor verbale orale;

II.Educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical și sintactic;

III.Dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral.

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ

Să audieze cu atenție un text, să rețină ideile acestuia și să demonstreze că l-a înțeles;

Să urmărească linia unei povești, concomitent cu imaginile din carte, ori ascultând povestea spusă sau citită de educatoare;

Să asculte și să reacționeze adecvat la povești transmise fie prin citire sau povestire, fie prin mijloace audio-vizuale( disc, casetă audio sau video, diafilm);

Să demonstreze înțelegerea textului apelând la diferite modalități: repovestire, dramatizare, desen;

Să-și îmbogățească vocabularul activ și pasiv și să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical;

Să alcătuiască propoziții simple și dezvoltate despre personaje din povești;

Să recepteze un text care i se citește ori i se povestește, înțelegând în mod intuitiv caracteristicile expresive și estetice ale acestuia;

Să utilizeze calitățile expresive ale limbajului oral și ale celui corporal în transmiterea unor idei și sentimente;

Să realizeze mini-dramatizări sau jocuri cu rol pornind de la textul unei povestiri, utilizând vorbirea dialogată, nuanțarea vocii, intonația, cu sprijinul educatoarei și folosind indicațiile sugerate de text;

Să fie capabil să creeze el însuși ( cu ajutor) povestiri și mici dramatizări.

CONȚINUTURI

La acest opțional s-a urmărit proiectarea unor tematici în concordanță cu particularitățile de vârstă ale copiilor, nivelul de dezvoltare a capacităților individuale, tematici prin care să poată fi realizate obiectivele propuse: povești; audiții; diafilme; teatru de păpuși; dramatizări; jocuri de rol; activități creative( desen, confecționare măști, puzzle, labirinturi); jocuri didactice.

MIJLOACE DE REALIZARE:

Povestiri ale educatoarei;

Repovestiri;

Povestiri ale copiilor: după modelul educatoarei, după un început dat, după un șir de ilustrații, siluete,etc ;

Lecturi ale educatoarei;

Jocuri didactice ;

Dramatizare;

Desen, pictură, colaje cu scene din povești, confecționare de măști sau personaje îndrăgite

Activități în grupuri mici, pe centre de interes.

PLANIFICAREA ACTIVITĂȚILOR

SEMESTRUL I

SEMESTRUL AL II-LEA

BIBLIOGRAFIE:

PROGRAMA ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRĂDINIȚA DE COPII, BUCUREȘTI 2000.

CONSTANȚA CUCIINIC, ”În căsuța cu povești”, Editura Aramis, 2004.

VI.CONTRIBUȚIA INSTRUCTIV- EDUCATIVĂ ȘI FORMATIVĂ A LITERATURII PENTRU COPII (CONCLUZII)

Pornind de la faptul că este necesar să considerăm literatura pentru copii nu numai lectura în afara clasei, ci totalitatea lecturilor cu care copilul vine în contact și au o acțiune benefică asupra formării și dezvoltării personalității lui pe toată durata copilăriei și nu numai.

Lectura cărților angajează în mintea și sufletul copiilor valori formativ-educative.Copilul trebuie să găsească în carte un teritoriu de manifestare.Copilăria tuturor timpurilor nu poate fi concepută fără lumea fabulosului oferit de basme, povești, povestiri.

După o analiză atentă a comportării copiilor în activitatea grădiniței mi-am dat seama că deși în aparență lecturile, povestirile, poveștile fiind statice par monotone, acestea implică un grad mare de participare din partea copiilor.În atmosfera lor preșcolarul nu participă motric, ci intelectual și afectiv. Însoțind firul poveștilor care se deapănă dintr-o lume, uneori total necunoscută, copilul nu face altceva decât un intens efort de a și-o reprezenta și, în același timp, încearcă a o judeca cu modesta sa putere de discernământ, după fapte și situații.El, copilul, este creatorul propriilor imagini, povestitorul fiind cel ce le sugereaza verbal.Efortul copilului de a-și imagina și înțelege nu poate fi conceput înafara unei gimnastici imense a memoriei , a gândirii, a voinței și a limbajului.Opera literarătransmite cunoștiințe din cele mai variate, pune la dispoziția cititorilor valori ale culturii materiale și spirituale contribuind la formarea și lărgirea orizontului cognitiv al acestora.Același lucru este valabil și pentru literatura destinată copiilor, ținându-se seama de cantitatea cunoștiințelor pec care le pot dobândi copii prin contactul cu opera literară, raportat la psihologia lor, la posibilitățile și nevoile lor culturale.Prin intermediul literaturii dobândi reprezentări și noțiuni despre natură și frumusețile ei, despre diferite fenomene naturale, despre viața plantelor și animalelor, despre multe alte aspecte a căror cunoaștere contribuie la fundamentarea concepției lor materialiste despre lume și viață.

Literatura oferă , în forme accesibile , cunoștințe despre oameni, despre trecutul de luptă al poporului nostru, despre realitățile zilelor noastre, despre muncă și valorile ei în toate domeniile.

Literatura pentru copii privită ca o varietate de genuri și specii literare, însumând operele literare ale poeților și prozatorilor naționali și universali, dispune de un nesecat izvor de exemple pe care le putem oferi copiilor în întreaga activitate din grădiniță cu pondere mai mare în activitatea de educare a limbajului și a comunicării orale, în dorința de a-i face mai buni, mai drepți, mai comunicativi.

Fiind presărată cu o gamă variată de proverbe și zicători, literatura pentru copii contribuie activ la biciuirea trăsăturilor negative de voință și caracter : încăpățânarea, lașitatea, lenea,lăcomia, invidia, falsitatea, minciuna, lăudăroșenia etc.Un rol deosebit de în asimilarea basmelor, poveștilor, povestirilor îi revine educatoareai care, pe baza cunoașterii particularităților psihice ale preșcolarilor, a intereselor a dorințelor, a tendințelor lui de manifestare, selecționează, planifică, organizează activitățiile de : lecturi, povestiri, memorizări, audiții literare etc.

În contextul actual în cadrul domeniului ,,Limbă și comunicare” , pe lângă obiectivele specifice se impun cu aceeași prioritate și altele : cunoașterea prin intermediul imaginii artistice literare a lumii înconjurătoare, lărgirea sferei de reprezentări despre cele percepute anterior dar și formarea unei atitudini corespunzătoare față de aceasta.

Copilul apreciază că o faptă este bună sau rea, dreaptă sau nedreaptă, cinstită sau necinstită, după experiența pe care o are, după cum l-au învățat s-o aprecieze părinții săi sau educatoarea, cei implicați direct în educarea lui. La început preșcolarul acceptă normele de comportare oferite prin exemplul persoanelor din lumea fabulosului chiar dacă nu le prea înțelege, pe baza afecțiunii pe care i-o cereează direct, sau pe baza simpatiei și încerederii nemijlocite față de adultul, (educatoarea) care susține și comentează comportarea personajelor din punctul ei de vedere (deci influențată prin personalitatea educatoarei).

Pe respectul acesta al copilului față de cei mari ( educatoare, părinți , prieteni mai mari) se construiește o morală a ascultării, o morală eterogenă. Această morală a ascultării pusă în corelație cu piramida trebuințelor lui Maslow trebuie să se constituie fundamentul spre o motivație intrisecă a ascultării , a supunerii și totodată a judecării celor ascultate, a stimulării unei atitudini corespunzătoare, a stabilirii unor criterii de apreciere a faptelor sale și în general al altora.

Ellen Key sublinia tocmai necesitatea oferirii unor exemple bune de comportare de către părinți și în special crearea unor autorități a ascultării în fața copilului, nu prin violență ci prin însăși modelul de comportare al adultului: ,, În ceea ce privește ascultarea, nu cred că e bine ca un copil să întrebe mereu pentru ce trebuie să discute motivele înainte de a se supune.Bunul educator însă nu va da niciodată un ordin pentru care să aibă un temei important” deci motivația , gradul de înțelegere a ei de către copil , participarea afectivă a educatorului în stimularea participării afective a copilului la stabilirea normei de conduită. (Ellen Key ,1979 Secolul copilului, ed. Didactică și Pedagogică București, p.53).

Referindu-se la ascultarea pe care trebuie s-o manifeste copilul în relație cu adultul autoarea spune în continuare: ,, Această mare obligație a vieții trebuie să fie înrădăcinată chiar din copilărie și putem s-o facem fără a folosi mijloace violente începând a ne preocupa de copil, încă înainte de nașterea sa cultivându-ne propria stăpânire de sine, și mai târziu refuzând fanteziile copilului mic încă din frageda lui copilărie. A interveni în câteva rare împrejurări pentru a frâna acțiunile copilului, dar avea în toate celelalte cazuri o influență îndrumătoare, adică a da copilului elementele necesare formării personalității sale și a-l lăsa pe urmă să și-o formeze singur – iată într-un cuvânt arta educației” ( ibidem, p.66).

În general, procesul de educare morală cuprinde două aspecte: formarea conștiinței morale

( prin toate exemple reale din viața copilului, literatura pentru copii, mass-media) și a conduitei morale.

La vârsta preșcolară este posibilă și necesară îmboățirea conștiinței morale cu reprezentări și noțiuni morale accesibile legate de exemple concrete, dat fiind aspectul neconcret intuitiv al gândirii și transformarea lor în convingeri ferme, în sentimente și atitudini care devin mobiluri interioare, motive reglatoare ale faptelor și acțiunilor morale.

În procesul instructiv-educativ cerințele moralei sunt asimilate treptat de către preșcolari. Ideală este cristalizarea lor în trăsături pozitive de caracter care să exprime aitudinea copilului față de ceilanți (societate), față de natură (tot ce îl încconjoară) și totodată să se transforme în însușiri morale superioare cum ar fi: atitudinea față de colegi, simțul de răspundere, exigența față de propria persoană.

Între conștiința morală și conduita morală a copiilor preșcolari sunt relații de interdependență generate , pe de o parte, de problema gândirii și aspectul ei concret, pe de altă parte de capacitatea de înțelegere. Datorită slabei intuiții de diferențiere, copiii înțeleg difuz adesea și nediferențiat o serie de noțiuni. Uneori noțiunile morale sunt însușite fragmentar, nesistematice, difuze și chiar greșite, întânlindu-se fenomenul diferențierii parțiale și al generalizării unilaterale al însușirilor morale.alteori, în comportarea copiilor, apare discordanța dintre vorbă și faptă. Deși știu ce este bine și ce este rău, nu se conformează cerințelor morale respective. Nu este de ajuns de a acționa numai în formarea reprezentărilor morale, se impune generalizarea experienței emoționale organizate într-un sistem de convingeri și sentimente morale, care la rândul lor să constituie un stimul în formarea obișnuințelor și deprinderilor de comportare morală.

Dacă la început preșcolarul imită faptele morale, modelele comportamentale ale celor din jur, pe baza propriilor observații, cu timpul grație influențelor educative și explicațiilor primite, el se convinge de necesitatea faptelor respective. Un rol important pe lângă observații și imitație îl ocupă dezvoltarea gândirii, capacitatea de analiză și generalizare, precum și acțiunea practică-faptele care conrtribuie la transformarea acestora în comportamente ideo-afective ferme, capabile prin forța lor introgenă să impună copilului împlinirea conștiincioasă a îndatoririlor sale sociale.

Așadar, dacă la început copilul acceptă regula, cerința morală, fiind pătruns sau nu de înțelesul ei, odată cu dezvoltarea capacității sale de gândire, aceste reguli și cerințe se interiorizează, iar el acționează mai mult din convingere.

Conduita preșcolarilor este influiențată vizibil de sentimente lor morale mai cu seamă când sentimentele devin însușiri stabile ale personalității.Cercetările psihologice au dovedit faptul că numai atunci conduita devine morală când motivele ce o determină sunt în acord cu cerințele moralei, când aceste cerințe devin obiectul unor trăiri generalizate ale omului.Să-i determinăm pe copii să înțeleagă ,,semnificația socială pozitivă a faptelor care trebuie să le săvârșească, precum și semnificația negativă a faptelor de la care ei trebuie să se rețină”( Anatole Chircev, 1974. ,, Educația moral-politică a tineretului școlar”, în ,,Studii și cercetări”,E.D.P.,Buc.p.35)

Sentimentele preșcolarilor se pot influiența, iar acest lucru depinde de tactul pedagogic, răbdarea, măiestria cu care alegem exemplele, momentul oportun pentru explicare, strategia didactică pe care o utilizăm.

Chircev Anatole prezintă cele două direcții de acțiune care stau în fața preșcolarului : ,,Preșcolarul este solicitat în două direcții opuse- pe de o parte interesele lui lucide îl solicită spre acțiunile libere. Lucrurile din jur au interes și semnificație numai în măsura în care se raportează la el, la plăcerile și durerile lui, la dorințele lui.Jocul devine cufundare în vis, o proiecție a lumii lui interioare. Granițile între real și imaginar nu sunt conturate. De aici gustul pentru povești și legende.Pe de altă parte preșcolarul este presat de societate să asimileze valorile ei : explicațiile științifice asupra realității, norme de comportare, aprecieri estetice.Comportarea sa este îndrăgită de un număr mare de reguli și interdicțiii date de adulți ceea ce duce la formarea celor mai de seamă deprinderi de comportare civilizată în societate”. ( ibidem, p.54) .

Cunoscând tabloul psihologic de dezvoltare a preșcolarului, specificul educării conștiinței și conduitei lor, se impune cunoașterea specificului asimilării literaturii de către preșcolari pentru a proceda la selectarea celor mai valoroase opere literare și tehnologia didactică adecvată în educarea morală a preșcolarilor.

În evoluția sa normală copilul depășește treapta senzorială a cunoașterii în momentul apariției limbajuli, când începe să se dezvolte cel de-aldoilea sistem de semnalizare bazat pe cuvânt. Atunci se face joncțiunea între cunoașterea intuitivă, între gândire și cuvânt. În această etapă cuvântul devine principalul instrument de comunicare cu lumea înconjurătoare.Copilul începe să-și însușească simțul limbii, începe să guste literatura, fie la începu chiar numai prin numărători, prin citirea de ilustrații dar mai ales printr-o imensă sete de a asculta basme și povești.

Conținutul poveștilor și basmelor îl transpune într-o lume mirifică, îi cultivă fantezia, visarea.Literatura în general, dar mai cu seamă literatura artistică concepută ca adevărata artă a cuvântului, cu un limbaj și o construcție proprie de a crea un univers, o existență paralelă cu lumea dată a realității și indirect, o reflectare a acesteia, reprezintă filonul din care îșî trag sursele atâtea experiențe pe care, de altfel, copilul nu le-ar cunoaște.

Literatura însumează o paletă vastă de genuri și specii literare. Unele n-ar putea fi înțelese de copii dacă nu li s-ar adresa lor.Cele mai îndrăgite de copii sunt: basmele, legendele, poveștile, povestirile, poeziile, proverbele și zicătorile etc.

Gustul pentru literatură se cultivă treptat și este condiționat de experiența de viață, de cunoștințele copilului. De multe ori copiii se dovedesc cei mai docili ascultători de literatură, candoarea vârstei le facilitează transpunerea în lumea poveștilor. Ei nu suferă pentru eroul din basm ci se confundă direct cu el. ,,Cel mai mare tact al educatoarei este de a nu spune nimic pe moment ci de a indica ulterior greșeala în mod indirect în așa fel încât copilul să fie pus în situația de a-și face singur observație sau de a se mustra. Educatorul poate ajunge la acest rezultat povestind de exemplu ceva care dă copilului prilejul de a compara propria sa conduită cu faptele frumoase sau urâte ce i se povestesc sau exprimând o părere asupra lor , pe care copilul și-o va însuși, deși nu îi este direct adresată.”(Ellen Key, 1979, ,,Secolul copilului”. E.D.P, Buc.,P.89)

Literatura pentru copii constituie o sursă inepuizabilă de exemple frumoase, de comportare oglindite în mici antiteze între eroi, ne oferă consecințele ascultării sau neascultării, vredniciei sau lenei, cinstei sau necinstei, adevărului sau minciunii, reprezintă trăsături pozitive ale unor eroi (vitejia, curajul, înțelepciunea,etc), dar și trăsături nedemne și condamnabile ale unor eroi(viclenia, lăcomia, șiretenia, îngâmfarea etc.).

Literatura pentru copii își găsește un mare auditoriu în rândurile preșcolarilor tocmai pentru că apelează la afectivitatea lor. Charles Perrault vorbind despre rolul educativ al poveștilor și basmelor create pentru cei mici arată cum normele morale simple de ,,bine” și de ,,rău” sunt însușite cu ușurință de copii prin exemplul oferit de basme și povești. ,, Oricât de simple și ușoare ar părea aceste povestiri, ele nasc fără îndoială, printre copii dorința de a fi asemănători cu cei buni care ajung fericiți și în același timp se naște în sufletul lor teama față de nenorocirile ce li s-ar putea întâmpla dacă i-ar urmări pe cei răi… Este de necrezut cu câtă sete privesc aceste inimi pure și încă necoapte morala ascunsă în haina basmului… îi vezi triști și disperați atâta vreme cât eroul sau eroina povestirii sunt în impas și îndură suferințe, apoi strigă de bucurie când vine întorsătura fericită și personajele iubite sunt salvate.”( Ilie Stancu, 1968, ,,Copilul și cartea”, E.D.P.,Buc.p.44).

Chiar și în lumea basmului copilul nu face confuzie între lumile fictive și reale ale imaginarului. Pentru copil ficțiunea, visarea au valoare de trăire, dar o trăire aievea a realității.În planul imaginarului tot ceea practic ar fi imposibil se transformă în ireal cu valori neobișnuite. Tocmai de aceea în călătoriile provocate de imaginarul din basme și povești, copilul se simte fericit, parcă afectiv și este alături de eroii pe care îi însoțește și la bine și la rău, imitându-i apoi în jocurile lor.

Importanța literaturii pentru copii în educarea conduitei copilului mic este subliniată de Bianca Bratu astfel : Imaginarul, pornit din această bucurie de ,,a face ca”, de a tăi o existență care nu e a ta, contribuie la treptata dizolvare a egocentrismului infantil. El îl ajută pe copil să-și ,,descentreze”viziunea să se pună în locul altuia, să se închipuie un alt eu, să realizeze perspectiva dualistă de care are nevoie comunicarea interumană.”( Bianca Bratu,1977. ,,Preșcolarul și literatura”,E.D.P.,Buc.,p.20).

Lumea basmelor oferă copiilor o complexitate de personaje și teme față de care copilul își arată simpatia sau antipatia, de unde își recrutează modele etice sau față de care își manifestă repulsia, dezacordul .,, Imaginarul capătă astfel – arată Bianca Bratu – ponderea unui univers al ctitoriilor morale, inteligibile pentru copilul ce se regăsește într-o lume în care virtuțiile sunt răsplătite, iar ticăloșiile pedepsite.El trăiește imaginar asemenea eroilor săi preferați și, simțindu-se victorios, deși se știe mic și fricos, încearcă să devină mai curajos”.(ibidem,p.34).

Rezultă că receptarea fenomenului literar de către copii de 3-6 ani este nu numai posibilă, dar și indicată privind traiectoria afectivă pe care se înscrie.Reflecțiile mesajului etic al literaturii asupra componentului infantil sunt benefice influiențând conștiința morală.

Se impune găsirea căilor și modalităților de difuzare optimală a literaturi în rândul preșcolarilor, varietatea procedeelor de comentare a substraturilor morale ale operelor literare, căi de aplicare practică a învățămintelor morale în rândul preșcolarilor pentru a le transforma în deprinderi și obișnuințe de comportare sănătoase, strategia didactică în abordarea literaturii pentru copii ca pârghie în educarea morală a preșcolarilor.

Copii recepționează mesajul etic al textului literar cu o rapiditate și profunzime greu de imaginat din partea adulților, dar nu întotdeauna pot să se exprime verbal din cauza lipsei de fluiditate și flexibilitate a vorbirii cauzată uneori de slaba preocupare atât din partea părinților, cât și a educatoarelor pentru îmbogățirea vocabularului.

Contactul cu operele literare de autentică valoare duce, în același timp, la realizarea educației estetice a copiilor, înțelegând prin aceasta dezvoltarea gustului pentru gustul din natură, artă, societate, a capacității de discernământ, de apreciere a frumosului, dezvoltarea imaginației artistice creatoare.

Mesajul artistic nu se prezintă însă ca un cod de norme morale și estetice oferite de-a gata ci, prin contactul direct al copiilor cu opera, prin antrenarea și orientarea lor în discuții, ei înșiși trebuie săi descifreze sensurile și să le asimileze prin trăiri emoționale autentice.

Comentariul operei literare, la nivelul posibilităților vârstei de referință, are, implicit, un rol formativ asupra copiilor. Întrebările problemă, confruntările de opinii, efectuarea unor operașii ale gândirii,ca analiza, sinteza, generalizarea, dezvoltă calități indispensabile minții omului modern : flexibilitate, independență, inițiativă și creativitate.Este adevărat că la vârsta mică, asemenea sarcini trebuie alese și dozate cu chibzuință și precauție dat fiind caracterul preponderent concret al gândirii copiilor. Educatoarea poate găsi însă căi eficiente pentru a face din copii coparticipanți sensibili la însușirea mesajului estetic.

Odată cu lărgirea orizontului național prin intermediul literaturii, copii își îmbogățesc în mod substanțial vocabularul, iar operarea cu structurile limbajului poetic și asimilareaunor asemenea structuri în vorbirea de toate zilele contribuie la precizarea, activzarea și nuanțarea fondului lexical al copiilor.

Creațiile valoroase pentru copii, modele de limbă literară, facilitează însușirea structurii gramaticale corecte a limbii. Lectura (la școlarii mici) perfecționează deprinderea cititului – acest prim instrument de muncă intelectuală.

Literatura pentru copii cultivă dragostea pentru limba maternă, inepuizabilă în resurse poetice, gustul pentru frumos, sensibilitatea și discernământul în selecția valorilor, imaginația creatoare. Motive îndestulătoare și elocvente pentru afirmația că literatura pentru copii constituie un auxiliar prețios în realizarea sarcinilor instructiv-educaive cuprinse în programa din învățământul preșcolar.

BIBLIOGRAFIE

1.Arghezi, T., (2000-2003), ,,Opere”, 4 vol., Editura Univers enciclopedic,

2.Andrei M..,(2005), ,,Literatura pentru copii”, Editura Paralela 45, Pitești

3.( A. Andrițoiu, 1976, ,,Literatura pentru copii din unghiul de vedere al actualități” , În România liberă)

4.Bratu B.1977) , ,,Preșcolarul și literatura”,Editura Didactică și Pedagogică, București

5Bizdumă M.,Neagu Al.,(1999), ,, Texte pentru educarea limbajului la preșcolari”, E.D.P.București

6.Cazimir O.,(1975), ,,Poezii” Editura Ion Creangă, București

7.Călinescu, G., (1982), ,,Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, ed. a II-a, București: Editura Minerva.

8. Cândroveanu H.,(1986), ,,Literatura pentru copii” Editura Albatros, București

9.Chircev,A.,(1974), ,, Editura morală a copiilor”, în ,, Studii și cercetări”, E.D.P.,București

10.Cojocaru,M.,(2001-2002), ,,Literatura Română pentru Copii” – antologie de texte comentate” , vol.4, clasele I-IV, Editura Regis, București.

11.Eugen Campus,(1939), ,,Literatura pentru copii cu un catalog comentat al scrisorilor pentru copii” ,Editura Principale Mircea București

12.Farago, E.,(1978), ,,Versuri”, Editura Scrisul românesc, Craiova.

13 .Gafița, Viniciu,(1972), ,,Bibliografie de literatură pentru copii”, Ion Creangă, București,

14. Goia V. (2003), ,,Literatura pentru copii și tineret”, Editura Dacia, Cluj – Napoca

15.Grecu,M.V (2013), ,,Sinteze de literatură română veche și modernă„,Cluj Napoca,Editura Presa Universitară Clujeană

16.Ispirescu, P.,(1997), ,,Legende sau Basmele românilo”r, Edit. Fundației Culturale Române, București

17.Joița E.,(2003), ,,Pedagogie și elemente de psihologie școlară”,Editura Alvis

18.Mariana A.,(2004), .,,Introducere în literatura pentru copii”,Universitaria –Limba și Litera pentru copii,Paralela 45

19.Mitu S.,Antonovici F., (2005), ,,Metodica activităților de educarea limbajului în învățământul preșcolar”, Editura Humanitas București

20.Munteanu,G.,Bolog,E.,(1970), ,,Literatura pentru copii,manual pentru liceele pedagogice”, București E.D.P.

21.Păiși Lăzărescu M.(2011), ,,Metodologia cercetării științifice în învățământul primar și preșcolar”, Pitești Editura Paralela 45

22.Rațiu I.(2003), ,,O istorie a literaturii pentru copii și adulți”,Editura Biblioteca București

23.Radu I.T.(1981), ,,Teorie și practică în evaluarea învățământului” Editura București

24.Turean,M.,(2010).,,Probleme ale literaturii pentru copii și tinere”t,Editura Didactica Nova,Craiova

25.Zaharescu V.,2009 ,,Limba română și literatura pentru copii”, Editura Universitatea din Pitești

26.Verza,E.,(1973), ,,Conduita verbală a școlarilor mici”, E.D.P.București

*** – Activități metodice în grădiniță,(1990),București

ANEXE:

PROIECT DE ACTIVITATE

grupa: ÎNGERAȘILOR

DOMENIUL LIMBĂ ȘI COMUNICARE:EDUCAREA LIMBAJULUI

Tema: ”In lumea poveștilor”

mijloc de realizare : joc didactic

Sarcina didacticĂ : Recunoașterea poveștilor și a personajelor, după ilustrație, după un fragment audiat, după o ghicitoare, plasarea siluetei personajului corespunzător răspunsului la povestea potrivită.

ELEMENTE DE JOC: surpriza, ghicirea, întrecerea, aplauzele

REGULILE JOCULUI : Copiii vor plimba cărticica până când aud semnalul STOP. Copilul la care s-a oprit cartea vine la educatoare recunoaște povestea redată de imagine / fragmentul citat din poveste/ghicește despre ce personaj este vorba si precizezează din ce poveste vine si apoi așează silueta acestuia la locul potrivit. La sfârșitul activității câștigă echipa care a acumulat cele mai multe ouă la panou. Răspunsurile corecte sunt aplaudate și punctate corespunzător. Toate acțiunile încep și se termină la semnalul educatoarei

OBIECTIVE OPERAȚIONALE :

O1 – să descopere și să recunoască poveștile reprezentate în imagini;

O2 – să recunoască personajul și povestea după un fragment citit și apoi să plaseze personajul la panoul corespunzător povestirii din care face parte;

O3 – să gasească răspunsul corect la ghicitorile formulate și apoi să plaseze personajul la panoul corespunzător povestirii din care face parte;

O4 – să descopere personajele care nu sunt din poveste;

O5 -să stabilească valoarea de adevăr a unor propozitii;

STRATEGII:

a)Metode : explicația, demonstrația, problematizarea, piramida.

b)Mijloace: planșe din poveștile : “Capra cu trei iezi”, ,,Ridichea uriasă”,”Scufița roșie”, ,,Ursul păcălit de vulpe”, ,,Puf alb și Puf gri” siluete cu personajele din poveștile enumerate mai sus, jetoane cu persoanjele din poveștile enumerate mai sus, panou cu cifre.

c)Forme de organizare: frontal, pe grupe

BIBLIOGRAFIE :

,,Curriculum pentru învățământul preșcolar” ( 3 – 6/7ani),, M.E.C.T., București, 2008

,,Metodica activităților de educarea a limbajului în învățământul preșcolar” de Florica Mitu, Ștefania Antonovici, editura Humanitas, București, 2005.

PROIECT DE ACTIVITATE

DATA:

GRUPA: NIVEL II

PROIECT TEMATIC: „ANIMALELE ÎN ANOTIMPUL IARNA”

SUBTEMA: „ANIMALE PĂSĂRI MICI, ÎN OGRADĂ LA BUNICI”

TEMA ZILEI : „LA FERMĂ”

DOMENIUL EXPERENȚIAL: LIMBĂ ȘI COMUNICARE

MIJLOC DE REALIZARE: -memorizare-

TEMA: „Zdreanță” de Tudor Arghezi

Obiective operationale:

-Să se exprime în propoziții simple și corecte din punct de vedere gramatical;

-Să înțeleagă conținutul poeziei „Zdreanță”;

-Să reproducă cât mai mulți copii poezia „Zdreanță”;

-Să înțeleagă reproducând corect cuvintele și expresiile noi: „gospodina”, „ochi de faianță”, „zdrențuros”, „flocos”, „dezvăț”, „te învață mama minte”, „lepădat”;

-Să recite poezia pe baza tablourilor prezentate;

-Să recite o altă poezie învățată sau un cântec despre animale;

-Să înțeleagă că orice faptă urâtă este descoperită și pedepsită;

-Să participe activ și afectiv la activitate.

STRATEGII DIDACTICE:

METODE ȘI MIJLOACE: conversația, exercițiul verbal, demonstrația, explicația, brainstorming-ul, surpriza.

MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMANT: machetă cu ambianța în care se petrece acțiunea din cadrul poeziei, planșe pentru colorat, creioane colorate, tablouri reprezentând momentele principale ale poeziei.

TIPUL ACTIVITĂȚII: predare-învățare

DURATA ACTIVITĂȚII: 30-35’

LOCUL DESFĂȘURĂRII: sala de grupă

BIBLIOGRAFIE:

„Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii”, MEC București, 2000

,,Revista învățământului preșcolar” nr. 1-2/2008, București;

,,Noul curriculum național pentru învățământul preșcolar” București 2008

Desfășurarea activității