Contribuția Kinetoterapiei în Recuperarea Pacienților cu Lombalgiei

Cuprins

INTODUCERE……………………………………………………………………………………………5

1.1. Importanța temei………………………………………………………………………………5

1.2. Actualitatea temei……………………………………………………………………………..5

1.3. Scop și obiective………………………………………………………………………………..6

FUNDAMENTARE TEORETICĂ………………………………………………………………7

2.1. Anatomia și funcțiile coloanei vertebrale…………………………………………….7

2.1.1. Caracterele regionale ale vertebrelor lombare………………………….7

2.1.2. Curburile coloanei vertebrale………………………………………………….8

2.1.3. Discul intervertebral…………………………………………………………….10

2.1.4. Importanța funcțională a coloanei vertebrale………………………….11

2.2. Biomecanica coloanei vertebrale………………………………………………………12

2.3. Mobilitatea coloanei lombare…………………………………………………………..13

2.4. Lombalgia………………………………………………………………………………………13

2.4.1. Cauzele lombalgiilor…………………………………………………………….14

2.4.2. Factori predispozanți……………………………………………………………15

2.4.3. Formele clinice ale lombalgiei………………………………………………16

2.5. Nervul sciatic………………………………………………………………………………….18

2.6. Kinetoterapia în recuperarea lombalgiilor…………………………………………18

2.6.1. Simptome obiective………………………………………………………………18

2.6.2. Semne și teste în descoperirea afecțiunilor nervului sciatic……….19

2.6.3. Tratament igienico-postural………………………………………………….20

2.6.4. Scheme de kinetoterapie aplicate în lombalgie…………………………20

2.6.5. Tratamentul conservator al lombalgiilor…………………………………21

MATERIAL ȘI METODE…………………………………………………………………………23

3.1 Descrierea lotului…………………………………………………………………………….23

3.2 Metode de cercetare………………………………………………………………………….24

3.2.1. Metoda de cercetare bibliografică………………………………………….24

3.2.2. Metoda testelor……………………………………………………………………24

3.2.3. Metoda anchetei…………………………………………………………………..26

3.2.4. Metoda observației……………………………………………………………….29

3.2.5. Metoda studiului de caz………………………………………………………..29

3.2.6 Metoda prelucrării statistice…………………………………………………..29

3.3. Programul kinetoterapeutic……………………………………………………………..31

REZULTATE……………………………………………………………………………………………35

V. CONCLUZII……………………………………………………………………………………………..52

REZUMAT ÎN LIMBA ENGLEZĂ………………………………………………………………………54

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………………….55

INTRODUCERE

1.1. Importanța temei

Durerea lombară (sindromul dureros lombar sau lomboarticular) reprezintă cea mai frecventă suferință musculo-scheletală care afectează toate vârstele și toate categoriile de populație. Este cea mai frecventă cauză de incapacitate de muncă la pacienții sub 45 de ani, afectând în egală măsură atât femeile cât și bărbații.

Sindroamele dureroase lombare, deși au o expresie clinică relativ monotonă (dureri și tulburări funcționale), au o etiopatogenie foarte variată, frecvent plurifactorială, generând o cazuistică foarte bogată (70-80% din populația adultă prezintă cel puțin o dată în viață un episod dureros lombar). Frecvența foarte mare și în creștere a afecțiunilor coloanei se explică prin factorii de risc incriminați, tot mai actuali în societatea noastră: obezitatea, talia (mai mare de 1,70m la femei și 1,80m la bărbați), tulburările de statică, conducerea autovehiculelor, stresul și nu în ultimul rând sportul (fotbal, rugby, hochei, golf, bowling). Solicitările sporite, asociate sindromului hipokinetic, comun societății actuale, afectează veriga musculară, cu rol funcțional și protectiv în complexul lombar. Asocierea traumatismelor și a sindromului de dezadaptare a termoreglării cresc susceptibilitatea segmentului lombar la decompensare funcțională.

Prognosticul vital este rar compromis, dar durerile au un caracter cvasi-cronic (60% din pacienții care au prezentat un prim atac de lombalgie, repetă episoadele dureroase), cauză care înscrie sindromul dureros lombar între afecțiunile cu mare incapacitate de muncă, cu repercursiuni socio-economice în toate țările. (Danciuc M., Moldovanu I., 2013).

1.2 Actualitatea temei

„S-a corelat cu o incidență crescută a durerii lombare anumite sporturi, tulburările de statică, sarcină și chiar stresul psihogen, insatisfacțiile, depresia, anxietatea. În USA incidența privind durerea de spate de-a lungul vieții unei persoane poate fi în 60- 90% cazuri. Incidența anuală este de 5%. Iar Centrul National de Statistică afirmă că anual vizitează medicul 13 mln. pacienți cu acuze la dureri de spate. 2,4 mln populație anual absentează de la muncă pentru diferite perioade de timp din cauza durerilor. Factori care influențează durata durerii sunt ocupația, vârsta și particularități individuale. Studiind datele epidemiologice privind durerea de spate lombară s-au evidențiat date variabile ale ratelor prevalenței. În studiile efectuate de Looney și Stratford considerându-se metodologic superioare, prevalenta LBP a fost estimată la 6.8% Statele Unite; 12% în Suedia; 13.7% în Danemarca; 14% în Marea Britanie; 28.4% în Canada și 33% în Belgia. Diferența indicelui în Statele Unite și Canada demonstrează variabilitatea atribuită, în proporție necunoscută a diferențelor de eșantioane și de probe clinice. Vollin a sugerat că prevalența durerii de spate în țările în curs de dezvoltare ar fi mai mică, dar n-a determinat dacă această diferență depinde de factorii demografici, culturali sau de metodelor de cercetare. Un studiu 541 efectuat în Regatul Unit a arătat prevalența de vârf a durerii de spate lombară între vârstele 45-59 ani, aceasta e similar cu datele din SUA care descriu o prevalență de vârf la vârstele între 55-64 ani. Diagnosticul durerii lombare se face în baza datelor anamnestice colectate minuțios, pe baza examenului clinic cu examinarea localizării, severității, caracterul durerii, factori asociați cu durerea. De asemenea explorărilor imagistice. Radiografia coloanei lombare anteroposterioară, de profil și incidențe oblice este necesară de cele mai multe ori pentru a exclude alte patologii (tumori, infecții). Dar și pentru vizualizarea modificărilor la nivelul coloanei(osteocondroză, osteoporoză, modificări la nivelul fațetelor articulare). CT este o tehnica mai bună de evidențiere a modificărilor de tip mecanic, traumatismelor, degenerare fațetară. La examenul RMN pot fi evidențiate cu mare precizie părțile moi, discurile, canalul spinal, articulațiile.” (Danciuc M., Moldovanu I., 2013, p. 540-541).

1.3. Scop și obiective

Scopul acestei lucrări este de a urmări efectele unui plan kinetoterapeutic în recuperarea pacienților cu lombalgiei. Obiectivele vizate sunt:

Formarea unui cadru teoretic privind lombalgia.

Formarea unui cadru teoretic privind recuperarea pacienților cu lombalgie prin kinetoterapie.

Formarea unui lot de subiecți suferind de lombalgie.

Alcătuirea unui program kinetoterapeutic axat pe recuperarea funcționalității pacienților cu lombalgie.

Aplicarea programului de recuperare lotului de subiecți.

Evaluarea rezultatelor obținute în urma programului de recuperare, în ceea ce privește gradul de dizabilitate, durerea, mobilitatea și nivelul de funcționalitate.

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI

Anatomia și funcțiile coloanei vertebrale

Coloana vertebrală numită și rachis, reprezintă axul de susținere al întregului schelet al corpului. Ea se prezintă sub forma unei coloane osoase, rezistentă și flexibilă, situată în partea posterioară a trunchiului, pe linia mediană.

“Dimensiuni. În medie, lungimea coloanei vertebrale este de 73 cm la bărbat și 63 cm la femeie, reprezentând aproximativ 40% din lungimea totală a corpului.

Lățimea maximă a coloanei vertebrale este la baza sacrului unde masoară 11 cm. de aici merge descrescând atât în jos, cât și în sus. Diametrul sagital maxim este la nivelul ultimelor vertebre lombare, unde atinge 7 cm, apoi descrește atât în sus, cât și în jos.” (Papilian V., 2003, p. 23).

„La nivel general coloana verterală este alcătuită din 33-34 de vertebre. Vertebrele corespund următoarelor cinci regiuni, de la care au împrumutat și numele și se grupează în:

Vertebrele cervicale, corespund gâtului; sunt în număr de 7 și se notează de la C1 la C7, formând împreună coloana cervicală.

Vertebrele toracale corespund toracelui; sunt în număr de 12 și se notează de a T1 la T12 formând împreuna coloana toracală.

Vertebrele lombare corespund regiunii lombare; sunt în număr de 5, se notează de la L1 la L5, iar împreună formează coloana lombară.

Vertebrele sacrale, în număr de 5 și vertebrele coccigiene în număr de 4-5 corespund regiunii pelvisului. Aceste vertebre sunt sudate, formând astfel două oase: sacrul și coccigele, care se numesc vertebre false.”

(Zamora E.,Kory-Mercea M., Dragoș Crăciun D., 2000, p. 25).

2.1.1. Caracterele regionale ale vertebrelor lombare

1. „Corpul vertebrei are dimensiuni mari, diametrul transversal depășind pe cel antero-posterior.

2. Procesul spinos este dreptunghiular și bine dezvoltat; are o direcție orizontală, fiind orientat dinainte înapoi.(Vezi fig.1)

3. Procesele costale (Processus costalis) sunt resturi de coastă. Ele sunt mari și turtite dinainte înapoi; pot fi confundate cu procesele transverse. Adevăratele procese transverse sunt de fapt mici proeminențe situate pe fața posterioară a proceselor costale, lângă rădăcina acestora din urmă și poartă denumirea de procese accesorii (Processus accessorius).

4. Procesele articulare au o direcție verticală și sunt dispuse în plan sagital. Fețișoarele articulare ale proceselor superioare privesc medial și se prezintă ca segmente de cilindru gol, în timp ce fețișoarele articulare ale proceselor inferioare privesc lateral și se prezintă ca segmente de cilindru plin.”(Papilian V., 2003, p.19-20).

Fig. 1 – Aspectul și alcătuirea unei vertebre lombare (http://www.salabucuresti.ro/articole/)

2.1.2. Curburile coloanei vertebrale

„Coloana vertebrală prezintă curburi în două planuri diferite:

– în plan sagital;

– în plan frontal;

Curburile în plan sagital (vezi fig. 2). Curbura cu convexitatea orientată anterior se numește lordoză iar cea cu convexitate posterioară se numește cifoză. Coloana vertebrală prezintă patru curburi în plan sagital:

– curbura cervicală, are convexitatea orientată anterior și este puțin pronunțată. Ea se

întinde între atlas (C1) și a două vertebră toracală (T2);

– curbura toracală (se mai numește curbura dorsală) ce are convexitatea orientată înapoi și este cea mai întinsă dintre toate curburile coloanei vertebrale, fiind cuprinsă între T1 și T12marea unui cadru teoretic privind recuperarea pacienților cu lombalgie prin kinetoterapie.

Formarea unui lot de subiecți suferind de lombalgie.

Alcătuirea unui program kinetoterapeutic axat pe recuperarea funcționalității pacienților cu lombalgie.

Aplicarea programului de recuperare lotului de subiecți.

Evaluarea rezultatelor obținute în urma programului de recuperare, în ceea ce privește gradul de dizabilitate, durerea, mobilitatea și nivelul de funcționalitate.

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI

Anatomia și funcțiile coloanei vertebrale

Coloana vertebrală numită și rachis, reprezintă axul de susținere al întregului schelet al corpului. Ea se prezintă sub forma unei coloane osoase, rezistentă și flexibilă, situată în partea posterioară a trunchiului, pe linia mediană.

“Dimensiuni. În medie, lungimea coloanei vertebrale este de 73 cm la bărbat și 63 cm la femeie, reprezentând aproximativ 40% din lungimea totală a corpului.

Lățimea maximă a coloanei vertebrale este la baza sacrului unde masoară 11 cm. de aici merge descrescând atât în jos, cât și în sus. Diametrul sagital maxim este la nivelul ultimelor vertebre lombare, unde atinge 7 cm, apoi descrește atât în sus, cât și în jos.” (Papilian V., 2003, p. 23).

„La nivel general coloana verterală este alcătuită din 33-34 de vertebre. Vertebrele corespund următoarelor cinci regiuni, de la care au împrumutat și numele și se grupează în:

Vertebrele cervicale, corespund gâtului; sunt în număr de 7 și se notează de la C1 la C7, formând împreună coloana cervicală.

Vertebrele toracale corespund toracelui; sunt în număr de 12 și se notează de a T1 la T12 formând împreuna coloana toracală.

Vertebrele lombare corespund regiunii lombare; sunt în număr de 5, se notează de la L1 la L5, iar împreună formează coloana lombară.

Vertebrele sacrale, în număr de 5 și vertebrele coccigiene în număr de 4-5 corespund regiunii pelvisului. Aceste vertebre sunt sudate, formând astfel două oase: sacrul și coccigele, care se numesc vertebre false.”

(Zamora E.,Kory-Mercea M., Dragoș Crăciun D., 2000, p. 25).

2.1.1. Caracterele regionale ale vertebrelor lombare

1. „Corpul vertebrei are dimensiuni mari, diametrul transversal depășind pe cel antero-posterior.

2. Procesul spinos este dreptunghiular și bine dezvoltat; are o direcție orizontală, fiind orientat dinainte înapoi.(Vezi fig.1)

3. Procesele costale (Processus costalis) sunt resturi de coastă. Ele sunt mari și turtite dinainte înapoi; pot fi confundate cu procesele transverse. Adevăratele procese transverse sunt de fapt mici proeminențe situate pe fața posterioară a proceselor costale, lângă rădăcina acestora din urmă și poartă denumirea de procese accesorii (Processus accessorius).

4. Procesele articulare au o direcție verticală și sunt dispuse în plan sagital. Fețișoarele articulare ale proceselor superioare privesc medial și se prezintă ca segmente de cilindru gol, în timp ce fețișoarele articulare ale proceselor inferioare privesc lateral și se prezintă ca segmente de cilindru plin.”(Papilian V., 2003, p.19-20).

Fig. 1 – Aspectul și alcătuirea unei vertebre lombare (http://www.salabucuresti.ro/articole/)

2.1.2. Curburile coloanei vertebrale

„Coloana vertebrală prezintă curburi în două planuri diferite:

– în plan sagital;

– în plan frontal;

Curburile în plan sagital (vezi fig. 2). Curbura cu convexitatea orientată anterior se numește lordoză iar cea cu convexitate posterioară se numește cifoză. Coloana vertebrală prezintă patru curburi în plan sagital:

– curbura cervicală, are convexitatea orientată anterior și este puțin pronunțată. Ea se

întinde între atlas (C1) și a două vertebră toracală (T2);

– curbura toracală (se mai numește curbura dorsală) ce are convexitatea orientată înapoi și este cea mai întinsă dintre toate curburile coloanei vertebrale, fiind cuprinsă între T1 și T12;

– curbura lombară are convexitatea îndreptată anterior și se întinde de-a lungul celor cinci vertebre lombare, fiind mai accentuată în dreptul ultimelor trei vertebre și de asemenea la femei;

– curbura sacro-coccigiană are convexitatea îndreptata posterior și se întinde pe toată lungimea sacrului și coccisului;

Curburile în plan frontal, de sus în jos sunt:

– curbura cervicală, cu convexitatea la stânga;

– curbura toracală cu convexitatea la dreapta;

– curbura lombară cu convexitatea la stânga.

Curbura toracală este primară și este dată de tracțiunea mai puternică a mușchilor membrului superior drept; celelalte curburi sunt compensatorii. La stângaci curburile în plan frontal au sens invers.

Curburile antero-posterioare ale coloanei vertebrale reprezintă un caracter specific omului și apariția lor este în legatura cu mersul biped, adică cu poziția ortostatică; curburile au un rol important în păstrarea poziției normale a corpului, atât în poziție statică cât și în poziție de mers. Ele au rolul de a amortiza anumite forțe care se exercită asupra coloanei vertebrale. Curburile coloanei vertebrale care au convexitatea îndreptată anterior se mai numesc și lordoze; putem vorbi despre lordoză cervicală și lordoză lombară. Din cauze variate aceste curburi fiziologice își pot schimba raza de curbură, devenind mai accentuate și dau stari patologice care deformează coloana vertebrală și întreg corpul.” ( Zamora E., Kory-Mercea M., Dragos Craciun D., 2000, p. 28-31).

Fig. 2 – Curburile coloanei vertebrale cu vedere frontală, laterală și posterioară

(http://www.salabucuresti.ro/articole/anatomie-umana/sistemul-osos.html)

2.1.3. Discul intervertebral

„În structura acestei „minuni arhitecturale”, care este coloana vertebrală, discul intervertebral reprezintă o desăvârșită performanță constructivă, furnizând soluția mecanică ce conferă disuclui intervertebral posibilitatea îndeplinirii simultane a unui mare număr de funcții, fiecare dintre acestea fiind de mare importanță în cadrul ansamblului funcțional al coloanei vertebrale. Discurile intervertebrale sunt fibrocartilaje de forma unor lentile biconvexe așezate între corpurile vertebrale(Fig.3). Ele aderă de ligamentele vertebrale longitudinale.

Fig. 3 –Structura și aspectul unui disc intervertebral

(http://www.nlm.nih.gov/medlineplus/ency/imagepages/19469.htm)

Înălțimea discurilor intervertebrale este de 3 mm, în regiunea cervicală, 5 mm în regiunea toracică și 9 mm în regiunea lombră. În regiunea cervicală și lombară, discurile intervertebrale sunt mai înalte în partea anterioară; în regiunea toracală sunt mai înalte în partea posterioară. Rolul funcțional al discului intervertebral poate fi și mai ușor de înțeles dacă reținem că din cei 55 cm, cât este lungimea medie a coloanei vertebrale, 14-15 cm reprezintă suma discurilor intervertebrale. Este de menționat faptul că scăderea în înălțime a corpului, odată cu înaintarea în vârstă, se datorează scăderii în înălțime a tuturor discurilor intervertebrale prin procesele de tip degenerativ. Spre exemplu, la bătrâni, prin deshidratare, discurile se reduc, ceea ce explică scăderea globală a înălțimii trunchiului.

În figura 3 se pot oberva cele două porțiuni ale unui disc intervertebral:

– Inelul fibros sau porțiunea periferică, este o componentă de mare rezistență a discului intervertebral, reprezentând stratul extern, care îmbracă de jur împrejur nucleul pulpos. Inelul fibros are o structură complexă.

El este format dintr-o succesiune de lame din țesut conjunctiv, dispuse concentric, care se întind de la o vertebră la alta, pe direcții variate: vertical, oblic sau circular, fiecare lamă fixându-se cu un capăt pe vertebra supraiacentă și cu celălalt capăt pe vertebra subiacentă.

– Nucleul pulpos sau porțiunea centrală, este elastică. Poate fi comparată cu o pernuță cu lichid care își poate schimba forma fără a-și modifica volumul.

Nucleul pulpos are, în esență, trei proprietăți fundamentale (menționate în toate studiile efectuate asupra coloanei vertebrale):

Este incompresibil: nu își modifcă volumul sub efectul presiunilor ce se exercită asupra lui;

Este deformabil: este o deformare vâscoasă într-un spațiu strict delimitat reprezentat de cavitatea perinucleară;

Este mobil: mobilitatea referindu-se la posibilitatea pe care o are substanța gelatinoasă a nucleului pulpos de a se deforma și a se deplasa în interiorul cavității perinucleare, în așa mod încât o cantitate mai mare de substanță a nucleului poate ocupa, la o mișcare dată, o poziție mai anterioară, posterioară, laterală decât cea normală, nucleul pastrându-și funcția de „pivot al mișcării”, după cum definește O. Troisier aceast funcție a nucleului pulpos.” (Lucescu V., 2009, p. 13-18)

Discurile intervertebrale sunt „centrele și organele mișcărilor ce se petrec în fiecare articulație vertebro-vertebrală”. Nucelul pulpos se deplasează întotdeauna în direcția opusă aceleia pe care o ia coloana.

2.1.4. Importanța funcțională a coloanei vertebrale

„Coloana vertebrală reprezintă, în fapt, un complex anatomic de elemente structurale, de o varietate impresionantă, elemente organizate astfel încât să permită îndeplinirea simultană a unei multitudini de funcții, aparent contradictorii. Acest „ax central” al corpului trebuie să fie deosebit de rezistent la solicitări mecanice, dar, în egală măsură, trebuie să fie flexibil pentru a permite efectuarea unor variate mișcări, asigurând simultan și o perfectă protecție a structurilor din interiorul canalului vertebral și a celor din găurile de conjugare intervertebrală.

Totodată coloana vertebrală intră în contact cu numeroase viscere din torace și din abdomen. Coloana vertebrală realizează strânse raporturi anatomice și funcționale și cu alte structuri: craniul (căruia îi asigură suport și mobilitate), centurile scapulară și pelviană, structuri cu care se află în interdependență anatomică și funcțională.” (Lucescu, 2009, p. 9-10).

„Coloana vertebrală caracterizează vertebrele și îndeplinește trei roluri majore:

1. Protecția măduvei. În canalul vertebral se găsește măduva spinării învelită în meninge. Este evident rolul protector al coloanei vertebrale, formată anterior de către puternicele corpuri vertebrale, iar posterior de arcurile vertebrale suprapuse. În unele cazuri, fracturile coloanei vertebrale pot interesa măduva sau meningele.

2. Rolul static. În stațiunea verticală (ortostatism) coloana vertebrală reprezintă un ax solid ce susține capul, trunchiul și membrele superioare; ea transmite apoi greutatea la pelvis și la membrele inferioare. Marea dezvoltare a vertebrelor lombare se explică astfel prin greutatea pe care trebuie să o susțină. Curburile sagitale ale coloanei vertebrale au ca rezultat mărirea rezistenței. Acest fapt este exprimat de formula C2 +1, în care C reprezintă numărul curburilor . Coloana vertebrală la om are indicele 17 (42 +1=17) față de o eventuală coloană cu o singură curbură, când indecele ar fi numai 2 (12 +1=2).

3. Rolul biomecanic. Coloana vertebrală este antrenată în mișcări numeroase și ample; grație acestora corpul are o mare mobilitate.” (Papilian V., 2003, p. 23-24).

2.2. Biomecanica coloanei vertebrale

„Mișcările coloanei vertebrale sunt: flexiunea, extensiunea, înclinația laterală,

circumducția și rotația.

Fiecare articulație intervertebrală are mișcări proprii reduse. Mișcările coloanei vertebrale în întregime sunt foarte întinse, ele fiind rezultanta mișcărilor ei parțiale.

La nivelul coloanei vertebrale se produc două mișcări fundamentale:

Mișcarea de înclinație (fexiunea, extensiunea, înclinația laterală), care se execută în jurul unui număr infinit de axe:

Orizontale și transversale, pentru flexiune și extensiune;

Orizontale și sagitale, pentru înclinația laterală.

Mișcarea de rotație, care se execută în jurul axului longitudinal ce trece prin centrul discurilor intervertebrale.

Flexiunea este mișcarea de înclinare înainte. Discurile intervertebrale sunt apăsate anterior și se înalță posterior. Ligamentul vertebral longitudinal anterior este relaxat, celelalte ligamente fiind întinse.

Extensiunea este mișcarea de înclinare înapoi. Discurile intervertebrale sunt turtite posterior și se înalță anterior. Ca mișcare opusă flexiunii, extensiunea este caracterizată prin întinderea ligamentului longitudinal anterior, celelalte fiind relaxate.” (Zamora E., Ciocoi Pop R., 2006, p. 102)

Înclinarea laterală în partea dreaptă sau stângă. Discul intervertebral se turtește în aceeași parte și se înalță pe partea opusă.În executarea mișcărilor precedente, coloana vertebrală îndeplinește rolul unei pârghii de gradul III, în care:

Rezistența se află la extremitatea ei superioară;

Sprijinul se află la nvelul articulațiilor sacro-iliace;

Forța este reprezentată de mușchii coloanei vertebrale.

Circumducția este mișcarea rezultată din executarea alternativă a mișcărilor

precedente.

3. Rotația se execută spre partea dreaptă sau spre stânga în jurul unui ax vertical care trece prin centrul discurilor intervertebrale.

La nivelul regiunilor coloanei vertebrale se produc următoarele mișcări:

În regiunea cervicală sunt posibile toate mișcările atât datorită faptului că

discurile intervertebrale sunt mari, dar și deoarece fețișoarele proceselor articulare sunt plane și descendente în jos și inapoi;

În regiunea toracală se produc mai ales mișcări de înclinație laterală, dar sunt

posibile și celelalte mișcări. Mișcările coloanei toracice sunt limitate de prezența coastelor;

În regiunea lombară au amplitudine mare mișcările de flexie și extensie, datorită

discului vertebral relativ înalt și dispoziției suprafețelor articulare ale proceselor articulare.” (Zamora E., Ciocoi-Pop R., 2006, p. 103).

2.3. Mobilitatea coloanei vertebrale lombare

„Această regiune a coloanei vertebrale este sediul unor mișcări mai ample decât în regiunea toracică și mai puțin amplă decât în regiunea cervicală. Discurile intervertebrale au o înălțime relativ mare în coloana lombară. Raportul dintre înălțimea discurilor și a corpului vertebral este de aproximativ 1 la 3.

Având în vedere că alterarea mobilității segmentare a coloanei lombare reprezintă deseori singura manifestare descifrabilă a unei afecțiuni discale, se înțelege interesul manifestat de clinicieni pentru mobilitatea acestui segment.” (Diaconescu N., Veleanu C., Klepp H.J., 1977, p. 282-283)

2.4. Lombalgia

Dicționarul explicativ al limbii române definește lombalgia ca fiind o „durere localizată în regiunea lombară, provocată de o afecțiune a coloanei vertebrale lombare, a rinichilor, a organelor genitale feminine etc.; durere de șale”.

„În analiza la nivel general a populației observăm că incidența durerilor lombare de spate este egal distribuită procentual între barbați și femei. Este foarte bine cunoscut că angajații expuși la muncă ce implică răsucit și ridicat au o mai mare predispoziție la dureri de spate. Un angajat de sex feminin este mult mai expusă la astfel de probleme prin aceste forțe, dar din cauza faptului ca în industria grea sunt folosite mai mult persoanele de sex masculin, incidența problemelor la spate în populația muncitoare este înclinată mult către sexul masculin.

Aproximativ o treime din durerile de spate intervin la locurile de muncă și sunt rezultatul accidentelor în ridicare și torsionare. O alta treime din totalul cazuilor de durere de spate la nivel lombar au ca și cauză căderile și alunecările, iar ultima treime nu este legată de un anumit incident la locul de muncă dar intervin spontan în afara mediului de lucru.

Aceeia care lucrează ca șoferi au o predispoziție mai mare către dureri de spate. Multe dintre acestea se află în legatură cu forțele vibratorii care fac parte din activitate. De asemenea s-a constatat prin cercetare că oricine petrece mai mult de 50% din timp așezat la locul de muncă au de trei ori mai multe șanse să sufere de hernie de disc.” .

2.4.1. Cauzele lombalgiilor

Cauzele vertebrale ale lombalgiilor:

Tulburarile de statică ale coloanei vertebrale, dintre care amintim:

Anomaliile tranziționale lombosacrate: sacralizarea ultimei vertebre lombare, lombalizarea primei vertebre sacrate;

Asimetria membrelor inferioare;

Spondilolisteza;

Spondiloliza;

Sindromul trofostatic.

Leziunile degenerative ale coloanei lombare devin cauze frecvente ale lombalgiilor pe măsura înaintării în vârstă. Se întâlnesc cu precărere în rândul persoanelor obeze, cu tulburări de statică și acelor care lucreză în condiții fizice grele. Se împart în:

Degenerescență discală fără ruptura inelului fibros;

Degenerescență discală cu ruptura inelului fibros.

Procese inflamatorii ale coloanei vertebrale. Cele mai frecvente sunt:

Morbul Pott;

Spondilita anchilopoietică.

Afecțiuni metabolice ale coloanei vertebrale:

Osteomalacia;

Osteoporoza;

Hiperparatiroidismul;

Boala Paget

Tumori localizate în regiunea lombopelvină.

Traumatismele regiunii lombare.

Cauzele extravertebrale ale lombalgiilor, cuprind acele procese patologice cantonate la nivelul unor organe abdominale sau pelvine, care se manifestă prin lombalgie, aici fiind vorba de o durere reflectată.

Lombalgiile de origine renală;

Lombalgiile de origine ginecologică;

Lombalgiile de origine digestivă. (Zamora E., Ciocoi-Pop R., 2006).

2.4.2 Factori predispozanți

“Există un număr mare de caracteristici ce influențează durerea lombară joasă printre care:

a) Caracteristici demografice: Primul episode de durere lombară apare cel mai des între vârsta de 20-40 ani, femeile și bărbații acuzând dureri lombare cu o frecvență egală, deși leziunile datorate slujbei sunt mai des întâlnite la bărbați.

Durerea lombară joasă apare cel mai adesea la oamenii de clasă socială joasă și este probabil caracteristică acelei proporții mari de oameni care au slujbe manual grele.

b) Munca manuală grea.

c) Munca sedentară și condusul: Unele dovezi sugerează că slujbele care sunt la bază sedentare cresc riscul de apariție a durerii lombare. Deoarece presiunea interdiscală este mai mare atunci când se stă în poziția șezând, decât atunci când stăm în picioare sau decubit dorsal.

d) fitnessul și forța musculară: Unele studii au sugerat că forța mușchilor abdominali și ai spatelui pot proteja împotriva leziunilor la fel cum mușchii puternici pot prelua o parte din stresul mecanic aplicat asupra coloanei.

e) antecedente medicale: Durerile lombare precedente sunt de asemenea un factor de risc important în dezvoltarea unor episoade de durere viitoare. Mecanismele posibile pot include pierderea extensibilității țesutuluui normal datorită formării țesutului cicatriceal de la o leziune anterioară vindecată. Aceasta cauzează pierderea mobilității coloanei, așa că dacă o mișcare este făcută peste limita maximă de mișcare, durerea va apărea.

f) fumatul: Câteva studii au demonstrat legătura dintre fumat și apariția durerilor lombare joase. Fumătorii au un risc de două ori mai mare să dezvolte un prolaps discal lombar decât nefumăorii pe când riscul printre cei care s-au lăsat de fumat de mai mult de un an este similar cu cel pentru cei care nu au fumat niciodată.

Posibile mecanisme care leagă durerile lombare de fumat include oxigenarea scăzută a discurilor lombare și inhibarea activității fibrinolitice.

g) graviditatea: Apariția durerilor lombare în ultimele luni de sarcină este des întâlnită datorită lordozei exagerate a colanei lombare. Alte mecanisme fiziologice include schimbările în conținutul apei, schimbări endocrine și suprapunerea venelor epidurale.Schimbările hormonale apăute la naștere pot cauza laxitatea ligamentelor sacroiliace pentru a favoriza nașterea și de aceea unele mame acuză dureri lombare și după naștere. Aceasta poate fi asociată cu aplecarea, întinderea sau ridicarea nou născutului. În plus analgesia epidurală poate cauza de asemenea, durere locală.

h) factori psihologici și sociali: Factorii psihologici sunt importanți atât în perceperea cât și în răspunsul față de durere, pe când factorii sociali, precum natura slujbei persoanei respective sau implicațiile financiare pot avea efect profund în severitatea și extinderea durerii lombare. De exemplu:nu este ușor pentru un muncitor din industria grea să își schimbe locul de muncă. Acești factori sociali pot duce deasemenea la stres psiholgic care pot exacerba durerea.”( Alecu C., 2012, p.9-11).

2.4.3. Formele clinice ale lombalgiei

Din punct de vedere clinic, durerile lombare se împart în trei mari categorii:

Lombalgie acută;

Lombalgie cronică;

Lombosciatica;

Lombalgia acută

„Lombalgia acută debuteaza în general brusc , de cele mai multe ori dupa un efort de intensitate variabilă, dupa o mișcare forțată de rotație sau în urma expunerii la frig. Intensitatea durerii este foarte mare, accentuându-se la cea mai mică mișcare sau la tuse. Durerea imobilizeză bolnavul la pat sau îl blochează în flexiune.”

Lombalgia cronică

„Lombalgia cronică definește o durere surdă, persistentă, mediană sau paravertebrală unilateral, care iradiază uneori către fese. Alteori durerea este mai supărătoare dimineața, la sculare; este însoțită de o durere mai pronunțată, care diminuă sau dispare după mișcare, în 10-20 minute. Durerea reapare după oboseală, mai ales după ortostatism prelungit, mers îndelungat, transport de obiecte grele,lucru cu coloana flectată. În decubit dorsal durerile, diminuă sau dispar. (Zamora E., Ciocoi-Pop R., 2006, p.113-114).

Lombosciatica

„Lombosciatica reprezinată o cauză importantă de incapacitate temporară de muncă. Lombalgiei i se asociază nevralgia sciatică.

Nevralgia sciatică este o algie radiculară, care se traduce prin suferința unei rădăcini a nervului sciatic, mult mai rar o atingere a trunchiului nervos propriu-zis. Ea rezultă, în majoritatea cazurilor , dintr-un conflict discoradicular consecutiv unei hernii intrarahidiene la nivelul discului intervertebral L4-L5 sau L5-S1.

Nevralgia sciatică este foarte frecventă, mai ales la vârsta între 25 și 60 de ani; se întalnesc mai des la bărbat decât la femeie, coloana vertebrala a bărbatului fiind supusă la eforturi mai mari.

Cauza cea mai frecventă a nevralgiei sciatice este alterarea degenerativă a discului intervertebral, favorizată de eforturi fizice, traumatisme, obezitate, tulburări de statică. Sciatalgia apare în hernia de disc, atunci când nucleul pulpos herniat determină iritația unei rădăcini a sciaticului.”

„Debutul nevralgiei sciatice poate fi brutal, când durerea apare imediat după acțiunea unui factor declanșator, mai ales după un efort de repderesare a coloanei lombare; sau insidios, când durerea se accentuează progresiv; durerea este localizată initial lombar, apoi iradiaza în fesă și în membrul inferior.”( Zamora E., Ciocoi-Pop R., 2006, p. 115-116).

Durerea este însoțită de parestezii, sub formă de amorțeli, furnicături având același traiect ca și durerea (fig. 4), putând fi însoțită și de minore tulburări sfincteriene.

Fig. 4 –Iradierea durerii în sciatalgii

(http://www.kinetologie.ro/2013/01/15/)

„În funcție de etiologie și de locul agresiunii sciaticului se descriu:

1.Sciatica prin hernie discală este cea mai frecventă forma clinică a nevralgiei sciatice. Sciatica discală are si unele forme particulare: prelungite, hiperalgice, paralizante, aceastea având indicații speciale de tratament (chirurgical).

2.Sciatica nediscală, în funcție de etiologie poate fi:

Sciatica radiculară este simptomatică: poate fi produsă de tumori maligne, spondilodiscita infecțioasă, morbul Pott, tumori benigne, canal lombar strâmt, spondilita anchilopoietică, spondilolisteza: adesea sunt hiperalgice și însoțite de paralizii și tulburări de sensibilitate;

Sciatica tronculară este produsă prin agresiune asupra trunchiului nervos sciatic; poate fi de origine traumatică sau tumorală;

Sciatica cordonală este determinată de suferințe ale cordoanelor posterioare ale măduvei spinării, leziuni medulare sau ale fasciculului spinotalamic.” (Zamora E., Ciocoi-Pop R., 2006, p. 118)

2.5. Nervul sciatic

„Nervul sciatic, care reprezintă cel mai mare trunchi nervos al organismului uman atât ca lungime cât și ca grosime, se formează din nervii spinali L5-S3. Din acest trunchi nervos se desprind la nivelul fosei poplitee două trunchiuri nervoase și anume trunchiul sciaticului popliteu extern și trunchiul sciaticului popliteu intern (fig.5). Nervul sciatic popliteu intern coboară spre maleola internă, iar nervul sciatic popliteu intern înconjoară gâtul peroneului și se ramifică în două ramuri terminale. Nervul sciatic popliteu extern (nervul peroneu) inervează toți mușchii extensori ai gambei și ai piciorului și asigură fibre senzitive feței antero-laterale a gambei, porțiunii medio-dorsale a piciorului și a degetelor I-II. Nervul sciatic popliteu intern (nervul tibial) asigură fibrele motorii muschilor flexori ai gambei si mușchilor flexori ai degetelor, asigurând și fibre senzitive feței posterioare a gambei, jumatății mediale a suparfeței plantare, precum și celor 2/3 laterale ale feței dorsale a piciorului și degetelor III-IV-V.”(Așgian B., 1993, p. 71-72).

Marele nerv sciatic dă naștere celor două ramuri: sciaticul popliteu extern, nerv al extensiei, și sciaticul popliteu intern, nerv al flexiei. Rădăcinile L4 ale sciaticului comandă fesierii și antero-externii gambei, rădăcina L5 acționează pe gambierul anterior, extensorul propriu al halucelui. Rădăcinile S1-S2 execută flexia, inervează tricepsul sural și flexorii degetelor, iar rădăcina S3 inervează numai partea inferioară a fesei.

2.6. Kinetoterapia în lombalgie

2.6.1 Simptome obiective

În funcție de etapa de evoluție a lombalgie, se pot observa urmatoarele aspecte:

La pacienții cu lombalgie acută examenul obiectiv reliefează :

Redoare importantă în flexiune;

Scolioză lombară antalgică;

Contractura musculaturii paravertebrale.

În cazul lombalgiei cronice:

Dispariția lordozei lombare fiziologice;

Scolioză antalgică;

Redoare vertebrală;

Diminuare moderată a amplitudinii flexiunii lombare;

Dureri la mobilizarea coalanei lombare.

La palpare se pot decela puncte dureroase pe coloana lombară și paravertebral.

Examenul obiectiv al unui pacient cu lombosciatică evidențiază:

Atitudine antalgică, cu trunchiul înclinat spre partea opusă celei dureroase;

Scolioză consecutivă atitudinii antalgice;

Ștergerea lordozei lombare;

Contractura unilaterală a musculaturii paravertebrale;

Flexiunea și înclinarea laterală a trunchiului de partea afectată devine dureroasă;

Reducerea mobilității coloanei vertebrale lombare;

În sciatica S1, mersul pe vârfuri este dificil, iar în sciatica L5 este dificil mersul pe călcâie.

În sciatalgia S1 se observă diminuarea sau chiar abolirea reflexului achilian.(Zamora E., Ciocoi-Pop R., 2006).

2.6.2 Semne și teste în descoperirea afecțiunilor nervului sciatic

Semnului Lasegue din decubit dorsal se execută ridicarea membrului inferior cu genunchiul extins, realizându-se o elongație a nervului sciatic până la apariția durerii. Cu cât unghiul format de planul orizintal și membrul inferior este mai mic, cu atât afecțiunea este mai severă.

Testul Bragrad constă în flexia copasei pe trunchi cu genunchiul în extensie și dorsiflexia piciorului. Apariția durerii identifică o afectare a nervului tibial.

Testului Flepping, bolnavul este așezat pe marginea patului, cu membrele inferioare atârnând, iar gamba se extinde față de coapsă; în caz de sciatică, această manevră provoacă o durere violentă.

Testul Sicard constă în flexia coapsei pe trunchi cu genunchiul în extensie până în punctul în care apare durerea. Se coboară apoi membrul inferior puțin sub pragul de durere și se execută dorsiflexia halucelui. Testul pozitiv reflectă o afecțiune pe traiectul nervului tibial.

Testul Neri: La aplecarea trunchiului spre înainte din stând apare o durere vie pe traiectul nervului sciatic, concomitentă cu flexia în articulația genunchiului.

Semnul manechinului (ca postură antalgică) recunoscut după flexia simultană în articulația coxo-femurală și a genunchiului în poziția stând, de partea nervului afectat.

Semnul Trendelenburg

La sprijinul unipodal de partea afectată, apare înclinarea bazinului de partea opusă datorită afectării nervului gluteu superior (ramură din nervul sciatic), care inervează mușchiul gluteu mijlociu.(Zamora E., Ciocoi-Pop R., 2006)

2.6.3. Tratament igieno-postural în lombalgii

“Repaosul absolut se recomandă în suferințele acute, fiind suficiente de obicei 2-4 zile. În formele comune se recomandă repaos relativ, pe pat tare, în așa-numitele posturi delordozante: decubit dorsal sau lateral cu membrele inferioare flectate. Alimentația va cuprinde toate principiile alimentare, recomandîndu-se regim hipocaloric la bolnavii cu plus ponderal. În cazul folosirii medicației antiinflamatorii, se indică regim hiposodat.”

(Șerbescu C., 2008, p.16).

2.6.4. Scheme de kinetoterapie aplicate în lombalgie

Kinetoterapia în recuperarea pacientilor cu lombalgie își propune urmatoarele obiective generale :

Calmarea durerii ;

Recâștigarea mobilității articulare ;

Diminuarea contracturii musculare ;

Recâștigarea funcționalității maxime.

Ținând cont de obiectivele menționate mai sus, sunt indicate urmatoarele metode de recuperare :

Posturarea ;

Tehnici de mobilizare ;

Streching muscular ;

Antrenament pentru :

Menținerea posturii corecte ;

Folosirea unei mecanici corecte a corpului ;

Creșterea rezistenței la efort ;

Activități sportive în scop de recreere ;

Antrenarea pentru programul care trebuie urmat la domiciliu :

Posturări ;

Exerciții de asuplizare musculară și creșterea mobilității articulare ;

Îmbunătățirea condiției fizice ;

Corectarea posturii.(Zamora E., Ciocoi-Pop R., 2006)

T. Sbenghe a delimitat patru perioade de evoluție a lombalgiei. Ținând cont de starea clinică a pacientului, se vor alcătui obiective pentru fiecare perioadă în parte.

În perioada acută se urmarește:

1. Reechilibrarea sistemului nervos vegetativ prin: posturări, „mangâierea” blandă a musculaturii paravertebrale, aplicații calde(caldură neutră) în zona lombară.

2. Relaxarea general prin metoda Jacobson sau exerciții de respirație profundă.

3. Scăderea iritației radiculare sau a nervului sinuvertebral prin: posturi antalgice, tracțiuni vertebrale sau imobilizare în „pat gipsat Williams”.

4. Relaxarea contracturii musculaturii lombare prin exercițiul de facilitare „hold-relax” modificat.

În perioada subacută se dorește:

1. Relaxarea musculaturii contracturate prin exerciții izometrice.

2. Asuplizarea trunchiului inferior „prin exerciții de remobilizare a coloanei lombare, basculări de bazin, întinderea musculaturii din zona lombară și iliopsoasului.

În perioada cronică se urmarește:

1. Asuplizarea lombară;

2. Tonifierea musculaturii trunchiului.

În perioada de remisiune complet se vizează urmatoarele obiective:

1. Conștientizarea posturii corecte prin adoptarea unor posturi corectoare, exerciții de delorozare prin bascularea bazinului;

2. „Înzăvorârea” coloanei lombare;

3. Menținerea forței musculare.(Sbenghe T., 1987).

2.6.5. Tratementul conservator al lombalgiilor

„În continuare este presentat un exemplu de plan, de program de recuperare funcțională a pacienților cu lombalgie care se prestează la tratament conservator.

Postura antalgică este diferită de la un pacient la altul: decubit dorsal,ventral sau lateral. Pentru a susține segmentul lombar și relaxarea musculaturii se pot folosi perne sau pături făcute sul.

Repausul în decubit se recomandă de mai multe ori pe zi, timp de 10-20 de minute, cu scopul scăderii stress-ului coloanei și pentru amelioarea durerii. Repausul prelungit la pat va fi recomandat numai celor care nu tolerează poziția ortostatică, pentru evitarea scăderii tonusului muscular.

În funcție de pacient și de cauza lombalgiei, se pot recomanada aplicații de ghiață sau de căldură neutră pe regiunea lombară, în scop antalgic și decontracturant. Nu se recomandă aplicțiile termice în timpul somnului și nici postura șezând pe perna electrică.

Mobilizarea în pat se va face cu unele precauții: se vor elimina mișcările de torsiune și flexiune ale coloanei lombare, așezarea în decubit se va face prin abordare ventrală, menținându-se în permanență aliniamentul coloanei vertebrale.

Deoarece poziția sezând agravează durerea lombară, se recomandă păstrarea unei poziții corecte, folosind și un suport lombar pentru menținerea lordozei lombare.

Kinetoterapia va consta din: tracțiuni pelvine, atunci când este prezentă iradierea durerii în membrul inferior, mobilizări articulare, întinderi ale țesuturilor moi, stretching ai mușchilor extensori spinali, iliopsoas, ischiogambieri, drept femural.

După cedarea durerii și a contracturii musculare se pot introduce în programul kinetic exerciții aerobice și de tonizare. Intensitatea și volumul exercițiilor vor fi gradate cu foarte mare grijă pentru a nu reapărea durerea. Pentru scăderea contracturii musculare se indică masajul sedativ pe musculatura paravetebrală.

În stadiile acute foarte utilă este hidrokinetoterapia , la o temperatură a apei de 36o-37oC. Se pot utiliza plute sau veste pneumatice care permit exerciții aerobice, fără încărcarea coloanei lombare.

În momentul în care pacientul poate tolera activități în poziția ortostatică, se poate întocmi un program de terapie ocupațională.” (Zamora E., Ciocoi-Pop R., 2006, p. 123-124).

III. Materiale și metode

3.1. Descrierea lotului

Studiul a fost realizat în perioada 9 februarie – 24 aprilie, pe un lot de 12 persoane suferind de lombalgie. Cu o parte din pacienți s-a lucrat la Spitalul Clinic de Recuperare, Cluj-Napoca, iar cu o altă partea la Policlinica Salvosan Ciobanca, Zalău, Secția Recuperare medicală. Planul de recuperare a fost alcătuit din 5 ședinte săptămânale de kinetoterapie, a câte 60 de minute sedința, timp de 2 săptămâni.

În alcătuirea lotului au fost luați în considerare următorii factori:

Vârsta și sex;

Mediul de proveniență;

Tipul lombalgiei;

Alte boli.

Caracteristicile lotului (tabel 1):

Vârsta subiecților cuprinsă între 21 și 62 de ani;

Pacienți de ambele sexe: 5 femei și 7 bărbați;

5 dintre cei 12 pacienți provin din mediul rural, iar ceilalți 7 din mediul urban;

În cadrul lotului de subiecți s-au întalnit 3 forme de lombalgie:

Lombalgie acută – prezentă la 2 pacienți.

Lombalgie cronică – întalnită la 5 pacienți.

Lombosciatică – manifestată la 5 pacienți.

10 pacienți au prezentat și afecțiuni asociate.

Tabel 1 –Caracteristicile lotului de subiecți

3.2. Metode de cercetare

3.2.1. Metoda cercetării bibliografice

Această metodă presupune parcurgerea datelor bibliografice din literatura de specialitate, însă și interdisciplinară în scopul realizării unui fond teoretic dar și adunarii cunoștințelor și informațiilor necesare creării lucrării.

Documentația primară constă în cărți și manuale obținute de la Bibliteca Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, cât și din biblioteca personală. Documentația secundară cuprinde diferite articole obținute din reviste și din accesare unor baze de căutare online, precum PubMed.

3.2.2. Metoda testelor

În cadrul lucrării, am aplicat lotului o serie de teste pentru aprecierea unor prametrii necesari pentru determinare stărilor inițiale și finale ale pacienților și totodată, necesari observării contribuției programului kinetic în recuperarea subiecților .

A. Evaluarea mobilității coloanei lombare

Testul Schober constă în determinarea apofizei spinoase a vertebrei sacrale S1 (reper 1) uramată de măsurarea proximală a l0 cm (reper 2). Se execută apoi anteflexia trunchiului. În mod normal distanța dintre cele două repere trebuie să crescă cu 5cm (fig. 5). Se va nota Schober = 10/15cm.(Zamora E., Ciocoi-Pop R., 2006).

Indicele Tomayer (distanța degete – sol) se determină distanța de la vârful mediusului la sol (fig.6) la flexia anterioară a trunchiului pe coapsă cu genunchii în extensie, în poziție de ortostatism. Valoarea normală este de 0 cm, un om sănătos atingând solul cu degetele.

Fig. 5 –Testul Schober Fig. 6 –Testul distanța degete-sol.

(http://www.benessere.com/salute/disturbi/) ( http://www.gvle.de/kompendium/)

B. Evaluarea sciatalgiei:

Semnul Lasegue

În cadrul acestui test, pacientul va fi poziționat în decubit dorsal și va fi rugat să execute cu membrul inferior afectat, flexia la 90o în articulația coxofemurală, având genunchiului extins. Testul este pozitiv dacă până la 60o extensie (Fig. 7), apar durerii la nivelul gambei și coapsei.Pacientul se oprește în momentul apariției durerii, apoi se va măsura unghiul format de plantul orizontal cu membrul inferior flectat.

Fig.7 –Execuția semnului Lasegue ( http://www.terapiaozono.it/wordpress/)

3.2.3 Metoda anchetei

Pentru înțelegerea și cunoașterea cât mai profundă a capacităților pacintilor și a aspectelor bolii am folosit două chestionare bihotonice și o scală analog vizuală.

A. Scala analog vizuală

Pentru măsurarea durerii am utilizat o scală analog vizuală. Acesta a fost completată de pacientul însuși în momentul începerii programului de recuperare și după încheierea acestuia, ținându-se cont de mai multe aspecte, fiecare aspect fiind plasat pe o scară de la 0 la 10 în funcție de intensitatea durerii resimțite astfel, se notează cu 10 durerile foarte mari și cu 0 lipsa durerii.(Fig.8). Se poate ține cont de durerea aparută în timpul desfășurării activităților cât și de cea apărută în timpul nopții. Am evaluat gradul durerilor lombare în ortostatism, clinostatism și sezând.

Fig.8 – Scală analog vizuală (http://www.vicburns.org.au/management-of-a-patient-with-a-minor-burn-injury/)

0 – lipsa durerii;

2 – dureri intermitente ușoare;

4 – dureri ușoare;

6 – dureri mari, suportabile;

8 – dureri care împiedică somnul;

10 – dureri foarte mari continue.

B. Indexul pentru dizabilitate cronică Wandell și Main

Indexul pentru dizabilitatea cronică Wandell și Main pentru pacienții cu lombalgie este un index pentru măsurarea calității vieții și al nivelului de funcționalitate la persoanele care prezintă dureri lombare. Valorile sale sunt cuprinse între 0 care reprezintă scorul minim și reflectă scorul maxim de calitate a vieții la pacienții cu durere lombară cronică și 9 care reflectă nivelul minim de calitate a vieții la acestă categorie de pacienți. Scala este completată înainte și după încheierea programului kinetic. Autorii sunt de la Western Infirmary, Glasgow Scotland.

Chestionar 1 –Indexul pentru dizabilitatea cronică Wandell și Main

SCOR TOTAL = SUMA (punctelor obținute răspuns la cele 9 întrebări)

Interpretare: • scor minim: 0

• scor maxim: 9

• cu cât este mai mare numărul de itemi cu atât este mai mare nivelul de dizabilitate. (Șerbescu C., 2008).

C. Scala de dizabilități Roland-Morris

Scala de dizabilități Roland-Morris a fost creată pornind de la Profilul de Impact al Bolii, fiind aleși 24 de itemi care se leagă în mod direct de funcțiile fizice afectate în durerea de spate. Acești itemi au fost aleși din cei 136 de itemi ai Profilului de Impact al Bolii (SIP). Autorii sunt de la St. Thomas' Hospital din Londra.

Instruncțiuni de scorare: Completarea scalei se realizează de către pacient prin marcarea afirmațiilor care i se potrivesc în ziua respectivă.

Interpretarea scorului: Roland și Morris nu au oferit o descriere a intervalelor de dizabilitate. Așadar, scorul obținut de o persoană se calculează prin însumarea itemilor la care a răspuns, scorul obținut putând varia de la 0 la 24. Analiza scorurilor reliefează

îmbunătățirea clinică de-a lungul timpului, spre exemplu, dacă la începutul tratamentului, scorul unui pacient a fost 12, iar la finalul tratamentului acesta s-a redus la 2 (10 puncte ameliorare), am putea calcula un procent de însănătoșire de 83% (10/12×100) (Stratford, 1996).

Chestionar 2 –Scala de dizabilități Roland-Morris

Scor total = SUMA (puncte pentru toate cele 24 situații)

Interpretare: • scor minim: 0

• scor maxim: 24

• Cu cât este mai mare scorul cu atât este mai severă disabilitatea asociată cu durerea de spate. Un scor de 0 indică faptul ca nu există disabilitate iar un scor de 24 indica faptul ca există disabilitate.

• Un scor >sau= 14 indică un pacient sever afectat.

3.2.4 Metoda observației

Observația se consideră a fi cea mai veche modalitate de cunoaștere, fiind „o metodă stiințifică de investigare”(M. Epuran, M. Marolicaru, p.24).

Prin aceasta metodă am putut observat diferite aspecte ale stării, comportamentului, evoluției sau regresiei subiecților. Datele obținute în urma observației au fost notate și interpretate.

3.2.5. Metoda studiului de caz

Studiul de caz, considerat „un instrument de cercetare discriptivă”, utilizează diferite tehnici precum: culegerea datelor, observația, studiul documentelor etc. În această lucare, studiul de caz a vizat diferite aspecte ale aplicării unui tratamentului kinetoterapeutic la 12 persoane cu lombalgie.

3.2.6. Metoda prelucrării datelor

În urma adunării datelor, acestea au fost grupate și organizate pe tabele pentru o mai ușoară analiză a rezultatelor. Totodată, s-a realizat și reprezentarea grafică a caracteristicilor lotului de subiecți, a evoluției diferiților parametrii urmăriți în cadrul lucări și a datelor înregistrate după aplicarea progamului kinetic. Acest lucru s-a realizat prin intermediul diagramelor de structură și diagramelor de comparație. Pentru prelucarea statistică a datelor a fost necesară utilizarea programelor Microsoft Office Word și Microsot Office Excel din pachetul Microsoft Office 2010.

3.3. Programul kinetoteraputic

Obiective urmărite în cadrul progamului kinetoterapeutic sunt:

Ameliorarea durerii.

Reducerea contacturilor musculare.

Asuplizarea trunchiului inferior.

Tonifierea musculaturii trunchiului.

Reducerea gradului de dizabiliate al pacientilor.

În cadrul protocolul de lucru am folosit un programul kinetoterapeutic format din 22 de exerciții (Tabel 2), fiind o îmbinare a programului de recuperare Wiliams, bazat pe exerciții în general de flexie, cu exerciții din patrupedie și din atârnat.

Exercițiile urmăresc asuplizarea trunchiului inferior – exerciții ce au ca scop remobilizarea coloanei lombare, reducerea intensității durerii, relaxarea prin întindere (basculări de bazin) a musculaturii paravertebrale și psoasiliacului (care este și un extensor al coloanei lombare), simultan cu tonifierea musculaturii abdominale.

Exercițiul 1 – Decubit dorsal: se flectează și se extind genunchii.

Exercițiul 2 – Din decubit dorsal, se trage cu mâinile un genunchi la piept, încercând atingerea lui cu fruntea; se procedează apoi la fel cu celălalt și apoi cu ambii concomitent;(Fig.9)

Fig. 9 –Exercițiu pentru asuplizarea trunchiului inferior

Exercițiul 3 – Idem exercițiul 2, dar fără ajutorul mâinilor;

Exercițiul 4 – Decubit dorsal, cu genunchii flectați, tălpile pe pat: se apleacă ambii genunchii spre dreapta, apoi spre stânga, până ating patul.

Fig.10 – Exercițiu pentru asuplizarea trunchiului inferior

Exercițiul 5 – Din decubit dorsal, călcâiul drept se așează pe genunchiul stâng; se execută o abducție cât mai internă a șoldului drept, până se atinge cu genunchiul drept patul, apoi se inversează;

Fig.11 –Exercițiu pentru asuplizarea trunchiului inferior

Exercițiul 6 – Din decubit dorsal, se ridcă alternativ câte un membru inferior cât mai sus, cu genunchiul perfect întins;

Exercițiul 7 – Decubit dorsal, cu genunchii flectați: se pune călcâiul drept pe genunchiul stâng și se trage membrul inferior stâng cât mai mult la piept, cu ajutorul mâinilor, apoi se inversează.

Fig.12 –Exercițiu pentru asuplizarea trunchiului inferior

Exercițiul 8 – Decibit dorsal: se execută bicicleta, cu pelvisul mult basculat înainte.

Exercitiul 9 – Din decubit dorsal, cu brațele ridicate pe lângă cap în sus, genunchii flectați la 90°, tălpile pe pat: se împinge lomba spre pat, se contractă abdominalii, se saltă ușor sacrul de pe pat; se revine, apoi se repetă;

Treptat se execută aceleași mișcări lombare, dar cu genunchii tot mai puțin flectați, până ajung să fie complet întinși.

Exercițiul 10 – Atârnat dorsal la spalier: se efectuează ridicarea genunchilor la piept;

Într-o formă mai ușoară, exercițiul se poate executa și pornind din urmatoarea poziție inițială: din semisuspendat, cu tălpile în sprijin pe sol.

Exercițiul 11 – Atârnat dorsal la spalier: rotarea stânga-dreapta a genunchilor flectați.

Într-o formă mai ușoară, exercițiul se poate executa și pornind din urmatoarea poziție inițială: din semisuspendat, cu tălpile în sprijin pe sol.

Exercițiul 12 – Atârnat dorsal la spalier: basculare stânga-dreapta a membrelor inferioare întinse (ca un pendul); se poate executa și din atârnat frontal la spalier.

Exercițiul 13 – Cu spatele la spalier: semisuspendare, tălpile în spijin pe sol (cu articulația coxo-femurală și a genunchiului la 90°): se face bascularea înainte-înapoi și în lateral a bazinului.

Exercițiul 14 – În stând pe scaun, spatele drept, genunchii flectați, se face flexia trunchiului, cuprinzând cu palmele gleznele (Fig.13) sau atingând podeaua; se menține această aplecare 4-5 secund, se revine, apoi se repetă;

Fig.13 –Exercițiu pentru asuplizarea trunchiului inferior

Exercițiul 15 – Poziția de „cavaler servant”, corpul aplecat pe coapsa ridicată la 90° (Fig.14), sprijin pe sol cu mâinile: se întinde genunchiul de sprijin, executând și o balansare care trebuie să întindă psoasiliacul;

Fig.14 –Exercițiu pentru întinderea iliopsoasului

Exercițiul 16 – Din patrupedie, cifozarea și lordozarea coloanei vertebrale, concomitent cu extensia amplă a capului pe mișcarea de lordozare și flexia acestuia pe mișcarea de cifozare; (Fig.15)

Fig.15 –Etapele de realizare a exercițiului 16

(http://www.creativesoulinmotion.com/2011/11/easy-yoga/)

Exercițiul 17 – Din patrupedie, pacientul se lasă cu fundul pe călcâie și revine;

Exercițiul 18 – Stând pe genunchi cu fundul pe călcâie, M.S. întinse în fața genunchilor, se realizează o extensie a genunchilor;

Exercițiul 19 – În ortostatism: genunflexii cu mâinile în sprijin pe spătarul scaunului.

Exercițiul 20 – În decubit dorsal, cu genunchii flectați la 90o și lipiți unul de altul, tălpile pe pat: se încearcă ridicarea lor spre tavan, dar kinetoterapeutul opune rezistență.

Exercițiul 21 – Decubit dorsal, cu genunchii la 90o, tălpile pe pat: se ridica capul, umerii, trunchiul, până când palmele ajung deasupra genunchilor la aprox. 10 cm

Exercițiul 22 –Decubit dorsal, cu șoldurile și genunchii la 90o: pacientul își trage la piept genunchii, kinetoterapeutul opune rezistență.(Sbenghe T., 1987)

Tabel 2 –Planul de exerciții

IV. Rezultate

Lotul de pacienți ales a fost analizat prin intermediul mijloacelor și testelor prezentate anterior.

Caracteristicile lotului

O bună corelație se poate stabilii între frecvența incidenței și vârsta pacienților cuprinși în studiu. În acest studiu (tabelul 3) am realizat corelarea acestor indici pentru a se putea observa media de viață în care se înregistrează cea mai crescută frecvență a bolii.

Tabel 3 – Număr de cazuri și procentajul pe categorii de vârstă

Procentajul cazurilor de lombagie pe categorii de vârstă este reprezentată în graficul 1, acesta atinge un maxim pe intervalul 51 – 65 ani. În cele două intervale (20 – 49 ani) frecvența cazurilor de lombalgie este mai redusă.

Astfel putem considera vârsta ca unul dintre factorii favorizanți în aparția acestei boli datorită faptului că odata cu înaintarea în vârstă procesele degenerative sunt mult avansate la nivelul coloanei vertebrale lombare.

Gafic 1–Valoarea procentuală a cazurilor pe categorii de vârstă raportate

la totalul analizat

În ceea ce privește sexul pacienților, s-au observat proporții apropiate ale celor două sexe cu o usoară creștere în rândul persoanelor de gen masculin care reprezintă 59 % din totalul lotului studiat(grafic 2).

Grafic 2 –Repartiția subiecților pe sexe

Analizând mediul de proveniență se observă o diferență netă între cele două medii, mediul urban fiind mai susceptibil dezvoltării discopatiilor lomabare acesta reprezentând 66 % comparativ cu mediul rural unde procentul este de numai 34 % (grafic 3).

Grafic 3 –Repartiția subiecților pe medii de proveniență

Predominanța bolnavilor din mediul urban se explică pe de o parte prin procentul mai ridicat al populației urbane, iar pe de alta parte prin accesibilitatea mai ridicată a populației din mediul urban la serviciile medicale, determinând o mai largă adresabilitate.

În urma analizei realizate asupra formelor de lombalgie întalnite în cadrul lotului de subiecți, s-a constat exitența a 2 persoane cu lombalgie acută, a 5 persoane cu lombalgie cronică și a 5 persoane cu lombosciatică (tabel 4). Se poate observa în cadul lotului, un procent mult mai redus (16.6 %) al cazurilor de lombalgie acută în comparație cu celelalte două cu un procent de 41.6% (grafic 4).

Table 4 –Numărul cazurilor și procentajul formelor de lombalgie

întâlnite la pacienții analizați

Grafic 4 –Procentajul formelor de lombalgie întalnite la pacienții analizați

În urma examinarii obiective a pacienților s-a sesizat prezența considerabilă a simptomatologiei clinice sprecifice lombalgiei. În proporții de 100% au fost prezente durerile lombare, urmate apoi de contractura musculaturii lombare și reducerea amplitudinii mișcării de flexie lombară cu 84%. Vezi tabelul și graficul 5.

Tabel 5–Procentajul și numărul cazurilor ce prezintă un anumit

simptom caracteristic lombalgiilor

Grafic 5 –Numărul de cazuri care acuză un anumit semn sau

simptom caracteristic lombalgiilor

În urma aplicării testului de elongatie sciatică Lasegue am constatat că din cei 12 pacienți doar 5 au semnalat afecțiuni ale nervuluii sciatic. Dintre pacienții cu rezultate pozitive la semnul Lasegue, 4 persoane prezintă Lasegue pozitiv unilateral și doar o singură persoană prezintă Lasegue pozitiv bilateral (vezi Tabel 6).

Tabel 6– Rezultate ale testului de elongație sciatică Lasegue la pacienții analizați.

În graficul 6 sunt reprezentate grafic rezultatele obținute în urma aplicării semnului Lasegue. Cele mai numeroase rezultate au fost negative.

Grafic 6 –Rezultate ale testului de elongație sciatică Lasegue la pacienții analizați

Rezultate scala analog vizuală pentru durere (SAV)

Cu ajutorul scalei analog vizuale am evaluat durerea subiecților în următoarele poziții: clinostatism, șezând și ortostatism (tabel 7). Aplicare programului de recuperare a dus la o ameliorare a simptomatologiei dureroase la sfârșitul ședintelor cu o medie de 1.62 (până la valoarea de 2.08), acest fapt arătând contribuția programului kinetoterapeutic în tratarea durerii la acești pacienți. Menționez că pe lângă programul de kinetic de recuperare pacienții au urmat și un tratament medicamentos antialgic. Aceasta evoluție a intensități durerii, permite subiecților desfășurarea unor activități zilnice care în trecut puteau crea dificultăți în executarea lor.

Tabel 7 –Evoluția durerii la lotul de subiecți studiat în clinostatism, sezând și ortostatism

Evoluția durerii în decubit dorsal, în urma tratamentului s-au obținut rezultate satisfăcătoare în majoritatea cazurilor, 5 dintre pacienți resimțind o dispariție totală a durerii în decubit dorsal, iar un singur pacient nu a prezentat modificări în evoluția durerii (Grafic 7). Intensitatea durerii s-a redus, subiecții prezentând valorii minime, dacă nu chiar dispariția totală a durerii.

Grafic 7 –Evoluția durerii în clinostatism

S-a înregistrat o reducere a intensității durerii în ceea ce privește evoluția acesteia în poziția șezând. Dacă la începutul programului pacienții prezentau o valoare medie de 4.06, spre sfârșit intensitatea a scăzut undeva în jurul valorii 2 a SAV, iar la 2 pacienți durerea a remis (grafic 8).

Grafic 8 –Evoluția durerii în poziția sezând

În ortostatism intensitatea durerii este mult mai mare, însă după tratament s-au constatat ameliorări, pacienții putând menține acestă poziție un timp mai îndelungat. Din cei 12 de pacienți doar 5 mai resimt durerii medii, 2 subiecți nu mai prezintă durere, iar la restul durerea este minimă.(Grafic 9)

Grafic 9–Evoluția durerii în ortostatism

Analizând graficul 10, se poate observa o mai mare reducere a intensității durerii în cazul evoluției algiilor în șezând, decât în celelalte clinostatism sau șezând, dar totodată, poziție ortostatism a prezentat și cele mai ridicate valori inițiale.

Grafic 10 –Evoluția intensității durerii în clinostatism, șezând și ortostatism

Rezultatele testului Schober

Limitarea mișcărilor coloanei a fost prezentă la majoritatea bolnavilor afectând flexia laterală și preponderant flexia anterioară, fiind unul dintre elementele cele mai importante care au permis aprecierea obiectivă a bolii prin intermediul indicelui Schober.

Cea mai mare creștere o avem la 3 pacienți de 3 cm, iar cea mai mică la 2 pacienți de 1 cm. Cei mai mulți pacienți, în număr de 5 reprezentând 41% au înregistrat o creștere de 2 cm, cu o îmbunătățire a tabloului clinic și o tendință de normalizare a mișcărilor de anteflexie a coloanei vertebrale lombare. Am avut și 2 pacienți care nu au prezentat limitare pe mișcarea de flexie a coloanei lombare.

Tabel 8 –Evoluția mobilității la pacienții incluși în studiu, testul Schober.

Grafic 11 –Evoluția mobilității coloanei lombare (Testul Schober)

Toți subiecții au prezentat creșterii ale gradului de mobilitate a coloanei lombare. Dacă la început s-a pornit cu o valoare medie a indicelui Schober de 12.41, la finalul programului de recuperare s-a ajuns la o medie de 14, observându-se o creștere medie a valorii gradului de mobilitate cu aproximativ 2 cm. Se evidențiază îmbunătățirea vizibilă a flexiei coloanei lombare și creșterea mobilității acesteia la majoritatea pacienților, lucru ce se datorează creșterii elasticității structurilor neosoase. Astfel, activitatea fizică și calitatea vieții fiecărui pacient este îmbunătățită considerabil.(Grafic 12)

Grafic 12 –Evoluția mobilității coloanei lombare (testul Schober)

în cadrul lotului de subiecți

Rezultatele indicele Tomayer

Indicele Tomayer reflectă mobilitatea coloanei vertebrale în întregime, de aceea are o fidelitate mai redusă pentru discopatia vertebrală lombară, redoarea lombară putând fi compensată de celelalte segmente ale coloanei vertebrale.

Cele mai mari diferențe dintre ziua 1 și ziua 14 de tratament le întâlnim la 2 pacienți diferență de 10 cm (table 9). Cea mai redusă valoare de amelioare este de 5 cm, prezentă la 2 subiecți, restul lotului prezentând îmbunătățiri ale mobilității coloanei vertebrale cu valori cuprinse între 6 și 8 cm.

Tabel 9 –Evoluția indicelui de mobilitate Tomayer (distanță degete-sol)

Grafic 13 –Evoluția indicelui de mobilitate Tomayer

În acest grafic se observă evoluția calitătății vieții datorită creșterii mobilități la fiecare pacient. Evoluția mobilității este una deosebit de bună având în vedere că s-a plecat de la un indice Tomayer ce înregistra o valoare medie de 11.5 și s-a ajuns la valoarea de numai 5.4, ceea ce permite pacienților să desfășoare anumite activități cotidiene.

Grafic 14 –Evoluția indicelui Tomayer

Rezultatele semnului Lasegue

Prin intermediul semnului Lasegue am obiectivizat sciatalgia.

Tabel 10 –Evoluția semnului Lasegue la pacinții suferind de lombosciatică

După terminarea tratamentului kinetic s-a constatat evoluții favorabile ale pacienților, cu creșterea unghiului la care apare durerea (tabel 10). La evaluarea inițială s-au înregistrat valori ale unghiului format de membrul inferior flectat și planul orizontal, de la 40o până la 60o. Rezultatele obținute la efectuarea testului Lasegue, după aplicarea programului de kinetoterapie, sunt cuprinse între 70o și 90o.

Dacă la începutul recuperării valoarea medie a unghiului la care apare durerea la elongarea nervului sciatic era de 50.6° , la sfârșitul tratamentului acestă medie s-a îmbunătățit atingând valoarea de 79° (grafic 15).

Grafic 15 –Valorile medii la care apare durerea înainte și după aplicarea programului kinetoterapeutic

Cea mai mare creștere a unghiului de apariție a durerii a fost de 37o, iar cea mai redusă de 20o, întâlnită la doi dintre subiecți. Aplicarea programului recuperator asupra pacienților a avut efecte diferite în funcție de vârsă și de gradul inițial de amplitudine. S-a constatat că, la pacienții tineri, cu vârsta sub 50 de ani evoluția amplitudinii articulare a fost mult mai rapidă și cu o valoare mai ridicată și fie aproape de valoare normală, fie cu valoare normală (grafic 16). În schimb la pacienții de peste 50 de ani, evoluția amplitudinii articulare nu a fost la fel de satisfăcătoare, însemnând că s-a ajuns doar pasiv la amplitudinea maximă.

Grafic 16 –Evoluția semnului Lasegue la pacienții cu lombosciatică

Rezultatele indexului de dizabilitate Wandell și Main.

Nivelul de dizabilitate și gradul de funcționalitate al pacienților a fost evaluat prin indexul de dizabilitae Wandell și Main, dar și prin scala Roland- Morris.

Evaluarile inițiale au prezentat scoruri ale indexului de dizabilitate Wandell și Main cu valori cuprinse între 1 și 7. În urma evaluarii rezultatelor inițiale și finale obtinuțe pentru indexul de dizabilitate Wandell și Main s-a constatat o creștere de 1 – 4 puncte (tabelul 11) a nivelului de funcționalitate al pacientilor. Astfel:

un singur subiect și-a redus nivelul de dizabilitate cu 1 punct;

4 subiecti au avut o ameliorare a nivelului de dizabilitate de 2 puncte;

6 subiecti au prezentat o îmbunătățire a funcționalității cu 3 puncte;

1 subiect a înregistrat o reducere a gradului de dizabilitate cu 4 puncte.

Tabelul 11 –Evoluția indexului de dizabilitate Wandell și Main

25% dintre subiecți și-au redus complet gradul de dizabilitate, având acum o funcționalitate normală, iar în cazul celorlalți pacienți, caliatatea vieții s-a îmbunătățit prin diminuarea nivelului de dizabilitatea la valorii medii și minime.

Gafic 17 –Evoluția indexului de dizabilitate Wandell și Main

În ceea ce privește itemii analizați de indexul pentru dizabilitatea cronică Wendell și Main pentru pacienții cu lombalgie (chestionar 1), ameliorările înregistrate în urma progamului kinetoterapeutic au vizat în special calitatea somnului pacienților, posibilitatea păstrarii poziției șezând și efectuarea unor sarcini casnice sau de îngrijire personală (tabel 12/grafic 18).

Tabel 12 –Prevalența unui anumit item de dizabilitate la totalul subiecților

Grafic 18 –Prevaleța unui anumit item de dizabilitate la totalul subiecților

Rezultatele scalei de dizabilitați Roland și Morris

După aplicarea programului de kinetoterapie, s-a înregistrat o modificare considerabilă a scorurilor inițiale a scalei de dizabilitați Roland și Morris (grafic 19). Dacă la evaluarea inițială a pacientilor, scorurile obținute au fost cuprinse între 13-3 puncte, la cea finală valoarea scorurilor a fost cuprinsă între 0-9 puncte (vezi tabel 13).

Astfel am observat o ameliorare a nivelului de dizabilitate de 3-6 puncte.

Tabel 13 –Evoluția scalei Roland și Morris

Grafic 19 –Evoluția scalei Roland-Morris

În urma evaluărilor efectuate am putut calcula un procent de însănătoșire pentru fiecare pacient în parte, valorile obținute fiind cuprinse între 30.8% și 100%. (Grafic 20).

Valoarea media a procentului de însănătoșire fiind de 60.8%. Prin reducerea nivelului de dizabilitate, caliatea vieții subiecților s-a îmbunătățit considerabil, aceștia reușind să efectueze fără nicio dificultate sarcini simple care înainte ar fi putut cauza probleme, printre acestea se numără urcatul scărilor, parcurgerea unor distanțe mai mari, ridicarea din așezat, întoarcerea în pat, îmbrăcatul etc.

Grafic 20 –Evoluția scalei Roland-Morris

IV. Concluzii

Lombalgia constituie o problemă importantă de recuperare medicală datorită frecvenței ridicate în rândul populției active, prin incapacitate temporară de muncă, uneori prelungită pe care o determină lipsa tratamentului corespunzător. Aceasta afectează atât persoanele de sex masculin, cât și persoanele de sex feminin, dar în proporții ușor mai reduse.

Incidența cazurile de durere lombară este direct proporțională cu înaintarea în vârstă și cu intensitatea efortului fizic profesional mai ales desfășurat în poziții vicioase sau ortostatism prelungit cu necesitatea efectuării unor mișcări bruște de rotație sau aplecare. Frecvența maximă a lombalgiilor o întâlnim la categoriile de bolnavi activi, cu vârsta cuprinsă între 50-65 de ani, observându-se o predominanță a pacienților din mediul urban.

În cadrul lotului de subiecți cele mai întâlnite formele de lombalgie au fost lombalgia cronică și lombosciatică.

Kinetoterapia constituie o metodă de recuperare de bază, aplicabilă în toate fazele evolutive ale lombalgiilor, atât în formele acute cât și subacute sau cornice.

În urma studiului efectuat am constatat că rezultatele tratamentului kinetoterapeutic au variat în funcție de categoria de vârstă la care a fost aplicat. În cadrul lotului de subiecți, am putut observa că grupa de vârstă cuprinsă între 20-35 de ani a fost cea care a reacționat cel mai bine la tratament, prezentând o recuperare mai rapidă decât pacienții din categoriile de vârstă 36-50 și 51-65 de ani.

După aplicarea programul de recuperare, intensitatea durerii reliefată prin aplicarea Scalei Analog Vizuală, s-a redus cu o medie de 3.1 puncte. Durerile cele mai crescute au fost reclamate de subiecți în ortostatism. Cea mai remarcantă ameliorare a durerii s-a înregistrat la poziția șezând, cu o scădere a intensității de 2.8 puncte, iar în ortostatism și clinostatism, algiile s-au îmbunătățit cu 2 puncte.

De asemenea, s-a constatat o creștere a mobilității coloanei vertebrale reprezentată de indicii de mobilitate Schober și Tomayer, la ambii fiind diferențe semnificative între prima și ultima zi de tratament.Deficitul de flexie anterioară a prezentat la finalul tratamentului valori mult reduse față de valorile inițiale.

În ceea ce privește nivelul de dizabilitate al pacientului s-au constatat evoluții favorabile, dizabilitatea atingând la finalul tratamentului valori reduse, au fost sesizate și cazuri în care dizabilitatea s-a redus complet .

Kinetoterapie a contribuit și la reducerea sciatalgie întâlnite la subiecții suferind de lombosciatică.

În urma aplicării programului kinetoterapeutic s-a înregistrat o creștere a calității vieții pacienților, determinată de creșterea gradului de independent a subiecților prin posibilitatea efectuarii anumitor sarcini casnice, de igienă și îngrijire personală, dar totodată și de posibilitatea implicării, participării și reintegrării în societate prin redobândirea și creșterea capacității de muncă.

Rezumat în limba engleză

Kinetoterapeutic treatment of pacients with lower back pain

Now days society confronts with an increasing number of people suffering from lower back pain which heavily affects not only the patient’s general well-being but also the economic industry, being well known that LBP it’s afecting performance at work. The 2010 Global Burden of Disease Study estimated that low back pain is among the top 10 diseases and injuries that account for the highest number of DALYs worldwide. (Murray Christopher J L, 2012)

The most commom cause for lower back pain is a great amount of physical activity and incorect postures of the whole body and, especially, of the vertebral column. This wrong postures are determinated by factors like sedentarism, osteoporosis, aging.

Low back pain can be acute, sub-acute, or chronic. It can affect people of all ages, from children to the elderly, although studies have showen that the category of people over 50 years old are more likely to suffer from LBP. Out of the 12 subjects that were incuded in the study, 50% were over 50 eyes old.

In order to determain the pain intensity caused by the diseases, I used a visual analog pain scale, and for the level of disability the Roland-Morris Disability Questionnaire and the Chronic Disability Index of Waddell and Main for Patients with Low Back Pain.

The treatment plan consists of relaxing exercises that are designed to reduce the pain, stretching exercises to release the pressure that the spine produce to the sciatic nerve but also tonifying exercises for the affected muscles.

100% of the patients involved in the study, presented improvement comparing to their initial state due to the use of the physical terapeutic plan, even if not every one of them had the same reaction to the exercises. The younger ones (age 20-40) had a faster recover than the older ones. The intensity of the pain, the lake of mobility in the lombar aria but also the disability level were reduced through the help of kinetoterapie.

BIBLIOGRAFIE

Alecu, C. (2012). Contribuția programelor fiziokinetoterapeutice în cadrul tratamentului de recuperare al durerii lombare vertebrale joase. Cluj-Napoca. Lucrare de licența, p.9-11.

Așgian, B., Dulău, E., Gaspar, Șt., Pascu, I., Popoviciu, L., & Șipoș, C. (1993). Neurologie. București: Editura Didactică și pedagogică R.A, p.71-72.

Câmpeanu, E., & Șerban, M., (1989). Curs de neurologie. Cluj-Napoca: Litografia IMF.

Danciu, M., Moldovan, I., & Pleșca S. (2013). Durerea lombară asociată cu alte algii ale membrelor inferioare. Diagnostic clinico-radiologic. Analele Ștințifice ale USMF “N. Testemițanu”, 3(14)/2013. Articol obținut în 24 noiembrie 2014, de la adresa https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Durres%2 0lombara%20asociata%20cu%20alte%20algii.pdf.

Diaconescu N., Veleanu C., & Klepp H.P. (1977). Coloana vertebrală – structură și funcție. București: Editura Medicală, p.282-283.

Epuran M., & Marolicaru M. (2006). Metodologia cercetării activităților corporale. Cluj-Napoca. Suport de curs.

Figura 1 –http://www.salabucuresti.ro/articole/regiunea-lombara-vertebrele-lombare.html

Figura 15 –http://www.creativesoulinmotion.com/2011/11/easy-yoga-poses-to-help-with-digestion/cat-and-cow-pose-for-digestion/

Figura 2 –http://www.salabucuresti.ro/articole/anatomie-umana/sistemul-osos.html.

Figura 3 –http://www.nlm.nih.gov/medlineplus/ency/imagepages/19469.htm.

Figura 4 –http://www.kinetologie.ro/2013/01/15/care-sunt-exercitiile-recomandate-pentru-ameliorarea-durerii-provocate-de-nervul-sciatic/.

Figura 5 –http://www.benessere.com/salute/disturbi/spondilite_anchilosante.htm.

Figura 6 –http://www.gvle.de/kompendium/allgemein/03/03.html.

Figura 7 –http://www.terapiaozono.it/wordpress/segno-di-lasegue/.

Figura 8 –http://www.vicburns.org.au/management-of-a-patient-with-a-minor-burn-injury/pain-management/pain-assessment.html.

Ionescu R. (2007). Esențial în reumatologie ediția 2-a revizuită. București: Editura Medicala Amaltea.

Lucescu V. (2009). Afecțiunile degenerative ale coloanei vertebrale – Clinica, diagnosticul și tratamentul de recuperare. Constanța: Editura Dobrogea, p.10-18.

McCulloch J. A. (1989). Principles of microsurgery in lumbare disc disease. New York: Raven Press, p.30.

Murray Christopher J L. et al. (2012). Disability-adjusted life years (DALYs) for 291 diseases and injuries in 21 regions, 1990–2010: a systematic analysis for the Global Burden of Disease Study 2010. Lancet, 380: 2197–223. Articol obținut în 25 mai 2015, de la adresa http://www.centerforda.com/publications /16%20*-%20Murray%20-%20DALY.pdf.

Papilian V. (2003). Anatomia omului. Cluj-Napoca: Editura ALL, p.19-24.

Roland M., & Fairbankt J. (2000). The Roland-Morris Disability Questionnaire and the Owestry Disability Questionnaire. SPINE, 25(24):3115-3124. Articol obținut la 24 februarie 2015, de la adresa www.asipp.org/reference/34Roland.pdf

Sbenghe T. (1987). Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare. București: Editura Medicală, p.540-553.

Sbenghe T. (1999). Bazele teoretice și practice ale kinetoterapiei. București: Editura Medicală.

Stratford P. et al. (1996). Defining the Minimum Level of Detectable Change for the Roland-Morris Questionnaire. Physical Therapy, 76(4):359-365. Articol obținut la 24 februarie 2015, de la adresa www.rehabmeasures.org/Lists/Rehab Measures/DispForm.aspx?ID=1013.

Șerbescu C. (2008). Reumatism cronic. Oradea: Suport de lucrări practice.

Zamora E., & Ciocoi-Pop R. D. (2006). Artrologie și biomecanică umană generală. Cluj-Napoca: Editura Risoprint, p.102-103.

Zamora E., & Ciocoi-Pop R. D. (2006). Bazele teoretico-metodice ale kinetoterapiei în bolile reumatice. Cluj-Napoca: Editura RISOPRINT, p.104-124.

Zamora E., Kory-Mercea M., & Dragoș Crăciun D. (2000). Anatomie funcțională – Aparatul locomotor vol. I (Osteologie și Miologie). Cluj-Napoca: Editura Risoprint, p.28-31.

BIBLIOGRAFIE

Alecu, C. (2012). Contribuția programelor fiziokinetoterapeutice în cadrul tratamentului de recuperare al durerii lombare vertebrale joase. Cluj-Napoca. Lucrare de licența, p.9-11.

Așgian, B., Dulău, E., Gaspar, Șt., Pascu, I., Popoviciu, L., & Șipoș, C. (1993). Neurologie. București: Editura Didactică și pedagogică R.A, p.71-72.

Câmpeanu, E., & Șerban, M., (1989). Curs de neurologie. Cluj-Napoca: Litografia IMF.

Danciu, M., Moldovan, I., & Pleșca S. (2013). Durerea lombară asociată cu alte algii ale membrelor inferioare. Diagnostic clinico-radiologic. Analele Ștințifice ale USMF “N. Testemițanu”, 3(14)/2013. Articol obținut în 24 noiembrie 2014, de la adresa https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Durres%2 0lombara%20asociata%20cu%20alte%20algii.pdf.

Diaconescu N., Veleanu C., & Klepp H.P. (1977). Coloana vertebrală – structură și funcție. București: Editura Medicală, p.282-283.

Epuran M., & Marolicaru M. (2006). Metodologia cercetării activităților corporale. Cluj-Napoca. Suport de curs.

Figura 1 –http://www.salabucuresti.ro/articole/regiunea-lombara-vertebrele-lombare.html

Figura 15 –http://www.creativesoulinmotion.com/2011/11/easy-yoga-poses-to-help-with-digestion/cat-and-cow-pose-for-digestion/

Figura 2 –http://www.salabucuresti.ro/articole/anatomie-umana/sistemul-osos.html.

Figura 3 –http://www.nlm.nih.gov/medlineplus/ency/imagepages/19469.htm.

Figura 4 –http://www.kinetologie.ro/2013/01/15/care-sunt-exercitiile-recomandate-pentru-ameliorarea-durerii-provocate-de-nervul-sciatic/.

Figura 5 –http://www.benessere.com/salute/disturbi/spondilite_anchilosante.htm.

Figura 6 –http://www.gvle.de/kompendium/allgemein/03/03.html.

Figura 7 –http://www.terapiaozono.it/wordpress/segno-di-lasegue/.

Figura 8 –http://www.vicburns.org.au/management-of-a-patient-with-a-minor-burn-injury/pain-management/pain-assessment.html.

Ionescu R. (2007). Esențial în reumatologie ediția 2-a revizuită. București: Editura Medicala Amaltea.

Lucescu V. (2009). Afecțiunile degenerative ale coloanei vertebrale – Clinica, diagnosticul și tratamentul de recuperare. Constanța: Editura Dobrogea, p.10-18.

McCulloch J. A. (1989). Principles of microsurgery in lumbare disc disease. New York: Raven Press, p.30.

Murray Christopher J L. et al. (2012). Disability-adjusted life years (DALYs) for 291 diseases and injuries in 21 regions, 1990–2010: a systematic analysis for the Global Burden of Disease Study 2010. Lancet, 380: 2197–223. Articol obținut în 25 mai 2015, de la adresa http://www.centerforda.com/publications /16%20*-%20Murray%20-%20DALY.pdf.

Papilian V. (2003). Anatomia omului. Cluj-Napoca: Editura ALL, p.19-24.

Roland M., & Fairbankt J. (2000). The Roland-Morris Disability Questionnaire and the Owestry Disability Questionnaire. SPINE, 25(24):3115-3124. Articol obținut la 24 februarie 2015, de la adresa www.asipp.org/reference/34Roland.pdf

Sbenghe T. (1987). Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare. București: Editura Medicală, p.540-553.

Sbenghe T. (1999). Bazele teoretice și practice ale kinetoterapiei. București: Editura Medicală.

Stratford P. et al. (1996). Defining the Minimum Level of Detectable Change for the Roland-Morris Questionnaire. Physical Therapy, 76(4):359-365. Articol obținut la 24 februarie 2015, de la adresa www.rehabmeasures.org/Lists/Rehab Measures/DispForm.aspx?ID=1013.

Șerbescu C. (2008). Reumatism cronic. Oradea: Suport de lucrări practice.

Zamora E., & Ciocoi-Pop R. D. (2006). Artrologie și biomecanică umană generală. Cluj-Napoca: Editura Risoprint, p.102-103.

Zamora E., & Ciocoi-Pop R. D. (2006). Bazele teoretico-metodice ale kinetoterapiei în bolile reumatice. Cluj-Napoca: Editura RISOPRINT, p.104-124.

Zamora E., Kory-Mercea M., & Dragoș Crăciun D. (2000). Anatomie funcțională – Aparatul locomotor vol. I (Osteologie și Miologie). Cluj-Napoca: Editura Risoprint, p.28-31.