Contributia Jocurilor Acrobatice In Învatarea Unor Elemente de Gimnastica Acrobatica la Grupa de Initiere de la Top Performance

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

I.1. Importanța și actualitatea temei

Obiectul temei acestei lucrări îl constituie importanța, ușurința și beneficiile instruirii prin joc, în cazul de față a invatarii elementelor acrobatice prin intermediul jocurilor acrobatice.

Legat de tema lucrării și de aplicarea jocurilor acrobatice într-un cadru oficial cum ar fi lecțiile de educație fizică, am putea defini jocurile acrobatice, folosind o expresie plastică, ca fiind ,,pată de culoare” din demonstrațiile cultural sportive.

„Educația fizică, în societatea modernă a devenit cu adevărat un fenomen social și în esență, acest fenomen urmărind perfecționarea dezvoltării fizice și a capacității motrice a oamenilor în scopul îmbunătățirii vieții.

„După cum susțin o parte însemnată a specialiștilor în domeniu (Konrad Widmer; Guido Shilling; Gunter Pilz; Jurg Schiffer): educația fizică este o structură organizată prin care se înțelege un ansamblu de elemente particulare, fiecare dintre ele având propria lor importanță, dar semnificația tuturor exprimându-se la modul total atunci când sunt grupate, coordonate și raportate unele la altele”.

Mârza Dan Nicu, definește: „Educația fizică și sportul constituie activități cu un preponderent caracter practic specific care au la bază exercițiile fizice practicate de oameni de diferite vârste, de ambele sexe și din motive diferite”.

„Educația fizică nu are ca obiective doar ameliorarea sănătății, dezvoltarea musculaturii, creșterea îndemânării sau însușirea de deprinderi motrice. Prin activitatea corporală, copilul devine conștient de posibilitățile sale, în condițiile reușitei sau nereușitei, alături de ceilalți, în lupta cu sine sau contra naturii, tânărul învață, în același timp, să se înțeleagă pe sine și să cunoască mai bine lumea.”

„Stimularea unui copil pentru a participa la activitățile educației fizice înseamnă mai mult decât a-i oferi un simplu antrenament corporal. Înseamnă a-i oferi o adevărată educație personală și socială, înseamnă a-l situa în raport cu ceilalți, a-i permite să se manifeste, a-l dezvălui pe el, sie însuși și lumii prin intermediul propriului corp”.

„Prin intermediul instalațiilor și aparatelor sportive folosite în lecția de educație fizică, copii fac cunoștință și cu alte aspecte ale lumii materiale. De exemplu: mingea satisface prin forma sa, ea incită la acțiune deoarece poate fi lovită cu piciorul, aruncată, prinsă, rostogolită, controlată, pe scurt toate proprietățile sale putând fi utilizate pentru a se exprima și a se juca.”

„Educația fizică este disciplina de învățământ care ajută la formarea și consolidarea suportului fizic al individului pentru a suporta mai ușor efortul intelectual. Acesta îl ajută pe copil să fie stăpân pe el însuși. Deschis tuturor schimbărilor, critic și autocritic, să se integreze ușor în societate dar să aibă în permanență dorința de afirmare, să fie nemulțumit și să încerce auto depășirea.”

În zilele noastre, constatăm că, din nefericire numărul de lecții de educație fizică sunt tot mai puține (2 ori pe săptămână) și chiar în scădere, de aceea nevoile copiilor pentru mișcare sunt preluate de activități extracuriculare. Acestea derivă de fapt din lecțiile de educație fizică și sunt prevăzute în societate într-o gama largă de specialități cum ar fi: gimnastica, kombat, înot, tenis, etc.

Pentru formarea unei ținute corporale frumoase trebuie să se lucreze sistematic în toți anii de învățământ, iar copiii să conștientizeze faptul că practicând activitati de miscare cu regularitate pot să suporte mai ușor efortul intelectual, iar mai târziu efortul fizic și intelectual din meseria pe care și-au ales-o.

Alături de atletism și jocurile sportive, gimnastica este ,,piatra de fundație” pe care se pot clădi ,,minții sănătoase în corpuri sănătoase”.

Într-o maximă Dr. D. Ionescu evidenția un mare adevăr: ,,Gimnastica înseamnă mișcare, mișcare înseamnă sănătate, iar sănătatea unei națiuni este cel mai bun câștig în folosul omenirii”.

„Cuvântul ,,Gymnos” este de origine greacă și ține locul termenului de gimnastică. Gymnos, înseamnă gol (dezbrăcat), grecii executând exercițiile fizice în palestrele și gimnaziile lor fără îmbrăcăminte. La grecii antici gimnastica era considerată ca fiind arta ce înfrumuseța corpul și înnobila sufletul omenesc.

Gimnastica dispune de o teorie aparte, de un conținut specializat, de o metodică proprie, cât și de forme proprii de organizare. Ea este prezentă în viața omului modern la orice vârstă, de la copiii mici până la vârste înaintate în diverse sectoare de activitate, pentru menținerea sănătății și pentru asigurarea unui suport fizic corespunzător practicării diferitelor discipline sportive.”

De asemenea se cunoaște că scopul principal al gimnasticii contemporane îl reprezintă formarea, dezvoltarea și perfecționarea pregătirii fizice multilaterale și armonioase a organismului.

O altă sarcină a gimnasticii acrobatice este acea că, pe baza exercițiilor sale, contribuie la formarea și dezvoltarea ținutei corecte și a expresivității gesturilor practicanților, permite însușirea unui bagaj motric din domeniul ramurilor sportive și poate asigura un raport fizic corespunzător oricărei discipline sportive.

Gimnastica prezintă o serie de caracteristici care o deosebesc radical de celelalte mijloace ale educației fizice, pentru că dispune de un conținut bogat, foarte variat și diferit de exerciții și tocmai de aceea, ea are posibilitatea de a alege exerciții adecvate tuturor vârstelor, în concordanță cu gradul de pregătire și nivelul de pregătire, putând contribui la dezvoltarea tuturor calităților motrice. Prin conținutul specific gimnasticii se dezvoltă și unele calității importante în comportamentul omului, cum ar fi: hotărârea, curajul, dârzenia, perseverența; calității atât de necesare și în viața cotidiană.

Mijloacele gimnasticii, dezvoltate de-a lungul anilor, sistematizate în mai multe grupe (exerciții de front și ordine, exerciții de dezvoltare fizică generală, exerciții aplicative, acrobatice, exerciții de gimnastică ritmică precum și exerciții de gimnastică sportivă), pot și ele contribui la dezvoltarea calităților motrice, mai ales la elevi, acolo unde educarea lor asigură un loc important în activitatea de educație fizică și sportivă.

Folosirea mijloacelor gimnasticii trebuie să fie sistematică și continuă, dar mai ales să fie în acord cu cerințele de execuție; fără respectarea lor ajungându-se la exerciții cu consum energetic inutil fără efect în atingerea scopului exercițiului.

Realizarea obiectivelor in lectiile extracuriculare sunt posibile numai dacă se urmărește în mod sistematic, lecție de lecție, desăvârșirea unor finalități de primă importanță pentru instruirea motrică și educația acestora, cum ar fi dezvoltarea calităților motrice, instruirea unui sistem de cunoștințe, priceperi și deprinderi motrice, valorificarea influențelor exercițiului fizic în sprijinul realizării unor obiective, contribuind la integrarea personalității copilului și la pregătirea lui multilaterală.

Printre mijloacele care se utilizează cu succes în cadrul acestei pregătiri figurează și jocurile acrobatice; acestea incluzând în conținutul lor o serie de mișcări pe care omul nu le întâlnește în activitatea sa zilnică în mediul înconjurător. Tineretul, în pregătirea sa pentru orice ramură de sport, folosește aceste mișcări, ce dezvoltă pe de o parte calitățile fizice, morale și de voință, iar pe de altă parte formează și perfecționează multe și variate deprinderi motrice.

În această lucrare mă voi referi la jocurile acrobatice și la importanța lor în ajutorul copiilor ce se pregatatesc ca pe viitor sa devina sportivi de performanta.

Caracterul sobru și disciplina desăvârșită din cadrul lecțiilor cu specific de gimnastică face ca nu întotdeauna aceasta să se bucure de popularitatea și importanța pe care o merită să o aibă în rândul copiilor și tineretului. Utilizarea jocurilor acrobatice urmărește tocmai crearea unei atmosfere vioaie și atrăgătoare în cadrul lecțiilor extracuriculare fără însă a neglija disciplina și respectul față de profesori.

I.2. Motivarea alegerii temei

Un dicton celebru spune: ,,Copilul nu se joacă pentru că este copil, ci el este copil pentru a se juca”.

Știm că astăzi, de la vârste foarte mici, copiii sunt solicitați intens în efortul de învățare și că, adesea, nu li se organizează judicios activitatea, frustrându-i de timpul de joacă în favoarea unor activități sedentare. Cu atât mai grav apare faptul că, uneori, se renunță și la lecțiile de educație fizică pentru a face pregătire la alte obiecte de învățământ.

Exercițiile fizice și jocurile trebuie să fie prezente în programul zilnic al copiilor, deoarece acestia au nevoie de mișcare și doresc să se joace. Deosebita lor energie trebuie să fie utilizată din plin în procesul instructiv-educativ pentru asigurarea unei stări optime de sănătate, pentru optimizarea de creștere și dezvoltare fizică corectă și armonioasă, pentru creșterea capacității generale de rezistență a organismului și înzestrarea lor cu un sistem variat de priceperi și deprinderi motrice.

Prezenta lucrare este o modestă încercare de a transmite experiența și de a veni în sprijinul tinerelor speranta, în atragerea lor pentru practicarea gimnasticii.

Practicand de la varsta de 6 gimnastica ritmica la un nivel ridicat, avand in urma numeroase titluri nationale si internationale, mi-am dorit foarte mult ca in viitor sa am propria mea grupa de gimnaste.

Lucrarea dorește să contribuie la invatarea unor elemente de gimnastica prin intermediul mijloacelor gimnasticii acrobatice. În acest sens ea prezintă descrierea tehnică, metodica însușirii, ajutorul, greșelile elementelor acrobatice, atât statice cât și cele dinamice.

Prezintă de asemenea o serie de jocuri acrobatice, exerciții acrobatice în perechi și în grup, modele de exerciții liber alese, utile și la îndemâna tuturor prescolarilor, lăsând în același timp câmp larg deschis și creativității.

Efectuând activități extracuriculare la C.S Top Performance, am observat dorința copiilor de a se juca și am încercat să introduc în lecții, pe lângă exercițiile propuse și jocuri atractive.

Am introdus aceste jocuri acrobatice pe toată durata a 3 luni și am observat că au o priză foarte bună la copii, iar pe lângă faptul că ora trece foarte ușor pentru ei prin introducerea jocurilor am observat că preșcolarilor li se dezvoltă de asemenea și îndemânarea, mobilitatea, orientarea în spațiu, curajul și atenția.

Cunoștințele variate acumulate în 15 ani de perfomanță mă susțin pe tot parcursul lucrării. Sper că în urmă experimentului să adaug un plus de experiență practico-metodică.

Ca urmare a faptului că metodele clasice de insusire a elementelor din gimnastica, se bazeaza pe o metodica bine cunoscuta și care conține foarte puține jocuri acrobatice sau chiar de loc, am hotărât să-mi aleg ca temă pentru lucrarea de licenta: ,,Contribuția jocurilor acrobatice în învățarea unor elemente de gimnastică acrobatică la grupa de inițiere de la C.S TOP PERFORMANCE”.

I.3. Istoricul gimnasticii

Începuturile și evoluția gimnasticii în țara noastră este strâns legată de evoluția societății românești din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre.

Acumulând experiență, omul a inventat, în toate treptele evoluției sale, diferite exerciții, jocuri, dansuri și toate sporturile existente. Dar, până la acest pas evolutiv, exercițiile de gimnastică simple, naturale, aplicative au fost cele pe care le-a utilizat, la început ca mișcare spontană, apoi cu un scop bine determinat, sub formă de exerciții fizice. Putem afirma că, gimnastica de bază, cu elementele ei cele mai simple, a fost forma de organizare cea mai veche a educației fizice.

Din punct de vedere istoric, gimnastica a străbătut etapele de formare și dezvoltare ale societății omenești.

I.3.1 Gimnastica în Antichitate

Egiptul antic. Egiptenii au creat o cultură și o civilizație impunătoare încă din mileniul IV î.e.n. Picturile murale și bazoreliefurile de la Ptah-Hotep atestă preocupările egiptenilor pentru educația fizică. Celebrele fresce de la Beni Hassan reprezintă o multitudine de mișcări cu caracter sportiv din gimnastică, atletism, sporturi de luptă, fiind cel mai elocvent ce atestă nivelul atins de conceptul de educație fizică.

India antică. Poemul Vedele reprezintă Cartea sfântă a hindușilor, în care se găsesc instrucțiuni pentru viața de toate zilele și preocupări pentru educația fizică.

Exercițiile fizice s-au constituit într-un sistem național de educație fizică denumit Pranayama. Mai târziu apare sistemul Yoga, bazat pe poziții prelungite, suspendarea respirației și meditație. Yoga este unirea cu sine, reprezentând drumul spre autoeducație.

China antică. Filozoful chinez Confucius (551-479 î.e.n.) a subliniat pentru prima dată importanța exercițiilor fizice, pe care le-a inclus în cele șase „ arte liberale” care stau la baza educației: muzica, ceremonialul, caligrafia, scrima, aritmetica și arta de a conduce carul. Mai târziu, medicul Kong-Fu, preluând o parte din exercițiile respective, a creat un sistem de educație fizică medicală ce a fost introdus în ritualul religios. Acest sistem se baza pe exerciții de respirație, întindere și relaxare. Exercițiile respiratorii se executau din diferite poziții: stând, culcat, pe genunchi.

Grecia antică. Grecii au acordat cea mai mare importanță exercițiilor fizice ca parte integrantă a educației, sistemul educativ creat de ei având ca obiectiv dezvoltarea trupului și a minții.

Grecii au creat cuvântul gimnastica, pentru a desemna cu un nume generic totalitatea exercițiilor fizice practicate cu scopul de a contribui la întreținerea sănătății, la întărirea corpului și la înfrumusețarea vieții spirituale.

Concepția greacă cu privire la exercițiile fizice a evoluat în trei direcții:

igienică;

militară;

armonioasă.

Concepția igienică. Reprezentanții acestei concepții au fost medicii, care au scos în evidență importanța exercițiilor fizice, în general și a gimnasticii, în special, pentru îngrijirea sănătății. Reprezentanții ei au fost: Herodikos din Selimbria, care a creat normele de practicare a gimnasticii igienice și terapeutice (includea și masajul asociat cu regimul alimentar): Hipocrate, care a descris în lucrările sale acțiunea binefăcătoare ale exercițiilor de gimnastică și a masajelor; Galen considera gimnastica un mijloc de păstrare a sănătății, iar Antilus este considerat adevăratul părinte al gimnasticii terapeutice.

Concepția militară. Reprezentanții acestei concepții au fost spartanii, care practicau exercițiile fizice dure în vederea pregătirii pentru război. Astfel, nu lipseau alergările, lupta, aruncarea cu discul și sulița, jocul cu mingea și dansul. Elemente morale, emoționale și intelectuale nu găsim în această practică intensă, dar limitată a exercițiilor fizice.

Concepția idealului armonic. Aparține educației fizice din Atena, cetate a Greciei antice. Pentru atenieni, ființa umană perfectă reprezenta idealul de viață, ideal concretizat în formula Kaloskaiagatos (frumos și bun).

Atingerea perfecțiunii era idealul de viață al atenienilor, idealul armonic la care se putea ajunge printr-o dezvoltare armonioasă, sănătate trupească, bărbăție, putere, dibăcie. Educația va fi dominată de cultul frumosului, de necesitatea armoniei dintre formă și conținut, dintre dezvoltarea fizică și cea psihică a tânărului.

Unul dintre exponenții de seamă ai acestei concepții a fost Platon (437-347 î.e.n.), care a afirmat că, după muzică, omul are nevoie de gimnastică prin care se educă curajul pentru a se forma unitar în plan intelectual, moral, estetic și fizic

. Concepția idealului armonic este susținută și de Aristotel (384-322 î.e.n.), cel mai mare gânditor al Antichității, savant, filosof, pedagog. El includea, în educația tineretului, gimnastica, gramatica, muzica și desenul afirmând: „Corpul trebuie format înaintea spiritului, deprinderile înaintea rațiunii”.

Grecii și-au format o concepție asupra exercițiilor fizice, creând o terminologie proprie, precum și termenul de gimnastică (gymnos înseamnă gol, deoarece practicau exercițiile fizice fără îmbrăcăminte în gimnazii și palestre). Astfel, gimnastica va cunoaște dimensiuni noi; împreună cu celelalte arte, ea va constitui un sistem educativ format din gimnastica propriu-zisă, agonistica și orchestica.

I.3.2. Gimnastica în Evul Mediu

Evul Mediu este caracterizat prin doctrine religioase, care consideră „păcat” orice preocupare pentru sănătatea și frumusețea trupească, exercițiile fizice fiind excluse din arsenalul educației.

Astfel, Renașterea apare ca o etapă de tranziție determinată de condițiile economice obiective ale epocii, fiind un fenomen istoric complex (secolul al XIV-lea). Conținutul epocii poartă numele de umanism, deoarece pune în valoare omul, personalitatea umană. Pedagogii umaniști fixează un țel nou educației, cel al formării omului complet.

Reprezentative sunt lucrările Ars gymnastica,scrisă deMercurialis Hieronymus (1596), în care acesta definește gimnastica drept arta ce cuprinde efectele tuturor exercițiilor corporale care sunt bune nu numai pentru bolnavi ci și pentru cei sănătoși, și Trei dialoguri despre exercițiul săriturilor și voltijelor în aer a lui ArchangeloTuccaro (1599).

I.3.3. Gimnastica în epoca modernă

Secolul al XVII-lea este considerat secolul realismului, iar secolul al XVIII-lea cel al raționalismului, iar printre personalitățile de frunte ale acestui val de pedagogi enumerăm:Jan Amos Komenski (1592-1670) cel mai mare gânditor al secolului al XVII-lea (de origine ceh), a adoptat ideea „ Un spirit sănătos nu poate exista decât într-un corp sănătos”, considerând valoarea fizică a omului nu ca un scop final, ci ca o condiție a valorii lui sociale, ce permite ca omul să fie util societății.

Plecând de la principiul că școala trebuie să aibă grijă și de sănătatea copilului, el a preconizat amenajarea de terenuri pe lângă școli, pe care să se practice exerciții și jocuri. În programul școlar al elevului, 8 ore pe zi erau consacrate învățăturii, 8 ore somnului, iar 8 ore exercițiilor fizice, îngrijirilor igienice și mesei.

John Locke (1632-1704), filosof și medic englez, susține că, aptitudinile existente se fortifica cu ajutorul exercițiului, practica perfecționând talentul. În opera sa pedagogică, Câteva cugetări asupra educației copiilor, analizează educația fizică, morală și intelectuală a copiilor din clasele dominante, caracterul de clasă al concepției lui Locke despre educație fiind evident, iar formarea „gentlemanului” concretizând acest lucru a constituit idealul său educațional.

Ideile lui J.Locke l-au inspirat pe J.J.Rousseau (1712-1778), omul cel mai reprezentativ al secolului al XVIII-lea în materie de educație. Principiul educației sale era „întoarcerea la natură”, Locke susținând că natura l-a creat pe om bun, dar societatea l-a stricat.

Opera de bază a lui Rousseau este Emil ou de l'education (Emil sau despre educație) și a apărut în anul 1762.

I.3.4. Întemeietorii de școli

Johann Bernhard Basedow (1723-1790) întemeiază școala filantropistă de la Dessau, în anul 1774, în care pune accent pe educația fizică, luând ca mijloc de bază gimnastica greacă.

Concepția sa privind formarea viitorilor cetățeni este militară. El aplică o metodă liberă de educație, și anume „Copiii trebuie să învețe, jucându-se”.

Salzmann Christian Gotthilf (1744-1811) a acordat o atenție deosebită educației corporale, programul său de educație fizică bazându-se pe ideea că natura întărește omul, iar exercițiile utilizate cuprindeau: alergări, sărituri, balansări, voltije, jocuri, călărie, înot.

Johann CristophGuts-Muths (1759-1839), profesor de gimnastică, a experimentat 8 ani efectele exercițiilor fizice în școala în care profesa. În anul 1793 publică Gimnastik fur die jugend (Gimnastica pentru tineret), operă de mare valoare pedagogică, ce constituie cea dintâi carte modernă de educație fizică din lume prin profunzimea gândirii, bogăția documentării, justețea observației și claritatea expunerii.

Gerhard Ulrich Anton Vieth (1763-1836) a pus la baza educației fizice și a practicării gimnasticii anatomia și fiziologia umană, susținând că „profesorul de gimnastică trebuie să cunoască mașina care-i este încredințată”. Tratând mecanica mișcărilor, el le clasifică după diviziunile anatomice, în mișcări ale corpului, trunchiului, membrelor superioare, inferioare.

Johann Heinrich Pestalozzi (1746-1826), pedagog elvețian, a căutat, prin concepțiile sale, să ajute masele populare sărace, creând, pentru ele, un învățământ popular, la baza căruia să stea o educație morală caracterizată prin iubire activă față de om.

Pestalozzi a acordat o atenție deosebită educației fizice și modului ei de predare în școală, având la bază principiul său fundamental, intuiția. Exercițiile fizice (gimnastice) se executau în colectiv, metodic, începând cu exerciții simple și cunoscute, dezvoltându-le apoi treptat și sistematic.

Pestalozzi este întemeietorul exercițiilor libere, care se executau în cerc, în jurul profesorului, după comandă și într-o ținută comodă și constau din mișcări cu capul, trunchiul, brațele și picioarele și din combinația lor.

I.3.5. Creatorii de sisteme

Creatorii de sisteme pedagogice în educația fizică au apărut în același timp în mai multe țări:

în Franța – Amoros;

în Germania – Jahn;

în Suedia – Ling;

în Anglia – Arnold.

Sistemul francez. Don Francesco Amoros Y.Ondeano (1770-1848) s-a născut la Valencia și a devenit cetățean francez, prin naturalizare, în anul 1816.

Amoros a fost un pedagog teoretic și practic în egală măsură, creând o serie de instituții în care se preda gimnastica după principiile sale, tipărind numeroase cărți în care și-a fixat sistemul și metoda pedagogică. Dintre acestea, se remarcă Manualul practic al exercițiilor corporale și al jocurilor celor mai potrivite pentru întărirea corpului și a membrelor; Manualul de educație de gimnastică și morală; Noul manual complet de educație fizică, gimnastică și morală, care este un atlas.

Tendința autorului a fost să sporească potențialul fizic, intelectual și moral al cetățenilor francezi, Amoros fiind considerat creatorul și șeful școlii franceze de educație fizică. El și-a constituit întreg sistemul bazându-se pe legile biologice, dar și ținând cont de condițiile în care trăiesc cei pentru care le-a elaborat.

În concepția lui Amoros, gimnastica are un țel multilateral: fizic, psihic, social etc. El a fost cel care a sistematizat exercițiile fizice și a fundamentat științific sistemul de educație fizică.

Amoros împarte exercițiile în trei mari categorii:

Gimnastica civilă;

Gimnastica militară.

Gimnastica medicală.

Gimnastica civilă este adevărata gimnastică educativă. Ea cuprinde două feluri de exerciții:

elementare;

de aplicație – se execută cu ajutorul aparatelor.

Exercițiile de aplicație constituie gimnastica cu aparate,capitolul cel mai criticat de contemporanii săi. Amoros este inventatorul porticului și al piramidelor vii folosite în spectacole. Gimnastica cu aparate a constituit marea „vină” ce i se impută lui Amoros, deoarece punea accent pe gimnastica brahială, dând brațelor un rol nenatural și exagerat.

Dintre elevii lui Amoros, cel mai activ a fost NapoleomLaisne, care a înlocuit cântecul cu numărătoarea, pentru a puncta mișcările.

Clias are marele merit de a fi pus bazele gimnasticii copilăriei, cât și ale gimnasticii feminine.

Sistemul german

Progresele economice realizate către sfârșitul secolului al XVIII-lea au marcat evoluția Germaniei în toate domeniile. Întemeietorul școlii germane de educație fizică a fost Friedrich Ludwig Jahn (1778-1852), părintele gimnasticii. Sistemul creat de el a fost o gimnastică ce servea ca mijloc de pregătire militară.

Activitatea sa în domeniul educației prin gimnastică a început în 1810, când, rupând tradiția gimnasticii școlare, Jahn a adoptat o metodă proprie și originală: ieșea cu elevii săi afară din oraș, la câmp, la pădure, ca să facă exerciții în aer liber; astfel a fost organizat primul teren de exerciții gimnastice lângă Berlin, numit Turnaplatz. Deși gimnastica lui se adresa elementelor din afara școlii, totuși ea a pătruns și în învățământ. Cartea de bază a sistemului său este Arta gimnasticii germane.

Numeroși sunt cei care au adus critici sistemului creat de Jahn. Astfel, contemporanii săi nu au fost de acord cu metodica exercițiilor folosite, deoarece Jahn a subordonat interesul pedagogic, unui scop practic, creând, prin exercițiile sale violente, o gimnastică de forță proprie adulților, neglijându-i pe cei slabi.

Dar Jahn a avut și merite:

a mutat exercițiile fizice în plină natură;

a dezvoltat gustul pentru cunoașterea frumuseților morale, fiind un precursor al stilismului;

a menținut și propagat ideea folosirii jocului, a exercițiilor, a cântecului, a veseliei, a sociabilității.

Contemporan cu Jahn a fost Adolf Spiess (1810-1858), creatorul și organizatorul gimnasticii școlare germane. Gândirea pedagogică a lui Spiess a fost cristalizată în cele două opere ale sale: Teoria gimnasticii și Gimnastica pentru școlari.

Sistemul suedez

Creatorul gimnasticii suedeze, Per Henrik Ling (1776-1839), a avut ca izvor de inspirație școala daneză a profesorului Nachtegall, cel care a stabilit gradarea exercițiilor, de la cele ușoare, la cele grele și de la cele simple, la cele complexe, cel care a introdus gimnastica în toate școlile, unitățile militare și asociațiile populare.

În anul 1814, Ling înființează Institutul Central de Gimnastică din Stockholm. Sistemul lui Ling este reluat de discipolii săi, iar opera sa Fundamentele generale ale gimnasticii a apărut după moartea autorului ei, fiind redactată de fiul său, Hjalmar Ling, care a introdus diverse note, documente și aforisme găsite printre hârtiile tatălui său, sistematizând exercițiile, principiile și metodele astfel:

legile organismului omenesc;

principii fundamentale de pedagogie;

principiile gimnasticii militare;

principiile gimnasticii medicale;

principiile gimnasticii estetice;

elemente și mijloace ale gimnasticii.

În realizarea conceptelor sale, Ling pleacă de la om, de la omul anatomic și fiziologic, ajungând apoi la exercițiu. Acest lucru îl deosebește pe Ling de predecesorii săi, care plecau de la exercițiul în sine, considerându-l o necesitate fiziologică și căutând să-l aplice omului normal.

Gimnastica lui Ling conține mișcări care se bazează pe criteriul utilității, mișcarea fiind eminamente analitică, iar coloana vertebrală este considerată organul cel mai de seamă al mișcărilor omului, axa de sprijin a tuturor pârghiilor corpului. Principala funcție asupra căreia și-a îndreptat atenția a fost respirația, Ling acordând importanță mușchilor dorsali și ai centurii abdominale.

Sistemul lui Ling a inaugurat era fiziologică în educația fizică, fiind considerat o metodă de educație științifică, deoarece exercițiile au fost adaptate structurilor anatomice și funcțiilor corpului uman, satisfăcând trebuințele strict determinate ale organismului.

Sistemul suedez a făcut epocă, generalizându-se în proporții fără precedent în mediul școlar, supraviețuind în Europa până dincolo de jumătatea secolului al XX-lea ; în România, a fost înlocuit în anul 1948 cu gimnastica sportivă a lui Jahn.

Sistemul englez

Realizatorul spiritului sportiv în educația engleză a fost Thomas Arnold (1795-1842). Originalitatea sistemului constă în faptul că a folosit mijloace fizice pentru a realiza scopuri morale.

Educația fizică a lui Arnold nu este nici gimnastica de forță a lui Jahn, nici gimnastica analitică a lui Ling, nici gimnastica lui Amoros, ci o educație prin sport, pe care a realizat-o prin practicarea jocurilor sportive, ceea ce a dus la dezvoltarea acelei trăsături de caracter moral numită de englezi fair-play. Arnold consideră că jocurile de întrecere influențează puternic și deopotrivă atât fizicul tânărului, cât și trăsăturile de caracter (voință, perseverență, inițiativă, stăpânire de sine).

În epoca ce a urmat reformei lui Arnold, educația fizică în Anglia a continuat să se dezvolte pe diferite căi. Au fost înființate, încă din 1850, cluburile sportive, care devin din ce în ce mai numeroase și mai active, dezvoltând sportivismul, bazat pe tradițiile engleze.

În 1861, Hertbert Spencer (1820-1903) publica lucrarea: „Despre educația intelectuală, morală și fizică, considerând educația fizică temelia oricărei educații”.

Rusia

În Rusia un rol important în dezvoltarea educației fizice l-a avut fiziologul P.F.Leshaft (1837-1909), care a militat pentru crearea unui sistem de educație fizică fundamentat din punct de vedere științific.

I.3.6. Gimnastica în secolul alXX-lea

Reprezentanții de seamă ai gimnasticii secolului XX au delimitat importanța și valoarea sistemelor vechi, formulând o concepție nouă asupra gimnasticii.

Dintre toate sistemele, cele ale lui Ling și Jahn au avut o largă răspândire în lume, generând școli, instituții, activității competitive, dar peste ele, cu o reușită totală, care va cuprinde întreg mapamodul, va fi sistemul jocurilor, al întrecerilor creat de Arnold în Anglia; acesta este germenele sportului, ce va deveni către sfârșitul secolului al XX-lea una dintre cele mai răspândite, îndrăgite și practicate activități din lume.

De asemenea, specialiștii au explicat și așezat termenii de gimnastică și educație fizică la locul cuvenit. Termenul de gimnastică, folosit atâta vreme în înțelesul de educație fizică, a fost înlocuit, oficial, în anul 1910, prin Regulamentul francez de educație fizică. Astfel, pentru prima dată, termenul de educație fizică îl înlocuiește pe cel de gimnastică, stabilindu-se totodată și conținutul fiecărui termen.

Sfârșitul secolului al XIX-lea a fost marcat de crearea primelor federații naționale de gimnastică:

1832 – Federația elvețiană

1860 – Federația germană

1865 – Federația poloneză

Federația olandeză

Federația italiană

1873 – Federația franceză

1885 – Federația ungară

1906 – Federația română

Federația Internațională de Gimnastică ( FIG) a fost creată în anul 1881.

I.3.7. Gimnastica în România

Începuturile gimnasticii în școlile românești datează din timpul domniei lui Alexandru Ipsilante Vodă, în anul 1776, când aceasta se preda în școala domnească de la Sf. Sava.

În cursul procesului de organizare a învățământului, au apărut preocupări pentru introducerea în școli a educației fizice. Un pas hotărâtor l-a reprezentat Legea instrucției din 1864 (art.113) – de pe vremea lui A.I.Cuza, care a introdus ca învățături obligatorii în liceu, gimnastica și muzica, dar, din lipsă de personal, predarea gimnasticii a rămas multă vreme întâmplătoare. A fost perioada eroică a educației fizice din România.

Cu Gh.Moceanu (1831-1909), începe o nouă etapă a organizării învățământului gimnasticii în școală și armată, a pregătirii de profesori, a înființării de societăți, Moceanu fiind considerat pe drept cuvânt părintele educației fizice românești.

Dar, adevăratul organizator al educației fizice școlare a fost Spiru Haret, care s-a aflat de trei ori în fruntea Departamentului Instrucției (aproximativ 10 ani). Semnalul a fost dat de reforma învățământului primar și normal-primar din anul 1893, când s-a introdus gimnastica în școlile primare, s-au alcătuit programe, regulamente, instrucțiuni metodice, manuale; Spiru Haret a fost preocupat de organizarea și îmbunătățirea gimnasticii sub toate formele ei. El a stabilit obligativitatea de fapt a gimnasticii în școală, despărțind-o de instrucția militară și atribuindu-i o oră pe săptămână pentru fiecare clasă.

În anul 1922, s-a înființat Institutul Național de Educație Fizică din București, pentru pregătirea cadrelor didactice de specialitate, care de-a lungul timpului și-a schimbat denumirea de mai multe ori.

Școala românească de gimnastică s-a făcut remarcată încă de la primele apariții în competițiile internaționale de mare anvergură (J.O. de la Melbourne (1956) și Roma (1960) – locul III pe echipe la fete). În anul 1956 se organizează Campionatele Internaționale de gimnastică ale României, această competiție fiind considerată cel mai vechi turneu individual din lume; în 1957, la București, are loc prima ediție ale C.E. de gimnastică feminină.

După o perioadă de reorganizare și reorientare a activității de gimnastică, încep să se arate roadele prin cucerirea a numeroase medalii de aur, argint și bronz la C.M., J.O. și C.E. Astfel, în 1974, Dan Grecu cucerește prima medalie de aur (inele) a gimnasticii românești la Campionatele Mondiale de la Varna.

Gimnasta Nadia Comăneci este cea care a deschis o eră nouă în gimnastica mondială, devenind o figură legendară a secolului al XX-lea prin performanțele sale fără precedent, fiind prima gimnastă care a obținut nota 10 în concurs. La 14 ani, a fost campioană olimpică absolută la Olimpiada de la Montreal. De 3 ori consecutiv, a fost campioana absolută a Europei (1975, 1977, 1979), câștigând și alte numeroase medalii de aur, argint și bronz în concursurile din cadrul J.O., în Campionatele Mondiale și Campionatele Europene la care a participat, fiind desemnată de forurile internaționale cea mai mare sportivă a secolului al XX-lea.

Urmașele Nadiei Comăneci (Ecaterina Szabo, Daniela Silivaș, Aurelia Dobre, Cristina Bontaș, Lavinia Miloșevici, Gina Gogean, Simona Amânar, Maria Olaru, Andreea Răducan, Cătălina Ponor) și urmașii lui Dan Grecu (Marius Gherman, Marius Urzică, Dan Burincă, Ioan Suciu, Dan Potra, Răzvan Șelariu, Alin Jivan, Flavius Koczi, Marian Drăgulescu) au câștigat în ultimii 25 de ani numeroase titluri și medalii olimpice, mondiale și europene, situând România pe primul loc în ierarhia internațională. De menționat faptul că echipa feminină de gimnastică a cucerit de cinci ori consecutiv titlul mondial în concursul pe echipe (Dormund – 1993, Sabae – 1995, Lausanne – 1997, Tianjin – 1999, Gent – 2001).

Palmaresul gimnasticii românești este impresionant: 66 de medalii la Jocurile Olimpice dintre care 23 de aur, 115 medalii la Campionatele Mondiale dintre care 43 de aur, 153 de medalii la Campionatele Europene dintre care 56 de aur. Din totalul medaliilor, de 334, gimnaștii au cucerit 71, iar 263 de medalii au revenit gimnastelor.

Rezultatele deosebite obținute în marea performanță demonstrează existența unui sistem și a unei școli de gimnastică românească, ce a creat o tradiție și se bucură de o recunoaștere unanimă pe plan mondial.

I.3.8. Gimnastica în sistemul de educație fizică și sportivă din România

Ca ramură sportivă, gimnastica dispune de un conținut foarte bogat de mijloace care îi conferă statutul de disciplină de bază a sistemului de educație fizică și sportivă, dispunând de o teorie și o metodică proprie de predare, de mijloace și forme specifice de organizare, bazându-se pe datele științelor conexe (anatomie, fiziologie, biomecanică, biochimie, psihologie, pedagogie). Prin natura exercițiilor pe care le cuprinde, gimnastica se adresează și este accesibilă tuturor vârstelor (având efecte deosebite în sfera somatică, fiziologică, psihică și motrică), dar și celor cu calități deosebite, cu condiția ca practicarea exercițiilor de gimnastică să se facă organizat, continuu și corect.

Abordarea sistemică a studiului acestei discipline ne permite să punem în evidență atât obiectivele, caracteristicile și efectele gimnasticii cât și mijloacele și ramurile ce o constituie.

În cadrul sistemului de educație fizică și sportivă din țara noastră, gimnastica se regăsește în:

Învățământul de toate gradele – este cuprinsă în planurile de învățământ, bazându-se pe programe de instruire ascendente, pe clase și ani de studii:

preșcolar;

primar;

preuniversitar;

profesional;

special;

superior.

Activități necuprinse în planul de învățământ:

gimnastica zilnică;

gimnastica de înviorare;

momentul de educație fizică.

Activități de timp liber:

necompetiționale „Sportul pentru toți” (serbări școlare, tabere de vacanță, activități turistice, drumeții, excursii);

competiționale (campionatul școlii, cupe tradiționale).

Activitatea sportivă de performanță:

în școli și licee cu clase speciale;

în cluburi și asociații sportive.

În această unitate de învățare, studenții au posibilitatea cunoașterii evoluției gimnasticii pe plan mondial și național. Sunt prezentați în fiecare etapă de dezvoltare inițiatorii acestei discipline, cu realizările lor, cu contribuțiile majore aduse la îmbunătățirea acestei discipline sportive. Un rol deosebit în dezvoltarea gimnasticii și, implicit, a educației fizice l-au avut creatorii de sisteme pedagogice în educația fizică, ce au apărut în același timp în mai multe țări: în Franța – Amoros, în Germania – Jahn, în Suedia – Ling, în Anglia – Arnold.

De asemenea, în unitatea de învățare se fac delimitări clare între termenii de gimnastică folosiți de-a lungul timpului și termenul de educație fizică.

Sunt prezentate rezultatele deosebite obținute de gimnaștii și gimnastele din România, care domină pe plan mondial competițiile majore. Școala românească de gimnastică este recunoscută ca fiind una dintre cele mai puternice din lume. Cea care a deschis o eră nouă în gimnastică a fost și va rămâne Nadia Comăneci

multiplă campioană mondială și europeană, dar și olimpică. Este gimnasta de nota 10 de la Jocurile Olimpice de la Montreal din anul 1976.

CAPITOLUL II

FUNDAMENTAREA TEORETICO – ȘTIINȚIFICĂ A LUCRĂRII

II.1. Particularitățile morfo-funcționale și pshice la preșcolarii mari: 5-6 ani

„Creierul: ca volum este aproape ca adult, însă aria motrică este încă departe de maturizare. Excitația este mai puternică decît inhibiția, are o mare mobilitate și iradiere. Sistemul al doilea de semnalizare are încă un rol redus în activitatea și comportamentul copiilor.

Aspectele practice ale acestei situații sunt următoarele: copiii învață repede mișcări noi, le execută însă imprecis, neeconomic, angrenînd grupe musculare peste necesar. Învățarea se face mai ușor prin intuiție decît prin explicație (al doilea sistem de semnalizare slab). Coordonarea mișcărilor, orientarea în timp și spațiu sînt slabe, din cauza dezvoltării incomplete a analizatorului chinestezic (mioartroclimatic).

Aparatul locomotor

Oasele se pot deforma ușor în urmă unor solicitări mari și îndelungate. De aceea, se va avea grijă în alegerea mijloacelor și duratei de folosire a acestora. Se va evita efortul static și se va corectă permanent poziția și eventualele atitudini vicioase.Mușchii sînt puțin dezvoltați, predominînd grupele flexoare asupra celor extensoare; la această vîrstă copiii au tendința de a efectua mișcări folosind cu precădere mușchii flexori, ceea de poate duce cu timpul la deviații mai cu seama ale coloanei vertebrale. De aceea, în jocurile dinamice și în general în orice activitate de educație fizică se va pune accentul pe grupele musculare extensoare și pe metode de corectare – prin mișcare – a unor deficiențe de ținută.

Dintre calitățile motrice, viteza și forța sînt puțin dezvoltate, iar rezistența este cea mai slabă; de aceea nu se vor folosi exerciții cu efort static, ci numai cu efort dinamic, însă fără îngreunare și cît mai variate, pentru a nu plictisii copii.

Sistemul cardio-vascular

Este încă incomplet dezvoltat; oboseala apare rapid iar recuperarea cere un timp lung. De aceea exercițiile sub formă de jocuri dinamice trebuie să aibă pauze lungi. Metabolismul este foarte activ; consumul energetic pe kilocorp este mai mare că la adult. De aceea în alimentația copiilor de această vîrstă trebuie prevăzute mai multe calorii, iar conținul în principii alimentare să fie bogat în proteine (cu rol plastic), glucide (cu rol energetic) și vitamine.

Particularități sexuale: Deosebirile între băieți și fete sînt mici: de aceea instruierea se poate face după un program comun. Particularitățile morfo-funcționale permit inițierea copiilor de această vîrstă în practicarea unui număr mare de discipline sportive, ținând seama de recomandările făcute mai sus. O mențiune specială trebuie făcută pentru exercitiie de gimnastică de baza și învățarea înotului, care se pretează foarte bine la această vîrstă.”

II.2. Particularitățile psihice ale copiilor

„În activitatea practică, profesorul de educație fizică trebuie să țină seama și de particularitățile dezvoltării psihice a copiilor și juniorilor. Este un deziderat care condiționează bună desfășurare a activității sale și implicit rezultatele sportive ale elevilor pă care-i pregătește.

Prin dezvoltarea psihică se înțelege procesul complex de formare, crestre și maturizare a funcțiilor, însușirilor și capacităților psihice ale copiilor. Aceste procest se desfășoară neîntrerupt de la naștere pînă la atingerea vîrstei de adulte. În decursul dezvoltării sale, copilul parcurge succesiv și obligatoriu mai multe etape și stadii de dezvoltare psigica. Fiecare etapă a dezvoltării psihice – ce corespunde în linii mari unei perioade de vîrstă – are un anumit tablou psihic, caracterizat prin existența unor procese și însușiri psihice cu particularități proprii acelei vîrste. Acestea sînt denumite particularități psihice ale vîrstei. Trecerea de la o etapă la altă a dezvoltării psihice este determinată de apariția și formarea unor procese psihice tot mai complexe și mai perfecționare, care ameliorează continuu adaptarea la mediul social și natural al copilului.

Cunoașterea și respectarea particularitatilo de vîrstă constituie o necesitate pedagogică, întrucît condiționează modul de desfășurare a antrenamentelor, determina selectarea și folosirea metodelor și mijloacelor de pregătire în funcție de posibilitățile și perspectivele dezvoltării psihice a copiilor. Practică a dovedit elocvent că nerespectarea sau ignorarea lor duce la eșecul activității de intruire și educare.

Pentru activitatea sportivă prezintă interes cunoașterea particularităților de vîrstă ale copilului școlar:

-vîrstă școlară mică (67 – 1011 ani) sau antepubertara;

-vîrstă școlară mijlocie (11 – 14 ani), care sorespunde pubertății;

-vîrstă școlară mare (15 – 18 ani), care coincide cu adolescență.

VÎRSTĂ ȘCOLARĂ MICĂ

Particularități psihice. Vîrstă școlară mică este caracterizată prin dezvoltarea considerabilă a proceselor senzoriale, în special a calităților analizatorilor vizual și motor. Gîndirea, în pregres evident fta de etapă anterioară, este orientată spre concret. Această particularitate a gîndirii, care guvernează întreagă activitate de cunoaștere , reclamă în permanentă, în orice act de învățare și înțelegere, sprijinirea pe intuiție. Atenția este instabilă, posibilitățile de concentrare sînt reduse, voință slab dezvoltată. Totuși, varietatea activităților, prezentarea lor sub o formă atractivă, intuitivă, care captează interesul copiilor, stimulează calitățile atenției. Spiritul de imitație este puternic. Emoțiile au un caracter exploziv, copilul este ușor impresionabil, cu dispoziții labile ce alternează rapid de la voioșie la apatie și care se exteriorizează cu ușurință în conduită lui.

Alături de activitatea școlară în cadrul căreia copilul își însușește numeroase cunoștințe și deprinderi, jocul rămîne una din cele mai importante activități. Sînt preferate jocurile dinamice, deși, datorită insuficienței dezvoltaria inhibiției condiționate, copilul nu respectă cu strictețe regulile.

Conduită este caracterizată prin vioiviune, printr-o tendința irezistibilă spre mișcare. Unii autori sonsidera această perioada că fiind ultima atapa a excitabilității majore infantile, caracteriza prin predominarea tendințelor motrice (Gesell). Copilul este gata oricînd să alerge, să se cătare, să se joace cu coarda sau cu cercul (Kamm). Se atașează cu ușurință de adult și se străduiește să execute cît mai corect și fără obiecție sarcinile. Simte nevoia să fie apreciat și lăudat.

Considerații metodice. Programul de educație fizică și sport trebuie să se caracterizeze prin simplitate, multirateralitate și atractivitate. Este de dorit că procesul de intruiere să îmbrace pe cît posibil un caracter de joc, la care copilul să participe cu plăcere. În practică școlară există numeroase jocuri care, folosind reguli simple și accesibile, stimulează interesul copilului prin mișcare, reușind să-i capteze atenția asupra executării corecte a actului motric. Deoarece capactatea de receptionare a copilului este determinată de caracterul concret al gîndirii, intruirea trebuie făcută pe baza exemplului, al intuiției, întrucît orice exemplificare care abstractizează mișcarea diminuează interesul copilului. O cerință de mare însemnătate o constituie trăirea afectivă a actelor motrice, pentru că se dinamizează și se mărește capacitatea de recepție a copilului. Trăirea psihică favorabilă poate fi realizată – prin sădirea încrederii și dragostei copilului față de profesor, prin aprecierea favorabilă a execuțiilor și, în special, prin realizarea unui climat psihic de optimism , veselie și bună dispoziție.

PROBLEME DE SELECȚIE. Întrucît posibilitățile de predicție și prognostic ale evoluției psihice ulterioare a copilului și mai ales a consecințelor acestota asupra rezultatelor sportive sînt relative, considerăm că este indicat a se ține seama, atunci cinș se realizează selecția primară, numai de calitățile psiho-fiziologice cu caracter nativ, adică de calitățile care se schimbă într-o proporție mai mică în decursul ontogeniei. Amintim în acest sens calitățile ce decurg din particularitățile activității nervoase superioare, unele manifestări temperamentale, viteză de reacție și de execuție psiho-motrică, puterea de concentare etc.

PROBLEME DE COMPETIȚIE. Deoarece capacitatea de apreciere obiectivă a performanțelor de către copil este redusă, aspectele instructiv-educative ale pregătirii trebuie să se sprijine mai puțin pe cele de performanță și competiție. La această idee subscrie Horst Gartner care afirmă: “Motoul care trebuie să primeze în procesul de evoluție al competivității este următorul: nici prea devreme, nici prea des”.

PROBLEME DE PROFILAXIE PSIHO-PEDAGOGICĂ. Deși activitatea motrică pare inepuizabilă, copilul fiind capabil să se joace timp îndelungat fără să se odihnească, este necesar că eforturile lui să fie dozate. Ceea ce unui ochi neavizat i se pare a fi vivacitate, în esență poate fi rezultatul unei slăbiciuni excitabile determinate de oboseală sistemului mervos central (Kreindler).

Suprasolicitarea în activitățile fizice, care reclamă o atenție concentrată și o capacitate de reatie mai îndelungată, determina apariția unor stări de plictiseală, tendința la abandonarea exercițiului și, în special, manifestări de indisciplina.

În unele exericitii se ivește necesitatea pregătirii prealabile a copilului, întrucît în anumite situații, mai ales la fetițe, apar simțăminte de teamă, de neîncredere în forțele proprii și, în ultima instanța, de repulsie față de respectivele exerciții. Asta nu înseamnă , mai ale dacă ne referim la perioada cuprinsă între 9 și 10 ani, că exercițiile să fie prea ușoare, deoarce, după cum afirmă Ludwig Master, „doar prin dificultăți care se găsesc la limita posibilităților copilului acesta poate fi stimulat să depună eforturi mari și să poată gustă din satisfacția succesului”.”

II.3.Efectul exercițiilor fizice asupra copilului

„ Exercițiul fizic este mijlocul specific principal, este actul motric repetat sistematic și conștient în vederea îndeplinirii obiectivelor educației psiho-motorie și fizică. El își are originea în actul motric general al omului (în mișcare) realizat pentru întreținerea relațiilor cu mediul. Executând regulat exercițiile fizice corespunzătoare vârstei, copiii își perfecționează o serie de deprinderi motrice necesare în viață că: mersul, alergarea, săritură, echilibrul, târârea, cățărarea, aruncarea și prinderea; își formează o ținută corectă a corpului în toate pozițiile (stand, șezând, în mers etc.). Aceste exerciții contribuie în mare măsură și la formarea calităților pozitive de voință și caracter.

Exercițiile trebuie să fie accesibile vârstei copiilor, iar aplicarea lor să fie cât mai plastică, mai atractivă, uneori chiar hazlie, pentru a le crea o bună dispoziție și a-i deconecta.

La preșcolari, exercițiile fizice, destinate dezvoltării fizice generale, urmăresc, în primul rând să acționeze asupra elasticității și forței musculare a brațelor, picioarelor, spatelui și abdomenului, să mărească mobilitatea la nivelul articulațiilor umerilor, coloanei vertebrale, soldurilor, picioarelor. În acest scop se va acordă o atenție deosebită creșterii tonusului muscular la nivelul coloanei vertebrale și picioarelor cu accent pe exercițiile colective pentru prevenirea și combaterea atitudinilor deficiențe la nivelul toracelui, centurii scapulare, abdomenului și membrelor inferioare.

Practicarea exercițiilor fizice influențează favorabil activitatea tuturor aparatelor și sistemelor organismului contribuind la formarea și perfecționarea mișcărilor coordonate, a orientării în spațiu și timp, la dezvoltarea calităților motrice și formarea deprinderii copilului de a acționa organizat, disciplinat.”

II.4. Importanța jocurilor acrobatice în activitatile de miscare

„Asemenea celorlalte ramuri ale gimnasticii, și acrobatica dispune de numeroase mișcări de la cele mai simple la cele mai complicate, putându-le combina în forme variate în funcție de obiectivul urmărit și anume dezvoltare supleței, a preciziei, a îndemânării sau a eleganței.

Jocurile acrobatice trebuie considerate ca mijloace pregătitoare care ușurează formarea stereotipului dinamic, a deprinderilor motrice, deoarece tocmai cu ajutorul acestor jocuri acrobatice se asigură însușire elementelor de tehnică, sau a tehnicii elementare la aparate. Ele se pot adapta cu succes atât la particularitățile de vârstă cât și la gradul de pregătire în funcție și de posibilitățile motrice ale executanților.

Având în vedere efortul emoțional și aplicativitatea lor, efectele cele mai concludente ale acestor mijloace se oglindesc în activitatea cu adolescenții și îndeosebi cu copiii.

Jocurile acrobatice pot fi executate individual, pe perechi sau în grup, la sol sau la diferite aparate specifice. Aceste jocuri contribuie la întărirea sănătății și la perfecționarea calităților fizice, morale și intelectuale ale copiilor, ele fiind plăcute deopotrivă de executanți cât și de spectatori.

În funcție de particularitățile colectivului cu care se lucrează, profesorul va trebui să știe să aleagă cele mai indicate jocuri acrobatice.

Jocurile acrobatice sunt însușite cu cea mai mare ușurință de copii cu vârste intre 5-15 ani și de tineret. Acestea au o influență favorabilă, solicitând contracții musculare rapide din partea întregului organism, angrenând în mod special aparatul vestibular, respirator și circulator, influențând capacitățile morale și intelectuale ale executanților.

Prin jocurile acrobatice rezultatele favorabile nu se pot obține imediat și nu sunt atât de vizibile și de palpabile ca în alte discipline sportive în care efortul sportiv se poate materializa repede și ușor, în distanța parcursă, în timpul înregistrat sau în punctele obținute.

Randamentul lucrului desfășurat cu un colectiv va fi întotdeauna determinat de următorii factori:

– starea generală a sănătății;

– regimul alimentar;

– regimul de muncă;

– timpul acordat exercițiilor fizice;

– vârsta;

– sexul;

– gradul de antrenament;

– capacitatea de organizare;

– spiritul de disciplină în timpul lucrului în colectiv;

– voința și perseverența în executarea și repetarea exercițiilor;

– calitățile native ale executanților privind forța, viteza, rezistența, detenta și coordonarea.

Calitățile pe care le urmărim să le formăm la copii și tineret, prin practicarea jocurilor acrobatice sunt atât de ordin fiziologic, igienic, estetic, cât și de ordin moral și social.

Din punct de vedere fiziologic se urmărește întărirea sănătății prin influențarea favorabilă asupra marilor funcțiuni și în același timp dezvoltarea forței, rezistenței și creșterii capacităților de muncă, iar din punct de vedere estetic, prin exercițiile acrobatice se asigură o ținută frumoasă, eleganță și suplețe.

Contribuția la educația morală și etică se manifestă prin educarea curajului, hotărârii, vioiciuni, stăpânirii de sine, a încrederii în forțele proprii, a disciplinei și a spiritului de colaborare.

Toate aceste calități au din punct de vedere social o valoare deosebită în formarea unor cetățeni sănătoși, capabili de muncă productivă, cu calități morale deosebite.

Practicarea jocurilor acrobatice este deci o modalitate de a dobândi, menține sau perfecționa anumite calități fizice și morale. Prin coordonarea și autocontrolul organismului în mișcare, prin forța și rezistența pe care le cultivă, prin efectul lor asupra stării generale de sănătate, jocurile acrobatice sunt utile și altor ramuri sportive, constituind mijloace ajutătoare în realizarea pregătirii fizice generale, cât și celei psihologice.

Prin folosirea jocurilor acrobatice se formează o bună îndemânare și coordonare, un deosebit simț al echilibrului și orientării în spațiu alături de alte calități fizice dintre care amintim viteza de reacție și de execuție, forța, detenta și rezistența. La acestea se adaugă calitățile de ordin psihic ca:

– voință;

– perseverență;

– încrederea în forțele proprii;

– curajul.

Jocurile acrobatice sunt accesibile și vârstei preșcolare asigurând copiilor o dezvoltare fizică armonioasă. În lecțiile extracuriculare jocurile acrobatice trebuie combinate cu exercițiile din gimnastica de bază în vederea asigurării dezvoltării fizice multilaterale ale copiilor.

Marele avantaj a jocurilor acrobatice constă în aceea că ele se pot executa cu ușurință fără să necesite instalații și aparate speciale. Dacă avem la dispoziție o saltea, un covor, un preș sau o rogojină, activitatea se poate desfășura satisfăcător. În lipsa acestor materiale ajutătoare se poate lucra și în aer liber, pe iarbă.

Datorită accesibilității, posibilității practicării în condiții simple cu o înzestrare materială sumară, recomand intensificarea jocurilor acrobatice, alături de gimnastica de bază, ambele contribuind la asigurarea unei pregătiri fizice corespunzătoare.”

II.5. Aplicabilitatea, locul și rolul jocurilor acrobatice în lecția de antrenament in gimnastică

„Dacă în ceea ce privește educația estetică a elevilor din clasele I-VIII (coruri, dansuri, orchestre, diferite cercuri) putem spune că se depune o muncă intensă, nu același lucru se poate spune și de educația fizică, altfel spus, ar trebui ca și profesorul de educație fizică să se implice mai mult pentru a putea apoi să iasă și el în evidență în timpul unei serbări școlare cu ceva din munca depusă în cadrul lecțiilor.

Introducând jocurile acrobatice, piramide sau diferite exerciții de mișcare, profesorul de educație fizică oferă ceva nou, ceva plăcut și chiar o spectaculozitate mai mare unei serbări cultural-sportive obișnuită numai cu cântece, dansuri, poezii sau piese de teatru.

Consider că jocurile acrobatice pot și trebuie introduse în serbările școlare cu următoarele prilejuri:

– deschiderea anului școlar;

– întrecerile între școlii;

– zile festive (8 martie, 1iunie);

– cu prilejul diferitelor comemorări, dezveliri de monumente, vizite oficiale;

– închiderea anului școlar.

Serbările școlare reușite în care sunt introduse și jocurile acrobatice, piramide sau diferite exerciții de mișcare sunt un prilej de mândrie pentru părinți, directori, profesori, învățători și un izvor de satisfacții pentru elevi. În timpul pregătirii jocurilor acrobatice pentru un anumit eveniment menționat mai sus trebuie să existe o disciplină perfectă, dar în același timp o atmosferă lipsită de rigiditate favorabilă activității respective.

Repetițiile lungi și plictisitoare distrug entuziasmul subminează disciplina, atrăgând după sine aprecieri nefavorabile din partea părinților. Serbările școlare trebuie pregătite din timp, lucrul executat sistematic, progresiv și într-o perfectă dozare.

Unii dintre elevii angrenați în ansambluri vor continua activitatea sportivă în cadrul secțiilor sportive ale școlii sau a altor cluburi.

Satisfacția de a fi făcut parte dintr-o serbare școlară reușită la care a participat pe plan sportiv poate fi pentru un elev de gimnaziu calea de pătrundere spre sportul de performanță, în gimnastică sau alte ramuri sportive.

Cu siguranță că părintele unui copil ce execută un element acrobatic spectaculos, frumos, „curat” dar totodată posibil periculos va fi mult mai încântat de copilul său față de părintele care își va vedea copilul recitând o poezie în aceiași tonalitate, cu aceiași rimă, fără pic de inovație sau față de părinții ai căror copii vor interpreta un act dintr-o piesă de teatru, a-nu-stiu-câta-oară pusă în scenă, de fiecare dată rostind aceleași replici, făcând aceleași gesturi, totul încheindu-se chiar înainte de a fi început.

Totodată, corelarea unor jocuri acrobatice cu o muzică ritmată va face ca toți cei prezenți, spectatori, elevi, părinți, cadre didactice și personalități să se simtă ca și cum ar lua și ei parte la acele jocuri, probabil retrăind pentru câteva clipe anii copilăriei.”

II.6. Structura tip a lectiei de gimnastica

„Scopul primei părți a lecției – introductivă – este de a organiza grupa și de a o pregătii pentru executarea exercițiilor ce vor urmă. Durata primei părți a lecției este de 3-5 min.

Sarcinile metodice speciale sînt:

-organizarea grupei și educarea spiritului de disciplină;

-concentrarea atenției;

-stimularea moderată a schimburilor din organism și încălzirea organismului;

-crearea stării emoționale necesare.

Partea a II-a a lecției – pregătitoare – are că scop întărirea sănătății, dezvoltarea fizică generală a organismului ,educarea capacității elevelor de a-și dirija mișcările proprii; această parte a lecției are că scop pregătirea specială pentru partea fundamental a lecției respective.

Sarcinile metodice special sînt:

-dezvoltarea forței și elasticității mușchilor;

-întărirea aparatului ligamentar al articulațiilor, mărirea amplitudinii mișcării din articulație;

-formarea unei ținute corecte;

-dezvoltarea coordonării generale a mișcărilor;

-întărirea sistemului nervos, a organelor respirației și circulației;

-dezvoltarea stăpînirii de sine, a hotărîrii, a perseverenței.

Durata părții a două a lecției este de 10-15 min.

Partea a III-a a lecției – fundamentală – are că scop educarea deprinderilor motrice și a capacității de a aplică în mod correct și economic aceste deprinderi, în diferite condiții schimbătoare.

Sarcinile metodice sînt:

1.Formarea și perfecționare deprinderilor tehnico-sportive a exercițiilor de gimnastică specială și direct aplicative:

a)dezvoltarea continuă și perfecționarea forței, elasticității,supletei;

b)perfecționarea coordonării mișcărilor și a indeminarii;

c)dezvoltarea vitezei și a rezistenței;

d)antrenarea sistemului nervos și a organelor respirației și circulației;

e)educarea participării creatoare, a stăpînirii de sine, a perseverenței, a conștiinței înalte, a simțului coletivului și ajutorul reciproc.

2.Aplicarea deprinderilor și calităților însușite în condiții complicate și schimbătoare, ceea ce contribuie la perfecționarea ulterioară a calităților fizice, morale și de voință.

Durata părții a treia a lecției este de 30 –35 de min.

Partea a IV-a a lecției – de încheiere – are că scop de a încheia muncă de instruire a elevelor

Sarcinile metodice speciale sînt:

a)aducerea organismului într-o stare relative de liniște;

b)pregătirea pentru activitatea care urmează sau pentru odihnă.

Durata părții de încheiere a lecției este de 5-10 min.”

II.7. OBIECTIVELE GIMNASTICII

Datorită bogăției de mijloace de care dispune, gimnastică urmărește realizarea următoarelor obiective la micile gimnaste:

asigurarea suportului fizic și psihic pentru desfășurarea diferitelor activități;

realizarea încălzirii generale a organismului;

dezvoltare fizică armonioasă;

formarea și menținerea reflexului de postură (ținuta corect a corpului);

prevenirea instalării deficiențelor fizice;

dezvoltarea aptitudinilor condiționale (V.R.F) și coordinative (îndemânare);

formarea priceperii de a alterna încordarea cu relaxarea;

îmbunătățirea elasticității musculare și mobilității articulare;

formarea bazelor generale ale mișcării;

educarea simțului estetic, a controlului și acțiunii gesturilor.

formarea unor trăsături pozitive de personalitate ca: vointna, curajul, perseverenta, stăpânirea de sine, disciplina constientă, răspunderea personală.

II.8. Obiectivele gimnasticii acrobatice

Obiectivele gimnasticii acrobatice sunt urmatoarele:

• dezvoltarea fizică armonioasă a organismului, formarea personalității executanților;

• dezvoltarea forței, mobilității articulare și elasticității musculare;

• dezvoltarea echilibrului, coordonării, capacității de orientare în spațiu și dirijării precise a mișcărilor;

• perfecționarea tehnicii și execuției specifice, în vedere obținerii de performanțe remarcabile;

• formarea obișnuinței de a practica independent exercițiile acrobatice.

CAPITOLUL III

DESIG-UL CERCETARII

III.1. Scopul cercetarii

Scopul primordial al introducerii jocurilor acrobatice, a fost acela de a da posibilitate copiilor să facă ceea ce știu ei mai bine – să se joace – speculând totodată acest fapt prin introducerea în respectivele jocuri cu elemente acrobatice, elemente ce s-a vrut însușite cu zâmbetul pe buze, cât mai corect, cât mai repede și în condițiile în care copiii nu le percepeau ca niște exerciții greoaie ci ca niște jocuri de echipă sau individuale ce le mențineau buna dispoziție și starea de spirit.

Cunoștințele variate acumulate în 15 ani de perfomanță mă susțin pe tot parcursul lucrării. Sper ca în urma experimentului să adaug un plus de experiență practico-metodică

III.2. Ipoteza

Cercetarea de față s-a conturat dintr-o necesitate practică privind găsirea unor soluții ca fetitele sa invete unele elemente de baza din gimnastica acrobatica. De la bun început am sperat în formarea la nivel înalt a diferitelor deprinderi de mișcare, și educative, ce le vor servi ulterior fetitelor atât în activitatea sportivă cât și în viață.

Cu ajutorul jocurilor acrobatice se pot invata unele elemente actobatice la varsta de 4-6 ani.

Tot datorită jocurilor ce urmau să le experimentez cu fetitele, speram că acestea vor reuși la sfârșitul cercetarii să execute elementele invatate pentru a le putea demonstra parintiilor ,ca eforturile depuse in 3 luni au meritat.

Nu în ultimul rând, trebuie să avem în vedere ajutorul pe care îl primesc, fără să conștientizeze, prin practicarea jocurilor acrobatice, tinerele talente, viitoare sportive de performanță prin descoperirea vocației.

III.3.Metodele de cercetare

Metoda observatiei

“Alături de alte procedee și metode, este printre cele mai des folosite în cercetarea diferitelor aspecte ale educației fizice și a sportului, fie ca metodă independentă, fie ca mijloc de culegere a datelor necesare introducerii unor experimente etc. Printre modalitățile prin care antrenorul poate să culeagă informații obiective este și observarea și înregistrarea aspectelor care îl interesează. În lucrarea de față vom utiliza “observația intenționata, care are un caracter sistematic, fiind caracteristică cercetării științifice”.

Studiul materialului bibliografic

Prin metoda studiului materialului bibliografic s-a încercat adunarea a cât mai multor informații din literatura de specialitate, pentru a se reuși fundamentarea acestei cercetări. Informațiile au fost preluate din materialele prezentate în Bibliografie.

Metoda statistico-matematică

“Datele obținute în cercetarea psihologică, prin intermediul metodelor mai sus descrise, sunt date brute; investigarea diverselor fenomene, aspecte implicate în activitatea școlară (precum: nivelul de cunoștințe al elevului, nivelul factorilor psihici angajați în învățare, randamentul diferit al învățării în funcție de valoarea diferită a respectivilor factori psihici, condițiile perfectibilității factorilor psihici, oscilațiile de randament ale elevului, sau a clasei, pe parcursul trimestrelor sau anilor școlari, etc.) reclamă și o evaluare a acestora. De aceea, datele brute trebuiesc apoi analizate, prelucrate, pentru că din exprimările numerice să se desprindă, să se formuleze concluzii cu privire la legitațile fenomenelor studiate.

Metodele statistice rezidă în ordonarea, clasificarea și corelarea datelor, cu scopul ca din estimarea lor numerică să se obțină concluzii asupra unor fenomene esențiale, descoperirea legilor acestora. Metodele statistice reprezintă un instrument de analiză calitativă.”

CAPITOLUL IV

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA EXPERIMENTULUI

IV.1. Date despre locul și participanții la experiment

Studiul care l-am efectuat, în vederea întocmirii lucrării pentru obținerea licenței, a avut loc în anul 2014 la C.S. Top Performance din Oradea, județul Bihor, începând cu dată de 3.02.2014 – 30.04.2014.

Subiecții cercetării mele l-au reprezentat fetițele de la grupa de inițiere din cadrul secției de gimnastică a asociației, cu vârstă cuprinsă între 4 și 6 ani. Având în vedere că fetițele sunt în grupa de inițiere antrenamentele se desfășurau de 2 ori pe săptămâna. Un antrenament dura 1ora și 30 de minute.

Prezint în continuare tabelul nominal cu fetițele pe care le-am selectat pentru a lua parte la studiul propus.

Tabel nr.1 Componența grupei de gimnastica

IV.2. Desfășurarea propriu – zisă a experimentului

Fiind la început de drum cu fetițele, am selectat din multitudinea de jocuri acrobatice pe cele care am crezut că se potrivesc mai bine cu vârstă și nivelul de pregătire în învățarea unor elemente acrobatice cum ar fi:

– rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit;

– stand pe mâini cu sprijin la scara fixă;

– semi-sfoara;

– sfoara inainte;

– podul de jos;

– cumpăna pe genunchi.

Dintre fetițele selecționate în vederea experimentului, cele mai bune au învățat jocurile acrobatice mai dificile, iar cele mai puțin bune au exersat jocurile acrobatice cu grad de dificultate mai redus.

După aproximativ patru săptămâni de la începerea experimentului am efectuat primul test și am observat că încet, încet, încep să se descurce la executarea jocurilor acrobatice.

Primul test a constat în evaluarea progresului făcut de către fetițe, cu puncte de la 1 la 5 a elementelor pe care ele au reușit să le deprindă prin intermediul jocurilor acrobatice. Elementele învățate au fost semisfoara și cumpăna pe genunchi.

Criteriile de punctare ale elementelor:

• Semisfoara

„Este un element acrobatic static, unde poziția este stând pe un genunchi așezat pe călcâi celălalt picior este întins înapoi sprijinit pe partea anterioară. Trunchiul la verticală și brațele pot fi în diferite poziții.”

Fig. nr.1- reprezintă semisfoara

Tabelul nr.2 reprezintă criteriile de punctare ale elementului semisfoara

Cumpana pe un genunchi

„Este o poziție derivată din poziția stand pe genunchi sprijinit. Trunchiul și capul sunt în extensie, piciorul liber se ridică cât mai sus. Brațele sunt paralele, așezate pe sol la lățimea umerilor, formând cu trunchiul un unghi de 90º.”

Fig. nr.2- reprezintă cumpana pe un genunchi

Tabelul nr.3 reprezintă criteriile de punctare ale cumpenei pe un genunchi

Al doilea test a avut loc în dată de 28.03.2014. La al doilea test am notat progresul făcut de către fetițe a elementelor acrobatice care au fost sfoara și podul. La fel ca și la primul test am notat progresul fiecăreia cu punctaje de la 1 la 5.Criterii de punctare ale elementelor:

Criterii de punctare:

Sfoara înainte

„Este o poziție in care picioarele, mult depărtate, formează o linie dreaptă. Este un element acrobatic, static de mare mobilitate, care solicită articulațiile coxo-femurale, dar și elasticitatea musculaturii membrelor inferioare. Corpul este asezat pe partea anterioara a piciorului din inapoi si pe partea poterioara a piciorului din inainte. trunchiul este la verticala, usor extins, cu mainile sprijinte pe sol sau in diferite pozitii.”

Fig. nr.3- reprezintă sfoara înainte

Tabelul nr.4 reprezintă criteriile de punctareale elementului sfoara înainte

Podul de jos

„Este element acrobatic static de mare mobilitate (a coloanei vertebrale si centurii scapulohumerale).

Descrierea tehnică: din culcat dorsal se îndoaie picioarele din genunchi și se depărtează ușor, sprijinindu-se pe sol, cu toată talpa, in același timp mainile iau contact cu solul, in dreptul capului, cu fața palmară. Din această poziție se intind brațele si picioarele, bazinul se proiectează, in sus in așa fel ca proiecția umerilor să cadă deasupra palmelor. Capul se apleacă (duce) mult inapoi, genunchii se intind.”

Fig. nr.4- reprezinta podul

Tabelul nr.5 reprezintă criteriile de punctare ale podului

Testarea finală a avut loc în luna aprilie în data de 30.04.2014. La această testare am evaluat elementele : rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit si standul pe maini cu sprijin la scara fixă. La fel ca si la primul si al doilea test am notat evolutiile fetitelor si am acordat punctaje de la 1 la 5.

Criterii de punctare ale elementelor:

Rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit

„Este un element acrobatic dinamic cu rotare completă în plan sagital, din grupa rostogolirilor.

Descriere tehnică -din sprijin ghemuit, mâinile așezate pe sol înaintea vârfurilor și la lățimea umerilor, urmează o împingere scurtă din vârful picioarelor pentru a imprima corpului forță și viteză necesară mișcării, simultan cu ridicarea șezutei, rotunjirea spatelui, aplecarea capului înainte cu bărbia în piept. Greutatea corpului trece temporar pe brațele care se îndoaie, se așează ceafă pe sol, iar corpul se grupează și rulează pe spate spre înainte. După împingere, mâinile apucă gambele, sub genunchi, iar picioarele rămân îndoite la piept, până la finalul rulării, când umerii se proiectează spre înainte și se ajunge în sprijin ghemuit.

Astfel, are loc o rotare completă in jurul axului transversal, în care corpul trece succesiv de pe picioare pe mâini, ceafă, bazin și, iar picioare, revenind în poziția inițială de sprijin ghemuit.”

Tabelul nr.6 reprezinta criteriile de puncture a rostogolirii înainte din ghemuit în ghemuit

Stând pe mâini cu sprijin la scara fixă (stând răsturnat anterior)

„Este un element specific de echilibru și forță, fiind unul dintre elementele cheie în gimnastica acrobatică și sportivă (artistică).

Însușirea corectă a acestui element de bază, necesită o bună dezvoltare a forței musculaturii brațelor, spatelui și a celei abdominale, o bună mobilitate la nivelul articulațiilor coxo-femurale și scapulo-humerale, o elasticitate optimă a musculaturii posterioare a picioarelor.

Dificultatea constă în faptul că suprafață de susținere este redusă numai la spijinul mâinilor, care se așază pe sol la o distanță egală cu lățimea umerilor, corpul fiind întins din toate articulațiile, unghiul dintre corp și brațe va fi deschis la 180°, capul ușor ridicat cu privirea înainte, pieptul și vârfurile vor fi sprijinite de scară fixă.

Poziția initială este sprijin culcat facial cu picioarele spre scara fixă, picioarele pașesc alternativ pe scara fixă, iar palmele pașesc spre scara fixă pe sol. Corpul ajunge în poziția răsturnat cu brațele întinse, pieptul lipit de scara fixă, picioarele întinse in sus langă scara fixă.”

Fig. nr.5- reprezintă stândul pe mâini cu sprijin la scara fixă

Tabelul nr.7 reprezintă criteriile de punctare ale stândului pe mâini cu sprijin la scara fixa

Având în vedere că fetele sunt la grupa de inițiere a secției de gimnastică la începutul experimentului au reușit să obțină punctaje destul de bune în urmă evaluării reușind să mă surprindă plăcut.

Menționez că procentajul de însușire perfectă a elementelor prin jocurile pe care le-am introdus în lecție nu a fost cum am așteptat de 100%.

Pentru fiecare test am acordat punctaje, ținând seama atât de executarea mai mult sau mai puțin corectă a exercițiilor cât și de progresul realizat de copii de la începutul experimentului până la finalul acestuia.

CAPITOLUL V

PREZENTAREA MIJLOACELOR ACROBATICE CARE S-AU EXPERIMENTAT PE ÎNTREAGA DURATĂ A CERCETĂRII

V.1. Descrierea jocurilor acrobatice și ilustrarea grafică

1.MIRIAPODUL

„Copiii sunt organizați în coloană câte unul. Se așează pe patru labe, pe palme și pe genunchi, unul după altul. Fiecare prinde cu ambele mâini gleznele celui din față. Deplasarea se face deodată, cu mâna dreaptă și piciorul drept. Deplasarea se poate executa atât spre înainte, cât și spre înapoi, făcând jocul mai atractiv.

Indicatii metodice:

-se formează 2 echipe, iar care ajunge prima la locul stabilit, castigă.”

Acest joc acrobatic a fost folosit in invatarea elementelor: semisfoara si cumpana pe un genunchi.

Fig. nr.6- reprezintă poziția de incepere a jocului

Fig. nr.7- reprezintă jocul propriu-zis

2.TRANSPORTAREA BUSTEANULUI

„La o distanță de 20-30cm una de celălaltă. Ultima din rând rămâne în picioare, iar celalalte trec în culcat facial, cu brațele sus. Cea rămasă în picioare trece culcat transversal peste celalalte colege, la nivelul bazinului. La comandă toate se rostogolesc lateral dreapta (stânga).

Indicații metodice:

jocul continuă până când toate fetitele au fost transportate;

când ,,bușteanul” a depășit-o pe primua din formație, trece în culcat facial iar ultimula devine ,,buștean”;

jucătorii trebuie să se rostogolească în mod uniform și continuu.”

Acest joc acrobatic a fost folosit in invatarea elementelor de rostogolire.

Fig. nr.8- reprezintă jocul „Transportul bușteanului”

3.ROABA

„Fetitele vor fi în formație de câte doua, pe perechi, unua se așează în sprijin înainte, cu trunchiul înclinat și picioarele sprijinite pe mâinile celei ce se află în stând înapoia sa. Se vor executa deplasări înainte și înapoi.

Variante:

– Dintre cele trei participante, două se vor așeza în sprijin înainte, cu trunchiul înclinat și picioarele sprijinite pe brațele celei de-a treia care se află în stând înapoia lor cu mâinile pe șolduri.

Indicatii:

-două cate două, sub formă de concurs, care echipa ajunge prima castigă.”

Jocul acrobatic „Roaba” a fost de ajutor in invătarea podului si a standului pe maini la scara fixă cu sprijin.

Fig. nr.9 reprezintă jocul „Roaba”

4.SECERATUL

„Participantele se vor fi așezațe în linie, în poziție sprijin ghemuit, cu intervale de între ele. Prima din față se va deplasa spre coada șirului purtând un obiect pe sub picioarele partenerelor (baston, minge, măciucă, minge medicinală). Acestea sunt obligațe să ridice picioarele cât mai sus, ridicând astfel bazinul deasupra punctului de sprijin pentru a se feri de obiectul care trece pe dedesubt, rămânând un moment numai pe sprijin în mâini. Jocul se desfășoară sub formă de întrecere pe mai multe echipe, iar rezultatul va fi în funcție de cel mai mic număr de penalizări.

Notă:

– se penalizează orice atingere cu picioarele, în momentul trecerii obiectului.

Variante:

– trecerea încetinită, pentru a menține mai mult poziția de stând pe mâini

– trecerea cu două obiecte deodată pe sub picioarele executanților.”

„Seceratul” a venit in ajutor pentru pregatirea podului de jos, standul pe maini la scara fixa cu sprijin si rostogolirilor.

Fig. nr.10- reprezintă jocul „Seceratul”

5.TANCUL ÎN DOI

„Participantele vor fi asezate în formație de cate doua, pe perechi. La fiecare pereche prima se culcă pe spate, ridicând picioarele la verticală. Partenera sa stă înapoi cu picioarele ușor depărtate, apucând cu mâinile gleznele picioarelor ridicate ale celei de jos, care la rândul său o apucă de glezne. Din această poziție se execută rostogolire înainte fără a da drumul la glezne.

În momentul rostogolirii așezarea pe sol cu picioarele ridicate a celui culcat se face pe tălpi, prin îndoirea genunchilor, iar cel de pe sol fiind ridicat și tras în sus pentru o rostogolire legată, în sensul deplasării.

Notă:

– câștigă echipa care execută rostogolirea mai repede și mai corect.

– acest joc se va executa atât pe saltele cât și pe iarbă.”

Acest joc a servit la elementele de rostogolire.

Fig. nr.11- reprezintă „Tancul in doi”

6.DEPLASARE ACROBATICĂ

„In coloană câte una, cu brațele sprijinite pe umerii celei din față, la comandă, se va executa, tot la al treilea pas, balansul piciorului înainte sus, înapoi si latereal.

Variante:

– în coloană cu mâinile pe umerii celei din față, iar cu piciorul din aceeași parte ridicat cu genunchii peste orizontală, execută deodată deplasarea înainte la semnalul profesarei.

– în coloană, vor duce, tot la al treilea pas, piciorul sus cu o ușoară îndoire din genunchi.”

„Deplasarea acrobatica” a fost de ajutor pentru realizarea elementelor: semisfoara si sfoara, deprinderea simtului ritmului.

Fig. nr.12- reprezintă „Deplasarea acrobatica”

7.DANS ACROBATIC

„In coloană câte una, cu o mână pe umărul celei din față, iar cu o mână prinzând piciorul întins și ridicat la orizontală a celei din spate. Deplasarea se execută înainte prin sărituri consecutive și simultane, executate la semnal, la numărătoare, la bătaie din palme.

Variante:

– din aceiași poziție, însă o mână va fi pe umărul celui din față iar cu cealaltă mână vor prinde glezna piciorului celui din față, aceasta având piciorul îndoit la 90 de grade spre înapoi.”

„Dansul acrobatic” a fost de ajutor pentru realizarea elementelor:semisfoara si sfoara si dezvoltarea fortei explozive la membrele inferioare.

Fig. nr.13- reprezintă „Dansul acrobatic”

8. MERSUL PE SUB PUNTE

„Participantele se vor așeza în linie pe un rând, în poziția pe genunchi cu sprijin pe palme. Prima pornește în mers târâs pe coate si pe genunchi pe sub puntea alcatuită de colege.

Când ajunge la capătul șirului se așează lângă ceilalalte, iar următoarea se ridică și continuă trecerea pe sub punte.

Indicatii:

-jocul se poate desfășura cu trecerea pe punte. Toti jucatorii trebuie să înceapă mersul de la același capăt.”

Pentru invatarea cumpenei pe un genunchi am folosit acest joc si anume „Mersul pe sub punte”.

Fig. nr.14- reprezintă pozitia de initiere a jocului

Fig. nr.15- reprezintă desfășurarea jocului

CAPITOLUL VI

REZULTATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETAREA LOR

VI.1. Ordonarea, prelucrarea și interpretare rezultatelor

Din analiza rezultatelor celor trei teste reiese că marea majoritate a fetitelor au reușit să progreseze în cea ce privește însușirea elementelor acrobatice, însă au fost și cazuri când au rămas la același nivel, din fericire nu prea multe.

Cele mai multe fete și-au însușit foarte bine marea parte din jocuri, iar unele și le-au însușit pe majoritatea la un nivel mediu; însă au fost și cazuri în care și-au însușit toate jocurile la nivel înalt.

Cred că o mare influență asupra repetării exercițiilor prezentate a avut-o și distribuirea colectivului în funcție de calitățile fiecăreia; unele având de executat pe parcursul experimentului jocuri mai ușoare, nu așa de solicitante, dar care totuși care cereau un efort fizic și intelectual crescut, în timp ce altele cu deprinderi și calității motrice de un nivel mai înalt având în sarcina jocuri din cele mai grele, mai complicate și care cereau o mai mare îndemânare, o mai bună orientare în spațiu și o viteză de execuție crescută corespunzatore varstei lor.

Tabele centralizatoare cu rezultatul celor trei teste susținute

Testul nr.1:

Tabel nr.8 Testul nr.1

Din tabelul de mai sus putem observa că, din 10 copii la elementul semisfoara 5 au obținut valoarea 4 iar 5 valoarea maximă și anume 5. La elementul cumpăna pe un genunchi un singur copil a obținut valoarea 3, 5 copii au obținut valoarea 4 iar 4 copii valoarea 5.

Elementul cu valoarea cea mai ridicată în urma primei testări este semisfoara, majoritatea copiilor au executat cu mai multă ușurință elementul.

Fig. nr.16-reprezintă punctajul acordat in urma primului test

Fig. nr.17- reprezintă nivelul de însușire a semisfoarei

Fig. nr.18- reprezintă nivelul de însușire a cumpenei pe un genunchi

Testul nr.2:

Tabel nr.9 Testul nr.2

Din tabelul nr.9 am observat că, din 10 copii la elementul sfoara, 4 au obținut valoarea 5, 3 valoarea 4, 2 valoarea 3, iar un singur copil valoarea 2. La podul de jos 5 au obținut valoarea 5, 3 copii au obținut valoarea 4 iar 2 copii valoarea 3.

Elementul cu valoarea cea mai ridicată în urma testului numărul 2 este podul de jos, deoarece subiecții au mai multă mobilitate la spate decât la picioare putând să execute cu mai mare ușurință acest element.

Fig. nr.19- reprezintă punctajele obținute la testul al doilea

Fig. nr.20- reprezintă nivelul de însușire a elementului sfoara

Fig. nr.21- reprezintă nivelul de însușire a podului de jos

Testul nr.3:

Tabel nr.11- Testul 3

Din tabelul nr.11 putem observa că, din 10 copii la elementul rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit 5 au obținut valoarea 5, 3 valoarea 4 iar 2 valoarea 3. La elementul stând pe mâini cu sprijin la scara fixă 2 copii au obținut valoarea 5, 3 copii au obținut valoarea 4, 3 copii valoarea 3 iar 2 au obținut valoarea 2.

Elementul cu valoarea cea mai ridicată în urma ultimei testări este rostogolirea înainte din ghemuit în ghemuit, deoarece acest element are un grad de dificultate mai scăzut decât standul pe mâini cu sprjin la scara fixă.

Fig. nr.22- reprezintă punctajele obținute la testul 3

Fig. nr.23- reprezintă nivelul de însușire a elementului rostogolire din ghemuit in ghemuit

Fig. nr.24- Reprezintă nivelul de însușire a elementului stand pe maini cu sprijin la scara fixă

VI.3 Concluzii

La finalul experimentului, dând timpul înapoi și privind de unde am plecat, am realizat cu bucurie că am reușit, chiar dacă nu cu tot colectivul, să-mi ating scopul principal și să pot bifa în dreptul sarcinilor: ca prin intermediul jocului să execute toate elementele acrobatice propuse, i-am ajutat să înțeleagă că progresul depinde în primul rând de ei, am reușit (și cred că acesta este cel mai important lucru) să-i determin să participe activ la oră; am reușit deci să le stârnesc interesul pentru lecție și pentru atingerea obiectivelor prin joc.

Progresul lor a fost surprinzător și că în final unii și-au însușit toate jocurile la perfecție, alții doar unele la perfecție și restul la nivel mediu, rezultatul fiind mulțumitor.

În cea ce privește atingerea obiectivului, și anume invatarea elementelor acrobatice prin practicarea jocurilor acrobatice, mă declar mulțumită, mai ales că unii copii au ajuns să poată executa elemente acrobatice dintre cele mai dificile (stând în mâini cu sprijin la scara fixa, sfoara).

Sper ca pe viitor, pe parcursul acestei meserii, să ajut cât mai mulți copii să învețe cu ușurință unele elemente.

Așa cum am prevăzut și în ipoteză, cei mai mulți copii vor aprecia jocurile acrobatice deoarece au fost un mod de a lucra prin intermediul jocului neștiind că pot învață unele elemente cu zâmbetul pe buze.

Activitatile extracuriculare ajută la disciplinarea, la ordonarea și stabilirea unor raporturi corecte între indivizi. Prin intermediul ei reușim să canalizăm energiile pentru a crea un suport muncii intelectuale; vigoarea, rezistența și puterea de a învinge prin exercițiul fizic practicat ordonat și sistematic.

Exercitiile fizice nu urmăresc conturarea musculaturii și puterea fizică, ele ajută la armonizarea organismului și la crearea unui echilibru între fizic și mental.

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

anexa 1

PLAN DE LECTIE

Ziua si data:5.03.2014

Locul: sala de sport a clubului C.S Top Performance

Ora: 17:00-18:30

Obiective: Invatarea elementelor- sfoara inainte si podul de jos

Anexa2

PLAN DE LECTIE

Ziua si data:3.04.2014

Locul:Sala de sport a C.S Top performance

Ora: 17:00-18:30

Obiective: Invatarea rostogolirii inainte din ghemuit in ghmuit

ANEXE

anexa 1

PLAN DE LECTIE

Ziua si data:5.03.2014

Locul: sala de sport a clubului C.S Top Performance

Ora: 17:00-18:30

Obiective: Invatarea elementelor- sfoara inainte si podul de jos

Anexa2

PLAN DE LECTIE

Ziua si data:3.04.2014

Locul:Sala de sport a C.S Top performance

Ora: 17:00-18:30

Obiective: Invatarea rostogolirii inainte din ghemuit in ghmuit