Contributia Jocului Didactic In Dezvoltarea Limbajului Prescolarului

Cuprins:

Argument

Capitolul 1

JOC- JOACĂ- JUCĂRIE. JOC DIDACTIC. LĂMURIRI CONCEPTUALE

1.1. Conceptul de joc- joacă-jucărie. Joc didactic

1.2. Natura jocului ca activitate fundamentală a preșcolarilor și eficiența lui

1.3.Concepții și teorii asupra jocului

Capitolul 2

MODALITĂȚI DE FOLOSIRE A JOCULUI DIDACTIC PENTRU DEZVOLTAREA VOCABULARULUI COPIILOR

2.1. Aspecte particulare ale limbajului preșcolarului

2.2. Tipologia jocurilor didactice

2.3. Folosirea jocului didactic in activitatile de educare a limbajului

2.4. Principalele tulburări de vorbire ale vârstei preșcolare. Jocuri didactice pentru susținerea corectării pronunției sunetelor.

Capitolul 3

JOCUL DIDACTIC ÎN ACTIVITĂȚILE INTEGRATE

3.1.Curriculum integrat-modalitate inovatoare de proiectare a curriculumului.

Definitie.Clasificare.

3.2. Importanta folosirii jocului didactic interdisciplinar

Capitolul 4

CERCETARE ACȚIUNE PE TEMA ,, CONTRIBUȚIA JOCULUI DIDACTIC ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI PREȘCOLARULUI ”

4.1. Scopul și obiectivele cercetării

4.2. Ipoteza cercetării

4.3. Descrierea lotului de subiecți

4.4. Metodologia cercetării

– Etapa preexperimentală

– Etapa experimentului propiu-zis (formativă)

– Etapa postexperimentală

4.5. Prezentarea rezultatelor și interpretarea lor

Concluzii

Anexe

ARGUMENT

Copiii descoperă lumea înconjurătoare, prin intermediul jocului, care sub aparența divertismentului se poate înălța până la nivelul seriozității constituiind o modalitate de învățare penru preșcolari.

Cum activitatea preșcolară se bazează în totalitate pe joc, numai îmbinând rațional instruirea și jocul putem influența acumularea de noi cunoștințe și modul de manifestare a copiilor în viața de zi cu zi. Jocul contribuie și la dezvolarea proceselor psihice, fiind un antrenament eficient al atenției voluntare, gândirii logice, antrenării voinței, exersării limbajului.

La grădiniță, în vederea dezvoltării vorbirii și educării limbajului există numeroase posibilități ludice de organizare și desfășurare a activității fundamentale-activități frontal dirijate (obligatorii) și complementare. Când copilul participă la un proces de învățământ desfășurat în mod organizat, jocul se poate îmbina cu învățarea, luând forma jocului didactic.

Jocul didactic facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor, iar datorită caracterului său formativ influențează dezvoltarea personalității copilului.

Eficiența jocului didactic în raport cu celelate mijloace practicate în grădiniță este cu atât mai mare cu cât se realizează o concordanță perfectă între procesul de cunoaștere a mediului înconjurător, procesul de învățare și acțiunea de joc, atât de atractive pentru preșcolar. Ceeea ce caracterizează în esență jocul didactic constă în aceea că el îmbină într-un tot unitar și armonios atât sarcini specifice jocului, cât și sarcini și funcții specifice învățării.

Introducerea jocului didactic în cadrul procesului de învățământ este imperios reclamantă de particularitățile de vârstă a copiilor și de necesitatea tratări individuale a acestora în vederea creșterii randamentului școlar, deci îmbunătățirea performanței școlare.

Prin caracterul său atractiv, prin dinamismul său, prin stimularea interesului și competivității contribuie la consolidarea cunoștințelor în activitățile de educare a limbajului la însușirea unor cunoștințe noi.

Jocul antrenează intens copilul în stimularea și exercitarea vorbirii în direcția propusă, fără ca el să conștientizeze acest efort. Astfel, prin intermediul jocului didactic se fixează și se activizează vocabularul copiilor, se îmbunătățește pronunția, se formează noțiuni, se însușesc construcții gramaticale.

Jocul didactic are o deosebită valoare în activitățile de educare a limbajului, ajutând la obținerea următoarelor obiective: dezvoltarea auzului fonematic ( prin jocuri și exerciții de recunoaștere și pronunțare corectă a sunetelor limbii române, de analiză și sinteză practica:

sunet, silabă, cuvânt, propoziție); îmbogățirea, activizarea și nuanțarea vocabularului; însușirea practică a raporturilor gramaticale, sub aspect morfologic și sintactic; formarea capacității de exprimare logică, clară, corectă a ideilor; dezvoltarea fluenței și fluidității exprimării în vorbirea monologată și dialogată; formarea ritmului de vorbire corespunzător conținutului și a deprinderilor de a respecta pauzele, intonația și acccentul; prevenirea și corectarea defectelor de vorbire.

Pregătirea pentru însușirea cititului implică o instrucție ligvistică completă, adică dezvoltarea vorbirii sub toate aspectele: fonetic, lexical, gramatical, fluiditate, exprexivitate- cu accent permanent pe dezvoltarea auzului și percepției fonematice, pe formarea abilității de a distinge cuvintele în propoziție și a pronunța corect sunetele, pe capacitatea de a face analiza și sinteza cuvintelor, pe obișnuirea copiilor cu ritmul silabic al cuvintelor, pe formarea unor propoziții închegate, pe folosirea corectă a raporturilor gramaticale și înțelegerea mesajului.

Metoda jocului didactic poate fi utilizată pentru atingerea celor mai diverse obiective, în toate tipurile de activități didactice și în toate etapele procesului de învățământ: sensibilizare a elevilor pentru activitate, de predare, de asimilare, de fixare, de feed-back, de evaluare, consolidare, de recapitulare.

În joc educatoarea trebuie să antreneze toți copiii, să-și dozeze eficient intervențiile încât jocul să nu-și piardă cursivitatea, nici intensitatea și nici interesul.

Deci, jocul didactic contribuie atât la îmbogățirea vocabularului, activizarea și exersarea lui, cât și la însușirea unei exprimări clare, corecte, coerente din punct de vedere gramatical, la cultivarea independenței în vorbire și stimularea creativității în exprimarea orală.

PARTE TEORETICĂ

CAPITOLUL I

JOC- JOACĂ-JUCĂRIE. JOC DIDACTIC

1.1.Lămuriri conceptuale

Jocul este o activitate specific umană conștientă cu caracter universal și permanent pe scara vârstelor, fapt care l-a determinat pe pedagogul elevețian Eduard Claparède să afirme că ,, jocul este însăși viața”. În timpul jocului, omul se deconectează de la problemele zilnice și trăiește într-o lume fără griji care de fapt este trăită numai la vârsta mică, este lumea copiilor, deci omul matur reintră fără să vrea în această lume mirifică și se concentrează asupra regulilor jocului Importanța jocului în viața omului se reflectă în polisemia cuvântului: joc de societate, joc de cuvinte ( glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înțelesuri diferite), joc de șah, jocuri olimpice, joc de cărți, joc de scenă, a juca un rol mare, a-și pune capul/ viața în joc, a fi în joc, a face jocul cuiva, jocul cu viața și cu moartea, jocul dragostei, jocul de-a școala, etc.

Noțiunea de ,,joc”, prezintă, în genere, anumite particularități la diferite popoare. Astfel, la vechii greci, cuvântul ,,joc” desemna acțiuni proprii copiilor, exprimând în principal ceea ce noi numim acum ,,a face copilării”. La evrei, cuvântul ,,joc” corespunde noțiunii de glumă și haz. La romani, ,,ludo” desemna bucuria, veselia. În limba sanscrită, ,,kleada” însemna joc, bucurie. La nemți vechiul cuvânt german ,,spilän” desemna mișcarea ușoară, lină, asemănătoare oscilației pendulului care provoca o mare satisfacție. Ulterior, în toate limbile europene, cuvântul ,,joc” a început să se extindă asupra unei largi sfere de acțiuni umane, care, pe de o parte, nu presupun o muncă grea, iar pe de altă parte, oferă oamenilor veselie și satisfacție. În acestă sferă atotcuprizătoare, noțiunea modernă de joc a început să cuprindă totul, de la jocul copilului de-a soldații, până la interpretarea eroilor tragici pe scena teatrului, de la jocul copiilor pe alune, la jocul de bursă cu hârtii de zece ruble, de la joaca de-a căluțul la măiestria interpretativă a violonistului.

F.Buytendijk renumit biolog și psiholog olandez oferă și el o analiză etimologică a cuvântului ,,joc” încercând să releve notele caracteristice ale proceselor desemnate prin acest termen. Astfel, el enumeră mișcarea ,,încolo și încoace” (hin und her bewegung), spontaneitatea și libertatea, bucuria și amuzamentul. Nefiind satisfăcut de acestă analiză, Buytendijk recomandă celor ce studiază fenomenului jocului să ia în considerație accepțiunea pe care termenul respectiv o are pentru copiii înșiși apreciind că cel ce deosebește cel mai bine ce este joc de ceea ce nu merită această denumire este tocmai copilul.

Nicio cercetare etimologică, nu poate clarifica natura jocului din cauza faptului că schimbarea semnificației unui cuvânt se bazează pe legi specifice, printre care un loc important revine transferului de semnificație. Nu poate duce la înțelegerea jocului nici analiza utilizării acestui cuvânt de către copii, deoarece ei îl preiau direct din vorbirea adulților.

Jocul/ activitatea ludică reprezintă un liant indispensabil în dezvoltarea copilului, îndeplinind funcții specifice, a căror pondere a fost punctată diferit în literatura de specialitate, cumulul lor reflectând însă tocmai pluralitatea și complexitatea coordonatelor care definesc acest tip de activitate:

funcția cognitivă în teoria lui Piaget;

funcția socială- după Wallon și Château;

funcția proiectivă- în opiniile lui Freud și Winnicott

Jocul presupune reguli care trebuie respectate. Cine nu le respectă este eliminat din joc, pierde jocul. La ,,Șotron”, de exemplu, trebuie să arunci piatra în pătrățel și să sari într-un picior dintr-un pătrățel în altul, la ,,De-a v-ați ascunselea” stai cu ochii acoperiți și numeri până unde s-a stabilit cu toți copiii în timp ce partenerii de joc se ascund cât mai bine. Apoi începi să-i descoperi pe ceilalți și să atingi cu mâna locul unde ai stat inițial și ai numărat. Dacă cel descoperit atinge primul locul respectiv, el câștigă și celălalt este eliminat, dacă nu, este eliminat el. Conștient sau nu, în acest joc există și o latură educativă.

Același joc poate avea un set de reguli la un grup de copii și alte reguli la altul. Acest lucru este determinat de faptul că regulile se stabilesc de către copii, ele nu vin de undeva ca fiind obligatorii.

Pregătirea, organizarea și desfășurarea jocului le aparțin copiilor. Intervenția maturilor nu este acceptată. Copiii nu-și fac probleme dacă pierd mai mult timp cu organizarea și se joacă mai puțin. Nu fac calcule în acest sens dacă cele două acțiuni le-au aparținut. Maturii pot interveni atunci când copiii se află în pericol sau când ,,discuțiile” dintre ei degenerează.

Lucian Blaga descoperă în jocul copiilor iubirea și înțelepciunea:

,, Copilul râde.

Iubirea și înțelepciunea mea e jocul…”.

Tudor Arghezi privește jocul copiilor din poziția maturului. Întrucât jocul este o competiție, el presupune învingători și învinși, câștigători și perdanți etc.

Într-un joc în care sunt antrenați creatorii, miza este interesantă:

,, Și făcurăm și-o prinsoare

Cine poate scri mai iute

Stihuri vreo câteva sute,”

Lupta pentru câștigarea jocului devine aprigă:

,, Împărțind un măr crețesc

Nu cumva ca să jignesc

Pe tovarășii de coate

Mâncând sferturile toate.”

Pornind de la idea că jocul le este caracteristic doar copiilor, unii maturi nu acceptă că și ei

s-ar putea juca, de frică să nu li se spună că ,,au dat în mintea copiilor”. Pe aceștia Arghezi îi îndeamnă:

,,Poți închide ușile

De ți-e teamă și rușine

Să te faci de râs ca mine.” (T. Arghezi, Prefață).

În concluzie, jocul are reguli pe care copiii le respectă. Dacă jocul este coordonat de maturi, regulile sunt stabilite de aceștia, dar sunt și jocuri pentru care regulile sunt impuse de copii.

Joaca reprezintă un rol sau o succesiune de roluri pe care copilul nu le interiorizează; un rol străin/ exterior ,,jucat” de copil la un moment dat; roluri neasociate într-un întreg semnificativ; scenariu elementar în care copilul intră, fără a-l raporta neapărat la un sistem de informații/ valori de care dispune deja; activitate care impvește jocul copiilor din poziția maturului. Întrucât jocul este o competiție, el presupune învingători și învinși, câștigători și perdanți etc.

Într-un joc în care sunt antrenați creatorii, miza este interesantă:

,, Și făcurăm și-o prinsoare

Cine poate scri mai iute

Stihuri vreo câteva sute,”

Lupta pentru câștigarea jocului devine aprigă:

,, Împărțind un măr crețesc

Nu cumva ca să jignesc

Pe tovarășii de coate

Mâncând sferturile toate.”

Pornind de la idea că jocul le este caracteristic doar copiilor, unii maturi nu acceptă că și ei

s-ar putea juca, de frică să nu li se spună că ,,au dat în mintea copiilor”. Pe aceștia Arghezi îi îndeamnă:

,,Poți închide ușile

De ți-e teamă și rușine

Să te faci de râs ca mine.” (T. Arghezi, Prefață).

În concluzie, jocul are reguli pe care copiii le respectă. Dacă jocul este coordonat de maturi, regulile sunt stabilite de aceștia, dar sunt și jocuri pentru care regulile sunt impuse de copii.

Joaca reprezintă un rol sau o succesiune de roluri pe care copilul nu le interiorizează; un rol străin/ exterior ,,jucat” de copil la un moment dat; roluri neasociate într-un întreg semnificativ; scenariu elementar în care copilul intră, fără a-l raporta neapărat la un sistem de informații/ valori de care dispune deja; activitate care implică preponderent individualul.

Joaca nu presupune reguli. Când copiii aleargă liberi prin curte nu trebuie să respecte nicio regulă, ei se joacă, participă la o acțiune simplă. La joacă se antrenează toți copiii, indiferent de pregătirea lor, de abilitățile pe care le au etc.

Fiind o activitate liberă, la alegerea copiilor, maturii nu trebuie să intervină, pentru că orice intervenție derenjează. Ei pot să supravegheze discret și să intervină atunci când copilul poate fi în pericol.

Jucăria este un material volorificat/ valorificabil în joacă și în joc, ,,înzestrat” de copil cu anumite funcții (care pot fi diferite de la o situație la alta).

Prezența jucăriilor îi stimulează copilului forța de creație, fantezia, iar relaționarea cu diversele tipuri de jucării îi trezește trăiri afective, emoții, interese.

Jucăria este accesoriul absolut al jocului, determinând caracterul jocului, conținutul acestuia și trăirile emoționale ale copilui.

Alegerea de către adultul educator sau părinte a jucăriilor trebuie să țină cont de câteva criterii și cerințe de natură didactică, igienică și estetică pe care acestea trebuie să le îndeplinească.

Condițiile de natură didactică se referă la adecvarea jucăriilor la vârsta copilui și la particularitățile sale individuale, la caracterul lor distractiv, stimulativ, interactiv, funcțional.

Condițiile de natură estetică se referă la aspectul jucăriei care trebuie să fie plăcut și interesant, culorile jucăriei care nu trebuie să fie stridente, detaliile jucăriei, care trebuie să fie executate cu o oarecare acuratețe.

Criteriile de natură igienică se referă la faptul că jucăriile trebuie să fie sigure, să nu producă accidente prin prezența unor colțuri și muchii tăioase, să nu genereze nervozitate sau frustrare, să nu copleșească prin număr sau cost, să nu cultive valori pe care părinții sau educatorii nu doresc să le promoveze.

Jocul didactic este o activitate de învățare dirijată, dar și o metodă didactică.

Prin specificul său, jocul didactic îmbină funcții și sarcini de învățare cu forme plăcute și atractive ale jocului, cultivând motivația pentru studiu.

În jocul didactic sunt implicate ca procese psihice: gândirea cu operațiile ei- analiza, sinteza, comparația, generalizarea; memoria; atenția și spiritul de observație; voința imaginația; limbajul.

Jocul didactic este un ,, tip de joc prin care educatorul consolidează, precizează și verifică cunoștințele predate copiilor, le îmbogățește sfera de cunoștințe. Conținutul, sarcina didactică, regulile și acțiunile de joc (ghicire, surpriză, mișcare etc) conferă jocului didactic un caracter specific, înlesnind rezolvarea problemelor puse copiilor . (Dicționar de pedagogie, 1979)

Jocul ca metodă didactică activ-participativă este centrat pe raportarea/ descoperirea/ fixarea de conținuturi, în condițiile implicării copiilor în propria instruire în cadrul unui demers caracterizat pe valențele ludicului- demers construit după o anumită structură, guvernată de anumite reguli, corespunzătoare anumitor finalități, în concordanță cu tipul de conținut abordat și cu particularitățile de ordin uman și material ale situației de comunicare didactică.

Jocul didactic are o componentă informativă și una formativă. Structura jocului constă în: conținutul jocului, sarcina didactică, regulile jocului și acțiunile de joc.

Conținutul jocului reprezintă cunoștințele, în majoritate asimilate anterior, în grade diferite, în funcție de acestea jocul având menirea de a le consolida și a le verifica.

Conținutul jocului are tematică variată:

1. Omul și viața socială: înfățișare (corpul omenesc), activitate în familie și în societate, comportamente, obiecte de îmbrăcăminte, obiecte de toaletă, jucării, alimente, profesii, mijloace de transport ș.a.

2. Natura: anotimpuri, fenomene ale naturii, animale, plante.

3. Limbajul (jocuri de exersare a vorbirii) care urmăresc aspectul fonetic, lexical, structura gramaticală.

4. Exersarea capacităților și a proceselor psihice: atenție, memorie, gândire.

Sarcina didactică este problema intelectuală centrală pe care copiii trebuie să o rezolve.

Regulile jocului sunt cerințele care dirijează acțiunile copiilor; concretizează sarcina didactică; arată cum trebuie rezolvată problema intelectuală; arată căile de organizare a acțiunii ludice.

Acțiunile de joc (elementele sau procedeele de joc) sunt mijloace prin care jocul devine o activitate plăcută, relaxantă, distractivă. Ele dinamizează participarea, favorizează obținerea performanțelor și antrenează copiii la o activitate intelectuală al cărei efort nu este conștient.

Caracterul formativ al jocului constă în: exersarea și perfecționarea senzațiilor și a percepțiilor; antrenarea memoriei; exersarea imaginației și a atenției; dezvoltarea gândirii; exersarea limbajului;

Jocul didactic are și o valoare educativă: influenteză comportamentul copiilor; prin intermediul regulilor, aceștia învață conduita civilizată; se realizează o formă de socializare a relațiilor;

Structura jocurilor didactice:

Jocul didactic poate fi organizat ca activitate obligatorie sau ca metodă în structura altei activități.

Ca activitate de învățare dirijată, jocul didactic necesită: proiectarea judiciousă, într-o succesiune de activități care asigură însușirea cunoștințelor ce vizează conținutul jocului; cunoașterea jocului sub toate aspectele; procurarea și confecționarea materialului didactic adecvat.

Selectarea jocului se realizează în funcție de obiectivele propuse și de caracteristicile grupei de copii. În concordanță cu acestea, trebuie ales materialul didactic. Orice material trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: accesibilitate; adecvare la conținutul jocului; simplitate; claritate; atractivitate; vizibilitate din orice poziție; valoare artistică;

Structura jocului didactic cuprinde mai multe etape:

1. Organizarea jocului presupune asigurarea unui cadru adecvat desfășurării activității, pregătirea și antrenarea copiilor.

2. Desfășurarea jocului conține o succesiune de secvențe în care este prezentat jocul, se realizează familiarizarea copiilor cu jocul și antrenarea lor la o participare activă.

Introducerea în activitate constă în captarea atenției copiilor printr-un element de surpriză, o noutate, un scurt dialog atractiv, amuzant, o jucărie ș.a.

Familiarizarea copiilor cu jocul are ca obiective:

– trezirea interesului pentru joc, pentru tema jocului (crearea motivației);

– crearea unei atmosfere relaxante, favorabilă performanțelor;

– prezentarea și intuirea materialului didactic;

– prezentarea și înțelegerea sarcinilor didactice și a regulilor jocului, condiție de bază pentru buna desfășurare a jocului și pentru realizarea obiectivelor operaționale.

Etapa principală a jocului este desfășurarea propiu-zisă a acestuia. Desfăsurarea jocului și performanțele copiilor relevă gradul de înțelegere a jocului, nivelul însușirii cunoștințelor implicate în conținutul jocului, capacitatea intelectuală și abilitățile motrice ale copiilor. Educatoarea trebuie să urmărească: gradul de îndeplinire a acțiunilor în succesiunea normală; gradul de respectare a regulilor; rezolvarea rapidă și corectă a sarcinilor didactice; activizarea tuturor copiilor după posibilitățile lor; îmbinarea elementelor de joc cu sarcinile didactice; stimularea spiritului de independență al copiilor; asigurarea unui ritm vioi bazat pe interes constant; antrenarea unor copii la conducerea jocului.

Eficientizarea jocului didactic necesită conceperea a una-două variante, adică: introducerea unor elemente noi de joc; complicarea jocului prin sarcini didactice mai complexe, cu un grad mai mare de dificultate; prezentarea unor materiale didactice suplimentare; introducerea unor reguli noi; organizarea unei întreceri; utilizarea fișelor de muncă independentă.

Ca modalitate de asigurare a înțelegerii adecvate a jocului, se practică jocul de probă, o desfășurare dirijată a jocului, însoțită de explicații și indicații.

3. Încheierea jocului didactic

În acestă etapă se rezolvă unele sarcini didactice de sinteză; se reproduce sau se audiază un text literar sau un cântec; se pot îndeplini acțiuni impuse de temă; se fac aprecieri frontale și

individuale, se stabilesc câștigătorii, care vor fi recompensați prin aplauze sau surprize.

1.2. Natura jocului ca activitate fundamentală a preșcolarilor

si eficiența lui

La o primă vedere, jocul pare o activitate banală, însă el este un moment deosebit de important în viața oricărui om, datorită modului unic în care îmbină aspectul informativ cu cel formativ, în anumite etape de dezvoltare ontogenetică.

În opinia lui Piaget, substratul psihologic al jocului, îl reprezintă: capacitatea omului de a transfigura realul în imaginar; capacitatea de a opera frecvent cu simboluri, cu semne; capacitatea de a acționa în spirit creativ în diferite situații concrete de viață;

Studiile moderne de psihologia dezvoltării, pedagogie preșcolară și școlară, psihosociologie, care abordează problematica jocului din perspective variate și care au adus contribuții valoroase pentru înțelegerea valențelor complexe ale conduitei ludice admit în unanimitate și susțin cu argumente specifice faptul că în copilăria mică și mijlocie, jocul constituie tipul fundamental de activitate ( E.Claparède , 1975; J.Chateau, 1980; J.Piaget, 1973; L.S Vâgotski , 1971; J. Huizinga , 1998; Al. Roșca, A. Chircev, 1970; U. Schiopu , 1970 ș.a).

Acesta îi oferă copilului posibilitatea de a se dezvolta în plan social, emoțional, fizic, intelectual și, ceea ce este deosebit de important, de a se cunoaște pe sine.

Referindu-se la jocurile copiilor și la originea activității ludice, J.Chateau indică patru surse importante: este inventat de către jucători; are la bază o imitație; învățarea lui se produce prin tradiție; se bazează pe structura și instinctele noastre; ( J.Chateau , 1982)

Jocul este un exercițiu premergător pentru viața de adult. El are rolul de a acționa la copil funcții motrice și mintale. Principala menire a jocului este aceea de a permite individului să-și realizeze eul, să-și manifeste personalitatea.

Prin acțiunea unor elemente care definesc jocul, copiii ,,ies din anonimat” și ni se înfățișează ca ființe cu personalitate în formare, care gândesc, acționează motivat după posibilități și aspiră la perfecțiune.

Reușita este strâns legată de cunoștințele, deprinderile, priceperile, obișnuințele și atitudinile

copiilor. Viața de familie, dar mai ales cea din grădiniță oferă copiilor multe posibilități de a se avânta în cunoașterea lumii în care trăiesc și de a-și forma numeroase capacități și comportamente.

Copilul trăiește în timpul jocului cu impresia că se joacă de-a ceea ce vrea el sau că efectuează un lucru din proprie inițiativă, dar, în realitate, educatoarea este cea care inițiază, organizează și conduce sistematic jocurile și ocupațiile fiecăruia în parte, îi pune pe copii în situația de a transfigura în imaginar aspecte ale vieții sociale cunoscute de ei, îi familiarizează cu acțiunile de joc mai dificile și mai complexe, le stimuleză tendința de cooperare și creează situații care necesită o rezolvare spontană în manieră creativă.

La vârsta preșcolară, jocul este modul de a acționa al copilului, este forma specifică și dominantă de activitate, este cadrul care face posibil progresul, evoluția sa în plan psihologic, este contextul care dă substanță vieții preșcolarului.

Jean Chateau arată că despre un copil nu se poate spune că el trăiește și atât, ci ,,trebuie să spunem că el se dezvoltă prin joc”. Așadar, dacă jocul dezvoltă funcțiile latente, se înțelege că ființa cea mai bine înzestrată este aceea care se joacă cel mai mult. ,,Un copil care nu știe să se joace este un mic bătân, un adult care nu va ști să gândească”.( J.Chateau, 1970 ).

Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și, în consecință, poate să acționeze…” De asemenea, E. Claparéde arată că ,,sufletul și inteligența devin mai mari prin joc”. ( E. Claparède, 1970 ).

La vârsta preșcolară, jocul are o importanță covârșitoare în evoluția psihologică a copilului, constituind totodată și câmpul de acțiune educațională fertilă.

1.3. Concepții și teorii asupra jocului

Jocul este un exercițiu pentru că presupune acțiune și generează umanul. (P.P Neveanu, 1975)

K Gross a vorbit cu o parțială îndreptățire despre instinctul uman al jocului. În fapt, nu doar copii se joacă, ci și puii animalelor superioare. Jocul nu este o excepție, ci o limită.

Jocul nu aparține biologiei, ci aparține unor spețe-cea umană a ieșit din limitele biologiei,

pentru că însăși ereditatea nu mai poate fi pusă doar pe seama naturii pure. În ereditatea umană s-a amestecat istoria, așadar în ereditatea umană sunt dați germenii culturii, în sensul depășirii ordinei naturale. Germenii depășirii circuitelor necesar-naturale preced cu mult omul. Dovadă în acest sens sunt animalele în căutare de informații. D.E.Berlyne a definit conceptul curiozității naturale pe care îl are câinele și în largă măsură maimuța, însă la om este frapant. Stanley Hall a aplicat principiul lui Haeckel conform căruia ,,ontogenia (dezvoltarea individului) repetă filogenia”(dezvoltarea speciei), afirmând că în joc sunt succesiv schițate ocupațiile pe care le-a exersat, în diverse epoci, omenirea. Copilul repetă într-un fel sau altul acțiunile de culegător, vânător, agricultor, războinic. Se observă însă dependența conținuturilor jocurilor de cultura contemporană. În jocuri există o evoluție de la simplu la complex, ceea ce permite și o detașare de stadii și modalități ale jocului. Ceea ce caracterizează însă jocul sub raportul conținutului său este variabilitatea. Exersarea disponibilităților ludice prezintă un interes vital.

Prin joc funcțiile senzoriomotorii și verbale se activează și se dezvoltă. S Freud notează și efectul de catharsis prilejuit de joc. Jocul nu apare ca fiind orientat spre trecut, ci spre viitor. Prin joc viitorul este anticipat și pregătit. Se apreciază chiar jocul ca îndeplinind în viața copilului de 2-7 ani același rol ca și munca în viața adultului.

Copii care se joacă par a fi inepuizabili, pierd și măsura timpului fiind absorbiți cu totul de joc. H Spencer găsea izvorul jocului în excesivul activism al organismului tânăr.

H.Wallon arată că jocul copilului este asemănător unei investigații animate și agreabile, în care funcțiile psihice se dezvăluie în toată bogăția lor.

Din multitudinea teoriilor asupra jocului s-au afirmat cele formulate de Eduard Claparède, Jean Chateau, Jean Piaget și A.N.Leontiev.

Teoria lui Eduard Claparède. Concepția lui Eduard Claparède are la bază ,,teoria exercițiului pregătitor” a lui Karl Gross, cu care Claparède este de acord în privința fundamentului biologic al jocului. Și tocmai această orientare biologizată a constituit punctul slab al teoriei sale.

La Claparède, jocul, ca exercițiu pregătitor pentru viața de adult, are rolul de a acționa la copil nu ca instinct, ca la animale, ci cu funcții motrice sau mintale. Esențial în teoria lui Claparède despre joc este modul în care copilul reușește să-și exercite funcțiile motrice și mintale prin intermediul unor activități similare cu cele ale adultului.

Funcția principală a jocului, după opinia lui Claparède este de a îi permite individului să-și manifeste personalitatea, să urmeze linia interesului său major atunci când nu o poate face prin

activități serioase, din cauza dezvoltării insuficiente sau a unor împrejurări care se opun satisfacerii nevoii sale. Jocul devine, astfel, un fenomen de derivare, o sustragere a individului din realitate prin crearea unei realități imaginare, potrivite satisfacerii nevoii sale de realizare. ,,Curentul dorințelor noastre, al intereselor care alcătuiesc eul nostru spune Claparède, caută o ieșire în ficțiune prin joc, atunci când realitatea nu oferă căi suficiente de manifestare” ( Barbu, H. , 1993)

Eduard Claparède respinge instinctului de imitare ca explicație a jocului, afirmând că, în timp ce instinctul este un act bine determinat, actele pe care le imităm sunt nedefinite.

Tendința copilului este aceea de a repeta o mișcare până când ea devine conformă cu modelul. ,,Nu poate fi vorba de joc spune Claparède decât în măsura în care aveam de-a face cu exercitarea unei activități mai mult sau mai puțin, imperfecte. Îndeplinirea unei activități care a ajuns la perfecțiune nu mai este joc” ( E.Claparède, 1971).

E. Claparède împarte jocurile în două categorii, după măsura în care ele exersează: funcțiile generale sau unele funcții speciale. Din prima categorie fac parte jocurile senzoriale, motrice și psihice (intelectuale și afective), iar din cea de-a doua categorie, jocurile de luptă, de vânătoare, sociale, familiale și de imitație.

Teoria lui Jean Chateau. J.Chateau susține că pentru copil, jocul este o activitate foarte serioasă în cadrul căreia el se identifică cu ,,personajul” interpretat. El asimilează jocul de rol al copilului cu cel al actorului care, detașându-se de realitate, se contopește cu noua situație.

Regulile exprimă tendința copilului spre ordine și disciplină, oferind prilejul afirmării forței și autonomiei sale. De aceea, pentru copil, regulile jocului sunt de nemodificat. Regulile pot fi inventate, imitate, învățate, rezultate din structura jocului, din trebuințele de dezvoltare internă a copilui.

Regula are rol reglator în joc, în organizarea, planificarea și dinamizarea conduitei copilului, dar și în inhibarea unor reacții. La început, copilul dă dovadă de ordine în acțiunea lui, pentru ca apoi aceasta să se manifeste și în gândurile sale.

În viziunea lui Chateau jocul îndeplinește următoarele funcții: jocul este ucenicia vârstei mature, copilul dezvoltându-se prin joc; jocul oferă posibilitatea descătușării ființei umane de lumea înconjurătoare; copilul traduce prin joc potențele virtuale care apar la suprafața ființei sale; jocul anticipează conduitele superioare pentru copil, orice activitate pentru el fiind joc; jocul are caracter uman, deoarece jocul copilului este plin de varietate și imprevizibilitate, relevând astfel forța creatoare a inteligenței umane; jocul este calea de transformare a plăcerii senzoriale în plăcere umană, întrucât el devine o acțiune intenționată cu finalitate conștientă ( J. Chateau, 1970)

Vârstei preșcolare îi sunt asociate, în teoria lui Chateau, anumite categorii de jocuri funcționale: jocuri cu noul- caracteristice perioadei 1-3 ani, însă urcând până spre 13 ani; jocuri de distrugere- caractersitice perioadei 1-4 ani, însă urcând până spre 11 ani; jocuri de dezordine sau de dezlănțuire- caracteristice perioadei 6-8 ani, însă coborând pâna spre 4 ani și urcând până spre 12 ani; jocuri figurative- caracteristice perioadei 2-6 ani, însă coborând până spre 1 an și

urcând până la 13; jocuri cu regulă arbritară-caracteristice perioadei 3-6 ani, însă urcând până spre 13 ani; jocuri de performanță caracteristice peroadei 6-9 ani, însă coborând până spre 4 ani (acestea sunt precedate de jocurile hedonistice- la 1-3 ani- și urmate de cele de competiție la 9-13 ani), categorii reflectate în alte lucrări de specialitate ca niveluri ale jocului :jocul senzoriomotor (în primele 18 luni); jocul constructiv (începe din al 2-lea an) – obiecte (cuburi, plastilină, puzzle, etc., folosite pentru a construi); jocul simbolic (începe din al 2-lea an)-obiecte valorificate pentru a reprezenta ce-si dorește copilul (de exemplu o piesă de lego drept telefon); jocul socio-dramatic (de la circa 4 ani)- roluri asumate (tată, mamă, doctorul, educatoarea); jocuri cu reguli (din primii ani de școală, dar nu numai!)- reguli cunoscute, acceptate, respectate, etc. ( J.Chateau, 1967).

Teoria lui Jean Piaget. J.Piaget concepe jocul ca un anumit tip de activitate înțeleasă ca ,,un exercițiu funcțional” cu funcția de ,, extindere a mediului”, o modalitate de transformare a realului. Conform teoriei sale asupra evoluției inteligenței, ,,jocul este adaptare, adică asimilare și acomodare”.

În privința evoluției jocului, J.Piaget stabilește succesiunea următoarelor categorii de jocuri: jocul exercițiu, jocul simbolic, jocul cu reguli și jocul de construcție, la care se adaugă și o altă categorie de jocuri care fac tranziția între jocul simbolic și activitățile neludice.

Jocul exercițiu reprezintă forma primitivă a jocului, singura prezentă la nivel senzorio-motor, care se păstrează și în continuare, prin includerea sa în formele imediat superioare. La originea sa, senzorio-motorie, jocul nu este decât o asimilare a realului la ,,eu”, atât în sensul biologic al asimilării funcționale, care explică de ce jocurile –exercițiu dezvoltă efectiv organele și conduitele, cât și în sensul psihologic al unei încorporări a lucrurilor în activitatea proprie.

Jocul exercițiu nu comportă niciun fel de simbolism si nici vreo tehnică specific ludică, el constând doar în ,,repetarea, pentru plăcere, a activităților însușite pe alte căi în scopul adaptării” ( J. Piaget, 1976).

Jocul simbolic ajunge la apogeu între 2-3 ani și 5-6 ani.

J.Piaget susține că ,,jocul simbolic este cel ce reprezintă nu numai asimilarea realului la ,,eu”, ca jocul în general, ci asimilarea asigurată printr-un limbaj simbolic construit de ,,eu” și modificabil potrivit trebuințelor sale” ( J.Piaget, 1976).

Funcția de asimilare la ,,eu” a jocului simbolic se manifestă sub diverse forme, de cele mai multe ori afective, dar care se află uneori în slujba intereselor cognitive. Piaget leagă nemijlocit apariția jocului simbolic și a evoluției acestuia de schemele de asimilare ale inteligenței. În jocul simbolic, această asimilare sistematică se traduce printr-o utilizare particulară a funcției semiotice, care constă în a construi simbolul după dorință, pentru a exprima tot ceea ce, în experiența trăită, nu poate fi formulat și asimilat numai prin mijloacele limbajului.

Jocul cu reguli este asociat dezvoltării vieții sociale a copilului. În cadrul acestor jocuri, copiilor mici le place să fie împreună și adesea caută grupurile de câte doi sau trei, dar nici în cadrul acestor grupuri mici nu încercă să-și coordoneze eforturile. Fiecare acționează pentru sine, fiecare aplică reguli în felul său și toți copiii ies câștigători. Piaget numește acest fenomen ,, efectul egocentrismului inițial”. Și totuși, acest tip de joc este, după opinia lui Piaget, unul dintre punctele de pornire ale procesului de socializare progresivă.

Jocul de construcție se dezvoltă pe baza jocului simbolic, după 5-6 ani.

După opinia lui J.Piaget funcțiile jocului sunt: funcția de adaptare, care se realizează pe două căi: asimilarea realului la ,,eu” și acomodarea, mai ales prin imitație , a ,,eului” la real; funcția formativă și informativă; funcția de descărcare energetică și de rezolvare a conflictelor afective- funcția catartică; funcția de socializare;

Teoria lui A. N. Leontiev. A. N. Leontiev a formulat cea mai completă definiție a jocului afirmând că ,,Jocul este o activitate de tip fundamental cu rol hotărâtor în evoluția copilului, constând în reflectarea și reproducerea vieții reale, într-o modalitate proprie copilului rezultat al interferenței dintre factorii biopsihosociali. Jocul este transpunerea în plan imaginar a vieții reale pe baza transfigurării realității, a prelucrării aspirațiilor, tendințelor și dorințelor copilului” (Barbu, H. 1993). Totodată, Leontiev emite pentru prima dată ideea ,,jocurilor de tranziție” spre activitatea de învățare, pe care o pregătesc în mod direct incluzând în acestă categorie și jocurile didactice, cu rol preponderent în dezvoltarea operațiilor intelectuale la copilul preșcolar, jocuri care ,,anunță” substituirea procesului de joc cu activitatea de învățare.

Jocul este, după opinia lui Leontiev, o formă principală de activitate, cu note specifice care, deși prin origine și natură este legat de resorturi biologice, pentru copil rămâne totuși o activitate conștientă, biopsihosocială.

Cu privire la originea și natura jocului, Leontiev susține că acesta se naște din necesitatea obiectivă a cunoașterii, din trebuințe. Descifrarea de către preșcolar a realității înconjurătoare și a raporturilor dintre el și acestă realitate are loc numai sub forma acțiunii, a jocurilor acționale . Leontiev prezintă următoarele trebuințe ca surse ale jocului:

trebuința de mișcare și acțiune a copilului, activismul său. Copilul nu se mulțumește să privească la desfășurarea acțiunii de către adult, ci simte nevoia să acționeze, să realizeze el acțiunea respectivă;

trebuința de asimilare a realului la sine.

A.N.Leontiev constată că elementele esențiale ale jocului (scopul, operația și acțiunea sunt reale). Și tocmai pentru că operațiile și acțiunile copilului sunt întotdeauna reale, el are posibilitatea ca prin acestea să-și însușească realitatea, jocul devenind astfel calea spre cunoaștere.

În concepția lui Leontiev, elementul imaginar al jocului este situația. El apreciază că în activitatea ludică se disting două laturi: semnificația, ca element al conștiinței copilui care dinstinge obiectul ludic ca obiect real; sensul ludic, care reprezintă faptul că, deși își menține semnificația pentru copil, obiectul ludic capătă totuși un sens deosebit semnificației lui. Bățul călărit de copil capătă în joc, sensul de cal, deși în afara jocului își mentine sensul de băț.

Leontiev realizează și o analiză a procesului de joc și a evoluției acestuia. El consideră că momentul inițial, constitutiv, al jocului este reproducerea acțiunii sau rolul ludic.

Prima categorie de jocuri o reprezintă jocurile cu rol, în care în prim plan apar rolul pe care și-l asumă copilul, care este o funcție socială generalizată, de cele mai multe ori profesională. Așadar, în jocul cu rol și subiect, copilul își asumă o funcție social-umană pe care o realizează prin acțiunile sale.

Într-o etapă mai târzie, jocul cu rol se transformă în joc cu reguli. Treptat, în dezvoltarea proceselor de joc apar relațiile dintre oameni în conținutul jocului. Copilul începe să descifreze nu numai relația om-obiect ci, prin intermediul obiectului, el sesizează relația om-om.

După jocurile cu rol și subiect, cu regulă și sarcină, o ultimă categorie de jocuri pe care le analizează Leontiev o constituie ,, jocurile de graniță” care au rolul de tranziție la învățare, pe care o pregătesc în mod direct. Acestea sunt jocurile distractive, dramatizările și jocurile sportive.

CAPITOLUL 2

MODALITĂȚI DE FOLOSIRE A JOCULUI DIDACTIC PENTRU DEZVOLTAREA VOCABULARULUI COPIILOR

2.1 Aspecte particulare ale limbajului preșcolarului

Limbajul copilului preșcolar se caracterizează printr-o serie de elemente a căror cunoaștere este implicit raportată la modalitățile în care activitățile de educare a limbajului la acestă vârstă sunt gândite, puse în practică, evaluate, ameliorate, extinse, etc.

În preșcolaritate vocabularul pasiv poate să înregistreze creșteri minime de la 400 la 1500 cuvinte, la sfârșitul stadiului și maxime între 1000 și 2500-3000 în timp ce cel activ rămâne ceva mai restrâns. Atât volumul vocabularului cât și nivelul vorbirii prezintă variații individuale datorate următorilor factori: procesul de maturizare funcțională a aparatului fonator, preocuparea părinților pentru dezvoltarea copilui, prezența unor frați și surori mai mari, frecventarea grădiniței (M. Vincent, 1970).

Preșcolarii manifestă o adevărată plăcere să-și însușească cuvinte noi, să se mândrească pentru că le știu. Sunt atenți la vorbirea celor mari și preiau de la aceștia anumite modalități de exprimare care tind să se stabilizeze în comunicarea lor verbală și care au fost numite ,,clișee verbale”.

În cea mai mare parte, conținutul de bază al semnificației cuvintelor este stăpânit de către copii mai ales de preșcolari mari, dar sensurile figurate nu sunt întotdeauna înțelese.

Dacă înțeleg însă sensurile, preșcolarii sunt foarte receptivi la epitete, îi ajută să surprindă mai bine ceea ce este caracteristic personajelor din povești și ei înșiși le folosesc cu plăcere. Au de asemenea, preferințe pentru diminutive pe care le utilizează frecvent.

Este de asemenea, remarcabil un fenomen pus în evidență la noi, de profesoara Tatiana Slama-Cazacu, referitor la faptul că atunci când nu au la îndemână cuvintele potrivite pentru diversele situații, preșcolarii și le construiesc pornind de la cele însușite de la adult ( de exemplu:,,clonțesc” pentru ceva urât, ,,urlăreț” pentru cel ce plânge tare etc).( T. Slama-Cazacu, 1980).

Jean Piaget particularizează funcțiile limbajului identificându-le pe cele specifice limbajului copiilor concretizate în două direcții: ,,egocentrică” și socializa(n)tă”( J. Piaget, 1966):

(1)-limbajul egocentric, reprezentat prin: repetiție (écholalie) – repetiția silabelor sau cuvintelor; monolog- ,,copilul vorbește pentru el, ca și cum ar gândi cu voce tare; el nu se adresează nimanui” monolog în doi sau colectiv- ,,fieacare asociază celuilat acțiunea sa sau gândirea sa la un moment dat, însă fără grija de a fi auzit sau înțeles realmente;punctual de vedere al interlocutorului nu intervine niciodată:interlocutorul nu este decât un ,,excitant” ( J. Piaget, 1923)

(2) limbajul socializat, implicând: informația adaptată- copilul comunică, informează, poate influența comportamentul interlocutorului prin ceea ce transmite etc.; se vorbește despre ,, informație adaptată” în cazul în care copilul se plasează ,,în punctul de vedere al interlocutorului”; astfel-este monolog colectiv; critică-implică remarcile ale copilui asupra celuilalt, asupra comportamentului, acțiunii acestuia; ordine, rugăminți și amenințări-presupun acțiunea unui copil asupra altui copil; întrebări- sunt incluse în limbajul socializat prin prisma faptului că se așteaptă răspuns la aceste întrebări formulate de copil; răspunsuri- apar doar ca urmare a unor întrebări formulate clar, direct sau a unor ordine, nu și în cadrul dialogurilor, ca replică la enunțuri care nu sunt formulate interogativ ( J. Piaget, 1923).

Dintr-o altă perspectivă a analizei (complementară primei), în condițiile în care valorificarea limbajului generează, alături de gândire șă influențarea acțiunii se consideră că există 3 stadii de dezvoltare la nivelul abilității copiilor de a utiliza limbajul pentru direcționare comportamentului lor. (Schaffer, H. Rudolph, 2005)

până la 3 ani- ceea ce spune o altă persoană poate declanșa o acțiune, dar nu o poate inhiba;

între 3 și 4-5 ani- răspunsul la instrucțiuni este impulsiv;

după 5 ani-copiii declanșează sau inhibă acțiuni prin prisma instrucțiunilor verbale primite;

Universul,,de ce-urilor”(care apar pe la 3 ani și sunt foarte frecvente până spre 7 ani, caracterizând așa- numita ,,a doua vârstă a întrebărilor la copil”, în condițiile în care prima vârstă vizează numele și locul, iar cea de-a doua-cauza și timpul 12, se subordonează celui mai general, al diferitelor tipuri de construcții interogative formulate de copii.

Se are în vedere, în acest sens, după prezentarea lui Jean Piaget ,,de ce-urile” : de explicare cauzală -,, răspunsul așteptat implică idea de cauză sau de cauză finală” (ex. De ce e așa de grea?), vizând explicarea unui element material; de motivare- implică o acțiune sau o stare psihică; copilul caută aici nu o cauză materială, ci intenția, motivul care a ghidat acțiunea, uneori și cauza psihologigă (ex.Plecați? De ce?); de justificare (cea logică apărând de la 7-8 ani)-

implică,, un motiv de ordin particular, motivul nu al unei acțiuni oarecare, ci al unei reguli” ( ex. De ce se spune….?); întrebările de explicare cauzală ( La ce servește…un anumit obiect?; Ce face să meargă…?); întrebările vizând realitatea sau istoria ( Peste cât timp e Crăciunul? Timișoara e în România?); întrebările privind acțiunile și intențiile umane ( Pot să mănânc acestă pară? Vă place mai mult să…sau să…?); întrebările referitoare la reguli sau la utilizări ( Cum se scrie…un nume?); întrebări privind calculul ( 5+5 cât face?)

Vorbirea copiilor se caracterizează prin :

În plan lingvistic

-la nivel fonetic/ fonologic: sunt specifice modificările formei cuvintelor (prin prisma dificultății de a pronunța anumite sunete/ grupuri de sunete, a asocierii anumitor cuvinte/ realități denumite de acestea (gădiniță pentru grădiniță, ocogon pentru octogon, mesuță pentru măsuță-în asociere cu forma de plural mese, etc; ritmul vorbirii, intonația etc sunt motivate cel mai frecvent de starea de spirit a copilului; pot fi aceentuate greșit anumite cuvinte/ structuri;

-la nivel lexical-semantic: se constată prezența preponderentă a cuvintelor ,,concrete”, trimițând către referenți din realitatea apropiată universului cunoscut de copil:obiecte din mediul obișnuit de viață, elemente ale naturii etc:apă, masă, creion nori, etc); cuvintele ,,abstracte” (tip bucurie, tristețe, viață etc) sunt valorificate mai rar sau chiar deloc de către copil, mai ales la începutul perioadei preșcolare; pot fi actualizate de către copii și forme neologice, populare, regionale, argotice chiar, în funcție de influențele de mediu; sunt favorizate anumite împrumuturi din alte limbi, în condițiile în care copiii sunt atrași de formele inedite ale unităților lexicale respective (ok, oops etc); se creează cuvinte noi prin analogie cu formele deja existente în limbă (de exemplu, ,,mopez”-de la mop, ,,a da cu mopul”, ,,mă tincturezi”-de la tinctură, ,,a pune tinctură pe rană”; se revalorizează (prin substituiri, licențe, dezvoltări semantice etc) forme existente deja în vocabularul copiilor (,, vântul …face crengile să facă vvv –gest și pomii se clatină, se macină crengile…”) ( T. Slama Cazacu 1999)

-la nivel gramatical: gândirea concretă, analitică, asociată planului afectiv se constituie în premisă a utilizării preponderente a timpului prezent (uneori , în povestire, și a imperfectului), a structurilor în bloc, a construcțiilor simple, în general coordonate, a exprimării eliptice, respectiv a repetițiilor ca modalitate de potențare a valențelor persuasive ale mesajului (,,stă departe, departe…”); se constată dificultăți în realizarea concordanței timpurilor, în utilizarea formelor de genitiv-dativ ale substantivelor și substitutelor acestora, a anumitor forme de plural, respectiv de feminin, etc; la nivelul frazei, sunt actualizate propoziții/ fraze scurte și este valorificată coordonarea simplă copulativă (prin și), cu rara utilizare a subordonării (în fraze scurte)-fome de manifestare a ,,succesiunii prin fragmente , a viziunii fragmentare pe care o au preșcolarii, în general; (T. Slama Cazacu 1999)

-la nivel extralingvistic: pe lângă mimica expresivă, se remarcă valorificarea gesturilor substitutive (prin care copilul descrie ceea ce nu numește:de exemplu, o acțiune, o stare etc:,,vântul (+gest:mișcarea crengilor)”, afective (exteriorizare a unor trăiri, stări de spirit-de exemplu, îmbrățisarea mamei, a unei jucării etc), respectiv indicative (cel mai frecvent asociate deicticelor verbale:,,aici (+gest de indicare cu degetul)”, ,,fata aceea (+gest de indicare cu degetul)” etc.

În ceea ce privește limbajul-desen (ca formă de manifestare a copilui, ca mijloc de comunicare și de autocomunicare, de relaționare cu sine, cu ceilalți cu lumea etc), conform opiniei lui G.Luquet , ,,desenul copilului este până la vreo 8-9 ani esențialmente realist ca intenție, dar subiectul începe prin a desena ceea ce știe despre un personaj sau despre un obiect, înainte de a exprima grafic ceea ce vede”, realismul trecând prin diferite faze:

-,,realismul intelectual”-,,stadiul desenului ideo-plastic” (5-6 ani:copilul reflectă în desen, într-o manieră aglutinată, ceea ce vede/ știe);

-,,realism vizual”- la 7-8 ani apar,,intuiții proiective” în desenele copilului, iar la 8-9 ani perspectiva vizuală este una particulară ( J.Piaget, 1966; R. Preda, V. Preda, 2002; Schaffer, H. Rudolph, 2005).

2.2. Tipologia jocurilor didactice

Tipologia jocurilor didactice este realizată, în lucrările de specialitate (pedagogie, didactică generală, didactică a activităților de educare a limbajului etc), prin raportare la diferite criterii: forma de organizare a activității, nivelul comunicativ preponderent, tipul de unitate științifică/ tematică de conținut în a cărei abordare este valorificată, obiectivele urmărite, gradul de implicare a cadrului didactic, nivelul de complexitate al operațiilor,valoarea funcțională în cadrul demersului instructiv educativ, materialul didactic utilizat, etc. ( I. Cerghit 2006, G.C. Pâslaru 2003, E.Voiculescu 2003, F. Mitu/ Ș.Antonovici 2005 etc).

Jocurile didactice adaptate/ adaptabile particularităților copiilor de vârstâ preșcolară se clasifică astfel:

După forma de organizare a activității- pe lângă tipurile ,,clasice”, asociate jocurilor desfășurate ca activități frontale/ individuale/ pe grupe: jocuri didactice individuale- Cifre/ litere încurcate-Căsuța literelor/ Căsuța cifrelor, Povești/ imagini/ planșe amestecate etc.; jocuri didactice colective/ frontale: ,,Eu spun una, tu spui multe!, Eu spun multe, tu spui una!, A/Al cui este?, Ce face? ,Jocul silabelor, Cine/ ce lipsește?, Termină cuvantul!, Termină propoziția, Spune altfel! etc. ; jocuri didactice pe grupe- Drumul pesonajelor, Pe cărări de …anotimpuri, Iepurașii și veverițele, Cum se termină povestea? Etc. jocuri individuale: jocuri motrice având propriul corp drept instrument; jocuri de construcție; jocuri de rol ( implicând acțiunea de ,,meta-morfozare” în persoane, lucruri); jocuri sociale: jocuri de imitație simplă; jocuri de rol complementare (educator-copil; jocuri combative etc)

Prin prisma raportării la nivelul comunicării, se diferențiază: jocuri didactice verbale orale/ scrise-valorificând-în realizarea comunicării orale/ scrise-cu precădere nivelul verbal: Cum face…, Jocul silabelor, Jocul sunetelor, Jocul cuvintelor (cu diferitele sale variante), Loto, Chirchinele, Harta proiectului, Completează cu imaginea potrivită, Adu personajele în lumea lor, Reconstruieste împărăția lui…, Alintă…, Onomatopee din natură, Lumea viețuitoarelor prin onomatopee, Amintiri…dintr-o poveste etc.; jocuri didactice nonverbal- actualizând în realizarea comunicării gestică, mimică, direcția privirii etc.:Mim, Numiți obiectul!, Ghiciți actiunea!, Aduceți unealta potrivită!, Recunoașteți personajul!, Jetonul-acțiune, Puzzle cu gesturi, Puzzle cu mișcări (subordonate unei anumite teme: Jocurile copilăriei, Natura primăvara, Ce face mama… etc.), Puzzle cu : mimica figurinelor etc; jocuri didactice mixte (combinate), alternând în derularea unor valori ale nivelului verbal (oral și/scris) nonverbal și paraverbal al comunicării: Jocul prietenilor, Familia cuvintelor, Cine e intrusul?, Telefonul fără fir, Televizorul…fără ecran (transmiterea doar în plan auditiv a unui mesaj ), Proba zâmbetului, Proba tristeții, Da și/ sau nu, Făra da/ fără nu (transmiterea afirmației/ negației doar prin mimică, gestică, ), Cum este?, Ce se schimbă?/ Jocul semnelor de punctuație, Jocul semnelor de circulație, Micii polițiști în acțiune, etc.

În funcție de gradul de gradul de complexitate mentală/ acțională (structurile, operațiile, acțiunile antrenate)- se realizează o distincție importantă la nivel preșcolar între: jocuri simbolice (după 2 ani)- caracterizate, la acestă vârstă, printr-o relatie subiectivă semnificant-semnificat (un copil ia o cutie drept telefon, altul-o piesă de lego etc. Sau

unul și același copil ,,simbolizează” diferit anumite elemente în contexte diferite); jocuri cu reguli-implicând relații sociale/ interindividuale-regula presupune acceptare, generalizare, constanță/ stabilitate, constrângere și, în același timp, transmitere la un subiect la altul.

În teoria Jean Chauteau , jocurile cu reguli se opun celor fără reguli:

jocuri fără reguli- jocuri ale inteligenței concrete (jocuri funcționale-de exemplu, gânguritul, încercările de a merge ale bebelușului etc.; jocuri hedoniste- când bebelușul caută un rezultat deosebit, inedit, al acțiunilor sale; jocuri de explorare- în căutarea noului; jocuri de manipulare-activitatea funcțională este acum orietată către obiecte), jocuri de afirmare interioară a sinelui (jocuri de distrugere- noul este căutat acum prin distrugerea a ceea ce există; jocuri de dezordine-tip bătaie, tachinare);

jocuri cu reguli- jocuri de grup segmentar (3-9 ani-jocuri desfășurate in dividual, dar în prezența altor copii; jocuri de imitație și de iluzie, jocuri obiective, jocuri abstracte), respectiv jocuri de cooperare (10-13 ani)

Din perspectiva valorii funcționale în cadrul demersului instructiv-educativ, se disting:

jocuri didactice de descoperire de noi cunoștințe: Cum este?, Cine este?, Cauta-i perechea!, Jocul muzical al cuvintelor; jocuri didactice de captare a atenției: Ghici cine…?, Imaginile/ Sunetele rătăcicite, A/ al cui este?, etc; jocuri didactice de raportare la conținuturi abordate anterior- de (re) actualizare, fixare, (re) sistematizare a diferitelor informații asociate acestora: Harta…, De-a școala, Ghidul copiilor de grupa mijlocie/mare etc.; jocuri didactice evaluative: Întreabă, numește, răspunde!, Bilă albă- bilă neagră-bilă… gri? etc.;

În funcție de materialul didactic utilizat (sau nu) în realizarea jocului didactic se diferențiază: jocurile didactice cu material didactic/ intuite- cu precizarea că materialul didactic trebuie să fie acccesibil copiilor preșcolari, atractiv, adaptat particularităților perceptive ale acestora, simplu, clar, cu valențe estetice, formative etc: Puzzle, Micul Bibliotecar, jocuri-dramatizări cu decor etc.; jocurile didactice fără material didactic: Telefonul făra fir, Micul recitator/ actor.

Prin raportare la gradul de implicare a cadrului didactic în derularea jocului se disting: jocuri didactice dirijate (de către educator/ educatoare, care prezintă strucura, regulile jocului, se implică în desfășurarea jocului de probă, coordonează derularea întregii activități etc) : Povești amestecate, Personaje rătăcite, Obiecte pierdute, Cuvântul cu mai multe înțelesuri, etc; jocuri didactice semidirijate (educatorul transmițând rolul de conducător de joc unui copil/ unor copii, după parcurcurgerea etapei instrucțional-verbale, respectiv demonstrative în cazul uni joc nou: Ce știi despre…un obiect/ o ființă/ mine/ tine?, Împărăția cuvintelor/ silabelor/ sunetelor etc.

După tipul de unitate științifică de conținut în a cărui abordare este valorificat jocul, se diferențiază: jocuri didactice de comunicare- reflectare a domeniului general al comunicării orale și / sau scrise: Cum salutăm?, Micii jurnaliști, Răspunde la întrebare! jocuri didactice lingvistice-subsumate domeniului limbii române:

-jocuri fonetice/ fonologice: Ce s-a schimbat?, La ce etaj locuieste sunetul..?, Cum face..?, Jocul sunetelor/ Jocul silabelor etc.; jocuri lexicale/ semantice: Cuvinte ascunse, Cuvinte alintate, Cum spui altfel?, Mulțimi de…, Care este intrusul? Etc; jocuri morfologice: A/ al cui este?, Cui spui?, Ce face?, Când face?, Cine face? Spune ceva despre mine/ tine/ el etc ; jocuri sintactice: Continuă propoziția!, Spune mai mult!, Spune mai putin!, Jocul proverbului, Este/ nu este etc. jocuri stilistice: Transformăm în oameni, Evantaiul fermecat, Bagheta fermecată, Jocul rimelor, Ploaia sentimentelor

jocuri didactice literare-subordonate domeniului literaturii pentru copii: Imagini încrucișate, Cine a spus…?, Personajul uituc, etc.

Prin raportare la tipul de unitate tematică de conținut abordat în /prin joc, pot fi exemplificate, pentru etapa preșcolarității: jocuri didactice reflectând lumea copilăriei: Săculețul cu jucării, A câta jucărie lipsește? Etc; jocuri didactice cu trimitere la sfera poveștilor (textelor literare): Ridichea uriașă, Alba-ca-Zăpada, Jocul piticilor, Cappra cu trei iezi ,etc.; jocuri didactice reprezentative pentru universul uman ( în general): De-a familia, De-a gradinița, De-a doctorul, Cine ne sunt prieteni?, Micul pieton etc; jocuri didactice reflectând planul naturii: Cine face?, Cum este?, Floarea rătăcită, Carnavalul animalelor din pădure, Cine lipsește? etc.

2.3.Folosirea jocului didactic în activitățile de educare a limbajului

Jocul didactic constituie un important mijloc de educare a limbajului copiilor în vederea școlarizării.

Prin intermediul lui se fixează , se precizează și se activizează vocabularul copiilor, se contribuie la îmbunătățirea pronunției, la formarea unor noțiuni, la însușirea unor construcții gramaticale necesare formării deprinderii de citire și scriere in clasa I.

Pornindu-se de la cunoașterea dezvoltării psihofizice a copilui preșcolar în special a limbajului acestuia, de la cunoașterea cerințelor învățământului primar și a posibilităților de adaptare a fiecăreia dintre aceste cerințe se poate oferi experiență sporită jocului didactic de dezvoltare a limbajului și exersare a vorbirii, dacă se folosesc metodele activ-participative, iar obiectivele dezvoltării limbajului și comunicării orale se realizează la un nivel optim prin modele de jocuri didactice concepute sau adpatate scopului urmărit. Deseori, educatoarea își propune să îmbogățească conținutul unor jocuri didactice de dezvolare a limbajului și a comunicării orale descrise în literatura de specialitate și să creeze unele variante noi, menite să contribuie la optimizarea sarcinilor și obiectivelor programei, la valorificarea cerințelor intelectelectuale ale copiilor, în special la grupa mare și la clasa pregătitoare.

În educarea unei exprimări verbale corecte gramatical trebuie să se țină seama de trei aspecte: fonetic, lexical și sintactic.

Din punct de vedere fonetic copilul trebuie să distingă sunetele ce compun cuvintele și să le pronunțe corect. Pentru realizarea acestui lucru educatoarea trebuie să se ocupe de: educarea auzului copiilor, corectarea pronunției și ajutarea copiilor pentru discriminarea sunetelor componente ale cuvintelor .

Confuzia între sunetele auzite, atunci când sunt pronunțate în cuvinte, este un fapt relativ obișnuit la copiii mici. Această confuzie dispare pe măsură ce copiii se maturizează și își îmbogățesc experiența perceptivă. Dificultățile apărute în discriminarea sunetelor se datorează lipsei de exercițiu în acest domeniu. Înainte de a începe exercițiile de diferențiere a sunetelor în cuvânt, educatoarea trebuie să se ocupe de educarea auzului în general: localizarea sunetelor (zgomotelor),diferențierea dintre sunete și zgomote, dintre vocile de copii și vocile de adult, dintre vocea masculină și cea feminină, identificarea unor instrumente muzicale după sunetele produse etc. Este important ca aceste activități să nu se desfășoare niciodată într-un mod formal, ci întotdeauna sub formă de joc, mici competiții în care premiile să fie melodii scurte, interpretate la un instrument sau altul.

Dificultățile de pronunție, pronunția greșită ori omiterea pronunției unor sunete se datorează în principal lipsei unei stimulări verbale suficiente din partea ambientului. Această situație nu trebuie ignorată de educatoare ci trebuie să inițieze unele activități de pregătire și de susținere a emiterii și pronunției corecte a sunetelor. Scopul principal al acetor activități ete de a construi ambianța și a oferi modelul verbal ce lipsește copiilor în viața lor de zi cu zi: o ambianță și un model inteligibil, clar structurate, facilitând copiilor conștientizarea structurilor verbale, corecte sub toate aspectele.

Copiii tratează adesea cuvântul ca pe o realitate sonoră compactă, nediferențiată

Primul pas în a-i învăța să perceapă cuvântul ca pe o structură de sunete succesive constă în a-i ajuta să diferențieze sunetul inițial (final sau din interior) al cuvintelor și să-și dea seama că diferite cuvinte pot începe cu același sunet. Acest lucru va facilita ulterior înțelegerea corespondenței dintre sunetul inițial și litera inițială a unui cuvânt.

Sub aspect lexical copilul trebuie să-și îmbogățească vocabularul activ și pasiv pe baza experienței, a activității sale și/sau a relațiilor cu ceilalți. Esențială, pentru realizarea acestui obiectiv, trebuie să fie capacitatea educatoarei de a sesiza, în cursul evenimentelor obișnuite din viața de zi cu zi a grădiniței, momentele propice pentru a aduce în discuție unul sau mai multe cuvinte(de exemplu, o discuție despre soare aduce în mod firesc în conversație și luna, apoi stelele), de a verifica în ce măsură copiii le cunosc corespondentul în realitatea lumii înconjurătoare, sau dacă e vorba de cuvinte abstracte, în ce măsură știu să le utilizeze în contexte adecvate.

Privind aspectul sintactic copilul trebuie să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical. Acest lucru se realizează atunci când copilul manifestă inițiativă în comunicarea orală, utilizează, în comunicare, structuri sintactice corecte,înțelege felul în care propozitiile sunt alcătuite din cuvinte, iar cuvintele din silabe. „Învățarea noilor structuri verbale și exersarea lor, atunci când sunt sprijinite cu tact și flexibilitate de către educatoare, seamănă cu apa unui râu liniștit, care se îmbogățește firesc cu noi izvoare și în care tulburările produse de intrarea noile surse sunt temporare și benefice, contribuind și ele la creșterea cursului principal. Exagerând puțin, cadrul didactic nu trebuie decât să permită apei să curgă – să-i permită copilului să vorbească și să povestească, să-și pună gândurile și trăirile în vorbe. În acest fel, copilul este sprijinit în experimentarea direcțiilor de utilizare a limbajului, a posibilităților deschise de folosirea adecvată a cuvintelor în viața lui zilnică, fie că se află acasă ori la grădiniță, fie că se joacă sau îndeplinește alte activități” ( M. Dumitrana, Magdalena, 1999).

Având în vedere exigențele programei în învățământul preșcolar, cunoscându-se cerințele programei clasei I, ținându-se seama de greșelile tipice constatate la preșcolari, se poate realiza o grupare a jocurilor didactice după cum urmează:

Jocuri didactice pentru dezvoltarea laturii fonetice a limbajului;

Jocuri didactice pentru formarea deprinderii de exprimare corectă din punct de vedere gramatical;

Jocuri didactice pentru precizarea și activizarea vocabularului.

Prin folosirea jocurilor didactice astfel grupate, copiii sunt pregătiți în următoarele direcții: să pronunțe corect toate sunetele limbii române; să folosească în vorbire cuvinte care denumesc obiecte și fenomene din mediul înconjurător(substantive), cuvinte care țin locul unor nume(pronume), cuvinte care exprimă un număr, o determinare numerică sau ordinea obiectelor prin numărare(numerale), cuvinte care denumesc acțiuni(verbe), cuvinte de legătură; să folosească formele articulate și nearticulate ale substantivelor la singular și la plural și terminațiile substantivelor – mai ales la genitiv și dativ; să folosească în contexte diferite numeralele cardinale și ordinale; să schimbe formele verbului după persoană și număr și să deosebească timpurile verbului(prezent, trecut, viitor); să exprime corect acordurile gramaticale; să realizeze analize fonetice prin metoda fonetică, analitico-sintetică.

Pentru formarea unor comportamente verbale corecte la copiii preșcolari, se poate folosi o strategie didactică ce implică atât metode și procedee tradiționale, cât și pe cele moderne, activizante.

Dintre procedeele folosite pot fi amintite: repetarea într-o formă corectă a răspunsului copilului; repetarea formei corecte de către copil; adresarea cererii de a-și reformula singur răspunsul într-o formă corectă; corectarea ori de câte ori a fost nevoie a copilului care a greșit; activizarea tuturor copiilor; tratarea diferențiată a copiilor; prezentarea în toate împrejurările a unor modele de exprimare corectă sub aspect gramatical.

Folosindu-se asemenea procedee, se pot pune în evidență comportamentele verbale specifice preșcolarilor mari, greșelile tipice de ordin gramatical săvârșite de aceștia pentru corectarea vorbirii și cultivarea limbii române în vederea pregătirii copiilor pentru școală.

Eficiența jocului didactic în dezvoltarea vorbirii depinde, în mare măsură, de modul în care educatoarea știe să selecteze jocul, în raport cu situațiile concrete existente în grupa de copii. Aceasta presupune o foarte bună cunoaștere a copiilor sub raportul nivelului atins în dezvoltarea limbajului, precum și sub aspectul defectelor de vorbire.

Pentru a forma la copii deprinderi de exprimare orală corectă, în cadrul jocurilor didactice se vor alege cele mai potrivite metode și mijloace, se vor activiza copiii în procesul cunoașterii, se va cultiva dialogul viu: educatoare-copil, copil-educatoare, copil-copil, căutând să se cunoască individualitatea fiecăruia. Trebuie să se asigure o participare activă, creativă a copiilor la activitate, să le fie captat și menținut interesul, folosindu-se procedee prin care să fie solicitați emoțional. În cadrul jocurilor didactice se va asigura prezentarea sarcinii didactice într-o formă atractivă, saturată de elemente de joc pentru a facilita rezolvarea optimă a acesteia, pentru a stimula vorbirea copiilor, trezind la aceștia dorința de a-și comunica gândurile și impresiile, de a se juca. Atât în cadrul desfășurării jocurilor, cât și după parcurgerea unui grup de jocuri didactice, se va analiza gradul de realizare a obiectivelor propuse, nivelul de însușire a conținutului, de formare a deprinderilor de exprimare orală a preșcolarilor.

Jocurile didactice folosite pentru dezvoltarea, fixarea și nuanțarea vocabularului preșcolarului sunt diverse în funcție de obiectivele urmărite dar și de particularitățile de vârstă ale copiilor.

Se va urmări astfel: dezvoltarea auzului fonematic (prin jocuri și exerciții de recunoaștere și pronunțare corectă a sunetelor limbii române, de analiză și sinteză practică: sunet, silabă, cuvânt, prepoziție), îmbogățirea, activizarea și nuanțarea vocabularului; însușirea practică a raporturilor gramaticale, sub aspect morfologic și sintactic; formarea capacității de exprimare logică, clară, corectă a ideilor; dezvoltarea fluenței și fluidității exprimării în vorbirea monologată și dialogată;

formarea ritmului de vorbire corespunzător conținutului și a deprinderilor de a respecta pauzele, intonația și accentul; prevenirea și corectarea defectelor de vorbire.

Grupa mică:

Majoritatea jocurilor didactice prevăzute pentru grupa mică vizează pronunțarea corectă a cuvintelor, îmbogățirea limbajului, activizarea vocabularului.

Prin jocurile didactice de educare a limbajului de la grupa mică se urmăresc următoarele obiective:

-dezvoltarea auzului fonematic și a aparatului fono-articular în vederea perceperii clare și corecte a sunetelor și a grupurilor de sunete ale limbii romane;

– îmbogațirea vocabularului activ și pasiv ca urmare a experienței dobăndite în procesul didactic și a transferului de informații în comunicarea dintre copii și adulti;

-exersarea deprinderilor de exprimare orală corectă în stucturi gramaticale tot mai ample, folosirea cuvintelor cu semnificații corespunzătoare.

Exemple de jocuri didactice care se pot organiza la grupa mică:

Joc didactic ,,La cine s-a oprit roata?”

Scop: exersarea vorbirii copiilor în direcția pronunțării sunetelor c, r, t, g, h, și a grupurilor de sunete: chi, sf, gr, ci, era, prin imitarea glasului specific unor animale; consolidarea cunoștințelor privind denumirile acestor animale și acțiunile pe care le fac; activizarea vocabularului prin folosirea cuvintelor respective.

Sarcina didactică: recunoașterea animalului, a acțiunii, a glasului specific și imitarea acestuia, ca și a unor mișcări caracteristice; denumirea acestora.

Elemente de joc: surpriză, ghicirea animalului după înfățișare și glasul auzit; imitarea lui și a mișcării specifice, întrecere, aplauze.

Reguli: la semnalul lui Pufică, copilul ales învârtește roata, toți copiii aleg materialul și acționează cu el, imitând glasul și mișcarea respectivă, răspunde cine recunoaște primul.

Material: un disc care are pe ambele părți câte 4- 5 imagini mari cu animale cunoscute de copii (iepuraș, câine, pisică, vacă, șoricel, cal, porc, cocoș, găină, rață, urs, cioară); fiecare parte este acoperită de un disc fără imagini care are o deschizătura în formă de triunghi cu vârful la centru, animale-jucării, aceleași ca cele de pe disc, ilustrații care înfățișează aceleași animale în poziții și acțiuni diferite (câte 3- 4 din fiecare), Pufică- un cățel care se joacă împreună cu copiii.

Desfășurarea jocului:

A) Pufică cheamă la el câte un copil care învârtește roata. La oprire el întreabă "La cine s-a oprit roata?" Cine a ghicit primul se oferă și denumește animalul și acțiunea pe care o face, îi imită glasul și mișcarea specifică. Apoi imită toți copiii.

B) Pufică cere copiilor să imite glasul (și mișcarea) acelui animal pecare el îl indică printr-o jucărie pe care le-o arată. Apoi le cere copiilor să-l denumească.

C) Fiecare copil se autoservește cu câte o ilustrație și o privește cu
atenție pentru a putea îndeplini sarcinile cerute de Pufică:

-se cere unui copil să arate grupei ilustrația lui; toți copiii care au aceeași imagine ca el imită glasul animalului respectiv, apoi îl denumesc și îl identifică cu cel de pe disc;

– trei copii sunt numiți să arate ilustrațiile lor (să spunem: cocoș, iepuraș, cățel). Se cere să se ridice în picioare acei copii care au în imagine un animal care nu este nici cocoș, nici cățel. Se repetă cu mai multe grupe de animale. Se denumesc, se imită glasul și mișcarea (după caz).

– Pufică solicită copiilor strângerea ilustrațiilor într-o anumită ordine, chemându-i, pe rând, la el, prin formule diferite: "denumește animalul". "imită glasul", "imită-i mișcarea"; copiii repetă individual sau în cor (după caz).

Joc didactic: „Ce este și unde-l așezezi?”

Scop: cunoașterea obiectelor de mobilier din sala de grupă sub aspectul denumirii, al destinației și al locului pe care-l ocupă în sala de grupă: pronunțarea corectă a acestor denumiri; formularea de propoziții simple.

Sarcina didactică: denumirea obiectelor, a destinației, a locului pe care-l ocupă.

Elemente de joc: surpriză, aranjarea interiorului cu jucăriile respective; întrecere; aplauze.

Reguli: la întrebările păpușilor copiii răspund verbal și prin acțiune; cine a greșit în denumirea sau în amplasarea obiectelor de mobilier este corectat de către copilul care a sesizat primul greșeala; câștigarea întrecerii dă dreptul la conducerea jocului.

Material: trei seturi (garnituri) cu obiecte de mobilier-jucării asemănătoare cu cele din sala de grupă; în fiecare set obiectele- deși sunt aceleași pot să difere sub aspectul culorii, al desenelor cu care sunt ornate, al mărimii, trei păpuși; se pot folosi obiecte de mobilier din garniturile din comerț sau se pot confecționa în miniatelierele din cadrul grupei mari. Copiii se împart trei subgrupe, fiecare aranjând un interior pentru păpușa ei.

Desfășurarea jocului- variante

A) Păpușile se plâng copiilor că nu au o sală de grupă ca a lor;
educatoarea precizează: cu măsuțe, scăunele, dulapuri, vitrină, tablă, ladă cuburi, colț cu jucării, covor ș.a. (se învață deci denumirile corect).

B) Educatoarea propune copiilor să le ajute în aranjarea a câte unei săli pentru fiecare. La întrebările păpușilor adresate copiilor, pe rând: "Ce punem pe jos?", "Pe ce ne așezăm când ascultăm povești?", "Unde ne așezăm jocurile, plastelina, când suntem în activitate?" ș.a., aceștia răspund denumind mobilierul respectiv, așezându-l la locul potrivit, precizând totodată la ce folosește; acționează deodată toate trei subgrupe; fiecare subgrupă continuă să aranjeze cât mai corect și cât mai repede, corectând pe cei care greșesc.

C) Păpușile se vizitează între ele pentru ca să admire sălile lor de
grupă; se declară mulțumite și-i aplaudă pe copii; din greșeală răstoarnă anumite obiecte și fac dezordine; se scuză și-i roagă pe copii să restabilească ordinea; copiii acționează în grup repetând denumirile acelor obiecte de mobilier care au fost răsturnate.

Joc didactic: ,,Spune cine este”

Scop: recunoașterea și denumirea corectă a animalelor sălbatice; formarea deprinderii de a se exprima corect, în propoziții simple și dezvoltate.

Sarcina didactică: diferențierea animalelor sălbatice de cele domestice și pronunțarea corectă a denumirii acestor animale.

Material didactic: jetoane cu animale sălbatice și domestice

Desfășurarea jocului: Se prezintă copiilor un set de imagini cu animale. Copiii trebuie să recunoască numai animalele sălbatice și să le denumescă.

Exemplu:

Educatoarea va formula întrebarea:

Ce știți despre…. (urs, iepure) ?

Copiii răspund, exprimându-se în propoziții simple sau dezvoltate. Apoi vor imita glasul sau mersul animalului respectiv.

Joc didactic ,, Spune mai departe”

Scop: pronunțarea clară a consoanelor din cuvinte.

Sarcina didactică: completarea propozițiilor cu onomatopeele potrivite.

Desfășurarea jocului: Educatoarea formulează începutul unei propoziții, iar copiii completează cu onomatopee.

Exemple:

Albina face…bâz-bâz.

Cioara face…cra-cra.

Șoricelul face chiț-chiț.

Joc didactic ,, De-a balonul”

Scopuri: pronunțarea corectă a consoanelor ș, f izolat; dezvoltarea spiritului de echipă

Sarcina didactică: pronunțarea corectă a sunetelor f și ș.

Desfășurarea jocului: Copiii stau într-un semicerc mic; ei reprezintă ,,balonul”. La comanda ,,umflăm balonul”, toți copiii suflă, rostind sunetul f și lărgesc cercul ( balonul este umflat). La comanda ,,balonul s-a spart”, copiii rostesc consoana ș lin, îndelungat, apoi revin în cercul mic.

Grupa mijlocie

Prin jocurile didactice de educare a limbajului la grupa mijlocie se urmăresc următoarele obiective:

-perfecționarea pronunțării corecte a unor consoane sau a unor grupuri de consoane;

-formarea deprinderii de a formula propoziții simple;

-să comunice fără dificultate cu adulții și cu ceilalți copii;

-formarea deprinderii de a folosi corect gradele de comparație;

Obiectivele urmărite la grupa mare prin realizarea jocurilor didactice sunt:

-să formuleze corect propoziții respectând locul subiectului;

-să recunoască și să denumească imaginea de pe jeton;

-să alcătuiască propoziții simple și dezvoltate;

-să realizeze acordul gramatical pentru toate părțile de vorbire;

-să folosească cuvinte noi învățate în vorbirea curentă;

-să dezvolte capacitatea copiilor de a realiza legatura dintre imagini și realitatea inconjurătoare.

Joc didactic ,,Curtea cu păsări”

Scopuri: pronunțarea corectă a consoanelor c, g, s, integrate în cuvinte; consolidarea deprinderii de a se exprima în propoziții simple sau dezvoltate, corecte din punct de vedere gramatical.

Sarcina didactică: pronunțarea corectă a unor cuvinte care denumesc animale

Desfășurarea jocului: Jocul începe prin ascultarea unei întamplări înregistrate: ,,Am fost în vizită, săptămâna trecută, la bunicii mei. Dis- de- dimineață m-a trezit cineva:

Cu-cu-ri-gu! Cu-cu-ri-gu! Cine credeți că era?”

Educatoarea oprește casetofonul, iar copiii răspund la întrebare, apoi reproduce onomatopeele corespunzătoare. (Copiii recunosc pasărea și pronunță corect numele acesteia: cocoșul)

Educatoarea pornește din nou casetofonul.

,,Cot-co-dac, Cot-co-dac,

Oare cine m-a trezit?”- (găina)

După fiecare vers enunțat, copiii repetă de mai multe ori sunetele.

Joc didactic ,,Cine așază primul imaginile?”

Scopuri: verificarea însușirii conținutului poveștii ,,Capra cu trei iezi”, de Ion Creangă; consolidarea deprinderii de a povesti coerent un fragment dintr-o poveste.

Sarcina didactică: ordonarea cronologică a momentelor principale din poveste și reproducerea coerentă a unei fragment din poveste.

Materialul didactic: imagini cu secvențe din povești cunoscute

Desfășurarea jocului: Educatoarea cere copiilor să ordoneze cronologic imaginile cu momentele principale ale poveștii ,,Capra cu trei iezi.” Primul care termină de aranjat își alege o imagine și relatează fragmentul prezentat.

.

Joc didactic ,, Mingile”

Scopuri: pronunțarea corectă a consoanelor r, s, g, v; formularea unor propoziții corecte din punct de vedere gramatical.

Sarcina didactică: formularea unor propoziții folosind cuvintele date.

Material didactic: mingi colorate.

Desfășurarea jocului: Copiii vor sta pe covor, în cerc, cu picioarele puțin depărtate pentru a putea rostogoli mingea de la unul la celălalt. Patru dintre ei vor avea câte o minge de culoare diferită față de ceilalți (roșie, galbenă, albastră, verde), iar doi copii nu vor avea mingi. Unul din copiii fără minge va cere mingea pe care o dorește (roșie, galbenă, etc). Copilul care are mingea respectivă o rostogolește și i-o trimite. Copilul care a primit-o va spune ce culoare are și va formula o propoziție cu acest cuvânt (condiție obligatorie pentru a păstra mingea).

Exemple:

ROȘU VERDE

Eu am o geantă roșie. Frunza este verde.

Floarea este roșie. Eu am o broscuță verde.

Joc didactic ,,Poștașul”

Sarcina didactică: recunașterea și denumirea lucrătorului care folosește anumite unelte sau face anumite produse.

Regulile jocului: copilul care a primit scrisoarea de la poștaș, trebuie să spună de cine a fost trimisă, orientându-se după imaginile uneltelor sau a produsului din ilustrată. Grupa de copii mimează a acțiune specifică lucrătorului de la care a primit scrisoarea.

Desfășurarea jocului:În organizarea jocului se va urmări crearea atmosferei prin anunțarea și sosirea poștașului.

La început educatoarea va utiliza un exemplu cu ajutorul căruia va explica și demonstra. Astfel, la întrebarea: „De la cine ai primit scrisoarea?”, copilul poate răspunde: „Eu am primit scrisoarea de la croitor, deoarece pe ea este desenat acul cu care el coase”, sau: „Eu am primit scrisoarea de la bucătar, deoarece pe ea este desenat un cozonac pe care-l pregătește bucătarul”.

Până când copiii pot formula fraze atât de lungi se pot folosi două sau chiar trei întrebări consecutive. De exemplu: „De la cine ai primit scrisoarea?” copilul răspunde: „De la croitor”. Urmează cea de-a doua întrebare: „De unde ști?”. Copilul răspunde: „Fiindcă pe ea este desenat un mosor cu ață”. A treia întrebare va fi: „Ce face croitorul cu ața?”. Copilul precizează: „Croitorul coase cu ața”.

La grupele cu nivel mai dezvoltat se va putea solicita denumirea uneltei sau a pronumelui de către un alt copil. După „lectura” scrisorii, grupa va mima dacă se poate, o acțiune specifică profesiunii respective. Propunerea acțiunii o face la începutul jocului educatoarea, apoi o pot sugera copiii. În cursul jocului, se va avea grijă ca rolul poștașului să fie interpretat, pe rând de mai mulți copii.

Grupa mare

Obiectivele urmărite la grupa mare prin realizarea jocurilor didactice de educare a limbajului sunt:

-să formuleze corect propoziții respectând locul subiectului;

-să recunoască și să denumească imaginea de pe jeton;

-să alcătuiască propoziții simple și dezvoltate;

-să realizeze acordul gramatical pentru toate părțile de vorbire;

-să folosească cuvinte noi învățate în vorbirea curentă;

-să dezvolte capacitatea copiilor de a realiza legatura dintre imagini și realitatea inconjurătoare

Joc didactic: "Cu ce începe?"

Scop: deprinderea copiilor cu analiza fonetică, antrenându-i într-o formă simplă, să desprindă din cuvinte primul sunet cu care acestea încep: pronunțarea corectă a sunetului separat și în cuvânt; exprimarea în propoziții construite corect; dezvoltarea capacității de analiză, a atenției și a spiritului critic.

Sarcina didactică: recunoașterea obiectului și denumirea lui, separarea primului sunet (vocala) și pronunțarea lui corectă, (în cadrul acstui joc se vor alege cuvinte care încep numai cu vocale și care formează la începutul cuvântului silabă separată).

Reguli: copiii privesc cu atenție jetonul prezentat de educatoare, denumesc obiectul și la întrebarea educatoarei: "Cu ce începe acest cuvânt?". Copiii vor răspunde pronunțând sunetul respectiv; toți copiii care au același jeton la fel cu al educatoarei îl arată și pronunță cuvântul în întregime, apoi sunetul inițial.

Elemente de joc: întrecere, aplauze, ghicire, căutare.

Material: jetoane mari pentru educatoare și mici pentru copii. Obiectele care vor fi ilustrate: avion, apă, alune, arici, elefant, elev, echipă, inele, ie, ițari, oițe, ochelari, ouă, ușă ș.a.

Desfășurarea jocului- variante

Educatoarea (apoi un copil care este conducătorul jocului) arată pe

rând câte un jeton, copiii îl privesc cu atenție și denumesc obiectul respectiv, se întreabă: "Cu ce începe acesi cuvânt?", in răspunsul lor copiii trebuie să precizeze sunetul cu care începe cuvântul respectiv; toți copiii care au jetoane identice cu modelul educatoarei le prezintă grupei și formulează verbal răspunsul.

Se amestecă toate jetoanele educatoarei pe masă. Se cere mai multor copii să aleagă jetoanele pe care sunt obiecte a căror denumire începe cu a sau i, se repetă de mai multe ori.

Se cere copiilor să găsească ei cuvinte care încep cu vocalele exersate anterior (pentru a-i orienta pe copii se poate cere să se gândească la: nume de copii, denumiri de animale, obiecte de îmbrăcăminte, mijloace de transport, meserii ș.a)

Joc didactic ,,Jocul silabelor”

Sarcina didactică: să completeze silaba dată cu alte silabe pentru a obține un cuvânt. Să alcătuiască propoziții cu cuvântul dat și să despartă apoi toate cuvintele în silabe, menționând numărul silabelor din fiecare cuvânt spus.

Regulile jocului: copilul indicat prin intermediul unei baghete va pronunța silaba enunțată de educatoare și o va completa construind un cuvânt. Copiii vor căuta alte cuvinte care să aibă în cuprinsul lor aceeași silabă și se vor anunța să le spună.

Material didactic: ilustrații care să sugereze copiilor diferite cuvinte cu silabele mai frecvent întâlnite în vorbire, de exemplu:

casă, cadă, cană

masă, mazăre, macara

tavă, taburet, taxi

măgar, mălai, mănușă, mătură

ladă, lamă, lacăt

cuvinte care conțin două-trei consoane consecutive:

capră, castană, castel, carte, castravete

creion, cretă, crap, parc, porc, patru , scrisoare, stropitoare.

Desfășurarea jocului: Copiii vor sta pe scăunele în cerc, lăsând doar un loc pentru educatoare. Educatoarea organizează în introducere cîteva exerciții de analiză a structurii unor cuvinte cunoscute, pentru a familiariza copii cu noțiunea de silabă. După ce educatoarea va da exemple, copiii pot asocia pronunțarea silabelor cu bătăi ritmice din palme, cu palmele bine întinse oblic, în față, pentru ca pauzele necesare să fie cât mai bine maracte, va începe jocul. Ea pronunță o silabă din cele mai frecvent întâlnite în structura cuvintelor: ma, na, la, pa, da, ca etc. și lasă timp copiilor. Ea se deplasează prin spatele copiilor și atinge pe rând copiii cu bagheta punându-i în situația de a completa silaba spusă pentru a forma un cuvânt. Nu va limita copiii în ceea ce privește numărul sau structura silabelor. Va putea accepta și cuvinta care au silaba în interiorul cuvântului.

În amplificarea jocului, se poate introduce cerința de a se formula propoziții cu cuvinte găsite.

Pentru înviorarea jocului se poate utiliza întrecerea între copii.

Joc didactic ,,Găsește cuvinte potrivite”

Sarcina didactică: completarea propoziției enunțate de conducătorul jocului cu cuvântul corespunzător, formularea unor propoziții în care să se includă în mod logic un cuvânt dat.

Regulile jocului: copilul atins pe umăr cu bagheta, completează cuvântul care lipsește din propoziție, reluând apoi întreaga propoziție cu un cuvânt dat. Grupa de copii aprobă prin aplauze răspunsurile corecte.

Desfășurarea jocului:Copiii vor fi așezați pe scăunele dispuse în semicerc.

În funcție de nivelul grupei, educatoarea va formula propoziții eliptice începând cu cele cărora copilul trebuie să le adauge fie complementul, fie predicatul, fie atributul, fie subiectul.

Astfel se pot utiliza propoziții de tipul:

– Merele se culeg din….

– Toamna, copiii merg la ….

– Cireșele….

– Primăvara, pomii….

În genere, copiii pot fi solicitați să găsească mai multe cuvinte potrivite pentru aceeași propoziție.

În partea a doua a jocului pot să fie antrenați copiii în calitatea de conducători ai jocului. De asemenea, se modifică sarcina didactică. Conducătorul jocului spune un cuvânt, iar copiii trebuie să construiască o propoziție cu sens în care să fie inclus cuvântul respectiv.

Formarea și dezvoltarea la copiii preșcolari a unei exprimări verbale corecte și expresive constituie unul dintre factorii importanți ai evitării insuccesului școlar.

Educatoarea trebuie să acorde o atenție deosebită asigurării materialului ilustrativ necesar desfășurării jocului didactic, știind că ponderea jocurilor didactice cu material față de jocurile didactice verbale este mai mare la acestă vârstă, dat fiind caracterul concret-situativ al gândirii preșcolarilor.Necesitatea utilizării materialului didactic este determinată de relațiile existente între cunoțtințele copilui și limbaj, de interacțiunea dintre obiect-imagine mentală-cuvânt.În acest fel va fi respectată principala cerință a învățământului intuitiv, și anume ca intuiția să fie dirijată, activă și corelată cu interesele și trebuințele copilului.

Pentru buna desfășurare a jocurilor didacticew organizate la grupă, e necesar să se asigure un cadru stimulativ, în scopul participării , antrenării și stabilirii unor relații între educatoare-copil, copil- copii, copil-grupă.

Atât în cadrul desfășurării jocurilor , cât și după parcurgerea unui grup de jocuri didactice, se va analiza gradul de realizarea obiectivelor propuse, nivelul de însușire a conținutului, de formare a deprinderilor de exprimare orală a preșcolarilor.

Există foarte multe tipuri de jocuri didactice ce pot fi folosite în activitățile de educare a limbajului. Depinde de fiecare educatoare în ce măsură reușește să le facă eficiente scopului stabilit.

După studierea materialelor bibliografice, dar și din activitatea proprie se poate trage concluzia că dezvoltarea, fixarea și nuanțarea vocabularului la preșcolari nu seamănă deloc cu învățarea pe dinafară a unor liste de cuvinte, ca și cum acestea ar aparține unei limbi străine. Vocabularul nu se poate îmbogăți decât în context, în strânsă legătură cu semnificațiile și în cazul de față prin intermediul jocurilor didactice. Deci, jocurile didactice contribuie din plin la îmbogățirea lexicului, sub aspect achizițional de noi cuvinte, al consolidării și activizării lor, sarcină deosebit de importantă la această vârstă a marilor acumulări.

2.4. Principalele tulburări de vorbire ale vârstei preșcolare. Jocuri didactice pentru susținerea corectării pronunției sunetelor

În grădiniță pot să apară situații în care copiii prezintă probleme de comunicare datorate unor cauze diverse: prelungirea pronunțării incorecte a sunetelor după vârsta de 5 ani- copii care nu pronunță toate sunetele sau le pronunță incorect; întârzierea în debutul și elaborarea limbajului- copii care, la intrarea în grădiniță, au un vocabular foarte redus sau chiar inexistent; deficiențe ale analizatorului auditiv- copii care nu aud bine; probleme emoționale datorate mediului familial sau procesului de adaptare la mediul din grădiniță- copii care refuză sa vorbească sau au probleme de fluență a vorbirii ( bâlbâială); malformații ale aparatului verbo-motor răspunzător de pronunție-copii care au probleme de fonație a sunetelor datorate deschizăturilor de văl palatin sau al altor tipuri de malformații.

Dacă nu se intervine asupra acestor tulburări, consecințele pot fi în plan imediat (copilul poate avea comportamente inadecvate, manifestate prin lipsă de implicare, timiditate excesivă, refuzul comunicării sau, dimpotrivă, prin hiperactivitate, agitație excesivă și nerespectarea regulilor), iar în perspectivă pot apărea tulburări de învățare sau chiar de adaptare școlară.

Tulburarea de pronunție reprezintă o formă alterată a pronunției sunetelor, silabelor sau cuvintelor.

Principalele forme de manifestare ale tulburării de pronunție sunt: absența sunetului-copilul omite sunetul în vorbire (de ex., pronunță caun în loc de scaun); înlocuirea sunetului cu un alt sunet, de obicei din aceeași zonă de articulare sau dintr-o zonă apropiată de articulare (de ex., înlocuiește C cu T- cuvântul copil devine topil); alterarea sunetului prin modificarea poziției de emitere corectă a aparatului verbo-motor sau prin lipsa de control a respirației verbale (de ex., sunetul S poate fi strident, ascuțit, șuierat); înlocuirea consoanelor sonore cu cele surde (de ex., vulpe devine ;fulpe); omiterea unor silabe din cuvânt, înlocuirea lor sau schimbarea ordinii silabelor în cuvânt-apare de obicei la cuvinte complexe, formate din două sau mai multe silabe (de ex., cuvântul calculator devine culcalator).

Copilul cu tulburări de pronunție poate să aibă conștiința propriilor greșeli și, dacă nu este încurajat să comunice, se poate inhiba și poate refuza comunicarea.

Sunetele S, Z

Emiterea corectă a sunetelor se produce astfel: se execută mușcătura-maxilarul superior ,,calcă” peste cel inferior; buzele se retrag într-un zâmbet larg; limba impinge cu vârful în incisivii inferiori astfel se formează un canal de-a lungul limbii; jetul de aer este împins lin pe canalul format; aerul este rece; pentru sunetul Z, coardele vocale vibrează.

Forme incorecte de pronunțare a sunetelor S, Z

Cu limba poziționată între dinți , aerul iese printre incisivii superiori și limbă; sunetul este lipsit de sonoritate.

Aerul se scurge lateral prin ambele părți sau doar printr-o parte și sunetele capătă caracter șuierător, având loc înlocuirea lui S cu Ș și a lui Z cu J. (ex. Cuvântul sanie devine șanie. Cuvântul zmeu devine jmeu.

Sunetul S poate avea un caracter strident din cauza fluxului de aer expulzat prea puternic.

Înlocuirea sunetului S cu alte sunete: T (ex. Cuvântul soare devine toare).

Înlocuirea sunetului Z cu alte sunete: D (ex. Cuvântul zăpadă devine dăpadă).

Sunetele Ș, J

Emiterea corectă a sunetelor se produce astfel: buzele și obrajii se strâng;limba are vârful ușor ridicat în spatele incisivilor superiori; jetul de aer este împins puternic spre vârful limbii; aerul este cald; pentru sunetul J, coardele vocale vibrează

Forme incorecte de pronunțare a sunetelor Ș, J

Cu limba poziționată între dinți , aerul iese printre incisivii superiori și limbă; sunetele sunt lipsite se sonoritate și se confundă Ș cu S și J cu Z. (ex. Cuvântul șarpe devine sarpe; Cuvântul prăjitură devine prăzitură.

Înlocuirea sunetului Ș cu alte sunete: T (ex. Cuvântul mănușă devine mănută)

Înlocuirea sunetului J cu alte sunete: D (ex. Cuvântul cojoc devine codoc.)

Sonorizarea excesivă a sunetelor Ș, J ( ex. Cuvântul șapcă devine ciapcă. Cuvântul jeleu devine gieleu).

Sunetul Ț

Emiterea corectă a sunetului se produce astfel: se pregătește pronunția sunetului T (vârful limbii împinge în alveolele incisivilor superiori) și se face trecerea la pronunția sunetului S, buzele se retrag într-un zâmbet larg, jetul de aer este împins puternic printre dinți, aerul este rece și puternic.

Forme incorecte de pronunțare a sunetului Ț

Înlocuirea sunetului Ț cu sunetul S ( ex. Cuvântul țintă devine sintă).

Înlocuirea sunetului Ț cu sunetul CI ( ex. Cuvântul țap devine ciap).

Înlocuirea sunetului Ț cu sunetul Ș ( ex. Cuvântul țintar devine șintar).

Înlocuirea sunetului Ț cu sunetul CE ( ex. Cuvântul țeavă devine ceavă).

Sunetele CE, CI

Emiterea corectă a sunetelor se produce astfel: se pregătește pronunția sunetului T și se face trecerea la pronunția sunetului Ș, CE se formează din contopirea a trei sunete ( T, Ș, E), CI se formează din contopirea a trei sunete ( T, Ș, I).

Forme incorecte de pronunțare a sunetelor CE, CI

Cu limba poziționată între dinți , aerul iese prin incisivii superiori și limbă; sunetul este lipsit de sonoritate și se confundă cu Ț (ex. Cuvântul ceapă devine țiapă; Cuvântul cineva devine țineva)

Înlocuirea cu alte sunete, prin desonorizare: Ș (ex. Cuvântul cetate devine șetate; Cuvântul cine devine șine)

Sunetele GE, GI

Emiterea corectă a sunetelor se produce astfel: se pregătește pronunția sunetului D și se face trecerea la pronunția sunetului J; GE se formează din contopirea a trei sunete ( D, J, E); GI se formează din contopirea a trei sunete ( D, J, I)

Forme incorecte de pronunțare a sunetelor GE, GI

Cu limba poziționată între dinți , aerul iese printre incisivi și limbă; sunetul este lipsit de sonoritate și se confundă cu Z. (ex. Cuvântul gem devine zem; Cuvântul gingie devine zinzie).

Înlocuirea cu alte sunete, prin desonorizare: J (ex. Cuvântul Geta devine Jeta; Cuvântul girafă devine jirafă).

Sunetele R, L

Emiterea corectă a sunetelor se produce astfel: pronunția se realizează cu maxilarele înttredeschise; vârful limbii se sprijină pe alveolele dinților superiori; petru sunetul R, vârful limbii și coardele vocale vibrează.

Forme incorecte de pronunțare a sunetelor R, L

Sunetul L se pronunță fără ridicarea limbii către dinții superiori și astfel se obține sunetul I. (ex. Cuvântul lapte devine iapte).

Sunetul L se omite , mai ales în combinație cu alte consoane. ( ex. Cuvântul bloc devine boc)

Sunetul R este înlocuit cu sunetele: L, I ( ex. Cuvântul robot devine lobot; Cuvântul rață devine iață)

Sunetul R se pronunță cu vibrarea buzelor, a vălului palatin, a uvulei, dar fără vibrarea limbii.

Sunetele F, V

Emiterea corectă a sunetelor se produce astfel: pronunția se realizează cu maxilarul superior, mușcând ușor buza de jos; aerul se scurge ușor peste buza de jos; la sunetul V, coardele vocale vibrează.

Forme incorecte de pronunțare a sunetelor F, V

Înlocuirea sunetului F cu T (ex. Cuvântul foame devine toame).

Înlocuirea sunetului V cu F prin nesonorizare ( ex. Cuvântul vacă devine facă).

Sunetele C, G, H

Emiterea corectă a sunetelor se produce astfel: pronunția se realizează cu maxilarele larg deschise; limba este încordată, cu vârful la baza incisivilor inferiori și cu bazaridicată spre planșeul bucal; sunetele se produc cu expulzarea puternică a aerului;

Forme incorecte de pronunțare a sunetelor C, G, H

Înlocuirea sunetului C cu T (ex. Cuvântul cană devine tană)

Înlocuirea sunetului G cu D prin nesonorizare (ex. Cuvântul găină devine dăină)

Omiterea sunetului H ( ex. Cuvântul halat devine alat).

Jocuri pentru corectarea pronunției și dezvoltarea comunicării

Jocul cuvintelor

Scop: conștientizarea cuvântului în propoziție

Descrierea jocului:

-educatoarea le va spune copiilor o propoziție

-se aleg trei copii care vor avea ,,în grijă” câte un cuvânt

-ei se vor așeza în ordine, astfel încât să formeze propoziția

-apoi li se cere copiilor să schimbe locul între ei și să spună din nou ce cuvânt reprezintă fiecare.Se vor obține propoziții cu topică schimbată (propoziții interogative, exclamative) sau propoziții fără sens.

Material didactic: nu necesită

Găsește și potrivește rima

Scop: identificarea rimei

Descrierea jocului: jocul este format din 5 fișe cu serii incomplete de imagini (20 de imagini) pentru care trebuie identificată rima și 24 de jetoane cu imagini a căror denumire rimează cu cele din fișe;

– pe masă se așază prima fișă și jetoanele cu fața în jos

– copiii sunt chemați pe rând să completeze fișele cu jetoane a căror denumire rimează cu cele de pe fișă

– ei vor întoarce unul câte unul jetoanele și vor pronunța în pereche cu imaginea de pe fișă

– când găsește perechea care rimează, copilul o așază pe poziția corectă și trece la loc

– un alt copil continuă până când se completează toate fișele.

Pentru a evita epuizarea jetoanelor, după completarea fiecărei fișe, jetoanele sunt așezate în teanc. Jocul se termină atunci când cele 5 fișe sunt completate (și toți copiii au participat la joc). În seria jetoanelor se află și 4 jetoane suplimentare.

Material didactic: se folosesc fișele și jetoanele cu imagini care rimează

Jocul silabelor

Scop: conștientizare și analiza silabei în cuvânt

Descrierea jocului:

– copiilor li se spune cuvântul MACARA

– se desparte cuvântul în silabe

– se aleg trei copii și fiecare va primi în grijă o silabă

– se vor așeza astfel încât să compună cuvântul

– copiii vor schimba locul și vor spune cu voce tare silaba pe care o reprezintă. Se obțin formele: CARAMA, MARACA, RACAMA, RAMACA

– se continuă cu alte cuvinte precum: CAMERĂ, PERETE, SACOȘĂ, CĂMILĂ, PEPENE, BULINĂ, VALIZĂ, PALETĂ, BANANĂ, etc.

Material didactic: nu necesită

Caruselul sunetelor

Scop: conștientizarea sunetului în cuvânt, diferențierea fonematică a sunetelor

Descrierea jocului:

Varianta 1: Două coșulețe sau cutiuțe vor fi marcate cu litere care sunt asemănătoare din punct de vedere articular și care se confundă frecvent.

Pentru S- Ș

– se împart jetoanele cu imagini a căror denumire începe cu aceste sunete

– pe rând la alegerea educatoarei, copiii vor denumi imaginea pe care au primit-o și vor pune jetonul cu imaginea în coșulețul corespunzător sunetului cu care începe cuvântul.

Se reia exercițiul cu perechile de sunete S-Z, Ș-J, Z-J

O altă etapă a jocului poate să cuprindă toate aceste sunete; se vor folosi 4 coșulețe diferite pe care se lipesc literele S, Z, Ș, J.

Alte grupuri de sunete între care se exersează diferențierea și discriminarea fonematică: sunetele R-L, sunetele CE-CI, sunetele T-S, sunetele Ț-CE, sunetele Ț-CI.

Material didactic: jetoane cu imagini

Asociarea sunet-literă

Scop: asociarea complexului sonor cu simbolul grafic

Descrierea jocului:

Varianta 1:

– fiecare copil va primi un jeton cu o literă mare sau mică, de tipar

– se alege un sunet și se pronunță (de exemplu, sunetul D)

-copil care a primit litera D va face un pas în față și va spune un nume care începe cu D

– copilul care a primit litera mică d se așază lângă cel cu litera D și spune un cuvânt (denumire) care începe cu d.

CAPITOLUL 3

JOCUL DIDACTIC ÎN ACTIVITĂȚILE INTEGRATE

3.1.Curriculum integrat-modalitate inovatoare de proiectare a curriculumului

Predarea în manieră integrată a disciplinelor presupune sintetizarea și organizarea didactică a informațiilor din domenii diferite ale cunoașterii în vederea construirii unei viziuni holistice și interactive asupra lumii reale.

Recomandarea păstării unei legături strânse între experiențele de învățare școlară și viața reală nu este deloc nouă. Istoria pegagogiei , dar și teoria pedagogică contemporană înregistrează numeroase constatări privind pericolul detașării școlii de viața reală și transformării acesteia într-un cadru închis, suficient sieși și denaturat ( J. Dewey, 1902; G.Mialaret, 1981; A. Neculau, 1982; C.Cucoș, 1997 etc). Corelarea conținuturilor, predarea tematică, predarea sinergică, integrarea curriculară- sunt soluții posibile pentru depășirea acestui pericol, și pentru pregătirea reală a individului pentru inserția socială.

Integarea conținuturilor disciplinelor de studiu, precum și a ariilor curriculare este considerată astăzi principala provocare în domeniul proiectării programelor școlare (V. Chiș, 2001). În grădiniță , acestă preocupare se prelungește la nivel micropedagogic, dată fiind

structurarea flexibilă a conținuturilor în documentele curriculare, ceea ce oferă cadrelor didactice care lucrează la acest nivel, o libertate de decizie aproape deplină cu privire la tipurile de conținuturi pe care să le ofere copiilor, și o autonomie sensibil egală în privința metodologiei de propunere a acestor conținuri. Singura reglementare formală este dată de sistemul finalităților cu grade diferite de generalizare, predefinite, care constituie referențiale pe tot parcursul procesului de instruire și formare și, în final, în acțiunea de evaluare a performanțelor învățării. Desigur, se așteaptă ca libertatea oferită să fie exercitată cu răspundere de către educatoare, responsabilitate asigurată de o bună pregătire psihopegagogică, o concepție corectă despre copii, o înclinație nativă pentru munca cu aceștia și, nu în ultimul rând, de conștientizarea valorilor autentice și de cultivarea lor în procesul paideutic. Grădinița creeează cadrul psihopedagogic și social cel mai propice pentru struturarea integrată a curriculum-ului.

Literatura pedagogică (V.Chiș, 2001,2002; C.Crețu, 1999; S.Cristea, 2000, ș.a) descrie trei paradigme de integrare curriculară și de obținere în grade diferite a conexiunilor tematice între diferite domenii ale cunoașterii: interdisciplinaritatea, multidisciplinaritatea și transdisciplinaritatea. Fiecare din acestea poate fi aplicată în integrarea curriculum-ului preșcolar. Desigur, trebuie respectate proporțiile date de faptul că educația în grădiniță își propune cunoașterea de către copil a realității înconjurătoare în parametrii ei de bază, stabilitatea individului pentru relaționarea socială și activarea/ dezvolaltarea potențialităților psihofizice, indivuale într-un mediu puternic edugen și nu-și propune aprofundarea unor domenii științifice fundamentale.

În paradigma interdisciplinară, conținutul a două sau mai multe discipline de studiu se intersectează pe suprafețe de cunoaștere și de interes comun (perspectiva epistemologică). În grădiniță, o temă de tipul ,,Să comunicăm cu și fără cuvinte”, în care finalitatea este exersarea unor modalități de comunicare a gândurilor prin modalități specifice diverselor domenii de activitate, verbal, nonverbal:artistic, muzical, corporal, relațional etc.), se pretează la o astfel de abordare.

O a doua accepțiune a interdisciplinarității este dată de pespectiva pragmatică ce presupune valorificarea unor soluții date de diverse domenii de cunoaștere pentru luarea unei decizii sau proiectarea unei acțiuni. Tema ,,Cum să facem colecții și ce să facem cu ele” poate fi structurată astfel încât să ilustreze acestă paragimă integrativă. În general, atingerea unor asa-numite obiective de transfer precum ,,achiziția unor tehnici de memorare eficientă” se poate realiza printr-o abordare interdisciplinară.

Abordarea multidisciplinară- ca modalitate de asociere/ coordonare a unor discipline diferite, aparent fără posibilitate de realizare a unei conexiuni între acestea cu valorificarea- în abordarea conținuturilor dintr-un domeniu- a valențelor argumentativ-persuasive ale altui domeniu; de exemplu, la activitatea de repovestire Albă ca Zăpada și cei 7 pitici, se repovestește pe baza imaginilor, se numară cuvinte, silabe etc., se desenează piticii, se cântă ,,Cântecul piticilor”, se vizionează fragmente din filmul de desene animate, se desenează, se interpretează diferite roluri etc.; astfel, unei unități tematice de conținut (aici, lumea povesștii) i se subordează unități științifice (de specialitate, de conținut, inluse în domenii diferite: al literaturii/ comunicării, al matematicii, al educației muzicale, al educației fizice).

Abordarea trasdiciplinară reprezintă o abordare holistică, globală deplină a cunoașterii. Întreg programul de învățare este organizat pe teme, care sunt abordate cross-curricular. O temă centrală asigură parcurgerea secvențială a programei și integrarea cunoștințelor în jurul acesteia. În fond, abordarea transdisciplinară nu se limitează la a-și popune rezolvarea unei teme. Organizarea conținuturilor este aici axată pe demersurile celui care învață (a comunuica, a reacționa la stimulii exteriori, a se adapta, a lua decizii, a prevedea, a crea, a transforma, a dovedi, a explica etc. ).

Conținuturile informaționale sau instrumentale, care de astfel nu sunt ignorate, nu sunt valorificate ca scop în sine, ci ca sursă de creare a experiențelor de învățare. Cele mai multe din conținuturile abordate în grădiniță sunt integrate în acestă manieră trascurriculară. Exigențele de

ultimă oră în predarea-învățarea desfășurată în grădiniță, între care utilizarea proiectelor este una centrală, presupun acestă opțiune a trasdiciplinarității în integrarea curriculară. Transdisciplinaritatea fundamentează învățarea pe realitate, favorizaeză transferul cunoștințelor în contexte diverse, însă presupune un efort susținut responsabilitate și profesionalism din partea cadrului didactic, pentru că poate determina relativ ușor acumularea de lacune, lipsa de rigoare și de profunzime în cunoaștere. De aceea structurarea coerentă, într-un program de studiu unitar a temelor curriculare integrate, este esențială.

3.2.Importanta folosirii jocului didactic interdisciplinar

Jocul didactic interdisciplinar este o activitate în care se îmbină sarcini didactice din domenii de cunoaștere diverse, de obicei doua-trei domenii, într-o structura unitară, axată pe învățare, în condiții agreabile, relaxante, fară ca să se simtă conștientizarea de către copii a efortului intelectual depus.

O astfel de activitate nu trebuie să depășească timpul optim prevăzut pentru fiecare grupă de va sta. În jocul didactic interdisciplinar se realizează conexiuni interdisciplinre și se transferă cunoștințe și deprinderi însușite, de pildă, la cunoașterea medilui, educarea limbajului și educație muzicală; obiective ale acestor domenii sub sumează unor obiective operaționale preponderente, de obicei obiective ale educării limbajului.

Este posibil să se valorifice achiziții de la activități tematice și activități artistico-plastice în joc didactic axat pe obiective de educare a limbajului sau se combină achiziții din activitățile matematice cu de la cunoașterea mediului și de la activitățti motrice etc.

O simplă utilizare a unor cunoștințe din domenii diferite nu constituie activitate interdisciplinară. Condiția realizării unor asemenea demersuri didactice o reprezintă restructurarea cunoștințelor, aplicarea informațiilor iterdisciplinare în acțiuni utilitare, în generalizări și abstractizări.

Eficienta jocului didactic interdisciplinar constă în:

corelarea dintre discipline stimulează interesul pentru cunoaștere, descoperire și autocunoaștere;

copilul realizează mai ușor sarcinile didactice datorită elementelor de joc care creează motivația învățării;

în jocul didactic, prin elementele de joc și prin variante, se preântâmpină monotonia, plictiseala;

prin corelațiile interdisciplinare din jocul didactic copilul înțelege adecvat fenomenele științifice, aspectele de viață și manifestarea lor firească;

prin jocul didactic se deplasează ponderea de pe informativ pe formativ, crește capacitatea de aplicare practică a cunoștințelor;

abordarea interdisciplinară a problemelor favorizează dezvoltarea gândirii logice, a creativității si a originalității.

Vom prezenta în continuare, succint, proiectul unei activități de evaluare interdisciplinară, desfășurată la grupa mare, sub forma jocului didactic cu tema: „Prietenii primăverii”. În cadrul jocului se evaluează cunoștințe din diferite categorii de activități: cunoașterea mediului, educarea limbajului, activitate matematică, activitate artistico-plastică, activitate practică.

Pentru desfășurarea activității copiii sunt împărțiți în trei echipe, prin tragere la sorți: -„echipa fluturașilor”

– „echipa florilor”

– „echipa mămăruțelor”

După repartizarea pe echipe, pentru ca fiecare dintre acestea să-și păstreze numele atribuit, li se vor adresa o serie de întrebări în vederea evaluării cunoștințelor acumulate în cadrul activităților de cunoaștere a mediului, cu privire la aspectele specifice anotimpului primăvara.Copiii din fiecare echipă se pot consulta, pentru a da răspunsurile corecte.

Fiecare echipă se va prezenta celorlalte, recitând poezii și denumind povești care se referă la numele echipei. Fiecare din cele trei echipe trebuie să despartă în silabe cuvântul care denumește numele propriei echipe, apoi să alcătuiască propoziții cu acest cuvânt.

Pentru ca fiecare echipă să aibă un semn caracteristic, ele vor trebui să-și confecționeze ecusoane cu flori, fluturi sau mămăruțe, în funcție de echipa din care face parte.”Echipa fluturașilor” va realiza fluturii astfel: va picta o jumătate din fluture și apoi partea pictată o va suprapune peste cea nepictată. „Echipa florilor” va confecționa florile specifice anotimpului primăvara, folosind tehnica mototolirii. „ Echipa mămăruțelor” va realiza mămăruțele utilizând tehnica umflării.

Lucrările vor fi expuse pe un panou în fața grupei.Se alege un concurent care va număra lucrările realizate de echipa sa.Cu ajutorul lucrărilor copiii vor efectua operații de adunare și scădere în limitele 1-10, cu 1-2 unități. Sarcinile vor fi date de către copiii unei echipe pentru a fi îndeplinite de către concurenții altei echipe.

În încheiere fiecare echipă va oferi cadou celorlalte echipe o lucrare efectuată de grupa lor.

Atunci când continuturile pedagogice sunt abordate interdisciplinar, copilului i se oferă posibilitatea să-și aplice cunoștințele însușite din diverse domenii, prin punerea în practică a propriilor inițiative, prin asumarea de responsabilități – e responsabil de propriul comportament, cuvânt, atitudine – prin accelerarea abilităților de comunicare, descoperindu-și astfel capacitățile și limitele.

Utilizarea unei game variate de jocuri, alese cu discernământ, în funcție de condițiile concrete ale fiecărei grupe de copii, în funcție de scopul și sarcina didactică propusă, duce cu certitudine la formarea unor deprinderi trainice, proprii învățării, și implicit la un progres evident al proceselor psihice, al nivelului intelectual al copiilor.

Prin joc se asigură premisele afectiv-motivaționale pentru suprimarea stărilor de încordare și neîncredere resimțite de unii dintre copii față de cerința de a lucra independent și de a „crea”. Acceptate ca divertisment și joc al fanteziei activitățile de mai mare dificultate sau cele de evaluare se efectuează facil, fără trăirea subiectivă a efortului. Apreciind pozitiv încercările individuale, aprobând creațiile și evitând evaluările negative și critice se asigură un climat în care, dobândind încredere în forțele proprii și dragoste pentru activitate, preșcolarii se descătușează total.

Așadar, jocurile didactice desfășurate în perioada preșcolarității constituie o excelentă școală a educației, a conduitei, fanteziei și imaginației, a energiei, toate acestea datorându-se valorilor instructiv-educative, posibilității de a întredeschide, prin intermediul lor, porți spre viitoarea treaptă – școlaritatea.

CAPITOLUL 4. CERCETARE ACȚIUNE PE TEMA ,, CONTRIBUȚIA JOCULUI DIDACTIC ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI PREȘCOLARULUI ”

4.1. Scopul și obiectivele cercetării

Cercetările psihologice efectuate în secolul nostru în problema jocului au pus în evidență numeroasele elemente psihologice care conturează această formă de activitate specific umană. Este vorba de acele elemente psihologice care definesc jocul în general și care sunt suficient de operante chiar la copiii de vârstă preșcolară. Prin prezența și acțiunea acestor elemente psihologice, copiii ies „din anonimat” și ni se înfățișează ca ființe cu personalitatea în formare, care gândesc, acționează motivat după posibilități și aspiră la perfecționare.

Practica și teoria educației au demonstrat locul pe care-l ocupă jocul în viața preșcolarului, în activitatea de instruire și educare a acestuia din grădiniță. Prin intermediul jocului, copiii își îmbogățesc experiența cognitivă , își educă voința și pe această bază formativă își conturează profilul personalității.

Jocul didactic este o formă de activitate distractivă și accesibilă copilului, prin care se realizează o bună parte din sarcinile instructiv-educative în instituțiile preșcolare.

Cercetarea de față are scopul de a identifica și a preciza locul și rolul jocului didactic în stimularea comunicării orale a preșcolarilor, ca formă de activitate în grădiniță și ca metodă de predare-învățare-evaluare, găsirea și evidențierea celor mai eficiente strategii didactice de valorificare a valențelor instructiv-formative ale jocului didactic de educare a limbajului.

Principalele obiective ale acestei cercetări sunt:

O 1: stabilirea obiectivelor specifice educării limbajului care pot fi atinse cu ajutorul jocului didactic;

O 2: proiectarea și desfășurarea activităților de educarea limbajului, în vederea realizării obiectivelor selectate;

O 3: evaluarea efectelor jocului didactic în educarea limbajului preșcolarului;

O4: valorificarea rezultatelor cercetării în vederea eficientizării demersurilor didactice ulterioare;

În ceea ce privește realizarea Obiectivului 1 al cercetării, pe baza analizei obiectivelor cadru și a celor de referință prevăzute de programa activităților de educare a limbajului, au fost selectate următoarele obiective specifice educării limbajului:

O 1- să participe la activitățile de grup , inclusiv la activitățile de joc, atât în calitate de vorbitor, cât și în calitate de auditor;

O 2- să înțeleagă și să transmită mesaje simple;

O 3- să distingă sunetele ce compun cuvintele și să le pronunte corect;

O 4- să-și îmbogățească vocabularul activ și pasiv pe baza experienței, activității personale și/ sau a relațiilor cu ceilalți și simultan să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical;

Obiectivul 2 și 3 se va realiza prin descrierea activităților de educarea limbajului desfășurate cu ajutorul jocului didactic și a rezultatelor obținute.

4.2. Ipoteza cercetării

Dacă folosim jocul didactic în activitățile de educarea limbajului preșcolarului, vom constata că acesta va fi capabil:

O 1- să participe la activitățile de grup , inclusiv la activitățile de joc, atât în calitate de vorbitor, cât și în calitate de auditor;

O 2- să înțeleagă și să transmită mesaje simple;

O 3- să distingă sunetele ce compun cuvintele și să le pronunte corect;

O4- să-și îmbogățească vocabularul activ și pasiv pe baza experienței, activității; personale și/ sau a relațiilor cu ceilalți și simultan să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical;

Dacă jocul didactic este considerat activitate de bază în stimularea comunicării la preșcolari, fiind integrat și utilizat preponderent în toate tipurile de activități de educare a limbajului , atât ca formă de activitate, cât și ca metodă de predare- învățare- evaluare, atunci capacitățile de comunicare ale preșcolarilor se formează și se dezvoltă într-un ritm mai rapid.

4.3 Descrierea lotului de subiecți

În vederea urmăririi obiectivelor și a verificării ipotezei, am cuprins în cercetare un grup de copii ai grupei mari de la Gradinița Tinkerbell, jud.Ilfov. Colectivul clasei este format din 17 copii: 9 băieți și 8 fete.

Din cei 17 copii care compun lotul de subiecți :

9 subiecți aveau 6 ani împliniți la data cercetării;

8 subiecți aveau 6 ani împliniți la data cercetării

Consultarea fișei psihopedagogice ne oferă și alte repere psihopedagogice precum:

Condiții de viață

– 14 dintre copiii grupei mari beneficiază de condiții foarte bune de viață

– 3 dintre copiii grupei mari beneficiază de condiții bune de viață

Dezvoltarea fizică

– 8 dintre copiii grupei mari au o dezvoltare fizică armonioasă

– 6 dintre copiii grupei mari au o dezvoltare fizică bună

– 3 dintre copiii grupei mari sunt supraponderali

Capacitate de muncă

-10 dintre copiii grupei mari au capacitate mare de muncă (rezolvă sarcinile în întregime, cu respectarea timpului alocat)

– 4 dintre copiii grupei mari au o capacitate medie de muncă (rezolvă sarcinile în proporție de 70%, cu respectarea timpului alocat)

– 3 dintre copiii grupei mari au o capacitate medie de muncă (rezolvă sarcinile în proporție de 20%, fără să respecte timpul alocat)

4.4. Metodologia cercetării

Etapa preexperimentală

În cadrul etapei preexperimentale, prin intermediul unor probe desfășurate sub formă de exercițiu-joc, se urmărește cunoasterea stadiului în care se găsesc copiii la începutul experimentului .Etapa a constat în aplicarea a patru probe de evaluare, cu conținut variat, sub formă de jocuri-exercițiu.

EDUCAREA LIMBAJULUI-EVALUARE INIȚIALĂ (GRUPA MARE)

Copiii așezați în semicerc, vor recunoaște , la provocarea educatoarei, sunetul inițial, apoi, vor formula cuvinte care încep cu un anumit sunet. Răspunsurile vor fi notate. Testarea se va desfășura sub formă de joc, cu toată grupa de copii. (Probă orală)

Educatoarea va prezenta imagini (floare, avion, barcă, casă, pahar, etc.), iar copiii vor fi solicitați să alcătuiască propoziții simple sau dezvoltate, cât mai variate. Răspunsurile vor fi notate. Testarea se va desfășura sub formă de joc, cu grupuri de câte 5 copii. (Probă orală)

Educatoarea va prezenta copiilor sarcina de lucru ( prezentată la rubrica Itemi). Testarea se va desfășura sub formă de joc, cu grupuri de câte 5 copii. Materialul didactic va fi constituit din planșe reprezentând scene din poveștile: „Turtița”, „Scufița Roșie”, „Ursul păcălit de vulpe”, „Iedul cu trei capre”, „Punguța cu doi bani”, „Coliba iepurașului”, „Ridichea uriașă”, „Capra cu trei iezi”, „Cei trei puceluși”. (Probă orală)

Educatoarea va prezenta copiilor sarcina didactică – de a transforma singularul în plural și invers -. Testarea se va desfășura sub formă de joc, cu toată grupa de copii. (Probă orală)

PUNCTAJ

0 – 4 p = insuficient

5 – 10 p = suficient

11 – 15 p = bine

16 – 20 p = foarte bine

Etapa experimentului propiu-zis (formativă)

Pentru înțelegerea noțiunii de propoziție, pentru a forma deprinderea copiilor de a se exprima corect, se pot desfășura jocuri în care se folosesc ilustrații care să-i ajute să înțeleagă faptul că, pentru a alcătui o propoziție, este necesară o înlănțuire, o relație logică între cuvinte.

În acest scop se pot utiliza jocurile ,,Eu întreb, voi răspundeți”, ,,Ne jucăm folosind cuvinte date”, ,,Ce este cald ce este rece?” etc.

Pentru îmbogățirea vocabularului, pentru a-i obișnui pe copii cu o exprimare corectă pot fi antrenați într -un viu dialog despre poveștirile cunoscute, dirijând observația copiilor spre legăturile ce se stabilesc între cuvintele unei comunicări.

Știind că jocurile în care se folosesc jetoane cu imagini contribuie la dezvoltarea capacitații de analiză și sinteză fonetică, copiii pot fi antrenați în jocuri de sortare a imaginilor după anumite criterii.

Astfel, copiii își îmbogățesc vocabularul cu cuvinte pe care le raportează la imaginile corespunzătoare.

Pentru formarea auzului fonematic se folosesc jocuri ca: ,,Vântul”, ,,Fierarul”, ,,Ciripitul păsărelelor”, ,,Ursul”, ,,Ceasul”. Toate le solicită copiilor să pronunțe omomatopee și să spună ce sunete aud. Jocul ,,Spune cum face…!” antrenează copii în pronunțarea sunetelor r, c, g, s, z susceptibile de a fi pronunțate incorrect, prin imitarea sunetelor emise de unele animale. Exemplu: Spune cum face cucul!; Spune cum face porcul!; Spune cum face gâscanul!; Spune cum face albina când zboară!”

În același scop se pot folosi următoarele versuri ale copiilor care pot fi recitate sau cântate:

,,Ga, ga, ga

Gâsca gâgâie așa.

Mac-mac, mac,

Rațele se duc pe lac.

Pe crenguțe-n fel și chip

Vrăbiile zic: ,,Cip, cirip!…

Capra cată nu știu ce

Și tot strigă: Be, he, he!”

Pentru conștientizarea sunetului în cuvântși diferențierea fonematică a sunetelor, se pot utiliza jocurile ,,Caruselul sunetelor” ,,Labirintul sunetelor”.

În scopul de a-i introduce pe copii în tehnica exprimării corecte, se organizează jocuri didactice de completare a propozițiilor cum sunt:,, Continuați ce spun!”; ,,Fii atent și completează!”; ,,Ce cuvânt lipsește?”.

Se urmărește astfel o omogenizare a grupei de copii, având în vedere particularitățile

individuale ale copiilor, participarea lor activă la activitatea instructiv-educativă.

Exercițiile de completare a propozițiilor se fac gradat, începând cu cele care cer un

efort mai mic ( găsirea subiectului, predicatului), trecând apoi la cele mai puțin dificile

(complement, atribut).

Concluzii:

În completarea propozițiilor din care lipsea subiectul- din 13 copii prezenți, 13 au sesizat cuvântul care lipsea (100%). Exemplu: ,,…culege flori.”; ,,…citește o carte.”; …merge în parc.”

În completarea propozițiilor din care lipsea predicatul, din 13 copii prezenți, 11 au sesizat cuvântul care lipsea (92, 3%). Exemplu: ,,Tata…..”; ,,Pisica……”; ,,Sora mea…..tort.”

În completarea propozițiilor ce necesitau introducarea unui complement, situația a fost: din 13 copii, 7 au găsit cuvântul potrivit. Exemplu:

Introducerea atributului (jocul ,,Ce cuvânt lipsește?”) a fost sesizată mai greu. Din 13 copii, 5 au găsit cuvântul potrivit

După consolidarea deprinderii copiilor de a construi corect propoziții, se efectuează exerciții pentru înțelegerea sensului cuvintelor, explicându-se că unele cuvinte se pronunță la fel, dar au

înțelesuri diferite chiar în aceeași propoziție sau în propoziții diferite.

Se poate desfășura jocul ,,Să găsim alt înțeles” stimulându-se gândirea și imaginația creatoare a copiilor, deprizându-i să creeze și ei versuri scurte cu cuvintele utilizate.

Li se va explica copiilor că un cuvânt ca ,, lac” poate însemna ,,lac”-apă, ,,lac”-unghii, ,,lac”-mobilă. (ex ,,Sar broscuțele în lac,/ Stropind pantofii de lac./”; ,,Îmi fac unghiile cu lac,/ Ca să-ți fiu ție pe plac/.” Lucind mobila de lac, Te-ai făcut de apă lac./”

Prin jocul didactic “De-a școala” se urmărește evaluarea nivelului de dezvoltare a limbajului și a comunicării orale a preșcolarilor sub aspect fonetic, lexical, gramatical,

expresiv. În joc ca și material didactic se folosesc imagini ce desemnează anumite obiecte,

cerându-le să denumească cuvinte, să spună cu ce sunet începe cuvântul, sa despartă cuvântul în silabe, să alcătuiască cu cuvântul respectiv o propoziție.  Pentru unele cuvinte se solicită

copiilor să găsească omonime cu ajutorul imaginilor afișate pe panou.

  În finalul jocului, pentru verificarea performanței , li se va cere copiilor să deseneze sub imaginea pe pe fișă tot atâtea liniuțe câte silabe are cuvântul, iar cu o culoare roșie șă încercuiască silaba care începe cu litera ,,n”.

Prin jocurile desfășurate în scopul însușirii tehnicii de desparțire a cuvintelor în silabe, copiii vor fi obișnuiți să despartă cuvintele, însoținând pronunția ținând sub barbă dosul palmei pentru a sesiza de câte ori se deschide gura când este despărțit un cuvânt în silabe, urmărind, deci, numărul de silabe ale cuvântului.

Pentru a-i stimula și antrena cât mai mult să participe la activitatea prin care să învețe , să se deprindă cu despărțirea în silabe, se vor crea versuri semnificative pentru cuvântul cu o silabă, cu două, trei și patru silabe ( Grupaj de versuri ,, Să despărțim cuvintele în silabe !”).

Grupajul de versuri este semnificativ începând chiar cu versurile care îndeamnă copiii la răspunsuri, la creativitate.

,,De veți fi atenți la mine,

Mă veți întrece, știți bine.

Cuvinte dintr-o silabă

Vă rostesc acum degrabă:

( ac, ou, șa, om,…)

Dar voi știți cu mult mai mult-

Să desparțiți un cuvânt.

Spuneți dar, fără zăbavă

Cuvinte dintr-o silabă.”

Cuvintele găsite de către copii au fost așezate în grupajul de versuri în ordine alfabetică și însoțite de imagini semnificative.

Pentru cuvintele alcătuite din două silabe se vor folosi versurile:

,,Puneți mânuța sub barbă

Și rostește acum cu mine: ma-mă

Dac-ai deschis gurița bine

Numără și apoi spune

Câte silabe conține?” (două)

,,Vreți să spuneți mai departe

Vorbe din două silabe?”

Pentru a forma la copii deprinderea de exprimare orală corectă, se vor alege cele mai potrivite metode și mijloace și se va cultiva dialogul viu: educatoare-copil, copil-educatoare.

Urmărind ca obiectiv formarea și dezvoltarea creativității verbale la copiii de 5-6 ani, se va porni de la idea că, pentru a se manifesta liber, pentru a dispune de un vocabular bine dezvoltat, pentru a avea un bogat volum de cunoștințe, copilul are nevoie de un exercițiu permanent cu cuvintele, cu propozițiile și cu frazele. Este necesar ca, prin jocurile didactice planificate, să se formeze deprinderea copiilor de a povesti întâmplări, evenimente, deprinderea de a expune cu ușurință, coerent și logic, folosind limbaj adecvat.

Se știe că la vârsta preșcolara, copiii au o deosebită pasiune pentru povesti și basme.

  Pentru ca întreaga grupă de copii să aibă o vorbire coerentă și expresivă, educatoarea urmărește să le formeze următoarele deprinderi:deprinderea de a reproduce cu ușurință povești cunoscute fără deviere de la subiect, păstrând o nota de originalitate; deprinderea de a vorbi expresiv, cu respectarea tonului corespunzător conținutului; deprinderea de a interpreta rolul personajelor.

Pentru a se putea realiza cele propuse, educatoarea trebuie să se apropie de copii cât mai mult, sa-i înțeleagă, să le ofere exemplul personal în exprimare, în expunerea unor povestiri sau întâmplări, în scopul de a-i stimula să-și exprime gândurile și să se manifeste liber în activitate.

Pentru a verifica în ce măsură copiii stăpânesc cunoștințe și deprinderi necesare unei însușiri logice a unor idei prin povestire, se poate desfășura jocul didactic ,,Sa facem o poveste”. Pentru desfășurarea jocului ca mijloace de învățământ se pot folosi o serie de jetoane corespunzătoare unei ilustrații mai mari, pusă pe panou, rugându-i pe copii să povestească, folosind cuvinte și expresii pe care le cunosc din alte activități.

Ca elemente de joc, se folosesc: întrecerea, aplauzele, mișcarea, mânuirea jetoanelor.

 Regulile jocului-copilul care avea imaginea (jetonul) cu un element corespunzător ilustrației răspunde. Exemplu: copilul care are un jeton pe care era desenat un om de zăpada, la îndemnul ,,Să facem o poveste după imaginea care corespunde jetonului tău”, merge la panou, unde se află ilustrația corespunzătoare imaginii de pe jetonul său și răspunde: “Omul de zăpada l-au făcut și copiii din tablou, în care se vede că este anotimpul iarna”. Răspunsul corect dat de copii a fost apreciat, iar copilul respectiv are voie să fixeze jetonul său pe ilustrațiile de pe panou. Alți copii formulează și alte propoziții. 

Astfel, se pot folosi în continuare toate ilustrațiile afișate pe panou și toate jetoanele copiilor.

Așadar, jocul se poate desfășura prin asocierea imaginii reprezentative la ilustrațiile corespunzătoare, respectând regulile jocului.

Toți copiii, având câte o imagine în care a fost redat un aspect dintr-un anumit anotimp au urmărit: ce imagine va fi prezentată la panou; dacă au o imagine care poate fi asociată cu cea prezentată; să treacă la panou pentru a asocia imaginile și pentru a formula propoziții care exprimă conținutul acestora.

Pentru a ajunge la un nivel de dezvoltare corespunzător în formularea propozițiilor, se va începe prin jocuri didactice mai simple, concrete.

Așadar, la început, se vor folosi jocuri în care imaginile au fost mai apropiate particularităților psihice și vârstei copiilor (jetoane cu jucării, păpuși, ursuleți, imagini din povești și basme cunoscute etc) și ilustrații care să corespundă jetoanelor, solicitând ca fiecare să formuleze propoziții sau fraze scurte și logice, cu expresii frumoase, referindu-se la imaginea respectivă.

Pentru a verifica în ce măsură copiii stăpânesc cunoștințele și deprinderile necesare unei însușiri logice a ideilor, sub aspectul fonetic, gramatical, lexical, al alcătuirii de propoziții, se pot introduce între jetoane și alte imagini care nu au legătura cu tema jocului și cu conținutul său.

  Într-o alta variantă, copiii pot fi solicitați sa înlănțuie o serie de propoziții care sunt formulate, în timp ce imaginile folosite de pe jetoane se afișează pe ilustrațiile mai mari de la  panou, cerându-le să dea un titlu povestirii alcătuite de ei.

  Jocurile se pot desfășura cu toți copiii grupei, dar în mod diferit; copiii mai timizi pot fi grupați în activități cu copiii mai vioi pentru a-i antrena și pe ei să răspundă la activitățile de joc didactic.

La început se poate ca rezultatele să fie mai slabe, dar cu timpul, din dorința copiilor de a fi ascultați, educatoarea poate să reușească să-i integreze și pe copiii timizi. Pentru a-i încuraja mai mult pe acești copii, ca să-ți exprime cu ușurință gândurile prin formulare de propoziții și fraze, educatoarea poate valorifica cunoștințele copiilor însușite în diferite forme din mediul social, în etapele de dimineață sau de după-amiază.

Astfel, copiilor cu un vocabular sărac li se pot da imagini, învățându-i cum să le ,,citească”, insistând să-și exprime impresiile, să verbalizeze adecvat prin folosirea corectă a cuvintelor, să formuleze propoziții.

  În activitățile alese se pot organiza concursuri gen “Cine știe câștigă”, cu scopul de a le dezvolta gustul de a povesti. Se lucrează diferențiat cu copiii, formând grupe cu cei care au un vocabular mai bogat si stăpânesc mai bine instrumentul vorbirii, și grupele de copii cu un vocabular mai sărac, care sunt antrenați separat în relatarea după imagini a unei povestiri desfășurate în activitățile alese și, ajutați prin întrebări referitoare la imagini, astfel reușind să se apropie de copiii cu un nivel dezvoltat de exprimare.

Se vor folosi în acest scop mijloace de învățământ variate: diafilme, discuri înregistrate cu povești și poezii, discuții libere, jocuri cu jetoane pentru recunoașterea unor personaje din povești.

Pentru a cunoaște mai bine particularitățile grupei, se va aplica un test verbal prin care se va urmări: câți copii și-au format deprinderea de a asculta colegii, câți au rabdare și câți dau dovadă de dezinteres.

Din totalul de 17 copii, 10 au avut o exprimare relativ corectă și au fost atrași de conținutul jocului, 3 au avut un conținut de idei sărac, iar 3 au prezentat nesiguranță în a povesti.

Cunoscând particularitățile grupei și respectând principiul accesibilității, se va trece la organizarea unor activități diferențiate prin care vor fi solicitați toți copiii grupei, atât cei care întâmpină dificultăți în acumularea cunoștințelor, în exprimarea corectă, cât și pe cei care au posibilități de exprimare deosebită, asigurând stimularea dezvoltării lor până la nivelul maxim, tinându-se cont de interesele și aptitudinile fiecăruia în parte.

Pentru a determina copiii să efectueze o operație de generalizare bazată pe o activitate analitico-sintetică și de comparare, se organizează jocul didactic,, Găsește locul potrivit” , în care copiii trebuie să așeze anumite animale sălbatice și domestice după mediul în care trăiesc și după dimensiunile lor. Prin sarcina didactică pe care o au de rezolvat, copiii sunt supuși unui proces de activizare a gândirii.

Comparând obiectele, trebuie să le grupeze după trăsăturile caracteristice generale.

Pentru aceasta, mai întâi le compară pentru a desprinde notele comune de cele esențiale, clasificându-le în animale domestice care trăiesc pe lângă casa omului, animale sălbatice care trăiesc în pădure, animale mari și animale mici, potrivindu-le pe imagine, conform conturului indicat. În timpul desfășurării jocului este nevoie să-i ajutam pe unii pentru a da răspunsuri corecte și complete, folosind întrebările: “Unde l-ai așezat?”, “Ce fel de animal este?”. Se urmărește în același timp corectarea greșelilor de gramatică și de pronunție, ca în exemplul: “Vulpea mai trăiește în pădure?”, folosind adverbul mai în plus.

Alături de activitățile comune, cu întreaga grupa de copii, activitățile la alegere își aduc o importanta contribuție în însușirea unei exprimări corecte din punct de vedere fonetic și gramatical.

Antrenarea copiilor, stimularea lor în exprimarea relațiilor dintre ei în dialoguri sau

chiar în monologuri au o mare importanță nu numai pentru dinamismul jocului, ci, mai ales, pentru dezvoltarea vorbirii lor. În atenția educatoarei trebuie să stea cultivarea comunicării verbale a copiilor. S-a constatat că, dacă se pune accent pe comunicarea dintre educatoare și copil( educatoarea cere, de pildă, copiilor să se exprime corect gramatical, corectează pronunția unor sunete), intercomunicarea dintre copii se urmărește mai puțin.

  O prima problemă care trebuie să stea în fata educatoarei în etapa jocurilor și activităților alese este aceea de a-l antrena pe copil in dialoguri care necesită prezența ei, pe de o parte, și a copiilor, pe de altă parte.

Etapa postexperimentală

Etapa post experimentală a constat în aplicarea unei probe de evaluare, pornind de la cea din etapa preexperimentala, dar adăugând elementele noi de conținut transmise, precum și un un grad sporit de dificultate.

 Aspecte fonetice: propoziția, cuvântul, silaba, sunetul.

Teme propuse: Jocuri didactice- ,,Cine știe câștigă”; ,,Cine spune mai multe cuvine?”; ,,Jocul silabelor”; ,,Cu ce sunet începe cuvântul?”

Jocuri-exerciții: ,,Întrebare și răspuns” (antonime); ,,La televizor” (omonime); ,,Cum este?”(sinonime)

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

După parcurgerea tematicii propuse toți copii vor fi capabili:

să formuleze propoziții cu un cuvânt dat;

să formeze cât mai multe cuvinte cu o silabă dată;

să despartă cuvinte în silabe;

să denumească sunetul cu care începe un cuvânt (sunetul inițial);

să denumească sunetul cu care se termină un cuvânt (sunetul final);

să formeze cuvinte cu un sunet dat;

să opereze cu antonime, omonime, sinonime;

Metode și procedee de evaluare a gradului de realizare a obiectivelor

PROBĂ DE EVALUARE – CHESTIONAR

ITEM 1 – formulează o propoziție cu un cuvânt dat……………………1 punct

ITEM 2 – formează două cuvinte cu silaba dată…………………………1 punct

ITEM 3 – găsește antonimul cuvântului dat……………………………….1 punct

ITEM 4 – găsește omonimul cuvântului dat……………………………….1 punct

ITEM 5 – găsește sinonimul cuvântului dat ……………………………….1 punct

ITEM 6 – desparte cuvintele reprezentate în întregime, în silabe și desenează pe etichete

tot atâtea liniuțe câte silabe are cuvântul …………………………………….1 punct

ITEM 7 – desenează pe tichetă tot atâtea liniuțe câte sunete are cuvântul reprezentat în imagine……………………………………………………………….2 puncte

ITEM 8 – încercuiește cuvintele care încep cu același sunet cu care începe cuvântul de pe etichetă ……………………………………………………………….1 punct

PUNCTAJ MAXIM: 9 puncte; TIMP DE LUCRU: 15 minute.

Aspecte lexicale (îmbogățirea vocabularului cu: substantive, adjective, verbe, adverbe).

Teme propuse: Jocuri didactice – ,,Poștașul”; ,,Al cui este?”; ,,Răspunde repede și bine”; ,,În excursie”

OBIECTIVE OPERAȚIONALE

După parcurgerea tematicii propuse, copii vor fi capabili:

să opereze activ cu substantive comune și proprii;

să pronunțe corect substantivul în cazul genitiv;

să folosească în vocabularul activ adjective, verbe, adverbe.

Metode și procedee de evaluare a gradului de realizare a obiectivelor.

PROBĂ DE EVALUARE – Joc didactic ,,În excursie”

ITEM 1 – denumește un oraș, un județ, o stațiune sau o țară unde vrei să mergi în excursie ……………………………………1 punct

ITEM 2 – alege câte trei jetoane ce reprezintă obiecte utile pe care dorești să le iei cu tine ; denumește-le…………………………….1 punct

ITEM 3 – spune câte două însușiri ale fiecărui obiect ales………3 puncte

ITEM 4 – oferă un obiect unui coleg și spune cum îl oferi………1 punct

Punctaj maxim: 6 puncte.

NOTARE: ITEM 1 – 1p

ITEM 2 – 1 p

ITEM 3 – 3p

ITEM 4 – 1p

MATERIAL DIDACTIC: JETOANE.

TIMP DE LUCRU: 10 minute.

Aspecte ale structurii gramaticale (exprimare corectă a numărului substantivelor, acordul dintre părțile principale și secundare ale propoziției).

Teme propuse: Jocuri didactice – ,,Eu spun una, tu spui multe”; ,,Cine face, ce face?”; ,,Spune mai departe”; ,,Răspunde repede și bine”; ,,Ne jucăm cu cuvintele”

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

După parcurgerea tematicii propuse, copii vor fi capabili:

să se exprime corect, folosind formele de singular și plural ale substantivelor;

să includă corect formele de singular și plural în propoziții;

să formuleze propoziții simple și să realizeze corect acordul dintre subiect și predicat;

să formuleze propoziții dezvoltate și să realizeze corect acordul dintre subiect-atribut, predicat-complement;

Metode și procedee de evaluare a gradului de realizare a obiectivelor:

PROBĂ DE EVALUARE – Joc didactic – ,,Ne jucăm cu cuvintele”

ITEM 1 – “Eu spun una, tu spui multe”……………………………………1 punct

ITEM 2 – ,,Formulează o propoziție simplă cu cuvântul dat”……..3 puncte

ITEM 3- ,,Găsește jetonul care se potrivește cu imaginea și formulează corect o propoziție dezvoltată”……………………………………..1 punct

PUNCTAJ MAXIM: 5 puncte.

MATERIAL DIDACTIC – JETOANE.

TIMP DE LUCRU – 5 minute.

4.5. Prezentarea și interpretarea datelor cercetării

În urma activitatilor desfasurate în cele trei faze ale cercetarii, se pot desprinde urmatoarele concluzii cu privire la performantele copiilor:

 Majoritatea copiilor cunosc semnificatia corectă a cuvintelor întrebuințate și le utilizează corect

Majoritatea copiilor identifică sunetul inițial și cel final din cuvânt

Majoritatea copiilor identifică numarul de silabe dintr-un cuvânt și grupează cuvintele în funcție de numărul de silabe

Recunoașterea sunetelor se realizează mai usor în cadrul vocalelor (o-ră, a-rici, a-vion);

Copiii nu disting care este vocala de început în cazul unor cuvinte de forma:ie-pu-re;

Diferențierea mai greoaie a consoanelor care se pronunță însoțite de o vocală ajutătore: rândunică, sâmbătă, lână

Se poate constata că toti copiii care au frecventat gradinita, formulează corect forma de plural, în funcție de genul substantivelor utilizate și se exprimă în propoziții și în fraze scurte.

Concluzii

În urma cercetării se constată faptul că jocul didactic are în activitatea preșcolară o deosebită valoare practică.

Jocul didactic satisface nevoia de exprimare a tuturor copiilor pe următoarele dimensiuni:

Limbajul oral

Comunică inteligibil, coerent.

Utilizează cu usurință cuvinte și expresii din poezii, cântece, povestiri.

Pronunță corect sunetele.

Memoria verbală

Reține succesiunea logică a evenimentelor – întâmplărilor din poveste.

Atenția voluntara

Modul in care isi concentreaza atentia pe parcursul intregii activitati (volumul atentiei).

d. Afectivitatea

Reactioneaza pozitiv fata de educatoare, fata de activitatile instructiv-educative.

Se caracterizează printr-o conduită emoțional expresivă bogată.

 Domină relațiile emotionale (bucuria, plăcerea, însuflețirea afectivă).

Își controlează supărarea (când i se refuza satisfacerea unor capricii).

e. Relații de tip socio-afectiv

S-a adaptat fără dificultăți semnificative la mediul și programul grădiniței.

Buna comunicare cu educatoarea și colegii grupei.

Participă la jocurile cu mai mulți parteneri.

Comunică în timpul jocului, participă la discutii libere.

Ipoteza conform căreia dacă jocul didactic este considerat activitate de bază în stimularea comunicării la preșcolari, fiind integrat și utilizat preponderent în toate tipurile de activități de educare a limbajului , atât ca formă de activitate, cât și ca metodă de predare- învățare- evaluare, atunci capacitățile de comunicare ale preșcolarilor se formează și se dezvoltă într-un ritm mai rapid, a fost deplin confirmată.

În urma folosirii jocurilor didactice descrise în lucrare am constatat:

Jocurile didactice sunt modalitati eficiente de dezvoltare a unor sarcini didactice în scopul educării limbajului copiilor. Eficiența jocurilor a depins în mare măsura de modul în care am știut să le selecționăm în raport cu situațiile concrete existente în clasă, să formulăm corect sarcinile bazându-ne pe buna cunoaștere a copiilor sub raportul nivelului atins în educarea limbajului și sub aspectul defectelor de vorbire, să manifestam exigență sporită în formularea cuvintelor. Pe cât de frumoase și de ușoare par jocurile, pe atât de bine ele trebuie să fie gândite și pregatite de noi.

În urma folosirii jocurilor cu sarcini gramaticale, copiii preșcolari au înregistrat progrese remarcabile în perfecționarea laturii gramaticale a limbajului lor. În reproducerea unor povestiri copiii au utilizat propoziții dezvoltate în care au construit corect formele de genitiv-dativ ale substantivelor (au fost evitate sau corectate constructiile de tipul: ,,Fata lui moșu”, forme mai putin literare), majoritatea realizează corect acordul predicatului cu subiectul, a adjectivului cu substantivul determinant.

Jocurile de dezvoltare a auzului fonematic și de perfecționare a pronunției sunetelor limbii române, sunt cele mai numeroase și cele mai des utilizate. Sunt jocuri atractive îndrăgite de preșcolari. Prin utilizarea acestor jocuri se urmăreste mai ales perfecționarea clarității pronunției în scopul prevenirii greselilor.

Corectarea exprimării copiilor nu am făcut-o numai prin intermediul jocului, ci și în mod obișnuit, situațional, pe exemple, pe situații concrete, în activitatile alese cu ajutorul frământari lor de limbă, ori de câte ori a fost necesar.

De o mare importanță este introducerea în practica preșcolară a mai multor jocuri de însușire a pronunției corecte a sunetelor, de dezvoltare a auzului fonematic, jocuri didactice pentru formarea capacității de a efectua analiza fonetică, care să asigure eficiența activității de pregătire a copiilor pentru școală.

Bibliografie:

Bârsan, Nicoleta, (1995), Jocuri didactice specifice dezvoltării limbajului și comunicării orale a preșcolarilor, Editura Didactică și Pedagogică, București

Chateau, Jean, (1967), Copilul și jocul, Editura Didactică și Pedagogică, București

Dumitrana, Magdalena, (1999), Educarea limbajului în învățământul preșcolar, vol 1, Comunicarea orală, Editura Campania, București

Manolescu, Marin, (2004), Curriculum pentru învățământ primar și preșcolar. Teorie și practică, Editura Credis, București

Mitu, Florica; Antonovici, Ștefania, (2005), Metodica activităților de educare a limbajului în învățământul preșcolar, Ediția a 2-a, revizuită, Editura Humanitas Educațional, București

Osterrieth, Paul A., (1967), Introducere în psihologia copilului, Traducere de Constantin Urmă, Editura Didactică și Pedagogică, București

Preda, Rodica; Preda, Vasile, (2002), Evoluția limbajului grafic infantil, în Revista Învățământului preșcolar. Educația în anul 2000, nr 3-4, București

Săndulescu, Carmen; Ristoiu, Măruță (coord), (2006), Educarea limbajului: 3-5 ani, Paralela 45, Pitești

Schaffer, H. Rudolph, (2005), Introducere în psihologia copilului, Editura ASCR, Cluj-Napoca

Șchiopu, Ursula Verza Emil, (1981), Psihologia vârstelor (ciclurile vieții), Editura Didactică și Pedagogică, București

Vrășmaș, Ecaterina, (1999), Educația copilului preșcolar. Elemente de pedagogie la vârstă timpurie, Editura Prohumanitate, București

Bibliografie:

Bârsan, Nicoleta, (1995), Jocuri didactice specifice dezvoltării limbajului și comunicării orale a preșcolarilor, Editura Didactică și Pedagogică, București

Chateau, Jean, (1967), Copilul și jocul, Editura Didactică și Pedagogică, București

Dumitrana, Magdalena, (1999), Educarea limbajului în învățământul preșcolar, vol 1, Comunicarea orală, Editura Campania, București

Manolescu, Marin, (2004), Curriculum pentru învățământ primar și preșcolar. Teorie și practică, Editura Credis, București

Mitu, Florica; Antonovici, Ștefania, (2005), Metodica activităților de educare a limbajului în învățământul preșcolar, Ediția a 2-a, revizuită, Editura Humanitas Educațional, București

Osterrieth, Paul A., (1967), Introducere în psihologia copilului, Traducere de Constantin Urmă, Editura Didactică și Pedagogică, București

Preda, Rodica; Preda, Vasile, (2002), Evoluția limbajului grafic infantil, în Revista Învățământului preșcolar. Educația în anul 2000, nr 3-4, București

Săndulescu, Carmen; Ristoiu, Măruță (coord), (2006), Educarea limbajului: 3-5 ani, Paralela 45, Pitești

Schaffer, H. Rudolph, (2005), Introducere în psihologia copilului, Editura ASCR, Cluj-Napoca

Șchiopu, Ursula Verza Emil, (1981), Psihologia vârstelor (ciclurile vieții), Editura Didactică și Pedagogică, București

Vrășmaș, Ecaterina, (1999), Educația copilului preșcolar. Elemente de pedagogie la vârstă timpurie, Editura Prohumanitate, București