. Contributia Contraatacului LA Obtinerea Performantei In Baschet

CONTRIBUȚIA CONTRAATACULUI LA OBȚINEREA PERFORMANȚEI ÎN BASCHET

PLANUL LUCRĂRII

1. INTRODUCERE

Actualitatea problemei

Motivarea alegerii temei

IPOTEZELE LUCRĂRII

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI

Caracterizarea generală a jocului

Modelul de joc. Tendințe actuale în jocul de baschet

Dinamica efortului în procesul de antrenament

noțiuni teoretice despre contraatac

METODE DE CERCETARE

Metoda documentării

Metoda observației

Metoda înregistrării

Metoda statistico-matematică

Metoda grafică

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA EXPERIMENTULUI

Subiecții lucrării și urmărirea evoluției lor

Investigații asupra eficienței contraatacului

CONȚINUTUL ȘI METODICA PREGĂTIRII

Pregătirea fizică

Pregătirea tehnică

Pregătirea tactică

Pregătirea teoretică

INTERPRETAREA REZULTATELOR

Statistici ale eficienței jocului

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

ANEXE

INTRODUCERE

Creșterea performanțelor în sport, fenomen la care asistăm permanent și la care nu întrezărim nici în viitor tendințe de scădere, are la bază tocmai realizarea unui progres continuu prin mărirea eficienței în toate ramurile sale componente.

Eficiența în sport a devenit o necesitate obiectivă pentru atingerea rezultatelor înalte, pentru obținerea performanțelor de valoare internațională. Eficiența în sport trebuie raportată în permanență la rezultatele pe plan mondial, la realizările maximale la un moment dat pe plan internațional. Se desprinde faptul că la obținerea unei performanțe de valoare națională nu ne poate mulțumi decât în condițiile în care aceasta echivalează cu cele mai bune rezultate din lume sau le depășește.

Datorită actului motric continuu gradat și variat, asistăm la o perfecționare a naturii organismului uman. Se impune deci lupta continuă, asiduă, organizată științific pentru perfecționare, pentru o maximă eficiență în pregătire și competiție; o luptă pentru eliminarea subiectivismului și înlocuirea acestuia cu obiectivitatea. Aceasta este singura cale de obținere a unor rezultate de mare valoare, de creștere a eficienței și eficacității în sport.

De pe această poziție trebuie abordată și pregătirea baschetbaliștilor de către toți cei care se implică în această activitate.

Actualitatea problemei

În baschetul modern contraatacul a devenit predominant o primă fază a desfășurării atacului. El constă din declanșarea acțiunilor ofensive chiar sub panoul de apărare cu încercarea de a ajunge printr-o circulație rapidă de jucători și de minge în cât mai scurt timp sub panoul advers

Ca urmare, baschetul modern, practicat de marile echipe, a transformat aproape în totalitate faza de trecere a mingii în jumătatea de teren adversă, într-o anume formă de lansare a contraatacului, urmărind o permanentă accelerare a jocului în atac. A ataca înainte ca adversarul să aibă posibilitatea să-și organizeze dispozitivul de apărare este un principiu care stă la baza jocului marilor echipe.

În baschetul modern contraatacul unei echipe nu este rezultatul la un moment dar a unei situații favorabile, ci al unei exersări continue, în care fiecare jucător își cunoaște sarcinile ce-i revin și este convins că prima acțiune pe care trebuie să o încerce de îndată ce a intrat în posesia mingii este cea de a ataca în maxim de viteză coșul advers pentru a surprinde neorganizată apărarea. Astfel contraatacul trebuie înțeles ca o acțiune tactică de echipă, putând fi considerat și sistem de atac temporar cu scopul de a surprinde apărarea adversă dezorganizată.

Motivarea alegerii temei.

Contraatacul reprezintă forma de atac cu cea mai mare cotă de spectaculozitate atât pentru spectatori, cât și pentru jucători, forma cea mai ușoară de a înscrie puncte, reprezentând totodată modul de exprimare a personalității, imaginației și îndemânării jucătorilor.

Datorită contraatacului se pot realiza scoruri mari, ceea ce face ca jocul să fie plăcut și spectaculos. De asemenea, această acțiune dă posibilitate fiecărui jucător să devină agresiv, să gândească și să hotărească repede, căpătând astfel personalitate.

Echipele noastre de baschet au obligația de a se alinia modului de joc internațional în care finalizările din contraatac reprezintă în jur de 20% din punctele marcate de o echipă, fapt care atrage mulți spectatori și totodată și sponsori, lucruri ce concură spre progresul continuu al jocului.

Contraatacul solicită o foarte bună pregătire fizică și tehnică individuală, pregătire ce conferă jucătorilor posibilitatea de a juca cât mai rapid, să mânuiască cu ușurință mingea în contact cu adversarul, să paseze și să arunce la coș în mare viteză, lucruri care fac din jocul de baschet un spectacol sportiv.

Contraatacul impune o serie de reguli de care trebuie să se țină seama, indiferent de sistemul aplicat. Astfel, viteza de execuție și viteza în deplasare asigură o eficacitate maximă. Pentru reușită trebuie mai întâi asigurată posesia mingii sub diferite forme posibile.

Toate acestea mă determină la un studiu aprofundat al acestui sistem ofensiv, să observ cum se realizează pregătirea contraatacului, care sunt cerințele pentru realizarea lui în joc și cum contribuie contraatacul la obținerea victoriei.

IPOTEZELE LUCRĂRII.

Contraatacul este arma decisivă de atac a echipei, care aplicată eficient în cadrul jocurilor poate determina victoria echipei în joc.

Cu cât nivelul competițional este mai ridicat și echipele de valori mai apropiate, desfășurarea și finalizarea contraatacului este mai dificilă, necesitând o pregătire mai complexă.

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI.

Caracterizarea generală a jocului de baschet.

Baschetul este cunoscut ca un joc sportiv foarte dinamic și de mare viteză. Fiecare jucător este practic tot timpul jocului în contact cu adversarul , căruia îi opune rezistență și pe care el trebuie să- l învingă într-un timp accelerat. Acest „conflict” între jucătorii unei echipe cu adversarii lor, generează o continuă modificare a situației de joc.

Jocul se caracterizează printr-o succesiune rapidă a situațiilor, prin alternarea tot mai rapidă a fazelor de atac și apărare pentru aceiași echipă, prin caracterul său dinamic care ridică exigențe mari în ceea ce privește mișcarea jucătorilor, viteza de orientare, de gândire, de aplicare corectă a procedeelor tehnice.

În timpul jocului, jucătorul urmărește mingea, coechipierii, adversarul, coșul, spațiile libere, timpul de joc și simultan alte repere. Acestora li se adaugă cerința de a cunoaște regulile de joc, destul de complicate, tehnica și tactica jocului, toate în condiții de luptă cu adversarul și colaborare cu partenerii.

În etapa actuală jocul de baschet înregistrează permanente mutații de ordin calitativ și regulamentar. Marile competiții internaționale (olimpice, mondiale, europene) scot la iveală prestații de mare randament.

Nivelul ridicat privind aplicarea în joc, corect și oportun, a acțiunilor de atac și apărare, subliniază faptul că jucătorii dispun de cunoștințe, priceperi și deprinderi specifice și de posibilități largi de manifestare în condiții de luptă cu adversarul și corespunzător exigențelor impuse de competiții.

3.2. Modelul de joc. Tendințe actuale în jocul de baschet.

Obținerea unor performanțe la parametrii superiori în marile competiții au scos în evidență o serie de aspecte ce caracterizează jocul de baschet actual, practicat de către cele mai bune echipe din lume, aspecte care ne dau posibilitatea să prezentăm unele direcții în care se va dezvolta.

Tactica modernă în atac cuprinde în esență contraatacul și atacul rapid, realizate din orice situație de intrare în posesia mingii, dirijarea acțiunilor colective pe faze de joc, scurtarea duratei atacului prin finalizare după 2-3 pase cu durată de 3-5 secunde, realizat cu pasă directă sau cu dribling pe centru, frontal cu 3-4 vârfuri, de regulă extremele și pivoții, realizând în medie 10-15 contraatacuri pe joc cu 22 de puncte marcate la un procentaj de 75%.

Nivelul de pregătire tehnico-tactic individual, caracterizat prin măiestrie și virtuozitate tehnică; jucătorii au un fond motric bogat și variat în relațiile directe cu adversarul, manifestat în structuri tehnice specifice postului ocupat în atac și specifice jocului individual în apărare. Aceste aspecte ale apărării sunt foarte importante, din ele rezultând mingi câștigate pentru declanșarea contraatacului. Antrenamentele se vor desfășura după un program ce poate fi considerat o schemă de ansamblu a succesiunii momentelor optime, exprimat în performanța calităților motrice, în capacitatea optimă de activitate și adaptare biologică și psihică. Aplicând aspectele modelării trebuie selecționate mijloacele de eficiență maximă care să răspundă parțial sau integral conținutului și structurii jocului.

Dinamica efortului în procesul de antrenament.

Stabilirea unei metodici juste de pregătire a jucătorilor nu se poate realiza fără a cunoaște caracterul efortului specific de pregătire a acestui joc,

Baschetul este un joc caracterizat printr-o complexitate de mișcări, executate în condiții schimbătoare de viteză și forță, determinate de colaborarea dintre coechipieri și de lupta cu adversarul.

În instruirea jucătorilor veriga principală o constituie pregătirea teoretică și tactică, bazate pe o pregătire fizică și psihologică adecvată. Rezultă că factorii antrenamentului se găsesc într-o strânsă interdependență, condiționându-se și influențându-se reciproc. Această realitate impune atacarea simultană a factorilor antrenamentului. Ponderea acordată acestora în cadrul diferitelor etape și cicluri de pregătire este însă variabilă, fiind determinată de sarcinile prioritare în etapele respective. Solicitările de joc se caracterizează prin:

eforturi de intensitate submaximală cu frecvența cardiacă între 180-200 p/m și frecvența respiratorie de 30-40 r/m.

Eforturi de intensitate maximală cu frecvența cardiacă de 200-220 p/m iar cea respiratorie de 35-45 r/m.

O altă caracteristică a efortului este:

variabil cu întreruperi – judecat prin prisma componentei temporale

– complex și diversificat în regimuri de calități motrice și în funcție de factorii performanței precum și condiții de luptă corporală și tensiune psihică

– mixt, din punct de vedere al proceselor metabolice de eliberare a energiei; aerobe cu momente de efort anaerob

Ca atare, factorul principal de progres în antrenament îl constituie mărirea vitezei de alergare și de execuție, reducerea pauzelor dintre repetările diferitelor exerciții executate cu maxim de viteză, dar și alternarea judicioasă a acestor elemente de progresie care va avea ca efect creșterea rezistenței.

Din punctul de vedere al calităților motrice, baschetul se caracterizează prin viteză în regim de forță, rezistență și îndemânare, forță specială de aruncare la coș și forța necesară executării mișcărilor specifice în atac și apărare, îndemânare generală și specifică, și rezistența aerobă și anaerobă specifice travaliului efectuat de jucător.

Pentru a face față solicitărilor complexe, jucătorilor de baschet le este necesară o pregătire fizică generală și specifică la realizarea căreia să fie utilizate o gamă variată de intensități, predominând eforturile de intensitate submaximală.

Noțiuni teoretice despre contraatac.

În baschetul modern contraatacul a devenit tot mai mult o primă fază a desfășurării atacului. El constă din declanșarea acțiunilor ofensive chiar sub panoul de apărare, încercându-se ca printr-o circulație rapidă de jucători și minge să se ajungă în cel mai scurt timp sub panoul advers și să se încerce aruncări la coș cât mai eficiente.

Contraatacul trebuie înțeles ca o acțiune tactică colectivă de echipă, putând fi considerat și sistem de atac cu desfășurare temporară, având principii clare de desfășurare, care au drept scop surprinderea apărării în inferioritate numerică și/sau pozițională și finalizarea atacului precedată de 2-4 pase.

Folosirea și larga popularitate a contraatacului se datoresc următoarelor particularități:

trecerea mai rapidă și mai ușoară în atac a jucătorilor din apăraspre contraatac.

În baschetul modern contraatacul a devenit tot mai mult o primă fază a desfășurării atacului. El constă din declanșarea acțiunilor ofensive chiar sub panoul de apărare, încercându-se ca printr-o circulație rapidă de jucători și minge să se ajungă în cel mai scurt timp sub panoul advers și să se încerce aruncări la coș cât mai eficiente.

Contraatacul trebuie înțeles ca o acțiune tactică colectivă de echipă, putând fi considerat și sistem de atac cu desfășurare temporară, având principii clare de desfășurare, care au drept scop surprinderea apărării în inferioritate numerică și/sau pozițională și finalizarea atacului precedată de 2-4 pase.

Folosirea și larga popularitate a contraatacului se datoresc următoarelor particularități:

trecerea mai rapidă și mai ușoară în atac a jucătorilor din apărare în comparație cu foștii atacanți care trebuiau să se replieze, deoarece aceștia sunt cu spatele la coșul apărat, angajați în depășiri către coșul de atac și de cele mai multe ori cu un echilibru defensiv slab organizat.

Simplitatea acțiunilor specifice contraatacului și accesibilitatea lor pentru orice grad de măiestrie sportivă

Înscrierea de coșuri prin acțiuni simple, într-un timp foarte scurt, mobilizează jucătorii echipei care folosesc contraatacul și demobilizează pe jucătorii celeilalte echipe

Modul de desfășurare a contraatacului depinde de diferitele situații ivite în timpul jocului, în raport cu poziția jucătorilor, cu locul și acțiunea de intrare în posesia mingii, în funcție de aceste situații convențional deosebim trei variante:

Un prim tip îl constituie acela în care obținerea mingii s-a realizat într-o situație foarte favorabilă, astfel încât jucătorul care a intrat în posesia mingii poate să acționeze imediat și nestingherit către coș sau când cel care a intrat în posesia mingii și inițiază contraatacul are posibilitatea să transmită mingea printr-o pasă lungă unui coechipier liber sub panoul advers.

Al doilea tip îl constituie contraatacul în care după obținerea mingii nu se realizează decât un avantaj pozițional, printr-un jucător care ar putea fi valorificat printr-o pasă rapidă, și care, intrând în posesia mingii, poate să acționeze direct către coș, având culoar liber sau depășindu-și adversarul direct.

Ultimul tip și cel mai folosit de echipele avansate constă în obținerea unei superiorități numerice sau cel puțin poziționale ce se realizează în momentul trecerii rapide din zona de atac în cea de apărare, prin pase în general scurte și rapide și circulații de jucători pe un front larg și în adâncime,

În executarea contraatacului sarcinile jucătorilor sunt diferite, în raport cu așezarea lor în teren în momentul intrării în posesia mingii. Astfel reținem posturile de lansator, intermediar și vârf de contraatac.

Jucătorul care lansează contraatacul este socotit acela care intră primul în posesia mingii (sau o pune în joc din afara terenului) și nu poate acționa singur spre panoul de atac. Sarcina lui este de a da cât mai repede prima pasă, care poate fi directă la vârful de contraatac sau la intermediar.

Jucătorul intermediar primește mingea de la lansator, având sarcina de a continua desfășurarea contraatacului. Intermediarii sunt cei mai apropiați de punctele de primire a mingii pe culoarele lateral sau central, găsindu-se în partea terenului unde s-a intrat în posesia mingii.

Jucătorul cel mai apropiat de panoul advers este considerat vârf de contraatac. În general vârfurile sunt cei din prima linie a apărării și sarcina lor este de a pătrunde în spatele ultimului plan de apărare adversă, pentru a putea fi valorificați. În jocul modern se tinde ca în executarea contraatacului să nu mai existe diferențieri de specializare pe posturi a jucătorilor.

3.4.1. Fazele contraatacului.

O primă fază în desfășurarea contraatacului o constituie intrarea în posesia mingii și lansarea contraatacului, intrarea în posesia mingii având două aspecte:

sesizarea intrării în posesia mingii: ea reprezintă un rezultat al gândirii tactice a jucătorilor, care anticipează posibilitățile de intrare în posesia mingii. Anticiparea preluării mingii trebuie făcută atât de cel care va intra în posesia ei, cât și de ceilalți jucători; ca urmare a acestei anticipări se realizează circulația de jucători înainte de preluarea efectivă a mingii

acțiunea propriu zisă de preluare a mingii. Cazurile cele mai frecvente sunt intercepția sau smulgerea mingii în timpul jocului, recuperarea defensivă, după coș marcat, la o infracțiune comisă de adversar.

Cunoscând toate aceste posibilități, jucătorii vor încerca lansarea contraatacului în orice situație care permite acest lucru, fie la vârful de contraatac, fie la coechipierul cel mai apropiat sau cel mai bine plasat.

Pentru înfăptuirea acestei prime faze apărarea trebuie să aibă succes în acțiunile ei, realizând intrarea în posesia mingii fără a primi coș. Se constată că pentru a realiza fără prejudecăți contraatacul trebuie luate măsuri pentru aplicarea apărării. Aceasta se realizează printr-o justă repartizare a adversarilor, prin inițiativă și plasament corect, care să favorizeze nu numai intrarea în posesia mingii, ci și continuarea imediată a acestei faze.

Se va căuta ca trecerea în zona de atac să se facă cât mai rapid – intermediarii se vor demarca spre locul de primire al pasei, iar vârfurile de contraatac vor face o trecere rapidă din apărare în atac încercând atacarea coșului din poziții cât mai favorabile.

Desfășurarea contraatacului cuprinde 3 factori: circulația jucătorilor, circulația mingii și ritmul acțiunii:

circulația jucătorilor se efectuează în raport cu sarcinile ce revin fiecărui jucător în momentul intrării în posesia mingii și în raport de adversar

echipele trebuie să realizeze un sistem de contraatac, deci să-și organizeze un dispozitiv în funcție de posesorul mingii, după următorul plan tactic:

posesorul mingii va fi dublat lateral de unul sau doi coechipieri (de o parte și de cealaltă) cu plasament inițial în același plan cu posesorul; ei vor fi intermediarii din lateral și cei mai apropiați de panoul propriu

ceilalți doi atacanți (cei din primul plan de apărare) vor ocupa fiecare câte un culoar lateral și vor avea tendința de a se îndrepta către centrul terenului (fig)

Fig. 1 Fig. 2

Fig. 3 Fig. 4

După intrarea în posesia mingii și desfășurarea jucătorilor în dispozitiv se continuă trecerea rapidă în zona de atac. Deplasarea jucătorilor se face pe un front larg cu plasament în adâncime, în așa fel încât întreaga suprafață a terenului să fie acoperită relativ proporțional de atacanți (fig.5). Menționăm că circulația jucătorilor, respectiv trecerea rapidă, se va efectua necondiționat. Chiar dacă mingea nu este transmisă.

Fig. 5.

b). Circulația mingii se efectuează fie prin pasă lungă direct las vârful de contraatac, fie prin pase scurte prin intermediari. Pentru transmiterea paselor lungi sunt necesari jucători specializați care au o bună adresă în pasarea mingii și un simț al aprecierii posibilităților de intervenție a apărătorilor din ultimul plan de apărare.

Pasele scurte în adâncime sunt cele mai frecvent utilizate, deoarece circulația mingii poate fi mai bine protejată. Pasarea se face din treaptă în treaptă și dacă este cazul de pe un culoar pe celălalt (fig.6) Fig. 6.

Fig. 6

Este contraindicată transmiterea mingii de pe un culoar spre cel opus, peste culoarul din centru. Cel care pasează va avea grijă să transmită mingea partenerului pe poziție viitoare și cu intensitate corespunzătoare. Driblingul reprezintă o puternică armă ofensivă. Utilizarea lui se realizează în special în treimea de mijloc a terenului și de către vârfurile de contraatac în atacarea coșului.

Conducerea mingii se face în adâncime și cu maxim de viteză, posesorul mingii trebuie să stăpânească schimbările de direcție în dribling prin mai multe procedee, deoarece în majoritatea situațiilor el are sarcina să realizeze depășirea unui apărător și să determine superioritate numerică.

Jucătorii cu o tehnică avansată pot folosi pasă sau dribling, foarte eficientă deoarece apărătorul nu mai poate interveni la faza respectivă.

c) Ritmul este permanent alert și imprimat în special de circulația jucătorilor pe pozițiile viitoare și de viteza paselor. Variațiile de ritm sunt imprimate de circulația mingii.

Pregătirea pentru atacarea coșului se realizează în ultima treime de teren și se numește finalizarea contraatacului. Pentru o eficiență crescută a fazei de finalizare este indicată prezența a trei atacanți în această treime de teren. Plasamentul lor se aseamănă cu un triunghi care are baza către terenul de atac. Indicația este de a ataca panoul pe ambele laturi și un jucător mai retras care să dubleze și să participe la recuperare. Aruncarea la coș se efectuează, de regulă, de la 1-3 metri de coș. În cazul în care aruncătorul este urmărit de un apărător, se recomandă oprirea într-un timp și fenta de aruncare.

În desfășurarea contraatacului, datorită situațiilor diferite de acțiune individuală și ca loc de intrare în posesia mingii, prezentăm o diagramă în care sunt indicate sarcinile jucătorilor pe fiecare treime de teren (fig. 7). În funcție de zona în care se intră în posesia mingii, atacantul respectiv preia sarcinile specifice zonei respective.

În vederea realizării unui contraatac eficient, jucătorii vor trebui să țină seama de o serie de reguli tactice de bază:

Zona III

– finalizarea

– atacarea coșului în depășire numerică

– trecere rapidă cu dribling

– determinarea depășirii numerice

Zona II

Zona I – intrarea în posesia mingii

– intrare în dispozitivul de atac

.

Fig. 7

Preocuparea ca în faza de apărare, o dată cu anticiparea și sesizarea posibilităților de intrare în posesia mingii, să se anticipeze locul și direcțiile de începere a organizării contraatacului

Declanșarea contraatacului în orice situație de intrare în posesia mingii prin circulație continuă de jucători și de minge

Acționarea pe planuri și culoare de contraatac diferite

Transmiterea mingii în adâncime spre vârful de contraatac, fără ca traiectoria mingii să traverseze culoarul central

Folosirea driblingului numai în treimea de mijloc de către intermediar și în ultima treime de către vârfurile de contraatac

Asigurarea adâncimii atacului cu pasele din primul plan al contraatacului

Dublarea jucătorilor care finalizează

Anunțarea cu voce puternică a realizării superiorității numerice și asigurarea prin dublaj a vârfului de contraatac aflat în faza de prefinalizare

Asigurarea echilibrului defensiv cu jucătorul din ultimul plan de atac

Realizarea în bune condiții a contraatacului depinde nu numai de modul în care este organizată desfășurarea lui ci și în mod deosebit, de calitățile și deprinderile tehnico-tactice însușite de jucători.

Din punct de vedere fizic, pregătirea se va axa pe:

dezvoltarea vitezei de deplasare și reacție

dezvoltarea vitezei de execuție a procedeelor tehnice

dezvoltarea rezistenței în regim de viteză

exercițiile pentru perfecționarea procedeelor și a structurilor de procedee tehnice specifice contraatacului vor urmări perfecționarea:

elementelor de mișcare în teren, în special schimbările de direcție, opririle și săriturile

paselor lungi cu o mână de pe loc și din alergare

paselor scurte din deplasare, cu și fără încrucișare, cu și fără dribling

aruncărilor la coș din alergare, cu finalizare de la 1-4 metri de coș, precedate de prinderea mingii din pasă, dribling

a driblingului cu toate variantele

Din punct de vedere tactic, componentele perfecționabile sunt:

recuperarea defensivă și ofensivă

intercepția

demarcajul

atacul în superioritate numerică

3.4.2. Utilizarea tactică a contraatacului.

Contraatacul se recomandă a fi utilizat ori de câte ori echipa a intrat în posesia mingii și se ivește posibilitatea lansării. În general, o echipă care joacă împotriva unui adversar de valoare apropiată, ar trebui să realizeze 20-24 de contraatacuri pe meci. Contraatacul se poate începe după coș primit, din teren, după intercepții și aruncări la coș nereușite de către adversar, de la liniile laterale, după infracțiunile comise de adversari în atac, etc.

Circulația mingii nu trebuie făcută după o schemă dinainte stabilită. Este indicat ca jocul să înceapă cu contraatacuri frecvente, pentru a dezorganiza și demoralizay apărarea adversă.

Astăzi, la orice nivel competițional, nu mai este posibil ca o echipă să poată juca sistematic pe contraatac, dacă pregătirea jucătorilor ei nu a fost precis orientată în acest scop.

Ca principiu de bază, jocul modern impune folosirea permanentă și din orice situație a contraatacului ca primă fază a atacului, de trecere rapidă în terenul de atac. Surprinderea adversarului în inferioritate numerică și chiar egalitate numerică trebuie să conducă la finalizarea atacului. Neapărând această posibilitate, se trece în „joc de tranziție”, într-un atac rapid care nu trebuie să-i lase timp adversarului de a-și organiza sistemul defensiv.

Folosirea contraatacului pe toată durata jocului este deosebit de eficientă atunci când adversarul întâlnit vădește o pregătire fizică mai scăzută decât propria echipă. Când se dorește a se impune acestuia un ritm rapid de joc care nu-i este convenabil, când jucătorii echipei adverse sunt mai lenți, mult mai înalți sau sistemul lor ofensiv nu are asigurat un echilibru defensiv eficient..

Pe de altă parte, în jocurile în care adversarul întâlnit are o valoare egală sau mai mare față de propria echipă, contraatacul poate fi folosit în scop strategic în anumite momente ale jocului, pe durate scurte și combinat cu o apărare activ agresivă care să confere echipei posibilitatea intrării în posesia mingii prin intercepție, smulgere sau scoaterea mingii din dribling, pentru a contribui la întoarcerea rezultatului în favoarea propriei echipe prin crearea unei stări de derută între apărătorii echipei adverse.

Sunt cazuri în care pivoții adverși marchează jucători mai rapizi decât ei, situația fiind valorificată prin folosirea ca vârfuri de contraatac a acestor jucători.

Efectuarea contraatacului oferă echipei mari avantaje, ce îi creează totodată prin poziția jucătorilor pe teren ți o serie de dezavantaje.

Ca avantaje ale contraatacului enumerăm:

cea mai eficientă și rapidă acțiune de a înscrie puncte

diminuează agresivitatea și forța planurilor de atac ale adversarilor, aceștia trebuind să se preocupe în permanență și de problemele de apărare, chiar în timpul combinațiilor ofensive

poate câștiga jocul

educă la jucător inițiativa și capacitatea de a lua decizii rapide

oferă încredere echipei și îi ridică moralul, dezorganizând adversarul

place atât jucătorilor cât și spectatorilor

Contraatacul are însă și dezavantaje:

prin plecarea rapidă a jucătorilor pe contraatac se slăbește apărarea. În cazul în care contraatacul nu reușește și mingea este preluată de adversar, la rândul său acesta poate lansa un contraatac, fiind în superioritate numerică.

Ridică tempoul de joc și solicită excesiv jucătorii, cărora, dacă nu sunt înlocuiți, le scade eficacitatea, mai ales ca apărători

Retragerea în apărare se face mai dificil decât după atacul pozițional, în special de către vârfurile de contraatac

Se poate pierde mingea cu ușurință dacă atacantul ratează aruncarea la coș în prezența apărătorului.

3.4.3. Tipuri de contraatac și variantele lor.

În baza înregistrărilor făcute la jocuri s-au conturat mai multe variante de contraatac, ajungându-se la clasificarea acestora după criteriile:

modul de folosire al culoarelor de contraatac (lateral sau central) pentru circulația jucătorilor și a mingii

numărul de participanți (vârfuri și intermediari) în primul val al contraatacului

Aceste variante sunt următoarele:

A. contraatac cu un singur vârf (prin lateral – fig.8 și prin centru – fig.9)

Fig. 8. Fig. 9.

B. Contraatac cu un singur vârf de contraatac și un intermediar:

prin lateral (vârful și intermediarul

prin centru

prin centru (intermediarul) și prin lateral (vârful) (fig. 10

C. contraatac cu două vârfuri și un intermediar

prin lateral

prin centru și lateral Fig. 11)

Fig. 10 Fig. 11

D. Contraatac cu două vârfuri și un intermediar:

prin lateral (vârfurile și intermediarul)

prin centru (intermediarul) și lateral (vârful)

E. contraatacul prin pasă scurtă la intermediar lateral, a doua pasă la intermediar centru, cu conducerea mingii și cu superioritate numerică în zona de finalizare cu trei jucători.

Voi prezenta în continuare modelul cadru care asigură cele mai multe posibilități de realizare ale contraatacului : modelul general în figura 12 și modelul simplificat în figura 13.

3.4.4. Apărarea împotriva contraatacului.

Baschetul modern impune folosirea din ce în ce mai frecventă ca fază de trecere în terenul de atac a trecerii rapide, specifică contraatacului luat ca sistem de atac temporar. Ca urmare, echipele care au pregătit și folosesc contraatacul sistematic, ridică în acest sens probleme apărării.

Apărarea împotriva contraatacului începe cu anumite măsuri de prevenire a lansării lui. Aceste măsuri se aplică încă în faza de pregătire a atacului, în care circulațiile tactice utilizate trebuie să ofere aceste posibilități de prevenire și anume: protecția mingii în circulație, finalizări ale atacului prin aruncări la coș motivate tactic și cu șanse de recuperare (prezența unul coechipier în apropierea coșului); echilibrul defensiv și recuperarea la panou.

Fig. 12 Fig.13

Trebuie să arătăm încă de la început că scopul și sarcinile apărării împotriva contraatacului, în ordine succesivă, sunt următoarele:

asigurarea echilibrului defensiv și retragerea în apărare cu vârfurile de contraatac

întârzierea lansării contraatacului la primul posesor, pentru a câștiga timpul necesar replierii în dispozitivul de apărare sa jucătorilor echipei care a pierdut posesia mingii

determinarea jucătorilor echipei (foste în apărare) care a preluat mingea, să acționeze cu întârziere sau chiar să renunțe la utilizarea contraatacului, prin obligarea lor de a proteja mingea

marcajul la intercepție al intermediarilor (laterali), ocuparea suprafețelor de pasare către aceștia

retragerea pe culoarul de centru și apărarea împotriva atacantului care driblează pe centru. Dirijarea conducătorului mingii către culoarele laterale ale terenului, cu eventualitatea prinderii în capcană.

Reintrarea în posesia mingii chiar în timpul desfășurării contraatacului de către echipa adversă

Apărarea coșului prin plasament corespunzător (în scară) a apărătorilor aflați în inferioritate numerică; determinarea atacantului cu mingea să finalizeze cât mai departe de coș

Recuperarea defensivă în caz de nereușită a aruncărilor la coș.

Pentru realizarea acestor sarcini, jucătorii echipei care a pierdut posesia mingii, ca urmare fie a unei aruncări la coș ratate, fie după înscrierea unui coș sau după comiterea unei infracțiuni, în urma căreia echipa adversă repune mingea în joc din apropierea liniei de fund, vor trece imediat la aplicarea organizată a măsurilor de apărare împotriva echipei adverse.

Principiul călăuzitor în organizarea opririi contraatacului este acela de a acționa succesiv, încercând întârzierea desfășurării acestuia, în fiecare treime a terenului:

La lansarea contraatacului de către primul adversar care a intrat în posesia mingii sau de către jucătorul intermediar căruia primul i-a pasat mingea pentru a executa lansarea.

La trecerea în dribling din terenul de apărare în terenul de atac

La desfășurarea contraatacului, efectuat de obicei de vârfurile pe culoare, constând din retragerea cu vârfurile și marcaj anticipativ, la intercepție atunci când se lansează pase lungi

La faza finală de apropiere de panou și la efectuare aruncărilor la coș.

Pentru a avea succes în acțiunea de oprire a contraatacului în funcție de fazele amintite se ține seama de următoarele indicații:

Imediat ce adversarul a intrat în posesia mingii sau este pe cale de a intra în posesia ei, cel mai apropiat dintre foștii atacanți se va apropia de posesor în mare viteză și cu mare hotărâre, va executa un marcaj strict agresiv cu un lucru activ de brațe și picioare care să închidă culoarele de pasare, obligând pe adversar să execute un dribling lateral, o pivotare sau alte procedee de protejare a mingii și în ultimă instanță să-l determine să renunțe la lansarea contraatacului

Concomitent cu acțiunea primului jucător care încearcă șă oprească contraatacul, doi jucători din ultimul plan de apărare se vor retrage cu vârfurile de contraatac, iar ceilalți coechipieri se repliază către panoul propriu. Această repliere se face pe drumul cel mai scurt, cu excepția jucătorilor din apropierea intermediarului lateral și din centru, care se vor replia pe culoarele de contraatac folosite de aceștia.

În timpul replierii pe aceste culoare, ei vor executa marcajul la intercepție atât la jucătorul intermediar cât și la vârful de contraatac, fiecare dintre apărătorii respectivilor atacanți va căuta să le întârzie acțiunea, pentru a da posibilitatea celorlalți apărători să se replieze și să organizeze dispozitivul de apărare. Sarcina de a opri contraatacul la jucătorul care intră în posesia mingii și la intermediar revine în mod normal jucătorului pivot și unuia din foștii atacanți ce a acționat pe colț; oprirea contraatacului în timpul desfășurării lui, în cazul în care mingea este pasată vârfului de contraatac, revine unuia dintre foștii atacanți care asigură echilibrul defensiv, cel mai apropiat de culoarul vârfului.

Ceilalți apărători se retrag în ordinea apropierii de suprafața de pedeapsă și indiferent de sistemul de apărare aplicat, de sarcinile și locul special în cadrul acestui sistem, vor organiza o apărare temporară în zonă, cu un efectiv redus, apărând cele trei căi normale de acces spre coș. Inițial se ocupă căile care duc oblic spre coș și apoi centrul organizând o zonă „ad hoc”. În această ultimă fază a apărării se aplică apărarea în inferioritate numerică.

Ca forme avansate de apărare împotriva contraatacului, care urmărește același scop și aplică aceleași principii, folosim presingul temporar, presingul și zona presing. Sistemul de apărare presing creează cele mai multe situații pentru contraatac. Datorită presiunii pe care apărătorii o exercită continuu asupra adversarului, se realizează multe intercepții în urma paselor greșite. Îndată ce mingea este interceptată, apărarea trece la atac, fiecare jucător cunoscând locul unde trebuie să se deplaseze.

Este necesar să precizăm că în apărarea împotriva contraatacului, ori cât de bine ar fi organizată și pregătită, nu se pot aplica toate acțiunile prevăzute, dintre acestea două sunt absolut obligatorii:

. – organizarea primului front de apărare la posesorul mingii pentru oprirea transmiterii ei către terenul de atac

retragerea cu vârfurile cu scopul de apărare a coșului

Pentru exemplificare, prezentăm principalele acțiuni de apărare:

a. Suprafețele de teren în care se acționează (fig. 14)

Fig.14 Fig. 15

b. oprirea lansării contraatacului la primul posesor al mingii și la intermediarul din lateral și spațiul de teren care trebuie acoperit prin lucrul de brațe al apărătorilor (Fig. 15)

c. Retragerea cu vârfurile de contraatac a jucătorilor aflați în ultimul front de apărare (fig.16). Menționăm că plasamentul acestora se face în principal în scopul apărării coșului, orice acțiune nereușită de interceptare a mingii înseamnă coș marcat pentru adversar.

Fig. 16. Fig. 17. Fig. 18.

d. Închiderea culoarului de centru și dirijarea jucătorului care conduce mingea către culoarul lateral (fig. 17). În retragerile organizate acțiunea poate fi favorizantă pentru realizarea unui marcaj dublu.

e. În figura 18 este prezentată circulația apărătorului și intermediarului din partea opusă locului mingii și care se deplasează către culoarul de centru. Apărătorul se plasează între posesorul mingii și primitor, marcând la intercepție. În cazul în care atacantul intră în posesia mingii, apărătorul acționează pentru realizarea unui plasament corect. Acțiunea se continuă cu dirijarea atacantului care driblează cătrre suprafața de capcană.

3.4.5. Corelația dintre apărare și contraatac.

Un factor care prezintă deosebită importanță pentru realizarea contraatacului îl constituie și sistemul de apărare folosit. În general se observă că echipele care folosesc sisteme de apărare active, agresive, care nu așteaptă până când atacantul va pierde mingea, ci caută prin toate mijloacele să intre în posesia ei, utilizează mult contraatacul. Din contră, echipele care adoptă o tactică de așteptare, folosesc contraatacul numai când din întâmplare se creează o situație favorabilă.

Ținând seama de diferitele sisteme de apărare, se constată că apărarea în zonă prezintă unele avantaje în ceea ce privește lansarea contraatacului, datorită poziției favorabile a celor cinci jucători în posturile respective; menținând continuu pe cei mai înalți jucători sub coș și pe cei mai mici și rapizi în față, se înlesnește permanent formarea triunghiului de săritură și recuperarea majorității mingilor ricoșate de la panou.

Această așezare ușurează trecerea rapidă de la apărare la atac. De altfel, unele echipe folosesc apărarea în zonă tocmai pentru a putea declanșa contraatacul din orice situație.

Și din diferitele variante ale sistemului de apărare în zonă numai cele aplicate activ, cu multă mișcare, creează posibilități de intercepții și obligă atacantul la aruncări la coș de la semidistanță, mai puțin precise. Variantele pasive, pe lângă faptul că permit adversarului să-și organizeze atacul în voie, măresc totodată posibilitățile unei opriri ușoare a contraatacului.

În ceea ce privește apărarea om la om, printr-o atentă și rațională repartizare a oamenilor la marcaj, se poate înlătura parțial dificultatea ce o prezintă circulația adversarilor în atac.

Dacă echipa adversă folosește o circulație continuă a tuturor jucătorilor, vârfurile de contraatac ale echipei în apărare sunt îndepărtate permanent din pozițiile lor preferate. același neajuns există și pentru fundași, care deseori trebuie să se îndepărteze mult de coșul propriu, pentru a-și împiedica adversarii să arunce de la semidistanță. Formarea triunghiului de săritură este astfel mult îngreuiată și în multe cazuri sarcina de a urmări la coș, pentru a recupera mingea, revine chiar vârfurilor de contraatac.

În felul acesta, toți componenții unei echipe trebuie să fie egal pregătiți și pentr a urmări la coș mingile ricoșate la aruncările nereușite ale adversarului și pentru a se desprinde pe contraatac în clipa când mingea a intrat în posesia echipei proprii.

3.4.6.. condiții pentru realizarea sistemului de contraatac.

Foarte mulți au o concepție greșită despre contraatac, considerând că o echipă îl poate folosind atunci când situația ar impune aplicarea lui.

Cele mai multe echipe știu să atace, dar nu să contraatace. Chiar o echipă bine pregătită și care folosește ca formă de bază a ofensivei contraatacul atunci când întâlnește un adversar care cunoaște mijloacele de apărare împotriva lui, este nevoită să schimbe tactica.

Se pune întrebarea dacă echipele de începători pot folosi contraatacul ?

Desigur că răspunsul este negativ, dacă ținem seama de faptul că jucătorii nu posedă deprinderea de a mânui bine mingea în condiții de viteză.

O echipă nu trebuie să fie forțată să joace mai repede decât posibilitățile sale. Ca ea să poată adapta contraatacul ca formă de bază a ofensivei, este necesar să dispunem de jucători cu anumite calități, dublate de pregătire aparte

Astfel jucătorii care sunt folosiți ca aripi, devin vârfuri de contraatac. Dat fiind că ei sunt primii care se desprind pe contraatac, trebuie să dețină viteză și îndemânare, o tehnică perfecționată în regim de viteză, procedee variate de pasare și aruncare la coș, joc de picioare, dribling, adică elementele fundamentale ale tehnicii folosite fără greșeală.

Pentru a le putea pune în valoare și sesiza situațiile care se ivesc în timpul jocului, în funcție de adversari și coechipieri, jucătorii trebuie să posede și o gândire tactică corespunzătoare.

Fundașii și centrul, în afară de înălțimea necesară pentru recuperările la panou, trebuie să posede și calități fizice superioare, în primul rând o bună detentă generată de suficienta dezvoltare a forței în picioare și viteză pentru a deveni în orice moment cei care dublează contraatacul.

În ceea ce privește pregătirea tehnică, ea este inferioară celei a aripilor. De asemenea, elementele fundamentale și acțiuni tactice corespunzătoare posturilor vor fi perfecționate, accentul căzând pe cele indicate în fazele contraatacului, în special pasa cu o mână de la umăr, pasa în cârlig, din vole, trebuie cunoscute la perfecție.

Dacă folosim apărarea în zonă, specializarea pe posturi mai permite într-o oarecare măsură numai procedee și acțiuni specifice postului, apărarea om la om și presingul necesită și solicită în mod egal tuturor jucătorilor o pregătire completă, multilaterală. Pentru a folosi cu succes buna pregătire tehnico-tactică și calitățile fizice, jucătorii trebuie să aibă și o pregătire fizică corespunzătoare. Rezistența în regim de viteză este cea care domină; în joc se efectuiază 40-50 de sprinturi, între 20 și 25 m cu sau fără minge, plus jocul de picioare defensiv și ofensiv, în care opririle bruște din viteză, schimbările de direcție și săriturile solicită cel mai mult și necesită o pregătire deosebită.

Gândirea clară în minim de timp, încrederea reciprocă între coechipieri, combativitatea și spiritul ofensiv, agresiv, ne precupețirea nici unui efort, sunt alte cerințe ale contraatacului.

Pentru realizarea în bune condiții a sistemului de contraatac trebuie să se țină seama și de selecționarea jucătorilor: intermediari, fundași și pivoți.

Spre deosebire de sistemul de atac pozițional, unde iuțeala actelor motrice și viteza reacției motrice ale aripilor sau vârfurilor nu sunt dominante, în sistemul de contraatac nr bazăm tocmai pe acestea. În consecință, din lotul de jucători vom alege pe cei care corespund în diferitele posturi. Astfel jucătorii de pe posturile de intermediari, considerați și vârfuri de contraatac, vor fi de talie mijlocie, dar foarte supli și mobili.

Bagajul lor tehnico-tactic trebuie să includă în apărare: bune cunoștințe în marcajul atacanților cu mingea și a celor fără minge, pentru anihilarea pătrunderilor, a driblingului, a aruncărilor la coș de la distanță și semidistanță. Talia și calitățile le impun să fie activi și agresivi, prin folosirea continuă a jocului de brațe și picioare, fără să facă economie de energie, pentru atac: în afara elementelor de mișcare în teren, pase, dribling, precizie în aruncări este esențială. Procedeele de aruncare la coș din apropiere: din deplasare cu o mână de sus, oferit, semicârlig, voleibalare.

Fundașii și centrii, pe lângă faptul că trebuie să fie înalți, ei trebuie să fie mobili și combativi pentru ca împreună cu centrul să asigure o urmărire eficace la panou. Ei sunt cei care lansează contraatacul în urma unei recuperări, dar de multe ori iau parte la finalizarea contraatacului.

Datorită faptului cu fundașii sunt înalți și buni urmăritori în atacul pozițional vor putea fi folosiți în apropierea coșului pentru a putea valorifica la maxim calitățile lor.

METODE DECERCETARE.

Metoda documentării.

Documentarea este necesară pentru a cunoaște cât mai multe aspecte teoretice despre contraatac, astfel încât cercetarea sau studiul dă aibă un solid fundament științific,

Metoda observației.

Observația este o metodă larg folosită în cercetarea pedagogică, adaptabilă și la studiul unor aspecte ale jocurilor sportive; în utilizarea metodei un rol foarte important îl are tehnica observației. Observația este un proces activ care presupune interes, atenție vie și susținută, o intenție – scop, chiar dacă nu au ipoteza clar formulată. Participarea intelectului ăîn sensul gândirii logice este inevitabilă dar nu și fără anumite rezerve, căci observația trebuie ferită de idei preconcepute.

Metoda înregistrării.

Subînțeles observației este procesul de înregistrare, consemnare a celor văzute, ce anume a fost observat ? cum a variat în timp fenomenul ? sub ce formă calitativă s-au prezentat cele observate ?

4.4. Metoda statistico-matematică

Se utilizează în prelucrarea datelor înregistrate prin calcularea mediei aritmetice, a abaterilor standard și coeficientului de variabilitate.

4.5. Metoda grafică.

Reprezentarea grafică este necesară pentru că permite evaluarea corectă a datelor de către cercetător, desprinderea gradului general și esențialului realizându-se mult mai facil. În același timp se poate reține cu ușurință un volum mare de informații, chiar fără studiul analitic al materialului respectiv.

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA EXPERIMENTULUI.

Subiecții lucrării și urmărirea evoluției lor.

Toate problemele practice cuprinse în lucrare sunt prezentate în urma analizei comportării echipei West Petrol Arad în cadrul diviziei A.

Deoarece contraatacul este o acțiune tactică colectivă, se urmărește evoluția echipei în ansamblu, fără referiri individuale asupra jucătorilor.

Echipa a fost urmărită pe parcursul întregului an competițional, de la începutul pregătirii și până la terminarea campionatului, prin consultarea planificării pe factorii antrenamentului și analiza evoluției și rezultatelor obținute.

Perioada premergătoare începerii campionatului s-a desfășurat sub formă de cantonament, cu accent pe dezvoltarea pregătirii fizice, mai ales forță și rezistență, iar apoi în sală cu lucru asupra tehnicii și tacticii de joc.

În urma jocurilor de verificare s-a constatat o medie foarte scăzută de contraatacuri pe joc, ceea ce a determinat o accentuare a pregătirii în această direcție, numărul contraatacurilor crescând o dată cu începerea campionatului, aspecte care vor fi prezentate în cadrul lucrării

5.2. Investigații asupra eficienței.

Ne vom preocupa de randamentul echipei în joc privind contraatacul, prin studierea fișelor de înregistrare a jocurilor, cu stabilirea procentuală a contraatacurilor și a eficienței acestora. Considerăm că echipa cuprinde aria de performanță necesară pentru evidențierea unor concluzii care să infirme sau să confirme ipotezele lucrării.

Experimentul se referă la urmărirea și verificarea mijloacelor de pregătire utilizate în antrenamente, și la constatarea eficienței acestora prin prisma rezultatelor obținute, funcția praxologică constând în modificarea unor mijloace necorespunzătoare ale pregătirii și introducerea altora cu eficiență mai ridicată, evidențiate și la capitolul de propuneri. Observarea în cadrul lucrării cuprinde comportamentul echipei în cadrul campionatului național de baschet sub aspectul desfășurării și eficienței contraatacului.

6. CONȚINUTUL ȘI METODICA PREGĂTIRII.

Mijloacele folosite în perfecționarea contraatacului constituie variabila independentă a experimentului, prin înregistrările rezultatelor și interpretarea lor în capitolul următor vor rezulta concluziile asupra ipotezelor formulate, ca și propuneri de îmbunătățire a pregătirii contraatacului.. mijloacele din lucrare sunt cele propuse de antrenor, subsemnatul formulând în lucrare doar analiza eficienței acestora în joc și propuneri de modificare a instruirii.

6.1. Pregătirea fizică.

Majoritatea mijloacelor se referă cu preponderență la dezvoltarea vitezei de deplasare, reacție și execuție necesare perfecționării contraatacului.

Sprinturi executate pe teren plat și în pantă

intervale de deplasare în alergare și în dribling. fig. 19.

Fig. 19

sărituri la panou precedate de alergare de viteză:

6 sărituri la panou, alergare de viteză la panoul opus, 3 sărituri la panou, alergare până la centru

Jucătorii așezați pe două șiruri cu fața la panou, vor executa câte o voleibalare dintr-o parte în cealaltă a panoului, după care vor sprinta la linia de centru și revenire la coada șirului. – fig. 20

Jucătorii așezați pe două șiruri, câte un șir la fiecare panou cu o minge. Fiecare jucător execută voleibalări, după care în alergare de viteză se deplasează la panoul opus – 4-3-2-1 voleibalări – Fig. 21

Fig.20 Fig. 21

Pase în doi din deplasare. Se execută câte 2-3-4 lungim consecutiv cu aruncări la fiecare coș.

Pase în trei cu și fără încrucișare cu aruncare la coș. Se execută câte 2-3-4 lungimi consecutiv.

Exerciții cu haltere și mingi medicinale pentru dezvoltarea forței:

Genoflexiuni cu haltera pe umeri

Sărituri cu haltera pe umeri din poziția cu genunchii semiflectați

Ridicări pe vârfuri cu haltera pe umeri

Culcat pe banca de gimnastică – împingerea halterei de la piept

Pase cu două mâini de la piept și deasupra capului cu mingea medicala

6.2. Pregătirea tehnică.

Perfecționarea procedeelor și structurilor de procedee specifice contraatacului vor urmări perfecționarea elementelor de mișcare în teren: opriri și sărituri, pase de pe loc și din alergare, pase scurte și lungi cu și fără încrucișare, aruncări la coș din deplasare și cu finalizare de la 1-4 metri.

1. Circuit tehnic pentru contraatac:

Sprint pe distanță de 12-15 m

Culegerea mingii, aruncare la coș și recuperare

Variante de dribling

Aruncări la coș din săritură de la linia de aruncări libere

voleibalări

2. Pase în doi din deplasare, fără dribling, cu aruncare la coș pe doi pași sau din săritură de la 1-4 m. Se execută în flux continuu, mai multe lungimi de teren de la un panou la celălalt.

3. pase în doi din deplasare cu maxim 3 pase pe lungimea terenului urmate de aruncare la coș

4. pase în trei cu și fără schimb de locuri, cu aruncare la coș din alergare sau săritură. Se execută în flux continuu de la un panou la altul 2-4 ori.

5 Colectivul este așezat pe două șiruri în colțurile de pe dreapta terenului. Câte un jucător se află la fiecare panou cu o minge și execută două voleibalări, recuperarea mingii, pasă lungă la jucătorul care pornește în alergare pe contraatac și finalizează. Jucătorul lansator trece la coada șirului iar cel care a finalizat rămâne lansator. Fig. 22

Fig. 22

6. Jucătorii sunt împărțiți în grupe de câte 3 numerotați cu 1,2,3. Jucătorul 1 execută aruncare la coș, urmărire și pasă laterală lui 2, care driblează până la centru și dă pasă lui 3 care execută sprint până în spațiul de trei secunde unde primește mingea și finalizează cu aruncare la coș. Jucătorii vor schimba locurile între ei. Fig. 23.

3 1

2

Fig. 23

7. Jucătorii sunt așezați în spartele panoului în formație de 3. Mingea la jucătorul din centru, care aruncă la coș, urmărește și pasează lateral lui 2, după care aleargă pe partea opusă pasei. Jucătorul pasează către 3, care vine spre centru pentru a primi mingea, după care atacă coșul în dribling pe centru și pasează mingea unuia din coechipieri. După mai multe repetări se introduc 1-2 apărători. Fig. 24.

Fig. 24

8. Se va începe exercițiul cu relația 1×1 de sub cos pe tot terenul, după finalizare cei doi pornesc cu pase spre coșul opus, de la centru va intra un apărător pentru relație de 2×1. După finalizare pornesc toți trei cu pase spre coșul opus si vor fi întâmpinați la centru de doi apărători efectuând o relație de 3 x 2. După finalizare cei doi apărători pornesc o relație de 1 x 1 reluând exercițiul.

9.- în spațiul de 3 secunde la fiecare panou sunt doi apărători. Ceilalți jucători sunt în lateral pe grupe de trei. O grupă pleacă în relație de 3 x 2 de la un panou la altul până la 7 coșuri marcate, după care se schimbă apărătorii și se reia exercițiul.

6.3. Pregătirea tactică.

Aspectele pregătirii la acest factor cuprind asamblarea elementelor tehnice exersate în forme ale contraatacului, folosite de echipe în joc.

upă intrare în posesia mingii prima pasă va merge în lateral unde se află conducătorul de joc, de unde mingea își continuă drumul spre finalizare pe acel culoar prin pasă directă sau intermediar. (fig. 25)

Fig. 25 Fig. 26 Fig. 27

2. Contraatac cu ducerea mingii pe culoarul central al terenului, în care mingea se deplasează cu jucătorul pe culoarul central al terenului și minimul doi jucători susțin acțiunea pe culoarele laterale, cu finalizarea în funcție de plasamentul apărătorilor. Fig. 26 și 27

3. Contraatac finalizat cu pasă directă. Se poate realiza și în momentul ăn care echipa adversă aflată în atac pozițional aruncă la coș, una sau ambele extreme aflându-se în apărare; după efectuarea blocajului defensiv nu participă la urmărire ci pleacă anticipat pe contraatac, pasa venind direct de la unul din cei trei apărători participanți la urmărire, Fig. 28.

Fig. 28

4. Contraatac în urma unei aruncări libere – se realizează de către jucătorii pivoți prin recuperarea aruncării nereușite, și lansarea directă a extremei de pe partea respectivă, sau prin pasă la intermediar, de obicei conducătorul de joc sau extrema de pe partea opusă.

6.4. Pregătirea teoretică.

Această pregătire s-a realizat prin descrierea acțiunii cu ajutorul machetei, a tablei magnetice, a unor înregistrări video de acțiuni clasice de contraatac, stabilirea sarcinilor fiecărui jucător în cadrul sistemului, prezentarea fazelor de desfășurare, a utilizării tactice în joc, a unor soluții de finalizare a superiorității numerice, prezentate ori de câte ori a fost necesar.

7. REZULTATELE OBȚINUTE ȘI INTERPRETAREA LOR.

7.1. Statistici ale eficienței jocului.

Am urmărit statisticile de joc pe durata a doi ani competiționali în cadrul sezonului regulat, cu referire la numărul de contraatacuri efectuate, al celor reușite, al numărului de puncte înscrise pe contraatac și al procentajului de reușită.

Deoarece scopul pregătirii este participarea în competiție și câștigarea a cât mai multe jocuri la care reușita contraatacurilor are un aport important, vom reda toate datele enumerate în tabelele, fișele și graficele ce urmează pentru a sublinia aspectele esențiale ale problematicii.

Pentru analizarea rezultatelor am calculat media aritmetică, coeficientul de variabilitate și abaterea standard pentru cele două tururi ale ediției.

Tabel 1. Evidența contraatacului în primul an competițional

–

Analiza datelor din tabel și interpretarea lor statistică ne arată o medie de 8 contraatacuri efectuate pe joc, din care 5 reușite cu 11 puncte înscrise la un procentaj de 62%. Abaterea standard este de 5,9, iar coeficientul de variabilitate de peste 20, fapt care denotă o mare dispersie valorică a contraatacurilor și eficienței acestora de la un joc la altul, fapt care este influențat de valoarea adversarului și de condițiile de joc de acasă sau din deplasare, dar și de o instabilitate a echipei în acest domeniu, demonstrând carențe de pregătire.

Tabel 2. Evidența contraatacului în al doilea an competițional

După cum rezultă din tabel și din grafice, în al doilea an competițional, media contraatacurilor este de 10 pe joc, din care 6 reușite, cu 12 la un procentaj de 60% puncte înscrise, rezultând o ușoară creștere a numărului de contraatacuri și puncte înscrise, dar și o ușoară scădere a eficacității. Abaterea standard este aceiași de 5,9, iar coeficientul de variabilitate de peste 20 arată o la fel de mare dispersie, rezultată din inconstanța comportamentului echipei în joc.

Dacă facem o comparație între parametrii echipei și cei ai modelului internațional în etapa actuală – adică în medie 15 contraatacuri de joc cu 22 de puncte înscrise la o eficacitate de 75%, rezultă un ritm mai lent de joc datorită unui număr mai redus de contraatacuri, cu un număr mai redus de puncte înscrise și cu un procentaj mai redus, care atestă încă un aspect al diferenței baschetului actual din România față de cel din alte țări.

8. CONCLUZII ȘI PROPUNERI.

Având în vedere ipotezele de la care am pornit la începutul lucrării și constatările rezultate din prestația echipei pe parcursul a două campionate, desprindem următoarele:

Cu toate că echipa a avut un program de pregătire bine stabilit în legătură cu contraatacul, în cadrul jocurilor din campionat posibilitățile de exprimare au fost deficitare datorită nivelului apropiat de pregătire al echipelor.

Utilizarea cu eficiență a contraatacului dă încredere echipei prin realizarea de puncte mai ușor, entuziasmează publicul prin spectaculozitate și demoralizează adversarul, fapt care s-a realizat în cadrul multor jocuri din cadrul campionatului.

Pe de altă parte inconsecvența în declanșarea contraatacului și inconstanța din momentul finalizării pune echipei probleme deosebite mai ales când se află în dificultate și nu găsește alte soluții de ieșire din impas.

Perseverarea în pregătirea contraatacului planificând activitățile practice și teoretice în cel mai mic amănunt începând de la agresivitatea apărării pentru câștigarea unui număr cât mai mare de mingi până la viteza de execuție în relație cu adversarul aduc un plus de eficacitate în utilizarea acestei arme de atac.

Trebuie realizată o pregătire mai bună în privința calităților fizice, a vitezei de reacție și execuție, pentru declanșarea contraatacului ori de câte ori se intră în posesia mingii.

De asemenea trebuie analizată și îmbunătățită activitatea tehnico tactică a fiecărui jucător pentru ca angrenajul numit „echipă” să poată să dea maxim de randament.

BIBLIOGRAFIE

Bachner L. ,Grădinaru C. Baschet – Metodica jocului – Universitatea Timișoara 1996

Bachner L., Gui Bachner Gabriela – Baschet – specializare în antrenorat – Universitatea Vasile Goldiș Arad 2003

Bachner Ladislau – Obiectivizarea jocului de baschet– Ed. Mirton 1998

Bachner Ladislau – Întrebările și răspunsurile jocului de baschet . Ed. Mirton 1999

Bachner Ladislau, Ionescu Dan – Baschet – tehnica, tactica și metodica jocului – Ed. Politehnica Timișoara 2003

Bachner Ladislau, Bondor Valeria – Baschet – metodica învățării – Universitatea Vasile Goldiș Arad 2004

Colibaba Evuleț Dumitru, Bota Ioan – Jocuri sportive – teorie și metodică – Ed. Aldin 1998

Popescu Vasile – Baschet în America –Ed. CNEFS 1969

Predescu T. ș.a. – Baschet – specializare an III ANEF 1994

Predescu T., Ghițulescu G. Baschet – pregătirea echipelor de performanță – Ed. Semnal 2001

Vasilescu L. – Baschet – bazele tacticii – Ed. Sport – Turism 1983