Contributia Companiei Toyota la Dezvoltarea Globalizarii

Cuprins

INTRODUCERE………………………………………………………………….PAG 3

CAPITOLUL I …………………………………………………………………………………….PAG 4

ORIGINILE GLOBALIZARII ECONOMICE

CE ESTE GLOBALIZAREA ECONOMICĂ?

FACTORI DETERMINANȚI AI GLOBALIZĂRII

APARITIA INSTITUTIILOR GLOBALE

CAPITOLUL II

COMERȚUL IN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII…………………………………………………….PAG 12

2.1 ROLUL COMERȚULUI IN PROCESUL CREȘTERII ECONOMICE DURABILE

2.2 IMPACTUL GLOBALIZĂRII ASUPRA COMERȚULUI

CAPITOLUL III ……………………………………………………………………………………….PAG 25

GLOBALIZAREA: EFECTE POZITIVE SAU NEGATIVE?

CAPITOLUL IV…………………………………………………………………………………………PAG 30

GLOBALIZAREA: ȘANSĂ SAU AMENINTARE PENTRU ROMÂNIA?

CAPITOLUL V…………………………………………………………………………………………PAG 33

CONTRIBUȚIA COMPANIEI TOYOTA LA DEZVOLTAREA GLOBALIZĂRII

INTRODUCERE

In economia mondiala au loc au loc schimbari majore si se face trecerea de la economii nationale ca entitati cu granite bine stabilite prin distant, limba, nationalitate, cultura, religie la schimb si investitii transfrontaliere.

Globalizarea oferă oportunități extinse pentru o dezvoltare reală la nivel global , dar se manifestă printr-un progres inegal pe regiuni. Unele țări devin din ce in ce mai integrate în economia mondială, cu o viteză mult mai mare decat altele. Țările care au reușit să devină parte a sistemului unic global pe cale să se contureze se bucura de creșteri economice mult mai însemnate și de o reducere mult mai importantă a sărăciei. Politicile de orientare spre integrarea globală au indus un dinamism ridicat și chiar prosperitate pentru multe dintre țările din Asia de Est, convertind regiunea de la una dintre cele mai sărace cu 40 de ani în urma spre una dintre acele zone cu cel mai ridicat potențial de dezvoltare. și, pe masura creșterii standardelor, democrația și problemele economice (cum ar fi mediul înconjurator și standardele de muncă) au intrat pe un trend de creștere calitativă tot mai evident.

Termenul “globalizare” a intrat pentru prima oară într-un dicționar (Webster) în 1961. De la mijlocul anilor ’80 castigă o circulație considerabilă: el se alatură ca adjectiv altor terminica:piețe,instituții,ecologie,finanțe,stilurideviată,comunicații,migrație,legi,fabrici,

război, conferințe, societate civilă, evenimente și riscuri1. Daniel Yering face diferența dintre globalizare ca proces de expansiune a comerțului și investițiilor și globalitate, care este o stare sau o condiție, o realitate dincolo de globalizare: “intrarea intr-o lume a globalității”2.

Una dintre cele mai utilizate definiții ale conceptului de globalizare este urmatoarea 3 :

“Globalizarea reprezinta procesul prin care distanța geografică devine un factor tot mai puțin important în stabilirea și dezvoltarea relațiilor transfrontaliere de natură economică, politică și socioculturală. Rețelele de relații si dependentele dobândesc un potențial tot mai mare de a deveni internaționale și mondiale.”

Această posibilitate de extindere a relațiilor pe plan internațional implică o serie de termeni ca rezistență,acțiuni și reacțiuni. În această definiție sunt cuprinse atât aspectele obiective cât și cele subiective pe care le implică conceptul de globalizare.

CAPITOUL I

Originile globalizarii

Sec XX a fost fără nici o indoială perioada cea mai dinamică și densă in derularea faptelor istorice,contradictorie și complexă,fericită dar și dramatică prin consecințele proceselor și fenomenelor istorice desfașurate în plan spiritual,politico-militar,economic și social,care au condus la propaganda globalizării. Este” secolul extremelor”1 în care omenirea a experimentat cele mai spectaculoase evoluții reușind atat să “comprime timpul” și să “scurteze distanțele”,cât și să cunoască cel mai ridicat nivel ai dezvoltării economice si culturale și,implicit,al civilizațiilor. Dar este și secolul în care sute de milioane de oameni au fost victimele războaielor,revoluțiilor din domeniul economic,politic,revoluțiilor tehnice și știintfice ,epurărilor etnice sau religioase,al intoleranțelor ideologice sau a devastatoarei săracii .

Globalizarea este un concept foarte des utilizat pentru caracterizarea stării actuale a economiei mondiale,insă diferit inteles de cei care îl caracterizeaza ca fenomen. Unii îl percep ca pe o uniformizare completa,alții, dimpotrivă, ca o diversificare de proporții, bazată pe respectarea unor principii commune. Controversele majore in abordările actuale ale globalizării vizează cinci probleme specifice:

Originea și periodizarea

Conceptualizarea

Factorii cauzali

Efectele antrenate

Traiectoriile globalizării

Un singur lucru ramane universal acceptat in faza actuală de dezvoltare: este de neconceput că anumite părți ale lumii să acționeze fară a ține seama de celelalte. Indiferent de poziția adoptată, pro sau contra globalizării,suntem cu toții implicați in acest proces și ii resimtim efectele. Astfel, globalizarea este perceputa ca o extindere, adâncire și accelerare a interconectării la scară mondială in toate aspectele vieții socioeconomice, de la finanțe la sfera spirituală sau de la cultură la criminalitate.

Deși prezentă ca un fenomen specific sfarșitului de secol și de mileniu, globalizarea nu este lipsită de o lungă istorie. Sub aceste aspect, globalizarea reprezintă consecința aproape naturală a cursului tot mai accelerat imprimat istoriei, dacă nu de renastere,atunci cel puțin de prima revoluție industrială.

Ceea ce deosebește fenomenul contemporan al globalizarii de precedentele procese integraționiste sunt:

Scara (anterior regională, actual mondială)

Ritmul schimbărilor (sub impactul “universalizării” internetului)

Sprijinirea intr-o mai mare masură pe progresul tehnologic decât inainte, cu impact imediat asupra condițiilor vieții cotidiene.

Deși există mai multe perspective care incearcă să stabilească cand a apărut exact globalizarea nici una dintre acestea nu a demonstrat in mod explicit diferența dintre expansiunea comerțului mondial pe fondul creșterii cererii si ofertei in cadrul partenerilor comerciali nationali( ex: creșterea populației) și expansiunea comerțului indusă de integrarea piețelor ( formă de manifestare centrala a globalizării, care conduce la convergența prețurilor). Concluzia la care au ajuns specialiștii este că secolul al XIX-lea a fost leagănul globalizării, iar in a doua jumatate a secolului XX acesta a erupt, cu toate că termenul de globalizare s-a incetățenit abia in anii ’90.

1.3 Ce este globalizarea economică?

Complexitatea fenomenului globalizării necesită o anumită abstractizare pentru conceptualizare sa, trebuind să distingem între cauzele inițiatoare ale curentului , formele de manifestare și consecințele induse,precum și posibilele sale relansări, într-o lume în care granițele naționale devin din ce in ce mai puțin relevante.

Termenul “globalizare” a intrat pentru prima oară într-un dicționar (Webster) în 1961. De la mijlocul anilor ’80 castigă o circulație considerabilă: el se alatură ca adjectiv altor terminica:piețe,instituții,ecologie,finanțe,stilurideviată,comunicații,migrație,legi,fabrici,

război, conferințe, societate civilă, evenimente și riscuri1. Daniel Yering face diferența dintre globalizare ca proces de expansiune a comerțului și investițiilor și globalitate, care este o stare sau o condiție, o realitate dincolo de globalizare: “intrarea intr-o lume a globalității”2.

Una dintre cele mai utilizate definiții ale conceptului de globalizare este urmatoarea 3 :

“Globalizarea reprezinta procesul prin care distanța geografică devine un factor tot mai puțin important în stabilirea și dezvoltarea relațiilor transfrontaliere de natură economică, politică și socioculturală. Rețelele de relații si dependentele dobândesc un potențial tot mai mare de a deveni internaționale și mondiale.”

Această posibilitate de extindere a relațiilor pe plan internațional implică o serie de termeni ca rezistență,acțiuni și reacțiuni. În această definiție sunt cuprinse atât aspectele obiective cât și cele subiective pe care le implică conceptul de globalizare.

Pe de o parte, geografia pierde din relevanță datorită noilor tehnologii,noilor strategii ale actorilor economici,precum și politicilor acestora, atât de ordin național cât și internațional.

Pe de altă parte, globalizarea devine din ce in ce mai puternică datorită faptului că oamenii au inceput să simtă tot mai clar noile oportunități deschise de utilizarea tehnologiilor noi precum și de punerea în practică a noilor strategii și politici.

Atunci când se actionează în concordanță cu dinamica globalizării are loc exact crearea procesului de globalizare.

În același timp, temerile și reacțiile cauzate de dezvoltarea procesului sunt, de asemenea,realități simțite de indivizi. În această definiție se reduce importanța distanței geografice, dar nu dispare. Prin urmare, relațiile la nivel internațional sunt mai ușor de stabilit și oamenii, mărfurile și simbolurile sunt eliberate de contextul geografic.Definiția accentuează ,de asemenea, și ideea creșterii posibilitășii de extindere a retelelor la nivel global.

Aspectul potențialității rezidă în rolul pe care realitățile de ordin sociocultural le au in determinarea “logicii globalizării”.

O cultură puternic orientată spre conservatorism și izolare, regimurile politice dictatoriale, existența unei ordini mondiale puternic fragmentate pot influența evoluția globalizării in mod semnificativ.

Tehnologia, evoluțiile ideologiilor politice si transformările economice au declanșat acest proces in care distanta geografică a devenit un factor neesețial în stabilirea și susținerea legăturilor transfrontaliere, a relațiilor economice, politice și socioculturale internaționale pe care le considerăm a fi esența globalizării. Oamenii au devenit conștienti de acest lucru . De aici, toate retelele, relațiile și dependențele interuname și statale au devenit virtual mondiale.

“Globalizarea se referă la toate acele procese prin care toate popoarele lumii sunt incorporate într-o singură societate mondială, societatea globală.”

Martin Albrow

1. Jan Aart Scholte, “Globalization and Social Change”.Transnational Association, Bruxelles 1998

2. Coautorul cartii the “Commanding Heights”,1998, face aceasta precizare cu ocazia fuzionarii companiilor Daimk si Crysler, prezentate ca un fenomen al globalizatii.Newsweek,may 1998

3. A., “The Global System”, Economics, Politics and Culture, St Martin Press, ,1995

“Globalizarea poate fi definită ca intensificarea relațiilor sociale în lumea intreagă, care leagă intr-o asemenea măsura localități îndepartate, incât evenimente care au loc pe plan local sunt privite prin prisma altora similare, petrecute la multe mile departare și invers.”

Anthony Gidees

“Globalizarea este rețeaua globală care a adunat laolaltă comunități de pe această planetă, altadată dispersate si izolate, intr-o dependență mutuală și o unitate ale “unei singure lumi”

Emanuel Richter

Caracteristicile curentului globalizării cuprind internaționalizare, noua diviziune internașională a muncii, noile mișcări migratoare dinspre Suds pre Nord, noul mediu competitive care generează aceste procese, precum li internaționalizarea statului, făcând din state agenții ale unei lumi globalizate.

Lumea devine tot mai mult un supermarket global(engl.”a global shopping mall”) în care ideile și produsele pot fi găsite peste tot in același timp. Globalizarea nu vizează pur și simplu procesul obiectiv de creștere a intercomunității. Ea vizează conștientul și subiectivitatea individului, adică scopul și intensitatea conștientizării lumii ca spațiu unic. Globalizarea este procesul pe care cei din lumea a treia l-au numit,timp de secole,colonizare. Globalizarea se refera la procesul prin care relațiile sociale relative lipsite de factorii distantă și granițe, în așa fel incât viața umană se desfașoară din ce în ce mai mult in largul unei lumi vazute ca loc unic.

Acest fenomen prin care interacțiunea umană globală crește la un nivel impresionant face ca atât efectele sale primare cât și reacțiile pe care le provoacă sa dea naștere la

numeroase alte fenomene. Generealizare unor practic care par a fi cele mai “eficiente”(best practices) nu se desfășoară în mod uniform și natural. De exemplu, la cațiva ani dupa crizele economice și financiare ale deceniului trecut, organismele internaționale specializate au incetat să mai recomande, așa cum au făcut în anii ’80 și ’90, deschiderea contului de capital, indiferent de circumstanțe ,făcându-și apariția numeroase dispute privind modul diferit prin care liberalizarea comerțului afectează tarile lumii, bogate și sărace. Confuzia privind univesalizarea practicilor celor mai eficiente poate fi accentuată de controversele doctrinare , de astfel, aceasta fiind disputa în interiorul capitalismului, între variantele de organizare economică și socială, precum și de fracturile cele mai adânci in spațiul economic – mondial. Aceasta pentru că ceea ce este mai eficient sau mai favorabil depinde de condițiile concrete locale și varietatea joacă un rol important în progresul economic și social.

Această prezentare oferă o viziune de ansamblu asupra unora dintre aspectele care stau la baza globalizării si intenționează să identifice modurile în care șările pot să valorifice caștiguri asociate procesului , păstrându-și totodată obiectivitatea asupra evaluării riscurilor aferente.

Globalizarea oferă oportunități extinse pentru o dezvoltare reală la nivel global , dar se manifestă printr-un progres inegal pe regiuni. Unele țări devin din ce in ce mai integrate în economia mondială, cu o viteză mult mai mare decat altele. Țările care au reușit să devină parte a sistemului unic global pe cale să se contureze se bucura de creșteri economice mult mai însemnate și de o reducere mult mai importantă a sărăciei. Politicile de orientare spre integrarea globală au indus un dinamism ridicat și chiar prosperitate pentru multe dintre țările din Asia de Est, convertind regiunea de la una dintre cele mai sărace cu 40 de ani în urma spre una dintre acele zone cu cel mai ridicat potențial de dezvoltare. și, pe masura creșterii standardelor, democrația și problemele economice (cum ar fi mediul înconjurator și standardele de muncă) au intrat pe un trend de creștere calitativă tot mai evident.

Pe de altă parte, trebuie precizat și faptul că intre anii 1970 si 1980, când multe țări din America Latină și Africa au urmat politici de orientare spre interior, dezvoltarea economică a acestora a stagnat sau s-a canalizat pe un trend descrescator și s-au inregistrat creșteri impresionante ale săraciei si valori ridicate ale inflației.

Așadar, globalizarea este o realitate iar orice țară care-și pregătește temeinic viitorul se vede nevoită să se interfereze cu ea. Neadaptarea la noul”mediu” al globalizării inseamnă nu numai o șansă pierdută, ci și riscul de a pierde poziții și segmente de piața deja dobandite. Aceste proces este inevitabil și ireversibil și nu poate fi stopat. În concluzie, globalizarea economiei mondiale ar putea fi definită ca fiind:

“Procesul deosebit de dinamic al creșterii intedependențelor dintre statele naționale, ca urmare a extinderii si adâncirii legăturilor transnaționale in tot mai largi și mai variate sfere ale vieții economice, politice, sociale si culturale și avînd drept implicație faptul că problemele devin mai curând globale decât naționale, cerând, la rândul lor, o soluționare mai curând globală decât națională.”

1.3 Apariția instituțiilor globale

Pe măsură ce piețele intrat in procesul de globalizare si un procent tot mai mare din activitățile comerciale transced granițele naționale,era nevoie de instituții care să administreze , să guverneze și să reglementeze piata globală prin tratate multinaționale care sa ordoneze sistemul comercial. In ultima jumătate de secol au fost create mai multe instituții globale care să ajute la supravegherea sistemului de globalizare: GATT, Organizatia Mondiala a Comerțului, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială,Națiunile Unite. Toate aceste instituții au fost create prin acorduri individuale intre statele- națiuni iar funcțiile lor sunt stabilite prin tratate internaționale.

Organizatia Mondială a Comerțului (ca si predecesoarea sa, GATT) este responsabilă cu politica comerțului ințernational si se asigură ca statele membre respectă tratatele semnate.

Fondul Monetar International si Banca Mondiala au luat nastere in in 1944, iar la infiintarea lor au participat 44 de state. Functia FMI este de a supraveghea sitemul monetar internațional iar a Bancii Mondiale de a promova dezvoltarea economică dar si aceea de ajutor pentru guvernele din tările slab dezvoltate prin acordarea de imprumuturi pentru investitii in infrastructura.

Pana in prezent,FMI a inprumutat state ca Argentina, Mexic, Rusia, Coreea de Sud, Thailanda si Turcia. În schimbul acestor imprumuturi, FMI cere țărilor să adopte politici economice specifice, menite sa ducă la dezvoltarea economiei.

Bazele Natiunilor Unite au fost puse pe 24 octombrie 1945 de 51 de țari ce s-au angajat să mentină pacea si siguranta mondială. Astăzi, are 191 de membri care se supun Chartei Natiunilor Unite, un tratat internațional care asigură pacea mondială, respectarea drepturilor omului, cooperarea internatională si dreptul internațional. Aceste insituții internaționale consideră că eradicarea săraciei și asigurararea unui nivel de trai decent pentru toata lumea sunt pași necesari pentru menținerea păcii mondiale.

1.4 Factorii determinanți ai globalizării

Primul factor determinant al globalizării este inovația tehnologică. El cuprinde mai ales tehnologia de informare și comunicare. Aceasta are un asemenea impact asupra mobilității și comunicării incât “revoluția tehnologică” implică și o “revoluție socială” și o avansare clară de la capitalismul industrial către o concepție(și o realitate) postindustrială a relațiilor economice. Alvin Toffler l-a denumit “al treilea val”. Dar pentru a ințelege mai bine profunzimea restructurărilor economico-sociale actuale, este necesar să trecem în revistă principalele etape istorice ale tranziției tehnologice shematizate de catre economiști de la întâia pana la cea de-a treia revoluție industrială.

Prima revoluție tehnologică (sfarșitul secolului al XVIII-lea) a cosntatat in apariția mașinii cu aburi, process derulat pe traseul fier-vapor-textile, produsele care au modelat structurile economice și tehnologice fiind cărbunele, fierul și confecțiile. Dominația acestora a durat peste 100 de ani.

Cea de-a doua revoluție tehnologică (sfarșitul secolului XIX) a consemnat triumful electricității și al sistemelor tehnologice electro-mecanico-chimice, process derulat pe traseul electricitate-oțel-mecanică-automobile-aviație-petrol-chimie.

Cea de-a treia revoluție tehnologică a început ,practic, in 1950, după ce in 1948 a fost descoperit tranzistorul, urmat de microprocessor la începutul anilor ’70 și de introducerea acestora în prelucrarea informațiilor , telecomunicații și telematică.. Produsele care domină aceasta perioadă sunt microordinatoarele și computerele personale, roboții, laserul, fazul, radiotelefonul, internetul.

În general, sistemele tehnologice atașate celor trei revoluții industiale coexistă, se întrepatrund dar se și substituie și se elimină reciproc, printr-o luptă tehnologică, ce se transferă în domeniile economice, sociale si cultural educaționale ale fiecărei țări1.

Internetul,societatea si globalizarea

Evolutiile spectaculoase in planul revolutiei tehnologice in sfera informatiilor si telecomunicatiilor din ultimul deceniu au contribuit, printr-o adevarata “revolutei a informatiilor” pe care au declansat-o la globalizarea vietii economice internationale.

In secolul XX, cel mai mare eveniment tehnologic si social in acelasi timp a fost aparitia internetului o data instaurat in fibrele societatii, internetul a produs si produce consecinte noi pentru societate. Cel mai important dintre acestea este procesul de globlizare.

Deoarece internetul a fost si rezultatul unei interactiuni sociale, dintre specialisti,institutii,state si un numar extreme de mare de utilizatori din intreaga lume, numai in aceste context el a capatat forma sa de astazi, este normal sa gandim ca si globalizarea, ca efect al internetului, sa ia forma la care sa participle toti participantii din globalizare.

Cresterea fara precedent a vitezei de transmitere a informatiilor, diversificarae mijloacelorde transmitere si sporirea fiabiltatii acestora sub impactul noilor tehnologii conduc necontenit la sporirea “vizibilitatii transfrontaliere” a evenimentelor nationale. Acestea determina ca un eveniment dintr-o sa exercite, instantaneu, un impact asupra altei tari.. evenimente,subiecte si probleme nu mai pot fi mentinute in interiorul unei tari sau regiuni: daca sunt importante, ele se transforma in evenimente globale, subiecte globale si probleme globale. Astfel,de exemplu, dezastrul nuclear de la Cernobil a devenit o problema globala, asa cum distrugerea padurilor din America Latina constituie o preocupare globala sau cum degradarea mediului inconjurator in general a devenit un subiect global. Evenimentele mai recente legate de razboiul din golf, din 1991, sua razboiul din Afganistan, din 2001-2002, au constituit un alt indiciu plin de semnificatii pentru relevanta noilor tehnologii din sfera informaticii si telecomunicatiilor pentru procesul de globalizare a vietii internationale sub aspectul potentialului, vizibilitatii, flexibilitatii si mobilitatii sporite pe care le prefigureaza aceste tehnologii.

Al doilea factor important al globalizarii al globalizarii este hegemonia ideologiei neoliberale.. ea este legata de triumful ideologiei economiei de piata,a societatii de consum si de distractie. Este un current ideologic global in care democratia este considerata sora cu economia de piata,impreuna formand o echipa castigatoare.

Realitatea globalizarii poate fi inteleasa ca fiind o concentratre a celor doi vectori: “noua tehnologie” si hegemonia valorilor neoliberale”. Se intelege ca hegemonia neoliberalismului a devenit mai vizibila dupa Razboiul Rece . Modelul pietei liberale si al democratiei a devenit si mai convingator datorita colapsului comunismului . caderea zidului Berlinului a aparut multora ultima victorie mult asteptata a echipei ocidentale.

Ideologia neoliberala invita politicienii sa liberalizeze pietele,sa descentralizeze economiile si sa privatizeze companiile de stat.Apoi, inovatiile tehnologice , mai ales informatizarea si telecomunicatiile , au permis actorilor economici sa profite pe deplin de posibilitatile deschise de pietele liberale.

Chiar daca hegemonia neoliberalismului poate fi considerate forta cea mai importanta a dezvoltarii globalizarii,nu se poate afirma ca toate consecintele globalizarii au fost dorite sau chiar anticipate de catre protagonistii acestei ideologii. Ea are la baza conceptual de democratie( unde natiunea este entitate politica, statiul-autoritatea exclusive in anumite granite.) Desi neoliberalismul este considerant unul dintre cei mai importanti factori ai globalizarii, nu toate consecintele globalizarii au la baza ratiuni de ordin neoliberal.

Capitolul II

Comerțul in contextul globalizării

Comerțul a fost un concept intrinsec al creșterii economice postbelice, iar nivelurile comerciale de astăzi nu au precedent in istorie.O rețea de legături comerciale extensive si intensive funcționează si creează condițiile de existentă ale piețelor globale, ale căror efecte la nivel intern depăsesc sectorul bunurilor tranzactțonale si se răsfrnag asupra intregii economii. Pe masura ce s-au pus bazele unor acorduri comerciale la nivel regional, acestea au determinat o accentuare a tendinței spre liberalizarea comerțului , dupa cum releva evoluția OMC.

Așadar, operațiunile comerciale au atins un nivel fără precedent atât ca valoare absolută cât și raportat la producția mondială. Comerțul reprezintă un mechanism esențial al circulației mărfurilor și,din ce în ce mai mult, al a serviciilor din toata lumea, fiind ,de asemenea, verigă centrală a transferurilor de tehnologie. Prin intermediul sau se realizează legatura între piețele interne și piețele internaționale, în timp ce, așa cum arată o experiență istorică, deschiderea piețelor internaționale sper comerț a avut de multe ori efecte radicale, declansând noi forțe competitive și transformând economiile interne. În prezent, toate țările desfășoară activități de comerț internațional și , exceptând cazul specific al Coreei de nrod, tranzacționează o proporție semnificativă a venitului lor. Circa 20% din producția mondială este comercializată și o proporție mult mai mare constituie, potențial, obiectul competiției internaționale. Dacă în trecut sectorul comercial constituia uneori o enclavă în bună masură izolată de restul economiei naționale,în prezent,ea reprezintă o parte integrantă a structurii producției naționale în toate statele moderne.1

Comerțul, în sensul de schimb de bunuri și servicii între oameni, aflați la distanță unii de alții are o istorie lungă. Comerțul internațional datează incă din antichitate.

1.Sabloff, J., C. Lamberg-Carlovsky, “Ancient Civilization And Trade”, Albuquerque, University of New Mexico Press, 1975

În prima perioadă a dezvoltării civilizației în Mesopotamia, in mileniul trei i.H. se faceau importuri de materii prime; societățile din babilon și India se angajau în schimburi comerciale incepând din anul 800 i.H. , in timp ce civilizația elenă din estul Mediteranei începuse încă din sec.V i.H. să exploreze rute comerciale atât înspre vest cât și înspre est. Dezvoltarea acestor legături comerciale antice a fost mereu limitată de impedimente geografice și de lipsa de cunoștințe despre ceea ce se afla dincolo, la care se adaugau insuficiențele tehnologiilor de transport maritime și pe uscat. Marile imperii comerciale s-au afirmat periodic de când au fost posibile călătoriile regulate la mari distanțe. În această perioadă, comerțul a contribuit semnificativ la dezvoltarea orașelor și la emergența statului modern, în timp ce anumite centre comerciale aveau o existență care dura de mai multe secole.

Dar comerțul internațional propriu-zis, schimbul de bunuri și servicii între națiuni, a apărut o dată cu dezvoltarea statului-națiune. Comerțul s-a impletit cu dezvoltarea statului modern și a avuției sale: statele aveau nevoie de venituri, în special pentru susținerea campaniilor militare, iar comerțul oferea o sursă evidentă de venituri.

Infrastructurile evaluate ale transporturilor și informațiilor contemporane au facilitat foarte mult desfașurarea comerțului. Relațiile comerciale au fost, de asemenea instituționalizate, din moment ce s–au dezvoltat cadre legale care să guverneze comportamentul și politicile comerciale ale națiunilor și companiilor.

Globalizarea comerțului implică mai mult decât schimbul de bunuri și servicii între economii separate, din moment ce sugerează apariția unor piețe mondiale pentru bunurile și serviciile tranzacționabile. Desigur, aceasta nu insemna că fiecare țara face comerț cu toate celelalte țări; mai curând presupune existența unui sistem comercial, în care activitătățile de comerț desfășurate între două țări pot afecta legăturile comerciale ale celorlalte state . Mai exact, globalizarea comerțului implică existența unor niveluri semnificative de comerț interegional, astfel incat piețele mărfurilor tranzacționabile functionează la un nivel mai curând global decât in principal interegional. Ca atare, comerțul global necesită existența unui sistem regularizat al schimburilor de bunuri si servicii la scara interregională.

Deși în privința unor produse a funcționat de secole un sistem comercial global, era contemporană este unică în ceea ce privește extensiunea și intensitataea relațiilor comerciale. Cât de mult corespund fluxurile comerciale contemporane cu această noțiune a globalizării comerțului și în ce masură funcționează în prezent la nivel global piețele de bunuri si servicii constituie intrebări esențiale.Dar ce este mai intâi o piață globală?

O piață globală presupune existența unor niveluri semnificative de schimburi regularizate de bunuri sau servicii la scara interregională. Acolo unde barierele în calea schimbului, fie sub forma costurilor de transport, fie sub forma protecționismului au scăzut destul de mult, producătorii străini dintr-o regiune pot concura cu producătorii interni din altă regiune. Pe masură ce aceasta concurența transnaționala ia amploare, cererea și oferta de bunuri functionează tot mai mult la nivel global: firmele furnizează bunuri în toată lumea si trebuie să facă față concurenței firmelor străine. Desigur că această concurență poate lua forme variate, în asa fel incât, atunci când doar cațiva producători mai domină un sector commercial, piețele globale pot dezvolta mai curând un climat de tip oligopolist decât unul perfect competitiv.

Extensiunea comerțului global se referă la fluxurile și retelele de comerț intercontinenetale regulate. Informațiile despre activitățile comerciale între blocurile geografice oferă un mijloc de a evalua dacă există tendințe catre regionalizare sau catre globalizare.

Intensitatea comerțului este o masură a magnitudinii activității globale de comerț. Poate fi estimată pe baza raportului dintre comerțul mondial și producția mondială, deși estimarile globale ale acestui indicator sunt foarte evazive. Mai precise sunt estimările făcute pe baza raportului național și PIB iar estimările asupra unor perioade indelungate furnizează o imagine istorică a magnitudinii variabile a activițatii comerciale.

2.2 IMPACTUL GLOBALIZĂRII ASUPRA COMERȚULUI EXTERIOR

Drumul spre circuitul economic global a început atunci când Europa trebuia să depășească urmările celui de-al doilea război mondial. În 1948, SUA și Europa de Vest au convenit Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) prin care statele participante au instituit prima dată un regim internațional comun. În cele opt runde de negocieri, țările membre ale GATT au convenit pentru deceniile următoare o reducere progresivă a tarifelor vamale. În zilele noastre, taxele vamale aproape că nu mai au vreo importanță între țările dezvoltate. De la întemeierea Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) în 1994 la Geneva, ca succesoare a GATT, guvernele nu s-au mai târguit pentru bariere vamale, ci pentru reducerea altor bariere comerciale, cum ar fi cele legate de diverse monopoluri de stat sau reglementări tehnice.

Consecințele creșterii libertății comerțului sunt covârșitoare. De patru decenii, schimburile mondiale de mărfuri și servicii cresc mai repede decât producția. Creșterea volumului comerțului depășește de două ori creșterea producției globale.

După victoriile electorale din 1979 din Marea Britanie și din 1980 în SUA, conservatorii au adoptat o orientare fundamentală a politicii lor, o dogmă de politică economică principal diferită: așa numitul neoliberalism al unor economiști cum sunt Milton Friedman, fostul consilier al președintelui Regan sau Friedrich August von Hayek, mentorul lui Thatcher, neoliberalism care, în varianta sa de politică monetară, este numit monetarism.

Acești teoreticieni acordă statului doar rol de păzitor al ordinii. Cu cât întreprinderile private ar fi mai libere în ceea ce privește investițiile și angajarea forței de muncă, cu atât mai mare ar fi, după părerea lor, creșterea economică și bunăstarea pentru toți. Înarmate cu această ipoteză, guvernele de orientare economică liberală din Vest au pornit un fel de luptă de eliberare a capitalului. Ele au desființat pe un front larg controlul și posibilitățile de intervenție ale statului și, folosindu-se de sancțiuni comerciale, au constrâns țările partenere care nu aderau la această politică să accepte totuși noul curs.

Dereglementare, liberalizare, privatizare: acest trio a devenit instrumentul strategic al politicii economice europene și americane, care a ridicat programulneoliberal la rangul de ideologie prescrisă de stat. Fundamentaliștii pieței aflați laWashington și Londra au transfigurat legea cererii și a ofertei în cel mai bunprincipiu de ordine din toate posibile. Extinderea comerțului liber a devenit un scopîn sine fără a mai ține cont de consecințe. Prin liberalizarea totală a capitalului și adevizelor pe plan internațional, cea mai radicală intervenție în constituțiaeconomică a democrațiilor vestice s-a impus fără a înregistra vreo rezistență notabilă

Producția de mobilier, textile și încălțăminte, ceasuri sau jucării erarentabilă numai prin automatizarea mai multor părți ale producției au plasareaacestora în străinătate. Concomitent, prin pătrunderea Japoniei printre vechiistăpâni ai pieței mondiale, ca țară industrializată care practica o agresivitate a ofertei ieftine, au ajuns sub presiune și celelalte industrii. Bătrânul Vest a răspunsmai întâi cu taxe vamale protecționiste și a reușit să încheie cu Japonia așa-zisa limitare voluntară a exporturilor. În același timp însă, promotorii comerțului liberși-au păstrat permanent supremația politică și ideologică.

Potrivit dogmei științei economice curente, schimbul nelimitat de bunuri,nestânjenit de vreo graniță de stat, ar spori prosperitatea națiunilor în folosultuturor. Drept argument, profesorii și politicienii folosesc teoria „avantajului costurilor comparative” formulată de economistul britanic David Ricardo în sec. XIX . Ricardo a încercat atunci să explice de ce comerțul internațional este unavantaj pentru astfel de țări care, în comparație cu partenerii lor comerciali, suntmai puțin productive. El a ales drept exemplu comerțul cu postav și vin dintreAnglia și Portugalia, Pentru Portugalia era avantajos să vândă vin în Anglia și săcumpere postav de acolo cu încasările din vinul exportat. Invers, Anglia avea uncâștig din vânzarea postavului ei în Portugalia și din importul de vin portughez.

Cauza era raportul prețurilor celor două produse în cadrul granițelor naționale alefiecărei țări. Potrivit calculelor lui Ricardo, în Anglia o oră de muncă în producția de postav producea contravaloarea pe care o producea 1,2 ore de muncă pentruproducerea vinului. În Portugalia, raportul între aceleași mărimi era de 1 la 0,8,ceea ce înseamnă că față de postav, vinul avea la partenerul portughez o valoaremai mică decât în Anglia. De aici rezulta pentru ambele părți un avantaj relativ,comparativ al costurilor.

Teoria lui David Ricardo este genială și se bazează pe o ipoteză care numai este de mult valabilă. Avantajul comparativ al costurilor stimulează comerțul numai atâta timp cât capitalurile și întreprinderile nu sunt mobile și rămân în țaralor. După un secol și jumătate teoria lui Ricardo este învechită; nimic nu este maimobil în zilele noastre decât capitalul. Motorul comerțului nu-l mai constituie deosebirile de costuri relative; ceea ce contează este avantajul absolut pe toate piețele și în toate țările, concomitent. Când își fabrică produsele lor, acolo unde salariile sunt cele mai mici și nu se percep nici un fel de taxe cu prestații sociale sau costuri pentru protecția mediului, firmele transnaționale ating punctul absolutal reducerii costurilor.Organizarea mondială a comerțului (OMC) este singura organizațieinternațională care reglementează regulile privind desfășurarea comerțului internațional.

Este un imperativ reforma în cadrul OMC. Statele Unite și UniuneaEuropeană se bucură de o mare protecție, mai ales în domeniul agricol, în timp ceele se folosesc de OMC să deschidă (pătrundă) pe noi piețe din țările în curs dedezvoltare.Reforma ar oferi posibilitatea de a stabili reguli echitabile pentru comerț.Sloganul acestei reforme este „Fair trade not free trade”(„comerț echitabil și nu comerț liber”).Oricum, regulile actuale din comerțul mondial duc ca puțini săcâștige și foarte mulți să piardă.600 milioane de oameni din întreaga lume din 48 din cele mai puțin dezvoltate țări nu au parte nicidecum de beneficiile comerțuluiinternațional. În concepția multora, comerțul exterior este unul din factoriiimportanți în a crea prosperitatea. Exporturile din cele mai puțin dezvoltate țări, acăror populație reprezintă 10% din populația globului, reprezintă în momentul defață 0.4% din exporturile mondiale, în timp ce exporturile Statelor Unite și UniuniiEuropene, țări cu aproape aceeași populație, dețin 50% din exporturile mondiale.

Decalajul dintre țările bogate și cele sărace devine din ce în ce mai mare.În ultimii ani, PIB global locuitor a crescut cu mai mult de un procent, în timp ce60 de țări au devenit și mai sărace și mai mult de 80 de țări au venituri pe cap delocuitor mai mici decât le aveau cu un deceniu în urmă. Mai mult de 800 demilioane de oameni sunt subnutriți, în timp ce producția globală de mâncare acrescut cu aproape 25%. Averile celor mai bogați trei români din lume sunt maimari decât averea a 48 de țări dintre cele mai puțin dezvoltate din lume, cu opopulație de 600 milioane de oameni.

Se estimează că cele mai puțin dezvoltate țări vor pierde între 163 și265 milioane de dolari din exporturi deoarece exporturile acestor țări sunt formatedin produse de bază (materii prime, materiale, etc.) iar valoarea acestora continuăsă scadă.Țările în curs de dezvoltare nu pot concura împotriva țărilor industrializateîn ceea ce privește piețele de export.

Vânarea avantajului absolut a schimbat fundamentul mecanismelor dupăcare se dezvoltă economia mondială. Cu cât producția și capitalul au devenit maiușor disponibile, indiferent de granițe, cu atât mai puternice au devenit aceleorganizații, unele dintre ele giganți, care astăzi, intimidează și deposedează deputere guverne și alegători, deopotrivă, societățile transnaționale. PotrivitUNCTAD există aproximativ 40.000 de firme care sunt implantate în mai mult detrei state, 100 dintre cele mai mari au împreună o cifră de afaceri de circa1.400 de miliarde de dolari pe an. Societățile transnaționale realizează astăzi2/3 din comerțul mondial, aproape ½ din acest comerț fiind derulat în cadrul unor

rețele proprii. Ele se află în centrul globalizării și o propulsează neîncetat. Ologistică modernă și costurile reduse de transport le permit acestora, indiferent delimitele continentelor, să uniformizeze și să concentreze fazele de producție luateseparat. Concernele bine organizate, așa cum este și Asea Brown Boveri (ABB) cucele 1000 de filiale ale sale în 40 de țări, pot, dacă este cazul, să transfere de la oțară la alta, în câteva zile, producția oricărui produs sau component.

Procesul acesta face să explodeze regulile economiei naționale deodinioară. Pe de o parte, el a accelerat cursa înnoirii tehnice și a raționalizărilorpână la absurd. Productivitatea crește mai repede ca producția în ansamblul ei.Consecința este așa-numita „jobless-growth”, adică o creștere care nu mai aduce nici un loc de muncă suplimentar. Pe de altă parte, raportul de forțe dintre capitalși muncă se schimbă din temelie. Internaționalismul, altă dată o armă ideologică amișcării muncitorești lucrează acum în defavoarea lor. Muncitorimea și angajații deorice fel, organizați exclusiv pe plan național, stau față în față cu o internațională aconcernelor care prin atuul transferului transfrontalier al producției înăbușă orice revendicare.Exporturile crescânde ale câtorva țări emergente se bazează în primul rândpe nivelul redus de viață al populației, care la prețuri mici pentru locuință și hrană au pretenții salariale reduse. De aceea, fabricile de chip-uri ale lui Simens dinMalaiezia ar fi profitabile chiar și atunci când lucrătoarele de la banda rulantă artrebui să fie remunerate cu 300-400 de Euro. Producția de încălțăminte de sportNike în Indonezia și Bangladesh ar renta chiar și atunci când salariul minim ar fi dublat. Respectarea unor norme minimale este necesară și ar conduce la mai multă dreptate socială în Sud, dar nu ar putea totuși asigura locuri de muncă în Nord sau crea noi slujbe. În ceea ce privește situația comerțului exterior al României după 1989, în condițiile globalizării și după abolirea monopolului de stat în domeniul comerțuluiexterior și a celui valutar, intrarea și ieșirea agenților economici în astfel deactivități au fost în linii mari, liberalizate.Politica comercială a fost reconcepută după standardele internaționale (înprincipal ale GATT, azi OMC). Regimul vamal a suferit în mai multe rânduri modificări, ca de altfel și politicile netarifare, de promovare și de stimulare a exporturilor. Politica comercială a României a fost influențată de anumite evenimente:

– asocierea României la Uniunea Europeană (acordul interimar privind constituirea în 10 ani a zonei de liber schimb intrând în vigoare imediat după semnarea acordului de asociere, în martie 1993);

– încheierea mai multor acorduri de liber schimb, cu țările membre ale AELS, CEFTA;

– semnarea actului final al Rundei , derulată în cadrul GATT,

România devenind membră OMC de la 1 ianuarie 1995;

– acordarea clauzei națiunii celei mai favorizate de către SUA.

În perioada 1989-2001, valoarea importurilor și exporturilor României sunt redate în tabelul de mai jos.

Anul Valoarea importurilor(milioane dolari)

Valoarea exporturilor(milioane dolari)

Soldul balanței comerciale a României(milioane dedolari)

1989 8,436 10,487 2050

1990 9,202 5,575 -3427

1991 5,793 4,266 -1527

1992 6,260 4,363 -1897

1993 6,522 4,892 -1630

1994 7,109 6,151 -958

1995 10,278 7,910 -2368

1996 11,435 8,084 -3351

1997 11,280 8,431 -2849

1998 11,821 8,301 -3521

1999 10,392 8,503 -1887

2000 13,055 10,367 -2688

2001 15,551 11,385 -4167

Sursa: Centrul Român de Comerț Exterior

Se poate aprecia că liberalizarea comerțului exterior a fost și în România prea abruptă, ea expunând producătorii naționali unei concurențe străine acerbe,înainte ca ei să fie pregătiți de a-i face față. În opinia multor economiști ea acontribuit la restrângerea multor producții. Ca urmare a inexistenței unei viziuniasupra strategiei de dezvoltare economică a României pe termen mediu și lung, nu s-a articulat o politică coerentă și eficientă de stimulare a exporturilor. Aceasta ar fi trebuit corelată cu politica de curs valutar și cu politica industrială astfel încât sărezulte o specializare internațională favorabilă României, având în vedere nu numai avantajele comparative ale României, ci și crearea unora noi. Trebuia acționat pentru atragerea investitorilor străini și, în egală măsură trebuiau acordate stimulente și investitorilor autohtoni.Ce este de făcut?Se poate aprecia că fenomenul globalizării odată declanșat nu mai poate fi oprit.Dezvoltarea capacității de a face comerț trebuie sprijinită de cele maibogate țări cu ajutorul unor politici care să constate în reducerea datoriilor, transfer de tehnologie din partea acestora. Regulile comerțului ar trebui să permită țărilor încurs de dezvoltare si celor sărace să-și protejeze anumite sectoare ale economiei naționale Țările în curs de dezvoltare au nevoie de politici naționale coerente care să le dea posibilitatea de a participa la dezvoltarea comerțului exterior: acces la credite, un sistem de taxe și impozite favorabil, etc.

2.3 ROLUL COMERȚULUI ÎN PROCESUL CREȘTERII ECONOMICE DURABILE

Abordarea unor probleme teoretice ale comerțului capătă în prezent pentrucercetarea științifică din țara noastră un loc aparte, din cel puțin două considerente:

− Unul se referă la necesitatea reevaluării în procesul trecerii la economiade piață a rolului diferitelor ramuri economice – implicit și al comerțului – și aunor concepte cu care a operat știința economică în trecut, ținând seamă de noileprincipii și mecanisme ale organizării și funcționării vieții economice. Acestereevaluări devin baza restructurării economice, ca primă condiție a instaurării uneieconomii de piață funcționale.

− Al doilea considerent constă în necesitatea formulării unor idei legate deperspectivele comerțului din țara noastră în condițiile integrării în UniuneaEuropeană și a globalizării economiilor naționale. Comerțul trebuie să manifestecapacitatea de a valorifica experiența țărilor avansate din punct de vedereeconomic, prin cercetarea condițiilor specifice exercitării comerțului românesc și aprogresului tehnico-științific contemporan.

Reevaluarea naturii și a funcțiilor comerțului.

O primă reevaluare se referă la interpretarea naturii, sferei de cuprindere șia funcțiilor comerțului în noul sistem de organizarea a economiei. Ea se impune din mai multe motive:

• În economia de piață sfera comerțului se extinde foarte mult, datorităfaptului ca însăși noțiunea de produs care intră în sfera schimbului își îmbogățeșteconținutul, acesta existându-se de la bunurile tangibile , la serviciile economice detoate genurile și la alte activități creatoare de venituri. Relațiile de schimb prin caresunt valorificate aceste produse intră în sfera de cercetare a comerțului, teoria

economică definindu-le prin conceptul de acte comerciale. Se impune astfel oîmbogățire a teoriei comerțului cu specificitatea tuturor actelor de schimb și acondițiilor exercitării lor (bază materială, logistică, piață, management, resurseeconomice) și o reconsiderare a însuși rolului și importanței comerțului îneconomia națională.

• O asemenea reconsiderare se impune și pentru faptul că în gândireaeconomică persistă încă idei legate de rolul restrâns atribuit comerțului în structurade ramură a economiei noastre naționale din trecut, limitat la aprovizionarea cubunuri de larg consum a populației. Partea cea mai mare a produselor (materiiprime, echipament industrial, produse agricole) era valorificată prin unitățiaparținând unor ramuri specifice ale circulației mărfurilor. O asemenea limitareestompa rolul comerțului de factor activ în dezvoltarea economică.

• Abordând creșterea rolului comerțului în economia națională se impun afi subliniate limitele raționale ale dezvoltării lui, cu atât mai mult cu cât în perioadaactuală se constată o tendință de supradimensionare a activității comerciale înraport cu creșterea produsului intern brut și cu cerințele unei circulații normale aacestuia. Rotația mai rapidă a capitalului comercial față de alte forme de existență acapitalului (industrial, agrar, bancar) precum și posibilitatea folosirii lui la oricescară a activității economice determină atracția spre comerț a unui număr mare deîntreprinzători, cu capitaluri mici, pe care speră să la valorifice profitabil într-untimp scurt.

Circulația normală a PIB, de care depinde amploarea capitalului comercial(C) și implicit a comerțului, este determinată de viteza de circulație a mărfurilor(V), respectiv de rotație a capitalului comercial (C=PIB/V). Micșorarea costuluidistribuției mărfurilor, prin utilizarea rațională a capitalului comercial în economie,are efecte benefice asupra expansiunii economice și a prețului cu care produsele ajung la consumatori.

Evidențierea rolului comerțului în creșterea economică impune ointerpretare în acest sens a funcțiilor sale în economie, a modului lor de manifestareîn complexitatea actelor de schimb.Funcțiile comerțului sunt prezentate deseori printr-o interpretarefenomenologică a universului de fapte care însoțesc actele de vânzare-cumpărare,respectiv prin cumpărarea mărfurilor de la furnizori, stocarea și revânzarea lor în unitățile comerciale, studierea cererii de mărfuri a cumpărătorilor, promovarea pe piață a noilor produse etc. Acestea pot fi considerate o interpretare fenomenologică deoarece exprimă nemijlocit modul de manifestare a proceselor economice dinsfera schimbului, laturile lor exterioare.Analiza în profunzime a acestor activități conduce mijlocit la relevarea esenței lor, a acelor însușiri interioare care pun mult mai bine în evidențăcomplexitatea faptică și modul foarte variat de manifestare a relațiilor de schimb.Într-o asemenea interpretare funcțiile comerțului pot fi formulate prin următoarele expresii:

Realizarea sub formă bănească a valorii mărfurilor;

Corelarea producției cu consumul, a ofertei cu cererea de mărfuri șiasigurarea echilibrului economic;

Distribuția comercială a produselor;

Înfăptuirea repartiției venitului național în economie;

Aceste funcții, deși prin delimitarea lor sunt într-un raport de coordonare,ele formează o unitate, implicându-se în ansamblul lor în manifestarea relațiilor de schimb.

Funcțiile comerțului – expresii ale rolului său în procesul creșterii economice durabile.

Realizarea sub formă bănească a valorii mărfurilor, ca principală funcție acomerțului, pune în evidență în modul cel mai expresiv contribuția comerțului lacreșterea economică. Prin vânzarea mărfurilor către comercianți, producătorii își recuperează cheltuielile efectuate cu producerea mărfurilor, inclusiv profitul cuprins în prețul produselor și pot reîncepe procesul de producție pe scară lărgită.Mărfurile pot fi realizate ca valori bănești pe piață și de producătorii înșiși,printr-o rețea proprie de comercializare. Preluarea de către comercianți a acestuiproces se face din rațiuni economice. Comerțul economisește atât capitalul utiliza tîn producție, cu acea parte care ar trebui să fie destinată de producători circulației, cât și capitalul utilizat în circulație, comerciantul realizând cu același capitalmărfurile mai multor producători, obținute în perioade de producție diferite.Totodată, fiind un specialist în vânzarea mărfurilor, comerciantul reușește să cunoască mai bine piața și să creeze debușee noilor produse, accelerând astfel viteza de rotație a capitalurilor și deci un ritm superior creșterii economice.

Realizând mărfurile pe piață, comerțul face legătura economică dintre producție și consum, asigurând echilibrul dintre ele – condiție a echilibrului economic general.

Producția și consumul trebuie să în mod obiectiv să fie în echilibru, relație impusă de raportul dual de cauză-efect în care se găsesc. Producția este într-oprimă relație cauza consumului, oferindu-i acestuia obiectul, bunurile prin care else satisface. Într-o altă relație consumul devine cauza producției, oferindu-i acesteia subiectul, nevoile oamenilor pe care trebuie să le satisfacă.Echilibrul apare și în proporțiile de manifestare a celor doua sfere economice. Producția creează, prin plata factorilor de producție reflectată încosturi, veniturile bănești ale familiilor, întreprinderilor și statului, pe seama cărorase manifestă consumul (cererea) și are loc resorbția produsului creat, asigurându-se echilibrul dintre ele. Schimbarea veniturilor pe bunuri are loc în rețeaua comercială și ea devine deplină în măsura în care comerțul asigură o concordanță permanentă a ofertei cu cererea de mărfuri. Și în condițiile dezvoltării economice, când o parte a veniturilor este economisită și folosită prin investiții ca sursă a creșterii economice,resorbția produsului suplimentar creat prin efectul multiplicator al investițiilor, are loc tot prin comerț, el adaptându-și însă, prin cercetarea continuă a pieței, oferta la noua structură a cererii influențată de economisire și investiții.

Echilibrul producției cu consumul are loc atât la nivel micro cât și macroeconomic.

La nivel microeconomic, al agentului producător, echilibrul constă în capacitatea fiecăruia de a intra cu produsul său pe piață, prin combinarea factorilorde producție de care dispune astfel încât prețul produsului obținut să fie sub prețul pieței. Pentru consumatorul produselor, în calitate de cumpărător de factori deproducție sau de bunuri de consum, echilibrul este dat de mărimea și structuratilităților pe care le poate cumpăra cu venitul de care dispune, maximizând sumaa cestor utilități.

Contribuția comerțului la asigurarea echilibrului la acest nivel constă înmodul în care el determină starea de normalitate a pieței, adică existența unei ofertecare să corespundă ca volum, structură, loc și timp modului de manifestare a cererii sub aceste aspecte.La nivel macroeconomic, echilibrul producției cu consumul este dat deechilibrul dintre fluxul material de bunuri și servicii creat în economie, exprimatprin produsul intern brut, și fluxul monetar, valoric, exprimat prin cheltuielile agenților economici pentru cumpărarea acestor bunuri.

Acest echilibru structural este dat de relația dintre următoarele valori:

C + I + P = Y = C* + S + T, unde:

C = valoarea bunurilor destinate consumului individual;

I = valoarea bunurilor pentru investiții;

P = valoarea bunurilor pentru consumul public.

Y = produsul intern brut.

C* = cheltuielile populației pentru cumpărarea de bunuri și servicii;

S = economiile populației;

T = cheltuielile publice ale statului, inclusiv pentru asistență socială. Deoarece la constituirea ofertei participă și importurile (M), iar lamanifestarea cererii apare și cererea din exterior, exprimată prin exporturi (X),echilibrul dintre producție și consum în condițiile unei economii deschise spreexterior este dat de relația: Y + M = D + Xoferta oferta cerere cererenațională externă internă externă de unde rezultă: Y = D + ( X – M) ,adică produsul intern brut trebuie să fie egal cu cererea internă + soldul

balanței comerciale.

Comerțul participă activ la corelarea celor două fluxuri, prin concordanța dintre elementele constitutive din partea de cheltuieli și cele privind structura PIB.Lipsa concordanței dintre ele creează disfuncționalități în economie.Din relația care exprimă echilibrul pieței într-o economie deschisă spreexterior (Y+M=D+X) rezultă rolul multiplicator al comerțului exterior. Importurile măresc oferta internă, dar nu creează venituri în economie, în timp ce exporturilediminuează oferta internă, însă creează venituri în interior. Dacă soldul balanțeicomerciale (X+M) este pozitiv, înseamnă că în interior există venituri carestimulează creșterea producției, având același rol ca și investițiile.

Funcția comerțului de distribuție a mărfurilor evidențiază, prin activitățile cuprinse și tehnologiile folosite, modul în care comerțul participă la procesulcreșterii economice. Aceste activități (transport, depozitare, păstrare, vânzare curidicata și cu amănuntul a mărfurilor, servicii comerciale etc.) sunt utilități caremăresc valoarea PIB. În același timp, costul lor influențează prețul cu careprodusul este însușit de consumatori, iar acesta împreună cu costul cu care se obține o unitate din produs caracterizează, alături de mărimea PIB pe locuitor,gradul de dezvoltare a unei economii.Condiția sporirii contribuției comerțului la creșterea economică, prinexercitarea acestei funcții, o reprezintă modernizarea distribuției, prin încorporarea progresului tehnico-științific contemporan. Acest obiectiv presupune un amplu proces de valorificare creatoare a experienței avansate în domeniu la specificul țării noastre, plecând de la faptul că sistemele de distribuție sunt foarte variate de la o țară la alta, chiar în rândul celor avansate economic.

Dacă funcțiile prezentate până acum evidențiază rolul economic al comerțului, funcția de repartizare a venitului național relevă contribuția socială acomerțului la satisfacerea nevoilor de trai ale populației, situând comerțul întrefactorii care contribuie la creșterea calității vieții, definitorie pentru creșterea economică durabilă.Repartiția, ca sistem de relații economice prin care produsul creat este

însușit de participanții la obținerea lui, are un moment care pleacă de la societate,constând în principiile și reglementările privind distribuirea și redistribuirea venitului național, și unul care pleacă de la individ, constând în modul în care fiecare dorește să-și apropie partea atribuită lui prin repartiție. În această din urmă fază, veniturile bănești obținute de consumatori sunt folosite pentru cumpărarea debunuri și servicii, aceștia intrând în fapt în posesia produsului creat.Modernizarea comerțului răspunde și manifestării celui mai exigent atribut al creșterii economice durabile, și anume păstrarea nealterată a mediului natural saueco-dezvoltarea.

Comerțul are o influență contradictorie asupra mediului natural, mai precis asupra habitatului uman. Pe de-o parte magazinele sunt elemente ale civilizației urbane, creând fizionomia localităților și străzilor, iar prin amenajarea lor și prinprezentarea mărfurilor educă pe consumator în modul de consumare a produselor șicreează acestuia nevoia de noi produse. Pe de altă parte însă, comerțul cuprindeelemente care, neglijate organizatoric, duc la poluarea mediului ambiant (o cantitate mare de ambalaje nedegradabile, accesul necontrolat la valorile turistice,unele mesaje publicitare de prost-gust și altele).

Comerțul poate fi implicat efectiv în eco-dezvoltare și prin participarea sa,alături de industrie, la economisirea resurselor economice. El se găsește în această ipostază în acțiunea de promovare a unor noi produse pe piață, când trebuie săcreeze un echilibru în formarea sortimentului între produsele noi și cele tradiționale, înlăturând astfel risipa de resurse în economie și în investiții pentru noi produse când acestea nu se justifică prin funcționalitatea lor.

Considerațiile teoretice formulate în studiul de față conduc și la o concluziecu privire la locul pregătirii teoretice în formarea specialiștilor pentru comerț și îngeneral pentru economie. Economistul trebuie să fie, pe lângă un specialist capabil să rezolve problemele practice pe care le ridică activitatea dintr-o verigă aaparatului economic, și un teoretician cu o bogată cultură economică, un cercetător capabil să înțeleagă esența fenomenelor și proceselor economice, legăturile decauzalitate și de condiționare dintre ele și să dea soluții creatoare de rezolvare a problemelor practice. Francisc Bacon a formulat această exigență în cunoaștere prin memorabila expresie ,,vrere scire est per causas scire” (a cunoaște cu adevărat înseamnă a cunoaște prin cauze), și printr-un dicton latin ,,sublata causa tollitureffectus” (înlăturând cauza dispare efectul). Economistul se confruntă în activitatea sa cu efecte economice și trebuie să aibă capacitatea ca prin judecăți șiraționamente, folosind corect conceptele de gândire, să ajungă la desprinderea cauzelor și a celorlalte forme de legătură în conexiunea fenomenelor și proceselor economice pentru soluțiile creatoare care i se cer.

CAPITOLUL III

GLOBALIZAREA–EFECTE POZITIVE SAU NEGATIVE?

Drept ultimă fază a mondializării, globalizarea economiei determină o totmai accentuată întrepătrundere a economiilor naționale. Etapele mondializării sunt:

– internaționalizarea, legată de dezvoltarea fluxurilor exporturilor;

– transnaționalizarea fluxurilor de investiții și a implantărilor înstrăinătate;

– globalizarea, corespunzând punerii în aplicare a rețelelor mondiale deproducție și de informații („economia în rețea”).

Economia lumii, la începutul anilor 1990, se afla în fața unor provocări1:

– globalizarea și efectele sale profunde asupra competitivității economiilor statelor naționale;

– contradicția din legile dure ale pieței (logica economică) și justiția distributivă (logica socială);

– contradicția dintre logica economică și necesitatea protecției mediuluiînconjurător.

Efectul globalizării privește rețelizarea vieții economice mondiale. Doar rețeaua, ca sistem de dezvoltare și comunicare capătă multiple dimensiuni, relațiile complexe dintre nivelul micro, macro și mondoeconomic. Astfel,Ph. Kotler considera că „firmele care vor reuși în afaceri vor fi cele care vor izbuti să pună la punct cele mai eficiente rețele globale”2.

Întrepătrunderea economiilor naționale se reflectă în creșterea rolului schimburilor comerciale, a investițiilor și a capitalurilor străine în formarea produsului intern brut în cadrul fiecărei țări participante. De aici rezultă că cea mai mică defecțiune dintr-o țară poate conduce la blocarea întregului angrenaj,deoarece aceeași agenți economici sunt practic prezenți pe toate piețele lumii.

De exemplu, avionul de pasageri Boeing 767, proiectat în orașul Seattle(SUA) are părțile și piesele componente fabricate în SUA, Italia, Canada, Marea Britanie și Japonia. În aceste condiții, principala preocupare a factorilor decidenți,respectiv a specialiștilor este de a limita efectele „slăbirii sau ruperii unei verigi a lanțului”.

1 M.D. Popescu, Globalizarea și dezvoltarea trivalentă, București, Editura Expert, 1999,

pp. 21-22

2 Ph. Kotler, Managementul marketingului, București, Editura Teora, 1997, pp. 512-540

Rezultatele unei cercetări complexe a situației actuale prin prismaglobalizării pot fi sintetizate în următoarele aspecte:

– bani, tehnologia și piețele lumii sunt controlate și administrate decorporații mondiale uriașe;

– corporațiile sunt libere să acționeze urmărind profitul, în primul rând,omul fiind chiar disprețuit;

– cultura de consum determină ca oamenii să fie într-o goană frenetică după bunuri materiale efemere.

În prezent, omenirea este martora și subiectul unei revoluții globale,manifestate pe mai multe planuri:

– o revoluție economică – fenomenul dominant rămânând globalizarea;

– o revoluție socio-politică – democrația este foarte fragilă, economicul dictând politicului;

– o revoluție biotehnologică – expansiunea noilor biotehnologii se realizează într-un ritm accelerat;

– o revoluție ecologică – protecția mediului înconjurător reprezintă opreocupare de maximă importanță pentru întreaga omenire.

Globalizarea economiei mondiale este definită ca fiind „procesul deosebitde dinamic al creșterii interdependențelor dintre statele naționale, ca urmare a extinderii și adâncirii legăturilor transnaționale în tot mai largi și mai variate sfereale vieții economice, politice, sociale și culturale, problemele devin mai curândglobale decât naționale, creând, la rândul lor, o soluționare mai curând globală decât națională”1.

Analiza piețelor țărilor din Europa Occidentală relevă diferențe profundeîntre țări, privind stilul de viață, atitudine, comportamentul oamenilor etc.Tehnologia comunicării s-a dezvoltat foarte rapid, încât s-a produs oadevărată revoluție a modalităților de difuzare a informației.

Satelitul, modemul,faxul sunt principalele mijloace pentru distribuția informațiilor și a imaginilor, ceeace a contribuit la cunoașterea, înțelegerea și crearea de noi nevoi și satisfacerea cât mai bună a celor existente, atât în limita granițelor naționale, cât și dincolo de frontiere.

Tinerii din orice țară, segment important de consumatori, promotori ai progresului, acceptă și chiar manifestă plăcere pentru aceeași muzică, aceleași haine și încălțăminte, aceleași alimente

Pe plan mondial se produce o reorganizare a serviciilor și o intensificare arelațiilor economice financiare și de forță de muncă.Încă din anul 1913, Theodore Levitt afirma „aspirațiile lumii se

uniformizează atât ca amploare, cât și ca nivel, pe măsură ce tot mai mulți oameniputând să li se ofere modernitatea la care sunt supuși cu atâta insistență”. Theodore Levitt abordând fenomenul globalizării arăta că viitorul aparține standardizării la nivel mondial a produselor sau preferința pentru specificul național sau regional aproduselor și serviciilor va trebui să dispară. S-a dezvoltat conceptul de piețe-nișă globală sau transnațională, în care se pot identifica segmente de consumatori aparținând mai multor țări. Acești consumatori au gusturi și cerințe mai multe, mai diversificate, comparativ cu segmentele/grupurile create pe criterii naționale.La sfârșitul secolului trecut s-au realizat cercetări de marketing cu scopul cunoașterii atitudinii și comportamentului consumatorilor din diferite țări

occidentale. Rezultatele acestor cercetări au relevat că pe parcursul evoluțieisociale apar aceleași schimbări în atitudinile și dorințele consumatorilor din diferitenațiuni și culturi. Ba mai mult s-au identificat grupuri similare, în țările cuprinse înanaliză, în ceea ce privesc atitudinile și dorințele, chiar dacă aceste grupuri au mărimi diferite. Totodată, cercetările respective au demonstrat că nu există o piață omogenă în nici una din țări. Un studiu RISC Euroscan (Ladet și Montrealay,1993), realizat pe un eșantion de 12500 europeni, a relevat că: 30% sunt deschiși față de schimbare; 40% merg în pas cu majoritatea; 30% se opun schimbării.

Categoria „deschiși la schimbare” reprezintă ținta cea mai ușor abordabilă pentru produsele globale. De asemenea, există multe grupuri cu interese personale foarte pronunțate, constituite din persoane impulsive, în căutare de satisfacții, și care sunt principalii utilizatori de produse de lux, modă și mărci internaționale.

Globalizarea reprezintă un proces obiectiv, ce se desfășoară cu o vitezăuimitoare, cuprinzând aproape totalitatea statelor lumii. A fost determinată și favorizată de progresele ultrarapide ale tehnologiei, cu precădere ale celei informatice. Globalizarea se concretizează sub forma liberalizării și reglementării pieței produselor și serviciilor, capitalurilor și forței de muncă.

Analizată prin prisma eficienței economice a alocării și utilizării resurselor,globalizarea apare ca un fenomen rațional, menit să furnizeze cantități tot mai maride mărfuri și servicii cu resurse materiale, financiare și umane tot mai puține și maiieftine.

Globalizarea este avantajoasă și foarte avantajoasă pentru țările cu ocompetitivitate economică mare: tehnologii avansate, forță de muncă performantă,productivitatea muncii mare, costuri de producție reduse. În aceste condiții se poateafirma că principala sursă a competitivității este reprezentată de capital.

Procesul globalizării oferă multiple și rapide avantaje economiilor dezvoltate, ce concentrează covârșitor capitalul mondial și unde își au sediul central marile companii transnaționale.Procesul globalizării, în esența sa, conține toate premisele pentrua ccentuarea decalajelor economice existente la sfârșitul secolului XX între statele dezvoltate, state în curs de dezvoltare, inclusiv fostele state socialiste, deoarece seglobalizează numai crearea produselor interne brute, fără globalizarea repartizării acestora.

Aceste decalaje pot fi atenuate prin:

– transfer de resurse, în special financiare, din țările dezvoltate către țările în curs de dezvoltare;

– investiții directe și de portofoliu;

– credite pentru susținerea balanței de plați și a lucrărilor deinfrastructură.

În aceste condiții țărilor lumii li se impune manifestarea de flexibilitate șiraționalitate pentru ca ecuația avantaje-costuri să fie echilibrată.

Desele întâlniri ale guvernelor și reprezentanților societății civile din țărileîn curs de dezvoltare dovedesc faptul că în urma procesului de globalizareavantajele au fost distribuite în sfera țărilor dezvoltate, iar costurile în țările slabe șiîn curs de dezvoltare.

După anul 1989, România se află într-un proces complex de reformă economică, socială, instituțională, generat de schimbarea sistemului politiccomunist și adoptarea statului de drept și a economiei de piață.

Țara noastră desfășoară acest proces deosebit de complicat pe fondulglobalizării economiei mondiale și al opțiunii de integrare în structurile europene șieuroatlantice.

Atât pentru România, cât și pentru toate țările în curs de dezvoltare,autoritățile statelor respective împreună cu comunitatea internațională, de pe pozițiiconstructive și de parteneriat, trebuie să realizeze un raport cât mai variat întreajustarea economică și dezvoltarea economică, între costurile și avantajele globalizării.

Cine nu intră în procesul globalizării este pierdut. În economia supusă globalizării supraviețuiește numai cel mai puternic și cel mai rapid în luareadeciziilor.

Astăzi, a fi local într-o lume globalizată constituie un comportament deinadecvare socială și de involuție.Pentru ca globalizarea să însemne un progres pentru toate statele lumii, seimpune ca statele dezvoltate, ce stabilesc regulile internaționale să evite înțelegerea reprezentării globalizării pentru unele și localizare pentru altele.Globalizarea piețelor lumii în condițiile estompării continue a diferențelor specifice dintre acestea determină „omogenizarea gusturilor consumatorilor dinîntreaga lume” în interiorul unei piețe, ce dobândește caracter global.Globalizarea piețelor este direct legată de formarea și dezvoltarea firmelormultinaționale și a firmelor transnaționale. În această situație deciziile strategice demarketing sunt orientate cu prioritate către piețele produsului și mai puțin cătrepiețele naționale. Obiectivele strategice ale unei întreprinderi cu viziune globală asupra pieței se referă la satisfacerea cu un produs, foarte puțin definit de la un spațiu geografic la altul, a unui număr foarte mare de consumatori internaționali(de exemplu, băuturile nealcoolice COCA-COLA și PEPSI-COLA).Piețele lumii,într-o abordare globală, presupun, printre altele, practicarea unei mărci „umbrelă”,standardizarea aproape completă a componentelor mixului de marketing.

Omenirea aflată în fața acestei mari provocări este datoare strămoșilor șiurmașilor săi să echilibreze efectele pozitive cu cele negative ale globalizării,talerul balanței cu efectele pozitive fiind mai greu, mai consistent, pentru a fiasigurat progresul societății. De altfel, sunt semnificative următoarele citate ale marilor personalități ale lumii și a unor organizații internaționale.

„Globalizarea va avea efecte foarte pozitive dacă va putea fi sprijinită de un puternic sentiment al absolutului și al demnității tuturor oamenilor și alprincipiului că bunurile de pe pământ sunt destinate tuturor”.

„Libertatea economică este numai unul din elementele libertății omului”.

„Astăzi este posibilă crearea rapidă de mari bogății, fără nici o legătură cu calitatea de muncă” Papa Ioan Paul al II-lea

„În fața poftelor adesea excesive ale intereselor de piață, drepturile persoanei umane, calitatea mediului înconjurător și a resurselor vor trebui apărate.Aceasta este una dintre minunile esențiale ale statului modern. Lumea nu e o piață”.Lionell Jospin (fost prim ministru al Franței)

„Mondializarea este incompatibilă cu drepturile omului”.Jose Saramago (laureat al premiului Nobel)

„Trebuie rescrise regulile mondializării”

Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare

„Numărul populației care trăiește în sărăcie continuă să crească pe măsurăce globalizarea – unul din cele mai puternice fenomene economice ale secoluluiXX – în continuă cursă inerent asimetrică: extinderea piețelor peste frontierele naționale; creșterea veniturilor unei categorii relativ restrânse, în vreme ce sugrumăviețile celor fără de resurse pentru a fi investitori sau capacități de a beneficia decultura globală. Majoritatea sunt femei și copii, săraci înainte, dar acum încă și maisăraci, pe când economia mondială lărgește prăpastia dintre țările sărace și celebogate, dintre săraci și bogați”. Starea copiilor lumii 2000, Raport UNICEF.

CAPITOLUL IV

GLOBALIZAREA: ȘANSĂ SAU AMENINȚARE PENTRU ROMÂNIA?

Globalizarea economiei s-a dezvoltat în perioada postbelică în trei valuri,cu ritmuri de evoluție diferite:

– internaționalizarea comerțului prin liberalizarea acestuia și prin politica de reglementare; încă din anii '50 ritmul de creștere a comerțului internațional adevansat ritmul de creștere a producției;

– transnaționalizarea fluxurilor de capital, care din anii '80 a cunoscut o evoluție mai accentuată față de comerțul internațional;

– apariția societății informaționale și globalizarea fluxurilor de informații,care cunosc o evoluție superioară fluxurilor comerciale și de capital.

Deși globalizarea a fost percepută ca un fenomen, fiind considerată una dinprincipalele provocări cu care se va confrunta începutul secolului XXI, ea a devenit un veritabil proces.Semnele cele mai evidente ale globalizării economiei sunt accelerareaconstantă a ritmului de creștere a comerțului internațional și a investițiilor transfrontaliere, cât și intensificarea concurenței, ale cărei efecte ar trebui să stimuleze bunăstarea.

Globalizarea reprezintă o transformare fundamentală a structurilor,organizării și naturii comerțului internațional. Toate sectoarele industriale cunoscschimbări structurale profunde, însă ele apar mai evidente în acele sectoare care încorporează într-o proporție ridicată tehnologii avansate (cum ar fi industria automobilelor, industria farmaceutică, telecomunicațiile, etc.).

Unul din aspectele majore ale globalizării îl reprezintă creșterea importanței serviciilor legate de bunurile fabricate și mai recent, apariția unei noieconomii de rețea, bazată pe Internet.Datorită liberalizării crescute a piețelor și succeselor tehnologiei informațiilor, astăzi este posibilă localizarea cea mai potrivită pentru fiecare funcția întreprinderii. Astfel, funcția de cercetare-dezvoltare se concentrează acolo undeexistă un potențial uman înalt calificat, funcția financiar-contabilă migrează spre"paradisurile fiscale" în care politica fiscală este cea mai favorabilă, funcția de producție se desfășoară în diferite amplasamente situate peste tot în lume unde pot fi obținute avantaje ale economiei de scară.Globalizarea este favorizată de elemente tehnologice, antreprenoriale,financiare și instituționale.Evoluția tehnologiei favorizează globalizarea. Dezvoltarea societății informaționale joacă un rol important prin instalarea rețelelor digitale globale care unesc o multitudine de actori (firme, instituții, guverne, persoane fizice, etc.). Ea contribuie în acest mod la o nouă economie globală bazată pe rețele și active intangibile. Și în țara noastră se manifestă o astfel de tendință, de exemplu sub forma achizițiilor publice organizate numai prin licitații electronice. Problema principală constă în numărul încă redus al posesorilor de calculatoare și astfel, aaccesului restrâns la informațiile vehiculate prin astfel de medii.Dezvoltarea societăților multinaționale a consolidat globalizarea

comerțului. Pentru a-și întări pozițiile competitive, firmele au integrat dimensiunea internațională în structura și strategia organizațională prin externalizarea unor activități, prin relocalizarea producției lor și prin promovarea distribuțieiproduselor lor pe o multitudine de piețe. Acest lucru este evidențiat prin segmentarea operațiunilor lor în activități separate, realizate în diferite locuri și îndiferite țări și prin acordurile importante, sub forma fuziunilor, achizițiilor și alianțelor strategice, care sunt observate astăzi. În acest context România nu apare decât în partea de producție și de distribuție a unor astfel de societăți, neavând forța necesară pentru a juca un rol activ pe piețele internaționale.Noi forme de colaborare internațională apar între firme, mai ales în comerțși în industriile care încorporează o tehnologie intensivă, dând naștere, de exemplu,afacerilor cu licențe, acordurilor de cercetare sau serviciilor care întăresc transferulde tehnologie. Din păcate, deși există numeroși români care obțin premiiinternaționale pentru invenții și inovații, România nu este decât un beneficiar al acestor forme de colaborare internațională.

Prin volumul și lichiditatea lor, piețele financiare internaționalealimentează globalizarea prin permiterea mai multor fuziuni și achiziții transfrontaliere. După cum au demonstrat turbulențele financiare din Rusia, Asia și alte țări nou apărute, fluxurile financiare instantanee și volatile pot avea un impactdirect asupra conducerii întreprinderilor și asupra economiilor naționale. În acest context, apariția Euro creează un pol de stabilitate monetară care privilegiazăcreșterea și angajarea în cadrul pieței interne a U.E. Mai mult, Euro va fi un instrument care va permite U.E. să aibă un rol major în stabilitatea mai mare asistemului monetar internațional. România a cunoscut perioade în care investițiile de portofoliu au depășit investițiile directe.

Aceste tendințe economice și financiare au fost facilitate de factori instituționali, mai ales de liberalizarea și deschiderea piețelor, prin reducerea tarifelor vamale. Acordurile succesive asupra liberalizării în contextul OMC au ocontribuție importantă la creșterea economică, îmbunătățirea standardelor de viațăși, de exemplu, în sectorul telecomunicațiilor a creat noi oportunități de angajare.

Globalizarea este o șansă în măsura în care ea oferă țărilor ca și întreprinderilor posibilitatea de a seconcentra mai bine asupra domeniilor deactivitate în care sunt cele mai puternice. Globalizarea presupune și riscuri, mai ales atunci când apar condiții cadru inadecvate, care sunt sancționate mai consecvent și mai rapid ca niciodată.

Autoritățile competente în domeniul politicii economice trebuie să creezeun cadru care să ofere întreprinderilor proprii condițiile cele mai favorabile îndomeniul producției.

În ceea ce privește România, situația sa economică s-a degradat continuu după 1990 până în anul 2000, când PIB a început să cunoască o evoluție ascendentă, care se prefigurează să se mențină în continuare. Acest fapt s-a datorat în special propriilor sale condiții-cadru: o inflație ridicată, scăderea puterii de cumpărare, reducerea volumului investițiilor, întârzieri în domeniul restructurării economiei și a privatizării, etc. În plus, concurența cu alte țări din zonă aspirante la integrarea europeană, precum și cu alte țări dezvoltate a jucat un rol nefavorabil.După intrarea în vigoare a monedei Euro, leul românesc cunoaște o incertitudine permanentă a ratei de schimb.

Se poate considera că prin aderarea României la U.E. se vor ameliora într-omăsură însemnată condițiile-cadru exterioare care afectează economia țării noastre.Acesta este singurul mijloc, din punctul de vedere al accesului pe piață și al siguranței ratei de schimb, care asigură întreprinderile românești că se confruntă cuarme egale cu concurenții lor.În anul 2002 s-au menținut tendințele pozitive înregistrate de economia României. Nivelul inflației a continuat să scadă, existând toate șansele ca obiectivul inflației fixat la nivelul de 22% să fie îndeplinit. Deficitul balanței deplăți se menține, dar a cunoscut o scădere față de anul trecut. Ținta de creștere a PIB de 4,5% va fi atinsă la sfârșitul anului. Rezervele Băncii Naționale sunt de aproximativ 5,2 miliarde $ SUA, ceea ce face ca serviciul datorii externe de3,2 miliarde $ SUA să fie acoperit fără probleme. În acest an FMI a deblocat, chiardacă cu o anumită întârziere, 2 tranșe din acordul Stand-By aprobat în anul 2001 de50 și respectiv 80 milioane $ SUA. Și Banca Mondială a deblocat fondurile pentru programul PSAL 2 destinat restructurării întreprinderilor publice. În acest mod,România și-a îmbunătățit poziția pe piețele financiare internaționale, ceea ce reprezintă un semnal pozitiv pentru investițiile străine. De asemenea, agențiile de

Rating, cum ar fi Standard&Poors, au crescut calificativul acordat României în ceea ce privește riscul de țară.

CAPITOLUL V

CONTRIBUȚIA COMPANIEI TOYOTA LA DEZVOLTAREA GLOBALIZĂRII

Dezvoltarea companiei Toyota este una dintre poveștile de succes ale industriei japoneze din ultima jumătate de secol. In 1947 compania era un mic producator intern,cu o productie anuala de 100 000 vehicule. In 2006, Toyota a depasit General Motors, devenind astfel cal mai mare companie de automobile din lume, cu vanzari de 8.81 de milioane de vehicule anual, comparat cu vanzarile GM care erau de 8,61 milioane automobile. Scopul companiei era să castige 15% din cota mondială de pe piața vânzărilor de automobile pana in 2010, fata de 11,5%, cat deținea in 2006.

Cazul de fata descrie dezvoltarea companiei toyota de la o companie japoneza mediocra de automobile pana la gigantul din ziua de azi si explica cum sistemul revoluționar de producție dezvoltat la Toyota in ultima jumatate de secoldupa ce anul 1950 a deschis companiei calea spre succesul din ziua de azi.

Originle Toyota

Ideea originală ce stă la baza fondarii companiei Toyota este a lui Toyoda Sakichi. Fiul unui dulgher, Sakichi era un antreprenor si inventator, al carui interes major era in domeniul dezvoltarii industriei textile, dar in urma unei vizite in SUA in 1910, el devine interesat de automobile. Principala realizare pe care dorea sa o obțina era inventarea unui război de țesut automat capabil să produca materiale de calitate superioară la costuri foarte mici. In 1926 Sakichi pune bazele companiei „Toyoda Automatic Loom” .pentru a realiza inventia. In 1930, Sakichi vinde drepturile de autor unei comapnii britanice de textile ,Platt Brothers, pentru suma de un milion de yeni, destul de mare atunci. El isi indeamna fiul, Toyoda Kiichiro sa foloseasca banii pentru a studia posibilitatea producerii de automobile in Japonia. In 1930 Kiichiro isi ia diploma de inginer mecanic la universitatea din Tokyo si devine director de productie a razboaielor la „Razboaie de tesut automate Toyoda”.

Kiichiro a fost la inceput reticent in privinta investirii in productia de automobile. Piata japoneza era dominata in momentul respectiv de ford si General Motors, ambele importand piese de masini din statele unite, pe care le asamblau apoi . In aceste circumstante, consiliul de conducere al companiei, inclusiv cumnatul lui Kiichiro si presedintele companiei, Kodama Risaburo, s au opus investirii intr un proiect care era prea riscant.Dar kiichiro nu renunta la idee, si in 1933 primeste permisiunea de a infiinta un departament de automobile in cadrul companiei de” Razboaie de tesut automate Toyoda”.

In 1935, kiichiro produce primele 20 de automobile iar in 1936 departamentul de automobile 1 142 de vehicule 910 camioane,100 de masini si 132 de autobuze.in ciuda progresului, lupta ar fi fost poate inutila daca nu ar fi avut loc schimbari politice in japonia. In 1931, japonezii invadeaza manciuria si apare nevoia unor camioane pentru a transporta armament si trupe. In consecinta, liderii politci considera ca este o strategie importanta ca japonia sa aiba propria industrie de automobile, in defavoarea cumpararii acestora de pe piata americana. Guvernul japonez introduce taxe asupra masinilor importate si astfel ford si toyota ies de pe piata in 1939.

In 1937, departamentul de automobile din cadrul Toyoda devine o companie independenta pentru a atrage investitori externi si isi schimba numele in Toyota, pentru a avea mai multa rezonanta.

Compania se decide se decide sa extinda productia in masa a masinilor pentru pasageri dar in 1939 izbucneste al 2 lea razboi mondial si guvernul japonez interzice fabricarea masinilor in favoarea camioanelor militare.

Evolutia Toyota

La sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, kiichuro deci ca Toyota sa revina la productia de automobile, dar se confrunta cu numeroase probleme:

-Piata japoneza interna era prea mica pentru a suporta productia la scara larga a masinilor, in timp ce in america era ceva obisnuit in acea perioada

-Economia japoneza avea un deficit de capital,ceea ce face foarte dificila strangerea de fonduri pentru finantarea de noi investitii

-Noua legislatie a muncii introdusa de americani creste puterea de negociere a fortei de munca si devine tot mai dificil pentru companii sa concedieze muncitori

-America de Nord si europa de est aveau o piata larga de automobile ce ameninta sa se extinda si in Japonia

Pentru a se apara de amenintarea exterioara,in 1950,noul guvern japonez interzice investitiile straine directe in industria auto si impune taxe foarte ridicate pentru masinile importate. Cu toate acestea, protectiaoferita de guvern a ajutat foarte putin intrucat compania se confrunta cu numeroase alte probleme.

Limitarea producției in masă

In acel moment critic, iși face aparitia un inginer mecanic remarcabil,Ohno Taiichi, cel care avea sa gaseasca solutii ce depasea cu mult rezolvarea problemelor. Ohno se angajeaza la toyota in 1943, lucreaza doi ani in productia de automobile, este promovat si in 1954 devine directorul companiei.

Cand Ohno se angajase in cadrul companiei, metodele de productie in masa erau cele promovate de ford. Regula ce statea la baza productiei in masa era fabricarea unei game limitate in cantita uriase pentru a face cat mai multe economii. Dupa 5 ani in cadrul toyota si o vizita la fabrica de automobile ford din statele unite, ohno devine convins ca sistemul de productie avea multe probleme, printre care:

-Ciclurile lungi de productie au generat numeroase inventare ce trebuiau depozitate in depozite foarte spatioase; aceste cheltuieli erau ridicate si inutile si neproductive

-Daca tiparele masinii initiale erau gresite, datorita ciclurilor lungi de productie,rezultau numeroase defecte

-Monotonia data de asamblarea in linie a masinilor facea ca muncitorii sa fie mai putin responsabili in privinta calitatii muncii lor

-Diviziunea extrema a muncii a rezultat in urma angajarii de specialisti ca maistri,inspectori pentru calitate,specialisti in instrumente, ale caror atributii puteau fi indeplinite si de muncitorii de asamblare in linie.

-Sistemul de productie in masa nu se putea adapta preferintelor consumatorrilor privind diversitatea produselor

Ca o completare a acestor defecte, ohno stia ca piata interna restransa de productie din japonia si lipsa de capital pentru investirea in imbunatatirea productiei in masa faceau ca modelul american sa fie nepotrivit pentru Toyota.

Îmbunătățirea calității

Una din practicile standard în producția în masă de automobile era aceea de a repara orice eroare apărută în timpul asamblării printr-o reprelucrare la sfârșitul liniei de asamblare. Aceste greșeli apăreau frecvent fie pentru că erau asamblate piese cu defecte, fie piesele bune nu erau asamblate corespunzător.

Se credea că oprirea liniei de asamblare pentru a repara aceste greșeli va crea blocaje în sistemul de producție, de aceea parea mai efficientă repararea greșelilor la sfârșitul procesului.

Ohno considera sistemul risipitor din trei punster de vedere:

Muncitorii înțeleseseră că orice eroare avea să fie reparată la sfârșitul liniei de producție și nu erau stimulați să corecteze ei greșelile.

În momentul în care o piesă defectă era asamblată într-un vehicul complex, era nevoie de foarte multă muncă pentru reparare.

Deoarece multe piese defecte erau descoperite abia la sfârșitul procesului, un numar mare de mașini având aceleași defecte erau construite până la depistarea problemei.

Pentru a scăpa de aceste incoveniențe, Ohno decide să folosească o modalitate de a reduce cantitatea de muncă depusă pentru corectarea greșelilor la sfârșitul producției. El abordează problema în doua feluri. La început plasează un cordon deasupra fiecărei stații de lucru și instruiește muncitorii să oprească linia de asamblare dacă apare o problemă și astfel întreaga echipă era responsabilă pentru reparare. A doua soluție era instruirea membrilor echipei să urmărească fiecare defect apărut până la ultima cauză și să se asigure că problema este rezolvată pentru a nu se repara.

Cu timpul membrii echipei au câștigat experiență în identificarea problemelor și astfel , în ziua de azi liniile de producție în se opresc foarte rar.

Extinderea pe plan international

Extinderea la scara larga peste ocean nu a devenit realizabila nu a devenit trealizabila pentru toyota pana in 1960 dintr-un singur motiv: in ciuda imbunatatirii rapide a productivitatii, masinile japoneze nu erau competitive1. In 1957,de exemplu, Toyota Corona se vindea in japonia cu echivalentul a 1.694$, in timp ce Volkswagen se vindea cu 1.111$ in Germania iar compania britanica Austin vinde automobile cu 1.389$. companiile straine erau excluse de pe piata japoneza datorita taxei de 40% din valoarea automobilului si a costurilor de transport.

In ciuda acestor dezavantaje, toyota a incercat sa intre pe piata din sua in 1950 si isi deschide o filiala in california in 1957 incercand sa se axeze pe segmentul de piata al masinilor mici,capitol la care companiile americane aveau lipsuri. Rezultatul a fost dezastruos, masinile toyota descurcandu-se foarte greu pe autostrazile din sua, astfel ca in 1967 Toyota isi inchide filiala.

In urma experientei din america, toyota creeaza modele noi de automobile, in conformitate cu cerintele americanilor, exprimate in sondajele de opinie. Datorita cresterii pretului la petrol urmat in 1973 de conflictul dintre arabi si israelieni, cererea pentru masinile mici Toyota este stimulata si compania incepe sa exporte in lumea intreaga. Vanzarile cresc de la 157 882 de bucati in 1967, la 856 362 in 1774, pana la 1 800 923 in 1984.. calculate in procente, exporturile toyota au crescut de la 19% in 1967 la 52,5% in 1984.

Pentru a se extinde, toyota hotaraste sa isi deschida fabrici in afara granitelor tarii, in statele unite. Prima operatiune de acest fel a fost in 1983, sub forma unui parteneriat cu general motors sub numele de „new united motor manufacturing”(NUMMI), cu sediul in fremont, california. Fabrica putea produce pana la 250 000 de masini pe an iar toyota incearca sa se adapteze la standardele calitatii impuse in sua folosind muncitori si furnizori americani. Rolurile in companie erau impartite: gm se ocupa de partea de marketing si distributie, in timp ce toyota de partea de creatie si design. La inceputul parteneriatului, toyota avea 34 de directori reprezentanti in NUMMI iar general motors 16.

Până in 1983, fabrica NUMMI mergea la capacitate maximă, iar nivelul productivitătii si a calității se apropia de cel al principalei fabrici din Japonia.

Datorită succesului obtinut cu NUMMI, Toyota deschide o alta fabrica in Georgetown, Kentucky in 1988, ce avea o capacitate de productie de 220 000 de automobile pe an și apoi o a doua fabrică in același oras in 1990.

Pana in prezent, Toyota a investit 17 miliarde de dolari in fabrici din sua, unde se produc 1,5 milioane de vehicule anual, la care participa 38 000 de angajati americani. Investitii similare au fost facute si in Europa, incepand cu Regatul Unit, urmat de Franța si Repubilca Cehă.

Din 2005, Toyota deschide o fabrica in China, unde produce si vinde peste 400 000 de masini iar cererea pe piata era in crestere, estimandu-se vanzari de peste 1 milion de automobile.

Toyota in 2006

Anul 2006 a fost pentru Toyota cel mai profitabil. Devine cea mai mare companie de automobile din lume, depasind chiar General Motors. Profitul net al companiei era de 11 miliarde de dolari la vanzari de 152 de miliarde de dolari, depasind Ford, General Motors si Daimler Crysler la un loc, fiind si lider in topul calitatii pe piata auto.

Abiliatea companiei de a ramane numarul 1 prin productivitate si calitate se datoreaza interesului permanent de sporire a eficacitatii si eficientei in procesul de fabricatie.

Toyota in present

La sfarsitul anului 2010, cel mai mare producator de automobile dinlume se confruntaăcu o problema gravă. Initial, recheama in fabric pentru control 3,8 milioane de masini din cauza problemei covoraselor care incurcau funcționarea corectă a pedalei de accelerație iar la inceputul anului 2010 sunt rechemate alte 2,3 milioane de mașini. Se descopera ca problema nu este covorasul, ci chiar pedale de acceleratie, care se bloca.. “Acceleratia incontrolabilă i-a facut pe cei de la Toyota sa anunte joi ca vor opri productia si comercializarea a opt modele din SUA. Imaginea brandului japonez are mult de suferit de pe urma acestei situatii si multi analisti anunta decaderea companiei din fruntea industriei auto”, citeaza Associated Press.

Totul a pornit de la un incident petrecut, cand patru oameni au murit in San Diego dupa ce un Lexus a fost implicat intr-un accident la peste 190 km/h. Chiar inainte de coliziune, unul dintre pasageri sunase la 911 sa raporteze ca pedala de acceleratie s-a blocat. Autoritatile in domeniul sigurantei transporturilor au raportat circa 100 de incidente similare, iar in 17 cazuri s-au petrecut si accidente.

Toyota a admis ca incidentele sunt grave si a promis ca va analiza cum e posibil ca unele covorase prost prinse sa interfereze cu pedala de acceleratie, punand in pericol viata pasagerilor. Recall-ul a inclus la vremea respectiva modele precum Prius, Camry, Tacoma sau Avalon. Rechemarea in service, cunoscuta si sub numele de recall, este o operatiune efectuata des pe pietele auto de traditie, fiind o dovada ca producatorii sunt preocupati de siguranta soferilor. Toyota ar putea fi amendata cu 16 milioane de dolari, cea mai mare sanctiune aplicata vreunui constructor auto de pe piata americana. Guvernul SUA intentionează să aplice această amendă ca urmare a faptului că producatorul japonez a ascuns cu bună stiintă problemele pe care le avea cu pedala de accelerație, transmite France Presse citată de Hotnews.

Pana acum Toyota a rechemat peste noua milioane de mașini la care se banuieste că ar exista probleme la pedala de accelerație. Șase milioane dintre acestea au fost vandute in SUA. Ministerul transporturilor din Coreea de sud a anunatat ca  Toyota va rechema in aceasta tara 13.000 de mașini comercializare cu defect la pedala de accelerație.

In prezent, vânzările Toyota au scăzut iar numarul 1 in topul producătorilor auto a devenit Volskwagen.

BIBLIOGRAFIE

DUMITRESCU, S.,BAL, A.Economie mondială, București, Editura Economică, 1999

POPA, I.,FILIP, R.Management internațional, București, EdituraEconomică, 1999

.MARTIN, H.P.SCHUMANNN, H.Capcana globalizării, București, Editura Economică,1999

BARI, I. Globalizarea și problemele globale, București,Editura Economică, 2001

BALAURE, V.,VEGHEȘ, C.,ROȘCA, M.,TOMA, S.Marketingul în procesul dezvoltării economice șisociale, 1972-200: 30 de ani de marketing înRomânia, vol. I, Marketingul în era globalizării,București, Editura ASE, 2002

CHARLES W. HILL , “International Business, Competiting in the Global Marketplace “,seventh edition, 2007

DANCIU, V.Marketing internațional. De la tradițional la global,București, Editura Economică, 2001

DOBROTĂ, N.(coordonator)Economie politică, București, Editura Eficient,1992

HEILBRONER, R.THUROW, L.Comprendre la Macroeconomie, Paris, Economics, 1982

KOTLER, Ph.,ARMSTRONG, G.,SAUNDERS, J., WONG,Principiile marketingului, Ediția europeană,București, Editura Teora, 1998

KOTLER, Ph. Managementul marketingului, analiză, planificare,implementare, control, București, Editura Teora,1997

KOTLER, Ph.,DUBOIS, B.Marketing – Management, Paris, Publi union, 1992

KEYNES, J. M. Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii șia banilor, București, Editura Științifică și Enciclopedică,1970

PURCĂREA, Th., IOANFRANC,V.Marketing, evoluție, experiențe, dezvoltăriconceptuale, București, Editura Expert, 2000

POPESCU, I.,CIUCUR, C.,BĂBEANU, D.Echilibrul înaintării, București, Editura Eficient, 1998

RUGINĂ, A. Principia Economica, București, Editura AcademiaRomână, 1991SAMUELSON, A. Les grands courants de la pansee economique, PressUniversitaires de Grenoble, 1988

ZAINEA, E. Globalizarea – șansă sau blestem?, vol I, Condiționările creșterii economice, București,Editura Valand Print, 2000