Contraventia Ca Institutie a Raspunderii Administrative

Contravenția ca instituție a răspunderii administrative

CUPRINS

CAPITOLUL 1

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

PRIVIND CONTRAVENTIA

1.1. Noțiunea și trăsăturile contravenției

1.2. Cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei și a răspunderii contravenționale

1.3. Sancțiunile contravenționale

CAPITOLUL 2

CONTATAREA ȘI APLICAREA

SANCȚIUNILOR CONTRAVENȚIONALE

2.1. Constatarea contravențiilor și aplicarea acestora

2.2.Căile de atac împotriva actelor de sancționare a contravențiilor și de executare a acestora

2.3.Punerea în executare a actelor de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale

CAPITOLUL 3

ASPECTE PRIVIND ABATEREA ȘI RĂSPUNDEREA

ADMINISTRATIV CONTRAVENȚIONALĂ.

3.1.Prescripția executării sancțiunilor contravenționale

3.2.Alte probleme privind abaterea și răspunderea administrativ

contravențională

CAPITOLUL 4

CONTRAVENȚIA ÎN CONTEXTUL

DIFERITELOR ACTE NORMATIVE

Contravenția văzută în contextul Legii 61/1991

Contravenția văzută în contextul Legii 50/1991

Contravenția văzută în contextul OUG 195/2002

Concluzii

Bibliografie

Anexe

CAPITOLUL 1

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND CONTRAVENTIA

1.1. Noțiune si trăsăturile contravenției.

Abaterea și răspunderea administrativ-contravențională este, ca și abaterea și răspunderea administrativ-disciplinară, o formă specifică a abaterii și răspunderii administrative, întrucât se fundamentează tot pe existența unui raport juridic de drept administrativ.

Fundamentându-se pe temeiul raportului juridic de drept administrativ răspunderea contravențională privește atât persoanele fizice (indiferent dacă acestea au sau nu calitatea de salariați ori de funcționari publici) cât și persoanele juridice.

Legea însă conține, uneori, prevederi speciale când subiectul răspunderii contraventionale este o persoană juridică. Aceste prevederi privesc uneori modalitatea de tehnica juridică în care se instituie răspunderea persoanei juridice. Astfel uneori, se precizează că ,,reglementările prevăzute pentru persoanele fizice se aplică și persoanelor juridice”, alteori se prevede că reglementările se aplică ,,persoanelor fizice sau juridice, după caz”, ori actul normativ cuprinde norme specifice, distincte pentru persoanele juridice.

Distincția poate privi ipoteza normei juridice, dispoziția ori sancțiunea acestuia.

De pildă, dacă ne referim la sancțiune, actul normativ poate cuprinde sancțiuni specifice pentru persoanele juridice (care, de regulă, sunt mai severe decât în cazul persoanelor juridice), ori poate dubla sau tripla limitele minime și maxime ale amenzilor prevăzute pentru persoanele fizice, ori poate stabili alte limite pentru persoanele juridice. Distincție exista și pe planul executării sancțiunilor.

Contravenția și răspunderea contravențională sunt instituții de drept administrativ care privesc atât activitatea persoanelor fizice, cât și activitatea pe care o desfășoară organele administrației publice, celelalte autorități ale statului, agenții economici și instituțiile publice, indiferent dacă au caracter statal sau nestatal.

Pe de altă parte, această activitate poate să fie sau să nu fie în legatură directă cu atribuțiile de serviciu ale persoanelor fizice sau juridice, având, prin aceasta, o sferă largă de cuprindere, interesând practic,toate domeniile și sectoarele de activitate și toți subiecții de drept.

Cu toate acestea, sfera de relații sociale care dau conținut instituției contravenției și răspunderii contravenționale se circumscrie într-o anumită zonă și anume în cea a ilicitului juridic, fapta care constituie contravenție fiind o faptă ilicită cu trăsături proprii, care o deosebesc de alte fapte ilicite ce atrag alte forme de răspundere juridică.

Ordonanța de Guvern nr. 2/12.07.2001-(actualizată)-privind regimul juridic al contravențiilor (actualizată până la data de 9 decembrie 2004), constituie legea-cadru în această materie, care se completează cu alte legi și acte normative prin care se conturează și se delimitează o instituție deosebit de importantă a dreptului administrativ și anume instituția contravenției și răspunderii contravenționale.

Potrivit dispozițiilor art. 1, din Ordonanța de Guvern nr. 2/12.07.2001-(actualizată)-privind regimul juridic al contravențiilor, contravenția este definită ca fapta săvârșită cu vinovăție, care prezintă pericol social mai redus decât infracțiunea și este prevăzută și sancționată ca atare prin legi sau prin acte normative ale organelor anume arătate de lege și hotărâri ale Guvernului și acte ale autorităților administrației publice locale.

Actul normativ în domeniul contravențional, apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.

Pentru a fi în prezența unor contravenții trebuie să fie îndeplinite unele condiții, acestea rezultând direct sau indirect din prevederile Ordonanta de Guvern nr. 2/12.07.2001-(actualizata)-privind regimul juridic al contravențiilor, sau a altor reglementări juridice și principii ale dreptului.Între aceste condiții amintim : – săvârșirea unei fapte acolo unde nu se poate constata existența unei fapte, nu se poate vorbi de contravenție.

Actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea.

În cazul sancțiunii cu amendă se vor stabili limita minimă și maximă a acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite valori; se pot stabili și tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârșirea contravențiilor.

Persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții.

Prin faptă se întelege, în sens restrâns, în primul rând, o activitate, susceptibilă, prin natura sau urmările sale, de a cădea sub percepția simțurilor noastre. În sens mai larg, prin faptă se înțelege o activitate împreună cu urmarea sa. Actul normativ se referă de regulă, la acest al doilea înțeles al noțiunii de faptă.

Pe de altă parte, faptă nu poate fi decât o acțiune sau o inacțiune a omului, întrucât normele juridice reglementează numai relațiile între oameni, activități ale oamenilor. Rezultă deci că evenimentele naturii ori reacțiile animalelor sunt excluse din sfera faptelor.

Actul normativ în materie, nu face, de regulă, mențiunea că fapta trebuie să fie a omului, această condiție este însă cuprinsă implicit în trăsăturile privitoare la vinovăție, întrucât la vinovăție nu se poate vorbi decât în cazul faptelor comise de oameni.

Nu sunt considerate fapte, în sensul legii administrative, procesele psihice, întrucât simplul gând de a săvârși o faptă contravențională, gând neexteriorizat, nu constituie faptă contravențională.

Pentru ca o faptă să fie contravenție, este necesar să îndeplinescă în mod obligatoriu anumite trăsături :

fapta să aibă un anumit grad de pericol social,

să fie săvârșită cu vinovăție și să fie calificată de lege ca fiind contravenție.

Pericolul social al faptei este una din trăsăturile esențiale ale contravenției. Acest grad de pericol social este stabilit de lege prin comparative cu cel al infracțiunii, în sensul că acesta trebuie să aibă un pericol social ,,mai redus decât cel al infracțiunii”.

Ca atare, în a aprecia gradul concret de pericol social al unei fapte și pentru a o considera contravenție, ne putem servi de aceleași elemente ca și în cazul infracțiunilor.

În primul rând este vorba de aprecierea pericolului social după acțiunea sau inacțiunea care constituie substanța faptei.

Acțiunea presupune o comportare pozitivă prin care se face ceva, inacțiunea este o comportare, negativă, prin omiterea de a face ceva. Inacțiunea căpăta sens numai dacă o raportăm la o obligație, la o comportare activă.

O contravenție este săvârșită prin acțiune atunci când prin comiterea ei se face ceea ce legea oprește: o contravenție este de inacțiune atunci când săvârșirea ei constă în omitetrea de a îndeplini o obligație legală.

În al doilea rând este vorba de atingerea adusă unor valori sociale și ,,a aduce atingere” înseamnă a vătăma, a leza, a lovi, adică a produce un rău.

Desigur că pericolul social prezintă orice fapte care nesocotesc ordinea de drept. Sunt însă unele fapte, expres și limitative arătate de lege, care au un grad ridicat de pericol social, denumit de unii autori ,,pericol social penal”. Acestea sunt infracțiunile, celelalte fapte, care au un grad mai redus de pericol social decât infracțiunile, pot fi abateri administrative, disciplinare sau contravenționale.

În unele cazuri este destul de dificil să se facă distincția între o abatere disciplinară sau contravenție și o infracțiune de serviciu (exemplu, neglijența în serviciu), întrucât în aceste situații faptele au un grad de pericol social legal sau aproape legal.

De altfel, în practică, se întâlnesc destul de frecvente cazuri când, prin lege, unele contravenții devin infracțiuni, căpătând un grad de pericol social mai redus. La această dificultate se mai adaugă și faptul că, în concret, atât infracțiunile cât și abaterile administrative au grade de pericol social diferit, existând infracțiuni ca și abateri disciplinare cu un grad de pericol social mai mare sau mai mic.

Cunoașterea gradului de pericol social al faptei este foarte importantă, atât pentru legiutor cât și pentru cel chemat să aplice legea. Pentru a afla acest lucru se procedează la o evaluare a faptei sub raportul elementelor sale componente și ale circumstanțelor în care ea s-a săvârșit, modul și mijloacele folosite.

Aceste elemente sunt evaluate de legiuitor, în mod generic, sunt raportate la o faptă concretă și, în raport de rezultatul evaluări, legiuitorul califică aceste fapte, după caz, ca infracțiuni sau ca abateri administrative, disciplinare sau contravenționale.În primul caz,stabilește ca sancțiuni pedepse, iar în celelalte cazuri sancțiuni disciplinare (pentru abaterile disciplinare) ori sancțiuni contravenționale (pentru abaterile contravenționale).

Prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2001- privind regimul juridic al contravențiilor, a fost lărgită sfera sancțiunilor ce pot fi aplicate persoanelor fizice și juridice în cazul săvârsirii faptelor calificate de lege drept contravenții. În rândul sancțiunilor principale au fost introduse, pe lângă avertisment și amendă contravențională, obligarea contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

Aceste sancțiuni pot fi stabilite numai prin lege, întotdeauna alternativ cu amendă, iar obligarea contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității numai pe o durată de maxim 6 luni, respectiv 300 de ore. Ele nu pot fi aplicate minorilor care nu au împlinit vârsta de 16 ani.

Un element de noutate îl constitue reglementarea unei categorii distincte de sancțiuni contravenționale complementare, și anume :

confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții;

suspendarea sau anularea avizului, acordului sau autorizației de exercitare a unei activități;

închiderea unității;

blocarea contului bancar;

suspendarea activității agentului economic;

retragerea definitivă sau temporară a licenței sau avizului pentru anumite desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială.

Potrivit Ordonanței Guvernului nr. 2/2001-privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal prin care se n rândul sancțiunilor principale au fost introduse, pe lângă avertisment și amendă contravențională, obligarea contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

Aceste sancțiuni pot fi stabilite numai prin lege, întotdeauna alternativ cu amendă, iar obligarea contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității numai pe o durată de maxim 6 luni, respectiv 300 de ore. Ele nu pot fi aplicate minorilor care nu au împlinit vârsta de 16 ani.

Un element de noutate îl constitue reglementarea unei categorii distincte de sancțiuni contravenționale complementare, și anume :

confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții;

suspendarea sau anularea avizului, acordului sau autorizației de exercitare a unei activități;

închiderea unității;

blocarea contului bancar;

suspendarea activității agentului economic;

retragerea definitivă sau temporară a licenței sau avizului pentru anumite desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială.

Potrivit Ordonanței Guvernului nr. 2/2001-privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal prin care se constată contravenția trebuie să cuprinda, sub sancțiunea nulității, și mențiuni privind numele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, precum și termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se poate depune plângerea.

În ceea ce privește cetățenii străini sau cetățenii români cu domiciliul în străinatate, organele poliției de frontieră eliberează acestora la intrarea în România tichete de înscriere a contravențiilor. Tichetele, însoțite, după caz, de dovada plății amenzii contravenționale, sunt solicitate pentru control la ieșirea din țară a respectivelor persoane.

Potrivit art. 3, din Ordonanța de Guvern nr. 2/12.072001(actualizată)-privind regimul juridic al contravențiilor, actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea.

În cazul sancțiunii cu amendă se vor stabili limita minimă și maximă a acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite valori; se pot stabili și tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârșirea contravențiilor.

Persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționeaza contravenții.

Cel chemat să aplice legea, se poate folosi de aceleași criteri ca și legiuitorul în aprecierea gradului de pericol social a faptei concret săvârșită pentru ca, pe această bază, el este chemat să aplice o sancțiune concretă persoanei vinovate.

Vinovăția făptuitorului, este o altă trăsătură a contravenției. Aceasta trăsătură esențială a vinovăției făptuitorului privește aspectul subiectiv al faptei, fără vinovăție neputând exista contavenție.

Ca și în dreptul penal, în dreptul administrativ vinovăția făptuitorului îmbracă două forme :

intenție :

culpă.

Fapta este săvârșită cu intenție atunci când făptuitorul a prevăzut rezultatul faptei pe care și-a propus să o săvârșească și a urmărit (intenție directă) sau a acceptat producerea lui (intenție indirectă). Prin a prevedea rezultatul se înțelege a avea reprezentarea acestuia, a-și da seama că el se va produce dacă se va intrepride o anumită acțiune sau inacțiune.

Prin rezultatul faptei se înțelege urmarea firească a acesteia, a acțiunii sau inacțiunii. Fapta este săvârșită din culpă atunci când autorul ei prevede rezultatul acțiunii sau inacțiunii sale dar nu urmarește producerea lui ci crede, fără temei, ca acest rezultat nu

se va produce (culpă din ușurință).

În alte cazuri, făptuitorul nu prevede rezultatul acțiunii sau inacțiunii sale, deși trebuia și putea să-l prevadă (culpa simplă, greșeală).

Prevederea faptei de către actul normativ este o altă condiție pentru existența contravenției.

Pentru ca o faptă care prezintă pericol social mai mic decât al infracțiunii și care a fost săvârșită cu vinovăție să constituie contravenție, trebuie ca aceea faptă să fie prevăzută de un act normativ de drept administrativ, această cerință costituind o altă trăsătură esențială a contravenției. O faptă se consideră ca fiind prevăzută de un act normativ atunci când o dispoziție a acestuia arăta în ce condiții acea faptă (acțiune sau inacțiune) este socotită ca succeptibilă de a fi contravenție.

Actul normativ trebuie să descrie în concret fapta care reprezintă contravenție și să arate natura sancțiunii care se aplică.

O astfel de cerință reprezintă concretizarea principiului general de drept care nu poate exista fapta ilicită fără a fi prevazută în lege și nu se poate aplica o sancțiune fără a fi prevazută în lege.

În ceea ce privește competența emiterii actelor prin care se stabilesc și sancționează contravenții aceasta aparține, în primul rând Parlamentului, dar și Guvernului, ca organe care au competența materială și teritorială generală în a emite norme juridice, inclusiv de stabilire a contravenților.

Ordonanța de Guvern nr. 2/12.072001-(actualizată)-privind regimul juridic al contravențiilor, stabilește însă și competența autorităților locale ale administrației publice în stabilirea contravenții.

Această competență este atribuită însă numai celor de la nivelul județelor, municipilor și orașelor.

În art. 2, din Ordonanța de Guvern nr. 2/12.072001(actualizată)-privind regimul juridic al contravențiilor, prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili și sancționa contravenții în toate domeniile de activitate.

Prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului.

Consiliile locale ale sectoarelor municipiului București pot stabili și sancționa contravenții în următoarele domenii : salubritate; activitatea din piețe, curățenia și igienizarea acestora; întreținerea parcurilor și spațiilor verzi, a spațiilor și locurilor de joacă pentru copii, amenajarea și curățenia spațiilor din jurul blocurilor de locuințe, precum și a terenurilor virane; întreținerea bazelor și obiectivelor sportive aflate în administrarea lor; întreținerea străzilor și trotuarelor, a școlilor și altor instituții de educație și cultură, întreținerea clădirilor, împrejmuirilor și a altor construcții; depozitarea și colectarea gunoaielor și a resturilor menajere.

Consiliul General al Municipiului București poate stabili și alte domenii de activitate din competența consiliilor locale ale sectoarelor, în care acestea pot stabili și sancționa contravenții.

Hotărârile consiliilor locale sau judetene ori, după caz, ale sectoarelor municipiului București, prin care s-au stabilit contravenții cu nesocotirea principiilor prevăzute la alineatele mai sus menționate, sunt nule de drept.

Nulitatea se constată de instanța de contencios administrativ competentă, la cererea oricărei persoane interesate.

Mai mult, chiar și acestea au competență limitată la anumite sectoare de activitate și anume, întreținerea și folosirea fondului locativ de stat, a drumurilor, străzilor și celorlalte căi de comunicație, a plantațiilor, parcurilor și surselor naturale de importanță locală; menținerea liniștei publice, ocrotirea sănătății, salubritatea, menținerea esteticii localităților, transportul în comun din cuprinsul localitățiilor, comerțul în târguri și oboare.

Desigur că, actele normative de stabilire și sancționare a contravenților, emise de către Parlament și de Guvern, au o sferă de aplicabilitate generală, pe întreg cuprinsul țării, fiind obligatorii pentru toți cetățenii, în timp ce actele normative ale autorităților administrative publice județene, municipale și orășenesti se aplică numai în unitatea administrativ-teritorială respectivă.

Pe de altă parte, actele emise de aceste autorități trebuie să fie în conformitate cu prevederile Ordonanței de Guvern nr. 2/12.07.2001(actualizată)-privind regimul juridic al contravențiilor, și nu poate cuprinde fapte contravenționale în sectoarele în care acestea au fost deja stabilite prin legi și hotărâri ale Guvernului.

Actele normative emise de organele competente să stabilească și sancționeze contravenții trebuie să cuprindă : – descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează a se aplica pentru fiecare contravenție, iar în cazul amenzii, limita minimă și maximă a acesteia.

Actele normative pot cuprinde și tarifele de stabilire a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârșirea contravențiilor, prevederea lor nefiind obligatorie ci numai facultativă.

Este posibil ca, uneori, să lipsească din actul normativ, prevederi referitoare la limita minimă și maximă a amenzii pentru o anumită faptă considerată contravenție, situație în care ea va fi suplinită de limita minimă și maximă generală, stabilită de Ordonanța de Guvern nr. 2/12.07.2001(actualizată)-privind regimul juridic al contravențiilor.

Unele probleme se pun în legătură cu aplicarea actului normativ contravențional în timp, în spațiu și asupra persoanelor.

În ceea ce privește aplicarea in timp a actului normativ contravențional este de precizat ca, de regulă, orice act normativ se aplică de la intrarea în vigoare, până la ieșirea din vigoare.

Potrivit art. 4, din Ordonanța de Guvern nr. 2/12.072001(actualizată)-privind regimul juridic al contravențiilor, dispozițiile din actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contraventiile intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării, iar în cazul hotărârilor consiliilor locale sau județene, punerea în aplicare se face și cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 50, alin. 2, din Legea nr. 215/2001-privind administrația publică locală.

În cazuri urgente se poate prevedea intrarea în vigoare într-un termen mai scurt, dar nu mai puțin de 10 zile.

Hotărârile autorităților administrației publice locale sau județene, prin care se stabilesc și se sancționează contravenții, pot fi aduse la cunoștință publică prin afișare sau prin orice altă formă de publicitate în condițiile Legii nr. 215/2001.

Actele normative contravenționale intră în vigoare în termen de 10 zile, de la aducerea lor la cunoștință publică prin mijloace legale, în afara cazurilor când unele dintre acestea prevăd un termen mai lung.

Ieșirea din vigoare a oricărui act normativ contravențional poate avea loc prin mai multe modalități cum ar fi :

– abrogarea totală sau parțială ;

– modificarea ;

– ajungerea la termen, ori schimbarea condițiilor social politice care au impus adoptarea lui.

Prin dispozițiile art. 12, din Ordonanța de Guvern nr. 2/12.07.2001(actualizată)-privind regimul juridic al contravențiilor, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.

Dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia din Ordonanța de Guvern nr. 2/12.07.2001-(actualizată)-privind regimul juridic al contravențiilor, se reglementează situațiile care derogă de la principiul activității legii, și anume cele de extraactivitate a actului normativ contravențional, adică a acelor situații în care un asemenea act se aplică fie anterior intrării lui în vigoare, fie după ieșirea sa din vigoare retroactivitate și respectiv ultraactivitatea legii.

Retroactivitatea intervine în situația când, deși fapta este săvârșită sub vechiul act normativ, se va aplica noul act normativ dacă acesta numai prevede fapta ca fiind contravenție, ori prevede o sancțiune mai ușoară.

În această situație, noul act normativ va retroactiva, în sensul că el se va aplica unei fapte săvârșite până la intrarea sa în vigoare.

În aplicarea principiului legii mai blânde, chiar și sancțiunea aplicată, care nu a fost aplicată, care nu a fost executată până la intrarea în vigoare a noului act normativ, nu se mai execută.

Ultraactivitatea este prevăzută în același text și intervine atunci când deși fapta fusese săvârșită când a intrat în vigoare noul act normativ, se va aplica totuși vechiul act normativ contravențional,dacă acesta din urmă prevede o sancțiune mai ușoară.

În ce privește aplicarea legii în raport cu spațiul, este unanim admis, în materia contravențiilor, ca principiul de bază al aplicării actului normativ contravențional este principiul teritorialității.

În consecință, legile și hotărârile guvernului se vor aplica pe teritoriul țării, iar actele organelor administrației publice locale se vor aplica în cuprinsul unității administrative teritoriale respective.

În legatură cu aplicarea actului în raport cu persoanele, este de precizat că, potrivit art. 5, din Ordonanța de Guvern nr. 2/12.072001(actualizată)-privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunile contravenționale se aplică persoanelor fizice care au săvârșit fapte contravenționale.

Prin exepție, sancțiunile pot fi aplicate și persoanelor juridice, dacă numai acest lucru este prevăzut în mod expres în lege.

Întotdeauna amenzile aplicate peresoanelor juridice vor fi imputate de către acestea persoanelor fizice vinovate.

Persoanele juridice nu pot fi sancționate contravențional în baza unei hotărâri a guvernului și cu atât mai mult a unui act al autorităților locale ale administrației publice, întrucât aplicarea unor asemenea sancțiuni trebuie prevăzută numai prin lege.

Faptele săvârșite de minori sub 14 ani nu constituie contravenție, iar în cazul minorilor de peste 14 ani, pentru contravenția săvârșită, minimul și maximul amenzii se reduce la jumătate față de cuantumul prevăzut de actul normativ respectiv.

Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sancționat cu prestarea unei activități în folosul comunității. Cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei, se constată numai de instanța de judecată.

1.2. Cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei și a răspunderii contravenționale.

Viața socială se desfășoară în mod organizat în baza unor norme sau reguli sociale necesare bunului mers al activităților umane în cele mai diverse sectoare.

Aceste norme stabilesc o anumită conduită pe care subiectele purtătoare ale relațiilor sociale trebuie să le respecte în raporturile dintre ele.

Încălcarea regulilor prestabilite printr-o conduită necorespunzătoare antrenează răspunderea socială într-o mare diversitate de forme din partea celui vinovat obligându-l să suporte cele mai diferite consecințe ale faptei sale.

În funcție de natura politică, morală, juridică, religioasă, a normelor încadrate și răspunderea juridică este o formă și parte integrantă a răspunderii sociale al cărui specific constă în faptul că derivă din încălcarea unei reguli de drept.

Obligativitatea suportării unei constrângeri de stat al cărei intervenții după o anumită procedură-are ca unic temei abaterea de la normă juridică. Prin declanșarea răspunderii și suportarea consecințelor decurgând din ea se stabilește ordinea de drept încălcată.

Încălcarea dreptului și corolarul ei firesc răspunderea juridică sunt situații de excepție în procesul realizării dreptului întrucât respectarea normelor și îndeplinirea sau executarea benevolă a prevederilor legale reprezintă modalitățile cele mai uzuale întâlnite în viața curentă, aplicarea dreptului intervenind în mod excepțional, doar în cazul abaterilor.

Această stare se aplică prin faptul că în imensa majoritate a cazurilor între interesele sociale generale consacrate și promovate prin lege și interesele individuale există, de regulă o stare de concordantă propice promovării legalității și ordinii de drept.

Pe de altă parte, nu se poate nega nici faptul că pentru unii respectarea dreptului în situațiile juridice în care se afla este și rezultatul temerii față de sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării legii.

Cu toate această stare de lucruri nu se exclude însă posibilitatea ca în anumite situații subiectele de drept să încalce legea, uneori în mod repetat, în bază unor motivații dintre cele mai diferite, statul trebuind să ia un complex de măsuri pentru a preveni încălcări, dar, mai ales, atunci când asemenea fapte antisociale totuși s-au produs să utilizeze mijloacele legale pentru a aplică sancțiunile prevăzute în norme pentru nerespectarea condiției din dispoziția lor.

Într-adevăr, răspunderea juridică este legată în mod organic de activitatea statului și a organelor sale special învestite cu atribuții legale în materia constatării încălcării legii, determinarea factorului răspunderii și a limitelor ei, precum și aplicarea constrângerii specifice cazului dat.

Aceste atribuții legale reprezintă, concomitent, și tot atâtea garanții menite ce exclude arbitrajul în aplicarea legii deoarece declanșarea răspunderii juridice are urmări, unele chiar deosebit de grave prin natura și amploarea lor, constituind privațiuni de ordin material sau moral ce pot duce la pierderea temporară a exercițiului său moral ce pot duce la pierderea temporară a exercițiului unor drepturi, a libertății individului sau chiar suprimarea vieții acestuia.

Elementele determinate ale răspunderii juridice, în configurarea ei distincția de alte forme ilicite, încălcarea unei norme juridice prin comiterea respectivei abateri și intervenția organelor de stat după o procedură strict determinată.

Fapta ilicită reprezintă o conduită aflată în contradicție cu legea și care este sancționată ca atare, încălcarea trebuind să fie reală și nu aparentă, formală, adică să reprezinte un fapt material-juridic ilicit al omului prin care s-a lezat efectiv o valoare socială protejată de lege.

Normă juridică încălcata reprezintă singurul temei al răspunderii juridice întrucât încălcarea oricăror alte norme nu antrenează această răspundere decât dacă respectivele reguli au o consacrare juridică.

Prin intervenția statului în cazul încălcării regulii de drept-intervenție specifică numai răspunderii juridice, comparativ cu alte forme ale răspunderii sociale-se urmărește atât înlăturarea încălcării și sancționarea celui vinovat, cât și prevenirea săvârșirii în viitor, de către același subiect sau de către alții, a unor abateri similare sau diferențe, dezvoltarea astfel a conștiinței juridice și reeducarea celui vinovat.

În orice caz, sancțiunea aplicată trebuie să fie reacție proporțională cu gravitarea faptei comise, sa înjosească persoana celui vinovat și nici să-l expună la suferințe inutile.

Răspunderea juridică se definește ca fiind acea formă a răspunderii sociale stabilită de stat în urmă încălcării normelor de drept printr-un fapt ilicit și care determină suportarea consecințelor corespunzătoare de către cel vinovat, inclusiv prin utilizarea forței de constrângere a statului în scopul restabilirii ordinii de drept astfel lezate.

Răspunderea juridică a persoanelor este analizată sub aspectul condițiilor de a fi întrunite, a formelor sau felurilor în care ea intervine și a principilor care stau la bază intervenției organelor de stat și a limitelor ei.

Condițiile răspunderii juridice

Aceste condiții reprezintă cumulul de factori esențiali ce se cer a fi reuniți atât sub aspectul faptei ilicite cât și a autorului ei în vederea creării cadrului necesar obligării celui vinovat la suportarea consecințelor conduitei sale.

Ele constau în conduită sau fapta ilicită, rezultatul sau efectul social-juridic produs de această, legătura cauzată dintre fapta și rezultat, existența autorului încălcării și vinovăția acestuia, precum și-ca o condiție negativă-lipsa unor împrejurări care să excludă caracterul ilicit al faptei sau să înlăture răspunderea juridică. Primele cinci condiții sunt pozitive trebuind să existe în mod cumulativ și doar ultimă este negativă.

Fapta (conduită) ilicită.Temeiul răspunderii juridice îl constituie întotdeauna săvârșirea unei anumite fapte rezultând dintr-o conduită neconformă cu legea sau ilicită a subscrisului de drept. Faptul juridic ilicit presupune o conduită sau o atitudine manifesta contrară regulilor de drept și care a încălcat normă prescrisă perturbând desfășurarea normală a relațiilor sociale.

Sensul cel mai larg al noțiunii de conduită este acela de atitudine rezultată din voința și conștiința obiectivă încalcă normele de drept, obiectul ilicitului juridic constituindu-l tocmai această încălcare.

Uneori încălcarea normelor juridice, deci a dreptului, obiectiv, este dublată și de încălcărea unor drepturi subiective consacrate prin acte juridice individuale (de pildă, a dreptului de proprietare, a celui de creanță, etc.).

Valoarea consacrată și apărată prin normă este stabilită de legiuitor, iar organul de aplicare a dreptului omului nu are calitatea de a determină aceste valori și importanța lor ci numai de a stabili existența sau inexistența faptului vătămător și circumscrierea lui, precum și circumstanțierea împrejurărilor în care s-a produs, iar în funcție de acestea va stabili sau nu existența răspunderii juridice.

Modalitățile de materializare și de manifestare a conduitei ilicite pot fi acțiunile și inacțiunile.

Acțiunea reprezintă atitudinea activă a autorului faptei ilicite sancționată pentru că s-a materializat într-o conduită interzisă de normele prohibitive. Normele juridice nu pot enumera exhaustiv sau limitativ toate acțiunile interzise deoarece este o imposibilitate teoretică și practică, însă stabilesc expres doar ceea ce este interzis și implicit sancționând orice faptă sau acțiune care le încălca (de pildă, se interzice omorul și implicit orice acțiune contrară vieții umane indiferent de natura ei și de mijloacele de realizare).

Inacțiunea constă dintr-un fapt negativ, o conduită de abținere sau de misiune de la acțiunea prescrisă persoanei obligate să o săvârșească.

Conduita ilicită constă-în acest caz fiind sancționat nu pentru starea de pasivitate ci pentru lipsa acțiunii la care era obligat prin normă onerativă, adică nerealizarea sau neîmplinirea îndatoririi rezultate din lege și/sau din actul juridic individual (de pildă, neexecutarea obligației legale de întreținere față de persoana stabilită prin hotărâre judecătorească, neachitarea datoriei la termenul scadent, etc.).

În cazul normelor permisive sau dispozitive se indică o conduită posibila de urmat în diferite situații ce este lăsată la aprecierea subiectelor de drept, subînțelegându-se că orice acțiune contrară sau abstențiune este interzisă (de exemplu, neîmplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor contractuale).

Uneori, încălcarea legii poate întruni atât elementele acțiunii ca și cele ale inacțiunii cum ar fi, livrarea unor produse calificativ necorespunzătoare și în sortimente reduse față de prevederile contractului încheiat.

În funcție de natura juridică a faptei comise, determinată, la rândul ei, de natura normei și a raportului juridic general, formele sau felurile conduitei ilicite se manifestă prin infracțiuni, contravenții, abateri disciplinare, fapte ilicite sau delicte civile, etc.

Rezultatul faptei ilicite îl reprezintă efectul sau consecința care decurge din săvârșirea ei sau din conduită avută. În funcție de felul și natura faptei produse pot fi materiale, reprezentând transformări în lumea materială (decesul și vătămarea persoanei fizice, degradarea sau distrugerea unui bun) dintre care unele sunt susceptibile și de evaluare pecuniară, iar altele pot fi efecte nemateriale (atingerea adusă onoarei și demnității unei persoane, neîndeplinirea obligației de supraveghere și educare a minorilor de către părinți etc.)

În dreptul civil în funcție de natura juridică a raportului juridic și faptele civile ilicite care le generează modifică sau desființează au o natură identică.

În dreptul penal sunt considerate infracțiuni de rezultat doar fapte ilicite cu consecințe materiale (omorul, tâlhăria, furtul), dar infracțiuni de pericol cele lipsite de asemenea consecințe (insulta, calomnia) există și categoria infracțiunilor de punere în primejdie (de pildă, conducerea în stare de ebrietate sau cu alcoolemie peste limita legală a unui autovehicul destinat transportului mai multor persoane).

Rezultatul, mai ales în cazul faptelor materiale (licite, dar mai ales ilicite), are o importanță deosebită constituind elementul doveditor al producerii faptului ilicit întrucât el este cunoscut primul, iar apoi pornindu-se de la el se ajunge la stabilirea faptei.

Raportul sau legătura cauzală dintre faptă și rezultatul dăunător

În toate cazurile în care pentru existența încălcării ordinii de drepturi legea mai stabilește, pe lângă săvârșirea acțiunii sau infracțiunii, și producerea consecințelor ilicite pentru declanșarea răspunderii juridice, organului de aplicare a dreptului îi revine întotdeauna și sarcina existenței sau inexistenței raportului de cauzalitate adică a legăturii dintre faptul săvârșit și rezultatul produs.

În multe cazuri identificarea acestui raport dintre cauza și efect este simplă, de exemplu, ”x” îl lovește pe “y” cauzându-i acestuia din urmă o vătămare corporală sau o societate comercială prestatoare de servicii nu executa lucrări de calitate prejudicindu-l pe beneficiar.

În alte ipoteze stabilirea raportului în cauzalitate este mai dificila-intervenind mai mulți factori în lanțul cauzal-de pildă, “x” îl îmbrâncește pe “y” iar acesta decedează, autopsia stabilind că victimă suferea de boală de cord, organului judiciar revenindu-i sarcina de a stabili dacă rezultatul letal produs este consecința acțiunii faptului.

Cauzalitatea reprezintă un ansamblu de fenomene legale astfel între ele încât existența unui fenomen este determinată sau condiționată de producerea unui alt fenomen. Fenomenul care determină existența unui alt fenomen astfel determinat sau produs se numește efect.

În raport cu efectul cauza este primordială, independență și obiectivă, în timp ce efectul este dependent secundat și derivat întrucât izvorul sau rezidă în cauza. Legătura dintre cauza și efect este denumită cauzalitate sau raport de cauzalitate (“nexum cauzal”).

Raportul de cauzalitate are un caracter obiectiv întrucât aceleași cauze produc întotdeauna aceleași efecte. Toate fenomenele lumii necesare, în cadrul cercetării, separarea fenomenului cauza de restul fenomenelor în scopul determinării exacte a efectelor și a stabilirii raportului de cauzalitate.

Fiecare domeniu al cercetării științifice reprezintă abordări și desprinderi artificiale din ansamblul interacțiunilor universale a cel puțin două fenomene, cauza și efectul.

Scopul urmărit de cercetarea științifică atunci când procedează la o asemenea izolare sau separare a conexiunilor este determinat de însăși sarcinile științei respective, motiv pentru care cauzalitatea și raporturile cauzate pot fii fi fizice, chimice, biologice, sociale, economice, politice, juridice, etc.

În știința dreptului, cauza reprezintă în cadrul răspunderii o atitudine voluntară, conștientă a omului, o conduită a acestuia ce are ca efect starea de pericol sau de amenințare produsă prin atingerea, lezarea sau vătămarea unor relații sociale reglementate și apărate juridic, deși, în ultimă instanță, o stare de nesiguranță socială creată prin încălcarea legii.

Uneori cauzalitatea este simplă, atunci când între cauză și efect relația de determinare este directă, nemijlocită, fără alte determinări sau interpuneri. Alteori cauzalitatea este complexă atunci când raportul se prezintă ca un lanț cauzal în care în mod succesiv efectele devin multiple cauze determinate și condiții favorizatoare.

Într-adevăr, uneori pentru producerea efectelor cauza trebuie să fie însoțită și de existența unor condiții sau împrejurări care ușurează sau înlesnesc producerea efectelor influențând favorabil sau defavorabil acțiunea cauzei. Condițiile sunt un complex de împrejurări fără de care efectul nu poate sa apară, dar care nu generează sau nu determină acest efect și care rămâne produsul cauzei.

Complexitatea de cauze și de condiții care pot să contribuie la producerea și desăvârșirea unui sau unor efecte se supune unor izolări artificiale spre a fi analizate în vederea dezvoltării raporturilor sau legăturilor cauzale care sunt necesara în mod obiectiv – nefiind întâmplătoare – ca înlănțuiri hazardate, fără un rol determinant în producerea efectului, existând în acest sens raporturi cauzale necesare și raporturi cauzale întâmplătoare.

Acțiunea omului este cauza unui rezultat numai atunci când raportul dintre această și efectul produs constituie expresia unei necesități iar nu consecința unei înlănțuiri întâmplătoare de evenimente răspunderea juridică intervenind în primă ipoteza deoarece numai conduită umană-expresia atitudinii conștiente-poate antrena suportarea consecințelor legale decurgând din încălcarea legii.

Rezultatele produse în afara activității umane și independent de voința omului se situează în afara cauzalității juridice, și în consecință, nu antrenează răspunderea juridică, nefiind imputabile nici obiectiv nici subiectiv.

În consecință, răspunderea juridică intervine numai dacă între fapta săvârșită și rezultat există un raport de cauzalitate stabilit cu certitudine.

Astfel practica judiciară a stabilit că împrejurarea care a determinat în mod necesar moartea victimei au fost loviturile aplicate acesteia iar nu îngrijirea medicală necorespunzătoare.

La rândul lor, condițiile influențează favorabil sau defavorabil acțiunea cauzei. Astfel, conducerea unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permisul corespunzător care să-i ateste cunoștințele necesare în materie poate genera un accident de circulație mai ales în condițiile unei stări tehnice defectuoase a mașinii, a stării de ebrietate a conducătorului auto și a unor condiții meteorologice nefavorabile circulației rutiere.

Alteori raportul juridic cauzal nu trebuie să producă neapărat efectul în deplinătatea consecințelor sale, răspunderea juridică putând interveni chiar dacă rezultatul vătămărilor nu s-a produs, dar s-a creat posibilitatea producerii lui și deci pericolul social al faptelor s-a manifestat dar blocarea consecințelor a fost determinată de condiții exterioare voinței autorului faptei (de pildă, bunul urmărit să fie sustras nu se afla la locul faptei, autorul faptei renunță datorită temerii de a fi descoperit, etc.)

Un asemenea fapt ilicit fără rezultat material vătămător sau păgubitor – dar având o proprie periculozitate socială – este tentativă, care potrivit Codului Penal (art.20) constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care a fost întrerupta sau nu și-a produs efectul.

Problemă cauzalității se pune în mod similar și în cazul inacțiunilor care antrenează răspunderea juridică. Astfel, de exemplu neîmplinirea datoriilor de serviciu din culpă de către personalul căilor ferate care ar putea pune în pericol siguranța circulației mijloacelor de transport ale căilor ferate (art. 273 alin. 1, din Cod Penal) constituie o infracțiune dacă se determină raportul de cauzalitate între fapta comisă și rezultatul care s-ar fi putut produce, cazul dat fiind o infracțiune de punere în primejdie sau în pericol.

Dacă aceeași faptă a avut ca urmare tulburarea activității de transport sau un accident feroviar ori o catastrofă suntem în prezența unei forme calificate a inacțiunii în care organul de aplicare a dreptului va stabili raportul de cauzalitate între conduită ilicită a personalului și efectul material produs.

Subiectul răspunderii juridice – este acea parte a raportului juridic apărută prin încălcarea legii care poate fi obligată la suportarea consecințelor faptei ilicite pe care a săvârșit-o în mod obișnuit subiectul răspunderii este în mod direct autorul nemijlocit al faptei comise, iar în mod cu totul excepțional poate interveni răspunderea pentru fapta altuia, de pildă, pentru persoane aflate sub ocrotire, răspunderea părinților pentru faptele copiilor lor minori, sau răspunderea pentru diferite forme de participare la săvârșirea faptei ilicite penale (complice, instigator, favorizator, tăinuitor, etc.)

Subiectul răspunderii juridice poate fi persoana fizică și juridică având capacitatea juridică corespunzătoare.

Persoana fizică poartă răspunderea faptei sale dacă are responsabilitate juridică. Capacitatea de a răspunde exprimă atitudinea de a da seamă pentru fapta ilicită săvârșită și de a suporta toate consecințele juridice decurgând din ea.

Capacitatea de a răspunde este o formă specifică a capacității juridice și nu se confunda cu o anumită capacitate determinată dintr-o ramură de drept.

Astfel, de exemplu, în dreptul civil unde se face distincție între capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu, capacitatea de a răspunde revine numai celor ce au capacitate de exercițiu (deplină sau restrânsă) deci care pot îndeplini efectiv și personal obligațiile decurgând din răspunderea civilă.

În dreptul penal, în dreptul muncii, în dreptul administrativ unde nu operează distincții în privința aceleași capacități răspunderea juridică deplină revine celor care au capacitatea juridică penală, de muncă sau administrativă, de regulă persoanelor fizice ajunse la vârsta corespunzătoare (majorat sau 16 ani în dreptul muncii) când se consideră că au acționat având discernământul necesar cu privire la faptele săvârșite și în mod aparte în cazul capacității limitate, cum ar fi cazul vârstei cuprinse între 14-18 ani în materia răspunderii penale și contraventionale.

Persoana juridică răspunde pentru faptele persoanelor fizice care o compun în cazul acelor fapte săvârșite de acestea din urmă în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Faptele ilicite ale conducerii persoanei juridice sunt considerate fapte ale însăși acestei organizații colective, iar, în consecință, răspunderea va fi pentru fapta proprie, în timp ce faptele ilicite ale celorlalți membrii ai acesteia antrenează doar răspunderea pentru fapta altuia.

Unele forme ale răspunderii, cum sunt cea penală sau disciplinară, revin în exclusivitate numai persoanelor fizice nu și celor juridice.

Vinovăția – (numită și culpă sau vină) reprezintă atitudinea psihică a subiectului față de fapta săvârșită și de rezultatul acesteia. Ea este expresia unei atitudini psihice conștient negative față de valorile juridice ocrotite prin lege.

Săvârșirea faptei ilicite este, de regulă, precedată de apariția ideii devenită hotărâre sau rezoluție și transformată în manifestare de voință ce impulsionează și declanșează energia săvârșirii faptei individul aflat în deplinătatea facultăților mintale poate concepe și aprecia caracterul ilicit al faptei sale cât și urmările negative aferente ei.

Pentru a putea răspunde sau a da seamă individului trebuie sa aibă în acel moment al săvârșirii o voință conștientă față de rezultatele faptei sale și libera, neconstrânsă, putând hotărî nestânjenit în deplină cunoștință de cauza în vederea atingerii unui scop.

Cunoștința cuprinde un factor de prevedere, adică posibilitatea întrezăririi rezultatului faptei săvârșite, și un factor de reprezentare, adică cunoașterea legăturilor cauzale dintre fapta și efect, a semnificației lor social – juridice.

Vinovăția se prezintă în dreptul penal sub forma intenției și a culpei. Intenția este directă atunci când autorul prevede rezultatul faptei sale urmărind producerea lui prin săvârșirea ei și indirectă, când prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea procedurii lui.

Culpa cu previziune (numită și prudență) există în situația în care autorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce, iar culpa fără previziune (numită și neglijență) când autorul nu prevede rezultatul faptei sale deși trebuia și putea să-l prevadă.

În dreptul civil vinovăția este denumită generic culpa, nedesemnând o formă a acesteia, ca și în dreptul penal, în vreme ce formele culpei civile sunt dolul (intenția), imprudența și neglijența.

Clasificarea formelor de vinovăție și gradul acestora au o importanță deosebită în determinarea răspunderii juridice și a întinderii sau limitelor ei, întrucât răspunderea pentru fapte neintenționate este mai puțin severă.

Formele răspunderii juridice.

Prin forme sau feluri ale răspunderii juridice se înțeleg moduri de manifestare ale acesteia determinate de diverse criterii cum sunt scopul urmărit, natura faptei ilicite și a normei încălcate, gradul de pericol social al faptei, caracterul sancțiunilor, etc.

Un prim criteriu de clasificare a formelor răspunderii juridice se poate face după scopul urmărit prin declanșarea ei în care sens distingem răspunderea cu caracter reparator și răspunderea cu caracter sancționar sau în terminologia în care răspunderea este echivalența cu sancționarea, avem sancțiuni reparatorii și sancțiuni represive.

În cadrul răspunderii reparatorii se urmărește înlăturarea consecințelor prejudiciate, evaluabile pecuniar, cauzate patrimoniului persoanei fizice sau juridice vătămate prin obligarea autorului faptei la acțiunea de a da sau de a face în beneficiul celui păgubit.

Răspunderea reparatorie poate fi patrimonială (în dreptul civil comercial, financiar, etc.) și materială (în dreptul muncii, cooperatist, etc.).

Răspunderea cu caracter sancționar sau represiv urmărește obligarea autorului încălcării la subordonarea unor consecințe punitive în persoana sa determinate direct de pericolul social al faptei sale ilicite.

La rândul lor, sancțiunile pot fi patrimoniale (amenda, confiscarea, retragerea unei trepte sau gradații de salarizare, penalități de întârziere pentru nelivrarea în termen a unor produse, neplată, la scadența a sumei datorate, etc.) și nepatrimoniale (privative de libertate, disciplinare – mustrare, avertisment – diferite interdicții sau decăderi ca de pildă, interdicția de a se afla într-o localitate, decăderea din drepturile părintești, etc.).

O altă clasificare a răspunderii juridice are în vedere felul raportului juridic generat prin fapta ilicită ce a încălcat o anumită normă de drept, în care sens, în mod teoretic, fiecare ramură de drept determină un gen propriu de răspundere.

Infracțiunile reprezintă încălcările tipice ale dreptului penal. Ele sunt fapte de pericol social săvârșite cu vinovăție prevăzute și sancționate de legea penală (art. 17 Cod Penal). Fiind faptele cu cel mai ridicat pericol social și sancțiunile aplicabile autorilor lor, respectiv pedepsele sunt deosebit de grave, comparativ cu alte sancțiuni juridice, constituind privațiuni de libertate și chiar pedeapsa capitală.

Contravenția este fapta săvârșită cu vinovăție având un pericol social mai redus decât infracțiunea care este prevăzuta și sancționată de lege și de acte normative determinate de ea. De regulă, ea reprezintă principală formă de încălcare a normelor dreptului administrativ. Abaterea disciplinară constituie o încălcare a unei îndatoriri profesionale (de muncă, de serviciu, de ordine anumite atribuții și obligații în cadrul unei colectivități organizate, reunite în cadrul disciplinei muncii, a celei didactice, militare, etc.

Răspunderea patrimonială (civilă) intervine în cazul prejudicierii persoanelor fizice sau juridice fie prin neîmplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale (răspundere civilă contractuală) fie prin săvârșirea unei fapte ilicite cu caracter prejudiciant (delictul civil) față de altul și în afara oricărui raport contractual (răspunderea civilă delictuală sau extracontractuală) cum ar fi, de pildă, distrugerea, degradarea sau însușirea bunului altuia.

Răspunderea materială intervine pentru pagubele cauzate unei organizații, societăți sau instituții de către personalul propriului sau membrii acestora din vina și în legătură cu munca sau activitatea lor profesională.

Datorită scopului lor diferit formele răspunderii reparatorii se pot cumula cu cele ale răspunderii sancționării, de pildă, în cazul restituirii bunului furat. Uneori există chiar posibilitatea cumulării între formele aceluiași gen de răspundere. Astfel, săvârșirea unei infracțiuni determină condamnarea și desfacerea contractului de muncă.

Mai mult, se pot cumula forme ale răspunderii juridice din aceeași ramură de drept cum ar fi, de exemplu repararea prejudiciului cauzat la locul de muncă cu aplicarea unei sancțiuni disciplinare.

Asemenea cumulări sunt posibile, în primul rând datorită scopului diferit al răspunderilor declanșate, respectiv reparatorii și sancționatorii.

În al doilea rând cumulul sancțiunilor este posibil și din cauza gradelor de pericol social diferit al unor fapte la nivel social și la nivel de colectivitate.

De pildă, respectarea cerințelor de calitate sau de igiena sanitară la un produs este o abatere disciplinară la locul de muncă și contravenție pentru organul de inspecție și control din afara unității.

În al treilea rând în cadrul aceleași ramuri de drept se pot cumula atât răspunderi diferite ca scop cum sunt cele reparatorii și cele sancționatorii, de pildă răspunderea materială și cea disciplinară pentru paguba produsă la locul de muncă, dar chiar și răspunderi patrimoniale sau materiale de genul despăgubirilor și imputațiilor cu sancțiuni având tot un conținut pecuniar de tipul penalităților, amenzilor, complet distincte ca finalitate de reparația prejudiciului propriu-zis.

Uneori aceeași formă a răspunderii are mai multe categorii distincte, de pildă răspunderea penală cuprinde, printre altele, amenda penală, închisoare și pedeapsa capitală, ca sancțiuni principale, interzicerea unor drepturi, degradarea militară, confiscarea averii ca pedepse complimentare sau răspunderea disciplinară cuprinde sancțiuni morale (avertisment, mustrare) și materiale (retrogradare, retragerea unor gradații sau trepte de salarizare).

Cauzele care înlătură caracterul contraventional al faptei și răspunderea contravențională

O faptă concreta, săvârșită de către o persoană, are caracter contravențional când prezintă trăsăturile esențiale cerute de legea-cadru a contravenților și întrunește condițiile pentru a fi încadrată în dispozițiile actului normativ care stabilește conținutul faptelor ce constituie contravenție.

Caracterul contravențional este determinat în primul rând de prezența trăsăturilor esențiale prevăzute in art. 1, din Ordonanța de Guvern nr. 2/12.07.2001-(actualizată)-privind regimul juridic al contravențiilor.

Lipsa oricărei dintre aceste trăsături esențiale exclude existența caracterului contravențional al faptei și, pe cale de consecință, exclude și răspunderea contravențională în acel caz concret.

Înainte de stabili care sunt cauzele care înlătură caracterul contraventional al faptei și răspunderea contravențională, trebuie să avem în vedere care sunt măsurile răsunderii juridice.

Deși răspunderea juridică cunoaște o multitudine de forme ea are totuși un fond comun de reguli aplicabile acestei diversități numite principii ale răspunderii și care se afla în strânsă legătură cu unele principii fundamentale ale dreptului cât și cu principii ale unor ramuri de drept, după cum urmează :

– Principiul legalității răspunderii – constă în aceea că răspunderea juridică nu poate opera decât în condițiile sau în cazurile prevăzute de lege, în formă și limitele stabilite de această, conform unei anumite proceduri desfășurate de organe special învestite în acest sens.

Dacă ar fi să ne limităm doar la răspunderea penală această regulă enunțată își găsește expresia în principiile legalității, incriminării, adică a consacrării numai prin lege a faptelor infracționale și în legalitatea pedepsei, adică a aplicării numai a sancțiunii cuprinse în normele juridice.

– Principiul răspunderii pentru fapta săvârșită cu vinovăție are la bază concepția juridică a răspunderii subiective conform căreia autorul faptei răspunde numai atunci când și-a dat seama sau trebuia să-și dea seama de rezultatele faptei sale și de semnificațiile ei social-juridice periculoase, fiind sancționat pentru comportamentul sau antisocial.

Fără vinovăție nu există răspundere juridică, chiar dacă sunt întrunite toate celelalte condiții de bază, iar această trebuie de cele mai multe ori dovedita ca, de pildă în dreptul penal unde operează prezumția nevinovăției învinuitului sau inculpatului ceea ce obliga organele de stat la dovedirea ei, fiind cu totul excepțională și limitată prezumția de vinovăție ca, de pildă în cazul părinților pentru faptele copiilor minori, dar și în această ipoteza prezumția poate fi combătută, înlăturată.

– Principiul răspunderi personale conform căruia răspunderea revine numai celui efectiv vinovat de comiterea faptei ilicite, regulă cu caracter absolut în cazul formelor sancționării sau represive datorită pericolului social al conduitei ce incubă atitudinea represiva a societății.

În cazul răspunderii reparatorii există, uneori în condițiile legii, și răspunderea pentru fapta altuia cu caracter limitat dar posibil de înlăturat (răspunderea părinților pentru

copiii minori a persoanei juridice pentru faptele membrilor) sau răspunderea solidară ori împreună cu alții.

– Principiul unicității răspunderii conform căruia pentru fapta ilicită există o singură răspundere sau nu se poate aplică decât o singură sancțiune și nu mai multe (“non bis in idem”) având aceeași natură juridică ca și norma încălcată. Excepție fac cazurile de cumul deja prezentate și care derivă din scopurile diferite ale răspunderii.

– Principiul justeței sau proporționalității răspunderii în conformitate cu care se impune corelarea răspunderii sau a pericolului ei social sau a întinderii pagubei, a formei de vinovăție cu care a fost săvârșită, printr-o corectă și concretă individualitate sau proporționalizare, ca de pildă a sancțiunii sau pedepsei penale unde se ține seamă de toate împrejurările legate de comiterea faptei, de circumstanțele atenuante sau agravate ca și de persoana făptuitorului etc.

– Principiul umanismului răspunderii în conformitate cu care sancțiunea aplicată și constrângerea exercitată au un rol reeducativ și de reintegrare socială netrebuind să provoace suferințe inutile celui sancționat și să nu-i înjosească demnitatea și personalitatea.

– Principiul perseverenței prin răspundere conform căruia sancțiunea are rolul de a prevenii atât pe cel vinovat cât și pe alții de a mai săvârși în viitor alte fapte sau fapte de același gen în care sens există o prevenție specială și una generală prin răspunderea declanșată.

– Principiul celerității sau operativității tragerii la răspundere în bază căruia momentul aplicării sancțiunii, reprezentând reacția socială, trebuie să fie cât mai aproape de cel al comiterii faptei, fără amânări sau tergiversări deosebite și necesare soluționării cauzei, pentru ca rezonanța socială a sancțiunii să fie maximă eliminând starea de insecuritate din raporturile sociale și neîncrederea în drept, sporind, astfel, efectul preventiv al aplicării acestuia.

  Cauze care exclud caracterul ilicit al faptei si cauze care inlătură răspunderea juridică.

Deși pot fi întrunite formal toate condițiile necesare răspunderii juridice totuși legea prevede unele cauze sau împrejurări care prin existența lor, chiar singulară, exclud caracterul ilicit al faptei și implicit, înlătură răspunderea juridică, precum și cauze care, fără a exclude acest caracter, contribuie numai la înlăturarea răspunderii.

În conformitate cu art. 11, din Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilității, beției involuntare complete, erorii de fapt, precum și infirmității, dacă are legatură cu fapta săvârșită.

Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.

În prima categorie intră (art. 44-51 Cod Penal) :

legitima apărare ;

starea de necesitate ;

constrângerea fizică și constrângerea morală ;

cazul fortuit ;

iresponsabilitatea ;

beția (involuntară) ;

minoritatea făptuitorului ;

eroarea .

De fapt situații în care, deși există o faptă ilicită, rezultat periculos, raport de cauzalitate și subiect, lipsește vinovăția autorului.

Legitima apărare reprezintă situația în care fapta este săvârșită pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și însușit îndreptat împotriva autorului aflat în această stare a

altuia sau împotriva unui interes public și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, ale altora ori interesul public.

Starea de necesitate reprezintă situația în care fapta este săvârșită pentru a salva de la un pericol iminent, care nu poate fi astfel înlăturat, viață, integritatea corporală sau sănătatea autorului aflat în această situație, ale altuia sau un bun important ori al altuia sau un interes public.

Constrângerea fizica este împrejurarea în care fapta a fost săvârșită din cauza unei violente căreia făptuitorul nu i-a putut rezista. De asemenea, nu reprezintă o fapta ilicită nici cea săvârșită din cauza unei constrângeri morale exercitată prin amenințarea cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori al altuia și care nu poate fi înlăturat în alt mod.

Cazul fortuit este situația al cărei rezultat este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzuta. Iresponsabilitatea reprezintă situația în care autorul în momentul săvârșirii faptei, e din cauza alienației mintale, fie din alte cauze, nu putea să-și dea seamă de acțiunile sau inacțiunile sale, ori nu putea fi stăpân pe ele.

Beția (involuntară) reprezintă acea stare în care fapta este săvârșită de autor care în acel moment se găsea datorită unei împrejurări independente de voința lui, în stare de beție completă produsă de alcool sau alte substanțe.

Minoritatea făptuitorului este situația în care fapta este comisă de un minor care la dată săvârșirii ei nu îndeplinea condițiile legale pentru a răspunde penal. În dreptul civil însă susținătorii legali, părinții, răspund pentru pagubele produse de copiii lor minori aflați sub supravegherea lor.

Eroarea de fapt reprezintă situația în care autorul faptei în momentul săvârșirii ei nu cunoștea existența unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul ilicit al faptei. Necunoașterea sau cunoașterea greșita a legii nu înlătura caracterul ilicit al faptei.

Exercitarea unui drept potrivit destinației sale economico – sociale recunoscuta de lege dacă prin această se aduce atingere dreptului subiectiv al altuia se consideră a fi o altă împrejurare de excludere a caracterului ilicit al faptei și de înlăturare a răspunderii.

O a doua categorie de cauze cuprinde împrejurări care fără a exclude caracterul ilicit al faptei înlătura fie răspunderea juridică, deci acele consecințe care ar trebui suportate de autorul faptei ilicite, fie înlătură executarea măsurilor (de constrângere) derivând din răspunderea juridică deja determinată.

Amnistia este actul de clementa care înlătura răspunderea penală pentru fapta săvârșită, iar dacă intervine după condamnare înlătura și executarea pedepsei pronunțate. Prescripția înlătură răspunderea juridică iar în materie penală poate înlătura, după caz, și executarea pedepsei sau numai a acesteia, după cum în materie civilă poate conduce și la pierderea caracterului executoriu al hotărârii judecătorești ce stabilește răspunderea.

Grațierea este actul de clementa care înlătura, în total sau în parte numai executarea pedepsei ori comutarea acesteia în alta mai ușoară.

În dreptul penal se mai cunosc și alte cauze care înlătura răspunderea juridică cum ar fi, de pildă, lipsa plângerii a părții vătămate în materia infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unui astfel ce act de sesizare a organului competent, precum și împăcarea părților sau retragerea plângerii prealabile.

Cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei sunt acele împrejurări, stări ori situații, a căror existență în timpul săvârșiri faptei, fac ca realizarea eficientă a vreuneaia din trăsăturile esențiale să devină imposibilă. Aceste împrejurări sunt cele pe care le-am enumerat mai sus.Toate acestea sunt cauze care înlătură caracterul penal al faptei și ele se studiează în detaliu la dreptul penal.

Nu este mai putin adevărat însă aceste împrejurări au relevanță și pe planul dreptului administrativ, în mod special în materia abaterilor contravenționale și răspunderii contravenționale, care se studiează la granițe cu ilicitul penal.

Cum aceste împrejurări înlătură caracterul penal al faptei, deci a unor fapte dintre cele mai grave, cu atât mai mult ele vor înlătura și caracterul contravențional al acelor fapte care, din punct de vedere al pericolului social, se situează așa cum am văzut, sub cel al infracțiunilor.

1.3. Sancțiunile contravenționale.

Persoanei fizice sau juridice care a săvârșit o contravenție i se poate aplica, în condițiile prescrise de actul normativ care o califică drept contravenție, una din sancțiunile prevăzute la art. 5, din Ordonanța de Guvern nr. 2/12.072001-(actualizată)-privind regimul juridic al contravențiilor.

În conformitate cu art. 5, din Ordonanța de Guvern nr. 2/12.072001-(actualizată)-privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunile contravenționale pot fi de două feluri și anume :

– sancțiunile contravenționale principale ;

– sancțiunile contravenționale complementare.

Sancțiunile contravenționale principale sunt :

avertismentul ;

amenda contravențională ;

prestarea unei activități în folosul comunității;

Sancțiunile contravenționale complementare sunt :

confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții;

suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități ;

închiderea unității;

blocarea contului bancar;

suspendarea activitatii agentului economic;

retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni ori pentru activități de comerț exterior, temporar sau definitiv;

desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială.

Prin legi speciale se pot stabili și alte sancțiuni principale sau complementare. Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei. Pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare.

În mod suplimentar,atunci când legea prevede, se poate aplica și sancțiunea confiscării. În toate cazurile de aplicare a sancțiunilor se are în vedere gradul concret de pericol social al faptei săvârșite și se urmărește asigurarea rolului preventiv și educativ al sancțiunii, precum și acel reparator al daunelor produse.

Sancțiuniule avertismentului și amenzii sunt sancțiunile prevăzute de dreptul comun în materie, adică de Ordonanța de Guvern nr. 2/12.072001(actualizată)-privind regimul juridic al contravențiilor.

În principiu, așa cum am mai precizat și cu alt prilej, sancțiunile se aplică numai persoanelor fizice care au săvârșit contravenții.

În mod excepțional, sancțiunile pot fi aplicate și persoanelor juridice, dar numai dacă acestea se prevede în mod expres prin lege.

Totodată, legea prevede că amenziile aplicate persoanelor juridice vor fi imputate de acestea persoanelor fizice vinovate și, în anumite condiții conducătorului persoanei juridice.

În conformitate cu art. 6, din Ordonanța de Guvern nr. 2/12.072001-(actualizată)-privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea contravențională principală este ,,avertismentul,, și ,,amenda contravențională,, care se pot aplica oricărui contravenient persoană fizică sau juridică.

Altă sancțiune sancțiunea contravențională principală este ,,Prestarea unei activități în folosul comunității,, care se poate aplica numai contravenienților persoane fizice.

O asemenea soluție se impune ca urmare a faptului că persoana juridică acționează prin salariații săi și, în primul rând prin acei salariați care constituie organul de conducere al persoanei juridice. Obligațiile salariațiilor sunt stabilite prin diverse acte normative, regulamentele interne pe instituții, statute, contracte de muncă, contracte colective de muncă sau însărcinări scrise, anume date acestora de către conducerea persoanei juridice.

Este normal ca, în anumite condiții, atunci când salariații nu-și îndeplinesc unele din aceste obligații, să fie sancționați contravențional.

Aplicarea amenziilor contravenționale persoanelor juridice si plata acestora înseamnă, pratic, diminuarea patrimoniului lor cu echivalentul amenzii care se platește și de aceea este firesc ca paguba suferită de persoana juridică din pricina salariațiilor săi, să fie recuperate de la aceștia, indiferent dacă ei sunt simpli salariați sau însuși conducătorul persoanei juridice.

Avertismentul este sancțiunea cea mai ușoară care se poate aplica în cazul săvârșirii unei contravenții. Prin avertisment se atrage atenția contravenientului, persoană fizică sau juridica, asupra pericolului faptei săvârsite și i se recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.

Deci avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Această sancțiune se aplică în cazurile în care fapta contravențională are un grad redus de pereicol social și se apreciează că cel care a săvârșit-o nu o va mai repeta pe viitor. Actul normativ prevede că, sancțiunea avertismentului se poate aplica, chiar dacă actul normativ nu prevede această sancțiune.

La aplicarea acestei sancțiuni, organul care are acest drept va avea în vedere persoana contravenientului, împrejurările în care s-a săvârșit fapta, regretul pe care îl manifestă, angajamentul solemn al acesteia că nu va mai repeta abaterea etc.

În ce privește forma în care se aplică această sancțiune, ea poate fi scrisă sau orală. Asfel, potrivit dispozitiilotr art. 7, din Ordonanța de Guvern nr. 2/12.072001-(actualizată)-privind regimul juridic al contravențiilor, ,,avertismentul,, constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.

Avertismentul se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Se precizează că, avertismentul se adresează oral ori de câte ori contravenientul este prezent la constatarea contravenției și sancțiunea este aplicată de agentul constatator. În celelalte cazuri, avertismentul se socoteste executat prin comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției cu rezoluția corespunzatoare. În ambele forme, scrise sau orală, avertismentul are un pronunțat caracter educativ și dă posibilitatea făptuitorului să se îndrepte, să nu mai încalce legea.

Faptul că actul normativ prevede că, sancțiunea avertismentului, se poate aplica chiar dacă actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune nu înseamnă că se renunța la principiul legalității sancțiunii ci dimpotrivă, acest principiu este întărit prin această prevedere, întrucât, nu se poate concepe săvârșirea unei contravenții fără ca făptuitorul să rămână nesancționat, bineînțeles cu excepția cazurilor când suntem în prezența vreunei cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei și care, pe cale de consecința, exclude și răspunderea contravențională.

Amenda contravenționala este sancțiunea care se aplică pentru fapte, acțiuni sau inacțiuni, cu un grad de pericol social mai mare decât cele pentru care se aplică sancțiunea avertismentului.

Precizarea caracterului contravențional al amenzii este necesară întrucât sancțiunea amenzii poate fi și de natură penală, care se aplică în cazul săvârșirii unor infracțiuni.Amenda contravențională privește numai o abatere contravențională.

Ea constă într-o sumă de bani pe care cel care a săvârșit fapta contravențională este obligat să o plătească la bugetul statului.

Amenda contravențională este una din principalele sancțiuni și e mai des întâlnită, întrucât ea permite o individualizare mai lesnicioasă, o adaptare a ei la fapta concretă, la vinovăția și situația făptuitorului.

Când legea sau un alt act normativ prevede posibilitatea aplicării unei sancțiuni îi stabilește, totodată limitele minime și maxime, amenda stabilită pentru o faptă contravențională concretă neputând fi în afara limitelor stabilite. Limitele minime și maxime generale sunt diferențiate în raport de organul competent să emită actul normativ de stabire și sancționare a contravențiilor.

Astfel potrivit dispozițiilor art. 8, din Ordonanța de Guvern nr. 2/12.07.2001(actualizată)-privind regimul juridic al contravențiilor, ,,Amenda contravenționala,, are caracter administrativ.

Limita minimă a amenzii contraventionale este de 25 lei Ron, iar limita maximă nu poate depăși :

– 100.000 lei Ron, în cazul contravențiilor stabilite prin lege și ordonanță ;

– 50000 lei Ron, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale Guvernului;

– 5000 lei Ron, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor județene ori ale Consiliului General al Municipiului București ;

– 2500 lei Ron, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și ale sectoarelor municipiului București.

Sumele provenite din amenzile aplicate în conformitate cu legislația în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepția celor aplicate, potrivit legii, de către autoritățile administrației publice locale și amenzilor privind circulația pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale.

Amenzii contravenționale nu i se pot aplica, prin analogie, dispozițiile Codului penal, referitoare la circumstanțele atenuante sau agravante, adica ea nu poate fi scăzută sub minimul prevăzut de lege pe motiv de circumstanțe atenuante sau majorată peste limita maximă prevăzută de lege, în cazul circumstanțelor agravante. Pentru contravențiile săvârșite de minorii care au împlinit 14 ani, minimul și maximul amenzii stabilite în actul normativ pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate.

Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

Activitatea de executare silită a sumelor reprezentând amenzi contravenționale, aplicate persoanelor fizice va fi realizată, de la 1 ianuarie 2006, de organele de specialitate din cadrul unităților administrative-teritoriale în a căror rază domiciliază contravenientul.

Astfel, începând cu 01.01.2006, sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice în conformitate cu legislația în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepția celor aplicate, potrivit legii, de către autoritățile administrației publice locale și amenzilor privind circulația pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale.

De la aceeași dată, sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu legislația în vigoare se fac venit integral la bugetele locale.

Pentru amenzile contravenționale aplicate persoanelor fizice și neîncasate până la data de 1 ianuarie 2006, procedurile de realizare a acestor creanțe, aflate în derulare la această dată, vor fi continuate de organele de specialitate din cadrul unităților administrativ-teritoriale, care se subroga în drepturile și obligațiile Ministerului Finanțelor Publice-Agentia Națională de Administrare Fiscală și unităților sale subordonate, în calitate de creditori fiscali și le succeed în drept în această calitate, actele îndeplinite anterior rămânând valabile.

Sumele neîncasate până la 01.01.2006, reprezentând amenzi contravenționale aplicate persoanelor fizice se fac venit integral la bugetul local al unității administrative-teritoriale în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul.

În prezent, această activitate revine Ministerului Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscala și unitățile sale subordonate. Proiectul de Lege stabilește de asemenea destinația sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice sau juridice.

Faptele săvârșite de minori sub 14 ani, nu constituie contravenție, iar în cazul minorilor de peste 14 ani, pentru contravenția săvârșită, minimul și maximul amenzii se reduce la jumătate față de cuantumul prevăzut de actul normativ respectiv.

Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sancționat cu prestarea unei activități în folosul comunității.

Cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei se constată numai de instanța de judecată.

Prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore. Sancțiunea de prestarea unei activități în folosul comunității, se stabilește alternativ cu amendă.

O sancțiune contravențională complementara este confiscarea, care poate însoți una din celelalte sancțiuni contravenționale principale.

Potrivit legii, sunt supuse confiscării, dacă aceasta este prevăzută expres de actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției, următoarele bunuri :

– cele produse prin contravenție (ex : alimente, băuturi sau medicamente falsificate, produse cu marca de fabrică imitate, sumele dobândite din vânzarea acestor bunuri).

– cele care au servit la săvârșirea contravenției, dacă sunt ale contravenientului.

Confiscarea acestor bunuri este necesară întrucât lăsarea lor pe mai departe asupra făptuitorului prezintă riscul că aceasta să le folosească și la săvârșirea altor contravenții, ori asemenea lucruri prezintă o stare de pericol prin ele însele.

– cele dobândite prin săvârșirea contravenției, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate. Sunt asimilate acestei categorii de bunuri și sumele de bani provenite din vânzarea lucrărilor care au fost dobândite prin contravenție ;

– bunurile a căror deținere sau circulație este interzisă.

În această ultimă ipoteză, starea de pericol este prezumată de lege, lucrurile fiind vătămătoare și periculoase prin natura lor și tocmai din această cauză legea interzice deținerea sau circulația lor.

În toate cazurile bunurile confiscate trec în propietatea statului. Se mai poate preciza faptul că unele acte normative prevăd în mod expres confiscarea bunurilor rezultate din contravenție, altele nu conțin o asemenea prevedere, ori confiscarea este facultativă.

De exemplu, nu se confiscă banii caștigați din săvârșirea contravenției de apelare la mila publicului, întrucât această măsură se aplică numai atunci când legea o prevede în mod expres.

Atunci când fapta contravențională a produs unele pagube materiale, sancțiunile aplicate pot fi însoțite și de măsura reparării prejudiciului produs.

Despăgubirea se calculează pe baza tarifelor pe care le cuprind însăși actele, normative de stabilire și sancționare a contravențiilor. Dacă acestea acte nu cuprind prevederi în acest se vor aplica prevederile dreptului comun.

Într-o serie de acte normative,mai vechi sau mai noi, sunt prevăzute și alte sancțiuni administrative care se aplică în unele sectoare și domenii de activitate.

Astfel, în domeniul circulației pe drumurile publice, se poate aplica, pentru săvârșirea anumitor contravenții, sancțiunea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehiculul pe o anumită perioadă sau, în alte situații, anularea permisului de conducere.

În domeniul comercial și al alimentației publice și, în general, ori de câte ori se prestează un serviciu pe baza unei autorizații prealabile, se poate aplica și sancțiunea retragerii autorizației de funcționare, sau suspendării ori opririi activității (pe o anumită perioadă) a întregii unități, a unei secții sau a unor instalații.

În domeniul construcțiilor, se poate aplica sancțiunea opririi executării lucrărilor sau desființarea construcțiilor realizate fără autoriozația prevăzută de lege sau cu nerespectarea prevederilor acesteia.

Unele acte normative prevăd și măsura sechestrului, reținerii sau blocării, ca sancțiune administrativă, având caracterul unei măsuri de siguranță.

H.G. nr. 984/2005-privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare prevede ca obiectele și materialele care au servit la săvârșirea contravențiilor, precum și cele produse prin contravenții sunt supuse sechestrării sau confiscării, urmând a fi conservate, valorificate sau distruse, după caz, potrivit legii.

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac prin proces-verbal încheiat de către inspectorii poliției sanitare veterinare care acționează pe tot teritoriul țării sau județului și de către medicii veterinari care au atribuții de inspectori ai poliției sanitare veterinare.

Sancțiunea interzicerii dreptului de a produce, prelucra, depozita, transporta și valorifica produse și subproduse de origine animală, indigene sau din import, se aplică de către directorul Direcției sanitare veterinare județene sau a municipiului București.

În situația, în care fapta a fost urmărită ca infracțiune și ulterior s-a stabilit ca ea constituie contravenție, prescripția aplicării sancțiunii se suspendă pe timpul cât pricina s-a aflat în fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului de 3 luni.

De exemplu, în cazul în care pentru o faptă care constituie contravenție, la normele de protecția muncii, a fost sesizat de organul de urmărire penală, iar ulterior s-a constatat că fapta nu întrunește elementele unei infracțiuni contra protecției muncii, cursul termenului de prescripție pentru aplicarea sancțiunii contravenționale este suspendată pe tot timpul cât pricina s-a aflat în fața oraganelor de urmărire penală sau a instanței penale de judecată.

Prescripția operează totuși dacă sancțiunea nu a fost aplicată în termen de 1 an de la data săvârșirii faptei.

CAPITOLUL II

CONSTATAREA ȘI APLICAREA

SANCȚIUNILOR CONTRAVENȚIONALE

2.1. Constatarea contravenților și aplicarea acestora.

Constatarea contravenției este prima acțiune care declanșează răspunderea contravențională. Constatarea se face în scris, printr-un proces-verbal, care se încheie de organul sau persoana împuternicită în acest sens.

Contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori.

Potrivit art. 15, din Ordonanța de Guvern nr. 2/12.07.2001(actualizată)-privind regimul juridic al contravențiilor, procesul verbal se încheie de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționeaza contravenția.

Pot fi agenți constatatori :

– primarii ;

– ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, special abilități ;

– persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și de alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinti ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București ;

– precum și de alte persoane prevăzute în legi speciale.

Ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de Interne, constată contravenții privind : apărarea ordinii publice; circulația pe drumurile publice, regulile generale de comerț, vânzarea, circulația și transportul produselor alimentare și nealimentare, țigărilor și băuturilor alcoolice alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.

În afara acestor persoane, există însă altele care dețin unele funcții în virtutea cărora au și abilitatea constatării contravențiilor în diferite domenii de activitate, indiferent de natura actului care stabilește și sancționează contravențiile.

Primarul constată contravențiile stabilite prin acte normative emise de autoritățiile administrației publice locale, precum și contravențiile prevăzute în acte normative care se referă la aparărea ordinii publice, regulile generale de comerț, pescuitul, vânatul, prevenirea și combaterea epidemiilor și epizootiilor, întreținerea drumurilor nationale și locale, a podurilor și accesoriilor acestora, executarea lucrărilor edilitare, regimul construcțiilor, folosirea fondului locativ de stat, ocrotirea lucrărilor de îmbunătățiri funciare, a lucrărilor de gospodărire a apelor, contravențiile silvice, etc.

Potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991-pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în orașe municipii și în sectoarele municipiului București, contravențiile se constată și de către alte persoane împuternicite prin decizia autorității administrației publice locale.

Ofițerii și subofițerii de poliție constată contravențiile la dispozițiile legale privind; apărarea ordinii publice și celelalte sectoare de activitate care intră în atribuțiile poliției, regulile generale de comerț, pescuitul, vânatul, întreținerea drumurilor naționale și locale, a podurilor și accesorilor acestora și regimul construcțiilor.

Prin actele normative de stabilire și sancționare a contravențiilor pot fi prevăzute și alte persoane care constată contravențiile în domeniile menționate mai sus, precum și alte contravenții care se constată de primar sau ofițerii și subofițerii de poliție.

În cazul contravenienților cetățenilor străini, persoane fără cetățenie sau cetățeni români cu domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse și următoarele date: seria și numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent.

Cât privește contravențiile săvârșite de salariați la locul de muncă ,,legea prevede că acestea se constată de către șefii de servicii sau secții ori asimilați acestora, anume împuterniciți de conducerea unității.Împuternicirea constituie o condiție esențială pentru exercitarea, în limitele legii, a atributilor privind constatarea contravențiilor și aceasta se realizează printr-un act administrativ scris în care aceste personae sunt nominalizate.

Sunt necesare două precizări : – calificarea noțiunii de loc de muncă și a celei de asimilati șefilor de servicii și secții.

Prin loc de muncă se înțelege suprafața de teren și încăperile pe care le deține unitatea din care face parte făptuitorul și chiar locul unde se află în afara acesteia, când prestează o muncă încredințată de conducerea unității.

Fapta poate fi săvârșită la locul de muncă nu numai în timpul programului de munca ci și în afara acestuia sau într-o perioadă când salariatul unității respective nu prestează efectiv munca întrucât se afla în concediu, sau pentru alt motiv.

În ceea ce privește noțiunea de asimilați șefilor de servicii și secții, aceștia sunt acei salariați ,persoane fizice, care au o încadrare în statul de funcții și îndeplinesc atribuții de serviciu, asemănătoare celor cu atribuțiile șefilor de serviciu sau secții.

Această categorie de persoane, șefii de servicii sau secții, ori asimilați acestora, își exercită dreptul de a constata numai contravențiile săvârșite la locul de muncă de către salariații aflați în subordinea lor directă sau indirectă.

Lipsa uneia din aceste condiții conduce la nulitatea procesului verbal de constatare.

În situația în care una sau mai multe contravenții săvârșite de o singură persoană nu sunt de competența aceluiași agent constatator, cel care va încheia procesul verbal îl va încheia numai pentru faptele care intră în competența sa, urmând ca pentru celelalte fapte să sesizeze organul competent, punându-i la dispoziție toate datele necesare.

Procesul verbal de constatare a contraventiei trebuie sa cuprinda :

– data și locul unde s-a încheiat ;

– numele, prenumele,calitatea celui care îl încheie si institutia din care face parte agentul constatator ;

-date personale numele, prenumele, domiciliul si CNP al contravenientului ;

– numărul și seria actului de identitate al acestuia, cu menționarea organului care l-a emis ;

– descrierea faptei ce constituie contravenție, cu indicarea datei și orei când a fost săvârșită, precum și cu arătare tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații acesteia și la evaluarea eventualelor pagube produse ;

– indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția ;

– mențiunea că făptuitorul poate achita, în termen de 48 de ore, jumătate din minimul amenzii.

-termenul de exercitare a căi de atac și organul la care se depune plângerea

-obiectiunile contravenientuluicu privire la conținutul procesului verbal.

În cazul în care contravenientul este minor, procesul verbal va cuprinde și numele, prenumele și domiciliul părinților sau al tutorelui. Necesitatea acestei mențiuni este determinată de răspunderea pe care părinții și tutorii o au în legătură cu creșterea și educarea minorilor, precum și necesitatea că aceștia să fie obligați la plata despăgubirilor pentru fapta contravențională a minorilor, care au produs pagube materiale.

Lipsa din procesul verbal a mențiunilor privind numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia sau semnătura agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal.Nulitatea se constata și din oficiu.

Agentul constatator consemnează în procesul verbal, la cererea contravenientului, eventualele obiecții ale acestuia cu privire la conținutul procesului verbal și mijloacele de probă de care înțelege să se servească în cauză.

Prosesul verbal de constatare a contravenției se încheie în formă scrisă întrucât numai în acest fel se poate cunoaște situația de fapt a abaterii săvârșite, iar pe de altă parte, procesul verbal constituie unicul act doveditor în fața organelor de aplicare a sancțiunii, de rezolvare a plângerii ori executare a săvârșirii contravenției și a consecințelor ce decurg din acesta (despăgubiri, confiscarea unor bunuri etc), precum și pentru a se verifica de către organele competente legalitatea încheierii acestuia.

De la obligativitatea încheierii în forma scrisă a procesului verbal, se exceptează situația în care făptuitorul achită pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzi, iar prin fapta săvârșită nu s-au cauzat pagube și nu sunt bunuri supuse confiscării. În această situație plata amenzii se face contra chitanță.

Se mai poate preciza faptul că aceste persoane, au dreptul să constatate și contravențiile săvârșite în incinta unității de către cei ce nu sunt angajații acesteia, dar pătrund în incinta unității, unde săvârșesc contravenții. În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare.

Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.

Pe baza practicii judiciare în materie de contravenție, se mai pot preciza următoarele :

– nu este valabil procesul verbal de constatare a contravenției prin care agentul instrumentator nu a constatat în mod nemijlocit contravenția și l-a încheiat la o dată ulterioară săvârșirii faptei, pe baza unor probe sau informații culese mai târziu;

– încadrarea greșită a faptei atrage nulitatea relativă a procesului verbal;

– neindicarea în procesul verbal de constatare a contravenției a datei comiterii contravenției atrage nulitatea acestuia.

În vederea încheierii procesului verbal, contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cererea acestuia, actul de identitate, iar pentru determinarea locului său de muncă, și alte acte pe care le are asupra sa.

Pentru legitimarea contravenientului, agentul constatator poate apela, în caz de nevoie, la ofițerii și subofițerii de poliție, care sunt obligați să-i acorde sprijin.

De reținut este faptul că, în asemenea situații, organul de poliție poate sancționa refuzul de a prezenta actul de identitate sau de a da relații pentru stabilirea identității făptuitorului, ca o contravenție de sine statoare.

În cazul în care făptuitorul nu posedă asupra sa niciun act de identitate, pe baza explicațiilor sale verbale se vor lua datele necesare pentru legitimarea provizorie a acestuia de la persoanele care îl cunosc, dacă este posibil, sau se vor cere relații telefonice de la organele competente de la locul său de munca.

Pentru făptuitorii care au săvârșit contravenții mai grave, cum sunt unele din cele prevăzute de Legea nr. 61/1991- pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, este imposibilă stabilirea identității sau domiciliului acestora, contravenienții vor fi conduși de organul competent înaintea instanței de judecată, dacă există temere de dispariție sau, dacă fiind lăsați liberi, prezintă pericol pentru ordinea publică. În situația în care această măsură nu este posibilă, organul de poliție îl poate reține pe contravenient, pe baza unui proces verbal motivat, cel mult 24 de ore de la constatarea contravenției, după care acesta va fi înaintat instanței de judecată.

Procesul verbal se semnează pe fiecare pagină de cel care l-a încheiat și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu este de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiunea despre aceste împrejurări, care trebuie să fie adeverite de cel mult un martor. Procesul verbal, în acest caz, va cuprinde și numele, prenumele și domiciliul martorului, numărul și data actului său de identitate cu mențiunea organului care l-a emis, precum și semnatura martorului.

În lipsa de martori, agentul constator, va arata în procesul verbal din ce cauză acesta a fost încheiat astfel. Lipsa semnăturii agentului constatator pe procesul verbal de constatare a contravenției este sancționată cu nulitatea procesului verbal care poate fi constatată și din oficiu.

Refuzul contravenientului de a semna procesul verbal ca și lipsa semnăturii sale nu au nici o influență asupra forței probantea a actului respectiv.

Odată ce contravenientul a recunoscut săvârșirea contravenției cu ocazia procesului verbal pe care l-a și semnat nu mai poate face dovada în instanță că nu a săvârșit fapta.

După încheierea procesului verbal de constatare a contravenției nu se mai pot face adăugiri sau schimbări. În cazul în care ar fi totuși nevoie de acestea, ele vor fi prezentate pe o pagina anexă, care va fi semnată de agentul constatator. De asemenea, vor fi anexate la procesul verbal și orice alte documente în legatură cu constatarea contravenției.

Cel de-al doilea moment în materia răspunderii contravenționale care urmează după constatare contravenției este cel al aplicării sancțiunii.

De regula, agentul constatator al contraventiei este si cel care aplica sanctiunea, daca actul normativ de stabilire si sanctionarea a contraventilor nu prevede altfel.

Dacă agentul constatator nu este competent să aplice sancțiunea (fiind vorba, de pildă, de sancțiunea închisorii contravenționale) atunci procesul verbal de constatare a contravenției se trimite organului competent să aplice sancțiunea, în cazul menționat în instanța de judecată.

Pentru realizarea rolului lor educativ și preventiv, sancțiunile care se aplică persoanelor care au săvârșit contravenții trebuie să fie legale si just individualizate.

Acesta înseamnă că nu se poate aplica decât una din sancțiunile prevăzute de lege, sau de celelalte acte normative, în limitele prescrise de lege pentru fiecare contravenție și ținând cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta (modul în care a fost concepută, numărul faptelor săvârșite, alegerea locului și timpului favorabil, a instrumentelor potrivite pentru săvârșirea faptei) și datele referitoare la persoana contravenientului (starea sa materiala, gradul de instruire profesională și de cultură, mediul din care provine, ocupația, conduita la locul de muncă, în societate și familie), întinderea pagubei etc.

Desigur că trebuie avut în vedere dacă există sau nu vreuna din clauzele care înlatură caracterul contravențional al faptei, întrucât în prezența unei asemenea cauze nu se mai aplică nici sancțiunea contravențională.

Se mai poate preciza că în materia răspunderii contravenționale, agentul care aplică sancțiunea face o individualizare a acesteia și nu o aplicare a circumstanțelor atenuante sau agravante în materie, așa cum se procedează în dreptul penal.

Recunoașterea acestor circumstanțe este inadmisibilă în materia dreptului administrativ.

În dreptul administrativ individualizarea sancțiunii, se face numai între limitele minime și maxime prevăzute în actul normativ, în timp ce în dreptul penal individualizarea pedepsei poate să conducă la depășirea limitelor speciale prevăzute pentru fapta respectivă.

Organul competent să aplice sancțiunea contravențională, va stabili dacă există tarife de evaluare a pagubei și despăgubire și, dacă este cazul, va aplica și sancțiunea complementară a confiscării. Dacă nu există tarife de evaluare a pagubei, persoana vătămată se poate adresa instanței de judecată, potrivit dreptului comun, în termen de 3 ani dacă contravenientul este persoană fizică și de 18 luni, dacă persoana vătămată sunt persoane juridice.

Ori de câte ori agentul constatator ia și măsura confiscării unor bunuri el are obligația să consemneze în procesul verbal aceste bunuri, descriindu-le detaliat pe fiecare pentru a putea face ușor identificate și a preveni o eventuală înlocuire a lor până la soluționarea cauzei.

Totodată, agentul constatator va lua și măsura conservării bunurilor confiscate, sau de valorificare a lor, dacă acestea nu rezistă un timp mai indelungat. Valorificarea acestor bunuri se face potivit disoizițiilor legale în vigoare.

Dacă bunurile confiscate aparțin altor persoane decât contravenientului, agentul constatator va face mențiunea despre aceasta, consemnând, dacă este posibil, numele și adresa acestora.

În ipoteza în care, potrivit legii, aplicarea sancțiunii este de competența altui organ decât cel care constată fapta, atunci organul care aplică sancțiunea va stabili și despăgubirile pe baza de tarif, dacă aceste tarife există și va dispune și confiscarea lucrurilor. Acest organ poate să restituie persoanei îndreptățite lucrurile față de care agentul constatator a luat, măsuri de conservare în vederea confiscării lor, sau a sumelor provenite din valorificarea acestor bunuri.

Faza care urmează după constatarea contravenției și aplicarea sancțiuni privește comunicarea procesului verbal.

Potrivit legii, aceasta se comunică, în mod obligatoriu, de către organul care a aplicat sancțiunea; contravenientului (persoana fizică sau juridică); părții vătămate; persoanelor fizice sau juridice cărora aparțin lucrurile confiscate.

Comunicarea este un act procedural foarte important întrucât deschide părților interesate posibilitatea exercitării căii de atac a plângerii. Comunicarea se face din oficiu, in cel mult o lună de zile de la data aplicăriii sancțiunii, prin poștă sau prin agenții procedurali. În toate cazurile de comunicare trebuie să existe și dovada acestei operatiuni.

În cazul în care s-a aplicat sancțiunea amenzii ori s-a acordat despăgubiri părții vătămate, odată cu procesul verbal se va comunica și înștiințarea de plată, ca act distrinct de procesul verbal.

Prin înștiintarea de plată se atrage atenția contravenientului ca în cazul în care nu va plăti sumele respective (amenda și eventual despăgubire) se va proceda la executare silită.

Legea nr. 61/1991, prevede obligația contravenientului de a achita amenda și a depune recipisa de achitare a acesteia la organul constator in termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii.

În practică, este posibil ca organul care aplică sancțiunea să nu facă o comunicare completă, adica să comunice atât procesul verbal, cât și înștiintarea de plată contravenientului. Dacă i s-a comunicat numai procesul-verbal, fără înștiințarea de plată, comunicarea este legal făcută, întrucât făptuitorul poate uza de căile legale de atac împotriva procesului verbal. În situația în care i s-a comunicat numai înștiințarea de plată, comunicare este incompletă și nelegală, situația fiind echivalentă cu o necomunicare.

Dacă procesul verbal, necomunicat, a fost deja pus în executare, contravenientul se poate adresa instanței de judecată cu contestație la executare. Prin desființarea, de către instanță, a formelor de executare, contravenientul va fi repus în termenul de comunicare, și se va comunica procesul verbal, după care va putea exercita căile de atac.

Atunci când agentul constatator aplica sancțiunea, iar contravenientul este de față la încheierea procesului verbal, copia acestuia și înștiințarea de plată se înmânează direct contravenientului și celorlaltor persoane prevăzute de lege, făcându-se mențiunea despre aceasta în procesul verbal.

În situația în care contravenientul achită pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzută în actul normativ pentru fapta săvârșită, iar prin contravenție nu s-a cauzat o pagubă și nu există nici lucruri supuse confiscării, procesul verbal nu se mai încheie și orice urmărire încetează.

Plata acestei sume se face contra chitanță, în care se va specifica contravenția pentru carea fost încasată suma. Procesul verbal nu se încheie nici dacă agentul constatator aplică avertismentul, iar prin contravenție nu s-a pricinuit o pagubă și nu există nici lucruri supuse confiscării.

Dacă făptuitorul se angajează, sub semnatură, să achite, in cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzută de actul normativ pentru fapta săvârșită, agentul constatator va face mențiunea despre aceasta în procesul verbal.

Plata amenzii se face la C.E.C. și se predă dovada, de către contravenient, agentului constator sau se trimite prin poșta organului din care face parte agentul, în termen de 48 ore.

Precizăm faptul că agentul constator este obligat să aducă la cunoștința tuturor contravenienților înlesnirea acordată de lege de a plăti, în anumite condiții, o amendă mai mică pentru fapta săvârșită, sporindu-se prin aceasta, operativitatea în executarea sancțiunii și în educarea cetățenilor.

În situația în care contravenientul nu-și respectă angajamentul pe care și l-a luat sub semnătură el nu mai beneficiează de înlesnirea acordată de lege.

În cadrul procedurii de constatare și de sancționare a contravențiilor se ivesc uneori situații în care fapta săvârșită întrunește elementele unei infracțiuni. În această situație agentul constatator va sesiza organul de urmărire penală competent, luând măsuri corespunzătoare să nu dispară urmele infracțiunii, corpurile delicate și orice alte mijloace de probă.

Este posibil însă și situația inversă, ca fapta să fie mai intâi urmărită ca infracțiune și ulterior, prin ordonanța procurorului ori prin hotărâre judecătorească, s-a stabilit că aceasta ar putea fi contravenție.În această ipoteza întregul dosar, cu materialul probator privind cauza, se trimite, de îndată, organului în drept să constate contravenția.

Aceasta din urmă va stabili dacă faptă este sau nu este o contravenție.

În cazul în care un cetățean, este sancționat contravențional, este bine să cunoască anumite reguli care stau la baza întocmirii unui proces-verbal de contravenție, după cum urmează :

– Sancțiunea se aplică numai prin proces verbal ;

– Semnarea procesului verbal de contravenție nu presupune neapărat recunoașterea vinovăției, ci faptul că s-a primit copia procesului verbal.

Cetățeanul care se considera nevinovat trebuie să solicite că în rubrica „mențiuni (obiecțiuni) ale contravenientului" să se consemneze ceea ce dorește. Mențiunea va fi făcută de către politist, nu de către cel în cauză personal.

– Un proces verbal de contravenție poate fi întocmit și în lipsa contravenientului. În această situație cel în cauză trebuie să fie înștiințat în cel mult 30 de zile de la data întocmirii documentului cu privire la faptul că a fost amendat.
– Eventualul martor care este menționat în procesul-verbal, nu susține neapărat afirmațiile polițistului, ci faptul că persoana amendată a refuzat să semneze, nu a putut sau nu a fost de față la întocmirea acestuia.

– Se poate achita jumătate din minimul amenzii, în 48 de ore, de la data luării la cunoștință, acolo unde legea prevede această posibilitate, existând în acest sens o rubrica speciala în procesul verbal. Polițistul va menționa acest fapt în rubrica respectivă.

– Un aspect destul de jenant pentru cel care a fost sancționat contravențional, apare atunci când sancțiunea este aplicată într-o zi de vineri sau sâmbată.

În acest caz termenul de 48 de ore expiră luni , la ora 24,00. Termenul pe ore începe să curgă de la ora zilei următoare celei în care s-a întocmit procesul verbal, indiferent dacă aceasta este lucrătoare sau nelucrătoare, iar dacă expiră într-o zi nelucrătoare sau când serviciul este suspendat se prelungeste până în prima zi lucrătoare următoare.
– Un proces verbal de contravenție poate fi contestat în termen de 15 zile, de la data la care ați intrat in posesia documentului.

Plângerea se intocmește în 3 exemplare, se depune la unitatea din care face parte agentul constatator sau la Judecătoria localității sau sectorului pe raza căruia s-a săvârșit contravenția.

În situația în care sunt neclarități se vor solicita informații suplimentare polițistului. Polițistul în calitatea lui de funcționar public are obligația să lămureasca orice cetățean care a fost sancționat contravențional, dar cel mai ușor mod de a evita orice neplăceri, dar și de a nu reduce bugetul este de a nu se încălca prevederile legale.

2.1. – Căile de atac împotriva actelor de sancționare a contravenților și de executare a acestora

Potrivit art. 31, din O.G. nr. 2 /12.07.2001(actualizată) – privind regimul juridic al contravențiilor, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea, iar cel căruia îi aparțin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai in ceea ce priveste măsura confiscării.

Plângerea însoțită de copia de pe procesul-verbal de constatare a contravenției se depune la organul din care face parte agentul constatator, acesta fiind obligat să o primească și să înmâneze depunătorului o dovadă în acest sens. Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Plângerea suspendă executarea.

Plângerea persoanelor suspenda executarea numai în ceea ce privește despăgubirea sau, după caz, măsura confiscării. Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăși 30 de zile, și va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancțiunea, a martorilor indicați în procesul-verbal sau în plangere, precum și a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.

În cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație, judecătoria va cita și societatea de asigurări menționată în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a facut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării. Hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susținute și oral în fața instanței. Recursul suspendă executarea hotărârii.

Căile de atac împotriva procesului verbal de constatare a contravenției. 
Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, și, după caz, a actului prin care s-a dispus una din sancțiunile contravenționale complementare prevăzute în Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 195/2002, se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării sau înmânării acestuia.

Plângerea împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, încheiat de agenții Brigăzii de Poliție Rutieră, se depune la sediul Brigăzii de Poliție Rutieră

din raza teritoriala in care a fost sanctionat contravenientul, sau prin poștă cu confirmare de primire.

Aceasta se întocmește în 3 exemplare și trebuie să cuprindă :

–   cererea semnată și datată ;

–   copia procesului-verbal de constatare ;

–   fotocopie a actului de identitate ;

–   fotocopie a dovezii de reținere a permisului de conducere, certificatului de înmatriculare ;

– fotocopie a oricăror alte acte sau documente în susținerea plângerii.  
Plângerea se poate depune și la Judecătoria localității sau sectorului pe raza căruia s-a săvârșit contravenții.

Când se contestă un proces-verbal de constatare a unei contravenții în urma căreia s-au produs avarii la autovehiculele implicate, plângerile se întocmesc în 4 exemplare, la care se adaugă, pe lângă cele 5 puncte menționate mai sus, și fotocopie a poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.

Plângerea suspenda executarea amenzilor si a sancțiunilor contravenționale complementare, de la data înregistrării acesteia la unitatea de politie din care face parte polițistul care a constatat fapta. Aceasta, împreuna cu dosarul cauzei se trimite, de îndată, instanței de judecată pe raza căreia a fost săvârșită fapta. 

Hotărârea pronunțată în primă instanță este supusă recursului. Recursul, împreună cu actele care au stat la baza hotărârii, se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, în termen de 15 zile de la comunicare.  Judecata se face de urgență, cu citarea părților, iar hotărârea tribunalului este definitivă și irevocabilă. 

Posibilitatea achitarii, în cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului verbal, a jumătate din minimul amenzii, se aplica si în cazul cumulului de contraventii, suma datorată neputând depăși maximul prevăzut de lege pentru contravenția cea mai gravă. 

Dacă persoana împuternicită să aplice sancțiunea apreciază că fapta a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, constituie infracțiune, sesizeaza organul de urmărire penală competent. 

În cazul în care fapta a fost urmărită ca infracțiune și ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanța ca ea aceasta constituie contravenție, actul de sesizare sau de constatare a faptei, împreună cu o copie de pe rezoluția, ordonanță sau, după caz, de pe hotărârea judecătorească, se trimit de îndată organului în drept să constate contravenția, pentru a lua măsurile ce se impun, conform legii.

Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depasi 30 de zile, și va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a facut plângerea, a organului care a aplicat sancțiunea, a martorilor indicați în procesul-verbal sau în plângere, precum și a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.

În cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație, judecătoria va cita și societatea de asigurari menționată în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea stabilită pe bază de tarif; iar cel căruia îi aparțin lucrurile confiscate, altul de cât contravenientul, numai în ceea ce privește măsura confiscării.

Plângerea suspendă executarea. Plângerea părții vătămate sau a celui căruia îi aparțin lucrurile confiscate (altul decât contravenientul) suspenda executarea numai în ceea ce privește despăgubirea sau măsura confiscării.

Plângerea se soluționează de judecătoria în a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția.

Din cele prezentate mai sus, rezultă următoarele :

– pentru exercitarea plângerii sunt necesare :

– existența unui proces verbal de constatare a contravenției ;

– îndeplinirea procedurii de comunicare a procesului verbal contravenientului, părții vătămate și persoanei fizice sau juridice căreia îi aparțin lucrurile confiscate;

– plângerea să fie depusă în termen de 15 zile, de la data comunicării procesului verbal.

De reținut este că ziua în care se comunică procesul verbal și ziua în care expiră cele 15 zile nu se iau în calcul.

Când plângerea este făcută de către partea vătămată, ea se referă fie la despăgubirile stabilite pe bază de tarif (întrucât numai acestea se stabilesc de agentul constatator și numai atunci când exista tarif) fie la măsura confiscării unor lucruri (când plângerea se referă numai la lucrurile confiscate și este făcută numai de peroana căreia îi aparțin lucrurile confiscate și numai dacă această persoană nu este însăși contravenientul).

Plângerea contravenientului suspendă în întregime executarea sancțiuni, iar plângerea făcută de celelalte persoane suspendă numai executarea despăgubirilor sau măsura confiscării, după caz. În toate cazurile, plângerea împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor va fi însoțită de copia procesului verbal.

În pratica judiciară, în mod constant au fost respinse plângerile neânsoțite de copia procesului verbal de constatare a contravenției, sau cele introduse înainte de comunicarea procesului verbal. Fiind o cale de atac personală, ea trebuie să fie declarată personal de contravenient și nu de soțul sau tatăl acestuia.

Primind plângerea, impreună cu dosarul cauzei, judecătoria în a cărei raza teritorială s-a săvârșit contravenția, va fixa un termen pentru rezolvare, și va cita și organul care a aplicat sancțiunea, precum și orice altă persoană în măsură să contribuie la rezolvarea justă acesteia.

La primirea plângerii, judecătoria verifică, mai întâi, dacă aceasta a fost introdusă în termenul de 15 zile libere de la comunicare. La termenul stabilit pentru rezolvare, organul de soluționare a plângerii ascultă pe cel care a făcut-o și celelalte persoane citate, dacă acestea s-au prezentat, și administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare verificării legalității și temeiniciei procesului verbal.

După admiterea probelor, judecătoria se pronunță asupra sancțiunii, a despăgubirilor stabilite pe baza de tarif, precum și asupra măsurii confiscării.

Actul prin care se rezolvă plângerea este hotărârea judecătorească. Motivarea trebuie să cuprindă o expunere asupra situației de fapt, o examinare critică a probelor și o discutare a lor. Hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea definitivă și executorie.

În soluționarea plângerii instanța de judecată poate pronunța următoarele soluții :

– respingerea plângerii, cu mențiunea sancțiunii, dacă plângerea este neîntemeiată, tardivă sau inadmisibilă;

– admiterea plângerii, cu desființarea sancțiunii, a despăgubirilor calculate pe bază de tarif și ridicarea măsurii confiscării, în situația în care procesul verbal de constatare a contravenției și sancțiunea aplicată sunt netemeinice și nelegale;

– admiterea în parte a plângerii, când se poate reduce amenda ori închisoarea, sau se poate aplica altă sanctiune (avertismentul în locul amenzii sau amenda în loc de închisoare);

– admiterea plângerii și anularea procesului verbal, pentru motivele de nulitate (lipsa din procesul verbal a mențiunilor privind numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator).

În caz de anulare a procesului verbal, lucrurile confiscate, cu excepția celor a căror deținere sau circulație este interzisă, se restituie celui în drept. Dacă acestea au fost valorificate, se va dispune să se achite celui în drept o despăgubire bănească egală cu suma realizată prin valorificare).

Reexaminarea cauzei poate fi cerută și de procuror, în termen de 24 de ore de la pronunțare. Cererea de reexaminare se soluționa de urgență, în complet format din doi judecători și cu participare obligatorie a procurorului. Hotărârea dată este definitivă.

În literatura de specialitate, părerile au fost împarțite cu privire la posibilitatea judecătorului care a pronunțat hotărârea a cărei reexaminare s-a solicitat de a face parte din completul de doi judecători care judecă cererea de reexaminare. În ceea ce privește, s-a ajuns la concluzia ca el nu poate face parte din acest complet, deoarece el s-a pronunțat odată asupra cauzei și e greu de presupus că va renunța la opinia sa cu prilejul rejudecării cauzei

2.3. Punerea în executare a actelor de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale.

Procesul-verbal de constatare neatacat în 15 zile de la data încheierii acestuia sau de la data comunicării, precum și hotarârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate. 
Punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face astfel :
– de către unitatea de poliție din care face parte polițistul care a constatat fapta ori de câte ori nu se exercita calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei, în termenul prevăzut de lege;

– de către instanța judecătorească, în celelalte cazuri.

În vederea executării amenzii, persoanele juridice prevăzute la paragraful anterior comunică, din oficiu, organelor de specialitate ale direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, și unităților subordonante acestora, în a căror raza teritorială domiciliază sau își are sediul contravenientul, procesul-verbal de constatare și sanctionare a contravenției sau, după caz, dispozitivul hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat plângerea.
Executarea se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor bugetare. 

Împotriva actelor de executare se poate face contestație la executare, în condițiile legii.

Executarea sancțiunilor contravenționale complementare se face potrivit dispozițiilor legale. Confiscarea se aduce la îndeplinire de organul care a dispus aceasta măsură, în conditiile legii. 

În caz de anulare sau de constatare a nulității procesului-verbal, bunurile confiscate, cu excepția celor a căror deținere sau circulație este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui în drept Ultimul moment procedural în materia răspunderii contravenționale îl , reprezintă punerea în executare a actelor de constatare a contravenției și de aplicare a amenzii.

Acest moment nu poate interveni decât după ce instanța de judecată s-a pronunțat asupra plângerii, introduse de cei îndreptățiți, împotriva acestora acte, hotărârea instanței fiind definitivă și executorie.

Desigur, existența unei asemenea hotărâri nu se mai pune dacă cei sancționați nu

s-au plâns împotriva actelor de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, iar termenul de 15 zile prevăzut pentru exercitarea acestui drept, a expirat.

Potrivit prevederilor art. 39, O. G. nr. 2/12.07.2001, punerea în executare a amenzii se face astfel :

– de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în termenul prevăzut de lege;

– de către instanța judecătorească, în celelalte cazuri.

În vederea executării amenzii, organele din care face parte agentul constatator, vor comunica din oficiu organelor de specialitate, conform prevederilor legale privind executarea creantelor bugetare, în a căror rază teritorială domiciliază sau își are sediul contravenientul, procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, neatacat în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a soluționat plângerea.

Executarea se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor bugetare.

Împotriva actelor de executare se poate face contestație la executare, în condițiile legii :

Organul care a aplicat amenda, sau judecatorie, au obligația să comunice din oficiu organelor financiare din localitatea în care domiciliează sau își are sediul contravenientul, procesul-verbal de constatare a contravenției și, după caz, o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești de soluționare a plângerii, care constituie titluri exeutorii.

Punerea în executare a sancțiunii amenzii, se face asupra veniturilor și a celorlalteor bunuri ale contravenientului, în condițiile prevăzute de lege.

În general, executarea se face, pentru contravenientul salariat, prin proprire, adică prin reținerea din salariu ce i se cuvine de la unitatea la care acesta lucrează .În acest scop, organul financiar va transmite acestei unități titlul executoriu iar acesta va reține contravenientului sumele necesare.

Dacă contravenientul nu este salariat, executarea amenzii se face asupra bunurilor acestuia.

Cât privește executarea amenzilor contravenționale aplicate persoanelor juridice, aceasta se face prin decontare bancară.

În vederea executării despăgubirilor stabilite pe bază de tarif, legea prevede că organul care a aplicat amenda sau organul care a soluționat plângerea, după caz,va trimite din oficiu și părții vătămate procesul verbal de constatare a contravenției sau, dacă este cazul, o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești de soluționare a plângerii.

Pe baza actelor primite, partea vătămată procedează potrivit dispozițiilor legale privitoare la executarea silită a creanțelor.

Măsura confiscării unor lucruri se aduce la îndeplinire de organul care a dispus-o în condițiile prevăzute de lege. Persoana împuternicită să aplice sancțiunea dispune și confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții. În toate situațiile agentul constatator va descrie în procesul-verbal bunurile supuse confiscării și va lua în privința lor măsurile de conservare sau de valorificare prevăzute de lege, făcând mențiunile corespunzătoare în procesul-verbal.

În cazul în care bunurile nu se găsesc contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei.

Agentul constatator are obligația să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate și, dacă acestea aparțin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menționa, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă.

Aceste condiții sunt cele cuprinse de actele normative care prevăd stabilirea și sancționarea contravențiilor, deci de actul normativ de natură administrativă, nu penală. Confiscarea se aduce la îndeplinire de organul care a dispus această măsură, în condițiile legii.

În caz de anulare sau de constatare a nulității procesului-verbal bunurile confiscate, cu excepția celor a caror deținere sau circulație este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui in drept.

Dacă bunurile au fost valorificate, instanța va dispune să se achite celui în drept o despăgubire care se stabilește în raport cu valoarea de circulație a bunurilor.

În ce privește executarea avertismentului, așa cum am mai aratat cu acest prilej, el se adresează oral ori de câte ori contravenientul este prezent la constatarea contravenției și sancțiunea este aplicată de agentul constatator.

În celelalte cazuri, avertismentul se consideră executat prin comunicarea procesului verbal contravenientului, care semnează de luare la cunostință pe actul respectiv.

Dacă această sancțiune a fost aplicată de organul care a soluționat plângerea, ea se socotește executată prin încunoștiințarea pe care acest organ o face contravenientului.

Câte o copie de pe procesul-verbal se comunică contravenientului, părții vătămate și celui căruia îi aparț în bunurile confiscate.

CAPITOLUL 3

ASPECTE PRIVIND ABATEREA ȘI RĂSPUNDEREA

ADMINISTRATIV CONTRAVENȚIONALĂ

3.1. Prescripția executării sancțiunilor contravenționale.

Aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei. In cazul contraventiilor continue termenul prevazut de 6 luni, curge de la data constatarii faptei.

Contraventia este continua in situatia in care incalcarea obligatiei legale dureaza in timp.

Cand fapta a fost urmarita ca infractiune si ulterior s-a stabilit ca ea constituie contraventie, prescriptia aplicarii sanctiunii nu curge pe tot timpul in care cauza s-a aflat in fata organelor de cercetare sau de urmarire penala ori in fata instantei de judecata, daca sesizarea s-a facut inauntrul termenului prevazut mai sus.

Prescriptia opereaza totusi daca sanctiunea nu a fost aplicata in termen de un an de la data savarsirii, respectiv constatarii faptei, daca prin lege nu se dispune altfel.

Prin legi speciale pot fi prevazute si alte termene de prescriptie pentru aplicarea sanctiunilor contraventionale.

Executarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii.

Prescriptia este o cauza care inlatura numai raspunderea contraventionala, deci aplicarea sau executarea, dupa caz, a sanctiunilor contraventionale; ea nu impiedica efectele contraventiei, care privesc nemijlocit urmarirea despagubirilor si masurile de confiscare.

In conformitate cu art. 13, din O. G. nr. 2/12.07.2001, aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei, iar in cazul contraventiilor continue termenul prevazut de 6 luni, curge de la data constatarii faptei.

Contraventia este continua in situatia in care incalcarea obligatiei legale dureaza in timp. Cand fapta a fost urmarita ca infractiune si ulterior s-a stabilit ca ea constituie contraventie, prescriptia aplicarii sanctiunii nu curge pe tot timpul in care cauza s-a aflat in fata organelor de cercetare sau de urmarire penala ori in fata instantei de judecata, daca sesizarea s-a facut inauntrul termenului prevazut de 6 luni.

Prescriptia opereaza totusi daca sanctiunea nu a fost aplicata in termen de un an de la data savarsirii, respectiv constatarii faptei, daca prin lege nu se dispune altfel.

Prin legi speciale pot fi prevazute si alte termene de prescriptie pentru aplicarea sanctiunilor contraventionale.

Executarea sanctiunilor contraventionale

Procesul-verbal de constatare neatacat în 15 zile de la data încheierii acestuia sau de la data comunicarii, precum si hotarârea judecatoreasca irevocabila prin care s-a solutionat plângerea constituie titlu executoriu, fara vreo alta formalitate.
Punerea în executare a sanctiunii amenzii contraventionale se face astfel :

  – de catre unitatea de politie din care face parte politistul care a constatat fapta ori de câte ori nu se exercita calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei, în termenul prevazut de lege ;

– de catre instanta judecatoreasca, în celelalte cazuri.

In vederea executarii amenzii, persoanele juridice prevazute anterior comunica, din oficiu, organelor de specialitate ale directiilor generale ale finantelor publice judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, si unitatilor subordonante acestora, în a caror raza teritoriala domiciliaza sau îsi are sediul contravenientul, procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei sau, dupa caz, dispozitivul hotarârii judecatoresti prin care s-a solutionat plângerea.

Executarea se face în conditiile prevazute de dispozitiile legale privind executarea silita a creantelor bugetare.

Impotriva actelor de executare se poate face contestatie la executare, în conditiile legii. Executarea sanctiunilor contraventionale complementare se face potrivit dispozitiilor legale.

Confiscarea se aduce la îndeplinire de organul care a dispus aceasta masura, în conditiile legii. În caz de anulare sau de constatare a nulitatii procesului-verbal, bunurile confiscate, cu exceptia celor a caror detinere sau circulatie este interzisa prin lege, se restituie de îndata celui în drept.

3.2. Alte probleme privind abaterea si raspunderea administrativ contraventionala.

In finalul problemelor analizate mai sus, cu privire la abaterea contraventionala si raspunderea contraventionala, mai sunt necesare unele precizari legate de prevederile O. G. nr. 2/12.07.2001, privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, prevederi cuprinse in partea finala a legii.

Astfel, in art. 47, din O. G. nr. 2/12.07.2001, lege se prevede ca dispozitiile acesteia se intregesc cu cele ale codului de procedura civila, care se aplica in mod corespunzator.

Sub acest aspect este de subliniat ca interventia normelor de procedura civila in materia raspunderii administrative, in speta a celei contraventionale, in practica se intalneste destul de frecvent, intrucat o simpla lege, cum este O. G. nr. 2/12.07.2001, chiar daca este legea cadru in materie, nu putea sa cuprinda multitudinea si complexitatea actelor procedurale care intervin din momentul savarsirii faptei si pana la cel al executarii sanctiunii.

Tocmai de aceea, in dreptul penal si cel administrativ, intre ilicitul penal si cel contraventional exista o stransa legatura, o interdependenta, o interferenta, multe din faptele infractionale sau contraventionale situandu-se la granite dintre acestea.

De altfel, in retrospectiva timpului, in cadrul reglementarilor juridice din sfera penalului si contraventionalului se cunosc frecvente fluctuatii, deplasari ale granitei dintre ele, catre unul sau catre celalat, multe din infractiuni devenind contraventii sau invers, unele contraventii transformandu-se in infractiuni.

Acest proces este determinat de evolutia unor factori economico-sociali si politici,cu caracter obiectiv sau subiectiv.

Desigur ca in masura in care evolutia acestui proces determina schimbari in natura unor fapte (de dezincriminare a unor infractiuni sau de incriminare a unor contravetii sau chiar abateri disciplinare), este firesc sa atraga dupa sine schimbari corespunzatoare in natura raspunderii.

Inlocuirea raspunderii penale cu una administrativa, contraventionala sau disciplinara, poate fi neconditionata (cand prin lege se prevede expres si fara nici o conditie ca anumite infractiuni sunt dezincriminate si intra in domeniul abaterilor adeministrative, inlocuindu-se si sanctiunea penala cu un acontrventionala sau disciplinara) conditionata, care poate fi directa (cand prin dispozitia legii raspunderea penala este inlaturata direct, dar numai dac nu se constata anumite imprejurari a caror experienta fac inoperanta norma de dezincriminare), sau indirecta (cand legea nu dispune direct inlocuirea, ci aceasta inlocuire urmeaza sa se faca de instanta de judecata pentru anumite fapte si in anumite conditii).

Mai precizam faptul ca procesul de inlocuire a raspunderii penale cu raspundere extraparentala, sau invers, are caracter permanent, intrucat mijloacele de aparare a valorilor sociale care fac obiectul acestor norme juridice trebuie adaptate continuu la evolutia relatilor sociale.

Este posibil ca, in anumite etape, acest process de incriminare sau de dezincriminare a unor fapte sa capete un accent mai puternic dintr-un sens in celalalt, in functie tocmai de anumiti factori economico-sociali si politici, obiectivi si subiectivi.

Se mai poate sublinia ca, art. 47, din O. G. nr. 2/12.07.2001, prevede ca dispozitiile acestei legi, se intregesc cu cele ale Codului de procedura civila, care se aplica in mod corespunzator. Problema care se ridica este aceea daca in material contraventiilor isi gasesc aplicarea si unele institutii ale dreptului penal.

Din acest punct de vedere, s-a analizat de catre practicieni cauzele care inlatura caracterul contraventional al faptei, ca aceste cauze sunt aceleasi si au un regim similar cu cele reglementate de legea penala.

Este firesc sa fie asa, intrucat daca aceste imprejurari inlatura caracterul penal al faptei,deci al unei infractiuni, cu atat mai mult, ele inlatura si caracterul contraventional al acesteia, intrucat contraventia are un grad de pericol social mai redus decat infractiunea.

Sunt si alte institutii ale dreptului penal care au aplicabilitate in material contraventiilor,aceasta aplicativitate avand insa trasaturi specifice.

Asa este cazul legalitatii stabilirii si sanctionarii contraventilor, nerectroactivitatii actelor care stabilesc si sanctioneaza contraventii, individualizarii sanctiunii,concursului de contraventii si altele.

In acest sens, art. 21, din O. G. nr. 2/12.07.2001, prevede ca in cazul in care prin actul normativ de stabilire si sanctionare a contraventiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplica si sanctiunea.

Daca, potrivit actului normativ de stabilire si sanctionare a contraventiei, agentul constatator nu are dreptul sa aplice si sanctiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de indata organului sau persoanei competente sa aplice sanctiunea.

In acest caz, sanctiunea se aplica prin rezolutie scrisa pe procesul-verbal.

Sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal.sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ, tinandu-se seama de imprejurarile in care fapta a fost savarsita,de starea materiala a faptuitorului, precum si de celelalte date privitoare la contravenient,cuprinse in procesul verbal.

Se considera necesar, de lege ferenda, ca actele normative in materie contraventionala, in baza acestei legi sunt si alte organe care au competenta sa adopte acte normative de stabilire si sanctionare a contraventiilor (Guvernul si autoritatiile judetene,municipale si orasenesti ale administratiei publice (in anumite sectoare de activitate).

Potrivit prevederilor O. G. nr. 2/12.07.2001, actele normative adoptate in temeiul acesteia trebuie sa fie conforme principiilor pe care le cuprinde.

In alte cazuri, in aceasta lege, se prevede ca dispozitiile ei nu se aplica in anumite domenii.

Pe de alta parte, in multe din actele normative care stabilesc si sanctioneaza contraventii se intalnesc norme derogatorii de la principiile legii-cadru, acestea fiind determoinate tocmai de specificul domeniului sau sectorului de activitate in care au internvenit.

Amintim, cu titlu de exemplu, normele contraventionale din domeniul vamal, silvic, funciar, financiar-contabil, circulatie pe drumurile publice sau C.F.R., evidenta populatiei, posta si telecomunicatii, pescuit, comert, ordine si liniste publica, etc.

O ultima problema pe care o amintim numai, priveste necesitatea elaborarii, daca nu a unui cod administrative cel putin a unui cod al contraventiilor.

Aceasta cerinta este impusa de faptul ca, in prezent, exista numeroase acte normative (legi, decrete, hotarari ale Guvernului, acte ale autoritatilor locale ale administratiei publice) prin care sunt stabilite si se sanctioneaza fapte contraventionale in cele mai diverse domenii de activitate.

Aceasta dispersare a reglementarilor ingreuneaza atat procesul de cunoastere cat si pe cel de aplicare a castor reglementari; codificarea lor ar contribui la o mai buna sistematizare si corelare a faptelor contraventionale, a sanctiunilor aplicabile, a normelor procedurale privitoare la contraventii (constatare, aplicare, executarea sanctiunilor).

CAPITOLUL IV

CONTRAVENȚIA ÎN CONTEXTUL

DIFERITELOR ACTE NORMATIVE

4.1. Legea nr. 61/27.09.1991 (republicata)-pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, pentru asigurarea climatului de ordine si liniste publica necesar desfasurarii normale a activitatii economice si social-culturale si promovarea unor relatii civilizate in viata cotidiana, cetatenii sunt obligati sa aiba un comportament civic, moral si responsabil, in spiritul legilor tarii si al normelor de convietuire sociala.

Constituie contraventie savarsirea oricareia dintre urmatoarele fapte, daca nu sunt comise in astfel de conditii incat, potrivit legii penale, sa fie considerate infractiuni :

– savarsirea in public de fapte, acte sau gesturi, obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenintari cu acte de violenta impotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natura sa tulbure ordinea si linistea publica sau sa provoace indignarea cetatenilor ori sa lezeze demnitatea si onoarea acestora sau a institutiilor publice;

– constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane, in scopul de a savarsi actiuni ilicite, contrare ordinii si linistii publice si normelor de convietuire sociala, precum si actele de incurajare sau sprijinire, sub orice forma, a unor astfel de grupuri de persoane, care incita la dezordine sociala;

– apelarea, in mod repetat, la mila publicului, de catre o persoana apta de munca, precum si determinarea unei persoane la savarsirea unor astfel de fapte;

– aruncarea asupra unei persoane, constructii sau asupra unui mijloc de transport cu obiecte de orice fel, cu substante inflamante, iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, corozive sau care murdaresc, daca nu s-au produs vatamari ale integritatii corporale sau sanatatii ori pagube materiale;

– organizarea, ingaduirea sau participarea la jocuri de noroc – altele decat cele autorizate potrivit legii – de natura sa lezeze bunele moravuri;

– atragerea de persoane, sub orice forma, savarsita in localuri, parcuri, pe strazi sau in alte locuri publice in vederea practicarii de raporturi sexuale cu acestea spre a obtine foloase materiale, precum si indemnul sau determinarea, in acelasi scop, a unei persoane la savarsirea unor astfel de fapte;

– acceptarea sau tolerarea practicarii faptelor prevazute la pct. 6) in hoteluri, moteluri, campinguri, baruri, restaurante, cluburi, pensiuni, discoteci sau in anexele acestora de catre patronii sau administratorii ori conducatorii

localurilor respective;

– comercializarea armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a arbaletelor, arcurilor pentru tir, pescuit sau vanatoare in alte locuri decat in magazinele autorizate sa efectueze operatiuni cu arme de foc si munitii;

– comercializarea armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a arbaletelor, arcurilor pentru tir, pescuit sau vanatoare in alte locuri decat in magazinele autorizate sa efectueze operatiuni cu arme de foc si munitii;

– comercializarea armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a arbaletelor, arcurilor pentru tir, pescuit sau vanatoare in alte locuri decat in magazinele autorizate sa efectueze operatiuni cu arme de foc si munitii;

– vanzarea armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a arbaletelor, arcurilor pentru tir, pescuit sau vanatoare persoanelor care nu au implinit varsta de 18 ani, persoanelor care au savarsit acte de violenta mentionate in cazierul judiciar, precum si persoanelor care sufera de boli neuropsihice mentionate in certificatul de sanatate eliberat de policlinica teritoriala;

– netinerea evidentei de catre magazinele autorizate a cumparatorilor armelor prevazute in registre speciale, vizate de organele de politie, in care vor fi mentionate datele de stare civila, domiciliul, seria si numarul actului de identitate ale cumparatorului, numarul cazierului judiciar, numarul certificatului de sanatate neuropsihica, cu denumirea policlinicii teritoriale, precum si caracteristicile armei vandute.

– alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni in caz de pericol ori a organelor de mentinere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol sau, dupa caz, prin solicitarea interventiei la fata locului, fara motiv intemeiat;

– intreruperea curentului electric sau stingerea, fara drept, a lampilor ce servesc la iluminatul public pe strazi, in parcuri, sali de spectacol sau in alte locuri publice;

– patrunderea, cu incalcarea normelor legale de acces, in sediile autoritatilor publice centrale si locale, institutiilor publice, institutiilor de invatamant si spatiilor apartinand acestora, indiferent de destinatia lor, regiilor autonome, societatilor comerciale, partidelor sau altor formatiuni politice, organizatiilor guvernamentale si neguvernamentale, ambasadelor si reprezentantelor altor state ori ale organizatiilor internationale de pe teritoriul Romaniei, precum si ocuparea fara drept a terenurilor apartinand ambasadelor si reprezentantelor sau a terenurilor situate in perimetrul acestora ori refuzul de a le parasi la cererea organelor de ordine;

– scrierea sau desenarea, fara drept, pe peretii cladirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosinta comuna aflate in locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora, precum si dezlipirea sau distrugerea, fara drept, a reclamelor, anunturilor si afiselor legal expuse in locuri anume destinate;

– nerespectarea masurilor de ordine sau a regulilor stabilite pentru buna desfasurare a manifestarilor culturalsportive;

– deteriorarea, ridicarea sau mutarea, fara drept, a semnelor sau indicatoarelor de orientare turistica si rutiera ori a celor care semnaleaza existenta unui pericol pentru viata persoanelor;

– lasarea in libertate ori fara supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri;

– refuzul consumatorului de a parasi un local public in care se consuma bauturi alcoolice, dupa ora de inchidere sau la cererea indreptatita a unui salariat al localului;

– servirea consumatorilor cu bauturi alcoolice in localurile publice si in afara acestora, in zilele si la orele cand, potrivit dispozitiilor legale, acestea sunt inchise sau este interzisa desfacerea bauturilor alcoolice ori dupa ora de inchidere stabilita prin autorizatia de functionare;

– servirea cu bauturi alcoolice in localuri publice si in afara acestora pe timpul desfasurarii adunarilor publice, grevelor, manifestarilor sportive sau altor asemenea intruniri publice, in imediata apropiere, precum si consumul de bauturi alcoolice in astfel de conditii de catre participanti;

– desfacerea, comercializarea si consumul bauturilor alcoolice in locurile publice, la intrarea in curtile si in interioarele lor, cum sunt: spitale si alte unitati sanitare, centre de plasament al minorilor, unitati si institutii de invatamant si educatie, lacasuri de cult si institutii religioase aferente cultelor care interzic consumul bauturilor alcoolice in practicarea religiei respective, pe trotuarele sau aleile de acces ale acestora;

– servirea cu bauturi alcoolice, in localurile publice, a consumatorilor aflati in vadita stare de ebrietate, precum si a minorilor;

– consumul de bauturi alcoolice in urmatoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane si terenuri sportive, institutii culturale, sali de spectacole, institutii sau unitati economice, toate mijloacele de transport in comun, autogari, gari si aeroporturi, de stat si private, sau alte locuri prevazute de lege. In incinta acestor locuri publice se pot consuma bauturi alcoolice prin delimitarea unor spatii special amenajate pentru consumarea bauturilor alcoolice, prin hotararea conducerilor locurilor publice respective.

Sunt exceptate localurile de alimentatie publica si turism, cum sunt: restaurante, baruri si discoteci. In locurile publice enumerate se interzice cu desavarsire consumul de bauturi alcoolice de catre persoanele care nu au implinit varsta de 18 ani.

– provocarea ori participarea efectiva la scandal, in locuri sau localuri publice;

– tulburarea, fara drept, a linistii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigate sau larma;

– tulburarea linistii locatarilor intre orele 22,00-8,00, prin producerea de zgomote, larma sau prin folosirea oricarui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare in localurile sau in sediile persoanelor juridice situate in imobile cu destinatia de locuinte sau in imediata vecinatate a acestora;

– alungarea din locuinta comuna a sotului sau sotiei, a copiilor, precum si a oricarei alte persoane aflate in intretinere;

– nerespectarea masurilor de ordine luate de organele competente in caz de calamitati naturale sau alte pericole publice;

– refuzul unei persoane de a da relatii pentru stabilirea identitatii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul politiei, la cererea ori la invitatia justificata a organelor de urmarire penala sau de mentinere a ordinii publice, aflate in exercitarea atributiilor de serviciu;

– indemnul sub orice forma al minorilor la savarsirea de contraventii;

– neluarea de catre parinti sau de catre persoanele carora li s-a incredintat spre crestere si educare un minor in varsta de pana la 16 ani sau care au in ingrijire un alienat ori debil mintal a masurilor necesare pentru a-l impiedica de la fapte de vagabondaj, cersetorie sau prostitutie;

– lasarea fara supraveghere a unui bolnav mintal periculos, de catre persoanele care au indatorirea de a-l ingriji sau de a-l pazi, precum si neanuntarea organelor sanitare sau ale politiei in caz de scapare de sub paza sau supraveghere.

Contraventiile prevazute la alineatele mai sus mentionate se sanctioneaza dupa cum urmeaza cu amenda cuprinse intre 100 lei Ron – 3000 lei, in functie de gravitatea faptei.

In cazul savarsirii contraventiilor de servire a cu bauturi alcoolice in localuri publice si in afara acestora pe timpul desfasurarii adunarilor publice, grevelor, manifestarilor sportive sau altor asemenea intruniri publice, in imediata apropiere, precum si consumul de bauturi alcoolice in astfel de conditii de catre participanti, se dispune si masura suspendarii activitatii localului public pe o perioada cuprinsa intre 10 si 30 de zile.

In cazul repetarii contraventiilor de desfacere, comercializare si consumul bauturilor alcoolice in locurile publice, la intrarea in curtile si in interioarele lor, cum sunt : spitale si alte unitati sanitare, centre de plasament al minorilor, unitati si institutii de invatamant si educatie, lacasuri de cult si institutii religioase aferente cultelor care interzic consumul bauturilor alcoolice in practicarea religiei respective, pe trotuarele sau aleile de acces ale acestora, cat si servirea cu bauturi alcoolice, in localurile publice, a consumatorilor aflati in vadita stare de ebrietate, precum si a minorilor, se dispune, de asemenea, masura suspendarii activitatii localului public pe o perioada cuprinsa intre 10 si 30 de zile.

Suspendarea activitatii localului public ori retragerea autorizatiei de functionare a acestuia se dispune de catre organul care a eliberat autorizatia, la propunerea organului constatator, caruia i se comunica in scris masura luata, in termen de 5 zile de la data sesizarii.

In cazul contraventiilor prevazute in situatiile de a indemna sub orice forma al minorilor la savarsirea de contraventii, neluarea de catre parinti sau de catre persoanele carora li s-a incredintat spre crestere si educare un minor in varsta de pana la 16 ani sau care au in ingrijire un alienat ori debil mintal a masurilor necesare pentru a-l impiedica de la fapte de vagabondaj, cersetorie sau prostitutie, cat si lasarea fara supraveghere a unui bolnav mintal periculos, de catre persoanele care au indatorirea de a-l ingriji sau de a-l pazi, precum si neanuntarea organelor sanitare sau ale politiei in caz de scapare de sub paza sau supraveghere, sesizarea se poate face si de catre organele de ocrotire sociala.

In cazurile enumerate mai sus canctiunea amenzii poate fi aplicata si persoanei juridice.

Sunt supuse confiscarii lucrurile care au servit la savarsirea contraventiilor prevazute la aruncarea asupra unei persoane, constructii sau asupra unui mijloc de transport cu obiecte de orice fel, cu substante inflamante, iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, corosive sau care murdaresc, daca nu s-au produs vatamari ale integritatii corporale sau sanatatii ori pagube materiale, cat si organizarea, ingaduirea sau participarea la jocuri de noroc-altele decat cele autorizate potrivit legii – de natura sa lezeze bunele moravuri, daca sunt ale contravenientului, precum si lucrurile dobandite prin savarsirea contraventiilor, daca nu sunt restituite persoanei vatamate.

In cazul contraventiei prevazute la alungarea din locuinta comuna a sotului sau sotiei, a copiilor, precum si a oricarei alte persoane aflate in intretinere, este necesara plangerea partii vatamate. Retragerea plangerii ori impacarea partilor inlatura raspunderea faptuitorului. Organele constatatoare sunt abilitate sa restabileasca situatia anterioara.

Contraventiile enumerate mai sus, se constata de catre primar, imputernicitii acestuia, de catre ofiterii sau subofiterii de politie ori de catre ofiterii, maistrii militari, subofiterii sau militarii din jandarmerie, angajati pe baza de contract.

In cazul contraventiilor pentru care legea prevede sanctiunea amenzii, agentul constatator, o data cu constatarea aplica si sanctiunea.

Impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiilor prin care s-a aplicat sanctiunea amenzii se poate face plangere in termen de 15 zile de la comunicarea acestuia.

Plangerea impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei se solutioneaza de judecatorie.

In cazul in care contraventiile prevazute in prezenta lege sunt savarsite de un militar, procesul-verbal de constatare se trimite comandantului unitatii din care face parte contravenientul, spre a i se aplica, daca procesul-verbal este intemeiat, sanctiuni potrivit Regulamentului disciplinei militare.

In situatia in care contravenientul este incorporat pentru indeplinirea serviciului militar inainte de pronuntarea hotararii judecatoresti ori inainte de inceperea executarii sanctiunii inchisorii contraventionale, procesul-verbal sau, dupa caz, hotararea se trimite, de asemenea, comandantului unitatii din care face parte contravenientul, spre a i se aplica o sanctiune potrivit Regulamentului disciplinei militare.

4.2. Legea nr. 50/1991(republicata)-privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, prevede o serie de contraventii aplicate persoanelor fizice si juridice, dupa cum urmeaza :

Constituie contraventii urmatoarele fapte, daca nu au fost savarsite in astfel de conditii incat, potrivit legii, sa fie considerate infractiuni :

– executarea sau desfiintarea, totala ori partiala, fara autorizatie a lucrarilor prevazute la art. 3, din Legea nr. 50/1991, cu exceptia celor mentionate la lit. b), de catre investitor si executant;

– executarea sau desfiintarea, cu nerespectarea prevederilor autorizatiei si a proiectului tehnic, a lucrarilor prevazute la art. 3, din Legea nr. 50/1991, cu exceptia celor prevazute la lit. b), de catre investitor si executant;

– aprobarea furnizarii de utilitati urbane, ca urmare a executarii de lucrari de bransamente si racorduri la retele pentru constructii noi neautorizate;

– mentinerea dupa expirarea termenului prevazut prin autorizatie sau dupa

terminarea lucrarilor autorizate ori adaptarea in alte scopuri fata de cele prevazute in autorizatie a constructiilor, lucrarilor si amenajarilor cu caracter provizoriu;

– neaducerea terenului la starea initiala de catre investitor, dupa terminarea lucrarilor prevazute la art. 3 lit. c), din Legea nr. 50/1991, precum si nerealizarea lucrarilor de curatare, amenajare ori degajare, dupa caz, a amplasamentului si/sau a terenurilor adiacente ocupate temporar pe durata executiei, o data cu incheierea lucrarilor de baza;

– impiedicarea ori sustragerea de la efectuarea controlului, prin interzicerea accesului organelor de control abilitate sau prin neprezentarea documentelor si a actelor solicitate;

– neanuntarea datei inceperii lucrarilor de constructii autorizate, in conformitate cu prevederile art. 7 alin. (8), precum si depasirea termenului legal prevazut la art. 7, alin. (1) din Legea nr. 50/1991;

– emiterea de certificate de urbanism incomplete ori cu date eronate, care nu contin lista cuprinzand avizele si acordurile legale necesare in raport cu obiectivul de investitii, sau eliberarea acestora cu depasirea termenului legal;

– emiterea de autorizatii de construire/desfiintare:

– in lipsa unui drept real asupra imobilului, care sa confere dreptul de a solicita autorizatia de construire/desfiintare;

– in lipsa sau cu nerespectarea prevederilor documentatiilor de urbanism, aprobate potrivit legii;

– in baza unor documentatii incomplete sau elaborate in neconcordanta cu prevederile certificatului de urbanism, ale Codului civil, ale continutului-cadru al proiectului pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii, care nu contin avizele si acordurile legale necesare sau care nu sunt verificate potrivit legii;

– in lipsa expertizei tehnice privind punerea in siguranta a intregii constructii, in cazul lucrarilor de consolidare;

– in baza altor documente decat cele cerute prin prezenta lege;

– neorganizarea si neexercitarea controlului privind disciplina in autorizarea si executarea lucrarilor de constructii de catre compartimentele abilitate din cadrul aparatului propriu al consiliilor judetene si al primariilor, in unitatile lor administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor art. 27 alin. (3) si (4), precum si neurmarirea modului de indeplinire a celor dispuse de Inspectoratul de Stat in Constructii, potrivit dispozitiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 50/1991,;

– neindeplinirea, la termenul stabilit, a masurilor dispuse de Inspectoratul de Stat in Constructii la controlul anterior;

– refuzul nejustificat sau obstructionarea sub orice forma a accesului persoanelor fizice sau al reprezentantilor persoanelor juridice la documentele prevazute la art. 34 alin. (7), din Legea nr. 50/1991;

– depasirea termenului de 15 zile pentru emiterea avizelor si acordurilor necesare in vederea autorizarii lucrarilor de constructii, conform prevederilor art. 7 alin. (20), din Legea nr. 50/1991. .

Contraventiile prevazute mai sus, savarsite de persoanele fizice sau juridice, se sanctioneaza cu amenda, dupa cum urmeaza:

– de la 1.000 lei Ron la 100.000 lei Ron, cele de la lit. a);

– de la 3.000 lei Ron la 10.000 lei Ron, cele de la lit. f);

– de 10.000 lei cele de la lit. c);

– de la 3.000 lei Ron la 10.000 lei Ron, cele de la lit. b), d) si e);

– de la 5.000 lei Ron la 30.000 lei Ron, cele de la lit. h) si i);

– de la 1.000 lei Ron la 5.000 lei Ron, cele de la lit. j) si k);

– de 2.000 lei, cele de la lit. l) ;

– de 1.000 lei Ron, cele de la lit. g).

Cuantumul amenzilor se actualizeaza anual prin hotarare a Guvernului. Sanctiunea amenzii poate fi aplicata si reprezentantului persoanei juridice.

Sanctiunea amenzii pentru faptele prevazute mai sus la lit. h) si i), din Legea nr. 50/1991, se aplica functionarilor publici responsabili de verificarea documentatiilor care stau la baza emiterii certificatelor de urbanism si a autorizatiilor de construire sau de desfiintare, precum si semnatarilor, potrivit atributiilor stabilite conform legii.

Contraventiile prevazute mai sus, din Legea nr. 50/1991, cu exceptia celor de la lit. h) – m), se constata si se sanctioneaza de catre organele de control ale consiliilor locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucuresti, oraselor si comunelor, pentru faptele savarsite in unitatea lor administrativ-teritoriala sau, dupa caz, in teritoriul administrativ al sectoarelor municipiului Bucuresti, potrivit competentelor de emitere a autorizatiilor de construire/desfiintare.

Contraventiile prevazute la mai sus, la lit. h), i) si j), din Legea nr. 50/1991, se constata si se sanctioneaza de catre organele de control ale consiliului judetean, pentru faptele savarsite pe teritoriul judetului respectiv, si, dupa caz, de catre cele ale municipiului Bucuresti.

Procesele-verbale de constatare a contraventiilor, incheiate de organele de control ale administratiei publice locale, se inainteaza, in vederea aplicarii sanctiunii, sefului compartimentului care coordoneaza activitatea de amenajare a teritoriului si de urbanism sau, dupa caz, presedintelui consiliului judetean ori primarului unitatii administrativ-teritoriale in a carei raza s-a savarsit contraventia.

Contraventiile privind executarea sau desfiintarea constructiilor fara autorizatii, prevazute mai sus, la lit. a), c) si e), pot fi constatate si de organele de politie.

Procesul-verbal de constatare a contraventiei se trimite de indata autoritatii administratiei publice pe teritoriul careia s-a savarsit contraventia, care va aplica sanctiunea potrivit legii.

O data cu aplicarea amenzii pentru contraventiile prevazute mai sus la lit. a) si b), din Legea nr. 50/1991, se dispune oprirea executarii lucrarilor, precum si, dupa caz, luarea masurilor de incadrare a acestora in prevederile autorizatiei sau de desfiintare a lucrarilor executate fara autorizatie ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, intr-un termen stabilit in procesul-verbal de constatare a contraventiei.

Decizia mentinerii sau a desfiintarii constructiilor realizate fara autorizatie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de catre autoritatea administratiei publice competente, pe baza planurilor urbanistice si a regulamentelor aferente, avizate si aprobate in conditiile legii, sau, dupa caz, de instanta. Pentru lucrari ce se executa la cladirile prevazute la art. 3 lit. b) este necesar avizul Ministerului Culturii si Cultelor.

Masura desfiintarii constructiilor se aplica si in situatia in care, la expirarea termenului de intrare in legalitate stabilit in procesul-verbal de constatare a contraventiei, contravenientul nu a obtinut autorizatia necesara.

Contraventiile privind executarea sau desfiintarea constructiilor fara autorizatii, prevazute mai sus la lit. a), c) si e), din Legea nr. 50/1991, republicata, privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, pot fi constatate si de organele de politie.

Procesul-verbal de constatare a contraventiei se trimite de indata autoritatii administratiei publice pe teritoriul careia s-a savarsit contraventia, care va aplica sanctiunea potrivit legii.

Controlul statului in urbanism si autorizarea executarii lucrarilor de constructii se exercita de Inspectoratul de Stat in Constructii si de inspectoratele teritoriale ale acestuia, care dispun masurile si sanctiunile prevazute de legea nr.50/1991.

Dreptul de a contesta contraventiile si de a aplica amenzile prevazute de lege se prescrie in termen de 2 ani de la data savirsirii faptei. Impotriva procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei se poate face plingere, la instanta de judecata competenta, in termen de 15 zile de la data comunicarii sau inmanarii acestuia.

4.3. O.U.G. 195/2002

In art. 87, alin. 1, din O.U.G. nr. 195/12.12.2002, incălcarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, constituie contravenție și se sancționează cu avertisment ori cu amendă ca sancțiune principală și, după caz, cu una dintre sanctiunile contraventionale complementare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

Sanctiunile contraventionale prevăzute la alineatul mai sus mentionat, se aplică contravenienților, persoane fizice ori juridice.

De asemenea, art. 88, alin. 1, din O.U.G. nr. 195/12.12.2002, sanctiunile contraventionale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și sunt următoarele : 45.

– reținerea permisului de conducere, a atestatului profesional, a certificatului de înmatriculare ori înregistrare sau a plăcuțelor cu numerele de înmatriculare;

– retragerea permisului de conducere;

– suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe timp limitat;

– anularea permisului de conducere;

– confiscarea bunurilor destinate ori folosite la săvârșirea contravențiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență;

– imobilizarea vehiculului.

Reținerea permisului de conducere ori a certificatului de înmatriculare sau înregistrare se face de către poliție, o dată cu constatarea faptei pentru care se dispune una dintre sanctiunile contraventionale complementare prevăzute la alineatul precedent, eliberându-se titularului o dovadă înlocuitoare, cu sau fără drept de circulație.

Retragerea permisului de conducere se dispune de către poliție când titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce vehicule pe drumurile publice de către o instituție medicală autorizată.

Suspendarea exercitării dreptului de a conduce se aprobă de șeful inspectoratului județean de poliție, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sau al direcției poliției specializate din Inspectoratul General al Poliției Române.

Hotărârea asupra sancțiunilor sanctiunile contraventionale complementare se comunică în scris contravenientului, în termen de cel mult 5 zile de la data constatării faptei.

Sanctiunile contraventionale complementare prevăzute la art. 88, alin. (1) lit. e) și f) se dispun prin același proces-verbal de constatare prin care s-a stabilit și amenda contravențională.

In art. 89, din O.U.G. nr. 195/12.12.2002, constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 675 lei Ron la 1500 lei Ron, următoarele fapte :

– conducerea vehiculului sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie infracțiune;

– încălcarea normelor legale referitoare la depășire, cu excepția prevederilor art. 88 lit. a);

– conducerea vehiculului cu defecțiuni tehnice grave la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcție;

– depășirea cu mai mult de a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus;

– nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată;

– nerespectarea semnalelor polițiștilor la trecerea coloanelor oficiale;

– neoprirea la semnalul regulamentar al polițistului, în scopul sustragerii de la control.

Art. 90, din O.U.G. nr. 195/12.12.2002, constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 450 lei Ron la 600 lei Ron, următoarele fapte :

– depășirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea roșie a semaforului electric sau la trecerile la nivel cu calea ferată;

– schimbarea direcției de mers prin încălcarea marcajului longitudinal continuu;

– circulația pe sens opus;

– neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept;

– neprezentarea în termenul prevăzut de lege la unitatea de poliție pe a cărei rază s-a produs accidentul de pe urma căruia au rezultat numai pagube materiale.

Art. 91, din O.U.G. nr. 195/12.12.2002, constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 300 lei Ron la 375 lei Ron, următoarele fapte : 48.

– pătrunderea în intersecție la culoarea roșie a semaforului electric;

– încălcarea normelor referitoare la folosirea pe timp de noapte a luminilor de drum;

– depășirea cu mai mult de a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus;

– neacordarea priorității de trecere pietonilor care au acest drept.

Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sanctiunile contraventionale prevăzute la art. 87, alin. 1(exemplificat mai sus) și aplicarea unui număr de puncte de penalizare.

Faptele pentru care se aplică puncte de penalizare, numărul acestora și procedura de înregistrare se stabilesc prin regulament. Constatarea contravențiilor stabilite prin prezenta ordonanță de urgență și aplicarea sancțiunilor se fac de către polițiști.

Sanctiunile contraventionale se aplică persoanelor fizice sau juridice care încalcă regulile de circulație pe drumurile publice, după caz.

In capitolul VIII, art. 105, din O.U.G. nr. 195/12.12.2002, este prevazuta care prevede, calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției. Impotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și, după caz, a actului prin care s-a dispus una dintre sanctiunile contraventionale complementare prevăzute la art. 88 alin. 1, se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la sediul unității de poliție din care face parte agentul constatator.

Constatarea contraventiilor se poate face si fara oprirea contravenientului, precum si în lipsa acestuia, daca savarsirea contraventiilor este probata cu un mijloc tehnic certificat, potrivit legii, din dotarea politiei.

În aceste situatii, procesul-verbal se comunica de catre agentul constatator, prin posta, în termen de cel mult o luna de la data încheierii.

Plângerea suspendă executarea amenzilor și a sancțiunilor contraventionale complementare, de la data înregistrării acesteia la unitatea de poliție din care face parte agentul constatator.

Plângerea, împreună cu dosarul cauzei, se trimite de îndată instanței de judecată pe raza căreia a fost săvârșită fapta.

Instanța învestită cu soluționarea cauzei dispune asupra legalității și sanctiunile contraventionale complementare administrative.

Hotărârea pronunțată în primă instanță este supusă recursului. Recursul, împreună cu actele care au stat la baza hotârârii, se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, în termen de 15 zile de la comunicare. Judecata se face de urgență, cu citarea părților, iar hotărârea tribunalului este definitivă și irevocabilă.

Concluzii

Din tot materialul expus în prezenta lucrare, se poate trage urmatoarele concluzii și anume că :

Contraventiile se constata de organele de control ale consiliilor judetene si locale pentru faptele savarsite in cadrul unitatilor lor administrativ-teritoriale, precum si de catre organele de control ale consiliilor judetene pentru consiliile locale, iar sanctiunile se aplica de catre seful directiei care coordoneaza activitatea de urbanism si amenajare a teritoriului sau, dupa caz, presedintele, vicepresedintele consiliului judetean, primarul sau viceprimarul unitatii administrativ-teritoriale unde s-a savarsit contraventia.

Prin Ordonanta nr. 2/2001, s-a incercat o actualizare a regimului juridic al contraventiilor.

In mod concret prin art. 12 din O.G. nr. 2/2001, sunt prevazute urmatoarele :

Daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contraventie, ea nu se mai sanctioneaza, chiar daca a fost savarsita inainte de data intrarii in vigoare a noului act normativ.

Daca sanctiunea prevazuta in noul act normativ este mai usoara, se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sanctiune mai grava, contraventia savarsita anterior va fi sanctionata conform dispozitiilor actului normativ in vigoare la data savarsirii acesteia.

Contraventia, potrivit art. 1, din Ordonanta de Guvern nr. 2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor, este fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata ca atare prin lege, prin hotarare a Guvernului ori prin hotarare a autoritatilor administratiei publice locale sau judetene. In privinta raspunderii contraventionale a membrilor Guvernului, Legea nr. 115/1999 face de asemenea trimitere la dreptul comun.

Ca si in cazul raspunderii penale, trebuie facuta distinctia intre membri ai Guvernului care sunt deputati sau senatori si cei care nu au o astfel de calitate.

Pentru contraventiile savarsite, membrilor Guvernului li se pot aplica si alte sanctiuni contraventionale, principale sau complementare.

In ceea ce priveste raspunderea disciplinara a membrilor Guvernului, Legea nr. 115/1999, se face de asemenea trimitere la dreptul comun, insa in aceasta materie nu exista dispozitii aplicabile.

Din definita contraventiei rezulta urmatoarele doua trasaturi ale acesteia :

In primul rand, contraventia este o fapta savarsita cu vinovatie, avand deci un caracter ilicit, in sensul ca ea ataca anumite valori sociale ocrotite de lege, altele decat cele ocrotite de legea penala.

In al doilea rand, o a doua trasatura consta in faptul ca, potrivit art. 2 alin. 1, din O.G. nr. 2/2001, contraventii pot fi stabilite si sanctionate prin legi, ordonante sau hotarari ale Guvernului in toate domeniile de activitate, fiind vorba deci despre o competenta materiala generala.

In teoria raspunderii juridice distingem subiectul activ, adi autoritatea publica ce trage la raspundere, aplicand sanctiunea juridica si subiectul pasiv, adica subiectul drept caruia i se aplica sanctiunea juridica.

In ce priveste fapta ilicita, situatia este inversa, subiectul activ fiind autorul acesteia, iar subiectul pasiv fiind reprezentat de cel asupra caruia se rasfrange urmarea materiala sau starea de pericol creata prin fapta ilicita.

Exista situatii obiective ce tin fie de aspectele materiale ale faptei ilicite, fie de cele subiective, determinand inlaturarea raspunderii contraventionale.

Caracterul contraventional al faptei este inlaturat in cazul legitimei aparari, starii de necesitate, constrangerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilitatii, betiei involuntare complete, erorii de fapt, precum si infirmitatii, daca are legatura cu fapta savarsita. La aceste cauze se adauga si minoritatea.

Acestor cauze ce exclud vinovatia ca trasatura esentiala a contraventiei, ducand la inlaturarea caracterului ilicit al faptei, li se adauga si prescriptia, cauza ce inlatura raspunderea contraventionala, noua reglementare, ca si vechea lege in materie, facand distinctie intre prescriptia aplicarii sanctiunii contraventionale si prescriptia executarii sanctiunii contraventionale.

Astfel, conform art. 15, alin. 1, din din O.G. nr. 2/2001, contraventia se constata printr-un proces-verbal incheiat de persoanele anume prevazute in actul normativ care stabileste si sanctioneaza contraventia, denumite in mod generic agenti constatatori.

Reglementarea actuala privind regimul juridic al contraventiilor mentine principiul deja consacrat, conform caruia aplicarea sanctiunii contraventionale revine tot agentului constatator al contraventiei, in cazul in care prin actul normativ de stabilire si sanctionare a contraventiilor nu se prevede altfel.

Daca insa, potrivit actului normativ in cauza, agentul constatator nu are dreptul sa aplice si sanctiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de indata organului sau persoanei competente sa aplice sanctiunea, ce va fi aplicata prin rezolutie scrisa pe procesul-verbal.

Caile de atac in materia raspunderii contraventionale sunt reglementate in capitolul al IV-lea al ordonantei, solutiile aduse de aceasta in domeniu fiind calificate recent in doctrina, ca fiind cele mai realizate din punctul de vedere al principiilor juridice si al exigentelor privind democratismul infaptuirii actului de justitie contraventionala.

Astfel, potrivit art. 31, din O.G. nr. 2/2001, impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii se poate face plangere in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii acestuia.

Plangerea impreuna cu dosarul cauzei se trimit de indata judecatoriei in a carei circumscriptie a fost savarsita contraventia iar introducerea ei suspenda executarea. Hotararea judecatoreasca prin care s-a solutionat plangerea poate fi atacata cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Recursul suspenda executarea hotararii.

BIBLIOGRAFIE

Mircea Preda – Tratat elementar de Drept Administrativ roman. Bucuresti. Editura Lumina Lex – 2001.

Antonie Iorgavan-Tratat de Drept administrativ. Vol. I, editia III-a, Bucuresti. Editura. All Beck 2004.

Alexandru Ioan. Drept administrativ. Curs universitar. Bucuresti, 2002.

Valentin I. Prisacaru – Tratat de Drept Administrativ. Bucuresti. Editura Lumina Lex, – București- 2001.

Antonie Iorgavan, Ion Muraru, Dorel Mustatea – Legalitatea actelor administrative, Bucuresti-2003.

Legislație contravenționala vol. I Parte Generală, Ediția 4 Editura C.H. Beck-2010

O.G. nr. 2 /12.07.2001 – (actualizată ) – privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările aduse de Rectificarea nr. 2/2001, O.U.G. nr. 16/2002, Legea nr. 180/2002, Legea nr. 357/2003, O.U.G. nr. 108/2003, Legea nr. 526/2004, Ordonanta Nr. 8/2006, Legea Nr. 352/2006, Legea Nr. 353 /2006, Legea Nr. 182 /2006,Decizia Nr. 953 /2006, Decizia Nr. 228 /2007, Decizia Nr. 1.354 /2008, Legea Nr. 293/2009, Legea Nr. 202/2010.

Codul Penal republicat (actualizat 05.04.2012 ), cu modificările și completările aduse de : Legea nr. 143/2000, Legea nr. 197/2000, O.U.G. nr. 207/2000, O.U.G. nr. 10/2001, O.U.G. nr. 89/2001, Legea nr. 456/.2001, Legea nr. 20/2002,Legea nr. 61/2002, Legea nr. 169/2002, O.U.G. nr. 58/2002,O.U.G. nr. 93/2002, O.U.G. nr.143/2002 O.U.G. nr. 109/2004, Legea nr. 85/2005; Legea nr. 247/2005; Legea nr. 247/2005, Legea nr.278/2006, Legea nr. 60/2006, Decizia Curtii constitutionale nr. 62/2007, Legea nr. 337/2007, Legea nr. 58/2008,O.U.G. nr198/2008 Legea nr. 202/2010, Decizia Curtii constitutionale nr. 573/2011 Legea nr. 27/2012

O.U.G. nr. 195/12.12.2002 – privind circulația pe drumurile publice(publicata in M.Of. nr.

958/28.12.2002), cu modificarile si completarile aduse de H.G. nr. 85/23.01.2003, O.U.G. nr. 50/15.06.2004.

Legea nr. 61/27.09.1991 (republicata)- pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice (publicata in M.Of. nr. 387/18.08.2000), cu modificarile si completarile aduse de Legea nr. 169/10.04.2002 ; O.G. nr. 55/16.08.2002; Legea nr. 265/16.06.2004; Legea nr. 355/15.07.2004.

Legea nr. 50/29.07.1991 (republicata)-privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, cu modificarile si completarile aduse de: O.U.G. nr. 122/24.11.2004 ; Legea nr. 119/05.05.2005.

BIBLIOGRAFIE

Mircea Preda – Tratat elementar de Drept Administrativ roman. Bucuresti. Editura Lumina Lex – 2001.

Antonie Iorgavan-Tratat de Drept administrativ. Vol. I, editia III-a, Bucuresti. Editura. All Beck 2004.

Alexandru Ioan. Drept administrativ. Curs universitar. Bucuresti, 2002.

Valentin I. Prisacaru – Tratat de Drept Administrativ. Bucuresti. Editura Lumina Lex, – București- 2001.

Antonie Iorgavan, Ion Muraru, Dorel Mustatea – Legalitatea actelor administrative, Bucuresti-2003.

Legislație contravenționala vol. I Parte Generală, Ediția 4 Editura C.H. Beck-2010

O.G. nr. 2 /12.07.2001 – (actualizată ) – privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările aduse de Rectificarea nr. 2/2001, O.U.G. nr. 16/2002, Legea nr. 180/2002, Legea nr. 357/2003, O.U.G. nr. 108/2003, Legea nr. 526/2004, Ordonanta Nr. 8/2006, Legea Nr. 352/2006, Legea Nr. 353 /2006, Legea Nr. 182 /2006,Decizia Nr. 953 /2006, Decizia Nr. 228 /2007, Decizia Nr. 1.354 /2008, Legea Nr. 293/2009, Legea Nr. 202/2010.

Codul Penal republicat (actualizat 05.04.2012 ), cu modificările și completările aduse de : Legea nr. 143/2000, Legea nr. 197/2000, O.U.G. nr. 207/2000, O.U.G. nr. 10/2001, O.U.G. nr. 89/2001, Legea nr. 456/.2001, Legea nr. 20/2002,Legea nr. 61/2002, Legea nr. 169/2002, O.U.G. nr. 58/2002,O.U.G. nr. 93/2002, O.U.G. nr.143/2002 O.U.G. nr. 109/2004, Legea nr. 85/2005; Legea nr. 247/2005; Legea nr. 247/2005, Legea nr.278/2006, Legea nr. 60/2006, Decizia Curtii constitutionale nr. 62/2007, Legea nr. 337/2007, Legea nr. 58/2008,O.U.G. nr198/2008 Legea nr. 202/2010, Decizia Curtii constitutionale nr. 573/2011 Legea nr. 27/2012

O.U.G. nr. 195/12.12.2002 – privind circulația pe drumurile publice(publicata in M.Of. nr.

958/28.12.2002), cu modificarile si completarile aduse de H.G. nr. 85/23.01.2003, O.U.G. nr. 50/15.06.2004.

Legea nr. 61/27.09.1991 (republicata)- pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice (publicata in M.Of. nr. 387/18.08.2000), cu modificarile si completarile aduse de Legea nr. 169/10.04.2002 ; O.G. nr. 55/16.08.2002; Legea nr. 265/16.06.2004; Legea nr. 355/15.07.2004.

Legea nr. 50/29.07.1991 (republicata)-privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, cu modificarile si completarile aduse de: O.U.G. nr. 122/24.11.2004 ; Legea nr. 119/05.05.2005.