Contractul International DE Franchising
Contractul internațional de Franchising
Cuprins
INTRODUCERE
I. ANALIZA SITUAȚIEI ÎN DOMENIUL DE CERCETARE. FRANCIZA – CONCEPT INOVATOR DE AFACERI
1.1. Noțiunea de franciză. Primul contract de franciză
1.2. Apariția și evoluția franchisingului
1.3. Asociații și federații internaționale de franciză
1.4. Cadrul legal a RM
1.5. Cadrul legal internațional
1.6. Avantajele/dezavantajele franchisingului și rolul acestuia în economia contemporană
II. CONTRACTUL INTERNAȚIONAL DE FRANCHISING. CONȚINUT ȘI CARACTERE JURIDICE
2.1. Caracterele juridice specifice ale CIF
2.2. Părțile CIF. Drepturile și obligațiile părților
2.3. Obiectul CIF
2.4. Contracte model de franciză elaborate de CCI
2.5. Încetarea raporturilor contractule născute în baza contractului internațional de franciză
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Actualitatea temei . Inițierea unei afaceri este extrem de complicată. Sunt necesare nu doar resurse financiare solide, ci și demersuri multiple neceare asigurării și amenajării unui amplasament, elaborării strategiilor de marketing, de resurse umane, de publicitate, de desfacere și aprovizionare.
Conform studiului realizat de către Departamentul de Comerț al SUA procentajul afacerilor noi lansate, eșuează în mărime de 83% în primii ani de activitate. În acest context o deosebită împortanță capătă operațiunea de franchising, care conform datelor statistice doar în 5% din cazuri suferă eșec. Potrivit lui John Naisbitt ,,privită din perspectiva comercială, franciza este, fără îndoială, una dintre cele mai însemnate reușite în domeniul afacerilor,, Despre importanța și actualiatea franciziei la fel ne vorbesc și datele IFA potrivit cărora o nouă afacere de franciza se deschide la fiecare 8 minute iar aproximativ 50% din totalul vânzărilor cu amănuntul din SUA și UE se realizeazâ prin sistemul de franciză. În contextul global actual, este din ce în ce mai răspândită idea că franciza este cea mai sigură metodă de investiție pentru cei care doresc să aibă succes în afaceri fără riscuri. Pentru Republica Moldova franchisingul este o industrie relativ nouă cu toate că prima afacere de acest fel a apărut încă în 1998 (restaurantele McDonald’s), la momentul de față se poate afirma cu certitudine că datorită răspândirii limitate, ponderea acestui tip de business în economia Moldovei este destul de mică Conform estimărilor efectuate în baza sondajelor, vânzările totale anuale ale întreprinderilor care activează în baza contractului de franchising în Republica Moldova nu au depășit 175 milioane USD în 2001. Cu toate acestea, franchisingul are șanse reale de aplicare pe scară largă în viitor, aceasta se datorează faptului că în Republica Moldova activează un număr impunător de agenți economici în baza contractelor ce conțin elemente de franchising este vorba, în primul rând, de acea parte a sectoarelor de comerț și servicii ale economiei naționale care este reprezentată de dealeri și reprezentanțe oficiale ale unor companii străine. Iar după valul de falimente ale afacerilor personale, perspectivele franchisingului sunt tot mai optimiste, acesta pare să ocupe un segment important pe piața de business a Republicii Moldova, tendință confirmată și de intrarea recentă a brandurilor străine pe piața autohtonă.
Succesul unei fracize este în mare parte condiționat de contractul semnat între părți acesta prevede: drepturile și obligațiile părților, bunurile și serviciile care urmează a fi transmise, durata parteneriatului, limitele, condițiile efectuării plăților, legea aplicabilă raporturilor juridic, constituid temelia operațiunei de franchising. Contractul de franciză în marea majoritate a cazurilor, îmbracă forma unui contract de comerț internațional distinct de contractele încheiate între participanții la comerțul intern prin elementul de extraneitate, fapt ce îl delimitează de celelalte contracte reglementate prin normele dreptului comun general. Prezența elementului de extraneitate în contractul de franciză determină scoaterea contractului dat de sub incidența exclusivă a sistemului de drept material al forului creându-i aptitudinea de a suporta incidența concomitentă a mai multor sisteme de drept, peste frontierele unui stat.
Importanța franchisingului pentru economiile mondiale raportată la faptul că unica metodă de realizare a unui concept francizabil este contractul de franciză care prin excelență posedă caractere de internaționalitate, ne dovedesc actualitatea temei alese în calitate de subiect de cercetare a lucrării date.
Scopul și obiectivele propuse în teză. Scopul prezentei lucrări îl constituie: analiza amplă a raportului internațional de franchising, studiul problemelor teoretice și practice privind aplicarea legii competente să guverneaze contractul internațional de franchising, studiu experienței internaționale în domeniu cu scopul elaborării recomdărilor de progresare a operațiunilor de franchising în RM.
În vederea realizării scupurilor enunțate anterior au fost trasate un șir de sarcini după cum urmează:
Analiza definițiilor jurisprudențiale, legale și doctrinare a franchisigului
Analiza cadrului legal internațional
Studiu cadrului legal național ce reglementează franchisingul
Studiu practicilor de franchising în RM și barierelor în implementarea acestora
Delimitarea contractului de franciză de alte sisteme si contracte de distribuție
Identificarea și analiza particularităților și caracterelor juridice a CIF
Identificarea avantajelor și dezavantajelor operațiunii de franchising
Stabilirea perspectivelor franchisingului în RM
Elaborarea propunerilor privind dezvoltarea franchisingului în RM
Formularea de noi propuneri în vederea soluționării unor probleme practice legate de raporturile juridice de franchising
Elaborarea propunerilor privind operarea modificărilor în cadrul legal național privind franciza.
Gradul de investigație a temei . În procesul de implementare a tezei de licență au fost studiate aspectele practice și teoretice ce fac obiectul nemijlocit al lucrării, vizate într-o gamă largă de surse: legi, regulamente, monografii, teze, comentarii, lucrări științifice și articole ale experților străini și autohtoni în domeniul francizei. Partea teoretică a tezei este fundamentată pe lucrările notorii ale specialiștilor în domeniu precum. Gribincea Lilia, Bălescu Mihai, Caraiani Gheorghe, Maia Băeșu, Dana Vertires, Vasile Pătulea, Mocanu Mihaela. Gheorghiu Gheorghe; Turcu Gheorghe, Costin Călin M, Bălan Ion, Chelaru Oleg, Dragoș-Alexandru Sitaru, Eugeniu Cațaveica, Фаина Филина, Cocна C.A, Bаcилиeва Eвгeния.
Baza normativ-juridică a tezei o constituie legislația RM competentă în reglementarea relațiilor de franciză, legislația UE, și a unor state în parte (Republica Belarus, Lituania, Franța, România, Federația Rusă, Ucraina, Republica Kazakhstan), actele asociațiilor naționale și internaționale de franciză, tratatele și convențiile internaționale, legislația model UNIDROIT și jurisprudența statelor europene și a SUA.
Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării. În vederea atingerii obiectivelor trasate în teză au fost utilizate un complex de metode științifice după cum urmează:
Metoda istorică, în vederea identificării evoluției operațiunii de franciză,elucidării modificărilor pe care aceasta le-a suportat în scopul relevării lor;
Metoda logică, reprezentată prin aplicarea procedeelor studiului inerent,sintezei și argumentării pe cale strict deductivă;
Metoda comparativă, necesară pentru evidențierea trăsăturilor comune și a particularităților CIF și a altor contracte de distribuție
Metoda cantitativă, în vederea sistematizării și reliefării legislației și a informației juridice științifice.
Metoda transcendentală, a fost utilizată pentru elaborarea formei și conținutului prezentei teze de licență.
Metoda intuiționistă a fost utilizată la prelucrarea tuturor datelor empirice, la evidențierea scopului și realizarea obiectivelor tezei.
Metoda fenomenologică, a fost utilizată în analiza practicii judiciare.
Metoda bibliografică a servit pentru selectarea bibliografiei pentru materialul.
I. ANALIZA SITUAȚIEI ÎN DOMENIUL DE CERCETARE. FRANCIZA – CONCEPT INOVATOR DE AFACERI
1.1. Noțiunea de franciză. Primul contract de franciză
Franciza și acordurile de franciză nu cunosc o definiție doctrinară unitară, după cum nu există nici în dreptul comerțului internațional o reglementare uniformă a acestui tip de contract, acesta nefiind reglementat ca atare de vreo convenție internațională. Există însă o diversitate de abordări și o multitudine de definiții ale francizei cât și ale contractului internațional de franciză, întâlnite atât în doctrina dreptului comerțului internațional, cât si în jurisprudență, în diverse acte normative, adoptate la nivel comunitar sau la nivelul unor legislații naționale, pe care urmează să le prezentăm ulterior , cu scopul de a demonstra complexitatea și particularitățile acestui contract în care elementele economice și cele juridice se întrepătrund într-o manieră atât de specială.
Definiții legale :
– Art 1171 CCRM ,,Prin contract de franchising, care este unul de executare succesivă în timp, o parte (franchiser) și cealaltă parte (franchisee) întreprinderi autonome se obligă reciproc să promoveze comercializarea de bununri și servicii prin efectuarea, de către fiecare din ele, a unor prestații specifice”
– Art 1 din legea cu privire la franchising. ,,Franchisingul reprezintă un sistem de raporturi contractuale între întreprinderi în care partea denumită franchiser acordă părții denumite franchisee dreptul de a produce și/sau a comercializa anumite produse (mărfuri), de a presta anumite servicii în numele și cu marca franchiserului, precum și dreptul de a beneficia de asistența tehnică și organizatorică a acestuia”
– Ordonanta guvernul Romaniei nr. 52/1997. ,,Un sistem de comercializare a produselor, serviciilor sau tehnologiilor, bazat pe o colaborare stransa si continua intre persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoana, denumita francizor, acorda unei alte persoane, denumita beneficiar, dreptul de a exploata o afacere, un produs sau un serviciu”
Similară difiniție este cuprinsă și în codul fiscal al României 22.12.2003 Legea 571/2003.
– Parlamentul Romaniei, prin Legea nr. 79/1998 pentru aprobarea Ordonantei nr. 52/1997, a reformulat definitia in urmatorii termeni ,,franciza este un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continua intre persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoana, denumita francizor, acorda unei alte persoane, denumita beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu”
– Titlu 54. art.1027 Cod Civil Federația Rusă ,,În conformitate cu acordul de concesiune comerciale o parte (francizor) se angajează să furnizeze celeilalte părți (utilizator) pentru o anumită compensarea pe o anumită perioadă sau pe o perioadă nedeterminată dreptul de a utiliza în activitatea sa de întreprinzător un complex de drepturi exclusive, inclusiv dreptul la marca, marca de serviciu, precum și alte drepturi exclusive, în special cu privire la denumirea comercială, secret comercial (know-how)”
După cum observăm din definițiile legale expuse anterior În dreptul autohton precum și în legislația romană, contractul de franciză, nu mai este un contract nenumit. Carcterul unui contract reglementat distinct cesta la căpătat în urma adoptarii legii speciale cu privire la franchising. Spre deosebire de Federația Rusă unde contractul de franchsiing este asimilat concesiunii comerciale fapt ce îi atribuie caracterul unui contract nenumit. Este de remarcat faptul , că în unele dintre legislațiile țărilor care au decis să adopte reglementări speciale pentru franciză, printre care și Republica Moldova, franciza și contractul/acordul de franciză sunt definite în mod similar.
Definiții doctrinare
Nici doctrina nu esa comercială, secret comercial (know-how)”
După cum observăm din definițiile legale expuse anterior În dreptul autohton precum și în legislația romană, contractul de franciză, nu mai este un contract nenumit. Carcterul unui contract reglementat distinct cesta la căpătat în urma adoptarii legii speciale cu privire la franchising. Spre deosebire de Federația Rusă unde contractul de franchsiing este asimilat concesiunii comerciale fapt ce îi atribuie caracterul unui contract nenumit. Este de remarcat faptul , că în unele dintre legislațiile țărilor care au decis să adopte reglementări speciale pentru franciză, printre care și Republica Moldova, franciza și contractul/acordul de franciză sunt definite în mod similar.
Definiții doctrinare
Nici doctrina nu este unitara în definirea franchisingului, aceeași diversitate în abordarea contractului internațional de franciză se întâlnește si în literatura juridică internațională. Urmează să enunțăm câteva dintre definițiile pe care le apreciem ca fiind relevante, în conturarea specificității, și complexității acestui contract, cât și pentru a demonstra varietatea abordărilor în această materie.
Potrivit Dicționarului Juridic de Comerț Exterior, contractul de franchising este definit ca fiind acel contract prin care o persoană, francizorul, permite exploatarea unei mărci sau a unui brand de producție sau de prestare de servicii de către o altă persoană independentă, producător sau prestator de servicii, francizatul, alături de know-how-ul, folosința mărcii sale și, uneori, o aprovizionare aferentă, pe care beneficiarul trebuie să le exploateze conform convenției, în schimbul unei remunerații .
În una dintre primele abordari ale francizei în doctrina noastra s-a aratat că "contractul de franciza este o varietate recentă și foarte răspândită a contractului de concesiune și reprezintă concesiunea unei mărci (de produse sau de servicii) la care se adauga concesiunea ansamblului de metode și mijloace apte să asigure exploatarea și gestiunea și cele mai bune condiții de rentabilitate "franciza" reprezinta un instrument juridic ce imprumută caracterele unui contract de vânzare – cumpârare cu monopol, ale unui contract de licență, ale unui contract de know – how și ale unui contract de reprezentare cu un întins drept de control din partea francizorului asupra activității concesionarului.
Într-o definiție propusă în doctrina juridică franceză, contractul de franciză este calificat ca fiind „un contract sinalagmatic, nenumit, cu titlu oneros, încheiat între doi comercianți, ce are ca obiect fie distribuirea de produse sau servicii, fie fabricarea de produse în conformitate cu knowhow- ul pus la punct de către francizor ”
Potrivit altui doctrinar francez „acordul de franciză este un contract de colaborare încheiat între doi comercianți independenți, francizorul și francizatul, prin intermediul căruia francizorul pune la dispoziția francizatului marca sa, în schimbul plății unui drept de intrare și a unor redevențe, îi transmite un know-how substanțial și specific, exploatat în conformitate cu tehnicile, în special cele comerciale, experimentate în prealabil de către francizor, periodic îmbunătățite de către acesta și transmise francizaților sub forma unei asistențe continue”
Într-o altă viziune, contractul de franciză este definit ca fiind „un ansamblu de obligații reciproce, asumate în cadrul unei relații contractuale durabile prin care francizorul, în schimbul unei remunerații, transmite francizatului, comerciant sau întreprinzător independent, dreptul de a vinde bunuri și/sau servicii determinate, utilizând numele, mărcile de fabrică, un ambalaj sau alte drepturi imateriale, precum si experiența tehnică și comercială ale francizorului, în conformitate cu sistemul de organizare și de publicitate dezvoltat de acesta din urmă, și, în același timp, prin care francizorul acordă asistență, consiliere, pregătire și exercită un control”
Definițiile propuse de variate asociații si federații de franciză.
Codul deontologic al Federatiei Europene de Franciza definește franciza ca fiind "un sistem de comercializare a produselor și/sau al serviciilor și/sau al tehnologiilor, bazat pe o colaborare strânsă și continuă între întreprinderi distincte și independente sub aspect juridic și financiar, francizorul (le franchiseur) și francizații săi (ses franchises), în care francizorul acorda francizaților săi dreptul și impune obligația de a exploata o întreprindere în conformitate cu conceptul francizorului. Dreptul astfel concedat autorizează și obligă pe francizat, în schimbul unei contribuții financiare directe sau indirecte, să utilizeze firma și/sau marca produselor și/sau serviciilor, ,,savoir faire – ul” și alte drepturi de proprietate intelectuala, susținut prin aportul continuu de asistență comercială și/sau tehnică în cadrul și pe durata contractului de franciză scris, incheiat între părți în acest scop"
Comisia Comunităților Europene în Decizia nr. 4087/88 din 30 noiembrie 1988 privind aplicarea art. 85 paragraful 3 al Tratatului (de la Roma) Potrivit Deciziei, franciza este "un ansamblu de drepturi de proprietate industrială sau intelectuală privind mărci, nume comerciale, firme, desene și modele, dreptul de autor, ,,savoir faire-ul” sau brevete destinate a fi exploatate pentru vanzarea de produse și prestarea de servicii către utilizatorii finali"
La nivelul diferitelor asociații și federații de profil și, după caz, în cuprinsul codurilor deontologice, regăsim modalități diferite în definirea operațiunii de franciză, acestea variază în funcție de intenția de a prezenta, într-o manieră mai mult sau mai puțin cuprinzătoare, elementele caracteristice care, în ansamblul lor, conturează noțiunea de franciză. Totuși trebuie de observat că codul deontologic nu definește contractul propiu-zis, ci conceptual de franciză, ca operație comercială care se desfășoară în cadrul contractual stabilit de părți , în scopul desfășurării operațiunilor subsumate acestei operațiuni comerciale.
Definiții jurisprudențiale.
Valoroase sunt interpretările si definițiile contractului de franciză, mai mult sau mai puțin cuprinzătoare, furnizate de jurisprudența franceză, urmează să le prezentăm pe cele mai semnificative În doctrină se menționează că prima definiție jurisprudențială a francizei se regăseste într-o hotărâre pronunțată de un tribunal din Bressuire, Franța la data de 19 iunie 1973, în cuprinsul căreia s-a reținut că „este cert că o întreprindere, creatoare a unui procedeu secret de fabricație poate vinde rezultatul studiilor sale, după cum este de admis, pe de altă parte, că o întreprindere, deținătoare a unei mărci, poate solicita o plată pentru serviciile și pentru colaborarea sa, atunci când oferă un ansamblu de produse sau de servicii, în mod specific originale și obligatoriu exploatate în prealabil, potrivit unor tehnici comerciale verificate, constant puse la punct și periodic reciclate, ceea ce se numește contract de franchising” Abordrea dată, este una relativ sumară, dat fiind faptul că vizează mai mult conceptul francizabil decât însăși relația contractuală ca atare. Totuși este de notat că surprinde, chiar și în manieră indirectă, o serie de elemente caracteristice pentru contractul de franciză.
Definiția Curții de Apel Paris, 1978
Printr-o hotărâre pronunțată de Curtea de Apel Paris (a 5-a Cameră) la data de 28 aprilie 1978, în cauza (Morvan v. Intercontinent) franciza este definită ca fiind „o metodă de colaborare între două sau mai multe întreprinderi comerciale, din care una este francizor si alta este francizat, prin care prima proprietară a unui nume sau a unor sigle, simboluri, mărci de fabrică, de comerț sau de servicii si deținătoarea a unui ,,savoire fair” particular, pune la dispoziția celei de-a doua, contra unei redevențe sau a unui alt avantaj economic, dreptul de a utiliza produsele sau serviciile, originale sau specifice, spre exploatarea, în mod obligatoriu, potrivit tehnicilor comerciale experimentate, puse la punct si periodic îmbunătățite, într-o manieră exclusivă, în scopul de a avea un mai bun impact pe piața relevantă și de-a obține o dezvoltare accelerată a activității comerciale a întreprinderilor implicate”. Din cuprinsul acestei definiții rezultă că elemente caracteristice ale acestei operațiuni comerciale, colaborarea ce are ca scop dezvoltarea accelerată a întreprinderilor părți în contract, menținerea independenței legale a fiecăreia dintre ele în cadrul unor acorduri de exclusivitate reciprocă, ca și dobândirea de către francizor, proprietar al mărcii și al ,,savoir faire-ului” a unei remunerații sau a unui alt avantaj economic.
Definiția Curții de Apel Paris, 1982
O altă hotărâre, pronunțată tot de Curtea de Apel din Paris, în anul 1982, oferă o definiție extrem de utilă, pornind de la faptul că francizorul pune la dispoziția francizatului un nume comercial, sigle, simboluri, o marcă, un know-how, produse și/sau servicii, oferite într-o manieră originală și specifică și exploatate prin tehnici comerciale uniforme, testate și utilizate în prealabil, controlate permanent de francizor1. Este de evidențiat elementul de noutate adus de această definiție, vizând o altă componentă caracteristică operațiunilor comerciale desfășurate în sistem
de franciză, respectiv controlul permanent pe care francizorul este dator a-l exercita, în scopul asigurării uniformității la nivelul rețelei de franciză. Din cele expuse anterior putem concluziona că franciza, ca operațiune comercială, nu se poate realiza și nu poate avea decât o natură contractuală.
Există variate modalități în care este abordat și denumit acest complex instrument juridic. Deseori, diferențierile sunt determinate de accentul care cade, fie pe conținutul economic al operațiunii, pe modalitatea de desfășurare a afacerilor, fie pe forma juridică pe care o îmbracă sistemul de comercializare, respectiv pe instrumentul juridic ca atare, în acest sens fiind întâlnite denumiri precum contract de franchising, contract de franciză, acord de franciză, acord internațional de franciză, contract internațional de franchising sau, pur si simplu, franciză.
1.1.2 Primul contract de franchising
În arhivele Federației Franceze de Franciză (FFF) se păstrează un document datat cu secolul XIII-lea cunoscut sub numele de ,, Contractul de franciză a Orașului Chambery” acesta fiind apreciad de membrii federației în cauză drept primul contract de franciză. Importanța acestui document rezidă în faptul că el ne poate demonstra originea operațiunii de franciză și proveniența ei etimologică. După cum urmează originea temenului de franciză provine de la verbul francez „franchir” ce semnifică acordarea unui anumit privilegiu sau liber de serviciu.
Astfel în eturopa franciza își are începuturile în privilegiile acordate în legătură taxelor și impozitelor locale, prducerea băuturilor, organizarea târgurilor, iar în înțelesul pe care francizingul la căpătt în prezent acesta a fost utilizat pentru întâia oară în 1840. Căzut în desuetudine spre sfîrțitul secolului XVII acesta revine în a doua jumătate a secolul XIX
prin prima tehnică de franciză în accepțiunea actuală creată de către „ Singer Sewing Machines” în anul 1863. Fiind o modalitate de vânzare a mașinelor de cusut prin intermediul unei rețele de distribuitori independenți cărora li se oferea know-how-ul și asistența tehnică necesară în acest scop. Isac Singer în realizarea noului său concept de distribuție a pornit de la considerentul că înițial produsul trebuie popularizat într-o așa manieră încât să fie evidențiată superioritatea sa față de alte produse similare existente pe piață. Astfel Isac Singer a vândut dreptul de a confecționa și comercializa mașinile de cusut distribuitorilor săi. Astfel franchisingul a devenit afacerea de succes care este astăzi.
1.2. Apariția și evoluția franchisingului
Nu există o istorie oficială a francisingului, însă după cum se menționează în doctrina de specialitate, cert este faptul că acest concept de afaceri nu este o invenție exclusivă a secolului XX. Ca formă de distribuție a mărfurilor și serviciilor franchisingul își are originile în SUA, în prima jumate secolului al 18-lea, afirmîndu-se ca un sistem eficient pentru comercializarea produselor, tehnologiilor și serviciilor, fapt ce a condiționat răspîndirea sa în întreagă lume.
Urmează să prezentăm cele mai de seamă modificări și adaptări pe care le-a suferit franciza pe măsura evoluției vieții economice și a creșterii compexității ca și a specializării activităților comerciale, pentru a deveni operațiunea sofisticată la care ne raportăm în prezent. În SUA apariția francizei a fost determinata în mare parte de nevoia ocolirii prevederilor legii antitrust, aceasta interzicând vanzarea directă a produselor de catre producatori utilizatorilor În acest context Isac Singer în anul pus la punct un sistem de vânzare a mașinilor sale de cusut printr-o rețea de distribuitori independenți, acestora fiindu-le oferită asistența tehnică necesară și know-how-ul. Cu toate ca afacerea sa funcționat doar timp de 10 ani, succesul înregistrat de aceasta a deschis drumul spre franchising altor mari producători precum: General-Motors, Ford, Coca-Cola. În Europa, prima franciza industriala a fost creata in Cehoslovacia de către firma BATA, urmata la putin timp de lanaria Roubaix, care a creat un lant numit Pingouin, retea creata tot in anul 1929. Un salt cu adevărat specaculos au înregistrat după cel de al doilea război mondial, cunoscând o grandioasă evoluție de la distribuția producției la către distribuția de servicii. Înițial francizele erau simple contracte comerciale care stabileau doar termenele de plată, prețul și relația de afaceri deintre părți. Accentul fiind pus pe revânzarea bunurilor produse de către francizor. Specific sistemelor de franciză din perioada respectivă era faptul că francizații nu promovau p imagine comună, ci își dirijau afacerile de sine stătător și adesea foarte diferit. Concept modificat în 1950 de către Ray Kroc, părintele afacerii în sistem de francize moderne, sesizîn succesul restaurantelor fast food, Ray Kroc a decis să le multimplice și să le răspîndească în întreaga țară păstrîndule formatul. Astfel fiecare restaurant nou repeat afacerea în detaliu, de la produsele comercializate și procedurile de vânzare până la decorul locației.
În 1960 cifra de afaceri a activităților desfășurate pe baza de franchising în SUA, era de aproximativ 90 miliarde de dolari, iar următorii 30 suma afacerilor a crescut de 6 ori și în 1991, sistemul American de vânzări în franchising echivala cu a șaptea putere economică a lumii.
În anul 1990 în europa activau peste 1600 de rețele de franchising care grupau în jur de 90.000 de francizați, poziția lider find ocupată de Franța aproxmativ 15%. Dezvoltarea accelerată a sistemului de distrubuire în franciză și vidul legislativ quasi-total în care se aflau francizorii și francizații a contribuit la organizarea și adoptarea de către aceștia a normelor sale de conduită. În 1971, în Franța ia naștere Federația Franceză de Franciză , iar în 1972 aceasta adoptă codul deontologic al francizei revizuit ulterior în 1977, 1984 și 1988. Exemplul francez a fost urmat și de alte state europene unde au fost create diverse federații de franciză reunite în 1972 în Federația Europeană de Franciză, al cărei cod deontologic în redacția actuală întrat în vigoare la 1 ianuarie SUA, in anul luat fiinta American Association of Franchisees and Dealers. Asociatia a adoptat The Franchise Bill of Rights si Fair Franchising Standards, documente ce contin reguli de conduita in afaceri in sistem de francize. Ulterior fiind creată și Asociația Internațională de Franchising, aceasta elaborând la rîndul său un cod etic ce stabilește reguli exigente de conduită.Primele reglementări legale a contractului de frnchising apar în SUA, unde în fost adoptată legea federală „Full Disclosure Act” aceasta avea drept scop restrîngerea libertăților francizorilor de a impune francizaților anumite condiții prin contractul de franchising, astfel francizorul a fost obligat să furnizeze beneficiarului informații precontractuale privind know-how-ul, metodele folosite, date economice și juridice despre afacerea sa. În Europa, in 1988 Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a reglementat franciza ca figura juridica distincta. Doi ani mai tarziu, Comisia Comunitatilor Europene a adoptat Decizia nr. 4087/1988 cu privire la concurenta si acordurile de franciza. In acest regulament, franciza este definita ca " un ansamblu de drepturi de proprietate industriala sau intelectuala privind marci, nume comerciale, firme, desene si modele, drepturi de autor, savoir-faire (know-how) sau brevete, destinate a fi exploatate pentru revanzarea de produse si prestarea de servicii catre utilizatorii finali". Astfel, franchisingul a devenit un mecanism juridic, solitar în sensul său, prin intermediul căreia a fost realizabilă posibilitatea de a înbina politica marilor companii comerciale în vederea valorificării noilor piețe de desfacere, suportînd cheltuielile minimale în acest sens, cu inițiativa și spiritul de antreprenor ale companiilor comerciale mici.
1.3. Asociații și federații internaționale de franciză
Franciza a pătruns în extrem de multe zone ale vieții cotidiene, fiind de mare actualitate deplasarea din zona comercială către cea necomercială, de la producție la servicii variate, cum ar fi: fast-food-uri, restaurante, servicii hoteliere, bănci, asigurări, activități medicale, afaceri imobiliare, metode de învățământ. Promotorii tehnicilor de desfăsurare a afacerilor în sistem de franciză au decis crearea unor structuri care să le reprezinte interesele, în vederea armonizării activității lor cu activitatea diferitr comunități de afaceri. Astfel, au luat naștere federațiile si asociațiile de franciză. Iar vidul legislativ quasi-total în care se aflau francizorii și francizații a contribuit la adoptarea a diferite coduri deontologice care au devenit ulterior instrumente extrem de utile, frecvent utilizate de profesioniști, dincolo de jurisdicții și al căror conținut a fost și este deseori invocat în jurisprudența creată în această materie.
Federația Franceză de Franciză.
Primul organism de acest fel a fost organizat în 1971 în Franța sub denumirea de „ Federation Francaise de la Franchise”, scopul primordial al acestuia find transformarea francizei în cel mai bun instrument de dezvoltare a comerțului. Având în prezent peste 120 de rețele și reprezentând peste 40% din rețelele de franciză din Franța, FFF este o federație activă ce îsi îndreaptă toate forțele în direcția reprezentării intereselor membrilor săi, deopotrivă francizori și francizați. Procedura de aderare este relativ riguroasă, implicând o verificare a conținutului contractului de franciză utilizat, aconceptului în sine și chiar a modalității în care funcționează, practic, respectivul sistem de franciză. FFF a elaborat în anul 1972 primul cod francez de deontologie a francizei Obiectivul principal a acestuia fiind de a preciza și clarifica mai cu seamă obligațiile francizaților, totodată scopul elaborării unui astfel de document, a fost acela de a clarifica statutul și poziția părților în cadrul contractului de franchising. În prezent, FFF și-a asumat rolul complex de prezentare, stimulare și dezvoltare a franchising-ului în Franța precum și de expansiunea acestor rețele de franciză pe plan internațional, prin organizarea de seminare, forumuri și întâlniri în mediul de afaceri.
Asociația Română de franciză.
Asociatia Romana de Franciză, este o persoana juridica de drept privat, non-profit, apolitica și fară scop lucrativ, înființată în anul 2006, avînd drept scop protejarea drepturilor francizorilor și francizaților, dezvoltarea pieței autohtone de franciză și apărarea drepturilor de proprietate intelectuală a francizorilor, inclusiv a celor rezultate din patente și mărci înregistrate și care militeaza pentru promovarea brandului antreprenorial, pentru sprijinirea formelor de dialog intercultural cum ar fi educația și dezvoltarea audienței, intervenția culturală pentru schimbarea mentalităților și diversitatea culturală. Asociatia Româna de Franciză urmărește realizarea unor activități de interes național în domeniul francizei,faciliteaza accesul membrilor săi la resursele private și publice și sprijină acțiunea de parteneriat cu autoritățile publice locale și centrale precum și cu alte persoane juridice din țară și din străinătate. Asociația Română de Franciză (ARF) are urmatoarele obiective:
să furnizeze consultanță membrilor săi în legătură cu toate aspectele activității companiilor deținătoare de francize.
să confere siguranță prin apartenența la un grup de prestigiu, profesionist, care facilitează schimbul de experiență între membri și proiectele comune;
să faciliteze afirmarea fiecărui membru în comunitatea de franciza prin participarea la evenimente și activități ale comisiilor și grupurilor de lucru;
să genereze plusvaloare activității de consultanță în franciză a membrilor.3
Asociația Română de Franciză alături de Asociația de Franciză Turcă, Asociația Ucrainiana de Franciză, Asociatia Azerbaijană de Franciză, Asociația Bulgară de Franciză și Asociația Rusă de Franciză este membru fondator al Federației de Franciză a Țărilor de la Marea Neagră (BSFF), înființată la data de 7 august 2009.
Federația Europeană de Franciză.
Federația Europeană de Franciză(FEF) este o asociație internațională non- profit total independentă de orice instituție a UE, înființată în anul 1972, fiind .unica organizație reprezentativă pentru sectorul de franciză din Europa. FEF este constituită din asociațiile naționale de franciză din statele membre UE precum și celor din afara spațiului comunitar.
Una din misiunile principale ale FEF este monitorizarea propunerilor legislative inițiate la nivel european și, după caz , de a aduce obiecții acestora pentru a proteja și sprijini dezvoltarea francizei în Europa.
Scopurile FEF sunt multiple :
Să stabiliască standartele etice pe care se întemeiază o relație de franciza
Să promoveze și să apere franciză ,
Să răspîndească în rândul membrilor săi informații relevante cu privire la piețele de franciză.
Să asigure schimbul de experiență între asociați, astfel încât asociații mici și cei tieri să poată acumula experiența necesară în gestionare unei afaceri în system de franciză.
Să coordoneze acțiunile Asociațiilor naționale de franciză;
Să realizeze un studiu imparțial, științific și multilateral privind franciză;
Să distribuie informații prin intermediul pedagogic , precum și mijloace informaționale ,în vederea popularizării francizei;
Să asigure respectarea prevederilor codului etic franciză
Scopuri, obiective și atribuții similare Federației Europene de Franciză doar cu o arie de răspîndire mai largă are și Federația Internațională de Franciză (IFA)
1.4. Cadrul legal a RM
Republica Moldova este una din cele cinci țări europene, alături SUA, care a legiferat franchisingul printr-un act normativ-legislativ distinct. În România franchisingul este reglementat de Ordonanța de Urgență nr.52 din 1997, în SUA de Full Disclosure Act, în vigoare din 21.10.1979 iar în Republica Moldova de legea cu privire la franchising Nr.1335-XIII din 01.10.1997. În alte state precum Franța, Australia, Canada, Federația Rusă, franchisingul nu este reglementat printr-o lege separată, însă acesta este vizat de diverse acte normative ce reglementează un spectru mai larg de contracte comerciale printre care și franchisingul.
Actul normativ-legislativ de bază al Republicii Moldova ce reglementează franchisingul este Legea RM cu privire la franchising nr.1335-XIII din 01.10.97. aceata include în sine 5 capitole și stabilește forma contractului, clauzele contractuale obligatorii și formele franchisingului, indică părțile contractante, drepturile și obligațiile acestora, precum și forma de organizare juridică și modul de înregistrare a partenerilor la franchising. Reeșind din prevederile art4. alin.1 a legii cu privire la franchising „franchisingul reprezintă o totalitate de raporturi de arendă, leasing, vînzare-cumpărare, antrepriză, de reprezentanță, ointreprindere mixtă, o întreprindere cu investiții străine”, și art 4 alin 2 „franchisingul și raporturile juridice aferente lui se reglementează prin Codul Civil, prin prezenta lege și prin alte acte normative” putem concluziona că franchisingul este un sistem de raporturi contractuale foarte complex fapt ce îi atribuie o reglementare juridică și de alte acte normative legislative. După cum urmează:
Codul Civil al Republicii Moldova reglementează franchizingul în capitolul XXI, acesta stabilește forma și clauzele contractului de franchising, obligațiile părților contractante, termenul contractului, și răspunderea pe care o poartă franchiserul pentru existența și întinderea drepturilor privitoare la programul de prestare a franchisei. Pe lângă reglementarea nemijlocită a franchisingului Codul Civil mai relementează și raporturi similare acestuia precum: vînzarea-cumpărarea, comisionul, dreptul de autor, închirierea de bunuri, arenda, leasingul, antrepriza
Reeșind din prevederile art 15 impunerea fiscală a legii cu priviere la franchising aplicabil raporturilor juridice de franchising este și codul fiscal al RM, acesta stabilind principiile generale ale impozitării și reglementând relațiile ce țin de executarea obligațiilor fiscale.
Legea privind drepturile de autor și drepturile conexe stabilește procedura de transmitere a drepturilor patrimoniale asupra obiectelor de proprietate intelectuală, determină drepturile și obligațiile părților, precum și efectele în cazul realizării unei astfel de tranzacții – aspecte inerente raporturilor de franchising.
Legea privind mărcile și denumirile de origine a produselor, reglementează raporturile legate de procedura de înregistrare, protecția juridică și folosirea mărcilor și denumirilor de origine a produselor. Acestea adesea fac parte a obiectului contractului de franchising.
Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi reglementează activitatea de fabricare a producției, executare a lucrărilor și prestare a serviciilor, desfășurată de cetățeni și de asociațiile acestora în mod independent, din proprie inițiativă, în numele lor, pe riscul propriu și sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-și asigura o sursă permanentă de venituri.Raportată la prevederile art 5 și legii cu privire la franchising, legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi este integral aplicabilă și relațiilor de franchising .
Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului societăților economice stabilește modul de constituire a societăților economice, drepturile lor și ale membrilor acestora, structura organizatorică, principiile de administrare, temeiurile, modurile de reorganizare și lichidare – mecanisme aplicabile în totalitate și întreprinderilor franchiseri sau franchisee
Conform art 4 alin legii cu privire la franchising raporturile care nu cad sub incidența actelor normative în vigoare sunt reglementate de contractele de franchising, stipulările cărora nu trebuie să contravină prevederilor legislației în vigoare a Republicii Moldova.
Analiza cadrului legal al Republicii Moldova cu privire la franchising, denotă existența unor oportunități printre care: garanțiile legale în cazul investițiilor străine, protejarea suficientă a intereselor patrimoniale ale părților precum și garanterea aplicării soluțiilor necesare pentru reprimarea abuzurilor posibile din partea părților contractante, subvenții și credite preferențiale în cazul procurării tehnologiilor avansate, tehnicii moderne și materiei prime precum și a unor Impedimente legate în special de „Concurența” actelor normative ale cadrului legal existent, exprimată prin multitudinea și aptitudinea lor de reglare în particular anumite raporturi caracteristice franchisingului.
1.5. Cadrul legal internațional
Contractul, indiferent dacă este intern sau internațional, nu poate exista fără lege, chiar dacă este unul nenumit.În ceea ce privește contractul internațional de franciză acetsa prin excelență este susceptibil de a fi reglementat de normele materiale a cel puțin două state, ne find exclusă posibilitatea că acesta să între în câmpul de aplicare a uneia sau a mai multor convenții internaționale Problema determinării legii aplicabile este importantă întrucât sistemele legilslative naționale referitoare la contractul de franciză conțin reglementări variate, iar tentativele de apropiere între acestea au un efect relativ restrâns, părțile contractante fiind nevoite să acționeze în această pluralitate de reguli de drept aplicabile contractului. Tocmai de aceea, în doctrină se menționează necesitatea părților, de a desemna cu claritate legea ce guvernează fondul și forma contractului încheiat (clauza de electio juris) precum și jurisdicția competentă în cazul apariției unor litigii (clauza de soluționare a diferendelor), fapt realizabil în virtutea princiupiul autonomie de voință a părților (lex voluntatis). Prin folosirea clauzei electio juris, părțile evită incertitudinile pe care le poate provoaca un eventual conflict de legi. Clauza electio juris se poate realiză în mod indirect: determinând norma conflictuală care, la rândul ei va indica dreptul material aplicabil, fie în mod direct: alegând nemijlocit dreptul material aplicabil. Cea din urmă metodă fiind preponderent utilizată în practică, deoarece prin alegerea dreptului material se evită dificultățile pe care le poate prezintă o eventuală retrimitere. În ipoteza în care părțile semnatare ale unui contract internațional de franciză omit totuși să insereze în contractul lor o clauză de alegere a legii aplicabile raporturilor lor obligaționale, sarcina dată revine forului de jurisdicție competent, fie instanței arbitrale cu aplicarea principiilor conflictuale subsidiare legale din dreptul forului său denotate de practica judiciară și arbitrală din statul forului. Legătura concomitentă cu mai multe sisteme de drept face ca determinarea legii aplicabile contractului internațional de franciză să fie strigent necesară, mai cu seamă în ipoteza în care fiecare stat își are propriile sale reguli conflictuale, ceea ce face incertă desemnarea legii aplicabile. În continuare urmează să ne referim sumar la legislațiile naționale comepetnte în guvernarea franchisingului. În Federația Rusă franchisingul este reglementat de titlu codului civil „Concesiunea Comercială”, de și legiuitorul nu operează cu termenul de franchising concesiune comercială în accepțiunea pe care o are în codul civil a Fedrației Ruse prezintă o serie de caracteristici comune cu franciză, ceea ce a permis implimentarea practică a franchisingului. Totuși asimilarea franchisigului-concesiunii comerciale sa dovedit a fi preamatură fapt ce a cauzat o incoerență legislativă soldată cu utilizarea nesemnificativă a franchisingului ca un mod particular de dezvoltare a afaerilor. O reglementare analoagă se conține în capitolul codului civil Ucrainean (art 1115-1129). În Republica Belarus franchisingul este reglementat de capitolul Codului Civil „Licența Antreprenorială Complexă” . Codul prevede criterii pentru determinarea franchisingului, conține dispoziții privind cui îi este permis să fie un francizor și prevede obligațiile părților contractante. De asemenea în Codul Civil Belarus este stipulată sub sancțiunea nulității forma scrisă a contractului și înregistrarea acestuia la Centrul Național de Protecție a Proprietății Intelectuale modificările operate ulterior în contract de asemenea sînt supuse înregistrării. Similare sînt prevederile capitolului 45 „Licența Antreprenorială Complexă” din codul civil a Republicii Kazakhstan. De și în Republica Belarus și Republica Kazakhstan franchisingul nu este consacrat într-un titlu aparte a codului civil precum în Republica Moldova, legiuitorii acestor state operează cu termenul de franchising spre deosebire de Federația Rusă și Ucraina, unde termenul franchising nu este întîlnit în actele normative competente în reglementarea relațiilor de franciză. În Estonia dispozițiile referiotare la francising sînt cuprinse în capitolul „Legeii Obligațiunilor” din 05.06.2002. Aceasta stabilește drepturile și obligațiile părților contractante, în special: obligațiunea francizorului de a asigura francizatul cu instrucțiuni (asistență logică) în vederea exercitării drepturilor asociate francizei,obligația de a asigura francizatul cu o asistență neîntreruptă, dreptul de a verifica calitatea bunurilor produse sau serviciilor oferite prin franciză. De asemenea legea înstituie obligațiunea de a utiliza însemnele comerciale a francizorului precum logoul comercial, numele, marca. Din cele expuse anterior putem concluziona că în marea majoritate a statelor nu există o legislație distinctă aplicabilă rporturilor contractuale de franciză , acestea fiind vizate de diverse acte normative ce reglementează un spectru mai larg de contracte comerciale printre care și franchisingul. Însă pentru a evita dificultățile provocate de conflictul de legi, la nivel internațional, în timp, au fost adoptate reglementări interstatale în intenția unificării reglementărilor în materie, convențiile internaționale luând treptat locul legislațiilor naționale în rezolvarea conflictului de legi, fără însă a realiza o substituire totală și completă a acestora. Dat fiind faptul că până în prezent nu a fost adoptată o convenție internațională care să privească în exclusivitate contractul internațional de franciză, sunt aplicabile și prezintă o deosebită relevanța Convenția Roma 1980/Regulamentul Roma I, Convenția CIDIP, pe care urmeazăă să le prezentăm sumar. Convenția de la Roma a fost adoptată la 19 iunie 1980 în scopul unificării soluțiilor conflictuale din statele membre ale UE, aplicabile obligațiilor contractuale cu element de extraneitate. Apreciindu-se că aplicarea mecanismelor instituite prin Convenția Roma 1980 s-a dovedit a fi complicată, la nivelul Parlamentului European și al Consiliului s-a hotărât înlocuirea și transformarea acesteia într-un regulament comunitar.
Astfel, la data de 17 iunie fost adoptat Regulamentul CE nr.593 din 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I) în materie civilă și comercială, în situațiile în care există un conflict de legi. Relevanță în material contractului internațional de franchising prezintă următoarele articole a Regulamentului Roma I
Art3. acesta consacră în alin1 principiul autonomiei de voință (lex voluntatis)
Art4. stipulează criteriile de determinare a legii aplicabile contractului în lipsa clauzei de electio juris.
Art.9. unde sînt prevăzute criteriile de determinare a valabilității formale a contractului.
O altă convenție internațională importantă ce consacră aceleași prevederi în material contractului internațional de franciză doar că cu o altă arie de aplicare este Convenția de la Ciudad de Mexico (Convenția C.I.D.I.P.), semnată la 10.03.1994 și intrată în vigoare la 15.12.1996. Aceasta se referă în special la statele membre ale Organizației Statelor Americane (O.S.A.)
În efortul de uniformizare a reglementării în materie, desigur că nu sunt lipsite de relevanță și instrumentele codificate nestatale puse la dispoziția participanților la raportul internațional de franciză, elaborate sub egida UNIDROIT, în special Ghidul dedicat acordurilor internaționale de franciză principală.(Roma 2007).
Analizînd cadrul legal internațional aplicabil contractului de franchising putem concluziona că, pentru funcționarea cu succes a francizei nu este nevoie de o reglementare speciala prin acte normative distincte, iar o reglementarea juridică excesivă din contra împiedică dezvoltarea franchisingului.
1.6. Avantajele/dezavantajele franchisingului și rolul acestuia în economia contemporană
Sistemul de franchising combină avantajele unei firme de dimensiuni reduse cu cele ale companiilor mari. Atât franchisee-ul cât și franchiserul primesc ceea ce le lipsește într-un mod mai rapid și la costuri mai reduse în comparație cu practica obișnuită de antreprenoriat.
Urmează să prezentăm principalele avantaje unei afaceri în sistem de franciză.
Avantajele pentru francizat
Inițierea unei afaceri proprii sub o marcă de renume. Francizorul pune la dispoziția beneficiarului de franciză imaginea, numele și impactul companiei, astfel porbabilittea că afacerea francizatului să reușească crește semnificativ.Conceptul achiziționat este unul verificat, viabil și capabil să asigure francizatului clientelă, diminuând astfel riscul falimentului .
Autonomia francizatului pe toata perioada activității. Francizatul reprezintă o entitate distincta de francizor, acesta opereaza propria sa afacere. Francizatul își păstreaza independența juridică, financiară și managerială pe întreaga durată a contractului de franchising.
Asistenta tehnica si comerciala . Pregatirea și supravegherea fiecarui francizat asigură reușita succesului în intregul sistem de afaceri. Din aceste considerente francizatul beneficiază de o gamă largă de servicii din partea franchizorului, acesta asigură asistența tehnică și managerială pe tot parcursul derulării afacerii și pune la dispozitia francizatului un manual de operare, care detaliaza modul in care aceasta trebuie condusă
Francizorul asigură promovarea necesară pentru creșterea vânzarilor francizatului
în afacerile în sistem de francize o importanță deosebită se acordă publicității, rețelele de franciză sunt printre cei mai mari cumpărători ai spațiului din mass-media (televiziune, presa, marketing direct ,radio.). De rezultatele campaniilor publicitare profită fiecare francizat. Desigur, publicitatea susținută de o rețea de franciză este mult mai eficienta decăt cea realizată de o companie.
Extinderea experienței de succes în cadrul sistemului. Franchasee-ul nu este lăsat de unul singur cu problemele de afaceri. Experiența altor franchisee este generalizată și sistematizată de către franchiser și utilizată la elaborarea noilor soluții.
Finanțarea parțială din partea franchiserului. Francizatul poate obține împrumuturi directe spre exemplu (credite, participarea la capital), precum și indirecte (utilaje în leasing, materiale și produse cu plata amânată, precum și în rate.)
Protecția teritorială bazată pe drepturile exclusive de distribuire. Adesea stabilită în contract, această clauză interzice franchiaserul să ofere drepturi similare altor franchisee în teritoriul vizat.
Avantaje bazate pe puterea de cumpărare a franchiserului. Franchiserul, care are o rețea dezvoltată de francheseee, achiziționează în cantități mari totul ce este necesar pentru activitatea lor, de aceea are posibilitatea negocierii calității necesare și a unor reduceri de prețuri.
Avantajele pentru francizor
Extinderea afacerii cu investiții minime. Utilizeazarea capitalulului și eforturilor antreprenorilor -franchisee din teritoriu organizarea producerii și comercializării produselor se efectuează mult mai rapid. În plus franchisingul uneori este singura posibilitate de a pătrunde pe unele piețe externe.
Evitarea unor probleme legislative. Sistemul de franchising poate permite ocolirea barierelor și restricțiilor impuse de legislația antimonopol.
Obținerea veniturilor suplimentare. Taxele achitate de franchisee (taxa inițială royalty și taxa de publicitate) reprezintă o recompensă destul de convenabilă pentru franchiser.
Economia de cheltuieli general-administrative. Întrucât, franchiaserul are nevoie de un număr mai mic de manageri, respectiv se reduc și cheltuielile de personal precum și altele de ordin general -administrativ.
Dezavantajele franchisingului
Franchisingului îi sunt inerent și unele dezavantaje, însă luînd în calcul faptul că acestea pot fi ușor învinse prin elaborarea unor contracte adecvte, acestea nu pot diminua serios avantajele de care dispune franchisingul. Urmează să prezentăm în continuare unele situații care se pot crea în legătură cu practicile neloiale de franchising.
Dezavantajele francizatului.
Autonomia francizatului este limitata. Francizorul este înteresat în menținerea intergității mărcii sale de aceia impune o conduită contractuală strictă frncizatului, acesta fiind obligat să respecte regulile de producție, distribuție, prestare de servicii impuse de francizor. De asemenea francizatul poate fi impus să se aprovizioneze de la furnizorii prestabliți de francizor.
Gama bunurilor si serviciilor pe care francizatul le poate oferi este prestabilită. Pentru mentinerea coeziunii rețelei de francize, francizatul are posibilitatea să comercializeze doar acele produse și servicii stabilite prin contractul de franciză. Cerința dată fiind imperativă, limitează posibilitățile francizatului de a valorifica avantajele condițiilor pe piața locală.
Limitarea în dreptulu de a vinde afacerea. În pofida faptului că francizatul este proprietarul afacerii, francizorul de regulă își rezervă dreptul de a refuza potențialii cumpărători ai francizei precum și dreptul de a impune că revânzarea francizei să se facă în condiții strict stabilite.
Franchisee-ul are mult mai puține pârghii de influență asupra franchiserului. În cazul că produsul, serviciul sau întreg sistemul capătă o imagine negativă pe piață, franchisee-ul va fi afectat, chiar dacă, în calitate de antreprenor, el a activat în strictă conformitate cu prevederile contractuale.
Aderența strictă la operațiuni standardizate. Încadrearea obligatorie în anumite standarde face ca franchiserul regulat să efectueze verificări și să solicită rapoarte scrise, fapt ce necesită consum excesiv de timp
Dezavantajele franchiserului
Nereușita evetuală a unui franchisee își lasă amprenta asupra întregului sistem. Franchiserul fiind în imposibilitate de a înterprinde careva măsuri. Principala asigurare de eșec constă în anticiparea tuturor riscurilor posibile înainte de semnarea contractului- și includerea acestora în contract. Astfel, franchiserul este dependent de dorința și abilitatea franchisee-ului de a se conforma „regulilor jocului."
Contradicția poziției franchisee-ului în sistemul de franchising. Franchise-ul este încurajat să activeze ca o interprindere independentă dar în același timp – să respecte cu strictețe standardele franciziei. Fapt ce are uneori consecințe negative. Francizatul considerвnd succesul un merit exclusiv al său înceteză să se mai conformeze indicațiilor francizorului.
Analiza avantajelor franchisingului precum și a dezavantajelor acestuia ne vorbește despre faptul că franchisingul e o modalitate sigură de dezvoltare a unei afaceri cu șanse mari de reușită, fapt confirmat și de sondajele relizate de către IFA conform cărora peste 90% din affcerile inițiate în sistemul de frnciză sînt soldate cu succes.
1.6.1. Rolul Franchisingului în economia contemporană.
În prezent franciza este un instrument eficient pentru a spori succesul afacerii, acesta oferă posibilitatea de a combina avantajele întreprinderilor mici și mari servind drept model a conceptului de relații reciproc avantajoase. Franciza permite deținătorului afacerii de success (francizor), să-și reitereze succesul comercial înregistrat pe o anumită piață și să îl amplifice pe noi piețe de desfacere, prin intermediul partenerilor săi, (francizați), prin crearea de structuri flexibile, descentralizate și cu mobilizarea unor capitaluri minime de către francizor. Pe lângă faptul că permite expansiunea rapidă a francizorilor, franciza apare ca fiind deosebit de avantajoasă si pentru că reprezintă o reală oportunitate de succes, mai cu seamă pentru întreprinzătorii mici și medii, atrași și deveniți, astfel, francizați. Păstrându-și independența, francizatul beneficiază, totodată, de imaginea, renumele, marca francizorului transferul permanent de know-how, asistența tehnică din partea acestuia, ceea ce îi oferă un real avantaj concurențial și minimizează riscurile. Astăzi, franciza este modalitatea de a face afaceri cu cea mai rapidă creștere în lume. Poziția de lider în dezvoltarea franchisingului o dețin Statele Unite ale Americii potrivit datelor IFA, în 2005 în SUA activau 909253 de franchisee, care au generat peste 880,9 miliarde de dolari în economie. În afacerile francizate sunt antrenate circa 11 milioane de persoane, ceea ce constituie aproximativ 8,1% din numărul total al locurilor de muncă din sectorul privat. La fel un mare success franchisingul a inregistrat și în statele europei de vest unde conform IFA sunt înregistrați 4794 de franchiseri, 222658 fracnhisee ce înregistrează annual un venit de peste 106 miliarde dolari și asigură 1306371 locuri de muncă. Cu certitudine, franciza este povestea de succes a deceniului al XX-lea.
II. CONTRACTUL INTERNAȚIONAL DE FRANCHISING. CONȚINUT ȘI CARACTERE JURIDICE
2.1. Caracterele juridice specifice ale CIF
Aspectele evidențiate și examnimate în capitolul precedent cu referire la conceptual de franciză, îndreptățesc constatarea naturii specifice, și mai ales complexe, a contractului de franciză, în general și cu atât mai pregnante, în cazul celui internațional. În condițiile în care în majoritatea legislațiilor natționale nu există reglementări speciale cu privire la contractul sau operațiunea de franciză este dificil de a indica, cu pretenția realizării unei enumerări exhaustive caracterele juridice ale contractului de franchising. Urmează să ne referim la caracterele juridice specicifice contractului internațional de franchising.
a) Contractul de franciză este un contract commercial întrucât ambele părți contractante posedă calitatea de comerciant, iar cauza contractului este una comercială.
b) Este un contract sinalagmatic perfect deoarece dă naștere la obligații atât în sarcina francizorului cât și francizatului. Fiecare obligație a uneia din părți avîndu-și cauza juridică în obligația respectivă a celeilalte părți.
c) Este un contract cu titlu oneros deorece fiecare parte contractantă urmărește să obțină în urma încheerii contractului un interes patrimonial în schimbul prestației la cae se obligă. Cauza juridică a obligației fiecărei părți incluzînd ca element esențial contraprestația la care se obligă cealaltă parte.
d) Este un contract comutativ întrucât obligațiile asumate de părți sunt certe și întinderea determinată a drepturilor și obligațiilor reciproce sînt cunoscute de către părți de la momentul încheerii contractului și nu depend de faptul dacă sa produs sau nu un eveniment.
e) Este un contract special deoarece ambele părți contractante trebuie să îndeplinească anumite condiții cerute de legea națională aplicabilă pe teritoriul în care se organizează, se dezvoltă și își desfășoară activitatea rețeaua de franciză, simplul accord de voință al părților nu este suficient pentru formarea valabilă a contractului.
f) Nu este un contract translativ de proprietate deoarece atât francizorul cât și francizatul, rămân proprietarii fondului de comerț cu care participă la constituirea francizei.
g) Acordă exclusivitate teritorială beneficiarilor c interdicția de a căuta clienți din afara unui anumit teritoriu, fie acordă exclusivitate unui beneficiar principal, combinat cu condiția de a se încheia contracte de franciză cu terți din afara acestui teritoriu.
h) Este un contract intituitu personae, după cum a fost precizat în dreptul comunitar de către Curtea de justiție cu ocazia afacerii Yves Rocher, francizorul este în drept să aleagă dintre candidații la rețea doar pe cei care îndeplinesc condițiile necesare pentru a pune în practică know-how-ul. Codul deontologic european al francizei stipulează că francizorul triază și nu acceptă întrarea în rețea decât doar a francizaților care în urma unei analize, se constată că posedă calitățile cerute de exploatarea afacerii francizate. De aici putem deduce că în contractul de franciză, mai mult decât în cadrul altor contracte comerciale, succesul uneia dintre părți este parțial legat de succesul celeilalte, astfel este justificată alegerea partenerului de afaceri în system de franciză în baza unor calități personale. Așadar specific contractului de franchising este faptul că caracterul intituitu personae este bilateral. Francizorul alegânduși cu atenție francizații, luînd în considerare cpacitățile acestora de a desfășura activitatea ce face obiectul francizei. Similar invers, francizatul, optează pentru afilierea la una sau la alta dintre rețelele de franciză din aria de activitate care îi provoacă interes.
i) Este un contract cu executare succesivă, obligațiile părților se execută în timp printr-o prestație continuă. Francizorul acordând asistență tehnică, servicii de promovare și publicitate fracizatului pe întreaga durată a contractului.
Caracteristica pricinipală a contractului de franciză rezidă în faptul că acesta presupune obligatoriu, transferul de cunoștiințe tehnice, de procedee comerciale verificate și respectiv de know-how.
Așadar, contractul de franciză, în afara elementelor commune oricărui contrat comerial internațional posedă două elemente fundamentale specifice: know-how-ul și rețeaua de franciză.
j) Este un contract de adeziune francizatul va trebui să se supună regulilor impuse de francizor. În baza la principiul omogenității rețelei de franciză.Caracterele juridice ale contractului internațional de franchising îl caracterizează prin următoarele trăsături:
– colaborare continuă între părți pe întreaga perioadă de durată a contractului
– utilizarea numelui comercial și a mărcii franchisor-ului pentru mărfurile produse și comercializate sau serviciile prestate
– partenerii nu se află în raporturi de subordonare, activitatea franchisee-ului se desfășoară în mod independent, pentru el și în contul său.
– activitatea franchisee se desfășoară independent în numele și pe contul său.
– plata unei remunerații de către franchisee franchisor-ului, atât la încheerea contractului (taxa de intrare în rețea), cât și pe parcursul executării contractului, sub formă de redevențe periodice.
2.2. Părțile CIF. Drepturile și obligațiile părților
Potrivit art.2-3 din legea Nr. 1335 din 01.10.97 calitatea de părți la contractul de franchising o are franchiserul și franchisee, cu asemenea noțiuni operează și codul civil al RM. În conformitate cu legislația autohtonă în vigoare , franchiserul este partea contractantă de dispune de un nume și reputație în producerea anumitor bunuri sau prestarea anumitor servicii, și care pune la dispoziția franchisee drepturi, materiale, instruire, know-how, precum și informații cu privire la producerea și desfacerea bunurilor sau serviciilor În concepția codului deontologic al Federației Franceze de Franciză, franchiserul este: întreprinzătorul independent, persoană fizică sau juridică care:
– este titular al drepturilor asupra însemnelor de raliere a clientelei, între care se găseste în mod necesar o marcă protejată, drepturi ce trebuie să fie de durată cel puțin egală cu durata contractului.
– oferă un pachet de produse și/sau servicii și/sau tehnologii
– a pus la punct și exploatează cu succes conceptul original în mai multe unități-pilot
–asigură francizaților o pregătire inițială ce le conferă capacitatea de realizare a conceptului său
– consacră promovării mărcii sale, cercetării si modernizării acesteia, mijloace umane și financiare, permițând asigurarea dezvoltării și perenitatea conceptului său
–este legat de francizații săi printr-un contract de franchising
Franchisee este partea care beneficiază de drepturile, materialele, instruirea, know-how-ul și asistența asigurată de către franchiser, acesta realizează producerea și/sau comercializarea bunurilor sau serviciilor și achită franchiserului plata pentru ele.Conform Codului deontologic al Federației Franceze de Franciză, franchisee este este întreprinzătorul independent, persoană fizică sau juridică, selecționată de francizor:
– animată de spirit antreprenorial, răspunzător de mijloacele umane și financiare pe care le angajează și răspunzător față de terți de actele îndeplinite în cadrul exploatării francizei
– cu dorința de a colabora în mod loial pentru succesul rețelei de franciză, aderând la principiul omogenității acestei rețele, așa cum este definită de francizor.
Prevederile codului deontologic al Federației Franceze de Franciză referitoare la părțile contractului de franchising au fost preluate cu variat succes de legiuitorii mai multor state, consacrând astfel trăsăturile esențiale pe care le reclamă calitatea de parte la un contract de franchising. Astfel pentru calitatea de părți ai contractului de franchising este necesar ca acestea să posede statutul de întreprindere și să fie autonome una față de cealaltă. Prin calitatea de întreprindere se are învedere orice persoană juridică cu scop lucrativ, care realizează o activitatea de antreprenoriat în condițiile stabilite de legislație, cât pe teritoriul Republicii Moldova, atât și din afara teritoriului acesteia. Autonomia întreprinderilor prevede imposibilitatea în mod direct de a influiența activitatea reciprocă, cum ar fi de exemplu raportul de dependență (întreprinderea dependentă, întreprinderea afiliată, holdingul, uniunile de întreprinderi), precum și faptul că una din acestea nu figurează în calitate de fondator sau acționar al celeilalte. În momentul încheerii contractului de franciză internațională atât francizorul cât și francizatul trebuie să posede capacitatea de a fi comerciant și să aibă aptitudinea de a încheia acte juridice internaționale, să aibă capacitatea dea participa la raporturile cu element de extraneitate conform legii străine, competente să le guverneze statutul organic. Este indispensabil de menționat, că la încheierea contractului internațional de franchising, unde calitatea de parte la acest contract are o persoană străină, se aplică legislația Republicii Moldova, dacă activitatea este desfășurată pe teritoriul Republicii Moldova și dacă între Republica Moldova și statul, a cărei rezident este partea contractantă, nu este încheiat vre-un acord care presupune o abordare diferită.
2.2.1. Obligațiile principale ale francizorului prevăzute în contractul internațional de franciză.
Francizorul, este comerciantului de succes, care a avut ideea prestării unui serviciu sau a fabricării unor produse, într-o anumită manieră, și deține mijloacele cele mai adecvate pentru a le propune cu eficiență unei anumite clientele. În jurul acestei idei, respectivul întreprinzător a elaborat un întreg sistem, respectiv un ansamblu de tehnici comerciale, bazate pe un sistem unic, respectiv know-how-ul original, fiind, totodată, titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate și eventual, al altor drepturi de proprietate intelectuală și industrială a carei folosință deplină, liberă și neîngrădită o transmite francizatului.
Cât privește pe francizor, s-ar putea distinge urmatoarele obligații în sarcina sa:
Obligația de transmitere a folosinței mărcii și a celorlalte semne distinctive sau alte drepturi de proprietate intelectuală.
Transmiterea către francizat a dreptului de utilizare a mărcii cât și a celorlalte semne distinctive sau drepturi de proprietate intelectuală și industrială ce fac parte a fondului său de comerț, este una dintre obligațiile primordiale ale francizorului, prevăzută în orice contract de franciză, desemnînd, totodată, unul dintre elementele definitorii și indispensabile pentru acest tip de operațiuni comerciale. Marca francizorului cât și celelalte drepturi de proprietate intelectuală și semne distinctive deținute de către acesta, francizabile, au un rol esențial în cadrul sistemului de afaceri pus la punct de către francizor, cât și al rețelei de franciză, întrucât permit consumatorilor să identifice rețeaua, să recunoască serviciile prestate sau, după caz, produsele fabricate sau distribuite sub același nume, respectiv sub aceeași marcă.Se impune de remarcat faptul că în temeiul contractului internațional de franciză se transmite exclusiv dreptul de a utiliza bunurile incorporale ale francizorului precum: marca, semnele distinctive și drepturile intelectuale, acestea însă nu intra în fondul de comerț al francizatului, ci ramân în proprietatea exclusiva a francizorului. Drept urmare, exploatarea bunurilor intelectuale, în cadrul contractului de franciză, este supusă unei limitări duble: pe de-o parte, ele nu pot fi utilizate în alte scopuri decât cele prevăzute în contract; iar pe de altă parte, francizatul nu poate aduce acestora nici o modificare. Francizorul astfel rămâne singurul îndreptățit de a aduce modificări mărcii, semnelor sale distinctive și celorlalte drepturi intelectuale, pentru o mai buna aclimatizare la evoluția pieței, francizatul fiind nevoit să recunoască acest drept, fară să fie necesar vre-un acord expres în acest sens. Modificările operate vor fi aduse la cunoștința francizatului, care va trebui să le implementeze în practică în modul stabilit de părți prin contract.Corelativ, francizorul se obligă față de francizat să nu-și valorifice dreptul său de exclusivitate asupra bunurilor incorporale pe întreaga durată de executare a contractului, iar daca o face dobânditorul este obligat la menținerea contractului de franciză, francizorul fiind ținut să protejeze valoarea bunurilor incorporale dar și să vegheze valabilitatea dreptului de exploatare transmis și reînnoirea acestuia, dupa caz. Totodata, francizorul este în drept să acționeze împotriva oricărui terț care comite acte de uzurpare a mărcii sale și a celorlalte semne distinctive și drepturi intelectuale, transmise spre folosința francizatului. Notabil este faptul că spre deosebire de contractul de concesiune exclusiva, pentru contractul de franciză obligația de a utiliza marca și celelalte semne distinctive este de esență în calificarea unei operațiuni comerciale ca fiind franciză. Cu toate că simpla lor mentionare în contract nu este suficienta pentru ca acesta să fie calificat drept
contract de franciză, lipsa dispozițiilor referitoare la marcă la celelalte semne distinctive și drepturi intelectuale constituie un obstacol insurmontabil în incadrarea juridică a acordului, ca fiind contract de franciză. Practic, în cadrul operațiunilor de franciză, marca deține un rol decisiv, făcând parte chiar din noțiunea de franciză. Obligația de transmitere a folosinței mărcii și a celorlalte semne distinctive sau alte drepturi de proprietate intelectuală a fost prevăzută și de legiutorul autohton în art 1173 al codului civil.
Obligația de comunicare a know-how-ului
Transmiterea către francizat a know-how-ului este apreciată în doctrină ca fiind, practic, obligația principală a francizorului ce derivă din contractul de franciză, grație acestei obligații francizatului îi este permis să reitereze succesul formulei francizate, prin exploatarea metodelor, tehnicilor și cunoștințelor, în prealabil puse la punct și experimentate de către francizor.
Francizorul, în calitatea sa de proprietar al know-how-ului se obligă nu doar să permită francizatului utilizarea acestuia dar, mult mai important, se obligă să il comunice, ceea ce reprezintă una dintre obligatiile sale tipice. Pe lânga caracterul de noutate, secret, substațial și identificabil, o alta trasatura primordială a know-how-ului este caracterul sau transmisibil, fiind necesar ca toate cunoștințele dobândite de francizor prin propria sa experiență, să poata fi comunicate intr-o modalitate precisă, de regula fiind materializate într-un suport material, care să permită francizatului aplicarea fluentă a acestora. Comunicarea know-how-ului constituie o obligație de a face în sarcina francizorului, aceasta nu se limiteaza doar la simpla remitere a pachetului francizei, ci presupune și organizarea unui stagiu de formare care să-i permită francizatului însușirea know-how-ului. Astfel pregatirea inițială este deosebit de importantă și se regăsește în marea majoritate a contractelor de franciză. Demarcația netă între obligația de comunicare a know-how-ului și cea de asistare a francizatului trezește numeroase dificultăți în practică. De asemenea în practică se pune problema de a stabili dacă transmiterea de know-how constituie o vânzare fie reprezintă o simplă autorizare de exploatare. În lipsa unei stipulații exprese în contractul de franciza cu privire la aceasta problemă, inevitabil e riscul ca instanțele să se pronunțe în sensul înstrăinării efective a know-how-ului de către titularul său. În vederea evitării unor asemenea situații după cum se menționează în doctrină, practica internațională în materie de franciză a impus ca modalitate de transmitere a informațiilor care constituie know-how-ul în documente separate și anume în manuale de operații ce formeaza „pachetul de franciza”, care fac parte integrantă din acordul de franciză care sunt inmânate francizatului.
Notabil este faptul că francizorul își rezervă dreptul de a reactualiza anumite informații ce constituie know-how pentru a corespunde pe deplin cerințelor pieței, fie de a introduce informatii noi. În asemenea caz, francizorul este obligat de indată să comunice aceste informații noi francizatului. Cu toate că legislația comunitară subliniaza importanța obligației francizorului de a transmite know-how-ul, aceasta constituind un element esențial, care detașează contractul de franciză de alte instituții juridice, cum ar fi licența mărcii sau concesiunea de vânzare, comunicarea know-how-ului nu are o importanță egală în economia tuturor contractelor de franciza. Spre exemplu atunci când rețeaua de franciză se intemeiază pe notorietatea unei mărci, comunicarea know-how-ului către francizat nu mai reprezintă elementul primordial al contractului.
Obligația de a asigura pregătirea, asistența tehnică si/sau comercială continuă.
După cum am arătat deja cu prilejul examinării obligației francizorului de transmitere a know-how-ului, simpla remitere a suportului material ce încorporează know-how-ul, nu numai că nu este suficientă, dar se impune a fi însoțită și de acordarea explicațiilor, de organizarea sesiunilor de inițiere și de informarea francizatului și personalului acestuia. Întrepătrunderea și complementaritatea celor două obligații ce-i incumbă francizorului, pe întreaga durată a contractului, este, așadar, evidentă. Francizorul are obligația de a transmite francizatului ansamblul de cunoștințe tehnice, comerciale, contabile și fiscale, de a acorda sfaturi și ajutor cu privire la toate aspectele necesare exploatării și gestionării întreprinderii. De asemenea, francizorul organizează stagii de pregătire în vederea instruirii francizatului și a personalului acestuia, necesare pentru formarea inițială și continua a acestora, elaboreaza campanii promoționale și de publicitate, dă sfaturi în vederea aplicării corecte a regulilor comerciale proprii rețelei de franciză, câteodata acordă și ajutoare și garanții financiare francizatului. Sfaturile si ajutorul efectiv acordat francizatului intervin in general in cadrul intalnirilor organizate periodic de francizor. La fel francizorul poate acorda asistență și sub forma unei supravegheri rezonabile, prin delegarea unor experți din personalul propriu la sediul francizatului. Fiind diferită de la caz la caz asistența acordata de francizor trebuie expres precizata in contract. Jurisprudența franceză a calificat distinct obligația de acordare a asistenței tehnice și comerciale ca fiind o obligație de rezultat, în schimb analizată din perspectiva eficacității această obligație este de mijloace. Neonorarea obligației de furnizare a asistenței tehnice și/sau comerciale continue, îndreptățește francizatul să rezilieze contractul cu daune interese, la fel poate avea și alte consecințe negative, printre care prejudicierea consumatorilor, deprecierea imaginii francizorului.
Obligația de garanție
Exploatarea francizei în cele mai multe cazuri, necesită investirea unor sume de bani importante din partea francizatului, din acest motiv, francizorul este obligat să garanteze rentabilitatea investițiilor făcute de francizat. În acest sens, francizorul are pe de-o parte obligația să mențină valoarea bunurilor incorporale, iar pe de alta a produselor și/sau serviciilor pe care se aplică semnele distinctive ale francizorului. La fel francizorul este obligat să indeplineasca toate condițiile cerute de lege pentru a fi și a ramane titularul bunurilor incorporale și de a transmite în mod valabil dreptul de utilizare a acestora către francizat. Într-o anumită măsură, francizorul poate împuternici pe francizat să indeplinească formalitățile cerute de lege pentru exercitarea exploatării bunurilor incorporale, însa nu se va elibera complet de obligația de a le indeplini el insuși. Pe de alta parte, francizorul are obligația de a supraveghea activitatea francizatului, pentru ca acesta să nu aducă atingere imaginii semnelor distinctive și nici să nu prejudicieze calitatea bunurilor și serviciilor furnizate consumatorilor sub marca sa.
Obligația de perfecționare continua și de îmbunătățire a conceptului francizabil
În cuprinsul Codului deontologic european se prevede expres că francizorul este cel ce are obligația de a aloca resurse umane și financiare, în scopul de a promova marca sa, dar și în vederea cercetării și inovației care să faciliteze dezvoltarea și durabilitatea conceptului său de afaceri.
Obligația francizorul să îmbunătățească continuu sistemul francizabil, aducându-l la standardele impuse de cerințele pieței și ale clientelei, este impusă, mai cu seamă, de realitățile economice ce nu pot fi ignorate. Avaâd în vedere și faptul că know-how-ul prin definiție evoluează, francizorul trebuie să se preocupe de modernizarea produselor și/sau serviciilor care poartă marca sa.
Obligatia de a veghea la păstrarea notorietății mărcii și a celorlalte semne distinctive.
În calitatea sa de inițiator al rețelei de franciză, în continuarea și completarea obligației de acordare cu titlu permanent a asistenței tehnice, francizorul are și obligația de a asigura dinamismul și coerenșa întregii rețele de franciză, fiind, totodată, cel ce trebuie să anime si să-i motiveze pe toți membrii francizați ai rețelei. Pornind de la ideia că marca și celelalte semne distinctive au o putere de atracție cu atât mai mare cu cât sunt mai bine cunoscute, francizorul este obligat sa sporeasca puterea de atracție a imaginii și a renumelui mărcii sale, prin campanii publicitare reînnoite cu regularitate, realizate atât la nivel național, cât și internațional. Însă francizorul trebuie să poarte grijă ca mesajul publicitar să fie abil și diversificat, să se afle în concordanță cu specificul activității desfășurate de francizat și să reflecte în mod onest potențialul acestuia, în astfel de mod în cât clientela să capete încredere în imaginea de marcă prezentată. După cum se menționează în "Ghidul privind Contractul international de Master franchising" 'motorul francizei' este o publicitate bine realizata si cu o buna audienta in randul clientelei.
2.2.2. Obligațiile principale ale francizatului prevăzute în contractul internațional de franciză.
Fiind un contract sinalagmatic, obligațiile francizorului își găsesc corespondentul în obligațiile principale ale francizatului și anume:
Obligația de a utiliza marca, ca și celelalte drepturi de proprietate intelectuală licențiate conform cerințelor francizorului
Această obligație revinită francizatului derivă din trăsătura definitorie a operațiunilor de franciză potrivit cărora francizorul, în calitatea sa de inițiator al unei rețele de franciză, urmărește în mod legitim, păstrarea uniformității și identității rețelei sale, în special în condițiile extinderii acesteia. Doar în situația în care la nivelul fiecăreia dintre unitățile existente în cadrul operațiunilor individuale ale francizaților ce o compun, semnele distinctive exercită aceeași putere de atracție a clientelei, se poate afirma că rețeaua, în întregul său, este bine identificată și percepută în rândul consumatorilor. În acest sens, francizatul are obligația de utilizare a mărcii francizorului conform exigențelor stabilite de acesta și numai în scopul pentru care i-a fost licențiată. Îm plus, francizatul trebuie să se asigure că dreptul la marca ce i-a fost transmis este valabil și că nu există pericolul de a fi exercitat de vreun terț. Drept urmare, francizatul trebuie să verifice dacă au fost îndeplinite toate condițiile de înregistrare valabilă a mărcii pe teritoriul unde se execută contractul.
În cazul în care marca nu este înregistrată în mod valabil, francizatul urmează să depună toată diligența pentru a îndeplinii cerințele legale de înregistrare fie direct de francizor, fie de francizat în numele și pe seama francizorului.
Obligația de a păstra bunul renume al mărcii francizorului
În strânsă legătură cu obligația francizatului de a folosi numele comercial și marca francizorului conform scopurilor contractului și derivând practic din aceasta, se examinează si obligația francizatului de a respecta identitatea bunul renume a rețelei de franciză din care face parte. Îm conformitate cu această obligație francizatul trebuie să respecte imaginea mărcii și a celorlalte semne distinctive ale francizorului, având pe de-o parte obligația de a le utiliza în condiții stabilite de francizor, iar pe de altă parte, având obligația de a păstra calitatea serviciilor și/sau calitatea produselor care poartă marca francizorului. Diminuarea calității serviciilor prestate, a produselor fabricate sau comercializate conduce inevitabil la degradarea mărcii, la pierderea valorii francizei. Obligația francizatului de a menține un nivel standard de calitate este corelativă dreptului francizorului de a impune anumite norme și instrucțiuni cu privire la desfășurarea activității francizatului, precum și dreptul acestuia de a controla dacă acestea sunt respectate întocmai de francizați. Obligația dată se referă și la modificările aduse de francizor, pe parcurs sistemului său. Practic, menținerea reputației rețelei de franciză depinde de modalitatea de utilizare de către francizat a numelui comercial, a know-how-ului și a mărcii transmise de către francizor, numai în condițiile stabilite de acesta și exclusiv pentru mărfurile și/sau serviciile prevăzute în Contract.
Obligația de remunerare a francizorului
În contraprestație pentru avantajele ce-i sunt conferite prin contract și în vederea păstrării echilibrului financiar în cadrul raporturilor contractuale, francizatul este ținut să efectueze o plată în favoarea francizorului. Obligația francizatului de a plăti francizorului redevențele cuvenite cât și a altor sume, în conformitate cu prevederile contractule, a fost apreciată, cu deplin temei, ca fiind una dintre principalele obligații ce îi revin francizatului. Potrivit stipulațiilor ce se regăsesc în cvasitotalitatea contractelor internaționel de franciză, plata pe care francizatul este obligat să o facă se compune dintr-o redevență inițială forfetară și dintr-o redevență periodică proporțională.
Taxa inițială se achită de către francizat la semnarea contractului de franchising și este nerambursabilă. Potrivit art.11 alin(2) al Legii nr.1335-XIII din 01.10.1997, plata inițială unică se acordă pentru dreptul de folosire a mărcii pe teritoriul determinat, precum și în vederea compensării cheltuielelor suportate de franchiser, inclusiv pentru instruirea personalului și consultații. După unii autori această taxă reprezintă prețul admiterii în rețeaua de franciză.
Cuantumul taxei inițiale este determinat în raport de o serie de factori, după cum urmează : notorietatea mărcii și a semnelor distinctive, economia de timp ocazionată de modul de operare al francizorului, împortanta serviciilor primite anterior începerii activității, perspectiva obținerii rezultatelor scontate, durata și gradul de amortizare a fondurilor angajate de francizor, dar și numărul membrilor rețelei de franciză. Astfel cu cât rețeaua este mai densă cu atât txa inițială este mai ridicată, întrucât francizatul beneficiază de un efect multiplicator, superior de rețea, cu condiția ca rețeaua să nu fie deja saturată. De asemenea, francizatul este obligat să achite o redevență periodică, pe durata contractului de franciză. Redevențele periodice (royalties) sînt calculate sub forma unor procente stabilite de către părți din valoarea brută trimestrială a profitului francizatului. Conform legii nr1335-XIII din 01.10.1997. art.11 alin.(3) royalty reprezintă recompense periodice proporționale indicilor de activitate , convenite între părțile la contract. În doctrină este enunțată ideia precum că această redevență reprezintă contravaloarea dreptului de a utiliza marca, semnele distinctive ale francizorului și know-how-ul aferent acestei mărci. De asemenea a fost formulată și ipoteza potrivit căreia, redevența periodică reprezintă de fapt contravaloarea asistenței continue de care beneficiază francizatul pe parcursul perioadei desfășurării contractului, din moment ce bunurile incorporale sunt rareori transmise simultan.
Numeroase contracte de franciza impun, în plus, efectuare unor plăți cu titlul de cotizație specială, cuprinsă între 1 și 5 % din cifra totală de afaceri, destinată acoperirii cheltuielilor ocazionate cu publicitatea realizată la nivel național,fară însă a fi luată in consideratie obligația francizatului de a realiza publicitatea în plan local.
Obligația de confidețialitate
Contractul de franciza printre altele, are ca obiect și dreptul francizatului de a utiliza know-how-ul francizorului fapt ce îi acordă acces la o serie de informații secrete, care îi și permit desfășurarea cu succes a activității. Prin urmare, francizatul, precum și personalul acestuia, care iau cunoștiință de secretele comerciale, tehnice precum și de altă natură ale francizorului, cuprinse în know-how, au obligația de a păstra confidențialitatea, de a nu divulga aceste secrete către terți și/sau de a nu le utiliza în alte scopuri, decât în cele pentru care acetea i-au fost dezvăluite. Interdicția dată se referă îndeosebi la divulgarea informațiilor calificate drept secrete, ci nu și la utilizarea acestora, în scopul pentru care le-au fost dezvaluite. Obligația de confidențialitate subzistă și după încetarea contractului de franciză, atât timp cât există în mod valabil know-how-ul, la care a avut acces francizatul. În cazul în care francizatul încalcă această obligație, francizorul prejudiciat va putea intenta o acțiune în pretenții, solicitând daune-interese.
Obligația de asigurare a bunurilor
Clauzele asigurătorii sunt specifice contractelor comerciale internaționale, pe termen mediu și lung, cum sunt de regulă, contractele internaționale de franciză, si tocmai în considerarea acestui aspect, în doctrină s-a apreciat că obligația de asigurare ce-i incumbă francizatului este una esențialmente de natura francizei internaționale. Pe perioada derulării raporturilor contractuale în cadrul operațiunilor de franciză, francizatul este obligat să încheie și să mențină în vigoare un contract de asigurare de bunuri mobile sau imobile referitoare la franciză, de regulă, cu una dintre companiile de asigurări indicate direct de către francizor. În practică, în special în cazul rețelelor de franciză de largă notorietate internațională, francizorii optează pentru utilizarea aceleiași companii de asigurări la nivelul întregii rețele de franciză. Obiectul asigurării îl constituie, spre exemplu, avarierea sau distrugerea spațiilor de desfășurare a activității franchisee, a echipamentului și a instlațiilor, răspunderea franchisee față de personalul angajat și față de terți. În cazul survenirii riscului asigurat și plății sumei asigurate către franchisee, franchisor-ul este îndreptățit la primirea unei cote din suma respectivă. De regulă obligația de asigurare stabilită în sarcina francizatului este indicată expres în contract.
Obligația de cooperare cu francizorul
Obligația de colaborare a partilor contractante este specifică tuturor contractelor comerciale internaționale cu caracter sinalagmatic, reprezentînd o consecință directă a executării cu bună credință a obligațiilor asumate de părți. În cadrul contractului înternațional de franciză, obligația dată se concretizează în îmbinarea eforturilor părților contractante în vederea obținerii unor rezultate cât mai bune. În mod concret, francizatul trebuie sa îl informeze cu promptitudine pe francizor cu privire la evoluția pieței, reacția clientelei la produsele și/sau serviciile realizate, eficacitatea sau ineficiența campaniei publicitare, necesității de modificare conceptului francizabil, dezvoltarea concurenței pe piață, eventualele acte de concurență neloială din partea terților ș.a. Totodata, francizatul are obligația de a transmite francizorului date și informații contabile, financiare și comerciale care să îi permită acestuia să elaboreze pronosticuri și strategii de dezvoltare, adaptate francizatului. La fel, francizatul îi va comunica francizorului propunerile sale de imbunătățire și de perfecționare a conceptului francizabil.
2.3. Obiectul CIF
Complexitatea contractului de franciza în general, datorată împrumutului de trăsături din alte contracte comerciale, cum ar fi cel de concesiune, de distribuție, sau cel de licență și/sau de know-how, la care se adaugă particularitățile generate de elementul de internaționalitate, în cazul ontractelor internaționale, evidențiază faptul imposibilității stabilirii unei forme tip de contract al cărui obiect să fie aplicabil si să corespundă tuturor modalităților de realizare a francizei, respectiv domeniilor de activitate la care se referă conceptul francizabil.. Uemrează să prezentăm o caracteristică sumară a elemetelor inerente obiectului contractului internațional de franciză.
Într-o accețiune generală obiectul contractului internațional de franciza îl reprezintă interesele reglementate de parti prin mijlocirea actului încheiat. Prin contractul de franciza se transmite de catre francizor francizatului un concept original, verificat și de succes pentru fabricarea și/sau comercializare de produse sau servicii. Contraprestatia francizatului este, în principal, de ordin financiar, dar nu numai.
Obiectul prestației francizorului îs constituie:
– dreptul de exploatare și dezvoltare a afacerii sale
– dreptul de fabricare a unor produse sub marca sa
– dreptul de prestare a unuor servicii sub marca sa
– dreptul de utilizare a tehnologie de care dispune
Împreuna cu aceste drepturi se pot transmite francizatului și:
– dreptul de a utiliza o marca de comerț, de fabrica sau de servicii;
– dreptul de a utiliza alte insemne folosite de francizor, cum ar fi: denumirile de origine, invențiile, indicațiile geografice, desenele și modelele industriale, know-how-ul, cu late cuvinte ansamblul cunoștințelor noi, nebrevetate, aplicabile industrial, având caracter secret și alte drepturi de proprietate intelectuala.
Premisa îndeplinirii obligațiilor sus enunțate este asigurată atunci când francizorul:
– deține și exploateaza o activitate comerciala, anterior lansarii rețelei de franciză
– este titular al drepturilor de proprietate intelectuală
– asigură francizaților săi pregătirea inițială, precum și asistența comercială și/sau tehnica permanentă pe durata prevăzută de contract.
În ceea ce privește pe francizat, obiectul prestației sale contractuale îs formează obligația
– de exploatre și dezvoltre a afacerii
– de utilizare a drepturilor intelectuale transmise în conformitate cu natura lor și clauzele contractuale
– de păstrare a secretului know-how-ului
– de mentinere a reputației rețelei de franciză, a mărcii, și a celorlalte însemne ale francizorului
– de informare a francizorului asupra performanțelor și situației financiare
Prevederi similare referitoare la obiectul contractului de franchising se găsesc și în Legea nr.1335-XIII din 01.10.1997 astfel conform art 5. obiectul franchisingului îl constituie producerea și/sau comercializarea de produse (mărfuri), prestarea de servicii, efectuarea de franchisee conform standartelor și cerințelor privind caliatea stabilite de franchiser.
În lipsa unor dispoziții în legea specială indicată de părți ca fiind capabilă să reglementeze contractul internațional de franciză, obiectul francizei va fi examinat sub aspectul condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească, în conformitate cu regulile din dreptul comun, adică să existe, să fie posibil, să fie determinat sau determinabil, să se afle în circuitul civil, să fie licit și moral, să constituie un fapt personal al debitorului.
2.4. Contractul model de franciză elaborate de CCI
Contractul model de franciză internațională elaborat de Camera Internațională de Comerț din Paris „CCI” și care se referă, doar la contractele privind franciza internațională de distribuție, indică faptul că, în general, contractul de franciză este definit ca fiind „acordul juridic bilateral prin intermediul căruia francizorul concedează francizatului, în schimbul unei prestații financiare directe ori indirecte, dreptul de a valorifica un ansamblu de drepturi de proprietate intelectuală sau industrială constând în principal din savoire faire, marca, emblema, dar si dreptul de a beneficia de o asistență continuă pe întreaga durată a contractului”
Rezultat al unei activități susținute, elaborarea la nivelul CCI al unui contract model, destinat exclusiv operațiunilor de franciză internațională de distribuție, a avut drept scop oferirea viitorilor francizați precum și francizori a unui instrument util și flexibil, aplicabil francizelor internaționale
directe, ce se dezvoltă, în prezzent, într-un ritm accelerat, în absența unor reguli uniforme aplicabile acestui tip de contract.
Urmează să ne referim sumar la conținutul și structura contractului model de franciză elaborat de CCI în vederea elucidării trăsăturilor definitorii ale acestuia. Contractul model de franciză elaborat de CCI are următoarea structură:
– Preambul. Conține mențiuni privind reputația deosebită și notorietatea sistemului de franciză precum și doleanța francizorului de a acorda francizatului autorizația de a utiliza sistemul dat împreună cu marca de comerț, numele comercial și însemnele magaziului, logourile, modelele utilitare, desenele, drepturile de autor, know-how-ul și/ sau brevetul. La fel în preambul este prevăzută și dorința francizatului să desfășoare o afacre utilizând sistemul de franciză concret.
– Secțiunea I – Dispoziții generale. Aceasta cuprinde definițiile noțiunilor de bază utilizate în contract, obiectul contractului, drepturile acordate francizatului, restricțiile și statutul juridic al acestuia. La fel în secțiunea I sînt stipulate clauzele de exclusivitate teritorială, non-concurență și buna credință. Un punct aparte secțiunii date este dedicat duratei și modalităților de reînnoire a contractului.
– Secțiunea II- Know-how. Se referă la obligația francizorului de a transmite franchizatului tot kno-how-ul relevant pentru începerea activității, manualul și orice alte specificații caracteristice referitore la sistem și drepturile de proprietate și la utilizarea lor în temeiul contractului. De asemenea secțiunea data a contractului model conține și o listă a obligațiilor principale ale francizorului.
Secțiunea III- Îmbunătățiri. Vizează exigențele ce urmează a fi respectate de către părți în cazul aducerii unor îmbunătățiri conceptului francizabil.
Secțiunea IV- Nume comercial, Mărci de comerț și brevete. După cum poate fi dedus și din titlul secțiunii date a contractului model de franciză, aceasta se referă la mărci brevete și numele comercial. Aceasta conține reprezentările francizorului/obligațiile francizorului și reprezentările francizatului/obligațiile francizatului în legătură cu marca de comerț și bevetele.
Secțiunea V-Furnizarea produselor. Aceasta prevede în conformitate cu termenii și condițiile stabilite prin contract dreptul francizatului acordat de către francizor de a vinde și/sau de a comercializa produsele francizei, exclusiv în scopul desfășurării afacerii în spațiul destinat.
Secțiunea VI-Prețul franchising-ului / Rapoartele financiare. Stabilește cuantumul onorariului inițial necesar întrării în sistemul de franciză, data achitării acestuia și mențiunea că acesta nu este rambursabil. La fel în secțiunea dată se indică și forma de achitare a redevențelor ( trimestrială, semestrială, anuală) procentul din cifra de afacerci ce constituie redevența propriu-zisă precum și moneda în care acesta urmează a fi achitată.
Secțiunea VII-Confidențialitate. Prevede că toate informațiile primite de la francizor în temeiul contractului de franciză sunt strict confidențiale și trebuie tratate ca atare. La fel prevede și o listă de informații ce nu pot fi tratate în nici un caz drept informații confidențiale.
Secțiunea VIII- Asigurare. Conține mențiuni privind obligația de menținere a unei polițe e asigurare și anume, francizatul va fi obligat să închee un contract de asigurare, care va acoperi toate riscurile , cu o asociație de asigurare renumită, aprobată de francizor.
Secțiunea IX- transmiterea contractului. Aceasta se referă la transmiterea contractului de către francizor și transmiterea contractului de către francizat și anume, francizorul este în drept să transmită oricare sau toate beneficiile sau obligațiile ce decurg din contract unui terț, precum și aptul că contractul încheiat în considerarea persoanei franciztului în consecință îl lipsește pe acesta de dreptul de a transfera, sub-licență sau sub-contract drepturile și obligațiile prevăzute de contract unui terț, cu titlu gratuit sau în alt mod fie în întregime sau în parte.
Secțiunea X- Forța majoră. Prevede temeiurile exonerării de răspundere precum și efectele sale. În secțiunea dată contractului model de franchising elaborat de CCI sînt indicate evenimentele naturale ce pot fi considerate drept forță majoră și drept urmare exoneră de răspundere în cazul survenirii.
Secțiunea XI- Rezilierea. Aceasta prevde că în cazul încălcării de către oricare dintre părți a termenenilor și înțelegerilor din contract în situația imposibilității de remediere acesta urmează a fi reziliat. La fel în ecțiunea dată sînt stipulate și efectele rezilierii, în special, încetarea imediată a francizatului de a mai desfășura afacerea din sistemul de franciză, încetarea imediată și definitivă a francizatului de a folosi în orice mod și sub orice formă metodele confidențiale, baza de date a clienților, programe, proceduri și tehnici legate de sietmul de frncziă.
Secțiunea XII- Diverse. Secțiune destinată să acopere lacunele ce se pot ivi în legătură cu complexitatea raporturilor de fanciză. Aceasta prevede: legea aplicailă contractului, jurisdicția, diizibilitatea, ne-renunțarea.
2.4.1. Forma contractului internațional de franciză.
Dat fiind faptul că în majoritatea statelor franchisingul nu este reglementat printr-o lege specială, nu se poate vorbi și de o formă unică a contractului de franciză, aceasta fiind supusa prevederilor legale generale ce reglementează formă contractelor. În statele în care franciza este reglementată de un act legislativ special fie sînt omise prevederile referitoare la forma contractului cum spre exemplu în Regulamentul N4087/88 a Comisiei UE, fie există mențiune privitor la această fără însă să fie prevăzute careva exigențe privind realizarea acesteia. Astfel legea federală privind franciza de dealer-auto în SUA prevede că contractul de franciză se închee în formă scrisă. Altă lege federală privind franchisingul de țiței permite încheerea contractului cât în formă scrisă atât și oral. Astfel legislația SUA prevede posibilitatea încheerii contractului de franchising cât în formă scrisă atât și orală. În România legea nu prevede nici-o condiție de forma în privința încheierii contractului de franciza. Însa, datorita complexității raporturilor juridice născute în cadrul acestui tip de contract, devine necesara încheierea acestuia în formă scrisă. Dar, dacă prin contractul de franciza se transmit drepturi de autor, existența și conținutul contractului nu pot fi dovedite, conform art. 42 din Legea nr. 8/1996, decât prin act scris. Însa, în aceasta ipoteza, cerinta formei scrise este ad probationem si nu ad validitatem. În Republica Moldova forma contractului de franchising este reglementată de art.1172 cod civil, astfel forma cerută pentru validitatea contractului de franchising este forma scrisă. Nerespectarea acestei forme atrage nulitatea contractului. Totodată, Legea Nr.1335-XIII din 01.10.97cu privire la franchising prevede obligația înregistrării contractului de franchising la Agenția de Stat pentru Protecția Proprietății Intelectuale. Cerința referitor la înregistrarea contrtactului de franchising nu este stabilită pentru validitatea acestuia, mai mult ca atât, legiuitorul nu stabilește nici un termen de înregistrare. Prin urmare, înregistrarea contractului de franchising este necesară pentrtu opozabilitatea acestuia. La fel legiutorul stabilește condiția obligatorie de descriere în mod detaliat în conținutul contractului programul de prestare a franchisei. Cerința dată își are fundamentarea logică în importanța deescrierii acestei informații în conținutul contractului, astfel cum aceasta devine o condiție a acestuia. Toate cerințele a programului, etapele de realizare, măsurile necesare de a fi întreprinse, precum și efectele nerespectării (penalități, garanții), urmeazăsă-și găsească reflecție în conținutul contractului. Exigențe similare privind forma contractului de franchising se conțin în prevederile legale a unui șir de state după cum urmează: Federația Rusă (titlul codului civil), Republica Belarus (cap codului civil), Ucraina (art 1120 cod civil), Republica Kazakhstan (cap 45 Cod Civil). În Codul deontologic european al francizei nu sînt prevederi referitoare la forma contractului de franchising, acesta doar stipulează în art.5 alin.(1) că contractul de franciză trebuie să fie încheiat în conformitate cu prevederile dreptului național, ale legislației comunitare și ale Codului deontologic. În plus, Codul deontologic european al francizei prevede că în cazul în care părtile sunt comercianți din state diferite, orice contract și orice convenție contractuală referitoare la relațiile francizor / francizat trebuie redactat sau tradus de un traducator autorizat în limba oficiala a statului în care este stabilit francizatul, copii ale contractului semnat vor fi imediat remise beneficiarului. De și nu există o reglemntare unică internațională privitoare la forma contractului internațional de franciză, datorita complexității raporturilor juridice născute în cadrul acestui tip de contract, devine necesara încheierea acestuia în formă scrisă.
2.4.2. Clauzele contractului internațional de franciză
– Clauza de confidențialitate
În Marea majoritate a contractelor de franciză se conțin clauze de confidențialitate, întâlnite uneori și sub denumirea de „clauze de discreție”sau de „non-divulgare”. În doctrină s-au exprimat și opinii conform cărora această obligație nu este decât o modalitate a obligației generale de executare a contractului cu bună-credință. În sensul altor opinii doctrinare exprimate cărora ne raliem, clauza de confidențialitate este de esența contractului de franciză, în condițiile în care tinde la păstrarea caracterului secret al know-how-ului ca element fundamental în cadrul operațiunilor de franciză Astfel apărarea caracterului secret al know-how-ului și practic, protejarea conceptului de franciză per ansamblu, se înfăptuiește, în principal, prin înserarea în cuprinsul contractelor de franciză a clauzelor de confidențialitate și de nonconcurență.
– Clauza de neconcurență
Similar clauzei de confidențialitate, și clauza de non-concurență are rolul de a asigura protecția know-how-ului francizorului atât în perioada derulării raporturilor contractuale, cât si după încetarea acestora, în condițiile de comun acord convenite. Obligația de non-concurență are rolul unei obligații de non facere, și constă pe de o parte în interzicerea francizatului să exercite o activitate similară, susceptibilă de a se afla în concurență fie directă fie indirectă cu cea pe care o exercită în cadrul contractului de franciză, pe o zonă geografică delimitată și de regulă, într-o perioadă de timp determinată iar pe de alta în obligația francizorului să nu desfășoare activitatea ce constituie obiect al francizei, în aria teritoriala a francizatului. După încetarea contractului de franciză, clauza de non-concurență constă în obligația francizatului de a nu crea concurență francizorului. Interdicția dată are raționamentul în faptul că fostul francizat nu poate exercita activitatea concurenta fară utilizarea neautorizată a know-how-ului, fapt ce conduce inevitabil la prejudicierea francizorului. În jurisprudența și doctrina franceza s-a accentuat faptul că o asemenea clauza post-contractuală nu poate fi valabilă decât în măsura în care este prevăzută pentru o perioada determinata de timp, vizează o anumita zona teritorială, este circumscrisă afacerii francizorului și este justificată de un interes legitim, ceea ce înseamnă că aceasta trebuie să fie proporționată în raport cu obiectul contractului, în caz contrar se va aduce atingere principiului libertății comerciale. În doctrina elvețiană s-a menționat că o asemenea prohibiție nu poate avea o durată ce depășește 3 ani, și doar în mod excepțional ar putea excede acestei perioade pentru motive temeinice, în special pentru a nu crea o situație economica mult prea grea fostului francizat. Potrivit doctrinei olandeze durata acestei clauze urmează a fi corelată cu durata aproximativă de valabilitate a unui secret de fabricatie sau de comeț urmând ca de la caz la caz instanța să modifice durata acestei perioade. În orice caz, in mod unanim autorii consideră ca fostul francizat are dreptul la o îndemnizatie specială și echitabilă, care nu poate fi suprimata prin acordul părților, denumită redevență de ieșire din sistemul de franciza. În situația în care se prevede o clauza de non-concurență post-contractuala, fără o îndemnizație echivalentă, aceasta poate fi interpretată ca o practică de restrângere excesivă a concurenței și drept consecință sancționată. În sfârșit, francizatul poate fi considerat într-o oarecare masură co-autor al metodelor și procedeelor de realizare a afacerii dat fiind faptul că acesta a contribuit efectiv la dezvoltarea lor. În ipoteza în care francizatul ignoră clauza de non-concurență el este ținut să repare integral prejudiciul suferit prin aceasta de către francizor. În acest sens, se recomanda stipularea unei clauze penale care îl scutește pe creditorul acestei obligații de sarcina probei prejudiciului suferit, ca urmare a pierderii clientelei datorita faptelor de concurență neloială săvârșite de debitor.
Clauza de exclusivitate teritorială
Doctrina de drept comercial internațional reține că, în principiu, în ceea ce privește conținutul contractelor comerciale internaționale, în general, clauzele de exclusivitate sunt stipulate în contractele de prestări de servicii, de concesiune exclusivă, de agent, precum și în cele de franciză. Întâlnite frecvent în contractele de franciză internațională, acestea însă nu sunt esența unor astfel de operațiuni comerciale. Clauza de exclusivitate teritorială reprezintă o stipulație contractuală complexă ce impune în sarcina francizorului datoria de a nu desfășura, printr-un intermediar fie prin alți beneficiari ai aceleiași francize, activitatea comercială ce constituie
obiectul nemijlocit al contractului de franciză internațională, pe o arie geografică determinată și
stipulată expres în contract, clauza de exclusivitate teritorială prezintă un cert avantaj pentru francizat. Ne fiind un element absolut necesar și esențial pentru calificarea unui contract de franciză, aceasta după cum este prevăzut și în doctrina franceză, aceasta marchează
diferențierea contractului de franciză de contractul de concesiune exclusivă.
Clauza de aprovizionare exclusivă
După cum a fost arătat deja în contextul examinării clauzei de exclusivitate teritorială, în pofida faptului că exclusivitățile nu țin de esența operațiunilor de franciză, astfel de clauze sunt adesea inserate în contractele de franciză. De regulă, prin clauză de aprovizionare exclusivă, francizatul este ținut de obligația de aprovizionare exclusivă sau cvasi-exclusivă de la francizor sau de la furnizorii agreați de către acesta. Corelativ, francizorul va avea obligația să garanteze francizaților săi o livrare permanentă a produselor sau să le indice furnizorul ce este capabil să satisfacă standardele de calitate stabilite la nivelul întregii rețele de franciză. Înserarea unei astfel de clauze prezintă avantaje în primul rând pentru francizor întrucât îi permite nu numai să vândă în interiorul întregii sale rețele produsele pe care le fabrică și/sau le distribuie, dar și să își favorizeze, în acest fel, imaginea mărcii sale, întimp ce pentru francizat beneficiul constă, în siguranța pe care i-o conferă aprovizionarea regulată cu produse de înaltă calitate. În contextual dat avantajați sunt și consumatorii dat fiind faptul că au siguranța că li se vor oferi produse de aceeași calitate înaltă în toate unitățile francizate.
Specifice contractului internațional de franciză sînt și clauzele: election juris, de soluționare a diferendelor și compromisorie, analizate în capitolul precedent (Reglementarea juridică a CIF, 2.2. Cadrul legal internațional) urmează să le prezentăm sumar după cum urmează:
– Clauza electio juris: caluza în virtutea căreia părțile contractului internațional de franciză sunt libere sa desemneze în baza principiului libertății contractuale legea capabilă să guverneze atât fondul și forma contractului , cât și efectele acestuia.
– Clauza compromisorie: în baza acestei clauze părțile stipulează că orice litigiu iscat între acestea decurgând din raportul obligațional să fie soluționat fie de o anumită instanță judecătorească, fie pe calea arbitrajului . In acest din urma caz, partile stabilesc tipul arbitrajului și puterile conferite arbitrilor de a soluționa litigiul
– Clauza de soluționare a diferendelor și litigiilor: În mod special, În cadrul contractului internațional de franciză fundamentat pe o cooperare a părților în atingerea scopurilor lor este justificată inserarea clauzei de prevenire a diferendelor, prin care acestea convin că orice conflict iscat din executarea contractului, din interpretarea acestuia să fie inițial supus analizei părtilor în încercarea de a fi soluționată în mod amiabil.
2.5. Încetarea raporturilor contractule născute în baza contractului internațional de franciză
În cazul oricărui contract, inclusiv a celor comerciale internaționale, intervine la un moment dat încetarea raporturilor obligaționale generate prin acordul de voință al părților. În situația contractelor încheiate pe un termen determinat, încetarea raporturilor contractuale, intervine prin ajungerea la termen, conform celor convenite de părțile contractante, ceea ce în doctrina a mai fost denumită ca fiind expirarea contractului „expiry of the contract”. În cazul contractelor comerciale internaționale, curentă este și clauza conform căreia contractul este desființat prin acordul de voință al părților „mutuus dissensus” ca și, după caz, înserarea unui pact comisoriu prin care părțile convin rezilierea contractului pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate. În situația dată se impune și stabilirea condițiilor în care operează pactul comisoriu, pentru a se stabili gradul acestuia cât și efectele pe care le produce asupra contractului. În cazul contractelor încheiate pe o durată nedeterminată de timp încetarea contractului poate interveni inclusiv și prin denunțarea unilaterală, cu condiția existenței unei notificării corespunzătoare. Urmează să prezentăm cauzele principale de încetare a contractului internațional de franciză, după cum urmează: rezilierea, ajungerea la termen și nulitatea.
2.5.1. Încetarea contractului internațional de franciză prin ajungerea la termen
Clauza referitoare la durata contractului de franciză, poartă un caracter de recomandare
ne fiind încadrată în categoria stipulațiilor obligatorii, considerate esențiale acestui contract.
Astfel, neînserarea acesteia nu este capabilă de a antrena nulitatea contractului. Părțile potrivit acordului lor de voință, pot indica expres durata contractului de franciză, fie pot să își perfecteze raporturile lor contractuale fără să stipuleze un anumit termen de încetare. Executarea succesivă este unna din trasăturile definitorii ale contractului de franchising, prin urmare părțile stabilesc perioada de executare a contractului, aceasta se determină prin indicarea începutului executării și momentului încetării acesteia. Părțile sunt libere de a stabili desinestătător termenul contractului de franchising, însă această perioadă urmează ă fi raportată la posibilitățile și cerințele de desfacere a bunurilor și serviciilor. Prin cerințe de desfacere a bunurilor se are în vedere perioadeele de garanție oferite, perioade pe decursul cărora real pot fi înstrăinate bunurile, randamentul activității, posibilitatea franchiseeului de a revendica investițiile făcute. Pe tot parcursul aceestui termen contractul este irevocabil, și părțile pot induce rezilierea contractului în condițiile generale prevăzute de legislație. În Republica Moldova condițiile date sînt stipulate în art.10. a Legii cu privire la franchising, astfel la expirarea contractului de franchising, părțile sînt obligate să întrerupă activitatea de întreprinzător și, în decursul unei luni, să aducă faptul la cunoștința AGEPI. La fel în lege sînt prevăzute și consecințele continuării activității de întreprinzător după încetarea contractului astfel, părțile răspund cu profitul obținut și cu taxele vamale neachitate fiind supuse și unei penalizări. Deci expirarea duratei pentru care contractul a fost încheiat are în mod normal încetarea acestuia
2.5.2. Rezilierea contractului de franciză
Contractul de franciză valabil încheiat poate înceta înainte de expirarea termenului pentru care acesta a fost întocmit în ipoteza neexecutării sau a executării necorespunzătoare a obligațiunilor asumate de către una dintre părțile contractante. Într-o asemenea situație, cealaltă parte care și-a onorat obligațiile prevăzute în sarcina sa, are dreptul de a solicita rezilierea contractului, de regulă, în temeiul unei clauze rezolutorii exprese, stipulată de către părți. Rezilierea așa dar capătă caracterul unei sancțiuni ce intervine ca urmare a neexecutarării fie executării necorespunzătoare culpabile a obligațiilor izvorâte din contractul de franchising. În legislația autohtonă sînt prevăzute unele condiții referitoare la rezilierea contractului de franchising. Astfel conform art 1176. alin(2). cod civil dacă părțile au încheiat contractul pe un termen nedeterminat fie pe un termen ce depășește 10 ani, fiecare din părți este în drept, respectînd un termen de preaviz egal cu un an, să ceară rezilierea contractului. În impoteza în care rezilierea nu este respinsă, după expirarea termenului de preaviz, contractul se consideră reziliat și încetează a mai fi executat. Remarcbil este faptul că în sensul art 1276 alin(2). tăcerea la preaviz este înțeleasă drept acceptare a rezilierii.
În cazul în care termenul contractului de franchising este nedeterminat sau depășește 10 ani, dacă părțile nu au indus rezilierea contractului, acesta se consideră prelungit pe un termen de doi ani. Definitoriu este faptul, că în cazul în care este vorba de un termen mai mare de 10 ani, la expirarea termenului stipulat în contract, chiar dacă părțile nu au indus rezilierea, termenul dat nu se mai prelungește cu doi ani. Spre exemplu, dacă părțile au indicat un termen de 15 ani, termenul contractului se va considera prelungit de șapte ori, nedepășind în fine perioada de 15 ani. După scurgerea termenului de 15 ani, chiar dacă cea de-a opta perioadă nu a fost împlinită, contractul oricum încetează a produce efecte.
2.5.3. Nulitatea CIF
Chiar dacă nulitatea nu reprezintă o veritabilă cauză de încetare a raporturilor contractuale, întrucât aceasta este sancțiunea ce intervine în cazul în care la momentul încheierii contractului nu au fost respectate dispozițiile legale privitoare la condițiile de validitate ale contractului de franciză, fapt ce se echivalează, practic, cu inexistența contractului, am inclus-o printre cauzele ce conduc la încetarea contractului, în special în considerarea bogatei varietăți de cauze ce o antrenează. În doctrina franceză au fost prezentate și studiate multiple decizii pronunțate de instanțe, prin care s-a remarcat pe cale judecătorească nulitatea contractului de franciză, în cele mai dese cazuri, pentru vicierea consimțământului francizatului. În acest sens, francizații au invocat dolul ca viciu de consimțământ, constând în nerespectarea de către francizor a obligației sale de informare pre -contractuală.
Complexitatea contractului internațional de franchising, ridică probleme deosebite în ceea ce privește vicierea consimțământului fie prin eroare asupra naturii actului ce se încheie, fie prin viciul de consimtamant sau dol. În toate aceste ipoteze anunțate anterior contractul internațional de franchising urmează a fi anulat în condițiile dreptului comun.
Efectele încetării contractului de franchising. Efectele desființării ce prezintă importanță în cazul contractului de franchising sunt restituirea și repartițiile ulterior urmează să prezentăm o caracteristică sumară a acestora. Așa dar atunci cân contractul de franchising încetează, ansamblul drepturilor incorporale transmise în folosința francizatului vor fi restituite francizorului. Astfel francizatul nu va mai avea posibilitatea de a folosi nici marca, nici alte semne distinctive si nu va mai putea utiliza know-how-ul transmis. La fel la data încetării contractului vor începe ași produce efectele și clauzele de nonconcurență.
În cazul încetării contractului de franciză o problemă de importanță specială apare în cazul stocurilor. Soluți restituirii contra cost a produselor rămase în stoc la încetarea contractului către francizor se justifică pe unitatea economică formată de francizor și francizat în temeiul contractului de franciză. Pe când soluția nerestituirii produselor rămase în stoc se fundamentează pe argumente de ordin exclusiv juridic, și anume: francizatul a cumpărat fără codiții produsele rămase în stoc pe riscul său propriu. Soluția recunoașterii dreptului de a vinde produsele rămase în stoc se interpretează drept o prelungire a contractului de franciză, ce poate la rîndul său să încurajeze abuzurile francizatului, chiar dacă, aparent, aceasta se arată a fi soluția cea mai echitabilă. Dat fiind faptul că soluțiile sus enunțate nu pot da satisfacție deplină și nici nu sunt la adăpost de critici, preferabilă este negocierea unei clauze privind stocurile la încetarea raporturilor contractuale.
În ceia ce privește reparațiile, în situațiile când încetarea contractului este urmarea a unei conduite culpabile a uneia dintre părți, iar aceasta a cauzat prejudicii celeilalte părți contractante, aceasta este îndreptățită să ceară despăgubiri în condițiile regulilor de drept comun. De remarcat că nu se pot cere pentru clientela pierdută.
Cap.III Aspecte comparative. Situația actuală și perspectivele franchisingului în RM
3.1 Deosebiri și asemănări între contractul de franciză și alte contracte cu fizionomie similară
Contractul de franciză șicontractul de concesiune exclusivă. Contractul de concesiune, numit în dreptul comunitar cotract de distribuție exclusivă este actul juridic prin care o parte furnizorul, acceptă să vândă produsele sale celeilalte părți distribuitor, în scopul revânzării acestora într-un anumit teritoriu. În doctrina română contractul de concesiune exclusivă este definit ca fiind actul juridic prin care un comercint numit concesionar pune în serviciul unui distribuitor fie a unui producător firma sa de distribuție în vderea asigurării celui din urmă, în exclusivitate, pe un teritoriu determinat, pe o durată determinată și sub controlul concedentului distribuirea produselor a căror monopol de revânzare îi este concedat.
În cadrul contractului de concesiune exclusivă, concesionarul oferă concedentului exclusivitate în ceea ce privește aprovizionarea, aceasta făcânduse exclusiv de la acesta, iar concedentul oferă concesionarului său exclusivitate în ceea ce privește furnizarea produselor către acesta. Reeșind din cele menționate anterior putem deduce că contractul de concesiune exclusivă reclamă o relație de exclusivitate reciprocă, aceasta presupunând inclusiv și exclusivitatea teritorială în favoarea concesionarului. Aceasta din urmă reprezintă o clauză primordială în contractul de concesiune și adesea este însoțită de exclusivitatea de folosire a mărcii pentu teritoriul respectiv.
Concesiunea exclusivă este un acte juridic semnat între doi parteri ce își păstrează independența pe parcursul derulării relațiilor contractuale, concesionarul având posibilitatea de a fixa liber prețul produselor pe care le distribuie precum și posibilitatea de a desfășura activitate în nume și pe cont propriu. Din perspectiva dată contractul de concesiune exclusivă se apropie contractului de franchising, atât concesionarul cât și francizatul fiind comercianți independenți.
Dacă în cadrul contractului de franciză de regulă operează un transfer de know-how, acesta nu se regăsește în cadrul contractului de concesiune exclusivă.
Deși concesionarul beneficiază pe perioada derulării raporturilor contractuale de o asistență comercială, în cadrul sistemului dat de distribuție nu există o reiterare a succesului în afaceri al concedentului. Distribuitorii rețelei de concesiune exclusivă nu acționează unitar, astfel este imposibilă existența unei identități comune a rețelei ca în cazul contractului de franchising. Dat fiind faptul că în cadrul contractului de concesiune exclusivă nu are loc niciun transfer de know-how, concesionarul nu datorează o contraprestație precum ce a francizatului în cadrul contratului de franchising. Notabil este faptul că exclusivitatea teritorială, care este de esența concesiunii, nu are aceeși pondere în cadrul contractului de franciză.
După um este menționat în doctrina de specialitate, prin încheierea contractului de concesiune se determină, în general, o legătură între un comerciant care este distribuitor și un producător. Situație diametral opusă în cadrul contractului de franchising, astfel în cadrul francizei de producție unde francizorul creează o rețea cu scopul distribuției propriilor produse, acesta îndeplinește calitatea de francizor cât în cadrul rețelei de producție, atât și în cadrul rețelei de distribuție. Întrucât franciza presupune obligatoriu reiterarea sucesului francizorului, nu este posibil ca un producător să recurgă la distribuirea prin rețeaua de franciză dacă anterior nu a experimentat distribuirea produselor pe cont propriu, întrucât într-o asemenea ipoteză acesta nu dispune de know-how. Dacă însă un producător va manifesta o doleanță de a distribui facil mărfurile sale în cadrul unei rețele, acesta va putea recurge la distribuția prin concesiune exclusivă, fără a mai fi nevoit să pună, anteior la punct sistemul de distribuție.
Reeșind din cele menționate anterior putem concluziona că franciza apare ca o modalitate de distribuție mai complexă față de concesiunea exclusivă. Având ca obiect nu doar distribuția de produse, dar și pe cea de servicii, precum și fabricarea de produse. Întrucât rolul concesionarului este limitat doar la vânzarea produselor, acesta se eschivează de la constrângerile pe care le are francizatul în desfășurarea activității sale. Astfel putem susține că independența de care se bucură beneficiarul în cazul contractului de franchising are un caracter mai restrâns comparativ cu cea a concesionarului în cazul contractului de concesiune exclusivă.
Franciza, implicând transferul know-how-ului, iar nu doar furnizarea de produse în scopul revânzării lor către utilizatori finali, a fost considerată ca fiind o fizionomie contractuală mai modernă decât concesiunea. Posibilitatea de a recurge la franciză în cazul distribuției de produse și/sau servicii cât și pentru a fabrica mărfuri conform unor tehnici puse la punct de un anumit producător, transformă franciza într-o metodă de comercializare mai adaptată necesităților comercianților contemporani.
Contractul de franciză și contractul de know-how. Doctrina românească definește contractul de know-how ca fiind actul juridic în virtutea căruia una dintre părți, numită furnizor, transmite celeilalte părți, numită beneficiar, cunoștințe tehnice nebrevetabile sau brevetabile dar nebrevetate, ce-i sunt necesare pentru fabricarea, funcționarea, întreținerea ori comercializarea unor mărfuri sau pentru elaborarea și punerea în fabricație a unor tehnici sau procedee, în schimbul unei redevențe. Drept obiect al contractului de know-how îl constituie transmiterea cunoștințelor tehnice de către furnizor și plata prețului de către beneficiar.
Contractul de franciză la fel are ca obiect transmiterea know-how-ului ce aparține francizorului, în contrapartidă francizatul având obligția de a-l remunera pe francizor. Însă contractul de franciză presupune și desfășurarea activității ce constituie obiectul francizei sub marca francizorului și beneficiind de o asistență tehnică continuă din partea acestuia. Spre deosebire contractul de know-how în cadrul căruia beneficiarul va utiliza know-how-ul doar sub marcă proprie. Ulterior transmiterii know-how-ului, furnizorul nu va mai avea obligația de a-i acorda asistență pentru a putea utiliza tehnica furnizată.
Cea mai apreciabilă deosebire între cele două contracte o considerăm a fi obligația francizorului de a comunica francizatului și îmbunătățirile aduse know-how-ului ulterior comunicării acestuia, respectiv pe întreaga durată a executării contractului. Spre deosebire de contractul de know-how, în cadrul căruia furnizorul nu are obligația similară de actualizare a know-how-ului. Beneficiarul va dobândi din contractul de know-how ansamblul informațiilor care-l alcatuiesc, însă în forma în care acestea se găsesc la momentul încheierii contractului.
În cazul contractului de franciză, francizorul aderă la rețeaua creată de francizor, fiind obligat să desfășoare activitatea ce constituie obiectul francizei întocmai celorlalți membri ai rețelei de franciză. În cazul în care activitatea dată poate fi îmbunătățită, francizatul va avea obligația de a comunica francizorilor eventualele îmbunătățiri, pentru că acestea să fie ulterior integrate în know-how-ul rețelei iar apoi să fie comunicate și celorlalți francizați. De menționat faptul că în cadrul contractului de franciză se presupune existența unui flux continuu de informații dinpre francizați înspre francizor și invers, spre deosebire de contractul de know-how, în cadrul căruia nu există obligația niciuneia dintre părți de a comunica celeilalte eventualele îmbunătățiri aduse conceptului.
Ambele contracte avîbd ca pivot comunicarea know-how-ului vor presupune aceleași obligații de confidențialitate din partea beneficiarului.
Contractul de franciză și contractul de distribuție selectivă. Contractul de distribuție selectivă poate di definit ca fiind un sistem de distribuție în care furnizorul decide să vândă produsele și/sau serviciile prevăzute în acord, direct sau indirect, doar distribuitorilor selectați în baza unor criterii prestabilite, și în care acești distribuitori se angajează să nu vândă produsele și/sau serviciile date altor distribuitori neagreați. După cum rezultă din definiția expusă, furnizorul, întocmai francizorului poate selecționa, conform unor criterii ferite de arbitrariu distribuitorii săi. Anume din acest punct de vedere distribuția selectivă poate fi asimilată francizei.
Între distribuitorii din cadrul distribuției selective și francizați sunt multiple asemănări după cum urmează, atât distribuitorii cât și francizații sunt comercianți independenți ce desfășoră activitate comercială în nume și pe cont propriu, având astfel posibilitatea să fixeze de sine stătător prețul produselor pe care le comercializează. Spre deosebire de distribuitori ce vând produsele sub marca producătorilor lor, francizații comercializează produsele sub numele francizorului.
Prin însăși specificul său, distribuția selectivă presupune vânzarea unui numit tip de produse de înaltă tehnicitate ori produse de lux pentru a căror comercializare reușită este necesar a petrece o selecție a distribuitorilor în timp ce franciza nu presupune orientarea spre un anumit tip de produs sau serviciu. Esențială în cadrul contractului de franciză este comunicarea know-how-ului de către francizor francizatului, la fel cu și acordarea asistenței tehnice permanente pe întreaga durată de executare a contractului. Spre deosebire de contractul de distribuție selectivă, în cadrul acestuia furnizorul nu oferă niciun know-how, ci doar asigură aprovizionarea cu produsul său, de asemenea neexistînd o asistență de natură tehnică din partea acestuia. Neoperând o transmitere a know-how-ului, în cadrul distribuției selective nu este justificată plata unei redevențe ca în cazul contractelor de franciză, în cadrul cărora francizatul ce aderă la o rețea de franciză are obligația de achitare a unor redevențe periodice.
Așa dar, în timp ce francizatul reiterează reușita în afaceri a francizorului aderând la principiul identității comune a rețelei, distribuitorul din cadrul rețelei de distribuție selectivă comercializează produsele în nume propriu, ci nu sub o marcă comună. Produsele provenind adeseori de la producători diferiți, în unele cazuri chiar și concurenți. Spre deosebire de francizat distribuitorul nu este limitat de clauza de aprovizionare exclusivă. Astfel, regula este că în cadrul distribuției selective distribuitorul comercializează produsele ce aparțin diferitor producători, ci nu neapărat ale unuia singur. Similar, invers francizatul va comercializa doar produsele francizorului.
Contractul de franciză și contractul de agent. Contractul de agent poate fi definit ca fiind acordul în virtutea căruia agentul-comerciantul, persoană fizică sau juridică, în calitate de intermediar independent, este împuternicit în mod statornic să negocieze afaceri pentru o altă persoană fizică sau juridică, numită comitent, fie să negocieze și să încheie afacei în numele și pe seama comitentului. Agentul poate desfășura activitatea sa în aria teritorială stabilită prin contract, cu titlu principal ori accesoriu, fără a fi prepusul comitentului. Activitatea desfășurată de către agent este remunerată cu o sumă fixă stabilită anterior, fie cu un comision, fie prin combinarea ambelor metode.
Agentul la fel ca și francizatul este un comerciant idependent, între acesta și comitent nu există raporturi de subordonare, însă spre deosebire de francizat, agentul desfășoară activități în numele și pe seama comitentului. Dacă francizatul drept urmare a independenței sale nu este remunerat de către francizor, iar câștigul său depinde de cpacitatea de a-și gestiona afacerea, atunci câștigul obținut de către agent este plătit acestuia direct de către comitent.
După cum rezultă din noțiunea contractului de agent, acesta conține o clauză de exclusivitate teritorială, în timp ce regimul exclusivității teritoriale în contractul de franciză este strict,aceasta nefiinf o clauză de esența contractului.
3.2 Practici de franchising în RM. Studiu de caz.
Contractul de franchising este cunoscut practicii din Republica Moldova începând cu intrarea în vigoare a Legii cu privire la franchising din 1997, completată ulterior de prevederile art .1171-1178 ale Codului Civil. Din 1997 până în prezent la AGEPI au fost înregistrate doar 29 de contracte de franchising numărul redus al acestora se datorează faptului că, Legea privind protecția mărcilor nu prevede obligativitatea înregistrării contractelor la AGEPI, acestora aplicându-li-se principiul libertății contractului conform art. 667 (1) al Codului Civil, potrivit acestuia părțile contractante în limitele normelor imperative de drept, pot încheia în mod liber, contracte și pot stabili conținutul acestora. Astfel, lipsa înregistrării contractului la AGEPI nu afectează legalitatea acestuia, contractul rămânând a fi valabil doar pentru părți. Un alt motiv al numărului redus de contracte de franchising înregistrate pe teritoriul RM este faptul că relațiile de franchising în RM se dezvoltă foarte activ prin intermediul altor acorduri similare franchisingului, spre exemplu acordurile de dealer, acordurile de reprezentanță oficială.
În continuare urmează să ne referim sumar la principalele companii ce își gestionază afacerile în sistem de franciză în Republica Moldova.
McDonalds. În Republica , în fost înființată compania „McDonald’s Restaurants S.R.L” cu capitalul social integral străin în valoare de 600,000 dolari. Un an mai tîrziu fost deschis și primul restaurant McDonald’s din Republica . Inițial a fost planificată construirea a 12 restaurante McDonald’s în toată , inclusiv 7 în Chișinău. În prezent există doar trei restaurante de acest tip și toate în Chișinău. Investițiile totale au însumat 6 mililoane de dolari. Se preconizează ca investițiile corporației McDonald’s în Republica Moldova să atingă 15 milioane de dolari în următorii 3-4 ani.
Dat fiind faptul că sistemul de franciză McDonald’s acordă suport în domeniile de conducere a afacerii, instruire, publicitate, marketing, amplasament, construcții și echipament, acesta reprezintă o opțiune avantajoasă pentru antreprenorii înteresați în dezvoltarea unei afaceri în domeniul fast food.
Sistemul de franchising McDonald’s are la bază premisa că succesul Corporației depinde în primul rând de succesul franchisee-ilor. De aceea, McDonald’s acordă francize doar investitorilor individuali, pe care îi selectează și îi antrenează riguros. Antrenarea riguroasă a investitorilor se relizează prin intermediul unui support permanent acordat de franchiser, acesta se manifestă în:
– Consultațiile legate de construcția, amplasarea interioară și exterioară a localului
– Recomadarile privind tipul echipanemtului tehnic
– Prețurile preferențiale pentru procurarea echipamentului tehnic
– Instruirea angajaților
– Asistența pentru activitatea de lansare și sprijinul la etapele următoare
De menționat faptul că McDonald`s nu oferă franchisee-ului sub nici o formă asistență financiară, fapt ce constituie un impediment în lansarea unuei afaceri în acest sistem de franciză grație investițiilor inițiale sporite. Asttfel În mod normal, un restaurant nou McDonald’s costă între 450,000 și 750,000 dolari, 40% din costul total al restaurantului revine dotării tehnice acestuia. Pe lângă costurile inițiale de amenajare a localului francizatul trebuie să achite 45,000 dolari ca taxă inițială, la care se va adăuga un royalty de 4% anual.
Contractul de franciză se încheie pe 20 de ani, după care francizatul are posibilitatea de a renegocia contractul. În vederea acoperii cheltuielilor aferente inițiereii unei afaceri în sistemul de franciză McDonald`s francizatul se poate împrumuta de la bancă, însă suma minimă pe care acesta
trebuie să o dețină este de 25% din investiția totală. În ciuda costurilor sporite ce le reclamă lansarea unei afaceri în sistemul de franciză McDonalds, aceasta este o afaere cu adevărat profitabilă. Acest fapt se datorează cât suportului permanent acordat de către fracizor atât și posibilității de a opera sub numele corporației păstrânduși în același timp independența, având astfel posibilitatea de a gestiona afacerea pe cont propriu.
Servicii de automatizare a evidenței contabile „1C”. Compania franchiser „1C” este pecializată în elaborarea, distriuirea, menținerea și perfecționarea programelor de calculator și a bazelor de date pentru utilizarea în domeniul afacerilor. Rețeaua de întreprinderi „1C”: Franchising” prestează următoarele servicii:
– Asistență în alegerea resurselor program
– Acordarea asistenței consultative
– Livrarea și implimentarea produselor program
– Instruirea utilizatorilor
– Însoțirea informațional tehnologică
În republica Moldova în calitate de franchisee ai companiei „1C” activează un șir de companii printre care, „DigiSoft” S.R.L., „InterSoft” S.R.L., „DAAC Hermes” S.A.
Spre deosebire de alte companii ce activează în sistem de franciză pe teritoriul Republicii Moldova compania „1C” se individualizează prin accesibilitatea înaltă de aderare la sistem. Astfel compania francizor este deschisă spre colaborare cât cu alte organizații atât și cu întreprinzători privați, care sunt gata să acorde servicii de vânzare, instalare și monitorizare a programelor „1C”. În vederea aderării la sistemul dat de franciză, organizația-franchisee este obligată să suporte cheltuielile inițiale ce se estimează la 1000 dolari și să efectueze plata trimestrială sub formă de royalty în mărime de 100 dolari.
Este important de menționat că colaboratorii firmei-franchisee trebuie să posede abilități de comunicare, competențe în evidența contabilă și managerială, deprinderi tehnice înalte și să fie abilități de a lucra cu partenerii. Contractul de franchising prevede un șir de reglementări cu privire la dumping și distribuirea programelor de contabilitate concurente.
Francizorul oferă francizatului dreptul de a intra în posesia unei afaceri și a opera sub numele
unei firme renumite. Francizatul are acces complet la experiența francizorului și beneficiază de un suport permanent din partea acestuia. Suportul acordat de francizor se manifestă în:
– Asistența specială referitoare la publicitate în presa centrală, expoziții.
– Compensarea cheltuielilor privind publicitatea în regiune
– Informație metodică specială privind activitatea profesională
– Reduceri substanțiale la achiziționarea produselor companiei
– Posibilitatea de a utilize simbolul „1C” în limitele stabilite de contractul de ranchising.
Servicii de copiere „Xerox”. Compania Xerox reprezintă astăzi un lider mondial în domeniul tehnicii de copiere-imprimare și al serviciilor de gestiune a informațiilor și documentelor. Lansată în Republica Moldova în iunie 1994 prin intermediul a 3 companii autohtone, Radu S.R.L, Master și Accent Electronic S.A. astăzi rețeaua de franciză înregistrează pe teritoriul Republicii Moldova vânzări de peste 5 milioane dolari anual. Francizații dispun de filiale în centrele raionale și într-o serie de orășele din țară. Compania francizor, ce are deschisă o reprezentanță oficială în chișinău, coordonează activitatea francizaților, organizează instruirea personalului, controlează calitatea serviciilor și asigură suportul metodic permanent, acesta se manifestă în:
– Acordarea recomandărilor privind tipul echipamentului necesar în funcție de volumul de copiere și de posibilitățile financiare
– Furnizarea de materiale la prețuri speciale
– Instruirea operatorilor
– Asistența pentru activitatea de lansare și sprijin pentru etapele următoare
– Publicitate vizuală
– Elaborarea recomandărilor privind amenajarea interioră și exterioară
Contractul de franciză semnat cu compania Xerox prevede un șir de obligații pentru francizat, precum:
– Amenajarea și păstrarea spațiului în conformitate cu cerințele față de un centru de copiere
– Mobilarea spațiului la standartele specifice firmei Xerox
– Achiziționarea echipamentelor exclusiv de la compania Xerox
– Controlul zilnic al activității centrului de copiere
– Achitarea lunară a unei redevențe egale cu 5% din încasări
– Perioada minimă de durtă a contractului 5 ani.
Apariția marilor centre comerciale, în psecial în municipiul Chișinău a devenit un puternic stimulent în dezvoltarea franchisingului. Dacă până nu demult companiile autohtone se prezentau doar în calitate de cumpărători ai francizei, astăzi putem vorbi și de primii franchiseri locali. Reușind să-și creeze un nume și să ocupe poziția de lider pe piața locală, astfel de companii ca Alina Electronic, Andi`s Pizza sau Neuron Grup au început să vândă francize altor afaceri
Bariere în implementarea contractului de franciză
Inițial trebuie menționat faptul, că barierele și problemele întâlnite în activitatea unei întreprinderi
ce activează în sistem de franchising sunt similare problemelor celorlalte tipuri de întreprinderi și, în mare măsură, depind de condițiile macroeconomice dintr-o anumită și de atmosfera generală a businessului. Atmosfera dată fiind influențată în primul rând de lacunele legislative, accesul limitat la sursele de finanțare și la tehnologii, presiune fiscală și criminalitate. În conformitate cu sondajele efectuate în rândurile reprezentanțelor companiilor străine, cele mai importante probleme cu care acestea se confruntă în cadrul implimentării sistemelor sale de franciză în Republica Moldova sunt: inspecția înainte de expediție, capacitatea joasă de plată a populației, criminalitatea înaltă și corupția, pe ultimele locuri situându-se problemele de ordin cultural, religios și național și problema închirierii spațiilor.
În general, franchisingul este privit de majoritatea antreprenorilor autohtoni ca fiind o oportunitate pentru a întra în lumea afacerilor cu un risc limitat. Însă, similar altor state cu o economie în tranziție, antreprenorii nu prea sunt disponibili să plătească foarte mult pentru un design sau marcă comercială care în multe cazuri nu este foarte cunoscută în Republica . De și în Republica se găsesc antreprenori cu experiență bogată și o înaltă calificare, resursele lor financiare de regulă sunt limitate. Antreprenorii dați cunosc destul de bine piața locală și în cazul unei instruiri corespunzătoare, ei sunt cea mai potrivită grupă pentru a iniția o afacere de franchising. Cu toate acestea, lipsa capitalului autohton reprezintă una dintre cele mai considerabile probleme pentru dezvoltarea sistemului de franchising în Republica . Referitor la factorii financiari, este necesar de a menționa, că întreprinderile existente nu sunt capabile de a genera profituri suficiente pentru a finanța de sine-stătător investițiile necesare în echipament și tehnologii. Profitabilitatea întreprinderilor este relativ mică, iar accesul la resursele financiare externe implică costuri înalte. Factorii ce limitează accesul la tehnologii și la informațiile corespunzătoare au un impact direct și asupra franchisingului, care este legat de adoptarea unor tehnologii și operațiuni de afaceri noi.
Barierele în implementarea contractului de franciză sus enunțate poartă un character de ordin strict financiar, ulterior urmează să ne referim și la principalele bariere în implementarea contractului de franciză de ordin non-financiar. După cum urmează:
– Infrastructura proastă de comunicare și servicii. Aceasta este asociată lipsei drumurilor și rețelelor de telecomunicații satisfăcătoare, în special, în afara orașelor mari, precum și accesului limitat la resurse informaționale guvernamentale, cumr ar fi de exemplu, Camera Înregistrării de Stat, Departamentul de Statistică, și nu în ultimul rând stării proaste a industriei hoteliere și a serviciilor complementare.
– Impresii eronate despre poziția tehnologică curentă a întreprinderii. O mare parte din manageri și specialiști își formează o impresie eronată precum că dispun de produse suficient de dezvoltate și tehnologii de asemenea suficiente. Ignorând astfel noutățile de pe piața de consum, a
tehnologiilor și a investițiilor
– Problemele de comunicare – barierele de limbă și lipsa de abilități specifice. Atât managerii, directorii întreprinderilor, cât și specialiștii nu pot să comunice efectiv și eficient cu potențiali parteneri din occident, deoarece vorbesc fluent vre-o limbă de circulație internațională fie nu dispun de cunoștințele și abilitățile necesare pentru a contacta, aborda, contracta o potențială afacere în sistem de franciză.
– Infrastructura legală ineficientă și fluctuantă. Din cauza riscului înalt perceput, potențialii parteneri, în special din orient, doresc să fie siguri de posibilitatea aplicării legilor și de stabilitatea legislației în vigoare. Imposibilitatea realizării efective a unei hotărâri judecătorești pune în pericol de realizare orice contract semnat.
3.3 Propuneri privind dezvoltarea franchisingului în Republica Moldova
Pornind de la necesitățile atuale și oportunitățile identificate, se propun următoarele direcții de susținere și dezvoltăre a relațiilor în sistem de franciză pe teritoriul Republicii :
– Dezvoltarea cadrului informațional al franchisingului
– Consolidarea cadrului legal și crearea cadrului instituțional specific frnchisingului
– Impulsionarea ofertei și stimularea cererii de franciză pe piață
În continuare ne vom referi în parte la fiecare din direcțiile de dezvoltare a franchisingului în Republica Moldova sus enunțate, trasînd obiectivele ce urmează a fi atinse și activitățile necesare de implimentat în acest sens.
Impulsionarea ofertei și stimularea cererii de franciză pe piață.
Obiectivele ce urmează a fi atinse sunt:
– Facilitarea accesului la informații privind oportuitățile ce le oferă franchisingul cât părților contractante atât și terțelor persoane.
– Suportul ativităților de organizare a afacerilor în sistem de franchising
Obiectivele trasate pot fi atinse prin realizarea unui șir de activități precum:
– Informarea potențialilor francizori și francizați. Dat fiind faptul că în Republica Moldova franchisingul nu se bucură de un înalt renume, se reclamă o etapă inițială de informare masivă pe piață. Acesta cuprinzând: Lansarea programelor televizate și radio cu genericul „ Idei de afaceri în sistem de franchising”, lansarea paginilor web cu același generic, organizarea de seminare informative cu participarea activă a reprezantanților autorităților publice locale și a întreprinzătorilor din străinătate, organizarea forumului de afaceri de franciză cu participarea franchiserilor și franchisee-lor existenți și potențiali, stabilirea zilei franchisingului în Republica Moldova cu scopul organizării diverselor seminare, conferințe, expoziții în domeniu.
– Instruirea și consultanța pentru demararea afacerii de franchising. Răspândirea informațiilor referitoare la franchising va spori interesul față de acest concept de afaceri, respectiv va apărea necesitatea realizării unor cursuri cu caracter aplicativ și activități de consultanță pentru potențialii francizați și frncizori. Acțivitățile respective vor include: elaborarea unor modele de business planuri pentru potențialii francizați, elaborarea cursului de bază de franchising și organizarea instruirii antreprenorilor. Activități de consultanță și suport în demararea afacerilor de franchising.
– Publicarea materialelor în domeniul franchisingului practic. Popularizarea franchisingului urmează să se implimenteze și prin realizarea materialelor tipografice și electronice cu caracter aplicativ, cum ar fi: broșuri periodice privind francizele reușite de pe piață și cele de perspectivă. Baze de date ale potențialilor francizori, ghiduri pentru francizori și francizați. Cazurile concrete despre experiența practică a franchisingului precum și opiniile experților în domeniu cu privire la perspectivele, oportunitățile și riscurile aferente francizei, promit a fi deosebit de utile potențialilor franchizați și francizori.
Consolidarea și crearea cadrului legal și instituțional. În vederea realizării acestei căi de dezvoltare a franchisingului în Republica Moldova sînt trasate următoarele obiective:
– Îmbunătățirea prevederilor legale ce reglementează franchisingul și aspectele conexe.
– Crearea structurilor necesare de promovare a dezvoltării franchisingului pe termen lung.
– Elaborarea și adoptarea regulilor de conduită pentru raporturile de franchising.
În vederea atingerii obiectivelor sus enunțate se propun spre realizare următoarele sarcini:
– Elaborarea și promovarea modificărilor legislației ce reglementează raporturile de franchising. Legea cu privire la franchising conține un șir de lacune care își lasă amprenta asupra
dezvoltării relațiilor de franchising și care reclamă modificări. În acest scop urmează a fi elaborat un pachet de modificări la actele normative în vigoare ce reglementează franchisingul și aspectele conexe. În cadrul acestor modificări vor fi determinate clar conceptele: rețea de franciză, etapele de încheiere a contractelor de franchising, relațiile postcontractuale, obligativitatea înregistrării contractelor.
– Crearea Asociației Naționale a Franchisingului din . Asociația dată urmează a fi o organizație ne-comercială care va cuprinde rețelele de franchising din Repubica Moldova și care va contribui la realizarea unui șir de activități precum: promovarea tehnicii de franchising, influențarea și încurajarea dezvoltării franchisingului, reprezentarea intereselor membrilor rețelelor de franciză, informarea activă și permanentă privind oportunitățile franchisingului, studierea aspectelor juridice, fiscale și economice specifice franchisingului, adoptarea unor regului de conduită pentru raporturile de franchising, elaborarea și editarea studiilor, publicațiilor, precum și organizarea și desfășurarea expozițiilor, conferințior micilor întreprinzători,schimbul de documentații și informații cu alte asociații de franciză internaționale.
Astfel Asociația Națională de Franchising din Moldova va furniza tuturor celor interesați de dezvoltarea unei afaceri în sistem de franciză detalii privind operaițunea și cerințele franshisingului. Contribuind astfel la încurajarea și favorizarea dezvoltării acestuia.
Elaborarea și adoptarea Codului Deontologic al relațiilor de franchising. Codul de etică a relațiilor de franchising pentru actualii și potențialii francizori și francizați urmează a fi elaborat în cadrul Asociației Naționale de Franchising din Moldova, și va prevedea: definiția franchisingului, elementele constitutive ale franchisingului, contractul de franchising, definiția rețelei de franciză, relațiile în cadrul raportului de franchising, tipurile franchisingului și specificul acestora.
Astfel prin conținutul său, codul deontologic al franchisingului va completa prevederile legale în domeniu și va deveni u act principal de conduită al relațiilor în cadrul reșelelor de franciză din Republia Moldova.
Impulsionarea ofertei și stimularea cererii e franciză pe piață. În vederea atingerii scopului trasat, se propune realizarea următoarelor obiective:
– Sporirea atractivității business-ului privat
– Implicarea activă a micilor întreprinzători în afacerile ăn sistem de franciză
– Atragrea investitorilor străini
Atingerea obiectivelor trasate anterior se poate realiza prin intermediul unui șir de activități precum:
– Amelioarea condițiilor mediului de afaceri. Aceasta presupune: asigurarea protcției drepturilor la proprietate în special la proprietatea intelectuală, armonizarea cadrului legislativ privind desfășurarea tuturor tipurilor de activitate economică, asigurarea transparenței instiruțiilor de control asupra activității întreprinderilor și definirea clară a limitei autorității lor. În domeniul informațiilor și tehnologiilor trebuie acordată prioritate în dezvoltarea resurselor umane, inclusiv a managementului strategic, abilităților de negociere, cunoașterea limbilor străine, utilizarea tehnologiilor avansate. La fel, este necesară reorganizarea infrastructurii instituționale responsabile de colectarea, analiza și diseminarea informațiilor legate de tehnologii.
– Acordarea facilităților fiscale pentru business și franchising. Printre facilitățile fiscale c ear putea contribui la impulsionarea afacerilor de franchising sunt: eliberarea de impozit pe venit a taxelor de franchising și royalty, reducerea taxelor e stat aferente intentării acțiunilor judecătorești, în special în condițiile unor contrafaceri de proporție a produselor și serviciilor de marcă, eliberarea de plata TVA a utilajelor și tehnologiilor necesare pentru desfășurarea afacerilor de franchising.
– Combaterea corupției și reducerea birocrației. Protecția acordată de funcționarii publici unor întreprinderi aparte, crearea barierelor artificiale în calea noilor concurenți și mita au căpătat un caracter de sport național. Reducerea aparatului de stat, creșterea remunerațiilor personalului concomitent cu elaborarea unor criterii stricte de angajare și menținere în post va contribui la o eficiență sporită a activității acestuia.
Concluzii
Am examinat prezenta lucrare o serie de aspecte legate de încheierea, executarea si încetarea contractului internațional de franciză, apreciate ca fiind necesare pentru a indica deopotrivă unicitatatea, dar și complexitatea franchisingului ca concept juridico-economic, care în ultimii ani a
cunoscut în mod evident o dezvoltare semnificativă. Analistii economici apreciază că în prezent se poate vorbi, din punctul de vedere al dezvoltării sistemului de franciză despre o nouă etapă istorică, această etapă identificată în istoria dezvoltării sistemului de franciză, apreciat din perspectiva economică ca fiind un sistem modern de marketing vertical și contractual, este marcată de tendințele tot mai accentuate de globalizare ce afectează cât piețele interne, atât și raporturile comerciale internaționale, de reglementări juridice diverse adoptate la nivelul Uniunii Europene, de constituirea diverselor asociații și federații de franciză, și nu în ultimul rând de extinderea și dezvoltarea unor rețele de franciză în țările cu așa numitele piețe emergente.
Datorită accentuării crizelor economice, cu care se confruntă în prezent economiile multor state, se impune reconsiderarea principiilor de dezvoltare a economiei de piață, în acest context sistemul de franciză poate oferi garanția unui echilibru economic și financiar prin caracterul său internațional și prin interesele comune urmărite de toți membrii unei rețele de franciză, în vederea multiplicării unui concept de succes si între care, în mod necesar, se stabilesc raporturi de strânsă și permanentă legătură. Astfel Rolul franchisingului pe plan mondial este în continuă creștere, acesta oferind posibilitatea combinării experienței, expertizei, reputației și dorinței de dezvoltare a întreprinderilor de renume cu talentul antreprenorial, ambiția, dorința de muncă și nevoia de dezvoltare a întreprinderilor nou constituite.
De și franchisingul se arată ca o metodă eficientă de creștere a economiei în statele în curs de dezvoltare, din care face parte și Republca Moldova, pătrunderea franchisingului pe piața acestor țări este împiedicată de un șie de bariere precum, cadrul legal inadecvat, insuficiența capitalului autohton, accesul limitat la credite, riscul relativ mare de țară și alte impedimente. În prezenta lucrare au fost trasate un șir de obiective și propuse spre realizare un ansamblu de activități în vederea distrugerii barierelor ce împedică dezvoltarea franchisingului în Republica .
Dat fiind faptul că operațiunea de franchising este una complexă, raporturile de franchising sunt supuse prevederilor mai multor acte normative care reglementează raporturi similare franchisingului. Astfel Contractul de franchising devine documentul principal care reclamă prevederea tuturor clauzelor ce urmează să reglementeze întreg spectrul raporturilor dintre părțile unei francize. Cu cât conținutul contractului va fi mai temeinic elaborat, cu atât riscul de apariție a litigiilor și de ne-îndeplinire a lui se diminuează în mod corespunzător. În prezenta lucrare a fost efectuată analiza contractului internațional de franciză ca principala modalitate de realizare a unui concept francizabil, în cadrul analizei efectuate a fost enunțat specificul contractului internațional de franciză un prin trasarea unui șir de compartimente standard care trebuie incluse în contract astfel încât să reflecte interesele părților contractante și a membrilor rețelei de franciză, să protejeze drepturile de proprietate industrială și intelectuală ale franchiserului, să contribuie la menținerea identității comune și a reputației rețelei de franciză.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Contractul International DE Franchising (ID: 127134)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.