Contractul Individual de Munca din Perspectiva Stimularii Ocuparii Fortei de Munca Si Asigurarilor Sociale

Contractul individual de muncă din perspectiva stimulării ocuparii forței de muncă și asigurărilor sociale

ABREVIERI

apud. – citat după

art. – articol

etc. – et caetera (și celelalte)

ibidem – în același loc

idem – același, la fel

nr. – numărul

op. cit. – opera citată

p. – pagina

p.p. – paginile

pct. – punctul

supra – mai sus

ș.a. – și alții (altele)

vol. – volumul

CUPRINS

CAPITOLUL 1. Considerații introductive

1.1. Evoluția domeniului asigurărilor sociale

1.2. Raporturile de asigurare socială

1.3. Politici de ocupare a forței de muncă în România și Uniunea Europeană

CAPITOLUL 2. Contractul individual de muncă din perspectiva stimulării ocuparii forței de muncă în cazul șomajului

2.1. Aspecte generale privind sistemul asigurărilor pentru șomaj

2.2. Beneficiarii asigurărilor de șomaj –drepturi,obligații și stagiu de cotizare

2.2.1.

2.2.2.

2.3.Măsuri oferite șomerilor în vederea creșterii șanselor de ocupare a unui loc de muncă

2.3.1.

2.3.2.

2.3.3.

2.3.4.

2.3.5.

2.4. Măsuri pentru stimularea ocupării forțe de muncă adresate angajatorlor

2.4.1.

2.4.2.

2.4.3.

CAPITOLUL 3. Contractul individual de muncă din perspectiva stimulării încadrării în muncă a elevilor și studenților și a persoanelor marginalizate social

3.1. Protecția tinerilor încadrați în muncă

3.1.1.

3.1.2.

3.2. Încadrarea în muncă a elevilor și studenților

3.2.1.

3.2.2.

3.3. Promovarea participări pe piața muncii a tinerilor cu risc de marginalizare socială

3.3.1.

3.3.3.

CAPITOLUL 4. Contractul individual de muncă din perspectiva asigurărilor sociale pentru sănătate

4.1. Asigurații sistemului de asigurări sociale de sănătate

4.2. Contribuția de asigurări sociale de sănătate și stagiul de cotizare

4.2.1

4.2.2

4.3. Concedii și indemnizații de care beneficiază persoanele in baza contractului individual de muncă

4.3.1.

4.3.2.

4.3.3.

4.3.4.

4.3.5.

4.3.6.

CAPITOLUL 5. Contractul individual de muncă din perspectiva asigurărilor sociale pentru pensii

5.1. Asigurații și categoriile de pensii

5.1.1.

5.1.2.

5.1.3.

5.1.4.

5.1.5.

5.2. Contribuția de asigurări sociale și stagiul de cotizare

5.2.1.

5.2.2.

5.3. Data îndeplinirii cumulative a condițiilor de varstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare –încetarea de drept a contractlui individual de muncă

CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL 1. Considerații introductive

1.1. Evoluția domeniului asigurărilor sociale

În general, asigurările sociale fac referire la dreptul la pensie, indemnizația de șomaj, indemnizațiile de maternitate, asigurarea de sănătate etc. Unele din aceste drepturi se desprind din calitatea de angajat, altele sunt derivate din raporturile conexe cu cele de muncă.

„Evoluția umană se deosebește esențial de celelalte linii evolutive, deoarece antropogeneza este influiențată atât de factori biologici, cât și de ce cei sociali. Dacă printre factorii biologici ai antropogenezei se numără lupta pentru existență, cei sociali sunt în primul rând munca și capacitatea de a produce unelte de muncă, organizarea socială, limbajul articulate și conștiința, toate acestea contribuind la creșterea șanselor de supraviețuire ale oamenilor în condiții nefavorabile”.

Bazată, de cele mai multe ori, pe existența unei relații de muncă, securitatea sociala este reprezentată de o realitate juridică, de un sitem de drepturi pozitive, bazat pe un ansamblu de experiențe ce trebuie analizate din punctual de vedere a doua elemente: sistemele de securitate și socială politicile sociale.

Fiind consacrată terminologic prima dată în legea americană a securității sociale din 1935, și mai apoi de către comunitatea internațională in art.22 din Declarația uniersală a drepturilor omului din anul 1948, securitatea socială evoluează pe masură ce societățile se schimbă. Securitatea socială a avut inițial ca scop asistența socială fundamentată pe noțiuni stricte acoperind riscul sărăciei, prin intermendiul unor prestații din partea statului, a diverselor organizații locale sau de caritate către funcționarii publici și către persoanele foarte sărace. Industrializarea, apariția forței de muncă salariate în secolul XX au determinat schimbarea politicilor de securitate socială în raport cu schimbările economice și sociale, subordonând beneficiul prestațiilor sociale calitatii de salariat. Însă, numărul mic de persoane care îndeplineau aceasta calitate a determinat statul să se intereseze de furnizarea unui venit minim garantat de securitate punâmdu-se astfel în practică planuri de economii și fonduri de garanții, angajatorul având obligația de a plati un ajutor muncitorilor bonlavi sau accidentați, aceste măsuri fiind însă insuficiente pentru o protecție adecvată, salariații fiind obligați să facă singuri față riscurilor imprevizibile ale vieții.

Înacest sens, politicile de securitate socială își vor asuma garantarea securității economice a individului și trebuie să se dezvolte în direcția securității în muncă, garantării câștigului profesional, protecției muncii și instiuirii unui sistem de acordare a indemnizațiilor de înlocuire a venitului salarial în perioadele de inactivitate profesionala forțată.

Astăzi însă, securitatea socială se află într-o noua fază, evoluând datorită efectelor modernizării și modificării structurii ciclului de viață al indivizilor, care impun reexaminarea sistemelor de securitate socială dar și a eficacității lor din perspectiva accentuării saraciei, creșterii gradului de șomaj, a îmbătrânirii și a mobilității populației.

În timpul celui de-al Doilea Război mondial au fost adoptate un numar de declarații internaționale care afirmau în mod solemn responsabilitatea avută de state în plan economic și social, având rolul de a încuraja reînnoirea drepturilor pozitive. Dintre acestea amintim: Charta Atlanticului (punctul 5), Declarația de la Philadelphia ( adoptată in cadrul celei de-a XXVIII-a sesiune a Conferinței Internaționale a Muncii, la 10 mai 1944), Charta Națiunilor Unite ( art.55) etc.

Așa cum am precizat anterior, art.22 din Declarația uniersală a drepturilor omului din anul 1948 consacră expes faptul că „fiecare persoană în calitate de membru al societății, are dreptul la securitate socială; ea este îndreptățită să obțină satisfacerea drepurilor economice, sociale și culturale, indipensabile demnității și liberei dezvoltări a personalității sale, grație efortului național și cooperării internaționale, ținând seama de organizarea și resursele din fiecare țară”.

În același text regăsim, în art.25, faptul că fiecărei persoane cât și familiei acesteia îi este garantat dreptul la sănătate și bunăstare, la îngrijiri medicale și servicii sociale. În acest sens, fiecare persoană are dreptul la asigurări sociale pentru a acoperi riscuri sociale precum: șomajul, boala, invaliditatea, decesul sau bătrâneațea, precum și la ajutoare sociale în caz de perderea a mijloacelor de subzistență, în împrejurări independente de voința sa. De asemenea, în paragraful 2, art. 25 face referire la dreptul fundamental al protecției siciale al mamei și copilului.

Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale (1996) consacră deasemenea în art.9 dreptul oricărei persoane la securitate socială.

Și in țara noastră regasim la nivel legislativ o aderare la acest curent novator privins securitatea socială. Asfel, în 1895 este adoptată Legea minelor, care prevedea asigurările sociale obligatorii ale minerilor și a lucrătorilor din industria pentrolieră. De asemenea, reglementa înființarea unor case de ajutor și a unei case de pensii, ale căror fonuri erau constituite prin contribuția egală a muncitorilor și patronilor.

O altă lege a fost votată în anul 1902, Legea meseriilor, care prevedea un sistem de asigurări sociale cu baze corporatiste, beneficiarii fiind exclusiv meseriașii, iar Legea pentru asigurările muncitorești din anul 1912 reglementa asigurările obligatorii, sarcina riscului în caz de accident fiind în sarcina patronului (art.140) și riscurile de boală în sarcina muncitorului (art.125).

Un act normativ foarte important din acea perioadă este așa-numita Lege Ioanițescu din anul 1933 care a reglementat unificarea asigurărilor sociale pe întreg teritoriul național. Legea prevedea: o cotă de asigurări sociale în cuantum de 6% di salariu, suportată în parte egală de patron și salariat; bolile profesionale erau asimilate accidentelor de muncă; ajutoarele de incapacitate de muncă se acordau din prima zi de boală.

Așadar, chiar dacă și în țara noastră a existat o preocupare constantă de-a lungul timpului în ceea ce privește domeniul asigurărilor sociale și al asistenței sociale, referiri exprese la termenul de securitate socială s-au făcut relativ recent, însă dupa anul 1990, sub influiența legislației internaționale, a necesităților de protecție tot mai diverse, a evoluției reglementării în domeniu, se discută tot mai mult de securitate socială în România și despre normele aplicabile acesteia.

1.2. Raporturile de asigurare socială

Dicționarul explicativ al limbii române definește asigurările sociale ca fiind o „formă de ocrotire a populației, constând în acordarea de ajutoare materiale și asistență medicală”.

Noțiunea de asigurare se utilizează în mod curent cu mai multe sensuri dintre care aducem în discuție asigurările sociale și asigurările de stat. Elementul comun al celor două instituții este chiar noțiunea generalănde asigurare, care, implică neapărat existența a trei elemente: riscul, prima și contribuția asigurătorului.

Literatura juridica a exprimat mai multe puncte de vedere în legatură cu noțiunea de asigurari sociale.

Într-o prima opinie, prin raporturile de asigurări sociale se au în vedere relațiile juridice care se nasc, modifică și sting în legătură cu acoperirea unor riscuri sociale determinateca atare de lege.

Într-o altă opinie, asigurările sociale sunt considerate cel mai important mijloc de a realiza protecția populației active (în special a salariaților) în cazul pierderii veniturilor din pricina șomajului, maternității, îmbolnăvirii, invalidității, bătrâneții sau decesului.

Ca instituție juridică, asigurările sociale reprezintă un ansamblu de norme obligatorii privind asigurarea materială de bătrânețe boală sau accident a persoanelor care sunt subiect juridic într-un raport juridic de muncă sau a altor categorii de persoane , prevăzute de lege precum și urmașii acestora. În conținutul acestei instituții regăsim și dispozițiile legale privind structura, funcționarea și atribuțiile organelor în scopul înfăptuirii dreptului la asigurar materială, precum și dispozițiile referitoare la constituirea și utilizarea fondurilor bănești necesare.

Noțiunea de asigurări sociale cuprinde și nomele juridice referitoare la recuperarea socială și profesională a persoanelor încadrate în muncă dar care numai mai pot lucra în meseria sau profesia lor, în urma unor accidente sau boli profesionale.

De asemenea, asigurările sociale cuprind reglementări privind asigurările sociale de sănătate, măsurile pe care unitătile sunt obligate să le ia pentru calificare și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap și pe cele care fac referire la asigurările pentru șomaj.

În opinia mea, asigurările sociale pot fi definite ca fiind un ansamblu de norme care reglementează relațiile economice, exprimate pecuniar, prin intermediul cărora se repartizează și se utilizează sumele de bani necesare protecției populației active în cazul pierderii veniturilor, independent de voința lor, a persoanelor care sunt subiecte într-un raport de muncă, a altor persoane prevăzute de lege , precum și a urmașilor lor.

Așadar, asigurările sociale,ca instituție a dreptului securității sociale, nu reprezintă doar o activitate, opreocupare a statelor, ci este un ansamblu de norme juridice care reglementează această activitate, măsurile de protecție, specificul și beneficiile acestora.

Concluzionând,mijloc de a realiza protecția populației active (în special a salariaților) în cazul pierderii veniturilor din pricina șomajului, maternității, îmbolnăvirii, invalidității, bătrâneții sau decesului.

Ca instituție juridică, asigurările sociale reprezintă un ansamblu de norme obligatorii privind asigurarea materială de bătrânețe boală sau accident a persoanelor care sunt subiect juridic într-un raport juridic de muncă sau a altor categorii de persoane , prevăzute de lege precum și urmașii acestora. În conținutul acestei instituții regăsim și dispozițiile legale privind structura, funcționarea și atribuțiile organelor în scopul înfăptuirii dreptului la asigurar materială, precum și dispozițiile referitoare la constituirea și utilizarea fondurilor bănești necesare.

Noțiunea de asigurări sociale cuprinde și nomele juridice referitoare la recuperarea socială și profesională a persoanelor încadrate în muncă dar care numai mai pot lucra în meseria sau profesia lor, în urma unor accidente sau boli profesionale.

De asemenea, asigurările sociale cuprind reglementări privind asigurările sociale de sănătate, măsurile pe care unitătile sunt obligate să le ia pentru calificare și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap și pe cele care fac referire la asigurările pentru șomaj.

În opinia mea, asigurările sociale pot fi definite ca fiind un ansamblu de norme care reglementează relațiile economice, exprimate pecuniar, prin intermediul cărora se repartizează și se utilizează sumele de bani necesare protecției populației active în cazul pierderii veniturilor, independent de voința lor, a persoanelor care sunt subiecte într-un raport de muncă, a altor persoane prevăzute de lege , precum și a urmașilor lor.

Așadar, asigurările sociale,ca instituție a dreptului securității sociale, nu reprezintă doar o activitate, opreocupare a statelor, ci este un ansamblu de norme juridice care reglementează această activitate, măsurile de protecție, specificul și beneficiile acestora.

Concluzionând, sistemul de asigurări sociale este format din următoarele componente: sistemul de pensii, sistemul asigurărilor de accidente de muncă și boli profesionale, sistemul de asigurări de sănătate și sistemul de ajutor pentru șomaj.

„Raporturile de asigurări sociale reprezintă acele raporturi juridice care se nasc, se modifică sau se sting în legătură cu acoperirea unor riscuri sociale expres prevăzute de lege.”

Acestea au anumite caracteristici specifice. În ceea ce privește subiectele raportului de asigurare, asiguratul este întotdeauna o persoana fizică, iar instituția de sigurări este, de regulă, statul (prin organele competente).

Raportul de asigurare este unul comutativ. Conținutul acestui raport presupune faptul că asigurații au dreptul la indemnizația de asigurări sociale și obligația corelativă a instituției de asigurări de a plati aceste indemnizații. De asemenea, instituțiile de asigurare au dreptul de a pretinde plata acestor contribuții cu obligația corelativă a asiguraților de a plati contribuția de asigurări sociale.

În ceea ce privește obiectul raportului de asigurare, acesta constă în furnizarea unor prestații ce reprezintă un venit care înlocuiește câștigul profesional și care are la bază contribuția asiguraților.

În sfarșit, raportul de asigurare se naște, de regulă, ex lege, existând însă și anumite categorii de persoane pentru care asigurarea nu este obligatorie, dar care se pot asigura în baza unui contract (exemplu: persoanele fizice autorizate se pot asigura pentru accidente de muncă, șomaj etc.).

1.3. Politici de ocupare a forței de muncă în România și Uniunea Europeană

Politicile sociale, ca tipuri de politici publice, se concretizează prin modul în care statul, prin intermediul instituțiilor sale, investite cu autoritate specifică, se implică în asigurarea condițiilor de viață ale cetățenilor . Politicile sociale sunt concretizeate în prevederi legislative specifice, reglementări administrative și hotărâri, programe sociale, transferuri de venit (impozite, taxe, respectiv alocații indemnizații, burse pensii etc. din cadrul sistemelor de asigurări și asistență socială), producerea, finanțarea și furnizarea de servicii sociale pentru populație.

„Orice sistem de politici sociale este alcătuit din diverse beneficii și servicii sociale. Ele au rolul de a acoperi întreaga gamă de nevoi de bază și pentru toate segmentele sociale de vârstă sau ocupaționale. Totalitatea beneficiilor sociale formează sistemul de protecție socială a cetățenilor, alcătuit din beneficii universaliste – acordate tuturor cetățenilor ca „bunuri de merit”, fără să se afle într-o situație de risc și sistemul de securitate socială – destinat să răspundă unor nevoi specifice ale unor cetățeni aflați în situații de risc, de vulnerabilitate.”

În ceea ce privește modelul social European, acesta îmbină măsurile care susțin creșterea economică cu cele bazate pe îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață. În acest sens sunt acoperite: ocuparea completă a forței de muncă, locuri de muncă calitative, oportunitățile egale ale tuturor indiferent de sex, protecția socială, incluziunea socială și implicarea cetățenilor în chestiuni ce îi pot afecta. Modelul social European poate fi caracterizat ca fiind „un set de bază de standarde minime pentru locul de muncă și, mai mult decât atât, garantat prin lege (UE sau națională) pentru oamenii care trăiesc în Europa și un set de principii, instituții, îndrumări de politică și consecințele politice ale acestora, așa cum sunt consfințite la nivelul UE, pentru a ajuta statele membre să reformeze politicile de ocupare a forței de muncă, de pensie, de măsuri anti-sărăcie și cele care privesc sănătatea.”

Cele mai importante domenii de acțiune ale politicii sociale naționale sunt: piața forței de muncă (inclusiv șomajul) și politicile salariale, pensiile și alte drepturi de asigurări sociale, asistența socială și politicile familiale, relațiile de muncă de securitate și sănătate în muncă.

Domeniul politicilor ocupării forței de muncă și politicile salariale cuprind aspecte legate de ocuparea forței de muncă, recalificarea profesională a șomerilor,egalitatea de șanse a barbaților și femeilor, răspunzând problemelor lor specifice.

Ocupării forței de muncă este abordată, prin două tipuri de politici sociale:

a. Politici pasive – care constau în susținerea financiară a persoanei în situația în care își pierde locul de muncă; aceasta reprezintă o formă directă de protecție a celor excluși de pe piața muncii, realizându-se prin acordarea indemnizației de șomaj. Măsurile de politică pasivă, de compensare efectivă prin plata indemnizației de șomaj se pot completatea cu măsuri privind reducerea numărului populației active (pensionare anticipată și creșterea vârstei de angajare).

b. Politici active – sunt constituite în general din inițiative și acțiuni individuale, de grup sau comunitare, sprijinite, de regulă de către autoritatea publică la nivel local sau național, cu scopul creșterii ocupării la nivelul unei unități administrativ-teritoriale bine determinate prin atragerea la realizarea acestora, în principal, a celor direct afectați.

Programele active includ mobilizarea ofertei de muncă prin programe care urmăresc îmbunătățirea șanselor de angajare a persoanelor cu probleme dificile de plasare și care, în lipsa acestor măsuri ar rămâne probabil inactive, dezvoltarea aptitudinilor de muncă, acordarea de subvenții pentru susținerea ocupării a forței de muncă în sectorul privat, care intră cu precădere în responsabilitatea patronilor dar și a sistemului național de educație și de pregătire a forței de muncă. Acestea se concretizează în programe de pregătire profesională pentru adulți, indiferent de statutul lor ocupațional, perioade de ucenicie dar și alte forme de pregătire profesională generală pentru tineri, promovarea spiritului de căutare activă. Se urmărește să se sprijine procesele prin care cei aflați în căutarea unui loc de muncă sunt puși în legătură cu potențialii angajatori, crearea directă de locuri de muncă, implicând fie muncă cu caracter temporar sau, în unele cazuri, locuri de muncă cu caracter permanent.

Șomajul este un fenomen social complex, în prezent având o amploare foarte mare. Creșterea numărului șomerilor la nivel mondial a focalizat atenția Uniunii Europene asupra problematicii forței de muncă. Așadar, Consiliul European a abordat de-a lungul timpului cu regularitate problema ocupării forței de muncă (Amsterdam 1997, Lisabona din luna martie 2000, Stockholm – martie 2001, Lisabona – februarie 2005, Bruxelles 2010), conturând astfel o Strategie europeană de ocupare a forței de muncă. Aceasta are ca scop combaterea șomajului la nivelul Uniunii Europene și este concepută ca un instrument principal de trasare a priorităților comunitare în aceast sens, priorități ce vor fi adresate de fiecare stat membru în parte. Așadar, rolul acestei strategii este de a coordona, la nivel comunitar, politicile de ocupare a forței de muncă în cadrul statelor membre.

La data de 26 Martie 2010, la Bruxelles, Consiliul European a dezbătut noua strategie pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică a U.E., „Europa 2020: o nouă strategie pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică”. Consiliul a decis principalele elemente, obiectivele cheie care vor orienta aplicarea și modalitățile de monitorizare și îmbunătățire a strategiei. A fost aprobat un obiectiv principal, acela de a se ajunge la rata de ocupare a forței de muncă în procent de 75% pentru femeile și bărbații cu vârste cuprinse între 20 și 64 ani, inclusiv a unei participări sporite a tinerilor, a lucrătorilor în vârstă.

CAPITOLUL 2. Contractul individual de muncă din perspectiva stimulării ocuparii forței de muncă în cazul șomajului

2.1. Aspecte generale privind sistemul asigurărilor pentru șomaj

Protecția persoanelor pentru riscul de șomaj și măsurile pentru realizarea strategiilor și politicilor pentru asigurarea unui nivel crescut al ocupării forței de muncă la cerințele pieței muncii este reglementată de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 1 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă garantează dreptul fiecărei persoane de a-și alege liber profesia și locul de muncă, precum și dreptul la asigurările pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Șomajul este un dezechilibru permanent reprezentând forța de muncă devenită disponibilă și aflată în situația de a căuta un loc de muncă.

Cuvântul șomaj provine din limba francenză, „chomage”, preluat din limba latină „caumare”, acesta provenind la rândul său din grecescul „cauma”, care înseamnă „căldură mare”, din cauza căreia in perioada antică înceta orice activitate.

Chiar dacă șomajul, înțeles ca fenomen care cuprinde persoanele apte de muncă, care au disponibilitatea să muncească dar care nu au posibilitatea încadrării în muncă în conformitate cu pregătirea și abilitățile personale, era prezent și în perioada socialistă, el nefiind însă recunoscut oficial. Așadar, înainte de anul 1990 nu a existat o legislație care să reglementeze problema șomajului și a protecției sociale a șomerilor in România.

Prima lege care reglementează și organizează protecția șomerilor a fosta doptată în anul 1991(Legea 1/1991 privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională), aceasta fiind modificată și completată ulterior prin Legea 86/1992, Legea 57/1994 și Legea 65/1995.

În prezent este în vigoare Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare. Acest act normativ este împărțit în două părți: o primă parte face referire sistemul asigurărilor pentru șomaj și cuprinde, după definirea conceptelor de bază, categoriile de beneficiari și asigurați ai sistemului, reglementări referitoare la bugetul asigurărilor pentru șomaj,la indemnizația de șomaj, iar a doua parte cuprinzând masuri active pentru stimularea ocupării forței de muncă.

Prin intrarea în vigoare a legii nr.76/2002, au fost introduse elemente de noutate și compatibilizare cu noile realități economico sociale ale României. Acestea au constat în: implementarea unor măsuri active pentru stimularea ocupării forței de muncă, în detrimentul măsurilor cu caracter pasiv, care reprezentau forma unică de protecție socială reglementată pâna la acea dată; consacrarea principiului aigurării, conform căruia persoanele care contribuie la bugetul asigurărilor de șomaj pot beneficia de protecție socială în cazul în care sunt amenințate de riscul șomajului, atât prin măsura pasivă a indemnizației pentru șomaj, cât și printr-o diversitate de măsuri active de stimulare a ocupării forței de muncă, ce au ca scop sprijinirea și motivarea persoanelor menționate pentru a dobândi statutul de persoană ocupată pe piața muncii; reglementarea de măsuri care vizează creșterea capacității persoanelor în căutarea unui loc de muncă pentru a găsi cele mai potrivite soluții de reintegrare profesională, respectiv informare și consiliere profesională, medierea muncii, consultanță și asistență pentru începerea unei activități independente sau pentru inițierea unei afaceri, precum și acordarea unor stimulente financiare în scopul încurajării mobilității forței de muncă și a reintegrării pe piața muncii, încă din perioada în care beneficiază de indemnizația pentru șomaj; promovarea incluziunii sociale a categoriilor de persoane greu încadrabile pe piața muncii, cu ar fi tinerii, șomerii cu vârsta de peste 45 de ani, șomeri unici întreținători ai familiilor monoparentale, persoane cu handicap, prin măsuri de stimulare a angajatorilor pentru încadrarea în muncă a persoanelor din categoriile menționate, prin subvenționarea locurilor de muncă a acestora; reglementări privind accesul la formarea profesională finanțată din bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în evidența Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, inclusiv a celor care nu beneficiază de indemnizațiepentru șomaj.

Măsurile prevăzute de prezentul act normativ au ca scop realizarea următoarelor obiective(art.3 Legea nr. 76/2002): a) prevenirea șomajului și combaterea efectelor sociale ale acestuia; b) încadrarea sau reîncadrarea în muncă a persoanelor în căutarea unui loc de muncă; c) sprijinirea ocupării persoanelor aparținând unor categorii defavorizate ale populației; d) asigurarea egalității șanselor pe piața muncii;e) stimularea șomerilor în vederea ocupării unui loc de muncă; f) stimularea angajatorilor pentru încadrarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă; g) îmbunătățirea structurii ocupării pe ramuri economice și zone geografice; h) creșterea mobilității forței de muncă în condițiile schimbărilor structurale care se produc în economia națională; i) protecția persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj.

2.2. Beneficiarii asigurărilor de șomaj –drepturi,obligații și stagiu de cotizare

Beneficiarii prestațiilor de asigurări pentru șomaj sunt reprezentați de persoaele care se află în căutarea unui loc de muncă și care se regăsesc în una din următoarele situalții, conform art. 16 din legea 76/2002:

a) au devenit șomeri în sensul prevederilor art. 5 pct. IV lit c);

b) nu au putut ocupa loc de muncă după absolvirea unei instituții de învățământ sau după satisfacerea stagiului militar;

c) ocupă un loc de muncă și, din diferite motive, doresc schimbarea acestuia;

d) au obținut statutul de refugiat sau altă formă de protecție internațională, conform legii;

e) sunt cetateni straini sau apatrizi care au fost incadrati in munca sau au realizat venituri in Romania sau care au drept de munca pe teritoriul Romaniei, conform legii.

f) nu au putut ocupa loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenție.

Biroul internațional al Muncii a încercat să armonizeze la nivel global criteriile de încadrare a unei persoane ca șomer, definindu-l ca fiind o persoană pe 15 ani și peste, care, în perioada de referință îndeplinește următoarele condiții: nu are loc de muncă și desfășoară o activitate în scopul obținerii unor venituri; esteîn căutarea unui loc de muncă, realizând în ultimele 4 săptămâni demersuri pentru a-l găsi; este disponibil să înceapă lucrul în următoarele 15 zile, dacă s-ar găsi imediat un loc de muncă.

După cum prevede art.5 pct. IV din lege, șomerul este o persoană care îndeplineste cumulativ următoarelecondiții: este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani și până la îndeplinirea condițiilor de pensionare; starea de sănătate și capacitățile fizice și psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci; nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă, în vigoare; este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un loc de muncă.

Potrivit art. 5 pct. III din Legea 76/2002, persoana în căutarea unui loc de muncă este acea persoană care face demersuri cu scopul de a-șigăsi un loc de muncă, prin mijloace proprii sau prin înregistrare la agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau, după caz, reședința ori la alt furnizor de servicii de ocupare, acreditat în condițiile legii. De asemenea, conform art. 5 pct. IV1, șomerul înregistrat este persoana care îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute mai sus și se înregistrează la agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau, după caz, reședința ori la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcționează în condițiile prevăzute de lege, în vederea obținerii unui loc de muncă.

Persoanele care se află în căutarea unui loc de muncă sunt înregistrate la agenția locală pentru ocuparea forței de muncă sau la punctul de lucru în a cărui rază își are domiciliul, sau după caz, reședința, dacă a avut un loc de muncă sau a realizat venituri în acea localitate. În aceste condiții, persoana care se află în căutarea unui loc de muncă va trebui să prezinte următoarele documente: actul de identitate; actele de studii și de calificare; carnetul de muncă sau o adeverință, în cazul persoanelor provenite din muncă, adeverința medicală din care să rezulte că este aptă de muncă sau că are eventuale restricții medicale.

Conform art. 17 alin. 1 din legea 76/2002 în vederea stabilirii dreptului de indemnizație de șomaj, șomerii prevăzuți la art. 16 lit. a) sunt persoanele care se pot găsi în una dintre următoarele situații:

a) le-au încetat raporturile de muncă din motive neimputabile lor;

b) le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor; (Notă: acest articol trebuie coroborat cu art. 65 alin.1 și art. 67 din Codul muncii.)

c) le-a încetat mandatul pentru care au fost numiți sau aleși, dacă anterior nu au fost încadrați în muncă sau dacă reluarea activității nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a activității angajatorului;

d) a expirat dupata pentru care militarii au fost angajați pe bază de contract sau li s-a desfăcut contractul din motive neimputabile lor;

e) le-a încetat raportul de muncă în calitate de membru cooperator, din motive neimputabile lor;

f) au încheiat contract de asigurare pentru șomaj și nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință, în vigoare;

g) au încetat activitatea ca urmare a pensionării pentru invaliditate și care, ulterior, au redobândit capacitatea de muncă și nu au reușit să se încadreze în muncă;

h) le-au încetat raporturile de muncă sau de serviciu din motive neimputabile lor, în perioada de suspendare a acestora, potrivit legii;

i) reintegrarea în muncă, dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă, nu mai este posibilă la unitățile la care au fost încadrate în muncă anterior, din cauza încetării definitive a activității, sau la unitățile care au preluat patrimoniul acestora;

j) le-a incetat activitatea desfasurata exclusiv in baza convenției civile.

Dacă după absolvirea unei instituții de învățământ nu au putut ocupa un loc de muncă , sunt asimilate șomerilor persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 17 alin. 2:

a) sunt absolvenți ai instituțiilor de învățământ, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;

b) sunt absolvenți ai școlilor speciale pentru persoane cu handicap în vârstă de minimum 16 ani, care nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale.

Persoanele care, la data solicitării dreptului, refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor,sau refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării forței de muncă sau de formare profesională ferite de agențiile pentru ocuparea forței de muncă, nu beneficiază de indemizațiede șomaj. De asemenea, nu beneficiază de indemizațiede șomaj absolvenții care la data solicitării dreptului urmează o formă de învățământ.

Nu beneficiaza de indemnizatie de somaj absolventii licentiati ai facultatilor de medicina, medicina dentara si farmacie care, la data solicitarii dreptului, au promovat concursul national de rezidentiat pe locuri sau pe posturi, in conditiile legii.

În cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj sunt asigurate, în condițiile prezentei legi, persoanele fizice pe care le vom numi in continuare asigurați. Astfel, conform art.18 alin. 3, asigurați pot fi:

a) cetățenii români care sunt încadrați în muncă sau realizează venituri în România, în condițiile legii, cu excepția persoanelor care au calitatea de pensionari;

b) cetățeni români care lucrează în străinătate, în condițiile legii;

c) cetățeni străini sau apatrizi care, pe perioada în care au domiciliul sau reședința în România, sunt încadrați în muncă sau realizează venituri, în condițiile legii.

În sistemul asigurărilor pentru șomaj sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii (art. 190):

a) persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă sau pe bază de contract de muncă temporară, în condițiile legii, cu excepția persoanelor care au calitatea de pensionari;

b) funcționarii publici și alte persoane care desfășoară activități pe baza actului de numire;

c) persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului;

d) abrogat;

e) persoanele care au raport de muncă în calitate de membru cooperator;

f) alte persoane care realizează venituri din activități desfășurate potrivit legii și care nu se regăsesc în una dintre situațiile prevăzute la lit. a)-e), în condițiile în care pentru aceste persoane asupra veniturilor respective există obligația, conform legii, de plată a contribuției de asigurări pentru șomaj.

Prevederile art. 19 lit a) din legea 76/2002 au fost considerate ca fiind neconstituționale, deoarece încălcau art. 47 alin.2 din Constituție, care consacră dreptul la ajutor de șomaj și art.56 privind contribuțiile financiare. Fiind respinsă ca neintemeiată excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională reține că „art. 47 alin.(2) din Constituție dreptul la ajutor de șomaj și la alte drepturi de asigurări sociale „prevăzute de lege ”. Așadar, Constituția nu consacră un drept absolut și necondiționat la ajutor de șomaj, ci da legiuitorului drept exclusiv de a reglementa cuantumul, limitele și condițiile acestui drept. În ceea ce privește dispozițiile art. 56, Curtea reținecă autorul excepției pornește de la premisa că singureleobligații financiare la care cetățenii pot fi supuși sunt imozitele și taxele, orice altă contribuție având caracter neconstituțional. Această motivare omite însă dispozițiile art. 139 din Constituție din al cărui cuprins reiese posibilitatea statului de institui obligația contribuției la constituirea unor fonduri, așa cum sunt fondurile de asigurări sociale. De asemenea, obligația de a contribui la diferite sisteme publice de asigurări sociale reprezintă și o manifestare a statului social, care trebuie privit nu numai din perspectiva obligației statului de a susține pe membrii defavorizați ai societății, dar și din aceea a obligației ce revine tuturor membrilor societății de a contribui, în spirotul solidarității, la formarea unor fonduri care să facă posibilă o astfel de intervenție a statului.”(Deciazia Curții Constituționale nr.120 din 16 februarie 2012)

În cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj exista, de asemenea, posibilitatea asigurării facultative. Conform art.20 din legea nr. 76/2002 se pot asigura în sistemul asigurărilor pentru șomaj următoarele persoane:

a) asociat unic, asociați;

b) administratori care au încheiat contracte potrivit legii;

c) persoane fizice autorizate, care desfășoară activități independente;

d) membrii ai asociației familiale;

e) cetățeni români care lucrează în străinătate, conform legii;

f) alte persoane care realizează venituri din activități desfășurate potrivit legii și care nu se regăsesc în una dintre situațiile prevăzute la lit. a)-e).

În cazul acestor persoane,conform art. 22 din Legea 76/2002, se pot încheia contracte de asigurare pentru șomaj cu agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își au domiciliul sau, după caz, reședința, dacă au cel puțin vârsta de 18 ani și sunt asigurate în sistemul public de pensii și în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Venitul lunar pentru care se asigură nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii, în vigoare în luna pentru care se plătește contribuția de asigurare pentru șomaj.

În temeiul principiului contributivității, pentru a putea beneficia de asigurările de șomaj, asigurații au obligația de a plăti contribuțiile de asigurări pentru șomaj. Sarcina contribuției se imparte între angajator și asigurat. În acest sens, angajatorii au obligația de a calcula lunar și de a plăti o contribuție la bugetul asigurărilor pentru șomaj, a cărei cotă prevazută de lege se aplică asupra bazei de calcul al contribuției datorate de angajator la bugetul asigurărilor pentru somaj, stabilită potrivit legii, in situația persoanelor asigurate obligatoriu, prin efectul legii.

Pentru contribuția individuală datorată de fiecare salariat,tot angajatorii au obligația de a reține și vira contribuția lunară a cărei cotă prevazută de lege se aplică asupra bazei de calcul al contribuției individuale la bugetul asigurărilor pentru șomaj, stabilită potrivit legii, in situația persoanelor asigurate obligatoriu.

Pentru a beneficia de indemnizația de șomaj, persoanele care îndeplinesc condițiile pentru a fi șomer, trebui să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii; nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință, în vigoare; nu îndeplinesc condițiile de pensionare, conform legii și sunt înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază teritorială își au domiciliul sau, după caz, reședința, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în acea localitate.

La stabilirea perioadei de 24 de luni nu se iau în calcul: perioada de suspendare a raporturilor de muncă sau de serviciu, cu excepția perioadei de incapacitate temporară de muncă, dacă aceasta nu depășește 30 de zile; perioada de pensionare pentru invaliditate, dacă aceasta nu depășește 12 luni, pentru persoanele care și-au încetat ca urmare a pensionării pentru invaliditate și care,ulterior, au redobândit capacitatea de muncă și nu au reușit să se încadreze în muncă; perioada cuprinsă între dată suspendării raporturilor de muncă sau de serviciu și data încetării motivului pentru care acestea au fost suspendate, pentru persoanele cărora le-au încetat raporturile de muncă sau de serviciu din motive neimputabile lor, în perioada de suspendare a acestora; perioada cuprinsă între dată încetării raporturilor de muncă sau de serviciu și data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de reintegrare în muncă, dacă această perioadă nu depășește 12 luni, pentru persoanele cărora reintegrarea în muncă, dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă, nu mai este posibilă la unitățile la care au fost încadrate anterior în muncă, din pricina încetării definitive a activității, sau la unitățile care au preluat patrimoniul acestora.

În cazul persoanele încadrate cu contract individual de muncă cu timp parțial, stagiul de cotizare se stabilește proporțional cu timpul lucrat efectiv, prin cumularea stagiilor realizate în baza contractelor individuale de muncă cu timp parțial.

În cazul persoanele încadrate cu contract de muncă temporară, stagiul de cotizare se stabilește în funcție de durată fiecărei misiuni, respectiv de timpul cât persoanele se află la dispoziția agentului de muncă temporară, între misiuni.

De asemenea, constituie stagiu de cotizare și perioadele în care angajatorul nu a plătit contribuția la bugetul asigurărilor pentru șomaj și se află în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, închidere operațională, dizolvare, lichidare, administrare specială sau nu și-a achitat contribuțiile datorită unor situații de forță majoră.

Conform prevederilor art.34 persoanele asimilate șomerilor beneficiază de indemnizație de șomaj dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: sunt înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază teritorială își au domiciliul; nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință, în vigoare; nu îndeplinesc condițiile de pensionare, conform legii.

Pentru persoanele care au avut raporturile de muncă sau de serviciu suspendate, cu excepția suspendării pentru incapacitate temporară de muncă, dacă aceasta nu depășește 30 de zile, stagiul minim de cotizare se realizează prin cumularea perioadei de asigurare realizată înainte de suspendare cu perioada de asigurare realizată după reluarea activității.

Pentru persoanele în cazul cărora au încetat activitatea ca urmare a pensionării pentru invaliditate și care, ulterior, au redobândit capacitatea de muncă și nu au reușit să se încadreze în muncă si persoanele pentr care reintegrarea în muncă, dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă, nu mai este posibilă la unitățile la care au fost încadrate în muncă anterior, din cauza încetării definitive a activității, sau la unitățile care au preluat patrimoniul acestora, stagiul minim de cotizare se realizează prin cumularea perioadelor de asigurare realizate înainte de încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu.

Pentru persoanele cărora le-au încetat raporturile de muncă sau de serviciu din motive neimputabile lor, în perioada de suspendare a acestora, potrivit legii, stagiul minim de cotizare se realizează prin cumularea perioadelor de asigurare realizate înainte de suspendarea raporturilor de muncă sau de serviciu.

Vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea drepturilor de șomaj prevăzute de Legea nr. 1/1991 privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională, republicată, cu modificările ulterioare, până la data intrării în vigoare a prezenței legi se asimilează cu stagiul de cotizare.

Dovada vechimii în muncă se face cu carnetul de muncă sau cu alte acte prevăzute de lege.

Certificarea stagiului de cotizare realizat anterior intrării în vigoare a prezenței legi se face de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă.

Constituie stagiu de cotizare perioadele în care angajații sau, după caz, și angajatorii au plătit contribuții de asigurări pentru șomaj în sistemul asigurărilor pentru șomaj în România, precum și în alte țări, în condițiile stabilite prin acordurile și convențiile internaționale la care România este parte.

Drepturile cuvenite în sistemul asigurărilor pentru șomaj din România se pot transfera în țările în care asigurații își stabilesc domiciliul sau reședința, în condițiile reglementate prin acorduri și convenții internaționale la care România este parte.

Indemnizațiile de șomaj aferente drepturilor pot fi transferate în alte țări, în condițiile reglementate prin acorduri și convenții internaționale la care România este parte, în moneda țărilor respective sau într-o altă monedă asupra căreia s-a convenit.

Indemnizatiile de somaj cuvenite in sistemul asigurarilor pentru somaj din Romania pot fi mentinute in plata pe perioada in care persoana se deplaseaza pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, al Spatiului Economic European si pe teritoriul Elvetiei, pentru a cauta un loc de munca in conditiile dispozitiilor referitoare la prestatia de somaj, prevazute de reglementarile Uniunii Europene cu privire la aplicarea regimurilor de securitate sociala a salariatilor, lucratorilor independenti si membrilor familiilor acestora care se deplaseaza in interiorul Uniunii Europene sau, dupa caz, de reglementarile europene privind coordonarea sistemelor de securitate sociala, precum si ale masurilor adoptate, potrivit legii, in aplicarea acestor reglementari europene.

Prestațiile de șomaj aferente drepturilor stabilite de instituțiile competente în materie de șomaj din alte state membre ale Uniunii Europene pot fi menținute în plată în România, în condițiile dispozițiilor referitoare la prestația de șomaj, prevăzute de reglementările comunitare cu privire la aplicarea regimurilor de securitate socială a salariaților, lucrătorilor independenți și membrilor familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunității Europene, precum și ale măsurilor adoptate, potrivit legii, în aplicarea acestor reglementări comunitare.

Atunci când este stabilit stagiul minim de cotizare de 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii, nu sunt laute în considerare perioadele reprezentând stagiu de cotizare utilizate pentru stabilirea și acordarea anterioară a unui drept de indemnizație de șomaj. Aceste perioade sunt luate în considerare la stabilirea stagiului de cotizare în funcție de care se stabilește perioada pentru care se acordă indemnizația de șomaj și cuantumul acesteia.

Potrivit art.38 alin1, dreptul la indemnizația de șomaj devine exigibil din momente diferite ,in funcție de situația beneficiarului, de la data :

a) încetării raporturilor de muncă;

b) încetării raporturilor de serviciu;

c) încetării mandatului pentru care au fost numite sau alese;

d) expirării duratei sau desfacerii contractului militarilor angajați pe bază de contract.

e) încetării calității de membru cooperator;

f) încetării contractului de asigurare pentru șomaj;

g) încetării motivului pentru care au fost pensionate;

h) încetării motivului pentru care au fost suspendate raporturile de muncă sau de serviciu;

j) rămânerii definitive a hotărârii judecătorești;

k) incetarii activitatii desfasurate exclusiv in baza unui raport juridic, altul decat cele de natura celor prevazute la lit. a)-e) si lit. g) si h), in considerarea caruia s-a datorat, potrivit legii, contributia individuala de asigurari pentru somaj;

l) expirării perioadei de 60 de zile de la absolvie;

m) absolvirii, pentru absolvenții școlilor speciale pentru persoanele cu handicap în vârstă de minim 16 ani, care nu au reușit să se incadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale.

Indemnizația de șomaj se acordă de la data prevăzută mai sus, dacă cererea este înregistrată la agenția pentru ocuparea forței de muncă, în termen de 10 de zile de la această dată.

Dacă cererea este înregistrată după expirarea termenului de 10 de zile, dar nu mai târziu de 12 luni de la data prevăzutămai sus, indemnizația de șomaj se acordă începând cu data înregistrării cererii. Termenul de maximum 12 luni este termen de decădere din drepturi.

Indemnizația de șomaj se acordă șomerilor, pe perioade stabilite diferențiat, în funcție de stagiul de cotizare, astfel:

a) 6 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an;

b) 9 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 5 ani;

c) 12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.

Cuantumul indemnizației de șomaj este o sumă care se acordă lunar și în mod diferențiat, în funcție de stagiul de cotizare, după cum urmează:

-75% din valoarea indicatorului social de referințã în vigoare la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an;

– suma prevãzutã mai sus la care se adaugã o sumã calculatã prin aplicarea asupra mediei salariului de bazã lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, a unei cote procentuale diferențiate în funcție de stagiul de cotizare.

Cotele procentuale diferențiate în funcție de stagiul de cotizare, prevăzute la alin. (2) lit. b), sunt:

a) 3% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 3 ani;

b) 5% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 5 ani;

c) 7% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 10 ani;

d) 10% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani.

Pentru persoanele care au fost asigurate în baza unui contract de asigurare pentru șomaj, la determinarea sumei calculate prin aplicarea unei cote procentuale diferențiate în funcție de stagiul de cotizare, se va avea în vedere venitul lunar declarat în contractul de asigurare pentru șomaj.

În ceea ce privește modul de calcul al indemnizației pentru șomaj luam următorul exemplu: A a fost salariat la o societate timp de 10 ani. În primele 6 luni din ultimul său an de activitate a avut un salariu de 2000 ron, iar în ultimle 6 luni din ultimul an de activitate a avut un salariu de 2500 ron.

Așadar:

Iș=75%ISR+7%din media salariului brut din ultimele 12 luni

Msal=(2000+2500)/2=2250ron

Iș=0.75*500ron+2250*0.07=375+157,5=532,5 ron

Iș-indemnizație șomaj, Msal=medie salariu, ISR=indicator social de referință.

Indemnizația de șomaj se acordă șomerilor și este o sumă fixă, neimpozabilă, lunară, al cărei cuantum reprezintă 50% din valoarea indicatorului social de referință, în vigoare la data stabilirii acesteia.

Persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj au următoarele obligații:

a) să se prezinte lunar, pe baza programării sau ori de câte ori sunt solicitate, la agenția pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrate, pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă;

b) să comunice în termen de 3 zile agenției pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrate orice modificare a condițiilor care au condus la acordarea drepturilor;

c) să participe la serviciile pentru stimularea ocupării și de formare profesională oferite de agenția pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrate;

d) să caute activ un loc de muncă;

e) să înștiințeze în scris agenția pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrate apariția stării de incapacitate temporară de muncă șidatele de identificare, respectiv numele medicului prescriptor și unitatea în care funcționează acesta, în termen de 24 de ore de la data acordăii concediului medical. Angajatorii care au încadrat în muncă, conform legii, persoane din rândul beneficiarilor de indemnizații de șomaj au obligația de a anunța în termen de 3 zile agențiile pentru ocuparea forței de muncă la care aceștia au fost înregistrați. Această obligație revine și caselor teritoriale de pensii care au stabilit și au pus în plată pensiile cuvenite beneficiarilor de indemnizație de șomaj.

În ceea ce privește încetarea plații indemnizației de șomaj, aceasta are loc după cum urmează:

a) la data incadrarii in munca, conform legii, pe perioada nedeterminata sau pe perioada determinata mai mare de 12 luni.

b) la dată când realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri lunare mai mari decât valoarea indicatorului social de referință, în vigoare;

c) la 90 de zile de la data emiterii autorizației de funcționare pentru a desfășura activități independente sau a certificatului de înmatriculare, conform legii, dacă realizează venituri lunare mai mari decât valoarea indicatorului social de referință, în vigoare;

d) la data refuzului nejustificat de a se încadra conform pregătirii sau nivelului studiilor într-un loc de muncă situat la o distanță de cel mult 50 km de localitatea de domiciliu;

e) la data refuzului nejustificat de a participa la servicii pentru stimularea ocupării și de formare profesională sau la data întreruperii acestora din motive imputabile persoanei;

f) dacă perioada de pensionare pentru invaliditate depășește 12 luni;

g) la data îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă, de la data solicitării pensiei anticipate sau la dată când pensia de invaliditate devine nerevizuibila;

h) la data plecarii din tara a beneficiarului pentru o perioada mai mare de 3 luni;

i) la data începerii executării unei pedepse privative de libertate pentru o perioadă mai mare de 12 luni;

j) în cazul decesului beneficiarului;

k) la expirarea termenelor prevăzute la art. 45 alin. (2), (3) și (31);

l) la expirarea termenelor prevăzute la art. 39 alin. (1), respectiv la art. 40 alin. (1);

m) la data admiterii într-o formă de învățământ, în cazul persoanelor asimilate șomerilor, prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. a) și b).

n) la data de la care isi incepe desfasurarea activitatii in functii elective sau la data la care sunt numite in cadrul autoritatii executive, legislative ori judecatoresti, pe durata mandatului;

o) la data angajarii, conform legii, pe baza de contract, in situatia soldatilor si gradatilor voluntari;

p) la data promovarii concursului national de rezidentiat pe locuri sau pe posturi, in conditiile legii;

q) de la data la care desfasoara o activitate pentru o perioada mai mare de 12 luni, in baza unui raport juridic in considerarea caruia se realizeaza venituri din drepturi de autor si drepturi conexe definite potrivit art. 7 alin. (1) pct. 131 din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, si/sau venituri din contracte/conventii incheiate potrivit Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata, cu modificarile ulterioare, denumita in continuare Codul civil, sau in temeiul Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau al Legii nr. 53/1991 privind indemnizatiile si celelalte drepturi ale senatorilor si deputatilor, precum si salarizarea personalului din aparatul Parlamentului Romaniei, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Suspendarea plății indemnizației de șomaj acordate beneficiarilor are loc în următoarele cazuri:

a) la data la care nu și-a îndeplinit obligația de a se prezenta lunar la agenția pentru ocuparea forței de muncă;

b) pe perioada indeplinirii serviciului militar ;

c) la data incadrarii in munca, conform legii, pe perioada determinata de cel mult 12 luni;

d) la data obtinerii autorizarii pentru mentinerea platii indemnizatiei de somaj, la cererea persoanei care se deplaseaza in interiorul Uniunii Europene, Spatiului Economic European sau in Elvetia pentru a cauta un loc de munca si doreste sa isi mentina plata indemnizatiei de somaj, conform prevederilor legale, pe o perioada de maximum 3 luni sau, dupa caz, 6 luni, cu aprobarea agentiei pentru ocuparea fortei de munca in a carei raza teritoriala isi are, dupa caz, domiciliul sau resedinta;

e) pe perioada în care este arestat preventiv sau pentru executarea unei pedepse privative de libertate de până la 12 luni;

f) la data pensionării pentru invaliditate;

g) pe perioada acordarii indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca, a indemnizatiei de maternitate si a indemnizatiei pentru cresterea copilului pana la implinirea varstei de 2 ani, respectiv de 3 ani sau 7 ani, in cazul copilului cu handicap

h) pe perioada incapacității temporare de muncă mai mare de 3 zile datorită accidentelor survenite în perioada cursurilor de calificare, recalificare, perfecționare sau, după caz, a altor forme de pregătire profesională, în timpul și din cauza practicii profesionale;

i) pe perioada acordarii platilor compensatorii, potrivit legii, in situatia in care aceste drepturi banesti se acorda din bugetul asigurarilor pentru somaj;

j) la data plecarii din tara pe o perioada mai mica de 3 luni, la cererea persoanei, in situatia in care plata indemnizatiei de somaj nu se suspenda in conditiile lit. d);

k) la data inceperii desfasurarii unei activitati pentru o perioada mai mica de 12 luni, in baza unui raport juridic in considerarea caruia se realizeaza venituri din drepturi de autor si drepturi conexe definite potrivit art. 7 alin. (1) pct. 131 in Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, si/sau venituri din contracte/conventii incheiate potrivit Codului civil sau in temeiul Legii nr. 96/2006, republicată, cu modificarile si completarile ulterioare, sau al Legii nr. 53/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

2.3. Măsuri oferite șomerilor în vederea creșterii șanselor de ocupare a unui loc de muncă

Măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă vizează (art.53 din L. Nr. 76/2002), printre altele, creșterea șanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă.

Creșterea șanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă este realizată de ANOFM, acestea fiind suportate din bugetul asigurărilor de șomaj, prin intermediul:

a. informării și consilierii profesionale;

b. medierii muncii;

c. formării profesionale;

d. consultanței și asistenței pentru începerea unei activități independente sau pentru inițierea unei afaceri;

e. completării veniturilor salariale ale angajaților;

f. stimulării mobilității forței de muncă.

Creșterea șanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă se poate face de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin promovarea unor programe speciale în parteneriat cu alte persoane juridice de drept public sau privat.

De asemenea, creșterea șanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă se poate realiza, de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și prin acordarea măsurilor pe piața muncii de natura serviciilor și alocațiilor financiare personalizate ce contau în acțiuni eligibile conform prevederilor legale fiind prevăzute a se acorda prin proiectele derulate în cadrul programelor operaționale finanțate din instrumente structural sau prin programele Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, pentru care se solicită contribuția financiară a Fondului European de Ajustare la Globalizare în condițiile reglementărilor europene.

Informarea și consilierea profesională reprezintă ansamblul serviciilor oferite persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, în mod gratuit după cum urmează:

– prin furnizarea de informații privind piața muncii și evoluția ocupațiilor;

– prin evaluarea și autoevaluarea personalității în vederea orientării profesionale;

– prin dezvoltarea abilității și încrederii în sine a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, în vederea luării de către acestea a deciziei privind propria carieră;

– prin instruirea în metode și tehnici de căutare a unui loc de muncă (prezentarea la interviu,întocmirea unui CV).

Medierea muncii constă într-un ansamblu de servicii de punere în legătură a angajaților cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă cu scopul de a stabili raporturi de muncă sau de serviciu.

Agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă au obligația să identifice locurile de muncă vacante și să le facă cunoscute persoanelor în căutarea unui loc de muncă.

Participarea în cadrul serviciile de mediere este obligatorie pentru șomerii care beneficiază de îndemnizație de șomaj.

Serviciile de mediere presupun:

– oferirea informațiilor necesare privind locurile de muncă vacante și condițiile de ocupare a acestora, prin publicarea acestora și organizarea de burse ale locurilor de muncă;

– mediere electronică cu copul de a pune automat în corespondență cererile și ofertele de locuri de muncă prin intermediul tehnicii de calcul;

– preselecția candidaților conform cerințelor locurilor de muncă oferite și în concordanță cu experiența, aptitudinile, pregătirea și cu interesele acestora.

Cu scopul realizării măsurilor pentru stimularea ocupării forței de muncă, agențiile pentru ocuparea forței de muncă au obligația de a întocmi, pentru fiecare persoană în căutarea unui loc de muncă, un planul individual de mediere.

Persoanele în căutarea unui loc de muncă pot participa la programe de formare profesională care să le asigure creșterea și diversificarea competențelor profesionale în scopul asigurării mobilității și reintegrării pe piața muncii.

Programele de formare profesională asigură inițierea, calificarea, recalificarea, perfecționarea și specializarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă, cărora le este oferită posibilitatea de a dobândi cunoștințe teoretice și practice specifice unei noi meserii care să mărească șansele ocupării unui loc de muncă.

Formarea profesională se realizează prin intermediul: cursurilor, stagiilor de practică și specializarilor, precum și altor forme în condițiile legii.

Accesul la programele de formare profesională are loc în urma activităților de informare și consiliere profesională sau mediere.

Programele de formare profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă se organizează în mod distinct, în funcție de pregătire și specializări, dar si pe categorii și grupuri de persoane.

Pentru certificarea competențelor profesionale obținute prin alte căi decât cele formale, persoanele prevăzute la art. 66 alin. (1) , care sunt înregistrate la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, pot să beneficieze, în mod gratuit, de serviciile de evaluare și certificare a competențelor profesionale, dobândite pe alte căi decât cele formale, finanțare asigurată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, o singură dată, pentru fiecare perioadă în care se află în căutarea unui loc de muncă.

Au posibilitatea, în mod gratuit, să participe la procesul de evaluare și certificare a competențelor profesionale, dobândite în alt mod decât cele formale propriu-zis doar persoanele care au obținut recomandarea evaluatorului de competențe profesionale. Persoanele care nu au obținut recomandarea prevăzută anterior și decid să intre în procesul de evaluare propriu-zis pentru unitățile de competență pentru care nu au obținut această recomandare suportă contravaloarea acestuia.

„Prin servicii de evaluare și certificare a competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale se înțelege totalitatea drepturilor de care beneficiază persoanele prevăzute la art.66 alin. (1) pe durata participării la procesul de evaluare și certificare a competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale, inclusive pe perioada de analiză a propriei performanțe profesionale, în raport cu conținutul standardului ocupațional sau standardului de pregătire profesională, în care este asistat de către evaluatorul de competențe profesionale, potrivit prevederilor legale.”

Persoanele care se află în căutarea unui loc de muncă și care beneficiază, în mod gratuit, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de servicii de evaluare și certificare ale competențelor profesionale dobândite prin alte căi decât cele formale, au următoarele drepturi (art.70 alin2), suportate de la bugetul asigurărilor pentru șomaj:

– beneficiază de informații și materiale informative referitoare la condițiile de evaluare și certificare a competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale;

– participă, în mod gratuit, la activitățile de evaluare și certificare a competențelor profesionale, dobândite prin alte căi decât cele formale;

– beneficiază, dacă este cazul, de echipament de protecție în timpul procesului de evaluare și certificare a competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale;

– beneficiază, pentru traseul de la domiciliul sau, după caz, de la unitatea de cazare, la unitatea de evaluare și certificare a competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale, de abonament gratuit pentru mijloacele de transport în comun sau, după caz, de decontarea cheltuielilor de transport, pentru cel mult o deplasare dus-întors, dacă nu se pot deplasa zilnic la unitatea de evaluare, pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului;

– beneficiază de cazare și de o sumă de bani pentru acoperirea mesei pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în căzut deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului, în situația în care nu se pot deplasa zilnic la unitatea de evaluare sau locuiesc la o distanță mai mare de 50 de km de aceasta.

Persoanele care beneficiază, în mod gratuit, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de evaluare și certificare a competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale au obligația de a nu refuza, din motive imputabile, locul de muncă oferit de agenția pentru ocuparea forței de muncă, corespunzător competențelor profesionale certificate, și de a nu întrerupe procesul de evaluare și certificare a competențelor profesionale.

În ceea ce privește consultanța și asistența pentru începerea unei activități independente sau pentru inițierea unei afaceri, acest tip de serviciu este acordat persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, la cererea acestora, sub forma unor servicii juridice, financiare sau de consultanță. Serviciile sunt realizate atât de Agențiile județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, cât și de alte firme private, organizații profesionale, fundații și asociații specializate cu care agențiile încheie contracte în condițiile stabilite de lege.

În ceea ce privește completarea veniturilor salariale ale angajaților, persoanele cărora le este stabilit dreptul la indemnizația de șomaj în urma încetării raporturilor de muncă și care se angajează cu program normal de lucru, și, care în urma angajării, le încetează plata indemnizației de șomaj beneficiază, din momentul angajării până la finalul perioadei pentru care erau îndreptățite să primească indemnizația de șomaj, de o sumă lunară acordată, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, care reprezintă 30% din cuantumul indemnizației de șomaj.

Nu beneficiază de aceste prevederi persoanele încadrate la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani, precum și persoanele pentru care plata indemnizației de șomaj a fost suspendată în temeiul art.45 alin.1 lit.c iar apoi, ca urmare a schimbării duratei contractului individual de muncă, plata indemnizației de șomaj încetează potrivit art.44 lit.a .

Persoanele prevăzute la alin.1 beneficiază de această sumă în situația în care, în perioada care au dreptul la indemnizația de șomaj, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la primul angajator și se încadrează, cu normă întreagă, în termen de 30 de zile, la un alt angajator.

Absolvenții instituțiilor de învățământ și absolvenții școlilor speciale, cu vârsta de minimum 16 ani, înregistrați la agențiile pentru ocuparea forțelor de muncă, în cazul în care se angajează cu normă întreagă pe o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o primă de încadrare egală cu valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data încadrării (art.73 alin.1 din Legea nr.76/2002 cu modificările și completările ulterioare).

Absolvenții cărora li s-a stabilit dreptul la indemnizație de șomaj și se angajează în perioada în care li se acodă indemnizața, cu program normal de lucru, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o sumă egală cu indemnizația de șomaj la care ar fi avut dreptul, în condițiile legii, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar și angajat,a ceste drepturi fiind acordate absolvenților care își mențin raporturile de muncă sau de serviciu pe o perioadă de cel puțin 12 luni de la data angajării.

Nu pot beneficia de aceste prevederi:

– absolvenții care, la data absolvirii studiilor, aveau rapoarte de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani;

– absolvenții care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani;

– absolvenții care la data solicitării dreptului urmează o formă de învățământ;

– absolvenții instituțiilor de învățământ fără de care angajatorii au obligația, potrivit legii, de a-i încadra în muncă;

– absolvenții pentru care plata indemnizației de șomaj a fost suspendată potrivit art.45 alin.1 lit.c), iar ulterior, ca urmare a schimbării duratei contractului individual de muncă, plata indemnizației de șomaj încetează potrivit art.44 lit.a) .

În ceea ce privește stimularea mobilității forței de muncă, pentru persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj (inclusiv tinerii) care se încadrează în muncă la o distanță mai mare de 50 de km de domiciliul stabil, legea prevede acordarea unei prime de încadrare care este egală cu de două ori valoarea indicatorului social de referință, în vigoare la data acordării. (art.74, din Legea nr.76/2002)

În cazul persoanelor care și-au găsit un loc de muncă, într-o altă localitate și ca urmare a acestui fapt își schimbă domiciliul, legea prevede faptul că acestea să beneficieze de o primă de instalare, egală cu de șapte ori valoarea indicatorului social de referință, în vigoare la data instalării.

Dacă persoanelor menționate anterior le încetează raportul de muncă înainte de împlinirea a minimum 12 luni, sunt obligate să restituie sumele încasate.

Prima încadrare și prima instalare, care poartă denumirea de prime de mobilitate, se acordă, la cerere, inclusiv șomerilor de lungă durată înregistrați la Agențiile pentru Ocuparea Forței de Muncă, care nu beneficiază de indemnizație de șomaj,iar prima de încadrare nu se cumulează cu prima de instalare.

Beneficiază de primele de această măsură persoanele care se încadrează în muncă pentru o perioadă de cel puțin 12 luni.

Nu vor beneficia de primele de mobilitate:

– persoanele care au mai beneficiat de o primă de încadrare sau de o primă de instalare în ultimele 36 de luni premergătoare solicitării primei de mobilitate;

– persoanele care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani;

– persoanele pentru care plata indemnizației de șomaj a fost suspendată potrivit art.45 alin.1 lit.c), iar ulterior, că urmare a schimbării duratei contractului individual de muncă, plata indemnizației de șomaj încetează potrivit art.44 lit.a);

– absolvenții licențiate ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie care, la data solicitării dreptului, au promovat concursul național de rezidențiat pe locuri sau pe posturi în condițiile legii;

– absolvenții instituțiilor de învățământ față de care angajatorii au obligația, potrivit legii, de a-i încadra în muncă.

Persoanele beneficiare ale primei de mobilitate au dreptul la menținerea acesteia și în cazul în care, în perioad de 12 luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la primul angajator și sunt încadreați în termen de 30 de zile la alt angajator, în aceleași condiții, respectiv pentru o perioadă mai mare de 12 luni, într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 de km de localitatea în care își au domiciliul sau în aceeași localitate în care a fost și primul angajator la care persoană s-a încadrat în muncă și, ca urmare, și-a schimbat domiciliul în acea localitate.

2.4. Măsuri pentru stimularea ocupării forțe de muncă adresate angajatorlor

Stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a șomerilor este realizată prin:

a. subvenționarea locurilor de muncă;

b. acordarea de credite în condiții avantajoase în vederea creării de noi locuri de muncă;

c. acordarea unor facilități.

Stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a șomerilor este realizată, în primul rând, prin subvenționarea locurilor de muncă. O condiție esențială stabilită de lege în acest sens este aceea de a angaja categoriile de șomeri pe care legea îi menționează pe durată nedeterminată. Contractul individual de muncă poate să îmbrace orice formă permisă de lege, cu mențiunea acordării facilităților, proporțional cu timpul efectiv lucrat.

Subvenția constă într-o sumă lunară, care se acordă pe o perioadă de 12 luni angajatorului, pentru fiecare absolvent încadrat pe durată nedeterminată, egală cu:

-1 x valoarea indicatorului social de referință, în vigoare la data încadrării pentru absolvenții ciclului inferior al liceului sau al școlilor de arte și meserii;

-1 x 1,2 ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data încadrării în muncă pentru absolvenții ai învățământului secundar superior sau învățământului postliceal;

-1 x 1,5 ori valoare indicatorului social de referință în vigoare la data încadrării, pentru absolvenții ai învățământului superior.

În cazul încadrării pe durată nedeterminată a unor absolvenți din rândul persoanelor cu handicap, angajatorii primesc pentru fiecare angajat, timp de 18 luni, sumele prevăzute mai sus, diferențiat pe studii (art.80 alin.2), angajatorii fiind scutiți pe aceeași perioadă, de plata contribuției datorate la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferentă absolvenților încadrați. Pe parcursul celor 18 luni, absolvenții pot urma orice formă de pregătire profesională, organizată de către angajator, în condițiile legii iar cheltuielile vor fi acoperite, la cererea angajatorilor, din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Angajatorii care angajează absolvenți în condițiile menționate au obligația să mențină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora minim 18 luni de la data încadrării lor în muncă.

Dacă angajatorii încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale absolvenților, anterior termenului menționat, sunt obligați să restituie, în totalitate, Agențiilor pentru Ocuparea Forței de Muncă sumele primite pentru fiecare absolvent pentru care a încetat raportul de muncă sau de serviciu anterior termenului prevăzut de lege, la care se adaugă dobânda de referință a Băncii Naționale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, dacă încetarea acestora a avut loc din următoarele motive (art 83. Alin.2):

– încetarea raportului de muncă în temeiul art.55 lit.b), art.56 lit.d) și e), art.61 lit.d) și art.65 din Legea nr.53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

– încetarea raportului de serviciu în temeiul art.97 lit.b), art.98 alin.1 lit.e), art.99 alin.1 lit.b) și c) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În doctrină a fost exprimată și opinia conform căreia și salariatul trebuie să restituie beneficiile primite dacă încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu s-a produs mai devreme de 12 luni:

– ca urmare a condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate;

– ca urmare a interzicerii exercitării unei profesii sau a unei funcții, că măsură de siguranță sau ca pedeapsă complementară;

– ca urmare a concedierii disciplinare;

– ca urmare a demisiei;

– ca urmare a concedierii pentru situația în care salariatul este arestat preventiv pentru o perioadă mai mare de 30 de zile;

– de drept, când funcționarul a fost destituit dintr-o funcție publică.

În cazul necorespunderii profesionale, inaptitudinii fizice și /sau psihice a salariatului, atât angajatorul cât și angajatul nu vor restitui sumele primite.

Măsurile de stimulare menționate nu se acordă în perioadele în care raporturile de muncă sau de serviciu sunt suspendate.

În doctrină s-a susținut, că încadrarea în muncă pe perioadă nedeterminată a absolvenților trebuie să se facă numai pe posturi vacante, nefiind considerate vacante acele posturi care au fost reînființate după mai puțin de 6 luni de la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, pe motivul reducerii de personal.

Angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, șomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării îndeplinesc condițiile pentru solicitarea pensiei anticipate parțial sau de acordare a pensiei pentru limita de vârstă, dacă nu îndeplinesc condițiile de a solicita pensia anticipată parțial,vor beneficia lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiției respective, de o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referință în vigoare, acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

De asemenea, angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri cu vârsta de peste 45 de ani sau șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale primesc lunar, timp de de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referință în vigoare, cu obligația menținerii raportului de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni.

De aceste facilități, cu excepția scutirii de la plata contribuției la bugetul asigurărilor pentru șomaj, datorată de angajator pentru persoanele respective, beneficiază și angajatorii care, în raport cu numărul de angajați, și-au îndeplinit obligația, conform legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum și angajatorii care nu au această obligație legală, dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap și le mențin raporturile de muncă sau de serviciu cel puțin 2 ani.

În cazul în care angajatorii încetează raporturile de muncă sau de serviciu anterior termenului de 18 luni, aceștia sunt obligați să restituie, în totalitate, agenților pentru ocuparea forței de muncă sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care a încetat raportul de muncă sau de serviciu anterior termenului menționat, dar și dobânda de referință a Băncii Naționale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, dacă încetarea acestora a avut loc din motivele prevăzute la art.83 alin.2. Într-o asemenea situație, angajatorii nu mai pot beneficia de o nouă subvenție din bugetul asigurărilor pentru șomaj pe o perioadă de 2 ani de la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu (art.85 ^1 din Legea 76/2002).

Potrivit dispozițiilor art.28 din Legea nr.335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior, angajatorii care încheie un contract de stagiu, în condițiile actului normativ menționat, primesc lunar, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pe perioada derulării contractului de stagiu pentru acel stagiar, o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă, în limita fondurilor alocate cu această destinație, suma menționată neacordându-se însă angajatorilor instituțiilor și autorităților publice ci doar angajatorilor din sectorul privat.

Aceasta se acordă angajatorilor proporțional cu timpul efectiv lucrat de stagiar iar angajatorii nu pot primi dublă finanțare pentru aceeași persoană.

Însă dacă, după încetarea contractului de stagiu, la inițiativa angajatorului, încetează și contractul individual de muncă al celui în cauză, angajatorul nu mai poate beneficia pentru același post, de o altă măsură de stimulare a ocupării forței de muncă, prevăzută de lege.

În ceea ce privește subvenționarea locurilor de muncă în cazul persoanelor fizice încadrate în muncă cu contract de ucenicie la locul de muncă, norma de drept specifică care are în conținutul său astfel de dispoziții este Legea nr.279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, republicată.

In acest sens, conform dispozițiilor art.4 alin.1 din actul normativ menționat, contractul de ucenicie la locul de muncă este un contract individual de muncă de tip particular, încheiat pe perioadă nedeterminată, în temeiul căreia o persoană fizică, denumită ucenic, se obligă să se pregătească profesional și să muncească pentru și sub autoritatea unei persoane fizice sau juridice, denumite angajator, care la rândul său se obligă să îi asigure plata salariului și toate condițiile necesare formării profesionale.

Astfel, angajatorul care a încheiat un contract de ucenicie la locul de muncă, poate primi lunar, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pe perioada derulării contractului de ucenicie, pentru ucenic, o sumă egală cu 60% din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă (art.15 alin.1), care se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat de ucenic, precum și pentru perioada concediului anual de odihnă al ucenicului.

Dacă anterior încheierii contractului de ucenicie la locul de muncă, au avut cu persoana în cauză încheiat un alt contract de ucenicie la locul de muncă angajatorii nu vor beneficia de prevederea menționată.

Dacă ucenicul nu obține certificatul de competențe profesionale, corespunzător tuturor competențelor profesionale specifice acelei ocupații sau calificări, în conformitate cu standardul ocupațional, respective standardul de pregătire profesională, angajatorul este obligat să restituie, în totalitate, agenției pentru ocuparea forței de muncă județene, respective a municipiului București, sumele încasate de la bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru respectivul ucenic, plus dobânda de referință a Băncii Naționale a României, în vigoare la data primirii celei de-a două decizii a Comisiei de evaluare, eliberată potrivit legii (art.18 alin.2).

În situația în care contractul de ucenicie la locul de muncă încetează anterior datei prevăzute în contract, angajatorul va fi obligat să restituie agenției pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, sumele încasate de la bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru respectivul ucenic, plus dobânda de referință a Băncii Naționale a României, în vigoare la data încetării contractului de ucenicie, dacă încetarea acestuia a avut loc din următoarele motive: ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea; ca urmare a constatării nulității absolute a contractului individual de muncă, de la data la care nulitatea a fost constatată prin acordul părților sau prin hotărâre judecătorească definitivă (încetarea de drept a contractului); prin concedierea pentru motive care nu țin de persoană salariatului.

În acest caz, pentru aceste sume restituite, angajatorul va avea dreptul de regres împotriva ucenicului care, cu rea-credință sau din neglijență, nu și-a îndeplinit obligația prevăzută la art. 14 lit.b), respectiv aceea de a participa la procesul de evaluare și de a depune toate diligențele necesare în vederea obținerii certificatului de competențe profesionale (art.18 alin.4).

O altă metodă de stimulare a angajatorilor este acordarea de credite în condiții avantajoase în vederea creării de noi locuri de muncă. În vederea creării de noi locuri de muncă prin înființarea sau dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii, unități cooperatiste, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, precum și activități independente desfășurate de persoane fizice autorizate se pot acorda, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, credite în condiții avantajoase.

Aceste credite se acordă în baza unor proiecte de fezabilitate, proporțional cu numărul de locuri de muncă ce vor fi create, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pentru investiții, inclusiv perioada de grație de maximum 6 luni și, respectiv, un an pentru asigurarea producției, cu o dobândă de 50% din dobânda de referință a Băncii Naționale a României.

Beneficiari ai creditelor, în condițiile legii, cu aceeași dobândă pot fi și persoanele în vârstă de până la 30 de ani, care au stătut de student pentru prima dată și urmează studiile la cursuri de zi la o instituție de învățământ superior de stat sau particular, autorizată sau acreditată, în condițiile legii. Aceste credite se acordă studenților care înființează sau dezvoltă, individual ori împreună cu alți studenți care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, întreprinderi mici și mijlocii, unități cooperatiste, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau care desfășoară o activitate economică în calitate de persoană fizică autorizată.

Cei care beneficiază de credite acordate în condițiile menționate anterior trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

-să dețină cel mult 249 de angajați și/sau membrii cooperatori cu raporturi de muncă sau de serviciu;

-activitatea de bază să se realizeze în producție, servicii sau în turism;

-pe cel puțin 60% din numărul locurilor de muncă nou-create prin înființarea sau dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii ori de unități cooperatiste să fie încadrat personal provenind din rândul șomerilor înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă;

-personalul încadrat să fie menținut în activitate cel puțin 3 ani;

-locurile de muncă avute în vedere la acordarea de credite să nu fie locurile de muncă vacante, rezultate în urma încetării raporturilor de muncă a unor angajați în ultimele 12 luni premergătoare încheierii contractului de creditare.

De asemenea, angajatorii care încadrează în muncă persoane provenite din rândul șomerilor pe o perioadă de cel puțin 6 luni, plătesc la bugetul asigurărilor de șomaj mai puțin cu 2,5%. “Reducerea contribuției se acordă începând din anul fiscal următor, pentru o perioadă de 6 luni, și constă în diminuare sumei datorate, lunar, cu 0.5% pentru fiecare procent din ponderea personalului noi angajat, în condițiile prevăzute la alin.1, din numărul mediu scriptic de personal, încadrat cu contract individual de muncă, din anul respectiv.” (art.93 alin.2 din Legea nr.76/2002).

CAPITOLUL 3. Contractul individual de muncă din perspectiva stimulării încadrării în muncă a elevilor și studenților și a persoanelor marginalizate social

3.1. Protecția tinerilor încadrați în muncă

Dispozițiile Codului muncii care au în vedere protecția tinerilor încadrați cu contract individual de muncă sunt disparate, apreciindu-se ca fiind utilă expunerea în mod unitar, într-un titlu sau capitol distinct.

Pentru a armoniza legislația internă cu legislația comunitară în domeniu, dar și a crea un cadru adecvat dezvoltării socio-profesionale a tinerilor din România în contextul unei cereri sporite pe piața internă de forță de muncă, având Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, care își propune printre altele și scopul de protecție a tinerilor împotriva oricărei munci susceptibile să dăuneze securității, sănătății sau dezvoltării lor fizice, psihologice, morale ori sociale sau să pericliteze educația acestora, angajatorul având obligația de a garanta tinerilor condiții de muncă adaptate vârstei lor, Guvernul României a aprobat Hotărârea nr. 600/2007 privind protecția tinerilor la locul de muncă, drept scop asigurarea protecției tinerilor împotriva exploatării economice, oricărei munci susceptibile să dăuneze securității, sănătății și dezvoltării lor fizice, psihologice, morale ori sociale sau să pericliteze educația acestora.

Acest act normativ urmărește Directiva Consiliului nr. 94/33/CE din 22 iunie 1994 privind protecția tinerilor la locul de muncă, și se aplică oricărei persoane în vârstă de până la 18 ani care are încheiat un contract individual de muncă în conformitate cu legislația în vigoare.

În dreptul comunitar, cea mai importantă directivă privind protecția tinerilor în procesul muncii este Directiva 94/33 CEE. Aceasta Distinge între „copil”, ca fiind orice tânăr care nu a atins vârsta de 15 ani și „adolescent” orice tânăr în vârstă de la 15 ani până la 18 ani și „tânăr ”, orice persoană în vârstă de până la 28 de ani având contract sau raport de muncă.

Conform acestei Directive statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru interzicerea muncii copiilor, munca adolescenților să fie strict reglementată și protejată, iar tinerii trebuie protejați împotriva oricăror munci care ar putea să dăuneze securității, sănătății sau dezvoltării acestora.

Prin această hotărâre s-au abrogat prevederile Ordinului ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 753/2006 privind protecția tinerilor în munca, potrivit căruia angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru asigurarea securității și protejarea sănătății tinerilor, ținând seama, în special, de riscurile specifice și să pună în practică măsurile pe baza evaluării riscurilor existente pentru tineri și legate de munca acestora.

Angajatorul are obligația de a asigura tinerilor condiții de muncă adaptate vârstei lor. Astfel, potrivit art.5 încadrarea în muncă a copiilor este interzisă. Prin derogare însă, copiii în vârstă de cel puțin 16 ani, care fac obiectul școlarizării obligatorii, pe bază de program integral, pot încheia, în condițiile legii, un contract individual de muncă în calitate de salariat pentru desfășurarea de munci ușoare. Copilul care face obiectul școlarizării obligatorii pe bază de program integral poate încheia un contract individual de muncă și la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul părinților sau al reprezentanților legali, pentru desfășurarea de activități potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile și cunoștințele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea și pregătirea profesională.

Interdicția generală de a muncii pentru copii este prevăzută de art.4 paragraful I al Directivei nr.94/33 din 22 iunit 1994. Această interdicție nu se aplică în următoarele cazuri:

a) copiilor care exercită activități culturale sau similare;

b)copiilor în vârstă de cel puțin 14 ani care lucrează în cadrul unuisistem de formare în alternanță sau stagiu de întreprindere;

c)copiilor în vârstă de celp uțin 14 ani care prestează munci ușoare, altele decât cele culturale sau similare. Copiii în vârstă de 13 ani împliniți pot ș ei presta munci ușoare într-un număr limitat de ore pe săptămână și pentru categorii de munci stabilite de legislația națională.

Activitățile culturale, artistice, sportive sau plublicitare pot fi prestate de copii numai dacă se obține o autorizație prealabil eliberată de autoritatea competentă. Aceste munci nu trebuie să fie susceptibile de a aduce atingere securității, sănătății sau dezvoltării copilului și totodată să nu fie de natură a aduce atingere activității școlare, participării la programele de orientare sau de formare profesională sau aptitudinii copiilor de a beneficia de instrucția primită.

Prin derogarea de la procedura autorizării, statele membre pot stabili, pe cale legislativă sau regulamentară, posibilitatea prestării de către copiii care au îndeplinit vârsta de 13 ani a unor activități de natură culturală – artistică, sportivă sau publicitară.

Directiva mai precizează că dispozițiile acesteia nu se aplică muncilor ocazionale sau pe o durată scurtă, care privesc: serviciilor casnice prestate într-o gospodărie privată sau muncii considerate ca nefiind nici dăunătoare, nici prejudecabile și nici periculoase pentru tineri în cadrul întreprinderilor familiale.

Angajatorul, în conformitate cu art.6, este obligat să ia măsurile necesare pentru asigurarea securității și protejarea sănătății tinerilor, ținând seama, în special, de riscurile specifice prevăzute la art.9 .

Angajatorul trebuie să pună în practică măsurile prevăzute pe baza evaluării riscurilor existente pentru tineri și legate de munca acestora, evaluare care trebuiesă fie efectuată înainte ca tinerii să înceapă munca și la orice modificare semnificativă a condițiilor de muncă și trebuie să vizeze,în principal, următoarele elemente:

a) echipamentul de muncă și realizarea locului de muncă și a postului de lucru;

b) natura, nivelul și durata expunerii la agenți fizici, chimici și biologici;

c) organizarea, categoria și modul de utilizare a echipamenteleor de muncă, în special a agenților prevăzuți expres de lege, mașinilor, aparatelor și dispozitivelor, precum și manipularea acestora ;

d) stabilirea procedeelor de muncă și desfășurare a muncii și interacțiunea acestora, respectiv organizarea muncii;

e) nivelul pregătirii profesionale și al instruirii acordate tinerilor.

În cazul în care în urma evaluării se demonstrează existența unui risc pentru securitatea, sănătatea fizică sau mentală ori dezvoltarea tinerilor, angajatorul are obligația de a asigura evaluarea și supravegherea sănătății tinerilor, la intervale regulate, în mod gratuit și adecvat, în conformitate cu reglementările în vigoare.

Angajatorul este obligat să informeze, în scris, nu numai tinerii asupra eventualelor riscuri și asupra tuturor măsurilor luate în ceea ce privește securitatea și sănătatea lor, dar și părinții sau reprezentanții legali ai copiilor angajați în condițiile legii.

În art.8 se arată că anagajtorul apeleazăla serviciile de prevenire și protecție prevăzute la art.7 din Legea Securității și Sănătății în muncă nr.319/2006, în vederea planificării, aplicării și controlului condițiilor de securitateși de sănătate aplicabilela munca tinerilor, conform prevederilor legale în vigoare.

Angajatorul este obligat să protejeze tinerii împotriva riscurilor specifice pentru securitatea, sănătatea și dezvoltarea lor, riscuri ce rezultă din lipsa lor de experiență, din conștientizarea insuficientă a riscurilor existente sau potențiale ori din faptul că tinerii sunt încă în dezvoltare.

Este interzisă anagajarea tinerilor pentru activități care:

a) depășesc în mod evident capacitățile lor fizice sau psihologice;

b) implică o expunere nocivă la agenți toxici, cancerigeni, care determină modificări genetice ereditare, având efecte nocive pentru făt pe durata gravidității sau având orice alt efect nociv cronic asupra ființei umane;

c) implică o expunere nocivă la radiații;

d) prezintă riscuri de accidentare, pe care se presupune că tineriinu le pot identifica sau preveni, din cauza atenției insuficiente pe care o acordă securității în muncă, a lipsei lor de experiență ori de pregătire;

e) pun în pericol sănătatea acestora din cauza frigului ori a căldurii extreme sau din cauza zgomotului ori a vibrațiilor.

Printre activitățile și procedeele care sunt susceptibile să antreneze riscuri specifice pentru tineri, figurează, în special: activitățile care implică o expunere nocivă la agenții fizici, biologici și chimici.

Durata timpului de muncă în cazul tinerilor este de maximum 6 ore/zi și 30 de ore/săptămână. În situația în care tânărul cumulează mai multe funcții în baza unor contracte individuale de muncă, timpul de muncă efectuat se însumează și nu poate depăși, cumulat, durata prevăzută de lege.

Timpul de muncă al copiilor care prestează munca în condițiile este limitat:

a) la 7 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână , când copiii urmează un sistem de formare în alternanță sau un stagiu în întreprindere;

b) la 2 ore pe zi școlară și la 12 ore pe săptămână, când copiii efectuează activități în timpul perioadei școlare, dar în afara orelor de învățământ școlar; în orice caz, timpul zilnic de activități nu poate fi mai mare de 7 ore, iar în cazul copiilor care au împlinit15 ani, de 8 ore;

c) la 7 ore pe zi și la 35 de ore pe săptămână pentru muncile efectuate în perioada de inactivitate școlară de o săptămână cel puțin; în cazul copiilor care au împlinit 15 ani , limita timpului de muncă poate fi mărit la 8 ore pe zi și la 40 de ore pe săptămână;

d) la 7 ore pe zi și 35 de ore pe săptămână pentur muncile ușoare prestate de copiii care nu mai au obligații școlareimpuse de legislația națională.Adolescenții pot presta muncă timp de 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână.Timpul utilizat pentru formarea tânărului care lucrează în cadrul unui sistem de formare teoretică și/sau practică în alternanțăsau stagiu în întreprindere este inclus în timpul de muncă.Când tânărul lucrează pentru mai mulți angajatori, timpul de muncă zilnic este adiționat. Derogările de la aceste prevederi privind timpul de muncă pot fi admise numai pentru motive cu caracter obiectiv.

De asemenea tinerii nu pot presta muncă suplimentară, sau muncă de noapte. Copiii anagajați în condițiile prevăzute la art.5 alin.2 și 3 nu pot presta muncă între orele 20.00 și 6.00.

Munca în timpul nopții a copiilor, conform art.9 al Directivei, prestată în baza art.4 paragraful 2 lit.b și c, este interzisă (între orele 22-6). Statele membre pot autoriza munca adolescenților în timpul nopții în sectoare de activitate cu un caracter special, într-o asemenea situație se impun două obligații în sarcina anagajatorului: munca adolescentului să fie supravegheată de un adult, când supravegherea este necesară pentru protecția adolescentului și munca să nu fie prestată între orele 24-4. Totuși, munca în această perioadă a nopții poate fi autorizată din motive obiective, cu condiția acordării unei perioade de odihnă compensatoare, în următoarele domenii: navigație sau pescuit; forțele armate sau poliție; spitale și stabilimente similare; culturale, artistice, sportive sau publicitare.

Tinerii beneficiază de o pauză de masă de cel puțin 30 de minute consecutive, în cazul în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 4 ore și jumătate. În dreptul comunitar pauza de muncă are o durată de 30 de minute consecutive, dacă timpul de muncă zilnic al tinerilor este mai mare de 4-5 ore .

Între două zile de muncă, tinerii beneficiază de o perioadă minimă de repaus de 12 ore consecutive, iar copiii încadrați în muncă conform art. 5 alin.2 și 3 beneficiază de o perioadă de repaus săptămânal de două zile consecutive, de regulă, sâmbăta și duminica.

Directiva nr.94/33 din 22 iunie 1994 consideră copiii și adolescenții grupe de risc specific, care necesită măsuri în ceea ce privește securitatea și sănătatea lor, inclusiv măsuri referitoare la perioadele minime de repaus.

Tinerii beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare. În cazul copiilor, angajatorii se asigură că perioada liberă de orice muncă este inclusă, în măsura posibilului în cadrul vacanțelor școlare ale copiilor care fac obiectul școlarizării obligatorii pe bază de program integral, impusă de legislația națională.

Concediul anual de odihnă este acordat în timpul vacanțelor școlare copiilor care prestează munca în temeiul art. 4 paragraful 2 lit. b,c al Directivei nr. 94/33.

Analizând aceste reglementări se poate aprecia că România asigură, respectând principiului transparenței, un regim special de protecție și de asistență tinerilor pentru realizarea drepturilor acestora.

3.2. Încadrarea în muncă a elevilor și studenților

Conform legii nr.72/2007, intrată în vigoare la 30 de aprilie 2007, privind stimularea încadrării în muncă a elevilor și stundeților „angajatorul care încadrează în muncă elevi și studenți pe perioada vacanțelor beneficiază de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, pentru fiecare elev sau student încadrat.”

Din aceste prevederi rezultă ca elevii și studenții pot fi încadrați în muncă numai prin contracte individuale de muncă pe durată determinată.

Beneficiază de stimulentul financiar lunar prevăzut de lege angajatorii care încadrează în muncă elevi și studenți, pe perioada de vacanță stabilită stabilită de lege în temeiul unui contract individual de muncă pe durată determinată, încheiat în condițiile legii, cu normă întreagă sau timp parțial, sau a unui contract de muncă temporară, numai daca durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanței.

Prin noțiunea de „angajator” Norma de aplicare a Legii privind stimularea încadrării în muncă a elevilor și studenților, face referire la persoana juridică sau persoana fizică cu sediul, respectiv domiciliul, în România ori sucursala, filiala, agenția, reprezentața din România a unei persoane juridice străine cu sediul în străinătate, autorizată, conform legii,

care încadrează forță de muncă în condițiile legii.

În ceea ce privește capacitatea juridică a angajatului, în cazul elevilor este clar că potrivit art.13 alin. 1 din Codul muncii pot încheia un contract de muncă la împlnirea vârstei de 16 ani, cu excepția cazului în care pot încheia contract de muncă și cu minorii care au împlinit 15 ani, putând spune că între 15 și 16 ani, minorul dispune de o capacitate restrânsă de a se încadra în muncă.

În acest caz este nevoie de încuviințarea prealabilă a părinților sau a tutorilor, nu doar pentru munci potrivite cu dezvoltare fizică, aptitudinile și cunoștințele minorilor. În interesul protejării tinerilor între 15 și 16 ani, încuviințarea părinților sau a autorității tutelare, poate fi retractată oricând, situație în care încetează contractul individual de muncă fiind într-o sitație de nulitate totală, care urmează, potrivit art.57 alin.2 din Codul muncii să își producă efectele numai pentru Hotărârii Guvernului nr.600/2007 privind protecția tinerilor la locul de muncă, care în art.5 prevede că ”Prin derogare de la prevederile care interzic încadrarea în muncă a copiilor, cei în vârstă de cel puțin 16 ani care fac obiectul școlarizării obligatorii, pe bază de program integral, pot încheia , în condițiile legii, un contract individual de muncă în calitate de salariat pentru desfășurarea de munci ușoare.

De asemenea, copilul care face obiectul școlarizării obligatorii pe bază de program integral are posibilitatea de a încheia un contract individual de muncă și la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul părinților sau al reprezentanților legali, pentru desfășurarea de activități potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile și cunoștințele sale, dacă în acest mod nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea și pregătirea profesională.

Deși legea nu o prevede expres, iar art.2 din Normele metodologice arată în art.2 că este vorba despre un contract încheiat „pe perioada vacanțelor, stabilită conform legii”. În acest sens considerăm că nu poate fi vorba decât de vacanța de vară a elevilor și studenților, care, de regulă, este în intervalul 15 iunie-15 septembrie, celelalte vacanțe de care beneficiază elevii și studenții (de iarnă, dintre semestre, de Paști etc.) fiind scurte, neprezentând interes practic înacest caz.

Durata maximă a unui asemenea contract individual de muncă pe durată determinată, care poate fi atât cu normă întreagă cât și cu timp parțial, nu poate fi mai mare de 60 de zile, altfel angajatorul nu ar mai avea interes întrucât, stimulentul financiar prevăzut de lege se acordă, la cererea angajatorului din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pe o perioadă maximă de 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, această durată fiind avută în vedere și pentru o misiune de muncă temporară în cazul în care munca elevilor sau studenților se desfășoară prin agent de muncă temporară.

Termeneul de 60 de zile lucrătoare, reprezentând durata maximă de acordare a stimulentului, este un termen de prescripție, acesta fiind susceptibil de suspendare. În acest sens se consideră că perioadele de suspendare nu fac parte din acesta, ceea ce însemna că după încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul curs înainte de suspendare.

Din termenul de 60 de zile face parte concediul de odihnă cuvenit, însă pentru acesta stimulentul nu se acordă.

Potrivit prevederilor legale, dacă angajatorii încadrează în munca elevi și studenți pe perioada vacanțelor beneficiază, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de un stimulent financiar lunar și totodată se precizează în art.4, că diferența dintre stimulentul financiar lunar acordat conform legii și salariul realizat este suportat de către angajator din fonduri proprii.

În timpul executării contractului individual de muncă, elevul sau studentul beneficiază de toate drepturile acordate celorlalți salariați și în plus aceștia, dacă nu au 18 ani împliniți beneficiază și de măsuri speciale de protecție prevăzute de legislația muncii, în sensul în care nu pot presta muncă suplimentară sau muncă de noapte, beneficiază de program redus și de un interval de 30 de minute pentru pauză de masă, de zile suplimentare de concediu, între 2 zile de muncă, tinerii beneficiază de o perioadă minimă de repaus de 12 ore consecutive, și în general trebuie să presteze munci ușoare.

De asemenea în conformitate cu art.7 din Legea nr 600/2007, angajatorul este obligat să informeze, în scris, nu numai tinerii asupra eventualelor riscuri și asupra tuturor măsurilor luate în ceea ce privește securitatea și sănătatea lor, dar și părinții sau reprezentanții legali ai copiilor angajați care nu au împlinit vârsta de 16 ani.

De asemenea, în coformitate cu același act normativ, anagajtorul are obligația de a proteja tinerii împotriva riscurilor specifice pentru securitatea, sănătatea și dezvoltarea lor, riscuri care rezultă din lipsa lor de experiență, din conștientizarea insuficientă a riscurilor existente sau potențiale ori din faptul că tinerii sunt încă în dezvoltare.

Contractul individual de muncă încheiat în asemenea condiții încetează odată cu împlinirea termenului pentru care a fost încheiat, continuarea activității de către elev sau student peste această perioadă nu este natură a-l transforma în contract individual de muncă pe durată nedeterminată, deoarece un astfel de contract poate fi încheiat doar pentru perioada vacanței elevului sau studentului, rezultând că încheierea sau executarea lui dincolo de această perioadă nu este permisă de lege, acesta fiind cosiderat nul absolut.

Cu toate acestea, nimic nu l-ar putea opri pe angajtor să încheie un nou contract individual de muncă cu timp parțial cu elevul sau studentul în cauză, la expirarea contractului încheiat în condițiile legii speciale.

De asemenea un contract individual de muncă mai pot încheia elevii și studenții și în perioada de practică. Pe perioada de practică (care reprezintă activitatea desfășurată de elvi și studenți, în conformitate cu planul de învățământ, și care are drept scop verificarea aplicabilității cunoștințelor teoretice însușite de aceștia în cadrul programului de instruire), partenerul de practică îl poate angaja pe practicant, conform legislației în vigoare, pe baza unui contract de muncă pe durată determinată, în urma negocierii remunerației. Și această categorie de anagajatori, beneficiază, de o subvenție financiară suplimentară, echivalentă cu 5% din alocația anuală pentru fiecare elev sau student, sume care urmează a fi utilizate exclusiv pentru organizarea și desfășurarea practicii.

Se poate observa că acest tip de contract individual de muncă, pe durată nedeterminată pe care îl pot încheia elevii sau stundeții are în vedere numai durata practicii care este stabilită prin planul de învățământ, neputând avea efecte dincolo de această perioadă, însă nimic nu se opune ca anagajatorul (partener de practică), să încheie și pentru perioada vacanței de vară un contract cu același elev sau student pe care a desfășurat activitate ca practicant.

Aplicarea prevederilor Legii nr.72/2007 nu necesită înființarea unor noi organisme, urmând a fi efectuată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene precum și a municipiului București.

3.3. Promovarea participări pe piața muncii a tinerilor cu risc de marginalizare socială

În urma modificării și completării dispozițiilor Legii nr.76/2002 prin Legea nr.250/2013 referitoare la promovarea participării pe piața muncii a tinerilor cu risc de marginalizare socială.

Sintagma „tânăr cu risc de marginalizare socială” este definită ca fiind persoana cu vârsta cuprinsă între 16-26 de ani, care îndeplinește condițiile prevăzute la pct.IV, se înregistrează la agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau, după caz, reședința și se încadrează în una dintre următoarele categorii:

a) se află în sistemul de protecție a copilului sau provine din acest sistem;

b) are dizabilități;

c) nu are familie sau a cărui familie nu îi poate asigură întreținerea;

d) are copii în întreținere;

e) a executat una sau mai multe pedepse privative de libertate;

f) este victimă a traficului de persoane.

În actul normativ menționat regăsim expres modalitățile prin care se asigură promovarea participării pe piața muncii a tinerilor cu risc de marginalizare socială și anume:

a. acompaniament social personalizat;

b. activități de informare și promovare a intereselor tinerilor cu risc de marginalizare socială în rândul angajaților;

c. subvenționarea locului de muncă.

Acompaniamentul social personalizat este realizat de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin intermediul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă teritoriale, pe baza unui contract de solidaritate, constituind un ansamblu de servicii care se acordă în mod gratuit tinerilor cu risc de marginalizare socială și constau în:

– informare și consiliere profesională;

– mediere a muncii;

– plasare în muncă la un angajator a cărui ofertă de loc de muncă a fost selectată că fiind corespunzătoare pregătirii profesionale și altor condiții cuprinse în dosarul întocmit la înregistrarea că persoană în căutarea unui loc de muncă, în evidență agenției pentru ocuparea forței de muncă (art.93 alin.1) .

Contractul de solidaritate prevăzut la alin.1 este încheiat între agenția pentru ocuparea forței de muncă teritorială și tânăr pe o durată de până la 3 ani, dar nu mai puțin de un an, dacă, la data încheierii contractului de solidaritate, tânărul nu a împlinit vârsta de 26 de ani.

În temeiul dispozițiilor aceluiași art.93 din Legea nr.76/2002, activitățile de informare și promovare a intereselor tinerilor cu risc de marginalizare socială în rândul angajaților, în vederea integrării pe piața muncii a acestor categorii de persoane, au ca scop:

– conștientizarea și promovarea prevederilor legii în rândul actorilor regionali, locali și ai partenerilor sociali;

– diseminarea informațiilor privind avantajele încadrării în muncă a acestor categorii de persoane;

– interacțiunea directă cu angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante;

– identificarea de angajatori de inserție.

În ceea ce privește subvenționarea locului de muncă, textul de lege reglementează expres măsuri pentru stimularea angajatorilor de inserție care încheie contracte de solidaritate.

În acest sens, aceștia beneficiază lunar, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pentru fiecare persoană din această categorie, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de două ori valoarea indicatorului social de referință, în vigoare la data încadrării în muncă, până la expirarea duratei contractului de solidaritate.

Angajatorii care încetează raporturile de muncă ale tinerilor cu risc de marginalizare socială, anterior datei la care expiră perioada pentru care a fost încheiat contractul de solidaritate, pentru motivele prevăzute de lege, sunt obligați să restituie, în totalitate, agențiilor pentru ocuparea forței de muncă teritoriale sumele încasate de la bugetul asigurărilor pentru șomaj, pentru fiecare tânăr cu risc de marginalizare pentru care a încheiat raportul de muncă anterior datei menționate, plus dobânda de referință a Băncii Naționale a României, în vigoare la data încetării raporturilor de muncă.

Pentru a beneficia de suma menționată, dispozițiile legale stabilesc o serie de condiții și anume:

a) încadrarea în muncă se realizează în condițiile prevăzute de Legea nr.53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adică a Codului muncii, în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată, până la expirarea duratei contractului de solidaritate sau a unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată;

b) locul de muncă pe care este încadrat tânărul este un loc de muncă vacant, care a fost comunicat agenției pentru ocuparea forței de muncă teritoriale;

c) sunt îndeplinite și alte condiții prevăzute de dispozițiile legale, stabilite potrivit prevederilor legale, pentru acordarea acestei sume;

De asemenea, dacă la data expirării perioadei pentru care a fost încheiat contractul de solidaritate angajatorul de inserție menține raportul de muncă cu tânărul care a fost încadrat în condițiile art. 93, atunci beneficiază lunar, conform prevederilor legale, pentru această persoană, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o sumă în cuantum de 50% din indemnizația de șomaj cuvenită conform legii, pe care tânărul ar fi primit-o dacă raporturile de muncă ar fi încetat la acea dată din motive neimputabile persoanei. Suma prevăzută la alin.1 se acordă angajatorului pe perioada menținerii raporturilor de muncă, dar nu mai mult de 2 ani.

Tinerii cu risc de marginalizare socială, care au încheiat cu agenția pentru ocuparea forței de muncă teritorială un contract de solidaritate a cărora, anterior datei de expirare a acestuia, le încetează raportul de muncă la primul angajator de inserție, au posibilitatea de a se încadra la un alt angajator de inserție cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, până la expirarea contractului de solidaritate, sau cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, cel de-al doilea angajator de inserție beneficiind lunar, conform prevederilor legale, pentru fiecare persoană din această categorie, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de suma prevăzută la art.93 alin.1, până la expirarea duratei contractului de solidaritate. (art.93 alin.1,2)

CAPITOLUL 4. Contractul individual de muncă din perspectiva asigurărilor sociale pentru sănătate

4.1. Asigurații sistemului de asigurări sociale de sănătate

Asigurații (persoanele asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate), au dreptul, pe perioada în care au domiciliul sau reședința pe teritoriul României la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, dacă:

a. desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu;

b. desfășoară activități în funcții elective sau sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecatorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești;

c. beneficiază de drepturi bănești lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

De aceleași drepturi beneficiază și persoanele care sunt (art.1,alin.2):

a.asociați, comanditari sau acționari;

b.administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare ori de management;

c. membri ai asociației familiale;

d. persoane autorizate să desfășoare activități independente;

e.persoane care încheie un contract de asigurări sociale pentru concedii și indemnizații pentru maternitate și concedii și indemnzații pentru îngrijirea copilului bolnav, în condițiile în care au început stagiul de cotizare până la data de 1 ianuarie 2006.

Pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, persoanele trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a.să-și fi plătit contribuțiile de asigurări sociale de sănptate , destinagte suportării indemnizațiilor menționate;

b. sa îndeplinească stagiul minim de cotizare;

c. să prezinte adeverința de la plătitorul de indemnizații din care să reiasă numărul de zile de concediu de incapacitate temporară de muncă avute în ultimele 12 luni, cu excepția urgențelor medico-chirurgicale sau a bolilor infectocontagioase din grupa A;

d. să fie prezente la domiciliu sau la adresa indicată, după caz, în intervalul de timp și în condițiile stabilite de lege, în vederea exercitării verificării de către reprezentanții plătitorilor de indemnizații de asigurări sociale de sănătate.

4.2. Contribuția de asigurări sociale de sănătate și stagiul de cotizare

Cota de contribuție pentru concedii și indemnizații este de 0,85 %, aplicată la fondul de salarii sau, după caz, la drepturile reprezentând indemnizație de șomaj, asupra veniturilor supuse impozitului pe venit ori asupra veniturilor cuprinse în contractul de asigurări sociale și se achită la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.(art.4 alin.2 din OUG nr.158/2005)

Cota de contribuție se datorează și se achită de către :

a)angajatori pentru asigurații care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu, precum și orice alte activități dependente și cei care desfășoară activități în funcții elective sau sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești;

Astfel, angajatorii au obligația plății cotei de contribuție de 85% aplicată fondului de salarii realizat.

Prin fondul total de salarii realizat se înțelege totalitatea sumelor utilizate de un angajator pentru plata drepturilor salariale sau de natură salarială (art.6 alin.2).

b)în situația care administrează bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru asigurații care beneficiază de drepturi bănești lunare care se suportă din bugetul asigurărilor de șomaj;

Cota de contribuție pentru concedii și indemnizații, în situația beneficiarilor indemnizației de șomaj, 0,85% se datorează asupra drepturilor reprezentând indemnizația de șomaj.

c)persoanele care sunt

– asociați, comanditari sau acționari;

– administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare ori de management;

– membri ai asociației familiale;

– autorizate să desfășoare activități independente;

– persoane care încheie un contract de asigurări sociale pentru concedii și indemnizații pentru maternitate și concedii și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav, în condițiile în care au început stagiul de cotizare până la data de 1 ianuarie 2006.

În situația persoanelor menționate, cota de contribuție pentru concedii și indemnizații de 0,85% se datorează asupra veniturilor supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal sau asupra veniturilor declarate în contractele de asigurare socială.

Contribuția pentru concedii și indemnizații se aplică și asupra indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă urmare a unui accident de muncă sau boală profesională și se suportă de către angajator sau din fondul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale constituit în condițiile legii, după caz.

Aceste persoane fizice și juridice au obligația să calculeze și să vireze la Fondul Național Unic de asigurări sociale de sănătate cota de contribuție pentru concedii și indemnizații.

Persoanele prevăzute la lit. a) au obligația de a depune lunar, la casele de asigurări de sănătate, declarații privind evidența obligațiilor de plată către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru concedii și indemnizații și privind evidența nominală a asiguraților care au beneficiat de concedii și indemnizații.De asemenea, aceste persoane au obligația de a pune la dispoziția organelor de control ale caselor de asigurări de sănătate documentele justificative și actele de evidență necesare în vederea stabilirii obligațiilor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate (art.6 alin.3,4).

În ceea ce privește baza lunară de calcul pentru concedii și indemnizații a contribuției în cazul persoanelor prevăzute de art.1 alin.1 (respective a salariaților, a persoanelor assimilate acestora respective a celor care beneficiază de drepturi care se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj), aceasta nu poate fi mai mare decât produsul dintre numărul asiguraților din luna pentru care se calculează contribuția și valoarea corespunzătoare a 12 salarii minime brute pe țară.

Baza de calcul a contribuției pentru concedii și indemnizații pentru persoanele prevăzute la art.1 alin. (2) (respectiv a asociaților, comanditarilor sau acționarilor, membrilor unei asociații sau întreprinderi familiale, persoanelor autorizate să desfășoare activități independente și al altor persoane care se pot asigura pe bază de contract de asigurare, în condițiile legii)nu poate depăși plafonul a 12 salarii minime brute pe țară.

În ceea ce privește stagiul de cotizare, potrivit prevederilor art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.158/2005, acesta este de o lună realizată în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical.

Stagiul de cotizare în sistemul de asigurări sociale de sănătate se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a achitat contribuția pentru concedii și indemnizații de către angajator sau, dupa caz, de către asigurat,respectiv de către fondul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale sau bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Se asimilează stagiului de cotizare în sistemul de asigurări sociale de sănătate perioadele în care asiguratul (art.8 alin.2,3):

– beneficiază de concediile și indemnizațiile prevăzute de de Urgență a Guvernului nr. 158/2005;

– a beneficiat de pensie de invaliditate;

– a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durată normală a studiilor respective, cu condiția absolvirii acestora;

– asiguratul a beneficiat de concediu și indemnizație pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la 3 ani.

Perioadele enumerate mai sus se asimilează stagiului de cotizare numai dacă în aceste perioade asiguratul nu a realizat stagii de cotizare.

De asemenea, asigurații au dreotul la concediu și indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, în cazul urgențelor medico-chirurgicale, tuberculozei,bolilor infectocontagioase din grupa A, neoplaziilor și SIDA (art.9).

Baza de calcul a indemnizațiilor se determină ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe țară lunar, pe baza cărora se calculează contribuția pentru concedii și indemnizații.

În situația în care la stabilirea celor 6 luni din care se constituie baza de calcul a indemnizațiilor, se utilizează perioade asimilate stagiului de cotizare, veniturile care se iau în considerare sunt :

a) cuatumul indemnizațiilor de asigurări sociale de care au beneficiat asigurații;

b) salariu de bază minim brut pe țară, din perioadele în care asiguratul a beneficiatde pensie de invaliditate sau a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar,organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiția absolvirii;(pag190)

c) indemnizația lunară pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, sau în cazul celui cu handicap, de până la 3 ani;

În cazul în care stagiul de cotizare este mai mic de o lună, baza de calcul, a indemnizațiilor o constituie venitul lunar din prima lună de activitate pentru care s-a stabilit să se plătească contribuția.

Din duratele de acordare a concediilor medicale,exprimate în zile calendaristice, se plătesc zilele lucrătoare. La stabilirea numărului de zile ce urmează a fi plătite se au în vedere prevederile legale cu privire la zilele de sărbătoare declarate nelucrătoare, precum și cele referitoare la stabilirea programului de lucru, prevăzute prin contractele colective de muncă.

Asigurații beneficiază de concedii și de indemnizații, în baza certificatului medical eliberat de medicul curant, conform reglementărilor în vigoare.

4.3.Concedii și indemnizații de care beneficiază persoanele in baza contractului individual de muncă

Concediul și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă cunoscut și sub denumirea de concediul medical, reprezintă un caz de suspendare de drept a contractului individual de muncă, reglementat expres de dispozițiile Codului muncii. În această situație, suspendarea principalelor efecte ale contractului individual de muncă, respectiv prestarea muncii și plata acesteia intervine în virtutea legii și nu din voința vreuneia din părțile contractante.

Concediul medical reprezintă un drept acordat prin lege salariatului aflat temporar în imposibilitatea fizică sau psihică de a-și presta munca, și care nu trebuie confundat cu inaptitudinea fizică sau psihica a salariatului, situație în care angajatorul îl poate concedia pe salariat.

Mai mult, pe durata incapacității temporare de muncă, concedierea salariatului nu poate fi dispusă.

Potrivit dispozițiilor legale, indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă se suportă dupa cum urmează:

a) de către angajator, din prima zi până în a 5-a zi de incapacitate temporară de muncă;

b) din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, începând cu:

– ziua următoare celor suportate de angajator și până la data încetării incapacității temporare de muncă a asiguratului sau a pensionării acestuia;

– prima zi de incapacitate temporară de muncă,în cazul persoanelor asigurate care beneficiază de drepturi bănești lunare care se suportă din bugetul asigurărilor de șomaj, în condițiile legii, precum și în cazul asociaților, comanditarilor sau acționarilor, membri ai asociației familiale, persoane autorizate să desfășoare activități independente și persoanele care încheie un contract de asigurări sociale pentru concedii și indemnizații pentru maternitate și concedii și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav, în condițiile în care au început stagiul de cotizare până la data de 1 ianuarie 2006.

Durata de acordare a indemnizației este de cel mult 183 de zile în interval de un an, socotite de la prima zi de îmbolnăvire. Începând cu a 91-a zi, concediul medical se poate prelungi până la 183 de zile, cu aprobarea medicului expert al asigurărilor sociale.

Durata de acordare a concediului și a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă este mai mare în cazul unor boli speciale (tuberculoză pulmonară și unele boli cardiovasculare, tuberculoză meningeală, peritoneală și urogenitală, inclusiv a glandelor suprarenale, pentru SIDA și neoplazii, în funcție de stadiul bolii ș.a.)

Prelungirea concediului medical peste 183 de zile se face pentru cel mult 90 de zile, conform procedurilor stabilite de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale împreună cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate , în raport cu evoluția cazului și cu rezultatele acțiunilor de recuperare.

În cazul în care medicul expert al asigurărilor sociale a emis avizul de pensionare de invaliditate, plata indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă se face până la sfârșitul lunii următoare celei în care s-a emis avizul.

Asigurații a căror incapacitate temporară de muncă a survenit în timpul concediului de odihnă sau al concediului fără plată, beneficiază de indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, concediul de odihnă sau fără plată fiind intrerupt, urmând ca zilele neefectuate să fie reprogramate.

Beneficiază de indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, în aceleași condiții ca și ceilalți asigurați, pensionarii care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu, precum și orice alte activități dependente și cei care desfășoară activități în funcții electivesau sunt numite în cadrul autorității executive,legislative sau judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, precum și pensionariide invaliditatede gradul III sau, dupa caz, pensionarii nevăzători, care sunt membri ai asociației familiale sau persoane autorizate să desfășoare activități independente.

Cuantumul brut lunar al indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă se determină prin aplicarea procentului de 75 % asupra bazei de calcul stabilită ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni , din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare.Cuantumul brut lunar al indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, determinată de tuberculoză, SIDA, neoplazii, precum și de o boală infectocontagioasă din grupa A și de urgențe medici-chirurgicale este de 100% din baza de calcul stabilită ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare.

Potrivit prevederilor legale, în scopul prevenirii îmbolnăvirilor și recuperării capacității de muncă,asigurații pot beneficia de:

a)indemnizație pentru reducerea timpului de muncă;

b)concediu și indemnizație pentru carantină;

c)tratament balnear, în conformitate cu programul individual de recuperare.

Indemnizație pentru reducerea timpului de muncă cu o pătrime din durata normală se acordă asiguraților care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu, precum și în orice alte activități dependente și cei care desfășoară activități în funcții elective sau sunt numite în cadrul autorității executive, legislative sau judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești care, din motive de sănătate,nu mai pot realiza durata normală de muncă.

Indemnizația menționată se acordă, la propunerea medicului curant, cu avizul medicului expert al asigurărilor sociale, pentru cel mult 90 de zile în ultimele 12 luni anterioare primei zile de concediu,în una sau mai multe etape.

Cuantumul brut lunar al indemnizațieipentru reducerea timpului de muncă este egal cu diferența dintre baza de calcul stabilită ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare și venitul salarial brut realizat de asigurat prin reducerea timpului normal de muncă fără a depăși 25 % din baza de calcul.

Indemnizația pentru reducerea timpului de muncă se suportă integral din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Concediul și indemnizația pentru carantină se acordă asiguraților cărora li se interzice continuarea activității din cauza unei boli contagioase, pe durata stabilită prin certificatul eliberat de direcția de sănătate publică.

Cuantumul brut lunar al indemnizației pentru carantină reprezintă 75% din baza de calcul stabilită ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare.

Indemnizația pentru carantină se suportă integral din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Durata tratamentului balnear este stabilită de medicul curant, între 15-21 de zile, în funcție de tipul afecțiunii și de natura tratamentului.

Programul individual de recuperare este obligatoriu și se realizează în unități sanitare specializate,aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate. Dupa fiecare etapă prevăzută în programul individual de recuperare, asigurații sunt supuși reexaminării medicale iar în funcție de rezultatele acesteia medicul expert al asigurărlor sociale poate propune medicului curant actualizarea programului individual de recuperare sau, după caz, recomandă reluarea activității profesionale ori propune pensionarea de invaliditate.

Costurile tratamentului balnear,precum și cele ale acțiunilor de recuperare a capacității de muncă se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, în condițiile prevăzute de Contractul-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătateși de normele metodologice de aplicare a acestuia.

De asemenea, asiguratele au dreptul la concedii pentru sarcină și lăuzie pe o perioadă de 126 de zile calendaristice, perioadă în care beneficiază de indemnizație de maternitate.

De aceleași drepturi beneficiază și femeile care nu se mai află, din motive neimputabile lor, în una dintre situațiile prevăzute la art.1 alin.(1), respectiv: nu mai desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu; nu mai desfășoară activități în funcții elective sau sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești; nu mai beneficiază de drepturi bănești lunare care se suportă din bugetul asigurătorilor pentru șomaj, în condițiile legii, daca nasc în termen de 9 luni de la data pierderii calității de asigurat.

Faptul că pierderea calității de asigurat nu s-a produs din motive imputabile persoanei în cauză se dovedește cu acte oficiale eliberate de cartă angajatori sau asimilații acestora. În acest caz, baza de calcul a indemnizației de maternitate se constituie din media veniturilor lunare pe baza cărora s-a calculat contribuția pentru concedii și indemnizații, din ultimele 6 luni, anterioare datei pierderii calității de asigurat.

Concediul pentru sarcină se acordă pe o perioadăde 63 de zile înainte de naștere, iar concediul pentru lăuzie pe o perioadă de 63 de zile după naștere.Concediile pentru sarcină și lăuzie se pot compensa între ele, în funcție de recomandarea medicului și de opțiunea persoanei beneficiare, în așa fel încât durata minimă obligatorie a concediului de lăuzie să fie de 42 de zile calendaristice.

Cuantumul brut lunar al indemnizației de maternitate este de 85 % din baza de calcul stabilită ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiu de cotizare.

Indemnizația de maternitate se suportă integral din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Asigurații au dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea copiluluibolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiunile intercurente,până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Beneficiază de indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav,opțional, unui dintre părinți, dacă solicitantul îndeplinește condițiile legii, a adoptat, a fost numit tutore, căruia i s-au încredințat copii în vederea adopției sau i-au fost dați în plasament.

Indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav, în vârstă de până la 7 ani sau a copilului cu handicap, cu afecțiuni intercurente până la împlinirea vârstei de 18 ani se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul de familie și a certificatului pentru persoanele cu handicap ,emis în condițiile legii, după caz.

Durata de acordare a indemnizației este de maximum 45 de zile calendaristice pe an pentru un copil, cu excepția situațiilor în care copilul este diagnosticat cu boli infectocontagioase,neoplazii,este imobilizat în aparat gipsat, este supus unor intevenții chirurgicale; durata concediului medical în aceste cazuri va fi stabilită de medicul curant, iar după depășirea termenului de 90 de zile, de către medicul specialist, cu aprobarea medicului expert al asigurărilor sociale.

Cuantumul brut lunar al indemnizației pentru îngirjirea copilului bolnav este de 85% din baza de calcul stabilită ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare.

Indemnizația se suportă integral din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

În temeiul dispozițiilor legale, în cazul în care salariata este gravidă, a născut recent sau alăptează și desfășoară la locul de muncă o activitate care prezintă riscuri pentru sănătatea sau securitatea sa ori cu repercusiuni asupra sarcinii și alăptării, iar angajatorul nu poate modifica în mod corespunzător condițiile și/sau orarul de muncă ori nu exotă posibilitatea de a o repartiza la alt loc de muncă fără riscuri, acesta are dreptul la concediu de risc maternal.

Acesta se acordă: înaintea solicitării concediului de maternitate, în cazul salariatelor gravide; după data revenirii din concediul postnatal obligatoriu, în cazul salariatelor care au născut recent sau care alăptează, dacă acestea nu solicită concediul și indemnizația pentru creștereași îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul celui cu handicap.

De asemenea,beneficiază de concediu de risc maternal și acele salariate gravide, care au năascut recent sau care alăptează și care desfășoară muncă de noapte,respectiv muncă în condiții cu caracter insalubru sau greu de suportat, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:sănătatea salariatelor să fie afectată de munca de noapte, respectiv de munca în condiții cu caracter insalubru, greu de suportat; transferul la un loc de muncă de zi să nu fie posibil, din motive justificate în mod obiectiv.

Concediul și indemnizația de risc material se acordă fără condiție de stagiu de cotizare.

Concediul de risc maternal se poate acorda, în întregime sau fracționat, pe o perioadă ce nu poate depăși 120 de zile , de către medicul de familie sau de medicul specialist, care va elibera un certificat medical în acest sens, dar nu poate fi acordat simultan cu alte concedii prevăzute de legislația privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Pe durata concediului de risc maternal de acordă o indemnizație de risc maternal care se suportă integral din bugetul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate.Cuantumul indemnizației reprezintă 75% din baza de calcul stabilită ca fiind mdica veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se contituie stagiul de cotizare , până la limita a 12 salarii minime brute pe țară lunar.

Potrivit dispozițiilor Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.111/2010 sunt reglementate următoarele tipuri de concedii pentru creșterea copilului:

a)concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la un an, precum și de o indemnizație lunară (art.2 alin.1 lit.a);

b) concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum și de o indemnizație lunară (art.2 alin.1 lit.b);

c)concediu pentru creșterea copilului cu handicap până la împlinirea vârstei de 3 ani, precum și o indemnizație lunară ( art.2 alin.1 lit.a);

d)concediul fără plată pentru creșterea copilului între vârsta de un an și 2 ani (art.6 alin.1);

e)concediu pentru îngrijirea copilului cu handicap până la vârsta de 7 ani, plătit (art.31 alin.1).

Analiza dispozițiilor legale,reliefează obligația angajatorului de a aproba concediul pentru creșterea copilului, acesta fiind astfel un drept al salariatului.

Acest beneficiu de asigurări sociale se înscrie între cazurile de suspendare a contractului individual de muncă din inițiativa salariatului datorită posibilității pe care acesta o are de a opta pentru acest concediu.

Opțiunea beneficiarului se poate referi la unul dintre cele doua pachete de măsuri prevăzute de lege și anume :

a.primul pachet se referă la concediu și indemnizație pentru creșterea copilului în vârstă de până la un an; după expirarea anului în care părintele beneficiază de acest tip de concediu, se poate acorda concediu fără plată pentru creșterea copilul până la vârsta de 2 ani;

b.al doilea pachet de măsuri se referă la acordarea concediului și a indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani.

Opțiunea beneficiarului pentru unul din cele două pachete normative se exprimă în scris, pe bază de cerere, și nu poate fi schimbată pe parcursul acordării drepturilor.

Potrivit dispozițiilor legale, pot beficia de concediile pentru creșterea copilului, începând cu data de 1 ianuarie 2011, persoanele care, în ultimul an anterior nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activități independente, venituri din activități agricole supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Cele 12 luni pot fi constituite integral și din perioadele în care persoanele s-au aflat în una sau mai multe din următoarele situații :

a) au beneficiat de indemnizație de șomaj, stabilită conform legii, s-au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, în condițiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective;

b) s-au aflat în evidența agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă, respectiv a municipiului București, în vederea acordării indemnizației de șomaj;

c) au beneficiat de concedii și de indemnizații de asigurări sociale de sănătate prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate;

d) au beneficiat de concedii medicale și de indemnizațiile pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă, exclusiv pentru situațiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale, în baza legii nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale;

e)au beneficiat de pensie de invaliditate, în condițiile legii;

f) se află în perioada de întrerupere temporară a activității, din inițiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii;

g) au beneficiat de concediu și indemnizație lunară pentru creșterea copilului;

h) au beneficiat de concediu și indemnizație lunară pentru creșterea copilului cu handicap;

i) au beneficiat de concediu fără plată pentru creșterea copilului;

j) se află în perioada de 3 luni, de la încetarea unui contract de muncă pe durată determinată și începerea unui alt contract de muncă pe durată determinată;

k) și-au însoțit soțul/soția trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate;

l) au efectuat sau efectuează serviciul militar pe bază de voluntariat, au fost concentrați, mobilizați sau în prizonierat;

m) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învățământ preuniversitar și începerea în același an calendaristic, a unei alte forme de învățământ preuniversitar, cursuri de zi organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere;

n) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învățământ universitar, cursuri de zi, cu sau fără examen de licență sau de diplomă, și începerea, în același an calendaristic a unei alte forme de învățământ universitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere;

o) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învățământ universitar, cursuri de zi, cu sau fără examen de licență sau de diplomă, și începerea în același an calendaristic, a învățământului post-universitar la nivelul studiilor universitare de masterat, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere.

p) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învățământ postuniversitar, cursuri de zi, și începerea, în același an calendaristic, a unei alte forme de învățământ postuniversitar organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere.

q) se află în perioada de 60 de zile de la finalizarea cursurilor învățământului obligatoriu sau , după caz, de la absolvirea cursurilor de zi ale învățământului preuniversitar, universitar și postuniversitar la nivelul studiilor universitare de masterat, organizat potrivit legii, cu sau fără examen de absolvire, în vederea angajării ori, după caz, trecerii în șomaj, calculate începând cu data de 1 a lunii următoare finalizării studiilor;

r) au beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la cursuri de formare și perfecționare profesională din inițiativa angajatorului sau la care acesta și-a dat acordul, organizate în condițiile legii;

s) se află în perioada cuprinsă între absolvirea cursurilor de zi ale învățământului medical superior, organizat potrivit legii, cu examen de licență organizat în prima sesiune, și începerea primului rezidențiat după absolvire.

Prin dispozițiile legale, cuantumul indemnizațiilor lunare, acordate în cazul concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani precum si în cazul concediului pentru creșterea copilului cu handicap în vârstă de până la 3 ani s-a majorat de la 75% la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni .

Prin Legea nr.166/2012 a fost adusă o modificare potrivit căreia indemnizațiile nu se mai cuantifică în lei, ci în raport cu ISR- indicator social de referință.

Potrivit dispozițiilor legale, prin indicator social de referință (ISR) se înțelege unitatea unitatea exprimata în lei la nivelul căreia se raportează beneficiile de asistență socială, suportate din bugetul de stat, acordate atât în vederea asigurării protecției persoanelor în cadrul sistemului de asistență socială, cât și în vederea stimulării persoanelor beneficiare ale sistemului de asistență socială, pentru a se încadra în muncă.

După împlinirea de către copil a vârstei de un an, cu excepția copilului cu handicap, persoanele care au optat pentru acordarea concediului pentru creșterea copilului și indemnizația lunară pentru creșterea copilului până la 1 an, au dreptul la concediu fără plată pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani (primul pachet de măsuri stabilite de lege).

Cererea pentru acordarea concediului fără plata indemnizației pentru creșterea copilului se depune și se înregistrează la angajator, pe baza livretului de familie sau a certificatului de naștere al copilului.

Stimulentul de inserție reprezintă o sumă de bani, al cărei cuantum este egal cu IISR, respectiv 500 de lei, ce se acordă persoanelor îndreptățite să beneficieze de concediu pentru creșterea copilului și indemnizație lunară și care obțin venituri supuse impozitului.

În urma modificării dispozițiilor Ordonanța de Urgență a Guvernului OUG nr.111/2010 prin Legea nr.166/2012, art.1 pct.12, stimulentul de inserție se acordă: persoanelor care beneficiază de concediu pentru creșterea copilului pe o perioadă de 1 an, pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, dacă acestea obțin venituri supuse impozitului înainte de împlinirea de către copil a vîrstei de 1 an; persoanelor care beneficiază de concediu pentru creșterea copilului pe o perioadă de 2 ani, pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, dacă acestea obțin venituri supuse impozitului înainte de împlinirea de către copil a vîrstei de 1 an; persoanelor care beneficiază de concediu pentru creșterea copilului cu handicap în vârstă de până la 3 ani, oricând, pe toată perioada.

În cazul persoanelor care beneficiază de indemnizația lunară și solicită dreptul la stimulent de inserție, plata acestei indemnizații se suspendă. Atât de indemnizația lunară cât și stimulentul de inserție beneficiază, opțional, oricare dintre părinții firești ai copilului.De asemenea,beneficiază de aceleași drepturi și una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, cu excepția asistentului maternal profesionist care poate beneficia de aceste drepturi numai pentru copiii săi, precum și persoana care a fost numită tutore.

Durata de acordare a concediului se prelungește corespunzător în cazul suprapunerii a două sau trei situații de natură a genera acest drept, cu mențiunea că se acordă o singură indemnizație, majorată cu suma de 1,2 ISR, respectiv 600 de lei, pentru fiecare dintre copii, începând cu cel de-al doilea.Această indemnizație se acordă și în situația în care persoana se află cu primul copil în perioada de concediu și indemnizație pentru creșterea copilului în temeiul Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.148/2005 și se naște un alt copil sau se află în situațiile prevăzute de art.8 alin.2 ,menționate anterior.

Potrivit dispozițiilor legale, drepturile stabilite de actul normativ menționat se acordă în situația în care solicitantul îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a)este cetățean român, cetățean străin sau apatrid;

b)are, conform legii,domiciliul sau reședința pe teritoriul României;

c)locuiește în România, împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestuia/acestora;

d)beneficiarii care au drepturi stabilite de cel puțin 6 luni au obligația să își achite impozitele și taxele locale față de bugetul local pentru bunurile pe care le dețin în proprietate, conform prevederilor Legii nr. 571/2003, cu excepția persoanelor singure care se ocupă de creșterea și îngrijirea unuia sau a mai multor copii.Pentru familiile legal constituite, obligația legală față de bugetul local se aplică asupra bunurilor familiei,indiferent de soțul care deține în proprietate respectivele bunuri.

CAPITOLUL 5. Contractul individual de muncă din perspectiva asigurărilor sociale pentru pensii

5.1. Asigurații și categoriile de pensii

Pensiile constituie cea mai importanta prestatie de asigurari sociale acordata in cadrul sistemului public. Orice tip de pensie se acorda la cererea persoanei indreptatite, a mandatarului desemnat de aceasta cu procura speciala, a tutorelui sau a curatorului acesteia. Cererea de pensionare, impreuna cu actele care dovedesc indeplinirea conditiilor prevazute de lege, se depun la casa teritoriala de pensii in raza careia se afla domiciliul asiguratului.

Potrivit art.5 din Legea nr 263/2010 pot fi asigurați în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale:cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii în perioada în care au domiciliul sau reședința în România.De asemenea, pot fi asigurați ai sistemului public de pensii și cetățenii români, cetățenii altor state și apatrizii care nu au domiciliul sau reședința în România, în condițiile prevăzute de instrumentele juridice cu caracter internațional la care România este parte.

În esență, Legea 263/2010 creează un regim dublu de asigurări sociale și anume:

A.obligatoriu, prin efectul legii,pentru persoanele care își desfășoară activitatea în situațiile prevăzute de art.6 și anume :

I. persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă, inclusiv soldații și gradații voluntari; funcționari publici ; cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari,polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale ;

II. persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive,legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile legii, cu cele ale persoanelor prevăzute la pct. I;

III.persoanele care beneficiază de drepturi bănești lunare, ce se asigură din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în condițiile legii, denumite șomeri;

IV.persoanele care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puțin de 4 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, și care se află în una din situațiile următoare:administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare ori de management;membri ai întreprinderii individuale și întreprinderii familiale;persoane fizice autorizate să desfășoare activități economice;persoane angajate în instituții internaționale, daca nu sunt asigurații acestora;alte persoane care realizează venituri din activități profesionale;

V.cadrele militare trecute în rezervă, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare ale căror raporturi de serviciu au încetat, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, care beneficiază de ajutoare lunare ce se asigură din bugetul de stat,în condițiile legii;

VI. persoanele care realizează venituri de natură profesională,altele decât cele salariale, din: drepturi de autor si drepturi conexe, definite potrivit art. 7 alin.(1) pct.13^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare cu regularitate sau în mod ocazional ;contracte/convenții încheiate potrivit Codului Civil ;

B.facultativ, în temeiul contractului de asigurare, se pot asigura în sistemul public de pensii, pe baza de contract de asigurare socială, în condițiile legii:avocații, personalul clerical și cel asimilat în cadrul cultelor recunoscute prin lege, neintegrate în sistemul public; persoanele care nu realizează venituri în una din formele menționate pentru persoanele asigurate obligatoriu și doresc să își completeze venitul asigurat (art.6 alin.2).

Fiecărui asigurat i se atribuie un cod de asigurări sociale (care este codul numeric personal), pe baza căruia se ține evidența drepturilor si obligațiilor respective.

În cadrul sistemului public de pensii se regasesc următoarele tipuri de pensii: pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parțială, pensia de invaliditate și pensia de urmaș.

Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare sau în specialitate.

Astfel, potrivit prevederilor art. 53 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, vârsta standard de pensionare este 63 de ani pentru femei și de 65 de ani pentru bărbați. Atingerea acestor vârste se va realiza printr-o creștere graduală, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5 la lege.

Cu alte cuvinte, în intervalul ianuarie 2011 – decembrie 2014, vârsta de pensionare a femeilor va crește de la 59 de ani la 60 de ani, iar cea a bărbaților va crește de la 64 de ani la 65 de ani.

La finele acestei perioade, se continuă creșterea graduală a vârstei de pensionare numai pentru femei, de la 60 de ani la 63 de ani, până în anul 2030.

Totodată, este reglementată creșterea stagiului minim de cotizare la 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Atingerea acestui stagiu minim se va realiza prin creșterea graduală conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5.

Cu alte cuvinte, în intervalul ianuarie 2011 – decembrie 2014, stagiul minim de cotizare va crește de la 13 ani la 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

De asemenea, stagiul complet de cotizare va ajunge la 35 de ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Cu alte cuvinte, în intervalul ianuarie 2011 – decembrie 2014, stagiul complet de cotizare pentru femei va crește de la 28 ani la 30 de ani, iar pentru bărbați de la 33 de ani la 35 de ani.

La finele acestei perioade, se continuă creșterea graduală a stagiului complet de cotizare numai pentru femei, de la 30 de ani la 35 de ani, până în anul 2030.

În ceea ce privește pensia anticipată aceasta se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puțin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de prezenta lege.

În cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), pentru obținerea pensiei anticipate, este necesară si realizarea stagiului minim de cotizare in specialitate, prevazut in de lege, și care se află în una dintre urmatoarele situații:

a) sunt trecute in rezervă/au încetat raporturile de serviciu ca urmare a împlinirii limitei de vârstă în grad prevazute de statutul cadrelor militare/polițiștilor/funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare sau ca urmare a reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, precum și pentru alte motive sau nevoi ale instituțiilor din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale;

b) sunt trecute în rezervă sau direct in retragere/au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar/serviciu de către comisiile de expertiză medico-militară.

Cuantumul pensiei anticipate se stabileste în aceleași condiții în care se stabilește cel al pensiei pentru limita de varstă.

La acordarea pensiei anticipate, reducerea vârstei standard de pensionare prevazute la art. 62 nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative.

La data indeplinirii condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limita de varstă, pensia anticipată se transformă în pensie pentru limita de varstă și se recalculează prin adaugarea perioadelor asimilate și a eventualelor stagii de cotizare realizate in perioada de suspendare a plății pensiei anticipate.

Pensia anticipata partială se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum și celor care au depașit stagiul complet de cotizare cu pana la 8 ani.

Cuantumul pensiei anticipate parțiale se stabilește din cuantumul pensiei pentru limita de varstă care s-ar fi cuvenit, prin diminuarea acestuia cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, pana la indeplinirea condițiilor pentru obținerea pensiei pentru limita de varstă.

La data indeplinirii conditiilor pentru acordarea pensiei pentru limita de varstă, pensia anticipată partială se transforma in pensie pentru limita de varsta si se recalculeaza.

O persoană poate beneficia de pensie de invaliditate dacă este încadrată într-un grad de invaliditate prin decizie emisă de medicul expert al asigurărilor sociale, iar în cazul personalului militar de comisiile de expertiză medicomilitară de pe lângă spitalele din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, indiferent de stagiul de cotizare realizat în sistemul public de pensii.

În raport cu gradul de reducere a capacității de muncă, invaliditatea este:

1. de gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacității de muncă și a capacității de autoîngrijire;

2. de gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacității de muncă, cu păstrarea capacității de autoîngrijire;

3. de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, persoana putând să presteze o activitate profesională, corespunzătoare a cel mult jumătate din timpul normal de muncă.

Beneficiari sunt: asigurații care si-au pierdut capacitatea de muncă din cauza unei boli obișnuite sau a unor accidente care nu au legătură cu munca; persoanele care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, din cauza accidentelor de muncă și bolilor profesionale, neoplaziilor, schizofreniei și SIDA; persoanele care au satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat; elevii unei școli militare/școli de agenți de poliție sau studenti ai unei instituții de învățământ din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională pentru formarea cadrelor militare, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, cu excepția liceului militar; elevii, ucenicii și studenții care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, ca urmare a accidentelor de muncă sau bolilor profesionale survenite în timpul și din cauza practicii profesionale; persoanele care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă și marii mutilați, ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989 ori în legătură cu evenimentele revoluționare din decembrie 1989, care erau cuprinse într-un sistem de asigurări sociale anterior datei ivirii invalidității din această cauză, au dreptul la pensie de invaliditate în aceleași condiții în care se acordă pensia de invaliditate persoanelor care au suferit accidente de muncă.

Pensia de urmaș se cuvine copiilor și soțului supraviețuitor, dacă susținătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii.

Copiii au dreptul la pensie de urmaș: până la varsta de 16 ani; dacă își continuă studiile intr-o formă de invățamant organizată potrivit legii, pană la terminarea acestora, fară a depași vârsta de 26 de ani; pe toată durata invalidității de orice grad.

Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș pe tot timpul vieții, la implinirea varstei standard de pensionare, dacă durata casatoriei a fost de cel putin 15 ani.

În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel putin 10 ani, cuantumul pensiei de urmas cuvenit soțului supraviețuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare luna, respectiv cu 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus.

Sotul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș, indiferent de vârsta, pe perioada in care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin un an.

De asemenea, soțul supravietuițor are dreptul la pensie de urmas, indiferent de vârsta și de durata casatoriei, daca decesul soțului susținator s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale și dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie ori dacă acestea sunt mai mici de 35% din caștigul salarial mediu brut.

Soțul supraviețuitor care are în ingrijire, la data decesului susținatorului, unul sau mai multi copii in varsta de pana la 7 ani, beneficiază de pensie de urmaș până la data împlinirii de către ultimul copil a varstei de 7 ani, in perioadele in care nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din castigul salarial mediu brut.

Cuantumul pensiei de urmas se stabileste procentual din punctajul mediu anual realizat de sustinator, aferent pensiei prevazute la alin. (1), in functie de numarul urmasilor indreptatiti, astfel: a) 50% – pentru un singur urmas; b) 75% – pentru 2 urmasi; c) 100% – pentru 3 sau mai multi urmasi.

Cuantumul pensiei de urmaș, in cazul orfanilor de ambii parinti, se stabileste prin insumarea drepturilor de pensie de urmas, calculate dupa fiecare parinte.

Sotul supravietuitor care are dreptul la o pensie proprie si indeplineste conditiile prevazute de lege pentru obtinerea pensiei de urmas dupa sotul decedat poate opta pentru cea mai avantajoasa pensie.

5.2. Contribuția de asigurări sociale și stagiul de cotizare

În temeiul principiuliu contributivității care guvernează sistemul public de pensii, dreptul la pensie poate fi accesat doar de persoanele care îndeplinesc condiția contribuției la acest sistem, pentru o anumită perioadă de timp numită stagiu de cotizare.

Constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asigurații datorează și/sau plătesc contribuții de asigurări sociale în sistemul public de pensii din România, precum și în alte țări, în condițiile stabilite prin acordurile sau convențiile internaționale la care România este parte.

Astfel, constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii:

a) vechimea în muncă, recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001;

b) vechimea în serviciu recunoscută pentru stabilirea pensiilor,în cazul cadrelor militare în activitate, soldaților și gradanților voluntari,polițiștilor si funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale , până la intrarea în vigoare a prezentei legi;

c) perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 și data intrării în vigoare a prezentei legi, în care persoanele au fost asigurate în baza Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare;

d) perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și data intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010 a sistemului unitar de pensii publice, în cazul cadrelor militare trecute în rezervă,polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare ,ale căror raporturi de serviciu au încetat,din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale care beneficiază de ajutoare lunare ce se asigură de la bugetul de stat.

Constituie stagiu de cotizare și perioada suplimentară la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu acordată în baza legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a , respectiv în condiții deosebite, condiții speciale și alte condiții, în cazul cadrelor militare în activitate ,soldaților și gradaților voluntari,polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare,din domeniul apărării naționale,ordinii publice și siguranței naționale.

Constituie stagiu de cotizare și perioadele de până la data de 1 aprilie 2001 îm care o persoană :

a) s-a aflat în una dintre situațiile asimilate stagiului de cotizare;

b) are stabilite drepturi privind vechimea în muncă în baza prevederilor Decretului-lege nr 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Constituie stagiu de cotizare și timpul util la pensie realizat de agricultori ,în condițiile reglementate de legislația privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, anterioară datei de 1 aprilie 2001 (art.17).

Potrivit dispozițiilor art.18 din Legea nr.263/2010 pentru perioadele ulterioare de 1 aprilie 2001 care reprezintă, conform legii, stagiu de cotizare realizat în condiții deosebite,condiții speciale sau alte condiții de muncă, se acordă perioade suplimentare la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu, care constituie stagii de cotizare în condiții normale, astfel:

a) 3 luni pentru fiecare an lucrat în condiții deosebite de muncă;

b) 6 luni pentru fiecare an lucrat în condiții speciale de muncă;

c) 12 luni pentru fiecare an lucrat în alte condiții de munca;

Este asimilată stagiului de cotizareîn condiții speciale de muncă, perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități de cercetare,exploatare sau prelucrare a materialelor prime nucleare,în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupele I si II de muncă și care,sunt încadrate în condiții speciale de muncă.

Constituie stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă și perioadele în care un asigurat care își desfășoară activitatea în condiții speciale de muncă se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă și/sau în concediu de odihnă, dacă cel puțin în ziua premergătoare concediului a lucrat în locuri de muncă încadrate în astfel de condiții de muncă.

La stabilirea drepturilor de asigurări sociale se iau în considerare stagiile de cotizare realizate în sistemul public de pensii din România, precum și perioadele de asigurare realizate sau recunoscute ca atare în alte țări, în condițiile reglementate prin instrumente juridice cu caracter internațional la care România este parte și/sau regulamente comunitare.

În sistemul public de pensii, obligațiile și prestațiile de asigurări sociale se achită în monedă națională.

Beneficiarii drepturilor bănești stabilite de casele teritoriale de pensii și de casele sectoriale, care nu au domiciliul în România pot să opteze pentru transferul în străinătate al acestor drepturi în condițiile legii.Prestațiile de asigurări sociale cuvenite beneficiarilor stabiliți în străinătate , aferente drepturilor pentru care au fost luate în considerare stagii de cotizare realizate fie în România, fie în alte țări, pot fi transferate în alte țări, în condițiile reglementate prin instrumente juridice cu caracter internațional la care România este parte, în moneda țărilor respective sau într-o altă monedă asupra căreia s-a convenit.

În sistemul public de pensii,stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuția la bugetul asigurărilor sociale de ( pag.45) stat de către angajator și asigurat sau, după caz, s-a datorat și plătit de către asigurații prevăzuți la art.6 alin.(1) pct. IV și VI și alin. (2).

Stagiul de cotizare corespunzător contribuției de asigurări sociale se determină prin aplicarea asupra perioadei de cotizare a raportului dintre cota de contribuție individuală de asigurări sociale și cota de contribuție de asigurări sociale aprobată pentru locurile de muncă în condiții normale (art.48).

Sunt asimilate stagiului de cotizare și perioadele noncontributiveîn care asiguratul:

a) a beneficiat de pensie de invaliditate;

b) a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilo respective, cu condiția absolvirii acestora cu diplomă;

Asigurații care au absolvit mai multe instituții de învățământ superior, beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studiui, la alegere.Intră în categoria învățământului universitar atât învățământul publi cât și cel particular, buget sau taxă, luându-se în considerare, spre deosebire de sistemul anterior, atât masteratul cât și doctoratul.

c) a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe duarat legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;

Reglementarea actuală califică perioadele în care asigurații au beneficiat de indemnizații de asigurări sociale acordate potrivit legii, concediu pentru incapacitate temporară de munc, cauzată de accident de muncă și boli profesionale , concediu pentru creșterea copilului, drept perioade asimilate,numai raportat la momentul ăn care acestea erau asimilate expres stagiului de cotizare.Astfel : reprezintă perioade non contributorii asimilate și perioadele în care asiguratul :

d) a beneficiat,în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006 de indemnizații de asigurări sociale,acordate potrivit legii;

e) a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de accident de muncă și boli profesionale;

f) a beneficiat,începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani; (pag 46)

g) a fost elev al unei școli militare/școli de agenți de poliție sau student al unei instituții de învățământ din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională pentru formarea cadrelor militare, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, cu excepția liceului militar.

Persoanele prevăzute mai sus beneficiază de perioadele asimilate, dacă în aceste perioade nu au realizat stagii de cotizare în condițiile Legii nr 263/2010.Perioadele asimilate se valorifică pentru obținerea prestațiilor de asigurări sociale, în condițiile legii.

Stagiul de cotizare se certifică asiguraților, din oficiu, o dată la 2 ani de către Casa Națională de Pensii Publice și de casele sectoriale de pensii.Stagiul de cotizare se certifică și la cererea asiguraților, contra cost.Tariful serviciului respectiv se stabilește anual de Casa Națională de Pensii Publice și casele de pensii sectoriale (casele de pensii care funcționeazăîn subordinea Ministerului Apărării Naționale,Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, cu respectarea legislației în vigoare privind protecția informațiilor clasificate în instituțiile din sistemul național de apărare națională,ordine publică și siguranță națională).

Raporturl de asigurări sociale este configurat în sensul acordării drepturilor de asigurări sociale corelativ cu îndeplinirea obligației de plată a contribuțiilor de asigurări sociale pe o anumită perioadă, denumită stagiu de cotizare.

Prin urmare,noțiunea de contribuabil și cea de angajat nu sunt identice;sunt contribuabili numai asigurații care datorează contribuția de asigurări sociale ,existând și asigurați exceptați de la această obligație.

Astfel sunt contribuabili:

a) asigurații care datorează contribuții individuale de asigurări sociale;

b) angajatorii și instituțiile care efectuează plata ajutoarelor prevăzute de lege cadrelor militare trecute în rezervă,polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare ale căror raporturi de serviciu au încetat, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, care beneficiază de ajutoare lunare ce se asigură din bugetul de stat;

c) persoanele juridice la care își desfașoară activitatea persoane asimilate salariaților- asigurații care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorităților executive,legislative și judecătorești, pe durata mandatului, precum și membri cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești;

d) Agența Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, care administrează bugetul asigurărilor pentru șomaj;

e) Persoanele care nu se află într-un raport de angajare și sunt asigurate obligatoriu(desfășoară activități independente)- realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puțin de 4 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și care sunt administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare ori de management, membri ai întreprinderii individuale și întreprinderii familiale, persoane fizice autorizate să desfășoare activități economice, persoane angajate în instituții internaționale, dacă nu sunt asigurații acestora, alte persoane care realizează venituri din activități profesionale,precum și cei care se pot asigura îin baza unui contract de asigurare (avocații, personalul clerical și cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, neintegrate în sistemul public,precum și orice persoană care dorește să se asigure).

5.3 . Data îndeplinirii cumulative a condițiilor de varstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare –încetarea de drept a contractlui individual de muncă

Art. 56. CM cazurile incetarii de drept a contractului individual de munca

Încetarea de drept a contractului individual de muncă reprezintă încetarea prin efectul legii a raporturilor de muncă, independent de voința vreunei părți (fie angajat fie angajator), având loc în urma producerii unui act sau fapt juridic. Prin urmare legea este cea care face sa înceteze raportul de muncă, voința partilor (angajat și angajator) nu este luată în considerare.

c) -la data indeplinirii cumulative a conditiilor de varsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare;

Contractul individual de munca al salariatului pensionabil inceteaza de drept la data indeplinirii cumulative a conditiilor de varsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare (art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii republicat).

Asadar, contractul individual de munca existent inceteaza de drept in cazul salariatilor ce indeplinesc conditiile de varsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la data indeplinirii cumulative a celor doua conditii.

In cazul pensionarii pentru limita de varsta, contractul individual de munca inceteaza de drept la data indeplinirii cumulative a conditiilor de varsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, legiuitorul neimpunand, ca in celelalte cazuri de pensionare, conditia comunicarii deciziei de pensionare.

Astfel, in cazul pensionarii la limita de varsta, independent de vointa salariatului si a angajatorului sau de comunicarea deciziei de pensie contractul individual de munca inceteaza de drept in ziua in care salariatul indeplineste cumulativ conditiile de varsta standard si stagiu minim de cotizare pentru pensionare.

In baza art. 56 alin. (2) din Codul muncii, constatarea cazului de incetare de drept a contractului individual de munca se face in termen de 5 zile lucratoare de la intervenirea acestuia, in scris, prin decizie a angajatorului, si se comunica persoanelor aflate in situatiile respective in termen de 5 zile lucratoare.

Prin urmare, in termen de 5 zile lucratoare de la data la care salariatul a indeplinit conditiile de varsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare aveti obligatia sa intocmiti decizia prin care constatati incetarea de drept a contractului individual de munca.

Conform art. 4 alin. (1) lit. d) din HG 500/2011 privind registrul general de evidenta a salariatilor (ReviSal), data incetarii contractului individual de munca se inregistreaza in registru la data incetarii contractului individual de munca/la data luarii la cunostinta a evenimentului ce a determinat, in conditiile legii, incetarea contractului individual de munca.

Astfel, dupa data indeplinirii cumulative a conditiilor de varsta standard si a stagiului minim de cotizare, contractul individual de munca nu mai există. Prin urmare, după această dată, salariatul poate presta activitate numai daca incheie cu angajatorul un alt contract individual de muncă. Altfel, munca este prestată fară încheierea unui contract individual de muncă fapta ce constituie contravenție și se sancționeaza potrivit dispozițiilor Codului muncii.

-la data comunicarii deciziei de pensie in cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate partiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limita de varsta cu reducerea varstei standard de pensionare;

-la data comunicarii deciziei medicale asupra capacitatii de munca in cazul invaliditatii de gradul I sau II; 

Este necesar nu numai comunicarea, dar și primirea efectivă a deciziei de pensionare.

În toate cazurile la data primirii deciziei de pensionare contractul individual de muncă încetează de drept.

Pensionarii pentru limită de vârstă și pensionarii de invaliditate de gradul III pot după încetarea contractului de muncă să încheie un nou Contract individual de muncă, fie cu acelasi angajator fie cu alt angajator, fiind permis cumulul pensiei cu salariul. Noul Contract poate fi încheiat fie pe durată determinată fie nedeterminată.