Contractul de Transport Aerian

Contractul de transport aerian

Încă de la descoperirea și lansarea în trafic a primelor aparate, transportul aerian a constituit un mijloc care a polarizat atenția comunității internaționale datorită unor avantaje certe în raport cu alte mijloace de transport și, mai ales, datorită rapidității și confortului.

Totodată, transportul aerian a ridicat și ridică unele probleme privind siguranța efectuării fiecărei deplasări în condiții de deplină securitate. Tocmai datorită particularităților transportului aerian, s-a văzut necesară elaborarea unor norme cât mai complete, în măsură să garanteze nu numai eficacitatea acesteia, ci și un alt grad de securitate pentru călători, cât și pentru marfa. Astfel, în 1929 s-a adoptat Convenția de la Varșovia privind unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian. În 1924, la Chicago, în S.U.A s-a adoptat Convenția privind aviația civilă internațională. Datorită evoluției traficului aerian în 1955 s-au făcut mai multe modificări și completări Convenției din 1929 prin Protocolul semnat la Haga la 28 Septembrie 1955 și prin Convenția complementară la Convenția de la Varșovia, încheiată la Guadalajara (1961).

Convenția privind modificarea anumitor reguli referitoare la transportul internațional aerian se aplică “tuturor formelor de transport aerian” de persoane, bagaje și bunuri.

Expresia “transport internațional” înseamnă potrivit definiției dată de convenție orice transport în care, potrivit contractului încheiat între părți, locul de plecare și de sosire (de destinație), indiferent de întreruperi, sunt situate în interiorului a două părți contractante.

Transportul efectuat de mai multe aeronave în mod succesiv este considerat, în baza Convenției, un transport unitar, în cazul în care a fost organizat de părți “în forma unei singure operații”. Acest transport poate face obiectul unui singur contract sau a unei serii de contracte fără a-și pierde caracterul său internațional.

Drepturile, obligațiile și răspunderea expeditorului

Fiecare transportor de bunuri are dreptul să ceară expeditorului să-i prezinte un document și fiecare expeditor al bunurilor are dreptul să-i ceară transportatorului “să accepte acest document”.

Absența, neregularitatea sau pierderea acestui document “nu afectează existența și validitatea contractului de transport”, care este guvernat de prevederile Convenției (art.9).

Dacă – la cererea expeditorului – transportatorul a întocmit documentul, el va trebui, în caz de nevoie, să dovedească că a făcut acest lucru “în numele expeditorului”.

Expeditorul este răspunzător de exactitatea declarațiilor făcute cu privire la bunuri, date consemnate în documentul de expediție.

Expeditorul este răspunzător de daunele suferite de transportator sau de orice altă persoană, ca urmare a declarațiilor sale “incomplete, incorecte și inexacte”.

The Air Consignment Note este prima dovadă a încheierii contractului, a primirii bunurilor și a precizării condițiilor efectuării transportului.

Expeditorul are dreptul – pe răspunderea sa – să dispună debarcarea bunurilor pe aerodromul de destinație sau pe unul din aerodromurile de oprire ale aeronavei în drumul acesteia la destinație. El poate să solicite livrarea mărfurilor altei persoane decăt destinatarului; el poate dispune ca mărfurile să fie aduse înapoi pe aerodromul unde au fost îmbarcate.

Drepturile conferite expeditorului încetează în momentul în care “încep drepturile destinatarului”. În cazul în care destinatarul nu acceptă documentul de expediție a mărfurilor, ori dacă nu poate comunica cu expeditorul, acesta își reia dreptul de a dispune de mărfuri.

Drepturile, obligațiile și răspunderea transporatorului (cărăușului)

Drepturile și obligațiile transportatorului (cărăușului) privesc:

efectuarea transportului în conformitate cu clauzele stipulate în contract;

respectarea normelor legale privind garantarea deplinei securități a transportului;

asigurarea transportului mărfurilor fără pierderi de la preluarea lor până la momentul predării la destinație.

Cărăușul are dreptul să-i ceară expeditorului să emită și să-i înmâneze documentul numit “air consignment note” sau să-i ceară expeditorului și să emită documente de expediție separate când există mai mult de un pachet.

Tot cărăușul este răspunzător pentru daune în cazul morții, rănirii unui pasager, dacă accidentul a avut loc la bordul aeronavei ori în cursul oricărei operațiuni de îmbarcare sau debarcare.

Transportatorul (cărăușul) este răspunzător pentru distrugerea, pierderea sau pentru orice daune provocate bagajelor sau mărfurilor.

Cărăușul este răspunzator pentru pierderile provocate de întârzierea în transportul aerian al pasagerilor, bagajelor sau ale mărfurilor.

Transportatorul nu este răspunzător în cazul în care dovedește că el și agenții săi au luat toate măsurile necesare să evite pierderea ori că a fost imposibil pentru el și pentru agenții săi să ia asemenea măsuri.

Dacă transportatorul dovedește că pierderea a fost provocată din neglijență sau culpa unei persoane, instanța poate – potrivit prevederilor Convenției – să exonereze cărăușul în tot sau în parte de răspunderea sa.

În cazul în care transportul este efectuat de mai mulți cărăuși succesivi, fiecare cărăuș care a acceptat pasageri, bagaje și mărfuri, fiind una din părțile contractante, acțiunea în despăgubire este îndreptată contra cărăușului în timpul transportului căreia s-a produs accidentul sau întârzierea, cu excepția situației în care – printr-un acord expres – primul cărăuș și-a asumat răspunderea pentru întregul transport.

Precizări și dezvoltări aduse prin Protocolul semnat la Haga la 28 septembrie 1955

În anul 1955, luându-se în considerare evoluțiile înregistrate în acest domeniu, s-au făcut unele precizări și s-au adus anumite îmbunătățiri prevederilor stipulate în Convenția din 1929.

Protocolul din 1955 precizează că certificatul de transport va conține:

indicația locurilor de plecare și de destinație;

dacă locurile de plecare și de destinație se află în teritoriul unei singure părți contractante, ori dacă unul sau mai multe locuri convenite pentru oprirea aeronavei sunt pe teritoriul altei părți contractante să indice cel puțin unul din aceste locuri de oprire;

o notificare să se facă expeditorului în legătură cu faptul că, transportului care include destinația sau oprirea într-o altă țară unde s-a făcut îmbarcarea, pot să i se aplice prevederile Convenției de la Varșovia care guvernează în cele mai multe cazuri limitările răspunderii cărăușilor în legătură cu pierderea sau avarierea în transportul cargo.

Limitele răspunderii stipulate în Convenția de la Varșovia din 1929 nu se vor aplica, dacă se dovedește că pierderile au fost rezultatul unei omisiuni a cărăușului, a angajaților sau agenților săi, făcută, cu intenție să provoace pierderi ori din nechipzuință, fiind conștienți că pierderea ar putea să aibă loc, cu condiția ca, în cazul unui asemenea act de omisiune a angajatului sau al agentului, să se dovedească că ei acționau ca angajați ai cărăușului.

Luarea în primire a bagajului ori a cargo de către persoana îndrituită să i se livreze, fără vreo plângere, este, la prima vedere, dovada că s-au livrat în bune condițiuni conform documentului de transport.

Reglementări complementare la Convenția de la Varșovia

În septembrie 1961, s-au adoptat reglementări complementare la Convenția de la Varșovia pentru modificarea unor reguli privind transportul aerian internațional efectuat de altă persoană decât transportatorul contractual. Aceste noi reglementări au fost încorporate într-o Convenție complementară, care a fost încheiata la Guadalajara (Mexic), de la 18 septembrie 1961.

Convenția de la Guadalajara deosebește două categorii de transportatori:

trasnportatorii contractuali;

trasportatorii de fapt.

Transportatorul de fapt – în baza Convenției de la Guadalajara – este acea persoana (întreprindere) alta decât transportatorul contractual, care efectuează în fapt, în baza unei autorizări date de transportatorul contractual, un transport internațional aerian (art.1).

În relațiile comerciale de transport aerian internațional a apărut nevoia unei asemenea reglementări, deoarece, Convenția de la Varșovia nu definea statutul juridic al transportatorului de fapt. Prin Convenția de la Guadalajara, transportatorul de fapt – care efectuează transportul aerian în baza autorizației transportatorului contractual – este supus, ca și transportatorul contractual reglementărilor Convenției de la Varșovia.

Răspunderea transportatorului (cărăușului) de fapt

În baza Convenției de la Guadalajara, transportatorul de fapt răspunde numai pentru transportul efectuat, în timp ce transportatorul contractual răspunde pentru totalitatea transportului aerian în conformitate cu prevederile contractului.

Potrivit Convenției de la Guadalajara, actele și omisiunile transportului de fapt sau ale prepușilor săi – în exercitarea funcției lor în timpul transportului efectuat – sunt considerate în aceeași măsură ca acte și omisiuni ale transportatorului contractual.

În același timp, actele și omisiunile transportatorului (cărăușului) contractual sau ale prepușilor săi – în exercitarea funcției lor în timpul transportului efectuat – sunt considerate acte și omisiuni ale transportatorului (cărăușului) de fapt.

Soluționarea litigiilor

Potrivit Convenției de la Guadalajara, orice acțiune intentată în legatură cu transportul efectuat de către transportatorul de fapt, poate fi exercitată împotriva acestuia sau împotriva transportatorului contractual ori împotriva ambilor. Opțiunea este a reclamantului cu privire la modul cum să-și exercite acțiunea.

În cazul în care acțiunea a fost intentată numai împotriva unuia dintre cei doi transportatori acesta are dreptul să introducă în cauză pe celălalt transportator.

Dacă în contract se stipulează o cauză care ar viza exonerarea de răspundere a transportatorului (cărăușului) contractual sau a transportatorului (cărăușului) de fapt, o asemenea clauză este nulă și fără efect.

Reglementări stipulate în Convenția privind Aviația Civilă Internațională

Reprezentanții statelor au negociat și adoptat Convenția privind Aviația Civilă Internațională, urmărind instituirea unor principii pentru ca aviația civilă internațională să se poată dezvolta într-un mod sigur și ordonat și pentru ca serviciile internaționale de transporturi aeriene să poată fi întemeiate pe o bază de posibilități egale pentru toți și să fie exploatate într-un mod sănătos și economic.

Convenția stipulează dreptul fiecărui stat contractant de a decide cu privire la îmbarcarea pe teritoriul său a călătorilor sau a mărfurilor pentru a le transporta, contra plată sau a unui contract de locațiune.

Convenția conține reglementări privind navigația aeriană; regulile de zbor; taxele de aeroport; formalități vamale; taxe vamale; restricții la încărcătură, etc, a căror cunoaștere se impune și comercianților pentru a-și încheia contractele de transport internațional al mărfurilor respectând și normele aplicabile din această Convenție. Prevederile acestei Convenții trebuie corelate cu cele stipulate în convențiile de la Varșovia din 1929 și 1955, precum și cu dispozițiile altor acte normative, care reglementează nemijlocit termenele, condițiile și modalitățile transportului aerian de mărfuri.