Contractul de Transport
MiNISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
Universitаteа de Stаt „АLEСU rUSSO” bălți
Fасultаteа DREРT ȘI ȘTIINȚE SOСIАLE
CATEDRA DE DREPT
TEZĂ DE LICENȚĂ
CONTRACTUL DE TRANSPORT
Autor
Studentul grupei
DR-51R
Ciubuc Andrei
.
(semnătura)
Conducător Științific
Cazacu Valentin
Lect. univ., dr.
.
(semnătura)
Bălți-2016
Discutată și recomandată pentru susținere
La ședința catedrei de drept din .
Procesul verbal .
Șeful catedrei, dr., lector. Univ. Cazacu Valentin .
cUPRINS
INTRODUCERE
ANALIZA GENERALĂ A CONTRACTULUI DE TRANSPORT
Noțiunea și caracterele juridice ale contractuui de transport…………………………………………….6
Clasifcarea contractului de transport……………………………………………………………………………17
Încheierea contractului de transport…………………………………………………………………………….23
Încheierea contractului de transport de pasageri și bagaje……………………………………23
În cheierea contractului de transport de mărfuri………………………………………………….28
EFECTELE CONTRACTULUI DE TRANSPORT.
2.1. Efectele contractului de transport de pasageri și bagaje…………………………………….30
2.2. Efectele contractului de transport de bunuri……………….…………………………..…….38
2.3. Particularitățile răspunderii părților în cadrul contractului de transport….………..…..……43
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI……………………………………………………55
INTRODUCERE
Importanța și actualitatea problemei abordate: La etapa actuală de evoluție a relațiilor economiei de piață se impune tot mai mult cunoașterea raporturilor din domeniul transporturilor. În cadrul activității de transport, fiecare categorie de transport își are particularitățile sale specifice, determinate de tipul mijlocului de transport sau de felul căii de transport (pe mare, pe uscat sau prin aer) utilizate. Astfel, în procesul de realizare a intereselor personale, comerciale, economice, participanții la raporturile juridice civile recurg indispensabil la serviciile de transport, alegînd o anumită formă de transport raportată la necesitățile sale Anume reieșind di fregvența accentuată a încheierii contractelor de transport, acestea necesito o reglementare detaliată și bine fundamentată atît la nivel juridic cît și economic.
În ultimii ani, odată cu consolidarea relațiilor economice, transportul de persoane/ mărfuri ocupă un loc tot mai important în viața fiecărei persoane. Funcția de deplasare a pasagerilor revine unor organizații specializate de transport care sunt înregistrate și dețin licența corespunzătoare. În scopul ridicării calității serviciilor prestate, în ultimii ani au fost completate parcurile cu autobuze, microbuze, locomotive și aeronave moderne.
Astfel, odată cu evoluția transporturilor sub aspect etnic, economic, este necesară elaborarea și fundamentarea unor norme de drept în domeniu, pasibile să asigure buna desfășurare a circuitului civil în sfera transporturilor.
Scopul lucrării. În cadrul prezentei ercetări, mi-am propus ca scop analiza contractului de transport atît sub aspectul importanței sale sociale cît și în special asupra naturii jurdice a acestuia.
Reieșind din faptul că transporturile constituie un domeniu important al activității economice și sociale, or, prin intermediul lor se efectuează deplasarea în spațiu a bunurilor și oamenilor în scopul satisfacerii necesităților materiale și spirituale ale societății omenești, am direcționat cercetările din prezenta lucrare anume în partea detalizării unor aspecte ale cotractului de transport, pornind de lla caracterele juridice și finalizînd cu cercetarea sistemului de efecte ale acestui contract prin prisma drepturilor, obligațiilor părților și întinderii răspunderii.
Obiective. Cu titlu de obiective ale lucrării, am stabilit următoarele:
cercetarea cadrului doctrinar din țară și de peste hotare și verificarea teoriilor enunțate;
cercetarea în ansamblu a situației reale, a cadrului de reglementare și a cadrului doctrinar în domeniul transporturilor, formulînd propriile concluzii asupra materiei în domeniu
realizarea și prezentarea unei abordări teoretico-științifice asupra regimului juridic al activității transportului auto, stabilirii naturii, esenței și conținutului acesteia;
Studierea izvoarelor juridice la nivel național și internațional ale dreptului transportului;
Cercetarea și clasificarea tipurilor transportului;
Definirea caracterelor specifice și generale ale contractui de transport;
Aprecierea importanței contractului de transport în realizarea și dezvoltarea economiei;
Studierea actelor legislative și a actelor normative subordonate legii în domeniul transporturilor.
Determinarea efectelor contractului de transport și a întinderii răspunderii în cadrul acestui contract.
Suportul metodologic și științific al lucrării. În cadrul cercetărilor din prezenta lucraream utilizat următoarele metode de cercetare:
Metoda analitică – am cercetatcontractul de transport prin descompunerea conceptului cercetat în elementele sale componente și cercetarea fiecăruia dintre acestea, ca părți necesare ale unui întreg. Am analizat caraterele juridice ale acestui tip de contract, efectele încheierii și executării lui.
Metoda comparativă – am utilizat metoda comparării între contractul de transport și alte contracte din sistem.
Metoda logică – am studiat din punct de vedere a logicii esența contractului de transport în cadrul sistemului raporturilor civile.
Metoda sistemică – am abordat tematica contractului de transport ca un concept de sine stătător și în raport cu sistemul raporturilor civile în general.
Sumarul compartimentelor lucrării. Рrezentа teză, prezintă tematica abordată sub o anumită structură raportată la tematica cercetărilor efectuate, fiind fundamentată o succesiune logică de reаlizare а obieсtivelor și sсoрului рroрus. Аstfel luсrаreа este сomрusă din două сарitole, fieсаre а сîte trei раrаgrаfe și сonсluzii.
Capitolul I, presupune o analiză generalizată a contractului de transport sub aspectul importanței, definirii acestui contract, su aspectul determinării naturii juridice și a caracterelor juridice a contractului în cauză. Suplimentar în cuprinsul capitolului I am analizat legislația RM în domeniul transporturilor.
Capitolul II stabilește cercul efectelor contratului de transport rin prisma drepturilor și obligațiilor părților în cadrul acestui tip de contract, precum și analiza răspunderi în cadrul contractului dat.
În final sunt oferite concluziile de rigoare ale lucrării și recomandările pe marginea tematici abordate.
I. ANALIZA GENERALĂ A CONTRACTULUI DE TRANSPORT
Noțiunea și caracterele juridice ale contractuui de transport
În fiecare perioadă istorică transportul a fost o necesitate umană de bază și o sursă importantă de câștig pentru cei care s-au ocupat de organizarea acestei activități.
Transporturile constituie un domeniu important al activității economice și sociale, or, prin intermediul lor se efectuează deplasarea în spațiu a bunurilor și oamenilor în scopul satisfacerii necesităților materiale și spirituale ale societății omenești.
Dezvoltarea sub aspect calitativ și cantitativ a transporturilor au fost determinate de extinderea și intensificarea producției și a circulației mărfurilor, de fundamentarea diviziunii internaționale a muncii.
Având în vedere necesitatea realizării legăturilor dintre producție și consum, transporturile sunt acelea care deplasează bunurile obținute în celelate ramuri ale producției materiale din locul în care au fost produse la cel în care urmează a fi consumate în cadrul pieței interne și internaționale.
Sub aspectul conținutului sau economic, activitatea de transport presupune mijlocul prin care se înlesnește schimbul de bunuri și deplasarea oamenilor. Spre deosebire de deplasarea gândirii (transportul corespondenței, faxul, transmisiunile telefonice), transportul este supus altor reguli.
Un rol important îl are transportul în sfera producției unde, printr-o mai bună organizare, poate contribui la: reducerea ciclului de producție, accelerarea vitezei de rotație a mijloacelor circulante, îmbunătățirea indicatorilor economico-financiari.
Activitatea de producție a unei întreprinderi este deservită nu numai de transportul intern, ci și de transportul care realizează legăturile externe ale acesteia cu celelate întreprinderi și cu întreagă economie națională.
Funcțiacea mai importantă a transporturilor este de a susține legăturile de producție între întreprinderi, comunicațiile între marile centre industriale, între cele industriale și agricole, etc. Acest rol este îndeplinit de transporturile de utilitate publică, în componența cărora intră: căile ferate, fluviale și maritime, rutiere, transportul aerian și transportul de călători. Acesta din urmă deservește procesul de producție prin deplasarea muncitorilor la și de la locul de muncă.
Astfel, prin intermediul transporturilor se asigură procesul de producție cu mijloace de producție și forță de muncă.
Importantă transporturilor constă nu numai în funcția pe care o au în dezvoltarea complexului socio-economic național, ci și un rol important exercitat asupra amplificării relațiilor dintre state. Astfel, transporturile internaționale reprezintă mijlocul material ce stă la baza relațiilor economice cu celelate țări ale lumii. Acestea continuă procesul de producție în sfera circuitului economic mondial și reprezintă un sistem tehnico-economic complex prin intermediul căruia o parte din produsul social este realizat pe piețele externe în schimbul unor mărfuri necesare economiei naționale, contribuind astfel la modificări de structură, calitate și cantitate în produsul intern brut, produsul național brut și produsul național net.
Obiectul activității de transport presupune deplasarea în spațiu a bunurilor, mărfurilor și persoanelor de către un transportator, activitate care este o modalitate de înfăptuire a intereselor de natură socio-economică, reglementate juridic.
Transporturile au o importantă deosebită în economie, fără ele activitățile umane sunt imposibil de organizat și realizat. Stoparea completă a serviciilor de transport ale societății ar provoca rapid paralizia completă a activităților economice , sociale și politice.
Transportul este o prestatie de servicii de un tip special:
Rezultatul muncii productive în transporturi nu reprezintă un nou produs, o marfă, ci o prestație. Prin transport mărfurile își păstrează proprietățile fizico-chimice, dar își sporesc valoarea;
Transporturile de mărfuri sunt o activitate economică care se desfășoară atât în sferă producției, cât și în cea a circulației mărfurilor.
Transportul, în șine, nu se poate stoca, se consumă imediat în momentul efectuării producției. Se stochează însă nevoia de transport.
Transporturile de călători și cele de mărfuri se deosebesc substanțial între ele, în sensul că transporturile de călători se caracterizează prin sensul dus-întors al curenților de călători, adică sunt, în general, activități echilibrate, în timp ce în transporturile de mărfuri nu există, în aceeași măsură, o asemenea egalitate, deoarece volumul mărfurilor transportate în cele două sensuri, de cele mai multe ori, nu este identic.Variația traficului de călători e influențată de fenomenele de masă caracterizate printr-o probabilitate ridicată (sărbători, concedii, vacanțe), în timp ce în transportul de mărfuri acești factori au o influența mai redusă.
Activitatea de transport este, în general, o activitate continuă în timp, care în cele mai multe cazuri, este o activitate de zi și noapte, atât în zilele de lucru, cât și în cele de sărbătoare, dar discontinuă că intensitate, cu intermitențe, motiv pentru care randamentul ei este variabil.
Transporturile sunt activități ce se desfășoară pe spații întinse, prin sute și chiar mii de unități distincte, îndepărtate geografic unele de altele, dar strâns legate.
Contractul de transport privit în mod abstract, reprezintă ocategorie juridică prin care sunt desemnate speciile de contracte ce potfi încheiate pentru deplasarea mărfurilor cu diferite mijloace detransport corespunzătoare căilor utilizate. Fiecare categorie detransport, prezintă anumite caracteristici datorate specificului căii detransport, precum și a mijlocului de transport utilizitat, caracteristici care se evidențiază juridic în reglementările distincte fiecărui fel decontract de transport. Structura raporturilor juridice stabilite prinîncheierea contractului de transport, prezintă anumite caractere comune, unele principii fiind aplicabile tuturor categoriilor de transport, determinate de caracterul unitar, autonom al acestei instituții juridice.
Referitor la contractul de transport, reieșind din trăsăturile și tipologia transportului, doctrina și legislația oferă o gamă variată de definiții.
Astel, în cadrul contractului de transport, transportatorul (cărăușul) acordă servicii de transport obligându-se față de cealaltă parte contractantă clientul (pasagerul) de a transporta marfa (sau pasagerul cu sau fără bagaje) la locul de destinație în modul, termenul și metoda prevăzută în contract cît și cu transportul care este menționat în contract (diferite tipuri de transport).
Codul civil al RM, oferă definiția legală a contractului de transport, la art. 980, al. 1) după cum urmează:
Prin contractul de transport, o parte (cărăușul, transportor) se obligă față de cealaltă parte (pasager sau client) să o transporte împreună cu bagajele ei, sau să transporte încărcătura la locul de destinație, iar cealaltă parte se obligă să plătească remunerația convenită.
Potrivit unei definiri mai detaliate, contractul de transport se poate defini că fiind acel contract prin care o parte(numit transportator sau cărăuș), se obligă, în schimbul unui preț, să transporte până la destinație, într-un anumit termen, călătorii și bagajele lor, sau să transporte, păzească și să elibereze destinatarului, mărfurile sau bagajele ce i-au fost încredințate în acest scop.
Din această definiție rezultă că indiferent de categoria de transport și obiectul transportului prin natură sa, contractul de transport este o instituție a dreptului civil caracterizată prin caracter de sine stătător care presupune existența unor raporturi patrimoniale reglementate potrivit principiului echivalenței și interdependenței prestațiilor.
Contractul de transport face parte din categoria contractelor de prestări servicii, avînd ca obiect deplasarea în spațiu a încărcăturii, călătorilor și bagajelor. Este de menționat că nu orice deplasare a mărfurilor formează obiectul unui contract de transport. Astfel, transportul informațional, transportul prin conducte, nu poate forma obiectul unei activități de transport, în special în cazurile când aceste activități se realizează prin instalații proprii, nefiind necesare unele operațiuni specifice transportului, cum ar fi preluarea de către cărăuș a mărfii, conservarea ei și predarea destinatarului.
Cu titlu de particularități ale contractului de transport pot fi menționate următoarele circumstanțe:
reglementarea juridică a contractului de transport se conține nu mamai în Codul civil dar și în acte normative specia1e, dintre care uneie de ordin departamental, care conțin norme atît de drept privat cît și de drept public;
calitatea specială a participanților acestui contract, inciusiv numărul acestora;
obiectul de bază al contractului de transport îl constituie serviciile care au natură nu de drept, ci de fapt și se manifestă prim deplasarea în spațiu a încărcăturilor, călătorilor și bagajelor;
contractul de transport poate fi atît consensual, cît și real;
contractul de transport este strîns legat de alte contracte civile. Această legătură se manifestă prin faptul că contractul de transport are menirea de a asigură executarea contractelor de vînzare-cumpărare, de antrepriză etc;
drepturile și obligațiile specifice ale participanților la contractul de transport;
răspunderea părților în contractul de transport, care se manifeste prin unele particularități esențiale;
aplicarea regulilor speciale cu privire la termenele, modul și ordinea de prezentare a reclamațiilor și acțiunilor.
Din analiza contractului de transport sub aspect economic și juridic, se pot deduce clar caracterele acestuia, și anume contractul este consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros sau gratuit daca nu contravine legii, comutativ, cu executarea succesiva, iar in unele cazuri are si nuanțe de intuit-personae însă nu este o condiție esențiala de fiecare dată.
În sensul caracterelerol juridice a contractului de transport, ne vom expune în ceeea ce urmează.
Caracterele juridice ale contractului de transport. Contractul de transport suportă o serie de caractere juridice ca pe de o parte îl individualizează iar pe de altă parte îl incadrează în sistemul general contractual.
Contractul de transport este un contract sinalagmatic pornind de la faptul, că părțile se obligă reciproc. Sinalagmatice sînt contractele ce se caracterizeză prin reciprocitatea obligațiilor ce revin părților și prin interdependența obligațiilor reciproce. Altfel spus, obligația ce revine uneia dintre părți își are cauza juridică în obligația reciprocă a celeilalte părți. Fiecare parte are concomitent atît calitatea de creditor cît și calitatea de debitor. Astfel în cadrul contractului de transport, obligațiile cărăușului constau în asigurarea transportării încărcăturii sau a pasagerului și bagajelor acestuia în condițiile și termenele stabilite în contract, iar clientul sau călătorul este obligat să achite plata pentru transportate și respectiv pentru călătorie.
Este un contract cu titlu oneros și un contract comutativ. La încheierea contractului de transport ambele părți la contract urmăresc avantaje, clientul, transportarea încărcăturii, iar cărăușul remunerarea. Caracterul oneros al contractului de transport presupune obținerea de către fiecare parte contractantă a unui echivalent, a unei contraprestații în schimbul obligațiilor ce îi revin. Se numește comutativ acel contract în care existența și întinderea prestațiilor datorate de către părți sunt certe și pot fi apreciate chiar la momentul încheierii contractului, ele nedepinzînd în nici o măsură de circumstanțe viitoare, imprevizibile. Astfel, părțile din start cunosc întinderea drepturilor și obligațiilor ce le revin spre executare, condițiile și termenii în care trebuie executate obligațiile și realizate drepturile. Caracterul oners al contractului de transport rezidăatît în special în prevederile art. 985, Cod civil RM, care reglementează taxa de transport. Astfel, conform normei legale invocate, pentru transportarea pasagerului și bagajelor sau a încărcăturii, se plătește taxa de transport prin acordul părților dacă legea nu prevede altfel. Taxa de transport se plătește pînă la transportarea pasagerului și bagajului sau a încărcăturii dacă legea sau contactul nu prevede altfel. Cărăușul are dreptul de retenție asupra bagajului și a încărcăturii pînă la achitarea taxei de transport. Astfel, obligația principală a clientului o constituie plata taxei de transport, mărimea căreia poate fi convenită prin acordul părților dacă legea nu prevede altfel. Prin urmare, această normă dicpozitivă poate fi utilizată de părți numai într-un singur caz – dacă legea nu stipulează modalitatea de stabilire a plății de transport.
Este un contract translativ de drepturi. Contractul este translativ de drepturi atunci cînd prin efectul caruia se opereaza o transmitere de drepturi reale sau de creanță între părți. În contractul de transport clientul transmite cărăușului dreptul de posesie asupra încărcăturii, care la atingerea punctului de destinație, cărăușul urmează s-o restituie.
Este un contract cu conținut patrimonial. În cadrul contractelor cu conținut patrimonial părțile urmăresc obținerea unui beneficiu patrimonial în urma încheierii contractului, majorarea patrimoniului. Fiecare parte își majorează patrimoniul prin intermediul bunului primit, deci fiecare își procură un avantaj patrimonial, care poate fi evaluat în bani. În contractul de transport părțile pretind la executarea unor obligații care pot fi evaluate în echivalent bănesc. Pornind de la aceasta părțile la contract pot în mod cert să aprecieze atât valoarea eventualelor daune care pot fi cauzate, cât și avantajele pe care le urmăresc ca rezultat al executării contractului.
Contractul de transport este un contract consensual. Contracte consensuale acele contracte care se încheie prin simplul acord al părților, simpla lor manifestare de voință neînsoțită de nici un fel de formă, fiind suficientă pentru formarea valabilă a contractului. La încheierea contractului de transport părțile deși sunt obligate a respecta forma scrisă a contractului de transport, totuși această condiție rămâne doar una de opozabilitate, nerespectarea căreia ar duce la imposibilitatea confirmării faptului încheierii contractului de transport sau condițiilor acestuia. În susținerea caracterului de ad probationem – adică doar calitatea de condiții de probațiune, a condițiilor de formă a contractului de transport, putem evidenția următoarele prevederi legale: Conform art. 986 Cod civil RM, alin. 1) Contractul de transport de persoane se confirmă (se documentează) printr-un bilet (titlu de călătorie). Stabilirea raporturilor civile în contractul de transport de persoane are loc, de reguzlă, prin întocmirea unui document special care poartă denumirea de bilet sau titlu de călătorie. În primul rînd procurarea buletului demonstrează în exterior consimțământul, acceptul pasagerului față de oferta publică a cărăușului. În al doilea rînd, biletul este o confirmare în scris a raporturilor contratuale. De regulă, contractul de transport de călători este considerat încheiat din momentul procurării biletului. Prin procurarea biletului se documentează și faptul executării obligației principale a pasagerului – achitarea taxei de transport și nașterea obligațiilor contractuale ale cărăușului. Totuși, cum reiese din norma legală citată, biletul de călătorie doar confirmă contractul de transport, confirmă executarea obligațiiei de plată și nu constituie o condiție de valabilitate a contractului de transport în general. Suplimentar, conform prevederilor art. 994 Cod civil, al. 1) Contractul de transport este constatat printr-o scrisoare de trăsură (conosament sau alt document echivalent). Conform alin. 2) Lipsa, pierderea sau deteriorarea scrisorii de trăsură nu afectează valabilitatea contractului de transport. O importanță majoră pentru legislația națională este norma stipulată în alin.2, unde este indicat că lipsa, pierderea sau deteriorarea scrisorii de trăsură nu afectează valabilitatea contractului de transport. Prin urmare, existența acestor circumstanțe nu pot influența negativ asupra valabilității contractului de transport de mărfuri. Din esența legii, însă, rezultă, că scrisoarea de trăsură a fost întocmită la încheierea contractului și acest fapt este conformat prin alte probe sau nu este negat de părți. Prezentarea probelor respective va fi necesară doar în cazul unui litigiu. În aceiași ordine de idei, conform prevederilor art. 139 din codul navigației maritime comerciale al RM, Contractul de transport maritim de mărfuri se face în scris. Existența și conținutul unui astfel de contract pot fi dovedite prin charter, conosament sau prin alte acte. Articolul 141 al aceluiași Cod, reglementează conținutul charterului. Astfel, În charter se indică: a) numele părților; b) navlul; c) numele navei; d) mărfurile cu specificul lor; e) locul de încărcare; f) locul de destinație al mărfurilor sau direcția spre care se îndreaptă nava. În contract pot fi incluse, prin acordul părților, și alte stipulații și excepții. Charterul este semnat de transportator și navlositor sau de reprezentanții lor. Legea menționată mai sus, la art. 142, reglementează atît forma actelor confirmative ale contractului de transport cît și forma actelor probatorii ale recepționării mărfurilor. Astfel, 1) După recepționarea mărfurilor spre transportare, transportatorul, la cererea expeditorului, îi eliberează un conosament, care constituie actul probatoriu al recepționării mărfurilor. 2) Conosamentul se întocmește în baza unui act, semnat de expeditor, care trebuie să conțină datele specificate la art.143 alin.(1) lit.d)-h). 3) Expeditorul poartă răspundere față de transportator pentru toate consecințele pe care le poate comporta informația incorectă sau incompletă, inserată în actul indicat la alin.(2). 4) Expeditorul este în drept să ceară transportatorului eliberarea, în loc de conosament, a unui bon maritim de livrare sau a unui alt act probatoriu al primirii mărfurilor spre transportare.
Articolul 143 stabilește expres tipul datelor din conosament, și anume, În conosament se indică în mod obligatoriu: a) numele navei, dacă mărfurile sînt recepționate spre transportare pe o anumită navă; b) numele transportatorului și sediul lui; c) locul și data primirii sau încărcării mărfurilor de către transportator; d) numele expeditorului și sediul lui; e) locul de destinație al mărfurilor sau, în cazul charterului, locul de destinație sau direcția navei; f) numele destinatarului (clauza conosamentului nominativ) sau mențiunea eliberării conosamentului "la ordinul expeditorului" sau "la ordinul destinatarului" (clauza conosamentului "la ordin"), sau mențiunea eliberării conosamentului "la purtător" (clauza conosamentului "la purtător"); g) însemnele ce țin de specificul mărfurilor, mărcile aplicate pe ele, numărul de coțade sau de obiecte, masa mărfurilor sau cantitatea lor desemnată în alt mod, iar în cazurile respective, datele privind ambalajul, aspectul exterior și calitățile specifice ale mărfurilor (aceste date se expun exact așa cum au fost prezentate de expeditor); h) navlul și alte drepturi cuvenite transportatorului cu indicația că acestea urmează să i se plătească conform charterului sau unui alt act, ori că au fost plătite anticipat; i) data, ora și locul eliberării conosamentului; j) numărul de exemplare originale ale conosamentului; k) semnătura și ștampila transportatorului sau ale mandatarului acestuia. (2) Dacă, la primirea în vrac a mărfurilor lichide, solide sau granulare, datele specificate la alin.(1) lit.g) nu au fost controlate, transportatorul este în drept să includă în conosament clauza respectivă. El poate include în conosament o astfel de clauză și la recepționarea unor alte tipuri de mărfuri. 3) În conosament pot fi incluse, prin acordul părților, și alte clauze și excepții.
Contractul de transport este un contract ce poate fi încheiate atît personal cât și prin reprezentant. La încheierea contractului de transport legislatorul nu limitează posibilitatea încheierii acestuia prin reprezentant. Astfel, în cadrul încheierii, executării contractului de transport pot fi aplicate și normele legale referitoare la contractual de mandat.
Contractul de transport este un contract numit și reglementat. Este un contract care își găsește în mod detaliat reglementările în ce privește condițiile și efectele încheierii acestuia. Contractul numit și reglementat este acel contract al cărui conținut esențial este expres reglementat prin norme de drept, imperative sau supletive. Contractul numit/reglementat trebuie interpretat și executat potrivit normelor legale care îl reglementează, în măsura în care părțile n-au derogat expres de la normele cu caracter supletiv. Dacă reglementarea unui contract numit nu rezolvă anumite chestiuni, acestea vor fi supuse reglementărilor cu caracter general privitoare la contracte. Referitor la ansamblul de norme legale care reglementează contractual de transport ne vom referi în compartimentul ce urmează.
Este un contract de executare succesivă. La acest contract părțile stabilesc de regulă perioada de executarea contractului, care presupune acte de executare succesive, eșalonate în timp. Conform prevederilor art. 984 Cod civil, al. 1) Cărăușul este obligat să transporte pasagerul și bagajele sau încărcătura în termenele stabilite de lege sau de contract, iar în lipsa unor astfel de termene, intr-un termen rezonabil. Al. 2) Transportarea trebuie să fie efectuată pe calea cea mai scurtă și rezonabilă. O obligație principală a cărăușului este transportarea la timp a bunurilor și pasagerilor la punctul de destinație. Termenele de transport pot fi stabilite de lege sau de contract. Regula generală constă în faptul că aceste termene sunt stabilite de codurile, legile și alte acte normative cu privire la transporturi pentru fiecare tip de transport separat. Termenele de transport diferă, bunăoară, de viteza cu care se deplasează cărăușul, de volumul, dimensiunile mărfii ș.a. Sunt stabilite termene reduse pentru transportarea mărfurilor perisabile. Dacă termenile de transport nu sunt stabilite de lege sau de contract transportarea urmează să fie efectuată într-un termen rezonabil. Pentru aprecierea acestui termen pot fi luate în considerație următoarele criterii: termenile de transportare stabilite pentru tipul de transport respectiv, distanța, viteza de deplasare a cărăușului, volumul mărfii, starea drumurilor ș.a. Obligația cărăușului constă, de asemenea, în faptul, că transportarea trebuei să fie efectuată pe calea cea mai scurtă și rezonabilă. Este necesară respectarea acestor criterii în ansamblu. Prin urmare, cărăușul trebuie să alegă ruta cea mai favorabilă pentru client din punct de vedere al lungimii ei și eficienții transportării. Dacă există cîteva căi de transportare apoi transportarea trebuie să fie efectuată pe calea cea mai scurtă și cea mai accesibilă pentru transportul respectiv în cazul dat, ținîndu-se cont de starea acestei căi, care trebuie să asigure integritatea mărfii pe tot parcursul transportării.
Referitor la noțiunea de termen rezonabil în cadrul contractului de transport, este necesar de a acorda o atenție deosebită acestei noțiuni.
Astfel, destul de des în actele normative și cele subnormative cu caracter civil, se aplică o astfel de modalitate de determinare a perioadelor de timp cum sînt „termenele rezonabile”. Legiuitorul nu dezvăluie noțiunea de termen rezonabil, iar normele respective nu conțin condițiile ce ar determina acest termen. Aceasta se explică prin multitudinea de pricini, inclusiv și a celor care stipulează unele categorii de obligații trebuie executate în virtutea uzanțelor comerciale ( operațiunile bancare, depozit le cerere, ș.a.). Stabilind termenul rezonabil, părțile raportului juridic trebuie să reiasă din circumstanțele concrete ale cauzei, caracteristice pentru tipul dat de raporturi juridice. Termenul rezonabil trebuie să fie suficient pentru efectuarea acțiunilor juridice ( realizarea obligației civile ) și în plus nu prea îndelungate, pentru ca să nu creeze condiții pentru întîrzierea apariției, modoficării și încetării drepturilor și obligațiilor civile. Termenul rezonabil, în caz de litigiu, se determină de instanță în cazul conflictului de executare tardivă a obligațiilor. Deși în doctrina juridică există opinia că lipsa unui termen concret de executare a obligațiilor sau utilizarea unui „termen rezonabil”, complică raporturile contragenților, creează o stare de incertitudine în aplicarea sancțiunilor pecuniare pentru încălcarea condițiilor contractuale, legate, de exemplu, de stabilirea termenelor de final al vînzării bunurilor, de verificarea calității bunlui, la informarea vînzătorului despre existența viciilor, pentru darea acordului în raport cu bunul cumpărat la probă sau la vedere, la transportarea pasagerilor etc, totuși noțiunea de termen rezonabil este binevenită în cazul cînd se determină criteriile de rezonabilitate, care constau în anumite circumstanțe ce trebuie să aibă ca scop realizarea obligațiilor în manieră utilă tuturor părților contractante.
Cu titlu de criterii de determinare a criteriilor generale de rezonabilitate a termenului executării obligațiilor putem evidenția următoarele:
Termenul rezonabil trebuie determinat ținînd cont de uzanțele și practica stabilită între părți și de circumstanțele cazului.
Luarea în considerație a tuturor intereselor atît a creditorului cît și a debitorului.
Termenul rezonabil trebuie să fie suficient pentru efectuarea acțiunilor juridice, pentru executarea obligației. Termenul rezonabil trebuie să constituie o medie a sumei termenului minim și maxim posibil pentru executarea unei obligații.
La stabilirea termenului rezonabil părțile trebuie să i-a în calcul circumstanțele concrete care pot împiedica executarea obligației.
Pentru aprecierea termenului rezonabil trebuie luate în considerație modalitățile de executare a obligației, care diferă în dependent de natura obligației, de tipul contractului din care reiese.
Contractul de transport poate fi atît principal cât și accesoriu. Contractele principale sînt acele contracte care au o existență de sine stătătoare și a căror soartă nu este legată de acea a altor contracte încheiate de părți. Contractele accesorii sînt acele contracte ce însoțesc unele contracte principale de a căror soartă depind. Atunci cînd clientul urmărește transportarea, fără ca aceasta să fie condiționată de modul de executare a altui contract, contractul de transport apare drept unul principal. În situația cînd, spre exemplu la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, părțile au încheiat și un contract de transport, prin care vânzătorul s-a obligat să transporte bunul la cumpărător, dobândind în acest caz calitatea de cărăuș, iar cumpărătorul – calitatea de client. în asemenea caz contractul de transport dobândește caracterul de contract accesoriu, deoarece din momentul din care se induce rezoluțiunea contractului, aceeași soartă o va urma și contractul de transport.
Contractul de transport este un contract negociabil, dar poate fi și de adeziune. Contractele negociate sînt acele contracte ale căror clauze reprezintă rodul negocierilor părților contractante, fără intervenția unei voințe din exterior. Contractele de adeziune sînt acele contracte redactate în înregime numai de către una din părți numită utilizator, cealaltă parte numită aderent avînd doar dreptul să le accepte sau să nu le accepte. Dacă le acceptă, el pur și simplu aderă la un contract care a fost preredactat. Atunci când este vorba de contractele de transport de pasageri cu rute stabilite, de regulă este vorba despre contract de transport de adeziune, unde cărăușul stabilește condițiile de călătorie, timpul deplasării și prețul călătoriei, iar călătorul fie acceptă fie nu acceptă aceste condiții. în celelalte cazuri contractele de transport sunt supuse negocierii. În aceiași ordine de idei, este necesar în ce privește prevederile articolului 981 Cod civil, de făcut diferențiere între contractul obligatoriu și obligația de a încheia contractul de transport. Astfel, contractul de transport rămîne un contract negociabil, iar prin prisma prevederilor articolului 981 Cod civil, pentru persoanele care fac publică oferta de a încheia contractul de transport, încheierea contractului este obligatorie. Conform prevederilor art. 881 Cod civil, persoana care face publică oferta de transport de persoane și bunuri este obligată să încheie un contract de transport, cu excepția cazurilor în care există un motiv serios de a refuza. Contractul de transport este un contract civil care conține unele elemente de ordin public, cînd o parte este obligată de a contracta. În literatura juridică astfel de contracte sunt considerate contrcate publice. Obligația cărăușului de a încheia un contract de transport se manifestă prin faptul că agentul economic, care practică activitatea publică de transportator nu este în drept să respingă acceptul clientului sau a pasagerului de a încheia un contract de transport. Însuși activitatea acestor întreprinderi de transport este considerată ca o ofertă publică adresată către toți cu propunerea de a stabili raporturi contractuale. Prin urmare, legea stipulează obligația persoanei care face publică oferta de transport de a încheia un contract de transport. Din această regulă generală pot fi stipulate unele excepții cînd agentul economic care face publică oferta de transport nu este obligat de a încheia un contract de transport. Ca temei de refuz poate servi doar un motiv serios, de ordin obiectiv, care de regulă, nu depinde de părți. Bunăoară, existența unor calamități naturale, avarii, incendii, care fac imposibile executarea contractului de transport, lipsa de combustibil, greve ș.a. Din esența legii rezultă că cărăușul public, care a refuzat încheirea unui contract de transport din motive serioase este obligat, în caz de litigiu, să prezinte probe evidente care vor confirma acest fapt. În caz contrar, dacă clientului prin acest refuz i s-a cauzat un prejudiciu acesta, poate cere recuperarea daunei. Poate exista și o altă situație, și anume, partea care a acceptat oferta poate apela la instanța judiciară cu cererea de a obliga cărăușul de a încheia contractul. În asemena caz contractul va fi încheiat în baza deciziei instanței rămase definitive.
Caracterul autonom al contractului de transport – este o trăsătură indispensabilă pentru executarea obligațiilor expeditorului față de destinatar. Astfel, autonomia presupuune că activitatea de transport, specifică economiei de piață se caracterizează prin faptul că, s-a produs un impresionant salt calitativ, constând în desprinderea activității de transport de ansamblul comerțului de mărfuri, precum și individualizarea acesteia ca o activitate distinctă. Contractul de transport este independent si fata de relalatiile si eventualele conventii existente intre expeditor (cel care dă dispozitia de transport și își asumă obligația plății transportului), și destinatar, (cel care urmează sa primească marfa). Operatorul de transport este independent și față de calitatea de proprietar al mărfii pe care o are expeditorul sau numai de mandatar al proprietarului mărfii. Ca urmare a acestei situații, în caz de litigii, partea care reclamă daune de la cărăuși trebuie să facă dovada calității sale de parte contractantă în contractul de transport, expeditor sau destinatar și nu prin titlul de proprietate asupra lucrului predat pentru transport, proprietarul lucrului predat neavînd calitatea de a figura ca parte în proces.
Autonomia contractului de transport trebuie înțeleasă într-un dublu sens și anume: a) raporturile născute din contractul de transport sunt independente de raporturile existențe între expeditor și beneficiar, care au la bază un alt contract: de furnizare, de vânzare-cumpărare etc., raporturi ce nu-i sunt opozabile cărăușului. Rezultă deci că suntem în prezența a două contracte de șine stătătoare, fiecare cu efectele ce-i sunt proprii. b) contractul de transport reprezintă o instituție juridică cu caractere specifice, care îl deosebesc de toate celelalte contracte cu conținut economic sau de drept civil care au că obiect prestări de servicii; el reprezintă pe plan juridic concretizarea unor raporturi economice de natură specială-deplasarea obiectului transportului-ceea ce conferă o figură juridică proprie, cu caractere distincte. Contractul de transport este un contract unitar, autonom și de șine stătător, în conținutul căruia se îmbină elemente care, în individualitatea lor, se aseamănă cu elementele specifice altor contracte (de antrepriză, de locațiune de lucrări, depozit), dar care în ansamblul lor conferă acestui contract o natură juridică proprie. Trebuie subliniat faptul că nu orice deplasare de lucruri dintr-un loc în altul formează obiectul unui contract de transport, ci numai atunci când transportul se face pe bază obligației asumate de cărăuș în acest sens și pe care le-a luat în prealabil în primire la locul de încărcare și le va predă la locul de destinație. Deci, nu vor putea fi considerate contracte de transport acelea care deși constau într-o deplasare materială dintr-un loc în altul a unor lucruri, această nu s-a făcut cu predarea prealabilă a lor. Contractul de transport se deosebește și de contractul de expediție, care poate fi definit că fiind acel contract în bază căruia o persoană numită expediționar (comisionar) se obligă față de cealaltă parte contractanta numită expeditor (comitent) că în temeiul împuternicirii date de acesta, să încheie cu un cărăuș, în nume propriu, dar pe seamă expeditorului, un contract de transport de mărfuri și să efectueze toate operațiunile auxiliare expedierii mărfurilor sau primirii lor la destinație, iar expeditorul se obligă să-i plătească o anumită sumă de bani și prețul prestațiilor auxiliare. Raporturile juridice care se stabilesc între părțile contractului de expediție sunt de natură juridică complexă.
Clasifcarea contractelor de transport
Dacă să facem o clasificare a transporturilor putem spune că sub aspect calitativ, transporturile pot fi clasificate într-o serie de categorii:
În funcție de obiectul lor, transporturile sunt:
transporturi de persoane,
transporturi de mărfuri.
În dependență de căile de transport pe care se realizează, transporturile se clasifică în:
transporturi terestre,
transporturi pe cale ferată,
transporturi rutiere,
transporturi pe navale (fluviale, maritime),
transporturi aeriene.
Clasificarea respectivă este cea mai răspândită, deoarece tipurile de transport sunt de mare utilitate practică, toate fiind necesare la deplasarea pasagerilor, bagajelor și mărfurilor, dar și în relațiile economice ale statului. Reieșind din distanța relativ mică a teritoriului, cele mai frecvente în Republica Moldova sunt transporturile rutiere (auto), iar după numărul de pasageri transportați, întâietatea pe țară revine troleibuzelor, urmate de autobuze și microbuze. La o mare diferență se situează transportul feroviar, iar ultimul loc îl deține transportul fluvial. În ce privește mărfurile, cel mai solicitat rămâne a fi transportul feroviar și auto.
În funcție de utilizarea succesivă a unor mijloace de transport diferite, distingem:
transportul combinat care are că obiect o singură partidă de marfă ce este deplasată la o singură destinație utilizându-se cel puțin două mijloace de transport diferite și la care se va eliberă un singur document de transport
transportul multimodal care se realizează cu cel puțin două modalități de transport diferite
În funcție de interesul satisfăcut prin executarea transportului, sunt
cunoscute:
transporturile publice efectuate de persoane juridice specializate și autorizate în acest scop în temeiul unui contract de transport
transporturi efectuate de persoane fizice în scopul satisfacerii unui interes personal, propriu, uzând mijloace proprii de transport.
În doctrina romînă, în funcție de formele aplicate în prectică, transporturie se clasifică în:
transporturi succesive și combinate efectuate de cărăuși independenți unul de altul. ln aceastii situație deplasarea este efectuate de diferiți cărăuși pe distante diferite. Fiecare cărăuș încheie cu clientul contracte distincte, executindu-și obligațiile independent;
transporturi succesive și combinate executate prin intermediar (persoană care prestează servicii de expediție). În acest caz cărăușii efectuează transportul tot independent unul de altul, pe distanțele ce le revin. Contractele de transport sunt, de asemenea, multiple și distincte, în funcție de numărul de cărăuși, dar sunt încheiate între cărăuși și expeditorul clientului. Expeditorul activeaze în raport cu cărăușii în temeiul contractului de expediție pe care 1-a încheiat cu clientul său. Aceste două categorii de transport nu prezintă particularități în ce privește regimul juridic, fiecare cărăuș fiind responsabil pentru executarea obligațiilor sale distincte;
transporturi succesive și combinate efectuate în temeiul unui document unic de transport. În acest caz raporturile apăr între client și cărăușii succesivi în bază unui document de transport.
Referitor la contractul de transport, reieșind din trăsăturile și tipologia transportului, doctrina și legislația oferă o gamă variată de definiții.
În raport cu periodicitatea transportului, transporturile cu periodicitate regulată și transporturi ocazionale.
Aceste modalități tipice de organizare a activității pe care o desfășoară cărăușul profesionist, suficient de particularizate una față de cealaltă, le întîlnim și în domeniul deplasării pe șosele. Transporturile cu periodicitate regulată sînt puse, de regulă, la dispoziția publicului călător. Transporturile ocazionale (la comandă) se efectuează mai ales pentru strămutarea de lucruri. Transportul ocazional, fiind comandat ca atare de către client, în funcție de nevoile sale, beneficiază de o libertate contractuală mai extinsă decît transporturile cu periodicitate regulată. În adevăr, condițiile referitoare la acestea din urmă fiind prestabilite de către cărăuș, consim- țămîntul călătorului constă într-o simplă adeziune la oferta publică permanentă a transportatorului. Cu alte cuvinte, negocierea dintre părți caracterizează transportul ocazional, darse exclude în principiu, dacă se folosește un transport tarifat, cu periodicitate regulată.
În raport cu prezenta sau absența elementului de extranietate, transporturile se clasifică în transporturi interne și transporturi internaționale.
Această diviziune derivă din absența sau dimpotrivă, din prezența elementelor de extraneitate semnificative în contextul operațiunii de deplasare a persoanelor sau a mărfurilor. Distincția dintre transporturile rutiere interne și cele internaționale prezintă interese multi ple, în primul rînd, diferă într-o mare măsură importantă reglementările legale aplicabile. Totodată, transporturile rutiere interna- ționale sînt condiționate de obținerea accesului la șoselele statului străin, precum și de îndeplinirea unor formalități specifice, îndeosebi vamale. Transporturile rutiere interne se defi- nesc printr-o deplasare efectuată în limitele spațiului geografic al unei țări. În atare cazuri, se aplică în principal dispozițiile din dreptul intern al țării respective, fără a se exclude totuși incidența unor convenții internaționale la care statul respectiv este parte contractantă. Transporturile rutiere internaționale beneficiază de multiple definiții legale. Factorul distinctiv, față de transporturile interne, decurge din trecerea frontierei de stat a țării în cauză. O definiție inițială o întîlnim în art. 4 al Convenției asupra circulației rutiere, încheiate la Geneva la 19 septembrie 1949. O definiție identică poate fi regăsită și în art. 1, lit. h) din Acordul European din 1970, la care ne-am mai referit și care definește transportul rutier internațional ca fiind orice transport rutier ce include traversarea a cel puțin unei frontiere.
6. Transporturi rutiere omogene și transporturile mixte. Criteriul de distincție rezidă în similitudinea sau, dimpotrivă, în diversitatea modurilor de locomoție folosite spre a efectua un anumit parcurs.
a) Transporturile rutiere omogene se caracterizează prin deplasarea de persoane sau de mărfuri de către doi sau mai mul- ți cărăuși supuși aceluiași regim juridic. Tratamentul analog pe planul dreptului se explică prin considerația că ei utilizează același tip de vehicul (prin ipoteză, autobuz sau autocamion) de-a lungul întregului itinerar convenit – de la punctul de pornire pînă la destinație. Răspunderea care le incumbă pentru eventuale prejudicii suferite de călători, de marfă sau de terțe persoane este în principiu solidară, afară numai dacă prin contractul de transport sau prin reglementările unei convenții internaționale nu s-a stabilit altfel. Derogarea poate consta în atribuirea răspunderii fie primului cărăuș, fie ultimului sau celui al parcursului în care s-a produs paguba, așa cum prevăd unele convenții internaționale.
b) Transporturile rutiere mixte se definesc prin deplasarea de călători sau de persoane de către doi sau mai mulți cărăuși, care folosesc, pentru a parcurge distanța de la punctul de pornire pînă la destinație, vehicule de tip diferit (camion, tren, navă) pe o anumită porțiune din itinerarul convenit. În principiu, fiecare cărăuș este supus unui regim juridic diferit, propriu și specific mijlocului de locomoție în cauză, Diversitatea de regim juridic, aferentă pluralității mijloacelor de locomoție, nu exclude, ci dimpotrivă, se coroborează cu răspunderea solidară a tuturor cărăușilor pentru prejudiciile încercate de călători, ori provocate mărfii sau terțelor persoane. Prin excepție de la cele arătate, un transport mixt beneficiază, în anumite condiții, de un regim juridic unitar, care se aplică întregului parcurs. Astfel, dacă deplasarea cu pondere principală este cea rutieră, Convenția CMR rămîne aplicabilă și pe distanțele accesorii, care pot fi parcurse cu un alt mod de| locomoție decît vehiculul rutier (de exemplu, prin îmbarcarea autocamionului în vagon de cale ferata, pe navă sau aeronavă). Cărăușul rutier dispune de libertatea ca, în executarea contractului de transport, să recurgă și la serviciile unor mijloace de locomoție de tip diferit, dacă o atare opțiune nu i-a fost explicit refuzată prin contractul încheiat cu expeditorul. În lipsă de restricție, cărăușul rutier beneficiază de independență și de inițiativă în executarea deplasării convenite, asumîndu-și desigur obligația de a ajunge la destinație în termenul prestabilit și în condiții normale. Eventualul contract pe care îl încheie cu un alt transportator (feroviar, maritim, aerian) este inopozabil expeditorului, care deci nu-l poate invoca în favoarea sa. Există mai multe feluri de transporturi mixte, și anume: transport rutier mixt rutier – feroviar, transport rutier mixt rutier – maritim și transport rutier mixt rutier – aviație.
Referitor la clasificarea nemijlocită a contractelor de transport, este necesar de a menționa faptul că atîn doctrina cît și legislația în domeniul transporturilor, clasifică contractele de transport, în principal după următoarele criterii:
În funcție de obiectul lor, transporturile sunt:
transporturi de persoane. La baza apariției raporturilor de transport auto dintre cărăuș și pasager se află contractul de transport de pasageri și bagaje. În temeiul contractului, cărăușul se obligă să transporte pasagerul la punctul de destinație împreună cu bagajele sale, iar pasagerul – să achite taxa corespunzătoare pentru călătorie.
Părți ale contractului de transport auto de pasageri și bagaje sunt cărăușul (numit și transportator, agent transportator) și pasagerul. În calitate de cărăuș activează o organizație specializată în transportul public de persoane. Ea trebuie să dețină licență eliberată de Camera de Licențiere a Republicii Moldova pentru prestarea serviciilor de folos public și o autorizație specială emisă de primăria din localitatea respectivă. În timp ce pasager poate fi orice persoană fizică, indiferent de vârstă, naționalitate, origine etnică ș.a. Obiectul contractului de transport auto de pasageri și bagaje îl constituie deplasarea pasagerului din punctul de pornire și până la punctul de destinație.
transporturi de mărfuri. Esența contractului de transport de bunuri încearcă să surprindă specificul raporturilor care se stabilesc între părți ca urmare a încheierii contractului de transport dat. Astfel, aceasta cuprinde obligația principală a cărăușului, aceea de a transporta, în schimbul unui preț, bunurile la locul de destinație și obligația accesorie de a preda lucrul transportat destinatarului.
Prin contractul de transport de mărfuri, cărăușul se obligăsă transporte sau să facă să se transporte dintr-un loc în altul lucruri, în schimbul unei contraprestații (prețul transportului), predînd la locul de destinație lucrurile transportate destinatarului.
În dependență de căile de transport pe care se realizează, contractele de transport se clasifică în:
Contractul de transport pe cale ferată. Potrivit Codului transportului feroviar al RM, art. 110, Calea ferată se angajează, potrivit contractului de transport al călătorului, să transporte călătorul și bagajele acestuia la punctul de destinație, acordîndu-i un loc în tren conform documentului (biletului) de călătorie procurat, iar călătorul se angajează să achite costul călătoriei, în conformitate cu tariful stabilit, și, în cazul predării bagajelor, plata pentru transportul bagajelor; expeditorii de mesagerii achită și plata pentru transportul mesageriilor.
Potrivit art. 37 al legii menționate, În contractul de transport (feroviar de mărfuri) se stipulează volumul, termenele și condițiile de punere la dispoziție a mijloacelor de transport și de predare a mărfurilor la transport, modul decontărilor, precum și alte condiții de executare a transporturilor. Calea ferată se obligă, conform acestui contract, să preia în termen, iar expeditorul de mărfuri – să îi predea pentru transport mărfurile în volumul stability.
Contractul de transport rutier. Prin transport rutier se înțelege orice operațiune de transport care se realizează cu vehicule rutiere pentru deplasarea persoanelor, mărfurilor și bunurilor, chiar dacă vehiculul rutier este, pe o anumită porțiune a drumului, transportat la rîndul său pe/de un alt mijloc de transport, iar operațiunile și serviciile adiacente sau conexe transporturilor rutiere sînt considerate operațiuni de transport rutier
Contractul de transport naval (fluvial, maritim). Conform prevederilor art. 398 din codul navigației maritime comerciale al RM, Prin contractul de transport maritim de mărfuri, transportatorul își asumă obligația să transporte spre portul de destinație mărfurile încredințate sau care îi vor fi încredințate de către expeditor și să le predea persoanei legal împuternicite pentru a le lua în primire (destinatarul), iar expeditorul sau navlositorul se obligă să achite pentru aceasta taxa convenită, denumită navlu.
Poate fi încheiat contract de transport maritim de mărfuri: a) cu stipularea închirierii (navlosirii) navei în întregime, a unei părți din ea sau a unor anumite spații pentru transportul de mărfuri (charter); b) fără stipularea de la lit.a).
Navlositorul este persoana care încheie cu transportatorul un contract de navlosire. Expeditorul este persoana care încheie contractul de transport maritim de mărfuri și orice persoană care, în numele său, predă transportatorului mărfurile.
Potrivit prevederilor art. 63 din legea RM, cu privire la transportul naval intern al Republicii Moldova, Prin contractul de transport de încărcături pe căile navigabile interne, transportatorul se obligă să transporte mărfurile încredințate acestuia de către expeditorul încărcăturii în punctul de destinație și să le remită destinatarului încărcăturii sau persoanei împuternicite pentru primirea încărcăturii, iar expeditorul se obligă să achite pentru aceasta taxa convenită.
Contractul de transport aerian. Contractul de transport aerian de marfuri este convenția prin care transportatorul aerian se obligă să transporte mărfuri pe calea aerului, să le păzească și să le predea la destinație in schimbul unei taxe de transport plătită de cealaltă parte – expeditorul mărfii.
Esența contractului detransport aerian de pasageri este similară contractului de transport de pasageri conform concepției generae expuse mai sus.
Cu titlu de generalizare a prezentului compartiment putem menționa că criteriile de bază pentru clasificarea/ delimitarea contractelor de transport sunt anume obiectul contractului și căile de transport.
Încheierea contractului de transport
Încheierea contractului se realizează prin exprimarea acordului de voință asupra clauzelor de bază a contractului. Acordul de voință are loc prin întîlnirea concomitentă a 2 sau mai multe voințe individuale, aceasta avînd loc prin propunerea unei persoane făcută alteia de a încheia un contract – oferta, după care, acesta acceptă într-o formă pură și simplă această propunere, procedeu numt – acceptarea ofertei.
Sub aspectul regulilor încheierii contractului se aplică regulile de drept comun, cu unele particularități în ce privește condițiile de formă.
Încheierea contractului de transport de pasageri.
Deși contractual de transport este privit ca un contract cu caracter consensual, legile speciale din domeniu prevăd obligativitatea întocmirii sale în formă scrisă, ca o condiție de probațiune ci nu de valabilitate, fiind suficientă forma înscrisului sub semnătură privată. Astfel, prezența înscrisurilor confirmative în forma prevăzută de lege – bilet, scrisoare de trăsură, confirmă faptul încheierii contractului.
În raport de diferite forme de transport se cer diferite forme de documente. În continuare vom analiza încheierea contractului de transport de pasageri prin prisma documentele care certifică faptul încheierii contractului de transport. În transportul de persoane se utilizează bilete, legitimații de călătorie, abonamente.
Conform prevederilor art. 986 Cod civil RM, Contractul de transport de persoane se confirmă (se documentează) printr-un bilet (titlu de călătorie). Biletul (titlul de călătorie) poate fi eliberat transmisibil sau intransmisibil. Posibilitatea transmiterii încetează cel tîrziu la începutul călătoriei.
Contractul de transport feroviar de pasageri. Potrivit prevederilor art. 3 din Codul feroviar RM, prin documente de transport – scrisoarea de trăsură, foaia de expediție, documentul (biletul) de călătorie, recipisa de bagaje, recipisa de mesagerii;
Referitor la încheierea contractului de transport de pasageri pe calea ferată, potrivit prevederilor art. 110 Cod feroviar RM, 110, Calea ferată se angajează, potrivit contractului de transport al călătorului, să transporte călătorul și bagajele acestuia la punctul de destinație, acordîndu-i un loc în tren conform documentului (biletului) de călătorie procurat, iar călătorul se angajează să achite costul călătoriei, în conformitate cu tariful stabilit, și, în cazul predării bagajelor, plata pentru transportul bagajelor; expeditorii de mesagerii achită și plata pentru transportul mesageriilor.
Încheierea contractului de transport al călătorului se autentifică prin documentul (biletul) de călătorie, iar predarea de către călător a bagajului și mesageriilor – prin recipisele de bagaje și de mesagerii. Calea ferată și călătorii sînt obligați să respecte Regulamentul privind prestările de servicii în traficul feroviar de călători, bagaje, mărfuri și mesagerii în interes propriu și Regulamentul transportului de călători, bagaje și mesagerii pe calea ferată.
Fiecare călător este obligat să aibă asupra sa documentul (biletul) de călătorie, iar calea ferată este obligată sa asigure vînzarea acestuia, pînă la stația de destinație indicată de călător, conform tarifului stabilit și ținîndu-se cont de înlesnirile prevăzute de legislația în vigoare pentru unele categorii de cetățeni.Compensarea acordării de înlesniri în transportul feroviar pentru unele categorii de cetățeni se efectuează din contul mijloacelor bugetare.
Modelul documentelor pentru transportul de călători, bagaje și mesagerii se stabilește de către organul administrației publice centrale în domeniul transportului, de comun acord cu organul administrației publice centrale în domeniul finanțelor.
Referitor la încheierea contractului de transport public de pasageri, putem evidenția o serie de particularități, și anume:
Pasagerul încheie contractul de transport în formă verbală și încheierea lui coincide cu momentul procurării biletului de călătorie, acesta fiind unica dovadă a încheierii contractului de transport.
Dacă contractul de transport de persoane în general este unul cu titlu oneros și sinalagmatic, în cazul contractului de transport public de pasageri aceste două caractere juridice pot să lipsească. Există unele categorii de persoane (invalizii, pensionarii, veteranii de război, deputații, consilierii locali, polițiștii ș.a.) care sunt în drept de a beneficia de călătorie gratuită.
În acest context doctrina aduce argumente că plata totuși se face, doar că plătitor nu este pasagerul, ci administrația publică locală care transferă anumite sume de bani din bugetul local pe contul întreprinderii de transport pentru acoperirea cheltuielilor respective.
Categoriile de persoane care beneficiază de dreptul la călătorie gratuită în transportul public sunt prevăzute în actele legislative, însă organele administrației publice locale în mod suplimentar pot lua decizii prin care să lărgească numărul acestor categorii de populație. Dacă asemenea hotărâri au fost luate, atunci extrasul din decizia consiliului local, împreună cu lista beneficiarilor de călătorie gratuită, vor trebui afișate în salonul tuturor autobuzelor și troleibuzelor ce aparțin întreprinderilor de stat și efectuează transportul de persoane în raza orașului respectiv.
Ca mijloc de probă documentul are regimul juridic al înscrisurilor sub semnătură privată. Mențiunile ce le cuprinde au o putere doveditoare credibilă numai până la proba contrară.
Contractul de transport de călători și bagaje se consideră încheiat din moment ce părțile au ajuns la un acord de voință asupra tuturor clauzelor esențiale ale contractului. Cu toate acestea, încheierea contractului se distinge prin anumite particularități.
Reieșind din faptul că deplasarea pasagerilor se face prin intermediul transportului public în comun, se identifică caracterul public al contractului.
În al doilea rând, după specificul încheierii, contractul de transport de pasageri face parte din categoria contractelor de adeziune: clauzele sale sunt alcătuite în formă standard și sunt prestabilite de organul administrației publice locale. Condițiile contractului de transport se conțin în regulamentele fiecărui fel de transport și apoi sunt afișate în interiorul vehiculului și în locurile de comercializare a biletelor. În asemenea situații, se prezumă că înainte de a cumpăra biletul, abonamentul sau jetonul, pasagerul mai întâi citește condițiile contractuale, după care își dă acceptul la ofertă publică achitând taxa de călătorie. Din momentul efectuării plății, contractul de transport se consideră încheiat. Gradul de libertate a pasagerului în raport cu întreprinderea de transport practic se egalează cu zero, deoarece pasagerul este nevoit să accepte prețul, punctul de destinație și alte condiții de transportare din rândul celor care i se propun. În așa mod, pasagerul aderă la programul transportatorului și se subordonează regulilor stabilite de către acesta. Prin caracterul public înțelegem că cărăușul este obligat să încheie contract cu orice consumator care manifestă un interes în acest sens. Mai mult ca atât, condițiile contractuale trebuie să fie aceleași pentru toți.
În al treilea rând, propunerea de încheiere a contractului pe care o face cărăușul reprezintă o ofertă publică. Persoana care procură biletul de călătorie își dă acceptul la ofertă prin achitarea prețului, această acțiune a sa fiind considerată acțiune concludentă. Acțiunile concludente ale pasagerului se pot manifesta și prin alte forme, cum ar fi: trecerea printre barele cu rotație amplasate la intrarea în metrou (turnichete), realizarea plății cu ajutorul cartelelor electronice, a jetoanelor, compostarea biletelor pentru o singură călătorie, urcarea în taxi și altele.
O serie de trăsături specific presupune contractual de transport de pasageri în regim de taxi.
Potrivit pnct. 9 din hotărîrea Guvernului RM nr. 854 din 28.07.2006 cu privire la Regulamentul transporturilor auto de călători și bagaje, prin transporturi în regim de taxi se înțeleg operațiuni de transport efectuate contra plată în folos public cu autoturisme special amenajate.
În conformitate cu art.679 al.(1) Cod civil al Republicii Moldova contractul se consideră încheiat dacă părțile au ajuns la un acord privind toate clauzele lui esențiale, astfel, contractul de transportare a pasagerilor și bagajelor în regim de taxi se numără printre contractele consensuale și încheierea acestuia nu are loc ca urmare a procurării unui bilet care asigură dreptul pasagerilor de a călători, precum în alte tipuri de transport de pasageri și bagaje, însă, încheierea contractului de transport în regim de taxi are loc ca urmare a efectuării unei comenzi și ca urmare a urcării pasagerului în autovehiculul care staționează în locurile special predestinate sau la semnalarea pasagerului prin ridicarea mîinii, în afara locurilor de staționare a taxiurilor.
Opțiunea de a comanda un autovehicul pentru transportare este specifică doar transportului în regim de taxi, deoarece celelalte tipuri de transport activează conform unei rute predestinate și în baza unui grafic, în care pasagerii urcă doar în locurile special amenajate (stații, autogări etc.) exceție făcînd doar transportul la comandă sau ocazional, însă acesta, adesea, se specializează în dependență de mijlocul de transport cu care are loc efectuarea transportului, pe cînd taxiurile servesc doar cu scopul de a transporta pasagerii și bagajele acestora de la o destinație la alta, într-o singură localitate sau ocazional în afara localității.
Astfel, în cadrul contractului de transportare a pasagerilor și bagajelor în regim de taxi există o acțiune preliminară încheierii contractului (precontractuală), care servește nemijlocit încheierii contractului de transport în regim de taxi și anume comanda.
Comanda presupune în sine o ofertă înaintată transportatorului, prin intermediul serviciului de dispecerat, de a contracta care, raportînd la prevederile art.681 al.(1) din Codul civil al Republicii Moldova înseamnă „o propunere, adresată unei sau mai multor persoane, care conține toate elementele esențiale ale viitorului contract și care reflectă voința ofertantului de a fi legat prin acceptarea ofertei.”
Pentru a putea produce efecte juridice oferta trebuie să fie valabilă din punct de vedere juridic, adică să îndeplinească condițiile speciale de valabilitate prevăzute la art.681 al.(4) al Codului civil și anume oferta trebuie să fie fermă, univocă, serioasă și completă.
Prin urmare, clientul, manifestînd dorința de a încheia un contract de transport în regim de taxi, comunică elementele necesară ale contractului: locul aflării sale, destinația, traseul (dacă este necesar), bagajul (în cazul în care pentru transportarea bagajului este necesar un autovehicul de model furgon etc.), comandă care urmează a fi acceptată (preluată) de către operatorul de transport care, la rîndul său, anunță clientului informația despre taxiul care va executa comanda și timpul aproximativ de sosire,moment în care are loc încheierea nemijlocită a contractului de transport și începe executarea acestuia (conform art.699 al Codului civil momentul încheierii contractului se consideră momentul primirii acceptului de către ofertant).
Efectuarea unei comenzi, în sensul încheierii contractului de transport de pasageri în regim de taxi, este posibilă prin intermediul telefoniei fixe, telefoniei mobile, de la orice operator de telefonie, prin efectuarea unui apel sau expedierea unui mesaj telefonic, expedierea comenzii prin fax, prin intermediul terminalelor electronice amplasate la gări sau aeroporturi unde staționează taxiurile, prin plasarea unei comenzi pe site-ul oficial al operatorului de transport, care oferă ca opțiune adăugătoare timpul efectuării comenzii, adică operatorul nu va oferi un automobil pentru executarea comenzii imediat după efectuarea acesteia, dar la ora indicată de către client etc.
Ca urmare a efectuării comenzii serviciul de dispecerat comunică șoferilor, care nemijlocit efectuează transportarea pasagerilor și bagajelor în regim de taxi, a companiilor de transport din care fac parte sau cu care au încheiat un contract de prestare a serviciilor de dispecerat sau de comision, informația cu privire la comandă pentru preluare, deobicei comanda este preluată de către șoferii care se află prin apropiere și care sunt liberi la momentul dat. Ulterior, după acceptareaefectuării comenzii și expedierea automobilului companiei, serviciul de dispecerat comunică, prin intermediul mijlocului de comunicație utilizat de către client sau apelînd la numărul de telefon oferit de client, marca, modelul, culoarea, numărul de înregistrare a taxiului care va efectua comanda, timpul aproximativ de sosire etc..
Astfel, taxiurile care au preluat comanda trebuie în cel mai scurt timp să ajungă la locul comunicat de către client pentru executarea comenzii.
Referitor la contractual de transport maritime de pasageri și bagaje, relevăm prevederile art. 186 din legea RM nr. 599 din 30.09.1999 pentru aprobarea Codului navigației maritime comerciale al Republicii Moldova, al. 1) Prin contractul de transport maritim de pasageri, transportatorul își asumă obligația de a transporta pînă în portul de destinație pasagerul, bagajul de cabină și bagajele predate în magazia de bagaje și de a le preda persoanei împuternicite legal. În cadrul acestui contract, pasagerul își asumă obligația de a plăti taxa de călătorie, iar dacă a predat bagaje în magazia de bagaje, și taxa pentru transportul lor. Potrivit prevederilor art. 189, drept dovadă că pasagerul a încheiat contract de transport maritim și că a plătit costul drumului servește biletul nominal eliberat de transportator. Preluarea de către transportator a bagajelor se adeverește prin recipisa de bagaje.
Cu titlu de generalizare putem menționa faptul că deși fiecare contract de transport de pasageri, în dependență de tipul transportului, presupune caractere specific, totuși în cadrul fiecărui contract, cunt impuse cu titlu de condiție de probațiune, existent documentului confirmative al încheierii contractului. Suplimentar, în această ordine de idei putem menționa că în cadrul contractului de transport de pasageri, nu va putea fi invocată proba cu martori în cazul contractului cu o valoare mai mica de 1 000 de lei, or, legislația din domeniul transporturilor, prevede expres forma actului confirmative al contractului de transport.
Suplimentar, putem menționa și funcțiile documentului de transport.
este apreciat cu titlu de mijloc de probă. Peste el și împotriva conținutului său se admite proba cu martori.
în contractele de transport de persoane documentul este și un titlu de legitimare.
în cadrul încheierii contractului de transport de mărfuri, conosamentul este socotit și un titlu reprezentativ al mărfii ce-i formează obiectul.
Încheierea contractului de transport de mărfuri
Referitor la încheierea contractului de transport de mărfuri, Codul civil RM, în art. 994, prevede că contractul de transport este constatat printr-o scrisoare de trăsură (conosament sau alt document echivalent). Lipsa, pierderea sau deteriorarea scrisorii de trăsură nu afectează valabilitatea contractului de transport.
Astfel existent contractului de transport de mărfuri, faptul încheierii acestuia se confirmă prin unul din documentele indicate mai sus.
În cadrul contractului de transport feroviar se întocmește scrisoarea de trăsură. Potrivit prevederilor art. 3 din Codul feroviar RM, prin documente de transport – scrisoarea de trăsură, foaia de expediție, documentul (biletul) de călătorie, recipisa de bagaje, recipisa de mesagerii;
Potrivit prevederilor art. 51 din Codul feroviar RM, al. 2) Duplicatul scrisorii de trăsură privind primirea mărfurilor, eliberat expeditorului de mărfuri, certifică încheierea contractului de transport al mărfurilor.
În materie de transport maritim, încheierea contractului de transport se confirmă prin conosament. Astfel, potrivit prevederilor art. 138 din legea RM nr. 599 din 30.09.1999 pentru aprobarea Codului navigației maritime comerciale al Republicii Moldova. Prin contractul de transport maritim de mărfuri, transportatorul își asumă obligația să transporte spre portul de destinație mărfurile încredințate sau care îi vor fi încredințate de către expeditor și să le predea persoanei legal împuternicite pentru a le lua în primire (destinatarul), iar expeditorul sau navlositorul se obligă să achite pentru aceasta taxa convenită, denumită navlu.
Poate fi încheiat contract de transport maritim de mărfuri: a) cu stipularea închirierii (navlosirii) navei în întregime, a unei părți din ea sau a unor anumite spații pentru transportul de mărfuri (charter); b) fără stipularea de la lit.a). Navlositorul este persoana care încheie cu transportatorul un contract de navlosire. Expeditorul este persoana care încheie contractul de transport maritim de mărfuri specificat la alin.(2) lit.b) și orice persoană care, în numele său, predă transportatorului mărfurile.
Conform art. 139 din legea enunțată mai sus, Contractul de transport maritim de mărfuri se face în scris. Existența și conținutul unui astfel de contract pot fi dovedite prin charter, conosament sau prin alte acte. Potrivit art. 140, Raporturile dintre transportator și destinatarul mărfurilor care nu este parte a contractului de transport se specifică în conosament. Condițiile conosamentului referitoare la raporturile dintre transportator și navlositor se aplică în cazul în care nu vin în contradicție cu clauzele charterului.
Referitor la contractual de transport auto de mărfuri, potrivit preveerilor pnct. 13 din regulamentul nr. 9/12 din 09.12.1999, Conform contractului de transportare a mărfurilor agentul transportator se obligă să transporte mărfurile încredințate de expeditorul de mărfuri în punctul de destinație și să le transmită destinatarului mărfurilor indicat în factura de expediție, iar expeditorul de mărfuri sau alt agent economic sau cetățean confirmați prin contract de transportare se obligă să achite plata stabilită pentru transportarea mărfurilor.
Contractul de transport trebuie să conțină o serie de clauze/ condiții și anume:
denumirea și adresa părților;
obiectul contractului;
obligațiile transportatorului;
obligațiile beneficiarului;
achitarea transportului;
responsabilitatea părților.
În contractul de transportare a mărfurilor la înțelegerea părților pot fi incluse și alte condiții.
Ca urmare a celor relevate anterior putem constata faptul că legislația reglementează procesul de încheiere a contractului de transpot de mărfuri prin prisma iminenței întocmirii documentelor confirmative ale existenței contractului de transport.
II. EFECTELE CONTRACTULUI DE TRANSPORT.
Încheierea contractului este necesară de a produce efecte juridice adică de a da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice obligaționale.
Efectele contractelor reprezintă acele consecințe juridice pe care le va produce contractul față de părți sau față de alte persoane în condițiile legii.
Contractul de transport de călători și bagaje, fiind un contract sinalagmatic, presupune drepturi și obligații reciproce, stabilite de normele Codului Civil și de acte normative speciale. Obligațiilor unei părți le corespund drepturile părții contractuale opuse, și invers.
Drepturile și obligațiile părților depind de tipul de transport, complexitatea transportării și de alte circumstanțe.
2.1. Efectele contractului de transport de pasageri și bagaje
Contractul de transport de călători și bagaje, prin multitudinea problemelor pe care le ridică, prin numeroasele implicații sociale și prin aria sa largă de cuprindere, constituie unul dintre cele mai importante domenii de abordare a viziunilor doctrinare, de analiză a legislației în domeniu și a corelării ei cu practica judiciară.
La baza apariției raporturilor de transport auto dintre cărăuș și pasager se află contractul de transport de pasageri și bagaje.
Contractul de transport de călători și bagaje, fiind un contract sinalagmatic, presupune drepturi și obligații reciproce, stabilite de normele Codului Civil și de acte normative speciale. Obligațiilor unei părți le corespund drepturile părții contractuale opuse și invers.Drepturile și obligațiile părților depind de tipul de transport, complexitatea transportării și de alte circumstanțe.
Drepturile și obligațiile părților în cadrul contractului de transport de pasageri și bagaje sunt prevăzute la art. 10-17 din hotărârea Guvernului RM, nr. 854 din 28.07.2006 cu privire la Regulamentul transporturilor auto de călători și bagaje.
Astfel, pasagerul are dreptul:
a) să fie însoțit de un copil în vîrstă de pînă la 7 ani inclusiv, care va călători gratuit dacă nu ocupă un loc aparte pe scaun; iar în cazul cînd este însoțit de cîțiva copii cu vîrste de pînă la 7 ani inclusiv, pentru fiecare copil, în afară de unul transportat gratuit, să achite 50% din costul total al călătoriei pasagerului matur, cu dreptul de a ocupa un loc separat. Costul călătoriei pentru copiii cu vîrste de la 7 la 10 ani inclusiv este achitat în mărime de 50% din prețul deplin al călătoriei pasagerului matur, avînd dreptul a ocupa un loc separat pe scaun. Pentru călătoria copiilor în vîrstă de peste 10 ani se achită tariful deplin;
b) să restituie biletul în casa de bilete pînă la plecarea autobuzului și să primească suma achitată în cazul plecării autobuzului cu o întîrziere mai mare de o oră sau în cazul în care pasagerului nu i s-a acordat locul indicat pe bilet sau i s-a acordat un loc de clasă mai mică decît cea pentru care i-a fost vîndut biletul; prin acest drept al psagerului se materializează caracterul revocabil a contractului de transport.
c) să înnoiască documentele de călătorie, achitînd suplimentar 25% din costul biletului, sau să-și recupereze costul călătoriei minus 25% din costul biletului în cazul întîrzierii la autobuz în decursul a 3 ore, iar în cazul întîrzierii din motive de boală sau din cauza unui accident – în decursul a 72 de ore din momentul plecării autobuzului. Pentru înnoirea biletului de călătorie în cazul întîrzierii cu peste 72 de ore, pasagerul depune o cerere în scris pe numele șefului autogării (stației auto), anexînd documentele ce confirmă îmbolnăvirea sau producerea accidentului;
d) să-și recupereze costul deplin al călătoriei minus comisionul achitat pentru vînzarea preliminară a biletului la restituirea biletului în casa de bilete cu cel puțin 2 ore pînă la plecarea autobuzului, iar la restituirea biletului după acest termen, însă cu cel puțin 15 minute pînă la plecarea autobuzului, să-i fie rambursat costul călătoriei cu reținerea a 15% din costul biletului și a comisionului achitat pentru vînzarea preliminară a biletului;
e) să transporte contra plată, la tariful stabilit, bagaje în mărimile prevăzute de prezentul Regulament, animale (cîini, pisici), animale mici și păsări în cuști, cu prezentarea actelor eliberate de serviciul veterinar al țării din care se transportă animalul (în cazul transporturilor internaționale) sau al Republicii Moldova (în cazul transporturilor naționale) și cu condiția lipsei obiecțiilor fondate din partea celorlalți pasageri referitor la transportarea în salon a animalelor în cauză;
f) să declare valoarea bagajelor predate la transport, achitînd taxa stabilită;
g) să i se compenseze prejudiciul cauzat;
h) să obțină gratuit și în timp util informații complete despre serviciile de transport, condițiile și modul de circulație.
Reieșind din caracerul interdependent al efectelor contractului de transport, Pasagerul suportă o serie de obligațiuni cum sunt:
b) să procure bilete pentru călătorie și transportarea bagajelor în corespundere cu costul călătoriei, să ocupe locul indicat pe bilet, să păstreze biletul pînă la sfîrșitul călătoriei și să-l prezinte persoanelor cu drept de control la cererea acestora.
Pasagerul poartă răspundere conform legislației naționale și poate fi debarcat din mijlocul de transport pentru încălcarea ordinii publice, nerespectarea clauzelor prezentului Regulament, precum și pentru orice prejudiciu cauzat, inclusiv pentru deteriorarea sau murdărirea mijlocului de transport.
Biletele, cu titlu de act confirmative al călătoriei, pot fi cumpărate la casele de vânzare din incinta autogărilor, gărilor feroviare, portului maritim, iar în cazul biletelor la avion comercializarea lor se face atât la agențiile de vânzare a biletelor, cât și prin Internet. În schimb la transportul public urban în comun, achitarea se produce pe parcursul călătoriei13. La stațiile de troleibuz sau de autobuz de pe liniile urbane, călătorul urcă în salonul vehiculului, așteptând să se apropie taxatorul pentru a cere achitarea taxei. Biletul pe care-l primește este pentru o singură călătorie și trebuie păstrat până la coborârea din transport. Dacă călătorul va pierde, va rupe sau va distruge în alt mod biletul, el nu va putea aduce alte mijloace de probă pentru a dovedi că a achitat taxa de transport. Dacă va fi depistat de către controlori, va fi obligat să plătească și o amendă. În cazul transportului cu taximetrele, taxa poate fi achitată și după efectuarea transportării.
Pasagerul mai este obligat să păstreze biletul până la punctul său de destinație și să-l prezinte la cererea reprezentanților organelor de control. Importanța păstrării biletului până la finele călătoriei constă în faptul că la transportul auto și cel feroviar, periodic se efectuează controale. Scopul acestor controale este unul educativ, dar și punitiv, deoarece se urmărește depistarea și sancționarea pasagerilor fără bilet. În schimb asemenea controale nu se efectuează în transportul aerian și maritim, din motiv că deplasarea navei este limitată între punctul de pornire și cel de destinație, iar orice pasager la momentul îmbarcării este supus procedurii de înregistrare însoțită și de o percheziție prealabilă. Cu alte cuvinte, posibilitatea ca la bordul navei să ajungă persoane fără bilet, cu excepția membrilor echipajului, este exclusă.
Astfel, stabilirea raporturilor civile în contractul de transport de persoane are loc, de reguzlă, prin întocmirea unui document special care poartă denumirea de bilet sau titlu de călătorie. În primul rînd procurarea buletului demonstrează în exterior consimțământul, acceptul pasagerului față de oferta publică a cărăușului. În al doilea rînd, biletul este o confirmare în scris a raporturilor contratuale. De regulă, contractul de transport de călători este considerat încheiat din momentul procurării biletului. Prin procurarea buletului se documentează și faptul executării obligației principale a pasagerului – achitarea taxei de transport și nașterea obligațiilor contractuale ale cărăușului.
Biletul este tratat ca un document care dovedește achitarea taxei de transport, acordul călătorului de a se deplasa cu autobuzul (microbuzul) pînă la punctul de destinație indicat și confirmă existența asigurării obligatorii a călătorului. Regulamentul transporturilor auto de călători și bagaje de asemenea tratează definiția biletului ca un document care conficmă plata și dreptul la călătorie al pasagerului, încheierea contractului de transport între agentul transportator și pasager, precum și existenața asigurării obligatorie a pasagerului.
Codul civil expres prevede două tipuri de bilete: transmisibile și intransmisibile. Titlul de călătorie transmisibil este un document purtător, la vedere, care nu este individualizat și fiecare persoană fizică care dispune de acest bilet este în drept de a călători cu transportul respectiv. Posesorul biletului transmisibil este considerat partea contractuală și călătorul este obligat să-și execute față de această persoană obligațiile sale contractuale. Posibilitatea transmiterii titlului de călătorie transmisibil poate fi realizat doar pe parcursul unui interval de timp strict determinat, și anume, din momentul procurăii biletului și pînă la începerea călătoriei. După cum este stipulat în lege posibilitatea transmiterii încetează cel tîrziu la începutul călătoriei.
Biletul intransmisibiul este un înscris de ordin pur individual, care nu poate fi transmis altei persoane. Această interdicție se manifestă prin faptul că în bilet este indicat însuși numele de familie a pasagerului, care în așa mod individualizează posesorul titular al biletului. Inițial, bilete intransmisibile se utilizau la transportul aerian, însă ulterior un astfel de bilet este aplicat și în alte tipuri de transport.
Titlurile de călătorie pot fi clasificate și după alte criterii, bunăoară, după durata de valabilitate, după numărul de călătorii ș.a. Astfel, biletul pate avea valoare pe un termen de două săptămîni, de o lună sau pe o altă perioadă de timp. Biletul poate fi utilizat pentru o singură călătorie, pentru călătorie tur-retur sau pentru un alt număr de călătorii.
Dat fiind faptul că lgea nu stipulează careva norme obligatorii cu privire la forma contractului de transport de persoane se poate menționa că un asemena contract va fi valabil și în cazul cînd va fi încheiat în formă verbală. Practica transportului de călări cu taxi confirmă acest fapt. Biletul se procură, de regulă, pînă la începutul călătoriei, dar în unele tipuri de transport, bunăoară, în transportul urban auto sau electric, biletul poate fi procurat pe parcursul transportării pasagerilor. În asemena cazuri, însă, biletul trebuie să fie procurat la începutul călătoriei.
În practică pot avea loc cazuri cînd posesorul pierde titlul de călătorie. În asemenea cazuri se aplică, de regulă, o normă generală prin care biletul nu poate fi reînnoit și costul lui nu se restituie. Astfel, în baza punctului 25 al Regulamentului transporturilor auto de călători și bagaje în cazul pierderii biletului duplicatul nu se eliberează, costul biletului nu se restituie, pretențiile nu se primesc, pasagerului nu i se permite călătoria. Din această regulă generală pot exista și careva excepții. Astfel, în același p.25 al Regulamentului transporturilor auto se stipulează, că în rutele interurbane și internaționale, pasagerului, care a pierdut biletul, i se permite călătorie dacă numele lui fixat în borderoul din casă este conformat prin documente ce atestă identitatea. O asemena excepție există și în alte tipuri de transport.
Pasagerului i se interzice:
să sustragă atenția șoferului de la conducerea mijlocului de transport în timpul deplasării;
să transporte obiecte ascuțite și de tăiat, arme de foc fără huse sau neambalate, substanțe otrăvitoare, explozive, toxice, ușor inflamabile, caustice și rău mirositoare, precum și obiecte care ar putea murdări îmbrăcămintea altor pasageri și salonul mijlocului de transport, bagaje și bagaje de mînă voluminoase, care împiedică trecerea pasagerilor;
să fumeze și să consume băuturi alcoolice, să călătorească în stare de ebrietate și cu îmbrăcăminte murdară, care ar putea murdări alți pasageri și banchetele;
să activeze mecanismele de deschidere și închidere a ușilor, în afara cazurilor de evitare a avariilor și a accidentelor;
să scoată mîinile și capul prin ferestrele deschise;
să folosească utilajul de avariere fără necesitate, în afara cazurilor excepționale;
să blocheze, cu bagajele sale, trecerile și accesul spre ușile de intrare și de ieșire ale saloanelor, să transporte bagaje în salon și pe banchetele autobuzelor care dispun de secții de bagaje;
să urce, să coboare, să țină deschise sau să forțeze ușile autovehiculului în timpul mersului;
să deschidă ușile autovehiculului în cazul opririi sau staționării înainte de a se asigura că nu există nici un pericol;
să arunce din vehicul orice obiecte.
Echipajul are dreptul:
să ceară de la pasageri îndeplinirea obligațiilor lor;
să nu permită călătoria sau să debarce la prima stație pasagerul care a încălcat dispozițiile prezentului Regulament și obligațiile ce îi revin conform contractului de transport sau ca urmare a comportamentului acestuia, precum și pentru alte fapte care ar putea pune în pericol ceilalți pasageri;
să nu elibereze bagajele fără o cercetare suplimentară, dacă predarea lor nu a fost confirmată documentar;
să primească de la serviciile de control explicații privitor la încălcările comise;
să preia pentru transportare călătorii din autocarele staționate forțat, conform biletelor de călătorie;
să fixeze în documentele de evidență a bagajelor starea lor sau a ambalajului acestora, iar în cazul divergențelor cu pasagerul – să refuze primirea bagajelor.
Echipajul este obligat:
să se conducă de Regulamentul transporturilor auto de călători și bagaje, Regulamentul circulației rutiere, regulile de exploatare tehnică a autobuzului, fișa de post și să îndeplinească indicațiile serviciilor de dispecerat – în cazul transporturilor regulate;
să dispună și să prezinte organelor abilitate cu funcții de control documentele pe baza cărora este permisă desfășurarea activității, în funcție de tipul de transport;
să dispună de certificate de competență profesională a conducătorilor auto, eliberate de centrele de instruire licențiate pe baza programelor coordonate de către organul de specialitate al administrației publice centrale;
în cazul staționării forțate înaintea încheierii rutei din cauza unor defecte tehnice, îmbolnăvirii echipajului sau a unui accident rutier, să efectueze transbordarea pasagerilor în alt autobuz sau, în măsura posibilităților, să-i transporte pînă la autogara (stația auto) din imediata apropiere. În cazul transbordării, biletele vîndute sînt valabile pentru călătoria cu alte autobuze care se deplasează în aceeași direcție;
să respecte orarul de circulație;
să supravegheze respectarea de către pasageri a prezentului Regulament, a condițiilor de transportare a bagajelor; să recepționeze, să plaseze și să elibereze bagajele în punctele de oprire prevăzute de orar;
să verifice prezența și conformitatea biletelor de călătorie și de transportare a bagajelor;
să întrețină mijlocul de transport în starea tehnică și sanitară corespunzătoare;
să aibă aspect îngrijit și să mențină curățenia și ordinea la locul de lucru și în salon;
să fie politicos și amabil cu pasagerii, intransigent față de neajunsurile în deservirea pasagerilor și să le lichideze neîntîrziat;
să anunțe denumirile stațiilor și durata staționării;
să oprească autobuzul la semnalul persoanelor cu drept de control, să îndeplinească indicațiile lor și să le acorde ajutor la efectuarea controlului;
la autogări (stațiile auto), să efectueze îmbarcarea pasagerilor cu bilete, să elibereze bilet fiecărui pasager îmbarcat pe parcurs și să facă înscrierile respective în borderoul de evidență a biletelor.
Echipajului i se interzice:
să plece în cursă fără documentația de parcurs și fără documentele care certifică dreptul de transport al pasagerilor;
să transporte pasageri fără bilete;
să îmbarce pasageri în alte locuri decît opririle prevăzute de orar;
să transporte mai mulți călători decît numărul de locuri prevăzut în pașaportul tehnic eliberat de uzina producătoare;
să transporte în salon obiecte neprevăzute de condițiile tehnice, piese de schimb și recipiente cu lichide tehnice;
să fumeze în salon, să folosească aparate audio și video dacă pasagerii au obiecții;
să utilizeze telefonul mobil în timpul conducerii mijlocului de transport.
Agentul transportator/cărăușul este obligat:
să se conducă de Regulamentul transporturilor auto de călători și bagaje;
să asigure prezența la bordul unității de transport a documentelor pe baza cărora este permisă desfășurarea activității, în funcție de tipul de transport;
să asigure prezentarea la timp a autobuzelor, în starea tehnică și sanitară corespunzătoare, să asigure transportarea călătorilor în condiții de siguranță și confort, conform clauzelor contractului de transport și orarului aprobat;
să încheie contracte cu autogările (stațiile auto) sau cu autoritățile administrației publice locale (potrivit competențelor acestora) în vederea prestării serviciilor de transport al călătorilor pe rutele regulate atribuite spre deservire în modul stabilit;
să ia măsurile corespunzătoare de prevenire a accidentelor;
să încheie cu organizațiile de asigurare contracte de asigurare obligatorie a pasagerilor, în conformitate cu legislația în vigoare;
să dispună de baza tehnico-materială necesară pentru efectuarea lucrărilor de reparație și deservire tehnică sau să aibă încheiate contracte cu stațiile de reparare și deservire tehnică certificate conform legislației în vigoare;
să dispună de certificat de conformitate, eliberat de către organismul de certificare acreditat și desemnat în conformitate cu legislația în vigoare, care confirmă faptul că serviciile de transport al călătorilor corespund cerințelor în vigoare;
să formeze echipajele din conducători auto ce posedă permise de conducere de categoriile respective și au o vechime în muncă de cel puțin 3 ani, certificat de competență profesională eliberat de centrele de instruire licențiate în conformitate cu legislația în vigoare;
să asigure instruirea și perfecționarea profesională continuă a managerilor responsabili de activitatea mijloacelor de transport în centre de instruire licențiate în modul stabilit, pe baza unui program coordonat de către organul de specialitate al administrației publice centrale;
să asigure instruirea și perfecționarea profesională continuă a echipajelor mijloacelor de transport în centre de instruire licențiate în modul stabilit, pe baza unui program coordonat de către organul de specialitate al administrației publice centrale;
să asigure zilnic controlul medical al conducătorilor auto și controlul tehnic al unităților de transport înainte de efectuarea rutei, cu înscrierea rezultatelor în registrele respective.
Agentul transportator, în conformitate cu reglementările legale, poartă răspundere materială pentru prejudiciul cauzat de decesul sau vătămarea sănătății persoanelor în urma folosirii transportului auto; pierderea, lipsa, alterarea sau deteriorarea bagajelor primite pentru transportare, deteriorarea drumurilor și a altor mijloace tehnice ce asigură circulația.
Suplimentar, în cadrul contractului de transport de călători și bagaje este necesar de a evidenția și incidența normelor di domeniul protecției consumatorilor.
Astfel, este necesar de a fi expuse drepturi fundamentale pe care le are consumatorul, deoarece călătorul cade sub incidența Legii privind protecția consumatorilor și anume art.5 din legea RM, privind protecția consumatorilor 105 din 13.03.2003:
protecția drepturilor sale de către stat;
protecție împotriva riscului de a achiziționa un produs, un serviciu care ar putea să-i afecteze viața, sănătatea, ereditatea sau securitatea ori să-i prejudicieze drepturile și interesele legitime;
remedierea sau înlocuirea gratuită, restituirea contravalorii produsului, serviciului ori reducerea corespunzătoare a prețului, repararea prejudiciului, inclusiv moral, cauzat de produsul, serviciul necorespunzător;
informații complete, corecte și precise privind produsele, serviciile achiziționate;
instruire în domeniul drepturilor sale;
organizare în asociații obștești pentru protecția consumatorilor;
adresare în autoritățile publice și reprezentarea în ele a intereselor sale;
sesizarea asociațiilor pentru protecția consumatorilor și autorităților publice asupra încălcării drepturilor și intereselor sale legitime, în calitate de consumator, și la înaintarea de propuneri referitoare la îmbunătățirea calității produselor, serviciilor.
2.2. Efectele contractului de transport de bunuri
Conform contractului de transport de mărfuril agentul transportator se obligă să transporte mărfurile încredințate de expeditorul de mărfuri în punctul de destinație și să le transmită destinatarului mărfurilor indicat în factura de expediție, iar expeditorul de mărfuri se obligă să achite plata stabilită pentru transportarea mărfurilor.
Contractul de transport de bunuri este un contract complex, la derularea căruia sunt implicate cel puțin trei părți, expeditorul bunurilor ce fac obiectul transportului, transportatorul și destinatarul bunurilor transportate. Pornind de la această premisă, Codul civil reglementează efecte juridice cu privire la toți participanții la raporturile juridice specifice transportului. în concret, Codul civil legiferează drepturi și obligații în persoana expeditorului, a cărăușului, precum și în persoana destinatarului bunurilor ce se transportă.
În cadrul contractului de transport de mărfuri putem face o delimitare a obligațiilor părților în dependență de punctul de pornire, de procesul de deplasare și în raport cu punctul de destinație.
Astfel, printre principalele obligații ale cărăușului la punctual de pornire intră:
Cărăușul care face publică oferta de transport de bunuri este obligat să încheie un contract de transport cu excepția cazurilor în care există un motiv serios de a refuza. Astfel conform prevedrilor art. 981 Cod civilRM, Persoana care face publică oferta de transport de persoane și bunuri este obligată să încheie un contract de transport, cu excepția cazurilor în care există un motiv serios de a refuza. Astfel, agentul economic, care practică activitatea publică de transportator nu este în drept să respingă acceptul clientului sau a pasagerului de a încheia un contract de transport. Însuși activitatea acestor întreprinderi de transport este considerată ca o oferă publică adresată către toți cu propunerea de a stabili raporturi contractuale. Prin urmare, legea stipulează obligația persoanei care face publică oferta de transport de a încheia un contract de transport. Cărăușul public, care a refuzat încheirea unui contract de transport din motive serioase este obligat, în caz de litigiu, să prezinte probe evidente care vor confirma acest fapt. În caz contrar, dacă clientului prin acest rezuz i s-a cauzat un prejudiciu acesta, poate cere recuperarea daunei. Poate exista și o altă situație, și anume, partea care a acceptat oferta poate apela la instanța judiciară cu cererea de a obliga cărăușul de a încheia contractul. În asemena caz contractul va fi încheiat în baza deciziei instanței rămase definitive.
Punerea la dispoziția clientului a unui mijloc de transport în stare bună, raportat după capacitățile cantitative și calitative la încărcătura care urmează a fi transportată. Pe cale de consecință, în cazul în care este pus la dispoziție un mijloc de transport inutilizabil, aceasta egalează cu faptul neprezentării în general a unui mijloc de transport. Eventualele obiectii ale furnizorului se transmit carausului care, daca mentine mijlocul de transport preia raspunderea pentru vicieri sau pentru pierderi si sustrageri în timpul transportului.
Una din obligațiile de bază ale cărăușului constaă în primirea mărfii/încărcăturii pentru transportare. Preluarea încărcături de către cărăuș este o etapă foarte importantă în contratul de transport de mărfuri. Importanța acestei etape se manifestă prin faptul că de nivelul și modul de efectuare a obligaților contractuale de către cărăuș depinde, în mare măsură, însuși executarea contractului și răspunderea părților. Preluarea încărcăturii/mărfii pentru transportare se atestă prin semnătura cărăușului aplicată pe scrisoarea de trăsură. Astfel, conform prevedeulor 997 Cod civil, la preluarea încărcăturii, cărăușul este obligat să verifice: a) corespunderea datelor din scrisoarea de trăsură cu numărul, cantitatea și semnele coletelor; b) aspectul exterior al încărcăturii și al ambalajului; c) modul de încărcare și aranjare a încărcăturii în vehicul. Dacă transportatorul nu dispune de mijloace corespunzătoare pentru a verifica datele menționate la alin.(1), lit.a), va consemna rezervele față de starea exterioară sau ambalajul încărcăturii. Rezervele nu-l obligă pe client dacă nu le-a recunoscut expres în scrisoarea de trăsură. Clientul poate cere cărăușului să verifice greutatea brută sau calitatea exprimată în alt mod a încărcăturii, precum și conținutul coletelor. Cărăușul are dreptul la compensarea cheltuielilor de verificare. Rezultatul verificării se consemnează în scrisoarea de trăsură. Din norma legală sus enunțată reiese esența obligațiilor contractuale ale cărăușului la preluarea încărcăturii și anume, aceasta constă în verificarea circumstanțelor cu privire la starea, calitatea și cantitatea bunurilor, care urmează a fi transportate și a ambalajului. Legea expres stipulează care acțiuni de verificare trebuie să fie efectuate de cărăuș. În primul rînd trebuie să fie verificată identitatea datelor din scrisoarea de trăsură cu numărul, cantitatea și semnele coletelor prezentate real de către client pentru transportare. O altă obligație a cărăușului, la momentul preluării mărfii este verificarea vizuală sau în alt mod a aspectului exterior al încărcăturii și al ambalajului. Scopul acestor acțiuni este de a verifica dacă încărcătura și ambalajul nu sunt deteriorate, defectate, nu au alte semne care pot avea careva consecințe negative ulterior pe parcursul transportării. O etapă foarte importantă este și verificarea modului de încărcare și aranjare a încărcăturii în vehicul. Pentru fiecare tip de transport există reguli și norme tehnice care stipulează cerințele față de modul și ordinea de încărcare și aranjare a încărcăturii în vehicul. Ne respectarea acestor reguli poate avea ca rezultat deteriorarea sau pierderea încărcăturii pe parcursul transportării. Dacă transportatorul nu dispune de mijloacele corespunzătoare pentru a verificarea corespunderea datelor din scrisoarea de trăsură cu numărul, cantitatea și semnele coletelor, acesta este în drept de a consemna rezervele sale în scrisoarea de trăsură. Legea expres stipulează că aceste rezerve trebuie să fie motivate. De asemenea pot fi consemnate și rezervele motivate față de starea exterioară sau ambalajul încărcăturii. Clientul, prin prisma normei stipulate în alin. 2) este ținut să-și exprime în formă scrisă propria sa poziție față de rezervele consemnate de cărăuș în scrisoarea de trăsură. Aceste rezerve nu au careva rezerve pentru client dacă acesta nu le-a recunoscut expres în scrisoarea de trăsură.
Referitor la principalele obligații ale cărăușului în procesul executării contractului, în procesul transportării mărfi, acestea sunt:
Transportarea mărfii trebuie execuată pe calea cea mai scurtă și cea mai rezonabilă. Astfel, pentru executarea contractului, cărăușul va parcurge traseu cel mai scurt practicabil, iar dacă traseul este intererupt atunci pe cea mai scurtă și rezonabilă ocolire. Această obligație constituie o materializare direct a principiului de bună credință și loialitate contractual în cadrul contractului de transport. Caracterul rezonabil al căii parcurse poate fi determinat de ambele părți sau nemijlocit doar de cărăuș în procesul transprtării încărcăturii.
Pe întreaga durată a transportării, cărăușul este obligat să păstreze mărfurile și să conserve substanța acestora. Transportatorul este obligat să livreze destinatarului marfa așa cum a fost preluată de la expeditor, adică să nu suporte modificări cantitative și calitative. Transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială, ori pentru avariere, produse între momentul primirii mărfii și cel al eliberării acesteia, cât și pentru întârzierea în eliberare. Astfel, conform art. 1007 Cod civil RM, alin. 1) Cărăușul răspunde pentru distrugerea, pierderea totală sau parțială ori pentru deteriorarea încărcăturii în măsura în care distrugerea, pierderea sau deteriorarea a avut loc între momentul preluării și cel al livrării, precum și pentru depășirea termenului de livrare. Cărăușul este ținut, de asemenea, să repare prejudiciul cauzat prin neexecutarea altor obligații contractuale. Mărimea pretenției de despăgubire poate fi limitată prin contract. În această ordine de idei este de menționat că cărăușul va răspunde pentru neîndeplinirea actelor de conservare a încărcături/mărfii, acte care erau puse în sarcina lui și întreprinderea cărora ar fi avut ca efect preîntămpinarea pierderii/deteriorării încărcăturii.
În cazul în care executarea împrejurările permit executarea transportului în condiții diferite de cele stabilite în scrisoarea de trăsură și nu poate obține în timp rezonabil indicații de la cel îndreptățit, cărăușul trebuie să ia măsurile care par să corespundă cel mai mult intereselor celui îndreptățit să dispună. Astfel, legea admite posibilitatea executării contractului de transport în condiții diferite de cele stabilite în scrisoarea de răsură. Pentru ca executarea să fie realizată cu asemenea abateri sunt necesare următoarele condiții: a) împrejurările reale permit executarea transportului în alt mod; b) cărăușul nu poate obține în timp rezonabil indicații de la cel îndreptățit de a dispune de încărcătură; c) cărăușul este ținut să întreprindă acele acțiuni care vor corespunde cel mai mult intereselor celui îndreptățit să dispună.
Scopul acestor acțiuni ale cărăușului este executarea cît mai rațională a contractului de transport și protejarea intereselor atît a clientului, cît și a destinatarului.
Obligațiile cărăușului în raport cu momentul predării mărfii, acestea sunt:
La punctul de destinație cărăușu are obligația de a-l notifica pe destinatar în privința sosirii încărcăturii și să o predea acestuia Operațiunea de transmitere a mărfii/ încărcăturii și a scrisorii de trăsură se face prin întocmirea unei recipise. Din momentul transmiterii încărcăturii, scrisorii de trăsură și eliberării recipisei, contractu de transport se consideră executat. Conform prevederilor art. 1001 al. 3) Dreptul de dispoziție se naște pentru destinatar în momentul întocmirii scrisorii de trăsură în cazul în care clientul înscrie în scrisoarea de trăsură o notă în acest sens. Astfel, odată cu dreptul de dispoziție, destntarului îi este transmis și riscul mărfii/încărcăturii, iar contractual se consider executat. Totuși există și situații, prin prisma art. 1004 din Cod civil, pot apărea anumite circumstanțe care împiedică predarea încărcăturii, și anume: 1) Dacă destinatarul refuză să preia încărcătura, cărăușul are dreptul să dispună de ea fără a prezenta primul exemplar al scrisorii de trăsură. 2) Destinatarul poate, chiar și în cazul refuzului de a prelua încărcătura, să mai ceară livrarea ei cît timp cărăușul nu a primit o indicație contrară de la client sau nu a dispus de încărcătură. 3) Dacă apare un impediment de livrare după ce destinatarul a dat indicații, în baza prerogativelor sale prevăzute la art.1001 alin.(3), ca încărcătura să fie livrată unui terț, atunci, la aplicarea alin.(1) și (2) din prezentul articol, destinatarul i-a locul clientului, iar terțul locul destinatarului. În această ordine de idei este de menționat că legea prevede atît circumstanțele care sunt pasibile de a împiedica predarea încărcăturii cît și soluțiile în acest sens. Destinația acestei norme este stabilirea drepturilor și obligațiilor părților în cazul survenirii unor circumstanțe care impiedică predarea încărcăturii.
La acest compartiment este necesar de a evidenția dreptul cărăușului de a refuza predarea încărcăturii destinatarului atît timp cît acesta nu plătește sumele puse în sarcina acestuia conform contractului. Potrivit prevederilor art. 1006 Cod civil RM, Cărăușul are drept de retenție asupra încărcăturii atîta timp cît poate dispune de încărcătură pentru toate costurile care decurg din contractul de transport. Astfel, potrivit contractului de transport destinatarul poate avea unele obligații pecuniare la recepționarea mărfii. Atît timp cît destinatarul nu achită toate cheltuielile efectuate de către cărăuș, în legătură cu executarea contractului, acesta din urmă are un drept de retenție asupra încărcăturii. Cheltuielile transportatorului constau din taxa de transport restantă, depozitare ș.a. Retenția presupune posibilitatea cărăușului de a nu elibera marfa persoanei îndreptățite pînă nu va fi plătit. Norma legală dată este instituită de către legiuitor ca o garanție a executării obligațiilor contractuale în folosul cărăușului.
Obligațiile clientului în cadrul contractului de transport de mărfuri.
Obligația de achitare a taxei de transport, care, conform art. 985, alin. 2 Cod civil RM, se plătește până la transportarea pasagerului și bagajului sau a încărcăturii, dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Ca garanție de executare a acestei obligații cărăușul are dreptul de retenție asupra bagajului și încărcăturii până la achitarea taxei de transport. Prin derogare de la prevederea legală cu privire la achitarea anticipată, obligația de a plăti taxa de transport poate fi pusă, în totalitate sau în parte, în sarcina destinatarului printr-o clauză contractuală expresă. Legislația națională admite posibilitatea transportării gratuite a persoanei sau a bunului, cu excepția cazului când este efectuată în activitatea de întreprinzător de persoana care oferă public serviciu de transport, nu este guvernată de regulile stipulate în Codul civil și transportatorul poartă doar o obligație de prudență și diligență (art. 980, alin. 2 CC);
Obligația de întocmire a scrisorii de trăsură, dacă în contract părțile nu au convenit altfel. în baza art. 996 Cod civil, răspunderea pentru incorectitudinea scrisorii de trăsură o poartă cel care a întocmit sau a modificat acest document;
Obligația de predeare a încărcăturii în vederea transportării în locul, timpul și în cantitatea prevăzute de contract In transportul auto mărfurile se predau spre transportare, de regulă, la locul aflării lor; în transportul feroviar, în locul de uz comun sau de uz propriu. Cantitatea încărcăturii trebuie stabilită anticipat de către client și declarată cărăușului pentru ca acesta să poată alege mijlocul de transport cu o capacitate corespunzătoare;
Obligația de predeare a încărcăturii în ambalajul corespunzător pentru ca acesta să fie protejat de pierdere, alterare sau deteriorare în timpul transportării sau strămutării. La prezentarea mărfurilor în ambalaj și a celor cu bucata în loturi mici, clientul este obligat să marcheze în prealabil fiecare lot de marfă și să aplice marcajul special care indică particularitățile încărcăturii, metodele de manipulare în procesul de încărcare-descărcare, transportare și păstrare;
Obligația de încărcare a mărfurile în mijlocul de transport și să asigure fixarea, consolidarea și acoperirea lor, folosind instalații proprii, dacă contractual nu prevede altfel. Obligația de încărcare a mărfii trebuie executată în timpul stabilit în contract, dar care nu este mai mic decât norma tehnică. Norma tehnică de încărcare este cantitatea optimă de mărfuri care poate fi încărcată în mijlocul de transport respectiv. In cazul lipsei normei tehnice clientul este obligat să încarce mărfurile, folosind întreaga capacitate a mijlocului de transport. Nerespectarea obligației de încărcare până la norma tehnică are drept consecință taxarea pentru întregul volum al mijlocului de transport, cu excepția cazului când natura mărfii nu permite folosirea întregii capacități. Nu se admite nici depășirea normei tehnice. Supraîncărcarea atrage obligația clientului de a descărca, la cererea cărăușului, supraîncărcătura;
în cazul transmiterii spre transportare a mărfurilor perisabile clientul este obligat să anexeze la scrisoarea de trăsură certificatul de conformitate, de calitate, igienic și fitosanitar, certificatul veterinar etc.
obligația de a anexa la scrisoarea de trasura documentele însotitoare necesare îndeplinirii formalitatilor vamale;
obligatia de a indica destinatarul;
obligatia de a completa corect scrisoarea de trăsură;
obligația de a prezenta la transport marfuri în buna stare și să fie ambalate și să le încarce în timpul de încarcare prevazut în norme;
obligatia de a anexa la scrisoarea de trasură documentele necesare identificării mărfii, precum și cele privind calitatea mărfii;
obligatia de a semnala cărăușului, în scisoarea de trasură, natura exacta a pericolului ce-l prezinta marfa, cu indicarea precauțiilor ce trebuie luate;
obligatia de a aplica pe marfuri semnele si sigiliile proprii.
O particularitate a contractului de transport este participarea unui subiect special și anume a destinatarului.
Obligațiile de bază ale destinatarului sunt următoarele:
să preia încărcătura sosită pe adresa lui și să o verifice sub aspect cali-tativ și cantitativ;
să achite taxa de transport și alte plăți, dacă o astfel de condiție este prevăzută de contract;
să achite taxele de transport restante și să restituie cărăușului cheltuie¬lile suportate pe parcursul transportării încărcăturii și a bagajelor;
să descarce marfa, dacă această obligație este stipulată în contract;
să elibereze mijlocul de transport de rămășițele încărcăturii, de gunoi etc. cu respectarea cerințelor sanitare și tehnice.
Cu titlu de generalizare a prezentului compartiment, observăm în cadrul efectelor contractului de transport, o manifestare expresă a caracterului interdependent și corelativ al obligațiilor contractanților, asfel realizarea corectă și în termen a unei obligații creează un effect corelativ cu exercitarea altei obligații contractual.
Particularitățile răspunderii în cadrul contractului de transport
În cadrul cauzelor ce au ca obiect răspunderea cărăușului în contractele de transportare a încărcăturilor, se reține că, drept premise generale ale răspunderii cărăușului, servesc:
actul juridic, contractul de transport care preexistă apariției prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligației asumate (În acest sens, instanțele urmează să facă distincție între contractul de transport și cel de expediție, reținînd că, potrivit ultimului, o parte (expeditorul) se obligă, pe contul și în numele celeilalte părți (client) sau în nume propriu, să încheie un contract de transport și să efectueze actele necesare în vederea efectuării transportării. Expeditorul va răspunde în ultimul caz doar pentru obligațiile care decurg din contractul de expediție);
apariția unui prejudiciu care rezultă din neexecutarea totală sau parțială a
unei obligațiuni născute din însuși actul juridic;
existența faptei ilicite a autorului prejudiciului;
existența legăturii cauzale între fapta ilicită și prejudiciul cauzat;
condiție subiectivă a răspunderii este intenția sau culpa gravă (vinovăția autorului prejudiciului).
Persona care pretinde recuperarea prejudiciului urmează să prezinte dovezi că i-au fost cauzate prejudicii, cu excepția cazurilor cînd a fost declarat interesul special al clientului.
Prejudiciul poate ficauzat prin una din modalitățile:
distrugerea, pierderea sau deteriorarea mărfii;
depășirea termenului de livrare;
neexecutarea altor obligații contractuale (spre exemplu, pierderea sau utilizarea necorespunzătoare a documentelor anexate la scrisoarea de trăsură sau înmînate cărăușului).
Pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor în contractul de transport se aplică atît prevederile generale cu privire la răspunderea civilă, stipulate în Codul civil (art. 602-623 CC) cît și norme speciale, prevăzute de Codul civil, cît și acte normative special.
Răspundera în contractual de transport suportă o serie de particularități cu privire la răspunderea părților în contractul de transport:
contractul de transport se aplică o regulă cu privire la limitarea răspunderii, în primul rând a cărăușului, conform căreia cazurile și cuantumul răspunderii sunt strict determinate de legislația cu privire la transport. Astfel, în baza art. 1007, alin. 3 Cod civil, cărăușul nu poartă răspundere și nu-și poate limita răspunderea decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege. Prejudiciul cauzat în urma neexecutării obligațiilor contractuale poate avea loc doar în cazurile expres prevă-zute de lege. O astfel de normă este stipulată la art. 1007, alin. 2 CC, în care în afară de penalități cărăușul este obligat să repare și prejudiciul cauzat. în același timp menționăm că legislația în vigoare admite posibilitatea de limitare a răspunderii în ce privește despăgubirile în condițiile în care o astfel de prevedere este stipulată în contract prin acordul părților (art. 1007, alin. 1 Cod civil);
în contractul de transport se aplică regula cu privire la răspunde¬rea mixtă sau răspunderea pentru acțiunile terțului. Astfel, conform art. 1022, alin. 1 CC, dacă un transport care constituie obiectul unui singur contract este realizat de mai mulți cărăuși succesiv, fiecare din ei răspunde pentru executarea întregului transport. Mai mult, dacă un cărăuș este în incapacitate de plată, partea care îi revine din despăgu¬biri și pe care nu a plătit-o se suportă de ceilalți cărăuși, proporțional părții ce le revine din taxa de transport (art. 1026 Cod civil). Precizăm însă că în contractul de transport se aplică și regula cu privire la dreptul de regres (art. 1025 Cd civil);
este aplicabilă, ca o regulă generală, și norma care exclude limitarea răspunderii, și anume: orice clauză contractuală care în mod direct sau indirect derogă de la dispozițiile prevederilor capitolului XII al titlului III al cărții a treia CC este nulă și lipsită de efecte. Nulitatea unor asemenea clauze nu are drept consecință nulitatea celorlalte clauze din contract.
Considerăm necear de a face referire, în contextual răspunderii contractual și la cauzele exoneratoare de răspundere. Conform prevederilor art. 1008 Cod civil, Cărăușul este exonerat de răspundere pentru distrugerea, pierderea, deteriorarea încărcăturii sau depășirea termenelor de transportare dacă: a) acestea se datorează vinovăției celui îndreptățit să dispună de încărcătură; b) reprezentantul clientului a însoțit transportarea încărcăturii; c) aceasta se datorează indicațiilor celui îndreptățit să dispună de încărcătură în cazul n care nu au fost provocate de cărăuș; d) acestea se datorează unui viciu propriu ăncărcăturfii; e) acestea se datorează perisabilității naturale a încărcăturii.
Conform al. 2) Cărăușul nu poate fi exonerat de răspundere din motivul defecțiunilor vehicululuiînchiriat sau vinovăției locataruluii și angajaților lui, implicați în procesul de transportare a încărcăturii.
Potrivit al. 3) Sub rezerva prevederilor art. 1009 alin (2) – (5), cărăușul este exonerat de răspundere dacă distrugerea, pierderea sau deteriorarea încărcăturii se datorează unei sau mai multor din următoaele împrejurări: a) utilizarea unor vehicule deschise, fără prelată, dacă această utilizare a fost convenită expres și consemnată în scrisoarea de trăsură; b) lipsa sau defectele ambalajului; c) manipularea, încărcarea, aranjarea sau descărcarea au fost efectuate de client, distinatar sau de un terț care acționează pentru client ori destinatar; d) pagubele sînt rezultatul caracteristicilor naturale ale unor anumite încărcături, din cauza cărora acestea din urmă au fost expuse pieirii totale sau parțiale ori deteriorării î n special prin rupere, coroziune, alterare interioară, uscare, vărsare, pierdere normală în greutate sau atacului insectelor ori rozătoarelor; e) transportarea animalelor vit.
Conform al. 4) În cazul în care, conform prezentului articol, prejhudiciul a fost cauzat în parte datorită circumstanțelor pentru care transportatorul nu poartă răspundere și în parte datorită unor împrejurări imputabile lui, acesta va răspunde numai în măsura în care pagubele au fost cauzate de împrejurările din cea de-a doua categorie.
Norma de drept din articol sus enunțat împarte 2 categorii diferite de cauze ce exonerează transportatorul rutier de răspundere.
La alin. (1) sunt analizate caracteristicile cauzelor de ordin general, adică ale temeiurilor de drept comun ce exonerează de răspundere. A doua categorie expusă în alin. (3) prevede cauze “speciale” de exonerare de răspundere.
Reieșind din analiza normelr legale ciitate mai sus, poziția transportatorului este mai favorabilă în cadrul temeiurilor speciale de nerăspundere, în primul rînd pe plan probator.
Sarcina probei faptului că distrugerea, pierderea, deteriorarea ori depășirea termenului de livrare se datorează uneia din împrejurările prevăzute în alin. (1) revine cărăușului. În cadrul temeiurilor speciale alin. (3) legiuitorul instituie o serie de prezumții în favoarea cărăușului.
Temeiurile speciale onosferă mai restrînsă de aplicare – ele nu au incidență asupra exonerării de răspundere în cazurile depășirii termenului de livrare.
Pe lîngă temeiurile generale și speciale, expuse în acest articol, cărăușul mai are posibilitatea să beneficieze și de alte cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei.
Temeiurile generale de exonerare de răspundere a cărăușului sunt:
vinovăția celui îndreptățit să dispună de încărcătură (expeditor, destinatar). Dacă cărăușul va demonstra că distrugerea, deteriorarea, pierderea încărcăturii a avut loc din cauza neîndeplinirii obligațiilor contractuale de încărcare, descărcare, stivuire, fixare, completarea greșită a scrisorii de trăsură, nepunerii la dispoziția cărăușului a certificatelor de calitate, sanitare din vina persoanei îndreptățite să dispună , el va fi exonerat de răspundere. Vinovăția destinatarului, de cele mai dese ori se manifestă prin nerecepționarea încărcăturii la timpul stabilit, ce aduce, drept consecință, la derteriorarea sau chiar distrugerea încărcăturii.
reprezentantul clientului a însoțit transportarea încărcăturii.Unele mărfuri, în procesul de transportare au nevoie permantă de îngrijiri speciale, supraveghere și intervenție în caz de necesitate (ex. ventilarea și încălzirea transportului în cazul transportării mărfurilor ce necesită un regim special de temperatură, hrănirea și adăparea animalelor, etc.). Astfel de încărcături trebue să fie însoțite de reprezentantul clientului, care este obligat să vegheze asupra integrității transportului (mărfii). În caz de pierdere, deteriorare, distrugere se prezumă gafa însoțitorului; – drept consecință – vinovăția expeditorului sau destinatarului, angajat sau reprezentant al căror se află însoțitorul.
prejudiciul se datorează indicațiilor celui îndreptățit să dispună de încărcătură în cazul în care nu au fost provocate de cărăuș. Prin această cauză de nerăspundere în favoarea cărăușului, legiuitorul a avut în vedere efectele modificării unilaterale a contractului de transport în timpul deplasării din dispoziția expeditorului sau destinatarului. Un asemenea contra-ordin și instrucțiuni fiind obligatorii pentru transportator, dacă stau la baza producerii pagubei, îl eliberează de răspundere.
prejudiciul se datorează unui viciu propriu al încărcăturii.Unele bunuri au calități naturale (chimice, biologice), specifice, care în procesul transportării pot duce la deteriorarea lor. Se impune delimitarea între “viciul propriu” al mărfii și “natura mărfii”. În cazul nerespectării regimului de temperatură, aerisire a mărfurilor perisabile în timpul transportării lor se ajunge la deteriorarea sau distrugerea lor. În cazul dat nu suntem în prezența “viciului propriu”, ci a “naturii mărfii”. Dacă paguba ivită în timpul deplasării rezultă din particularități cu caracter excepțional (neobișnuit) ale mărfii se poate vorbi de “viciu propriu” în sensul articolului dat. Marfa cu un viciu propriu se va deteriora sau distruge indiferent de efortul cărăușului în vederea conservării ei. De exemplu, apariția coroziei metalului, autoinflamarea, deteriorarea produselor ușor alterabile chiar și atunci cînd au fost respectate regimurile de temperatură și umiditate.La baza suportării prejudiciilor între expeditor și destinatar nu stă vinovăția, ci princiul suportării riscului pierii fortuite (deteriorării) a încărcăturii, el este suportat de către proprietar – respectiv de către expeditor sau destinatar.Pentru a putea fi invocat, viciul propriu trebue să existe încă din momentul preluării mărfii de către cărăuș de la expeditor.
prejudiciul se datorează perisabilității naturale a încărcăturii. Diminuarea cantitativă sau calitativă a unor categorii de mărfuri se datorează perisabilității lor naturale. Limitele perisabilității naturale a produselor sunt stabilite în hotărîrea cu privire la aprobarea normelor perisabilității naturale și a Instrucțiunii privind aplicarea lor 03.09.1996.
În calitate de parte, cărăușul își asumă o răspundere personală pentru încălcarea obligațiilor contractuale. În baza acestei ipoteze legiuitorul instituie regula conform căreia cărăușul nu poate fi exonerat de răspundere din motivul defecțiunilor vehicolului închiriat sau vinovăției locatarului și angajaților lui, implicați în procesul de transportare a încărcăturii.
Transportatorul va răspunde ca de propriile sale acțiuni și omisiuni, de acțiunile prepușilor săi și oricăror alte persoane dacă acestea acționează în exercițiul funcțiilor lor. Ex. cărăușul care angajează un specialist la punctul de destinație pentru a descărca marfa (în caz că destinatarul refuză recepționarea ei), va răspunde de greșelile ei, cu toate că această persoană nu are calitatea de prepus al cărăușului.
În caz că pentru pierderea, deteriorarea sau întîrziere intervine răspunderea extracontractuală a unei dintre persoanele pentru care transportatorul este chemat să răspundă, această persoană se poate prevala de dispozițiile ce exclud răspunderea cărăușului sau care limitează despăgubirile datorate.
Alin.3) din art 1008 din Cod civil, prevede cinci cauze speciale de exonerare de la răspundere a transportatorului. În vederea evitării oricăror abuzuri, lista acestor cauze speciale este exhanstivă. Sarcina probei revine persoanei îndreptățite să dispună. Totuși legiuiotorul impune careva rezerve în acest sens (1009 Cciv).
a) Prima cauză specială de exonerare de răspundere a cărăușului este utilizarea unor vehicole deschise, fără prelată.Mărfurile transportate în acest mod sunt expuse la riscuri mult mai mari de avariare sau depreciere decît cele transportate într-un camion acoperit cu prelată, fiind mai puțin apărate împotriva frigului, umidității, zăpezii, vîntului, căldurii excesive etc.Dacă se constată pierderea, distrugerea sau deteriorarea mărfii se prezumă că izvorul pagubei a fost tocmai faptul deplasării încărcăturii în condiții necorespunzătoare.Anumite categorii de mărfuri nu pot fi deplasate cu vehirole deschise, fără respectarea condițiilor de umiditate, regimurilor de temperatură etc. Cărăușul, va accepta transportarea unor astfel de mărfuri cu titlu de excepție, la solicitarea expeditorului.Legislația anterioară prevedea acordul expres al persoanelor îndreptățite să dispună (atît al expeditoului cît și al destinatarului). În prezent, este suficient respectarea cumulativă a 2 condiții legale:
– acordul expres între expeditor și cărăuș;
– acorul respectiv să fie consemnat în scrisoarea de trăsură.
b) cărăușul nu va purta răspundere materială în caz că deteriorarea sau pierderea se datorează lipsei sau defectelor ambalajului. Asigurarea integrității încărcăturii este o obligație atît a transportatorului cît și a expeditorului. Obligația de bază a expeditorului este punerea spre transportare a încărcăturii ambalate corespunzător. Ambalajul este condiționat de natura mărfii, particularitățile specifice, individuale precum și de modalitatea ei de transportare. Cărăușul, la primirea mărfii spre transportare este obligat să verifice aspectul ei exterior și ambalajul (997 Cod civ.), Dacă se constată careva neregularități sau defecțiuni la ambalaj, cărăușul înscrie rezervele sale în scrisoarea de trăsură sau refuză primirea încărcăturii. Predarea încărcăturii într-un ambalaj necorespunzător sau cu defecte eliberează cărăușul de răspundere dacă aceste dificiențe nu au putut fi observate de cărăuș la primirea mărfii. Cărăușul este exonerat de răspundere pentru pierderea, distrugerea încărcăturii, condiționată de defectuozitatea ambalajului, dacă marfa se transporta în ambalaj necorespunzător, dar a fost încărcagă și sigilată, plombată de către expeditor. Cărăușul nu este obligat să verifice corespunderea ambalajului categoriei de mărfuri transportate sau standardelor.Toate consecințele negative sunt suportate de către expeditor.
Dacă, însă, încărcătura a sosit a punctul de destinație cu semne evidente de deteriorare ale ambalajului în timpul transportării, cărăușul nu va fi exonerat de răspundere. În acest caz operează prezumția vonovației transportatorului. Pentru a fi exonerat de răspundere el va fi obligat să demonstreze că nu există legătură cauzală între ambalajul deteriorat și pierderea, distrugerea mărfii, sau deteriorarea ambalajului este condiționată de împrejurări pe care cărăușul nu le putea preîntîmpina sau înlătura; adică lipsa vinovăției sale (ex. deteriorarea ambalajului ca rezultat al încărcării, stivuirei și fixării mărfii de către expeditor). Deteriorarea suferită de încărcătură ca rezultat al accidentului rutier, înlătură posibilitatea pentru transportator de a invoca prevederile prezentului articol, deși ambalajul ar fi fost într-adevăr defectuos. Ambalajul trebuie să corespundă condițiilor unei transportări normale, fără accidente rutiere, nu și să asigure integritatea încărcăturii în caz de accident.
c) o altă cauză specială care poate exonera de răspundere pe transportator este manipularea, încărcarea, aranjarea sau descărcarea încărcăturilor efectuate de client, destinatar sau terț care acționează pentru client sau destinatar. De rînd cu clientul sau destinatarul la efectuarea încărcării, descărcării, manipulării mărfii poate participa și cărăușul. Acest fapt este irelevant. Criteriul de bază constă în conducerea și controlul asupra operațiunilor date. Dacă atribuțiile date și-le asumă expeditorul sau destinatarul, atunci cărăușul va fi exonerat de răspundere, necătînd la faptul că a participat personal la aceste operațiuni.Cărăușul are obligația de a verifica dacă încărcarea și stivuirea au avut loc în condiții normale. Este ținut să facă rezervele sale în foaia de trăsură.Dacă nu face rezerve la omisiuni grave, evidente de manipulare a mărfii, cărăușul, la aprecierea instanței, poate să nu fie exonerat de răspundere.
d) o categorie specială de mărfuri sunt acelea care pot pierde din greutate sau volum, sau riscă să se deterioreze în timpul transportării, din cauza unor caracteristici naturale, particularități speciale ale încărcăturii. Ținînd cont de aceste împrejurări, legiuitorul degrevează cărăușul de răspundere, prezumîndu-se că pagubele s-au produs ca urmare a naturii mărfii transportate. Nu se admite că marfa deteriorată din vina cărăușului să fie acoperită de limita admisibilă la deteriorarea produsă de natura mărfii, raportată la întregul volum sau cantitate a transportului (ex. din vina transportatorului a fost deteriorată 4% din încărcătură. Datorită naturii sale marfa s-a detriorat cu 5%. Limita admisă de deteriorare, pierdere datorită “naturii mărfii” la transportare este de 10%. Indiferent de faptul că deteriorarea nu a depășit limita de 10%, cărăușul va fi ținut la despăgubiri).
e) față de transportul mărfii, a obiectelor neînsuflețite, animalele vii formează o categorie aparte, specială. Ele necesită o mulțime de cerințe la transportare: alimentarea și adăparea animalelor, ventilarea camionului, păstrarea curățenii etc. Drept consecință, legiuitorul atribuie astfel de transport printre cauzele speciale de exonerare de răspundere a cărăușului.
Cu titlu de generalizare putem menționa că articolul 1008 Cod civil prevede cauze, atăt generale cît și speciale de exonerare a cărăușului, de răspundere pentru distrugerea, pierderea și deteriorarea încărcăturii. Dar la originea daunei (prejudiciului) pot sta o pluralitate de factori. Astfel, este necesar de stabilit vinovăția fiecărui subiect care a contribuit la încălcarea obligațiilor contractuale, și atragerea sa la răspundere materială. Desigur, dacă pierderea sau deteriorarea, distrugerea încărcăturii a survenit în rezultatul încălcărilor comise numai de expeditor sau destinatar, atunci cărăușul nu va purta nici o răspundere. În practică sunt des întîlnite situații cînd paguba s-a produs ca rezultat al acțiunilor (omisiunilor) atît a persoanei îndreptățite să dispună cît și a cărăușului. În acest caz se va stabili vinovăția comună a părților. Se impune analiza cauzelor prejudiciului și întinderea răspunderii fiecărui participant pentru a evita răspunderea nemotivată a unei părți și exonerarea de răspundere a celeilalte.
În aceiași ordine de isei ste necesar de a fi menționat că furtul încărcăturii nu constituie o cauză exoneratorie de răspundere dacă autovehiculula rămas pe timpul nopții nesupravegheat.
Nu constituie caz de forță majoră exonerator de răspundere, care să exonereze pe cărăuș de răspundere; deraierea unui tren din pricina relei construcții sau întrețineri a liniei de cale ferată.
Nici defectarea sistemului de frînă alunui vehicul nu-l va îndreptăți pe cărăuș, deoarece o deficiență de asemenea natură este previzibilă și poate fi înlăturată, întreprinderea de transport fiind obligată să efectueze deplasările de mărfuri cu vehicule corespunzătoare. Astfel, cărăușul nu-i va putea imputa defectele mijlocului de transport uzinei constructoare chiar dacă se va stabili prin probe concludente că tocmai deficiența tehnică a fost cauza care a compromis deplasarea mărfii. Aceasta rezultă din obligația cărăușului de a proceda cu maximă vigilență la verificarea parametrilor.
În afară de temeiurile prevăzute de Codul civil, cauze de exonerare a cărăușului de răspundere se conțin și în normele juridice speciale, în dependență de tipul de transport.
Calea ferată este scutită de răspundere pentru pierderea, lipsa sau deteriorarea (alterarea) mărfurilor primite pentru transport în cazul în care:
mărfurile au sosit în vagon sau în container în stare bună, cu dispozitivele de închidere și sigilare, fixate de expeditorul de mărfuri, sau pe material rulant în stare bună, fără transbordare pe parcurs, cu marcajul de protecție sau împachetarea intacte, sau dacă există alte semne care adeveresc integritatea mărfurilor;
lipsa sau deteriorarea (alterarea) mărfurilor a fost cauzată de motive naturale, legate de transportul acestora în material rulant descoperit, cu condiția că anume acesta a fost cerut de către solicitant;
mărfurile au fost însoțite de reprezentantul expeditorului de mărfuri sau al destinatarului mărfurilor;
lipsa mărfurilor nu depășește normele perisabilității natural și erorilor admisibile de cîntărire a masei nete;
pierderea, lipsa sau deteriorarea (alterarea) mărfurilor a fost cauzată de informațiile false, incomplete sau inexacte, declarate de expeditorul de mărfuri în scrisoarea de trăsură.
În transportul de mărfuri pe șosele, transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea, avaria sau întîrzierea a avut drept cauză o culpă a persoanei care are dreptul să dispună de marfă, un ordin al acesteia nerezultînd dintr-o culpă a transportatorului, un viciu propriu al mărfii sau circumstanțe pe care transportatorul nu putea să le evite și ale căror consecințe nu le putea preveni.Cărăușul este scutit de răspundere pentru pierderea, lipsa sau deteriorarea (alterarea) mărfurilor primite pentru transportare în cazul în care:
mărfurile transportate în vehicule au sosit la destinatar în stare bună, cu dispozitivele de închidere și sigilare, fixate de expeditorul de mărfuri, sau pe material rulant în stare bună, fără transbordare pe parcurs, cu marcajul de protecție sau împachetarea intacte, sau dacă există alte semne care adeveresc integritatea mărfurilor;
lipsa sau deteriorarea (alterarea) mărfurilor a fost cauzată de motive naturale, legate de transportul acestora în material rulant descoperit, cu condiția că anume acesta a fost cerut de către expeditor;
mărfurile au fost însoțite de reprezentantul expeditorului de mărfuri sau al destinatarului mărfurilor;
pierderea, lipsa mărfurilor nu depășește normele perisabilității naturale și erorilor admisibile de cîntărire a masei nete;
lipsa sau deteriorarea (alterarea) mărfurilor a fost cauzată de informațiile false, incomplete sau inexacte, declarate de expeditorul de mărfuri în scrisoarea de trăsură sau în contractul de transportare a încărcăturii.
În transportul maritim, transportatorul nu va răspunde pentru pierderea, diferența în minus și avarierea mărfurilor preluate și nici pentru încălcarea termenului de transport dacă va demonstra că acestea au avut loc din cauza:
unor cazuri de forță majoră;
unor pericole produse nu din culpa sa, unor sinistre și avarii pe mare sau pe alte căi navigabile;
unui incendiu izbucnit nu din culpa sa;
salvării pe mare de vieți omenești, de nave și bunuri;
acțiunilor sau ordinelor autorităților publice (sechestru, arest, carantină etc.), în cazul în care nu există culpa sa;
unor acțiuni militare, acte de terorism, tulburări civile;
imprudenței sau greșelilor expeditorului ori ale destinatarului;
viciilor ascunse ale navei (norma se aplică atunci cînd transportatorul și proprietarul navei sunt persoane diferite). Dacă cărăușul este și proprietarul navei, el este responsabil de menținerea navei în stare bună de navigabilitate și, în cazul pierderii sau avarierii încărcăturii el nu poate fi lipsit de răspundere;
defectelor latente ale mărfurilor, proprietăților lor naturale sau perisabilității lor în limita procentului de pierdere naturală a încărcăturii stabilit în contractul de transport;
defectelor latente ale ambalajului;
insuficienței sau imperfecțiunii mărcilor aplicate pe mărfuri;
unor acțiuni de prevenire a poluări
imediului înconjurător;
altor factori independenți de transportator, angajați sau agenți ai lui.
În aceste cazuri, sarcina probațiunil revine transportatorului.
Transportatorul maritim nu va răspunde pentru diferența în minus a mărfurilor aduse în portul de destinație:
în cale, cu mahoane și în containere în bună stare și cu sigiliile expeditorului intacte;
în alte ambalaje intacte, fără semne că ar fi fost deschise;
sub supravegherea reprezentantului expeditorului sau al destinatarului, cu excepția cazurilor cînd destinatarul dovedește că diferența în minus a mărfurilor este imputabilă transportatorului.
De asemenea, transportatorul maritim nu răspunde pentru pierderea, diferența în minus, avarierea mărfurilor și nici pentru încălcarea termenului de transport dacă va dovedi că acestea sunt consecința acțiunilor sau imprudenței comandantului, membrilor de echipaj sau pilotului din timpul navigației sau al administrării navei, dacă transportatorul și proprietarul navei sunt personae diferite.În cazul în care transportatorul este și proprietarul (armatorul) navei, membrii de echipaj, inclusiv căpitanul navei, se supunîndu-se acestuia, transportatorul va purta răspundere în condițiile nominalizate.
În transportul aerian de mărfuri, transportatorul nu e răspunzător, dacă dovedește și în măsura în care dovedește că distrugerea, pierderea sau deteriorarea mărfii s-a datorat:
a) unui defect al mărfii, calității sau viciului acesteia;
b) ambalării necorespunzătoare a mărfii, efectuată de către o altă persoană decît transportatorul, prepușii sau mandatarii acestuia,
c) unei stări de război sau conflict armat;
d) unei acțiuni a autorității publice realizate în legătură cu intrarea, ieșirea sau
tranzitul mărfii. Transportatorul aerian nu este răspunzător pentru daunele survenite datorită întîrzierii dacă se dovedește că el, prepușii sau mandatarii săi au luat toate măsurile care se impun în mod rezonabil pentru a evita dauna sau că le-a fost imposibil să ia respectivele măsur
Analiza cauzelor prejudiciului presupune mărimea, întinderea încălcării obligațiilor contractuale. Cărăușul va răspunde doar în limita (proporțional) vinovăției sale; pentru atingerea adusă încărcăturii, neimputabilă cărăușului, răspunderea o va suporta persoana vinovată.
În cazul pierderii totale sau parțiale a încărcăturii, despăgubirea se va calcula în funcție de valoarea încărcăturii la locul și în momentul preluării.
Valoarea încărcăturii se determină în baza prețului de bursă, iar în lipsa unui asemenea preț, în baza prețului de piață. în lipsa unor asemenea prețuri, la prețul obișnuit al bunurilor cu aceleași caracteristici.
În afară de plata despăgubirilor prevăzute de lege, pentru încălcarea obli-gațiilor contractuale cărăușul este obligat să restituie de asemenea și taxele de transport, taxele vamale și alte cheltuieli de transport: în cazul pierderii totale a încărcăturii – integral, iar în cazul pierderii parțiale, parțial (art. 1014 Cod civil).
O particularitate a contractului de transport este faptul răspunderii sporite a cărăușului, clientului și destinatarului. Astfel, în baza art, 142 și 143 al Codului transportului feroviar, în cazul deteriorării sau pierderii vagoanelor și conteinerelor care aparțin căii ferate sau clienților și destinatarilor sau altor organizații, partea care se face vinovată de pierdere sau deteriorare este obligată să plătească o amendă în mărimea încincită a valorii vagoanelor și con-teinerelor deteriorate sau pierdute, conform prețurilor acestora la momentul deteriorării sau pierderii.
Potrivit unei reguli speciale, încărcătura poate fi considerată pierdută dacă nu a fost livrată în decursul a 30 de zile de la expirarea termenului de livrare sau, în cazul în care nu s-a convenit asupra unui astfel de termen, în decursul a 60 de zile de la preluarea încărcăturii de către cărăuș (art. 1011, alin. 1 Cod civil).
Legislația în vigoare stabilește cazurile și limitele răspunderii clientului și destinatarului. Astfel, în baza art. 996 Cod civil, clientul care a furnizat date false sau incomplete și a întocmit sau a modificat scrisoarea de trăsură este responsabil pentru prejudiciul cauzat celeilalte părți prin aceste acțiuni. Clientul răspunde, de asemenea, față de cărăuș pentru prejudiciul cauzat prin ambalarea necorespunzătoare a încărcăturii, materialului sau instalațiilor de transport sau altor încărcături, precum și pentru toate cheltuielile generate de o astfel de ambalare, dacă deficiențele nu erau evidente și dacă nu erau cunoscute de cărăuș la preluare, fără ca acesta să facă rezerve (art. 998 Cod civil). Conform prevederilor art. 145 din Codul transportului feroviar, după sosirea mărfurilor în stația de cale ferată de destinație și înștiințarea de către cărăuș a destinatarului privind sosirea mărfurilor pe adresa lui, întreaga răspundere patrimonială față de calea ferată pentru transportul în cauză se pune în sarcina destinatarului mărfurilor.
Referitor la contractual de transport de personae, Codul civil instituie articole exprese în acest sens, și anume:
Potrivit art. 988 Cod civil, Cărăușul este ținut să repare prejudiciul cauzat pasagerului, cu excepția cazului cînd acest prejudiciu este rezultatul unei forțe majore, al stării de sănătate a pasagerului sau al faptei acestuia. Cărăușul este ținut să repare prejudiciul și în cazul în care acesta se datorează stării sale de sănătate, a prepușilor săi sau a stării ori funcționării vehiculului. Răspunderea cărăușului pentru prejudiciile care rezultă din întîrziere este exclusă dacă altfel nu s-a convenit în mod expres sau dacă transportatorul nu a acționat cu intenție sau din culpă gravă. Răspunderea cărăușului nu poate fi exclusă sau limitată prin contract. Limitările în mărimea despăgubirilor în transportul public de persoane trebuie aprobate de Guvern.
Articolul 989 Cod civil instituie răspunderea cărăușului pentru bagaje în cadrul contractului de transport de pasageri și bagaje. Astfel, conform normei menționate, căărăușul răspunde pentru pierderea, distrugerea sau deteriorarea bagajelor care i-au fost încredințate de pasager, cu excepția cazului cînd va dovedi forța majoră, viciul propriu al bunului sau vina pasagerului. Cărăușul nu răspunde pentru pierderea documentelor, banilor sau a altor bunuri de mare valoare, cu excepția cazului cînd i s-a declarat natura sau valoarea bunului și el a acceptat să îl transporte. Cărăușul nu este cu atît mai mult răspunzător pentru pierderea bagajelor de mînă care au rămas sub supravegherea pasagerului, cu excepția cazului cînd ultimul va demonstra vinovăția cărăușului.
Referitor la răspunderea pasagerului aceasta este expres stipulată în art 991.Cod civil, care indică că pasagerul răspunde pentru prejudiciile cauzate cărăușului prin comportamentul său sau prin natura sau starea bagajelor de mînă, cu excepția cazului în care prejudiciul s-a născut în pofida comportamentului diligent al pasagerului.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Instituția regimului juridic al activității transportului auto este una importantă și complexă, reieșind din multitudinea de servicii, profund dependentă de mediul tehnic al mijloacelor de transport auto și de evoluțiile social–economice, fiind caracterizată de un dinamism avansat. Dinamicitatea instituției influențează atît cadrul de reglementare, cît și abordările teoretice. Considerăm că cercetarea instituției date este o necesitate atît pentru structurile statale, private, cît și pentru teoreticieni, practicieni, acestea urmînd să vină cu analize și propuneri concrete.
Activitatea de transport asigură realizarea unui drept fundamental al cetățenilor Republicii Moldova, dreptul la libera circulație în țară și străinătate.
Transportul este o prestatie de servicii de un tip special:
Rezultatul muncii productive în transporturi nu reprezintă un nou produs, o marfă, ci o prestație. Prin transport mărfurile își păstrează proprietățile fizico-chimice, și își sporesc valoarea;
Transporturile de mărfuri sunt o activitate economică care se desfășoară atât în sferă producției, cît și în cea a circulației mărfurilor.
Transportul, în sine, nu se poate stoca, se consumă imediat în momentul efectuării producției.
Transporturile de călători și cele de mărfuri se deosebesc substanțial între ele, în sensul că transporturile de călători se caracterizează prin sensul dus-întors al curenților de călători, adică sunt, în general, activități echilibrate, în timp ce în transporturile de mărfuri nu există, în aceeași măsură, o asemenea egalitate, deoarece volumul mărfurilor transportate în cele două sensuri, de cele mai multe ori, nu este identic.Variația traficului de călători e influențată de fenomenele de masă caracterizate printr-o probabilitate ridicată (sărbători, concedii, vacanțe), în timp ce în transportul de mărfuri acești factori au o influența mai redusă.
Activitatea de transport este, în general, o activitate continuă în timp care, în cele mai multe cazuri, este o activitate de zi și noapte, atât în zilele de lucru, cât și în cele de sărbătoare, dar discontinuă ca intensitate, cu intermitențe, motiv pentru care randamentul ei este variabil.
Transporturile sunt activități ce se desfășoară pe spații întinse, prin sute și chiar mii de unități distincte, îndepărtate geografic unele de altele, dar strâns legate.
Referitor la contractul de transport, se face o delimitare atît la nivel legal cît și doctrinar a contractului de transport de pasageri și bagaje și contractul de transport de mărfuri, fieare tip de contract fiind reglementat atît de prvederi generale cît și speciae în domeniu.
Contractul de transport de călători și bagaje, prin multitudinea problemelor pe care le ridică, prin numeroasele implicații sociale și prin aria sa largă de cuprindere, constituie unul dintre cele mai importante domenii de abordare a viziunilor doctrinare, de analiză a legislației în domeniu și a corelării ei cu practica judiciară.
La baza apariției raporturilor de transport auto dintre cărăuș și pasager se află contractul de transport de pasageri și bagaje.
Contractul de transport de călători și bagaje, fiind un contract sinalagmatic, presupune drepturi și obligații reciproce, stabilite de normele Codului Civil și de acte normative speciale. Obligațiilor unei părți le corespund drepturile părții contractuale opuse și invers.Drepturile și obligațiile părților depind de tipul de transport, complexitatea transportării și de alte circumstanțe.
Conform contractului de transportare a mărfurilor agentul transportator se obligă să transporte mărfurile încredințate de expeditorul de mărfuri în punctul de destinație și să le transmită destinatarului mărfurilor indicat în factura de expediție, iar expeditorul de mărfuri sau alt agent economic sau cetățean confirmați prin contract de transportare se obligă să achite plata stabilită pentru transportarea mărfurilor.
Contractul de transport de bunuri este un contract complex, la derularea căruia sunt implicate cel puțin trei părți, expeditorul bunurilor ce fac obiectul transportului, transportatorul și destinatarul bunurilor transportate. Pornind de la această premisă, Codul civil reglementează efecte juridice cu privire la toți participanții la raporturile juridice specifice transportului. în concret, Codul civil legiferează drepturi și obligații în persoana expeditorului, a cărăușului, precum și în persoana destinatarului bunurilor ce se transportă.
În cadrul contractului de transport de mărfuri putem face o delimitare a obligațiilor părților în dependență de punctul de pornire, de procesul de deplasare și în raport cu punctul de destinație.
Independent de tipul contractului de transport, este incontestabil faptul că acest tip de contract ocupă un loc important în domeniul dezvoltării economice și culturale a statului, deoarece prin intermediul transportului se realizează deplasarea în spațiul a persoalelor și bunurilor, în vederea satisfacerii nevoilor materiale și spirituale ale societății omenești.
Cu titlu de recomandări și observații în raport cu contractul de transport putem enunumera următoarele:
Deși Codul civil la art. 984, alin. 1) prevede că cărăușul este obligat să transporte pasagerul și bagajele sau încărcătura în termenele stabilite de lege sau de contract, iar în lipsa unor astfel de termene, intr-un termen rezonabil. Alin. 2) transportarea trebuie să fie efectuată pe calea cea mai scurtă și rezonabilă, totuși nu există la moment o opinie certă referitor la criteriile de rezonabilitate a termenului și căii de executare a contractului de transport, astfel, ar fi binevenit instituirea cu titlu de recomandarea a unor criterii exprese de determinare a caracterului rezonabil, spre exemplu: Termenul rezonabil trebuie determinat ținînd cont de uzanțele și practica stabilită între părți și de circumstanțele cazului, în raport cu interesele atît a creditorului cît și a debitorului, termenul rezonabil trebuie să fie suficient pentru efectuarea acțiunilor juridice, pentru executarea obligației, termenul rezonabil trebuie să constituie o medie a sumei termenului minim și maxim posibil pentru executarea unei obligații, ș.a..
În raport cu executarea nemijlocită a contractului de transport, la momentul actual, în RM, este necesar de a eficientiza procedura de control al faptului respectării normelor stabilite de legea RM, privind protecția consumatorului în cadrul contractului de transport.
În cadrul reglementării condițiilor de formă a contractului de transport înlegislația RM, este utilizată o varietate de noțiuni în acest sens, spre ex: constată, documentează, confirmă, creîdu-se fregvent interpretări eronate în acest sens referitor la efectele nerespectării acestor condiții de formă, constituie ele condiții ad validatem sau doar condiții ad probationem. Astfel este necesar de a stabili pe cale legislativă cercul de efecte ale nerespectării condițiilor de formă a contractului de transport, cu utilizarea unei terminologii omogene.
BIBLIOGRAFIE
Convenția cu privire la circulația rutieră din 08.11.1968;
Convenția relativă la Contractul de transport internațional al mărfurilor pe șosele (C.M.R.) (19 mai 1956, Geneva);
Convenția asupra circulației rutiere (8 noiembrie 1968, Viena).
Constituția RM din 29.07.1994.
Codul civil al RM, r. 1107, din 06.06.2002.
Codul de procedură civilă a RM, r. 225, din 30.05.2003.
Codul Vamal, Legea Republicii Moldova nr.1149 din 20.07.2000.
Codul transportului ferovir RM, nr. 309 din 17.07.2003.
Legea pentru aprobarea Codului navigației maritime comerciale al Republicii Moldova nr. 599, din 30.09.1999.
Legea privind transportul naval intern al Republicii Moldova, nr. 176, din 12.07.2013.
Legea cu privire la transporturi, nr. 1194-ХШ din 21.05;
Legea RM cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414 din 22.12.2006
Legea RM privind tratatele internaționale ale Republicii Moldova nr. 595,din 24.09.1999.
Hotărîrea Guivernului RM, nr. 854, din 28.07.2006, cu privire la Regulamentul transporturilor auto de călători și bagaje.
Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova Privindaplicarea unor prevederi ale legislației referitoare la răspunderea cărăușului în contractul transportului de bunuri, nr. 12 , din 27.11.2009.
Bloșenco Andrei, Drept Civil, Partea specială, note de curs, Cartdidact Chișinău 2003.
Negru B., Osmochescu N., Smochină A., ConstituțiA RM Comentariu, Chișinău 2009.
Chibac Gh., Baieș S., Cimil D., Comentariul Codului civil al Republicii Moldova, Ediția I, vol I și II, Editura ARC, Chișinău 2006.
Bîtcă Ion, Slutu Nicolae, Drept Civil, Chișinău 2013.
Chibac Gheorghe, Chibac Natalia, Bruma Sorin, Robu Oxana, Drept Civil, Contracte și Succesiuni, Chișinău 2014.
Ciutacu Florin, Jora Cristian, Drept Civil. Teoria generală a obligațiilor, București 2003.
Manualul judecătorulor pentru cauze civile, Ediția II, coord. ed.: Mihai Poalelungi, Elena Belei, Diana Sârcu Î.S.F.E.-P. "Tipografia Centrală", Chișinău, 2013Andreea Tabacu, Drept Procesual Civil, București 2013.
Octavian Căpățână, Gheorghe Stancu, Dreptul transporturilor. Partea generală , EdituraLumina Lex, București, 2002.
O. Căpățînă, Contractul Comercial de transport, București 1995, p. 294, citat de Chiba Gheorghe, Băieșu Aurel, Rotari Alexandru, Efrim Oleg, Drept Civil contracte speciale, vol. III, Ediția II, Editura Cartier Juridic, Chișinău 2002, p.255.
P. Demetrescu,Contractul de transport , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1962, p. 27, citat de Aurelia Cotuțiu, Georgeta Valeria Sabău. Dreptul transporturior, Ed. All Beck, București, 2005.
Lupașco Vera, Drept civil, partea Specială, Chișinău 2013.
Trofimov Igor, Drepr Cicivl, contracte civile, Chișinău 2004.
Cristina Stanciu, Vali Ileana Niță Revista de Științe Juridice Interferențe și fundamente civile în contractul de transport, [on. line], disponibil pe: http://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2007/RSJ2/008StanciuNita.pdf.
Liliana Rotaru-Maslo, Caracterele și clasificarea contractului de transport rutier, revista Legea și viața, p. 11, [on line], disponibil pe: http://www.legeasiviata.in.ua/archive/2013/10-md/3.pdf
Adina Laura Pandele, Dreptul transporturilor, [on-line] disponibil pe http://documents.tips/documents/curs-dreptul-transporturilor.html.
=== Contractul de transport ===
UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” GALAȚI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, SOCIALE ȘI POLITICE
SPECIALIZAREA DREPT
LUCRARE DE LICENȚĂ
CONTRACTUL DE TRANSPORT
Îndrumator științific,
Conf. Univ. Dr. BOGDAN-LIVIU CIUCĂ
Absolvent,
NEAGU IULIANA-LILIANA
GALAȚI
2015
LISTA DE ABREVIERI
alin. – alineat
art. – articol
C. civ. – Codul civil
C.I.M. – Convenția internațională privind transportul de mărfuri pe căile ferate
Conf. – Conferențiar
C.O.T.I.F. – Convenția cu privire la transporturile internaționale feroviare
C.M.R. – Acord internațional privind contractele de transport; scrisoare de trăsură
lit. – litera
M. Of. – Monitorul Oficial
nr. – numărul
O.N.U. – Organizația Națiunilor Unite
p. – pagina
pp. – paginile
pct. – punctul
Univ. – Universitar
UE – Uniunea Europeană
U.S.E.R. – Uniunea Societăților de Expediții din România
– CUPRINS –
INTRODUCERE………………………………………………………………………………………………….5
CAPITOLUL I. NOȚIUNI ESENȚIALE PRIVIND ÎNȚELEGEREA ȘI
CLASIFICAREA CONTRACTELOR DE TRANSPORT…………………………………………….6
Secțiunea I. Debutul activității de transport și noțiunea de transport……………………………….6
Secțiunea a IIa. Clasificarea și principiile care stau la baza activității de transport…………..7
Secțiunea a IIIa. Reglementări cu caracter general și reglementări cu caracter special
în materia transporturil……………………………………………………………………………………………11
Secțiunea a IVa. Sistemul național de transport………………………………………………………….13
CAPITOLUL II. DESPRE CONTRACTUL DE TRANSPORT ÎN GENERAL……….19
Secțiunea I. Reglementarea veche și reglementarea actuală în materia contractului de transport………………………………………………………………………………………………………………..19
Secțiunea a IIa. Caracterele juridice ale contractului de transport și condițiile de
validitate ale acestuia………………………………………………………………………………………………23
Secțiunea a IIIa. Părțile și efectele contractului de transport…………………………………………33
Secțiunea a IVa. Regimul juridic al bunurilor transportate…………………………………………..41
Secțiunea a Va. Răspunderea transportatorului…………………………………………………………..43
CAPITOLUL III. PRINCIPALELE TIPURI DE CONTRACTE DE TRANSPORT…49
Secțiunea I. Contractul de transport feroviar………………………………………………………………49
Secțiunea a IIa. Contractul de transport aerian……………………………………………………………55
Secțiunea a IIIa. Contractul de transport rutier…………………………………………………………..59
Secțiunea a IVa. Contractul de transport maritim……………………………………………………….65
Secțiunea a Va. Contractul de expediție……………………………………………………………………70
CAPITOLUL IV. PROPUNERI DE ”LEGE FERENDA”……………………………………..74
CAPITOLUL V. CONCLUZII……………………………………………………………………………75
JURISPRUDENTA
ANEXE
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
De la apariția sa pe pământ, omul a încercat în permanență să supună forțele naturii pentru a-și îmbunătăți traiul. Cercetările și descoperirile sale au condus la o revoluție științifică și tehnică, urmărind în special comunicațiile și transporturile. Așa cum știm cu toții, în zilele noastre, comunicațiile și transporturile sunt indispensabile vieții omenești, dar mai ales în raporturile internaționale.
Transporturile reprezintă un factor important în activitățile economico-sociale deoarece prin intermediul lor se efectuează deplasarea în spațiu a bunurilor și persoanelor, cu scopul de a satisface necesitățile materiale și spirituale ale societății omenești. În plan economic se realizează o legătură între factorul de producție și factorul de consum, fapt ce presupune deplasarea bunurilor din locul în care au fost produse la cel în care urmează a fi consumate în cadrul pieței interne și internaționale.
Transporturile terestre reprezintă cea mai răspândită formă de transport. Oamenii se deplasează cu ajutorul vehiculelor dotate cu motoare alimentate cu combustibil lichid.
La început luxos și prohibitiv, transportul aerian este astăzi preferatul celor care vor să se deplaseze pe o distanță lungă într-un timp scurt, sau pentru transportul mărfurilor de valoare mare.
O activitate economică complexă cu caracter național și internațional este desfășurată prin intermediul transportului maritim. Este folosit în mod special pentru deplasarea mărfurilor între țări aflate în diferite zone geografice.
Evoluția umană urmată de evoluția mijloacelor de transport și de creșterea importanței economice au condus la nevoia de reglementare în legislație a transporturilor. Astfel apar în plan juridic numeroase acte normative interne și internaționale ce au determinat mai târziu apariția unei ramuri distincte de drept numită dreptul transporturilor.
Deoarece activitatea de transport efectuată necorespunzător poate aduce prejudicii grave părților, s-a considerat necesară înființarea contractului de transport. Acest contract disciplinează activitatea de transport și limitează atât drepturile cât și obligațiile părților contractante.
Din dorința de a înțelege particularitățile și specificul contractului de transport am efectuat studiul reglementărilor interne și internaționale, constituind astfel prezenta lucrare.
CAPITOLUL I. NOȚIUNI ESENȚIALE PRIVIND ÎNȚELEGEREA ȘI CLASIFICAREA CONTRACTELOR DE TRANSPORT
Secțiunea I. Debutul activității de transport și noțiunea de transport
Activitatea de transport a fost determinată de apariția schimbului și implicit de apariția clasei negustorilor ce se ocupau de comerț. În antichitate și evul mediu transporturile erau slab dezvoltate și se bazau în special pe micile ambarcațiuni și pe tracțiunea animală. Trecerea timpului a dus la dezvoltarea intelectuală a omenirii și implicit la descoperirea forței aburului și a motorului; din acest fapt rezultând o adevărată revoluție în materia transporturilor. Transporturile reprezintă un sistem circulator deosebit de important al întregii planete și al fiecărei țări în parte, constituind baza în domeniul producției materiale și al schimbului. Din punct de vedere economic, transportul este înțeles ca fiind elementul de infrastructură esențial atât pentru producție cât și pentru activitatea de comerț în sine. Constituind un element esențial al civilizației, nivelul la care se efectuează activitatea de transport indică gradul de dezvoltare al unei societăți.
Activitatea de transport în sens restrâns este redată de o deplasare a bunurilor sau a persoanelor cu un mijloc de transport. Ca acțiune economică și juridică, această activitate se deosebește de celelalte modalități de deplasare a bunurilor prin următoarele caracteristici:
– transportul de persoane este realizat în mod necesar și obligatoriu cu un vehicul;
– transportul de persoane sau de marfă este efectuat, în concret, prin deplasarea acestora cu ajutorul unui vehicul care poate fi: rutier, feroviar, naval sau aerian;
– în transportul de bunuri, marfa transportată este constituită din materii prime precum: cărbune, petrol brut etc., materiale și produse prelucrate.
În sens larg, activitatea de transport acoperă sfera transportului propriu-zis dar și a activităților complementare, desfășurate în legătură cu sau în timpul transportului. Aceste activități sunt numite activități conexe și fac referire, printre altele, la: activitățile de intermediere în transporturi, activitatea desfășurată de gări, activitatea desfășurată de autogări etc.
Dezvoltarea și evoluția activității de transport au generat apariția unui nou contract special și anume contractul de transport. Acesta are ca obiect activitățile de transport, deci, activitățile care constau în deplasarea în spațiu a unor bunuri sau persoane cu ajutorul unui mijloc de transport utilizat pe o cale de transport adecvată. Deducem astfel că transportul se realizează cu ajutorul a 4 elemente definitorii, și anume:
– existența unei deplasări în spațiu;
– obiectul deplasării este reprezentat de bunurile sau persoanele transportate;
– deplasarea se efectuează cu un mijloc de transport;
– deplasarea are loc pe o cale de transport.
Aceste raporturi de transport se nasc între transportatori și călători, în cazul transportului de persoane sau expeditori de mărfuri în cazul transportului de mărfuri.
Secțiunea a II-a. Clasificarea și principiile care stau
la baza activității de transport
Activitatea de transport se efectuează în moduri diverse în funcție de obiectul, mijlocul sau calea de transport, itinerariul parcurs, interesul servit și periodicitatea deplasării. Astfel, putem clasifica transporturile în funcție de obiect în transporturi de persoane și transporturi de bunuri numite și mărfuri. Transporturile de persoane reprezintă un mic segment din anasamblul activității de transporturi, dominată de deplasarea mărfurilor. Transportul de mărfuri reprezintă activitatea economică ce se poate efectua în cadrul circulației mărfurilor și apare ca o continuare a procesului de producție început în celelalte ramuri, concretizându-se prin aducerea mărfurilor de la producător la consumator. De asemenea, în materia transportului de mărfuri distingem transporturile interioare, care se desfășoară în cadrul procesului de producție și constau în deplasarea materiilor prime, materialelor sau forței de muncă de la o secție la alta; și transporturile comerciale, care se desfășoară în sfera circulației mărfurilor și se concretizează prin transportul produselor finite în sfera consumului individual, transportul materiilor prime sau al semifabricatelor de la o întreprindere la alta în vederea consumului productiv etc.
În funcție de calea sau mijlocul de transport întâlnim: transporturi terestre (rutiere, feroviare), pe apă (maritime, fluviale, pe râuri navigabile, pe lacuri navigabile), sau aeriene. O.G. nr. 19/1997 privind transporturile exemplifică în cuprinsul art. 5, modurile de transport: transportul rutier, transportul feroviar, transportul naval, transportul aerian, transportul combinat și multimodal. Fiecare mod de transport are în compunere infrastructura de transport, mijloacele de transport, operatorii de transport și ai activităților conexe transportului, precum și sistemele de management al traficului și sistemele de poziționare și navigație, după caz, așa cum reiese din O. G. nr. 19/1997 art.5, alin.2.
Clasificate după itinerariul parcurs, transporturile sunt transporturi în trafic intern și transporturi în trafic internațional. Cele două noțiuni au drept criteriu de deosebire trecerea frontierei de stat de către vehicule ce transportă persoane sau mărfuri, deci în funcție de depășirea teritoriului unui stat, transportul are caracter intern sau internațional. Transportul internațional obișnuit presupune ca localitatea de expediție și localitatea de destinație să se afle în țări diferite deși poate presupune și tranzitul altor țări. Atunci când există transporturi internaționale succesive, răspunderea transportatorilor se reglementează după regulile răspunderii solidare și presupune întocmirea unui document unic de transport numit scrisoare de trăsură internațională.
În funcție de interesul servit întâlnim transporturile în interes public, numite și transporturi publice, și transporturi în interes privat sau propriu. La rândul lor, transporturile în interes propriu se subclasifică în transporturi în interes personal (executate de persoane fizice în vederea asigurării deplasării unor persoane sau bunuri) și transporturi în folos propriu (executate de persoane fizice sau juridice pentru activitățile proprii autorizate cu mijloace de transport pe care le dețin sau le folosesc în baza unui acord de leasing sau de închiriere). Transporturile publice sunt executate de persoane fizice sau juridice, pe baza unui contract de transport încheiat între transportator și beneficiarul de transport, contra cost, în condiții nediscriminatorii de acces pentru terți. Pentru a desfășura activitatea de transport public în mod legal, persoana fizică sau juridică trebuie să fie autorizată de Ministerul Transporturilor conform art. 22, alin.1 din O.G. nr. 19/1997. Transportul în folos propriu este analizat ca fiind un accesoriu al unei alte activități economice executate de persoana care îl organizează, în condițiile în care bunurile transportate trebuie să fie proprietatea acesteia sau rezultatul activității sale. Aceste transporturi sunt supuse autorizării Ministerului Transporturilor, ca și transporturile publice. Transporturile în interes propriu se execută fără perceperea unui tarif sau a echivalentului acestuia în servicii și bunuri; persoanele care efectuează acest tip de transporturi nu sunt supuse autorizării de către Ministerul Transporturilor.
Periodicitatea deplasării reprezintă un alt criteriu de clasificare a transporturilor. Astfel, întâlnim transporturi cu periodicitate regulată așa cum este cazul transportului naval cu nave de linie, a celui executat în rețele de autobuze etc. și transporturile ocazionale. În cazul transportului cu periodicitate regulată, contractul de transport încheindu-se printr-o simplă adeziune din partea clientului, transportatorul fiind în stare permanentă de ofertă de a contracta. Transporturile ocazionale constau într-o deplasare organizată și se desfășoară pe itinerarii, la data și în condițiile negociate între transportator și utilizatorul interesat.
Fiecare tip de transport prezintă anumite particularități determinate de caracterul propriu al căii și al mijlocului de transport utilizat. Cu toate acestea există reguli care guvernează întreaga activitate de transport. Întreaga activitate de transport se desfășoară pe baza încheierii între transportator și expeditor-călător a unui contract de transport, prin care se urmărește folosirea rațională, integrală și eficientă a mijloacelor de transport. Executarea transportului are întotdeauna caracter oneros, legea instituind răspunderea patrimonială prin plata de penalități, locații și despăgubiri, participanților la activitatea de transport care nu își îndeplinesc obligațiile ce le revin din încheierea contractului de transport.
Organizarea și executarea transporturilor au la bază principii reglementate în O.G. privind transporturile nr. 19/1997. Prin sistemul național al transporturilor se înțelege totalitatea categoriilor de transport: feroviar, rutier, aerian și naval, legăturile dintre ele, precum și componentele acestora: infrastructurile, mijloacele de transport, personalul specializat, operatorii de transport și activitățile conexe. Obiectivele pe care le are sistemul național al transporturilor constau în efectuarea deplasărilor în timp și spațiu a călătorilor, mărfurilor și bagajelor între toate localitățile și zonele geografice ale țării noastre, precum și corelarea întregii activități și a infrastructurii la sistemul internațional de transporturi. Statul român subvenționează sau, după caz, susține transportul public de călători prin contribuirea substanțială la asigurarea unui nivel moderat al tarifului. De asemenea, statul român garantează libera inițiativă și autonomia transporturilor și asigură condițiile unei concurențe loiale între modurile de transport și între categoriile de transportatori. Activitatea de transport se efectuează prin atingerea obiectivelor sistemului național de transport, așa cum reiese din art. 3 din O.G. privind transporturile nr. 19/1997. Aceste obiective sunt:
– realizarea conectării tuturor localităților la rețeaua națională de transport;
– asigurarea dreptului la libera circulație a cetățenilor;
– asigurarea liberei circulații a mărfurilor și a bunurilor;
– asigurarea transporturilor care privesc siguranța națională;
– asigurarea racordării la sistemele internaționale de transport;
– participarea la dezvoltarea economică și socială a țării.
Conform art. 4 din O.G. privind transporturile nr. 19/1997, coordonatele dezvoltării sistemului național de transport trebuie să fie în concordanță cu dezvoltarea durabilă a economiei naționale, eficiența economică, asigurarea condițiilor de protejare a mediului, utilizarea rațională a energiei, respectarea convențiilor în care statul român este parte.
Împărtășim opinia autorului precum că legiuitorul a înserat în mod inutil în această enumerare unele cerințe, cum ar fi de exemplu, obligația de a respecta convențiile și acordurile la care România este parte, deoarece acesta este un principiu constituțional care s-ar fi aplicat sistemului național de transporturi indiferent dacă era sau nu inserat în cuprinsul acestei ordonanțe. De asemenea, asigurarea dreptului la libera circulație a persoanelor și asigurarea liberei circulații a mărfurilor reprezintă principii ale reglementărilor comune europene la care Constituția, în art. 20, face referire ca fiind direct aplicabile în dreptul intern.
Utilitatea reglementării acestor obiective și coordonate, fără corespondență faptică și chiar fără coordonare cu normele aplicabile în domeniu, este incertă. Putem considera că suntem, de fapt, în prezența unor declarații de intenție al legiuitorului, fără obligativitate reală pentru executiv, care seamănă mai degrabă cu preambulul oricărei legi de amploare din perioada comunistă decât cu ceea ce, într-adevăr, poate însemna un principiu de reglementare.
Secțiunea a III-a. Reglementări cu caracter general și reglementări cu caracter special
în materia transporturilor
Reglementări cu caracter general
Reglementarea de bază a transporturilor este constituită de Codul civil, intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, Cartea a V-a. Despre obligații, Titlul IX. Diferite contracte speciale, Capitolul VIII. Contractul de transport, art. 1955-2008. De asemenea, O.G. privind transporturile nr. 19/1997 constituie cadrul legal general aplicabil, în completarea reglementărilor tuturor modurilor specifice de transport și activităților conexe acestora. Structurată pe 6 capitole, O.G. nr. 19/1997, debutează cu dispozițiile generale (art.1-9) precizând sfera de aplicare a acestui act normativ, principiile și obiectivele sistemului natinoanal de transport, cerințele ce trebuie îndeplinite în vederea dezvoltării sistemului național de transport etc. Capitolul II stabilește competențele Ministerului Transporturilor în calitatea sa de organ de specialitate al administrației publice centrale cu atribuții specifice în domeniul sistemului național de transport. Capitolul III reglementează regimul proprietății publice și private în domeniul transporturilor, iar capitolele IV și V fac referire la executarea transporturilor și investițiile în transporturi. Pentru a ajuta la aplicarea ordonanței menționate mai sus, a fost dată, printre altele, H.G. nr. 24/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor.
Reglementări cu caracter special
În reglementările cu caracter special se face distincție între izvoarele de drept intern și izvoarele de drept internațional.
Izvoarele de drept intern, numite și izvoare de drept național, pot fi clasificate în funcție de specificul fiecărui gen de transport. Putem folosi drept exemple:
1) pentru transporturile rutiere:
– O.G. nr.27/2011 privind transporturile rutiere;
– O.G. nr.88/19999 priv. stabilirea unor reguli pentru transportul combinat de mărfuri;
– H.G. nr. 625/1998 priv. organizarea și funcționarea Autorităților Rutiere Române-A.R.R.;
– Legea nr. 38/2003 priv. activitatea în regim de taxi și în regim de închiriere.
2) pentru transporturile feroviare:
– O.G.nr. 7/2005 priv. aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România;
– O.U.G. nr.12/1998 priv. înființarea unor instituții publice în subordinea Ministerului Transporturilor;
– H.G. nr.626/1998 priv.organizarea și funcționarea Autorității Feroviare Române-A.F.E.R.;
3) pentru transporturi maritime și fluviale:
– O.G. nr.42/1997 priv. transport maritim și pe căile navigabile interioare.
4) pentru transporturi aeriene:
– O.G. nr. 29/1997 privind Codul aerian, republicată (M.Of. nr.45 din 26 ianuarie 2001) și modificată prin Ordinul nr. 808/2011 pentru aprobarea Procedurii privind acordarea, suspendarea sau revocarea licenței de operare (M.Of. nr. 748 din 25 octombrie 2011)
Izvoarele de drept internațional sunt reprezentate prin: convenții, acorduri, protocoale, uzanțele maritime și portuare. Putem da ca exemple:
(1) Transport rutier:
– Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (C.M.R), Geneva 1956;
– Convenția asupra circulației rutiere, Geneva 1949;
– Acordul European privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturile rutiere internațonale, Geneva 1970;
– Acordul European referitor la transportul rutier internațional al mărfurilor periculoase (A.D.R), Geneva 1957.
(2) Transportul feroviar:
– Convenția Internațională privind transportul internațional feroviar(COTIF), Berna 1890;
– Anexa nr.2 la COTIF, ce reglementează regulile uniforme cu privire la transportul internațional feroviar de mărfuri. Ea poartă și denumirea prescurtată CIM;
– Acordul european privind marile linii internațional de cale ferată(A.G.C) încheiat la Geneva, 31 mai 1985.
(3) Transportul maritim și fluvial
– Convenția Națiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare , 1978, adoptată la Hamburg, la 31martie 1978(„Regulile de la Hamburg”);
– Convenția internațională pentru unificarea anumitor reguli asupra sechestrului asigurător de nave maritime, semnată la Bruxelles la 10 mai 1952;
– Convenția privind facilitarea traficului maritim internațional(FÂL), adoptată la Londra la 9 aprilie 1965 de Conferința internațională privind facilitarea voiajului și transportului maritim.
(4) Transportul aerian:
– Convenția de la Montreal privind traficul aerian internațional din anul 1999.
Secțiunea a IV-a. Sistemul național de transport
Codul civil reprezintă dreptul comun pentru contractul de transport și regimul obligațiilor născute în sarcina părților din activitatea de deplasare de mărfuri sau persoane. Prin abrogarea Codului comercial și intrarea în vigoare a Codului civil din anul 2011 s-a încercat unificarea raporturilor juridice de drept privat. Cu toate acestea, este necesar să se observe faptul că, pe lângă raporturile juridice dintre simpli particulari, Codul civil reglementează și raporturile juridice dintre profesioniști sau dintre profesioniști și simpli particulari. Având în vedere specificul normelor juridice care reglementează raporturile juridice dintre profesioniști și dintre aceștia și simpli particulari, dar și numărul și importanță acestor raporturi juridice, este întemeiată afirmația potrivit căreia ramura dreptului comercial subzistă.
Cu privire la locul pe care îl ocupă dreptul transporturilor în cadrul sistemului de drept s-au conturat două opinii:
1) Prima opinie majoritară și tradiționalistă, este care care consideră că dreptul transporturilor este o subramură a dreptului comercial, care continuă să existe așa cum am arătat anterior;
2) A doua opinie, adoptată recent, consideră că dreptul transporturilor este o ramură de drept distinctă și poate fi explicată prin prisma volumului din ce în ce mai mare de reglementări exclusiv consacrate raporturilor dintre expeditor și transportator.
Apreciem faptul că apartenența dreptului transporturilor la ramură de drept comercial se justifică prin faptul că transportatorul, în activitatea sa, este un profesionist, acesta exercitând sistematic o activitate organizată ce constă în prestarea de servicii, așa cum reiese din art.3 C. civ. Fiind profesionist, transportatorului i se vor aplica dispozițiile Codului civil referitoare la profesioniști. Transportul ocazional efectuat de către un simplu particular, și nu ca parte a unei activități de transport, presupune că transportatorul nu poate fi considerat profesionist deoarece nu se poate considera că exploatează o întreprindere.
Conform art. 2 din O.G. privind transporturile nr. 19/1997, sistemul național de transport are caracter strategic, fiind o parte integrantă a sistemului economico-social. În toate activitățile generate de activitatea de transport un caracter prioritar revine protecției vieții umane și protecției mediului înconjurător.
Fiecare mod de transport are în compunere: infrastructura, mijloacele de transport, operatorii de transport și ai activităților conexe acestora, sistemele de management al traficului și sistemele de poziționare și navigație.
Potrivit disp. art.9 alin.(1) teza II din O.G. nr.19/1997, infrastructurile destinate activităților de transporturi sunt: căile de comunicație rutiere, feroviare, navale și aeriene. Ele sunt bunuri menite pentru efectuarea activităților de transport, activităților conexe transporturilor, cât și activitățile privind administrarea respectivelor infrastructuri. Ca urmare a adoptării Legii nr. 51/2002 privind aprobarea O.G. nr.94/2000 pentru modificarea și completarea O.G.nr.19/1997, art. 9 alin.(1) din O.G.nr.19/1997 a suferit modificări prin care infrastructurile de transport au fost considerate ca fiind de interes național sau european. Aceste infrastructuri formează alături de sistemele de management al traficului și de sistemele de poziționare și navigație, rețelele de transport.
În momentul de față, bunurile din sistemul național de transport sunt clasificate în rețele de transport și mijloace de transport. Rețelele de transport de interes național și european sunt clasificate de către Ministerul Transporturilor în conformitate cu standardele naționale și europene.
Art. 9 alin. 5 din O.G. privind transporturile nr. 19/1997, introdus prin Legea nr. 51/2002, arată că sistemele de management al traficului și sistemele de poziționare și navigație includ instalațiile tehnice necesare, precum și sistemele de informații și telecomunicații necesare. În cuprinsul art. 9 alin 2, mijloacele de transport sunt definite ca fiind mijloace mobile, cu sau fără propulsie, amenajate pentru transportul de persoane sau de bunuri, special destinate să se deplaseze pe o cale de comunicatie rutiera, feroviară, năvală sau aeriană.
După cum se prevede în art.10 lit.b), c) din O.G. nr.19/1997, infrastructurile de transport care sunt deschise accesului publicului sunt parte din domeniul public, iar art.17 al O.G.19/1997 prev. în alin.(1) că proprietatea publică în sfera transporturilor e alcătuită din: infrastructura deschisă accesului public și din bunurile de interes public stabilite de lege.
În alin.(2) al art.17 se stipulează că alte bunuri din domeniul transporturilor, care aparțin statului sau unităților administrativ-teritoriale reprezintă proprietatea lor privată. Dacă nu există alte prevederi speciale, aceste bunuri se vor supune regimului juridic al proprietății private, însă vor putea fi închiriate sau date în concesiune.
O.G. privind transporturile nr. 19/1997 stabilește în cuprinsul art. 18 alin.1 că bunurile proprietate publică sau privată a statului din domeniul transporturilor pot fi date în administrare, prin hotărâre a Guvernului, instituțiilor publice din subordinea Ministerului Transporturilor, ori pot fi închiriate sau concesionate în condițiile legii. Considerăm că textul art. 18 alin. 1 este neclar și lăsa impresia că bunurile proprietate privată din domeniul transportului aparținând statului pot fi date în administrare. În realitate, dreptul de administrare este constituit numai pe temeiul proprietății publice, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 213/1998, astfel încât doar bunurile proprietate publică pot fi date în administrare.
Alin. 2 al art.18 dispune că bunurile proprietate publică sau privată din domeniul transporturilor, administrate de unitățile administrativ-teritoriale, pot fi închiriate sau concesionate în conformitate cu legea. Din toate aceste prevederi legale rezultă faptul că, contractele referitoare la bunurile din domeniul transporturilor, sunt contracte civile sau administrative(adică ce au ca obiect administrarea, încheierea ori concesionarea de bunuri din domeniul public).
Prin O.G. nr.19/1997 mai este legiferat și așanumitul „contract de activitate”. Aceste contracte de activitate sunt încheiate între Min.Transporturilor și agenții economici interesați, ele având ca scop îndeplinirea obiectivelor politicii guvernamentale în materie .
Se introduc noțiunile de operatori de transport și ai activităților conexe transporturilor și cea de utilizatori de transport prin O.G. nr. 19/1997. Aceeași ordonanță distinge, în categoria operatorilor, între noțiunea de transportatori reglementată la art. 9 alin. 3 și cea de operatori ai activităților conexe transporturilor reglementată în cuprinsul art. 9 alin. 4.
Transportatorii sunt, potrivit alin.(3) al art.9, persoanele fizice sau juridice, autorizate să efectueze transporturi, interne sau internaționale, de persoane sau de bunuri, în interes public ori în cel propriu, cu ajutorul mijloacelor de transport deținute în proprietate ori în baza unui contract de închiriere sau leasing (leasingul a fost introdus în definiție prin Legea nr. 51/2002 privind aprobarea O.G. nr. 94/2000 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 19/1997 privind transporturile. Înțelegem că transportatorii sunt persoane fizice sau juridice autorizate să desfășoare transporturi (excepție făcând transporturile în interes personal). Autorizația este obținută de la Ministerul Transporturilor, care are obligația de a emite norme obligatorii de atestare, certificare, licențiere și brevetare a personalului care lucrează în transporturi sau contribuie la siguranța traficului și decide care sunt condițiile de suspendare ori anulare a atestatelor, certificatelor, licențelor ori brevetelor eliberate.
Operatorii activităților conexe transporturilor sunt acele persoane fizice sau juridice ce desfășoară activități care se efectuează în legătură cu sau în timpul transportului (Ex.: remorcaj, expediție, pilotaj, ranfluaj).
În sistemul național de transport, utilizatorii nu sunt individualizați de către O.G. nr. 19/1997, ci doar le sunt enumerate în cuprinsul art. 7 principalele drepturi. Acestea sunt:
– posibilitatea de a efectua ei înșiși transportul sau de a recurge la serviciile unui transportator liber ales;
– accesul egal și nediscriminatoriu la infrastructură de transport de interes public;
– dreptul de a alege în mod liber modul de transport prin care își manifestă dreptul de a
se deplasa.
În transporturile de persoane calitatea de utilizator o au călătorii, numiți și pasageri, în timp ce transporturile de mărfuri, deține calitatea de utilizator expeditorul bunurilor, fie personal, fie prin mandatar, numit și expediționar. Noțiunea de utilizator, în sens strict, nu îl include și pe destinatar, deși dobândește anumite drepturi și obligații din executarea transportului.
Transportatorul deplasează marfa din stația /punctul de plecare în cea de destinație, ambele indicate în contractul de transport, fiind obligat la aducerea mărfii la locul de destinație. Aceasta este, de fapt, prestația specifică și rezultatul definitoriu al contractului de transport. Pe lângă această activitate a transportatorului însă, mai există și alte activități conexe transportului precum cele de: încărcare în mijlocul de transport, descărcare, depozitare, activitățile de expediție, etc. Orice activitate conexă a transportului este diferită de activitatea de transport concretă.
Activitatea de transport de mărfuri se distinge de operațiunile conexe transportului, cum ar fi expediția de mărfuri. Dacă expediția de mărfuri înseamnă un complex de operațiuni și de acte juridice necesare asigurării, deplasării, mărfii, transportul propriu-zis are un caracter agronom și omogen, constând într-o prestație unică (deplasarea mărfii, în condiții de siguranță). Transportatorul deplasează marfa din stația de plecare în stația de destinație, indicate în contractul de transport, fiind obligat la producerea rezultatului caracteristic și definitoriu al contractului de transport (prestația caracteristică), adică aducerea mărfii la destinație. Orice altă operațiune conexă transportului, cum ar fi încărcarea în mijlocul de transport, descărcarea, depozitarea, operațiunile de expediție etc., este distinctă de activitatea de transport propriu-zisă. Transportul și operațiunile conexe acestuia, inclusiv expediția, sunt prestații diferite, care se efectuează pe baza a două contracte distincte, contractul de transport și, după caz, contractul de expediție ori contractul de prestări de servicii conexe transportului. Corespunzător, transportatorul (parte în contractul de transport) nu este expediționar (parte în contractul de expediție), întrucât primul transportă efectiv marfa, în timp ce expediționarul face să se transporte marfa, prestând o serie de servicii conexe transportului. În anumite cazuri, cum ar fi transporturile succesive (prin transportatori succesivi) chiar transportatorul se obligă la ambele prestații (transportul efectiv și operațiunea conexă, expediția), dar și în acest caz, acesta acționează în două calități distincte, aceea de transportator și aceea de expediționar. Expediționarul, ca și transportatorul, trebuie să fie autorizat în activitatea sa de către Ministerul Transporturilor, dar, în timp ce transportatorul trebuie să obțină o licență de transport sau o licență de execuție pentru vehicule, expediționarul trebuie să obțină o licență de execuție pentru activități conexe transporturilor.
O.G. nr.19/1997 e cea care stabilește, cu caracter general, regimul licențelor, taxelor, redevențelor și tarifelor.
Printre principalele atribuții care îi revin Ministerului Transporturilor, așa cum reies din O.G. nr 19/1997, se numără și emiterea de norme obligatorii de licențiere și autorizare a agenților economici și de stabilire a condițiilor de acordare, suspendare sau de anulare a licențelor și a autorizațiilor. Ministerul Transporturilor organizează examene și emite atestate, certificate, licențe, brevete pentru personalul din transporturi și pentru operatori.
Regimul tarifelor percepute pentru eliberarea de autorizații și licențe și al redevențelor se stabilește prin hotărâre a Guvernului. Regimul taxelor de acces la infrastructurile de transport de interes public și cel al fondurilor speciale create din sume încasate cu titlu de taxe, se stabilesc prin lege specială cum e, de exemplu, cazul O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de folosire a infrastructurii de transport rutier. Tarifele pentru cursurile de pregătire profesională și de examinare în vederea obținerii certificatelor de capacitate, a licențelor și a brevetelor se stabilesc de Ministerul Transporturilor.
Ministerul Transporturilor, consiliile județene și locale, pot asigura stabilirea unor platforme pentru taxe, tarife, scutiri sau reduceri de tarife și taxe ori condiții tarifare speciale pentru anumite categorii de persoane fizice sau juridice.În asemenea situații, transportatorul va primi o compensare în bani de la Guvern sau de la autoritățile locale, compensare ce are menirea de a acoperi costul real al transportului și să mențină serviciul public de transport.
CAPITOLUL II. DESPRE CONTRACTUL DE TRANSPORT ÎN GENERAL
Secțiunea I. Reglementarea veche și reglementarea actuală
în materia contractului de transport
Până la data de 1 octombrie 2011, dreptul comun al transporturilor era reglementat în Codul commercial, abrogat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Dispozițiile abrogate reglementau exclusiv contractul de transport de mărfuri și erau utilizate și în cazul transportului de persoane în măsura în care dispozițiile erau compatibile cu specificul acestuia.
După adoptarea noului Cod civil de la 1 octombrie 2011, Codul comercial român este abrogat în mod expres, contractul de transport fiind reglementat în capitolul VIII al Titlului IX din noul Cod civil, numit ”Diferite tipuri de contracte speciale„. Aceste noi dispoziții reglementează atât contractul de transport de bunuri cât și contractul de transport de persoane și bagaje, de unde s-ar putea concluziona faptul că acest tip de contract este esențialmente de natură comercială.
În acest context, dispozițiile art. 1958 din Codul civil în vigoare prevăd domeniul de aplicare prin cele 3 alineate. Astfel, alin. 1 reglementează faptul că dispozițiile capitolului VIII. ”Contractul de transport” se aplică tuturor modurilor de transport, în măsura în care nu se dispune altfel prin legi speciale sau nu sunt aplicabile uzanțe ori practici stabilite de părți. Alin. 2 al aceluiași articol reprezintă excepția de la regula consacrată în alin. 1, și anume: transportul efectuat de transportatorul care își oferă serviciile publicului în cadrul activității sale profesionale, transportul cu titlu gratuit nu este supus dispozițiilor cuprinse în acest capitol; transportatorul fiind ținut numai de o obligație de prudență și diligență. Alin. 3 face referire tot la transportatorul care își oferă serviciile publicului. Acesta este ținut să transporte orice persoană care solicită serviciile sale și orice bun al cărui transport este solicitat, dacă nu are motiv întemeiat de refuz. Pasagerul, destinatarul și expeditorul fiind obligați să respecte instrucțiunile transportatorului. Din conținutul acestei dispoziții legale rezultă faptul că, în contextul în care, referitor la contractul de transport, legea specială în materia serviciilor de transport public local nu conține dispoziții legale exprese care să deroge de la dispozițiile Codului civil, dispozițiile noului Cod civil referitoare la contractul de transport devin aplicabile și în cazul contractului de transport, încheiat în materia serviciului de transport public local reglementat prin Legea specială a serviciului de transport public local nr. 92/2007.
Documentele specifice folosite în dreptul transporturilor sunt menționate în art. 1956 din C. civ. Conform căruia: ” Contractul de transport se dovedește prin documente de transport, precum scrisoare de trăsură, recipisă de bagaje, foaie de parcurs, conosament, tichet ori legitimație de călătorie sau altele asemenea, de la caz la caz.” Denumirea de ”scrisoare de trăsură” apare pentru prima dată în Codul comercial, ulterior abrogat, și este preluată prin dispozițiile noului Cod civil în privința contractului de transport de bunuri.
Din punct de vedere al modalităților de transport efectuate de către transportatori, art. 1957 C. civ. Hotărăște că transportul poate fi efectuat de către unul sau mai mulți transportatori, iar în cazul efectuării transportului de către mai mulți transportatori, transportul poate fi combinat sau succesiv.
În ceea ce privește transportul succesiv, în cadrul căruia transportatorii care se succed își predau unul altuia bunurile și bagajele transportate, până la destinație, fără intervenția expeditorului sau a călătorului, acest tip de transport este cel efectuat de 2 sau mai mulți transportatori succesivi care utilizează același mod de transport.
Spre deosebire de transportul succesiv potrivit căruia transportatorii succesivi utilizează același mod de transport, transportul combinat este cel în care același transportator sau aceiași transportatori succesivi utilizează moduri de transport diferite.
Prevederile Legii nr. 92/2007 privind serviciile de transport public local, mai exact transportul public de persoane efectuat prin curse regulate speciale ce au la bază un contract de transport de persoane, au fost preluate în cuprinsul Cărții a V-a.”Despre obligații”, Titlui IX. ”Diferite contracte speciale”, Capitolul VIII. ”Contractul de transport”, Secțiunea a 3-a. ”Contractul de transport de persoane și bagaje”, din C. civ.
Până la intrarea în vigoare a C. civ., definirea contractului de transport și a contractului de transport de mărfuri a fost consacrată pe cale doctrinară deoarece nu au existat dispoziții legale exprese în Legea nr. 92/2007 privind serviciile de transport public local. Astfel, se consideră pe plan general că, prin contractul de transport se înțelege convenția prin care o parte, numită cărăuș, se obligă ca în schimbul unei remunerații să efectueze o deplasare de persoane sau de bunuri pe o anumită distanță, cu un vehicul potrivit. Contractul de transport de mărfuri este acel contract prin care o parte, în calitate de cărăuș, se obligă, în schimbul unei sume de bani numită tarif, să transporte sub paza sa și înăuntrul unui termen o anumită cantitate de mărfuri pe care se obligă să le predea destinatarului indicat de expeditor. După intrarea în vigoare a noului C. civ., contractul de transport este definit în cuprinsul art. 1955 ca fiind contractul prin care o parte, numită transportator, se obligă, cu titlu principal, să transporte o persoană sau un bun dintr-un loc în altul, în schimbul unui preț pe care pasagerul, expeditorul sau destinatarul se obligă să îl plătească, la timpul și locul convenite.
Făcând referire la părțile contractului de transport de mărfuri, dispozițiile art. 412 alin. 2 din Codul comercial, în prezent abrogat, susținea că persoana care își ia însărcinarea ca într un mod oarecare să transporte sau să facă a se transporta un obiect oarecare poartă denumitrea de cărăuș. Din conținutul acestei dispozitiilegale rezultă faptul că este utilizată noțiunea de cărăuș ( în reglementarea actuală fiind numit operator de transport) persoana care exercita în mod uzual o activitate de transport, pentru care este autorizat în baza unei licențe de transport în condițiile legii, cărăușul având calitatea de comerciant. După intrarea în vigoare a Codului civil, legiuitorul nu mai utilizează noțiunea de cărăuș, consacrată prin Codul comercial, ci este consacrată noțiunea de transportator, atât în cazul transportului de bunuri, cât și în cazul transportului de persoane și bagaje, cele două noțiuni fiind sinonime, deși noțiunea de cărăuș este mai cuprinzătoare, acoperind și transporturile specializate, precum transportul de gaze prin conducte sau transportul de apă prin rețele de alimentare cu apă potabilă. O altă precizare care se impune este aceea că transporturile putând fi efectuate de către persoane fizice sau juridice, are calitatea de cărăuș (transportator) atât persoana fizică care exercită activitatea de transport sub forma unei întreprinderi de transport, cât și persoana juridică, cu precizarea că, în ipoteza în care întreprinderea de transport este organizată sub forma unei persoane juridice, în baza principiului specialității capacității de folosință, aceasta trebuie să aibă menționată distinct în obiectul de lucru activitatea de transport.
Referitor la transportul rutier de persoane prin servicii regulate, noul cadru legislativ precizează expres faptul că biletul de călătorie (tichetul ori legitimația de călătorie, în accepțiunea noului Cod civil) reprezintă contractul de transport încheiat între prestator-operator de transport și beneficiar-calator, prin care operatorul de transport rutier se obligă să efectueze transportul în condiții de siguranță și confort, iar beneficiarul se obligă să achite contravaloarea acestuia, care include și asigurarea personelor și bagajelor, precum și riscurile care pot decurge din efectuarea transportului rutier.
Reglementarea actuală și de bază a contractului de transport este Codul civil, Cartea a V-a. Despre obligații, Titlul IX. Diferite contracte speciale, Capitolul VIII. Contractul de transport, art. 1955-2008. Normele referitoare la contractul de transport în general fac referire la transportul de bunuri și transportul de persoane și au caracter supletiv, fiind edictate pentru a suplini voința părților, în lipsa clauzelor prevăzute expres în contract. Reglementarea contractului de transport din C. civ. asigură acestuia o structură unitară, echilibrată și coerentă.
Art. 1955 C. civ. prevede că o parte, numită transportator, se obligă, cu titlu principal, să transporte o persoană sau un bun dintr-un loc în altul, în schimbul unui preț pe care pasagerul, expeditorul sau destinatarul se obligă să îl plătească, la timpul și locul convenite. Din interpretarea articolului mai sus menționat, înțelegem că operațiunea juridică a contractului de transport are loc între expeditor sau acela care dă însărcinarea pentru transport și întreprinzătorul care se obligă să-l efectueze în numele său propriu. De asemenea, pentru a putea înțelege cu exactitate materia transporturilor, trebuie să definim în mod clar faptul că transportatorul este persoana care își ia îndatorirea de a transporta iar expeditorul este, în general, proprietarul mărfii, fiind și parte în contractul de transport. Transportatorul e un termen ce desemnează, în principal, o persoană care efectuează în mod uzual activitatea de transport și care realizează deplasarea de
mărfuri în numele lui personal și cu mijloace proprii. În situația în care transportatorul își substituie un alt transportator pentru efectuarea în totalitate sau în parte a activităților
sale, atunci, conform art.1960 alin.1 C. civ., acesta din urmă e considerat parte în
contractul de transport.
În general, contractul de transport este văzut că o convenție prin care transportatorul, se obligă, în schimbul unei remunerații, să efectueze o deplasare de persoane sau de bunuri pe o anumită distanță, cu un vehicul corespunzător. În mod particular, contractul de transport de bunuri presupune existența obligației transportatorului de a transporta sub paza sa și într-un anumit termen, în schimbul unei sume de bani numită și tarif, o cantitate de bunuri pe care trebuie să o predea destinatarului indicat de expeditor.
Contractul de transport este o prestare de servicii (locațio operarum) . Transportatorul în calitate de prestator de servicii, are independență juridică față de beneficiarul prestației ( expeditor). El îndeplinește contractul pe riscul său propriu. Obligația pe care o are transportatorul este de a deplasa persoanele sau bunurile și de a garanta paza lucrurilor pe care le transportă (este o activitate de prestări servicii). Realizat în condițiile unei întreprinderi, transportul capătă natură comercială.
Transportul gratuit însă, în interes personal sau cel ocazional, fie și remunerat, nu e un contract profesional, ci unul civil. Practic se poate spune că nu ne aflăm în prezența unui contract de transport, ci, a unei simple prestări de servicii. Transportatorul efectuează activitatea de transport cu titlu de întreprindere. Administrarea comercială(selectarea personalului, instruirea lui, dotarea cu mijloace de transport, aprovizionarea cu combustibili) și tehnică(întocmirea și corecta aplicare a unor normative referitoare la transport, verificarea mijloacelor de transport, a stării în care acestea se află, conducerea vehiculelor) a transportatorului sunt îndatoriri ale transportatorului, pe care și le asumă din inițiativa proprie, sub autoritatea lui și pe răspunderea personală. El este un întreprinzător, întreprinderea lui fiind reprezentată de activitatea sa obișnuită de transport.
Orice contract de transport presupune parcurgerea unui itinerar. În transporturile cu periodicitate regulată, itinerariul este stabilit de transportator, conform condițiilor prestabilite de acesta, neputând fi modificat în funcție de cazul concret. În cazul transporturilor ocazionale, itinerariul este stabilit de părți, în urma negocierilor, de la caz la caz.
Secțiunea a II-a. Caracterele juridice ale contractului de transport
și condițiile de validitate ale acestuia
Din dispozițiile Codului civil, care reglementează expres contractul de transport, precum și a dispozițiilor legale speciale în materie, se pot desprinde următoarele caractere juridice ale contractului de transport:
1. Contractul de transport este un contract numit, ceea ce rezultă din prevederile Codului civil, precum și din prevederile celorlalte acte normative speciale care privesc diferite categorii de transporturi, la rândul lor subclasificate în transporturi în trafic intern și internațional.
Dispozițiile Codului civil în materia contractului de transport conțin atât norme cu caracter general, care se completează cu normele speciale în materie reglementate prin alte acte normative în materie, în măsura în care normele cu caracter general nu conțin astfel de reglementări, precum și norme juridice cu caracter special, care nu sunt reglementate prin acte normative speciale care se aplică cu prioritate în virtutea principiului ”specialia generalibus derogant”.
Pe lângă normele generale în materia contractului de transport reglementate în Codul civil, există și reglementări speciale prin prin care sunt stabilite diferite tipuri de transport, astfel ca relația dintre aceste reglementări speciale care stabilesc diferite tipuri de transport și normele juridice în materia contractului de transport este o relație de la lege specială la lege generală. Dispozițiile din legile speciale care reglementează diferite tipuri de transport se completează cu dispozițiile Codului civil, doar în măsura în care reglementările speciale nu conțin anumite norme care sunt stipulate doar prin Codul civil.
2. Contractul de transport este un act juridic principal. Atunci când predarea bunului vândut se face în alt loc decât locul vânzării, transportul devine o activitate accesorie necesară pentru îndeplinirea contractului de vânzare. De cele mai multe ori, vânzarea de bunuri către un cumpărător cu sediul diferit de cel al vânzătorului, implică și deplasarea bunurilor respective de la vânzător la cumpărător. În acest mod bunurile devin accesibile pentru cumpărător. Cu toate acestea, contractul de transport își păstrează autonomia și nu îi este influențat regimul juridic de existența sau valabilitatea raportului juridic fundamental (raportul dintre vanzator-expeditor și cumparator-destinatar). Din punct de vedere juridic, contractul de transport este un act juridic principal; ineficacitatea contractului de vânzare nu atrage și ineficacitatea contractului de transport. Deși din punct de vedere economic, contractul de transport este strâns legat de contractul de vânzare sau de un contract de închiriere, el este un contract autonom. În faza de transport a bunurilor nu interesează poziția părților, din contractul de vânzare, sau situația acestora; clauzele contractului de transport neputând fi opuse părților contractului de vânzare și nici invers. Există anumite influențe ale raportului fundamental asupra raporturilor ce derivă din contractul de transport ce nu pot fi negate; putem da cu titlul de exemplu transferul dreptului de proprietate și al riscurilor mărfii influențează regimul juridic al bunurilor transportate, în special drepturile și obligațiile transportatorului asupra acesteia.
3. Contractul de transport este un contract sinalagmatic (bilateral), dând naștere la drepturi și obligații reciproce părților contractante. Articolul 1977 din Codul civil menționează faptul că există atât drepturi cât și obligații în sarcina destinatarului, cu toate că acesta nu este parte în contractul de transport, ci terț. Fiind un contract sinalagmatic, pentru proba acestuia se cere îndeplinirea condiției multiplului exemplar.
Contractul de transport produce efecte specifice contractelor sinalagmatice, reglementate în cuprinsul Codului civil, recunoscând inclusiv posibilitatea invocării excepției de neexecutare a contractului. Putem folosi ca exemple sugestive, art. 1988 C. civ. în materia transportului de bunuri, transportatorul nu este ținut să transporte documente , sume de bani în numerar, titluri de valoare, bijuterii sau alte bunuri de mare valoare; și art. 40 alin. 2 din ”Regulamentul de transport pe căile ferate din România” care precizează că, în cazul contractului de transport feroviar în trafic intern, transportatorului i se poate permite să refuze transportul sau să perceapă majorări de întârziere pentru rau-platnici, în cazul în care se întârzie plata prețului de transport.
4. Contractul de transport este un act cu titlu oneros și comutativ. Transportul se realizează în schimbul unui echivalent bănesc, ce are denumirea de „tarif” sau „preț”.
De principiu, prețul este rezultatul negocierii libere dintre expeditor și transportator. Totuși, cel mai frecvent, în situația transporturilor cu periodicitate regulată, transportatorul deține o listă de tarife stabilite, în principal, pe criteriul distanței de parcurs, pe care clientul fie o acceptă, fie nu. Din această cauză, contractul de transport are natură juridică a unui contract de adeziune.
5. Contractul de transport este un contract consensual. Contractul de transport este valabil încheiat din momentul realizării acordului de voință dintre transportator și expeditor, fără ca acesta să fie condiționat de predarea mărfii de către expeditor către transportator, în vederea efectuării transportului. În majoritatea cazurilor, data preluării este menționată ca atare în documentul de transport.
Sub aspectul formei, cu excepția transportului de persoane, când contractul de transport este reprezentat prin biletul de călătorie, în cazul contractului de transport de bunuri, acesta trebuie să îmbrace forma scrisă. Având în vedere faptul că pentru efectuarea transportului de bunuri expeditorul trebuie să remită transportatorului bunul care urmează să fie transportat, după cum s-a remarcat în literatura de specialitate, predarea materială a lucrului în vederea transportului ține de executarea transportului, și nu de valabilitatea contractului, care are un caracter consensual.
Deoarece există diferite tipuri de transport pentru care legea pretinde fie o formă special standardizată a contractului de transport, fie un număr de clauze obligatorii, ceea ce dă contractului un caracter solemn. Forma scrisă a acestor contracte devine o condiție de validitate.
Legea poate impune, prin prevederi legale exprese, să condiționeze nașterea contractului de transport de faptul predării obiectului de către expeditor în detenția transportatorului, fapt ce îi conferă contractului un caracter real. De exemplu ”Regulamentul de transport pe căile ferate din România”, aprobat prin O.G. nr.7/2005 condiționează încheierea și implicit valabilitatea contractului de transport de marfă pe căile ferate de: a) primirea mărfii în mijlocul de transport, însoțit de scrisoarea de trăsură; b) aplicarea ștampilei de către transportator pe toate exemplarele scrisorii de trăsură. Scrisoarea de trăsură este, până la îndeplinirea acestor condiții, un simplu ante-contract, și nu un contract propriu-zis de transport. În celelalte situații, în literatura juridică se apreciază că remiterea materială a bunului spre transport ține de executarea și nu de valabilitatea contractului, care, are caracter consensual.
Contractul de transport de persoane este un contract consensual.
Condițiile de validitate ale contractului de transport
În ceea ce privește condițiile de valabilitate ale contractului de transport, acesta trebuie să îndeplinească condițiile de validitate din dreptul comun, respectiv capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza. Cu toate acestea, contractul de transport trebuie să îndeplinească și condiții ce țin de formă, dispoziții legal instituite prin Codul civil și alte acte normative speciale în materie.
Condiții de fond
Condițiile de fond ale contractului de transport sunt prevăzute de Codul civil în art. 1179, respectiv: capacitatea de a contracta, consimțământul părților, un obiect determinat și licit, o cauză licită și morală; și se completează cu dispozițiile legale speciale în materia transporturilor.
În privința capacității de a contracta din materia transporturilor, art. 29 din Legea nr. 92/2007 privind serviciile de transport public local dispune că pot avea calitatea de operatori de transport rutier public sau de transportatori autorizați atât societățile, persoane juridice de drept privat, având calitatea de profesioniști în accepțiunea Codului civil, cât și compartimentele sau serviciile specializate de transport local ca structuri proprii ale autorităților administrației publice locale sau ale asociației de dezvoltare intercomunitara, care nu au calitatea de profesioniști, dar care pot exercita activități de producție, comerț sau prestări de servicii.
Putem concluziona că, în privința capacității de a contracta, calitatea de profesionist a operatorului se impune în cazul contractului de transport încheiat în baza contractului de delegare a gestiunii serviciului în care operatorul de transport rutier este o societate, persoană juridică de drept privat.
În ceea ce privește consimțământul părților contractante, art. 1204 C. civ. reglementează faptul că acesta trebuie să fie serios, liber, exprimat în cunoștință de cauză, respectiv consimțământul la contractare să nu fie viciat. În cazul gestiunii directe contractul de transport se încheie în baza hotărârii de dare în administrare a serviciului, iar în cazul gestiunii delegate, contractul de transport se încheie în baza hotărârii de atribuție și a contractului de delegare a gestiunii, în ambele situații formarea consimțământului la încheierea contractului are la bază oferta operatorului și acceptarea acesteia de către utilizator, adică de beneficiarul transportului.
În cazul transportului efectuat periodic, formarea consimțământului prezintă ca particularitate faptul că orice profesionist se află în stare de ofertă permanentă față de public, iar clientela profesionistului este o entitate globală, un număr nedefinit de persoane care apelează sau pot apela, în mod obișnuit sau ocazional, la serviciile profesionistului. Profesionistul nu poate refuza o deplasare decât în anumite situații excepționale, iar acceptarea contractului de către pasager sau expeditor (în funcție de specificul contractului de transport: contract de transport de persoane și bagaje sau contract de transport de bunuri) reprezintă o simplă adeziune deoarece tarifele, itinerariul și durata transportului sunt prestabilite de către profesionist și, în consecință, nu sunt negociabile. Manifestarea de voință a clientului se reduce la acceptarea acestor condiții prestabilite ale contractului. În cazul contractului de transport ocazional nu întâlnim acest tip de mecanism de formare a acordului de voințe.
Sub acest aspect al consimțământului, raportat la obligația transportatorului de a nu refuza serviciile sale la solicitarea publicului, dispozițiile art. 1958 alin. 3 din C. civ., statuează că ”transportatorul care își oferă serviciile publicului trebuie să transporte orice persoană care solicită serviciile sale și orice bun al cărui transport este solicitat, dacă nu are un motiv întemeiat de refuz. Pasagerul, expeditorul și destinatarul sunt obligați să respecte instrucțiunile transportatorului”.
În cee ce privește obiectul contractului de transport, acesta nu este expres reglementat în Codul civil, fapt ce ne va determina să recurgem la dispozițiile generale din Codul civil referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească orice contract în privința obiectului acestuia. Astfel, potrivit art. 1225 și următoarele din C. civ., obiectul contractului trebuie să fie determinat. În cazul nostru, în materia contractului de transport, el trebuie să aibă ca obiect transportul unei persoane sau al unui bun, dintr-un loc în altul, în schimbul unui preț. De asemenea, obiectul contractului de transport trebuie să fie licit, adică să nu fie prohibit de lege sau să contravină ordinii publice sau bunelor moravuri. În concordanță cu prevederile art. 1228 C. civ., pot face obiectul contractului de transport de bunuri și bunurile viitoare pe care expeditorul le va pune la dispoziția profesionistului în viitor în vederea transportului.
Cauza, în materia contractului de transport, trebuie să îndeplinească prevederile art. 1236 din C. civ., adică să existe, să fie licită și morală. Lipsa cauzei atrăgând drept sancțiune nulitatea relativă a contractului, cu excepția cazului în care contractul a fost greșit calificat și poate produce alte efecte juridice. Cauza ilicită și imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască.
În cazul transportului de persoane, în virtutea legislației protecției consumatorilor, anumite clauze ale contractului pot fi nule dacă sunt considerate abuzive.
Condiții de formă
Contractul de transport se concretizează printr-un document denumit generic document
de transport. Potrivit art. 1956 C. civ. documentele de transport pot fi: scrisoarea de trăsură, conosamentul, foaia de parcurs, recipisa de bagaje, tichetul ori legitimația de călătorie sau altele asemenea. Legitimația de călătorie ce constă într-un bilet sau într-un abonament reprezintă contractul de transport în materia transportului de persoane. Contractul se prezintă sub forma unui titlu la purtător din specia documentelor de legitimare. În transporturile aeriene, documentul de transport este, în mod necesar, nominativ. Transportul de mărfuri, în practică este des numit cu titulatura de „scrisoare de trăsură”. În domeniul naval, în transporturile navale care au o periodicitate regulată, contractul de transport apare sub formă de „conosament”, care poate avea ca temei un contract de navlosire. În cazul transporturilor de bunuri, ca regulă, contractul de transport este un înscris nominativ în care părțile sunt individualizate. Codul civil permite, conform dispozițiilor art.1965 și următoarele, emiterea documentului de transport la ordin sau la purtător. În transportul feroviar legea pretinde cu obligativitate forma nominativă a documentului de transport. În concluzie, contractul de transport mărfuri este concretizat în înscrisuri numite și titluri nominative, la ordin sau la purtător.
Codul civil în art. 1964 prevede că documentul de transport nu este negociabil, cu excepția cazului în care părțile sau legea specială dispun altfel, prin alin. 2 instituie excepția de la regula instituită prin alin. 1, prevăzând că, în cazul în care documentul de transport este negociabil, documentul la ordin se transmite prin gir, iar cel la purtător prin remitere. Legiuitorul precizează expres faptul că documentul de transport poate fi la ordin sau la purtător; în acest caz proprietatea bunurilor transportate se transferă prin efectul transmiterii acestui document. Putem observa, din dispozițiile consacrate în art. 1964 C. civ., că sunt menționate doar documentele de transport la ordin și la purtător, nu și caracteristica documentului de transport ca fiind nominativ. Această caracteristică este evidențiată prin faptul că documentul de transport nu poate fi încheiat în lipsa individualizării părților.
Este necesar să facem distincție între cele trei tipuri de titluri, respectiv nominative, la ordin sau la purtător. Această distincție fiind importantă sub aspectul identificării părților și al modalității de transfer al drepturilor aferente titlului.
În ceea ce privește titlul de transport nominativ, părțile sunt menționate pe titlu, iar drepturile aferente titlului circulă prin cesiunea de creanță. Întâlnim o derogare de la art. 1317 C. civ. în cazul transporturilor de persoane; în acest tip de transporturi drepturile aferente sunt intransmisibile.
În cazul titlului de transport la ordin, părțile sunt identificate pe titlu, iar drepturile aferente titlului circulă prin gir (andosament). Girul reprezintă o precizare translativă de drepturi care este trecută pe document de posesor și constă în specificarea numelui persoanei dobânditorului. Pentru precizarea condițiilor de formă și de transfer către terți ale documentului de transport la ordin, art. 1965 C. civ., face trimitere la dispozițiile referitoare la cambie și biletul la ordin. Cu toate acestea, contractul de transport emis sub forma de înscris la ordin nu poate fi asimilat cu un veritabil titlu de valoare, fiind independent de cauză să juridică. Documentul de transport se diferențiază de cambie prin faptul că este un document reprezentativ al mărfii. Conexiunea cu obiectul material al transportului exclude natura abstractă a titlului. Pe de altă parte, documentul de transport la ordin nu este un titlu de credit așa cum este cambia. Titlurile de credit propriu-zise creează în sarcina debitorului obligația de a plăti la scadență o sumă determinată (obligație de a da), iar prestația transportatorului constă în deplasarea unor persoane sau bunuri (obligație de a face). Conosametul poate îmbrăca forma titlului la ordin.
Titlul de transport la purtător presupune că titularul drepturilor aferente titlului este identificat prin posesia acestuia, iar drepturile circulă prin tradițiune (remitere materială). Dispozițiile art. 1964 din C. civ., menționează faptul că documentul de transport la purtător se transmite prin remitere. Titlurile la purtător sunt anonime, posesorul titlului exercită dreptul consemnat fără să fie nevoit să-și dovedească originea sau apartenența și fără să fie nevoit să se identifice drept posesor legitim al documentului. Conosamentul poate îmbrăca și forma titlului la purtător. Sunt titluri la purtător improprii legitimațiile de transport, deoarece au caracter cauzal, sunt netransmisibile, sunt dependente de raportul juridic fundamental care le-a dat naștere și, de obicei, au durată scurtă de valabilitate.
Principiul literalității documentelor de transport la ordin și la purtător, consacrat în art. 1962 C. civ., presupune că, documentul de transport sau recipisa de primire, în lipsa acestuia, dovedește până la proba contrară luarea în primire a bunului spre transport, natura, cantitatea și starea aparentă a acestuia. Clauzele care nu sunt menționate în documentul de transport la ordin și la purtător sunt inopozabile destinatarului și terților posesori ai titlului
Sub aspectul formei pe care trebuie să o îmbrace contractul de transport, aceasta reprezintă o condiție de valabilitate prevăzută în art. 1956 C. civ. Acesta reglementează faptul că existența unui document de transport în una dintre formele prevăzute prin acest text de lege este transformată într-o obligație. Există și cazuri de excepție, în care mai este permisă încheierea contractului de transport și în formă verbală (taximetrie, curse ocazionale interurbane), dovada contractului se poate face prin orice mijloc de probă. În general, legile speciale în domeniu impun întocmirea contractului în formă scrisă.
Actul juridic ca negotium iuris nu se confundă cu actul juridic ca instrumentum probationem (înscrisul). Ca negotium iuris actul juridic este, după caz, manifestarea unilaterală de voințe sau acordul de voințe făcut cu intenția de a produce efecte juridice, în timp ce, ca instrumentum probationem, înscrisul este o probă preconstituita a raporturilor juridice ce derivă din actul juridic. În cazul în care legea cere pentru probațiune forma scrisă, proba raportului juridic trebuie să îmbrace forma înscrisului sub semnătură privată și, în plus, în funcție de felul actului juridic, să îndeplinească formalitatea dublului exemplar (pentru convențiile sinalagmatice) sau formula ”bun și aprobat pentru…”, urmată de semnătura și datarea din partea debitorului. Actele juridice solemne sunt nule dacă nu îmbracă forma autentică, scrisă.
În doctrină se admite că înscrisul în semnătură privată este de ajuns pentru proba raporturilor juridice ce derivă din contractul de transport. Un argument în acest sens este extras din ”Regulamentul de transport feroviar în trafic intern”în care se arată că lipsă sau completarea necorespunzătoare a documentului de transport nu afectează valabilitatea contractului de transport. În consecință, forma scrisă a contractului de transport este cerută numai ad probationem, existența sa putând fi stabilită, în lipsă de înscris corespunzător, prin orice mijloc de probă, iar cele consemnate în cuprinsul documentului de transport putând fi combătute cu proba contrară, cu excepția celor consemnate sub semnătură ambelor părți.
Cu toate acestea, contractul de transport trebuie să conțină anumite clauze speciale; în caz contrar contractul ar fi nul. Potrivit art. 1961 C. civ. clauzele speciale pot fi: identitatea expeditorului, a transportatorului și a destinatarului și, după caz, a persoanei care trebuie să plătească transportul. Deși articolul mai sus menționat stabilește că obligatorii aceste clauze, ele nu au caracter imperativ, din moment ce legea nu sancționează expres cu nulitatea lipsa lor. Pentru a avea calitatea de clauză obligatorie, aceasta trebuie să fie prevăzută expres în contract. O clauză contractuală expresă nu poate exista decât în formă scrisă. Normele supletivenu sunt de natură a acoperi această omisiune de inserare a clauzelor obligatoriiin contract, nefiind vorba de o simplă lacună de reglementare a raporturilor juridice dintre părți. Se completează cu norme supletive din legi (care reprezintă clauze contractuale-tip, încorporate în lege cu titlu de dispoziții care suplinesc voința părților) doar contractele care se încheie între persoane depărtate sau cele care conțin lacune de reglementare. Datorită principiului literalității, se înțelege că documentele de transport emise la purtător sau la ordin sunt acte solemne, forma scrisă a acestora fiind o condiție de valabilitate a actului. Putem folosi drept exemplu Regulile de la Hamburg din 1978 care impun forma scrisă a conosamentului. Acesta este un înscris tipizat care trebuie să conțină anumite mențiuni obligatorii, sub sancțiunea nulității absolute. Cum unele titluri de transport sunt instrumente financiare negociabile, așa cum este cazul și conosamentelor, este greu de crezut că ele ar putea avea puterea circulatorie necesară tranzacționării la bursă, în cazul în care nu ar fi întocmite în forma scrisă, ci ar trebui dovedite prin alte mijloace de probă. Lipsa formei scrise sau a unor mențiuni ale contractului îl dezavantajează de obicei pe expeditor.
Din punct de vedere practic, distincția care se face între forma scrisă ad probationem și forma solemnă este următoarea: în caz de litigiu, un act juridic ce trebuie să fie făcut în formă scrisă pentru probațiune nu există dacă nu poate fi probat, iar un act nu pentru neîndeplinirea formei solemne poate fi considerat valabil că alt act juridic, în virtutea conversiunii.
Documentul de transport are funcția de instrument probator pentru părți, care dovedește:
– existența contractului de transport . Factura emisă de furnizor și care face dovada livrării mărfurilor spre cumpărător nu atestă prin ea încheierea contractului de transport. Transportatorul are poziția de terț în raporturile existente între vânzător și cumpărător, factura pentru el fiind un res inter alios acta;
– obligațiile la care s-a angajat transportatorul față de cealaltă parte contractantă;
– preluarea bunurilor în posesia și custodia transportatorului în cazul transportului de bunuri, angajând răspunderea adecvată.
Posesorul titlului de transport are calitatea de titular al drepturilor izvorâte din contractul de transport, drepturi opozabile transportatorului. În transporturile de bunuri, calitatea de titular o are, inițial, expeditorul. Ulterior, acestă calitate este transferată la destinatar din data la care acesta intră în posesia documentului de transport. Pe baza acestui document destinatarul va putea pretinde transportatorului să îi elibereze marfa transportată. Cu toate acestea, expeditorul are
posibilitatea ca, printr-un contra ordin dat transportatorului, să schimbe traseul stabilit inițial și, implicit, și destinatarul inițial.
Se impune încheierea contractului de transport în formă scrisă deoarece, în litigiile derivate din transporturile de bunuri, contractul de transport titularizează persoana îndreptățită să acționeze în justiție pe profesionist, pentru angajarea răspunderii acestuia, întrucât această persoană este titulara drepturilor izvorâte din contractul de transport și care sunt opozabile profesionistului.
Secțiunea a III-a. Părțile și efectele contractului de transport
Părțile contractului de transport sunt reglementate în art. 1955 C. civ. După cum reiese din conținutul acestui articol, părțile contractante specifice contractului de transport sunt: transportatorul (inclusiv operatorul serviciului de transport public local), care poate fi o persoană fizică sau juridică; și călătorul (pasagerul) în cazul transportului de persoane sau expeditorul în cazul transportului de bunuri. Ca particularitate în cazul transportului de bunuri este existența destinatarului, care are calitatea de terț față de contract, dar dobândește drepturi și are unele obligații derivate direct din contractul de transport.
Transportatorul, numit și operator de transport sau cărăuș (în accepțiunea Codului comercial abrogat la intrarea în vigoare la 1 octombrie 2011 a Codului civil), reprezintă principalul subiect al contractului de transport. Acesta se angajează să efectueze prestația caracteristică a contractului, respectiv deplasarea de persoane sau de bunuri. În principiu, transportatorul desfășoară o activitate organizată și obișnuită de transport, pentru care este autorizat în baza unei licențe de transport, în condițiile legii. Este necesar ca transportatorul să dețină calitatea de profesionist. În cazul în care activitatea de transport, numită și întreprindere de transport, este organizată de o persoană juridică, se va ține cont de faptul că activitatea de transport trebuie să fie menționată ca activitate distinctă, efectuată cu titlu principal, în obiectul de activitate al transportatorului. Legea nu îi impune persoanei juridice care desfășoară activitatea de transport ca aceasta să fie singură activitate desfășurată în cadrul obiectului de activitate al societății. Nu au calitatea de transportatori comisionnarii sau mandatarii în transporturi.
În contractul de trasport de bunuri, cocontractantul transportatorului este expeditorul bunului, numit și client, încărcător sau predator. În cele mai multe cazuri, expeditorul este și proprietarul mărfii vândute. Dreptul de proprietate asupra mărfii cumpărate este transferat la cumpărător (destinatar), de regulă, în momentul predării mărfii către transportator în vederea transportului.
Există cazuri în care expeditorul încheie contractul de transport prin mandatar sau comisionar. În cazul mandatului, parte în contractul de transport va fi expeditorul. În ceea ce privește comisionul, comisionarul încheie contractul de transport în nume propriu, dar pe seama comitentului, fiind direct obligat față de transportator, ca și cum ar fi afacerea sa proprie. Putem înțelege că transportatorul nu are acțiune contra comitentului și nici comitentul contra transportatorului.
Expeditorul mărfii trebuie să numească persoana beneficiarului transportului (destinatarul mărfii), căruia urmează să i se predea marfa. Ca excepție, expeditorul își poate rezerva dreptul de a fi destinatarul mărfii transportate (în cazul în care predă marfa spre deplasare către o sucursală a sa din teritoriu) sau de a schimba destinatarul, modificând unilateral contractul de transport. În concluzie, contractul de transport generează raporturi juridice trilaterale, din moment ce încărcătură urmează a fi eliberată destinatarului.
În contractul de transport de persoane, calitatea de cocontractant o deține călătorul. Acesta este, în mod necesar, o persoană fizică și este beneficiar al legislației de protecție a consumatorului în raporturile cu cosumatorul. Art. 2002 di C. civ. reglemeteaza obligațiile transportatorului față de călător și anume: obligații ce țin de operațiunile de îmbarcare și debarcare, obligația de a duce la timp călătorul, nevătămat și în siguranță, la locul de destinație și obligația de a avea asigurare de răspundere civilă, încheiată în condițiile legii. Pe parcursul transportului călătorul beneficiază de asigurări legale de viață și sănătate.
În ceea ce privește poziția pe care o ocupă destinatarul în raport cu părțile contractului de transport, art. 1977 C. civ. amintește că destinatarul dobândește drepturile și obligațiile ce decurg din acest contract, prin acceptarea acestuia sau a bunurilor transportate. Din acel moment, el poate pretinde preluarea lucrurilor și a documentului de transport. Deși destinatarul nu este parte în contractul de transport, devine titular al unor drepturi (lui i se eliberează marfa de către transportator) și al unor obligații (în măsura în care el acceptă, prin act propriu de voință, incarcatura) în raport cu transportatorul, drepturi și obligații care derivă dintr un contract la care nu este parte.
Destinatarul poate fi socotit drept titular de drepturi și obligații autonome, născute nemijlocit din contractul de transport; drepturile fiind obținute prin acceptarea transportului sau a bunurilor transportate. Obligațiile destinatarului din contractul de transport sunt valide numai cu condiția acceptării de către destinatar a transportului.
Se poate observa că drepturile destinatarului nu au o existență sigură, deși își au temeiul în contractul de transport, până la data sosirii bunurilor la locul de destinație sau, după caz, data acceptării contractului de transport. C. civ. dispune în art. 1970 alin. 1 că expeditorul poate suspenda transportul și poate cere restituirea bunurilor ori predarea lor unei alte persoane decât aceleia menționată în documentul de transport ori poate dispune cum va crede de cuviință, fiind obligat să plătească transportatorului cheltuielile și contravaloarea daunelor care sunt consecința imediată a acestui contraordin. Dacă expeditorul își va exercita această facultate, drept urmare, destinatarul inițial nu va mai avea nici unul din drepturile născute din contractul inițial de transport și nici nu va putea pretinde despăgubiri pentru aceasta în baza acelui contract.
Din momentul în care destinatarul își exercită drepturile născute din contractul de transport, acesta devine subiectul anumitor obligații. Destinatarului îi incubă spre exemplu, obligația de a suporta o parte din tariful de transport, în măsura în care s-a făcut o atare mențiune în documentul de transport și, în lipsa unei stipulații contrare, obligația de a efectua descărcarea mărfii. Destinatarul nu stabilește raporturi juridice cu transportatorul înainte de sosirea mărfurilor la destinație, deoarece până în acest moment dreptul de a dispune de mărfuri aparține expeditorului care poate modifica destinația transportului. Din acest moment transportatorul poate opune destinatarului toate excepțiile pe care le ar opune expeditorului în baza contractului încheiat cu acesta.
Putem concluziona faptul că exercitarea drepturilor destinatarului, ca de altfel și validitatea obligațiilor sale ce rezultă din contractul de transport, este precedată și condiționată de actul sau de voința unilaterală de a fi acceptat transportul.
Efectele contractului de transport
Codul civil reglementează distinct contractul de transport de bunuri și contractul de transport de persoane și bagaje, de aceea efectele contractului de transport trebuie analizate prin raportare la drepturile și oligatiile părților în contractul de transport de bunuri și în contractul de transport de persoane și bagaje.
Contractul de transport însă, prezintă anumite aspecte particulare ce țin de executarea activității de transport bazată pe contractul de transport mărfuri, iar acestea sunt:
1. executarea contractului de transport este precedată de anumite obligații ale transportatorului sau, după caz, ale expeditorului;
2. drepturile și obligațiile părților sunt analizate din privința a trei etape, respectiv: la punctul de pornire, în cursul deplasării mărfii și la destinație. Părților contractului de transport le revin obligații diferite în funcție de aceste etape;
3. din contractul de transport de mărfuri pot rezulta drepturi și obligații față de un terț, adică destinatarul;
4. expeditorul și, uneori, în mod excepțional, și destinatarul, au dreptul de a modifica unilateral contractul de transport prin schimbarea itinerariului inițial sau prin schimbarea destinatarului inițial.
În toate cazurile, prestația caracteristică contractului de transport este asumată de transportator. Obligațiile expeditorului și ale destinatarului se raportează la această prestație caracteristică.
În faza precontractuală, expeditorul este obligat să pregătească condițiile materiale și juridice pentru deplasarea mărfii transportate. Acesta trebuie să aleagă mijlocul de transport, să colaboreze la întocmirea mijlocului de transport și să efectueze orice altă operațiune necesară din punct de vedere tehnic și administrativ pentru a face posibil transportul. Transportatorul are obligația de a accepta cererea de transport din partea clientului, putând să o refuze doar în situații excepționale, când marfa ar fi inaptă transportului (nu este ambalată corespunzător, etc.) sau este interzisă la transport. Riscul insolvabilității clientului, chiar și în cazul transporturilor ocazionale, nu-l scutește pe transportator de obligația de a accepta efectuarea transportului. Aceasta se explică prin faptul că transportatorul se afla, tot timpul, în stare de ofertă de a contracta. Refuzul de a efectua un transport solicitat de client poate atrage răspunderea transportatorului.
Transportatorul fiind în situație de ofertă publică permanentă de servicii, simpla adeziune a expeditorului la condițiile prestabilite de transportator este apreciată drept echivalentă cu existența consimțământului contractual. Din acest motiv, transportatorul nu are cum să verifice în prealabil solvabilitatea clientului. Drept consecință, el e preocupat, în intenția de a preveni riscul de neplată, să prevadă în contract plata prețului transportului în avans.
La punctul de pornire, în cazul contractului de transport de mărfuri, obligațiile expeditorului sunt: de a preda marfa și de a asigura încărcarea acesteia pe mijlocul de transport în vederea executării transportului (în unele cazuri este necesară cântărirea sau marcarea mărfurilor) și obligația de a plăti prețul transportului.
În ceea ce privește predarea mărfii către transportator, aceasta se realizează prin transmiterea temporară a posesiei mărfii de la expeditor la transportator, în scopul deplasării acesteia la destinatar. Predarea mărfii la transportator nu înseamnă doar începutul detenției transportatorului asupra mărfii, ci și transferul riscului la cumpărător. Locul în care marfa este predată diferă în funcție de tipul de transport. În transporturile aeriene, marfă pentru transport este predată pe aeroport, predară având loc în sistem cargo. În transportul maritim se recurge la predarea mărfii atât pe chei, de-a lungul navei(FÂS= free alongside ship), cât și prin trecerea acesteia peste balustrada navei(FOB= free on board). Dacă transportul urmează să se realizeze cu autocamionul sau cu trailerul, predarea se realizează ”loco fabrica„. În transporturile feroviare, predarea are loc, de regulă, în stația CFR cea mai apropiată, fie pe rampa de încărcare, fie direct în vagonul pus la dispoziție de transportator. Dacă expeditorul dispune de linie ferată uzinală până în incinta fabricii, predarea se realizează ”loco fabrica”.
Data predării mărfii trebuie menționată în contract; orice întârziere este sancționată cu penalități (denumite ”locații” în transportul feroviar, ”contrastalii” în transportul maritim etc.). Încărcarea mărfii în mijlocul de transport presupune introducerea mărfii în spațiul interior al vehiculului, așezarea mărfii într-o anumită ordine (cu excepția mărfurilor containerizate) și asigurarea acesteia contra sustragerilor. Pentru a se realiza încărcarea mărfii trebuie să se țină cont de capacitatea vehiculului.
În transporturile realizate cu vehicule închise, atât expeditorul cât și transportatorul, trebuie să aplice pe sistemul de închidere al acestora sigiliul propriu; ruperea sigiliului echivalează cu sustragerea. Dacă se folosesc vehicule deschise, mărfurile trebuie însemnate sau marcate și cântărite, în așa fel încât să nu fie posibilă sustragerea fără urme vizibile.
Plata prețului se efectuează, în cele mai multe situații, la momentul predării mărfii. Întârzierea în plata prețului îi dă dreptul transportatorului să suspende efectuarea transportului. Astfel, plata prețului transportului se lichidează în raporturile nemijlocite dintre expeditor și transportator. Excepția de la regulă se constituie prin punerea în sarcina destinatarului a plății costurilor de transport prin clauză de plată transmisă, care trebuie să fie expresă și acceptată de transportator. Clauză de plată transmisă trebuie să fie acceptată și de destinatar, în caz contrar îi va fi inopozabilă.
După realizarea consimțământului contractual, transportatorul este obligat, la punctul de pornire, să procure un mijloc de transport corespunzător și să preia marfa spre transport, să o asigure împotriva riscurilor de sustragere, să o cântărească în colaborare cu expeditorul (este obligatorie cântărirea mărfii în transporturile aeriene, în expedițiile de coletărie și mesagerie și în transporturile în trafic internațional) și să elibereze expeditorului documentul de transport. Marfa poate fi viciată prin modul de ambalare sau modul de transportare defectuos. În legătură cu viciile mărfii (aparente sau ascunse), destinatarul mărfii are dreptul de a le denunța cumpărătorului în două zile de la primire, respectiv descoperire, potrivit art. 1709 alin. 2 C. civ.
Pentru a se putea apăra (parțial) de răspunderea pentru integritatea mărfii, transportatorul poate accepta marfa la transport cu rezerve. În transporturile masive de mărfuri, transportatorul se află în imposibilitatea materială de a verifica integritatea mărfii, ceea ce face necesară formularea de rezerve de transport. Potrivit art. 1709 alin. 1 C. civ, rezervele de transport îl dezavantajează pe expeditor, întrucât îi pot aduce prejudicii în relația sa cu destinatarul, care va putea invoca vicii aparente sau ascunse ale mărfii.
În mod practic, contractul de transport are efect deplin din momentul aplicării ștampilei transportatorului pe document; tot din acest moment încep să curgă și termenele deplasării. În transportul naval, înainte de eliberarea conosamentului, se eliberează un înscris preliminar care atestă trecerea mărfii peste balustrada navei. Conosamentul certifică faptul că marfa este în curs de transport pe mare.
Existența unor transporturi speciale (spre exemplu transportul de animale vii), duce la obligarea expeditorului de a pune la dispoziția transportatorului, pe perioada transportului, un însoțitor. Acesta răspunde de integritatea mărfurilor pe parcurs și desemnarea acestuia îl degrevează pe transportator de obligația de a veghea la integritatea mărfii pe parcursul transportului.
Transportul deficitar presupune existența unor împrejurări de caz fortuit sau de forță majoră, ducând la întârzierea transportului sau la imposibilitatea definitivă de a duce la îndeplinire transportul. În aceste cazuri, expeditorul are dreptul de a i se aduce la cunoștință în termen util despre perturbarea transportului și de a decide soarta transportului deficitar. Posibilitățile pe care le are în situația unui transport deficitar, conform art. 1971 C. civ.
sunt: menținerea contractului, acceptând decalarea termenului de executare a transportului ori continuarea lui din punctul în care s-a oprit pentru caz fortuit sau forță majoră (în aceste cazuri are dreptul la despăgubiri) sau rezilierea contractului unilateral.
Expeditorul, care e creditorul prestației caracteristice, nerealizate de transportator ca urmare a unuei cauze fortuite, va suporta daunele corespunzătoare, neavând dreptul să ceară acoperirea lor de către transportator, însă nici nu datorează prețul transportului. Transportatorul va suporta riscul contractului, adică va pretinde dreptul la contravaloarea transportului.
Pe parcursul transportului, transportatorul trebuie: să respecte ordinea expedițiilor, să parcurgă ruta prestabilită, să execute transportul la termenul fixat și să asigure conservarea bunurilor pe întregul parcurs, până la destinație. În cazul în care este desemnat un însoțitor, transportatorul este degrevat de îndatorirea de a conserva bunul dar nu și de obligația sa principală, aceea de a efectua transportul în condiții normale.
La sosirea bunurilor la destinație, transportatorul trebuie să: identifice și să notifice destinatarul despre sosirea mărfii, să elibereze încărcătură, la locul și la data convenite și, după caz, să descarce bunurile din mijlocul de transport. În cazul documentului de trannsport la purtător, calitatea de destinatar aparține persoanei care deține titlul; și, i cazul documentului de transport la ordin, calitatea de destinatar aparține fie beneficiarului menționat pe titlu, fie ultimului giratar care își justifică calitatea printr-un șir neîntrerupt de giruri. Dacă destinatarul mărfii nu poate fi identificat, transportatorul trebuie să-i comunice expeditorului acest fapt pentru a lua măsuri urgente. În cazul în care destinatarul refuză să-i răspundă transportatorului la notificare, acesta din urmă poate cere instanței să autorizeze de urgență depozitarea, pe socoteala expeditorului sau destinatarului, a bunurilor transportate, în docuri, depozite generale sau antrepozite. O dată ce bunurile au intrat în posesia destinatarului, încetează posesia precară exercitată de transportator și obligația de pază a lucrului.
Transportatorul poate refuza eliberarea bunurilor la destinație pentru neplata taxelor de transport, dacă în contract s-a menționat că aceasta intră în sarcina destinatarului; transportatorul având drept de retenție asupra încărcăturii până la plata taxelor. Alte situații în care se poate refuza eliberarea bunurilor pot fi: în cazul bunurilor importate față de care s-au impus măsuri de carantină, în cazul în care marfa a fost sechestrată, în timpul transportului, de către un terț, creditor al destinatarului sau al expeditorului.
Deși nu este parte în contract, destinatarul trebuie să respecte clauzele contractului de transport. Adeziunea destinatarului la contractul de transport derivă din raporturile juridice ce se stabilesc între acesta și expeditor, în urma încheierii unui contract de vânzare, leasing, închiriere etc. Primirea contractului de transport sau acceptarea încărcăturii transportate constituie consimțământul destinatarului. Acesta are ca obligații: să ia în primire bunul ajuns la punctul de sosire, să elibereze mijlocul de transport, să plătească sumele restante datorate transportatorului și să conserve acțiunile judiciare sau arbitrale împotriva transportatorului pentru repararea eventualelor daune cauzate de transport. Destinatarul verifică documentul de transport la primirea bunurilor transportate și poate verifica, pe cheltuiala sa, starea în care se află acestea chiar dacă nu există semne exterioare de stricăciune. Atunci când bunurile sunt controlate din punct de vedere cantitativ și calitativ și se constată urme de avarie, sustragere sau violare se întocmește un proces-verbal de constatare, în urma căruia, destinatarul poate cere efectuarea unei expertize. Această constatare este importantă pentru înlăturarea prezumției de răspundere a transportatorului. Descărcarea bunurilor trebuie efectuată în timp util; în caz contrar se plătesc daune moratorii (locații, contrastalii).
În caz de neplată parțială sau totală, potrivit art. 1979 alin. 5 C. civ., transportatorul poate cere sechestrarea bunurilor transportate, depozitând la locul de sosire încărcătura. De asemenea, acesta poate cere instanței să ordone vânzarea acesteia în limita sumei pe care destinatarul i-o datorează. Dacă nu ia astfel de măsuri, transportatorul riscă să fie tras la răspundere de către expeditor și de transportatorii anteriori pentru sumele ce li se cuveneau acestora și pierde dreptul de regres contra expeditorului și transportatorilor anteriori (art. 1983 C. civ.).
Principiul ”pacta sunt servanda” stabilește faptul că modificarea contractului poate avea loc doar prin acordul părților sau din cauze prevăzute de lege. Din art.1970Cciv rezultă că expeditorul are posibilitatea să modifice unilateral contractul de transport printr-un contra-ordin sau să renunțe la contract, să-l revoce.
Prin contra-ordin expeditorul poate să dispună: suspendarea transportului și restituirea mărfii transportate (în acest mod expeditorul renunță la contract și îl revocă), predarea mărfii către un alt destinatar ori modificarea punctului final al transportului. Un contra-ordin se justifică sub aspect economic în situațiile în care cumpărătorul devine insolvent în perioada scursă între predarea mărfii și ajungerea ei la destinație sau dispare din alte cauze(precum deces, dizolvare). Cu toate că, din prismă economică este justificată uneori dorința expeditorului de a modifica unilateral contractul de transport, totuși, sub aspect juridic, contra-ordinul ridică problema legimității acestuia în situația în care la predarea mărfii către transportator pentru transport s-a realizat transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător. În aceste împrejurări, dacă expeditorul a redirecționat transportul spre un alt destinatar, el a dispus de bunul altuia, cu efectele de rigoare. Dacă el a dispus suspendarea transportului și a solicitat restituirea mărfii, el devine un posesor precar al mărfii. În raporturile dintre expeditor și transportator, contra-ordinul are o legitimitate fără dubii, întrucât el e permis de lege iar transportatorului îi sunt opozabile clauzele contractului de vânzare-cumpărare dintre expeditor și destinatar. Legitimitatea contra-ordinului e clară mai ales în situațiile în care transportatorul ajuns la destinație nu-l poate identifica pe destinatar. În ceea ce privește raporturile dintre expeditor și destinatar, contra-ordinul poate antrena răspunderea expeditorului(vânzător) sau nulitatea celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare, pentru vânzarea bunului altuia. Dar, în vânzările comerciale se constată că vânzarea bunului altuia e fracventă și vânzarea bunurilor de gen e valabilă chiar dacă bunurile nu există încă, vânzătorul obligându-se să le procure până la momentul predării.
Legiuitorul a eumerat limitativ tipurile de modificări pe care le poate suferi cotractul de trasport și cerințele de formă pentru a evita abuzurile.
Există situații în care transportatorul are dreptul de a se opune în privința modificării contractului de transport. Putem folosi drept exemplu executarea contractului de transport feroviar în trafic intern, unde transportatorul poate refuza contra-ordinul. Refuzarea contra-ordinului poate avea loc în situațiile:
– când executarea contractului în condițiile lui nu mai este posibilă în momentul în care sunt primite dispozițiile expeditorului;
– când executarea contra-ordinului e de natură să perturbe serviciul normal al executării transporturilor pe caleaferată;
– când, fiind vorba de schimbarea stației de destinație, valoarea mărfii nu ar acoperi toate tarifele ce vor greva marfa la sosire în noua stație. Dacă totuși, tarifele se plătesc imediat, ori se garantează plata lor, transportatorul nu se va putea opune contra-ordinului.
Deși contra-ordinul are caracter obligatoriu pentru transportator, acesta are dreptul de a i se achita de către expeditor cheltuielile făcute și pagubele directe și imediate ce rezultă din executarea acestuia. Expeditorul poate ceda destinatarului sau unui terț dreptul său de a revoca sau schimbă contractul de transport.
Secțiunea a IV-a. Regimul juridic al bunurilor transportate
Drepturile transportatorului asupra mărfii decurg din faptul material al deținerii acesteia, deținere care justifică dreptul de retenție al transportatorului și privilegiul său asupra bunurilor transportate, în calitate de creditor al prețului transportului. Regimul juridic al bunurilor transportate poate fi influențat și de transmiterea proprietății asupra mărfii și a riscului acesteia de la expeditor la destinatar.
În ceea ce privește posesia precară exercitată de transportator asupra bunurilor pe care le transportă, acesta capătă acest drept în momentul acceptării bunurilor la transport și încetează atunci când marfa este eliberată destinatarului. Art. 918 C. civ. definește detenția (posesia precară) ca fiind exercitarea unei puteri de fapt asupra lucrurilor, fie cu încuviințarea și pe socoteala proprietarului, fie în temeiul unei dispoziții legale sau judecătorești.
Posesorul precar stăpânește bunul în fapt, dar nu pentru sine, ci pentru altul. Acesta stăpânește bunul pe o durată limitată și, fiind detentorul unor bunuri mobile, nu are acțiune posesorie (bunurile fiind proprietatea posesorului de bună-credință).
Ca și drepturi pe care transportatorul le poate exercita asupra bunurilor amintim: dreptul de retenție, gajul transportatorului și sechestrarea mărfurilor aflate în curs de transport.
Dreptul de retenție este o măsură conservatorie, în virtutea căreia detentorul își poate asigura încasarea creanței contra celui căruia îi aparține bunul prin simpla opunere la restituirea bunului pe care îl deține. Acest drept este un mijloc practic de presiune al retentorului față de debitorul său, pentru a-l determina să-și execute obligația; este, în fond, o remanență a vechii justiții private, retentorul făcându-și, practic, singur dreptate, atunci când dreptul de retenție este exercitat direct. Dreptul de retenție poate fi acordat totuși, la cerere, și de către instanță, pe cale de excepție, sau apărare contra cererii proprietarului de restituire a bunului. Potrivit art. 1980 C. civ., destinatarul nu poate intra în posesia bunurilor transportate decât dacă plătește transportatorului sumele datorate și eventualele rambursuri cu care transportul a fost grevat.
Art. 1982 C. civ. prevede că pentru garantarea creanțelor sale izvorâte din contractul de transport, transportatorul se bucură, cu privire la bunul transportat, de drepturile unui creditor gajist cât timp deține acel bun. Acesta își poate exercita aceste drepturi și după predarea bunurilor către destinatar, dar nu mai târziu de 24 de ore de la predare și cu condiția ca destinatarul să dețină bunul. Privilegiul transportatorului derivă dintr-un gaj tacit, recunoscut de către expeditor la momentul încheierii contractului de transport când marfa este remisă spre a fi deplasată la destinație. În consecință, transportatorul are dreptul să: rețină marfa până la plata prețului deplasării, să o revendice (în cazul în care a pierdut detențiunea bunurilor datorită furtului) și să solicite în justiție vânzarea încărcăturii pentru a recupera prețul deplasării. În transporturile succesive, ultimul transportator exercită drepturile tuturor, chiar dacă transportatorii anteriori au pierdut detenția asupra mărfii (privilegiul se menține). Privilegiul transportatorului este clasificat ca fiind un privilegiu mobiliar special.
Art. 1979 alin. 5 C. civ. îi dă dreptul transportatorului de a solicita sechestrarea bunurilor transportate, deși este titular al dreptului de retenție și al privilegiului transportatorului. Sechestrul bunurilor poate fi cerut în două situații speciale și anume: când destinatarul nu poate fi găsit sau când se ivesc neînțelegeri în privința mărfii transportate. Din cauza faptului că rezolvarea situației bunurilor nepredate îl poate prejudicia grav pe transportator, cererea de sechestru se soluționează prin procedura de urgență a ordonanței președințiale. După aprobarea măsurii de punere sub sechestru, transportatorul descarcă bunurile, pe cheltuiala expeditorului sau a destinatarului, și le depozitează în depozite generale și antrepozite. După depozitare marfa urmează să fie vândută recuperându-se astfel prețul transportului.
În ceea ce îi privește pe creditorii chirografari, fie ei ai expeditorului sau ai destinatarului, aceștia au dreptul de a acționa asupra incacaturii, punând în indisponibilitate bunurile până la soluționarea litigiului cu debitorii săi. Instanța va autoriza cererea de punere sub sechestru formulată de creditor după ce acesta va achita o cauțiune și va dovedi faptul că a formulat acțiune contra debitorului.
Secțiunea a V-a. Răspunderea transportatorului
Răspunderea transportatorului individual diferă de cea a transportatorului persoană juridică, pentru că primul realizează personal transportul. Răspunderea lui este una pentru fapta proprie, în timp ce transportatorul persoană juridică răspunde fie delictual, fie contractual pentru altul.
Răspunderea juridică constă în sancțiunea pentru încălcarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim. Aceasta poate avea caracter sanctionatoriu (răspunderea contravențională și răspunderea penală) sau caracter reparatoriu (răspunderea civilă și răspunderea penală). La baza răspunderii sancționatorii este ideea de pedepsire a autorului faptei ilicite, în timp ce răspunderea patrimonială are la bază ideea de reparare a prejudiciului.
În materia dreptului transportului, reglementările din Codul civil se aplică numai cu titlu de normă generală, urmând să fie completate cu norme specifice în funcție de fiecare tip de transport în parte. În transporturile internaționale sunt aplicabile, cu prioritate, convențiile internaționale globale, regionale sau bilaterale.
Răspunderea contractuală a transportatorului constă în obligația de a acoperi prejudiciul ce a rezultat din încălcarea obligațiilor contractuale. Pentru antrenarea răspunderii contractuale a transportatorului trebuie îndeplinite următoarele condiții generale: fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, vinovăția autorului, prejudiciul suferit de creditor, legatura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Fapta ilicită poate constă într-o comisiune sau o omisiune. În mod obișnuit, răspunderea contractuală a transportatorului rezultă din fapte comisive deși poate rezulta și din fapte omisive (spre exemplu transportatorul omite să verifice starea tehnică a vehiculului cu care se va efectua transportul). Transportatorul poate fi tras la răspundere pentru orice deficiențe în executarea transportului, întrucât obligația pe care și-a asumat-o este o obligație de rezultat. Autorul prejudiciului este tras la răspundere din orice culpă, indiferent dacă este vorba de dol (delict civil), imprudență sau neglijență. De asemenea, pentru aprecierea vinovăției se va ține cont și de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi.
În dreptul transporturilor, prejudiciul poate fi material sau moral, așa cum este de altfel și în dreptul comun. Transportatorul răspunde doar în limita pagubei respective (în transportul de bunuri) fiind obligat să acopere valoarea reală a bunurilor pierdute sau a părților pierdute din bunurile transportate. În situația în care paguba se datorează întârzierii transportatorului în executarea transportului, atunci el va pierde o parte din prețul transportului, direct proporțională cu întârzierea. Atunci când însă întârzierea este de două ori mai mare decât termenul în care trebuia efectuat transportul, el va putea pierde întregul preț al transportului. Această regulă va fi aplicabilă și în cazurile în care părțile au prevăzut în contract penalități pentru întârziere. Însă, conform art.1992 C.civ., limitarea nu se aplică dacă se face dovada că întârzierea a produs un prejudiciu distinct. Există în vigoare unele reglementări aplicabile unor categorii de transporturi care cuprind plafoane maximale de răspundere.
Transportatorul poate răspunde delictual pentru fapta altuia în situația în care un prepus al transportatorului comite o faptă prejudiciabilă în dauna unui terț. În această situație se aplică regulile de drept comun. Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului sau are la bază ideea de garanție a comitentului pentru riscul de activitate a prepusului său. Răspunderea contractuală pentru fapta altuia decurge, în transporturile de bunuri, din dispozițiile Codului civil referitoare la plată sau la depozitul necesar. Aceasta se explică tot prin ideea de garanție ce incubă debitorului obligației neexecutate sau aduse la îndeplinire prin intermediul unui auxiliar.
Cu toate că poate fi tras la răspundere, transportatorul poate invoca în favoarea sa temeiuri care exclud vinovăția sau cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei păgubitoare comise. Aceste cauze pot fi: starea de necesitate, legitima apărare, consimțământul victimei, îndeplinirea unei activități impuse sau permise de lege, exercitarea unui drept subiectiv. Art. 1530 C. civ. admite drept temei exonerator de răspundere contractuală ”cauza străină” , care poate fi: cazul fortuit, forța majoră, fapta victimei însăși, fapta unui terț pentru care autorul prejudiciului nu este ținut a răspunde.
Pentru a putea trage transportatorul la răspundere, reclamantul trebuie să facă dovada vinovăției acestuia. Acesta trebuie să facă dovada existenței unui contract de transport încheiat, faptul care a dus la prejudiciere și întinderea acestuia. În ceea ce privește neefectuarea de către transportator a deplasării la care s-a obligat sau refuzul de a elibera marfa la destinație, reprezintă un fapt negativ pe care destinatarul sau expeditorul trebuie doar să-l afirme. Transportatorul este obligat să facă proba faptului contrar sau a unei cauze străine ce nu îi este imputabilă, pentru a se exonera de răspundere (cauza străină invocată trebuie să fi intervenit înainte ca debitorul să fi fost pus i itarziere). Convențiile care micșorează ori înlătură răspunderea au ca efect, pe plan probatoriu, inversarea sarcinii probei. Creditorul va trebui, printre altele, să facă proba vinovăției transportatorului.
Stabilirea întinderii obligației de reparare a prejudiciului suferit de creditor prin neexecutarea contractului implică efectuarea operațiunii de evaluare a despăgubirilor. Această evaluare poate fi: convențională, legală sau judiciară (reprezintă dreptul comun în materie de evaluare a despăgubirilor conform art. 1531 și următoarele C. civ.).
Evaluarea convențională presupune situația în care părțile stabilesc, prin clauză penală, cuantumul despăgubirilor pe care partea în culpă urmează să le plătească pentru neexecutarea contractului. Clauza penală este o convenție accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului și este prevăzută în forma unei sume de bani fixă, procentuală sau pe zi de întârziere.
Potrivit art. 1535 C. civ., evaluarea legală are în vedere răspunderea civilă ce rezultă din neexecutarea la termen a unei obligații de a da o sumă de bani, respectiv daune-interese moratorii. Elementul specific este faptul că prejudiciul încercat de creditor este prezumat legal la nivelul dobânzii legale.
Durata răspunderii contractuale a transportatorului este reglementată de art. 1984 C. civ., conform căruia transportatorul răspunde pentru prejudiciul cauzat prin pierderea toatala sau parțială a bunurilor, prin alterarea sau deteriorarea acestora, survenită pe parcursul transportului, precum și prin întârzierea livrării bunurilor. Răspunderea transportatorului în perioadă anterioară încheierii contractului, precum și cea posterioară, au caracter delictual, neavându-și temeiul în contractul de transport, ci în fapte juridice extracontractuale. Transportatorul se află tot timpul în stare de ofertă de a contracta, fapt ce îl obligă să accepte orice cerere a potențialilor clienți. Refuzul de a contracta poate atrage răspunderea transportatorului. Acesta are dreptul de a refuza cererea în cazul în care bunurile sunt interzise la transport sau în cazul bunurilor inapte de a fi transportate.
Transportatorul își poate angaja răspunderea față de expeditor sau destinatar în oricare din fazele succesive ale transportului. Atunci când transportul a ajuns la destinație în condiții normale și bunurile au fost preluate de către destinatar fără a avea obiecțiuni, răspunderea transportatorului este exclusă. Au fost identificate drept cauze exoneratorii: furtuni pe mare, naufragiu, rechiziționarea mărfurilor aflate în curs de transport pentru necesitățile războiului și capturarea încărcăturii de către inamic etc. Transportatorul nu răspunde de integritatea mărfurilor în cazul în care ambalajele sunt defecte ori improprii transportului sau în cazul în care expeditorul nu a aplicat sigiliile proprii pe bunuri. Atunci când încărcătura ajunge intactă la destinație se prezumă că transportatorul și-a executat obligația. În toate cazurile se consideră că lipsurile s-au produs pe parcurs din vina transportatorului dacă mijlocul de transport poartă urme de violare.
În ceea ce privește răspunderea transportatorului, în transportul de bunuri, acesta răspunde numai pentru acoperirea prejudiciului efectiv suferit de cocontractant (art. 1985 C. civ.), pentru lipsuri cantitative sau degradări ale bunurilor; și pentru întârzierea transportului, transportatorul răspunde în condițiile și în limitele stabilite de legislațiile speciale (art. 1992 C. civ.). cuantumul despăgubirilor este limitat, prin evaluarea legală a acestora. Prejudiciul care trebuie acoperit de transportator pentru pierderea bunurilor(lipsuri calitative) sau stricăciunea lor(cantitative) se calculează funcție de valoarea reală a bunurilor.
Dacă la predare a fost declarată valoarea bunului, despăgubirea se va calcula în raport cu ea. Dacă valoarea reală a bunului de la locul și momentul predării e mai mică, despăgubirea se va calcula în raport cu această valoare. Pe lângă despăgubirea menționată, transportatorul va mai suporta și: taxa de transport, taxele vamale și alte cheltuieli ce țin de deplasarea încărcăturii lipsă ori avariate, dacă ele au fost incluse în prețul bunului/mărfii și au fost plătite de creditor.
Va fi obligat și la daune-interese dacă pierderea parțială sau deteriorarea/alterarea bunului nu putea fi descoperită la primirea bunului, chiar dacă bunul transportat a fost primit fără rezerve. Insă pentru a fi cerute daune interese, cel în drept a o face va trebui să-i aducă la cunoștință transportatorului pieirea sau deteriorarea/alterarea de îndată ce a descoperit-o, dar nu mai târziu de 5 zile de la primirea bunului, iar în cazul bunurilor perisabile, ori a animalelor vii, nu mai târziu de 6 ore de la primirea lor.
Dreptul la despăgubiri pentru pagubele suferite pentru întârziere nu se stinge prin decădere, chiar când destinatarul a primit mărfurile peste termenul convenit, fără să fi formulat rezerve despre aceasta pentru că, art. 1994 C. civ. se referă numai la transporturile cu lipsuri calitative ori degradări ale bunurilor.
Pentru nepredarea bunurilor către destinatar ori întârzierea transportatorului, părțile pot include în contract o clauză penală. Dacă prejudiciul a fost evaluat convențional sub forma unei clauze penale, el numai trebuie dovedit. Penalitatea poate fi pretinsă transportatorului în cazul în care el e apărat de răspundere pentru cauze de forță majoră.
Răspunderea transportatorului în transportul de persoane este reglementată în Codul civil art. 2002-2008. Deoarece călătorul folosește mijlocul de transport în temeiul unui contract, răspunderea are natură contractuală. Transportatorul este obligat în mod specific să garanteze securitatea călătorilor pe toată durata deplasării. În cazul în care pasagerul încalcă normele de securitate și se expune singur accidentării, transportatorul este exonerat de răspundere. Transportatorul răspunde pentru daunele directe și imediate ce rezultă din neexecutarea transportului, executarea lui în alte condiții decât cele stabilite sau din întârzierea executării acestuia. Călătorul îl poate denunța pe transportator dacă contractul nu mai prezintă interes pentru el, solicitând rambursarea prețului. Acesta este exonerat de răspundere dacă dovedește că paguba a fost cauzată de starea de sănătate a călătorului sau de fapta unui terț pentru care nu este ținut să răspundă ori în caz de forță majoră. Călătorul poate ceda dreptul său izvorât din contractul de transport înainte de începerea transportului, altei persoane, fără al înștiința pe transportator.
Noțiunea de ”bagaje” face referire la lucrurile personale ale pasagerului, care sunt cărate împreună cu acesta în cursul transportului. Bagajele pot fi: bagaje de mână (sunt de mici dimensiuni și însoțesc pasagerul în mijlocul de transport) și bagaje înregistrate (sunt de mari dimensiuni, motiv pentru care sunt depozitate în locuri special amenajate ale vehiculului). Transportatorul nu răspunde pentru bagajul de mână al pasagerului dar ia în paza sa juridică bagajele înregistrate, în baza unui document de transport special numit recipisă de bagaje. Răspunderea transportatorului, în acest caz, fiind contractuală.
Întâlnim particularități în ceea ce privește răspunderea transportatorului și în transporturile succesive. Aceste transporturi se execută de doi sau mai mulți transportatori și se întâlnesc frecvent în domeniul feroviar. Transporturile succesive pot fi executate: de doi sau mai mulți transportatori independenți unul de altul, prin intermediul unui comisionar, în baza unui document unic de transport (primul transportator angajează astfel și răspunderea transportatorilor ulteriori).
Fiind independenți unul de altul, transportatorii răspund în mod divizibil, mai ales dacă se poate localiza locul în care marfa a fost avariată sau pierdută. În cazul în care nu se pot localiza aceste lucruri, ultimul transportator va trebui să răspundă pentru daunele constatate la destinație. Acesta nu poate fi tras la răspundere dacă la preluarea încărcăturii de la transportatorul anterior și-a exprimat în scris rezerve. În transporturile succesive efectuate prin comisionar, clientul îi va cere acestuia să-l despăgubească în toate cazurile. În practică, transportatorul inițial este și comisionar pentru transportatorii ulteriori. La transporturile succesive realizate în baza unui document unic de transport, raporturile juridice se nasc între clienți și transportatorii succesivi în temeiul unui singur document de transport care, în cazul transporturilor internaționale e denumit”scrisoare de trăsură internațională”.
În baza scrisorii de trăsură internaționale transporturile pot fi: transporturi omogene, fiind executate cu același mijloc de transport pe întreg itinerariul; și transporturi mixte (multimodale), executate cu mijloace de transport diferite.
Referitor la transporturile efectuate în baza unui document unic de transport, Codul civil
prevede în art.1999 că dacă prin lege nu se prevede altfel, în cazul transportului succesiv ori combinat, acțiunea în răspundere poate fi manifestată contra transportatorului ce a încheiat contractul de transport, ori împotriva transportatorului ultim. Textul stabilește implicit o răspundere solidară a transportatorilor succesivi, dat fiind faptul că, clientul are drept de a cere despăgubiri de la primul sau de la ultimul transportator, ori de la cel intermediar pentru toată suma ce reprezintă despăgubirea. În baza regulilor privind solidaritatea pasivă, transportatorul ce a plătit integral, se poate îndrepta cu acțiunea în regres contra celorlalți transportatori succesivi pentru ceea ce depășește datoria lui proporțională(art. 2000 C. civ.).
În transporturile multimodale de bunuri, realizate în baza unui document unic de transport, fiecare transportator va răspunde conform regulilor proprii tipului de transport pe care-l efectuează, dar este obligat în solidar cu ceilalți transportatori succesivi pentru toată suma ce reprezintă despăgubirea.
CAPITOLUL III. PRINCIPALELE TIPURI DE
CONTRACTE DE TRANSPORT
Secțiunea I. Contractul de transport feroviar
Fac obiectul istoriei transportului feroviar primele linii din lemn, piatră și cele moderne din oțel, unde ca forță de propulsie s-au folosit, mai întâi caii, ca apoi să se introducă transportul mecanizat cu locomotive. Din anul 1820 putem vorbi de transportul modern, apărut în Anglia de unde s-a extins în întreaga lume.
În domeniul transporturilor feroviare, există următoarele acte normative ce reglementează în mod specific acest tip de transport:
– O.U.G. nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române;
– O.G. nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind transportul pe căile ferate din România.
– Convenția privind transporturile internaționale feroviare (COTIF) din 9 mai 1980 și Reguli uniforme privind Contractul de Transport Internațional Feroviar al Mărfurilor (CIM).
Potrivit O.U.G. nr. 12/1998, transportul feroviar semnifică orice deplasare de persoane sau de bunuri, realizată cu vehicule feroviare de către operatori de transport pe infrastructura feroviară. Principalii transportatori în transportul feroviar sunt societatea națională de transport feroviar de marfă (S.N.T.F.M.) și societatea națională de transport feroviar de călători (S.N.T.F.C.). Transportul feroviar poate fi efectuat în interes propriu sau în interes public. Se efectuează în interes propriu atunci când sunt folosite mijloace de transport proprii sau închiriate, în desfășurarea unor activități proprii. Transportul feroviar în interes public contribuie la deplasarea persoanelor, a mărfurilor și altor bunuri, în interiorul țării și internațional. Acestea se efectuează doar în baza unui contract de transport, contract ce se supune prevederilor Codului civil, ale Regulamentului de transport pe căile ferate din România și ale acordurilor și convențiilor la care România este parte. Acest tip de transport, indiferent dacă este executat în interes public sau în interes privat, este efectuat de operatorii de transport feroviar, persoane juridice române, în baza unei licențe acordată de Ministerul Transporturilor. Operatorii de transport sunt obligați să efectueze în timp util și la parametrii tehnici specificați, operațiunile de verificare, întreținere și reparații a materialului utilizat sau introdus în circulație, riscând sancțiunea suspendării sau retragerii licenței.
În ceea ce privește transportul feroviar public de călători, acesta are caracter de serviciu public local, fapt pentru care operatorii de transport feroviar public primesc diferențele dintre tarifele stabilite cu avizul autorităților publice competențe și costurile reale de transport, de la bugetul de stat sau de la bugetele locale.
Art. 6 din O.U.G. nr. 12/1998 prevede că transportul public feroviar trebuie organizat într-un sistem unitar, echilibrat și funcțional, conform cu cerințele de siguranță ale circulației, confortului și tehnologiilor specifice de transport pe calea ferată, în condiții de compatibilitate cu sistemul de transport feroviar european. În cazul neîndeplinirii obligațiilor mai sus menționate, sancțiunea constă în retragerea parțială sau totală a licenței, precum și răspunderea penală sau contravențională, a persoanei juridice sau fizice răspunzătoare.
În trafic intern, contractul de transport feroviar de mărfuri se încheie și se execută în conformitate cu Regulamentul de transport pe căile ferate din România. Activitatea transportatorului constă în organizarea unor curse regulate, în baza unor orare periodice. Prețul acestor servicii este stabilit pe baza tarifului local de mărfuri aprobat de Ministerul Transporturilor. Deci, contractul de transport de mărfuri pe căile ferate în trafic intern reprezintă înțelegerea dintre operatorul de transport feroviar și clientul-expeditor prin care primul se angajează să deplaseze în spațiu o cantitate de marfă, cu titlu oneros, la destinație și să o predea clientului -destinatar, dacă deplasarea în spațiu se realizează cu vehicule feroviare, folosindu-se infrastructura feroviară și nu presupune trecerea frontierei de stat.
Documentul de transport folosit în transportul feroviar poartă denumirea de ”scrisoare de trăsură”. Aceasta este completată și semnată de către expeditor, rămânând în sarcina transportatorului să aplice ștampila cu data pe cele cinci exemplare (un exemplar la stația de expediție, unul la stația de destinație, unul la transportator, unul la destinatar și unul la expeditor). Scrisoarea de trăsură cuprinde următoarele mențiuni obligatorii: data întocmirii, numele și adresa expeditorului, numele și adresa destinatarului, denumirea stațiilor de expediție și de destinație, sigiliile aplicate, denumirea și identificarea mărfii etc. Pierderea scrisorii de trăsură nu afectează existența și valabilitatea contractului de transport. Expeditorul răspunde pentru exactitatea și identificarea mărfurilor expediate conform datelor menționate în actele de livrare și în scrisoarea de trăsură dar și pentru integritatea mărfurilor încărcate de el.
În ceea ce privește executarea contractului trebuie avute în vedere: încărcarea și descărcarea mărfii, plata tarifului de transport, obligația de transport al mărfii într-un anumit termen și obligația de eliberare a mărfii către destinatar.
Expeditorul este obligat să:
– plătească a tarifului de transport- de regulă, dacă părțile nu convin altfel;
– anexeze la scrisoarea de trăsură documentele necesare pentru realizarea formalităților vamale, fiscale, de poliție, sanitar-veterinare, fitosanitare, ori prevăzute de autoritățile administrative ce trebuie îndeplinite înainte de expedierea mărfii;
– să aplice sigilii proprii la toate sistemele de închidere care permit accesul în interiorul vagoanelor acoperite, containerelor, mijloacelor acoperite cu prelată;
– răspundă de toate efectele unei încărcări defectuase a mijloacelor de transport și de reparare a prejudiciului suferit din acea cauză, chiar dacă încărcarea s-a făcut de o altă persoană în numele expeditorului;
– obligații privind ambalarea mărfii. Când marfa trebuie, datorită naturii ei, să fie protejată de pierdere (totală sau parțială) și de avarii pe perioada transportului și să nu poată fi pricinuite pagube persoanelor, mediului, instalațiilor căilor ferate ori celorlalte mărfuri. operatorul de transport va putea refuza expediția dacă apreciază că ambalajul nu e potrivit . Cu privire la insuficiența, lipsa ori defectuozitatea ambalajului sunt făcute referiri în scrisoarea de trăsură.
Termenul de executare a contractului de transport feroviar începe să curgă de la ora 00:00 a zilei următoare celei de primire a mărfii la transport și el include : termenul de expediere, care e de 24 de ore, termenul de transport pentru fiecare fracțiune indivizibilă de 400km, care este de 48 ore calculate pentru fiecare fracțiune, cât și termenul suplimentar de 24 de ore, luat în calcul o singură dată și e stabilit pentru trecerea de pe liniile principale pe cele secundare ori înguste și invers. Termenele de executare a contractului de transport se suspendă sâmbăta, duminica și în zilele de sărbători legale, atunci când operatorul de transport feroviar nu lucrează în zilele respective, dacă acest aspect e făcut public. Termenul contractului e diferit de termenul de transport, care e o componentă a primului. Calcularea termenelor este importantă pentru faptul că depășirea lor poate atrage răspunderea operatorului de transport. Părțile contractului de transport pot conveni însă și alte termene.
Eliberarea mărfii la destinație se face pe baza semnăturii de primire a destinatarului și înseamnă realizarea cumulativă a 3 acțiuni:
– predarea mărfii încărcate în mijlocul de transport
– plata creanțelor ce rezultă din contractul de transport
– remiterea către destinatar a scrisorii de trăsură
Destinatarul este îndreptățit să ceară remiterea scrisorii de trăsură și eliberarea mărfii, după care îi revine îndatoritea de a descărca marfa din mijlocul de transport sau de a suporta cheltuielile făcute cu această operațiune de calea ferată.
Contractul de transport de mărfuri poate fi modificat de către expeditor și în mod excepțional chiar de către destinatar. Expeditorul poate modifica contractul prin dispoziții referitoare la: amânarea eliberării mărfii, retragerea mărfii la stația de expediere, oprirea mărfii în parcurs, înapoierea mărfii la stația de expediere, eliberarea mărfii unei alte persoane decât cea a destinatarului menționat în scrisoarea de trăsură, eliberarea mărfii la o altă stație decât cea de destinație prevăzută în scrisoarea de trăsură, cu condiția ca aceasta să nu implice divizarea expediției.
Destinatarul va putea recurge la modificarea contractului de transport în cazul în care expeditorul nu și-a luat în sarcina sa tarifele cuvenite transportului și nu a trecut în scrisoarea de trăsură mențiunea „destinatar neautorizat să dea dispoziții ulterioare”, cu indicarea: modului de îndeplinire a operațiunilor ce țin de formalitățile vamale sau ale altor autorități administrative, opririi mărfii în parcurs, amânarea eliberării mărfii, eliberarea mărfii în stația de destinație către o altă persoană decât destinatarul înscris în scrisoarea de trăsură.
În cazul în care destinatarul refuză primirea expediției, nu ridică scrisoarea de trăsură ori nu poate fi găsit, sau în cazul când expediția nu poate fi eliberată din alte cauze( precum o hotărâre judecătorească, sechestru, marfa grevată de un ramburs neadmis,ș.a) în termen de 120 ore de la ora avizării, se apreciază că suntem în prezența unei împiedicări la eliberare. În situația când există împiedicare la eliberare, operatorul de transport feroviar trebuie să îl înșiințeze de îndată despre ea pe expeditor și să-i ceară instrucțiuni.
Operatorul de transport feroviar răspunde atunci când paguba rezultă din pierderea totală sau parțială și din avarierea mărfii, survenită din momentul încheierii contractului de transport și până la momentul eliberării încărcăturii. De asemenea, operatorul răspunde și pentru paguba rezultată din depășirea termenului de executare al contractului de transport.
Spre deosebire de regulă din dreptul comun în general, sarcina probei ca avarierea s-a produs în timpul transportului și din culpă operatorului de transportferoviar revine celui care reclamă. În cazul în care coletul sau mijlocul de transport a fost violat pe parcurs, se consideră, până la proba contrară, că acest fapt s-a produs din culpă operatorului de transport feroviar. Operatorul va răspunde, în caz de pierdere totală sau parțială a mărfii, și să plătească, cu excepția altor daune interese, o despăgubire calculată după factură ori după prețul curent al mărfii și în lipsa lor, după prețul mărfurilor de aceeași natură și calitate,la data și locul la care marfa a fost primită la transport. El nu va răspunde însă pentru lipsuri calitative, până la proba contrară, dacă mijlocul de transport înscris a ajuns la destinație fără urme de sustragere, violare, acariere, scurgere și cu sigiliile intacte și mărfurile din mijlocul de transport deschis au intacte marcajele sau semnele.
După cum reiese din Regulament, exercitarea acțiunii împotriva transportatorului este precedată în mod obligatoriu de formularea unei reclamații administrative. Neîndeplinirea acestei formalități duce la respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă. Această reclamație trebuie adresată operatorului de transport feroviar, în scris, în termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport. Reclamația trebuie să fie semnată și se depune separat pentru fiecare deplasare, fiind însoțită de scrisoarea de trăsură și orice alte acte doveditoare de cel îndreptățit ca necesare pentru soluționarea pretențiilor sale. Termenul de soluționare a reclamației administrative este de 3 luni, timp în care cursul prescripției este suspendat. Dacă în tot acest timp, reclamația este respinsă sau calea ferată nu oferă nici un răspuns, prescripția va reîncepe să curgă luându-se în calcul și termenul anterior formulării reclamației. Introducerea unei acțiuni întemeiate pe o pagubă rezultată dintr-o acțiune sau omisiune comisă fie cu intenția de a produce o pagubă, fie având reprezentarea că ar putea rezulta o asemenea pagubă și acceptând producerea ei, nu este supusă introducerii în prealabil a reclamației administrative.
În cazul în care marfa, deși a suferit o pierdere parțială, o avariere sau timpul de executare a fost depășit, este acceptată de către destinatar fără obiecțiuni se stinge dreptul acestuia la acțiune împotriva operatorului de transport feroviar; drept izvorât din contractul de transport.
Termenul general de prescripție în transportul feroviar intern este de 1 an. Există situații în care acest termen este de 2 ani, spre exemplu acțiunea întemeiată pe o pagubă rezultată dintr-o acțiune sau omisiune comisă fie cu intenția de a produce o pagubă, fie având reprezentarea că ar putea produce o asemenea pagubă și acceptarea acestui fapt.
Conform art. 70 alin. 1 din Regulament, când un transport care face obiectul unui contract de transport unic este efectuat de mai mulți operatori de transport feroviar succesivi, fiecare operator de transport feroviar, luând în sarcină expediția, participă la contractul de transport conform stipulațiilor din scrisoarea de trăsură și își asumă obligațiile care decurg din acestea. În acest caz, fiecare operator de transport feroviar răspunde pentru executarea transportului pe parcursul total până la eliberarea expediției. Suntem, deci, în prezența răspunderii solidare a transportatorilor succesivi.
În ceea ce privește răspunderea transportatorului feroviar în transportul de persone, Regulamentul de transport pe căile ferate din România, art. 22 alin. 1 și 2 specifică faptul că operatorul de transport feroviar răspunde de pagubă care rezultă din decesul, rănirea sau orice altă vătămare a integrității fizice ori mintale a călătorului, provocată printr-un accident, în legătură cu exploatarea feroviară, produs în timpul cât călătorul se află în vehicule sau în spații aferente operatorului, respectiv când intră sau iese din acestea. Operatorul de transport feroviar este, de asemenea, răspunzător de pagubă care rezultă din pierderea totală sau parțială ori din avarierea obiectelor pe care călătorul, victimă a unui astfel de accident, le avea asupra sa. Daunele-interese perntru pagubele suferite în urmă decesului pot fi acordate sub formă de sumă globală sau prin alocarea unei rente, în limita sumei de 75.000 euro, în echivalent lei. Clauzele de neraspundere, de limitare a răspunderii sau de răsturnare a sarcinii probei în favoarea transportatorului sunt nule.
Răspunderea transportatorului poate fi angajată, în același mod în care se face și în contractul de transport feroviar de mărfuri, adică prin reclamație administrativă. În caz de deces sau de rănire a călătorului, operatorul de transport feroviar este exonerat de răspundere dacă cel îndreptățit nu semnalează aceste fapte în scris, în termen de 3 luni de la momentul luării la cunoștință. Acțiunile pentru daune-interese în aceste situații se prescriu, pentru călători, în termen de 3 ani socotiți din ziua următoare celei în care s-a produs accidentul, iar pentru celelalte persoane îndreptățite, în termen de 3 ani socotiți din ziua următoare celei în care s-a produs decesul călătorului. Celelalte acțiuni care izvorăsc din contractul de transport se prescriu după trecerea unui an.
În materia transportului feroviar de mărfuri în trafic internațional, a fost încheiată la Berna în 1980 Convenția Internațională privind transportul internațional feroviar de mărfuri, cunoscută sub prescurtarea C.O.T.I.F. România a ratificat această convenție în 1983. Această convenție include reguli referitoare la modalitatea de calcul al costului transportului și al despăgubirilor, referitoare la deconectările în raporturile ce se crează între transportatori.
Documentul de transport specific poartă denumirea de ”scrisoare de trăsură internațională” și are la bază un model convențional, conceput în baza acordului între asociațiile internaționale ale transportatorilor și asociațiile internaționale ale clientelei.
În soluționarea acțiunii contra transportatorului, competența teritorială aparține instanței din statul pe al cărui teritoriu pârâtul își are domiciliul sau reședința obișnuită, sediul principal sau sucursala ori agenția ce a încheiat contractul de transport sau instanței din statul pe al cărui teritoriu este situat locul de luare în primire a mărfii sau cel prevăzut pentru livrare; alegerea aparținând reclamantului. Instanța competentă teritorial poate fi desemnată prin contract.
Acțiunea se prescrie în termen de 1 an și doar excepțional în termen de 2 ani. Reclamația prealabilă suspendă prescripția extinctivă pentru o durată de timp prevăzută de legea națională. Celelalte aspecte ale prescripției sunt guvernate de legea instanței competente, excepție făcând doar termenul.
Secțiunea a II-a. Contractul de transport aerian
Încă de la descoperirea și lansarea în trafic a primelor aparate, transportul aerian a constituit un mijloc care a atras atenția comunității internaționale datorită unor avantaje certe în raport cu alte mijloace de transport și, mai ales, confortului și rapidității.
Deși utilitatea acestui tip de transport nu poate fi contestată, acesta ridică unele probleme ce țin de siguranța efectuării deplasărilor în condiții sigure. Din acest motiv s-a văzut necesară elaborarea unor norme cât mai complete, în măsură să garanteze un grad înalt de securitate pentru persoanele și marfa transportată.
Transportul aerian public are ca obiect deplasarea pasagerilor, bagajelor și mărfurilor executată pe baze comerciale de operatorii de transport. Aceste operațiuni se desfășoară în mod regulat sau neregulat în baza unei licențe de transport și a unui certificat de transport aerian. Transportul aerian public se desfășoară pe baza unui contract de transport încheiat între operatorul aerian și pasager sau expeditorul de marfă sau/și poștă. Activitatea de transport aerian se efectuează utilizând infrastructura de transport aerian; infrastructura de transport aerian se compune din: aeronave, aeroporturi și sisteme de control și siguranță a traficului aerian.
În ceea ce privește teritoriul României, transportul aerian civil se supune normelor O.G. nr. 29/1997 privind Codul aerian, republicată (M. Of. Partea I nr. 45 din 26 ianuarie 2001) și modificată prin Ordinul nr. 808/2011 pentru aprobarea Procedurii privind acordarea, suspendarea sau revocarea licenței de operare (M. Of. nr. 748 din 25 octombrie 2011). Codul aerian clasifică operațiunile de transport aerian civil se clasifică în operațiuni de transport aerian public, operațiuni de aviație generală și operațiuni de lucru aerian.
Potrivit Codului aerian operatorul aerian răspunde pentru orice prejudiciu care a cauzat decesul sau vătămarea sănătății pasagerilor ori pierderea sau avarierea mărfii, bagajelor sau a poștei. În căzut transporturilor aeriene interne, regimul răspunderii operatorului este dat de dispozițiile Codului civil referitoare la contractul de transport, în cazul în care nu s-a stabilit răspunderea printr-o normă specială. Putem observa faptul că principiul răspunderii limitate a transportatorului din dreptul comun se află în contradicție cu principiul răspunderii operatorului aerian pentru orice prejudiciu. În transportul aerian în trafic internațional, răspunderea operatorului intră sub incidența acordurilor și convențiilor la care România este parte.
Codul aerian face distincție între operatorii aerieni români și operatorii aerieni străini. Astfel, operatorii aerieni români trebuie să dețină un certificat valabil de operator aerian și o licență de transport aerian eliberată de către Ministerul Transporturilor. Această licență le conferă dreptul de a efectua curse regulate sau neregulate pe plan internațional.
Art. 50 alin. 3 din Codul aerian dispune că, operatorii aerieni străini pot efectua transporturi aeriene publice prin curse regulate sau neregulate, spre sau dinspre România, pe baza drepturilor de trafic acordate de Ministerul Transporturilor, în conformitate cu prevederile și convențiile internaționale la care România este parte.
Expresia “transport internațional” înseamnă, potrivit definiției dată de Convenția de la Varșovia privind unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian din 1929 (completată ulterior prin Convenția de la Guadalajara din anul 1961) orice transport în care, potrivit contractului încheiat între părți, locul de plecare și de sosire (de destinație), indiferent de întreruperi, sunt situate în interiorului a două părți contractante. Transportul efectuat de mai multe aeronave în mod succesiv este considerat, în baza Convenției, un transport unitar, în cazul în care a fost organizat de părți “în forma unei singure operații”. Acest transport poate face obiectul unui singur contract sau a unei serii de contracte fără a-și pierde caracterul său internațional.
Transportatorul aerian are un drept aparte față de ceilalți transportatori din alte tipuri de transport și anume: dreptul de a refuza încheierea contractului fără a fi nevoie să se afle în condiții expres prevăzute de lege.
În transportul de mărfuri, documentul de transport folosit se numește ”scrisoare de transport aerian” și este întocmit în 3 exemplare: unul semnat de expeditor și are mențiunea ”pentru transportator”, unul semnat de transportator și expeditor, cu mențiunea ”pentru destinatar” și unul semnat de transportator și înmânat expeditorului, după acceptarea mărfii. Convenția îi permite transportatorului să folosească înregistrarea electronică în schimbul scrisorii de transport aerian, cu condiția să îi elibereze expeditorului o chitanță prin care atestă primirea mărfii. Atât expeditorul cât și transportatorul răspund, fiecare în parte, pentru exactitatea și corectitudinea informațiilor din scrisoare de transport aerian și din chitanța de primire a mărfii. Acestea reprezintă, până la proba contrară, dovada încheierii contractului, a acceptării mărfii și a îndeplinirii condițiilor de transport menționate în acesta.
Obligația principală pe care și-o asumă transportatorul prin contract de transport este de a deplasa marfa la destinație în condiții convenite cu expeditorul. Convenția de la Montreal din 1999 reglementează o obligație specifică a expeditorului și anume aceea de a furniza toate documentele și informațiile necesare pentru îndeplinirea formalităților cerute de autoritățile vamale, poliție sau alte autorități publice, mai înainte că marfa să fie livrată destinatarului. Transportatorul nu e obligat să verifice corectitudinea ori suficiența acestor informații sau documente. Transportatorul are obligația ca, la ajungerea la destinație, să-l înștiințeze pe destinatar imediat ce sosește marfa, dacă nu s-a stipulat altfel în contractul de transport. Dacă transportatorul recunoaște pierderea mărfii ori dacă marfă nu a sosit la expirarea unui termen de 7 zile de la data la care ar fi trebuit să sosească, destinatarul e în drept să exercite drepturile ce rezultă din contractul de transport împotriva transportatorului.
Dacă există daune ca urmare a distrugerii, pierderii, deteriorării mărfii, cu condiția ca acestea să fi intervenit pe perioada transportului, transportatorul este obligat să răspundă. El va putea fi tras la răspundere și în situația întârzierii mărfii.
Transportatorul va fi exonerat de răspundere dacă se face dovada că distrugerea, pierderea ori deteriorarea mărfii a fost datorată de: un defect al mărfii, calității sau viciului ei; o acțiune a autorității publice în legătură cu intrarea, ieșirea sau tranzitul mărfii; o stare de război sau conflict armat; ambalării în mod necorespunzător a mărfii, făcută de o altă persoană decât el (prepușii sau mandatarii lui). Dacă a fost stabilită răspunderea transportatorului pentru distrugere, pierdere, deteriorare sau întârziere, Convenția de la Montreal limitează cuantumul despăgubirilor la care poate fi obligat la17 DST(Drepturi Speciale de Tragere) per kg.
Soluționarea litigiilor în materia transporturilor de marfă în trafic internațional este posibilă atât pe cale juridică cât și prin arbitraj. Convenția stabilește organul de jurisdicție competent, părțile aflate în litigiu, legea aplicabilă și termenele de prescripție.
Destinatarul va trebui să adreseze o reclamație prealabilă transportatorului imediat după descoperirea stricăciunii, ori , cel mai târziu în termen de 14 zile de la data primirii. În situația întârzierii, reclamația trebuie făcută în maxim 21 de zile de la data la care mărfurile au fost puse la dispoziția destinatarului . În cazul în care reclamația prealabilă nu e introdusă în termenele impuse de Convenție, destinatarul va fi decăzut din dreptul de a-l mai acționa în justiție pe transportator, cu excepția cazului de fraudă din partea transportatorului.
În transportul aerian de persoane și bagaje în trafic internațional, transportatorul eliberează pasagerului un document individual sau colectiv de transport și pentru bagaje câte o etichetă de identificare. Transportatorul răspunde pentru dauna rezultată ca urmare a decesului sau a vătămării corporale a unui pasager, cu condiția ca accidentul care a provocat daunele să se fi produs la bordul aeronavei sau în timpul operațiunilor de ambarcare sau debarcare. Tot în aceste condiții răspunde și pentru daunele survenite în urmă distrugerii, deteriorării sau pierderii bagajului înregistrat. În acest caz răspunderea transportatorului se limitează la suma de 1.000 DST pentru fiecare pasager. În cazul în care bagajul nu a sosit la destinație în termen de 21 de zile de la data la care ar fi trebuit să sosească în mod normal, pasagerul are dreptul să-și exercite împotriva transportatorului drepturile care decurg din contractul de transport.
Dacă daunele au survenit în urma întârzierii, răspunderea transportatorului se limitează la 4.150 DST pentru fiecare pasager.
Secțiunea a III-a. Contractul de transport rutier
Transportul rutier este definit de O. G. nr. 27/2011 ca fiind deplasarea persoanelor sau a mărfurilor cu un autovehicul sau cu un ansamblu de vehicule rutiere, pe un drum destinat circulației publice, chiar dacă vehiculele respective sunt, pe o anumită porțiune a parcursului, transportate la rândul lor pe sau de alte vehicule ori dacă autovehiculele se deplasează fără încărcătură (transporturi intermodale).
Se înțelege din definiția de mai sus faptul că transportul rutier are, la rândul său, elemente caracteristici precum: infrastructura rutieră, calea de transport rutier.
Infrastructura rutieră cuprinde drumurile publice, clasificate în: autostrăzi, drumuri expres, drumuri naționale principale și drumuri naționale secundare. O. U. G. nr. 195/ 2002 privind circulația pe drumurile publice, denumită și Codul rutier, definește drumurile publice ca fiind căi de comunicație terestră, destinate traficului rutier, dacă sunt deschise circulației publice. În ceea ce privește regimul juridic al bunurilor proprietate publică din domeniul transportului rutier ce fac parte din infrastructura rutieră, O. G. nr. 27/2011 prevede că autogările și stațiile publice pentru urcarea și coborârea pasagerilor în cadrul serviciului de transport rutier sunt bunuri de utilitate publică și pot fi proprietate publică sau privată.
Activitățile conexe transportului rutier sunt, conform art. 3 pct. 1 al O.G. 27/2011, acele activități ce se desfășoară în legătură cu transportul rutier. Pentru desfășurarea acestor activități conexe se eliberează, pentru fiecare activitate în parte, o licență pentru activități conexe transportului rutier. Ea reprezintă un document care dă dreptul unei întreprinderi să desfășoare activități conexe transportului rutier.
Art. 3 pct. 49 din O. G. nr. 27/2011 definește noțiunea de ”vehicul rutier” ca fiind un sistem mecanic pentru circulația pe drumurile publice, cu sau fără mijloace proprii de propulsare și care este folosit în mod normal pentru transportul de mărfuri sau persoane ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări. Sunt exceptate de la dispozițiile Ordonanței vehiculele cu tracțiune animală și cele împinse ori trase cu mâna. Sunt recunoscute ca fiind vehicule rutiere: autovehiculele, remorcile, tractoarele. Vehiculele rutiere sunt supuse omologării sau certificării și inspecțiilor tehnice periodice pentru a putea avea acces pe drumurile publice. Aceste activități sunt coordonate de către Registrul Auto Român, care eliberează cartea de identitate a vehicului rutier. Aceasta dovedește faptul că vehiculul a fost omologat și îndeplinește condițiile tehnice privind siguranța mediului, a circulației și folosința conform destinației.
Din punct de vedere al caracterului comercial, O. G. nr. 27/2011 identifică două tipuri de transport rutier: transportul rutier contra cost și transportul rutier în cont propriu.
Transportul rutier contra cost presupune deplasarea mărfurilor și/sau a persoanelor în schimbul unei plăți, prin încasarea unui tarif sau a echivalentului acestuia în servicii sau în natură. În efectuarea acestui tip de transport, operatorii sunt obligați să dețină o licență eliberată de Ministerul Transporturilor, cu o valabilitate de 10 ani și să atașeze la bordul autovehiculului cu care se efectuează transportul, pe toată durata deplasării, copia acesteia. Prin operator de transport rutier se înțelege acea întreprindere care desfășoară activitatea de transport rutier de mărfuri și/sau persoane, contra cost.
Transportul rutier efectuat în cont propriu nu presupunne încasarea unui tarif sau a echivalentului acestuia în natură sau servicii. Acest tip de trannsport presupune că transportatorul să dețină în proprietate sau cu orice alt titlu vehiculul folosit la transport; mărfurile sau bunurile transportate sunt proprietatea operatorului de transport sau au fost vândute, închiriate, cumpărate sau produse, extrase ori reparate de către acesta; persoanele transportate sunt angajații sau membrii de familie ai operatorului, scopul transportului fiind în interesul activităților proprii. Transporturile efectuate în cont propriu sunt o activitate accesorie sau auxiliară a celorlalte activități ale operatorului de transport.
O. G. nr. 27/2011 prevede că, transporturile rutiere internaționale contra cost de mărfuri și/sau de persoane intre România și statele din afara Uniunii Europene se efectuează coform prevederilor sale, reglementărilor naționale, precum și acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte. Acest tip de transport în trafic internațional se efectuează în condițiile Acordului european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaționale (A.E.T.R.) din 1970.
Operatorul de transport este reprezentat de întreprinderea care efectuează activitatea de transport, cu ajutorul unor autovehicule construite și echipate pentru transportul a mai mult de 9 persoane (inclusiv conducătorul auto), și destinate acestui scop, servicii de transport de persoane pentru public sau pentru anumite categorii de utilizatori, contra cost, plătite de către persoana transportată sau de către organizatorul transportului. Operatorul de transport rutier român are sediul, domiciliul sau reședința în România, iar operatorul străin de transport rutier este stabilit în alt stat. Operatorii de transport rutier trebuie să aibă o bună reputație, un sediu real și stabil pe teritoriul unui stat membru, competența profesională necesară și capacitatea financiară adecvată. Pot desfășura activități de transport rutier doar operatorii care sunt înscriși în Registrul electronic național al operatorilor de transport, ținut de Autoritatea Rutieră Română. Operatorii de transport rutier pot fi sancționați civil, administrativ, contravențional sau penal.
În ceea ce privește contractul de transport rutier, acesta nu se bucură de o reglementare cu titlu general în O. G. nr. 27/201, ci îi sunt aplicabile dispozițiile Codului civil referitoare la contractul de transport (art. 1955-2008). Contractul de transport în regim de taxi sau de închiriere este reglementat de Legea nr. 38/2003 și se completează cu reglementările generale din Codul civil. În cazul transportului rutier în trafic internațional, contractul se supune mai întâi convențiilor internaționale interstatale, apoi reglemetarilor interne; norma de aplicație imediată fiind Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR) din 1956.
Astfel,documentului de transport rutier în trafic internațional (denumit CMR sau scrisoare de trăsură) i se aplică regulile C.M.R. atunci când transportul prezintă un element de extraneitate. Documentul de transport se întocmește în 3 exemplare originale: primul rămâne la expeditor, al doilea însoțește marfa și urmează să fie predat la cererea destinatarului la momentul ajungerii la destinație, și ultimul este deținut de transportator. Se pot face copii acestor documente pentru a fi predate vămilor prin care trece transportul. Contractul de transport cuprinde mențiuni obligatorii (locul și data întocmirii documentului de transport, numele și adresa transportatorului, expeditorului și a destinatarului, denumirea și locul eliberări mărfii etc.), mențiuni circumstanțiale (totalul sumelor cu titlu de ramburs care urmează a fi percepute la livrarea mărfii către destinatar) și mențiuni facultative.
În ceea ce privește existența scrisorii de trăsură, aceasta este o cerință ad probationem, absența sau pierderea ei nu afectează contractul de transport
Executarea contractului presupune obligația expeditorului de a plăti prețul transportului, dacă nu s-a convenit altfel, și a transportatorului de a deplasa încărcătura dintr-un punct în altul, eliberând-o la destinație. Termenul de realizare a transportului este convenit de părțile contractante și este o mențiune circumstanțială a scrisorii de trăsură. În cazul în care această mențiune nu există aprecierea termenului este lăsată instanței judecătorești sau arbitrale.
Dacă marfă nu a sosit la destinație la expirarea termenului sau a fost pierdută, destinatarul are dreptul să atace în instanță învinuitul. Neexercitarea acestui drept obligă destinatarul la plata creanțelor născute din activitatea de transport respectivă. În cazul unor eventuale neînțelegeri, transportatorul poate reține marfă dacă destinatarul nu depune o cauțiune.
Transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială a mărfii fiind instituită o prezumție de pierdere totală a mărfii. Dacă a fost stabilit în prealabil un termen de executare a transportului, prezumția poate fi invocată dacă au trecut 30 de zile de la expirarea termenului; dacă nu a fost stabilit termenul, prezumția poate fi invocată după 60 de zile de la preluarea mărfii de către transportator. Valoarea mărfii pierdute se calculează în funcție de: cursul bursei, prețul curent al pieței, valoarea uzuală a unei mărfi de același fel și de aceeași calitate. Restituirea acesteia și a prețului transportului (taxa de transport, taxe vamale și alte cheltuieli) reprezintă despăgubirile aferente pierderii mărfii. Despăgubirile sunt acordate în baza unui plafon maximal stabilit la 8,33 unități de cont (DST) pentru fiecare kg de greutate brută care lipsește.
Termenul de avariere a mărfii nu e definit de CMR. Pentru stabilirea ei se aplică, prin analogie, criteriile din sfera contractului de transport feroviar în trafic internațional. Sarcina probei că avarierea s-a produs în timpul transportului îi revine creditorului dacă în scrisoarea de trăsură transportatorul a înscris rezerve motivate în legătură cu starea mărfii și a ambalajului. Dacă nu a făcut astfel de rezerve, se prezumă că la data preluării mărfii de către transport, acesta, cât și ambalajul, erau în stare aparent bună.
În ce privește întârzierea în executarea transportului, CMR prevede că transportatorul e obligat să plătească despăgubiri, însă, numai dacă întârzierea a produs un prejudiciu și fără ca despăgubirea să fie mai mare decât prețul transportului.
CMR nu cuprinde norme care să interzică cumularea unor despăgubiri diferite. Totuși, în ce privește raportul dintre despăgubirile pentru pierderea parțială sau totală a mărfii și cele pentru întârziere, se poate deduce indirect o interdicție de cumul.
Ca și acțiune împotriva transportatorului, reclamația prealabilă nu este obligatorie, dar dacă se formulează cursul prescripției extinctive se suspendă. Litigiile apărute în legătură cu contractul de trasport rutier de mărfuri în trafic innternatioal se solutioeaza, în primul rând de organul de jurisdicție al oricăruia dintre statele contractante, dacă e desemnat de ambele state-părți. În lipsa unui asemenea acord, reclamantul poate sesiza organele de jurisdicție ale statului pe teritoriul căruia se află reședința obișnuită a pârâtului, sediul lui principal, sucursala ori agenția prin intermediul căreia contractul a fost încheiat ori organele jurisdicționale din țara unde e locul preluării mărfii ori locul prevăzut pentru eliberarea mărfii. Termenul de prescripție extinctivă este de 1 an. Acțiunea bazată pe dol ori culpă asimilată dolului se prescrie în 3 ani.
Cauzele de exonerare de răspundere:
– viciul propriu mărfii transportate;
– circumstanțe pe care transportatorul nu le putea evita și a căror efecte nu le putea preveni;
– există culpa persoanei ce avea drept de a dispune de marfă, inclusiv în forma unui ordin de modificare a transportului, ce nu rezultă dintr-o culpă a transportatorului.
Transportul multimodal(combinat) este definit în art.2 din O.G. nr.88/1999 privind stabilirea unor reguli pentru transportul combinat, ca fiind acel transport de mărfuri pentru care autocamionul, remorca, semiremorca (cu sau fără autotractor) , cutia mobilă ori containerul de 20 de picioare și peste, se deplasează ori sunt deplasate pe căile rutiere, după caz, pe parcursul inițial și/sau final, în timp ce restul transportului se face pe calea ferată ori pe o cale navigabilă interioară sau pe un itinerar maritim ce e mai mare de 100Km în linie dreaptă.
Contractul de transport aferent acestor transporturi combinate conține dispozițiile comune oricărui contract de transport și indicarea stațiilor feroviare de expediție sau de destinație, sau a porturilor maritime de îmbarcare și debarcare.
Activitatea de taximetrie și activitatea de transport rutier în regim de închiriere au fost reglementate pentru prima dată în țara noastră prin Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.
Serviciile de transport pulic local în regim de taxi constă în transportul de persoane, bunuri sau mărfuri, efectuate de transportatori autorizați. Art. 1 lit. w din Legea nr. 38/2003 definește transportatorul autorizat ca fiind transportatorul care deține autorizație de transport privind transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere, eliberată de autoritatea de autorizare, în condițiile legii. Acest tip de transport se realizează cu vehicule ce se află în proprietatea transportatorilor autorizați sau în temeiul unui contract de leasing. Transportul public în regim de taxi sau închiriere este încadrat în sfera serviciilor comunitare de utilitate publică și se află sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităților administrației publice locale.
Transportul în regim de taxi se realizează contra cost, pe bază de bon client. Bonul de client reprezintă, potrivit art. 1 lit. f din Legea nr. 38/2003, bonul fiscal privind prețul transportului, emis de aparatul de marcat electronic fiscal, cu ocazia finalizării cursei, care cuprinde datele referitoare la transportul în cauză. Acesta reprezintă singurul document justificativ pe baza căruia taximetristul încasează și clientul execută plata prestației respective.
Tariful la pornire este exprimat în lei, apare pe afișajul aparatului de taxat la începutul cursei și este egal cu tariful de distanță (lei/km). Atunci când autovehiculul staționează, tariful este exprimat în lei/oră și este aplicat de taximetrist pe perioada în care taxiul a staționat la cererea și dispoziția clientului. Persoana care a solicitat, direct sau prin dispecer taxi, executarea transportului unor persoane, mărfuri ori bunuri, în numele căruia taximetristul execută transportul și încasează prețul acestuia, poartă denumirea de client.
Taximetristul este obligat:
– să elibereze la finele cursei bonuri client și în baza lor să încaseze contravaloarea prestației;
– să nu pretindă că plată a prestației altă sumă decât cea prevăzută pe bonul client;
-ținuta corespunzătoare, comportamentul civilizat și preventiv în relația cu clientul, cu respectarea standardului ocupațional al taximetristului.
Ca obligații ale clientului menționăm:
– să solicite, preia și păstreze bonul client la coborârea din taxi;
– să plătească serviciile prestate doar în limita bonului client;
– să nu ocupe scaunul din dreapta taximetristului dacă nu poartă centură de siguranță;
– să acorde sprijin taximetristului în situații de agresare sau accidentare a lui în timpul efectuării transportului, anunțând organele de poliție imediat în legătură cu aceste evenimente.
În ceea ce privește transporturile rutiere în regim de închiriere, acestea sunt servicii de transport public de persoane, pe bază de contract, asigurate contra cost, achitate integral și realizate în condițiile legii. Transportatorul autorizat, persoană juridică, efectuează transporturi în regim de închiriere atunci când pune la dispoziția clientului un autoturism cu conducător auto, în baza unui contract, tarifat pe oră sau pe zi, cu plata anticipată a prestației contractate, pe bază de documente fiscale. Atunci când, la dispoziția clientului, este pus un autoturism fără conducător auto, pe bază de contract, se consideră că operatorul economic execută un serviciu de închiriere de autoturisme.
Autorizația de transport, indiferent dacă transportul se efectuează în regim taxi sau în regim de închiriere, se eliberează de către autoritatea de autorizare din cadrul primăriei localității sau primăriei municipiului București de pe raza administrativ-teritoriala în care transportatorul își are sediul sau domiciliul. Aceasta se eliberează pe durata nedeterminată și este valabilă cu condiția să fie vizată la fiecare 5 ani, este unică și netransmisibilă. Deținerea autorizației, îi dă dreptul transportatorului de a participa la procedura de atribuire în gestiune de către autoritatea respectivă a executării serviciilor de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închiriere.
Secțiunea a IV-a. Contractul de transport maritim
Supranumită și ”planeta albastră”, Terra este acoperită predominant de apele marine. Proporția dintre apă și uscat este net favorabilă apei: din suprafața totală a Pământului, evaluată la 510,10 milioane km², apa Oceanului Planetar ocupă 361,07 milioane km², adică 70,8 %. Un foarte mare avantaj pentru transportul maritim, în comparație cu transportul pe uscat, este acela că față de uscatul continental, cu aspect insular, apele Oceanului Planetar prezintă continuitate, deoarece din oricare punct aflat pe suprafața oceanului se poate ajunge în oricare alt punct al acestuia, fără a traversa uscatul. Singurele continente care fac o masă compactă, chiar unitară, sunt Europa, Asia și Africa, ce însumează 84.349.000 km 2, adică 56,8 % din suprafața totală a uscaturilor. Celelate continente sunt izolate.
Definiția ce ține strict de dreptul transporturilor, reduce transporturile maritime la semnificația comercială a acestora, adică la folosirea navelor maritime în transporturi de interes privat. Transportul naval este o activitate economică vastă și complexă, atât ca volum al mărfurilor aflate în trafic anual, cât și ca valoare materială. La aceasta se adaugă investițiile de înaltă tehnicitate, în nave – ca mijloace de transport și în porturi – ca noduri de transbordare. Complexitatea sa rezidă și din condițiile specifice de mediu în care se desfășoară – mările și oceanele și care impun măsuri deosebite de siguranță.
Caracteristica esențială în transporturile maritime este dată de calea de transport, activitatea este desfășurată în afara limitelor suveranității unui stat, fapt de neconceput în transporturile terestre.
Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării încheiată la 10 decembrie 1982 și ratificată de România prin Legea nr. 110/1996 definește noțiunile de ”mare liberă” și de ”mare teritorială”. Astfel, marea teritorială este fâșia de mare adiacentă țărmului care are lățimea de 12 mile marine și se prelungește spre larg cu zona contiguă și cu zona economică exclusivă, iar în sens opus cu apele interioare; și marea liberă este întinderea de apă(mare său ocean) aflată dincolo de marea teritorială. De asemenea, în art. 58 al Convenției, se definește zona economică exclusivă ca fiind un spațiu maritim ce nu poate depășii 200 de mile marine la bază, aflat dincolo de limitele mării teritoriale, unde toate statele, fie că sunt riverane sau fără litoral, se bucură de
libertățile navigației. Zona contiguă reprezintă fâșia de mare adiacentă mării teritoriale, care se întinde spre largul mării până la distanța de 24 mile marine, măsurată de la liniile de bază.
Activitatea de navigație civilă este reglementată, în termeni generali, de O. G. nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare. Ordonanța se aplică: activităților de transport naval, activităților de transport conexe și activităților auxiliare acestora, care se desfășoară în apele naționale navigabile și în porturile românești; navelor care arborează pavilionul românesc; personalului navigant român; și navelor care arborează pavilionul străin și navighează în apele naționale ale României.
Activitatea principală efectuată cu navele românești este aceea de a transporta în mod public călători și mărfuri pe apă, activitate ce se poate desfășura în marea liberă și în apele naționale (marea teritoriala, fluvii, râuri, canale etc.). pentru efectuarea activităților de transport naval, O. G. nr. 42/1997 stabilește un sistem de licențe și autorizații.
Licența de transport naval reprezintă documentul care atestă capacitatea agentului economic de a efectua activitatea de transport naval în conformitate cu legislația internă în vigoare, dar și cu convențiile și acordurile internaționale la care România este parte. Autorizația de transport naval permite agentului economic să desfășoare activitatea de transport naval pe căile interioare navigației, în apele naționale și internaționale, cât și activități conexe transportului naval. Licența de transport are un caracter global, documentul menit să specifice activitatea concretă a agentului economic fiind autorizația. Aceste documente au caracter obligatoriu.
Pentru transporturile navale internaționale se cere constituirea unor garanții bănești, realizate prin depunerea unor sume de bani la o bancă din România, într-un cont deschis, cu clauză de operare numai la solicitarea Ministerului Transporturilor. Garanțiile bănești sunt disponibilizate pentru plata salariilor neachitate de către societatea comercială autorizată sau pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate fie de repatrierea personalului navigant, fie de achitarea altor drepturi bănești față de acesta.
Pentru efectuarea transportului naval este necesară existența elementului cheie, și anume ”nava”. Potrivit art. 23 din O. G. nr. 42/1997, prin nave înțelegem navele maritime și de navigație interioară de orice tip, propulsate ori nepropulsate, care navighează la suprafață sau în imersie, destinate transportului de mărfuri și/sau persoane, pescuitului, remorcajului sau împingerii, cât și altor activități pe apă; instalațiile plutitoare( drage, elevatoare plutitoare, macarale plutitoare, graifere plutitoare ș.a. cu sau fără propulsie ); instalațiile plutitoare ce nu sunt destinate în mod normal deplasării sau efectuării de lucrări speciale(docuri plutitoare,debarcadere plutitoare, pontoane, hangare plutitoare pentru nave, platforme de foraj, faruri plutitoare șa ); ambarcațiunile
mici și cele menite activităților de agrement.
În funcție de ceea ce se deplasează întâlnim: pacheboturi (în deplasarea de persoane), cargouri (în deplasarea de bunuri) și, în special, navele-tanc (în deplasarea mărfurilor lichide gen petrol). O categorie specială de nave o constituie navele roll-on-roll-off (nave ro-ro) folosite în transporturile multimodale. Ele duc la bord camioane sau vagoane încărcate cu marfă, preluate de pe un țărm al mării și debarcate pe celălalt, unde își vor continua ruta de tip rutier sau feroviar.
În ceea ce privește personalul navei, întâlnim personalul navigant și personalul auxiliar. Aceștia obțin calitatea de personal al navei în baza unui contract de ambarcare, fiind defapt un contract individual de muncă, încheiat pe durată determinată, între angajator și salariat. Membrii echipajului sunt obligați să dețină, ca document de identitate, carnetul de marinar eliberat de către Ministerul Transporturilor prin Autoritatea Navală Română. Conducătorul echipajului poartă denumirea de ”comandantul navei” și este răspunzător pentru menținerea la bord a condițiilor de navigație în siguranță, pentru protecția mediului, a condițiilor de viață și de muncă și a stării de navigabilitate a navei.
Este obligatorie existența, la bordul navei, a documentelor sale de identificare și a documentelor de identificare a personajului. Au dreptul să navigheze navele de naționalitate română care au la bord: documentele care atestă dreptul de a arbora pavilionul românesc, certificatul care atestă conformitatea cu normele tehnice obligatorii, un jurnal de bord sau alte jurnale conform legii, certificatele care atestă conformitatea cu prevederile acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.
Dreptul de proprietate asupra navei poate fi dobândit printr-un contract de vânzare sau unul de construcție a unei nave noi. Acest din urmă contract se încheie între beneficiar și un șantier naval executant al comenzii. Opțiunile translative de drepturi trebuie înscrise într-un registru teritorial, cât și în cel centralizat, indiferent dacă se modifică sau nu naționalitatea navei. Dacă aceste operațiuni nu sunt înscrise devin inopozabile față de terți.
Preventiv, în cazul apariției unor evenimente imprevizibile pe timpul deplasării, se încheie un contract aleatoriu numit ”împrumut maritim”. Acesta întrunește trei finalități, fiind o asociere la risc, o creditare și o asigurare în același timp. Împrumutul maritim îl asociază pe creditor la riscul presupus de călătoria navei, acesta riscându-și suma împrumutată în caz de pierdere a mijlocului de transport în circumstanțe fortuite sau de forță majoră. Operațiunea dă posibilitatea armatorului sau comandantului navei să finanțeze, cu banii creditorului, deplasarea pe mare sau continuarea ei. Funcția de asigurare este pusă la dispoziția armatorului, înainte de survenirea eventualului sinistru, suma pe care ar primi-o de la asigurator abia după pierderea navei prin accident. Dacă deplasarea se încheie în bune condiții, debitorul (armatorul) vă restitui integral suma împrumutată, plus câștigul (folosul maritim) convenit de la început în beneficiul creditorului.
Garantarea plății creanțelor maritime poate fi făcută prin instituirea unui gaj sau unei ipoteci asupra navei comerciale. În transportul naval internațional se poate aplica și sechestrul navei, instituit prin Convenția internaționala privind sechestrul de nave de la Bruxelles din 1952, pentru unificarea anumitor reguli privind sechestrul asigurător de nave maritime (la care România a aderat prin Legea nr. 91/1995). Sechestrul navei presupune imobilizarea navei cu acordul autorității juridice competente pentru garantarea unei creanțe maritime. Astfel, deținătorul (armatorul), este determinat la plată, deoarece, în caz contrar, se va proceda la vânzarea silită a navei pentru pentru realizarea sumei necesare la stingerea datoriei.
Operațiunile de transport maritim internațional sunt guvernate de Convenția de la Londra din 1965. Accesul navelor străine în porturi este permis cu condiția să fie prezentate autorităților publice locale următoarele documente: declarația generală, declarația de marfă, declarația privind proviziile navei, declarația privind efectele și mărfurile echipajului, lista cu membrii echipajului, declarația maritimă de sănătate, lista cuprinzând pasagerii.
Contractul de transport maritim internațional presupune deplasarea pe mare, efectuată de transportator, de la portul de expediere și până la cel de destinație, pasageri sau o încărcătură determinată, în schimbul unei remunerații. Această deplasare poate fi ocazională sau organizată sub forma unor curse regulate între anumite porturi, pe un itinerar prestabilit și cu orar invariabil. În general, transporturile maritime ocazionale se execută în baza unui contract de navlosire.
Contractul de transport maritim și contractul de navlosire îndeplinesc pe plan economic aceleași finalități comune, constând în deplasarea unor mărfuri sau a unor bagaje pe mare. Diferența dintre ele constă în faptul că, navlosirea privește nava ca atare, în timp ce contractul de transport maritim are în vedere persoanele și mărfurile transportate. De asemenea, părțile contractante diferă. Contractul de transport este încheiat între transportatorul maritim și călători sau expeditorul mărfii, în timp ce contractul de navlosire se încheie între armator (navlosant) și navlositor. Înscrisul probator în cazul contractului de transport maritim este conosamentul, contractul de navlosire având un înscris probator specific. Contractul de transport se poate suprapune pe o navlosire, navlositorul având și calitatea de transportator.
În ceea ce privește reglementarea contractului de transport maritim național, acesta nu beneficiază de o reglementare specială și se supune dispozițiilor Codului civil referitoare la contractul de transport în general, doar dacă nu îi sunt incidente tratare ratificate de România, legi speciale, practici statornicite între părți ori uzanțe. Contractele de transport maritim internațional își găsesc aplicabilitatea în baza Convenției de la Hamburg din 1978.
Ca înscris probator, conosamentul reprezintă înscrisul constatator de transport maritim de mărfuri. Acesta face dovada existenței contractului de transport, a îmbarcării mărfii, fiind și un titlu reprezentativ al încărcăturii. Conosamentul se încheie în 4 exemplare originale împărțite astfel: un exemplar este destinat comandantului navei, un exemplar rămâne la proprietarul navei (armator), un exemplar este înmânat destinatarului la primirea încărcăturii și un exemplar este predat încărcătorului. Înscrisul constatator al contractului de transport maritim trebuie să identifice, în mod obligatoriu: părțile, mărfurile transportate, locul plecării și al destinației, data și semnătura.
Încărcătorul îl asigură pe transportator cu privire la natura generală a mărfurilor, numărul, cantitatea, greutatea și marcajul lor. Încălcarea obligației duce la sancțiuni patrimoniale față de încărcător.
În contractul de transport maritim, transportatorul are obligația de a prelua încărcătura pe chei de-a lungul navei sau la data când bunurile trec balustrada navei. Acesta răspunde pentru integritatea mărfurilor pe durata transportului și trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a evita apariția unor împrejurări ce pot cauza degradarea sau pierderea acestora.
Transportatorul va elibera marfa de la bordul navei persoanei care va prezenta conosamentul în cauză. Dacă nu i se va achita suma (navlul) ce i se cuvine în schimbul transportului adus la îndeplinire, acesta poate obține autorizația de a vinde o parte din încărcătură. Atunci când pierderea, avarierea sau întârzierea în livrare decurg din măsuri rezonabile luate pentru salvarea de vieți omenești sau a bunurilor, transportatorul este exonerat de răspundere.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor datorate de transportator, se calculează, în dreptul intern, ținându-se seama de principiul reparării integrale. Convenția de la Hamburg din 1978 limitează răspunderea la o sumă echivalentă cu 835 de unități de cont pe colet sau de 2,5 unități de cont pe kilogram de greutate brută a mărfurilor pierdute sau avariate. Pentru întârziere în livrare, transportatorul va răspunde cu un cuantum echivalent cu de două ori și jumătate valoarea navlului plătibil pentru încărcătură livrată cu întârziere, fără să depășească valoarea totală a navlului specificat în contract.
Pentru a acționa împotriva transportatorului, destinatarul trebuie să formuleze notificări scrise. Lipsa notificărilor îngreunează poziția destinatarului din punct de vedere al probei, putând chiar să decadă din dreptul de a pretinde despăgubiri. Notificarea trebuie făcută în termen de 60 de zile, calculate din ziua următoare celei în care mărfurile sunt predate către destinatar. Soluționarea litigiilor în transportul maritim intră în competența intantei de judecată sau a tribunalului arbitral.
Secțiunea a V-a. Contractul de expediție
Activitatea de transport de mărfuri presupune nu numai deplasarea acestora, ci și o serie de activități conexe, precum încărcarea, descărcarea, asigurarea, depozitarea, perfectarea documentelor etc. Scopul expediției este de „a ușura” sarcinile transportatorului în legătură cu procesul de transport. Putem spune că expediția de mărfuri reprezintă o intermediere între furnizorul de bunuri și transportatorul acestora, o operațiune ce are ca scop facilitarea circulației bunurilor între producător și consumator.
Obiectul acestei activități este asigurarea, de către expeditor, a circuitului bunurilor în beneficiul clientului. Operațiunea de expediție este necesară îndeosebi în transporturile multimodale și în transporturile în trafic internațional. Contractul de expediție însumează totalitatea activităților conexe ce țin de organizarea deplasării încărcăturii.
Ca natură juridică, expediția de bunuri este o operațiune de intermediere, similară comisionului, denumit și ”contract de comision pentru transport”. Deși se grevează pe contractul de transport, Codul civil încadrează contractul de expediție în categoria varietăților contractului de mandat fără reprezentare, alături de contractul de comision și de contractul de consignație. În reglementarea Codului comercial, în prezent abrogat, contractul de expediție era reglementat prin art. 413 care definea contractul de transport.
Potrivit art. 2064 C. civ. ” Contractul de expediție este o varietate a contractului de comision prin care expeditorul se obligă să încheie, în nume propriu și în contul comitentului, un contract de transport și să îndeplinească operațiunile accesorii.” Din conținutul acestui act normativ rezultă că acest contract de expediție se grevează pe contractul de transport, motiv pentru care analiza acestuia trebuie efectuată în cadrul contractului de transport. Pe lângă reglementarea din Codul civil, activitatea de expediție beneficiază de reglementare prin norme standardizate pe cale convențională care s-au transformat în uzuri profesionale, în dreptul român fiind reprezentate de ”Condițiile generale UȘER” (Uniunea Societăților de Expediție din România).
Contractul de expediție este un contract încheiat între comitent (furnizorul sau vânzătorul bunurilor) și comisionar (expeditorul bunurilor), prin care acesta din urmă se obligă, în schimbul unei remunerații, să încheie în nume propriu, dar pe contul comitentului, contractele necesare cu terții pentru transportul încărcăturii, precum și să îndeplinească actele și măsurile pregătitoare necesare în scopul deplasării. Se înțelege că transportul nu este efectuat de către comisionar, numai excepțional și cu titlu accesoriu.
În ceea ce privește caracterele juridice, contractul de expediție este un contract consensual deoarece simplul acord de voință al părților este suficient pentru valabilitatea contractului; are un caracter profesional pentru expeditor care îndeplinește o activitate profesională de intermediere, sub forma unei întreprinderi, de aici rezultă și caracterele oneros și comutativ. Contractul de expediție este un contract autonom deoarece expeditorul exercită din proprie inițiativă opțiunile în alegerea tipului de transport adecvat pentru deplasarea bunurilor, precum și alegerea transportatorului potrivit.
Încheierea contractului de expediție intră în sarcina comitentului (client) și a expeditorului, poziția destinatarului fiind irelevantă. Acest tip de contract nu produce efecte directe față de destinatar (drepturi și obligații), ci doar efecte colaterale (drepturile expeditorului bunului transportat sunt opozabile și destinatarului).
Clientul este persoana care ar avea, în contractul de transport, poziția expeditorului, dacă ar încheia în mod direct acest contract, și nu prin intermedierea expeditorului. Condițiile generale U.S.E.R. prevăd în art. 1 pct. 2 că este numit client orice persoană juridică sau fizică, care deține sau are drept de dispoziție asupra unei cantități de marfă și solicită efectuarea transportului acesteia, inclusiv operațiuni conexe deplasării. Clientul este cel care plătește sau garantează plata prețului transportului și a operațiunilor legate de acesta.
Expeditorul este persoana care se obligă să încheie, în nume propriu și pe contul comitentului, un contract de transport și să îndeplinească operațiuni accesorii acestuia, desfășurând această activitate cu titlu profesional. Desfășurarea activității cu titlu profesional constituie o trăsătură esențială a contractului de expediție. Pentru ca un acord de voință să aibă vocația de a fi calificat drept contract de expediție este deci absolut necesar ca partea care își asumă obligația de a încheia în numele său și pe contul celeilalte părți un contract de transport și de a îndeplini operațiuni accesorii acestuia din urmă să realizeze astfel de activități cu titlu profesional. Expeditorul încheie, pe seama clientului sau, acte juridice și efectuează operațiunile solicitate de acesta.
În mod legal, activitatea de expediție este exercitată de profesionistul autorizat de Ministerul Transporturilor (art. 22 din O.G. nr. 19/1997 privind transporturile). Expeditorul își desfășoară activitatea în mod sistematic, permanent și organizat, în nume propriu și pe risc economic propriu, în scopul obținerii de profit. Lipsa autorizației nu duce la nulitatea actului, dar poate angaja răspunderea pentru daune a expeditorului, o răspundere contravențională sau penală.
Contractul de expediție se încheie în forma unor documente tipizate care conțin condițiile generale de afaceri impuse de expeditor, lăsând spre negociere doar comisionul acestuia. Putem spune că acest contract de expediție este un contract de adeziune deoarece acordul de voințe se realizează prin simpla acceptare a condițiilor generale de către client, expeditorul aflându-se în stare permanentă de a contracta.
În virtutea contractului de expediție, clientul are obligația de a-l pune pe expeditor în posesia încărcăturii împreună cu documentele necesare transportului și instrucțiunile aferente. Contravaloarea prestațiilor și restul cheltuielilor se rambursează de către comitent pe baza facturilor sau a altor înscrisuri care dovedesc efectuarea acestora. Acesta are dreptul de a revoca ordinul de expediție, plătind expeditorului cheltuielile și o compensație pentru diligențele desfășurate până la comunicarea revocării ordinului de expediție.
Obligațiile expeditorului sunt reglementate de Codul civil în art. 2067 și art. 2068. Acestea prevăd că expeditorul trebuie să respecte instrucțiunile comitentului, asumându-și o obligație de rezultat întrucât trebuie să garanteze că încărcătura va ajunge în condiții optime la destinație. De asemenea, acesta răspunde pentru întârzierea transportului, pentru pierderea, sustragerea sau stricăciunea bunurilor în caz de neglijență și pentru alegerea transportatorului. Expeditorul nu este obligat să asigure bunurile dacă acest aspect nu a fost prevăzut în contract. Acesta are dreptul de retenție asupra bunurilor în cazul în care nu i s-a asigurat încasarea creanței sale (comision).
Expeditorul deține o poziție independentă față de cea a transportatorului. Acesta răspunde față de client, atât pentru fapta proprie, cât și pentru transportator care este un terț în contractul de expediție. Pentru a acționa împotriva expeditorului, clientul trebuie să introducă o reclamație administrativă în termen de 6 luni, fie de la data eliberării mărfii la destinație, fie din ziua încheierii contractului de expediție dacă eliberarea nu a avut loc.
În ceea ce privește termenul de prescripție pentru acțiunile născute din contractul de expediție, Codul civil instituie prin art. 2071: dreptul la acțiune izvorât din contractul de expediție se prescrie în termen de un an socotit din ziua predării bunurilor la locul de destinație sau din ziua în care ar fi trebuit să se facă predarea lor. Acțiunile care încep sau se termină în afara Europei se prescriu în termen de 18 luni.
În cazul în care expediția de bunuri depășește limitele unei activități ocazionale sau accesorii a transportului, ea părăsește sfera de transport și capătă individualitate. Cel care prestează activitatea de expediție trebuie să dețină autorizația necesară iar, în cazul în care este persoană juridică, să includă în obiectul său de activitate operațiunile de expediție de bunuri.
CAPITOLUL IV. PROPUNERI DE ”LEGE FERENDA”
Din dorința unei activități cât mai eficiente în materia transporturilor, au fost adoptate unele proiecte de lege, altele fiind și la ora actuală în dezbatere pentru a se găsi varianta optimă.
Există în curs de dezbatere proiectul de transport intermodal ”BMH: Bucuresti-Ilfov Multimodal Hub”. Fișa de studiu a acestui proiect ne aduce la cunoștință faptul că, Consiliul Județean Ilfov a obținut finanțare europeană în cadrul Programului TEN-T al Agenției Executive pentru Inovare și Rețele din cadrul Comisiei Europene pentru realizarea studiilor ce au drept scop analiza dezvoltării unui nod de transport intermodal în zona MoaraVlăsiei-Tunari-Otopeni.
Prin acest proiect se dorește interconectarea a trei căi de transport marfă (cale ferată, transport aerian și rutier), urmărindu-se asigurarea transferului de mărfuri și pasageri, reducerea timpului de transport, livrarea/recepționarea mărfurilor. În concluzie, proiectul de realizarea a unui nod de transport intermodal în regiunea de dezvoltare Bucuresti-Ilfov va contribui la îmbunătățirea cooperării economice la nivel regional, național și internațional prin crearea unor poli de distribuție și schimb de mărfuri între sistemele de transport la mare distanță și cele de transport local/regional. Proiectul va fi pus în desfășurare în mod eșalonat și etapizat în perioada 2018-2020.
O altă schimbare în legislația transporturilor a avut loc printr-un Ordin al ministrului transporturilor privind modificarea și completarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 1.031/2014 privind emiterea certificatelor tehnice pentru vehiculele rutiere care efectuează transport rutier internațional de mărfuri în vederea acordării și utilizării autorizațiilor CEMT (Conferința Europeană a Miniștrilor Transporturilor). Deoarece în anul 2014 a fost extins domeniul de aplicare al acestor autorizații pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și care nu depaseseste 6 tone, dar și pentru remorcile/semiremorcile cu masa totală maximă autorizată care nu depășește 3,5 tone, s-a ales acesta modificare și completare a Ordinului inițial cu data de aplicabilitate de 1 ianuarie 2015.
Din cauza faptului că dinamica omenirii presupune și progresul continuu, cu siguranță vor exista noi proiecte de lege, ce vor fi propuse, dezbătute și promulgate, pentru a menține actualitatea reglementărilor existente.
CAPITOLUL V. CONCLUZII
În cuprinsul acestei lucrări am încercat un studiu amănunțit a contractului de transport indicând particularitățile prin care acesta se individualizează, pornind de la o serie de considerații cu caracter general ce privesc contractele speciale. În ceea ce privește cadrul legislativ, am folosit atât reglementări din dreptul intern cât și reglementări din cadrul convențiilor, acordurilor sau tratatelor internaționale la care România este parte.
Specificul contractului de transport constă în deplasarea efectuată de transportator a bunurilor, mărfurilor sau pasagerilor, dintr-un loc în altul în schimbul unei remunerații pe care expeditorul sau pasagerul, după caz, este obligat să-l plătească. Indiferent de formă de transport sau de specificul intern sau internațional al acestuia, transportatorul răspunde în linii generale pentru executarea unei bune prestații, asigurând certitudinea activității de transport.
Contractul de transport trebuie să îndeplinească condițiile de validitate generale, impuse oricărui contract special din dreptul civil și anume: condițiile de fond (capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza) și condițiile de formă (forma scrisă este cerută ad probationem). Proba contractului de transport se face prin înscrisuri ca: scrisoare de trăsură, recipisă de bagaje, foaie de parcurs, conosament, tichet ori legitimație de călătorie sau altele asemenea, de la caz la caz.
În ceea ce privește părțile contractante, acestea sunt expeditorul și transportatorul în contractul de transport de mărfuri, destinatarul având calitatea de terț. Părțile contractante în contractul de transport de persoane sunt transportatorul și pasagerul.
Efectele contractului de transport constau în drepturile și obligațiile rezultate din încheierea acestuia. Acestea privesc ambele părți contractante, în unele condiții chiar și destinatarul. Transportatorul reprezintă detentorul bunurilor aflate în transport. Deoarece de-a lungul transportului se supune unor riscuri, transportatorul are dreptul de retenție asupra bunurilor, posibilitatea de a le sechestra și de a le vinde, în limitele prevăzute de lege și doar pentru a-și recupera creanțele rezultate din contractul de transport încheiat.
În contractul de transport, întâlnim particularități deosebite doar în ceea ce privește răspunderea transportatorului, răspunderea cocontractanților realizându-se în același mod ca în dreptul comun. Transportatorul este obligat să acopere prejudiciul rezultat din încălcarea îndatoririlor sale contractuale, să efectueze deplasarea ca mod de reparare a prejudiciului suferit de creditor prin neexecutarea contractului. Dacă transportul a ajuns în condiții normale la destinație și nu există obiecțiuni din partea destinatarului, transportatorul nu mai poate fi tras la răspundere și se consideră că și-a executat prestația. Cel îndreptățit își poate exercita dreptul la acțiune împotriva transportatorului pentru recuperarea pagubelor suferite printr-o procedură prealabilă. Neîndeplinirea procedurii duce la inadmisibilitatea acțiunii impotriva transportatorului.
În cazul în care transportul este efectuat de doi sau mai mulți transportatori, transportul poate fi succesiv sau combinat. Transportul este succesiv atunci când transportatorii folosesc același mijloc de transport. Dacă sunt folosite mijloace de transport diferite, transportul este de tip combinat.
JURISPRUDENȚĂ
Speța 1
Titlu: Tratamentul sancționator mai blând
Tip speță: Decizie
Număr speță: 711
Dată speță: 20.11.2014
Instituție: Tribunalul GALAȚI
Conținut speță
Cum de la data nașterii raportului juridic contravențional de conflict și până la stingerea acestuia a intervenit o lege mai favorabilă, potrivit art. 12 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, intimata petentă urmează să beneficieze de tratamentul sancționator mai blând, la individualizarea sancțiunii urmând a se avea în vedere faptul că sancțiunea aplicată este egală cu limita maximă prevăzută de legiuitor, limită care va fi avută în vedere de instanța de control judiciar, investită cu soluționarea recursului formulat de către organul constatator.
În sarcina intimatei contraveniente, prin procesul verbal de constatare și sancționare contravențională s-a reținut că la data de 09.04.2012 ora 16,25, în zona DN 2B km 128+ 850 – Galați a fost controlat în trafic autovehiculul înmatriculat sub nr. …, utilizat de S.C. S.R.L., condus de numitul P D. În urma verificărilor s-a constatat faptul că operatorul de transport rutier utilizează conducătorul auto mai sus menționat fără contract individual de muncă și că efectua transport de marfă divizibilă fără tichet de cântar eliberat de furnizor.
În drept, s-a apreciat că faptele constituie contravenții, potrivit art. 3 pct. 29 din HG nr. 69/2012, faptă pentru care a fost aplicată amenda contravențională în sumă de 18.000 lei și potrivit art. 5 lit. a din HG nr. 1373/2008, faptă pentru care a fost aplicată amenda contravențională în cuantum de 2.000 lei.
Judecătoria Galați a admis, în parte, plângerea contravențională formulată, a anulat în parte procesul verbal încheiat la data de 23.07.2012, a exonerat petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 18.000 lei aplicate pentru fapta prevăzută de art. 3 pct. 29 din H.G. 69/2012 și a menținut celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție.
Instanța de fond a reținut că aspectele învederate de petentă în plângere, în sensul că, conducătorul auto nu era angajatul său, ci al societății de la care închiriase vehiculul, sunt confirmate de depoziția martorului audiat în cauză. În aprecierea credibilității declarației martorei instanța are în vedere faptul că nu se află în niciuna dintre situațiile de excludere prevăzute expres și limitativ de art. 189 C.proc.civ., pentru a nu putea avea o astfel de calitate.
În recursul declarat de intimatul …., Tribunalul a reținut că obiectul contractului de închiriere nr. 1/01.03.2012, îl constituie locațiunea oneroasă a unui bun mobil, respectiv a autocamionului înmatriculat sub nr. …, deținut de S.C. R F S.R.L., bun cu privire la care se menționează că va fi folosit în interesul S.C. D I S.R.L. începând cu data de 01.03.2012.
Potrivit art. 2 alin. 1 și 2 din Ordinul nr. 1743/2001pentru aprobarea Normelor privind condițiile de utilizare a vehiculelor deținute temporar în scopul efectuării operațiunilor de transport rutier, transmiterea dreptului de folosință temporară a vehiculelor, cu titlu oneros, de către persoane fizice sau juridice cu domiciliul sau sediul în România ori în străinătate, numite locatori, unor operatori de transport cu sediul în România, numiți locatari, se face pe baza unui contract de închiriere. Contractul de închiriere prevăzut la alin. (1) se încheie în formă autentică, iar în cazul în care locatorul este persoană fizică, contractul de închiriere se înregistrează la administrația financiară în a cărei rază teritorială se află locatorul.
Potrivit art. 3 alin. 1 lit. d din Ordinul mai sus menționat, un vehicul se consideră vehicul închiriat dacă sunt îndeplinite, cumulativ, mai multe condiții inclusiv acela de a fi condus de personalul angajat al locatarului. Această condiție se justifică tocmai în vederea stabilirii calității de vehicul închiriat, calitate care, potrivit art. 4 lit. b din ordin se probează atât cu următoarele documente, care trebuie să se afle la bordul vehiculului:
a) contractul de închiriere sau un extras legalizat al acestuia, care conține numele locatorului, numele locatarului, data și durata contractului, numărul de înmatriculare al vehiculului;
b) legitimația de serviciu a conducătorului auto sau o adeverință din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport locatar, numele angajatului și numele angajatorului, precum și durata contractului de muncă.
Cum în cauză autocamionul închiriat intimatei petente nu era condus de un angajat al acesteia, se justifică reținerea în sarcina acesteia a contravenției prevăzute de art. 3 pct. 29 din H.G. nr. 69/2012, potrivit căruia utilizarea de către operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu a unor conducători auto fără contract individual de muncă, aviz medical și/sau aviz psihologic valabile în conformitate cu legislația în vigoare reprezintă o încălcare foarte grave a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenție, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiune.
Pentru aceste considerente soluția instanței de fond vizând înlăturarea contravenției mai sus menționate și exonerarea intimatei petente de la executarea sancțiunii contravenționale aplicate este nelegală.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 al.1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că la data de 24.02.2014 a intrat în vigoare H.G. nr. 76/05.02.2013 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, precum și a sancțiunilor și măsurilor aplicabile în cazul constatării acestor încălcări, potrivit art. II din actul normativ menționat.
Astfel, prin art. I pct. 4 din H.G. 76/2014 au fost aduse modificări normelor de sancționare a faptelor prev. de art. 3 pct. 1 – 9, 11, 14 și 18 – 32, contravenții care, potrivit modificării intervenite se sancționează cu amendă de la 9.000 lei la 12.000 lei, care se aplică operatorului de transport rutier sau întreprinderii de transport rutier în cont propriu român/române ori străin/străine sau persoanei fizice/juridice, după caz.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Astfel, față de limitele sancționatorii stabilite inițial pentru contravenția reținută în prezenta cauză, potrivit art. 6 alin. 1 și 2 lit. a din H.G. nr. 69/2012 (nemodificată) – respectiv amendă de la 14.000 la 18.000 lei, H.G. 76/2014, intrată în vigoare la data de 24.02.2014, reprezintă o lege contravențională mai favorabilă care devine incidentă, conform art. 15 alin. 2 din Constituția României și în ceea ce privește fapta reținută în sarcina intimatei petente.
Cum de la data nașterii raportului juridic contravențional de conflict și până la stingerea acestuia a intervenit o lege mai favorabilă, potrivit art. 12 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, intimata petentă urmează să beneficieze de tratamentul sancționator mai blând, la individualizarea sancțiunii urmând a se avea în vedere faptul că sancțiunea aplicată este egală cu limita maximă prevăzută de legiuitor, limită care va fi avută în vedere de instanța de control judiciar, investită cu soluționarea recursului formulat de către organul constatator
În consecință , văzând și dispozițiile art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Tribunalul va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată și, în rejudecare, va menține contravenția prevăzută de art. 3 pct. 29 din H.G. nr. 69/2012. În baza art. 12 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, va reduce cuantumul amenzii aplicate pentru contravenția prev. de art. 3 pct. 29 din H.G. nr. 69/2012, modificată prin H.G. 76/2014, de la 18.000 lei la 12.000 lei și va menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Speța 2
Titlu: Pretenții
Tip speță: Sentință civilă
Număr speță: 656
Dată speță: 05.04.2014
Instituție: Judecătoria BÂRLAD
Dosar nr. 56/189/2014
Cu nr.56 din 10 ianuarie 2014 s-a înregistrat cererea prin care reclamanta SC I S.R.L cu sediul în P, str.T, nr.X, et.X, jud. P, cod unic de înregistrare R X, Registrul comerțului X, prin reprezentanții legali în contradictoriu cu pârâtele J A B, CNP X și J A G, CNP X, ambele cu domiciliul în B, str. P, nr.X, B, jud. V a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtele, în solidar la plata sumei de 519,84 lei reprezentând contravaloarea mărfii livrate conform facturilor fiscale: X din 15.02.2013; X din 15.02.2013 și X din 19.02.2013; suma de 1286,35 lei penalități de întârziere și suma de 131,44 lei cheltuieli de judecată.
Motivând cererea reclamantă a susținut că în baza raporturilor comerciale a livrat pârâtei J A B mărfurile comandate, la locul, termenul și în condițiile de calitate corespunzătoare. Acestea au fost facturate cu facturilor fiscale: X din 15.02.2013; X din 15.02.2013 și X din 19.02.2013. Principala obligație a debitorului principal era aceea de a plăti prețul în termenul de 30 zile de la emiterea facturilor. Pentru neplata la termen s-au prevăzut penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere la plata pentru primele 30 zile și 3% începând cu a 31 a zi întârziere. S-a prevăzut că penalitățile se vor calcula, chiar dacă valoarea acestora depășește valoarea mărfii. Raporturile comerciale cu reprezentanții de vânzări directe se derulează în baza înregistrării unor documente: fișa de înscriere, contract de vânzare cumpărare, însoțite de actele de identitate privind pe titular și al fideiusor.
Plasarea comenzilor se poate efectua prin fax, telefon sau accesând modul, comenzi -on –line, direct de la reprezentant, marfa fiind livrată prin intermediul programului” livrări la domiciliu”, prin firme de curierat .
Pârâta a recunoscut tacit debitul. A acceptat indirect facturile emise, nu le-a contestat. A avut o atitudine pasivă pe tot parcursul procedurii de recuperare a creanței, discuții telefonice, conciliere directă. A motivat în drept cu dispozițiile art. 1270 al.1, art.1516, art.1530, art.2280, art.2 300 din codul nou civil. În ceea ce privește cealaltă pârâtă, fideiusor, a motivat ca aceasta s-a obligat să plătească în situația în care parata, debitor principal nu plătește sumele la care s-a obligat să le plătească către reclamantă. Fideiusorul s-a obligat să plătească în solidar cu debitoarea principală această sumă, fără a putea invoca beneficiul de discuțiune și diviziune.
A depus în probă contractul copie de pe vânzare cumpărare, procesul verbal încheiat potrivit art.2 din Legea 192/2006, certificat de informare pentru SC I S.R.L, copie de pe facturile fiscale, calculul penalităților, adresa emisă de firma de curierat, practica juridică, dovada plății taxei de timbru.
Pârâtele, legal citate, nu au depus întâmpinare în termenul legal și nu s-au prezentat în instanță, urmând a se aplica dispozițiile art.208 din noul cod de procedură civilă. Reclamanta a solicitat judecarea în lipsă.
În baza probelor depuse la dosar instanța reține :
Între reclamanta SC I S.R.L, în calitate de vânzător și pârâta, J A B, cumpărător precum și pârâta, J A G, în calitate de fidejusor s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr.X din 31.07.2012.
La punctul 3.1 din contract, privind obiectul contractului, vânzătorul s-a obligat să vândă iar cumpărătorul să achiziționeze produse din gama de produse comercializate de SC I S.R.L, în sistem de vânzare directă, produse prezentate în „Catalogul I” (care cuprinde prețurile, descrierea și individualizarea acestora) și să le achite în condițiile specificate în contract. Durata contractului a fost stabilită la un an. La art. 4.3 din contract s-a prevăzut faptul că transmiterea comenzilor se face pe baza formularului de comandă, prin internet, fax, telefon.
Livrarea mărfii se face în termen de 6 zile lucrătoare de la emiterea facturii fiscale la adresa de livrare solicitată de cumpărător. Documentele de transport care atestă livrarea mărfii îl constituie scrisoarea de transport emisă de firma de curierat, art.4.5 din contract. În cazul în care cumpărătorul nu formulează obiecțiuni în termen de 5 zile de la primirea mărfii și a facturii această manifestare de voință reprezintă o acceptare tacită a facturii, art. 4.6 din contract.
În ceea ce privește plata, la art.5.1 din contract, s-a stabilit că plata prețului produselor livrate se face pe baza facturilor emise de vânzător prin mai multe modalități de plată iar la art.5.2 s-a prevăzut că termen de plată este de 30 zile calendaristice, calculat de la data emiterii facturii. Pentru nerespectarea termenului de plată, la art.7.4 din contract au fost prevăzute penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere la plată pentru primele 30 zile și 3% începând cu a 31 zi de întârziere. S-a prevăzut că penalitățile se vor calcula chiar dacă valoarea acestora depășește valoarea mărfii.
La articolul 10.2 din contract pentru garantarea produselor achiziționate de cumpărător J A G, fidejusor, s-a obligat să garanteze integral pe cumpărător în îndeplinirea obligațiilor sale contractuale și pentru orice prejudiciu material produs de acesta ca urmare a nerespectării obligațiilor contractuale. S-a mai prevăzut că fideiusorul răspunde în solidar cu cumpărătorul.
Vânzătorul, la art.6 din contract s-a obligat să livreze marfa în sistemul livrării la domiciliul indicat de cumpărător, să garanteze vânzătorul pentru viciile ascunse, dacă bunurile au fost returnate.
Reclamanta SC I S.R.L a dovedit îndeplinirea obligațiilor contractuale în sensul că a expediat mărfurile comandate de cumpărătoare, a facturat aceste mărfuri cu facturilor fiscale: X din 15.02.2013; X din 15.02.2013 și X din 19.02.2013.
Din adresele emise la data de 23.10.2013 rezultă că reclamanta a expediat prin ” SC Urgent Curier SRL” coletele cu produsele comandate de pârâta J A B. Produsele au fost ridicate de la firma de curierat tot de J A B la data de 23.02.2013, ora 11,30 și 19.02.2013, ora 16,08.
Pârâta J A B, nu a contestat facturile emise în termenul legal prevăzut în contract ceea ce înseamnă că și-a însușit facturile potrivit art.4.6 contract. Nu a returnat mărfurile comandate către reclamantă potrivit prevederilor contractuale, art.4..5 contract. Nu rezultă că a plătit contravaloarea mărfurilor livrate în termenul legal de 30 zile stipulat în contract. Pârâtele au avut o atitudine pasivă, nu s-au prezentat la mediere, nu au formulat întâmpinare, atitudinea lor reprezentând o recunoaștere tacită a pretențiilor reclamantei.
Din examinarea facturilor depuse în probă, rezultă că factura nr.X din 15.02.2013 este în valoare de 510,10 lei însă reclamanta nu a solicitat din această sumă doar valoarea de 192,83 lei . Penalitățile de întârziere s-au raportat tot la suma de 192,83 lei și această sumă este inclusă și în cuantumul daunelor solicitate de reclamantă reprezentând preț. În ceea ce privește penalitățile potrivit calculului depus au fost înregistrate penalități de 1286,35 lei. Acestea au fost stabilite potrivit dispozițiilor contractuale, pentru primele 30 zile și calculate diferențiat pentru celelalte zile întârziere începând cu a 31 a zi.
Potrivit art.1350 din codul civil privind răspunderea contractuală „(1) Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat. (2) Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii. (3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.”
În contract, pârâta J A G, fidejusor, s-a obligat să garanteze integral pe cumpărătoarea, debitoare principală, J A B, în îndeplinirea obligațiilor sale contractuale către reclamantă și pentru orice prejudiciu material produs de acesta ca urmare a nerespectării obligațiilor contractuale. S-a mai prevăzut că fideiusorul răspunde în solidar cu cumpărătorul. Față de această prevedere contractuală, având în vedere dispozițiile art.2280 și art. 2300 din codul civil potrivit căruia „Atunci când se obligă împreună cu debitorul principal cu titlu de fideiusor solidar sau de codebitor solidar, fideiusorul nu mai poate invoca beneficiile de discuțiune și de diviziune”, instanța apreciază cererea reclamantei întemeiată și urmează să o admită.
Pârâtele urmează să fie obligate în solidar la daune reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate în suma de 519,84 lei și suma de 1286,35 lei penalități de întârziere precum și la cheltuielile de judecată ocazionate de proces potrivit art.453 din codul de procedură civilă.
ANEXE
ANEXA 1. Model de contract de transport
Contract de transport
Nr. ______ din _________
I. Părțile contractului
SC__________ cu sediul în____________, str._________________, nr.________, bl. ________, ap.____, sector________, jud. _____________, telefon ______________________, Fax ______________, Email __________ înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. _________________, CUI___________, cont nr_______________ deschis la Banca _______________, reprezentată prin __________________, în calitate de________, denumită în acest contract, transportator
și
SC__________, cu sediul în____________, str._________________, nr.________, bl. ________, ap.____, sector________, jud. _____________, telefon ______________________, Fax ______________, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. _______________, CUI__________, cont nr. ______________ deschis la Banca ________________, reprezentată prin __________________, în calitate de________, denumită în acest contract expeditor/destinatar
au convenit încheierea prezentului contract de transport, în condițiile de mai jos.
Art. 1. Obiectul contractului. Obiectul prezentului contract constă din presta-rea serviciilor de transport marfă, de către transportator pentru expe¬ditor/des-tinatar, cu respectarea strictă a clauzelor inserate în contract.
Art. 2. Durata contractului. Durata contractului este de _____
Art. 3. Drepturile și obligațiile părților. Ambele părți se obligă să execute contractul cu bună credință și diligențele unor profesioniști, astfel încât fiecare dintre acestea să-și realizeze drepturile și interesele proprii:
3.1.Transportatorul are următoarele obligații:
a) să asigure mijlocul/mijloacele de transport corespunzătoare efectuării transpor¬tului în funcție de natura bunurilor și de instrucțiunile transmise de către expeditor/destinatar;
b) să pună la dispoziție mijlocul de transport în vederea realizării operațiunilor de încărcare a bunurilor ce urmează a fi transportate;
c) să preia și să ancoreze marfa;
d) să verifice autenticitatea sau, după caz, să întocmească documentele de transport.
e) în cazul în care documentele de transport sunt întocmite de către expedi-tor/destinatar, transportatorul are obligația să verifice exactitatea documentelor ce i-au fost puse la dispoziție, precum și integritatea lor;
f) să efectueze transportul potrivit cu natura bunurilor și respectând itinerariul și instrucțiunile stabilite de către expeditor/destinatar;
h) să supravegheze încărcarea și descărcarea mijlocului de transport atât la locul de încărcare cât și la locul de descărcare. Drepturile și obligațiile transpor¬ta-torului în privința încărcării și descărcării mărfurilor sunt cele prevăzute de regle-mentările acordului CMR, ale acordului TIR precum și cu celelalte reglementări ale legislației de transport internaționale și naționale.
i) să îndeplinească cerințele internaționale (CMR, TIR, AETR, ADR, etc.) pentru executarea comenzilor primite de la expeditor/destinatar. De asemenea, tran-spor¬tatorul se obligă să obțină toate permisele și autorizațiile necesare pentru transport, corespunzător legislației naționale și a celei internaționale a statelor pe teritoriul cărora se efectuează transporturile.
k) să predea bunurile la locul de destinație persoanei îndreptățite să le pri-mească;
l) să suporte contravaloarea lipsurilor/pierderilor/deteriorării/alte¬rării/degra-dării/furtului, produse din culpa sa.
3.2. Obligațiile expeditorului/destinatarului
Expeditorul/destinatarul se obligă:
a) să comunice transportatorului toate datele/informațiile/detaliile bunurilor ce urmează a fi transportate;
b) să comunice transportatorului locul de încărcare și cel de descărcare a bunurilor și, eventual, itinerariul transportului;
c) să remită transportatorului toate documentele necesare pentru realizarea transportului;
d) să ambaleze bunurile ce urmează a fi transportate în conformitate cu in-strucțiunile transportatorului;
e) să asigure plata formalităților vamale și a oricăror altor taxe aferente exportului/importului bunurilor transportate;
f) să efectueze operațiunilor specifice încărcării și descărcării bunurilor în și din mijlocul de transport;
g) să plătească prețul serviciilor de transport efectuate, astfel cum a fost acesta convenit de către părți;
h) să suporte contravaloarea taxelor/tarifelor/amenzilor și altor asemenea sume de bani pentru depășirea timpului de staționare stabilit pentru încărcare respectiv, pentru descărcarea bunurilor.
i) să plătească transportatorului toate sumele de bani avansate de către acesta și care au legătură cu transportul și să acopere eventualele prejudicii suferite de către transportator cu prilejul efectuării transportului.
Art. 4. Prețul și modalitatea de plată a serviciilor de transport. (1) Prețul serviciilor de transport se negociază pentru fiecare transport, înainte de efec-tuarea acestuia în funcție de natura bunurilor transportate, de distanța parcursă și de cantitatea încărcată și va fi menționat în scrisoarea de transport.
(2) Pentru depășirea timpului de staționare la încărcare sau, după caz la descărcare, se va plăti o taxa de staționare de _____ euro/zi.
(3) Plata se va face în termen de _____ zile de la data primirii de la Prestator a facturilor însoțite de CMR-ul confirmat fără rezerve.
(4) În cazul în care expeditorul/destinatarul nu respectă termenul de plată, va achita dobânzi penalizatoare de 0, 1% pe fiecare zi de întârziere, calculate la suma datorată.
(5) Pentru sumele datorate cu titlu de preț al transportului, precum și pentru sumele avansate ori prejudiciile suferite, expeditorul/destinatarul recunoaște transportatorului privilegiul drepturilor creditorului gajist astfel cum este acesta reglementat de art. 1.982 C. civ.
Art. 5. Răspunderea contractuală
5.1. Răspunderea expeditorului/destinatarului
a) expeditorul/destinatarul va răspunde pentru instrucțiunile date transporta¬torului și eventualele prejudicii rezultate din alegerea itinerarului stabilit;
b) expeditorul/destinatarul răspunde pentru toate prejudiciile cauzate tran-spor¬ta¬torului ca urmare a deficiențelor privind încărcarea ori ambalarea bunurilor;
c) expeditorul/destinatarul răspunde pentru toate prejudiciile cauzate de de-pășirea timpului stabilit pentru încărcarea/descărcarea bunurilor.
5.2. Răspunderea transportatorului
Transportatorul răspunde pentru:
a) avarierea/deteriorarea/alterarea/pierderea bunurilor pe parcursul transpor¬tului. În astfel de situații, cărăușul va suporta contravaloarea bunurilor și a tuturor prejudiciilor rezultate;
b) pentru orice fel de întârziere în efectuarea transportului, exceptând forța majoră și cazul fortuit;
c) de asemenea, transportatorul răspunde și pentru prejudiciile cauzate de ne¬res¬pectarea itinerariului sau a instrucțiunilor stabilite de către expedi¬tor/desti-natar.
Art. 6. Înlăturarea răspunderii. (1) Potrivit prevederilor art. 1991 C. civ., transportatorul nu răspunde dacă pierderea totală ori parțială sau, după caz, alterarea ori deteriorarea s-a produs din cauza:
a) unor fapte în legătură cu încărcarea sau descărcarea bunului, dacă această operațiune s-a efectuat de către expeditor sau destinatar;
b) lipsei ori defectuozității ambalajului, dacă după aspectul exterior nu putea fi observată la primirea bunului pentru transport;
c) expedierii sub o denumire necorespunzătoare, inexactă ori incompletă a unor bunuri excluse de la transport sau admise la transport numai sub anumite condiții, precum și a nerespectării de către expeditor a măsurilor de siguranță prevăzute pentru acestea din urmă;
d) unor evenimente naturale inerente transportului în vehicule deschise, dacă, potrivit dispozițiilor legii speciale sau contractului, bunul trebuie transportat astfel;
e) naturii bunului transportat, dacă aceasta îl expune pierderii sau stricăciunii prin sfărâmare, spargere, ruginire, alterare interioară spontană și altele aseme-nea;
f) pierderii de greutate, oricare ar fi distanța parcursă, dacă și în măsura în care bunul transportat este dintre acelea care prin natura lor suferă, obișnuit, prin simplul fapt al transportului, o asemenea pierdere;
g) pericolului inerent al transportului de animale vii;
h) faptului că prepusul expeditorului, care însoțește bunul în cursul transpor-tului, nu a luat măsurile necesare pentru a asigura conservarea bunului;
i) oricărei alte împrejurări prevăzute prin lege specială.
(2) Transportatorul este, de asemenea, exonerat de răspundere, dacă dove-dește că pierderea totală sau parțială ori alterarea sau deteriorarea s-a produs din cauza:
a) unei alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1), săvârșită cu intenție ori din culpă de către expeditor sau destinatar, ori a instrucțiunilor date de către unul dintre aceștia;
b) forței majore sau faptei unui terț pentru care transportatorul nu este ținut să răspundă.
(3) Prin forță majoră se înțelege: fenomene naturale care împiedică derularea în condiții de siguranță a transportului; reglementări ale autorităților locale de tranzit; acțiuni militare; diversiuni, asediu; acțiuni organizate ale muncitorilor și funcționarilor.
Art. 7. Litigii. Neînțelegerile dintre părțile contractante se vor soluționa pe cale amiabilă, dacă acest lucru nu este posibil va fi sesizată instanța judecătorească competentă de la sediul expeditorului/destinatarului.
Art. 8. Corespondența între părți. (1) Părțile contractante convin ca orice corespondență dintre acestea care privește executarea prezentului contract să se realizeze prin poștă prin scrisoare cu confirmare de primire sau prin fax ori email la următoarele adrese:
– pentru expeditor/destinatar:
telefon……………………
fax……………………..
email…………………
– pentru transportator:
telefon…………….
fax………………..
email……………..
(2) corespondența verbală nu se ia în considerare dacă nu există confirmare, prin intermediul uneia dintre modalitățile prevăzute la punctele precedente.
Art. 9. Clauze finale. (1) Orice modificare sau completare a prezentului contract este valabilă și va produce efecte juridice numai dacă sunt consemnate în scris sub formă de acte adiționale, semnate de părțile contractante.
(2) Contractul încetează la expirarea duratei pentru care a fost încheiat, prin efectuarea transporturilor convenite, prin acordul părților și prin reziliere ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare sau cu întârziere a obligațiilor mai sus prevăzute.
Prezentul contract de transport s-a încheiat în _____ exemplare, câte _____ pentru fiecare parte contractantă.
Data: _________________
Transportator Expeditor/Destinatar
ANEXA 2. Model de contract de transport de marfă
Contract de transport
Nr._ din_
I. Părțile contractului
SC_ cu sediul în , str. , nr._, bl. _, ap._, sector_, jud. , telefon , Fax _, Email _ înregistrată la registrul comerțului sub nr. _, CUI_, cont nr_ deschis la Banca _, reprezentată prin _, în calitate de_, denumită în acest contract, transportator
Și
SC_, cu sediul în_, str. , nr._, bl. _, ap._, sector_, jud. , telefon_, Fax_, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr._, CUI_, cont nr. _
deschis la Banca_, reprezentată prin_, în calitate de_, denumită în acest contract expeditor/destinatar
au convenit încheierea prezentului contract de transport, în condițiile de mai jos.
Art. 1. Obiectul contractului.
Obiectul prezentului contract constă din prestarea serviciilor de transport marfă, de către transportator pentru expeditor/destinatar, cu respectarea strictă a clauzelor inserate în contract.
Art. 2. Durata contractului.
Durata contractului este de_
Art. 3. Drepturile și obligațiile părților.
Ambele părți se obligă să execute contractul cu bună credință și diligențele unor profesioniști, astfel încât fiecare dintre acestea să-și realizeze drepturile și interesele proprii:
3.1. Transportatorul are următoarele obligații:
a) să asigure mijlocul/mijloacele de transport corespunzătoare efectuării transportului în funcție de natura bunurilor și de instrucțiunile transmise de către expeditor/destinatar;
b) să pună la dispoziție mijlocul de transport în vederea realizării operațiunilor de încărcare a bunurilor ce urmează a fi transportate;
c) să preia și să ancoreze marfa;
d) să verifice autenticitatea sau, după caz, să întocmească documentele de transport.
e) în cazul în care documentele de transport sunt întocmite de către expeditor/destinatar, transportatorul are obligația să verifice exactitatea documentelor ce i-au fost puse la dispoziție, precum și integritatea lor;
f) să efectueze transportul potrivit cu natura bunurilor și respectând itinerariul și instrucțiunile stabilite de către expeditor/destinatar;
h) să supravegheze încărcarea și descărcarea mijlocului de transport atât la locul de încărcare cât și la locul de descărcare. Drepturile și obligațiile transportatorului în privința încărcării și descărcării mărfurilor sunt cele prevăzute de reglementările acordului CMR, ale acordului TIR precum și cu celelalte reglementări ale legislației de transport internaționale și naționale.
i) să îndeplinească cerințele internaționale (CMR, TIR, AETR, ADR, etc.) pentru executarea comenzilor primite de la expeditor/destinatar. De asemenea, transportatorul se obligă să obțină toate permisele și autorizațiile necesare pentru transport, corespunzător legislației naționale și a celei internaționale a statelor pe teritoriul cărora se efectuează transporturile.
k) să predea bunurile la locul de destinație persoanei îndreptățite să le primească;
I) să suporte contravaloarea lipsurilor/pierderilor/deteriorării/alterării/degra-dării/furtului, produse din culpa sa.
3.2. Obligațiile expeditorului/destinatarului
Expeditorul/destinatarul se obligă:
a) să comunice transportatorului toate datele/informațiile/detaliile bunurilor ce urmează a fi transportate;
b) să comunice transportatorului locul de încărcare și cel de descărcare a bunurilor și, eventual, itinerariul transportului;
c) să remită transportatorului toate documentele necesare pentru realizarea transportului;
d) să ambaleze bunurile ce urmează a fi transportate în conformitate cu instrucțiunile transportatorului;
e) să asigure plata formalităților vamale și a oricăror altor taxe aferente exportului/importului bunurilor transportate;
f) să efectueze operațiunilor specifice încărcării și descărcării bunurilor în și din mijlocul de transport;
g) să plătească prețul serviciilor de transport efectuate, astfel cum a fost acesta convenit de către părți;
h) să suporte contravaloarea taxelor/tarifelor/amenzilor și altor asemenea sume de bani pentru depășirea timpului de staționare stabilit pentru încărcare respectiv, pentru descărcarea bunurilor.
i) să plătească transportatorului toate sumele de bani avansate de către acesta și care au legătură cu transportul și să acopere eventualele prejudicii suferite de către transportator cu prilejul efectuării transportului.
Art. 4. Prețul și modalitatea de plată a serviciilor de transport.
(1) Prețul serviciilor de transport se negociază pentru fiecare transport, înainte de efectuarea acestuia în funcție de natura bunurilor transportate, de distanța parcursă și de cantitatea încărcată și va fi menționat în scrisoarea de transport.
(2) Pentru depășirea timpului de staționare la încărcare sau, după caz la descărcare, se va plăti o taxa de staționare de euro/zi.
(3) Plata se va face în termen de zile de la data primirii de la Prestator a
facturilor însoțite de CMR-ul confirmat fără rezerve.
(4) în cazul în care expeditorul/destinatarul nu respectă termenul de plată, va achita dobânzi penalizatoare de 0, 1% pe fiecare zi de întârziere, calculate la suma datorată.
(5) Pentru sumele datorate cu titlu de preț al transportului, precum și pentru sumele avansate ori prejudiciile suferite, expeditorul/destinatarul recunoaște transportatorului privilegiul drepturilor creditorului gajist astfel cum este acesta reglementat de art. 1.982 Noul Cod Civil
Art. 5. Răspunderea contractuală
5.1. Răspunderea expeditorului/destinatarului
a) expeditorul/destinatarul va răspunde pentru instrucțiunile date transportatorului și eventualele prejudicii rezultate din alegerea itinerarului stabilit;
b) expeditorul/destinatarul răspunde pentru toate prejudiciile cauzate transportatorului ca urmare a deficiențelor privind încărcarea ori ambalarea bunurilor;
c) expeditorul/destinatarul răspunde pentru toate prejudiciile cauzate de depășirea timpului stabilit pentru încărcarea/descărcarea bunurilor.
5.2. Răspunderea transportatorului
Transportatorul răspunde pentru:
a) avarierea/deteriorarea/alterarea/pierderea bunurilor pe parcursul transportului. în astfel de situații, cărăușul va suporta contravaloarea bunurilor și a tuturor prejudiciilor rezultate;
b) pentru orice fel de întârziere în efectuarea transportului, exceptând forța majoră și cazul fortuit;
c) de asemenea, transportatorul răspunde și pentru prejudiciile cauzate de nerespectarea itinerariului sau a instrucțiunilor stabilite de către expeditor/destinatar.
Art. 6. Înlăturarea răspunderii.
(1) Potrivit prevederilor art. 1991 Noul Cod Civil, transportatorul nu răspunde dacă pierderea totală ori parțială sau, după caz, alterarea ori deteriorarea s-a produs din cauza:
a) unor fapte în legătură cu încărcarea sau descărcarea bunului, dacă această operațiune s-a efectuat de către expeditor sau destinatar;
b) lipsei ori defectuozității ambalajului, dacă după aspectul exterior nu putea fi observată la primirea bunului pentru transport;
c) expedierii sub o denumire necorespunzătoare, inexactă ori incompletă a unor bunuri excluse de la transport sau admise la transport numai sub anumite condiții, precum și a nerespectării de către expeditor a măsurilor de siguranță prevăzute pentru acestea din urmă;
d) unor evenimente naturale inerente transportului în vehicule deschise, dacă, potrivit dispozițiilor legii speciale sau contractului, bunul trebuie transportat astfel;
e) naturii bunului transportat, dacă aceasta îl expune pierderii sau stricăciunii prin sfărâmare, spargere, ruginire, alterare interioară spontană și altele asemenea;
f) pierderii de greutate, oricare ar fi distanța parcursă, dacă și în măsura în care bunul transportat este dintre acelea care prin natura lor suferă, obișnuit, prin simplul fapt al transportului, o asemenea pierdere;
g) pericolului inerent al transportului de animale vii;
h) faptului că prepusul expeditorului, care însoțește bunul în cursul transportului, nu a luat măsurile necesare pentru a asigura conservarea bunului;
i) oricărei alte împrejurări prevăzute prin lege specială.
(2) Transportatorul este, de asemenea, exonerat de răspundere, dacă dovedește că pierderea totală sau parțială ori alterarea sau deteriorarea s-a produs din cauza:
a) unei alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1), săvârșită cu intenție ori din culpă de către expeditor sau destinatar, ori a instrucțiunilor date de către unul dintre aceștia;
b) forței majore sau faptei unui terț pentru care transportatorul nu este ținut să răspundă.
(3) Prin forță majoră se înțelege: fenomene naturale care împiedică derularea în condiții de siguranță a transportului; reglementări ale autorităților locale de tranzit; acțiuni militare; diversiuni, asediu; acțiuni organizate ale muncitorilor și funcționarilor.
Art. 7. Litigii.
Neînțelegerile dintre părțile contractante se vor soluționa pe cale amiabilă, dacă acest lucru nu este posibil va fi sesizată instanța judecătorească competentă de la sediul expeditorului/destinatarului.
Art. 8. Corespondența între părți.
(1) Părțile contractante convin ca orice corespondență dintre acestea care privește executarea prezentului contract să se realizeze prin poștă prin scrisoare cu confirmare de primire sau prin fax ori email la următoarele adrese:
– pentru expeditor/destinatar:
telefon……………………
fax……………………..
email…………………
– pentru transportator:
telefon…………….
fax………………..
email……………..
(2) corespondența verbală nu se ia în considerare dacă nu există confirmare, prin intermediul uneia dintre modalitățile prevăzute la punctele precedente.
Art. 9. Clauze finale.
(1) Orice modificare sau completare a prezentului contract este valabilă și va produce efecte juridice numai dacă sunt consemnate în scris sub formă de acte adiționale, semnate de părțile contractante.
(2) Contractul încetează la expirarea duratei pentru care a fost încheiat, prin efectuarea transporturilor convenite, prin acordul părților și prin reziliere ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare sau cu întârziere a obligațiilor mai sus prevăzute.
Prezentul contract de transport s-a încheiat în exemplare, câte_pentru fiecare parte contractantă.
Data:_
Transportator Expeditor/Destinatar
ANEXA 3. Model de contract de transport fluvial
CONTRACT DE TRANSPORT
Nr._din_
1. PĂRȚILE CONTRACTANTE
– Compania de Navigație Fluvială_, cu sediul în_, tel/fax_, cont nr. , deschis la , înregistrată la registrul comerțului la nr. , Cod fiscal nr. , reprezentată prin , în calitate de denumită cărăuș, și
– S.C._, cu sediul în_, tel/fax , cont nr. , deschis la, înregistrată la Registrul Comerțului la nr. , cod fiscal nr. _, reprezentată prin , în calitate de_, denumită beneficiar.
2. Obiectul contractului
Obiectul prezentului contract constă în transportul cantității de , de către cărăuș la_, de la_, eșalonat în mod egal pe luni.
Transportul este executat pe relațiile menționate mai sus cu asigurarea manevrării barjelor în cele două porturi.
3. Durata contractului
Contractul se încheie pe perioada , și poate fi prelungit de comun acord printr-un act adițional la contract semnat de ambele părți.
4. Tarifele
Tarifele de transport sunt cele din Anexa nr. 1.
Tarifele nu cuprind taxele pe tranzitare canal și pilotaj, acestea urmând să fie suportate de beneficiar.
Tarifele sunt valabile în condiții de utilizare a cel puțin 90% din capacitatea na-\ velor (tone capacitate sau volum).
Funcție de evoluția prețurilor în economie, tarifele vor fi majorate cu respectarea prevederilor legale.
In condiții de ape mici, dacă este necesară utilizarea rutei ocolitoare tarifele se majorează cu 25%.
5. Modalități de plată
Plata se va efectua pe bază de factură cu dispoziție de încasare emise înainte de sosirea la descărcare a convoiului pe baza cantităților înscrise în documentele de II transport primite de la reprezentantul beneficiarului din cele două porturi.
Termenul de scadență al facturilor este de_zile de la emitere.
Pentru neplată în termenul prevăzut a facturilor se percep penalizări de_% pentru fiecare zi întârziere din suma datorată până la data efectuării plății.
Pentru perioada cât navele staționează încărcate drept garanție de plată se vor percepe taxe de depozitare la nivel de /tonă capacitate și zi.
6. Obligațiile cărăușului
Cărăușul se obligă să asigure capacitățile necesare pentru transportarea lunară a minim_tone marfă pe relația:_.
7. Obligațiile beneficiarului
a) Beneficiarul asigură cantitățile programate a fi derulate lunar conform art. 2 din contract.
b) Beneficiarul asigură încărcarea/descărcarea barjelor și răspunde de modul cum aceste sunt încărcate/descărcate.
c) Beneficiarul asigură după operația de încărcare/descărcare, curățarea res-1 turilor de marfă căzute pe covertă.
d) Beneficiarul asigură o încărcare corespunzătoare pe barje, funcție de pes-1 cajele admise în sectoarele în care urmează să se deplaseze nava.
e) Beneficiarul întocmește documentele de transport pe care le predă navei ce execută prestația.
Scrisorile de trăsură se vor întocmi în_exemplare.;
Exemplarul pentru Agenția_, va fi înaintat agenției în portul , de unde va fi transmis prin fax la sediul companiei în vederea emiterii facturii, astfel că în mo-1 mentul sosirii convoiului în portul de destinație să poată fi efectuată plata.
8. Condiții generale de derulare a contractului
Dacă în cauze independente de voința armatorului, în interesul mărfii sau al navelor se impune transbordarea în alte nave, armatorul este în drept să procedeze ca atare, fără acordul beneficiarului și pe cheltuiala acestuia.
In cazul în care beneficiarul nu achită în termenul prevăzut facturile primite, cărăușul este în drept să rezilieze contractul în condițiile art. 1079 alin. (2) C. civ., și fără depoziția prevăzută de art. 1021 C. civ.; să solicite penalități, să aplice prevederile Codului comercial cu drept de retenție asupra mărfii, conform art. 5 din contract.
9. Exonerarea de răspundere
Părțile sunt exonerate de răspundere pentru cazurile de forță majoră, dovedite cu acte legale.
Prin forța majoră se înțelege: fenomene naturale care împiedică derularea în condiții de siguranță a transportului; reglementări ale administrației canalului; reglementări ale autorităților portuare; acțiuni militare; diversiuni, asediu; acțiuni organizate ale muncitorilor și funcționarilor.
Orice întreruperi ale navigației din alte clauze decât cele de forță majoră.
10. Avizarea convoaielor
Avizarea convoaielor în vederea tranzitării cât și a unității abilitate să efectueze pilotarea pe canal se va face de cărăuș pentru plecarea convoaielor din _ și de beneficiar pentru convoaiele cu plecare din _
11. Rezilierea contractului
Rezilierea prezentului contract se va putea produce în condițiile prevăzute în contractul cu acordul ambelor părți sau în mod unilateral în caz de neplată în termen.
12. Litigii
Toate litigiile generate de derularea contractului sunt de competența arbitrajului Camerei de Comerț și Industrie , care este recunoscută de semnatarii contractului.
13. Prezentul contract s-a încheiat în două exemplare din care un exemplar la beneficiar și un exemplar la armator.
14. Orice înțelegeri care nu sunt în formă scrisă și semnată de ambele părți nu sunt recunoscute.
Beneficiar_ Cărăuș_
ANEXA 4. Model de contract de transport aerian de mărfuri
CONTRACT DE TRANSPORT
Nr._din_
1. PĂRȚILE CONTRACTANTE
– S.C._cu sediul în_tel/fax_, cont nr._, deschis la , înregistrată la registrul comerțului la nr. _, Cod fiscal nr.
_, reprezentată prin_, în calitate de_, denumită transportator, și
– S.C. , cu sediul în tel/fax , cont nr. _, deschis la , înregistrată la Registrul Comerțului la nr._, cod fiscal nr. , reprezentată prin_, în calitate de_, denumită expeditor.
2. Obiectul contractului
Obiectul prezentului contract constă în transportarea cu avionul a cantității de_, de către transportator la_, de la_, contra unui tarif de transport.
3. Durata contractului
Contractul se încheie pe perioada_, și poate fi prelungit de comun acord printr-un act adițional la contract semnat de ambele părți.
4. Tarifele
Tarifele de transport sunt de_.
5. Modalități de plată
Plata se va efectua pe bază de factură cu dispoziție de încasare emise înainte de sosirea la descărcare a convoiului pe baza cantităților înscrise în documentele de transport.
Termenul de scadență al facturilor este de zile de la emitere.
Pentru neplată în termenul prevăzut a facturilor se percep penalizări de_ % pentru fiecare zi întârziere din suma datorată până la data efectuării plății.
6. Obligațiile transportatorului
Transportatorul se obligă:
a) să asigure mijlocul de transport în stare corespunzătoare, la data și ora fixată.
b) să ia în primire marfa;
c) să întocmească după primirea mărfii, documentele de transport.
d) să avizeze și să elibereze mărfurile numai destinatarului indicat în scrisoarea de transport aerian și pe baza semnăturii acestuia pe documentul de transport.
7. Obligațiile expeditorului
a) să asigure încărcarea avionului, răspunzând de modul cum acestea sunt încărcate;
b) să plătească taxa de transport conform prezentului contract.
8. Drepturile expeditorului
Cu condiția îndeplinirii obligațiilor care-i revin din contractul încheiat, expeditorul are dreptul de dispoziție asupra mărfii care face obiectul transportului, putând cere companiei aeriene:
a) retragerea mărfii pe aeroportul de plecare;
b) oprirea mărfii pe un aeroport de escală în parcurs;
c) eliberarea mărfii altei persoane decât destinatarul inițial pe aeroportul de destinație, sau pe un aeroport de escală în parcurs.
9. Răspunderea contractuală
Transportatorul aerian răspunde pentru daunele produse încărcăturii pe toată durata transportului.
Despăgubirile datorate de către transportator pentru pierderea sau stricăciunile aduse încărcăturii se stabilesc după cum urmează:
– pentru mărfurile pierdute a căror valoare a fost declarată la predare, cuantu-mul despăgubirii reprezintă acea valoare, fără a depăși însă valoarea reală a mărfii;
– pentru pierderea mărfurilor a căror valoare nu a fost declarată la predare, despăgubirea datorată este corespunzătoare valorii reale a mărfurilor în momentul pierderii;
– pentru pierderea bagajelor, fără valoare declarată, despăgubirea se stabilește în limitele fixate prin instrucțiunile legale aplicabile în acest caz;
– în caz de avarie a mărfii despăgubirea este egală cu valoarea deprecierii mărfii, avăndu-se în vedere prețul curent în momentul producerii ei.
– transportatorul nu va răspunde pentru bagajele de mână neînregistrate și aflate în paza călătorului.
Transportatorul răspunde pentru depășirea termenului de executare a contractului de transport, acesta fiind exonerat de răspundere numai dacă întârzierea se datorează unor interese de stat, forței majore sau din motive privind securitatea zborului.
10. Rezilierea contractului
Rezilierea prezentului contract se va putea produce în condițiile prevăzute în contractul cu acordul ambelor părți sau în mod unilateral în caz de neplată în termenul prevăzut.
11. Litigii
Toate litigiile generate de derularea contractului sunt de competența arbitrajului Camerei de Comerț și Industrie_, care este recunoscută de semnatarii contractului.
12. Prezentul contract s-a încheiat în două exemplare din care un exemplar la transportator și un exemplar la expeditor.
13. Orice înțelegeri care nu sunt în formă scrisă și semnate de ambele părți nu sunt recunoscute.
Expeditor_ Transportator_
ANEXA 5. Model de contract de transport rutier de calatori si bagaje
CONTRACT DE TRANSPORT
Nr._din_
1. PĂRȚILE CONTRACTANTE
– S.C._, cu sediul în_, tel/fax cont nr. _deschis la_ , înregistrată la registrul comerțului la nr._, cod nr. , reprezentată prin , în calitate de , denumită transportator, și
– S.C._, cu sediul în_, tel/fax cont nr. deschis la_, înregistrată la Registrul Comerțului la nr. , cod nr. , reprezentată prin , în calitate de_, denumită agent de turism.
2. Obiectul contractului
Obiectul prezentului contract constă în transportul grupului de turiști, de către cărăuș de la_la_contra unui tarif de transport.
3. Durata contractului
Contractul se încheie pe perioada_
4. Tarifele
Tarifele de transport sunt cele din Anexa nr. 2.
5. Modalități de plată
Plata se va efectua pe bază de factură cu dispoziție de încasare emise înainte de sosirea la destinație a autocarului cu grupul de turiști menționați în documentele de transport.
Termenul de scadență al facturilor este de_zile de la emitere.
Pentru neplată în termenul prevăzut a facturilor se percep penalizări de % pentru fiecare zi întârziere din suma datorată până la data efectuării plății, conform prevederilor din Codul comercial.
6. Obligațiile transportatorului
a) să asigure condițiile de confort și serviciile necesare unei călătorii normale.
b) să ia toate măsurile de siguranță necesare pentru ca, pe timpul călătoriei, până la ajungerea la stația de destinație, călătorului să nu i se întâmple nimic, fiind răspunzător în caz de moarte sau accidentare a călătorului.
c) să respecte itinerariul fixat de agentul de turism.
7. Obligațiile agentului de turism
a) să achite taxa de transport;
b) să instruiască grupul de turiști în vederea respectării regulilor de călătorie stabilite pentru transportul auto de persoane
c) să nu depășească greutatea admisă de transportator pentru bagaje. In caz contrar, agentul va plăti o taxă suplimentară calculată în funcție de greutatea depășită.
8. Răspunderea contractuală
In cazul pierderii sau avarierii bagajelor în timpul călătoriei transportatorul va răspunde numai când consecințele negative s-au produs ca urmare a unui fapt ce-i este imputabil.
Transportatorul va răspunde în caz de pierdere sau avariere a bagajelor, precum și de predare a lor altei persoane.
Transportatorul răspunde pentru integritatea persoanelor transportate și care fac parte din grupul de turiști.
9. Exonerarea de răspundere
Transportatorul va fi exonerat de răspundere pentru moartea sau vătămarea
corporală a călătorului numai dacă va putea dovedi că s-au datorat culpei exclusive a călătorului sau a unor împrejurări ce nu-i sunt imputabile, deoarece nu le-a putut evita și nici preveni.
Părțile sunt exonerate de răspundere pentru cazurile de forță majoră, dovedite cu acte legale.
10. Rezilierea contractului
Rezilierea prezentului contract se va putea produce în condițiile prevăzute în contractul cu acordul ambelor părți sau în mod unilateral în caz de neplată în termenul prevăzut.
11. Litigii
Toate litigiile generate de derularea contract sunt de competența instanțelor judecătorești.
12. Prezentul contract s-a încheiat în două exemplare din care un exemplar la transportator și un exemplar la agentul de turism.
13. Orice înțelegeri care nu sunt în formă scrisă și semnate de ambele părți nu sunt recunoscute.
Transportator_ Agent de turism_
ANEXA 6. Model de contract de expeditie
CONTRACT DE PRESTARI SERVICII- CASA DE EXPEDITII
Incheiat astazi………………….
1. Partile contractante:
S.C. GIB TRANS PREST SRL, cu sediul in Bucuresti, Sector 3, Mihai Bravu-
394, Bl. B1A, Sc. A, Ap. 24, Cod postal 030326, J40/ 4589/2003, R 15341855,
Cont: RO83ROIN1040326910084627- RIB Mosilor, Tel/Fax.: 031.409.48.30;
0747.049.074; 0747.049.071, denumita in continuare casa de expeditii, pe de o parte
si
S.C. …………………………….., cu sediul in ………………………………………..,
Reg. Comertului…………..,C.U.I:…………Cont:…………………………………….,
Banca………………………………, denumita in continuare client, pe de alta parte
au convenit sa incheie prezentul contract de intermediere servicii de transport.
2.Obiectul contractului. Conditii generale
2.1 Prin casa de expeditii, se intelege orice intreprinzator, care din ordinul si pe seama unui comitent (client), face sa se transporte, adica sa se organizeze un transport de marfuri, fara sa fie el insusi transportatorul.
2.2 Clientul este orice persoana juridica sau fizica, detinator si/sau care are drept de dispozitie asupra unei cantitati de marfa si solicita efectuarea transportului acesteia, inclusiv operatiuni conexe transportului. Clientul este cel care plateste sau garanteaza plata pretului transportului si al operatiunilor legate de acesta.
2.3 Organizarea transportului se face in baza si in conditiile contractului de expeditii, incheiat intre client si casa de expeditii.
2.4 Se considera drept contract incheiat si comanda clientului adresata casei de expeditii, urmata de acceptarea acesteia. Comanda si acceptarea pot fi transmise prin posta, telex, fax sau pe cale electronica.
Comanda trebuie sa contina elementele necesare care sa permita organizarea si efectuarea transportului, precum si a operatiunilor conexe de catre casa de exepeditii.
2.5 Casa de expeditii nu este obligata sa verifice exactitatea documentelor puse la dispozitie de client (facturi comerciale, liste specificative etc.), care are responsabilitatea modului de intocmire si a corectitudinii acestora.
2.6 Clientul este obligat sa transmita in scris casei de expeditii instructiuni precise daca solicita conditii speciale de livrare a marfii. Instructiunile sunt supuse acceptului casei de expeditii. Totusi, acestea se considera acceptate daca, dupa primirea acestora de catre casa de expeditii, s-a trecut la executare.
3. Obligatiile casei de expeditii
3.1 Casa de expeditii va depune diligentele necesare pentru organizarea transportului si efectuarea operatiunilor conexe, potrivit instructiunilor clientului, astfel cum au fost convenite, precum si pentru protejarea pe tot parcursul executarii a intereselor acestuia.
3.2 Casa de expeditii trebuie sa fie organizata si sa dispuna de mijloacele necesare executarii misiunii sale. Daca nu s-a convenit altfel, casa de expeditii are dreptul sa-si aleaga in mod liber subexecutantii, precum si modurile de transport si mijloacele folosite. Sarcina probei privind instructiunile speciale date casei de expeditii incumba clientului. Persoanele intermediare sau subexecutantii la care recurge casa de expeditii pentru executarea obligatiilor sale sunt considerate acceptate de client.
4. Obligatiile clientului
4.1 Mijloacele de transport sunt libere de taxe de stationare ( la incarcare si descarcare) timp de 6 ore.In cazul depasirii acestei perioade, clientul va suporta penalitati in valoare de 65 ron/ ora.
4.2 Marfa trebuie sa fie predata ambalata, marcata, etichetata, astfel incat sa reziste operatiunilor de transport si sa poata fi livrata destinatarului potrivit contractului si conform uzantelor.
4.3 Casa de expeditii nu raspunde pentru daunele ce ar decurge din absenta, insuficienta sau defectuozitatea ambalajului, marcarii si/sau etichetarii marfii, precum si din lipsa unor informatii corespunzatoare cu privire la natura sau insusirile particulare ale marfii.
4.4 In cazul constatarii, la destinatie, de pierderi, avarii sau orice pagube produse marfii, inclusiv cele produse de intarzierea transporturilor, destinatarul sau cei care receptioneaza marfa au obligatia sa procedeze la constatarea daunelor si la indeplinirea formalitatilor ce se impun, inclusiv la formularea de rezerve legale fata de transportator, precum si sa ia alte masuri care sa asigure conservarea dreptului la reclamatii si actiuni in vederea recuperarii daunelor.
4.5 Clientul suporta consecintele, indiferent de natura lor, rezultate din transmiterea de documente gresite, incomplete sau de neaplicat, ori de furnizarea lor cu intarziere.
4.6 In cazul in care casa de expeditii angajeaza in contul clientului operatiuni vamale, clientul este cel care garanteaza comisionarului vamal plata taxelor de vama si amenzile ce s-ar datora, determinate de furnizarea unor instructiuni sau documente eronate.
4.7 In caz de refuz al marfii de catre destinatar sau in caz de absenta a acestuia, indiferent de motiv, clientul este obligat sa suporte cheltuielile initiale, cat si cele suplimentare, efectuate sau angajate de casa de expeditii.
5. Responsabilitatea casei de expeditii
5.1 Casa de expeditii, oricare ar fi calitatea sa de intermediar (concesionar, mandatar) raspunde numai pentru daunele produse prin greselile proprii, ce pot fi imputate atat ei, cat si prepusilor sai.
5.2 Casa de expeditii nu raspunde pentru faptele tertilor, cum ar fi subexecutantii sai (transportator, intermediar etc.) cu exceptia cazurilor in care o greseala in alegerea acestora ar putea sa ii fie imputata. In acest din urma caz, raspunderea casei de expeditii nu poate depasi limitele raspunderii tertilor.
5.3 Daca raspunderea casei de expeditii este angajata pentru avaria sau pierderea marfii, ca urmare a faptei proprii, cuantumul despagubirilor datorate se stabileste in raport cu valoarea normala a marfii din momentul luarii in primire.
5.4 Casa de expeditii nu raspunde pentru pagubele indirecte, indiferent de cauza care le-a generat.
5.5 Daca un termen de executare a transportului nu a fost cerut expres de client si acceptat de casa de expeditii, aceasta nu garanteaza o data determinata de sosire la destinatie si nu datoreaza nici o despagubire pentru intarzierea transportului. Chiar si in cazul unui termen expres convenit, clientul va putea solicita despagubiri numai dupa o notificare adresata in acest scop casei de expeditii.
6. Responsabilitatea clientului
6.1 Comanda este ferma si devine obligatorie odata cu acceptarea acesteia de catre casa de expeditii. Modificarile ulterioare aduse elementelor care permit organizarea si efectuarea transportului, nu exonereaza pe client de plata serviciilor solicitate.
7. Transporturi speciale
7.1 In cazul unor transporturi speciale (frigo, marfuri periculoase), casa de expeditii va pune la dispozitia clientului informatiile necesare executarii transportului, variantele de transport, pret, asigurari etc., pe baza carora clientul sa poata conveni, in cunostinta de cauza, contractul de expeditie.
8. Reclamatii
8.1 Reclamatiile impotriva casei de expeditii pot fi formulate in termen de 48 de ore. Termenul de 48 de ore incepe din ziua livrarii marfii la destinatie sau, daca livrarea nu a avut loc, din ziua incheierii contractului de expeditie.
9. Conditii de plata
9.1 Plata transportului si a celorlalte servicii se face de catre client sau de destinatar, daca s-a convenit astfel, pe baza facturii emise de casa de expeditii.
9.2 Termenul de achitare a sumelor facturate este maxim………. zile de la data facturii. Pentru intarzierea platii, clientul datoreaza penalitati de 1% din valoarea sumei, pentru fiecare zi de intarziere.
10. Dreptul de gaj si dreptul de retentie al casei de expeditii
10.1 Casa de expeditii are, pentru toate creantele sale actuale sau anterioare rezultate din prestatii executate pentru client, un drept de gaj si retentie asupra marfurilor si asupra oricaror alte valori apartinand acestuia, care se gasesc in posesia sa.
11. Pretul contractului
11.1 Pretul prezentului contract este prevazut in anexa, conform intelegerii dintre parti.
12. Durata contractului
12.1 Prezentul contract are valabilitate de… si poate fi reinoit cu acordul partilor.
13. Clauze finale
13.1 In lipsa unor prevederi contrare convenite, litigiile dintre client si casa de expeditii sau dintre aceasta si partile indreptatite legal, ramase nesolutionate pe cale amiabila, sunt de competenta organelor judecatoresti din localitatea unde isi are sediul casa de expeditii.
13.2 Raporturile juridice dintre casele de expeditii si clienti, generate din aplicarea acestor conditii generale, sunt reglementate de dreptul roman.
13.3 Prezentul contract a fost incheiat in doua exemplare, cate unul pentru fiecare parte.
S.C GIB TRANS PREST SRL S.C………………………..
BIBLIOGRAFIE
Tratate, cursuri, monografii
A. Cristea, ”Drept maritim”, Editura All Beck, București, 2001
A. Constantin, ”Transporturi și expediții internaționale”, Editura All, București, 1995
A. T. Stănescu, ”Contractul de expediție în reglementarea Noului Cod civil, în Codul civil român. Noutăți în materia dreptului privat”, Editura ASE, București, 2010
D. Al. Sitaru, Ș. Al. Stănescu, ”Contractul de transport internațional de mărfuri”, Editura Lumina Lex, București, 2007
Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, ”Noul Cod civil. Comentariu pe articole”, Editura C.H. Beck, București, 2011
G. Al. Ilie, ”Riscurile în contracte de la vechiul la Noul Cod civil”, Editura Universul Juridic, București, 2012
Gh. Piperea, ”Dreptul transporturilor”, Ediția 3, Curs universitar, Editura C.H. Beck, București, 2013
Gh. Piperea, ”Dreptul transporturilor. Curs pentru învaățământul la distanță”, Universitatea din București Facultatea de Drept, București, 2010
Gh. Piperea, ”Dreptul transporturilor”, Ediția a II-a, București, 2005
Gh. Piperea, ”Drept comercial. Întreprinderea. În reglementarea NCC”, Editura C.H. Beck, București, 2012
Gh. Piperea, ”Noul Cod de procedura civila. Note. Corelații. Explicații”, Editura C.H. Beck, București, 2012
I.T. Ciobanu, ”Dreptul transporturilor. Transportul terestru și aerian”, Editura Actami, București, 2000
L. Stănciulescu, V. Nemeș, ”Dreptul contractelor civile și comerciale în reglementarea noului Cod civil”, Editura Hamangiu, București, 2013
O. Căpățână, Gh. Stancu, ”Dreptul transporturilor. Partea generală”, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002
O. Căpățână, Gh. Stancu, ”Dreptul transporturilor. Partea specială”, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002
O. Căpățână, ”Contractul comercial de transport”, Editura Lumina Lex, București, 1995
O. E. Gălățeanu, ”Dreptul transporturilor. Suport de curs pentru D.I.D.F.R., Facultatea: FSJDP, Specializarea: DREPT, An : IV, Universitatea Dunărea de Jos”, Galați, 2014
O. Manolache, ”Dreptul transporturilor”, Editura All Beck, București, 2001
O. Puie, ”Contracte civile în contextul noului Cod civil și al noului Cod de procedură civilă„, Editura Universul Juridic, București, 2014
Ș. Beligrădeanu, I. T. Ștefănescu, ”Dicționar de drept al muncii”, Editura Lumina Lex, București, 1997
V. Stanciu, O. C. Ionescu, I. Cristea, ”Transportul aerian de pasageri și de marfă”, Editura Tehnică, București, 1980
B. Studii și articole de specialitate
A. Deak, ”Aspecte specifice ale evaluării prejudiciilor în activitatea de expediție a mărfurilor în trafic intern și internațional”, în ”Revista de Drept Comercial”, nr. 3/2003
A. T. Stănescu, ”Transportul aerian internațional de mărfuri. Răspunderea transportatorului contractual potrivit Convenției de la Montreal din 1999”, în ” Revista Română de Drept Privat” nr. 4/2007
I. Bindiu, Gh. Stancu, ”Conservarea mărfurilor potrivit Convenției de la Viena din 1980”, în ”Revista de Drept Comercial” nr. 12/1999
O. Căpățână, ”Noul Cod aerian al României”, în “Revista de Drept Comercial”, nr. 7-8/2001
O. Căpățână, ”Noi reglementări privind activitatea de transporturi navale”, în ”Revista de Drept Comercial” nr. 7-8/2000
O. Căpățână, ”Privilegiul transportatorului aspra încărcăturii”, în ”Revista de Drept Comercial” nr. 6/1995
S. Bobu, ”Sechestrul asigurator al navei comerciale”, în ”Revista de Drept Comercial” nr. 10/1998
Șt. Șipos, ”Cu privire la natura juridică a activității de transport”, în ”Revista de Drept Comercial” nr. 11/1996
C. Practică judiciară
A. T. Stănescu, Ș. A. Stănescu, ”Contractul de transport de mărfuri în trafic intern și internațional. Practică judiciară”, Editura Hamangiu, București, 2008
Judecătoria Buftea Sentința civilă nr. 855
Tribunalul Constanța Sentința civilă nr.95/COM/10.01.2002
Tribunalul Constanța Sentința civilă nr.95/COM/10.01.2002
Judecătoriei Constanța Acțiunea nr.10755/06.10.2005
D. Legislație
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil
O.G. nr. 19/1997 privind transporturile, modificată prin Legea nr. 8/2012 (M.Of. nr. 20 din 10 ianuarie 2012)
H.G. nr. 24/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor (M.Of. nr. 62 din 29 februarie 2013)
O.G. nr. 88/1999 privind stabilirea unor reguli pentru transportul combinat de mărfuri (M.Of. nr. 423 din 31 august 1999), aprobată cu modificări prin Legea nr. 401/2002 (M.Of. nr. 455 din 27 iunie 2002)
Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere (M.Of. nr. 45 din 28 ianuarie 2003)
O.G. nr. 7/2005 privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România (M.Of. nr. 101 din 31 ianuarie 2005)
O.G. nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare (M.Of. nr. 221 din 29 august 1997), aprobată cu modificări prin Legea nr. 412/2002 (M.Of. nr. 500 din 11 iulie 2002), cu modificările aduse prin Legea nr. 191/2003 privind infracțiunile la regimul transportului naval (M.Of. nr. 332 din 16 mai 2003)
O.G. nr. 116/1998 privind instituirea regimului special pentru activitatea de transport maritim internațional (M.Of. nr. 326 din 29 august 1998)
O.G. nr. 29/1997 privind Codul aerian, republicată (M.Of. nr. 45 din 26 ianuarie 2001) și modificată prin Ordinul nr. 808/2011 pentru aprobarea Procedurii privind acordarea, suspendarea sau revocarea licenței de operare (M.Of. nr. 748 din 25 octombrie 2011)
C.M.R. încheiată la 19 mai 1956, la Geneva, la care România a aderat prin Decretul nr. 451/1972 (B.Of. nr. 145 din 6 decembrie 1972). C.M.R. a fost modificată prin Protocolul de la Geneva din 5 iulie 1978, ratificat de țara noastră prin Decretul nr. 66/1981 (B.Of. nr. 18 din 25 martie 1981)
Acordul european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaționale (A.E.T.R.) încheiat la Geneva la 1 iulie 1970 la care România a aderat prin Legea nr. 101/1994, publicată în M. Of. nr. 323 din 22 noiembrie 1994
Convenția cu privire la transporturile internaționale feroviare (COTIF), cu modificările ulterioare, ratificată pentru prima dată de România în 1904. Convenția de la Berna din 1980, care modifică prima convenție din 1890, a fost ratificată de România în 1983. Această convenție este cunoscută și sub denumirea prescurtată de COTIF. Ultima versiune a acestei convenții este publicată în M. Of. nr. 538 bis din 1 septembrie 2001
Convenția de la Hamburg din 1978 la care România a aderat prin Decretul nr. 343/1981, publicat în B. Of. nr. 95/28.11.1981 (denumită și „Regulile de la Hamburg”)
Convenția de la Varșovia privind traficul aerian internațional din 1929, ratificată de România prin Decretul-lege nr. 1213/1931, publicat în M. Of. nr. 83 din 9 aprilie 1931; această convenție a fost modificată prin Convenția complementară la Convenția de la Varșovia, pentru modificarea unor reguli privitoare la transportul aerian internațional efectuat de altă persoană decât transportorul contractual, încheiată la 18 septembrie 1961, la Guadalajara – Mexic, la care România a aderat prin Decretul nr. 721/1964, publicat în B. Of. nr. 21 din 22 decembrie 1964
Convenția Națiunilor Unite asupra transportului multimodal internațional de mărfuri, semnată la Geneva la 24 mai 1980
Convenția Națiunilor Unite asupra răspunderii exploatanților terminalelor de transport, semnată la Viena la 19 aprilie 1991. Această convenție nu a fost încă ratificată de România.
H.G. nr. 626/1998 privind organizarea și funcționarea Autorității Feroviare Române – AFER, publicată în M. Of. nr. 373 din 1 octombrie 1998
Acordul european privind marile linii internaționale de cale ferată (AGC) încheiat la Geneva în 1985, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1996, publicată în M. Of. nr. 236 din 30 septembrie 1996
Legislația transporturilor actualizată în februarie 2014, Editura C.H. Beck, București, 2014
Codul civil
Codul comercial (abrogat)
E. Adrese web
www.just.ro
www.euroavocatura.ro
www.untrr.ro
legeaz.net
www.juridice.ro
e-juridic.manager.ro
www.dreptonline.ro
www.universuljuridic.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Contractul de Transport (ID: 112740)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.