. Contractul de Mandat Comercial In Dreptul Privat

CAPITOLUL I

INSTITUTIA JURIDICA A REPREZENTARII

§ 1. NOTIUNEA DE REPREZENTARE

Notiunea de reprezentare

In general actul juridic este destinat sa produca efecte pe seama persoanelor care au luat parte la incheierea lui si care sunt parti. Celelalte persoane sunt terti fata de actul respectiv care neavand legatura cu ei nu va produce efecte pe seama lor.

Consideratii de ordin practic au impus cu necesitate interventia altei persoane la savarsirea actelor juridice incat prin declaratia de vointa a acesteia sa se produca efecte pe seama persoanei pentru care lucreaza.

Mijlocul care slujeste acestui scop este reprezentarea adica <facerea actului juridic cu intentia si cu rezultatul ca actul sa fie privit ca si cum ar fi fost savarsit de altul, efectele juridice ale actului avand sa se manifeste si ele exclusiv si nemijlocit in persoana acestuia din urma>1.

Caracteristic reprezentarii – se apreciaza in literatura de specialitate – este in primul rand faptul ca reprezentantul nu lucreaza in nume propriu, ci si in numele si pe socoteala altei persoane; el actioneaza cu vointa de a lucra pentru altul si face cunoscuta aceasta intentie celui cu care incheie actul juridic.

1 C. Negrea DREPT CIVIL, vol I Tipografia Banat, Cluj 1920, pagina 370

De asemenea este nevoie ca reprezentantul sa fie imputernicit in scopul de a lucra in numele altei persoane 2.

Temenul de reprezentare nu este utilizat in codul nostru civil in vreo dispozitie cu caracter general. El este intalnit, avand inteles specific, in diferite materii reglementate de codul civil.

Astfel in materie succesorala prin reprezentare se intelege acel beneficiu al legii in temeiul caruia un succesibil de un grad mai indepartat urca in gradul si locul ascendentului sau, decedat anterior pentru a primi partea din mostenirea ce i s-ar fi cuvenit acestuia din urma daca ar fi fost in viata la deschiderea succesiunii (art. 664 – 668 Cod Civil); in materie obligationala termenul este folosit in legatura cu creditorii care <reprezinta> pe debitori (art.1048 Cod Civil), sau in legatura cu debitorul solidar care <reprezinta> pe ceilalti codebitori in toate actele care pot avea ca efect stingerea sau imputinarea obligatiei (art. 1056 Cod Civil).

Codul nostru civil desi nu foloseste notiunea de reprezentare face uneori aplicarea principiilor reprezentarii in special in materia mandatului.

Cele doua notiuni – reprezentarea si mandatul – nu pot fi insa identice pentru ca exista reprezentare fara mandat precum si mandat fara reprezentare; mandatul este numai una din sursele reprezentarii conventionale.

Felurile reprezentarii

Un prim criteriu in clasificarea reprezentarii il constituie izvorul imputernicirii.

2 S. Ghimpu. CAPACITATEA SI REPREZENTAREA PERSOANELOR FIZICE IN DREPTUL R.S.R., Bucuresti, Editura Stiintifica, 1960, pagina 322, despre conditiile reprezentarii.

In raport de acest criteriu reprezentarea este de trei feluri: legala, conventionala si judiciara 3.

Reprezentarea este legala atunci cand legea imputerniceste o persoana sa savarseasca anumite acte juridice in numele si pe seama altei persoane. Constituie reprezentare legala: reprezentarea prin parinti sau tutore a minorului sub 14 ani (art. 105 si 124 Codul familiei), reprezentarea prin tutore a interzisului judecatoresc (art. 145, 147 si 149 din Codul Familiei), reprezentarea vremelnica a incapabilului prin curator, pana la rezolvarea cererii de punere sub interdictie, reprezentarea persoanelor capabile prin curator (art. 152, 153 si 155 Codul Familiei), reprezentarea succesorala (art. 664 si urm din Codul Civil) reprezentarea intre creditorii solidari (art. 1038 Cod Civil) si debitorii solidari (art. 1056 Cod Civil) precum si reprezentarea drepturilor prevazute prin art. 1176 si 1177 Cod Civil.

Reprezentarea este conventionala cand imputernicirea o da persoana reprezentata reprezentantului printr-un contract. Exemplul tipic de astfel de reprezentare il constituie mandatul ale carui reguli de aplicare isi au izvorul tot in lege (art. 1532 Cod Civil). Un alt caz de reprezentare conventionala reprezentata de lege este curatela, prevazuta de art. 154 si 155 Codul Familiei, cand ea se instituie la cererea si cu consimtamantul celui reprezentat sau a altor persoane prevazute de lege (art. 154 alin 1 Codul familiei).

Cea de a treia forma de reprezentare, reprezentarea judiciara este doar atunci cand reprezentantul primeste imputernicirea de a savarsi acte juridice in numele si pe seama altora, din partea unei instante judecatoresti. Aceasta este reprezentarea judiciara in sens restrans. Astfel sechestrul caruia tribunalul i-a incredintat un bun litigios si care are dreptul, privitor la acest bun sa faca acte de conservare ori de administrare si sa stea in justitie in numele partilor litigiante (art. 596 Cod de procedura civila), este un reprezentat judiciar. Forma cea mai frecventa insa de reprezentare judiciara, dupa parerea specialistilor in procedura civila, este cea care are o acceptiune mai larga si anume reprezentarea judiciara conventionala. Aceasta consta in indeplinirea de catre o persoana, numita reprezentant (mandatar), a actelor procesuale

3 D. Cosma, TEORIA GENERALA A ACTULUI JURIDIC CIVIL, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1969, pagina 76

intr-un proces in numele si pentru persoana reprezentantului (manant), parte in acel proces 4.

In acest caz de reprezentare partea reprezentata in proces are capacitatea de exercitiu si posibilitatea de a angaja si conduce personal procesul, indeplinind obligatii si realizand drepturi procesuale, dar totusi intelege sa dea mandat unei alte persoane pentru valorificarea dreptului sau material in fata instantei de judecata. Aceasta posibilitate o prevede legiuitorul in art. 67 Cod de procedura civila, care dispune ca <partile pot sa exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar>.

In dreptul nostru procesual civil legea exclude posibilitatea reprezentarii partii in proces in doua situatii si anume:

cand partea este chemata personal la interogatoriu, potrivit art. 218 Cod de procedura civila spre a i se lua marturisirea 5 , si

in cazul proceselor de divort cand potrivit art. 614 Cod de procedura civila <in fata instantelor de fond, partile se vor infatisa in persoana>. De la aceasta regula legea admite exceptia reprezentarii partii prin mandatar in cazul cand: unul dintre soti executa o pedeapsa privativa de libertate, este impiedicat de o boala grava, este pus sub interdictie sau are resedinta in strainatate.

Reprezentarea judiciara isi poate avea izvorul in lege ( in cazul reprezentarii obligatorii) sau intr-o conventie in cazul reprezentarii voluntare, cand temeiul reprezentarii consta in vointa persoanei reprezentate.

4 S. Zilberstein REPREZENTAREA JUDICIARA CONVENTIONALA IN PROCESUL CIVIL, in Analele Universitatii C.I. Parhon, Seria Stiintelor Sociale, Stiinte juridice, Editura Tehnica, Bucuresti, nr. 6/1956, pagina 292

5 in acest caz se admit doua exceptii de repzentare prin mandatar a partii chemate la interogator: in ipoteza in care acesta intelege sa recunoasca pretentiile adversarului, dand in acest sens o procura speciala mandatarului; si de asemenea potrivit art.223 Cod de procedura civila <partea care are domiciliu in strainatate va putea fi interogata de cel care o reprezinta in judecata>. In aceasta conditie interogatoriul va fi comunicat in scris mandatarului, care va depune raspunsul partii dat in cuprinsul unei procuri speciale si autentice.

Participarea sau lipsa de participare a vointei reprezentantului la stabilirea raporturilor juridice de reprezentare poate constitui, in general sau numai pentru reprezentarea judiciara, un alt criteriu pentru clasificarea reprezentarii.

In raport de acest criteriu putem distinge reprezentarea voluntara si reprezentarea obligatorie sau necesara.

In prima categorie intra cazurile de reprezentare intemeiate pe vointa reprezentantului care participa la reprezentare, fie inainte de savarsirea actului juridic prin acordarea imputernicirii (mandat), fir ulterior prin ratificare (depasirea mandatului, gestiune de afaceri fara utilitate dovedita).

In cea de-a doua categorie intra acele cazuri in care raporturile juridice de reprezentare se stabilesc independent de vointa reprezentantului (reprezentare legala, reprezentare judiciara, gestiune de afaceri utila).

Dupa criteriul obiectului sau, adica din punctul de vedere al actelor juridce ori al bunurilor la care se refera, reprezentarea poate fi clasificata in generala sau speciala.

Ea este generala cand priveste toate actele juridice pe care o persoana le poate savarsi prin reprezentant sau toate bunurile acelei persoane. Reprezentarea minorului sub 14 ani de catre tutore este generala sub ambele aspecte, deoarece are ca obiect toate actele juridice susceptibile de a fi incheiate in numele sau pe seama minorului de catre reprezentantului sau legal, precum si toate bunurile din patrimoniul incapabilului.

Reprezentarea este speciala cand are ca obiect o anumita categorie de acte (ca exemplu acte de administrare) sau un anumit act (precum un act de vanzare-cumparare) ori unele bunuri sau un bun singular din patrimoniul reprezentantului.

Reprezentarea poate fi speciala din ambele puncte de vedere, in sensul; ca ea poate avea ca obiect un singur act juridic cu privire la un singur bun.

§ 2. CONDITIILE REPREZENTARII

Conditiile reprezentarii

Pentru ca reprezentarea sa fie valabila este necesar sa fie intrunite anumite conditii. Literatura juridica mai veche6 grupeaza conditiile reprezentarii in doua:

reprezentantul trebuie sa lucreze in calitate de reprezentant, adica in numele si pe seama altei persoane;

reprezentantul trebuie sa aiba puterea si calitatea de a reprezenta o persoana in numele careia lucreaza.

In precizarea intelesului primei conditii s-a aratat ca reprezentantul trebuie sa aduca la cunostinta persoanei cu care incheie actul, calitatea sa de reprezentant, pentru ca acea persoana sa stie ca raportul juridic nu se formeaza intre ea si reprezentant, ci intre ea si persoana reprezentata. Daca reprezentantul nu aduce faptul la cunostinta celeilalte parti sau daca el ignora calitatea sa de reprezentant, reprezentarea nu mai poate avea loc, iar raportul juridic se formeaza direct si exclusiv intre reprezentant si cealalta parte. Prin urmare prima conditie face ca efectele operatiunii incheiate de reprezentant, sa treaca direct asupra reprezentantului, fara ca reprezentantul sa-si asume vreo responsabilitate 7.

In ceea ce priveste cea de-a doua conditie, puterea si calitatea de a reprezenta, literatura veche arata doar ca ea poate fi data fie de lege caz in care reprezentantul este legal fie printr-o conventie, direct de la persoana reprezentata, in care caz reprezentantul este conventional sau contractual. Aceasta conditie determina si cele doua feluri de reprezentari: una derivand din lege (reprezentarea legala), alta din raporturile interne dintre reprezentant si reprezentat (reprezentarea conventionala sau voluntara).

6 C. Hamangiu, I. Rosetti Balanescu, A. Baicoianu, TRATAT DE DREPT CIVIL, vol I, Editura Nationala S. Cornei, Bucuresti, 1928, pg. 169-170

7 A se vedea V. Loghin, Nota asupra deciziei civile nr. 210 din 28 ianuarie1960 a Tribunalului Regional Iasi, in legalitatea populara nr. 6/1960, pg. 108.

Pentru a se putea vorbi de reprezentare, literatura juridica actuala considera necesara intrunirea cumulativa a trei conditii:

sa existe imputernicicrea de a savarsi actul juridic respectiv

reprezentantul sa-si exprime intentia de a reprezenta

reprezentantul sa-si manifeste vointa proprie cu prilejul incheierii actului 8

Imputernicirea de a reprezenta

Aceasta conditie de reprezentare in literatura noua se identifica de fapt, cu cea de-a doua conditie pe care o pretinde literatura veche. Ceea ce se aduce acum in plus este precizarea ca sursa imputernicirii in cazul reprezentarii legale poate fi: fie numai legea (exemplu reprezentarea copilului sub 14 ani e vointa proprie cu prilejul incheierii actului 8

Imputernicirea de a reprezenta

Aceasta conditie de reprezentare in literatura noua se identifica de fapt, cu cea de-a doua conditie pe care o pretinde literatura veche. Ceea ce se aduce acum in plus este precizarea ca sursa imputernicirii in cazul reprezentarii legale poate fi: fie numai legea (exemplu reprezentarea copilului sub 14 ani de catre parinte), fie legea si in acelasi timp actul administrativ, care confera calitatea de reprezentant, instituind reprezentarea (exemplu curatela prevazuta de art. 152 lit a-c din Codul Familiei), fie actul organului de justitie care instituie reprezentarea judiciara propriu-zisa.

Data imputernicirii

In legatura cu data imputernicirii se sustine ca aceasta nu trebuie sa fie neaparat anterioara savarsirii actului intrucat se incheie prin manifestarea de vointa proprie a reprezentantului, actul ia nastere in mod valabil chiar daca in momentul incheierii lui reprezentantul nu avea imputernicirea necesara, sau depasise limitele reprezentarii. In acest caz insa efectele actului nu se vor produce fata de reprezentat decat daca acesta ratifica actul.

8 D. Cosma, TEORIA GENERALA A ACTULUI JURIDIC CIVIL, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1969, pg. 87

Problema datei imputernicirii poate conduce in unele situatii, la anumite discutii privind originea puterii de reprezentare ipoteza in care se ajunge la un caz special de reprezentare si anume acela al gestiunii de afaceri 9.

Procura

In cazul reprezentarii conventionale reprezentatul da reprezentantului imputernicirea de a-l reprezenta printr-un act juridic numit procura. Termenul de procura are un dublu inteles. Intr-o prima acceptiune procura desemneaza actul juridic unilateral supus comunicarii prin care reprezentatul imputerniceste pe reprezentantul sau sa incheie unul sau mai multe acte juridice cu terte persoane 10.

Intr-o a doua acceptiune, procura este inscrisul in care se consemneaza imputernicirea conferita de reprezentat 11 .

De regula procura se da in temeiul unui contract de mandat, dar nu se confunda cu mandatul, ea fiind un act juridic distinct. Sursa de imputernicire pentru reprezentare poate fi si un contract de munca sau de societate, precum si un contract de depozit la CEC 12 .

Este incontestabil ca delegatia echivalenta cu o procura, prin care directorul unei unitati imputerniceste pe consilierul juridic sa reprezinte unitatea respectiva in justitie isi are temeiul in contractul de munca al consilierului juridic. Practica judiciara a decis ca o intreprindere de stat poate imputernicii o persoana

9 J. Mazeland, M. Inglart, LECON DE DROIT CIVIL, Montchresterin, tom II, pg. 121, tom. III, pg. 1181

10 D. Cosma, TEORIA GENERALA A ACTULUI JURIDIC CIVIL, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1969, pg 88

11 A se vedea V. Loghin, Nota asupra deciziei civile nr. 210 din 28 ian 1960 a Tribunalului Regional Iasi, in Legalitatea populara nr. 61/1960, pg. 109 – 110

12 practica judiciara s-a decis ca: persoana indicata in libretul de economii CEC, prevazuta la conditii de retragere si imputernicita sa ridice sumele depuse are calitatea de mandatar al titularului de libret (art. 17 din statutul CEC). (tribunalul suprem, sectia civila, decizia nr. 1635/21 oct 1978) in Revista romana de drept, nr. 3/1979, pg. 53.

printr-o delegatie ca sa ii reprezinte interesele, chiar daca acea persoana nu se afla intr-un report de munca cu intreprinderea nefiind salariata ei 13.

O alta problema care se cere lamurita in legatura cu procura este forma acesteia.

In situatiile in care la incheierea valabila a unui act juridic, legea prteinde forma autentica daca actul respectiv se incheie prin reprezentant, procura acestuia va trebui sa fie si ea data tot in forma autentica.

Ratiunea acestei cerinte se impune de la sine ca atunci cand legiuitorul in scopul de a asigura ocrotirea intereselor obstesti sau chiar pe cele impotriva unui consimtamant usuratic la incheierea actelor de importanta deosebite, le cere acestora sa-l exprime in foma autentica, cu atat mai mult aceasta cerinta de forma va trebui indeplinita cand actul se incheie prin procurator.

Exemple in acest sens pot fi date: procura pentru instrainarea unei case impreuna cu terenul aferent, constituirea unei ipoteci, etc.

In cazul in care mandatul nu priveste perfectarea unui contract de vanzare a unui imobil, ci doar gasirea unui cumparator si tratarea vanzarii acestuia, el trebuie incheiat in forma scrisa cu precizarea limitelor imputernicirii pentru a se putea stabili la incheierea lui responsabilitatile care revin partilor. In acest sens in practica judiciara s-a statuat ca “mandatul desi ia nastere prin simplul acord al partilor, este ingradit asupra probei, la existenta unui inscris, atunci cand actul pe care trebuie sa-l faca mandatarul este si el supus aceleaisi ingradiri (art. 1191, 1533, 1781, 1788 C. Civ)” 14.

13 Tribunalul regional Ploiesti, decizia civila nr. 667 din 12 feb 1959, in Legalitatea populara, nr. 8/1959, pg. 122

14 a se vedea Trib. Supr. Sect. Civ, decizia nr. 1541 din 30 oct 1971 din Revista romana de drept 9 – 1972, pg. 169, Trib. Jud. Satu Mare, dec. civ. Nr. 118 din 22 martie 1971 in Revista romana de drept nr. 1/1972, pg. 152

Reprezentarea in lipsa ori cu depasirea

imputernicirii

In mod obisnuit, daca o persoana incheie acte juridice in numele si pe seama altei persoane, dar ii lipseste imputernicirea legala, conventionala sau judiciara in acest sens, ori daca avand imputernicire, depaseste marginile ei, actele respective nu produc efecte fata de reprezentant. Dispozitiile art. 1546 alin. 2 Cod civ., privitoare la mandat precizeaza ca mandatul nu este indatorat pentru ceea ce mandatarul ar fi facut in afara limitelor puterilor sale.

Incheind totusi acte juridice pe seama altei persoane fara imputernicire, reprezentantul poate face in mod valabil un angajament personal fata de persoana cu care a contractat, permitand sa obtina ratificarea actului juridic de catre reprezentant, realizand astfel o asa numita conventie de port fort.

Exista insa situatii cand o persoana fiind absenta si interesele ei primejduite de aceasta absenta, un prieten sau o alta persoana binevoitoare intervine, in scopul de a inlatura primejdia de pierdere si periclitare a bunurilor absentului, facand acte de administrare asupra patrimoniului acestuia, fara stirea sa. Desi reprezentantul nu detine in acest caz imputernicire nici de la lege, nici de la persoana reprezentata, i se recunoaste totusi calitatea si puterea de reprezentant, asa incat actele ce le va face vor produce efecte in persoana reprezentata, ca si cum aceasta l-ar fi imputernicit. Cum se explica acest lucru?

In general, actele reprezentantului dobandesc o validitate definitiva prin ratificarea lor ulterioara de catre persoana reprezentata; aceasta ratificare are un efect retroactiv, asa incat se pot considera ca la baza reprezentantului se afla tot vointa persoanei reprezentate si acordul ei cu vointa reprezentantului. Aceasta explicatie nu este intotdeauna si suficienta.

Daca actele incheiate de reprezentant au adus un folos persoanei reprezentante ele vor fi intr-adevar valabile si deci si reprezentarea va fi valabila, pana la concurenta folosului ce l-au adus, iar persoana reprezentata va fi tinuta de actele incheiate in aceasta masura, chiar daca ea ar refuza sa le ratifice. Temeiul

valabilitatii acestor acte in masura folosului ce l-au adus, rezide in principiul imbogatirii nedrepte 15.

Practica judiciara a considerat valabila si reprezentarea fara imputernicire in cazul cand o persoana obligata la intretinere este impiedicata un timp sa o execute, iar alta persoana in numele celei obligate si pentru ea presteaza din proprie initiativa obligatia de intretinere 16.

Acest gen de reprezentare fara imputernicire, dar utila reprezentantului, constituie in esenta sa o gestiune de afaceri.

In legatura cu depasirea mandatului, practica judiciara a facut aplicarea dispozitiilor art. 1537 si 1546 Cod civ. Si in cazul substituirii, statuand ca “dreptul de substituire nu se poate exercita decat in limitele puterilor conferite prin contractul de mandat, astfel ca mandatarul este raspunzator de modul cum substituitul sau executa; depasirea limitelor acestui mandat nu este opozabila mandantului, afara de cazul ratificarii 17.

In speta este vorba de un mandat dat unuia dintre coproprietari pentru gasirea unui cumparator si parcelarea terenului destinat vanzarii.

Mandatul a transmis puterile conferite, substituind in locul sau pe un intermediar de profesie.

Litigiul a luat nastere datorita faptului ca substituitul pe langa puterile conferite, care-l ingradeau doar la gasirea unui cumparator si parcelarea terenului, a tratat si vanzarea, a incasat parte din pretul ei si a primit bani de la cumparator pentru cheltuielile de parcelare a terenului, depasind astfel mandatul sau.

15 A se vedea C. Hamangiu, I Rosetti – Balanescu, A Baicoianu, op. cit., pg. 171

16 Desi de principiu, obligatiile personale nu se pot executa prin reprezentare totusi practica a statuta astfel: “caracterul personal si netransmisibil al obligatiei de intretinere nu exclude posibilitatea ca, pe timpul unei impiedicari, sa o execute o alta persoana, in numele celei obligate si pentru ea, din proprie initiativa. In oricare din aceste situatii persoana care a prestat intretinerea poate pretinde despagubiri fie in virtutea mandatului expres sau tacit, fie a gestiunii de interese dupa regulile stabilite prin art. 991 si 1547 C. civ. (Trib. Suprem, sect.civ., dec. nr. 1711 din 12 dec 1971, in Revista romana de drept, nr. 9/1971, pg. 161).

17 Trib. Capitalei R.P.P., col I civ., dec. nr. 1201 din 16 apr. 1955 in Legalitatea populara nr. 6/1955, pg.680-681

Vanzarea neefectuandu-se, reclamanta cumparatoare, intemeindu-se pe dispozitiile legale din materia contractului de mandat si pe principiul imbogatirii fara cauza, a chemat in judecata pe paratii coproprietari pentru a fi obligati sa restituie sumele de bani avansate mandatarului substituit, fiecare in raport cu partea sa.

Prima instanta a apreciat ca mandantii raspund fata de cumparatoare, deoarece, chiar daca substituitul a depasit limitele mandatului, s-a dovedit ca operatiunile au fost ratificate tacit de mandanti, incasand partea din pret predata de substituit mandatarului initial care mai departe le-a predat lor.

Paratii in recurs s-au plans ca s-a stabilit gresit faptul ca substituitul avea mandat din partea lor si ca ei ar fi ratificat actele facute de substituit in afara limitelor mandatului. Instanta de recurs a casat hotararea instantei de fond pe o consideratie de proba si anume ca nu este posibila dovedirea cu martori a existentei unui mandat privind operatii ce depasesc valoarea de 250 lei.

Instanta de recurs a aratat ca, potrivit art. 1533 C. civ., mandatul poate fi expres sau tacit, iar din caracterul consensual al acestui contract instanta de fond putea deduce existenta mandatului privind gasirea unui cumparator si chiar parcelarea terenului, pe baza dispozitiilor de martori si a prezumtiilor simple, dar ea nu putea, in schimb, sa constate, fara existenta unui inscris sau a unui inceput de dovada scrisa, care sa permita proba cu martori, existenta unui mandat de incasare a pretului unei vanzari, a carei valoare depaseste 250 lei.

In fine, instanta de recurs a mai aratat in motivare ca instanta de fond a incalcat dispozitiile art. 1542, 1545, 1546 C. civ. Atunci cand, constatand culpa mandatarului pentru substituirea facuta fara delimitarea puterilor conferite, nu a tras toate consecintele raspunderii acestuia fata de reclamanta, obligand in schimb pe mandanti la restituirea tuturor sumelor de bani incasate de substituit.

In literatura juridica speta a fost comentata, fiind criticat punctul de vedere al instantei de recurs. Aceasta instanta, de vreme ce stabilise ca prima instanta era in drept, pe baza probelor administrate, sa deduca existenta mandatului expres cu privire la gasirea unui cumparator si parcelarea terenului, care

era o chestiune de fapt, devenea fara interes necesitatea probatoare a unui inscris pentru dovedirea mandatului referitor la celealte acte, deoarece in speta nu se pretindea existenta a doua mandate, ci numai a unui singur mandat al carui obiect fusese depasit 18.

In adnotarea spetei, autorul – analizand consecintele depasirii limitelor mandatului – ajunge la concluzia ca responsabilitatea mandantilor se poate angaja in doua situatii:

daca mandantii au ratificat actele facute de substituit peste limitele mandantului,

sau

daca din circumstantele cauzei si din comportarea mandantilor rezulta ca reclamanta a putut crede ca madatarul obtinuse puteri mai intinse decat i s-au dat in realitate.

In prima situatie speta se putea solutiona in cadrul depozitiilor legale din materia mandatului, iar in a doua situatie, responsabilitatea era de natura quasi-delictuala (mandat aparent). Si parerea noastra este ca, de vreme ce instanta de fond stabilise realitatea prin dovezi cu martori, chestiunea de fapt a ratificarii actelor mandatarului substituit nu mai comporta discutii in privinta responsabilitatii mandantilor, fiind limpede ca ei sunt de reclamanta sa-I restituie sumele incasate de fiecare, actele mandatarului fiindu-le opozabile prin efectul ratificarii lor tacite.

18 vezi V.L., Nota asupra Dec. nr. 1201 din 16 aprilie 1955 Trib Capitalei, col. Civ., in Legalitatea populara nr. 6/1955, pg. 681

Reprezentarea aparenta

In conditii speciale (si fara a putea fi vorba de gestiunea de afaceri) un act juridic savarsit cu depasirea imputernicirii sau chiar in lipsa oricarei imputerniciri poate produce efecte fata de persoana in numele si pe seama careia s-a incheiat actul.

Concluzia aceasta se poate desprinde din chiar dispozitiile Codului Civil care prevede cateva situatii in actele savarsite de mandatar sunt opozabile mandantului ori succesorilor sai, desi mandantul a fost revocat sau a incetat din alte cauze.

Astfel potrivit art. 1554 Cod civil revocarea mandatului, notificata numai mandatarului, nu se poate opune unei alte persoane care, in nestiinta de aceasta, a contractat cu el de buna-credinta.

De asemenea art. 1557 Cod civil dispune ca e valabil ceea ce face mandatarul in numele mandantului, atat timp cat nu cunoaste moarte lui sau existenta uneia din cazurile ce desfiinteaza mandatul.

In practica judiciara s-a admis insa, asa cum am aratat, ca si in alte situatii decat cele prevazute expres de Codul Civil, un act juridic incheiat fara imputernicire19 sau cu depasirea imputernicirii poate fi opus reprezentatului daca sunt intrunite anumite conditii20.

In sprijinul acestei solutii s-a invocat fie raspunderea civila delictuala, fie gestiunea de afaceri 21 , fie puterea creatoare de drept a aparentei atunci cand ea genereaza o eroare obsteasca si invincibila (error communis facit ius) 22.

In sprijinul eficacitatii fata de mandant a mandatului aparent s-a invocat si teoria aparentei de drept. Precum se stie aparenta de drept rezide intr-o stare de fapt necorespunzatoare unei stari de drept, careia ordinea juridica ii atribuie totusi efecte de drept spre a ocroti pe terti, cu buna-credinta si fara a li se putea imputa vreo culpa, s-au increzut in ea, fiind victimele unei erori obstesti si invincibile. In aceasta situatie, conditiile eficacitatii, reprezentarii fara imputernicire sunt mai riguroase decat in cazul revocarii mandatului, ipoteza in care se cere numai buna credinta a tertului contractant (nu si eroare comuna si de neinvins).

19 Vezi supra, nota 45

20 Vezi supra, nota 46

21 Vezi Trib. Supr., dec civ. Nr. 1711 din 12 dec 1971 citata mai sus

22 A se vedea T. Ionascu, Ideea de aparenta si rolul ei in dreptul civil roman modern, in CURS DE DREPT CIVIL APROFUNDAT, Bucuresti, Editura Cursurilor litografice, 1943, pg. 520-543; A. Ionascu, CURS, pg. 248 si urm.

Desi aceasta fundamentare a mandatului se bucura de adeziunea unor autori de prestigiu23 din literatura juridica, exista alti autori24 care socotesc ca in lipsa unei culpe imputabile mandantului, care prin comportarea sa se fi justificat credinta tertilor contractanti in existenta mandatului, nu s-ar putea recunoaste eficacitatea reprezentarii aparente. Ei sunt de parere ca ar fi preferabila intemeierea eficacitatii reprezentarii aparente pe principiul raspunderii civile delictuale, ceea ce implica dovedirea unei culpe in sarcina mandantului, culpa in lipsa careia angajarea acestuia ar fi excesiva.

Va fi de ajuns insa simpla pasivitate a mandantului care, stiind ca alta persoana incheie sau vrea sa incheie acte juridice in numele si pe seama sa, nu ia atitudine pentru inlaturarea oricarui echivoc (nou reclamatio iuncta cum scientia et patientia sat est ad inducendum mandatum).

B. Intentia de a reprezenta

Intentia comuna de acceptare a reprezentarii

Acela care incheie actul in numele si pe socoteala altei persoane trebuie sa faca cunoscuta aceasta intentie celui cu care va trata si amandoi sa aiba vointa comuna de-a face sa se nasca drepturile si obligatiile pe seama reprezentatului. Aceasta contemplatio domini este indispensabila pentru ca efectele contractului sa se produca, nu in persoana reprezentantului, ci in aceea a reprezentatului 25. Daca reprezentantul lasa in nestiinta partea cealalta asupra calitatii sale de intermediar, nu exista reprezentare. Contractul se formeaza intre cele doua parti

23 H.L. Mazeaudm M. Juglart, LECONS DE DROIT CIVIL, Montchresrien, editia a IV, tomul III, pg 116-117

24 A se vedea L. Cariota Ferrara, IL NEGOZIO GIURIDICO NEL DIRITT PRIVATO ITALIANO, Editura Morano, Napoli, f.a., p 722; Doru Cosma, op.cit., pg. 91

25 M. Planiol, G. Ripert, TRAITE PRECTIQUE DE DROIT CIVIL FRANCAIS, Tome VI, Obligations, Paris, Librairie Generale de Droit & Jurisprudence, 1930, pg. 77

contractante 26. Deci, pentru ca reprezentarea sa-si produca efectele care-I sunt specifice, trebuie ca si tertul contractant sa lucreze cu intentia ca actul pe care-l incheie sa-si produca efectele in persoana si patrimoniul reprezentatului. Asadar, consecintele juridice ale reprezentarii trebuie sa fie rezultatul vointei comune in acest sens a reprezentantului si a tertului contractant.

Totusi pot exista situatii in care reprezentantul, desi actioneaza pe seama altei persoane, incheie actul in nume propriu. In asemenea situatii, desi efectele actului se produc in persoana reprezentantului acesta are deschisa calea unei actiuni impotriva reprezentatului. Astfel de raporturi sunt specifice contractului de comision, in cadrul caruia comisionarul incheie actul juridic in nume propriu, dar pe seama comitentului. Asemenator cu acesta este contractul de interpunere de persoane. Caracteristica diferentiala dintre cele doua specii de mandat nereprezentativ consta in faptul ca in vreme ce la comision tertii stiu de existenta mandatului la contractul de interpunere de persoane mandatul este cunoscut numai de mandant si de mandatar, nu si de terti, fiind secret.

C. Manifestarea de vointa a reprezentantului

Reprezentarea veritabila

Reprezentarea veritabila presupune participarea vointei proprii a reprezentantului. El nu poate fi considerat un simplu instrument pasiv al reprezentatului sau doar purtatorul lui de cuvant.

In actul juridic pe care-l incheie in numele si pe seama reprezentatului, reprezentantul isi manifesta vointa sa proprie, avand o libertate de initiativa in modul cum isi indeplineste mandatul, fiind ingradit doar de limitele mandatului si de felul reprezentarii.

26 A. Colin, H. Capitant, COURS ELEMENTAIRE DE DRIOT CIVIL FRANCAIS, tome premier, pg. 89, Paris, librairie Dalloz, 1923

Mesagerul sau purtatorul de cuvant (nuntius) – care aduce doar consimtamantul altuia, fara a avea nici o putere de actiune proprie – nu poate fi asimilat mandatarului 27.

In astfel de situatii, se sustine in literatura juridica franceza, “contractul trebuie sa fie considerat ca incheiat intre absenti cat priveste data si locul formarii sale” 28, deci nu se poate vorbi de o reprezentare.

Nu este vorba de o reprezentare propriu-zisa, nici in cazul cand reprezentantul primeste instructiuni foarte precise, care nu-i permit nici o libertate de vointa, nici o initiativa.

Intr-o asemenea ipoteza vointa proprie a reprezentantului se rezuma in exprimarea vointei altuia. S-ar putea vorbi de reprezentare totusi in cazul unui mandat prin care mandatarul desi i se dau instructiuni imperative asupra uneia din clauzele contractului, i se da puterea de a discuta asupra altor puncte, asa incat in privinta primei clauze reprezentantul se confunda cu un purtator de cuvant si doar in privinta celorlate clauze poate fi considerat cu adevarat reprezentant.

Dar daca participarea vointei proprii a reprezentantului este de esenta reprezentarii, nu acelasi lucru se poate spune despre vointa reprezentatului. Rolul vointei acestuia din urma in constituirea si functionarea reprezentarii variaza in raport cu felul reprezentarii, uneori putand chiar lipsi si reprezentarea sa fie totusi eficienta. Este absolut necesara si de esenta participarea vointei proprii a reprezentatului in cazul reprezentarii conventionale. In aceasta forma de reprezentare, reprezentatul este acela care, prin vointa sa exclusiva, determina prin procura intinderea imputernicirii.

Cand sursa imputernicirii este legea sau hotararea judecatoreasca vointa reprezentatului nu este necesara, iar limitele imputernicirii sunt determinate de lege sau hotararea judecatoreasca. Nici in cazul gestiunii de afaceri vointa reprezentatului nu participa in nici un fel.

27 A se vedea M. Planiol, G. Ripert, op. cit., pg.74

28 Ibidem, pg. 74

Importanta participarii sau neparticiparii vointei proprii a reprezentantului si reprezentatului in diferite tipuri de reprezentari rezida in analiza validitatii actului juridic incheiat de reprezentant in numele si pe seama reprezentatului.

Astfel, in ipoteza reprezentarii conventionale, cand cand la stabilirea raportului de reprezentare participa atat vointa reprezentatului cat si vointa reprezentantului, lipsa consimtamantului sau viciile acestuia se apreciaza atat in persoana unuia, cat si in persoana celuilalt.

Daca insa vointa reprezentantului este doar expresia stricta a vointei reprezentatului, acesta din urma va fi obligat de a suporta consecintele faptelor impuse reprezentantului sau ale dolului comis de acesta in formarea sau executarea contractului.

In cazul reprezentarii legale, insa, cand la incheierea actului participa numai vointa reprezentantului (de exemplu, reprezentarea minorului sub 14 ani sau a interzisului judecatoresc), importanta pentru validitatea actului este numai vointa reprezentantului, care trebuie sa fie neviciata. Daca vointa acestuia este viciata actul devine anulabil in favoarea reprezentatului. In ceea ce priveste capacitatea necesara pentru validitatea actului savarsit de reprezentant, acesta nu are nevoie sa aiba capacitatea juridica de a se obliga prin contractul pe care-l incheie in numele altuia, deoarece efectele acestui contract nu se produc in persoana sa, ci a reprezentatului. De aceea, capacitatea de a se obliga (de a dispune, etc.) trebuie apeciata numai in persoana acestuia din urma.

De exemplu, pentru incheierea valabila a unui act de dispozitie in numele si pe seama manadantului, acestuia i se pretinde sa aiba capacitatea deplina de exercitiu. Mandatarul insa poate sa incheie acest act in mod valabil chiar daca nu are o atare capacitate; va fi de ajuns sa aiba discernamatul necesar pentru a-si da seama de semnificatia si consecintele actiunii sale29.

29 “orice persoana care n-are capacitatea fizica de-a exprima o vointa proprie apare ca un mesager purtator de cuvant asl altuia daca se are certitdinea ca el a trasnmis corect aceasta vointa” (M. Planiol, G. Ripert, op. cit., pg. 75)

Prin urmare, un minor cu capacitate de exercitiu restransa va putea face pentru mandantul major un act de dispozitie, fara a avea nevoie de incuvintarea prealabila a parintilor sau tutorelui ori de autorizatia prealabila a autoritatii tutelare, caci nu este vorba de acte pentru care se cere capacitatea lui de dispozitie.

Literatura juridica arata ca este necesar ca reprezentantul sa aiba capacitatea prevazuta de lege pentru a putea reprezenta o alta persoana. Astfel se arata ca, in cazul luat ca exemplu mai sus, minorul cu capacitate de exercitiu restransa trebuie sa aiba incuvintarea prealabila a parintilor sau tutorelui pentru a incheia valabil, sub aspectul capacitatii, contractul de mandat in temeiul caruia urmeaza sa incheie pentru mandant acte juridice cu tertii30.

§ 3. EFECTELE REPREZENTARII

10.Raporturi juridice

Reprezentarea genereaza trei categorii de raporturi juridice, determinate de cele trei persoane care participa la reprezentare: reprezentatul, reprezentantul si tertul contractant. Se nasc astfel raporturi intre: reprezentat si reprezentant, reprezentant si tertul parte in act si intre reprezentat si acelasi tert. Efectele reprezentarii se impun a fi examinate in raport de fiecare dintre aceste persoane.

Efectele fata de reprezentat

Efectul esential este ca actul incheiat prin reprezentare isi produce direct toate consecintele active si pasive in persoana si patrimoniul reprezentantului: in principiu, ca si cand acesta ar fi savarsit personal actul respectiv. Reprezentantul devine proprietar, creditor ori debitor, in raporturile juridice stabilite de

30 A se vedea D. Cosma, op. cit., pg. 96

reprezentant, din momentul incheierii actului, chiar daca actul a fost abia mai tarziu ratificat si, deci, abia atunci a fost inlaturata si neregularitatea initiala a reprezentarii.

Intrucat adevarata parte in act este reprezentantul, conditiile de validare a actului – ca de exemplu capacitatea de a dispune ori de a dobandi bunul ce face obiectul actului, se examineaza in persoana reprezentantului. De asemenea, tot pentru ca reprezentantul este parte si beneficiar al actului, acesta raspunde fata de terti pentru prejudiciile cauzate lor de reprezentant cu ocazia incheierii actului, independent de raspunderea proprie pe care reprezentantul si-o angajeaza intr-o asemenea situatie fata de aceiasi terti. Prin urmare, actul constituie un tot: “reprezentantul nu poate sa divizeze efectele pentru a le invoca pe acelea care-i sunt avantajoase si a respinge obligatiile si riscurile corelative. El raspunde personal fata de tertul contractant” 31.

B.Efectele fata de reprezentant

Reprezentantul nefiind parte in actul juridic, el nu devine personal nici creditor, nici debitor, fata de tertul contractant si nu poate nici sa-i pretinda acestuia executarea contractului, afara de cazul cand ar avea o imputernicire speciala in acest sens din partea reprezentantului. De asemena, nici tertul contractant nu se poate indrepta impotriva reprezentantului cu vreo actiune izvorata din act, afara de cazul cand acesta si-ar fi asumat o obligatie personala alaturi de reprezentant. El raspunde insa personal pentru faptele cauzatoare de prejudicii savarsite cu prilejul activitatii desfasurate in calitate de reprezentant.

In dreptul roman, actele juridice incheiate prin reprezentare produceau efecte “in persoana acelora ce fusesera de fata si luasera parte efectiva la confectionarea actului juridic, adica in persoana reprezentantului” 32.

31 M. Planiol, G. Ripert, op. cit., pg. 84

32 M. Rarincescu, NOTIUNI DE DREPT CIVIL, vol I, Bucuresti, Institutul de arte grafice si Editura “Indreptarea”, 1930, pg. 99

Pentru ca efectele sa se rasfranga si asupra celui reprezentat, era nevoie de o noua operatiune juridica, prin care reprezentantul sa treaca efectele, realizate deocamdata in persoana sa, asupra persoanei in numele careia, lucrase in momentul incheierii actului juridic, operatiune care dadea nastere la numeroase inconveniente, astazi eliminate.

C.Efectele fata de tert

Tertul contractant – parte in actul incheiat prin reprezentare – stabileste raporturi juridice directe, numai cu reprezentantul. El se obliga numai fata de acesta si tot astfel numai lui poate sa-i pretinda drepturile rezultate din act.

CAPITOLUL II

MANDATUL COMERCIAL

Ca structura generala, mandatul comercial se aseamna cu mandatul civil, principiile generale referitoare la mandat, prevazute de codul civil, fiindu-i aplicabile.

Ca si in cazul mandatului civil, in cazul mandatului comercial reprezentarea este doar de natura, nu si de esenta contractului. Vom intalni asadar atat in mandat comercial cu reprezentare, cat si fara reprezentare. Aceste mandate fara reprezentare sunt calificate de cod ca fiind contracte aparte (contractul de comision, contractul de consignatie), dar ele nu sunt decat variante de mandat comercial.

Vom analiza in cadrul acestui capitol mai intai contractul de mandat comercial, deci mandatul cu reprezentare, si mai apoi contractele de comision si consignatie, ca fiind specii de mandat comercial fara reprezentare.

SECTIUNEA I

MANDATUL COMERCIAL CU REPREZENTARE

Notiune

Codul comercial nu cuprinde o definitie a contractului de mandat. De aceea ca sa ajungem sa formulam o astfel de definitie, trebuie sa pornim de la cea data de Codul Civil in art. 1532: “Mandatul este un contract in puterea caruia o persoana

se obliga, fara plata a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit insarcinarea”.

Mandatul comercial nu corespunde intotdeauna acestei definitii, iar art. 374 C. com. marcheaza primele diferente, aratand ca mandatul comercial nu este, ca cel civil, presupus a fi gratuit si ca el are un obiect aparte, tratarea de afaceri comerciale. Acest obiect special al mandatului comercial, functia deosebita a acestuia, cea de a mijloci activitati comerciale, reclama existenta unor norme speciale privind mandatul comercial. Aceste norme sunt cuprinse in artr. 374-391 din Codul comercial.

Caracterul civil sau comercial al mandatului se determina in functie de obiectul acestuia. Cand actele incheiate sunt pentru mandant acte civile, aceste acte sunt pentru mandant acte de comert suntem in prezenta unui mandat comercial 33.

Mandatul comercial poate fi deci definit ca fiind contractul in temeiul caruia o persoana (mandatarul) se obliga sa incheie in numele si pe seama altei persoane, care ii da in acest sens imputernicire (mandantul), anumite acte juridice care pentru mandant sunt fapte de comert 34.

Caraceterele mandatului comercial

Din prezentarea mandatului civil si a celui comercial rezulta o serie de deosebiri intre cele doua notiuni 35.

1.Mandatul comercial este un contract consensual

Simplu acord de vointa al partilor este suficient pentru a naste contractul. Nu este necesara vreo forma speciala. Mandatul poate fi tacit, art. 1553 C. civ. avand aplicabilitate si in cazul mandatului comercial. Asadar si primirea mandatului poate fi tacita si sa rezulte din executarea lui din partea mandatarului.

Comerciantul care primind un un mandat tace este presupus ca a acceptat mandatul, conform principiului “cine tace consmite”, ceea ce face ca el sa trebuiasca, daca nu vrea sa primeasca insarcinarea, sa faca mandantului cunoscut refuzul sau in cel mai scurt termen posibil. Cel ce refuza mandatul este considerat mandatar in ceea ce priveste obligatia de a pastra in siguranta lucrurile ce i s-au expediat si sa se ingrijeasca de ele in socoteala mandantului, pana ce acesta va putea lua masurile necesare (art. 376 alin. 1. C. com.)

33 Codul Comercial adnotat, Tribuna, Craiova, 1994, pg. 315

34 I.N. Fintescu, Curs de drept comercial, vol I, editat de Al. Th. Doicescu, Bucuresti, 1929, pg. 380; F. Deak, St. Carpenaru, Contracte civile si comerciale, Lumina Lex, 1993, pg. 317

35 Ion Dogaru, Dreptul Comertului international, Tipografia Universitatii din Craiova, 1989, pg. 123; T.R. Popescu, Dreptul Comertului international, Editura Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1976, pg. 331-333; St. Carpenaru, Drept Comercial roman, All, Bucuresti, 1995, pg. 408-410

2.Mandatul comercial este un contract

sinalagmatic

Spre deosebire de mandatul civil, mandatul comercial este sinalagmatic, caci el este oneros, creand de aceea obligatii reciproce pentru parti: mandatarul sa conduca o afacere, iar mandantul sa plateasca salariul cuvenit 36 .

Mandatul civil este un contract cu titlu gratuit, in principiu. El este in acest caz un contract sinalagmatic imperfect, caci obligatia mandantului, chiar daca se naste cu ocazia contractului, ea nu se naste din contractul insusi.

3.Mandatul comercial este un contract oneros

In afacerile comerciale principiul este ca orice serviciu trebuie platit si, ca urmare, chiar daca nu s-a stipulat un onorariu pentru mandatar in contract, mandantul datoreaza onorariul mandatarului, onorariu care in lipsa de conventie este determinat de catre instanta.

Asadar, spre deosebire de mandatul civil, mandatul comercial nu este prezumat a fi gratuit, ci dimpotriva, caracterul sau oneros este prezumat. Intr-adevar, art. 374 alin. 2 C. com. Arata ca “mandatul comercial nu se presupune a fi gratuit” 37 .

Salariul stipulat pentru mandatar avand caracterul unei simple indemnizatii, trebuie sa fie proportional cu munca si serviciile aduse de el, de unde rezulta ca obligatia mandantului de a plati salariul are o cauza posterioara acestei obligatii, astfel ca numai dupa terminarea serviciilor mandantul este in masura sa aprecieze daca salariul este proportional cu munca depusa si in acest caz de disproportie, lipsind cauza pentru o parte din salariu, acesta poate fi redus de justitie in raport cu serviciile aduse si munca depusa.

36 Virgil Benisache, Curs de drpet comercial, Editura Ramuri, Craiova, 1924, pg. 175

37 Cas. 28 ianuarie 1900, in M. A. Dumitrescu, Codul de comerciant adnotat cu jurisprudenta pana la zi a Curtii de Casatie, a Curtilor de Apel si a Tribunalelor Romane, dimpreuna cu jurisprudenta italiana, franceza, belgiana, austriaca, Editura Cugetarea, Bucuresti, 1926, vol. II, pg. 236

Totusi acest principiu comporta o exceptie. Daca salariul s-a stipulat dupa terminarea serviciilor sau daca mandantul intelege prin plata ulterioara serviciilor sa confirme cuantumul salariului stipulat, obligatia de plata a salariului, are cauza pentru intreg salariul, deoarece mandantul poate sa aprecieze importanta serviciilor si a muncii depuse si deci in acest caz salariul nu mai poate fi redus in justitie 38.

4.Mandat si reprezentare

Manadatul nu se confunda cu reprezentarea.

Reprezentantul este un cooperator juridic al reprezentantului, in sensul ca el nu este un simplu intermediar, care transmite o hotarare de la o persoana la alta. El colaboreaza cu propria sa vointa la incheierea unui act juridic. Cooperarea intre reprezentant si reprezentat este juridica, nu materiala.

Din acest fapt rezulta ca atunci cand apreciem valabilitatea actului incheiat prin reprezentare ne referim nu doar la vointa reprezentatului, ci si la vointa reprezentantului. Vointa reprezentantului trebuie sa nu fie viciata, prin eroare, violenta sau dol. In caz contrar actul este anulabil. Daca de asemenea obiectul cumparat de reprezentant are vicii si reprezentatul nu a cunoscut viciile, reprezentatul se va putea prevala si va putea recurge la dispozitiile codului comercial si ale codului civil in ce priveste viciile ascunse ale unui lucru. Daca insa reprezentantul cunoaste viciile lucrului si totusi cumpara, reprezentatul va fi prezumat a cunoaste viciile, chiar daca in fapt nu le cunostea 39.

Si in cazul mandatului, de multe ori, mandatarului este un colaborator juridic al mandantului, in sensul ca el reprezinta. Atunci mandatul este unit cu reprezentarea. Dar ele pot ramane si distincte 40 . Astfel, in cazul comisionului, comisionarul este mandatar, dar nu este reprezentantul comitentului, incheind afacerea in nume propriu, desi pe seama comitentului.

Reprezentarea este cea care deosebeste contractul de mandat comercial, salariat ca regula, de locatiunea de servicii. Mandatul are ca obiect incheierea de acte juridice in numele si pe seama mandantului, ceea ce implica reprezentarea juridica a mandantului, in timp ce obligatiile locatorului constau in indeplinirea unor acte materiale, ceea ce exclude reprezentarea41.

38 Cas III, dec. 546 din 31 martie 1930, Bul., pg. 749, vol. I, in Stelian Popescu, Jurisprudenta Inaltei Curti de Castie in materie comerciala pe anii 1916 – 1947, Animator, Bucuresti, 1947, pg. 130

39 I.N. Fintescu, op. cit., pg. 133-135

40 Vezi C. Vivante, Traite de droit commercial, 1910, vol. I, nr. 254

41 Cas. III, dec. 1138, 17 iunie 1938, Revista de drept comercial, 1936, pg. 616

Si in civil intalnim o forma de mandat fara reprezentare, dar acolo nu este vorba de un contract aparte, ci de o forma de simulatie. Prete-nom-ul este o forma de simulatie prin interpunere de persoane.

5.Deosebirea dintre mandatul comercial si cel civil in

privinta puterilor mandatarului

Ca si mandatul civil, mandatul comercial poate fi general sau special, dar puterile manadatarului nu sunt la fel de bine delimitate in a doua situatie. Mandatul comercial confera mandatarului o mai mare libertate de actiune decat cel civil, liberate reclamata de natura si cerintele activitatii comerciale 42 .

Problema este reglementata de art. 375 C. com. Care arata:”Desi conceput in termeni generali mandatul comercial nu se intinde si la afacerile care nu sunt comerciale, afara numai daca acesta se declara cu preciziune in mandat.

Daca mandatarul nu are instructiuni decat asupra unor partiale afacerii, mandatul se socoteste liber pentru celelalte.

Mandatul pentru o anume afacere cuprinde imputernicire si pentru toate actele necesare executarii lui, chiar cand nu ar fi anume aratate”.

Mandatul comercial general confera mandatarului mai multe puteri decat mandatul civil de aceeasi natura. In timp ce in cazul mandatului civil un mandat general nu cuprinde decat acte de administrare, in cazul mandatului comercial general, cand acesta este insotit de reprezentare, creand raporturi de prepusenie, mandatarul are posibilitatea sa faca si acte de dispozitie, caci prepusul este chemat sa incheie toate operatiunile necesare comertului 43.

42 St. Carpenaru, op. cit., pg. 409

43 I.N. Fintescu, op. cit., pg 409, St. Carpenaru, op. cit., pg. 409

Legiuitorul isi exprima conceptia cu privire la intinderea puterilor unui mandatar general in drpetul comercial cand in art. 395 C. com. prevede ca: “fata de cel de-al treilea mandatul tacit al prepusului se socoteste general si cuprinde toate actele necesare exercitiului comertului pentru care este dat”.

Oricat de generali ar fi insa termenii mandatului, el nu se intinde si la afaceri care nu sunt comerciale fara stipulatie expresa in acest sens.

Mandatul poate fi si special, avand deci ca obiect o singura afacere. Spre deosebire de mandatul civil, unde puterile sunt strict delimitate, si in acest caz mandatarul comercial are o larga posibilitate de actiune, fiind presupusa imputernicirea pentru toate actele necesare exercitarii mandatului 44.

III. Deosebiri intre contractul de mandat si

contractul de munca

In cazul contractului de mandat este implicata reprezentarea. Mandatarul este cooperatorul juridic al mandantului, este reprezentantul acestuia. El incheie acte juridice in numele si pe seama mandantului. In cazul contractului de munca, salariatul indeplineste acte materiale, ceea ce exclude ideea de reprezentare. Pe de alta parte, mandatarul isi pastreaza fata de mandant liberatea de actiune in conducerea afacerii cu care a fost insarcinat, in timp ce salariatul se afla in raporturi de subordonare fata de cel ce angajeaza 45.

Aceasta distinctie este insa greu de facut in viata practica, unde situatiile sunt mai putin transante, o activitate antrenand un amestec de acte juridice si de acte materiale.

Ca sa distingem contractul de mandat de cel de munca trebuie deci sa facem doua operatiuni: sa cercetam daca, pe de

44 Codul comercial adnotat, op. cit., pg. 318

45 St. Carpenaru, op. cit., pg. 410

o parte, conventia implica sau nu incheierea doar a actelor materiale sau implica si puterea de directie si de organizare a activitatii considerate (Cass. Soc. 22 iul 1954, B.A.C. 1954-IV-427 46 ). Pe de alta parte, trebuie cautata stabilirea imprejurarii esentiale a subordonarii; chiar daca salariatul actioneaza intr-o anumita masura ca mandatar al angajatului sau, pastrarea unei relatii de subordonare, face calificarea raporturilor contractuale sa fie cu necesitate ca raporturi de munca 47 .

In interpretarea naturii exacte a contractului, trebuie sa ne atasam mai putin calificarii pe care partile au dat-o conventiei lor, decat drepturilor si obligatiilor pe care le defineste 48 .

Mandatul administratorilor societatilor comerciale si

contractul de munca

Art. 72 din Legea 31/1990 republicata, arata ca: obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat si de cele special prevazute in aceasta lege”.

Asadar, administratorii societatilor sunt mandatari, nu salariati. Ei pot avea si calitatea de angajati ai societatii, dar aceasta calitate este distincta de cea de administratori. Ei nu pot fi angajati ca administratori. In primul rand, administrarea societatii presupune libertatea de decizie a administratorului, libertate ce poate fi contrazisa de subordonarea specifica raporturilor contractuale de munca. In al doilea rand administratorul incheie acte juridice in numele si pe seama societatii, cand are calitatea de reprezentant, si nu acte materiale.

Nu putem fi de acord cu ideea ca in situatia in care administratorul este o persoana care nu are calitatea de asociat,

46 In Lamy social, 1989, sous la direction de F. Jullien

47 Cass. Soc. 17 juin 1982, nr. 80-40.976, B.A.C. 1982-V-299 in Lamy social, 1989, nr. 112

48 Lamy social, 1989, nr. 112

sau actionar, mandatul are la baza contractul de munca incheiat intre administrator si societate 49.

Este adevarat ca, potrivit art.111 din Legea 31/1990, republicata, salarii fixe si orice alte sume sau avantaje vor putea fi acordate administratorilor, dar numai in baza unei hotarari a adunarii generale, dar acest salariu nu este rezultat dintr-un contract de munca, ci este remuneratia datorata mandatarului.

Mandatarii sociali sunt asimilati salariatilor in anumite materii (de exemplu, in materie de securitate sociala), dar raporturile lor cu societatea raman cele de mandat.

Revocarea mandatului social se face ad mutum si nu se poate analiza ca o concediere tinand de Codul muncii si implicand dreptul la preaviz si nu confera dreptul la indemnitatile datorate salariatului concediat (Cass. Soc. 13 mai 1985, nr. 83-17.300 50 ).Administratorii sunt revocabili in orice moment, fara sa fie nevoie de vreun mnotiv (existenta unei culpe a administratorului revocat nu este necesra), fara indemnitate 51 , mai putin in cazul abuzului de drept 52 . (art. 93 alin. 4 din Legea 31/1990)

Mandatul social se poate disimula sub aparenta unui contract de munca. Dar nu forma contractului si calificarea pe care partile o dau acestuia sunt importante, ci drepturile si obligatiile ce rezulta din el. Judecatorul poate fara vreo limitare sa stabileasca natura reala a contractului, aratand ca el este un mandat, desi partile l-au formulat ca pe un contract de munca 53.

49 St. Carpenaru, op. cit., pg. 210

50 Lamy social, 1989, nr. 112

51 Lamy societe commerciales, J. Mestre, M. F. Gavouere, 1989, nr. 4440

52 Idem, nr. 4442; Cass. Com. 20 dec 1966, nr. 61-13.401, D. 167-160 in Lamy social, op. cit., nr. 112

53 cass. Soc. 23 mars 1983, nr. 81-40.331; cass. Soc. 16 dec 1964, nr. 64-40.093 B.A.C. 1964-IV-705; cass. Soc. 25 oct 1965, nr. 64-40., D.S. 1966-108 in Lamy, op. cit., 1989, nr. 112

Mandatul directorilor executivi ai societatilor comerciale si contractul de munca

Conform art. 147 din Legea 31/1990 republicata “executarea operatiilor societatii poate fi incredintata unuia sau mai multor directori executivi, functionari ai societatii.

Directorii executivi nu vor putea fi membrii in consiliul de administratie.

Ei sunt raspunzatori fata de societate si de terti, ca si administratorii, pentru neindeplinirea indatoririlor lor, conform dispozitiilor art. 144, chiar daca ar exista o conventie contrara.”

In ce priveste statutul acestor directori executivi s-a sustinut 54 ca ei sunt angajati pe baza de contract de munca de catre administratori.

Nu putem fi de acord cu asemenea interpretare, caci legea nu vorbeste nicaieri de contract de munca si, in plus, asimileaza pe directorii executivi administratorilor in ce priveste raspunderea lor fata de terti si fata de societate. Or statutul administratorilor releva din mandat.

De altfel, chiar autorii citati arata ca “directorii executivi sunt mandatarii administratorilor” si ca ei pot fi revocati oricand din functie. Ori aceasta inseamna ca revocare nu este legata de conditiile dreptului muncii privind desfacerea contractului de munca.

3. Mandatul prepusului si contractul de munca

“Trebuie aratat ca, in toate cazurile, sustine profesorul Carpenaru, calitatea de prepus are la baza contractul de munca

54 C. Barsan, Al. Ticlea, V. Dobrinoiu, M. Toma, Societatile comerciale, Sansa, Bucuresti, 1993, pg. 86

dintre comerciant si prepus. Prepusul este dependent de comerciant; el este salariatul acestuia. Pe raportul juridic de munca se grefeaza calitatea prepusului de reprezentant al comerciantului” 55.

Aceasta optica este gresita deoarece ea confunda notiunea de prepus utilizata in sfera raspunderii civile delictuale, unde are calitate de prepus orice angajat, cu notiunea de prepus din dreptul comercial unde prepusul este acela care este insarcinat cu comertul patronului sau, fie in locul unde acesta il exercita fie in alt loc, prepusul fiind un mandatar ce are un mandat general ce cuprinde toate actele necesare exercitiului comertului (art. 395 C. Com.).

Prepusul nu este un angajat, raportul de prepusenie nerezultand din contractul de munca deaorece prepusul incheie acte juridice pe seama comitentului si nu acte materiale ca in cazul contractului de munca. Prepusul are puteri incomparabil mai mari in raport cu cele ale angajatului, el dirijand intregul comert al patronului sau.

Incetarea raportului de prepusenie se face conform regulilor de la mandat si nu conform regulilor ce reglementeaza incetarea contractului de munca.

IV.Conditiile de validitate ale contractului de

mandat comercial

Conditiile de validitate ale contractului de mandat comercial sunt in principiu cele cerute de art. 948 C. civ. Pentru orice contract: consimtamantul, capacitatea, obiectul si cauza. Vom evidentia mai jos doar aspectele specifice ale acestor conditii ridicate de aspectul comercial al contractului.

55 St. Carpenaru, op. cit., pg. 116

1. Acordul partilor

Contractul de mandat se incheie prin acordul de vointa al partilor. Specific mandatului comercial este faptul ca, potrivit art. 376 C. com, comerciantul care nu vrea sa primeasca insarcinarea mandatului are obligatia ca, in cel mai scurt termen posibil, sa il instiinteze pa mandant de refuzul sau. El este intr-o anume masura considerat mandatar chiar daca nu a acceptat mandatul, in sensul ca legea il obliga sa pastreze bunurile care i s-au expediat si sa le conserve pe cheltuiala mandantului, pana ce acesta va putea sa ia masurile necesare.

In caz de intarziere in luarea masurilor necesare privind bunurile expediate, comerciantul poate cere punerea bunurilor sub sechestru judiciar sau vanzarea lor, in conditiile prevazute de art. 71 C. com.

Mandatul comercial, ca si cel civil, poate fi expres sau tacit. Primirea mandatului poate sa fie de asemenea expresa sau tacita, in conditiile art. 1533 C. civ.

Mandatul tacit poate rezulta din fapte, acte si prezumtii care il indica in mod clar56. Dovada existentei unui mandat poate fi facuta prin martori si prezumtii, chiar in cazul in care obiectul depaseste suma de 250 de lei si nu exista inceput de dovada scrisa57. Actele de corespondenta sunt admisibile pentru constatarea obligatiilor comerciale.

Cand mandatul este expres el trebuie, potrivit dispozitiilor din codul comercial, sustine jurisprudenta 58, sa fie transcris, afisat si publicat, iar pana la indeplinirea acestor formalitati el se socoteste fata de terti ca general si cuprinde toate actele necesare exercitiului comertului pentru care este dat.

Cand bunurile primite de mandant prezinta semne de stricaciuni in timpul transportului, comerciantul care a refuzat

56 Cas. 23 oct 1892, in M.A. Dumitrescu, op. cit., pg. 237

57 Cas. 18 sept. 1906, in M.A. Dumitrescu, op. cit., pg. 235

58 Apel, Iasi, 20 dec. 1922, in M.A. Dumitrescu, op. cit., pg. 237

mandatul este obligat sa ia masurile necesare pentru conservarea drepturilor mandantului fata de caraus. Daca nu a luat asemenea masuri, comerciantul raspunde pentru bunurile primite pe baza elementelor cuprinse in documentul de transport59.

2. Capacitatea partilor

Pentru incheierea contractului de mandat trebuie indeplinite conditiile de capacitate cerute de lege.

A. Capcitatea mandantului

Ca sa vedem daca pe langa consimtamant exista si capacitate, nu trebuie sa ne uitam la capacitatea reprezentantului, ci trebuie sa examinam capacitatea reprezentantului 60.

Mandantul trebuie sa aiba el insusi capacitatea de a incheia actele juridice ce urmeaza sa le incheie prin mandatar, caci actele sunt incheiate in numele si pe seama sa. Dat fiind faptul ca ca in cazul mandatului comercial obiectul mandatului este reprezentat de acte de comert, mandatul trebuie sa aiba capacitatea de a incheia acte de comert. 61

B. Capacitatea mandatarului

Mandatarul nu trebuie sa aiba neaparat capacitate deplina de exercitiu, asa cum s-a sustinut 62, este suficient ca el sa aiba discernamant, putand fi deci si minor, pentru ca operatiunea nu

59 St. Carpenaru, op. cit., pg. 411

60 I. N. Fintescu, op. cit., pg. 136

61 Vezi titlul III al Codului Comercial pentru calitatea de comerciant

62 St. Carpenaru, op. cit., pg. 411

se incheie pentru minor, ci pentru reprezentat, minorul neavand legaturi contractuale cu tertii si fiind protejat fata de reprezentat prin faptul ca ii poate opune acestuia minoritatea, incapacitatea; el nu se obliga deci, nefiind aplicabile dispozitiile art. 949 si art. 950 C. civ. Daca mandantul are incredere intr-un mandatar minor o face pe riscul sau, el gasindu-se obligat de actele minorului 63.

3. Obiectul contractului

Contractul de mandat comercial are ca obiect tratarea de afaceri comerciale (art. 374 C. com.). Asadar, obiectul contractului de mandat comercial il constituie actele juridice care, potrivit codului comercial si altor legi comerciale, sunt fapte de comert. Aceste acte trebuie sa fie fapte de comert pentru mandant.

Faptele de comert sunt enumerate in art. 3 din Codul Comercial. Aceasta enumerare nu este in opinia noastra limitativa, asa cum a considerat o mare parte a doctrinei 64. De altfel este clar, si cea mai mare parte a doctrinei este de aceasta parere 65, ca legiuitorul a enumerat doar cele mai frecvente fapte de comert, lasand la latitudinea instantei calificarea altor fapte ca fiind de comert.

Dupa dobandirea calitatii de comerciant, toate actele si faptele juridice ale comerciantului sunt prezumate a fi comerciale (art. 4 C. com).

V. Efectele contractului de mandat comercial

Efectele contractului de mandat comercial ridica trei probleme: obligatiile partilor, problema privilegiului mandatarului si efectele pe care le produce executarea mandatului.

63 I.N. Fintescu, op. cit., pg. 136-137; Codul com. ad., op. cit., pg. 316

64 C. Arion, Elementele de drept comercial, vol. I, Bucuresti, 1920, pg. 86

65 V. Patulea, C. Turianu, Elemente de drept comercial, Sansa, Bucuresti, 1993, pg. 28-29

Obligatiile partilor

Obligatiile pe care le creeaza contractul de mandat comercial sunt cele pe care legea le consacra pentru mandatul civil si obligatii specifice rezultate din reglementarea comerciala.

Fiind vorba de reprezentare, mandatarul are obligatii doar fata de mandant, in timp ce obligatiile acestuia din urma se situeaza pe doua planuri: fata de mandatar si fata de terti.

A. Obligatiile mandatarului

Din contractul de mandat rezulta pentru mandatar, persoana care actioneaza in numele si pe seama altuia, anumite obligatii:

Mandatarul are obligatia sa execute mandatul

Executarea mandatului consta in incheierea actelor juridice cu care a fost imputernicit de mandant (art. 1539 C. civ.)

Actele juridice trebuie incheiate de mandatar in limitele mandatului. Mandatarul trebuie deci sa indeplineasca mandatul dupa instructiunile care i-au fost date la inceputul sau pe parcursul afacerii, iar in lipsa de instructiuni potrivit uzantelor. Daca el nu se conformeaza instructiunilor primite de la mandant, raspunde de daune interese 66 (art. 381 C. com.). El raspunde de orice paguba care deriva din nesocotirea instructiunilor, chiar de pagubele care rezulta din forta majora 67. Astfel arata Vivante, daca mandatarul expediaza marfurile cu o corabie cu panze, cand avea ordinul sa le expedieze cu un vapor el este raspunzator de naufragiul lor, chiar daca acest naufragiu ar fi cauzat de un uragan.

Mandatarul este tinut totdeauna sa despagubeasca pe mandant pentru daunele pe care le-a cauzat prin faptul ca nu s-a

66 I. N. Fintescu op. cit., pg. 383

67 C. Vivante, op. cit., pg. 257

conformat instructiunilor date, chiar daca mandatul i-a fost revocat pentru cauza justa sau injusta 68.

Mandatarul este obligat sa plateasca mandantului daune interese, cand nu se conformeaza instrctiunilor, atat pentru paguba efectiva (daunum emergens) cat si pentru beneficiul nerealizat (lucrum cessans) 69.

Daca mandantul pretinde ca mandatarul a depasit instructiunile date, sarcina de a aporba acest lucru ii revine, el trebuind sa precizeze termenii mandatului 70.

Pentru a fi angajata raspunderea mandatarului pe motiv ca nu a respectat instructiunile date prin mandat nu sunt suficiente faptele care pot constitui un motiv just pentru revocarea mandatului 71.

In dreptul nostru, spre deosebire de dreptul francez, facultatea data mandatarului de a face o tranzactie cuprinde si pe aceea de a face un compromis (art. 15387 C. civ.) 72.

Desigur, mandatul nu se considera depasit daca, neavand limite exprese, mandatarul a facut actele necesare incheierii afacerii, in conditiile art. 375 alin. 2 si 3 din Codul comercial 73.

Ca si in cazul mandatului civil, in mandatul comercial, mandantul poate ratifica actele facute limitele mandatului. Ratificarea poate fi expresa sau tacita 74.

Cu toate ca mandatarul trebuie sa execute personal mandatul incuviintat, afara de cazul cand prin contract s-a prevazut posibilitatea mandatarului cu o alta persoana 75, se

68 Apel, Turin, 4 iunie 1915, in M.A. Dumitrescu, op. cit., pg. 245

69 Codul Comercial adnotat, op. cit., pg. 322-323

70 Apel, Catania, 3 aprilie 1922, op. cit., pg. 245

71 Apel, Genova, 11 dec 1893, in M. A. Dumitrescu, op. cit., pg. 245

72 Cas. III, dec. 398 din 23 martie 1923, in Stelian Popescu, op. cit., pg. 129

73 Vezi Tribunalul Ilfov, 14 aprilie 1895, in M.A. Dumitrescu, op. cit., pg. 240

74 Apel, Bucuresti, T. 13 oct 1920, in M.A. Dumitrescu, op. cit., pg. 239

75 St. Carpenaru, op. cit., pg. 412

admite ca mandatarul va putea sa se faca inlocuit pentru executiunea anumitor functiuni speciale cuprinse in mandatul sau, dar nu va putea sa transmita altora complet acea reprezentanta care i-a fost incredintata 76. Aceasta datorita accentuarii caracterului intuitu personae in dreptul comercial afacerile comerciale presupunand o abilitate speciala, deci calitatea persoanei mandatarului fiind esentiala.

Daca prin acelasi act au fost numiti mai multi mandatari, fara sa se arate ca ei trebuie sa lucreze impreuna, fiecare din ei poate lucra in lipsa celuilalt (art. 389 alin. 1, C. com.), deci fara a avea nevoie de consimtamantul comandatarilor.

Cand prin act se declara ca mandatarii trebuie sa lucreze impreuna suntem in prezenta unui mandat colectiv. In acest caz afacerile care fac obiectul mandatului se pot incheia doar cu consimtamantul tuturor mandatarilor 77. Ca urmare o singura vointa viciata echivaleaza cu vicierea consimtamantului dat pentru incheierea actului, caci acesta vine de la toti mandatarii, ca de la un colectiv omogen. Dar faptele aduse de tertul contractant la cunostinta unuia dintre mandatari se considera a fi cunoscute de toti ceilalti mandatari, neputand fi invocata necunoasterea lor ca un viciu de consimtamant 78.

Desi legea prevede unanimitatea din partea mandatarilor la incheierea actelor ce fac obiectul mandatului, acest lucru nu trebuie confundat cu unanimitatea mandatarilor pentru acceptarea mandatului. Contractul de mandat colectiv este legal constituit daca majoritatea mandatarilor accepta mandatul 79. Cei care au acceptat mandatul lucreaza doar cu unanimitate.

Mandatarii ce au primit un mandat colectiv isi pot exprima vointa, in lipsa de stipulatie contrara in actul de mandat, in orice forma, si chiar tacit, cu exceptia cazurilor in care legea cere o anumita forma pentru actul incheiat in baza mandatului.

76 C. Vivante, op. cit., p. 258

77 Cas. 5 iunie 1915, in M. A. Dumitrescu, op. cit., p. 257

78 C. Vivante, op. cit., pg. 264; Codul comercial adnotat, op. cit., pg. 330-331; Fintescu, op. cit., pp. 138-139

79 Art. 389 alin. 2 C. com.; I. Fintescu op. cit., p. 139

Legea nu impune nici ca exprimarea vointei sa se faca simultan, asa ca, in lipsa unei stipulatii contrare, consimtamantul diferitilor mandatari poate fi exprimat si succesiv. Esential este insa ca ei sa-si exprime acordul in mod direct fata de tertul contractant. Este inadmisibil deci ca dupa ce toti mandatarii au deliberat doar unul sa transmita hotararea comuna contractantului. 80

Comandatarii raspund, in toate cazurile solidar pentru indeplinirea mandatului incredintat (art. 389 alin. 3 C. com.)

Mandatarul este tinut sa-si indeplineasca obligatiile cu buna credinta si diligenta unui bun proprietar.

Dupa cum am aratat, mandatarul care nu se conformeaza instructiunilor primite raspunde pentru prejudiciile cauzate mandantului (art. 381 C. com.). El raspund atat de paguba efectiva cat si pentru beneficiul nerealizat.

Mandatarul raspunde de stricaciunile lucrurilor ce-i sunt incredintate spre pastrare cu ocazia manadatului, mai putin de cele provenite din caz fortuit, forta majora, din viciul sau chiar natura lor (art. 379 C. com.). Raspunderea mandatarului se conformeaza principiilor generale ale raspunderii comerciale. 81 Asadar, cel pus sa ingrijeasca de lucruri, mandatarul, trebuie sa dovedeasca existenta cauzei exoneratoare de raspundere, deci a unei cauze, in cazul nostru, dintre cele limitativ prevazute de art. 379 C. com. reclamantul, mandantul, nu trebuie sa dovedeasca el culpa mandatarului; aceasta se prezuma.

Intrucat mandatul este un contract cu titlu oneros, raspunderea mandatarului va fi apreciata in abstracto. Ca urmare, mandatarul va raspunde indiferent de forma culpei sale (art. 1600 C. civ.).

Mandatarul este obligat a face cunoscut mandatarului toate faptele ce ar putea sa-l hotarasca a revoca sau modifica mandatul (art. 378 C. com.).

80 Codul comercial adnotat, op. cit. p. 331

81 I. N. Fintescu, op. cit., p. 383; Codul comercial adnotat, op. cit., p. 321-322

Aceasta obligatie rezulta din faptul ca mandatarul datoreaza onestitate mandantului. El va raspunde de daunele cauzate mandantului prin neaducerea la cunostinta acestuia a oricarei imprejurari ce l-ar fi determinat sa revoce sau sa modifice mandatul.

Ca exemplu, va raspunde de daune banca, daca, primind din partea unui client dipozitii sa-I vanda prin bursa oficiala, intr-o anumita zi, anumite actiuni, acesta le vinde in ziua urmatoare fara a face cunoscut clientului ca intre timp a intervenit o scadere simtitoare a cursului acestor actiuni. Stabilirea cuantumului daunelor este o chestiune de fapt si de suverana apreciere a instantelor de fond. 82

mandatarul are obligatia sa aduca la cunostinta tertulu icu care incheie actul imputernicirea in temeiul creia actioneaza (contemplatio domini)

Art. 348 C. com. arata ca mandatarul este obligat sa arate persoanelor cu care contracteaza mandatul, cand i se cere aceasta, deoarece mandantul nu raspunde decat in limita mandatului, tertii fiind deci direct interesati in aflarea limitelor exacte ale mandatului. Intrucat mandatarul actioneaza nomine alieno, el trebuie sa-I comunice tertului calitatea de reprezentant si limitele imputernicirii, lamurind astfel pozitia sa juridica.

Acest drept al tertului nu merge insa atat de departe incat sa poata pretinde remiterea mandatului, caci acesta poate fi necesar mandatarului la incheierea unor afaceri. 83

Ceea ce este hotarator fata de terti sunt limitele prevazute in actul mandatului. Daca mandantul a dat mandatarului si alte instructiuni, dar acestea nu reies din procura, el nu poate opune tertului contractant aceste limite ale mandatului, daca acesta este de buna credinta (art. 384 alin. 2 C. com.). 84

82 Cas. III, dec. 1820 din 5 noiembri3 1936, Revista de drept comercial, 1937, p. 54

83 Cas. Palermo, 7 iulie 1906, in M.A. Dumitrescu, op. cit., p. 247

84 Cas. Turin, 23 oct. 1920, in M.A. Dumitrescu, op. cit., p. 247

Tertii care cunosc mandatului nu le pot depasi chiar daca au convingerea ca fac acest lucru in interesul mandatului. 85

Mandatarul are obligatia sa-l instiinteze pe mandant despre executarea mandatului (art. 382 C. com.)

Este firesc, odata ce mandatarul lucreaza in numele si pe seama mandantului, sa aduca la cunostinta acestuia din urma executarea mandatului, caci mandantul este cel ce se obliga si castiga drepturi prin actele incheiate in executarea mandatului. Incunostiintarea trebuie sa se faca fara intarziere.

S-ar putea intampla ca mandatarul sa fi depasit puterile conferite. In acest caz mandantul trebuie sa fie fara intarziere despre executarea mandatului pentru a putea ratifica sau infirma actele incheiate in baza mandatului.

Ratificarea poate sa fie expresa sau tacita. Art. 382 alin. 2 C. com. instituie o prezumtie de ratificare tacita, daca in urma incunostiintarii mandatul intarzie raspunsul un timp mai lung decat cel cerut de natura afacerii. Ca sa functioneze aceasta prezumtie trebuie ca instiintarea despre executarea mandatului sa fie insotita de toate elementele care sunt necesare ca sa puna pe mandant in postura de a judeca in ce mod mod a fost executat mandatul. 86 Aceasta prezumtie nu poate fi rasturnata decat prin dovada ca tacerea mandantului nu a fost voluntara, deoarece el s-a gasit in imposibilitatea de a protesta fata de depasirea limitelor mandatului in timp util. 87

Ratificarea nu poate sa-l oblige pe tertul contractant daca el a declarat ca rupe contractul pentru motivul ca mandatarul nu avea puterea sa contracteze, daca ea ajunge la cunostinta tertului in urma declaratiei sale. 88

Ratificarea tacita a actelor facute de madatar peste limitele mandatului trebuie sa fie certa. Dovada preventiva a faptului ca

85 Vivante, op. cit., p. 263, in Codul comercial adnotat, op. cit., p. 325

86 Apel Perugia, 27 feb. 1915, in Rev. dir. com. 1915, p. 909

87 cas. Turin, 1 aug. 1922, in M.A. Dumitrescu, op. cit. p. 246

88 Cas. Turin, 23 iunie 1906, in M. A. Dumitrescu, op. cit., p.246

mandantul a cunoscut depasirea mandatului nu constituie ratificare. 89

Pentru ca tacerea mandantului sa fie prezumata a insemnata ratificare trebuie ca depasirea limitelor mandatului sa fie adusa la cunostinta mandantului de catre mandatar; nu este suficient ca depasirea mandatului i-a ajuns la cunostinta in alt chip. 90

Mandatarul are obligatia sa plateasca dobanzi la sumele de bani cuvenite mandantului (art. 380 C. com).

Ca un corelativ al obligatiei de a da socoteala, (art. 1541 C. civ.) mandatarul este obligat, in cazul in care in executarea mandatului a primit anumite sume de bani, sa remita aceste sume mandantului sau sa le consemneze pe numele sau.

Neindeplinirea acestor obligatii face ca mandatarul sa datoreze dobanzile acestor sume, din ziua cand trebuia sa le trimita sau consemneze.

Acest mod de calcul al dobanzilor deosebeste mandatul comercial de mandatul civil caci in cazul din urma mandatarul datoreaza dobanzi care curg din ziua in care a intrebuintat sumele in folosul sau, iar pentru sumele neintrebuintate din ziua cand mandantul I-a cerut mandatarului acele sume (art. 1544 C.civ.).

In situatia mandatului comercial nu este necesar deci ca mandatarul sa foloseasca sumele in folosul sau, sau ca mandantul sa ceara sumele. Deci nu este nevoie de somatie sau punere in intarziere. 91

In cazul mandatului comercial mandatarul este dator, daca a dat alta destinatie banilor pe care ii detine pentru mandant, de exemplu foloseste sumele in folosul sau, ca in ipoteza din dreptul civil, sa plateasca dobanzi nu din momentul in care a dat o alta intrebuintare sumei, ca in civil, ci din momemntul in care a primit suma. 92 In afara de aceasta dobanda mandatarul este

89 Cas. Turin, 20 ian. 1921, in M.A. Dumitrescu, op. cit., p. 246

90 Apel Genova, 2 martie 1889, in M.A. Dumitrescu, op. cit., p. 246

91 I. N. Fintescu, op. cit., p. 384

92 Art. 383 C. com

tinut sa plateasca daune interese si se vor putea aplica si dispozitiile codului penal in materie de abuz de incredere. 93

B.Obligatiile mandantului

Din continutul contractului de mandat rezulta pentru mandatar trei obligatii:

obligatia de a pune la dispozitia mandatarului toate mijloacele necesare pentru executarea mandatului;

obligatia de a plati mandatarului remuneratia datorata pentru executarea mandatului;

obligatia de a restitui cheltuielile facute de mandatar pentru executarea mandatului;

“Mandantul este tinut a procura mandatarului mijloacele necesare pentru indeplinirea mandatului, afara numai daca nu exista conventiune contrarie.” (art. 385 C. com).

Deoarece mandatul este de regula doar in interesul mandantului, actele juridice incheiate cu tertii fiind facute in numele si pe seama sa, este firesc ca el sa suporte cheltuielile legate de executarea mandatului, avansand mandatarului sumele necesare.

Mijloacele necesare executarii mandatului depind de situatia concreta. Daca mandatarul a avansat el sumele necesare executarii mandatului, mandantul este obligat sa-l dezdauneze pe mandatar de anticipatiile si spezele facute pentru indeplinirea mandatului (art. 1547 C. civ.).

b) Mandantul are obligatia de a plati mandatarului remuneratia cuvenita

Remuneratia este cea prevazuta in contract. In lipsa unei stipulatii contractuale, mandatul comercial, spre deosebire de cel civil, se considera oneros. Cuantumul remuneratiei va fi stabilit

93 I. N. Fintescu, op. cit. , p. 384

de catre instanta. Justitia poate reduce remuneratia mandatarului in functie de munca depusa si de serviciile aduse. Daca insa salariul s-a stipulat dupa terminarea serviciilor sau daca mandantul intelege prin plata ulterioara sa confirme cuantumul salariului stipulat, salariul nu mai poate fi redus de justitie. 94

In acelasi fel ca in cazul mandatului civil, obligatia mandatarului fiind de diligenta si nu de rezultat, remuneratia este datorata si daca afacerea nu a reusit, daca nu i se poate reprosa mandatarului vreo culpa. (art. 1548 C. civ.) 95

c) Mandatarul are obligatia sa restituie cheltuielile facute de mandatar pentru executarea mandatului.

Aceasta obligatie rezulta din art. 1547 C. civ., care arata ca mandantul trebuie sa dezdauneze pe mandatar de anticipatiile si spezele facute pentru indeplinirea mandatului.

Pe langa aceste avansuri mandatarul mai are dreptul sa fie dezdaunat pentru pagubele suferite cu ocazia indeplinirii mandatului, daca nu i se poate reprosa nici o culpa. (art. 1549 C. civ.)

2.Privilegiul mandatarului

A.Continutul privilegiului

Legea ii confera mandatarului ca o protectie un privilegiu special, prin care i se garanteaza satisfacerea creantelor sale asupra mandantului rezultate din mandat.

Privilegiul este instituit pentru a acoperi tot ceea ce i se datoreaza din executarea mandatului sau si chiar pentru retributia sa. Aceasta inseamna ca sunt acoperite si pierderile suferite de mandatar cu ocazia executarii mandatului (art. 387 C.com.).

94 Cas. III, dec. 546 din 31 martie 1930, in Stelian C. Popescu, op. cit., p. 130

95 St. Carpenaru, op. cit., p. 414

Acest privilegiu grefeaza toate lucrurile mandantului pe care le detine in mod material mandatarul in virtutea mandatului sau care se gasesc la dispozitia sa in magazinele sale, ori in depozitele publice sau pentru care el poate aporba prin posesia legitima a politei de incarcare (documentul de transport) ca i-au fost expediate (art. 387 C. com.).96

Daca lucrurile mandantului au fost vandute de mandatar in executarea mandatului, priviliegiul subzista supra pretului. 97

Dreptul de retentie pe care legea il acorda mandatarului este indivizibil si prin urmare se intinde asupra tuturor lucrurilor detinute de mandatar pentru executarea mandatului si nu este restrans numai la atata cat ajunge pentru ca sa acopere creanta mandatarului. 98

Daca mandantul a fost declarat in faliment, privilegiul mandatarului asupra bunurilor cumparate pe seama mandantului se executa potrivit art. 812 si urm. C,com. 99

Privilegiul mandatarului asupra lucrurilor mandantului are prioritate fata de oricare alta creanta asupra mandantului. Mandatarul poate opune privilegiul sau si vanzatorului ce revendica lucrurile infdiferent daca platile si cheltuielile au fost facute inainte sau dupa ce lucrurile au intrat in posesia mandatarui (art. 387, alin. 2 C. com.).

B.Valorificarea privilegiului de catre mandatar

Mandatarul este obligat de lege (art. 388 C. com) sa notifce mandantului sumele ce ii sunt datotrate cu titlu de remuneratie, cheltuieli sau despagubiri, impreuna cu somatia de a plati in 5

96 I. N. Fintescu, op. cit., p. 386; St. Carpenaru, op. cit., p. 415

97 Cas. Roma, 15 feb 1895, in M. A. Dumitrescu, op. cit., p. 255

98 Cas. Turin, 23 iunie 1910, in M. A. Dumitrescu, op. cit., p. 255

99 St. Carpenaru, op. cit., p. 415

zile, atentionandu-l ca daca nu va plati in acest termen va proceda la vanzarea lucrurilor supuse privilegiului.

Mandantul are dreptul sa faca opozitie, chemand pe mandatar inaintea judecatii. Termenul in care trebuie sa faca opozitia este de 3 zile de primirea notificarii (art. 388 alin. C. com.)

Daca mandantul nu are resedinta sau domiciliul ales in locul de resedinta al mandatarului, termenul de opozitie va fi de 10 zile, daca mandantul domiciliaza in circumscriptia unui tribunal limitrof, de 20 de zile, daca domiciliza in orice alta parte a tarii si de 2 luni, daca domicializa in strainatate (art. 388 C. com.).

Daca temenul prescris a trecut fara ca mandantul sa faca opozitie sau daca opozitia a fost respinsa de judecata, dreptul manadatarului este cert 100, si el procedeaza fara vreo alta formalitate la vanzarea bunurilor grevate de privilegiu. Vanzarea acestor bunuri nu se face conform procedurii executarii silite din procedura civila, ci conform C. com.

Daca bunurile au pret la bursa sau targ, mandatarul le poate vinde la acel pret prin mijlocirea unui agent public insarcinat cu asemenea acte.

Daca bunurile nu au asemenea pret, mandatarul le va vinde prin licitatie publica (art. 68 C. com, art. 388 alin 4 C. com).

3.Efectele executarii mandatului

Executarea mandatului, adica incheierea de catre mandatar a actelor juridice, creeaza raporturi juridice directe intre mandant si tert. Numai actele juridice incheiate in limitele puterilor conferite il obliga pe mandant, afara daca el nu ratifica ce s-a facut peste limitele mandatului.

100 “ Nu este nevoie ca creanta mandatarului sa fie certa si lichida. Este suficient sa fie certa”; Cas. III, dec. 438 din 5 martie 1935, in Stelian C. Popescu, op. cit., p. 131

VI. Incetarea contractului de mandat comercial

Contractul de mandat comercial inceteaza in cazurile prevazute de art. 1552 C. civ., deci prin revocarea manadatarului, prin renuntarea mandatarului la mandat, prin moartea, interdictia, nesolvabilitatea si falimentul ori a mandantului ori a mandatarului.

Art. 390 C. com. reglementeaza si alte doua cazuri de incetare a mandatului, dar aceste dipozitii au devenit inaplicabile datorita abrogarii prevederilor privind incapacitatile femeii casatorite. Incetarea mandatului se face in conditiile si cu efectele aratate deja de noi in cazul mandatului civil.

Art. 391 C. com., facand aplicarea principiilor generale, arata ca : “mandantul sau manadatarul care, fara cauza justa, prin revocare sau renuntare a sa intrerupe executarea mandatului raspunde de daune interese”.

Daca exista o justa cauza de revocare a mandatului, mandatarul nu este in drept a cere daune interese si nici nu poate sa se planga ca revocarea mandatului nu s-a facut prin intermediul justitiei.101

Mandatul, chiar atunci cand este arbitrar retras nu poate fi mentinut de justitie in contra vointei mandantului, singurul drept al mandatarului, intr-o asemenea imprejurare, fiind o actiune in daune, nu insa si una in reintegrare, fiindca increderea, care este baza mandatului, nu se poate impune. 102

In situatia in care mandatul inceteaza porin moartea mandantului sau mandatarului, retributia cuvenita mandatarului se va determina dupa ceea ce s-a excutat, proportional cu ceea ce s-ar fi datorat pentru executarea integrala a mandatului (art. 391 alin. 2 C. com.).

101 Cas. III, 17 oct 1905, in M.A. Dumitrescu, op. cit., p. 257

102 Cas. I, dec. 656 din 5 martie 1925, in P.R. 1925 I, 175, in Stelian C. Popescu, op. cit., p. 131

SECTIUNEA A-II-A

MANDATUL COMERCIAL FARA REPREZENTARE

In dreptul civil faptul ca reprezentarea este doar de natura si nu esenta contractului de mandat conduce la existenta unei forme speciale de mandat fara reprezentare, prete-nom-ul, dar aceasta forma a mandatului este o simulatie prin interpunere de persoane. Si in dreptul comercial exista mandate speciale de reprezentare. De data aceasta insa legea le reglementeaza ca pe niste contracte aparte. Sunt astfel de mandate fara reprezentare contractele de comision si consignatie.

I.Contractul de comision

Conform art. 405 C. com. “comisionul are ca obiect tratarea de afaceri comerciale de catre comisionar pe baza comitentului.” Astfel, comisionarul actioneaza ca si mandatarul in contul altei persoane, dar, spre deosebire de mandatar, el actioneaza in propriul sau nume. Alin. 2 al art. 405 C. com. adauga insa ca: “intre comitent si comisionar exista aceleasi drepuri si obligatiuni ca intre mandant si mandatar, cu deosebirile stabilite prin art. urmatoare“. Asadar substanta regulilor mandatului sunt aplicabile comisionului. Din aceste dispozitii rezulta clar ca, indiferent de ezitarile unei parti a doctrinei 103, comisionul este un mandat, dar un mandat special.

Constractul de comision poate fi definit ca acel contract prin care o persoana numita comisionar, se obliga pe baza imputernicirii celeilalte parti, numita concomitent sa incheie anumite acte de comert, in nume propriu dar pe seama

103 V. Bauloc Rep. Com., v. Commissionnaire 1972, Benabent, J.-Class Contrats, Fasc. 470; Hemard, Les contrats commerciaux, II, n. 685, Le contrat de commission, Etudes de droit commercial, Dalloz, 1949, Riperrt et Roblot, Traite de droit commercial, II, n. 2632

comitentului in schimbul unei remuneratii numite comision. 104

Contractul de comision este un mandat comercial, ambele contracte avand ca obiect “tratarea de afaceri comerciale”, in cazul ambelor contracte actele incheiat cu tertii fiind incheiate pe seama altei persoane, ambele contracte fiind consensuale, sinalagmatice si cu titlu oneros, ambele avand ca trasatura caracterul intuitu personae. 105

Absenta raspunderii este ceea ce deosebeste pe mandatarul propriu zis de comisionar si ceea ce este cu adevarat specific comisionului. Daca in cazul mandatului, mandatarul lucreaza nu numai pe seama ci si in numele mandantului, in cazul comisionului, comisionarul lucreaza doar pe seama, dar nu in numele comitentului, ci in nume propriu. 106

Actionand pe baza imputernicirii comitentului, comisionarul incheie acte in nume propriu 107, dar efectele juridice ale actelor se rasfrang asupra comitentului. De aceea, s-a considerat ca si in cazul contractului de comision exista o reprezentare dar imperfecta sau indirecta. S-a spus ca, sub acest aspect in contractul de mandat exista o reprezentare directa, pe cand in cazul contractului de comision reprezentarea este indirecta.

Consideram ca reprezentarea lipseste cu desavarsire in cazul comisionului, caci, daca ar reprezenta pe comitent actele comisionarului ar crea raporturi intre comitent si terti, ceea ce nu este cazul, fata de cel de-al treilea raspunzand doar comisionarul (art. 46 C.com.).

104 St. carpenaru, Drept comercial roman, All, Bucuresti, 1995, pp. 417; Cas. III, dec. 1794 din 4 iulie 1939, revista de drept comercial, 1939, p. 499

105 Dutilleul, Delebecque, Contraits civils et commerciaux, dalloz, paris, 1991,

p. 448

106 Codul Comercial adnotat, tribuna, Craiova, 1994, p. 351

107 I.L. Georgescu, Curs de drept comercial, vol. I, Bucuresti, 1929, pp. 625-628; Roxana Munteanu, Contractele de intermediere in comertul exterior al Romaniei, Editura Academiei, 1984, pp. 50-51; O. Capatana, Brandusa Stefanescu, Tratat de drept al comertului international, vol. II, editura Academiei, 1987, p. 143

1.Conditile de validitate ale contractului de comision

Ca in cazul oricarui contract comisionul trebuie, pentru a fi valabil incheiat sa indeplineasca toate conditiile cerute de art. 984 C. civ. : consimtamantul, capacitatea, obiectul si cauza.

A.Consimtamantul partilor

Ca si mandatul, comisionul are la baza , o procura, un act unilateral al comitentului, dar aceasta este doar o oferta de a contracta; doar acceptarea comisionarului duce la incheierea contractului.

Conform art. 1533 C. civ. mandatul poate fi expres sau tacit.

Acceptarea mandatului poate sa fie si ea tacita, rezultand din executarea sa de catre mandatar. Comisionul este si el o forma de mandat. In principiu aceste norme ii sunt aplicabile Totusi, manifestarea de vointa a comitentului trebuie sa fie expresa in ceea ce priveste vointa de a il imputernicii pe comisionar sa incheie acte in nume proopriu si pe seama sa. In caz de indoiala, mandatul este considerat ca fiind cu reprezentare, deci un comision. Odata ce mandatul implica de regula reprezentare, lipsa acesteia trebuie sa rezulte dintr-o manifestare expresa de vointa. Deoarece contractul se poate inchieia si pe baza acceptarii tacite a comisonarului, daca acesta este comerciant, el trebuie sa instiinteze in cel mai scurt termen posibil pe comitent de refuzul sau de a primi comisionul (art. 376 C. com) 108

108 I. N. Fintescu, Curs de drept comercial, vol. I, Editat de Al. Th. Doicescu, Bucuresti, 1929, p. 398

B.Capacitatea partilor

Comitentul trebuie sa aibe capacitatea necesara pentru a incheia el insusi actele juridice pe care le va incheia pe seama sa comisionarul, adica trebuie sa indeplineasca toate conditiile legii privind capacitatea de a inchieia acte de comert, caci actele juridice inchieiate de comisionar sunt pentru comitent acte de comert.

Comisionarul, spre deosebire de mandatar, trebuie sa aibe capacitate deplina de exercitiu, caci el incheie acte juridice in nume propriu si nu in numele altuia ca la mandat.

Nu este obligatoriu ca in contractul de comision comisionarul sa fie comerciant, dar actionand proprio nomine, daca incheie acte juridice comerciale ca o profesie obisnuita, el dobandeste calitatea de comerciant. In cele mai multe cazuri comisionarul este un comerciant, un profesionist speclializat intr-o anumita operatiune. 109

Activitatea comisionarului poat fi organizata in forma unei intreprinderi de comisioane (art. 3 par. 7 C. com).

In calitate de comerciant, comisionarul are toate obligatiile profesionale ale comerciantului. In plus, art. 407 C. com stabileste in sarcina sa o obligatie speciala: “Comisionarul trebuie sa tie, deosebite intre dansele si chiar de ale sale proprii lucrarile diferitilor comercianti si sa aibe in registrele sale partida deoasebita pentru fiecare operatiune.

Daca comisionarul are in contra aceleasi persoane creante provenind din diferite operatiuni facute in contul comitentilor sai, sau din o operatiune a sa proprie si altuia, el este dator a cere de la debitor un inscris deosebit pentru fiecare afacere si in caz de plata sa arate in registrele sale persoana pentru care s-a facut.

In lipsa de asemenea aratare plata se va imparti proportional intre fiecare creanta.”

109 Dutilleul, Delebecque, op. cit., pp. 448-449

C.Obiectul contractului

Contractul de comision are ca obiect “tratarea de afaceri comerciale” (art. 405 C. com. ) Actele pe care comisonarul le incheie cu tertii sunt acte de comert.

Dupa M.A. Dumitrescu, comisionul este act de comert si ca act izolat, autorul invocand in sprijinul acestei afirmatii doua argumente: a) din moment ce legiuitorul considera in paragraful 12 ca act de comert o singura operatie de samsarie in afaceri comerciale, pentru identitate de ratiune trebuie sa consideram ca act de comert si comisionul izolat din moment ce comisionul nu poate avea drept obiect decat afaceri comerciale; b) insasi codul comercial in art. 405 si urm. Se ocupa cu acte izolate de comision 110 dupa I. N. Fintescu, comisionul este comercial numai daca se referea la o fapta comerciala. 111

Obligatia comisionarului rezultata din contractul de comision este una de a face si nu de a da. Comisionarul este un prestator de servcii.

Constractul de comision are o aplicatie foarte larga. Exista comisionari pentru cumparare sau pentru vanzare de marfuri, comisionari de transport de publicitate; exista de asemenea comisionari in domeniul pietelor de interes national si in cel al distributiei, serviciilor sau exportului. 112

2.Efectele contractului de comisoin.

Determinarea obligatiilor partilor in contractul de comision se face prin raportare la cele care rezulta din contractul de mandat. 113

110 M. A. Dumitrescu, Codul comercial adnotat, vol. I, p. 88

111 I. N. Fintescu, op. cit., p. 53

112 Iiouin et Pedamon, Droit commercial, Pecis Dalloz, 1990, 1990, n. 610

113 Derrida, Les obligations du commisionaire, in Le contract de commision, Etudes de droit commercial, dalloz, 1949, p.97, Les obligations du mandatarire, n. 39

Contractul de comision creeaza doua categorii de raporturi juridice, unele interne, intre comitent si comisionar, altele externe, intre comisionar si tert. Contractul nu creeaza raporturi juridice intre comitent si tert, caci comisionarul actioneaza spre deosebire de mandatar in nume propriu. 114

Comisionarul are in raport cu comitentul aceleasi obligatii pe care le are mandatarul. El este obligat deci, odata contractul incheiat sa-si indeplineasca misiunea care i-a fost conferita, la nevoie putandu-se face substituit de catre alta persoana. El este obligat sa dea socoteala comitetului asupra indeplinirii mandatului primit si este tinut sa-si indeplineasca obligatiile cu buna credinta si cu diligenta unui bun profesionist.

Indeplinirea insarcinarii primite, adica executarea comisionului il pune pe comisionar in raporturi juridice directe cu tertii, el fiind obligat catre persoana cu care a contractat ca si cum afacerea ar fi proprie, caci el lucreaza in numele sau, nu in numele comitentului.

A.Efectele contractului in raporturile dintre

comitent si comisionar

Codul comercial in art. 405 alin. 2 arata ca intre comitent si comisionar exista aceleasi drepturi si obligatii ca intre mandant si mandatar cu deosebirile stabilita de Codul Comercial, caci comisionul este in ce priveste raportul dintre parti un mandat.

Obligatiile comisionarului

Obligatia principala a comisionarului este sa execute mandatul incredintat de comitent. El trebuie sa incheie actele juridice stabilite de acesta, dar comisionarul trebuie sa

114 St. Carpenaru, op. cit. , p. 419

indeplineasca si toate actele pe care le reclama executarea comisionului chiar daca acestea nu au fost expres aratate, art. 375 C. com. fiind aplicabil. In executarea comisionului, deoarece contractul de comision este un mandat, comisonarul nu trebuie sa se abata de la instructiunile primite. Indeplinirea acestei obligatii trebuie apreciata in functie de caracterul instructiunilor care pot fi imperative, indicative si facultative. 115 Obligatia de a actiona in limitele imputernicirii implica obligatia comisionarului de a-l informa pe comitent asupra modificarii imprejurarilor avute in vedere la stabilirea imputernicirii pentru o eventuala reconsiderare a imputernicirii date sau revocarea acestuia (art. 378 C. com.).

Daca comisionarul depaseste puterile si instructiunile primite, comitentul poate refuza operatiunea incheiata de comisionar in asemenea conditii. 116 Din acest principiu, aplicatia teoriei mandatului, codul comercial extrage urmatoarele consecinte:

cand comisionarul a cumparat anumite bunuri pe un pret mai mare hotarat de comitent, comitentul nu este tinut sa primeasca bunurile cumparate afara de cazul cand comisionarul ar fi de acord sa plateasca diferenta intre pretul hotarat de comitent si cel stipulat in contractul de cumparare (art. 407 C. com);

daca a vandut cu un pret mai mic decat cel stabilit de comitent sau, in lipsa unui pret hotarat, la un pret mai mic decat cel curent, comisionarul este de acord sa plateasca comitentului diferenta afara numai daca ar aproba ca vanzarea cu pretul hotarat nu se putea face si ca, vanzand astfel comisionarul a scutit pe comitent de o paguba (art 408 C. com.) 117

in cazul in care bunurile cumparate nu au calitatea convenita, bunurile cumparate de comisionar raman in sarcina sa comitentul putand refuza operatiunea (art. 408 C. com.);

comisionarul, trebuind sa lucreze numai in limitele mandatului sau, nu are voie sa vanda lucrurile comitentului pe credit, daca nu a fost autorizat sa faca acest lucru. Daca totusi el contravine acestei dispozitii, va raspunde fata de comitent ca

115 Roxana Munteanu, op. cit., p. 55; St. Carpenaru, op. cit., p. 420

116 I. N. Fintescu, op. cit., p. 391

117 Cas. Turin, 10 dec. 1898, in M. A. Dumitrescu, op. cit., p. 300

si cum ar fi vandut in conditii obisnuite. Deci, operatiunea este considerata valabila si in consecinta comitentul este indreptatit sa primeasca imediat pretul bunurilor de la comisionar, ramanand acestuia valorificarea drepturilor ce decurg din operatiunea de credit fata de tert (art. 409 C. com). Comisionarului i se cuvin dobanzile si alte foloase rezultate din operatiunea de credit. 118

In general comisionarul nu este indreptatit sa cumpere pe seama lui lucrurile ce i-au fost date de comitent, nici sa vanda comitentului lucrurile proprii, caci aceste acte cu sine insasi, desi comisionarul apare in calitati distincte pot prejudicia pe comitent datorita intereselor contrare pe care comisionarul le are in cele doua ipostaze. 119

Legea prevede ca in cazul in care comisonarul este autorizat sa vanda pe credit, el este obligat sa arate comitentului in scrisoarea de aviz persoana cumparatorului si termenul acordat; altminteri operatiunea se presupune ca s-a facut pe bani gata, neputandu-se admite nici o proba contrara (art 410 C. com.).

Comisionarul trebuie sa incheie acte juridice cu tertii. El nu poate face cu sine insasi, chiar daca in principiu asemena acte sunt posibile. Legea permite in anumite conditii astfel de operatiuni. Astfel, art. 411 C. com. arata ca atunci “cand comisionarul este insarcinat sa vanda sau sa cumpere cambii, obligatiuni sau efecte ale statutului ori alte titluri de credit, circuland in comert sau marfuri, avand pret la bursa sau in piata, daca comitentul nu a dispus intr-un fel, el insusi poate sa-I procure pe pretul cerut ca vanzator, lucrurile ce trebuia sa cumpere sau sa retina pentru sine, dupa pretul curent ca cumparator, lucrurile ce trebuia sa vanda in socoteala comitentului, deosebit de dreptul su de proviziune.

Daca intre parti exista o conventie prin care se arata obligatia comisionarului de a incheia acte doar cu terti interzicand deci actul cu sine insasi, art. 411 C. com. Nu mai are aplicabilitate .120

118 Codul comerial adnotat, op. cit., p. 358

119 St. Carpenaru, op. cit., p. 421

120 Cas. 18 noiembrie 1891, in M. A. Dumitrescu, op. cit., p. 302

Daca in cazurile mai sus aratate comisionarul dupa indeplinirea insarcinarii sale nu face cunoscut comitentului persoana cu care a contractat, comitentul are dreptul sa considere ca cumpararea sau vanzarea s-a facut pe contul sau si sa ceara de la comisionar executarea contractului”. 121

Faptul incheierii actului de catre comisionar cu el insasi nu face ca el sa fie lipsit de dreptul de a primi remuneratia pentru executarea comisionului. 122

Cea de-a doua obligatie a comisionarului este sa dea socoteala comitentului, ca orice mandatar. In temeiul acestei obligatii comisionarul este obligat sa-l informeze pe comitent de mersul afacerilor.

Comisionarul este, pe de alta parte, obligat sa-si indeplineasca indatoririle rezultate din contract cu buna credinta si cu diligenta unui bun profesioniost. Diligenta este sporita de caracterul oneros al acestei specii de mandat si de faptul ca acest mandatar particular care este comisionarul este de regula un comerciant profesionist.

b) Obligatiile comitentului

Conform contractului de comision contract bilateral se nasc obligatii si in sarcina comitentului.

a) prima obligatie este de a plati remuneratia (comisionul) cuvenita comisionarului. Remuneratia este contraprestatia pentru incheierea actelor juridice care au focut obiectul comisionului.

Comitentul este obligat la plata remuneratiei din momentul in care comisionarul a incheiat actele juridice cu tertii chiar daca

121 Cas. 18 noiembrie 1891, in M.A. Dumitrescu, op. cit., p. 302; Cas. III, 2 iunie 1921, in P.R. 1922, I, 100

122 St. Carpenaru, op. cit., p. 422

nu au fost inca executate obligatiile rezultate din aceste acte juridice. 123

Cuantumul remuneratiei poate fi stabilit prin conventia partilor ca suma fixa sau ca procent calculat din valoarea afacerilor realizate de comisonar pe seama comitentului.

b)comitentul este obligat sa restituie cheltuielile facute de comisionar in indeplinirea sarcinilor primite. Daca, comisionarul, in indeplinirea sarcinilor primite a facut anumite cheltuieli pe cont propriu comitentul are obligatia sa restituie sumele de bani respective.

c)daca cu ocazia indeplinirii comisionului, comisionarul a suferit anumite prejudicii, comitentul are obligatia sa plateasca despagubiri in conditiile analizate de noi la mandat.

Deoarece in raporturile dintre comisionar si comitent se aplica regulile mandatului comercial, plata sumelor datorate de comitent pentru cheltuielile facute si pentru remuneratie este garantata cu privilegiul pe care comisionarul il are asupra bunurilor comitentului in conditiile mandatului comercial (art. 347 C.com).

A.Eefectele executarii contractului de comision

fata de terti

Comisionarul incheie acte juridice in nume propriu lucrand in baza imputernicirii primite. El va fi parte contractanta in contractul incheiat cu tertul, in consecinta avand calitatea de debitor sau creditor fata tert. Art. 406 C.com prevede in acest sens: ”comisionarul este direct obligat catre persoana cu care a contractat ca si cum afacerea ar fi a sa proprie” 124

Prin incheierea contractului, in baza comisionului, intre comitent si terti nu se stabiliesc nici un fel de raporturi juridice.

123 O. Capatana, B. Stefanescu, op. cit., vol II, p. 144

124 St. Carpenaru, op. cit., p. 423

De aceea, art. 406 alin. 2 C. com. dispune: “comitentul nu are actiune in contra persoanelor cu care a contractat comisionarul si nici acesta nu are vreo actiune contra comitentului.’’.

In cazul nerespectarii obligatiilor din contractul incheiat intre comisionar si tert, raspunderea apartine partii contractante in culpa.

Acest lucru inseamna ca pentru nerespectarea obligatiei catre tert nu va raspunde comisionarul , ci tertul. Acesta va raspunde nu fata de comitent, cu care nu are nici un fel de raporturi juridice, ci fata de comisionar.

In situatia nerespectarii obligatiei de catre tert, comitentul poate cere comisionarului, in temeiul contractului de comision, sa intenteze actiunile corespunzatoare impotriva tertului, ori sa-I cedeze lui aceste actiuni.

Comisionarul este raspunzator fata de comitent pentru incheierea actelor juridice cu tertul, nu si pentru executarea lor. Astfel, art. 412 C. com . prevede:” comisionarul nu este raspunzator pentru indeplinirea obligatiilor luate de catre persoanele cu care a contractat, afara de conventie contrara”.

Pe langa contractul de comision se poate intampla sa existe si o alta obligatie de garantie din partea comisionarului: comisionarul sa garanteze plata pretului. Aceasta garantie este cunoscuta sub numele de star del credere, iar comisionarul care a luat o astfel de garantie are drept la o proviziune speciala, care se determina de parti prin conventie, iar in lipsa acesteia pe cale judecatoreasca (art. 412 C. com.). 125

3. Incetarea contractului de comision

Fiind o forma de mandat, contractul de comision inceteaza in aceleasi cazuri ca si mandatul, adica prin revocarea imputernicirii, prin renuntarea la imputernicirea primita, prin

125 I. N. Fintescu, op. cit., p. 395

moartea, interdictia, insolvabilitatea sau falimentul comitentului sau comisionarului (art. 1552 C. civ.). Se va tine cont de faptul ca acest contract este oneros si de necesitatea asigurarii securitatii raporturilor comerciale.

CAPITOLUL III

VARIANTE ALE MANDATULUI

IN DREPTUL PRIVAT

Pot fi considerate variante ale mandatului in dreptul privat contractele de consignatie, de agentura, de curtaj, de trust si de agency. Vom face in cele ce urmeaza o analiza succinta a acestora, insistand doar asupra elementelor lor definitorii.

I.Contractul de consignatie

Contract cu o larga sfera de aplicabilitate in activitatea comerciala, contractul de consignatie este reglementat prin legea nr. 178/1934. Art. 1 din aceast lege defineste contractul, astfel: “contractul de consignatie este conventia prin care una din parti, numita consignant, incredinteaza celeilalte parti, numita consignatar, marfuri sau obiecte mobile spre a le vinde pe socoteala consignantului”.

Contractul de consignatieb este in esenta un comision, avand insa cateva caracteristici proprii, care justifica recunoasterea lui ca un contract aparte:

a)imputernicirea data consignantului consta intotdeauna in vinderea unor bunuri mobile;

b)vinderea bunurilor se face pe un pret anticipat stabilita de consignant;

c)consignatarul este obligat sa remita consignantului suma de bani obtinuta ca pret al vanzarii sau sa restitui bunul in natura daca acesta nu a ost vandut.

“Pe baza acestor elemente contractul de consignatie poate fi definit ca acel contract prin care o parte, numita consignant, incredinteaza celeilalte parti, numita consignatar, anumite bunuri mobile pentru a fi vandute, in nume propriu, dar pe seama consignantului, la un pret stabilit anticipat, cu obligatia consigantarului de a remite consignantului pretul obtinut sau de a-I restitui bunul nevandut”. 126

126 St. Carpenaru, op. cit., p. 425

Contractul de consignatie este un contract bilateral, consensual si cu titlu one4ros. \contractul se incheie in scris, deaorece, potrivit art. 2 din Legea nr. 178/1934 el se poate dovedi numai prin proba scrisa. Forma scrisa nu este ceruta decat ad validitateum, ci doar ad probationem.

In ce priveste capacitatea partilor, consignantul trebuie sa aiba capacitatea de a incheia acte de comert, iar consignatarul trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu, deoarece el trebuie sa incheie actele juridice proprio nomine.

Contractul de consignatie creaza obligatii in sarcina ambelor parti.

Obligatiile consignantului sunt urmatoarele:

1.Obligatia de a preda consignatarului bunurile mobile care urmeaza sa fie vandute. Bunurile pot fi predate deodata sau prin facturi succesive, emise pe temeiul contractului (art. 1 alin 2. din Legea 178/1934). Consignantul poate modifica unilateral conditiile de vanzare, daca in contract nu se prevede astfel (art. 11 alin. 2 din legea 178/1934);

2.consignantul este obligat la plata remuneratie cuvenite consignatarului. Cand in contract nu s-a prevazut retributia, consignatarul va avea dreptul numai la “suprapreturile ce se obtin din vanzari”, sau de catre instanta judecatoreasca. privilegiul special oferit comisionarului nu se aplica in materie de consignatie (art. 20 din lege);

3.Consignantul are obligatia sa restituie cheltuielile facute de consignatar cu indeplinirea insarcinarii primite.

Obligatiile consignatarului sunt urmatoarele:

1.Consignatarul nu este obligat sa ia masurile necesare pentru pastrarea si conservarea bunurilor primite. El are obligatia sa le pastreze in starea in care au fost primite si sa le depozitezeb la locul cuvenit (art. 7 din lege). Consignantul raspunde pentru pentu orice lipsa, pierdere sau deteriorare provenite din culpa sa ori a prepusilor sai (art. 5 lege). El este obligat sa comunice consignantului viciile aparente ori ascunse ale bunurilor in consignatie. In caz de necomunicare se prezuma ca bunurile au fost primite in buna stare (art. 9 din lege). Cheltuielile de conservare a bunurilor sunt suportate, in lipsa de stipulatie contrara de consignatar. Consignatarul are obligatia sa asigure bunurile la o societate de asigurare acceptata de consignant (art. 6 din lege)

2.Consignatarul are obligatia sa execute mandatul dat de consignant. Consignatarul nu poate vinde sau instraina bunurile ce I-au fost incredintate in consignatie decat in conditiile prevazute in contract (art. 11 din lege). In caz de stipulatie contractuala sau de dispozitie scrisa asupra conditiilor vanzarii, consignatarul poate vinde bunurile numaui contra numerar si la preturile curente ale pietei (art. 11 alin 3 din lege). Se poate acorda prin contract consignatarului dreptul de a vinde pe credit (art. 13 si 14 din lege);

3.Consignatarul este obligat sa dea socoteala consignantului asupra indeplinirii mandatului sau. El are obligatia sa-l informeze pe consignant, la termenele stabilite, asupra mersului afacerii. Daca nu s-au stabilit termene, informarile se vor face spatamanal. Consignatarul are obligatia sa remita consignantuluipretul bunurilor vandute. El este un simplu depozitar al sumelor si valorilor consignantului. Daca bunul nu s-a vandut, consignantul este obligat sa restituie bunul.

In cazul efectelor excutarii contractului de consignatie sunt aplicabile regulile comisionul.

Incetarea contractului de consignatie se face in cazurile si in conditiile de la mandat.

Nerespectarea obligatiilor din contractul de consignatie atrage raspunderea partii in culpa, care poate sa fie atat civila cat si penala.

Raspunderea civila urmeaza regulile mandatului. Raspunderea penala este stabilita pentru incalcarea anumitor obligatii de art. 23 din lege.

II.Contractul comercial de agentura (agent) 127

Contractul de agentura consta in acordul de vointa in baza caruia un partener, numit agent fata de celalat partener, numit reprezentat, sa trateze afaceri in numele si pe seama acestuia din urma intr-o zona teritoriala in care agentul se bucura de clauza exclusivitatii, in schimbul unui comision calculat procentual, in functie de cifra afacerilor.

Observam ca acest contract este un mandat perfect. Trasatura lui esentiala este faptul ca agnetul se bucura de clauza de exclusivitate comerciala, avand monopolul incheierii tranzactiilor comerciale ale reprezentantului pe o anumita zona.

Contractul este sinalagmatic, cu tilu oneros si cu executare succesiva.

III.Contractul de curtaj 128

Contractul de curtaj consta in acordul de vointa in baza caruia un partener, numit curtier, se obliga fata de celalat partener, numit reprezentat, sa-I procure un partener contractual

pentru incheierea unor tranzactii comerciale, in schimbul unei remuneratii numita curtaj.

Contractul de curtaj este o varietate a contractului de mandat.

Curtierul are calitatea de intermediar, calitate in care mijloceste reprezentantului sa-si gaseasca parteneri comerciali. El nu intervine insa in contractele incheiate.

Contractul inceteaza in momentul in care curtierul pune viitoarele parti in legatura directa.

In timp ce, de obicei, contractul de mandat este cu reprezentare, contractul de curtaj este fara reprezentare. Curtierul, desfasoara cu titlu profesional, o activitate de intermediere, fara a participa la incheierea contractului.

Pe de alta parte, obiectul contractului de mandat il constituie incheierea de acte juridice in numele si pe seama mandantului, in timp ce curtierul desfasoara numai o activitate materiala.

In situatia in care contractul de mandat este cu titlu oneros, mandatul trebuie sa plateasca remuneratia chiar daca mandatarul nu a indeplinit mandatul, afara de cazul in care neideplinirea mandatului se datoreaza culpei mandatarului. 129

In schimb curtierul, nu primeste in nici un chip remuneratia stabilita daca nu-si indeplineste obligatia de a gasi un contractant, pentru cel de la care a primit aceasta insarcinare.

127 Ion Dogaru, Dreptul comertului international, Reprografia Universitatii din \Craiova, 1898, pp. 126-127,

128 Lucian Sauleanu, Armand Calota, Contractul de curtaj, RDC 7-8/1999 Lumina Lezx-Bucuresti

129 Potrivit art. 1548 C. civ. “cand nu se poate imputa mandatarului nici o culpa, mandantul nu poate sa se scuteasca de asemenea dezdaunare si plata (a onorariului n.n.) cand chair afacerea n-a reusit, nici sa reduca suma cheltuielilor sau anticipatiilor pe cuvant ca ar fi putut fi mai mica.”

IV.Contractul de agency 130

Contractul de agency este specific dreptului anglo-american care nu cunoaste nici contractul de mandat, nici contractul de comision.

Contractul de agency reprezinta un acord de vointa intervenit intre un partener numit agent, imputernicit de celalalt partener, numit principal, sa incheie acte juridice ori sa indeplineasca anumite acte materiale pe seama principalului, in schimbul unei remuneratii.

Ca si la mandat, in cazul contractului de agency, atat oferta cat si acceptarea acesteia pot sa fie si tacite.

In baza contractului de agency, intermedierea se poate realiza in doua modalitati:

agentul poate actiona pentru principal facand cunoscut numele acestuia;

agentul poate actiona pentru principal fara sa faca cunoscut numele acestuia, incheind actele in nume propriu.

Putem distinge, in functie de raporturile dintre principal si agent, agentul servant, cel care actioneaza sub controlul, indrumarea si supravegherea principalului si agentul independent, care actioneaza ca un comerciant independent, fara supravegherea principalului.

In functie de limitele imputernicirii acordate, distingem agentul general care negoiciaza toate afacerile sau o categorie de afaceri pentru principal si agentul special, care este imputernicit sa negocieze doar o anumita afacere a principalului.

In functie de operatiunile efectuate pentru principal, agentul poate purta denumiri diferite: broker, factor, actionar, manager.

130 V. patulea, C. Turianu, Curs rezumat de drept al afacerilor; I. Dogaru, op. cit., pp. 128-130

Contractul de agency fiind un contract bilateral, ambele parti isi asuma obligatii. Agentul este obligat sa execute mandatul, sa remita principalului toate bunurile primite ca urmare a intermedierii si sa dea socoteala de executarea contractului. Principalul este obligat sa remunereze pe agent pentru cheltuielile si pierderile ocazionate de excutarea misiunii, daca agentului nu-i este imputabila vreo culpa.

V.Contract de trust

Contractul de trust consta in acordul de vointa in baza caruia un partener , numit solter, transmite un bun determinat sau o anumita suma de bani celuilalt partener, numit trustee, acesta din urma obligandu-se, la randul sau, sa transmita bunul sau suma unuialt partener numit beneficiar, in conditiile stabilite de solter si in schimbul unei remuneratii.

Contractul de trust isi gaseste aplicatii mai ales in domeniul bancar.

In sinteza, raporturile se infatiseaza astfel: banca X (solter) transmite bancii Z in calitate de trsut, o cambie, cu ordinul de a fi predata beneficiarului, care este un partener comercial al solterului; banca Z transmite titlul continand ordinul respectiv contra documentelor care atesta livrarea marfurilor pentru care s-a emis cambia; banca Z remite aceste documentre bancii X.

BIBLIOGRAFIE

B.Arion, ELEMENTE DE DREPT COMERCIAL, vol. I.,

Bucuresti, 1920

C.Benisache, CURS DE DREPT COMERCIAL, Editura

Ramuri, Craiova, 1924

L.Cariota Ferrara, IL NEGOZIO GIURIDICO NEL DIRITTO PRIVATOITALIANO, Editura Morano, Napoli

O.Capatana, Brandusa Stefanescu, TRATAT DE DREPT AL COMERTULUI INTERNATIONAL, vol. II, Editura Academiei, 1987

St. Carpenaru, DREPT COMERCIAL ROMAN, All, Bucuresti, 1995

A.Colin, H. Capitant, COURS ELEMENTAIRE DE DRIOT CIVIL FRANCAIS, tome premier, Paris, Librairie Dalloz, 1923.

D.Cosma, TEORIA GENERALA A ACTULUI JURIDIC CIVIL, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1969.

F.Deak, St. Carpenaru, CONTRACTE CIVILE SI COMERCIALE, LuminaLex, 1993.

Ion Dogaru, DREPTUL COMERTULUI INTERNATIONAL, Reprografia Universitatii din Craiova, 1989

I.N. Fintescu, CURS DE DREPT COMERCIAL, vol. I, Editat de Al. Th. Doicescu, Bucuresti, 1929

I.L. Georgescu, CURS DE DREPT COMERCIAL, vol. I, Bucuresti, 1929

S.Ghimpu, CAPACITATEA SI REPREZENTAREA PERSOANELOR FIZICE IN DREPTUL R.S.R., Bucuresti, Editura Stiintifica, 1960,

C.hamangiu, I. Rosetti Balanescu, A. Baicoianu, TRATAT DE DREPT CIVIL, vol. I, Editura Nationala S. Cornei, Bucuresti, 1928

T.Ionascu, Ideea de aparenta si rolul ei in dreptul civil roman modern, in CURS DE DREPT CIVIL APROFUNDAT, Bucuresti, Editura Cursurilor litografiate, 1943

V.Loghin, NOTA ASUPRA DECIZIEI CIVILE nr. 210 din 28 ianuarie 1960 a Tribunalului regional Iasi, in legalitatea populara nr. 6/1960

J.Mazeland, M. Inglart, LECON DE DROIT CIVIL, Montchresterin, tom II, editia IV

R.Munteanu, CONTRACTELE DE INTERMEDIERE IN COMERTUL EXTERIOR AL ROMANIEI, Editura Academiei, 1984.

C.Negrea, DREPT CIVIL, vol. I, Tipografia Banat, Cluj 1920

V.Patulea, C. Turianu, ELEMENTE DE DREPT COMERCIAL, Ed. Sansa, Bucuresti, 1993

M.Planiol, G.Ripert, TRAITE PRECTIQUE DE DROIT CIVIL FRANCAIS, Tome VI, Obligations, Paris, Librairie generale de Droit & de Jurisprudence, 1930.

T.R. Popescu, DREPTUL COMERTULUI INTERNATIONAL, Editura Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1976

M.Rarincescu, NOTIUNI DE DREPT CIVIL, vol. I, Bucuresti, Institutul de arte grafice si Editura “Indreptarea”, 1930

L.Sauleanu, A.Calota, CONTRACTUL DE CURTAJ, RDC 7-8/1999, Lumina Lex-Bucuresti

C.Vivante, TRAITE DE DROIT COMMERCIAL, Paris, 1910

Zilberstein, REPREZENTAREA JUDICIARA CONVENTIONALA IN PROCESUL CIVIL, in Analele Universitatii C.I. Parhon, Seria Stiintelor Sociale, Stiinte juridice, Editura tehnica, Bucuresti, nr. 6/1956