Contractul DE Leasing Incheiat CU Participarea Persoanelor Fizice
CONTRACTUL DE LEASING ÎNCHEIAT CU PARTICIPAREA PERSOANELOR FIZICE
CUPRINS
Lista abrevierilor
Introducere
Capitolul I. Abordări teoretice privind operațiunile de leasing
Istoricul operațiunilor de leasing
Definirea conceptului de leasing
Tipologia operațiunilor de leasing
Definiția și caracterele juridice ale contractului de leasing
Capitolul II. Condițiile de validitate ale contractului de leasing și încheierea sa
Elementele contractului de leasing
Obligațiile precontractuale ale părților contractului de leasing
Încheierea contractului de leasing
Capitolul III. Efectele contractului de leasing încheiat cu participarea persoanelor fizice
Drepturile și obligațiile părților la începutul contractului de leasing
Drepturile și obligațiile părților pe întreaga durată a contractului de leasing
Drepturile și obligațiile părților la finele contractului de leasing
Rezoluțiunea și rezilierea contractului de leasing
Recuperarea silită a bunului
Concluzii și recomandări
Bibliografie
Anexe
LISTA ABREVIERILOR
UNIDROIT Institutul Internațional pentru Unificarea Dreptului Privat
UE Uniunea Europeană
CSI Comunitatea Statelor Independente
BERD Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare
CSJ Curtea Supremă de Justiție
MO Monitorul Oficial
Art. Articol
Al. Aliniat
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța temei
Republica Moldova, fiind un stat ce urmărește ferm consolidarea și afirmarea sa în arealul societăților de sorginte democratică a lumii în ansamblu, familiarizarea cu imperativele praesentia tempus de dezoltare multilaterală, tinde spre o economie de piață modernă, eficientă și competentă ce ar impulsiona creșterea indicilor tuturor sferelor vieții societății. Prin prisma teoriei și experienței internaționale multiseculare, cunoaștem și percepem faptul că funcționarea eficace a întregului sistem economic, dezvoltarea comerțului, atragerea investițiilor și finanțarea activităților economice sunt condiționate sine-qua-non de implementarea și promovarea unei politici economice eficiente, precum și de aplicarea legislației adecvate ce ar oferi pârghii de acțiune în vederea realizării obiectivului primordial de dezvoltare. Statele membre a blocului CSI, printre care și Republica Moldova, practic toate au adoptat cursul european de dezvoltare, reflectat prin instituirea și ajustarea perpetuă a politicilor și legislațiilor naționale. Factorul timp a demostrat că, atât statele dezvoltate cât și cele aflate în curs de dezvoltare, în vederea modificării și îmbunătățirii bazei tehnico-materiale constituite de regulă din fondurile principale ale participanților la circuitul civil și cel comercial, în contextul influenței progresului tehnico-științific și transformărilor din sfera de producție, au optat pentru reglementarea unor instrumente juridice inovatoare, iar operațiunile de leasing se identifică printre acestea. Astfel, întreprinderile apelează la operațiunile de leasing în vederea accesării proiectelor investiționale de durată medie și lungă, iar persoanele fizice optează pentru această formă de creditare nebancară pentru a-și satisface interesele și cerințele personale. Deasemenea acest instrument juridic vine să dea satisfacție agenților economici care nu pot să obțină credite de la bănci, ori nu pot să-și greveze patrimoniul prin instituirea de ipoteci sau gajuri. Gama utilajului ce formează obiectul contractului de leasing este una complexă, asigurînd fiecărui beneficiar, în funcție de posibilitățile financiare și necesitățile tehnologice, o abordare individuală în ceea ce privește alegerea obiectelor de leasing. Leasingul reprezintă un instrument juridic complex ce înglobează o tehnică de finanțare specifică și efectivă, creând oportunitatea renovării utilajului și a unităților de transport oferind posibilitatea de a retrage mijloacele financiare proprii din circuit, confîrmându-și în acest sens rentabilitatea și efectivitatea în detrimentul altor modalități de antrenare a mijloacelor financiare cum ar fi creditarea bancară. De jure, leasingul permite unei persoane să obțină și să utilizeze un bun fără plata imediată a prețului cu posibilitatea cumpărării acestuia la un preț rezidual. Simplitatea operațiunii de leasing și avantajele de jure a acesteia fascinează în viziunea unor autori, constituind argumentul forte, atât pentru întreprinderi cât și pentru persoanele fizice, de a recurge la contractul de leasing pentru realizarea intereselor și necesităților complexe aflate în continuă creștere, care finalmente au ca efect sporirea nivelului de trai al societății per ansamblu. Realitățile perioadei de tranziție în cadrul căreia „survolează” statul nostru orientându-se spre o economie fundamentată pe regulile unei pieți moderne, generează noi relații sociale ce se impun a fi ridicate la rang de lege, printre care menționăm cele de franchising, factoring și nu în ultimul rând relațiile de leasing. „Trăim din ce în ce mai mult contractual” menționa încă în 1937 un renumit civilist francez, L.Josserand, alegația acestuia având aplicabilitate cu atât mai mult la momentul actual, fiind martori oculari a evoluției relațiilor sociale și a expansiunii fenomenului contractual, iar contractul de leasing, îndeosebi cel de consum, reprezintă un exemplu elocvent. Astfel, oportunitatea implementării leasingului în Republica Moldova a devenit elocventă chiar de la geneza perioadei de tranziție la economia de piața. Uzura fizică și morală a fondurilor fixe precum și lipsa mijloacelor proprii pentru modernizarea și reutilarea procesului tehnologic au condiționat suficiente premise pentru elaborarea unui cadru legal în vederea redresării situației economice și relansării acesteia în „albia” modernizării. Prin prisma actualei pieți de leasing, una din problemele centrale ale dezvoltării acestuia, a constituit anume bariera legislativă contradictorie și controversată, ce s-a perindat de-a lungul timpului. Totuși, elaborarea și perfecționarea în continuu a cadrului normativ ce acoperă această relație socială la nivel național, precum și preluarea, implementarea legislației comunitare, a constituit o premisă favorabilă pentru optarea crescândă a participanților la circuitul civil și comercial în favoarea operațiunilor de leasing, atestând o înviorare a tranzacțiilor de leasing. Actualmente, atât mediul antreprenorial din Republica Moldova cât și persoanele fizice, apreciază leasingul drept un instrument mai puțin accesibil pentru satisfacerea intereselor și necesităților proprii. Acest fapt denotă o remarcă dublă, și anume că, în primul rând piața serviciilor de leasing se află într-o fază incipientă de dezvoltare, iar în al doilea rând, se atestă o lipsă de informație coerentă despre oportunitățile oferite de leasing. Deasemenea, leasingul practicat în Republica Moldova nu este de facto unul veritabil, deoarece companiile de leasing aplică construcția juridică a contractului de vânzare-cumpărare și adiacent includ plata prețului în rate, la care adaugă o dobândă exagerată. În aceste circumstanțe, beneficiarii, printre care și consumatorii – persoane fizice ce intenționează să comande sau să procure ori care comandă, procură sau folosește produse, servicii pentru necesități nelegate de activitatea de întreprinzător sau profesională, nu remarcă deosebiri între a lua un credit bancar sau a apela la leasing identificînd în ambele cazuri aceeași rată a dobînzii. Construcția juridică complexă a contractului de leasing identifică reguli ce sunt aplicabile în egală măsură atât în raporturile dintre persoane fizice sau juridice autorizate care acționează în cadrul activităților lor comerciale, industriale, de producție etc, fiind considerați comercianți, profesioniști, cât și în raporturile perfectate dintre aceștia și consumatori, persoane fizice nelegate de activitatea de întreprinzător sau profesională, fiind considerați neprofesioniști. Contractele de leasing încheiate între comercianți și consumatori percep în majoritatea cazurilor caracterul de adeziune. Astfel, clauzele contractuale stabilite inter partes, și anume între comercianți și consumatori, trebuie sa fie formulate într-un limbaj clar și inteligibil, să fie lizibile, expuse detaliat, eliminând orice interpretare ce ar putea conduce la eventuale abuzuri. În consecință, întru evitarea abuzurilor din partea comercianților la care persoanele fizice ar putea fi supuse în realizarea acestei operațiuni, este necesară intervenția legiuitorului prin reglementări detaliate. În acest context, poate fi subliniată actualitatea și importanța temei cercetate, care propune analiza și deslușirea construcției juridice a contractului de leasing încheiat cu participarea persoanelor fizice reglementată de cadrul normativ național, elucidarea situațiilor de abuz la care pot fi supuse persoanele fizice in cadrul optării pentru un asemenea contract, depistarea lacunelor juridice în vederea eradicării acesora, studiul practicii judiciare și a literaturii de specialitate precum și cercetarea instrumentelor internaționale în materie de leasing și a aspectelor juridico-legale din alte state în scopul efectuării unei cercetări comparative și identificării unor soluții de perfecționare a acestei instituții. Rezultatele cercetării contractului de leasing efectuate de autorii străini și cei autohtoni, materializate prin suporturi științifico-teoretice ce transpun modalități de soluționare a problemelor ce țin de aplicarea și realizarea acestuia precum și perfecționarea lui, confirmă actualitatea și importanța temei.
Scopul și obiectivele propuse în teză Scopul tezei constă în cercetarea, sistematizarea și relevarea construcției juridice a contractului de leasing încheiat cu participarea persoanelor fizice, prin prisma cadrului legislativ național și al altor state, a practicii judiciare formate în această materie, a literaturii de specialiate atât naționale cât și străine, a normelor elaborate, sistematizate și consacrate la nivel internațional de către instituțiile specializate. Deasemenea, prezenta teză își fixează drept scop tratarea aspectelor problematice survenite la etapa încheierii contractului de leasing de către persoanele fizice în ceea ce ține de negociere, clauzele contractuale înserate, a efectelor intervenite atât pe durata întregului contract cât și la finele acestuia precum și aspecte juridice ce privesc încetarea contractului de leasing și recuperarea silită a bunului. Un alt moment supus acestui studiu științific constituie elucidarea oportunităților atribuite “actorilor” contractului de leasing. Pentru materializarea scopului cercetării, au fost formulate următoarele obiective:
analiza abordărilor conceptuale privind definiția, caracterele juridice și clasificarea contractului de leasing;
cercetarea operațiunilor de leasing prin prisma evoluției acestuia și a experienței internaționale în vederea identificării avantajelor și dezavantajelor acestei operațiuni;
examinarea instituției contractului de leasing reflectată în cadrul normativ intern îndeosebi particularitățile juridico-practice ale încheierii acestuia de către persoanele fizice;
determinarea efectelor contractului de leasing încheiat cu participarea persoanelor fizice prin efectuarea unui studiu detaliat al întinderii drepturilor și obligațiilor părților contractante la etapa inițială, pe întreaga durată și la finele contractului;
elucidarea aspectelor juridice ale rezoluțiunii și rezilierii contractului de leasing încheiat cu participarea persoanelor fizice;
identificarea particularităților recuperării silite a bunului ;
formularea recomandărilor referitoare la perfectarea mecanismului contractului de leasing în latura încheierii acestuia de către persoanele fizice;
Obiectivele tezei au determinat structura ei, alcătuită din lista abrevierilor, introducere, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografie, anexe. erațiuni;
examinarea instituției contractului de leasing reflectată în cadrul normativ intern îndeosebi particularitățile juridico-practice ale încheierii acestuia de către persoanele fizice;
determinarea efectelor contractului de leasing încheiat cu participarea persoanelor fizice prin efectuarea unui studiu detaliat al întinderii drepturilor și obligațiilor părților contractante la etapa inițială, pe întreaga durată și la finele contractului;
elucidarea aspectelor juridice ale rezoluțiunii și rezilierii contractului de leasing încheiat cu participarea persoanelor fizice;
identificarea particularităților recuperării silite a bunului ;
formularea recomandărilor referitoare la perfectarea mecanismului contractului de leasing în latura încheierii acestuia de către persoanele fizice;
Obiectivele tezei au determinat structura ei, alcătuită din lista abrevierilor, introducere, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografie, anexe. În introducere este argumentată actualitatea și importanța temei, scopul și obiectivele propuse în teză, gradul de investigație a temei ce cuprinde expunerea autorilor în materia cercetată și a literaturii de specialitate, suportul metodoligic și teoretico-științific al lucrării, cercetarea cărora în ansamblu contribuie la accentuarea valorii teoretice și aplicative a tezei. Capitolul I ,,Abordări teoretice privind operațiunile de leasing” cuprinde descrierea istoricului operațiunilor de leasing, definirea conceptului de leasing, prezentarea tipologiei operațiunilor de leasing precum și definiția, caracterele juridice ale contractului de leasing. În capitolul II ,,Condițiile de validitate ale contractului de leasing și încheierea sa” sunt prezentate elementele contractului de leasing, sunt analizate obligațiile precontractuale precum și mecanismul încheierii contractului de leasing prin prisma prescripțiilor legale naționale și internaționale. Capitolul III ,,Efectele contractului de leasing încheiat cu participarea persoanelor fizice” tratează și redă întinderea drepturilor și obligațiilor la începutul contractului, pe întreaga durată a contractului precum și particularitățile acestora la finele contractului de leasing. În cadrul acestui capitol este analizată instituția rezoluțiunii și rezilierii contractului de leasing încheiat sub imperiul reglementărilor civile naționale precum și investigarea aspectelor problemetice atestate în practică. Efectuarea studiului în cadrul acestui compartiment implică examinarea practicii judiciare formate în acest domeniu. Deasemenea, prezentul capitol cercetează particularitățile legale și practice ce privesc recuperarea silită a bunului. Gradul de investigație a temei Tema de cercetare înglobează un spectru larg de abordări legale și doctrinare de ordin național cât și internațional a contractului de leasing cu specificul încheierii acestuia de către persoanele fizice. O asemenea complexitate permite identificarea ansamblului de particularități atribuite acestei construcții juridice contractuale și aspectele problematice ivite în aplicabilitatea practică. Perceperea corectă a conceptului de leasing, precum și a importanței încheierii și efectelor contractului de leasing permite aplicarea analizei de sistem în cadrul cercetărilor din acest domeniu. Operațiunile de leasing încheiate cu participarea persoanelor fizice își găsesc concretizare și complementaritate în unele contracte tradiționale, prevalând în acest sens contractul de locațiune. Deasemenea, în opinia unor autori, forma clasică a contractului de leasing percepe similtitudini cu contractul de credit bancar, persistînd elementul de creditare, iar faptul că locatorul se obligă să achiziționeze bunul de la cumpărătorul desemnat de locatar apropie acest contract, prin prisma particularităților juridice, de unele contracte cum ar fi comisionul și agenția. Investigarea temei în mod detaliat, prin analiza literaturii de specialitate, a expunerilor autorilor autohtoni și străini precum și a tratatelor, convențiilor, practicii judiciare naționale și comunitare, va condiționa deslușirea tuturor aspectelor ce stau la baza contractului de leasing, în mod deosebit cu participarea persoanelor fizice.În teză sunt luate în considerare rezultatele cercetărilor în domeniul juridic efectuate de următoarele centre naționale: Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova și proiectul BIZPRO. Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării Suportul metodologic. Scopul și obiectivele formulate au determinat utlizarea unui spectru divers de metode, precum: metoda istorică, metoda comparativă, metoda logică, inducția și deducția, analiza și sinteza, toate în ansamblu aplicate în dialectica cunoașterii materiei juridice date, precum și alte procedee și instrumente de cercetare științifică. Suportul teoretico-științific al lucrării l-au constituit cercetările științifice a autorilor de renume din țară și din străinătate, printre care îi menționăm pe: Gheorghe Chibac, Victor Volcinschi, Aurel Băieșu, Alexandru Rotari, Oleg Efrim, Dorin Cimil, Cristina Martin, Lilia Gribincea, Dorin Clocotici, Gabriel Tița-Nicolescu, , Gh. Gheorghiu, Левкович А.О, Газман, В. Д,., Rose-Noëlle Schutz, Guy Duranton, Peterson George E. Cuvintele-cheie ale tezei sunt: contract de leasing, încheierea contractului de leasing, leasing financiar, locațiune, locator, locatar, consumator, furnizor, efectele contractului.
Capitolul I. ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND OPERAȚIUNILE DE LEASING
Istoricul operațiunilor de leasing
Expansiunea și evoluția relațiilor sociale, condiționate de progresul tehnico-științific fără precedent, au generat schimbări profunde în sânul întregii societăți umane influențând reglementarea stringentă a acestora. Relațiile de leasing ilustrează o consecință obiectivă a schimbărilor intense survenite de-a lungul timpului. Pentru a clarifica esența raporturilor de leasing la etapa contemporană, este necesar a studia care au fost condițiile ce au determinat apariția leasingului și care au fost factorii care au influențat crearea cadrului juridic privind operațiunile de leasing. Din considerentele menționate anterior, este pe deplin oportun și necesar studierea elementelor unui fenomen viitor prin prisma procesului parcurs în trecut.
Termenul leasing provine de la verbul englez to lease, care înseamnă ,,a închiria”, ,,a arenda”. În limbajul juridic englez accepțiunea termenului leasing prespune atât locațiunea tradițională, cât și leasing-ul propriu-zis ca modalitate de locațiune (arendă financiară). În literatura de specialitate identificăm o multitudine de încercări de a evidenția etapele istorice ale dezvoltării leasingului în ansamblu. O amplă descriere a etapelor evoluției operațiunilor de leasing sunt prezentate în lucrarea științifică a autorului A.O. Levkovici:
Apariția ideii de utilizare temporară eu titlu oneros a bunurilor străine, cu condiția restituirii acestora (sec. XX î.e.n.):
Dezvoltarea ideii în cauză și oglindirea acesteia în dreptul roman (sec. V î.e.n.);
Dezvoltarea construcțiilor juridice de folosire in sistemul de drept englez (sec. XIX):
Apariția termenului „leasing” (sfârșitul sec. XIX prima jumătate a sec. XX):
Formarea pieței serviciilor de leasing în SUA (anii ‘50 sec. XX);
Răspândirea leasingului în întreaga lume și formarea definitivă a arhitectonicii sale juridice (începând cu anii ‘60 sec. XX până în prezent).
Prima etapă a evoluției operațiunilor de leasing își are rădăcinele în antichitate și se caracterizează prin apariția ideii de folosire a bunurilor altor persoane în schimbul unei recompense bănești sau în natură. Operațiunile de tip „leasing” își regăsesc originea în contractul clasic de
închiriere.
Astfel, în opinia unor autori, formele apropiate acestei operațiuni sunt semnalate încă din antichitate ca fiind „o formă antică de finanțare”, răspândită încă la sumerieni și la alte popoarele ce locuiau în Mesopotamia 5000 de ani în urmă. Deasemenea, manifestarea analoagă a acestei operațiuni era cunoscută și în Babilonul Antic cu 2000 de ani î.e.n. Primele mențiuni scrise ce se referă la închirierea terenurilor, surselor de apă, uneltelor agricole, animalelor de tracțiune etc, sunt atestate pe plăcuțele de lut găsite în orașul antic Ur din Șumer ce datează peste 2000 î.e.n. Codul lui Hammurabi la rândul său conținea norme juridice privind închirierea bunurilor. Conform cercetărilor efectuate de unii doctrinari, în secolul al V-lea î.e.n., activitățile de leasing au fost instituționalizate. Există mărturii precum că între anii 450-400 î.e.n. în orașul Nippur din Babilon, a fost fondată prima instituție de leasing de către familia Murasu. Aceștia (Murashu) erau specializați în leasing „ana șuti” – transmiterea în folosință fermierilor a pământului, apei, a boilor etc., în schimbul unor plăți periodice în natură, așa cum făceau sumerienii mii de ani în urmă. Aspectele problematice ce privesc ,,leasing-ul” și-au găsit reflectare în lucrarea lui Aristotel „Retorica”. Aristotel menționa că ,,bogăția nu constă în deținerea proprietății asupra bunurilor, ci în felul în care acestea sunt folosite”. Concepția abordată de marele filozof grec exprimă concis esența leasingului și anume: pentru a obține profit nu este necesar să deții în proprietate utilaj sau alte bunuri, este suficient doar să ai dreptul de folosință a acestuia pentru a obține venit.
A doua etapă se caracterizează prin apariția în cadrul veritabilului drept roman a instituții posesiei bunurilor fără a avea dreptul de proprietate asupra acestora. Acest fapt a stat la temelia dezvoltării sistemelor de drept de orgine romano-germanică.
Unii autori menționează, în această ordine de idei, că prima formă de materializare a operațiunilor de leasing s-a conturat în perioada dată, susținându-se ideea că leasing-ul își află rădăcinele în forma arhaică a creditului, pe care o constituia în dreptul roman fiducia: împrumutătorul își rezerva pentru garanția creanței sale proprietatea unui lucru. Reglementarea juridică a formelor apropiate operațiunii de leasing s-a definitivat în dreptul roman prin codificarea lui Iustinian din anul 529.
Un compartiment specific în evoluției operațiunii de leasing constă în consimțirea în arendă a navelor maritime, la geneza căreia s-au distins fenicienii, a căror aptitudini din domeniul construcțiilor navale și practicarea comerțului erau recunoscute în acea perioadă. Termenul de acordare în folosință a navelor maritime corespundea practic cu termenul lor de exploatare. Practicarea acestei operațiuni de către fenicieni identifică similtitudini economico-juridice cu forma clasică a leasingului contemporan de echipament. Astfel, fenicienii au conferit operațiunii de leasing atributul de tranzacție de închiriere deosebită. Primele documente ce atestă efectuarea de facto a unei operațiuni de leasing datează cu anul 1066, în această operațiune fîind implicat Wilghelm Cuceritorul (William the Conqueror), care a luat în chirie nave maritime de la armatorii din Normandia pentru a cuceri insulele Britanice. iar în anul 1248 a fost înregistrată tranzacția în baza căreia cavalerul Bonfis Manganella Gaata a luat în folosință armura pentru a participa la cea de a șaptea cruciadă.
A treia etapă cuprinde cursul evoluției relațiilor de locațiune în Anglia. Revoluția industrială condiționată de progresul tehnico-științific a influențat necesitatea și stringența apariției unor noi de modalități de comercializare a tehnicii.
La începutul sec. XIX în Maria Britanie, în legătură cu deschiderea rapidă a minelor de piatră și nevoia de vagoane a dus la crearea societăților ce erau specializate doar în darea în leasing a vagoanelor și locomotivelor. La încheierea contractelor, a început să apară clauza cu privire la opțiunea locatarului de a procura bunul la expirarea contractului. Unul din motivele apariției clauzei în cauză a fost utilizarea bunului luat în leasing cu mai multă grijă și precauție de către locatar, acesta avînd perspectiva de a obține bunul cu titlu de proprietate. Ulterior, societățile financiare au început să procure mijloace de transport, utilaj, de care aveau nevoie clienții (de regulă, societățile de transport), de la anumiți producători, la solicitarea clienților, cu obligația de a le transmite acestora în folosință rambursabilă temporară.
A patra etapă este caracterizată prin următoarele momente decisive ce au decis radical cursul evoluției operațiunilor de leasing și anume: înființarea societății ,,Bell” și apariția termenului de ,,leasing”. Încluderea operațiunii de leasing în practica relațiilor economice, caracterizate printr-o ascendență furtunoasă în acea perioadă, este atribuită anului 1877, cînd societatea ,, Bell Telephone Company” a propus abonaților săi închirierea aparatelor telefonice produse de aceasta, în locul vînzării lor. Odată cu evoluția industriei constructoare de automobile, oparețiunile de leasing au devenit o parte componentă a vieții economice din SUA și statele Europei de Vest. Primele tranzacții de leasing al cărui obiect au constituit automobilele, au fost înregistrate în anul 1918. Cel mai cunoscut agent comercial al tranzacțiilor de leasing cu autoturisme a fost Zoli Frank, originar din Chicago, fiind cel care a conceput și promovat leasing-ul de autoturisme pe termen îndelungat la începutul anilor ’40 ai sec. XX-lea. În anii ’30 ai sec. XX-lea s-au manifestat primele forme de leasing imobiliar, esența căruia consta în exploatarea unor imobile pe un termen îndelungat. Toate formele de leasing folosite în această perioadă reprezentau, în fapt, simple locațiuni, însă condițiile și scopurile pentru care au fost încheiate contractele în cauză au făcut posibilă abordarea leasingului și ca operațiune de credit. În S.U.A., raporturile de leasing au fost reglementate prin United States Uniform Consumer Credit Code și prin Uniform Commercial Code. În statele occidentale și anume în Marea Britanie, Franța și Belgia, s-au elaborat reglementări ce definesc relațiile contractuale de bază privind leasingul și ilustrează formele de manifestare a acestuia. Apariția și dezvoltarea operațiunilor de leasing au fost determinate de cauze obiective, și anume de faptul că, întreprinderile din S.U.A., Marea Britanie, Franța și din alte state se confruntau cu dificultăți ce privesc finanțarea afacerilor, acest aspect fiind determinat de rigiditatea formelor și procedeelor existente.
A cincea etapă se evidențiază prin apariția societăților sui generis de leasing pentru care realizarea tranzacțiilor de leasing constituia genul principal de activitate. Anul 1950 marchează geneza leasing-ului ca operațiune de credit. Apariția acestei forme de leasing a fost determinată, în fapt, de necesitatea obținerii unei finanțări în vederea desfășurării unei activități productive. Managerul unei fabrici de produse alimentare din California, Bootle D.P., a primit o comandă consistentă de la Forțele Armate ale SUA, și anume de a produce o mare cantitate de produse alimentare conservate. În situația creată, din cauza lipsei fondurilor pentru achiziționarea echipamentelor necesare realizării comenzii receptționate, exista un pericol real de imposibilitate a executării acesteia. Atunci, el a propus unei instituții financiare următoarea operațiune: achiziționarea utilajelor de către instituția financiară și oferirea acestora în chirie fabricii respective. Bunul mers al operațiunii și avantajele acestei noi forme de creditare au constituit premisele inființării primei societăți specializate în închirieri, numită United States Leasing Corporation fondată în anul 1952 în San-Francisco, SUA. Fondarea societății ,,U.S Leasing Corporation” a condiționat răspândirea accelerată a leasing-ului la scară largă, câștigînd popularitate și teren în detrimentul celorlalte forme de finanțare. Implicarea băncilor comerciale a contribuit în mod incomensurabil la dezvoltarea operațiunilor de leasing. Inițial leasing-ul a început să fie folosit pentru închirierea de echipamente. Faptul că în majoritatea cazurilor închirierea conferă dreptul sau obligațiunea utilizatorului de a procura obiectul închiriat la expirarea contractului, a avantajat financiar extinderea noii operațiuni. Și aceasta grație amortizării accelerate care a eliminat impozitarea la transmitere, deoarece echipamentul era amortizat definitiv. Astfel, anume amortizarea accelerată a stat la temelia leasing-ului propiu-zis, fapt ce la determinat să fie concurențial creditului și arendei. Extinderea operațiunii de leasing la scară mondială a determinat apariția leasing-ului internațional. Etapa contemporană se caracterizează prin expansiunea leasing-ului în Europa Occidentală, Japonia și restul lumii. În literatura de specialitate atestăm opinia că leasing-ul a apărut mai tîrziu, prin Anglia, răspândindu-se cu deosebire în țările occidentale (Franța, Olanda,Belgia ș.a.). Totodată, este necesar a menționa că în unele surse se indică faptul că leasing-ul este o invenție engleză, că apoi a fost strămutat în America de Nord, și numai dup aceea, cu unele modificări, in a doua jumătate a sec. XX-lea a apărut din nou în Anglia.
Prima definiție juridică a operațiunii de leasing în Europa a apărut în Franța, în anul 1966, când, sub denumirea,,credit-bail”, au fost definite operațiunile de leasing (însă, doar pentru bunuri imobiliare), prin evidențierea funcțiilor economice ale acestuia și a caracterului comercial al operațiunii, leasingul reprezentând o modalitate de finanțare a investițiilor societăților comerciale, dreptul de proprietate asupra investițiilor constituind însăși garanția valabilă juridic . În Franța, leasing-ul este reglementat expres de Legea nr. 66-455 din 1966 privind întreprinderile care practică credit-locația și de Decretul nr. 72-665 din 1972 privind publicitatea operațiunilor de credit-locație în materie mobiliară și imobiliară. Franța a reglementat această nouă formă contractuală prin legea din 2 iulie 1966 (D.1966. 305), fiind de multe ori completată și acum codificată în Codul Monetar și Financiar. În opinia Kabatova E.V., legea Franței a fost prima lege special dedicată transmiterii utilajului în folosință temporară.
În anul 1967 a fost definit leasing-ul imobiliar, iar în anul 1971 a fost definit pentru prima dată leasingul mobiliar în statul belgian.
În perioada 1971-1972, operațiunea de leasing a luat forma reglementării și în legislația germană, iar în anul 1986, legislația italiană și cea elenă au definit în mod expres locațiunea financiară, atât pentru bunurile mobile, cât șă pentru cele imobile.
Primele societăți de leasing, ce dețin la etapa actuală întâietatea în volumul operațiunilor de leasing în principalele țări europene, au apărut la începutul anilor ‘60'. Tot în acea perioadă, activitatea de leasing a început să prospere pe continentul asiatic.
Răspândirea leasingului în Australia a avut loc la începutul anilor ‘60. iar în America Latină companiile de leasing au fost înființate în Brazilia – în 1962, în Venezuela – în 1969, în Mexic – în 1967 și în Columbia-în 1975, în Asia, după Japonia, companii de leasing au fost create în India – în 1973. în Coreea de Sud – în 1975, în Indonezia – în 1974, în Malaysia – în 1973, în Singapore – în 1972, în Taiwan – în 1973, și în Thailanda – în 1978.
În ceea ce privește factorii ce au contribuit la procesul de dezvoltare rapidă a leasingului în lume, în opinia lui D.R. Vahitov, aceștia sunt:
insuficiența mijloacelor financiare lichide;
întețirea concurenței, care, pe de o parte, avea nevoie de optimizarea investițiilor, iar pe de alta, – de lărgirea esențială a pieței de desfacere, căutând noi modalități de comercializare a mărfurilor;
reducerea venitului societăților comerciale în rezultatul luptei concurențiale, ceea ce a limitat capacitatea lor financiară pentru ridicarea volumului de producere ( leasing-ul făcea posibil ca societatea, investind mijloace minime, să folosească utilajul necesar);
creșterea esențială a numărului de agenți ai businessului mic și mijlociu, precum și gradul de participare a acestora la tranzacțiile de leasing (având posibilități restrânse în obținerea unui credit bancar, acestea erau printre primii clienți ai societăților de leasing);
necesitatea obiectivă în aplicarea unor forme netradiționale de finanțare a investițiilor capitale, ce permiteau în același timp soluționare problemelor privind obținerea bunului necesar, fără a „îngheța” sume enorme în activele de producere;
contribuirea statului la stabilizarea tranzacțiilor de leasing prin organele sale guvernamentale și financiare, având scop stimularea randamentului economic și a volumului de investiții (au fost modificate reglementările fiscale, contabile în vederea reducerii sau anulării impozitelor și plăților corespunzătoare, reducerii termenului de amortizam ete.);
revoluția tehnico-științifică, care ducea la învechirea morală rapidă utilajului; Unificarea și armonizarea cadrului juridic privind leasing-ul internațional s-a realizat la 28 mai 1988, soldată cu adoptarea Convenției privind leasingul financiar internațional de la Ottawa de către Institutul Internațional pentru Unificarea Dreptului Privat(UNIDROIT), la care au aderat 59 de state semnatare și participante. Convenția a intrat în vigoare la 1 mai 1995. La 13 noimbrie 2008 sub egida UNIDROIT a fost adoptată Legea Model cu privire la leasing, iar la 12 mai 2010 a fost adoptat Comentariul Oficial UNIDROIT al Legii Model cu privire la leasing menit să faciliteze implementarea Legii Model cu privire la leasing de către statele semnatare. În ceea ce privește istoricul evoluției leasing-ului în Republica Moldova, lexemul leasing a fost utilizat anterior adoptării reglementărilor speciale, și anume a Legii Republicii Moldova cu privire la leasing nr. 731 din 15.02.1996. La 24 iulie 1991 a fost aprobată Hotărârea Guvernului R.M. nr. 361 cu privire la măsurile urgente pentru stabilizarea economiei și formarea infrastructurii de piață în Republica Moldova. În cadrul hotărârii menționate, se sublinia necesitatea elaborării unui mecanism de atragere a investițiilor străine, inclusiv celor prin intermediul ,,operațiunilor de leasing”. Acest act normativ nu a fost publicat în Monitorul Oficial. De menționat că exista posibilitatea optării pentru un asemenea contract a existat și până la apariția legii nominalizate, deoarece Codul Civil din 1964 admitea încheierea oricăror contracte, chiar dacă nu erau prevăzute de lege. În conformitate cu dispozițiile art.4 pct.(2) al Codului Civil din 1964, drepturile și obligațiile civile puteau lua naștere din convențiile prevăzute de lege, precum și din convențiile, care, deși nu erau prevăzute de lege, nu veneau în contradicție cu legea. Acest tip de contract, în opinia unor autori, urma să fie calificat drept unul nenumit. Parcursul european al statului nostru implică reformarea tuturor laturilor societății, cea normativă fiind una primordială. Astfel, Republica Moldova implementează instrumenetele juridice internaționale, un accent deosebit îl constituie cadrul normativ comunitar iar domeniul relațiilor de leasing nu este exceptat reformării și modernizării. Dezvoltarea leasing-ului în țara noastră este corelată sine-qua-non de studiul practicii statelor străine și preluarea, aplicarea acestei vaste experințe în cadrul normativ intern, luându-se în considerație specificul economiei naționale. În perioada anilor 2003-2005, Guvernul Republicii Moldova, cu susținerea financiară a BERD (Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare), a elaborat un proiect de lege cu privire la leasing, fiind adoptat la 28 aprilie 2004 și intrat în vigoare la 8 iulie 2005, ce a creat noi orizonturi pentru evoluția operațiunilor de leasing, inclusiv al celui de consum ce privește participarea persoanelor fizice, consumatori, la încheierea contractului de leasing. Astfel, în vederea aplicării prevederilor Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului UE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori, a fost elaborată și adoptată Legea privind contractele de credit pentru consumatori nr. 202 din 12.07.2013, intrată în vigoare la 06.03.2014, al cărei vocație este dezvoltarea cadrului legal necesar pentru asigurarea protecției intereselor economice ale consumatorilor prin crearea de condiții echitabile pentru obținerea creditelor de consum, precum și prin stabilirea unor norme de comportament responsabil al creditorilor în acordarea creditelor pentru consumatori. În vederea transpunerii Directivei 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, a fost adoptată Legea privind protecția consumatorilor ce stabilește bazele juridice pentru protejarea de către stat a persoanelor în calitatea lor de consumatori, inclusiv în cadrul operațiunilor de leasing. Legea privind protecția consumatorilor stabilește cerințele generale de protecție a consumatorilor, de asigurare a cadrului necesar accesului neîngrădit la produse și servicii, informării complete asupra caracteristicilor esențiale ale acestora, apărării și asigurării drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor în cazul unor practici comerciale incorecte, participării acestora la fundamentarea și luarea de decizii ce îi interesează în calitate de consumatori. Un alt instrument juridic ce se extinde asupra operațiunilor de leasing ce privesc persoana fizică în calitate de consumator, deasemenea de inspirație comunitară este Legea Republicii Moldova privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii nr. 256 din 09.12.2011 intrat în vigoare la 24.05.2012. Această lege creează cadrul necesar aplicării prevederilor Directivei Consiliului Comunităților Europene 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Scopul legii menționate fiind crearea unui cadru legal corespunzător în vederea asigurării protecției intereselor economice ale consumatorilor prin interzicerea și prevenirea utilizării de clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori. Aceste acte normative reprezintă instrumente juridice adiacente de protecție a persoanelor fizice, consumatorilor, ce optează pentru perfectarea operațiunii contractuale de leasing. În scopul aplicării uniforme de către instanțele judecătorești a normelor juridice ce vizează litigiile izvorâte din raporturile de leasing financiar, Plenul Curții Supreme de Justiție(în continuare CSJ) a Republicii Moldova a elaborat Hotărârea explicativă cu privire la examinarea de către instanțele judecătorești a litigiilor izvorâte din raporturile de leasing financiar nr. 7 din 17.11.2014. În concluzie, cercetând etapele istorice de evoluție a operațiunilor de leasing, identificăm faptul că de la geneza omenirii și pînă în ziua de astăzi, ființa umană a tins să-și satisfacă interesele și necesitățile sale în dobândirea bunurilor și utilizarea eficientă a acestora prin crearea unui larg spectru de instrumente și procedee, operațiunea de leasing fiind întruchiparea elocventă a acestui fapt. Cu referire la relațiile de leasing practicate în țara noastra, acesta întrunește toate premisele legale și economice pentru dezvoltarea sa perpetuă, avînd un potențial mare capabil să renoveze și să stimuleze mecanismul economic al statului.
Definirea conceptului de leasing
Reglementarea juridică a oricărui tip de activitate este inițiată prin definirea și formularea particularităților acestei acestei activități. Cu referire la definirea conceptului operațiunii de leasing, construcția complexă a acesteia a generat formularea diverselor opinii, fapt ce permite să constatăm existența problemetacii în atribuirea unei definiții care să cuprindă și să reflecte esența acestei operațiuni.
Termenul de leasing este cunoscut în limba română, fiind preluat din jargonul economic și comercial englez, unde s-a impus de aproximativ un secol, fiind apoi preluat de țările europene occidentale. Din punct de vedere economic, leasingul reprezintă o operațiune de finanțare în care finanțatorul asigură fondurile necesare pentru întreaga investiție. Din punct de vedere juridic, leasingul reprezintă un contract complex care permite unei persoane să obțină și să utilizeze un lucru fără a plăti imediat prețul, cu posibilitatea de a-l cumpăra la un preț rezidual.
Dificultatea definirii leasing-ului, prima facie, constă în faptul că lexemul ,,leasing” se înscrie în sfera juridico-economică a termenelor de origine anglo-americană – franchising, factoring, fiind definit ca un contract prin care posesorul de drept al proprietății transferă dreptul de a folosi și deține acea proprietate în schimbul unei plăți, iar în al doilea rind, acest lexem nu are o traducere univocă în limba română fiind definit drept chirie, arendă, închiriere.
Literatura de specialitate în materie de leasing identifică o multitudine de abordări conceptuale. Originalitatea leasing-ului constă, în principal, în concepția dinamică asupra finanțării Structura complexă și variată a acestei operațiuni a condiționat definirea leasing-ului prin prisma laturii economică, legale (instituție juridică, act juridic și raport juridic), fiscale etc.
Evidențiind complexitatea noii figuri juridice, Curtea de Apel din Paris, prin Decizia sa din 19 februarie 1978, arată că” din punct de vedere economic leasingul este, cert, o operațiune financiară, dar care se realizează juridic cu ajutorul contractelor de tip clasic așa cum sunt ele reglementate: este vorba de o locațiune, însoțită de o operațiune de finanțare și de o promisiune de vânzare.
Analizând conceptul economic al acestei operațiuni, leasing-ul se prezintă ca o categorie complexă de relații sociale patrimoniale (economice) dintre mai multe persoane ce au drept scop al activității sale obținerea de profit și a cărui realizare devine posibilă cu o productivitate mai sporită pentru fiecare participant prin combinarea într-un mod convenabil pentru toți a mijloacelor financiare, a utilajelor de producție, a cunoștințelor tehnologice și a capacităților organizatorice. În acest context menționăm și definiția Federației Europene a Asociațiilor Naționale ale Companiilor de Leasing: leasing-ul este contractul de arendă a mărfurilor industriale, a imobilelor utilizate în scopuri de producție de către arendaș, în timp ce mărfurile se procură de arendator, care își păstrează drepturile de proprietate pentru toată perioada contractului de leasing.
În cadrul leasing-ului sunt satisfăcute interesele economice ale tuturor participanților la această operațiune și anume: pentru producătorul de bun – leasingul este privit ca o formă eficientă de realizare a producției sale; pentru locatar – aceasta înglobează o formă de procurare și/sau de exploatare a utilajelor și produselor performante, conservând mijloacele financiare proprii, fapt ce permite a mări considerabil volumul de achiziționare a materiei prime la un preț redus, reducând în consecință cheltuielile destinate fabricării produselor; pentru locator – înglobează o investire eficientă a mijloacelor financiare;
Originalitatea leasing-ului constă, în principal, în concepția dinamică asupra finanțării, întemeiată pe ideea că o investiție productivă poate să fie finanțată chiar din resursele proprii ale societății de leasing, folosite în activitatea acesteia.
G. Țița-Nicolescu definește leasing-ul ca o formă de comerț și de finanțare, ori ca operațiune de credit, și face obiectul unor discipline economice. Iar închirierea de bunuri este privită de acest autor doar ca suport juridic pentru operațiunea de finanțare la termen.
În accepțiunea doctrinarilor Clocotici D. și Gheorghiu Gh., leasing-ul s-a conturat mai clar ca o categorie economică decât ca o entitate juridică. „Dacă pentru agenții economici leasingul poate fi considerat drept un mijloc de concentrare a capitalului, prin micșorarea riscurilor, pentru cei chemați să-i descifreze esența juridică el pare o problemă insolubilă”. Aceeași doctrinari români menționează faptul că ,,răspunzând intereselor mediului, legiuitorul se delimitează de reglementările statelor occidentale, dând leasing-ului nu numai un scop economic, ci și unul social. Ținta economică este încurajarea investițiilor prin punerea la dispoziție a unui instrument de finanțare cu multiple avantaje, inclusiv de ordin fiscal și care, în același timp, oferă securitate creditului fără să greveze bunurile cu sarcini speciale. Scopul social urmărit este sprijinirea achiziționării de locuințe și bunuri de folosință îndelungată de către persoanele fizice”.
Într-o altă altă opinie, contractul de leasing este operațiunea prin care o persoană, finanțatorul, cumpără unele nunuri de la un furnizor pentru a le închiria unei alte persoane, utilizator.
O definiție foarte sugestivă și comprimată a leasingului întâlnită în literatura de specialitate română aparține lui B. Ștefanescu și I. Rucăreanu: „Leasingul este o cumpărare în scop de închiriere urmată de o închiriere în scop de vânzare”. Astfel, majoritatea doctrinarilor români definesc operațiunea de leasing ca o formă de comerț și de finanțare prin locațiune.
Analizând definirea conceptului de leasing prin prisma doctrinei ruse, observăm că unii autori, de asemenea, privesc leasingul ca o categorie economică, iar un exemplu elocvent fiind definirea acestei operațiuni în accepțiunea autorului V.Gazman, „leasingul este o totalitate de relații economice care se derulează într-o operațiune bazată pe creditarea investiției care constă din procurarea și arenda ulterioară a activului”. Alți doctrinari ruși reliefează faptul precum că leasingul, în esență, este asemănător relațiilor de creditare. Deasemnea, este subliniată o caracteristică importantă a leasingului și anume aspectul fundamentării acesteia pe raporturile de proprietate.
Operațiunea de leasing abordată prin prisma conceptului juridic identifică urmatoarele aspecte:
Privit ca raport juridic, leasingul reprezintă o legătură juridică dintre locator și locatar, conform căreia locatarului îi aparține dreptul de a cere de la locator achiziționarea și transmiterea bunului solicitat în contract, pentru a-l poseda și folosi în condițiile și termenul stipulat în contract, fiind responsabil pentru suportarea riscurilor deteriorării și pieirii fortuite a bunului pe întregul termen al contractului, iar locatorul are obligația de a procura bunul solicitat, de a-l transmite locatarului în posesie și folosință temporară în condițiile și în termenul stabilit în contract, la a cărui expirare acesta obligîndu-se să-i asigure locatarului posibilitatea de a cumpăra bunul la un preț rezidual, de a restitui bunul sau de a prelungi contractul pe un termen nou. Ca instituție juridică, leasing-ul înglobează o totalitate de norme juridice care reglementează relațiile sociale (patrimoniale, economice) ce apar în legătură cu solicitarea locatarului către locator (finanțator) a procurarării unui anumit bun de la producător (vânzător) și transmiterea solicitantului bunul determinat în folosință temporară în condiții de rambursabilitate, onerozitate și în termenul stabilit cu opțiunea locatarului de a procură acest bun la expirarea acestui termen, de a restitui bunul sau de a prelungi acțiunea contractului. Operațiunea de leasing privită ca act juridic reprezintă un acord de voință stabilit între locator și locatar, prin care locatorul, la solicitarea locatarului, se obligă să procure cu drept de proprietate un anumit bun de la un anumit producător (sau să producă acest bun), în vederea transmiterii acestui bun locatarului în posesie și folosință pe un anumit termen contra achitării unor plăți stipulate în contract (rate de leasing), iar locatarul se obligă să primească acest bun, să-l folosească conform destinației, să plătească ratele de leasing, la expirarea acestuia având opțiunea: de a procura bunul în proprietate la un preț rezidual, de a prelungi contractul sau de a întoarce bunul locatorului. În acestă ordine de idei, menționăm definiția leasingului în tratarea Federației Europene a asociațiilor naționale de leasing a utilajului (Eurolease) prin care „Leasing este un contract de locațiune a uzinei, a mărfurilor industriale, a utilajului, a bunurilor imobile pentru utilizarea lor în scopuri de producere de către locatar, în timp ce mărfurile sunt procurate de către locator, păstrându-și dreptul de proprietate asupra lor pe toată perioada contractului de leasing”.
Tipologia operațiunilor de leasing
Complexitatea și diversitatea operațiunilor de leasing pe fonul reacției fulgerătoare la schimbările perpetue a cerințelor pieței, a condiționat, la rândul său, diversificrea și clasificarea instrumentelor contractuale de leasing. Prin prisma abordărilor științifice remarcăm faptul că clasificarea operațiunilor de leasing conostituie un aspect de contradictorialitate și continuă abordare teoretică.
În literatura de specialitate nu există unanimitate de opinii privind clasificarea leasing-ului, unii referindu-se la forme (H.-I. Șpittler, L.Gribincea), alții la tipuri (V.Goremâchin, E.V. Kabatova), ceilalți la categorii, toți referindu-se la aceleași criterii de clasificare ale leasing-ului.
Astfel, în cadrul acestui compartiment vom efectua o cercetare a aspectelor ce privesc clasificarea contractelor de leasing în accepțiunea abordărilor științifice în materie de leasing atât autohtone cât și străine, precum și reglementările stabilite în cadrul normativ.
Operațiunile de leasing sunt divizate în două tipuri: leasingul financiar și leasingul operațional, acestea, la rândul său pot avea mai multe categorii, fapt reflectat mai jos.
Nu toate tipurile și categoriile analizate sunt aplicate în practica operațiunilor de leasing pe piața moldovenească, însă acest fapt nu ar trebui să fie o piedică pentru cercetarea, analiza și descrierea acestora, în vederea apariției și dezvoltării lor pe viitor. Așadar, în cele ce urmează vom analiza caracterele specifice fiecărei varietăți (tip sau categorie) a leasingului în parte:
Operațiunile de leasing, în dependență de volumul obligațiilor locatorului, durata operațiunii, gradul de răscumpărare a obiectului leasingului și a conținutului ratelor în opinia autorilor români, se clasifică în:
leasing financiar
leasing operațional
Conform art. 4 al. 1 pct.a) al Legii cu privire la leasing din 28.04.2005, leasingul financiar este o operațiune care trebuie să îndeplinească cel puțin una din următoarele condiții:
riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate asupra bunului obiect al leasingului să fie transferate locatarului la momentul încheierii contractului de leasing;
suma ratelor de leasing să reprezinte cel puțin 90% din valoarea de intrare a bunului dat în leasing;
contractul de leasing să prevadă expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului obiect al leasingului către locatar la expirarea contractului;
perioada de leasing să depășească 75% din durata de funcționare utilă a bunului obiect al leasingului.
Leasing-ul operațional este o operațiune care nu îndeplinește nici una din condițiile contractului de leasing financiar.
Operațiunea de leasing financiar, la rândul său se clasifică în :
leasing financiar cu răscumpărarea bunului și fără răscumpărarea bunului;
leveraged leasing reprezintă situația în care locatorul finanțează doar o parte din valoarea bunului, diferența fiind completată de alți creditori. Contractul de leveraged leasing este utilizat în cazul în care obiectul acstuia îl constituie echipamente de mare valoare precum echipamentele pentru deservire comunală, parcurile de automobile, locomotive și nave etc.
lease-back reprezintă o operațiune în cadrul căreia o parte transmite unei alte părți dreptul de proprietate asupra unui bun în scopul de a-l lua ulterior în leasing;
Leasing-ul în grup presupune situația în care calitatea de locator o dețin grup de persoane. Astfel, în circumstanțe stringente, aceștia pot înființa o societate specială împuternicind o persoană, care pe viitor realizează toate operațiunilor de leasing .
Menționăm că în Republica Moldova locatorul trebuie să fie proprietarul bunului, la momentul transmiterii acestuia în leasing. Respectiv, numai în cazul când grupul de acționari va fonda o societate pentru a practica activitatea de leasing, sau când bunul va aparține cu drept de proprietate comună, acesta ar putea pretinde a fi numit leasing în grup.
Operațiunile de leasing, în dependență de natura obiectului leasing-ului, se clasifică în:
leasing mobiliar al cărui obiect îl formează un bun mobil ( materiale de construcție, utilaj, echipamente, mijloace de transport etc.)
leasing imobiliar al cărui obiect îl constituie bunul imobil (clădiri, terenuri etc.);
Operațiunile de leasing, în dependență de forma de realizare și tehnica de realizare a
leasing-ului se clasifică în accepțiunea autorilor ruși în: leasing direct, indirect, lease-back și la producător. Literatura de specialitate română enunță următoarele tipuri: leasingul experimental, leasingul time-sharing, mașter leasingul, leasingul acționar și renting leasing.
leasing-ul direct reprezintă o operațiune de leasing în cadrul căreia locatorul întrunește concomitent și calitatea de furnizor al bunului;
leasing-ul indirect implică transmiterea bunului în leasing prin intermediari;
leasing la producător se prezintă ca o operațiune în care furnizorul obiectului leasingului,
imbină calitatea de vânzător și locatar nu este utilizatorul/beneficiarul bunului care obligatoriu îl dă în subleasing terței persoanei;
leasing-ul experimental reprezintă o modalitate tehnică la care recurg producătorii în
vederea promovării vânzărilor;
leasing-ul timesharing presupune închirierea în comun de către mai mulți locatari a anumitor echipamente într-o perioadă de timp determinată divizată în câteva subperioade.
Această categorie de leasing a fost utilizată în practică din considerente economice, în special datorită costului ridicat al unor echipamente sau utilaje, precum și uzurii morale rapide a acestora. Avantajul financiar al acestei operațiuni rezidă în nivelul scăzut al ratelor de leasing pe care le plătește fiecare locatar;
leasing-ul de renting reprezintă acel contract de leasing încheiat pe termen scurt care
cuprinde închirierile cu ziua sau cu ora a unor bunuri în special a mijloacelor de transport sau a unor utilaje de construcție. Această categorie de leasing nu este reglementată de legislația națională;
leasing-ul acționar reprezintă o tehnică financiară utilizată în vederea satisfacerii cerințelor
tot mai mari ale întreprinderilor mici și mijlocii pentru atragerea de fonduri;
master leasing-ul numit și leasing-ul de containere reprezintă o categorie contractuală a
leasing-ului utilizată de societățile de transport, apariția lui fiind determinată de avantajele pe care le are un cărăuș prin închirierea containerelor, față de achiziționarea acestora, ce presupune cheltuieli suplimentare legate de organizarea unei exploatări eficiente, întreținerea și repararea containerelor, precum și pregătirea unui personal calificat;
Operațiunile de leasing, în dependență de modul de calculare a ratelor, se clasifică în:
leasingul cu amortizare integrală ce presupune situația când valoarea totală a ratelor de
leasing amortizează integral valoarea bunului leasing-ului;
leasing cu amortizare parțială ce se caracterizează prin existența unei valori reziduale
însemnate ce dă semnificație dreptului de opțiune pe care îl are locatarul.
Operațiunile de leasing, în dependență de conținutul ratelor de leasing, se clasifică în:
leasingul brut numit și full – service leasing, este acea formă de leasing în care ratele includ
următoarele componente: prețul net de vânzare (costul de achiziție) al bunurilor care constituie obiect al contractului; cheltuielile efectuate pentru întreținerea, reparațiile și service-ul echipamentelor, mașinilor și utilajelor; beneficiile realizate pe parcursul utilizării bunurilor date în leasing;
leasingul net este acea formă de leasing în care ratele cuprind prețul net de vânzare al
echipamentelor și beneficiul rezultat din utilizarea bunului respectiv
Operațiunile de leasing, în dependență de apartenența părților contractante, se clasifică în:
leasing intern, ce constituie o operațiune de leasing în cadrul căreia toate subiectele sînt
rezidenți ai Republicii Moldova;
leasing internațional în cadrul căreia locatorul sau locatarul nu este rezident al Republicii
Moldova.
Operațiunile de leasing, în dependență de termenul încheierii contractului, se clasifică în:
leasing pe termen scurt care implică închirierea echipamentelor pentru o perioadă redusă de
timp;
leasing pe termen lung ce presupune încheierea pe o perioadă mai mare de timp, prezentând
elementele specifice leasingului financiar. Legea cu privire la leasing din 28.04.2005, în art. 7, stabilește doar că termenul contractului de leasing nu poate fi mai mic de un an.
Operațiunile de leasing, în dependență de caracterul plăților de leasing, se clasifică în:
leasing pecuniar presupune efectuarea tuturor plăților stabilite în contractul de leasing în formă bănească;
leasing compensațional în cadrul căreia locatorul primește în contul ratelor de leasing marfă
produsă cu utilajul obiect al leasingului;
leasing barter în cadrul căreia locatarul achită valoarea ratelor de leasing prin bunuri al
căror proprietar este.
Operațiunile de leasing, în dependență de nivelul de calitatea locatarului, se clasifică în:
leasing public în care în calitate de locatar figurează o instituție publică, și leasing privat,
locatarul fiind o persoană fizică sau o persoană juridică de drept privat;
leasing de consum unde locatarul este cel mai des o persoană fizică, consumator, și leasing
de producere, unde locatarul este o societate comercială.
Generalizând clasificarea celor mai importante categorii ale operațiunii de leasing, putem menționăm faptul că construcția contractuală a leasing-ului, fiind una complexă, nu se încadrează în cadrul unei singure categorii, fiind flexibilă și ajustată în dependență de voința părților contractante. Clasificarea operațiunilor de leasing prezintă o importanță științifică însemnată, iar sub aspect practic, determină aprecierea oportunității și necesității reglementării de către legiuitor. În privința formelor leasing-ului reglementate de cadrul normativ național, și anume de art. 4 a Legii cu privire la leasing din 28.04.2005 , le apreciem ca fiind calitative ce au un impact modernizator asupra mediului de leasing autohton.
Definiția și caracterele juridice ale contractului de leasing
Definiția contractului de leasing
Fundamentul juridic al relațiilor de leasing îl constituie contractul de leasing, ce nu reprezintă altceva decît forma materializată pe care o ,,îmbracă” acordul de voință exteriorizat de părțile contractante. Dezvoltarea operațiunilor de leasing depinde nu doar de nivelul de dezvoltare al economiei statului, ci și de reglementarea juridică a acestui spectru de relații sociale. În dependență de reglementările în materie de leasing, distingem: state care au legi ce reglementează nemijlocit activitatea de leasing (Franța, Belgia, Italia, România, Republica Moldova etc); statele,,de drept comun ce au prevederi legale cu privire la operațiunile de leasing (Anglia, Noua Zeelandă, Australia) ,statele care nu au legi speciale și acte subordonate acestora în materie de leasing ( În SUA, Germania). În Franța, tranzacțiile de leasing financiar sunt numite operațiuni de credit-locație (credit-bail). Potrivit legii, clasificarea de bază a operațiunilor de credit-locație pornește de la natura bunului ce constituie obiect al contractului de locațiune, existând astfel trei tipuri de credit-locație: mobiliară, imobiliară sau credit-locația fondului de comerț. În cazul în care operațiunea are ca obiect un bun mobil care nu este destinat activității profesionale, ci folosinței familiale, vor fi aplicate prevederile Legii nr.78-22/10.01.1978 privind creditul mobiliar. Legea franceză nr. 66-455/1966 stabilește, în art. 1 pct.l că operațiunile de credit-locație sunt acelea operațiuni de locațiune a echipamentului, procurat cu scopul de a fi transmis în locațiune de către societatea care rămâne proprietarul bunului, în care este prevăzută posibilitatea locatarului de „ procura echipamentul sau o parte din acesta la un preț convenit cu locatorul cu luare» In considerație a ratelor de leasing achitate, sau cel puțin a unei părți din acestea. Astfel, criteriile de bază pentru calificarea contractului ca fiind de credit-locație sunt: a) procurarea echipamentului cu scopul de u-l transmite ulterior în locațiune; b) acordarea locatarului a dreptului de a procura echipamentul la expirarea termenului contractului, c) stabilirea la momentul încheierii contractului a unui preț la care locatarul ulterior poate procura echipamentul.
În SUA operațiunile de leasing sunt reglementate de Standardul de Stat Financiar Contabil (FASB) 13 din 1976, ce stipulează regulile de ținere a evidenței contabile a operațiunilor perfectate, precum și de o combinație de drept cutumiar, de legi referitoare la proprietate și de anumite taxe
care tratează vânzarea, locațiunea și tranzacțiile la termen, precum și de reglementările fiscale. Legislația italiană nu ne oferă o definiție a leasingului, însă, în baza principiului autonomiei contractuale, părțile semnatare ale unei convenții sunt libere să determine conținutul acesteia, în limitele impuse de lege. Pe baza uzanțelor create ca urmare a recurgerii pe scară largă la operațiunile de leasing timp de aproape trei decenii, s-au stabilit caracteristicile leasingului financiar – leasingul activelor circulante sau fixe, pentru o perioadă determinată de timp. la sfârșitul căreia utilizatorul are opțiunea de cumpărare a bunului la un preț prestabilit.
În Germania nu există există o reglementare specială a leasing-ului, iar principalele acte codificate de drept privat ale Germaniei, așa cum sânt Codul Civil German și Codul Comercial German lipsește definiția legală a leasing-ului. Definiția contractul de leasing lipsește, acesta fiind reglemetat conform art. 535 din Codul Civil German, ca contract de locațiune. Pe lângă acestea se aplică prevederile legii cu referire la condițiile generale ale activității comerciale și ale legii viyând creditul de consum.
În Marea Britanie, reglementări cu privire la leasing pot fi identificate în diverse acte subordonate legilor și în precedentele judiciare. La etapa actuală, legislația britanică în materie de leasing este foarte modestă. Reflecții asupra leasing-ului putem întâlni în Actul privind creditele de consum (Consumer Credit Act) din 1974, precum și în Actul privind protecția consumatorului (Consumer Protection Act).
În legislația română, definirea leasing-ul este statuată în Ordonanța Guvernului nr. 51/1997 din 28 august 1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing. Art. 1 al acestui act normativ definește operațiunile de leasing ca o operațiune prin care o parte, denumită locator/finanțator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosință asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părți, denumită locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăți periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârșitul perioadei de leasing locatorul/finanțatorul se obligă să respecte dreptul de opțiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale. Locatarul/utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârșitul perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12 luni, dacă părțile convin astfel și dacă dacă achită toate obligațiile asumate prin contract. În Federația Rusă definiția leasing-ului își are sediul juridic în Legea privind locațiunea financiară (leasing). Art 2 al legii vizate definește leasing-ul drept un ansamblu de relații economice și juridice care apar în legătură cu realizarea contractului de leasing, inclusiv achiziționarea bunului.
Cu referire la cadrul normativ al Republicii Moldova, identificăm reglementări speciale în domeniul relațiilor de leasing, ce conferă o definire legală a acestei operațiuni. Un prim act legislativ special ce a defenit leasing-ul a fost Legea cu privire la leasing nr. 731 din 15.02.1996 (abrogată). Conform art. 3 al legii menționate, leasingul era definit ca „activitate de întreprinzător, de investire a unor mijloace temporar disponibile sau împrumutate, ce se desfășoară pe bază de contract, conform căruia locatorul (creditorul finanțator) procură cu titlu de proprietate echipamentul indicat de locatar de la vânzătorul (furnizorul) stabilit de acesta și îl acordă contra plată locatarului în posesiune și folosință temporară în scopuri de întreprinzător”. Indiscutabil, leasingul este o activitate de întreprinzător desfășurată de locator, însă activitatea de întreprinzător desfășurată de producător nicidecum nu este leasingul, ci producerea anumitor bunuri cu comercializarea ulterioară a acestora. Mai mult ca atât, locatarul în cadrul operațiunilor de leasing nu desfășoară activitate de întreprinzător. însă, observăm că legiuitorul privea leasingul unilateral – doar ca o activitate desfășurată de locator, ceea ce, în viziunea noastră, este o abordare greșită a leasingului. Legea cu privire la leasing nr. 59 din 28.04.2005 a modificat esențial definiția leasingului. Conform art. 3 al legii reiterate mai sus, leasing-ul reprezintă totalitate a raporturilor care iau naștere în scopul și în cadrul realizării unui contract de leasing, iar contractul de leasing este un contract în a cărui bază o parte (locator) se obligă, la cererea unei alte părți (locatar), să îi asigure posesiunea și folosința temporară a unui bun, contra unei plăți periodice (rată de leasing), achiziționat sau produs de locator, iar la expirarea contractului să respecte dreptul de opțiune al locatarului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a face să înceteze raporturile contractuale. Noțiunea legală a leasingului stipulată în Legea 59/2005, analizată în mod comparativ cu cea stabilită în Legea 731/1996, a lărgit și perfecționat spectrul de acțiune a leasing-ului. Astfel, contractul de leasing dintr-un contract cu caracter real a devenit unul consensual, termenul ,,echipament” ca obiect al contractului a fost substituit cu cel de ,,bun”, obiectul leasing-ului poate fi nu doar achiziționat ci și produs de locator iar calitatea de locatar a fost atribuită și consumatorului, fiind exclusă destinația antreprenorială a leasing-ului. Un alt aspect de o relevanță deosebită a constituit includerea dreptului de opțiune al locatarului exercitate în condițiile expirării contractului de leasing. Codul civil al Republicii Moldova, în dispoziția art. 923 al. 1 stabilește că „prin contractul de leasing, o parte (locator) se obligă, la cererea unei alte părți (locatar), să-i asigure posesiunea și folosința temporară a unui bun, cumpărat sau produs de locator, contra unei plăți periodice (rată de leasing).” Prevederile conținute în al. 2 și 3 al art. reiterat, stabilesc particularitățile specifice ale leasingului, cum sunt: dreptul de alegere a bunului și/sau a vânzătorului ce aparține locatarului precum și dreptul de opțiune al locatarului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale la expirarea contractului de leasing.
Studiind legislația altor state din spațiul postsovietic, constatăm că definiția contractului de leasing prevăzută de Legea 59/2005 este una dintre cele mai exacte și corecte. De exemplu, definițiile contractului de leasing din Legea cu privire la leasing a Federației Ruse, a Republicii Kârgâzstan, precum și a Ucrainei nu conțin prevederi despre dreptul de opțiune al locatarului, care, de fapt, este un element esențial al contractului de leasing. La fel, este mai restrâns cercul subiectelor și al bunurilor care pot fi obiect al leasingului.
În cadrul legislației Republicii Moldova, alături de actele normative-cadru menționate ce legiferează definiția leasing-ului, identificăm și alte acte ce definesc această relație. Codului navigației maritime comerciale, aprobat prin Legea Republicii Moldova nr. 599 – din 30.09.1999 reglementează contractul de leasing având ca obiect nave. Conform art. 218 , prin contractul de leasing, proprietarul navei (locatorul) se obligă să pună la dispoziția navlositorului (locatarului), pentru un interval scurt de timp, contra unei chirii, nava nudă pentru a fi folosită în comerțul maritim. La expirarea contractului, locatarul dobândește sau poate dobândi dreptul de proprietate asupra navei, plătind partea din valoarea ei contractuală neacoperită de chirie. Codul maritim reglementează doar leasingul direct, în cadrul căruia există două părți contractante, locatorul fiind și proprietarul bunului dat în leasing. Riscul pieirii sau avarierii accidentale a navei trece asupra locatarului odată cu preluarea ei.
Standardul Național de Contabilitate 17 „Contabilitatea arendei (leasingului)” aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 32 din 03.03.2000, în pct. 6, definește leasingul ca totalitate a raporturilor prin care o parte (locator), se obligă, la cererea unei alte părți (locatar), să asigure posesia și folosința temporară a unui bun, acchiziționat sau produs de locator, contra unei plăți periodice (rată de leasing), iar la expirarea contractului – să respecte deptul de opțiune al locatarului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing sau de a face să înceteze raporturile contractuale. Caracterele juridice ale contractului de leasing Prin prisma definiției legale a contractului de leasing enunțată în art. 3 al Legii cu privire la leasing nr. 59 din 25.04.2005 și anume ,,contractul de leasing reprezintă un contract în a cărui bază o parte (locator) se obligă, la cererea unei alte părți (locatar), să îi asigure posesiunea și folosința temporară a unui bun, contra unei plăți periodice (rată de leasing), achiziționat sau produs de locator, iar la expirarea contractului să respecte dreptul de opțiune al locatarului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a face să înceteze raporturile contractuale”, precum și a noțiunii redate mai succint și superficial în Codul Civil, conținute în dispoziția art. 923 al. 1 „prin contractul de leasing, o parte (locator) se obligă, la cererea unei alte părți (locatar), să-i asigure posesiunea și folosința temporară a unui bun, cumpărat sau produs de locator, contra unei plăți periodice (rată de leasing)”, putem identifica și evidenția caracterele juridice ale contractului de leasing și anume:
este un contract numit
Acest caracter juridic denotă faptul că contractul de leasing identifică un conținut propriu și percepe o reglementare normativă sui generis. Astfel, sediul juridic al contractului de leasing îl constituie prevederile Legii cu privire la leasing din 28.04.2005, precum și prescripțiile cuprinse în Capitolul X, Titlul III, Cartea III din Codul civil. Unui asemenea contract i se vor aplica dispozițiile stabilite de lex specialis și prevederile în materie de leasing stipulate în Codul civil, iar în subsidiar se vor aplica regulile comune în materie de contracte.
este un contract consensual
Caracterul consensualității contractului de leasing se manifestă prin faptul că pentru încheierea acestuia este suficient acordul de voință al părților contractante în privința clauzelor esențiale ale contractului. Pentru asigurarea securității raportului juridic, sub aspect probatoriu , precum și pentru opozabilitatea față de terți, forma scrisă a contractului este obligatorie, (art. 924 al. 1 Cod Civil).
este un contract sinalagmatic
Contractul de leasing dă naștere la obligații corelative și interdependente, astfel încât obligația fiecăreia din părțile contractante este corelativă obligației celeilalte. Caracterul sinalgmatic atribuie contractului de leasing aplicarea principiilor generale relative la executarea ori neexeecutarea contractelor sinalagmatice.
este un contract cu titlu oneros
Caracterul oneros al contractului de leasing denotă existența conținutului patrimonial, ambele părți contractante urmăresc realizarea unui profit propriu, profit evaluat în bani. Locatorul primește ratele de leasing plătite periodic de către locatar, din care obține și un venit, iar locatarul beneficiază de folosința bunului pe perioada derulării contractului, iar la sfârșitul acesteia poate răscumpăra bunul la valoarea reziduală fixată;
este un contract cu executare succesivă,
Caracterul dat al contractului de leasing remarcă faptul că efectele sale se produc pe tot parcursul derulării contractului (inclusiv, periodicitatea achitării ratelor de leasing). Acest fapt are consecințe importante asupra desfășurării raporturilor juridice dintre părțile contractante, printre care problema riscului, a efectelor privind neexecutarea contractului și rezilierii contractului ori a prescripției dreptului la acțiune.
este un contract intuitu-personae
Caracterul dat al contractului de leasing se răsfrânge asupra locatarului. Conform art. 13 al. 2 al Legii cu privire la leasing din 28.04.2005, locatarul nu are dreptul fără acordul scris al locatorului să cesioneze dreptul de folosință sau orice alte drepturi ce rezultă din contract.
este un contract comutativ,
Existența și întinderea prestațiilor la care s-au obligat părțile sunt cunoscute din momentul încheierii contractului de leasing, acestea fiind strict stipulate în contract și în lege.
este un contract negociat.
Acest caracter evidențiază faptul că clauzele contractuale ce formează conținutul contractului de leasing la care se obligă părțile contractante sunt negociate între părți. Acest caracter rezultă și din prevederea stipulată în Codul Civil la art. 667 al.1, care stabilește principiul libertății contractuale. Pentru contractul de leasing încheiat cu participarea persoanelor fizice sunt relevante prevederile Legii privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii din 09.12.2011 și anume art. 5 al. 1 ,, O clauză contractuală nefiind negociată în mod individual cu consumatorul este abuzivă în cazul în care creează, contrar cerințelor de bună-credință, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract”. Astfel, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei. Orice clauză abuzivă introdusă în astfel de contracte este considerată nulă din momentul încheierii lor. În literatura de specialitate română identificăm opinia atribuirii contractului de leasing a caracterului de adeziune, cu referire la particularitățile încheierii acestuia mai ales de consumatori.
În doctrină se atestă problematica determinării caracterului bilateral sau multilateral al contractului de leasing. O parte din specialiștii în domeniu consideră contractul de leasing ca fiind unul multilateral, motivând participarea adiacentă a vânzătorului, fiind un subiect special, alături de locator și locatar.
De fapt, legătura contractuală existentă între locatar și vânzător are loc în baza unei exprimări deosebite a voinței acestor două categorii de subiecte. Caracterul deosebit al exprimării voinței lor constă în faptul că atât voința locatarului, cât și a vânzătorului este exprimată în mod indirect. Prezumția manifestării voinței este confirmată ulterior prin efectuarea atât de către vânzător, cât și de către locatar a unui șir de acțiuni ce dau temei pentru constatarea voinței lor corelate (transmiterea de către vânzător și, corespunzător, recepționarea de către locatar a obiectului
leasingului, acțiuni legate de înaintarea de către ultimul a pretențiilor legate de calitatea bunului nemijlocit vânzătorului etc).
La antipodul accepțiunii caracterului multilateral al contractului de leasing stă opinia conform căreia acest contract este unul bilateral obligațional. Promotorii acestei opinii își motivează opțiunea prin faptul că relațiile de leasing se întocmesc prin două contracte ce includ ansamblul relațiilor existente între subiecții acestuia: locator, locatar și vânzător. Din aceste considerente, contractul de leasing identifică un caracter bilateral, iar sistemul de relații de leasing au un caracter tripartit. Un alt argument în susținerea acestei opțiuni, motivează autorii, este reglementarea stabilită de Convenția UNIDROIT cu privire la leasingul financiar internațional de la 28 mai 1988 ce stabilește încheierea a două contracte: contractul de leasing și contractul de vânzare-cumpărare. Este indubitabil faptul că contractul de leasing și contractul de vânzare-cumpărare sunt interdependente pentru realizarea operațiunii de leasing integram, deoarece anume această corelație condiționează în final atingerea obiectivului comun de către părțile contractante.
Un alt compartiment ce necesită a fi cercetat în acest sens este stabilirea naturii juridice a contractului de leasing prin delimitarea acestui de alte contracte similare, aspect ce constituie o dezbatere continuă în literatura de specialitate. În opinia autorului rus Reșetnic I. A., problematica determinării naturii juridice a contractului de leasing la etapa actuală ,, prezintă totuși interes și generează noi idei”. Doctrina în materie de leasing, atât națională cât și străină, tratează în mod succint problematica naturii contractului de leasing. Astfel, atestăm opinii ce atribuie contractului de leasing calificativul de contract de vânzare-cumpărare în rate, contract de credit, contractul de comision, agenția etc., prevalând opinia conform căreia contractul de leasing manifestă particularitățile contractului de locațiune. Însă și la acest capitol identificăm disensiuni doctrinare. Unii autori, și anume V.V. Vitreanschii, G.L. Zemleakova, Iu.A. Serkova etc., apreciază contractul de leasing ca fiind o varietate a contractului de locațiune afirmând inexistența de sine-stătătoare și independentă a contractului de leasing . Argumentele statuate de acești autori sunt următoarele:
Părțile contractului de leasing sunt similare contractului de locațiune: locatorul și locatarul, iar vânzătorul execută obligațiile sale de livrare a bunului locatarului în baza cesiunii datoriei asumate de către locator;
Conținutul contractului de leasing este analog cu conținutul contractului de locațiune și constă în transmiterea unui bun în posesie și folosință temporară locatarului contra unei plăți de leasing;
Riscurile legate de pieirea fortuită a bunului trec la locatar din momentul preluării bunului de către acesta în condițiile stipulate în contract etc.
Contractul de leasing se deosebește de contractul de locațiune prin următoarele particularități:
contractul de leasing, în dependență de raporturile juridice generate, poate fi bilateral, sau în anumite circumstanțe poate avea caracter tripartit, figurând în acestea și vânzătorul ca proprietar al bunului;
contractul de leasing este specific prin dreptul de opțiune al locataralui la expirarea contractului, inclusiv posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate asupra bunului;
Riscul pieirii fortuite a bunului în cadrul contractului de leasing este transferat locatarului și nu proprietarului bunului, cum este specific contractului de locațiune;
Contractul de leasing înzestrează locatarul cu drepturile similare unui cumpărător în cazul contractului de vânzare-cumpărare, și anume posibilitatea de a înainta pretenții sau cerințe vânzătorului sau producătorului bunului privind calitatea bunului dat în leasing, termenele de furnizare, exceptând posibilitatea acestuia de a rezilia în mod independent contractul de vânzare-cumpărare;
Modalitatea de achitare a ratelor de leasing presupune perceperea acestora conform mecanismului de rambursare a creditului;
În cadrul contractului de leasing, locatorul procură sau produce bunul special pentru a fi dat locatarului în leasing, iar procurând bunul, locatorul este obligat să informeze vânzătorul cu privire la contractul de leasing încheiat sau care urmează a fi încheiat;
În privința efectuării reparației capitale a bunului primit în posesie și folosință temporară: în cazul contractului de leasingul aceasta sarcină este pusă pe seama locatarului, iar în cazul locațiunii – pe seama locatorului.
Prin prisma ansamblul particularităților expuse mai sus și a cadrului legal special consacrat contractului de leasing, concluzionăm atribuirea acestui contract, calificativul de contract independent și sui generis.
În literatura de specialitate identificăm și opinia atribuirii contractului de leasing a calificativului de varietate a contractului de credit bancar, opinie susținută îndeosebi de specialiștii economici. Contractul de leasing în forma sa clasică identifică similititudini ca particularitățile formei relațiilor de credit, aspectul economic al acestui manifestându-se în latura de creditare îndeosebi de poziția finanțatorului operațiunii de leasing. Afinitatea contractului de leasing cu cu creditul a condiționat posibilitatea legală a instituțiilor financiare să acorda finanțări in formă de leasing. Acordarea unui împrumut pe termen determinat și achitarea dobânzii apropie aceste două contracte. Totuși, contractul de leasing se deosebește de contractul de credit bancar prin următoarele particularități:
Dreptul de proprietate asupra bunului în cadrul contractului de leasing, aparține locatorului pe toată durata contractului, pe când în cadrul contractului de creditul, dreptul de proprietate asupra bunului achiziționat din mijloacele de creditare recepționate, trece la momentul precurarii bunului;
Dreptul de proprietate a obiectului contractului de leasing reprezintă un mijloc specific de asigurare a executării obligațiilor în comparație cu contractul de credit ce prevede diverse modalități de asigurare a executării obligațiilor;
Obiectivul urmărit de debitor prin recurgerea la încheierii contractului de credit este dobândirea proprietății bunurilor ce nu pot fi procurate din cauza lipsei mijloacelor pecuniare, pe când în contractul de leasing locatarul are dreptul de opțiune de a dobândi proprietatea bunurilor în leasing;
Mijloacele financiare constituie nemijlocit obiectul contractului de credit, pe când în cazul contractului de leasing obiectul este un bun determinat individual.
Contractul de leasing prevede posibilitatea achitării ratelor de leasing în formă compensațională comparativ cu contractul de credit ce prevede modalitatea achitării doar în formă bănească etc.;
În ceea ce privește delimitarea contractului de leasing de contractul de vânzare-cumpărare în rate remarcăm faptul că: similtitudinile ce le comportă aceste contracte survin sub aspectul finalității operațiunilor, ambele constau în cedarea dreptului de posesiune și folosință asupra bunului.
Deosebirea dintre aceste contracte în accepțiunea unor autori , se concretizează în ceea ce privește dreptul de proprietate, dreptul de opțiune, durata, dobânda utilizată, fiscalitatea aplicată și anume:
Cu privire la dreptul de proprietate, la operațiunea de vânzare-cumpărare cu plata în rate transmiterea dreptului de proprietate către cumpărător are loc în momentul încheierii contractului, în timp ce în cazul leasingului, finanțatorul rămâne în proprietatea bunului până în situația în care utilizatorul își exercită dreptul de opțiune în favoarea cumpărării bunului respectiv.
În ceea ce privește durata pe care se fac plățile, putem afirma că: în cazul vânzării-cumpărării cu plata în rate, durata este de obicei mult mai scurtă, pentru că se urmărește doar facilitarea achiziționării bunului de către beneficiar, iar la operațiunile de leasing durata este mult mai mare, ideea fiind cea de finanțare a clientului.
Referitor la dobânda practicată, menționăm că: pentru vânzarea-cumpărarea cu plata în rate, la calculul ratelor se percepe o dobândă relativ mică pentru ratele neplătite încă, deci este un mod de calcul și un conținut mult mai simplu față de cazul leasingului.
Putem concluziona apelând la alegația autorului M.Gringruz ,,orice definiție a leasing-ului este limitată și nu poate ține cont de toate formele manifestării acestui tip nou al creditului”. Complexitatea operațiunii de leasing manifestată prin combinația particularităților juridico-economice, a determinat apariția problematicii definirii acesteia, îndeosebi la nivel de legiferare. Cert este însă faptul că, cercetarea laturii ce se referă la definirea conceptuală a leasing-ului implementată la nivel legislativ de către statele cu o experiență bogată în domeniu și impactului practic, permite depistarea soluțiilor viabile perfecționării cadrului normativ național, ținând cont și de ajustarea acestora la particularitățile juridice și economice existente. Este necesar a fi menționată în acest context, definirea reușită dată de legiuitor a contractului de leasing în Legea cu privire la leasing din 28.04.2005 ce cuprinde ansamblul particularităților și caracteristicilor contractului de leasing conforme actelor internaționale, îar în vederea eliminării ambiguității cu reglementarea definiției contractului de leasing în Codul Civil art. 923 al. 1, considerăm oportună reproducerea acesteia din legea specială și excluderea al. 3 art. 923 ce se referă la caracteristicile leasing-ului.
Caracterele juridice ale contractului de leasing și natura juridică a acestuia accentuează complexitatea acestui instrument juridic, iar construcțiile juridice contractuale de tip tradițional nu acoperă manifestările contractului de leasing în mod integral, fapt pentru care individualitatea acestuia în sistemul contractul este confirmată în deplinătate.
Capitolul II. CONDIȚIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE LEASING ȘI ÎNCHEIEREA SA
Elementele contractului de leasing
Subiectele contractului de leasing
Prin prisma definiției legale a contractului de leasing prevăzută în art. 923 Cod Civil al RM, subiectele contractante sunt numite – locator și locatar. Potrivit art. 3 al Legii cu privire la leasing nr. 59/2005, în componența subiecților acestui contract apare și al treilea participant – vânzătorul (furnizorul). Prin urmare, contrucția juridică a contractului de leasing stipulată în legea specială este diferită de acea înserată în prevederea normativă a Codului Civil. Din acest considerent, un interes deosebit reprezintă concurența acestor acte normative în calificarea corectă a contractului de leasing.
Astfel, în conformitate cu art. 5 lit. a) al Legii 59/2005, un prim subiect al contractului de leasing este locatorul.
Locatorul este persoana fizică sau juridică ce practică activitate de întreprinzător și transmite, în condițiile contractului de leasing, locatarului, la solicitarea acestuia, pentru o anumită perioadă, dreptul de posesiune și de folosință asupra unui bun al cărui proprietar este, cu sau fără transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului la expirarea contractului. Din definiția legală enunțată mai sus, identificăm un șir de particularități specifice locatorului și anume:
este persoană fizică sau juridică;
Calitatea de locator o pot avea persoanele fizice și juridice ce practică activitatea de întreprinzător. În privința calității de locator atribuite persoanei fizice, la etapa actuală, persoanele fizice practică activitatea de întreprinzător fie în baza patentei de întreprinzător, fie constituind o întreprindere individuală. Conform art. 26 Cod Civil , întreprinzătorul individual este persoana fizică care practică activitate de întreprinzător, fără a constitui o persoană juridică, din momentul înregistrării de stat în calitate de întreprinzător individual sau în alt mod prevăzut de lege. Cu referire la practicarea activității de întreprinzător de persoana fizică – titular a patentei de întreprinzător, menționăm faptul că aceasta nu poate avea calitatea de locator într-un contract de leasing deoarece activitatea de leasing nu este reglementată ca gen de activitate desfășurat în baza patentei de întreprinzător, aspect ce se desprinde din Anexa nr. 1 a Legii cu privire la patenta de
întreprinzător. Potrivit art. 26 alin.(3) Cod Civil , asupra activității de întreprinzător desfășurate fără constituirea unei persoane juridice, se aplică regulile care reglementează activitatea persoanelor juridice cu scop lucrativ dacă din lege sau din esența raporturilor juridice nu rezultă altfel. Deasemenea, conform art. 60 Cod Civil, persoana juridică cu scop lucrativ poate desfășura orice activitate neinterzisă de lege chiar dacă nu este prevăzută în actul de constituire, iar persoana juridică cu scop nelucrativ poate desfășura numai activitatea prevăzută de lege și de actul de constituire. Capacitatea civilă a întreprinderii individuale comportă similarități cu cea a persoanei juridice cu excepția răspunderii, aplicându-se reguli diferenciate. În privința calității de locator a întreprinzătorului individual, menționăm faptul că acestuia i se potrivește mai mult calitatea de locatar, prin prisma faptului că, atributul de finanțare este caracteristic locatorului ce deține mijloace financiare suficiente pentru efectuarea acestei operațiuni, comparativ cu întreprinzătorul individual, care, de regulă, contractează întru dezvoltarea și extinderea activității de antreprenoriat.
practică activitate de întreprinzător; O altă particularitate specifică locatorului este condiția legală de a practica activitatea de întreprinzător. Aparent, această particularitate este caracteristică persoanelor juridice cu scop lucrativ, deoarece acestea practică activitatea de întreprinzător în vederea satisfacerii scopului comercial determinat. Totuși , prin analiza detaliată a preverilor art. 187-188 Codului Civil, „ organizațiile necomerciale sînt în drept să desfășoare orice gen de activitate neinterzis de lege, care ține de realizarea scopurilor prevăzute de statut. Activitatea care, conform legii, este supusă licențierii va fi practicată de organizațiile necomerciale doar după obținerea licenței . Organizația necomercială este în drept să desfășoare activitatea economică ce rezultă nemijlocit din scopul prevăzut în statut. Pentru practicarea activității economice care nu rezultă nemijlocit din scopul prevăzut în statut, organizațiile necomerciale pot fonda societăți comerciale și cooperative. Dreptul unor anumite categorii de organizații necomerciale de a fonda societăți comerciale și cooperative poate fi limitat prin lege”, se conturează concluzia că persoanele juridice cu scop nelucrativ la fel beneficiază de dreptul de a practica activitatea de întreprinzător, aceasta fiind o activitate economică ce rezultă nemijlocit din scopurile statutare ale organizației. Din aceste considerente, calitatea de locator o pot avea și persoanele juridice fără scop lucrativ conform Legii 59/2005, în măsura în care activitatea de leasing rezultă din scopurile fixate în statutul acesteia. Cu referire la calitatea de locator, legislația română și cea rusă în materie de leasing, comparativ cu legislația Republicii Moldova, conține prevederi cu privire la societățile de leasing, acestea fiind persoane juridice cu scop lucrativ care, în conformitate cu documentele de constituire, desfășoară o activitate de leasing. Un alt aspect al particularității practicării activității de întreprinzător ce necesită a fi cercetat privește licențierea activității de leasing. Obligația de obținere a licenței în vederea desfășurării activității de leasing există în Belgia, Franța, Italia, Spania etc. Conform art. 8 al Legii privind licențierea unor genuri de activitate nr. 451 din 30.07.2001, activitatea de leasing nu este un gen de activitate ce necesită a fi supus licențierii. Activitatea de leasing financiar se include în lista activităților financiare ce pot fi desfășurate de instituțiile financiare autorizate de Banca Națională a Moldovei, fiind reglementată în art. 26 alin.(1) lit. g) al Legii instituțiilor financiare nr. 550 din 21.07.1995. De menționat în această ordine de idei că, persoanele fizice ce constituie o întreprindere individuală sau persoane juridice, nu necesită obținerea unei autorizații sau licențe pentru a desfășura o activitate de leasing. În literatura de specialitate atestăm faptul că prevederile cu referire la licențierea activității de leasing au un șir de momente pozitive, în special, fixarea unui control, asupra activității societăților ce atrag mijloace pentru a fi investite, licențierea fiind una dintre măsurile necesare (admise de Constituție) de intervenție a statului în activitatea economica. Numai că ar trebui să fie licențiată nu activitatea de leasing, ci activitatea pentru exercitarea funcțiilor locatorului în legătură cu îndeplinirea obligațiilor în baza contractului de leasing.
deține bunul solicitat de locatar în leasing cu drept de proprietate; Conform art. 5 lit.a) al Legii 59/2005, bunul transmis în condițiile contractului de leasing este achiziționat și produs de către locator aparținând acestuia cu drept de proprietate. Deasemenea, prevederile art. 6 și ale art. 8 din legea menționată, statuează utilizarea instituției contractului de vânzare-cumpărare în vederea procurării bunului în proprietate de către locator, identificând anumite particularități pentru acest tip de contract.
Legea privind locațiunea financiară a Federației Ruse stipulează că locatorul procură sau
produce bunul din contul mijloacelor proprii și/sau atrase. O asemenea prevedere nu identificăm în legislația Republicii Moldova iar nereglementarea acesteia conferă locatorului latitudinea de a alege modalitatea de achiziționare a bunului atât din contul mijloacelor pecuniare proprii cât și atragerea mijloacelor de la terți.
Art. 5 lit.b) al Legii 59/2005 definește calitatea unui alt subiect al contractului de leasing și anume cea a locatarului.
Locatarul este persoana fizică sau juridică ce primește, în condițiile contractului de leasing, în posesiune și folosință bunul specificat în contract pentru o anumită perioadă în schimbul achitării ratelor de leasing.
Astfel, orice persoană juridică ce practică activitatea de întreprinzător sau persoană fizică ce desfășoară activitatea de întreprinzător fără constituirea persoanei juridice și înregistrată în calitate de întreprinzător individual precum și persoana fizică, consumator, poate întruni calitatea de locatar.
Aplicarea pe larg a leasing-ului de consum în multe state, prezența restricțiilor stabilite pentru calitatea locatarului și discriminarea în drepturi a persoanelor fizice și juridice în contractul de leasing atestate în Legea cu privire la leasing nr. 731 din 15.02.1996 (abrogată), stagnau dezvoltarea acestei instituții contractuale în Republica Moldova. Astfel, legiuitorul moldav a completat prevederea art. 5 lit.b) al Legii 59/2005 și anume ,, în cazul în care locatarul este persoană fizică ce nu practică activitate de întreprinzător, operațiunea de leasing cade sub incidența actelor legislative și actelor normative ale Guvernului cu privire la protecția consumatorului”. Completarea acestei prevederi este calificată drept inovativă, calitativă și ajustată la standardele internaționale, asigurînd dezvoltarea și eficientizarea construcției juridice de leasing în Republica Moldova la nivel practic și eliminând totodată barierele legale anterioare. În opinia unor autori, această ajustare a depășit reglementările cu privire la leasing ale multor state (Rusia, Ucraina, Kazahstan etc.).
Astfel, persoana fizică, consumator, încheind contractul de leasing cu un comerciant (agent economic), beneficiază de o protecție juridică suplimentară asigurată îndeosebi de Legea cu privire la protecția consumatorilor, Legea privind contractele de credit pentru consumatori și Legea privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Conform art. 1 al Legii cu privire la protecția consumatorilor, consumator este ,,orice persoana fizică ce intenționează să comande sau să procure ori care comandă, procură sau folosește produse, servicii pentru necesități nelegate de activitatea de întreprinzător sau profesională”.
Analiza legislației ruse (Legea privind locațiunea financiară) și cea a României (Ordonanța Guvernului nr. 51/1997) în latura definirii calității locatarului, nu diferă de cea reglementă în legislația națională, deosebindu-se doar destinația bunului luat în leasing.
Tranzacțiile de leasing acordă beneficiarilor un șir de avantaje în comparație cu alte modalități de finanțare, inclusiv creditarea bancară. Enumerăm principalele premise și avantajele de care beneficiază loacatarii raporturilor de leasing:
Acordarea finanțării în volum de sută la sută cu termen îndelungat de rambursare
Asigurarea finanțării în dependență de necesitățile individuale. Este avantajoasă pentru
întreprinderile mici și mijlocii, care nu au acces la finanțarea flexibilă sau la creditele bancare, de care beneficiază întreprinderile mari
Majoritatea întreprinderilor au planuri investiționale de lungă durată, pe parcursul realizării
cărora posibilitățile financiare sunt restrînse. Leasingul acordă mobilitate sporită în previziunea investițională și financiară
Finanțarea procurării și livrarea efectivă a obiectului de leasing are loc concomitent
Asigurarea «regulii de aur a finanțării», conform căreia sursele se alocă treptat pe toată
perioada de folosire a utilajului. Procurarea utilajului în baza creditului bancar impune rambursarea banilor în termen mai restrâns față de termenul de exploatare a utilajului
Asigurarea locatarului a unei flexibilități sporite în procesul de luare de decizii. Dacă la
cumpărarea utilajului există numai alternativa «a nu cumpăra», leasingul acordă locatarului un spectru mai larg de manevre decizionale. Din varietatea de scheme de leasing de pe piață locatarul o alege pe cea mai adecvată cerințelor și posibilităților lui
Periodicitatea plăților de leasing conform graficului stabilit acordă locatarului posibilități de
a corela cheltuielile pentru finanțarea investițiilor cu încasările de la comercializarea producției fabricate, asigurînd o stabilitate a previziunilor financiare în comparație cu cumpărarea utilajului
Includerea în procesul de producere un număr mai mare de capacități în comparație cu
cumpărare a utilajului, eliberează surse financiare suplimentare care pot fi direcționate pentru alte cheltuieli
Beneficierea de înlesniri fiscale la plata impozitului pe venit în cazul profitabilității scăzute a
procesului de producere și leasingului returnabil
Procurarea la o valoare avantajoasă a obiectului de leasing la finele perioadei contractuale
ceea ce este un atu la alegerea în favoarea leasingului.
În afară de cele enumerate utilizatorul (locatarul) obține avantaje și în evidența contabilă a obiectelor de leasing:
Plățile de leasing efectuate sunt luate la evidență în totalitate la cheltuieli și sunt deductibile
din venit pînă la impozitare
Leasingul nu majorează datoria de bilanț al locatarului și nu modifică raportul dintre
resursele proprii și cele atrase, nu limitează posibilitățile locatarului de a atrage împrumuturi suplimentare
Evidența și amortizarea obiectelor de leasing se efectuează în bilanțul locatorului. Termenul
contractului de leasing, ca regulă, corespunde termenului de amortizare a obiectului de leasing, iar în unele cazuri poate fi mai mic. Cu cît este mai mare termenul de leasing și respectiv valoarea reziduală este mai mică, cu atît mai lejere sunt condițiile de exploatare a obiectelor de leasing și utilizarea lor ulterioară.
Astfel, leasingul este o operațiune complexă, clădită pe interese complementare ale celor care participă la el, de așa natură, încât fiecare din participanți trage un folos ce depinde și de comportarea celorlalți, de nevoile lor economice, care sunt complementare.
Art. 5 lit.c) al Legii 59/2005 stipulează calitatea unui alt subiect al contractului de leasing și anume a vânzătorului (furnizorului).
Vânzătorului (furnizorul) este persoana fizică sau juridică ce vinde locatorului, în condițiile contractului de vînzare-cumpărare încheiat cu locatorul sau ale contractului complex încheiat cu locatorul și cu locatarul, bunul solicitat de locatar.
Astfel, în ipoteza încheierii unui contract complex ce prezintă elementele contractului de leasing și ale contractului de vânzare-cumpărare, vânzătorul devine un subiect obligatoriu al operațiunii de leasing, nefiind propriu-zis parte la contractul de leasing.
Cu referire la naționalitatea subiectelor contractului de leasing menționăm că acestea pot fi atât rezidenți ai Republicii Moldova, cât și nerezidenți.
Obiectul contractului de leasing
Obiectul contractului de leasing reprezintă bunul pe care locatorul se obligă să-l procure în proprietate de la vînzătorul (furnizorul) indicat de locatar și care se transmite locatarului în posesiune și folosință temporară în baza contractului de leasing.
Conform art. 925 alin.(1) Cod Civil și a art. 4 alin. (2) al Legii 59/2005, obiect al leasing-ului pot fi orice bunuri mobile sau imobile cu excepția:
bunurilor scoase din circuitul civil sau a căror circulație este limitată prin lege;
terenurilor agricole;
bunurilor consumptibile;
obiectelor proprietății intelectuale care nu pot fi cesionate.
Deasemenea, bunul mobil care face obiectul contractului de leasing conservă natura mobiliară pe durata contractului, chiar dacă este anexat sau încorporat într-un imobil, în măsura în care nu-și pierde individualitatea.
Conform art. 1 alin. (1) al Convenției UNIDROIT privind leasingul financiar internațional, bunurile acordate în leasing sunt în general echipamente, materiale și utilaje. Această prevedere este una depășită la momentul actual, statele aderente adoptând un cadru normativ specific privind circuitul bunurilor ce constituie obiectul contractului de leasing, printre care și Republica Moldova, dezvoltând și extinzând prevederea cuprinsă în Convenție.
Reglementările anterioare în materie de leasing stabilite de Legea cu privire la leasing nr. 731/1996(abrogată) conținea prevederi limitative în privința bunurilor ce puteau constitui obiectul leasing-ului. Astfel art. 4 alin. (2) al legii menționate stipula că ,, obiect al leasingului pot fi mijloacele de transport, mașinile, complexele tehnologice și echipamentul care, potrivit clasificației în vigoare, se raporta la fondurile fixe, cu excepția celor interzise sau limitate pentru libera circulație pe piață în conformitate cu legislația”. Coraportând prevederea art. 4 alin. (2) al Legii 59/2005 cu reglementările stipulate în Codul Civil și anume art. 285 alin.(1) și art. 288 în ccea ce ține de bunurile mobile și imobile, menționăm că ,,bunurile sînt toate lucrurile susceptibile apropierii individuale sau colective și drepturile patrimoniale. La categoria de bunuri imobile se raportă terenurile, porțiunile de subsol, obiectele acvatice separate, plantațiile prinse de rădăcini, clădirile, construcțiile și orice alte lucrări legate solid de pămînt, precum și tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este încorporat durabil în acestea, adică bunurile a căror deplasare nu este posibilă fără a se cauza prejudicii considerabile destinației lor. Rămîn bunuri imobile materialele separate în mod provizoriu de un teren, pentru a fi reîntrebuințate, atît timp cît sînt păstrate în aceeași formă, precum și părțile integrante ale unui bun imobil care sînt detașate provizoriu de acesta dacă sînt destinate reamplasării. Materialele aduse pentru a fi întrebuințate în locul celor vechi devin bunuri imobile. Prin lege, la categoria de bunuri imobile pot fi raportate și alte bunuri. Bunurile care nu sînt raportate la categoria de bunuri imobile, inclusiv banii și titlurile de valoare, sînt considerate bunuri mobile”.
Noțiunea de „bun” se extinde și asupra tuturor accesoriilor și îmbunătățirilor obiectului de leasing. Drept exemplu de accesorii la un automobil pot servi: certificatul de înmatriculare al automobilului, cartea de garanție, setul de chei, plăcuțele cu numerele de înregistrare etc.
Astfel, cu referire la bunurile ce pot constitui obiectul contractului de leasing menționăm: mijloacele de transport auto, tehnică agricolă, complexe tehnologice, utilaje și echipamente, clădiri, bunuri viitoare (ex. apartamente ce urmează a fi construite), terenuri exceptând cele cu destinație agricolă , aparate și instrumente de măsură, nave maritime (conform prevederilor art. 218-225 din Codul navigației maritime comerciale), nave aeriene, drepturi patrimoniale ale proprietății intelectuale etc.
Înterpretând per a contrario prevederea art. 4 alin. 2 lit.b) din Legea 59/2005 ce abordează faptul că nu pot fi obiect al leasingului obiectele proprietății intelectuale care nu pot fi cesionate, rezultă faptul că pot constitui obiect al leasingului obiectele proprietății intelectuale ce pot fi cesionate. În acest sens menționăm:
drepturile patrimoniale de autor. Conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 139/02.07.2010
privind dreptul de autor și drepturilor conexe, autorii și alți titulari ai drepturilor de autor pot transmite prin contract de cesiune drepturile patrimoniale exclusive dacă legea nu prevede altfel.
dreptul la acordarea brevetului și drepturile ce decurg dintr-o cerere de brevet (art. 26 alin. (2) și (3) din Legea nr. 50 din 07.03.2008 privind protecția invențiilor);
drepturile ce decurg dintr-un brevet în privința unor soiuri de plante (art. 27 din Legea nr. 39 din 29.02.2008 privind protecția soiurilor de plante);
drepturile cu privire la desenul sau la modelul industrial (art. 28 alin. (1) din Legea nr. 161 din 12.07.2007 privind protecția desenelor și modelelor industriale) etc.
Dreptul de utilizare a programelor pentru calculator, ca drept patrimonial de autor asupra programelor pentru calculator fiind obiect al dreptului de autor, poate constitui obiectul operațiunilor de leasing, în cazul în care titularul dreptului de autor a autorizat această operațiune. Astfel, locatorul/finanțatorul transmite către utilizator, pentru o perioadă determinată, dreptul de utilizare a unui program pentru calculator asupra căruia deține un drept definitiv de utilizare.
În continuare vom analiza bunurile exceptate de a fi obiecte a contractului de leasing. Astfel, bunurile ce nu pot constitui obiectul contractului de leasing sunt:
bunurile scoase din circuitul civil sau a căror circulație este limitată de lege sunt bunurile
care nu pot forma obiectul unor acte juridice constitutive sau translative de drepturi reale. La acestea se referă:
bunuri care prin natura lor nu sunt susceptibile de apropiere, sub forma dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale (ex. spațiul cosmic, aerul etc);
bunurile domeniului public care sînt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile (art. 296 Cod Civil). Bogățiile de orice natură ale subsolului, spațiul aerian, apele și pădurile folosite în interes public, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, căile de comunicație, precum și alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietății publice. În conformitate cu Legea monumentelor de for public nr. 192 din 30.09.2011, din proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ teritoriale fac parte și monumentele de for public (monumente, busturi, plăci cu relief sculptural, cruci etc.) ;
alte categorii de bunuri care prin lege sunt scoase din circuitul civil. Cu titlu de exemplu în acest sens menționăm Legea nr. 42 din 06.03.2008 privind transplantul de organe, țesuturi și celule umane. Conform art. 28 al legii reiterate, se interzice traficul de organe, țesuturi și celule umane, precum și obținerea de profituri financiare și avantaje de pe urma traficului corpului uman. Prin urmare, nu pot fi obiect al leasingului organele, țesuturile și celulele umane.
bunurile a căror circulație este limitată prin lege sunt acele bunuri care pot fi dobîndite prin respectarea condiții restrictive stabilite de lege (ex. armele de foc și munițiile, materialele explozive, produsele și substanțele toxice, obiectele de cult etc.) Cu titlu de exemplu în acest sens menționăm
restricțiile prevăzute de Legea privind regimul armelor și munițiilor cu destinație civilă nr. 130 din
08.06.2012 (art.6,7,8) și Legea privind ocrotirea monumentelor nr.1530 din 22.06.1993. Art 9 din
legea specificată prevede faptul că monumentele ce sunt în proprietate privată pot fi vîndute, înstrăinate cu notificarea organului de stat pentru ocrotirea monumentelor).
terenurile agricole
Legislația în vigoare nu definește noțiunea de teren agricol. Totuși, prin prisma prevederilor art. 36
Cod Funciar al Republicii Moldova nr. 828 din 25.12.1991 identificăm terenurile cu destinație agricolă care sunt folosite pentru desfășurarea activității în scopul obținerii de produse agricole și pentru amplasarea obiectivelor de infrastructură a agriculturii. La acestea se referă:
terenuri agricole (arabile inclusiv serele, solariile și răsadnițele, pîrloagele, livezile, viile,
plantațiile de nuci, plantațiile de dud, arbuștii fructiferi, fînețile, pășunile, grădinile, loturile pomicole și altele asemenea cele cu vegetație, terenuri ocupate de depozite, de frigidere destinate păstrării produselor agricole, de fățări, de ateliere de reparație și de păstrare a mecanismelor (agregatelor) agricole, de ferme zootehnice, inclusiv amenajările piscicole, precum și fîșiile forestiere, iazurile antierozionale, drumurile care servesc activitățile agricole, instalațiile de desecare, de irigare, dacă nu au fost atribuite la altă categorie de destinație, terenurile ocupate de culturi de plante energetice lemnoase care au grad de evaluare a fertilității naturale mai mic de 40 sau care se află în luncile rîurilor ori în alte zone cu risc de inundații .
Interpretînd extensiv și coraportând noțiunea „terenurilor agricole” la prevederile art. 925 alin. (1) lit. b) Cod Civil și art. 4 alin. (2) lit. b) din Legea 59/2005, la terenuri agricole urmează să fie atribuite toate terenurile specificate la art. 36 Cod Funciar care sunt cu destinație agricolă.
bunuri consumptibile reprezintă bunurile a căror întrebuințare obișnuită implică înstrăinarea
sau consumarea substanței lor (art. 295 alin. (1) Cod Civil). În categorie bunurilor consumptibile se includ produsele alimentare, materia primă, grînele, banii, benzina, motorina etc. Folosirea acestor bunuri nu se poate realiza decît într-un singur act de folosire, consumîndu-se fie material, fie juridic prin înstrăinarea șau prin ieșirea lor din patrimoniu.
obiectele proprietății intelectuale care nu pot fi cesionate
Conform art. 10 alin. (2) al Legii nr.139 din 02.07.2010 privind dreptul de autor și drepturile
conexe, sunt imprescriptibile și nu pot fi cesionate drepturile morale. Astfel, nu pot constitui obiect al leasing-ului următoarele drepturi morale:
dreptul la paternitate – dreptul de a fi recunoscut în calitate de autor al operei sale și dreptul
de a pretinde o atare recunoaștere, inclusiv prin indicarea numelui său pe toate exemplarele operei publice sau prin referirea la numele său;
dreptul la nume – dreptul autorului de a decide cum va figura numele său la valorificarea
operei (nume adevărat, pseudonimul sau anonim);
dreptul la respectarea integrității operei – dreptul la protecția operei sale contra oricărei
denaturări, schimonosiri sau a oricărei alte atingeri aduse operei, care prejudiciază onoarea sau reputația autorului;
dreptul la divulgarea operei – dreptul autorului de a decide dacă opera sa va fi adusă la
cunoștință publică, în ce mod și cînd;
dreptul la retractarea operei – dreptul autorului de a retracta opera sa din circuitul comercial,
despăgubind pe titularul dreptului de valorificare, dacă acesta este prejudiciat prin exercitarea retractării.
Deasemenea, potrivit art. 11 alin. (3) al Legii nr. 66 din 27.03.2008 privind protecția indicațiilor geografice, denumirilor de origine și specialităților tradiționale garantate denumirea de origine și indicația geografică înregistrate nu pot fi cesionate și nu pot face obiectul unor drepturi reale Prin urmare, denumirea de origine și indicația geografică înregistrate nu pot fi obiect al leasingului.
Un element specific pentru bunul dat în leasing este utilizarea acestuia în scopuri personale, familiale sau casnice, fapt ce consemnează expaniunea leasing-ului de consum. Convenția UNIDROIT privind leasingul financiar internațional conține prevederi contrare la acest capitol. Astfel, majoritatea statelor postsovietice inclusiv Republica Moldova, inițial, au preluat in integrum prevederile acestei Convenții. După adoptarea Legii 59/2005, Republica Moldova a creat legal necesar dezvoltării leasing-ului de consum, restrâns pină la momentul dat de prevederile inhibe ale Legii cu privire la leasing nr. 731 din 15.02.1996 (abrogată). Practica internațională recunoaște leasing-ul de consum ca fiind o nouă direcție de dezvoltare a operațiunilor de leasing, iar ascensiunea spectaculoasă a acesteia pe piața serviciilor de leasing se datorează implicării noilor ,,actori” ai pieții de leasing – consumatori, fapt ce a generat creșterea popularității acestei construcții juridice contractuale pe segmentul sferei industriale și de servicii. Utilizarea bunului dat în leasing în scopuri personale, familiale sau casnice a condiționat și a stimulat încheierea contractelor de leasing de către consumatorii, persoane fizice (cetățenii de rând etc.), satisfându-și astfel necesitățile stringente și chiar realizându-și dorința de a avea un trai decent. Acest fapt a avut ca efect, per ansamblu, sporirea nivelului de trai al societății.
În statele CSI ponderea cea mai mare pe piața operațiunilor de leasing o deține domeniul transportului auto. Aceeași situație este caracteristică și pentru Moldova, atît referitor la leasingul autoturismelor și unităților auto de transport de marfă, cît și la leasingul mașinilor și utilajelor agricole. Piața leasingului unităților de transport auto în Moldova este apreciată ca având o capacitate de absorbție destul de mare în perspectivă. Pe acest segment al pieței activează mai multe companii de profil. În marea lor majoritate acestea sunt importatori sau dealeri oficiali ai producătorilor mondiali de autoturisme și camioane. Printre ei: «Euro Leasing», «DAAC Hermes», «Euro Service», «Continent», «EastAutoLada», «Auto Space.BMW». Pe piața serviciilor de transport auto de mărfuri în Moldova activează mai mult de 100 de operatori. În condițiile înăspririi cerințelor tehnice și ecologice față de mijloacele de transport, în special în cazul efectuării transportului pe rute internaționale, leasingul camioanelor produse de firme cu renume mondial, ce se încadrează în cerințele Comunității Europene, devine o șansă pentru transportatorii indigeni de a-și renova parcul existent al mijloacele de transport.
Ponderea în continuă ascensiune a tranzacțiilor de leasing ce au ca obiect mijloacele de transport se datorează și leasing-ului de consum, conferind posibilitate consumatorului de a-și satisface necesitățile și cerințele diurne.
Hotărârea explicativă a Plenului CSJ a RM cu privire la examinarea de către instanțele judecătorești a litigiilor izvorâte din raporturile de leasing financiar statuează faptul că ,,instanțele de judecată vor reține că contractele de leasing ce au ca obiect bunurile prevăzute la art. 925 alin. (1) Cod Civil, exceptate de a face obiectul leasingului vor fi lovite de nulitate absolută. În cazul apariției unui litigiu, în care pretențiile rezultă dintr-un asemenea contract, instanța va putea invoca din oficiu nulitatea absolută a acestui contract, respingînd cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, fără a pronunța și nulitatea actului juridic respectiv în dispozitivul hotărîrii”. Deasemenea, pe lângă princiipile fundamentale de realizare a unei justiții echitabile în raport cu justițiabilii, instanțele de judecată în litigiile ce țin de raporturile de leasing, îndeosebi cele de consum, aplică principiul protecției părții defavorizate a contractului, protejând partea slabă de clauzele contractuale abuzive impuse forțat. Prețul în contractul de leasing Prețul în contractul de leasing reprezintă plățile efectuate locatorului de către locatar ca urmare a posesiunii și folosinței temporare a unui bun, fiind numite rate de leasing. Conform art. 3 al Legii 59/2005, rata de leasing este o plata periodică efectuată de locatar către locator care reprezintă: cota-parte din valoarea de intrare a bunului și dobînda de leasing, în cazul leasingului financiar.
Valoarea de intrare reprezintă valoare la care a fost achiziționat sau produs bunul de către locator inclusiv, taxele vamale și alte impozite prevăzute de legislația în vigoare (cu excepția impozitelor care urmează a fi restituite agentului economic de către organele fiscale), precum și, după caz, orice alte cheltuieli aferente achiziționării, livrării și punerii în funcțiune a bunului în corespundere cu contractul de leasing. În acest context, necesită a fi menționate și preverile cu privire la valoarea totală și valoarea reziduală a ratelor de leasing. Astfel, art. 3 al Legii 59/2005, valoare totală este valoare a ratelor de leasing la care se adaugă valoarea reziduală cea din urmă fiind valoare la care, la expirarea contractului de leasing financiar, se face transferul către locatar al dreptului de proprietate asupra bunului. Cu referire la dobânda valorii de leasing, menționăm faptul că aceasta nu este definită de Legea 59/2005 aplicându-se în acest sens prescripțiile Codului Fiscal. Deasemenea, conform art. 585 din Codul Civil în cazul în care, conform legii sau contractului, obligația este purtătoare de dobîndă, se plătește o dobîndă egală cu rata de bază a Băncii Naționale a Moldovei. Valoarea ratelor de leasing este stabilită de părțile contractante inclusiv periodicitatea acestora. Ratele de leasing pot fi achitate atât în expresie pecuniară cât și mixtă. Momentul achitării ratelor de leasing este lăsat la latitudinea părților contractante.
Formele plăților de leasing pot fi clasificate schematic în următoarea tabelă.
Plățile achitate de locatar ca consecință a încheierii contractului de leasing pot fi clasificate în:
plăți efectuate cu anticipație până la transmiterea bunului în posesia și folosința temporară
a locatarului;
rata inițială de leasing ce reprezintă prima plată de leasing care urmează să fie
achitată locatorului de către locatar pînă la primirea bunului în posesiune și folosință temporară.
Hotărârea explicativă a Plenului CSJ a RM cu privire la examinarea de către instanțele
judecătorești a litigiilor izvorâte din raporturile de leasing financiar, menționează faptul că aceasta nu este obligatorie.
Ca urmare a celor expuse, unele contracte de leasing pot să nu prevadă această rată inițială. În cazul în care, contractul prevede că locatarul nu trebuie să achite toată dobînda pentru achitarea anticipată, atunci locatorul este în drept să perceapă un comision de rambursare anticipată, ce reprezintă o plată unică calculată conform principiului stabilit în contract. În privința achitării anterior momentului scadenței cotei părți neachitate din valoarea deintrare a bunului, locatorul este în drept să solicite locatarului dobînda de leasing financiar. Totodată, conform art. 575 alin. 2 Cod Civil, locatorul nu are dreptul să refuze achitarea înainte de termen.
plăți ce poartă un caracter unic;
Din cadrul acestor plăți fac parte: comisionul sau dobîndă de leasing unică (pentru administrarea contractului); plata efectuată în vederea înregistrării dreptului de proprietate pe numele locatorului asupra bunului transmis în leasing și plata pentru obținerea actelor în legătură cu această înregistrare. Cu titlu de exemplu, menționăm faptul că, în cazul în care obiectul contractului de leasng constituie un mijloc de transport, la această categorie de plăți se includ: plata pentru procurarea numerelor de înmatriculare, taxa pentru eliberarea certificatelor de înmatriculare de tip hîrtie și mecanizabil; plata pentru înregistrarea contractului de leasing în diverse registre create în acest sens conform legii (coroborând prevederea art. 290 alin. (1), art. 876 alin. (2), art. 923 alin.(4) Cod Civil și art. 2 alin.(1) al Legii 59/2005, evidențiem necesitatea înscrierii în Registrul bunurilor imobile a contractului de leasing încheiat pe un termen ce depășește 3 ani ce are ca obiect un bun imobil) etc.
plăți ce se caracterizează prin periodicitate
ratele de leasing lunare. Acestea constituie plăți periodice efectuate de către locatar către
locator și reprezintă suma compusă din cota-parte din valoarea de intrare abunului și dobînda de leasing financiar;
primele de asigurare obligatorie și facultativă a bunului. Aceste plăți, sub aspect practic
sunt incluse în rata de leasing lunară, iar uneori figurează ca plăți independente rezultate dincontractul de asigurare a obiectului leasingului.
alte cheltuieli care pot surveni în procesul de exploatare, deservire și de întreținere a
bunului dat in leasing.
plăți ce rezultă din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor
contractuale
penalități reprezintă prevederi contractuale prin care părțile evaluează anticipat prejudiciul
pe care îl va suporta locatarul în cazul în care acesta nu-și va onora în totalitate sau parțial, precum și în termen obligațiile contractuale. Cu refere la penalitate ca mijloc de garantare a executării obligației, sunt aplicabile în acest sens prevederile art. 624-630 Cod Civil ce privesc clauza penală.
alte cheltuieli. Cu titlu de exemplu menționăm cheltuielile ce țin de întocmirea și
expedierea notificărilor, pretențiilor,înștiințărilor ce privesc executarea obligațiile contractuale (în cazul neachitării ratelor de leasing), cheltuieli suportate ca urmare a comercializării bunului (ex. în cazul rezilierii contractului ca consecință a neexecutării de către locatar a obligațiilor asumate), cheltuieli de ridicare a bunului, pregătire pentru comercializare, efectuarea expertizei în vederea evaluării costului bunului etc.
Din considerentele cercetării încheierii contractului de leasing de către consumatori, persoane fizice, considerăm necesar expunerea clasificării dezvoltate de doctrina de specialitate, care are la bază starea și posibilitățile financiare ale locatarului. Prin prisma acestui criteriu, achitarea ratelor de leasing poate fi:
degresivă sau proprotțională – valoarea tuturor ratelor de leasing este egală;
regresivă (cu reducerea valorii) – se aplică de către locatarii cu starea financiară stabilă;
progresivă (cu majorarea valorii) – se aplică locatarilor cu o situație financiară nestabilă;
stabilă – valoarea ratelor de leasing nu depinde de variațiile procentului bancar și se fixează pentru toată durata de acțiune a contractului de leasing;
flexibilă – mărimea ratelor de leasing depinde de mărimea procentului bancar.
Așadar, conform art. 7 alin. 1 al Legii 59/2005, valoarea de intrare a bunului, în cazul contractului de leasing financiar, valoarea totală a contractului, valoarea ratelor de leasing și termenul de plată a acestora formează clauzele obligatorii ale contractului de leasing. În consecință, prețul este o condinție indispensabilă a contractului de leasing.
Forma și termenul contractului de leasing
Forma juridică a operațiunilor de leasing este contractul de leasing dintre locator și locatar, precum și contractul de vînzarecumpărare (furnizare) dintre locator și vînzător (furnizor) sau un contract complex. Conform art. 924 alin. 1 Cod Civil, contractul de leasing se încheie în scris. De menționat în acest sens prevederile art. 211 Cod Civil, și anume ,, Nerespectarea formei scrise a actului juridic face să decadă părțile din dreptul de a cere, în caz de litigiu, proba cu martori pentru dovedirea actului juridic. Nerespectarea formei scrise a actului juridic atrage nulitatea lui numai în cazul în care acest efect este expres prevăzut de lege sau prin acordul părților”. Legea 59/2005 nu conține prevederi exprese în privința formei scrise a contractului de leasing, acest aspect fiind dedus din art. 7 alin.(2), care stabilește că contractul de leasing intră în vigoare de la data semnării lui.
Conform art. 7 alin. (3) al Legii 59/2005, clauzele contractuale obligatorii ale contractului de leasing sunt:
părțile contractante;
În cazul persoanei juridice ce are calitatea de locator, se înserează următoarele date de identificare: denumirea persoanei juridice(compania de leasing); forma juridică de organizare; sediul; nr. de identificare de stat; rechizitele bancare (nr. codurilor fiscale cu specificarea băncii); nr. de telefon, fax; persoana care reprezintă interesele societății în baza actului de constituire și semnează contractul.
Cu referire la locatarul persoană fizică se indică: numele, prenumele; data, luna, anul nașterii; seria buletinului de identitate, data eliberării și oficiul ce a eliberat buletinul de identitate; codul personal, domiciliul, telefonul; nr. conturilor bancare în cazul existenței acestora. Dacă locatarul este o persoană juridică, descrierea datelor de identificare comportă similtitudini cu cea a locatorului .
descrierea bunului ce formează obiectul contractului de leasing;
Bunul ce formează obiectul contractului de leasing urmează a fi identificat de părțile contractante. Astfel, caracteristicele de identificare a bunului variază în dependență de natura acestuia ( ex. denumirea, tipul bunului, marca, modelul, serie șasiu/identificare în cazul mijlocului de transport, mărimea, design-ul, capacitatea, parametrii, durabilitatea, specificațiile tehnice, anul producerii, originea (producătorul), etc. În practică, caracteristicile de identificare a bunului pot fi incluse și într-o anexă la contractul de leasing.
În cazul în care în contractul de leasing lipsește descrierea bunului, dar se indică faptul că a fost ales de locatar, acesta poate fi identificat și din contractul de vînzare-cumpărare încheiat prealabil între părțile contractante și vânzător (furnizor).
valoarea de intrare a bunului, în cazul contractului de leasing financiar;
Conform art. 3 al Legii 59/2005, prin valoare de intrare a bunului se înțelege valoarea la care a
fost achiziționat bunul de către locator, taxele vamale și alte impozite prevăzute de legislație, precum și orice alte cheltuieli aferente achiziționării, livrării și punerii în circulație a bunului în corespundere cu contractul de leasing financiar.
valoarea totală a contractului;
Prin valoarea totală a contractului identificăm suma tuturor ratelor de leasing, comisionul, dobînda de risc – în cazul înserării acesteia în contractul de leasing, plățile pentru asigurarea bunului (dacă sunt incluse în contractul de leasing), și alte sume care sunt impuse conform legislației în vigoare cu referire la posesia și folosința bunului.
valoarea ratelor de leasing și termenul de plată a acestora;
Valoarea ratelor de leasing reprezintă cota-parte din valoarea de intrare a bunului și dobînda de leasing financiar Valoarea ratelor de leasing și scadența acestora sunt stabilite de părțile contractante și, de regulă, sunt înserate într-o anexă la contract, avînd o mărime fixă.
termenul contractului;
Termenul contractului de leasing este stabilit de părțile contractante. Potrivit art. 7 alin. (3) al Legii 59/2005, contractul de leasing nu se poate încheia pe un termen mai mic de un an de la data intrării lui în vigoare. Legiuitorul a stabilit acest termen reieșind din realitatea economică, care are la bază rațiunea că bunurile ce constituie obiect al leasingului sunt neconsumptibile; prin urmare, au o durată de utilizare normală suficient de îndelungată, care este mai mare de un an, iar contractul de leasing financiar, după cum s-a menționat deja, se încheie pe o perioadă semnificativă din durata vieții economice a bunului. Legiuitorul a reglementat și momentul curgerii acestui termen și anume la data semnării sau la altă dată stabilită în el.
dreptul de opțiune a locatarului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori
de a face să înceteze raporturile contractuale;
În privința clauzelor contractuale ce stabilesc dreptul de opțiune de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a face să înceteze raporturile contractuale, se impune condiția formulării acestor clauze în mod clar și concis astfel încât să fie excluse orice ambiguități în interpretarea lor.
convenția părților asupra asigurării bunului obiect al leasingului (asigurare obligatorie
numai în cazul leasing-ului de consum).
Prin contract, părțile pot conveni nu numai asupra asigurării obligatorii, dar și a celei facultative a bunului dat în leasing de diferite riscuri ce ar putea să apară pe perioada contractului de leasing.
Obligațiile precontractuale ale părților contractului de leasing
Realizarea contractului de leasing, calificat drept o construcție contractuală complexă, percepe parcugerea unei consecutivități de etape. Etapa inițială în cadrul formării contractului de leasing este etapa precontractuală. Determinarea spectrului obligațiilor contractuale, conținutului și efectelor lor necesită, ab initio, elucidarea sintagmei de ,,perioadă precontractuală”. Astfel, prin perioadă precontractuală percepem o periodă premergătoare unui contract pe care părțile intenționează să-l încheie. Perioada precontractuală cuprinde tot ce ține de domeniul pregătirii acestui acord până la momentul încheierii acordului de voință între părți.
Obligațiile precontractuale pot fi clasificate în funcție de natura lor (legale și convenționale), modul de reglementare (exprese sau vituale) și efectele survenite în cazul neândeplinirii lor (obligații precontractuale a căror neândeplinire împiedică formarea contractului și obligații precontractuale a căror neândeplinire nu împiedică formarea contractului).
Din cadrul obligațiilor precontractuale a căror neândeplinire împiedică formarea contractului face parte refuzul de contracta manifestat în formele sale. În literatura de specialitate, refuzul de a contracta este definit ca atitudinea unei persoane care nu dorește sau nu mai dorește să contracteze. Refuzul de a contracta reflectă expresia negativă a principiului libertății contractuale. În consecință,a contracta sau a nu contracta constituie o libertate contractuală generală inerentă oricărei persoane. Din cadrul obligațiilor precontractuale a căror neândeplinire nu împiedică formarea contractului fac parte obligațiile de informare și de a se informa. Obligația de informare presupune furnizarea informațiilor părții contractante în vederea exteriorizării de către acesta a unui consimțământ valabil la îcheierea contractului și executării obligațiilor asumate. Prin prisma art. 572 alin. (2) Cod Civil identificăm temeiul legal al obligației de informare a partenerilor contractuali ce reies din principiul bunei-credințe. De asemenea, alături de prevederile Codului Civil, legislația în vigoare reglementează și obligații speciale de informare, printre care și contractul de leasing încheiat de consumatori. În literatura de specialitate, referitor la obligația generală de informare a partenerilor contractuali, precum și în situația unor obligații speciale de informare prevăzute de lege, fără a fi stabilită explicit o sancțiune de drept privat pentru nerespectarea lor, este necesar să încercăm decelarea consecințelor pe care le poate produce faptul neîndeplinirii acestora. Încălcarea obligației de informare precontractuale este o faptă ilicită, de natură delictuală. Așadar, în situația în care, printr o asemenea faptă ilicită săvârșită prin omisiune, se cauzează un prejudiciu partenerului contractual, acesta trebuie să fie reparat integral; prejudiciul constă cel mai adesea din dezavantajele și pierderile înregistrate de către partenerul contractual prin încheierea contractului în poziția de parte contractantă mai slabă, din cauza lipsei de informații, pe care cealaltă parte avea obligația să i le furnizeze. Legea 59/2005 nu prevede reglementări exprese cu privire la obligația precontractuală de informare în cadul perioadei premergătoare încheierii contractului de leasing, acest aspect fiind materializat, practic, la momentul încheierii contractului de leasing. Totuși, art. 13 alin. (3) lit. a) al legii Legii 59/2005 prevede obligația locatarului de a prezenta informații locatorului în privința bunului și/sau vînzătorului (furnizorul) lui în vederea încheierii unui contract de vînzare-cumpărare (furnizare) dacă contractul de leasing nu prevede altfel, iar art. 926 Cod Civil stipulează obligația locatorului de a informa vînzătorul cu privire la contractul de leasing încheiat sau care urmează să fie încheiat. Astfel, reglementările în cauză stabilesc obligații precontractuale în cadrul contractului de vânzare-cumpărare. Prin prisma specificității contractului de leasing de consum, Legea privind contractele de credit pentru consumatori, stipulează în Capitolul II ,,Informații și practici preliminare încheierii contractului de credit pentru consumatori” un șir de reglementări menite să confere consumatorului pârghii suplimentare în momentul încheierii contractului de leasing. Astfel, conform art. 4 al legii menționate, luîndu-se în considerare normele cu privire la publicitate și cele cu privire la practicile comerciale incorecte, orice formă de publicitate referitoare la contractele de credit care indică o rată a dobînzii sau alte cifre referitoare la costul creditului pentru consumator va cuprinde informații standard formulate într-un limbaj clar, concis și lizibil, în același cîmp vizual și cu caractere de aceeași dimensiune, prin intermediul unui exemplu reprezentativ. Informațiile standart cuprind următoarele aspecte: rata dobînzii aferente creditului, fixă și/sau flotantă, împreună cu informațiile privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator; valoarea totală a creditului; dobînda anuală efectivă; dacă este cazul, durata contractului de credit; în cazul unui credit sub formă de amînare la plată pentru un anumit bun sau serviciu, prețul actual și valoarea oricărei plăți în avans; și dacă este cazul, valoarea totală plătibilă de către consumator și valoarea ratelor de plată; atenționarea consumatorului de către creditor asupra responsabilității de rambursare a creditului. În cazul în care încheierea unui contract referitor la un serviciu accesoriu aferent contractului de credit, în special referitor la o asigurare, este obligatorie pentru obținerea creditului sau pentru obținerea creditului conform clauzelor și condițiilor prezentate, iar costul acelui serviciu nu poate fi determinat în prealabil, obligația de a încheia un asemenea contract este, de asemenea, menționată în mod clar, concis și lizibil, împreună cu dobînda anuală efectivă.
Art. 5 al Legii privind contractele de credit pentru consumatori stipulează expres conținutul și furnizarea informațiilor precontractuale consumatorului, precum și alte caracteristici ale acestora. Creditorul furnizează consumatorului, în baza clauzelor și a condițiilor de creditare oferite de către acesta, precum și, după caz, a preferințelor exprimate și a informațiilor furnizate de către consumator, informațiile necesare care să îi permită consumatorului să compare mai multe oferte pentru a putea lua o decizie informată cu privire la eventuala încheiere a unui contract de credit. Informațiile precontractuale sunt imprimate pe hîrtie sau pe un alt suport durabil, redactate într-un limbaj clar și lizibil, cu caractere de aceeași dimensiune. În cazul în care informațiile sînt redactate pe hîrtie, culoarea de fond a hîrtiei pe care este redactat formularul trebuie să fie în contrast cu cea a fontului utilizat. Informațiile precontractuale cuprind: tipul de credit; numele/denumirea și domiciliul/sediul creditorului, precum și, după caz, cele ale intermediarului de credit implicat;valoarea totală a creditului și condițiile care reglementează tragerea creditului; durata contractului de credit; rata dobînzii aferente creditului, condițiile de aplicare a ratei dobînzii aferente creditului și, unde este cazul, orice indice de referință aplicabil ratei inițiale a dobînzii aferente creditului, precum și termenele, procedurile și condițiile în care variază rata dobînzii aferente creditului; în cazul în care se aplică rate diferite ale dobînzii aferente creditului în circumstanțe diferite, se specifică informațiile menționate privind toate ratele aplicabile; dobînda anuală efectivă și valoarea totală plătibilă de către consumator, ilustrate prin intermediul unui exemplu reprezentativ care menționează toate ipotezele folosite pentru calculul ratei respective; în cazul în care consumatorul a informat creditorul în legătură cu una sau mai multe componente ale creditului preferat, precum durata contractului de credit și valoarea totală a creditului, creditorul trebuie să ia în considerare aceste componente; suma, numărul și frecvența plăților care vor fi efectuate de către consumator și, dacă este cazul, ordinea în care plățile vor fi alocate, pentru rambursare, diferitelor solduri restante fixate la rate diferite ale dobînzii aferente creditului; unde este cazul, costurile de administrare a unuia sau mai multor conturi care înregistrează atît operațiunile de plată, cît și tragerile din credit, cu excepția cazului în care deschiderea unui cont este opțională, costurile pentru utilizarea unui mijloc de plată, atît pentru operațiuni de plată, cît și pentru trageri din credit, orice alte costuri rezultînd din contractul de credit, precum și condițiile în care aceste costuri pot fi modificate;dacă este cazul, informația privind obligativitatea consumatorului de a plăti taxe notariale la încheierea contractului de credit;o bligațiile referitoare la încheierea unui contract privind un serviciu accesoriu aferent unui contract de credit, în special o poliță de asigurare, în cazul în care obținerea creditului sau obținerea creditului conform clauzelor și condițiilor prezentate este condiționată de încheierea unui contract privind acest serviciu; rata dobînzii aplicabilă în cazul ratelor restante, măsurile pentru ajustarea acesteia și, unde este cazul, mărimea penalităților aplicate în caz de neachitare;o avertizare privind consecințele neefectuării plăților;unde este cazul, garanțiile solicitate; dreptul de revocare; dreptul de rambursare anticipată, dacă acesta există, și, dacă este cazul, informații privind dreptul creditorului la compensație și modul în care aceasta va fi stabilită; dreptul consumatorului de a fi informat gratuit asupra rezultatului consultării bazei de date realizate pentru evaluarea bonității sale; reptul consumatorului de a primi, la cerere și gratuit, un exemplar al proiectului de contract de credit. Această dispoziție nu se aplică în cazul în care, în momentul cererii, creditorul nu dorește să încheie contractul de credit cu consumatorul; dacă este cazul, termenul pe parcursul căruia informațiile precontractuale au forță obligatorie pentru creditor. Creditorii oferă consumatorului explicații corespunzătoare, pentru a-i permite să evalueze dacă contractul de credit propus este adaptat la nevoile sale și la situația sa financiară, unde este cazul, prin explicarea: informațiilor precontractuale care sînt furnizate; caracteristicilor esențiale ale produselor propuse (rata dobînzii, numărul de comisioane, costurile creditului, condițiile rambursării anticipate, valoarea totală de plătit), precum și a consecințelor neonorării clauzelor contractuale; costurilor incluse în costul total al creditului pentru consumator (costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special valoarea medie a primelor de asigurare).
Încheierea si executarea contractelor trebuie să se realizeze sub egida principiului bunei-credințe, aceasta înglobând o condiție esențială. Totodata, aceasta constituie și o obligație fundamentală a părților. Aceste reguli sunt aplicabile în egală masură și raporturilor de leasing stabilite atât dintre comercianți cât și dintre dintre comercianți și consumatori. Contractul de leasing încheiat cu participarea consumatorilor, sub aspect practic, adeseori se prezintă a fi unul de adeziune, existând o manșă sporită de a conține clauze abuzive, preformulate și împovărătoare pentru această categorie de subiecți. În conformitate cu art.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Contractul DE Leasing Incheiat CU Participarea Persoanelor Fizice (ID: 127101)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.